Sunteți pe pagina 1din 7

1.

TIPURI DE PROPOZIȚII CATEGORICE


Din latină, din cuvintele: affirmo şi nego. Primele vocale din fiecare cuvânt se folosesc pentru
universale, următoarele vocale se folosesc pentru particulare.
Avem patru tipuri de propoziţii categorice:
a - universal afirmativă SaP
e - universal negativă SeP
i - particular afirmativă SiP
o - particular negativă SoP
Ele se obţin din combinarea a doi termeni generali împreună cu un cuantor.
Universal afirmativă (SaP)
Într-o propoziţie universal afirmativă se spune ceva despre toate elementele din sfera subiectului.
Toate perele sunt coapte.
Propoziţia se simbolizează: SaP
S este subiectul: perele
P este predicatul: coapte
sunt este copula
toate este cuantorul universal
Alte exemple schematice (forma standard) de propoziţii universal afirmative:
Toţi S sunt P.
Numai P sunt S.
Dacă ceva este S, atunci este şi P.
Nu există S care să nu fie P.
Universal negativă (SeP)
Într-o propoziţie universal negativă se spune ceva despre toate elementele din sfera
subiectului. Nu seamănă definiţia asta cu cea de la propoziţia universal afirmativă? Ba da, pentru că în
universale se spune ceva despre toată sfera subiectului.
În propoziţiile universal afirmative se indică ce proprietate aparţine tuturor elementelor din
sfera subiectului.
În propoziţiile universal negative se indică ce proprietate lipseşte tuturor elementelor din sfera
subiectului.
Nici o pară nu este coaptă.
Propoziţia se simbolizează: SeP
S este subiectul: perele

1
P este predicatul: coapte
sunt este copula
nici o este cuantorul universal
nu este negaţia pentru negativă
Alte exemple schematice (forma standard) de propoziţii universal negative:
Nici un S nu este P.
Nimic nu este atât S cât şi P.
Toţi S sunt non-P.
Particular afirmativă (SiP)
Într-o propoziţie particular afirmativă se spune ceva doar despre o parte din elementele sferei
subiectului.
Unele pere sunt coapte.
Propoziţia se simbolizează: SiP
S este subiectul: perele
P este predicatul: coapte
sunt este copula
unele este cuantorul particular
Alte exemple schematice (forma standard) de propoziţii particular afirmative:
Unii S sunt P.
Ceva este atât S cât şi P.
Particular negativă (SoP)
Într-o propoziţie particular negativă se neagă ceva doar despre o parte din elementele sferei
subiectului.
Unele pere nu sunt coapte.
Propoziţia se simbolizează: SoP
S este subiectul: perele
P este predicatul: coapte
sunt este copula
unele este cuantorul particular
nu este o negaţie, o face negativă
Alte exemple schematice (forma standard) de propoziţii particular negative:
Unii S nu sunt P.
Există ceva care este S şi nu este P.
Există S care sunt non-P.
2
2. TIPURI DE RAPORTURI ÎNTRE PROPOZIȚIILE CATEGORICE
Între cele patru tipuri de propoziţii categorice (a,e,i,o) se stabilesc anumite raporturi logice, ce
pot fi sintetizate într-o schemă grafică de tip „pătrat logic”, numită „Pătratul logic al lui Boethius”.
Raporturile logice din cadrul „pătratului logic” se realizează sub forma unor inferenţe.
DEF: Inferenţă – operaţie logică prin care una sau mai multe propoziţii, numite premise este dedusă o
altă propoziţie, numită concluzie.

Cel mai uşor mod de a învăţa raporturile este de a memora pătratul lui Boethius. Sunt patru tipuri
de raporturi: contradicţie, contrarietate, subcontrarietate şi subalternare.

Ne vom gândi ce decurge din adevărul unei propoziţii, de exemplu pentru o propoziţie de forma
SaP pentru SiP, SoP, SeP. Pe post de predicat şi subiect sunt aceiași termeni, nu facem decât să
schimbăm forma propoziţiei.
De la o universală afirmativă ajungem la particular afirmativă, particular negativă şi universal
negativă. S şi P rămân neschimbaţi, sunt aceiaşi termeni dacă vrei să faci exerciţiul ăsta cu un exemplu
concret.
Atenţie! când facem analiza, propoziţia de la care plecăm o considerăm adevărată. Adevărată din
start. O luăm ca atare. Apoi, ne gândim ce decurge din adevărul ei pentru fiecare din restul propoziţiilor
diferite de ea, dar care au în comun cu ea acelaşi subiect şi predicat.
Fie propoziţia universal afirmativă:
SaP Toate materiile şcolare sunt plictisitoare.
S: materiile şcolare
P: plictisitoare
O luăm ca adevărată. Ce decurge din ea pentru adevărul propoziţiilor SiP, SeP, SoP? Să le luăm pe rând:
SiP: Unele materii şcolare sunt plictisitoare. Este adevărată. Dacă este adevărat că toate materiile
sunt plictisitoare, automat unele vor fi. Eu deja am spus mult mai mult: am spus că toate sunt
plictisitoare. Între SaP şi SiP se află un raport de subalternare.

3
SeP: Nici o materie nu este plictisitoare. Este falsă. Din moment ce toate sunt plictisitoare, nu ai
cum să spui acum că nici una nu e. Între SaP şi SeP se află un raport de contrarietate.
SoP: Unele materii nu sunt plictisitoare. Este falsă. Am spus deja că toate sunt plictisitoare. Dacă
propoziţia de la care plec (SaP) este adevărată, şi este, astea sunt regulile jocului, atunci aceasta va fi
falsă. Între SaP şi SoP se află un raport de contradicţie.

Observaţie: raporturile din cadrul pătratului logic se stabilesc între propoziţii categorice care au acelaşi
subiect şi predicat logic.
I. RAPORTUL DE CONTRADICŢIE
Două propoziţii se găsesc în acest raport atunci când nu pot fi împreună nici false, nici adevărate:
adevărul uneia atrage după sine falsitatea celeilalte, şi invers. Raportul se instituie între propoziţii care
diferă atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ:
SaP – SoP; SiP – SeP
Propoziţiile aflate în acest raport de contradicţie diferă atât prin cantitate (una este universală,
iar cealaltă particulară), cât şi prin calitate (una este afirmativă, iar cealaltă este negativă).
Exemplu: din adevărul propoziţiei „Toate pisicile sunt feline” deducem falsitatea propoziţiei „Unele pisici
nu sunt feline” iar din falsitatea propoziţiei „Nici o pasăre nu cântă” deducem adevărul contradictoriei
acesteia: „Unele păsări cântă”.
Exemple de propoziţii aflate în raport de contradicţie:
● „Toate blondele au ochi albaştri” şi „Unele blonde nu au ochi albaştri”.
● „Nici o brunetă nu este simpatică” şi”Unele brunete sunt simpatice”
În ceea ce priveşte valoarea de adevăr: propoziţiile aflate în raport de contradicţie nu pot fi nici
împreună adevărate, dar nici împreună false (dacă una este adevărată, cealaltă este falsă şi invers).
Formule inferenţiale corespunzătoare raportului de contradicţie:
● (SaP =1) → (SoP = 0); (SaP = 0) → (SoP = 1);
● (SoP =1) → (SaP = 0); (SoP = 0) → (SaP = 1);
● (SeP =1) → (SiP = 0); (SeP = 0) → (SiP = 1);
● (SiP =1) → (SeP = 0); (SiP = 0) → (SeP = 1).

II. RAPORTUL DE CONTRARIETATE


Raportul se stabileşte între două propoziţii care nu pot fi simultan adevărate, dar pot fi simultan
false.
SaP – SeP

4
Adevărul uneia dintre aceste propoziţii implică falsitatea contrarei sale, dar din faptul că una din
ele este falsă nu putem deduce nimic cert despre cealaltă. Propoziţiile aflate în acest raport de
contrarietate sunt de aceeaşi cantitate (ambele universale), dar de calitate diferită (una este afirmativă,
iar cealaltă negativă).
Exemplul 1: din adevărul propoziţiei „Toate pisicile sunt feline” putem deduce falsitatea propoziţiei „Nici
o pisică nu este felină” însă din falsitatea propoziţiei „Toate păsările zboară” nu putem deduce adevărul
propoziţiei „Nici o pasăre nu zboară”.
Exemplul 2: „Nici un om nu este nemuritor” şi „Toţi oamenii sunt nemuritori”.
Două propoziţii contrare pot fi ambele false:
„Toţi oamenii mănâncă legume”
„Nici un om nu mănâncă legume”.

În ceea ce priveşte valoarea de adevăr: propoziţiile aflate în raport de contrarietate nu pot fi


simultan adevărate (dacă una este adevărată, cealaltă va fi falsă), dar pot fi simultan false (dacă una
este falsă, cealaltă poate fi sau adevărată sau falsă).
Formule inferenţiale corespunzătoare raportului de contrarietate:
Notă: faptul că despre o propoziţie nu putem spune că este sigur adevărată, sau sigur falsă va fi notat în
cadrul formulelor inferenţiale corespunzătoare raporturilor logice cu semnul „?”.
● (SaP =1) → (SeP = 0); (SaP = 0) → (SeP = ?);
● (SeP =1) → (SaP = 0); (SeP = 0) → (SaP = ?).

III. RAPORTUL DE SUBCONTRARIETATE


Două propoziţii care nu pot fi simultan false (cel puţin una din ele este adevărată, posibil ca
ambele):
SiP – SoP
Falsitatea unei propoziţii implică adevărul subcontrarei sale dar dacă una este adevărată nu
putem deduce nimic în legătură cu cealaltă.
Exemplul 1: din falsitatea propoziţiei „Unii peşti cântă” putem deduce adevărul subcontrarei „Unii peşti
nu cântă” însă din adevărul propoziţiei „Unele maşini nu au patru roţi” nu putem deduce falsitatea
propoziţiei „Unele maşini au patru roţi”.
Exemplul 2: „Unele mamifere sunt animale care trăiesc în apă” şi „Unele mamifere nu sunt animale care
trăiesc în apă”.
Un caz în care ambele sunt simultan adevărate: „Unele păsări zboară” şi „Unele păsări nu zboară”.

5
În ceea ce priveşte valoarea de adevăr: propoziţiile aflate în raport de subcontrarietate nu pot fi
simultan false (dacă una este falsă, atunci cealaltă este adevărată), dar pot fi simultan adevărate (dacă
una este adevărată, atunci cealaltă va fi sau adevărată sau falsă).
Formule inferenţiale corespunzătoare raportului de subcontarietate:
● (SiP =0) → (SoP = 1); (SiP = 1) → (SoP = ?);
● (SoP =0) → (SiP = 1); (SoP = 1) → (SiP = ?).

IV. RAPORTUL DE SUBALTERNARE (IMPLICAŢIE)


Raportul se instituie între propoziţii de aceeaşi calitate:
SaP – SiP şi SeP – SoP
Din adevărul universalei putem deduce adevărul particularei iar din falsitatea particularei putem
deduce falsitatea universalei.
Din falsitatea universalei nu decurge nimic cu privire la particulară, iar din adevărul particularei
nu decurge nimic legat de universală.
Observaţie: având în vedere că orice universală îşi implică particulara corespunzătoare, raportul de
subalternare se mai numeşte şi raport de implicaţie (de la universală, la particulară).
Propoziţiile categorice aflate în raport de subalternare (implicaţie) au aceeaşi calitate (sunt
ambele afirmative sau ambele negative), dar diferă prin cantitate (una este universală, iar cealaltă
particulară).
Exemplu 1: din adevărul propoziţiei „Toate mamiferele au inimă” deducem ca adevărat şi particulara
afirmativă „Unele mamifere au inimă”. Dar din adevărul particularei afirmative „Unele mamifere au
copite” nu putem deduce ca fiind adevărată universala afirmativă „Toate mamiferele au copite”.
Exemplele 2 şi 3:
● „Toţi oamenii sunt perfecţi” şi „Unii oameni sunt perfecţi”;
● „Nici un om nu este perfect” şi „Unii oameni nu sunt perfecţi”.
În ceea ce priveşte valoarea de adevăr:
● Adevărul supraalternei (universale) implică adevărul subalternei (particularei)
Formule inferenţiale: (SaP =1) → (SiP = 1); (SeP = 1) → (SoP = 1)
● Falsitatea subalternei (particularei) determină falsitatea supraalternei (universalei)
Formule inferenţiale: (SiP =0) → (SaP = 0); (SoP = 0) → (SeP = 0)
● Adevărul subalternei (particularei) poate determina în unele situaţii adevărul, iar în altele
falsitatea supraalternei (universalei) (dacă ştim că particulara este adevărată, atunci nu putem
spune nimic sigur în legătură cu valoarea de adevăr a universalei corespunzătoare).
Formule inferenţiale: (SiP =1) → (SaP = ?); (SoP = 1) → (SeP = ?).
6
● Falsitatea supraalternei (universalei) implică în unele situaţii, iar în altele falsitatea subalternei
(particularei). (dacă ştim că universala este falsă, atunci nu putem spune nimic sigur în legătură
cu valoarea de adevăr a particularei corespunzătoare).
Formule inferenţiale: (SaP =0) → (SiP = ?); (SeP = 0) → (SoP = ?).
Cunoscând valoarea de adevăr a propoziţiei categorice din prima coloană, putem afla valorile de
adevăr ale propoziţiilor corespunzătoare acesteia, conform raporturilor care există între ele. Semnul „?”
desemnează că nu putem deduce nimic sigur cu privire la valoare de adevăr a acelei propoziţii.

S-ar putea să vă placă și