2.

Sistemul financiar şi mecanismului financiar

Între mecanismele de funcţionare a economiilor naţionale din diferite state

există condiţionări istorice comune sau obiective politico-ideologice, sociale,
economice sau de altă natură asemănătoare, cum sunt: forma de proprietate
predominantă (privată sau de stat); sistemul de conducere al economiei; sistemul
de repartizare a rezultatelor muncii; regimul politico-ideologic (democratic,
pluripartidic sau totalitar, monopartidic) acceptarea unei singuri ideologii sau
tolerarea mai multor; participarea la alianţe politice, militare sau la uniuni cu
caracter economic.
Fiecare economie are structuri proprii de ramuri, forme specifice de
organizare, aplică metode şi principii diverse de conducere etc.
De asemenea, fiecare economie are propriul său mecanism de funcţionare,
care poate să prezinte atât asemănări, cât şi deosebiri faţă de mecanismele altor
state.
Însă, există o serie de deosebiri, precum: nivelul forţelor de producţie,
mărimea rezervelor de care dispune economia naţională, condiţiile naturale şi
dimensiunea teritoriului; structura socială, gradul de maturizare a relaţiilor sociale,
de producţie şi a democratismului economiei; gradul de independenţă a economiei
faţă de străinătate, obiectivele de politică economică urmărite pe termen lung.
Toate aceste elemente de care depinde buna funcţionare a economiei unei
ţări, precum şi altele fiind în interdependenţă cu ele, constituie mecanismul
economic de funcţionare.
Mecanismul economic reprezintă ansamblul metodelor şi instrumentelor de
conducere sau reglare a economiei naţionale, de către factorii de decizie ai
societăţii, împreună cu obiectivele ce guvernează această conducere sau reglare şi
întregul sistem organizaţional prin intermediul căruia o efectuează.
Mecanismul financiar este o componentă de structură funcţională a
mecanismului economic şi exprimă modul de organizare şi circulaţie a fluxurilor
financiare prin care se realizează mobilizarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor
financiare constituite în cadrul economiei naţionale.
În ţările cu economie planificatăprincipalul instrument de conducere şi de
reglare a proceselor economice constituie planul-directivă.
1
 Statul acţionează ca:
a)autoritate publică
b)agent economic
c)organizator şi finanţator al asigurărilor
d)creditor şi debitor, etc.
Rolul hotărîtor în reglarea proceselor economice este atribuit piaţei
concurenţiale, iar statul asigură funcţionarea mecanismului economic , în ţările cu
economie de piaţă.
Mecanismul financiar este constituit din totalitatea structurilor, formelor,
metodelor, principiilor şi pârghiilor economico-financiare prin intermediul cărora
se constituie, se repartizează şi se utilizează fondurilor băneşti ale statului necesare
îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale, şi a acţiunii libere a agenţilor economici.
În general, structură complexă al mecanismului financiar este constituită din:
sistemul financiar; pîrghiile economico-financiare utilizate de stat pentru
influenţarea activităţii economice; metodele administrative de conducere folosite în
domeniul finanţelor cadrul instituţional alcătuit din instituţii şi organe cu atribuţii
în domeniul finanţelor (organe democratic alese, organe ale administraţiei centrale
şi locale, organe specializate ale statului în domeniul financiar); cadrul juridic
format din ansamblul actelor normative (legi, decrete, hotărîri şi alte reglementări
cu caracter normativ), care reglementează domeniul financiar atît în faza de
repartiţie, cît şi în cea de prelevare.
Sistem financiar(sistem de relaţii financiare (finanţele publice şi finanţele
private)) ansamblu instituţiilor care se ocupă cu operaţiile băneşti (fonduri,
organizaţii, bănci, companii etc.)
Prin prizma relaţiilor economice, sistemul financiar se prezintă ca un
ansamblu de relaţii financiare ce se manifestă în procesul complex de constituire,
distribuire şi utilizare a fondurilor băneşti, şi este format din:
 sistemul financiar public
 sistemul financiar privat
Sistemul financiar public cuprinde:
 Bugetul de stat şi bugetele locale;

2
  Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat;
 Bugetele instituţiile publice autonome;
 Bugete instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat,
bugete locale sau Bugetul asigurărilor sociale de stat;
 Bugete instituţiilor publice finanţate integral din veniturile proprii;
 Bugetul Trezoreriei Statului;
 Bugetul fondurilor externe rambursabile;
 Bugetul creditelor externe nerambursabile;
 Creditul public.

Metodele administrative de gestiune financiară includ:

1. Previziunea financiară reprezintă activitatea de elaborare a planurilor
financiare prin determinarea volumului resurselor financiare, formelor şi
metodelor de mobilizare a lor, stabilirea indicatorilor financiari, proporţiilor
şi mărimii fondurilor de mijloace băneşti, surselor de formare a lor şi
obiectivelor de utilizare.
Metode de previziune financiară:
 metoda de balanţă – întocmirea planului financiar sub formă de bilanţ
în care sunt reflectate veniturile şi cheltuielile.
 metoda bazată pe normative reprezintă determinarea cheltuielilor
reieşind din normele şi normativele de cheltuieli.
Instrumentele de previziune financiară: proiecte tehnice, norme de stoc, norme de
amortizare, norme de asigurare, norme de cheltuieli etc.
2. Controlul financiar reprezintă activitatea de verificare a respectării corecte a
normelor juridice ce reglementează activităţile financiare.
Obiect al controlului financiar: procesele de repartiţie bănească de formare şi
utilizare a fondurilor de resurse financiare la toate nivelurile economiei
naţionale.
Controlul financiar se exercită asupra utilizării mijloacelor financiare ale
organelor şi instituţiilor de stat şi asupra respectării reglementărilor
financiar-contabile de către regiile autonome, societăţile comerciale şi alţi
agenţi economici în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor acestora faţă de
stat.

3
Pârghia economico-financiară: instrument de natură economică sau financiară a
statului care acţionează asupra economiei unei colectivităţi determinate sau a
membrilor ei luaţi în mod individual pentru realizarea unui obiectiv anumit sau
stimulând evoluţia în direcţiile dorite.
Pârghiile financiare pot fi: Pârghii financiare ce se bazează pe categoriile specifice
finanţelor publice. Se are în vedere folosirea tehnicilor de prelevare a resurselor
financiare la dispoziţia statului şi tehnicilor de alocare spre utilizare a resurselor
financiare ale statului.
Pârghiile ce se manifestă la nivelul întreprinderilor: Profit; rentabilitate; preţ,
tarif, cost; rata dobânzii; curs valutar; cursul hârtiilor de valoare; amenzi,
penalităţi; amortizare; sisteme de fonduri.
Caracteristicile pârghiilor economico-financiare:
 acţionează automat la producerea evenimentelor economice sau la punerea
lor în funcţiune de către organele publice;
 metodele de prelevare şi de plată acţionează ca pâîrghii numai în măsura în
care influenţează pozitiv anumite laturi ale activităţii economice, asigurând
înfăptuirea funcţiei de repartiţie a finanţelor;
 asigură intervenţia statului în economie sub multiple forme: reglarea
volumului de producţie şi a masei monetare, stimularea acordării de credite,
reducerea consumului la mărfurile dăunătoare sănătăţii etc.;
 opţiunea pentru o pîrghie sau alta ori pentru un complex de pîrghii depinde
de politica urmărită de guvern în domeniile creşterii economice, veniturilor,
preţurilor, bugetului de stat, cît şi de faza ciclului economic în care se află
economia unei ţări.