Sunteți pe pagina 1din 10

Student: Preda Raluca Iris

Grupa 175 C, An II, Facultatea de Management

TEMA FINANTE
-DEPOZITELE BANCARE-

„O banca comerciala este o institutie financiara care constituie depozite


pentru persoane fizice sau juridice si utilizeaza acesti bani, în principal, în
acordarea de credite persoanelor fizice sau juridice.”
Conform legislației în vigoare privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului,
instituţia de credit este:
a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri
rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu;
b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de plată în
formă de monedă electronică, denumită în continuare instituţie emitentă de monedă
electronică.
Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la
reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit.
Pentru supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit dintr-un alt stat membru,
care desfăşoară activitate în România, în special printr-o sucursală, Banca
Naţională a României colaborează cu autorităţile competente din statul membru de
origine şi din alte state membre în care instituţia de credit desfăşoară activitate.
ECONOMISIREA reprezintă procesul de reţinere din venituri a ceea ce rămâne
după consum. Diferenţa dintre venituri şi consum o constituie economiile. Acestea
sunt sumele de bani care rămân la dispoziţia menajelor după consum.
Problema păstrării în siguranţă a economiilor apare faţă de:
1) ameninţări extraeconomice(furturi, calamităţi);
2) factori economici (deprecierea banilor provocată de inflaţie, schimbarea banilor
(punerea în circulaţie de bancnote şi monede noi, modificare de valoare,
denominare etc. – situaţii în care banii îşi pierd valabilitatea, sunt scoşi din
circulaţie, locul lor fiind luat de bani noi).
Alternative de investire a economiilor: - investiţii pe piaţa financiar-bancară; -
investiţii pe piaţa imobiliară; - investiţii în bijuterii; - investiţii în obiecte de
valoare, obiecte de artă.
Student: Preda Raluca Iris
Grupa 175 C, An II, Facultatea de Management

Introducere:
Un depozit bancar sau depozit la termen cum mai este el numit este, în esență, tot
un cont de economii, dar care vine cu anumite conditii mai speciale. Depozitele
bancare reprezintă principala formă de mobilizare a capitalurilor şi economiilor
temporar disponibile. Pentru a deschide un cont de economii standard nu exista o
sumă minimă, sau dacă da, aceasta va fi una modică, de maxim 10 lei.Banii in/din
acest cont se pot depune/retrage oricand se doreste. Dobânda anuală este una
variabilă, în general destul de mică și se poate modifica în funcție de diverși factori
economici, fără o atenționare prealabilă.
În cazul unui depozit bancar se vor impune anumite limite minime pentru a se
putea deschide un astfel de cont. Pentru acest tip de produs de economisire exista
dobanda anuala fixa, in genere mult mai avantajoasa decat cea pentru contul de
economii, pentru care se plateste un impozit de 10% pe venit, iar pana la
finalizarea perioadei nu se vor putea transfera bani din sau in acel cont.
O bancă rămâne, în continuare, un loc mult mai sigur în care un individ ar putea sa
isi păstreze banii. În plus, acesta are ocazia de a castiga ceva de pe urma lor, iar în
timp, chiar dacă rata dobânzii se menţine la un nivel scăzut, se va putea obţine o
sumă mai mare decât cea pe care o deţinea inițial. Un alt motiv îl constituie inflația
care erodează puterea de cumpărare a resurselor economisite și pentru care banca
oferă o compensație menită să acopere pierderile potențiale generate de acest risc.

Caracteristici generale:
Prin depozit se înţelege o sumă de bani încredinţată băncii în următoarele
condiţii:
 să fie rambursată în totalitate, cu sau fără dobândă sau cu orice alte
facilităţi, la cerere ori la termen cuvenit de către deponent cu
depozitarul;
 să nu se refere la transmiterea de proprietăţi, la furnizarea de
servicii sau
acordarea de garanţii
Student: Preda Raluca Iris
Grupa 175 C, An II, Facultatea de Management

Impozitul pe venit:
În România, orice venit este considerat impozabil. Prin urmare, veniturile din
dobânzi nu sunt nici ele scutite de taxare. În cazul depozitelor bancare, legea
prevede reţinerea impozitelor la sursă. Băncile reţin automat şi virează impozitele
în numele tău. Aşadar, clientul nu este nevoit să completeze declaraţii sau să
depuna impozitul la administrația financiară la finalul anului. Suma reţinută este
cea prevăzută de lege, in cazul acesta este 10%.
Diferente intre contul current, contul de economii si depozitele bancare:
Toate cele trei tipuri de produse sunt destinate pentru a tine banii la banca. Fiecare
are insa un grad diferit de flexibilitate, invers proportional cu randamente pe care
le ofera:

1.    Contul curent este principalul produs financiar oferit de banci deoarece prin
intermediul lui se deruleaza principalele operatiuni: depuneri si retrageri numerar,
diverse plati si incasari. Contul curent permite incasarea salariului, a pensiei, a
alocatiei, a dobanzilor aferente depozitelor, precum si plata facturilor, transferul
unei sume de bani in regim simplus au de urgenta.

Ordonarea platilor se poate face fie la ghiseu, fie online, prin serviciul de internet
banking, prin intermediul aplicatiilor mobile sau a telefonului.

Clientii pot atasa un card de debit la cont pe care sa il utilizeze pentru a face plati
la comercianti sau pentru a retrage bani de la bancomat.

Dobanda oferita in general in cazul conturilor curente este foarte mica, in unele
cazuri chiar 0%.

2.    Contul de economii este varianta cea mai flexibila de economisire. Contul


permite depuneri si retrageri de numerar oricand si ofera o dobanda mai mare decat
contul curent. In plus, bancile nu penalizeaza clientii atunci cand retrag bani, dar
pot impune in unele cazuri, mentinerea unei sume minime in cont.

Contul de economii este ales in special de cei care doresc sa stranga o suma de
bani prin depuneri periodice.

In general insa, din contul de economii nu se pot face plati si nici nu se poate atasa
Student: Preda Raluca Iris
Grupa 175 C, An II, Facultatea de Management

un card. Clientii trebuie fie sa retraga numerar de la casierie, daca au nevoie, fie sa
transfere banii din contul de economii in contul curent si apoi sa faca plata.

3.    Depozitul este produsul clasic de economisire, ce ofera, in medie, si cea mai


mare dobanda din cele trei variante.

Depozitul este destinat insa celor care dispun de o suma de bani pe care o pot
depune la banca pentru o perioada prestabilita de timp – 1 luna, 6 luni, 1 an, etc.

Clientii au acces la bani si inainte de scadenta dar acest lucru inseamna de cele mai
multe ori pierderea dobanzii acumulate pana la momentul respectiv.

De aceea, este recomandata constituirea unui depozit pe o perioada lunga de timp,


doar in cazul in care clientul este sigur ca nu va avea nevoie de bani pana la
scadenta.

Altfel, este de preferat ca strategia de economisire sa includa o combinatie de


depozite de valori mai mici, pe diverse scadente, si un cont de economii din care
banii pot fi retrasi oricand in caz de urgenta, fara a se pierde dobanda acumulata.
În funcţie de perioada pentru care sunt constituite, depozitele sunt încadrate
în două mari categorii :
I. Depozitele la vedere – reprezintă un cont slab remunerat sau neremunerat,
destinat să primească sume de la titular în vederea unei utilizări pe termen scurt,
soldul contului este creditor şi poate fi retras în orice moment, fără preaviz. În lipsa
unei scadenţe definite, durata constituirii contului la vedere depinde de nevoile şi
bunul plac al titularului.
II. Depozitele la termen – reprezintă o sumă depusă de titular şi blocată la
dispoziţia băncii până la o anumită scadenţă stabilită prin contract, la momentul
constituirii depozitului. Spre deosebire de depozitele le vedere, depozitul la termen
este remunerat la un nivel mai ridicat, care să compenseze imobilizarea fondurilor
depuse. Nivelul dobânzii se stabileşte între deponent şi bancher în funcţie de
puterea de negociere a fiecăruia ţinând cont de mărimea sumei depuse ţi de
scadenţă. De regulă nivelul ratei dobânzii este apropiat de cel al ratei dobânzii pe
piaţa monetară pentru o perioadă asemănătoare. Retragerea excepţională înainte de
cadenţă se sancţionează printr-o pierdere de dobândă1.
1
Student: Preda Raluca Iris
Grupa 175 C, An II, Facultatea de Management

● Conturile curente sau depozitele la vedere sunt cele mai utilizate produse
bancare. Prin intermediul lor se pot face încasări (din salarii, de la alți titulari de
cont etc.) și plăți (servicii, produse, utilități, rate la credite etc.). De regulă, acestor
conturi li se pot atașa și carduri bancare. Titularul de cont poate avea acces oricând
la disponibilități. Aceste conturi pot fi sau nu purtătoare de dobândă la vedere (mai
mică decât cea pentru depozitele la termen). În aceste depozite/conturi păstrăm
fondurile pentru nevoi curente (plăți facturi, cumpărături, acoperirea cheltuielilor
de întreținere etc.).
● Depozite la termen – aşa-zisele depozite clasice sau standard – pot fi constituite
pe termene fixe, cu scadenţă lunară sau pentru un multiplu de luni întregi. Dobânda
este acordată la scadenţă şi poate fi fixă sau variabilă pe perioada de viaţă a
depozitului. În ultimul timp, băncile oferă depozite la termen preponderent cu
dobândă fixă. Pot fi prelungite automat şi poţi opta pentru capitalizarea dobânzii
(respectiv dobânda să fie adăugată la suma din depozit, urmând ca pentru perioada
următoare să primeşti dobândă pentru suma cumulată astfel). O variaţie a acestor
produse o reprezintă depozitele cu dobânda plătită în avans, denumite depozite
revolving.
● Conturile de economii – de obicei sunt mai flexibile decât depozitele la termen –
se pot accesa fondurile fără a astepta până la scadenţă şi fără a pierde dobânda
acumulată. De obicei, rata dobânzii este variabilă şi se actualizează în fiecare lună,
la aniversarea depozitului. Astfel, conturile de economii îmbină proprietăţi ale
contului curent cu cele ale depozitelor la termen. Tot în rândul conturilor de
economii putem integra planurile de economii, care presupun alimentarea regulată
a acestor conturi cu sume și date stabilite apriori. Aici putem integra și Depozitele
dedicate copiilor, care, în general, răspund la nevoia de economisire pe termen
lung, în numele copiilor, pentru viitor.
● Depozite în valută – se înscriu în categoriile de mai sus. Aici trebuie luat in
calcul evoluţia monedelor respective şi valoarea cursului valutar la momentul
constituirii depozitului.

Protectia economiilor:
Sumele din depozite se înscriu într-un mecanism de protecţie garantat de stat, prin
instituirea Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare. În aceste condiții, banii se
vor recupera în siguranţă, în limita plafonului de 100.000 euro, în echivalent lei.
Student: Preda Raluca Iris
Grupa 175 C, An II, Facultatea de Management

Exemple:
Exemplul 1
Să presupunem că o persoană are deschise în contul unei bănci trei depozite
bancare care însumează 99.900 Euro. În cazul în care banca dă faliment, el va
primi din partea fondului de garantare întreaga sumă de 99.900 Euro.
Exemplul 2
Un deponent are tot trei depozite online deschise la aceeași instituție, însumând
125.000 Euro iar respectiva bancă intră în faliment. Din păcate, în acest caz, el va
putea fi despăgubit într-o limită maximă de 100.000 Euro, indiferent dacă sumele
adunate din cele trei depozite însumează mai mult decât această valoare. Cu alte
cuvinte, în exemplul de față, persoana în cauză va pierde, practic, 25.000 Euro în
cazul unui faliment al băncii.
Exemplul 3
Dacă un individ are trei depozite deschise la trei instituții bancare diferite, fiecare a
câte 85.000 Euro, atunci în cazul în care cele trei bănci dau faliment, el va primi în
total 255.000 Euro. Câte 85.000 Euro de la fiecare instituție, suma încadrându-se în
limita maximă de 100.000 Euro per bancă.

Date statistice privind depozitele bancare în România

Dobânzile plătite de bănci la depozite și cele percepute la credite au scăzut în


ultima lună din 2018, pe fondul unui exces de lichiditate, arată datele BNR. Anul
trecut a fost marcat de o creștere a dobânzilor, mai ales a celor la credite, în timp ce
deponenții au fost în continuare recompensați pentru economisirile la termen cu
rate sub cele ale inflației. Tendința de creștere a dobânzilor, începută în toamna lui
2017, a fost confirmată pe parcursul anului trecut. Au crescut mai ales dobânzile la
credite, atât la cele în sold – pe fondul creșterii ratelor interbancare (ROBOR) la
care sunt indexate-, cât și cele la împrumuturile noi. Dobânzile la depozite au avut
un avans mai mic și au rămas sub rata inflației, de 3,3% la finele anului 2018. În
decembrie, față de noiembrie, au scăzut și dobânzile pasive cât și cele active. Rata
dobânzii la depozitele la termen în sold a rămas neschimbată, practic, față de
Student: Preda Raluca Iris
Grupa 175 C, An II, Facultatea de Management

noiembrie la 1,61%, însă cea la depozitele noi a scăzut cu 0,15 puncte procentuale
la 1,96%. Dobânda la creditele în sold s-a diminuat cu 0,1 puncte procentuale la
7,16%, în timp ce cea la împrumuturile noi a scăzut cu 0,42 puncte procentuale la
6,97%, revenind la cel mai scăzut nivel de după aprilie 2018.

Depozitele populației sunt în continuare mai slab remunerate decât cele ale
firmelor atât cele în sold (1,38% vs. 2,14%), cât și cele noi (1,96% vs. 2,05%), însă
primele au fost stabile în decembrie, în timp ce cele depozitele firmelor au fost
remunerate mai slab, pe fondul îmbunătățirii situației de finanțare din piață de către
bănci și a creșterii fluxurilor de lichiditate.
Student: Preda Raluca Iris
Grupa 175 C, An II, Facultatea de Management

8/1996 privind dreptul de autor.


Student: Preda Raluca Iris
Grupa 175 C, An II, Facultatea de Management

TOP-ul bancilor cu cele mai mari dobanzi in 2019

Mod de calcul dobanzi:


Dobanda incasata depinde de rata dobanzii, perioada de economisire si suma
depusa.
In cazul depozitelor la termen, formula de calcul este urmatoarea:
Depozite: Formula de calcul
Dobanda = Suma depusa x Rata dobanzii (%) x Durata depozitului (nr. zile)/360
Exemplu:
Depozit de 3.000 lei pe 3 luni, cu o rata a dobanzii de 10%
Dobanda = 3.000 x 10% x 90/360 = 75 lei
La conturile de economii, modul de calcul al dobanzii este putin mai complicat.
Regula este aceeasi, numai ca dobanda se calculeaza pentru fiecare zi, in functie de
Student: Preda Raluca Iris
Grupa 175 C, An II, Facultatea de Management

suma existenta in cont. La sfarsit de luna, se aduna dobanzile din fiecare zi si


rezulta dobanda lunara.
Conturi de economii: Formula de calcul dobanda
Dobanda ziua 1  = Suma din cont x rata dobanzii x 1/360
Dobanda ziua 2  = Suma din cont x rata dobanzii x 1/360
………………………………………………………………………………….
Dobanda ziua 30  = Suma din cont x rata dobanzii x 1/360
Dobanda lunara  = Dobanda ziua 1 + Dobanda ziua 2 + … + Dobanda ziua 30
Din dobanda platita, banca retine impozitul pe dobanda, astfel ca dobanda incasata
de client va fi mai redusa.
Concluzii:

Această formă de cont de economii este indicată persoanelor care au reușit să


acumuleze sume considerabile de bani și care preconizează că nu vor avea nevoie
de ele în viitorul apropiat. Așa că le vor putea economisi, generând astfel alte
fonduri, datorită acelor dobânzi depozite destul de avantajoase.
Chiar dacă există și plasamente cu randamente ceva mai bune în comparație cu
dobânzile depozitelor, siguranța cu care acestea din urmă vin, în special datorită
asigurării banilor prin FGDB, face ca astfel de instrumente să fie tot mai căutate de
către investitorii conservatori, care preferă să nu riște aproape deloc.
Aceste depozite la termen sunt unele dintre cele mai sigure forme de investiții care
există la ora actuală. Chiar dacă randamentul oferit este unul net inferior altor
tipuri de plasamente, cei care nu vor să își asume nici un fel de risc atunci când
vine vorba de banii lor au și această opțiune, care în mod cert este mai avantajoasă
comparativ cu conturile de economii standard.

S-ar putea să vă placă și