Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANTA

FACULTATEA DE MEDICINA DENTARA

MALPRAXIS IN STOMATOLOGIE

DISCIPLINA : MALPRAXIS IN MEDICINA DENTARA


COORDONATOR: Prof. Univ. CARAIANE AURELIA
STUDENT: FOCA(BONTOI) MIRELA –SOFIA AN VI GRP 3

IANUARIE 2020

MALPRAXIS IN STOMATOLOGIE
Care sunt factorii determinanţi ai performanţei in
stomatologie?
Fiecare dintre noi dorim sa fim printre cei mai buni, ne cultivam
calitatile care sa faca posibil acest lucru.
Exigenta în profesiunea medicalã se formeazã încã din facultate si
este conditia esentiala a performantei.
Indemânarea este vitală, dar nu reprezintă, în nici un caz, singurul
ingredient pentru obţinerea succesului.
La fel de importante sunt pregătirea trainică, compasiunea,
raţionamentul corect, calităţile de comunicare, simţul clinic,
cunoştinţele teoretice si o conduita profesionala exemplara pentru a
răspunde cu succes cerinţelor pacienţilor.
Dincolo de toate aceste calitati medicul trebuie sa se stie in
siguranta atunci cand profeseaza, intreaga lui capacitate trebuie
focalizata asupra actului medical si nu alterata de teama greselii.
Pentru realizarea acestui deziderat trebuie foarte bine inteleasa
notiunea de malpraxis si modalitatea prin care ne protejam de
repercursiunile eventualelor erori.
In cele ce urmeaza va prezint malpraxisul in forma in care acesta
intereseaza medicul, domeniul de aplicare a malpraxisului fiind
intins si asupra altor categorii profesionale.

2
Ce este malpraxisul?
O definitie cat mai sintetica a malpraxisului este cea de eroare
profesionala generatoare de pagube.
Cum stiinta medicala are inca multe domenii pe care nu le stapanim
deplin ce anume ni se poate imputa, ce anume poate fi considerat
eroare profesionala?
Pentru a face aceasta distinctie impartim erorile in erori subiective si
erori obiective.
Cele subiective consta in reprezentarea gresita a realitatii medicale
determinata de slaba pregatire profesionala, implicit punerea
defectuoasa in practica a tehnicilor si manevrelor de specialitate.
In aceleasi conditii de lucru, oricare alt medic era in masura sa evite
prejudiciul datorat nepriceperii, indoielii omisive, aprecierii
superficiale a cazului sau a inaptitudinii.
Erorile de diagnostic se pot datora necunoasterii trecutului medical
al pacientului, examinarii gresite, interpretarii eronate a
simptomelor, neefectuarii unor teste, netrimiterii pacientului pentru
un consult de specialitate sau neschimbarii diagnosticului in cazul
unui tratament care nu da rezultate.

Erorile subiective angajeaza responsabilitatea.

Acestea se deosebesc de erorile obiective legate de boala, de


reactivitatea bolnavului, de complexitatea bolii, de informatiile false
date de bolnav, de saracia bolilor in simptome sau caracterul lor
nespecific.
Eroarea obiectiva se datoreste, cel mai fercvent, unei imperfectiuni
a stiintei medicale la un moment dat, unei reactivitati particulare a
bolnavului sau unor particularitati ale bolii.
Se afla in eroare cu caracter obiectiv orice medic care in aceleasi
conditii ar fi procedat la fel. In acest domeniu trebuie facuta
precizarea privind eroarea de fapt, cauza ce inlatura raspunderea
penala: art. 51 Cod pen. „faptuitorul in momentul savarsirii acesteia
nu cunostea existenta unei stari, situatii sau imprejurari de care
depindea caracterul penal al faptei”(ex.: pacientul nu se declara
suferind de anumite boli) si eroarea de norma care este
imputabila (ex.: nu este inlaturat caracterul penal al faptei in cazul
eutanasiei de necunoasterea de catre medic a legislatiei in acest
domeniu)
Diferentierea erorii obiective de cea subiectiva impune analiza
conditiilor de lucru concrete pe care medicul le-a avut la indemana.
Se investigheaza daca medicul a facut, apeland la constiinciozitate
si rigurozitate in aplicarea cunostintelor sale profesionale, tot ce era
posibil in acele conditii, pentru a pune cel mai exact diagnostic si a
alege cea mai buna metoda de tratament in interesul bolnavului.
Daca el a respectat cerintele unei atitudini profesionale ireprosabile,

3
neconcordanta diagnosticului cu realitatea va fi o eroare obiectiva,
deoarece orice medic ar fi ajuns la aceleasi concluzii in aceleasi
conditii.
Daca neconcordanta diagnosticului apare prin folosirea
prejudiciabila, fara diligenta si constinciozitate a cunostintelor
medicului in conditiile concrete de lucru atunci exista eroarea
subiectiva, imputabila.
In legislatia României nu este prevăzut inca malpraxisul medical,
analiza acestuia implica trei probleme importante:
• crearea unui cadru legislativ de desfăsurare a actului medical, in
care malpraxisul sa fie reglementat,
• stabilirea si impunerea anumitor norme institutiei medicale,
• conditii ce trebuie indeplinite de persoana care efectuează actul
medical.
Pentru o reprezentare cat mai buna a notiunii de malpraxis trebuie
mai intai inteleasa pozitia de pe care medicul se raporteaza fata de
pacient. Relatia dintre medic si pacient este una contractuala.
Obligatia medicului de a-l vindeca pe pacient este o obligatie de
diligenta (de mijloace), obligatie care consta in indatorirea
debitorului (medic) de a depune toata straduinta pentru atingerea
unui anumit rezultat, fara a se obliga la insusi rezultat.
Acest tip de raport contractual il protejeaza pe medic, in cazurile in
care s-au efectuat interventii chirurgicale sau tratamente, corecte
din punct de vedere profesional, dar vindecarea sau ameliorarea
starii pacientului nu s-a produs, de eventualele despagubiri
materiale solicitate de pacient.
Exista insa riscul erorilor ce pot interveni in efectuarea actului
medical, erori care, in cazul medicinii, spre deosebire de cele mai
multe profesii pot avea implicatii dintre cele mai grave culminand cu
schilodirea sau moartea pacientului.
Asigurarea de malpraxis, a fost creata din necesitatea medicului (in
cazul nostru) de a se proteja de eventualele despagubiri datorate
pacientilor in urma unor erori profesionale si este reprezentata de
un contract intre medic pe de o parte si casa de asigurari de
cealalta parte, in care sunt specificate erorile profesionale pentru
care medicul vrea sa fie asigurat precum si planurile tarifare care ii
convin.
Incheierea politei de asigurare presupune cunoasterea anumitor
detalii de natura juridica si economica:
Din perspectiva juridica erorile profesionale (medicale) generatoare
de pagube imbraca forma culpei. Sunt cunoscute in acest domeniu
culpa de tehnica medicala si culpa de omisiune.
Culpa de tehnica medicala sau culpa profesionala medicala consta in
nerespectarea regulilor privind exercitarea profesiunii medicale prin
nepricepere sau abateri de la reguli indeobste recunoscute si
recomandate in practicarea acestei profesiuni, provenite din
neglijenta, nepasare sau nerespectarea unor metode si procedee

4
specifice. Aceasta mai poarta denumirea de imprudenta.
La randul ei culpa de tehnica medicala se imparte in:
-Culpa profesionala prin nepregatire (incompetenta)
-Culpa profesionala prin neprevedere
Este forma simpla a culpei profesionale. Imposibilitatea de
prevedere constituie un caz fortuit, ca si neputinta in fata unor
riscuri inerente medicinii.

Culpa profesionala prin neglijenta


In aceasta categorie se includ nesolicitarea consultului
interdisciplinar, privarea de sansa, trimiterea tardiva a bolnavului la
un specialist.
Neglijenta sau neatentia in practica medicala ia forma grabei si a
suprficialitatii, indeplinirii neconstiincioase a obligatiilor.
Concret neglijenta poate lua forma: neluarii corecte a anamnezei,
neexecutarii unui examen clinic corect, neefectuarea unor examene
paraclinice de rutina, neluarii tuturor masurilor de asepsie in
vederea unei interventii.
Sunt considerate neglijente grave: nedescoperirea unor boli sau
tare anterioare initierii unui tratament a carui aplicare poate genera
o agravare a bolii initiale sau chiar decesul bolnavului, neizolarea
bolnavului contagios, neefectuarea terapiei antitetanice in cazul
plagilor tetanogene, injectarea de medicamente cu perioada de
utilizare depasita, injectarea unei alte substante, decat cea dorita,
prin confuzie.

Culpa profesionala prin usurinta (nepasare)


Frecvent, usurinta profesionala rezida in: neexaminarea clinica si
competenta a bolnavului, ignorarea riscurilor la care este expus
pacientul, imobilizarea neadecvata a fracturii, efectuarea
necorespunzatoare a unor injectii sau punctii, pierderea auzului unui
copil prin tratarea mamei cu streptomicina, aparitia de efecte
nedorite notorii(trecute in prospectul medicamentului) prin
nerespectarea dozelor maxime, arsuri dupa antiseptice sau
radioterapie, ignorarea conditiilor precare de lucru: mizerie,
sterilizarea necorespunzatoare.
Culpa prin usurinta este favorizata de subestimarea riscului actiunii
medicale sau de supraestimarea posibilitatii de actiune.

Culpa de omisiune
Medicul este deopotriva rasponsabil, atunci cand actioneaza cat si
cand nu actioneaza; cu alte cuvinte el raspunde de tot ceea ce face
si de tot ce refuza sa faca.Culpa de omisiune se prezinta sub
urmatoarele forme:
-Refuzul de a raspunde la solicitarea pacientului
-Refuzul interventiei (neasumarea de riscuri)

5
-Refuzul trimiterii pacientului la un esantion superior (privarea de
sansa)
-Neacordarea dreptului pacientului la a doua opinie in aceeasi cauza
medicala
-Refuzul de a continua tratamentul unui pacient
Dupa cum se poate observa intreaga responsabilitate civila se
bazeaza pe principiul greselii.
La origine responsabilitatea medicala a fost de natura delictuala:
medicul nu putea fi condamnat decat daca se demonstra ca a
provocat in mod voluntar vatamarea pacientului.
Odata inteleasa latura juridica a notiunii de malpraxis cea
economica se contureaza ca o masura de protectie menita sa
acopere, daca nu toata, atunci cat mai mult posibil din plaja erorilor
profesionale medicale.
In mod normal fiecare medic ar trebui sa-si poata negocia
asigurarea de malpraxis cu o casa de asigurari aleasa de acesta in
virtutea legilor economiei de piata.
Casa de asigurari se angajeaza sa plateasca, în limita sumei
asigurate, despagubirile si cheltuielile de judecata pe care medicul
asigurat este obligat printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si
irevocabila, pronuntata de o instanta de judecata româna, sa le
plateasca unei terte persoane (pacientului), pentru un prejudiciu de
natura materiala, vatamare corporala, afectarea sanatatii sau
deces, survenite ca urmare a urmatoarelor acte savârsite în timpul
exercitarii legale a obligatiilor sale profesionale:
• diagnosticari eronate;
• tratamente prescrise, recomandate în mod eronat pacientilor;
• erori sau neglijente în efectuarea interventiilor medicale în scop
diagnostic sau terapeutic;
• neglijenta, întârziere, superficialitate si omisiune în îndeplinirea
sarcinilor proprii de serviciu.
Cuantumul despagubirii se stabileste pe baza evaluarii daunelor si
stabilirii raspunderii medicului asigurat.
Evaluarea daunelor si stabilirea raspunderii medicului asigurat se
face pe baza unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.
Medicul trebuie sa solicite consimtamantul scris din partea
pacientului sau reprezentantilor legali prin asumarea raspunderii
pentru acele interventii sau acte medicale cu risc în producerea de
pagube materiale, vătămare corporală, afectarea sanatatii sau
deces.
Medicul asigurat este acoperit pentru actele medicale efectuate de
urgenta pentru situatia în care este amenintata viata pacientului, în
conditiile în care acesta este în stare de inconstienta sau în
incapacitate de a-si exprima consimtamântul si este neînsotit de
reprezentanti legali.
Responsabilitatea medicului nu este o problemã discutatã în
facultãtile noastre de medicinã. De retinut ca asigurarea de

6
malpraxis nu este un scut absolut, ea protejand medicul asigurat
numai din punct de vedere civil (financiar) fata de pacient, pe langa
aceasta responsabilitate civila mai exista alte cateva tipuri.
Responsabilitatea fata de normele deontologice ale profesiei de
medic cade in sarcina Colegiului Medicilor din Romania,
nerespectarea acesteia putand duce pana la sanctiunea ridicarii
dreptului de libera practica.
Responsabilitatea administrativa fata de angajator‚ adica de
institutia sanitara, presupune respectarea regulilor impuse de
aceasta, in caz contrar existand diverse sanctiuni de ordin
administrativ, printre care se numara si desfacerea contractului de
munca.
Responsabilitatea penala in fata legii pentru erori savarsite in
desfasurarea actului medical, de care se ocupa procuratura.
Pentru a exemplifica cateva cazuri de malpraxis vom prezenta si
analiza in paginile revistei, in numerele viitoare, spete din practica
judiciara internationala.
 

Bibliografie:
David G. L’erreur medicale, quelle veine! Ed. ALLBeck: Bucuresti 2002
Moldovan Ta. Tratat de drept medical. Ed. ALLBeck: Bucuresti 2002
Malicier D, Miras A, Feuglet P, Faivre P.La responsabilite medicale. Donne actuelles.
Ed. ESKA: Paris 1999
Poenaru E, Ozun R. Medic, societate, raspundere (responsabilitate profesionala si sociala a
medicului ).Ed. Medicala: Bucuresti, 1997
Scrpicaru Gh., Terbancea M. Coordonatele deontologice ale actului medical. Ed. Medicala:

7
Bucuresti,1989
Chitu C. Codul Penal. Codul de procedura penala. 64 legi speciale. Ed. Argessis-Juris:
Bucuresti, 1989
Trif AB, Astarastoaie V. Responsabilitatea juridica medicala in Romania. Ed. Polirom Iasi,
2000

SURSA
https://draristide.ro/malpraxis-stomatologie/

S-ar putea să vă placă și