Sunteți pe pagina 1din 617

“Nu-ţi face griji pentru lucrurile

pe care nu le poţi controla!


Acesta este secretul fericirii.”
Epictet

1
O poveste sensibilă ce topeşte și cel mai rece zid al
sufletului, o poveste despre curaj și încredere, o poveste de
dragoste între un “zeu al infernului” și un “înger căzut din
cer”, într-o variantă mai light.”
— Andreea Ilie

“O poveste incredibilă, scrisă impecabil, în care autoarea


ne arată că adevărata calitate a unei persoane nu constă în
bani, sau în cuceririle sale, ci în inocenţa acesteia. O dragoste
care aduce foarte uşor cu ea emoţia bucuriei, a fericirii totale,
care te subjugă sub puterea ei pură şi neinteresată. Un
amalgam de senzaţii şi sentimente care te fac să o savurezi
cuvânt cu cuvânt.”
— Mariana Mezin

“Un roman emoţionant ce îţi răscoleşte sufletul într-un


mod unic și irepetabil. Un roman în care sentimentele
protagoniştilor depăşesc orice graniţă a atracţiei fizice.”
— Claudia Căpraru

2
Mulțumesc tuturor cititorilor de pe Wattpad.
Mi-ați oferit o experiență care mi-a schimbat viața.
Teresa Wojcik

3
Prolog

Mama nu m-a vrut niciodată plecată. Concepţiile ei despre


grandiosul New York ar putea fi incluse cu uşurinţă în
categoria Subiecte Ieşite cu Desăvârşire din Discuţie. Orice
ţine de Aimèe la distanță considerabilă este ieşit din discuţie
pentru ea. Nu sună atât de bine dacă pronunţi cu voce tare.
Mama era foarte perfecţionistă şi uneori mă întrebam dacă
suferea de atelofobie. Speram să nu, totuşi. La vârsta ei,
considera că succesul era primul lucru pe care trebuia să te
focusezi ca adolescent. Acesta a devenit principalul motiv
pentru care au apărut neînţelegerile între noi două. Însă ştiam
că, adânc în sufletul ei, faptul că am mers pe această cale o
încălzea. Orgoliul pentru ea însăşi o împiedica să arate asta.
Tata mă sprijinea, într-o oarecare măsură. Principiile lui de
viaţă includeau o fiică deşteaptă şi... deşteaptă. Nu intra vorbă
de fericită. El era şi împlinit şi fericit. Şi tot perfecţionist ca
mama. Tata, în schimb, nu voia să mă oprească din ceea ce
făceam, ci voia să mă aducă la cel mai înalt nivel (la
perfecţiune, desigur). Asta ca să îi impresioneze pe camarazii
săi de afaceri, nicidecum pentru că se gândea la mine.
Oamenii de afaceri dau întotdeauna apă la moară altor
oameni de afaceri?
Dylan, ei bine, el era fratele meu mai mic. Nu o dată am
băgat de seamă că el mă înţelegea mai bine ca mama şi ca tata
la numai zece ani ai săi, deşi cred că bicicleta lui era mai

4
importantă pentru el. Nu mă deranja, fiindcă era mic.
Circumstanţele îl obligau.
Mi-am găsit refugiul în picturi, ignorând cu desăvârșire
pretențiile părinților mei. Tata a pretins că îmi înţelege arta și
mi-a organizat zeci de vernisaje, la care, bineînțeles, s-a umflat
în pene mai rău ca un curcan în dansul împerecherii. Mi-a ales
numai lucrările cele mai întunecate spunând, după părerea
lui, că au stil. Nu poţi folosi un adjectiv ca acesta pentru a
descrie pictura, darămite să și crezi că acesta e cel mai potrivit
cuvânt.
Sunt de părere că arta nu este neapărat un lucru, ci mai de
grabă o cale. Arta e ordine, e certitudine şi armonie. M-am
izolat prin intermediul ei de toţi cei din jur, deşi am citit
undeva că arta te face să trăieşti regal. Ei bine, eu prin artă
trăiesc; fără nici un alt cuvânt după.
Întotdeauna am fost lipsită de o pronunţată părere
personală şi, ca ironie, de exprimarea punctului de vedere. Nu
fiindcă nu aş fi avut, ci pentru că nu aveam cui să le evoc, iar
aici fac o referire cât se poate de evidentă la părinţii mei.
Dylan era următorul pe listă, bietul de el. Poate avea să fie mai
curajos ca mine.
Unul dintre cei mai cunoscuţi oamenii ai timpurilor a spus
odată: Încearcă să fii un om de valoare şi nu neapărat unul de
succes, iar un altul a spus: Succesul înseamnă să obţii ceea ce îţi
doreşti. Fericirea înseamnă să-ți doreşti ceea ce obți.
Eu nu vreau succes, eu vreau să fiu fericită.

5
Presupun că tata şi mama nu i-au citit îndeajuns pe Albert
Einstein şi Dante Carnegie. Sau poate au făcut-o, dar nu au
ştiut cum să folosească asta în viaţa de zi cu zi.
Anthony Robbins a spus: Dacă nu ai un plan al tău, alţii te
vor include în planurile lor.
Întotdeauna am planuri (singurul lucru moştenit de la tata,
bănuiesc). Mama m-a împodobit cu ochii ei albaştri, părul
brunet, ca o urmă apăsată de cărbune și bineînțeles minunatul
dar transmis de la ea: pasiunea irevocabilă pentru artă.
Spre dezamăgirea ei şi spre încântarea mea.
Nu o dată a încercat să-mi schimbe această orientare,
spunându-mi tot felul de promisiuni de fațadă. Însă știam că îi
era dor să stea cu orele în mansarda casei şi să picteze apusul
de după River Yare. Când eu făceam asta, evita să mă
deranjeze sau să mă privească, iar acelea erau cele mai liniştite
momente ale mele.
Dorinţa, sau mai bine spus ordinul lor de a aplica la Oxford
în anul întâi, mi-a creat un gust amar în gură. În primă fază nu
am izbutit nici măcar să îi cred, darămite să fac ceea ce
spuneau ei. Faptul că nu au negat în timpul liceului pasiunea
mea, mi-a adus atât avantaje cât şi dezavantaje.
Întrucât, mama mi-a mărturisit într-o zi:
— Ţi-ai făcut destul de cap cu pictura. A adoptat o poziţie
autoritară, cu mâinile încrucişate la piept. Acum e timpul să
mergi pe calea cea bună, Aimèe.
A urmat un război de proporţii catastrofale în care eu,
studentă la facultate, am fost cât pe aci să fiu pedepsită de

6
mama (asta sună şi mai urât dacă pronunţi cu voce tare). Cum
să îi ascult când îmi spun asta într-un mod ca acesta?
Replica sa mi-a stârnit ambiţia şi zilele următoare am
căutat o cale prin care să mă îndepărtez de ei mai mult.
Înţelegeam faptul că mi-au impus anumite ore la care
trebuie să ajung seara acasă, că mi-au stabilit toate treburile
casnice, că au decis că nu am dreptul să mă opun oricărei
hotărâri de-a lor... Dar să fiu pedepsită la vârsta aceea?
Întrucâtva făcea parte din rolul lor de părinţi, însă călcau în
mod deliberat pe teritoriul meu. Mereu făceau asta.
Chiar şi aşa, am refuzat categoric plecarea la Oxford şi am
intrat printre primii la Norwich. Universitatea era chiar în
oraşul în care locuiam, aşadar asta demonstrează şi mai mult
cât de bine am ales. Nu voiam să plec în Londra. Nu când
David era acolo, în Norwich. Dar presupuneam că relaţiile la
distanţă rezistă. Dacă ar fi rezistat de la Norwich la Londra, de
ce n-ar fi rezistat de la Norwich la New York? Oare să fi fost
oceanul Atlantic de vină?
Programul Erasmus a picat ca o binecuvântare. Eram deja
studentă în anul doi la Norwich, la secţia de arhitectură şi
schimbul acesta de experienţe mi-a dat un mare răgaz. Mama
şi tata erau pe punctul de a mă renega după ce am aplicat la
Norwich şi mă autocondamnam doar la gândul că
intenţionam să intru în programul Erasmus. Părinții mei...
erau părinţi, dar nu se comportau ca unii. Nu îi simțeam ca
fiind părinți. Acest lucru a avut o puternică influență asupra
mea; asupra formării mele ca om, dat fiind faptul că eram încă

7
un copil. Mi-a fost influențată chiar și viziunea în ceea ce
privește viitorul. Devenisem introvertită și totuși nu mă
compătimeam pentru asta.
— Aimèe, asta e grozav! a strigat Caroline, citind broșura.
Mergem în New York chiar acum! a rostit fiecare cuvânt
răspicat, după care doamna Collins i-a atras atenţia în privinţa
volumului vocii ei.
Şi asta am făcut.
Ne-am interesat, în taină, despre toate detaliile legate de
acest program. Aveam de ales între duratele de şedere
cuprinse între trei luni, șase luni şi un an. Fratele lui Caroline
locuia în New York încă de la zece ani, cu tatăl lor natural.
Acest fapt putea fi doar în avantajul nostru, aşa că ne-am decis
să rămânem acolo un an întreg.
Refuz să povestesc reacţia părinţilor rnei când i-am
anunțat. Mai ales că am făcut asta cu doar două seri înainte să
plecăm. Am stricat sărbătorile de Crăciun în anul acela.
Dar am plecat, cu sau fără acordul lor parental. Nu mai pot
fi controlată la cei aproape douăzeci de ani ai mei, ce Dumnezeu!,
mi-am spus.
— Nu vreau să pleci.
Mă privea cu ochii trişti, lăsând jos cele câteva bagaje ale
mele.
— Eu nu vreau să te las aici, David. Hai cu mine!
— Nu pot, Aimèe. Ştii asta. Ce n-aş da să pot!
Am oftat adânc. Asta îmi spunea încontinuu de când am
luat decizia de a pleca.

8
— Gata? Caroline își dichisea buclele castanii în vitrina
unei recepții și ne-a zâmbit larg peste umăr.
— Da, am anunțat-o și am început să îmi așez bagajele pe
umăr.
David m-a prins de închietură și m-a tras spre el.
— Pot să te sărut?
— Suntem în public, David, am murmurat, evitând să îl
privesc.
Oftând, mi-a dat drumul la încheieturi, însă m-a strâns de
talie într-o îmbrăţişare afectuoasă. L-am înţeles. El mai avea
un an la Norwich și apoi termina facultatea, iar să studieze
ultimul an în New York nu cred că i-ar fi priit, întrucât era
obişnui cu sistemul de învăţământ din Anglia.
Credeam cu tărie că David mă iubea mai mult ca mama şi
ca tata.
Mi-am afundat obrazul în umărul lui şi l-am strâns cât am
putut de tare la piept.
— O să îmi fie dor de tine, mi-a şoptit, cu buzele lipite de
tâmpla mea.
Fără să ezit, m-am depărtat uşor de el şi l-am privit o clipă,
după care l-am sărutat. Rămas surprins pentru un moment, a
uitat să reacţioneze cum ar fi trebuit.
— Şi mie.
— Să mergem, a intervenit Caroline, vag stânjenită. Tocmai
au anunţat zborul nostru.
Oftând, am aruncat o ultimă privire în jurul meu.

9
— Aimèe, m-a dojenit Caroline, e pierderea lor. În locul tău
aş uita că am părinţi.
— Nu am să fac asta, am sărit repede în apărarea lor. Au
motivele lor.
În definitiv, erau părinţii mei şi nu le puteam judeca
deciziile. Mama era ocupată la editură şi tata la firmă. M-au
avertizat. Mi-au spus că nu sunt de acord, însă îmi era mai
uşor să plec ştiind că ei nu suferă după plecarea mea.
Detestam să ştiu că cineva suferea din pricina mea. Oricare ar
fi motivul.
Caroline a oftat şi şi-a îndreptat atenţia spre David.
— Ne mai vedem.
El i-a zâmbit ambiguu.
— Sigur. S-a uitat apoi la mine şi zâmbetul i-a dispărut. Te
aştept, Aimèe.
Cuvintele lui mi-au spintecat sufletul, dar nimic nu mă mai
putea întoarce din drum. Poţi considera asta un al doilea
refugiu. M-am refugiat pe un alt continent peste ocean pentru
a mă refugia apoi în pictură. Ce paradox! Cred că era nevoia
disperată de a-mi lua viața în propriile mâini; de a fi cât mai
departe de părinţii mei; de a căpăta încredere în mine,
siguranță în forțele proprii şi cel mai important: experiență.
Dar nu socotisem că fugind de ceva, poți da în altceva.
Ceva ce îţi poate schimba viața radical. Ceva ce îți poate oferi
cea mai intensă lecție de viață. Ceva ce te poate schimba
definitiv...

10
Capitolul 1
Aimèe

— Oh, haide, Amy!


— Încetează, Caroline! am spus şi i-am aruncat o privire
tăioasă, exact când David a răspuns pe Skype. Hei! i-am
zâmbit şi mi-am aşezat laptopul pe genunchi.
— Hei! Bună dimineaţa, mi-a zâmbit el dulce. E dimineaţă
acolo, nu?
Caroline a mârâit gutural.
— Bine! Eu am plecat, a răbufnit, vârându-şi mâinile în
mănuşile albastre, şi a ieşit din cameră, trântind uşa în urma
ei.
Mi-am rostogolit ochii şi m-am uitat apoi la ecranul
laptopului.
— Da, e ora zece şi ceva.
— Ce s-a întâmplat cu ea? a întrebat David.
— Vrea să cumpere ceva de la Super Market şi nu am vrut
să merg cu ea.
David a zâmbit strâmb. Era obişnuit cu atitudinea lui
Caroline.
— Trebuia să mergi.
— Prefer să vorbesc cu tine.
M-am aşezat pe burtă în pat, cu laptopul în faţă şi fâţâind
din picioare în aer.
— Cum a fost zborul? a întrebat el,

11
— Super! Caroline le-a secat rezervele de alune, iar eu am
terminat Vilette, în cele din urmă.
David şi-a mijit ochii.
— Hmm, era vorba că ai terminat-o de ceva vreme.
— Te-am minţit, am rânjit cu inocență.
David și-a mijit mai mult ochii cenușii și a rămas pe
gânduri, iar o liniște deplină s-a așternut între noi doi.
— Ăla e un poster cu ACDC? a întrebat el.
M-am încruntat şi m-am uitat în spare, la peretele pe care,
într-adevăr, se afla posterul cu trupa.
— Așa se pare, am ridicat din umeri. Nu știu cine a locuit
înainte în camera asta, dar e plin cu postere cu Cliff și Angus
pe aici.
Vuietul produs de construcţia clădirii colţuroase răzbătea
pe la geamuri, iar zăpada de afară conferea camerei o lumină
aproape orbitoare. Caloriferele dogoreau și mă încălzeam cu
fiecare minut în plus. Hainele mele largi, de casă, destul de
subțiri, și părul cocoţat într-un coc neghjent în vârful capului,
ar fi trebuit să mă răcorească, însă nu o făceau.
David a făcut o grimasă pe chipul lui frumos, apoi mi-a
zâmbit cu afecţiune.
— Să nu uiţi de concert. Va fi transmis on-line pe site.
— Nu uit, am strâmbat jucăuş din nas şi mi-am sprijinit
capul în palmă.
— Aţi vorbit legat de transfer?
— Da. Decanul a convocat o şedinţă la care au participat
toţi noii elevi. Nu suntem mulţi. Am completat formularele şi

12
am avut noroc, fiindcă sunt în aceeaşi cameră cu Caroline. Au
un campus foarte mare aici.
— Deci îţi place.
— Deocamdată.
Brusc, uşa camerei s-a deschis larg şi două persoane au
năvălit înăuntru, împrăştiind zăpadă peste tot. Unul dintre ei
a râs zgomotos, scuturându-şi părul blond de zăpadă, în timp
ce celălalt îşi dădea gluga jos. M-am uitat stăruitoare la ei,
uluită, neştiind ce căutau doi băieţi la mine şi Caroline în
cameră. Nu ştiam dacă să intru în panică sau să mă prefac că
totul era perfect normal.
— E totul în regulă acolo? a întrebat David, încruntându-
se.
Patul meu era paralel cu uşa, astfel încât David nu putea
vedea cine a intrat.
— Ăăă, m-am bâlbâit eu, atrăgând atenţia celor doi străini.
Ce faceți aici?
Cel blond şi-a arcuit sprâncenele o clipă, suprins, apoi a
rânjit larg până când i-au zâmbit şi ochii de un albastru închis.
— Camera cinşpe, nu?
— Da, am murmurat, pe un ton atât de vulnerabil, încât m-
a speriat până şi pe mine.
— Tu trebuie să fii Aimèe! a spus, parcă lovit de revelaţie.
Unde e Caroline?
M-am uitat la celălalt băiat care purta o expresie
insondabilă, în timp ce ochii lui negri mă sfredeleau distanţi.
Asta m-a făcut să mă simt inconfortabil.

13
M-am ridicat în capul oaselor, dându-mi seama că aveam o
poziţie deloc favorabilă.
— Caroline e la Super Market. Ar trebui să apară, i-am
răspuns sfioasă. Pe ea o căutaţi?
— Aimèe, e totul în regulă? David a insistat, iar eu m-am
uitat pentru prima oară în ultimele minute la el.
— Da, totul e ok.
Tonul meu era slab şi ameţit, simţind ochii celor doi străini
asupra mea. Evident, nu eram deloc pricepută la a-mi face
prieteni noi.
— Ok, a spus David. Te sun mai târziu. Merg să repet.
Am încuviinţat aeriană din cap, închizând apoi apelul.
Blondul s-a trântit nonşalant în patul lui Caroline, aflat pe
peretele lateral, iar celălalt tip s-a aşezat pe scaunul de la
birou, legănându-se dintr-o parte într-alta. M-am uitat la ei
încurcată. Ce Dumnezeu...? Mă simţeam aşa inconfortabil în
prezenţa lor. Nu îndrăzneam să spun nimic, iar ei se zgâiau
curioşi la mine. Blondul mi-a observat perplexitatea şi a spus:
— Eu sunt Seph, fratele lui Caroline. El e Hades, iubitul
meu.
Respiraţia mi s-a oprit şi m-am uitat cu ochii mari la tipul
brunet. Părea relaxat şi mă privea cu un dezinteres total. De
parcă nu tocmai aflasem care îi erau gusturile. Nu că m-ar fi
deranjat, doar că... era ceva diferit. Îmi era teamă de diferit.
— Face haz pe seama ta, mi-a zis el scurt.
Ce voce stranie, mi-am spus.
M-am uitat înapoi la blond.

14
— Nu îl crede. E îndrăgostit de mine până peste cap.
Blondul și-a trecut cu lejeritate mâna prin păr și a rânjit
atotștiutor către Hades. Mi-am dres glasul, căci aveam
impresia că mi-am pierdut vocea.
— Seph? am întrebat eu. Adică... nu Steph?
— Nu. Seph — de la Joseph.
Clipind mărunt, mi-am strâns picioarele mai bine sub
mine.
— Frumoase pijamale, mi-a spus Hades.
M-am uitat în jos la pantalonii mei roz cu pisicuțe gri.
Tonul lui a fost mai mult sarcastic decât sincer, așa că nu i-am
mulțumit. Cred că a fost prima persoană pe care am cunoscut-
o și care, implicit, mi-a creat sentimentul de repulsie.
Obișnuiam să fiu drăguță cu orice persoane.
Obișnuiam.
— Ai roșit, a chicotit Seph înduioşat. Nu pot ignora
accentul tău britanic, apropo. E adorabil.
Clipind din nou mărunt către el, mi-am sincronizat
involuntar pleoapele cu bătăile inimii. Temerea pulsului
provenea de la o vagă undă de furie, nicidecum de la emoţii.
Și toată canalizată pentru Hades, care continua să mă
aţintească cu privirea de parcă ar fi căutat cu ochii ceva de
care să râdă.
— Da, e drăguţ. Vocea lui s-a auzit pe un ton amuzat.
Exact cum credeam. Ei doi chiar făceau haz pe seama mea.
Am înghiţit în sec am căutat mintal o cale cu ajutorul căreia să
închei subieciul.

15
— Studiaţi tot la Columbia?
Bineînţeles... Universitatea era scăparea în orice pentru
mine.
— Da, mi-a răspuns Seph.
— Ce anume?
— Economic. Administraţia afacerilor.
Uau! Viitori afaceriști, mi-am spus.
M-am uitat la Hades care încă se uita la mine, studiindu-
mă cu o privire pe care n-o puteam include la vreo categorie.
Contactul nostru vizual m-a făcut din nou să îmi simt obrajii
luând foc. Speram să nu fie atât de evident pe cât se simţea.
Mi-am reprimat imboldul de a-mi lua obrajii în palme şi de a-i
freca pentru a alunga căldura din ei. Oare arătam bizar? Chiar
dacă părul meu nu era în cea mai bună zi a lui, nu înseamna
că trebuia tratat de parcă ar fi fost un artefact hidos.
— Ce se mai întâmplă prin Londra? m-a întrebat Seph.
— Ăăă, am clipit mărunt, revenindu-mi. Plouă, ca de
obicei.
El a zâmbit înţelegător şi a făcut clin din cap, mulţumit de
răspunsul meu şovăielnic.
Poate că nu avea să fie chiar atât de rău.
— Caroline mi-a spus multe despre tine, a adăugat el.
Oare de ce nu m-a mirat lucrul ăsta?
— A uitat să îţi zică şi că are cinşpe ani, a spus Hades, la fel
de amuzat, privind absent flacăra brichetei pe care o ţinea în
mână.
Cinşpe ani?

16
Seph a chicotit.
— Dacă iubitele tale au cinşpe ani, omule, nu înseamnă că
toate fetele au aceeaşi vârstă.
Hades nu a şovăit deloc, înainte să răspundă:
— Eu nu am iubită.
A stins flacără şi m-a aţintit cu privirea. Dintr-un oarecare
motiv, asta mi-a răscolit stomacul. Am ignorat senzaţia pe care
oricum nu ştiam cum s-o interpretez.
— Trebuia să te înregistrez, a clătinat Seph din cap. Patricia
ar fi interesată.
Hades l-a ignorat şi şi-a lăsat capul pe spătarul scaunului,
închizându-şi ochii. Arăta... obosit? I-am remarcat uşor
vânătaia de pe maxilar atunci când mărul lui Adam
proeminent i-a urcat şi coborât rapid, într-un gest parcă
frustrat. Şi-a masat pleoapele cu două degete şi s-a uitat apoi
la Seph, oferindu-i o privire ameninţătoare.
— Ce tot face Caroline? a schimbat Seph subiectul,
scoțându-şi telefonul din buzunar.
Stingherită, am început să trag de scamele ciorapilor pufoși
pe care îi purtam.
Fratele lui Caroline nu seamăna deloc cu ea. Prietena mea
cea mai bună avea părul castaniu, buzele subțiri, fața ovală și
era mult prea slabă pentru cei aproape douăzeci de ani ai ei. În
ceea ce îl priveşte pe Seph, el era blond, avea buzele
voluminoase, fața rotundă şi era suficient de corpolent și înalt.
Îmi aducea aminte de David, căci și el era tot blond și înalt. În
schimb, pe Hades evitam să îl privesc pentru mai multe

17
detalii. Preferam să nu mă zgâiesc la el, fiindcă privirile ni se
intersectau inevitabil și pe neaşteptate de prea multe ori. Și nu
îmi plăcea starea pe care mi-o oferea lucrul asta.
— Revin imediat, ne-a anunțat Seph şi a ieşit din cameră,
ducându-și telefonul la ureche.
Şi aşa am rămas singură cu enigmaticul acela pe nume
Hades.
Ce nume!, mi-am spus.
M-am ridicat cu laptopul în braţe și l-am pus la încărcat pe
biroul la care stătea Hades. A împins cu picioarele scaunul şi
s-a îndepărtat de mine, atunci când m-am apropiat. Chiar atât
de înfricoşătoare eram?
M-am uitat ciudat la el, apoi am băgat ştecherul în priză şi
m-am întors pe pat, aşezându-mă cuminte în poziţie turcească
și aşteptând ca liniştea stânjenitoare dintre noi să fie cumva
suprimată. Nu era ca liniştea dintre mine şi David, în care pur
şi simplu admiteam faptul că nu avem ce vorbi, fiindcă în acel
moment, eu şi Hades aveam categoric multe subiecte de
abordat. Însă eu eram prea timidă ca să spun ceva, iar el nu
arăta deloc ca o persoană dornică de conversaţii. Astfel, am
stat așa, privindu-ne pe furiş, până când telefonul lui a sunat.
Nu a reacționat, continuând să mă pironească cu privirea.
— Nu răspunzi? l-am întrebat, în cele din urmă.
— Nu.
Chiar când am înghiţit în sec, Slavă Cerului, Caroline şi
Seph au intrat în cameră râzând.

18
— Știi ceva? l-a îmbrâncit în joacă Caroline pe fratele ei.
Cred că tu ai fost cel cu bormaşina atunci..
Am răsuflat uşurată. Seph chiar era fratele ei. Începusem să
mă întreb dacă nu cumva era o înscenare. Caroline şi-a şters
lacrimile produse de râsul lor haotic, în timp ce a lăsat pungile
de cumpărături pe patul ei.
— Cred că tata ştie mai bine, i-a spus Seph, plimbându-şi
bricheta printre degetele lungi.
Caroline s-a uitat la Hades cu ochii mari, apoi la mine, iar
între sprâncene i-a apărut o cută ce marca aparent confuzia.
— Hades, s-a prezentat el, făcând clin cu capul.
Caroline a strâmbat din nas şi s-a prezentat şi ea.
— E exact ca un scai — n-o supraestima, a pufnit Seph ca
avertizare către Hades, cotrobăind prin pungile de pe pat.
— Hei, ia mâna! l-a certat Caroline, repezindu-se la el. Nu
sunt pentru tine. Amy, ghici ce am cumpărat!
A ridicat o sprânceană către mine, zâmbind ambiguu. Mi-
am arcuit şi eu o sprânceană şi ea mi-a făcut semn din ochi.
Oh! Napolitane Swedish! Adoram Swedish Wafer, iar Caroline
ştia asta cel mai bine. I-am zâmbit drept mulţumire.
— Bine, fetelor, ar fi cazul să vedem ce facem astă seară, a
întrerupt Seph limbajul privirilor cu subînţeles dintre mine şi
sora lui.
— Adică? a întrebat Caroline.
— Nu îmi spune că aţi venit în New York ca să staţi în
camera asta de trei pe patru, un an întreg, a răspuns el.
Caroline a ridicat o sprânceană.

19
— Avem de pregătit câteva planuri pentru universitate. Pe
lângă asta, am vorbit cu tata şi diseară luăm cina cu el.
Seph a pufnit.
— Asta o să se întâmple dacă îşi anulează întâlnirea cu
Jess, iar asta, scumpă surioară, nu se va întâmpla.
— Cine e Jess? s-a încruntat ea.
Seph a oftat şi s-a trântit în patul lui Caroline. Dacă avea de
gând să facă asta de multe ori, patul acela avea să cedeze
tehnic, iar eu psihic.
— Habar n-ai tu, a râs el apoi.
Fără intenţie, privirea mi-a zburat către Hades, care era
concentrat în telefon. Bănuiesc că regreta faptul că nu
răspunsese când era liniște în cameră.
— Tocmai de aceea tu mă vei lămuri, a chicotit Caroline,
aruncând o pungă cu alune în fratele ei.
— Nu îmi vine să cred că deja ți-ai luat alune, a tachinat-o
Seph.
— Uite, eu nu ies nicăieri. Trebuie să îmi despachetez
bagajele astăzi, am spus eu.
Toți trei și-au îndreptat privirile spre mine, de parcă
tocmai spusesem că Obama era gay. Încă nu îmi
despachetasem bagajele. Ce era atât de incredibil? Ori nu de
asta s-au minunat ei?
— Ok, atunci eu şi Seph vom merge singuri, a ridicat
Caroline din umeri. Ca în familie, a zâmbit apoi către fratele ei
mai mare.

20
Își dorea de mult timp să îl revadă pe tatăl ei şi deşi câteva
vacanțe și le-a petrecut cu Seph şi Sam în New York, tot le-a
simţit lipsa. Fiind singurul adult biologic rămas în viaţă al lui
Caroline, Sam era extrem de important pentru ea. În Londra a
locuit cu tatăl ei vitreg, în custodia căruia a rămas după ce
Sidney a încetat din viaţă, iar după ce a devenit majoră s-a
mutat singură. Soţul mamei ei nu era un om rău, dar nu l-a
putut înlocui pe Sam niciodată şi eu ştiu asta cel mai bine, din
pricina tuturor serilor în care Caroline mi se confesa şi
mărturisea cât de dor îi era să aibă aproape familia sa unită.
Am apreciat-o întotdeauna pentru puterea pe care a avut-o şi
de multe ori mă mustram mintal, fiindcă eu chiar şi cu mama
şi tata alături, mă simţeam tare singură.
Bineînţeles că amica mea s-ar fi putut muta în New York
de la optsprezece ani, când putea ieşi din custodie, însă
interveneau prea multe acte, formularele pentru cetăţenie şi
toate cele, care i-au dat bătăi de cap şi a preferat să mai
rămână o perioadă în Norwich. Şi bine a făcut.
— Atunci Hades rămâne cu Aimèe, a rânjit Seph către
brunetul care, auzind sugestia lui, şi-a ridicat ochii ca ars din
telefon şi m-a fixat cu o privire cu care, dacă a fi putut, m-ar fi
tranşat pe loc.
— Foarte amuzant, a ironizat.
S-a uitat iute la Seph.
— Nu, a insistat blondul, vorbesc serios. Ştii ce tâmpiţi
bântuie prin campusul ăsta. Nu poţi s-o laşi singură. Uită-te la
ea ce vulnerabilă e!

21
— Nu sunt vulnerabilă, am sărit rapid, în chip de apărare,
însă vocea abia mi s-a auzit.
Oh, haide Aimèe! Evocă-ţi punctul de vedere!
— Baaa da, a lungit Seph prima vocală. Arăţi de parcă ai o
bombă în spinare.
M-am încruntat, iar Caroline a râs, făcându-mi revoltarea
să crească mai mult.
— Deşi urăsc să recunosc, Seph are dreptate, a consimţit
ea. Oricum nu stăm mult şi cu ocazia asta vă mai cunoaşteţi.
Poate Hades îţi explică câte ceva despre Columbia, având în
vedere că probabil bântuie pe aici de la fel de mult timp ca
Seph.
— Sunt doar aproape patru ani, s-a apărat Seph.
— Eu am planuri, a intervenit Hades, iar să fac pe dădaca
nu e unul dintre ele. N-are cinşpe ani ca să nu îşi poată purta
de grijă. Încuie uşa şi gata.
Acum nu mai am cinspe ani, nu?!, m-am revoltat în sinea
mea. Era fenomenal!
Asta devenea din ce în ce mai absurd.
— Omule, l-a apostrofat Seph. Nu stăm mult. Despre ce
planuri vorbeşti?
Hades l-a privit sceptic, cu o nemulţumire evidentă pe
chip.
— Haide, gata, trebuie să îmi despachetez şi eu bagajele, a
oftat Caroline. Vedem ce facem până diseară.

22
Eu nu aveam nimic de spus în toată treaba asta? Nu aveam
de gând să îmi despachetez bagajele în compania unui străin
ca Hades. Era dubios. Şi intimidant.
— Aşa rămâne, a concluzionat Seph cu fermitate.

***

O oră mai târziu, băieţii au plecat, iar eu cu Caroline am


ieşit din campus şi am mers la secretariat. Ziua a trecut relativ
repede, având în vedere că am alergat de colo-colo cu Caroline
pentru a pune la punct ultimele foi legate de transfer. A fost o
oboseală totală, mai ales că afară era un ger de crăpau și
pietrele.
M-am trântit pe spate în patul din cameră, îmbrăcat în
așternuturi de un albastru deschis, răsuflând prelung.
Caroline m-a imitat, apoi un râs nejustificat a cuprins-o. Și ce
râs! Se întorcea pe o parte și pe cealaltă, ținându-se de burtă,
apoi a căzut din pat. Câteva secunde a înjurat în barbă, apoi
hohote de râs îi vibrau din nou pieptul. Mă uitam la ea cu,
probabil, cea mai uluită expresie.
— Ești bine? am întrebat-o.
Neputând rămâne serioasă în fața tuturor valurilor ei de
hohote, am început și eu să râd. Ce Dumnezeu? Oare cafeaua
pe care o făcuse Caroline de dimineață avea ecstasy în loc de
cofeină?
Caroline a tăcut treptat și și-a împreunat degetele pe pat,
apoi și-a așezat bărbia pe ele, încă stând pe jos. Îi vedeam doar
capul.

23
A răsuflat adânc și a spus:
— Suntem la New York, la naiba! În. New. York, a rostit ea
răspicat. Pentru un an! Ştii ce înseamnă asta?
— Surprinde-mă! Mi-am rostogolit ochii, ştiind deja ce va
spune legat de toate vizitele la muzee și multiplele obiecte
turistice.
— Înseamnă petreceri, ieșiri în club, vizite regulate pe care
le vom face frăției. Sau poate frățiilor! Ah, sună aşa incitant!
Și-a ridicat privirea către tavan, oftând visătoare. Vorbea
serios? Unde Dumnezeu ținuse Caroline ascunsă latura asta
desfrânată?
— Unde e Caroline și ce ai făcut cu ea?
— Vorbești de acea Caroline nătângă?
— Nu, vorbesc de Caroline cea care prefera să stea în casă
și să citească o carte sau, mă rog, cartea de bucate cu ilustrații,
decât să facă orice altceva.
Ea a zâmbit până când ochii i s-au curbat. Adică foarte
larg.
— Nu mai e, mi-a spus, menținându-și zâmbetul de la o
ureche la cealaltă.
— Serios, Caroline. Fără glumă, dar anul ăsta trebuie să
facem totul bine la facultate. Asta dacă nu vrei să mergi cu
capul în pământ de rușine când ne vom întoarce în Norwich.
Ea a pufnit și s-a ridicat de jos, mormăind. S-a dus spre
mini frigiderul pe care l-am îndesat în colțul camerei, lângă
șifonier, și a scos o cutie de suc, Cola Zero. Încă nu știam de ce
cumpărase prostia aia de suc. Nu făcea decât să ocupe spațiu

24
în imitația noastră de frigider. Slavă Cerului că aveam baie
personală și nu comună, ca în cazul altor universități.
— Știu! M-a apostrofat ea. Nu îți face griji; sunt aceeași
Caroline, doar că... nu știu... Vreau o schimbare.
Se juca cu desfăcătorul cutiei, dovadă a faptului că era
indecisă, bulversată și confuză.
— Te-ai putea tunde sau... Îți vopsești părul! am zis eu,
într-o încercare eșuată de a destinde atmosfera.
Caroline m-a privit cu ochii îngustați.
— Încetează, a oftat ea și a deschis laptopul care încă se
afla pe birou, din urmă cu opt ore, de când fuseseră Seph și
Hades acolo.
Că tot veni vorba de ei...
— Nu știam că Seph e viitor afacerist, am spus eu,
îndreptându-mă spre ea.
— Nici eu. Bănuiesc că tata l-a influenţat.
— Sam? am clătinat eu din cap,
— Şi-a deschis o firmă, de vreo doi ani, nu de alta. Uite...
Ea s-a întors cu scaunul rotativ spre mine. Diseară...
— Nu, am ridicat eu mâna într-un gest vehement, semn să
tacă. Mă descurc singură. Nu Hades, nu nimeni.
— Amy, nu fi aşa încăpăţânată! Ştii, cât am stat cu Seph
afară azi, mi-a spus câte ceva despre Hades. Eu l-am întrebat.
Oh... Zău?
Mi-am mijit ochii, sprijinindu-mi şoldul de birou.

25
— Simt atracţie din partea ta? Oare? Asta să fie? am
tachinat-o, iar ea mi-a îmbrâncit genunchiul cu piciorul şi s-a
încruntat ofensată.
— Nu, fraiero! Deşi, hmmm... Nu, nu, nu. Doamne, ce mă
enervezi! Voiam să spun că Hades nu trece prin momente
tocmai plăcute, iar Seph nu vrea să îl lase singur în seara asta.
Nu va vrea să vină la cină cu noi nici în ruptul capului. Seph
mi-a spus că e tare dificil... E doar o noapte, Amy.
— Noapte? E vorba de câteva amărâte de ore.
— Exact!
Îmi rodeam involuntar obrazul pe interior şi mi-am
încrucișat brațele la piept. O seară cu Hades, în camera din
campus? Ajunsesem în New York cu mai puţin de douăzeci şi
patru de ore în urmă și deja aveam să îmi petrec timpul, singură,
cu un alt băiat în cameră? Am clătinat din cap, mintal. Nu. Asta
sună foarte prost.
Aveam să îmi port singură de grijă, cu un alt băiat prin preajmă.
Mult mai bine. David nu avea să fie prea încântat de asta, dar
știam că va înţelege. Mereu o făcea. Îmi aminteam cât era de
drăguț și mi se făcea un dor teribil de el. Poate Hades avea să
îmi distragă atenţia de la acest gând copleşitor şi avea să îmi
ţină mintea distrasă de la dorul de David. Cu toate că nu
aveam de gând să înfirip vreo prietenie cu el. Nu îmi inspira
încredere și pe lângă asta, mi-a spus că am cincisprezece ani.
Şi, mai presus, m-a tratat ca o fetiţă de cincisprezece ani.
— Ok, fie. Dar o să-i dau o listă cu tot ce trebuie să facă şi
ce să nu facă, dacă stă aici, am aruncat cu cuvintele.

26
— Tu și listele, și-a rostogolit Caroline ochii. Nu ştiu cât o
să facă ce îi spui și nici atât nu ştiu ce îți trece prin cap, dar
într-o cameră de trei pe patru nu ai cum să îl eviţi.
— Cum să nu? Aș putea muta şifonierul acolo, apoi...
— Ești fenomenală! și-a aruncat ea, frustrată, mâinile în
aer. Fă asta pentru mine, te rog. De multă vreme nu am avut o
cină cu tata și Seph.
Zâmbetul larg mi-a dispărut. Avea dreptate.
— Normal, Caroline. Pentru tine o fac. Sunt curioasă
totuși... Prin ce anume trece Hades în perioada asta?
Trebuia să îmi formez o idee despre cum ar fi indicat să mă
comport cu el. Caroline a strâmbat din nas gânditoare și a
revenit de îndată la ecranul laptopulul.
— Nu e mare chestie.
A minţit. Aș fi putut recunoaşte asta din avion.
— Car...
— Îţi va spune Seph. Nu e treaba mea.
— Ce prietenă ești tu?! m-am încruntat la ea, jucăușă.
— Crede-mă... S-a întors către mine cu o expresie
insondabilă. Sunt o mai bună prietenă decât soră. Asta nu
demonstrează nimic.
Avea dreptate. Din nou.
Am clipit mărunt şi ea a început un apel video cu Henry,
tatăl ei vitreg, din Norwich.

***

27
Încă o oră trecuse, iar Caroline devenea mai entuziasmată
cu fiecare secundă în plus. Şi atât de emotivă! Ba era
nerăbdătoare, ba o năpădeau amintirile şi ajungea în pragul de
a-şi jeli soarta. Îi era dor de mama ei, dar n-am lăsat-o să îşi
plângă de milă.
Uşa camerei s-a deschis larg, iar siluetele băieţilor s-au ivit
de după ea.
Caroline s-a uitat la ei de după uşa şifonierului.
— Salutare, a spus Seph, aşezându-se pe patul surorii lui.
Eşti gata?
Hades nu a spus nimic şi s-a aşezat la birou. M-am
încruntat, dezgustată de comportamentul lui nepoliticos. Îi era
greu să pronunţe un Bună?
— Imediat, a spus şatena şi şi-a vârât o căciulă violet pe
cap.
Ce bine o prindea violetul!
— Haide.
Seph s-a ridicat, mergând spre uşă, apoi ambii şi-au luat
rămas bun de la mine şi Hades, după care au dispărut,
lăsându-ne singuri.

28
Capitolul 2
Aimèe

Am inspirat şi expirat adânc, apoi am închis uşa în urma


lui Seph şi a lui Caroline. M-am răsucit pe călcâie şi l-am găsit
pe Hades în aceeaşi poziţie, pe scaun, privindu-mă cu o
expresie nenumită, în timp ce învârtea bricheta în mână. Părul
lui părea îngheţat. De ce nu purta o căciulă sau ceva?
— Bun, am zis cu, punându-mi trolerul pe salteaua
patului. Din moment ce nu avem televizor, poţi sta pe laptop
dacă vrei. Şi dacă îţi este foame, avem...
— Eu am grijă de tine aici, nu tu de mine, m-a întrerupt el.
M-am uitat încruntată la el, peste umăr, și nu am izbutit să
îl contrazic. Încercarea de a părea sigură pe mine a eşuat din
prima.
Mi-am notat mintal să nu mai încerc. Revenind la bagaje,
mi-am luat cu grijă fiecare pulover, clasificându-le în şifonier
în gamă cromatică. Îmi era mult mai uşor să le aleg aşa. Azi
roz, mâine roşu, poimâine violet, răspoimâine albastru; ca să
nu zăbovesc prea mult asupra lor. Hades a rămas tăcut şi nu
aveam idee despre ceea ce făcea, căci stăteam cu spatele la el.
Nu mă interesa, în definitiv.
Dar îi puteam simţi privirea sfredelindu-mi spatele.
Nemaiputând rezista, am mers către frigider, cu
pretetextul că îmi era sete. M-am uitat la el în treacăt şi
privirile ni s-au intersectat din nou. Mi-am ferit-o brusc, apoi l-

29
am auzit pe el răsuflând. Era prea multă linişte în încăperea
aceea ridicol de mică. Nu obiectele umpleau spaţiul, ci
tensiunea dintre noi doi. Mai mult mi-ar fi plăcut să mă
enerveze vorbind, decât să mă frustreze cu tăcerea. Psihologia
inversă nu era tocmai punctul meu forte.
— Știi, poți pleca dacă vrei, am spus într-un final, sugestiv,
împachetând și ultima pereche de blugi.
Hades nu mi-a răspuns, ci s-a ridicat și s-a apropiat lent de
mine. Ușa e în partea cealaltă, am intenționat să spun, dar nu am
făcut asta. Inima mea a luat-o rapid la goană și bătea din ce în
ce mai tare în piept. I-am ordonat să se calmeze.
Hades a ridicat de pe pat calendarul primit de la David, pe
care mi-l oferise la aniversarea celor cinci luni de relaţie. Era
făcut din pozele noastre de la şedinţele de consiliu şi
activităţile extracuriculare organizate. Plus una în care ne
sărutam, aflaţi la luna februarie, căci atunci ne-am cunoscut.
Când am pus calendarul acolo? Cum de la ochit Hades?
Asta nu era bine deloc şi aveam vaga impresie că tocmai îşi
găsise ceva pe seama căruia să facă haz. Nu era nevoie să îl
cunosc ca să îmi dau seama de asta. Simpla lui prezenţă
emana o aroganţă şi un cinism nestăvilite.
L-a răsfoit şi a ridicat o sprânceană către mine. Fruntea mi
s-a încreţit a nedumerire, iar sprâncenele sale s-au arcuit în
sincron.
— Serios? Un calendar cu poze? a pufnit el. E cel mai banal
şi ieftin cadou pe care îl putea face cineva.
Poftim?

30
M-am străduit să îi arăt că ceea ce a spus nu mă afecta, dar
totuşi nu îmi puteam înfrâna expresia oripilată, care îmi
traversa chipul. David avea mai mulţi bani decât şi-ar fi putut
el permite vreodată.
— Nu este adevărat, am şuierat, încercând să îmi recuperez
bunul din mâinile lui, însă l-a ferit.
M-am întins după el, recalcitrantă, iar lui Hades un zâmbet
satisfăcut îi juca pe buze, ca mai apoi să îşi înalţe mâna mai
mult. Norocul lui că era atât de înalt şi ghinionul meu că îi
făceam jocul, hrănindu-i inconştient vanitatea.
— Nu o să mă joc de-a şoarecele şi pisica cu tine, Hades.
M-am întors cu spatele la el, aparent indiferentă, și mi-am
continuat despachetatul. Detestam faptul că darul de la David
încă se afla în mâinile sale, sub privirea lui amuzată şi lipsită
de bun simț. Auzeam cum răsfoia foile după ce s-a aşeazat pe
pat, urmat apoi de câteva hohote înfundate. Nu mă deranja
faptul că se distra pe seama cadoului în sine, ci pe faptul că
acel calendar reprezenta relaţia dintre mine şi David. Relaţie
în care mă simţeam perfect şi pe care Hades nu avea drept să o
judece. Nici pe David, nici pe mine. Era ca şi când se amuza de
iubirea pe care eu şi David ne-o împărtăşeam.
— În comparaţie cu bunica şi bunicul, voi sunteţi doar mai
tineri, a spus în derâdere. Oh, iată şi o poză în care vă sărutaţi!
Dacă nu scria Te iubesc şi nu avea inimioarele astea stupide,
puteam jura că sunteţi fraţi.
Gura mi s-a uscat şi mi-am molfăit limba pentru a o
hidrata. Înghiţind în sec, m-am întors cu faţa la el, încercând

31
din răsputeri să îmi scot la iveală furia, indignarea şi dorinţa
de a-l plesni peste faţă. Era în van totuşi, fiindcă eu nu
acţionam astfel. Chiar și dacă eram furioasă, nu puteam arăta
asta. Nu îmi stătea în fire. Fusesem înconjurată de oameni al
căror comportament nu necesita crize de nervi şi de-a lungul
timpului calmul devenise un atu pentru mine. Am fost bine
educată, întâi de toate.
Așadar, m-am răzgândit şi am abordat un zâmbet ipocrit,
pe care nu mă credeam în stare să îl folosesc vreodată. Asta l-a
făcut pe Hades să se încrunte.
— Amuzant, Hades. Şi foarte original. Nu am mai auzit aşa
ceva până acum.
— Sunt sigur, a spus sarcastic. Nu cred că sunt primul care
spune lucrul ăsta despre porcăria asta.
S-a uitat din nou la pagina cu luna februarie.
— Eşti un mitocan, am pufnit, închizând uşa şifonierului.
Nu a mai spus nimeni asta pentru că nimeni nu l-a mai văzut!
Nu îmi place să împărtăşesc cu nimeni ceea ce am cu David.
A sunat atât de egoist din partea mea. Cumva, cu asta l-am
făcut pe Hades să tacă.
Nu a spus nimic şi m-am bucurat. Aveam să o cert pe
Caroline mai târziu, pentru că era doar vina ei.
Am lăsat obiectele personale și cele intime în geamantan;
aveam să le scot de acolo când Hades pleca. M-am apucat de
așezatul în birou și pe birou al cărților și truselor pentru
arhitectură. Am avut grijă să îi las și lui Car spaţiu pentru ale
ei. Mi-am scos din folie avizierul pe care îl cumpărasem recent

32
şi l-am agățat pe perete, deasupra biroului. Mi-am prins pe el
listele cu adnotările pentru cursuri și proiecte. Avea să fie un
an interesant, de vreme ce arhitectura era singurul meu
interes. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât îmi
plăcea mai mult decizia pe care o luasem.
Am oftat şi imediat s-a auzit soneria de alarmă de la
telefonul meu. Oh, doamne! Concertul lui David. Uitasem cu
desăvârşire. Aproape că uitasem şi de prezenţa lui Hades.
— Opreşte-l, mi-a ordonat Hades ferm.
Avea căştile în urechi şi se zgâia la ecranul telefonului său,
pe care îl ţinea în mână.
— Se presupune că asculţi muzică, i-am spus şi mi-am luat
telefonul de pe noptieră, oprind apoi alarma.
Oare voia doar să pară preocupat sau chiar mă evita în
mod deliberat?
— Se presupune că ar trebui să te culci, mi-a spus.
M-am încruntat, iar atenţia sa nu s-a îndreptat deloc spre
mine.
— De unde şi până unde? am protestat. E abia ora opt.
Doar nu avea impresia că o să dorm la o oră ca aia. S-a
uitat la mine pe sub sprâncene, provocându-mi brusc un gol în
stomac (gol care a dispărut la fel de repede cum a venit). Ca o
bulă plină cu aer, şi eram sigură că nu mă balonasem. Nici nu
apucasem să îmi mănânc napolitanele.
— La ora asta dorm fetiţele de cinşpe ani, n-ai priceput
încă? Plus că ai o alarmă pentru asta.

33
Tonul său îmi ridica pulsul. Iisuse! Nu am fost atât de
nervoasă pe cineva niciodată. Am râs o dată, complet uimită
de deducerea lui.
— Alarmele se folosesc pentru a te trezi, nu pentru a te
culca, l-am luat eu peste picior. Pe deasupra, nu sunt fetiţă şi
te asigur că nu am cincisprezece ani.
Am deschis oarecum cumpănită laptopul, intrând apoi pe
site-ul de la Royal Opera House. David avea un concert live la
pian. Trebuia să fie extrem de emoționat. Eram atât de
bucuroasă pentru el. Fusesem la nenumărate concerte cu el,
dar știam că acesta era unul important, pentru că în public
aveau să fie oameni din înalta societate. David făcea parte din
această clasă a societății și asta datorită tatălui său. Eu, făceam
parte din aceeași clasă, însă era ceva cu totul irelevant. Nu mă
interesau prietenii sau cunoștințele tatei, oricât de consacrați
succesului erau cu toții. Tata, în schimb, părea mai interesat de
ei decât de propria familie.
— Credeam că un calendar cuprinde poze plictisitoare, dar
al tău m-a convins. Nu văd de ce n-ar fi la fel şi cu alarmele.
Vocea lui Hades m-a smuls din gânduri şi cumva mi-a
plăcut asta. Tata era ultimul lucru la care voiam să mă
gândesc.
Mi-am rostogolit ochii, renunţând la a-i mai oferi lui Hades
atenţie, în speranţa că va ceda şi el. Am dat clic pe spectacolul
din seara respectiva, transmis, aşa precum mi-a spus David,
on-line. Inima îmi bătea cu putere şi eram concentrată pe
desfăşurarea intro-ului.

34
— Ştii, e chiar interesant să îmi petrec timpul cu tine, a
mărturisit Hades. Ar trebui să facem asta mai des.
Tonul lui părea natural, lucru ce m-a făcut să mă sucesc
uşor cu sacaunul, pentru a mă uita la chipul lui, în dorinţa de
a-mi confirma bănuielile. Nu am zărit vreo undă de sarcasm în
trăsăturile sale perfect simetrice. Dimpotrivă, părea sincer.
Nimeni nu îmi mai spuse asta până atunci, cu excepţia lui
David şi a lui Caroline. Venind din partea cuiva ca Hades, asta
era exagerat de impresionant.
— Serios? am întrebat, evidenţiindu-mi involuntar
surprinderea.
— Nu.
A răspuns scurt şi şi-a mutat de îndată privirea în telefon.
Valul de dezamăgire provocat de răspunsul său m-a lovit din
plin, îngreunându-mi pieptul. M-am străduit să îmi reprim
reacția.
Am clipit mărunt, iar în fundal am auzit vag sunetele
provenite de la laptop. Am recunoscut vocea lui David. L-am
privit aeriană cum vorbea cu grație și cu calcul în fața sălii. Era
îmbrăcat în costum și chipul lui perfect strălucea, astfel toată
starea mea s-a îmbunătățit. Părea fericit. Știam că era fericit.
Oricât de mult îl influența tatăl lui să îi continue afacerile și
oricât de încântat părea David acceptând, știam că muzica era
de fapt ceea ce îl făcea cu adevărat fericit.
Mi-am sprijinit bărbia în palmă și am aşteptat ca el să îşi
etaleze talentul minunat. Hades stătea liniştit, undeva în afara

35
câmpului meu vizual şi deşi încercam să mă concentrez la
melodia lui David, mă simţeam stingherită cu el pe patul meu.
David încânta cu acordurile lui Vivaldi din clasica
“Winter”, în allegro non molto. Era atât de priceput și eram
efectiv captivată de dibăcia cu care îşi plimba degetele pe
clapele pianului. Nu era nici pe departe prima dată când îl
priveam cântând la pian, dar eram la fel de fascinată de fiecare
dată. Oare nu era emoţionat? Mi-aş fi dorit să fi fost acolo, cu
el.

***

O oră mai târziu, am ieşit din baie, ştergându-mi părul cu


un prosop. Caroline şi Seph încă nu sosiseră, iar concertul lui
David nu durase decât patruzeci de minute. Hades, am sesizat
brusc, plecase din cameră. M-am uitat la ceasul de pe ecranul
laptopului şi am căscat involuntar. Încă mă afecta diferenţa de
fus orar? Mi-am pieptănat părul şi mi-am notat mintal că
trebuie să mă tund cât mai curând.
Cineva a bătut la uşă atât de tare, încât aproape am scăpat
peria din mână. Ce Dumnezeu? Nu trebuia să mă bucur aşa
repede de faptul că Hades plecase. Probabil se plictisese deja
şi venea să râdă din nou pe seama mea.
Am deschis uşa larg, hotărâtă să îi spun că mă descurc
singură, însă nu am apucat să rostesc ceva, pentru că am
rămas blocată privind tipul străin din faţa uşii. M-a pironit
rapid cu privirea, mijindu-şi ochii. Nu părea şocat, ci arăta ca

36
şi când ştia că eu aveam să deschid. M-am uitat consternată la
el și m-am încruntat.
— Salutare, a rânjit el. Singurică?
Oh, nu...
— Nu, i-am răspuns, aproape înecându-mă. Trebuie să
apară... iubitul meu.
Încercam să par calmă, deşi pe interior frica se extindea cu
rapiditate. El şi-a arcuit sprâncenele și s-a sprijinit cu umărul
de tocul ușii. S-a uitat cu atenţie la mine, din cap până în
picioare. Asta nu arăta bine deloc. Eram singură și speram ca
el să nu observe asta, dar zâmbetul său diabolic îmi spunea că
deja știa. Am încercat brusc să închid uşa, însă el a oprit-o cu
mâna, ghicindu-mi intenţia. Am împins-o mai tare, dar în
zadar.
Am redeschis-o şi m-am uitat încremenită la el.
— Vine iubiţelul tău, zici?
Am încuviinţat din cap, nemaiputând să îmi ascund teama.
A făcut un pas imperceptibil spre interiorul camerei.
— Nu te prea pricepi să minţi, frumoaso...
Înghiţind în sec, m-am blocat complet: mintal, fizic şi
psihic. Ce puteam face? Nu eram pregătită pentru aşa ceva,
El a întins mâna spre mine. Înainte să îmi dau seama,
palma meu a ricoşat în obrazul său. Stupefiată de ceea ce
tocmai făcusem, am clipit mărunt, iar el şi-a întors lent capul
spre mine, ucigându-mă din priviri. Am încercat să închid uşa
din nou, dar reflexele sale erau remarcabile. Unde îmi era

37
telefonul?! De ce nu mă anunţase Hades când a plecat?! Nu
exista pază în cămin?!
Când am vrut să strig, am fost împinsă violent de umăr şi
individul a intrat în cameră, pe lângă mine, după care a
scrutat rapid totul în jur. Din păcate, chiar eram singură.
Profitând de ocazie, am fugit pe uşă, fără să mă uit în urmă, la
el.
Am coborât scările necontenit şi când m-am uitat în urma
mea, pentru a mă asigura că nu vine după mine, m-am lovit cu
putere de cineva la primul colţ de la parter. Respectiva
persoană m-a prins de antebraţ şi m-a echilibrat chiar înainte
să cad. Speram doar să nu dau din lac în puț... Seph avusese
dreptate. Numai oameni dubioși umblau prin institut la orele
acelea. Buimacă, m-am uitat în sus temătoare, ca mai apoi să
dau de un Hades încruntat și sumbru.
— Ușor, Lita, mi-a spus. Ce ai pățit?
Lita?
Încercam să îmi reglez respirația abundentă și el mă studia
atent, derutat în fața expresiei mele alarmate. Nu voiam să fiu
atât de dramatică, dar atunci când nu ești obișnuit să faci față
unor lucruri, îți este greu până și să accepți gândul că trebuie
să le tolerezi. Nu puteam percepe că indivizii precum cel din
camera mea erau la tot pasul în institut. Eram îngrozită și
terifiată de gândul ăsta. Ar fi trebuit să mă alătur organizației
împotriva abuzurilor fizice din căminele universitare, însă
eram prea naivă la acea vreme.
— Ești în regulă? m-a întrebat Hades, din nou.

38
Am încuviinţat frenetic din cap, clipind mărunt şi
potrivindu-mă din nou cu bătăile inimii.
— Nu pari prea ok.
— De ce nu ai încuiat ușa când ai plecat? l-am întrebat
deodată.
Cuta dintre sprâncene i s-a adâncit.
— Am mers să fumez o ţigară, m-a privit ciudat, apoi
atenţia ne-a fost distrasă de către cineva care l-a strigat.
Vocea îmi părea cunoscută.
Mi-am întors privirea către sursă și de la balustrada scării
se zgâia la noi băiatul de care fugeam. A făcut clin din cap
către Hades, în semn de salut.
— Aveai dreptate, omule. Nu ştie să mintă, i-a spus acesta
lui Hades.
M-am întors către Hades, care încă mă ţinea de braţul pe
care mi l-am smucit apoi cu vehemenţă din palma sa.
— Îl cunoşti? l-am întrebat, aproape răstindu-mă. Asta e
vreun alt mod de-al tău de a face glume pe seama mea?!
Hades m-a privit în cele din urmă, uşor confuz. Părea că
încerca să îmi înţeleagă reacţia. Mi-a cântărit o clipă expresia,
apoi pupilele i s-au dilatat, cuprinse de o fuziune evidentă
între panică şi furie.
— Ţi-a făcut ceva? a mârâit gutural, iar sunetul a răzbătut
până în stomacul meu.
Mi-a prins din nou braţul, scuturându-mă uşor. Individul
de la balustradă chicotea.
— Aimèe, vorbeşte! a insistat. Ţi-a făcut ceva?

39
— Lasă-mă în pace, i-am ordonat cu prudenţă și mi-am
tras braţul, întorcându-mă ameţită spre scară.
Hades a trecut ca furtuna pe lângă mine, urcând apoi
treptele câte două către etaj. M-am uitat la el cum, ajungând la
tipul care ne privea, l-a tras cu putere de guler, ca pe o cârpă,
către capătul holului. Mărind pasul, am alergat pe scări, dar
când am ajuns sus, deja dispăruseră.
Hades i-a spus oare tipului că sunt singură? Chiar nu era
conştient de ceea ce provoca? Dacă nu fugeam pe uşă se putea
întâmpla orice. Ochii mi se umezeau şi pleoapele mi se
îngreunau gândindu-mă că...
Asta era Columbia? Asta era New York? Dacă da, nu
voiam să rămân. Încercând să îmi recapăt cumpătul, am urcat
şi celelalte două etaje şi m-am oprit în hol, uitându-mă către
uşa camerei care încă era deschisă. Melodia de apel de la
Skype răsuna pe hol. Mi-am dat rapid seama că probabil
David ajunsese acasă şi mă suna. Nu voiam să-i vorbesc. Nu
eram în stare. Am închis uşa pe dinafară şi mi-am sprijinit
fruntea de ea. Câteva persoane au ieşit din camera unsprezece
şi mi-au distras atenţia cu râsul lor gălăgios, dar în scurt timp,
nu s-au mai auzit, îndepărtându-se, iar eu am rămas singură,
cufundată într-o linişte deplină.
Unde era Caroline? Ce tot făcea? Dacă aşa aveau să fie
toate serile la Columbia, mai bine mă lepădăm şi mă
întorceam în Anglia. Am râs o dată la acest gând. Tata şi
mama aveau să mă trateze mai josnic decât o făcuseră până
atunci.

40
Părul meu era încă ud şi simţeam cum se răcea de la frigul
de pe hol, dar nu am făcut nimic în privinţa asta. Mi-am dat
bretonul peste cap, deşi în alte circumstanţe aş fi detestat să
fac asta.
— Aimèe! L-am auzit pe Hades strigându-mă.
Mi-am întors privirea fără să îmi mişc capul şi l-am zărit în
capătul holului, venind cu paşi apăsaţi către mine. Am deschis
ușa și am intrat rapid în cameră, vrând să o închid în urma
mea. Hades a oprit-o însă la timp, pentru a o deschide până la
perete mai apoi.
— Nu am ştiut că o să vină aici, s-a repezit să îmi explice.
Ţi-a făcut ceva?
— Hades, puteai măcar să încui uşa în urma ta.
— Nu mi-am dat seama, la naiba! Spune-mi, ţi-a făcut
ceva?
— Da. Mi-a demonstrat cât de dobitoc eşti!
Paşii m-au condus spre fereastră, cât mai departe de el.
Hades a închis uşa şi a rămas pironit pe loc. M-am întors cu
spatele la el şi mi-am luat telefonul de pe pat. Am apelat-o pe
Caroline care nu mi-a răspuns nici după şapte tonuri.
Hades mă privea în tot acest timp, de parcă nu ştia ce să
facă. A încuiat uşa şi s-a apropiat de mine, prudent. I-am
aruncat o privire tăioasă şi mi-am băgat laptopul în husă. El s-
a oprit, probabil, lângă patul lui Caroline. Nici nu ştiu de ce
împachetam laptopul, căci aveam să îl sun pe David mai
târziu. Probabil doar voiam să par ocupată ca să mă lase
Hades în pace. L-am auzit bolborosind ceva în barbă, apoi uşa

41
s-a deschis şi am tresărit când el a trântit-o cu putere în urma
lui.
Aşa ziceam şi eu.
Câteva minute mai târziu, a revenit potolit în cameră, când
eu deja stăteam în pat şi vorbeam cu David. L-am fulgerat cu
privirea, apoi l-am ignorat complet. S-a aşeazat la birou şi m-a
privit; simţeam că făcea asta, însă nu i-am acordat atenţie.

***

— Aimèe, sigur eşti bine? m-a întrebat David, vizibil


îngrijorat.
Era a patra oară când mă întreaba asta, în ultimele zece
minute. Nu îi spusesem despre ceea ce tocmai se întâmplase
cu jumătate de oră în urmă.
— Da, am bâiguit eu, învelindu-mă mai bine cu cardiganul
împletit pe care îl pusesem pe mine. Sunt obosită, atâta tot.
L-am observat vag pe Hades trecându-şi agresiv mâna prin
păr.
— Ai vorbit cu ai tăi?
Ah. David, nu deschide acum subiectul ăsta!, mi-am zis. Dacă
Hades afla de situaţia mea, avea să facă haz şi pe tema asta.
— Ăăă, am clipit mărunt, trăgând de scamele ciorapilor
pufoşi. Da, cu puţin timp înainte să vorbesc cu tine, am mințit.
Eram groaznică la a minţi oamenii.
— Mă bucur să aud asta. Tatăl tău a fost la spectacol şi am
stat de vorbă cu el.

42
Sper că nu aveau să vorbească şi despre faptul cum am
vorbit eu cu ei, pentru că nu voiam ca David să mă considere
mincinoasă. Nu eram mincinoasă. Sau cel puţin, nu am fost,
însă atunci eram obligată şi intimidată de împrejurimi să
ocolesc adevărul. Eram influenţată de prezenţa lui Hades, mai
exact.
— Ai cântat superb, David. Sunt aşa mândră de tine, i-am
spus apoi cu afecţiune.
David mi-a zâmbit larg şi Hades părea din nou amuzat. L-
am privit mânioasă; iar el a ridicat palmele în poziţie
defensivă, apoi a mimat cum îşi trage fermoarul la buze şi a
aruncat cheia spre mine. M-am uitat încruntată la el, revenind
la ecranul laptopului. David mă privea uşor confuz. Nu mi-a
spus nimic, bănuind probabil că era Caroline în cameră.
Nu i-am spus că am rămas singură cu Hades, desigur, căci
nu m-aş fi simţit în regulă cu asta, deşi el ar fi înţeles şi nu ar fi
reacţionat exagerat, cu crize de gelozie şi alte porniri
necontrolate. David era tare înţelegător. Însă dacă ar fi aflat de
incidentul cu amicul lui Hades, nu ştiu cum ar fi reacţionat. Nu
a fost pus niciodată într-o situaţie de acest gen de când eram
împreună. Nu a avut de ce să fie gelos sau să intre în conflicte
cu alţi băieţi, pentru că eu nu i-am dat niciodată motive.
După alte câteva secunde de tăcere, una mai stânjenitoare
ca cealaltă, David a oftat.
— Bine, păi, vorbim mâine? E târziu acolo cred.
M-am uitat la ceas şi, într-adevăr, era deja ora unsprezece.
Încă nu îmi venea să cred că Caroline nu se întorsese încă.

43
— Ok, noapte bună, i-am urat eu.
— Noapte bună, te iubesc.
— Şi eu, i-am răspuns cald și apoi am închis apelul.
Am aşezat laptopul pe noptieră și am aruncat ambalajul
napolitanelor la gunoi. În sfârşit, am avut timp să le mănânc.
Bănuiesc că Caroline le cumpărase doar ca să mă îmbuneze.
Că tot veni vorba...
M-am dat jos din pat și am luat telefonul, pentru a o apela.
— Nu încerca să o suni din nou, Lita. Am vorbit cu Seph şi
vor întârzia.
M-am încrunt la el şi mi-am pus o mână în şold.
— Lita? am întrebat.
— Da, a răspuns el sec. Semeni cu Lita.
L-am privit sceptică, amintindu-mi de unde venea numele.
— Mi-ai dat ca poreclă numele unui personaj din desene
animate?
— Tu ce crezi?
Am pufnit şi el a zâmbit. Prima oară când a zâmbit și...
arăta mult mai bine. Drăguţ, aş fi putut spune.
— Dacă semeni cu Lita, a adăugat apoi, privindu-mă lung.
Mi-am ferit privirea din a lui, căutându-mi de lucru prin
cameră. Am căscat involuntar, iar pleoapele mi s-au îngreunat.
— Oricum Lita sună mai bine ca Aimèe, a reluat el
subiectul, legănându-se cu scaunul.
M-am uitat peste umăr la el.
— Serios? mi-am arcuit sprâncenele, amuzată. Pe tine te
cheamă Hades.

44
— Măcar numele meu are un oarecare sens.
— Şi al meu are, am contraatacat eu. Vine de la aimer din
franceză care înseamnă a iubi.
Când ajunsesem să vorbim despre numele noastre?
Rânjetul său mi-a dat de veste că nu urmează să spună ceva
drăguţ.
— Şi unde e sensul? Cred că ai tăi ți l-au ales de la vreo
actriţă din telenovele.
Am clipit mărunt către el. Asta devenea stânjenitor.
— De fapt, da, am recunoscut ruşinată. Chiar asta s-a
întâmplat
Cum era de aşteptat, a izbucnit în râs, lăsându-şi capul pe
spătarul scaunului. Râsul său era atât de natural şi puternic...
— Pe al tău presupun că l-au ales tot de la un personaj din
desene animate, i-am întrerup eu răbufnirea.
S-a uitat la mine de îndată, cu seriozitate, şi am încercat să
par neafectată.
Totuşi, am înghiţit inevitabil în sec.
— Nu e treaba ta, oricum.
Ce imprevizibil putea fi!
Nu i-am spuns nimic, doar mi-am coborât privirea în
pământ şi am început să îmi trag din nou de scamele
ciorapilor. Aveam să rămân fără ciorapi în curând. Şi aceia
erau preferaţii mei. Erau cam prăfuiţi, pentru că am fugit pe
hol în ei.
— Ar trebui să încetezi să tragi de scame atunci când eşti
emoţionată, mi-a sugerat Hades.

45
— Nu sunt emotionată.
Fruntea i s-a încreţit, trădându-i incredulitatea.
— O să mă contrazici mereu? m-a întrebat.
Avea dreptate. Ce era cu mine?
— Scuze, am spus. Nu fac asta de obicei.
S-a aplecat în faţă, încruntându-se şi poziţionându-şi
coatele pe genunchi.
— Cum adică? Ce nu ai mai făcut?
— Nu obişnuiesc să mă contrazic cu nimeni, în afara
părinţilor mei, am surâs, melancolică.
S-a lăsat din nou în spate, în scaun.
— Prietenul tău, iubitul sau ce o fi, e cam... rezervat.
Părea preocupat de chestia asta.
— Da, şi? Mie îmi place de el.
— Ce fel de băiat are atâtea emoţii când vorbeşte cu o fată?
Mai pune şi ca sunteţi împreună.
M-am încruntat la el.
— David e doar respectuos şi foarte devotat.
— Devotat? Adică exact ca un căţel de companie?
Oricât aş fi vrut să îl tranşez din priviri, îmi era imposibil.
M-am sprijin de spătarul patului şi m-am uitat la el cum s-a
ridicat, venind apoi către mine. Mi-a ciufulit părul, iar asta m-
a uimit. Nu păreau genul lui, gesturile de felul ăsta.
— Culcă-te. Caroline și Seph întârzie, ninge din abundenţă
afară!
Mi-am îmblânzit bretonul pe frunte și el s-a aşezat pe patul
lui Caroline, întinzându-și picioarele peste așternuturile

46
proaspăt curate ale lui Caroline. Nu i-ar fi plăcut să vadă
bocancii lui negri și murdari peste ele. Păcat de ei. Îmi plăceau
bocancii Dr. Martens, dar nu să îi port eu.
— Nu am de gând să dorm până vine ea.
Hades a oftat şi şi-a trecut palmele peste faţă, într-un gest
uşor frustrat.
— Uite, Lita. Tipul ăla nu o să se întoarcă atâta timp cât
sunt eu aici, dacă îţi faci griji în privinţa asta.
— Păi şi tu cât stai aici?
— Până vin Caroline şi Seph.
Am răsuflat uşurată. Deşi nu ştiam ce era mai rău dintre a
sta singură sau a fi în compania lui Hades.
După ce m-am spălat pe dinţi şi m-am demachiat complet,
m-am bagat în pat şi m-am uitat pe furiş la Hades cum îşi
butona telefonul.
— Vrei să ne uităm la un film sau ceva? l-am întrebat,
politicoasă.
— Dormi, Lita!
Mi-am rostogolit ochii şi mi-am pus capul pe pernă,
trăgând cuvertura până la gât. M-am uitat la tavan, simţindu-
mi vag degetele îngheţate. Ce Dumnezeu? M-am încruntat,
dezvelindu-mă, şi am coborât din pat, îndreptându-mă apoi
către unicul calorifer din încăpere. Am pus mâna pe el, ca să
constat imediat după că era aproape rece.
Iisuse!
M-am uitat la Hades, care nu îmi acorda atenţie câtuşi de
puţin.

47
— Se pare că nu avem căldură.
— Asta e, a spus, cu indiferenţă. Bagă-te în pat până nu
îngheţi.
Glumea?
M-am uitat pe geam la viscolul de afară.
Aveam să mă trezesc ţurțure. Așa ceva era inadmisibil
pentru un cămin universitar în care se presupunea că avem
parte de aproape toate condiţiile.
— Merg să văd dacă cei din camera paisprezece au, l-am
anunţat eu. Poate e ceva de la calorifer.
— Nu ţi-aş sugera să faci asta. Nu la o oră ca asta.
Oftând, am cântărit un moment situaţia. Avea dreptate. Nu
îmi doream să dau de un alt tip cu gânduri necugetate. M-am
bagat în pat și m-am uitat la tavan de parcă ar fi fost cea mai
interesantă capodoperă de artă pe care am văzut-o vreodată.
Hades era atât de tăcut. Și eu eram tăcută, dar atunci simţeam
nevoia de a comunica. Acasă, Dylan obişnuia să se furişele în
camera mea după ce mama şi tata adormeau. Mă trezeam cu
el la mine în pat întotdeauna. Zâmbind la gândul ăsta, m-am
întors pe o parte şi m-am uitat la Hades. Îi delimitam vag
chipul luminat doar de ecranul telefonului.
— Nu te mai holba. Lita.
— Nu mă holbez, am bâiguit repede, luată prin
surprindere.
— Dormi!
Ochii mi s-au închis automat şi în scurt timp am adormit.
Pe parcursul somnului nu am simțit decât la început frigul,

48
căci peste un timp îmi era cald şi bine. Aş fi zis că au repornit
căldura, dacă nu m-aş fi trezit dimineaţa următoare în cel mai
neprevăzut mod.

49
Capitolul 3
Aimèe

Puține au fost dățile în care dormeam bine în Norwich. De


obicei aveam coşmaruri şi de fiecare dată nu era nimeni acolo
să mă liniștească, să mă mângâie pe păr și să îmi şoptească că
totul va fi bine. Însă am crescut şi am învăţat să îmi controlez
spasmele nocturne de după coşmaruri. Mulţumind cu ocazia
asta lui Hennig Brad pentru descoperirea sa, mi-am pictat pe
tavan o hartă, deasupra patului, cu acrilic pe bază de fostor.
Harta mă conducea către locurile unde mi-am dorit
întodeauna să ajung. Aveam paisprezece ani când am desenat-
o.
Până m-am mutat în New York, nu realizasem câtă
dreptate am avut în acea hartă.
Îmi plăcea să cred că Aimèe căuta peisajul perfect şi
vrednic de a-l picta. Poate asta însemna fericirea pentru mine,
fiindcă altfel nu mi-o puteam imagina. Poate... chiar asta
intenţionasem cu harta aceea, deşi nu am terminat-o niciodată.
Mă liniştea noaptea și mă motiva să continui. Rău mi-a părut
că nu aveam una la fel în New York.
Totuși am dat de ceva care mă liniștea pe timpul nopţii.
Sau mai bine spus, cineva.
Nemaisuportând valul dogoritor și sudoarea care îmi
curgea lin pe frunte și pe care am simţit-o picând uşor pe nas,
am izbutit să îmi deschid pleoapele adormite. Obrazul îmi era

50
lipit de ceva tare şi am constatat apoi că era pieptul cuiva.
Auzeam și simţeam cum îi bătea inima. După ce am privit o
clipă în gol, moment în care mi-am luat răgaz să conştientizez,
mi-am ridicat capul şi m-am uitat la Hades cum dormea
profund.
Am intrat în pragul unui stop cardiac, însă când am văzut
cum jumătate de corp mi se afla peste el, am depășit pragul și
am intrat în comă.
M-am mişcat cu prudenţă şi i-am descolăcit braţul din
jurul meu. Încercând încet să eliberez piciorul strecurat între
ale mele, uşa camerei s-a deschis şi Caroline, însoţită de Seph,
a intrat. Rămaşi blocaţi, s-au uitat la mine cu expresii terifiate.
Venele îmi clocoteau şi obrajii îmi luaseră foc de ruşine,
demonstrându-mi că îmi putea fi mai cald decât bănuiam.
Mă furnicau obrajii de stânjenire şi când am crezut că o să
stăm aşa toată ziua (eu obişnuindu-mă cu faptul că viaţa mea
va fi distrusă din acel moment şi Caroline cu Seph încercând
să se convingă că eu cu Hades chiar stăteam îmbrăcaţi în
același pat), brunetul ce mă ţinea în braţe a mormăit ușor și s-a
trezit. A clipit de câteva ori și apoi și-a masat ochii cu podul
palmelor. Nu mi-am luat nicio clipi privirea din cea a prietenei
mele, care avea acum gura căscată aproape până la parter
(camera noastră fiind la etajul trei).
Seph a izbucnit într-un râs pofticios când a observat fața
încordată a lui Hades, s-a rezemat la a chicoti.
— Drace! a răsuflat el deodată cu seriozitate, spre sora lui.
Dacă veneam mâine, îi găseam căsătoriți.

51
Caroline a ridicat un deget către noi și l-a scuturat de la
mine la Hades, încercând să lege două cuvinte.
— Nu am văzut asta, a conchis ea și s-a grăbit către baie.
Clipind mărunt, m-am uitat la Hades care, întinzându-se, a
coborât din pat şi s-a îndreptat de spate.
Seph s-a uitat sceptic la el.
— Chiar ai făcut asta, omule?
Hades s-a uitat peste umăr la mine, neexpresiv. Ce ar fi
trebuit să fac? Să spun ceva? Mă depășea incontestabil situația.
Oare... Ce am făcut?
Am devenit deodată panicată, iar Hades a observat asta și
a explicat:
— N-am avut căldură. Tremura ca naiba și m-aţi fi tranșat
dacă îi găseaţi corpul la minus zece grade când vă întorceați.
Seph s-a încruntat.
— N-aţi avut căldură?
— Nu.
Hades şi-a trecut mâinile prin părul său brunet şi l-a
răvăşit mai mult decât era, apoi şi-a luat puloverul negru de
pe patul lui Caroline şi şi l-a tras pe cap, peste tricoul de un
alb imaculat.
Am rămas nemişcată, cuprinsă de disperare.
În cele din urmă, Seph a izbutit şi mi-a spus:
— Aimèe, eşti bine?
Dacă se referea la faptul că eram năucită pentru că Hades
tocmai dormise cu mine ca să îmi ţină de cald, ei bine, nu, nu
eram deloc bine. Mă simţeam îngrozitor.

52
— Da, am încuviinţat cu ezitare din cap.
— Eşti roşie toată. Sigur eşti bine? S-a ridicat şi mi-a pus
mâna pe frunte. Nu ai febră, a concluzionat.
— Îmi e doar cald, am bâiguit.
Hades a pufnit.
— N-am dormit de plăcere cu tine, să ştii.
M-am încruntat la el.
— Sunt sigură! a pufnit Caroline cu ironie, ieşind din baie.
Hades s-a sprijinit de birou și a privit-o sfidător.
— Ar trebui să îmi mulţumească.
— Vezi să nu! i-a spus ea, aşezându-se lângă mine pe pat.
Seph are dreptate, Amy. Sigur eşti bine?
— Arăţi de parcă ai mâncat cinci porţii de chili cu extrachili
la desert.
Seph și comparațiile lui...
— Îmi e doar cald, am repetat eu, vizibil iritată de grija lor.
— Doamne ce nenorociți! a strâns Caroline din maxilar.
Cum să oprească cădura în mijlocul iernii?
S-a uitat la Seph.
— S-a mai întâmplat, a spus el. Au probleme cu centrala.
Cei de la etajul patru nu au căldură nici cât aveți voi, fiindcă
nu e bună presiunea și nu se încălzesc toate caloriferele.
— Sper să nu se mai întâmple.
— Cum a fost seara? i-am întrebat eu. Aţi venit cam
devreme totuşi, nu credeți? am adăugat cu sarcasm.
Caroline a surâs inocentă.

53
— A fost grozav. Tata a înnebunit mai rău faţă de acum un
an. De-ai fi văzut viscolul din centru, Amy... Nu puteam pleca
în miezul nopţii pe o așa vreme.
— Priveşte partea bună, a ridicat Seph din sprâncene. Ai
avut onoarea de a dormi cu însuşi Hades Maxwood.
M-am uitat de îndată la Hades. Ce mai onoare! De-ar fi
ştiut ei doi că din cauza lui, un străin şi-a forţat intrarea în
cameră, nu l-ar mai fi fălit atât.
— Voi? Ce aţi făcut aseară? ne-a întrebat Caroline. Cu
excepţia faptului că v-am găsit îmbrăţişaţi în pat.
Dumnezeule!
Faţa îmi ardea. Cum aveam să îi spun lui David despre
asta?
Caroline îmi aşteapta răspunsul cu o vizibilă nerăbdare. M-
am uit la Hades, care parcă mă implora să nu divulg nefericita
întâmplare.
— A fost ok seara, am murmurat eu. Nu e chiar ceea ce
pare...
Hades a răsuflat nemulţumit şi s-a uitat direct la Seph, cu o
expresie dezamăgită.
— Nenorocitul de Eric a intrat peste ea în cameră.
Ce era în neregulă cu el?! Nu tocmai îmi spusese să nu
amintesc de asta?
Complet uluită de ceea ce tocmai spusese, nu m-am abţinut
și buzele mi s-au întredeschis privindu-l. Instantaneu, căldura
din corp mi-a scăzut şi cred că tenul meu căpătase o nuanţă de
roz pal spre alb.

54
Caroline s-a uitat derutată cand la Hades, când la Seph
care îl tăia din priviri pe brunet. Hades, iritat, continua să îşi
păstreze chipul inexpresiv. Oficial, Hades era cea rnai
imprevizibilă persoană pe care o cunoscusem vreodată.
— Ce înseamnă asta? a întrebat Caroline. Cine e Eric?
— Un prieten, a lămurit-o Seph ezitant.
Ea și-a arcuit o sprânceană.
— Prieten? Și de ce te-ai albit la faţă?
— E în regulă, Car, am bâiguit eu. Îl căuta pe Hades, atâta
tot.
Eram uluită de cuvintele mele la fel de mult ca toți cei
prezenți în încăpere, cu excepția lui Caroline care nu deducea
adevărul. Cel puțin așa credeam, până a vorbit:
— Amy, nu te pricepi deloc să minți. Seph, cine e Eric?
Era necesar să despicăm atât firul în patru?
— Uite ce e, a mârâit Hades către mine. Nu trebuie să îmi
iei apărarea. N-am nevoie de îngăduința ta.
S-a uitat apoi la Car.
— Eric e un violator și nu știu cum a aflat că Aimèe e
singură în cameră, dar a venit la ea și...
— Ai lăsat-o singură în cameră?! l-a întrerup ea.
Reacția vulcanică a lui Caroline l-a făcut pe Hades să bată
un pas în retragere, la propriu. Violator? Nu realizasem
adevăratul pericol, până să aflu asta.
— Ei bine... s-a fâstâcit Hades, da.
Car s-a uitat șocată la mine.
— Ești un prost, Hades, l-a apostrofat Seph.

55
— Am mai auzit asta, a zâmbit el, forțat.
Hades și-a trecut mâinile cu forță prin păr și s-a întors cu
spatele la noi, răsuflând îndelung. Puloverul i s-a ridicat şi
muşchii i s-au încordat cât timp şi-a ținut mâinile pironite pe
cap.
— Ţi-a făcut ceva, Amy?
Acum mă simţeam ca o puştoaică de cincisprezece ani.
— Nu, Caroline, am răspuns farm. Sunt foarte bine şi nu e
nevoie să fiți atât de exigerați. Am dat de Hades la timp.
— Sigur?
— Sigur!
Seph s-a ridicat şi după ce i-a aruncat o privire cu
subînțeles lui Hades, s-a uitat la sora lui.
— Mergem să fumăm o țigară.
După ce au ieşit băieţii, Caroline m-a privit cu o îngrijorare
aproape palpabilă.
— Amy, poți vorbi cu mine orice, știi asta. Spune-mi acum,
sigur nu ţi-a făcut nimic? Şi-a poziţionat palmele pe umerii
mei. Să nu îți fie ruşine.
Am închis ochii, am inspirat profund, am expirat îndelung,
uitându-mă cu atenție la ea.
— Caroline, sunt bine! Nu m-a atins, nu m-a jignit, nu
nimic, am rostit răspicat, iar expresia ei s-a calmat. Eu... i-am
dat o palmă.
Nu am mai lovit pe cineva înainte de asta.
— Doamne! Hades ăsta e un ticălos! Tocmai din cauza
tipilor ca acel Eric l-am lăsat cu tine, iar el nici asta n-a fost în

56
stare să facă. Dacă nu dădeai de el? Dacă se întâmpla... Nici nu
mă gândesc. Încep să cred că nu ne vom descurca de unele
singure în ditamai New York-ul.
Nici nu voiam să aud de așa ceva! Nu mă întorceam acasă
nici în ruptul capului.
— Asta-i bună! Mi-am înclinat capul într-o parte, privind-o
cu scepticism. În primul rând, folosești prea mulți dacă, iar în
al doilea rând, faci prea mult tam-tam. Nu s-a întâmplat nimic,
bine? A fost rândul meu să îi pun mâinile pe umeri. Hai să
trecem peste, înainte să ne facem bagajele pentru Anglia.
— Niciodată nu mă mai întorc acolo, a pufnit ea. Sper să
treacă repede procesul ăsta de acomodare, pentru că deja
devine enervant. Și nici măcar nu au trecut 24 de ore de când
suntem aici.
Am încuviințat din cap şi un zâmbet mi-a jucat în colţul
buzelor, imaginându-mi fără motiv felul în care eu şi Hades
am dormit toată noaptea. Însă zâmbetul mi-a dispărut brusc
atunci când mi-am amintit de David. Am decis să nu îi spun
nimic legat de Hades.
Băieții au intrat în cameră mai înfuriaţi decât au ieşit.
Subiectul nu s-a redeschis toată ziua, iar când cursurile de la
amiază s-au terminat, m-am îndreptat cu paşi mari către
cameră, trăgându-mi fesul mai bine pe urechi. Acea iarnă în
New York a fost superbă. Era încărcată cu zăpadă și aproape
brutal de geroasă. Adoram asta.

57
Urcam scările căminului şi de neunde Tiffany, colega mea
de la cursul al doilea, cu care trebuia să realizez și prezint un
proiect, a apărut pe hol, strigându-mă de zor.
M-am oprit și ea a gâfâit când a ajuns la mine.
— Repede mai mergi, mi-a reproșat, zâmbăreață. Când
respiraţia i s-a domolit, a continuat: având în vedere că facem
împreună proiectul pentru început de semestru. Crezi că poţi
să vii astă-seară pe la mine? Ne trebuie doar planul de
construcție pentru o casă cu două etaje, plus epură şi textura
materialelor.
— Ăăă... sigur, am bâiguit eu. Trebuie să aduc ceva?
— Foi 50 pe 70, compas... Tot ce ai pentru arhitectură.
— Ok... Pe la cinci e bine?
— Perfect. Dă-mi numărul tău de telefon şi îţi trimit
adresa.
Am făcut schimb de numere şi ea a dispărut de oriunde o fi
apărut. Hades a ieşit din camera mea şi a lui Caroline şi,
văzându-mă, a ezitat o clipă, de parcă s-ar fi gândit să intre
înapoi în cameră. M-am uitat la el cu prudenţă şi am intrat
rapid în cameră, închizând uşa în urma mea. Caroline şi Seph
mănâncau popcorn şi se uitau la un film pe laptop.
— Amy! a icnit Caroline. Unde e Hades?
Şi-a vârât un alt pumn de floricele în gură.
— Adică stai, că doar ce a ieşit... şi-a răspuns ea, amuzată.
I-am spus eu că termini la patru! E un dobitoc.
Nu mai spune!, mi-am zis eu.
Am răsuflat.

58
— Şi dacă termin la patru, ce? M-am aşezat lângă ea pe pat,
scoţându-mi mănuşile.
— Venea să te ia.
— Nu zău! am pufnit eu, incredulă.
— Nu e așa rău, m-a dojenit Seph. Nu-l subestima.
— Ea nu face asta, mi-a luat Caroline apărarea. Doar că
până acum faptele nu prea l-au ajutat — atâta tot
— De fapt, a spus Seph, e puţin incredibil. Hades arată de
parcă chiar regretă.
— Mi se pare normal, a spus imediat Caroline. A fost gafa
lui şi dacă aş fi fost în locul lui Amy, îl dădeam afară în şuturi.
În schimb, ea a dormit cu el.
Am roşit instantaneu.
— Nu a fost de comun acord, am zis în chip de aparare. M-
am trezit dimineață pur și simplu lângă el, în pat.
— A băut aseară? m-a întrebat Seph.
— Nu, cap sec, a sărit Caroline. Altminteri era mahmur de
dimineaţă. Seph, credeam că ştii chestiile astea deja.
Seph şi-a rostogolit ochii şi şi-a aruncat un popcorn în
gură, printr-o mişcare cu tact.
— Nu îmi pot explica cum de a dormit cu tine, mi-a spus el.
— Ce vrei să spui cu asta? a întrebat Caroline. Doar nu e
gay.
Hades devenise un subiect constant în ultimele ore...
— Nu mă refer la asta. Vrei să îţi explic ce înseamnă pentru
Hades a dormi cu o fată? Nu are legătură cu sexul, să ştii.
Caroline a ridicat o palmă spre el, în mod defensiv.

59
— Nu, te rog. Taci! Tu ce faci acolo?
M-am întors cu faţa la ea şi mi-am vârât trusa de
arhitectură în geantă.
— Merg la Tiffany să facem proiectul de început de
semestru.
— Tu, la Tiffany? Fata aia nu îmi inspiră încredere. Nu era
vorba că facem împreună proiectul?
— Car... tu îl faci cu Kimberly.
Gura lui Caroline a căpătat forma unui O.
— Da, uitasem. Bine, dar ai grijă.
— Nici dacă venea maică-ta cu tine nu era aşa grijulie, a
afirmat Seph, neluându-şi privirea de la ecranul laptopului.
Ai nimerit-o Seph, mi-am zis.
Caroline şi-a petrecut pentru întâia oară ochii de la laptop
şi l-a mustrat pe fratele ei din priviri.
— Tu nu ai examen mâine? i-a spus ea. Mergi acasă şi
învaţă.
Acasă? Că tot veni vorba...
— Tu nu stai la cămin, Seph?
El a zâmbit spăşit.
— E un întreţinut, a şuierat Caroline.
— Stau cu iubita mea, mi-a răspuns el.
Oh!
— Nu știam că ai iubită. Înseamnă că e serioasă relaţia,
dacă locuiţi împreună.
— Este.

60
Mi-am aşezat ghiozdanul pe umăr, strângând T-ul pentru
arhitectură într-o palmă și geanta cu trusa în cealaltă. Oh, cu ce
Dumnezeu iau și mapa?, mi-am spus.
— Mai bine mergi cu maşina, Amy.
— O poate lua pe a mea, dacă se întoarce până la zece.
— Nu, nu, m-am împotrivit. Sunt în regulă.
— Vorbesc serios, m-a privit Seph eu o mină serioasă.
— Eşti sigur? am întrebat cu sfială.
— Normal. Mi-a întins cheile după ce s-a căutat prin
buzunare. Am un Audi negru. O să-l găseşti undeva la stânga
în parcarea din faţă.
— Ai grijă pe drum; e cam nasol cu gheaţa, m-a atenţionat
Caroline.
— Mersi! O să încerc.
Pe naiba! A fost a doua oară când am condus pe cont
propriu. Prima oară fiind la examen, înainte cu un an şi ceva.
De ce am acceptat, oricum?
Am ieşit pe uşă şi cu paşi la fel de mari ca cei cu care am
intrat, apoi am părăsit campusul şi m-am îndreptat spre
poarta principală a universităţii Columbia. Pe trotuar, vântul
trăgea în voie de mapa şi de ghiozdanul meu, şi cu greu am
ajuns în parcarea din faţa campusului. Ajunsă acolo, am
apăsat pe butonul de la cheie, însă nici o maşină nu a luminat.
Am apăsat din nou pe buton şi am făcut câţiva paşi la stânga.
Mi-am mijit ochii pentru a vedea mai bine printre vârtejele de
zăpadă, dar în faţă mi-a apărut de îndată o siluetă. Am
încercat să o ocolesc fără să o privesc, însă m-a prins de braţ şi

61
m-a ţintuit pe loc. Mi-am ridicat capul şi am dat de Hades,
care mă privea cu confuzie.
— Unde mergi, Lita?
M-am încruntat şi am aruncat o privire către palma sa, care
îmi strângea cu putere braţul. Hades mi-a imitat gestul, însă
nu a făcut nimic în privinţa asta.
— Ai prostul obicei să mă opreşti în felul acesta.
— Unde mergi, Lita? a apăsat el fiecare cuvânt.
— Nu cred că te priveşte.
S-a uitat cu atenţie la mine, cântărindu-mi expresia, iar
când a realizat că vorbeam serios, înainte să îmi pot eu da
seama, mi-a luat cheia de la maşină din mână.
— Ce tot faci? m-am răstit la el.
— Cheia lui Seph? A analizat-o cu atenţie. Unde mergi cu
maşina lui?
Am oftat profund şi deşi ştiam că abia mi se zăreau ochii
din pricina fularului şi bretonului, i-am aruncat o privire
acidă.
— Dă-mi cheile, Hades!
Sucindu-se pe călcâie, s-a îndreaptat către maşina lui Seph,
pe care a găsit-o de îndată, şi apoi a urcat la volan. Am rămas
pe loc câteva secunde bune, căutând cu frenezie partea
pozitivă a situaţiei. Rămăsesem fără maşină în plină noapte.
Nu exista nimic pozitiv în asta.
Mi-am amintit de staţia din apropiere şi m-am îndreptat
într-acolo. Audi-ul negru a oprit lângă mine şi Hades a ieşit pe
jumătate din maşină.

62
— Grea de cap eşti, Lita. Urcă odată!
Am crezut că glumeşte, însă el nu s-a mişcat de acolo, iar
privirea sa era suficient de insistentă cât să îmi dea de înţeles
că nici nu o va face. M-am uitat o clipă în zare, către microbuz,
însă nu se ivea niciun autovehicul printre fulgii de zăpadă din
semi-aglomeraţia străzii. L-am privit din nou pe Hades şi când
şi-a arcuit sprâncenele, am oftat adânc, urcând apoi în maşină.

63
Capitolul 4
Aimèe

Hades conducea cu o surprinzătoare prudență în traficul


nu foarte aglomerat. Mergeam de câteva minute și nici nu mă
întrebase unde vreau să ajung. Am apăsat câteva butoane din
bord și am nimerit după câteva încercări eșuate să dau căldura
mai tare.
— Unde te las?
Oh, uau! Începusem să mă întreb dacă nu cumva avea vreo
supraputere şi ştia deja unde să mă lase.
Mi-am scos telefonul din buzunar şi am căutat conversaţia
cu Tiff. I-am spus adresa şi el nu a zis nimic; nici nu s-a uitat la
mine. Mă întrebam dacă nu cumva se oferise să mă ducă la
Tiff pentru că se simţea vinovat de ceea ce se întâmplase cu
Eric. Am renunţat rapid la gândul ăsta. Hades nu arăta deloc
ca acel gen de persoană.
A încetinit la semafor şi a dat drumul la muzică. Cum era
de aşteptat, melodia era una pe gustul lui şi a dat volumul
exagerat de tare.
— Poţi să-l dai mai încet, te rog?
Nu a reacţionat şi nici nu a schiţat ceva pe chip. Nu mă
auzise, oare?
— Poţi să îl dai mai încet? am repetat, mai tare.
Hades şi-a întors lent capul spre mine şi m-a privit cu
sprâncenele arcuite, a ceva ce spunea: Tu tocmai ai îndrăznit

64
să vorbeşti neîntrebată? Palma sa a călătorit de pe
schimbătorul de viteze la radio.
— Sigur, Lita, mi-a spus senin şi chiar când voiam să îi
mulţumesc, el a răsucit butonul pentru volum în sensul opus.
Muzica răsuna atât de tare în maşină, încât îi resimțeam
bass-ul până în adâncul stomacului. Rămânând complet
șocată, l-am făcut pe Hades să rânjească cât l-au ținut obrajii.
Am întins mâna, intenţionând să dau radio-ul încet și chiar
asta am făcut, până când Hades l-a redat tare. M-am încruntat
exasperată către el şi l-am dat din nou încet, apoi el iar l-a dat
tare, făcându-mă pe mine să mârâi disperată din cauza
amestecului de nervi şi furie, care clocotea în interiorul meu.
— Oh! a exclamat el. Arăţi tare bine când gemi.
Batjocura lui m-a făcut să rămân înmărmurită. Am închis
ochii o clipă, pentru a mă reculege, însă senzaţia de dezgust
nu s-a estompat şi acel gust amar, bine cunoscut de mine, a
revenit. Am înghiţit în sec şi mi-am îndreptat fără tragere de
inima atenţia spre el, încercând să-l ucid doar din priviri.
— Taci, Hades! Doar, taci! i-am răspicat şi m-am sucit
puţin în scaun, către geam.
Fierbeam în suc propriu, dar mă străduiam să nu fie prea
evident, căci ştiam cât i-ar fi hrănit asta vanitatea. Nu am fost
niciodată atât de nervoasă, iar melodia aceea mă trimitea mai
mult pe culmile furiei, de unde aveam să cad în curând.
Ajunsă la Tiff, am desenat cu atenţie toată schema clădirii,
planul de construcţie şi am stabilit toate cotele, într-un timp

65
relativ scurt, încât proiectul era gata după două ore, împărţit
în trei planşe.
Când s-a făcut ora nouă, am început să-mi strâng din
lucruri. I-am spus lui Hades să vină să mă ia atunci când m-a
lăsat, căci nu aveam cu ce altceva să mă întorc în campus.
— Ai cu ce să ajungi acasă? m-a întrebat Tiff când îmi
îndesam trusa în ghiozdan.
— Da, vine un amic să mă ia.
Tiff a fluturat din sprâncene şi înainte să muşte din bucata
de plăcintă din mâna sa, a spus:
— Un amic, zici?
I-am evitat privirea şi m-am făcut preocupată de trusa şi
dimensiunile sale care parcă se măriseră subit între timp.
— Haide, Aimèe, s-a milogit ea, spune-mi. Despre cine e
vorba?
M-am uitat peste umăr la chipul ei împodobit cu ochi
rotunzi verzui şi buze mari şi rujate. Mi-am exprimat iritarea
lăuntrică printr-o privire mustrătoare.
— Încetează, am admonestat-o blând. Nu îmi e nici măcar
amic, darămite acel fel de amic. Eu am prieten.
Ochii lui Tiff și-au mărit considerabil proporțiile.
— Ai iubit?
Șocul i se citea până și în voce.
Mi-am aruncat ghiozdanul pe umăr, trăgându-mi cu mâna
liberă fesul mai bine pe cap. Apoi m-am așezat pe pat lângă ea
și am luat o bucată din plăcinta caldă ce ne-o adusese mama
ei.

66
— Ăăă... nu ştiu. Doar că... Nu ştiu, a râs ea o dată. Nu mi
te imaginam cu iubit.
Asta m-a ofensat şi Tiff a observat.
— Adică, nu de alta, a adăugat ea iute, doar că eşti foarte
rezervată. În fine, ignoră-mă. Cine e norocosul?
Norocosul? A încercat să facă să sune asta cu adevărat
norocos, însă a sunat mai degrabă ca bietul de el.
— E în Anglia.
— La fosta ta facultate?
— Da. Penultimul an.
— Înţeleg. Deci e mai mare ca tine.
— Da, cu un an. Facultatea lui durează patru ani.
— Şi nu vă este greu cu relaţia la distanţă?
Întrebarea ei m-a luat pe neaşteptate şi mi-a readus
melancolia nepoftită.
— Nu chiar. E ok.
S-a uitat la mine incredulă, dar nu a spus nimic şi în scurt
timp am coborât la parter, unde mi-am luat rămas bun de la ea
şi părinţii ei și am ieşit pe verandă.
După cinci minute, în care Tiff s-a rugat de mine,
tremurând ca o vargă, să aştept în casă, i-am spus să intre şi eu
m-am îndreptat către stradă. Aşteptam cuminte în trotuarul
din faţa casei lui Tiff ca Hades să vină. Afară era întuneric și
teribil de frig, iar fulgii creau pretutindeni dansuri spiralate.
Nu bătea foarte tare vântul, însă frigul îmi pătrundea până în
măduva oaselor. Fulgii de nea se aşterneau pe genele mele și

67
se topeau când clipeam. Puteam pune pariu că bretonul meu
putea fi perceput ca fiind cărunt.
Mi-am lăsat capul pe spate şi am închis ochii, dându-le
prilej micilor picături reci, ce se resimțeau pe faţa mea încinsă,
să mă răcorească. Inhalând adânc aerul rece şi aspru prin
fularul care îmi acoperea gura şi vârful nasului, am expirat
încet, vrând să îmi elimin astfel orice sentiment melancolic
instalat în corp. Fără şanse, pentru că gândul mi-a fugit la
mama, la tata şi la Dylan. Îmi era dor de ei, dar nu într-atât
încât să afirm că nu pot rezista în absenţa lor. De David îmi
era cel mai dor. Îmi era dor de iernile petrecute cu el, de
ciocolatele calde băute împreună lângă şemineu, de plimbările
nocturne printre brazii încălcaţi de zăpadă, de pozele ce i le
făceam încontinuu, de momentele când îmi spunea Te iubesc şi
îşi freca uşor vârful nasului de al meu — de absolut toate
clipele în care mă ţinea în braţe şi îmi oferea afecţiune. Unica
afecţiune a fost cea venită din partea lui şi n-am să neg
niciodată asta. Îi eram mult prea îndatorată şi îl iubeam prea
mult — măcar atât puteam face...
Am tresărit când un clanxon a răsunat lângă mine,
smulgându-mă din contemplare. Am deschis ochii şi am dat
de Hades, care mă privea cu geamul coborât, de parcă aş fi
fost proaspăt ieșită dintr-un sanatoriu. I-am ignorat intenţia
intimidantă de a-mi spori stânjenirea şi am dat ocol maşinii
pentru a urca în față, însă când am deschis portiera, o fată
blondă mi-a zâmbit larg.

68
— În spate, scumpo, a gângurit ea, fără să-şi domolească
zâmbetul.
Mă dureau obrajii numai uitându-mă la ea. Am făcut cum
mi s-a spus și am intrat pe bancheta din spate a maşinii. Am
mulțumit în sinea mea pentru faptul că era cald, deşi
geamurile mașinii erau aburite până la refuz, încât cu greu
distingeam ce era afară. Cât au stat ei doi în mașină de s-au
aburit în halul ăla? Oare Seph era de acord să i se consume
benzina fără motiv? Nici nu știa că Hades i-a luat mașina. O să
se supere pe mine, oare?, m-am întrebat.
— Salutare, s-a întors blonda către mine, de îndată ce am
închis portiera. Căciula ei blănoasă, de un alb imaculat, cât și
ochii scânteietori de un albastru viu, mă orbeau de-a dreptul.
Patricia, încântată, a întins spre mine o mână căptușită cu o
mănuşă la fel de albă ca şi căciula.
Arăta ca frumuseţea întruchipată, având în vedere că era
aproape toată îmbrăcată în alb. O puteam confunda cu
uşurinţă cu un înger.
— Aimèe, am răspuns, încercând să nu par conştientă de
faptul că mă eclipsa cu splendoarea ei.
— Hades mi-a spus multe despre tine, a adăugat ce
imediat.
M-am încruntat uşor şi i-am captat lui Hades privirea în
oglinda retrovizoare. Patricia s-a uitat cu inocenţă la Hades şi
apoi s-a sucit cu totul în scaun. Deşi eram curioasă ce i-a trecut
prin minte lui Hades, am preferat să nu îmi asigur o altă

69
dispută cu el, aşa că nu am insistat pe subiect. Şi nici Patricia
nu a adăugat nimic.
Un timp, muzica asurzitoare a lui Hades a predominat în
maşină, iar Patricia se fâţâia de zor pe ritmuri, unduindu-şi
umerii vioaie şi fredonând din când în când versurile ce,
personal, mi se păreau indescifrabile.
— Şi, de unde ziceai că eşti, Aimèe? m-a întrebat Patricia,
în cele din urmă, coborând volumul radio-ului.
Mi-am dres glasul, fiindcă încă nu scăpasem de gustul
amar din gură.
— Norwich.
— Uau! a exclamat ea. Asta-i în Anglia, nu?
Am aprobat din cap când ea m-a privit peste umăr.
— Te-ai mutat cu familia ta?
— Nu, am răspuns şovăielnică. Sunt venită cu programul
Erasmus.
— Deci fără părinţii tăi?
— Da.
— Adică singură? Nici măcar cu iubitul tău.
Cam multe întrebări, dacă ar fi fost după mine.
— Nu, sunt singură. Am venit cu sora lui Seph.
— Sora lui Seph?! Seph are soră?
Ea s-a uitat brusc la Hades.
— Aşa se pare, a răspuns Hades simplu.
Nu m-am putut abţine şi gândul mi-a fugit la un singur
lucru, pe care l-am exprimat apoi cu voce tare:
— Scuze că întreb, dar voi doi sunteţi împreună?

70
Şi imediat am regretat că am făcut asta, căci Hades mi-a
aruncat cea mai tăioasă privire pe care am primit-o vreodată
de la cineva. A fost mai severă ca privirile mamei, lucru care
m-a făcut să mă afund mai mult în bancheta maşinii. Patricia,
în schimb, s-a uitat surprinsă la mine şi un zâmbet i-a jucat în
colţul buzelor sale mari. Părea flatată.
— Da — nu, au răspuns ei, în acelaşi timp.
Nu-ul venind de la Hades ca un mârâit aproape gutural.
Faţa Patriciei s-a albit mai mult decât era, iar eu m-am înroşit
mai mult decât credeam că putea fi posibil.
Ce fusese în capul meu de am pus o asemenea întrebare?
— Nu? l-a întrebat Patricia pe Hades, aproape în şoaptă.
— Nu, nu suntem împreună, i-a răspuns el cu exasperare.
Ţi-am explicat şi o să-ţi explic ori de câte ori va fi nevoie. S-a
sucit spre ea şi a prins-o cu degetele de maxilar, iar eu am
încremenit în spate. Nu ştiu ce să mai fac ca să înţelegi! Nu
suntem, la naiba, împreună, ce nu pricepi? Zi-mi, Patricia,
care-i treaba?!
Sângele mi s-a oprit în vene şi inima cu siguranţă nu îmi
mai bătea. Nu aş fi vrut să fiu în locul Patriciei. Niciodată.
Hades avea probleme cu nervii.
M-am uitat la ei cu ochii mari, apoi, văzând că Patricia nu
reacţionează, Hades i-a dat drumul şi a ieşit din maşină. Abia
atunci am constat că maşina era oprită şi că ne aflam în
parcarea din faţa campusului.

71
M-am uitat la Patricia cum privea pierdută în urma lui
Hades. Oscilam între a ieşi ca furtuna din maşină sau a sta şi a
o ajuta.
— Ești bine? am bâiguit eu, în cele din urmă.
A aruncat o privire fugitivă spre mine (privire pe care am
simțit-o ca o suliţă), fără să îşi întoarcă capul, şi apoi a
coboarât din maşină, neacordând atenţie întrebării mele. Am
oftat profund și, luându-mi lucrurile, am ieşit din maşină. Am
ocolit-o și am scos cheile din contact, apoi am încuiat-o şi am
intrat pe poarta campusului.
M-am oprit după câțiva pași și m-am sucit pe călcâie,
aruncând o privire pe bulevardul acoperit de zăpadă,
scrutând totul în căutarea lui Hades. Nu l-am zărit, așa că mi-
am văzut de drum, până în clădirea căminului, acompaniată
de sentimentul bizar căpătat în urma scenei la care luasem
parte. Hades a fost atât de... nemilos cu ea. Părea atât de
violent... Vina era doar a mea și a întrebării mele. Eram doar
curioasă dacă Hades fusese sincer atunci când a spus că nu are
iubită. Măcar de-ar fi fost și sincer, pe lângă mitocan.
M-am oprit în uşa principală a campusului şi cuprinsă de o
admonestare auto-administrativă, mi-am abandonat lucrurile
pe prima treaptă a scării și am sunat-o pe Caroline, rugând-o
să coboare să le ia. Mi-am tras fesul şi fularul mai bine în jurul
capului, mănuşile mai bine în mâini şi le-am îndesat în
buzunarele hainei, ieşind apoi din curtea campusului.

72
M-am uitat în stânga şi în dreapta înainte să traversez,
fiindcă semaforul de la trecere pâlpâia alternativ, semn că era
defect.
Ajunsă în parcul de peste bulevard, m-am aşezat pe o
băncă, însă nu înainte să dau zăpada jos de pe partea unde m-
am aşezat. Expirând adânc, m-am sprijinit de spătar, lăsându-
mi capul pe spate. Era atâta linişte în acel loc... Ritualul
fulgilor de nea asupra feţei mele a revenit, iar asta mă alina
enorm.
— Ce tot faci, Lita?
Mi-am ridicat atât de brusc capul încât aproape mi s-a pus
un junghi la ceafă.
— Tu ce tot faci, Hades?
Fesul negru şi împletit al lui Hades era acum împodobit cu
fulgi de nea ce sclipeau în lumina neoanelor colorate din parc,
iar gulerul de la haină îi acoperea puţin din bărbie.
A făcut încă doi paşi spre mine şi s-a oprit, stând acolo, cu
mâinile în buzunarele pantalonilor şi purtând o expresie
nenumită. Chipul îi era lipsit de vreo expresie ce m-ar fi putut
îndruma cumva. Nimic nu puteam defini la Hades.
— Nu te mai holba, m-a certat, trăgând din ţigara pe care
şi-o aprinsese cu câteva clipe în urmă.
Desigur că m-am îmbujorat de îndată, dar mă bucuram că
aveam fular şi el nu putea vedea.
— Nu mă holbez.
— Sigur, a pufnit el sarcastic. Sunt sigur că pe sub fularul
ăla salivezi.

73
Poftim?
— N-ai nimerit. Pe sub fular clocotesc.
— Deja? S-a uitat la mine cu o uimire artificială și a tras din
nou din țigară.
Am făcut subtil un bulgăre de zăpadă şi m-am uitat la el
amenințătoare, pasând bulgarele dintr-o mâna într-alta.
— Cred că ăla te-ar răcori, mi-a zis el, neimpresionat. Deci
dă-mi voie, a adăugat apoi.
M-am încruntat derutată şi înainte să pot anticipa, s-a
repezit şi, înșfăcându-mi încheietura palmei în care țineam
bulgărele, mi-a lipit-o de faţă, împroşcându-mă cu zăpada care
îi era menită lui.
Am icnit cât de tare m-au ţinut plămânii, iar el nu a făcut
decât să râdă atât de tare, încât mi-a atras atenţia de la gheaţa
ce mi se topea pe față. M-am uitat la el, uluită de cât de fericit
era pentru că tocmai îmi maltratase faţa.
— Ești comică, a spus, când i s-au domolit hohotele de râs.
— Evident, am pufnit eu, ştergându-mi faţa cu fularul.
Am profitat de faptul că acum stătea lângă mine pe bancă
și am luat un pumn mare de zăpadă de pe partea unde nu
curățasem, lipindu-i-l apoi de faţa. Desigur că a mârâit ca un
animal și m-a făcut să vreau să iau distanţă. M-am ridicat
brusc de pe bancă şi am făcut instinctiv doi paşi înapoi.
M-am uitat la el cum şi-a şters lent zăpada de pe faţă, ca
mai apoi să mă privească cu o seriozitate tranşantă. Am făcut
alţi paşi înapoi atunci când am văzut că se ridica.
— Te-ai nenorocit, Lita...

74
Amenințarea lui mi-a pus de îndată picioarele în mişcare
şi, răsucindu-mă pe călcâie, am luat-o la goană pe aleea
parcului, prin zăpada de aproape treizeci de centimetri,
neputând nici măcar să îmi imaginez ce avea să îmi facă.

75
Capitolul 5
Aimèe

Auzeam ameninţările însoţite de paşii săi grei şi rapizi, în


urma mea, dar nu am încetat să alerg nici când mi-a spus că
Eric cu gașca lui colindă frecvent parcul acela.
M-am strecurat printre copacii de decor din parc, de pe
margine, încercând să îi încetinesc paşii. Am reuşit, iar când
m-am oprit lângă un copac şi m-am sprijinit de el ca să îmi
trag suflarea, Hades m-a ajuns din urmă, aşa că m-am dat
după trunchiul copacului, ca să nu mă poată prinde. Respira
sacadat, ca şi mine de altfel, şi s-a sprijinit o clipă în palme, pe
genunchi. Apoi s-a ridicat și s-a îndreptat de spate; cu tot cu
stima sa de sine.
Mi-a zâmbit cu jumătate de gură.
— Parca ziceai că nu te joci de-a şoarecele şi pisica cu mine.
M-am dat un pas înspre stânga când am văzut că el a făcut
unul spre dreapta.
— Şi tu ziceai că nu ai iubită.
Nu ştiu de ce am spus asta, dar Hades s-a crispat imediat.
Şi-a mijit ochii şi a făcut alţi doi paşi la dreapta, iar eu alţi doi
la stânga, apoi el a făcut alţi câţiva, urmat de mine în sens
opus.
— Vrei să stăm aici şi să facem asta toată noaptea? l-am
întrebat.
— Lasă-mă să-mi iau revanşa şi eşti liberă să pleci.

76
Am calculat posibilităţile şi cântărind situaţia, mi-a venit o
idee. Puteam să-mi iau adio de la viaţă doar pentru faptul că
am îndrăznit să mă gândesc la asta, dar nu mă interesa atâta
timp cât știam că o să îl enerveze pe Hades.
M-am oprit şi m-am relaxat, oftând.
— Bine, gata. Mă dau bătută.
S-a oprit și, concentrâdu-se pe chipul meu, mi-a studiat cu
atenţie expresia. Ştia că ceva nu era în regulă, dar nu a insistat.
S-a apropiat de mine și când a fost gata să-mi facă orice
avea de gând, am tras de creanga copacului de deasupra
noastră și m-am ferit imediat, lăsând ca maldărul de zăpadă să
cadă în capul lui arogant.
Am început să râd, lăsându-mă uşor în față și în spate.
Ei bine, acela a fost momentul când mi-am pus ștreangul la
gât.
Pornind din nou pe aleea parcului, un Hades mult mai vioi
şi mânat de mânie mă urmarea. Nu știu cum, dar m-a ajuns
când coboram un dâmb acoperit cu zăpadă. M-am oprit de
îndată, hotărâtă să-l cobor cu grijă, însă Hades mi-a făcut
brânci şi am luat-o rostogol la vale. Capul mi se învârtea și am
închis ochii, simţind cum zăpada îmi acoperea corpul din cap
până în picioare.
Când am ajuns la poalele dealului, Hades a coborât în
urma mea şi, ţintuindu-mă pe spate în zăpadă, a început să
îmi împroaşte nemilos faţa cu zăpadă. Mă zvârcoleam, în chip
de protest, însă râsul său îmi demonstra că eforturile mele
erau zadarnice.

77
— În-ce-tea-ză, am silabisit, printre valurile de zăpadă ce
îmi invadau constant faţa. Hades, îmi e frig! am țipat. Gata, l-
am implorat, dar nu m-a luat în seamă. Te rog!
Am bâjbâit cu mâinile prin aer până am dat de capul lui și
i-am tras fesul, apoi mi-am înfipt mâinile în părul său și l-am
tras cu atâta forță, încât am rămas uimită.
Am obținut un chicot de la el. Un chicot! Nu icnet sau
suspin, ori măcar o lacrimă, ci chicot!
— Mmm, a mormăit el, îmi place! a chicotit din nou,
oprindu-se cu palmele pe umerii mei.
Am dat să mă ridic, dar el m-a împins înapoi. Era foarte
greu. Cutezând să mă ridic, m-a ținut pironită în zăpadă. Fața
îmi ardea. Mi se funica și cred că nu îmi mai simțeam buzele,
ceea ce însemna că au degerat. Era așa ceva posibil?
M-am uitat la el cu sprâncenele unite.
— Ăăă... Uite ce e, a început el. Chiar n-am vrut să se
întâmple așa cu Eric. Dacă știam...
Am zâmbit, oarecum sfioasă, observând că habar nu avea
să își ceară scuze.
— Ești groaznic la cerut scuze, l-am întrerupt eu.
— Ba nu.
— Ba da. Lasă-mă să mă ridic. Putem vorbi şi din picioare.
Mi-am luat cu prudenţă mâna din părul lui şi m-am
relaxat.
Hades s-a uitat intens la mine, în jos, iar eu m-am uitat la
el, în sus, apoi când postura a devenit stânjenitoare, cred că m-
am înroşit. El a zâmbit cu jumătate de gură şi la momentul

78
acela, sunt sigură că am văzut o scânteie în privirea lui
ciocolatie. Mi-a şters faţa cu mănuşa şi mi-a scuturat bretonul,
apoi s-a lăsat uşor pe mine. Puteam simţi petrecerea din
pieptul meu, făcându-mi întreg corpul să vibreze.
— Aimèe, a şoptit şi respiraţia mi s-a tăiat. Eşti...
Inima mea ajunsese undeva în stomac, în cel mai absurd
mod, însă Hades nu a apucat să termine de vorbit, căci m-am
trezit cu o altă avalanşă de zapadă pe faţă.
— ... plină de zăpadă, a continuat el.
Mi-a crăpat inima de... Nu ştiam exact motivul. De
dezamăgire? De surprindere? De nervi? Cert era că nu îmi
puteam explica de ce corpul şi mintea mi-au reacţionat aşa
când el s-a apropiat de mine. M-am mustrat singură şi
cuprinsă de furie, l-am împins cu picioarele de pe mine şi m-
am ridicat. Luat pe neaşteptate, Hades nu s-a împotrivit şi a
rămas în zapadă. I-am aruncat o privire aspră cât mă scuturam
de zăpadă.
— Te aştept cu Theraflu şi Coldrex.
Şi, întorcându-mă pe călcâie, am urcat agale dealul pe care
m-am rostogolit. Am continuat să dârdâi mergând până în
campus, fără să mă uit dacă Hades mă urma, pentru că ştiam
că n-o făcea. Deşi ceva îmi spunea că ar fi făcut-o, în alte
circumstanţe.
Când am intrat în cameră, Caroline mi s-a adresat fără să
îşi ia ochii de la laptop:
— În sfârşit, Amy! Începeam să cred că Tiff te-a corupt și
ați zbughit-o în vreun club.

79
Am închis uşa cu un aer spăşit şi abia atunci Caroline s-a
sucit cu scaunul spre mine.
— Taman la fix, Moore, a bătut Seph cu degetul în ceasul
pe care îl purta la încheietură.
Au rămas ambii blocaţi văzându-mă, iar buzele lui Car s-
au întredeschis involuntar.
— Ce, Sfinte Sisoie, ai păţit?
S-a ridicat şi a venit spre mine.
— Am... căzut?
Era clar faptul că nu puteam să mint.
— Ai căzut?! m-a întrebat ea, incredulă.
— Şi după te-a tăvălit o haită de bulldogi, nu? a pufnit
Seph.
— Credeam că ai mers să iei o gură de aer, mi-a reproşat
Caroline.
— Am mers, dar m-am...
Uşa s-a deschis şi Hades a intrat în cameră. Desigur, era
plin de zăpadă pe haine. Ochii celor doi fraţi şi-au dublat
proporţiile. Caroline şi-a împreunat braţele la piept şi şi-a
ridicat bărbia, căpătând o expresie de adult gata să-şi ia
copilul la bani mărunţi.
— Deci? Care-i treaba? a început ea. Aţi fost împreună
afară, nu?
Am clătinat din cap în timp ce Hades a aprobat plictisit. M-
am încruntat, iar el a mers cu nonşalanţă către scaunul
biroului.

80
— Oh, nici să nu te gândeşti! Caroline l-a apucat de braţ.
Esti plin de zăpadă!
— Serios? a ironizat Hades. Fir-ar, nu mi-am dat seama.
— Ori mergi să te schimbi, Hades, ori...
— Nu, a întrerupt-o Seph. Plecăm.
Hades a ridicat din umeri şi Caroline și-a rostogolit ochii.
— Acum interpretaţi cum că v-aş goni, a pufăit ea. Băieți...
— Nu, doar că mergem la Vikings, a zis Seph simplu,
ridicându-se, apoi s-a uitat cu o expresie severă către Hades.
M-a sunat Jordan, având în vedere că tu ai fost ocupat și nu ai
putut răspunde la telefon. M-a sunat și Patricia.
Am realizat de îndată că Seph știa că Hades i-a luat
mașina. M-am uitat la Hades cum nu exprima absolut nimic
pe chip la auzul cuvintelor lui Seph. S-a uitat și el la mine și
știu că acea privire era plină de multiple înțelesuri, printre
care faptul că îmi cerea să nu divulg cearta din mașină. Nici
nu mă gândisem să o fac.
— Am vorbit cu Jordan adineauri, i-a răspuns Hades,
înainte să iasă amandoi pe uşă.
Mi-am luat haine de schimb şi am intrat în baie. Mi-am dat
jos hainele şi lenjeria ude, apoi mi-am vârât corpul înghetat
sub jetul fierbinte de apă, lăsând-o să-şi răspândească arșița pe
toată pielea mea aproape degerată. Deşi apa era la o presiune
medie, o simţeam dureros de ferventă. M-am sprijinit cu
spatele de peretele rece şi aburind, căptuşit în faianţă, şi mi-
am trecut mâinile peste faţă.
Am crezut că Hades o să mă sărute.

81
Cât de fraieră am fost!
Pentru prima dată în viaţă, m-am simţit rătăcită, fără ca
părinţii mei să fie motivul principal. În mintea mea era o zarvă
totală. Acum, o încurcasem rău de tot, realizând cu groază că
începeam să simt ceva pentru Hades. Nu ştiu dacă era atracţie
fizică sau faptul că distanţarea şi comportamentul lui bizar mă
intrigau. Căutam un refugiu în personalitatea sa impertinentă,
oare? Probabil eram astfel din cauza faptului că nu am avut
legături cu băieţi înainte, în afară de David, desigur. David...
Oh, Doamne! Avea să fie atât de dezamăgit de mine.
Când am ieşit din duş, Caroline era în pat, înconjurată de
foi şi cărţi şi concentrată la ecranul laptopului.
— Ţi-am spus să nu mai stai cu el în pat, Car. Se încinge şi
se strică. Pune-l măcar pe genunchi.
S-a uitat la mine pe sub sprâncene.
— Suntem arţăgoase?
Am oftat şi am luat feonul din dulap.
— Scuze, am murmurat, cuprinsă de remuşcări.
Caroline m-a privit cu blândeţe şi m-a tras de mână în pat,
lângă ea, după ce a dat câteva foi deoparte.
— Ești bine?
Am încuviinţat din cap, făcându-mi de lucru cu cablul
feonului.
— Nu pari. Ţi-e dor de casă?
— Puţin, am făcut o grimasa şi ea a zâmbit înţelegătoare,
mângâindu-mă pe părul ud.

82
— Fii tare! Mâine mergem pe la tata, vii cu noi? Îmi tot zice
că vrea să te cunoască şi nu cred că o să scap de el prea
curând.
— Normal că vin.
A ezitat o clipă, apoi m-a întrebat:
— Ce naibii s-a întâmplat în seara asta? Ţi-a făcut ceva
Hades?
Da, m-a dat rău de tot peste cap! Şi la propriu şi la figurat, mi-
am zis.
— Ne-am jucat în zăpadă, cred, am zâmbit languros.
— Serios? a râs ea o dată. Nu mi-l imaginam pe Hades în
vreo situaţie de genul.
Eu nici atât.
— Cred că ţi-ar fi plăcut să faci asta cu David, nu?
Mi-am ferit privirea de a ei, iar ea a înţeles că nu era cazul
să insiste pe subiect.
N-am mai discutat despre subiectul ăsta, căci Caroline a
deschis o discuţie legată de cursurile din săptămâna
respectivă. M-am bucurat pentru asta şi i-am mulţumit în
sinea mea, pentru că nu credeam că voi mai rezista. Să îi spun
lui Caroline ce simţeam în preajma lui Hades devenea o
sarcină tot mai grea, întrucât îmi era jenă să recunosc până şi
faţă de mine însămi.

***

Dimineaţa următoare m-am trezit cu o durere crâncenă din


cap până în capul pieptului. Răcisem cobză, iar Caroline mi-a

83
ţinut predică şi m-a îndopat cu pastile jumătate de zi, până
când am plecat la cursuri. L-am blestemat mintal pe Hades
toată ziua şi pe cât de mult mi-am dorit să-l revăd ca să-mi
exprim revoltarea, pe atât soarta nu a ţinut cu mine, fiindcă nu
a apărut în ziua aceea la cursuri. N-am îndrăznit să întreb pe
nimeni de absența lui și nici nu a fost pomenită în vreo
discuție dintre Seph și Caroline.
După programul de la facultate, am mers cu Seph și
Caroline la Sam acasă și am povestit diverse lucruri. Ne-am
distrat și simțit bine în compania lui. Fiind bărbat matur, a
avut multe de povestit, iar la cât de plin de viață era,
amintirile sale din tinerețe erau și mai interesante. La cină nu a
luat parte nici o așa numită Jess, despre care pomenise Seph
cu două seri în urmă. Mi-am dat seama că Sam a iubit-o cu tot
sufletul pe mama lui Caroline și a lui Seph, deși ea a ales să își
refacă viața cu Henry, înainte să moară.

***

Trei zile mai târziu, universitatea a organizat un târg de


iarnă în incinta campusului, într-o sală ce cândva a fost de
sport, am bănuit eu. Pe parcursul zilelor de când mă mutasem
la Columbia, am zărit-o deseori pe Patricia pe holuri şi chiar și
la cursul de economie, întrucât era în acelaşi an cu mine şi
Caroline, pe când Hades şi Seph erau anul patru. La târg am
reîntâlnit-o și m-a ignorat ca de fiecare dată, de altfel. Sigur a
deranjat-o întrebarea mea ce a provocat reacţia terifiantă a lui
Hades. Chiar mi-a părut teribil de rău.

84
Pentru târg am făcut cu Caroline (la insistenţele
măgulitoare ale profesorilor), câteva tablouri, pe pânză, şi spre
surprinderea noastră au ieşit bine într-un timp relativ scurt,
deşi Seph şi iubita lui, Hailey, au stat pe la noi în acele zile.
În tot acest timp, Hades nu a mai venit pe la noi şi nici prin
institut nu l-am văzut. Nu că m-aş fi uitat după el, oricum. Nu
am întrebat-o pe Caroline dacă s-a întâmplat ceva cu el, însă
am auzit într-una din zile, într-o discuţie dintre ea şi Seph, că
era plecat din oraş.
— Frumoase tablourile.
O voce masculină mult prea cunoscută m-a ademenit şi mi-
am ridicat privirea din foile de pe pupitru. Instantaneu,
picioarele mi s-au înmuiat.
Eric mă privea cu o admiraţie improvizată, etalându-și
zâmbetul. Deşi ochii săi căprui, părul castaniu şi maxilarele
puternice îi dădeau o alură de băiat rău, odată ce deschidea
gura îți dădeai seama ce comportament demn de plâns avea.
— Mersi, am răspuns scurt şi mi-am coborât privirea, la
lista cu oferte ale cumpărătorilor.
— Sunt de vânzare?
— Da.
— Le iau pe toate.
M-am uitat la el surprinsă.
— Șase sute de dolari, i-am răspuns, convinsă că nu va
avea suma aceea la el.
Şi-a scos portofelul şi mi-a întins banii ceruţi. Uluită, am
făcut un pas în spate şi m-am lovit de îndată cu spatele de

85
ceva. Uitându-mă peste umăr, am dat de un Hades serios, care
îl sfredelea pe Eric din priviri.
— Ce faci, Lita? S-a uitat în jos la mine, iar vocea lui m-a
făcut să tresar.
— Bine, tu? am bâiguit, aruncând o privire scurtă către
Eric, care îşi băga banii înapoi în buzunar.
— Cred că m-am răzgândit, a declarat el.
Hades a făcut clin din cap şi, scoţându-şi o mână din
buzunar, şi-a vârât o ţigară între buze. Avea voie să fumeze
acolo?
— Nu te-am uitat, omule, a zâmbit Eric semeţ, către el.
— Sunt sigur. Hades a suflat fumul ţigării în trombă
imediat ce a aprins-o. Însănătoşire grabnică pentru frati-tu, a
adăugat el apoi.
Expresia falnică a lui Eric a dispărut şi în locul ei au apărut
umbre și o uşoară încordare. A făcut paşi cu spatele fără să-l
piardă pe Hades din ochi, apoi mi-a aruncat o ultimă privire şi
a dispărut în mulţimea de studenți.
M-am uitat la Hades și el mă măsura din priviri, uitându-
se de sus la mine.
—Ai răcit, a remarcat el.
— Ar fi fost culmea să nu, i-am răspuns scurt. Şi nu mai
fuma aici, te rog.
Nu a spus nimic și și-a aruncat ţigara abia începută.
— Oh, iată-te! a exclamat Caroline, trântind alte hârtii pe
pupitrul nostru. Ce faci Hades?
— Supravieţuiesc, tu? a răspuns el simplu.

86
— Cu țigara de adineauri? Nu prea cred, s-a schimonosit
șatena. Amy, noi oferte!
Oftând, m-am apucat să verific restul ofertelor.
La sfârșitul expoziției, am căpătat o sumă destul de bună
pe tablouri. Ne îndreptam amândouă spre camera noastră,
traversând curtea interioară, mulțumite de câștigul din acea zi,
când Seph ne-a intrat în cale cu mașina. A coborât împreună
cu Hailey și ne-au zâmbit radioși, spunându-ne că fiind ziua
lui Hailey, ne invită la ei acasă pentru a sărbători. Nu i-am
putut refuza, deși eram frânte de oboseală, așa că în treizeci de
minute am ajuns la ei.
Locuiau într-un apartament modest pe undeva pe lângă
International House (cam departe de Columbia, după părerea
mea). Apartamentul era măricel totuși, având un hol mare la
intrare, patru camere şi o baie. Am aflat mai târziu că
apartamentul era al lui Seph şi că fiind cu Hailey de aproape
trei ani, i-a cerut să se mute cu el. Am aflat, de asemenea, mai
târziu, că Hailey era orfană şi că și-a pierdut părinţii într-un
accident de maşina. Am compătimit-o în sinea mea, dar nu am
vorbit niciodată foarte deschis despre asta, cu ea.
Ne-am aşezat toți în sufragerie şi jucam cărţi, atunci când
uşa de la intrare s-a auzit şi Hades a apărut în sufragerie
câteva clipe mai târziu.
— Salut, a ridicat Seph sticla de bere către el.
Hades l-a salutat din cap şi a scrutat peroanele prezente,
aşezându-se lângă Hailey la masă, în fața mea. Expresia îi era
nemulţuită, văzându-ne pe mine și Caroline acolo.

87
Caroline a gemut nemulţumită când fratele ei a schimbat
programul la televizor.
— Îmi plăcea melodia aia!
Seph a dat înapoi şi ne-am reînceput jocul, acompaniaţi de
melodia What I Meant to Say de la Daughtry. Gândul mi-a fugit
la încercarea lui Hades de a-şi cere scuze, din urmă cu câteva
zile.
— Eu mă plictisesc ca dracu’. Facem ceva în seara asta? s-a
confesat Seph, trântind ultima mână de cărţi pe masă.
— Am putea merge la Vikings, a zis Hailey sugestiv,
poziționându-și capul pe umărul lui Seph.
Caroline s-a încruntat, apoi chipul i s-a luminat și s-a uitat
la mine, aşteptându-mi reacţia.
— Ce este, mai exact, Vikings? am întrebat eu.
— O să aflaţi... a scuturat Hailey din sprâncene,
aruncându-i lui Hades o privire iscoditoare.
— În niciun caz, am clătinat vehement din cap.
Vocea mea deja sugrumată a sunat ca un piţigăit ascuţit.
Seph a oftat:
— Are dreptate. Arată ca naiba şi presupun că se simte pe
măsură. Stăm acasă, a concluzionat el.
— Amy, acum că avem bani ne putem distra şi noi o
noapte. E ziua lui Hailey, ce Dumnezeu!
— N-o obliga, a dojenit-o Seph. Dacă nu se simte în stare,
poate să stea acasă.
De ce oamenii au tendinţa de a vorbi despre mine când sunt
şi eu de faţă?

88
— Da, rămân în campus, am bâiguit eu cu vocea răguşită.
Nu o să vă stric seara, din nou.
— Eşti sigură? a întrebat Hailey.
— Nu, nu! a intervenit Caroline. Data trecută când ai stat
singură nu s-a sfârşit prea plăcut. Puteam simţi cum Hades
devenea încordat auzind aluzia lui Caroline. Rămân şi eu
acasă, a continuat ea. Nu te pot lă...
— Car, du-te! am îndemnat-o eu. O să înnebunesc dacă o
să te plângi toată seara pentru că nu ai mers.
Caroline şi Hailey au chicotit.
— Acum că aveţi bani puteţi angaja o bonă pentru Aimèe,
a spus Hades în derâdere.
— Te oferi? l-a provocat Caroline, iar Hades a zâmbit pe
jumătate.
— Pot face asta și fără să fiu plătit.
— Atunci, te invit, i-a replicat Caroline iute.
— Încetaţi, i-a admonestat Seph. Mergem sau nu? E deja
opt, deci nu prea avem timp.
— De fapt, am intervenit eu cu timiditate. Ştiţi, cred că...
vin şi eu.
Caroline a chiţăit de îndată şi a început să bată frenetic din
palme, înainte să mă ia în braţe.
M-am uitat în treacăt la Hades, surprinzându-l cum se uita
la Seph uşor încordat. Presimţeam că va fi interesant şi într-
adevăr, a fost o noapte de neuitat. Ştiam că nu voi trece prin
noi experienţe dacă le voi respinge când mi se vor oferi și dacă
mă voi feri de ele.

89
Capitolul 6
Aimèe

Nu eram genul de fată care prefera înăbuşeala și atmosfera


asfixiantă din club sau din bar, de aceea îmi creasem în mod
inerent părerea cum că nu îmi va plăcea în Vikings. Însă m-am
înşelat, căci Vikings nu era nici pe departe ce îmi imaginasem
eu că va fi.
Locul era, de fapt, adăpostul frăţiei cu acelaşi nume, care
era, după spusele lui Seph, bine cunoscută în Manhattan.
Fiind de vechime şi cu o reputaţie ilustră, Vikings şi-au creat
propriul bârlog pentru a fi feriţi de vizitele intruşilor în acea
parte a cartierului. Bârlogul lor fiind subsolul unei clădiri hâite,
gata să se prăbuşească, la colţul a două străzi, aflate la câteva
cvartale bune de Columbia.
Am intrat pe nişte uşi masive de lemn, aşezate pe
diagonală; genul de uşi ce sunt des folosite pentru pivniţe,
întrucât se aflau în curtea din spate şi la deschierea lor dădeai
de scările ce duceau la subsolul în sine.
Purtam blugi, pe sub care aveam o pereche de colanţi, și un
pulover roz, peste care aveam haina groasă. Nu era deloc o
costumaţie pentru club şi abia atunci mi-am dat seama, căci
altfel Caroline m-ar fi pus să mă schimb.
Coborând treptele, am simţit de îndată mirosul specific
mulţimii, ce consta în sute de izuri și parfumuri emanate de

90
înghesuială. Ca să nu mai spun de valul de căldură ce ne-a
izbit.
Jos, totul era o ticseală ameţitoare de studenţi ce variau
între vârste şi sexe, însă bărbaţii cu siguranţă predominau.
Majoritatea purtau conversații, stând în picioare, cu câte o
bere sau câte un pahar în mână, alții săteau la mese sau pe
canapelele așezate aleatoriu. Am zărit un bar într-un colț,
pentru că era a dozatorului deopotrivă. Pereții și podeaua
erau din beton, lumina provenea de la câteva neoane și un nor
dens de fum îmbibat în boare de sudoare plutea în aer. Era
suportabil însă, dar nu m-am putut abţine să nu strâmb din
nas când m-am uitat la Caroline care mă ţinea de mână. Ceea
ce m-a mirat atunci a fost faptul că muzica lipsea din peisaj.
— Veniți! Seph ne-a îndrumat pe toţi trei până la o masă
aflată în colţul stâng al încăperii, unde alți câţiva studenţi erau
aşezaţi.
Camera era destul de mare şi dreptunghiulară. Puteai băga
o cireadă de elefanți acolo, la cât de înaltă era. Seph ne-a
anunţat că merge la bar, iar eu cu Hailey și Caroline am rămas
singure la masă. Văzând scrumierele pline cu vârf, pachetele
de ţigări abandonate şi cutiile de bere goale deopotrivă, aflate
pe masă, probabil aş fi vărsat mâncarea din acea zi, însă nu
mâncasem nimic.
— Relaxează-te, Aimèe, m-a dojenit Hailey amuzată.
I-am zâmbit şi mi-am scos fesul de pe cap şi mănuşile din
mâini. M-am zgâit o clipă la degetele mâinilor mele. Erau atât

91
de subţiri încât mă speriau şi nu era prima oară în acele zile
când sesizam că am slabit. Dorul de casă, îmi ziceam.
— Nu-mi vine să cred că aici îşi pierde Seph timpul, a zis
Caroline, scrutând totul în jur cu ochii ei verzi şi cercetători.
N-ai zice că are douăzeci şi doi de ani, ci optsprezece.
Hailey a râs.
— Nu ai să vezi puşti de optsprezece ani pe aici. Vikings
nu e pentru oricine.
Pe neaşteptate, un strănut zdravăn mi-a scăpat şi am făcut
toată lumea prezentă la masă şi pe cei de lângă noi să îşi
rotească privirile asupra mea. Am crăpat de ruşine şi mi-am
ferit privirea, uitându-mă la Hailey care îşi aprinsese o ţigară.
Nu ştiam că şi ea fuma. Cel puţin, nu o văzusem până atunci.
Mi-am scos un şerveţel din buzunar şi m-am şters la nas.
— Eşti bine? m-a întrebat ea, suflând fumul în tromba.
Am încuviinţat din cap şi Caroline mi-a dat un cot,
zâmbindu-mi.
— Viaţă de New York! mi-a spus.
— Cum să nu, am bombănit eu, iar ea s-a strâmbat către
Hailey.
Mi-am rostogolit ochii şi am zâmbit, deşi nu voiam să fac
asta. Mă întrebam însă, într-o doară, unde dispăruse Hades,
întrucât nu-l mai văzusem de când intrasem. În toată
aglomerația de acolo, aveam nevoie să ştiu pe cineva care îmi
inspira siguranță. Caroline era firavă, Seph se ocupa doar de
Hailey, după care era înnebunit, iar eu mă simţeam mai
vulnerabilă ca niciodată.

92
Caroline mi-a dat un cot.
— Vrei să mergem la bar după Seph?
Am clătinat din cap, iar ea a anunţat-o pe Hailey să mai
aşteptăm.
— Unde e Hades? Caroline a întrebat-o pe Hailey.
Ea a ridicat din umeri.
— Îi stă în fire să dispară şi să apară pe neaşteptate.
Bănuiesc că vorbeşte cu Jordan şi cu Brad despre luptă.
Luptă?
— Şi cine încasează banii câştigaţi? S-a informat Caroline.
— Jumi-juma Brad, “marele Viking”... Hailey a accentuat
ultimele două cuvinte cu subapreciere. Şi câştigătorul.
— Şi Hades ce treabă are în toată învoiala asta?
Hailey a dat să răspundă, însă deodată forfota şi sutimea
de voci a încetat. Am urmărit debusolată cu privirea locul în
care se uitau cu toţii. Atunci am văzut că în încăpere exista o
scenă, de pe care acum ne privea un individ pe care l-am mai
văzut prin institut. Mi-am ridicat bărbia pentru a vedea mai
bine. Era înalt şi exagerat de musculos. Scena joasă ţinea de-a
lungul peretelui pe care se afla şi uşa ce ducea afară, dar
îmbulzeala m-a împiedicat să o observ când am intrat. Îl
puteam vedea pe Musculos doar de la stern în sus. El şi-a dus
o mână în şold şi s-a ciupit cu cealaltă de vârful nasului,
înainte să vorbească:
— Salutare normanzilor, a strigat, iar mulţimea prezentă a
început să aclame, fluierând şi bătând din palme. Ce fac
vikingii mei preferaţi? a zbierat el.

93
— Suntem singurii vikingi din oraș! s-a auzit o voce de
bărbat și chicotelile au început.
Musculosul a râs și el și a bătut o dată din palme, apoi a
arătat cu degetul către locul de unde s-a auzit vocea.
— Înoți în ape tulburi, Frank!
Chicotelile au revenit, iar în același timp Seph s-a strecurat
cu băuturile lângă Hailey, pe banca de la masă.
— Ce-i asta? am strigat în urechea lui Caroline, fiindcă o
văzusem întrebând-o pe Hailey același lucru mai devreme, dar
nu fusesem atentă.
Ea s-a aplecat spre mine și mi-a strigat în ureche pentru a
acoperi gălăgia făcută în fundal:
— Se bat!
M-am cutremurat. Am bănuit totuşi că poate nu am auzit
bine.
— Cum adică? Cu pumnii?
Caroline a răbufnit într-un râs copios şi a luat o gură
sănătoasă din cutia de bere pe care apoi mi-a întins-o.
— Nu, Amy, cu palmele, a răspuns ea caustică. Va fi super
— Hailey a spus că e incitant şi că au reguli stabilite ca și
convenţie, deci nu se omoară între ei, să sperăm.
Conştientă că alcoolul îmi va afecta tratamentul pentru
răceală, am gâlgâit cu îndrăzneală din cutia de bere, convinsă
în schimb de faptul că aveam nevoie de curaj să văd asta. M-
am şters cu dosul palmei la gură şi n-am izbutit să adaug
nimic explicaţiei ce mi-a oferit-o Caroline. Ea şi Hailey au

94
comentat în urma gestului meu cu berea, la care, evident, nu
se aşteptau.
Mi-am îndreptat atenţia către scenă, unde Musculosul îşi
făcea deja încheierea de rigoare. A dispărut din peisaj şi
luptătorii au urcat pe scenă. Doi indivizi asemănători cu
prezentatorul, ce îşi trosneau gâturile şi îşi unduiau umerii, s-
au ivit printre capetele martorilor. M-am ridicat în picioare,
deodată cu Caroline şi Hailey, pentru a avea o vedere mai
bună.
După o lungă uvertură plină de priviri sfidătoare, trosniri
ale articulaţiilor, salturi de încălzire şi aclamaţii însoţite de
numele celor doi pe toate buzele, lupta a început. Auzisem
ceva cu “Drake” şi “Jack”, aşa că am presupus că acestea erau
numele celor doi. Caroline m-a tras de mânecă și mi-a făcut
semn s-o urmez. Mi-am luat mănuşile şi fesul, am coborât de
pe banca unde ne urcasem cu picioarele, apoi ne-am înghesuit
prin mulţime, cu Seph în frunte, până am ajuns lângă scenă,
exact când Individul l, îi ricoşa un pumn zdravăn celuilalt, în
maxilar.
M-am schimonosit la această imagine, însă fascinația lor m-
a împiedicat chiar şi să clipesc. Nu mai văzusem așa ceva
niciodată și eram tare fermecată de felul în care un om poate
nutri atâta ură, ca mai apoi s-o elimine într-un asemenea mod.
Individul 2 icnea la fiecare pumn primit, iar eu închideam
ochii, auzind astfel doar sunetul înăbuşit, al pumnului lovind
în carne şi al oaselor trosnite. Totul din jur era fad, estompat
acum într-un sunet de nedesluşit şi acoperit de zgomotele

95
luptei. Alţi câţiva pumni au urmat, iar Individul 2 a căzut
răpus pe scenă ca răstignit. Faţa i se diformase, având acum
mandibula sucită la stânga, ochii umflaţi, buzele şi obrajii
julite deopotrivă. Nu o să reziste... Nu o să reziste... jeleam în
sinea mea, iar apoi, deodată, din gură i-a ţâşnit un jet de
sânge, împroşcându-i-se pe faţă, în ochii şi în nări şi
prelingându-i-se până la urechi. Mi-am acoperit gura şi nasul
cu mâinile, pentru a-mi opri ţipătul. Am rămas pur şi simplu
încremenită, cu ochii pe trupul său care zăcea.
Musculosul s-a repezit la el şi l-a întors pe burtă, ca pe o
bucată de carne inertă, altminteri se îneca în sânge propriu.
Nu am mai rezistat şi, încă sub şocul acut ce îmi reverbera
prin trup, m-am întors pe călcâie şi m-am împins prin
mulţime, până am ajuns la scări, pe care le-am urcat în cea mai
mare grabă. Am călcat în gol la un moment dat şi am căzut cu
genunchii în muchia unei trepte, căpătând astfel nişte julituri
necruţătoare, însă nu m-am oprit şi am mers cu toate forţele,
până am ajuns afară, în gerul lui Ianuarie.
Fulguia, aşa că mi-am pus cu mişcări stângace fesul şi
mănuşile pe care le strânsesem neîncetat la piept.
Imaginea acelui bărbat îmi era imprimată în minte şi
persista, scobind şi scobind. Vedeam doar cum sângele îi
dispersa faţa, cum i se prelingea pe tâmple şi pe chelie, pe
bărbie şi pe ochii vineții. Cum corpul îi era cuprins de spasme,
cum degetele mâinilor i se înconvoiau involuntar şi cum
gemea de durere.

96
Gustul amar mi-a revenit în gură, iar după ce mi-am
molfăit limba pentru a-l îndepărta, greața m-a cuprins și tot
stomacul mi s-a întors pe dos. M-am dus rapid lângă gardul
de beton al curții și am dat frâu liber arsurii care îmi fermenta
de ceva vreme în stomac. În ciuda faptului că nu mâncasem
nimic, nu îmi puteam explica atunci ce anume am vomitat.
— Lita?
Vocea răgușită şi dura a lui Hades s-a auzit în spatele meu,
ca o strigare, apoi l-am auzit apropiindu-se de mine doar din
câţiva paşi. Mereu apărea în momentele cele mai
compromiţătoare.
— Ce naiba...? a înjurat în barbă şi m-a apucat de braţ
pentru a mă ține pe picioare, în timp ce cu cealaltă mână mi-a
ferit părul din calea vomei.
Strângeam betonul gardului în palmă ori de câte ori
pieptul mi se umfla instinctiv la valurile hârâitoare. Hades
stătea acolo pur și simplu şi se chinuia să îmi menţină părul pe
spate, dar în acelaşi timp şi pe mine în loc. Câteva clipe mai
târziu, când îmi simţeam gâtul de parcă fusese gazda unei
colonii de gândaci și când convulsiile mi-au trecut, am scuipat,
încercând să îmi alung jărăgaiul.
Mai jenată de atât nu puteam fi...
M-am şters la gură cu dosul palmei și m-am îndreptat de
spate, înghiţind cu neplăcere gustul amar rămas în urma
nenorocirii. Era greţos.
Hades m-a întors de bărbie cu faţa la el și mi-a îndepărtat
cu mâna bretonul de pe frunte, privindu-mă cu atenţie. Îmi

97
cântărea expresia cât eu încercam să îmi recapăt respiraţia
normală.
— Gata, mi-a şoptit el cu blândeţe şi m-a strâns în braţe.
Mi-am afundat fruntea în baza gâtului său şi am inspirat
adânc pentru a fi sigură că nu rămân fără aer, căci aşa mă
simţeam. Şi nu din cauza lui Hades şi a gestului lui, fiindcă nu
am băgat de seamă apropierea noastră la momentul acela, ci
pentru că plămânii îmi explodau şi pentru că traheea mea
refuza să îşi mai exercite rolul.
Involuntar, am suspinat de câteva ori, iar Hades mi-a
mângâiat uşor spatele şi părul care se ivea din fes pe spate,
într-o încercare de a mă încălzi, deşi nici măcar nu îmi era frig.
Mâinile mele îi înconjurau talia ca un inel de oțel, parcă
asigurându-se că nu mă va lăsa. M-a sărutat pe fes şi apoi,
înălțându-și capul, și-a odihnit obrazul pe creştetul meu. Mi-a
dat astfel prilejul de a-mi lipi fața rece de pielea fiebinte a
gâtului său. I-am simțit mărul lui Adam cum a urcat şi coborât
de câteva ori (prea puţine pentru limita normalului). Am
socotit, la vremea aceea, că nu îndrăznea să mă întrerupă din
ceea ce făceam.
Încet, şi-a aplecat capul, atât de mult încât îi puteam simți
căldură respiraţiei pe colţul gurii mele. Ştiam că dacă îmi
ridicam faţa către el, distanţa dintre respiraţiile noastre ar fi
fost aproape nulă.
Şi el ştia asta.
Şi aştepta.

98
Îmi dăduse ocazia şi poziţia, revoltător de nechibzuită, de
a-l săruta. Voiam atât de mult să îmi lipesc buzele de ale lui, să
le simt căldura şi gustul... Să mă las în voia unei noi senzaţii si
a unui sentiment nou. Ştiam cât de mult m-ar fi răscolit asta,
dar voiam să am parte de vina şi auto admonestarea de a doua
zi. Voiam să experimentez trăiri noi, fie ele şi remuşcări.
Însă nu puteam.
Pe lângă faptul că aveam un iubit perfect care mă aştepta
în Anglia, doar ce vomitasem.
Gustul buzelor mele cel mai probabil era unul îngrozitor,
aşa că am rămas nemişcată, cu ochii închişi şi degetele
mâinilor bine înfipte în împletitura puloverului său gros.
Spatele lui lat îmi permitea cu greu să îl cuprind în întregime
cu mâinile. Realizez acum, în timp ce scriu, că ceea ce mă
oprea din a-l săruta nu era faptul că îl voi înşela pe David, ci
că Hades nu îmi oferea vreo garanţie. Ştiam că avea să facă din
nou haz pe seama mea şi de data asta nu s-ar fi terminat doar
cu nişte hohote de râs.
Mi-am presat buricele degetelor pe spinarea lui, în semn că
nu pot face asta, oricât aş fi vrut.. îmi ţineam ochii închişi cu
putere, nevrând să am în faţă buzele sale. N-aş fi rezistat.
Dialogul mut dintre noi era cu subînţeles însă, şi îmi era
teamă ca putea înţelege altceva. Însă nu a spus nimic, doar m-
a privit stăruitor cum mă chinuiam și cum gândurile mă
mistuiau, iar eu ascultam cum îi bătea inima și cum respirația
mi se plimba du-te-vino în spaţiul îngust dintre buzele mele și
gâtul lui.

99
Ningea, însă nu simţeam nici un fulg pe obraji. Era frig,
însă nu simţeam decât fiorii redaţi de el. Mă durea ceva, însă
nu ştiam ce.
Stăteam tăcuţi, îmbrăţişați, în întunericul atotcuprinzător și
de nepătruns al nopţii. Mi-am petrecut mâna pe spatele lui,
până la ceafă, și de îndată degetele mi s-au răsfirat în părul
său. Mâna lui a călătorit în jos de pe spatele meu, până la
curbura de dinaintea postenorului, neîndrăznind la un alt
gest, și i-am fost recunoscătoare pentru asta. Îmi plăcea să-i
simt mâna acolo, pârjolindu-mi pielea prin cădura pe care o
emana, în pofida hainelor mele groase. Nu am mai fost
niciodată într-un asemenea punct — într-un asemenea război
cu propria mea persoană. Mi se zguduia fiinţa la fiecare
contact al pieptului său cu al meu şi la fiecare porţie proaspătă
de aer inhalată. Ajunsesem să mă întreb care din ele îmi făcea
mai bine, de fapt. Uitasem de hârâitura ce mă îndemna să
tuşesc, de încărcătura deranjantă din stomac, de bărbatul
înfrânt în bătaie, de Caroline ce probabil mă căuta cu
disperare, de junghiurile din genunchi datorate căderii, de
casă, de familie şi de David.
Putea fi numit un gest aparent banal, fiindcă era o
îmbrăţişare obişnuită, oferită pentru alinare şi pentru
compătimire, însă nu o simţeam aşa. Deloc.
Îmi era bine şi voiam să rămân acolo.
Nu mi-aş fi închipuit niciodată că o persoană cunoscută în
urmă cu câteva zile îmi poate aduce liniştea deplină. N i c i o d
a t ă.

100
S-a îndepărtat deodată, ca ars, fără să-mi dea drumul la
braţul de care mă ţinuse pe parcursul îmbrăţişării. Aproape
am scâncit simţindu-l îndepărtându-se.
— Eşti mai bine? a murmurat circumspect.
Am încuviintat din cap, ameţită, şi mi-am tras nasul. Şi-a
scos din buzunarul hainei un pachet mic de şerveţele uscate şi
mi l-a întins. Am scos un şerveţel alb şi n-am putut ignora
mirosul plăcut pe care simţurile mele olfactive l-au detectat
când mi-am suflat nasul.
— Şterge-te şi la gură, mi-a spus încă cu ton scăzut şi a scos
un alt şerveţel.
Am făcut cum mi s-a spus, iar el mi-a luat din mână
șervețelele folosite şi le-a aruncat pe jos.
— De ce ai ieșit singura afară?
— Mă simţeam rău, am bâiguit eu.
A oftat, expirând aerul pe nari.
— Ce ai mâncat azi? m-a întrebat pe un ton sever.
Nu îi puteam spune ca nu mâncasem nimic, căci păream o
trăsnită în toată regula. Şi ştiam că balta lăsata în urmă, lângă
gard, era acolo doar din pricina faptului ca băusem bere pe
stomacul gol, iar bătaia dintre masculi îmi umpluse greaţa cât
pentru două luni.
— Nu îmi amintesc. Ceva la micul dejun.
M-a privit sceptic.
— Aimèe, chiar trebuie să înveţi să minţi, m-a mustrat el,
cu seriozitate. Dar nu exersa pe mine. Acum, răspunde-mi
sincer, ce ai mâncat azi?

101
La naiba cu tine, Hades Maxwood...
— Nimic, am închis ochii şi am făcut o grimasa plină de
vinovăţie. Am băut bere, jos, cu Caroline.
Chipul i s-a întunecat şi în lumina obscură a nopţii, i-am
zărit nemulţumirea ce l-a cuprins.
Inima mi-a luat-o la goană când am văzut că m-a luat de
mână, palmă în palmă, şi m-a tras după el spre uşa pivniţei.
M-am împotrivit, fiindcă nu voiam să revăd acea scenă nici în
ruptul capului, darămite vreuna asemănătoare.
— Ce s-a întâmplat? m-a întrebat, derutat.
Am vrut să răspund, dar nu ştiam ce ar fi trebuie să spun.
Caroline a apărut brusc, urmată de Hailey şi Seph.
Expresiile lor faciale erau pline de disperare, însă s-au uşurat
când m-au văzut. Apoi sau uitat la Hades şi privirile le-au
coborât simultan în jos. Nu am conştientizat pe moment, dar
abia apoi mi-am dat seama că se uitau la mâinile noastre
împreunate. Obrajii mi-au luat foc brusc şi cu un gest la fel de
neaşteptat mi-am tras mâna dintr-a lui Hades. El s-a uitat
încruntat la mine, peste umăr.
— Unde ai plecat așa, Aimèe? S-a încruntat şi Caroline.
— Dumnezeule, te-am căutat peste tot, a adăugat Hailey,
în timp ce Seph îl interoga pe Hades din priviri.
Am înghiţit în sec.
— Am... Adică, mi s-a făcut rău.
— De la ce? a întrebat Hailey.
Caroline a oftat zgomotos.

102
— Trebuia să-mi spui! m-a apostrofat ea. Veneam cu tine
afară! Tu n-ai văzut câți masculi în călduri umblă pe aici?
— Nu a mâncat nimic azi, șateno, i-a spus Hades. Faci pe
îngrijorata acum, dar pe timpul zilei de ce naibii ai lăsat-o de
capul ei?
— Ştii ceva, Hades? Nu te băga!
— Caroline, încetează, a mustrat-o Seph.
Sătulă, m-am întors pe călcâie şi m-am îndreptat cu pași
mari spre ieşirea în stradă care, apropo, era o gaură în gard.
— Unde pleci? am auzit-o pe Caroline strigându-mă în
urmă.
Nu i-am răspuns şi am continuat să merg, până când m-am
trezit cu Hades în cale.
— Încotro?
Mergea cu spatele, stând cu faţa înspre mine.
— Acasă.
— Cu ce, mă rog?
— Pe jos.
Hades a pufnit şi pe neaşteptate s-a oprit din mers, ceea ce
a făcut ca eu să mă izbesc de el. Am icnit. Ah, era tare ca un
perete. Chicotind, m-a apucat de braţe şi m-a forţat să stau în
faţa lui.
— Acum tu eşti aia supărată?
L-am fulgerat cu privirea.
— Vă certaţi ca nişte copii şi nu daţi dovadă decât de
imaturitate, i-am replicat tăios.
— Imaturi? Care-i şmecheria, Lita? Vrei să slăbeşti?

103
— Nu e treaba ta, Hades.
— Uite ce e, a intervenit Caroline când a ajuns lângă noi, e
frig. Hai să mergem jos.
Am clătinat frenetic din cap.
— Ce e? S-a încruntat Hades.
Caroline şi-a dus mâna la frunte şi a oftat.
— Nu îmi spune că te-au speriat! a spus ea.
— Nu, mi-au provocat greaţă.
— La dracu’! Cine?! a întrebat din nou Hades, pe un ton
vehement.
— Drake şi Jack, i-a răspuns Seph exasperat.
— Nu trebuia să te uiţi, Aimèe, m-a dojenit Hailey.
— O clipă, a mârâit Hades. V-aţi uitat cum s-au caftit
Drake şi Jack?
— Aparent, a răspuns Hailey.
— Atunci de ce naibii mai veneam dacă nu pentru bătaie?
Seph a ridicat din umeri.
— Drake şi Jack nu se bat, ei se omoară, a explicat Hades
pe un ton furtunos.
— Ok, linişteşte-te acum. O spui de parcă ar fi prima oară
când fac asta.
— Tocmai! Nu e prima dată Seph şi ştii asta. Ce mama
dracului e în neregulă cu tine?
— Fii serios, Hades. Hailey i-a văzut de nenumărate ori
caftindu-se. Aimèe e doar... prea sensibilă. Seph s-a uitat la
mine pe furiş. Nu e vina nimănui, a adăugat el, vizibil jenat.
Sensibilă? Era total greşit ceea ce făceau ei acolo jos!

104
— Pe deasupra, n-ar trebui să le faci o reclamă aşa proastă,
a adăugat Seph.
— Doar n-o să vă dea vânt din Vikings pentru asta, a
pufnit Hailey.
— Nu, dar dacă Hades continuă aşa, o să se bată doar el în
fiecare seară.
Stai, ce?
— Hades face parte din Vikings? Caroline parcă mi-a citit
gândurile punând această întrebare. Şi tu Seph?
Seph a încercat să se destindă, însă i-am sesizat uşor
înghiţitul în sec.
— Uite, nu e...
— Nu pot să cred! Caroline a închis ochii cu dezamăgire,
dar i-a deschis brusc. Și tu, Hades?
— Da, a răspuns el de îndată. Nu o să înțelegeți, deci lăsaţi-
o baltă.
— Hai, să mergem acasă. Hailey a oftat.
Tocmai reuşisem să stric din nou seara...
Fără tragere de inimă și simţindu-mă ca un ghem de stări
și gânduri, i-am urmat către locul unde avea Seph mașina
parcată. Caroline m-a tras de cot lângă ea și m-a strâns în
brațe, înainte ca eu să pot anticipa.
— Amy, m-ai speriat rău de tot, a mărturisit ea. Doamne!
L-am observat şi pe Eric cât am stat la masă și când am văzut
că lipseşti...
N-ai fi zis că aveam nouăsprezece ani atunci când mă
aflam în compania lui Caroline...

105
— De ce ai vărsat? De la bătaie? a intervenit Hailey.
— Oarecum, am bâiguit eu. Berea mi-a fost şi mâncare şi
băutură deopotrivă.
Ea m-a privit înţelegătoare. Poate şi cu puţină compasiune.
— Acum ești bine?
Am încuviinţat din cap, exact când urcam în maşină.

***

Douăzeci de minute mai târziu, am intrat cu Caroline în


camera noastră din campus, unde liniştea domnea
necontenită. Seph şi Caroline au continuat să se contrazică pe
subiectul “Bătaia dintre Jack şi Drake” tot drumul spre casă.
Plus alte câteva scene în care Seph punea frână bruscă la orice
remarcă jignitoare a lui Caroline. Cred că regreta faptul că ne-
a dus într-un asemenea loc.
Hades nu mi s-a mai adresat deloc în acea seară. Absolut
deloc.
Nu ai crede că înainte de asta eram cât pe aci să ne
sărutăm.
M-am aşezat pe pat şi, trăgându-mi în jos pantalonii,
acompaniată de sâsâituri printre dinţi, am dezvăluit rănile din
genunchi. Caroline a ieşit din baie în acel moment, iar chipul i
s-a contorsionat într-o mască de groază. M-a chestionat de
îndată, iar eu i-am răspuns cu mare drag, pentru că voiam să
amân momentul în care avea să mă întrebe de ce mă ţineam cu
Hades de mână.

106
Cum i-aş fi putut răspunde la o întrebare la care nici măcar
eu nu cunoşteam răspunsul?
Când am terminat de dezinfectat şi bandajat genunchii, mi-
am luat pijamalele din dulap şi am făcut duş. M-am schimbat
de hainele ce duhneau a fum şi vomă, apoi am deschis
laptopul și un val de apeluri video de pe Skype m-a izbit.
Toate de la David. Remuşcarea m-a cuprins şi m-a făcut să
apăs X-ul din colţul ferestrei, ca mai apoi să oftez şi să închid
clapa laptopului.
Am reuşit sa îmi adun părul şi să-l fac să stea într-un coc,
ca să mă pot spăla pe dinţi. Când am ieşit din baie, Caroline
dormea profund, aşa că am tras pătura peste ea şi i-am stins
lampa de lângă pat. Nu m-a întrebat de Hades şi un zâmbet
mi-a răsărit pe buze. Însă mi-a dispărut când umbra acelui
bărbat s-a ivit în gândurile mele.
Am alungat-o cu repeziciune din cap.
Încă puţin şi adormeam, însă două bocănituri m-au făcut
să tresar. Buimacă, m-am uitat la Caroline, dar nu dădea
semne cum că ar fi fost trează, aşa că am presupus că mi s-a
părut.
Alte două bocănituri mi-au întrerupt semi-somnul. M-am
ridicat în capul oaselor şi m-am îndreptat spre uşă. Ezitând cu
mâna pe clanţă, blestemam fabricanţii uşilor, pentru că nu au
făcut vizor la a noastră. Mi-am apropiat urechea de bucata de
lemn şi am ascultat cu băgare de seamă.
Linişte deplină.

107
Aproape am făcut doi paşi înapoi când bocănitul a răsunat
din nou în urechea mea.
Am apăsat clanţa şi am rămas fără respiraţie când am
văzut oaspetele nepoftit.
— David? am murmurat.

108
Capitolul 7
Aimèe

— David?
Numele lui mi-a părăsit buzele ca un răcnet. Răsuflând
greoi, cu pieptul mişcându-mi-se frenetic, m-am ridicat in
capul oaselor. Izbită fiind de întunericul tenebros al încăperii,
am clipit mărunt şi mi-am dus mâna la piept, de parcă m-ar fi
ajutat cu ceva.
L-am visat pe David. Dumnezeule, ce real părea! Cât aş fi
vrut să nu fie doar un vis...
Am închis ochii şi am răsuflat lung, încercând să mă
liniştesc. Dorul din piept nu mi l-a putut stinge şi nici alunga
nimic, aşa că am aprins lampa ce a scăzut din obscuritatea
încăperii şi am luat calendarul primit de la el, de pe peretele
de lângă pat, pe care l-am strâns apoi la piept. Mi-am plimbat
degetele pe chipul lui frumos care îmi zâmbea din poză.
Lacrimile m-au năpădit şi am plâns în seara aceea în hohote.
Nu ştiu exact de ce plângeam. Îmi era un dor nespus de
David, dar mai mult îmi era dor de Aimèe care eram alături de
el...
M-am sucit şi, mijindu-mi ochii plini de lacrimi, am zărit-o
pe Caroline dormind în patul ei. Nici nu m-a auzit strigând
măcar, dar asta era bine. Am stins veioza, mi-am aşezat capul
pe pernă şi m-am zgâit la tavanul cufundat în întuneric. Dacă
eram acasă, aş fi avut harta care să mă liniştească, în schimb

109
atunci nu mă puteam linişti decât cu gândul că va trece. Nu
ştiam ce anume, dar ştiam că acel ceva trebuia să treacă. Faptul
că l-am visat pe David m-a tulburat, într-un mod ciudat, dar
justificat. Mă simțeam vinovată față de David. Nu îmi doream
ca el să vină în New York. Cred că gândul că el ar fi venit m-a
făcut să plâng.
De ce gândeam asta? Eram nebună?
Îl vreau pe David! Îl vreau pe David.
Îl iubesc pe David, mi-am repetat, ca o mantra.
Îl iubesc mult pe David... fiindcă și el mă iubește.
Smulsa din gânduri, am auzit două bocănituri în uşă. Nu
am izbutit să mă concentrez pe ele, bănuind că o fi un alt vis
sau poate mi se pare.
Dar s-au auzit din nou.
Şi din nou, la scurt timp.
M-am ridicat nervoasă din pat şi am deschis uşa, sărind
peste partea în care ascultam cu băgare de seamă pentru a
auzi dincolo de eu.
Hades stătea sprijinit într-o mână de tocul uşii.
Şi îmi zâmbea larg.
Şi la nalba cu cine mi-o fi controlat destinul!
M-am uitat peste umăr la Caroline pe care am auzit-o
respirând conform somnului în care era cufundată, aşa că am
făcut doi puşi în faţă şi am închis uşa în spatele meu, de care
apoi m-am lipit.
Hades m-a evaluat atent din cap până în picioare.
— Te-am trezit?

110
Am scuturat din cap, iar sprâncenele sale s-au apropiat una
de cealaltă.
— Eşti în regulă?
Mi-am tras nasul şi am încuviinţat din cap, sperând totuşi
că nu îşi va da seama că am plâns.
— Ai plâns? Ai obrajii roşii.
Fir-ar!
— Nu, am răspuns. E foarte cald în cameră.
— Ți-am spus să nu exersezi pe mine cu minciuna, a
conchis el, și am înţeles că lasă lucrurile aşa. Nu te desparţi de
ciorăpii ăştia?
— Tu ce crezi?
Și-a ridicat privirea și s-a uitat la mine de sus.
— Ce faci aici? l-am întrebat.
— Voiam să văd dacă ești bine.
— Există telefoane.
— Serios? s-a mirat el teatral. Ce tare! Mersi că mi-ai zis,
Lita, altminteri rămâneam cu un veac în urmă.
Nu m-am putut abține să nu râd la sarcasmul lui. Am oftat
profund și mi-am încrucișat brațele la piept, sprijinindu-mă de
tocul ușii, unde stătea Hades sprijinit cu câteva minute în
urmă.
— De fapt, s-a fâstâcit el, am venit fiindcă mi-ai rămas
datoare cu un sărut.
Auzind cuvintele lui, în acel moment, nu am mai simțit
pământul sub picioare. Sunt sigură că nici auzul nu îmi mai
era într-o stare așa bună, iar văzul îmi era cu siguranţă precar.

111
Am simţit pe gene picăturile încă umede şi reci de la plâns,
atunci când am clipit mărunt.
Apoi Hades a surâs cu un sunet ce mi-a făcut inima să
tresalte mai des decât o făcea iniţial.
— Nu te flata, Lita. Noapte bună. Mi-a zâmbit şi apoi s-a
îndepărtat, făcând câţiva paşi cu faţa la mine.
Am stat câteva minute bune sprijinită de tocul uşii, cu
braţele încrucişate la piept şi mintea la el, urmărindu-l cum se
îndepărta. Nenorocit arătos ce era!
E o şmecherie de-a lui și vrea să mă zăpăcească doar, mi-am
spus şi am intrat în cameră.
Am adormit cu un zâmbet tâmp pe faţă. Era incredibil cum
trecusem de la a plânge din cauza lui David, la a zâmbi
datorită lui Hades.

***

Zilele lui februarie treceau mai rapid decât îmi doream. Eu


şi Caroline ne acomodam tot mai repede. Tata continua să îmi
pună bani în cont şi bănuiam că doar astfel putea dormi
noaptea, ştiind că nu avea să mă piardă definitiv. De parcă m-
ar fi putut cumpăra cu bani! Atâta timp cât eu şi Caroline nu
aveam un venit financiar, acceptam banii tatei. Stabilisem să
ne angajăm în primăvară.
Petreceam atât de mult timp cu Seph, Hades și Hailey,
încât tot campusul luase la cunoştinţă prietenia noastră. Mai
puțin cea dintre Hades și Caroline, fiindcă nu se înțelegeau
sub nicio formă. Cu toate că am observat de multe ori cum

112
Caroline se uita la el... De parcă ar fi vrut să-l taie din priviri,
dar nu era tocmai asta. Nu am putut defini la momentul acela.
Eu şi Hades, în schimb, abia dacă vorbeam. Rareori făcea el
câte o remarcă jignitoare la adresa mea, dar nu mă deranja. Mă
bucuram că uitase de seara de la Vikings şi că trecuse mai
departe.
Ne reîntorsesem de unde am început.
David era ocupat. După concertul de la Royal Opera
House, a primit câteva oferte bune şi îmi spusese că pleacă
într-un turneu. M-am bucurat pentru el, deşi relaţia noastră se
cam degradase din acest motiv. Apelurile pe Skype se răreau,
iar cele telefonice nici nu mai existau. I-am atras de câteva ori
atenţia, dar el avea tot timpul o scuză şi se justifica complet
normal. L-am înţeles. Îl iubeam, fiindcă ştiam că şi el mă
iubea.
După alte câteva zile, m-am trezit într-o dimineaţă, cu o
durere sfâşietoare de stomac. Nu ştiu cum am căpătat-o şi de
la ce, dar nu îmi puteam explica de ce m-ar fi durut stomacul
fără ca eu să fi mâncat. Mi-am dat seama că mă durea fiindcă
nu mâncasem mai nimic, dar nu mă puteam forţa să mestec,
înghit şi diger ceva ce nu voiam.
— Doamne, Amy, nu avem nimic de stomac! s-a revoltat
Caroline, cotrobăind prin sertare şi genţi.
Eu stăteam încolăcită în pat, cu genunchii traşi la piept, şi
mă uitam la ea cum se mişca frenetic prin micuţa noastră
cameră. Trebuia să faci doar un pas de la birou până la
şifonier, care era în partea cealaltă a camerei. Şi, apropo, nu

113
puteam deschide mini frigiderul şi şifonierul în acelaşi timp,
spre exemplu.
— Te mai doare?
Caroline era atât de îngrijorată, încât mă speria şi mai tare.
Mă zvârcoleam de pe o parte pe alta şi mă ţineam cu mâinile
de sursa durerii, de parcă durerea mi s-ar fi atenuat în felul
ăsta. Stomacul îmi ardea, răspândindu-și flăcările lăuntrice
peste tot. Mă mistuia de-a dreptul. Am băgat mâna pe sub
bluza de pijama și, la contactul palmei cu pielea abdomenului
meu, am crezut că am atins un șemineu încins.
— Mă duc la farmacie. Stai nemișcată, m-a anunțat
Caroline şi, luându-şi geanta şi haina, a ieșit pe ușă.
M-am oprit o clipă din zvârcolit şi am făcut câteva exerciţii
de inspiră-expiră, care nu au ajutat deloc, așa că mi-am ținut
respiraţia, observând că durerea se estompa cât de cât.
După câteva minute în care am mârâit de furie, pe ușă au
intrat Seph şi Hades, ţinând câteva pungi în mâini. Îmi
doream atât de mult să fiu singură în acel moment! M-au găsit
într-o poziţie chinuită şi cu o grimasă colosală pe chip. Părul
îmi era în toate direcţiile, eram transpirată de la cât m-am
agitat și eram îmbrăcată în pijamalele care acum erau şifonate
şi umede. Era sâmbătă, iar eu zăceam de câteva ore bune în
pat.
— Happy Valentine’s Day! a strigat Seph vioi, cu zâmbetul
de la o ureche la cealaltă. V-am adus dulciuri.
Oh, dar exact asta îmi lipsea!, mi-am spus eu.

114
Zâmbetul i-a pierit însă, văzându-mă cu expresia ce,
probabil, ori l-a îngrijorat, ori l-a speriat.
— Eşti bine? m-a întrebat el, cât Hades s-a încruntat şi s-a
apropiat de patul meu.
— Sunt super, am ironizat, răsuflând şi masându-mi de zor
stomacul.
Seph s-a aşezat pe pat, lângă mine.
— Unde e Caroline?
— La farmacie.
El a oftat.
— Ce te mai doare? a întrebat Hades, fără tragere de inimă,
de parcă eram o povară şi îi era anevoie să mă bage în seamă.
— Stomacul, i-am răspuns scurt.
— Rău? s-a schimonosit Seph.
— Mhm, am murmurat, încuviinţând.
Seph s-a ridicat şi şi-a trecut o mână prin păr. Atunci mi-
am dat seama că într-adevăr era un prieten adevărat. Părea
atât de îngrijorat, încât mă înduioşa. Pe când Hades, purta o
expresie ce nu trăda absolut nimic din ceea ce gândea sau
simţea.
Hades a făcut un alt pas spre mine şi s-a aplecat uşor cu
palmele pe pat.
— Asta se întâmpla pentru că nu mănânci. Iar atunci când
o faci, mănânci numai prostii, m-a apostrofat el, iar Seph l-a
privit cu nemulţumire.
— Cred că degeaba pălăvrăgeşti acum, Hades, i-a reproșat
blondul.

115
Hades l-a privit sceptic.
— Cineva trebuie să-i spună. E cea mai amețită persoană
pe care am întâlnit-o, a spus el, de parcă eu nu eram în
încăpere, apoi a continuat: Trebuie întotdeauna cineva să aibă
grijă de ea şi chiar tu ai spus că e prea sensibilă.
Am strâns ochii cu putere când un alt val de foc mi-a
împresurat abdomenul. Doamne! Ce se întâmpla în stomacul
meu de aveam impresia că o să crape?
— Ar fi mai bine să taci, a adăugat Seph către Hades.
Hades a pufnit şi s-a uitat la mine cu o privire care mi-a
retezat jumătate din imunitatea pe care o clădisem în ultimele
zile faţa de jignirile și remarcile lui înjositoare. Văzându-mă
așa, cum durerea mă mistuia, nu trăda nimic prin ochii săi
lipsiți de îngăduinţă sau îngrijorare.
Şi l-am înţeles.
Nu îi păsa de nimeni.

***

Două ore mai târziu, când deja luasem pastilele și


dormisem o oră şi puţin, m-am trezit exact cum m-am culcat:
cu Caroline, Seph și Hades în camera. Eram conștientă de
faptul că aveam în jurul meu oamenii care țineau la mine și
eram nespus de recunoscătoare pentru asta.
Stomacul mi se potolise. Am reuşit să îmi revin și să îi
liniştesc şi pe ei deopotrivă. Hailey a sosit și ea în scurt timp și,
fiind Ziua Îndrăgostirilor, am decis să ieșim seara în oraș cu
toţii. O clipă m-am panicat, gândindu-mă că vom merge din

116
nou la Vikings, unde nu mai călcasem din seara cu pricina, dar
apoi chiar am intrat în panică, fiindcă Seph a oprit mașina
lângă clădirea hârâită, bine cunoscută de mine. Curtea abia i
se zărea de după gardul impunător şi la fel şi acoperişul. Nu
era o clădire înaltă, cât lată; avea două etaje unde, din câte am
auzit, locuiau câțiva membrii din Vikings.
— Stați... M-am încruntat la Caroline. Ea îmi zâmbea cu
complicitate. Parcă nu mergeam la Vikings.
Ea s-a văitat:
— Oh, haide Amy. Seara asta e una specială și nu puteam
lipsi.
Hailey m-a apucat de braț și m-a tras afară din mașină.
Oftând și fără tragere de inimă, i-am urmat și am intrat. Afară
ningea, iar lumina ce răzbătea prin ușile deschise ale pivniței
străpungea de una singură negura nopții și a fulgilor de nea.
Atmosfera din interior era aceeași ca data trecută: aceleași fețe
cu aceleași preocupări deloc legale.
Ne-am așezat la masă și de neunde a apărut și Hades.
— Gata?
Seph s-a ridicat ca să îl întâmpine pe prietenul său, exact
când la masă, pe banca de vizavi s-a strecurat Patricia,
zâmbind radioasă. Fiind în celălalt capăt al mesei, nu am auzit
ce discuție a început cu fetele care stăteau în partea aceea, dar
i-am putut vedea privirea cercetătoare poposind pe mine. M-
am uitat imediat la Hades care, surprinzător, nici nu băgase de
seamă. Era concentrat pe o discuție cu Seph și încă un timp
solid, aproape la fel de înalt ca el.

117
— Mă întorc imediat, a anunţat Seph şi s-a strecurat cu
Hades în mulţime.
I-am urmărit cât am putut cu privirea, curioasă, până când
am văzut că au intrat pe o uşa, nu foarte departe de noi.
— Cine-i norocosul? m-a înghiontit Hailey.
M-am uitat cu nedumerire la ea, iar ea a observat şi a
adăugat:
— După cine te holbai?
M-am crispat.
— Nu mă holbam după nimeni.
Ea şi-a mijit ochii cu incredulitate şi Caroline a râs, fiindcă
ascultase toată conversaţia noastră.
— Bere? m-a întrebat ea apoi, întinzându-mi o sticlă de
bere. Glumeam! a adăugat imediat și a gâlgâit cu curaj din ea.
— Ești așa norocoasă că ai pe cineva de Ziua
Îndrăgostiților, a spus Caroline către Hailey, iar aceasta i-a
zâmbit. Păcat că e frati-miu. Nu știu cum poți să-l suporţi, a
adăugat ea imediat.
— Păi, ştii tu... Dragostea face minuni, a râs Hailey,
clătinând din cap.
Caroline a luat o altă gură zdravănă de bere, apoi a
întrebat-o pe Hailey cum s-a cunoscut cu Seph şi, desigur,
mintea mea a zburat în alte locuri.
Fără să vreau, am auzit discuţia unor fete, aflate în spatele
meu. Nu m-am sinchisit să dau importanţă la început, dar
apoi am auzit numele lui Hades şi curiozitate mi-a fost
stârnită.

118
— Aşa am auzit şi eu, a şuşotit una dintre ele. E adevărat?
Chiar e însărcinată?
— Da, a răspuns cealaltă. De ce crezi că au lipsit trei zile de
la facultate acum două săptămâni? Şi culmea, amândoi!
— Dar Hades ştia de dinainte, oricum! a exclamat prima.
— Da. Patricia s-a dus de cum a aflat la el. Biata de ea,
spera că o să o ceară de nevastă, sau ce?
Mi-am sucit capul cu cel mai brusc gest făcut vreodată şi
am dat ochi-în-ochi cu două studente de la medicină. Le ştiam
— bârfitoare scria pe fruntea lor, cu pix invizibil. M-au
sfredelit din priviri când au văzut că am ascultat, apoi şi-au
ridicat bărbia sfidătoare şi, întorcându-se pe călcâie, au
dispărut în mulţime. Am rămas cu privirea în gol, urmărindu-
le, apoi Caroline şi-a trecut palma prin faţa ochilor mei,
trezindu-mă din reverie.
— La ce te gândeşti aşa într-o doară? m-a întrebat amuzată.
— La nimic, am ridicat eu din umeri.
Ea şi-a mijit ochii, dar nu a spus nimic.
Aceea a fost prima mea minciună reuşită. Ceva îmi spunea
că ceea ce auzisem despre Hades era adevărat. Dacă Caroline
afla, automat şi Seph afla şi îi spunea lui Hades, apoi el mă
făcea cu ou şi oţet fiindcă mă băgăm în viaţa lui personală. Pe
lângă toate astea, îmi era anevoie să cred că Patricia era
însărcinată cu Hades, deşi nu era exclus.
Ochii mi s-au pironit involuntar pe ea, văzând-o cum râdea
şi se amuza cu prietenele ei, în capul celălalt al mesei.
Curiozitatea mă măcina de-a dreptul.

119
— Gata, hai! a anunțat Caroline, ridicându-se ca arsă.
M-am încruntat văzând-o și pe Hailey ridicându-se.
— Ce se întâmplă? am întrebat.
Ele au făcut un schimb de priviri cu subînţeles si apoi mi-
am dat seama: lupta.
— Ok, eu rămân aici, am murmurat şi m-am aşezat la locul
meu.
Lângă noi a apărut Seph şi le-a luat pe fete, conducându-le
către scenă. Rămăsesem singură la masă şi ca să fiu sigură că
nu o să se întâmple ca data trecută, mi-am scos iPod-ul din
buzunarul hainei şi mi-am băgat căştile în urechi. Căutam o
melodie gălăgioasă (de preferat Rammstein), care să acopere
zarva şi gândurile cu Patricia însărcinată cu Hades. Degetul mi-a
rămas blocat pe ecran când am auzit vocea mulţimii
aclamând, și automat respirația mi s-a tăiat.
Mi-am sucit temătoare capul, spre scenă, ca să îl găsesc pe
Hades, complet relaxat, la bustul gol și gata de încăierare,
sfredelindu-se din priviri cu un alt individ masiv.

120
Capitolul 8
Aimèe

Nu mi-am putut lua privirea de la chipul lui Hades,


invadat de mânie, şi nici nu am vrut să fac asta. M-am ridicat
atât de brusc, încât aproape m-a cuprins ameţeala. M-am prins
cu palma de marginea subţire a mesei, pentru a mă menţine
pe picioare. Am închis ochii o clipă, ca să-mi revin complet,
apoi mi-am înălţat privirea către ring, unde Musculosul făcea
încheierea monologului său. Toată lumea îl aclama în jur pe
Hades, urlând şi fluierând, în timp ce eu încercam să îmi dau
seama ce Dumnezeu a avut în cap de s-a băgat în luptă.
Am rămas nemişcată şi mi-am mijit ochii pentru a-l vedea
mai bine. Neputând face faţă mulţimii, am aruncat o privire
peste umăr, unde, în spatele meu, era pustiu, aşa că m-am
deplasat până la peretele opus ringului de unde, exact cum mă
aşteptam, aveam o vedere mult mai bună.
De la distanţa la care eram, puteam vedea pe corpul lui
Hades diverse semne care, am bănuit eu, erau tatuaje. Nu erau
forme definite, nu aveau contururi clare, ci semănau mai
degrabă cu nişte cifre romane. Trebuie să recunosc că Hades
arăta foarte bine, lucru ce l-am dedus chiar şi când avea
pulover pe el. Umeri laţi, piept bine antrenat, talie îngustă —
potrivită pentru structura sa, şi pe lângă toate acestea era şi
înalt, având coapsele lucrate şi braţele asemenea. Nimic
exagerat, ci cât era nevoie.

121
În tot acest proces al meu de examinare, nu am realizat că
lupta începuse. Nu luptau cu mănuşi de box, ci cu pumnii
liberi, acoperiți de ceva ce aducea a bandaje. Atunci mi-am
putut explica juliturile și cojile de la încheieturile degetelor lui
Hades pe care, cu sinceritate, nu le luasem foarte tare în
seamă, considerând că la vârsta lui și având caracterul
vulcanic pe care îl avea, Hades a luat parte la multe încăierări.
Nu m-am gândit niciodată că luptă într-un asemenea loc și în
niciun caz cu asemenea motiv. Până la urmă ceea ce făceau ei
acolo era spectacol; era un mod de a se distra. Şi era scârbos în
acelaşi timp.
M-am cutremurat în sinea mea, aducându-mi aminte de
bărbatul bătut data trecută. Nu aş fi putut să îl văd pe Hades
în halul acela. Trebuia să lupte cât de bine putea, altminteri...
Înainte să îmi dau seama de ceea ce urma să fac, mi-am
creat o pâlnie cu palmele la gură şi am strigat cât am putut
către el. Vocea mea firavă a fost însă eclipsată de zgomotele
produse de restul persoanelor prezente.
Privirea lui Hades a căzut de îndată pe mine, fixându-mă
cu o intensitate tulburătoare. Văzând asta, m-am crispat şi am
încremenit, însă nu ştiu din ce motiv, Hades a rânjit spre mine.
I-am reflectat rânjetul languros cu un zâmbet ambiguu, ceea ce
l-a făcut să îşi înalţe sprâncenele. Câteva capete s-au întors
spre mine, iar eu mi-am dorit din tot sufletul să mă transform
într-o scamă. Stând lipită de un perete, în solutitudinea
perimetrului din partea opusă scenei — nu era un peisaj în
care voiam să apar.

122
Dialogul facial dintre mine şi Hades a fost întrerupt de
adversarul său, când acesta i-a spus ceva, după care am putut
vedea cum maxilarul lui Hades s-a încleştat şi cum muşchii i-
au zvâcnit.
Am inspirat adânc şi mi-am continuat încurajările, bătând
din palme, deşi în sinea mea imploram ca nimic rău să nu se
întâmple.
Prima parte a luptei a fost în avantajul lui Hades, întrucât
celălalt bărbat era într-adevăr uriaş (plin de steroizi, mai
exact), însă era foarte lent. Nu o dată s-a întâmplat ca el să nu
premediteze următoarea mişcare a lui Hades şi de cele mai
multe ori când a făcut-o, nu a avut abilitatea şi agilitatea
necesare de a se feri sau de a se apăra. Caroline şi Seph erau şi
ei acolo, chiar lângă scenă, făcându-i galerie lui Hades. Se
pricepea şi trebuia să fii orb ca să nu observi cât de mult îi
plăcea să îl znopească pe adversatul său în bătaie. Nu avea pic
de milă, dar nu îmi păsa câtuși de puțin de celălalt bărbat.
Voiam ca Hades să iasă teafar din acea luptă.
A fost momentul ca Hades să pară oarecum distras de
ceva, ceea ce i-a adus un ricoşeu puternic în stomac. Mi-am
acoperit gura cu ambele mâini, cuprinsă de un suspin
nestăpânit, însă Hades doar a icnit şi s-a dat un pas în spate,
după care a rânjit şi s-a încruntat, făcând clin din cap. Desigur
că l-a răsplătit Plin de Steroizi cu alţi câţiva pumni. Bărbatul,
plin de sânge pe faţa-i dură şi borcănată, încă se ţinea bine pe
picioare. Hades era inteligent şi, după un upercut, i-a tras cu o
mişcare ageră capul în genunchiul său ridicat şi a terminat cu

123
un alt pumn în maxilar. Nemulţumit de tot chinul la care l-a
supus, a încheiat printr-un picior dat cu putere sub centură.
Văzând asta, am tras aer printre dinţi, imaginându-mi durerea
bietului bărbat precum şi faptul că tare îmi era teamă că nu
putea să aibă prea curând moştenitori.
Plin de Steroizi a făcut contact cu podeaua de ciment a
scenei şi a rămas acolo, ţinându-se bine de ceea ce avea el mai
de preţ, cu faţa schimonosită, plină de sânge şi în curând,
plină de lacrimi.
Pieptul transpirat al lui Hades urca şi cobora frenetic,
făcând ca umerii săi laţi să se ridice şi ei asemenea, în timp ce
se uita în jos la rezultatul puterii sale. Părul îi cădea în câteva
şuviţe ude, pe frunte, iar pe faţa i se prelingeau şiroaie de
sudoare, precum şi pe tot spatele şi pe abdomen. Din şort i se
zărea V-ul şi asta m-a făcut să îmi feresc privirea. Probabil din
cauza faptului că nu am mai văzut un bărbat în asemenea
ipostază până atunci. Doar pe David şi câţiva prieteni la
piscină, însă nici unul nu a arătat așa muncit şi mascul cum
arăta Hades în acel moment.
Musculosul a urcat pe scenă şi a anunţat victoria lui Hades,
iar urletele s-au îndesit. Probabil majoritatea au pariat pe
Hades și acum aveau să îşi primească sumele cuvenite. Mi-am
muşcat buza abţinându-mi hohotul de râs ce mă cuprinsese,
însă faţa lui Hades a rămas serioasă şi concentrată. Părea căzut
pe gânduri și voiam să aflu ce îi trecea prin minte. Şi-a păstrat
expresia imperturbabilă până când a coborât de pe scenă şi a
intrat pe ușa pe care intrase cu Seph înainte de luptă.

124
Am privit lung în urma lui și nici n-am observat când
Caroline, Seph și Hailey au venit lângă mine.
— Dumnezeule! Ai văzut asta? a explodat Caroline de
încântare, răsuflând greu.
Seph și-a frecat palmele.
— A câștigat ceva bani, la naiba! a exclamat el, clătinând
din cap. Revin imediat, ne-a spus și a sărutat-o pe Hailey
scurt, după care a intrat pe ușă, în urma lui Hades.
— Tu chiar te-ai uitat la luptă? m-a întrebat Hailey,
surprinsă.
Am încuviinţat din cap, afişând un zâmbet larg.
— A fost grozav... a rostit Caroline. Parcă ar fi maşini de
box!
— Gândeşte-te la faptul că Hades tocmai a luptat cu un
membru din T.I.F.U., a spus Hailey.
— Cum adică? a întrebat Caroline.
— T.I.F.U. sunt un fel de Vikings, doar că mult mai
avansaţi. Ei organizează lupte legale, transmise în direct şi
multe altele.
— Şi de ce ar veni unul ca Dan într-un asemenea loc când
are adversari pe măsura lui la T.I.F.U.?
— Pentru că a vrut să se bată cu Hades, a ridicat Hailey din
umeri, ca şi cum ar fi fost de la sine înţeles.
Seph s-a întors ţinând o sticlă de Cola în mână şi purtând o
expresie uşor nemulţumită. Hailey l-a citit imediat şi l-a
întrebat ce a păţit.

125
— Vor ca Hades să se bată din nou, a răspuns el şi a luat o
înghiţitură din suc.
— Cine vrea? s-a interesat Caroline.
— Cei care au pariat pe Dan, pentru că au impresia că
lupta a fost aranjată din cauza faptului că Hades a primit doar
un pumn în stomac.
Ce tâmpenie!, m-am revoltat eu în tăcere.
— O să se bată tot cu Dan? Am făcut un pas în faţă către
Seph, iar el s-a încruntat uşor la mine, evident uimit de faptul
că am luat atitudine.
— Nu, cu un alt tip din T.I.F.U., mi-a răspuns el simplu.
Drace, şi câştigase atâţia bani!
Oare Hades avea nevoie de banii aceia de Seph era atât de
furios pe faptul că i-a pierdut?
— O să-l bată, Seph, l-a liniştit Caroline. A bătut o namilă
ca Dan și nu o să se descurce cu următorul? E puternic? Gras?
Slab?
— Nu asta contează, Caroline. Hades e acum obosit și nu
știu cât de bine o să facă față.
— De ce, Dumnezeu, s-a băgat în luptă, totuși? m-am trezit
întrebând, pe un ton ridicat.
— Pentru bani, mi-a răspuns Seph. Și pentru că aşa se
descarcă el atunci când cineva îi “mănâncă ficații”.
Privirea insistentă a lui Seph m-a făcut să mă simt
stingherită, așa că mi-am aplecat capul şi apoi mi-am înălţat
privirea către ochii lui Caroline, ce scrutau acum prin
mulţime, în căutarea a numai-ea-ştia-ce.

126
— Bine, uite, eu zic să mergem lângă scenă şi să aşteptăm
până începe. Va fi totul ok. Hailey ne-a îndemnat să mergem
către scenă şi nu m-am gândit nicio clipă să o refuz.
După încă cinci minute în care încăperea era dominată de
un murmur constant, Musculosul a urcat pe scenă,
întorcându-şi printr-un gest priceput şapca, cu cozorocul la
spate.
— Bine, bine, a strigat el, fluturându-şi mâinile într-un gest
simulacru. Ascultaţi aici! Vocile s-au oprit, semn că erau cu
toţii atenți. Ca să fie toată lumea împăcată şi mulţumită,
Maxwood va lupta din nou, cu O’Guide. A tăcut un moment
pentru a ne lăsa un răgar, apoi a continuat: Cine pierde, să îşi
bage undeva nemulţumirile. Noi nu lucrăm cu făcătorii, ca să
ştiţi; nu va exista şi o a treia luptă. E clar? Toţi cei ce au pariat
pe Dan îl vor avea acum pe Chase ca pion. Baftă! a încheiat el
şi a coborât printr-o săritură de pe scenă, lăsând în urma sa un
alt val de mormăieli.
Când O’Guide urcasc pe scenă, Hades încă nu sosise, iar
Seph ne-a asigurat că o să apară. Oamenii deja începeau să îşi
piardă răbdarea, iar eu îmi rosesem obrazul pe interior atât de
mult, încât aproape îmi dăduse sângele.
În cele din urmă, Hades a intrat în încăpere şi studenţii s-
au dat la o parte asemenea Mării Roşii în faţa lui Moise. Avea
un prosop albastru închis în jurul gâtului și alt short. Până a
ajuns în ring, nu și-a luat o clipă privirea de pe adversarul său
care, dintr-un oarecare motiv, mi se părea o amenințare mai

127
mare decât celălalt (fizic vorbind), însă nu îi cunoșteam încă
tactica și strategia de a lupta.
Într-un sfârșit, acum că Hades era la doar câțiva pași de
mine, îi puteam identifica tatuajele de pe corp, dar spre
dezamăgirea mea, nu aveam nici cea mai mică idee ce ar fi
putut semnifica. Nu erau semne romane, nu erau sirene,
fluturi sau capete de morți, ci linii încurcate, diagonale așezate
peste verticale și orizontale întortocheate.
— Apetisant, nu? Am auzit o voce lascivă în dreapta mea
și când mi-am întors capul, Patricia și-a îndreptat cu subînţeles
privirea spre Hades, mușcându-și apoi buza de jos.
Mi-a făcut cu ochiul şi toate trăsăturile ei faciale mi-au dat
dat de înțeles că aștepta un răspuns de la mine.
— Mă uitam la tatuaje, am îngăimat eu cu vocea ridicată,
pentru a acoperi restul zgomotelor produse de studenţi.
— N-ai idee ce reprezintă, nu?
Am scuturat din cap, iar ea a zâmbit languros şi a ridicat
din umeri.
— Nici eu, însă mi-aș dori să aflu.
O imagine cu Patricia având burta bombată mi-a apărut în
gând. Am alungat-o imediat și mi-am mutat privirea pe Hades
și Chase ce continuau să își facă numerele. Hades era mult mai
spontan în mişcări, în comparaţie cu Chase care aparent avea
aceleași miscări lipsite de tactică pe care le avea şi Dan.
Bănuiesc că T.I.F.U. aveau propriul lor cod de mişcări, iar asta
era ceva chiar absurd. Ori aveau toţi acelaşi antrenor?
— Fumezi? m-a întreabat Patricia.

128
— Nu, am răspuns, fără să îmi iau privirea de la luptă.
— Vii cu mine afară, la o ţigară? m-a întreabat ea, lucru ce
m-a făcut să o fixez cu privirea. Te rog! Aici e prea aglomerat
şi oricum, a făcut un semn către ring cu mâna în care ţinea o
bere, uită-te la ei: Hades o să-l facă vraişte în maxim cinci
minute. Nu mai avem ce vedea aici.
Oftând, m-am uitat la Caroline și Hailey ce schimbau
priviri legate de desfășurarea luptei. Caroline mi-a prins
privirea de după Hailey și i-am făcut semn că merg până
afară, iar ea a aprobat din cap.
Am urmat-o pe Patricia până afară și după ce am urcat
treptele de beton, ne-am sprijinit de gardul ce împrejmuia
curtea (cel lângă care vomitasem în urmă cu trei săptămâni).
Patricia a scos un pachet de Marlboro Light din buzunarul
jachetei sale de piele și și-a aprins o țigară, suflând fumul în
trombă și lăsându-și capul pe spate. Cu siguranță savura din
plin sursa unui posibil cancer pulmonar.
Era diferită față de Patricia pe care o cunoscusem în mașina
lui Seph. Îmi pregăteam mintal modul în care aveam să îmi cer
scuze pentru ceea ce se întâmplase atunci, dar ea mi-a
întrerupt intenția.
— Sigur nu vrei să încerci? m-a întrebat, iar eu m-am foit,
oarecum stânjenită de întrebarea ei care m-a făcut să devin și
mai stingherită.
Întrebarea legată de sarcina ei cu Hades îmi dansa pe
limbă.
— Mersi, dar sunt bine așa.

129
Nu a spus nimic și și-a supt obrajii când a tras îndelung un
alt fum. Liniștea dintre noi două era stranie și îmi apăreau în
minte tot felul de întrebări legate de motivul pentru care m-ar
fi chemat, tocmai pe mine, să ies cu ea să fumeze.
— Am auzit ceva, am bâiguit eu, legat de... Adică, tu și cu
Hades...
— Salutare! O voce de bărbat a răsunat în spatele meu și
m-am întors brusc.
Eric mi-a zâmbit cu trufie, îndreptându-se cu pași lejeri
spre mine și Patricia.
— Bună, Eric, l-a salutat ea scurt. Continuă, Aimèe.
— Ce faceți afară, singure în noapte, pe o vreme geroasă ca
asta? a continuat Eric, ignorând încercarea Patriciei de a-i
spune că nu avea ce căuta în dialogul nostru.
— Eric, vorbeam ceva cu ea.
El a ridicat mâinile într-un gest simulacru de defensivă și
și-a arcuit sprâncenele, de parcă l-ar fi interesat cu adevărat că
voiam să rămânem singure.
— Voiam să te anunţ că te caută Hades, a adaugat el
clătinând din cap şi făcând câțiva pași în spate, semn că voia
să se retragă. Dar acum o să plec.
— Pe cine? a întrebat Patricia, nerăbdătoare.
Eric s-a oprit şi s-a întors, privind-o cu jumătate de gură
zâmbind.
— Pe tine, pe cine altcineva?
— De ce?

130
— Nu ştiu exact, doar că imediat cum a ieşit din ring a
spus să mergi la el în vestiar.
Patricia s-a încruntat şi, fără să stea pe gânduri, şi-a
aruncat ţigara fumată pe jumătate şi a mers cu paşi mari până
la uşa de lemn poziţionată pe diagonală, de unde vocile
studenţilor răsunau cu putere.
Am clipit mărunt de câteva ori şi, deşi ceva îmi părea
putred, am decis să o urmez, însă Eric m-a prins de braţ şi m-a
pironit pe loc.
— Încontro? Mi-a zâmbit mişeleşte.
Mi-am tras braţul şi el mi-a dat drumul, ca să mă apuce
mai apoi cu putere de celălalt braţ.
— Nu vreau să mă cert cu tine, Eric. Dă-mi drumul.
El a râs cu poftă.
— Noi nu ne certăm, doar... negociem.
— Nu avem ce anume să negociem.
Amuzamentul de pe chip i-a dispărut, lăsând loc
seriozităţii şi unor maxilare încleştate, semn că răbdarea îi
pierise. M-a împins cu putere de umeri, forţându-mă să mă
lipesc cu spatele de gardul înalt şi rece al curţii.
— Uite ce e, lasă năravurile astea de doi bani. Spune-mi ce
vrei şi să terminăm odată.
Buimăcită de gestul şi spusele lui, m-am încruntat, clipind
des.
— Ce să vreau? l-am întrebat.
El a pufnit și şi-a abătut privirea o clipă, disperat că nu
înţelegeam ce spunea.

131
— Ştiu că mă vrei, mi-a spus.
În momentul în care am realizat despre ce vorbea şi la ceea
ce se ferea, m-am crispat şi m-am zbătut sub puterea palmelor
sale ce îmi împingeau umerii în zid.
— Cred că ai greşit persoana, Eric! am strigat, făcându-l să
se încrunte mai tare.
— Eu nu greşesc niciodată. O să consider asta o ofertă.
Şi spunând asta, Eric şi-a presat corpul peste al meu, însă
nu a zăbovit prea mult, pentru că într-o clipă a fost azvârlit la
câţiva metri de mine, târându-se prin zăpada şi gheaţa de pe
trotuar.
Mi-am dus mâinile la gură, şocată de modul în care Eric a
făcut contact cu cimentul. Buimac, s-a ridicat în capul oaselor,
iar eu mi-am îndreptat privirea către Hades care îl sfredelea
din priviri, parcă aşteptând să se ridice ca să îl poată doborî
din nou la pământ. A făcut un pas către Eric şi, prinzându-l de
gulerul hainei, l-a izbit cu spatele de zidul curţii, cu picioarele
suspendate în aer. Expresia terifiată a lui Eric mi-a dat de
înţeles că Hades îl tranşa din priviri. Fără să spună nimic, s-a
depărtat, şi Eric a căzut lângă gard, uitându-se pe sub
sprâncene cum Hades se îndrepta către mine. Văzându-l pe
Hades la bustul gol, am dedus faptul că probabil plecase din
luptă. Încheieturile degetelor îi erau pline de sânge şi la fel şi
buza de sus, iar în dreptul maxilarului, în partea stângă, i se
ivea uşor o vânătaie. M-am întrebat, la vremea aceea: dacă el
se bătea deseori în Vikings, cum se făcea că niciodată nu venea

132
la cursuri cu vânătăi sau julituri? Nu încasa niciodată pumni?
El doar dădea?
S-a oprit în faţa mea şi m-a studiat cu atenţie, în timp ce
chipul îi clocotea de furie.

133
Capitolul 9
Hades

Imagini cu posibila nenorocire ce ar fi avut loc, dacă eu nu


interveneam, îmi vuiau prin minte, iar asta mă înfuria la
culme. Ea era atât de... Drace! Aimèe credea că toată lumea are
suflet bun şi avea impresia că Eric ar fi lăsat-o în pace dacă ea
l-ar fi rugat frumos. Era speriată şi o simţeam, însă mânia mea
era mult mai intensă decât imboldul de a mă controla în faţa
ei.
— Vino, i-am spus şi am luat-o în faţă, către subsol.
Nu i-am auzit paşii în urma mea şi m-am oprit. Am
aruncat o privire peste umăr şi am găsit-o zgâindu-se la Eric,
care mă sfredelea din priviri.
— Eric, nu mă forţa să mă bat pentru a treia oară în seara
asta pentru că ştii că am s-o fac. Aimèe, haide.
Aimèe şi-a îndreaptat atenţia către mine, avertizarea mea
trezindu-i brusc interesul şi îngrozind-o. Apoi, cu paşi firavi, a
venit spre mine şi a luat-o înainte, pe scările către subsol.
Aruncându-i o ultimă privire lui Eric, m-am stăpânit din greu
să nu îi mut mandibula la ceafă. Nu era prima dată când
nenorocitul încerca tertipuri de genul pe la colţuri sau pe
străzi pustiite. Cred că pierduse numărătoarea tuturor
reclamaţiilor primite.
M-am mulţumit cu o strângere puternică a pumnilor
însângeraţi şi am pornit imediat pe scări, nedorind să o mai las

134
pe Lita singură prea mult. Am găsit-o în capătul scărilor, cu
braţele strânse în jurul corpului şi privind în gol. M-am oprit
lângă ea şi am privit-o confuz, iar ea şi-a ridicat ochii mari şi
incredibil de albaştrii către mine, evident speriată şi extrem de
vulnerabilă.
— Mersi mult, Hades.
— Cred că glumești, i-am spus, ferm. Vino, am adăugat
oftând.
Am apucat-o de braţ şi am îndemnat-o să înainteze către
masa celorlalți.
— Nu le spune deocamdată nimic legat de asta, bine? i-am
șoptit, înainte să plece către masă, iar ea a încuviințat pierdută
din cap, în timp ce eu o căutam pe lașa de Patricia printre
toate fețele ce se holbau la mine.
Jordan și-a făcut loc printre cei prezenţi şi s-a oprit furios
lângă mine. Nu l-am băgat în seamă și mi-am mijit ochii în
căutarea unui cap blond și gol.
Pornind printre toți hădrălăii și tipele rumegătoare de
gumă, Jordan era pe urmele mele, strigându-mă de zor.
— Hades! a urlat el cu o ultimă suflare. Omule, ascultă-mă!
Nu poți să pleci pur și simplu din luptă.
— Ba pot şi chiar am făcut-o.
— Hades, Brad îşi vrea banii, iar oamenii spectacolul
promis.
— Dă-le banii înapoi. Nu îmi pasă.
Jordan a oftat zgomotos și și-a trecut frustrat o mână prin
păr. M-a ajutat de multe ori în privinţa meciurilor, dar la

135
momentul acela nu aveam randamentul necesar de a-i ţine şi
lui piept. Eu căutam altceva.
— După atâta timp, te-ai descis să intri din nou în luptă
doar ca să dai cu bâta în baltă?! Ştiu foarte bine că ai nevoie de
bani, omule, nu pot să îi arunc în măinile ălora.
L-am fulgerat cu privirea şi, cu o expresie iritată, i-am spus
apăsat:
— Dă-le nenorociţii ăia de bani înapoi, Jordan, şi lasă-mă.
Tipul a plecat nemulţumit, ştiind că dacă mai insista
pierdea orice șansă de a ajunge la un consens cu mine. Mi-am
continuat căutările, în timp ce Jordan anunța finalul luptei și
toți cei care au pariat au început să huiduie. Ei bine, am fost
huiduit și de persoane mai importante. A doua zi cel mai
probabil aveam să mă trezesc dat afară din Vikings, dar nu mă
interesa, căci eram pornit pe ceva anume deja. Hotărâsem să
vorbesc a doua zi cu Brad și să termine odată cu nebunia de
băieți de cartier. Mi-oi fi petrecut eu adolescența zgâindu-mă
la lupte de Kickboxing și practicându-l, dar când vezi că cei ca
Brad nu au limite, trebuie să intervi. Sau măcar să ieși de tot,
dacă nu poți rezolva nimic.
Am văzut-o pe una dintre prietenele slăbănoage ale
Patriciei și am întrebat-o dacă ştie unde era ea, dar așa cum era
de aşteptat, ori nu ştia unde era, ori mă minţea. Bănuiesc că la
fața pe care o aveam, clocotind de furie, n-a îndrăznit să își
dea prietena în vileag.

136
Cu paşi mari şi hotărâţi, m-am îndreptat către baie. Fetele
mereu stau la bârfă în baie, nu? Deci acolo o găseam cu
siguranţă și pe Stevenson.
Împingând cu putere uşa din placaj a băii, am dat peste
Patricia şi încă două tipe, dichisindu-se în oglinda rotundă şi
mânjită de pe perete. Ochii ei au capătat mărimea unor farfurii
atunci când m-a văzut şi instinctiv s-a dat un pas înapoi. Din
doi paşi am ajuns la ea, i-am prins cu putere umerii şi am
împins-o în spate, lipind-o de peretele din spatele ei. Nu
voiam să o rănesc, dar m-a adus la o aşa disperare, încât am
fost nevoit să apelez la astfel de gesturi. Nu eram prea calm şi
înţelegător, de obicei. Îndeosebi după meciuri.
— Ai înnebunit, Maxwood?! a strigat ea la mine,
tranşându-mă cu ochii de un albastru senin.
— Ai face bine să îmi spui acum şi aici ce afacere tâmpită ai
mai făcut cu nenorocitu’ de Eric.
— Despre ce tot vorbeşti?
— Uite ce e, Patricia, am mârâit eu gutural, nici tu, nici eu,
nu ne-am născut ieri. Te-am văzut când ai ieşit cu Li-... cu
Aimèe afară, ca mai apoi să iasă şi Eric după voi. Te-ai întors
singură de afară. Ai lăsat-o pe Aimèe singură cu el.
Ea a continuat să mă privească cu groază, dar puteam
vedea pe chipul ei perfect cât de imperfectă era. Era o actriţă
bună şi spre deosebire de Aimèe, viclenia Patriciei reuşea să
mascheze toate minciunile şi trucurile pe care le spunea sau
făcea.

137
— A fost o simplă coincidenţă, a pufnit ea. Nu îmi vine să
cred cât de mult te manipulează Aimèe... Hades, eu am intrat
pentru că Eric mi-a spus că tu mă cauți. Aimèe a rămas pur și
simplu acolo. Sunt ferm convinsă că știe ce reputație are Eric,
dar ea a ales să rămână afară cu el, în pofida pericolului la care
s-a expus. Poate îi place să trăiască periculos, cine știe? De ce
mă bagi pe mine în problemele tale nenorocite? Să îți amintesc
că port un copil în pântec? Ai grijă cum te comporţi, totuşi. Nu
ai vrea ca primul tău copil să se nască cu probleme, nu?
Tensiunea îmi creştea cu minim câteva zeci de pulsuri pe
secundă. Nu credeam o iotă din ceea ce spunea. Ea nu avea
habar de ceea ce se întâmplase cu Eric la Columbia, în urmă cu
trei săptămâni. Nu avea, nici atât habar, despre cum trebuia să
se comporte o viitoare mamă.
— Copil... am râs. De ce mă bagi pe mine în problemele
tale? am îngânat-o, sfredelind-o cu privirea.
Mi-am încleştat maxilarul, abţinându-mi valul de înjurături
ce îmi dansa pe limbă şi, răsuflând ca după un întreg maraton,
am făcut un pas în spate şi m-am întors pe călcâie, plecând cu
paşi apăsaţi şi mari din baie.
Am trecut prin vestiar şi mi-am pus un tricou boţit şi un
hanorac peste. Când am ajuns la masă, Seph, Caroline, Hailey
şi alţi colegi erau într-o veselie continuă, iar eu o căutam
frenetic cu privirea pe Lita. Stătea pe bancă, cu fruntea
sprijinită pe braţele încrucişate pe masă şi îi puteam observa
umerii cum i se ridicau atunci când ofta profund. M-am

138
bucurat că nu plângea şi m-am aşezat la masă în faţa ei, însă
ea, nevăzându-mă, nu a reacţionat.
Seph m-a observat în schimb şi m-a bătut pe umăr. M-a
întrebat de ce am ieşit aşa brusc din luptă şi i-am promis că o
să îi explic totul acasă. Caroline şi Hailey mă priveau
incredule și pline de curiozitate, dar le-am ignorat, sătul să tot
dau explicaţii. Lita nu reacţiona în niciun fel, ci pur şi simplu
stătea acolo, mistuită de gânduri.
Mi-am jurat că nu o s-o mai las să vină în purgatoriu ăla.
Am luat o bere dintre cele nedesfăcute de pe masă și am
desfăcut-o, simțind cum pielea de pe pumn mi s-a întins și
junghiuri înţepătoare m-au cuprins. Când am băut din sticlă,
buza de sus mă ustura, dar nu mă mai interesa şi am ignorat
durerea.

***

Peste un sfert de oră, când am intrat cu Seph și Lita în


camera fetelor, din cămin, eram mai mult decât frânt. Mi-am
imaginat pentru o secundă că blondul avea să facă din nou o
schemă și că o să mă lase singur cu Aimèe. Mă deranja chestia
asta. Mai ales că Hailey și Caroline erau plecate la mall, la
insistenţele lui Hailey. Voia să îi cumpere lui Seph un cadou
de Ziua Îndrăgostiţilor, înainte să treacă miezul nopții și ziua
să fie pierdută.
Greţos.
Camera lor era plină de chestii roz, violet și albastre.
Întotdeauna mirosea a vanilie peste tot. Nu mă deranja atât de

139
mult pe cât ar fi trebuit. În mod normal, m-aş fi sucit pe călcâie
şi aş fi făcut cale întoarsă, dar ştiam că Lita avea nevoie de
cineva cu care să vorbească.
M-am aşezat gemând uşor pe scaunul de la biroul lor şi mi-
am lăsat capul pe spate. Eram obosit din cauza lui O’Guide şi
asta pentru că la cât de lent era în luptă, m-a obosit şi pe mine
să îi tot văd mişcările în reluare. Mi-am masat uşor maxilarul,
unde îmi simţeam pielea în flăcări, şi mi-am dat seama că
aveam o vânătaie de toată frumuseţea.
— Cred că am uitat să încui maşina, a trăncănit Seph de pe
pat şi m-am uitat sceptic la el. Jur! A ridicat mâinile în poziţie
defensivă. Mă întorc imediat, promit.
Am oftat profund când el a ieşit pe uşă, în timp ce Lita a
ieşit de la baie şi am auzit-o târşâindu-şi papucii de cameră
până lângă mine.
— Unde e Seph? a întrebat ea.
Mi-am deschis un ochii şi m-am uitat ciudat la ea,
neînţelegând de ce stătea acolo şi se zgâia la mine. Avea părul
brunet prins într-un coc îngrozitor în vârful capului, cu
bretonul ciufulit pe frunte (exact ca în ziua în care am întâlnit-
o). Purta un hanorac larg, cu glugă, de un roz pal, ce îi ajungea
până la coapse şi îi acoperea jumătate din cele (cred) două
perechi de colanţi pe care le purta. Nu mai văzusem în viaţa
mea o fată căreia să îi pese aşa puţin de propria înfăţişare.
Speram doar ca ea să fi trecut peste faza cu Eric. Nu am
întrebat-o nimic însă, din teama de a nu lăsa de înțeles că mi-
ar păsa.

140
— Mă gândeam să... a băiguit și abia atunci mi-am coborât
privirea, la mâinile ei ce ţineau o trusă medicală.
Ea voia să mă îngrijească pe mine, când cea îngrijită ar fi
trebuit să fie ea.
Era al naibii de enervantă.
Am închis ochii şi mi-am lăsat capul la loc pe speteaza
scaunului.
— Sunt bine, i-am spus simplu.
Am auzit apoi câteva clicuri şi un sunet straniu,
asemănător cu scârțâitul metalelor, şi mi-am dat seama că
desfăcuse trusa. Mi-am deschis încet un ochi şi am văzut-o
cum stătea cu un genunchi sprijinit de patul pe care pusese
trusa. Era concentrată pe ceea ce făcea şi am observat asta pe
profilul ei cu nas mic şi buze voluminoase. S-a încruntat o
clipă, citind pe o sticlă stacojie, care semăna cu betadina, şi
apoi a scos capacul la o sticlă de plastic, transparentă.
Începuse să miroasă a dezinfenctant şi spirt în cameră, şi am
strâmbat din nas.
Nu neg că îmi plăcea să o văd aşa, îngrijindu-mă, dar mi-
am revenit rapid când s-a întors cu faţa la mine, ţinând în
mână o dischetă îmbibată în... spirt?
— Ce parte din...
— Taci şi nu te mişca, mi-a spus hotărâtă, prinzându-mi
bărbia cu degetele ei delicate şi subţiri.
Atingerea ei era blândă şi mult prea îngăduitoare pentru
un nătărău ca mine. Mi-a întors capul şi s-a holbat încruntată
la vânătăi, apoi m-a sucit şi mi-a frecat cu discheta buza de

141
sus. Mă ustura ca naiba şi am sâsâit scurt prima dată, dar apoi
m-am obişnuit cu senzaţia.
— Deschide gura.
Am ascult-o şi mi-am depărtat buzele, ceea ce m-a făcut să
arăt exact cu un idiot. Lita stătea aplecată deasupra mea şi îmi
freca buzele. Cine ar fi crezut aşa ceva? Mă uitam la ea cât de
multă atenţie oferea unei amărâte de zgârieturi. Ştiam că
rănile aveau să se vindece singure, dar nu am întrerupt-o pe
Lita din ceea ce făcea. Și-a mijit ochii atunci când nu a reușit să
îndepărteze cum trebuia sângele închegat.
— O să îmi bagi și în gură dezinfectant?
A tresărit uşor la cuvintele mele, ceea ce m-a făcut să
zâmbesc jumătate de gură. A închis ochii o chipă, simulacru, a
ceva ce s-ar fi tradadus: La naiba cu vocea ta de monstru!
— Ai încasat câțiva pumni adineaori și acum te temi de
niște dezinfectant?
În regulă. A punctat bine.
— Dacă mor din cauza lui?
S-a uitat la mine cu ochii albaştri și ai naibii de frumoşi,
acum îngustaţi, şi s-a întins după dezinfectantul de pe birou,
ca mai apoi să înmoaie iar discheta albă din vată în ea.
— Ai încredere, mi-a spus, ferindu-și privirea de a mea.
Mi-a întors din nou capul în sens opus, asigurându-se că
nu am să-i captez din nou privirea. Mi-am ţinut respiraţia de
câteva ori, din cauza faptului că nu suportam să o am așa
aproape de mine. Mă împingea la gesturi nesăbuite și chiar nu
îmi doream să o sărut cu forţa când ea voia doar să mă

142
îngrijească. Pe lângă asta, m-ar fi durut ca naiba julitura de pe
buză şi maxilarul deopotrivă. Din seara în care a vomitat la
Vikings și până în seara cu pricina, când m-a îngrijit, n-am mai
stat aproape de ea nici la un metru. Realizasem că greşisem. O
văzusem speriată şi nu ştiam cum să o liniştesc. Am presupus
că luatul în braţe are ca scop lucrul ăsta şi am luat-o în braţe.
Apoi... Habar nu am ce a fost.
— Gata, a zâmbit, ştergându-mi încă o dată maxilarul.
Drace! De ce așa repede?
— Cred că încă mă mai doare. Eşti sigură că ai curăţat cum
trebuie?
Şi-a îngustat ochii la mine şi m-a privit peste umăr, în timp
ce a cotrobăit prin trusa medicala.
— Nu sunt Zâna Binefăcătoare ca să îţi iau durerea, Hades.
Eu doar te-am dezinfectat. Te dau şi cu alifie şi până mâine o
să ţi se închidă rana. În trusă nu sunt plasturi, din câte observ.
Cred că le-a consumat Caroline acum câteva zile.
S-a întors cu un tub alb, pe care nişte inscripţii albastre
zăceau, şi a scos din el, pe degetul inelar, puţină alifie
transparentă. Am stat cuminte și am lăsat-o să îmi ungă
vânătaia. Avea o atingere atât de fină și de blândă, încât mă
enervam pe mine însumi pentru că eram atât de bădăran cu
ea. Nu îmi plăcea cum deveneam în preajma ei, aşa că mă
comportam cât mai urât ca să stea cât mai departe.
Degetul ei a ajuns pe buzele mele. M-am bucurat o clipă de
senzaţie, apoi am apucat-o de încheietură şi i-am îndepărtat
mâna.

143
— Cred că sunt în regulă.
— Uşor, Hulk, m-a apostrofat ea cu vocea aparent afectată.
Trebuie să intre bine în piele.
Hulk?
Am râs, iar ea s-a uitat ciudat la mine.
— Continuă, i-am spus şi mi-am trecut mâna prin păr, cu
umerii încă zguduindu-mi-se de râs.
Mi-a luat mâinile într-ale sale şi mi-a şters încheieturile
degetelor cu dezinfectant, apoi le-a uns cu acea alifie dubioasă,
cu miros înţepător, şi a bagat totul înapoi în trusă. A închis-o
şi a dus-o în baie. Când s-a întors, s-a oprit din nou lângă mine
şi şi-a pus o mână în şold.
Ce naiba? Unde dispăruse Aimèe cea vulnerabilă şi
speriată ca o vrăbiuţă?
— Trebuie să te întreb ceva, mi-a spus, uşor stânjenită.
Mi-am înalţat sprâncenele şi m-am bălăngănit alene cu
scaunul.
— Asta ar trebui să fie recompensa, pentru că m-ai îngrijit?
am întrebat-o, iar ea s-a încruntat.
— Nu, Hades. Eu te-am ajutat pentru că şi tu ai intervenit
la timp între mine şi Eric.
De-ar fi ştiut ea că Patricia a pus la cale mârşăvia cu Eric, n-
ar mai fi fost atât de îngăduitoare nici măcar faţă de mine.
— Uite... S-a fâstâcit şi s-a aşezat pe pat. Am auzit două
studente de la medicină, prietene cu Patricia, vorbind despre
tine şi... A oftat. Hades, Patricia chiar e însărcinată cu tine?

144
Am rămas încremenit auzind-o şi am strâns mânerul
scaunul atât de tare în palmă, încât mi s-a albit pielea
degetelor deja vătămate. Mă aşteptam la aşa ceva din partea
lui Stevenson, dar de ce lui Aimèe? Nu era iubita mea și la
felul în care mă comportam cu ea, de față cu toți din campus,
ai fi zis că nici măcar amici nu eram.
Am devenit cât de relaxat am putut și i-am privit stăruitor
îngrijorarea de pe chip.
— Păi... Ştiam că voi sunteți împreună și pe lângă asta,
studentele au spus că e însărcinată cu tine.
— Nu am spus niciodată că suntem împreună. Doar ea
crede asta, nu te-ai prins încă?
Nici nu ştiu de ce clarificam asta în faţa ei. Nu era ca și
când mă interesa ce credea ea.
Am zâmbit cu jumătate de gură și am scos un sunet
înfundat, în parte amuzat, în parte surprins.
— Nu văd de ce te-ar privi pe tine chestia asta, oricum.
— Hades, ştiu destul de bine toate tâmpeniile pe care le
faci şi...
— Ce tâmpenii fac? am provocat-o, deşi eram sigur că ştia
de toate.
M-a privit cu un vag dispreţ, pentru faptul că o sfidasem.
— Păi, ştiu totul, mi-a răspuns ea glacial, într-o încercare
de a mă intimida. Aproape am râs când am văzut-o atât de
serioasă. Ştiu totul legat de luptă şi faptul că ai nevoie de bani.
Am privit-o neimpresionat şi m-am aplecat uşor în faţă,
sprijinindu-mi coatele pe genunchi.

145
Am râs. Ea nu ştia absolut nimic.
— Eu vreau... a continuat ea, evitându-mi privirea. Vreau
să spun, dacă ai nevoie de ajutor, să ştii că îţi stau la dispoziţie.
Adică... Legat de copil. Să nu o laşi pe Patricia să facă avort,
Hades, bine? A scuturat frenetic din cap, îngrozită de propriile
cuvinte, apoi a tras aer în piept.
Cu un autocontrol dat naibii, m-am abţinut să nu îi înşir
motivele pentru care cuvintele ei mi se păreau în zadar.
— Chiar dacă nu te simţi pregătit să fii tată, o să fie totul
bine, ok?
Mă simţeam ca un copil prost şi mă scotea din sărite modul
în care ea mă trata. De parcă ar fi cunoscut foarte bine situaţia.
Chiar și așa, îmi plăcea să o privesc pretinzând că are totul sub
control. Era chiar fascinant.
— Nu știam că un om cu buza spată are și nevoie de
consiliere, i-am spus sarcastic. Oricum, de ce ţi se pare ţie că
nu mă simt pregătit să fiu tată?
A fost uimită de întrebarea mea. Ignorând faptul că avea
dreptate în mod excesiv, voiam să-i aud ipoteza.
— Abia poţi să ai grijă de tine. Te lupți ca să câștigi bani.
Știi măcar ce înseamnă să îngrijeşti un copil, având în vedere
că mai ai și facultatea în spate și niciun ban în buzunar?!
M-am ridicat atât de brusc de pe scaun, încât obiectul de
mobilier s-a învârtit de câteva ori în urma mea. Nările îmi
fremătau şi respiram sacadat. Ea nu avea nicio idee de ce am
izbucnit atunci aşa, dar cu atât mai bine. Nu mă interesau
interpretările ei.

146
M-am aplecat uşor deasupra ei şi mi-am sprijinit palmele
pe salteaua patului, lângă coapsele sale. S-a uitat în sus la
mine, cu ochii mari şi albaştri temători. Nu puteam ignora
felul în care îi tremura bărbia. Voiam musai să o fac să stea în
banca ei şi să nu îşi mai facă atâtea griji nefolositoare pentru
mine. Nu avea să îmi invadeze spaţiul personal mai mult
decât o făcuse.
Şi exact atunci, uşa s-a deschis şi Seph, alături de Caroline
şi Hailey, a intrat în cameră, găsindu-ne pe mine şi Lita cu
feţele la câţiva centimentri depărtare.
M-am compromis pentru a treia oară cu fata asta în fața
prietenilor, am constatat.
Asta dacă făceam excepţie de sutele de dolari pierdute în
seara aceea.

147
Capitolul 10
Aimèe

Expresiile celor trei au fost șocate văzându-ne pe mine și


Hades astfel. De ce aveam un déjà vu? Oare din cauza
întâmplării asemanătoare din urmă cu câteva sâptămâni?
Crispându-mă la vederea chipurilor uimite ale celor trei
intruşi, m-am împins cu palmele în pieptul tare al lui Hades şi
m-am ridicat ca arsă în picioare.
— Hei! i-am întâmpinat, mimând încântarea, în speranţa că
nu îmi vor sesiza stânjenirea.
Nici Hades nu era mai presus, în definitiv. A rămas
perplex, în mijlocul încăperii, meditând probabil la ceea ce era
să se întâmple. O a doua tentativă de-a lui de a mă săruta?
Părea destul de furios pe mine, deci bănuiesc că mai degrabă
prefera să îmi arunce în faţă alte cuvinte usturătoare.
Seph şi fetele nu au spus nimic referitor la poziţia noastră
deloc favorabilă, preferând să trateze situaţia cu indiferenţa,
însă nu am scăpat de privirile lor iscoditoare. Caroline şi Seph
şi-au pus în aplicare dialogul cu subînţeles dintre priviri, ca
mai apoi să aprobe amândoi din cap şi să zâmbească uşor
fatidic. Asta nu era deloc a bună.
Hailey şi Seph şi-au desfăcut cadourile, iar eu cu Caroline
şi Hades ne uitam la ei de pe margine, cum se alintau şi
chicoteau. Privindu-i, mi-am amintit de David, care nu îmi
trimisese niciun mesaj în acea zi. Mi-am luat telefonul de pe

148
pat şi i-am trimis un mesaj în care i-am urat O zi a
îndrăgostiţilor fericită şi i-am spus că îl iubesc.
Caroline privea absentă cu o ceaşcă de ceai în mâini, iar eu
stăteam turceşte pe patul meu pe când Hades, desigur, se
bălăngănea de zor în scaunul de la birou, butonându-și
telefonul. Parfumul lui avea să rămână ceva timp impregnat în
căptușeala scaunului.
— Caroline, tu nu dai cadourile? a întrebat Hailey.
Caroline s-a sfiit, trezită din reverie. A lăsat cana pe birou,
uitându-se la mine.
— Ţi-am luat ceva.
S-a dus lângă Seph şi a scos din punga mare de
cumpărături o cutiuţă micuţă, de culoare roşie.
— Aşteptam să terminaţi voi, amorezilor! a bodogănit ea
către Seph.
A mai scos o altă cutiuţă de aceeaşi culoare şi a venit către
mine, aşezându-se pe pat. A deschis-o pe prima, analizând
conţinutul ei şi apoi mi-a înmânat-o.
— Valentine’s Day fericit! mi-a urat, strângându-mă în
braţe. Îmi pare rău că nu ţi l-am putut aduce pe David cu o
fundă pe cap, deşi am încercat, crede-mă. Însă e foarte ocupat.
Mi-am muşcat buza de jos, auzind-o. Doar aşa îmi puteam
înfrâna lacrimile.
— Caroline, eu nu ţi-am luat nimic...
Ea s-a încruntat uşor.
— Amy, eşti aici cu mine şi asta e suficient, a zâmbit ea.

149
— Priveşte partea bună, a râs Seph, dacă rămâi aici, nu mai
eşti nevoită să îi cumperi cadouri până terminaţi facultatea.
Nu m-am putut abţine şi am zâmbit. Caroline s-a sucit
către Hades şi i-a întins cealaltă cutiuţă. El şi-a arcuit o
sprânceană şi a privit-o incredul.
— Oh, haide Hades. Nu mă refuza! Nu e frumos, s-a
milogit şatena, aşezându-i cadoul în mână.
Caroline s-a zgâit o clipă la juliturile lui Hades de pe
pumni, dar nu a spus nimic şi s-a aşezat pe pat, lângă mine.
Am privit-o cu coada ochilor, dar ea era atentă la Hades.
— Haideţi, desfaceţi-le! ne-a îndemnat ea, entuziasmată.
M-am uitat la Hades, iar el s-a uitat la mine. Cu o expresie
uşor amuzată, a deschis cutiuţia şi s-a încruntat la ea. Am
făcut şi eu asemenea şi am rămas surprinsă de conţinutul ei.
— Oh, Doamne!
Am ridicat brăţara de culoare roşie, confecţionată din trei
șnururi subțiri și delicate, la mijlocul cărora o monedă argintie
le împreuna.
Un A caligrafic, gravat în metalul subţire, marca moneda
exact în centru. Arăta extraordinar. În ciuda faptului că era o
simplă brăţară, am fost tare încântată de ea.
— Caroline, chiar ai simţul umorului, a ironizat Hades din
scaunul lui.
M-am uitat la el cum analiza cadoul său. Nu părea foarte
încântat de orice ar fi avut în acea cutiuţă, judecând după
aspectul ei, eram sigură că avea tot o brăţară acolo. A ridicat-o
şi a învârtit-o printre degetele lui lungi, ca mai apoi să verifice

150
cât de elastică era. Avea acelaşi gen de brăţară, ca model, însă
a lui era neagră, cu monedă aurie.
Bănuiam că avea un H gravat pe ea, însă niciodată nu am
luat în calcul faptul că o monedă are două feţe.

***

Trecuse Ziua Îndrăgostiţilor, dar atmosfera aparent


romantică încă plutea prin campus a doua zi. Studenţi ce se
ţineau în braţe, se sărutau şi îşi făceau cadouri roiau prin
curtea mare din interior, în timp ce eu cu Caroline mâncam
câte un sandviş de la un Fast Food de peste drum. După
câteva zile bune în care nu prea mâncasem mare lucru, era şi
timpul să mă alimentez cu ceva, fie el și nesănătos. Deşi afară
încă era februarie şi încă domnea gerul, asta nu ne-a
împiedicat să stăm la una dintre mesele rotunde de la intrarea
în clădirea Universităţii. Spre surprinderea noastră, era soare.
— Doamna Gerrsy îmi aminteşte de doamna Collins, mi-a
spus Caroline, înclinându-şi capul într-o parte, în timp ce se
chinuia să găsească un loc accesibil în sandviş, de unde să
muşte.
— Poate pentru că îţi spune mereu să nu mai vorbeşti la
telefon în timpul cursului, am râs eu, iar ea şi-a mijit ochii la
mine, cu un zâmbet micuţ pe buze.
— Dacă te-ar auzi el, te-ar face om de zăpadă. Nu ar
permite unui elf ca tine să intervină în pre-relaţia noastră.
Mi-am înălţat sprâncenele în timp ce am muşcat din
sandviș.

151
— El? Caroline... i-am pronunţat numele bănuitoare, de
parcă aş fi avertizat-o că a uitat să îmi spună ceva.
Pentru că ce-i drept, chiar uitase.
Ea a clatinat frenetic din cap, scoţând un castravete murat
din sandviş, pe care l-a aruncat apoi în coşul de gunoi aflat
sub masă.
— Nu, nu e nimic între noi. Şi nici nu va fi. Doar vorbim la
telefon din când în când. Şi cum el e anul trei, are programul
diferit şi mereu se nimereşte să mă sune când sunt la cursuri!
După felul în care a roşit când a spus asta, mi-am dat
seama rapid ce înseamnă pentru ea nu e nimic între noi. Nu o fi
fost şi din partea lui, dar din partea ei sigur era.
Nu am continuat subiectul şi în câteva minute ne-am
ridicat de la masă. Pe hol, Caroline se tot uita pe furiş la mine
şi mi-am dat seama că o rodea ceva, dar îi era teamă să îmi
spună.
— Spune odată, Caroline, am îndemnat-o eu, continuând
să merg şi să privesc în faţă.
Ea s-a oprit şi m-a apucat de braţ, silindu-mă să o privesc
în ochi.
— Eşti posomorâtă rău în ultime vreme. Ce s-a întâmplat?
A făcut o grimasă şi m-a tras mai aproape de perete, la o parte
din calea studenţilor hiperactivi ce se îndreptau spre cursuri.
Nu i-am spus lui Caroline despre întâmplarea cu Eric de la
Vikings. Îmi era ruşine. Era cea mai bună prietenă a mea, dar
aveam o reţinere colosală în a-i spune asta. Nici de sarcina
Patriciei nu i-am spus nimic, deşi la început nu credeam, însă

152
am continuat să studiez comportamentul Patriciei de-a lungul
zilelor şi am observat că, în pofida faptului că ea continua să
fumeze, avea vărsături şi ameţeli. Am văzut-o în campus cum
se oprea din mers ca să se sprijine de orice apuca și de multe
ori ieşea din sala de curs pentru a merge la baie, întorcându-se
apoi roşie toată la faţă. Seph era rezervat cu privire la
subiectul ăsta. Am încercat de nenumărate ori să aduc asta în
discuţie, dar fără reuşită. Cât despre Hades... Era efectiv
imposibil să o scot la capăt cu o persoană ca el. Pe lângă faptul
că m-a jignit de nenumărate ori, spunându-mi că nu gândesc
rațional, tocmai ieri, după atâtea zile, s-a decis să mă anunțe că
Nu, Patricia nu va face avort, Lita. Și nu te mai băga.
— Nu am nimic, am ridicat nonșalantă din umeri.
Caroline a oftat și mi-a sondat cu atenție expresia. Caroline
mă citea imediat când aveam o problemă.
— E din cauza lui David?
David... Vorbisem cu el în seara anterioară. M-a sunat, însă
nu am discutat nici cinci minute. Totuși, mi-a spus la sfârșit că
mă iubește, iar eu nu am ezitat să îi spun același lucru.
— Nu, m-am încruntat eu ușor, convingând-o că era de la
sine înțeles.
Privirea ei curioasă mă copleșea. Nu știam nici eu ce
aveam, darămite să îi pot explica și ei. Eram încă cu gândul la
seara de la Vikings, la David... Și pe lângă toate acestea,
gândul la familie mă măcina profund pe interior.
— Atunci e legat de ai tăi?

153
— Oarecum... am bâiguit, coborându-mi privirea în
pământ și sprijinindu-mă totodată cu spatele de perete.
Caroline mi s-a alăturat, proțăpindu-se lângă mine cu
umărul.
— Te înțeleg... a oftat ea. Eu am noroc cu Sam. E un tată
minunat... Și mă bucur că ţin în continuare lectura şi cu Henry.
— Ar fi fost culmea să nu! am pufnit eu.
Caroline s-a postat în faţa mea imediat, cu o expresie
gânditoare și plină de subînțeles.
— Am o idee, a gângurit ea. Ştiu ce ne-ar înveseli!
M-am încruntat, în concomitent cu zâmbetul ei malefic
care s-a lărgit rapid.

***

Hailey ne-a făcut cu mâna din maşină, după care eu şi


Caroline ne-am întors cu fața spre o clădire impunătoare, de
trei etaje, numită Manhattan Mall.
Original... Ce puteam spune?
— Vino!
Caroline m-a apucat de mână și m-a tras după ea cu un
entuziasm nefiresc. Ştiu că iubea cumpărăturile, dar totuși
starea ei de beatitudine mă punea la încercare. Caroline era
foarte previzibilă în majoritatea timpului. M-a târât prin câte și
mai câte magazine și standuri de îmbrăcăminte, de unde m-
am ales cu un număr mare de sacoşe. Încălţăminte. Jeanși.
Pulovere. Bluze. Lenjerie. Ea şi-a cumpărat câteva rochii şi
nimic mai mult. A spus că nu are bani şi când i-am spus că

154
oricum tata pune săptămânal alţi bani pe card, a scuturat
exasperată din cap și mai să îmi dea una. Am renunţat la a o
sili, în cele din urmă. Oricum avea să împrumute
îmbrăcăminte de la mine.
Când ne-am aşezat la o masa de la Mc Donald’s, Caroline
s-a dezumflat toată pe scaun, răsuflând prelung.
— Am nevoie de ceva de băut, a spus, cu ochii închişi și
osteniţi.
— Şi eu.
Mi-am învârtit capul, scrutând totul în exuberantul mall,
întins ca proporţii, în căutarea unui loc de unde sa cumpăr
apă. De preferat unul apropiat.
Oh, dar ce Dumnezeu, eram la Mc!
— Mă duc eu să cumpăr, mi-a spus Caroline dintr-o dată și
s-a ridicat de la masă. Mai vrei și altceva? Nu îți e foame?
— Nup. Doar apă.
S-a buzunărit de bani, apoi eu i-am întins cardul pe care ea
l-a refuzat categoric. Îi înţelegeam decizia de a nu îi cere bani
lui Sam. Era foarte pragmatică uneori.
S-a răsucit pe călcâie şi a plecat către casele de la Mc.
Mall-ul din Manhattan era ameţitor. Atât scările rulante cât
și lifturile deopotrivă, erau într-o continuă mişcare. Să nu mai
spun de toţi oamenii ce forfoteau pretutindeni, sute de
zgomote și melodii ce creau un sunet fără noimă, alături de
mirosurile amestecate şi bip-urile de la casele de marcat sau de
la lifturi. Sonerii de telefoane şi reclame ce răsunau din boxele
instalate în pereții duri ai mall-ului.

155
Dintr-un motiv complet străin, mă simțeam axfisiată de
atmosfera de acolo. M-am ridicat în picioare și m-am sprijinit
cu palma de masă, surprinsă de faptul că mă luase amețeala.
Aveam nevoie neapărată de apă.
Mi-am ridicat privirea şi am fixat involuntar un bancomat.
Prima idee ce mi-a trecut în acel moment prin minte a fost
întâmplarea de dinainte cu o zi. Lupta de la Vikings. Am
ridicat mâna în care ţineam cardul şi m-am zgâit o vreme la el,
apoi cu pași mari şi hotărâţi am pornit către bancomatul de
vizavi. Ajunsă la el, am introdus cardul și am încercat să scot
de pe el 600 de dolari, ştiind că am strâns în jur de 30 de
milioane în ultima lună. Nu aveam 600 de dolari, așa că am
încercat 300. A mers, deşi erau ultimii bani. Uau! Cheltuisem
pe cumpărături mai mult decât credeam.
Totuşi... Nu puteam să merg cu bani cash la Hades, căci ori
mă silea să îi mănânc de faţă cu el, ori îi arunca la gunoi.
Am anulat extragerea şi i-am lăsat pe card, căutând o altă
cale. Apoi ideea briliantă mi-a luminat mintea.
L-am apelat pe Seph şi i-am cerut datele cardului său
personal, ca mai apoi să transfer banii în contul lui.
— Seph, îi dai banii şi îi spui că sunt ai tăi, i-am explicat, cu
o urmă de exasperare în ton, pentru a cincea oară.
— Sunt mult mai mulţi decât are el nevoie.
— Ăăă... I-am trimis deja. Îi dai pe toţi.
— O să ne omoare dacă află.
— Nu o să afle. Din vina mea i-a pierdut aseară, Seph...
Ajută-mă să îl ajut, te rog.

156
Seph mi-a dat de înţeles că ştia povestea cu Eric. Oare şi
Hailey ştia? Oh, Doamne...
— Nu vrei să ştii pentru ce are nevoie de ei? m-a întrebat
el?
— Nici n-ai idee, am pufnit, aşezându-mă la masa de la
Mc, de unde Caroline mă privea de ceva vreme.
— Moore, cred că te-am ajutat suficient ca să îţi pot spune
şi asta, a chicotit Seph.
— Eu cred că din contră. Uite, îi dai banii şi gata. Poți să îi
spui că i-ai câştigat la lotto.
Seph a râs.
— Ok, micuţă Aimèe. Asta da cadou de Ziua
Îndrăgostiților.
— Asigură-te că banii ajung la el, ok?
— Fii sigură că aşa voi face!
Mă simţeam ca o infractoare, deşi nu eram nici pe departe
una. Tocmai ce îi dădusem de bună voie 300 de dolari lui
Hades. În ciuda faptului că era un mitocan în majoritatea
timpului, ştiam că banii aceia îi trebuiau și pe deasupra, îi
pierduse din vina mea.
Caroline s-a încruntat când am terminat apelul cu Seph.
Am luat sticla de apă şi am băut din ea, trăgând de timp, până
când aveam să îi spun lui Car ce nebunie tocmai făcusem.
Am pus dopul la sticlă şi m-am uitat stăruitoare la ea.
— Eşti bine? m-a întrebat, îngrijorată. Am auzit ceva de
nişte bani, deci bănuiesc că vorbeai cu tatăl tău la telefon. Tu l-
ai sunat? E totul în regulă?

157
Zâmbind sfiită, am lăsat ca vinovăţia să mă cuprindă.
— L-am sunat pe Seph. Am transferat cei 300 de dolari pe
care îi mai aveam, în contul lui, ca să îi dea lui Hades. Nu o să
îi spună că sunt de la mine, pentru că nu i-ar primi. O să
găsească o scuză.
Cuvintele mi-au ieşit ca împinse din gură. Nu voiam ca
amica mea să răbufnească şi să îmi spună că sunt o nebună cu
acte în regulă. Ceea ce eram, de fapt. Cel puţin de la un timp.
— Eşti nebună? m-a apostrofat ea. Aimèe, nici nu ştii la ce
o să folosească banii ăia. Dumnezeule! S-a ridicat de la masă,
purtând o expresie atât de glacială, încât aproape o simţeam
tăindu-mi faţa.
Uluită de reacţia şi manifestarea ei, am înghiţit în sec şi m-
am afundat mai mult în scaunul de plastic pe care stăteam.
Caroline şi-a abătut privirea şi a oftat descumpănită.
— Aimèe, ştiu că îţi place să ajuţi oamenii, dar pe Hades...
Nu ai absolut niciun motiv sa îi faci tot timpul un bine.
Am tăcut şi mi-am privit palmele aşezate în poală.
— Nu te înţeleg, a început apoi cu vocea domolită. De ce îl
tot ajuţi?
Am vrut să o contrazic, dar ea mi-a luat-o înainte,
aruncându-mi o privire mustrătoare.
— Nu, nu întrăzni să negi! S-a aplecat deasupra mesei
sprijinindu-se în palme. O să încep cu prima seară de când am
venit: i-ai luat apărarea când, din cauza lui, Eric era să îți facă
un lucru tenbil. Urmatoarea seară i-ai dat mașina lui Seph și
nici măcar nu l-ai anunţat pe fratele meu după. Refuz să

158
enumăr toate câte ai ignorat când el râdea pe seama ta de față
cu studenții și multe alte lucruri. Aseară i-ai îngrijit rănile... Ce
Dumnezeu?!
— De unde...
— Bineînţeles că mi-am dat seama! m-a întrerup ea,
ridicând tonul.
M-am ridicat în picioare ca arsă.
— Car, încetează!
Eram şocată de situația la care se ajunsese din cauza lui
Hades Maxwood. Nenorocit, bădăran, infatuat și mitocan ce
era. Aproape mi-a distrus relaţia cu prietena mea cea mai
bună, dat fiind faptul că ceea ce relatez acum era doar
începutul disputelor dintre mine şi Caroline. Văzusem de
multe ori în filme, cum fetele îşi pierdeau prietenele cele mai
bune din pricina băieţilor pe care îi iubeau. La vremea aceea,
pentru mine era un paradox, întrucât eu nu îl iubeam pe
Hades, iar Caroline niciodată nu m-ar fi lăsat pentru un motiv
atât de banal.
Aşa credeam, în universul meu, populat doar de oameni cu
sufletul bun.
— Uite, i-am spus cu vocea scăzută, conştientă că pe lângă
noi treceau oameni. Hades... am şovăit, neştiind cum să
formulez o asemenea propoziţie. Ieri, la Vikings, Hades a ieşit
din luptă pentru că eu am rămas, într-un mod absurd, singură
cu Eric, afară...
Ochii ei au căpătat mărimi exorbitante când mi-a auzit
ultimele cuvinte. Reputaţia lui Eric avea deja un efect puternic

159
asupra mea şi a lui Caroline. Viaţa noastră din Norwich era
evident, mult mai liniştită si monotonă, decât cea din
Manhattan.
— Da, am continuat, văzând muţenia ei. A renunţat la toţi
banii și a venit exact la timp afară, unde Eric...
— Am înţeles, a intervenit ea, nevrând să continui și
anticipând de una singură. La timp, zici?
Am încuviințat din cap. S-a aşezat pe scaun și și-a prins
fruntea cu palmele, privind absentă masa goală.
— Te referi la momentul când ai ieşit afară?
— Da, Car.
— Ai ieşit cu Patricia? s-a schimonosit ea, terifiată,
fulgerându-mă cu privirea.
— Da, am clipit eu mărunt. Voia să fumeze o țigară.
Caroline a pufnit, ironică.
— E însărcinată și fumează.
— Ştiai că e însărcinată?
— Da. Tu nu ştiai?
— Ba da. Adică... Tu de ce nu mi-ai spus?
— Am crezut că ştii. Doamne, se vede că nu prea am
comunicat amândouă în ultima vreme. A oftat şi s-a aplecat
peste masă, spre mine. Aşadar, ăsta e motivul pentru care îi
dai bani lui Hades? Pentru incidentul de la Vikings?
— Da, ăsta e.
Pe naiba!
Voiam să ajung cumva la el. Voiam ca Hades să îmi dea un
semn că nu îi eram chiar atât de antipatică. Orice. Nu puteam

160
face asta cu banii, din moment ce alesesem să nu afle asta, însă
trebuia cumva să accept faţă de mine însămi că vreau asta.
Ştiam că aşa era firea lui. Era rece, nemilos şi chiar brutal
pentru unii, însă ştiam, de asemenea, că nu ar fi fost astfel fără
motive. Avea secrete şi eu voiam să i le aflu pe toate. Voiam să
ştiu pentru ce îi trebuiau banii, iar după cât de încântat era
Seph adineauri, sigur aveam să scot câteva detalii de la el. De
ce a ajuns să se lupte într-un loc ca Vikings? Cum putea un om
ca el să trateze fetele cu atâta dispreţ? Şi de ce? Ce îl făcea să
fie atât de... crud şi impulsiv?
Voiam să aflu dacă acel copil pe care îl purta Patricia în
pântec era într-adevăr al lui Hades. Părerile îmi erau
împărţite, aflându-se într-o balanţă echilibrată de 50 cu 50 şi
orice motive aş fi adăugat la Nu sau la Da, nesuferita de linie
perfect orizontală nu se clintea.
Şi nu în cele din urmă... Voiam să aflu de ce Hades se
oprea mereu înainte să mă sărute. Au fost două tentative,
două încercări, două puncte culminante între noi doi şi în
perimetrul care părea că seca de oxigen atunci când eram unul
lângă altul. Eram prea curioasă, iar Hades mă intrigă mai
mult. Dovadă clara era faptul că tocmai îmi cedasem banii
agonisiți în ultimele săptămâni. Nu era atât de uşor să îmi calc
pe demnitate ori de câte ori tata îmi transfera o nouă sumă.
Chiar nu era.
— Pentru o clipă am crezut că ești atrasă de el sau ceva, a
râs Caroline de propriile sale cuvinte.

161
Am pufnit, realizând că pentru a doua oară, Caroline nu își
dădea seama că o minţeam pe jumătate.
— Mă simt datoare față de el. A pierdut banii din vina
mea.
— Da, ai dreptate... Uite! Mi-a prins brățara între degete și
m-a privit galeșă, întorcând moneda pe cealaltă față. Ai un D
pe spate.
Am clipit mărunt către gravura de pe monedă, întrebându-
mă dacă privirea mi-a devenit subit precară. Însă nu s-a
întâmplat asta, iar acel D de pe spatele monedei era cu
adevărat acolo. D de la David, de la Dylan...
— Ce Dumnezeu te-a apucat? am reuşit să formulez, în
timp ce îmi plimbam buricul degetului arătator peste
adâncitura subţire din metal.
Caroline a ridicat din umeri. Şi-a pus apoi cealaltă mână pe
masă, lângă a mea, şi a scoas de sub mânecă o brăţară identică,
diferenţa făcând-o C-ul de pe al ei.
— Trebuie să îţi spun ceva, mi-a spus.
A întors moneda sa şi am rămas perplexă, observând
micuţa literă.
— H? am întrebat, cu vocea spartă. De la... De la Hades?
Ea a aprobat din cap cu ezitare şi apoi a gemut
nemulţumită si exasperată, trântindu-şi fruntea pe braţul meu.
— Am încurcat-o rău, Amy! Şi partea cea mai gravă e că
am gravat iniţiala mea pe brăţara lui! Oare cum o să
reacţioneze când o să vadă? O să se gândească la mine?

162
Totul era destul de evident, în definitiv, dar de ce tocmai
Caroline? De ce prietena mea cea mai bună?

163
Capitolul 11
Hades

Am întors cheia de două ori în încuietoare şi am păşit în


hol, aruncându-mi mai bine pe umăr geanta pentru
antrenament. Coborând scările câte două, mi-am adus aminte
de faptul că în scară ar fi trebuit să merg să fac nişte
cumpărături. Din câte îmi aminteam, mai aveam doar o cutie
de lapte şi cam atât în frigider. Dacă aş fi câştigat banii ăia, aş
fi stat acasă făcându-mi ceva de mâncare.
Seph mă aştepta în faţa blocului, spre surprinderea mea.
De obicei întârzia. Şi când spun întârzia mă refer la faptul că
mereu eram nevoit să merg de unul singur oriunde voiam.
— Eşti în formă azi, a remarcat el atunci când am urcat în
mașină, în dreapta lui.
— Aparent, am răspuns simplu.
Seph nu trebuia să ştie ce scandal făcusem cu câteva ore în
urma la Vikings, deşi probabil nu ar fi fost surprins. În mod
normal i-aş fi povestit, însă nu voiam să stric ce îmi mai
rămăsese din ziua aia. Cumva, starea de bine o căpătasem încă
de dimineaţă şi speram să rămână în continuare.
— Bună, Hades! Hailey m-a salutat pe un ton uşor
autoritar, de pe bacheta din spate.
Nici nu o observasem. M-am uitat nedumerit la ea,
neînțelegându-i tonul şi privirea dispreţuitoare. Ce naiba
făcusem iar?

164
I-am răspuns şi mi-am scos telefonul să verific ce am
primit cât am stat în duş, însă nimeni important nu mă
căutase. Câteva apeluri de la Jordan, Brad şi Brittany.
Brad. Am pufnit, în parte amuzat, în parte indignat,
văzând numele lui pe ecran. Când am mers la Vikings, s-a
uitat sfidător la mine şi mi-a făcut semn spre ușă, purtând
aceeași mască impasibilă a lui. Oamenii ca Brad niciodată nu
ar renunța la ce au ei mai bun. Şi eu şi el ştiam cât de bine
luptam și eram ferm convins că ar fi renunţat la orgoliu pentru
a mă păstra în frăţie. Și exact aşa a fost. Am plecat, fără să îi
adresez vreun cuvânt, şi am mers acasă. Nu mă surprindea
faptul că după mă căuta. Nu era prima oara când ne aflam
într-o situaţie de genul.
Şi cine naiba era Brittany?
Urma să merg la sală pentru antrenament, fiindcă, fir-ar să
fie, pierdusem aproape 200 de dolari cu o seară înainte. Însă
nici măcar eu, care consideram majoritatea femeilor demne de
dispreţ, nu aveam cum să îndrăznesc să regret că am
intervenit între Lita şi Eric.
— Omule, cred că scapi de sală azi, mi-a spus Seph ciudat
de vesel, virând pe una dintre străzile ce duceau spre
Manhattan Mall.
M-am încruntat, neştiind la ce se referea. Trebuia să mă
antrenez puţin pentru lupta din seara aceea, având în vedere
că pe precedenta o pierdusem.
Blondul a sesizat nedumerirea mea şi mi-a explicat:
— Am câştigat nişte bani.

165
L-am privit sceptic. Ceea ce îmi spusese el era destul de
greu de crezut, dat fiind faptul că Seph nu câştiga niciodată
(excepţie făcând barbut).
— Cum? l-am întrebat, devenind treptat incredul.
— La pariuri, mi-a răspuns Hailey, făcându-mă să mă
sucesc către ea, surprins.
— Tu ai fost de acord cu aşa ceva? am întrebat-o.
Puştoaico, pariurile sunt cel mai nasol viciu, ca să ştii.
— M-ai înnebunit, m-a admonestat ea, rostogolindu-și
ochii. Nu prea eşti în măsură să îmi spui ce şi cum. Ar trebui
sa înveţi si tu să apreciezi când cineva te ajuta, Hades.
Ar trebui.
— Omule, a început Seph, mi-am încercat norocul pentru
că știam că ai nevoie de bani.
— Tu n-ai niciodată noroc, am punctat eu.
Hailey mi-a vârât sub nas un teanc de bacnote verzi, cărora
le-a dat drumul la mine în poală. M-am uitat ciudat la bani,
apoi i-am ridicat și i-am fluturat. Păreau destul de mulţi şi mi-
am dat imediat seama că acolo se alfa mai mult de 250 de
dolari.
— Pariuri, spuneţi? am întrebat, sondându-le expresiile
amândurora.
Simţeam că ceva nu era în regulă. Cu banii nu e niciodată
de joacă. Am învăţat asta pe propria piele. Când ajungi să nu
ai niciun ban în buzunar, automat aprecierea lor, chiar şi în
sume minime, devine mai mare. Dacă nu eram în Vikings,
acum clar îmi făceam veacul prin vreo cutie de televizor, sub

166
vreun pod. Exagerez. M-aş fi descurcat într-un fel sau altul, ce-
i drept. Dacă el ar fi aflat că am ajuns la limita decentului, şi-ar
fi trimis oamenii să mă care la casa lui. Eram sigur că asta ar fi
făcut, iar ăsta era un motiv în plus ca să trag cât pot pentru a
mă menţine pe picioare. Şi la propriu, şi la figurat. De altfel,
aveam o listă întreagă de unde aş fi putut procura bani, însă
deocamdată Vikings era cea mai acceptabilă variantă.
Bănuiesc că nimeni nu ar vrea să fie nevoit să intre într-o
bandă de drogaţi pentru a face trafic pe la scări de bloc, ori
direct la adresă. Totuşi... L-am văzut pe Johnny Depp făcând
asta într-un film şi, într-un fel sau altul, a ajuns milionar.
— Ia-i și taci! Hailey m-a îndemnat cu severitate.
— Nu o să te trezeşti cu poliţia la uşă, m-a asigurat Seph,
păstrând nivelul de amuzament.
— Voi nu aveţi nevoie de ei? am întrebat.
— Nu. Stai calm. Consideră-i cadou de Ziua
Îndrăgostiţilor, mi-a spus Seph.
— Oh, mersi iubito! Chiar nu trebuia, am glumit, iar cei doi
au râs. Serios, chiar nu îi pot primi.
— Ba da, Hades — ia-i, a clătinat Seph din cap, conştient că
şi eu știu la fel de bine ca el că într-adevăr trebuia.
Am oftat şi m-am conformat, nevrând totuși să accept acea
sună de bani. Mi-am promis că o să mă revanșez cu altă ocazie
față de ei.
— Unde mergem? am întrebat, văzând că Seph se tot
fâstâcea prin trafic.

167
Uram să merg cu el pentru că avea tendința să conducă
extrem de lent.
— Le luăm pe fete de la mall, mi-a răspuns Hailey, din
nou.
— Iubiţelu’ şi-a angajat vorbitoare?
— Mă pot transforma şi în bodyguard imediat, Hades. Nu
fi naiv!
Micuţa blondă devenea chiar aprinsă atunci când era vorba
de Seph. Bănuiesc că asta era ceva de bine. Vreau să spun,
chestia dintre ei doi, cu iubirea şi toate celelalte chestii
irelevante.
— Să te văd! am provocat-o, apucând-o de coada în care
avea prins părul şi trăgând-o uşor, aşa cum făceam mereu
când se dădea în stambă în faţa mea.
Ea a icnit frustrată şi mi-a dat cu pumnul în umăr. Am tras-
o mai mult de păr, până a început să ţipe. Seph mi-a dat un cot
în burtă.
— Ce faci, frate? l-am întrebat, surprins de puterea cu care
mă lovise.
Nu mă durea, dar era ceva mai tare decât dădea Seph de
obicei.
— Am ajuns, ne-a spus rânjind şi am coborât apoi cu toţii
din maşină.
— Nu ar trebui să le aşteptăm aici? am întrebat,
îndesându-mi mâinile în buzunarele jeanşilor.

168
— Vrea şi Hailey să facă nişte cumpărături. Poţi să rămâi
aici dacă vrei. Seph mi-a spus şi mi-a aruncat cheile în piept,
ca mai apoi să se îndepărteze cu iubiţica lui cu fundul mare.
Era mai simplu să îmi spună: Stai aici, tembelule. Nu te
vrem cu noi în mall!
Am zâmbit cu jumătate de gură. Nici eu nu voiam să merg
cu ei în mall.
M-am urcat în maşină, unde am pornit căldura şi am
căutat un post ca lumea de radio, pe care să nu fie difuzată
muzică de fete. Seph scosese CD-ul de muzică din mașină și
probabil îl uitase în apartament.
După circa cinci minute, mă plictiseam și am decis să îl sun
pe Brad, deși mă încordam instantaneu amintindu-mi de el.
Mi-a răspuns la al doilea ton.
— În sfârşit, mi-a zis, cu vocea lui obişnuită și enervant de
calmă.
— Am avut treabă, i-am spus sec.
— Te sunas...
— Da, ştiu de ce. Vorbisem deja cu Jordan şi stabilisem
meciul.
— Întotdeauna mi-a plăcut asta la tine, Maxwood. Vino la
Vikings mai târziu şi vorbim.
— Nu o să lupt în seara asta, i-am tăiat-o eu, dar am banii
să ţi-i dau. Trec mâine şi ţi-i aduc.
Brad a râs. Un râs dintr-acela de îţi aduce aminte de filmele
banale cu mafioţi necopţi, care îşi exersează râsul în fața
oglinzii. Brad era destul de prietenos cu mine şi eu eram cu el,

169
dar în limita admisă. Având în vedere că luptele erau
programate de el, tot el alegea luptătorii şi pe deasupra
subsolul îi aparţinea.
— Ok, Maxwood, mi-a spus, continuând să se amuze uşor.
Te aştept mâine.
Prevăzusem o astfel de reacţie dubioasă din partea lui. Am
trecut rapid peste moment, atunci când l-am văzut pe Seph,
urmat de cele trei dive, dârdâind printre fulgii de nea ce
cădeau cu alene din cer. Aveau atâtea sacoşe, încât nu le
puteam număra pe degete.
După ce au vârât cumpăraturile în portbagaj, fetele s-au
urcat în spate, cu micuţa brunetă la mijloc, şi Seph a pornit
maşina. Pe drum Hailey şi Seph s-au contrazis în privinţa
vitezei permise pe timp de ninsoare, în timp ce eu priveam în
gol la drum, gândindu-mă la norocul subit pe care îl avusese
Seph. Nu îndrăzneam să îl bănui că ar fi făcut vreo prostie ca
să facă rost de bani şi apoi m-am întrebat dacă nu cumva îi
ceruse lui Sam. Asta mă făcea să mă simt de tot rahatu’.
— Da, Hades se însoară mâine.
Cuvintele lui Seph m-au smuls cu violenţă din gânduri şi i-
am aruncat o privire tăioasă, fără să îmi mişc capul vreun pic.
— Acum că ți-am captat atenția, te anunțăm că mergem la
tine să ne uităm la un film.
— Acum? mi-am arcuit sprâncenele la el.
— Nu, la vară! s-a strâmbat Hailey la mine, sarcastică. Da,
acum!

170
— Apartamentul tău e cel mai aproape dintre toate casele
și după cum vezi, ninge din abundență, a adăugat Seph.
Credeam că le ardea de glume, dar având în vedere că nu
mergeam la antrenament, o seară în compania lor n-ar fi
stricat.
Nu am putut ignora felul în care s-a cocoloșit Lita în
mijlocul banchetei, atunci când m-am uitat în treacăt la ea,
fixându-mi apoi atenția asupra lui Haley.
— Bine, dar trebuie, să faceţi cumpărături înainte.
— Să facem! m-a îngânat Seph și a virat brusc la stânga,
ceea ce a provocat un mini drift palpitant.
Hailey a început să țipe deodată cu Caroline, în timp ce eu
şi Seph râdeam, iar Lita, enervant de imprevizibilă, nu scotea
niciun sunet. Când am ajuns la unul dintre Super Marketurile
de pe lângă blocul meu, Hailey s-a văitat că era frig şi că nu
avea de gând să coboare, iar asta l-a făcut pe Seph să rămână
neclintit în scaun. M-am uitat la Lita care arăta speriată de
bombe, apoi la Caroline care zâmbea.
— Mişcaţi-vă, le-am spus oftând şi am coborât din maşină,
urmat îndeaproape de ele două.
În alte circumstanţe, mi-ar fi plăcut să fac în sfârşit
cumpăraturile în compania cuiva, însă fiind şatena
zâmbăreaţă şi bruneta mohorâtă, nu îmi pica atât de bine.
Ne-am luat un căruţ dintr-acela mare ca pentru
cumpărăturile de sărbători şi ne-am strecurat printre raioane.
Împingeam căruţul în timp ce Caroline îi povestea lui Aimèe
ceva legat de un curs. M-am oprit când am ajuns în dreptul

171
alimentelor reci, iar Lita s-a lovit de spatele meu din cauza
opririi mele neprevăzute.
— Uşor, Lita, am chicotit, iar ea s-a încruntat la mine.
Caroline a venit în cealaltă parte a mea şi a început să
cotrobăie printre alimentele expuse.
— Lita? a întrebat Caroline. De ce îi spui Lita?
Nu m-am uitat la ea când i-am răspuns:
— Pentru că pot, pentru că îmi place şi pentru că vreau.
M-a privit cu coada ochilor, apoi şi-a coborât privirea la
cumpăraturi.
— Ştii, există şi altfel de mâncare în afară de omletă sau
ouă, m-a luat ea peste picior, zgâindu-se la eticheta unei cutii
de pate.
Mi-am arcuit o sprânceană la ea, deranjat oarecum de
faptul că glumea pe seama mea.
— Poate vreau să fac un tort sau nişte clătite, care e
problema?
Ea şi-a ridicat umerii şi bărbia, aparent nepăsătoare.
— Ai voie să mănânci deserturi? m-a întrebat.
Am pus cofragul cu ouă în căruţ şi am pornit către
următorul aliment din mintea mea, dar nu înainte să îi
răspund:
— De ce n-aș avea?
— Păi muşchii tăi cum se menţin atât de bine?
Mi-am rostogolit ochii auzind-o. Oamenii tot timpul se lasă
înşelaţi de chestia cu dulciurile și muşchii.

172
— Dacă ştii când, cât şi cum să mănânci, nu-i necesară
nicio schimbare în felul obişnuit de a te alimenta, dragă
Towerd.
Ea a zâmbit şi s-a sucit pe călcâie, cu faţa la Aimèe. M-am
încruntat, dar nu am spus nimic şi mi-am văzut de drum.
Ştiam că o să dureze ceva să terminăm cumpărăturile alea.
— Eşti bine? am auzit-o pe Caroline şoptind în spatele meu
şi m-am uitat peste umăr, găsind-o în faţa lui Aimèe, în timp
ce o ţinea de umeri.
— Care-i problema? am întrebat.
— Nu se simte bine, m-a lămurit şatena şi eu mi-am
rostogolit ochii.
Lita ori avea probleme cu sănătatea, ori suferea de atenție.
Nu ştiu care dintre astea două ipoteze era mai gravă. Totuşi,
arăta ca şi când nu ar tolera nici măcar atenţia, deci bănuiesc
că avea ceva pe bune.
— Sunt bine.
Bruneta a îndepărtat-o pe Caroline de lângă ea și a dat să
mă ocolească, dar mersul i-a devenit precar şi am prins-o când
s-a clătinat către mine.
— Nu prea cred, i-am spus și am ridicat-o, ținând-o cu
putere de umeri pentru a fi sigur că nu face contact cu
pardoseala. Ce te doare? am întrebat-o, insistent.
Buimacă, şi-a ridicat privirea în a mea. Ochii ei albaștri și
mari erau limpezi. Am recunoscut imediat privirea aceea.
— Ai ameţeli? am întrebat, iar ea a încuviinţat din cap.
Vino!

173
Am luat-o pe sus, ca pe mireasă, și am urcat-o în căruciorul
pentru cumpărături. La cât de micuţă era Lita, a încăput
taman la fix. Nu a protestat, ci doar s-a făcut mai comodă
acolo.
Mi-am reluat drumul, cu Caroline pe urmele mele.
— Ar trebui să mergi la un doctor, am spus sugestiv,
așezând câteva pungi cu paste lângă ea.
— Asta i-am spus şi eu, a intervenit Caroline.
— Nu, nu e nevoie, a crâcnit ea. Am mâncat cam puțin în
ultima vreme şi de aceea probabil.
— Asta pentru că refuzi să mănânci, Aimèe, a dojenit-o
şatena și am observat că într-adevăr era îngrijorară.
— Ai mai vărsat? am întrebat-o, căutând cu privirea cutiile
cu lapte.
Eram la fel de uimit de interesul meu precum erau şi cele
două fete.
Lita şi-a întors capul şi s-a uitat sceptică în sus la mine. M-
am uitat în jos la ea, uşor amuzat, dar atent ca ea să nu îmi
sesizeze hazul.
— Nu sunt însărcinară, Maxwood, dacă asta îţi trecea, prin
capul ăla sec.
Şi desigur că a observat.
Nu m-am putut abţine să nu zâmbesc. Chiar la asta mă
gândisem.
— Având în vedere felul cum arăţi, nici n-am îndrăznit să
mă gândesc la aşa ceva.

174
Am auzit-o râzând o dată, ca un pufăit disperat, dar totuși
cumpănit. Văzând că şi-a revenit, relativ, am îmbrâncit
căruţul, iar ea a icnit surprinsă.
Am pus o tabletă de ciocolată cu nucă de cocos în cărucior.
— Inteligent din partea ta, ce pot spune... a ironizat ea,
după care am scos două cutii de lapte din frigiderele
magazinului.
Ne-am continuat drumul, iar când am ajuns la raioanele cu
sucuri şi am aşezat un bax cu doze de Cola în căruţ, Lita mi-a
spus câteva cuvinte colorate şi m-a silit să iau ceva fără acid. A
vrut să coboare din căruţ, pe motiv că era în stare să meargă
pe propriile picioare, dar nu am lăsat-o, doar ca să îi fac în sâc.
I-am făcut avânt căruţului cât să meargă un metru şi ceva.
— Hades! a strigat ea, ţinându-se strâns cu palmele de
marginile din metal ale căruţului.
— Rămâi acolo. Asta dacă nu vrei să străbaţi tot Super
Market-ul pe roţile lui.
A tăcut şi a rămas neclintită, ceea ce m-a mulţumit peste
măsură.
După alte câteva minute de cumpărături, Lita deja îmi
schimbase jumătate din listă, alegând numai chestii sănătoase
(zicea ea). Am lăsat-o în pace, văzând că era mai vorbăreaţă
faţă de momentul în care intrasem în Super Market. De fapt,
era mai vorbăreaţă ca niciodată.
— Stânga, mi-a spus, dar am virat la dreapta. Ce tot faci?! a
izbucnit ea, văzând că nu o ascultam.

175
— Îngheţata e în partea asta, am lămurit-o, iar ea s-a uitat
uimită de jos, la mine.
— De ce nu ai luat îngheţată când am luat şi pastele,
Hades? a făcut disperată, iar eu am zâmbit uşor.
— Puţină plimbare nu strică.
Nu a spus nimic şi ne-am uitat cum Caroline venea în faţa
noastră, cu braţele pline cu câteva pungi de chipsuri.
— Şateno, alea nu sunt sănătoase.
— Nu te sileşte nimeni să mănânci, s-a încruntat ea la
mine.
Oficial am decis că mult mai bine era când făceam
cumpărături de unul singur. Având în vedere cât de bine
stăteam cu banii, nu m-a deranjat.
Lita s-a uitat ciudat la amica ei, de parcă ar fi vorbit
telepatic şi sincer, nu m-ar mira să o fi făcut. Apoi Lita a cedat,
iar Caroline a pus pungile în poala ei.

176
Capitolul 12
Aimèe

Coborând din maşină, Hades i-a înmânat cheia lui Hailey


şi ne-a spus sa intrăm înaintea lor, ca ei să parcheze si să vină
cu cumpărăturile. M-am bucurat pentru asta, căci era un ger
teribil afară. Am urcat scările şi am intrat la el în apartament,
la numărul 22, etajul patru.
De ţinut minte pentru 1 aprilie, mi-am spus.
— Uau! E chiar ordine pe aici, s-a mirat Caroline, când eu
închideam uşa în urma mea.
Hailey a pufnit.
— Nu spune asta până nu îi vezi dormitorul...
— Hmmm... Dormitorul lui Hades? a rostit şatena, cu o
intonaţie plină de subînţelesuri.
M-am mirat, căci purtarea sa faţă de Hailey mi se părea
nelalocul ei. Oare Hailey ştie de sentimentele lui Caroline
pentru Hades? M-am uitat la ea, iar ea a făcut clin din cap
către Caroline, semn că bate un apropo.
Deci ştia!
După ce m-am descălţat de ghete, am inspectat sufrageria
şi bucătăria, care erau unite, surprinsă totuşi de cât de bine
arăta apartamentul. Ca aspect, aş fi jurat că nu era construit de
multă vreme. Sau cel puţin era renovat de curând, căci tot
mobilierul era impecabil şi modern. Judecând după zona în
care era situat blocul, cartierul era unul destul de înstărit.

177
Cam ciudat pentru un student care se lupta cu tipii de la
T.I.F.U. pentru a face rost de bani.
Caroline a dispărut în dormitorul lui Hades, iar Hailey era
în baie. Rămasă singură, m-am deplasat către biblioteca
imensă de pe un perete al sufrageriei. Am fost uimită de
minunatele colecţii de cărţi ale lui Hades. Desigur, asta nu
însemna neapărat că le şi citise pe toate, ceea ce era clar
imposibil.
Apoi am dat de un raft plin cu filme şi majoritatea de
groază. Oare de ce nu m-a mirat asta? Erau, într-adevăr, și
câteva de acţiune.
Plimbându-mi degetele peste numele tuturor carcaselor,
am dat de un CD numit: 13.Martie.1995 — La mulţi ani, H!
M-am zgâit o vreme la el şi curioasă fiind, am scos cu
degetul arătător carcasa dintre celelalte şi am deschis-o. În
interiori ei, am dat peste un CD rupt în două.
Dumnezeule... Mi-am trecut degetele peste crăpătura
plasticului. Cine o fi făcut asta şi de ce l-a păstrat astfel, rupt?, m-
am întrebat.
Uşa s-a deschis şi am închis iute carcasa, aşezând-o la locul
ei, în timp ce Hades şi Seph au intrat cu braţele pline de
cumpărături. M-am repezit şi am închis uşa în urma lor, iar ei
au aşezat sacoşele pe blatul barului pentru mic dejun. Hailey a
ieşit şi ea din baie, în timp ce Caroline a sărit ca arsă din
dormitorul lui Hades, direct în baie. Mi-am înăbuşit un hohot
de râs, imaginându-mi cât de stânjenită era probabil în acel
moment, deşi restul persoanelor nu o observase.

178
— La ce ne uităm? Hailey a întrebat, sărutându-l scurt pe
Seph.
— Deocamdată trebuie să aşezăm astea, i-am spus eu,
oftând.
— O să mai vină cineva, ne-a informat Seph de pe canapea,
cât eu şi Hades deja aşezam din alimente la locul lor.
Hailey, care stătea în braţele lui, l-a întrebat cine.
— Un amic de-al lui Hades, ne-a lămurit el. Ne-am gândit
că sunteţi cam multe fete pentru doi băieţi.
Hailey l-a plesnit jucăuş peste umăr.
— Cum vine asta?! a izbucnit ea, iar Seph a început să
râdă.
— Ne-am întâlnit cu el pe scări şi l-am chemat, a intervenit
Hades. Locuieşte deasupra.
Oh...
Și exact atunci ușa de la intrare s-a dechis, odată cu cea de
la baie, iar oaspetele a rămas neclintit când a intrat, pe când
Caroline a făcut la fel văzându-l. Individul cel nou a stat
câteva clipe absent, zgâindu-se la Caroline cu ochii săi de un
albastru intens.
Apoi Hades i-a atras atenția, bătându-l prietenește pe
umăr.
— Ce faci, uriașule? Așa se intră în casele altora?
Dezmeticindu-se, tipul s-a uitat îngândurat la Hades și
apoi a zâmbit strâmb.
— Cine vorbea! a replicat el, râzând.

179
A dat palma cu Hades cât eu m-am uitat la Caroline, care
rămăsese neclintită. Asta a fost destul de dubios, însă nu
suficient încât să nu putem trece peste.
— Salutare, ne-a spus apoi oaspetele, rânjind.
Ce zâmbet larg!
— Eu sunt Colin și mă bucur să vă cunosc! A făcut o
reverenţă caraghioasă. Cu ce v-a ameninţat Maxwood de vă
aflaţi la el în casă?
Seph şi Hailey s-au apropiat de noi încă ţinându-se de
mână. Oare când vor înceta să fie atât de drăguți?, m-am întrebat.
Probabil niciodată. Gândul la David m-a mâhnit și involuntar
am făcut un pas în spate. M-am sprijinit de bar.
— De fapt, ne-am autoinvitat, a ridicat Seph din umeri,
dând palma cu Colin.
Asta a sunat cam nepoliticos, spusă cu voce tare.
Colin a tras aer printre dinţi.
— Uh... Asta e şi mai nasol! a glumit el, iar noi am râs. Deci
de asta m-ați invitat, să-nţeleg? Nu îi faceţi faţă?
Hades deja devenea indignat de prezenţa lui Colin și era
mai mult ca vizibil faptul că nu îl încânta compania lui. Atunci
de ce îl chemase? Nu avea sens.
La prima impresie, Colin era un băiat grozav. Înalt, puţin
mai slab ca Seph şi cu o culoare a părului de un castaniu închis
ce mă făcea să fiu invidioasă pe el. Mereu mi-am dorit nuanţa
aia.
— Seph! S-a prezentat blondul, apoi Hailey, urmând
Caroline care rămăsese încă sub șoc.

180
Colin s-a uitat la ea, zăbovind, și judecând după obrajii lui
Caroline ce deveniseră roșii ca oja de la propriile-i unghii,
Colin în mod sigur i-a făcut cu ochiul.
S-a întors pe călcâie și s-a oprit în fața mea.
— Cu cine am onoarea? a chicotit el.
— Aimèe, i-am spus, iar şatenul şi-a mijit ochii, studiindu-
mă.
M-a calculat atent și apoi a rânjit. Pe lângă zâmbetul
extrem de larg, gropițele sale din obraji diminuau din
imaginea de băiat rău, pe care aparent o deținea, oferindu-i un
aer copilăresc și chiar dulce.
— Încântat să te cunosc.
A urmat o discuție cu subînțelesuri, în care Seph bătea
apropouri și eu îl săgetam cu privirea, fiindcă era complet
conştient de faptul că eu aveam iubit. Colin îi gusta glumele
din plin, ceea ce mi se părea frustrant, având în vedere că nu îl
cunoşteam de nici un minut.
— Ar cam trebui să facem popcorn, a intervenit Hades, pe
un ton plictisit.
Ne-am apucat de popcorn. Timp în care Seph şi Colin deja
păreau să se înţeleagă de minune, bându-şi berile în
sufragerie. Eu şi Hailey ne ocupam de popcorn, iar Caroline
privea pierdută înspre mobila neagră şi lăcuită a bucătăriei.
— Facem bolurile trei cu trei, a sugerat Hailey, referindu-se
la popcornul cu sare şi cel cu caşcaval.
Am avut noroc, pentru că doar ce cumpărasem.

181
Hades a apărut de pe micul hol ce unea sufrageria cu
dormitoarele şi baia, şi s-a oprit lângă noi, clufulindu-şi părul.
— Faceți mai multe cu sare, a spus, luând o doză de Cola
din frigider.
M-am încruntat la el. Îmi aminteam foarte bine ca îl silisem
să cumpere suc fără acid. A desfăcut doza şi a rânjit la mine,
vizibil încântat de reacția mea.
— Aşa ziceam şi eu, i-a făcut Hailey cu ochiul, azvârlind o
altă pungă în microunde.
Mi-a convenit. Adoram popcornul cu sare. La un moment
dat, Car m-a înghiontit în şold şi mi-a făcut semn către hol. M-
am încruntat uşor, mi-am lins degetele de cașcavalul rămas de
pe popcorn și am urmat-o, curioasă.
Păstrând o voce joasă, s-a uitat peste umăr şi mi-a spus cu
precauție:
— Îl ştii pe Colin?
M-am încruntat.
— Evident că da. Nu au trecut nici zece minute de cân...
— Nu, nu! Vreau să zic... De fapt da, ai dreptate, s-a
fâstâcit ea, strângând din ochi. Cum ţi se pare?
Încruntătura mi s-a adâncit.
— Ca... înfăţişare? am murmurat, nesigură.
Ea a încuviinţat din cap cu frenezie. Era tare entuziasmată.
— Car, unde vrei să ajungi cu asta?
— Amy, eu îl cunosc pe Colin! E tipul cu care vorbesc la
telefon. Dumnezeule! Nu ştiam că e vecinul lui Hades!

182
Oh, Doamne! Asta explica şocul ei de când a intrat Colin în
apartament şi, pe deasupra, cu ea nu a făcut cunoştinţă, semn
că o ştia deja.
— Şi ce se presupune că înseamnă asta?
— Că sunt o toantă! a izbucnit ea, păstrându-şi vocea
scăzută.
A oftat şi şi-a trecut mâna prin păr.
Nu o înţelegeam, evident. Frământările ei erau străine
pentru mine, fiindcă eu nu trecusem niciodată prin aşa ceva,
iar ea refuza să îmi dea mai multe explicaţii ori de câte ori îi
ceream.
— De ce? am întrebat-o.
— Colin crede că nutresc sentimente pentru el, însă eu simt
ceva pentru Hades... Dacă Hades a văzut iniţiala mea de pe
brăţară? O să iasă o harababură totală în seara asta!
Mi-am schimbat greutatea corporală de pe un picior pe
altul şi înainte să răspund ceva total greşit (pentru că nu mă
pricepea la asemenea lucruri), Hailey şi-a ivit capul blond de
dupa colţul holului și ne-a zâmbit.
— Scuze că vă întrerup, dar vrem să dăm drumul la film,
ne-a anuntat și s-a făcut imediat nevăzută.
M-am uitat la Caroline. I-am sesizat privirea îngrijorată şi
am luat-o înainte către sufragerie, unde băieţii deja se făcuseră
comozi în canapeaua tapițată în piele neagră. Hailey s-a tolănit
într-atât peste Seph, încât îi puteam considera o singură
persoană. Colin se făcuse comod în partea stângă, lăsând loc

183
între el și Hailey. Mai rămăseseră cele două fotolii aşezate
unul lângă altul și locul de lângă Colin.
Existau două variante: ori se aşeza Caroline lângă Colin și
îi dădea astfel şansa pe care el o aştepta, ori se aşeza în unul
dintre fotolii și în curând stătea lângă Hades, atunci când el
apărea de oriunde o fi fost plecat. Ori îl lăsam pe Hades să stea
între Hailey şi Colin, iar noi două pe fotolii.
Într-adevăr, era o harababură totală. Voiam ca totul să pice
în favoarea lui Caroline.
— La ce ne uităm? am întrebat.
Colin şi-a ridicat privirea din telefon, iar Seph şi Hailey au
renunţat la discuţia pe care o purtau. Colin a rânjit văzând-o
pe Caroline şi i-a făcut semn spre locul de lângă el.
— Ţi-am păstrat loc.
Înainte să gândesc de două ori, am spus:
— Te superi dacă stau eu acolo? Adică... Vreau să stau
lângă Hailey.
Colin s-a dezumflat instantaneu, iar Caroline şi-a mărit
ochii suprinsă. Ce era aşa mare scofală, în cele din urmă?
Hades a apărut în capătul holului, zgâindu-se la ceva ce
ţinea în mână.
— Ce film ne bagi, omule? a întrebat Seph.
Hades şi-a ridicat privirea şi a scanat împrejurimile cu
ochii săi căprui — cine, cum şi unde stătea, mai exact. Când a
văzut-o pe Caroline tolănită pe unul dintre fotolii, s-a
încruntat. A lovit uşor de două ori carcasa de palmă şi a venit
către noi.

184
— Ceva ce o să vă placă, a rânjit, făcând ca expresiile celor
prezenţi să devină bănuitoare.
Stomacul meu s-a făcut ghem şi am constatat că inima mea
era o adevărată artistă atunci când venea vorba de paşii de
step, pentru că la acel moment îşi etala talentul nestingherită,
în pieptul meu. Hades a zâmbit. Şi desigur, era un zâmbet ce
prevestea numai belele, la fel ca privirea pe care mi-a aruncat-
o imediat după.
M-am încruntat şi m-am ascuns mai mult după bolul cu
popcorn, pe care doar ce îl luasem în mâini. Când m-am aşezat
pe canapea, lângă Colin, el s-a ridicat curios către Hades și l-a
ajutat cu schimbatul mufelor între laptop și televizor.
Că tot spuneam de apartamentul luxos al lui Hades... Avea
un televizor imens. Aproape la fel de mare ca indiferența lui.
Imaginile specifice, de dinaintea filmul, începuseră, iar
Colin s-a ridicat să stingă spoturile montate în arcada ovală și
în tavan, iar Hades s-a strecurat pe canapea, lângă mine. Am
înţepenit şi m-am uitat la Caroline. În obscuritatea încăperii,
am observat dezamăgirea de pe chipul ei, dar nu m-am putut
concentra prea mult la asta, căci Hades mi-a tras bolul din
poală și a început să mănânce din el. Coapsele ne erau lipite
una de alta, dar nu am fost atât de deranjată de aspectul ăsta
pe cât mă aşteptam. Furioasă, dar totuşi intimidată de
contactul nostru fizic, m-am încruntat către el.
— Era al meu, am izbucnit, fără să gândesc de două ori.
— Era, a punctat el, privind ţintă către ecranul
televizorului.

185
— Îţi poţi lua altul, Hades! Mai sunt încă trei boluri pe
masă.
S-a uitat scurt către măsuţa de cafea, aflată la nici un metru
distanţă.
— E prea departe.
M-am rezemat de spătarul moale al canapelei şi am pufnit
învinsă.
— Eşti imposibil.
Întinzându-mă după un alt bol, am putut simţi privirea lui
Caroline asupra mea. Hailey şi Seph erau complet indiferenţi
faţă de comportamentul nostru aparent obişnuit, iar Colin,
evident, o sorbea pe Caroline din priviri. O încurcătură mai
mare nu se putea! Oare chiar văzuse Hades iniţiala? Cum
Dumnezeu trebuia să elucidăm misterul ăsta?
Am aruncat o privirea scurtă, dar plină de dispreţ, către el.
Era popcornul meu, ce mama mă-sii! O supărase şi pe
Caroline cu gestul lui copilăresc.
Reclamele filmului creau un joc colorat de lumini pe
trăsăturile lui şi deşi arăta atât de mândru mâncând din
popcornul meu, îmi venea să îi dau o palmă zdravană după
ceafă. Şi aş fi făcut asta, dacă nu s-ar fi lăfait atât de mult în
canapea, încât să ajungă efectiv lipit cu tot profilul de mine.
Nu mi-a luat mult timp să realizez că a pus un film de
groază. Știam 30 Days of Night pe derost. Îl văzusem de trei
sau patru ori și tot de atâtea ori am pictat câte un tablou
straniu după ce l-am vizionat. De obicei filmele mă inspirau.
După ce am văzut pentru prima oară 30 DON, am vopsit o

186
pânză cu negru și am lăsat-o să se usuce câteva ore. Apoi am
luat acrilic alb și am trasat linii fine, compunând un bărbat cu
o capă lungă neagră și guler ridicat, ca mai apoi la finalul
tabloului să trasez o dungă prin presarea câtorva tuşe, de-a
lungul muchiei de sus a pânzei. Folosisem apă din abundenţă
şi astfel roşul de sus prelins peste tablou exact în modul în
care îmi doream, simulând sângelele. Apoi am luat un cater
încins şi am zgâriat cu vârful lui suprafaţa încă neagră, iar
albul pânzei s-a ivit, obţinând astfel nişte minunate, dar
înfricoşătoare, fulgere. Eram încă mică atunci când am făcut
tabloul.
Mama a înnebunit când l-a văzut şi speram să nu fi profitat
de plecarea mea pentru a-l arunca.
M-am foit, îndemnându-l pe Hades să se dea puţin mai
înspre dreapta. Desigur că nu am putut să îl clintesc nici
măcar un milimetru. Exact când străinul din film sabota liniile
de comunicaţii ale locuitorilor din oraşul Barrow, telefonul
meu a sunat. Daughtry făceau un adevărat spectacol în
sufragerie şi m-am chinuit şovăitoare să apăs pe butonul
verde pentru a opri melodia.
— Alo? am răspuns, fără să mă uit la apelant.
Seph a şuierat către mine, în semn să fac linişte. Am fost
surprinsă de cât de atraşi erau cu toţii de acel film de groază.
— Hei, ce faci?
Am încremenit când am auzit şi recunoscut vocea. Mă
sunase!
— David?

187
M-am ridicat de pe canapea ca arsă şi am traversat
sufrageria, ajungând pe holul dintre dormitoare şi baie. Era
fantastic sentimentul creat de vocea lui. Părea entuziasmat şi
auzeam o melodie lentă răsunând în fundal. Am bănuit că era
în maşină.
— Ce faci? m-a întrebat pentru a doua oară.
Vrând să îi spun că vizionam un film la un prieten acasă,
cuvintele mi s-au oprit pe vârful limbii şi am ezitat.
— Bine, tu ce faci? Ai terminat concertul acum? Mă bucur
mult că ai avut timp să mă suni.
Nu plănuisem o asemenea avalanșă de cuvinte.
— Aimèe, sigur ești bine?
Desigur că m-a citit imediat. La naiba cu neinspirata mea
intenţie de a-l minți!
— Da. Sunt bine.
— În mod sigur nu e aşa. Unde eşti?
M-am rezemat cu umărul de peretele holului şi mi-am
coborât privirea spre covorul de sub tălpile mele, care acum
erau încolăcite din pricina tensionării. Ce puteam să îi
răspund? Minţeam sau spuneam adevărul. Riscam.
— Am... Ei bine... Adică...
— Oriunde ai fi, sper să ajungi într-un sfert de oră la
cămin. Poţi face asta?
M-am cutremurat.
— De ce? Vrei să vorbim pe Skype?
După o scurtă pauză, David a spus:
— Nu chiar. Ştii măcar ce zi e azi?

188
Deja deveneam foarte, foarte nestăpânită. Tot felul de
cuvinte îmi roiau prin minte şi cu greu m-am abţinut să nu
spun vreo prostie. Cu David întotdeauna aveam grijă. Nu
voiam să spun ceva ce l-ar supăra sau deranja, pentru că nu
voiam să par o toantă în faţa lui. El era mult prea deştept şi
bun la suflet pentru mine.
— Normal că ştiu, i-am răspuns, în cele din urmă. E
cincisprezece februarie.
Ăsta era răspunsul. Nu era aniversarea noastră, nu era ziua
lui de naştere sau a mea... Ce putea fi?
— Da, a chicotit el, azi am ajuns în New York cu turneul.
Mâine am concert. O să trec să te iau de la cămin în zece
minute. Abia aştept să te văd, Aimèe, a murmurat el la final.

189
Capitolul 13
Aimèe

Şi aşa organul vital din pieptul meu a luat-o la goană.


Grăbită, am mers în sufragerie şi m-am aplecat peste
speteaza fotoliului în care stătea Caroline. Ceilalţi erau atenţi
la film aparent dezinteresaţi de evidenta nerăbdare ce plutea
deasupra mea. Eram cuprinsă, de fapt, de un amestec de
fericire şi mâhnire.
— Car, am şoptit. Trebuie să plecăm.
S-a uitat în sus la mine şi am văzut vag cum s-a încruntat
uşor.
— De ce?
— A venit David.
A mărit ochii, uluită.
— Serios?! S-a sucit brusc în fotoliu către mine. Aici?!
Am înghiţit în sec, surprinsă de stresul care îmi apăsa
pieptul. În mod normal, gândul că îl voi vedea pe David
trebuia să mă înveselească, dar nu o făcea. Aveam o presimţire
rea şi totodată un sentiment de detaşare.
— La cămin. Seph, m-am adresat blondului şi el s-a sucit
către mine, fără să îşi ia privirea de la televizor. Îmi poţi
împrumuta maşina ta?
Întrebarea mea a captat atenţia tuturor şi confuzia de pe
chipurile lor era mai mult ca evidentă. Păream nebună să

190
vreau să merg cu maşina pe vremea aceea, când tocmai
începuse filmul.
— De ce? m-a întrebat el.
— Ce s-a întâmplat? a intervenit Hailey curioasă și
îngrijorată.
— Trebuie să ajung la cămin.
Seph a aprobat din cap și a scos cheile din buzunarul
blugilor pe care îi purta, apoi Hailey s-a apropiat mai mult de
mine, vârându-şi mâinile în buzunarele pantalonilor.
— S-a întâmplat ceva? De ce plecaţi așa deodată?
L-am observat vag pe Hades îndreptându-se de spate și
aplecându-se uşor în față, sprijinindu-şi coatele pe genunchi.
— A venit David, i-a lămurit Caroline, cu un amestec de
entuziasm şi teamă.
Hailey a fost surprinsă de-a dreptul, iar Seph și mai mult.
Colin era complet paralel cu situaţia şi nu a intervenit.
— Păi... bine, a oftat Hailey. Aveţi grijă la drum.
Caroline a luat cheile din mâna lui Seph şi mi-a zâmbit.
— Conduc eu!
— Mai bine vă duce unul dintre noi, a intervenit Seph,
oftând profund. E viscol afară.
— Eu am carnetul suspendat, s-a justificat Colin.
— De ce nu vine iubiţelul tău să te ia? Încercăm să ne
uităm la un film, din câte observi. Hades s-a ridicat plictisit de
pe canapea, adresându-mi-se.

191
S-a îndreptat spre baie, dovedind cât de indiferentă îi era
situația. Nu am vrut să stric din nou seara, însă voiam cu
disperare să îl văd pe David.
— Dacă tot eşti atât de plictisit, de ce nu le duci tu? a spus
Seph.
Seph era serios, pentru că atitudinea lui Hades devenea
iritantă uneori.
— Poate vrea să se uite la film, a spus Caroline, însă ştiam
că o încânta ideea mai mult decât se vedea.
Hades a ridicat o sprânceană către ea şi înainte să poată
spune ceva, am anticipat că va accepta şi m-am răstit:
— Nu! Refuzul meu categoric m-a uimit până şi pe mine.
Nu e nevoie. Ne descurcăm.
Hades şi-a mijit ochii debusolat, neînţelegându-mi reacţia,
asemenea celorlalţi.
— Ba da, a zis Seph. Mai bine vă duce el.
— Da, a aprobat Hailey.
— Vin şi eu! a sărit Colin din fotoliu.
— Păi filmul? a întrebat Hailey.
— Nu-i mare scofală. L-am mai văzut, a pufnit şatenul
ridicând din umeri.
— Perfect! A fost Seph de acord. Rămân eu cu Hailey și ne
uităm. O să punem ceva mai romantic. I-a făcut blondei cu
ochiul și ea a încuviinţat din cap.
Hades a huiduit către ei, în unison cu Colin.
— O să încerc să trag de timp, atunci, le-a spus Hades.
Colin a bătut o dată din palme şi apoi le-a frecat fenetic.

192
— Atunci să mergem!
Hades a luat cheile din mâna lui Caroline şi a mers către
ușă, îmbrăcându-şi geaca. Oftând, Caroline a ridicat din umeri
către mine, în chip de scuză, şi eu am făcut o grimasă chinuită.
Hailey şi Seph ne-au zâmbit şi s-au aşezat comozi pe canapea.
Ne-am încălţat, ne-am luat gecile şi, înfofolindu-mi mai
mult fularul în jurul gâtului, am ieşit din apartament înaintea
lui Hades.
În maşină era o linişte apăsătoare şi la un moment dat
Caroline a oftat. Colin a privit-o din faţă, peste umăr, şi i-a
zâmbit. Şi-a sprijinit capul pe tetieră şi proeminentul măr al lui
Adam i-a urcat şi coborât.
— Întotdeauna oftezi aşa? a întrebat-o el.
Hades a pornit semnalizarea şi a virat la stânga. Mergea
destul de uşor şi mă bucuram pentru asta, având în vedere că
încă ningea.
De când ninge aşa mult în New York?, m-am întrebat.
— Uneori, a răspuns Caroline, fără să se uite la el.
Şatena şi-o făcuse cu mâna ei şi n-o puteam ajuta în vreun
fel.
— Eşti simpatică atunci când oftezi, a adăugat el.
Caroline l-a privit fără să îşi mişte capul şi a zâmbit în chip
de apreciere, deşi nu îi convenea în mod clar persoana ce i-l
făcuse.
— Ești groaznic la complimente, Colin, l-a admonestat
Hades, plimbându-și cu uşurinţă podul palmei pe volan, în
timp ce în cealaltă mână își ținea telefonul.

193
Colin a râs o dată, înfundat, ceea ce a făcut ca pieptul lui să
vibreze. Se aştepta ca Hades să strice tot.
— Ajută-mă tu atunci, l-a provocat şatenul.
Hades şi-a butonat telefonul cu o mână şi apoi a blocat
ecranul.
— Nu mă pricep la complimente.
— Cred că remarca ta de mai devreme nu îşi are rostul, a
concluzionat Colin, ridicând din umeri şi întinzând mâna
către radio-ul din bord.
Hades s-a uitat scurt la el şi apoi a privit în oglinda
retrovizoare. Un gol nepoftit a încolţit în pieptul meu când
privirile ni s-au întâlnit şi apoi s-a estompat rapid când Hades
şi-a coborât ochii căprui în faţă, la drum.
— Să îi fac un compliment lui Caroline, zici? a murmurat
Hades, relaxându-se mai mult în scaun.
— Te rog, a rânjit Colin către el.
M-am uitat prudentă la Caroline şi vedeam cum îşi
strângea degetele mâinilor cu putere între ele. Încă puţin şi
unghiile îi ieşeau prin mănuşile albastre ce le purta.
— Hmmm, a mormăit Hades, scoţând un sunet răguşit. E
foarte inventivă şi are simţul umorului.
Mi-am sucit capul către Caroline. Am simţit privirea lui
Hades pe mine, prin oglinda retrovizoare.
— Asta e compliment? a pufnit Colin, căutând la radio o
melodie pe placul lui.
— Ar trebui să vezi ce idei are când vine vorba de brăţări.

194
Mi s-au înmuiat picioarele de-a dreptul şi eram ferm
convinsă că şi Caroline mai avea puţin şi se prelingea jos de pe
banchetă. Involuntar, privirea mi-a zburat către mâna lui
Hades, pe care o ţinea acum pe schimbătorul de viteze.
Încheietura îi era complet goală și brăţara lipsea cu
desăvârşire. Dacă mă gândesc mai bine, nu l-am văzut deloc
purtând-o. Dumnezeule! Ce urat din partea lui.
Era totul foarte clar și reieşea uşor faptul că Hades văzuse
inițiala. În sinea mea, am considerat gestul lui Caroline unul
copilăresc. Ar fi trebuit să vorbească cu el despre asta, nu să își
pună inițiala pe o brăţară care, precum reieşea în momentul de
față, era nesemnificativ pentru Hades.
— Într-adevăr? s-a sucit Colin către Caroline, în timp ce
Birdy ne monopoliza de la radio.
— Aha.
M-am uitat la Hades, văzând cu stupoare că el era foarte
relaxat la volan, pe când eu mă abţineam să îmi rod unghiile
de emoţii. Încruntându-rnă, l-am privit în oglinda
retrovizoare.
— Poţi merge mai repede? am întrebat, iar ochii lui m-au
fixat imediat.
A tăcut o clipă, cât Colin şi Caroline vorbeau ceva-ce-
numai-ei-ştiau.
— Cred că iubiţelul tău te poate aştepta încă cinci minute.
Doar nu a bătut atâta drum degeaba.
Oare de ce nu m-a mirat replica lui?

195
Am tăcut şi m-am chinuit să născocesc o scuză pentru care
să îmi justific întârzierea în faţa lui David. Aveam să îi spun
adevărul. Nu mai voiam să mint din nou. Nu pe David.
Am ajuns în scurt timp şi am coborât ca o furtună din
maşină, cu Caroline pe urmele mele. Mi-am luat rămas bun de
la Colin, ignorându-l pe Hades care nici nu şi-a întors capul, şi
am trântit portiera. Caroline m-a dojenit, spunându-mi că era
mașina lui Seph, dar nu am băgat-o în seamă.
M-am oprit din mers când privirea mi-a căzut pe maşina
parcară în faţa Audi-ului lui Seph. Inima mi-a stat în loc atunci
când portiera s-a deschis şi David s-a ivit de după ea. Zăpada
încetase de mult să mai cadă, iar în luminile colorate ale
oraşului, provenite de la reclame şi farurile maşinilor, chipul
lui David era complet neschimbat. Înălţimea lui mă copleşea şi
felul în care mergea către mine mă cutremura.
Înghiţind în sec şi cu paşi mărunţi, am mers spre el. Nu ne
văzusem de o lună, însă golul din sufletul meu percepea
această perioadă ca fiind un an întreg. David îmi devenise în
acele săptămâni foarte străin. Însă am bănuit că fluturatul
aripilor din stomacul meu erau acei “fluturași” despre care
vorbeau toți. Totuşi, era prima oară când aveam “fluturași”
pentru David. Și asta am concluzionat după ce am aflat cum
era să simți așa ceva. Pentru că simţeam “fluturaşi” doar în
preajma lui Hades.
Apoi am realizat că nu din cauza lui David aveam
fluturaşi, ci din cauza privirii lui Hades, pe care o simțeam

196
sfredelindu-mi spatele. Era cu mașina în spatele meu, ceea ce
făcea ca silueta lui David sa fie luminată de farurile ei.
S-a oprit când am ajuns unul în fața celuilalt și a aruncat o
scurtă privire peste umărul meu. Nu îi convenea. Ieșisem
dintr-o maşină în care se aflau doi băieţi străini lui. Și era
Hades acolo. Cine ar fi putut crede vreodată în viaţa lui faptul
că dacă o fată mergea cu maşina, alături de el, erau doar
prieteni? O fată nu putea fi prietenă cu Hades. Nu dacă era
totalmente îndrăgostită de el. Eu nu eram, dar David nu ştia
asta.
— Bună, mi-a spus, iar vocea lui atât de familiară şi blândă
m-a umplut de căldură.
M-a apucat de talie şi m-a tras la pieptul lui, strângându-
mă cu putere. A fost o tragere bruscă, dar nu m-am supărat.
Îmi plăcea în braţele lui. Mă simţeam ca şi cum... ca şi cum aş
fi îmbrăţişat un frate mai mare. Şi acest lucru mă liniştea mult
mai mult decât ar fi trebuit.
— Hei, am şoptit, frecându-mi nasul de umărul lui.
Aburii ieşeau printre buzele mele când respiram şi la un
moment dat acesta era singurul lucru pe care mă concentram.
Nu ştiu cât timp am stat îmbrăţişaţi eu şi David, dar am auzit
o portieră deschizându-se şi închizându-se. Caroline intrase în
maşină.
— Ce faci?
Mi-am ridicat capul şi m-am uitat la David cu greu prin
ceața lacrimilor. Nu îmi dădusem seama când ochii mi se
înlăcrimaseră.

197
David s-a încruntat, însă nu era o reacţie confuză, ci mai
degrabă mustrătoare.
— De ce plângi? m-a întrebat şi eu am suspinat, ironică,
ştergându-mi cu un deget apa ce îmi atârna pe pleoapa de jos.
— Scuze. E... Ești aici, am zâmbit larg.
— Aşa se pare, mi-a răspuns, pe un ton neutru.
Nu îmi dădeam seama ce se întâmpla cu el. M-am fâstâcit
și l-am luat din nou în braţe.
— Vrei să intrăm? l-am întrebat şi el s-a uitat peste umăr, la
noua lui maşină, ca mai apoi să încuviinţeze din cap.
Intraţi în camera de cămin, David a inspectat împrejurimile
și a strâmbat din nas.
— Doar voi două locuiţi aici? m-a întrebat, plimbându-și
degetele lungi pe muchia unei veioze.
— Da, din fericire. E destul de mic spaţiul pe aici...
David a zâmbit şi a venit către mine, ţinându-şi o mâna
într-unul dintre buzunarele din faţă ale pantalonilor. Mi-a
apucat bărbia şi şi-a înclinat capul.
Specific faptul că relaţia mea cu David era una destul de
anormală, gândind-o şi cântărind-o acum, după ceva vreme,
întrucât David şi părinţii mei se înţelegeau de minune, precum
şi părinţii lui cu ai mei, David a fost destul de atent cu...
inocenţa mea. Nu m-a atins niciodată. Nu în felul acela. Ştiam
că îşi dorea, fiindcă nu eram fraieră, dar ştia că nu putea face
asta din pricina unei discuţii pe care o purtase cu Domnul
Moore. Eu în schimb, aveam mintea preocupată cu altele şi
hormonii mei păreau dereglaţi de-a dreptul. David era superb,

198
dar... nu mă atrăgea într-atât încât să îl doresc. Pentru că,
David era, cu bune şi cu rele, un băiat prea previzibil.
Însă în acea seară a fost atât de imprevizibil, încât
amintirea mi-a rămas imprimată în minte multă, multă vreme.
— Nu suficient de mic pentru amicii voştri, a zâmbit,
ironic.
M-am încruntat şi el şi-a coborât mâna pe talia mea.
— Amici? am întrebat, neînţelegându-i intonaţia cu
subînţeles.
— Mhm, a ridicat el din sprâncene. Ştii, Aimèe... A făcut
un pas în spate. Ai fi surprinsă de câte lucruri poate face
tehnologia.
Închizând ochii preţ de câteva secunde, am încercat să
prelucrez informaţia. Însă nu înţelesesem aluzia lui.
— Ce vrei să spui cu asta?
Mă aşteptam să îmi spună că i-a fost dor de mine, că mă
iubește, să mă sărute şi să mă ia în braţe...
Asta ar fi făcut David.
Însă când s-a întors cu spatele la mine și m-a privit peste
umăr, ochii lui mi-au dat de înţeles că acela nu era David. Nu
era David pe care îl ştiam eu şi pe care îl iubeam.
— Tipul de la volan... Cum îl cheamă?
Clipind mărunt, m-am apropiat uşor de el.
— Uau, David! De asta ai venit? Să îmi reproşezi asta?
— Poți spune și aşa, a ridicat el cu nonşalanță din umeri,
venind înapoi către mine.
Asta m-a făcut să încremenesc de uimire.

199
— Am văzut cât de des vă vizitează, pe camerele de
supraveghere din holurile căminului, aşa că nu nega.
Mi-am înălţat sprâncenele.
— M-ai verificat? De ce? Nu ai încredere în mine, David?
— Sincer, Aimèe, chiar am avut încredere.
— David...
— Nu, a pufnit el. Acum erai cu el, din nou. Nu ai vrut să
îmi spui asta la telefon. Aimèe, tu nu erai aşa! Erai iubita mea.
Şi-a împuns pieptul cu un deget. A mea!
Comportamentul lui ieşise din normalul pe care îl deţinea
tot timpul. Felul în care îmi vorbea îmi demonstra că David nu
mai era David. Era o umbră întunecată a lui David pe care îl
ştiam eu.
— Nu am greşit cu nimic! i-am spus, menţinându-mi tonul
scăzut.
Nu puteam ţipa la David. Nu puteam ţipa la nimeni, dacă
stau să mă gândesc mai bine. Deşi voiam din tot sufletul să îl
contrazic, nu puteam, pentru că astfel m-aş fi constrazis pe
mine însămi. Oricât de mult aş fi negat că nu am greşit, ştiam
că o făcusem în gând şi era suficient pentru vulnerabilitatea
mea, care nu a întârziat să apară.
Şi am făcut cel mai josnic lucru: am dat vina pe el.
— Ar trebui să îţi reproşez şi eu faptul că nu m-ai sunat
zile întregi?! Să îţi arăt toate apelurile pe Skype pe care mi le-ai
respins? Mesajele la care nu mi-ai răspuns?! Tonul meu cu
siguranță nu mai era scăzut, iar chipul lui David era traversat
de cel puțin zece nuanțe. Spune-mi, David, vrei...

200
Înainte să pot termina, obrazul m-a pișcat, întorcându-mi
capul brusc spre dreapta și lăsând un un val dogoritor pe tot
pometele meu, până la maxilar. Deodată usturimea era
insuportabilă. Zvâcnind, obrazul meu pulsa durere în urma
palmei lui David. Gura mi s-a întredeschis şi am făcut un pas
înapoi, cu ochii larg deschişi şi respiraţia oprită. Instinctiv, mi-
am dus palma rece pe obrazul care acum frigea.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi m-am uitat cu greu prin
perdeaua împăienjenită la David, care strângea pumnul la
maximum şi degetele i se albiseră. Nările îi fremătau şi
maxilarele îi erau încleştate de parcă se abţinea din greu să nu
mă lovească din nou.
— Ar trebui să fii mândră că am reuşit în sfârşit să fiu şi eu
fericit! Asta ar trebui să faci, a murmurat el, de parcă nu se
întâmplase nimic în urmă cu câteva secunde. Am reuşit să am
proprii mei bani şi să călătoresc. Mi-a reproşat fără pic de
reţinere. Eşti o naivă, Aimèe! Ai tăi nu o să îţi fie niciodată
alături! Cum te vei întreţine când tăticu nu va mai trimite
bani? Huh? Spune! Eu nu m-aş fi milogit la tata ca să îmi dea.
Banii pe care îi câştig eu ar fi fost unicul nostru venit pe viitor,
realizezi? Şi tu îmi spui toate astea? Şi-a mijit ochii cu dezgust
şi dispreţ, făcând un pas înapoi.
Lacrimile mi se rostogoleau pe obrajii înfierbântaţi, iar cel
stâng mă furnica sub palma rece pe care încă o ţineam pe el.
David nu părea să conştientizeze ce făcuse. Mă lovise fără pic
de remuşcări.

201
Răsuflând greoi, i-am aruncat o ultimă privire îndurerată
şi, împingându-l cu umărul în umăr, am ţâşnit cu paşi mari pe
uşa camerei. Străbătând holul către ieşire şi scările, vocea lui
David mă urma îndeaproape. Mă înfiora cu adevărat. Îmi erau
suficiente cele câteva schimbări în viaţa mea, nu voiam ca
David să fie una dintre ele, până atunci.
După acea palmă intenţionata, David scăzuse în ochii mei,
ajungând să reprezinte cifra zero. Nul. Nada.
Mirosul de zăpadă și gerul înţepător m-au întâmpinat
afară, în curtea interioară, dar nu m-am oprit deloc din mers.
Încă ținându-mi mâna pe obraz, pentru a-mi șterge lacrimile
de la ambii ochi, am ieşit pe poartă și m-am îndreptat spre
parc. Ştiam că David nu mă va urma la nesfârșit. Nu puteam
sta lângă el pentru că dacă a îndrăznit să mă lovească o dată, o
putea face și a doua oară şi a treia oară. Privirea lui îmi
demonstrase asta.
Se pare că distanţa chiar strică relații și pe lângă asta,
distruge şi suflete.
Undeva în depărtare am auzit vocea lui Caroline. Uitasem
cu desăvârşire de posibilitatea ca ei încă să fie la poarta
principală, dar nu mi-a păsat.
Umărul mi-a fost încătuşat de forţa unei palme şi silit să se
întoarcă, exact când păşisem pe trotuarul din faţa parcului.
Strângând din dinţi, m-am uitat printre gene la David, care
mă privea cu atenţie.
— La dracu’! a înjurat, cu vocea ridicată. Stai cuminte și
ascultă-mă bine! Dacă...

202
— Aimèe! m-a strigat Caroline.
— Ce se întâmplă?
Ştiam a doua vocea mult prea bine ca să nu o pot
identifica. Hades a traversat cu paşi mari şi apăsaţi trecerea de
pietoni. Mi-am permis în treacăt să mă uit la Caroline şi Colin
care stăteau lângă maşină.
Pumnii strânşi şi umerii încordaţi ai lui Hades mi-au dat
de înțeles că pricepuse situaţia. Ceea ce nu era deloc în
favoarea lui David. Absolut deloc.
— Oh, ia te uită, a pufnit David. Intervine eroul.
Contrazice-ți-mă dacă greşesc, dar nu e exact ca în prima ta
seară la cămin, iubito?
Doza de ironie, amuzament şi sarcasm din vocea lui David
mă făcea să îmi doresc să îl iau la palme şi să nu mă opresc.
Văzuse tot pe camerele de supraveghere şi într-adevăr, Hades
intervenise în seara aceea între mine şi Eric. De fapt, eu mă
ciocnisem de el pe hol, dar evident, David văzuse doar ce voia
să vadă.
Când se schimbase David într-atât? Înclin pentru ideea că
așa a fost dintotdeauna, dar nu în preajma mea.
— Ești în regulă? Hades m-a întrebat când a ajuns în fața
mea.
Ignorându-l pe David, mi-a prins obrajii în palmele sale și
m-a șters sub ochi cu degetele mari. Obrazul încă mă durea,
dar nu îmi mai păsa la momentul acela.
Am închii ochii şi am încuviinţat rapid din cap, abţinându-
mi lacrimile. David l-a întors de umăr pe Hades, cu faţa la el.

203
— Ce crezi că faci, Batman?
Hades a făcut un pas spre el. Înălţimea şi spatele lat ale lui
Hades nu îmi permiteau contactul vizual cu David. Era mult
mai mare pe lângă el, iar asta, dintr-un oarecare motiv, mă
bucura.
— Discutam ceva, a specificat David, neintimidat.
Pumnii lui Hades s-au strâns cu putere şi ştiam deja ce
avea de gând să facă.

204
Capitolul 14
Hades

În adolescenţă, când cei de vârsta mea erau mânaţi de


hormoni, mi-am promis că până când aveam să dau peste o
fată ce îşi va vedea de treaba ei, o fată care nu distruge viaţa
cuiva doar pentru intenţiile ei personale şi egoiste, nu îmi voi
da interesul pentru fetele pe care le voi avea. Căutam un suflet
care nu ar fi deranjat pe nimeni şi care pur şi simplu şi-ar fi
văzut de propria sa viaţă. O fată care nu va fi a mea decât
atunci când va avea sute de motive pentru a o face sau multe
altele pentru care nu ar face-o, dar totuşi o face. O fată simplă,
care ar fi în stare să mă contrazică în pofida vulnerabilităţii ce
o mistuie, care şi-ar fi ridicat bărbia semeaţă şi ar fi recunoscut
orice ar fi greşit, pentru că nu ar fi vrut să pară ceea ce nu este.
O fată care nu s-ar considera femeie decât atunci când va fi
una. O fată care ar fi conştientă că nu poate controla totul şi
care nici nu s-ar forţa să facă asta.
O fată care m-ar înţelege fără să-i vorbesc.
Ceea ce îmi doream eu era o fată care nu ar fi fost
interesată doar de scamele de pe aşternuturile mele, fiindcă
oricât de mult mi-aş fi făcut de cap cu alte tipe (şi nu îmi
făceam... cu prea multe), ziua următoare ar fi fost la fel ca
precedenta.
Voiam ceva diferit.
În sinea mea negam că ar exista fete ieşite din tipar.

205
Nimeni, mai ales o fată cu capul pe umeri, nu îşi dorea un
tâmpit care ia oamenii la bătaie în stradă, fără să cunoască
întâi situaţia. Însă în acel moment, totul era destul de clar
pentru mine. Lita plângea, iar afurisitul de David nu părea
deranjat de asta, ceea ce mă scotea din sărite, având în vedere
că era iubita lui. Și tocmai pentru că Lita era genul de fată care
nu mi-ar fi cerut niciodată ajutorul, ţinând morţiş la ideea că
se descurca singură, ştiam că trebuia să intervin. În alte
circumstanțe, nu m-aş fi băgat, pentru că eram convins că altă
persoană și-ar fi făcut-o cu propria mână, însă în ceea ce o
privea pe Lita, oricând de nerod puteai fi, ţi-ai fi dat seama că
nu ar fi reușit (sau îndrăznit măcar) să facă rău cuiva.
Mai ales propriului iubit, pe care ştiam că îl iubea. Deci
fraierul sigur şi-a ieşit din minţi şi a făcut-o să plângă.
Bărbaţii sunt nişte nenorociţi şi fac greşeli, dar şi femeile
plâng prea des.
— Din câte văd, ea nu vrea să discute, am spus, uitându-
mă în jos la el.
Lita m-a apucat de antebraţ şi m-a tras înapoi cu o putere
ce nu o depăşea pe cea a unui copil. Ceea ce a fost un semn
clar că nu voia să îi fac nimic lui David. Era destul de evident
că nu îi era teamă că mi-ar putea face el mie ceva, judecând
după antrenamentul de care ducea lipsă blondul.
— Hades, te rog, a murmurat ea, frântă.
Şi i-am respectat decizia.
Nu aveam să aflu vreodată ce gânduri sau frământări o
mistuiau pe fata asta.

206
— Ce mă rogi? am întrebat-o ferm, păstrându-mi atenţia
asupra lui David.
Voiam să aud din gura ei cum îmi spunea să plec.
Lita a ezitat.
Tipul şi-a mijit ochii şi şi-a deschis larg braţele, cu palmele
întinse, de parcă doar ce încheiasem o afacere.
A făcut un pas spre mine.
— Vezi? Ea nu are nicio problemă. Pleacă!
M-am uitat peste umăr la Lita, pentru a mă convinge că
într-adevăr asta voia, însă expresia mi s-a albit când am văzut
cum arăta obrazul ei. Pe lângă asta, ochii ei erau roşii şi
suferinzi, iar eu n-am suportat să văd cum culoarea albastră şi
senină a privirii sale se pierdea în spatele lacrimilor.
Aşa că nu am zăbovit prea mult până să mă întorc spre
David și să-i car cu forţă un pumn în obraz. Trebuia să îi arăt
cum era să îl aibă aproape învineţit. Şi mai ales, să îi aduc la
cunoștință sub protecţia cui se afla acum ea.
Lita vorbea al naibii de puţin şi atunci când o făcea, te
scotea din sărite. Nu că ar fi fost ceva rău, dar în seara aia era
un moment potrivit să îi spună afurisitului de David să plece.
Sau să mă gonească pe mine. Însă n-a făcut-o și asta m-a
derutat mai mult. Nu voiam să îl bat pe David însă, pentru că
părea genul de individ bazat şi pe deasupra nu voiam să mă
bag în alte conflicte. Ştiam că totodată o voi pune și pe Lita
într-o situație complicată.
Şi surprinzător, am cedat.

207
Aimèe mi-a strigat din nou numele când l-am prins pe
blond de partea din faţă a gulerului şi l-am ridicat spre mine.
Ea nu ştia că n-aveam de gând să îi mai fac ceva, încă. Asta
pentru că oricât mi-aş fi dorit să îl văd plecând de-a buşilea,
conjunctura nu îmi permitea.
L-am readus ca lumea pe picioare, de pe trotuarul unde se
aplecase, şi am observat că obrazul lui deja căpătase nuanţe
violacee.
Vocea Litei mi-a răsunat din nou în timpan şi, păstrându-
mi cumpătul, am strâns puternic din maxilar şi mi-am luat
mâinile de pe el. Am făcut un pas în spate şi am luat-o pe
Aimèe de cot, ca mai apoi să ne deplasăm împreună spre
maşină. Ea mergea timidă, cu paşi pe cât de mari, pe atât de
nesiguri. De parcă nu era convinsă că ar trebui să plece de
lângă el. Eu unul nu aveam de gând să o las acolo, nici în
ruptul capului.
— Aimèe!
Vocea maimuţoiului se auzea în urma noastră, dar nici eu,
nici Lita, nu am ezitat când am intrat în maşină, unde Caroline
și Colin se aflau.
— Dumnezeule! Aimèe!
Caroline a dat de îndată drumul interogatoriului și i-am
ordonat să tacă.
M-a ascultat si liniştea s-a instalat în maşină, până am oprit
la semaforul de pe Upside St. Mi-am sprijinit capul de tetiera
scaunului, am închis ochii şi am răsuflat îndelung. Uitându-
mă în oglinda retrovizoare, bretonul şi părul Litei, ce curgeau

208
ca o cascadă peste faţa ei, m-au privat din a-i vedea ochii.
Avea capul aplecat şi nu ştiam dacă se simţea stânjenită, rănită
sau confuză. Poate toate trei, iar lucrul ăsta era ceva greu de
suportat, dintr-un nu ştiu care motiv. Fiindcă pe lângă asta,
trecuse prin multe de când venise în New York. Era mai mult
ca evident faptul că nu era genul de fată care avea parte de
scene asemănătoare zi de zi, precum cele de care eram eu
sătul. Asta o făcea pe Lita specială pentru mine.
Nu știam dacă era de bine sau de rău, dar știam că trebuia
să însemne ceva.

209
Capitolul 15
Aimèe

După vizita lui David, am renunţat să mă mai agăț de un


alt motiv pentru care m-aş fi întors în Anglia. Am renunțat la a
mai crede în bărbaţii de genul lui. Am renunțat la el.
Nu îi includeam pe toţi în aceeaşi categorie, pentru că nu
existau numai prefăcuţi-egoişti-violenţi pe lume. Şi pentru
mine, la acea vreme, numărul acelora ce purtau numele
menţionat mai sus, era mai mic cu o cifră. David, nu mai exista
pentru mine. Oricât de mult mi-aş fi dorit să îl ştiu acolo,
pentru mine, chiar şi urându-mă, nu puteam. A fost prima
mea iubire și totodată prima mea dezamăgire. Şi cu toate
astea, am trecut rapid peste (cel puţin aşa îmi plăcea să cred).
Asta doar dacă şaptezeci şi două de ore de stat în cameră,
vizionând Cupluri Fericire şi mâncând borcane cu îngheţată,
înseamnau să treci peste.
Apelurile pe Skype, mobil şi chiar şi pe telefonul lui
Caroline, au fost în constantă creştere multă vreme. Lui David
îi părea rău, însă scuza lui era de-a dreptul ridicolă şi... nu
foarte convingătoare. Mi-a spus că înainte să vină la Columbia
băuse câteva pahare de Scotch cu managerul lui.
Aşadar, pe lângă faptul că devenise violent, începuse şi să
bea. Ăsta nu putea fi decât ceva foarte, foarte îngrijorător.
Nu l-am putut ierta. Cel puţin nu atunci. Tot ceea ce
simţeam pentru el era alimentat de sentimentul de stabilitate,

210
de siguranţa și garanţia că în viitor îmi va fi bine lângă el.
Odată cu schimbarea lui comportamentală au dispărut şi
sentimentele ce, evident, nu erau atât de puternice pe cât
credeam eu. În timp, totul se degradase, dar îmi fusese teamă
să recunosc.

***

Câteva zile mai târziu, sala de la cursul doamnei Gerrsy


era arhiplină. Trecuse prima lună, iar studenţii din anul trei
începeau cursul de engleză. Nu am aflat niciodată motivul
pentru care s-a produs o asemenea încurcătură, fiindcă, ce-i
drept, nu m-a interesat.
Urcând scările spre locul meu de pe rândul al nouălea,
unde stăteam cu Caroline, o voce mi-a strigat numele din
spate.
M-am întors şi am dat cu ochii de Caroline şi Hailey, care
schimbaseră locurile, aflându-se acum pe rândul al cincilea.
Am mers spre ele, strecurându-mă printre feţele nou venite.
— Bună, coleguţo, m-a întâmpinat Hailey.
M-am încruntat şi m-am trântit oftând pe scaunul de lângă
ea. Tocmai terminasem ora de sport şi eram frântă. Oră de la
care Caroline lipsise din pricina nu ştiu cărei luxații pe care o
avea. Căzuse pe gheaţă cu o zi întinte, dar nu era atât de grav
pe cât o făcea ea să pară.
— Coleguţă? am întrebat-o pe Hailey.
Umerii ei s-au pleoştit şi capul i s-a înclinat.
— Ştiu, ştiu, am murmurat imediat, închizând ochii.

211
Hailey era anul trei şi doar ce începuse cursul cu noi. Asta
mă bucura. Aveam să o văd mai des.
Totuşi, nimic nu mă înveselea prea mult. Într-un timp atât
de scurt, deja nu îmi mai simţeam locul în Manhattan. Părinţii
mei parcă uitaseră de existenţa mea, întrucât nu mi-au dat
niciun telefon sau măcar vreun mesaj, iar iubitul meu se
schimbase radical în numai câteva săptămâni, pe când
prietena mea cea mai bună era îndrăgostită de Hades, tipul
care apărea rnereu în apărarea mea, dar care nu ezita
niciodată să mă facă cu ou și cu oțet.
Şi cu toate astea, îmi era bine, pentru că eram în sfârşit la
universitatea pe care mi-o doream şi îmi puteam petrece oricât
timp doream în fața şevalerului.
Aveam să fac ceea ce iubeam. Ceea ce mă făcea fericită.
Și atunci am aflat că toate au preţul lor, că orice vis sau
dorință are propriile reguli prin care poţi ajunge la ele. Am
câștigat ceva, însă am pierdut altceva. Era un fel de balanţă
care îmi menținea echilibrul vieţii, deşi încă nu avea greutăţile
necesare pe niciunul dintre braţe. Platanul, în schimb,
depăşise numărul normal.
Plimbându-mi degetul arătător pe muchia paharului de
plastic în care aveam ceai, şi lăsându-mă copleşită de gânduri,
nu mi-am dat seama când cursul doamnei Gerrsy s-a sfârşit.
Am ieșit în urma lui Caroline şi Hailey şi am mers toate spre
una dintre cafenelele aflate în incinta campusului. Cafenea e
mult spus, fiindcă acea clădire nu adăpostea decât câteva mese
și servea câteva feluri de băutură sau mâncare. Însă tot timpul

212
era plină şi întotdeauna trebuia să stăm la masă cu alţi
studenţi, printre care se aflau cel mai des nenumăraţii prieteni
ai lui Colin. Prezenţa lui o toleram (de fapt era chiar plăcută),
însă prietenii săi erau nişte needucaţi.
M-am aşezat pe scaun şi mi-am pus paharul cu cafea în
faţă, pe masă. Caroline stătea vizavi, alături de Hailey. L-am
auzit pe unul dintre băieţi, Isac parcă, bâiguind ceva tipului de
lângă el. Caroline şi a sucit brusc capul spre el şi şi-a mijit
ochii, dezgustată.
— Nu pot să cred că ai spus asta.
— Ba să crezi, a rânjit el semeţ.
— Colin, goneşte experimentele astea nereuşite şi pline de
steroizi, te rog.
Colin şi-a ridicat privirea din tava lui cu mâncare şi
furculiţa cu pui s-a oprit brusc în drumul spre gură. Când
Caroline era supărată, Colin devenea nervos, iar când Colin
era nervos, toată lumea o zbughea din calea lui. Era aproape la
fel de dur ca Hades, dar asta numai când venea vorba de
Caroline. Ea nu îi dădea importanţă şi considera că asta ar face
orice prieten adevărat.
— Ieși, Easton.
— N-am făcut nimic! a ridicat Isac mâinile în poziție
defensivă.
Colin şi-a arcuit o sprânceană şi a lăsat calm furculița jos.
Seph a apărut şi el şi s-a strecurat pe scaunul de lângă Hailey.
— Seph, Isac n-o lasă pe Car în pace, l-a informat iubita lui.

213
Isac s-a albit la față când Colin s-a ridicat de la masă. Colin
exagera şi probabil voia la fel de mult ca noi să îl gonească pe
Isac de la masă.
— Într-adevăr? a ridicat Seph din sprâncene.
— Uite, eu o să plec şi gata.
Isac s-a ridicat de la masă, deplasându-se cu paşi apăsați și
aroganţi până la gunoi, unde şi-a aruncat resturile şi apoi a
ieșit.
— Cred că tocmai a fost aruncat gunoiul greşit în
tomberon, a punctat Caroline.
— Ce ţi-a mai spus? a zis Seph.
— Tâmpenii de-ale lui... Caroline şi-a vârât sandviş-ul în
gură pentru a se scuti de alte explicaţii.
Învârteam paharul de carton între degete, încă cu gândul la
cele trei aspecte culminante din viaţa mea. Poate că, într-
adevăr, gândeam prea mult, dar asta numai pentru că aveam
la ce să mă gândesc.
— Heeei, Lita, ce-i cu mutra asta? Seph mi s-a adresat.
Lita? Nimeni nu îmi spunea Lita, cu excepţia lui Hades. Şi
că tot vorbeam de lup, brunetul a apărut în capul mesei şi şi-a
trântit nonşalant mapa neagră pe masă. Nu părea în regulă, iar
asta mă făcea pe mine să mă simt şi mai rău, căci bănuiam că
era din cauza lui David. În acea scară, Hades s-a controlat. Am
putut vedea în ochii lui cât îşi dorea să îl bată pe David, însă s-
a oprit şi pentru asta îi eram recunoscătoare.
Băieţii au făcut linişte, de parcă tocmai sosise domnul
Brandon la masă, iar gândul că prezenţa lui Hades era

214
echivalentă cu cea a celui mai dur profesor din universitate,
m-a făcut să zâmbesc.
Fără să gândesc de două ori înainte, mi-am luat paharul de
pe masă și m-am ridicat, lăsându-l pe Seph nelămurit.
Când am ajuns în capul mesei, m-am aşezat în dreapta lui
Hades.
— Bună dimineaţa, i-am spus.
Și-a dat mâinile la o parte de pe față și s-a uitat la mine.
Era, evident, surpins de nejustificata mea băgare în seamă.
Însă aveam un motiv.
— Ce e? am întrebat indiferentă, sorbind din cafea.
Cafeaua era îngrozitor de amară, dar trebuia să îmi
maschez cumva emoţiile. Hades mă putea goni din clipă în
clipă de lângă el și asta ar fi fost foarte stânjenitor pentru mine.
— Ăăă.. m-am bâlbâit. Eu... Eu voiam să îți mulţumesc.
— Pentru?
— Pentru seara în care a venit David aici.
Nu îmi venea să cred că încă nu apucasem să vorbim
despre asta. Fusese imposibil însă, având în vedere că nici el şi
nici Seph nu au mai trecut pe la cămin din seara aceea. Hailey
şi Caroline au avut cel mai mult de îndurat în urma tuturor
nopţilor mele nedormite. Şi totuşi, nu îmi venea a crede că mi-
au fost suficiente cinci zile ca să mă obişnuiesc cu despărţirea
dintre mine şi David.
— Stai calmă, mi-a spus simplu, ca mai apoi să ia o
înghiţitură zdravănă din sticla sa cu apă.

215
Acela a fost un semn cum că nu mai are chef de discuţii.
Cât voiam să aflu cu ce îi stătea preocupată mintea! Cu
Patricia oare? Cu copilul pe care urma să îl aibă? Era imposibil
să nu, ce-i drept. Şi voiam mult să îi fiu aproape, pentru că
posibilitatea ca Hades să devină tată era... ceva vibrant. Era
tânăr şi, Dumnezeule, avea multe alte lucruri pe cap. Nu ştiam
ce anume, dar ştiam că ceva exista.
— Dacă ai nevoie de ajutor, să ştii că îţi stau la dispoziţie.
Într-un sfârşit, privirea lui Hades a poposit în a mea şi mi-
am dat imediat seama că urma să spună ceva destul de
interesant. A zăbovit câteva momente, analizându-mi chipul, şi
am mulţumit în sinea mea faptului că obrazul meu era de mult
timp bine.
Hades s-a încruntat uşor, ca mai apoi să spună:
— De fapt, chiar ar fi ceva cu care m-ai putea ajuta.
Clipind mărunt, am încuviinţat din cap, neştiind ce avea
îmi ceară, dar totuşi dispusă să îl ajut.

***

Caroline se smiorcăia de aproape jumătate de oră, timp în


care am furnicat printre raioanele unui magazin din
apropierea galeriei Arta Mileniului. Ea inventa mii de planuri
prin care să îl facă pe Hades să îi spună ce gândea despre ea.
Am pufnit de fiecare dată auzind-o, știind că asta nu avea să
se întâmple niciodată. Deși speram. Voiam ca în sfârșit
Caroline să aibă un iubit, după atâta timp. Ea și fostul ei

216
prieten se despărțiseră când el se mutase în Asia, în urmă cu
aproape opt luni.
Însă nu îl voiam neapărat pe Hades pentru ea. Aveam vaga
bănuială că prietena mea avea să sufere într-o posibilă relaţie
cu el. Mult prea multe secrete roiau în jurul lui Hades, iar asta
nu ducea decât la o colosală genune plină cu mister.
— Gri metalizat nu au decât nuanţa 20, deci mai bine luam
gri mat, m-a anunţat ea, vârând un borcănel în coşuleţul de
cumpărături.
Mi-am dat o şuviță după ureche, scrutând raftul cu
dizolvant.
— E bun. Vezi dacă găseşti şi unul cu negru mat, am
sugerat, întinzându-mă după o cutie albă.
Caroline s-a încruntat uşor şi s-a răsucit pe călcâie,
întorcându-se la raftul de vizavi.
— Tare sobru mai e Maxwood.
Am pufnit.
Crezi?, am întrebat în sinea mea.
— El ţi-a spus să iei gri şi negru?
Am aprobat din cap şi m-am oprit lângă ea.
— Trebuie doar culorile pentru detalii. A spus că a
cumpărat el restul.
Caroline a oftat şi a pus celălalt borcănel în coş, ca mai apoi
să mergem împreună către casa de marcat.
Imediat după, Colin ne aştepta în faţa magazinului.
Am intrat în maşină, unde era cald şi vocea lui Avril
Lavigne răsuna de la radio. Fiind martie, frigul era prezent şi

217
mai înţepător ca niciodată. Nu mai ninsese de ceva vreme, dar
încă era zăpadă pe drumuri. Ca să nu mai spun de faptul că
nu văzusem soarele de când ajunsesem în America.
— Serios? a făcut Colin o grimasă, zgâindu-se la ecranul
telefonului. Tocmai am primit cerere de prietenie de la o fostă
colegă din clasa a opta.
Râzând, mi-am scos și eu telefonul din buzunar. Caroline
și-a pus centura și s-a făcut mai comodă în scaunul din față.
Colin tocmai ce își recăpătase carnetul, după ce aproape
ricoșase într-o maşină de poliţie şi îl avusese suspendat o lună.
— De unde ştii că e ea? a întrebat Caroline.
Colin a ieşit din parcare şi a intrat în trafic.
— Era imposibil să o uit, crede-mă, a rânjit el. Nu îmi mai
pune întrebări pe care sunt nevoit să le ignor sau la care
trebuie să răspund cu o minciună, te rog.
Colin îmi intrase într-atât la suflet, încât îmi plăcea nespus
de mult compania lui. Şi el părea la fel de încântat. Îndeosebi
când era şi Caroline prin preajmă.
Cu o zi în urmă, când Hades îmi spusese că avea nevoie de
ajutorul meu, aşteptam ca moftul lui să fie unul ieşit din
comun, însă m-am înşelat, căci cererea sa a fost una chiar
plăcută. Gândindu-mă într-o doară la faptul că în cele din
urmă Hades se apropia cu paşi mărunţi de mine, Blackberry-
ul mi-a vibrat în mână. L-am ridicat şi m-am încruntat când nu
am recunoscut numărul.
*Colin vrea să o ducă pe Caroline la film. Să nu te superi
când auzi şi nu interveni. Vrea să vb cu ea. Hades*

218
Clipind mărunt, mi-am ridicat privirea în oglinda
retrovizoare, dând de ochii lui Colin ce o analizau pe Caroline
în amănunt, în timp ce aceasta vorbea cu el. Era clar că simţea
ceva pentru ea şi îmi părea nespus de rău că ea nu îmi dădea
crezare când îi spuneam.
Aşa cum mă anunţase Hades, Colin avea să o ducă pe
Caroline la film, ceea ce însemna că eu şi brunetul aveam să ne
petrecem următoarele ore unul în compania celuilalt. Şi nu
ştiu cât de benefic era acest lucru pentru starea mea psihică.
Iniţial, Caroline a refuzat invitaţia lui Colin, vrând cu
ardoare să vină cu mine. I-am aruncat o privire acidă şi am
mustrat-o, pentru că nu voiam să îl trateze astfel pe Colin din
cauza unuia ca Hades.
Ajunşi pe Riverside Dr., unde avea Hades apartamentul,
după ce am luat sacoşele, am coborât din maşina și mi-am luat
rămas bun de la Caroline şi Colin. Dezamăgirea din ochii lui
Caroline m-a silit să îi ofer o altă privire dojenitoare. Colin
merita o șansă, iar Caroline ştia asta foarte bine.
Am deschis cu cartela pe care mi-a dat-o Hades în
dimineața respectivă, odată cu banii pentru coloranţi, ca mai
apoi să mă îndrept spre lift. Am apăsat butonul rotund cu
săgeată de un portocaliu neon, iar când aceasta s-a aprins,
ascensorul a scos un sunet scurt şi uşile s-au deschis.
Un chip extrem de frumos s-a ivit din spatele lor. O
doamnă, în jurul vârstei de patruzeci de ani, aştepta să iasă
din lift. Alături de ea, ţinând-o cu o forță aproape insesizabilă
de mână se afla o fetiţă de aproximativ zece anişori. Mai jos, la

219
picioarele lor, un căţeluş îşi flutura energic coada micuţă care i
se ivea din vesta de fâş pe care o purta.
Au trecut în grabă pe lângă mine, aproape îmbrâncindu-
mă, însoţite fiind de sunetul ascuţit al tocurilor femeii şi, mai
apoi, de soneria telefonului. M-am încruntat şi am strâns mai
tare sacoşele în palme.
Am intrat în lift şi am apăsat butonul ce marca etajul patru.
Când am intrat în apartament, mirosul înţepător al vopselei
m-a întâmpinat şi am strâmbat din nas. Uşa a scos un sunet
silenţios când am închis-o în urma mea. M-am descălţat şi am
aşezat pungile de hârtie pe barul pentru mic dejun, apoi am
introdus cheia în uşă şi am lăsat restul banilor de la magazin
pe noptiera de la intrare.
De pe holul lat, sunetul unei clanţe mi-a atras atenţia şi m-
am uitat curioasă. Hades a ieşit din baie, îmbrăcat cu o
pereche de pantaloni negri de trening, care se aşezau
incredibil de bine pe picioarele lui lungi, şi un tricou alb cu o
imagine încadrată într-un pătrat. Scria Dolce&Gabbana mare pe
el. Un tip care se bate să facă rost de bani, are un apartament
megaluxos şi haine de firmă.
Ceva nu se lega.
În pofida fizicului impecabil, expresia îi era încordată, iar
privirea lui o evita pe a mea. Nu am luat prea mult în
considerare lucrurile acestea, la acel moment.
— Credeam că nu mai vii, a spus, îndreptându-se cu pași
lejeri către mine. Din cauza mesajului.

220
M-am încruntat și mi-am dres glasul, încercând să îmi
revin din transă. Meritam puțină îngăduință, fiindcă era
imposibil să nu te holbezi la Hades, văzându-l în trening.
— Ah, nu, am spus eu. A fost o idee bună. Colin are de
câștigat din asta.
Hades s-a uitat cu băgare de seamă într-una dintre sacoşe.
— Şi probabil nu doar el, a zis absent.
Un zâmbet micuţ i-a apărut în colțul buzelor.
Făcea din nou haz pe seama mea.
Chiar și așa, stomacul mi s-a făcut ghem şi am încercat din
răsputeri să îmi ascund surprinderea provocată de cuvintele
lui. Oscilam între faptul ca am interpretat greşit şi faptul că el
chiar părea în regulă, deşi aveam să stăm câteva ore împreună.
Judecând după întâmplarea din urmă cu câteva săptămâni, cei
cinșpe ani ai mei îl frustrau şi cu atât mai mult gândul că a
trebuit să stea cu mine la cămin în seara când nu am avut
căldură. Aparent, prezenţa mea nu îi mai era aşa
respingătoare. Ori accepta asta doar pentru că avea nevoie de
ajutorul meu.
— Pune-ţi papuci de casă. Vezi că sunt la intrare.
M-am sucit pe călcâie și am luat în picioare o pereche de
papuci pufoși. Am mers amândoi în dormitorul lui, unde tot
mobilierul era strâns într-un colţ al camerei şi acoperit cu
celofan. Același gen de celofan era întins şi pe podea, peste
parchetul masiv. Hades scosese până și draperiile de la
geamul imens ce fixa un balcon la fel de mare. M-a surprins,
căci avusese grijă să îmi pregătească teritoriul aşa cum trebuia.

221
— E bine, nu? m-a întrebat, deplasându-se către mijlocul
încăperii.
Atitudinea lui Hades, aspectul, precum şi condiţiile în care
trăia, îmi dădeau de înţeles că nu avea deloc probleme
financiare. Poate alte probleme îl sileau să acţioneze aşa cum o
făcea — să își ducă veacul prin locuri precum Vikings şi să se
lupte cu tipii din T.I.F.U.
— E bine, am răspuns în cele din urmă. O să am nevoie de
ceva ca să ajung la tavan. Facem şi tavanul, nu?
Hades a încuviinţat și şi-a lăsat capul pe spate, ducând-și
mâinile în şold. Maxilarul proeminent şi perfect conturat i-a
zvâcnit.
— Nu îmi place cremul ăsta, a recunoscut el. O să îl facem
alb. Și-a lăsat capul în jos și a rânjit, privindu-mă. Asta doar
dacă designerul şef e de acord.
Sprijinindu-mă de tocul uşii, am zâmbit.
— Nu sunt designer, sunt viitor arhitect. Hades a făcut o
grimasă simpatică.
— Tot aia, a pufnit el şi a trecut pe lângă mine. Vrei ceva
de băut?
I-am spus să îmi aducă ce are prin casă şi m-am apucat
imediat de treabă. Cât pregăteam vopseaua, Hades a adus
laptopul și un amplificator audio, ca mai apoi să pună muzică.
Desigur că ne-am certat o vreme pe melodii, însă a cedat când
i-am spus că îl las să îşi văruie singur pereţii dacă nu face cum
vreau eu.

222
Mi-am prins părul în coc şi m-am lăsat pe vine, lângă cutia
cu vopsea. Ne decisesem să începem cu peretele din dreapta,
cel din faţa patului.
— De ce nu ai chemat o echipă care se ocupă cu aşa ceva?
am întrebat, înmuind trafaletul în griul obţinut.
Hades a făcut aidoma cu al său şi apoi a spus:
— Crede-mă, tipii ăia nu fac niciodată treabă bună. Urăsc
să văd oameni care nu își fac treaba așa cum trebuie. Nu o
dată s-a întâmplat să plece şi să găsesc colţurile albe sau linii
trase strâmb.
Ştiam perfect ce spunea, dar nu am ezitat să îl tachinez.
— Cred că nu ai apelat la echipa potrivită.
S-a uitat la mine, uşor amuzat, şi a băgat din nou trafaletul
în vopsea.
— Ai grijă, Lita. Nu face haz pe seama mea când eşti în
casă la mine. Mai ales dacă suntem singuri.
Asta a făcut ca un fior să îmi străbată șira spinării. Nu mă
gândisem la așa ceva. Hades a chicotit imediat, încântat de
reacția mea.
— Nu uita că am intervenit de două ori între tine și Eric.
Ce te face să crezi că eu ţi-aş face ceva rău?
— Faptul că ești foarte imprevizibil. Nu pot premedita
când tu ai de gând să te întorci brusc și să loveşti cu pumnul în
perete.
Ştiu că am fost afurisită, dar nu m-am putut abţine.
Hades a râs o dată și s-a lăsat pe vine, pentru a vopsi
marginea de jos a peretelui.

223
— Nu mă subestima, Lita.
Am ridicat din umeri.
— Ţi-am spus părerea mea.
— Ştii că nu aş face niciodată asta. Dacă aş fi nervos, nu aş
da niciodată în perete, ci aş lovi direct sursa.
Mâna în care ţineam trafaletul mi s-a oprit instantaneu şi
am rămas cu privirea fixată pe peretele din faţa mea. Hades
era un nenorocit. Mi-am sucit capul către el şi m-am încruntat.
— Sfatul meu este să te controlezi, i-am spus.
El a zâmbit cu un aer ludic.
— Cine ar asculta de sfaturile unei puştoaice de cinşpe ani?
Mi-am mijit ochii şi am scrâşnit din dinţi, revenind la
văruit.
— E nevoie să îţi arăt buletinul ca să crezi că am
nouăsprezece ani?
— E nevoie să îmi arăţi altceva ca să îmi demonstrezi asta...
Buzele mele s-au deschis brusc. Ce nesimţit!, mi-am spus,
revoltată.
Am devenit imediat impasibilă, încercând să joc cu aceeaşi
monedă.
— Cum ar fi cât de tare dau cu pumnul? am scuturat din
trafalet, făcând, fără intenţie, ca mici stropi de vopsea să
zboare prin cameră.
Din păcate, câţiva au aterizat pe faţa frumoasă a lui Hades
și pe tricoul său de un alb imaculat. Ce o fi fost în capul lui de
şi l-a luat pe acela?

224
Mîrind ochii, m-am dat un pas în spate și mi-am acoperit
gura cu o mână. Hades a închis ochii și și-a trecut o mână
peste față, pentru a înlătura stropii gri de vopsea.
— Ah! am chicotit eu. Vezi? Acum ai căpătat și tu un strop
de culoare. Sper să ajungă şi la comportamentul tău!
Oftâd, am clătinat din cap şi mi-am văzut în continuare de
treabă.
— Griul e nonculoare, artisto, a ironizat el şi a făcut un pas
către mine.
Cât ai clipi, trafaletul său a tras o urmă lungă pe coapsa
mea dreaptă. Icnind, m-am dat câţiva paşi în spate și m-am
lovit cu spatele de geamul balconului, în timp ce Hades
continua să îmi decoreze picioarele cu griul de pe trafalet.
— Hades, gata! am strigat la el, pe nerăsuflate.
M-a îngrămădit la perete şi s-a ridicat brusc, fixându-mi
şoldurile cu palmele sale şi împingându-mă mai mult în
perete. A urmat un moment de-a dreptul stânjenitor, în care
ne-am uitat lung unul la altul, ca mai apoi eu să scap trafaletul
din mână şi să tresar. Hades a făcut un pas în spate, aparent
neafectat de apropierea noastră.
— Ce zici? M-aş putea face designer vestimentar? a glumit,
zgâindu-se la picioarele mele.
A învârtit trafaletul în palmă.
Blugii mei arătau deplorabil. Am strâns din ochi şi am
oftat, abținându-mă să nu izbucnesc şi să dau grai tuturor
cuvintelor colorate ce îmi dansau pe limbă. Ştiam că prezenţa
lui îmi va dăuna psihic.

225
— Categoric nu! Am înghiţit în sec şi am tras mai mult pe
coapse marginea de jos a puloverului. În zadar, căci era mult
prea scurt. Şi încetează să mai fi aşa needucat.
— Tu ai început, a ridicat el din sprâncene şi a îndreptat
trafaletul către mine.
Instinctiv, m-am dat un alt pas în spate, lucru ce l-a făcut
pe Hades să zâmbească larg. Ce n-aș fi dat să zâmbească mai
des. În acel moment însă, mă enerva la culme zâmbetul lui
îngâmfat.
— Din greșeală! Nu trebuie să reacționezi așa. Mi-ai stricat
pantalonii! am izbucnit, nevoit. Ești imposibil! Serios. Tu vezi
cum arată?
M-am uitat din nou în jos, la pantalonii mei distruși. Îi
cumpărasem cu Caroline. El a râs cu poftă, cu umerii lați
zguduidu-i-se și pieptul puternic vibrându-i.
Sclipirea din ochii lui îmi dădea de înțeles că gândurile nu
îi erau tocmai decente.
— Oh, crede-mă, văd foarte bine... Doamne, ce adorabilă
ești când te plângi.
Uau...
M-am uitat la el, uimită, ca să observ că și el era la fel de
uluit de propriile cuvinte.
— Sunt cum?
— Adorabilă, a repetat el. Nu te flata. Ești la fel de
adorabilă ca o pisică înainte să o calce o mașină.

226
Inexpresivitatea lui m-a speriat, însă doza de amuzament
din tonul său a diminuat din imboldul de a-mi strânge
lucrurile pentru a pleca.
Am revenit la vopsit, încercând să nu despic firul în patru.
Aveam noroc, pentru că probabil Colin sau Seph avea să mă ia
de la Hades și nu eram nevoită să străbat tot districtul în
blugii vopsiți într-un mod deloc artistic.
Când în sfârșit am terminat și peretele din stânga, ne-am
apucat de cel ce fixa ușa, ca mai apoi să ajungem la cel de la
balcon.
— Pe ăsta îl facem negru, m-a informat Hades, luând o
înghiţitură din cutia cu Cola.
Mi-am reprimat imboldul de a-mi rostogoli ochii. Bea din
nou sucul acela afurisit.
Am încuviințat din cap și am agățat trafaletul de marginea
cutiei de vopsea. Hades a ieșit din dormitor și s-a întors cu un
pachet de țigări în mână.
— Sper că nu ai de gând fumezi aici, l-am luat imediat la
rost.
Nu mi-a răspuns şi a deschis una dintre uşile glisante, din
sticlă, ale balconului, ca mai apoi să iasă şi să o închidă în
urma lui.
Oftând, mi-am îndepărtat şuviţele ce îmi ieşeau din breton
şi am mers pe hol. Mi-am scos telefonul şi i-am trimis mesaj
lui Caroline, întrebând-o ce face. Trecuseră deja două ore de
când mă lăsase la Hades, iar ea nu dăduse vreun semn de
viaţă, ceea ce era ciudat. Telefonul mi-a vibrat şi crezând că

227
era Caroline, l-am deblocat imediat, însă era un mesaj de la
Hailey.
*Cf? Ai vb cu Car? Nu îmi rsp şi am urgentă nevoie d ea.*
*Nici mie nu îmi răspunde. Îl sun pe Colin.*, i-am răspuns.
Telefonul lui Colin era închis. Începusem să mă îngrijorez.
Mi-am luat o altă cutie de suc din frigider şi m-am întors în
dormitor, unde Hades deja amesteca negrul pentru peretele pe
care urma să îl facem.
— Ştii ceva de Caroline? l-am întrebat, desprinzându-mi
părul şi prinzându-mi-l la loc în coc, ca mai apoi să desfac
cutia.
— Nu, a răspuns scurt.
Mi-am băut în linişte sucul şi imediat ne-am apucat de
celălalt perete.

***

Jumătate de oră mai târziu, l-am terminat şi i-am spus lui


Hades că am nevoie de o pauză. Am mers amândoi în
sufragerie şi eu m-am aşezat pe canapea, în timp ce Hades
cotrobăia prin frigider.
— Ai noroc că s-a uscat vopseaua de pe blugi, altminteri
mă rostogoleam de câteva ori pe canapea şi îţi lăsam o
amintire de toată frumuseţea.
Nu a intenţionat nici măcar să se uite la mine, dar nu m-am
lăsat păgubaşă.
— Ştii, aş vrea şi eu să învăţ Kickboxing.

228
Hades s-a uitat imediat la mine peste uşa gri şi înaltă a
frigiderului.
Şi-a arcuit o sprânceană.
— Serios, am insistat, în speranța că se va îndura. Poți să
mă înveți în schimbul ajutorului pe care ți l-am oferit azi.
A făcut un pas în spate și s-a ivit de după ușă.
— Credeam că m-ai ajutat pentru că și eu te-am ajutat, a
subliniat el, sec. Şi, cu mușchii ăia, nu ai să înveți nici să
lovești sacul.
— Știu, dar nu vreau performanță, Hades. Doar mișcările
și tactica de bază.
M-a privit stăruitor şi apoi a oftat.
— Ok, atunci.

229
Capitolul 16
Aimèe

Suferinţa provocată de brusca schimbare a lui David își


continua procesul de estompare, în timp ce orele alături de
Hades treceau rapid. Nu ştiam exact ce anume mă durea mai
tare: faptul că pierdusem o persoană atât de dragă, sau faptul
că mă simţeam atrasă de un băiat pe care refuzam să îmi
închipui măcar că ar putea fi al meu.
Hades a intrat în dormitor cu un scaun înalt pe care am
bănuit că îl luase de la barul din sufragerie. Nu eram sigură că
voi rezista pe el, sau că el va rezista tehnic sub completa mea
greutate. Nu eram grasă, ci din contră, în ultima lună slăbisem
mai mult decât m-aş fi aşteptat vreodată, însă scaunul acela nu
părea deloc rezistent.
— Ţine-l, i-am spus, ridicând trafaletul cu vopsea albă într-
o mână.
Hades şi-a înclinat capul şi aproape şi a dat ochii peste cap,
dar nu a făcut-o.
— Rezistă, crede-mă. Dacă a rezistat cu mine, rezistă şi eu
tine.
Mijindu-mi ochii la el, am urcat un picior pe bara de mijloc,
cea de susţinere, şi apoi celălalt picior direct pe buretele învelit
în piele, cu care era căpţuşit scaunul.
S-a clătinat puţin, dar Hades m-a prins de cot.

230
— De ce nu ţi-ai luat, la fel ca orice om normal, scaune din
lemn? l-am întrebat, disperată.
— Nu eu sunt responsabil pentru designul apartamentului,
Lita.
Pufăind, mi-am fixat privirea pe tavan, încercând să ignor
înălțimea scaunului, care pentru mine era exorbitantă.
— Nu ajung, am oftat când am conştientizat.
— Serios? Hades a sporovăit, ca mai apoi să mă îndemne
să mă întorc cu faţa la el.
S-a așezat cu spatele la mine, ceea ce m-a făcut să-l privesc
ciudat.
— Hai, urcă, mi-a spus.
Ochii mei au căpătat proporţiile unor roţi de bicicletă când
am realizat ce îmi cerea să fac.
— Vrei să mă urc pe umerii tăi? am rostit sacadat.
— Mhm, a zis el, convins. Stai liniştită, că vei ajunge.
Oh, dar nu de asta îmi făceam eu griji! Cum să mă urc pe
umerii lui? E nebun?, mi-am zis.
— Hai Lita. Nu fi bleagă!
— Hades, am şuierat, să ştii că am un trafalet în mână şi
mă îndoiesc că varul alb ar ieşi aşa uşor din părul tău brunet.
M-ai auzit? Dacă ai de gând să...
Hades a râs. Un râs dintr-acela pofticios, molipsitor,
delicios, care mi-a făcut inima să tresalte. Începeau să îmi
placă momentele când îl făceam să râdă cu grija mea absurdă,
dar chiar şi aşa, tot eram nervoasă şi nesigură în legătură cu
ceea ce voia el să fac. Mă aşteptam la orice din partea lui.

231
— Uiţi că încă eşti în casa mea, a punctat el. Acum, urcă
odată.
L-am ascultat, şi cumva am ajuns pe umerii lui laţi. Pentru
o clipă, m-am reîntors în vremurile când tata mă ţinea astfel pe
umerii săi.
— Nu înţeleg cum au putut proiecta apartamentele de o
asemenea înălţime.
Hades s-a rotit şi a mers, cu mine ţinându-i cu putere părul
între degete, până în colţul dormitorului — cel de lângă
balcon.
— Ştii că deasupra stă Colin, mi-a spus el, fixându-şi
palmele pe gambele mele. Exact deasupra dormitorului meu
se află balconul lui, care e construit puţin mai sus de întregul
apartament. Ca la mine, de altfel.
Avea dreptate. Ca să ajungi din dormitor pe balcon erai
nevoit să urci trei trepte. Cum am mai spus: avea un
apartament modern, foarte bine gândit ca arhitectură şi ca
design.
— De cât timp locuieşti aici? M-am trezit întrebând.
Hades a ezitat o clipă, apoi a spus:
— De două luni.
Oh... Acum, toată impecabilitatea apartamentului avea
explicaţie. Eram sigură că în curând totul avea să fie vraişte,
dat fiind faptul că Hades locuia singur.
Deodată gândul mi-a fugi la Caroline şi Colin, însă mi-a
dispărut rapid când Hades şi-a urcat palmele pe picioarele
mele, oprindu-le la genunchi. Vopseaua se uscase şi petele

232
rămăseseră reliefate pe material. În pofida faptului că purtam
jeanşi, am simţit atingerea lui Hades în fiecare celulă. Nu ştiu
dacă el a făcut asta în mod deliberat, dar mi s-a părut firesc să
reacţionez aşa. Eram naivă şi atrasă de el, iar el era inconştient
de acest lucru.
— Te descurci? m-a întrebat, în timp ce eu zugrăveam de
zor peretele de un crem închis, într-un alb imaculat.
— Înmoaie-l din nou, i-am înmânat trafaletul, iar el mi-a
spus să îl ţin, ca mai apoi să se aplece şi să ridice cutia cu
vopsea.
Eram de-a dreptul uimită cât de insignifiantă era greutatea
mea pentru umerii săi. De parcă nici nu eram acolo. Mă
întrebam câte kilograme purta pe umeri la antrenamente.
A ridicat cutia şi eu mi-am înmuiat trafaletul în vopsea,
urmând ca mai apoi să revin la tavan.
Când aproape am terminat de vopsit, cu Seether şi Amy
Lee pe fundal (melodie aleasă de Hades), Hailey a apărut ca
de nicăieri în uşa dormitorului, iar silueta lui Seph s-a ivit
imediat după.
— Oh, Doamne! Hailey a căscat gura, după care a izbucnit
în hohote de râs.
— Bun! Asta e ceva chiar plăcut vederii, a chicotit Seph,
intrând în dormitor şi zgâindu-se la celofanele din jur.
Încruntându-mă, am simțit unerii lui Hades zguduindu-se
ușor. Până și el era amuzat.
Mi-am acoperit fața cu o palmă, rușinată.

233
— Nu le-ai spus că te ajut? l-am întrebat pe Hades, iar el
mi-a tras talpa piciorului în palmă, ceea ce m-a gâdilat ușor.
— Evident că nu, mi-a răspuns, jucându-se absent cu
degetele pe talpa mea.
Întreaga piele de pe corp mi se furnica, iar stomacul îmi era
mai răscolit ca niciodată, datorită atingerii lui.
— Ce e cu nebunia asta? a întrebat Hailey, rămasă încă
neclintită în prag. Şi ce s-a întâmplat cu blugii tăi, Aimèe?
— Nu vrei să știi... am murmurat, mai mult pentru mine.
Hades a pufnit.
— Vina îi aparţine lui Maxwood, te asigur, a bodogănit
Seph, fără să știe câtă dreptate avea de fapt.
Blondul a schimbat melodia la laptop, alegând Break the
spell de la Daughtry şi apoi s-a întors către noi. Nu îmi venea
să cred că Seph pusese acea melodie.
Hades își plimba absent degetele mari pe picioarele mele,
ceea ce aproape m-a făcut să nu o aud pe Hailey adresându-
mi-se:
— Mare curaj ai avut de te-ai urcat acolo, a rânjit ea
imediat către Hades, încrucişându-şi mâinile la piept.
— Mare curaj ai tu spunând asta, a tachinat-o el, iar ea s-a
strâmbat. Mai ai? m-a întrebat apoi pe mine.
— Nu e chiar aşa de rău, să ştii, i-am spus lui Hailey. Da,
mai am. Spre stânga, l-am îndrumat pe Hades şi el a făcut
întocmai, ceea ce m-a mirat.
De obicei făcea orice ca să mă scoată din sărite.
— Ai vorbit cu Caroline? m-a întrebat Seph.

234
Hades şi-a scos telefonul din buzunar şi a început să îşi
plimbe degetele pe ecranul acestuia, ca mai apoi să îl simt
încordându-se.
— Nu, am bâiguit, răspunzându-i lui Seph.
Privirea mi-a coborât, la telefonul lui Hades.
— E cu Colin, a răspuns el.
— Unde? a sărit Seph, ţinându-şi în frâu surprinderea.
— La film.
— Nu răspunde de aproape trei ore la telefon. Cât ține
filmul ăla?
Hades s-a întors către Seph, deodată cu mine, și am văzut-
o pe Hailey apropiindu-se cu prudență de Seph, pentru a-l
liniști. Ce era în neregulă cu Colin şi Seph?
— Nu te înfoia aiurea, l-a mustrat Hades.
— Ştii că nu-mi place tipu’ ăla.
Hailey i-a pus mâna pe umăr lui Seph şi s-a uitat
îngrijorată la el..
Seph nu îl place pe Colin? Dar se înţelegeau bine în seara
în care ne-am uitat la film...
— Asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu el, Seph, l-a
liniştit Hailey, iar chipul lui s-a relaxat.
Era incredibil efectul lui Hailey asupra lui Seph. Puteam
vedea de la mile distanţă cât bine îi făcea lui Seph prezența ei,
cât de mult îl liniştea şi felul radical în care se schimba auzind
cuvintele iubitei lui.
— Poate sunt la cămin. Hailey a sugerat, iar Seph a privit-
o.

235
— Să mergem.
A ieşit pe uşă, iar Hailey a ridicat din umeri drept scuză și
l-a urmat, ca mai apoi uşa de la intrare să se audă
deschizându-se şi închizându-se.
Hades a oftat și a aruncat telefonul pe patul acoperit de
celofan.
— Hai să terminăm odată cu asta, a zis el, cu o evidentă
frustrare.
— Am terminat.
Mi-a luat trafaletul din mână şi l-a pus pe cutie, apoi s-a
aşezat pe pat şi eu m-am dat jos, călcând cu picioarele pe
salteaua moale a patului. Hades şi-a frecat faţa cu palmele şi
şi-a recuperat telefonul pe care îl abandonase cu câteva clipe
în urmă.
În jumătate de ora am strâns totul şi am mers în sufragerie,
renunţând la a mai face modelele cu negru pe pereţi. Felul in
care arăta Hades, precum şi nejustificata sa schimbare
spirituală, m-au făcut să mă simt nelalocul meu.
— Te descurci cu aşezatul, nu? l-am întrebat pe Hades,
imediat ce m-a urmat îndeaproape spre sufragerie.
— Aha.
Strâmbând din nas, m-am trântit pe canapea, gândindu-mă
la Caroline și Colin, de care nu dădusem deloc, și la modul în
care reacționase Seph auzind că sora lui era cu Colin.
Mă jucam absentă cu brăţara primită de la Caroline și ca
prin minune mi-am adus aminte că inițiala lui David era
gravată pe ea.

236
Apoi am realizat ce zi era.
Pe douăzeci februarie ne-am cunoscut, apoi peste un an, în
aceeași zi, am devenit un cuplu. Am strâns din ochi o clipă, ca
mai apoi să inspir adânc și să expir lent. Colţurile ochilor mi s-
au umezit şi pieptul mi s-a îngreunat. Scrâşnind din dinţi, am
clipit mărunt mi-am trecut o mână peste faţă.
Am întors moneda şi fără să mă gândesc a doua oară, am
desfăcut brăţara şi m-am ridicat de pe canapea. Cu pași mari şi
hotărâţi, am mers până la coşul de gunoi, chiar lângă barul
pentru mic dejun, de care Hades stătea sprijinit cu braţele
încrucișate. Simţeam privirea sa sfredelindu-mi ceafa, aşa că
m-am oprit şi am inspirat din nou. Nu voiam să facă haz pe
seama despărţirii mele de David. Îi luasem de atâtea ori
apărarea în faţa lui... Şi tot de atâtea ori el mă luase peste
picior.
Şovăind, am strâns brăţara în palmă şi am aruncat-o
imediat.
— Faptul că o arunci la gunoi nu înseamnă că tot acolo
ajung și sentimentele tale, Lila.
M-am uitat peste umăr la el. De unde ştia motivul pentru
care am aruncat brăţara? Bănuiam că probabil observase
iniţiala lui David, ceea ce m-a făcut să mă încrunt. Nu avea
cum să ştie ce se afla în sufletul meu, însă privirea pe care mi-a
oferit-o m-a făcut să mă întreb dacă într-adevăr era aşa.
— Ai dreptate, am spus. Ar trebui să îi dau foc.
Hades s-a încruntat uşor şi a lăsat cutia de suc pe blatul
barului.

237
— Ştiu că a făcut ceva rău, mi-a spus. Noi băieţii facem
multe tâmpenii, însă nu cred că dacă într-adevăr ţine la tine, o
să îi treacă aşa repede.
— Cum adică?
A oftat. Îl vedeam cum nu putea exprima ce gândea şi
eram convinsă că nu avea habar despre ce vorbea, de fapt.
Voia doar să mă facă să mă simt mai bine, ceea ce pentru mine
era foarte sâcâitor. Hades mă făcea de obicei să mă simt rău,
nu bine.
— Vreau să spun că probabil încă simte ceva pentru tine.
Adică... Te iubeşte şi chestii de genul ăsta.
— Ce știi tu despre iubire? am pufnit, ironică, ferindu-mi
privirea de a lui.
— Cu siguranţă mai multe ca tine.
— Ai învăţat asta din filmele de groază la care te uiți?
Deveneam din ce în ce mai afurisită în preajma lui Hades.
Dar de ce? Eu nu mă contraziceam cu nimeni, nu aveam
curajul să spun ceva ce ar fi deranjat pe cineva şi nu îmi
evocam niciodată punctul de vedere. În preajma lui Hades eram
altfel, în ciuda faptului că el îmi inspira numai pericol şi
undeva, în nu ştiu care parte din mine, îmi era teamă de
reacţiile lui. Totul începuse din ziua în care m-a luat de la Tiff
şi s-a comportat ca un nenorocit cu Patricia. De atunci, mă
aşteptam la orice de la Hades.
Şi asta mă schimba şi pe mine totodată. Deveneam mai
curajoasă, ceea ce era un lucru mai mult ca bine venit. Îmi era
bine. Mă simţeam mult mai sigură pe mine.

238
— Scuze, am bâiguit imediat, coborându-mi privirea, în
timp ce degetele de la picioare deja începeau să se joace între
ele, din cauza sentimentului străin din piept.
Hades a oftat.
— Hai să mergem la cămin. Probabil ceilalţi sunt acolo.
A trecut pe lângă mine şi s-a oprit în dreptul cuierului de
la intrare. L-am urmat şi m-am echipat pentru gerul de afară,
urmând ca apoi să părăsim împreună apartamentul. Hades a
apăsat butonul pentru lift, iar când acesta a ajuns, uşile s-au
deschis şi am avut plăcuta onoare de a constata că era gol.
Ceea ce era perfect, fiindcă nu voiam să vadă cineva blugii mei
fantastic vopsiţi.
Până am ajuns la parter nu a durat mult şi imediat ce am
ieşit, mă întrebam cu ce oare vom merge la cămin, însă Hades
a chemat imediat unul dintre taxiurile parcate vizavi de blocul
lui.
Adoram New York-ul extrem de mult. Toate reclamele
luminile colorate, menite să înveselească şi încălzească
atmosfera rece a iernii, sutele de luminiţe ce încă se aflau
pretutindeni pe clădirile orașului... Nu voiam să treacă așa
rapid timpul, pentru că iubeam iarna. Și pe deasupra, gândul
că va veni timpul să mă reîntorc în Anglia mă măcina încet din
interior spre exterior.
— Fir-ar! a înjurat în barbă taximetristul mulatru, când s-a
făcut roșu la semaforul pe care probabil spera să îl prindă
verde. Ce frig e afară, nu-i așa copii? mi-a zâmbit el în oglinda
retrovizoare, ridicându-și colțurile mustăţii cărunte.

239
Hades stătea tăcut pe locul din față, iar eu mă zgribuleam
în spate. Taximetristul sigur făcea economie la căldură, ceea ce
era destul de absurd, având in vedere că motorul oricum
producea căldura care ar fi trebuit să ne încălzească.
— Într-adevăr, am tremurat eu. Puteţi porni căldură, vă
rog?
El a pufnit și s-a foit în scaun.
— Nu se poate, domnişoară, a răspuns cu un ton degajat.
Benzina e scumpă, ştiţi? A tuşit şi şi-a întors capul spre Hades.
Îţi poate confirma iubitul tău, nu-i aşa cavalere? N-ai maşină?
Ştii cum e, aşa-i?
Hades şi-a întors fără tragere de inimă capul spre el şi l-a
privit cu dezgust.
— Fata a spus să dai drumul la căldură, ce nu înţelegi?
Uluită, m-am ghemuit mai mult pe bancheta ponosită, în
timp ce taximetristul l-a analizat pe Hades scurt, zgâindu-se la
faţa lui. Când probabil a realizat că Hades nu glumea şi că
statura nu îi permitea să îl contrazică pe băiatul puternic din
faţa lui, bărbatul a rotit câteva butoane în bord şi de îndată
valuri de căldură ne-au monopolizat.
M-am bucurat pentru faptul că taximetristul nu a mai spus
nimic tot drumul, lăsând ca melodiile unui vechi şi prost
difuzat canal radio, să răsune.
În cele din urmă, Hades a plătit şi am coborât amândoi din
taxi. Am urcat scările căminului rapid şi am intrat în cameră,
unde Hailey, Seph, Caroline şi Colin purtau expresii încordate,
iar atmosfera părea tensionată.

240
Am păşit nesigură către ei, scoţându-mi fularul, în timp ce
Hades închidea uşa în urma noastră.
— Ce s-a întâmplat? m-am încruntat, în timp ce Seph s-a
ridicat de pe biroul de care stătea sprijinit şi a ieșit furtunos
din cameră.
Privirea mi s-a mutat într-a lui Caroline şi nesiguranța din
ochii ei m-a făcut să îmi simt inima căzând în stomac. Chipul
lui Colin părea revoltat, iar maxilarul îi era încleştat, în timp ce
Hailey părea îngrijorată. Blonda a trecut pe lângă mine și
Hades, şi a ieşit în urma iubitului ei.
— Car, am insistat eu. E totul în regulă?
Colin a pufnit.
— Evident că nu e. Seph nu e în stare să înţeleagă. A strâns
mai tare în palme marginea patului lui Caroline, pe care stătea
așezat.
— Colin, are şi el partea lui de dreptate, l-a dojenit
Caroline deranjată.
— Nu poate mereu să îţi spună ce să faci. Fii serioasă!
— Realizezi că nu pot pur şi simplu să mă mut de aici, cu
tine, nu? Amy cu cine rămâne? Ce Dumnezeu!
Şi apoi a ieşit din cameră, lăsându-ne complet derutaţi.

***

Dimineaţa următoare m-a prins lucrând la un nou proiect


pentru arhitectură. Nu socotisem că la Columbia se muncea
într-atât şi comparându-le pretenţiile cu cele de la Norwich,
profesorii aceia aveau de gând să ne lase fără nopţi dormite.

241
Deocamdată eu şi Caroline eram încă liniştite şi nu foarte
stresate la acest subiect. Aveam să trecem semestrul cu bine.
Trasam una dintre diagonalele planului unui parter,
gândindu-mă la seara anterioară, când Colin îi propusese lui
Caroline să se mute cu el. Băiatul avea intenţii serioase, însă
avea să demonstreze asta, până când să o roage să se mute cu
el. E o schimbare şi totodată o decizie serioasă să locuieşti cu cineva
pe care îl cunoşti de atât de puţin timp, spunea Caroline. Colin, în
schimb, ar fi luat-o acasă cât ai clipi, de-ar fi putut. Nu îl
judecam, pentru că și mie îmi plăcea în aceeaşi măsură să
locuiesc cu Caroline.
În orice caz, dezacordul categoric al lui Seph i-a oferit lui
Caroline prilejul potrivit pentru a-l refuza pe Colin. Mi-a
mărturisit, însă, în aceeași seară, că avea de gând să îi dea o
șansă. Îndeosebi după ce mi-a povestit cum după film au mers
să mânânce și cum Colin i-a înseninat toată seara cu glumele
seci. Colin era amuzant, iar lui Caroline îi plăcea să râdă. Se
potriveau de minune. Pe deasupra, Caroline nu a mai adus în
vorbă persoana lui Hades și mă întrebam dacă într-adevăr
trecuse peste, sau voia să scape de sentiment cu ajutorul lui
Colin. Nu am îndrăznit să întreb.
Îmi spune singură dacă e așa, mi-am zis.
Am dat planşa de lucru deoparte, cu tot cu măsuţa
portabila și mi-am forţat corpul să se ridice din pat, însă nu
înainte să opresc melodia Back to december, a lui Tylor Swift şi
să îmi scot căștile din urechi. Gândul îmi fugea la David cu
orice prilej, iar versurile melodiei contribuiau considerabil la

242
asta. Ştiu că îl rănisem când plecasem, în decembrie, însă
Caroline mă sfătuise să nu îi mai caut scuze. Era un prost
obicei de-al meu. Întotdeauna căutam scuze persoanelor care
mă dezamăgeau, iar David a fost motivul care m-a oprit din a
face asta.
Caroline vorbea cu Henry pe Skype de aproape jumătate
de oră. Voiam să merg la baie, însă ajunsă în dreptul lor, vocea
lui Henry m-a pironit pe loc:
— Măi să fie! Aimèe! a făcut el. Nu ştiam că eşti prin
preajmă, mi-a spus încântat. Care-i baiul?
Zâmbind, mi-am sprijinit braţele pe speteaza scaunului de
la birou, pe care Caroline stătea, şi m-am aplecat uşor. Într-o
oarecare măsură, îmi era dor de chipul şi blândeţea cu care
Henry mă privea.
— Nu am vrut să vă deranjez, am zis în chip de scuză,
făcând o grimasă. Tu cum eşti?
Auzisem parţial discuţia lor, înainte să îmi pun căştile
iPod-ului în urechi. Henry părea destul de îngrijorat în
privinţa situaţiei noastre din New York. Însă noi aveam o
vârstă la care eram capabile să ne purtăm de grijă. Grija lui îmi
amintea de părinţii mei, doar că mama şi tata o numeau
subestimare sau imaturitate, nicidecum grijă. Am înţeles destul
de bine cât de îngrijorați erau pentru mine, având în vedere că
eram pentru prima oară plecată la mii de kilometri depărtare
de casă, iar ei nu mă sunaseră deloc. Grija lor nu exista.
— Bine, mi-a răspuns. Chiar foarte bine. Te-ai acomodat în
oraşul luminilor?

243
Am strâmbat din nas.
— Să zicem. Columbia îmi prieşte, dacă la asta te referi.
El a consimţit şi a clătinat din cap.
— Bietul David... Cât o să mai reziste fără tine? Sper că nu
ai de gând să chinui prea mult băiatul.
Stomacul mi s-a făcut ghem şi genunchii mi s-au înmuiat.
Înghiţind în gol, cred că zâmbetul mi-a dispărut brusc de pe
față, lăsând loc unei expresii consternate.
— O să reziste, a intervenit Caroline şi i-am mulţumit
mintal pentru asta. Apropo, ai reuşit să depui cererea pentru
cetăţenie?
Subiectul a deviat subtil, consecinţă a întrebării lui
Caroline, pentru care am mulţumit din nou, tăcută.
Revenindu-mi, m-am retras în baie, lăsându-i pe cei doi să îşi
continue discuţia.
Cât de dor îmi era de David... La numai o săptămână după,
simţeam că mă dezintegram cu totul din cauza despărţirii
noastre. Ce-i drept, sentimentele mele pentru el erau încă greu
de explicat, însă uneori aveam senzaţia de uşurare; de parcă
mi s-ar fi înlăturat un bolovan de pe umeri. Aveam parte
numai de gânduri şi trăiri contradictorii faţă de el, în ciuda
dorului pe care i-l duceam.
Când am ieşit din baie, Caroline terminase apelul şi acum
îşi lua haina de fâș pe ea, după care şi-a vârât un fes pe cap.
— Unde mergi? am întrebat-o.

244
— Mă duc cu Colin până la bancă. Vreau să cumpăr câteva
rame pentru viitorul vernisaj. Trebuie să îmi pun lucrările în
ele, ca să rămână intacte.
M-am încruntat.
— Avem cinci rame, am arătat către colţul camerei, unde
ramele arămii stăteau aliniate, sprijinite de perete.
Car mi-a urmărit privirea şi şi-a pleoştit umerii.
— Alea sunt ale tale, a subliniat ea.
Într-adevăr, dar nu era ca și când nu am fi împărțit absolut
orice. Vernisajul, organizat de profesoara Gerrsy, includea
lucrările a câtorva elevi dornici să își etaleze munca. Desigur,
asta ne asigura și câteva recomandări de la câțiva arhitecți de
renume ce vor fi prezenți acolo, iar eu și Caroline nu puteam
rata așa ceva.
— Mi-a trimis Henry câțiva. Iar Sam...
— Car, am spus apăsat, întrerupând-o. Nu face asta, am
continuat să vorbesc îndreptându-mă către pat, de unde am
scos cardul meu din geantă. Ia! I l-am întins, iar ea m-a privit
nesigură. Nu cheltui banii tatălui tău și scoate de pe ăsta.
Ezitând, Caroline s-a dat un pas înapoi, fapt ce îmi
demonstra că nu avea de gând să îl ia. Îi înțelegeam reținerea,
dar nu o acceptam față de mine. Banii tatălui meu erau și banii
ei.
— Nu cred că mai ai bani pe el, mi-a spus. I-ai dat lui
Hades pe ultimii...
— Verificăm, am rostit prompt și am deschis laptopul.

245
Nu am apucat să fac nimic pe el în schimb, căci un apel de
la David m-a întrerupt total. Până și din a respira. Am clipit
mărunt, pentru a mă asigura că mă suna într-adevăr. Nu mă
mai sunase de câteva zile — de când îi respinsesem consecutiv
câteva apeluri.
Însă acum numele lui era acolo, apelându-mă.
Și am răspuns.
Am regretat nespus când i-am văzut privirea. Un amestec
de surprindere și fericire îi traversa acum ochii de un albastru
senin.
A așezat laptopul undeva și am constatat apoi că l-a pus pe
pian, în fața lui. Inima îmi bătea cu putere cât îl priveam
fâstâcindu-se. Nu spunea nimic, aruncând câte o privire scurtă
către mine.
— Eu... mă întorc repede. Caroline a bâiguit și a ieșit
imediat după ce a luat cardul de pe birou.
Ușa camerei s-a auzit și am privit peste umăr în urma ei.
Revenind la ecranul laptopului, degetul mi-a rămas neclintit
pe touch și cu ochii larg deschiși mă uitam stăruitoare la
David. Aproape am tresărit când am auzit cum a apăsat o
clapă, urmată apoi de o notă a pianului. Oare cât era ora în
Anglia? Târziu, cu siguranță.
— O să îmi cer scuze așa cum mă pricep cel mai bine, a
spus, aproape şoptit.
Respirația mi s-a oprit în gât.
Şi spunând asta, David a început să cânte o melodie
superbă la pian, ca mai apoi, să intervină cu vocea. Nu voiam

246
să par în pragul unei come, aşa că mi-am stăpânit respirația
alertă cât el continua să cânte:
— Tell me what you need and I will find a way to stop the
bleeding... No, don’t add to my mistakes... Tell me you’re not leaving
and I’ll tell you everything you need to know... Don’t throw it all
away, don’t say my words are just too late... I don’t want to be left
behind, I’ve been so blind to all that... I have broken... Can we put
this back together? No more empty promises, they don't exist; just
me out in the open... I know this will take time... Can you give me
one last chance to make it right?
A făcut o pauză, continuându-și negativul la pian. Vocea
lui era minunată, atât de încărcată emoțional și atât de sinceră.
Lacrimile mi s-au adunat în ochi și le-am întins repede când
mi s-au prelins pe obraji.
— You say the story's ending but I think it's time we stop
pretending... No, can't let you turn the page. Does your heart
remember when we used to say forever, don't let go... Don't throw it
all away; don't say these words are just too late... Give me one last
chance to make it right... A last chance to make it right... A last
chance to make it right... No more empty promises, they don't exist;
just me out in the open... I know this will take time... Can you give
me one last chance to make it right?
Oh, Dumnezeule...

247
Capitolul 17
Hades

Prinzând sacul cu ambele palme bandajate, l-am silit să se


oprească din balansat și am încercat să îmi reglez respiraţia
alertă. Pieptul mi se ridica și cobora rapid, iar tot ce voiam era
o gură sănătoasă de apă. Am înşfăcat sticla de pe banca de
lângă perete și am gâlgâit din ea, ca mai apoi să îmi înlătur
sudoarea de pe frunte cu prosopul aşezat în jurul gâtului.
Sentimentul căpătat după antrenament era unic. Îmi
conferea linişte; mă seca de nervi şi de toate gândurile.
Începeam să îmi fac griji în privinţa situaţiei mele psihice. Cât
mai dura să trec peste? Dacă unii oameni aveau parte de
lucruri mai nenorocite ca ceea ce am păţit eu şi se puteau
conforma, pe mine ce mă reţinea? Nu eram furios pe ei (nu pe
ea sau pe el), ci pe mine, pentru că le-am cauzat atâtea
probleme doar prin faptul că existam.
“Nu a făcut decât să ne aducă nenorociri!”
Cuvintele astea mă secau în fiecare zi. Nu era suficient
faptul că aveam să trăiesc cu asta, însă ei ţineau morţiș să îmi
amintească ori de câte ori aveau ocazia.
Şi, la nalba, mereu aveau.
Zgomotul produs de uşa sălii de antrenament mi-a atras
atenţia şi mi-am sucit cupul, căutând cu privirea intrusul.
Sala nu era mare. Era a lui Jordun. Doar eu cu el şi câţiva
camarazi de-ai lui beneficiam de echipament. Reuşisem de-a

248
lungul timpului să o recondiționăm complet, cumpărând
echipamentele şi toate prostiile imense ce domneau
pretutindeni de-a lungul pereţilor. În mijloc aveam un
perimetru gol, restrâns, care era marcat de o saltea subţire din
piele, gri, pereții erau din beton, iar podeaua era acoperită de
linoleum negru.
Seph scădea distanţa dintre noi, deplasându-se cu mersul
lui specific, cu paşi aproape aroganţi şi înceţi, de parcă lăsa
răgaz pământului să ştie că el a călcat acolo. Era comic.
— Cumva ţi-ai lovit şi telefonul şi l-ai distrus? m-a luat el
imediat peste picior.
S-a oprit lângă mine şi am bătut palma, digerând
întrebarea lui. Făcusem asta de câteva ori şi încercam să îmi
amintesc dacă și de data asta îi făcusem ceva sau nu
telefonului.
— Ai venit aici doar ca să mă întrebi asta? am glumit, la
rândul meu.
Seph nu venea niciodată să discute cu mine cât eram la
antrenament. Asta pentru că ştia că nu putea purta o
conversație cu mine în timp ce loveam ca o maşină de box
sacul sau balonul.
A rânjit cu subînţeles.
— M-ai prins! a pufnit el, apoi s-a uitat la bustul mea gol şi
transpirat.
Mi-am trecut o mână prin păr şi am azvârlit sticla cu apă la
locul ei.

249
— Mai bine pui ceva pe tine, mi-a spus, amuzat din cine
știe ce motiv. Vin fetele aici.
M-am încruntat în timp ce îmi deznodam fâşiile din
bumbac de pe palme.
L-am fulgerat cu privirea.
— Ce să caute aici?
Nimeni nu îmi invada spaţiul personal. Deja intrau cu toţii
în viaţa mea de zi cu zi. Nu voiam pe nimeni în locul care îmi
aducea pacea.
— Nu vor sta mult, a explicat el. Caroline are o problemă
cu cardul şi i-am spus că o s-o ajuţi tu. Te descurci la nebunii
de genul.
— Ce problemă?
Seph şi-a scos telefonul cât eu îmi luam hainele de pe
bancă pentru a merge să fac duş.
— Nu poate face un transfer şi din câte știu poți face asta
on-line, nu?
Am încuviinţat din cap, cu gândul la faptul că urma să
vină persoane nepoftite unde mă antrenam.
— Aha. Mă duc să fac un duș și mă întorc, l-am anunțat,
deplasându-mă către baia sălii.
— O decizie înţeleaptă, a bodogănit el în urma mea, încă
atent la telefon.
Când m-am întors în sală, ciufulindu-mi părul, care nu
avea de gând să stea locului, Caroline si Hailey se jucau prin
sală.
Nu am putut ignora absenţa lui Aimèe.

250
Era amuzant cum Hailey ţinea de sac și Caroline încerca să
îl facă să se clintească măcar. Din poziţia aia, nimeni n-ar fi
reuşit. Mi-am adus aminte că îi promisesem Litei că am s-o
învăţ Kickboxing şi eram bucuros că aveam să mai râd puţin
pe seama ei. Dintr-un oarecare motiv, prezenţa ei în locul meu
de suflet nu mă deranja, fiindcă ştiam că trebuia să o învăţ să
se apere ca să se poată descurca într-un cartier ca Manhattan.
— Măi să fie, cine să fie acest Adonis modern? Hailey a
glumit pe seama mea, cât îmi trăgeam tricoul pe mine.
— Visul tău de-o viaţă, i-am răspuns arogant, în mod
deliberat.
Se obişnuise cu tachinirile mele cum şi eu mă obișnuisem
cu ale ei. Seph de asemenea, dar nu m-am scutit de o sticlă cu
apă azvârlită pe deasupra umărului.
— Ai fost pe aproape, am rânjit.
— Ai fost pe aproape, m-a îngânat el, cu o voce enervantă.
— Tu de asemenea, a adăugat Hailey, mijindu-şi ochii la
mine. Ok, gata Caroline, n-ai şanse, a ridicat din umeri către
şatenă și aceasta s-a oprit din a lovi sacul.
Caroline a oftat şi şi-a lăsat capul pe spate, răsuflând
disperată.
— La naiba! Vreau şi eu să învăţ! Am să îl pun pe Colin să
îmi explice.
S-a sucit pe călcâie şi s-a uitat la Seph.
Blondul nu a spus nimic, mulţumind-o pe Caroline cu
reacţia lui.

251
Ştiam că Caroline încercase de nenumărate ori să se
apropie de mine. Nu eram idiot. Tocmai de aceea i-am făcut
cunoștință cu Colin în acea seară, la film. Îl ştiam pe Colin de
multă vreme, iar când am cunoscut-o pe Caroline, mă
întrebam dacă nu cumva era Grudge în varianta feminină. Se
potriveau mult mai bine şi mi-am zis că trebuie neapărat să le
fac cunoştinţă. Atunci când Colin mi-a spus că deja o cunoştea,
treaba mi-a devenit brusc mai uşoară. Nu voiam să îi tai elanul
şatenei, spunându-i că nu mă atrăgea în niciun fel, însă nu
voiam nici să îi dau de înțeles contrariul, aşa că un personaj ca
şi Colin a fost mai mult ca bine venit. Din partea mea, pentru
că Seph aproape a turbat când a auzit că Grudge s-a ocupat cu
chestii nu tocmai legale înainte să intre în anul trei la facultate.
I-am spus că acum s-a cumințit, dar Seph încă avea dubii. Îl
înţelegeam perfect. Aş fi fost nebun să o las pe Caroline să
umble cu unu’ ca şi Colin, fiind complet conştient de ceea ce
făcea el în timpul liber. Era sora prietenul meu cel mai bun, în
cele din urmă, iar ăsta era un motiv mai mult decât important.
— Uite, frate. Seph a sucit laptopul pe care probabil fetele
îl aduseseră şi mi-a explicat problema cu cardul.
Verificând suma de pe card, am încercat să fac transferul
on-line, însă nu mergea, dat fiind faptul că şatena făcuse un alt
transfer în urmă cu nici două săptămâni. Am intrat la
transferurile anterioare, crezând că poate a trimis unui cont
bancar greşit vreo sumă, însă am rămas uluit văzând că
ultimul transfer era făcut către contul lui Seph, pe care îl ştiam

252
pe derost. Culmea, suma transferată era de 300 de dolari, bani
pe care el mi-i dăduse după lupta de la Vikings.
Și nu mi-a luat mult să pun lucrurile cap la cap.
— Al cui e cardul ăsta? am întrebat, în timp ce Caroline şi
Hailey studiau unul dintre aparatele pentru umeri şi braţe.
Seph s-a uitat curios la mine şi sunt ferm convins că mi-a
observat expresia încordată. Ştia că mi-am dat seama. Chiar
atât de nerod mă credeau?
Caroline s-a fâstâcit şi am înţeles imediat că ceea ce
bănuiam eu era adevărat.
M-au jucat pe la spate, la naiba!
M-am ridicat de pe vine şi am făcut clin din cap.
— Al tău, Caroline? Am insistat.
Şatena s-a uitat la Seph, nesigură, de parcă îl întreba din
priviri ce să îmi răspundă. M-am uitat peste umăr la Seph și
am bufnit în râs, constatând.
— M-aţi făcut pe la spate, am pufnit, trecându-mi mâna
prin păr. La naiba... Nu era nevoie de minciună, am adăugat.
— Omule... Seph a intervenit, dar l-am întrerupt prompt:
— Drace! Chiar așa nevoiaș mă credeți? N-am nevoie de
banii voştri. Şi cu atât mai putin de minciuni. Pariuri, huh? am
punctat, îndreptându-mi privirea înspre Hailey, care se uita la
mine stăruitoare ca mai apoi să îşi coboare privirea în pământ.
— Nu e cardul meu! Caroline a răbufnit. Parcă ai avea ceva
cu mine, Hades! Ce Dumnezeu ţi-am făcut?! Cardul e al lui
Aimèe, aşa că dacă vrei să jigneşti pe cineva, atunci acea
persoană e Aimèe!

253
Cardul lui Aimèe? Deci Lita transferase banii?
— Aimèe ştie că tu şi Hailey mi i-aţi dat? l-am întrebat pe
Seph, care încă nu ştia cum să reacţioneze.
Nu îmi venea să cred că tocmai el mă minţite. Uram
minciuna mai mult decât orice. Seph era ultima persoană de la
care mă aşteptam la aşa ceva. Nu conta că era vorba de bani,
conta că el îmi ştia situaţia şi totuşi a făcut o schemă de genul
fără ştirea mea, tocmai mie.
— De fapt, a spus Caroline, a fost ideea ei.
Ştiu că au fost rare momentele când mă stăpâneam din a
lăsa frustrarea să mă cuprindă. Era, oarecum, o plăcere.
Înseamna că îmi pasă, iar asta mă făcea om. Însă de cele mai
multe ori, excesul de nervi putea reteza rapid omenia din
mine.
Mi-am trecut mâna prin păr și am făcut o răsucire pe loc,
rânjind ironic. Cum de nu mă gândisem la asta? Lita și dorinţa
ei de a invoca pacea pe tot mapamondul... Nu ştiu ce era în
mintea ei (sau ce a fost mai exact), dar ştiam cum să aflu. Poate
nu a făcut-o intenţionat, dar al naibii să fiu că nu suportam
ideea de a primi ajutor din partea ei.
— O clipă... Mi-am lăsat capul în față și i-am privit
încruntat pe rând pe cei trei complici. Ca să înțeleg, Lita i-a dat
banii lui Seph și el mi i-a dat mie? Sau cum?
S-au uitat unul la altul, făcând schimb de priviri, în timp ce
eu îi priveam nerăbdător.
— De fapt, nu mai contează.

254
M-am întors cu spatele la ei, ca mai apoi să îmi iau
prosopul, sticla de apă și protecțiile de pe bancă. Le-am
îndesat în geantă, în timp ce Seph încerca să îmi explice
situația.
I-am aruncat din mers cheia de la sală lui Seph, iar el a
prins-o înainte să cadă. Fără să mai adaug ceva, am ieșit din
sală, trântind ușa în urma mea. Trebuia să se aștepte la asta.
Hailey și Seph mă cunoșteau suficient de bine ca să realizeze
că lucrurile de genul acela mă deranjau. Poate că nu eram o
persoană așa agreabilă, dar să mă las mințit și fraierit era ceva
ce nu puteam face.

255
Capitolul 18
Aimèe

Aşteptam cu sufletul la gura ghemuită în pat şi cu


genunchii strânşi la piept. M-am ridicat din pat și am început
să fac turul camerei până aproape s-a ivit o potecă pe podea.
M-am oprit pentru câteva clipe şi am strâns din ochii, am
inspirat şi expirat adânc, reculegându-mă.
Îmi repetam în minte că va fi bine.
Faptul că David încă nu plecase din New York mă uimise
de-a dreptul. Ştiam, însă, că o discuţie în situaţia noastră nu
merită amânare. Fusesem doi ani împreună. Era imposibil să
trecem peste, de parcă nu ne-am fi cunoscut şi nu ne-am fi
împărtăşit sentimentele de atâtea ori. Pe lângă că fusese
iubitul meu, înainte de a avea sentimente aparent serioase
pentru el, David mi-a fost prieten. Mi-a fost alături în
momentele când mă refugiam acasă la el, vrând cu disperare
să scap de ai mei şi de mustrările lor.
Aveam să rezolv situaţia. Trebuia să mă conving pe mine
însămi că într-adevăr nu simţeam nimic pentru el sau că, din
contră, inima mea bătea numai pentru el.
Am tresărit când am auzit bocănitul în uşă. După ce am
clipit mărunt, am mers către uşă şi am deschis-o. David mă
privea... surprins, uluit, fericit? Cred că toate enumerate se
regăseau pe chipul lui. I-am zâmbit sfioasă şi m-am dat în

256
lături, ca sa poata intra. A trecut pe lângă mine şi am închis
uşa în urma lui
— Bună, mi-a spus şi buzele i-au fost uşor animate de un
zâmbet
Se forţa să zâmbească? Sau îi era teamă?
— Hei! Mi-am strâns buzele într-o linie fermă și mi-am
vârât palmele în buzunarele din spate ale blugilor. Stai jos,
dacă vrei. I-am făcut semn atât de brusc spre patul meu, încât
m-am speriat şi pe mine.
David s-a aşeazat şi şi-a împreunat palmele între genunchii
depărtaţi. M-am aşezat şi eu lângă el, cu privirea aţintită în
față.
Ce ar fi trebuit să spun? Ce ar fi trebuit să fac? Ce ar fi
trebuit să simt? Fluturaşi? Goluri în stomac? În piept? Inima
bătându-mi mai tare?
Ce ar fi trebuit să mi se întâmple?
— Aimèe... a început David, dar eu l-am întrerupt,
sucindu-mă din talie spre el.
Am făcut o grimasă, câutându-mi cuvintele.
— Ştiu, te simți vinovat... Mi-am dat seama din melodia pe
care mi-ai cântat-o.
El a zâmbit, observând că îi înţelegeam sentimentele și că
totodată le acceptam.
— Chiar nu am vrut să te... să te lovesc. Eu am... Nu ştiu.
Cred că am avut un moment de slăbiciune. Nu am lovit pe
nimeni în viața mea, iar pe tine, crede-mă, Aimèe, nu aş fi
intenţionat să te lovesc niciodată. Când ai aruncat vina asupra

257
mea, spunându-mi că nu ți-am răspuns la apeluri şi că am
neglijat relaţia noastră, am ştiut că ai dreptate şi asta m-a
enervat. Pe deasupra, ți-am spus că băusem câteva pahare...
— Da, ştiu, mi-ai spus.
— Nu băusem de ceva vreme şi cred că mi s-a urcat repede
la cap. Cred... Cred ca nu pe tine voiam să te lovesc, ci pe
mine. Fiindcă m-am simţit foarte vinovat.
Remușcarea şi sinceritatea de care dădea David dovadă mă
copleşeau. Îmi doream atât de mult să nu se fi schimbat, încât
constatarea acestui fapt mă bucura enorm. Se uita la mine cu
ochii temători, plini de vină şi regrete. Eu mă uitam la el şi nu
ştiam sigur ce transmiteam prin privire, sau ce emanam prin
propriul trup, căci nu simţeam nimic. Nimic.
— Nu le-am spus părinţilor... Nu e ceva ce vreau să ştie ei
sau oricine altcineva, de altfel. Eu chiar regret, Aimèe. Am
renunțat la turneu ca să pot rămâne în oraș, aproape de tine.
Mai aveam de mers în două orașe, dar nu puteam sta deloc
departe de tine. Simțeam că trebuie să fac ceva, dar nu voiam
să te supăr mai tare. Crede-mă, eu chiar... chiar te iubesc.
I-am privit buzele mișcându-se, însă cuvintele sale foarte
greu le-am auzit. Și mai greu mi-a fost să le conștientizez și să
le diger.
Încă mă iubește... mi-am zis, ca și când ar fi fost o povară.
— Dar ai gândit tot ceea ce ai spus, am ripostat,
susținându-mi punctul de vedere. Și asta nu e în regulă.

258
David a înghițit în sec, privindu-mă oarecum nesigur.
Bineînțeles că nici lui nu îi venea să creadă că eu chiar
ripostam.
— Dar e în regulă... am murmurat, lăsând un zâmbet să
îmi curbeze buzele. Nu pot uita momentele când mi-ai fost
alături și sunt mult mai multe decât cele în care m-ai...
întristat.
De fapt, David nu m-a întristat niciodată, până în seara
aceea.
Ochii îi scânteiau și înainie să pot premedita, m-a tras la
pieptul lui, strângându-mă cu putere. Şi-a afundat fața în
părul meu şi l-am auzit oftând, lucru ce a făcut ca respiraţia
fierbinte să i se simtă pe pielea gâtului meu.
Acum puteam spune că simţeam ceva. Mă treceau fiorii,
simţindu-i buzele aşa aproape de gâtul meu. L-am strâns mai
tare în braţe, vrându-l mai aproape. Eram irevocabil obişnuită
cu prezenţa lui David. Obișnuită. Asta era? Eram obişnuită cu
ceea ce mă făcea el să simt. Așadar, nu era iubire. Nu eram
îndrăgostită de el, ci doar obișnuită cu gândul că eram.
L-am împins ușor, menţinându-mi palmele pe braţele lui și
privirea coborâtă pe așternuturile patului.
El mi-a ridicat bărbia cu unul dintre degete și înainte să pot
spune ceva, telefonul mi-a vibrat în buzunar, Nu m-am
încumetat să îl scot, însă David a insistat, spunându-mi că
poate e Caroline și că el ar vrea să plece înainte ca ea să
sosească. L-am ascultat și l-am scos. Mesajul era de la Hades,
așa că l-am deschis imediat. Am fost surprinsă de nerăbdarea

259
mea. Știam că Caroline și Hailey au plecat cu laptopul la
Hades la antrenament, ca să îmi repare cardul. Vorbisem cu
David înainte ca ea să se decidă şi am rămas la cămin pentru
a-l aștepta.
*Unde eşti? Trebuie să vb cu tine.*, mi-a scris.
Încruntându-mă uşor, am scris înapoi:
*Nu pot acum. În 20 de min.*
Am dat trimite şi m-am uitat la David, care mă privea
confuz. Când să vorbesc, telefonul a vibrat din nou și am
deschis rapid mesajul.
*Unde eşti, Aimèe?*
Ce Dumnezeu nu înţelegea?!
Am închis telefonul şi l-am abandonat pe salteaua patului,
iar David încă mă privea nedumerit. Se aştepta să îi spun cine
era.
Am tras aer în piept şi mi-am arcuit sprâncenele.
— Aşadar... am spus, iar el a zâmbit.
— Ți-am adus Swedish Wafer, dar sunt în maşină. M-am
gândit că dacă o să te superi, să nu le arunci după mine, a râs
el.
Am râs şi cu şi l-am înghiontit uşor în umăr.
— În niciun caz! M-am apărat. Nu aş fi irosit dragele mele
napolitane pe cineva care m-ar supăra.
— Tu nu te superi niciodată, a rânjit el, etalându-şi dantura
impecabilă.
Am zâmbit uşor.

260
— Mulţumesc, i-am spus şi el mi-a luat mâna într-a sa,
începând să se joace cu degetele mele.
Mi-am lăsat capul pe umărul lui şi am oftat.
Nu puteam nega. Mă simţeam împăcată, poate chiar
minunat, în preajma lui David. Însă nu eram îndrăgostită de
el, altminteri până acum aş fi trecut prin zeci de stadii diferite.
Nu? Aș fi simţit cum urc într-un carusel, pe o pantă abruptă,
ca mai apoi să o cobor, întâmpinată fiind de acel gol în stomac.
Acel gol pe care îl aveam atunci când...
Nu mi-am dat seama cum şi când, dar m-am găsit silită să
îmi ridic bărbia, pentru că David tocmai mă săruta. Nu am
prostestat iniţial, căci nu realizasem încă ce se întâmpla. În
schimb eram conştientă de ceea ce simţeam. Sau mai bine
spus, ceea ce nu simţeam.
Și ca să fie situația și mai confuză, ușa camerei s-a deschis
și silueta intimidantă a lui Hades s-a ivit de după ea. L-am
îndepărtat pe David, stânjenită oarecum de situație, apoi el și-
a îndreptat privirea către locul unde mă uitam eu. Dând ochi
în ochi cu David, Hades s-a încordat instantaneu, iar mușchii
antebrațului drept, cu care ținea clanța, i-au zvâcnit.
Maxilarele i s-au încleștat și o clipă am stat toți trei cu
respirația oprită. David s-a ridicat de pe pat și s-a îndreptat
spre Hades, lăsându-mă pe mine în pat. Ochii mi s-au mărit,
gândindu-mă la ce era mai rău. M-am liniştit însă când David
i-a întins palma lui Hades.
— Salut! Bine ai venit, i-a zis David, deloc deranjat de
prezența lui. O să sune ciudat, a râs el apoi, dar voiam să îți

261
mulțumesc pentru pumnul din seara aia. Aveam nevoie. Mersi
că ai intervenit şi că ai luat-o pe Aimèe de acolo. Cine știe ce aș
mai fi făcut, la cât de nemernic am fost...
Hades îl asculta tăcut, încruntat şi încordat. La sfârșit a
clipit de două ori, cu sprâncenele ridicate şi a făcut clin din
cap fără să spună ceva.
Mă simţeam groaznic. Hades mă apărase atunci de David,
ca eu să îl chem la mine peste câteva zile şi să ne sărutăm? El
intervenise pentru mine, ca să mă scape de el, iar eu l-am adus
înapoi.
Simţeam că mă sufoc, aşa că m-am ridicat de pe pat,
trecându-mi limba peste buzele uscate. David doar îmi dăduse
un fel de pupic, nicidecum un sărut. Nu avusesem parte de
foarte multe în relaţia noastră, oricum.
— Hades, am spus, iar privirea lui s-a îndreptat leneşă spre
mine. Ăăă... am spus şovăitoare, înainte ca David să îşi
strecoare braţul pe după talia mea şi să îmi sărute tâmpla.
Privirea lui Hades a urmărit gestul lui cu atenţie, încă
surprins. Nu părea uluit sau şocat, spre deosebire de mine
care nu mă aşteptam ca David să fie aşa afectuos după ceea ce
făcuse. Şi cu atât mai puţin aşa detaşat. În urmă cu nici zece
minute, mai avea puţin şi îmi cerea iertare în genunchi, iar
acum se comporta ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic Asta
m-a deranjat, dar nu am putut spune nimic. Nu am vrut, de
fapt, să spun ceva. Pentru că nu aveam curajul necesar. Dacă
ar fi fost Hades în locul lui David, probabil i-aş fi dat un cot în
coaste sau o palmă, dar Hades nu o să fie niciodată David,

262
pentru că Hades nu ar face niciodată ce a făcut David. Am
cuvântul lui în această privință. Și dacă stau bine să mă
gândesc, mă bucuram că Hades venise, fiindcă David nu îmi
mai era aşa de încredere cum fusese odată.
— E totul în regulă? Hades m-a întrebat, cântărindu-mi
expresia cu privirea sa vigilentă.
Am încuviinţat din cap şi mi-am ferit privirea de a lui,
zâmbind uşor.
— E ok. Tu ce faci aici? S-a întâmplat ceva? am întrebat
îngrijorată.
Hades a ezitat şi s-a foit în pragul uşii.
— Nu s-a întâmplat... nimic. S-a încruntat şi şi-a dres
glasul. Voiam să vorbesc ceva cu tine.
Mi-am rotit ochii de la el către David, care era atent la
Hades. David s-a uitat întrebător la mine, aşteptându-mi
reacţia.
M-am uitat la Hades.
— Ok, am spus, iar David s-a depărtat uşor de mine şi
trecând pe lângă Hades l-a bătut pe umăr, mulţumindu-i din
priviri.
— Merg să... iau ceva din maşină, a spus, după care a ieşit
din cameră, închizând uşa în urma lui.
Hades şi-a vârât mâinile în buzunarele din faţă ale blugilor
săi negri şi după ce a făcut câţiva paşi în stânga, a scos una
dintre mâini, ţinând un teanc de bacnote verzi. Stând încă
lângă uşă, m-am încruntat la el în timp ce se deplasa către

263
mine. Mi-a întins banii şi m-am uitat cu cea mai perplexă
expresie la el.
— De ce mi-i dai? l-am întrebat, rămasă neclintită.
El şi-a arcuit sprâncenele.
— Păi nu tu eşti cea care i-a trimis bani lui Seph, ca el să
mi-i dea mie şi să mă mintă că i-a câştigat la pariuri? Cine
altcineva m-a jucat pe la spate?
Nu ştiam dacă ultima lui întrebare se referea chiar la bani
sau la împăcarea mea cu David. Poate la amândouă. Totuşi,
nu l-am jucat pe la spate şi ştia asta. Voia doar să mă facă să
mă simt rău, aşa cum o făcea mereu. Nici nu mi-a trecut prin
gând să îl contrazic, pentru că nu avea rost.
— Așa e, am aprobat, sarcastică, clătinând din cap. Îmi
pare sincer său, Hades, pentru că nu știi să apreciezi când
cineva te ajută.
— Nu ai vrut să mă ajuţi, Lita. Fii serioasă! Te simțeai nasol
fiindcă am pierdut banii din cauza ta şi ai zis să mi-i dai fără
să aflu. Ai făcut asta ca să te simţi tu bine, nu eu.
Acum că spunea astfel... Chiar așa părea.
— Păi chiar ai pierdut banii din cauza mea! am izbucnit,
făcând un pas spre el.
Hades era suprinzător de calm. A răsuflat pe nări, evitând
să mă privească. Părea interesat de cu totul altceva, mai puțin
de persoana mea.
— Nu era cazul să mă minţiţi, mi-a spus pe un ton apăsat.
Puteai veni să îmi spui că vrei să mi-i dai și poate aveai
norocul să ți-i accept.

264
Am pufnit, aruncându-mi brațele în aer, într-un gest
disperat.
— Fii serios! Nu i-ai fi vrut. Mi-am încrucişat braţele la
piept.
— De ce nu? s-a interesat el, făcând un alt pas către mine.
— Pentru că nu vrei să te ajute nimeni, cu atât mai puţin
eu.
Suna de parcă aş fi fost ofticată. Dumnezeule!
— Vrei să mă ajuţi? m-a întrebat atât de repede, încât m-
am repezit eu să răspund:
— Da.
— Fără glumă?
Un zâmbet micuţ îi juca în colţul buzelor.
Făcea haz pe seama mea? Fireşte că da, judecând după
tonul său aproape ludic. Ce Dumnezeu era cu el? Când era
nervos, când lua totul în glumă. Eram ferm convinsă că a
conştientizat faptul că nu am făcut nimic cu intenţii rele, dar
orgoliul şi stima de sine nu îl lăsau să recunoască şi apela
astfel la haz. Mă enerva faptul că nu mă deranja asta.
— Fără, am răspuns, cu convingere.
— De ce?
— De ce?! am izbucnit. Pentru că îmi pasă de tine. La
naiba, Hades! Abia apoi am realizat ce am spus şi încercând să
întorc situaţia în favoarea mea, am adăugat: Tuturor din jurul
tău ne pasă de tine. Hailey, Seph, Caroline — au fost de acord
să îţi ascundă chestia asta doar ca să îţi fie ţie bine. De unde ai
fi făcut rost de bani? Te luptai iar? Încasai din nou câţiva

265
pumni în loc să mă laşi pe mine să te ajut? Eşti atât de
complicat, încât a trebuit să fac toate astea doar ca să te ajut.
Inexpresivitatea lui mă tortura de-a dreptul. S-a aplecat
uşor spre mine, proptindu-şi palma dreaptă pe muchia
biroului din spatele meu şi, întinzându-şi braţul stâng, a lăsat
banii pe birou în timp ce buzele aproape îi pluteau deasupra
alor mele. Pieptul meu ardea.
— Mai bine încasam pumni decât să fiu minţit de prieteni.
Şi spunând asta, s-a dat un pas în spate, a deschis uşa si a
ieşit din cameră, lăsând în urma sa o tentă vagă şi proaspătă
de parfum bărbătesc.
La naiba cu încăpăţânarea ta, Maxwood!, aş fi strigat, dacă
David nu ar fi intrat, ţinând în mână Swedish Wafer pe care
îmi spusese că mi le cumpărase.
Am făcut eforturi mari ca să îmi recapăt respiraţia, pe care
el mi-o furase. Şi la propriu, şi la figurat.

266
Capitolul 19
Hades

Mai pe seară m-am găsit în apartamentul lui Seph, după ce


vorbisem cu el la telefon şi îmi spusese că era acasă. Am intrat
în holul lor mic de la intrare, pe care l-am traversat după ce m-
am descălţat. Mi-am lăsat geaca şi am intrat în sufragerie.
Hailey călca nişte haine, iar Seph se chinuia să facă ceva pe
laptop. M-am bucurat că nu era şi Caroline.
— Ce faceţi? i-am întrebat nonşalant, trântindu-mă pe
fotoliul de lângă Seph şi frecându-mi apoi palmele de faţă.
Ei s-au uitat ciudat la mine, de parcă le spusesem că tocmai
mi-am tatuat o oaie pe ceafă. Ştiam de ce aveau feţele alea...
Credeau că o să fiu supărat din cauza banilor, dar după ce am
alergat puţin prin parc, mi-am revenit şi m-am calmat.
Lita îmi spusese că îi pasă de mine. Ăsta era un motiv
destul de puternic ca să îi justifice gestul cu banii, aşadar
aveam s-o scutesc de tortură puţin timp. Avea dreptate —
aveam prieteni cărora le păsa de mine. Cel puţin Seph, care
era omul meu şi nu aveam ce să îi fac. Nu puteam sta supărat
pe el.
— Nu vă mai holbaţi aşa, le-am spus. Mi-a trecut, bucuraţi-
vă.
Seph a scos un hohot, în parte surprins, în parte ras, şi şi-a
arcuit sprâncenele. A făcut schimb de priviri cu Hailey şi apoi
blonda a chicotit, încă uluită:

267
— Cine ce ţi-a făcut de te-a înduplecat? A clatinat ea din
cap.
S-ar fi zis cu mine dacă le spuneam că am vorbit cu Lita.
Nu ar fi fost prima dată când ar fi făcut glume pe seama mea,
insinuând că ea avea efect binefăcător asupra mea. Și mai
știam și că ar fi reacţionat nu foarte plăcut dacă le spuneam că
am fost la el, ca să îi cer bani pentru a-i înapoia Litei. În mod
normal m-aş fi simţit extrem de nasol pentru că am fost silit să
îi cer bani lui, dar nu şi de data asta, pentru că i-am
demonstrat Litei că nu mă putea fraieri.
Mă simţeam al naibii de bine pentru asta.
Însă mă simţeam ca naiba din alt motiv.
Eram chiar disperat în sinea mea, pentru că Lita tocmai se
împăcase cu maimuţoiul ăla. Nu i-am spus nimic ei, atunci
când i-am dat banii, pentru că nu voiam să îi dau de înţeles că
mă interesa. Nu era treaba mea cu cine se certa sau cu cine se
împăca ea, în definitiv. Însă asta nu însemna că aveam să o las
să fie împreună cu un tip ca David.
Dacă a lovit-o odată, o putea face şi a doua oară.
Mi-am întins picioarele pe canapeaua din lateral, care era
aşezată lângă fotoliu.
— Nimeni, am ridicat din umeri, încrucişându-mi braţele
sub cap. Nu mai insistaţi că poate mă răzgândesc, am rânjit.
M-am uitat la Seph care mă privea perplex. Ai rezolvat cu
cardul?
— Aha, a încuviinţat el o dată din cap. De fapt, eu nici nu
mă uitasem înaintea ta. Aş fi rezolvat singur.

268
Mi-am trecut mâna peste puţina barbă ce o aveam şi mi-am
scos telefonul din buzunar. I-am trimis lui Jordan un mesaj
prin care i-am spus ca mâine să rezerve sala de antrenament
doar pentru mine. Aveam de gând să îi încep antrenamentele
Litei. Voiam musai asta. De parcă eram un puşti entuziasmat,
care primise vreun cadou. Muream de nerăbdare s-o tachinez.
Ciudat că în urmă cu jumatate de zi voiam să îi adresez
cuvinte nu tocmai decente şi acum tot ce voiam era să o mai
am puţin în preajma mea. Asta doar ca s-o pot vedea furioasă
pe mine. Era clar un lucru însă (lucru pe care ori refuzam să îl
conştientizez, ori nu putea trece singur din subconştient în
conştient), și anume: Lita îmi spusese că îi pasă de mine şi eu
m-am înmuiat ca o fetişcană.

***

A doua zi, după ce am stins țigara, am intrat din balcon în


apartament și mi-am privit dormitorul, în care era un adevărat
haos. Nu mai pățisem niciodată așa ceva. Întotdeauna aveam
dormitorul ordonat. Cred că era o boală naivă chestia cu
curățenia. Chiar nu voiam să știu de la cine am moștenit-o și
nici nu îmi păsa.
Însă nu... Acum, dormitorul meu arăta de parcă trecuse un
ciclon prin el. Cu o seară în urmă, avusesem o discuție
telefonică cu acea femeie al cărui apelativ ar fi trebuit să fie
mamă, iar vizita ei ulterioară m-a secat complet de răbdare. Pe
deasupra, Aimèe m-a enervat și mai mult împăcându-se cu

269
individul ăla. Nu îmi plăcea deloc persoana lui și mai ales în
preajma Litei.
Nu țin minte ce am spart sau rupt în seara respectivă, dar
rezultatul de a doua zi nu părea tocmai ok. Încă nu mă
obișnuisem cu lavabilul gri și cu cel negru. Îmi amintea de
cum am mozolit-o pe Lita pe blugi.
Trebuia să învăț naibii odată să am grijă cu cine îmi fac
amintiri.
Mi-am trecut mâna prin păr, scuturându-mi bretonul, pe
care l-am dat apoi peste cap și m-am îndreptat spre patul ale
cărui așternuturi erau acum luate prizoniere de către Figaro.
L-am apucat de urechi și l-am tras ușor, deranjându-i somnul.
A mârâit și eu am rânjit, ca mai apoi să mergem în bucătărie și
să îmi pregătesc ceva de mâncare.
Când am terminat de mâncat, am strâns resturile și,
frecându-mi ochii cu podul palmei, m-am îndreptat către
dormitor. Am auzit telefonul sunând și l-am înșfăcat de pe
noptiera patului, imediat după ce mi-am tras blugii pe mine.
Primisem un mesaj de la Patricia.
Într-un fel sau altul, am decis să nu citesc mesajul, ca mai
apoi să îndes telefonul în buzunar și să cotrobăi prin șifonier,
în căutarea mănușilor de box. Nu le folosisem de ceva vreme,
iar să o văd pe Lita cu ele ar fi fost mai mult ca amuzant. Mă
simțeam de parcă tocmai îmi închiriasem o jucărie. Sau, mai
degrabă, o păpușă pe care urma să o învăț să se bată. Nu de
alta, voiam să își scrântească încheieturile, lucru de care mă
aşteptam din partea ei.

270
M-am mirat atunci când Lira nu a şovăit în privința
propunerii mele de a începe antrenamentele. Nu ştiu dacă ea
lua totul în joacă sau nu, dar eu clar o făceam. Nu avea nevoie
de așa ceva pentru că nu credeam că deţinea tăria necesară de
a da în cineva cu adevărat. Însă speram ca antrenamentul să îi
dezvolte încrederea de sine. Chiar speram.
Figaro părea că a băut energizant sau ceva. Se trezise și
alerga prin dormitor. I-am pus mâncare şi apă, şi a rămas
liniștit o vreme. Nici nu ştiu de ce îl adusese Dakota pe capul
meu. Era înnebunită după el, deci nu îmi dădeam seama ce ar
fi făcut-o să mi-l lase mie tocmai atunci. De obicei îl aducea
doar când ei plecau în vacanţe, iar mie unul îmi plăcea să am
grijă de el. Și potaia părea în regulă să stea la mine.
Am băgat mănuşile negre în geanta pentru antrenament și
m-am dus în faţa oglinzii, pentru a-mi aşeza freza, chiar când
soneria uşii s-a auzit.
Ce naiba?
Cu paşi hotărâţi am mers spre uşă, azvârlind, în drum,
geanta pentru antrenament în unul dintre fotoliile din
sufragerie, unde Figaro deja dormea. El a scheunat, speriindu-
se.
Am apăsat pe clanţă, deschizând uşa brusc, ca mai apoi să
fiu uluit văzând-o pe Lita dincolo de ea. Stătea acolo, cu fesul
pe cap şi fularul în jurul feţei, încât abia i se vedeau ochii
albaştri şi senini. Nu am putut să nu observ cutia albă cu
imprimeu floral, din mâinile ei.

271
S-a crispat puţin văzându-mi fermitatea expresiei faciale.
Sau era din cauza faptului că eram la bustul gol?
Am făcut imperceptibil clin din cap, pentru a o face să îşi
revină.
— Salutare! a gângurit ea, iar vocea abia i s-a auzit de după
fular.
Avea zăpadă pe fes şi în breton. Aş fi fost nebun să mă
abţin să nu râd la imaginea aia, dar la naiba, m-am abţinut.
— Am zis că e mai uşor să plecam de la tine, având în
vedere că eu nu ştiu unde se află sala pentru antrenament, a
continuat ea.
M-am încruntat ușor și m-am dat în lături pentru a o lăsa
să intre. Rânjind malefic în sinea mea, am închis ușa în urma
ei. De obicei, fetele care veneau la mine pe nepusă masă, plecau
la fel de repede cum au venit.
— Nu te mai descălța, i-am spus. Plecăm imediat.
S-a oprit în holul de la intrare și s-a sucit pe călcâie înspre
mine. Mi-a întins cutia, dându-și fularul jos de pe nas și de pe
gură.
— Ce e asta? am întrebat, privind-o bănuitor. Să știi că am
învățat să dezamorsez bombe, Lita.
Am rânjit.
Râsul ei a răsunat în toată încăperea, iar eu nu m-am
abţinut să îmi lărgesc rânjetul. S-a uitat circumspectă la mine
şi şi-a strâns buzele într-o linie fermă.
— Nu e o bombă, Hades. Deşi acum că ai spus, m-ai făcut
să regret că nu am pus într-adevăr una... Totuşi, tot un fel de

272
bombă este — una calorică, a râs din nou, îndemnându-mă să
iau cutia.
— Nu-mi spune! am icnit eu teatral, luându-i cutia din
mâini. Mi-ai luat un tort!
Şi-a arcuit o sprânceană şi şi-a lăsat greutatea pe un picior.
— Da, ca să îţi sărbătoresc cinismul!
Asta mi-a săgetat ego-ul destul de intens.
Mi-am mijit ochii şi am făcut câţiva paşi cu spatele,
amintindu-mi că încă eram la bustul gol. Mi s-a părut ciudat
că Lita nu părea intimidată de aspectul ăsta. Nu trebuia să fie
dată pe spate sau ceva? Arătam destul de bine încât să fie cât
de cât impresionată. Oricum nu credeam că fătălăul de David
i-a oferit vreodată o privelişte prea interesantă cu abdomenul
şi pectoralii lui. Apoi mi-am dat seama că nu era prima oară
când mă văzuse la bustul gol. În lupta de la Vikings mă
văzuse. Mă încordam numai amintindu-mi de seara aia. Oare
nu o fi fost curioasă de tatuajele mele? După fiecare luptă se
găsea câte o tipă care să mă întrebe ce reprezentau, doar ca să
se bage în seama.
Chiar atât de indiferent îi eram?
Hmmm, păi, asta se va rezolva, mi-am zis.
Am aşezat cutia pe bar, în timp ce zgarda lui Figaro
zăngănea, realizând că avem musafiri. Grozav! Acum nu
aveam să mai scap de Lita prea curând.
— Uiți că eu sunt cel care te învaţă Kickboxing, Lita, am
clătinat din cap, intrând în dormitor pentru a-mi pune un
maiou și un hanorac pe mine.

273
— Uiți că uneori elevul îşi depăşeşte profesorul, a venit
replica ei impresionant de rapidă.
Am pufnit şi, luându-mi portofelul, pachetul de ţigări și
geanta, am ieşit din dormitor. În sufragerie, Lita deja îl luase
pe Figaro în braţe şi îl ciufulea. Şi al naibii să fiu de nu eram
puțin gelos pe propriul câine.
— Hades! a făcut ea, mirată. Ai un câine! M-a privit uimită,
ca mai apoi să se aşeze pe canapeaua moale din piele şi să facă
tot felul de mutre către Figaro.
— Serios? Am scos două sticle de apă din dulap. E chiar
atât de evident? m-am uluit artificial, ca mai apoi să bag
sticlele în geantă.
Lita mă ignora complet, continuând să îl mângâie pe
Figaro pe burtă şi pe cap.
— Cum îl cheamă?
I-am oferit apoi o cale numai bună să se amuze:
— Figaro, am spus scurt, sprijinindu-mă cu umărul de
arcada bucătăriei.
Mi-am vârât palmele în buzunarele din faţă ale jeanşilor şi
am continuat să îl ard pe Figaro din priviri de fiecare dată
când se cocoloşea mai mult în poala Litei. Aveam impresia că
potaia chiar zâmbea de fericire.
Lita a scos un hohot în parte amuzat, în parte surprins.
— Figaro? S-a mirat. Adică Figaro din “Nunta lui Figaro”?
— Nu, i-am răspuns. Figaro, melodia lui Mozart.
— E tot aia!

274
Am ridicat din sprâncene şi am căscat larg gura, mimând
stupefierea.
— Dacă spui tu... i-am răspuns.
— Unde l-ai ţinut ascuns până acum? Când am fost la film
nu era aici, iar când te-am ajutat cu renovatul nici atât.
— L-am găsit pe stradă și mi-a fost milă de el.
A rămas cu gura căscată și eu am bufnit în râs, ca mai apoi
ea să își mijească ochii și să își strângă buzele într-o linie
fermă.
Și-a dat seama că minţeam.
— Tu nu ai milă faţă de oameni, darămite de animale, a
șuierat ea, strângându-l pe Figaro la piept.
Mi-am rostogolit ochii şi ea s-a ridicat de pe canapea,
lăsându-l pe Figaro să dea din coadă şi să latre de zor prin
cameră. La un moment dat, a apucat-o de ghete şi m-am uitat
la el complet dezamăgit.
Figaro, când ți-am spus că trebuie să agăţi fete, nu la asta mă
refeream... mi-am spus.
Lita a luat cutia de pe bar şi a scos pe rând nişte brioşe
colorate din ea. M-am apropiat de ea, aruncându-mi rucsacul
pe umăr.
— Brioşe? am întrebat, fără să îmi ascund tonul ironic.
S-a uitat în sus la mine, cu ochii săi mari, de un albastru
cristalin. Un zâmbet i-a curbat buzele când şi-a trecut un deget
prin crema roz a unei brioşe şi l-a băgat în gură.
La naiba, Lita, nu face asta... mi-am zis eu.

275
— Am speranţa că poate te vor îndulci, mi-a spus,
lingându-şi buzele.
A doua săgeată, şi asta în ultimele zece minute. Aproape
m-am temut că până la sfârşitul zilei aveam să rămân fără
demnitate, din cauza ei. Aproape.
Am pufnit şi am băgat o brioşă în gură, dar nu înainte de
a-i răspunde:
— Slabe şanse, dar e bine să speri!
— Îl laşi pe Figaro singur acasă? m-a întreabat, cu o mină
îngrijorată.
Am ridicat indiferent din umeri.
— De ce nu? Are mâncare şi oliţă. Ce îi mai trebuie?
A început din nou să râdă. Planul meu de a o face furioasă
dăduse realmente greş.
— Bine, atunci hai să mergem, a fluturat din mana, făcând
un gest simulacru spre uşă.
Ne-am contrazis încontinuu în lift, pe motiv că ea nu voia
să meargă cu taxiul, ci cu transportul în comun. Banal, ştiu,
dar savuram cu nesaţ momentele când o puteam contrazice.
Îndeosebi când ieşea așa cum voiam eu.
Pe un ger ca cel din ziua respectivă, nu puteai merge pe jos
până la magazin, darămite până la antrenament. Cu toate că
sala era la doar două intersecţii distanţă.
Avea să fie destul de interesant şi eram oarecum frustrat
de faptul că asta mă făcea să mă simt bine. Lita se apropia din
ce în ce mai mult de mine şi presimţeam că în curând avea să
fie prea aproape.

276
Dar nu făceam nimic în privinţa asta

277
Capitolul 20
Aimèe

— Seph unde e? m-a întrebat Hades.


— Cred că se ocupă de ceva pentru facultate, cu Hailey.
Caroline şi Colin au mers să îi cumpere cadou doamnei
Grudge, dacă te interesează.
Nu ştiu de ce am spus asta. Aveam vaga impresie că asta
voia să afle, de fapt. Caroline s-a comportat foarte ciudat cu o
seară înainte, când a ajuns la cămin. David plecase cu mult
timp înainte, din fericire. Nu aveam idee dacă spusesem sau
făcusem ceva greşit, dar era cert că ea a fost deranjată de ceva
anume. Ceva ce avea legătură cu mine. Nu i-am spus nimic,
totuşi, din pricina faptului că nu voiam să constat că într-
adevăr făcusem involuntar ceva greşit. Nu cred că împăcarea
cu David a deranjat-o, căci s-a arătat chiar încântată de acest
lucru, dar s-a întristat când i-am spus că a fost doar un sărut şi
nimic mai mult.
Nu am putut continua relaţia cu David. I-am spus-o şi lui
în acea seară, după ce Hades a plecat. Nu mai simţeam nimic
pentru el, oricât de mult şi-ar fi dorit. Niciodată nu am forţat
prezenţa permanentă a anumitor persoane în viaţa mea, şi nici
nu voiam să îi fac asta lui David. Nu mă puteam sforţa să îl
accept în viața mea doar de dragul amintirilor. Pentru ca am fi
trăit doar în trecut, fără un viitor care să ne facă fericiţi.
Despărţirea noastră a fost ca o gură proaspătă de aer, chiar

278
dacă afecţiunea mea pentru el avea să fie veşnică. David a
înţeles asta.
— Oh, vai! Nu-mi spune! a spus Hades, încercând să pară
surprins, deşi era mai mult ca evident că nu era. Colin o duce
pe Caroline acasă să îi cunoască familia, a adăugat imediat, pe
un ton impasibil.
— Aşa se pare, am ridicat din umeri, conştientă totuși că
nu mă putea vedea de pe scaunul din faţă.
— Nu ai cursuri azi?
— Unul singur, la şase.
— Bun. Şi eu la fel. Avem timp.
— Sper totuşi să nu stăm până la şase.
Nu a spus nimic, iar maşina s-a oprit şi Hades i-a înmânat
banii taximetristulul cu păr grizonat de la volan. Mă bucuram
pentru faptul că a trecut repede peste faza cu banii, deşi
aveam impresia că avea de gând să se răzbune cumva. Hailey
mi-a spus cum a aflat Hades de bani. M-am mirat totuşi
pentru faptul că a pus lucrurile aşa repede cap la cap şi a ajuns
la concluzia că eu i-am dat. M-am întrebat, pentru o clipă,
dacă nu cumva Seph i-a spus că ideea a fost a mea, dar cum
Hailey mi-a dat de înţeles că Hades a dedus asta singur, nu
am mai insistat pe subiect. Oare de unde o fi luat banii pe care
mi i-a dat?
Hades Maxwood, ce învârți tu în secret?, m-am întrebat.
Am strâmbat uşor din nas şi mi-am înăbuşit un strănut
când am coborât din taxi. Să mergem pe jos îmi lipsea... Hades
a avut dreptate când a spus să luăm taxiul.

279
Am ajuns în faţa unei clădiri înalte, care se asemăna cu un
bloc. Nu era departe de al lui Hades şi i-am aruncat o privire
acidă atunci când l-am auzit spunându-i taximetristului să
oprească la nici un cvartal distanţă. După ce am intrat în bloc
am mers către prima uşă de la parter, pe care Hades a deschis-
o cu cheia. Am intrat înaintea lui, iar el a închis uşa şi a aprins
lumina de la întrerupătoarele de lângă uşă. În pofida faptului
că existau panouri lungi pe tavan, sala era destul de
întunecată.
Arăta grozav. Exact ca cele din filme.
Pereții, din beton, erau ticsiţi cu oglinzi, în faţa cărora
tronau diferite aparate de forţă multifuncţionale. M-a luat
ameţeala numai când le-am văzut. În mijlocul sălii era întinsă
o saltea subţire, unde am bănuit ca se antrenau corp la corp.
Nu existau ferestre (ceea ce mi-a amintit de Vikings), în
schimb, la fel ca și acolo, exista aerisire. Într-un colț gol se afla
un manechin, al cărui trunchi era mai mult un arc, iar de la
brâu în sus părea burete. În colțul opus, atârnând de perete,
sacul de box, din piele neagră, se zărea vag. Multe alte detalii
ritmau încăperea mare... De pildă, o bară lungă de tracţiuni şi
bănci aliniate de-a lungul unui perete.
Ghetele mele au scârţâit pe linoleumul închis la culoare,
care acoperea podeaua.
Hades și-a trântit geanta pe una dintre bănci și i-a desfăcut
fermoarul. Și-a dat fularul și geaca jos, rămânând în hanorac și
în tricou. Începeam să cred că nu a fost o idee prea bună toată
chestia cu Kickboxingul.

280
— Ce aştepţi? a ridicat el din sprâncene. Dezbracă-te.
M-am încruntat la el cu un aer disimulat, ofensată și chiar
jignită. El a rânjit.
— Ți-am spus să nu te flatezi, Lita. Sper că ai ceva sport pe
tine. Stai o clipă... A făcut un pas spre mine. Ăia sunt blugi?
Fir-ar!
— Da, am îngăimat. Am crezut că la gerul care e afară, nu
pot purta pantaloni de trening. Fii serios, Hades! Am trecut
printr-o răceală din vina ta, chiar nu vreau să dau într-alta.
A oftat profund şi şi-a lasat capul pe spate.
— Şi ai de gând să faci asta în blugi?
— Da, am răspuns hotărâtă, ridicându-mi bărbia.
A strâns din ochi de parcă spera să fie un vis din care să se
trezească. Ce era aşa mare scofală, în definitiv?
S-a sucit pe călcâie şi s-a dus spre geanta cu care venise.
Mi-a aruncat o pereche de pantaloni în braţe şi m-am uitat
sceptică la el.
— Pune-i pe tine. Baia e acolo, mi-a spus, arătând către o
uşă paralelă cu cea de la intrare.
— Eşti nebun? O să cadă de pe mine! am zis, ducându-i
pantalonii negri de trening înapoi. Plus de asta, tu ce îţi pui pe
tine? Porţi tot blugi.
— Am o altă pereche de pantaloni în vestiar. Hai Lita,
mişcă-ţi picioarele alea frumoase şi îmbracă-te.
Buzele mi-au zvâcnit, auzindu-i cuvintele. Fața îmi ardea și
după ce am cântărit situaţia câteva secunde, m-am întors pe
călcâie şi am plecat către baie.

281
— Dezbracă-te, îmbracă-te... am bombănit cu eu. Cine te-o
mai înţelege?
M-am schimbat în graba, bucurându-rnă că am catadicsit
să îmi iau tricou pe sub puloverul gros. Nu voiam să port și
vreun tricou de-al lui Hades. El era uriaş pe lângă mine, deci
probabil tricourile lui îmi veneau cu uşurinţă ca rochii.
Surprinzător, pantalonii lui veneau bine pe mine (asta
după ce le-am strâns şnurul până s-a încreţit excesiv tivul).
Arătam ca un copil de patru ani care furase hainele lui frate-su
mai mare. Lungimea pantalonilor, în schimb, era acceptabilă,
deşi am fost nevoită să îi sumetic de vreo două ori. Am oftat și
mi-am prins părul. Baia era destul de mare, curată şi avea
totul necesar unei băi.
Mi-am luat blugii şi puloverul de pe suportul pentru
prosoape şi am deschis uşa.
— Sunt surprinsă, să ştii, de faptul că e aşa cald aici, am
spus, închizând uşa în urma mea.
M-am albit la faţă când l-am văzut pe Hades încordat,
discutând cu nimeni alta decât Patricia, care îşi ţinea braţele
încrucişate la piept, deasupra burţii uşor bombate pe care o
avea. Am observat de-a lungul zilelor cum burta îi crescuse,
însă de vreo două săptămâni nu trecuse pe la universitate.
Oare îi era ruşine? Mi se părea absurd să fie asta problema.
Expresia lui Hades era cu adevărat îngrijorătoare, de parcă
transmitea: Trebuia să rămâi în baie, Lita...
Patricia şi-a întors privirea spre mine la auzul cuvintelor şi
am simţit cum pământul mi se surpa sub picioare. Expresia ei

282
uluită demonstra cât de şocată era să mă vadă acolo. Sau era
din cauză că eram cu Hades? Mă simţeam îngrozitor. Acum,
avea să îşi facă fel şi fel de idei preconcepute.
A scos un hohot, în parte râs, în parte frustrare, făcând un
gest simulacru cu mâna, către mine. Eram mai mult ca sigură
că recunoscuse până şi hainele lui Hades, pe care le purtam,
dar nu mă interesa prea mult acest aspect. Tensiunea dintre ei
doi era ceva ce mă preocupa.
— Ai adus-o aici? i s-a adresat lui Hades, de parcă prezența
mea acolo era inexistență.
Hades s-a întors cu spatele la ea și am auzit fermoarul
genții deschizându-se, dar nu vedeam, pentru că îmi
păstrasem atenția asupra Patriciei.
Patricia avea părul bogat și blond prins într-o coadă lungă,
la spate. Purta căști de iarnă, pufoase, de un albastru la fel de
intens ca ochii săi și o salopetă albă de fâș. Arăta uimitor... Ca
întotdeauna, de altfel. Cu toate astea, faptul că forma burții i
se zărea prin salopetă, însemna că nu se străduia să ascundă
faptul că urma să aibă un copil. Nu îmi puteam imagina ce
simțea ea în privința asta, dar îmi doream să o fi putut face.
— Ți-am timis mesaj. Și-a încrucişat eu mâinile la piept.
Hades o ignora complet, ceea ce era deranjant chiar şi
pentru mine. Nu îmi plăcea deloc felul în care o trata. Dacă
într-adevăr acela era copilul său, atenţia lui, precum şi grija
față de el şi Patricia, erau mai mult decât necesare.
Însă nu.

283
El făcea pe rebelul, de parcă avea şaptesprezece ani. Atunci
am ajuns la ideea că poate Hades ştia ceva ce eu nu ştiam.
Poate că avea motivele lui pentru care se comporta astfel.
M-am întors cu timiditate pe călcâie, atât cât îmi permitea
discreţia, intenţionând să mă întorc de unde venisem, însă
vocea lui Hades m-a oprit pe loc:
— Lita, stai aici. Pune-ţi astea să vezi dacă îţi vin.
Întorcându-mă lent, m-am uitat la el cum se apropia de
mine, ţinând o pereche de mănuşi negre de box în mâini. Mi
le-a întins şi le-am luat ezitantă, în timp ce privirea Patriciei ne
urmarea îndeaproape. Hades s-a uitat peste umăr la ea şi şi-a
arcuit sprâncenele.
— Încă ești aici, Patricia? a întrebat-o, fără să încerce măcar
să îşi ascundă antipatia.
— Eşti fenomenal, a pufnit ea, vibrând de furie. Trebuie să
vorbim!
Furia nu era deloc recomandată pentru o persoană care
purta un copil în pântec.
Hades și-a încrucișat brațele la piept, adoptând o poziție în
așteptare, semn pentru Patricia că trebuia să vorbească.
Stăteam în spatele lui Hades, pitită după umărul său stâng,
așteptând ca ceva să se întâmple.
În cele din urmă, Patricia a oftat.
— Cum vrei. A făcut un pas în lateral. Să știi că mama și
tata au aflat de sarcină.
— Era imposibil să nu, i-a spus el, făcând semn din bărbie
spre burta ei.

284
— Lasă-mă, te rog, să termin ce am de spus. A oftat din
nou, reluxându-și umerii, înainte să continue: Sigur e copilul
tău. Adică... Am calculat săptămânile și zilele de când am... a
aruncat o privire circumspectă spre mine, apoi a adăugat: De
când știi tu, și țin să te anunț că eram împreună în acea vreme.
Iar eu...
— Când am fost noi împreună? a întrerupt-o Hades. Uite
ce e, Patricia... Ţi-am explicat de o sută de ori că nu m-am
culcat cu tine în acea seară. După ce Seph a plecat, iar casa a
rămas goală, eu am rămas cu tine doar ca să mă asigur că
pleacă nenorociții din Vikings de acolo, nu pentru că am vrut
să profit de tine.
— Hades, a izbucnit ea, nu m-am culcat cu nimeni în acea
săptămână! Calculele dovedesc că în săptămâna aia am rămas
însărcinată, nu înţelegi?
Pieptul lui Hades s-a umflat și s-a dezumflat, iar umerii i s-
au ridicat într-un oftat exasperat, ca mai apoi să strângă din
maxilar şi să se relaxeze puţin. Şi-a trecut mâinile peste faţă și
a răsuflat profund.
— Uite, eu... a început ea, dar Hades a întrerupt-o:
— Data viitoare ar trebui să ai grijă pe cine inviţi şi cât bei.
Patricia și-a mijit ochii și a făcut o grimasă indignată.
— Crezi că nu aş fi spus dacă îmi aminteam ceva? Şi tu erai
beat!
— Ba nu, nu eram, a izbucnit şi el, clătinând din cap.
A urmat un moment de tăcere, în care parcă timpul a stat
în loc. Puteam simți confrutarea vizuală dintre Patricia şi

285
Hades, dar nu am spus nimic şi am așteptat liniştită. Nu mă
simţeam deloc în largul meu. De parcă luam toată vina asupra
mea atunci când se certau.
— Oricum, a spus Patricia, îndreptându-se spre ușa sălii,
venisem să te anunţ că mâine plec din New York. Și-a aplecat
privirea și și-a privit ghetele o clipă, ezitând să continue, dar
totuși a făcut-o: Mă mut cu ai mei în Arizona.
— Ce? a tresărit Hades, interesul fiindu-i brusc stârnit.
— Mă mut în Arizona, a repetat ea. Definitiv. Ai mei au
fost mai mult decât decepţionaţi atunci când au aflat de
sarcină și având în vedere că nu am idee al cui poate fi copilul,
o să merg acolo şi o să locuiesc cu ai mei pe perioada sarcinii.
Hades s-a apropiat cu prudență de ea.
— Patricia, a făcut el clin din cap, eu nu am făcut nimic din
ceea ce crezi tu, în acea seară. Îți jur. Dacă aș fi făcut așa ceva,
ți-aș fi spus. Nu aș fi acceptat niciodată ca un posibil copil de-
al meu să trăiască fără tată. Gândeşte-te bine şi aminteşte-ţi ce
s-a întâmplat.
Patricia a ezitat, ţinând mâna pe clanţa uşii. S-a uitat scurt
la mine, apoi Hades m-a privit peste umăr. Strângeam
mănuşile în mâini, cât Hades i-a spus Patriciei că era în regulă.
— Cine a mai rămas în seara aia la mine? a întrebat ea.
Hades a zăbovit o clipă, înainte să spună:
— Ştiu că Seph a plecat să o ducă pe Hailey acasă, iar
atunci nu mai era nimeni. Decât noi doi.
Patricia şi-a împreunat braţele la piept.

286
— Știu că am început să dansez... Şi aveam o sticlă de
Scotch în mână, din care beam constant.
— Da, cam aşa ceva, a încuviinţat Hades. Ieşisem de la baie
şi erai în living.
Patricia s-a încruntat, privind gânditoare podeaua sălii.
Apoi a început să facă paşi spre stânga, dându-şi căştile
pufoase şi mari jos, în jurul gâtului.
— Seph venise să mă ia pe la ora patru, a adaugat Hades,
sprijinindu-se cu umărul de peretele ce fixa uşa. Poți să îl
întrebi pe el, dacă nu mă crezi...
— Și nici atunci nu mai era nimeni? Nu venise nimeni?
— Nu. Dormeai când am plecat. Adică, doar ce adormisei.
— Nu dormeam. Îmi amintesc când ai trecut prin fața
canapelei și te-ai dus la ușă. Am crezut că ai încuiat-o ca să
rămâi cu mine.
— Păi, am încuiat-o, dar pe dinafară.
— Și atunci cine... a șoptit ea. Cum e posibil să nu îmi aduc
aminte? Atât de criță eram?
Vocea îi tremura.
— Cam da. Hades și-a arcuit sprâncenele și a ridicat din
umeri.
Patricia a căpătat o expresie ușor îndurerată. Nu eram
surprinsă de faptul că cei doi nu discutaseră despre asta
înainte, pentru că și eu amânasem aproape o săptămână
discuția cu Hades, legată de David. Cred că plecarea Patriciei
l-a îmbunat pe Hades. Amândoi voiau să își ia rămas bun,
omenesc (poate chiar drăguț), în care mărturiseau adevărul.

287
Nu îmi doream și nici nu îndrăzneam să mă imaginez în locul
ei.
Patricia a oftat, din nou.
— Uite, chiar nu știu ce s-a întâmplat. Te cred însă când
spui că nu ai fost tu. Era întuneric, eram beată și singură acasă.
Dumnezeu știe ce s-a întâmplat... Asta nu mă va face să renunț
la copil, oricum. Bănuiesc că e învățătură de minte. Una care o
să mă coste toată viața.
Și-a mângâiat burta cu palmele, iar o lacrimă i-a străbătut
obrazul.
Un zâmbet mic, plin de remușcări, a răsărit în colțul
buzelor sale rujate, ca mai apoi să se uite lung la Hades și să
facă câțiva pași spre el. S-a oprit în fața lui și Hades a aruncat
o privire către burtica ei.
Inima mi s-a făcut cât un purice.
— Nu ştiu ce să spun, a bâiguit Hades. Sper să îţi fie bine.
Ai grijă de tine și inclusiv de... prichindelul ăsta.
— Aşa voi face, a zâmbit ea languros.
Nu era un zâmbet autentic, dar era unul plin de
promisiuni. Atât de mult mă copleşea scena, încât atunci când
Patricia s-a întins şi l-a tras pe Hades într-o îmbrăţişare, ochii
mi s-au umezit. Mă bucuram însă că lumina nu tocmai
puternică din sală făcea ca acest lucru să nu se observe. Hades
i-a răspuns la îmbrățișare și și-a încolăcit brațele în jurul taliei
sale. Un junghi mi-a făcut mușchii stomacului să se contracte.
Am ignorat senzația când am văzut cum privirea Patriciei s-a
îndreptat spre mine, odată ce s-a desprins din îmbrățișare.

288
— Sper să ne mai vedem, a spus ea, pe un ton neutru.
După ce am clipit mărunt ca să înlătur blurul ochilor, am
încuviințat din cap.
— Şi eu. Drum bun, am îngăimat.
— Mersi, a zâmbit ea afectată.
S-a uitat din nou la Hades şi şi-a lipit o fracţiune de
secundă buzele de ale lui. Ochii mi s-au mărit instantaneu.
Hades nu a reacţionat.
După ce Patricia i-a spus ceva la ureche, a urmat-o
îndeaproape către ieşirea din sală, ca mai apoi să închidă uşa
în urma lor.
Rămasă singură în sală, m-am zgâit o vreme la uşa neagră
pe care cei doi au ieşit, apoi mi-am amintit de mănuşile pe
care încă le ţineam în mâini. Înghiţind în sec şi cu un
sentiment straniu în piept, mi-am vârât palmele în ele.
Căptuşeala moale şi siguranţa oferite de ele au fost destul de
primitoare. Nu erau foarte grele, dar îmi era puţin anevoie să
mă obişnuiesc cu ele. Erau strâmte şi sufocante. Am ridicat
palmale la nivelul feţei şi le-am răsucit de câteva ori.
Uşa s-a deschis şi silueta lui Hades s-a ivit de după ea.
Purta un maiou negru, decupat în jurul omoplaţilor, şi o
pereche de pantalonii gri de trening. Ieşise astfel afară, în
gerul lui februarie. Mă întrebam ce i-o fi spus Patricia de a ieşit
afară cu ea. S-a oprit în faţa mea şi mi-a luat mâinile într-ale
lui. A fixat bretelele cu arici de la fiecare mănuşă şi s-a uitat
atent la expresia feţei mele.
— Eşti ok?

289
— Da, de ce n-aş fi?
A bătut uşor cu palma în mănuşa de box.
— Aşa ziceam şi eu.
A mers către geanta lui şi a scos două sticle de apă din ea.
Îl văzusem luându-le de la apartamentul lui, cât eu mă jucam
cu Figaro.
— Hades, chiar aşa s-a întâmplat în seara aceea, la Patricia?
Nu ştiu de unde am adunat curajul necesar pentru a pune
o asemenea întrebare, dar totuşi am făcut-o cumva.
— Hai să nu vorbim despre asta. Uită şi gata, mi-a răspuns
scurt şi incisiv.
Bine atunci, mi-am spus. Puteam face asta.
Tindeam să cred faptul că deşi Hades era destul de inuman
în unele situaţii, nu credeam că afurisita lui indiferenţă s-ar fi
aplicat şi la un posibil copil de-al său. Un copil nu era un
subiect oarecare, iar Hades ştia asta foarte bine. El ştia şi
altceva: faptul că nu se culcase în seara aceea cu Patricia. Poate
nici în zilele de dinainte sau în cele de după, altminteri ar fi
recunoscut. Eram ferm convinsă.
— De ce mă pui să port astea? l-am întrebat, vrând să îi
dovedesc că puteam sta departe de problemele lui personale.
S-a uitat peste umăr la mine şi şi-a scos telefonul din
buzunarul pantalonilor de trening.
— Fiindcă arăţi comică rău cu ele.
Şi spunând asta, a ridicat telefonul, ca mai apoi bliţul
acestuia să mă facă să îmi ridic braţul în dreptul ochilor.
— Serios? am izbucnit, iritată.

290
— Vrei să vezi cum arăţi? Aş putea să folosesc poza pentru
o reclamă cu titlul: Fetele sărmane — Tinere talente în materie
de box! Ce zici de asta?
Rânjetul larg de pe faţa lui mi-a amintit de momentul în
care ne-am jucat în zăpadă, în parcul din faţa căminului.
Amintirea era una înfricoşător de plăcută şi m-a făcut să
zâmbesc. M-am bucurat pentru faptul că Hades nu ştia ce
anume a provocat zâmbetul meu.
— Oh, te rog, am contraatacat eu, făcând o grimasă. Mi-am
dat seama că vrei o poză cu mine în telefon doar ca să te uiţi la
ea când ți se face dor de mine.
Am trecut nonşalantă pe lângă el şi am mers până am
ajuns la sacul de box. Aveam o singură problemă, şi anume:
nu puteam să îmi scot mănuşile de box.
L-am auzit pe Hades izbucnind în râs, în urma mea.
— M-ai prins, Lita.
A venit lângă mine și a început să îmi scoată mănușile,
desfăcându-le bretelele.
— Eu ți-am spus doar să vezi dacă îți vin, mi-a explicat. O
să le las aici pentru când mai venim. Sunt confortabile?
Am încuviințat din cap, masându-mi încheieturile mâinilor
imediat ce el le-a scos.
— Da, sunt ok. Le-ai strâns cam tare, în schimb. Și, nu le
lăsa aici, fiindcă nu se ştie dacă mai vin și a doua oară.
Mi-a înşfăcat o mâna în palma sa s-a uitat cu atenție,
încruntat, la încheieturi.

291
— Mai vorbim despre asta, a spus absent. Hai că n-ai
nimic, a conchis şi şi-a mutat atenţia pe sacul de box din
lateralul nostru.
A întins palma şi i-a făcut vânt.
— Nu o să ne legam de ăsta deocamdată. Trebuie să înveți
poziția de bază și să facem câteva exerciţii pentru musculatură
și echilibru.
— Sper că nu ai de gând să mă tratezi ca la şcoală.
— N-ai de unde ştii cum aş fi eu ca profesor. Poate o să îți
placă, a zâmbit cu jumătate de gură.
— Puţin probabil. Mi-am rostogolit ochii şi am intenţionat
să lovesc sacul, dar Hades mi-a prins braţul înainte ca pumnul
meu să facă contact cu materialul sacului.
— Uşor, Lita, m-a mustrat eL N-am de gând să te mănânc.
Nu face asta fără protecţii sau mănuşi. Niciodată. Haide, vino,
mi-a spus, îndreptindu-se spre salteaua din mijlocul încăperii.
L-am urmat, zgâindu-mă la umerii săi laţi şi la felul în care
se unduiau. Mi-am abătut privirea, jenată de mine însămi, şi
m-am oprit lângă el. Fără să vreau, la lumina puternică avută
acum, de la neoanele de deasupra noastră, i-am zărit tatuajele
ce ieşeau de sub maiou.
— Uite, mi-a spus, ducându-se în faţa mea pe saltea.
Trebuie să știi că în sportul ăsta contează extrem de mult...
Nu l-am lăsat să termine pentru că am izbucnit într-un râs
haotic. Hades şi-a lăsat capul pe spate și şi-a împreunat
mâinile la piept până când hohotele de râs mi s-au domolit.
Mi-am trecut mâinile peste faţă şi am încercat din răsputeri să

292
mă calmez, însă expresia lui mă amuza teribil de mult. Nu
schița de fapt absolut nimic, decât o dezamăgire profundă,
însă asta mă făcea să râd și mai tare.
M-am liniștit, în cele din urmă, și m-am așezat pe un
aparat imens pentru picioare (sau cel puțin asta arăta a fi).
— Tu chiar ai de gând să faci pe profesorul cu mine? am
întrebat.
— Nu, chiar n-am să fac asta. Însă trebuie să începem de
undeva, nu?
— De ce? am clătinat din cap.
— Trebuie să ai grijă de tine.
— O să găsesc pe cineva care o să se ocupe de asta.
El a pufnit și a făcut câţiva pași spre mine. Privirea mi s-a
plimbat cercetătoare peste tatuajele de pe braţele lui şi mușchii
de sub acestea.
— Mult succes atunci. Dacă o să fie ca David, îţi garantez
de pe acum că numai cu câţiva pumni poţi să scapi de el.
Remarca lui răutăcioasă nu m-a deranjat atat de mult pe
cât mă așteptam. Am râs o dată şi am ridicat din umeri,
arcuindu-mi sprâncenele.
— Incredibil! Nu am mai auzit aşa ceva până acum,
Hades... Vezi? Și eu pot fi sarcastică.
A rânjit din nou, iar eu m-am încumetat în cele din urmă să
îl întreb, profitând de bunăvoinţa lui:
— Ce semnifică tatuajele tale?

293
Surprins pe o jumătate, iritat pe cealaltă, a strâmbat uşor
din nas. Acela a fost un gest drăguţ pe care, de fapt, eu îl
făceam. Oare el îl făcuse intenţionat?
— Sunt semne ale vikingilor.
— Vikingii din oraş? am întrebat, curioasă.
— Nu, a clătinat o dată din cap şi şi-a întins braţul către
mine. Semne ale vikingilor autentici, cei antici.
Mi-am amintit vag de unele simboluri pe care le aveau.
Acum că Hades îmi mărturisise, constatasem că într-adevăr
erau simboluri ale vikingilor. Nu le ştiam interpretările, în
schimb.
— Ce interpretări au?
— Depinde, mi-a spus scurt, zgâindu-se încruntat la unul
în formă de două X-uri lipite. Ăsta s-ar traduce: Unde există
voință, exită și-o cale. Ăsta, a pus degetul pe un altul în formă
de două săgeți aşezate faţa în față, înseamnă: Crează-ți propria
realitate.
— Un fel de citate motivaționale, am bâiguit eu.
— Cam aşa ceva.
— Sunt foarte realiste. Nu ai unul cu... iubire?
A râs cu poftă.
— Ce e? am întrebat.
— Nu ştiu dacă îţi dai seama, dar ești foarte amuzantă.
— Bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să râzi de mine la
fiecare cinci minute.
— Tu tocmai ai avut o criză de râs adineauri, Lita.

294
Am zâmbit fără să mai spun ceva. Avea dreptate. Plus de
asta, adoram să îl văd râzând, chiar dacă eu eram motivul. De
fapt ăsta era un motiv în plus. Nu-l vedeam pe Hades nici
măcar zâmbind când eram toată gaşca, darămite la
universitate. Îmi plăcea să cred uneori că aveam un efect bun
asupra lui. Totuşi, curiozitatea nu mi-am putut-o înfrâna:
— Dar de ce ai nevoie de toată motivaţia asta?
Zâmbetul i-a dispărut uşor de pe faţă, lăsând loc unei
expresii ferme. Ştiam că pusesem o întrebare nepotrivită, dar
am tăcut şi am aşteptat să îmi spună ceva. Orice. În definitiv,
aveam impresia că ştiam deja multe lucruri despre Hades, care
m-au şocat... Ce putea fi mai rău? O parte din mine ştia că
orice ar încerca Hades să facă fiind atât de rezervat, avea să îl
facă să sufere. Nu voiam să îl schimb, pentru că apreciam felul
în care el îşi apăra graniţa dintre teritoriul său personal şi
teritoriul celorlalţi, însă nu îmi plăcea că îi rănea deseori pe cei
din jurul său făcând asta.
Ce se întâmpla cu el, de fapt?

295
Capitolul 21
Hades

Mă privea atât de curioasă, cu ochii mari scânteindu-i şi


genele lungi şi negre fluturându-i din când în când, încât
aproape i-am spus ceea ce îmi trecea prin minte. Dar n-am
făcut asta. Nu am făcut-o pentru că nu o cunoşteam pe Lita de
nici două luni, iar asta era o perioadă revoltătoare. Îi spusesem
deja destule despre tatuajele mele. Nu voiam ca ea să ştie prea
multe despre mine, pentru că avea tendinţa să îşi bage nasul
ăla mic şi drăguţ unde nu-i fierbea oala.
Mi-am înghiţit propriile cuvinte şi am rânjit strâmb.
— Nu-i mare lucru.
Am îndemnat-o să se ridice şi să vină în faţa mea.
Nu a spus nimic şi m-a ascultat, postându-se la câţiva paşi
depărtare de mine. Arăta al naibii de amuzantă în tricoul şi
pantalonii mei largi, cu acel coc caracteristic ei, neglijent şi
ciufulit. Bretonul îi era în toate direcţiile şi câteva şuviţe îi
încadrau faţa rotundă, făcându-i ochii incredibil de mari şi
albaştri să îi pară şi mai mari. Nu observasem până atunci
asemenea detalii la o fată.
— Ştii, mi-ar plăcea mai mult să lovesc puţin sacul, mi-a
mărturisit ea, cu sfială.
Lita se comporta uneori de parcă îi era teamă să nu
izbucnesc. Cum fusese cu câteva minute în urmă, după ce
plecase Patricia.

296
Numai Dumnezeu ştia câtă tensiune a instalat în mine
Patricia. De când o ştiam, a ţinut musai să mă scoată din sărite.
Și nu eram acel scos din sărite, ca cel pe care îl folosea Lita,
pentru că Patricia ajunsese la un stadiu maniac-obsesiv față de
persoana mea. Poate din acest motiv își formase ideea că eu
sunt tatăl copilului ei. Poate, în seara aia, s-a culcat cu altul,
crezând că eram eu. Mi-a mărturisit cum a avut impresia că eu
am încuiat uşa şi m-am întors în living. Nu am idee cui îi mai
dăduse ea cheia şi nici nu îmi păsa. Unii oameni merită ceea ce
primesc. Patricia era unul dintre ei. Nu puteam să uit toate
lucrurile ei egoiste, făcute persoanelor din jurul ei.
— Eşti sigură? am întrebat-o, arcuindu-mi o sprânceană.
A încuviinţat din cap şi s-a sucit brusc pe călcâie,
aruncându-mi o privire neastâmpărată peste umăr.
— Doar nu îţi e teamă că o să fii surprins de forța mea. Te
anunţ că nu sunt atât de firavă precum par, a spus, zâmbind
larg.
Am rânjit şi eu şi am pornit pe urmele ei. Eram conștient
de faptul că avea să scoată câteva cuvinte colorate când va da
prima oară cu pumnul în sac. Asta îmi amintise de faptul că
trebuia să o învăţ şi vocabularul de cartier. Nici să înjure cum
trebuie nu ştia. Observasem asta când am plimbat-o la Super
Market cu căruțul.
După ce i-am pus mănuşile, chipul parcă i s-a luminat. S-a
poziţionat în faţa sacului.

297
— Aici, contează mult poziţia, i-am spus. Scopul principal
al unui pugilist este să lovească întotdeauna, fără să fie lovit
înapoi. Asta e cel mai important.
— Am înţeles, a rostit ea robotic.
Am zâmbit uşor şi m-am poziţionat în spatele ei. Am ezitat
o clipa, înainte să îmi pun palmele pe umerii ei.
— Ca să nu îţi compromiţi echilibrul, poziţia picioarelor e
primordială. Depărtează-le la nivelul umerilor.
A făcut întocmai, fâstâcindu-se puţin.
— Piciorul drept sau cel stâng, în funcţie de cum vrei să
loveşti, întotdeauna în faţă, iar genunchii îndoiţi uşor.
Mi-am depărtat picioarele ca ea să şi-l strecoare pe cel
stâng între ele. Aşadar, e dreptace, mi-am spus.
Mi-am coborât palmele pe braţele ei.
Aproape o simţeam tremurând sub mâinile mele.
Mi-am oprit palmele pe bazinul ei.
— Roteşte-ţi bazinul spre partea de forţă, am îndrumat-o,
iar ea nu a şovăit deloc. Umărul de pe aceeaşi parte, adu-l în
fața celuilalt. Bun. Stabileşte distanţa dintre picioarele tale
astfel încât să îţi ofere un echilibru optim, apoi ridică călcâiul
piciorului din spate. Ai să vezi cât de vital este călcâiul ridicat
atunci când o să fii nevoită să reacţionezi rapid.
A înghiţit în sec şi m-a ascultat. Nu doar pe ea o afecta
apropierea noastră, însă eu nici în ruptul capului nu aș fi dat
înapoi.
— Trebuie să simţi greutatea corpului pe vârful tălpilor,
ne-am înţeles? Nu pe călcâie.

298
A aprobat din cap.
— O să fii nevoită să faci încălzire înainte de asta, altfel nu
vei putea să îţi flexezi gambele cum trebuie.
Ştiam amândoi că ea nu avea să boxeze vreodată, dar
ignoram asta şi ne continuam jocul de-a eleva şi profesorul.
— Ce am făcut până acum se numeşte Trenul Inferior.
Acum, urmează Trenul Superior. Mâinile îndoite de la cot...
am continuat, aproape de urechea ei. Palmele în dreptul
obrajilor, braţul cu care loveşti în faţă, cu palma îndreptată
spre interior...
Am auzit-o răsuflând greoi printre buze, deşi ea se
străduise să fie cât mai subtilă. Palmele mele zăceau pe
bazinul ei, îndrumând-o.
— Ţine coatele în interior, pentru că în luptele corp la corp
te vor ajuta să îţi protejezi coastele. Cu palma din faţă vei para
loviturile adversarului sau le vei opri; depinde de situaţie.
Bărbia în piept, privirea în faţă şi...
Nu am apucat să termin, pentru că bufnitura dintre
mănuşă şi pielea sacului de box m-a întrerupt brusc.
Ce naiba?
Faţa Litei s-a schimonosit imediat şi a gemut din toții
rărunchii, ducându-şi mâna înmănuşată la piept şi dându-se
câţiva paşi în spate. S-a înconvoiat de la talie şi a început să se
vaite.
Exact cum am bănuit.
— Nu ţi-am spus să loveşti, Lita!

299
Am întors-o şi am apucat-o de umeri, ca mai apoi să încep
să îi scot mănuşa, în timp ce ea trăgea aer printre dinţi.
— La naiba! De ce nu mă lași să termin ceea ce am de
spus?! Ce a fost în capul tău?
Grimasa de pe faţa ei mi-a dat de înțeles că nu era atentă
deloc la ceea ce îi spuneam. Când am scos mănușa, în cele din
urmă, i-am luat palma într-a mea înainte ca ea să apuce să o
analizeze. Încruntându-mă, am răsuflat ușurat atunci când nu
a scâncit în urma presării degetelor mele pe podul palmei sale.
În mod normal, dacă se întâmplase ceva grav, trebuia să urle
din cauza junghiurilor. Dar nu s-a întâmplat.
— Cam cu ce putere ai dat în afurisitul ăla de sac? m-am
răstit, întrebându-mă constant ce fusese oare în capul ei.
A ridicat uşor din umeri, de parcă ar fi tresărit, și mi-a
întins cealaltă mână ca să îi scot mănuşa.
— Scuze, nu am....
— Trebuie să începem uşor, înţelegi? i-am spus din nou, pe
un ton mai domolit.
Pentru o clipă, am avut impresia că nu mă refeream numai
la antrenamente.
— Scuze, simţeam nevoia să lovesc ceva, mi-a explicat, cu
vocea scăzută.
Am răsuflat aerul pe nas şi mi-am strâns buzele într-o linie
fermă, în timp ce am azvârlit mănuşile peste geanta pentru
antrenamente.
— Mergi şi schimbă-te, i-am spus, în timp ce ei începuse
deja să îi tremure bărbia.

300
Nu aveam să o înţeleg vreodată. Înainte cu câteva minute
era atât de plină de curaj şi, de ce nu, tupeu, iar acum mai avea
puţin şi bocea. Oare ţipasem prea tare la ea? Mă enervase.
Putea să păţească ceva, la naiba!
— Ce? Nu! Doar ce am început. S-a încruntat. Nu am
absolut nimic, a adăugat, sucindu-se îndărăt către sac, în timp
ce îşi scutura mâinile. Haide, să continuăm.
Era exact ca un copil încăpăţânat.
Am apucat-o uşor de braţ.
— Nu, am insistat. Mergi şi schimbă-te!
Nu a mai protestat, din fericire, dar privirea pe care mi-a
aruncat-o făcea cât o mie de cuvinte. Înţelegeam că voia să se
detensioneze. Întrebarea mea era însă: de ce era tensionată? Ce
gânduri o mistuiau? Şi eram sigur de faptul că şi ea se întreba
asta despre mine, iar întrebarea ei despre tatuajeie mele
confirma asta.
Scrâşnind din dinţi, şi-a tras braţul din palma mea și a
mers cu paşi hotărâţi către baie. Cocul din vârful capului i se
bălăngănea la fiecare pas şi nu m-am putut abţine să nu
zâmbesc.
Am oftat apoi şi am luat mănuşile, vârându-mi imediat
palmele în ele.
Nu numai ea are nevoie de detensionare, mi-am spus. În
schimb, eu îmi permiteam să fac una ca la carte.
După ce mi-am verificat telefonul şi am văzut câteva
mesaje de la Patricia, în care îmi mulţumea pentru îngăduinţa
ce i-am oferit-o şi pentru sărutul de rămas bun din faţa

301
blocului, am blocat ecranul şi m-am dus lângă sac, înainte ca
imaginea Litei, aflată sub controlul meu, să îmi invadeze
mintea.

302
Capitolul 22
Aimèe

Am auzit sunetul rezultat în urma lovirii sacului de îndată


ce am ieșit din baie. M-am oprit o clipă în ușă, ezitând. Hades
avea nevoie să se detensioneze și nu voiam să îl întrerup.
M-am întors în baie şi am închis ușa, așezându-i hainele pe
suportul chiuvetei. Răsuflând și masându-mi încheietura
mâinii, m-am aşezat pe capacul lăsat al toaletei. Sacul nu era
așa moale precum mi l-am imaginat. Şi muşchii mei erau cu
siguranţa mai puternici decât am crezut. Am dat cu toată forţa
în el. Apropierea excesivă a lui Hades mă tulburase total. Nu
mă puteam gândi la nimic limpede, ci doar voiam să lovesc
ceva. Eram impresionată de tot ceea ce ştia el despre box. Mă
îndrumase perfect şi acum că îi cunoşteam tactica de a boxa,
ştiam că nu voi mai privi meciurile lui în modul în care o
făcusem până atunci. Aveam să fiu mult mai implicată în
luptele lui.
Soneria telefonului m-a anunţat că am primit un mesaj. L-
am scos şi am deblocat ecranul, ca să observ că Hailey mă
anunţa de venirea lor acolo. Am oftat şi m-am ridicat, luând
hainele lui Hades şi ieşind imediat după din baie. M-am oprit
lângă băncă şi i-am pus pantalonii în geantă.
Hades încă lovea sacul cu putere. Muşchii braţelor, ai
spatelui şi ai umerilor îi erau încordaţi, vibrând la fiecare
contact al pumnului cu sacul. Pielea începuse să îi lucească din

303
pricina transpiraţiei şi părul îi era umed. Eram mai mult decât
impresionată de forţa lui. Mă întrebam de cât timp boxa.
Dar mai presus de asta, pe cine își imagina lovind?
Am mers cu paşi silenţioşi către el, vârându-mi palmele în
buzunarele blugilor. Încheietura mea era ok. Nu îmi păsa de
ea.
M-a observat cu coada ochiului abia după câteva minute.
Cred că uitase că eram și eu acolo. S-a oprit din boxat și a oprit
și sacul din balansatul palmei şi şi-a scos o mână din mănuşă,
ca mai apoi să își dea bretonul ud pe spate.
A ridicat din sprâncene.
Probabil mă holbam de parcă îl aveam pe Adonis în fața
ochilor.
— Cum eşti? m-a întrebat.
— Încetează. Nu am păţit nimic.
— Vrei să încerci? m-a întrebat, cu un aer ludic.
Am zâmbit afectată, făcând apoi o grimasă.
— Bănuiesc că pentru a ajunge la o asemenea performanţa
trebuie să te motiveze ceva, am spus.
S-a întins după un prosop aruncat pe bancă şi a început să
îşi şteargă părul cu el.
— Mai degrabă cineva, m-a corectat. Tu n-ai să poţi
performa, având în vedere că tu nu urăşti pe nimeni.
M-am încruntat.
— Tu da?
Nu mă aşteptam să îmi răspundă, dar a făcut-o:
— Da. Viaţa, în general.

304
Nelămurită, m-am apropiat de el, în timp ce scotocea prin
geanta de antrenamet. Cuvintele lui îmi apăsau cutia toracică.
Îl compătimeam în sinea mea şi voiam să îi schimb percepţia,
dar îmi era imposibil.
Hades era imposibil.
— Ura te distruge, i-am spus.
— Sunt distrus de mult timp, crede-mă.
Am clipit mărunt, privindu-l lung.
— Nu există oameni distruşi, Hades, ci doar oameni care
nu au învăţat cum să îşi controleze modul de a gândi. Sau,
poate, nu vor s-o facă şi se complac în situaţia în care se află.
Mi-a zâmbit cu jumătate de gură, surprins, probabil, de
gândirea mea. S-a uitat la mine cu ochii mijiți.
— Crezi că dacă nu aș avea autocontrol, aș mai lupta atât
de bine pe cât o fac?
— Vrei să știi ce cred? Cred că luptele sunt singurele în
care poți, de fapt, să deții controlul. De asta te refugiezi în ele.
A râs, ferindu-și privirea de a mea.
— Nu fi atât de sigură. Îmi place să trăiesc în întuneric,
atâta tot.
Am zâmbit, auzindu-l. Mi-am adus aminte de ceva ce îmi
spusese o veche prietenă:
— Ştii, se zice că oamenii care trăiesc în întuneric au cele
mai colorate minți.
M-a privit stăruitor, apoi şi-a ferit din nou privirea de a
mea.
— Teorii de artiști, a bombănit.

305
M-am încruntat la el, privindu-l cum se ştergea cu
prosopul pe păr.
— Deci să înţeleg că nu îmi spui care e treaba cu tatuajele...
Încercam să scot ceva de la el. Orice.
S-a uitat peste umăr la mine.
— Încetează cu asta, Lita. Arata-mi mâna, mi-a spus,
venind în faţa mea.
I-am întins mâna şi el s-a zgâit o vreme la ea, în timp ce eu
îi analizam fizionomia. Nu puteam nega că arăta bine. Hades
era un bărbat frumos cu trăsături ferme şi bine conturate. Baza
de sus a nasului îi era insesizabil deviată, probabil consecinţa
vreunei lupte. Cred că a avut de nenumărate ori nasul spart.
M-am trezit mușcându-mi involuntar buza şi când mi-am
dat seama, am fost teribil de jenată.
Mi-a sucit uşor palma.
— Te doare?
— Nu, am ridicat bărbia, clătinând din cap.
Expresia i i-a luminat.
— Bun. Merg să fac un duș. Te rog să nu te atingi de nimic.
M-ai auzit?
Chicotind, mi-am rostogolit ochii.
— Cum aş putea când sunt înconjurată de atâtea tentaţii?
A răsuflat aerul pe nări şi s-a uitat la mine cu o mină
disperată. Îmi plăcea să îl văd astfel.
— Vrei să te iau cu mine în baie, ca să te ştiu în siguranță?

306
Am mărit ochii uluită şi respiraţia mi s-a oprit în piept.
Hades a început să râdă cu poftă, lăsându-şi capul pe spate. Și-
a luat hainele de schimb şi le-a azvârlit pe umăr.
— Ai vrea tu, mi-a făcut cu ochiul şi a trecut pe lângă mine,
înaintând spre baie.
Inspirând adânc, m-am străduit să îmi revin în urma
şocului. Nu era prima lui remarcă perversă, în fond. Nu ar fi
trebuit să mă afecteze într-asemenea hal.
Am aruncat o privire în jur, de-a lungul sălii ce era
scufundată în obscuritate şi am oftat. M-am aşezat pe una
dintre bănci şi mi-am scos telefonul, verificându-mi mesajele.
Nimic interesant nu îmi atrăgea atenţia, cu excepţia câtorva
colegi de la universitate, care vorbeau despre cursurile din
săptămâna respectivă. Se apropia sesiunea şi în campus era o
adevărată vâlvă adolescentină. Măcar de făceau atâta tam-tam
pentru învăţat, însă ei doar se plângeau că aveam teribil de
mult de învăţat.
Hades a ieşit în scurt timp din baie, mirosind extrem de
bine. Ajuns lângă mine, şi-a scos hanoracul din geantă, pe care
mai apoi şi l-a tras pe el, peste tricoul negru pe care îl purta.
— Hailey a spus să... să îi aşteptăm aici, am bâiguit,
incapabilă de a mă concentra.
— Aha, a murmurat Hades, gâlgâind apoi din sticla cu apa
până când a terminat-o.
Tocmai băuse o sticlă întreagă de apă. Apa mea.
— Dacă nu mă înşel, aia era apa mea, i-am spus,
îmbufnată.

307
A fluturat sticla goală, cu obrazul încă bombat şi plin de
apă. A înghiţit şi a ridicat din umeri.
— Se pare că nu mai e.
Uşa de la intrare s-a deschis, iar Hailey, Caroline, Colin şi
Seph au năvălit înăuntru, împrăştiind zăpadă pe alocuri.
Râdeau şi se scuturau unul pe altul de zăpada de pe haine, ca
mai apoi să vină lângă noi şi să comenteze pe subiectul despre
care discutau. Ceva cu karaoke.
— Ce faceţi? Hailey ne-a întrebat, radiind de fericire.
Am ridicat din umeri și mi-am înclinat capul într-un gest
ce voia să mimeze plictiseala.
— Trebuie să vezi ce om de zăpadă am făcut afară! a sărit
Colin, scuturându-și fesul. Seamănă cu proful de economie, îți
jur.
— Înseamnă că ai folosit zăpadă din tot cvartalul ca să
reușești să îi redai formele.
Hohotele slabe, de râs, s-au intensificat. Îmi plăcea
compania lor extrem de mult, cu toate că Caroline devenise
distantă de la o vreme. Nu apucasem să discut cu ea ca să aflu
ce o deranja. Decisesem că am să fac asta în seara respectivă.
— Când ați avut timp să faceți om de zăpadă? a întrebat
Hades.
— Am venit de ceva timp, s-a justificat Seph. Ne-am jucat
puțin în zăpadă.
— Mergem la karaoke, să știți! Ne-a informat Hailey, iar
Seph a prins-o de încheietură și a tras-o la pieptul lui,
sărutându-i cast obrazul.

308
— Ce? a întrebat Hades. Cine a decis chestia asta?
Hailey l-a privit ciudat.
— Ăăă... Toți?!
Hades s-a strâmbat nemulţumit.
— Păi, distracţie plăcută, în cazul ăsta. Eu am curs.
Seph şi-a pleoştit umerii şi expresia lui Hailey a pălit.
Și eu aveam curs.
— Hai, frate, doar nu ai de gând să mergi. E plictiseală
mare, ştii doar.
Hades şi-a arcuit sprâncenele, luându-şi geanta de pe
bancă.
— N-o să mai fie dacă merg eu acolo.
Hailey a gemut.
— Eşti imposibil, Maxwood! O să fim eu cu Seph, Caroline
cu Colin şi Aimèe... O să stea singură?
M-am încruntat către ea, oarecum deranjată de ceea ce a
spus. Vorbea de parcă Hades avea vreo obligaţie faţă de mine
sau... Ştiu eu, de parcă eram un cuplu.
Hades s-a sucit către ea, cu un aer impasibi
— Nu e ca şi când nu o să staţi toţi la aceeași masă. Și ea
are curs de la şase.
Avea dreptate.
Nu puteam să privesc scena indiferentă.
— Uite, dacă vreţi să ieşiţi în patru, eu oricum am curs, le-
am spus. Am destule de lucrat pentru facultate.
Caroline a tresărit.
— Nu, eu insist să vii! Nici eu nu merg la curs.

309
I-a aruncat o privire fugitivă lui Hades.
Mi-am dat seama ce voia Caroline să facă. Nu mi s-a părut
în regulă, fiindcă se folosea de mine ca să îl aducă pe Hades
acolo.
Hades a oftat, rostogolindu-şi ochii tacit.
— Bine, a spus şi a pornit cu paşi mari către ieşire.
Ceilalţi au făcut schimb de priviri, uimiţi probabil de
uşurinţa cu care cedase.
L-am urmat în linişte, după ce mi-am luat haina, fularul și
fesul. M-am apropiat prudentă de Hailey şi Seph, ajungându-i
din urmă.
— Ce e cu el? am întrebat, curioasă. Mi-e greu să cred că
nu îi place nici să iasă în oraş.
Hailey a făcut o grimasă, în timp ce Seph o trăgea alene
după el.
— Urăşte să iasă în oraş. Sigura lui distracţie e ceea ce vezi
aici, a clătinat ea din cap. Nu l-am văzut des distrându-se ca
cineva de vârsta lui. Are douăzeci şi unu de ani, dar nu se
observa. Doar de ziua lui iese forțat la Pacha, atâta tot.
Pacha?
Mi-am muşcat buza, involuntar, vârându-mi braţele pe
mânecile gecii. Devenise un tic pentru momentele în care eram
preocupată de ceva. Ceea ce se întâmpla în cea mai mare parte
a timpului.

***

Nu îmi venea să cred că lipseam de la curs.

310
O oră mai târziu ne aflam deja la local. Era o cafenea
restrânsă, nicidecum prea dichisită, aflată în cartierul vecin,
foarte aproape de campus. Când am intrat, mirosul de
ciocolată caldă, ceai și prăjituri, ne-a întâmpinat. Mirosea
divin. Era atât de cald și plăcut.
Ne-am așezat la o masă din colţ, aflată chiar lângă ecranul
unde se afișau versurile cântecelor. Pe fiecare perete exista
unul. Hailey îmi spusese că puteam alege ce cântece voiam și
că monitorul era al nostru toată seara. Mergem rar acolo și
numai iarna, mi-a spus ea. Muzica era data la maxim, iar
fiecare parte a încăperii destul de spaţioase, se auzeau diverse
melodii. Erau la un volum considerabil, dar totuşi suportabil.
— Ciocolata asta caldă are prea multă ciocolată, s-a
strâmbat Caroline, când a sorbit din ceașca aburindă.
Colin a chicotit şi a luat o gură din ea.
— E bună, a plescăit el din buze.
Caroline şi-a rostogolit ochii, dar nu a făcut-o cu răutate.
Colin s-a năpustit asupra ei şi i-a sărutat buzele.
Oh, Doamne...
I-am privit cu ochii mari. Asemenea au făcut şi Seph şi
Hailey. Hades era indiferent, umblând de zor pe telefonul său.
Caroline avea privirea aţintită spre Hades. Voia să îi afle
reacția?
— Ce... a fost asta? a răspicat Hailey.
Seph şi-a mijit ochii către Colin. S-a aplecat deasupra mesei
de lemn, fixându-l pe Colin cu privirea. El a rămas nemişcat,

311
poate chiar încredemenit, iar Caroline era aidoma lui, uitându-
se temătoare la fratele ei.
Seph a făcut clin din cap, în timp ce Hailey îşi ţinea mâna
poziţionată pe braţul lui. Ştiam deja efectul ei asupra lui Seph
şi îmi doream, cândva, să am şi eu acelaşi efect asupra unui
băiat. David nu era aşa. El era extrem de calm şi calculat; era o
persoană foarte cerebrală şi practică. Mi-am dat seama că nu
aveam nicio amintire marcantă cu el. Poate peste ani, clipele
petrecute alături de el aveau să fie doar nişte amintiri prăfuite.
— Dacă o răneşti, îţi rup capul, a mârâit Seph către Colin.
Am zâmbit în sinea mea. Seph îi oferea o şansă lui Colin.
Asta era bine. Era un început. Caroline a zâmbit şi ea, încă
nesigură, iar Colin a rânjit larg. Hailey mi-a dat de înţeles că
ştia ce va spune Seph, fiindcă probabil discutase cu ea deja pe
tema asta. Hades... Nu cred că este cazul să mai comentez.
Totuși, Colin era prietenul lui, iar el nu reacţiona în vreun fel.
Îl vedeam simțindu-se nelalocul lui și nu ştiam motivul.
Am râs în următoarea oră de mă dureau obrajii. Făcusem
echipe de câte doi și ne schimbam între noi aleatoriu. Echipa al
cărui rând era, alegea o melodie pentru echipa următoare, iar
ceilalți erau siliți să cânte. Nu conta că nu am mai ascultat-o,
că nu aveam idee de existenţa ei sau că nu ne plăcea. Trebuia
să o cântăm.
Totul a mers strună, până când am ajuns în echipă cu
Hades. Hailey și Seph ne aleageau o melodie. Am luat
microfonul, iar Hades a strâmbat din nas. Reuşise să facă faţă

312
în echipă cu Seph și cu Hailey, dar acum parcă nu îi mai
surâdea ideea.
Mi-am muşcat buza cât Hailey şi Seph chicoteau şi îşi
vorbeau la ureche lângă bar, târguindu-se probabil pentru
melodia pe care urma să ne-o aleagă. Îmi era teamă. Nu voiam
să ne pună o melodie la care să nu fac altceva decât să mă
holbez la versuri,
În cele din urmă, s-au întors la masă râzând. M-am uitat la
Hades și el s-a uitat la mine, apoi ne-am zgâit amândoi la
monitorul mare şi dreptunghiular, unde în scurt timp s-au
afişat versurile. Când am văzut titlul, am rămas stupefiată.
JET — Are you gotma be my girl?, scria mare, boldat, cu
alb, pe ecranul negru din faţa noastră.
— Nu se poate... a murmurat Hades, închizând ochii, iar
un zâmbet retoric i-a curbat buzele.
Hailey şi Seph s-au hlizit de la masă. Caroline şi Colin
dispăruseră din cafenea. Mi-am concentrat atenţia asupra
versurilor, atunci când Hades s-a uitat la mine, abţinându-se
să zâmbească prea larg.
Asta avea să fie... amuzant.
Mi-am muşcat buza ca să îmi înfrânez râsul, dar fără
reuşită. Pieptul a început să îmi vibreze şi umerii să mi se
scuture datorită hohotelor de râs. Hades a luat microfonul din
mâna mea.
— Eu nu pot cânta aşa ceva, am ridicat mâinile în poziţie
defensivă, înmânându-i-l cu mare drag.
— Ooo, a huiduit cuplul de la masă.

313
— Cântați împreună! Haide! a adăugat Hailey, râzând.
Seph zâmbea și el la rândul său, iar linia melodică care se
auzea deja ne indica faptul că versurile urmau să apară.
Am tras aer în piept şi m-am apropiat de Hades. Părea
nerăbdător să înceapă melodia. Seph i-a făcut cu ochiul și eu
mi-am mijit ochii la blondul care o ținea pe Hailey în brațe.
Melodia era bestială. O adoram când eram în liceu.
Unele persoane din cafenea s-au ridicat de la masă,
curioase. Unii dansau. Unii zâmbeau. Unii râdeau. Toți se
simțeau bine. Eu, în schimb, muream de ruşine, deși zâmbetul
imens de pe fața mea spunea altceva. Era... un sentiment nou.
Hades și-a intrat rapid în rol, înainte să cânte uimitor de
perfect versurile:
— So one, two, three... Take my hand and come with me...
Because you look so fine... That I really wanna make you
mine.
Oh, Doamne...
— I say you look so fine... That I really wanna make you
mine...
Râsul mi s-a amplificat, văzându-l în postura aceea. Era
atât de amuzant şi totuşi atât de imposibil să fie aşa. Îmi
plăcea, ce-i drept. Arăta ca şi când ştia melodia de o viată şi
mă întrebam dacă nu cumva Seph o alesese intenţionat. Însă,
de fapt, ceea ce mă făcea să îmi muşc buzele erau versurile. Şi.
desigur, faptul că Hades se uita la mine în timp ce le cânta.
La pauza dintre versuri, mi-a întins microfonul, dar am
ridicat defensiv palmele în dreptul pieptului şi am scuturat

314
categoric din cap. El a râs şi clătinat din cap. Nici nu se uita la
monitor, pentru că ştia versurile pe derost. I-am văzut cu
coada ochilor pe Hailey şi Seph ridicându-se de la masă şi
venind spre noi. Hailey s-a oprit lângă mine, iar Seph lângă
Hades.
Hades avea o voce superbă. Cântase cu Hailey pe Beyonce
şi cu Seph pe Elvis Presley, dar nu atât de plin de viață.
S-a oprit o clipă şi a făcut clin din cap, din nou, mimând
atitudinea unui solist veritabil.
— Big black boots... Long brown hair, a cântat şi m-a
scrutat scurt din cap până în picioare. She's so sweet... With
her get back stare.
Hailey mă îndemna să dansez, dar nu puteam. Îmi era
greu să nu fiu fascinată de ceea ce se întâmpla. Unde era
Hades cel sumbru și dubios, și cine era tipul zâmbăreț din fața
mea?!
Acordurile continuau, într-un crescendo și tempo energic,
cu vocea groasă și sexi a lui Hades pe fundal. Cred că în ochii
mei avea loc un spectacol de artificii. În piept sigur asta se
întâmpla.
Hailey mi-a dat un cot şi a strigat în urechea mea:
— Unde e Hades şi ce s-a întâmplat cu el?!
Am râs, deși ea nu mă vedea. Mi-am apropiat buzele de
urechea ei:
— Voi să îmi spuneţi! Vă luaţi pedeapsă după, am promis,
iar el mi-a făcut cu ochiul.

315
Caroline și Colin au apărut şi ei. Dansau lângă noi şi
râdeau. Caroline arăta fericită şi mă bucuram nespus pentru
ea. Colin își făcea treaba cum trebuia.
Am oftat ușor, alungându-mi astfel toate grijile, şi mi-am
concentrat atenția pe chipul lui Hades. Seph era lângă el,
mormăind și el din când în când, ca voce de fundal. Le ieşea
foarte bine. Hailey era topită, uitându-se la Seph, şi se
sprijinea de mine.
Ritmul melodiei a încetinit şi când s-a oprit, gălăgia din
cafenea s-a risipit. Toţi anticipau versul...
— I said... are you gonna be my girl? Hades a murmurat,
cu vocea răgușită, lăsându-şi mâna liberă să îi cadă pe lângă
corp.
Respira alert de la cât cântase. Am mărit ochii şi mi-am
mușcat din nou buza. Oricum era aproape să sângereze, dar
nu îmi păsa. Mă străduiam să reacţionez cumva, dar îmi era
imposibil, până când Hailey a strigat de lângă mine, în timp ce
negutivul melodiei a revenit:
— Daaa!
Seph şi-a aruncat un braţ pe după gâtul lui Hades şi a tras
microfonul spre buzele lui:
— Well... So one, two, three... Take my hand and come
with me...
Cânta groaznic.
Hades și-a rostogolit ochii și a preluat microfonul din nou.
Cântau la unison.

316
— Big black boots... Long brown hair... She’s so sweet...
With her back stare. I know we... Ain’t go much to say...
Before I ley you get away.
— Yeah! a strigat Seph. puțin cam tare.
Hailey nu se mai topea, ci aproape ajunsese pe jos de râs.
Eu eram aidoma.
— Be my girl... au zis amândoi. Are you gonna be my girl?!
Și melodia s-a oprit.
Ne-am tras cu toții sufletul, în timp ce majoritatea se așeza
la mesele lor. Mulți erau studenți, dar nu de la Columbia. I-aș
fi recunoscut. Ne-am așezat și eu cu Hailey la masă, în timp ce
băieții merseseră să ia un alt rând de beri.
Așa credeam, până s-au întors cu câte un rând de shoturi.
M-am crispat și i-am aruncat lui Hailey, care stătea vizavi de
mine, o privire alarmată.
Ea a râs.
— Doar unul, a zis, cu un aer inocent.
Băieții așezau deja paharele fiecăruia în faţă.
Mi-am mutat privirea pe geam, oftând. Afară ningea încă.
Zăpada continuu să deţină controlul asupra străzilor din
Manhattan. Peisajul era superb. Fiind noapte, mii de lumini
sclipeau până în înaltul cerului negru şi înnorat. Unele veneau
de la reclame, unele de la blocurile şi clădirile ameţitor de
înalte, altele de la maşini sau decoraţiunile pentru iarnă,
instalate pretutindeni. Mi se făcuse un dor teribil de Norwich.
Probabil și mama şi tata scoseseră ornamentele pentru Crăciun
încă din ianuarie. Dylan avea să fie foarte trist. Iubea

317
luminiţele şi culorile redate de acestea. O fi primit consola pe
care și-o dorea?
— Hei, Amy, am auzit vocea lui Caroline.
Ea deducea repede ce mi se întâmpla. Mă cunoştea prea
bine. M-am uitat la ceilalţi de la masă care încă discutau între
ei. Nu dăduse nimeni shot, încă.
— Eşti bine? m-a întrebat ea, îngrijorată.
Am zâmbit.
— Da.
— Bine, atunci hai să dăm afurisitul ăsta de shot odată! a
sărit Colin de lângă ea, râzând apoi.
Mi-am coborât privirea la păhărelul mic, colţuros și
trasparent, în care se afla un lichid incolor, care emana un
miros înţepător.
— Ce e aici? l-am întrebat pe Hades, care stătea în fața
mea, pe canapea, lângă Colin.
Mi-a urmărit privirea către pahar şi s-a încruntat uşor.
— Nu bea dacă nu vrei.
M-am încruntat şi eu.
— De ce n-aş bea?
A zâmbit scurt.
— Nu-i de tine. O să te ameţească de la prima picătură.
Mi-am arcuit sprâncenele.
— Nu zău! am exclamat, înainte să revin cu atenţia asupra
paharului pe care l-am ridicat între degetul mare şi cel
arătător.
— Ai mai băut până acum? m-a întrebat Hailey.

318
Am ezitat.
— Bineînţeles, am minţit eu cu neruşinare.
Caroline mi-a aruncat o privire încurcată. Ştia că minţeam.
— Gata? a întrebat Seph.
Hades încă mă privea stăruitor, cu un muşchi pe obraz
zvâcnindu-i. Nu-i convenea. Dar oare de ce? Pe mine mă
bucura situaţia, pentru că aveam şansa să îi arăt că nu eram
atât de papă lapte cum mă credea el. O dădusem deja în bară la
antrenamente şi voiam să îmi iau revanşa.
— Gata! am strigat, în acelaşi timp cu fetele, privindu-l pe
Hades fix în ochi.
Hailey a aşezat farfurioarele cu lămâie şi sare între noi, pe
masă. Mărturisesc că nu mai băusem niciodată un shot.
Băusem e un cuvânt mai mult ca nepotrivit, fiindcă lichidul
acela se înghite dintr-o dată — nu ai timp să îl deguşti. Totuşi,
eram nerăbdătoare să fac asta. Văzusem la colegii de la
universitatea din Norwich. La balul bobocilor s-au făcut criţă
majoritatea, chiar înainte de miezul nopţii, când eu deja îmi
pierdusem interesul şi am plecat. Nu mă atrăgeau locurile
populate și aglomerate
Ochii lui Hades au zvâcnit, înfruntându-mă. Țineam
paharul în dreptul bărbiei și tremuram din toate încheieturile,
în sinea mea.
Între timp, Hailey îmi punea sare pe muchia interioră a
palmei, între degetul aratător şi cel mare.
— Beți!

319
Înainte să gândesc şi a doua oară, am lăsat lichidul
înţepător să îmi cutreiere gâtul, fără să îmi iau privirea de la
Hades care făcea aidoma. Am înghiţit amândoi, continuând
confruntarea vizuală. Am trântit paharul pe masa de lemn şi
am înghiţit încă o dată saliva ce îmi rămăsese în gură. Gâtul
parcă îmi lua foc şi îmi venea să scrâşnesc din dinţi.
I-am văzut pe ceilalţi lingând sarea şi le-am urmat
exemplul.
Hades mi-a dat o bucată de lămâie.
— Muşcă! mi-a spus, iar eu am prins lămâia între dinţi,
strângând-o ca să o storc de zeamă.
Totul era mult mai bine. Senzaţia arzătoare se estompase,
lăsând loc unui gust uşor amar, dar delicios. Mi-am molfăit
limba prin gură, cercetând, neobişnuită fiind cu gustul străin.
Îmi plăcea. Mai voiam.
M-am strâmbat.
Hades a rânjit amuzat. A luat şi el o bucată de lămâie şi
sare şi le-a dus la gură.
— Mai bine? m-a întrebat.
Am încuviinţat, euforică, cât ceilalţi urmau şi ei procesul
de după shot. M-am uitat la Caroline care râdea cu Colin, în
timp ce acesta lingea sarea de pe palma ei. Uau...
— Nu a fost bun? m-a înghiontit Hailey.
Încă îmi cercetam gura.
— Grozav, am îngăimat.
— Încă unu? a întrebat Seph.
— Ştiţi axioma mexicanilor, nu? Ne-a întrebat Colin.

320
El si Seph au rostit simultan:
— One tequila, two tequila, three tequila, floor.
Au râs imediat după.
Hades s-a lăsat pe spate în canapea.
— Nici gând.
— Ba da! Hai! a sărit Caroline.
Colin a privit-o ciudat.
— Cam energică iubita mea în seara asta, a remarcat el.
Seph l-a privit iscoditor.
— Nu există remediu, crede-mă! a spus.
Caroline şi-a mijit ochii către fratele ei.
— Sunt doar curioasă să văd cum e la al doilea shot. Ce fac
rău?
Colin și-a arcuit sprâncenele, mimând uimirea.
— E nasol, crede-mă. Data viitoare dăm mai multe, a
conchis el.
Caroline s-a bosumflat şi Hailey a râs.
— Asta nu înseamnă că noi nu putem.
În scurt timp, al doilea rând de shoturi ne-a fost aliniat pe
masă. Încă eram sceptică în privinţa a ceea ce urma să fac, dar
nu am ţinut cont când am dat şi cel de-al doilea pahar pe gât.
Hades nu mă mai ajutase. El nu dăduse shot. Tot ce făcea era
să se uite la mine cu un aer dezamăgit; poate şi puţin ţâfnos.
Mi-a plăcut mai mult al doilea shot, ceea ce m-a condus la
al treilea. Eu şi Hailey eram pe val, iar Seph continua să ne
alimenteze. Al treilea shot a fost grozav. Sau poate starea mea
incertă m-a făcut să-l percep astfel... Oricum, deveneau din ce

321
în ce mai bune şi mă făceau să mă simt din ce în ce mai bine.
Uitasem de mama şi de tata, uitasem de Dylan, de
universitatea din Norwich, de prietenia instabilă cu Caroline,
de faptul că mă simţeam neexperimentată în prezenţa celor de
la masă... Uitasem de David, de Patricia, de Eric... Şi uitasem
cu desăvârşire cât de mult trebuia să încerc să îmi reprim
atracţia faţă de Hades.
— Gata, cred că îţi ajunge. Hades mi-a luat paharul din
mână, chiar înainte să îl duc la buze.
M-am încruntat la el. Nu îl vedeam clar. Mi-am dus
palmele pe umerii lui, ca să îl opresc din multiplicat. Vedeam
mai mulţi Hades, ceea ce mă ameţea şi mai tare. Nu m-a privit
ciudat, pentru că probabil ştia prin ce stare jalnică treceam.
— Explică-mi, te rog, de ce m-ai oprit din a-mi savura
băutura?
Nu a schiţat niciun zâmbet, deşi socotisem că va râde cu
gura până la urechi de starea mea de embrietate.
— Pentru că eşti criţă deja, mi-a zis tăios, începând să
strângă resturile de lămâi și să împingă paharele goale către
centrul mesei.
Arăta ca şi cand nu mai avea răbdare.
M-am strâmbat în spatele lui, conştientă că nu mă vedea.
Hailey a râs. Nu era râsul ei, ci unul afectat de alcool. Seph era
al naibii de bine, de parcă nici nu băuse. Tindeam să cred că
probabil avea antrenament. Colin şi Caroline nu băuseră decât
un shot şi acum îşi frecau nasurile şi se sărutau din când în
când.

322
Hades s-a ridicat de la masă și a scos nişte bancnote din
portofel, pe care le-a azvârlit în locul în care făcuse curat.
— Haide, să mergem, mi-a spus.
M-am uitat puţin cruciş la el şi am clipit mărunt, ca să îmi
recapăt privirea normală.
— Unde? am întrebat.
— Omule, a intervenit Seph. O duc eu pe Aimèe când o las
şi pe Caroline la campus.
— Ai băut, a subliniat Hades. Tu ai grijă de Hailey. I-a
aruncat o privire mustrătoare.
Seph a încuviinţat solemn, cu un aer vinovat. Cred că se
simţea iresponsabil, acum că ne lăsase să bem atât.
— O să conduc eu, i-a spus Hailey lui Seph, pe un ton
energic.
— Sau poate nu... a şuierat Seph.
Nu aveam idee ce aveau să facă pentru a ajunge acasă.
Probabil plecau toţi cu Colin şi Seph urma să își ia maşina a
doua zi.
— Pot să le las eu pe fete, a zis Colin. Am dat doar un shot.
— Nici gând, i-a tăiat-o Hades. Hai, Aimèe! Ridică-te.
Hmmm, mi-a zis pe nume. Nu-i a bună! Cum rămâne cu Lita?
Lita, Lita... mi-am spus eu.
Mi-am silit corpul să se ridice. Desigur că m-am clătinat ca
Mica Sirenă după ce căpătase prima oară picioare. Mă
simţeam de parcă învăţam să merg pentru prima data.
Hades m-a prins de braţ cu fermitate şi m-a echilibrat. Mă
ţinea cu o singură mână, de parcă nu voia să mă atingă, dar

323
totuși era obligat să o facă. Mi-am strâns buzele într-o grimasă,
iar el m-a privit acru.
Ieșeam din cafenea și ne îndreptam spre stația de taxiuri.
Fulguia și gerul îmi biciuia fața, dar îmi era destul de cald.
Obrajii îmi ardeau și eram sigură că erau roșii.
— De ce nu ai și tu o... Cum se zice? m-am bâlbâit și am
stat puțin pe gânduri. Ah, da! O mașină! De ce nu ai o mașină?
A continuat să meargă, fără să mă privească, în timp ce
încă îmi ținea brațul. Oare câte shoturi dădusem? Cinci? Zece?
Un adevărat mister, pe care nici acum nu l-am deslușit.
Hades nu mi-a răspuns și mi-a deschis portiera de la
primul taxi din coloana aliniată în bulevard. Am intrat pe
bancheta din spate și el m-a urmat. Nu îi înţelegeam
comportamentul la vremea aceea. Mă deranja, într-o oarecare
măsură. Ori voia să mă simt rău în preajma lui, ori nu? Îi păsa
de mine, sau nu?
I-a adresa taximetristului, care mă privea ciudat, dar
oarecum înţelegător, în oglinda retrovizoare. Cred că nu era
prima oară când lua o fată beată, nu? Totuși, privirea lui
asupra lui Hades lăsa multe de înţeles.
A pornit mașina și a încuviinţat solemn din cap, în timp ce
Hades a răsuflat pe nări și și-a trecut mâinile peste faţă. M-am
apropiat uşor de el pe banchetă, până când brațele ne-au fost
lipite. Nu cred că și-a dat seama și și-a mutat privirea pe
geam. Am zâmbit ca o beată ce eram și mi-am împins umărul
în el.
Şi-a întors capul și s-a uitat în jos, la mine, nedumerit.

324
— Îmi e frig, am murmurat, şi eram sinceră.
M-a privit o clipă, ezitând, apoi i-a spus taximetristului să
dea drumul la căldură.
Cu ochii obosiţi pe care îi aveam, l-am privit confuză.
Voiam să mă ia în braţe... Aveam nevoie de afecţiune. Eram
ferm convinsă totuşi că apelasem la persoana total greșită, dar
el era singurul disponibil.
Taximetristul a dat căldura mai tare.
— Ia-mă în braţe, Hades, am mormăit din nou.
Şi-a încleștat maxilarul. Am putut vedea asta în lumina
slabă provenită de la nocturnele de pe bulevardul pe care
mașina gonea. Faţa lui era foarte aproape de mine. Avea o
fizionomie și un profil frumos — curbat perfect. Poate îl
vedeam așa din cauză că alcoolul îmi curgea frenetic prin
vene.
— Aimèe, eşti beată, a punctat el scurt.
— Aimèe? Cum a rămas cu Lita?
— Nu mai e.
Remarca lui m-a făcut să mă încrunt.
— Ba da, este chiar aici, și are nevoie de o îmbrățișare.
Nu mă privea, fiind ocupat să se uite drept în față. Mi-am
sprijinit capul de umărul lui. În mod normal, dacă eram
trează, nu aș fi îndrăznit să mă apropii de el atât de mult, din
teama de a nu fi respinsă sau chiar jignită. Însă mă bazam pe
faptul că probabil a doua zi nu aveam să îmi mai amintesc și
dacă o făceam, iar Hades îmi reproșa, aveam să neg și să mă
folosesc de scuza că eram beată și nu gândeam lucid.

325
M-am uitat la cifrele luminate cu neon, de pe bordul
taxiului. Era ora unsprezece noaptea. Când trecuse timpul atât
de repede? Dintr-o dată, m-am trezit scoțându-mi telefonul.
Am căutat în agendă, străduindu-mă să îmi opresc bătăile
rapide ale inimii. Când am ajuns la M, am apăsat pe primul
contact care apărea în listă.
Vocea ei, vioaie cândva, dar clar surprinsă, a răspuns:
— Aimèe? a întrebat, de parcă o sunase o stafie și nu
propria ei fiică.
Am înghiţit în sec, în timp ce lacrimile deja mi se strângeau
în ochi.

326
Capitolul 23
Hades

Şi-a scos telefonul. Era beata, deci probabil trecea prin


etapa în care i se făcea dor de cineva. Nu voiam să o las să
vorbească la telefon în starea în care era, dar trebuia să se
înveţe minţe. Probabil urma să spună numai tâmpenii, dar nu
îmi păsa. Mă supărase bând atât de mult, deşi îi spusesem să
nu o facă.
Şi-a tras nasul.
— Mamă... a îngăimat, cu emoţie în voce.
A tăcut o clipă, în timp ce privirea mea a alunecat spre
mâna ei liberă, care strângea cu toată forţa geaca de fâș pe care
o purta.
— Sunt bine, a spus. Îmi e dor de voi.
Din cauza faptului că băuse, se bâlbâia extrem de mult.
— Nu, nu sunt beată. Sunt doar obosită.
Era al naibii de beata.
— Bine, a şoptit, şi apoi a închis telefonul.
Atât? Ce mamă era aceea care o lăsa aşa pe propria fiică,
auzind vocea pe care o avea?
Nu m-am putut abţine.
Mi-am ridicat braţul şi mi l-am încolăcit după umerii ei,
trăgând-o la piept. Şi, fără să zăbovească, Lita a început să
plângă în hohote, cu faţa afundată în pieptul meu. Am lăsat-o
să se descarce, fără să îi spun nimic. Ştiam că profita de starea

327
în care era pentru a face lucruri pentru care nu avea curajul să
le facă atunci când era trează.
Niciodată nu mi-ar fi cerut o îmbrăţişare dacă era trează.
Oftând, am tras-o mai aproape, deși era imposibil. Voiam
să își domolească plânsul intens și totuși să îi dau afecțiunea
de care avea nevoie. Nu ştiam cum să fac asta, așa că m-am
străduit. Nu voiam să repet greşeala de la Vikings.
I-am mângâiat o perioadă părul care i se ivea din fes, până
când am văzut că ne apropiam de campus.
— Mergeţi până la The Jewish şi înapoi, i-am spus
taximetristului, iar el a încuviinţat, accelerând.
Am lungit traseul pentru a-i oferi Litei timpul necesar ca să
se liniştească. Câteva minute mai târziu, a tăcut. Oftase de
câteva ori şi de alte multele îşi trăsese nasul. Am scos cu mâna
liberă pachetul de şerveţele din buzunarul hainei și i-am dat
unul. S-a șters pe faţă fără să se clintească din brațele mele.
Era uimitor cum în urmă cu câteva ore râdea cu poftă și
mai târziu plângea în hohote. Mi-am amintit din nou de
momentul de la Vikings; cel în care fusese prima oară acolo și
văzuse lupta. Devenise mai rezistentă de atunci. Oricum,
știam că avea să îi fie rău din nou. Era imposibil să nu, având
în vedere că probabil nu mai băuse atât în viaţa ei. Nu îmi era
greu să îmi dau seama de una ca asta. La Vikings, fusese
altceva. Nu băuse mult. Faptul că nu mâncase era problema.
Şi-a ridicat uşor capul, fără să spună ceva, şi s-a uitat în sus
la mine. Priveam în faţă, pentru că nu voiam să o văd în starea
în care era. Îi simţeam respiraţia pe pielea gâtului meu şi al

328
naibii să fiu de nu am avut un autocontrol extraodinar.
Instinctul îmi spunea să o îndepărtez cât colo pe banchetă, dar
braţele refuzau să asculte.
N-am făcut nicio mişcare.
— Hades... a şoptit.
Am ignorat-o. Ea a înghiţit în sec.
— Hades, a spus mai tare.
Strângând din dinţi, mi-am aplecat capul spre ea.
— Ce?
S-a uitat temătoare la mine, cu ochii ei albaştri şi sticloşi în
urma lacrimilor ce îi inundaseră. Involuntar, ochii mi-au
coborat pe buzele ei, umede de la cât probabil şi le rosese.
Când mi-am ridicat privirea, înapoi spre ochii ei, am fost uimit
să văd că și ea îmi privea buzele.
Clișeic, mi-am spus, dar nu am dat grai gândului. Apoi, cu
o subtilitate remarcantă, s-a întins ușor spre mine.
Nu îmi plăcea deloc ce se întâmpla

329
Capitolul 24
Aimèe

Îmi amintesc privirea lui stăruitoare. Intenţia mea era mai


mult ca evidentă, însă cuta dintre sprâncenele lui Hades mi-a
dat de înţeles ce ceva nu îi convenea. Beţia şi starea mea
euforică m-au împiedicat să constat, de fapt, că eram o fată
naivă, în stare de ebrietate, care doar ce plânsese în braţele
unui individ pe care îl cunoştea de doar o lună şi pe care acum
voia să îl sărute. A doua zi aveam să plâng rău pentru asta.
Eram, într-o oarecare măsură, încă supărată pe discuţia cu
mama. Ca de obicei, folosise tonul ei glacial şi formal, reuşind
astfel să îmi ruineze seara.
Simţeam respiraţia lui Hades pe buzele mele, plutind,
mirosind a mentă amestecată cu miros de alcool şi ţigări. Îmi
plăcea şi voiam să gust. Inima îmi bubuia în piept, pentru că
undeva adânc în mintea mea ştiam ce urma să se întâmple.
Chiar şi aşa, inima a început să îmi bată şi mai tare când el
şi-a întors capul, clipind mărunt, şi i-a spus taximetristului să
oprească.
Respiraţia mea deja se tăiase, dar am trecut repede peste
atunci când gerul a pătruns în maşină, imediat ce Hades a
deschis portiera. Şi-a retras braţul din jurul umerilor mei şi a
coborât din maşină, lăsându-mă cu o senzaţie goală şi pustiită
în suflet.

330
Simţeam asta, în pofida alcoolului ce mă încălzea cu viteza
cu care circula prin venele mele.
Și-a scos portofelul din buzunarul de la spate și i-a întins
taximetristului banii, ca mai apoi să se uite la mine încruntat și
să îmi spună să cobor. Buimacă l-am ascultat şi am coborât.
Eram în campus deja și nu îmi dădusem seama. Mersul îmi
era la fel de precar și nesigur, dar Hades nu mă mai ținea.
Mergea în fața mea, cu umerii laţi unduindu-se şi cu spatele
încordat. Mă zgâiam la el, clipind mărunt, în timp ce aburii
îmi părăseau buzele întredeschise, care tânjeau, încă, după
buzele lui.
L-am înjurat de câteva ori în seara aceea.
Intraţi în clădirea campusului, Hades a urcat pe scară
înaintea mea, iar eu mă străduiam să nimeresc treptele. Noroc
cu balustrada, de care m-am ţinut din când în când.
Ajunşi în dreptul camerei noastre, Hades s-a întors cu fața
la mine şi mi-a întins palma, fără să se uite la mine. Privirea ei
era fixată pe palma mea, pe care o ţineam în dreptul stomacul.
— Dă-mi cheia, mi-a cerut cu fermitate.
De ce nu se uita la mine? Eram chiar atât de urâtă beată?
M-am încruntat şi mi-a luat ceva timp să prelucrez cererea,
sau mai bine spus ordinul, său.
— Ce cheie? am îngăimat, dându-mă fără să vreau un pas
în spate.
Şi-a ridicat privirea în a mea şi am încercat să par cât mai
stăpână pe situaţie.

331
— Cheia de la cameră, mi-a spus caustic, arcuindu-şi
sprâncenele, de parcă vorbea cu un copil nătâng sau cu o tipă
beată.
De fapt, stai... Chiar asta se întâmpla.
— Nu am nicio cheie, m-am încruntat la rândul meu,
sprijinindu-mă cu fundul de balustrada scării.
Echilibrul meu urma să cedeze. Hades a făcut un pas spre
mine, aplecându-şi capul.
— Cum adică nu ai cheia? Unde e? a tunat el.
— Uşor, Hulk! Oamenii dorm pe aici, am râs eu tâmp,
după care am ridicat din umeri. Bănuiesc că e la Caroline
cheia... Nu am idee... Nu îmi pasă... O să dorm pe scară.
El a închis ochii şi a strâns din ei, răsuflând pe nări. Era
mai mult ca evident faptul că detesta să aibă grijă de mine în
starea în care eram, însă şi pe mine mă deranja că nici măcar
nu se străduia să îmi arate puțină afecţiune. Una oricât de
mică...
Un muşchi i-a zvâcnit pe obraz, înainte să își scoată
telefonul din buzunar şi să îl butoneze. S-a întors cu spatele la
mine, făcând câțiva pași spre dreapta, şi l-a dus la ureche. Și-a
trecut mâna liberă prin păr de câteva ori, până să vorbească:
— Nu avem cheie. Da. Nu, nu e la ea. Cred că e la
Caroline... Întreab-o. Fir-ar! Unde sunteți? S-a încruntat. În
halul ăla ai condus, Seph?! a izbucnit. Aha. Bine atunci. Aveți
grijă. Văd eu. Știu, frate, ştiu.
Şi a închis.

332
S-a întors cu faţa la mine şi l-am privit temătoare. Parcă tot
tupeul și curajul din mine se evaporase instantaneu. Am
înghițit în sec şi el a oftat profund.
— Hai să mergem, a zis.
A trecut pe lângă mine şi a luat-o în jos pe scări.
— Unde? am strigat în urma lui, străduindu-mă să îl ajung
din urmă. Stai, Hades, nu pot să merg atât de repede.
Sunt ferm convinsă că el cobora câte două sau trei scări cu
picioarele sale lungi. Starea în care eram nu îmi permitea să
fac la fel, căci genunchii deja dădeau semne că o să îmi cedeze.
Şi exact când am ajuns la ultima scară, vedeam treptele în
ceaţă, iar pe Hades deloc. Am vrut să le cobor câte două, însă
coordonarea mea era mai mult ca înşelătoare, căci am călcat în
gol şi m-am trezit prinsă de braţ şi de talie de către două mâini
puternice.
— La naiba! Mai ameţită de atât poţi fi? m-a mustrat vocea
groasă a lui Hades, în timp ce îmi readucea corpul pe
verticală. Nici nu vreau să aflu, a adăugat în barbă şi şi-a
împleticit degetele de la mână cu ale mele.
Am mărit ochii, privindu-ne mâinile împreunate, în timp
ce el a continuat să meargă, trăgându-mă până la parterul
clădirii. Nu mi-a dat drumul la mână până am ajuns la poarta
campusului, dar nu părea afectat de acest lucru. Eu sigur eram
destul de... încântată de el. Aveam un zâmbet exorbitant în
sinea mea. În schimb la suprafaţă, devenisem oarecum
nervoasă. El avea voie să mă ia de mână şi să facă haz pe

333
seama mea ori de ori voia, iar eu nu puteam nici măcar să îl
sărut?
Mi-am tras brutal mâna dintr-a lui când aproape am urcat
în taxi, iar el s-a uitat nedumerit la mine. I-am susținut o clipă
privirea, apoi m-am strecurat pe bancheta din spate și am
trântit portiera în urma mea. Nu a zăbovit și a urcat în față.
— Pe Riverside Dr., bloc Huston, i-a spus taximetristului.
La momentul respectiv, nu mi-am dat seama unde ducea
acea adresă, pentru că eram mult prea nervoasă pe situație.
Mi-am ținut privirea pe geam tot drumul și am ajuns în tăcere
la blocul unde locuiau Hades și Colin. Venele deja stăteau să
explodeze în mine când am văzut.
— Ce facem aici? am întrebat, tăios.
Hades a plătit din nou și mi-a aruncat o privire
dispreţuitoare peste umăr, ca mai apoi să coboare din mașină
fără să spună ceva. Am deschis portiera, neavând încotro, şi
am coborât. Ocolind maşina, l-am urmat în bloc, urcând
scările alene, și m-am oprit abia când am ajuns în dreptul
liftului, unde el deja apăsase bulonul rotund cu nuanţă
portocaliu neon.
— Ceilalţi sunt aici? am întrebat eu, cu vocea deja obosită.
Mi se făcuse teribil de somn dintr-odata. Alergasem mult
prea mult după el, iar faptul că făcea lucruri care mă derutau,
era și mai ostenitor pentru mine. Îmi era tare greu să ţin pasul
cu el.
Nu mi-a răspuns și ușile liftului s-au deschis. Nu era
nimeni, evident, fiind probabil miezul nopţii sau poate mai

334
târziu, aşa că am ajuns rapid la etajul patru. Mult prea rapid.
Hades a mers cu pași mari și hotărâţi către apartamentul lui,
iar eu mi-am forţat picioarele să se mişte după el. A descuiat
uşa şi a intrat, lăsând-o deschisă în urma lui, pentru individa
jalnică de pe hol, care încă se deplasa alene.
Imediat ce am închis ușa, m-am sprijinit cu spatele de ea și
am închis ochii, răsuflând. Clopoțelul de la zgarda lui Figaro
m-a anunțat că se afla și un patruped printre noi. Figaro a
năvălit peste ghetele mele, rotindu-se, sărind, lătrând și chiar
am avut impresia că îmi zâmbea. Hades era la un pas distanță
de mine, sprijinit de coloana care unea bucătăria cu sufrageria.
Mă privea pe sub sprâncene, cu brațele încrucișate la piept.
Deja își dăduse geaca jos și își lăsase ghetele la intrare.
— Ești obosită? m-a întrebat el, iar o tentă de amuzament i-
a străbătut tonul și privirea.
Mi-am mijit ochii la el și m-am aplecat, luându-l pe Figaro
în brațe.
Hades era al naibii de derutant.
L-am ignorat în mod deliberat.
— Figaro! am exclamat bucuroasă, mângâindu-l și
lăsându-l să îmi lingă bărbia.
Dacă nu am avut parte de un sărut cu stăpânul tău, crezi că o să
îl scutești tu de datorie?, mi-am zis și apoi am râs la gândul ăsta.
Mi-am dat geaca și încălțămintea jos, lăsându-le lângă
cuier. Am căscat prelung, deplasându-mă către canapea, cu
Figaro în brațe. Privirea sfredelitoare a lui Hades, pe care o

335
folosea asupra spatelui meu, îmi reverbera adânc în stomac,
dar am ignorat-o. Probabil doar mi se făcea rău de la băutură.
M-am așezat pe canapea şi m-am uitat la el. Stătea în
acelaşi loc, cu spatele, fără să mă privească. Începeam să mă
întreb ce se întâmpla în mintea lui Hades uneori. Ba era
glumeţ şi chiar nesimțit, ba era nervos şi duşmănos, ba era
tăcut şi extrem, extrem de îngândurat.
Prin lumina vagă venită de la o veioză de pe hol, pe care
cred că el o aprinsese, am văzut cum s-a îndreaptat de spate şi
apoi a oftat, cu umerii ridicându-i- se, încordându-i-se şi
coborând. A traversat sufrageria şi a intrat în baie. Mi-am
trecut mâinile peste față, în timp ce Figaro îmi lingea de zor
degetele.

336
Capitolul 25
Hades

Speram să mă ajute dușul făcut, altminteri aveam de gând


să fac altul pentru a scăpa de starea inexplicabilă pe care o
aveam.
Ieșit din baie, nădăjduiam ca Aimèe să nu fi spart sau rupt
ceva. Era pentru prima oară când stăteam în preajma unei fete
bete atâta vreme și cu siguranță era prima dată când aduceam
una acasă la mine, fapt ce demonstra că nu aveam de unde să
știu cum reacționa sexul feminin în stare de ebrietate. Oricum,
Aimèe ieșea din orice fel de tipologie întotdeauna. În taxi voia
să mă sărute. S-a întristat când am refuzat-o, apoi peste puţin
timp a trântit portiera taxiului de parcă îşi imagina că era
capul meu prins acolo.
Am găsit-o în sufragerie, întinsă pe canapea, cu genele
negre și lungi fluturându-i ușor, somnoroase. Nu dormea. Îl
mângâia pe Figaro, care stătea pe burta ei. S-a încruntat uşor
când m-a văzut. Era de înţeles reacţia ei, pentru că aveam doar
un prosop pe mine. Uitam mereu că Aimèe nu reacţiona ca
fetele obişnuite atunci când apăream la bustul gol în faţa ei,
ceea ce îmi dădea de înţeles că, de fapt, nu știa cum să
reacţioneze. Nu era genul de fată care vedea băieți la bustul
gol prea des. Sau cel puţin, nu unii care să arate atât de bine ca
mine.

337
— Voiam să văd dacă e totul în regulă, am mormăit
impasibil, apoi am mers către dormitor.
Mi-am pus pijamalele pe mine și am realizat că Aimèe avea
să doarmă la mine. Gașca plecase în club, având în vedere că îi
aveau pe Colin și pe Caroline cu ei, care au și condus. Nu
aveau să se întoarcă prea curând.
Am scrâșnit din dinți, am înșfăcat o altă pereche de
pijamale de-ale mele și am mers în sufragerie. Aimèe se
ridicase în capul oaselor, ținându-și fruntea sprijinită în palme.
M-am încruntat și m-am apropiat de ea.
— Eșţi bine? am întrebat-o ușor, iar ea a scuturat frenetic
din cap, fără să se uite în sus la mine.
Am lăsat pijamalele pe canapea, lângă ea, şi am mers în
bucătărie. Am luat o pastilă din sertarul în care țineam
medicamentele, un pahar cu apă, şi i le-am dus. Şi-a ridicat
ușor privirea către pahar şi am fost surprins să văd că nu
protestează. A luat pastila tăcută și a băut apa după.
— Poţi sa mergi să faci un duş dacă vrei. Pune-ţi pijamalele
astea pe tine, i-am spus şi am dat să plec, însă chicotitul ei slab
m-a făcut să mă opresc.
— Se pare că am ajuns de unde am plecat, a zis, lăsând
paharul înalt pe măsuţa de sticlă din faţa canapelei.
— Adică? am întrebat, deşi bănuiam la ce se referea.
— Ai avut grijă de mine şi în prima seară, când am venit in
New York.
Nocturnele de afară îşi revărsau lumina peste forma
chipului ei şi pentru o clipă am vrut să fug spre ea şi să o

338
sărut. Asta voia — asta îi dădeam. Însă nu am făcut-o, pentru
că ştiam că ar fi avut mai mult de suferit după. Nu îmi
permiteam luxul unei relaţii la momentul respectiv, iar Aimèe
merita mai mult decât săruturi furate în miez de noapte.
Am lovit uşor cu palma colţul peretelui şi mi-am strâns
buzele într-o linie fermă.
— Hai să nu mai repetăm situaţia, i-am spus şi am plecat în
dormitor.
A durat o secundă ca Aimèe să treacă val vârtej pe lângă
mine și să intre în baie, ca mai apoi să trântească uşa în urma
ei. Iniţial, am crezut că am enervat-o cu replica mea, dar de
fapt, abia acum suporta consecinţele celor şase shoturi pe care
le dăduse.
Şase shoturi afurisiturite.
Le-am numărat.
Pe fiecare în parte.
Oftând şi strângându-mi involuntar palmele în pumni, am
intrat în dormitor. Am scrâşnit din dinţi şi mi-am luat
pachetul cu ţigări de pe noptieră, apoi am ieşit pe balcon.
Priveam spre Hudson River, ignorând gerul de afară și
scrutând luminile clădirilor ce se iveau de după crengile
copacilor din parc şi a râului, în West New York. Era un
avantaj să stai vizavi de râu, la etajul patru, şi să fumezi o
ţigară, în timp ce priveşti spre... nimic. Nu aş fi putut să am
vreodată o priveliște atât de liniştitoare dacă nu mă trezeam,
peste noapte, silit să mă mut acolo. Într-un fel, nu mă deranja.
Uram să locuiesc cu Vikings, dar având în vedere că

339
presupusul meu tată mi-a cumpărat apartamentul, nu era o
onoare deloc.
Era o jignire.
Nu mi-am dat seama când am terminat ţigara şi am aprins
alta. Apoi încă una. Aimèe probabil făcea duş şi nu mi-am
putut controla gândul care mi-a fugit la ea.
O fată în dușul meu.
O fată în baia mea.
O fată care dormea la mine.
Am scos un hohot amuzat şi iritat în acelaşi timp,
terminându-mi şi cea de-a cincea ţigară.
Aimèe s-a furişat în spatele meu exact ca o felină şi am
văzut-o abia când s-a apropiat de balustrada balconului. S-a
sprijinit de ea, cu mâinile încrucişate la piept. Am zâmbit în
sinea mea. Probabil nu purta sutien şi îi era ruşine. Nu eram
prost, ce naiba!
A scrâșnit din dinţi.
— Vreau să merg în campus, mi-a spus, cu o atitudine
complet diferită faţă de cea cu jumătate de oră înainte.
Duşul o trezise din beţie.
Am tras din ţigară şi am suflat. Stăteam sprijinit de
peretele de sticlă cu o mână în buzunar. Aimèe putea să fie
oricât de dură voia.
Nu aveam de gând să o duc înapoi în campus.
— Scrie Taxi pe fruntea mea? am întrebat-o fără să o
privesc.

340
Niciunul nu cedam. Eram amândoi furioși pe sărutul acela
care nu avusese loc. Ea pentru că nu i l-am oferit, eu pentru că
nu am putut să i-l ofer.
— Chiar vrei să îţi zic ce scrie pe fruntea ta? Cocul din
vârful capului i s-a clătinat când s-a aplecat ușor spre mine.
Hulk, îmi e somn și vreau la cămin.
— Incredibil! Băuta ţi-a priit! am luat-o eu peste picior. Și
nu îmi mai spune Hulk, Aimèe.
Ea şi-a mijit ochii, dar nu a spus nimic, doar şi-a întors
capul spre orizont. Îi vedeam buzele cum zvâcneau de nervi
de parcă mânca pe loc cuvintele acide pe care voia să mi le
adreseze. Starea ei îmi hrănea vanitatea, iar eu mă bucuram
din plin de gust. Dacă şi gustul ei era acelaşi, atunci aveam să
fiu în al nouălea cer sărutând-o.
Şi-a întors capul spre mine şi pot jura că dacă ochii ei
aveau lasere, mă tăiau.
— Dormi pe canapea, mi-a spus scurt şi a trecut pe lângă
mine ca vântul, fără să închidă uşa de sticlă în urma ei.
Să creadă ea asta! Casa mea, regulile mele, mi-am zis.
Am stins ţigara, deşi era abia la jumătate, şi am zbughit-o
înăuntru. Figaro sărea pe pat, dând din coadă şi trăgând cu
dinţii de cearceaf, iar Aimèe deja începuse să dea cuvertura la
o parte şi să îşi aşeze perna. Abia atunci am observat că avea
părul umed. Şi ieşise aşa pe balcon... Dacă nu şi-a rupt mâna la
antrenament, cu o răceală sigur se alegea. Observasem,
imediat, cum lăsa urme de picături de apă pe lenjeria mea gri,

341
din bumbac. Camera era încă într-o mizerie de nedescris, dar
pe mine doar chestia asta mă deranja.
— Şi poate ar trebui să îţi mai faci şi tu curat în cameră, mi-
a zis, vârându-şi picioarele subţiri şi lungi sub cuvertură. Ca
să nu mai spun de faptul că doar ce am vopsit pereţii şi tu deja
i-ai zgâriat.
Oh, Aimèe... închide odată gura aia mare a ta! De-ai ști tu că din
cauza ta am făcut dezastrul ăsta... mi-am spus.
Stătea turceşte în mijlocul patului meu şi şi-a tras cuvertura
până la piept, pentru a-l acoperi. Nu am putut ignora culoarea
roşie pe care au căpătat-o obrajii ei. Pijamalele mele erau largi
(vreau să zic... foarte largi), pentru ea, dar nu era, evident,
vina mea că ea avea sânii atât de generoși și că ieșeau în
evidență.
S-a încruntat și m-a privit cu dispreț.
— Cred că ar fi cazul să pleci. Ți-am dus perna în
sufragerie, pe canapea. Pătură știi de unde să iei, doar este
apartamentul tău. Figaro o să rămână cu mine, desigur.
Vorbea fără să se oprească și mă uitam uluit la ea cum face
regulile în casa mea.
Și-a ridicat mâinile și și-a desfăcut părul, lăstându-l să
curgă ca o cascadă peste umerii ei mici, udându-i bluza de
pijama.
— Ah, și să închizi uşa în urma ta. Sunt sigură că sforăi şi
chiar nu vreau să...
S-a oprit brusc când m-a văzut cum dintr-un singur pas am
ajuns în pat și, dintr-o simplă mişcare, i-am prins încheieturile

342
mâinilor, proţăpindu-le de salteaua patului. Mi-am poziţionat
genunchii de-o parte și de alta pe lângă coapsele sale şi am
rămas plutind deasupra ei, ţinindu-i braţele lipite de saltea.
Pieptul i se ridica frenetic, iar expresia ei... Nu o pot explica
sau defini. Era un amestec de stupefiere, consternare, furie şi
frică.
Nici eu nu eram mai prejos.
Eram atât de furios pe ea, încât cred că privirea mea a
speriat-o mai tare. Buzele îi erau întredeschise şi puteam simţi
respiraţia ei mentolată. Lucru care m-a dus cu gândul la faptul
că probabil folosise periuţa mea de dinţi, fiindcă doar a mea
era la baie. M-am enervat mai tare, pentru simplul fapt că nu
mă deranja chestia asta.
Am împins-o cu propriul trup în saltea şi am răsuflat pe
nări, închizând ochii. Scăpam de sub control prea mult şi prea
des în preajma ei.
Am deschis ochii şi am privit-o cât de liniştit am putut.
— Ce mă fac cu tine, Lita? i-am zis.

343
Capitolul 26
Aimèe

Hades stătea, fără niciun fel de ezitare, deasupra mea,


ținându-mi încheieturile ca într-o menghină, lipite de saltea.
Mi-a luat mult timp să realizez ce se întâmpla de fapt, clipe în
care am respirat adânc și am clipit mărunt, în timp ce îl fixam
cu privirea. Era încruntat și sunt sigură că am văzut cum un
mușchi îi zvâcnea pe obraz. Ce făcusem de îi provocasem
reacția aceea? Era atât de supărat doar pentru că mă
îmbătasem?
Buzele mi s-au întredeschis instinctiv și l-am văzut pe
Hades trecându-și, imediat după, limba peste buza superioară,
de parcă doar ce mâncase ceva delicios și își dorea mai mult.
Obrajii îmi luaseră foc. Speram să nu fie în flăcări, fiindcă eu
așa îi simțeam.
Faptul că era Hades și nu David sau alt băiat, făcea ca
lucrurile să devină și mai uimitoare și... plăcute. Am mulțumit
cerului, în sinea mea, pentru faptul că nu eram încă în stare de
ebrietate, altminteri aveam să suport a doua zi o altă serie de
plâns, pe lângă cea datorată shoturilor.
Acum nu era vina mea, era vina lui.
M-am încruntat, realizând în final ce făceam noi doi, de
fapt... Ne priveam ca dușmanii, dorindu-ne mai mult ca
niciodată unul pe celălalt.
— Hades, dă-te jos... am reușit să murmur.

344
Nu îmi venea să cred că reacția lui îmi afectase atât de mult
vocea. Sprâncenele aproape i s-au unit. A mârâit gutural, apoi,
dintr-o mişcare ageră şi răsuflând pe nări, s-a ridicat și a ieșit
din cameră. Aproape a dat cu umărul în tocul uşii în graba pe
care a avut-o.
Fugea? De ce anume?
La cât de aproape a stat de mine, a putut să îmi simtă
parfumul si respiraţia; şi nu numai... Corpul mi s-a încordat
instinctiv când am realizat că purtam o bluză mai subţire
decât linia dintre raţiunea mea şi cumpăt. Şi era o linie extrem,
extrem de subţire când venea vorba de Hades.
Am rămas momente bune în aceeaşi poziţie, privind în
urma lui. Nu îmi puteam explica ceea ce s-a întâmplat şi
speram să nu deschidă vreodată vreun subiect legat de asta.
Figaro a sărit pe coapsa mea şi mă întrebam de ce nu o fi
făcut asta când era Hades peste mine, ca să ne scutească de
privirile mânioase ce ni le-am oferit, şi totodată de tortura de a
ne abţine.
Oftând, m-am ridicat în capul oaselor şi mi-am încolăcit
braţele în jurul torsului. Pentru o clipă, m-am întrebat dacă nu
cumva frica pe care o aveam cu câteva minute în urmă era
cauzată de gândul că Hades îmi putea face ceva rău, însă mi-
am dat seama că îmi era teamă doar pentru că existau şanse să
ne sărutăm.
Îmi aminteam clar momentul din maşină, când am vrut să
îl sărut.
Voiam să îl sărut! Dumnezeule...

345
Atât de disperată ajunsesem?
Şi totuşi, în pat îmi era teamă că asta avea să se întâmple.
Nu eram beată şi anticipam consecinţele. Ar fi fost un sărut şi
atât. Nimic mai mult. Ceea ce nu îmi plăcea. Nu voiam doar
un sărut de noapte, care a doua zi ar fi fost, cel mai probabil,
negat cu tenacitate de amândoi. Eu una sigur nu aș fi
recunoscut.
Mi-am tras cuvertura peste umeri si l-am luat pe Figaro cu
mine sub ea. Ceaceaful era ud acolo unde am stat cu capul, așa
că m-am mutat pe partea cealaltă și în scurt timp am adormit,
dorindu-mi ca Hades să nu apară cumva și în visele mele.
Lucru ce devenise mai mult ca posibil, având în vedere faptul
că numai la el mă gândeam în ultima perioadă. Storcea şi
ultimul strop de rațiune din mine. Totuși, mi-ar fi plăcut să îl
visez pe Hades în locul a ceea ce visam în mod normal. Îmi
lipsea harta din Norwich, însă (așa cum făcusem cu multe alte
lucruri, de când ajunsesem în New York) mă obișnuisem.
Nu am visat nimic în seara aceea. Cel puțin nu îmi
amintesc. Dormisem nefiresc de bine. Cu excepția căldurii din
dormitor și a injuriilor mintale aduse la adresa lui Hades și a
căldurii din apartamentul lui, nu mă deranjase absolut nimic.

***

În următoarea dimineață, m-am trezit din cauza căldurii


infernale. Gâtul mi se usase și voiam cu ardoare ca o briză
marină să apară de undeva și să mă răcorească. Mă suceam pe
toate părțile, vrând cu disperare să găsesc un loc rece în tot

346
patul imens în care eram. Mă obişnuisem demult cu patul mic
din campus. Atunci mi-a trecut prin minte ca nu cumva Hades
să fi repetat gestul din prima seară la Columbia. Acel gând mi-
a făcut inima să bată cu putere şi somnul mi-a pierit
instantaneu.
M-am întins mâna stângă de-a lungul celeilalte jumătăţi a
patului, rugându-mă să nu se lovească de trupul tare al lui
Hades. Asta nu s-a întâmplat și am răsuflat ușurată, cu ochii
închiși. Am pornit apoi în căutarea lui Figaro, care,
surprinzător, mă lăsase să dorm liniştită toată noaptea.
Negăsindu-l, mi-am deschis un ochi şi am scrutat patul.
Dormea în celălalt colț, pe diagonală, cu burta în sus şi cu
picioarele sale mici şi păroase, îndoite.
Am surâs, exact când uşa, pe care nu o observasem închisă,
s-a deschis și înăuntru a năvălit o fetiță, cu ochii de un
albastru mai intens decât albastrul ochilor mei.
— Figaro! a strigat ea, însă cuvântul s-a risipit în aer atunci
când ochii ni s-au întâlnit.
A rămas înlemnită în prag, cu mâna pe clanță. Ochii i s-au
mărit imposibil de mult văzându-mă, iar buzele ei micuțe și
mari au format un O mic. Stânjenită de toată tolăneala de care
dădeam dovadă într-un pat care nu era al meu, m-am ridicat
ca arsă și am tras cuvertura peste mine, deși muream de cald.
Eram în pijamale. Fără sutien. Un lucru destul de stânjenitor
pentru mine, pe lângă multe altele de care aveam parte
dimineața. Nu voiam să îmi imaginez cum arăta părul și fața.
Având în vedere că făcusem baie în seara anterioară, părul

347
meu, cel mai probabil, luase forma modului în care dormisem
și judecând după cât mă foisem în pat, arătam cu siguranţă
respingător.
— Bună! am zâmbit eu cât de amabilă am putut, ignorând
valul de ruşine care îmi traversa corpul.
Unde e Hades şi ce face?!, am ţipat în gând.
Fetiţa nu a zis nimic, iar Figaro a zbughit-o în direcţia ei,
clopoţelul zăngănindu-i la gât. Sunetul unor tocuri pe
pardoseala din sufragerie mi-a atras atenţia, apoi inima mi-a
sărit peste câteva bătăi când am constatat că se apropia de
dormitor.
Oh, la naiba...
— Dakota, haide! Ia-l pe Figaro şi să mergem.
În uşă a apărut una dintre cele mai frumoase femei pe care
le văzusem vreodată. Pe lângă corpul de invidiat, alura ei
dezarmantă mă făcea să îmi pun cuvertura în cap, să mă bag
sub pat şi eventual să sap apoi în podea, până aveam să cad la
vecinii de la etajul inferior.
Văzând cele două persoane feminine şi pe Figaro, în
formaţia aceea, mi-am amintit că nu era prima oară când ne
întâlneam, în ziua în care i-am decorat dormitorul lui Hades,
ele au ieşit din lift, cât eu aşteptam să urc. De aceea mi se
părea cunoscut şi Figaro!
Aşadar, ele îl vizitaseră pe Hades în acea zi. Femeia era
furioasă atunci, iar când am intrat în apartament la Hades, el
era tensionat.

348
Gândurile mi-au fost întrerupte şi realitatea m-a lovit crunt
atunci când privirea albastră a femei a ațintit-o pe a mea.
Confuzia i-a fost imediat marcată de o încruntătură.
Sfredelindu-mă de-a-ntregul, muşchii mi s-au contractat și
gândul că probabil ea se gândea la ceva deloc decent, îmi vuia
prin minte. Camera era destul de dezordonată încât să
întărească orice bănuială. Hades avea întotdeauna curat în
dormitor. Observasem asta în cele puține dăți în care fusesem
la el acasă. De ce nu avea și în acea zi?!
— Bună! a icnit ea, clipind mărunt.
Mi-am frecat buzele una de alta şi mi-am tras picioarele
mai mult la piept, în încercarea de a mă piti mai sub
cuvertură, lucru care era mai mult ca imposibil.
— Bună ziua, am bâiguit eu, zâmbind nevinovat la urmă.
De parcă asta ar fi ajutat cu ceva...
— Cred că puteţi pleca... Vocea răgușită a lui Hades m-a
făcut să tresar.
A apărut şi el în uşă, încă îmbrăcat în pijamale și purtând o
expresie care lăsa loc de multe interpretări. Una dintre ele era
furia. Speram din tot sufletul ca prima mea întâlnire cu cineva
din familia lui Hades să nu fie tocmai astfel. Nu când exista
atâta loc lăsat interpretărilor.
Nu voiam, de fapt, să fac cunoştinţă cu nimeni în felul
acela.
— Deja aţi făcut cunoştinţă, din câte văd, a adăugat el.
— Hades are iubită! a gângurit fetiţa, în timp ce Figaro se
zvârcolea în braţele ei, vrând să o lingă pe bărbie.

349
Până în acel moment, credeam că gradele Celsius din
cameră lui nu puteau fi mai mari, însă după ce am auzit
cuvântul “iubita” după “Hades”, muşchii de pe oase au
început literalmente să mi se lichefieze. Îi simţeam topindu-se
de jenă.
Femeia s-a uitat cu greu la Hades, iar el mi-a aruncat o
privire încurcată. De parcă nu era sigur de situaţie. Eu una
eram mai mult decât nedumerită.
Expresia i s-a înăsprit şi eu mi-am ferit privirea regretând
amar când am fost întâmpinată de răceala din ochii femeii.
Măcar m-am mai răcorit puţin astfel. Sunt convinsă că
începuse să îmi curgă sudoare pe frunte.
— În fine, a conchis femeia, răsflând. Să mergem, Dakota.
Şi a ieşit în hol, creând ecou în aproape tot apartamentul,
cu tocurile pantofilor ei stiletto. Am înghițit în sec, în timp ce
Hades încă mă sfredelea din priviri. Dakota a fugit în urma
femeii, cu Figaro în braţe, iar Hades a intrat în dormitor. În
scurt timp, uşa de la intrare s-a auzit şi am bănuit că cele două
plecaseră.
Hades încă mă privea îngândurat. Asta nu era de bine.
Nici măcar nu mersese să le conducă la plecare.
Ştiam că urma să înfrunt consecinţele acelor shoturi și mi-
am jurat că nu o să mai beau atât în viaţa mea.

350
Capitolul 27
Hades

Oricât mi-aș fi dorit să îi spun Litei că nu trebuia să își facă


griji în privința acelei femei, știam că dacă aș fi făcut asta,
porneam un lung şi nesfârşit şir de întrebări. Poziţia ei
cocoloşită, sub cuvertură, m-ar fi făcut să râd, dacă nu eram
supărat pe Dakota pentru că dăduse buzna în dormitor, deşi îi
spusesem să nu facă asta. Ştiam că Lita dormea, dar evident,
soră-mea nu avea cum să îl ia altfel pe Figaro.
Trebuia să iau câinele în sufragerie când ieşisem din
dormitor, de dimineaţă.
Lita avea ochii încă măriţi şi obrajii extrem de roşii, ceea ce
o făcera mult prea adorabilă pentru puterile mele. Clipea rar,
de parcă încă conştientiza ce tocmai se întâmplase. De aflat, nu
avea cum să afle oricum.
M-am dus la şifonier şi mi-am scos haine de schimb. Am
auzit-o răsuflând în spatele meu şi mă întrebam dacă nu
cumva îşi ţinuse respiraţia.
— Hades, a murmurat ca. E totul în regulă?
Stăteam cu spatele la ea şi n-am îndrăznit să mă întorc. Mi-
am luat hainele, ignorând-o, și am ieșit din dormitor. Urma să
îşi pună sute de întrebări, dar nu îmi păsa. Eram încă nervos
pe ea şi nici măcar nu ştiam de ce.

***

351
După ce m-am schimbat, am ieșit din baie, scuturându-mi
părul de cei câțiva stropi de apă rămași după duș. În drumul
spre sufragerie, m-am oprit ca trăsnit atunci când am aruncat
o privire pe ușa deschisă a dormitorului. Am clipit de câteva
ori și am intrat, găsind-o pe Lita cu spatele, zgâindu-se la un
tricou de-al meu.
— Ce naiba...? am zis în barbă, șocat de faptul că
dormitorul meu era curat lună.
Închizând ochii, am tras aer în piept şi am fulgerat-o pe
Lita cu privirea, răsuflând apoi pe nări. S-a întors cu faţa la
mine și m-a privit indiferentă, ca mai apoi să îşi coboare
privirea către mormanul de haine împachetate de pe pat.
Cât mă consuma atitudinea ei!
Tocmai îmi făcuse curat în dormitor. Nimeni nu venea
vreodată în dormitorul meu, şi cu atât mai puţin să doarmă
sau să facă ordine în el.
Şi-a ridicat privirea tăioasă şi albastră, spre mine, o
fracţiune de secundă, înainte să aşeze tricoul peste celelalte şi
să le ia pe toate de pe pat.
M-am sprijinit cu umărul de tocul uşii şi am zâmbit
sarcastic.
— Nu-mi spune că asta e răsplata ta pentru binele pe care
ţi l-am făcut aseară, am tachinat-o, în mod deliberat.
Savuram din plin momentele în care glumeam pe seama ei.
Cred că, de fapt, nu doar atitudinea schimbătoare a lui Aimèe
mă consuma, ci şi bruştele mele schimbări de atitudine pe care
le căpătam în preajma ei. Prezenţa Litei îmi provoca

352
întotdeauna o dorinţă avidă de a o vedea nervoasă. În fapt, de
multe ori ea mă enerva pe mine, nu eu pe ea. Trebuia să
exersez la chestia asta.
— Despre ce vorbeşti? mi-a spus de după uşa şifonierului,
în timp ce eu mi-am încrucişat braţele la piept.
Încă era îmbrăcată în pijamale, doar că acum avea părul
uscat, lăsat pe spate şi ciufulit. Nu suficient de ciufulit, după
părerea mea. Cel puţin nu atâta vreme cât cu o seară în urmă
se fâțâise încontinuu în somn. Abia pe la ora trei s-a liniștit,
când am decis că cineva trebuia să o ajute. Ca și în prima
seară, la Columbia, a dormit bine abia după ce am luat-o în
brațe. Bănuiam că asta se trăgea de la faptul că ştia că era
cineva lângă ea. Doar așa nu avea de ce să se teamă.
Era dependentă de afecţiune.
Orice ar fi fost, faptul că am dormit cu ea era ceva neștiut
de ea și de restul nu îmi păsa. Nu aş fi ştiut ce explicație să îi
ofer când nici măcar eu nu ştiam vreuna. Doar că nu poţi să
dormi liniştit atunci când ştii ca ai o fată ca ea în dormitorul
tău și că pe deasupra, are un somn agitat pe care numai tu i-l
poți alina.
— Ştii foarte bine despre ce vorbesc, i-am spus. Mahmură
scrie pe fruntea ta.
— Măcar nu scrie: “Bună, eu sunt domnul furios tot
timpul.”, s-a strâmbat ea, iţindu-şi capul de după uşa masivă.
“Nu îmi pasă de nimeni şi fac doar ce am eu chef!”. Ceva de
genul ăsta scrie la tine.

353
M-am uitat stăruitor la ea şi m-am străduit să nu îmi las
maxilarul să ajungă pe podea, tocmai de aceea l-am încleştat
cu putere. Nu înţelegeam cum reuşea să mă provoace în halul
acela.
— Scuteşte-mă, Hades. Şi-a încrucişat şi ea mâinile la piept.
Ar fi fost drăguţ din partea ta să îmi faci cunoştinţă cu...
— Ar fi fost, am întrerupt-o eu. Te interesează cine erau?
— Bineînţeles, având în vedere că m-au găsit în dormitorul
tău, mi-a spus, cu tonul domolit. M-am simţit ca şi când... Ştii
tu... Ca şi când aş fi... genul ăla de fată. Sper doar să nu fie
mama ta şi...
— Şi dacă ar fi ce?
A clipit mărunt şi, brusc (ca întotdeauna), fata curajoasă şi
tupeistă dispăruse în spatele unei feţe palide şi a unei priviri
disperate.
— Nu, nu e mama mea, am mințit-o, nevrând să pronunț
cu voce tare că acea persoană era într-adevăr mama mea. Iar
Dakota, este sora mea.
Am fost sincer.
Expresia i s-a relaxat şi încruntat uşor, însă nu a spus
nimic.
M-am apropiat de ea și m-am oprit la câțiva pași. Am
putut observa cum obrajii i s-au aprins din nou. Adoram când
i se întâmpla asta. Eram exact ca focul în preajma ei.
Mi-am sprijinit palmele de perete, lângă capul ei, și m-am
aplecat lent, în timp ce ea s-a dat în spate, cu bucele
zvâcnindu-i. Îmi plăcea inimaginabil de mult când aveam

354
stăpânire de sine în preajma ei, dar cum asta se întâmpla
foarte rar, decisesem să profit de cele în care puteam. Acum
era unul dintre momente.
Mă jucam cu ea.
Ochii ei erau panicați.
— Să nu te mai intereseze viața mea personală, Lita.
Cu o expresie demnă de fotografiat și cu vocea
tremurândă, a răspuns:
— Să nu te mai apropii de mine la mai mult de un metru,
Hades.
Am zâmbit și m-am dat în spate.
— Nu negocie, Lita. Eu îți spun ceva și tu ce faci, mă-
nțelegi?
— Desigur, a zis ea sarcastică și știam că nu vorbea serios,
fiindcă era imposibil să cedeze atât de ușor. Pe fruntea mea
scrie mahmură, nu cățeluș.
Exact cum bănuiam.
— Și te mândrești cu asta?
— Cu siguranță mai mult decât te mândrești tu cu
atitudinea asta de mitocan nesuferit.
Am oftat adânc. Pur și simplu mă lăsa fără energie pe care,
într-un fel sau altul, tot ea mi-o dădea.
Nu aveam șanse cu Lita, în definitiv. Orice aș fi făcut.
Intrase în viața mea înainte să îmi dau seama și, cel mai
probabil, nici ea nu își dăduse.
Am întins mâna la raftul din dreapta mea, de unde am scos
o pereche de pantaloni de trening și un hanorac de aceeași

355
culoare. Ea m-a urmărit cu coada ochiului, până când i le-am
pus în brațe.
— Oricât de mult mi-ar plăcea să te văd în pijamale,
trebuie să te schimbi. Seph și Hailey vor sosi în curând.
A închis ochii o clipa, apoi i-a deschis și a trecut ţâfnoasă
pe lângă mine, ieșind din dormitor și lăsând în urma ei un
miros plăcut. Evident ca era plăcut din moment ce era cel al
gelului meu de duș. Am zâmbit, gândindu-mă că îl folosise cu
o seară în urmă.
M-am întors pe călcâie și m-am uitat la dormitorul meu
ordonat. Oare când naiba apucase să facă totul?
Ceea ce conta era ca Victoria tocmai văzuse o fată la mine
în dormitor şi, mai mult ca sigur, avea să îi dea raportul
minunatului meu tată.

***

Jumătate de oră mai târziu, când deja se făcuse vreo două


după-amiaza, Hailey şi Seph au ajuns la mine. Aimèe fâţâia
din fund în bucătărie, făcându-şi ceva de mâncare, pentru că
eu mâncasem când mă trezisem. Ceea ce mâncam eu nu îi
plăcea şi a ţinut morţiş să îşi facă singură de mâncare. M-am
mustrat de mii de ori pentru faptul că o luasem acasă. Era mai
rea ca o soţie, iar eu mă simţeam mai rău ca un bărbat însurat,
pentru că nu aveam garanţia că ea avea să rămână. Îi dădusem
o altă pastilă pentru mahmureală şi eram mai mult decât
enervat pe faptul că era nevoită să treacă prin aşa ceva.

356
Dar apoi am regretat când şi-a revenit şi a început să facă
din nou ordine în bucătărie. Fata asta se afla de câteva ore în
casa mea si deja pusese stăpânire pe ea.
După ce au discutat despre petrecerea din seara anterioară
și despre faptul că Caroline s-a dus să i-l prezinte pe Colin lui
Sam, Hailey și Aimèe au plecat către campus. Ceva legat de
proiecte pentru facultate, parcă. N-am stat să ascult. Voiam ca
Lita să plece cât mai repede ca să se întoarcă la fel de repede
când termina.
Seph mi s-a alăturat pe balcon, când fumam. I-am dat o
ţigară din pachetul meu şi el şi-a aprins-o. Îl cunoșteam pe
Seph încă din generală. Deşi de-a lungul timpului am avut
probleme cu ai mei și m-am tot mutat, el mi-a fost mereu
alături. Era unicul şi cel mai bun prieten al meu. Era mai
important ca proprii mei părinţi şi la fel de important ca
Dakota.
— M-a sunat Jordan, mi-a spus el, privind în faţă.
Nu mi-am luat privirea de la orizont în timp ce am tras din
ţigară şi nici nu i-am răspuns, pentru că oricum avea să
continue şi fără să fac asta.
— Nu-i convine că nu ai mai dat pe la Vikings în ultima
perioadă, a adăugat. Te vrea în ring diseară.

357
Capitolul 28
Aimèe

Hailey a oprit maşina în fața campusului şi am coborât


amândouă, discutând despre relaţia dintre Colin şi Caroline.
Mi-a spus că Seph era încă sceptic în privinţa asta, dar având
în vedere că Caroline a decis chiar să i-l prezinte pe Colin lui
Sam, însemna că într-adevăr avea să fie ceva serios. Regretam
faptul că nu apucasem să vorbesc cu Caroline despre cele
întâmplate în ultima perioadă, dar speram ca în seara
respectivă să apuc.
Într-o oarecare măsură, îmi era teamă să fie asta.
Distanţarea lui Caroline îmi întărea ideea că nu vom mai fi
niciodată atât de apropiate pe cât fusesem. Nu ştiam a cui era
vina... A ei pentru că s-a răcit faţă de mine, sau a mea pentru
că am lăsat-o?
Totul pornise de la Hades, Afurisitul şi ticălosul de Hades
Maxwood.
Acel Hades care mi-a cântat Are you gonna be my girl.
Acel Hades care m-a provocat să beau până m-am făcut
criţă.
Acel Hades care m-a silit să plec de acolo cu el.
Acel Hades care m-a dus în apartamentul lui şi m-a îngrijit
ca pe o adolescentă obosită şi jalnică ce eram.
Acel Hades căruia i-am folosit gelul de duş, şamponul şi
periuţa de dinţi.

358
Acel Hades care m-a tachinat până mi-a scos peri albi.
Acel Hades care aproape m-a sărutat, deşi refuzase, fără
pic de remuşcări, atunci când eu am vrut să îl sărut.
Acel Hades despre care nu ştiam aproape nimic, dar care
mi-a făcut de zeci de ori inima să stea în loc şi să bată, în
același timp.
Acel Hades care reprezenta un paradox colosal.
Îi purtam trening-ul, iar parfumul său se afla pe fiecare
părticică din pielea mea. Miroseam a el. Prima dată când
adoram parfumul la un băiat. Îmi venea să mă miros de
plăcere.
Mă ţicnisem... Rău de tot.
Și ceea ce voiam după toate astea, era doar să îl sărut şi să
îl bat, în acelaşi timp.
— Care e faza cu tine şi Maxwood? m-a întrebat Hailey
când am intrat în camera din campus.
Schimbarea radicală a subiectului de la Colin-Caroline la
Hades- Aimèe, m-a făcut să ezit şi să clipesc mărunt. Mi-am
descălţat ghetele, am luat papucii de cameră şi mi-am lăsat
geaca în cuierul de lângă uşă, apoi m-am îndreptat spre pat,
frecându-mi palmele de partea din faţa a coapselor. Căutam
frenetic un răspuns.
Hades nu era prietenul meu, nici iubitul meu şi cu atât mai
puţin o simplă cunoştinţă. Tocmai interacţionasem cu sora lui.
M-am simţit de parcă reuşisem cumva să sparg cercul în care
se află Hades — un cerc din oţel, care impunea o limită între el
şi ceilalţi.

359
Clar se întâmpla ceva cu mine.
Mi-am muşcat buza şi m-am aşezat pe pat. Hailey stătea pe
patul lui Caroline. Evident, subiectul o preocupa la fel de mult
cât mă preocupa şi pe mine.
Dar de ce, totuşi?
— Care e faza? am întrebat, pe un ton nesigur,
încruntându-mă.
Hailey şi-a mijit ochii şi un zâmbet atotştiutor i-a arcuit
buzele. Bineînţeles că nu mă credea. Încă eram o mincinoasă
foarte, foarte nepricepută.
— Ai dormit la el, a subliniat ea, lungind remarca
înspăimântător de mult.
Mi-am ferit privirea.
Știam că Hailey o să creadă că mă feresc de detalii și, în
definitiv, asta făceam. De ce nu era și Hades de față ca să
răspundă? Până la urmă, el a făcut tâmpenia de a se sui,
practic, pe mine. Sărutul pe care i l-am cerut eu nici nu se
compara.
Eu eram beată, el nu.
Eu profitam de starea mea, el a făcut totul pe față.
Voia ca eu să văd că el mă putea săruta oricând dorea pe
când eu nu pe el.
Tocmai vorbesc despre un sărut care nici nu a avut loc...
Cât de mult puteam să fi înnebunit?
— Aşa, şi? mi-am arcuit eu sprâncenele.
— Fii serioasă, Aimèe, s-a dezumflat Hailey. Hades nu te-
ar fi luat la el acasă fără motiv. El nu ia pe nimeni acasă la el...

360
Cu atât mai puţin fete. Ca să nu mai spun de rămasul peste
noapte... Băiatul ăsta face doar ce are chef şi nu include
niciodată fetele în asta, înţelegi? Decât dacă, ei bine, ştii tu...
— Dacă ce?
Nu o înţelegeam. Puteam admite că Hades părea iritat de
prezenţa oricui în apartamentul lui, dar nu puteam înţelege de
ce.
Ea şi-a rostogolit ochii, frustrată.
— Decât dacă e vorba de nevoile speciale sau... personale.
Zi-le cum vrei.
— Nevoi personale?
Şi abia apoi am realizat...
Oh, Doamne! La asta se gândea ea?! Că eu şi Hades...
Refuzam să îmi imaginez aşa ceva. Dacă Hades voia asta de la
mine, însemna că aveam o problemă serioasă. Hades gândea
asta despre mine, oare? Nu mi-am imaginat niciodată ca un
băiat ar fi interesat de mine doar pentru aşa ceva. Brusc, îmi
uram corpul bine structurat: picioarele, fundul, talia, sânii și
chiar și faţa. Nu voiam să atrag prin asta. Avem mult mai
multe de oferit decât corpul meu.
David niciodată nu mă privise așa cum o făcuse Hades. El
părea condus de o forţă străină, care parcă voia să mă
revendice ca pe un premiu. David era rezervat şi păstra
distanța față de subiectul ăsta. Poate că David îşi găsea în altă
parte distracția și poate că eu am fost mult prea oarbă ignorând
acest aspect.

361
Mi-am relaxat muşchii şi am început să trag de scamele
ciorapilor. Era neapărată nevoie să scap de ticul acela, care mă
dădea întotdeauna de gol.
— Hailey... Tocmai ce am ieşit dintr-o relaţie. Nu o să sar
acum în braţele altui băiat. Cu atât mai mult când e vorba de
Hades. Crede-mă, abia ne înţelegem. Aseară am dormit
separați și atâta tot. Îi sunt recunoscătoare pentru faptul că mi-
a purtat de grijă, și tot ce pot face este să îi mulţumesc. Nimic
mai mult.
Acesta era adevărul. Între mine şi Hades nu era nimic.
— Doar ce ai ieşit dintr-o relaţie? a pufnit ea, indignată şi
amuzată totodată. Iartă-mă, Aimèe, dar pentru ceea ce ţi-a
făcut David pot afirma cu mâna pe inimă că ceea ce aveaţi voi
nu era relaţie. Într-o relaţie trebuie să cunoşti defectele şi
calităţile celui de lângă tine şi să i le accepţi. Ceea ce a făcut el
este de neiertat. Ai fost rănită de el. Ai fost dezamăgită. Asta
nu s-ar fi întâmplat dacă îl cunoşteai, fiindcă ai fi ştiut de la
bun început la ce să te aştepţi de la el. Nimeni nu se schimbă
peste noapte, crede-mă. Şi de obicei nenorociţii nu au noroc de
fete aşa drăguţe ca tine.
Buza aproape îmi sângera în strânsoarea dinţilor. Hailey
avea dreptate. Eram dezamăgită de mine însămi pentru că nu
realizasem asta. Fusesem, într-adevăr, oarbă.
Hailey m-a lăsat câteva minute să procesez ceea ce îmi
spusese. Ştia că aveam nevoie de timp ca să fac asta.
— Te-ai îmbătat pentru prima oară? a chicotit ea,
schimbând subiectul.

362
Mi-am trecut limba peste buze şi le-am strâns mai apoi
într-o linie fermă, făcând o grimasă, în chip de scuză.
— A fost atât de evident?
A râs şi s-a ridicat de pe pat.
— Ei bine... Da. Nu îţi face griji, vor mai fi momente de
genul. Trebuie să ai antrenament.
Dacă să mă îmbăt din nou însemna să petrec o altă noapte
în compania lui Hades, atunci am hotărât automat că mă
lepăd. Nu aş fi rezistat psihic şi a doua oară, iar fizic... ar fi fost
acelaşi lucru şi la fel de periculos. Era un risc pe care evident
nu mi-l asumam.
— Eu una am impresia că Hades are ceva cu tine, mi-a
mărturisit Hailey, învârtindu-se pe scaunul de la birou. Vreau
să spun... Îl ştiu pe Hades de ceva vreme şi îi cunosc
comportamentul. Faptul că îţi acordă neobişnuit de multă
atenţie îmi dă de gândit...
Mi-am lăsat capul pe spate, aproape gemând de disperare
în timp ce am închis ochi. Cuvintele lui Hailey îmi ridicau mai
multe semne de întrebare. Ceaţa din mintea mea devenea
zilnic mai abundentă. Nu mă mutasem în New York pentru
asta. Trebuia să studiez, să îmi termin cu bine anul doi de
facultate şi să îmi depun toate forţele în meseria mea de viitor.
În schimb, eu mă consumam cu Hades. Totul din cauza
acelei seri în care nu am avut căldură în institut şi a dormit cu
mine.
Afurisitul!
Nu putea să mă lase să îngheţ în loc să mă facă să ard?!

363
— Te rog, Hailey, am implorat-o. Hai să nu mai vorbim
despre asta. Trebuie să termin proiectul.
Umerii săi au tresărit şi m-a privit cu un aer nevinovat. O
vedem preocupată de acest subiect şi mă întrebam de ce.
Hades era un băiat ca toţi ceilalţi, deci nu existau dubii în
faptul că probabil doar voia să mă facă să regret venirea mea
în New York. Hailey totuşi nu era prea sigură de asta şi mă
întrebam ce ştia ea şi eu nu ştiam. Nu mi-am axat interesul pe
lucrul ăsta. Hades trebuia să rămână la distanţa pe care o
impusesem de la bun început, chiar dacă eu intram în cercul
lui, în mod inevitabil.
Ne-am apucat de proiectul pe care eu îl aveam de făcut
pentru curs. Hailey mi-a dat o mână considerabilă de ajutor
pentru care i-am fost mai mult ca recunoscătoare.

***

Caroline nu se întorsese până târziu, iar Seph şi Hades


trebuiau să vină când se întuneca.
Trebuia.
Hailey tocmai închisese apelul telefonic cu Seph atunci
când eu am pus planşa aproape terminată pe birou analizând-
o de la distanță, în timp ce rodeam capătul creionului. M-am
scărpinat cu rigla în păr, văzând că vreo două diagonale erau
trasate strâmb. Mai aveam multe detalii de finisat până când
avea să fie gata.
— Îmbracă-te, mi-a spus Hailey dintr-o răsuflare, sucindu-
se spre mine.

364
Aproape am tresărit auzindu-i tonul uşor panicat.
— Ce s-a întâmplat?
Expresia ei îngrijorată mă speria.
— Mergem la Vikings. Seph tocmai mi-a spus că Hades
luptă în seara asta.
M-am încruntat şi am simţit cum genunchii mi se înmuiau.
De ce eram atât de neliniştită? Nu era prima şi nici măcar
ultima luptă la care lua Hades parte. În pofida acestui fapt,
simţeam că ceva nu era în regulă. O luptă, aşa deodată? Ce
trebuia să însemne și asta? Avea din nou probleme, oare?

365
Capitolul 29
Hades

Îmi legam şireturile atunci când Seph a intrat în vestiar.


Mi-a aruncat sticla cu apă şi am prins-o cu o mână. A închis
uşa în urma lui şi s-a apropiat de mine. Vocile studenților
creau hărmălaie, dincolo de peretele ce despărţea vestiarul de
ring. Niciodată nu mă intimidau şi întotdeauna uram când îmi
strigau toţi numele.
Numele meu pe prea multe buze.
Nenorocitul meu de nume.
Am desfăcut dopul sticlei şi am băut apa din ea. Era prea
multă învălmăşeală acolo. Am vorbit cu Jordan în ziua
respectivă şi am stabilit lupta. Iniţial s-a împotrivit, cu
pretextul că aveam nevoie de antrenament înainte, având în
vedere că nu mai intrasem în ring de ceva vreme.
Nu îmi păsa de asta.
Ceea ce mă preocupa era faptul că eram incapabil de a o
lăsa pe Lita să ajungă la mine. Asta era suficient ca să mă facă
să dobor orice adversar. Nu ştiam cine era sau cum arăta,
voiam doar să îl bat. Pumnii îmi zvâcneau tânjind la asta,
muşchii mi se încordau involuntar pe oase, maxilarul îmi era
încleştat, iar inima... inima nu mai era la locul ei. Şi bănuiam
deja la cine se afla. Lucru care mă înfuria mai tare. Nu se putea
ca după atâta vreme, cât am stat departe de chestia asta, ea să

366
mi se strecoare pe sub piele şi să ajungă pe nesimţite la inimă.
Nu puteam lăsa ca asta să se întâmple.
Vikings avea nevoie de mine. Faptul că eram dispus să lupt
și totodată să câștig, îi oferea lui Brad şi celor din Vikings un
motiv temeinic pentru care nu m-ar fi dat niciodată afară din
frăție. Îi ajutasem pre mult, iar Jordan nu lua niciodată
deciziile de unul singur, oricât de mult ar fi vrut el să mă
scoată. Și nu voia asta, de fapt. Nu cu Brad la conducere.
Nu întotdeauna am fost aşa. Vikings, ca frăţie, avea
vechime incontestabilă. Totul pornise de la străbunicii unor
indivizi aflați în frăție. Brad se descurca, în mare parte. Mai
bine decât Ty, care fusese înaintea lui. Băieţii ăia nu au fost
niciodată gașca mea preferată, dar i-am tolerat, pentru că nu
aveam încotro.
Pentru că luptele mă ajutau psihic.
Pentru că nu voiam să lovesc doar un sac inert în sala de
antrenamente și nici atât nu puteam lua pe cineva la bătaie pe
stradă.
Meciul nu avea niciodată loc în ring, ci în interiorul meu.
Nimic şi nimeni nu mă putea linişti atunci când simţeam
nevoia să lovesc în ringul de la Vikings.
Mă simţeam neputincios în faţa tumultului provocat de ea
şi aveam impresia că îl puteam controla numai luptându-mă.
Poate că Lita avea dreptate. Poate că doar în luptă eram cel
care deţinea controlul.
Aveam vaga impresie că urma să lupt cu un tip din Bronx.
Bronx era o altă frăţie — nişte hăndrălăi ticăloşi, care nu

367
făceau decât să îşi injecteze steroizi oriunde apucau. Asta îmi
făcea treaba mai uşoară.
Oricine ar fi fost adversarul, eu mi-l imaginam mereu ca
fiind altcineva. Niciodată nu mă băteam cu omul de pe ring, ci
cu cel din mintea mea.
Mi-am scos puloverul gri de bumbac şi mi-am pus maioul
negru pe care îl purtam cel mai des în lupte, atunci când
simţeam nevoia să o fac. De obicei luptam la bustul gol.
Privirea mi s-a mutat pe oglinda de pe perete, unde silueta mi
se reflecta. Tatuajele de pe piept şi umeri, care mă motivau
adesea, îmi zâmbeau trufaşe, încurajându-mă.
— Ai mâncat ceva? m-a întrebat Seph.
— Zi-mi cine intră.
El a ezitat.
— Joshua Jackson.
Îl știam. Din Bronx. Exact cum bănuisem.
— JJ, am pufnit eu.
— Trebuia să se lupte cu Hassan, dar evident Jordan l-a
lăsat pe tușă ca să intri tu. Hassan nu avea şanse cu el, oricum.
Nu îți pui protecţiile elastice?
— Nu am nevoie de ele.
— Hades, nu ai urcat în ring de multă vreme, omule. Nu e
momentul să faci pe durul. Ce ai păţit?
Nu îmi era greu să recunosc că mă lăsam influentat de
prezenţa sau, implicit, absenţa Litei. Absenţa ei devenise o
prezenţă intensă în mintea mea. Lupta avea să o scoată de
acolo. Nu aveam idee cum, dar trebuia.

368
Mi-am întors capul şi m-am uitat peste umăr la Seph,
înfăşurându-mi pe palme benzile elastice şi albe. Aveam
nevoie de ele. JJ nu era un tip slab şi se pricepea destul de bine
la mişcări. În plus, starea nu îmi permitea să mă arunc cu
capul în față. Nici la propriu, nici la figurat.
— Sunt bine, i-am răspund cu întârziere lui Seph.
— E legat de aseară? Frate, îmi pare rău că am băut atât.
Serios. Uneori îmi pierd firea, ştii asta.
Am scos un hohot.
De-ar fi ştiut el...
Stătea sprijinit de un aparat pentru coapse, cu braţele
încrucişate la piept.
— Trebuie să te controlezi, Seph, am răsuflat eu,
întinzându-i mâna ca să îmi pună elasticele pe cealaltă palmă.
Cu alcoolul nu e de glumă.
El și-a rostogolit ochii. Nu avea probleme cu alcoolul; doar
îl tachinam. Am zâmbit uşor, deşi nici măcar nu voiam să fac
asta. De dimineaţă mă simţeam al naibii de bine, iar în seara
aia nu eram bine absolut deloc. Aveam nevoie de... Nu ştiam
de ce. Sau de cine. Am refuzat să aprofundez, din teama de a
nu ajunge la conluzia de care fugeam.
— Atunci ce ai? a întrebat el din nou, legându-mi benzile.
Parcă eşti altcineva în ultima vreme.
Chiar atât de evident era?
Am râs, pentru că nu ştiam ce altceva aş fi putut face. El s-a
uitat bănuitor la mine. Seph mă cunoştea foarte bine și ar fi
intuit de la mile depărtare că ceva se întâmpla cu mine.

369
— Frate, ce ai făcut aseară cu Aimèe?
Exact de asta mă temeam. Eu nu mă temeam niciodată de
nimic...
Ce naiba?
— Ce te face să crezi că am făcut ceva?
— Uită-te la tine, şi a făcut un gest simulacru spre mine,
din încheietură. Arăţi de parcă nu ai fi dormit săptămâni
întregi și nu ai fi mâncat tot de atâta timp.
— Sunt bine.
A oftat adânc. Nu avea şanse cu mine.
— O să vorbesc cu Aimèe despre asta.
Fir-ar...
Avea să iasă urât dacă Seph afla că mă ascundeam de el.
Lita i-ar fi spus că aproape am sărutat-o, iar Seph s-ar fi
enervat pentru că nu i-am spus personal atunci când el îmi
ceruse asta. Nu voiam să mă cert cu Seph. Şi, la naiba, nu
dintr-un motiv ca ăsta.
— Fir-ar să fie, Seph, am izbucnit eu, involuntar. Aseară,
efectiv, am încălecat-o pe Aimèe în pat şi aproape am sărutat-o
ca un retardat care nu a mai avut parte de un sărut din
generală. Jur că dacă nu aveam un control de sine al naibii de
puternic, o devoram acolo. Şi aş fi făcut-o extrem de lent. Mă
simt de parcă mi-a intrat în sânge şi nu pot să o mai scot de
acolo. Nu pot să îmi imaginez când şi cum a făcut asta.
Seph rămăsese stană de piatră, cu o expresie uluita pe chip
şi cu gura căscată.

370
— Am înnebunit complet gândindu-mă la asta, am
continuat, pe un ton mai ridicat decât intenţionasem. Tu cum
ai fi fost într-o situaţie ca asta? Cu atât mai mult când, practic,
nu îţi stă în putere să faci nimic pentru ca lucrurile să meargă.
Nu vreau nici măcar să încerc să fac lucrurile să meargă, pentru
că sunt convins că nu vor merge.
Am înghiţit în sec când am terminat de vorbit. Îmi era
imposibil să ţin totul în mine când vorbeam cu Seph. El nu
merita să îl mint sau să îi ascund lucruri. Cu atât mai mult
când era vorba despre... orice ar fi fost chestia aia. Până în acel
moment nici eu nu realizasem adevărata intensitate şi
gravitate a lucrurilor.
Nu a apucat să își revină și să îmi spună ceva, pentru că
uşa vestiarului s-a deschis şi Jordan şi-a vârât capul în
încăpere. Era timpul luptei, ştiam, şi era mai mult ca bine
primită. Era momentul în care voiam să lupt până îmi plesnea
pielea pe degete, până când dinții îmi perforau gingiile şi până
când inima nu avea să mai bată cu viteza cu care o făcea.
— Ești gata? a întrebat Jordan, pe un ton distant. Haide!
M-am uitat scurt la Seph și l-am văzut încordat. Îi
mărturisisem în față problema care mă măcina. Chiar dacă am
ţipat, fusesem sincer cu el. Îmi recunoscusem mie însumi că
ceva mi se întâmpla.
Când a trecut pe lângă mine, Seph mi-a spus:
— Vorbim după despre asta.
Grozav. Încă un motiv pentru care aveam să îi mai dau
câțiva zeci de pumni în plus lui JJ.

371
Am ieșit din vestiar în urma lui Jordan, în timp ce Seph s-a
strecurat în mulțime. Lumea aclama. În ring, JJ își rotea umerii
și gâtul, sărind de pe un picior pe altul. Panourile luminau tot
subsolul și dintr-odată uram toată acea lumină excesivă. Mi-
am trecut mâna prin păr, înainte să urc treapta de beton a
ringului, ca mai apoi să mă opresc pe diagonală față de JJ. Nu
era necesar să mă dau în strambă ca el, pentru că știam
amândoi că aveam să lupt mai bine.
JJ era înalt, prea musculos și deloc inspirat când venea
vorba de apărare. Dădea, dar nu știa să se apere. Învățasem,
de-a lungul timpului, punctele slabe ale multor luptători.
Când apărea unul nou, experiența îmi permitea să îi aflu rapid
slăbiciunile. În ring nu era nevoie să fii musai cel mai bun în
mișcări, ci să ai mereu altele și, îndeosebi, să nu lași să ți se
observe punctele slabe. Mai mult decât asta, trebuia
întotdeauna să le afli pe ale adversarului, ca mai apoi să le
folosești în favoarea ta.
Şi să te aperi. Întotdeauna să te aperi.
Și să te fereşti.
Învăţasem să mă feresc în ring, dar nu și în viața de zi cu
zi.
Şi acum, aveam un punct slab. Unul de care nu știa nimeni.
Până de curând, nici eu nu ştiam, dar cu atât mai bine.
Căldura care învăluia ringul, mă sufoca, dar dorința de a
lupta era mult mai arzătoare.
Seph m-a strigat de lângă ring şi m-am uitat curios la el.
Mi-a întins o altă sticlă cu apă, adăugând:

372
— Aimèe şi Hailey au intrat acum. Vor veni lângă scenă.
La urmă, mi-a făcut cu ochiul.
Aşadar, punctul meu slab urma să apară, mai vizibil ca
niciodată.
Rânjind, am înhăţat sticla din mâna lui și i-am dat ușor cu
pumnul în urmăr. O secundă mai târziu, Lita și Hailey au
apărut lângă scenă, purtând nişte expresii îngrijorate. Am
analizat-o scurt pe Lita din cap până în picioare, observându-i
blugii închişi la culoare, puloverul violet și fesul roz. Era
singura persoană colorată din toată mulţimea de studenţi. Nu
puteam nega faptul că arăta adorabil cu fularul răsucit în jurul
bărbiei şi nasului.
Voiam să îi văd buzele.
M-am aplecat pe vine în faţa ei, iar gestul meu a făcut-o să
mărească ochii. I-am tras fularul în jos și m-am apropiat de ea,
iar buzele i s-au întredeschis în mod inerent. Îi intrase în reflex
şi făcea asta deseori, când era în preajma mea. I-am simțit în
aer respiraţia aromată și aproape am râs când am văzut o
urmă colorată pe obrazul ei. Oare se grăbise atât de mult să
vină în locul ăla infect? Oricât de mult voiam să o văd departe
de Vikings, prezenţa ei îmi făcea bine oriunde am fi fost.
Urma să lupt pe bune în fața ei. Urma să lupt... pentru ea.
M-am aplecat mai mult în fața și ea a încremenit. Savuram
din plin momentele în care mă jucam așa cu ea.
— Vizionare plăcută! i-am spus și m-am ridicat spre
adversarul meu.

373
Capitolul 30
Aimèe

Am înghiţit în sec, încercând să îmi recapăt respiraţia, în


timp ce Hades s-a ridicat brusc în faţa mea, pe ring. Nu era
prima dată când îmi făcuse inima să tresalte, să facă piruete şi
salturi de la bârnă, de 360 de grade. Buzele, acum descoperite
de fularul pe care el îl trăsese în jos, tânjeau după ale lui.
Mi-am trecut limba peste ele, sperând să mă liniştesc, în
timp ce mă zgâiam la spatele său lat şi la omoplaţii
proeminenţi, aflaţi la vedere datorită decupajelor maioului
negru pe care îl purta. Tatuajele nu îmi mai erau atât de
străine ca prima dată când îl văzusem luptând.
Mi-a susţinut privirea, cât Musculosul, pe care aflasem mai
târziu că îl chema Jordan, îşi ţinea discursul. Nu auzeam
nimic. Mă concentram pe privirea lui Hades, care îmi alunga
orice grijă avută până în acel moment. Arăta în formă şi chiar
speram să fie.
Îmi dădusem deja fesul şi fularul jos, abandonându-le pe
una dintre băncile joase din apropierea scenei. Hailey şi Seph
stăteau lângă mine, pe lângă alţi zeci de studenţi. Majoritatea
îi cunoşteam din vedere, de la universitate, iar de restul nu mă
interesa. Acum, tot ce mă preocupa era felul în care arata
Hades în ring. Nu-l percepeam ca fiind silit să lupte. Felul în
care se manifesta — scurtele mişcări de unduire a umerilor,
trosnirea articulaţiilor şi a gâtului, salturile de încălzire... în

374
largul lui acolo. Îi făcea plăcere sa lupte. Nu făcea asta pentru
spectacol.
Nu înţelegeam însă, la vremea aceea, ce îl făcea să își
dorească asta.
De ce voia să lupte?
Trăgând aer în piept, mi-am dat şuviţele din părți după
urechi și mi-am vârât mâinile în buzunarele din spate ale
jeanșilor mei negri. Mă bucuram că mulțimea nu se îmbulzea
până la sufocare. Cel puțin, nu lângă noi.
Gândul mi-a fugit la Caroline şi la Colin...
Iisuse! Nu ştiam nimic de ei încă de dimineaţă.
Rotindu-şi cozorocul şepcii pe care întotdeauna o purta,
Jordan a coborât de pe ring, trecând printre mine şi Hailey.
Mi-am păstrat atenţia asupra celor doi bărbaţi din faţa mea.
Tipul cu care urma să se lupte Hades putea reprezenta un
oarecare pericol, judecând după statura sa. Cu toate că el era
mult mai masiv ca Hades, nu îmi făceam griji. Hades ştia ce
avea de făcut, iar zâmbetul mic şi arogant din colţul gurii sale
îmi demonstra asta. Era periculos de relaxat. Luminile
trimiteau raze din tavan, peste muşchii săi încordaţi şi lucioşi
de la sudoarea care deja se scurgea pe trupul lui, părul brunet
îi era total răvăşit, sprâncenele îi erau unite, scoţând la iveală
acea cută nelipsită dintre ele, maxilarele puternice îi erau
încleştate cu insolenţă, iar ochii lui căprui continuau să îl
sfredelească pe adversarul său cu o impertinenţă calculată.
Hades emana atâta vigoare bărbătească, încât îmi era
imposibil să nu admir şi să nu ador asta la el. Cu atât mai mult

375
când el nu ştia acest lucru. Speram ca ochii mei, care îl
analizau în detaliu, să nu mă dea în vileag.
— Vrei ceva de băut? mi-a strigat Hailey în ureche, pentru
a acoperi muzica şi aclamările celor din jur.
Observasem că Vikings puseseră, pentru prima oară,
muzică pe timpul meciului. Nu avem idee de unde se auzea.
Probabil de la vreun amplificator audio, instalat undeva lângă
bar. Melodia Renegade, de la Daughtry, răsuna vibrantă în tot
subsolul. Aş minţi dacă aș spune că nu îmi plăcea atmosfera.
Însă încă aveam inima cât un purice câtă vreme Hades era în
ring.
Însă am încuviinţat din cap către Hailey și după ce mi-a
spus că îmi aduce o sticlă Dr. Pepper, a plecat. Hades stătea
aplecat spre Seph, spunându-i ceva. Nu auzeam, fiincă era
imposibil cu toată gălăgia celorlalți în spatele meu. Lupta nici
nu începuse și ei făceau o adevărată galerie. Mi-am rostogolit
ochii când l-am auzit pe un tip strigând: Maxwood la putere!
Hades era suficient de îngâmfat şi grandoman. Chiar nu
era necesar să îi alimenteze cineva vanitatea...
Hailey s-a întors cu băutura exact când cei doi au încetat să
își dea târcoale unul celuilalt, înfruntându-se din priviri de
parcă ceea ce făceau era o coregrafie stabilită. Aveam vaga
impresie că nu era prima dată când se luptau.
În timp ce lupta a început, în cele din urmă, am luat câteva
înghiţituri zdravene din suc, cu privirea focusată pe ceea ce se
întâmpla în ring. Hades îşi pusese protecţiile elastice şi îi
mulţumeam pentru asta. Avea să fie mai puţin dureros... Nu?

376
Mi-am întors o clipă privirea, atunci când Tiff şi încă două
fete au venit lângă noi, râzând. Vorbeau cu Hailey şi le-am
ignorat. Interesul meu era axat pe luptă. Îmi muşcam buza
încontinuu, de parcă eram şi eu pe ring, nu doar Hades.
Adversarul său (JJ, dacă nu mă înşel) tocmai făcuse prima
mişcare. Hades s-a ferit cu tact, însă zâmbetul obraznic de pe
chip i-a dispărut brusc. Seriozitatea ce i-a traversat chipul şi
privirea, m-a făcut să mă încrunt nedumerită. Ce era în
neregulă? Hades era preocupat de altceva, nu de luptă.
JJ a atacat din nou.
Hades s-a sucit spre stânga, băgând umărul la înaintare şi
ferindu-se la timp. Ţinea palmele în dreptul obrajilor, exact
cum îmi explicase. Puteam vedea în muşchii braţelor forţa cu
care îşi strângea pumnii din când în când, ce acum îmi
semănau cu nişte funii groase, împletite. Folosea mişcările pe
care mi le spusese mie la antrenamente. Era plăcut să ştiu doar
eu lucrul acesta, când atât de mulţi ochi erau asupra meciului.
Cei doi pumni care au ricoşat, unul după altul, în direcția
lui Hades, m-au făcut să îmi ţin respiraţia, însă am expirat
ușor când el i-a anticipat la timp şi a reacționat. JJ a făcut
câțiva pași precauţi către marginea ringului, cu fața la Hades,
ca mai apoi să şarjeze cu capul în față către el. Silit de impactul
creat de JJ când i-a cuprins talia cu braţele, Hades a făcut doar
doi pași în spate și, cu o mișcare grozav de ageră, și-a strecurat
brațele de-a lungul coastelor lui JJ și, ridicându-l de la sol, a
plonjat cu el pe spate.

377
Bufnitura creată de spatele lui JJ pe cimentul scenei a
provocat o serie de huiduieli zdravene, de care Hades nu era
nici pe departe afectat, fiindcă mulți alții au început să urle
victorioși. L-a imobilizat pe JJ, prinzându-i un braț răsucit pe
spate și țintuindu-i umerii la pământ, odată cu fața, în timp ce
genunchiul său îi presa ceafa, iar coapsa spatele.
Când îl sucise astfel?!
JJ continua să se zvârcolească în strânsoarea ingeniosă a lui
Hades, opintindu-se, dând din mâna liberă şi picioare, însă
Hades era de neclintit. Şi-a proptit palma în podea şi a împins,
dar era în zadar. Hades scrâşnea din dinţi, încondându-şi tot
trupul când își lăsa greutatea cu putere peste spatele lui JJ.
Nori de praf se ridicau în jurul oponentului său atunci când
respiraţia sa alertă lovea podeaua. Obrazul îi era lipit de
cimentul pe care se aflau, iar Hades nu îl scăpa nicio clipă din
priviri, asigurându-se că nu avea să se ridice prea curând.
Până când palma liberă a lui JJ l-a tras pe Hades jos.
Individul s-a ridicat mai repede ca un titirez şi aproape l-a
încălecat pe Hades, însă intenţiile sale de a-l lovi au fost
eliminate înainte să aibă măcar timp să conştientieze. Hades i-
a alocat o lovitură puternică cu piciorul, în falcă, răsucindu-se
pe podea. Avântul viguros căpătat în urma loviturii, l-a silit pe
JJ să se dea câţiva paşi mari în spate. M-am ferit atunci când
am văzut că se apropia cu repeziciune de mulţime, intuind că
va avea să își piardă echilibrul şi să cadă peste noi. Însă s-a
oprit la timp, aplecându-se în faţă. Umerii i se ridicau mult

378
prea rapid pentru a le ţine pasul. La fel ca pieptul lui Hades,
de altfel.
Hades s-a ridicat de pe jos şi JJ şi-a trecut lent mâna peste
buze, ștergându-şi praful ce îi intrase în gură. Hades l-a făcut
să mănânce praful de pe jos.
Tocmai văzusem aşa ceva şi nu aveam nimic de reproşat...
Și-au dat din nou câteva târcoale, timp în care eu mă
străduiam să râmân calmă. Nu existase niciodată vreun alt
moment în care să îmi doresc să îl scot pe Hades de acolo şi să
îi spun să facă haz pe seama mea cât o vrea, doar să îmi dea
garanţia că nu va mai urca niciodată pe ringul ăla. Nu îmi
plăcea deloc să îl văd acolo, luptând.
A apucat tivul de jos al maioului pe care îl purta, și-a
ridicat braţele asudate şi dintr-o mişcare l-a scos pe cap si l-a
aruncat undeva în partea din spate a ringului. Era oricum plin
de praf. Atunci am înţeles de ce preferase să îşi pună maiou de
la început.
Fetele prezente au început să urle, încântate. Până și Hailey
şi Seph strigau.
Aşa că am strigat şi eu, oricât de bine ştiam că vanitatea lui
Hades avea să dea pe afară.
Nu era prima dată când îl vedeam pe Hades la bustul gol,
dar sigur era prima oară când arăta astfel. Era... diferit. Arăta
hotărât să îl bată măr pe adversarul său şi la un moment dat
am avut impresia că vedea prin el; de parcă nu se lupta cu JJ,
ci cu o entitate străină.

379
Brusca şi neaşteptata şarjare a lui JJ m-a făcut să icnesc.
Arăta de parcă era călare pe un cal, cu o lance în mână şi cu
armură pe trup. Din fericire, nu l-a luat din nou prin
surprindere pe Hades, căci la fel de brusc şi brutal, Hades i-a
alocat cu forţă un upercut fatal, făcându-l să se împiedice în
propriile picioare câţiva paşi spre marginea ringului, înspre
noi.
Geamătul înfundat şi dâra stacojie ce i-a şiroit din nas lui
JJ, au fost singurele lucruri pe care le-am văzut şi auzit la
momentul acela. Involuntar, palmele mi-au ajuns peste gura
larg deschisă. JJ a căzut în genunchi, chiar în faţa mea, ca mai
apoi să îşi ridice uşor capul şi să mârâie gutural. Înainte să
poată anticipa, Hades a apărut din spate şi a ricoşat, printr-un
salt, cu cotul în spatele lui JJ. Al doilea geamăt şi acesta s-a
auzit în toate colțurile subsolului, acompaniat de un trosnet
înfiorător. Capul lui JJ s-a smucit în sus, iar faţa i s-a
schimonosit.
Hades rămăsese neclintit, purtând o expresie furibundă. I-a
prins un picior şi i l-a tras pe spate. M-am cutremurat, atunci
când el a mârâit, sunet care mi-a creat un ecou constant în
minte. Mi-am ridicat privirea de pe faţa însângerată a lui JJ, pe
chipul mânios al lui Hades. Am tresărit când ochii săi i-au
întâlnit pe ai mei.
Duşmănia cu care m-a privit mi-a făcut inima să se
oprească. Detestam să îl văd acolo. Detestam persoana care
devenea în ring. Era de nerecunoscut.

380
JJ a bătut cu palma de trei ori în podea şi Hades a mai
zăbovit câteva clipe, iar un muşchi facial i-a zvâcnit. S-a ridicat
de pe adversarul său, cu respiraţia neregulată şi trupul asudat.
Atunci, am putut expira uşurată tot aerul pe care îl
ţinusem în plămâni până în acel moment...

381
Capitolul 31
Hades

Sângele îmi plonja prin vene şi îmi puteam simţi cu


uşurinţă pulsul. Speram ca jugulara mea să reziste până
ajungeam în vestiar. Mi-am trecut agresiv mâna prin păr,
privind-o pe Lita. Ochii îi erau terifiaţi şi arăta de parcă privea
un monstru.
Fir-ar să fie!
JJ a cedat dubios de repede. A fost mai uşor ca data trecută,
ceea ce mi s-a părut ciudat la momentul acela. Joshua nu se
lăsa bătut atât de curând. Lupta până când îi plesnea carnea
pe oase.
I-am dat drumul la piciorul prins ca în menghină şi m-am
ridicat de pe el.
În timp ce mă străduiam să îmi revin, cu o răsucire bruscă,
JJ s-a ridicat de pe jos şi, făcând un pas mare spre mine, mi-a
încătuşat gâtul cu palmele. Smucit fiind în spate, trupul mi s-a
zguduit în contactul brutal dintre spatele meu şi peretele de
beton. Capul mi s-a avântat înapoi, iar duritate peretelui l-a
făcut, efectiv, să vibreze. Am icnit în urma impactului, dar i-
am prins cu repeziciune încheieturile lui Joshua, cu palmele,
vrând să le înlătur.
— Să vedem cum o să îi mai arunci ocheade dulci puicuţei
de lângă scenă, mi-a mârâit el în faţă cu respiraţia mirosindu-i
a băutură. Când nu o să mai poţi să deschizi ochii, a continuat.

382
Tensiunea mi-a crescut rapid şi deja îmi simțeam presiunea
sângelui în vene. Mârâind din toţi rărunchii, am scrâșnit din
dinţi. Mi-am ridicat piciorul drept şi i-am dat cu forţă un
genunchi între picioare.
Ajunsesem să folosesc mişcări de fete...
Palmele i s-au mutat automat pe bărbăţie, făcând
involuntar un pas în spate, în timp ce s-a chircit de la brâu. Cu
un avânt instinctiv, mi-am lansat pumnul în bărbia lui. Capul
i-a săltat în sus şi, apucându-l de umeri, l-am smucit înainte,
proptindu-i nasul în genunchiul meu. Nu ştiu cert unde l-am
lovid, dar el s-a prăbuşit într-o parte, ca un sac inert de carne
ce devenise. Condus de nervi, l-am încălecat cu repeziciune,
întorcându-l, ca mai apoi să îmi strâng pumnii deja însângeraţi
şi să îi lovesc în repetate rânduri nenorocita faţă.
Vocea lui Jordan se auzea vag, undeva în depărtare, iar
strigătele energice ale mulţimii erau complet şterse în mintea
mea.
Ştiam că era şi ea acolo. Că mă vedea. Că vedea bruta care
deveneam în ring. Voiam să mă opresc, dar mii de imagini cu
un chip senin şi plin de viaţă, ai cărui ochi albaştri sclipeau de
fericire... Cu un băiat care plângea, singur, în acea cameră
deplorabilă, neştiind cui aparţinea... Se derulau în faţa ochilor
mei exact ca un film.
Cuvintele lui JJ mi se repetau în minte. Din nou şi din nou,
odată cu icnirile sale la fiecare pumn de-al meu. Faţa
ticălosului se deformase sub pumnii mei. Doar gemea şi, la un
moment dat, am fost sigur că nu mai scotea niciun sunet.

383
Două palme mi-au încătuşat umerii şi m-au tras cu forţă în
spate. Nu m-am clintit, dar m-am oprit.
Clipind mărunt, mi-am ordonat să mă opresc şi am ridicat
pumnii în aer, desfăcându-i în palme. M-am uitat în jos la JJ,
nevenindu-mi să cred ce îi făcusem. Am fost împins de pe el
de Jordan şi m-am ridicat în picioare.
— Eşti tâmpit, Maxwood?! mi-a urlat el în faţă, în timp ce
un tip din Bronx s-a aplecat rapid deasupra lui JJ. Vrei să îl
omori?! Spune-mi! Vrei să îl omori?!
Nu mă uitam la Jordan. Îl fixam pe JJ cu privirea. Stătea
întins lat pe podea, cu sângele prelingându-i-se de-a lungul
feţei şi a gâtului.
Ce naiba făcusem...?
— M-a tras pe sfoară! am urlat eu către Jordan, cu vocea
groasă şi răguşită. Dacă nu era el, eram eu!
Mințeam. Ameninţarea lui în legătura cu Lita îmi
distrusese autocontrolul, dar nu aveam de gând să îi spun lui
Jordan asta.
El mi-a aruncat o privire în care furia și dezamăgirea se
contopeau, apoi s-a sucit către JJ, aplecându-se deasupra lui.
Eram transpirat, confuz şi cu nervii la pământ.
Niciodată nu mi s-a întâmplat să îmi pierd controlul într-o
luptă.
Mi-am trecut cu duritate mâna prin păr, trăgând de el, și
mi-am întors capul.
Era acolo.

384
Lita mă privea încremenită, cu ochii albaştri şi imenşi, iar
expresia ei nu trăda decât stupefierea care o năpădea. Puteam
jura că ochii îi erau înlăcrimaţi. Oare era speriată?
Înspăimântată? Confuză? Furioasă?
Din habar nu am ce motive, voiam să îmi cer scuze în faţa
ei. Nu am făcut asta, în schimb. Nu puteam să îi vorbesc. Ea
nu știa cine eram eu în ring.
Ea nu ştia ce efect avea asupra mea în unele momentele.
Și nici nu voiam să afle.
A stat, pur şi simplu, înmărmurită, lângă Hailey, în timp ce
Seph a urcat rapid pe scenă şi a venit lângă mine. Îmi vorbea,
dar nu îl ascultam; nu-l auzeam, oricât de tare ţipa la mine. De
ce scăpasem în halul ăla de sub control? Lita mi-a susţinut
privirea câteva clipe, dar mi-am ferit-o. Nu voiam să fiu privit
astfel. Se uita la mine exact ca la un ucigaş în serie.
Nu suportam privirea aceea, din partea ei.
Hailey a prins-o de braţ şi a tras-o în mulţimea care acum
se îmbulzea curioasă spre JJ. Băieţii l-au luat pe sus de pe
scenă şi l-au dus în spate, unde urma să aibă grijă de el. Mi-am
întors, în cele din urmă, privirea către Seph. Încă trăncănea, cu
faţa schimonosită și disperată, certându-mă.
M-am întors cu spatele la el şi am coborât de pe ring,
ignorându-l. Nu m-a urmat şi m-am bucurat pentru asta. Știa
că aveam nevoie să fiu singur.
Trecându-mi mâna peste buză, am descoperit că sângera.
Nu știu cum se întâmplase. Probabil rana de la meciul anterior
se dechisese. Spatele mă durea şi mușchii din tot corpul mi se

385
contractau, trimițând junghiuri surde în picioare, brațe și
abdomen. Am făcut slalom printre studenții care mă priveau
cu apreciere, întinzându-mi palma în semn de victorie și
strigându-mă pe nume, de parcă aș fi fost un adevărat
companion. Nu câștigasem nimic — nici pe departe.
Pierdusem ceva ce nici măcar nu apucasem să dețin...
Nu m-am oprit din mers, până când am ajuns în vestiar.
Fără să mai fac duș, am aruncat la gunoi protecţiile rupte şi
pătate de sânge, apoi am tras pe mine hanoracul negru pe care
îl ţineam permanent în dulapul de tablă. Mi-am luat cheile de
la apartament, portofelul, geanta, telefonul şi am ieşit pe uşa
din spate, care ducea la ieșirea din clădire. Mi-am pus gluga
pe cap, geanta pe umăr și străbătând cu pași mari holul
întunecat, încercam să îmi scot din minte ochii îndureraţi ai lui
Aimèe.
Toți pumnii primiţi de la Josbua, adunaţi la un loc, nu se
comparau cu privirea ei. Fusese mai crâncenă ca un pumn în
plex.
Sprâncenele mi s-au unit uşor când am văzut o siluetă în
capătul holului. Ori era imaginația mea smintită, ori Lita chiar
mă aștepta, stând sprijinită de perete. După statură, puteam
jura că era ea. Nu era înaltă; abia îmi ajungea la umăr.
Totuși, consideram că era destul de grav dacă începusem
să am vedenii cu imaginea ei. JJ îmi demonstrase că într-
adevăr nu aș fi suportat ideea de a nu o mai vedea. Poate de
aceea îl snopisem în bătaie.

386
M-am oprit la câţiva paşi de ea, cu o mână ţinând bareta
genții pe umăr și pe cealaltă vârâtă în buzunarul hanoracului.
Ea s-a crispat puţin şi a făcut un pas în faţă, mutându-şi
privirea dintr-a mea, pe juliturile de pe pumn.
Ce puteam spune? Îmi era teamă de orice ar fi spus ea. Mă
afectau periculos de mult acţiunile şi cuvintele ei.
— Trebuie să...
— Să plec, am întrerupt-o eu.
Mă întrebam cum ajunsese în hol, dar nu voiam să lungesc
conversația întrebând-o. Am făcut un pas spre uşă, dar ea mi
s-a băgat în cale.
— Dă-te, Aimèe.
Nu îi spunem intenţionat pe nume. Chestia asta devenise
ceva involuntar atunci când eram nervos.
— Hades... Și-a poziționat palma pe pieptul meu și m-am
încordat automat.
Am observat în lumina slabă, provenită de la unicul bec de
pe tavan, cum și-a trecut limba peste buze, umezindu-le.
Ar fi fost bine pentru ea să nu repete mişcarea aia.
Mi-am mutat privirea pe palma ei, care stătea lipită de
pieptul meu. Speram să nu simtă prin hanorac cum mușchii
mi se încordaseră. Era probabil deja o reacţie inerenta în
preajma ei.
— Trebuie să îţi cureți rănile, a murmurat.
Punctase al naibii de bine.
Doar că eu nu aveam răni fizice care trebuiau curăţate.
Aveam alt soi de răni.

387
Pentru asta venise ea în calea mea? Unde erau ţipetele?
Lacrimile? Nu era speriată? Dezamăgită? Îngrozită? Voia să se
asigure că eram eu bine? Ce naiba era în neregulă cu fata asta?
Era suficient să mă uit la ea şi să îmi dau seama că ducea
lipsă de orgoliu şi de fatuitate. Nu era înfumurată, arogantă,
superficială, şi nici pe departe nu îi era frică să arate ceea ce
simţea. Era o actriţă îngrozitoare, o mincinoasă lamentabilă, şi
cea mai curajoasă fiinţă pe care o întâlnisem.
Pentru că spre deosebire de mine, ei nu îi era frică să
iubească.
Alte motive pentru care începeam să cred că înnebuneam.
Trebuia să îmi amintească cineva de când luam eu în calcul
toate lucrurile astea. În definitiv, nu mă interesa. Aimèe era
încă o străină pentru mine. Era imposibil să cred că puteam fi
măcar atras de ea, având în vedere că nu ştiam multe lucruri
despre ea. Tot ce îmi plăcea la Aimèe era că reuşea cu uşurinţă
să mă scoată din sărite. Reprezenta... ceva diferit în viaţa mea.
Ea... era altceva.
— O să se vindece singure, i-am spus, încercând să mă
conving pe mine însumi că aşa era.
I-am prins încheietura în palmă şi, înlăturându-i uşor
mâna de pe pieptul meu, am trecut pe lângă ea şi am ieşit din
clădire.

388
Capitolul 32
Aimèe

Să îl văd pe Hades astfel era ceva ce nu suportam, oricât de


tertfiată am fost văzându-l în ring. Ieşise de sub control. Nu
eram sigură că trata cum trebuia situaţia. Nici măcar nu eram
sigură de faptul că îi făcea faţă. Îl bătuse pe JJ atât de tare,
încât am putut observa cum acum nu era în stare nici să îşi
ţină ochii deschişi din cauza lipsei de energie. Ca să nu mai
spun de pumnii săi juliţi, ce îmi făceau inima să se strângă,
gândindu-mă la durerea pe care o suporta.
Mă durea pe mine să îl văd astfel. Nu înţelegeam ce se
întâmplase. Oricât de vulcanic, dur şi rece era Hades, nu
credeam că ar fi luptat atât de crunt fără motiv. JJ făcuse ceva.
Ştiam că ei se cunoşteau de ceva vreme şi nu era prima oară
când luptau — Hailey îmi spusese. Orice ar fi fost, trebuia să
conteze mult pentru Hades de l-a lovit atât de puternic.
Am tras de uşă înainte să apuce să se închidă în urma lui,
şi am păşit afară din clădire. Gerul înţepător s-a strecurat
rapid prin materialul subţire al hainei mele. L-am ignorat şi
am continuat să mă deplasez cu paşi mari, după el.
— Hades! am strigat, cu autoritate, dar nu m-a băgat în
seamă, continuând să meargă în bezna din spatele clădirii
Vikings.
Aproape fugeam după el, având în vedere că un pas de-al
lui era cât doi de-ai mei. Inima îmi bubuia în piept şi aveam

389
impresia că a crescut cât mine de mare din cauza senzaţiei de
sufocare pe care o simţeam.
M-am oprit și mi-am strâns palmele în pumni. Trebuia să îl
fac să mă asculte. Nu m-am lăsat învinsă de instinctele care
îmi urlau să mă întorc și să plec. Alte instincte, adânc ascunse
și de existența cărora nu știam, îmi ordonau să fac ceva în
legătură cu toată situația pe care nici nu puteam măcar să o
definesc.
— Nenorocit insensibil și nesimţit ce eşti, Maxwood! am
strigat dintr-o răsuflare. Nu mă ignora!
Am reuşit, în sfârşit, să mă impun. Faptul că făcusem asta
aupra lui Hades, mă făcea să mă simt şi mai bine. Nu mă
puteam înţelege cu el decât dacă jucam cu aceleaşi cărți... sau
folosind aceleaşi arme.
Cuvintele mele au ajuns unde voiam. Hades s-a oprit şi a
rămas cu spatele la mine. Mi-am relaxat corpul, încercând să
mă destind puţin. Ceea ce era extrem de greu, ştiind că el deja
avea nervii întinşi la maximum. Însă nu îl puteam lăsa așa.
Pur. Şi. Simplu, nu puteam.
Într-adevăr, îmi era teamă de felul cum va reacţiona,
fiindcă niciodată nu o făcea aşa cum îmi imaginam eu, însă
asta nu mă oprea din a-mi duce intenţiile la capăt. Ştiam de ce
anume avea nevoie, pentru că şi eu trecusem de nenumărate
ori prin asemenea stări. Desigur, nu am bătut pe nimeni până
aproape l-am omorât, dar chiar şi aşa, tot sentimentul de vină
şi singurătate l-am trăit.

390
Întorcându-se lent pe călcâie, capul i s-a lăsat uşor pe
spate, apoi în faţă. S-a uitat la mine prin lumina provenită de
la câteva nocturne ce împrejmuiau curtea cu gard înalt a
clădirii Vikings, şi am putut simţi cum, dacă ar fi putut, m-ar fi
tranşat fără să ezite. Abia îi vedeam chipul de sub gluga care
crea umbră peste el, acoperindu-i capul. În schimb, ochii lui i-
aş fi putut simţi chiar şi prin zeci de straturi de haine.
Înainte să îmi pot da seama ce urma să fac, am înaintat
către el, grăbindu-mi mersul mai mult cu fiecare pas în plus.
Mi-am strecurat braţele de-a lungul taliei sale şi l-am cuprins
cu putere în braţe, ghemuindu-mă la pieptul său. Mi-am
sprijinit obrazul pe el şi am rămas aşa, aşteptând cu respiraţia
tăiată ca el să mă împingă şi să urle la mine.
Pieptul nu i se mişca.
Oare își ţinea respiraţia?
Cum să nu! Probabil ardea de nervi.
Am strâns din ochi atunci când l-am auzit peste câteva
clipe răsuflând prelung. Respiraţia i s-a simțit în părul meu și
mii de furnicături mi-au străbătut corpul, până în tălpi. Mi-am
mușcat involuntar buza și nu știu dacă am făcut asta de teamă
sau de plăcere. Hades îmi conferea ambele stări deopotrivă.
Am rămas așa, fără ca vreunul dintre noi să facă vreo
mișcare. El mă ajutase atunci când venisem întâia oară la
Vikings. Ea rândul meu să îl ajut pe el, cu toate că el se
împotrivea.
Trebuia să îl țin în braţe așa cum mă ținuse și el.

391
Buza mă ustura în strânsoarea dinţilor, dar nu i-am dat
drumul. Mi-am deschis ochii şi am eliberat-o în cele din urmă,
privind deconcentrată aburii ce îmi părăseau buzele. Afară era
un ger teribil, dar ca întotdeauna, Hades emana o căldură
inimaginabilă şi inexplicabilă, care mă făcea să nu vreau să îi
mai dau drumul vreodată. De parcă ardea întotdeauna.
Mi-am plimbat palmele de la jumătatea spatelui său, în
sus, iar el s-a încordat din nou. Cred că îl durea, având în
vedere că JJ îl împinsese, cu o forţă animalică în peretele
ringului. Îi simţeam pieptul sub al meu, cum se ridica ușor și
cum cobora la fel de lent, sincronizat după al meu. Puteam
auzi sub timpan cum îi bătea inima. Mai auzisem cândva acel
sunet — în seara când a dormit cu mine la cămin.
M-am trezit în acea dimineaţă cu sunetul bătăii inimii lui în
timpan...
Am închis ochii şi m-am relaxat din nou, renunţând la
imboldul străin de a-mi fi teamă de ceea ce va urma. Trebuia
să îmi asum, atâta timp cât era ceea ce voiam. Şi voiam mult să
îl țin pe Hades în braţe. Chiar dacă era, mai mult sau mai
puțin, o îmbrăţişare furată.
Cine ar fi crezut?
Nu deţineam o personalitate impasibilă. Din contră. Uneori
eram mult, mult prea emotivă. Îmi plăcea să cred că îi pot oferi
lui Hades puţin din sensibilitatea mea. Sau măcar o foloseam
pe toată asupra lui.
Însă nu am luat în calcul faptul că uneori uitam cine era
Hades Maxwood.

392
Aparent, uitasem cine eram eu.
Hades mi-a descătușat mâinile din jurul trupului său, care
îmi conferea cea mai dogoritoare și plăcută senzație, și eu am
deschis ochii, răsuflând ușor printre buzele întredeschise.
Când am ajuns din nou față în față, nu am izbutit să îmi ridic
privirea din pământ. Clipeam mărunt şi mi-am dat emoționată
o șuviță după ureche. L-am putut auzi pe Hades oftând. Mi-a
ridicat privirea spre el și el s-a uitat în jos la mine, încruntat.
Muşchiul facial de pe unul dintre obraji i-a zvâcnit, înainte să
îşi ferească o clipă privirea, uitându-se numai el ştia unde.
Se gândea. O preocupare profundă.
Când m-a aţintit din nou cu ochii săi întunecaţi, de un
negru aproape mat în obscuritatea întunericului, m-am
încruntat.
— Stai departe de mine, Aimèe. Atât îţi spun, mi-a zis, iar
tonul său decisiv a eliminat orice speranţă din corpul şi mintea
mea.
Care era problema lui? Încercam să îl ajut. Mi-am asumat
un risc încercând să fac asta.
M-am dat instinctiv un pas în spate, privindu-l cum, cu o
ultimă privire mustrătoare, s-a întors şi a plecat. M-am zgâit la
spatele său de parcă mă uitam la o persoană necunoscută.
După câteva clipe, când rămăsesem singură, m-am răsucit
pe călcâie şi mi-am îmbrăţişat torsul cu propriile braţe,
plimbându-le de sus în jos, într-o încercare eşuată de a mă
încălzi.

393
În acel moment, îmi doream cu disperare ca Hades să mă
facă să ard, nu să mă lase să îngheţ.
— Aimèe! Am auzit vocea lui Seph şi mi-am ridicat
debusolată privirea, găsindu-l în uşă, în timp ce o ţinea larg
deschisă cu un braţ. Ce faci acolo? m-a întrebat.
Bună întrebare, Seph. Mersi! Nu aveam suficiente... mi-am zis
eu.
— Aştepţi să devii ţurţure? a glumit şi eu i-am zâmbit slab,
deplasându-mă spre el.
— Aveam nevoie de o gură de aer, m-am justificat, deşi
ştiam că fără îndoială Seph nu avea să mă creadă.
Era o scuză mai mult ca banală. Nu aş fi ieşit niciodată într-
ul loc ca acela doar ca să iau o gură de aer. Seph ştia asta, dar
nu a spus nimic. Privirea i s-a plimbat în jur, cercetătoare, apoi
s-a uitat din nou la mine. Expresia i s-a relaxat, dar o undă de
nesiguranţă i-a traversat trăsăturile blânde.
— Nu ţi-ai găsit locul potrivit. Şi-a strâns buzele într-o
linie, închizând uşa în urma mea. L-ai văzut pe Hades?
Da, l-am văzut, dar nu l-am recunoscut, mi-am spus.
Am încuviinţat din cap, fără să îl privesc.
— Da, i-am răspuns. A trecut furtunos pe lângă mine şi a
plecat.
Hades era un paradox. Ba era glumeţ, ba era indiferent, ba
era nervos, ba era drăguţ şi amuzant. De aceea dormeam mai
bine în ultima vreme — el sorbea şi ultima picătură de energie
din mine. Oboseam gândindu-mă la el. Mă bucuram în schimb
că uitasem de David şi de indiferenţa părinţilor mei. Aveam

394
momente, în unele seri, când stăteam pur şi simplu şi
priviream în gol tavanul, gândindu-mă la schimbările acestea.
Cele trei mari puncte culminante din viaţa mea, îmi aminteam.
Îmi făceam griji în privinţa lor când ajunsesem în New
York. Acum eram convinsă. Trecutul e făcut să treacă. Nu
voiam să mă gândesc la el. Era ca şi când mă întorceam acolo
la nesfârşit. Aş fi stagnat în felul ăsta. Mi-am pierdut părinţii,
iubitul, şi sunt pe cale să îmi pierd prietena cea mai bună.
Unde era Aimèe Moore şi ce făcusem cu ea?
Devenise Lita, oare?
Conştientizam însă faptul că deşi pierdusem persoane
dragi, căpătasem altele.
Din nou, balanţa care îmi păstra echilibrul vieţii mi-a
apărut în cale, amintindu-mi că atunci când pierzi ceva, câştigi
altceva. Mergeam alături de Seph pe holul deloc lung şi
strâmt, întunecat, în timp ce eu continuam să îmi frec palmele
de antebraţe. Fără reuşită. Muream de frig.
Seph s-a încruntat când am intrat amândoi în vestiar
— E nervos, a răsuflat el, cât traversam vestiarul. Are nevoie
de timp acum, ca să îşi înfrunte sentimentele. În meci nu prea a
reuşit, din câte ai văzut.
De ce îmi spunea mie asta? Doar nu aveam de gând să stau
pe capul lui. Puteam rezista fără el în viața de zi cu zi. Tot ce
voiam era să mi-l pot scoate din cap. Îmi doream să pot fi ori
suficient de capabilă să îl înfrunt, ori destul de puternică să
renunț definitiv la el. Trebuia să fac ceva.

***

395
Căscam din zece în zece secunde şi stăteam turcește pe un
scaun abandonat, în apropierea unui colț al subsolului. Hailey
și Seph vorbeau cu un grup de colegi de la facultate. Unii
dansau. Alţii cântau. Nu scăpasem deloc de fumul de țigări,
scumierele pline vârf şi cutiile de bere abadonate pe mese și pe
jos. Desigur, așa mediu, așa adolescenţi. Majoritatea dansau sau
jucau Blackjack pe dezbrăcate. Două fete erau urcate pe masă
și mergeau în patru labe. Stupefierea mea creştea treptat de la
o secundă la alta.
Am închis ochii şi mi-am afundat faţa în genunchii acum
strânşi la piept. Jordan tocmai vorbea de meciurile viitoare.
Nu mai luptase nimeni după ce am intrat cu Seph în sală.
Blondul a luat banii care i se cuvineau lui Hades şi am ieşit,
în cele din urmă, cu toţii din ruina Vikings. Câţiva băieţi
strigau de la balcon, către Seph, cât timp noi traversam curtea
pentru a ajunge la gaura din gard pe unde ne strecuram tot
timpul.
În pofida faptului că Seph făcea parte dintr-o frăţie ca
Vikings, atitudinea lui faţă de Hailey nu era absolut deloc
afectată de acest lucru. Era cel mai atent şi drăguţ iubit.
Gândul mi-a fugit din nou la Colin şi Caroline. Speram să o
găsesc la cămin, ca să putem vorbi.
Câscând, am ridicat mâna stângă şi am tras în sus de
maneca hainei. Ceasul indica deja ora 23.
Întotdeauna la 23!, mi-am zis.
În campus era mult prea multă linişte. Şi prea întuneric.
Străbăteam curtea interioară a institutului, cu pași mari, vrând

396
să ajung cât mai rapid înăuntru. Hailey și Seph mă lăsaseră la
intrarea, fiindcă din câte am înţeles, la o oră atât de târzie, era
interzisă intrarea cu maşinile în institut. Paznicul s-a uitat
ciudat la mine din cabina lui când am trecut pe lângă el. I-am
arunc o privire fugitivă şi am mărit mai mult pasul.
Camera era încuiată.
Am băgat cheia cu mişcări stângace şi tremurânde
neînţelegând de ce eram atât de agitată. Nu am stat niciodată
singură în cameră, pe timpul nopţii. Caroline îmi ţinea mereu
companie.
Seara anterioară îmi apăruse în minte şi mi-am revenit cât
de cât. Nu puteam nega că Hades reuşea întotdeauna să facă
să mă simt protejată. Emana mult prea multă putere, care îmi
conferea siguranţă, chiar şi dacă nu era lângă mine. Lucru de
care aveam întotdeauna nevoie. Eram frustrant de vulnerabilă.
Tocmai de aceea trebuia să învăţ cât mai repede Kickboxing.
Când am închis şi încuiat uşa în urma mea, nu am fost
surprinsă să văd că nu era nimeni în cameră. Caroline lipsea.
Aveam să îmi petrec noaptea singură. Şi nu îmi surâdea
absolut deloc ideea...

397
Capitolul 33
Hades

În apartament era întuneric total. Nu am aprins lumina


nicăieri, mi-am azvârlit geanta de antrenament pe canapeaua
din sufragerie, mi-am luat iPod-ul şi căştile şi am ieşit pe ușă.
Coboram scările blocului câte două, gândindu-mă la gestul
Litei şi cum forma braţelor ei încă se simţea pe corpul meu. În
fapt, felul cum i se modelase corpul peste al meu încă îl
simţeam.
Eu încercam să o îndepărtez, iar ea se avânta cu mai multă
înverşunare în braţele mele. Aşa era felul ei. Oricât de respinsă
ar fi fost, nu m-ar fi urât sau detestat niciodată. Bunătatea ei
mă făcea să mă simt de rahat şi trebuie să recunosc că era o
metodă foarte ingenioasă. Dar ea era inconştientă de ceea ce
făcea, ceea ce mă înnebunea mai mult. Cum naiba se ajunsese
la aşa ceva? Când am întâlnit-o pe Lita, în seara de la
Columbia, prezenţa ei mi-a provocat o senzaţie ameţitoare. De
parcă voiam să o resping și s-o cunosc, în acelaşi timp.
Am oftat când am ajuns afară. Mi-am strâns palmele în
pumni, simţind cum pielea se întindea şi cum mi se dechideau
rănile ce apucascră să prindă cât de cât coajă. Capul îmi vuia,
tâmplele îmi pulsau de durere şi, efectiv, nu îmi simţeam toți
mușchii de pe oase.

398
Voiam să mă liniştesc şi nu puteam face asta decât într-un
singur mod, având în vedere starea în care mă aflam și
împrejurimile.
Am aruncat o privire în stânga şi în dreapta, apoi am
traversat strada, înspre parcul de vizavi, de lângă râu. Îmi
plăcea că ansamblul se întindea pe o rază de câțiva kilometri
buni și puteam să alerg în voie. Aveam nevoie de o destindere.
Mi-am pus căştile și am pornit play-list-ul pentru alergat.
Gerul de afară mă ajuta. Îmi încordam involuntar mușchii și
astfel lucrau mai bine în timp ce alergam. În cap, toate
gândurile se loveau între ele, exact ca nişte mingii de cauciuc.
Dacă aveam corpul suficient de ostenit, mintea mi s-ar fi
concentrat pe asta și ar fi renunţat la gândurile nefolositoare.

***

Răsuflând prelung, m-am oprit și m-am îndreptat de spate.


Am închis ochii şi am încercat să-mi stăpânesc respirația.
Sunetele vâjâite ale mașinilor răsunau din bulevard și câteva
persoane se plimbau prin parc, admirând râul Hudson.
M-am răsucit pe călcâie: şi am făcut cale întoarsă. Mi-am
desfăcut pumnii, privindu-i în timp ce mergeam. Am flexat
degetele apoi mii de ace mi-au străbătut articulaţiile mâinii.
Mă uitam la răni și îmi venea să urlu de durere.
Am tras aer printre dinţi.
Mi-am dat jos gluga de pe cap și am mers la non-stop, de
unde mi-am cumpărat o sticlă cu apă.

399
Apoi am mers ca un idiot, solitar, până înapoi în
apartament. Ecranul telefonului arăta nici mai mult, nici mai
puţin, de ora două noaptea. Maşinile încă goneau pe străzile
ticsite de reclame şi lumini colorate. Fel şi fel de adolescenţi
furnicau pe marginea bulevardului, râzând şi făcând glurne.
Studenţii de la Columbia nu dormeau niciodată.
Gâlgâiam din sticla de apă atunci când un grup de entităţi
feminine a trecut pe lângă mine şi au început să chicotească.
Erau bete. Le-am văzut de la un kilometru cum se împiedicau
în propriile picioare. Gândul mi-a fugit la Lita. Probabil ea
dormea în camera ei de mărimea unei cutii de chibrite și... în
fine, nu era ca şi cum nu m-aş fi gândit încotinuu la ea.
Imaginea avută acum era cea din pat, cu ea sub mine.
Apoi cea cu fața ei terifiată când le-a văzut pe Dakota și
Victoria.
Și ultima, dar nu cea din urmă... Spaima din ochii ei când
m-a văzut în ring. Imaginea asta avea să mă bântuie câteva
luni bune.
Fetele de obicei îmi făceau galerie lângă scenă; aplaudau,
țipau — reacții pline de entuziasm.
Lita doar stătea acolo, încremenită.

***

Următoarele câteva zile mi-am concentrat atenția pe


universitate și am stat numai în casă. Am avut câteva lucrări
de terminat (ceva legat de marketing). Nu mi-am bătut capul
prea mult, pentru că le-am terminat rapid.

400
Dakota îl adusese din nou pe Figaro şi mă bucuram că
aveam companie. Chiar dacă era una sâcâitoare. Ea şi Victoria
plecau în Antalya, pentru că Jeff avea o şedinţă de afaceri
acolo, iar câinele rămânea din nou pe capul meu. Având în
vedere că l-am anunțat pe Seph să nu mă deranjeze până îl
sunam eu, Figaro era o prezenţă mai mult ca bine venită.
Aveam să îl iert pentru că dormise cu Lita şi că mă trădase cu
asemenea neruşinare.
Victoria îmi arunca din nou privirea ei caracteristică, cu o
sprânceană zvâcnindu-i, de parcă se abţinea să o ridice în faţa
mea. De fapt, chiar se abţinea. Femeia aia îşi trata toată viaţa
cu o sprânceană ridicată. Dakota îl dusese pe Figaro în
dormitorul meu şi m-a lăsat singur cu ea, în sufragerie.
Mi-am scărpinat nonşalant ceafa şi am mers către frigider.
Pur şi simplu, ignoram prezenţa ei acolo. Victoria echivala cu
ușurinţă cifra zero în viaţa mea, exact cum făceam şi eu pentru
ea. Știam asta.
I-am auzit tocurile când s-a apropiat de barul pentru mic
dejun.
— Nu i-am spus lui Darwin despre ceea ce am văzut
săptămâna trecută în dormitorul tău, să știi.
M-am uitat peste umâr la ea şi am ridicat o sprânceană —
eu puteam face asta fără reţinere, spre deosebire de ea.
Detestam tonul ei glacial. Îmi vorbise de parcă îmi făcuse un
favor.
Am pufnit şi am trântit o cutie de îngheţată Dreyer’s pe
blatul barului, în fața ei.

401
A tresărit.
— Ceea ce ai văzut tu se numeşte fată și nu e prima pe care
o întâlneşti.
S-a crispat şi i-am simţit ochii sfredelindu-mi ceafa atunci
când m-am întors către mobilă, de unde mi-am luat o lingură
și m-am întors la îngheţata mea. M-am aşezat şi am început să
mănânc.
— Şi stai aşa... mi-am mijit eu ochii. Aminteşte-mi, ce rol
reprezinţi tu ca să îmi ţii contul fetelor pe care le aduc în
apartamentul meu?
Am zăbovit cu privirea într-a ei, înfruntând-o. Probabil
regreta că moştenisem temperamentul de la ea.
— Cred că ai scăpat mult prea uşor cu familia Stevenson,
Hades, a subliniat ea scurt.
Ştiam că ea şi Darwin au aflat de Patricia. Era imposibil,
având în vedere că Patricia ştia unde să insiste ca să mă facă să
o cred. Dar şi mai imposibil era ca Victoria şi Darwin să mă
convingă ceva ce nici măcar nu am făcut. Oricât mă străduiam
să explic că Patricia nu era însărcinată cu mine, totul era în
van.
Mi-am ridicat privirea din cutia cu îngheţată şi i-am fixat
ochii albaştri. M-am sprijinit pe un braţ şi m-am aplecat puţin
în față.
— E fix treaba mea ce fac cu viaţa mea. Poate că eşti tu cea
care mi-a dat-o, dar având în vedere circumstanţele, nu deţii
controlul asupra ei. Înţelegi?

402
— Trebuie să îţi fixezi odată ideea asta, Hades. Te
preocupă prea mult şi atitudinea ta o poate afecta pe Dakota.
O să vorbesc cu Darwin despre asta, când o să se întoarcă în
ţară.
Putea fi mai formală de atât? Uram cum mă privea cu
coada ochilor şi cum vorbea cu mine ca şi când era ameninţată
cu o armă să facă asta. Nu îşi dădea deloc interesul. Voia doar
să se pună bine în faţa lui Darwin şi să poată obţine cine ştie ce
naiba voia de la el. Întotdeauna făcea asta şi nici măcar nu se
sinchisea să o facă cu subtilitate. Tot de aceea o şi aducea pe
Dakota la mine — pentru că nu-l putea supăra pe dragul ei
Darwin.
— Dacă nu era Darwin, din partea mea puteai rămâne cu
huliganii ăia.
Făcea referire la Vikings. Nu a fost din prima clipă de
acord să locuiesc singur în apartament. Tocmai pentru faptul
că Darwin nu îi oferea ei nimic și trebuia să se descurce cu
mofturile soțului ei. Eu nu voiam nimic ce avea legătură cu ea
sau taică-miu. Mă puteam descurca și singur. Faptul că le
permiteam încă să facă parte din viața mea era ceva pentru
care ar fi trebuit să îmi mulțumească în fiecare zi. Și ei știau
asta.
— Sunt ferm convins, am zâmbit eu, cu o doză colosală de
sarcasm. Așa ar fi făcut orice mamă întreagă la minte.
Ironia mea a făcut-o să se încrunte. O jignisem de două ori
consecutiv, în cel mai subtil mod. Era ofensată.

403
— De fapt, stai o clipă, am privit eu către tavan, de parcă
mă gândeam.Tu nu eşti mama mea... M-am înseninat la faţă şi
ea s-a ridicat ca arsă de la bar.
— Hades, a mârâit cu precauţie. Încetează cu
comportamentul ăsta măcar cât este Dakota prin preajmă! De
asemenea, acoperă-ți te rog cu ceva rănile când venim în
vizită. Nu vreau ca Dakola să ia exemplu de la un frate bătăuş.
Am clătinat din cap, oftând.
Pe ea ar fi trebuit să o numesc mamă. Femeia care îmi
oferise de la bun început o viaţă, dar care îmi furase destinul.
Nu degeaba îmi puseseră ei numele Hades. Reprezentam
infernul pentru amândoi, încă de când mă născusem.
Mi-am vârât o lingură cu îngheţată în gură, lăsând-o să se
topească lent, odată cu răbdarea Victoriei. I-am întins cutia cu
îngheţată, ca să devin şi mai impertinent decât eram.
— Poftim, i-am zis. Eşti cam roşie la faţă. Poate te răcoreşte
puțină înghețată.
Maxilarele fardate i-au zvâcnit exact când Dakota a ieșit
râzând din dormitor, cu Figaro pe urmele ei. Ea și-a înghițit
cuvintele usturătoare pe care voia probabil să mi le adreseze și
i-a zâmbit blând Dakotei. Nici măcar nu știu de ce se sforța să
vină în vizită la mine, când ar fi putut doar să o aducă pe
Dakota. Oricum Darwin nu avea să afle. El ținea morțiș ca eu
și Dakota să fim apropiaţi, iar de Victoria nu cred că îi păsa.
Mă rog, lui nu îi păsa de nimeni.

404
Mie îmi convenea. Speram ca Dakota să nu aibă aceeași
soartă lamentabilă ca a mea. Ştiam că va înţelege situația când
va crește mai mare.
— Ce ai făcut la mine în dormitor, prinţeso? am întrebat-o
eu.
— Nu îmi mai spune așa! s-a strâmbat ea. Şi dă-mi puţină
îngheţată, a gângurit, toată un zâmbet, văzând cutia de
Dreyer’s deschisă pe bar.
Cutie pe care mai apoi i-am întins-o, sub privirea tăioasă a
Victoriei.

***

Seph a trecut miercuri seară pe la mine, după cursuri. Îi


spusesem să nu o aducă şi pe Hailey, deşi ea voia musai să
vadă ce am păţit de nu am ieşit din casă. Mă bucuram că îi
păsa, dar nu aveam nevoie de asta. Îmi priise cele câteva zile
de singurătate. Poate că de fapt asta era ceea ce aveam nevoie.
Uneori simţeam nevoia de a mă îndepărta de rutina zilnică şi
de persoanele cu care interacţionam în fiecare zi.
M-am trântit pe canapeaua de piele din sufragerie, urmat
de Seph, care a trântit o sumă de dolari pe măsuţa de sticlă din
faţa lui. Iniţial, m-am uitat ciudat la el, dar apoi mi-am adus
aminte de meci.
— Brad nu a fost prea încântat de desfăşurare, mi-a
mărturisit Seph. Dar mi-a zis să îţi spun că se bucură că ai
câştigat.
— Mersi, i-am zis simplu. Transmite-i să se ducă dracului.

405
Seph și-a rostogolit ochii frustrat, dar nu a spus nimic. Știa
despre relația deloc plăcută dintre mine și cei din Vikings.
Seph a înhățat telecomanda de pe măsuța de lângă fotoliu
și a dat drumul la TV. Mi-am lăsat capul pe spate și am închis
ochii.
— Care-i baiul? a zis Seph, butonând telecomanda. Ai de
gând să îmi zici care a fost faza cu discursul tău de dinaintea
meciului, sau nu?
M-am crispat. Uitasem complet de ieșirea mea de sâmbătă,
însă nu o regretam, pentru că fusesem sincer.
Mi-am sucit capul ușor spre stânga, și m-am uitat la Seph,
apoi la Figaro cum îi rodea ciorapii, dar evident amicului meu
nu-i păsa. L-a luat cu o mână de ceafă pe Figaro și l-a azvârlit
în poală la Seph, trăgându-l de urechi și cicălindu-l în timp ce
el mârâia.
Seph s-a uitat stăruitor la mine, văzând că îi evitam
întrebările.
— Vorbește frate, a insistat el. Te gândești la Aimèe? Vreau
să zic... În felul ăla?
M-am încruntat şi mi-am arcuit o sprânceană.
— Cum adică?
Bănuiam la ce se referea, dar trebuia să mă conving.
— Adică să vrei să o arunci în pat și să o devorezi lent, a
rânjit el, cu subînţeles. Exact aşa ai spus sâmbătă.
Asta înţelesese el?
Mi-am strâns ochii și am răsuflat pe nări.

406
— Nu la acel gen de devorat mă refeream, am şuierat
printre dinţi.
Nici măcar nu mă gândisem la Aimèe în felul ăla.
Ei bine, nu foarte mult.
Gura lui Seph a format un O și apoi s-a încruntat, sucindu-
se spre mine.
— Mă gândeam eu... a zis el. Aimèe nu se prea sinchisește
să atragă bărbaţii prin cum arată, dar totuşi reușește. Nu ai
idee cum au reperat-o câţiva la Vikings, sâmbătă.
Am scrâşnit din dinţi.
— Era cam imposibil să nu, având în vedere că era singura
de acolo îmbrăcată în violet şi roz.
Preferam să cred că asta era cauza, deşi o voce din mintea
mea urla că sunt un prost. Seph a pufnit. El era de acord cu
vocea din mintea mea, mai mult ca sigur.
— Totuşi nu înțeleg ceva, a zis el îngândurat. Te comporți
ca un tâmpit cu ea, dar totuși te gândești la persoana ei? Cum
naiba vine asta? Ori o placi, ori nu?
Mi-am întors capul și am privit în sus, la tavanul de
deasupra mea. Eram bulversat de faptul că vorbeam cu Seph
despre aşa ceva. Mă rog, vorbeam multe cu el, dar despre fete
niciodată. Niciuna nu merita osteneala. Sau timpul.
Nu i-am răspuns pentru că nu ştiam ce.
— Frate... a început el.
— Nu ştiu, Seph. Nu ştiu ce naibii răspuns vrei de la mine!
Rânjetul lui a crescut.
— Te-ai nenorocit, a concluzionat el.

407
Mi-am amintit brusc de ziua în care Lita mi-a dat cu un
bulgăre în faţă, în parcul de la Columbia. I-am spus acelaşi
lucru înainte să o fugăresc prin jumătate de parc. Am zâmbit,
fără să îmi dau seama.
— Nici pe departe, am mormăit.
— Să ştii că s-a mutat cu mine şi Hailey.
L-am fulgerat brusc cu privirea, ridicându-mi capul de pe
speteaza canapelei. El privea în faţă la televizor şi îl mângâia
pe Figaro, de parcă nimic nu se întâmplase. M-am încruntat.
— Aimèe s-a mutat cu tine şi Hailey?
Eu de ce naiba nu aflasem aşa ceva?
Seph a încuviinţat.
— Caroline s-a mutat cu Colin în apartament. Doar nu am
fi lăsat-o pe Aimèe să stea în campus... Sâmbăta, după meci, a
dormit singură la Columbia şi a stat la telefon cu Hailey cred
că două ore, ca să nu se întâmple ceva. Cu atât mai mult că era
sâmbătă seara şi beţivanii umblau pe holuri.
— Vrei să spui că sor-ta locuieşte acum deasupra mea?
Voiam să îmi alung gândul de la imaginea Litei, singură, în
camera aia nenorocită din campus.
— Aha.
— Şi tu ai fost de acord cu aşa ceva?
A ridicat din umeri.
— Sam i-a dat acordul. Îi cunoaşte părinţii lui Colin şi a zis
că sunt oameni cumsecade. N-am avut nimic de obiectat în
privinţa asta.

408
Eram de-a dreptul uluit. Lipsisem doar patru zile, nu o
lună întreagă. Schimbarea asta nu îmi plăcea deloc.
— Şi Aimèe stă cu tine şi Hailey?
Nu eram foarte convins. Speram să nu fi auzit bine.
Seph s-a uitat la mine parcă pentru a se convinge că fața
îmi e la fel de stupefiată ca tonul vocii.
— Daaa, Hades, a lungit el prima vocală. Acum, îmi spui și
mie ce vrei de fapt de la Aimèe? Mi se pare fată bună și
atitudinea ta nehotărâtă e cam nejustificată.
Mi-am dres glasul şi mi-am ferit privirea de a sa.
— Să mă lase în pace, i-am zis simplu. Asta vreau.
Şi-a strâns buzele într-o linie fermă şi m-a privit complet
debusolat.
— Nu o să te înţeleg niciodată, frate, a clătinat el din cap.
— Stai liniştit. Nici eu n-o fac.
Mă gândeam la cum se simţea Lita. Se mutase. Nu mai
vorbea cu Caroline? De ce alesese să locuiască cu Hailey şi
Seph? Ar fi putut la fel de bine să stea cu Colin şi Caroline,
chiar deasupra mea. Cum m-aş fi simţit să o am mereu atât de
aproape? O fi luat asta în considerare? Nu voia să fie aproape
de mine? Evident, doar îi spusesem să stea departe de mine.
Nici nu ştiu de ce îmi băteam capul. Aimèe avea să se
distanţeze de mine. Nu numai că probabil îi era teamă de
mine, dar îi cerusem clar şi răspicat să o facă. Ştiam că va
asculta pentru a nu mă supăra. Mereu făcea asta.
— Eu zic să vorbeşti cu ea, m-a sfătuit Seph.
M-am uitat la el cu ochii întredeschişi.

409
— Ca să îi zic ce?
El a stat o clipă pe gânduri, realizând adevărata gravitate a
situaţiei. Nu a găsit un răspuns bun, evident.
— Eşti al naibii de nenorocit, Maxwood, a rânjit, făcând
clin din cap. Recunoaşte!
Mi-am frecat palmele de faţa, apoi le-am trecut cu putere
prin păr.
— Sunt, am oftat. Sunt al dracului de nenorocit...

410
Capitolul 34
Aimèe

În sfârşit scăpasem de spălătoria din campus. Nu eram


nevoită să îmi spăl hainele în comun. Cred că era unul dintre
puținele aspecte pe care le uram la Columbia. Pe lângă faptul
ca acum nopţile erau mai liniştite, desigur. Puteam, de
asemenea, să îmi gătesc ce voiam, când voiam. Gata cu fast
food-ul, mâncarea chinezească şi pizza. Aveam oricum câteva
probleme cu stomacul şi mă durea destul de des, însă nu
suficient cât să îmi fac griji.
Apartamentul lui Seph şi al lui Hailey nu era foarte mare,
dar era suficient spaţiu pentru toţi trei. Aveam propriul meu
dormitor şi ei pe al lor.
În regulă, era destul de mare apartamentul.
Un motiv puternic pentru care mă simţeam şi mai mult în
plus. Încercam să văd partea bună, cu toate că mă întrista
faptul că nu mai locuiam cu Caroline. Eram obişnuită cu
compania ei. Cu prietenia ei... Însă ştiam că relaţia ei cu Colin
era una serioasă şi nu aveam de gând să o judec pentru asta. O
înţelegeam. Caroline merita asta, iar eu trebuia să îmi văd în
continuarea de treaba mea, de facultate şi şederea, mai mult
sau mai puţin liniştită, din New York. Vorbisem cu ea de
câteva ori, la cursuri, dar menţinea o graniţă de impasibilitate
între noi. Nu ştiam de ce. Nu avusesem ocazia să o întreb. Nici
nu eram sigură că îmi va răspunde măcar. Am lăsat-o, pur şi

411
simplu, baltă. Nu poţi vorbit cu cineva dacă el nu vrea asta.
Nu poți fi prieten cu cineva, dacă el nu își doreste asta. Sau, în
cazul nostru, nu mai poți.
Intrasem de mult timp în luna martie. Eram pe
treisprezece, deci aproape jumătate de lună trecuse.
Stăteam întinsă pe pat, cu şuvițele răsfirate din coc, privind
tavanul alb de deasupra mea. Tocmai ce terminasem un
proiect la care lucrasem toată noaptea și dimineața deopotrivă.
Abia după amiază am izbutit să îmi trag răsuflarea și chiar să
dorm puțin. Era sâmbătă, din fericire. Toată săptămâna
profesorii au fost ca și când erau controlaţi de Duracell sau
ceva.
Aveam nevoie de un duş, şi asta urgent. Totuși nu mă
încumetam să mă ridic de pe salteaua moale, îmbrăcată în
așternuturi de un albastru deschis care miroseau a detergent
proaspăt. Îmi plăcea albastrul, pentru că îmi aducea aminte de
ocean, de valuri și de cerul senin. Aşteptam mai mult ca orice
să vină vara.
Trecuseră mai bine de patru zile de la meci. Zile în care
Hades nu venise nici măcar la facultate. Din câte îmi amintesc
eu, el îmi spusese mie să stau departe de el, nu invers. Oricât
mi-aș fi sforţat creierul să îl înţeleagă, știam că nu aveam
sanșe, și la un moment dat renunțasem să mă mai gândesc la
el. M-am concentrat pe altele. M-a ajutat faptul că nici Seph și
Hailey nu interacționau cu el.
Oare se distanțase şi de ei doar ca să se asigure că rămân
eu la distanţă?

412
Am râs în sinea mea.
Asta ar fi fost ceva ce Hades nu ar fi făcut în veci.
M-am întors pe o parte și mi-am plimbat palma de-a
lungul saltelei. Am inspirat adânc și m-am trântit din nou pe
spate, închizând ochii. Afară ninsoarea se oprise chiar zărisem,
în zilele precedente, câteva raze timide ale soarelui, de după
nori. În acea zi însă soarele strălucea cu toată puterea, dar nu
și cu toată căldură.
M-am ridicat de pe pat și am păsit alene către micuţul
şifonier din încăpere. Părul mi-a căzut pe față după ce elasticul
care îl susţinea s-a rupt deodată și a fost azvârlit undeva
înspre ușă.
Seph şi-a ferit capul din pragul ușii. Am râs și mi-a
acoperit gura cu ambele palme.
— Doamne, scuze! Nici dacă aş fi calculat traiectoria
elasticului nu nimeream atât de aproape.
El a râs şi s-a sprijinit de tocul uşii.
— Nu eşti prea primitoare.
— Cred că din cauză că nu am dormit deloc aseară. Am
ridicat din sprâncene şi el a rânjit cu un aer inocent.
Mi-am luat haine de schimb şi două prosoape mari din
şifonier, în timp ce Seph se fâstâcea în pragul uşii.
— Vorbeşte Seph, l-am îndemnat, azvârlindu-mi perechea
de pantaloni pe umeri.
El şi-a dus mâna la ceafă, în timp ce pe cealaltă o ţinea în
buzunar.
— Ăăă... Păi, ai vreun plan pentru diseară?

413
M-am oprit din tot ce făceam şi m-am uitat uluită la el. El a
adoptat rapid poziţia defensivă.
— Azi e ziua lui Hades şi o să ieşim în oraş, a zis dintr-o
răsuflare. Ca în fiecare an, de altfel.
Ziua lui Hades?! Am rămas mută. Mi-am amintit de acel
CD pe care îl găsisem rupt în carcasă, la el în apartament.
Avea tot data de treisprezece martie scrisă pe el. Dar oare de
ce era rupt?
Pe hol a apărut Hailey, vârându-şi braţele pe mânecile unei
geci de blugi. S-a uitat surprinsă la mine. Nu vorbisem cu ea
de cu o zi în urmă, de pe la prânz, fiindcă a tot fost plecată de
acasă. Nu aveam idee de ce. Probabil cu proiectele pentru
facultate. Uitam des că ea era anul trei.
— I-ai spus? l-a întrebat pe iubitul ei.
Uneori mă simţeam de parcă eram copilul lor.
— Da, aşteptam un răspuns. Seph şi-a încrucişat braţele la
piept. Şi încă aştept.
Hailey s-a oprit lângă el, cu faţa senină, aşteptând
răspunsul meu. Am înghiţit în sec.
Ei nu ştiau despre cele întâmplate la Vikings. Ei nu ştiau, în
fapt, despre nimic din ceea ce se întâmpla între mine și Hades.
Nu ştiau că încercam să menţinem distanţa şi că ne luptam să
reprimăm o atracţie de mult timp existentă.
Mă bucuram pentru faptul că Seph și Hailey nu aveau idee
despre lucrurile astea. Avea să îmi fie mai ușor să stau departe
de Hades. Măcar fizic, dacă în gând nu.

414
Am strâns prosoapele în dreptul stomacului și am ridicat
din umeri, lăsându-mi capul într-o parte.
— Bănuiesc că nu am de ales.
Au zâmbit larg amândoi, mulţumiţi.
— Bun! a exclamat Seph.
— Ar fi bine să te pregăteşti.
— Nu ai făcut rezervare? s-a dezumflat Seph, pleoştindu-și
umerii.
Hailey şi-a trecut mâna prin părul său blond şi bogat.
— Ba da, drăguțule. Dar trebuie să alegem şi unde să stăm.
Nu vreau în colţul cel mai îndepărtat de ringul de dans, ca
data trecută.
— O să fiu din nou nevoit să îmi unduiesc şoldurile pe
muzica romantică de acolo?
Hailey l-a lovit cu palma peste umăr.
— Nu au muzică romantică. E club!
Club? Oare de ce mă aşteptam la un restaurant sau o
cafenea? Evident că vor să meargă în club!, m-am certat eu
mintal. Nici nu îmi puteam aminti ultima dată când călcasem
într-unul.
Ideea îmi surâdea. Imagini cu acele shoturi şi noaptea
petrecută la Hades mi-au apărut în minte. Le-am alungat. Era
ziua lui de naştere. Probabil aveau să fie multe persoane. O
petrecere mi se părea destul de necaracteristică lui Hades,
totuşi.
Hailey şi Seph au plecat să îi cumpere un cadou lui Hades.
Am intrat în duş după ce am rotit de două ori cheia în uşa de

415
la intrare şi m-am sprijinit de peretele căptuşit în faianţă, în
timp ce apa fierbinde mi se scurgea pe tot corpul.
Am oftat. Ce cadou îi puteam lua? Eu şi Hades aveam
gusturi diferite. În primul rând, el era băiat — nu aveam idee
ce le place băieţilor. În Norwich, mama cumpăra întotdeauna
cadourile pentru onomasticele la care mergeam. Lui David îi
luam cel mai des cravată, papion, cămaşă sau parfum. Un
parfum? Nu, categoric. Hades avea suficiente (am observat
când am fost la el și i-am făcut ordine în dormitor). Nu aveam
idee de unde le cumpăra și cum de miroseau atât de divin. Nu
cred că dacă David s-ar fi dat cu acelaşi fel de parfum ca al lui
Hades ar fi avut acelaşi efect asupra mea.
Să îi iau ceva de îmbrăcat era exclus.
Am ieșit din duş şi mi-am uscat părul cu prosopul, ca mai
apoi să merg în sufragerie și să iau laptopul lui Hailey. Voiam
ceva diferit pentru Hades. Trebuia să găsesc un cadou care să
îi placă. Ceva special. Şi exact atunci mi-a venit o idee.
Am zâmbit şi am căutat pe google semnele vikingilor.
Sumedenia de simboluri ce mi-a apărut în faţa ochilor mă
ameţea. După câteva minute bune de dat scroll şi mijit ochii
pentru a le descifra semnificaţiile, ochii mi s-au oprit pe unul.
De fapt, pe descrierea lui.
Zeul Hades.
Ce? Hades este numele unui zeu?, mi-am zis.
Am deschis o altă fereastră şi am căutat detalii pe
Wikipedia.

416
Când s-a făcut împărţirea Universului, lui Zeus i-a revenit
Cerul, lui Poseidon — Marea, iar lui Hades — lumea
subpământeană. Hades sălăşluia în împărăţia umbrelor; pe care o
cârmuia alături de soția sa, Persefona. El nu îngăduia nimănui,
odată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Când Heracles a trecut
hotarele Infernului, s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a
rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele de
Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunţe, socotindu-
l aducător de nenorociri.
Am citit de două ori, pentru a mă asigura. Părinţii lui au
fost tare curajoşi alegându-i-l, mi-am spus. M-am zgâit câteva
momente la simbolul său.
Nu îl puteam folosi pe acela, pentru că Hades nu avea
nevoie să i se amintească faptul că purta numele Zeului
Infernului, că era aducător de nenorociri şi că era silit să
trăiască toată viaţa în întuneric. Hades avea nevoie de altceva.
Ceva să îl motiveze... poate.
Ceva care să îl facă să iasă din întuneric.
M-am reîntors la simbolurile vikingilor. Majoritatea el le
avea tatuate pe trup.
Atâtea semnificaţii... Atâtea mituri.
Prosperitate Prietenie. Voinţă. Iubire. Dragoste. Familie.
Curaj. Dorinţă. Noroc.
Unele reprezentau chiar propoziţii întregi.
Eliminarea obstacolelor. Hades se descurca singur.
Pentru a cuceri inima femeilor. Nu părea prea interesat să
facă asta.

417
Succes la examene. Nu avea nevoie.
Unul singur mi-a atras atenţia în mod special. Valknut.
Deținea mai multe semnificaţii şi asta mi-a plăcut. Am intrat
imediat pe Macy’s Store. Aveau întotdeauna accesorii de
calitatate și eram mai mult ca sigură că o să găsesc unul cum
voiam eu. Hailey îmi spusese de ei când venisem în
Manhattan. Voiam ca Hades să poarte semnul la gât, deci
aveam nevoie de un pandantiv care să aibă forma simbolului,
plus ceva care să îl susţină.
Exact cum sperasem, am găsit un medalion cu semnul
Valknut, încadrat într-un cerc. Era imposibil ca lui Hades să
nu îi placă. Trebuia doar să merg şi să îl cumpăr. Evident, nu
puteam face asta cu părul ud şi cu halat pe mine, aşa că am
sunat-o pe Hailey şi i-am spus să treacă cu Seph pe acolo şi să
îl ia.
Am răsuflat uşurată şi am închis apelul.
Eram tare mândră de mine însămi fiindcă găsisem un
cadou așa potrivit. Am simţit un gol în stomac, gândindu-mă
că seara aveam să îl văd. După mai bine de patru zile. În orice
caz, nu era ca si când i-aş fi simţit lipsa. Tot ceea ce speram era
ca el să fie bine. Seph îmi spusese că JJ era în regulă, dar nu
eram la fel de sigură în legătură cu Hades.
M-am ridicat de pe canapea şi am mers în dormitor unde
mi-am scos cremele pentru corp, care miroseau a diverse flori
şi fructe, cele câteva farduri pe care le aveam dar pe care nu le
folosisem deloc, și posibilele combinaţii vestimentare pe care
aş fi putut să le port seara.

418
Voiam să arăt bine.
Voiam să îl fac pe Hades să regrete ca îmi refuzase două
săruturi.

419
Capitolul 35
Hades

Era deja ora unsprezece fără puţin. Trebuia să merg la club


mai devreme, cu Seph. Mă uitam în oglindă când mi-am tras
ploverul subţire şi negru pe cap. L-am tras în jos, peste
abdomen, şi m-am zgâit o vreme la mine în oglindă. Mă
simţeam destul de bine în pielea mea, cu toate că uneori îmi
detestam înfățișarea. Semănăm cu el atât de mult. De la ea
aveam temperamentul. În cei oficial douăzeci şi doi de ani, nu
reuşisem să scap de asemănarea izbitoare dintre noi, oricât aş
fi crescut. De la an la an aduceam mai mult a Darwin
Maxwood.
Ziua mea de naştere. Nenorocita mea zi de naştere. Cât de
mult o uram.
Aveam nevoie de o ieşire şi de distracţie. Ceva să mă
distragă. Băutură. Muzică. O fată. Poate două. Nu conta. Nu
mai suportam să stau în casă, cu Aimèe care zburda prin
mintea mea. Nici Figaro nu era încântat de prezenţa mea când
eram morocănos. Şi fusesem aşa toată săptămâna.
Nu eram sigur dacă îi cerusem Litei să stea departe de
mine pentru că voiam asta cu adevărat sau pentru a-mi
demonstra că, de fapt, nu voiam asta. Mă hotărâsem pentru
ambele. O voiam pe Aimèe departe şi aproape de mine, în
acelaşi timp. Exact cum voiam să o cunosc şi să păstrez
înstrăinarea între noi doi. Nici măcar nu ştiam dacă aşa ceva

420
era posibil. Nu numai că mă depăşea situaţia, dar deja se
transforma într-un soi de frustrare la nivel major, şi îmi era
teamă că o să înnebunesc în scurt timp.
Mi-am trecut mâna prin păr, apoi am luat parfumul și m-
am dat de câteva ori. Am intrat în sufragerie exact când
telefonul mi-a vibrat pe barul pentru mic dejun.
*Sunt jos*, mi-a scris Seph.
Sunt?, m-am întrebat. Și Hailey?
Am blocat ecranul și m-am uitat în jur, auzind un sforăit.
Figaro dormea pe canapea, cu burta în sus și labele îndoite de
la jumătate. Am aruncat o pernă de pe canapea în el, ca să mă
asigur că nu era mort. A mârâit la mine, scoțându-și la iveală
colții mici și deloc intimidanți. Am rânjit și m-am încălțat, apoi
mi-am luat portofelul, cheile și telefonul. Le-am vârât în
buzunarul trench-ului negru și am ieșit din apartament, rotind
cheia de două ori în ușă.
În lift, mi-am dat seama că existau șanse ca Lita să fie la
club și mă străduiam să nu las lucrul ăsta să mă influenţeze.
Nu voiam să mă intereseze prezenţa ei. Voiam să mă distrez.
Lupta de la Vikings și compania constantă a lui Aimèe din
ultima perioadă, mă dăduseră peste cap. Trebuia să îmi revin
cumva, iar o noapte în club era exact ce îmi trebuia.
Seph mă aştepta la volan, fumând o ţigară. La naiba! Îmi
uitasem ţigările.
— Ce-i cu mutra asta, Maxwood? s-a strâmbat Seph,
suflând în trombă.

421
Am trântit portiera în urma mea şi m-am uitat la el cu o
sprânceană ridicată.
— E ziua mea preferată din an, i-am zis sarcastic. Te
așteptai să arăt altfel?
— Păi, teoretic ai îmbătrânit cu un an. Mă aşteptam la un
rid sau ceva, nu la faţa asta de babă la menopauză.
I-am luat o ţigară din pachet şi mi-am aprins-o, deschizând
apoi până la jumătate geamul portierei, în timp ce Seph îl
închidea pe al său. Nu i-am băgat în seamă cuvintele. El a rotit
cheia în contact și a pornit de pe loc. Abia aşteptam vara, ca să
îmi scot motorul. Mă săturasem de mersul cu taxiul şi probabil
și Seph se săturase să stea la cheremul meu când aveam
nevoie de maşina. Nu îmi plăcea să conduc maşina. Nu
simţeam cu adevărat control asupra ei şi pentru mine asta nu
înseamna să conduci. Cu atât mai mult dacă era automată, ca a
lui sau ca a lui Colin.
— Colin vine? m-a întrebat Seph.
Am tras din ţigară şi am suflat, încuviinţând.
— Caroline ştiu că vine. Am vorbit cu ea, a adăugat el.
Betty, Paul, Stellan şi Lisa sunt deja acolo. De restul nu ştiu
nimic.
Am ridicat din umeri şi am scos telefonul din buzunar,
trimiţându-i mesaj lui Helen. Era colegă cu mine la cursul de
managment strategic. Mi-a spus că e pe drum. Îmi plăcea
compania ei. Cred că era singura fată, dintre cele cu care am
interacţionat, care nu se dăduse la mine din prima. Îmi placea
faptul că era fată subtilă şi ştia ce vrea.

422
— Bani? a întrebat Seph.
— Doar nu l-am snopit degeaba în bătaie pe JJ.
Seph a scos un hohot. Ştia că aveam dreptate. Banii
câştigaţi îmi ajungeau pe puţin pentru o lună.
— Hailey? l-am întrebat.
Trebuia să spună ceva şi de Aimèe. Orice.
El s-a uitat la mine cu coada ochiului şi apoi şi-a concentrat
atenţia pe radio, într-o încercare eşuată de a-mi evita
întrebarea. Cea mai proastă tactică.
— Nu vine? l-am întrebat din nou.
— E cu Aimèe. Întârzie, pentru că Hailey a fost nevoită să
caute la ea ceva cu care să o îmbrace. Lita a ta nu a venit cu
haine de club la ea. Nici nu sunt sigur că are aşa ceva.
Lita a ta, mi-am repetat în gând.
Deci Aimèe chiar avea să vină. Nu credeam că va rezista
mai mult de douăzeci de minute acolo. De fapt, dacă a
suportat admosfera din Vikings, existau şanse să
supravienţuiască şi în club. Nu ştiam sigur dacă şi în preajma
celorlalţi. Seph chemase câţiva colegi de la facultate.
— Vine şi Aimèe, am conchis eu solemn, stingând ţigara.
— Într-adevăr, a făcut Seph clin din cap. Uite ce e, frate, nu
o puteam lăsa singură acasă şi noi să mergem în club, de ziua
ta. Mai ales că vă cunoaşteţi. Nu ştiu ce vrei tu să faci, dar nu
cred că îţi iese. Vreau să zic... Uită-te puţin la tine
A virat la stânga şi eu mi-am trecut mâinile peste fată.

423
— Și ce, mă rog, ai tu impresia că încerc să fac? l-am
întrebat, uitându-mă pe geam, la luminile orbitoare ale
reclamelor de pe clădiri.
Seph avea un instinct bărbătesc al naibii de bine dezvoltat.
El trecuse deja prin etapele de care aveam eu parte, având în
vedere că o știa pe Hailey de mai bine de doi ani. Poate chiar
trei. În fine, încă îi catalogam drept exemplare pe cale de
dispariție. Cine naiba mai stătea într-o relaţie de trei ani?
Relațiile nici nu sunt ceea ce cred toţi că sunt. Poate între
Hailey şi Seph era iubire, dar asememea cazuri erau unul la o
sută. Nu există relaţii bazate pe iubire, darămite pe încredere
sau sentimente de o profunzime incontestabilă. Fiecare se
foloseşte de uzufructul celuilalt şi atâta tot.
— Încerci să o îndepărtezi pe Aimèe.
Era chiar atât de evident?
— Te-ai izolat de toată lumea doar ca să te fereşti de ea, nu
vezi? a continuat el, mândru că m-a citit ca pe o carte deschisă.
Avea de ce să fie aşa, pentru că asta se întâmpla destul de
rar. Şi probabil era o premieră, având în vedere că era şi o fată
inclusă în ecuaţie. Hades plus o fată oarecare, egal Seph
nesurprins. Hades plus Aimèe, egal Seph confuz şi debusolat.
Poate chiar şi puţin revoltat.
Dar avea dreptate. M-am închis ca un prost în casă doar ca
să o evit pe Lita.
— Zilele astea nu au avut nicio legătură cu Aimèe, i-am zis
sec.

424
Aveam nevoie de odihnă. JJ nu a fost o provocare prea
uşoară.
Seph m-a privit cu o sprânceană ridicată.
— Aproape l-ai băgat în comă, Maxwood, m-a mustrat el.
— Tocmai! am ridicat eu din sprâncene. Aveam nevoie de
timp ca să îmi revin după așa ceva. Doamne, mă trec fiorii
numai când îmi amintesc, m-am cutremurat eu teatral,
sucindu-mi capul spre geam.
— Ești tâmpit, frate, a râs Seph, cu un aer incredul.
— Mă străduiesc să îmi revin, bine? am cedat eu, iar el a
clătinat din cap.
Am rămas cu un zâmbet tâmp pe faţă, ca doi idioţi ce
eram, până am ajuns la Pacha NYC Club. Am staţionat pe
marginea bulevardului, am coborât din maşină şi am aşteptat
până Seph a ajuns în stânga mea. Apoi am intrat împreună. În
drum i-am salutat pe bodyguarzii de la intrare şi pe Brenda,
care stătea la intrare cu încă câteva tipe.
— Maxwood! a exclamat, cu vocea ei moale şi senzuală, ce
îmi întorcea stomacul pe dos. De când nu te-am mai văzut,
dragă, a chicotit ea, poziţionându-şi palma pe antebraţul meu.
Mă bucur să te revăd.
Femeie ajunsă la aproape cincizeci de ani, care se dădea la
tipi mai tineri cu cel puţin jumătate din anii pe care îi avea ea.
Aşa se presupunea că arăt şi eu?, îmi venea să îl întreb pe
Seph. Aşa disperat ajunsesem?
Brenda ne-a luat haina mie şi lui Seph şi le-a aşezat la
garderobă. Uneori mă simţeam ciudat că treceam de la

425
Vikings la Pacha. Era o diferenţă colosală. În Vikings ofeream
distracţie, în Pacha aveam parte de ea.
Astfel s-au deschis în faţa noastră cele două uşi din capătul
coridorului de la intrare, dând imediat în sufletul mulţimii
nebune, a luminilor colorate şi orbitoare, a parfumurilor şi a
fumului, amestecate, plus izurile tari ale alcoolului, care
pluteau pretutindeni. Trap Queen se auzea la volum mediu.
Nu era genul meu de muzică, dar îl toleram. Atmosfera încă se
afla în stadiul menit destinderii.
Am făcut slalom cu Seph prin mulţimea în mişcare, către
bar, unde l-am chemat pe Steve. Steve fusese cândva în
Vikings. Taică-su deţinea clubul şi i-o luase şi el pe urme.
Steve era păpuşa Ken în miniatură. Abia îmi ajungea cu nasul
la piept şi era tot timpul dichisit şi îmbrăcat la cămaşă.
Nu i-am spus că avem rezervare pentru că îşi dăduse deja
seama.
Ne-a zis că masa era liberă şi după un schimb de replici
specifice lui Seph şi lui Steve, legate de noile combinaţii
alcoolice aduse, am mers către locul rezervat, de la etaj, unde
ceilalţi ne aşteptau.
Am fost aproape sufocat de îmbrățișarea lui Betty, iar rujul
lăsat de Lisa pe obraz nu credeam că o să iasă prea curând. Pot
jura că Helen mi-a pus mâna pe fund când mi-a dat cadoul.
Nu o învinovățeam. Caroline s-a sfiit o clipă înainte să mă
sărute ușor pe obraji, în timp ce mi-a înmânat cadoul. Colin
mi-a făcut cu ochiul și eu am rânjit. Tipul nu avea să renunţe

426
la Caroline cu una cu două. Şi ştiam că atunci când Colin voia
ceva, obținea.
— Unde e Aimèe? m-a întrebat Caroline. Nu ai invitat-o?
M-a încruntat. Ea de ce nu ştia? Oare Caroline și Lita nu
mai vorbeau? Asta nu îmi plăcea deloc. Lita era bucuroasă că
avea o prietenă ca și Caroline. Uram gândul că poate o
pierduse din cauza episoadelor în care Caroline făcea eforturi
ca să ajungă la mine.
— Sun-o, i-am spun eu nonşalanţă.
Ea s-a uitat terifiant la mine, de parcă îi spusesem să se
radă pe cap. Am putut observa cum a înghiţit în sec. Nu i-am
spus nimic şi mi-am concentrat atenţia pe Stellan, care îmi
făcuse semn să merg la el şi la Paul.
Seph vorbea la telefon atunci când eu m-am dus să îmi iau
ceva de la bar. Am urcat treptele şi m-am oprit la balustrada
de metal din faţa mesei noastre, care împrejmuia tot etajul. Mi-
am aprins o ţigară şi priveam spre mulţimea care dansa
neîntreruptă, atunci când atenţia mi-a fost atrasă de uşile de la
intrare.
Hailey a intrat, îmbrăcată într-o rochie de un verde aprins,
apoi în spatele ei, Aimèe păşea timidă. Felul cum a prins-o cu
putere pe Hailey de braţ şi hohotul scos de aceasta imediat
după, mi-au dat de înţeles că probabil purta tocuri. Dar nu
cred că asta era problema. Era îmbrăcată în fustă şi sus avea o
bluză roşie, care îi scotea în evidenţă părul bogat, lung şi
brunet, lăsat liber pe spate. Mi-am mijit ochii şi un zâmbet mic
mi-a apărut pe buze. Aș fi rânjit, dar îmi era teamă că o să mă

427
vadă cineva. Privirea mi-a fugit imediat în spatele lor, unde
Eric mergea alene, iar zâmbetul mi-a dispărut brusc.
— Carismatică tipa, l-am auzit pe Stellan în stânga mea.
Mi-am sucit puţin capul, fără să-l scap pe Eric din priviri.
— Cine e? a adăugat el.
Am clipit mărunt şi l-am privit.
— La cine te referi?
Mi-am încleștat subtil maxilarul când am realizat despre
cine vorbea.
Am făcut semn din bărbie spre bar, unde fetele se opriseră
să își cumpere de băut. Eric dispăruse în mulțime și mi-a fost
imposibil să îl reperez.
— O prietenă, i-am zis eu simplu.
Pe Hailey o ştia, oricum.
Eram deranjat de faptul că Stellan era interesat de Lita.
El a zâmbit.
— Arată bine... S-a uitat lung la ea, în timp ce urca treptele,
către noi,
Prea bine pentru tine, mi-am zis.
Melodia s-a schimbat în It’s My Birthday, de la Will.i.am și
Cody Wise. M-am uitat în treacăt la bar, de unde Steve a
ridicat un pahar spre mine, în semn de salut. Am făcut clin din
cap spre el, zâmbindu-i uşor.
Am aruncat ţigara în scurumiera de pe masa joasă şi am
suflat fumul, luând apoi o înghiţitură din pahar. Aimèe şi
Hailey deja ajunseseră la etaj și se îndreptau spre noi, în bătaia
luminilor colorale și ale blițurilor de la aparatele de

428
fotografiat. Puteam vedea cum ea îşi strângea cu putere buza
între dinţi. Cred că era un al treilea tic pe lângă cel cu ridicatul
dintr-o sprânceană şi trasul scamelor de pe ciorapi. Chestii
simple, care îi trădau trăirile.
Chiar purta tocuri. Arăta bestial. Tentant. Sexi. Diferită față
de cum arăta în blugi largi și în ghete, cu fesul pe ochi şi
cealaltă jumătate de faţa acoperită de fular. Totuşi, era prea
expusă. Fusta aia neagră era prea scurtă. Părul, pe care de
obicei îl avea sub fes sau în coc, era exact ca al vreunui model
Victoria’s Secret. Rujul roşu de pe buze mi-a pus capac. Noroc
că avea bluza cu mâneci, altminteri o luam de mână şi o
duceam acasă.
Ce naiba fusele în capul lui Hailey de a transformat-o pe
Lita în prada perfectă pentru leii care stăteau, evident, la
pândă?
Au ajuns în dreptul nostru şi blonda s-a întins repede să
mă îmbrăţişeze.
— La mulţi ani, afurisitule! mi-a urat ea, înmânându-mi o
punguţă de cadou.
Speram să nu îmi fi cumpărat din nou lenjerie cu Hohn
Cena, ca în urmă cu un an.
— Mersi, afurisito, am rânjit eu.
L-am observat pe Stellan studiind-o pe Lita din priviri, în
timp ce ea își rotea privirea de jur-împrejur. Hailey s-a
desprins din îmbrățișare și Seph a apărut, luând-o de lângă
noi. Lita și-a mutat privirea pe mine, apoi în pământ. Ţinea o
pungă ridicol de mică, pe două dintre degetele de la o mână, și

429
în cealaltă mână ținea o sticlă de Cola. Tocmai își cumpărase
Cola, sau mi se părea mie?
— La mulţi ani! Să fii fericit, Hades! mi-a zâmbit slab și-a
întins punga din carton.
M-am uitat la cadou și l-am luat cu un deget. Ce naiba se
putea afla într-o pungă atât de mică? Am observat dincolo de
norul de fum, de taberele agonizante ale clubului şi semi
întunericul ce plutea între noi, cum obrajii i s-au înroşit.
La naiba... O pierdeam pe Lita. O pierdeam. Lita cea
curajoasă, tupeistă şi poate chiar impertinentă uneori, dispărea
în spatele lui Aimèe cea anxioasă, tăcută şi sensibilă.
— Mulţumesc, i-am răspuns simplu.
Ea a zâmbit din nou, apoi și-a muşcat buza, înainte să îmi
spună:
— Ai niște... Ăăă... Ruj pe obraz.
Am umblat aşa prin tot clubul? Fir-ar!
Stellan a profitat de momentul în care eu mă ştergeam pe
obraz cu un șerveţel și s-a băgat în seamă cu Aimèe.
— Hmmm, lume nouă! s-a minunat el teatral, sprijinindu-
se cu cotul de balustradă, apoi i-a întins mâna Litei. Stellan.
— Aimèe, i-a răpuns ea, cuprinzându-i mâna cu a ei.
— Parcă te-am mai văzut undeva...
Lita și-a strâns buzele într-o linie fermă și a ridicat din
umeri.
— Cred că în vise, am mormăit eu, întorcându-mă spre
masă, pentru a lăsa cadourile pe una dintre canapele, lângă
celelalte.

430
— La universitate, poate, a surâs ea, apoi muzica a pornit
la volum maxim, semn că programul nocturn începuse.
Ţipetele de distracţie au izbucnit, de parcă reflectau urletul
testosteronului din corpul lui Stellan. Îl puteam auzi cum
tânjea după Lita.
Deodată, Helen m-a prins de braţ şi m-a tras lângă ea, într-
un dans dubios, în care se freca practic de mine.
M-am uitat peste umăr la Lita şi Stellan, care încă discutau.
Apoi m-am trezit cu capul întors brusc şi cu buzele Helenei
zdrobite peste ale mele, fremătându-le în mod alert. Tot ce
vedeam atunci era cum rujul ei se întindea pe faţa mea, iar
ceea ce simţeam până în măduva oaselor era privirea lui
Aimèe, care cu siguranţă îmi sfredelea spatele.

431
Capitolul 36
Aimèe

Stellan, parcă. Aşa îl chema? Îmi spunea lucruri drăguţe și


mă complimenta. Singurele persone care mă complimentau
erau David şi Caroline. Rareori tata, după ce venea dintr-o altă
călătorie de afaceri şi era conştient că nu îmi oferise atenţie. Ce
mare ai crescut!, îmi spunea, strângându-mă în braţe. Lipsea
câteva luni şi avea impresia ca au trecut ani întregi. Uneori şi
eu simţeam la fel. Probabil de aceea nu eram atât de afectată
de absenţa lor în New York. Mama oricum păstra o oarecare
dinstanţă între noi două în ultima perioadă. Cred că era
instictul matern de vină. Presimţea că voiam libertate şi că nu
aveam să ţin cont de spusele ei.
Totuşi, acel Stellan era tare vorbăreţ. Hades s-a întors să îşi
aşeze cadourile lângă celelalte, bombănind numai-el-ştie-ce.
I-am răspuns zâmbitoare lui Stellan:
— La universitate, poate.
Şi muzica a pornit deodată la volum maxim, făcându-mă
să tresar. Ei bine, nu era prima oară când mergeam la o
petrecere în club. Ieşeam destul de des cu Caroline în
Norwich. Nu eram foarte încântată de atmosfera din club,
însă. În schimb frecventam foarte des petrecerile date la firmă,
chiar dacă interacţionam doar cu angajaţii afacerii şi, foarte
rar, cu copiii lor. Era... interesant.

432
Stellan şi-a mijit ochii şi a zâmbit ambiguu. Era un tip
drăguţ. Înalt, aparent şaten şi cu o fizionomie cu trăsături
ferme, dar nu ieșite din comun. Nu știu dacă zâmbea pentru
că și-a amintit de mine de undeva sau din alt motiv. Preferam
să cred că era doar amabil, deși aş fi putut interpreta reacţia
lui în multe feluri.
Mi-am strâns buzele într-o linie fermă, rotind sticla rece de
suc şi simţind cum palmele mi se umezeau. Nici nu îmi era
sete. Nu am idee de ce îmi cumpărasem Cola. Hailey insistase,
spunând că vom dansa şi vom obosi. Nu aveam de gând să
dansez nici dacă de asta depindea supravieţuirea mea în club.
Cred că, de fapt, reprezenta adaptarea, nu supravieţuirea.
Trebuia să mă adaptez în mediul lor. Nu puteam sta veşnic în
casă, desenând şi ascultând muzică. Voiam să cunosc lucruri şi
persoane noi.
Stellan a privit deodată peste umărul meu şi zâmbetul i s-a
lărgit, într-un rânjet parşiv, scoţându-i la iveală dantura
perfectă şi totodată gropiţele din obraji. Am clipit mărunt.
— Maxwood s-a pus deja pe treabă, a afirmat el şi a scos
un hohot, clătinând din cap, ca mai apoi să bea din paharul
pătrăţos pe care îl ţinea în mână.
Am privit curioasă peste umăr, urmărindu-i privirea.
Micul zâmbet pe care îl aveam în colţul buzelor mi-a dispărut
brusc, iar sprâncele mi s-au unit automat. Buzele mi s-au
întredeschis instinctiv şi pentru o clipă am avut impresia că
aerul refuza să îmi alimenteze plămânii în cantitatea necesară.
Nu ştiu de ce, dar m-am simţit îngrozitor să îl văd pe Hades

433
sărutându-se cu o altă fată. Nu era acelaşi lucru ca atunci când
se sărutase cu Patricia în sala de antrenamente. Acum... Hades
făcea asta în mod deliberat. O săruta cu aviditate. Pe ea o
văzusem când Hailey îi dădea cadoul lui Hades. Dacă aş fi fost
băiat, sau în locul lui Hades, şi eu aş fi sărutat-o. O priveai şi
era suficient. Însă nu îmi plăcea felul în care îl lipea pe Hades
de ea. Sau cum Hades o trăgea mai mult spre el. Trupurile lor
erau presate până la refuz unul de altul şi oricât de mult
voiam să îmi întorc privirea, nu puteam.
Îmi amintesc perfect felul în care mâinile ei se plimbau pe
antebraţele şi gâtul lui, oprindu-se în păr şi strângând de el,
iar Hades nu făcea absolut nimic s-o oprească. Ştiam că nu
avea de ce. Poate era iubita lui. Poate cu ea îşi petrecuse acele
zile în care nu îl văzusem deloc. Poate era îndrăgostit de ea și
de aceea îmi refuzase acele săruturi care fuseseră adevărate
greşeli.
Fusesem o idioată.
O idioată beată.
Muzica s-a oprit deodată și tot ce a creat ecou în perimetrul
nostru a fost sunetul înfundat provocat de contactul dur dintre
sticla din mâinile mele şi pardoseala lucioasă a clubului. Am
tresărit și m-am dat instinctiv un pas în spate atunci când am
realizat că scăpasem sucul involuntar şi sticla se spărsese pe
podea. Stellan a sărit şi el deoparte, ferindu-se de lichidul
cafeniu care a împroşcat totul în jurul său. Hailey şi Seph erau
în spatele lui Stellan şi chiar şi ei au sărit în lături.
Fir-ar!

434
Mi-am acoperit gura cu palmele, privind la băltoaca de
Cola de pe jos. Chiar şi în lumina slabă din club am putut
observa cum se prelingea. Am urmat o dâră cu privirea, până
când am ajuns la picioarele lui Hades şi ale fetei cu care se
săruta. Cu ultima fărâmă de curaj, mi-am urcat privirea de-a
lungul siluetei sale impunătoare. Era îmbrăcat în negru. Toate
hainele îi erau negre. Expresia nu îi era deloc mai luminată.
Mă privea încruntat, cu buzele roşii, pline de ruj. Individa se
ţinea de gâtul lui şi mă privea dezaprobator, ca mai apoi să îşi
arcuiască o sprânceană.
Înghiţind în sec, mi-am lăsat mâinile să cadă uşor pe lângă
corp, susţinând privirea mustrătoare a lui Hades.
Era furios pentru că îi întrerupsesem?
Deşi totul a durat probabil câteva secunde, am avut
sufocanta impresie că acel moment nu se mai sfârşea. Am
răsuflat îndelung atunci când muzica a repornit la maxim,
deodată cu ritmul energic al luminilor şi al laserelor, ca mai
apoi să inhalez din nou aerul de care aveam o disperată
nevoie. Oamenii din jur au început să strige, încântaţi de
melodia aleasă de DJ. Oricât de multă gălăgie era în jur, în
mintea mea era linişte. Nu ştiam motivul. Nu puteam afirma
nimic cu mâna pe inimă, pentru că nu ştiam unde îmi era acel
organ vital la acel moment.
Puteam face diferenţa între ceea ce mă deranja şi ceea ce
mă irita, însă ceea ce tocmai se întâmplase mă... rănise.

435
Speram ca Hades să nu observe asta pe faţa mea. Nu
aveam motive să fiu rănită. Şi David mă rănise. Atât psihic, cât
și fizic. Şi totuşi...
Nu eram împreună, ca să reacţionez astfel. Nici măcar nu
avea vreo obligaţie faţă de mine. Hades era liber. Era treaba
lui ce făcea şi cu cine făcea. Era vina mea, poate, pentru ceea ce
simţeam atunci. Devenisem mult prea vulnerabilă după
pierderea lui David și a lui Caroline. M-am avântat automat și
inconștient în relația cu Hades, de dușmani-amici-care-
aproape-se-sărută. Chestia asta trebuia să ia sfârșit. Voiam să
scap odată de sentimentele şi gândurile contradictorii pe care
Hades mi le provoca.
Hailey m-a prins de braţ, silindu-mă să întrerup contactul
vizual cu el. Încă două secunde în plus şi cred că aveam să
încep să plâng acolo. Şi nu neapărat din vina lui, ci din pofida
a tot ceea ce se întâmplase în ultima perioadă. Uneori, când
aveam impresia că se adunau mult prea multe griji, cărora nu
le puteam face faţă, plângeam, pur şi simplu. Pentru că,
aparent, era ultimul lucru care îmi rămânea de făcut.
Însă acum nu eram în acel gen de situaţie. Acum, totul
părea să aibă legătură strict cu acel moment. Doar cu Hades.
— Eşti bine? m-a întrebat Hailey, în timp ce Stellan îşi
analiza pantalonii gri de calitate.
Ştiam foarte bine că băutura aia păta şi deodată jena m-a
cuprins. Nu am avut timp să mă obişnuiesc, căci Hailey m-a
tras de braţ după ea. Parcă puteam să văd privirile
sfredelitoare ale celor din jur, cum îmi aţinteau spatele. Nu am

436
protestat în faţa intenţiei lui Hailey, deşi ar fi trebuit să fac
ceva în privinţa mizeriei pe care o făcusem. I-am aruncat o
ultimă privire lui Hades, iar el s-a uitat imediat la Stellan, care
înjura în barbă. Fata ce stătea agăţată ca o liană de gâtul lui
Hades i-a spus ceva la ureche şi mi-am întors repede privirea,
înainte ca el să mă fixeze din nou.
Am intrat cu Hailey în baia în care mă ghidase ea. M-am
dus direct la chiuvetă şi mi-am vârât palmele sub jetul rece de
apă. Hailey a oprit brusc robinetul. M-am uitat nedumerită la
ea, în oglinda mare de pe peretele din faţa noastră.
— Nu mi-am petrecut aproape o oră dichisindu-te, ca tu să
îți strici machiajul acum, când petrecerea doar ce a început.
Avea dreptate.
Am oftat și, după ce m-am şters pe mâini, mi-am sprijinit
de masca chiuvetelor. Ea şi-a încrucişat braţele la piept, în
timp ce două fete care au intrat împiedicându-se în propriile
picioare. Le-am privit peste umăr, atrasă de hohotele lor
haotice şi de cuvintele indescifrabile. M-am uitat în treacăt la
Hailey, dar se uita tot la ele.
După ce au trecut, ea şi-a mutat din nou atenţia pe mine.
Mi-am ferit privirea. Mă comportam ca proaspăt ieşită de la
un ospiciu. Pe bune!
— Ce s-a întâmplat? Ţi-a spus Stellan ceva? m-a întrebat
ea.
M-am încruntat şi am clătinat din cap, cu un aer
dezinteresat.
— Am scăpat-o din greşeală.

437
— Nu la suc mă refer, Aimèe, ci la faţa pe care o ai acum.
Sigur eşti bine? Îţi este rău sau ceva?
— Sunt bine, i-am zis scurt şi m-am spălat pe mâini, sub
privirea ei curioasă.
Am văzut-o încruntându-se, în timp ce mă ştergeam din
nou pe mâini.
— Ai ceva, Aimèe Moore.... şi-a mijit ca ochii. Când o să
aflu, o să fie vai de tine. Şi crede-mă, am să aflu. Eu mereu aflu
tot.
— Ştiu tactica, Hailey. O folosesc şi eu pe seama lui frate-
miu, care are zece ani.
Ea a răsuflat scurt și și-a lăsat mâinile să îi cadă pe lângă
corp, sucinduse cu fața spre oglindă.
— Bine zis încerc, a oftat. Dar tot ai ceva, nu vrei să îmi
spui. Te înțeleg, suntem prietene de puțină vreme pentru a ne
împărtăși toate detaliile personale, însă mai nou suntem
colege de apartament. Adică locuim împreună, înţelegi? Chiar
îmi doresc să fim mai apropiate. Eu una sunt dispusă să te
ascult mereu, știi asta, nu? Orice ar fi, găsim o soluție, crede-
mă.
Oh, Hailey... am oftat în gând.
— Nu îți place aici? Dacă vrei plecăm.
Vocea îi era atât de ingrijorată și preocupată să nu mă
supere cu cuvintele ei, încât nu m-am putut abţine să nu las
câteva lacrimi să îmi umezească ochii. A fost unul dintre rarele
momente în care simţeam că mă sufoc, unul dintre puţinele
momente în care voiam pur şi simplu să stau singură în

438
cameră și să plâng. Ajunsesem o frustrată maniaco-depresivă.
Îmi era dor de părinţi, de Dylan, de David și de viaţa pe care o
aveam înainte.
Hailey m-a prins de umeri şi m-a întors cu faţa la ea, apoi
m-a tras în braţele ei. Puţine au fost dăţile când vorbeam
despre familiile noastre şi despre situaţiile cu acestea. Ea
izbutise în cele din urmă să îmi mărturisească faptul că era
orfană, deși ştiam asta deja de la Caroline, care ştia de la Seph.
Hailey ştia despre mama şi tata doar că erau părinţi... stricţi.
Am strâns-o în braţe cu putere. Hailey imi devenise o
prietenă bună. Foarte bună, aş putea spune. A fost mereu
lângă mine în acele luni, chiar dacă aveam sau nu nevoie de
eu.
— Sunt bine. Doar îmi este puţin dor de casă, i-am
mărturisit.
Numai mie mi se putea face dor de casă exact când ieşeam
în club.
Am auzit uşa băii deschizându-se, apoi Hailey s-a retras
din îmbrăţişare. M-am uitat în oglindă, la persoana care
intrase.
— Bună, ne-a salutat Caroline circumspectă, oprindu-se
apoi lângă noi.
Hailey s-a uitat ciudat la mine şi eu m-am abţinut să nu
ridic din umeri. Dacă eu nu mai comunicam cu Caroline în
ultima perioadă, Hailey nu o făcea nici atât. Nu vorbisem cu
ea despre asta. Se întâmplase pur şi simplu. Poate nici nu îşi

439
dăduse seama. Caroline se distanţase de noi. Colin o
înnebunise prea mult.
— Salut, i-am răspus amândouă în acelaşi timp.
Ea s-a uitat când la mine, când la Hailey, şi a zâmbit
afectată.
— Eşti bine? m-a întrebat.
Doamne! Scăpasem o sticlă de Cola doar, nu leşinasem.
Caroline, însă, nu făcea referire doar la sticla de Cola.
— Da, i-am răspuns.
— De ce nu ar fi? a sărit Hailey.
Caroline s-a uitat la mine cu coada ochiului. Știa ce
declanşase starea mea. Chiar ştia.
Şi-a strâns buzele într-o linie
— Ăăă... Cred... De fapt, aș vrea să vorbim, mi-a spus și eu
am clipit mărunt.

440
Capitolul 37
Hades

Aimèe tocmai văzuse sărutul dintre mine şi Helen. Sărut


care fusese îngrozitor. Helen îşi folosea limba mai mult decât
era nevoie şi, pe lângă asta, mă mânjise de ruj pe toată gura.
Tocmai de aceea îmi uram ziua de naştere. Se întâmplau
numai chestii tâmpite. Părerea pozitivă pe care o aveam
despre Helen decăzuse brusc, transformându-se într-un
indicator imens cu luminiţe pe care scria Fugi dacă ţii la viaţa
ta!
Mi-am întors privirea de pe silueta lui Aimèe care se
îndepărta, pe chipul Helenei. Se uita încruntată, în urma lui
Hailey şi a Litei. Am îndepărtat-o de pe mine cu un gest brusc.
— Ce naiba e în neregulă cu tine? am urlat la ea,
asigurându-mă că acopăr volumul şi başii remixului făcut
după melodia Help me lose my mind.
Ei bine, chiar aveam să îmi pierd mintea şi controlul în
scurt timp. Helen s-a uitat confuză la mine, cu ochii mari,
uimiţi, şi sprâncenele unite.
— Scuze, am crezut... Adică... s-a bâlbâit ea. Am crezut...
— Ai crezut pe naiba, i-am tăiat-o eu. Dă-te. Am împins-o
în lături şi am mers cu paşi mari şi hotărâţi spre Seph.
El vorbea la telefon.
Mi-am scos un alt şerveţel şi m-am şters pe buze, privind
apoi bucata alba de hârtie care se mânjise. Nu puteam scoate

441
tâmpenia aia toxică doar cu un servețel de pe buzele mele,
evident. M-am încruntat din nou când am văzut că pe jos
sucul se întinsese. Nu puteam să mai stăm la masă în
circumstanțele alea, dar nu îmi păsa, oricum. Tot ce voiam era
ca Seph să o ia naibii pe Lita de acolo şi să o ducă acasă. Nu
voiam ca ea să fie martoră la apucăturile mele. Văzuse oricum
suficiente.
În timp ce îmi făceam loc prin mulţime, Stellan m-a prins
de umăr și m-a ţintuit pe loc. Mi-am sucit lent capul către el,
neavând starea necesară să îi suport fața. Îmi devenise dintr-o
dată al naibii de antipatic.
— Ai văzut-o pe Aimèe? m-a întrebat el şi brusc mi l-am
imaginat cu un ochi vânăt.
Sau poate cu ambii.
— Nu, i-am răspuns și m-am smucit din palma lui,
lăsându-l în urmă cu o expresie nelămurită.
Seph dispăruse şi mi-am scos telefonul din buzunar,
îndreptându-mă spre baie.
*Unde eşti?*, i-am scris.
Ştiam că Lita şi Hailey erau cel mai probabil la baie. Fetele
mereu merg la baie. Momentul în care am ameninţat-o pe
Patricia, în baia de la Vikings, mi-a trecut prin minte. Din
seara aia lucrurile au luat o întorsătură radicală. Nu am ieşit
niciodată dintr-un meci, cu atât mai puţin pentru o fată. Până
atunci. Aveam nevoie de banii ăia mai mult ca niciodată.
Trebuia să îi plătesc şi cauţiunea lui Colin, fiindcă ai lui nu
ştiau de ea şi nici nu voia ca ei să afle. Nu îl puteam refuza.

442
Tocmai de aceea a avut în perioada aia şi carnetul reţinut
câteva săptămâni. Nu a vrut să îmi spună ce a făcut de s-a ales
cu dosar penal, însă nici eu nu am insistat. Renunţasem la bani
pentru că ştiam că pot să îi cer lui Darwin, deşi asta ar fi
însemnat să îmi înjunghii orgoliul. Şi totuşi tot am ajuns să îi
cer, pentru a-i returna Litei.
*Baie*, mi-a răspuns Seph.
L-am găsit pe hol, plimbându-se de-a latul său şi vorbind
la telefon. Diverse persoane (bete sau treze), mişunau peste
tot, intrând și ieşind de la baie. Seph a închis apelul când eu
am ajuns în dreptul lui, iar uşa de la baia fetelor s-a deschis.
Caroline, Hailey și Aimèe au ieşit zâmbitoare. Privirea mi-a
ramas fixată pe Lita, deşi ea nici nu mă observase. Acum, la
lumina puternică a băii, o puteam vedea mai clar. Era
machiată. Foarte bine machiată. Ochii ei albaştri păreau şi mai
mari, iar buzele, larg deschise într-un zâmbet aparent vesel,
erau periculos de apetisante cu rujul ăla roşu pe ele. Mi-am
amintit de rujul de pe buzele mele, dar nu am făcut nicio
mişcare. O priveam pierdut, cu rujul alteia întins pe buzele
mele şi dorindu-mi, de fapt, să fie al ei.
Și-a ridicat privirea şi a ezitat, iar zâmbetul i-a dispărut,
dar l-a readus imediat pe buze, cu un efort mai mult ca
evident. Mă simţeam vinovat pentru asta. Şi aveam toate
motivele să o fac, pentru că îi refuzasem două săruturi, iar
Helen tocmai avusese parte de unul fără ca măcar să îmi ceară.
Ceea ce înrăutăţea situaţia era faptul că nici măcar nu aveam
de ce să îi ofer vreo explicaţie Litei, deşi simţeam nevoia să fac

443
asta, pentru că nu aveam nicio obligaţie faţă de ea. Ea nu
aştepta asta din acelaşi motiv pentru care nici eu nu puteam să
o fac.
Ce naiba se întâmpla între noi doi?
— Pregătiţi de distracţie? Hailey ne-a aruncat o privire
vioaie, plină de subînţeles.
M-am uitat la Caroline şi apoi din nou la Lita, observând
tensionarea ce plutea între ele două. Deci, probabil, nu erau
certate sau ceva. Doar ce ieşiseră din baie zâmbind. Asta era
bine.
Seph a tras-o în braţele lui pe Hailey şi a sărutat-o.
— Să mergem, a spus el, trăgând-o de mână.
Hailey a început să râdă când s-a uitat la mine.
— Ai evoluat de la începutul serii, mi-a zis. Adineauri
aveai ruj pe obraz, acum ai pe buze. Nu vreau să îmi imaginez
unde va fi următorul loc.
Mi-am arcuit o sprânceană la ea. Avea noroc că nu se
dăduse cu ruj roşu, pentru că în caz contrar aveam replica
perfectă.
Am zâmbit afectat, încercând să mă destind puţin. Poate
dacă mă comportam ca şi când nu s-a întâmplat nimic, aveau
şi ceilalţi să înceapă să creadă asta.
— Atunci nu îţi imagina, i-am zis şi am trecut printre ea şi
Lita, îndreptându-mă spre baia bărbaţilor, fără ca măcar să le
ofer vreo privire.
Mă făceau să mă simt şi mai ticălos decât mă simţeam şi
decât eram, în definitiv.

444
Mi-am şters îmbâcsita culoare de roşu aprins de pe buze,
mustrându-mă pentru faptul că umblasem prin tot clubul în
halul acela. Helen era mai inconştientă decât o credeam. Nu
era prima oară când mă alegeam cu ruj roşu pe buze şi nici n-
ar fi fost prima dată când s-ar fi aflat prin alte locuri, dacă nu
era Lita și dacă nu m-aş fi simţit vinovat pentru ceea ce
făcusem. Aş fi putut fi cu Helen în acea seară. M-aş fi putut
distra cu ea. Şi nu mă refer la dansat și băut. De fapt, se putea
numi şi dansat. Numai că ar fi fost un fel de dans pe
orizontală.
Paul a intrat în baie şi am schimbat câteva cuvinte cu el,
înainte să ies și să mă îndrept agale către masa noastră de la
etaj, bănuind că ceilalţi erau acolo deja. Sucul de pe jos
probabil se uscase sau fusese șters între timp, fiindcă nimeni
nu se mai ferea să treacă pe acolo. M-am încruntat când am
văzut-o la masă doar pe Betty, butonându-şi telefonul şi
făcându-şi poze.
— Unde sunt ceilalţi? am întrebat-o, aplecându-mă spre ea.
— Pe ring! mi-a strigat, zâmbind şi fluturând din genele
încărcate cu rimel.
M-am încruntat.
— Pe ringul de dans? am întrebat, uluit.
— Da, a rânjit ca. Facem o poză?
— Nu acum, i-am răspuns scurt.
M-am dus lângă balustradă, scrutând cu ochii mijiţi toată
mulţimea, în căutarea grupului meu. Nu mi-a luat mult să îi
găsesc. Hailey şi Seph dansau unul cu altul, Caroline cu Colin,

445
Helen cu Paul, iar Stellan încerca să se bage între Lita şi Lisa,
care dansau amândouă. Zăbovind privindu-i, eram fascinat de
felul în care Lita reuşise să se integreze în grupul nostru.
Având în vedere că era o persoană drăguţă cu toată lumea, ar
fi fost imposibil să nu o facă. Dansa cu Lisa într-un mod
energic, distrându-se cu adevărat pe melodia care răsuna la
volum maxim, vibrând în boxe. Cu toţii săreau, aveau mâinile
ridicate, strigau, se sărutau, se îmbrățișau și dansau.
Mi-am descătușat palmele de pe balustradă și am străbătut
etajul până la trepte, pe care mai apoi le-am coborât încet și
am mers spre grupul care dansa nebun în mijlocul ringului. Pe
fundal răsuna Rihanna, cu We Found Love, alături de vocile
celor care dansau şi o cântau.

It’s like you’re screaming, and no one can hear


You almost feel ashamed
That someone could be that important
That without them, you feel like nothing
No one wiil ever understand how much it hurts
You feel hopeless; like nothing can save you
And when it’s over, and if’s gone
You almost wish that you could have all that bad stuff back
So that you could have the good...

M-am oprit lângă Stellan şi m-am aplecat spre urechea lui,


în timp ce Lita şi Lisa continuau să danseze fără să mă
observe.
— Hai să bem ceva, i-am spus, iar el nu a refuzat.

446
Oricum eu făceam cinste.
— Mergi la bar ca vin şi eu imediat, i-am spus, iar el a
încuviinţat şi a plecat grăbit spre bar.
M-am întors pe călcâie şi mi-am poziţionat palma pe
spatele Lisei, în zona lombară. Ea a tresărit. I-am spus la
ureche, ca să acopăr gălăgia şi ca să fiu sigur că mă aude:
— Mi-a zis Stellan că te aşteaptă la bar.
Lisa era înnebunită după Stellan, deşi n-aveam idee ce
vedea la el. Din moment ce ştiam şi puteam să folosesc asta în
favoarea mea, nimic nu avea să mă oprească.
Ea s-a înseninat la faţă şi a făcut clin din cap, apoi s-a întins
către urechea lui Aimèe, prinzând-o de braţ. Lita evita în mod
deliberat să se uite la mine, dar asta nu avea să dureze prea
mult. S-a încruntat atunci când Lisa probabil i-a spus că pleacă
la bar, dar s-a limitat la a încuviinţa din cap, resemnată.
Am rânjit în sinea mea.
Lisa a trecut printre mine şi un alt individ, apoi a plecat
înspre bar. Rămasa singură şi în vizorul meu, anxietatea Litei
devenea aproape palpabilă. A oftat şi a dat să plece spre etaj,
dar m-am băgat în calea ei. Mi-a aruncat o privire tăioasă pe
sub sprâncene, fiindcă la cât de micuţă era pe lângă mine,
altfel nu putea. Nu m-am clintit şi am zâmbit uşor. Ea a
scrâşnit din dinţi şi a intenţionat să mă ocolească, şi aproape a
reuşit, până am prins-o cu un braţ de talie şi am tras-o spre
mine. A ripostat, iar eu nu-mi puteam stăpâni rânjetul.
Adoram când era furioasă.

447
Am tras-o la pieptul meu cât încă se împotrivea,
împingându- mă şi chiar lovindu-mă cu palmele. Nici nu îi
păsa că mai era lume în jurul nostru.
— Ușurel, Lita, i-am spus, aplecându-mă spre urechea ei.
Palmele i s-au blocat pe pieptul meu și i s-au strâns în
pumni. Am auzit-o mârâind gutural, lucru ce mi-a demonstrat
că disperarea ei ajunsese la cote maxime.
Și asta îmi plăcea.
— Du-te naibii, Hades! mi-a strigat.
Da, clar era suparată, oricât de mult voia să demonstreze
contrariul. Doar ştiam că era o actriţă și o mincinoasă foarte ne
pricepută.
M-am uitat încă zâmbind, în jos, la ea, în timp ce continua
să mă tranșeze cu privirea. Speram ca tactica cu Dacă mă prefac
că nu s-a întâmplat nimic o s-o fac și pe ea să creadă asta, să
funcţioneze. Aveam disperată nevoie.
— Ce ai păţit? am întrebat-o amuzat, ținându-mi în
continuare braţele in jurul taliei sale, ca un inel de oțel.
Ea încă le avea pe pieptul meu. În acel moment, m-am
bucurat că nu apucasem să încep antrenamentele intensive cu
ea, altminteri sigur nu se sfia din a-mi da câteva upercuturi.
Din poziţia pe care o avea, ar fi reuşit fără prea mari eforturi.
Nu mi-a răspuns. Am citit în privirea ei ceva de genul: M-
am ales cu un prost ca tine pe cap! Asta am păţit.
— Tragic, nu? i-am răspuns cu acelaşi aer amuzat, iar ea s-
a încordat instantaneu.

448
Mi-am relaxat braţele și totodată strânsoarea. Ea s-a retras
imediat, înainte să îmi dau seama, dar am prins-o din nou de
braţ şi am adus-o la pieptul meu cu un simplu avânt.
— Unde crezi că pleci? am râs eu.
A mârâit cu frustrare. Eu am clătinat din cap.
— Oh, te rog... i-am zis. Nu îmi strica seara.
Ţi-am stricat-o eu suficient ţie, am continuat în gând.
Ea s-a relaxat, în cele din urmă. M-am bucurat pentru asta
şi am izbutit să îmi cobor alene palmele pe braţele ei, în jos,
până la talie, unde le-am oprit. A rămas nemişcată, tresărind,
şi m-a privit cu ochii mari. A clipit mărunt când am tras-o mai
mult spre mine, lipindu-i trupul de al meu. Nu a ripostat, dar
nici nu îi surâdea ideea.
Văzând că nu reacţionează, i-am ridicat un braţ pe umărul
meu, iar ea şi l-a ridicat şi pe celălalt, încolăcindu-le în jurul
gâtului meu. Și-a aplecat capul, îmbujorându-se din nou, iar
eu am zâmbit, bucuros că îmi plăcea Lita cea ruşinoasă. O
îmbunasem. Cumva, reuşisem să o fac să treacă cu vederea
ceea ce făcusem.
Lita nu m-ar fi putut detesta nici dacă voia, iar eu nu
puteam sta nici atât departe de ea. Fuseseră în van acele zile,
dacă sfârșisem așa.
Era în van să încerc să păstrez distanţa față de ea.
Mi-am apropiat buzele de urechea ei, dar nu i-am spus
nimic, ci doar am continuat să dansez, coordonând-o. Nu
aveam idee ce naiba făceam, dar măcar făceam ceva. Eram
conștient că apropierea noastră o făcea să tremure din toate

449
încheieturile, pentru că o puteam simţi. Mi-a fost, pentru o
clipă, teamă că dacă îi dau drumul o să cadă, aşa că am strâns-
o mai tare în braţe. Mi-am urcat apoi o palmă pe spatele ei,
până deasupra zonei lombare, pentru a-i conferi siguranţă. Și
din nou a tresărit ușor. Devenea gelatină în brațele mele. Şi
deși ştiam că pot s-o controlez cum vreau, cumva, lucrul ăsta
mă împiedica s-o fac. Lita trebuia să cunoască multe lucruri şi
eu trebuia să am grijă cum şi ce o făceam să simtă.
Cei din jur au explodat pe versurile melodiei:

Yellow diamonds in the light


And we're standing side by side
As your shadow crosses mine
What it takes to come alive
It’s the way I’m feeling I just can’t deny
But I’ve gotta let it go...

Am rânjit, sprijinindu-mi fruntea de a Litei, în timp ce


privirea ei era fixată peste umărul meu. Cind şi-a mutat-o în a
mea, a zâmbit.
— Cred că e miezul nopții, mi-a spus. La mulţi ani, din
nou!

450
Capitolul 38
Aimèe

Noaptea aceea a fost demenţială. Îmi amintesc perfect cât


de mult am dansat, deşi îmi jurasem de acasă că nu am să calc
pe ringul de dans. Cu persoane ca Hailey şi Seph prin
preajmă, mi-ar fi fost imposibil. Te uitai la ei cât de bine se
distrau și te avântai involuntar în lumea lor. M-am lăsat pur şi
simplu monopolizată de tot ce se întâmpla în jurul meu. De
melodii, de bas, de toată lumea de pe ring care dansa energic,
de prietenii care îmi erau aproape şi se distrau cu mine
deopotrivă... De sentimentul plăcut care le depăşea pe toate
celelalte: de dor, de nesiguranţă, de pierdere... Au rămas toate
în spatele distracţiei.
A fost printre puţinele dăţi în care m-am bucurat de clipa
prezentă şi atât.
Mi-am ridicat mâinile în sus, odată cu Hailey, şi am cântat
amândouă ultimul vers din refrenul melodiei Complicated de
la Avril Lavigne. Remixul făcut de DJ era grozav. Închizând
ochii, mi-am lăsat capul pe spate şi mi-am trecut degetele prin
păr, dându-mi bretonul pe spate, în speranţa că voi mai
reduce din căldura pe care mi-o provoca. Am tras aer în piept,
ignorând tot fumul de ţigări şi amestecul de izuri care îmi
devasta simţurile olfactive. Uram să îmi dau bretonul pe spate,
dar înăbuşeala de acolo nu îmi lăsa altă opţiune.

You come over unannounced


451
Dressed up like you’re somethin’ else
Where you are ain’t where it’s at
You see you’re making me laugh out
When you strike your pose
Take off all your preppy clothes
You know you’re not fooling anyone
When you’ve become...

Versurile se auzeau pe fundal şi nu m-am putut abţine să


nu zâmbesc larg, refuzând să îmi reprim gândul care a fugit
involuntar la Hades şi la dansul pe care mi-l furase, practic, în
urmă cu câteva jumătăţi de ora.
Ochii mei au cercetat imediat împrejurimile, căutându-l
frenetic, dar totuşi subtil. Nu dansase deloc de atunci şi abia îl
mai zărisem pe ring. Mă bucuram că păstra distanţa între el şi
Helen şi totuşi mă enerva faptul că ţineam cont de asta. Doar
venea, arunca o privire, şi apoi pleca. Ştiam că privea totul de
la etaj, de unde aveam masa. Asta mă intimida şi mă făcea să
mă simt stingherită. Nu aveam cele mai pricepute mişcări în
materie de dans şi mi se părea stânjenitor să dansez în faţa
cuiva; cu atât mai mult daca existau şanse ca Hades să mă
vadă. Ar fi putut râde pe seama mea a doua zi.
De la un timp, însă, începusem să cred că Hades mă tolera
mult prea mult pentru capacitatea mea mintală. Încetase cu
dorinţa şi toate cuvintele menite să mă înjosească, însă
începuse cu cele care mă făceau, pur şi simplu, să le analizez zi
şi noapte. Era un cu totul alt Hades faţă de cel pe care îl

452
cunoscusem la început, când venisem la Columbia. Şi totuşi...
era acelaşi.
Mi-a fixat privirea, de la balustradă, şi m-am străduit să nu
încremenesc. A zâmbit cu jumătate de gură şi a ridicat uşor
paharul pe care îl ţinea în mână. Era, din nou, atât de diferit...
Nu părea a fi acelaşi Hades de la Vikings. Acolo era mistuit de
stări sufleteşti şi de gânduri, iar acum părea relaxat şi în largul
lui. Pentru prima dată, i-am putut oferi vârsta pe care o avea.
Nu cred că voi uita vreodată acea noapte — cea în care s-a
luptat la Vikings. Mi-a rămas gravată puternic pe creier şi
acolo avea să rămână. Nu ştiam dacă latura pe care i-o
descoperisem sau îmbrăţişarea de atunci, mă făcea să mă
întorc din nou, și din nou, cu gândul la noaptea aceea. Voiam
să cred că fusese doar vina spaimei pe care am avut-o atunci
când l-am văzut pe Hades snopind pe cineva în bătaie, dar de
fapt, vina era a înspăimântătorului gând că ar fi putut păți el
ceva.
Îmi păsa de Hades. Mult.
Ştiam că avea nevoie de cineva căruia să îi pese, iar faptul
că mă atașasem de el înainte ca măcar să conştientizez acest
lucru, făcea ca tot ce simţeam să fie mult mai sincer.

Why do you have to go and make things so complicated?


I see the way you’re acting like you’re somebody else
Gets me frustrated
Life’s like this
You, you fall and you crawl and you break
And you take what you get and you turn it into honesty

453
You promised me I’m never gonna find you fake it
No, no, no...

Nemaisuportându-i privirea intensă, m-am întors cu faţa


spre Hailey şi mi-am muşcat buza, apoi am zâmbit cu gura
până la urechi. Ea m-a prins de braţ şi mi l-a ridicat în sus,
fredonând la un volum înalt, peste decibelii asurzitori ce
răzbăteau în toate colţurile clubului.
Seph ne-a întrebat dacă vrem ceva de băut şi i-am spus că
merg eu să iau. Voiam să îi las puţin singuri, pentru că uneori
mă simţeam în plus.
Uneori, chiar eram în plus.
Hailey m-a tras de braţ înainte să plec.
— Şi poate îl mai laşi pe Hades din priviri, cu ocazia asta,
mi-a zis ea.
Mă bucuram că lumina difuză din club nu îmi putea scoate
obrajii roşii în evidenţă.
A râs, adăugând:
— Sau poate îi cumperi o băutură, mi-a făcut cu ochiul.
Mi-am tras răsuflarea imediat ce am ajuns la bar,
sprijinindu-mi braţele pe el, în timp ce m-am aplecat spre
barman, ridicându-mă pe vârfurile pantofilor cu toc. M-am
zgâit câteva secunde la freza lui: era ras pe părți și avea un
smoc de păr mai mare în creștet. Oare erau siliți de condițiile
contractului de angajare să poarte părul așa? Avea fața foarte
lungă și un nas și mai lung. S-a uitat ciudat la mine.
— Două Sprite-uri, te rog! i-am strigat spre ureche,
ridicând degetul arătător și cel mijlociu în aer.

454
M-am lăsat înapoi pe tocuri și mi-am dat părul peste
umeri, pe spate, folosindu-mi apoi palmele pe post de
evantaie. Îmi era foarte cald și nici nu îndrăzneam să îmi
imaginez ce răceală mă pândea dacă aș fi ieșit astfel în gerul
de afară. În ciuda faptului că era martie, frigul încă domnea.
Nu mă deranja. Adoram iarna, iar până în ziua aceea, nu
avusesem parte nici măcar de o rază călduroasă a soarelui.
Aşteptam cu nerăbdare vara... şi totuși nu.
Urma vacanţa. Poate că mama şi tata îşi aminteau de mine
și voiau să mă întorc acasă până semestrul următor. Nu voiam
să mă întorc, pentru că nu mai aveam la ce să mă întorc, cu
excepția lui Dylan... Pentru el aş fi traversat oceanul de o sută
de ori, dacă era nevoie.
Când am simțit o mâna pe umăr, am tresărit. Mi-am întors
capul curioasă, bănuind că Hailey sau Seph mă urmase.
Respirația mi s-a oprit când am întâlnit ochii lacomi şi negri ai
lui Eric, privindu-mă stăruitori şi insistenţi în bătaia luminilor
puternic colorate.
Înghițind în sec, m-am dat initinctiv un pas în lături.
Speram să fi venit pentru a-şi cumpăra vreo băutură, deşi
expresia lui nu părea însetată. Cel puţin nu după lichide cu
carbohidranţi.
M-a prins de braţ şi s-a apropiat de urechea mea. Când
respirația lui mi-a traversat pielea gâtului, am înlemnit.
— Îți iau ceva de băut?
Tonul său mi-a provocat un fior rece pe şira spinării.

455
Am izbutit doar să clatin din cap în semn că nu, clipind des
și privindu-l involuntar ca pe cel mai temut om. Nu ştiu de ce
aveam acea stare de frică în preajma lui. Îmi aminteam cu
groază seara de la Vikings, când a încercat ceva ce avea să mă
traumatizeze pe viață. Îi eram veşnic îndatorată lui Hades
pentru acea seară. Însă dacă Eric fusese în stare să facă asta, de
două ori consecutiv, ce l-ar fi oprit să o facă și a treia oară? cu
atât mai mult când eșuase până atunci. De aceea îmi era teamă
de el. Era un om fără limite, iar oamenii fără limite sunt cei
mai periculoși.
M-am uitat la ceilalți care dansau, apoi în sus, la masă,
unde nu era nimeni. Mulțimea se îmbulzea pe ring și îi
pierdusem pe majoritatea din vedere. Asta mi-a sporit până în
măduva oaselor sentimentul de panică și teamă. Eric încă mă
privea insistent, așteptând un răspuns. Atitudinea lui era de
neînțeles.
Profitând de neatenţia lui, am încercat să îmi trag braţul
din strânsoarea puternică a palmei sale. Mă durea şi lui nu
părea să îi pese. Şi-a mutat privirea pe mine şi şi-a lăsat capul
într-o parte, rânjind. Am înteţit intenţia de a-mi retrage braţul,
smucindu-l, dar evident nu aveam șanse.
— Ce s-a întâmplat? Ți-a mâncat pisica limba? a râs el.
M-am încruntat, observându-l pe barman cum se plimba
de la un client la altul. Pe lângă chel, era și orb?! Sau, din nou,
condițiile îi cereau să vadă doar ce trebuia?
— Nu vreau nimic de băut, i-am spus scurt, iar zâmbetul
său s-a lărgit.

456
Nu era deloc un zâmbet înţelegător sau... ştiu eu, prietenos,
prin care să îmi dea de înţeles că se conforma stânjenit şi că
pleca. Nu. Era un zâmbet care îmi demonstra superioritatea
lui faţă de mine și puterea pe care o avea asupra mea. De
parcă eram într-un film cu nebuni...
— Poți să îmi dai drumul, Eric, am insistat.
Când Hades mi-a făcut asta pe ringul de dans, aveam
fluturi în stomac și senzaţii plăcute în corp, deşi toate erau
conjugate cu furia care îmi făcea muşchii să vibreze. Însă când
Eric îmi ținea braţul împotriva voinţei mele, mă speria. Mă
înspăimânta. Mă făcea să tremur ca o vargă şi atunci, mai mult
ca niciodată, îmi doream să am curajul de a-i da una, din nou.
Cu oamenii ca el numai aşa puteai rezolva ceva.
Înghiţind în sec, am încercat din răsputeri să îmi maschez
respiraţia neregulată. Barmanul mi-a întins sucul şi l-am privit
pe Eric, îndemnându-l să îmi dea drumul ca să le pot lua.
Barmanul s-a uitat când la mine, când la Eric, când la palma sa
care îmi ținea braţul cu putere. Şi făcând asta, a trecut la
următorul client.
Respiraţia mi s-a îngreunat. Pentru o clipă, dar numai una
singură, mi-a venit să ţip. Şi nu un ţipăt frustrat, ci unul
disperat și panicat. O droaie de oameni mişuna în jurul meu,
însă eu mă simţeam complet singură şi pusă în faţa
pericolului, pe cont propriu.
Eric a aruncat o privire spre sucuri şi apoi s-a uitat din nou
la mine. Jumătate de gură i s-a arcuit, iar tremurul meu

457
lăuntric s-a intensificat. S-a aplecat din nou spre mine,
lăsându-mi braţul în jos, încă ţinut cu forţă de palma sa.
— Atunci un dans? m-a întrebat.
— Nu dansez, i-am răspuns rapid şi mi-am tras din nou
braţul.
Ce este în neregulă cu tipii ăştia? Cei ca Eric, vreau să
spun.
I-am simţit palma pe şoldul meu. Din nou, corpul meu
continua să compare orice atingere cu cea a lui Hades. Orice
cuvânt și orice gest. Până şi atmosfera din jurul lui Hades era
una unică. Eric emana doar repulsie şi dezgust. Detestam să
ştiu mâna sa pe mine sau prezenţa sa în jurul meu.
— De ce nu? a insistat el. Adineauri te manifestai frumuşel
pe ring.
Şi-a coborât palma în jos, pe coapsa mea şi am rămas
nemișcată. Acum, se apleca spre mine şi îşi lipea trupul de al
meu.
Şi așa am ajuns la un alt motiv întemeiat pentru care
detestam să dansez în public. Oricât de odios m-aş fi mişcat pe
ring, știam că se va găsi întotdeauna cineva care să vadă asta
ca fiind sexi. Gusturile nu se discută.
Nu îl cunoşteam. Nici nu îi ştiam numele de familie, însă
uneori e suficient să priveşti faţa unui om, ceea ce exprimă el
prin mimică şi gesturi, ca să îţi dai seama ce fel de om este.
Prima impresie e importantă, iar alura repugnantă a lui Eric
îmi provocase dezgust încă de când venise la camera mea, în

458
campus. Fizicul îl ajuta. Nu era urât, din contră... Poate l-aş fi
tolerat, dacă nu ar fi fost atât de grosolan şi violent.
Dacă nu era un om lipsit de judecată.
I-am înfruntat privirea şi exact când m-am smucit din nou,
Stellan a apărut ca de nicăieri. Slavă Cerului! Nu pot descrie în
cuvinte cât de bine m-am simțit văzându-l acolo. Era o
posibilă scăpare. Mă simțeam ca și când fusesem închisă într-o
bulă în care oxigenul mi se termina cu fiecare secundă în plus,
iar Stellan venise cu acul magic care a spart-o.
— E vreo problemă aici? a întrebat el derutat, uitându-se
insistent la Eric.
Eric l-a analizat scurt din cap până în picioare, privindu-l
cu o superioritate pe care n-o deținea, apoi și-a relaxat
strânsoarea din jurul braţului meu, dar nu mi-a dat drumul.
Avea în curând să se învineţească.
— Nu, a zis el, molfăindu-şi limba şi clătinând din cap.
Vorbeam şi noi.
Pe naiba!
M-am uitat la Stellan, încercând să maschez valul de emoţii
care acum se evapora din corpul meu. Nu voiam să afle
despre problemele mele cu Eric. În principiu pentru că îmi era
teamă, pentru că îmi era ruşine. Mulţi... Vreau să spun...
Majoritatea consideră că o fată nu poate fi curtată de un băiat
decât dacă ea îi dă de înţeles că asta vrea. Nu voiam ca Stellan
sau oricine altcineva să creadă că eu i-am dat lui Eric ceva de
înţeles. Era ruşinos. A fost primul meu gând la acel moment, şi

459
nu gândeam deloc lucid în clipele acelea. Trebuia să pun
siguranţa mea înaintea demnităţii.
Eric mi-a dat drumul la braţ şi a făcut-o foarte natural,
bătându-mă apoi prieteneşte pe umăr. Gestul lui a fost
confirmarea faptului că Eric era într-adevăr un om josnic.
— Ne mai vedem, mi-a spus, afişând un zâmbet zeflemitor.
A plecat la fel de repede cum a apărut, iar eu am încercat
să îmi menţin normalitatea pulsului. Sau să o readuc la
normal.
Am luat sucurile şi i-am aruncat barmanului o privire
acidă. Stătuse şi ne privise pe mine şi pe Eric, sesizând
tensiunea care plutea între noi, fără să facă nimic totuși.
Halal bărbat!
Nu înţelegeam de ce le era greu anumitor persoane să
ofere măcar un mic şi neînsemnat ajutor. Ce îi reţinea? Nu
suntem toţi oameni?
Stellan a rămas nemişcat și deși simţeam nevoia să îi
mulţumesc, nu am făcut-o, pentru că nu aveam, aparent,
pentru ce să îi mulţumesc. Luasem decizia de a nu spune
nimănui despre insistenţele lui Eric. Doar Hades şi Caroline
ştiau de episoadele anterioare. Probabil Seph bănuia, dar nu
cred că își bătea capul cu asta. Nu. Cel mai sigur e să mă comport
ca şi când nu s-a întâmplat, mi-am zis. Poate că asta avea să mă
convingă și pe mine că într-adevăr nu s-a întâmplat.
Mi-am strâns buzele într-o linie şi am trecut pe lângă
Stellan, privindu-l în treacăt. Nu cred că bănuia. Decât dacă

460
cunoştea reputaţia lui Eric şi mă înşelam că n-o făcea. Știa
foarte bine ce om era.
Comportamentul meu natural l-a făcut să se încrunte uşor.
Ei bine, totul era bine când se termina cu bine, nu? Voiam cu
nesaţ să merg la masă şi să nu mă mai mişc de acolo. Muzica
era la volum mediu şi toată lumea îşi trăgea suflul în urma
remixurilor alerte.
Stellan m-a ajuns din urmă, pe scări, şi l-am privit
salutâdu-se din mers cu câteva persoane.
— Da-mi numărul tău, mi-a spus, în timp ce urcam
împreună treptele.
M-am oprit brusc, uluită, iar el a mai urcat o scară, înainte
să îşi dea seama că rămăsesem în urmă. M-am încruntat, apoi
am ridicat din sprâncene, procesând ceea ce auzisem.
— Numărul de telefon?
Niciodată nu mi se întâmplase ca un băiat să îmi ceară
numărul de telefon, atât de... repede, după ce ne-am cunoscut.
Având în vedere că în Anglia nu îmi făceam în fiecare
săptămână sau în fiecare lună câte un prieten nou,
surprinderea mea era întemeiată.
El a încuviinţat din cap, vârându-şi mâinile în buzunarele
pantalonilor şi apropiindu-se de mine. Era mai înalt ca mine.
Nu cu mult, dar suficient cât să mă simt neputincioasă în faţa
lui. Totuşi, statura sa nu era mai intimidantă ca a lui Hades.
Nimic și nimeni nu putea echivala influența intimidantă a lui
Hades.
— Ăăă... am ezitat eu, nu.

461
Tonul meu fusese bizar. Prea bizar. Lucru ce l-a făcut să se
încrunte şi să rânjească ezitant.
— Nu?
Expresia sa s-a transformat rapid de la uluire, la
amuzament, apoi la seriozitate şi din nou de la capăt, într-un
interval de două secunde.
— Da, i-am spus şi mi-am reluat drumul.
De ce și de când voia Stellan numărul meu de telefon?
A apărut din nou în dreapta mea. Tocurile deveneau
insuportabile și eram surprinsă că încă nu articulasem câteva
înjurături în acord cu numele lui Hailey, pentru că mă silise să
îi port. Noroc că purtam aceeaşi mărime.
— Da? Deci îmi dai numărul?
De ce voia Stellan nu-ştiu-cum tocmai numărul meu de
telefon? Şi de ce tocmai din seara aceea? Fuseseră atâtea dăți
când ne întâlnisem întâmplător prin institut, încât mi se părea
dubios să îmi ceară numărul de telefon, aşa, dintr-o dată. Doar
pentru că petrecusem zece minute unul în compania celuilalt
şi pentru că schimbasem câteva cuvinte? Mă repet, dar ce e în
neregulă cu bărbaţii ăştia?!
I-am aruncat o altă privire înainte să, în cel mai jenant şi
penibil mod posibil, calc pe ceva moale şi să îmi simt talpa
smucită de la sol. Nu am apucat să reacţionez sau să
conştientizez măcar, căci Stellan m-a prins de îndată cu braţele
şi a evitat un teribil, periculos şi groaznic de stânjenitor
accident. Nu fusese suficientă gafa cu sucul? Mi-am notat
mintal să nu care cumva să mai calc vreodată într-un club,

462
decât dacă am pantofi stiletto și o fustă mai lungă. Şi,
eventual, nici un tip pentru care nutresc sentimente şi care, pe
neaşteptate, să se sărute cu o altă fata, la nici doi paşi distanţă
în faţa mea.
Cred că puteam face asta, nu?
Mi-am recuperat respiraţia, iar Stellan m-a adus pe
verticală, cât eu strângeam sucurile la piept, ca pe nişte obiecte
sacre. Îmi învăţasem deja lecţia.
Stellan a zâmbit larg. Ştiam. Spera ca salvarea mea să îi
aducă numărul de telefon, însă se înşela amarnic.
— Nu îţi dau numărul meu. Şi... mulţumesc, am bolborosit
la final, îndreptandu-mă cu paşi mari, dar nesiguri, spre masa
de unde ceilalţi nu observaseră ceea ce tocmai se întâmplase.

463
Capitolul 39
Hades

Era deja a treia oara când scrutam mulţimea în căutarea


Litei. Îmi intrase în reflex să mă uit după ea. Nu de alta, dar
Eric bântuia prin împrejurimi. Îl văzusem încă de la începutul
serii și nu îmi plăcea deloc prezenţa lui. Regretam, pe lângă
multe altele făcute, că în seara pe care am petrecut-o cu Lita la
Columbia, Eric mă auzise vorbind la telefon cu Seph.
Incapabilitatea lui mintală de a asimila urmările a ceea ce
intenţiona să facă, cu gestul în sine, l-a condus spre camera lui
Aimèe, ştiind că era singură. Şi nu a fost prima dată când totul
pornise de la mine. La Vikings, Patricia înscenase totul cu
scopul de a o umili pe Lita în faţa mea. Şi din nou, tot vina
mea fusese. Nu am să neg. Atrăgeam nenorocirile pentru că, în
definitiv, eu însumi eram una.
Am zărit-o pe Lita la bar, alături de Stellan. Ea ţinea două
sucuri în mâini şi am dedus că probabil el îi cumpărase ceva
de băut. Am tras din ţigară şi m-am schimonosit când am
suflat în trombă. De ce se tot ţinea ăla după ea? Nu îl
cunoşteam pe Stellan Williams de mult timp, dar îl ştiam de
suficient pentru a-mi crea o părere despre el. Îl clasasem deja
la categoria Colecţionari. Avusese, în cei douăzeci şi unu de
ani ai lui, mai multe fete decât avusesem eu meciuri.
Şi erau foarte multe.

464
Tocmai de aceea nu voiam să îl văd în preajma Litei. Nu
voiam să văd niciun mascul în preajma Litei. Pe Stellan îl
ducea capul la un singur lucru, iar inocenţa lui Aimèe era o
ţintă perfectă. Încă un motiv în plus pentru care am înjurat-o
pe Hailey în gând, fiindcă o adusese acolo. Şi pe Seph, de fapt,
pentru că el o invitase. Şi, la naiba, pe mine, pentru că îmi păsa
de toată treaba asta.
S-au oprit pe scări după ce Stellan i-a spus ceva. Ce aberații
îndruga idiotul?
Trăgând din ţigară, m-am sprijinit din nou cu o mână de
balustradă. Stellan era confuz, Lita era agitată, eu... aproape
mort. Stellan avea să fie la fel, în curând. Trebuia să îmi mut
privirea înainte să devină evident, dar nu puteam şi nici nu
voiam. Îi puteam vedea lui Aimèe buzele roşii zvâcnind, iar
expresia ei confuză era mai mult ca evidentă. Din nou, eram
tare curios ce gânduri o mistuiau la fiecare pas. Speram ca, în
gândul ei, să se întrebe dacă să îl împingă pe Stellan pe scări
sau să îi facă brânci peste balustradă.
Helen şi-a încolăcit braţele în jurul taliei mele, alintându-se
ca o pisică pe lângă mine. Îi puteam recunoaşte palmele
pentru că tot cu una dintre ele mi-a atins uneori locuri pe care
nu ar fi trebuit să le atingă... atât de des. Cel puţin nu în club şi
în niciun caz în timp ce stăm la masă. Prezenţa ei îmi lipsea în
acel moment! Era, cu adevărat, exact ca sarea presărată peste o
rană deschisă. Sau ca lămâia. Ori piperul.

465
O toleram înainte să mă sărute pe nepregătite. Nu că aş fi
avut nevoie de pregătire pentru sărut, dar în acele
circumstanţe aveam nevoie de pregătire pentru consecinţe.
— De ce eşti întotdeauna atât de serios? a făcut ea bot,
ţuguindu-şi buzele roşii, pe care şi le zdrobise de ale mele cu
numai o oră în urmă.
— Pentru că dacă aş fi glumeţ, aş găsi prea multe subiecte
de care să râd, i-am spus sec şi m-am întins să pun chiştocul în
scrumiera de pe masă.
Mi-am ridicat privirea de pe mutra ei şi am privit, pe
deasupra umărului său gol, la Lita şi Stellan, care acum
veneau spre masă, vorbind.
Helen s-a încruntat şi cred că i-am dat neuronii peste cap.
Și-a întors privirea şi i-a surprins pe Stellan şi Lita împreună.
Mai întâi a privit sfidătoare către ei, încreţindu-şi bărbia, apoi
a clătinat din cap, oftând.
— Stell are gusturi îngrozitoare a comentat ea, făcând o
grimasă. De unde a apărut tipa asta? Am văzut că ai dansat eu
ea. Tu nu dansezi niciodată. Cine e?
M-am uitat în jos la ea, observând faptul că îmi ajungea
abia la umăr, deşi purta tocuri de aproape douăzeci de
centimetri. Mi-am încleştat maxilarele şi mi-am încrucişat
brațele la piept.
— O prietenă, i-am zis sec şi scurt.
Helen era genul de tipa pentru care ți-ai vinde jumătate de
maşină ca să te culci cu ca, şi cealaltă jumătate ca să scapi de
ea.Şi, ei bine, logica nu era tocmai punctul ei forte. Cred că

466
sânii erau. Sau fundul. Sau orice altă parte din corp, cu
excepţia creierului. Un argument puternic pentru care
înţelegeam cuvintele pe care le scotea pe gura în care intraseră
de multe ori chestii nu tocmai ortodoxe.
— Aha, a zis ea incredulă. Cum spui tu. Ştiu că ai planuri
cu ea pentru seara asta, aşa că nu îmi veni cu explicaţia asta
stupidă.
Asta era o intenţie eşuată de a face pe geloasa. Deja îmi
imaginam cum o leg de balustradă şi o las acolo suspendată.
Din fericire, s-a întors cu spatele înainte să îmi pun gândurile
în practică.
— Maxwood! l-am auzit pe Paul strigând din spatele meu.
O jumătate de lămâie a zburat peste umărul meu când m-
am întors şi, instinctiv, m-am ferit, urmărind-o cu privirea
cum a aterizat pe jos, în drumul lui Aimèe. Evident, la cât de
agitată şi grăbită era, nu s-a uitat pe unde calcă şi Super
Stellan i-a sărit rapid în ajutor, punându-şi braţele slinoase în
jurul umerilor ei.
I-am urmărit stăruitor până când Stellan a avut grijă să o
lase pe Lita în siguranţă, fără să îi fure vreun sărut dramatic.
Mi-am întors privirea spre Paul care râdea, exact ca un
fraier ce era. Clătinând din cap, i-am mimat cu buzele că e un
prost notoriu. S-a strâmbat şi mi-a făcut semn să merg spre el.
Stătea la masa altor prieteni de-ai lui, undeva la două distanță
de a noastră. Am sesizat silueta lui Aimèe strecurându-se pe
canapeaua de la masă și aproape am răsuflat ușurat.

467
Bun, nu îl sărutase pe Stellan ca să îi mulțumească pentru
actul lui eroic.
Sau poate da?
M-am uitat fugitiv la ea, asigurându-mă că nu avea rujul
întins. Nici nu știu de ce îmi făceam griji în privința asta.
Aimèe nu s-ar fi încurcat cu un tip, în club, nici dacă era vreun
Adonis modern şi supradotat. Stellan nu aducea deloc a vreun
Adonis. Mai degrabă a Shrek. Un Shrek modern: fără piele
verde, chelie şi burtă. Asta mi-a amintit de comparaţia făcută
de Lita, între mine și Hulk. Aproape m-a bufnit râsul când am
realizat la ce naiba tocmai mă gândea.
Efectul Litei nu avea limite.

***

Era ora trei dimineaţa când am plecat de la Pacha. L-am


urmărit pe Stellan cum i-a dat târcoale toată seara lui Aimèe.
Ea nu s-a mai ridicat de la masă deloc. Nici măcar cât să
meargă la baie. Îi spusese Williams ceva, oare? Ce naiba se
întâmpla cu ea? Se distra, cu puţin timp înainte, apoi a devenit
îmbufnată şi retrasă. Mă bucurasem prea devreme pentru
dansul ăla. Probabil acum regreta.
După ce i-am achitat nota de plată lui Steve, am ieşit afară,
unde ceilalţi mă aşteptau. Brenda mi-a zâmbit din nou pe sub
mustăţi (metaforic vorbind), când mi-a înmânat trench-ul.
Seph, Hailey, Caroline, Colin, Lita şi Stellan, aşteptau în
faţa clubului. Hailey şi Seph luaseră cadourile cât eu fusesem
să plătesc consumaţia. M-am uitat cu o sprânceană ridicată la

468
Stellan, în timp ce îmi încheiam trench-ul. Ce naiba căuta el cu
noi?
— Doamne, ce frig e! a gemut Caroline, iar Colin a luat-o
de mână.
— Noi plecăm, ne-au spus, salutându-mă pentru ultima
oară.
Am bătut palma cu Colin şi Caroline mi-a zâmbit reţinută.
Au plecat la maşina lor, iar eu am rămas cu celelalte două
perechi de porumbei. Seph vorbea la telefon, Hailey îşi butona
şi ea telefonul, dârdâind, iar Lita privea în jos, fără să facă vreo
mişcare, cu braţele în jurul corpului. Stellan se uita stăruitor la
mine, cu umerii în faţă, mâinile în buzunare şi bărbia ridicată.
— Bun, a zis Seph, când a terminat apelul. Hai să mergem.
Hailey s-a uitat la Aimèe care părea paralelă cu situația. Și
nici măcar nu băuse.
— O las eu pe Aimèe, a intervenit Stellan.
Lita şi-a întors capul brusc, iar tot părul i s-a avântat pe
umărul drept.
Ha! Nici vorbă, mi-am zis eu.
— Aimèe merge cu noi, am spus scurt, îndreptându-mă
spre maşina lui Seph.
— Omule, o să am grijă de ea.
Asta nu suna bine, ţinând cont de conotația pe care o
înţelesesem eu. Ne-am uitat cu toţii la Aimèe, iar ea se uita la
Hailey, apoi şi-a ridicat privirea spre a mea.
Am înghiţit în sec.
La naiba, Lita...

469
— Nu o să se întâmple nimic, a adăugat Stellan, în pragul
disperării. Sunt doar două cvartale până la campus.
L-am fulgerat cu privirea. Nici măcar nu ştia unde trebuia
să o ducă pe Lita, idiotul.
— De fapt, Aimèe stă cu noi, a specificat Hailey.
— Oh, a făcut el, surprins. Bine atunci, o las la voi.
S-a buzunărit rapid de chei şi s-a uitat apoi la Aimèe,
afişând o expresie blândă.
— Vii? Te rog.
Nu puteam să stau şi să privesc aşa ceva. Oftând, mi-am
rostogolit ochii şi am ocolit maşina, urcând la volan în Audiul
lui Seph şi lăsând portiera deschisă. El s-au uitat ciudat la
mine, iar eu am întins mâna pentru chei. Nu băusem deloc în
seara aia, iar Seph ştia asta. Eram cel mai în măsură să conduc.
— Să mergem, le-am spus lui şi lui Hailey.
Nu au comentat, iar Hailey a urcat în spate şi Seph în
dreapta mea. Lita era încă afară, cu Stellan.
— Du-te, Aimèe, a îndemnat-o Hailey, iar eu mi-am
încleştat palmele pe volan, privind ţintă în faţă. Ne vedem
acasă. Hailey a căscat.
A durat o clipă de linişte deplină, cu sunetul maşinilor din
bulevard și bașii clubului pe fundal, apoi le-am auzit pașii
îndepărtându-se. Mi-am încleștat maxilarul și am băgat cheia
în contact, rotind-o brusc, de parcă viaţa mea ar fi depins de
asta. Nu era deloc bine ceea ce tocmai lăsasem să se întâmple.
Hailey și Seph nu îl știau pe Stellan. Nu ştiau ce fel de individ
era pe sub fizicul lui de bărbat manierat. Aimèe nu se pricepea

470
deloc să citească oamenii. Ea avea impresia că toţi bărbaţii
caută să fie drăguți cu fetele. Tocmai de aceea fusese atât de
iritată când m-a cunoscut. Fiindcă eu nu eram aşa. Eram
impulsiv şi nenorocit. Acționam ca un bou, deşi ştiam că nu
era bine ceea ce făceam.
— Ușor, frate, m-a atenţionat Seph şi am frânat la un
semafor. Ce te-a apucat?
Mi-am întors capul spre el, intenţionând să îi răspund, dar
mi-am amintit rapid de Hailey, care probabil asculta cu băgare
de seamă din spate.
— Nimic. Sunt doar obosit, i-am zis şi mi-am scos telefonul
din buzunar.
Am căutat numărul lui Stellan în contacte. Am zăbovit cu
degetul pe apelare şi, sforţându-mă să nu fac vreo tâmpenie,
am blocat ecranul şi am pus telefonul în suportul pentru
pahare. Ştiu că Seph îmi urmărea acţiunile şi bănuiesc că
Hailey la fel, dar la cât de agitat eram, ar fi fost imposibil să
nu. M-am relaxat în scaun şi am dat drumul la radio, căutând
o altă ocupaţie.
— Care-i treaba cu Stellan ăsta? a întrebat Hailey.
Seph a oftat şi speram să nu spună vreo prostie.
— A pus ochii pe Aimèe.
Bun...
Asta era evident.
— E de rău?
E ca naiba!
— Habar n-am. Pare un tip ok.

471
— Aha, a aprobat Hailey.
Erau nebuni... Nebuni de legat.
Am evitat să comentez pentru că, dacă începeam să
enumăr motivele pentru care Lita nu avea ce căuta atunci cu
Stellan în maşină, nu mă mai opream şi aş fi părut mai nebun
decât eram.
Am virat la stânga.
— Nu mergi întâi la apartametul tău? m-a întrebat Seph.
Doar nu ne laşi pe noi prima oară, a râs apoi. Suntem cu
maşina mea, în caz că ai uitat.
Fir-ar!
— O să iau un taxi.
Nu ştiu cu cât am condus în seara aia, dar cert era că am
ajuns pe Claremont Ave mai rapid ca de obicei. Când am oprit
în față, maşina lui Stellan lipsea. M-am uitat la Seph și el a
ridicat din umeri, asigurându-se că Hailey nu îl vedea când
cobora din mașină. Mi-am sprijinit capul de tetieră și am oftat
frustrat, frecându-mi palmele de față și oprindu-le în păr.
Am lovit volanul cu palma.

472
Capitolul 40
Aimèe

Mergeam în urma lui Stellan, cu paşi ezitanţi, neştiind dacă


făcusem într-adevăr o alegere bună. Mă luptam cu gândul de
a înainta şi cu cel de a mă întoarce. Şi totuşi, ceea ce făceam era
doar să mă limitez la a-mi strânge mai puternic torsul în braţe
şi să îmi frec palmele de braţe. Undeva, adânc, în cel mai
străin şi necunoscut loc din suflet, mă simţeam de parcă
alesesem între Hades şi Stellan. Şi mă simţeam vinovată
pentru asta, deși aparent nu aveam motive întemeiate. Mă
consideram îndatorată faţă de Stellan pentru întâmplarea cu
Eric, de la bar. Dacă voia să mă ducă acasă, atunci îl lăsam să
mă ducă acasă.
Acasă... Oare chiar era apartamentul lui Seph şi al lui
Hailey acasă?
Nu aveam, oricum, nici cea mai vagă idee unde era, pe
atunci, acasă pentru mine.
Am auzit bip-ul dublu al maşinii şi mi-am dat seama că
Stellan o deblocase. Un BMW, dacă îmi aduc bine aminte, de
un alb strălucitor şi cu geamuri fumurii s-a afişat fălos în faţa
noastră. Semăna cu al tatălui meu, ceea ce mi-a alimentat
dorinţa de a mă roti pe călcâie şi de a pleca. Înghiţind în sec, l-
am urmărit cu privirea pe Stellan cum a ocolit maşina şi a
urcat la volan. Am deschis portiera şi m-am strecurat pe
scaunul pasagerului, imaginându-mă deja în patul confortabil

473
din apartament, îmbrăcată în pijamalele mele vaporoase şi cu
părul prins în coc.
În maşină, Stellan m-a întâmpinat imediat cu un zâmbet
subtil şi ştrengar, rotind cheia în contact. I-am zâmbit slab şi
epuizată, trăgând centura de siguranță peste cap și m-am
afundat mai mult în scaunul de piele. El a dat drumul la radio
și la căldură. Când am pornit de pe loc, mi-am fixat privirea
pe geam, privind la clădirile care acum parcă se scurgeau cu
repeziciune pe lângă noi, în sens opus, lăsând în urma lor
dungi de lumini neîntrerupte. Mi-am sprijinit capul de tetieră,
permițând gândurilor să mă mistuie. Asta până când Stellan a
dat volumul radioului mai încet și mi-a captat privirea.
— Spune-mi despre tine, Aimèe, m-a îndemnat el.
Am clipit mărunt, abținându-mă din a scoate un hohot
ironic. De unde să încep? În ultima perioadă am devenit o persoană
mai interesantă, mi-am zis. Cel puțin așa mă simțeam. În mare
parte, chiar mă schimbasem. Eram împăcată cu faptul că
reușisem să mă adaptez cât de cât într-un alt oraș. Eram chiar
mândră de mine. Poate și mama și tata ar fi fost, dacă ar fi
știut. Poate toate neamurile mele aveau ceva de spus, dar
evident niciuna nu izbutea măcar să îmi telefoneze.
Stellan a adăugat, sesizând zăbovirea mea îndelungată:
— De ce locuiești cu Hailey și Seph? Știu că nu ești din
New York, fiindcă ai accent britanic.
Şi a spus asta tare încântat. Aproape apreciativ.
— La fel şi Caroline. Așa o cheamă, nu?

474
Mi-am strâns buzele într-o linie fermă. Accentul
întotdeauna mă dădea de gol.
— Da, Caroline, am aprobat. Şi nu, ai mei nu sunt în oraş,
i-am explicat, clătinând din cap și coborându-mi privirea. Sunt
în Anglia. Eu şi Caroline ne-am mutat aici prin intermediul
programului Erasmus.
El a ridicat din sprâncene, semnalizând şi virând la dreapta
în intersecţie. Nici nu aveam idee dacă eram pe drumul corect
spre apartamentul lui Seph. Era necesar, urgent şi neapărat, să
învăţ curând, cât de cât, Manhattan-ul.
— Înţeleg, a aprobat el din cap, Cel cu schimbul de
experiență?
Surprinsă că ştia de el, am ezitat o clipă, uitându-mă la
profilul său umbrit de luminile oraşului. Atunci, m-am
detestat pentru faptul că nu eram capabilă să pot citi oamenii
atât de mult pe cât mi-aş fi dorit. Stellan emana doar... nimic
concret. Şi nu concret la modul că se apropia de mister,
alimentându-și altfel curiozitatea, ci la modul că mai degrabă
lăsai lucrurile cum erau decât să afli ce ascundea. Asta pentru
siguranţa ta.
— Da.
S-a încruntat, iar trăsăturile feţei i s-au încordat, privind o
secundă la mine; sau mai degrabă prin mine.
— Asta înseamnă că peste şase luni te întorci în Anglia?
Tonul i-a marcat, aparent, decepţia rezultată din
anticiparea cuvintelor mele.

475
— Sunt aici deja de două luni. Eu şi Caroline avem
perioada de un an, l-am lămurit şi el s-a relaxat instantaneu.
Plec la sfârşitul semestrului întâi, din următorul an.
— Frumos, a făcut el clin din cap, dar deja nu mai părea
interesat de subiect.
Mi-am dres glasul, deşi nu era necesar să fac asta.
— Presupun, am bombănit şi el a chicotit o dată.
Imediat după ce am spus asta, maşina a încetinit şi a
staţionat pe marginea bulevardului, în faţa unui complex cu
blocuri imense, de sticlă. M-am încruntat automat, rotindu-mi
privirea confuză, şi apoi l-am privit pe Stellan, care scotea
cheia din contact. Şi-a băgat telefonul în buzunar, cu un aer
destins şi deloc preocupat. Când mi-a sesizat nedumerirea şi
starea debusolată, mi-a zâmbit din nou blând, etalându-şi
gropiţele din obraji.
— Trebuie să iau ceva din apartament, mi-a explicat. O să
plec din oraş imediat după ce te las.
Inima parcă mi-a căzut în stomac, lovindu-se întâi de
coaste, apoi înotând în acidul gastric. Şi durerea a revenit
brusc, ca un junghi fulgerător. Însă mi-am reprimat tentaţia de
a mă înconvoia, tratând-o cu o respiraţie tărăgănată.
Nu îmi plăcea situaţia. Hailey şi Seph probabil deja se
întrebau de ce întârziam atât.
Stellan parcursese drumul spre casa lui, nu spre
apartamentul lor. Şi trecuse deja mult timp.
— Ok. A fost tot ce am putut spune.
— Vii sau mă aştepţi aici?

476
La ora trei noaptea? Musai trebuia să ia atunci ceea ce îi
trebuia? Era exclusă opţiunea de a urca alături de el. Refuzam
până și să îmi imaginez că aș face asta. Oscilam între a rămâne
în mașină și a fugi când el plecă, ori a rămâne docilă până se
întorcea. Însă nu aveam de gând să merg cu el.
Nici nu știu de ce permiteam intuiției să pună stăpânire pe
mine. Stellan voia doar să ia ceva din apartament și atâta tot.
Poate incidentul cu Eric mă tulburase atât de tare, încât
deveneam paranoică.
Trebuia să merg cu Seph, Hailey și Hades în seara aceea.
Privirea lui Hades îmi apărea neîncetat în minte, mustrându-
mă că am plecat cu Stellan. Presimțeam că Stellan voia să stea
în compania mea, iar faptul că mă ajutase fără ca măcar să își
dea seama, mă silea să îi pot oferi măcar atât ca răsplată.
Am oftat prelung, după ce am tras aer în piept. Ochii lui
parcă mă implorau să îl urmez.
— Te aștept aici, i-am răspuns, după un lung și aparent
nesfârșit moment de muţenie jenantă. Sper doar să nu dureze
mult.
Trăsăturile i-au devenit ferme din nou, încordate, trădând
o evidentă nemulţumire.
— Ești sigură? Şi-a arcuit sprâncenele. O să dureze şi o să
te plictiseșt aşteptând.
— Sunt în regulă, am insistat, oferindu-i drept dovadă un
zâmbet.
— Aimèe, nu o să te mănânce nimeni dacă vii cu mine, a
râs el, dezvelindu-și lungul șir de dinţi impecabili.

477
Mă deranja insitenţa lui. Şi când și-a poziţionat palma pe
coapsa mea, mi-a, fost clar. Oricât de drăguţ părea Stellan, nu
aveam idee ce se ascundea dincolo de aparenţa asta.
Am fulgerat cu privirea palma sa aşezată pe coapsa mea.
Purtam fustă. Înjurătura adresată lui Hailey, pe care o ţinusem
în frâu toată seara, ar fi fost pronunțată cu fustrare în mintea
mea, dacă nu aveam alte preocupări. Printre care se enumera
și cea de a ajunge cât mai repede acasă.
— Nu am de gând să urc cu tine, Stellan, i-am replicat,
răspicat.
Un mușchi facial i-a zvâcnit pe obraz și sprâncenele i s-au
unit aproape imperceptibil. S-a foit în scaun, iar palma sa a
coborât spre interiorul coapsei mele atunci când s-a aplecat
peste spaţiul minuscul dintre scaunele noastre. Anticipând
intenția, mi-am încleştat rapid palma pe încheietura sa și i-am
îndepărtat palma cu un gest respingător.
— Du-mă acasă, Stellan. Cât mai repede.
Mi-a susţinut privirea, înfruntându-mă, dar pentru prima
dată în faţa unui străin, nu cedasem. I-am dat clar de înţeles că
orice ar încerca, nu o să ajungă la niciun rezultat.
S-a retras, mutându-şi privirea în faţă şi m-am mirat că
parbrizul nu s-a crăpat în acel moment. A mai aruncat o
ultimă privire spre mine, înainte să îşi poziţioneze degetele pe
mânerul uşii. Oftând, s-a asigurat că nu trece nicio maşină şi a
deschis portiera, coborând şi lăsându-mă singură în
solitudinea bolidului său exuberant, cu gândul la ceea ce

478
tocmai se întâmplase. Era deja prea mult pentru o singură
seară. Mult prea mult.
Iar stomacul încă mă durea, pe deasupra.
Mi-am încrucişat braţele în dreptul lui, privindu-l pe
Stellan cum ocolea botul maşinii şi, urcând treptele din faţă, a
intrat în blocul aflat în dreptul maşinii. Astfel, am fost silită să
aştept acolo, la ora trei noaptea, un individ întâlnit cu câteva
ore în urmă şi care se presupunea că trebuia să mă lase în
siguranţă acasă.
De când făceam eu asta? De când mă urcam cu străini în
maşină la ora trei noaptea, proaspăt ieşită dintr-un club unde
dansasem până la epuizare?
Am închis ochii şi am răsuflat lung, dorindu-mi să alung
astfel gândurile care mă măcinau. Mi-am scos telefonul şi l-am
deblocat. Măcar aveam mobilul la îndemână.
Nici măcar un mesaj. De parcă toată lumea uitase de
existenţa mea; îndeosebi cunoştinţele din Anglia. Şi totuşi nu
mă surprindea.
Aproape am tresărit când a vibrat şi numele lui Hades mi-a
apărut pe ecran. Mai întâi m-am încruntat, apoi am clipit
mărunt și abia după aceea am apăsat pe butonul verde,
ducând imediat telefonul la ureche, sub şuviţele de păr.
Mă bucuram nespus că mă sunase. Era ca o gură proaspătă
de aer.
— Da, i-am răspuns, cu vocea mult prea agitată şi
nerăbdătoare.
— Unde eşți? m-a întrebat.

479
Întrebarea lui m-a luat pe nepregătite. Avea vocea
neliniștită, cu o tentă de reticență. De parcă voia şi nu voia să
afle unde eram și ce făceam. Îi era teamă de răspuns. Cu toate
astea, nu știam ce să îi spun și, pur simplu, m-am blocat. Am
rămas tăcută, întrebându-mă cum va avea el să interpreteze
dacă îi spuneam că am făcut popas la Stellan acasă (nici nu
ştiam dacă suntem acasă la el, de fapt), și faptul că avea să
rămână calm dacă îi spuneam că suntem pe drum.
Hades mă sunase cu un motiv. Era îngrijorat, însă dacă era
astfel, însemna că avea de ce. Aşadar... Ştia ce fel de individ e
Stellan şi totuşi mă lăsase să plec cu el?
Am clipit mărunt şi am tras aer în piept, dându-mi o şuviţă
după ureche.
— Suntem pe drum, i-am răspuns scurt.
A tăcut.
— Cu cât merge Stellan la oră? a întrebat, pe un ton ironic.
20? Sau are maşina pe liber?
Atitudinea nejustificată a lui Hades devenea enervantă. Nu
avea niciun motiv pentru care să se comporte astfel. Faţă de
Stellan, poate, dar faţă de mine, nu. Era problema mea cu cine
mergeam, unde mergeam şi cât stăteam. Însă aparent lui
Hades îi păsa de asta mai mult decât era nevoie şi era prea
mult decât puteam eu înţelege. Îndeosebi când îmi spusese, cu
doar câteva zile în urmă, să stau departe de el.
Asta încercam să fac, dar el nu mă ajuta absolut deloc.
— Merge cu atât cât este necesar, Hades. Care e problema?

480
L-am auzit oftând şi deja mi-l imaginam trecându-și mâna
prin păr. Da — nu mai aveam dubii. Mă lăsase să merg cu
Stellan, deşi ştia ce intenţii mârşave avea.
Nu îl învinovăţeam pe Hades pentru asta. Nu prea mult.
În cele din urmă, şi eu mersesem cu Stellan, în pofida
incertitudinii care îmi striga să nu fac asta.
— Fiindcă, la naiba, Aimèe. Trebuia să fi ajuns deja și...
S-a oprit, oftând din nou.
— Şi ce? am întrebat.
— Am crezut că poate s-a întâmplat ceva.
Speram, din suflet, să nu vorbească şi cu Stellan şi să afle
că l-am minţii. Uneori, nici eu nu mă înţelegeam. Făceam
alegeri și luam decizii fără ca măcar să le ştiu motivul. Ceea ce
știam însă, era că nu voiam ca Hades sau oricine altcineva să
creadă ceva neplăcut despre mine. Nu voiam să fiu mai
singură decât mă simţeam. Nu o mai aveam pe Caroline
aproape, iar Hailey şi Seph nu ajunseseră la nivelul în care
puteam avea încredere deplină în ei.
Grija lui Hades mi-a provocat un val de căldură în corp.
Oricât de mult mă deranjase că mă lăsase cu Stellan, faptul că
era îngrijorat depăşea procesul de evoluţie al furiei mele,
lăsând în urmă un sentiment care îmi alina sufletul. Ştiam că
exista cineva, în acel oraş străin, care îşi făcea griji pentru
mine. Şi acea persoană era chiar Hades. Lucru care mă făcea să
devin indecisă între a zbiera de disperare sau a plânge de
fericire. Cred că le puteam face pe ambele în acelaşi timp.
— Nu, i-am spus, pe un ton aproape şoptit. E totul bine.

481
Uram să mint. Nu mă pricepeam să mint.
— Aimèe, mi-a spus, pe un ton ameninţător. Nu îţi exersa
tactica pe mine.
Asta îmi spunea şi în primele zile la Columbia.
— Urăsc sa fiu minţit.
Ştiam asta... Chiar ştiam. Şi eu uram să mint. Şi mai ales pe
el.
Am tăcut, acceptându-mi umilinţa şi înjosirea lăuntrică.
Hades a tăcut de asemenea, acceptând, probabil, tot umilinţa
mea.
— Hailey şi Seph au adormit, să ştii, a spus, în cele din
urmă.
Ei bine, probabil erau obosiţi. Dansaseră toată seara, iar
Seph băuse; poate şi Hailey. Nu aveam de unde să ştiu şi îi
înţelegeam.
— Tu nu eşti acasă? l-am întrebat, surprinsă.
A tăcut, din nou, ezitând. Era la noi la apartament. De ce?
Doar nu mă aştepta pe mine.
— Te aştept aici.
Ba da. Chiar o făcea.
Nu mi-am putut abține zâmbetul tâmp ce mi-a apărut pe
buze şi nici nu am vrut să fac asta. Cred că a fost cel mai
plăcut sentiment pe care l-am avut atunci: să știu că el mă
aștepta acasă. Nu avea sens, dar nici nu trebuia. După câteva
zile în care nu intenţionasem deloc, o seară în care s-a sărutat
cu o tipă, un tip dubios și un dans grozav, acesta era,
categoric, modul în care voiam să închei seara.

482
Doar că el nu trebuia să afle asta.

483
Capitolul 41
Hades

Vocea unei prezentatoare plictisitoare de la TV era


singurul sunet care se auzea în sufrageria din apartamentul lui
Hailey și al lui Seph. Aparent, era singurul sunet din tot
apartamentul. Stăteam pe canapea, cu un picior întins pe sub
măsuţa lor, care numai de cafea nu era, şi unul pe lângă.
Ţineam capul sprijinit de speteaza canapelei şi un braţ pe
cotieră, bătând cu degetele ritmul unei melodii care îmi
rămăsese în minte de la Pacha.
Oftând, mi-am ridicat capul şi mi-am masat pleoapele cu
degetele, ostenit. Voiam să dorm. Aveam nevoie neapărată de
somn, dar nu intenţionam nici în ruptul capului să plec acasă
înainte să o văd pe Lita ajunsă în siguranţă. Ştiam că voi avea
să citesc pe faţa ei dacă s-a întâmplat ceva. Mereu o citeam fără
pic de efort. Gândul mă îngrozea şi oricât de mare ar fi fost
gradul neliniştii mele la acel moment, nu îmi permiteam să
acţionez cumva. Daca Stellan chiar avea intenţii serioase,
atunci aş fi picat de prost. Lita era la mijloc, dar la fel era şi
reputaţia noastră. Stellan era influent şi dacă ar fi spus ceva
neadevărat, oricât de nefondat ar fi fost, ceilalţi aveau să îl
creadă. Toţi şi toate care roiau în jurul lui.
Rasuflând lung, mi-am dat capul în stânga şi în dreapta,
pentru a-l dezmorţi. Cred că stăteam de aproape o oră aşa,

484
nemişcat. Mi-am tras tălpile aproape de canapea şi m-am
ridicat, îndreptându-mă de spate.
De ce dura atât? Uram clipele în care nu ştiam ce se
întâmpla cu Lita. Intrasem în pragul unei manii severe, numită
cel mai probabil obsesie. Voiam să vorbesc cu ea. Nu aveam
nici cea mai vagă idee despre ce anume. Doar voiam să o văd
vorbind cu mine. Într-un fel mă simțeam vinovat pentru că o
lăsasem să plece cu Stellan, ştiind foarte bine ce fel de
persoană era.
Am înhăţat telecomanda de pe măsuţă şi am dat
televizorul mai încet. Când mi-am scuturat bretonul cu o
mână şi l-am dat din nou peste cap, privirea mi-a căzut din
întâmplare pe uşa întredeschisă din capătul holului. Mi-am
mijit ochii, asimilând ceea ce vedeam cu ceea ce ştiam. Era
camera lui Aimèe. Ei bine, asta a fost de ajuns pentru mine,
înainte ca paşii să mă conducă, parcă fără voia mea, într-acolo.
Puteam zări şi simţi o parte din dormitor şi puţin din
parfumul ei. Mă simţeam ca un puşti la pubertate, dornic şi
nerăbdător să vadă dormitorul unei fete.
Fetei pe care o place.
Am împins uşa cu un braţ, deschizând-o larg, şi mi-am
plimbat privirea în mărimea încăperii. Lumina de pe hol crea
umbră tuturor obiectelor şi mobilierului. Un zâmbet mi-a
încolţit pe buze când am realizat că era exact cum anticipasem.
Mirosea bine. Vreau să spun... foarte bine. A Lita. Şi era
ciudat. Mă simţeam ciudat. Eram dement, dar nu mi-a păsat.

485
Am păşit înăuntru fără reţinere şi am apăsat unul dintre
întrerupătoarele de la uşă, care ştiam că aprindea doar
spoturile de deasupra uşii de la balcon. Seph a avut noroc,
fiindcă Sam îi găsise pe atunci un apartamet cu două
dormitoare mari, care împărţeau acelaşi balcon. Era, probabil,
cel mai bun aspect la apartamentul ăla.
Nu ştiam unde să mă uit mai întâi. Şifonierul avea uşile
deschise și hainele, scoase de pe umeraşe, zăceau pe salteaua
patului. Probabil Hailey făcuse dezastrul acela, atunci când o
pregătise pe Aimèe. Rânjetul mi s-a lărgit şi mi-am mutat
privirea pe o comodă cu sertare, care îndeplinea, probabil,
rolul unui birou. Era plină cu foi, cărţi, şi multe alte obiecte
personale, printre care o droaie de farduri. Hailey, mi-am zis
din nou.
Lângă ele se aflau tot felul de creme şi chestii de fete. M-am
apropiat și am început să răsfoiesc printre foi. Pe unele erau
făcute schițe și pe multe altele erau scrise texte, de mână.
Da, eram un infractor, dar măcar eram unul perspicace și
știam unde să caut.
Mi-am îngustat ochii, înjurând în barbă pentru că lumina
slabă a spoturilor nu îmi permitea să văd mai bine ce scria pe
foi. M-am zgâit apoi la câteva schiţe. Arătau imposibil de bine,
deși îmi era greu să le interpretez. Şi nici nu voiam, din teama
de a mă înșela. Le-am lăsat la loc, străduindu-mă să le aşez
cum erau.
Când m-am întors pe călcâie, continuându-mi inspecţia de
om obsedat, şevaletul dintr-un colţ al dormitorului mi-a atras

486
privirea. Avea o planşa în suport şi nu am zăbovit înainte să
merg spre el. Lângă, se afla un scaun pe care zeci de pensule,
un pahar dublu cu apă şi multe alte tuburi cu culori erau
răsfirate. Unele căzuseră pe jos, dar nu am îndrăznit să le aşez
sau ceva, oricât de atent eram în privinţa ordinii.
Nu ştiam nimic despre latura artistică a lui Aimèe, dar
bănuiam că era ceva ce reprezenta o importanţă incontestabilă
pentru ea. În fine, eu nu ştiam multe despre ea, dar eram
hotărât să aflu. I-am auzit pe Hailey şi Seph vorbind despre
asta, într-o zi. Lita renunţase la familia ei, la Anglia, la toată
viaţa de acolo, pentru a-şi urma pasiunea. Era o refugiată,
Era... puternică şi curajoasă.
Avea propriul ei fel de a fi.
Imediat ce mi-am concentrat atenţia asupra tabloului,
gândurile mi-au fost întrerupte de ceea ce uitasem complet să
mă feresc.
— Și eu credeam că ai plecat, mi-a spus ea.
Am închis ochii, înjurând în gând. Fir-ar... După ce că eram
idiot, ţineam musai să şi demonstrez asta.
M-am întors şi am găsit-o stând rezemată cu umărul şi cu
capul de tocul uşii. Avea pantofii cu toc într-o mână şi părul
ciufulit. Asta a mărit viteza sângelui meu în vene. M-am
încruntat şi m-am apropiat lent de ea. Nici măcar nu era
supărată pentru că îi invadasem spațiul personal.
— Ce cauți aici? m-a întrebat, iar tonul i s-a înăsprit.
Cred că, de fapt, era supărată.
Am întors totul în favoarea mea:

487
— Mă asigur că nu umbli până târziu cu dobitocii ca
Stellan.
Și-a arcuit spâncenele, iritată. Ei bine, ea era Lita. Lita cea
care devenea afurisită doar cu mine. Îmi plăcea să cred că era
vreun soi de tratament special.
— Aha, a spus ea, incredulă. Așadar, știi că e un dobitoc.
Știa că știam asta. Cum de am crezut că poate nu o să îşi
dea seama.
— Unde aţi fost până acum? Mi-am ridicat braţul şi m-am
uitat la ceasul ataşat de încheietură. E patru fără zece, fir-ar să
fie!
— Aşa şi? mi-a zis nonşalantă, trecând pe lângă mine.
O puteam simţi. Ceva se întâmplase. Nu ştiam ce, dar nu o
afectase prea tare. Asta era bine.
— Aimèe, Stellan e un nenorocit...
— Şi tu cum eşti? mi-a tăiat-o ea. Mi-am dat şi eu seama,
mi-a replicat imediat, nelăsându-mă măcar să termin ce aveam
de spus.
M-am încordat automat, strângându-mi palmele în pumni,
în timp ce ea era cu spatele la mine, răsfirând umeraşele cu
haine din şifonier, pentru a face loc celorlalte.
— De unde ţi-ai dat seama?
S-a întors cu faţa la mine, privindu-mă fix în ochi şi, la
momentul acela, îmi venea să lovesc ceva. Pe Stellan, de
preferat.
— Mi-am dat seama. Şi-a coborât privirea în podea. Atâta
tot.

488
A început să îşi strângă din haine.
O priveam stăruitor, neştiind ce ar fi trebuit să fac. A fost
prima dată în viaţa mea când nu ştiam ce naiba trebuia să îi
spun unei fete.
— Uite ce este, a început ea, m-am distrat foarte bine în
seara asta. Am ajuns cu bine acasă... Ce mai contează restul?
Stellan nu mi-a făcut nimic, stai liniştit. Nu este cazul să te
simţi vinovat. A fost vina mea, în definitiv.
Să mă simt vinovat?
Mi-am frecat palmele de faţă şi apoi le-am oprit în păr
dându-l din nou pe spate. M-am sprijinit cu umărul de
şifonier, închizând o uşă şi încercând totodată să îmi revin.
Trebuia să îmi găsesc cuvintele, dar nu puteam. Eram
indecis şi nu aveam de gând să o trag şi pe Lita după mine.
Așa că am oftat și am privit-o alene printre gene. Și ea era
obosită. Și-a scos un elastic de pe încheietura mâinii şi s-a sucit
spre oglinda ataşată pe interiorul uşii deschise a şifonierului,
cu spatele la mine. Lăsându-și capul pe spate, şi a prins părul
în coc tipic Aimèe Moore.
Ne priveam în oglindă acum.
— Ei bine? Şi-a arcuit sprâncenele.
— Nu mă simt vinovat, să ştii. Nu am de ce. Doar te-am
avertizat.
— Da, a zis ea sarcastică, pleoştindu-şi umerii în faţă. De
aceea ai stat aici o oră — ca să mă avertizezi. De ce nu mi-ai
spus asta la telefon?
Care era problema ei, de fapt?

489
— M-ai minţit, i-am reproşat rapid, nesuportând ideea că
avea dreptate. Nu erai cu el când te-am sunat.
S-a sucit ca fulgerul pe călcâie şi a făcut un pas hotărât spre
mine, sfredelindu-mă din priviri.
Aproape m-am speriat.
Aproape.
— Nu ai absolut niciun drept să îmi ceri astfel de explicaţii,
afurisitule! M-a înghiontit cu degetul în umăr şi am fost silit să
mă dau un pas în spate.
Apoi am rămas neclintit şi ea s-a izbit, practic, de pieptul
meu. Buzele încă rujate perfect îi zvâcneau, iar obrajii îi erau
de un roz fad. Era adorabilă. Şi totuşi atât de a naibii. Puteam
vedea cum furia îi străbătea trăsăturile delicate.
Era, categoric, mai bine să fie nervoasă decât traumatizată.
Puteam să mă descurc cu furia ei.
— Mi-ai zis să stau departe de tine, dacă îmi aduc bine
aminte! Aşa că lasă-mă să păstrez distanţa. Nu poţi să apari
peste atâtea zile şi să îmi ceri explicaţii care indubitabil nu te
privesc. Este strict problema mea! Mi-ai dat clar de înţeles că
nu te interesează, aşa că nu te contrazice de unul singur, te
rog. La naiba, Hades! Mă disperi, serios! Spui una şi faci alta,
de parcă o faci intenţionat. Devine frustrant!
A strigat, efectiv, la urmă. Hailey şi Seph aveau să se
trezească în curând.
— Al naibii de frustrant! a continuat, aproape șoptit, cu o
ultimă răsuflate.

490
Clipind mărunt, şi-a coborât privirea în pământ, parcă
stânjenită de propriile cuvinte.
— Du-te naibii! Mi-a dat un pumn în piept, apoi încă unul,
și din nou altul după.
Am fost nevoit să o prind de încheieturi ca să se oprească.
Nu pentru că mă durea, dar avea să îşi facă un obicei din asta
şi pieptul meu nu era cel mai bun lucru de lovit.
Am împins-o doar un pas, până s-a lipit cu spatele de uşa
deschisă a şifonierului. A continuat, totuşi, să se zbată și
împotrivească.
O enervasem rău.
Am forţat-o să stea locului şi s-a uitat tranşant la mine,
înainte să îi spun, cu aceeaşi gravitate în voce:
— Vrei să îmi cer scuze pentru faptul că îmi pasă de tine?!
I-am fixat privirea albastră şi tulburată. Spune-mi! Am strâns-
o uşor de încheieturi, pentru a fi sigur că îmi înţelegea
nebunia. Vrei?!
Clipea mărunt şi buimacă, în timp ce chipul, umbrit vag de
lumina din încăpere, îi era traversat în mod alert de zeci de
stări. Eram curios să aflu ce va răspunde. Eram interesat de
reacţia ei, deşi îmi era totodată teamă de ea. Momentul mi-a
amintit de cel de la Columbia, când am mers la ea să îi
returnez banii şi era cu ticălosul de David. Îmi spusese că îi
pasă de mine. Ei bine, acum eram chit. Doar că ceea ce se
întâmpla între noi nu era deloc un joc sau o întrecere... Nu
când miza era atât de mare. Totul se transforma rapid într-o
bătălie. Aveam să pierdem şi să câştigăm amândoi, simultan.

491
A înghiţit în sec, dar a revenit imediat la reticenţa
nestăvilită. Cu o privire tăioasă, mi-a privit buzele, apoi ochii.
Şi mi-a fost de ajuns ca să pot înţelege.
Helen și sărutul acela — Lita nu putea trece peste el.
Clipind des la rândul meu, mi-am relaxat palmele pe
încheieturile ei și le-am coborât pe braţe, asigurându-mă că nu
fac vreo mișcare greșită, înainte să le iau de tot de pe ea. Nu
am întrerupt nicio clipă contactul vizual și am făcut câțiva pași
cu spatele, ca mai apoi să îmi las mâinile să cadă pe lângă corp
și să mă rotesc pe călcâie, către ușă.
Îmi păsa de Lita enorm, iar când i-am spus asta, ea doar m-
a privit cu dezgust. Cât de idiot puteam fi?
Mi-am încleștat maxilarele și am simțit o nevoie aproape
incontrolabilă de a lovi ușa. Răsuflând lung pe nări, m-am
oprit o clipă, ezitând, dar mi-am reluat mersul înainte ca ea să
mă oprească din nou.
— Hades, eu...
M-am oprit brusc, ca și când așteptasem până atunci
semnalul ei. O simțeam cum se frământa, cum nu știa ce să
facă sau ce să spună. Și eu mă simțeam la fel. Nu mai aveam
de gând să neg, fiindcă era în van. Era, totalmente, anapoda să
mă lupt cu mine însumi. Făcusem asta suficient timp cât să am
acum rezerve pentru toată viața. Aveam siguranță, putere și
autocontrol. Acumulasem totul de-a lungul timpului, în
momentele de singurătate, în luptele de la Vikings și în cele în
care mă antrenam de unul singur. Nu le puteam pierde.
Nu îmi permiteam să le pierd, și totuși...

492
— Mai rămâi, mi-a spus. Puțin, te rog.
Era... pură tortură.
Am închis ochii și m-am străduit să fac ceea ce
intenționam.
Am pășit hotărât către ușă, m-am oprit în dreptul ei și,
prinzând muchia ușii în palmă, am închis-o.
Pe interior.

493
Capitolul 42
Aimèe

Minute considerabile au trecut până când am realizat că


Hades închisese uşa şi rămăsese cu mine.
Mai întâi m-am gândit la toate disputele şi discuţiile în
contradictoriu ce le vom avea şi apoi, treptat, m-am consolat
cu cele care îmi dădeau speranţa că poate, cumva, vom discuta
civilizat.
Însă ce aveam de discutat eu cu Hades? Aveam, în fapt,
ceva de discutat? Îmi spusese că îi pasă de mine — încă aveam
noduri în stomac. Atât de multe noduri, încât puteam concura
la număr împotriva unui cercetaş veritabil. Probabil ceea ce
simţeam era un prim şi important subiect de discuţie. Îmi era
frică de orice aş fi aflat de la el, dar nu voiam nici să trec prin
tipicele ore interminabile în care aş fi căutat de una singură
răspunsuri. Sursa tuturor întrebărilor şi răspunsurilor
deopotrivă stătea în faţa mea, la doar câţiva paşi distanţă, cu
spatele, aştepând.
A răsuflat și și-a trecut palmele peste faţă, într-un gest
aparent disperat, dar căruia eu nu îi găseam sensul sau
motivul. Orice ar fi fost, îl măcina mult pe Hades.
— Rămâi? am întrebat, mult mai entuziasmată decât era
nevoie.
Îl puteam vedea rostogolindu-şi ochii.
— Aparent, mi-a zis simplu şi s-a întors cu faţa la mine.

494
— De ce?
Încă nu îmi venea să cred că îi cerusem să rămână.
— Pentru că sunt prea obosit ca să pot suporta timp de
două cvartale, la ora asta, vreun taximetrist frustrat.
Puteam simți valul de curiozitate cum se izbea de malul
nerăbdării, în corpul meu. De parcă așteptam o altă replică
usturătoare de-a lui sau o altă privire dispreţuitoare, care să
îmi rănească așteptările. Ori, poate, o alta tentativă de sărut,
care să-mi aducă o dezamăgire profundă. Așteptam toate astea.
Nu mi-am putut ţine în frâu zâmbetul şi nici nu am făcut
asta. Jumătate zâmbeam ca mulţumire, iar cealaltă jumătate
era doar amuzament.
Nu îl credeam. Nici în ruptul capului nu ar fi rămas cu
mine dacă nu își dorea asta. Hades ar fi escalat munţi, ar fi
traversat oceane de lavă și ar fi spravieţuit o lună în junglă,
decât să stea cu mine după ce eu îi cerusem asta.
Mi-am trecut palmele peste tâmple, dându-mi câteva
șuvițe rătăcite după urechi. Eram epuizată de constanta
noastră schimbare de atitudine. Ba ne certam, ba stăteam
tăcuţi. Şi nu am nici cea mai vagă idee care situaţie dintre cele
două era mai rea. Înclinam pentru ambele, fiindcă atunci când
ne certam spuneam ceea ce gândeam, iar atunci când nu
vorbeam, arătam ceea ce simțeam. Ambele erau in favoarea
noastră.
Oare de ce gândeam deja la plural?
De ce... noi doi?

495
— Dormi pe canapea, i-am spus scurt şi am revenit la
strânsul hainelor.
A pufnit, îndreptându-se spre patul meu.
— S-o crezi tu.
S-a trântit nonşalant pe salteaua patului, întinzându-şi
picioarele și încrucișându-şi palmele sub cap. Am fost nevoită
să îmi mut privirea, ca să nu mă zgâiesc la trupul lui imposibil
de mare. Dar era inevitabil. La Hades nu mă atrăgea doar
fizicul — aspectul său era un bonus. Şi da, Hades chiar mă
atrăgea. Devenise ostenitor să reprim ceva atât de evident ca
atracţia față de el.
Mi-am arcuit o sprânceana, vârând un umeraş pe mânecile
unui sacou. L-am analizat pe Hades scurt, din cap până în
picioare. Nu mă deranja faptul că stătea pe patul meu, spre
deosebire de prima noapte petrecută în compania lui, la
Columbia, când lucrul ăsta mă irita. Eu îi cerusem să rămână,
în definitiv.
— Nici nu ai pijamale, am remarcat eu.
S-a uitat în jos, la corpul lui, de parcă îi dădusem o veste
incredibilă.
— O să dorm în boxeri.
A spus asta pe un ton atât de lipsit de interes, încât
aproape am fost nevoită să mă sprijin de uşa şifonierului
pentru a nu mă scurge pe podea. În schimb, deşi am evitat un
eventual stupid leșin, hainele pe care le împachetam tot mi-au
căzut din brațe. M-am abţinut să înjur şi m-am aplecat să le
iau de pe jos.

496
Hades a râs o dată.
Evident, era satisfăcut de efectul cuvintelor sale asupra
mea. Am renunţat la a mă mai contrazice cu el şi într-un final
am terminat de strâns. Mi-am păstrat o pereche de pijamale şi,
închizând uşile şifonierului, am răsuflat. M-am întors cu faţa
la Hades, găsindu-l butonându-şi telefonul.
Am avut un straniu sentiment de déjà vu.
— Dormi cum vrei, dar vei face asta pe canapea.
Era încruntat. Mi-am permis să fiu puţin afurisită.
— Şi salut-o pe Helen din partea mea, am adăugat.
Şi-a ridicat lent privirea şi s-a uitat la mine pe sub
sprâncene. Am susţinut contactul vizual, înfruntându-l,
incapabilă să pot interpreta privirea lui în vreun fel, ci doar
stând aşa şi privindu-l. Ştiam că el interpreta expresia mea în
mii de feluri, fiindcă eu nu puteam masca ceea ce simţeam sau
gândeam, pe când el... El putea masca orice trăire, cu excepţia
furiei.
Fără să schiţeze ceva pe chip, şi-a coborât din nou privirea
în ecranul telefonului. În acel moment, mi-aş fi dorit să mă
tachineze din nou, decât să îmi ofere acea privire.
— În fine, am răsuflat eu, clipind mărunt. Merg să fac un
duş, l-am anunţat şi, luându-mi cele necesare de pe comoda de
alături, m-am îndreptat hotărâtă spre uşă.
Mă simţeam aproape goală pe dinăuntru. Nu pentru că îl
aveam pe Hades în dormitorul meu şi pentru că îmi aminteam
de relaţia cu David, ci pentru că în seara aceea am făcut lucruri
deloc caracteristice mie. Ca și când... nu aș mai fi fost eu. Îmi

497
era greu să înțeleg. Ceea ce știam, în schimb, era că încet, încet,
Aimèe Moore se schimba în bine, oricât de greu îmi era să mă
adaptez.
Reușisem să îmi menţin autocontrorul în faţa lui Eric, cu
toate sforțările pe care le-am îndurat. I-am ţinut piept lui
Stellan, și am ajuns teafără acasă. Acasă, la noii mei prieteni...
Acasă, unde tipul care m-a antrenat psihic până atunci, mă
aştepta.
— Nu eu am sărutat-o pe Helen, Lita.
M-am oprit în dreptul uşii, cu mâna pe clanţă,şi m-am sucit
ușor spre el. După ce am clipit mărunt, procensându-i
cuvintele, l-am privit în ochi.
— Nu mă priveşte, i-am spus, deschizând cu un gest lejer
uşa.
Aşadar Hades nu a sărutat-o pe Helen, mi-am zis. Îmi
simţeam inima de parcă doar ce ar fi fost eliberată din
strânsoarea unor elastice şi acum putea bate liniştită, în voie.
Mă liniştea gândul că Hades şi Helen nu aveau nicio legătură.
Am răsuflat uşurată imediat ce am trecut de uşa băii și am
închis-o în urma mea. M-am sprijinit cu spatele de ea şi o
Aimèe zâmbăreaţă m-a privit din oglinda de pe peretele de
vizavi.
— De ce zâmbeşti, fraiero? am şoptit, aruncând cu
pijamalele în ea şi privindu-le apoi cum cad în chiuvetă.
Zâmbeam fără motiv şi nu puteam controla asta.
Oh, la naiba! Aveam un motiv şi era unul întemeiat —
Hades nu o sărutase pe Helen. Nu. O. Sărutase. Mi-am prins

498
buza de jos între dinţi, pentru a-mi înfrâna chiţăitul de fericire
care mă pândea.
Am închis ochii şi mi-am acoperit faţa cu palmele, într-o
încercare eşuată de a-mi reprima zâmbetul larg şi nejustificat
de pe buze. Am inspirat adânc, ca mai apoi să mă concentrez
pe motivul pentru care mersesem la baie.
Mi-a luat circa zece minute să îmi dau tot machiajul jos.
Nici nu ştiu de ce folosise Hailey atâta fard de pleoape şi de ce
îmi dăduse pe buze cu un ruj atât de intens. Am avut
impresia, la un moment dat, că poate era ojă.
Când am reuşit, în final, să îmi fac duş, să îmi spăl părul și
să mă dau cu crema de noapte pentru ten, mi-am prins
prosopul sub forma unui turban. Mă mișcasem rapid. Poate
pentru că știam că nu sunt singura trează în toată casa.
În dormitor liniștea domnea. Inima mi-a stat în loc atunci
când am văzut ca Hades nu era unde îl lăsasem. Am bănuit că
poate o fi mers la bucătărie, lucru ce mi-a amintit cât de foame
îmi era. Am lăsat hainele purtate la petrecere pe cotiera
scaunului de la birou şi m-am îndreptat cu paşi silenţioși spre
bucătărie, străbătând holul strâmt, pe lângă sufragerie şi
dormitorul lui Hailey şi al lui Seph. Încă eram surprinsă de
faptul că nu se treziseră în urma disputei mele cu Hades, dar
la cât de bine ajunsesem să o cunosc pe Hailey, aş fi pus
rămăşag că oricât i-am fi deranjat, ei ne-au lăsat să discutăm.
Sau, în fine, să ne certăm.
Surprinsă că nicio lumină nu era aprinsă, am apăsat
întrerupătorul pentru aplica din dreptul barului. Bucătăria era

499
goală. Dintr-un motiv străin mie, m-a cuprins disperarea. Mi-
am rotit privirea peste tot — sufrageria era şi ea complet
goală.
Plecase. Chiar plecase. Nici nu ştiu de ce mă mira.
Conformându-mă, m-am deplasat până la frigider şi am
luat o cutie de suc Dr. Pepper. Eu nu beam aşa ceva, dar nu
îmi mai păsa. Îmi era sete. Şi somn. Şi eram supărată.
Unii îşi îneacă amarul în alcool, dar eu mi l-am înecat
mereu în suc cu acid, pentru că ştiam că era nesănătos.
De m-ar fi văzut mama... Sau dacă ar fi aflat de toţi
hamburgerii și toată pizza pe care le mâncasem de-a lungul
timpului petrecut în New York, m-ar fi internat într-o clinică
pentru detoxifiere. Asta dacă într-adevăr i-ar fi păsat.
Judecând din perspectiva situaţiei de la acea vreme, nu i-ar fi
pasat. Tata mă dezamăgise. Aveam încredere în el că poate,
oricât de mult i-aș fi încălcat cuvântul, ar fi acceptat dorinţa
mea fiindcă, în definitiv, eram fiica lui. Eram copilul lor. Doar
nu mă detestau, nu?
M-am desprins de frigider, unde stăteam rezemată cu
umărul, apoi am deschis din nou frigiderul și am luat o altă
cutie. Am desfăcut-o, simţind cum acidul rece îmi înţepa
pielea încinsă de după duşul fierbinte.
Așezându-mă pe canapeaua din sufragerie, am oftat și mi-
am sprijinit capul de spetează, lăsându-l într-o parte.
Conturam cu degetul arătător buza cutiei, gândindu-mă într-o
doară la seara respectivă.
Apoi ușa de la intrare s-a deschis.

500
Inspiraţia mi s-a tăiat, iar gândul mi-a fugit la Stellan și la
Eric. Nu am putut controla asta. Pur şi simplu, am înghețat,
imaginându-mi doar ce era mai rău. Mi-am ridicat capul brusc
și mi-am mijit ochii, iar prosopul din cap mi-a căzut pe frunte.
L-am îndepărtat rapid cu o mână, neputând să îmi stăvilesc
bătăile alerte ale inimii.
De ce nu încuia Hades niciodată uşa în urma lui?!
Mi-am primit răspunsul imediat: pentru că întotdeauna se
întorcea.
Silueta lui s-a strecurat de după bucata masivă de lemn și
deodată pulsul mi-a revenit la normal. Hades mi-a oferit
întotdeauna senzaţia de protecţie şi siguranţă. Poate pentru că
eram ferm convinsă că ar fi fost în stare să snopească oricând
și oriunde pe oricine în bătaie. Într-un cartier ca Manhattan, să
ştii să dai cu pumnul era ceva esenţial.
A închis uşa şi l-am privit descălţându-se, în semi
întunericul din apartament, în timp ce se sprijinea cu un braţ
de peretele ce fixa uşa de la intrare. În cealaltă mână avea o
sacoşă de hârtie. Când am simţit mirosul de carne prăjită,
aproape am sărit în sus de bucurie.
Fusese să ia mâncare... Mi-am abţinut un hohot care mi-ar
fi confirmat cât sunt de nătângă.
— Credeam că ai plecat, din nou, i-am spus, făcând referire
la momentul când l-am găsit în dormitorul meu.
Lucru ce fusese cu adevărat uimitor.

501
A ridicat sacoşa în aer, odată cu sprâncenele sale care s-au
arcuit. Probabil fusese la un non stop. Erau numeroase pe
bulevardele din cartier.
— Doar nu aveai de gând să gătim la ora asta, mi-a spus. I-
am fi trezit pe soţii Towerd şi nu vrei asta, crede-mă.
M-am ridicat de pe canapea şi l-am urmat în bucătărie,
chinuindu-mă cu o mână să îmi fixez prosopul pe cap. Hades
a lăsat sacoşa şi a zâmbit uşor către mine, după care mi-a prins
prosopul de un colţ şi mi l-a tras jos de pe cap. Părul mi-a
căzut greu pe spate şi am simţit cum apa pica din el.
Am făcut ochii mari, iar el m-a privit amuzat.
— Puneți-l pe umeri, mi-a zis, întinzându-mi-l.
Încruntându-mă, am făcut cum mi-a spus, strecurând
prosopul mare sub părul meu, pe umeri.
— De ce să nu îi trezim pe Hailey și Seph? am cobit eu,
sprijinindu-mă în coate pe masă, în timp ce el scotea caserolele
cu mâncare. Nu vrei să vadă că ai rămas aici?
— De ce nu aș vrea?
— Poate pentru că stai cu mine...?
— O să le spun că te-a speriat modul lor de a dansa în club
și că aveai coșmaruri. Nu ai fi prima fată cu care dorm în
apartamentul lui Seph, stai calmă. Și probabil am și pijamale
pe undeva pe aici.
Nu știam dacă să râd sau să îi dau una. M-am limitat la o
încruntături aprigă.
— Insinuezi cumva că vrei să îmi alungi coșmarurile? Mi-
am împins bărbia în piept, surprinsă.

502
El m-a privit gânditor, dar nu a spus nimic și a desfăcut
capacul unei caserole, împingând-o apoi în fața mea. Mirosul
de gujoane și sos mi-a dat impresia că am sub nas Mâncarea
Paradisului. Una teribil de nesănătoasă. Am privit-o lacomă și
rezervată în același timp. Mi-am ridicat privirea spre Hades,
care deja își arunca în gură un cartof prăjit.
Clipind mărunt, am continuat:
— Îmi pare rău să te dezamăgesc, Hades, am spus,
zgâindu-mă la bucățelele de carne prăjită din porția sa. Nu ai
cum să îmi stăvilești coșmarurile când chiar tu ești cel care le
provoacă.

503
Capitolul 43
Hades

Niciodată nu mi-aş fi închipuit că o să am ocazia să


mănânc cu o fată la ora patru dimineaţa. Cu atât mai mult
când era o fată ca Lita.
Minţea. Nici nu era nevoie să mă uit la ea ca să îmi dau
seama de asta.
Am privit-o sceptic, abţinându-mă să nu izbucnesc în râs.
— Mănâncă, Lita, i-am spus, neafectat de cuvintele ei.
S-a uitat nesigură la mâncare şi şi-a arcuit o sprânceană
spre mine. Am plonjat un alt cartof în gură, iar ea şi-a mijit
ochii.
— Oricât de ispititoare ar fi, nu pot.
A împins deoparte caserola cu o mână. A fost rândul meu
să o privesc cu o sprânceană ridicată.
— De ce nu? Am luat un cartof între degete, pe care l-am
ridicat spre buzele ei. Există oameni pe planetă care nu au ce
mânca şi tu faci mofturi? E atât de bun, crede-mă. E delicios.
Eram atât de nebun...
Ea doar a râs şi mi-a dat mâna la o parte.
— E nesănătos, Hades. Mă cam doare stomacul în ultima
vreme. Chiar tu ai spus că mănânc numai prostii.
M-am încruntat şi am vârât cartoful în gură. Mi-am amintit
atunci de primele ei zile la Columbia, când nu se simţea prea
bine. Nu am îndrăznit să spun nimic despre asta. Aimèe nu

504
aparţinea acelei lumi: altă ţară, alt oraş, alt cartier, altă
facultate, meciuri de box în subsolul unei clădiri care stătea să
se dărâme, locuitul într-un apartament cu persoane pe care le
cunoaştea de puţină vreme, mâncare nesănătoasă și un tembel
ca mine pe cap.
Ea era... altfel.
Ceea ce o făcea complet nepotrivită pentru mine.
Lita şi-a sprijinit bărbia în palmă și mă privea în timp ce
mâncam. Privirea ei era diferită. Situația în sine era diferită,
față de cele cu care eram noi doi obişnuiţi atunci când eram
împreună. Acele zile de stat în casă, care avuseseră rolul de a
ne separa, nu au făcut decât să ne apropie.
Și-a coborât privirea la caserola din fața ei, jucându-se cu
capacul de carton.
— Acasă mâncam numai legume și carne cumpărate direct
de la fermieri, a spus ea. Ca să nu mai zic de faptul că mama le
pregătea în cele mai ciudate moduri. Vreau să spun... Erau
bune, doar că nu foarte gustoase. Ba le fierbea prea mult, ba
deloc. Ştii, uneori mâncarea este mult mai bună când o prepari
exact aşa cum simţi. Mama se lua mereu după aceleaşi reţete.
A oftat, iar eu continuam să mănânc în linişte. Mă bucuram
că Lita izbutise în cele din urmă să îmi spună câte ceva despre
ea. Nu ştiam nimic despre familia ei. Exceptând ceea ce
auzisem în discuţiile dintre Seph şi Hailey.
Ce fel de părinţi crescuseră o fată ca Aimèe? Oricum ar fi
făcut-o, s-au descurcat de minune. Aveau o fiică educată,
inteligentă şi cuminte.

505
— Şi tatăl tău? am întrebat-o, luând cutia desfăcută de suc,
cu care ea venise din sufragerie.
M-a urmărit cu ochii mari cum am băut-o pe toată. Un
zâmbet i-a jucat pe buze, înainte să își sprijine tot obrazul în
palmă.
— Să îți fie de bine, mi-a zis. Tata... Tata e un afacerist
patologic.
Am tras aer printre dinţi, de parcă m-aș fi ars.
— Asta sună nasol.
— Este nasol, a ridicat ea din sprâncene, aprobând din cap.
Spusesem asta pentru că știam cum era să ai acel gen de
tata.
Poate că totuși nu existau atât de multe diferențe între noi
doi.
Am îmbibat o bucată de carne prăjită în sos și am dus-o din
nou spre ea. Trebuia să mănânce. Se făceau câteva ore de când
plecasem la club și eram convins că nu stătuse nimeni pe
capul ei ca să mănânce. Uneori aveam impresia că Lita mânca
doar de necesitate, nu pentru că îi plăcea. Dar asta avea să se
schimbe, fiindcă trebuia să fie în formă la antrenamente.
Antrenamente pe naiba! Nici nu îndrăzneam să îi amintesc
de ele.
A aruncat o privire spre bucata de carne și apoi s-a uitat la
mine, oftând. A luat-o și a mâncat-o, iar eu i-am întins porția
de cartofi.
— Odată la câteva luni nu strică, i-am spus.

506
Nu m-a băgat în seama, doar a continuat să mănânce. Mi-
am sprijinit coatele pe masă imediat ce am terminat de mâncat
şi am rămas aşa, privind-o. Mânca atât de încet, de parcă îşi
calcula mişcările, şi ştiu că nu făcea asta. Era doar educată.
Pentru o clipă am avut impresia că era atât de atentă când
mânca doar pentru că eram eu de faţă, dar felul cum practic
mă ignora, mi-a demonstrat contrariul.
Nu puteam găsi un motiv pertinent sau relevant pentru
care rămăsesem cu ea în seara aceea. Poate doar pentru că îmi
ceruse. Evitasem cu subtilitate subiectul, în urmă cu câteva
minute, dar dacă Lita putea trece cu vederea, asta nu însemna
că şi eu puteam. Mă enervase faptul că plecase cu Stellan, însă
speram că poate avea un motiv pentru care făcuse asta. Nu
ştiu care dintre astea două posibilităţi mă îngrozea mai tare. Şi
mi-a luat ceva vreme pentru a putea înţelege.
Poate tot de aceea am şi rămas cu ea: voiam să am garanţia
că Stellan nu avea niciun efect asupra ei.
Poate... îmi era frică că Stellan ar putea intra în viaţa lui
Aimèe, înaintea mea.
— Părinţii tăi? m-a întrebat deodată.
Asta era exact ce voiam să evit...
— Ce-i cu ei? am întrebat degajat, începând să strâng de pe
masă, atunci când ea a închis capacul caserolei.
A ridicat din umeri.
— Spune-mi despre ei. Despre familia ta...
Nu îmi cunoşteam rudele şi nici nu ştiam ceva despre
existența lor.

507
— Nu-i nimic de spus. Eu nu am părinţi.
Ei bine, nu voiam să sune chiar aşa. Aveam părinţi, dar nu
simţeam asta.
Când am aruncat resturile la gunoi, am simțit privirea Litei
până în măduva oaselor. Ceea ce spusesem era o mare
porcărie, dar nu regretam. Ea ştia că era imposibil, din
moment ce le întâlnise pe Victoria şi pe Dakota în urmă cu
câteva zile. A fost singura dată când m-am bucurat, la acel
moment, pentru faptul că aveam mamă: ca sa o cunoască pe
Aimèe.
— Dar ai spus... a început ea, iar eu am întrerupt-o:
— Nu îi simt ca fiind părinţii mei, i-am mărturisit, fără să o
privesc. Atâta tot.
Mi-am trecut mâna prin păr, în timp ce îmi simţeam deja
pulsul cum creştea, şi m-am întors cu faţa la ea, sprijinindu-mă
cu palmele de tejgheaua mobilei. Stătea sprijinită de speteaza
unui scaun de la masă, privindu-mă nedumerită. I-am susţinut
privirea, amintindu-mi de ziua din camera de la Columbia,
când i-am spus tare şi clar să nu o intereseze vreodată viaţa
mea personală. Eram de aceeaşi părere. Nu o privea subiectul
ăsta şi nu voiam să o împovăresc cu problemele mele.
În definitiv, nu era ceva ce trebuia aflat. Încercam doar să
rezolv optim ceea ce îmi îngreuna viaţa.
— Nici eu pe ai mei, mi-a spus, coborându-şi privirea în
podea şi încrucişându-şi braţele la piept.
M-am încruntat.
— De ce?

508
Şi-a strâns buzele într-o linie fermă şi şi-a ridicat prosopul
mai bine pe umeri.
Nu credeam că o să îmi răspundă, dar a făcut-o.
— Pentru că m-au silit până acum să fac ceea ce le place
lor. Pentru că nu m-au susținut în ceea ce am ales eu sa fac. Nu
mi-au oferit șansa de a le arăta ce pot şi au refuzat să mă
cunoască așa cum sunt cu adevărat. Ei au preferat întotdeauna
să vadă în mine copilul perfect, pe care întotdeauna şi l-au
dorit, și cred că în timp am ajuns să cred și eu ceea ce vedeau
ei. Vreau să pun că... A făcut o pauză, căutându-şi cuvintele pe
care a refuzat apoi să le spună. În fine... Nu voiam să sune atât
de dramatic. A râs slab la sfârşit.
Am zâmbit cu jumătate de gură, realizând că Lita se
încadra în presupunerile mele — viaţa ei nu făcea asta însă.
Credeam tot ce îmi măriurisise, pentru că, în mare parte,
acelaşi lucru simțeam și eu. Pe mine, în schimb, asta nu mă
afecta atât de mult ca pe ea. Altul era motivul meu de bază: ea
voia iubirea lor, eu voiam adevărul.
Trebuia să spun ceva, înainte să i se strice dispoziţia de tot.
— Fii serioasă, i-am spus. Tot părinţii tăi rămân şi tu tot
copilul lor rămâi. Nu prea au cum să schimbe asta.
Zâmbetul i s-a lărgit şi s-a uitat uimită la mine. Încurajările
erau, aparent, ceva necaracteristic mie.
— Nu ai de unde să ştii cum e, mi-a spus. E destul de greu
să te muţi pe un alt continent fără să ai acordul propriilor
părinţi.

509
Aimèe... mă făceai să te iau în braţe, chiar acolo şi chiar
atunci.
Detestam părinţii care nu acordau interes copiilor lor. Lita
nu merita aşa ceva şi pe zi ce trecea, începeam să o admir
pentru faptul că se integrase în locuri precum Manhattan şi
Columbia. Se adaptase.
— Dar o ai pe Caroline, i-am amintit eu, fiindcă altceva nu
ştiam ce să spun.
În fond, voiam să aflu şi situaţia dintre ea şi Caroline. Încă
de la început erau bune prietene şi bănuiam că sora lui Seph
fusese pentru Lita singurul sprijin. Măcar la atât fusese bună şi
Caroline, fiindcă ignoranţa şi indiferenţa cu care o trata pe
Aimèe în ultima vreme mă înfuriau. Nu înţelegeam de ce
roiau astfel de persoane în jului Litei.
A oftat.
— Da. Doar că... Ei bine, Caroline are alte priorităţi acum şi
nu o învinovăţesc. Am vorbit cu ea în seara asta și...
— Ştiu că aţi avut probleme din cauza mea. Nu sunt prost.
S-a crispat şi şi-a ridicat brusc privirea spre mine. A clipit
mărunt şi s-a încruntat.
— Ei bine, a tras aer în piept, cred că a fost mai mult de
atât. Caroline a vrut o schimbare în viaţa ei şi mi-a spus asta
încă de la început. Se pare că şi eu făceam parte din ea. Ține
mult la Colin şi vrea deocamdată să îşi petreacă mai mult timp
cu el. Și-a cerut scuze pentru că s-a mutat fără să mă anunţe,
afirmând faptul că îi era ruşine, fiindcă nu am mai vorbit de
multă vreme.

510
Am râs o dată şi am prins speteaza scaunului în palme,
aplecându-mă uşor în faţă, spre ea.
— Era şi timpul să îşi ceară scuze, i-am spus.
Mi-a aruncat o privire acidă.
— Nu e cazul să fii răutăcios. Nu te priveşte relaţia dintre
mine şi ea, în fond.
— Nici pe tine viaţa mea personală.
Total uluită, a făcut un pas în spate, de parcă i-ar fi dat
cineva o palmă. Şi-a sucit capul spre stânga, intenţionând să
spună ceva, dar nu a făcut asta. A scos un hohot în parte
amuzat, în parte ironic, apoi a închis ochii şi a oftat. Am stat
nemişcat şi am privit-o cum s-a întors pe călcâie şi a plecat
către dormitor, cu paşi mari şi hotărâţi.
Am închis ochii şi am răsuflat pe nări, strângând în palme
speteaza de metal a scaunului. M-am uitat în urma ei şi mi-am
trecut mâna prin păr, căutându-mi cu disperare pachetul de
ţigări. L-am uitat acasă când am plecat la club, mi-am amintit. L-
am căutat din priviri pe al lui Seph şi m-am bucurat când l-am
localizat în fructiera de pe dulapul de la intrare. Am luat
pachetul și am mers spre dormitorul lui Aimèe.
Am împins uşor uşa şi m-am uitat atent înăuntru, găsind-o
rapid în pat, cu ochii în telefon. Lumina era stinsă şi trăsăturile
îi erau umbrite de ecranul telefonului.
— Ce vrei? m-a întrebat, fără să își ridice privirea din
telefon.

511
Era învelită până sub umeri și stătea cu capul pe pernă. La
cât de îmbufnată devenise, îmi amintea de felul cum arăta
Dakota când nu primea ce voia.
Am intrat în dormitor.
— Merg să fumez, i-am explicat, îndreptându-mă degajat
spre balconul încăperii.
Nu a spus nimic și eu am ieșit pe balcon, închizând ușa în
urma mea. Imediat ce mi-am aprins ţigara, am suflat în
trombă, privind cum cerul era scăldat în lumină, în spatele
clădirilor. Apartamentul lui Seph nu dispunea de o priveliște
prea încântătoare, însă era poziționat pe bulevard și asta îi
oferea un plus.
Nu mi se întâmplate niciodată să fumez și să nu mă
relaxeze asta. Eram atât de încordat, încât credeam că o să
plesnească puloverul pe mine. Nu ştiu cum, dar mereu
reuşeam să indispun lumea. Nu mă deranja asta, ci faptul că
deseori aveam șansa să redresez lucrurile și totuși nu o
făceam. Doar fumam pe balcon, în timp ce Lita probabil
regreta că îmi dezvăluise situaţia ei de familie, în timp ce eu îi
dădusem cel mai tâmpit răspuns. Era anaponda să îmi doresc
ca ea să îmi spună mai multe, dacă eu refuzam să fac asta.
Aveam un cerc restrâns de persoane care îmi cunoşteau
situaţia și nu aveam de gând să îl măresc.
Am stins cea de-a treia ţigară şi am intrat în dormitor. Era
beznă. Abia vedeam pe unde călcam şi speram să nu sparg
sau trântesc ceva din greşeală. Evident, Aimèe dormea. M-am

512
îndreptat spre ușa dormitorului, scuturându-mi bretonul, şi
am deschis-o, dar imediat am auzit vocea ei adormită.
— Cred că Seph ţi-a lăsat pijamale pe pat.
M-am întors spre ea şi am auzit-o foindu-se. A aprins
aplica şi am observat pijamalele pe pat. M-am deplasat până
lângă el şi le-am luat.
— Cum adică crezi? am întrebat-o.
— Când am intrat în dormitor erau aici.
Asta însemna că Seph ştia că am rămas. Cum de mă
gândisem că nu o să îşi dea seama?
— Probabil le-a adus cât timp am mâncat noi, a adăugat ea,
cu vocea aproape şoptită.
Am privit-o în ochii. Era atât de incomod momentul. Ce
puteam face? Voiam... să îi fiu aproape. Nu aveam în plan la
începutul serii să rămân la Seph, dar ea îmi ceruse asta. Nu
aveam, nici atât, de gând să dorm pe canapea. Dar nici să
dorm cu Lita nu era recomadat, cu toate că părea necesar la
momentul acela. Dormisem cu ea de câteva ori şi deşi ea ştia
asta, mai mult sau mai puțin, ce era mare scofală încă o
noapte? Sau, în fine, zi, dată fiind ora.
— Merg să fac un duş şi mă întorc, i-am spus scurt.
Am aşteptat să se împotrivească, dar nu a făcut-o. A
încuviințat din cap o dată şi eu am ieşit din dormitor, ca mai
apoi să mă întorc în nici zece minute. Fusesem prea rapid,
oare? Speram ca ea să doarmă, însă nu a fost așa, pentru că
imediat cum am intrat în dormitor, am văzut lampa încă

513
aprinsă și ea și-a deschis ușor ochii, ridicându-și aproape
imperceptibil capul de pe pernă.
În mod normal, aș fi fost indiferent în faţa expresiei ei
deloc bănuitoare a ceea ce îmi făcea, însă nu m-am abținut din
a-i arunca o privire amuzată atunci când m-am îndreptat spre
scaunul din încăpere pentru a-mi lăsa hainele. Măcar puteam
masca totul cu amuzamentul.
— Ce e aşa amuzant? a zis ea, cu pleoapele ostenite. Te-a
revigorat duşul?
Un zâmbet la fel de adormit i-a curbat alene buzele pline şi
apetisante.
— E amuzant faptul că ai cedat atât de uşor.
— Cum adică? Abia articula cuvintele.
— Adică nu a fost nevoie de o luptă crâncenă ca să pot
dormi cu tine în pat.
M-am aşezat pe pat şi mi-am setat alarma pe telefon,
imediat după ce mi-am verificat şi mesajele. Aveam unul de la
Seph, pe care nu-l observasem:
*A spus Hailey că te decapitează şi te îngroapă în pădure
dacă o superi pe Aimèe.*
Un zâmbet mi-a curbat buzele şi am blocat telefonul,
înainte să îl așez pe noptieră. Mai mult ca sigur dormeau, deci
nu avea sens să le răspund. Şi mai mult ca sigur Hailey
trimisese mesajul.
Mi-am frecat palmele de față, gândindu-mă scurt la toată
noaptea avută. Mă simțeam de parcă mi se dăduse toată viața
peste cap.

514
Când m-am întins, Lita avea ochii deja închişi și nu știam
sigur dacă dormea. Mi-am ridicat perna mai sus şi mi-am
sprijinit spatele pe ea. Pleoapele i-au zvâcnit uşor şi a deschis
ochii.
— Crezi că Hailey şi Seph o să creadă din nou altceva când
o să afle că am dormit împreună?
M-am încruntat auzind-o.
— Când s-a întâmplat asta?
— În noaptea de după karaoke, a răspuns, cu pauze lungi
între cuvinte. Hailey a crezut că m-ai luat la tine pentru... știi
tu: nevoi personale.
Mi-am încleştat maxilarele. Era neapărată nevoie să
vorbesc cu Haily despre asta. Sau să îi spun lui Seph să o
informeze pe iubita lui, ca să se oprească din a-i băga lui
Aimèe numai prostii în cap.
— Nu cred că o să creadă asta, i-am spus eu. Nu ar trebui
să te intereseze ce cred ceilalţi despre tine.
A oftat, vârându-şi palma sub obraz.
— Nu toţi sunt atât de insensibili ca tine, Hades.
— Va trebui să fii dacă vrei să supravieţuieşti în
Manhattan.
— Îmi place mama ta. E atât de frumoasă.
Cum naiba schimbase subiectul atât de repede?
— Şi sora ta seamănă atât de mult cu tine, a continuat. Şi
eu şi Dylan semănăm mult.
— Dylan?
— Fratele meu mai mic, m-a lămurit ea. Are zece ani.

515
— La fel şi Dakota.
A zâmbit cu ochii închişi.
— Ce drăguţ! Ar trebui să le facem cunoştinţă.
M-am întors cu faţa spre tavan şi mi-am încrucişat braţele
sub cap. Oftând, am auzit-o din nou pe Lita foindu-se. I-am
aruncat o privire şi am obsevat că se învelise mai mult.
— Să nu ai niciodată încredere în femeile ca Victoria, oricât
de frumoasă ţi s-ar părea.
După câteva momente de linişte, când am crezut că a
adormit, ea a spus:
— Dar nici nu o cunosc.
— Nici nu e nevoie, crede-mă. Doar îţi spun. Acelaşi lucru
se aplică și la Stellan.
A oftat profund.
— Stellan e un dobitoc.
— De ce?
— Oricât ai vrea să auzi cum înjosesc un alt mascul, trebuie
să te dezamăgesc, spunându-ţi că îmi este prea somn să fac
asta și pe deasupra mi-am consumat rezervele pe tine.
Pierdusem numărătoarea momentelor în care Lita îmi
săgetase fără pic de milă ego-ul. Dar asta nu m-a împiedicat
din a zâmbi larg.
— Crezi că sunt dobitoc?
A oftat din nou, dar forţat. Avea ochii închişi.
— Al naibii de bădăran. Nu pot înţelege cum de acum
douăzeci de minute voiam să te bat şi acum te las să stai în
acelaşi pat cu mine.

516
Zâmbetul mi s-a lărgit.
— Nu am nevoie de acordul tău pentru a dormi în patul
ăsta, Lita.
Asta a făcut-o să îşi deschidă brusc ochii, dar foarte puţin.
— Nu zău? Şi-a arcuit o sprânceană. Dă-te jos.
M-am făcut mai comod în pat, trăgând cuvertura de pe ea,
pentru a mă înveli. Deja ştiam că se înfuria cu fiecare secundă
în plus şi asta îmi hrănea vanitatea cu porţii considerabile.
— Noapte bună, i-am spus cu un aer adormit.
— Hades... a spus, exasperată. Am făcut baie şi îmi e frig!
— Cheamă-l pe Stellan să te încălzească.
A gemut zgomotos şi a tras de cuvertură. Mirosea atât de
dulce şi plăcut, încât nu aveam de gând să i-o dau prea curând
înapoi. Am rânjit în faţa strădaniilor ei de a lua ce îi aparţinea.
Trebuie să se obişnuiască că odată ce ceva de-al ei ajungea
să îmi aparţină, nu îl mai recupera.
Nu atâta timp cât şi ea deţinea ceva de-al meu.
— Poate chiar o să fac asta, a spus.
Am râs cu poftă, lăsându-mi capul pe spate. Am icnit când
i-am simţit piciorul împungându-mi coapsa.
Voia să mă împingă jos din pat, sau ce?
Aproape a reuşit. A devenit alertă în lovituri şi am fost
nevoit să o prind de glezne pentru a o potoli. S-a liniştit
instantaneu şi am văzut-o cum s-a crispat. I-am susţinut
privirea şi am tras-o dintr-o mişcare spre mine, până când
picioarele i s-au poziţionat pe lângă ale mele. Aşternuturile de
pe pat s-au strâns sub fundul ei şi cuvertura se afla acum între

517
noi doi. Ochii îi erau atât de mari şi palmele atât de încleştate
în pumni pe saltea, încât nu am putut să nu zâmbesc în sinea
mea.
Înainte să îmi dau seama ce fac, i-am prins bărbia între
degetul mare şi arătător, ca mai apoi să mă apropii uşor de ea.
Și-a ţinut respiraţia şi a închis ochii, ca şi când ar fi trăit
momentul cu toată fiinţa. I-am putut simţi respiraţia pe buze,
dar înainte să fac ceva ce aş fi putut regreta, mi-am închis ochii
şi mi-am sprijinit fruntea de a ei.
Şi-a dus palmele pe umerii mei şi i-am prins talia,
asigurându-mă că nu cade pe spate. Oricât de mult voiam să o
sărut, nu puteam face asta, pentru că ea nu merita un sărut şi
atât. Ştiam cu ce era obişnuită. Relaţia perfectă, fără secrete, nu
era genul meu. Eu nu îi puteam oferi toate astea.
— Mă înnebuneşti, Aimèe, dar nu putem face asta.

518
Capitolul 44
Aimèe

Prin minte mi-au trecut zeci de motive pentru care Hades


ar fi spus asta şi fără prea mare efort am găsit suficiente. Avea
dreptate, motiv pentru care m-am simţit jalnică.
Mi-am trecut limba peste buze şi m-am tras puţin în spate.
În pofida faptului că Hades îmi mărturisise că îl înnebuneam,
eu auzisem doar nu putem face asta. Şi nu aveam idee ce putea
sau trebuia să însemne.
Am înghiţit în sec şi mi-am coborât privirea, ruşinată.
— Ăăă, da... Scuze, am murmurat şi m-am dat în spate.
Stomacul mi se făcuse ghem şi mă străduiam din răsputeri
să nu îmi pierd respiraţia. Era o senzaţie sufocantă. M-am
gândit automat la David şi la faptul că el a fost singurul băiat
cu care m-am sărutat.
Asta nu ar fi trebuit să mi se întâmple — nu trebuia să mă
gândesc la David. Cu toate că era un subiect şi un capitol
încheiat, el tot reprezenta ceva pentru mine. Poate că ceea ce
simţeam în preajma lui Hades era cauzat de absenţa lui David.
Poate că mă ataşaseam întratât de mult de David, încât acum îi
duceam, inconştient și involuntar dorul. Îmi era dor de
afecţiunea lui şi de clipele minunate petrecute alături de el.
Am refugiat toate astea fără să îmi dau seama, în timpul
petrecut cu Hades.
El avea dreptate şi nu aveam de gând să neg asta.

519
— Scuze, am spus încă o dată. E... ciudat.
El și-a dres glasul, dar nu mi-a dat drumul la talie. Am
rămas nemişcată.
— E greşit, a spus.
— Cum adică te înnebunesc?
Am vorbit înainte să gândesc, iar asta m-a surprins atât pe
mine, cât şi pe el. Chipul i-a fost traversat de zeci de stări. Am
putut observa asta, în ciuda obscurităţii din dormitor. A ezitat
câteva secunde, dar mie mi s-au părut o veşnicie. Nu îşi putea
explica lui însuşi, darămite mie. Poate că nici nu voia să îmi
spună. Ori poate îi era greu şi nu îl lăsa demnitatea, pentru că
ştiam destul de bine cât de distant putea deveni el atunci când
voia. Cu atât mai mult când era vorba de ceea ce simţea sau,
implicit, ceea ce nu simţea.
— Mă pui mult de tot pe gânduri.
A spus asta de parcă era o povară sau o suferinţă cruntă.
M-am tras mai mult în spate, fără să îl scap din priviri. Venind
din partea lui Hades, cuvintele lui m-au speriat, silindu-mă să
apelez la o reacţie de autoapărare. Ca şi când faptul că el se
gândea la mine era ceva periculos. Era periculos pentru că
ştiam că aveam să sufăr din asta. Fiindcă Hades nu făcea asta
— nu se gândea la nimeni de parcă îi păsa într-adevăr. Îmi era
teamă de un altfel de Hades, pentru că eu îl plăceam pe cel
actual.
— Şi nu e deloc în regulă, a oftat, retrăgându-şi braţul de
după talia mea.

520
M-am tras mai mult în spate, până am ajuns în partea
cealaltă a patului, pe margine. Palma sa a căzut pe saltea şi s-a
sprijinit în ea. Purta un maiou şi nişte pantaloni din bumbac.
Nu eram oricum atentă la asta, însă atitudinea lui mă intimida
mai mult decât o făceau vorbele. Nici nu ştiam de ce eram atât
de reticentă în fața mărturisirii sale.
— De ce nu? am întrebat. Doar nu e ceva ce nu poţi
controla. Suntem... prieteni.
Nici măcar eu nu credeam aşa ceva.
Şi-a ferit privirea, iar ochii lui au devenit mai negri decât
înainte.
— Adevărat.
Nu era atât de sigur.
Refuza să mai vorbească din teama de a nu spune, din nou,
ceva ce nu ar fi trebuit.
— Bine... am șovăit. O să ne prefacem că nu s-a întâmplat.
Era, probabil, cea mai puerilă atitudine pe care puteam să o
adoptăm în fața a ceea ce tocmai se întâmplase, însă nu aveam
încotro.
M-a fulgerat cu privirea și s-a încruntat, schimbându-şi
poziția.
— O să ne prefacem, a spus, din nou.
Din nou... mi-am zis în gând. Şi-a lăsat capul pe spate,
sprijinindu-l de speteaza patului, ca mai apoi să îşi treacă
mâinile peste faţă şi să le oprească în păr.
Adoram când făcea asta.

521
M-am sprijinit, la rândul meu, de spetează, şi mi-am strâns
genunchii la piept. Îmi muşcam buza încontinuu şi mi-am
poziţionat bărbia pe unul dintre genunchi, cu capul întors spre
el.
Şi am stat aşa, în linişte, neştiind ce ar trebui să spunem
sau să facem. În definitiv, nu mai era nimic de spus sau de
făcut. Atmosfera inexplicabilă care plutea între noi era mult
prea complicată şi depăşea orice număr sau soi de cuvinte pe
care le-am fi avut.
Într-un fel... refuzam amândoi să spunem ceva, fiindcă
aparent, ne înţelegeam fără să vorbim.
Apoi a început să plouă puternic. Auzeam cum picăturile
huruiau afară şi cum se loveau de tot ce apucau în cale,
însoţite din când în când de tunete sau fulgere.
Venise primăvara cu adevărat.
Oftând, am început să mă joc cu materialul cearceafului
deranjat de pe pat, ca mai apoi să simt salteaua cum se mişcă
şi să îl văd pe Hades ridicându-se.
S-a uitat nesigur la mine, de sus.
— Cred că cel mai bine ar fi să ne prefacem că nu s-a
întâmplat, a repetat el. Nu am intenţionat să te sărut, bine? A
fost ceva de moment şi negândit.
M-am grăbit să răspund:
— Nici eu nu am vrut să te sărut înainte, m-am justificat
simţind că era momentul să fac asta. Au fost momente de
impas, pentru că mă simţeam nesigură. Rătăciri, atâta tot.
Cred că doar îi simt lipsa lui David.

522
De unde am scos prostia asta?!
Nu mai puteam da înapoi.
L-am văzut încordându-se, oricât de mult a încercat să
mascheze asta. Ţinând cont de maioul negru pe care îl purta, i-
am remarcat în semi umbră muşchii şi umerii cum i s-au
contractat, mărindu-şi volumul. Şi-a trecut mâna prin păr, din
nou şi eu m-am mustrat, gândindu-mă că fusese prima oară
când reuşisem să îl mint pe Hades.
În fapt, reuşisem, cumva, să mă mint şi pe mine însămi. Se
pare că Aimèe cea sinceră era de fapt o mincinoasă veritabilă.
— Ar fi bine să stăpâneşti cumva asta, mi-a spus el. Nu ai
vrea să pici în braţele vreunui idiot, doar din motivul ăsta sau
pentru că îţi e dor de David. Nici nu o să las asta să se
întâmple, dar dacă tu vrei, eu nu te pot opri.
M-am încruntat.
— Ce motiv?
— Ai nevoie de afecţiune, Aimèe. Ai nevoie de iubire şi
alte lucruri pe care le vor fetele.
— Ba nu, am ripostat tacit. Am nevoie de cineva care să mă
facă fericită.
Simţeam cum îmi pierdeam firea.
— Fericirea ta nu ar trebui să depindă de nimeni. David te-
a iubit, Aimèe. Poate că el e cel care te poate face fericită.
— Ba nu, l-am contrazis eu, iar tonul mi s-a ridicat cu o
octavă. Cu David a fost doar... obişnuinţă. De aceea încă îi
simt lipsa.
Mi-a susţinut privirea, câteva momente, apoi a oftat.

523
— Ceea ce ai nevoie este un băiat bun, înţelegi? Un băiat
care să te merite. Ai nevoie de cineva care poate să îţi ofere
ceva mai bun decât ceea ce îţi ofer eu. Cineva care îţi poate
oferi afecţiunea de care-ţi spuneam. Iubire. Fericire. Lucruri de
care eu nu cred că sunt capabil. Nu îţi pot oferi ceva ce eu nu
am.
Am tăcut, ştiind că nu am suficiente argumente puternice
pentru a-l contrazice. Într-o oarecare măsură îl credeam, dar
nu voiam asta. Îmi spusese că se gândea la mine şi că îi păsa
de mine.
Și eu mă gândeam la el. Și îmi păsa de el. Și voiam să fiu cu
el...
Voiam ca în acel moment să mă ia în braţe şi să adormim
așa, nu să ne contrazicem şi să căutăm (sau poate chiar să
inventăm) argumente care ne interziceau categoric să facem
asta.
— Dar tu... am început, însă mi-am pierdut cuvintele.
...tu mă faci fericită, am continuat în gând.
Oftând profund, mi-am dat părul după o ureche.
— Nu mai contează.
Mă consolam cu gândul că totul avea să treacă în timp.
Nimic nu este nesfârşit. Nimic.
Deja era prea mult. Hades îmi dăduse de înţeles că nu avea
de gând să se apropie de mine mai mult decât era. Din acel
moment, nici eu nu mai aveam de gând să fac asta. Erau mult
prea multe lucruri care gravitau în jurul nostru şi creau, pe zi

524
ce trecea, o barieră tot mai solidă care ne despărţea. De parcă o
sudam amândoi cu negare şi indiferenţă.
— Da, a spus el în final, nu mai contează.
Şi apoi a ieşit pe balcon.
Ploaia s-a auzit mai puternic când a deschis uşa, apoi din
nou linişte.
Mi-am lăsat capul pe spate şi am închis ochii. Cât de mult
îmi doream la acel moment să lovesc ceva. Da. Eram nervoasă
şi rănită. Am detestat din tot sufletul acea seară, pentru că îmi
retezase orice speranţă în privinţa relaţiei dintre mine şi
Hades. Nimic nu avea să se îmbunătăţească. Am avut
ghionionul de a depinde de el, de gesturile, de atitudinea, de
cuvintele şi de privirile sale, încă de când mă mutasem la
Columbia. Am avut, totodată, ghinion, de a trece prin mii de
stări străine în preajma lui, care mi-au alimentat dorinţa de a-l
cunoaşte şi a-l descoperi mai mult. Poate doar asta fusese. Şi
poate lipsa lui David.
Mă minţeam de una singură.
M-am ridicat şi am aşezat cearceaful pe pat, apoi
cuvertura, și m-am băgat sub ea. M-am întins pe o parte, cu
spatele la balcon, unde ştiam că Hades fuma.
Hades Maxwood... Cine era el, de fapt? Ştiam atât de
puţine despre el şi, totuşi, atât de multe. Mama nu l-ar fi
plăcut. Tata nici atât. Mă mira faptul că nu mă sunaseră, să îmi
reproșeze ceva legat de despărţirea dintre mine şi David. Oare
David nu le spusese? Nici eu nu făcusem asta, ce-i drept. Nici
nu îmi mai păsa de ceea ce credeau ei sau oricine altcineva

525
care făcuse, cândva, parte din viaţa mea din Anglia. Când
aveam să mă întorc acolo, luam totul de la capăt.
Înainte să îmi dau seama, câteva lacrimi mi s-au scurs pe
obraji şi am refuzat să le şterg. Îmi acceptam suferinţa, fiindcă
mă făcea să mă simt vie.

***

Dimineaţa m-am trezit din cauza alarmei lui Hades.


Fusesem atât de ameţită cu o seară în urmă, încât uitasem
până şi să îmi pun alarma. Noroc că făcuse el asta şi noroc că
era duminică, altminteri întârziam la curs. Lunea aveam cele
mai matinale cursuri, spre deosebire de cele din celelalte zile
ale săptămânii, care erau alandala.
Când am deschis ochii, abia am zărit ceva printre şuviţele
de păr ce îmi invadaseră faţa. Ochii mă usturau din pricina
sesiunii de plâns silenţios de care avusesem parte înainte să
adorm. Nici nu îmi aminteam cum şi când adormisem, dar nu
mai conta.
Mi-am înlăturat părul de pe ochi şi mi-am găsit capul pe
pieptul lui Hades. Aproape am icnit, însă m-am liniştit când
am ridicat privirea şi am observat că dormea dus. Avea capul
întors în partea cealaltă şi îi puteam auzi respiraţia cadenţată.
Nu era, nici unu la sută, deranjat de sunetul asurzitor şi
frustrant al alarmei.
Nu am apucat să mă mişc prea mult, pentru că am rămas
înlemnită simţindu-mi degetele de la o mână împleticite cu ale

526
lui şi poziţionate pe burta sa. Am fost surprinsă să constat
forţa cu care îmi ţinea mâna prizonieră.
Iisuse!
Cumva, am reuşit să îmi eliberez mâna fără să îi disturb
somnul. M-am întins până la noptiera de pe partea lui, unde
avea telefonul, şi l-am înhăţat rapid, ridicându-mă în capul
oaselor. M-am frecat cu o mână la ochi şi cu cealaltă am oprit
alarma.
Era prânzul deja. Hades nu s-a mişcat deloc şi mă întrebam
la cât s-o fi culcat de dormea atât de adânc. Duhnea a fum de
țigări, dar totuşi îmi plăcea mirosul combinat cu parfumul său.
Era ceva specific Hades.
Înainte să îl blochez la loc, telefonul a vibrat. M-am
încruntat când am văzut numele Patriciei pe ecran, dar nu am
făcut nicio mişcare. Primise un mesaj de la ea, însă textul nu
apărea, ci doar notificarea. Un junghi surd mi-a contractat
stomacul. Ei bine, nu era treaba mea, oricât de mult mă
măcina curiozitatea.
L-am blocat şi l-am aşezat la loc, întinzându-mă peste
Hades, care s-a foit şi şi-a întors capul, simţindu-mă lângă el.
M-am dat în lături şi el a rămas nemişcat, cu ochii închişi şi
încruntat. Evident, nu se trezise. Am răsuflat uşurată şi m-am
relaxat, coborând din pat.
Afară încă ploua. Am mers până lângă geam, privind la
picăturile mari de apă care loveau geamurile blocurilor,
acoperişurile, maşinile, oamenii şi străzile. Privirea mi-a căzut
pe scrumiera aşezată pe pervaz, care era plină ochi cu

527
chiştoace. Dumnezeule... M-am uitat peste umăr, văzându-l
cum dormea liniştit. Atât de mult fumase...
Mi-am trecut mâna prin păr, apoi am ieşit din dormitor. În
baie, m-am spălat de câteva ori pe faţă, pentru a fi sigură că
îmi revin. Discuţia cu Hades îmi răsuna în minte. Am întors
cuvintele şi gesturile lui pe o parte şi pe alta, căutându-le
diverse interpretări şi multe alte înţelesuri, mai mult sau mai
puţin ascunse. Însă era în van.
Am auzit vocile şoptite ale lui Hailey şi Seph, imediat ce
am ieşit din baie. Nu am şovăit înainte să închid uşa la
dormitorul meu, asigurându-mă că Hades dormea în
continuare. Hailey şi Seph aveau să ceară explicaţii, iar eu
eram nevoită să le ofer de una singură, ca de fiecare dată.
M-am ivit temătoare de după perete, găsindu-i în
bucătărie, gătind. Sau încercând să gătească. Hailey a fost
prima care m-a observat și m-a analizat din cap până în
picioare cu ochii mijiţi, zgâindu-se o vreme la părul meu,
căruia nu îi oferisem deloc interes. Apoi un zâmbet bănuitor i-
a apărut pe buze, lucru ce l-a făcut pe Seph să se sucească spre
mine şi să rânjească.
— Bună dimineaţa, Frumoasă Din Pădurea Adormită! m-a
întâmpinat el.
Mi-am rostogolit ochii şi am răsuflat.
Hailey a râs.
— Nu cred că ăsta e apelativul potrivit.

528
Seph a chicotit şi eu m-am aşezat la masă, lângă el, care
stătea în picioare şi amesteca de zor o omletă sau ceva
asemănător
— Dar care ar fi? s-a interesat el, deplasându-se spre
Hailey
— Prinţesă la ananghie.
Mi-am strâns buzele într-o linie fermă, iar ea mi-a făcut cu
ochiul.
Nici nu ştia câtă dreptate avea...
Nu uitasem de incidentul cu Eric de la bar, iar de Stellan
nici atât. Speram să fie ceva trecător şi în zilele următoare să
uit. Le luam ca pe învăţături de minte, notându-mi să nu mai
calc vreodată într-un club şi, de asemenea, să nu mă mai urc
vreodată cu un străin în maşină.
— Hades doarme? a rânjit Seph către mine.
— Da.
— Dacă nu i-ai fi dat bătăi de cap aseară, s-ar fi trezit.
De unde ştia Seph despre asta? De fapt... exista ceva ce
Seph nu știa?
— Nu am idee despre ce vorbeşti. Mi-am sprijinit capul în
palmă şi am închis ochii.
Hailey s-a trântit pe scaunul din faţa mea şi mi-a vârât în
faţă un pahar cu suc de portocale.
— Oh, ba sigur că ai! Vrei să spui că Maxwood nu doarme
dus, în momentul ăsta, în patul din camera ta?

529
Am băut tot sucul din pahar, ca să trag de timp. Avea un
gust îngrozitor, având în vedere că doar ce mă spălasem pe
dinţi.
— Nu, i-am spus eu, ridicând din sprâncene. Vreau să
spun că nu am idee despre ce vorbeşti. Este o diferenţă.
— Mai taci, m-a apostrofat ea în glumă. Ia vino încoace!
Şi m-a apucat de braţ, silindu-mă să mă ridic de la masă şi
s-o urmez în dormitorul ei şi al lui Seph. A închis uşa şi s-a
întors cu faţa la mine, sfredelindu-mă din priviri. Cred că
interogatoriul era singurul lucru de care mă temeam la Hailey.
Era caracteristic ei ca atunci când voia să afle ceva, să te
închidă cu ea între patru pereţi şi să îți pună întrebări până la
epuizare. Uneori spuneam ca ea doar ca să scap. I se potrivea
de minune meseria de avocat. De aceea studia dreptul.
M-am aşezat pe pat.
— Spune-mi, a început ea.
— Ce anume?
— Ce s-a întâmplat aseară, ce altceva?
Am înghiţit în sec.
— Aseară când?
Şi-a rostogolit ochii si şi-a lăsat mâinile să îi cadă pe lângă
corp.
— Maxwood e în dormitorul tău, Aimèe! A gesticulat cu
mâinile spre peretele din stânga, care despărţea dormitorul lor
de al meu. Ca să nu mai spun de Stellan şi plimbarea voastră.
— Hailey, am făcut o greşeală că am plecat cu Stellan. A
fost destul de... insistent, şi nu mi-a plăcut.

530
— Ţi-a făcut ceva?
— Ce? m-am răstit, involuntar, de parcă mă jignise. Nu,
nu, nu!
— A încercat?
Mi-am lăsat capul în jos, stânjenită. Nu am idee de ce mă
simţeam astfel când vorbeam despre asta.
— Şi Hades? a întrebat ea. În fine, mare parte din discuţie
am auzit-o aseară.
Am rămas cu gura căscată.
— Dumnezeule! am îmbrâncit-o cu degetele în şold. Aţi
ascultat tot ce am vorbit?!
Ea a chicotit şi a ridicat din umeri.
— Scuze, dar era inevitabil şi mult prea tentant. Şi ca să îţi
spun de-a dreptul, e clar că l-ai dat peste cap pe Hades.
Niciodată, de când îl cunosc, şi crede-mă, îl ştiu de multă
vreme, nu l-am văzut atât de chinuit. Nu cred că a existat o
noapte în care să doarmă cu vreo fată aici, la Seph. Ştii la ce
mă refer... Şi, pe deasupra — asta aşa, în caz că nu îţi e clar —
niciodată nu a făcut atâtea pentru o fată.
Discursurile lui Hailey îmi îngreunau viaţa. Mereu. La fel
se întâmplase şi când m-am despărţit de David. Însă mă
ajutau, totodată. Nu avea de unde să ştie că eu şi Hades
ajunsesem deja la un consens — la o limită în care ne
stabilisem nişte reguli. Desi reguli era un cuvânt emfatic. Mai
degrabă... obligaţii.

531
Am tăcut câteva momente, neştiind ce aş fi putut spune.
Inima mi-o luase la goană oricum şi mă simţeam bine să aflu
ce îmi spunea Hailey.
— Mă sperie situaţia asta, Hailey, crede-mă... Tu ce ştii
despre familia lui? Evită mereu să vorbească despre asta.
Expresia lui Hailey s-a contorsionat în ceva ce trăda
nesiguranţa. S-a aplecat pe vine, în faţa mea.
— E destul de complicat. O să îţi spună el, când va simţi
nevoia să facă asta.
Apoi, Hailey a chiţăit şi eu am tresărit. M-am uitat cu ochii
mari la ea, înainte să îmi sară cu braţele în jurul gâtului.
— Mă bucur enorm că te-a ales pe tine. Doamne! Nici nu ai
idee... Le urăsc pe fetele care roiesc în jurul lui. Are atâta
nevoie de o persoană ca tine, Aimèe!

532
Capitolul 45
Hades

Mirosul de mâncare plutea în cameră şi nu mi-a luat mult


timp până să îmi dau seama că soţii Towerd se treziseră. Am
tras aer în piept şi am răsuflat lent, foindu-mă în pat. Auzeam
cum încă ploua zgomotos afară şi asta m-a liniştit.
Lita nu era lângă mine.
Am deschis ochii şi mi-am ridicat capul de pe pernă.
Aveam braţul întins pe perna ei şi celălalt aşezat pe burtă. M-
am încruntat şi m-am ridicat în capul oaselor, trecându-mi
mâinile peste faţă. Trebuia neapărat să mă bărbieresc.
Am căscat şi am luat telefonul de pe noptieră. Ora două.
Ce naiba? Îmi aminteam clar că pusesem alarmă pentru ora
douăsprezece. Era oprită. Şi aveam un mesaj de la Patricia şi
alte două de la Brad şi de la Victoria — probabil îl voia pe
Figaro.
Le-am ignorat şi m-am sucit în pat, îndreptându-mă de
spate. Amorţisem, şi dormisem doar patru ore. Nici nu voiam
să îmi imaginez cum arătam, dar nu îmi păsa. Discuţia cu
Aimèe mă secase de toată energia şi oricât m-aş fi dichisit tot
ca un rahat arătam. Am stat un timp cu capul în palme,
rememorând replicile mele şi ale ei, de cu o seară în urmă.
Făcusem asta de câteva ori înainte să adorm, dar aparent nu
mai conta, fiindcă simţeam nevoia să le reîmprospătez.

533
Telefonul mi-a vibrat din nou şi am ezitat înainte să îl iau
de pe pat. Mă întrebam ce făcea Lita şi bănuiam că probabil
acum zâmbea cu Hailey prin bucătărie, gătind şi prefăcându-
se că nimic nu s-a întâmplat, doar pentru că îi cerusem eu asta.
Am luat telefonul şi am deschis un ochi, adormit,
verificând mesajul. Dormisem doar patru ore şi muream de
somn.
Numele lui Stellan mi-a făcut ochii să atingă proporţii
inimaginabile. M-am încruntat şi i-am citit mesajul de două
ori.
*Dă-mi numărul lui Aimèe, omule. Aseară a uitat să mi-l
dea, când a plecat de la mine.*
Am clipit lent, simţind cum pulsul îmi creştea treptat.
Apoi am citit din nou mesajul.
Şi din nou.
Am ieşit din mesaje şi am intrat din nou, gândindu-mă și
sperând că telefonul îmi făcea figuri. Însă nu, numele
nenorocitului de Stellan era la mesaje primite, cu textul pe care
refuzam să îl recitesc încă o dată din teama de a nu da cu
telefonul de pământ. Mi-am ridicat privirea spre balcon,
încercând să îmi amintesc dacă Lita îmi spusese ceva de mers
acasă la Stellan, cu o seară în urmă.
Nimic.
Incredibil.
Mă minţise, deci?
Mi-am abandonat telefonul pe pat şi am ţâşnit în picioare,
mergând ţintă către bucătărie. Am dat de Aimèe care ştergea

534
blatul mobilei de bucătărie. În apartament era linişte deplină şi
mi-am dat rapid seama că probabil Seph şi Hailey erau plecaţi.
Lita era în pijamale, cu căştile în urechi, fâţâind din fundul
peste care pantalonii ei roz cu pisicuţe gri, de pijama, stăteau
bombaţi.
Văzând-o, furia mea s-a evaporat.
M-am oprit instinctiv, realizând că nu mă putea auzi. Am
rămas aşa, privind-o, ca să mă liniştesc. Nu eram pregătit să
vorbesc cu ea după ceea ce se întâmplase cu o noapte în urmă.
Şi nici măcar nu ne sărutasem...
Eram prea afectat de ceea ce se întâmpla.
Înainte să îi spun ceva ce aş fi regretat după, m-am retras
în baie, unde am petrecut aproximativ zece minute. Aveam
propria periuţă de dinţi la Seph, dar nu am evitat să mă
răzbun pe Lita fiindcă o folosise pe a mea în seara de după
karaoke. Am renunțat la bărbierit, amintindu-mi că probabil
nu aveam de gând să mă încurc cu vreo tipa prea curând ca să
mă deranjeze sau ceva. De când o întâlnisem pe Aimèe, îmi
pierdusem interesul pentru altele. Nu că aș fi avut vreunul
deosebit înainte, dar o căutam pe ea în toate pe care le
întâlneam.
Părerea mea despre sexul feminin era una sub nivelul
oceanului. Am considerat întotdeauna că femeile sunt bune
pentru a reproduce şi pentru a găti. Sunt înşelătoare, profitoare,
prefăcute, vulgare şi nimfomane, îmi ziceam. Începeam de la o
vreme să mă întreb dacă nu cumva greşeam. Aveam un
exemplar viu care (putea fi inclus şi la categoria Pe Cale De

535
Dispariţie), chiar în bucătărie. Aimèe sfida orice concepţie pe
care o aveam despre fete la vremea aia.
Mă aşt