Italia  este un stat unitar, republică parlamentară, aflat în Europa de Sud.

Ea acoperă o arie de
301.338 km² și are o climă temperată; datorită formei părții sale continentale, este denumită pe
plan intern lo Stivale („Cizma”).[11][12] Cu 61 de milioane de locuitori, este a cincea cea mai
populată țară a Europei. Italia este o țară dezvoltată[13] și are a treia cea mai mare economie din
zona Euro și a opta din lume după PIB nominal.[14]

MEDIU

După rapida industrializare, Italiei i-a luat mult timp până a început să abordeze problematica
mediului. După mai multe ameliorări, a ajuns să se claseze în 2010 pe locul 84 în lume la
sustenabilitate ecologică.[154] Parcurile naționale acoperă circa 5% din suprafața țării.[155] În
ultimul deceniu, Italia a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de energie
regenerabilă, clasându-se pe locul al patrulea în lume după capacitatea instalată de producție
de energie solară[156][157] și pe locul al șaselea la capacitatea de producție de energie eoliană.
[158]
 Energiile regenerabile reprezintă astăzi 12% din consumul primar total și final de energie,
autoritățile fixându-și un obiectiv de 17% pentru anul 2020.[159]

Poluarea aerului rămâne însă o problemă gravă, mai ales în nordul industrializat, țara ajungând în
anii 1990 să aibă al zecelea nivel din lume de emisii industriale de dioxid de carbon.[160] Astăzi,
Italia este al doisprezecelea cel mai mare producător de dioxid de carbon.[

CLIMA
Pe o suprafață restrânsă Peninsula Italică are mai multe tipuri de climă:

o climat alpin, caracteristic Munților Alpi la altitudini de peste 3.000 m. cu ierni lungi, reci
și precipitații bogate sub formă de zăpadă;
o climat continental în Câmpia Padului, regiunile colinare și pe pantele Apeninilor;
o climat mediteranean, cald și relativ umed (datorită apropierii mării).
o Clima în Italia este foarte diversă şi poate fi foarte deosebită de clima stereotipică
mediteraneană datorită poziţiei zonelor.

Majoritatea zonelor nordice a Italiei, ca Turin, Milano şi Bologna, au o climă continentală adesea
clasificată ca subtropicală umedă. Zonele de coastă ale Liguriei şi parte din peninsulă la sud de
Florenţa se potriveşte în general tiparului mediteranean.
Zonele de coastă ale peninsulei pot fi foarte diferite în funcţie de altitudine în special în
perioada lunilor de iarnă când zonele înalte tind să fie reci, umede şi adesea cu zăpadă.
Regiunile de coastă au ierni blânde şi veri calde şi uscate, deşi în văile din zona
depresiomară verile pot fi foarte calde.
Relieful este determinat de cele două lanțuri muntoase majore: Alpii și Apeninii. Alpii, situați în
nord, au o formă curbată foarte caracteristică și se împart, după pozitie, în trei mari grupe:
 RELIEF

o în vest (spre Franța), Alpii Occidentali, care culminează cu vârful Mont Blanc- 4.807 m.

(aflat pe granița cu Franța); în Nord (spre Elveția), Alpii Centrali; în est (spre Austria), Alpii
Orientali.

Între Alpi si Apenini se întinde Câmpia Padului, străbătută în partea centrală, de la vest la est, de
râul Pad, care adună apele din regiunile montane vecine.
Munții Apenini formează structura principală a Peninsulei Italice, prelungindu-se peste
strâmtoarea Messina, în nordul Insulei Sicilia. În partea centrală a Apeninilor, denumiți Abruzzi,
cele mai mari altitudini se apropie de 3000 m. (Gran Sasso - 2914 m.)
Regiunile colinare (dealuri, podișuri, depresiuni și înălțimi submontane) mărginesc munții și
lasă, spre regiunile de coastă, locul unor mici câmpii litorale. Vulcanii reprezintă un fenomen
deosebit al Peninsulei Italice. Cei mai cunoscuți vulcani sunt Vezuviu (1.277 m.),
lângă Napoli și Etna (3.323 m.), în Sicilia.
HIDROGRAFIE
Italia are o reţea hidrografică bogată cu râuri în general scurte şi numeroase lacuri.Ea este
traversata de raurile Pad si Adige care se varsa in Marea Adriatica. Acestea au un debit
ridicat tot anul . Italia este traversata de rauri mai scurte cu debite variabile. Italia se remarca
prin existenta unor lacuri glaciare ( Como, Garda si Maggiore ), lacuri vulcanice ( cum sunt
Bolsena si Trasimeno) si lagune ( cum este laguna Venetiei ).
Fluviul Pad izvorăște din Alpii Cotici în apropiere de granița italo - franceză și se varsă în Marea
Adriatică în apropiere de Veneția. Având o lungime de 652 km el este fluviul cel mai lung
din Italia. Fluviul are un bazin hidrologic cu o suprafață de 75.000 km².
O mare parte din cursul fluviului este amplasată în Câmpia Padului (ital. Pianura Padana),
regiunea industrială cea mai importantă și mai bogată din Italia. În anul 1852 compania Lloyd
din Austria a preluat organizarea și circulația vapoarelor pe fluviul Pad.
Fluviul Pad are o deltă largă de cca. 380 km², suprafață care se extinde continuu. Cele cinci
canale principale ale fluviului sunt: Po di Maestra, Po della Pila, Po delle Tolle, Po di
Gnocca și Po di Goro.

ECONOMIE
Italia are o economie mixtă capitalistă, a treia cea mai mare din zona Euro și a opta din lume.
[14]
 Țara este membră fondatoare a G7, G8, a zonei Euro și a OCDE.[34]
Italia este considerată a fi una dintre cele mai industrializate țări din lume și un lider în domeniul
comerțului mondial și exporturilor.[209][210][211] Este o țară foarte dezvoltată, pe locul 8 în lume
după calitatea vieții[23] și pe locul 25 după Indicele Dezvoltării Umane. PIB-ul nominal al Italiei
este al patrulea din zona Euro, cu 1,642.4 miliarde de euro.[212] Rata șomajului, 11,9% în
noiembrie 2016, este a patra din zona Euro.[213] Țara este cunoscută pentru mediul de afaceri
creativ și inovator,[214] și pentru un sector agricol mare și competitiv.[215] În 2010 Italia a fost cel
mai mare producător mondial de vinuri.[216] Este cunoscută și pentru influența și calitatea ridicată
a industriilor de automobile, construcții de mașini, alimentară și de design vestimentar.[217][218][219]
Italia este a șasea țară din lume la producția industrială,[220] fiind caracterizată de prezența unui
număr mai redus de corporații multinaționale globale decât în alte economii comparabile ca
dimensiune, și de un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii, aglomerate în câteva districte
industriale ce reprezintă coloana vertebrală a industriei italiene. Acestea alcătuiesc împreună un
sector al industriei producătoare adesea concentrat pe exporturi pe piețe de nișă și de produse de
lux, adică pe de o parte mai puțin capabil de competitivitate în ce privește cantitatea, dar pe de
altă parte mai capabil să facă față cu produse de calitate net superioară concurenței venite din
partea Chinei și economiilor emergente asiatice și bazate pe costul redus al forței de muncă.[221]
Ferrero SpA este un producător italian de ciocolată și de alte produse dulci. A fost fondată de
Pietro Ferrero în anul 1946 într-un orășel italian. Compania a cunoscut succesul sub conducerea
fiului lui Pietro, Michele Ferrero, care a preluat acțiunile tatălui său.
Gucci este o companie italiană care produce și comercializează produse de lux. Istoria brandului
a început în 1904, atunci când patriarhul familiei, Guccio Gucci, a deschis un atelier de pielărie.
INFRASTRUCTURA
In 2004, sectorul italian al transporturilor a generat venituri de 119,4 miliarde de euro, și a
angajat 935.700 de persoane în 153.700 de agenți economici. În ce privește rețeaua de drumuri,
în 2002 existau 668.721 km de drumuri la nivel național, între care 6.487 km de autostrăzi, în
proprietatea statului dar administrate privat de către Atlantia
DEMOGRAFIE
La începutul lui 2013, Italia avea 60.656.000 de locuitori.[249] Densitatea populației, de
202,7 locuitori/km²,[250] este mai mare decât în majoritatea țărilor Europei de Vest. Distribuția
populației este însă foarte neomogenă. Cele mai dens populate zone sunt Valea Padului (unde
trăiește aproape jumătate din populația țării) și zonele metropolitane Roma și Napoli, în timp ce
unele regiuni vaste, cum ar fi Alpii și Apeninii, podișurile din Basilicata și insula Sardinia, sunt
foarte rarefiat populate.[251]
REGIUNILE
Regiunile Italiei au un grad de autonomie regională conform constituției din 1948. Totuși, cinci
(din cele 20) regiuni, și anume: Friuli-Venezia Giulia, Sardinia, Sicilia, Trentino-Tirolul de
Sud și Valle d'Aosta, au statut special care le conferă o autonomie politică și posibilități culturale
mai mari. O regiune se subdivizează în provincii iar provinciile la rândul lor în comune. Centrele
comunale fiind de regulă localitățile cu același nume (numele comunei respective).
Fiecare regiune are un consiliu ales și o Giunta Regionale (comitet executiv) condus de un
președinte. Giunta este responsabilă în fața consiliului și îi este cerut să conducă regiunea în
cazul în care nu reușește să păstreze încrederea consiliului. Forma de guvernământ este de aceea
analoagă structurii guvernării naționale. Scopul principal al regiunilor este de a descentraliza
instituțiile statului, iar în urma unei reforme din 2001 competențele regiunilor au fost lărgite.
Guvernele provinciale și comunale urmează aceleași principii - consilii și giunta conduse de
președinți (sau de primari, în cazul comunelor).
În ultimii ani autonomia regională a fost o problemă a politicii italiene, indusă de manifestările
unor partide ca Lega Nord.
GRUPURI ETNICE
De la începutul anilor 1980, până atunci o societate omogenă din punct de vedere lingvistic și
cultural, Italia a început să atragă fluxuri substanțiale de imigranți străini.[269] Cifra actuală de
circa 4,9 milioane de străini rezidenți,[270] alcătuind circa 8,1% din totalul populației, include
peste jumătate de milion de copii născuți în Italia din părinți străini—imigranți de a doua
generație, dar exclude străinii care au dobândit naționalitatea italiană; aceștia erau în 2008 în
număr de 53.696.[271]
Cifrele oficiale exclud și imigranții ilegali, al căror număr este foarte dificil de determinat; în
2008, acesta era estimat la cel puțin 670.000.[272] De la căderea zidului Berlinului și, mai recent,
după extinderile Uniunii Europene din 2004 și 2007, principalele valuri de migrație au provenit
din țările foste comuniste din Europa Centrală și de Est (în
special România, Albania, Ucraina și Polonia).
RELIGIE
Romano-catolicismul este, de departe, cea mai mare religie din țară, deși catolicismul nu mai
este oficial religie de stat.[304] În 2010, ponderea italienilor ce se identificau ca romano-catolici
era de 81,2%.[305]
Între cultele creștine minoritare din Italia se numără ortodocși, valdezi(en) și protestanți. În 2011,
existau în Italia circa 1,5 milioane de creștini ortodocși, reprezentând 2,5% din populație;[308] O
jumătate de milion de penticostali și evanghelici (dintre care 400.000 sunt membri ai Adunărilor
Domnului(en)), 235.685 de martori ai lui Iehova,[309] 30.000 de valdezi,[310] 25.000 de adventiști de
ziua a șaptea, 22.000 de mormoni, 15.000 de baptiști (plus circa 5.000 de baptiști liberi), 7000
de luterani, 4000 de metodiști (afiliati Bisericii Valdeze).[311]
CULTURA
Divizată politic și geografic de secole până la unificarea din 1861, Italia și-a dezvoltat o cultura
unică, modelată de o multitudine de obiceiuri regionale și de centre locale de putere și patronaj.
[328]
 În Evul Mediu și în Renaștere, mai multe curți concurau pentru atragerea celor mai buni
arhitecți, artiști și cărturari, producând astfel un imens patrimoniu de monumente, picturi, muzică
și literatură.[329]
Italia are mai multe situri în patrimoniul mondial UNESCO (51) decât orice altă țară din lume, și
are bogate colecții de artă, cultură și literatură din multe perioade diferite. Țara a avut o influență
culturală foarte largă pe plan mondial, și datorită numeroșilor italieni emigrați în alte țări. Mai
mult, în toată țara se află circa 100.000 de monumente de orice fel (muzee, palate, clădiri, statui,
biserici, galerii de artă, vile, fântâni arteziene, case istorice și situri arheologice).
ARHITECTURA
Italia are un stil arhitectonic foarte larg și divers, ce nu poate fi clasificat doar după perioadă, ci
și după regiune, având în vedere divizarea Italiei în mai multe state regionale până la 1861.
Aceasta a creat o diversitate și un eclectism a designului arhitectural.[331]
Italia este cunoscută pentru considerabilele realizări din arhitectură,[331] cum ar fi construcția de
arcuri, domuri și structuri similare în Roma Antică, fondarea mișcării renascentiste în
arhitectură între sfârșitul secolului al XIV-lea și secolul al XVI-lea, a cărei origini îi este atribuită
lui Filippo Brunelleschi
ARTE VIZUALE
Istoria artelor vizuale italiene face parte din istoria picturii occidentale. Arta romană a fost
influențată de Grecia și poate fi considerată în parte o succesoare a picturii antice grecești.
Pictura romană are însă și unele caracteristici unice și importante. Singurele picturi romane care
s-au păstrat până astăzi sunt picturi murale, multe găsite în vilele din Campania, în Italia sudică.
Aceste picturi pot fi grupate în 4 „stiluri” sau perioade principale[337] și multe conțin primele
exemple de trompe-l'œil, pseudo-perspectivă și peisaj pur
Baza limbii italiene moderne a fost stabilită de poetul florentin Dante Alighieri, a cărui operă de
căpătâi, Divina Comedie, este considerată a fi între cele mai de seamă manifeste literare produse
în Europa în Evul Mediu. În Italia de astăzi au trăit numeroase personalități ale literaturii
universale: Giovanni Boccaccio, Giacomo Leopardi, Alessandro Manzoni, Torquato
Tasso, Ludovico Ariosto și Francesco Petrarca, al căror vehicul de exprimare cel mai
binecunoscut, sonetul, a fost creat în Italia.[