TEMA 1

Semnele Vitale de Bază şi

anamneza
(Secţiunea 1-5)

1
 OBIECTIVELE

LEGENDA OBIECTIVELOR

C=Cognitiv P=Practic A=Afectiv

1 = Nivelul cunoştinţelor
2 = Nivelul aplicării
3 = Nivelul rezolvării situaţiilor de caz

OBIECTIVELE COGNITIVE

La sfârşitul acestei lecţii, studentul lucrător al asistenţei medicale prespitaliceşti de urgenţă va fi

capabil să:

1-5.1 Identifice componentele semnelor vitale. (C-1)

1-5.2 Descrie metoda de determinare a frecvenţei respiratorii. (C-1)
1-5.3 Identifice atributele care trebuie obţinute la evaluarea respiraţiei. (C-1)
1-5.4 Diferenţieze respiraţia superficială, forţată şi zgomotoasă. (C-3)
1-5.5 Descrie metodele determinare a frecvenţei pulsului. (C-1)
1-5.6 Identifice informaţia obţinută la evaluarea pulsului unui pacient. (C-1)
1-5.7 Diferenţieze pulsul amplu, slab, regulat şi neregulat. (C-3)
1-5.8 Descrie metodele de evaluare a culorii pielii, temperaturii, starea microcirculaţiei
(reumplerea capilară la sugari şi copii). (C-1)
1-5.9 Identifice culorile normale şi anormale ale pielii. (C-1)
1-5.10 Diferenţieze între culoarea palidă, cianotică, hiperemiată şi icterică a pielii. (C-3)
1-5.11 Identifice temperatura normală şi anormală a pielii. (C-1)
1-5.12 Diferenţieze temperatura înaltă, normală şi coborâtă a pielii. (C-3)
1-5.13 Identifice stările normale şi anormale a pielii. (C-1)
1-5.14 Identifice reumplerea capilară normală şi anormală la copii şi sugari. (C-1)
1-5.15 Descrie metodele de evaluare a pupilelor. (C-1)
1-5.16 Identifice mărimea normală şi anormală a pupilelor. (C-1)
1-5.17 Diferenţieze între midriază (pupilă dilatată) şi mioză (pupilă contractată). (C-3)
1-5.18 Diferenţieze între pupile reactive şi nereactive, simetrice sau asimetrice. (C-3)
1-5.19 Descrie metodele de evaluarea a tensiunii arteriale. (C-1)
1-5.20 Definească tensiunea arterială sistolică. (C-1)
1-5.21 Definească tensiunea arterială diastolică.(C-1)
1-5.22 Explice diferenţa dintre metoda de auscultaţie şi palpare în obţinerea tensiunii
arteriale. (C-1)
1-5.23 Identifice componentele anamnezei (C-1)
1-5.24 Diferenţieze între un semn şi un simptom. (C-3)
1-5.25 Enumere importanţa raportării şi înscrierii exacte a semnelor vitale de bază. (C-1)
1-5.26 Discute necesitatea căutării identificării semnelor medicale adiţionale. (C-1)

2
OBIECTIVELE AFECTIVE

La sfârşitul acestei lecţii, studentul cursului va fi capabil să:

1-5.27 Explice valoarea determinării semnelor vitale de bază. (A-2)

1-5.28 Recunoască şi să răspundă sentimentelor pe care le are pacientul în timpul
evaluării. (A-1)
1-5.29 Protejeze necesitatea obţinerii şi înregistrării unui set exact de semne vitale. (A-3)
1-5.30 Explice raţiunea documentării unui set suplimentar de semne vitale. (A-1)
1-5.31 Explice importanţa obţinerii unei anamneze simple . (A-1)

OBIECTIVELE PRACTICE

La sfârşitul acestei lecţii, studentul cursului va fi capabil să:

1-5.32 Demonstreze aptitudinile practice pentru evaluarea respiraţiei. (P-1,2)

1-5.33 Demonstreze aptitudinile practice pentru evaluarea pulsului. (P-1,2)
1-5.34 Demonstreze aptitudinile practice pentru evaluarea culorii, temperaturii pielii,
reumplerea capilară la copii şi sugari. (P-1,2)
1-5.35 Demonstreze aptitudinile practice pentru evaluarea pupilelor. (P-1,2)
1-5.36 Demonstreze aptitudinile practice pentru măsurarea tensiunii arteriale. (P-1,2)
1-5.37 Demonstreze aptitudinile practice ce trebuie utilizate pentru obţinerea informaţiei
de la pacient, familie, sau martori ai urgenţei medicale. (P-1,2)

3
Informaţie Generală

Atunci când ajungeţi la locul incidentului trebuie să începeţi imediat evaluarea pacientului şi
mediului înconjurător. Este necesar de a culege următoarea informaţie: acuzele (de ce aţi fost
chemaţi pentru ajutor), vârsta pacientului (ani, luni, sau zile), sexul (masculin sau feminin), rasa
şi alte informaţii semnificative.

Pe măsură ce va apropiaţi de pacient veţi fi capabil să începeţi evaluarea pacientului bazată pe

mediul în care aţi găsit pacientul. Mediul şi împrejurimile vă pot da indicii în privinţa la
posibilul abuz de substanţe narcotice, mecanismul traumatismului, timpul şi temperatura
mediului înconjurător.

Veţi avea posibilitatea să vedeţi aspectul general al pacientului: culoarea tegumentelor, nivelul
de conştiinţă, poziţia pacientului, şi orice plăgi evidente sau starea psihică alterată a pacientului.

Această informaţie poate fi crucială, dar lucrătorul asistenţei medicale de urgenţă trebuie să
aplice o tactică sistemică de evaluare a stării pacientului şi nu trebuie să-şi focuseze atenţia
asupra unei leziuni evidente. Lucrătorul asistenţei de urgenţă trebuie să se concentreze pe o
evaluare consecutivă centrându-se pe corecţia imediată a situaţiilor cu risc pentru viaţă înaintea
traumelor evidente ce pot să nu ameninţe viaţa.

O parte importantă a acestei abordări sistematice şi metodice este evaluarea primară (examenul
primar a semnelor vitale).

Indicii vitali

Indicii vitali sunt expresia exterioară a proceselor ce au loc în organism. Semnele vitale sunt:
respiraţia, pulsul, culoarea pielii, temperatura, mărimea pupilelor şi reactivitatea lor, tensiunea
arterială. Semnele vitale pot revela informaţii despre starea pacientului şi funcţiile de susţinere a
vieţii.

Semnele vitale

Primul set de măsurări pe care-l obţineţi în evaluarea pacientului este numit semnele vitale de
bază. Semnele vitale de bază vor fi utilizate în compararea cu alte măsurări a lor în dinamică pe
măsură ce starea pacientului se schimbă. Aceasta va permite vizualizarea tendinţelor de
dereglare a stării pacientului şi efectuarea asistenţei medicale întru corecţia acestor schimbări la
etapa de prespital sau staţionar.

O parte importantă este înregistrarea documentară corectă şi exactă a acestor indici. Este necesar
de a înregistra toate semnele vitale pe măsură ce sunt obţinute, împreună cu timpul înregistrat.

4
Respiraţia

Evaluarea respiraţiei se efectuează prin observarea excursiei cutiei toracice în timpul respiraţiei.
Un ciclu complet respirator constă dintr-un inspir şi expir. La evaluarea respiraţiei ne vor
interesa două calităţi: frecvenţa şi caracterul respiraţiei.

Frecvenţa Respiratorie

Frecvenţa respiratorie reprezintă numărul respiraţiilor pe care le face un pacient într-un minut.
Puteţi determina frecvenţa respiratorie a unui pacient prin numărarea numărului de respiraţii în
30 de secunde şi multiplicarea rezultatului cu 2.

Frecvenţa respiratorie normală pentru un adult în

repaus este între 12 şi 20 respiraţii pe minut. Pacienţii
inconştient pot să-şi modifice frecvenţa de respirare
dacă ştiu că le monitorizaţi respiraţiile, de aceea
trebuie să aveţi grijă să nu informaţi pacientul că
evaluaţi frecvenţa respiratorie. O modalitate număra
frecvenţa respiraţiilor este de a le număra imediat după
evaluarea pulsului. Pacientul crede că evaluaţi pulsul,
pe când este evaluată frecvenţa respiratorie.

Reţineţi că frecvenţa respiratorie a unui pacient

depinde de vârsta, constituţia corpului, activitatea
fizică anterioară şi starea emoţională în timpul
evaluării, pacientului. Frica şi alte emoţii trăite în
timpul unei urgenţe pot cauza o creştere a frecvenţii
respiratorii. Dacă frecvenţa respiratorie a pacientului
este mai mare de 30 sau mai mică de 10 fiţi pregătiţi
pentru asistarea ventilaţiei.

Caracterul Respiraţiei

Caracterul respiraţiei poate fi determinat în timpul

evaluării frecvenţei. Calitatea poate fi plasată în una Sus, verificarea respiraţiilor în timpul palpării pulsului, jos
din patru categorii de bază: normală, superficială, verificarea respiraţiilor prin observarea aburirii măştii.
dificilă, şi zgomotoasă.

Respiraţia normală este caracterizată prin mişcarea medie a peretelui toracelui, fără utilizarea
muşchilor suplimentari. Ritmul este regulat şi egal.

Respiraţia superficială este o mişcare superficială a pieptului sau a peretelui abdominal şi de

obicei indică că pacientul inspiră doar volume mici de aer în plămâni. Chiar şi în cazul unei
frecvenţei medii de respiraţii (12 – 20 respiraţii pe minut) pacientul cu respiraţie superficială
poate să nu recepţioneze suficient oxigen pentru a susţine necesităţile organismului. Este

5
important să se atragă atenţia la abdomen în timpul evaluării respirării. La multe persoane
predomină respiraţia abdominală în repaus.

Respiraţia dificilă este caracterizată prin implicarea muşchilor auxiliari în efortul de respiraţie
(pacientul trebuie să depună efort pentru a respira). Weesingul este sunetul creat atunci când
pacientul expiră forţat. Stridorul indică o obstrucţie a căilor aeriene superioare. Muşchii
accesorii sunt deseori utilizaţi pentru uşurarea respiraţiei. Pentru determinarea implicării în actul
de respiraţii a muşchilor auxiliari este necesar de a examina abdomenul, centura scapulară şi
gâtul. La copii şi sugari se observă lărgirea foselor nazale în timpul inspirării, retracţii
supraclaviculare şi intercostale. Uneori se poate determina respiraţia tip Gasping.

Respiraţia zgomotoasă este atunci când sunetul respirator se aude de la distanţă. Ea poate
include respiraţia stretoroasă, sacadată sau intermitentă, respiraţie şuierătoare şi stertoroasă.
Respiraţia stertoroasă este semn că pacientul nu-şi poate păstra căile aeriene complet libere.
Limba este de obicei motivul blocării parţiale a căilor aeriene superioare. Un pacient cu o astfel
de respiraţie are nevoie să i se deschidă căile aeriene. Respiraţia şuierătoare este un sunet de
tonalitate înaltă care e cauzat de comprimarea căilor aeriene mici sau a bronhiolelor. Ea poate
răspunde la tratamentul medicamentos pe care pacientul îl are în posesie. Puteţi să asistaţi
pacientul în luarea medicamentelor, dacă este indicat. Respiraţia stertoroasă este un sunet lung de
tonalitate înaltă care apare la maximum expiraţiei. Cu greu răspunde la tratament medicamentos
este necesar de a fi gata pentru ventilare artificială conform standardelor de tratament a
insuficienţei respiratorice.

Pulsul

Pulsul reprezintă bătăi ritmice simţite atunci când

inima pompează sângele prin artere. Pentru evaluarea
pulsului este necesar de a plasa degetele în acel loc
unde artera se află superficial pe un suport osos . La
toţi pacienţii cu vârsta mai mare de un an se evaluează
pulsul la artera radială. La pacienţii cu vârstă mai mică
de un an de zile trebuie evaluat pulsul la artera
branhială. La măsurarea pulsului pacientului, evaluaţi
două caracteristici, frecvenţa şi calitatea.

Frecvenţa Pulsului Verificarea pulsului carotid

Frecvenţa pulsului este numărul bătăilor simţite în 30 de secunde, multiplicat la 2. Vârsta, starea
fizică, pierderile de sânge, anxietatea, medicamentele sau alte substanţe luate, pot afecta
frecvenţa pulsului. Frecvenţa normală pentru un adult este între 60 şi 100 bătăi pe minut. Orice
frecvenţă mai mare de 100 este considerată rapidă (tahicardie), pe când o frecvenţă mai mică de
60 bătăi pe minut este considerată rară (bradicardie). Un atlet cu o stare fizică bună poate avea un
puls între 40 şi 60 bătăi pe minut. Deşi este o frecvenţă rară a pulsului, aceasta nu este un
indicator a sănătăţii afectate pentru acest atlet. Acelaşi puls la o persoană neatletică sau vârstnică
poate indica o stare severă. Dacă se întâlneşte frecvenţa pulsului în afara limitelor normale, se
întreabă pacientul dacă-şi cunoaşte pulsul normal în repaus. În situaţii de urgenţă este normal de

6
a determina o frecvenţă temporară a pulsului între
100 şi 150 bătăi pe minut. Dacă se găseşte frecvenţa
pulsului mai mare de 150 sau frecvenţa pulsului
luată de câteva ori rămâne mai mare de 120,
consideraţi prezenţa unei stări critice şi apare
necesitatea spitalizării de urgenţă a pacientului.

Controlul pulsului radial

Caracteristicile Pulsului

Caracteristicile pulsului poate fi definită ca amplitudinea şi ritmicitatea acestuia. Amplitudinea

pulsului poate fi puternică sau slabă. Ritmul poate fi regulat sau iregulat.

Iniţial trebuie găsit pulsul radial la pacienţii mai mari de un an. Acesta este pulsul găsit la
încheietura mâinii, numit după artera radială ce se găseşte pe partea laterală a antebraţului. Dacă
nu puteţi măsura pulsul pe un braţ, încercaţi pe celălalt. Atunci când nu puteţi măsura pulsul
radial sau branhial, evaluaţi pulsul carotid, ce poate fi simţit de-a lungul arterei carotide pe
partea antero-laterală a gâtului. Palparea se va efectua cu precauţie evitând presiunea excesivă,
deoarece poate surveni o bradicardie la pacienţii în vârstă. Dacă e dificilă evaluarea pulsului
carotid pe o parte, încercaţi pe cealaltă. Niciodată nu se evaluează pulsul carotid pe ambele părţi
concomitent.

Pielea

Evaluarea pielii se efectuează pentru a determina nivelul de perfuzie tisulară. Culoarea,

temperatura şi starea pielii pot asigura informaţie importantă despre starea pacientului.

Culoarea

Culoarea tegumentelor trebuie evaluată în baza

lojelor unghiulare, mucoasei bucale, şi
conjuctivei. Vasele de sânge mici numite capilare
sunt localizate foarte aproape de suprafaţa pielii în
aceste locuri, ce face posibilă depistarea rapidă a
schimbărilor din partea sângelui. La sugari şi
copii, culoarea tegumentelor se evaluează după
culoarea palmelor mâinilor şi tălpilor picioarelor .

Verificarea culorii conjunctivei

7
Culoarea normală a pielii este roză. Culorile anormale includ:

 Paliditatea – indică o hipoperfuzie (circuit sangvin slăbit)

 Cianoza (sur albăstru) – indică o oxigenare neadecvată sau o perfuzie proastă
 Hiperimie (roşu) – indică expunerea la căldură sau intoxicarea cu monoxid de carbon
 Icterică (galben) – indică patologii ale ficatului

Temperatura

Temperatura pielii de asemenea poate fi o parte foarte

importantă a semnelor vitale. În teritoriu, de obicei e
suficientă estimarea temperaturii prin plasarea părţii
dorsale a mâinii pe pielea pacientului. Partea dorsală a
mâinii este mai sensibilă la schimbările de temperatură
decît palma. Temperatura pielii trebuie să fie evaluată în
mai multe locuri, astfel încât să puteţi compara
constatările. Extremităţile pacientului sunt mai
susceptibile la schimbările temperaturii mediului, decât
trunchiul.

Normal pielea este caldă (37.0 C). În stările patologice temperatura corpului poate fi: înaltă,
normală şi coborâtă. Temperatura fierbinte (înaltă) a pielii indică febră sau expunere la căldură.
Temperatura răcoroasă a corpului indică a hipoperfuzie a pielii sau expunere la rece.
Temperatura rece a pielii indică expunerea extremă la rece.

Starea tegumentelor

La verificarea temperaturii unui pacient, se verifică şi starea pielii. În mod normal pielea este
uscată. Tegumentele transpirate, umede, sau extrem de uscate sunt anormale. Pielea umedă este
semnul unui şoc (hipoperfuzie). Pielea extrem de uscată poate fi un semn al deshidratării. Pliul
cutanat în deshidratare nu se extinde.

Reumplerea Capilară

Reumplerea capilară reprezintă timpul necesar pentru

umplerea capilarelor după o compresie. Reumplerea
capilară este verificată doar la pacienţii cu vârsta mai
mică de şase ani, deoarece la pacienţii mai maturi acest
indice în şoc nu este cert. Se va evalua reumplerea
capilară la nivelul lojei unghiale. Reumplerea capilarelor
trebuie să fie promptă şi roză. Normal loja unghială se
restabileşte la culoarea iniţială peste 2 secunde după
încetarea compresiei, în stări patologice reumplerea
capilarelor durează mai mult de două secunde. Reţineţi
că acest test poate să nu fie corect dacă pacientul a fost
expus la temperaturi joase.

8
Pupilele

Pupila reprezintă o formaţiune de culoare neagră rotundă a ochiului. În dependenţă de

intensitatea fluxului de lumină care nimereşte în ochi pupila îşi schimbă dimensiunile. Pupilele
sunt evaluate prin examenul cu un flux de lumină focusat în ochiul pacientului şi se urmăreşte
mărimea şi reactivitatea ei.

La descrierea pupilelor se vor folosi următoarele

caracteristici:

 Midriază (pupile dilatate), normale, sau

mioză (pupile mici)
 Simetrice sau asimetrice una faţă de alta
 Reactivitatea
 Reactive – se modifică la expunerea la
lumină
 Nereactive – nu se modifică la expunerea la
lumină
 Egal sau inegal reactive

Pupilele pot fi dilatate, contractate de mărimea unui vârf de ac, inegale în dimensiune sau
reactivitate, sau nereactive ce indică o varietate de stări patologice. Pupilele dilatate pot fi în
frică, pierderi de sânge, sau supradozaj de medicamente. Pupilele contractate pot indica utilizarea
substanţelor narcotice, sau boli ale sistemului nervos central. Pupilele asimetrice pot indica un
atac cerebral, traumă a capului, traumă a ochiului, sau un ochi artificial. Lipsa reactivităţii
pupilelor poate indica abuzul de droguri, sau o hipoxie cerebrală.

Presiunea arterială

Presiunea arterială este o presiune pe care o exercită sângele la parcurgerea arterelor în timpul
sistolei şi diastolei. Presiunea arterială trebuie măsurată la toţi pacienţii cu o vârstă mai mare de 3
ani. La evaluarea nou-născuţilor, copiilor sub vârsta de 3 ani, evaluarea stării generale,
determinarea insuficienţei respiratorii, sau areactivitatea, este mai valoroasă decât evaluarea
semnelor vitale.

Schimbarea cifrelor tensiunii arteriale indică schimbări

în volumul de sânge circulant, schimbări în rezistenţa
vasculară periferică şi schimbări în funcţia de pompă a
cordului. Schimbările tensiunii arteriale pot surveni
rapid, dar de obicei nu atât de rapid ca schimbările
frecvenţei pulsului. Astfel prin creşterea frecvenţelor
cardiace organismul încearcă să menţină o
vascularizare adecvată a organelor vitale. Ca urmare o
tensiunea arterială scăzută este un semn tardiv şi critic
în traume şi maladii.

9
Tensiunea arterială Sistolică şi Diastolică.

Tensiunea arterială se înregistrează sub formă de tensiune arterială sistolică şi diastolică.

Tensiunea arterială sistolică este primul sunet distinct, care apare pe măsură ce presiunea din
manşeta tensiometrului este eliberată. Aceasta este o măsurare a presiunii exercitate asupra
vaselor în timpul sistolei. Uneori tensiunea sistolică este numită tensiune arterială de lucru.

Tensiunea arterială diastolică se înregistrează la momentul dispariţiei sunetelor în timpul

deflaţiei manşetei de măsurare a tensiunii arteriale . Ea reprezintă presiunea exercitată asupra
pereţilor vaselor sangvine în timpul diastolei (ventriculul stâng e în repaus). Tensiunea diastolică
este deseori numită tensiune arterială de repaus.

Schimbările în interpretările succesive a presiunii arteriale pot furniza indici valoroşi despre
starea unui pacient. Această informaţie trebuie documentată în raportul de asistenţă
prespitalicească. Orice valori în afara limitei medii sau schimbările semnificative a tensiunii
arteriale trebuie să fie incluse în raport la predarea pacienţilor altor lucrători a asistenţei medicale
de urgenţă.

Măsurarea Tensiunii Arteriale

Tensiunea arterială este măsurată prin una din două metode sau printr-o combinaţie a acestora.
Prima metodă de obţinere a tensiunii arteriale este auscultaţia. A doua metodă este palpaţia.
Ambele metode necesită utilizarea unei manşete de măsurare a tensiunii arteriale, numită
sfigmomanometru. Selectaţi mărimea manşetei potrivită pentru mâna pacientului.

Auscultaţia este metoda de ascultare a sunetelor

sistolice şi diastolice. Poziţionaţi manşeta şi
stetoscopul. Plasaţi manşeta comod împrejurul părţii
superioare a braţului asigurându-vă că manşeta este mai
sus decât cotul. Palpaţi artera brahială la articulaţia
cotului. Plasaţi diafragma stetoscopului direct pe pulsul
brahial. Umflaţi manşeta până când pulsul brahial
dispare, şi continuaţi să umflaţi până când acul arată cu
30 mm mai mult decât punctul în care sunetul a
dispărut. Încet eliberaţi aerul din manşetă prin
deschiderea bulbului valvei, permiţând ca presiunea să
scadă uşor. Când auziţi primul sunet (bătaia inimii), aceasta este tensiunea arterială sistolică.
Continuaţi să eliberaţi aerul din manşetă, ascultând punctul în care sunetele dispar. Atunci când
sunetele dispar înregistraţi numărul, cel de-al doilea număr este tensiunea arterială diastolică.

Palparea este o metodă alternantă de măsurare a tensiunii arteriale. Se măsoară tensiunea

sistolică prin simţirea pulsului odată cu deflaţia manşetei. Metoda palpării se utilizează atunci
când nu se pot auzi bine sunetele în stetoscop deoarece pulsul pacientului este prea slab sau
mediul înconjurător este prea zgomotos. Poziţionaţi manşeta şi găsiţi pulsul radial. Aplicaţi
manşeta la fel ca în metoda de auscultaţie. Umflaţi manşeta până când nu mai simţiţi pulsul
radial, şi continuaţi să umflaţi până când acul arată cu 30 mm mai mult decât punctul în care

10
pulsul a dispărut. Încet eliberaţi aerul din manşetă, notând cifra la care pulsul radial se întoarce.
Această cifră este tensiunea sistolică a pacientului. Înregistraţi constatările, asigurându-vă că
documentaţi „tensiune prin palpare” (Exemple: “140 prin palpare” or “140/P” sau ”140/palp”).

Reevaluarea semnelor vitale

După luarea şi înregistrarea corectă a semnelor vitale de bază, trebuie să monitorizaţi periodic
semnele vitale ale pacientului. La un pacient stabil semnele vitale trebuie să fie evaluate şi
înregistrate la fiecare 15 minute. La un pacient instabil, semnele vitale trebuie reevaluate şi
înregistrate la fiecare 5 minute. De asemenea trebuie reevaluate semnele vitale după orice
intervenţie medicală. Dacă timpul de transportare este mai mic de 15 minute, obţineţi cel puţin
un set al semnelor vitale de bază şi încă unul înainte internării în spital. Documentarea semnelor
vitale este obligatorie.

Şase componente de bază în anamneza pacientului

Dacă timpul permite, trebuie să încercaţi să aflaţi anamneza pacientului. Aceasta reprezintă
informaţia despre probleme actuale ale pacientului, plus anamneza sa medicală. Lucrătorul
asistenţei medicale urgente prespitaliceşti trebuie să obţină şase componente ale anamnezei
pacientului.

1. Semne / Simptome
a. Semn – orice stare medicală sau traumă manifestată de pacient şi identificată de
lucrătorul asistenţei medicale (exemplu: Auscultativ = probleme respiratorii, Vizual
=sângerare, palpator = temperatura pielii)
b. Simptom – orice stare descrisă de pacient(exemplu: dispnee.)

2. Alergie
a. Medicamente
b. Produse alimentare
c. Alergie la mediu exterior
d. Consideraţi identificarea medalionului etichetat.

3. Medicamente
a. Prescrise
i. Curente
ii. Recente
iii. contraceptive
b. Fără prescripţie
i. Curente
ii. Recente
c. Consideraţi identificarea medalionului etichetat

11
4. Anamneza bolii
a. Medicală
b. Chirurgicală
c. Traumatizme
d. Consideraţi identificarea medalionului etichetat

5. Ultimul consum alimentar :

a. solid sau lichid
b.Timpul
c.Cantitatea

6. Evenimentele ce au condus spre boală sau traumă

a. Durere în piept în timpul efortului
b. Durere toracică.

Surse suplimentare:

1. Prelegerile: Functiile vitale ale organismului si Suportul Vital Bazal.

2. Ciobanu Gh. Rsuscitarea Cardiorespiratorie si Cerebrala, vol. I, p. 385 – 411.
3. Gidul ERC. European Resuscitation Council Guidelines for Resuscitation 2015
Section 2. Adult basic life support and automated external defibrillation.
https://cprguidelines.eu/
4. Gidul ERC. 2017 International Consensus on Cardiopulmonary Resuscitation
and Emergency Cardiovascular Care Science With Treatment
Recommendations Summary
http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0300957217306755

12