Consideratii generale privind infractiunile de coruptie

      Coruptia este un fenomen specific oricarei societati umane, care a aparut o

data cu “homo sapiens” si probabil ca va disparea numai o data cu disparitia
omului. In imperiul Roman, coruptia a ajuns la dimensiuni apreciabile,
determinand, alaturi de decaderea moravurilor si slabiciunea fata de atacurile
barbarilor, la implozia ce va marca implacabilul sfarsit al acestuia.

In cele 10 Porunci (Biblia Denteronom) exista doua imperative categorice,

prin care Dumnezeu ii interzice omului sa fie necinstit si corupt “Sa nu furi!”
(Porunca a 8-a) si “Sa nu marturisesti stramb” (Porunca a 9-a). Absolut toate
razboaiele istoriei, dar si revolutiile si alte miscari ale multimiilor de oameni, au
generat jafuri, capturi, furturi, desproprietariri, imbogatiri nedrepte.

In perioada Evului Mediu Romanesc,”haraciul” si “bacsisiul” vor fi cele

doua monede cu ajutorul carora se vor cumpara de la functionarii Inaltei Porti
favorurile, dregatoriile, scaunele domnesi si de multe ori chiar dreptul de trai.

Dupa desavarsirea Statului National Unitar, o data cu extinderea

suprafetei de jurisdictie, coruptia va cunoaste noi dimensiuni. Fiecare guvern ce
se va perinda la Bucuresti va avea propria lui poveste de coruptie.

Dupa anul 1989 fenomenul de coruptie a ajuns la cote nemaiintalnite in

Romania, cangrena cuprinzand toate structurile economice, sociale si politice.
Fiecare regim politic si-a protejat clientela, ba chiar a incurajat-o, pentru a-si
putea procura fonduri necesare campaniilor electorale si unui standard de viata
ridicat pentru camarila politica.

Reforma a adus numai saracie, scaderea nivelului de trai, migratia

crierilor, inflatie, somaj, devalizarea patrimoniului public si cresterea fara
precedent a infractiunilor cu violenta.

Deschiderea granitelor a angrenat un numar mare de persoane, mijloace

de transport si marfuri care intra si ies din Tara.

Aceasta situatie este speculata de catre infractorii transfrontalieri, care si-

au creat legaturi cu mediile crimei organizate internationale.

SECT.I.  Notiunea de coruptie in dreptul penal roman si pe plan

              international. Scurt istoric al infractiunilor de coruptie.

1
         Putem defini coruptia ca fiind o stare de abatere de la normalitate, de la
datorie, coruptia insemnand folosirea abuziva de catre o persoana a functiei de
intermediar sau de decizie pe care o indeplineste, pentru a acorda celui care
corupe sau comunitatii de interese pe care acestea o reprezinta, un avantaj
economic sau administrativ, in schimbul unei sume de bani, a unor cadouri, a
unor deplasari, excursii, concedii, sau distractii sau a primirii unor proprietati.
Tot coruptie inseamna si folosirea de catre o persoana a functiei sau a pozitiei
sale publice, pentru a eluda sau evita indeplinirea unor norme, baremuri, sau
proceduri legale, la obtinerea in folosul ei a unor avantaje materiale sau a unor
functii profesionale sau administrative.

Coruptia constituie o amenintare pentru democratie, pentru suprematia

dreptului, echitatii sociale si a justitiei, erodeaza principiile unei administratii
eficiente submineaza economia de piata si pune in pericol stabilitatea institutiilor
statale.

Desi exista nenumarate studii pe marginea acestei teme nu s-a ajuns pana
acum la o definitie universala si unanim acceptata, care sa acopere toate actele si
faptele posibile si pe care sa constituie in orice jurisdictie acte de coruptie.

In Romania, coruptia nu este un produs nou al relatiilor sociale si

economice aparute dupa anul 1989. A existat si in timpul regimului totalitar,
aspect care ii confera elemente de continuitate in evolutia sa.

Coruptia este partea unei ctegorii mai mari de infractiuni de natura

economica si financiara care reprezinta una din formele de criminalitate cele mai
agresive din Romania.

Printre formele de agresiune a criminalitatii economico-financiara, se

poate mentiona cresterea de peste 6 ori a numarului de infractiuni de natura
eonomica in perioada 1990 – 1999 (de la 18.618 la 113.036), cresterea
numarului infractiunilor si a numarului participantiilor si aparitia si incriminarea
unor infractiuni noi, bancruta frauduloasa, evaziunea fiscala, detunarea de
fonduri etc.

Conform barometrului opiniei publice, la nivelul perceptiei publice,

perioada de tranzitie a jucat un rol de stimulator pentru fenomenul de coruptie.
Coruptia “inainte de 1989” este evaluata drept mare sau foarte mare de doar
40% dintre respondenti, in timp ce coruptia “dupa 2000” ii se atribuie etichetele
“de mare” sau “foarte mare” de catre 94% dintre respondenti.

Cetatenii intervievati au apreciat ca fenomenul de oruptie a evoluat

diferentiat si au distrus urmatoarele intervale de timp: 1990 – 1992, primii doi
ani ai tranzitiei, in care nivelul coruptei percepute aproape s-a dublat. 1992 –

2
1996, in interiorul careia coruptia perceputa creste, pastrandu-se totusi relativ
constanta ponderea celor care o apreciaza drept “foarte mare”. 1996 – 1999, in
care atributul “foarte mare” devine dominant probabil si in relatie cu campania
anticoruptie puternic mediatizata, de cele cateva cazuri de coruptie de tip
“Tigareta II” care implica persoane din primul esalon al puterii si afirmatiile de
tipul “nu mai este nimic de furat”.

   

 SECT.II.  Evolutia si cadrul reglementarilor in dreptul penal roman

            Coruptia, in sens general, are o veche traditie, unii autori considerand

chiar ca tendinta omului spre coruptie a existat intotdeauna14, ca ar fi deci un
fenomen permanent si inevitabil in existenta comunitatii omenesti. Dorinta
dobandirii unor castiguri nemeritate si mai ales cautarea unui ajutor eficace in
lupta de zi cu zi pentru existenta dateaza din vremuri stravechi.

            In vechiul drept penal romanesc coruptia apare incriminata destul de

tarziu - in perioada domniilor fanariote - si atunci imperfect. Dupa cum se stie,
dregatorii Principatelor Romane erau totodata judecatori, iar veniturile lor se
acumulau atat din impozitele si dijmele stranse sau din alte foloase culese in
legatura cu atributiile pe care le aveau in administrarea tarii cat si din amenzile
pe care le pronuntau in calitate de judecatori. In a doua jumatate a secolului al
XVI-lea fenomenul coruptiei devenise atat de raspandit, incat linia de
demarcatie intre darurile oficiale si cele neoficiale ajunsese tot mai labila,
sistemul darurilor ajunsese atat de practicat incat facea parte din arsenalul
formulelor de politete, iar persoanele oficiale le pretindeau pe fata15.

            Mentionam ca in dreptul feudal roman pedepsele al caror scop principal

era intimidarea, pe de o parte, nu erau limitate la cele  prevazute de pravile - caci
domnul avea dreptul sa aplice si alte pedepse - iar pe de alta parte puteau sa fie
fixate 'dupa voia judecatorului16.

            Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, istoricii nu mai semnalizeaza nici

o lege care sa prevada delictul de coruptie. Conditiile vietii materiale si sociale,
dar in special influenta nefasta a Fanarului, nu a permis incriminarea faptelor de
coruptie mai devreme, desi numarul cazurilor de mituire a crescut considerabil
in timpul domniilor fanariote. Domnitorii fanarioti au condus administratia lor
prin despuierea locuitorilor, prin degradarea caracterului national, prin coruptia
clasei superioare, la care au injectat degradatele si sevilele lor moravuri17.

            Importanta in incriminarea coruptiei a fost Pravilniceasca Condica

aparuta in 1780 in timpul domnitorului Alexandru Ion Ipsilante, care in articolul
7, capitolul 'Pentru judecatori', interzicea sub pedeapsa grea, fara a o determina,

3
deoarece sistemul pedepselor arbitrare era inca in vigoare, luarea de mita de
catre judecatori.

            In articolul 4, sub titlul 'Pentru cei ce se judeca', adica pentru exclamanti
si parati, se dispunea ca, daca cel fiind parte in proces, face un apel la un al
treilea pentru a-i cere sa puna in joc influenta sa, nu poate continua procesul.
Desigur, acest text se referea la aparatori si era indiferent daca persoana
interesata a dat sau nu ceva, deci, in concluzie se cerceta numai daca se facuse
apel la o persoana influenta fara sa fi fost nevoie de contraprestatie materiala.

            In Condica Criminalicasca si procedura ei, din anul 1826, aparuta in

Moldova, sub domnia lui Ioan Sandu Sturza, delictul de coruptie - avand o sfera
de continut redusa - era prevazut in articolele 203 ti 204.18 Textele
incriminatoare vizau pe acei functionari care, pentru daruri sau alte avantaje
materiale, facilitau evadarea condamnatilor ce se aflau sub supravegherea lor.
Astfel, ei erau pedepsiti cu inchisoarea si obligati sa ajute la urmarirea
evadatilor, iar in caz de esec, trebuiau sa plateasca despagubiri statului, pretul
coruptiei, sume de bani sau alte lucruri trebuiau varsate in profitul institutiilor de
binefacere.

            O reactie mai adecvata a constituit-o Condica de drept penal si procedura

penala, intrata in vigoare in 1852 in Muntenia, sub domnia lui Barbu Stirbei.

            Observam in lectura acestui text ca legiuitorul a folosit expresia

'functionar public' nu numai a unora din ele. Dintre caracteristicile reglementarii
cuprinse in acest Cod relevam: stabilirea destituirii din functie ca o pedeapsa
principala, pedepsirea coruptiei active (darea de mita) in mod expres, pedepsirea
severa a mituitului in comparatie cu mituitorul. Legiuirile ulterioare, cautand sa
se inspire din legislatiile straine, au neglijat elementele dreptului penal national,
lipsindu-se de unele dispozitii valoroase.

            Codul penal din 1865, desi a avut ca model Codul francez din 1810, nu a
incriminat decat mituirea pasiva, modificat apoi prin Legea din 1874 in ce
priveste sanctiunea. In acelasi timp Codul a incriminat separat traficul de
influenta, aceasta dispozitie fiind considerata ca o inovatie a legiuitorului de
atunci.

            Evident, Codul penal din 1865 cuprinde o reglementare moderna a

coruptiei pasive, el contine un sistem de norme unitare, riguros stabilite, prevede
pedepse determinate si echilibrate, introduce mai multa precizie in expresie,
incrimineaza si acceptarea promisiunii.

4
            El renunta la notiunea de 'functionar public' existenta in Condica de drept
penal si procedura penala din 1852 a lui Barbu Stirbei, pentru a se referi la
functionarul administrativ si judecatoresc, la 'agentul sau insarcinatul' unei
administratii publice, etc.; de asemenea renunta la incriminarea coruptiei active,
indispensabila intr-o legiuire moderna, dand loc, din aceasta cauza, vreme de
peste 70 de ani, la numeroase controverse juridice si solutii judecatoresti
contradictorii.

            Concomitent cu aplicarea Codului penal din 1865 pe teritoriile romanesti

aflate sub stapanire straina se aplicau si dispozitiile altor coduri penale (exemplu
in Bucovina - Codul penal austriac).

            Realizarea unitatii nationale, evolutia vietii social - politice si economice

romanesti, dezvoltarea capitalismului in Romania au facut necorespunzatoare
aceasta legislatie. Prin urmare, la 17 martie 1936 a fost adoptat un nou Cod
penal publicat in Monitorul oficial nr. 65/18 martie 1936 si intrat in vigoare la 1
ianuarie 1937. Prin incriminarea darii de mita, Codul penal din 1937 punea capat
controverselor din doctrina si practica judiciara. La adoptarea acestor masuri s-a
avut in vedere ca 'de cele mai multe ori rolul principal il joaca agentii de
coruptiune. Ei sunt aceia care ispitesc pe functionari, oferindu-le bani si alte
foloase. Ispita aceasta e absolut nevoie sa fie combatuta si impiedicata de a se
manifesta cu acea indrazneala pe care o da impunitatea actuala”.19La putin timp
dupa ce a fost exprimata aceasta idee care incununa o intreaga etapa de edificare
a statului de drept, valurile dictaturii in mai multe forme intre 1938 - 1989, au
modificat succesiv sistemul de drept romanesc.

            Cu toate acestea, legislatia penala privind coruptia nu a fost modificata in

esenta, deoarece ea reflecta principii si prevederi ce reprezinta constante ale
dreptului penal, care isi mentin valabilitatea oricand si oriunde. Chiar Codul
penal intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969 si care se dorea de catre puterea
politica a fi o schimbare fundamentala a dreptului penal, a pastrat continutul
infractiunilor de coruptie.20

            In vederea prevenirii faptelor de coruptie de catre functionarii publici,

pana la elaborarea statutului acestora, s-au adus anumite modificari in legislatia
actuala. Guvernul a emis H.G. nr. 667/1991 privind asigurarea prestigiului social
al functionarilor publici.

            Conform art. 3 din aceasta Hotarare, prin intregul comportament,

functionarii publici trebuie sa se arate demni de consideratia si increderea pe
care o impune pozitia lor oficiala si sa se abtina de la orice acte de natura sa

5
compromita prestigiul functiei pe care o detin. In acest scop, este interzis
functionarilor publici:

a)     sa accepte pentru el sau pentru altii, in considerarea functiei lor

oficiale, daruri sau alte avantaje sau sa li se promita asemenea daruri sau
avantaje.

b)     sa primeasca cereri a caror rezolvare nu este de competenta lor si

care nu le sunt repartizate de sefii ierarhiei ori sa intervina pentru solutionarea
unor asemenea cereri.

c)     sa fie mandatarii unei persoane in ceea ce priveste efectuarea

unor acte in legatura cu functia pe care o indeplinesc.21

Prin H.G. nr. 473/1992 se prevede obligativitatea functionarilor publici de

a-si declara averea de la data numirii lor in functie. Prin aceasta hotarare se
dorea rezolvarea unei probleme acute - prevenirea si descurajarea cazurilor de
coruptie.

De asemenea, Romania a implementat          in cadrul activitatii organelor

statului, dupa 1989, Revolutia adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 17
decembrie 1979 intitulata 'Codul de conduita pentru responsabilii cu aplicarea
legilor'. Potrivit art. 7 din Cod, nici o persoana responsabila cu aplicarea legii nu
trebuie sa comita vreun act de coruptie.22

In acest sens, conform Legii nr. 12/1990 modificata prin Legea nr.
42/1991, cand fapta e savarsita de un agent constatator, un organ de urmarire
penala sau judecator ce instrumenteaza contraventii sau infractiuni prevazute de
Legea privind protectia populatiei impotriva unor activitati ilicite, minimul si
maximul prevazut de art. 254 alin. 1 se majoreaza cu cate 2 ani. (art. 5)

Si in unele legi speciale sunt incriminate fapte de coruptie. In Legea nr.

12/1990 sunt prevazute o serie de infractiuni privind protejarea populatiei
impotriva unor activitati ilicite (art. 5). In Codul Comercial Roman (art. 880) si
Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale (art. 5) se
sanctioneaza penal aceasta practica.

In legile speciale exista insa infractiuni care au un si mai pronuntat

caracter de fapte de coruptie.

Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale prevede (art. 204) ca se

pedepsesc, chiar daca votul lor nu a influentat asupra luarii hotararii, persoanelor
care:

6
 1)     in cazurile nepermise de lege, in schimbul unui avantaj material,
isi iau obligatia de a vota intr-un anumit sens in adunarile generale sau de a nu
lua parte la vot.

2)     in cazurile nepermise de lege, determina pe un actionar sau

detinator de obligatiuni ca, in schimbul unui profit sa voteze intr-un anumit sens
in adunarile generale ori sa nu ia parte la vot.

De asemenea, Legea nr. 11/1990 privind incuviintarea adoptiei pedepseste

(art. 11/1990) fapta parintelui, tutorelui sau ocrotitorului legal, care pretinde sau
primeste, pentru sine sau pentru altul bani ori alte foloase materiale in scopul
adoptiei unui copil. La fel se sanctioneaza si fapta persoanei care, in vederea
obtinerii unui folos material necuvenit, intermediaza sau inlesneste adoptarea
unui copil.

Prin Legea nr. 4/1995 privind donarea de sange, utilizarea terapeutica a

sangelui si organizarea transfuzionala in Romania23 au fost incriminate, printre
altele, actiunea de a determina o persoana sa doneze sange in schimbul unor
drepturi banesti, in scopul comercializarii sangelui donat sau a derivatelor sale
(art. 36 lit. b) si organizarea transfuziei in scopul obtinerii de profit realizat pe
seama sangelui, a plasmei si a derivatelor sanguine de origine umana.

Totodata, putem semnala asa-zisa coruptie electorala, fie ca este vorba

despre  alegerile locale sau cele pentru Senat ori Camera Deputatilor sau
Presedintele Romaniei. Conform Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale se
pedepsesc promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase in scopul
determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze pentru un anumit candidat,
precum si primirea acestora de catre alegatori in acelasi scop (art. 90). Pedeapsa
e mai mare daca fapta a fost savarsita de un observator intern (art. 77 alin. 2). In
conformitate cu prevederile articolului 27 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea
Presedintelui Romaniei se aplica aceleasi pedepse si pentru incalcarea
dispozitiilor acestei legi.

Spre deosebire de legislatia altor state, in legislatia noastra nu exista vreun text

care sa incrimineze o infractiune numita 'coruptie', dar literatura juridica

cuprinde in aceasta notiune in sens larg numeroase incalcari ale legii penale in
ceea ce priveste sfera relatiilor de serviciu. Conceputa in cel mai popular sens al
cuvantului, coruptia este folosirea abuziva a puterii in avantaj propriu. Din
aceasta cauza juristii cauta sa identifice acele infractiunii care presupun coruptia,
adica obtinerea de profituri pe cai ilegale.24

In literatura juridica de specialitate, in sfera notiunii de 'coruptie' in mod

strict inteleasa, sunt induse patru infractiuni din categoria infractiunilor de

7
serviciu sau in legatura cu serviciul, in primul capitol al titlului VI al Codului
penal. Este vorba despre:

-        art. 254: luarea de mita

-        art. 256: primirea de foloase necuvenite care sunt infractiuni de

serviciu, 

                     si pe de alta parte:

-        art. 255: darea de mita

-        art. 257: traficul de influenta

care sunt infractiuni in legatura cu serviciul, termenul 'coruptie' aparand in titlul

Legii 83 din 21 iunie 1992 privind procedura de urgenta, de urmarire si judecare
pentru unele infractiuni de coruptie.

            Legea nr. 78/2000, in capitolul 2, prevede reguli speciale de

comportament privind anumite categorii de persoane, in scopul prevenirii
faptelor de coruptie. Astfel, in art. 2 se specifica ca functionarii publici si alti
functionari sunt obligati sa indeplineasca indatoririle ce le revin din exercitarea
functiilor, atributiilor sau insarcinarilor incredintate, cu respectarea stricta a
legilor si a normelor de conduita profesionala si sa asigure ocrotirea si realizarea
drepturilor si intereselor legitime ale cetatenilor, fara sa se foloseasca de
functiile, atributiile ori insarcinarile primite, pentru dobandirea pentru ele sau
alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

            Tot in vederea stavilirii fenomenului coruptiei in Romania au luat fiinta

o serie de organisme cu scopul de a stavili sfera de manifestare a acestui
fenomen, de a limita extinderea si de a actiona pentru combaterea acestuia.

            Prin Hotararea Guvernului 1065 din 25 octombrie 2001 s-a aprobat

Programul national de prevenire a coruptiei si Planul national de actiune
impotriva coruptiei.

            Prin aceasta Hotarare oficialitatile inteleg faptul ca coruptia constituie o

amenintare pentru democratie, pentru suprematia dreptului, echitatii sociale si a
justitiei, erodeaza principiile unei administratii eficiente, submineaza economia
de piata si pune in pericol stabilirea institutiilor statale .Guvernul va actiona cu

8
fermitate pentru combaterea coruptiei, pentru diminuarea substantiala a
fenomenelor de evaziune fiscala, de contrabanda si de spalare a banilor, implicit
a economiei subterane.25

            Ordonanta de Urgenta nr. 43 din 11 aprilie 2002 infiinteaza, la nivel

national, Parchetul National Anticoruptie, ca parchet specializat in combaterea
infractiunilor de coruptie (art. 1).

       SECT.III.  Semnificatiile si sensurile principale ale

                      fenomenului de coruptie

1.     Criterii si repere normative de definirea coruptei. Coruptia abuz

de putere.

           Acceptand ideea ca fenomenului de coruptie nu ii se poate da o definitie

universal valabila pentru toate societatiile, diferiti specialisti sau practicieni din
domeniul dreptului, crimonologiei, al justitiei in ansamblul ei, sunt de acord
aproape unanim ca acest concept este, de cele mai multe ori evaziv, ambigu,
reductionist.

            Astfel pentru majoritatea sistemelor penale, coruptia este un concept

prioritar normativ, desemnand incalcarea sau transgresiunea ilegala (si imorala)
a normelor referitoare la indatoririle functionarului public, agentilor economici
sau persoanelor care efectueaza diferite operatii financiare ori bancare.

            Din punct de vedere conceptual, se considera drept coruptie

comportamentele care deviaza sau transgreseaza obligatiile normale ale
exercitarii unui rol public de pilda, cel de functionar public sau care violeaza
normele legale, care interzic exercitarea anumitor forme si tipuri de influenta
(mita, traficul de influenta, abuz, santaj, etc.)

            Conform altor definitii din punct de vedere legal, coruptia reprezinta o

forma secreta de schimb social prin care detinatorii puterii politice sau
administrative obtin beneficii in puterea sau influenta pe care o exercita in
virtutea mandatului sau functiei lor.

            Aceste definitii normative ale coruptiei nu se refera insa la cauzele

sociale sau la efectele coruptiei asupra societatii, insistand mai degraba, pe
ilegalitatile sau neregulile comise de anumiti indivizi, motiv pentru care o
definire mai larga a fenomenului coruptie ar trebui sa se  centreze pe implicatiile
acesteia asupra relatiilor economico-politice care functioneaza intr-o anumita
societate.

9
            Pe de alta parte, comportamenul “corupt” si comportamentul “legal” nu
par a fi total opuse, existand dupa cum remarca Y. Mény, doua categorii
distincte ale coruptiei: a) Coruptia “troc” constand din schimbul direct de
favoruri politice sau administrative pentru plata imediata si directa a unor
servicii:

b) Coruptia de “schimb social” care este indirecta si imprecisa, incluzand

“gesturile (asa zis) generoase a unui donator cu speranta ca primitorul ii va oferi
un serviciu implicit ”. de aici rezulta si principalele caracteristici ale coruptiei:

            - violarea regulilor si normelor referitoare la interesul general existente

intr-o societatea la un moment dat.

            - realizata in cursul unui schimb secret intre politic, social si pietele
economice .

            - cu scopul anticipat de a oferi persoanelor sau grupurilor resurse privind

accesul si influenta unori factori de decizie

            - rezultand in beneficii tangibile, materiale sau de alt tip

            Cercetarile empirice asupra fenomenului coruptiei s-au axat pe

clasificarea tipurilor de coruptie facandu-se distinctie intr corupti politica si cea
birocrata.

            O alta definitie, foarte des uzitata, considera coruptia ca fiind o tranzactie
intre actorii din sectoarele publice si privat, prin care bunurile colective
(publice) sunt in mod ilegitim transformate in beneficii personale. Perspectiva
este acceptata si de Rose -  Ackerman care sustine ca fenomenul coruptiei se afla
la intersectia dintre public si privat, perspectiva centrata pe dinstinctia weberiana
dintre public si privat ca baza unui sistem administrativ si politic necorupt.

In consecinta, coruptia ar trebui sa insemne acelasi lucru, indiferent de

tara care se manifesta. In realitate, totusi societati diferite utilizeaza strategii
diferite de rezolvare a problemelor cu care se confrunta. Cultura occidentala, de
exemplu, se bazeaza, in primul rand, pe reguli, in timp ce alte culturi se bazeaza
sisteme de relatii, motiv pentru care – asa cum se spune – unii oameni de afaceri
din Vest au incredere in sistem, in timp ce altii au incredere numai in prietenii si
familile lor.

   Din perspectiva dreptului penal romanesc, coruptia inseamna dare si

luare de mita, trafic de influenta si primirea de foloase nefoloase necuvenite (art.
254 – 257 Cod Penal Titlu VI). Aceste fapte sunt incadrate in categoria
infractiunii de serviciu sau in legatura cu serviciul.

10
            Incepand cu anul 2000 sfera notiunii de coruptie a inceput sa fie largita si
in legislatia romaneasca, iar celor patru infranctiuni mentionate li s-au adaugat o
serie de conditionari sau atribute, care tin de statutul persoanei implicate in fapte
de coruptie (legea 78/2000), de unele activitati care ar putea genera coruptia
(legea privind finantarea partidelor politice) sau de unele principii general
valabile pentru prevenirea si controlul coruptiei – cum ar fi transparenta
administratiei publice,conflictul de interese etc. (legea 52 /2003, legea
544/2003).

            Criteriul normativului penal este reductionist, atat in ceea ce priveste

delimitarea sferei notiunii de coruptie, cat si in ceea ce priveste prevenirea si
controlul fenomenului in sine. Aceasta caracteristica se afla in concordanta cu
aprecierea unui parlamentar britanic care sublinea, in mod sugestiv, urmatoarele:

            “Am rezolvat toate problemele legislative. Am adoptat sapte legi

impotriva inflatiei. Am eliminat de nenumarate ori injustitia. Am rezolvat
problema ecologica. Fiecare problema a fost rezolvata de nenumarate ori prin
legislatie. Dar problemele raman. Legislatia nu da rezultate”.

           

SECT.IV.       Coruptia ca fenomen social. Definitii sociologice ale

                 coruptiei

          Implicand o discrepanta semnificativa intre modelele (valorile, normele,

practicile, regulile) sociale si culturale existente in orice societate si asteptarile si
legitime ale indivizilor, organizatiilor si grupurilor sociale, coruptia reprezinta
un fenomen social (cu consecinte antisociale), care are drept cauze majore
imixtiunea factorului public in domeniul privat, presiunile exercitate de factorul
economic asupra celui politic si invers, dereglarea economica, normativa si
morala, dezorientarea normativa,scaderea sentimentului solidaritatii sociale,
slabirea mecanismelor de control social etc.

            Amploarea, dimensiunea si formele fenomenului de coruptie cunosc

ritmuri si tendinte diferite de la o societate la alta, iar evaluarea intensitatii si
gravitatii sale depinde, in mare masura, de forta si persistenta unor traditii si
practici sociale si culturale, de modelul etic si normativ existent, de moravurile
si mentalitatile dominante, de gradul de receptare, acceptare si respectare a
normelor de baza ale societatilor respective.

11
            Dupa parerea mai multor sociologi, coruptia reprezinta un fenomen care,
prin amploarea, intensitatea si formele lui de manifestare, masoara adevarata
stare de legalitate, moralitate si normalitate ale unei societati. Datorita
consecintelor negative si destructive produse asupra structurii si stabilitatii
grupurilor sau organizatiilor sociale si efectelor demoralizatoare la nivelul
indivizilor, coruptia defineste pana la un anumit punct, starea de dezechilibru
normativ si moral a acelor societati aflate in criza sau in tranzitie, intrucat ea
perturba grav desfasurarea relatiilor sociale la nivel institutional si interpersonal,
determinand scaderea prestigiului si a autoritatii unor institutii publice, precum
si a unor instante specializate de control social, datorita imlicarii in afaceri ilicite
a persoanelor cu functii de decizie din domeniul politicului, legislativului,
executivului, justitiei si administratiei.

            Din punct de vedere sociologic, fonomenul de coruptie include

ansamblul de activitati ilicite si ilegitime realizate de diverse grupuri si
organizatii (publice si private) si de diversi indivizi cu funcii de conducere sau
care exercita un rol public, in scopul obtinerii unor avantaje materile ori morale
sau a unui status social superior, prin utilizarea unor forme de constrangere,
santaj, inselaciune, mituire, cumparare, influenta, intimidare etc.

            Coruptia nu inseamna numai dare si luare de mita sau traficul de

influenta ci inglobeaza o intreaga retea (formala sau informala) de indivizi,
grupuri si organizatii intre care exista relatii de complicitate, tainuire si acoperire
reciproca in scopul satisfacerii unor interese materiale si morale, publice sau
private.

            Referindu-se la coruptia din societatea americana, D. Cressey analizeza

diferitele tipuri de organizatii criminale, asezandu-le pe un continuum al
rationalitatii in functie de durabilitatea in timp a organizatiei, disciplina, numarul
cat mai mic al arestarilor, competentele fiecarei membru etc. Diferenta dintre
organizatii este data de gradul de rationalizare al obiectivului care urmeaza a fi
realizat prin incalcarea legii. Rezulta, astfel, sase tipuri de organizare criminala,
pe care autorul le analizeaza in detaliu, incepand cu cele mai bine structurate.

            Organizatiile criminale se dezvolta o data cu societatea; pe masura ce

creste nivelul de educatie al unei societati, creste automat si nivelul de educatie
al membriilor unei organizatii criminale.

            Pentru indentificarea si definirea diferitelor acte sau manifestari de

coruptie, trebuie avut in vedere faptul ca, in marea lor majoritate, ele presupun:
existenta, stabilirea si functionarea (formala sau informala) a doua tipuri de
relatii de complicitate, in care sunt antrenate retele de statusuri si roluri aparent
diferite dar convergente ca motivatie si finalitate.

12
 a)                         reteaua sau persoana care corupe (corupatorul)
reprezentata de un individ, grup sau organizatie, care
utilizeaza o serie de mijloace ilicite si ilegale prin care
influenteaza alti indivizi sau grupuri in scopul obtinerii
unor avantaje materiale sau morale.

b)                         Reteaua sau persoana care se lasa corupta

(elementul corupt), reprezinta o persoana, grupul sau
organizatia (formala sau informala) care accepta sau se
lasa influentata (cumparata) ori care abdica de la normele
dentologiei profesionale, in scopul obtinerii unor avantaje
sau pozitii sociale superioare, utilizand abuziv funcia
publica

Intemeindu-se pe relatii de complicitate, fenomenul de coruptie include

asadar ansamblul de activitati, acte, fapte si actiuni comise de indivizi, grupuri si
organizatii, intre care exista legaturi si avantaje reciproce care graviteaza in jurul
celor doi “poli” (corupator – corupt) si care pot imbraca urmatoarele forme:

a)                       Coruptia economica, in care sunt incluse actiunile ilicite

si ilegale comise de catre diversi agenti economici (regii
autonome, societati comerciale, societati cu capital de stat, mixt
etc.) sau de catre persoane particulare, concretizate sub forma
unor delicte, cum ar fi de pilda, gestiunea fraudoasa,
contrafacerea de marfuri si produse, falsuri in evidentele bancare
si contabile si contabile etc.

b)                       Coruptia administrativa, incluzand actele si faptele ilegale

comise de functionarii publice sau alti salariati in legatura cu
indeplinirea conditionata si preferentiala a atrtributiilor lor de
serviciu, prin incalcarea normelor de dentologie
profesionala(luare si dare de mita, trafic de influenta, abuz de
putere, abuz in serviciu, etc. )

c)                       Coruptia politica, care include acele comportamente ce

deviaza (moral si legal) de la indatoririle oficiale ale unui rol
public (politic) sau care transgreseaza normele privind interdictia
exercitarii anumitor forme si tipuri de influenta (materiala sau
morala) in scopuri personale. In cadrul coruptiei politice pot fi
incluse, de pilda, activitatile de finantare (directa sau indirecta) a
campaniilor electorale ale unor partide politice, subventionarea
unor grupari si partide politice “clintelare”, manipularea
consilierilor si functionarilor politici sau administrativi,

13
 politizarea functiilor administrative si promovarea pe baza de
criterii politice si de partid a anumitor functionari etc.

ABORDAREA SISTEMICA A CORUPTIEI

Coruptia intregului sistem apare acolo unde acesta a cuprins mai intai o
parte a lui- in multe situatii devenind parte integranta, astfel sistemul nu mai
poate functina fara ea.  Coruptia intregului sistem este precum calciiul lui Ahile
pentru reformele anticoruptie, existand situatii in care un  nou guvern decis sa
atace coruptia se afla in imposibilitate de a reforma sistemul pe care trebuie sa se
sprijine pentru a guverna.   

Heidenheimer (1996) a realizat un studiu comparativ si a furnizat cateva

concepte utile in intelegerea diferitelor tipuri de coruptie. Definitia pe care el a
utilizat-o are la baza comportamentul deviant de la norme al membrilor
organizatiilor publice tinand cont, de asemenea, si de modul in care opinia
publica, membrii organizatiilor si cetatenii definesc actele de coruptie.
Abordarea sistemica se concentreaza asupra distributiei diferitelor tipuri de
coruptie in diferite sisteme sociale, creand un model de predictie a actelor de
coruptie care pot fi intalnite in diferite sisteme sociale caracterizate de diferite
tipuri de cultura. El vorbeste despre sisteme caracterizate de o cultura
traditionala care are la baza relatiile familiale, sisteme bazate pe relatii patron -
client, culturi bazate pe relatia sef - subordonat si culturi civice.

Conform teoriei lui, putem vorbi despre coruptie marunta, regulata si

agravata. Incadrarea unui act de coruptie intr-o categorie sau alta are in vedere
atat efectul asupra functionarii societatii, cat si masura in care acest act este sau
nu comun unui anumit sistem social.

* Coruptia marunta este atunci cand un membru al  unei organizatii publice

deviaza putin de la reguli pentru beneficiul prietenilor.

* Coruptia regulata este caracterizata de: acceptarea, de catre membrii

organizatiilor publice, de cadouri pentru a fi binevoitori; nepotism in acordarea
de contracte sau functii in organizatiile publice; membri ai organizatiilor publice
care beneficiaza de deciziile luate in aceste organizatii prin intermediul altor
organizatii in care sunt membri.

14
 * Coruptia agravata este caracterizata de: daruri asteptate de catre membrii
organizatiilor publice ca o conditie esentiala pentru a oferi anumite drepturi
cuvenite; membrii organizatiilor publice si cetatenii ignora probe clare de
coruptie; membrii organizatiilor publice tolereaza crima organizata in schimbul
unor recompense.

Hendenheimer introduce o categorizare aditionala:

* coruptia alba este caracterizata de faptul ca atat elitele, cat si publicul percep

anumite comportamente de coruptie ca tolerabile si nu intreprind nimic
impotriva lor;

* daca actele de coruptie sunt considerate inacceptabile atat de elite cat si de

majoritatea publicului, atunci putem vorbi despre coruptia neagra“;

* in categoria coruptiei gri  intra actele care sunt percepute diferit de elite si

de public.

Abordarea sistemica permite analize comparative, dar nu trece dincolo de

aparente, nu patrunde in centrul problemei, pentru a determina cum functioneaza
coruptia.

Coruptia este general recunoscuta ca reprezentand o problema majora a

societatii moderne, cu suficienta putere sa puna in pericol stabilitatea si
siguranta statului de drept, valorile democratice si morale.

Coruptia reprezinta folosirea abuziva a puterii publice, in scopul satisfacerii

unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial, coruptia este foarte
frecvent intalnita in societate si este deosebit de grava deoarece favorizeaza
interesele unor particulari, mai ales in aria economica, afectand interesele
colective prin: mituire, abuz de putere in exercitarea atributiilor de serviciu,
frauda economico-financiara, extorcare, trafic de influenta, nepotism, favorism,
deturnare de fonduri, insusirea de fonduri nemeritate, conflict de interese prin
angajarea in tranzactii sau dobandirea unei pozitii ori a unui interes comercial
care nu este compatibil cu rolul si indatoririle oficiale.
Coruptia vizeaza un ansamblu de activitati imorale, ilicite, ilegale realizate nu
numai de indivizi cu functii de conducere sau care exercita un rol public, ci si de
diverse grupuri si organizatii, publice sau private, in scopul obtinerii unor
avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin utilizarea unor
forme de constrangere, santaj, inselaciune, mituire, cumparare, intimidare.

Efecte ale coruptiei:

15
 -        Scaderea calitatii serviciilor publice

-    Cresterea imoralitatii

-         Eliminarea competentei ca si criteriu de apreciere

-         Imbogatirea fara munca a unor persoane

-         Dezavantajarea celor cu resurse materiale limitate

-         Incetinirea ritmului de dezvoltare a economiei

-         Cresterea economiei subterane

-        Scaderea prestigiului autoritatilor

-        Scaderea prestigiului legii si dreptatii

-         Demoralizarea cetatenilor cinstiti

Conform Strategiei Nationale Anticoruptie 2005-2007, coruptia inseamna

“devierea sistematica de la principiile de impartialitate si echitate care trebuie sa
stea la baza functionarii administratiei publice, si care presupun ca bunurile
publice sa fie distribuite in mod universal, echitabil si egal si substituirea lor cu
practici care conduc la atribuirea catre unii indivizi sau grupuri a unei parti
disproportionate a bunurilor publice in raport cu contributia lor”.

Mica corupţie

Prin mica corupţie se înţelege acel sector din corupţie care nu aduce atingere
intereselor majorităţii indivizilor unui stat. În această categorie poate fi inclusă
corupţia unui cadru medical, a unui funcţionar, etc care prin deciziile lor
favorizează un individ sau grup de indivizi în detrimentul altora, dar acest gen
de nedreptate este limitate în timp şi spaţiu.
Marea corupţie

16
Prin marea corupţie se înţelege corupţia la nivel înalt a unui funcţionar,
demnitar, etc. Acest gen de corupţie are ca şi carecteristică principală efectul
asupra întregului stat şi a indivizilor care îl compun. Urmările acestui gen de
corupţie se pot traduce în costuri directe sau indirecte care vor fi suportate într-
un final de toţi contribuabilii.
Limitarea fenomenului

Fenomenul corupţie nu poate fi definit ca fiind propriu doar anumitor forme de

guvernare. Corupţia este întâlnită atât în societăţile democratice cât şi în cele
totalitare. Deşi există o oarecare tendinţă de a considera un regim autoritar ca
fiind capabil să elimine corupţia, realitatea este că într-un astfel de regim
corupţia este parţial limitată, ea regăsindu-se în anumite cercuri privilegiate,
fiind accesibilă anumitor grupuri de indivizi. Limitarea fenomenului corupţiei,
stoparea totală a fenomenului este considerată utopică, poate fi obţinută prin
mecanismul costurilor. Aceste costuri pot fi pecuniare sau sub forma recluziunii
şi au ca idee centrală indezirabilitatea efectuării unor fapte reprobabile datorită
costurilor mari pe care trebuie să lă plătească un individ sau grup de indivizi
atunci când faptele acestora sunt descoperite. Accentuând această idee,
legiuitorul, din dorinţa de a descuraja un astfel de comportament, a definit
corupţia printr-o serie de fapte cu caracter penal.

17