Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA “OVIDIUS “ CONSTANTA

FACULTATEA DE MEDICINA DENTARA

SUPRASTRUCTURI IN IMPLANTOLOGIE

DISCIPLINA: IMPLANTOLOGIE ORALA

IANUARIE 2020
SUPRASTRUCTURI

Intre sisteme de implantologie si tipuri de suprastructuri


Cu toate ca fara implant nu este posibila suprastructura, aceasta este
partea cea mai complexa, motiv pentru care voi trata acest procedeu. In
ultimii ani, pe piata romaneasca stomatologica au intrat o multime de
firme, unele cu notorietate, altele la inceput. Toate au insa un numitor
comun: un marketing slab. Toti distribuitorii de implanturi se focalizeaza
pe implantul propriu-zis, iar medicul curant este asaltat de numarul mare
de branduri, fiind intr-o bezna totala si nestiind ce sistem sa foloseasca,
decizia finala fiind una financiara. Se spune ca atunci cand esti prea
concentrat pe produsul pe care vrei sa-l vinzi nu reusesti sa o realizezi asa
cum ar trebui. Acelasi lucru se intampla cu furnizorii de implanturi:
concentrarea lor este prea mare asupra produsului si nu asupra serviciului
final pe care medicul il ofera pacientului. Intotdeauna vor exista o
multime de cursuri pentru sistemele de implantologie, dar cursuri despre
suprastructurile pe implanturi sunt „rara avis”.
Suprastructurile pe implanturi sunt de doua feluri: mobilizabile si fixe.
Desigur ca si acestea doua pot fi impartite in mai multe. Suprastructurile
mobilizabile pot fi pe diferite sisteme speciale precum: telescoape,
sisteme locator, sisteme oring, bara Dolder. Suprastructurile fixe pot fi
cimentate sau insurubate, definitive sau provizorii, unidentare sau
pluridentare.

Factorul decizional: implantul dentar sau suprastructura


 
Mi-am propus ca in acest articol sa raspund mai degraba la intrebarea:
„cine decide planul de tratament: suprastructura sau implantul?”
Raspunsul este ca suprastructura dicteaza planul de tratament, desi
majoritatea distribuitorilor si chiar medicii dentisti se axeaza pe implant.
Mai mult, pana si sistemul de invatamant romanesc functioneaza dupa
acelasi principiu: dupa terminarea facultatii, nu esti autorizat sa aplici
implanturi pacientilor pana nu faci o specializare pe implantologie, care
cuprinde 95% parte chirurgicala, sisteme de implanturi, reconstructii
osoase si foarte putin despre suprastructurile protetice.
De ce suprastructura trebuie aleasa prima? Simplu: din motive
functionale, estetice si financiare, deoarece in definitiv serviciul dentar
este platit de catre pacient, iar acesta trebuie sa stie dinainte daca si-l
poate permite. Printre primele intrebari ale pacientului cand ajunge in
cabinetul de stomatologie este: „cat costa?”, „doare?”, „cum va arata?”,
foarte rar auzind si „pot sa mananc cu dintii acestia?”. Asadar, initial,
partea functionala este pe ultimul loc pentru pacient, pentru ca el, daca

2
plateste, isi imagineaza ca primeste ceva care functioneaza automat. Ca sa
putem raspunde la intrebarea privind costul, trebuie sa facem planul
financiar, iar pentru asta avem nevoie de planul de tratament (care este
orientativ, insa cat mai aproape de realitate). Pentru planul de tratament,
nu implantologul trebuie sa ne spuna de cate implanturi are nevoie
pacientul, ci trebuie sa avem in vedere cateva considerente care ne vor
pune pe noi in situatia de a-i transmite implantologului numarul
implanturilor necesare.
 
Variabilele resorbtiei osoase
Exista un protocol care trebuie indeplinit pentru realizarea planului
protetic de tratament. In primul rand, se realizeaza un set de poze, care
furnizeaza apoi o multime de informatii necesare alegerii planului corect.(
1) De asemenea, o radiografie panoramica va fi realizata si alaturata
setului de poze. Lucrul cel mai important pe care trebuie sa-l urmarim
cand realizam o suprastructura pe implanturi este resorbtia osoasa.
Aceasta apare inevitabil la pacientul edentat, insa se prezinta sub trei
forme: minima, medie si avansata. In functie de acestea, putem sugera
pacientului trei forme de suprastructuri: punti clasice, punti cu gingie
falsa sau proteza totala pe sisteme speciale. Mai jos, am prezentat o
schema care face referire la recomandarile de protezare in cele trei situatii
de resorbtie. De obicei, unei resorbtii majore ii corespunde ca plan de
tratament proteza totala pe sisteme speciale, unei resorbtii medii – puntea
cu gingie falsa, iar unei resorbtii mici ii este recomandata puntea clasica.
 
Desi acest standard pare simplu, mai sunt doua considerente care fac ca
aceasta clasificare sa fie variabila si, astfel, sa rezulte mai mult de cele
trei cazuri enumerate mai sus. Cele doua sunt: tonicitatea buzelor si linia
surasului. Vom incepe cu prima si vom spune ca o tonicitate fiziologica a
buzelor o gasim  in majoritatea cazurilor de resorbtii minime, moment
cand putem realiza puntile clasice. Exista insa situatii cand de la nivelul
de resorbtie medie se poate trece la nivel de resorbtie mica. In cazul unei
tonicitati slabe a buzelor trebuie sa stim ca acest considerent nu poate fi
rezolvat prin puntea clasica si atunci partea estetica nu poate fi rezolvata
prin aceasta metoda, motiv pentru care vom renunta la augmentarea
osoasa si vom propune pacientului puntea cu gingie falsa, aceasta
ameliorand putin lipsa osoasa din zona vestibulara, care mentine
tonicitatea buzelor. Tinand cont de acest exemplu, lucrurile pot varia
deoarece tonicitatea buzelor poate fi prezenta sau absenta in toate cele trei
cazuri de resorbtie osoasa, iar ea poate avea diferite niveluri la randul ei

3
Functional, dar si estetic
 
Linia surasului este poate cel mai important considerent dintre cele doua.
Aceasta face de multe ori ca schema prezentata mai sus sa fie atipica.
Vom da si aici un exemplu. In cazul unei paciente cu resorbtie osoasa
medie, unde teoretic i s-ar potrivi o punte cu gingie falsa pe implanturi,
daca linia surasului este mult mai sus de zenitul dintilor frontali, atunci
este o problema estetica mare, deoarece gingia falsa de acrilat nu se va
potrivi niciodata cu gingia naturala, iar discrepanta va fi foarte mare.
Dupa cum vedeti, cele doua considerente: tonicitatea buzelor si zambetul
pot da multe variabile si ne pot abate de la schema de baza. Cu toate
acestea, reprezinta doi factori extrem de importanti de care trebuie sa
tinem cont in vederea rezolvarii cazului atat estetic, cat si functional.
 
Mai apare o problema: cum ajungem sa clasificam pacientul intr-una
dintre cele trei categorii de resorbtie: mica, medie si avansata? Pe langa
setul de poze si radiografia panoramica realizate in prima sedinta, se mai
iau amprente pentru modelul de studiu, pe care se realizeaza wax-up-ul.
(2) Aceasta etapa nu ar trebui sa lipseasca din procesul aplicarii
implantului. Un lucru extrem de important in wax-up-ul pentru
implantologie il constituie folosirea dintilor pentru proteze si nu dintii din
ceara. Acest lucru este motivat de doua aspecte: primul ar fi acela al
supraamprentarii pe wax-up in vederea realizarii ghidului chirurgical si
radiologic (dintii de ceara putandu-se casa), iar al doilea consta in
standardizarea dintilor pentru proteza, a caror coroana masoara 7 mm. In
functie de aceasta lungime putem discuta despre cele trei niveluri de
resorbtie astfel: daca tehnicianul trebuie sa mai razuiasca dintii pentru a-i
monta pe arcada si a se obtine ocluzia corecta, atunci avem o resorbtie
minima, daca tehnicianul mai trebuie sa puna putina ceara sau sunt
aproape perfect incadrati, atunci avem o resorbtie medie, iar daca
tehnicianul trebuie sa completeze masiv cu ceara pentru a obtine ceva
functional si estetic, atunci avem o resorbtie avansata.
 
Ca sfat, trebuie specificat tehnicianului ca in zona frontala sa nu puna
niciodata ceara rosie care sa imite gingia. Acest lucru va da un aspect
extrem de placut pacientului, iar el isi va imagina gingia falsa a lucrarii si
gingia sa ca un tot unitar armonios, dar in cazul unui zambet larg cu
dezvelirea gingiilor, unde s-ar putea vedea jonctiunea dintre gingia falsa
si cea naturala, lucrarea finala ar fi mult mai saraca estetic, chiar
inestetica. (3)
O alta recomandare: pentru pacientii care insista sa aiba punte metalo-
ceramica pe implanturi, dar la care se vede in momentul zambetului
intreaga coroana dentara, lasand sa se vada si aici jonctiunea coroana-

4
gingie, pe modelul de wax-up trebuie raclata ceara cu o spatula din zona
de papila interdentara, lasand spatiul gol si inestetic pe model pentru a da
pacientului o imagine a viitoarei punti.
Pacientului trebuie sa i se explice toate optiunile si posibilitatile, dar si
limitele rezultatelor pentru fiecare in parte. In concluzie, putem spune ca
suprastructurile pe implanturi sunt punctul zero de la care trebuie sa plece
planul de tratament, in momentul in care se doreste anticiparea
rezultatului final. In acest fel, si asteptarile pacientului sunt cat mai
ancorate in realitate, sa fie pus in fata unei situatii-surpriza placute si nu
neplacute.
 
Autor: Medic dentist generalist Razvan Savu
Clinica stomatologica Royal Dental
 

Bibliografie:
1. Implant, volume 16, Novembre 2010-Rehabilitation complete au maxillaire
superieure-Dr.Philippe Vendeville
2. PDR, volume 30, numero 5,2010-Surface des contacts proximaux des dents
anterieures maxillaires-Christian F.S. Stappert

5
3. Strategie Prothetique-volume 10, novembre-decembre 2010-Alternatives aux
attaches spheriques et auxbarres en prothese complete supra implantaire
mandibulaire-S.Lalloz, M.Collavini, C.Taddei, O.Etienne
SURSA
https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/implantologia-
suprastructuri/