Scrierile satirico-umoristice ale lui Cornel Udrea și dimensiunea lor

pamfletar-moralizatoare

Autor: Ruxandra Diana Dragolea

Cuvinte cheie: pamflet, satiră, ironie, scriere umoristică, Tudor Arghezi, Ion Luca Caragiale,
Cornel Udrea, Ion Vinea, 1989, Revoluție, societate, Marele Zid Chinezesc German, personaj.

Se opinează deseori în lucrările de specialitate dedicate istoriei pamfletului că în perioada

de după Revoluția din 1989 scrierile pamfletare au trecut printr-un fel de mișcare de oscilație, o
pendulare pe de o parte între nedumerirea cauzată de schimbarea de context social și politic
survenită neașteptat de repede și asumarea unei direcții noi, adaptate la noile realități, pe de altă
parte. Eseul de față propune un studiu de caz bazat pe scrierile umoristice ale lui Cornel Udrea,
autor care a trăit și analizat profundele schimbări sociale, culturale și politice din decadele ‘80 și
‘90, stilul său fiind o mostră autentică a umorului și respectiv a manifestărilor acestuia în
literatura timpului. Ceea ce volumele sale aduc inedit este o realistă caracterizare a perioadei post
decembriste, unde fragmentele de istorie sunt extrem de recognoscibile, prinzând substanță prin
intermediul unor idei transpuse în obiecte și personaje-simbol care definesc practic decada ’90:
valută, ajutoare din străinătate, produse de import care stârneau încântarea, de genul guma orbit,
sucuri cu diferite arome artificiale, combine muzicale, blugi, birouri improvizate pentru
accesarea de fonduri FARE, alături de KGB-iști, foști lideri sau activiști de partid surprinși într-
un efort de adaptare la un nou context.

Astfel, unul dintre meritele lucrărilor autorului este de natură istorică, având în vedere
faptul că cine îi citește în prezent lucrările are ocazia să acceseze un mod de gândire, o
perspectivă care circula în acea perioadă, un context social reconstruit în mod verosimil și nu în
ultimul rând, un mod de a gândi care a fost și este încă împărtășit de vastul public fidel creațiilor
lui Cornel Udrea. În eseul de față vom apela în special la volumul Marele Zid Chinezesc
German, carte apărută în 1995, la editura Daco Press, Cluj-Napoca, volum care oferă dovada
celor afirmate mai sus, autorul reușind să vorbească limba cititorilor, să transpună în ficțiunea sa
gânduri și opinii sau atitudini răspândite la scară largă. De exemplu, în Politichia ca meserie,

1
 aflăm că Parlamentarii și senatorii noștri, în viața lor terestră au avut o meserie: unii o
practică și acum prin intermediari, terțe persoane și unchi care au pornit de la creionul chimic
trecut pe limbă și au ajuns la generația cea mai tânără de computere. ¹

Schimbarea frapantă făcută peste noapte din candidat care promite înfăptuirea tuturor
dorințelor votanților în om politic mincinos care își vede imperturbabil de propiile interese,
schimbare semnalată de Caragiale și de mulți alți umoriști români, apare și în universul de
personaje creat de Cornel Udrea. Tot în Politichia ca meserie, apare următoarea definiție:

c) anestezist: personaj public, investit cu puteri depline și imunitate

parlamentară, având ca obiect al muncii, când se află în fotoliul parlamentar, amețirea
unor articole și paragrafe de lege, toate în beneficiul omului de pe stradă. Morala: mai
stați și pe acasă, dacă aveți unde...

Spre deosebire de anestezistul din lumea hypocratică, acesta din urmă (în civil)
nu aplică bolnavului masca, ci își pune el o mască, în funcție de problemele dezbătute.
De amețit, însă, amețește cine trebuie și cât trebuie. Trezirea pacientului se face din
patru în patru ani, dar până acum este evident că pacienții anesteziați prin legi nu s-au
trezit deloc, chiar dacă stau cu ochii deschiși, urechile ciulite și sacoșa la picior, ca
serjanții de jăndari cu câinele lup din dotare. ²

Fragmentul, neavând patosul și elementul violent al satirei social-politice dezvoltate de

Jonathan Swift, prezintă aceste aspecte corijabile ale vieții politice în tonuri mai blânde, dar cu
aceeași acuitate observațională.

Integrarea în noile realități ale foștilor activiști este des satirizată în volumele lui Cornel
Udrea. Un exemplu se găsește și în Ars Pacientia din acest volum:

Arta răbdării înseamnă să nu te vâri unde nu-ți fierbe oala, numai dacă ai o
kukta, cu presiunea reglată și supravegheată; cine o supraveghează? Foștii securiști nu,
poate actualii foști actuali. E bine să nu ne vârâm deci olfactivul și nici alt organ de simț
și bun simț în probleme, fiindcă devin ecuații și s-a dovedit că mulți n-au urmat școli
unde se preda algebra. ³

Lucrând în jur de 40 de ani în jurnalism și în domeniul radiodifuziunii (este recunoscut

drept un fondator al postului Radio Cluj), autorul s-a dovedit un scriitor foarte apreciat de

_____________________

¹, ² Marele Zid Chinezesc German, Cluj-Napoca, Editura Daco Press, 1995, pp. 64-65.

³ Udrea, Cornel, loc. cit., pp. 61-62.

2
publicul larg, dovadă fiind tirajul record al cărții sale intitulate Obiceiuri de nuntă la cangurii
șchiopi, care a înregistrat un număr de 147.000 exemplare vândute, ajungând în Australia și în
alte regiuni îndepărtate, el continuând să scrie în prezent, publicând nu doar schițe umoristice, ci
și piese de teatru și poezii.

Analizând interviurile acordate de scriitor în diferite publicații, aflăm că în momentul

Revoluției se găsea chiar la post, fiind unul dintre oamenii de cultură clujeni care imediat după
data de 25 decembrie 1989 și-au asumat misiunea de a gestiona și crea practic o nouă direcție
radioului clujean. Observând permanent schimbările inedite, neașteptate ale societății care
încerca să înțeleagă noua realitate, și-a focalizat spiritul de observație asupra schimbărilor de
mentalitate ale celor din jur. Mai exact, după minuțioase exerciții de analiză observațională a
identificat cel mai corect și mai expresiv barometru al eforturilor de adaptare – caracterul uman.
Intuind, precum Caragiale, uriașul potențial expresiv și literar al omului observat în contextul
său, Cornel Udrea scoate în prim plan personajele construite și bazate pe realitatea atât de
ofertantă, permițând contextului, descrierii și explicației să se contureze în penumbra unui plan
secundar. Într-un interviu acordat nouă afirmă că mereu a urmat scopul de a-și crea un
,,pamfletarium” de personaje care s-au expus mai mult sau mai puțin public, mai mult sau mai
puțin conștient, ridicolului și oprobriului public. Astfel, el și înainte de 1989 satiriza în ziare, în
emisiunile radiofonice sau în festivalurile de umor la care participa unele elemente sociale cum
ar fi șefi de birou cu atitudini de despoți, oameni fără cultură și în special fără bun simț care s-au
găsit în posturi de conducere pentru păstrarea cărora recurgeau la orice, ei fiind puși față în față
cu reprezentanții oamenilor cumsecade (a se vedea personajul Ahile Bilă, prezent în majoritatea
volumelor de schițe umoristice ale autorului, personaj în care se regăseau, cel puțin parțial,
marea masă a cititorilor). Iată un exemplu extras din Marele Zid Chinezesc German, fragment
relevant pentru tipologizarea evidențiată mai sus a personajelor inspirate dintr-o realitate corect
înțeleasă și interpretată cu acuratețe în Antichități vechi și noi, unde personajul recurent al prozei
umoristice semnate de autor, Basile, este prezentat ca un scriitor plin de curaj:

Succesul lui de umorist, reputația consolidată, participarea la diferite

jurii i se trăgea de la modul necruțător în care veștejea, fără frică, stârnind
admirația vecinilor civili și aplauzele cititorilor care nu-i erau vecini, gravele
probleme ale comunismului în România, cu aluzii care-ți dădeau fiori, la Moș
Nojiță și Orhideea Chimică.

Astfel, a turnat acid sulfuric peste cei care în optul productiv consumau cafea, i-
a băgat în cazanul cu bitum clocotit pe ospătarii fără ecuson, a tras de-aproape, foc cu
foc, în cei care luau mită.

Vadul lui cel mare era în perioada anului nou, când revista îl sufoca pur și
simplu cu cereri de texte puternic ancorate în realitate, fără menajamente. De-abia după
decembrie 1989 a înțeles de ce textele lui erau primite cu un entuziasm feroce.

3
 Iată, acum venise momentul să dovedească vâna de umorist care zăcea în el,
filon încă neexploatat, să arate unui popor dornic de adevăr și sub forma umorului, că
era nepot de frate cu nenea Iancu.¹

În cele ce urmează, Basile este primit cu deferență în biroul șefului de redacție, secondat
de alți potentați ai publicației: [...] era așteptat de o comisie formată din trei persoane: un fost
pompier civil, dat afară pentru că a pierdut la cărți tulumba mare a întreprinderii unde lucrase,
o domnișoară divorțată, fostă șefă cu cultura la municipiu și un bărbat ascuns în spatele unor
ochelari negri, care fuma Bucegi.²

Aceștia îl încurajează să își asume o misiune extraordinară, menită să îl ducă pe culmile

nemuririi jurnalistice, anume să critice fără cruțare toate relele de după revoluție (cartea Marele
Zid Chinezesc German fiind publicată la șase ani după revoluție). Entuziasmat de această dublă
șansă de a scrie exact ce gândește și de a fi promovat, Basile dă curs invitației cu o vervă
inegalabilă, prezentând schițele cu promptitudine redacției, ceea ce îi aduce următorul răspuns:

- Vrei să ne dai în gât, tovarășe? a șuierat Tulumbă.

- Fără provocări, meștere, nu ține, a susurat femeia.
- Ești, sau faci pe boul? s-a interesat purtătorul de ochelari negri.
Pe scurt, Basile criticase guvernul, președintele, prefectul județean, primarul
local, poliția, medicii și aprovizionarea populației.
- Și eu ce să scriu, domnilor? a scâncit el, privindu-i neajutorat.

I s-a explicat că mai are o șansă de reabilitare, dacă va scrie, în stilul său inimitabil,
despre: consumul de cafea în optul productiv, despre ospătarii fără ecuson și despre
cei care iau mită. ³

O concluzie ce se poate trage din aceste fragmente este că limbajul standardizat, șablonat
amintit mai sus nu se rezumă la formulele-stas, ci prin intermediul lor se extinde la mesajul
propriuzis al scrierilor restricționate din perioada respectivă, autorii cu greu reușind să ascundă
mesaje subversive sub stratul formal, fixat în anumite canoane al expresiilor care ar fi trecut de
cenzură. Limitarea lexicală ducea la limitarea exprimării libere, neputând fi vorba de dreptul la
opinie. Ceea ce surprinde este faptul că în ciuda trecerii anilor, conform autorului, normele de
scris și limitările impuse presei se păstraseră la fel.

_____________________

¹, ²,³ Udrea Cornel, loc. cit., pp. 64-65.

4
 Umoristul se adresează unui public cult, perspicace, abil să înțeleagă trimiterile literare
sau jocurile de cuvinte subversive, adeseori țintite la figurile de autoritate politică ale vremii.
Scopul său declarat coincide cu scopul pamfletului ca gen literar: identificarea tarelor morale și a
comportamentelor unor subiecți care abuzează de un context ideologic, strâmbând regulile așa
încât să deservească propriile interese. Aici observăm că pamfletul folosește caricaturizarea
personajelor în vederea informării publicului cu privire la greșelile comise de subiecți și
inevitabil formarea unui front comun cu cititorii prin exprimarea revoltei cauzate de abuzurile
celor acuzați. Comparând tonul său cu cel al marilor precursori în domeniul pamfletului
românesc, putem afirma că tonul lui Cornel Udrea, vocabularul folosit de el nu este per ansamblu
la fel de violent, de puternic ca al lui Tudor Arghezi, a cărui definiție a pamfletului se bazează pe
conceptul inedit al artei de a spurca frumos. Arghezi coboara voit și in mod strategic, atent
studiat, în grotesc și apoi în scabros, aplicând descrierii deformante noi și uimitoare tușe de
absurd, făcând apel la estetica urâtului, pe care scriitorul o putea alterna cu cele mai delicate și
mai frumoase descrieri ale naturii curate în aceeași operă (Cimitirul Buna Vestire), trecând
cititorul prin cel mai sincer dezgust și ajungând la cea mai pură admirație.

Cu toate că și umoristul clujean are momente când face apel la grotesc pentru a-și
manifesta revolta, limbajul și construcția frastică din pamfletele sale este domolită de
temperamentul de observator ironic pe care i-l putem atribui prin citirea volumelor sale. Faptul
că pamfletarii scriu din temperament, dintr-o trăire foarte activă a evenimentelor din jur
combinată cu acuitatea observațională concentrată pe subiect-personaj se poate verifica și în
fragmentele umoristice semnate Cornel Udrea. El afirmă că pamfletul său nu poate fi analizat
separat de satiră, deoarece fiecare schiță pamfletară are scopul truvabil în definiția terminologică
a satirei de a corecta prin expunere, de a îndrepta prin ridiculizare. Pentru exemplificare oferim
un fragment din Șobolanul Patetic:

Şobolanul patetic

Întreaga lui existenţă a fost sub semnul cenuşiului, o combinaţie între albul
neprihănirii şi negrul pesimismului, al privirii acre asupra vieţii şi a semenilor săi, pe care îi
ura chiar şi pentru decesul acestora, mediatizat, regretat. El a ştiut întotdeauna că nu o să
beneficieze de fanfară în nicio ocazie, şi de atunci s- a aplecat cu osârdie asupra propriului
său sistem de valori, lipsit de orice valoare. Prezenţa lui a trecut mereu neobservată, cu el
sau fără el roata şi- a păstrat rotunjimea şi anotimpurile s-au derulat la fel ca la Început.

5
 A făcut copii mici şi bătrâni, cenuşii de la naştere, pe care i-a încredinţat unei femei
cenuşii, căreia copiii i-au spus mamă, în lipsă de altceva şi Revoluţia l- a prins tot cenuşiu,
dar ancorat într-o speranţă de roz. La început când buimăceala era mare, cât entuziasmul şi
naivitatea firească, chiar părea că o să câştige pariul cu viaţa, s-a vârât în politichie, mai
bine se vâra cu capul într-o anume instalaţie sanitară, pentru că asupra lui s- au revărsat
toate neîmplinirile şi imundele de partid; a călătorit, a migrat de la un partid la altul, de la o
ideologie la alta, cu o uşurinţă pe care ar fi putut s- o folosească pentru construirea unui
zmeu de hârtie ridicat la prima adiere de vânt. La rigoare ar fi fost capabil să se autorenege,
să se autodesfiinţeze, dar nu i-a cerut- o nimeni, pentru că nimeni nu-l băga în seamă, decât
atunci când era vorba de un eşec.
Oamenii l- au asimilat datorită cenuşiului său eşecului, înfrângerii şi el a înţeles că
de aici se poate mânca o pâine bună. A acceptat, ba chiar s- a oferit să ia asupră-şi (ca
directorul Funt a lui Ilf şi Petrov) toate păcatele, dereglările şi lipsa de inspiraţie. A început
să fie căutat pentru calităţile sale de ţap ispăşitor, şi iată- l, în anul de graţie, acesta, plin de
evenimente şi de mascote pe post de carnaval, ridicând capul, revendicând, ba chiar
luându- şi asupră- şi culori noi, nemaipomenite, dar total nepotrivite cu statura sa morală.
Şobolanul patetic se pregăteşte în această vară pentru culesul de roade, pentru a le
duce în borta lui cenuşie şi umedă, unde să le mărunţească, să le petreacă între fălcile sale
proeminente. Este contemporanul nostru, beleaua noastră şi nu putem să- l oprim să
călătorească în Europa şi să vorbească în numele nostru. Democraţia i- a dat prea multe şi
el n- a oferit nimic în schimb, poate doar ură şi salivă otrăvită.¹

Este interesant de remarcat cum motive ale dezagregării morale, ale cinismului dus la
extrem se perpetuează nu doar în societatea observată de pamfletari, ci și în conștiința colectivă.
De exemplu, atât la Ion Vinea (Corabia guzganilor), cât și la Cornel Udrea (Șobolanul patetic)
– inteligența, mobilitatea și viclenia de netăgăduit a unor lideri, în primul caz, respectiv a unor
personaje aproape substantivizate prin apartenența la o tipologie în al doilea caz, ia forma
metaforizării în șobolan. La Ion Vinea șobolanii ajung să conducă corabia, în timp ce marinarii
sunt încet și ireversibil restricționați în spațiul calei:

...Dolofani și cenușii. Mărgele negre și vioaie în orbite, bot de cegă ascuțit și

tremurător, scârboasă coadă în formă de râmă țeapănă. [...] Sunt guzganii, tovarășii
nedespărțiți și inevitabili ai mateloților, ai călătorilor, ai exilaților și ai emigranților.
Umbre cotrobăitoare, suple și grase.

De-acum, neamul umflat al rozătoarelor a pus stăpânire pe cârmă și pe locurile

de comandă, și gonesc nebunește, nu se știe de când, nu se știe unde. Cântecele de

________________________

¹ text oferit spre analiză de către autor în vederea studiului întreprins despre pamflet.

6
 odionioară au amuțit, lumina e bolnavă, și sub cerul sur bântuie vânturile puhave
care au înlocuit brizele aprige din trecut. Răsună, în văzduhul spălăcit, comenzile
dezmetice și stridente ale ciudaților, ale neverosimililor stăpânitori.¹

Ion Vinea avea ca punct de referință liderii aparent inconștienți care amenințau să arunce
Europa în cel de-al Doilea Război Mondial în momentul când a scris, cu mult curaj secondat de o
justificată exasperare aprehensivă, pamfletul Corabia cu guzgani (Manuscris găsit într-un
clondir).

Concluzia cu privire la categoria de personaje moștenită și eternă, formată sau în curs de

formare pe noile tipare în anii 1990 ar putea fi formulată astfel: tipologiile se mențin, confirmând
că firea umană persistă cu obstinație în defecte și distorsionări milenare, așa cum au fost acestea
expuse de către Nicolae Filimon, Caragiale, Arghezi, Nicolae Cocea sau scriitori contemporani
care au preluat ștafeta observației și prezentării în tușe pamfletare. Mai mult decât atât,
politicienii și acțiunile lor reprobabile transcend nu doar secolele, ci și spațiile cultural-
geografice: Steve Bell, pamfletar și caricaturist extrem de activ în spațiul britanic, scoate în
evidență aceleași trăsături – lăcomia, prostia, iresponsabilitatea, lipsa de interes, ipocrizia
reprezentanților aparatului politic britanic, pamfletele sale fiind susținute și îmbogățite de
caricaturile care le acompaniază.

Evident, personajele imprimă mediului în care există unele din trăsăturile lor, simbioză
vizibilă și la Cornel Udrea, care vede un fel de corupere a mediului anilor ‘90 cu elemente din
import care nu își găsesc locul în contextul românesc, implantarea forțată a ideilor și a modului
de gândire vestic simbolizat de invazia obiectelor-simbol fiind, atunci ca și acum, sortită
eșecului. Pentru cititorul dornic să recreeze sau să își amintească realitățile ultimelor decade ale
secolului douăzeci, citirea Marelui Zid Chinezesc German este un exercițiu fictiv cu o certă
componentă ludică. Cea mai relevantă schiță din volum în această direcție, cea care ilustrează
exact afirmația de mai sus, se găsește în pastișa La Moși, tributară fragmentului omonim compus
în ton la fel de ludic de către Caragiale. Iată partea de final al variantei publicate în 1995:

[…] televiziunea în direct, gură cască, casco, clătite flambate, snopi de kent și
pepsi la litru de 750 gr, iarăși lume, lume, coadă la ziare proaspete, unele de ieri, altele
de mâine… ²

Cum era de așteptat, unui asemenea mediu ca cel schițat mai sus îi corespunde o realitate
la fel de absurdă. Prin urmare, în Subiecte tabu, apărută tot în Marele Zid Chinezesc German,
unui intelectual din galeria autorului, aparent de profesie jurnalist, i se cere să scrie despre cele

__________________
¹ Vinea, Ion, Opere V, Publicistică, ediție îngrijită de Mircea Vaida și Gheorghe Sprințeroiu, Cluj-Napoca,
ed. Dacia, 1978, pp. 394, 396.

² Udrea, Cornel, loc. cit., p. 60.

7
ce urmează:

cine a tras în cine, cine n-a tras, dar a avut gloanțe lipsă, ajutoare împărțite prin
înmulțire, tabla înmulțirii după 22 decembrie 1989, avocații cinstiți, cu prezumția de
nevinovăție culpabilă, medicii care dau șpagă la bolnavi, portari de instituții fără
pământ la țară,[ ...] fochiștii implicați în războiul din Golf, 40 de lei pachetul, polițiștii
în noile uniforme civile, civilii care au numărat voturile, comisii de supraveghere a
comisiilor,secretul preparării laptelui fără contribuția vacii, soliștii de muzică populară
atacând arii rossiniene [...], pescarii cu puști de precizie, ceasornicarii orbi...¹

Astfel, pamfletul atinge mediul prin extensie, întinzându-se de la locuitorii săi către noul
construct hilar bazat pe împrumut. Internaționalizarea forțată a fost identificată în aceeași
termeni cu care se face referire la pericolul globalizării. Totuși, mediul acesta descris de Cornel
Udrea își păstrează o anumită candoare prin însăși inconștiența cu care locuitorii cred că își
îmbogățesc și stilizează viața, naivitate ironizată, dar oarecum scuzată de contextul cultural-
istoric.

Rezultatul la care se ajunge după examinarea scrierilor umoristice și pamfletelor lui

Cornel Udrea este că tonul ironic, limbajul direct și trimiterile literare bine selecționate din
lucrările sale au contribuit nu doar la binedispunerea cititorilor săi, dar în special la culturalizarea
lor, ducând fragmentele prezentate în cele mai izolate regiuni, implicând astfel comunități
altminteri ignorate în viața culturală a țării, dându-le o voce, o posibilitate de exprimare și o
șansă de afirmare, fără elitism, dar cu doze de satiră și ironie bine construită.

_____________________

¹Udrea, Cornel, loc. cit., p. 96.