FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

PROIECT
Contractul de leasing

PROGRAM DE STUDII: ECONOMIA

COMERȚULUI, TURISMULUI ȘI SERVICIILOR

STUDENTĂ: VRANĂU IOANA-CERASELA

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: LECT. UNIV. DR.

EUGENIA- GABRIELA LEUCIUC
 CONTRACTUL DE LEASING

Termenul de „leasing ”a cunoscut diverse definiri şi nuanţări în funcţie de

caracteristicile mediului în care a aparut, precum şi în funcţie de tipul de abordare a leasing –
ului :economic sau juridic.

El poate fi considerat :

 o formă de comerţ , deoarece presupune o operaţie comercială contractuală la care

iau parte, de regulă, furnizorul de bunuri , pentru a fi închiriate, proprietarul bunurilor
cumpărate ce urmează sa facă obiectul leasing-ului şi beneficiarul lor, cel care utilizează
bunurile şi care le plăteşte în condiţii speciale;

 o formă de finanţare pe termen mediu sau lung de către societăţi financiare

specializate sau producători direcţi care oferă în condiţii de închiriere bunuri unor cumpărători
ce nu dispun de suficiente surse proprii pentru a le cumpăra si care preferă dreptul de folosinţă
economică pentru o perioadă determinată a acestora. Această tehnică de finanţare ce presupune
un risc ridicat favorizează agenţii economici prin faptul că nu se impune necesitatea de a obţine
credite bancare, ori de a greva bunurile mobile şi imobile, prin instituirea unei ipoteci ori a
unui gaj, sarcini de natură a afecta dinamismul specific domeniului comercial.

 formă accesibilă de privatizare ce oferă posibilitatea unor persoane fizice, care nu au

suficient capital, să-şi constituie societăţi care să folosească o bază materială închiriată in
cadrul unor operaţiuni de leasing;

SOCIETATEA DE LEASING

FURNIZOR
Cumpără bunul Închiriază

BENEFICIAR
Bunul din punct de vedere juridic, reprezintă un contract complex, care permite unui
agent economic să obţină şi să utilizeze un lucru fără a plăti imediat preţul, cu posibilitatea de
a-l plăti la valoarea reziduală;

 din punct de vedere al utilizatorului leasing-ul este o afacere pe banii societăţii de

finanţare, el asigurând doar managementul afacerii.
  privit prin prisma societăţii de leasing,operaţiunea reprezintă o cumpărare de bunuri
în scopul închirierii, urmată de o închiriere in scopul vânzării.

Aşa cum reiese din definiţiile anterioare, încadrarea leasing-ului între operaţiunile cu
caracter financiar este unanimă, dar specialiştii acestui domeniu au identificat pentru
operaţiunea de leasing valenţe multiple, care pot fi analizate atât din perspectivă economică,
cât şi din punct de vedere juridic.

Legea română nu conţine o definiţie propriu-zisă a leasingului, ci numai o descriere a

operaţiunilor de leasing. Astfel, acestea sunt operaţiuni care implică două părţi : o parte –
denumită locator/finanţator, care transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă
asupra unui bun aflat în proprietatea sa, şi o altă parte – denumită utilizator, care solicită şi
dobândeşte acest drept. Deţinerea dreptului de folosinţă menţionat presupune o contraprestaţie,
respectiv o plată periodică, denumită rată de leasing.

Din interpretarea prevederilor legii rezultă că definiţia operaţiunilor de leasing trebuie

completată cu faptul că ele nu pot exista decât în cazul încheierii valabile a unui contract şi nu
pot avea ca obiect decât bunurile mobile şi imobile prevăzute de lege în mod expres şi
limitativ. Operaţiunile de leasing sunt diverse, funcţie de criteriile care stau la baza lor.

În funcţie de durata închirierii se deosebesc următoarele forme :

 leasing pe termen scurt (renting, hire) constă în închirierea bunului pe o perioadă de

câteva ore , zile, luni mai multor beneficiari, în vederea amortizării. În cadrul acestui tip de
leasing există forme intermediare de leasing pe termen scurt, cum ar fi operaţiunile
„hire”.Această formă presupune închirierea unor mijloace de transport sau echipamente cu ora
sau ziua, inclusiv a service-ului aferent. O alta formă este dată de operaţiunile „renting” care
presupun închirierea revocabilă pe o perioadă scurtă de timp, dar mai lungă decât in cazul
operaţiunilor de ”hire”. Această formă de leasing nu poate fi revocată de nici una din părţi.

 leasing pe termen mediu („equipment leasing”) presupune amortizarea bunului prin

închirierea succesivă a acestuia mai multor beneficiari pe termene medii de 2-3 ani.

 leasing pe termen lung („plant leasing”) are o durată de circa 20-30 ani şi se
întâlneşte frecvent pe piaţa bunurilor imobiliare pentru clădiri la cheie. Durata leasing-ului
corespunde cu durata normală de funcţionare a activului, urmând ca după perioada de
închiriere beneficiarul să poată opta pentru cumpărarea acestuia la un preţ mai mic celui de
înregistrare a valorii contabile iniţiale la locatar.

În funcţie de părţile participante la contract se cunosc două forme :

 leasing direct – caz în care finanţatorul este şi furnizorul (producătorul) bunului.

 leasing indirect – finanţarea îi revine unei societăţi specializate (intermediare).

 În funcţie de ponderea ratelor în preţul de vânzare al bunului se disting două forme:

 leasing funcţional – presupune recuperarea în perioada de locaţie doar a unei părţi

din bunul închiriat. Durata locaţiei este în acest caz mai mică decât durata de funcţionare a
bunului.

 leasing financiar – urmăreşte recuperarea integrală a valorii bunului în perioada de

locaţie şi obţinerea unui profit. La sfârşitul acestei perioade beneficiarul poate opta pentru
intrarea in posesie a bunului prin achitarea valorii reziduale. Societatea de leasing, de regula,
nu alege, nu produce şi nici nu livrează bunul, doar achiziţionează bunul sau dreptul de
proprietate şi folosinţă de la proprietar.

După modul de calcul al costurilor pe baza cărora se calculează ratele de leasing se

cunosc următoarele forme:

 leasing net – în acest caz ratele se calculează numai pe baza preţului net de vânzare
al bunului iar chiria include preţul folosinţei.

 leasing brut (full service leasing) – ratele includ cheltuieli de asigurare, întreţinere şi
reparaţii ale bunului. Această formă se întâlneşte la instalaţiile complexe sau acolo unde se
doreşte cucerirea pieţii şi reprezintă o modalitate de permanentizare a relaţiilor dintre firme, de
adâncire a colaborării dintre acestea.

În funcţie de caracteristicile pieţei căreia i se adresează şi de relaţiile stabilite cu clienţii

au apărut şi forme specifice de leasing cum ar fi:

 lease-back-ul, o formă mascată de finanţare a unei societăţi comerciale. Acest

contract poate fi tratat fie ca o locaţie simplă fie ca o locaţie financiară, iar în esenţă constă în
vânzarea unui activ şi preluarea acestuia imediat în locaţie de către aceeaşi firmă.

 leasing-ul experimental - presupune închirierea bunului pe perioade scurte urmate de

vânzarea lui dacă acesta corespunde exigenţelor beneficiarului;

 time-sharing – presupune închirierea pe timpi partajaţi. Această formă se practică în

turism prin închirierea bazei materiale precum şi în cazul tehnicii de calcul sau a unor mijloace
de transport;

În cazul închirierii containerelor se practică o formă specială numită master – leasing cu

variantele:

 trip-leasing care este o închiriere pe perioada transportului;

 term-leasing – o închiriere la termen;

 Desigur cadrul economic, juridic, contabil din diferite state ale lumii a determinat o
varietate de forme ale operaţiunii de leasing, unele regăsindu-se printre cele enumerate
anterior.

Majoritatea sistemelor contabile recunosc însă, alături de alte clasificări, două forme
principale de leasing:

 leasing operaţional (simplu sau de exploatare)

 leasing financiar (locaţie - finanţare)

CONTRACTUL DE LEASING
Deşi se aseamănă cu contractele de închiriere , vânzare în rate şi cu cele de locaţie
viageră,

leasingul, ca natură juridică, este o modalitate contractuală de finanţare la termen.

Leasingul era, până nu

demult, un contract întâlnit mai cu seamă în legislaţia comercială internaţională, fiind

impus însă de

noile realităţi economice pe plan naţional, ca un adevărat contract complex având

următoarele caracteristici :

 un contract de vânzare - cumpărare, prin care se achiziţionează bunul solicitat de

utilizator,

 un contract de mandat, prin care sunt stabilite elementele vânzării şi, în acelaşi timp,
se realizează operaţiunile tehnice, dar şi formalităţile administrative necesare,

 un contract de locaţie, a cărui durată şi rate sunt determinate din cota parte din
valoarea de intrare a bunului si a dobânzii de leasing în cazul leasingului financiar şi din cota
de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în vigoare şi un beneficiu stabilit
de către părţile contractante, în cazul leasingului operaţional,

 o promisiune unilaterală de vânzare în favoarea cumpărătorului utilizator.

Se poate concluziona astfel că leasingul este un contract propriu de finanţare , fiind o

fuziune de tehnici juridice. Ca urmare, finanţatorul nu poate fi confundat cu un simplu locator,
aşa cum se desprindea din redactarea iniţială a O.G. nr. 51/1997 actualizată în Iulie 2007.

Atunci când ne referim la totalitatea raporturilor tripartite implicate, ( furnizor,

finanţator, utilizator ) ne aflăm în faţa operaţiunilor de leasing, conform accepţiunii date, iar
atunci când ne referim la actul încheiat între finanţator şi utilizator, vom folosi noţiunea de
„ contract de leasing”.
 Contractul de leasing este un act juridic bilateral, care se încheie între societatea de
leasing, în calitate de finanţator şi utilizator, aceştia din urmă respectând imperativ atât
condiţiile generale referitoare la încheierea actelor juridice, cât şi condiţiile speciale prevăzute
de lege referitoare la destinaţia bunului contractat şi plata redevenţei.

Contractul de leasing se redactează cu arătarea părţilor participante la încheierea

contractului, descrierea exactă a bunului care face obiectul contractului de leasing, valoarea
totală a contractului de leasing, perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului, clauza
privind obligaţia asigurării bunului, clauza privind publicitatea.

Este necesar să se stabilească clar valoarea iniţială a bunului, avansul plătit, care poate
fi între 10- 40%, iar în contractul de leasing financiar trebuie obligatoriu cuprinsă clauza
privind dreptul de opţiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului şi la condiţiile în
care acesta poate fi exercitat.Un contract de leasing nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mică
de un an şi reprezintă titlu executoriu atât în condiţiile în care utilizatorul nu predă bunul la
sfârşitul perioadei de leasing, cât şi în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a
utilizatorului.

Elementele arătate în textul de lege nu sunt limitative : părţile pot conveni şi asupra
altor clauze în momentul încheierii contractului.

Părțile contractului
Spre deosebire de complexa operaţie de leasing care este bazată pe o relaţie trilaterală
(furnizor – finanţator , utilizator), contractul de leasing se încheie între două părţi : locatorul –
finanţatorul şi utilizatorul (potrivit Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 actualizată în Iulie
2007).

Trăsăturile juridice ale contractului de leasing sunt :

 este un act juridic bilateral : se încheie între societatea de leasing , în calitate de

locator ( finanţator ), şi utilizator. Pe lângă condiţiile generale, părţile trebuie să îndeplinească
şi anumite condiţii speciale referitoare la încheierea actelor juridice ( legate de destinaţia
bunului, plata ratelor de leasing).

 este un contract sinalagmatic: ambele părţi se obligă reciproc, dând naştere unor
obligaţii corelative şi interdependente, fapt ce permite aplicarea principiilor generale relative la
executarea ori neexecutarea contractelor sinalagmatice.

 este un contract cu titlu oneros si conţinut patrimonial: ambele părţi urmăresc

realizarea unui profit propriu, profit evaluabil în bani. Locatorul primeşte rate de leasing plătite
periodic de către utilizator, iar utilizatorul beneficiază de folosinţa bunului pe perioada
derulării contractului. La sfârşitul acestuia se poate bucura de dreptul său de opţiune.
  este un contract cu executare succesivă: efectele sale se produc pe tot parcursul
derulării contractului. Acest fapt are consecinţe importante legate de desfăşurarea raporturilor
dintre părţi, dintre care amintim problema riscului, a efectelor privind neexecutarea
contractului ori a prescripţiei dreptului la acţiune.

 este consensual: Încheierea contractului de leasing în formă autentică sau prin act
scris şi realizarea procedurilor de publicitate nu reprezintă condiţii de valabilitate, forma scrisă
având doar valoare probatorie şi legată de opozabilitate.

Drepturile si obligatiile finantatorului

Drepturi

 dacă utilizatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, drepturile reale ale

finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile
judecătorului sindic;

 dacă utilizatorul se află în dizolvare şi/sau lichidare, dispoziţiile alineatului

precedent se aplică şi lichidatorului numit potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale,
republicată.

Obligatii

 să respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit necesităţilor;

 să încheie contracte de vânzare- cumpărare cu furnizorul desemnat de utilizator, în

condiţiile expres formulate de acesta;

 să încheie contract de leasing cu utilizatorul şi să transmită acestuia, în temeiul

contractului de leasing, toate drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpărare, cu
excepţia dreptului de dispoziţie;

 să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului ( posibilitatea de a opta pentru

prelungirea contractului, pentru achiziţionarea sau restituirea bunului );

 să îi garanteze utilizatorului folosinţa liniştită a bunului , în condiţiile în care acesta

a respectat toate clauzele contractuale;

 să asigure, printr-o societate de asigurare bunurile oferite în leasing.

Drepturile si obligatiile beneficiarului

Drepturi
  în cazul reclamaţiilor privind livrarea, calitatea, asistenţa tehnică, service-ul necesar
în perioada de garanţie şi postgaranţie, utilizatorul are drept de acţiune asupra furnizorului;

 de a exercita acţiunile posesorii faţă de terţi.

Obligatii

 să recepţioneze şi să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing;

 să exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de către furnizor şi să asigure

instruirea personalului desemnat să îl exploateze;

 să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing fără acordul
finanţatorului;

 să respecte termenele de plată şi cuantumul ratelor de leasing;

 să suporte cheltuielile de întreţinere şi alte cheltuieli ce derivă din contractul de

leasing;

 să îşi asume totalitatea obligaţiilor care decurg din :folosirea directă a bunului sau
prin prepuşii săi (inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii) si din cazurile fortuite pe
întreaga perioadă a contractului în paralel cu plata ratelor de leasing până la atingerea valorii
contractului de leasing;

 să nu împiedice finanţatorul în verificarea stării şi a modului de exploatare a

bunului;

 să informeze finanţatorul , în timp util, cu privire la orice tulburare venită din partea
unui terţ, referitor la dreptul acestuia de proprietate;

 să nu modifice obiectul contractului fără acordul prealabil al finanţatorului;

 să restituie bunul, respectând prevederile contractuale.

In dispoziţiile finale şi tranzitorii ale Ordonanţei 51/1997 actualizată în Iulie 2007 se

precizează şi o serie de aspecte legate de societăţile de leasing şi regimul vamal al bunurilor
introduse în ţară pe baza unor contracte de leasing.

Asigurarea bunului

Prin însăşi definiţia sa, leasingul este o operaţiune care presupune riscuri complexe şi
cu grad ridicat de probabilitate, în condiţiile în care sunt finanţate şi proiecte care s-au dovedit
inadecvate pentru creditul bancar.
 Legea română stabileşte prin încheierea contractului de leasing următoarele răspunderi
şi sarcini privind acoperirea riscurilor menţionate :obligaţia locatorului/finanţator de a asigura
bunurile care constituie obiectul contractului, printr-o societate de asigurare, asumarea de către
utilizator a riscului pierderii, distrugerii sau avarierii bunurilor, din cauze fortuite (inclusiv
forţa majoră), şi chiar continuarea plăţii ratelor de leasing în situaţia producerii acestor
evenimente (obligaţie ce poate fi însă atenuată în concret prin contract),obligaţia utilizatorului
de a efectua plata ratelor de leasing.

Necesitatea asigurării bunului derivă din disocierea proprietăţii asupra bunurilor, care
aparţine în continuare finanţatorului, şi dreptul de utilizare , care revine celeilalte părţi
contractante, aceasta reprezentând una dintre deosebirile esenţiale faţă de creditare.

Clasificarea operaţiunilor de leasing fondate pe baze contractuale:

 După calitatea utilizatorului

a) leasing public, daca cel care beneficiaza de finantare este statul, avand ca variant
leasingul comunal, când utilizatorul este o comunitate locala;

b) leasing privat, daca se realizeaza finantarea unei intreprinderi particulare vizand

bunuri cu destinatie comerciala ori industriala pentru persoane fizice, bunuri de folosinta
indelungata sau immobile cu destinatia de locuinte.

 Dupa apartenenta partilor

a) leasing naţional, dacă părtile aparţin aceluiaşi stat;

b) contract de leasing international, când intervine un element de externitate. Se referă

în principal la leasingul echipamentului industrial sau al altor bunuri mobile de mare valoare.

 Dupa modul de calcul al redeventelor

a) contract de leasing cu amortizare integrala – suma redeventelor plătite locatorului,

din care s-a

scăzut cea cu titlu de marja de profit;

b) contract de leasing cu amortizare partială – caracterizat printr-o valoare reziduală

considerabilă care dă consistenta dreptului de optiune.

 Dupa apartenenta fondurilor investite

a) leasing realizat cu fondurile unei societati de leasing;

b) leasing sindicalizat – finantat prin punerea în comun a fondurilor apartinând mai

multor societati de leasing.In acest sistem se inscriu utilizarea leasingului pentru echipament
industrial si constructii de către societatile comerciale, în scopul realizarii unei investitii ori al
folosintei comune.

 Dupa provenienta bunurilor finantate

a) contract de leasing clasic cu structura tripartită. In acest caz, bunurile provin de la o

tertă persoană;

b) contract de leasing care are ca obiect un bun aflat în patrimoniul finantatorului sau
construit chiar de finantator.

 După natura bunului contractat :

a) leasing imobiliar, care poate avea ca obiect imobilele cu destinaţie comercială sau
industrială ori imobile cu destinaţia de locuinţe pentru persoane fizice;

b )leasing mobiliar – care poate avea ca obiect bunuri cu destinaţie comercială sau
industrială ori bunuri de folosinţă.

In practică tipologia contractelor de leasing se rezumă la doua tipuri de contracte si

anume : contractul de leasing financiar si contractul de leasing operaţional.

Operaţiunile de leasing financiar trebuie să îndeplinească una sau mai multe din
următoarele condiţii:

- riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din

momentul încheierii contractului de leasing;

- părţile au prevăzut expres ca la expirarea contractului de leasing sa transfere

utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;

- utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare va

reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piaţă) pe care acesta o are la data la care
opţiunea poate fi exprimată;

- perioada de folosire a bunului în sistem leasing acoperă cel puţin 75% din durata
normată de utilizare a bunului, chiar dacă în final dreptul de proprietate nu este transferat

Leasingul poate fi si operaţional, caz în care nu sunt îndeplinite nici una dintre
condiţiile prevăzute pentru leasingul financiar.

Etapele operatiunii de leasing:

Articolul 1 din O.G. 51/1997 actualizată în Iulie 2007 identifica noţiunea de operaţiune
de leasing cu cea de contract de leasing. Operaţiunea de leasing are însa doua accepţiuni, de
fapt doua faze :
 - faza premergătoare încheierii contractului de leasing;

- faza propriu-zisa a încheierii şi executării contractului de leasing.

Faza premergătoare reprezintă ansamblul de măsuri de natură comercială, tehnică ce

concură la încheierea contractului de leasing. Această fază se finalizează prin încheierea
contractului de leasing,însă nu întotdeauna acest scop este atins.

Potrivit art.4 O.G. 51/1997 actualizată în Iulie 2007, pentru efectuarea unei operaţiuni
de leasing orice persoană fizică sau juridică va formula unei societăţi de leasing o ofertă fermă,
însoţită de lista cuprinzând bunurile care vor face obiectul contractului de leasing şi de acte
care să reflecte situaţia sa financiară. Se ştie că oferta este propunerea pe care o persoană o face
unei alte persoane pentru a încheia un contract. In cazul leasingului, legea nu prevede ce fel de
contract urmează acceptării ofertei. Acceptarea ofertei nu conduce la încheierea unui contract
de leasing ci a unui antecontract de leasing.

Din textul articolului 4 al O.G. 51/1997 actualizată în Iulie 2007 rezultă doua condiţii
special pentru validitatea ofertei :să fie însoţită de lista bunurilor care vor constitui obiectul
leasingului, precum şi de acte care să dovedească situaţia financiară a viitorului utilizator.

Neîndeplinirea acestor condiţii conduce la nevalabilitatea ofertei deoarece nu este

completă şi precisă. Acceptarea ofertei de către finanţator în aceste condiţii nu conduce la
încheierea antecontractului de leasing şi deci nu atrage răspunderea societăţii de leasing. Totuşi
acceptarea ofertei poate fi realizată sub rezerva îndeplinirii celor doua condiţii; în acest caz
însă prezentarea documentelor lipsă nu este o chestiune pur formală ci aceste documente
trebuie ca în fond sa fie în măsură a conduce la încheierea antecontractului de leasing. Situaţia
acceptării ofertei sub rezerva îndeplinirii celor doua condiţii conduce la încheierea unui
antecontract de leasing afectat de modalitatea condiţiei suspensive.

Deîndată ce oferta a fost acceptată de către finanţator, ia naştere un antecontract de

leasing în temeiul căruia părţile se obligă ca în viitor să încheie un contract de leasing.
Drepturile şi obligaţiile ce se nasc în temeiul acestui antecontract sunt prevăzute de art.5 si
art.9 lit.a, b, c, din O.G.51/1997 actualizată în Iulie 2007.

- dreptul utilizatorului de a alege furnizorul. Textul art.5 este destul de incoerent . Din
moment ce se instituie dreptul utilizatorului de a-şi alege furnizorul pentru ce se instituie şi
necesitatea acordului finanţatorului.Dacă este necesar acordul finanţatorului înseamnă că
alegerea furnizorului are natură convenţională.Articolul 9 instituie obligaţia finanţatorului de a
respecta dreptul utilizatorului de a-şi alege furnizorul. Deci, prima oară se instituie dreptul
utilizatorului de a alege furnizorul, apoi se prevede necesitatea acordului finanţatorului, iar in
final obligaţia finanţatorului de a respecta dreptul utilizatorului de a-şi alege furnizorul. In
practică, soluţia pentru rezolvarea problemei este folosirea principiului libertăţii de voinţă a
părţilor.
 - obligaţia societăţii de leasing de a încheia contractul de vânzare-cumpărare cu
furnizorul.

Finanţatorul nu încheie contractul de vânzare cumpărare ca reprezentant al

utilizatorului ci în nume propriu, devenind proprietarul bunurilor. Cu toate acestea societatea
de leasing nu este abilitată să încheie acest contract în orice condiţii ci doar in condiţiile expres
formulate de utilizator.