Sunteți pe pagina 1din 58

7

CAPITOLUL I. DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1.1. Noţiuni de anatomie şi fiziologie


Aparatul digestiv cuprinde un grup de organe a căror funcţie principală este digestia.
Segmentele tubului digestiv sunt: cavitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul, intestinul
subţire şi intestinul gros. Pe lângă aceste sisteme aparatul digestive cuprinde şi o serie de
glande anexe ale căror secreţii ajută la digestia şi absorbţia alimentelor: glandele salivare,
ficatul şi pancreasul. Tractul digestiv sau gastro-intestinal seamănă cu un tub ale cărui
porţiuni diferă ca mărime, structură şi funcţie.
Tubul digestiv poate fi divizat în trei porţiuni:
 porţiunea ingestivă, deasupra stomacului, servind doar la transportul alimentelor;
 porţiunea digestivă formată din stomac şi intestinul subţire, unde alimentele sunt
pregătite pentru a fi absorbite;
 porţiunea ejectivă, formată din intestinul gros pe unde resturile digestive sunt
eliminate
Stomacul este un organ abdominal al tubului digestiv, situat între esofag şi duoden.
Este aşezat în etajul superior al cavităţii abdominale, între diafragm, ficat, colon transvers şi
peretele abdominal, ocupând loja gastrică.
Zona de proiecţie a stomacului la peretele abdominal ocupă o parte din epigastru şi cea
mai mare parte a hipocondrului stâng. În ortostatism, la examenul radiologic, stomacul are
formă de cârlig cu o porţiune lungă, verticală şi o porţiune scurtă, orizontală, orientată spre
dreapta.
Stomacul are 2 feţe, 2 margini şi 2 extremităţi:
 feţele stomacului sunt una anterioară şi una posterioară, orientate în plan frontal;
 marginile stomacului - dreaptă sau mica curbură, cu concavitatea spre dreapta şi
superior, stângă sau marea curbură, cu convexitatea spre stânga şi inferior;
 extremităţile stomacului - superioară, orificiul cardiac şi inferioară, orificiul piloric
prin care se continuă cu duodenul.
Din punct de vedere anatomo-funcţional, stomacul are două porţiuni şi anume:
 verticală sau digestivă care se împarte în fundul sau fornixul stomacului, situat
deasupra planului orizontal care trece prin cardia – această porţiune din stomac
reprezintă camera cu aer, care nu se umple cu alimente şi corpul stomacului – până la
incizura angulară;
8

 orizontală sau de evacuare care cuprinde antrul piloric şi canalul piloric


Separaţia dintre cele două porţiuni este indicată de incizura angulară şi depresiunea
dată de sfincterul antrului. Prima este o depresiune anatomică bine vizibilă în orice
împrejurare la examenul radiologic, iar cea de-a doua este o funcţională, realizată din acţiunea
fibrelor musculare oblice ale stomacului. Porţiunea verticală este mai voluminoasă, saculară şi
cuprinde aproximativ 2/3 din stomac, iar porţiunea orizontală este mai îngustă, tubulară şi
cuprinde 1/3 din stomac. Structura stomacului este prezentată în Anexa nr. 1.
Ca dimensiuni, în stare de umplere moderată stomacul are o lungime de 25 cm, lăţime
maximă între cele două curburi 12 cm, grosime măsurată între cei doi pereţi 8 cm. Capacitatea
mijlocie a stomacului este de 1300 cm 3. În anumite împrejurări, mai ales în stări patologice,
capacitatea sa se poate modifică - un obstacol la nivelul cardiei va îngreuna pătrunderea
alimentelor în stomac, ceea ce va duce la micşorarea capacităţii acestuia, iar un obstacol la
nivelul regiunii pilorice va împiedica evacuarea chimului gastric în duoden şi astfel va
determina creşterea capacităţii gastrice.
Stomacul, din punct de vedere al mijloacelor de fixare, este menţinut la locul său prin
presiunea exercitată de contracţia muşchilor pereţilor abdominali, prin structura anatomică de
continuitate a acestuia între esofag şi duoden, prin pediculii vasculo-nervoşi, prin diferite
structuri peritoneale care-l leagă de organele învecinate şi prin aderenţa feţei posterioare a
fundului stomacului la peretele posterior al abdomenului.
1.2. Raporturi
Peretele anterior (faţa anterioară):
 diafragma;
 lobul pătrat stâng al ficatului şi peretele abdominal anterior.
Peretele posterior (faţa posterioară):
 faţa gastrică a splinei;
 glanda suprarenală stângă;
 polul superior al rinichiului stâng;
 artera lienală;
 corpul pancreasului;
 flexura duodenojejunală şi ansele jejunale .
Curbura mică:
 omentul mic cu vasele gastrice;
 lobul caudat al ficatului.
Curbura mare:
9

 ligamentul gastrolienal cu vasele gastrice scurte şi artera gastroepiploică stângă;


ligamentul gastrocolic cu vasele gastroepiloice.
1.3. Structura peretelui gastric
Peretele gastric măsoară aproximativ 3 mm în grosime, constituţia sa asigurând
funcţionalitatea stomacului de ase adapta în vederea depozitării şi degradării alimentelor
concomitent cu evacuarea acestora intermitentă către segmentul următor al tractului digestiv.
Structura peretelui prezintă patru tunici, dispuse de la exterior spre interior, astfel: tunica
seroasa, tunica musculară, tunica submucoasă şi tunica mucoasă.
Tunica seroasă constă în mezolitul peritoneal care căptuşeşte întreaga suprafaţă
exterioară, mai puţin faţa posterioară a fornixului prin care stomacul aderă la diafragm,
menţinând această regiune într-o imobilitate aproape completă. Seroasa se aplică de către
stomac prin intermediul stratului subseros format din ţesutul conjunctiv ce prezintă
ligamentele stomacului care contribuie la menţinerea formei curbate a organului.
Tunica musculară este responsabilă cu tranzitul masei alimentare la acest nivel, fiind
constituită dintr-un strat extern cu fibre longitudinale, strat mijlociu cu fibre circulare, a căror
condensare realizează sfincterul piloric şi un strat intern cu fibre oblice, prezent doar în
porţiunea digestorie a stomacului.
Tunica submucoasă se interpune între tunica musculară şi mucoasă, prilejuind
adaptarea mucoasei la motilitatea gastrică. Este alcătuită din ţesut conjunctiv lax, bogat în
fibre elastice şi formaţiuni neurovasculare.
Tunica mucoasă, din punct de vedere morfofuncţional reprezintă componenţa
esenţială a peretelui gastric. Mucoasa este separată de tunica submucoasă prin musculatura
mucoasei, iar din structura ei fac parte stratul epitelial şi corionul. La rândul său, stratul
epitelial prezintă epiteliu de suprafaţă simplu cilindric şi aparatul glandular inraepitelial
reprezentat de glandele gastrice responsabile cu secreţiile digestive la acest nivel. Corionul se
interpune între epiteliul de suprafaţă şi glandele gastrice până la nivelul mucoasei şi este
alcătuit din ţesut conjunctiv şi limfoid. Pe suprafaţa mucoasei se va observa o serie de şanţuri
care delimitează ariile gastrice corespunzătoare plicilor viloase separate la rândul lor de
criptele sau foveolele gastrice la nivelul cărora se deschid glandele gastrice.
1.4. Vascularizaţia stomacului
Stomacul este cel mai vascularizat segment al tubului digestiv.
În principal, circulaţia arterială este asigurată de trunchiul celiac prin artera hepatică,
splenică şi gastrica stângă. Din artera hepatică se desprind artera gastrică dreaptă, care după
ce trece înaintea pilorului se continuă ascendent pe curbura mică şi artera gastroduodenală,
10

care trece înapoia pilorului şi emite artera gastroepiploică dreaptă ce acţionează pe curbura
mare.
Din artera splenică se formează artera gastroepiploică stângă care are un traiect
descendent în lungul curburii mari, anastomozându-se în plin cu artera gastroepiploică dreaptă
formând arcul arterial al curburii mari şi arterele gastrice scurte, ce se distribuie fornixului
stomacului, înainte de a pătrunde prin ligamentul gastrolienal.
Artera gastrică stângă străbate ligamentul gastropancreatic, ascensionând către
regiunea cardică după care deschide un traiect descendent în lungul curburii mici, unde se
anastomozează în plin cu artera gastrică dreaptă şi formează astfel, arcul arterial al curburii
mici. Din arcurile arteriale corespunzătoare curburilor se desprind ramuri arteriale prin care
sângele irigă diferite tunici ale stomacului.
Circulaţia venoasă gastrică corespunde, în general, circulaţiei arteriale de la acest
nivel, venele însoţind îndeaproape arterele omonime. Aşadar, venele gastrice ce acompaniază
arcul arterial al curburii mici sunt tributare venei porte, iar venele gastroepiploice dreaptă şi
stângă, se drenează în vena mezenterică superioară şi respectiv vena splenică.
În sistematizarea circulaţiei limfatice se disting patru teritorii limfatice al căror drenaj
final conduce către nodurile celiace. Cea mai întinsă regiune limfatică este tributară
ganglionilor limfatici gastrici stângi, preluând limfa de la nivelul micii fornixului, precum şi
din cea mai mare parte a corpului gastric şi mica curbură. Limfa din partea inferioară a
corpului gastric şi regiunea antro-pilorică este drenată în ganglionii limfatici gastroepiploici
drepţi şi ganglionii limfatici pilorici inferiori.
Zona a treia cuprinde regiunea gastrică corespunzătoare segmentului stâng al marii
curburi, din care vasele limfatice se varsă în ganglionii limfatici gastroepiploici stângi şi
splenopancreatici.
Porţiunea stomacului corespunzătoare segmentului drept al curburii mici, alături de o
parte din regiunea pilorică constituie cea de-a patra arie limfatică, la cest nivel, limfa fiind
drenată de ganglionii limfatici gastrici drepţi şi ganglionii limfatici pilorici superiori.

2. NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE
2.1. Semiologia generală a abdomenului
Topografia abdomenului se obţine prin împărţirea peretelui abdominal în nouă regiuni,
cu ajutorul unor linii convenţionale: două linii orizontale (una superioară, tangentă la
marginea falselor coaste şi una inferioară, care uneşte spinele iliace anterosuperioare) şi două
linii verticale trecând prin mijlocul arcadelor crurale.
11

În etajul superior al abdomenului se găsesc regiunea epigastrică, hipocondrul drept şi


hipocondrul stâng. În etajul mijlociu se regăsesc regiunea ombilicală, flancul drept şi flancul
stâng, iar în etajul inferior găsim hipogastrul, fosa iliacă dreaptă şi fosa iliacă stângă. În afară
de acestea, postero-lateral se disting cele două regiuni lombare.
Durerile abdominale sunt cele mai importante manifestări subiective. Acest simptom
trebuie analizat din următoarele puncte de vedere: localizare, iradiere, intensitate, orar şi
cauze care le provoacă sau le atenuează. Durerile abdominale pot fi difuze sau localizate.
Durerile difuze, generalizate la întreg abdomenul, pot fi provocate de cauze variate: peritonita
acută, peritonite cronice, enterocolite acute, dizenterie, intoxicaţii alimentare, ocluzii
intestinale, embolii sau tromboze ale vaselor mezenterice, crize tabetice etc. Durerile
localizate în diferite regiuni topografice au cauze multiple.
Examenul obiectiv al abdomenului se face cu ajutorul metodelor clasice de investigaţii
şi anume inspecţie, palpare şi percuţie. În unele cazuri se recurge la puncţia exploratoare a
cavităţii abdominale sau la laparoscopie. Inspecţia se face culcând bolnavul pe spate, cu
trunchiul uşor ridicat, braţele aşezate de-a lungul corpului şi coapsele uşor îndoite pe bazin. În
cazuri patologice se pot observa modificări în forma sau volumul abdomenului, precum şi
modificări privind aspectul peretelui abdominal. Volumul poate creşte – abdomen destins sau
balonat, sau poate scădea – abdomen retractat, creşterea de volum putând fi totală sau parţială.
Modificările de aspect ale tegumentelor abdominale sunt de multe ori revelatoare
pentru unele afecţiuni. În ascita, pielea devine alba-strălucitoare.
Deseori apar reţele venoase, mai mult sau mai puţin evidente. Circulaţia colaterală
periombilicală, în cap de meduză, arată o hipertensiune în vena portă (ciroza). Circulaţia
colaterală pe flancuri, de tip cavo-cav, denota un obstacol în vena cava inferioară. Circulaţia
colaterală subombilicală se observă în peritonita tuberculoasă şi în neoplasmele abdominale.
Uneori, la inspecţia abdomenului se constată prezenţa ondulaţiilor peristaltice ale intestinului
(ocluzie intestinală).
Palparea completează datele culese prin inspecţie. Palparea abdomenului este bine să
fie practicată în decubit dorsal, dorso-lateral şi în ortostatism. Palparea peretelui oferă date
asupra grosimii şi netezimii pielii, asupra elasticităţii şi supleţei. Palparea pentru obţinerea
unor dureri provocate prin presiune este de mare ajutor. Există anumite puncte şi zone
abdominale care pot avea un grad deosebit de sensibilitate la palpare, cum sunt: punctul
epigastric, punctul xifoidian, cistic, duodenal, piloric, punctele apendiculare etc.
Percuţia: sunetul de percuţie depinde de starea de plenitudine a stomacului şi a
intestinului. Hipersonoritatea o întâlnim când se măreşte conţinutul gazos al stomacului şi al
12

intestinului, precum şi în pneumoperitoneu. Matitatea sau submatitatea se pot constata în


abdomenul retractat, inaniţie, în cazul unui intestin plin de materii fecale (constipaţie,
megasigmă, dolicocolon), în hipertrofii de organe (ficat, splină), tumori, sarcină, în cazul
revărsării de lichid în cavitatea peritoneala (ascita). În ascite, dacă ciocănim cu un deget unul
din flancuri, cealaltă mana percepe în flancul opus o lovitură ondulatorie (semnul valului).
Examene complementare: pentru explorarea abdomenului se mai foloseşte şi puncţia
abdominală, fie în scop diagnostic, fie în scop terapeutic (paracenteza).
Puncţia exploratoare se face pentru a cunoaşte natura lichidului (aspect, culoare), dacă
este transsudat sau exsudat, pentru examenul citologic, examenul bacteriologic, examenul
chimic.
Puncţia terapeutică urmăreşte fie introducerea unor substanţe medicamentoase, de
exemplu antibiotice, fie evacuarea lichidului în cantitate prea mare.
Laparoscopia se execută cu ajutorul unui aparat numit laparoscop, de către specialişti
experimental, luându-se toate masurile de asepsie şi anestezie. Prin laparoscopie se obţin
importante date pentru diagnostic şi se pot efectua prelevări pentru examene histopatologice.
Laparatomia exploratoare este o metodă chirurgicală la care se recurge când prin toate
celelalte mijloace de investigate nu s-au obţinut datele necesare pentru diagnostic.
2.2. Semiologia stomacului
Interogatoriul. Vârsta şi sexul ne pot interesa îndeosebi, pentru că boala apare în
special la bărbaţi tineri, între 20 şi 24 de ani, iar cancerul gastric este mai frecvent la bărbaţii
cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani. Profesiile cu ore de masă neregulate, cu hrană rece, cu
multe deplasări sau acelea care implică o mare tensiune nervoasă, tahifagia, dentiţia deficitară,
abuzul de alcool, de cafea, băuturile prea reci contribuie la apariţia bolilor de stomac.
Unele medicamente pot avea o acţiune iritantă asupra stomacului: acidul acetilsalicilic,
salicilaţii, clorura de potasiu, cortizonicele, fenilbutazona, indocidul, preparatele arsenicale,
etc. În antecedentele personale ale bolnavului trebuie sa avem în vedere tuberculoza, sifilisul,
bolile ficatului şi ale căilor biliare, bolile infecţioase.
Simptomele funcţionate. Senzaţia de presiune, plenitudine sau balonare în regiunea
epigastrică survin deseori în sindromul de dispepsie gastrică. Durerea este localizată cel mai
des epigastric şi are iradieri dorsale, în regiunea retrosternală sau spre hipocondrul stâng ori
drept. Durerea poate sa aibă intensităţi variabile: simpla jenă epigastrică, arsura, împunsătura
violentă, transfixianta.
Un caracter important al durerii este orarul ei, adică momentul apariţiei în raport cu
masa. Uneori este precoce, apărând în timpul sau imediat după masă, alteori este semitardiva,
13

la 1-2 ore după masă, iar alteori este tardivă, la 3-4 sau 5-6 ore după terminarea mesei.
Durerile care apar la 5-6 ore sunt numite şi hipertenisve şi se însoţesc de o senzaţie de foame,
de unde denumirea de foame dureroasă. Durerile pot fi calmate sau nu de ingestia de alimente,
de poziţia de culcat sau în picioare, de administrarea de prafuri alcaline, de provocarea
vărsăturilor.
Eructaţia înseamnă evacuarea pe gura a gazelor din stomac sau din esofagul inferior.
Se întâlneşte des în aerofagie, la persoanele nervoase care mănâncă repede.
Regurgitaţia este refluxul alimentelor ajunse în stomac. Ea se însoţeşte de o senzaţie
de arsură retrosternală, numita pirozis, care survine mai ales la persoanele cu hiperaciditate.
Vărsătura înseamnă eliminarea bruscă pe gura a conţinutului stomacal. Este un act
reflex, cu punctul de plecare în stomac, intestin, pancreas, căi biliare, căi urinare, etc.
Vărsăturile sunt variabile ca frecvenţă, cantitate (mici, abundente) orar (matinale, pe stomacul
gol, postprandiale, precoce sau tardive). Ele vor fi analizate din punct de vedere calitativ:
miros, gust şi conţinut (alimentare, biliare mucoase, apoase, purulente, fecaloide,
sanguinolente). În privinţa vărsăturilor, alimentare, trebuie acordată atenţie celor care conţin
alimente ingerate cu 1-2 zile mai înainte.
Hematemeza este vărsătura de sânge. Bolnavul vărsă sânge roşu-închis, cu cheaguri,
deseori amestecat cu resturi alimentare. În funcţie de cantitatea pierdută, hematemeza este
însoţită de semne generale: paloare, ameţeli, transpiraţii reci, palpitaţii, puls rapid şi scăderea
tensiunii arteriale, mergând până la şoc hemoragic şi exitus. Când sângele este în cantitate mai
mica şi stagnează un timp în stomac, vărsătura capătă un aspect negricios, semănător zaţului
de cafea datorită digerării sângelui. Bolile în care se întâlneşte mai frecvent hematemeza sunt
ulcerul gastric şi duodenal, tumorile stomacului, ciroza hepatică, gastrita hemoragică. Mai
poate apărea în icterul grav, în trombozele de venă portă sau venă splenică, în boli ale sângelui
(hemofilie, purpura, leucemie), în unele intoxicaţii cu sodă caustică, sublimat sau fosfor.
Hematemeza este însoţită sau urmată de melenă (scaune negre ca păcura), moi,
determinate de trecerea sângelui în intestin, unde este parţial digerat.
Examenul obiectiv al stomacului: Inspecţia generală aduce informaţi asupra stării de
nutriţie a bolnavului şi asupra tipului constituţional. Culoarea tegumentelor poate fi palidă, în
cazul hemoragiilor, sau galben-pală în cazurile de cancer. Poziţia pacientului poate fi
caracteristică – ghemuită, în crize dureroase, cu pumnii comprimând regiunea dureroasă,
poziţie forţată, în cazul ulcerului gastric penetrant.
Examenul cavităţii bucale arată starea danturii, existenţa unor afecţiuni ale mucoasei
bucale şi, mai ales, aspectul limbii (limba saburală sau încărcată, în gastrite şi afecţiuni biliare;
14

limba depapilată, în anemie pernicioasa etc.).


Inspecţia stomacului interesează regiunea epigastrică, care poate să apară bombată sau
retractată. Palparea se face pe stomacul gol sau nu prea încărcat, solicitând bolnavului să
respire liniştit şi să nu contracte musculatura abdominală. Sensibilitatea poate fi difuză sau
localizată în anumite puncte (xifoidian, epigastric, solar, subcostal stâng sau drept). Prin
palpare poate fi provocat clapotajul, care consta într-un zgomot hidroaeric şi care apare şi la
pacienţii normali, la 1-2 ore după masă; apariţia lui mai tardivă este însă semnificativă pentru
o atonie gastrică sau pentru o stenoză pilorică.
Percuţia poate sa furnizeze date asupra volumului gastric a cantităţii de gaze sau
asupra localizării şi dimensiunii tumorilor gastrice.
Examene complementare:
Examenul radiologic al stomacului se face administrând sulfat de bariu. Laptele baritat
se prepară sub forma unei suspensii cu 150 g sulfat de bariu la 250 - 300 ml apă. Examenul se
face pe nemâncate.
Tubajul gastric constă în introducerea unui tub în stomac pentru recoltarea sucului
gastric. Pentru aceasta se foloseşte tubul (sonda) Einhorn, confecţionat din cauciuc, lung de
1,5 metri şi gros până la 3-5 mm, gradat din 5 în 5 cm; la un capăt, tubul este prevăzut cu o
olivă metalică cu mai multe orificii. În afara de tubul Einhorn mai sunt necesare: o seringă de
20 ml, un stativ cu eprubete numerotate, o tăviţă renală şi substanţele folosite pentru excitarea
secreţiei gastrice. Ca excitanţi ai secreţiei gastrice s-au dovedit mai eficiente histamina, pentru
acidul clorhidric, şi insulina, pentru pepsină.
Înainte de a se proceda la efectuarea tubajului gastric, bolnavul trebuie sa fie pregătit,
explicându-i-se necesitatea acestui examen şi faptul că este lipsit de pericol.
Tubajul se face dimineaţă, pe stomacul gol. Bolnavul va sta la marginea patului, fie în
salon, fie într-o cameră aparte. Este invitat să deschidă gura mare, sa dea capul pe spate, iar
capătul sondei cu oliva umezită se pune la baza limbii şi se împinge uşor înainte. Apoi
pacientul face mişcări de înghiţire, la fiecare deglutiţie sora împingând sonda uşor. Pacientul
este sfătuit să respire adânc, apoi să înghită din nou. Când reflexul de vărsătura este prea
accentuat, se poate introduce sonda pe nas, după ce a fost unsa în prealabil cu ulei de parafină.
Când gradaţia de 45 cm a ajuns la arcada dentară, se consideră ca oliva este la nivelul
cardiei. Se mai împinge tubul încă 10 cm şi se începe recoltarea sucului gastric. Se aspiră cu
seringa tot conţinutul gastric existent pe nemâncate; acesta atinge în mod normal între 20 şi 80
ml şi constituie staza gastrică. Se notează cantitatea obţinută şi se pune într-o eprubetă curată,
pentru laborator.
15

Mai departe, se procedează la stimularea secreţiei gastrice cu histamină. Pentru


stimularea submaximală sau standard se injectează 0,1 mg histamină la 10 kg greutate
corporală. Se recoltează întreaga cantitate de suc gastric din 15 în 15 minute, timp de o oră, şi
se notează pentru fiecare probă cantitatea extrasă, punându-se în eprubete etichetate probe
pentru examenul clinic.
Pentru stimularea maximală se injectează 0,4 mg histamină la 10 kg greutate corporală.
Din coroborarea cantităţii de lichid extrasă cu cifrele acidităţii gastrice se stabileşte debitul
acid-orar. Valorile normale sunt: pentru secreţia bazala, 1,5-4 mEq/oră; pentru secreţia
stimulată submaximal, 9-22 mEq/oră. În vederea intervenţiilor chirurgicale este necesară şi
stimularea secreţiei cu insulină, pentru a studia secreţia vagală (pepsina). Se injectează
intravenos 0,2 u/kilocorp. Stimularea cu alcool etilic 5% în cantitate de 300 ml nu s-a dovedit
atât de fidelă ca stimularea cu histamină.
Gastroscopia constă în examenul vizual al mucoasei stomacului şi are o mare valoare
pentru diagnostic. Ea se face cu ajutorul gastroscopului sau al fibroscopului. Gastroscopia va
fi precedată de un examen radiologic şi va respecta contraindicaţiile: stenoze esofagiene,
cifoze şi cifoscolioze, insuficiente cardiace, vârsta înaintată, tuberucloza pulmonară evolutivă
etc.
Fibroscopia permite şi fotografierea în culori, cinematografierea, efectuarea unor
biopsii şi examene citologice. Este un examen extrem de util pentru diagnosticul cancerului
gastric incipient.
2.3. Etiologia
Apariţia bolii este rezultatul dezechilibrului dintre factorii de agresiune şi cei de
rezistenţă ce acţionează la nivelul mucoasei gastroduodenale, produs prin efectul unor agenţi
numeroşi, dar diferiţi ca pondere. În acest sens conceptul de factori etiologici nu poate avea o
semnificaţie absolută, ci numai de condiţii care intervin în mod conex, cu valoare favorizantă
sau predispozantă în apariţia ulcerului.
S-au elaborat, de-a lungul vremii, numeroase concepţii privind etiologia bolii, care au
fost pe rând părăsite, reluate şi reconsiderate, adaptate observaţiilor clinico-experimentale
moderne, care au conferit bolii un mecanism integrativ general plurifactorial.
Intervenţia corticosuprarenalei în apariţia bolii a fost invocată pentru a explica apariţia
în condiţii de stres, ca în starea de şoc, după traumatisme şi arsuri sau la bolnavii cu
traumatisme cerebrale. Boala apărută în aceste situaţii are caractere diferite , prin prezenţa
leziunilor acute multiple, cu aspect sângerând, care au un mare potenţial hemoragic şi o
16

evoluţie scurtă. Formarea acestor leziuni ulceroase se datorează excesului de hormoni


glucocorticoizi, care activează secreţia clorhidropeptică şi reduce rezistenţa mucoasei.
Secreţia excesivă de glucocorticoizi se produce printr-o hiperactivitate
corticosuprarenaliană, sub influenţa ACTH eliberat de către hipofiza anterioară prin stimul
hipotalamic. Această cale nu pare a fi exclusivă, deoarece este posibil şi un efect hipotalamic
mediat de vag. De asemenea, este binecunoscut faptul că în boala Addison există aclorhidrie,
iar bolnavii respectivi nu fac niciodată ulcer. În apariţia bolii hormonii glucocorticoizi nu par
a avea un rol deosebit, întrucât concentraţia lor serică şi cantitatea de metaboliţi eliminată
urinar sunt normale, dar corticoterapia intensă şi prelungită favorizează activarea unor ulcere
latente preexistente şi apariţia complicaţiilor.
2.4. Factorii genetici
Factorii genetici sunt atestaţi de numeroase argumente şi consideraţi drept primordiali
şi obligatorii. În acest sens pledează existenţa, încă de mult timp cunoscută, a familiilor de
ulceroşi. Boala survine cu incidenţă crescută şi localizare similară şi la gemenii monozigoţi, în
comparaţie cu ulcerul care apare la gemenii heterozigoţi. În majoritatea familiilor se constată
caracterul recesiv.
Predispoziţia pentru a face boala se transmite poligenic, fiind evidentă statistic
intervenţia genelor care conferă atât caracterul de grup sanguin cât şi caracterul de secretor al
substanţelor de grup sanguin. Este posibil ca intervenţia mecanismului genetic să se producă
şi prin transmiterea unei mase mult crescute de celule parietale gastrice.

2.5. Factorii de mediu


Alimentaţia a fost în repetate rânduri inclusă între factorii , dar nu s-au identificat
alimente sau moduri deosebite de preparare a acestora care să prezinte o legătură directă cu
apariţia bolii. De-a lungul timpului, s-a atribuit importanţa naturii traumatizante a unor
mâncăruri, ritmului neregulat al meselor, restricţiei alimentare globale sau lipsei din raţia
zilnică a unor elemente considerate esenţiale pentru protecţia acidă mucoasei.
S-a incriminat, astfel lipsa din alimentaţie a grăsimilor, mai ales emulsionate, care
declanşează eliberarea hormonilor intestinali inhibitori ai secreţiei acide (enterogastrona,
colecistokinin-pancreozimina). Au fost acuzate, de asemenea, carenţele vitaminice ca şi
carenţa de lapte, zahăr şi proteine, fără ca acestea sa fie unanim demonstrate.
Fumatul se asociază frecvent cu boala, întrucât determină inhibarea secreţiei alcaline
pancreatice, bogată în bicarbonat, cu rol de tampon în duoden, paralel cu creşterea secreţiei şi
17

perturbarea peristalticii gastrice, mai ales antrale. El favorizează refluxul biliar


duodenogastric, cu efect liposolubil asupra membranei epiteliului mucoasei, ceea ce conduce
la retrodifuzionarea ionilor de hidrogen şi apariţia ulceraţiilor. Nu este demonstrată o relaţie
directă între numărul de ţigări fumate şi gastrită, fiind evidentă numai incidenţa mai crescută a
gastritei la cei care au obiceiul de a fuma.
Consumul băuturilor alcoolice, mai ales ca aperitiv, determină o rapidă şi intensă
accentuare a peristalticii gastrice, creşte secreţia acidă a stomacului, fără a o afecta pe cea
peptică.
Factorii meteorologici au fost supuşi atenţiei datorită tendinţei la recidivă a durerilor
primăvara şi toamna. Aceasta periodicitate sezonieră este însă inconstantă, opiniile în legătură
cu ea fiind contradictorii, iar consideraţiile patogenice neconvingătoare. Se presupune că
variaţiile brutale şi simultane ale diferiţilor factori meteorologici realizează modificări ale
bioritmurilor ce favorizează producerea recidivelor sezoniere ale ulcerului.
2.6. Factorii neuropsihici şi endogeni
Studiaţi şi demonstraţi de Pavlov, în cadrul teoriei corticoviscerale, factorii
neuropsihici sunt priviţi şi astăzi cu atenţie, atribuindu-li-se un rol important atât în
producerea ulcerelor acute, aşa-zisele ulcere de stres, cât şi producerea ulcerului
gastroduodenal cronic.
Este  cunoscut faptul că indivizii cu anumite trăsături psihice se îmbolnăvesc mai
frecvent de ulcer şi că situaţiile care se însoţesc de o mare tensiune psihică determină
episoadele dureroase ale ulcerului gastroduodenal. S-a susţinut teoria că indivizii care au
concentraţii sanguine mari de pepsinogen I au în acelaşi timp şi o anumită structură psihică,
prezentând un dezechilibru între tendinţele active (nevoia de independenţă) şi cele pasive
(dorinţa de dependenţă). Consecinţa acestor trăsături fiziologice şi psihice, o mare capacitate
de a secreta acid clorhidric şi pepsină şi o stare conflictuală între tendinţele amintite,
favorizează apariţia gastritei, mai ales când circumstanţele devin favorabile exacerbării stării
conflictuale.

3.NOȚIUNI DESPRE BOALĂ

Gastrita acuta este inflamatia acuta, reversibila a mucoasei gastrice. Mucoasa


gastrica este tumefiata, prin edem si congestie, iar la nivelul suprafetei mucoasei apar
eroziuni hemoragice si chiar ulcere acute.
18

Gastrita acuta este cauzata frecvent de:

o -ingestia unor medicamente (aspirina, antiinflamatorii - gastrita postconsum de


antiinflamatoare nesteroidiene )

o de abuzul de bauturi alcoolice ( gastrita etanolica) meselor copioase,


condimentelor sau alimentelor dificil de digerat.

o In unele cazuri se instaleaza secundar ingestiei de substante caustice precum acidul


sulfuric, clorhidric, acetic, substante care provoaca rani pe diferite portiuni ale
mucoasei gastrice - gastrita acuta postingestionala.

o In alte cazuri poate fi provocata de refluxul bilei din duoden in stomac, in special
dupa anumite interventii chirurgicale la nivelul stomacului ce favorizeaza refluxul
bilios.
Gastritele acute pot fi clasificate in:

 gastrita acuta simpla,

 gastrita acuta coroziva

 gastrita acuta alergica.


Evolutia gastritei acute poate fi de scurta durata cu tendinta rapida spre vindecare
dupa administrarea tratamentului adecvat sau dupa indepartarea cauzelor. Neglijarea
gastritei acute poate duce la cronicizare sau complicatii severe.

Etiologie
- Agentii infectiosi
- Bacterii: Helicobacter pylori (HP) – cea nai frecventa cauza; Streptococ ±-hemolitic,
stafilococ, clostridium welchii; Proteus; E.coli; Bacilul Koch; Treponema pallidum.
- Virusuri: Citomegalovirus si herpes virus.
- Fungi: Candida, Histoplasma capsulatum, Criptococcus.
- Paraziti si nematode: Strongiloide, Toxoplasma, Critosporidium, Leishmania etc.
- Cauze autoimune: gastrita atrofica cu anemia Biermer.
- Agentii medicamentosi: antiinflamatoriile nesteroidine, corticosteroidele.
- Agentii fizico-chimici cu potential eroziv (alcool, produse picante etc.).
- Dereglari motorii (în caz de stres si patologii ale organelor adiacente) manifestate prin reflux
duodenal-gastric.
19

- Stresul (hipovolemic sau hipoxic).


- Hipertensiunea portala ;

-intoxicatii alimentare

Factorii de risc
- alimentarea haotica si irationala;
- vârsta peste 60 ani;
- fumatul;
- consumul necontrolat de medicamente, alcool, agenti chimici;
- factorii profesionali nocivi;
- dereglarile motorii ale tubului digestiv superior;
- hipovolemie;
- hipoxie (în starile de soc, combustii);
- insuficienta renala.

Etiopatogenie

Factorii etiologici variati actioneaza direct asupra mucoasei gastrice sau indirect, prin
scaderea nivelului prostaglandinelor, sau prin ischemia mucosala. Cele mai frecvente cauze
de gastrita acuta sunt medicamentele (acidul acetilsalicilic si alte AINS), alcoolul, situatiile
de stres si foarte rar de agentii patogeni.

Tabloul clinic

Manifestarile clinice sunt variate în dependenta de factorul etiologic si sunt reprezentate,


în majoritatea cazurilor de sindrom dispeptic (discomfort abdominal, senzatie de
plenititudine postprandiala, senzatie de greata, varsaturi, balonari abdominale, eructatii,
satietate precoce, pirozis, regurgitatii) si de durere epigastrica acuta (uneori severa); pacienti
sunt afebrili.
- hemoragiile digestive în gastrita hemoragica si eroziva;
- Sindrom anemic (anemie megaloblastica) digestiv si neurologic în gastrita atrofica
autoimuna

Simptomatologie
Tranzitul intestinal poate fi nemodificat, dar pot surveni diaree sau constipatie. Ca semne
20

generale se intalnesc cefaleea, astenia, starea de indispozitie, inapetenta si chiar repulsia


pentru mancare.

Simptomele in gastrita acuta sunt reprezentate de:

 stare generala alterata;


 dureri epigastrice (in zona dintre plexul solar si ombilic), cu caracter colicativ;
 senzatia de plenitudine;
 greata;
 sialoree
 varsaturi ( mai intai alimentare, apoi mucoase sau bilioase)
 diaree;
 tahicardie;
 hipotensiune arteriala (mai rar);
 in cazurile grave, hemoragii digestive superioare

Diagnostic pozitiv
Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe datele clinice, tinand seama de aparitia brusca a
simptomelor curand dupa cauza provocatoare.

Diagnostic diferential
Diagnosticul diferential se face cu gastritele acute din starile septice sau din bolile
infectioase, cu o colecistopatie acuta, o apendicita acuta, cu debutul unei hepatite epidemice,
cu unele intoxicatii, cu varsaturile de natura central-nervoasa. Uneori, prima manifestare a
ulcerului gastro-duodenal poate sa imbrace aspectul gastritei acute. De asemenea, sa nu uitam
manifestarile pe care le poate avea sarcina in primele saptamani.

Evolutie
Evolutia gastritei acute simple dureaza 2-5 zile, mergand spre vindecare. Gastritele acute
neglijate sau repetate pot evolua spre cronicizare.

Tratament profilatic
Tratamentul profilactic consta in evitarea cauzelor care provoaca boala.
21

Tratamentul gastritei acute depinde de cauza sa. Atunci cand simptomele se manifesta,
medicul poate recomanda o dieta lichida pentru o scurta perioada de timp, urmand ca aceasta
sa fie inlocuita rapid de un regim normal cu trei mese echilibrate pe zi.

Dieta lichida trebuie prescrisa doar de catre medic si nu poate fi urmata mult timp fara
consecinte grave asupra starii generale de nutritie. Dupa disparitia simptomelor, alimentatia
normala poate fi reluata, excluzand toate alimentele ce pot provoca arsuri la stomac. Unele
medicamente - antiacide - sunt uneori esentiale pentru a reduce intensitatea simptomelor.
Alcoolul si tutunul sunt interzise, iar medicamentele antiinflamatorii trebuie evitate. În
general, gastrita acuta se vindeca cu un tratament adecvat.

Tratament medical
Tratamentul medical in gastrita acuta are la baza, in primul rand, regimul dietetic; in
primele zile se va prescrie un regim hidric cu ceaiuri de menta, musetel, tei si supe de
zarzavat, strecurate. Dupa doua zile se pot introduce piureuri de legume, gris, orez, paste
fainoase, lichide nu prea dulci, mere rase; ulterior, in functie de evolutie, se vor da lactate,
oua fierte, carne slaba fiarta, perisoare in aburi, budinci.
Tratamentul se poate incepe cu incercarea de a provoca o varsatura pentru evacuarea
stomacului. Durerile vor fi calmate prin aplicarea unor comprese umede alcoolizate si prin
injectii cu papaverina sau atropine; in caz de deshidratare se recomanda solutie clorurosodica
izotonica, subcutanat, sau solutii clorurate si glucozate in perfuzii intravenoase. La nevoie, in
starile mai grave, cu hipotensiune, se vor administra analeptice.

Tratamentul gastritei acute se va face in functie de etiologia sa. In cazul unei gastrite acute
hiperacide vor fi utilizate pentru tratament medicamente din clasele:
- antiacide (amestecuri de substante alcaline cu rol in neutralizarea secretiei acide) :
Almagel A , Dicarbocalm , Novalox , Rennie

- antisecretorii (substante ce au rolul de a inhiba secretia acida actionind asupra


receptorilor histaminici - ranitidina, famotidina, etc. si asupra pompelor de protoni -
omeprazolul) : Scobutil , N-prednison , Uscosin , Priamide , Oxifenoniu
- pansamente gastrice (medicamente ce au rolul de a forma la nivelul mucoasei gastrice
un film protector ce va ajuta la refacerea acesteia);
22

-antispastice (exercita o actiune specifica antispastica, ce se manifesta asupra


musculaturii netede a tractului gastrointestinal, biliar si urinar) : Buscopan , Ulcogastrin .
Digest Duo . No-Spa forte

- antiemetice

- antialgice
Cind se va evidentia existenta germenului Helicobacter pilory in mucoasa gastrica se va
asocia un tratament antibiotic de eradicare a acestei infectii: amoxicilina asociata cu
metronidazol.
Cu toate aceste modalitati terapeutice, se va impune regim igienodietetic adecvat de
eliminarea a factorilor iritanti gastrici (alcoolul, tutunul, condimentele, etc.).
23

CAPITOLUL II.- ÎNGRIJIRI GENERALE

Rolul asistentului medical in pregatirea pentru explorari

clinice si paraclinice

Anamneza -este metoda prin care asistentul va obtine date de la pacient(anturaj sau
apartinatori) cu privire la starea de sanatate si de boala, precum si mediul ambiental in care
evolueaza acesta.

Asistenta va permite pacintului sa-si exprime suferintele si il va asculta fara sa il intrerupa,


apoi va pune intrebari(inchise si deschise) si in tot acest timp va observa pacientul, va afla
datele biografice a pacientului( varsta, sexul, locul nasterii, conditii de viata si munca),
motivele inernarii( 2-3 simptome de ordin general sau local), APF(antecedente personale
fiziologice) se face la femei si se va urmari: menarha, succesiune si durata ciclului menstrual,
durata fluxului, nr. de nasteri si de avorturi, tulburari ale ciclului menstrual si menopauza.

APP(antecedente personale patologice) va urmari: boli infectioase, BTS si boli organice.

AHD(antecedente heredo-colaterale): boli de care au suferit rude de gr. I, decesul rudelor la


varste tinere, boli ereditatre, boli determinate de coabitare si ahd semnificative. Iar la final se
va incheia cu interbari legate de conditiile de viata si munca.

Examenul clinic general

Se realizeaza de catre medic, asistentul medical avand rolul sa asigure foaia de observatie,
instrumentrul necesar, rezultatele de la investicatii si ajuta pacientul sa se dezbrace si asezarea
acestuia in pozitiile cerute de catre medic. Acesta va cuprinde:

- insepectia regiunilor corpului si se termina cu observarea unor miscari cum ar fi ridicatul


din pat si mersul
24

- palparea ofera informatii despre volumul, suprafata, consistenta, sensibilitatea si mobilitatea


unor organe( piele, strat adipos, muschi, ggl.limfatici, sistem osteo-articular si organe
abdominale) observandu-se mimica pacientului

- percutia anumitor zone obtinandu-se diferite sunete in functie de intensitate, tonalitate si


timbru

- ascultatia inimii si plamanilor

Examene de laborator

Recoltarea sângelui se face dimineaţa pe nemâncate sau, cel mult după un mic dejun care
să nu fi cuprins nici o formă de grăsime animală sau vegetală (lapte ,unt, ouă, ciocolată,
margarină, etc).
De asemenea, cina din seara precedentă trebuie să fi fost lipsită de grăsimi.

Asistenta medicală pregăteşte materialele necesare pentru manevrele medicale, pregăteşte


psihic pacientul, pregăteşte locul de elecţie, i se explică pacientului tehnica şi necesitatea ei,
se recoltează produsul patologic, se etichetează produsul, se trimite la laborator si se notează
în foaia de observaţie.

Recoltarea hemoleucogramei, se realizeaza prin punctie venoasa sau prin inteparea pulpei
degetului si sunt necesare eprubete mov cu două picături de anticoagulant cu 0,1 ml EDTA,
recoltându-se 2-3 ml în funcţie de eprubetă. Se poate evidenţia hemoglobina, hematocritul,
globulele albe, globulele roşii, trombocitele, formula leucocitară şi indicii hematologici
(VEM,CHEM).
 Valori
•   Hematii= 4,5–5milioane/mm³
•   Leucocite = 5000–9000/mm³
•   Trombocite=150.000-300.000/mm³

Formula leucocitară
•   neutrofile =60–70%
•   bazofile =0,5–1%
•   eozinofile =1–4%
•   monocite =5–8%
•   limfocite =20–27%
25

    Hemoglobina – se recoltează 2 ml sânge pe citrat de sodiu sau EDTA


    Valori : 12 – 15 %  - femei  

Glicemia – se recoltează prin puncţie venoasă aspirând 2 ml sânge, având ca


anticoagulant,fluoruradesodiu–4mg
   Valori: 80–120mg/dl

Colesterolul
    Valorile  normale  variaza in functie de virsta, regim alimentar si zona geografica. 
Limita superioara admisa este de 200 mg % ml (Europa)
Utilitatea testului : detectarea tulburarilor lipidelor plasmatice in vederea evaluarii riscului
potential al unor afectiuni coronariene aterosclerotice.

Fibrinogenul – se recoltează 4,5 ml sânge prin puncţie venoasă, având drept anticoagulant
citratul de sodiu3,8%-0,5ml
   Valori :200-400mg/dl

Pentru recoltarea indicilor de coagulare sunt necesare eprubetele albastre care conţin
0,5 ml citrat de sodiu recoltându-se 4,5 ml de sânge. Se pot evidenţia timpul de protrombină,
activitatea de protrombină, aPTT, timpi de coagulare, INR,fibrinogen.
    Valori normale : TS = 2'- 4'      TC = 5'- 8'

Pentru recoltarea VSH-ului se folosesc eprubete negre cu 0,4 ml de anticoagulant citrat


de sodiu, recoltându-se 1,6 ml se sânge.

Valori normale: 2 – 13mm/1h

Rolul asistentului medical in examene de laborator

- pregateste materialele necesare: manusi sterile, seruri test, ace, seringi sterile, tavita renala,
lame de sticla, stativ si pipete, tampoane, garou, solutii dezinfectante – alcool 90, pernite si
musama

- pregateste psihic pacientul: ii explica scopul si necesitatea tehnicii

- pregateste fizic pacientul: se aseaza pacientul in pozitie confortabila si se examineaza


calitatea si starea venelor, se aseaza bratul pe pernita si musama in aductie si extensie
26

maxima, dezinfecteaza tegumentele, aplica garoul la o distanta de 7-8 cm deasupra locului


punctiei strangandu-l astfel incat sa opreasca circulatia venoasa fara a comprima artera si se
recomanda sa stranga pumnul

Executie:

- asistentul se spală pe mâini cu apă si săpun, îmbracă mănuşile sterile;

- se fixează vena cu policele mânii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei; 

- se fixează seringa, gradaţiile şi acul fiind orientate în sus, în mâna dreapta, între police şi
restul degetelor;

- se pătrunde cu acul trâversând, în ordine tegumentul, apoi peretele venos până când acul
înaintează în gol;

- se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei;

- se controlează patrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa;

- se continuă tehnica de recoltare a sângelui;

- se indepartează staza venoasă dupa executarea tehnicii prin desfacerea garoului şi a


pumnului;

- se aplica tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de patrundere a acului şi se


retrage brusc acul;

- se comprimă 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală

Ingrijirea ulterioara: se face toaleta locală a tegumentului, se schimbă lenjeria dacă este
murdară, se asigură o poziţie comodă în pat, se supraveghează pacienta.

Pregătitrea produsului recoltat: eprubetele se etichetează, se completează formularele de


trimitere, se masoară cantitatea.

Reorganizare : materialele refolosibile se dezinfectează, se spală, se pregatesc pentru o noua


sterlizare ; deşeurile se îndepartează.

Accidente si interventii

- hematom (prin infiltrarea sângelui în ţesutul perivenos) /se retrage acul şi se comprimă locul
puncţiei 1-3 minute ;

- străpungerea venei (perforarea peretelui opus) /se retage acul în lumenul venei
27

- ameţeli, paloare, lipotimie /se întrerupe puncţia, pacienta se asează în decubit dorsal fără
pernă, se anunţă medicul.

Examene de urină – sumar urină

Sumar urină – recoltarea se face din prima urina dimineata in sticlute curate(sterile)

- albumina cu apreciere cantitativ: +, ++, +++

- glucoza

Normal: abumina, glucoza- absent

- sediment urinar: rare leucocite, rare epitelii

Rolul asistentei medicale

  - pregăteşte materialele necesare: urinar (bazinet), muşama, aleză, materiale pentru toaleta
organelor genitale externe, eprubete sterile sau alte recipiente în funcţie de examenul cerut;

- pregăteşte psihic pacienta: se anunţă şi se instruieşte privind folosirea bazinetului, să


folosească numai recipientul gol şi curat, să urineze fără defecaţie, să verse imediat urina în
vasul colector, să nu urineze în timpul toaletei;

- pregăteşte fizic pacienta: se protejează patul cu muşama şi aleză, se asează bazinetul sub
pacientă, se face toaleta organelor genitale externe, se îndepartează bazinetul şi se înlocuieşte
cu altul curat.

Executie:

- recoltarea urinei pentru examen sumar: din urina obţinută se trimite un eşantion de 100-150
ml la laborator;

- se recoltează prima urină de dimineaţă sau după cel puţin patru ore de la micţiunea
anterioară;

- recipientul se închide cu capac ermetic, se etichetează şi se trimite către laborator în maxim


o oră de la recoltare. 

Examene echografice – echografia abdominala


28

Echografia este o metodă de diagnosticare ultrasonografică – prin folosirea ultrasunetelor.


Aparatul folosit se numeşte echograf. Metoda se bazează pe proprietatea diferitelor structuri
de a reflecta ultrasunetelor si formează imagini alb-negru pe ecranului echografului.
Echograful asigură o bună evaluare a stării de sănătate a organelor interne.

Echografia abdominală reprezintă metoda prin care se permite examinarea vizuală a


organelor interne pline.

Rolul asistentei medicale

Se pregăteşte pacientul psihic, i se explică necesitatea tehnicii, respectarea unor reguli


de examinare: să nu mănânce cu 6 ore înaintea examinării, trebuie să bea 500 ml de lichid
neacidulat şi neîndulcit, nu trebuie să meargă la toaletă cu o oră înaintea examinării, etc..

ENDOSCOPIA DIGESTIVA SUPERIOARA

Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permite medicului sa


exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a intestinului subtire (duodenul)
prin intermediul unui instrument subtire si flexibil, prevazut cu un aparat optic, ce poarta
numele de endoscop.
Cu ajutorul endoscopiei medicul poate vedea ulceratiile, inflamatiile, tumorile, infectiile sau
sangerarile de la nivelul tractului digestiv superior. Se pot preleva tesuturi (biopsie), pot fi
indepartati polipii si se pot trata hemoragiile de la acest nivel al tubului digestiv.

Roulul asistentei medicale

Inainte de efectuarea endoscopiei asistenta va intreba pacinetul daca:

- are alergie la vreun medicament, inclusiv la medicamentele anestezice


- urmeaza un tratament medicamentos
- are probleme cu sangerarea sau daca urmeaza un tratament cu anticoagulante
- are afectiuni cardiace

- exista posibilitatea unei sarcini

-este diabetic si urmeaza un tratament cu insulina.


29

- pregateste psihic pacientul si il va anunta sa nu ia medicamente antiacide sau


citoprotectoare, pentru reducerea riscului de producere a hemoragiei cu cateva zile inainte de
endoscopie va evita mai ales aspirina, dar si medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene iar
daca pacientul urmeaza un tratament cu anticoagulante, oprirea temporara a acestuia inaintea
examinarii.

- pregateste fizic pacientul si il anunta ca sa nu manance si sa bea cu 6-8 ore inainte de


investigatie pentru evitarea varsaturilor

- se indeparteaza orice obiecte(ochelari, bijuterii sau paca dentara) si se imbraca cu un halat si


este sfatuit sa urineze inainte de procedeura

-pregateste materialele necesare: lubrefiant, manusi sterile, solultii sedative, spray anestezic/
lichid anestezic, seringi sterile, endoscop steril, instrumente chirurgicale sterile in caz de
prelevarea de tesut, eprubete.

Executie:

- inaintea examinarii gatul pacientului va fi amortit cu un spray anestezic, prin

administrarea unei pastile sau prin gargara cu un lichid anestezic, pentru a usura patrunderea
endoscopului,

- asistenta va prinde o linie venoasa la nivelul bratului pacientului

- pacientul va fi rugat sa se intinda pe partea stanga, cu capul putin inclinat spre inainte. O
piesa bucala va fi introdusa pentru a proteja endoscopul de dintii pacientului. Apoi, capatul
lubrificat al endoscopului va fi introdus incet in gura,.
Pacientul va fi rugat sa inghita pentru a ajuta la o mai buna manevrare a endoscopului.

- in momentul in care endoscopul este in esofag pacientul isi va tine capul drept pentru a usura
patrunderea endoscopului prin esofag.

- in timpul examinarii pacientul nu trebuie sa inghita decat atunci cand i se cere.

-asistenta medicala va indeparta saliva cu ajutorul unui aspirator sau pacientului i se va


permite sa saliveze pe laterala gurii.
30

- dupa finalizare asistenta va duce pacientul la salon si il va supravegea timp de 24 de ore

Internarea

Internarea in spital se face pe baza documentelor de identitate ale bolnavului, biletul de


trimitere/internare de la medicul de familie, dovada calitatii de asigurat/neasigurat pe baza
carora se intocmeste foaia de observatie. De la biroul de internari bolnavul este insotit la
garderoba/baie/dus pentru predarea hainelor si pentru imbaiere, apoi se va schimba in hainele
de spital. Dupa prevenirea masurilor specifice pentru prevenirea infectiilor intraspitalicesti,
bolnavul va merge in sectia unde i s-a facut internarea, insotit de personalul auxiliar si cu
foaia de observatie, pe sectie el va fi primit de asistenta sefa, aceasta il va informa asupra
regulamentului spitalului si ii va da primele elemente de educatie sanitara.

Asigurarea conditiilor de mediu

Saloanule trebuie sa fie luminose si cu o ventilatie ireprosabila, curate si dotate cu


mobilierul stric necesar. Se vor inlatura toti excitantii: auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi
cu efecte negativie asupra sistemului nervos. Asistenta verifica si explica pacientului cea mai
buna pozitie pe care trebuie sa o adopte in pat, va asigura lenjerie de pat si corp uscata si
curata de cate ori este nevoie si va urmari pacientul sa nu apara complicatii.

Asigurarea igienei

Are scopul de a asigura confortul si igiena pacientului. Aceasta consta in mentinerea pielii
in stare de curatenie perfecta si prevenirea aparitiei leziunilor cutanate, fiind o conditie
esentiala a vindecarii.

Alimentatia bolnavului

Disciplina alimentara nu este o dieta ci un mod de viata sanatos pe care trebuie sa il


insuseasca oricine, de aceea pacientul cu gastrita acuta trebuie sa aiba un regim alimentar in
functie de ceea ce ii permite organismul, dar trebuie sa tina cont de anumite restrictii pe care
asistenta i le va comunica.
31

Alimente permise
Carne – sortimentele de carne slaba sau curatata de grasime, fiarta sau preparata pe gratar:
carne de pasare (fara pielita) si majoritatea tipurilor de peste proaspat sau la conserva
Oua – cu exceptia omletelor si a ochiurilor prajite in ulei
Produse lactate – lapte, smantana, iaurt (fara fructe), branza de vaci, cas (de vaca sau de oaie)
Paine alba – de grau sau de secara, eventual veche de o zi
Cereale – gris, arpacas, orez, fulgi de ovaz, paste fainoase, biscuiti
Legume – de preferinta, fierte sau conservate: sparanghel, morcovi, ciuperci, spanac, fasole,
mazare, cartofi (nu prajiti!)
Fructe – fierte sau conservate si banane coapte
Grasimi – unt proaspat, ulei (50 – 60 grame/zi)
Alimente interzise
Majoritatea alimentelor ce pot creste producerea de sucuri gastrice sau stagneaza in stomac
trebuie evitate sau consumate cu moderatie, in functie de toleranta persoanei:
 » supele grase, prajelile, carnea grasa, sarata sau afumata
 » pestele gras, afumat sau marinat
 » mezelurile
 » ouale prajite
 » branzeturile fermentate, sarate, afumate
 » alimentele bogate in fibre: painea multicereale, leguminoasele si legumele crude: brocoli,
varza, varza de Bruxelles, castravete, porumb, ceapa, praz, nap, ridichi, gulii, sfecla,
conopida, fasole uscata, mazare uscata, linte, vinete, rosii
 » fructele cu coaja si cele care contin seminte – in special strugurii 
 » fructele uscate: smochine, stafide, curmale, 
 » condimentele: piper, boia, ardei iute, mustar, hrean, otet, muraturi
 » grasimi: untura, slanina, maioneza 

Administrarea tratamentului

Tratarea gastritei necesită atât respectarea unui tratament medicametos cât şi adoptarea unui


regim alimentar corespunzător. Medicametele care pot fi indicate au ca principal scop
stoparea secreţiei acide sau inhibarea acesteia. Din clasa acestora fac parte antiacidele sau
antisecretorii. Foarte des utilizate sunt şi pansamentele gastrice, exista si schema de
antibiotice recunoscuta in toata lumea daca gastrita este provocata de infectia Helicobacter
32

Pylori.
Asistenta va administra tratamentul numai la cerearea medicului si numai dupa ce a verificat
foaia de observatie, continutul flacoanelor si termenul de expirare, in tot acest timp
supraveghind pacientul de eventualele reactii adverse.

Prevenirea gastritei

  Pentru  a preveni îmbolnavirea de gastrită va trebui sa se respecte un regim alimentar


sănătos şi regulat, din care sa se excluda produsele care pot reprezenta factori de risc (alcool,
aditivi sintetici, condimete, băuturi acidulate, tutun, zahăr, si stresul). Totodată, va trebui sa se
evite utilizarea în exces a unor medicamente de tipul aspirinei , analgeticelor sau oricăror altor
produse farmaceutice similare care pot determina iritarea mucoasei gastrice.

Tubul digestiv, prin vasta sa întindere, de la cavitatea bucală la rect, se manifestă divers,
în funcţie de porţiunile anatomice şi interrelaţiile cu glandele anexe (ficat, pancreas) şi cu
organele de vecinătate.
În cavitatea abdominală există o multitudine de organe: stomacul, intestinul subţire,
intestinul gros, ficatul, pancreasul, căile biliare, mezenterul şi epiplonul.
In vederea stabilirii unui diagnostic, este necesară completarea datelor clinice cu cele
paraclinice.
Date de anamneză: se vor avea în vedere:
Antecedente personale:
- de hepatită virală,
- colici biliare,
- istoric de boală ulceroasă,
- parazitoza intestinală.
Obiceiuri alimentare: consum de alcool, grăsimi în exces, condimente sau dietă săracă în
fibre. Simptomele funcţionale în bolile digestive - pot fi sesizate de asistentă:
- tulburările de apetit (inapetenţa, anorexia),
- disfagia (tulburare de deglutiţie),
- regurgitaţia sau eructaţiile,
- sughiţul,
- pirozisul,
- greaţa, vărsăturile,
33

- durerea abdominală,
- tenesmele şi pruritul anal,
- tulburări de tranzit intestinal:
• diareea,
• constipaţia,
• oprirea tranzitului ileus.
- balonările.

Rolul asistentei medicale privind recoltarea produselor biologice şi pregătirea pacienţilor


pentru explorări paraclinice:
- Recoltarea de sânge pentru: hemoleucogramă, amilazemie, VSH, ionogramă,
transaminaze;
- Recoltare de probe de scaun pentru: examen coproparazitologic, bacteriologic şi
pentru hemoragii oculte (test Haemocult);
- Explorări paraclinice:
Pentru esofag:
- examen radiologic: cu substanţă de contrast (sus-pensie sau pastă de sulfat de bariu),
- esofagoscopia,
- eco-endoscopia esofagiană,
- pH-metria esofagiană.
Asistenta va avea grijă ca pacientul să nu mănânce cu 12 ore înainte de explorări.
Pentru stomac:
-bariu-pasaj,
-gastroscopie,
-eco-endoscopie gastrică,
-explorarea secreţiei gastrice.
Pentru intestine:
-radiografie abdominală pe gol,
-irigografie,
-colonoscopie totală,
-anuscopie,
-rectosigmoidoscopie.
În cazul examinărilor radiologice şi endoscopice pacientul va fi pregătit special cu 2-3
34

zile înainte, se vor administra laxative, se fac clisme, iar pacientul nu va mânca în ziua
examinării, iar în preziua examinării va consuma doar un mic-dejun şi supă la orele 13.

Îngrijirea bolnavilor cu vărsături

Vărsăturile apar în afecţiuni numeroase, de cauze digestive sau extra-digestive.Unele


afecţiuni reprezintă urgenţe medicale sau chirurgicale şi au asociate ca simptome vărsăturile:
- abdomenul acut (apendicită acută, ocluzie intestinală, ulcer perforat);
- stări care cauzează edem cerebral şi hipertensiune intracraniană (tumori cerebrale,
abces cerebral);
- infarct miocardic acut.
Alte cauze ale vărsăturilor:
• infecţii şi intoxicaţii acute,
• gastrite acute,
• pancreatitele,
• insuficienţa renală,
• dischineziile biliare.
Semnificaţia vărsăturilor: prin repetare pot duce la deshidratare, cu perturbarea echilibrului
hidroelectrolitic şi acido-bazic.
Gravitatea lor este sugerată de:
• alterarea stării generale,
• tegumente şi mucoase uscate,
• tahicardie şi hipotensiune,
• oligurie,
• somnolenţă,
• convulsii, comă.
Conduita de urgenţă
Sarcinile asistentei medicale:
• nu va părăsi bolnavul,
• aduce o tăviţă renală şi îl linişteşte psihic,
• pregăteşte trusa de perfuzie,
• aşează pacientul în poziţie semişezândă.

Îngrijiri acordate în spital

Materiale necesare:
• muşama,
• tăviţă renală,
• pahar pentru clătit gura,
• material pentru reechilibrare hidroelectrolitică (soluţii perfu-zabile),
• sondă pentru aspiraţie gastrică,
• seringi pentru spălătură gastrică.
Măsuri de realizare:
• pacientul e plasat într-un salon aerisit şi va fi izolat cu un paravan de restul
salonului;
35

• poziţia bolnavului:
- semişezând,
- şezând,
- decubit dorsal cu capul într-o parte.
• se protejează lenjeria cu muşama;
• se îndepărtează protezele dentare;
• asistenta susţine cu o mână fruntea bolnavului şi cu cealaltă mână plasează tăviţa
renală sub gură şi bărbie;
• bolnavul e invitat să inspire adânc.
Măsuri speciale:
• la pacienţii inconştienţi, cu risc de aspiraţie a conţinutului vărsăturilor, se întoarce
capul bolnavului în partea stângă, se practică aspiraţie gastrică continuă
• în caz de stenoză pilorică sau ingestie de substanţe toxice, se face spălătură gastrică
• asistenta ajută bolnavul să clătească gura pentru curăţirea resturilor alimentare
• asistenta şterge pacientul la gură cu un şervet.
Tratament medicamentos:
- Metoclopramid 1-2 fiole/zi i.v.,
- Emetiral (drajeuri a 5 mg sau supozitoare),
- No-spa 1-2 fiole/zi i.m. sau i.v.,
- Atropină (fiole a 1mg, 1-3 fiole/zi s.c.).
Alimentaţia şi corectarea tulburărilor hidroelectrolitice:
- Se suspendă alimentaţia pe gură; ea se va face la început parenteral cu perfuzii cu
glucoză 5%, 10%, soluţii cu aminoacizi, vitamine şi electroliţi.

RECOLTAREA SCAUNULUI PENTRU COPROCULTURĂ

Coprocultura constă în cultivarea microorganisme din materiile fecale prin însămânţarea


pe mediul de cultură.

Scop:explorator.

Materialele fecale se pot recolta din:scaun eliminat spontan,scaun provocat de


purgative,direct din rect sau colonul sigmoidian ,pe cale instrumentară.

Materiale necesare: tavă medicală,tub recoltator pentru materii fecale ,tampon sterilizate
montate pe porttampon prevăzute cu dopuri de cauciuc şi introduse în eprubete sterile,ploscă
sterilizată şi uscată,sondă Nelaton Nr.16-18sterilizată,seringă de 5 ml., srerilă,purgativ salin
(sulfat de Mg.,sulfat de sodiu),o eprubetă cu medii de cultură lampă de spirt şi
chibrituri,materiale pentru toaleta perineală.

Etape de executie

1.Pregatirea materialelor necesare

-se pregătesc materialele necesare;


36

-se alege instumentele cu care se va recolta în funcţie de metoda utilizată;

-se pregăteşte şi materialul de protecţie pentru cine recoltează.

2. Pregatirea psihică şi fizică a pacientului

-se anunţă bolnavul şi I se explică necesitatea analizei;

-se administrează pacientului seara un purgativ salin (20-30 sulfat de Mg,);

-se cere pacientului ca înainte să urineze;

-se efectuiază toaleta regiuni perianale;

-se instruieşte bolnavul să folosească pentru dezinfecţie,plosca sterilă.

3.Efectuarea tehnicii

A.)Recoltarea din scaun spontan sau provocat

B.)Recoltarea directă din rect

-spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;

-se aşază plosca sterilă sub bazinul pacientului,pentru defecaţie.

-se recoltează din plosca cu lingura recipientului special de recoltare,căteva


fragmente(circa 50g.)din diferite ărţi ale scaunului,în special din părţile suspecte,cu
conţinut mucus şi puroi;

-se introduce lingura în interiorul recipientului.

-se dezbracă pacientul şi se aşază în decubit lateral stâng,cu membrul inferior drept
întins,iar cel stăng în flexiune maximă a coapsei pe abdomen şi a gambei pe coapsă;

-se depărtează fesele pacientului cu mâna stângă;

-cu mâna dreaptă se introduce tamponul steril ,prin mişcări de rotaţie,prin anus în rect,
37

-se şterge mucoasa rectală;

-se îndepărtează tamponul steril din rect;

-se flambează gura eprubetei şi se introduce tamponul în eprubeta sterilă;

-se însămânţiază imediat produsul recoltat;

-spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;

-se notează în foaia de observaţie date recoltării,cine a recoltat.

-la copil ,materialele fecale se recoltează cu sonda Nelaton.Se introduce sonda sterilă
Nelaton nr.16-18 prin anus la o distanţă de 10-15 cm;

-se aplică la extremitatea liberă a sondei,cu ajutorul unei pense intermediare,o seringă;

-se aspiră în sondă din rect şi se desecarcă conţinutul sondei ,prin insuflarea cu aceeaşi
seringă,într-o eprobetă sterilizată.

4. Ingrijirea bolnavului

dupa tehnică:

-se efectuează toaleta regiunii anale;

-se îmbracă bolnavul şi se aşază în poziţie cea mai comodă;

-se aerisește camera.

5.Pregătirea produsului

pentru laborator:

-se etichetează tubul recoltator sau eprubete;

-se completează buletinul de analiză;

-se transportă imediat la laborator;


38

-dacă trimiterea la laborator mai întârzie,vasele cu produsele recoltate se păstrează la


gheaţă.

6.Reorganizarea locului de muncă

-instrumentele folosite se curăţă riguros şi se spală cu apă curentă;

-se introduc în soluţie dezinfectată,pănă la sterilizare;

-se aşează restul materialelor la locul lor.

ATENŢIE!

Pentru punerea în evidenţâ a viruşilor, peste materialele fecale recoltate din ploscă, se
adaugă câteva picături dintr-o soluţie de penicilină 200.000 u.i/10 ml .apă distilată şi aceeaşi
cantitate dintr-o soluţie de streptomicină 19/10 ml.,apă distilată,pentru a preveni distrugerea
viruşilor de concurenţă a florei microbiene.În acelaş scop, cazul recoltării cu tampo , în soluţie
nutritivă Hanks din eprubetă se vor adăuga 100 u.i penicilină şi 25 mg.Strptomicină;

-Recoltarea se mai poate efectua sub control direct vizual prin tubul rectoscopului,cu
ajutorul ansei de platină;

-Nu folosiţi acelaşi ploşti nesterilizate la mai mulţi bolnavi;

-Nu trimiteţi probe cu întârziere la laborator.

ADMINISTRAREA SOLUŢIILOR PENTRU REHIDRATARE PRIN PERFUZIE


ENDOVENOASĂ

Perfuzia reprezintă introducerea pe cale parenterală (intravenoasă), picătură cu


picătură ,a soluţiilor medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a
organismului. Introducerea lichidelor se poate face prin ace metalice, fixate direct în
venă,prin canule din material plastic,ce se introduc trascutanat prin lumenul acelor sau
chirurgical,prin evidenţierea venei pe care se fixează o canulă de plastic ce se menţine
chiar câteva săptămâni-denudarea venoasă.
39

Scop:

- hidratarea şi mineralizarea orgamismului;

- administrarea medicamentelor la care se urmăreşte un efect prelungit;

- depurativ-diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;

- completarea proteinelor sau altor componente sanguine;

- alimentaţie pe cale parenterală.

Materiale necesare:

• tavă medicală acoperită cu un câmp steril;

• trusă pentru perfuzat soluţii,ambalată steril;

• soluţiile hidratante în sticle RTC închise cu dop de cauciuc şi armătură metalică


sau în pungi originale de material plastic,riguros sterilizate şi încălzite la
temperatura corpului;

• garou de cauciuc;

• tăviţă renală;

• stativ prevăzut cu brăţări cu cleme pentru fixarea flacoamelor;

• 1-2seringi Luer,de 5-10 cm.,

• ace pentru injecţii intravenoase şi intramusculare sterilizate o pernă tare,

• muşama,

• aleză,

• 1-2perne sterile;
40

• o pensă hemostatică;

• casoletă cu câmpuri sterile;

• casoletă cu comprese sterile;

• substanţe dezinfectante:alcool,tinctură de iod ,benzină iodată;

• romoplast;

• foarfece;

• vată.

Etape de executie Timpi de executie

1. Pregatirea materialelor ,instrumentelor şi aparatului de perfuzie.se pregătesc


instrumente şi materiale necesare;

• se scoate tifonul sau ceolofanul steril de pe flacon ,

• se desprinde sau se topeşte la flacără parafina de pe suprafaţa dopului, care se


dezinfectează cu alcool;

• se desface aparatul de perfuzie şi se închide prestubul;

• se îndepărtează teaca prorectoare de pe trocar şi se pătrunde cu el prin dop în


flacon;

• se închide cu pensa hemostatică , imediat sub ac, tubul de aer,se îndepărtează teaca
protectoare de pe ac şi se pătrunde cu acesta în flacon,prin dopul de cauciuc,fără să
se atingă trocarul;

• se suspendă flaconul pe suport;

• se fixează tubul de aer la baza flaconului cu o bandă de romplast,avănd grijă să


depăşască nivelul soluţiei sau al substanţei medicamentoase;

• se îndepărtează pensa hemostatică,deschizănd drumului aerului în flacon;

• se îndepărtează teaca protectoare de pe capătul portac al tubului,se ridică deasupra


nivelului substanţei medicamentoase din flacon şi se deschide uşor
prestubul,lăsând să curgă lichidul în dispozitivul de perfuzie,fără ca picurătorul să
se umple cu lichid;
41

• se coboară progresiv portacul, pănă când tubul se umple cu lichid , fiind eliminate
complet bulele de aer;

• se ridică picurătorul în poziţie verticală şi se închide prestubul,aparatul rămânând


atârnat pe stativ;

• amboul nu trebuie să se atingă de nimic din jur pentru a nu se desteriliza.

2. Pregătirea psihică şi fizică a pacientului.;

• se anunţă pacientul convingându-l de importanţa tehnicii;

• se aşază pacientul în pat,în decubit dorsal,cât mai comod,cu antebraţul înextensie şi


pronaţie;

• sub braţul ales se aşază o pernă tare,acoperită cu muşama şi un câmp steril;

• se acoperă pacientul cu o învelitoare.

3. Efectuarea perfuziei;

• spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun .

• se examinează calitatea şi starea venelor;

• se aplică garoul de cauciuc la nivelul braţului;

• se dezinfectează plica cotului cu alcool,se badijonează cu tinctură de iod;

• se cere pacientului să închidă şi să deschidă pumnul de mai multe ori şi să rămână


cu el închis;

• având acul în mâna dreaptă ,între police şi celelalte degete,,cu indexul se fixează
amboul acului ataşat;

• cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncţie,iar cu policele se fixează


vena la 4-5 cm.Sub locul puncţiei şi se exercită o compresiune şi tracţiune în jos
asupra ţesuturilor vecine;

• se introduce acul în mijlocul venei,în direcţia axului longitudinal al venei ;


42

-Nu abordaţi vena din lateral;

-Nu introduceţi acul cu bizoul orientat în jos;

• se împinge acul de-a lungul venei la o adâncime de 1-1,5 cm;

• se verifică poziţia acului în venă ,se îndepărtează garoul de cauciuc şi se adaptează


amboul aparatului de perfuzie la ac;

• se deschide imediat prestubul pentru a permite scurgerea lichidului în venă şi se


reglează viteza de scurgere a lichidului de perfuzat,cu ajutorul prestubului,la 60
picături/minut sau în funcţie de necesităţi;

• se fixează cu benzi de leucoplast amboul acului şi porţiunea tubului învecinată


acestuia,de pielea pacientului;

• se supraveghiază permanent starea pacientului şi modului de funcţionare a


aparatului;

• se pregăteşte(dacă este necesar) cel de-al doilea flacon cu substanţă


medicamentoasă,încălzindu-l la temperatura camerii ;

• înaintea ca flaconul să se golească ,se închide prestubul pentru a împiedica


pătrunderea aerului în perfuzor şi se racordează aparatului de perfuzie la noul
flacon;

• se deschide imediat prestubul,pentru a permite lichidului să curgă,operaţia de


schimbare trebuie să se petreacă cât mai repede pentru ca săngele refuzat prin ac să
nu se coaguleaze şi se reglează din nou viteza de scurgere a lichidului perfuzat la
60 picături/minut;

• înainte ca flaconul să se golească se închide prestubul,se exercită o presiune asupra


venei puncţionarea cu un tampon îmbibat în soluţie dezinfectantă şi ,printr-o
mişcare bruscă,în direcţia axului vasului,se extrage acul din venă;

• se dezinfectează locul puncţiei cu tinctură de iod,se aplică un pansament steril şi


fixarea cu romoplast.

4. Îngrijirea pacientului după tehnică se aşază pacientul confortabil în patul său;

• se administrează pacientului lichide călduţe;

• se supraveghează bolnavul.

5. Reorganizarea locului de muncă


43

• se spală imediat la jet de apă rece seringa,acele(aparatul de perfuzie de material


plastic se aruncă),se dezinfectează şi se pregătesc pentru sterilizare;

• se notează în foaia de temperatură data,cantitatea de lichid perfuzat,cine a efectuat


perfuzia.

ACCIDENTE:

-Hiperhidratare-prin perfuzie în exces,la cardiaci poate determina edem pulmonar


acut: tuse,expectoraţii,polipnee,creşterea tensiunii arteriale.Se reduce ritmul perfuziei
sau chiar se întrerupe complet,se injectează cardiotonice;

-Embolie gazoasă-prin pătrunderea aerului în curentul circulator.Se previne prin


eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei,înteruperea ei înainte de
golirea completă a flaconului şi prin neutralizarea perfuzilor cu presiune .

REŢINEŢI!

-Nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea şi apariţia de frison.

-Instalarea perfuziei se face în condiţii de asepsie perfectă.Înlocuirea sau


întreruperea perguziei se face încă înaintea ca aceasta să se golească complet,pentru a
împiedica pătrunderea aerului în perfuzie şi pentru a se reţine 2-3 cm.Soluţia pentru
control,în cazul în care s-ar produce un accident.

MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII

I. Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de căldură


prin dezintegrarea alimentelor energetice.

Termoreglare = funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii


(termogeneză) şi pierderea căldurii (termoliză) pentru păstrarea valorilor constante de
36,7-37˚C dimineaţa şi 37˚-37,3˚C seara.

Scop: descoperirea unor modificări patologice ale valorii temperaturii corpului.

Locul de măsurare: cavităţi semiînchise (axilă, plică inghinală, cavitatea bucală) sau
cavităţi închise (rect, vagin).Materiale necesare: termometru maximal individual;
casoletă mică cu tampoane de vată şicomprese de tifon nesterile; prosop individual;
săpun; pahar cu ¾ soluţie de cloramină 1% până la 5%; tavă; sticlă cu ulei de
vaselină, tăviţă renală; sticlă cu alcool medicinal; creion albastru sau pix cu pastă;
foaie de observaţie şi carnet propriu.
44

Etape de execuţie Timpi de execuţie

1.Pregătirea materialelor şi instrumentelor

Se pregătesc materialele necesare.

- Termometrul se verifică pentru a-i observa integritatea, funcţionalitatea şi dacă


mercurul este coborât în rezervor.

- Se şterge termometrul de soluţie dezinfectantă (irită tegumentele).

2.Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului

- Se anunţă bolnavul.

- Se aşează bolnavul în decubit dorsal, confortabil, cu capul pe pernă sau în poziţie


şezândă, pe scaun.

3.Efectuarea tehnicii

A. Măsurarea în axilă

- Se ridică braţul bolnavului.

- Se şterge bine axila bolnavului prin tamponare cu prosopul lui (frecarea ridică
temperatura).

- Termometrul se ţine în mână ca un creion în poziţia pentru scris.

- Se aşează termometrul cu rezervorul de mercur pe pielea centrului axilei, paralel cu


toracele (se evită lenjeria).

- Se apropie braţul bolnavului de trunchi cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară


a toracelui.

- Se menţine termometrul timp de 10 minute.

- Se scoate termometrul din axila bolnavului şi se aşează pe tava medicală.

- Bolnavul este aşezat în poziţie comodă.


45

- Se şterge termometrul cu o compresă uscată şi se citeşte gradaţia.

- Ţinut strâns ca un creion, termometrul se scutură cu mişcări rapide (departe de


obstacole) pentru ca mercurul să coboare în rezervor.

- Se aşează termometrul la loc.

B.Măsurarea în cavitatea bucală

• Se umezeşte termometrul cu apă rece.

• Se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă.

• Se atrage atenţia bolnavului: să păstreze gura închisă timp de 5 minute; să nu spargă


termometrul cu dinţii.

• Se scoate termometrul şi se citeşte.

C.Măsurarea rectală

• Se lubrifiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.

a. Când bolnavul ştie şi poate, îşi introduce singur termometrul în rect.

b. Când bolnavul nu poate, este aşezat în decubit dorsal sau lateral, şi i se introduce
uşor bulbul termometrului în rect cu mişcări de rotaţie şi înaintare.

• Se menţine timp de trei minute.

• Se scoate termometrul şi se şterge cu un tampon de vată cu alcool.

• Se citeşte gradaţia.

4.Notarea cifrată.În „Carnetul de observaţii medicale independente” se notează numele


bolnavului, salonul, patul, data, valoarea temperaturii obţinute (urmând a fi notată şi
în foaia de temperatură).

5.Notarea grafică.Se notează grafic cu un punct de culoare albastră în foaia de


temperatură, pe verticala corespunzătoare datei şi timpului zilei.

• Pentru fiecare diviziune a foii, se socotesc două diviziuni de grad.


46

• Se uneşte cu valoarea anterioară printr-o linie albastră. Se obţine curba termică.

6.Interpretarea rezultatelor

Temperatura normală: 36-37˚C – afebril

Valori patologice

• hipertermie: 37-38˚C = subfebril; 38-39˚C = febră moderată; 39-40˚C = febră


ridicată; 40-41˚C = hiperpirexie;

• hipotermie: sub 36˚C.

7.Reorganizarea locului de muncă .

• Se scutură termometrul până când Hg coboară în rezervor (termometrul se ţine ca


un creion în timpul scrisului).

• Se spală termometrul cu apă curentă şi detergenţi sau săpun lichid.

• Se spală paharul şi se schimbă soluţia dezinfectantă.

• Se introduce termometrul în pahar.

Observaţii:

• Termometrul se menţine timp de 10 minute, altfel înregistrarea nu este reală!

• Dacă axilă bolnavului nu este uscată, umiditatea modifică valoarea temperaturii.

Recomandări:

• Măsuraţi temperatura dimineaţa spre ora 8 şi seara spre ora 17.

• Susţineţi termometrul la copii, bătrâni, inconştienţi, agitaţi şi măsuraţi în cavităţile


semiînchise.

• În situaţia unor valori prea ridicate sau scăzute neprevăzute, repetaţi măsurarea
temperaturii sub supraveghere.

Contraindicaţii:

• Nu măsuraţi în cavitatea bucală la bolnavii agitaţi, la copiii care nu cooperează, la


47

bolnavii cu respiraţie nazală dificilă sau inflamaţii bucale.

• Nu măsuraţi rectal la bolnavii agitaţi, cu inflamaţii anale, rectale, cu operaţii


rectale.

CAPITOLUL III.- ÎNGRIJIRI SPECIFICE

Prezentarea cazurilor
48

Cazul 1

 Nume si prenume: B.M.


 Vârstă: 62 ani
 Sexul: Feminin
 Stare civilă: căsătorită
 Religie: ortodoxă
 Naţionalitate: română
 Ocupaţia: pensionară
 Greutate: 71 kg
 Înălţime: 1,68 m
 Data internării: 12.11.2018

Diagnostic de trimitere: gastrita acuta

Diagnostic la internare: gastrita acuta neiroziva

Anamneza

Motivele internării: senzatie de arsura la nivelul stomacului, dureri in partea superioara a


abdomenului, balonare, greata, varasaturi, inapetenta.

Antecedente heredo-colaterale: mama- H.T.A.

Antecedente personale, fiziologice si patologice:

Menarha: 14 ani, Ultima Menstruatie: 51 ani, Sarcini: 2, Avorturi: 1

Conditii de viata si munca: locuieste cu sotul intr-un apartament.

Comportament(fumat, alcool): nu fumeaza si nu consuma alcool.

- Istoricul bolii: pacienta, in varsta de 62 de ani acuza debutul insidios al boli, aceasta
prezentand senzatie de arsura la nivelul stomacului, dureri epigastrice, balonare, greata,
varasaturi, si inapetenta.

Examen clinic general


49

Stare generală: relativ bună,

Stare de nutriţie: precară,

Tegumente şi mucoase: palide,

Facies: normal

Sistem ganglionar: superficial nepalpabil

Sistem osteo-articular: liber, mobil, morfofunctional

Aparat respirator: normal

Aparat cardiovascular: cord in limite normale, zgomote cardiace ritmice, soc apexian in
spatiul V intercostal, TA=150/75 mmHG

Aparat digestiv: sensibilitate dureroasa a abdomenului

Plan cu nevoile fundamentale ale bolnavului după conceptul Virginiei Henderson

Nr. Nevoia fundamentală Manifestări de Sursa de dificultate


crt. dependenţă

1. A respira, a avea o bună Independenta -


circulaţie

2. A bea şi a mânca Inapetenţă, Gastrita


50

greţuri, vărsături

3. A elimina Tranzit intestinal Balonare


absent sau
încetinit

4. A se mişca, a avea o bună Ameteli Gastrita


postură

5. A dormi, a se odihni Durere Gastrita

6. A se îmbrăca, a se dezbrăca Independenta -

7. A menţine temperatura Independenta -


corpului constantă

8. A menţine tegumentele curate Independenta -


şi integre

9. A evita pericolele Anxietate Durerea

10. A comunica Independenta -

11. A acţiona conform propriilor Independenta -


credinţe şi valori

12. A te realiza Pensionară -

13. A te recrea Oboseala Spitalizarea

14. A învăţa Independenta -

PLAN DE INGRIJIRE

Problema Obiective Interventii Evaluare


autonome si
delegate

Inapetenta Stimularea poftei de Administrarea de Pacienta a inceput sa


mancare medicamente la se alimenteze
cererea medicului
pentru stimularea
poftei de mancare

Greturi, varsaturi Combaterea lor si Regim alimentar Diminuarea


hidratare corespunzator, greturilor si
corespunzatoare administrarea de varsaturilor cu stare
51

medicamente la generala relativ buna


cererea medicului,

hidratare cu ser
fiziologic si ser
glucozat 1500 ml.

Balonare Sa prezinte un tranzit Efectuarea de masaj Balonare diminuata,


intestinal normal usor la nivelul tranzit intestinal
abdomenului, incetinit
administrea
medicamentelor
prescrise de medic

Ameteli Sa prezinte o buna Repaus la pat cu Pacienta nu mai


postura administrarea ameteste
tratamentului
prescris de medic

Durere Combaterea si Administrarea de Diminuarea durerii


diminuarea ei antalgice la cererea
medicului, aszarea in
pozitie antalgica
pentru diminuarea
durerii

Anxietate Combaterea acesteia Asigurarea linistii si Pacienta nu mai


repausului, educatie prezinta stari
sanitara privind anxioase cu o stare
boala si factorii generala buna si
daunatori din viata valori ale functiilor
de zi cu zi vitle in limite
normale

Dificultate in Facilitarea mediului Asigurarea linistii in Pacienta se


recreere spitalicesc salon, punerea la recreeaza si se
dispozitie de carti, odihneste acceptabil
radio si tv
52

Cazul 2

 Nume si prenume: S. A.

 Vârstă: 49 ani

 Sexul: masculuin

 Stare civilă: căsătorit

 Religie: ortodoxă

 Naţionalitate: română

 Ocupaţia: salariat

 Greutate: 68 kg

 Înălţime: 1,63 m
53

 Data internării: 29.01.2019

Diagnostic de trimitere: gastrita hemoragica

Diagnostic la internare: gastrita eroziva hemoragica, ciroza hepatica, sindrom anemic

Anamneza

Motivele internării: durere in epigastru, hematemeza usoara, palpitatii, dispnee, anxietate,


greta, varasatura in “zat de cafea”, paliditate, anemie

Antecedente heredo-colaterale: mama- H.T.A.

tatal- Dz

2008: Ciroza hepatica

Comportament(fumat, alcool): fost fumator( aproximativ 30 tigarete pe zi), consuma alcool


doar ocazional

- Istoricul bolii: pacientul in varsta de 49 de ani acuză debutul insidios al boli( cu accentuare
în ultimile zile) cu durere in epigastru, hematemeza usoara, palpitatii, dispnee, anxietate,
greturi si varasatura in “zat de cafea”, paliditate, inapetenta, anemie.

Examen clinic general

Stare generală: relativ bună,

Stare de nutriţie: precara

Tegumente şi mucoase:palide

Facies: palid

Sistem ganglionar: superficial nepalpabil

Sistem osteo-articular: usor rigid, fara modificari importante

Aparat respirator: pacientul prezinta o usoara jena toracica si dispnee

Aparat cardiovascular: cord in limite normale, zgomote cardiace ritmice, soc apexian in
spatiul V intercostal, TA=150/50 mmHG
54

Aparat digestiv: durere la palparea abdomenului, usoara hematemeza

Plan cu nevoile fundamentale ale bolnavului după conceptul Virginiei Henderson

Nr. Nevoia fundamentală Manifestări de Sursa de dificultate


crt. dependenţă

1. A respira, a avea o bună Dispnee si Durerea epigastrica


circulaţie palpitatii

2. A bea şi a mânca Inapetenta, greţuri, Gastrita


vărsături

3. A elimina Hematemeza Gastrita

4. A se mişca, a avea o bună postură Ameteli Gastrita

5. A dormi, a se odihni Durere Gastrita

6. A se îmbrăca, a se dezbrăca Independenta -

7. A menţine temperatura corpului Afebril Gastrita


constantă

8. A menţine tegumentele curate şi Independent -


integre

9. A evita pericolele Anxietate Durerea

10. A comunica Dificultate in Anxietatea


55

comunicare

11. A acţiona conform propriilor Independenta -


credinţe şi valori

12. A te realiza Independent -

13. A te recrea Independent -

14. A învăţa Lipsa de informatii Lipsa acesului la


legate de boala informatii

PLAN DE INGRIJIRE

Problema Obiective Interventii Evaluare


autonome si
delegate

Dispnee Ameliorarea dispneei Internare cu repaus Pacientul prezinta o


la pat, asezarea respiratie in limite
pacientului in poz. normale
semisezanda pentru
favorizarea
respiratiei, invatarea
pacientului cum sa
respire

Palpitaii Sa aiba un ritm Observarea si Puls tahicardic


cardiac in limite masurarea functilor
normale vitale, administrrea
de medicamente la
indicatia medicului

Inapetenta Sa aiba pofta de Stimularea poftei de Pacientul a inceput


mancare mancare sa se alimenteze

Greturi si varsaturi Combaterea lor si Administrea de Pacientul prezinta o


hidratare medicamente si stre genreala relativ
corespunzatoare hidratare parenterala buna cu scaderea
56

cu cu ser fiziologic numarului de


si ser glucozat 1500 varsaturi
ml la cererea
medicului, regim
alimentar

Hematemeza Combaterea acesteia Administrea de Stare generala buna


medicamente la fara prezenta
indicatia medicului, hematemezei
aplicarea de pungi cu
gheta in zona
epigastrica, aszarea
in pozitie antalgica

Ameteli Combaterea lor Repaus la pat Pacientul nu mai


prezinta ameteli

Durere epigastrica Combaterea acesteia Administrarea de Durere diminuata


antalgice la cererea
medicului

Anxietate Combaterea ei Asigurarea linistii si Pacientul nu mai


repausului, educatie este anxios
sanitara privind
boala si factorii
daunatori
57

Cazul 3

 Nume si prenume: H. I.

 Vârstă: 70 ani

 Sexul: masculuin

 Stare civilă: căsătorit

 Religie: ortodoxă

 Naţionalitate: română

 Ocupaţia: pensionar

 Greutate: 78 kg

 Înălţime: 1,63 m

 Data internării: 25.11.2018

Diagnostic de trimitere: gastrita

Diagnostic la internare: gastrita acida

Anamneza

Motivele internării: durere in epigastru, pirozis, greata, varsaturi, cefalee, inapetenta,


constipatie

Antecedente heredo-colaterale: mama- neaga; tatal- neaga

Comportament(fumat, alcool): fumator( aproximativ 30 tigarete pe zi), consuma alcool doar


ocazional
58

- Istoricul bolii: pacientul in varsta de 70 de ani acuză debutul relativ brusc al bolii, cu durere
in epigstru, pirozis, greata, varsaturi,constipatie, cefalee si inapetenta

Examen clinic general

Stare generală: relativ bună,

Stare de nutriţie: buna

Tegumente şi mucoase: normale

Facies: normal

Sistem ganglionar: superficial nepalpabil

Sistem osteo-articular: usor rigid, fara modificari importante

Aparat respirator: normal

Aparat cardiovascular: cord in limite normale, zgomote cardiace ritmice, soc apexian in
spatiul V intercostal, TA=140/50 mmHG

Aparat digestiv: durere la palparea abdomenului


59

Plan cu nevoile fundamentale ale bolnavului după conceptul Virginiei Henderson

Nr. Nevoia fundamentală Manifestări de Sursa de dificultate


crt. dependenţă

1. A respira, a avea o bună Independent -


circulaţie

2. A bea şi a mânca Inapetenta, greţuri, Gastrita


vărsături

3. A elimina Constipatie Gastrita

4. A se mişca, a avea o bună postură Cefalee Gastrita

5. A dormi, a se odihni Durere Gastrita

6. A se îmbrăca, a se dezbrăca Independent -

7. A menţine temperatura corpului Independent -


constantă

8. A menţine tegumentele curate şi Independent -


integre

9. A evita pericolele Anxietate Durerea

10. A comunica Dificultate in Anxietatea


comunicare

11. A acţiona conform propriilor Independent -


credinţe şi valori

12. A te realiza Independent -

13. A te recrea Dificultate in Spitalizarea


recreere

14. A învăţa Lipsa de informatii Lipsa acesului la


legate de boala informatii
60

PLAN DE INGRIJIRE

Problema Obiective Interventii Evaluare


autonome si
delegate

Inapetenta Sa aiba pofta de Stimularea poftei de Pacientul a inceput


mancare mancare, sa se alimenteze
administrare de
medicamente la
indicatia medicului

Greturi, varsaturi Combaterea lor Regim alimentar, Pacientul nu mai


administrarea prezinta greturi si
medicamentelor la varsaturi
cererea medicului si
hidratare parenterala

Constipatie Combaterea ei Masaj abdominal, Stare generala buna


miscare sub cu reluarea
supraveghere si tranzitului intestinal
administrarea de
laxative la indicatia
medicului

Cefalee Combaterea ei Administrea Pacientul nu mai


tratamentului acuza cefalee
prescris de medic

Durere epigastrica Diminuarea acesteia Asezarea in pozitie Pacientul acuza


confortabila ce dureri epigastrice
diminuiaza durerea, diminuate cu o stare
administrarea de generala buna,
antalgice la cererea afebril
medicului

Anxietate Combaterea ei Administrarea de Anxietate redusa


calmante la cererea
61

medicului si evitarea
factorilor excitanti

Dificultate in Sa comunice cu Comunicare cu Pacintul a inceput sa


comunicare personalul medical pacientul privind comunice
boala, incurajarea
pacientului sa
comunice cu
personalul medical,
explicarea necesitatii
de comunicare in
buna vindecare a
bolii

Dificultate in Sa se poata recreea Asigurarea linistii si Pacientul a inceput


recreere repausului, punerea sa se recreeze
la dispozitie a
radioului, tv, carti

Lipsa de informatii Sa aiba cunostinte Educatie sanitara Pacientul a dobandit


legata de boala privind boala si informatii legate de
suficiente legate de
factorii daunatori, boala
boala
oferirea de pliante
legate de boala

CAPITOLUL IV.- CONCLUZII

Asistenta medicala va informa si va educa pacientul cu gastrita acuta sa respecte


62

urmatoarele:

- Sa aiba un regim alimentar echilibrat şi complet, bogat în carne, în verdeţuri, ouă,


lactate, fructe;
- Sa evite consumul de alimente ce pot dauna mucoasei gastrice
- Sa evite administrea de medicamente in surplus
- Sa aiba o igiena orala corecta
- Sa evite stresul si factorii daunatori sistemului nervos
- Regim alimentar complet şi bogat, alimentaţie variată şi echilibrată, cu mese
fracţionate, conţinând toate principiile alimentare;
- Pacientul cu gastrita acuta va fi dispensarizat, urmand tratamentul medicamentos
recomandat si prezentandu-se la controale clinice si de laborator.
- Repaus la pat in perioadele dureroase cu limitarea eforutlui fizic

- Evitarea consumului de bauturi carbogazoase, cafea, alcool

- Evitarea fumatului si a alimentelor afumate

BIBLIOGRAFIE

1. Acalovschi I., Manual de anestezie terapie intensivă, Ediţia a II-a, Editura Clusium,
2002
2. Antonie L., Primul ajutor în HDS, urgenţa majoră medicochirurgicală, Viaţa medicală,
63

1984
3. Borundel C., Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura ALL, Bucureşti,
1994
4. Braun J., Schaffler A., Renz U., Medicină internă – Ghid clinic, Editura Medicală,
Bucureşti, 1997
5. Ciurea T., Pascu O., Stanciu C., Gastroenterologie şi hepatologie – Actualităţi 2003 –
Editura Medicală, Bucureşti, 2003
6. Constantinescu C., Patologia chirurgicală a stomacului în „Tratat de patologie
chirurgicală” (sub redacţia Proca E), volumul VI, Editura Medicală, Bucureşti, 1986
7. Dumitraşcu D., Grigorescu M., Pascu O., Urgenţe gastroenterologice, Editura Tehnică,
Bucureşti,1995
8. Gherasim L., Medicina Internă, Bolile digestive hepatice si pancreatice, volumul III,
Editura Medicalş, 1999
9. Grigore V., Semiologie medicală, Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti, 1977
10. Grigorescu M., Pascu O., Tratat de gastroenterologie clinică, volumul I, Editura
tehnică, Bucuresti, 1996
11. Ionescu G., Szabo I., Cardan E., Hemoragiile digestive superioare, Editura Dacia, Cluj
– Napoca, 1988
12. Mihailescu M., Chirurgie pentru cadre medii, Editura Medicală, Bucureşti, 1991
13. Mihalache C., Anatomia Trunchiului, Editura Universităţii Lucian Blaga, Sibiu, 2006
14. Mozes C., Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, Bucureşti,1978
15. Orban Schiopu A., Ghid practic de gastroenterologie, Editura Didactică si Pedagogică,
Bucuresti,1996
16. Papilian V., Anatomia omului, volumul II, Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti
1982
17. Panaitescu G., Ulcer gastric şi duodenal, Medicină Internă, volumul II (sub redacţia
Bruckner I.), Editura Medicală, 1980
18. Pascu O., Porr P., Endoscopische Wandsklerosierung von Oesophagusvarizen, Med
Klinik, 1988
19. Proca E., Tratat de patologie chirurgicală, Volumul VI, Editura Medicală, 1986
20. Silvis St. E., Therapeutic Gastointestinal Endoscopy, Igaku – Shoin, New York,
Tokyo, 1991
21. Suseanu S., Diagnosticul şi tratamentul bolilor interne, Editura Medicală, Bucureşti,
1992
64

22. Taylor M., Gastrointestinal emergencies, Wiliam – Wilkis comp., Baltimore, 1992
23. Titirca L., Ghid de nursing, Editura Viata Medicala Românească, Bucureşti, 1995
24. Titirca L., Urgenţe medico-chirurgicale, Editura Medicala, Bucureşti, 1989
25. Titirca L., Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenţii medicali,
Editura Viata Medicala Românească, Bucureşti, 1998
26. Titirca L., Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali, Editura Viaţa
Medicală Românească, Bucureşti, 1996
27. Tratat de Medicină Internă – Rolurile Aparatului Digestiv, Partea I, Editura Medicală,
Bucureşti 1984