Ioan Slavici este unul dintre marii clasici ai literaturii române care s-a afirmat în cercul literar „Junimea”

în a doua jumătate a secolului al 19-lea, alături de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ion Creangă.
Intrucât fiecare dintre aceștia reprezintă superioară înflorire a unui gen sau a unei specii, Eminescu
considerat, prin excelență, poetul, Caragiale-dramaturgul, Creangă-povestitorul și Slavici este cunoscut
îndeosebi pentru nuvelistică sa de excepție. Incă de la început acesta se îndreaptă spre o literatură care să
infatiseze lumea reală, cu autenticitate și sinceritate. Observând cu atenție universul uman, scriitorul
extrage judecăți morale și îi clasifică pe oameni în funcție de normele etice ale colectivității. Considerat
de către Nicolae Iorga „fondatorul realismului popular” în cultura română, Slavici aparține curentului care
își propune să reflecte în mod veridic viața poporului și reliefarea specificului național, a trăirilor
propriului spirit și sensibilității românești.
Principala sursă de inspirație a lui Ioan Slavici este, deci, societatea transilvăneană, în special satul pe
care îi scruteaza ochiul scriitorului, dar și al etnografului, consemnând ca intr-o monografie locuri,
oameni, obiceiuri. Această societate constituie pentru nuvelist cadrul în care se desfășoară întâmplările,
conflictele, în care se întâlnesc oamenii, oameni viguroși, darji, oameni care acționează în numele unor
principii etice bine precizate și triumfă sau se prăbușesc după cum se situează la polul pozitiv sau negativ
al acestor principii.

George Bacovia este reprezentantul tipic al curentului, cu o lirica profund originala, dar care se impune
mai tarziu, cand curentul intrase in faza declinului, volumele sale aparand in majoritate in perioada
interbelica. La inceput vazut ca poet minor de critica literara, va cunoaste treptat o receptare favorabila,
mergand pana la recunoasterea sa ca cel mai important poet simbolist roman si unul dintre cei mai de
seama poeti din poezia romana moderna.

Nichita Stănescu este un poet neomodernist al carui rol inovator i se va recunoaște treptat în literatura
română, mai ales prin intenția sa de a pune sub interogație toate laturile demersului creator. Acesta a
moștenit de la secolul al XX-lea tendința de a-și autodefini concepția despre artă, artist și raportul pe care
îl stabilește cu cei pentru care scrie. El nu creează o lume pe care încearcă s-o impună cititorului, ci
încearcă să surprindă frumosul într-o formulă care să-i fie accesibilă. Scopul poetului este de a comunica
unicul, de a-l face să devină comunicabil, topind în metaforele versului său limitele dintre concret și
abstract, dintre existent și iluzie, dintre timp si atemporalitate.

Cenaclul „Sburatorul” si revista cu acelasi nume vor lansa o serie de scriitori deveniti ulterior nume de
referinta in literatura romana, asa cum este, de pilda, Lucian Blaga. Poezia sa reprezinta un moment de
elevatie a lirismului romanesc. Fata de marele sau inaintas, Eminescu, pasionat de filosofie, care a nuantat
si a versificat idei filosofice, Blaga este primul poet filosof, autor al unui sistem de filosofie propriu,
original. Legatura dintre poezie si filosofie este indisolubila, acestea se intrepatrund intr-o opera
preocupata de cunoastere, de marile intrebari ale existentei. Astfel, poezia nu poate fi inteleasa fara o
necesara raportare la aspecte ale sistemului sau filosofic.

Autor dramatic, cronicar, teoretician, regizor si indrumator, Camil Petrescu este considerat de critica
literara drept ”un om de teatru complet”, dramaturgia reprezentand, se pare, ”vocatia prima si cea mai
acuta” a scriitorului. Acesta pune capat romanului traditional si ramane in literatura romana, in special, ca
initiator al romanului modern. Nicolae Manolescu scria ca ”Intreaga poetica a romanului camilpetrescian
exprima renuntarea curajoasa la iluzia cunoasterii absolute a omului”.
Marin Preda este considerat unul dintre cei mai importanti scriitori postbelici, alaturi de Mihail
Sadoveanu, Eugen Barbu, Titus Popovici si Zaboria Stancu. Acesta lucreaza la mai multe reviste, iar in
anul 1942 debuteaza cu schita ”Parlitul”. Publica proza, iar dupa razboi publica romanul ”Morometii”,
care ii va aduce recunoasterea artistica. Scrie si alte romane, de pilda ”Risipitorii”, ”Intrusul”, ”Marele
singuratic”, Cel mai iubit dintre pamanteni” ,cele mai multe fiind inscrise in tematica regimului comunist.

Liviu Rebreanu se inscrie ca unul dintre cei mai reprezentativi scriitori pe care Transilvania i-a dat
literaturii romane in prima jumatate a secolului al 20-lea. Nuvelist, dramaturg, romancier, publicist, Liviu
Rebreanu se afla in fruntea romancierilor romani din perioada interbelica, precum Camil Petrescu, George
Calinescu, Mircea Eliade, Hortensia Papadat-Bengescu si alaturi de reprezenti de seama ai romanului din
literatura universala: Tolstoi, Balzac, Standhal, Zola, Dostoievski, Proust. Romanul sau se inscrie in linia
traditiei realiste, reprezentate de romanul lui Nicolae Filimon si Duiliu Zamfirescu, proza lui Slavici,
Creanga, Agarbiceanu si Sadoveanu.
Intemeietorul romanului romanesc modern, a carui opera se caracterizeaza printr-o diversitate tematica, a
surprins in scrierile sale, o multitudine de aspecte umane, reusind sa prezinte viata in complexitatea ei
sociala si psihologica. 

George Calinescu a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician roman, personalitate
enciclopedica a culturii si literaturii romane. Acesta este considerat drept unul dintre cei mai important
critici literari romani din toate timpurile alaturi de Titu Maiorescu si Eugen Lovinescu.
Romanele lui G. Călinescu se definesc prin câteva trăsaturi comune: depasesc realismul clasic, asimilând
experientele romanului modern: creează caractere dominate de o singură trăsătură majoră, ridicate la
tipologii de mare circulatie universală, avarul, arivistul (ele fiind însă un pretext - cum mărturiseste insuşi
scriitorul - pentru introspectie). Aşadar, romancierul ”reface clasicismul", trecând prin experienta
curentelor literare, pe care le consideră, consecven principiilor sale teoretice, relative. Tehnica narativă,
prin fixarea caracterelor în spatiu şi în timp, prin descrierea minutioasă a cadrului fizic in care se-
desfasoară actiunea, cu specială erudită atentie pentru arhitectura cladirilor, pentru interioare, pentru
operele de arta plastică ce le împodobesc, detaşarea fata de personaje şi crearea de tipuri ne trimit la
Balzac şi la realismul secolului al XIX-lea.
Ramane in constiinta generala in primul rand ca autor al unei lucrari fara egal – ”Istoria literaturii romane
de la origini pana in prezent” .A scris numeroase studii de istorie si critica literara, dar si versuri, teatru,
mai cu seama romane realiste: ”Cartea nuntii”, ”Enigma Otiliei”, ”Bietul Ioanide”, ”Crinul Negru”.

Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician si om politic roman.
Acesta este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanti prozatori romani din prima jumatate a
secolului XX, alaturi de Ion Neculce si Ion Creanga.
Opera lui Sadoveanu este una monumentala, cuprinzand: romane istorice si de aventura (”Neamul
Soimarestilor”, ”Fratii Jderi”), scrieri de factura mitica (romanele ”Ochi de urs”, ”Nopti de Sanziene”,
”Creanga de aur”, ”Baltagul”), opere in care abordeaza teme sociale (povestirile ”Judet al sarmanilor”,
”Bordeenii”), scrieri de elogiere a naturii privite cu ochii vanatorului sau ai pescarului (”Tara de dincolo
de negura”, ”Nada florilor”). Debutul sau editorial are loc in anul 1904, cu patru volume simultan. Drept
urmare, Nicolae Iorga, care a remarcat interesul vadit al scriitorului pentru istorie, a denumit anul 1904
„anul Sadoveanu”. Intreaga sa opera este caracterizata, printre altele, de aplecare asupra vietii traditionale
si a societatii patriarhale a satului romanesc.