Universitatea Româno-Germană, Sibiu

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Specializarea Drept

REFERAT
DREPTUL EUROPEAN AL CONCURENȚEI
Tema: Noțiuni privind Dreptul european al concurenței

Îndrumător:
Lect.univ.dr
Valentin BADESCU

Întocmit de:
Pricope Georgiana-Maria
An IV
 CUPRINS

1. Aspecte generale..............................................................................................................3
2. Definiţia dreptului concurenţei. Dreptul european..........................................................3
3. Diferenţa dintre concurenţa neloială şi practicile monopoliste........................................3
4. Caracterele juridice ale dreptului concurenţei..................................................................6
5. Relaţia dintre Dreptul concurenţei şi Dreptul consumatorului.........................................7
6. Principiile dreptului concurenţei.......................................................................................7
7. Concluzie..........................................................................................................................8
8. Bibliografie.......................................................................................................................9
Aspecte generale
Una dintre condiţiile de bază pentru existenţa unei economii de piaţă funcţionale, alături de
libertatea de mişcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului, o reprezintă un mediu
concurenţial nedistorsionat. Astfel, profesioniştii, fie la nivel naţional, fie la nivel european, trebuie
să interacţioneze pe cât posibil în mod liber, fără influenţe negative din partea întreprinderilor
puternice sau aflate în situaţii privilegiate, asociaţiilor de întreprinderi sau a statului. Într-o
economie de piaţă funcţională, respectarea normelor privind concurenţa asigură progresul
economic, apărarea interesului consumatorilor şi competitivitatea produselor şi serviciilor în cadrul
economiei respective, dar şi faţă de produsele de pe alte pieţe.
Mediul concurenţial poate fi afectat negativ de activităţile anticoncurenţiale care reprezintă
obiectul sau efectul înţelegerilor sau al practicilor concertate între întreprinderi, de abuzul de poziţie
dominantă a unor întreprinderi puternice; de asemenea, concurenţa poate fi distorsionată prin
subvenţiile acordate de stat unor întreprinderi, ceea ce le creează o poziţie avantajoasă faţă de
ceilalţi concurenţi pe piaţa respectivă.
Având în vedere necesitatea creării unui mediu concurenţial, Constituţia prevede că
economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. De asemenea,
statul este obligat să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie

Definiţia dreptului concurenţei. Dreptul european.

Dreptul concurenţei este în general definit în doctrina din ţara noastră că fiind ansamblul de
reglemantări menite să asigure, în raporturile de pe piaţa internă şi internaţională, existenţa şi
exerciţiul normal al competiţiei dintre agenţii economici, în lupta lor pentru câştigarea, extinderea şi
păstrarea clientelei.
1 . În alte cuvinte putem defini dreptul concurenţei ca fiind acea ramură de drept constituită
din ansamblul reglementărilor care asigură existenţa concurenţei, a competiţiei economice, prin
reprimarea practicilor monopoliste, şi exercitarea loială a concurenţei, în lupta pentru câştigarea,
extinderea şi păstrarea clientelei.
2 . Dreptul concurenţei cuprinde la rândul său mai multe sub-diviziuni sau sub-ramuri. Cele
mai importante sunt: dreptul anti-monopol şi dreptul concurenţei neloiale. Deşi aparent distincţiile
dintre cele două categorii de norme sunt uşor de făcut (practicile monopoliste afectează o piaţa
relevantă sau a o parte a ei şi, în consecinţă, pe toţi agenţii economici de pe acea piaţa, în mod
nedistinct, în timp ce practicile de concurenţă neloială afectează numai unul sau câţiva agenţi
economici determinaţi), în realitate sunt multe cazuri când aceeaşi faptă poate fi caracterizată şi ca
faptă monopolistă, şi ca faptă de concurenţa neloială.
Mai mult, între unele din elementele definitorii care diferenţiază cele două categorii de
norme nu există practic deosebiri.1
În ceea ce priveşte normele dreptului Uniunii Europene, Tratatul privind funcţionarea
Uniunii Europene2 (TFUE) prevede ca activitate esenţială a Uniunii Europene crearea unui sistem
care să asigure un mediu concurenţial nedistorsionat în cadrul pieţei interne.
În acest sens art. 101 şi 102 din acelaşi Tratat interzic înţelegerile şi practicile concertate
care au ca obiect sau efect restricţionarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa europeană, precum şi
abuzurile de poziţie dominantă. Condiţia comună pentru a fi aplicabile aceste norme europene este
ca activităţile sau inactivităţile respective să afecteze comerţul între statele membre. În cazul în
care, spre exemplu, o înţelegere care are ca efect restrângerea concurenţei într-un stat membru, dar
nu aduce atingere comerţului cu alte state membre, atunci situaţia respectivă va intra sub incidenţa
reglementărilor naţionale în cauză, fără a fi aplicabil art. 101 TCE3 .
Art. 108 şi 109 TFUE reglementează ajutorul de stat, iar art. 106 prevede norme aplicabile
întreprinderilor publice (ex. regii autonome, societăţi comerciale la care participarea statului este
majoritară etc.), care sunt obligate să respecte regulile specifice mediului concurenţial, având în
vedere faptul că se află în situaţii speciale, privilegiate. În baza acestor prevederi ale Tratatului,
conform art. 103 TFUE, Consiliul Uniunii Europene a adoptat legislaţia secundară în vederea
punerii în aplicare a normelor respective. Între cele mai importante se distinge Regulamentul nr.
1/20034 , în vigoare din mai 2004. Principalele modificări aduse de acest regulament, care va fi
prezentat în ultima secţiune, vizează înlocuirea sistemului centralizat, în care rolul cel mai
important revenea Comisiei Europene, cu un sistem bazat pe aplicarea descentralizată a normelor
privind concurenţa, competenţe esenţiale fiind transferate autorităţilor naţionale de concurenţă,
inclusiv instanţelor judecătoreşti, potrivit normelor procedurale specifice fiecărui stat membru. În
urma prezentării celor două seturi de acte normative, este important să analizăm relaţia între
acestea, pentru a înţelege necesitatea cunoaşterii dreptului european, în paralel cu cel naţional, şi
mai ales a modului de aplicare a acestuia, în interpretarea instituţiilor europene, cu precădere cea
stabilită de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
O caracteristică esenţială a dreptului european, astfel cum a decis Curtea de Justiţie a
Uniunii Europene este supremaţia acestuia. Materia concurenţei reprezintă un domeniu în care
Uniunea are „competenţă exclusivă”. Prin urmare, în domeniul concurenţei, statele membre nu pot
legifera decât în măsura în care transpun sau aplică dreptul european sau în domeniile încă
nereglementate la nivel european (ex. concurenţa neloială, activităţi care nu intră sub incidenţa art.
101-109 TFUE). Odată ce Uniunea a acţionat prin instituţiile sale, reglementând anumite raporturi

1 O. Căpăţână, Dreptul concurenţei comerciale. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 25
juridice, statele membre sunt obligate, potrivit Tratatului, pe de o parte să se abţină de la orice
acţiune de natură a aduce atingere realizării obiectivelor stabilite de Tratat, iar pe de altă parte să
aducă la îndeplinire obligaţiile stabilite de acesta. În consecinţă, normele de drept naţional al
statelor membre, în materia concurenţei, şi modul de aplicare a acestora nu trebuie să contravină
celor europene şi felului în care acestea sunt interpretate. În acest context, legislaţia română
menţionată transpune aproape integral prevederile acquis-ului european în materia concurenţei şi
ajutorului de stat, însă există obligaţia pentru autorităţile române să aplice în mod corect aceste
prevederi, în spiritul şi conform interpretării cristalizate la nivelul Uniunii Europene, obligaţie ce
incumbă în mod egal şi instanţelor judecătoreşti. În practică, aplicarea efectivă întâmpină dificultăţi
determinate de nivelul reformelor economice şi de gradul de dezvoltare insuficient al economiei
funcţionale, ceea ce face necesară, spre exemplu, acordarea unor ajutoare de stat în sectoarele
sensibile ale economiei. Deşi acest principiu este acceptat la nivel european, este esenţială
respectarea strictă a legislaţiei concurenţiale şi reducerea conformă a excepţiilor.
Trebuie totodată subliniat că legislaţia majorităţii statelor membre, la fel ca prevederile legii
române, preia integral dispoziţiile art. 101 şi 102 TFUE referitoare la înţelegerile şi practicile
concertate, respectiv abuzul de poziţie dominantă. Armonizarea celor două tipuri de sisteme
reprezintă în principiu un aspect pozitiv, simplificând sarcina autorităţilor europene şi naţionale
competente să aplice prevederile în cauză, precum şi situaţia agenţilor vizaţi de acestea; nu trebuie
omise însă posibilele conflicte de competenţă între autorităţile europene – Comisia Europeană, pe
de o parte şi autorităţile naţionale de concurenţă. În acest sens, Regulamentul CE nr. 1/2003
cuprinde norme referitoare la stabilirea competenţei şi colaborarea între autorităţile menţionate.2

Diferenţa dintre concurenţa neloială şi practicile monopoliste:

a) cele două au finalităţi diferite (concurenţa neloială presupune captarea clientelei concurentului
lezat, în timp ce practicile monopoliste presupun captarea pieţei ca atare, ceea ce în subisidiar
conduce şi la dobăndirea clientelei concurenţilor lezaţi);
b) rezultatele (concurenţa neloială duce la deformarea competiţiei în timp ce practicile monopoliste
duc la suprimarea concurenţei).
c) concurenţa neloială reprezintă încălcarea unor norme deontologice, în timp ce practicile
monopoliste duc la dezechilibre socioeconomice. Concurenţa neloială gravitează în jurul
conceptului de “clientelă”, în timp ce practicile monopoliste au în vedere conceptul de “piaţa”.
Totuşi, tendinţa recentă în cazul ambelor practici anti-concurenţiale este de a le evalua prin prisma
atingerilor aduse consumatorilor.3 Drept urmare, principalul criteriu de distincţie între faptele
monopoliste şi cele de concurenţa neloială este dat de magnitudinea puterii economice a autorului
2 Ionel Didea, Dreptul european al concurenţei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 5-8.
3 Idem, p. 29.
încălcării uzanţei cinstite. Ca sub-ramură a dreptului concurenţei, dreptul concurenţei neloiale (ca şi
dreptul anti-monopol, de altfel) îşi justificaă autonomia datorită promovării unui scop de ordine
publică economică, şi anume păstrarea jocului liber, nedistorsionat, neafectat, al concurenţei.
Obiectul dreptului concurenţei Obiectul dreptului concurenţei îl constituie pe de o parte
protecţia pieţei prin reprimarea practicilor monopoliste, restrictive de concurenţă, iar pe de altă
parte protecţia concurenţilor înşişi prin reprimarea manifestărilor de concurenţă neloială. Obiectul
dreptului concurenţei îl constituie, aşadar, relaţiile sociale ce se stabilesc între comercianţi în
procesul concurenţei comerciale.4
Normele ce reglementează aceste raporturi sociale, în funcţie de natura acestor raporturi se
pot clasifica în:
• norme preventive – acelea care reglementează raporturi de concurenţă onestă şi au ca finalitate
optimizarea competiţiei între agenţi economici în condiţii oneste;
• norme represive – acelea care reglementează raporturile de concurenţă patologică, adică practicile
monopoliste şi concurenţa neloială, abuzivă.
Corespunzător formelor de manifestare patologică dreptul concurenţei cuprinde în relaţiile interne
două categorii de reglementări:
• unele prin care se urmăreşte reprimarea practicilor monopoliste pentru a permite supravieţuirea
competiţiei în sectorul ameninţat – dreptul antitrust;
• altele prin care urmăreşte să prevină, să împiedice şi să sancţioneze exerciţiul abuziv al
competiţiei urmând să asigure calitatea ei normală, corectă, onestă – dreptul concurenţei neloiale. În
relaţiile comerciale internaţionale manifestările patologice ale concurenţei fac obiectul dreptului
anti-dumping şi anti-subvenţii. 5

Caracterele juridice ale dreptului concurenţei

Dreptul concurenţei prezintă următoarele trăsături:6
• are caracter economic deoarece interpretează economic instituţiile şi categoriile juridice,
conferindu-le sensuri noi şi utilizează numeroase concepte economice;
• are finalitate economică deoarece este un instrument esenţial pentru crearea şi funcţionarea
economiei de piaţă, aşa cum se afirmă în Constituţia României;
• este un caracter pluridisciplinar, cuprinzând reglementări de drept material, proprii şi preluate din
alte ramuri de drept, şi de ordin procedural;
• are un caracter intervenţionist şi de natură administrativă, Consiliul Concurenţei ca autoritate
publică în domeniul concurenţei îndeplinind funcţia de ,,poliţie a pieţei”.

4 E. Mihai, Dreptul concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 4.

5 J. Azema, Dreptul concurenţei, Paris, 1989, pp. 15-18.
6 E. Mihai, op. cit., p. 5.
Relaţia dintre Dreptul concurenţei şi Dreptul consumatorului
Protecţia consumatorilor reprezintă unul dintre cele mai importante obiective a
reglementărilor din domeniul concurenţei neloiale. Preocuparea legiuitorului de a acorda protecţie
consumatorului concomitent cu reprimarea practicilor comerciale neloiale a dobândit, în ultimii ani,
o dimensiune comunitară. Denumită şi consumerism, protecţia consumatorilor a căpătat amploare în
contextul constituirii şi extinderii pieţei comune. Raporturile dintre profesionişti şi consumatorii
produselor şi serviciilor se înclină cel mai adesea în favoarea primilor, ce sunt deţinători ai unui
bagaj economico-financiar şi informaţional şi în defavoarea consumatorilor, afişaţi în poziţie de
inferioritate. În compensare, legea le conferă ultimilor protecţie în raporturile juridice pe care le
întreţin cu operatorii economici.
Protecţia consumatorilor însumează toate acţiunile din sfera publică şi privată, care au ca
finalitate asigurarea şi afirmarea drepturilor şi intereselor economice, apărarea sănătăţii şi securităţii
acestora. În sfera publică, statul a intervenit pentru a echilibra balanţa profesionist-consumator şi a
impus reguli a căror finalitate este protejarea consumatorilor. În general, relaţiile comerciale
presupun un anumit cod de conduită al participanţilor, care se fundamentează pe o anumită
moralitate în viaţa comercială, egală pentru toţii operatorii economici. În materia concurenţei
neloiale, protecţia consumatorului reprezintă un standard de apreciere a caracterului dăunător al
faptei.

Principiile dreptului concurenţei

Ca orice ramură de drept şi dreptul concurenţei este guvernat de principii proprii:
Principiul liberei concurenţe, aşa cum este consacrat în art. 135 din Constituţie, constă în
aptitudinea fiecărei întreprinderi de a alege şi utiliza mijloacele pe care le consideră optime pentru
menţinerea şi sporirea clientelei. Limitele exercitării liberei concurenţe sunt stabilite de principiul
eticii concurenţiale : actele de concurenţă trebuie realizate cu respectarea normelor de morală, a
bunei-credinţe şi a ordinii publice.
Art. 2 din Legea 21/1996 privind concurenţa consacră expres principiul proporţionalităţii:
normele de dreptul concurenţei se aplică actelor şi faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează
concurenţa şi devin incidente numai în măsura în care aceasta este necesar pentru asigurarea unei
concurenţe normale; pe de altă parte sancţiunile aplicate sunt individualizate, ca natură şi cuantum,
funcţie de o serie de elemente caracteristice ale participantului la actul sau faptul sancţionabil:
gradul de implicare, puterea economică, consecinţele produse etc.. Trebuie respectat un raport
corect între gravitatea sau consecinţele faptei constatate, circumstanţele săvârşirii acesteia şi măsura
sancţionatorie aplicată.7
Principiul eficacităţii deşi nu este consacrat expres, poate fi desprins pe cale de interpretare
din mai multe dispoziţii legale din materia concurenţei şi ar consta în aceea că interpretarea şi
aplicarea normelor de dreptul concurenţei sunt subordonate exclusiv obiectivelor economice ale
acestuia, caracterului său de drept economic.

Concluzie
Raţiunea principală de a fi a politicii în domeniul concurenţei este determinată de faptul că
piaţa nu poate, în mod natural, să funcţioneze normal, fiind necesare intervenţii din afară, care să-i
asigure o evoluţie corespunzătoare. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piaţa şi
concurenţa, în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unei repartiţii optime a resurselor
şi în oferirea unei motivaţii puternice privind creşterea eficienţei şi a nivelului tehnic şi calitativ al
producţiei. Totodată, principiul economiei de piaţă deschise, nu implică existenţa unei atitudini
pasive faţă de modul de funcţionare al pieţelor, ci dimpotrivă, impune menţinerea unei vigilenţe
constante cu scopul să permită mecanismelor pieţei să funcţioneze corect. Acest lucru devine cu atât
mai necesar în actualul context mondial, al globalizării, caracterizat prin adâncirea integrării la
nivelul pieţelor.
Într-o economie de piaţă funcţională, respectarea normelor privind concurenţa asigură
progresul economic, apărarea interesului consumatorilor şi competitivitatea produselor şi serviciilor
în cadrul economiei respective. Mediul concurenţial poate fi însă afectat negativ de activităţile
anticoncurenţiale, care reprezintă obiectul sau efectul înţelegerilor sau al practicilor concertate între
întreprinderi, de abuzul de poziţie dominantă a unor întreprinderi puternice; de asemenea,
concurenţa poate fi distorsionată prin subvenţiile acordate de stat unor întreprinderi, ceea ce le
creează o poziţie avantajoasă faţă de ceilalţi concurenţi pe piaţa respectivă.
Concurenţa reprezintă un factor esenţial pentru bunăstarea consumatorului deoarece
contribuie la creşterea calităţii produselor şi serviciilor şi implicit la stabilirea unui raport optim
calitate preţ şi a unor preţuri competitive.

7 Maria Dumitru, Dreptul concurenţei, Editura Institutului European, Iaşi, 2011, p. 17.
 BIBLIOGRAFIE

1.O. Căpăţână, Dreptul concurenţei comerciale. Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
1998.
2.E. Mihai, Dreptul concurenţei, Editura All Beck, Bucureşti, 2004.
3.J. Azema, Dreptul concurenţei, Paris, 1989.
4.Maria Dumitru, Dreptul concurenţei, Editura Institutului European, Iaşi, 2011.
5.Ionel Didea, Dreptul european al concurenţei, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014.