DEGRADAREA MATERIALELOR TEXTILE

În domeniul eclezial materialele textile (pânzele) se întâlnesc îndeosebi ca suport pictural

pentru icoană şi ca materiale pentru obiecte de uz liturgic.
În domeniul restaurării materialele textile se folosesc pentru:
- dublajul unor pânze pictate
- consolidarea pânzelor pictate
- backing la extracţia de pe suport a picturilor murale.
Istoria materialelor textile pictate datează din Egiptul Antic târziu, însă abia în secolul al XV-
lea, în Italia, se întâlnesc ca suporturi independente pentru pictură.
Astăzi, pânza este suportul cel mai utilizat pentru pictură: un suport flexibil, uşor, ieftin, uşor
de manipulat, suport care conferă picturii efecte specifice. In acest scop se alege o ţesătură
regulată şi fără defecte.
Dezavantajul principal al suporturilor textile: suferă fenomene parţial reversibile de
întindere - destindere. Ele sunt produse fie din cauze tehnice (procedee privind filatura şi
ţeserea, defecte în material) fie fizice (influenţa umidităţii din aer).
Pentru reducerea fenomenelor de destindere cu caracter permanent produse din cauze tehnice
pânzele noi, industriale, trebuie să fie pregătite pentru pictură printr-o operaţie specială
denumită decatare (dezapretare).
Astfel, înainte de a fi grunduite, pânzele se supun spălării cu apă fierbinte şi săpun în scopul
îndepărtării cleiurilor vegetale rămase din procesul de fabricare sau a unor reziduuri proprii
fibrelor textile. O decatare mediocră produce numeroase neajunsuri, atribuite de obicei stratului
de preparaţie.

Structura materialelor textile. Fibre textile

Toate ţesăturile sunt realizate din fibre. Fibra poate fi definită ca un semifabricat, un produs
intermediar între materia primă (polimerul natural sau sintetic) şi ţesătură. Caracterul
macromolecular al structurii reprezintă cea mai importantă însuşire comună a fibrelor textile.

1
 Structural, fibra este un material macromolecular cu un grad înalt de regularitate structurală
tridimensională.
Forma, geometria şi proprietăţile de volum ale fibrelor rezultă din suprafaţa mare pe unitatea
de masă, ceea ce conferă acestor materiale proprietăţi care depind de capilaritate datorate
porozităţii avansate.
Clasificare
• După origine: fibre naturale, fibre chimice.
Fibrele naturale se clasifică astfel:
• - anorganice (azbest)
• - organice - vegetale - din seminţe (bumbac);
• - din tulpini (in, cânepă, iută);
• - din frunze (manila);
• - din fructe (cocos);
• - animale - păr (lână, păr de capră, cămilă, cal, iepure);
• - produse glandulare (mătase naturală).
Fibrele vegetale au la baza lor celuloza, iar cele animale au un substrat proteic.
Pânzele de in şi pânzele de cânepă sunt cele mai rezistente materiale textile - suport
pictural.

• DEGRADAREA FIBRELOR TEXTILE

Deteriorarea = un efect cumulativ datorat unor efecte de distructie fizico-structurale la nivel
micro sau macrostructural. Deteriorarea schimba starea fizica.
Degradarea = efectul cumulativ de alterare a naturii materialului prin procese chimice,
electrochimice si microbiologice (schimba starea chimica).
În timp, textilele suferă fenomene de îmbătrânire.
Deteriorarea principală a acestor materiale este ruperea treptată a lanţurilor
macromoleculare în lanţuri mai scurte, ceea ce are ca efect fragilizarea materialului.
Imbătrânirea fizică = fenomen general care are loc in toate materialele polimerice aflate
la temperaturi mai mici decât temperatura de tranziţie sticloasă Tg, deoarece în acest domeniu
de temperatura, regiunile amorfe ale polimerilor nu se află in echilibru termodinamic. Astfel

2
procesul îmbătrânirii fizice are loc datorită trecerii gradate a polimerilor sticloşi răciţi de la o
stare de neechilibru la o stare de echilibru.
Fiind o funcție de temperatură, îmbătrânirea fizică se produce în mediile chimice neagresive,
fără a fi necesară o energie exterioară si are ca rezultat creşterea rigidităţii si a friabilitatii
fibrelor. Totuşi acest proces poate fi reversibil prin depăşirea Tg-ului fibrei.
Imbătrânirea chimică
Imbătrânirea chimică, datorată modificărilor degradative produse de timp în condiţiile
mediului ambiant obişnuit, implică formarea sau/și ruperea unor legături covalente și este in
mare parte ireversibilă. Sursele energetice care pot iniţia procesele degradative sunt:
-fotolitice, furnizate de radiaţii, prin absorbţia directă- sau prin sensibilizarea cromoforilor din
structura materialului;
-termice sau chimice, presupunând scindarea homolitică, hidroliza sau oxidare;
-mecanice, prin forţele transmise in structura fibrelor;
-biologice, incluzând microbi, care digera materialul sau bacteriile, care generează
descompunerea enzimatica directa.
In cazul fibrelor textile, modificarea proprietăţilor, ca urmare a degradării, include
o gama largă de reacţii care au loc prin:
-ruperea lanţului principal (prin depolimerizare succesivă sau scindare);
-reticularea;
-pierderea sau modificarea chimică a grupelor laterale ale lanţului macromolecular;
-ruperea sau crearea de noi legaturi intre lanţurile laterale;
-transformări structurale care pot fi datorate morfologiei sau histologiei fibrelor.
Cele mai importante reacţii care au loc in timpul îmbătrânirii chimice a fibrelor textile
sunt scindarea lanţului polimeric si reticularea.
Scindarea lanţului implică ruperea legăturilor structurii polimerice si are ca rezultat o
diminuare a masei moleculare si implicit a rezistenței la rupere, a alungirii și a elasticităţii.
Reticularea implică formarea unor legături covalente între lanţurile polimerice. La viteze mici
de reacţie, reticularea are ca rezultat creşterea rezistenței si a tenacităţii fibrei, in timp ce
alungirea foarte mică si friabilitatea crescută sunt rezultatele unor nivele mai mari de reticulare.

3
 Degradarea fibrelor textile, in condiţiile mediului ambiant obişnuit se datorează efectelor,
asociate sau singulare, ale acţiunii luminii, căldurii, oxigenului, poluanţilor atmosferici,
umidităţii, solicitărilor mecanice, factorilor biologici.
Degradarea mecano-chimică
Transformările care au loc intr-un material polimeric supus tensionării mecanice au un
caracter polistadial și sunt caracterizate prin creşterea potenţialului energetic si implicit a
reactivităţii.
Etapele principale ale transformărilor iniţiale în polimeri sub acţiunea energiei mecanice, la
diferite niveluri structurale, sunt:
- deformarea catenelor macromoleculare (mecano-activarea sau mecano- excitarea);
-scindarea legăturilor covalente din lanţul principal (mecano-cracarea);
-reorganizarea structurii supramoleculare sau ruperea macroscopică.
-Solicitarea mecanică a fibrelor determină creşterea activităţii chimice, favorizând astfel reacţia
acestora cu mediul înconjurător.
• Degradarea la acțiunea umidității
Variaţia UR aer şi precipitaţiile atmosferice acţionează în mod direct asupra fibrelor textile,
datorită higroscopicităţii.
Fibrele textile conţin apa într-o cantitate care este în echilibru cu umiditate relativă a
aerului.
Când acestea sunt supuse unor condiţii de mediu mai uscat sau mai umed, ele pierd sau
absorb apa, contactându-se sau umflându-se. Când aceste procese au loc cu o intensitate şi/sau
frecvenţă mărită, ele pot provoca textilelor deteriorări pronunţate.
Sub influenţa umidităţii mărite se produc constant dilatări sau contracţii în fibre, ceea ce
favorizează uzura mecanică şi atacurile biologice. Dacă umiditatea scade prea mult textilele se
deshidratează (se pierde apa de capilaritate şi de hidratare) iar fibrele îşi vor pierde flexibilitatea,
elasticitatea şi rezistenţa la tensiune. Datorită faptului că umiditatea produce varierea lungimii
firelor şi, prin urmare, a suprafeţei ţesăturilor, sălile de muzeu sunt prevăzute cu higrometre
care sunt în legătură cu instalaţia de umidificare a aerului.
Adesea destinderea unei ţesături atinge punctul maxim la o anumită valoare a umidităţii.
Astfel, s-a constatat că o pânză de in atinge suprafaţa maximă când umiditatea este de 65% la
o temperatură de 20oC. Este punctul optim pentru montarea pe şasiuri a pânzelor de tablouri.

4
 Apa poate reacţiona cu unele elemente din structura materialelor, determinând dizolvarea
constituenţiilor solubili. De asemenea, materialele insolubile pot fi hidrolizate în alţi produşi
chimici, care la rândul lor, pot fi solubili sau insolubili. Apa este cunoscută şi ca un catalizator
universal deoarece înlesneşte apariţia unor reacţii chimice şi favorizează dezvoltarea
organismelor.
• Degradări sub acțiunea luminii
Iluminarea naturală sau artificială (din lumina flourescentă sau din lămpile ultraviolete
folosite pentru investigarea tablourilor) este foarte dăunătoare pentru materialele textile
(îndeosebi pentru mătase şi nylon).
Lumina cu toate lungimile de undă furnizează energia necesară activării reacţiilor
fotochimice care duc la deteriorare. Îndeosebi energia conţinută în banda UV (200 - 400 nm)
provoacă scindarea lanţurilor macromoleculare şi a inelului glucopiranozic din celuloză.
Textilele nu trebuie expuse la lumina zilei şi nici la o altă sursă de lumină decât dacă banda
radiaţiilor UV a fost filtrată iar intensitatea luminii redusă la cel mai de jos prag vizual. Durata
de expunere este şi aceasta importantă din moment ce efectul este cumulativ.
Eventualele impurităţi de ioni metalici din fibrele textile pot cataliza fotodegradarea
acestora. Rezistenţa pânzelor la lumină scade în ordinea: lână, in şi cânepă, bumbac, mătase.
Important: toate deteriorările cauzate de reacţiile fotochimice sunt cumulative şi ireversibile.
Lumina şi radiaţiile UV sunt cele mai mari duşmani ai materialelor textile. Culorile devin
palide şi terne, iar ţesăturile vor deveni fragile şi se va rupe cu uşurinţă. Produsele textile
fabricate în secolul XIX necesită o atenţie specială deoarece, în general, au fost vopsite cu
coloranţi de anilină care, sunt deosebit de sensibile la decolorare, în special purpuriu, albastru
şi verde.
• Degradări sub acțiunea temperaturii
Condiţiile de păstrare optimă a ţesăturilor sunt caracterizate de o temperatură scăzută.
Efectul căldurii asupra fibrelor duce la fenomenul de îmbătrânire. La temperaturi ridicate
textilele se fragilizează.
Temperatura ridicată accelerează deteriorarea chimică a materialelor textile şi favorizează
deteriorarea biologică. Spaţiile închise şi neaerisite în care temperatura depăşeşte 25 - 30oC, iar
umiditatea depăşeşte 70% creează condiţii favorabile proliferării microflorei bacteriene,
fungice şi chiar a insectelor.

5
 O cauză de deteriorare o poate constitui căldura generată de anumite corpuri de iluminat, în
special cele cu incandescenţă.
• Degradarea sub acțiunea factorilor chimici
Dintre factorii chimici de deteriorare cei mai agresivi sunt acizii, mai ales acidul sulfuric,
care scade rezistenţa textilelor, până la degradarea completă. În general, fibrele celulozice sunt
atacate de acizi (ceva mai puţin fibrele de in), în timp ce fibrele proteice (mătasea) se dizolvă
la acţiunea acizilor tari (acid clorhidric, acid azotic concentrat la cald) şi bazelor tari (hidroxid
de potasiu, hidroxid de sodiu) dar rezistă la acizi slabi şi baze slabe.
Atacurile progresive ale acizilor asupra celulozei conduc la scăderea rezistenţei fibrei,
materialul devenind friabil.
Dintre baze se evidenţiază amoniacul, care acţionează doar ca reducător al acidităţii
textilelor.
Agenţi chimici oxidanţi (ozonul şi apa oxigenată) decolorează textilele. Oxidarea celulozei
este una dintre cele mai importante reacţii care stau la baza albirii ţesăturilor de in şi cânepă,
dar produce importante degradări ale lanţului macromolecular. Mătasea este foarte sensibilă la
acţiunea oxidanţilor. Clorul ca agent de oxidare atacă fibroina mult mai puternic decât
hipocloritul de sodiu.
Sărurile complexe umflă şi dizolvă fibrele de mătase. Apa dură reduce luciul şi moliciunea
mătăsii.
Murdăria modifică aspectul, întunecă şi pătează textilele. Murdăria şi praful conţin, de
asemenea o proporţie ridicată de silice. Suprafeţele ascuţite ale acesteia pot tăia şi răzui fibrele
textile, mai ales atunci când fibrele dilată şi se contractă ca răspuns la variaţiile de umiditate
relativă a aerului. Dioxid de sulf înălbeşte, decolorează şi fragilizează textilele. Hidrogenul
sulfurat în prezenţa umidităţii întunecă pigmenţii de plumb, pătează metalele şi reacţionează cu
finisajele sau cu ornamentele.
Formaldehida din vopsele, lacuri, produse din lemn, covoare afectează unii coloranţi.
Petele de gudron şi particulele de tutun lasă pete dificil de eliminat.
Coloranții si mordanţii folosiţi la vopsire pot coroda materialul.
Elementul cel mai important în alegerea ţesăturilor prezente în vitrine, cât şi a hârtiei şi
cartonului (folosite ca materiale pentru expunere) este valoarea scăzută a pH-ului, respectiv

6
 aciditatea lor. Ele ocupă suprafaţe destul de mari şi, astfel, pot reacţiona prin contactul direct
cu obiectele.
Hârtia adaptată conservării preventive este hârtia lipsită de aciditate (hârtia permanentă
sau neutră) care poate conţine eventual o rezervă alcalină (de exemplu, carbonat de calciu sau
magneziu), capabilă să neutralizeze aciditatea.Ţesăturile folosite în acest scop (bumbacul, inul
sau poliesterii) trebuie să fie spălate, netratate şi, de preferinţă colorate cu culori deschise
(constituenţii din petele întunecate sunt, de obicei, o sursă de poluanţi gazoşi). Ţesăturile care
conţin lână degajă sulf şi nu ar trebui să fie utilizate în contact direct cu metalele sau în spaţii
închise. Protectia materialelor textile se face pe pânză fără aciditate.
• Degradarea la acţiunea oxigenului
Oxigenul este un agent oxidant care participă la multe reacţii degradative. Materialele
textile sunt susceptibile de a fi supuse oxidării care, prin degradarea polimerilor constituienţi,
poate avea drept rezultat diminuarea rezistenţei sau modificarea culorilor. De asemenea,
prezenţa sau absenţa oxigenului influenţează activitatea microorganismelor, acesta jucând
astfel, şi indirect, un rol cheie în degradarea materialelor.

• Degradarea si deteriorarea la actiunea factori biologici

Numeroase specii de insecte şi microorganisme produc modificări, adesea vizibile cu
ochiul liber (de ex. modificări cromatice produse de Aspergillus versicolor).
Biodegradarea textilelor produsă de insecte este mai periculoasă şi mai des întâlnită decât
atacul fungic. Ţesăturile din in şi cânepă sunt mai puţin vulnerabile la atacul insectelor decât
ţesăturile din mătase.
Acţiunea microorganismelor asupra textilelor se finalizează prin apariţia fenomenului de
biodeteriorare, un complex de procese fizice chimice şi biochimice determinat preponderent
prin asocierea a două mecanisme:
- nutritiv, prin care obiectul serveşte la nutriţia agentului biologic, suferind o acţiune distructivă
(rosături, găuri, micşorarea rezistenţei mecanice prin acţiunea selectivă a agentului),
- metabolic, exercitat prin produşii de metabolism ai agentului, cu o acţiune nocivă asupra
obiectului, soldată deseori prin pătarea materialului, degradarea aspectului exterior prin
modificarea culorii şi a luciului, coroziune chimică, fenomene ce nu se manifestă singular ci în mod
frecvent asociate.

7
 Instalarea fenomenului de biodeteriorare pe obiectele de muzeu este condiţionată şi de
existenţa unor factori de mediu favorabili. Majoritatea sporilor provin de la ciuperci saprofite şi
devin mediu de biodeterioratori ai obiectelor de muzeu în momentul în care au condiţii de mediu
caracterizate -prin valori de temperatura şi de umiditate relativă simultan mai mari de 27° C şi
respectiv 70%, prin lipsa ventilaţiei etc.
În mod natural, elementele constituiente ale celulozei revin în circuitul biologic prin
procese fermentative. Celuloza nu poate fi fermentată direct, ci numai după ce suferă o digestie
enzimatică, realizată de aceleaşi microorganisme care fermentează în continuare produşii
respectivi de digestie. Microorganismele care provoacă atacul fibrelor şi materialelor textile pot fi
împărţite în trei grupe: mucegaiuri, actinomicete şi bacterii. Cele mai frecvente sunt actinomicetele
şi mucegaiurile.
Numeroase specii de insecte şi microorganisme produc modificări, adesea vizibile cu
ochiul liber (de ex. modificări cromatice produse de Aspergillus versicolor).
Biodegradarea textilelor produsă de insecte este mai periculoasă şi mai des întâlnită decât
atacul fungic. Ţesăturile din in şi cânepă sunt mai puţin vulnerabile la atacul insectelor decât
ţesăturile din mătase. Indiferent de natura lor, ţesăturile sunt mai expuse deteriorării dacă au reţinut
în structura lor substanţe ce atrag insectele (transpiraţie, grăsimi). Depunerile de suspensii solide
aduse de curenţii de aer creează mediu prielnic pentru dezvoltarea agenţilor biocorozivi.
Materialele textile sintetice sunt mai rezistente la factorii biologici de deteriorare însă
plastifianţii din compoziţia lor sunt sensibili la acţiunea acestora.
Ţesăturile au devenit ţinta atacului speciilor de Ptinus şi Niptus Hololeucus dintre
Coleoptere şi a moliilor, dintre Lepidoptere.
Broderiile cusute cu fir de aur sau de argint sunt atacate de larvele de Stegobium şi
Attagenus. Larvele a trei specii de molii – Tricophaga Tapiatella, Tineola Biselliella şi Tinea
Pellionella - şi cele ale unor gândaci - Dermastide, sunt mai dăunătoare pentru obiectele
din lână (covoare, îmbrăcăminte, blănuri).
Hrana preferată a moliilor este cheratina din lână. Dacă lâna a suferit o prelucrare
reducătoare, este mult mai puţin atacată. Dacă lâna a suferit un tratament ulterior de reoxidare,
devine din nou sensibilă la atacul moliilor. Mătasea naturală, ca şi fibrele de proteină regenerată
nu sunt sensibile la atacul larvelor moliilor.

8
 CONSERVAREA COLECȚIILOR DIN MATERIALE TEXTILE
Textilele sunt materiale foarte sensibile, afectate de majoritatea factorilor de degradare:
lumina, umiditatea, temperatura, praful, mucegaiurile, insectele şi poluanţii.
Umiditate relativă - temperatură - lumină
• Umiditate relativă: între 50% şi 60%.
• Temperatură: în jur de 20°C.
• Lumina: să nu depăşească 50 lucşi şi să se situeze neapărat sub 150 lucşi.
• U.R. > 60%: deteriorare chimică şi biologică a ţesutului; apariţia mucegaiurilor.
• U.R. < 20%: uscarea şi fragilizarea fibrelor textile.
• Expunerea puternică la UV duce la decolorarea şi fragilizarea textilelor.

Insecte - mucegaiuri - poluare

• Trebuie să ne ferim în special de molii şi de moliile blănurilor: moliile atacă în
special lâna, iar moliile blănurilor atacă toate materiile organice.
• Trebuie, de asemenea, să fim foarte atenţi la praf. Praful atrage umiditatea şi
insectele. Este în mod egal abraziv: pătrunde în fibre şi le fragilizează.
• Cea mai practică şi mai eficientă soluţie pentru a lupta împotriva infestărilor,
mucegaiurilor şi prafului constă în menţinerea curăţeniei în depozitele unde sunt păstrate
materialele textile, să se asigure o curăţenie regulată (cel puţin o dată pe săptămână), o bună
circulaţie a aerului, temperaturi moderat calde şi o umiditate maximă de 60%.
Sfaturi de manipulare şi întreţinere
• In vederea manipulării, se îndepărtează tot ceea ce ar putea să agaţe textilele: inele,
brăţări, coliere etc.
• Textilele se pun pe o masă curată, cu suprafaţa netedă, lipsită de asperităţi.
• Intre două manipulări, textilele se acoperă cu o foaie neutră de hârtie japoneză.
• Colecţiile se examinează cel puţin o dată pe an, pentru a detecta orice urmă de
mucegaiuri sau de insecte.
• Textilele nu se spală niciodată.
• Praful se şterge cu o pensulă cu peri subţiri şi un aspirator prevăzut la racord cu un
grilaj.
Expunerea şi depozitarea

9
 Expunerea
• Din cauza fragilităţii extreme, textilele nu trebuie expuse mai mult de şase luni pe
an.
• Pentru fixarea hainelor nu se folosesc ace de croitorie sau agrafe. Sunt de preferat
acele foarte subţiri şi inoxidabile.
• Textilele nu trebuie niciodată expuse direct la lumină. Se protejează întotdeauna de
lumina artificială cu ajutorul unui filtru anti-UV, iar lumina naturală se evită, de exemplu, prin
astuparea ferestrelor cu storuri.
• Prezentarea colecţiilor se adaptează în funcţie de textile şi de funcţia lor: draperii
plate, haine pe forme, etc.
Depozitarea
• Toate textilele se curăţă în întregime înainte de a fi duse în depozit. Murdăria
ţesăturilor constituie un factor propice infestărilor.
• Se scot toate acele şi agrafele: riscuri de coroziune şi de tensiuni.
• Textilele se pun într-un recipient închis care să protejeze împotriva prafului şi a
luminii.
• Textilele nu se pun niciodată într-un ambalaj din plastic: acesta captează umiditate
şi accelerează deteriorarea ţesăturii.
• Structurile de depozitare se adaptează în funcţie de formele acestora, de exemplu,
prin folosirea unor materiale de umplere pentru haine.
Pictura pe panza
O atmosferă închisă, umedă şi relativ caldă favorizează formarea mucegaiului pe pânze,
deci o ventilaţie bună este indispensabilă. O creştere a cantităţii de vapori de aer determină
dilatarea pânzei şi formarea pliurilor la colţuri. Umezeala şi mai ales scurgerile de apă sunt
periculoase pentru reversul tabloului, deoarece pe faţa acestuia este protejat de un verniu. Pe
spatele pânzelor nu trebuiesc pulverizaţi dezinfectanţi, pentru că se riscă atacarea celulozei. În
acest caz se recomandă sfatul restauratorului specializat. În depozit picturile se aşează pe panouri
montate în poziţie verticală prin tipodimensionarea pe întreaga suprafaţă a panoului respectiv.
Trebuie evitată aşezarea unui tablou mic lângă unul mare. Prinderea face în două moduri.
Tablourile se ordonează pe autori sau pe criteriul tipodimensionării. Distanţa dintre panouri se
stabileşte în funcţie de dimensiunile tablourilor. Acestea sunt foarte eficiente dacă sunt glisate. Se

10
pot folosi şi panouri fixe aşezate în stelaje, urmând ca într-un compartiment de stelaj să se
introducă doar câte un tablou. Partea pictată a primului tablou este orientată spre reversul
următorului.
STUDIU DE CAZ
http://www.ieh.ro/wp-content/uploads/2017/06/03_lacramioara_stratulat_-_elemente_decorative.pdf

11