Sunteți pe pagina 1din 30

TEORIA ȘI METODOLOGIA INSTRUIRII

Tema 3.
Teoriile învăţării – fundamente
ştiinţifice şi aplicative pentru teoria şi
metodologia instruirii
Conf. dr. Daniela NECȘOI
2018 – 2019
A. Obiective specifice:

➢ familiarizarea cu principalele paradigme explicative ale


învăţării;
➢ evaluarea principalelor paradigme ale învăţării ca fundamente
ale proiectării şi realizării instruirii;
➢ interpretarea contribuţiei fiecărui model de gândire la
dezvoltarea teoriei instruirii.

B. Structura tematică

1. Ce sunt teoriile învăţării?


2. Teoriile învăţării grupate în modele
3. Teorii ale învăţării reprezentative pentru teoria şi
metodologia instruirii şi metodologiei instruirii
4. Soluţii pedagogice furnizate de paradigmele învăţării.
EXERCIŢIU - REFLECŢIE

➢ Citiți cu atenție următoarele enunțuri care descriu modalități


diferite de a învăța.
➢ Discutați la nivelul diadei specificul fiecărei modalități și
explicați cum se produce, de fapt, învățarea (care sunt
mecanismele prin care se produce învăţarea).
➢ Identificați un criteriu sau o rațiune care explică gruparea
diverselor modalități de învățare în cele trei categorii, A, B,
C (ce au în comun modalitățile descrise în fiecare din cele
trei categorii).
1. CE SUNT TEORIILE ÎNVĂŢĂRII?

“Teoriile învăţării reprezintă acele modele conceptuale care îmbină


nivelul ipotezelor cu cel al principiilor în vederea cunoaşterii sistematice a
activităţii de învăţare printr-un ansamblu de afirmaţii ştiinţifice cu valoare
informaţională informativă, explicativă, predictivă, rezumativă, normativă,
realizată/ realizabilă în diferite variante specifice unor autori sau şcoli de
gândire” (Bernat, 2003, p.369).

Teoriile învăţării, constituite pe baza diversităţii şcolilor şi a curentelor


psihologice, explică procesul învăţării folosind sistemul specific de concepte şi
legi prin prisma cărora este studiată învăţarea în cadrul acestor şcoli.
2. TEORIILE ÎNVĂŢĂRII GRUPATE ÎN MODELE

BEHAVIORISMUL
➢ Orientare psihologică ce susţine că obiectul de studiu al psihologiei este
comportamentul, singurul care poate fi studiat în mod obiectiv, care poate fi
observat, măsurat, cuantificat.
➢ Comportamentul este ansamblul de răspunsuri ajustate stimulilor care îl
declanşează; psihologia studiază, deci, cuplul stimul – răspuns. Este cunoscută şi
sub numele de „psihologia fără conştiinţă” pentru că abordează cunoaşterea/
învăţarea după principiul „cutiei negre”; îşi centrează atenţia pe „intrări” şi „ieşiri”,
fără a fi interesată de ce se întâmplă în „interior”, la nivelul proceselor şi
mecanismelor neurofiziologice şi psihologice.
➢ Învăţarea este concepută ca schimbare observabilă a comportamentului, produsă
de experienţă (stimulii externi); învăţarea se produce pe baza asociaţiilor dintre
stimul şi răspuns. Accentul cade pe stimulii externi şi pe reacţia organismului – un
comportament trebuie înţeles în termenii cauzelor externe şi nu ai cauzelor
interne.
2. TEORIILE ÎNVĂŢĂRII GRUPATE ÎN MODELE
COGNITIVISMUL
➢ Orientare psihologică ce studiază modul în care subiectul uman prelucrează informaţia, de
la mecanismele cognitive elementare până la mecanisme hipercomplexe.
➢ „Deschide cutia neagră”, propunând o nouă viziune asupra cunoaşterii/ învăţării care pune
accentul pe procesele cognitive implicate în învăţare. Combate viziunea îngustă a
behavioriştilor care susţin că subiectul învaţă (este condiţionat) să dea un anumit răspuns la
un anumit stimul.
➢ Modelul cognitiv evidenţiază procesele cognitive mai mult sau mai puţin observabile
implicate în învăţare (percepţie, reprezentare, memorare, gândire, imaginaţie), pune
accentul pe geneza cunoştinţelor, pe modul în care individul relaţionează cu cunoştinţele în
cadrul unei structuri cognitive.
➢ Psihologia cognitivă actuală insistă pe rolul procesărilor mintale ale informaţiilor şi pe
descrierea modului în care cunoştinţele sunt organizate în memorie, sub forma
conceptelor, reţelelor semantice, schemelor cognitive şi a scenariilor cognitive.
➢ Învăţarea înseamnă integrarea informaţiilor noi în memoria permanentă. O informaţie
care poate fi integrată într-o reţea conceptuală e mai bine înţeleasă şi memorată.
2. TEORIILE ÎNVĂŢĂRII GRUPATE ÎN MODELE

COGNITIVISMUL

➢ Analogia dintre sistemul cognitiv uman şi un calculator:


➢ Calculatorul are hardware (componente fizice) şi software (programele de
operare)/ sistemul cognitiv uman poate fi descris în termeni de structuri şi
procese:
➢ Structurile sunt cărămizile sistemului cognitiv (sistemul nervos central,
receptorii senzoriali, conexiunile neuronale) – hardwareul minţii.
➢ Procesele sunt programele necesare pentru operarea sistemului (reguli de
acţiune, strategii, procese de înregistrare, interpretare, stocare, prelucrare şi
reactualizare a informaţiei).
2. TEORIILE ÎNVĂŢĂRII GRUPATE ÎN MODELE
CONSTRUCTIVISMUL
➢ perspectivă care aprofundează paradigma cognitivistă, deoarece duce mai departe
ideea construirii cunoaşterii prin resursele interne ale individului;
➢ în cognitivism cunoştinţele sunt receptate (chiar dacă această receptare are
semnificaţie personală sau se produce activ), pe când în constructivism cunoştinţele
sunt construite activ, prin acţiune, prin interacţiune socială, prin valorificarea
experienţei personale şi prin luarea în calcul a alternativelor, prin formularea de
ipoteze plauzibile şi verificabile practic.
➢ Realitatea obiectivă nu o construim, ea există, construim doar cunoaşterea ei,
încercând s-o înţelegem cu propriile forţe şi împreună cu ceilalţi → conflictul socio-
cognitiv (confruntarea diferitelor scheme cognitive în cadrul unui grup, în urma
căruia indivizii îşi conştientizează propriile centrări, concepţii şi moduri de gândire şi
sunt obligaţi să caute alte soluţii, să-şi modifice cadrul conceptual pt. a depăşi
conflictul).
➢ Statutul erorii → nu este o greşeală, ci un factor pozitiv de detectare şi reglare, un
obiect de confruntare, creator de conflict cognitiv, ea permite învăţarea.
II

Readaptare Readaptare Interes -


automată: acte automatizată: - Încercări - erori
reflexe urme de învăţare - Căutarea (Emitere şi testare de
anterioare Problemă - soluţiei ipoteze)
- CONSTRUCTIVISM
-

Readaptare la Readaptare la
modalităţi modalităţi Descoperirea Insight
cunoscute necunoscute ☼ soluţiei COGNITIVISM

Dezadaptare Condiţionare operantă


Nevoie Emiterea BEHAVIORISM
Lipsă soluţiei

A A- A’ III

+ Experienţă
Ind. A trăită Ind. A’

Comp. a + Urmă Comp. a’


4. SOLUŢII PEDAGOGICE
Constructivism
Cognitivism
Behaviorism ➢ Utilizarea metodelor intuitive ➢ Învăţarea prin
care acţionează asupra cooperare ca principiu
➢ Modelarea mecanismelor de percepţie şi organizator al instruirii.
comportamentului prin reprezentare ➢ Predarea centrată pe
sistemul întăririlor ➢ Utilizarea materialelor didactice elev, utilizarea de
➢ Elaborarea de regulamente ca suport concret pentru învăţare. strategii active şi
şcolare în baza sistemului ➢ Principiul respectării interactive.
de recompense şi pedepse particularităţilor de vârstă şi
➢ Perspectiva
psiho-individuale în instruire.
➢ Instruirea programată multiculturalităţii în
➢ Feed-forward-ul didactic şi
(principiul paşilor mici, instruire.
utilizarea lui în lecţie.
parcurgerea programei în ➢ Contextualizarea
➢ Predare bazată pe organizatori
ritmul propriu, feedback-ul învăţării.
cognitivi ca instrumente de
cu rol de întărire pozitivă organizare a cunoştinţelor. ➢ Evaluare centrată pe
sau negativă) ➢ Organizarea secvenţială a competenţe, pe
➢ Feedback-ul didactic şi instruirii. capacitatea de rezolvare
utilizarea lui în lecţie. ➢ Achiziţiile anterioare ca suport de probleme diverse.
pentru noile cunoştinţe.
APLICAŢIE

Pornind de la soluţiile pedagogice oferite de fiecare model de


gândire, construiţi situaţii de învăţare specifice fiecărui model.
Aveţi în vedere:
➢ rolul profesorului
➢ rolul elevului
➢ tipul de învăţare implicat
➢ modul de organizare a instruirii (metode, mijloace utilizate,
forme de organizare).
Teoriile învăţării – fundamente
ştiinţifice şi aplicative pentru teoria şi
metodologia instruirii
Analiza teoriilor învățării
1. TEORIA CONDIŢIONĂRII OPERANTE –
B.F. SKINNER

1. Cuvinte cheie: condiţionare operantă, întărire pozitivă/ negativă,


pedeapsă, stingere
2. Originea teoriei: behavioristă
3. Concepţia asupra învăţării:
➢ comportamentul = mecanism pt. regularizarea consecinţelor ambientale (un organism
nu are doar reacţii la stimuli, el iniţiază comportamente cu scopul de a determina
anumite schimbări în mediu);
➢ relaţia esenţială nu este între stimul şi răspuns, ci între comportament şi consecinţa
întăritoare (animalul închis poate să obţină hrana dând un răspuns determinat – apasă
pe o pârghie; legătura între acţiune şi consecinţa sa este evidentă: se apasă pârghia, se
primeşte hrana, nu se apasă, nu se primeşte; odată stabilită această legătură, animalul va
tinde să reproducă comportamentul urmat de recompensă);
➢ Creşterea frecvenţei răspunsurilor care conduc la obţinerea hranei reprezintă procesul
de condiţionare operantă.
Condiționarea clasică/ condiționarea operantă (Gray și
Macblain, 2012, p. 41):
Asemănări Deosebiri
▪ Ambele pornesc de la premisa ▪ În condiționarea clasică cel care
că învățarea se produce pe bază învață este perceput ca având un
de asocieri (relația S→ R). rol pasiv în procesul învățării.
▪ Ambele se bazează pe testare ▪ În condiționarea operantă,
experimentală în laborator. învățarea se bazează pe
▪ Niciuna dintre ele nu ia în asocierea dintre un
considerare rolul rezolvării comportament și consecințele
creative de probleme în pe care acesta le produce.
învățare. ▪ În condiționarea operantă, cel
▪ Niciuna dintre ele nu ia în care învață este considerat ca
considerare impactul pe care având un rol activ în învățare;
intenția, credințele sau învățarea este voluntară (dacă
experiențele individului le au sarcina este prea dificilă, copilul
asupra învățării. va renunța, chiar dacă i se
promite o recompensă).
1. TEORIA CONDIŢIONĂRII OPERANTE – B.F. SKINNER

3. Concepţia asupra învăţării:


➢ Învăţarea se produce prin întărire: procesul prin care introducerea unui anumit stimul
sau eliminarea unui stimul dintr-o situaţie, măresc probabilitatea apariţiei unui
comportament.
➢ Întărirea se realizează în două moduri:
➢ Întărire pozitivă – prin funizarea unui stimul plăcut după producerea unui anumit
comportament;
➢ Întărire negativă – prin îndepărtarea unui stimul neplăcut sau aversiv după
producerea unui anumit comportament (ex.: Dacă elevii își predau toate temele la
timp și corect, cea mai mică dintre notele pe care le au, va fi anulată.)
➢ Inversul întăririi este pedeapsa – ea presupune fie introducerea unui întăritor negativ,
fie retragerea unui întăritor pozitiv după producerea unui anumit comportament, ceea ce
va conduce la scăderea frecvenţei comportamentului în cauză.
➢ Stingerea – presupune dispariţia treptată a unui răspuns care nu mai este urmat de
întărire
Programe de întărire (Gray și Macblain, 2012, p. 37):

Întărirea Modul de acordare Probabilitatea


repetiției
Continuă Întărirea este acordată după fiecare Scăzută/ moderată
apariție/ producere a unui
comportament.
Cu proporție Întărirea este acordată după un număr Scăzută/ moderată
fixă specific de răspunsuri dorite.
Cu interval fix Este întărit primul răspuns dorit după Scăzută/ moderată
o perioadă stabilită de timp (ex. 10
min.).
Cu interval Întărirea se face după un număr de Moderată/ ridicată
variabil răspunsuri dorite/ perioadă de timp
nepredictibile.
1. TEORIA CONDIŢIONĂRII OPERANTE – B.F. SKINNER

4. Aplicaţii/ soluţii pedagogice:


➢ Modelarea comportamentală prin intermediul recompenselor şi pedepselor;
➢ Tehnică “înlănţuirii” în învăţare – implică realizarea de consolidări pentru
fiecare secvenţă de comportament într-o serie de comportamente
➢ Instruirea programată – îi dă elevului posibilitatea de a parcurge o serie de
întrebări/ sarcini legate de un anumit subiect, trecând gradual de la
întrebările simple la cele complexe.
2. TEORIA PSIHOGENEZEI CUNOŞTINŢELOR ŞI A
OPERAŢIILOR INTELECTUALE – J. PIAGET
1. Concepte cheie: structuri cognitive, asimilare, acomodare, adaptare,
experienţă, stadialitate a inteligenţei
2. Originea teoriei: constructivistă
3. Concepţia despre învăţare:
➢ Omul este o fiinţă activă, exploratoare ce caută să acţioneze asupra mediului şi să se
adapteze acestuia;
➢ În acţiunea sa asupra mediului, individul face apel la experienţa anterioară organizată
în structuri, scheme cognitive.
➢ Învăţarea se produce prin interacţiunea individului cu mediul, cu ajutorul a două
mecanisme: asimilarea şi acomodarea;
➢ Asimilarea = înţelegerea/ interpretarea realităţii în funcţie de structurile cognitive
existente (armonizarea noilor informaţii cu ceea ce deja a fost înţeles)
➢ Acomodarea = modificare, restructurare a schemelor cognitive în contact cu
noile experienţe cărora individul trebuie să le facă faţă.
2. TEORIA PSIHOGENEZEI CUNOŞTINŢELOR ŞI A
OPERAŢIILOR INTELECTUALE – J. PIAGET

➢ Dezvoltarea intelectuală este văzută ca o succesiune stadială a


evoluţiei gândirii:
➢ Stadiul senzorio-motor (0 – 2 ani)
➢ Stadiul preoperaţional (2 – 6/7 ani)
➢ Stadiul operaţiilor concrete (6/7 – 11/12 ani)
➢ Stadiul operaţiilor formale (11/12 – 17/18 ani sau niciodată)
➢ Concluzie: dobândirea cunoaşterii este rezultatul unui proces gradual de
dezvoltare, în urma interacţiunii copilului cu mediul; reprezentarea pe care copilul
o are asupra lumii este dependentă de stadiul de dezvoltare în care acesta se află;
ceea ce modelează învăţarea sunt gradul de matutrizare, experienţa practică,
“jocul” dintre asimilare şi acomodare precum şi interacţiunea socială (Lefrançois,
2000).
2. TEORIA PSIHOGENEZEI CUNOŞTINŢELOR ŞI A
OPERAŢIILOR INTELECTUALE – J. PIAGET

4. Aplicaţii/ soluţii pedagogice


➢ Eficientizarea activităţii de instruire prin:
▪ realizarea unui profil psihologic al vârstei şi a unui profil
psihologic al individului (principiul luării în considerare a
particularităților individuale și de vârstă, principiul
accesibilizării cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor);
▪ utilizarea unor metode active care să favorizeze învăţarea
prin descoperire;
▪ asigurarea corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre
concret şi abstract în procesul de predare – învăţare
(principiul intuiției, principiul integrării organice a teoriei
cu practica)
Piaget versus Behaviorism (Gray și Macblain, 2012, p. 65)::
Asemănări Deosebiri
▪ Atât Piaget cât și Pavlov, ▪ Piaget a oferit prima explicație
Watson și Skinner au oferit detaliată a proceselor implicate
dovezi empirice pentru a-și în producerea învățării.
susține teoriile. ▪ Piaget a descris copiii ca pe
▪ Watson, Skinner și Piaget au niște cercetători care sunt activ
studiat învățarea la copii. implicați în propria învățare.
▪ Skinner și Piaget afirmă că Profesorii sunt mai degrabă
individul este participant activ facilitatori decât instructori ai
în procesul învățării. învățării. În contrast,
▪ Teoriile behavioriste, ca și behavioriștii au promovat o
teoria lui Piaget si-au pierdut abordare a învățării centrată pe
din popularitate, deși încă profesor.
rămân teorii cu o mare ▪ Piaget era interesat mai mult de
influență. procesul învățării decât de
produs (rezultat).
3. TEORIA ÎNVĂŢĂRII PRIN DESCOPERIRE –
JEROME BRUNER
1. Concepte cheie: învăţare prin descoperire, modalitate activă, iconică,
simbolică, sprijinire a învăţării, ambianţă socio-culturală
2. Originea teoriei: constructivistă
3. Concepţia despre învăţare:
➢ Învăţarea se produce prin descoperire (pe baza experienţei deja acumulate), utilizând
raţionamentul inductiv şi gândirea intuitivă (presupuneri, confirmări, infirmări,
descoperire de soluţii), selectând şi transformând informaţia, elaborând ipoteze.
➢ Dezvoltarea fiinţei umane nu poate fi concepută în afara unei ambianţe culturale →
cultura unei societăţi este determinantă atât pt. conţinutul dezvoltării stadiale, cât şi pt.
rapiditatea cu care acesta are loc.
➢ Dezvoltarea umană implică un proces de asistenţă, de colaborare între copil şi adult,
cel din urmă acţionând ca un mediator al culturii → noţiunea de sprijinire (ansamblul
interacţiunilor de susţinere şi ghidaj oferite de un adult sau un alt tutore – poate fi un
copil cu un grad mai mare de competenţă –, pentru a ajuta copilul să înveţe să-şi
organizeze conduitele, astfel încât să poată rezolva singur o problemă pe care nu ştia
s-o rezolve în prealabil).
3. TEORIA ÎNVĂŢĂRII PRIN DESCOPERIRE –
JEROME BRUNER
3. Concepţia despre învăţare:
➢ trei modalităţi de procesare a informaţiei, de reprezentare a cunoaşterii:
➢ Modalitatea activă: realizată prin manipularea liberă a obiectelor şi prin exersare,
acţiuni indispensabile în formarea priceperilor şi a deprinderilor, dar şi în
achiziţionarea primelor cunoştinţe (această modalitate este specifică primilor ani ai
vieţii în care copilul învaţă să-şi controleze propriul corp şi mediul înconjurător prin
acţiuni fizice asupra acestora).
➢ Modalitatea iconică: se bazează pe imagini mai ales vizuale, dar şi sonore şi
olfactive, această modalitate fiind guvernată de principiile organizării perceptuale
(Bruner a încercat să explice eşecul copiilor din studiile lui Piaget în ceea ce priveşte
conservarea prin faptul că aceştia erau tributari modalităţii iconice de procesare a
informaţiei).
➢ Modalitatea simbolică: această modalitate reprezintă un important salt în dezvoltarea
cognitivă, în sensul că imaginile sunt înlocuite cu simboluri (cuvinte sau alte semne
convenţionale), permiţând apariţia conceptelor, a noţiunilor.
3. TEORIA ÎNVĂŢĂRII PRIN DESCOPERIRE –
JEROME BRUNER

4. Aplicaţii/ soluţii pedagogice:


➢ Învăţarea prin descoperire ca metodă de instruire, ceea ce presupune construcţia de
situaţii problematice, care să stimuleze demersul cognitiv al elevului care caută,
investighează, explorează, înţelege şi reţine ceea ce învaţă.
➢ structurarea curriculum-ului în spirală: tratarea şi apoi reluarea unor concepte la
vârste diferite, dar cu o mai mare complexitate.
4. TEORIA ORGANIZATORILOR COGNITIVI ŞI
ANTICIPATIVI DE PROGRES – DAVID P. AUSUBEL

1. Concepte cheie: organizator cognitiv, structuri cognitive, idei ancoră


2. Originea teoriei: cognitivistă
3. Concepţia despre învăţare:
➢ învăţarea este acel proces fundamental de asimilare şi integrare a noilor achiziţii în
contextul cunoştinţelor însuşite anterior, al structurilor cognitive deja existente. Ausubel
este de părere că învăţarea are la bază mecanisme de supraordonare, de reprezentare şi
de combinare, mecanisme ce intervin în timpul receptării noilor informaţii.
➢ Organizatorii cognitivi = „ansambluri de idei mai complexe (o idee clară, un atribut
definitoriu, un cuvânt-cheie, o informaţie suport etc.) şi pregătite în mod deliberat, care
sunt prezentate elevului înaintea sistemului de cunoştinţe (semnificative) de însuşit, în
scopul accesibilităţii ideilor-ancoră relevante” (Ausubel, 1982).
➢ Organizatorii funcţionează ca o punte de legătură între noul material şi ideile anterioare
cu care s-ar putea relaţiona şi pe care s-ar putea sprijini
➢ Ex.: Hărţile conceptuale din psihologia cognitivă sunt reprezentări grafice ale modului
în care cunoştinţele sunt structurate la nivel mintal. Prin urmare, prin expunere, această
formă grafică de redare a structurilor mintale poate facilita procesul de structurare a
cunoştinţelor.
4. TEORIA ORGANIZATORILOR COGNITIVI ŞI
ANTICIPATIVI DE PROGRES – DAVID P. AUSUBEL

4. Aplicaţii/ soluţii pedagogice


➢ Autorul propune un învăţământ ierarhic, care porneşte de la conceptele
şi principiile cele mai generale, fundamentale, stabile asupra modului de organizare
a disciplinelor, care se află la nivele superioare, până la cele specifice aflate la nivele
inferioare.
➢ Importanţa integrării cunoştinţelor noi în structurile cognitive preexistente →
necesitatea ca profesorul să facă o analiză riguroasă a cunoştinţelor iniţiale ale
elevilor şi să construiască situaţii educative adaptate acestui nivel evaluat al elevului.
5. TEORIA SOCIO-CULTURALĂ A DEZVOLTĂRII
L. VÎGOTSKI
1. Concepte cheie: eşafodaj, zona proximei dezvoltări, învăţare prin
cooperare
2. Originea teoriei: constructivistă
3. Concepţia despre învăţare:
➢ Dezvoltarea cognitivă este în esenţă un proces social – învăţarea
se produce prin interacţiunea copilului cu adulţii din jur, mai experimentaţi; cunoştinţele
şi deprinderile se dezvoltă datorită procesului de cooperare dintre “experţi” (persoana
competentă) şi “novici”(copilul);
➢ Persoana mai experimentată asigură un cadru, un eşafodaj pe fondul căruia copilul
operează în direcţia unei mai bune înţelegeri;
➢ Eşafodajul = suport metacognitiv, strategic, conceptual sau procedural pe care îl
primeşte copilul şi care-i permite să înveţe, să-şi formeze deprinderi pe care nu ar fi
reuşit să şi le formeze dacă nu era ajutat;
➢ Cultura este sursa care oferă copilului instrumentele adaptării intelectuale (metode
cognitive şi strategii de rezolvare de probleme pe care copilul le internalizează în urma
interacţiunii lui cu membrii mai competenţi ai societăţii).
5. TEORIA SOCIO-CULTURALĂ A DEZVOLTĂRII – L. VÎGOTSKI
3. Concepţia despre învăţare:
➢ Limbajul este esenţial în dezvoltarea gândirii, fiind un mediator al interacţiunilor
sociale, dar şi pentru că, prin intermediul vorbirii private – limbajul intern al unei
persoane – copilul poate să gândească, să revadă ceea ce ştie, să decidă ce să facă şi să-şi
explice evenimentele, limbajul funcţionând ca un instrument al adaptării intelectuale.
➢ “zona proximei dezvoltări” – diferenţa dintre nivelul actual de dezvoltare în care
copilul poate rezolva o problemă în mod independent şi nivelul superior, al potenţialei
dezvoltări în care copilul poate rezolva o problemă sub îndrumarea unui adult sau în
colaborare cu alţi colegi mai capabili. Adultul trebuie să asigure copilului activităţi care
depăşesc nivelul său de dezvoltare, atât cât să-l stimuleze, fără să-i producă confuzie sau
să-l demoralizeze.
4. Aplicaţii/ soluţii pedagogice:
➢ învăţarea prin cooperare ca principiu de organizare a instruirii;
➢ eficientizarea instruirii prin determinarea potenţialului de învăţare al fiecărui elev şi
construcţia strategiilor de instruire pornind de la acest potenţial.
Similarități între abordarea teoretică a lui
Piaget și cea a lui Vîgotski (Gray și Macblain, 2012, p. 87):
▪ Ambii au adoptat o abordare centrată pe copil. Copiii sunt văzuți ca
participanți activi și plini de resurse în procesul învățării;
▪ Ambii au avut convingerea că dezvoltarea cognitivă este declanșată de un
conflict cognitiv. Piaget a introdus termenul de dezechilibrare cognitivă.
▪ Ambii au fost constructiviști și priveau cogniția ca fiind rezultatul
construcției mintale.Un profesor constructivist creează un context pentru
învățare, context în care elevii pot fi implicați în activități interesante care
încurajează și facilitează învățarea.
▪ Ambii erau de părere că inteligența vine din acțiune. Situațiile de învățare
experiențială determină construcția cunoașterii.
▪ Ambii au evidențiat importanța interacțiunii cu alții și a învățării prin
cooperare.
▪ Ambii s-au concentrat pe procesul învățării și nu pe produs (rezultat). Erau
interesați de modul în care copilul ajunge la soluția unei probleme, nu de
rezultat.
▪ Ambii erau de părere că interacțiunea cu mediul (fizic și social) este critică
pentru dezvoltarea cognitivă.
▪ Ambii au folosit metode cercetare calitativă: observarea copiilor în timp ce
rezolvau o serie de sarcini.