Sunteți pe pagina 1din 2

Compoziție-caracterizare a personajului Tudor Mocanu

     Una din marile creații ce impresionează prin stilul perfect de a oglindi albia de gânduri,
sentimente și năzuințe este drama ”Doina” de Ion Druță. Doina devine o investigație a
sufletului omenesc, o descatusare bine strunita a spiritului care prin puterea de a străbate și
cuceri adâncul ființei omenești cuprinde sufletul celor doi bătrâni : Veta și Tudor. Izolarea lui
Tudor Mocanu prin porţi se soldează cu destrămarea familiei. Tudor Mocanu, care îşi trădează
soţia pentru a-şi croi, după propria expresie, cale mai uşoară spre nomenclatură, cel care, pentru
a prospera în viaţă, merge la grave compromisuri cu demnitatea, devine până la urmă un prosper
din punct de vedere material, dar un ratat sub aspect moral. 
    Tudor Mocanu este tipul filistinului, omului laș, fățarnic, mulțumit de sine, îngâmfat, lipsit de
spirit de inteligență, acesta intră pe făgașul vieții noi cu scopul de a se infiltra în clasa de sus,
nerespectând-o pe Veta, soția lui, căsătorindu-se doar pentru moștenirile de pământ, având „ o
gospodărie gata adunată”. Cu o concepție dogmatică despre lume și viață, acesta era mai mult
concentrat pe pământ decât pe averea sufletească, fiind de părere că  „viața țăranului e țesută mai
mult din muncă decât din cântece” și că „avem mii de feluri de a munci, dar de a ne hodini
frumos n-avem niciunul.”
     Protagonistul posedă trăsături morale obstrucționiste, fiind un materialist și laș. Îndrăgostit
după avuție și muncă, devine un căpătuitor cu orice preț a bunurilor, această trăsătură poate fi
identificată indirect, care se deduce din acțiunile întreprinse, precum că vrea să-și facă o poartă
de fier și stâlpi cu piatră de Cosăuți ,,dacă o fi piatră bună, din cea din Cosăuți, tăiată frumos
blocuri fă-te a uita aici lângă noi vreo zece-douăzeci de blocuri”, butoaie din stejar, ,,vreau să
comand niște butoaie...în vremea noastră un brigadier fără coniac e ca și cum ar fi fără brigadă”,
mereu să adune la gospodărie de toate. Adaptându-se sistemului totalitar, brigadierul devine, un
parvenit sub aspect material, dar şi un nenorocit în plan spiritual, trădează lipsă de curaj și de
sentiment al onoarei, fiind un laș al poporului, familiei și propriului suflet. Protagonistul este
descris de Doina ,,Parcă nici prost, nici risipitor, nici leneș nu ești, și totuși noapte de noapte te
zbați, te zbuciumi de nu-ți poți afla locul”, acest lucru este datorat faptului că el strivește din
valorile perene pe care le promovează Veta și copiii (Maria, Mihai), precum credința, milostenia,
trecute prin prisma frumosului, cântece vechi, bocete.  La remarca autorului că „… tot ninge cu
flori de măr, cu flori de vişin. Fulgi albi şi moi se aştern pe pământ, pe masă, pe haină, pe
creştetul omului”, Tudor Mocanu răspunde cu replica-i tăioasă şi semnificativă: „Închideţi, bre,
odată rabla ceea, că-s sătul de atâta cântec, sătul de atâta zăpadă”, astfel dacă sufletul va fi
troienit de petalele gingaşe ale florilor, el va aparţine matricei spirituale, dar dacă se va întâmpla
că peste el va ninge aievea cu teoriile totalitarismului nu va rezista el frigului spiritual, prin
aceste aspecte se deduce mârșăvia lui Tudor de a inhiba valorile naționale. Protagonistul se
supraapreciaza pe sine și neamul său, crezându-se superior față de soția sa ,,Că una-s Mocanii și
alta-s Cosașii”, accentuându-i imaginea narcisistă când află că fiul său Mihai preia numele
mamei.
      Doina, personajul simbolic, reprezintă starea de poezia a poporului, esența sensibilității
naționale, valorificată prin lirismul narativ a lui Druță, această ,,frumoasă domniță” e propria
conștiință a lui Tudor.  Un lucru este cert, e greu să schimbi omul cu un suflet plin de egoism,
invidie, nepăsare, cel care e trădător a valorilor naționale.
       Personalitate protagonistului din dramă poate fi ușor asemuită cu cea a lui Stănică Rațiu din
romanul ,,Enigma Otilie” de George Călinescu, care e tipul arivistului, intrigant, farsor, bazat pe
înșelăciune, gata să profite de pe urma oricui, el este criminalul moral al lui Costache, căruia îi
fură banii. Avantat după bani și avere acesta e de părere că „Dacă familia mea nu s-ar fi prăsit
atâta, vă spun pe onoarea mea, azi aş fi milionar. Unul se zbate de mic, învaţă, îşi umple
plămânul de oftică, şi altuia îi pică moştenirea de-a gata”. El rezolvă obţinerea de bani
nemunciţi, văicărindu-se şi autocompătimindu-se: „Eu, un intelectual, un om destinat carierelor
superioare, n-am zece lei. E intolerabil.”
      Lectura creației date are un farmec deosebit, deoarece Druță rezervă cu grijă cuvintele pentru
a crea mare încărcătură afectivă. Prin masca sa de expresii am surprins un echilibrul interior a
unui suflet, a unui regat de trăiri, de umbre și realității, descoperit grație celor mai delicate
nuanțe ale cugetării. Sunt de părere că, Tudor Mocanu, dându-şi seama de existenţa valorilor su-
preme ale omului şi ale neamului, devine un trădător conştient al acestora. Printr-un atare mesaj,
Ion Druţă a exprimat un adevăr pe cât de dureros, pe atât de frecvent într-o realitate dominată de
interese practice efemere, de mercantilism ordinar.