Sunteți pe pagina 1din 2

Hipodinamia şi sănătatea omului

Hipodinamie – reducerea eforturilor  musculare. Este o urmare a  progresului


tehnico-ştiinţific, care a modificat esenţial structura muncii omului, reducând 
necesitatea de a folosi forţa musculară, a  îmbunătăţi  condiţiile  de trai,
deservirea socială etc.
La apariţia hipodinamiei contribuie, de asemenea,  răspândirea formelor pasive
de odihnă. Astfel, omul contemporan  pentru a-şi asigura  existenţa sa depune o
muncă manuală minimă şi deci, un efort fizic mult mai  mic decât strămoşii lui.
Micşorarea eforturilor musculare  provoacă  în organism diferite schimbări 
morfologice şi funcţionale cu caracter adaptiv (adaptarea la reducerea eforturilor
fizice) şi  predominant (lipsa de antrenare şi „atrofie din cauza inactivităţii”).
Această stare se caracterizează  prin micşorarea consumului de  energie,
activitatea redusă a sistemului cardiovascular, în special a  miocardului,
dereglarea  metabolismului lipidic, cu depozitarea  grăsimilor în stratul adipos
cutanat, demineralizarea  ţesutului osos etc. Ca urmare, organismul  îşi pierde
rezistenţa faţă de factorii  nefavorabili ai mediului  extern (temperatură, umezeală,
infecţii etc.), se dezvoltă  astenia.   Aceste modificări favorizează dezvoltarea
aterosclerozei (cea ce grăbeşte îmbătrânirea organismului), obezităţii, diabetului
zaharat etc.
Hipodinamie se deosebeşte de hipochinezie, care  prezintă o reducere generală a
activităţii motoare datorită automatizării şi mecanizării proceselor de producţie,
folosirii pe larg a transportului, modului de viaţă sedentar, regimului de pat,
imobilizării articulaţiilor, cât şi a unor tulburări ale sistemului  nervos. Consecinţele
hipochineziei se manifestă  mai evident prin reducerea mobilităţii articulaţiilor,
dereglării stereotipului motor şi coordonării mişcărilor.

Întrucât  hipochinezia, de regulă,  este  însoţită de hipodinamie, profilaxia şi 


tratamentul lor sunt identice.

Măsurile curative şi profilactice includ, în primul rând, antrenamentul fizic,


specificul căruia depinde de condiţiile de apariţie, durata şi gradul de dezvoltare al
hipodinamiei; electrostimularea mişcărilor; folosirea preparatelor hormonale din
grupul steroizilor anabolici, precum şi    sărurilor de potasiu, calciu, fosfor, care se
adaugă în  alimente etc. Consecinţele scăderii  presiunii hidrostatice a sângelui la
cosmonauţi şi la  pacienţi  care au stat timp îndelungat  la pat pot fi prevenite prin
aplicarea unor procedee  speciale de antrenament, care asigură  exercitarea
sistemului cardiovascular (camere cu  vid pentru partea inferioară a corpului,
manjete de ocluzie pentru membre, respiraţia sub  presiune  ridicată, rotire în
centrifugă etc.). Urmele  dăunătoare ale hipodinamiei  asupra sănătăţii  populaţiei 
pot  fi prevenite prin practicarea  în masă a educaţiei fizice şi sportului.

S-ar putea să vă placă și