Pârghiile de gradul I sunt pârghii de echilibru deoarece realizează echilibrul static.

Forţa
rezistentă este reprezentată de greutatea corpului sau a segmentului care se deplasează, iar
forţa activă este reprezentată de inserţia pe segmentul osos a muşchiului care realizează
mişcarea.
Identificarea pârghiilor de gradul I în organismul uman:
trunchiul se află în echilibru pe picioare ca o pârghie de gradul I;
capul în echilibru pe coloana vertebrală. Punctul de sprijin este vertebra atlas, rezistenţa este
reprezentată de greutatea capului, care tinde să cadă înainte, iar forţa activă este dezvoltată
de muşchii cefei, care opresc căderea capului înainte;
antebraţul în extensie se comportă ca o pârghie de gradul I; când se face îndoirea şi
extinderea braţelor în poziţia „stând pe mâini”, antebraţul acţionează ca o pârghie de gradul I,
muşchii extensori preiau rolul de agonişti atât în mişcarea de extensie, cât şi în cea de flexie,
îndoirea braţelor în această poziţie o face greutatea şi o gradează muşchii extensori (triceps),
iar extensia coatelor este realizată de muşchii extensori;
în situaţia în care piciorul este fixat pe sol (la mers, alergare, momentul bătăii în săritură,
cădere de la înălţime), segmentul gambei este tot o pârghie de ordinul I cu punctul de sprijin
la mijloc.
Pârghiile de gradul II sunt pârghii de forţă deoarece au rolul de a multiplica forţa. Aceste
pârghii au, de obicei, formă de pană.
Identificarea pârghiilor de gradul II în organismul uman:
incisivii
caninii
piciorul având ca rezistenţă greutatea corpului transmisă prin tibie; greutatea corpului este
aplicată la nivelul articulaţiei tibio-tarsiene, astfel încât forţa o vor da muşchii inseraţi prin
tendonul lui Ahile pe calcaneu; punctul de sprijin, când stăm pe vârful picioarelor, se află la
extremitatea metatarsienelor în contact cu solul;
segmentul membrului superior în timpul executării flotărilor.

Pârghiile de gradul III sunt pârghii de deplasare, ele utilizând o forţă mare pentru a învinge o
forţă mică, în schimb deplasează mult punctul de aplicaţie a forţei rezistente. Acest tip de
pârghii este cel mai frecvent întâlnit în corpul uman.
La acest tip de pârghii punctul de aplicaţie al forţei active – locul de inserare a muşchiului –
se află întru punctul de sprijin – articulaţia – şi punctul de aplicaţie a forţei rezistente.
Identificarea pârghiilor de gradul III în organismul uman:
antebraţul în flexie funcţionează ca o pârghie de gradul al III-lea când muşchii flexori se
contractă pentru a-l ridica; bicepsul se contractă producând o forţă care are punctul de
aplicaţie pe antebraţ. În acest caz, braţul forţei active este de aproximativ 8 ori mai mic decât
braţul forţei rezistente, rezultă că forţa activă trebuie să fie de 8 ori mai mare decât forţa
rezistentă;
coastele, în timpul respiraţiei, la inspiraţie şi expiraţie. Articulaţia costo – vertebrală reprezintă
punctul de sprijin, zonele de inserţie a muşchiului pe corpul coastei reprezintă punctul de
aplicaţie al forţei active iar partea anterioară a coastelor reprezintă rezistenţa;
gamba acţionează ca o pârghie de gradul III, la fotbal, în cazul unui voleu, piciorul nu este
fixat pe sol, deci punctul de aplicaţie al forţei active se află la mijloc iar rezistenţa este
reprezentată de un ansamblu de forţe (greutatea mingii, greutatea piciorului etc.). Spre
exemplu, însumând greutatea piciorului, greutatea gambei, greutatea obiectului lovit (mingii),
forţa de contracţie a extensorilor gambei pe coapsă, precum şi valorile acceleraţiei rezultate
din pendularea gambei spre înainte, rezultă că o minge de fotbal poate fi lovită cu o forţă de
aproximativ 2 kN chiar de un individ neantrenat;
mâna, atunci când prinde obiectele ca o pensă.

Trebuie să reţinem faptul că, în organismul uman, aceeaşi pârghie poate să-şi schimbe
gradul în raport cu poziţia în care acţionează segmentele: antebraţul, în mişcarea de flexie,
se comportă ca o pârghie de gradul III, iar în poziţia stând pe mâini, ca o pârghie de gradul I.