Jump to search

Vârf de suliță din obsidian

Fragment de flint din calcarele Cenomaniene (100.5-93.9 Ma), ce aflorează în nordul

Moldovei în lungul cursurilor râurilor Prut (de ex. localitatea Miorcani) și Nistru
(de exemplu localitatea Soroca). Proprietatea de rupere concoidală prezentă la
flint și la sticle vulcanice (obsidian) a fost folosită de oamenii din paleolitic
pentru obținerea de obiecte ascuțite (cuțite, vârfuri de săgeată, etc.).
Epoca Pietrei este o perioadă a preistoriei în care oamenii foloseau cu precădere
unelte din piatră. Perioada a durat aproximativ 3,4 milioane de ani, sfârșindu-se
între 8700 î.Hr.[1] și 2000 î.Hr., odată cu apariția metalurgiei.[2]
Termenul "Epoca Pietrei" a fost folosit de arheologi pentru a denumi intervalul de
timp dinaintea epocilor folosirii uneltelor din metal, perioadă în care uneltele
din piatră s-au păstrat preponderent în raport cu unelte din alte materiale. Este
prima dintre cele trei epoci ale istoriei și este împărțită în trei perioade:
paleoliticul, (epoca pietrei veche);
mezoliticul, (epoca pietrei mijlocie);
neoliticul, (epoca nouă a pietrei).
Aceste trei perioade au și ele, la rândul lor, alte subdiviziuni, însă, în
realitate, succesiunea fazelor a variat considerabil de la o regiune la alta și de
la o cultură la alta. Uneltele din piatră erau fabricate dintr-o varietate de
tipuri de piatră. Spre exemplu, silexul era prelucrat pentru a fi folosită ca
unealtă de tăiat sau pentru arme, iar bazaltul și gresia erau folosite, spre
exemplu, pentru măcinat. Lemnul, oasele, cochiliile de animale, tendoanele și alte
materiale erau, de asemenea, foarte folosite. În neolitic, sedimentele (cum ar fi
argila) au fost folosite în olărit. Odată cu primele inovații în tehnologia
prelucrării metalelor, a luat sfârșit epoca pietrei și a început epoca calcolitică
(cunoscută și sub numele de epoca aramei), urmată de epoca bronzului și, ulterior,
de epoca fierului