Sunteți pe pagina 1din 377

Testis Dacicus

(G E O R G E M Â N U )
/ / / / / / /
ÎN SPATELE
CORTINEI DE FIER
România sub ocupaţie nisească

Editura Kullusys
TESTIS DACICUS
(G e o r g e M ân u )
V

ÎN SPATELE
CORTINEI DE FIER
R o m â n ia s u b o c u p a ţie r u s e a s c ă
Redactor: Florentina Chivu
Coperta: Cristian Negoi
T ehnoredactarea com puterizată: Clara Ioniţă

Editura Kullusys
Tel./Fax: (021) 322 36 91; 0742 482 124

ISBN: 973-86421-7-5
TESTIS DACICUS
George Manu

ÎN SPATELE
CORTINEI DE FIER
R o m â n ia s u b o c u p a ţie ru se a sc ă

Ediţie îngrijită şi studiu introductiv


de Silviu B. Moldovan.
Postfaţă de Şerban Manu.

Editura KULLUSYS
Bucureşti, 2004
A ceasta este lu crarea mea
(buletinul informativ) redactată de mine
în lim ba engleză şi tradusă în lim ba
rom ână şi predată de mine misiunilor
americană şi engleză.
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

CUPRINS

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI.................................................6


STUDIU INTRODUCTIV.................................................8
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER...............................83
NOTE............................................................................... 361
POSTFAŢĂ..................................................................... 367

- 5 -
NOTĂ ASU PR A EDIŢIEI 9

Lucrarea pe care-o prezentăm în cele ce urm ează este


inedită. Prefaţa autorului şi tabla de m aterii au fost reproduse
de dom nul G heorghe Jijie în lu crarea sa George M ânu -
monografie, [Bucureşti], Editura Elisavaros, [2002], pp.277-280.
Publicarea ei integrală a devenit posibilă în urma preluării ei,
din Arhiva Serviciului Român de Informaţii, de către Consiliul
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a restituirii
manuscrisului, de către acesta din urmă, moştenitorilor de drept.
Intervenţiile noastre în text a fost m inim e, păstrând
în tr u to tu l c o n ţin u tu l şi stilu l a u to ru lu i. A stfel, n o te le
infrapaginale, care aparţin autorului, ce le marcase cu o steluţă
(sau două steluţe, pentru a doua notă existentă în aceeaşi pagină,
iar uneori cu cifre arabe), au fost transform ate în note de subsol,
cu num erotare arabă unitară (până la 113). Cele 11 note ce se
regăsesc la finalul lucrării sub form a unei erate aparţin, de
asemenea, autorului. Acestea nu sunt m arcate în textul original
în nici un fel, însă se pretează, prin modul de redactare, unei
lecturi independente. Din lipsă de timp, George Mânu nu a mai
pu tu t opera aceste schim bări decât în erată. Am păstrat această
particularitate p entru a conserva nealterată şi atm osfera în care
a fost elaborată lucrarea. Notele m arcate cu paranteze drepte
aparţin îngrijitorului ediţiei şi pot fi citite, de asemenea, la finalul
lucrării. Completările în text marcate cu paranteze drepte aprţin,
de asemnea, îngrijitorului ediţiei.
Am adus, în m od tacit, tex tu l în acord cu n o rm ele
ortografice actuale, păstrând, în acelaşi timp, unele particularităţi
de exprim are ale autorului, specifice vremii (de pildă, aicea,
n im ica , condiţiuni, U.S.A ). Am transcris cu m inuscule num ele
de persoane, naţiuni şi num ele lunilor anului. De asemenea, am
com pletat tacit unele prescurtări care nu erau necesare, dar

- 6 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

existente în textul original datorită grabei redactării (ju d . - judeţ,


St. U nite - Statele Unite). Am corectat tacit şi câteva erori evidente
(num e de persoane dactilografiate greşit). Am eliminat cele 10
figuri pe care autorul voia să le includă în textul tipărit. Ele sunt
banale p entru cititorul rom ân de azi, având oarecare relevanţă
doar p entru mijlocul anilor ‘40. Totuşi, deoarece conţinutul lor
era sugestiv pentru intenţiile autorului, am marcat locul în care
urm au să apară figurile, cu câte o notă şi am păstrat trim iterile
autorului la acestea. Trebuie m enţionat că, deşi num erotarea
figurilor făcută de George Mânu ajunge la cifra 10, în m anuscris
nu se regăsesc decât 8. în varianta mai veche a lucrării ( S tu d iu
a s u p ra R o m â n ie i ), se regăsesc toate cele 10 figuri. Astfel, din
varianta editată de noi lipsesc figurile C iu n tire a R o m â n ie i în
1940 şi P reten ţiile ru se în M editeran a, în 1946. Din num erotarea
lui George Manu. lipsesc figurile cu nr. 3, 5 şi 8.
îngrijitorul ediţiei ţine să m ulţum ească în mod deosebit
doam nei Em m a M anu şi dom nului Şerban Manu, p en tru
încrederea acordată. De asemenea, datorez mulţumiri dom nului
Claudiu Secaşiu, p e n tru amabila recom andare dată în acest
sens.

S.B.-M.

- 7 -
STUDIU INTRODUCTIV

D ezb a terea asu p ra p e r io a d e i c o m u n iste a isto r ie i


r e c e n te r o m â n e ş ti c u n o a şte , în p r e z e n t, o a m p lo a r e
rem arcab ilă. P rin tre p u n c te le d e atracţie ale d ezb a terii
se n u m ără, p o a te ch ia r p e p r im u l p lan , p e r so n a lită ţile
v r e m ii. A n a lizei cât m ai o b ie c tiv e a v ie ţii şi activităţii,
dar şi su b estim ării sau su p raevalu ării u n o r p erson alităţi
li s-a m ai adăugat u n aspect: cel la recu p eră rii m e m o r ie i
u n o r p e r so n a lită ţi, p ierd u tă parţial sau ch iar total în
d e c e n iile c e n z u r ii id e o lo g ic e . A sp e c tu l p r iv e ş te atât
p e r so n a lită ţile care fu seseră reab ilitate sau revalorizate
p a rţia l în c e p â n d cu a n ii ‘60, câ t ş i p e c e le ce a fo st
m en ţin u te şi-n ce le ce-au urm at într-un n em eritat c o n de
u m b ră. D in u ltim a c a teg o rie fa ce parte şi G eorge M anu.
Acesta părea sortit, atât prin naştere cât şi prin rezultatele
ce le obţinuse prin m erite personale, unei strălucite (adjectivul
nu e deloc exagerat) reputaţii, inclusiv după săvârşirea sa din
cele lumeşti. N-a fost să fie aşa, datorită condiţiilor istorice de-
acum binecunoscute. Tăvălugul com unizării forţate a retezat
b ru sc c a riera lui G eorge Manu, p ro v o cân d în m od direct
uciderea sa şi p u n erea sub obroc a am intirii lui.
George (G heorghe)1Manu s-a născut la 13 februarie 1903,
dintr-o veche familie boierească. Prin părinţii săi, Ioan (Iancu)
Manu şi Elisabeta (Zeta Cantacuzino), avea filiaţie directă de la

1 Prenumele adevărat este Gheorghe. în cele ce urmează, vom


folosi varianta George, preferată şi de Manu însuşi (probabil, şi pentru
mai uşoara ei transliterare în franceză - Georges). în perioada activităţii
sale clandestine (1945-1948), Manu a folosit pseudonimul „inginer
Georges (sau Grigore) Marinescu”. De asemenea, rudele îl numeau
adesea Georges.

- 8 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

dom nitorii Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, dar


şi de la num eroşi dregători ai Ţării Româneşti. De asemenea,
era nepotul generalului G heorghe Mânu, erou al războiului de
independenţă2, fondatorul artileriei rom âneşti şi, ulterior, prim-

2 Trupele conduse de generalul Gheorghe Mânu (Divizia 4


Infanterie) au fost primele care au participat efectiv la luptele din
Bulgaria, sprijinind cu focul artileriei ofensiva rusă asupra cetăţii
Nicopole, cucerită la 4 iulie 1877. La scurt timp, comandanţii corpului
expediţionar rus au solicitat ajutorul generalului român, pentru a escorta
peste Dunăre prizonierii otomani. Atât Mânu, cât şi Marele Cartier
General Român au respins cererea, pe care o considerau dezonorantă
şi de natură să pună trupele române sub comandament rusesc. în
urma înfrângerii armatei ţariste în prima bătălie de la Plevna (8-9
iulie), guvernul român acceptă implicarea directă în război (în condiţii
echitabile), divizia comandată de generalul Mânu fiind prima care
trece în sudul Dunării. Deşi la început cererea de ajutor a comandanţilor
ruşi fusese una conjuncturală, armata română nefiind considerată
redutabilă, evenimentele au demonstrat contrariul şi, în acest context,
contribuţia Diviziei 4 Infanterie n-a fost deloc una de neglijat. Succesul
ei era totuşi previzibil pentru un ochi atent. în urma paradei de la 8
mai 1877, corespondentul la Bucureşti al cotidianului londonez „The
Times” remarca deja potenţialul remarcabil al acestei unităţi: „Am fost
foarte surprins de frumoasa înfăţişare a acestor trupe. Sunt excelent
echipate, în toate privinţele, căci sunt de prima calitate, iar instrucţia
diferitelor unităţi bună şi arătând o pregătire îngrijită. Această divizie
va intra în acţiune imediat, în apropiere de Olteniţa” (Constantin
Antip, Constantin Olteanu, C om a n d a m en tu l a rm a te i rom âne în
cam pania din 1877-1878, Bucureşti, Editura Albatros; 1998, p.80).
Ulterior, generalul Mânu a jucat, în calitatea sa de ministru de Război,
un rol important în modernizarea armatei române, prin înfiinţarea
Şcolii Superioare de Război din B ucureşti (Aurel P entelescu,
Chestiunea D u n ă rii în v iziu n e a lu i N icolae Iorga la începutul
secolului a l XX-lea, în „Anuarul Muzeului Marinei Române”, tom V,
2003, p.259). Pentru prestigiul la care ajunsese în epocă generalul
Mânu este sugestiv şi faptul că, atunci când Julius Popper a atribuit
denumiri româneşti (păstrate ca atare până azi) locurilor pe care le
explora în Ţara de Foc, n-a uitat să denumească un munte „Mânu”
(Ana-Maria Luca, J u liu s P opper a fo s t stă p â n în Ţara de Foc, în
Jurnalul Naţional", 26 iulie 2004, p.13).

- 9 -
TESTIS DACICUS

m inistru al regelui Carol I. Se ştie că ascendenţa ilustră nu este


deloc o garanţie a valorii proprii, în sens aprioric, însă, în cazul
personajului la care ne referim , m enţionarea înaintaşilor nu
este gratuită şi nu lasă loc nici unei disonanţe.
Avem de-a face cu unul din cazurile foarte fericite în care
familii avute imigrate în România, s-au „împământenit” spiritual,
devenind, mai m ereu, e x p o n e n ţi im pecabili ai in teresului
naţional3. După toate probabilităţile, familia Manu este originară
din Italia, unde un cavaler pe num e Conrad Manno se distingea
încă din 1267 în cadrul arm atei lui Carol I de Anjou. în secolele
J După cel de-al doilea război mondial, aşa-numitei moşierimi
(categorie din care şi George Manu făcea parte, chiar dacă se dedicase
unei cariere ştiinţifice) i s-a confecţionat o imagine din ce în ce mai
caricaturală. De exemplu, anchetatorul Avram Bunaciu încerca, încă
din 1946, să-i explice lui Mihai Antonescu mobilurile acţiunii acesteia:
„Moşierimea era alături de politica mareşalului Antonescu deoarece ei
prin ţară înţelegeau moşia lor, ei vedeau venirea trupelor engleze în
ţară înaintea celor ruseşti ca un sprijin pentru ei, căci de trupele ruseşti
se temeau. Această colaborare nu era întâmplătoare, era firească” -
Arhiva Serviciului Român de Informaţii (în continuare, A.S.R.I.), fond
Penal, dosar nr. 40.010, voi. 123, partea I, f.130. Era, încă, o poziţie
stângistă de „catifea”; represiunea împotriva proprietarilor de pământ
va fi însă, peste câţiva ani, foarte dură. Şi unele medii de dreapta aveau
multe de reproşat unei părţi a marilor proprietari de pământ, în spe­
cial celor de origine levantină (cum era şi familia Manu). în închisoarea
Aiud, trei dintre coinculpaţii lui George Manu au avut, la un moment
dat, un conflict destul de dur, în urma căruia legionarul Chioreanu le
reproşa „boierilor” Balş şi Gheorghiu: „Eu consider că nobleţea este în
suflet, nu în sipetele de la bancă. Aşadar domnilor, sânge nobil românesc,
curat, nu aveţi, generoşi nu sunteţi, nu ştiţi să iubiţi, voi ştiţi numai să
urâţi, de priceput, dacă aţi ajuns la greu, n-aţi ştiut să vă descurcaţi, a
trebuit să vă ajut eu. Nu vă cunoaşteţi ţara, cu istoria ei, cu problemele
ei adevărate, cu cultura ei. Voi sunteţi mult mai francezi decât români.
România este numai ţara pe care aţi exploatat-o şi doriţi s-o mai
exploataţi, dar de iubit, iubiţi Franţa sau, ştiu eu, poate nici Franţa! Şi
atunci, domnilor, de ce să vă invidiez?” (Nistor Chioreanu, M orm inte
vii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Marius Cristian, Iaşi, Institutul Euro­
pean, 1992, p.191-192).

- 1 0 -
I n s p a t e l e c o r t i n e i d e f ie r

XV-XVI, o ra m u ră a ei p ă ră s e ş te Italia, s ta b ilin d u -s e la


C o n sta n tin o p o l (ev e n tu al tre c â n d mai întâi p rin „filiera”
m acedoneană). în orice caz, la sfârşitul secolului al XVI-lea,
familia este deja atestată în Ţările Române, unde m em brii ei au
deţinut diverse dregătorii. Se consideră că „în 1821, după ce
plăti un greu tribut de sânge în serviciul cauzei naţionale, familia
se îm părţi în trei ram uri: cea m oldavă, cea valahă şi cea
g re c e a s c ă ”4. U ltim ele d o u ă ram u ri s-au d istin s (şi) p rin
personalităţile m ilitare pe care le-au avut. G eneralul G heorghe
M ânu a a p a rţin u t ra m u rii valahe, iar C o n s ta n tin M ânu,
în te m e ie to r , la în c e p u tu l s e c o lu lu i XX, cu a p ro b a r e
guvernam entală, al unei unităţi m ilitare private (însă cu unicul
scop de a servi interesul naţional), a pilotat, îm preună cu un văr
de-al său, un avion de luptă în cadrul prim ului război balcanic
(1912), Grecia obţinând, astfel, prin el, un prim at mondial absolut
în m aterie. De asem enea, celebrul căpitan Stroe Buzescu, din
armata lui Mihai Viteazul, este un ascendent pe linie m aternă al
fizicianului George Manu. Acesta a avut, aidom a lui C onstantin
Mânu5, o anvergură ştiinţifică impozantă, dar a m oştenit, cumva,
şi firea de lu ptător a înaintaşilor săi. Chiar dacă nu a luptat într-
un răzb o i clasic (cu o lin ie a fro n tu lu i şi a d v e rsa ri c la r
delim itaţi), ci într-unul scurt şi mai m ult din um bră (precum
tentativa de înjghebare a unei rezistenţe naţionale antisovietice
şi anticom uniste), eroism ul de care a dat dovadă nu e cu nim ic
mai prejos. Iar sfârşitul, m ult mai ch inuitor decât cel de care au
parte, de regulă, soldaţii în uniform ă.
După ce, în 1921, absolvă liceul6, în 1925 devine dublu
licenţiat (atât în fîzico-chimice, cât şi în m atem atici) al Facultăţii
4
George Manu - monografie, ediţie îngrijită de Gheorghe Jijie,
Bucureşti, Editura Elisavaros, [2002], p.3.
5 Constantin Manu şi- finalizat studiile universitare la Leipzig,
doctoratul în drept la Heidelberg şi cel în filozofie la Oxford. A fost,
pentru o scurtă perioadă, profesor de greacă al împărătesei austro-
ungare Elisabeta. Merită menţionat un fapt pe cât de spectaculos pe
atât de puţin cunoscut astăzi: Constantin Manu l-a ajutat pe Pierre de
Coubertin, părintele Jocurilor O lim pice m oderne, în opera de
organizare a acestora ([ibidem , p .4).
6 Ultimele două clase de liceu le-a absolvit în Franţa.

- 1 1 -
TESTIS DACICUS

de Ştiinţe din B ucureşti. Un an mai târziu este titu la r al


c e rtific a tu lu i de s tu d ii s u p e rio a re de c h im ie fizică şi
radioactivitate al Facultăţii de Ştiinţe din Paris.
între 1927-1933 se rem arcă în Franţa, lucrând în cadrul
Laboratorului Curie din Paris (Institutul de Radiu). în această
perioadă îşi p regăteşte teza de doctorat cu titlul Cercetări
asupra absorbţiei razelor ă şi urmează o serie de cursuri la
Universitatea Sorbona şi la College de France. în 1933, devine
doctor în ştiinţe fizice al Universităţii din Paris (cu m enţiunea
Jrts honorable”). Este m om entul de cum pănă al destinului lui
George Manu, care refuză oferta Laboratorului Curie de a
rămâne, ca cercetător, în Franţa şi ia, fără ezitare, decizia de a se
întoarce în ţară, unde devine asistent al Facultăţii de Ştiinţe din
Bucureşti (în n o iem b rie 1935, după echivalarea diplom ei
o bţinute la P aris)7. Această decizie, p u ţin şocantă p e n tru
sensibilităţile actualm ente dom inante în societatea românească,
nu era deloc surprinzătoare p entru o personalitate ca cea a lui
Manu şi nu a fost singulară în generaţia lui care, după expresia
lui Mircea Eliade, se sim ţea chemată să ridice România „pe
verticală”, după ce generaţia de la 1918 reuşise, în condiţii
incom parabil mai vitrege, s-o ridice „pe orizontală”, adică să
realizeze unitatea teritorială a naţiunii. De altfel, în acea vreme,
revenirea/răm ânerea în ţară nici nu era percepută prea mult ca
o decădere. România era o ţară în plină ascensiune, bine „clasată”
în ierarhia est-europeană şi, mai ales, bine racordată la circuitul
ştiinţific european8. Raportată la Occident, România interbelică,

George Manu a mai revenit la Laboratorul Curie doar pentru


un stagiu de 3 luni, în 1934. în ţară, a mai deţinut, în perioada 1936-
1945, şi funcţia de secretar al Societăţii Române de Fizică.
De pildă, chiar în tomul inaugural al revistei pariziene „Annales
de Physique”, din cele opt studii prezente în sumar, trei aparţin unor
fizicieni români: Horia Hulubei, George Manu şi Radu Ţiţeica (vezi
Gheorghe Jijie, op. cit., p.62). De remarcat, o dată în plus, faptul că toţi
aceşti trei specialişti de notorietate au ales să rămână în România,
desfăşurând aici o muncă de pionierat. Soarta lor a fost diferită după
cel de-al doilea război mondial (vezi în acest sens şi postfaţa d-lui Şerban
Manu). Lucrurile puteau evolua însă şi altfel, totul depinzând, la un

- 1 2 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

deşi diferită, nu era deloc o altă lume, ci doar se afla într-un alt
punct al aceleiaşi evoluţii.
în 1936, rectorul Universităţii din Bucureşti propunea,
deja, ca lucrările ştiinţifice ale lui Manu să fie prezentate la
ex p o ziţia u n iv ersală de la Paris. Tot la U n iv ersitatea d in

moment dat, de capriciile anchetatorilor sau de proporţia în care


regimul com unist decidea să păstreze în activitate specialiştii de
renume. De pildă, în cadrul anchetei din 1948 privind Mişcarea
Naţională de Rezistenţă, martorul Paul Zarifopol a fost chestionat
„despre Şerban Ţiţeica şi dacă Manu v-a cerut să ţineţi legătura şi cu
acesta” (A.M.J., D.I.M., fond Penal, dosar nr. 14.900, voi.28, f.231 )■
Zarifopol, care avea puternice convingeri antilegionare, fusese implicat
în rezistenţă, fiind utilizat de Manu ca element de legătură, în special
cu cercurile occidentale. Declaraţiile lui au fost moderate, ţinând chiar
să se explice, în finalul celei consemnate la 28 martie 1948: „Astfel ţin
să explic că dacă această declaraţie este mult mai completă ca cea
p reced en tă, aceasta se datoreşte faptului că in d ep en d en t de
convingerile mele politice am ţinut înainte de toate să nu fiu denunţător
pentru alţii şi că fac această declaraţie în momentul când ştiu că nu mai
pot face nimănui eu un rău important” Qibidetn, voi. 72, f.216). Peste
ani, Paul Zarifopol a scris un eseu intitulat în procesul intelectualilor,
care avea, credem noi, inspiraţie sau măcar aplicabilitate şi în cazul
procesului M.N.R.: „Multă lume este foarte supărată pe dânşii [pe
intelectuali]. Şi eu înţeleg bine de ce. Fără exagerare, intelectualii sunt
singurii vinovaţi de tot ce se întâmplă în viaţa socieităţilor, dacă luăm
vinovăţia în sensul cel mai strict: maximum de luciditate în momentul
faptei, prin urmare maximum de răspundere. Alte clase sociale, bancheri
şi industriaşi mari sau mineri sindicalizaţi pot dispreţui şi urî pe
intelectuali, dar aceasta e numai o stare de sentiment, mai mult ori mai
puţin vagă. Singuri intelectualii au fost în stare să prepare filosofic
discreditul inteligenţei, să dea prestigiu de argumentare dispreţului şi
urii altor clase şi meserii faţă de intelectuali. Sigur, acesta-i cel mai
pompos şi rafinat caz al lichelismului, pe care, deunăzi, Henri Barbusse
şi Camil Petrescu îl dădeau în spinarea intelectualilor. (...] Dacă are
dreptate Barbusse, că lichelism ul este calitatea con stitu tivă a
intelectualului, atunci cei mai rău situaţi în meseria asta sunt acei care
nu vor sau nu pot să fie lichele, nici la dreapta, dar nici la stânga.
Asemenea indivizi se pun, va să zică, împotriva naturii” (Paul Zarifopol,
Marxism am uzant. Eseuri cenzurate, ediţie şi prefaţă de Al. Săndulescu,
Bucureşti, Editura Albatros, 1992, p. 19-23).

- 13 -
TESTIS DACICUS

Bucureşti, George Manu a ţinut şi a publicat (sub egida Academiei


Române), prim ul tratat de fizică nucleară din ţară (în 1940)9.
Cariera sa universitară nu a fost însă lipsită de m om ente de
cumpănă, cum a fost cel provocat de polem ica sa, extrem de
dură, cu u n e le ca d re d id a c tic e ale F acu ltăţii de Ş tiinţe,
beneficiare, se pare, ale unor foloase n ecu v en ite'0. în urm a
acuzaţiilor de incom petenţă şi plagiat pe care le adusese public
(prin presă) profesorului Ilie Purcaru (secretar general, în
acelaşi tim p, al M inisterului Educaţiei Naţionale), se iniţiază o
acţiune discip lin ară. Com isia în să rc in a tă de m in iste r cu
soluţionarea cazului a avizat (la 8 aprilie 1938) suspendarea pe
trei luni a lui Manu, cu pierderea salariului şi a dreptului de
gradaţie pentru perioada respectivă. Sancţiunea nu s-a mai aplicat
însă, deoarece prim ul m inistru, Arm ând Călinescu, a dat pe
avizul comisiei de disciplină o rezoluţie exemplară, care dovedea
şi faptul că instaurarea unui regim politic autoritar (evenim ent
petrecut cu două luni mai înainte), nu constituie o scuză pentru
proliferarea abuzurilor şi ignorarea judecăţilor de valoare: „Nu
aprob avizul. Este dificil să se stabilească, în fapt, unde încetează
critica ştiin ţifică şi un d e în c e p e afirm aţia în scopul de-a
batjocori. în orice caz, discutarea activităţii ştiinţifice a unui
profesor, fie el chiar secretar general de minister, nu poate servi
de bază m orală aplicaţiei unei acţiuni disciplinare de către
ministerul în care funcţionează cel criticat”". în acelaşi an însă,
în urm a unui replici adresate de Corneliu C odreanu, liderul
legionar, lui Nicolae Iorga, în urm a articolelor acestuia despre
comerţul legionar, acesta este arestat şi condam nat, tocm ai pe
motivul că a ofensat o o ficialitate12. A rm ând C ălinescu s-a

9 Datorită evenimentelor ce au urmat, a fost tipărit doar primul


volum al acestui tratat, ultimele două rămânând, până astăzi, în
manuscris.
,0 Vezi Gheorghe Jijie, op. cit., p.76-106.
11Ibidem , p.90.
13 în acest caz, Armând Călinescu a dovedit că nu avea o idee
prea democratică despre independenţa actului de justiţie. La 28 martie
1938 (cu foarte puţin înaintea acţiunii disciplinare împotriva lui
Manu), primul ministru nota în jurnalu-i personal, în urma unei

- 14 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

rem arcat în m od d e o se b it, în 1938-1939, în a c ţiu n ile de


reprim are a Mişcării Legionare, în acel m om ent nejustificate15.
Această diferenţă de tratam ent (greu de ignorat, chiar dacă
C odreanu nu era ca d ru u n iv ersita r) sugerează că prim ul
ministru nu-1 considera nici el pe Manu ca un elem ent extrem ist
sau potenţial periculos p e n tru ordinea în stat.
în a n ii c e lu i de-al d o ile a ră z b o i m o n d ia l, c a rie ra
universitară a lui George Manu nu are de suferit. Apoi, în aprilie
1945, este num it titular al conferinţei de Radioactivitate în
cadrul nou înfiinţatei catedre universitare de Structura materiei,
încă din luna urm ătoare însă, datorită apartenenţei sale politice,
intră în preocupările aşa-numitei Comisii de triere a legionarilor.
Totuşi, având în vedere lipsa vreunei acuzaţii grave la adresa
lui14, rectoratul Universităţii din Bucureşti pro p u n e o sancţiune

audienţe avute la regele Carol II: „Propun acum urmărirea lui Codreanu
pe tema ultragierii lui lorga. Eventual, arestarea celor ce s-ar solidariza"
(Armând Călinescu. în sem n ă ri politice, 1916-1939, ediţie îngrijită şi
prefaţată de Al. Gh. Savu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1990, p.388).
In timpul procesului intentat lui Corneliu Codreanu, acelaşi prim-
ministru nota. în urma unei noi audienţe la rege: „Câteva reflecţii pe
marginea procesului. Ce a urmărit? îndepărtarea lui Codreanu.
Discreditarea lui. Ce am făcut? O campanie de presă prealabilă, care a
reuşit. Libertate la proces, pentru a nu crea legende. Când s-a observat
tendinţa de schimbare a atmosferei, am introdus cenzura şi am difuzat
rechizitoriul. (...) Ce am constatat? Slăbiciunea personalului. Inexis­
tent, cu toate instrucţiunile. A trebuit să fac eu într-o noapte rechizitoriul"
(ibidem , p.392-393).
15 Corneliu Codreanu optase, după instaurarea „dictaturii
re g a le ”, p en tru a u to d iz o lv a r e a p artid ulu i său şi în ceta rea
militantismului anticarlist.
u George Manu nu se afla pe lista arestaţilor până la 30 ianuarie
1945 şi nu intra în vederile guvernului român, care stabilise la 29
ianuarie 1945 arestarea „criminalilor de război şi vinovaţilor de
dezastrul Ţării” (A.S.R.I., fond Penal, dosar nr. 40.010, voi.58, f.74-75).
Tot atunci s-a stabilit o listă de 7 şefi legionari care urmau a fi trimişi
în justiţie: Horia Sima, Mihail Sturza, Vasile Iaşinschi, Nichifor Crainic,
Constantin Papanace, Alexandru Constant şi Radu Budişteanu. Crainic
nu fusese legionar, ci doctrinar de dreapta. Toţi cei 7 avuseseră funcţii
guvernamentale. însă mulţi din ei n-au ajuns niciodată la poziţia (fie şi
interimară) pe care o deţinuse Manu în cadrul Mişcării Legionare. De
asemenea, lângă guvernul României s-a înfiinţat, printr-un decret-lege

- 15 -
TESTIS DACICUS

minoră, respectiv suspendarea sa tim p de un a n 15. Aceasta este


şi m o m e n tu l în c a re G eo rg e M ânu ia o n o u ă d e c iz ie
determ inantă, ren u n ţîn d la cariera ştiinţifică şi in trân d în
rândurile incipientei mişcări naţionale de rezistenţă.
Ca opţiune politică, George Mânu a fost legionar. Mai
precis, a aderat la această mişcare politică în anul 1937, după
finalizarea studiilor sale pariziene16. Este anul în care Legiunea a
din 2 mai 1945, Comisia pentru aplicarea Articolului 16 din Convenţia
de Armistiţiu, care avea ca scop întocmirea de „liste de toate publicaţiile
periodice şi neperiodice apărute de la 1 ianuarie 1917, până la 23
auguast 1944, cuprinzând idei legionare, fasciste, hitleriste, şoviniste,
rasiste sau pasaje dăunătoare bunelor relaţii ale României cu Naţiunile
Unite”, în scopul scoaterii lor din circulaţie. Deşi la acea oră George
Mânu intrase deja în atenţia justiţiei, lucrările sale nu sunt menţionate
în inventarul publicaţiilor interzise până la 1 iunie 1946 (vezi
Publicaţiile scoase din circulaţie p în ă la 1 iunie 1946, cu un cuvânt
înainte de George Dănescu, Bucureşti, Editura Fronde, f.a., 156 p.;
ediţiaprinceps în 1946).
15 Gheorghe Jijie, op. cit., p.337.
16 într-o D eclaraţie din 8 noiembrie 1949, Dan Constantin
Zamfirescu susţine o a lîî versiune: „Din 1935 până în 1937, am făcut
parte din cuibul lui Cristian Tel, recomandat de S. Popescu ce-mi era
coleg de facultate. în 1945-1948 am fost reactivat de către Mânu
Gheorghe, cu care fusesem în 1935 în cuibul lui Cristian Tel” - Arhiva
Ministerului Justiţiei, Direcţia Instanţelor Militare (în continuare,
A.M.J., D.I.M.), fond Penal, dosar nr.l6878, vol.4, f.176-177. Credem că
este vorba de o confuzie; în 1935, George Mânu nu era implicat efectiv
în Mişcarea Legionară ci, foarte probabil, doar prieten cu Christian
Tel. în general, legionarii aveau tendinţa să-i considere „membrii” ai
organizaţiei pe cei ce frecventau cercurile sau sediile lor. în cazul lui
Mânu, legăturile familiale şi, cu siguranţă, unele convingeri declarate,
înlesneau o dată în plus asimilarea cu masa de membrii. Altminteri,
Declaraţia pomenită (parte a anchetei unui grup ce va fi condamnat,
în anul 1950) vădeşte o tendinţă de a proiecta anumite evenim ente
într-un trecut prea îndepărtat. Astfel, Dan Zamfirescu susţine: „scopul
organizaţiei din care făceam parte era răsturnarea [regimului] de
democraţie populară cu ocazia unui conflict armat între anglo-
americani şi U.R.S.S. în această organizaţie m-a îndemnat să activez
educaţia legionară primită şi ura împotriva regimului democratic
făcută picătură cu picătură din adolescenţă” (ibidem , f.176). Cuvintele
de mai sus, evident dictate de anchetatori, nu-şi găsesc vreun sens
decât prin referire la „regimul de democraţie populară” din U.R.S.S.,
singurul existent în perioada când Zamfirescu (născut la 7 aprilie
1916) primea/facea ură „picătură cu picătură".

- 16 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

atras o serie întreagă de tineri intelectuali de m are valoare17 şi


totodată anul în care decedează o figură foarte interesantă a
societăţii rom âneşti din prim ele decenii ale secolului XX, şi-
anum e generalul G heorghe (Zizi) Cantacuzino (G rănicerul)1**.
Acesta era şeful Partidului „Totul p en tru Ţară” (expresia politică
din acea perioadă a Mişcării Legionare) şi, totodată, unchiul lui
George Manu. Una din explicaţiile posibile ale opţiunii politice
a a c e s tu ia ar c o n s ta to c m a i în în r u d ir e a cu g e n e ra lu l
C antacuzino. C onsiderăm însă că, fără a e x c lu d e această
circum stanţă favorizatoare, ea nu poate constitui m otivaţia
aderării la Mişcarea Legionară. De altfel, nu se poate stabili o
legătură directă cu poziţia generalului, din m om ent ce Manu nu
s-a înscris în p artid în perioada când unchiul său era şeful
acestuia (între 1935-193719), şi nici nu l-a părăsit atunci când se
afla sub presiune maximă. Este limpede, George Manu nu a căutat
un partid oarecare, ce putea să-i ofere vreo perspectivă com odă
sau chiar avantaje directe. El a devenit legionar în tr o perioadă
când, într-adevăr, M işcarea avea o ascensiune p u tern ică 20, însă
cu Toarte puţin tim p înaintea declanşării reprim ării ei21, a ajuns,

1 Ne referim, în primul rând, la Mircea Eliade şi ceilalţi


admiratori ai profesorului de filosofie Nae Ionescu.
18 Gheorghe Cantacuzino, zis Grănicerul (1869-1937), ofiţer
distins în cel de-al doilea război balcanic (1913) şi primul război
mondial (1916-1918).
19Succesorul generalului Cantacuzino la conducerea Partidului
„Totul pentru Ţară” a fost inginerul Gheorghe Clime (până în 1939,
când este ucis în timpul represaliilor carliste).
20 La a leg erile parlam entare din 20 d e c e m b r ie 1937,
formaţiunea legionară a obţinut aproape 500.000 de voturi, respectiv
15,58 din totalul sufragiilor exprimate, clasându-se astfel pe cea de-a
treia poziţie, după marile partide rivale (P.N.L. şi P.N.Ţ.). în plus,
Partidul „Torul pentru Ţară” obţinuse, în prealabil, recunoaşterea sa
ca partener de negocieri de către o serie de forţe democratice, în
primul rând Partidul Naţional-Ţărănesc condus de Iuliu Maniu. în
urma acestor alegeri, soldate cu eşecul forţelor carliste, se va constitui
guvernul minoritar Goga-Cuza.
21 După dem iterea guvernului Goga - Cuza şi instaurarea
dictaturii regale (la 10 februarie 1938), Mişcarea Legionară devine
ţinta unei represiuni generale, deşi nu îşi manifestase în mod deschis

- 17 -
TESTIS DACICUS

apoi, la conducerea Mişcării Legionare într-o perioadă de


represiune dură22 şi, în sfârşit, şi-a păstrat oarecum opţiunea2-1
şi-n timpul când regim ul com unist se angajase în cea mai dură
acţiune de poliţie politică pe care o cunoscuse până atunci
R om ânia24. D esigur că, dacă ar fi a c ţio n a t sub im pulsul
intereselor personale, şi-ar fi schim bat opţiunea politică, ori s-
ar fi retras, mărginindu-se la activitatea ştiinţifică.
înrudirea cu generalul Cantacuzino n-a fost un mobil
suficient nici p en tru un alt n ep o t al acestuia, doctorul Ion
Cantacuzino. Condam nat în cadrul lotului Dan Zamfirescu -

opoziţia faţă de noul regim. Represiunea atinge apogeul în noiembrie


1938, când este asasinat (sub pretextul de a fi încercat să fugă de sub
escortă) însuşi liderul fondator al Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu.
Adepţii acestuia îşi iau o revanşă la fel de sângeroasă, prin asasinarea
primului ministru Armând Călinescu (septembrie 1939). Atentatul pri
lejuieşte represalii extrem de sângeroase împotriva legionarilor, în
întreaga ţară. Confruntarea se încheie în iulie 1940, prin cooptarea
câtorva legionari, în frunte cu noul lor lider, Horia Sima, în guvernul
nou format, condus de Ion Gigurtu.
22 După rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941 şi îndepărtarea lor
de la guvernare, regimul Antonescu i-a tratat pe legionari foarte dur.
23 Grupul de rezistenţă condus de George Manu (sau, mai bine
zis, nucleul acestuia) era format numai din legionari. Pe de altă parte,
şeful grupului îşi m enţinea dreptul de a întreţine legături cu
personalităţi de altă orientare politică. în cursul anchetei din 1948,
declara în acest sens: „Costache Lăzărescu a fost însărcinat de mine să
ţină în acelaşi sens contactul cu Gheorghe Brătianu şi cu alţi liberali,
pe care îi cunoştea (familia Brătianu, Slama), adică să insiste asupra
necesităţii unei destinderi faţă de legionari. L-am însărcinat şi să
ceară o întrevedere între mine şi Gh. Brătianu. A încercat de câteva
ori, dar nu a reuşit”
- Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii (în continuare, A.C.N.S.A.S.), fond Documentar, dosar nr.28.
f.3l6. în acelaşi timp, Manu se arăta preocupat de o nouă expresie
politică, ce ar fi constituit o sinteză între valorile partidelor istorice şi
unele din ideile cultivate de legionari.
24 în mai 1948 a avut loc un val masiv de arestări printre
legionari. Represiunea declanşată atunci a continuat apoi cu alte
categorii de cetăţeni. Regimul com unist era deja consolidat şi trecea
la lichidarea ultimelor focare de rezistenţă potenţială.

- 18 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Dan Brătianu, el este descris astfel de m artorul losif Petre,


audiat la 17 iulie 1950: „Cunosc pe dr. C antacuzino în mod
sporadic. în 1935 am făcut stagiul la şc. militară îm preună, era o
atmosferă legionară în şcoală, unde era dr. Banu. în acea perioadă
păstrez o am intire bună de dr. Cantacuzino care şi-a m anifestat
dispreţul faţă de legionari. M-a m irat în 1940 când el însuşi era
legionar. Am im presia că este un om am biţios care are dorinţa
de a parveni deşi spun că-1 adm iram în 1935. Schim barea lui mi-
a a p ă ru t d e z g u s tă to a re . N-am ş tiu t că e s te n e p o tu l lui
Cantacuzino - G răniceru. După 23 aug. 1944 am observat la el
sforţări disperate p e n tru a se încadra în regimul nostru. Relaţiile
noastre nu erau prea strânse. Astfel că n-am p u tu t p ătru n d e în
fundul [sufletului] lui, dar el trecând de la o extrem ă la alta nu
mi-o puteam explica. D enotă însă o fire slabă fără convingeri
p ro fu n d e. A deziunea lui la d em o cratism în 1935 am avut
im presia că este puternică, însă revenirile lui din 1940, faţă de
ră sp u n d e re a m ea îm i p a re ca e x p re sia u n u i om slab fără
convingeri p u tern ice ”25.
Este greu de spus cât din declaraţia m a rto ru lu i era
dezavuare sinceră şi cât o tentativă subtilă de a-1 disculpa pe
anchetat. Depoziţia poate fi interpretată şi ca o luare de atitudine
extrem de ortodoxă ideologic, şi ca o tentativă de a îndrepta
atenţia a n ch etato rilo r către aspecte mai p u ţin periculoase,
precum firea slabă, superficialitatea convingerilor personale.
Pentru regim ul com unist în curs de consolidare, un „om slab,
fără convingeri p u tern ice ” (deci lesne adaptabil u n u i nou curs
politic), era m ult preferabil unuia a cărui intransigenţă venea
d in c o n v in g e r i p u te r n ic e . I n v o c a re a „ a n te c e d e n te lo r
dem o cratice” era de natu ră să întărească această im presie,
făcând, eventual, ca pasagera adeziune la legionarism să pară
inspirată doar de d orinţa „de a parveni”26. O d orinţă care putea

25 A.M.J., D.I.M., fond Penal, dosar nr. 16.878, voi.2, f.51.


26 Un alt martor, Fănică G heorghe, atribuia o m otivaţie
asemănătoare pasagerei apartenenţe legionare a Iui Cantacuzino: „am
aflat că s-a înscris într-un partid totalitar şi faţă de surprinderii
[surprinderea] mele [mea] mi-a spus că s-a înscris fără convingere,
doar pentru unchiul său Cantacuzino - Grănicerul, care-i promisese
averea lui dacă se înscrie” ('ibidem , f.52).

- 19 -
TESTIS DACICUS

fi, la fel de bine, canalizată în scopul adeziunii la regim ul


comunist, p en tru care, de altfel, inculpatul şi începuse să facă
„sforţări disperate” după 23 august 1944. Chiar şi invocarea
înrudirii cu generalul Cantacuzino (care, ne putem da seama,
era foarte im p o rta n tă p e n tru S ecuritate, ca c irc u m sta n ţă
agravantă) putea lăsa impresia că adeziunea la legionarism ar fi
fost doar un gest interesat, datorită legăturilor de familie.
într-un M em oriu re zu m â n d concluziile orale p u se în
apărarea dr. I. Cantacuzino, avocaţii Harnagea şi Constantin îl
vor descrie pe acesta ca pe „un «legionar de ocazie»” care, cu
toate acestea, „nu a fost niciodată «legionar»”27. Se sugerează că
inculpatul28 a fost dezamăgit de Mişcarea Legionară, care nu
corespundea convingerilor sale, insistându-se, în schim b, pe
înrudirea cu şeful partidului: „Cantacuzino face tot ce poate
pentru a se încadra în regimul dem ocratic şi progresist, care s-a
înscăunat după 23 august în ţară. [...] în orice caz nu are nici un fel
de legături cu foştii «legionari» de care se desolidarizase cu mulţi
ani în urmă; din m om entul în care Partidul «Totul p en tru Ţară»,
prezidat de unchiul său, se dizolvase şi acesta m urise”29. Din
puţinele date existente, rezultă că doctorul Cantacuzino ar fi
avut două perioade de angajare în Mişcarea Legionară, despărţite
probabil de una de detaşare: în 1937 sau puţin mai înainte (foarte
posibil la îndemnul generalului Cantacuzino) şi în 1940, la venirea
la putere a Mişcării sau puţin înainte (probabil, dacă varianta
susţinută de avocaţi este reală, din considerente opo rtu n iste)’0.

2 Ibidem , f.59.
2S Ion Cantacuzino a fost condamnat în 1950, într-un proces al celor
consideraţi participanţi la acţiunile anticomuniste ale lui George Manu.
29Ibidem , f.59v.
30 Securitatea a făcut un efort apreciabil pentru a stabili motivaţiile
reale ale doctorului Cantacuzino. Din acest motiv, printre materialele de
anchetă se găseşte până şi un exemplar al lucrării Opera ştiinţifică a lui
I.P Pat’lov, semnată dr. Ion Cantacuzino (Bucureşti, Imprimeria Naţională,
1936,14 p.) - ibidem , la f.68. Este vorba de un studiu publicat în „Revista
Fundaţiilor Regale", cu ocazia decesului savantului rus. Textul este
complet lipsit de veleităţi politice, autorul declarându-şi, totuşi, în final,
propensiunea pentru „esenţa ultimă spiritualistă a umanităţii” (oarecum
ameninţată de reducţionismul pavlovian).

- 2 0 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Ei bine, în cazul lui George Manu, astfel de speculaţii sunt


fără o b iec ti!. Acesta avea o p erso n alitate foarte p u tern ică,
străină oricărei d o rinţe de parvenire, forţa convingerilor sale
fiind dublată de consecvenţa lo r’2.
în ce ne priveşte, subscriem în m are la opinia exprim ată
de Maria Someşan şi Mircea Iosifescu: „întors în ţară d u p ă un
deceniu de absenţă, G heorghe Manu nu s-a p u tu t nici adapta,
nici resem na cu realităţile sociale ale Rom âniei interbelice.

31 Problema succesiunii atât la funcţia, cât şi Ia „mitul” pe care,


prin caracterul său influenţat de tipul cavalerilor şi gentilomilor,
generalul Cantacuzino şi l-a creat, i-a preocupat într-adevăr mult pe
contem poranii săi. în ceea ce-i priveşte pe legionari, registrul
preocupărilor era destul de larg. Dacă Horia Sima constata că decesele
foarte apropiate în timp ale lui Zizi Cantacuzino şi Ion Moţa, succesorul
prezumtiv al acestuia la şefia partidului „Totul pentru Ţară”, „punea o
gravă problemă Căpitanului” (Horia Sima, Istoria M işcării Legionare,
Timişoara, Editura Gordian, 1994, p.207), Mircea Eliade, mai atras de
reflecţiile simbolice, consideră că însuşi tineretul legionar era cel care
„prelua şi fructifica” mitul (Mircea Eliade, M itul g en era lu lu i, în
„Dosarul" Eliade, vol.V, 1936-1944, partea a doua, cuvânt înainte şi
culegere de texte de Mircea Handoca, Bucureşti, Editura Curtea Veche,
2001, p.250).
32 Ca dovadă (circumstanţială) a faptului că George Manu nu a
intenţionat să modifice ierarhia sau evoluţia Mişcării Legionare, poate
fi invocată şi constatarea că, într-un important volum de documente
care acoperă tocmai perioada 1934-1938, el nu era deloc menţionat -
Ioan Scurtu (coord.), Corneliu Beldiman, Natalia Tampa, Tiberiu
Tănase, Cristian Troncotă, Puiu Dumitru Bordeiu, Ideologie şi
fo rm a ţiu n i de dreapta in R om ânia, voi. IV, 7 iulie 1934 - 3 0 m artie
1938, Bucureşti, I.N.S.T., 2003, 448 p. De asemenea, numele lui nu
apare nici în Cronologia legionară publicată în „Almanahul Cuvântul’
din 1941 (vezi Cronologie p riv in d istoria Mişcării Legionare, in Istoria
M işcării Legionare scrisă de un legionar. Bucureşti, Editura Roza
Vânturilor, 1993, p.15-38). Aceasta era considerată o istorie oficială a
Legiunii şi includea o relatare substanţială a anului 1937. Cronologia
conţinea câteva imprecizii, dar şi o serie de accente radicale greu de
suportat. Astfel, victimele căzute din rândul Legiunii erau considerate
ca oameni „asasinaţi", pe când victimele provocate de legionari, doar
ca elemente „pedepsite”.

- 2 1 -
TESTIS DACICUS

P o litic ia n ism , c o ru p ţie , im o ra lita te p u b lică; la «porţile


orientului» totul era posibil! România era foarte departe de ceea
ce speraseră el şi foştii lui colegi din «generaţia de la ‘22*. Aşa a
ajuns Gh. Manu, ca mulţi d intre congenerii săi, în rândurile
Mişcării legionare: cei tineri sim ţeau nevoia unei schim bări
radicale, care să regenereze atât individul cât şi societatea.
Formaţia politică al cărei discurs şi acţiune corespundeau acestei
aspiraţii - şi iluziei că realizarea ei ar fi posibilă - era, în epocă,
Mişcarea legionară"^.
Mişcarea Legionară a fost un amestec destul de original şi
cu certitudine paradoxal de bune intenţii, fapte abom inabile,
cultivarea unui cod moral rigorist şi opţiunea greşită în politica
externă. Perm anenta prescriere a unei conduite conform e
moralei creştine a fost însoţită de un număr de asasinate făptuite
de unii m embrii şi de stupefianta lipsă a unei renegări explicite
şi totale a acestora de către co n d u c ere a org an izaţiei. De
asem enea, sen tim en tele naţionaliste care se aflau la baza
program ului politic nu se puteau îm păca în m od logic cu
susţinerea Italiei şi Germ aniei, atunci când aceste state au
început seria agresiunilor ce vor provoca, în scurt tim p, cel de­
al doilea război m ondial. M işcarea fo n d ată de C o rn e liu
Codreanu trăda astfel impardonabil principiul unui naţionalism
sănătos, nexenofob, care recunoaşte fie c ă ru i p o p o r d rep tu l la
independenţă. Spre deosebire însă de Partidul C om unist din
România (care a salutat ocuparea Basarabiei, Bucovinei şi Herţei
de către Uniunea Sovietică, punând apartenenţa ideologică mai
presus decât cea naţională), legionarii nu au îm pins atracţia lor
pentru statele Axei până acolo încât să-şi trădeze ţara: dictatul
de la Viena a fost condam nat de aceştia, inclusiv după accederea
la guvernare.
M om entul care a co m p ro m is to ta lm e n te M işcarea
Legionară a fost tocm ai scurta ei p articipare la guvernare

33 Maria Someşan, Mircea Iosifescu, Un om al istoriei: Gheorghe


Manu, în „Curierul de fizică”, nr.4(23), decembrie 1997, p.16-17. Acest
remarcabil articol (în fond, o microm onografie, cu o structură
asemănătoare iniţiativei mai ample a lui Gheorghe Jijie) mi-a fost
semnalat de domnul Claudiu Secaşiu.

- 22 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

(septem brie 1940 - ianuarie 1941). Dacă spre sfârşitul dom niei
lui Carol al II-lea în guvernul G igurtu fuseseră incluşi câţiva
legionari m oderaţi34 (ale căror eforturi au fost sabotate însă de
maximaliştii lui Horia Sima), de astă-dată eşecul a fost unul
lamentabil. D eparte de a fi m odele de perfecţiune, guvernanţii
legionari s-au arătat p reo cu p aţi de răzbunări politice şi de
cu ltiv area u n u i a n tise m itism d e şăn ţa t, d e lo c p o triv it cu
toleranţa rem arcabilă pe care p oporul rom ân în ansamblul său
a ş tiu t s-o a ra te în c v a s ito ta lita te a î m p r e ju r ă r ilo r 35.
Com promiterea totală a alternativei politice legionare s-a produs
odată cu asasinatele comise, în toam na lui 1940, împotriva unor
foşti politicieni, cel mai mare impact emoţional având-o, evident,
uciderea lui Nicolae Iorga. Finalul guvernării a fost provocat de
rebeliunea violentă din 21-23 ianuarie 1941, în urm a căreia
generalul Ion A ntonescu a în lă tu ra t de la p u te re M işcarea
Legionară, optând p e n tru un guvern militar.
în urm a catastrofalei sale guvernări, Mişcarea Legionară
s-a compromis definitiv şi iremediabil. Ca o constatare de interes
p u r istoric, trebuie rem arcat că, după 1941, legionarii nu s-au
mai făcut vinovaţi de alte crim e. In plus, unii d in tre ei, au
d e v e n it, p r in fa p te le lo r in d iv id u a le , m o d e le m o ra le
recunoscute deasupra oricăror co n sid eren te politice. îi avem
în vedere în special pe cei care, în calitate de deţinuţi politici, s-
au d istin s p rin fa p te d e o s e b ite în în c h is o rile reg im u lu i
com unist36, fără a-şi rezerva resursele de altruism doar p en tru

34
Desigur, caracterizarea de mai sus se referă la Vasile Noveanu
(titular la Inventarul Avuţiei Statului) şi Augustin Bidianu (subsecretar
de stat la Finanţe), nu însă şi la Horia Sima (cooptat încă în guvernul
Tătărescu, anterior). Acesta din urmă a demisionat din guvernul Gigurtu
după doar câteva zile, exem p lu l său n efiind urmat de ceilalţi
reprezentanţi ai Legiunii.
35 Este adevărat că unii funcţionari mai mărunţi ai guvernării
legionare au avut o conduită diferită, exemplară chiar, contribuţia lor
neputând însă contrabalansa caracterul malign al iniţiativelor venite
de la vârf şi al anarhiei inspirate dinspre periferii.
36 Printre „sfinţii închisorilor” s-au mai numărat personalităţi
de diverse orientări, precum Mircea Vulcănescu (gânditor afiliat
dreptei tradiţionaliste, dar nelegionar), Vladimir Ghika (aristocrat
catolic) sau N. Steinhardt (evreu convertit, în detenţie, la ortodoxism).

- 23 -
TESTIS DACICUS

camarazii lor de idei: Valeriu Gafencu, Dimitrie Bejan ori George


Mânu37. Aceste evoluţii pozitive nu pot fi însă folosite p en tru a
escam onta crim ele şi răutăţile com ise până în 1941 şi nici în
scopul unei eventuale reînfiinţări a Mişcării Legionare. Cert este
însă că, dacă bilanţul acestui partid politic este negativ, în privinţa
m em brilor şi sim patizanţilor lui, judecata trebuie să fie mult
mai nuanţată, chiar net diferenţiată, p o rnind de la faptele şi
idealurile pe care fiecare din ei le-a avut.
Cuvintele profetice ale lui Nicolae Iorga38 descriau, în
fond, eşecul viitor al Mişcării Legionare şi efectele inevitabile

37 Valeriu Gafencu (1921-1952) a fost un caz cu totul special.


Basarabean de origine, închis încă din 1941 (Ură a se face vinovat de
fapte reprobabile, ci doar datorită apartenenţei la Frăţiile de Cruce),
acesta şi-a sacrificat efectiv viaţa, cedând unui evreu (pastorul reformat
Richard Wurmbrand) antibioticele (era bolnav de tuberculoză). Salvând
viaţa unui evreu, cu preţul proriei vieţi, tânărul Gafencu a mai
răscumpărat, simbolic, ceva din păcatele mai vârstnicilor săi colegi de
partid. Din studiul documentelor rămânem cu impresia că Gafencu .
fără a fi deloc un fanatic obtuz, se pregătise din timp peiitru acest
martiriu, aşteptând doar prilejul s-o facă. într-o antologică scrisoare
trimisă din închisoare familiei, acesta se arăta conştinent şi de
solitudinea drumului ales: „Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toţi.
Este o cale atât de greu înţeleasă şi acceptată de oameni, dar sunt convins
că ea este singura care duce spre Fericire. Şi dacă privesc la Viaţa mea,
o mărturisesc deschis, regret din toată inima păcatele şi greşelile
săvârşite, dar sunt fericit că Dumnezeu, cu darurile lui minunate, mi-a
luminat calea, întărindu-mi credinţa spre desăvîrşirea Iubirii şi spre
apărarea scânteii de adevăr, ce ne-a fost sădită în Inimă. Iar dacă-mi văd
viitorul, îl văd luminos cu sufletul şi mintea luminată de adevăr”
(Studentul Valeriu Gafencu - „Sfântul închisorilor din R o m â n ia ”,
coordonare şi cuvânt înainte de Nicolae Trifoiu, Cluj-Napoca, Editura
Napoca Star, 1998, p.168). Drumul lui Valeriu Gafencu către sacrificiul
de sine a fost lent dar previzibil, fiind presărat cu mai multe fapte de
excepţie. Interesant este şi faptul că sfârşitul lui Gafencu este legat,
întocmai ca şi cel al lui Manu, provocat chiar, de refuzul, într-o formă
sau alta, al medicamentaţiei.
38Conferinţa D octrina n aţionalistă a fost ţinută de N. Iorga în
anul 1922.

- 24 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

pe care acesta le va avea su p ra altor c u re n te de g â n d ire


identitariste: „Prim ejdia cea mai m are este în d e n a tu ra re a
p ropriei tale doctrine. în această privinţă nu poate fi adversar
pe care trebuie să-l în fru n ţi mai fără cruţare decât acel care
strică însăşi ideea, căreia i-ai consacrat viaţa ta, căci preface o
idee generoasă în idei fatale, capabile de a dărâm a o ţară, care
nici prin ură nu se susţine şi nici prin ură nu se apără”39. în cazul
ivirii unei asem enea prim ejdii, istoricul p ro p u n ea un rem ediu
cu adevărat radical: „cea dintâi datorie a noastră ar fi să dizolvăm
mai curând gruparea noastră p en tru a păstra intactă concepţia
pe care alţii ar lua-o după noi, decât să păstrăm gruparea noastră
sacrificând o c o n c e p ţie ce are încă atâta de făc u t p e n tru
dezvoltarea sănătoasă a naţiunii româneşti şi a statului rom ân”40.
Spre cinstea lui, G eorge Manu41 s-a num ărat p rin tre cei
care au înţeles foarte bine sensul adânc al cuvintelor lui Iorga şi
chiar a încercat să determ ine evoluţia evenim entelor în direcţia
recom andată de acesta.
Multe lucrări care iau în discuţie istoria Legiunii identifică
existenţa, la sfârşitul anilor ‘30, a două facţiuni: una radicală,
chiar extrem istă, condusă de Horia Sima (considerată de mulţi
com andanţi legionari ca „trădătoare” a orientării iniţiale) şi alta,
m ai a p ro p ia tă d e lim ite le m o d e r a ţie i şi fid e lă id e ilo r
fondatorului mişcării, num ită după după 1938 „codrenistă”. în
opinia noastră, fără a ignora impulsul dat acţiunilor violente şi
dem agogiei politice de Sima şi m icul (la în ce p u t) său grup,
am bele facţiuni erau radicale şi s-au făcut vinovate de deriva
mişcării spre violenţă şi antisem itism , în special p rin faptul că
nici Corneliu C odreanu, nici com andam entul legionar n-au
rep u d iat la tim p, p rin m ăsuri drastice şi nu p rin declaraţii
form ale, asasinatele izolate din anii ‘30 (Duca, Stelescu) şi. cu
atât mai mult, instigarea publică la linşaj produsă la congresul

39
N. Iorga, D octrina n a ţio n a listă , în D octrinele p a rtid elo r
politice, Bucureşti, Editura Garamond, f a., p.48.
40 Ibidem . p.62-63.
41 Asupra activităţii politice a lui Manu în cadrul Mişcării
Legionare ne propunem să zăbovim cu alt prilej.

- 25 -
TESTIS DACICUS

studenţesc de la Târgu Mureş (1936). în ultim ele luni de viaţă,


Codreanu pare a fi trecut printr-un proces sufletesc ce l-a făcut
să r e p u d ie z e to ta l r e a c ţiile v io le n te la p e r s e c u ţiile
guvernam entale, însă era prea târziu p en tru a putea m odifica
evoluţia Mişcării, încăpută tot mai m ult în mâinile lui Sima.
Totuşi, în facţiunea zisă „codrenistă” au existat destule
p ersonalităţi care nu s-au com prom is p rin c o m ite re a sau
su s ţin e re a v io le n ţe lo r. A ceastă c o n s ta ta re ne-a in s p ira t
întrebarea dacă nu cumva a existat, în cadrul Legiunii, şi o a
treia facţiune, distinctă atât de „simişti” (fapt uşor de probat),
cât şi de „codrenişti”. Răspunsul este pozitiv, cu condiţia să
acceptăm că o facţiune poate avea un caracter neorganizat; se
poate spune că mulţi dintre m embri ei nici nu ştiau că fac parte
dintr-o facţiune distinctă, în cel mai bun caz nu înainte de 1943.
în condiţiile descrise mai sus, să recunoaştem că este im propriu
a vorbi despre o facţiune propriu zisă. Mult mai sigur este faptul
că, indiferent cum i-am spune, facţiune, aripă sau grupare de
personalităţi, abia aceasta m erită cu adevărat să fie denum ită
m oderată. Printre m em brii ei s-a num ărat şi George Manu.
Acesta a fost, p e n tru o scurtă perioadă (în 1943) com andant la
Mişcării Legionare din interior. Episodul este cu atât mai
interesant cu cât a fost, recent, identificat un docum ent care
atestă faptul că, în 1943, comandamentul legionar din ţară (Manu
fiind nominalizat în acest context) „a rupt cu emigraţia gardistă
din Germania şi cu Horia Sima, notificând această nouă atitudine
şi lui Killinger”, scopul final al acţiunii fiind abandonarea alianţei
cu Germania, atât de către Legiune, cât şi de statul rom ân, şi
colaborarea ulterioară cu anglo-americanii. Conform aceluiaşi
docum ent, eroii ev e n im en te lo r „sunt în general legalişti,
adversari ai co n d u cerii sim iste, deci ai lui Petraşcu, opuşi
terorism ului pe care trium viratul Horia Sima, Stoicănescu şi
Petraşcu l-au practicat tot tim pul, încercând să-l im pună m ereu
ca regim interior în sânul partidului, ca şi în ţară”42.
42
' D osar H oria Sim a (19 4 0 -1 9 4 6 ), ediţia critică, repere
cronologice şi note de Dana Beldiman, studiu introductiv de Gheorghe
Buzatu, Bucureşti, Editura Evenimentul Românesc, 2000, p.299-300.

- 26 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

într-o interesantă lucrare din 1992 dedicată „modificării


în adâncim e a doctrinei legionare”, Faust Brădescu caracteriza
astfel „m isiunea” pe care şi-o atribuia Legiunea: rM işcarea
întrevede înnoirea relaţiilor um ane şi restabilirea unei arm onii
sociale, prin restructurarea unei mentalităţi, lipsită de defectele,
aplecările, viciile şi deficienţele care apasă societatea, de secole.
Şi p entru a se ajunge la această lim pezire interioară, reuşita nu
poate avea loc decât p rin m odificarea în adâncim e a om ului”43.
Chiar dacă limbajul rigorist şi chiar dogm atic al majorităţii
textelor „oficiale” ale legionarism ului sunt în general greu de
digerat, acesta coresp u n d ea (cel p u ţin în cazul intelectualilor
cu totul rem arcabili ce s-au lăsat seduşi de acesta) unui nivel de
aspiraţii m orale reale ale m ultor aderenţilor. Este o realitate
rem arcată şi de istorici absolut neutri: „Mirajul fascismului are,
se ştie, ră d ă c in i mai p ro fu n d e d e c â t cele p o litic e şi de
co n ju n ctu ră. Fascism ul în sem n a p e n tru ei [p en tru tin e rii
intelectuali a d eren ţi la legionarism - n. S.B-M.] nu num ai
dictatura, ci şi îm plinirea unei radicale revoluţii spirituale şi
artistice, o nouă scară de valori morale, un «om nou», o societate
purificată de corupţie şi filistinism burghez, statul etnic - forma
ideală de restabilire a unităţii şi creativităţii spirituale. Fascismul
a «confiscat» aceste izvoare de gândire, le-a dezvoltat în sensul
unei anum ite ideologii şi mulţi intelectuali şi-au asumat această
metamorfoză, socotind-o traiectoria firească şi unica posibilă”44.
Judecând la rece fa p te le lui George Manu, sunt de părere
că dacă, într-o conjunctură favorabilă (ţinând de n orm alitatea
necesară a politicii rom âneşti), G eorge Manu (şi alţi câţiva, cu o
p e rs o n a lita te a s e m ă n ă to a re ) ar fi ajuns m ai tim p u riu la
conducerea Mişcării Legionare, aceasta ar fi avut şansa de a

<3 M odificarea in a d â n cim e a doctrin ei legionare , în Faust


Brădtscu, Mişcarea Legionară în stu d ii şi articole, voi.II, prefaţă de
Gheorghe Buzatu, ediţie îngrijită de Radu-Dan Vlad, Bucureşti, Editura
Majadahonda, 1997, p.133.
44 Leon V olovici, Id e o lo g ia n a ţio n a lis tă ş i «p r o b le m a
evreiască». Eseu despre fo rm e le a n tise m itism u lu i in telectu al în
Rom ânia a n ilo r '30, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995. p.147:

- 27 -
TESTIS DACICUS

deveni un partid onorabil, aidoma succesorului de azi al Mişcării


Sociale (post-fascistă) din Italia45.
Concluzia poate părea hazardată dar, în fond, ce i se putea
reproşa lui Manu? N-a fost în m od d ire c t a fectat nici de
persecuţiile carliste de la sfârşitul anilor ‘30, nici de represiunea
ce a urm at după rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941. Lipsa
represaliilor se datorează absenţei unor acuzaţii serioase în ce-1
priveau. Deşi în urm a nefastei rebeliuni, Ion A ntonescu a
m e n ţin u t, p e to t p a rc u rsu l g u v e rn ă rii sale, o p re s iu n e
poliţienească constantă asupra legionarilor, a continuat să aibă
întâlniri cu unii reprezentanţi moderaţi ai acestora; nu cunoaştem
ca Manu să se fi num ărat printre aceştia46. în plus, Manu nu s-a
numărat nici printre apologeţii agresiunilor declanşate de Hitler,
prevăzând chiar, din timp, înfrângerea acesteia.
în o ric e caz, din discuţie ar tre b u i ex clu se cu lpele
colective, fiecare om fiind judecat după propriile-i fapte şi, în
plus, după atitudinea sa faţă de faptele altora, atunci când acestea
sunt deosebite (fie în sens pozitiv, fie negativ). A reproşa în
m od d ire c t lui G eorge Manu (sau altora aflaţi în situaţie
asem ănătoare) unele fapte (incontestabil ruşinoase) săvârşite
de membrii ai Mişcării Legionare în care el nici n-a fost implicat,
nici n-a avut vreo posibilitate de a le îm piedica, nefiind măcar
informat de pregătirea lor, nu este justificat. A-i com bate ideile
şi acţiunile prop rii cu argum entul că aparţineau unui legionar
ar fi, păstrând proporţiile, ca şi când i s-ar reproşa lui W inston
Churchill folosirea celebrei form ule „cortina de fier”. Printre
alte fapte exem plare, această form ulă i-a asigurat fostului

Acesta face parte din actualul guvern italian de dreapta, condus


de Silvio Berlusconi. Reacţiile negative care au existat pe plan european
în momentul formării acestui guvern (devenit astăzi cel mai longeviv
din istoria Italiei postbelice), i-au vizat cu precădere nu pe post-fascişti,
ci pe plutocratul Berlusconi.
46 în interogatoriul din 14 aprilie 1946, fostul ministru de
externe şi vicepremier Mihai Antonescu îi nominaliza în acest sens
pe Vasile Noveanu şi Alexandru Constant. întrebarea anchetatorului
(Avram Bunaciu) se referea la „legionarii aşa zişii înţelepţi, Budişteanu
şi alţii” (A.S.R.I., fond Penal, dosar nr.40.010, voi.123, partea I, f.127).

- 28 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

prem ier britanic un loc im portant în istorie. Deşi toată lumea


cunoaşte discursul său de la U niversitatea din Fulton (1946),
atribuindu-i paternitatea metaforei, Churchill nu este adevăratul
inventator al acesteia. N im eni altul decât Jo sep h Goebbels,
ministrul hitlerist al propagandei şi una din cele mai cunoscute
figuri ale regimului nazist, publica în „Das Reich” (la 25 februarie
1945, d eci cu un an în a in te a d isc u rs u lu i lui C h u rc h ill),
pronosticul că, după posibila prăbuşire a Germaniei, „se va lăsa
im ediat o c o rtin ă de fier în sp a te le căreia se va p ro d u c e
m ăcelărirea în masă a o am enilor”47. Pronosticul se va dovedi
foarte exact, însă nu venea din partea om ului cel mai potrivit:
măcelul fusese declanşat deja, cu câţiva ani înainte, ca efect
d ire c t al a g re s iu n ilo r n aziste. în n o u l c o n te x t, c re a t de
bip o laritatea antagonică Est-Vest, ideea în ce p e a să devină
justificată, şi-atunci creditarea lui Churchill ca autor era singura
soluţie valabilă de m oment, cortina de fier devenind, în varianta
sa britanică, aproape un toponim riguros localizat48. Ar fi totuşi
o notă foarte proastă p e n tru serviciile de inform aţii britanice
dacă nu au sem nalat la tim pul respectiv articolul inspirat de
G oebbels49. în orice caz, autorităţile com uniste din România
cunoşteau sim ilaritatea de limbaj a celor doi politicieni şi s-au
folosit de ea în scopuri propagandistice. Asfel, în referatul
introductiv întocm it de D um itru M ociorniţa, p rim -procuror al
Tribunalului Militar Bucureşti, acuzator în procesul Mişcării
Naţionale de Rezistenţă (aşa-num itul „lot Popp-Bujoiu”), în
spatele C o rtin ei de Fier este n u m ită „cărţulie cu un titlu
îm prum utat de la G oebbels şi C hurchill”50.

4 Thomas Parrish,
Enciclopedia războiu lu i rece, traducere de Ion Nas
tasia, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2002. p.84.
48 în editarea acestui manuscris am preferat şi noi transcrierea
cu majuscule (Cortina de Fier).
49 „Este greu de presupus că Winston Churchill ar fi putut să
ştie că el nu era primul om politic care formula ideea unei cortine de
fier care să obtureze privirea spre Europa răsăriteană controlată de
sovietici” (Thomas Parrish, op. cit., p.84).
50 A.M.J., D.I.M., fond Penal, dosar nr.14.900, voi.12, f.94.

- 29 -
TESTIS DACICUS

Această lucrare pe care, datorită rigorilor im puse de


activitatea clandestină, a sem nat-o cu p seu d o n im u l Testis
Dacicus, este cel mai concret şi mai greu contestabil rezultat al
activităţii duse de George Manu în cadrul a ceea ce s-a num it
Mişcarea Naţională de Rezistenţă din România. Aceasta este o
denum irea consacrată a unei grupări ce şi-a pus, în anii 1945-
1948, problema eliberării de sub dom inaţia sovietică, încercând
să se pregătească pentru eventualitatea unui război între U.R.S.S.
şi principalele puteri occidentale. în România nu a avut loc un
război de partizani, însă a existat o rezistenţă anticom unistă cu
un anumit nivel de organiazre (fără o organizare unitară la scară
naţională), unele grupări de mici dimensiuni având şi un caracter
armat. Mişcarea Naţională de Rezistenţă a fost distrusă de
autorităţi în mai m ulte etape, m arcate în special de două mari
p ro cese politice: p rim u l în 1946 (c u n o s c u t sub num ele
„procesul sum anelor negre”), al doilea în 1948 (popularizat în
epocă în special ca „procesul M.N.R.”). De fapt, s-ar putea spune
că a fost vorba despre două faze, două loturi ale aceluiaşi proces,
al M işcării N aţio n ale de R ezistenţă. în o ric e caz, ele se
completează reciproc şi pentru o bună înţelegere a fenomenului,
se cuvin stu d ia te îm p re u n ă. în cazul c e lo r in te re s a ţi de
p ersonalitatea lui G eorge Manu, este ab so lu t obligatoriu,
deoarece acesta (ca şi amiralul M acellariu, de altfel) a fost
condam nat în am bele procese.
în toamna lui 1946, la Curtea Militară de Casare şi Justiţie
este judecat procesul „organizaţiilor subversive”. Prin decizia
nr.2 din 18 noiem brie 1946 sunt condam nate nu mai puţin de
90 de persoane, având cap de afiş pe generalul de corp de armată
Aurel Aldea (fost m inistru de Interne, după 23 august 1944) şi
incluzând (poziţia 85 în procesul-verbal al m in u tei) şi pe
„ p ro fe so r M anu G h e o r g h e ”51. A cesta a fo st ju d e c a t în
contum acie, fiind dispărut de la dom iciliu52. Acuzaţiile ce i se
aduceau erau participare la com plot pentru distrugerea unităţii

A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr.18, voi.6, f.20.


52 în acest proces, cunoscut ca al „sumanelor negre”, au fost
judecaţi în contumacie 33 de inculpaţi!

- 30 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

statului, crim a de răzvrătire şi crim a de insurecţie arm ată” .


Hotărîrea a fost luată de instanţă în unanim itate de voturi, după
cum urm ează: m u n că s iln ic ă pe viaţă, cu a c o rd a re a de
circum stanţe atenuante, p en tru participarea la com plot, 10 ani
detenţie riguroasă, 5 ani degradare civică şi 50.000 lei cheltuieli
de judecată p en tru răzvrătire şi achitarea de orice penalitate
pentru acuzaţia de insurecţie arm ată54.
Timp de încă un an şi jumătate, George Manu şi-a continuat
a c tiiv ta te a în tr-o c la n d e s tin ita te ce s e d o v e d e a to t mai
ineficientă. Asdtfel, după o tentativă nereuşită de tre c e re a
frontierei, este arestat la 21 m artei 1948, dup ărevenirea în
Bucureşti.
A u rm a t m ult m e d ia tiz a tu l „p ro ces al g ru p u lu i de
com plotişti, spioni şi sabotori" (cunoscut şi ca „procesul m arii
finanţe” sau „procesul M.N.R.”). Acuzaţii (denum iţi, de regulă,
„lotul Popp-Bujoiu”, erau în num ăr de doisprezece: A lexandru
Popp, Ioan Bujoiu, G eorge M anu, Max A uschnitt, N icolae
M ărgineanu, D im itrie G h e o rg h iu , A lexandru Balş, H oria
M acellariu, G h e o rg h e B o n tilă, N icolae P e tra şc u , E ugen
T heodorescu şi Nistor Chioreanu. Şi de astă-dată, sentinţa a fost
foarte după dură (m uncă silnică pe viaţă, degradare civică pe
viaţă, 20.000 lei amendă, 50.000 lei cheltuieli de judecată şi
confiscarea averii)55, iar una din principalele „probe” invocate
de acuzare p e n tru susţinerea acuzaţiei de înaltă trădare a fost
lucrarea în spatele Cortinei de Fier. considerată (total nejustificat)
ca „buletin inform ativ” p rin care autorul ar fi dezvăluit u n o r
pu teri străine im portante secrete de stat.
Deşi n-a avut şansa u n o r reconstituiri literare tim purii,
p rin care să influ en ţeze m em oria socială atât de p u te rn ic

53Ibidetn, f.24.
54Ibidetn, f.39-40.
55 A.M.J., D.I.M., fond Penal, dosar nr.14.900, voi.8, f.107. De
remarcat faptul că avocatul angajat de familia Manu, Alexandru O.
Teodoreanu, a refuzat, practic, să-şi apere clientul. Va fi şi el
condamnat, în 1960, în cadrul „lotului Noica” la şase ani închisoare
corecţională şi confiscarea averii (pentru „uneltire contra ordinii
sociale”), beneficiind, doi ani mai târziu, de graţiere.

- 31 -
TESTIS DACICUS

prccum , bunăoară, procesul din 1960 zis „al intelectualilor”


(lotul Noica-Pillat), afacerea M.N.R. şi a „buletinului informativ”
a avut un rol em in en t în escaladarea p ro ce se lo r politice,
beneficiind de „prelungiri” judiciare şi m arcând num eroase
destine. Atât concomitent, cât şi la scurtă vrem e după încheierea
procesului M.N.R., s-au desfăşurat o serie întreagă de procese
ale unor organizaţii considerate ca subordonate M.N.R., precum
şi a unor „variante regionale” ale acesteia. Publicate în România
în anul 199656, m em oriile lui Dan B rătianu57 constituie singura
mărturie nemijlocită asupra unui proces ce a constituit urmarea
directă declarată a procesului M.N.R. D esfăşurat în 1950,
procesul a fost conceput ca judecata principalilor colaboratori
ai lui George Manu în activitatea subversivă.
A cest lo t a fo st co m p u s d in n o u ă p e rso a n e : Dan
C o n ta n tin Z am firescu, Virgil A n to n e scu , Dan B rătianu,
Gheorghe Penciulescu, Mihail Delescu, Eugen Burlacu, Ion
Şerban Cantacuzino, Ion Zurescu şi Florin Ionescu. Şi acest lot
era destul de eterogen, num itorul com un fiind reprezentat de
relaţiile cu Manu (mai mult sau mai p uţin strânse, în realitate).
Greutatea acuzării a căzut pe organizaţia subversivă, motiv din
care Dan Zam firescu, fost leg io n ar a cărui p a rticip a re la
rezistenţă fusese deja constatată în ancheta M.N.R.), a fost
considerat şeful lotului. Mult invocată a fost însă şi cartea lui
Manu, mai ales în ceea ce-1 privea pe Dan Brătianu, care a fost
implicat atât în traducerea cărţii în engleză, cât şi în difuzarea ei
clandestină în O ccident (a trimis trei exem plare).
Procesul lotului Zamfirescu a afectat m ult şi familia lui
George Manu. Printre condam naţi se num ărau arhitectul Virgil
Antonescu, cumnatul lui George Manu58, şi doctorul Ion Şerban
Cantacuzino, vărul acestuia.
56 Manuscrisul a fost elaborat în cursul anului 1984, în Elveţia.
57 Dan M. Brătianu, M artor dintr-o ţa ră încătuşată, Bucureşti,
Fundaţia Academia Civică, 1996, 124 p.
58 Acesta nu fusese legionar. De altfel, în M otivele de recurs,
avocatul Henri T. Dragu susţinea că „Antonescu este implicat în acest
proces mai mult din cauza rudeniei sale cu Manu” (A.M.J., D.I.M.,
fond Penal, dosar nr.16.878, voi.2, f.128).

- 32 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Mai mulţi din m em brii lotului Popp-Bujoiu şi-au scris


m em oriile59: Nistor C hioreanu60, Nicolae M ărgineanu61, Horia
Macellariu62, Eugen T heodorescu63, Nicolae Petraşcu64 (ultimii
doi d o ar p e n tru p erioada an terio ară instaurării regim ului
c o m u n ist)65. G eorge Manu n-a avut p o sib ilitate a s-o facă,
59
Memorii de detenţie a scris şi Dina Balş, soţia lui Alexandru
Balş (D in a Balş, D ru m u r i p u s t i it e , B ucureşti, Editura Cartea
Românească, 1993, 172 p.). Aceasta a fost arestată in primăvara lui
1948, fără a i se aduce la cunoştinţă vreo acuzaţie. în acea perioadă,
arestarea „din oficiu" a soţiilor, mamelor sau amantelor „criminalilor'
politici” era frecventă, mai mulţi din membri lotului M.N.R. aflându-se
şi ei în această situaţie. în cele din urmă, Dina Balş a primit o
condamnare pe termen scurt, fiind însă încadrată la categoria de drept
comun, pe motivul că deţinea 13 monede de aur, pe care nu le predase,
conform reglem entărilor, Băncii N aţionale, însă care fuseseră
descoperite intr-un fond secret aparţinând M.N.R., în casa fratelui lui
Alexandru Balş. Deşi Dina Balş nu pare să acorde prea mult credit
activităţii M.N.R., nu pune la îndoială existenţa fondului „organizaţiei
secrete”.
60 Nistor Chioreanu, M orm inte v ii, ediţie îngrijită şi prefaţată
de Marius Cristian, Iaşi, Institutul European, 1992, 384 p.
61 N. Mărgineanu, A m fiteatre şi închisori (M ărturii asupra
unui veac zb u ciu m a t), ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Voicu
Lăscuş, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1991, 264 p.
62 Horia Macellariu, în p lin uragan. A m intirile mele, prefaţă şi
îngrijirea ediţiei de Ioana-Maria Ionescu, Bucureşti, Editura Sagittarius,
1998, 224 p.
65 Eugen Theodorescu, M işcarea Legionară şi G erm ania lui
Hitler, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1996, 76 p.
64 Nicolae Petraşcu, Din via ţa legionară, ediţia a IlI-a, îngrijită
de Radu-Dan Vlad, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1995, 222 p.
65 Pe lângă aceştia ar trebui adăugaţi Emil Boşca-Mălin şi Ilie
Lazăr. Membrii P.N.Ţ., ambii au fost condamnaţi în lotul „sumanelor
negre”. Emil Boşca-Mălin a lăsat memorii complete, incluzând procesul
şi detenţia sa ( Telepatie şi h ip n o ză în închisorile com uniste, ediţie
îngrijită, introducere şi note de Lazăr Ureche, Iaşi, Editura „Glasul
Bucovinei”, 1995,140 p.). De asemenea, se numără printre cei cărora
Securitatea le-a confiscat manuscrise, chiar în număr mare (acestea
se găsesc în prezent în Arhiva C.N.S.A.S.). Ilie Lazăr era, după
caracterizarea lui Reuben Markham, „un înverşunat patriot român"
şi, totodată, „unul din cei mai buni agitatori politici pe care i-am

- 33 -
TESTIS DACICUS

decedând în penitenciar. Dar a lăsat în urm a lui, pe lângă opera


ştiinţifică, pe lângă faptele sale de folos ţării în care s-a născut şi
pe care n-a vrut s-o părăsească, şi această carte de excepţie.

cunoscut” (op. cit., p.402). Memoriile dale (A m intiri, editor Romulus


Rusan, prefaţă de Doru Radosav, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică,
2000, 162 p.), deşi scrise în 1946, se referă la perioadele anterioare şi
doar foarte puţin la începuturile regimului com unist (înaintea
proceselor în care a fost implicat). Cu lipsa de complexe tipică generaţiei
sale, Ilie Lazăr explică încă din prologul „amintirilor”, educaţia care a
stat la baza acţiunilor sale, pentru care a avut de suferit atât înainte, cât
şi după 1945: „Cititorul obiectiv va putea constata că intr-adevăr am
trăit şi activat, ca toţi ardelenii de altfel, într-un mediu cu adevărat
democratic, patriarhal, cu frica lui Dumnezeu şi, mai presus de toate,
naţionalist” (ibidem , p.18). Mediul românesc devenise însă obiectul
unui brutal experiment de „mutaţie spirituală”, al cărui început stârnea
revolta militantului maramureşean: „Acum, sub regimul foştilor mei
tovarăşi de suferinţă, sub guvernul unuia dintre bunii mei prieteni,
timp de 30 de ani, mă întreb, pentru ce sunt eu «reacţionar şi duşman
al poporului»? Să-mi răspundă aceia cu care de-a lungul anilor de
prigoană am împărtăşit suferinţa, dacă este păcat să-ţi respecţi trecutul?
Dacă trebuie să fie dogmă laşitatea, trădarea şi slujirea altor interese
decât ale neamului tău? Dacă trebuie să fie astfel, să-mi răspundă Petru
Groza, dacă este moral şi corect ceea ce patronează dumnealui?” (ibi­
dem , p.81). Ilie Lazăr a pus şi-n public asemenea întrebări privind
politica lui Groza. Astfel, într-un raport privind întrunirea politică de
la cinematograful „Barcelona” din Bucureşti (24 februarie 1946), este
semnalat că „a declarat între altele: românii din Ardeal nu mai au elanul
de altă-dată, fiind subjugaţi de Luca Laszlo, care nu reprezintă Ardealul,
iar dacă Petru Groza s-a întovărăşit cu Ana Pauker şi Luca Laszlo, neamul
românesc este umilit. Lucrările literare ale lui Eminescu, au fost scoase
din librării şi şcoli şi înlocuite cu lucrările ungurului Petofi” (A.C.N.S.A.S.,
fond Informativ, dosar nr.1.014, voi. 45, f.127). Raportul menţiona aceste
declaraţii într-o altă serie de aşa-zise „declaraţii cu caracter antidemo­
cratic, antisovietic, şovin şi rasial”, ce ar fi fost făcute cu ocazia acelei
întrevederi. La sesizarea a „numeroşi cetăţeni revoltaţi de manifestările
antidemocratice petrecute”, Prefectura Poliţiei Capitalei a sesizat Curtea
Marţială, dispunând şi reţinerea celor semnalaţi ca vorbitori” (ibidem }.
Numele lui Ilie Lazăr va apărea în presa guvernamentală la 12 iunie
1946, când este anunţată, printr-o telegramă specială a Ministerului de
Interne, prezenţa sa printre cei arestaţi în chestiunea „sumanelor
negre”.

- 34 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Pe cât de lipsit de nuanţe era regimul comunist al anilor ‘40


în fidelitatea sa faţă de interesele sovietice, tot pe atât de nenuanţat
se dovedea în judecarea adversarilor politici. O rice opozant
anticomunist era categorisit pe loc ca spion aservit Occidentului
şi intereselor acestuia (definite p rin cuvinte-sperietoare ca
„m oşieri”, „ b a n ch e ri” etc.), deşi nici m ăcar re c h iz ito riile
procurorilor militari nu reuşeau să le atribuie fapte sau intenţii pe
măsura celor comise la vedere de guvernanţi, în favoarea Moscovei.
Era o ferm itate selectivă, reprezentanţii regim ului nefăcând
economie de patriotism când era vorba de poziţia altora faţă de
Occident, dar nici econom ie de internaţionalism, când se discuta
poziţia lor faţă de Uniunea Sovietică66. Acestei logici contradictorii
i-au căzut victime, printre alţii, atât reprezentanţii Mişcării Naţionale
de Rezistenţă, prezentaţi de autorităţi ca trupe de m ercenari în
solda Apusului, cât şi autorii unor texte protestatare, prezentaţi
ca mercenari intelectuali, tocmiţi tot de Occident în ambele cazuri,
se vorbea despre înaltă trădare.
George Manu este un caz special, încadrabil în am bele
categorii m enţionate mai sus. Mai mult: în cadrul M.N.R. deţinea
o poziţie de com andă, fiind, în acelaşi timp, autorul u n u i text
a n tig u v e rn a m e n ta l ce surclasa s ta n d a rd e le (sau , m ăcar,
posibilităţile) vremii. în spatele C ortinei de fie r are proporţiile
unui volum, pe cât de elaborat şi argum entat în fond, pe atât de

66 La un nivel superior al analizei, lucrurile pot fi formulate şi în


termeni mai generali: „Independentul român e captiv într-o reţea de
hatâruri. El nu-şi dobândeşte independenţa decât pentru a o sacrifica
in chip oportun: partidului, patriei, prietenilor (şi nevestelor lor). De
ce? «Pentru că de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării
atârnă binele nostru...». De unde însemna «neatârnare», independenţa
ajunge să fie deci, potrivit înţelepciunii autohntone, abilitatea de a
atârna de cine trebuie, fără prosteşti probleme de conştiinţă, fără false
consecvenţe şi loialităţi. Pe scurt, a fi independent e a-ţi permite luxul
de a fi infidel” (Andrei Pleşu, In dependentul ro m â n , în Jurnalul
naţional”, anul XII, numărul 3280, 26 februarie 2004, p.4).
67 Volumul de faţă reprezintă editarea ultim ei versiuni a
manuscrisului, redactată în perioada martie-iunie 1947. Am folosit
dactilogram a în limba română a acestei versiuni, ex iste n tă în
A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr.37, vol.l, partea I, ff.2-285.

- 35 -
TESTIS DACI CUS

îngrijit în formă67. Cu alte cuvinte, Securitatea avea de-a face, în


acest caz, cu un „trădător de fru n te ”68.
încă din titlu (în spatele C ortinei de Fier. R o m â n ia sub
ocupaţie rusească), lucrarea lui George Manu descrie exact
situaţia în care Rom ânia anilor 1945-1947 se afla. în zona
controlului rusesc (autorul denum eşte astfel ocupaţia, şi nu
„sovietică”, d e o a re c e d e scrie e v e n im e n te le a n ilo r ‘40 în
contextul unei evoluţii istorice mai vechi şi a te n d in ţe lo r
hegem onice m anifestate de Rusia în regiune) şi în faza unei
„ d e z a g re g ă ri” g e n e ra le ( n a ţio n a le , p o litic e , s o c ia le şi
econom ice). Existau, aşadar, to ate m otivele p e n tru ca un
intelectual patriot să pună m âna pe condei, în încercarea de a
explica mai bine situaţia celor care, credea el, puteau schim ba
soarta României. Lucrarea nu era destinată publicului românesc,
ci m isiunilor am ericană şi britanică şi, prin interm ediul lor,
guvernelor celor două principale puteri occidentale.
M otivaţia lu c ră rii e s te e x p lic ită c h ia r d in p rim u l
subcapitol al lucrării, intitulat P oziţia geografică a R o m â n iei şi
urm ările ei. în argum entaţia sa, care viza determ inarea anglo-
am ericanilor la acţiune în Europa de Est, Manu face apel, de la
bun început, la principiile enunţate în Charta Atlanticului, care
concordau cu interesele ţărilor mici, şi nicidecum la im punerea
intereselor p u terilor anglofone în general69. P ornind de la
ipoteza din urmă, autorităţile com uniste i-au înscenat lui Manu
68 Asupra modalităţii în care Securitatea a ajuns în posesia
lucrării, vom insista într-o altă lucrare. De asemenea, vom zăbovi mai
mult şi asupra textului lui George Manu, pe care preferăm acum să-l
oferim lecturii fără a-1 încărca cu prea multe comentarii.
69 De altfel, şi comuniştii invocau Charta Atlanticului, pentru a
argumenta, de pildă... încorporarea Basarabiei la U.R.S.S. Astfel, într-
un material elaborat la Moscova, în iunie 1943, de com internişti
refugiaţi din România, se arăta: „în 1918, folosind situaţia Uniunii
Sovietice,România n-a respectat libertatea poporului basarabean şi a
încorporat această provoncie la statul român. [...] Acest popor luptă
pentru libertatea sa. El va şti să-şi aleagă regimul său social şi politic
conform declaraţiei Chartei Atlanticului” (Gheroghe Buza tu. R om ânii
în arhivele Krem linului, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic,
1996, p.124).

- 36 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

(şi altora anim aţi de aceleaşi sentim ente patriotice) procesele


bazate pe acuzaţii de spionaj şi trădare. în realitate, iniţiativa lui
Manu avea doar scopul, explicit şi implicit, de a stim ula ajutorul
a n g lo -a m e ric a n p e n tru realizarea in te re s e lo r ro m â n e şti,
p o rn in d de la supoziţiile (nu tocm ai justificate) că Aliaţii
occidentali nu cunosc prea bine realităţile din România şi că ar
fi interesaţi în schim barea substanţială a acestora. Interesele
româneşti, aşa cum le vedea Manu, nu puteau fi totuşi contestate
şi nu p o t fi contestate nici astăzi, deoarece ele au în vedere
am bele a sp ec te legitim e şi obligatorii: cel n a ţio n a l şi cel
dem ocratic. Interesul naţional era ca România să-şi prezerve
in d e p e n d e n ţa şi in teg ritatea teritorială. La ora aceea însă,
România se afla sub ocupaţie militară sovietică şi independenţa
ei era, de fa c to (chiar dacă nu şi de jure'), mai m ult o am intire.
Chiar integritatea ei teritorială se vedea am eninţată, datorită
m anevrelor sovieto-com uniste (şi asta făcând abstracţie de
teritoriile definitiv încorporate U niunii Sovietice). Interesul
d e m o c ra tic re c la m a c u rm a re a a b u z u rilo r c o m u n is te şi
organizarea de alegeri libere. La ora aceea, guvernul im pulsiona
tot mai m ult lupta de clasă, traducând-o printr-o rep resiu n e
politică generalizată. Pentru realizarea am belor deziderate era
necesar un sprijin concret din exterior, şi acesta nu putea veni
decât din tabăra învingătorilor în cel de-al doilea război mondial.
Mai precis, din Statele Unite şi din Marea Britanie, deoarece
U n iu n ea S ovietică nu p u te a fi in te re s a tă de s a tisfa c e re a
rev en d icărilo r ro m ân eşti70, care veneau în c o n tra d ic ţie cu

° O excepţie remarcabilă şi extrem de importantă a constituit-


o problema Transilvaniei de Nord, eliberată de sub ocupaţia maghiară.
Dacă la început sovieticii foloseau acest teritoriu ca o metodă de şantaj
discret la adresa guvernului de la Bucureşti, odată cu instaurarea
guvernului de stânga condus de Petru Groza (la 6 martie 1945),
comportamentul Moscovei se schimbă total, administraţia românească
putând astfel reveni în regiunile eliberate. De asemenea, în cadrul
lucrărilor Conferinţei de pace de la Paris (1946-1947), atitudinea Uniunii
Sovietice faţă de redobândirea graniţei româneşti de la Vest, conform
configuraţiei interbelice, a fost una binevoitoare, astfel încât putem
considera sprijinul Moscovei ca decisiv în privinţa anulării definitive
a dictatului de la Viena. Din contră, tocm ai atitudinea puterilor
anglofone a fost una rezervată şi, uneori, favorabilă tezelor maghiare.

- 37 -
TESTIS DACICUS

propriile-i interese. Ceilalţi doi m em bri im portanţi ai Naţiunilor


Unite aveau posibilităţi mai restrânse: Franţa era m ult slăbită
politic de pe urm a înfrângerii din vara anului 1940, iar China se
afla prea departe şi era prea p u ţin interesată de problem ele
Europei de Est. George Manu nu era ipocrit punându-şi speranţa
în anglo-americani, după cum m ajoritatea populaţiei României
nu era ipocrită când îşi manifesta sim patiile pro-occidentale,
vizibile, de altfel, şi în perio ad a războiului dus alături de
Germania hitleristă. Aşadar, sprijinirea opoziţiei rom âneşti era
c o n fo rm ă c h ia r in te r e s e lo r p e te rm e n lu n g ale anglo-
americanilor. Tolerând caracterul abuziv al puterii com uniste
instalate la Bucureşti şi în alte capitale est-europene, aliaţii
occidentali îşi asigurau, de fapt... duşm ani. în tim p, p rin
reeducare, şi percepţia populaţiei faţă de aliaţii tradiţionali ai
României71 se putea m odifica72.
în v e d e re a e d ită rii m a n u sc risu lu i, am r e n u n ţa t la
„îm pestriţarea” textului original cu note, deoarece autorul, în
ciuda tim pului destul de scurt avut la dispoziţie, a prezentat
lucrurile foarte clar, dând evenim entelor analizate şi o viziune
de ansamblu absolut remarcabilă. C ititorul va recunoaşte, cu

1 Printre aliaţii tradiţionali ai României trebuie neapărat


incluse, pe lângă Anglia şi S.UA , Iugoslavia şi Franţa. Iugoslavia devenise
şi ea un stat comunist şi nu reprezenta, oricum, o forţă atât de mare
încât să poată elibera, singură, România. Franţa, în schimb, care a
sprijinit mult România şi în secolul XIX şi ulterior, rămăsese, aidoma
puterilor anglofone, dincolo de Cortina de fier. Alianţa zisă tradiţională
a României cu statele atlantice datează, de fapt, din 1916, în perioada
anterioară existând, din contră, o alianţă (secretă, ce-i drept) cu
Germania, Austro-Ungaria şi Italia. Chiar şi tratatul de alianţă din 1916
angaja Franţa, Anglia, Rusia şi Italia, nu însă şi S.U.A., care nu intraseră
încă în războiul contra Puterilor Centrale. Adjectivul „tradiţional” nu
poate fi aşadar m otivat printr-o durată prea mare a alianţei cu
occidentalii, ci printr-un angajament afectiv puternic al opiniei publice
şi al politicienilor români, perfect explicabil prin faptul că statele fostei
Antante susţinuseră realizarea unităţii statale a naţiuni române.
72 Acest lucru, totuşi, nu s-a întâmplat, cel puţin în ceea ce
priveşte o largă majoritate a populaţiei.

- 38 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

siguranţă, pe măsura lecturii lucrării lui G. Manu, şi concluzii la


care istoriografia şi politologia postbelice au ajuns, uneori, nu
fără efort. George Manu a d em onstrat şi talent literar, pe lângă
rigurozitatea uşor de anticipat în cazul unui c ercetăto r din
dom eniul „ştiinţelor ex acte”.
D intre „vulnerabilităţile” textului, considerăm totuşi
necesar a semnala patru.
Atitudinea autorului faţă de curentul politic al cărui aderent
era se dovedeşte şi de astă-dată moderată şi raţională. Mişcarea
Legionară nu este prezentată ca o chintesenţă a istoriei româneşti,
nici ca o form aţiune care n-a făcut nicicând greşeli. Aici, Manu se
desparte categoric de elem entele radicale care considerau
Legiunea perfectă şi cataiogau toate reproşurile la adresa acesteia
ca fiind rodul unui veşnic complot, al tuturor celorlalte forţe
politice. Acest partid este m enţionat cu multă discreţie; în cazul
pregătirilor pentru lovitura de stat de la 23 august 1944, nu este
deloc pomenit (subcap.3), cu toate că a fost implicat în negocierile
politice (iar Manu cunoştea personal acest lucru). în rest, Legiunea
mai este m enţionată ca „o m işcare cu o reputaţie totalitară”
(subcap.10), şi ca una sub a cărei influenţă „se găsea foarte mult
generaţia tânără” (subcap.2), ambele aprecieri fiind corecte. O
singură notă uşor disonantă iese în evidenţă în acest context, în
momentul în care rebeliunea legionară este catalogată ca „lovitură
de stat a generalului Antonescu, lovitură susţinută făţiş de Misiunea
Militară Germană” (subcap.3). Chiar dacă ambele tabere care-şi
împărţeau puterea în perioada septem brie 1940 - ianuarie 1941
şi-a dorit, într-o măsură mai mare sau mai mică, confruntarea,
evenimentele au constituit, totuşi, o rebeliune a Mişcării Legionare,
mobilul acesteia fiind dorinţa de a acapara mai multă putere în
stat. Negarea acestei realităţi constituie însă un punct com un în
lucrările mai tuturor foştilor mem brii ai Gărzii de Fier.
Ca un m erit în plus, Manu este departe de a fi apărătorul
G erm an iei h itle r is te şi al e x p a n sio n ism u lu i în g e n e ra l,
recunoscând (fapt rar pentru un legionar) şi m eritele lui Nicolae
Titulescu în diplom aţie („era un om destoinic şi capabil, dar
cam capricios” - subcap.2). Extrem de im portant din p u n c t de
vedere moral este şi faptul că apreciază pozitiv refuzul României

- 39 -
TESTIS DACICUS

de a participa la şirul de agresiuni care au d istru s statul


cehoslovac, în 1938-1939: „Trebuie rem arcat faptul că în timp
ce Marea Britanie şi Franţa au abandonat Cehoslovacia destinului
său, România, în ciuda insistenţelor germ ane şi poloneze, a
refuzat să participe la dezm em brarea fostei sale aliate, cu toate
că mai multe sate pur româneşti fuseseră atribuite Cehoslovaciei
în 1919 şi o uşoară rectificare a frontierei ar fi îm bunătăţit în
m are m ăsură com unicaţiile feroviare în p artea de n o rd a
României” (subcap.2).
Al doilea aspect aparent controversat se referă la situaţia
minorităţilor naţionale din România primilor ani de după război,
în special a evreilor. Acest aspect era foarte delicat în deceniul
cinci, deoarece com unitatea evreiască din Europa abia ieşise
dintr-un holocaust săvârşit, în principal, de G erm ania şi care
lăsase urme adânci şi lesne de înţeles în sensibilitatea evreilor
şi nu numai a lor. în lucrarea lui Manu se găsesc multe referiri la
originea evreiască a num eroşi activişti şi m em bri im portanţi ai
P.C.R., şi chiar analize ale mentalităţii minoritarilor evrei, acuzaţi
de lipsă de patriotism şi de practicarea unei solidarităţi etnice
exagerate. Exprim ările sunt însă m oderate, autorul căutând,
chiar, să explice deosebirea de tradiţii istorice care făceau de
neînţeles, p e n tru u n anglo-saxon, acţiunile u n o ra d in tre
com uniştii evrei din România. Manu nu face grava greşeală
morală de a-i ponegri pe evrei ca naţiune, ci doar de a com bate
anumite manifestări ale unor exponenţi ai acesteia. Chiar dacă
în România au existat şi antisemiţi şi fapte regretabile din acest
punct de vedere75, George Manu nu poate fi nicidecum inclus,
datorită aprecierilor din „buletinul inform ativ”, în rândul lor.
El constata, în fond, ceea ce Pavel Câmpeanu num ea „evreizarea
covârşitoare a aparatului ideologic”74. Aparatul ideologic era şi

3 Cel mai triste episoade s-au petrecut pe frontul de Est, unde


autorităţile româneşti şi unii militari români sau făcut vinovaţi de
crime împotriva populaţiei evreieşti. în paralel, minoritatea evreiască
din România (în graniţele existente la 21 iunie 1941) a fost, în general,
protejată de excese.
74 Pavel Câmpeanu, Ceauşescu, an ii num ărătorii inverse, laşi,
Editura Polirom, 2002, p.182.

- 40 -
I n s p a t e l e c o r t i n e i d e f ie r

cel în c a re e x tre m is m u l a n tiro m â n e sc al u n o r a c tiv işti


m inoritari ieşea cel mai bine în evidenţă. Era, dincolo de orice
exagerări antisem ite ulterioare, o realitate larg (re)cunoscută
în epocă, fapt ce-1 scoate pe Manu de sub bănuiala că ar fi fost
motivat în analiza chestiunii m inoritare de fosta sa apartenenţă
legionară. Rapoartele şi reportajele realizate în acei ani de către
diverşi autori am ericani subliniau şi ele p re p o n d e re n ţa în
Partidul Com unist a activiştilor de altă origine etnică, fără ca
acest lucru să le aducă bănuiala de antisem itism (M anu se
înşelase, de fapt, asupra opacităţii anglo-saxonilor în această
privinţă75). La 14 ianuarie 1947, reprezentantul politic al S.U.A.
la Bucureşti, Burton Berry, îl inform a pe secretarul de Stat
a m e ric a n d e s p re acelaşi asp ect: „Sunt p u ţin e s e m n e de
antisem itism , acum când orice m anifestare a sentim entului
popular se află în cămaşă de forţă. Există totuşi opinia că la
reîntoarcerea unei căi dem ocratice, cu o presă liberă, acest
antisem itism va izbucni; fapt datorat în m are m ăsură exceselor
acelor evrei care au slujit ca instrum ente ale M inisterului de
Interne pentru a instaura teroarea asupra populaţiei”76. De fapt,
Manu înţelesese foarte bine că autorităţile sovietice de ocupaţie
fuseseră acelea care s-au servit de ambiţiile unor m inoritari (în
special unguri, dar nu num ai), în scopul realizării pro p riilo r
interese (in terp retarea favorabilă a C onvenţiei de Arm istiţiu
cu România, şi-apoi com unizarea deplină a acesteia).
Doar ruşii constituie obiectul u n o r judecăţi mai mult
decât defavorabile (în special la subcap. 43). Pentru oprirea
expansiunii ruseşti, Manu considera inevitabilă o soluţie de

5 O lucrare unanim recunoscută de referinţă, precum cea a lui


Christopher Andrew şi Oleg Gordievski (K.G.B. Istoria secretă a
operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, Bucureşti, Editura
AII, 1994), remarca şi ea propensiunile minoritarilor evrei din statele
anglo-saxone pentru spionaj în folosul Uniunii Sovietice, fără ca această
constatare să aibă vreun caracter antisemit.
76 C ade C ortina de Fier. D ocum ente d ip lo m a tice, selecţie,
traducere, note, comentarii, indice şi studiu introductiv de Dinu C.
Giurescu, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2002, p.63.

- 41 -
TESTIS DACICUS

forţă, fără a explica ce înţelegea prin aceasta (din fericire, se


abţine de la orice recom andare de a se folosi armele nucleare, o
capcană morală în care mulţi anticom unişti ai vrem ii au căzut,
din păcate77).
De asem enea, pentru rezolvarea problem ei m inoritare
din România („cu bună ştiinţă agravată de ruşi”), Manu se lasă
atras de o soluţie greşită, cea a „deplasării populaţiei” (subcap.17).
Aceasta era însă, în acea perioadă, oficial admisă de anglo-
americani, ca rem ediu al unor stări conflictuale create în urm a
m odificărilor de graniţe din ultim ele decenii.
Nici aprecierea lui Manu (orişicât nu foarte delicată) că
„din 18 m iniştri plini cât num ără cabinetul Groza, 4 sunt de
neam străin şi 5 căsătoriţi cu străine, trăind într-o atm osferă
străină” (subcap.10) nu era un motiv de prea m are oprobriu în
ceea ce-1 priveşte, în măsura în care reflecta o realitate. în orice
caz, autorităţile com uniste nu erau cele mai nim erite p e n tru o
asemenea reacţie, deoarece chiar şi ele au utilizat, la un m om ent
dat, acelaşi argum ent, şi încă într-o m anieră mult mai agresivă.
Iată ce spunea Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al
Partidului M uncitoresc Român, la o şedinţă a Biroului Politic,
într-un m om ent (23 iunie 1964) de tensionare a rap o rtu rilo r
româno-sovietice: „Dar, la urm a urm ei [...] ce, acestea [soţiile
sovietice ale u n o r dem nitari rom âni, care refuzau să-şi ia
cetăţenia română] s-au măritat cu cetăţeni rom âni pentru că nu
aveau serviciu în Uniunea Sovietică, la voi e şomaj? Dacă nu le
dăm lor serviciu, le dăm cetăţenilor români. Dar ce, p e n tru
aceasta s-au măritat? Şi am spus cum s-au pronunţat unii [cetăţeni
sovietici], cum să devină cetăţeni ai României, ai R.P.R., să fie
cetăţeni la rând cu ţiganii aceştia? Dar se poate? Aceştia au rase
superioare şi oameni superiori? [...] N eruşinare, vreţi să fiţi
guvernatori aici?! Eu cunosc toate acestea şi aceasta le-am spus:
nu avem nevoie de aşa cetăţeni. Dacă vreţi, eu văd declar, vi-i

Existenţa bombei atomice în arsenalul armatei americane, ca


şi atitudinea sovietică faţă de acest aspect, este comentat succint
(subcap.43), fară a se recomanda însă folosirea într-un eventual război
a acestei arme monstruoase.

- 42 -
In s p a t e l e c o r t in e i d e f ie r

dăm îm preună cu soţii, să se ducă cu tot ce au, luaţi-i dv. Şi faceţi


ce vreţi cu e i”78.
Legată într-un fel de problem a rasială este şi atitudinea
faţă de slavii balcanici, în mod explicit faţă de armata de partizani
a lui Iosip Broz Tito79. Aceasta este tratată peiorativ, ca o anexă
a Uniunii sovietice, iar Tito este num it „şef de b an d ă” (subcap.
3). E xpresia era uzuală în m ediile de d re a p ta in Rom ânia
(in clu siv cele a n to n e sc ie n e ), d a r re fle c ta a p re h e n siu n ile
id eo lo g ice faţă de m işcarea c o m u n iştilo r iugoslavi, şi nu
resentim ente rasiste. Chiar dacă term enul de „rasă” era des
utilizat în legătură cu slavii, sensul term enului era mai larg în
epocă decât acum, desem nând şi familiile lingvistice. Avem
totuşi de-a face cu o apreciere incorectă a arm atei lui Tito, care
făcea, de fapt, ceea ce şi-ar fi d o rit şi m em brii rezistenţei
anticom uniste din România să facă, dar n-au reuşit: un război de
gherilă (v ic to rio s!) îm p o triv a o c u p a n ţilo r stră in i. Eu au
beneficiat la început de sprijin sovietic, însă din 1943, mai ales,
acesta a fost înlocuit tot mai mult cu susţinerea totală din partea
anglo-americanilor (o altă asem ănare cu dorinţele rezistenţilor
români). Marcat de dram ele ce se petreceau în România, Manu
(şi mulţi alţii ca el) au crezut atunci că acelaşi m odel se aplică,
fără deosebire, în toate statele Europei de Est. Acesta este
motivul pen tru care eroarea se repetă şi în privinţa situaţiei din
G recia, c a re era, de asem en ea, d ife rită d e c e a de la noi
(subcap.4l).
în al patrulea rând, se cuvin neapărat citate aprecierile
eronate la adresa Austriei ca stat independent: „Ceea ce am spus

8 A pu d Florian Banu, Liviu Ţăranu, Aprilie 1964. „Primăvara


de la B ucureşti”. Cum s-a ado p ta t „Declaraţia de independenţă" a
României?, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004, p.XCIX.
79 Iosip Broz („Tito” fusese, iniţial, o poreclă), com unist născut
dintr-o familie mixtă, croato-slovenă (1892), conducătorul unei
puternice mişcării armate de eliberare de sub dominaţia Axei, apoi
fondatorul şi liderul până la moarte (1980) al Iugoslaviei comuniste.

- 43 -
TESTIS DACICUS

despre Germania80 se aplică în aceeaşi măsură şi Austriei. După


cum s-a putut constata între cele două războaie m ondiale,
Austria este un stat artificial, care nu se poate susţine decât
prin ajutor străin. Cele două m ilioane de locuitori din Viena nu-
şi pot scoate alimentaţia din surplusul celorlalte provincii sărace
şi muntoase şi cei 5 milioane de locuitori ai acestor provincii n-
au cu ce să-şi cum pere produsele scum pe ale industriei vieneze.
Iată pentru ce populaţia Vienei s-a revoltat de două ori împotriva
guvernelor austriece social-creştine, susţinută de provincii, iată
pentru ce - este inutil să negăm - Anschluss-u\ a fost prim it ca o
salvare” (subcapitolul 6). într-adevăr, ultima afirmaţie cuprinsă
în acest fragm ent este reală: populaţia Austriei a prim it, în
general, cu bucurie trupele germane, în m artie 1938, iar alipirea
la Germania (Anschluss) nu era văzută de m ajoritatea ei ca o
ocupaţie, ci ca refacerea unei Germanii mari şi puternice (Austria
singură nu mai p u tea avea, ev id en t, forţa de o d in io a ră a
Im periului dualist). în rest, în ciuda puterii sale de analiză în
ceea ce priveşte resursele (putere care îl determ inase cu câţiva
ani înainte să prezică înfrângerea G ermaniei, în ciuda opiniei
dom inante), George Manu s-a lăsat prea m ult im presionat de
situaţia de m oment, în dauna perspectivei81. Austria de peste

80 Este vorba de pericolul grav al suprapopulării Germaniei


postbelice. Şi această speculaţie s-a dovedit eronată, însă ea părea
plauzibilă la vremea respectivă, deoarece pornea de la supoziţia greşită
că dezindustrializarea Germaniei învinse va fi de lungă durată. Această
temere era alimentată de impresia caracterului definitiv al ostracizării
statelor învinse în 1945 şi de unele planuri care au existat în acest sens,
însă aliaţii occidentali au renunţat destul de rapid Ia asemenea proiecte.
Mai mult, chiar şi zona de ocupaţie sovietică din Germania a devenit,
ulterior, un stat (R.D.G.) destul de prosper.
81 Ca o circumstanţă atenuantă a erorii de perspectivă a lui
Manu, remarcăm similaritatea surprinzătoare a observaţiilor făcute
de generalul Schuyler, cu ocazia unei călătorii oficiale pentru stabilirea
de contacte în Europa, efectuată în octom brie 1945: „Mulţi ofiţeri cu
simţul perspectivei (sic! - S.B.-M.) din statele majore aliate sunt foarte
îngrijoraţi de economia viitoare a Austriei. Ţara are o populaţie de
circa 8.000.000, din care 2.000.000 de persoane sunt concentrate la
Viena. Ţara este absolut incapabilă să acopere nevoile de hrană şi

- 44 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

câţiva ani, deşi nu avea posibilităţile naturale ale României, îi


copleşea pe em igranţii sau călătorii rom âni cu opu len ţa ei
a p ro a p e n e v e ro sim ilă . în ciu d a d ific u ltă ţilo r a lim e n ta re
insolvabile de către „provinciile sărace şi m untoase”, se va
ajunge, prin anii ‘80 (tocm ai când România se afunda într-o criză
alim entară şi e n e rg e tic ă fără p re c e d e n t nici m ăcar în anii
războiului), ca o parte din ferm ierii austrieci să fie plătiţi de
guvernul federal, în funcţie de m ărim ea suprafeţei deţinute,
special p en tru a nu cultiva nim ic (din cauza supraproducţiei
agricole, care p u tea dezechilibra preţurile). Manu se lăsase,
p ra c tic , in flu e n ţa t d e a rg u m e n te le fo lo site în p e rio a d a
interbelică de către statele revizioniste. Ungaria în prim ul rând,
şi-a m otivat destul de m ult cam pania în favoarea revizuirii
graniţelor fixate p rin Tratatul de pace de la Trianon (1920) pe
ideea aşa-zisei in su ficie n ţe econom ice şi chiar alim entare,
datorită graniţelor în tre care Ungaria, şi în special Budapesta,
„se sufoca’". Legionarii au fost însă susţinătorii im placabili ai
integrităţii României Mari, chiar şi-atunci când Germania şi Italia
sprijineau revendicările ungare şi bulgare. Tot din recuzita
revizionism ului interbelic provine şi ideea aşa-zisului caracter
„artificial” al u n o r state europene; vizate erau, în prim ul rând,

adăpost ale oraşului. Nu a avut niciodată o industrie extinsă, comerţul


exterior a fost întotdeauna de mică importanţă, nu a fost şi nu va putea
fi în totalitate independentă în plan agricol. Se pare că sunt slabe
speranţe ca Austria, chiar dacă situaţia va reveni la normal, să se poată
susţine din punct de vedere econom ic fără ajutor din exterior. Nu a
fost încă elaborat nici un plan pe termen lung, care să lase să se
întrevadă stabilizarea econom ică a ţării” - C.V.R. Schuyler, M isiune
dificilă. Jurnal (2 8 ia n u a rie 1945 - 2 0 septem brie 1946), cuvânt
înainte de Dumitru Cioflină, ediţie îngrijită de Alexandru Oşca şi Mircea
Chiriţoiu, traducere de Sorana Georgescu-Gorjan şi Alina Petricel,
Bucureşti, Editura E n cicloped ică, 1997, op. cit., p.224. A ceste
consideraţii seamănă surprinzător de mult cu cele ale lui Manu, deşi
este sigur că în toamna lui 1945 Schuyler nu cunoştea lucrarea acestuia.
Evident, Manu n-avea cum să cunoască conţinutul jurnalului iui Schuyler.
Este deci limpede că ambele lucrări consemnau în mod independent
opinii de oarecare circulaţie în acea perioadă.

- 45 -
TESTIS DACICUS

ţările succesorale ale Im periului Austro-Ungar (în special


România, Iugoslavia, C ehoslovacia). V arianta g erm an ă de
revizionism reclama, de asem enea, „artificialitatea” Austriei,
punct de vedere susţinut, indirect, şi de cercuri politice din
ţările învingătoare. Acestea au cochetat la un m om ent dat cu
ideea^lnsc/z/wss-ului, însă nu în scopul întăririi Germaniei, ci în
scopul dem ocratizării m entalităţilor de-acolo, sub influenţa
m ediilor vieneze (considerate mai tolerante).
Pentru cititorul actual, de m are interes sunt şi aprecierile
lui Manu la adresa diferitelor personalităţi politice ale vrem ii. A
intuit, de pildă, faptul că poziţia lui Tătărescu în guvernul Petru
Groza nu reflecta adevăratele intenţii ale disidentului liberal,
bănuind în spatele imaginii publice existenţa unui şantaj politic.
Faptul s-a dovedit, ulterior, real, însă şi în ep o că c irc u la
inform aţia că Tătărescu fusese am eninţat că, în caz de refuz al
cooperării guvernamentale cu P.C.R., va fi inculpat pentru crim e
de război (subcap.10).
Desigur, conducătorii partidului com unist nu erau nişte
naivi, astfel încât îşi dădeau seama foarte bine de adevărata
„poziţie în guvern” a lui Tătărescu. Contribuţia acestuia era însă
necesară, atât din considerente tactice şi de imagine, cât şi
datorită u nor abilităţi şi deprinderi dem onstrate de acesta pe
parcursul carierei politice.
Noua aventură politică a lui Tătărescu a în cep u t la 31
ianuarie 194582, când, în cadrul şedinţei Consiliului Frontului
N aţional D em o crat, G h eo rghiu-D ej p ro p u n e c o o p ta r e a
d isid e n ţe i lib e rale în F.N.D. Ştefan V oitec s-a o p u s, din

82 Apropierea între comunişti şi gruparea condusă de Tătărescu


începuse încă din vara anului 1944, în contextul pregătirilor româneşti
pentru părăsirea Axei. Reprezentanţii P.C.R. considerau disidenţa
liberală ca pe o grupare „de stânga”. Era vizibilă încă de atunci
machiavellica preocupare a acestora pentru preluarea puterii în noile
condiţii politice, încercându-se din timp identificarea „tovarăşilor de
drum” ce urmau a fi cultivaţi, în scopul opunerii lor adevăraţilor lideri
ai partidelor democratice (Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, C. Titel Petrescu),
cărora li se pregătea deja viitoarea diabolizare.

- 46 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

considerente de „dosar”: „Puteţi controla şi dvs. după cum am


putut controla şi noi, ceea ce reprezintă Tătărescu. Poate să fie
o piedică în mijlocul nostru şi nim ic mai mult. Nu uitaţi că
T ătărescu reprezintă Tatar-Bunar, O radea Mare, rep rezin tă
lacheul principal al regelui Carol, pe acela care l-a dus la alianţa
cu Germania. Este o experienţă tristă a omului care a fost lacheul
Regelui Carol”83. Punctul de vedere al lui Dej a avut însă câştig
de cauză, persuadând prin pragm atism ul său: „Pe Gh. Tătărescu
nu-1 privesc ca pe o simplă manevră. Nu am pledat numai pentru
o simplă m anevră cu Tătărescu. Eu îl privesc pe Tătărescu din
alt p u n ct de vedere. Eu nu mă uit la Tatar-Bunar, într-o situaţie
ca aceasta, ci mă uit la ceea ce ar putea face Tătărescu, la ceea ce
am putea să-l determ inăm să facă, în interesul F.N.D.”84.
După preluarea puterii de către F.N.D., la 6 m artie 1945,
T ătărescu devenea m inistru de e x te rn e şi viceprem ier. în
această calitate, conduce delegaţia rom ână la Coferinţa de pace
de la Paris (1946-1947). Mezalianţa ia sfârşit la 6 noiem brie 1947
când, du p ă ce A dunarea D e p u ta ţilo r votase o m oţiune de
n eîn credere în m inistrul de externe, guvernul îl dem ite din
funcţie, îm preună cu ceilalţi m iniştri tătărescieni. U lterior,
Tătărescu este şi arestat, in scopul de a fi folosit în procesul
grupului Pătrăşcanu. Când fostul viceprem ier n-a mai fost util,
to ată lu m ea în c e p u s e să se „u ite la T atar B u n a r”. C hiar
Gheorghiu-Dej justifica necesitatea arestării lui Tătărescu prin
faptul că „aceste persoane, aflându-se în libertate, ar stârni
re a c ţiu n e a ”85. A rgum entul, d e stu l de p ro lix , c o n stitu ie o
teoretizare şi o legitim are a tero rii preventive.
Cazul Tătărescu este de natură să alimenteze ideea urii ca
mobil nem ijlocit al acţiunilor poliţiei politice. Ca dovadă, unii

85 Stelian Neagoe, Cazul Gheorghe Tătărescu. Plata şi răsplata


„tovarăşilor de d ru m ”, Bucureşti, Editura Machiavelli, 2003, p.56.
84 Ibidetn, p.57.
85 Claudiu Secaşiu, C on sid era ţii p r iv in d distrugerea elitei
politice româneşti, în Alexandru Raţiu ş.a., M emoria închisorii Sighet,
ediţia a 11-a revăzută şi adăugită, editor Romulus Rusan, Bucureşti,
Fundaţia Academia Civică, 2003, P-346.

- 47 -
TESTIS DACICUS

ofiţeri im plicaţi în in stru m en tarea cazului, nici m ăcar nu


cunoşteau num ele obiectivului, nici atunci când efectu au
percheziţia corporală a acestuia: „Făcut astăzi, 19 decem brie
1950, ora 19, în Bucureşti. Noi..., din... în virtutea drepturilor ce
ne sunt acordate, dispunem de punerea în arest în interesul
cercetărilor a num itului Tatarbunar [...]. Drept care am încheiat
prezentul proces verbal. Ss. ofiţer de serviciu, Sârbu Valeriu”
(d in P ro c e s u l v e rb a l nr.4 de d e p u n e re şi p e r c h e z iţie
c o rp o rală86). Aceste d o cu m en te erau tipizate, o fiţe ru l de
serviciu având doar câteva lucruri simple de com pletat: data,
localitatea, n u m ele arestatu lu i şi o b iec tele găsite a su p ra
acestuia87. Chiar şi-aceste cerinţe minime s-au dovedit prea mari,
astfel încât G heorghe Tătărescu a devenit... Tatarbunar! Ceva-
ceva o fi ştiut ofiţerul de serviciu: între 1922-1928, Tătărescu a
condus Subsecretariatul politic din cadrul M inisterului de
Interne. în acest interval de tim p, mai precis în 1924, se
înscrisese şi revolta com unistă din mica localitate basarabeană
Tatar Bunar. Instigaţi din U.R.S.S.88, o serie de locuitori, în special
alogeni, au cerut instaurarea comunismului şi alipirea la vecinul
din Răsărit. La v io lenţă, g u vernul rom ân a ră sp u n s p rin
violenţă89, iar Tatar Bunarul a devenit unul din principalele

A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr.218, voi.110, f.3.


87 într-un proces-verbal de percheziţie corporală asupra lui
George Manu (datat 5 octombrie 1948, deci înaintea procesului M.N.R.),
se menţionau două obiecte: ochelarii de vedere şi un stilou pentru
scris, marca „Mont Blanc” (A.M.J., D.I.M., fond Penal, dosar nr.14.900,
vol.32, f.65). Cu acea ocazie, Manu fusese preluat, din ordinul colonelului
Mişu Dulgheru, din arestul S.S.I., pentru un supliment de anchetă.
88 Evenimentele au fost dirijate de organele partidului comunist
sovietic din Odessa.
89 Similaritatea metodelor folosite a fost criticată şi de Reuben
Markham: „Tânărul Tătărescu, în spiritul curentului general, s-a pus
în fruntea acţiunii de restrângere a libertăţilor cetăţeneşti în nou
creata Românie Mare, devenind cel mai proem inent avocat al
terorism ului p o litic . El a alim entat v io le n ţa şi a încurajat
antisemitismul. Ca membru al guvernului român, a fost responsabil
pentru un incident de maltratare sălbatică a unor ţărani, care a atras
atenţia Europei: faimosul proces care a urmat, desfăşurat în oraşul

- 48 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

cap ete de acuzare în „ re c h iz ito riu l” pe c a re p ro p a g a n d a


com internistă l-a făcut, pe tot parcursul perioadei interbelice,
„regimului burghezo-m oşieresc”90 de la B ucureşti. Nu credem
că avem de-a face, în acest caz, cu vreun num e conspirativ, ci
doar cu lipsa de instrucţie (în unele cazuri, precum acesta, de-a
dreptul neverosim ilă) a m ajorităţii cadrelor de Securitate din
acea vreme. Interesant este şi faptul că, deşi procesele verbale
de acest tip trebuiau sem nate şi de cei arestaţi, T ătărescu nu a
făcut-o. Este însă sigur că el era acel „Tatarbunar”. De altfel, acelaşi
„pseudonim ” T atarbunar apare în m od re p e ta t şi în actele
sem nate de m edicul arestului din Calea Plevnei91.
O ricâ t ar fi fo st de c o m p re h e n s iv , M anu o b se rv a
comportam entul politicienilor şi sensul pe care aceştia îl dădeau
evenimentelor, însă nu le putea pătrunde toate tainele, nici intra
în toate ungherele conştiinţei lor. Aşa ceva este posibil, în cel
mai fericit caz, după un lung tim p de observaţie, pe care el nu 1-
a avut la dispoziţie. Astfel, în inventarul peiorativ al celor ce
alcătuiau guvernul Groza, au apărut şi p ersoane al căror profil
politic real era diferit.
Tatar Bunar, din Basarabia, a lăsat o pată de neşters pe blazonul justiţiei
statului român” (Reuben H. Markham. op. cit., p.133-134). Impresia
lăsată de brutalitatea represaliilor a fost cu atât mai persistentă, cu cât
în anii ‘30 deţinuţii comunişti vor beneficia de condiţii incomparabil
mai um ane, chiar b u n e (în ciuda p ro p a g a n d ei d u se p e plan
internaţional de către diverşi publicişti com unişti). Şi militanţii
comunişti care şi-au renegat, în timp, orientarea revoluţionară, şi-au
menţinut sensibilitatea pentru episodul Tatar Bunar; cazul cel mai
elocvent este însuşi Panait Istrati (vezi, pentru evoluţia concepţiilor
acestuia, excelenta dar puţin citata antologie Cruciada m ea sau a
noastră, cuvânt înainte de Jean Hormiere, ediţie îngrijită de Ciprian
Moga, Cluj, Editura Delta Press, 1992, 222 p.). Antologia reprezintă
reeditarea (într-o variantă augmentată însă) a primei ediţii (apărută
în 1936) şi grupează o serie de articole publicate în revista „Cruciada
Românismului” de Panait Istrati, Mihail Stelescu şi Alexandru Talex.
90 Intervenţia armatei române împotriva rebelilor din Tatar
Bunar a beneficiat, totuşi, şi de concursul „unor ţărani voluntari
români” (Ion Constantin, C om unism ul şi B asa rabia în p e rio a d a
dintre cele do u ă ră zb o a ie m on diale, în Gh. Buzatu (ed.), R om ân ii în
arhivele Americii. Com unism ul trece Nistrul (1944-1947), Iaşi, Editura
Moldova, 1992, p.180).
91 Stelian Neagoe, op. cit, p.216.

- 49 -
TESTIS DACICUS

Ministrul Cultelor, Constantin Burducea92, este pom enit


de Mânu în două rânduri: o dată ca „român de sânge” (subcap. 10),
mai apoi ca „element hum oristic” (subcap. 12). Mandatul de
ministru al lui Burducea a fost scurt şi nu a marcat fundam ental
istoria cultelor existente în România; unele m ecanism e de
control au fost totuşi iniţiate în perioada sa. Conform unei note
informative din 1 august 1945, Burducea „a anunţat pe mem brii
Sfântului Sinod, că sunt com plet liberi în a studia şi întocm i o
«Nouă Lege de Organiazre a Bisericii Ortodoxe Române»”. în ciuda
acestei asigurări, „Sinodalii cred că m inistrul C ultelor are
întocmită o lege, care n-ar fi altceva decât traducerea şi adoptarea
aceleia după care se conduce Biserica Rusă. Şi dacă Ministerul le-
a pus sinodalilor problema studierii şi întocmirii noii legi, a făcut
cu intenţia de a le vedea contribuţia, în această privinţă, pentru
ca după aceea să procedeze cum va voi”93. Dacă era capabil de
asemenea şiretlicuri, e evident că părintele Burducea era mult
mai mult decât un simplu „element hum oristic”. După unele
inform aţii, el era capabil şi de răutăţi im pardonabile. La 2
septem brie 1945, aceeaşi sursă („Viator”) susţinea că m inistrul
Cultelor ar fi „intervenit pentru arestarea” unui adversar al său,
preotul Vasile Ionescu94.
Politica, aidoma vieţii, este însă plină de surprize. După ce
fiul său se expatriase în 1946, un an mai târziu însuşi fostul
ministru al Cultelor îşi părăsea ţara definitiv, optând şi p entru o
existenţă laică (în 1961, va fi sem nalat ca inginer tocm ai în
America de Sud). Un ierarh al Bisericii Ortodoxe explica astfel
spectaculosul gest al evaziunii: „episcopul Emilian Antal a vorbit
de fuga lui Burducea, fostul m inistru dem ocrat al cultelor - cel
care era când cu steau[a], când cu crucea! - la Paris cu ajutorul
lui Ana Pauker, pe care a dus-o în eroare. Mai întâi, şi-a dus un
băiat, apoi soţia să îngrijească băiatul la Paris şi apoi a fugit şi el”95.
92
Burducea a fost ministru al Cultelor din 6 martie 1945 până Ia
30 noiembrie 1946.
93 A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr.56, f.35.
94 Ibidem , f.39.
95A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 5.399, vol.l, f.87. Acest
document ne-a fost semnalat de colegul Adrian Petcu.

50-
I n s p a t e l e c o r t i n e i d e f ie r

Deşi nu era total lipsit de o anum e tradiţie şi, mai ales, de


un rem arcabil viitor, în România96, aşa-numita „pâră la înaltele
Porţi’’ nu avea nimic în com un cu gestul lui George Manu. Acesta
nu urmărea, prin inform area p uterilor anglofone, nici un scop
personal, ci numai unul naţional. Motivaţia lui era antisovietică
(în sen su l re z is te n ţe i îm p o triv a a b u z u rilo r so v ie tic e în
România) şi doar în cel de-al doilea rând (ca o consecinţă directă
a prim ului aspect) anticom unist (vezi, în acest sens, şi postfaţa
d-lui Şarban M anu). Prin acţiunea lui, G eorge Manu nu se
dezvăluia ca un m em bru al claselor avute, ostil ab initio oricăror
schim bări sociale, ci ca un p atriot care înţelegea să folosească,
în mod inteligent, op o rtu n ităţile (destul de p uţine) p e n tru a
face cunoscută adevărata situaţie (ocupaţie m ilitară d e fa c to ) a
ţării. La începutul lucrării există o adnotare dramatică: „Aceasta
este lucrarea mea (buletinul inform ativ) redactată de m ine în
limba engleză şi tradusă în lim ba rom ână şi predată de m ine
m isiunilor am ericană şi engleză”. Aceasta nu trebuie să înşele
pe nim eni: fraza i-a fost d icta tă lui Manu de a n c h e ta to rii
Securităţii, aceiaşi care l-au obligat să se sem neze pe fiecare
pagină a dactilogram ei şi să m archeze, în text, şi m odificările
ulterioare dactilografierii. Pentru Securitate, în spatele cortinei
de Fier, era, pur şi simplu, un co rp delict.
Chiar dacă gestul lui George Manu poate părea azi utopic,
el a fost la fel de necesar, pe cât a fost de justificat. Inform aţiile
care circulau erau, în plus, de natură să inspire speranţă într-un
efect pozitiv al acţiunii de inform are a O ccidentului despre
realităţile din România (lectura atentă a textului lui Manu ne
dezvăluie, de altfel, fervoarea cu care opozanţii guvernului
Groza receptau orice indiciu că pe plan internaţional ar urm a
să fie luată în discuţie situaţia Rom âniei). Cert este şi faptul că
m isiunile a n g lo fo n e u rm ă re a u m an ifestările p o litic e ale
intelectualilor români, în special ale ziariştilor, iar Siguranţa era
la curent cu acest interes: la 3 august 1946 se semnala că ziaristul
96
Unul din efectele dictaturii comuniste a fost şi anihilarea
posibilităţilor de protest legal, fapt care i-a obligat pe opozanţi să se
adreseze, preponderent, mediilor externe.

- 51 -
TESTIS DACICUS

Gruia Alexandru, de la „Semnalul”, „este privit cu ostilitate la


misiunile aliate, pentru atitudinea sa ostilă partidelor istorice”.
Mai mult, exista certitudinea că „toţi [ziariştii rom âni] le sunt
am ericanilor cunoscuţi şi de aceea am ericanii fac şi anum ite
rezerv e”97. G ruia era unul din ziariştii de stânga, care se
implicaseră în cam pania de presă program ată de autorităţi în
special contra P.N.Ţ. Aceste „aspecte juste” ale biografiei sale
politice n-au putut însă evita ulterioara sa trimitere într-o colonie
de muncă forţată (prin decizia nr.332/1951)98.
Nu numai românii asociaţi câştigătorilor celui de-al doilea
război m ondial şi-au pus speranţele în legaţiile anglofone, ci şi
unii dintre cei cu adevărat învinşi. Astfel, la 4 octom brie 1944
Siguranţa capta inform aţia că soţia am basadorului italian „a
început să facă unele intervenţii p e lângă ziariştii englezi şi
americani pentru a-i uşura situaţia lui Mihai Antonescu, întrucât
aceasta ar fi declarat că fostul vicepreşedinte posedă acte pe
baza cărora va scăpa de orice răspundere”99. Nouă luni mai târziu,

9 A.M.J.. D.I.M., fond Penal, dosar nr.10, f.133• Interesant este


faptul că un referat ulterior asupra cercctărilor privindu-1 la Alexandru
Gruia (18 septembrie 1950) sublinia faptul că, pentru activitatea sa
publicistică de până în 1937, acesta „era foarte bine văzut de către
Maniu şi Mihalache, care îi dădeau toate informaţiile despre şedinţele
şi hotărârile P.N.Ţ.-ului, pentru a fi publicate” ( ibidem , f.ll). ropunerea
de internare a lui Gruia într-o unitate de muncă (con secin ţă a
inexistenţei probelor pentru inculparea sa) a fost formulată extrem de
confuz. Motivul invocat a fost recrutarea sa ca informator de către
Siguranţă şi S.S.I., într-o perioadă „rău famată” (cea a regimului
antonescian). în acelaşi timp, se subliniază că „susnumitul a furnizat
informaţii numai din rândurile Partidului Naţional Ţărănesc şi nu [şi]
din mijlocul mişcării muncitoreşti” ( ibidem , f.14). Aşadar, dublul stan­
dard folosit de Securitate crea o cazuistică din cele mai diverse. în cazul
de faţă, era condamnabil fie şi numai să-i spionezi pe „cei răi” (o faptă
foarte bine apreciată de autorităţile comuniste), însă într-o „perioadă
rea”, chiar dacă nu ai întreprins nimic împotriva „celor buni" (deşi în
perioada colaborării cu Siguranţa, tocmai un asemenea gest ar fi fost
bine apreciat)!
98Ibidem , f.2.
99 A.S.R.I., fond Penal, dosar nr. 40.010, voi.41, f.78.

- 52 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Direcţia Generală a Poliţiei constata, nici mai mult, nici mai


puţin, decât că la Misiunea Am ericană „s-a întocm it un dosar
voluminos privitor pe Mihai A ntonescu”, ce urmează a fi înaintat
Tribunalului Internaţional. Aspectul cel mai spectaculos al
operaţiunii era însă că, „aşa cum a fost alcătuit dosarul rezultă
că anglo-americanii caută să atenueze foarte mult învinuirile ce
i se aduc lui Mihai A ntonescu”100. Printre sursele folosite pentru
alcătuirea dosarului s-ar fi aflat şi „peste 2.000 fişe politice,
furnizate de zeci de politicieni din Rom ânia”101.
Se pare că Mihai Antonescu a acordat, chiar de la începutul
dificilului său m andat, o im p o rta n ţă notabilă relaţiilor cu
reprezentanţa diplom atică americană, dem ersurile sale în acest
sens fiind vechi. Astfel, în jurnalul unui spion american ce activa
în zona europeană există o însem nare interesantă (mai ales
d ato rită m o m en tu lu i tim p u riu în care a fost făcută - 30
septem brie 1941), d e sp re „neliniştile stârn ite la Berlin de
relaţiile prea amicale ale m inistrului am erican în România cu
Antoneştii. Astfel, se ştie că, în cursul ultim ei întrevederi a lui
G unther102 cu Mihai A ntonescu, m inistrul rom ân de externe,
acesta din urm ă a solicitat înţelegere pentru poziţia ţării sale în
cadrul războiului, specificând că anularea dictatului de la Viena
şi drepturile rom âneşti asupra Transilvaniei constituiau temelia
politicii sale e x te rn e ”103.
în ceea ce priveşte tentativele de elaborare şi transm itere
de „buletine inform ative” către centrele de decizie occidentale,
acestea au fost n u m e ro a se în ep o că, fiin d d e stin a te atât
Conferinţei de Pace de la Paris (1946-1947), cât şi puterilor
anglofone. Datorită situaţiei speciale a Franţei la ieşirea din
război, această ţară a fost mai puţin vizată de asemenea iniţiative.
Procesul lotului Popp - Bujoiu a făcut ca lucrarea lui Mânu să
dobândească o n otorietate nem eritată, datorită propagandei
guvernam entale.

100Ibidem , f.98.
101 Ibidem .
102 Franklin Mott Gunther, ambasadorul S.U.A. în România.
io? G h eo rg h e Buzatu, R ă z b o iu l m a r ilo r s p io n i, vol.I,
O p e r a ţ i u n e a Enigm a 2, laşi. Editura Junimea, 1985, p.47.

- 53 -
TESTIS DACICUS

Deşi legaţiile britanică şi americană nu s-au im plicat în


susţinerea M.N.R., şi nici în difuzarea lucrării lui Manu, guvernul
de la Bucureşti a fost preocupat de izolarea acestora, obiectiv
îndeplinit treptat, printr-o suită de măsuri operative încununate
de succes. Situaţia reprezentanţelor anglofone va deveni atât
de incomodă, încă din tim pul acţiunii judiciare privind M.N.R.,
încât în raportul anual despre 1948, al treilea secretar al legaţiei
britanice, R.A. Hibbert, recunoştea direct incapacitatea acestei
reprezentanţe de a mai penetra „cortina de fier” inform aţională
ridicată cu răbdare de autorităţi:
„în cursul anului au avut loc schim bări însem nate în
poziţia acestei legaţii la Bucureşti. G uvernul ro m ân nu a
precupeţit nici un efort în încercarea lui de a izola legaţiile
occidentale de viaţa românilor. Membrii acestei legaţii, care au
călătorit p rin ţară în tim pul anului, au întâm pinat greutăţi ori
de câte ori au în cercat să observe viaţa din provincie mai
îndeaproape decât num ai prin geamurile m aşinii lor. Chiar şi
posibilităţile legaţiei de a afla care este evoluţia evenim entelor
din Bucureşti au fost reduse. Toate activităţile M inisterului
A fa c erilo r E x te rn e , ale M in iste ru lu i d e I n te r n e şi ale
M inisterului Apărării, de la deplasările de personal şi până la
cele mai m ărunte detalii adm inistrative, cad sub in cidenţa
«secretului de stat». Statisticile, cu care Republica Populară era
oarecum generoasă la începutul anului, au fost aproape com plet
suprimate. Activitatea acestei legaţii a fost redusă la situaţia în
care, în loc de a studia statul român şi poporul rom ân, trebuia
să se m ulţum ească observând um brele lor pro iectate într-o
presă cenzurată”104.
Peste doar câteva luni, un amplu raport privind situaţia
din România, elaborat de C.I.A., includea o constatare la fel de
sceptică: „Nu numai că puterile occidentale nu au fost capabile
să exercite o in flu e n ţă cât de m odestă asupra obligaţiilor
104
Dennis Deletant, Anul 1948 v ă zu t p rin optica Legaţiei
b rita n ic e de la B u c u re şti, în A n a lele Sighet, 6, A n u l 1948 -
instituţionalizarea comunismului, editor Romulus Rusan, Bucureşti,
Fundaţia Academia Civică, 1998, p.712-713-

- 54 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

României prevăzute în Tratatul de Pace, dar ele nu au fost în


sta re nici m ăcar să-şi p ro te je z e p r o p r iii c o n a ţio n a li şi
proprietăţile lor şi nu au fost în stare să-şi protejeze legaţiile
departe de persecuţiile guvernului co m unist”105.
Prin contrast, rep rezentanţii sovietici erau foarte bine
informaţi şi beneficiau de cooperarea autorităţilor. Pentru anii
50, unii istorici considerau „că era prea p u ţin ” constatarea că
Moscova „urm ă rea şi ştia în /d e s p re R om ânia to tu l”'06. în
rapoartele politice anuale ale am basadei din Bucureşti figurau
informaţii din cele mai diverse, inclusiv econom ice şi culturale.
Contrar acuzaţiilor ce i s-au adus, este evident că lucrarea
lui George Manu nu avea alt scop decât cel de a furniza sau,
poate mai corect spus, de a prezenta sistem atic inform aţii fără
caracter de secret de stat, în scopul unei mai bune înţelegeri a
situ a ţie i din R om ânia. A celaşi lu c ru l-a fă c u t, de p ild ă,
corespondentul lui „Christian Science M onitor”, Reuben Henry
Markham, publicând volumul R u m a n ia under the Sovietic Yoke
(Boston, 1949). Titlul am inteşte aşadar de subtitlul, aproape
identic, al lui Manu, iar cuprinsul are, de asem enea, num eroase
asemănări. Nu ştim dacă M arkham citise „buletinul inform ativ”
al lui M anu, d ar cu s ig u ra n ţă d e s c rie a c e le a şi re a lită ţi,
confirm ând, in d ire ct, o p in iile acestuia. E laborată într-un
m o m e n t în care c o m u n iz a re a R o m â n ie i (a c ă re i v iteză
rem arcabilă îl obligase pe Manu să-şi redacteze lucrarea „cu
sufletul la gură”) era deja un fapt îm plinit, Markham a depus,
întocm ai ca şi Manu, efortul de a scrie, d esp re realităţile
româneşti, „pe înţelesul cititorului anglofon”. La Markham, acest
efort este pe alocuri chiar mai p ronunţat (de exem plu, cu ocazia

105 Thomas S. Blanton, Ce ştia p reşed in tele Truman despre


Rom ânia. Un raport a l serviciilo r secrete a m erica n e (1949), in
româneşte de Ioana ieronim în colaborare cu Raluca Schiau, Raluca
Ionescu şi Andrei Popovici, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1997,
p.84.
106 G heorghe Buzatu, R o m â n ii în a rh iv e le K re m lin u lu i,
Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996, p.67.

- 55 -
TESTIS DACICUS

analizei pe care o face activităţii politice a lui Ion M ihalache10').


El n-a ezitat chiar ca, în toiul unei pledoarii prorom âneşti108, să-
i îndem ne pe am ericani la un greu im aginabil exerciţiu de
em patie: „E uşor p e n tru cineva care trăieşte în Boston, Tulsa,
Topeka sau Seattle să judece istoria, p o st fe s tu m , sau chiar în
tim pul acelor evenim ente, din 1940-1941. Dar ce ar fi făcut ei
dacă ar fi trăit ca rom âni în România, ceea ce înseam nă, orice s-
ar spune, com plet altceva decât a trăi în Colum bia sau Ohio?
România era prinsă între două im ense şi agresive dictaturi care
se înfruntau pe viaţă şi pe m oarte. Numai Marea Britanie mai
supravieţuise, dar şi ea era pusă la zid. Orice stat de pe continent,
care i se opusese lui Hitler, fusese desfiinţat. Iar România

„Deşi a deţinut înalte poziţii în stat, fiind în câteva rânduri


ministru şi, pentru o scurtă perioadă, chiar prim-ministru, a rămas un
om sărac, trăind cu mare simplitate. El îmi apare cam tot aşa de înstărit
ca un fermier din Kansas ce deţine o parcelă de pământ obişnuit şi
trăind într-o casă de ţară, cam tot aşa de confortabil ca un harnic
învăţător rural, din Dakota de Nord. în gospodărie avea ajutoare pentru
mulsul vacilor sau hrănitul animalelor şi câteva slujnice pentru a o ajuta
pe soţia sa, la treburile casei. Aveam impresia că el le trata pe aceste
fete în casă, aşa cum procedează oamenii din Kansas, când fata
vecinului vine să-ţi ajute la vreo treabă oarecare. Nu avea şofer, pentru
că nu avea automobil. Când se afla în Bucureşti, stătea în gazdă la vreo
rudă. Vreau să subliniez simplitatea felului de a fi şi de a trăi a lui
Mihalache pentru că, într-o ţară iubitoare de lux, aceasta demonstrează,
deopotrivă, bunul simţ şi caracterul integru” (Reuben H. Markham,
România sub ju gu l sovietic, în româneşte de George Achim, Bucureşti,
Fundaţia Academia Civică, 1996, p.15). Lucrarea lui Markham este
plină de comparaţii între persoanele, evenim entele şi stările de fapt
existente în România şi altele cunoscute în mod direct de opinia
publică americană.
108 Opiniile sale ce pot fi considerate ca proromâneşti au fost
facilitate şi de longevitatea în calitate de corespondent în România
(acoperind un deceniu întreg înaintea celui de-al doilea război
mondial). Simpatia pe care Markham a manifestat-o faţă de România
în perioada comunizării ei o reedita pe cea demonstrată în timpul
pierderilor ei teritoriale din vara anului 1940.

- 56 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

cunoscuse această e x p e rien ţă , de mai m ulte ori in tim pul


istoriei ale. Fusese nevoită, aproape tot tim pul, să lupte, pu r şi
simplu, p e n tru existenţa sa. Acesta a fost cazul şi în anul 1941. A
intrat în luptă p e n tru a-şi salva fiinţa naţională. A pierdut, dar
mă întreb, oare ce ar fi făcut americanii în aceeaşi situaţie? Oare
ce făceau am ericanii din Pittsburgh, Albany, Austin sau St. Paul,
în iunie 1941 ? Erau gata ei să moară p en tru a slava civilizaţia? Şi
când au în ce p u t ei să-şi dea viaţa p en tru o cauză dreaptă?"109.
Mai mult, la fel ca Manu, Markham sugerează, în repetate rânduri,
că interesele rezistenţei anticom uniste din Rom ânia coincid
cu interesele Statelor Unite, facilitându-le o apărare avansată în
faţa a g re s iu n ii c o m u n is te , pe cale a se e x tin d e în plan
internaţional. Ziaristul am erican identifică chiar paradoxul pe
care se baza politica adm inistraţiei Roosevelt d upăsum m /i-ul
de la Casablanca; refuzând României orice altă variantă decât
capitularea necondiţionată în faţa Uniunii Sovietice, „guvernul
am erican ajuta cu en tu ziasm Rusia să-şi p u n ă în aplicare
conspiraţia îm potriva Am ericii"110.
Cele d o u ă m ari p r o c e se ale M.NR. şi în m o d cu totul
sp e c ia l c e l d in 1948, au fo st în s o ţite d e o p ro p a g a n d ă cu
adevărat c o p le ş ito a r e , dirijată d e a u to rită ţi p rin to a te
m ijlo a c e le , de la p r e să p ână la m o b iliz a r e a p o p u la ţie i
p rin ad u n ări d e p ro test, atât în în tr e p r in d e r i şi in stitu ţii,
cât şi în s ă lile în ca re se ju decau p r o c e se le .
O dată emisă, o rice apreciere form ulată de instanţele
com uniste (fie ele judiciare sau de partid) devenea o dogmă de
neclintit, colportată până la schim barea de regim din decem brie

1<>9Ibidem. p.66-67. Pasajul citat face trimitere la ruşinoasa cedare


de teritorii, fară luptă, din 1940, dar şi la implicarea României în
războiul antisovietic. un an mai târziu. Se cuvine menţionat şi faptul
că (indiferent de raţiunile care l-au inspirat pe preşedintele Roosevelt).
Statele Unite nu au intrat în războiul cu Axa pentru a „salva civilizaţia"
(expresie folosită, de altfel, şi de propaganda nazistă) sau pentru altăa
bstracţiune, ci pur şi simplu pentru că această ţară fusese în prealabil
agresată militar de către Japonia.
1,0 Ibidem , p.96.

- 57 -
TESTIS DACICUS

1989. Faptele ulterioare ale celui astfel incrim inat nu mai puteau
schim ba nim ic, in d ife re n t de p e rio a d e le de „ în g h eţ” ori
„dezgheţ” ideologic, care au existat şi în România. Memoria lui
George Manu şi viaţa urm aşilor săi au fost constant afectate de
evenim entele anilor ‘40.
Fiul lui George Manu, inginerul Şerban Manu, a fost şi el
urm ărit inform ativ de către Securitate. Astfel, într-un Raport
cu propuneri p e n tru deschiderea d .fo sa ru lu i de] u.[rm ărire]
i.in fo rm a tivă ], ing. M anu Şerban de la I.R.E. Bucureşti, din 9
aprilie 1979 (aprobat la 17 aprilie, acelaşi an), se m enţiona ca un
fapt îndeajuns de incrim inator în sin e111: „Este fiul fostului prof.
universitar Manu Ghe, fost legionar cu funcţie şi terorist,
condamnat la 25 ani închisoare şi decedat în timpul detenţiei”112.
Această form ulă s-a reluat, invariabil, şi în docum entele de
urm ărire ulterioare. Chiar şi-n raportul ce prezenta concluziile
formulate „în procesul urm ăririi inform ative” şi prin care se
propunea cu p rin d erea lui Şerban Manu în „supravegherea
informativă în cadrul evidenţei dosarului de obiectiv” (la 12
august 1981), la prim a poziţie figurează urm ătoarele: „Este
descendent legionar, tatăl său, Manu G heorghe - fost profesor
universitar a fost condam nat 25 ani închisoare şi a decedat în
timpul detenţiei”113. Cu alte cuvinte, trecutul politic al tatălui
„obiectivului” era cel mai im portant fapt stabilit în cei peste doi
ani de urm ărire informativă.
Din păcate, nici o informaţie obţinută în această perioadă
nu a putut rivaliza, sau măcar, nuanţa această dogm ă infailibilă,

111 Fiul lui Nicolae Petraşcu, Horea, s-a aflat şi el într-o situaţie
identică. Acesta, absolvent al Facultăţii de Medicină Veterinară, s-a aflat
în preocupările ofiţerului de contrainformaţii al unităţii militare la
care era, în 1967, elev. Motivarea acţiunii informative era, şi în acest
caz, extrem de simplistă: .Elevul Petraşcu Horea ne interesează întrucât
tatăl său a fost secretar general al organizaţiei legionare” (A.C.N.S.A.S.,
fond Informativ, dosar nr.4.579, f-3), sau, mai succint, „ne interesează
fiind fiul unui fost legionar” (ibidem , f.8).
112 A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 2078, vol.l, f.6.
113Ibidem, f.l.

- 58 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

care constituia motivaţia şi, totodată, concluzia (preconcepută)


a acţiunii informative. Cu un minimum de efort cognitiv, ofiţerii
angajaţi în acţiune puteau reţine p rin tre concluziile lor şi alte
aspecte. De pildă, într-o notă informativă, „Zamfir” se preface
că nu înţelege ce-i cerea Securitatea şi nu face decât să-l laude
pe Şerban Mânu:
„Este u n om c a p a b il, cu p o s ib ilită ţi in te le c tu a le
deosebite, pregătit în specialitatea sa.
Are co m portam ent bun în mijlocul colegilor dar şi în
rândul m uncitorilor.
în zona Călăraşi, unde a fost o perioadă şef de lot a fost
apropiat şi regretat că a plecat.
Am auzit că este fiul generalului Mânu, fapt care i-a dat o
creştere bună ftând politicos, m anierat”"4.
De rem arcat, pe lângă prezenţa de spirit a inform atorului,
şi referirea finală la G eorge Mânu, identificat, în mod greşit, cu
bunicul său, generalul victorios la 1878. Confuzia (poate voită)
spune destul d espre respectul nem ărturisit pe care rom ânii,
chiar cei angajaţi oarecum în sistemul de supraveghere politică,
îl păstrau valorilor naţionale puse sub obroc de oficialităţi.
Constatarea contrazice, pe term en mediu, concluzia pesim istă
degajată din lectura telegram elor care cereau m oartea grupului
de spioni115.

1,1Ibidem f.33-
115 Există o secţiune a dosarului lotului Popp-Bujoiu care nu se
compune din docum ente ale anchetei, dar este rezultatul direct al
desfăşurării anchetei, sau, mai bine zis, al modului în care ea a fost
adusă la cunoştinţa publicului. întregul volum 7 şi o bună parte din
volumul 8 conţin telegrame expediate Tribunalului Militar, prin care
Oamenii muncii din cele mai diverse locuri şi dom enii îşi exprimau
indignarea faţă de faptele inculpaţilor şi solicitau extrem de vehement
pedepsirea lor exemplară, chiar condamnarea la moarte. Practic, din
lectura telegramelor, nu se sesizează un crescendo, şi nici vreo nuanţă
dubitativă. Toate sunt redactate după acelaşi tipar, de o violenţă
extremă. Asemenea docum ente constituie una din cele mai dramatice
lecturi. Abia această mobilizare a populaţiei de rând relevă adevăratele
proporţii ale represiunii politice din România anilor ‘40-‘50.

- 59 -
TESTIS DACICUS

Confuzia legată de identitatea lui George Manu apare nu


doar la inform atori, ci şi la ofiţeri de securitate. în Fişa p r iv in d
pe n u m itu l Racota Nicolae (redactată în general într-un stil
prolix), se m enţionează că Sonia Poulieff (mam a lui Şerban
Manu), „a fost soţia fugarului Racota Alexandru116, spion englez,
de care a divorţat şi s-a căsătorit cu teroristul G heorghe Manu
(fiu de g en eral)”117. O adresă din 26 ianuarie 1970, sem nată de
16Alexandru Racottă era proprietarul moşiei Plosca (aflată în
apropiere de Alexandria) pe care fusese programată paraşutarea, în
1943, a grupului britanic „Autonomous”. La câteva luni după aceea
(mai precis, în iunie 1944), acesta părăseşte România, împreună cu
Matei Ghika - Cantacuzino şi cu „ceea ce Forţele Aeriene ale Statelor
Unite au descris ca cele mai bune informaţii secrete primite vreodată
din România” (Ivor Porter, Operaţiunea „Autonom ous”. în R om ânia
p e trem e de război, traducere de George G. Potra şi Delia Răzdolescu,
Bucureşti, Editura Humanitas, 1991, p.229). După 23 august 1944
revine în ţară, pe care o părăseşte însă din nou, definitiv, în momentul
în care arestarea sa devenise iminentă (probabil în 1946). Fapt
interesant, Racottă a părăsit România, în iunie 1944, împreună cu
alte 3 persoane, printre care şi unul din coinculpaţii lui George Manu.
Matei Ghika, Radu Hurmuzescu şi Max Auschnitt. într-un raport
informativ se consemna, într-un stil prolix, faptul că „toţi cei [4]
fugari au fost expresiunea sentimentelor anglo-americane manifestată
în culise” (A.M.J., D.I.M., fond Penal, dosar nr.14.900, voi.49, f.l). în
acelaşi loc se precizează că „fiecare din ei însă nu au avut până la
«faptul» fugii, vreo manifestare comună. în afară de ing. Racotă şi
Radu Hurmuzescu, care aveau legături de prietenie, cu ceilalţi nu au
existat d ecât raporturi de simplă cu n o ştin ţă ”. Precizarea este
importantă, deoarece indică nu atât dubla măsură cu care va lucra
Securitatea, ci diferenţa între investigaţiile Siguranţei şi cele „cu
rezultat dinainte cunoscut ale Securităţii. Lipsa relaţiilor personale
era recunoscută în cazul celor plecaţi peste graniţă în 1944, însă în
cazul celor rămaşi, ca de pildă cei implicaţi în procesul M.N.R., nu.
între unii din membrii acestui lot, existau chiar mai puţin decât
raporturi de simplă cunoştinţă”. Documentul Siguranţei, din care
am citat mai sus, este scris de mână, nedatat şi Ură antet, plasat în
locul menţionat. Din acest motiv, el poate trece foarte uşor ca un
docum ent al Securităţii, sugerând astfel dublul standard de care
pomeneam mai sus. Elementul cel mai spectaculos este că evaziunea
din iunie 1944 a fost efectuată cu... un avion de bombardament
german! Destinaţia celor patru transfugi a fost Ciprul, unde au ajuns
după o urmărire efectuată de aviaţia de vânătoare germană.
117 A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr.2093, f.5.

- 60 -
In s p a t e l e c o r t in e i d e f ie r

însuşi adjunctul şefului Direcţiei a XH-a a Securităţii118, preia


cu dezinvoltură această eroare: „Manu Şerban este fiul fostului
general Manu” (fără alte p recizări)119. Ultimele 4 cuvinte sunt
subliniate cu stiloul; nu se ştie dacă în scopul de a semnala
eroarea sau „petele” din dosar. Ni se pare probabilă, mai degrabă,
varianta a doua.
La sfârşitul anilor ‘60, Securitatea părea oarecum să fi
uitat cine fusese de fapt „fostul (?!) general”. în ciuda importanţei
enorm e pe care propaganda o dăduse procesului din 1948,
„braţul înarm at al p artidului” începea să se încurce în propriile-
i evidenţe. A m intirea indignării strigate pe toate căile cu trei
decenii în urm ă se estom pase în tim p, din m om ent ce, la 26
m artie 1969, D irecţia a Xll-a com unică in sp e c to ra tu lu i de
Securitate Ju d e ţe a n Ilfov: „Manu G heorghe, fost p ro fe so r
universitar, fizician specialist în problem e de fizică atomică care
a fost bun p rie te n cu F riederich Jo u lio t O u irie 120 cu care
întreţinea relaţii prin corespondenţă iar atunci când existau
păreri deosebite între ei face [sici] unul deplasări la celălalt -
care a decedat în penitenciar fiind condam nat politic”121. Tonul
este neutru, iar m enţionarea prieteniei cu familia Curie poate
sugera aprecierea calităţilor profesionale ale celui vizat. Sau.
dimpotrivă, poate insinua, subtil, spionajul ştiinţific în favoarea
Franţei122.
119
A.C.N.S.A.S.. fond Reţea, dosar nr. 754, vol.1, f.36. Acest dosar
este, de fapt, unul de urmărire informativă a lui Şerban Manu;
încadrarea lui în fondui Reţea arată dorinţa Securităţii, nicidecum
adevărul faptelor.
120 Corect: Frédéric Joliot-Curie (laureat al Premiului Nobel
pentru fizică, numit, după al doilea război mondial, responsabil cu
cercetarea ştiinţifică în cadrul guvernului Franţei).
121 ¡bidern, f.ll.
122 Ironia sorţii face ca Joliot-C urie, care avea sim patii
comuniste, să fi dat sovieticilor asigurarea că „savanţii francezi (...)
vor fi totdeauna la dispoziţia voastră fără a cere vreo informaţie în
schimb" ( a p u d Vasili M itrokhin, C hristopher Andrew, A rh iva
Mitrokhin. KGB în Europa şi în Vest, traducere Ion Aramă, Editura
Orizonturi, Editura Sirius, 2003, p.162: citatul este trunchiat în original
şi poate sugera inclusiv o subtilă deturnare a sensului afirmaţiei făcute
de savantul francez).

— 61 —
TESTIS DACICUS

Mai m u lt, o a d re s ă d in 29 n o ie m b r ie 1969 a


Inspectoratului de Securitate Judeţean Ilfov (către Direcţia a
XH-a), care m enţionează explicit acţiunea de supraveghere
informativă a lui Şerban Mânu123, scop în care unui colaborator
i se cere „să relateze cât mai pe larg urm ătoarele: gradul de
ataşament al lui Mânu Şerban faţă de familie (soţie, copil, mamă);
trăsături ale caracterului; com portare şi preocupări; dacă are
nem ulţum iri şi în ce constă [sic!] ele; care este perspectiva ce o
întrezăreşte pentru el şi familia sa; ce păreri are despre modul
de viaţă din occident”124. în mod curios, tatăl obiectivului nu
este m enţionat prin tre subiectele de interes.
De altfel, Securitatea bâjbâia în privinţa acestuia. La 10
octom brie 1968, într-o adresă a D irecţiei a XlI-a se spune:
„Menţionăm că nu s-au putut efectua investigaţii despre părinţii
lui Mânu întrucât nu au adresa com pletă”125. O notă a aceleiaşi
Direcţii a XlI-a, din 6 februarie 1969, câştigă în precizie, datorită
faptului că un colaborator „cunoaşte că este fiul fostului general
Mânu”126. Nouă zile mai târziu, datorită R a p o rtu lu i p r iv in d
studierea dosarului personal de cadre al ing. M an u Şerban, este
identificată corect persoana: „Tatăl bun al inginerului Mânu
Şerban a fost profesor universitar la Institutul C.I. Parhon"12'.

123
Şerban Mânu era urmărit, absolut sigur, şi la sfârşitul anilor
‘60, documentele acestei acţiuni constituind dosarul de Reţea nr.754
(cota C.N.S.A.S.). Volumul 2 este alcătuit integral din materialul de
tehnică operativă rezultat din interceptarea convorbirilor telefonice
de la aparatul familiei Mânu (toate interceptările sunt din 1969-1970).
Ordinul de interceptare nu se regăseşte în dosar, în schimb există
ordinul (din 1 1 decembrie 1969) pentru interceptarea corespondenţei
lui Şerban Mânu (volumul 1, f.33). Se regăsesc, de asemenea, numeroase
note de filaj din 1969 (obiectiv „Mielu”): volumul 1, f.17-32. Formele de
urmărire informativă erau, deci, complexe, ceea ce dovedea importanţa
acordată acţiunii. Nu rezultă din dosar când a încetat supravegherea
informativă. Ştim doar (datorită celorlalte dosare, citate mai sus) că ea
a reînceput în aprilie 1979.
124 Ibidem , f. 16.
>25jb id em , f.3 v.
126 ibidem , f.4.
127 jbidem , f.7.

- 62-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

La 26 aprilie 1970, tonul se înăspreşte: „Este fiul lui Manu


G heorghe, fost p ro fe so r u n iversitar, c u n o sc u t ca fru n ta ş
legionar. După 23 august 1944 a făcut parte din com andam entul
organizaţiei legionare şi a avut legături de spionaj cu unii
diplom aţi ai statelor capitaliste din ţara noastră, m otiv p e n tru
care în anul 1948 a fost arestat şi condam nat la 25 de ani m uncă
silnică, decedând în detenţie”128. Curioasa minimalizare a poziţiei
lui George Manu în cadrul Mişcării Legionare este dublată, aşadar,
de cea mai caricaturală (şi mai inexactă) in terp retare a afacerii
„buletinului inform ativ”. E greu de presupus că ofiţerul care a
redactat această caracterizare a cercetat docum entele din 1948,
chiar aşa neveridice cum sunt ele. Fragm entul citat este dintr-
un R efera t cu p r o p u n e r i d e in c lu d e re în r e ţe a u a in f o r m a tiv ă a
lu i Ş e rb a n M a n u . în cadrul discuţiei cu ofiţerul re c ru to r (24
noiem brie 1969), Şerban Manu afirm ă însă răspicat că „nu
înţelege să se transform e într-unul care trage cu u rechea pe ici
şi pe acolo”129. în faţa evidenţei, Securitatea se resem nează cu
greu. R e fe ra tu l cu p r o p u n e r i d e a b a n d o n a r e este redactat abia
la 13 m artie 1973: „Inform atorul nu m anifestă interes p e n tru
activitatea de contrainform aţii econom ică cu toate insistenţele
făcute de organul nostru. (...) Având în vedere că susnum itul
sub diverse motive refuză colaborarea cu organele noastre,
propun să fie scos din reţea”130. De fapt, aşa cum s-a văzut, Şerban
Manu nu a făcut niciodată parte din reţea. într-un fel, se continua
astfel confuzia de persoane ce începuse cu G eorge Manu.
Nu confuzia de persoane este însă problem a cea mai gravă
legată de poziţia Securităţii şi autorităţilor com uniste faţă de
foştii c o n d a m n a ţi p o litici. Ceea ce şochează pe c itito ru l
docum entelor de urm ărire create de Securitate după 1964, este
absoluta involuţie a „imaginii” foştilor condam naţi în ochii
Securităţii. Astfel, oricâte dovezi de bună credinţă ar fi făcut
aceştia, oricât de nepericuloşi şi de patrioţi s-ar fi constatat că
sunt, poliţia politică a lui Nicolae Ceauşescu îi percepea absolut

nBIbidem, f.l.
■-9 Ibidem , f.34.
*50 Ibidem , f. lv.

- 63 -
TESTIS DACICUS

identic cu cea din anii 1948-1960. Singura diferenţă faţă de cele


petrecute în „obsedantul decen iu ” era frecvenţa incom parabil
mai scăzută a m etodelor violente de represiune. Un regim
politic a cărui principală armă de legitimare era independenţa
faţă de U.R.S.S. (afirm ată în repetate rânduri pe plan extern),
c o n tin u a astfel, p a ra d o x a l, p o litic a re p re s iv ă îm p o triv a
necom uniştilor, condam naţi în num ăr mare, p e n tru atitudine
antisovietică. Mai mult, nici chiar în perioada de „dezgheţ” dintre
1965-1971, lucrurile nu au stat altfel, deşi regim ul com unist a
avut atunci, de departe, cota cea mai ridicată de popularitate.
Extrem de mulţi foşti deţinuţi politici, chiar d intre cei mai
radicali opozanţi ai com unism ului, îşi m anifestau deschis, în
acei ani, simpatia faţă de „noul curs politic” de la Bucureşti,
identificându-1 cu vechile lor năzuinţe, p entru care avuseseră
de suferit. Este lim pede că, dacă ar fi fost eliberat în 1964,
George Mânu s-ar fi aflat în „vizorul" poliţiei politice până la
deces, sau până la evenim entele din 1989.
Foştii deţinuţi politici ai anilor ‘40-‘50, deşi au continuat
să facă (cu predilecţie, chiar) obiectul urm ăririi inform ative
până în 1989, s-au integrat parţial, după 1964, în societatea
rom ânească, nu p u ţin i d in tre ei ajungând ch iar să aibă o
influenţă considerabilă în cadrul ei (în special pe plan cultural).
Cu totul altfel au stat, evident, lucrurile cu cei decedaţi în
detenţie. Nu mă refer doar la m oartea lor prem atură, ci şi la
perpetuarea m em oriei lor. Unii din cei aflaţi în această situaţie
au fost recuperaţi cultural, în special în anii ‘80. G eorge Mânu
este, prin tre cei a căror m em orie nu a fost reabilitată decât
după revoluţia din decem brie 1989, una din figurile cele mai
reprezentative. Ignorarea operei lui de către publicul rom ânesc
a fost înlesnită şi de caracterul specializat, cu audienţă restrânsă
(accesibilă fizicienilor), a acesteia. Majoritatea celor a căror operă
fusese reeditată sau analizată în anii ‘70-‘80 au fost istorici,
filosofi şi scriitori, deci a căror operă stârnea interes mai larg.
Primul reabilitat din lotul Pop - Bujoiu a fost profesorul
Nicolae Mărgineanu (încă din 1975)131.în 1998, Curtea Supremă

1,1 Prin sentinţa nr.102 din 25 septembrie 1975 a Tribunalului


Militar Teritorial Bucureşti (A.M.J., D.I.M., fond Penal, dosar nr. 14.900.
voi. 8, f.398).

— 64 —
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

de Justiţie, Secţia Penală, casează sentinţa nr.1834132, în ceea ce


priveşte 9 d in tre cei care fuseseră condam naţi în 1948'33.
Reabilitările au fost posibile datorită faptului că p ro cu ro ru l
general al României a declarat, în noiem brie 1997, recurs în
anulare împotriva sentinţei nr.1834, precum şi a deciziei nr.2490
din 18 august 1950 a Curţii Militare de Casare şi Justiţie, prin
c a re se r e s p in g e a r e c u r s u l, d e c la ra t d e m a jo r ita te a
condam naţilor134. Deşi recursul în anulare i-a omis pe trei din
cei condam naţi în 1948, textul lui face referire, în rep etate
rânduri, la „şi alţii”. Chiar dacă G. Manu nu este pom enit, faptele
lui sunt evocate indirect, când se prezintă acuzaţiile reţinute de
Tribunalul Militar (transm iterea de informaţii legaţiilor britanică
şi am ericană)135. Procurorul general al României a repus faptele
inculpaţilor în adevărata lor lumină:
„Activitatea inculpaţilor, care s-a rezumat la câteva întâlniri
sporadice, a constat în a semnala partidelor politice istorice,
Regelui Mihai I, generalului Rădescu şi statelor occidentale, în
special Anglia şi Statele Unite ale Americii, rezistenţa poporului
român la instaurarea regim ului com unist în ţară.
Aşa cum a precizat inculpatul Bujoiu Ioan, nu a existat o
alianţă sau înţelegere cu statele occidentale, ci doar contacte
pentru ca acestea să cunoască cu exactitate situaţia din ţară. (...)

152Prin decizia nr.788 din 26 martie 1998 (ibidem , vol.82. f.70-79).


133 Este vorba de Ioan Bujoiu, Horia Macellariu, Nicolae Petraşcu,
Eugen Theodorescu, Nicolae Mărgineanu, Alexandru Balş, Dimitrie
Gheorghiu, Gheorghe Bontilă şi Nistor Chioreanu. Eugen Teodorescu
a fost exceptat de la achitare în ceea ce priveşte infracţiunea de trecere
frauduloasă a frontierei. Au rămas deci valabile condamnările în ceea
ce-i priveşte pe Alexandru Popp, Max Auschnitt şi George Manu.
Deci, doi industriaşi (dintre care, unul, etnic evreu) şi un legionar.
154 De notat că în recursul declarat de procurorul general,
sentinţele atacate sunt indicate cu numere greşite (1894, respectiv
2480), atât în adresa către Curtea Supremă de Justiţie, cât şi în textul
propriu zis al recursului ( ib id em , f.l, 3). Din fericire, decizia nr.788 a
C.S.J. nu repetă aceste greşeli.
135Ibidem , f.9.

- 65 -
J
TESTIS DACICUS

Inform aţiile aveau c a ra c te r general, nu c o n stitu ia u


secrete de stat şi nu au fost deţinute, cunoscute ori li s-au
încredinţat în virtutea calităţii de funcţionari publici, situaţiei,
profesiei, însărcinări sau m isiuni speciale, aşa cum prevăd
textele de lege invocate.
Pe de ală parte, inculpaţii au fost convinşi de către Robert
Shea, m em bru al Legaţiei americane, de iminenţa izbucnirii unui
conflict arm at între statele occidentale şi Uniunea Sovietică ca
urmare a ultim atum ului ce i se va da pentru a-şi retrage trupele
din ţările est-europene”136.
George Manu, cel care a furnizat legaţiilor occidentale
cea mai m are cantitate de inform aţii137, este pom enit de câteva
ori în decizia nr.788 a C.S.J., în rând cu cei achitaţi. în privinţa
lui însă, reabilitarea a fost p u ţin mai târzie, în c o n te x tu l
recursului în anulare declarat îm potriva deciziei nr.2 din 18
n oiem brie 1946 a Curţii M ilitare de Casare şi Ju stiţie şi a
deciziilor nr.2 8 0 7 138 din 28 o c to m b rie 1948 şi 406 din 7
Ibidem, f.13-14.
1,7 Decizia nr.788 este şi mai categorică în ce priveşte caracterul
real al acestor informaţii: „Faptele ce puteau fi reţinute în sarcina
celor 9 inculpaţi, constând doar în discuţii cu caracter politic şi schimb
de informaţii cu reprezentanţii unor misiuni diplomatice, care se
înscriu în limitele permise exprimării libertăţii de opinie într-un stat
democratic, iar nu în acţiuni de natura celor vizate prin textele de
lege în baza cărora au fost condamnaţi, nu sunt susceptibile a întruni,
sub aspectul laturii obiective şi a celei subiective, elem en tele
constitutive ale infracţiunilor incriminate prin acele texte de lege’
{ibidem, f.78v.). Contextual, aceeaşi explicaţie este valabilă şi pentru
cei neachitaţi: la fila 74v. se menţionează că Ioan Bujoiu, „atât personal,
cât şi prin intermediul coinculpaţilor Gheorghiu Dimitrie şi Manu
Gheorghe, a transmis celor doi funcţionari străini (Robert Shea şi
John Lovell - n. S.B.-M.), informaţii cu caracter militar, politic şi
econom ic ce priveau apărarea şi econom ia ţării”.
138 în adresa procurorului general al Parchetului de pe lângă
C.S.J. către preşedintele C.S.J., prin care declara recurs în anulare,
decizia 2807 este menţionată cu numărul greşit: 28 (A.C.N.S.A.S., fond
Penal, dosar nr. 18, voi. 94, f.l, 2). în textul deciziei nr. 1 a C.S.J., cifrele
sunt corecte. Prin decizia nr.2807 au fost respinse, în octombrie 1948,
recursurile declarate de un număr de 40 condamnaţi în procesul
„sumanelor negre”, în frunte cu generalul Aurel Aldea. George Manu,
dispărut la acea oră, nu s-a numărat printre ei. Prin aceeaşi decizie se
admitea totuşi recursul declarat de Iulian Bichigeanu, dispunându-se
rejudecarea acestuia şi se casa decizia nr.2 din noiembrie 1946 în
privinţa lui Anghel Capră, care decedase între timp (ib id e m , f.67).

- 66 -
ÎN SPATELE CORTINEI D E FIER

februarie 1949159 ale Curţii Supreme, Secţia Penală.


Prin decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2000 a Curţii Suprem e
de J u s tiţie 140, G eorge Mânu este a c h itat p e n tru săvârşirea
infracţiunilor de com plot în scopul distrugerii unităţii statului
şi răzvrătire. Prin această decizie a fost, practic, anulat procesul
„sum anelor negre", num ărul de achitări fiind, de astă-dată,
extrem de mare. în recursul său în anulare, p rocurorul general
al Parchetului de pe lângă C.S.J. a form ulat foarte bine motivaţiile
reale ale acţiunii celor condam naţi în lotul Aldea, neevitând să
m enţioneze, atât cât trebuia, intervenţia sovietică în treburile
interne ale R om âniei141:
„Fără îndoială că în condiţiile în care încă din perioada
guvernului Rădescu (6 decem brie 1944 - 28 februarie 1945)
mai m ulte divizii ale Armatei Roşii au fost dislocate în zonele
im p o rta n te p e n tr u e c o n o m ia R o m â n ie i (P lo ie şti, Deva,
Petroşani), se trecuse la reducerea efectivului şi dezm em brarea
trupelor româneşti, iar guvernul Petru Groza (instalat la 6 martie
1945, la p resiu n e a trim isului Moscovei, A ndrei Ianuarevici
Vîşinski) era prosovietic, tem erile inculpaţilor faţă de im inenţa
unei ocupaţii ruseşti a întregului terito riu al ţării păreau a avea
suport real, cu atât mai m ult cu cât du p ă încheierea păcii şi
p ierd e re a B asarabiei, c h e stiu n ea h o ta re lo r R om âniei şi a
statutului ei beligerant nu se stabilise. (...)
A cest c o n te x t fap tic e v id e n ţia z ă în să fără echivoc,
îm prejurarea că aşa-zisa activitate infracţională a inculpaţilor,
după cum sugerează chiar noţiunea de «rezistenţă naţională»,
nu era în d r e p ta tă îm p o triv a u n ită ţii, s u v e ra n ită ţii sau

139 Prin decizia nr.406 din 7 februarie 1949, Iulian Bichigeanu,


care fusese rejudecat, a fost condamnat la 1 an şi 2 luni închisoare,
pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea denunţării complotului
(ibidetn).
,'t0Ibidetn, f.48-74.
141 Faptul merită apreciat cu atât mai mult cu cât factorii politici
de la Bucureşti au dovedit anumite aprehensiuni în menţionarea
acestui amestec. Această reţinere a fost vizibilă şi cu ocazia discuţiilor
asupra recompenselor morale datorate foştilor membri ai rezistenţei
armate anticomuniste.

- 67 -
TFSTIS DACICUS

independenţei ţării - cum prevedea art. 184 din Codul penal


an terio r - ci dim potrivă era m enită organizării apărării şi
rezistenţei în situaţia agresiunii unui stat străin. (...)
Mai mult, atât în cursul urm ăririi penale, cât şi în faza de
judecată, nu a fost posibilă producerea vreunei probe din care
să rezulte că inculpaţii au desfăşurat acţiuni c o n c re te de
înarmare a unor grupuri de persoane sau de instigare la înarmare
în vederea unui război civil, în sensul dispoziţiilor art.210 din
Codul penal anterior. (...)
Distinct de aceste aspecte, este de rem arcat că planurile
de acţiune întocmite pentru eventualitatea unui conflict extern
în care ar fi fost antrenată şi România, culegerea de inform aţii
privitoare la starea de spirit a populaţiei şi armatei, întâlnirile şi
discuţiile d in tre inculpaţi, cât şi d in tre aceştia şi lideri ai
organizaţiei «Haiducii lui Avram Iancu», ori co n tactele cu
persoane din anturajul diplom atic occidental, dem onstrează
nivelul conceptual la care a rămas activitatea inculpaţilor, astfel
încât nu ar fi fost susceptibilă de încadrare nici în categoria
actelor pregătitoare chiar dacă s-ar fi putut dem onstra că scopul
era unul antinaţional şi antistatal’'142.
Decizia nr. 1/2000 a C.S.J. subliniază, la rândul ei, că „nici
unul dintre cei 43 de inculpaţi condam naţi p entru săvârşirea
acestei infracţiuni143(...) nu a urm ărit, prin activitatea în care s-
a implicat, asocierea în scopul de a distruge unitatea statului,
fiecare dintre ei fiind, dim potrivă, ho tărât să lupte contra
oricărei ten d in ţe separatiste şi p e n tru stabilitatea statului
rom ân”144. în general, decizia C.S.J. a evidenţiat extrem de
p ertin en t ilogismele deciziei din 1946 şi a scos în relief faptul
că acţiunile condam naţilor au constituit o reacţie (justificată) la
cele ce se petreceau atunci în ţară (ac ţiu n ile în forţă ale
comuniştilor, susţinuţi de sovietici).

142
A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 18, voi. 94, f. 10, 11.
,,ij Infracţiunea de complot în scopul de a distruge unitatea
statului.
]44 Ibidem, f. 68v.

- 68 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Efectul reabilitării lui George Manu este însă parţial, câtă


vreme sentinţa nr. 1834 (cea mai gravă, în ceea ce-1 priveşte) n-
a fost anulată. în plus, neclarităţile in ceea ce priveşte acţiunile
sale se m enţin încă, din motive obiective. Faptul că lucrarea pe
care o prezentăm acum cititorilor n-a fost, atât de m ult tim p,
cunoscută, explică pe deplin aceste neclarităţi.
Nu este exclus ca o confuzie interesantă să se fi produs
chiar la începutul anului 1938. în Arhiva C.N.S.A.S. există un
mic dosar145 pe num ele Gheorghe Manu. Este vorba de un dosar
întocm it nu de Securitate, ci de Siguranţă (D irecţiunea Poliţiei
şi Siguranţei G enerale). Nu este, de asem enea, un dosar efectiv
de urm ărire; el cup rin d e actele birocratice întocm ite în urm a
demisiei lui G heorghe Manu din Poliţia de stat Dej, unde acesta
a fost comisar clasa a IlI-a în perioada 1920-1922. Demisia (datată
5 iulie 1922) este redactată în term eni cât se poate de apolitici:
„Motivele ce mă îndeam nă la aceasta sunt următoarele: în primul
rând situaţia familiară mi-e atât de precară încât nu mai pot
satisface funcţiunii mele. în al doilea rând, voi să îmi continui
studiile”146. Există însă în dosar câteva acte din ianuarie 1938,
prin care unui anum e „profesor Gh. M anu” i se căuta cazierul.
N eavând succes la p o liţia d in Dej, D ire c ţiu n e a L iceului
„Gheorghe Şincai” din Baia Mare solicită Direcţiunii Generale a
Poliţiei „toate datele referitoare la tim pul cât a funcţionat dl.
prof. Gheorghe Manu ca şi com isar cl. IlI-a la poliţia din Dej”147.
M otivul acestei so lic ită ri era şi el u n u l p e rfe c t apolitic:
întocm irea fişei de pensionare. Dosarul se m ărgineşte la aceste
docum ente. Evident, la liceul p om enit a ajuns să predea, după
te rm in a re a s tu d iilo r, fo stu l c o m isa r al p o liţie i d in Dej,
întâm plător tiz al profesorului universitar din Bucureşti. Ce
sens avea însă adunarea acestor docum ente între coperţile unui
dosar de urm ărire inform ativă, mai ales că nu Siguranţa a fost
cea care a cerut verificarea celui în cauză? O variantă ar fi cea că
profesorul de fizică nucleară din Bucureşti, fiind un personaj
145
A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 3013, 10 file.
1,6Ibidem , f.4.
147Ibidem , f.6.

- 69 -
TESTIS DACICUS

incom od pentru establishment-\i\ carlist, a fost confundat cu


fostul comisar, Siguranţa fiind şi ea interesată de trecutul ei
com un cu cel al profesorului legionar: Oricât de spectaculoasă
(deci, tentantă) ar fi această ipoteză, e foarte p u ţin probabil ca
Siguranţa să fi comis o eroare atât de grosolană. Nu este însă
exclus ca Siguranţa com unizată de după 1945 să fi făcut la un
m om ent dat această confuzie (în perioada când George Manu
era urmărit, după condam narea în procesul „sumanelor negre”
sau chiar înaintea acesteia)148. O atare ip o teză149 ar explica
încadrarea dosarului în fondul Informativ.
încă un agent cu acelaşi nume - G heorghe Manu -, apare
în m em oriile lui N.D. S tănescu150. Acesta a fost angajat de

Nu ştim când anume aceste documente au fost arhivate intr-un


dosar de sine stătător. Coperta dosarului nu menţionează data deschiderii
lui. în aceste condiţii, singurul indiciu ar fi stema Republicii Populare
Române, prezentă pe copertă, însă aceasta nu constituie o dovadă
suficientă a deschiderii lui după 1 ianuarie 1948 (coperţile puteau fi
schimbate oricând). în rest, coperta atestă data la care dosarul a fost
microfilmat: 1 iunie 1978. în schimb, la f. lOv. se regăseşte o autentificare
a dosarului: „Prezentul dosar conţine un număr de 9 file, ziua 23, luna
mai, 1963” (semnat căpitan, indescifrabil). Aşadar, dosarul pare a fi fost
arhivat la 2 ani după decesul lui George Manu (profesorul universitar).
149La o lectură atentă, destul de multe dosare păstrate în arhiva
fostei Securităţi păstrează neclarităţi, ca părţi ale unui întreg dificil de
reconstituit. Posibilităţile de a specula sunt astfel destul de largi.
150 Angajat în Serviciul Secret de Inform aţii (secţia de
Contrainformaţii) din 1934, Nicolae D. Stănescu a ajuns, în 1945 director
general al S.S.I., funcţie din care a demisionat în 1950. în acelaşi an,
este arestat, fiind deţinut, fără a fi fost condamnat, timp de 6 ani. Şi-a
redactat memoriile în anii ‘70, în urma unei sugestii primite pe căi
oficiale. Ca amănunt de interes, N.D. Stănescu a fost implicat şi în
ancheta informativă privind „Sumanele Negre”. Printre „normativele”
pe care le-a fixat în august 1946 (conform declaraţiei lui Constantin
Arghir) a fost şi cea, extrem de realistă, că „materialul informativ cu
privire la Organizaţiile subversive «Sumanele Negre», M.N.R., Gărzile
Rădescu [?!], Gărzile Maniu este insuficient pentru condamnări” (AM .J.,
D.I.M., fond Penal, dosar nr.14.900, voi.77, f.43). După scurt timp, Arghir
a fost infiltrat în anturajul lui Ioan Bujoiu, angajându-se să-I „ajute” în
intenţia sa de evaziune („scopul meu era să 1 scot împreună cu toate
piesele condamnabile la o poliţie de frontieră” - ibidem ). Stănescu este
menţionat fugitiv şi de Manu, în „inventarul” noilor conducători ai
serviciilor secrete româneşti de după război (subcap. 32).

- 70-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Serviciul Secret de Inform aţii după ce lucrase, anterior, (tot) în


Poliţia de Siguranţă151 şi s-a remarcat, la S.S.I., în special în calitate
de ofiţer filor152
Cu s ig u ra n ţă e v o rb a de altă p e rs o a n ă d e c â t cea
menţionată în paragraful anterior. Deşi angajaţii S.S.I. m enţineau
o strictă conspirativitate în ceea ce priveşte locul lor de muncă,
este exclus ca cineva să fi fost, sim ultan, a g e n t se c re t la
Bucureşti şi profesor de liceu în Baia Mare.
1,1 N.D. Stănescu, în tâm plări şi oam en i din Serviciul Secret,
cuvânt înainte, note şi selecţia textului Marian Ştefan şi Gheorghe
Neacşu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002, p.62.
152 „Gh. Mânu - conspirativ Covaci - provenea de asemenea
din Siguranţă şi conducea, ca şi Albu, o echipă de filaj, având însuşiri
personale de altă natură.
Era d inam ic, u n eo ri chiar agitat, mai p u ţin sistem atic,
altminteri bun meseriaş, nu se impunea pin sobrietate, în schimb
ştia să se facă simpatizat şi să-şi antreneze subalternii la eforturile
cerute de specificul profesional, cu rezultate meritorii. Fire jovială,
veşnic zâmbitor şi cu o sănătate robustă, avea multă prezenţă de spirit,
ştiind să iasă uşor din situaţiile dificile pe care, câteodată, operaţiunile
de filaj le întâmpinafu]. Subalternii săi îşi însuşeau din caracteristicile
sale şi dădeau rezultate îndeosebi în operaţiunile în care improvizaţia
este hotărâtoare.
în 1941, la declararea războiului, a fost trimis în Basarabia,
unde nu a ştiut să reziste tentaţiilor şi unde, fiind amestecat într-o
afacere de însuşiri de bunuri şi ceva aur, a fost silit să părăsească
Serviciul Secret.
Nu de mult l-am întâlnit întâm plător şi este o epavă; un
reumatism anchilozam şi unele nefericite întâmplări familiale i-au
provocat o decădere fizică şi morală astfel încât nici măcar nu mai
aduce cu cel pe care l-am cunoscut la începutul carierei mele.
La timpul său şi împreună cu Albu, chiar dacă la un grad de
nivel puţin inferior acestuia, era unul din cele două elem ente de
nădejde ale filajului în S[erviciul] S[ecret]” (ib id em , p.65-66).
153 într-o declaraţie din timpul anchetei, Ioan Popşa, fostul şef
al unei grupări armate anticomuniste din Maramureş, recunoştea
înfiinţarea, în februarie 1949, a „unei organizaţii teroriste în comuna
[Sieu] care are ca scop final înlăturarea regimului actual printr-o
revoltă armată şi aceasta în urma unui conflict armat între Marile
Puteri” (A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr.84, vol.l, f.68-70). Printre
membrii „bandei" se număra şi Man Gheorghe, cooptat însă „în lipsă”.
Evident, nu exista nici o legătură sau confuzie legată de George Manu.
deja condam nat la acea oră. Man (n u m e fre c v en t în tâln it în
Maramureş) din gruparea Popşa avea „un băiat arestat pentru activitate
legionară” (ib id em , f.70).

- 71 -
TESTIS DACICUS

Confuziile de acest gen pot prolifera, în c o n tin u a re 153, şi


datorită existenţei, în familia Manu, a mai m ultor persoane cu
acelaşi nume. O asemenea confuzie a ocazionat şi intervenţia în
presa de specialitate a doam nei Ileana D. Sturza (născută
M anu)154: g e n eralu l G heorghe Manu (cel d in răzb o iu l de
independenţă) fusese confundat cu... generalul G heorghe Gh.
M anu155. Acesta din urmă abia se năştea în anul 1877, devenind,
în perioada interbelică, com andant al C orpului II Armată şi
inspector general în armata regală română. Era, totodată, tatăl
doam nei Sturza156 şi unchiul lui George Manu.
Pe de altă p arte, S ecuritatea a d esfă şu ra t o in ten să
activitate preventivă pentru a împiedica cunoaşterea adevărului
din surse neoficiale. Astfel, N istor C h io rean u , c a re avea
p reo cu p ări m em orialistice, a fost „călcat” de o rg an ele de
Securitate din Alba Iuliala 25 februarie 19/8. îi sunt confiscate
mai multe manuscrise (memoriile şi un roman). începe din nou
să-şi redacteze memoriile, dar la 7 iulie 1978, în urm a unei noi
percheziţii, i se confiscă şi această „a doua e d iţie ”. N istor
Chioreanu nu are de suportat penalităţi suplim entare, însă
com andantul Miliţiei din Alba Iulia (autorul refuzase contactele
cu Securitatea) îl întreabă ceva ce dem onstra nu siguranţa de
sine a poliţiei politice ci, din contră, teama şi vulnerabilitatea ei,
ca şi a adevărurilor oficiale, în faţa m em orialiştilor clandestini:
„De ce nu-ţi vezi de treabă, dom nule Chioreanu? De ce te apuci
să scrii lucrurile acestea? Crezi că dacă nu le scrii dum neata, nu
se cunosc? Crezi că nu sunt docum entele d espre toate faptele
şi evenim entele din ultim ii 30-40 de ani? T rebuie să scrii
dumneata? Nu poţi să-ţi vezi de treabă, să-ţi trăieşti liniştit anii
pe care îi mai ai?”157. Redactarea m em oriilor, la senectute, de
154
„Dosarele istoriei”, an VIII, nr.6(82), 2003, P-5.
155 „Dosarele istoriei”, an VIII, nr.5(81), 2003, P-17.
156D-na Ileana D. Sturza, vara primară a lui George Manu, a fost
deţinută pe m otive politice, timp de opt luni, ca urmare a unei
percheziţii la domiciliu efectuate în 1953- Cu acest prilej, agenţii de
Securitate i-au confiscat un jurnal (informaţie furnizată de d-nul Mihai
Dimitrie Sturza).
157 Nistor Chioreanu, op. cit., p.12.

- 72-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

către foştii d e ţin u ţi politici, avea m otivaţia declarată de a


restabili adevărul isto ric , ceea ce, ev id en t, nu c o n v e n ea
autorităţilor comuniste. Mărturiile scrise infirmau în prea multe
privinţe docum entele strânse cu atâta migală de anchetatorii
Securităţii, infirm au, u n eo ri, ch iar p o ziţiile mai vechi ale
d e ţin u ţilo r, lu ate d e p ild ă în c u rsu l re e d u c ă rii. O n o tă
informativă din 17 aprilie 1964 a unui deţinut din penitenciarul
Aiud reţinea aspectul că Victor Clonaru „a răm as stupefiat de
cele expuse în autoprezentare de deţinutul C hioreanu, că el şi
alţii care au deţin u t posturi de răspundere în fosta m işcare
legionară au făcut numai victim e’’158. Or, una din prim ele intenţii
declarate cu care N istor C hioreanu a p o rn it la redactarea
memoriilor, era tocm ai de a d em onstra falsitatea unor alegaţii
ca cea de mai sus159 (care-i aparţinuse, la un m om ent d a t)160.

158 A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr.365, v o i!, f!0 9 .


159„Mă simţeam obligat să scriu aceste memorii şi pentru faptul
că am citit câteva lucrări atât de lipsite de obiectivitate şi atât de
otrăvite, încât un cititor cât de cât obiectiv şi perspicace îşi dădea
seama că faptele sunt în aşa măsură îm brobodite în calomnie şi
minciună, încât era tentat să respingă în bloc toate afirmaţiile. Căci,
pe bună dreptate, cititorul obiectiv se va întreba: cum este cu putinţă,
ca o mare parte din populaţia ţării, care a băgat în parlament 66 de
deputaţi, cum este cu putinţă ca o mare parte a intelectualităţii
româneşti să se lase amăgită şi condusă pe drumul exceselor şi al
crimei?" (Nistor Chioreanu, op. cit., p.9).
160 în memorii, Nistor Chioreanu numeşte episodul prezentării
„autocriticii” sale, în cadrul reeducării de la Aiud, „mascaradă” {op.
cit., p.338). Mai mult, susţine că şi-a scris autocritica doar în urma
presiunilor morale exercitate de camarazii săi, în frunte cu însuşi
Nicolae Petraşcu, şi chiar şi-aşa a fost socotită nesatisfăcătoare de
colonelul Crăciun. „Am încercat să fiu critic, dar obiectiv şi fără
autoflagelări dezonorante. Altfel, am arătat, că trei mari greşeli ar
putea fi imputate Mişcării Legionare şi tuturor celor care i-am fost
devotaţi: violenţa, antisemitismul şi orientarea de politică externă.
Violenţa, cu apanajele ei, răzbunarea şi intransigenţa, au creat în
societatea românească o stare de agitaţie şi nesiguranţă. Am ţinut
insă să adaug că violenţa n-a inventat-o Mişcarea Legionară, că ea a
existat înainte şi totdeauna în corpul social şi politic. (...) Deşi personal
n-am aprobat excesele şi crimele, pentru că nu m-am desolidarizat de

- 73 -
TESTIS DACICUS

Trebuie însă spus că Nistor Chioreanu şi-a scris m em oriile


inspirat de convingeri dem ocratice161, nicidecum de fanatism

ele şi pentru că am continuat să rămân un membru fidel al Legiunii şi


după săvârşirea lor, mă consider responsabil de ele în faţa istoriei şi a
oamenilor” (ibidem , p.324-325). Era a doua versiune a „autocriticii”
lui Nistor Chioreanu. Prima, mai moderată, o făcuse sub influenţa unei
reacţii personale identice cu cea citată mai sus, a lui Victor Clonaru:
„Am asistat la câteva autocritici, urmate de critici, care mi-au pus sufletul
şi mândria la grea încercare. Aş fi vrut să stau de vorbă cu un om mai cu
răspundere, să văd, să mă lămuresc, cum pot să cadă oamenii aşa? Fără
îndoială, noi legionarii am făcut mari greşeli. Violenţa, răzbunarea,
antisemitismul - atâta cât era -, chiar ataşamentul faţă de politica Reich-
ului, erau greşeli destul de mari, dar cei mai mulţi, nu se mulţumeau să
le evidenţieze numai pe acestea, ci se coborau la autoflagelări morale,
care semănau ca două picături de apă cu cele făcute la Piteşti, deşi aici
nu se bătea, ca acolo. N-am izbutit, însă, să am o astfel de convorbire,
din cauza infiltrării permanente a unui al treilea” (ibidem , p.321).
161 „într-o celulă de la Zarka, cumplită secţie a Aiudului - trebuie
să fi fost prin anul 1952 - îi spuneam lui Nicolae Petraşcu, de faţă cu
Ilie Nicolescu şi George Manu: «mă jur că, dacă voi ieşi din închisoare,
voi fi cel mai mare adept al libertăţii de exprimare şi dacă va mai
exista vreodată Mişcarea Legionară şi va fi împotriva acestei libertăţi,
voi fi adversarul ei cel mai înverşunat». Sunt mulţi ani de atunci.
Mişcarea nu mai există, Nicolae Petraşcu şi George Manu sunt morţi,
dar cred şi astăzi, mai mult ca oricând, că bunul cel mai scump al
omului este libertatea! Libertatea de a trăi unde vrea, libertatea de
credinţă, libertatea de a exprima ce crede şi cum crede, şi prin aceasta,
libertatea de a fi OM! Iar libertatea de a fi om merită orice jertfă! De
aceea, cu orice risc, trebuie să scriu!” ( ibidem , p.12-13). Nu credem să
greşim dacă i-am atribui şi lui George Manu idei similare. Suntem
convinşi că dacă acesta ar fi putut să-şi scrie memoriile, le-am fi regăsit
acolo. Conform propriei mărturii, Nistor Chioreanu mai avusese
anterior o reacţie cât se poate de onorantă, în acelaşi spirit. E vorba
de momentul ruşinos al asasinatelor comise de legionari la sfârşitul
lui noiembrie 1940: „Mă aflam la Sibiu când am auzit de asasinatele
de la Jilava şi ale lui lorga şi Madgearu. Am avut dintr-o dată senzaţia
că totul se prăbuşeşte în jurul meu. Durerea pierderii unui mare savant,
a unei uriaşe personalităţi culturale, cu care se mândrea o ţară întreagă,
amestecată cu sentimentul unei fatale greşeli pe plan politic, mi-au

- 74-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

se c ta r (p re c u m N ico lae P e tra ş c u , b u n ă o a ră ). P ro b a b il,


Securitatea s-a sim ţit cu atât mai am eninţată, cu cât spiritul
tolerant făcea din m ărturia fostului avocat din Alba Iulia una şi
mai credibilă.

dat dintr-o dată sentimentul că legionarii nu mai sunt decât nişte bande
însetate de sânge, între care nu mai am ce căuta, cu care nu mai am
nimic în comun. Mi se spulbera un vis şi se căsca un abis imens in care
ne prăbuşeam iremediabil. Trebuie să mă smulg de-aici, mi-am zis! Am
plecat noaptea la Bucureşti. Dimineaţa m-am dus direct la sediul din
strada Romei, unde l-am găsit pe Nicolae Petraşcu, secretarul general al
Mişcării, foarte abătut”. Expediat de Petraşcu la Horia Sima, îi declară şi
acestuia: „Domnule Comandant, vin să cer să mă schimbaţi din funcţie.
După crimele acestea inutile şi absurde, eu nu mai am nici o încredere
în rosturile Mişcării Legionare şi nu mă mai simt legat sufleteşte de ea.
în mine s-a prăbuşit o lume. Noi am luptat împotriva abuzului şi crimei
şi acum săvârşim noi abuzuri şi crime, mai mari decât ale adversarilor
noştri. Aveţi la dispoziţie justiţia, puteaţi face nişte procese la lumina
zilei, in văzul lumii, nişte procese care ar fi proiectat asupra noastră o
lumină foarte favorabilă şi, în loc de aceasta, aţi preferat aceste asasinări
absurde, inexplicabile şi incalificabile. Vă m ărturisesc cinstit şi
îndurerat, nu mai pot! Nu mai cred în rosturile Legiunii!“ (ibidem ,
p.96). Persuadat de Horia Sima, Chioreanu şi-a temperat revolta,
rămânând fidel ierarhiei legionare, atât cu ocazia rebeliunii din ianuarie
1941, cât şi a reorganizării din anii 1947-1948. Reacţia evocată era însă
cât se poate de justificată şi, chiar dacă m em oriile ar exagera-o,
Chioreanu are marele merit de a nu escamonta păcatele propriului
partid. Este de remarcat acest lucru, cu atât mai mult cu cât mulţi autori
legionari minimalizează, prin negare sau prin omisiune, crimele şi
abuzurile săvârşite în timpul statului naţional-legionar, sau anterior
acestuia. Un exemplu în acest sens este însuşi Horia Sima. într-o lucrare
cu maxime pretenţii de exhaustivitate, acesta susţine că aşa-numita
„pedepsire” a lui Mihail Stelescu s-a limitat la faptul că „cei zece legionari
descărcară pistoalele asupra lui”(Horia Sima, Istoria Mişcării Legionare,
f.l., Editura Metafora, 2003, p.214). Este un exemplu de minimalizare
prin omisiune, câtă vreme nu se spune nimic despre episodul ciopârţirii
cadavrului cu topoarele. Ar fi fost obligatoriu s-o facă, chiar şi numai
pentru a contesta, eventual, această versiune de largă circulaţie.

- 75 -
TESTIS DACICUS

Cu ocazia celei de-a doua percheziţii, laolaltă cu cele


cca. 60 pagini de memorii, îi fuseseră confiscate şi câteva
portrete de personalităţi162. Printre acestea, era şi cel al lui
George M ânu163, colegul de lot al lui Chioreanu. E lesne de
înţeles de câtă atenţie s-ar fi bucurat „sertarul” cu scrieri al lui
George Mânu însuşi, dacă acesta ar fi supravieţuit detenţiei.
Spectrul „buletinului informativ” ar fi bântuit până la m oartea
sa prin planurile de măsuri inform ative ale Securităţii.
La proces, în locul ultimului cuvânt, George Mânu a spus,
conform u n o r m ărturii: „Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am
făcut a fost ca să distrug comunismul. îm i pare rău că nu am
reuşit”164. Varianta publicată reţine un „ultim cuvânt” m ult mai
puţin spectaculos, însă la fel de demn: „Am recunoscut faptele
şi cunosc răspunderile. Aştept sentinţa dvs.”165. O ricum s-ar fi

162La 1 iunie 1979, în urma celei de-a treia percheziţii efectuate


la locuinţa lui Nistor Chioreanu, Securitatea nu reuşeşte să descopere
ultima variantă a memoriilor sale, care vor fi publicate, până la urmă.
în anul 1992. într-o discuţie ulterioară, un colonel de Securitate i-a
explicat foarte clar percheziţionatului limitele libertăţii de creaţie în
orânduirea socialistă: „Domnule Chioreanu, uite, eu îţi vorbesc cinstit
şi te sfătuiesc: Iasă-te de asemenea treburi. Nu mai scrie despre partid,
nu mai scrie de închisori şi de conducătorul nostru! Dacă vrei să-ţi
meargă bine! Scrie literatură, romane, lucruri de altă natură. N-avem
nimic împotrivă dacă nu scrii despre noi. Dar, dacă continui cu scrisori
politice, care într-un mod oarecare um bresc munca şi realizările
noastre, vei sfârşi foarte rău, să ştii! Pe noi nu ne interesează cum
interpretezi dumneata legile. Găsim noi texte în care să te încadrăm
pentru a te reduce la tăcere. Să nu-ţi închipui că ne lăsăm intimidaţi de
dumneata! Te lichidăm ca pe o măsea stricată. Nu-ţi amărî singur anii
pe care îi mai ai de trăit! Nu mai scrie şi nu mai vorbi despre noi! Dacă
vrei ca să sfârşeşti bine!” (ibidem , p !3 6 ). într-un fel, era o confirmare
indirectă a nevinovăţiei lui George Manu. N-a interesat cum „interpreta"
el patriotismul, căci s-au găsit „texte” prin care să fie încadrat la spionaj,
trădare de ţară şi complot, şi să fie redus la tăcere. Definitiv.
163 Nistor Chioreanu, op cit p !0 .
164 Gheorghe Jijie, op. cit., p.281.
165Procesul grupului de complotişti, spioni şi sabotori, Bucureşti,
Editura de Stat, p.257. Conform acestui text, răpunsuri la fel de rezervate,
evitând orice autoculpabilizare, au mai dat Alexandru Popp, Ion Bujoiu.
Nicolae Mărgineanu, Alexandru Balş, Horia Macellariu, Nicolae Petraşcu
şi Eugen Theodorescu (ibidem , p.257-258).

- 76 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

exprimat, rezistenţii anilor 1945-1949 n-au avut şanse de reuşită


în faţa im ensei m aşinării represive. Ulterior, unii din adepţii lor
şi-au refulat ideile într-un mod remarcabil, dezvăluindu-şi-le doar
în m om ente speciale de sinceritate. într-un rom an poliţist al
Rodicăi Ojog Braşoveanu. există o scenă citabilă din acest punct
de vedere. Unul din suspecţii într-un caz de om or purta, în anul
1965, un dialog neconvenţional cu anchetatorul său:
„- Vorbiţi atâta despre viitor, îl zugrăviţi în culori atât de
vii, încât m-aş m ira să nu încerci un regret faţă de încetineala cu
care se scurg anii...
- Şi dum neata eşti nerăbdător?
- Hm... mai degrabă curios.
- Dar cum se explică faptul că prezentul nu-ţi stârneşte
deloc curiozitatea?
- Mă înspăim ântă decepţia. Fără îndoială asta-i cauza
pentru care evit să vă aprofundez. Pe vrem uri, am cântărit
burghezul de la m ărunţiş până la bancnota cea mare. Nişte
imbecili...
- Cu alte cuvinte, în linii mari ne accepţi?
M-a privit de parcă aş fi spus cea mai cumplită gugumănie.
- Ştii foarte bine că vrând-nevrând e singurul mijloc de
convieţuire.
- Ei asta! De ce nu lupţi dacă nu-ţi convine?
- îmi sugerezi?!
-Te întreb.
- Pentru că am cel puţin decenţa să nu adun cioburi de
sticlă colorată, de vrem e ce nu pot atinge stelele”166.
Interlocutorii im aginari ai suspectului (pe num ele său
D orneanu) nu erau alţii decât înşişi reprezentanţii regim ului
comunist, în faţa cărora recunoştea, realist, lipsa m ijloacelor
alternative de convieţuire. Interlocutorul real (un ofiţer de
miliţie devenit ad-hoc investigator şi anchetator) ştia însă foarte
bine ce însem na să rlu p ţi” îm potriva regim ului, abia ieşit din
zodia represiunii politice de masă, astfel încât îndem nul lui nu
166
Rodica Ojog Braşoveanu, M oartea sem n ează indescifrabil.
Bucureşti, Editura Kullusvs, f.a.. p.l 17.

- 77-
TESTIS DACICUS

poate fi considerat decât ca cinic. Disidentul virtual, dar blazat,


a form ulat însă o idee cu totul rem arcabilă, a cărei analiză ar
m erita aplicată pe istoria anilor 1945-1989- Mitul consolidării
ireversibile a regimului comunist („nu pot atinge stelele”) părea
a lăsa, ca unică alternativă, o luptă anostă de hărţuială („să adun
cioburi de sticlă colorată”), care, chiar în absenţa unei represiuni
sângeroase, nu putea duce la rezultate palpabile, în sensul
dem ocratizării regimului. Hărţuiala ar fi fost solitară şi lipsită
de conţinut, atâta tim p cât nu s-ar fi bucurat de susţinerea cât
de cât largă a populaţiei. Dorinţa de a atinge stelele exprim ă nu
numai nevoia de a obţine rezultate majore, ci şi de a da un
conţinut moral acţiunii de rezistenţă. în lipsa acestuia din urmă,
hărţuiala cu autorităţile ar avea o singură finalitate, cea de a
satisface orgoliile personale. în spatele frazei pare chiar a se
ghici o admiraţie ascunsă pentru cei care, înaintea consolidării
regimului, au încercat efectiv „să atingă stelele”. Printre aceştia,
în mod evident, s-a num ărat şi George Manu, prin forţa m orală a
acţiunilor lui şi prin puritatea scopurilor pe care le urm ă rea 167.
Figura lui George Manu şi amploarea activităţii lui au rămas
încă, în ciuda contribuţiilor rem arcabile din ultim ul tim p 168,
insuficient cunoscute. Societatea românească are încă problem e
în a-şi asimila istoria recentă şi destinul m ultor reprezentanţi
de frunte ai ei. Situaţia lui George Manu este, din acest pu n ct de
vedere, sim ilară cu situaţia în tre g ii clase sociale (vechea
boierim e) din care a făcut parte.
Prin editarea volum ului/« spatele Cortinei de fier, este de
sperat ca activitatea extraştiinţifică a lui George Manu, depusă

167 Datorită constrângerilor de spaţiu, pe parcursul acestei


lucrări, nu am insistat asupra implicării lui George Manu în mişcarea
de rezistenţă, a anchetei şi proceselor M.N.R. din 1946 şi 1948, şi nici
asupra numeroaselor implicaţii politice ale afacerii „buletinului
inform ativ” şi a caracterului naţional al m işcării de rezistenţă
anticomunistă din România. Toate aceste aspecte le vom analiza, într-
un alt text, care va prefaţa, sperăm cât mai curând, o selecţie din
interogatoriile lui Manu şi alte documente pe aceeaşi temă.
168 y ezji ţn special, volumul citat al d-lui Gheorghe Jijie.

- 78-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

în folosul naţiu n ii ro m ân e şi in d e p e n d e n tă de in te re se le
m eschine ale v reunui partid, să fie mai bine cu n o scu tă şi
apreciată. N-a fost un moft, n-a fost un curaj trecător; a fost un
efort plătit cu viaţa169.

Silviu B. M old ovan

169 După o detenţie în care s-a comportat impecabil până la


capăt, George Mânu a încetat din viaţă în Penitenciarul Aiud. la 12
aprilie 1961. Asupra circum stanţelor controversate ale decesului
(provocat, se pare, de un şantaj al comandantului închisorii, Gheorghe
Crăciun, care a condiţionat continuarea medicamentaţiei împotriva
T.B.C. de cooperarea în acţiunea de reeducare a deţinuţilor), vom insista
într-o altă lucrare. Mânu refuzase şi anterior mai multe tentative de
captatio benevolentiae ale autorităţilor, inclusiv o ofertă de angajare
în Uniunea Sovietică, unde urma să-şi valorifice cunoştinţele de fizică
atomică. A făcut însă enorm pentru a uşura soarta celorlalţi deţinuţi
politici.

- 79 -
TABELA DE MATERII

PREFAŢĂ.....................................................................................................85
C apitolul I. POZIŢIA GEOGRAFICĂ A ROMÂNIEI
ŞI POLITICA EXTERNĂ..................................................................87
1. Poziţia geografică a României şi urmările e i............................... 87
2. Politica externă a României................................................................. 89
între cele două războaie m ondiale.................................................... 89
3. Politica externă a României în cursul.................................................94
celui de al doilea război m ondial....................................................... 94
C apitolul II. CONTROLUL RUSESC ÎN EUROPA.......................... 99
4. Zona rusească de ocupaţie şi de control în Europa......................... 99
5. Politica rusă în zona de ocupaţie şi de con trol............................... 107
6. Consolidarea blocurilor slave
şi dezagregarea raselor non-slave.................................................. 111
CAPITOLUL III. CONTROLUL RUSESC ÎN ROMÂNIA............ 127
8. Forţa de rezistenţă a poporului român.............................................127
9- Armistiţiul şi ocuparea României
de către trupele ruseşti.....................................................................129
10. Evenimentele politice din România
după 23 august 1944....................................................................... 132
CAPITOLUL IV. DEZAGREGAREA POLITICĂ A ROMÂNIEI. 143
11. Partidul Comunist şi anexele sa le .................................................... 143
12. Partidele de opoziţie.......................................................................... 149
13. Teroarea împotriva o p oziţiei.......................................................... 151
CAPITOLUL V. DEZAGREGAREA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI 155
14. Minorităţile din România................................................................. 155
15. Problema ungurească în Transilvania de Nord............................. 157
16. Problema minorităţii germ ane....................................................... 161
17. Problema evreiască.............................................................................162
CAPITOLUL VI. DEZAGREGAREA SOCIALĂ A ROMÂNIEI.. 179
18. Proprietarii de pământuri................................................................ 179
19. Intelectualitatea.................................................................................. 182
20. Clasele de mijloc................................................................................. 186

- 80 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

CAPITOLUL VII. DEZAGREGAREA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI.


MIJLOACELE DE PRODUCŢIE.................................................. 189
21. Formarea econom iei rom âneşti.......................................................189
22. Agricultura şi reforma agrară............................................................193
23- Industria............................................................................................... 204
24. Industria m inieră................................................................................. 213
CAPITOLUL VIII. DEZINTEGRAREA ECONOMICĂ A
ROMĂNIEI. TRANSPORTURILE, COMERŢUL, FINANŢELE .. 223
25. Transporturile..................................................................................... 223
26. Comerţul interior................................................................................ 239
27. Comerţul exterior.................................................................................244
28. Finanţe.................................................................................................. 250
CAPITOLUL IX. DEZINTEGRAREA STATULUI ........................ 26l
29- Serviciile civ ile......................................................................................261
31. Armata...................................................................................................266
32. Poliţia....................................................................................................272
33. Ocupaţia militară rusească................... ............................................275
34. îndeplinirea convenţiei de armistiţiu............................................280
CAPITOLUL X. CRIZA DESCHISĂ ..'..............................................295
36. 8 noiembrie 1945............................................................................... 299
37. Acordul de la Moscova şi consecinţele sale.................................... 307
38. Alegerile generale şi consecinţele lo r ..............................................311
CAPITOLUL XI. CONSECINŢELE DEZINTEGRĂRII
ROMÂNIEI ..............................................................................................321
39- Expansiunea Rusiei spre Mediterana în trecu t.............................321
41. Obstacolul g r e c ....................................................................................326
42. Rezistenţa Turciei............................................................................... 329
43. Cum ar putea fi oprită Rusia?...........................................................335
44. România în calea R usiei.................................................................. 347
ERATĂ..................................................................................... ................ 359
TESTIS DACICUS
(G e o r g e M ân u )

ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

R o m â n ia s u b o c u p a ţ ie r u s e a s c ă

(Prima variantă scrisă între 1945-


1946poartă titlul „România între Rusia
şi Europa ”).
PREFAŢĂ f

Prezentul studiu are drept scop să descrie în mod obiectiv


felul în care un p opor mic este nim icit în m od sistematic de o
mare putere.
El intenţionează să informeze pe orice persoană imparţială
şi în special pe conducătorii celor două Puteri Occidentale,
Statele Unite şi Im periul Britanic. Aceste state şi-au asumat în
mod voluntar obligaţii precise prin Charta Atlanticului, care a
dev en it acum C h arta N a ţiu n ilo r U nite. Astfel, n a ţiu n ile
ameninţate de invazie străină şi subjugare au fost îndreptăţite să
spere într-un viitor mai bun.
Ar fi păcat ca aceste speranţe să fie înşelate.
Autorul nu are răspunderi politice şi deci nu este obligat
să trateze pe nimeni şi nimic cu prudenţă. Faptele vorbesc destul
de clar pentru ele înşile şi realitatea este prezentată dezbărată
de m enajări d ip lo m atice . A utorul citează su rsele sale de
informaţie ori de câte ori pare posibil acest lucru fără a le
comprom ite. El îşi exprim ă recunoştinţa către toţi acei care,
l-au ajutat şi l-au inform at şi pe care nu-i poate cita nominal fără
să-i expună la represiuni severe.

A u to ru l
B u c u re şti, 2 0 m a r tie — 20 iu n ie 1947

- 85 -
C apitolul I

POZIŢIA GEOGRAFICĂ A ROMÂNIEI


’ Şl POLITICA EXTERNĂ

1 .P o z iţia g e o g r a fic ă a R o m â n ie i şi u r m ă r ile ei

R om ânia este situ ată la in te rse c ţia a tre i d ire c ţii de


expansiune şi trei grupe de interese mondiale. Dintr-o parte
ţara aceasta se află în calea tendinţei de expansiune a Rusiei spre
Sud, spre Mediterana şi căile mari ale comerţului mondial. Statul
m odern rusesc şi-a trădat am biţia sa încă din tim pul creerii sale
de către Petru cel Mare. Pe de aită parte. România se găseşte în
calea tendinţei germ ane de expasiune spre Est, spre marile
teritorii de colonizare, de m aterii prim e, de produse agricole
ale şesului dunărean, Ucraina şi O rientul Mijlociu. Poporul
german a urm ărit această expansiune tim p de 250 de ani, sub
Habsburgi, sub H ohenzollerni şi sub Hitler. în sfârşit, România
este singura cetate de apărare pentru drumul imperial spre Indii
în întregul O rient Mijlociu. Dacă această cale ar fi abandonată
propriei sale soarte, Marea Britanie ar trebui să părăsească poziţia
ei de m are putere [ 1 ].
Poziţia geografică a R om âniei a fost un izvor de m ari
nenorociri pentru poporul rom ân în tim pul ultim ilor 250 de
ani1. Din 1690 teritoriul românesc a fost invadat şi ocupat, parţial

' Pentru o informare mai adâncă asupra istoriei zbuciumate a


poporului român cititorul poate să consulte cartea prof. R.W. Seton
Watson, Istoria Românilor, Cambridge. University Press, 1934, tradusă,
de asemenea, şi în franceză, sub titlul Istoria R om ânilor, Paris, Les
Presses Universitaires, 1938.

- 87-
TESTIS DACICUS

sau total, de şapte ori de către germ ani sau austrieci, de 11 ori de
către ruşi şi de 13 ori de către tătari şi turci. Fiecare ocupaţie
străină a fost urm ată de om oruri, deportări, jafuri, devastări şi
dezorganizarea Statului. Cetăţenii unor ţări ca Anglia şi Statele
Unite, care niciodată nu au văzut ocupaţie străină, nu pot să-şi
închipuie uşor ceea ce înseam nă pentru viaţa unui p opor o
invazie la fiecare 10 sau 20 de ani. Viaţa socială nu poate să se
bizuie pe stabilitate, nici viaţa politică pe continuitate; iar viaţa
spirituală abia poate să dăinuie în mijlocul nesiguranţei generale.
Şi, în sfârşit, viaţa econom ică nu poate să se bazeze pe rezerve,
credite, acumulări sau planuri de lungă durată.
Ar părea destul de natural ca poporul rom ân şi guvernul
său să încerce prin toate mijloacele să evite o invazie şi o ocupaţie
străină. Dar poporul român nu putea face aceasta cu propriile
sale mijloace. Poporul germ an num ără 80 milioane de suflete,
iar popoarele statului rus aproape 200 milioane, pe când poporul
român numără numai 16 milioane, iar statul român niciodată nu
a avut mai mult de 20 milioane locuitori.
Singurul m ijloc eficace răm as la îndem âna p o porului
român pentru apărarea sa împotriva celui mai periculos dintre
invadatorii posibili ar fi încheierea u nor alianţe cu celelalte
naţiuni interesate în aceste regiuni, adică cu Germania sau Marea
Britanie îm p o triv a Rusiei, şi cu Marea B ritanie sau Rusia
împotriva Germaniei. Dacă unul sau celălalt dintre aceşti aliaţi
şi-ar pierde puterea sau ar deveni un invadator la rândul său,
poporul român ar fi obligat să răstoarne alianţele acestea pentru
a-şi salva propria sa existenţă.
Riscul perm anent al invaziei ca şi lipsa de securitate şi
nesiguranţa politică au devenit tradiţiile fundam entale ale
politicii externe a României. Chiar din această cauză, poporul
român niciodată nu va fi „eliberat de team ă“, afară numai dacă
Charta Atlanticului va fi impusă în toată lumea.
Poporul român niciodată nu a dus o politică imperialistă şi
niciodată nu a vrut să uzurpe ceea ce nu a fost al lui. Singura sa
dorinţă a fost întotdeauna să reunească tot teritoriul pe care îl

- 8 8 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

locuia intr-un singur stat independent, unde el şi num ai el să


poată domni.
P o p o ru l ro m ân a ju ca t un rol im p o rta n t în is to ria
internaţională numai atunci când invadatori străini au încercat
să uzurpe vreo provincie românească. Atunci, apărând ţara sa, el
a apărat întreaga civilizaţie occidentală. Domnul Moldovei Ştefan
cel Mare, spre ex., a reuşit, oprind arm atele lui Mohamed al II-
lea, care, după căderea C onstantinopolului am eninţa să se re­
verse asupra întregii Europe, să salveze civilizaţia occidentală.
Pentru această faptă, el a fost supranum it de Papa Sixtus IV,
„Atletul lui Christos“.

2. P o litica e x te r n ă a R o m â n ie i
în tr e cele d o u ă r ă z b o a ie m o n d ia le

în tre 1916-1918 România a tre b u it să lupte îm potriva


Austro-Ungariei, pe atunci aliata Germaniei, pentru a realiza
unitatea sa naţională. în consecinţă o alianţă a fost încheiată cu
Marea Britanie, Franţa şi Rusia. Transilvania şi Bucovina, ale căror
locuitori erau în m ajoritate rom âni, au fost astfel eliberate. în
timpul războiului, Rusia ţaristă părăsise România la propriile
sale posibilităţi, expunând-o în acest fel la o ocupaţie germ ană.
Mai târziu, regim ul ţarist a fost d o b o rât p rin rev o lu ţie şi
prăbuşirea im periului rusesc a perm is Basarabiei, o altă veche
provincie rom ânească, să se reîntoarcă la patria m umă pe baza
unui vot liber exprim at al reprezentanţilor săi. Basarabia, ai cărei
locuitori sunt în m ajoritate români, aparţinuse principatului
românesc al Moldovei de la 1390 până în 1812, când a fost anexată
de Rusia, căreia nu-i aparţinuse însă niciodată mai înainte. Mai
mult, abia de la 1792 Im periul rusesc s-a găsit învecinat cu
Basarabia, de care fusese despărţit mai înainte p rin teritorii
poloneze şi turceşti.[2].
Astfel, România Mare a fost creată prin unirea Transilvaniei,
Bucovinei şi Basarabiei cu Vechiul Regat.
De la sfârşitul prim ului război m ondial până p rin 1935,
politica externă a României a fost dusă fără dificultăţi serioase.

- 89 -
TESTIS DACICUS

Germania era foarte mult slăbită şi nu mai putea fi un factor


periculos. Afară de aceasta, alianţa politică şi militară cu Franţa
mai era încă în vigoare împotriva u nor eventuale ambiţii ale ei.
Rusia era ocupată cu schim bările interne, ca o consecinţă a
revoluţiei sovietice. Suprimarea fostelor clase conducătoare,
colectivizarea agriculturii, în co rp o rare a ţăran ilo r în statul
com unist şi, în sfârşit, industrializarea sistem atică prin primele
două planuri cincinale, erau problem e prea complicate pentru a
perm ite Rusiei să se gândească la o politică de expansiune. Afară
de aceasta, după primul război mondial, Marea Britanie şi Franţa
organizaseră pe frontierele Rusiei un „cordon sanitar“, după cum
îl num ea C lem en ceau , p e n tru a îm p ie d ic a ră s p â n d ire a
comunismului în Europa. Această centură sanitară se com punea
din şase ţări, printre care Polonia şi România erau cele mai im­
portante. Astfel, sprijinul moral şi material al Marii Britanii şi
Franţei, care dominau asupra continentului fără alţi concurenţi,
a făcut ca România să se simtă sigură împotriva ambiţiilor ruseşti.
Această situaţie favorabilă a ţinut vreo 15 ani, până în 1936.
în clipa aceea, atât Germania cât şi Rusia au devenit deodată
active şi chiar factori decisivi în politica continentală. Germania,
ridicată de către naţional-socialism, a reorganizat industria sa
grea, armata, marina şi forţele aeriene, s-a eliberat de servituţile
impuse prin Tratatul de la Versailles şi a început să ceară „drepturi
egale“. Curând ea m erse mai departe, cerând lărgirea hotarelor
Reichului cu scopul de a include pe toţi germ anii rămaşi în afară
şi, în sfârşit, ceru un „spaţiu vital“ mai larg p e n tru poporul
germ an, p rea în g h esu it acasă. Rusia, d u p ă ce a term in at
socializarea agriculturii sale şi crearea industriei sale grele, a
început să organizeze o armată disciplinată şi bine echipată. Ea a
exterm inat fără milă pe ideologii revoluţiei m ondiale ca şi pe
generalii care înclinau spre un com prom is cu Europa. Vechiul
imperialism ţarist a început să fie redeşteptat şi Basarabia a fost
considerată în mod deschis în declaraţiuni oficiale, hărţi şi cărţi
şcolare ca o provincie rusească ocu p ată în m od abuziv şi
tem porar de către România.

- 90-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

în acest fel România se găsea în faţa unui dublu pericol de


invazie. în mod firesc România a căutat sprijinul foştilor săi aliaţi
occidentali, adică Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite.
Marea Britanie se zbătea încă într-o criză financiară serioasă,
care aproape că ruinase viaţa economică britanică în 1931 •Afară
de aceasta, sub influenţa dominioanelor. cabinetul conservator,
care era la putere atunci, continua o politică de izolare imperială.
Stanley Baldwin aşezase frontierele intereselor britanice pe Rhin
şi Neville Cham berlain vorbea de Cehoslovacia ca d espre „acea
ţară îndepărtată despre care ştim atât de p u ţin “. Evenim ente de
im portanţă p u r britanică ca Jubileul şi m oartea regelui George
V, abdicarea şi căsătoria regelui Edw ard VIII şi în sfârşit
încoronarea regelui George VI au îm piedicat pe britanici de a
acorda vreo atenţie Europei de Sud-Est.
Franţa, slăbită p rin frăm ântări in tern e şi ab so rb ită de
reformele sociale ale „Frontului Popular“, nu mai era interesată
în politica internaţională. Presa franceză cerea o politică de pace
cu orice preţ şi francezii păreau să nu mai aibă nici o altă ambiţie
decât aceea de a li se perm ite să-şi trăiască viaţa lor în pace.
Statele Unite erau departe şi continuau să ducă o politică
strict izolaţionistă, de la prim ul război m ondial încoace. Afară
de aceasta, ele erau prea interesate în m ultiplele problem e ale
New Deal-ului pentru a avea posibilitatea să se mai gândească şi
la Europa şi încă mai puţin la Europa de Sud-Est.
Astfel, nici o alianţă occidentală serioasă şi eficace nu părea
posibilă în acel timp. într-adevăr. politica externă rom ânească
era redusă la o simplă dilemă. Trebuia România să fie sprijinită
de Rusia împotriva Germaniei sau de Germania împotriva Rusiei?
Nicolae Titulescu, în calitate de ministru de externe, a fost
primul care a tratat această problem ă. El era un om destoinic şi
capabil, dar cam capricios. O figură bine cunoscută a congreselor
internaţionale şi apreciată în străinătate, dar considerată tocmai
din această cauză, un străin acasă. în 1932 el răsturnase guvernul
naţional-ţărănesc al lui Vaida, fiindcă acesta d in u rm ă era
nerăbdător să ajungă la o înţelegere cu Rusia în condiţii pe care
Titulescu le considera ca nefavorabile. Totuşi foarte curând Ti-

- 91-
TESTIS DACI CU S

tulescu deveni el însuşi un sprijinitor hotărât al alianţei cu Rusia,


împotriva unor posibile ambiţii germane.
Regele Carol II, inteligent şi activ dar voluntar, vanitos şi
com prom is de o „camarilă“ de afacerişti corupţi, era speriat de
Rusia comunistă, dar nu-i plăcea nici Germania naţional-socialistă.
Partidele istorice, naţional-ţărăniştii şi liberalii, conduşi de
dl. Iuliu Maniu şi Brătieni, care jucaseră un rol decisiv în timpul
prim ului război m ondial, persistau în sentim entele lor anti-
germ ane, dar nu erau câtuşi de puţin filo-ruşi. Nu agreau ideea
unei alianţe cu Rusia Sovietică. Totuşi, naţional-ţărăniştii erau
mai dispuşi decât liberalii să ajungă la o înţelegere de bună
vecinătate cu colosul de la Răsărit.
Pe de altă parte, cea mai mare parte a poporului, îndeosebi
intelectualitatea, era anti-rus până în m ăduva oaselor, ca o
consecinţă a experienţei istorice a naţiunii române. într-adevăr,
românii văzuseră reaua credinţă rusă, brutalitatea şi rapacitatea
în timpul a zece ocupaţiuni militare. Astfel, ideea unei alianţe cu
vecinul puternic de la răsărit era cu totul nepopulară. Aversiunea
împotriva Germaniei, o m oştenire din prim ul război mondial,
slăbea din ce în ce şi nu putea fi com parată cu neîncrederea şi
aversiu nea faţă de Rusia. Această antipatie era vizibilă îndeosebi
la generaţia tânără, care se găsea foarte m ult sub influenţa
m işcării naţionaliste a Gărzii de Fier. în sferele realiste ale
burgheziei înalte, se puteau auzi oameni care spuneau: „Dacă am
trebui să alegem într-adevăr între germani şi ruşi, noi am prefera
pe germani, care cel puţin ar putea să ne înveţe puterea lor de
organizare şi de eficienţă, în locul ruşilor, care nu ne-ar putea
învăţa altceva decât distrugere şi deportare.“
Regele Carol II, care nu-1 iubea pe Titulescu pentru că acesta
se amesteca în planurile sale private, s-a dezbărat de el cu uşurinţă
cu ajutorul intelectualităţii româneşti, care se opunea în mod
hotărât politicii filo-ruseşti a ministrului de externe. Totuşi, după
căderea lui Titulescu. în septem brie 1936, politica românească
a continuat să fie nehotărâtă. Camarila regelui şi primul ministru
Tătărescu nu erau în măsură să se opună sentim entelor anti-
ruseşti ale poporului şi să înceapă noi negocieri cu Rusia fără

- 92-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Titulescu. Pc de altă parte, ei erau prea angajaţi cu „marea finanţa"


franceză pentru a putea să se gândească la un tratat de prietenie
cu G erm ania şi erau în prea strân se relaţii com erciale cu
„industria grea“ germană pentru a fi pregătiţi să devină o cetăţuie
anti-germană a „Puterilor O ccidentale“.
După ce a început dictatura sa personală în februarie 1938,
regele a încercat să se apropie de Marea Britanie. Totuşi, toate
încercările sale au dat greş, chiar şi acelea făcute în cursul vizitei
sale personale la Londra, în noiem brie 1938. Cauzele erau lipsa
de încredere în caracterul său nesigur şi lipsa perspicacităţii
anum itor cercuri econom ice şi financiare britanice care nu au
acordat R om âniei c o n cesiu n ile n ec esa re p e n tru a rezista
presiunii econom ice germ ane2.
De fap t, s a c rific â n d C e h o slo v a c ia la M u n c h e n , în
septembrie 1938, Marea Britanie şi Franţa dem onstraseră în mod
clar că nu erau dispuse pe atunci să fie prezente, în mod eficace,
dincolo de Rhin. Trebuie rem arcat faptul că în timp ce Marea
Britanie şi Franţa au abandonat Cehoslovacia destinului său.
România, în ciuda insistenţelor germ ane şi poloneze, a refuzat
să participe la dezm em brarea fostei sale aliate, cu toate că mai
multe sate pu r rom âneşti fuseseră atribuite Cehoslovaciei în
1919 şi o uşoară rectificare a frontierei ar fi îm bunătăţit în mare
măsură comunicaţiile feroviare în partea de nord a României. în
timp ce Germania devenea din ce în ce mai ameninţătoare, Marea
Britanie şi Franţa au părăsit, în sfârşit, politica lor de cedare şi,
căutând aliaţi, au dat României, în aprilie 1939, o declaraţie de
g a ra n ţie cu o a re c a re rezerv ă. în acelaşi tim p , a c ţiu n ile
nediplom atice ale regelui Carol, precum şi discursurile sale, au
iritat atât Germania, cât şi Rusia.

' Vezi de ex.: Bernard Newman, B alkan background, London.


Robert Hale, 1944.

- 93 -
TESTIS DACICUS

3- P o litica e x te rn ă a R o m â n ie i în c u r su l
celu i d e al doilea r ă z b o i m o n d ia l

Războiul a găsit astfel România, practic vorbind, izolată.


A propierea târzie de Anglia era prea slabă p e n tru a fi într-
adevăr folositoare, aşa cum a fost odinioară alianţa anglo-turcă.
Cu toate acestea ajunge p en tru a in d isp u n e G erm ania, care
realizase de altfel un pact de p rie ten ie cu Rusia, în august
1939.
Acest pact anula orice posibilitate de m anevră din partea
României şi o punea pe aceasta din urm ă cu totul la discreţia
p u ternicilor săi vecini.
U ltim atum ul b ru ta l de la 27 iunie 1940, prin care Rusia
cerea cedarea Basarabiei şi Bucovinei de N ord (aceasta nu a
aparţinut niciodată Rusiei), a însem nat piatra de încercare,
care arăta e x tre m a slăbiciune a p o z iţie i in te rn a ţio n a le a
României.
U ltim atum ul a tre b u it să fie accep tat fără nici o discuţie
posibilă de către regele Carol II, îm p reu n ă cu fostul său prim
m in is tru G h e o r g h e T ă tă ră sc u . D o u ă v e c h i p r o v in c ii
rom âneşti, num ărând 3 750 000 lo cuitori şi o în tin d ere de
49 500 km^ în care se aflau 2 050 000 de rom âni, au tre b u it
să fie sacrificate.
Garanţia Angliei, redusă în acel m om ent la neputinţă prin
catastrofa de la D unquerque şi prin capitularea Franţei, nu se
putu m anifesta în nici un fel. La rândul său, G erm ania privi cu
indiferenţă gestul Rusiei, ba chiar sfătui cu un ton am eninţător
România să cedeze noi teritorii şi Bulgariei şi Ungariei.
Disperarea şi panica fură atunci în România de nedescris.
în tim pul lunilor iulie şi august 1940 p o p o ru l, guvernul şi
regele căutau cu d isperare o soluţie. Rusia se p urta din ce în
ce mai am eninţător, căuta ceartă, pe chestia insulelor din Delta
Dunării şi părea dispusă să treacă de la o clipă la alta la o nouă
a g re siu n e . G e rm a n ia răm ân ea o stilă şi îi im p u n e a , cu
asentim entul ap aren t al Rusiei, dictatul de la Viena, p rin care

- 94-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

jumătatea de nord a Transilvaniei trebuia să fie cedată Ungariei;


Anglia, am eninţată chiar în insulele sale de una din cele mai
mari prim ejdii pe care le-a cunoscut în întreaga sa istorie, nu
mai exista ca p u tere pe continent.
Prinsă ca într-un cleşte între Rusia şi Germania, România
trebuia să aleagă între tirania anarhică a Asiei ş.i Noua Europă.
Prima, care p u tea să-i răpească in d e p e n d e n ţa p o litic ă şi
economică, dar care nu punea în pericol existenţa etnică a
rasei[3]- România nu putea să aleagă decât a doua soluţie. în ziua
de 6 septem brie 1940, regele Carol II trebuia să abdice şi câteva
zile mai târziu Garda de Fier preluă puterea, reuşind să obţină de
la Germania condiţiunile cele mai favorabile (această m işcare a
câştigat de altfel şi simpatia opiniei publice, prin faptul că se
opunea dictaturii regale). în fruntea regim ului răm ânea totuşi
un om de în cre d ere al vechilor cadre m ilitare şi bancare,
generalul Antonescu.
Odată obţinută alianţa cu Germania îm potriva pericolului
rusesc, şi odată asigurată astfel existenţa statului rom ân, rolul
Gărzii de Fier a fost considerat ca term inat. G erm ania chiar, ale
cărei planuri de acaparare economică asupra României, s-au lovit
de naţionalismul Gărzii de Fier, a devenit încetul cu încetul
duşm ănoasă acesteia din urm ă. Printr-o lo v itură de stat a
generalului A ntonescu, lovitură su sţin u tă în m od făţiş de
Misiunea Militară Germană, Garda de Fier a fost înlăturată de la
putere şi zdrobită, după o rezistenţă de trei zile, pe străzile
Bucureştiului; conducătorii săi fură unii aruncaţi în închisori,
alţii atraşi în Germania, unde, puţin tim p după aceea, au fost
închişi în lagărele de la Dachau şi Buchenwald.
Astfel se instaură în ianuarie 1941 dictatura personală a
generalului Antonescu. Ea era sprijinită pe arm ată şi pe anum ite
cercuri econom ice şi financiare, dar u n anim itatea forţelor
politice reale ale ţării îi erau ostile.
în iunie 1941, Germania intră în război cu Rusia. Fiecare
bun român găsi natural ca în acest m om ent România să profite
de această ocazie pentru a-şi relua Basarabia şi Bucovina de Nord.

- 95 -
TESTIS DACICUS

smulse cu forţa de către ruşi în anul precedent, cu atât mai mult


cu cât ruşii instauraseră în aceste provincii un regim de teroare
şi la cel mai mic gest de opoziţie, deportau în interiorul Rusiei o
sumă de români autohtoni1. Ţările mici nu-şi pot perm ite luxul
să aleagă mijlocul prin care să obţină dreptatea îm potriva unei
mari puteri. Ele sunt obligate să întrebuinţeze îm prejurările
favorabile care se prezintă şi care în general nu se mai repetă
niciodată.
Oricine în România s-ar fi opus reluării Basarabiei şi a
Bucovinei, deci şi salvării românilor de acolo, ar fi fost considerat
ca trădător al neamului său. Dacă se judecă fără părtinire, trebuie
să admitem că punctul de vedere rom ân era singurul care putea
să fie luat în consideraţie şi că din acelaşi punct de vedere nici o
altă atitudine nu ar fi putut fi posibilă. Regimul Antonescu se
angajă în război împotriva Rusiei, la 22 iunie 1941, având deci
aprobarea tuturor celor care sim ţeau într-adevăr „rom âneşte“
în ţară şi din acest fapt şi-a creat o popularitate trecătoare. La
această epocă nu au fost împotriva războiului nici chiar toţi cei
2 500 de com unişti sinceri atâta cât se puteau găsi pe atunci în
România şi poate nici chiar întreaga m inoritate evreiască, cu
toată fireasca sa germano-fobie şi cu toată tradiţionala sa simpatie
pentru regimul sovietic. Ideea că Anglia era şi ea în război cu
Germ ania, d ev en in d astfel vrân d -n ev rân d aliata Rusiei, a
preocupat, bineînţeles, pe toţi oam enii politici cu experienţă,
dar în spiritul opiniei publice rom âneşti s-a accentuat foarte
puţin pe această idee, Anglia fiind cu totul depărtată şi absentă
de pe eşichierul european, de mai mult de un an. De altfel,
adevăratul pericol pentru libertăţile popoarelor şi a poporului
român îl prezenta nu Germania, ci Rusia.

3în cursul campaniei din Rusia, trupele româneşti au găsit până


la Caucaz români din Basarabia şi Bucovina deportaţi de către ruşi.
Serviciile auxiliare ale armatei româneşti au organizat un serviciu de
repatrieri cu centre stabilite la Rostov şi Krasnodar. Deportaţii se aflau
deci la 1 500 km de patria lor.

- 96 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Regim ul A n to n escu a in tra t în război cu o u ş u rin ţă


condam nabilă: nici un tratat, nici o convenţie, nu definea
scopurile războiului şi obligaţiuni reciproce între Germania şi
România.
Nici nu limita contribuţia Rom âniei num ai la războiul
împotriva Rusiei. Chestiunea Transilvaniei, la fel de scum pă
românilor ca şi a Basarabiei, n-a fost atinsă, cu toate afirmaţiile
contrarii ale generalului Antonescu, devenit de puţin tim p
Mareşal, şi ale înlocuitorului său, Mihail Antonescu. Relaţiile şi
obligaţiunile reciproce dintre G erm ania şi România au fost
stabilite între Hitler şi mareşalul Antonescu, în tim pul u nor
discuţii confidenţiale, la cartierul general al celui dintâi, şi
hotărârile luate n-au fost cu n o scu te nici chiar de m iniştrii
mareşalului, decât în m om entul când s-a trecut la aplicarea lor.
Pe de altă parte, m egalomania mareşalului Antonescu l-a
împins să trim ită tru p e rom âneşti dincolo de Nistru, unde, de
fapt, în cetau in te rese le Rom âniei, aruncându-le în atacuri
sângeroase îm potriva O desei şi a Sevastopolului, ba ch iar
aventurându-se până la Volga, p e n tru a le pierde în tim pul
dezastrului de la Stalingrad. De unde războiul la început fusese
popular, deveni în scurt timp odios.
în fine, p en tru a com pleta seria greşelilor, regimul Anto­
nescu a declarat război Statelor Unite, după atacul de la Pearl
Harbour. Anglia, la rândul ei, declară război României la aceeaşi
dată.
în tot cursul anilor 1942. 1943 şi până în prim ele luni ale
anului 1944, regele Mihai şi şefii partidelor istorice au atras
atenţia verbal sau prin scris m areşalului Antonescu. că politica
sa de aventură va duce ţara la o catastrofă. Toate aceste observaţii,
toate aceste încercări de a deschide ochii mareşalului, au rămas
fără rezultate. Cu aprobarea regelui Mihai, Iuliu Maniu, şeful PNŢ,
a luat iniţiativa unei acţiuni pentru a scoate România din război.
Acestei acţiuni i se alătură imediat partidul liberal condus de dl.
Dinu Brătianu. Mai târziu au aderat, de asem enea, partidele de
extremă stângă, social dem ocrat şi com unist. Prinţul Ştirbev şi
dl. Vişoianu, trim işi în secret la Cairo, au luat legătură cu

- 97-
TESTIS DACICUS

reprezentanţii puterilor aliate, care le-au indicat condiţiile unui


eventual arm istiţiu şi au precizat că România va tre b u i să
c a p itu le z e în faţa R usiei. D upă ce a câ ştig at c o n c u rs u l
indispensabil al militarilor, lovitura de stat a avut loc la 23 august
1944, reuşind din plin, datorită efectului de surpriză. Prin acest
fapt, România a ieşit din alianţa cu Germania şi a intrat în alianţa
cu Naţiunile Unite, dar în acelaşi tim p a intrat sub ocupaţia rusă,
a Xl-a în tim p de 250 ani.
Consecinţele militare ale răsturnării alianţelor României,
au fost h o tărâto are p e n tru m ersul războiului în Sud-Estul
european. în mai puţin de două luni, arm atele ruseşti ocupară
Bulgaria şi cea mai mare parte din Ungaria, care fură obligate,
amândouă, să capituleze, trupele engleze debarcară în Grecia şi
în Iugoslavia. După luarea de contact pe Dunăre cu trupele
ruseşti, „Mareşalul“ Tito reuşi să respingă trupele germ ane,
d ev enind astfel, dintr-un şef de bandă, şeful unui guvern
recunoscut. După o ultimă rezistenţă disperată la Budapesta şi
în m unţii Slovaciei, trupele germ ane fură obligate să se retragă
la frontiera Reich-ului, înainte de sfârşitul anului 1944.
Evenim entele de mai sus dovedesc, în mod experim ental,
mai bine decât orice raţionam ent, că o mare putere stăpână pe
teritoriul României este ipso-facto stăpână pe tot Sud-Vestul
european, de la Triest-Viena şi Praga până la Bosfor-Ucraina şi de
la Creta până în Silezia şi Galiţia.

- 98-
C apitolul II

CONTROLUL RUSESC ÎN EUROPA

4. Z o n a ru se a sc ă d e o c u p a ţie ş i d e c o n tr o l în E u ro p a

înainte de a studia îndeaproape aspectele particulare ale


ocupaţiei ruse din România şi pentru a le înţelege mai bine, este
necesar să exam inăm mai pe scurt aspectul general al ocupaţiei
sau al controlului rusesc în întreaga Europă, situată la Răsărit de
linia Lubeck-Triest[4].
Teritoriile câştigate de ruşi după înfrângerea Germaniei se
compun din două părţi: prim a reprezintă teritoriile anexate de
Uniunea Sovietică, a doua teritoriile ocupate sau controlate de ea.
Teritoriile anexate de Uniunea Sovietică totalizează 450 000
km^, aproxim ativ de două ori suprafaţa Marii Britanii, cu
23 000 000 locuitori (mai mult decât Canada, Australia şi Noua
Zeelandă la un loc). Ele se compun din teritorii luate de la Finlanda
(Petsano, Salla, malurile lacului Ladoga şi istmul Careliei), Esto­
nia, Lituania şi Letonia, precum şi partea orientală a Poloniei
(175 000 km ^ şi l i 000 000 locuitori), Rusia Subcarpatică,
Bucovina de Nord şi Basarabia. Cei 23 m ilioane locuitori au fost
anexaţi la U niunea Sovietică, fără ca nim eni să le ceară părerea,
deci nerespectându-se punctul al doilea din Charta Atlanticului.
Printre aceştia num ai 9 000 000 sau 40% sunt ruşi, ucrainieni
sau bieloruşi, restul de 14 000 000, adică 60%, n-au nimic comun
cu vechile popoare care com puneau republicile unite ale Uniunii
Sovietice în 1939- Aceste 14 m ilioane sunt repartizate astfel:
trei m ilioane p olonezi, care în p rin c ip iu tre b u ie sc să fie

- 99-
TESTIS DACICUS

transferaţi în ceea ce mai răm âne din Polonia, 2 m ilioane de


rom âni, din care un m are num ăr au fost deja d ep o rtaţi în
interiorul Rusiei, 2 milioane evrei, al căror num ăr a fost probabil
redus, un milion jum ătate germani, care în principiu trebuiesc
transferaţi spre vest în ceea ce mai răm âne din Germania, dar
care, în cea mai mare parte, au fost deportaţi spre Est, în Uniunea
Sovietică, apoi 2 milioane şi jumătate lituanieni, 1 milion jumătate
letoni, un milion estonieni, aproape 200 000 de alte naţionalităţi
şi in sfârşit 300 000 de finlandezi, care pentru a doua oară în
şase ani cunosc exodul voluntar spre vest, pentru a putea con­
tinua viaţa lor de cetăţeni liberi în ceea ce a mai rămas din Finlanda
independentă.
Teritoriile de sub ocupaţie sau sub controlul rus se întind
a su p ra a 10 ţă ri d ife r ite , şi anum e: F in lan d a, P olonia.
Cehoslovacia, Germania centrală şi orientală, Austria orientală,
Ungaria, România, Iugoslavia, Albania şi Bulgaria. Aceste teritorii
totalizează 1 650 000 km^, adică o suprafaţă egală cu a Marii
Britanii, Franţei, Italiei şi Spaniei la un loc şi 120 000 000
locuitori (cam tot atâta cât au Statele Unite).
Cazul Finlandei nu intră în subiectul nostru, eroica ţară
nordică având o poziţie prea excentrică în raport cu regiunea de
care ne ocupăm. Polonia este prim a ţară europeană care a
cunoscut ocupaţia rusă. Această ocupaţie s-a stabilit în partea
răsăriteană, când Polonia s-a năruit sub loviturile arm atei
germane în septem brie 1939. Această primă ocupaţie rusească a
durat până la războiul germano-rus, în iunie 1941. Polonia a fost
din nou ocupată în întregim e de către armatele ruseşti de la
1944 iunie până în februarie 1945. Sub ocupaţia rusă. Polonia a
reluat aspectul exterior al unei ţări independente; ea are un şef
de stat provizoriu, dl. Bierut, instalat de ruşi şi un guvern de
uniune naţională, prezidat de dl. Osubka-Morawsky, acelaşi care
prezida anul trecut com itetul de „eliberare naţională“ de la Lu-
blin, opus de către ruşi guvernului emigrant de la Londra, susţinut
de englezi. Faptul că guvernul Osubka-Morawsky, în forma sa
actuală, cuprinde pe dl. Mikolajczyk, care a prezidat m ult timp
guvernul em igrant de la Londra nu trebuie să înşele pe nimeni.

- 100 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Dacă se studiază lista m em brilor săi. se va constata că majoritatea


dintre ei au făcut parte din comitetul de la Lublin şi sunt membri
ai p a rtid elo r de e x trem ă stângă şi în special al p a rtid u lu i
com unist4 şi deţin toate m inisterele cheie (Afaceri Străine,
Siguranţa Publică, Război, Justiţie). Armata guvernului de uniune
naţională a fost instruită în Rusia şi se află sub conducerea şefilor
formaţi în Rusia. Tratatul de alianţă cu Rusia, semnat de comitetul
de la Lublin, este încă în vigoare.
Starea de vasalitate a Poloniei este recunoscută în mod
implicit prin acordurile de la Potsdam, care lasă în grija Rusiei,
la discreţia ei, calcularea cotei pe care Polonia va trebui să o
capete prin sumele de reparaţii plătite de Germania. Acord care
precizează cifra acestei cote de reparaţii şi m odul ei de plată,
precum şi hotarele orientale ale Poloniei, a fost sem nat num ai
de către Rusia şi Polonia, fără ca puterile occidentale să poată
spune ceva. Acestea din urmă au acceptat astfel, în m od tacit,
faptul împlinit al unei preponderenţe a influenţei ruse în Polonia,
odată cu transferul im portant de teritorii, conţinând 40% din
suprafaţa întreagă a Poloniei din 1939. precum şi 11 m ilioane de
locuitori, care n-au fost consultaţi, deci în contrazicere flagrantă
cu Charta Atlanticului.
La jum ătatea lunii octom brie 1945, s-a anunţat că p e n tru a
putea com bate banditism ul, care luase proporţii îngrijorătoare,
mai ales în sate şi pe căile de com unicaţii, guvernul Osubka
Morawsky a cerut o întărire a forţelor ruseşti de ocupaţie în
Polonia, astfel că. în fiecare centru adm inistrativ se găseşte un
n um ăr s u fic ie n t de u n ită ţi p e n tr u a c o n tr a c a r a o ric e
eventualitate. în acest fel, autoritatea mareşalului Rokosowsky,
com andantul tru p e lo r ruseşti de o c u p a ţie în P olonia, s-a
substituit autorităţii guvernului polonez. Dacă această dizlocare
a trupelor ruse a fost într-adevăr făcută la cererea guvernului
polonez, ori dacă această ocupaţie agravată a Poloniei este o

în Polonia, partidul socialist se află în opoziţie şi unul din şefii


săi, dl. Arciszewsky, a fost ultimul preşedinte al guvernului emigrant de
la Londra înainte de dizolvarea sa.

- 1 0 1 -
TESTIS DACICUS

iniţiativă strict rusească, nu s-a p u tu t încă până acum stabili.


„Banditismul“ despre care a fost vorba pentru a se putea justifica
întărirea trupelor ruseşti, în m ăsura în care nu este num ai un
simplu pretext, este în cea mai m are parte adevărat în ceea ce
priveşte însă trupele ruseşti. Nu-i mai puţin adevărat că acest
pretext reprezintă o figură de stil comodă pentru a preîntâm pina
o rezisten ţă naţio n ală an tiru să. O rice s-ar zice, în aceste
condiţiuni de ocupaţie rusească întărită, nu mai poate fi vorba
în Polonia de alegeri „libere“. Pentru a înţelege politica poloneză
şi în special în ceea ce priveşte relaţiile sale cu Rusia, nu trebuie
niciodată uitat că polonezii, oricât ar fi de catolici, sunt, în primul
rând, slavi.
Cehoslovacia a fost ocupată de ruşi mult timp după Polonia.
De fapt Praga n-a văzut trupe ruseşti decât în ziua capitulării
Germaniei; astăzi aceste trupe au fost, în m are parte, retrase.
Şeful statului cehoslovac, dl. Eduard Benes, este în funcţiune de
10 ani, el a petrecut 7 ani în exil şi a revenit la Praga odată cu
prăbuşirea Germaniei, cu guvernul său, prezidat de dl. Fierlinger.
m em bru al p a rtid u lu i social d em o crat. A cest g u v ern este
într-adevăr de uniune naţională, format din reprezentanţii celor
4 partide de stânga şi de extremă stângă, conţinând, de asemenea,
şi pe comunişti. Repartiţia m inisterelor pare să corespundă mai
mult sau mai puţin forţelor reale ale partidelor şi independenţa
guvernului faţă de Rusia este fară îndoială mai reală decât cea a
guvernului polonez.
Cu to ate acestea tre b u ie să re ţin e m ca u n sim p to m
caracteristic faptul că alegerile din toam na anului 1945, pentru
adunarea reprezentativă provizorie, au avut loc sub regim ul
puţin dem ocratic al scrutinului public şi că partidul com unist a
obţinut cel mai m are num ăr de voturi (aproxim ativ 30%).
Pe de altă parte dl. Fierlinger a dat dovadă de slăbiciune cu
ocazia voiajului său la Moscova în vara anului 1945, cedând
Uniunii Sovietice Ucraina Subcarpatică (Rutenia), fară ca să ceară
să facă vreun plebiscit, cu toate garanţiile necesare conform
Chartei Atlanticului. Mai mult, dl. Fierlinger a sem nat un tratat
de alianţă de 20 ani, un tratat care de altfel nu e prim ul pe care

- 102-
ÎN SPATELE CORTINEI D E FIER

Cehoslovacia îl încheie cu Rusia. De la 1935 Cehoslovacia a


sem nat un tratat care prevedea libera trecere pentru arm ata
roşie până în Bosnia. Dar în acest tim p, Cehoslovacia nu era
limitrofă cu Rusia şi trupele ruseşti ar fi trebuit să obţină şi prin
România, ceea ce nu s-a întâmplat, în urm a căderii lui Titulescu.
Astăzi, în urm a anexiunii Galiţiei Poloneze, a Bucovinei româneşti
şi a Ucrainei Subcarpatice, U niunea Sovietică dispune de o
frontieră destul de lungă com ună cu Cehoslovacia şi de un spaţiu
larg de acces, cu trei căi ferate, care trec pe deasupra C arpaţilor5.
Cehii, ca şi slovacii, ca şi polonezii, sunt slavi. Ideea pan-
slavă este chiar la ei mult mai populară şi mai veche decât la
polonezi. Printre adepţii săi, se pot num ăra Palackv. autorul prin­
cipal al renaşterii naţionale cehe, personaj care a trăit acum o
sută de ani. şi Masarik, creatorul statului cehoslovac, în tim pul
prim ului război mondial. Mişcarea „socolilor“, atât de populară
în Cehoslovacia, a fost înfiinţată pe ideea pan-slavismului. în
această privinţă, declaraţiile făcute la 14 septem brie 1945 la Bra­
tislava de către dl. Klementis, subsecretar de stat la afacerile
străine în cabinetul Fierlmger, sunt caracteristice: dl. Klementis
a accentuat pe solidaritatea p o p o a re lo r slave şi a subliniat
legăturile strânse care unesc Cehoslovacia cu Rusia.
Germ ania este ocupată de către ruşi până la linia Liibeck-
Halberstadt-Meiningen-Coburg-Hof. Această parte a ţării are un
guvern com pus din reprezentanţii partidelor de extrem ă stângă,
instaurat de adm inistraţia militară a m areşalului Jukov, guvern
care lucrează sub controlul sovietic. Adm inistraţia m ilitară a
favorizat cu toată puterea sa activitatea partidelor „antifasciste“,
ceea ce în vocabularul rus înseam nă num ai partidul com unist
cu anexele sau form aţiunile sale cam uflate.

’ Aceste trei căi ferate au fost întrerupte timp de aproape un an


din cauza distrugerii podurilor, viaductelor şi tunelurilor, distrugeri
făcute de trupele germane în timpul retragerii, în toamna anului 1944.
în prezent ele sunt în parte refăcute, dar comunicaţiile între URSS şi
Cehoslovacia se fac în cea mai mare parte prin România-Budapesia
sau Polonia.

-1 0 3 -
TESTIS DACICUS

Partidele autorizate de ruşi sunt de altfel grupate într-un


front unic, sub direcţia partidului comunist, activând cu metode
atât de asem ănătoare sistemului totalitar, încât generalul Eisen-
hower, într-unul din ultimele sale rapoarte lunare, a calificat
aceste procedee ca absolut contrare concepţiilor am ericane
asupra dem ocraţiei.
Pe de altă p arte ruşii se forţează să atragă în aceste partide
„antifasciste“, cea mai m are parte a naţional-socialiştilor cu
tendinţe mai mult „socialiste“ decât „naţionale“.
Austria, a cărei parte răsăriteană este ocupată de ruşi, are
un guvern propriu din timpul când ruşii ocupau singuri Viena.
Acest guvern a fost prezidat de dl. Karl Rener, un veteran al
social-democraţiei, până după alegerile de la 25 noiem brie 1945.
După această dată a fost form at un nou guvern sub preşedinţia
d-lui Figl, şef al partidului social creştin, care obţinuse la alegeri
o m ajoritate de 52%. Comuniştii au un reprezentant, cu toate că
aceştia nu au totalizat decât 3% din voturi. Social-democraţii,
care au obţinut 45% din voturi, sunt şi ei reprezentaţi în guvern.
Cu toată înfrângerea com uniştilor în alegeri, nu trebuie să ne
închipuim că influenţa sovietică ar fi u şo r de elim inat. Nu
trebuie să uităm că între cele două războaie m ondiale Viena a
fost „oraşul roşu“ prin excelenţă, că s-a revoltat de două ori, în
1927 şi 1934, îm potriva guvernelor social creştine ale Austriei
şi că de fiecare dată rebeliunea a fost cu greu înăbuşită.
Ungaria a fost ocupată de ruşi în toam na anului 1944 şi a
fost greu încercată de război. Până la alegerile din 4 noiem brie
1945, guvernul ungar a fost prezidat de generalul Miklos şi
cuprindea reprezentanţii a 4 partide. După alegeri, dl. Zoltan
Tildy a format un nou guvern. Acesta este şeful partidului micilor
agrarieni, partid care în alegeri a în tru n it 60% din voturi şi
reprezintă mica burghezie şi pe chiaburi. Acest partid are o
tradiţie de luptă parlamentară, de altfel moderată, dusă împotriva
guvernului reacţionar din regimul Horthy. în acest tim p şeful
lui era Tibor Eckhart, vechi delegat al Ungariei la Liga Naţiunilor
şi el însuşi refugiat de la începutul celui de al doilea război m on­
dial în Statele Unite, unde se mai găseşte şi azi.

- 104 -
In s p a t e l e c o r t in e i d e f ie r

G uvernul Tildy cuprinde, de asem enea, rep re z en ta n ţi


comunişti şi socialişti. Ministrul de interne este com unist, cu
toate că partidul său nu a obţinut la alegeri decât 15% din voturi.
Acest lucru a fost fără îndoială im pus prin com isia rusă de
control, prezidată de mareşalul Voroşilov, fost com isar pentru
război în URSS şi amicul personal al mareşalului Stalin. Prezenţa
unei personalităţi de o talie aşa de m are la Budapesta nu poate
decât să accentueze im portanţa pe care ruşii o dau Ungariei.
înaintea alegerilor, mareşalul Voroşilov a recom andat celor
patru partide ungare să se prezinte la alegeri pe liste com une
căci o concurenţă electorală între ele ar putea provoca tulburări
indezirabile. Partidele s-au înţeles pentru form area unui guvern
de coaliţie, oricare ar fi fost rezultatul alegerilor, dar s-au depus
liste separate. Alegerile au avut loc fară nici un incident şi partidul
comunist a suferit o înfrângere severă. Mareşalul Voroşilov a
impus un com unist la Ministerul de Interne şi de atunci măsurile
econom ice ruseşti în Ungaria au devenit m ult mai dure.
Ungurii nu sunt slavi.
Iugoslavia a avut m ult de suferit d e p e urm a războiului, mai
puţin din cauza arm atelor regulate cât d u p ă urm a b a n d elor de
partizani, d esp re care nu s-a ştiut n iciod ată ex a ct cu c in e erau
p rieten e şi cu c in e erau du şm ane. A c este lu p te în tre ban d e
durează în că şi azi şi d ezo rd in ea ca şi n esigu ran ţa nu p o t să fie
decât în avantajul partidelor ex trem iste.
A cestea d in u rm ă d o m in ă , de a se m e n e a , g u v e rn u l
mareşalului losip Broz Tito, cel mai norocos dintre şefii de bandă.
Regele Petru al II-lea al Iugoslaviei a num it preşedinte de
consiliu pe m areşalul Tito, în octom brie 1944, ca u rm are a
acordului intervenit între acesta din urm ă şi dl. Subasici, pe
atunci preşedinte al guvernului regal în exil la Londra, îm preună
cu însuşi regele. Prin acest acord, regele a acceptat să investească
cu puterile sale la Belgrad o regenţă şi să răm ână la Londra, până
când poporul iugoslav va putea decide printr-un plebiscit dacă
vrea să m enţină m onarhia sau să instituie republica. Mareşalul
Tito tre b u ia să facă un g u v e rn de u n iu n e n a ţio n a lă , cu
reprezentanţii celor trei partide antifasciste şi cu dl. Subasici, ca

- 105 -
TESTIS DACICUS

ministru al afacerilor străine. Mareşalul Tito n-a respectat decât


foarte relativ acest acord sem nat şi a provocat în acest fel demisia
m iniştrilor săi „burghezi“, de exem plu cazul d-lui Groll, şef al
partidului dem ocrat şi vice-preşedinte al consiliului, cazul şi al
d-lui Subasici însuşi. în cele din urm ă, în decem brie 1945,
mareşalul Tito a depus pe rege şi a proclam at republica fără să se
mai încurce cu nici u n plebiscit.
De când a luat legătura cu ruşii pe Dunăre, mareşalul Tito
este cu totul devotat lor, având în jurul său un num ăr im portant
de consilieri ruşi. A făcut o lungă vizită la Moscova în vara anului
1945 şi a sem nat cu mareşalul Stalin un tratat de alianţă de 20 de
ani, care seamănă mai mult cu un tratat de vasalitate.
Partidele de extrem ă stângă care susţin guvernul Tito sunt
grupate într-un „Front Popular“. Partidele de opoziţie sunt în
general declarate fasciste şi nu pot să aibă nici o activitate. Dl.
Subasici are în prezent domiciliu forţat acasă la el, din m omentul
demisiei. Partidele de opoziţie au boicotat alegerile care n-au
fost decât o farsă jucată sub un regim de teroare.
Sârbii, croaţii, slovenii, m untenegrenii şi macedonenii, care
niciodată nu s-au înţeles bine, cu toate că au form at un stat
comun, toţi sunt slavi sau sud (iugo) slavi.
Albania n-a fost o cu p ată niciodată de tru p e le ruseşti.
D isp ariţia o c u p a ţie i ita lie n e a adus la p u te r e o co aliţie
„antifascistă“ formată din oameni legaţi prin tradiţii de Iugoslavia
şi deveniţi în prezent oam eni de încredere ai m areşalului Tito.
Ei se m enţin la p u tere p rin aceleaşi m etode teroriste ca şi
mareşalul Tito şi sunt prin interm ediul acestuia din urm ă cu
totul la ordinele Rusiei.
B ulgaria este o ţară în care v io le n ţe le p o litic e sunt
tradiţionale. Ea a fost ocupată de arm atele ruseşti în septem brie
1944, astăzi găsindu-se încă forţe foarte im portante com andate
de mareşalul Tolbuchin. Guvernul Bulgariei este prezidat de dl.
Chimon G heorghief şi com pus în esenţă de coaliţia grupului
m ilitar extrem ist Zveno, cu partidul com unist, care deţine
controlul efectiv al guvernului prin miniştrii de interne şi de
justiţie. Guvernul cuprinde de altfel şi disidenţi din partidele

- 1 0 6 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

socialiste şi agrariene. Aceste două partide din urmă, care au


făcut parte din coaliţia guvernam entală până în august 1945 au
trecut în opoziţie 6.
Guvernul G heorghief a executat drept criminali de război,
după un sim ulacru de judecată, pe cei trei regenţi, între care şi
pe prinţul Chirii, unchiul regelui copil, patru foşti preşedinţi de
consiliu şi câteva sute sau chiar câteva mii de foşti m iniştri,
dep u taţi, o fiţeri su p e rio ri, o fiţeri de poliţie, fu n cţio n ari,
profesori, gazetari, scriitori şi tot felul de intelectuali. D upă o
astfel de epuraţie radicală, guvernul nu se mai putea m enţine
decât graţie sprijinului rusesc şi teroarei.
Guvernul Gheorghief a cedat pro-forma presiunilor anglo-
am ericane şi a am ânat p entru 18 noiem brie alegerile fixate la
început în ziua de 26 august 1945; dar însuşi felul de cedare,
după ce au cerut şi obţinut asentim entul scris al Com isiunii
Ruse de Control, dovedeşte până la ce p u n ct depind de ruşi.
Activitatea opoziţiei a fost autorizată, dar atât de strict redusă,
încât ea a boicotat alegerile care, ca şi în Iugoslavia, au fost o
farsă.
Bulgarii sunt slavi şi sud-slavi.

5- P o litic a ru s ă în z o n a de o c u p a ţie ş i d e c o n tro l

Dacă recapitulăm consideraţiile de mai sus, constatăm că


zona de o cu p aţie şi co n tro l rus se c o m p u n e, cu ex c ep ţia
Finlandei, din urm ătoarele 4 regiuni:
a) Un bloc slav la nord, cuprinzând Polonia şi Cehoslovacia;
b) Zona de ocupaţie din Germania, la vestul acestui bloc;
c) Un bloc slav la sud, cuprinzând Iugoslavia, Bulgaria şi
anexa lor, Albania;

După acordul de la Moscova, încheiat între Rusia, Statele Unite


şi Anglia (decembrie 1945) trebuiau să intre în guvern reprezentanţi
ai acestor două partide. Cu toate acestea, înţelegerea nu s-a putut face,
aşa că partidele au rămas în opoziţie.

- 107-
TESTIS DACICUS

d) Un coridor non-slav, care separă cele două blocuri slave


şi supraveghează comunicaţiile între Rusia şi blocul slav de sud.
Acest coridor cuprinde România, Ungaria şi eventual Austria.
Evacuarea teritoriilor o cupate care, cu excepţia zonei
Germaniei, nu poate întârzia prea mult, au făcut, după cum era şi
naniral, ca ruşii să caute să-şi întărească cu orice preţ influenţa
lor vizibilă şi controlul invizibil asupra acestor teritorii. Cum ei
vor putea astfel să-şi asigure, la o distanţă care variază între 700
şi 1000 km de frontierele lor occid en tale7 un teritoriu foarte
întins, un adevărat cordon sanitar, dar de data aceasta nu al
Europei îm potriva Rusiei, ci al Rusiei îm potriva Europei.Acest
teritoriu ar putea servi URSS pe de o parte ca zonă de securitate,
pentru a-şi pune frontierele sale europene la adăpostul oricărui
atac venind din vest sau din sud şi pe de altă parte ca zonă de
influenţă politică pentru o p ătrundere progresivă spre Europa
civilizată, p rin mijlocul unei cununi de state satelite, având un
regim cât mai apropiat de com unism . Aceste ţări vor putea
reprezenta tot atâtea focare de propagandă pentru comunizarea
gradată, prin persuasiune, a m arilor puteri occidentale. în fine.
şi în ce priveşte viitorul im ediat este poate punctul cel mai
interesat pentru soviete; acest teritoriu va ajunge un surplus
important de bogăţii economice. în primul loc, vor asigura Rusiei
produse de calitate, pe care echipam entul rudim entar şi absenţa
tehnicienilor de precizie din industria proprie nu ar putea să le
producă. Aceste produse vor fi spre exem plu din industria
m ecanică, electrică, op tică şi chim ică germ ană, in d u stria
mecanică şi ceramică cehă, industria textilă şi tăbăcărie din toate
zonele etc. în al doilea loc această zonă de influenţă va asigura
industriei grele sovietice un vast debuşeu în ţările agricole,
majoritare în această zonă. în fine, chiar agricultura acestor ţări.
mult mai perfecţionată şi mai evoluată decât aceea care se practică
în stepele ruseşti, va reprezenta, de asem enea, un aport im por­
tant. C onducerea generală a econom iei ruseşti, care de la

Este bineînţeles vorba de frontierele occidentale actuale (1945),


deplasate în medie cu 250 km spre vest faţă de cele din 1939-

- 108 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

instalarea regimului sovietic şi atâta tim p cât acest regim va dura,


a fost şi va fi concepută ca o econom ie închisă, va fi în aceste
condiţii, încetul cu încetul îm bunătăţită. întărirea influenţei şi a
controlului rus se face pe planul politicii sociale şi econom ice,
prin m etode foarte asem ănătoare în toate aceste ţări despre care
vorbim aici. Pe planul naţional şi internaţional, m etodele variază
şi sunt în general foarte diferite, după cum e vorba despre o ţară
slavă sau non-slavă.
Pe plan politic, instrum entele indicate p en tru a servi la
introducerea şi întărirea influenţei vizibile şi p en tru asigurarea
controlului invizibil, sunt partidele com uniste, toate conduse
prin instrum ente verificate de Com item , a cărei dizolvare a fost
numai formală. Instrum entele nu sunt în genere cunoscute. Ele
fac parte din com itetele centrale, conţinând în general un mare
număr de m em bri, d intre care e foarte greu să le identifici. Ele
sunt în general de naţionalitate diferită de aceea a ţării în care se
exercitează activitatea lor sau în orice caz sunt căsătorite cu
p ersoane de altă n aţio n alitate; a d e se o ri su n t fem ei; su n t
întotdeauna fanatice, care n-au nim ic sfânt în afară de interesul
partidului şi oam eni de acţiune care nu se încurcă în scrupule
sau în problem e de conştiinţă. Disciplina partidelor com uniste
este strict m ilitară întocm ai ca şi la organizaţiile anexe. Gărzile
com uniste, u n ităţile de şoc, organizaţiile p e n tru destinaţii
speciale urm ează cursuri şi prim esc o instrucţie ad-hoc.
în ţările cu structură socială mai puţin evoluată sau în ţările
nonslave, unde rezistenţa naţională riscă să fie mai dură, URSS
întrebuinţează în m od obişn u it organizaţii paralele sau de
camuflaj ale partid u lu i com unist, organizaţii care p e n tru a
nedumeri spiritele sim ple sau pentru a încuraja pe oportuniştii
timizi, au de cele mai m ulte ori n u m e răsunătoare, în care
cuvintele ,.p a trio t“, „naţional" şi „dem ocrat“ ocupă locul dc
onoare. Astfel coaliţiile co n d u se de com unişti, care susţin
guvernele satelite au num e ca „Uniunea N aţională“ în Polonia.
..Frontul Naţional Dem ocratic“ în România şi „Frontul Patriei“ în
Bulgaria. Pentru a figura ca şef nom inal în prezidium -urile
acestor organizaţii, se caută în general intelectuali naivi sau

- 109 -
TESTIS DACICUS

am biţioşi de m arc prestigiu. Rolul lor este strict de faţadă;


adevăraţii conducători vor fi întotdeauna com uniştii verificaţi
şi decişi, care se vor m en ţin e în p e n u m b ră , pe p o stu rile
secundare de secretari sau de simpli m em bri în com itete, dar
care nu sunt mai puţini activi. în guvernele de coaliţie formate
peste tot în zona rusească, niciodată com uniştii nu deţin posturi
de prim ministru, dar aproape întotdeauna acela de m inistru de
interne şi de m inistru de justiţie. Primul deţine administraţia,
poliţia şi serviciile secrete, al doilea poate teroriza magistratura
şi schim ba legile. în dom eniul social, prim ul obiectiv impus
guvernelor satelite este lichidarea vechilor clase conducătoare,
fie prin sărăcirea şi dezorganizarea lor, fie prin com prom iterea
lor sau dacă lucrul este posibil, prin suprim area lor fizică. Astfel
a fost d istru să p u te r e a p o litic ă , în că d e stu l de m are, a
aristocraţiilor e re d ita re din Polonia, U ngaria şi G erm ania
orientală, prin mijlocul confiscării păm ânturilor prin decrete
speciale ale g u v e rn u lu i O subka M oraw sky şi M iklos şi a
administraţiei m ilitare ale mareşalului Jukov. în acelaşi fel au
fost lichidaţi ultim ii m ari proprietari de păm ânturi, care în
Cehoslovacia, România şi Iugoslavia au supravieţuit reformei
agrare din 1919[5]. în acelaşi fel este sărăcită marea burghezie
cehă prin naţionalizarea m arilor societăţi financiare şi a tuturor
m arilor în tre p rin d e ri in d u striale. Acelaşi scop a in sp irat
asasinatul în masă a intelectualităţii bulgare sub ficţiunea legală
a crim elor de război. Şi tot în acelaşi scop, în fine, se sărăceşte,
se declasează, se terorizează şi se com prom it intelectualii din
întreaga zonă de influenţă rusă, prin destituiri, revocări, punere
în disponibilitate, radieri, suspendare sau interdicţie de a-şi
practica p rofesiunea, to ate m ăsurile luate sub p re te x t de
epurarea elem entelor aşa zise „fasciste“ sau „colaboraţioniste“
şi care de fapt nu sunt efectiv decât elem ente naţionale, mai
active în ostilitatea lor împotriva com unism ului şi a năvălirii
ruse.
Pe plan econom ic, peste măsurile destinate lichidării prin
pauperizare a claselor conducătoare se întrebuinţează toate
m ijloacele p o sib ile p e n tru a su b o rd o n a eco n o m iei ruse.

-1 1 0 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

economiile tu tu ro r statelor subjugate. O bună ilustrare a acestei


tendinţe este dată de tratatul de com erţ încheiat cu Ungaria,
care asigură Rusiei 50% din exportul total al acestei ţări.
Pe plan n aţional şi in tern aţio n al, Rusia se forţează să
întărească la m axim um coeziunea celor două blocuri slave, ceho-
polonez şi bulgaro-iugoslav, pe de o parte, p rin elim inarea
minorităţilor non-slave, în special m inoritatea germ ană, şi pe de
altă parte strângând legăturile cu Rusia şi agitând ideea pan-slavă
şi în sfârşit p rin reglem entarea diferitelor chestiuni litigioase
între cehi şi polonezi sau bulgari şi iugoslavi, litigii vechi sau
recente.
Dimpotrivă, în statele non-slave, astfel cum su n t Rom ânia
şi Ungaria, politica rusească face tot posibilul ca să le slăbească
prin toate mijloacele, să dezagregheze solidaritatea lor naţională
pentru a exagera în m od artificial im portanţa m inorităţilor
naţionale şi a le agita pe acestea din urm ă îm potriva statului din
care fac parte şi îm potriva naţiunii majoritare.

6. C o n so lid a rea b lo cu rilo r slave


ş i d e za g re g a re a ra se lo r non-slave

A cţiunea in te rn a ţio n a lă a Rusiei, p e n tru a-şi asig u ra


influenţa şi co n tro lu l în zona intereselor sale eu ro p e n e , se
manifestă în patru direcţii diferite dar coordonate, după cum
urmează:
a) întărirea blocului slav de nord şi înfeudarea lui la m axi­
mum către Rusia;
b) Dezagregarea politică şi naţională a Germ aniei ocupate;
c) întărirea blocului slav de sud şi legarea la m axim um de
Rusia;
d) D ezagregarea politică şi naţională a coridorului care
separă cele două blocuri slave, în special România.
Vom studia aceste p atru p u n cte rând pe rând.
a) Consolidarea blocului slav de nord
Prin problem a care se punea era aceea de a întări caracterul
naţional slav al acestor două state. Amândouă au fost, de la 1919
până la 1936, două state cu pu tern ice m inorităţi alogene.

- 111 -
TESTIS DACICUS

Polonia, din 35 m ilioane locuitori, num ăra num ai 23


m ilioane de polonezi, restul fiind: ucraineni (ruteni), evrei,
bieloruşi, germani, lituanieni.
Cehoslovacia, din 15 milioane de locuitori, avea mai puţin
de 8 milioane de cehi şi două milioane de slovaci, iar ca rest,
germ ani (sudeţi), unguri, ucraineni (ruteni), evrei, polonezi.
Din această cauză, nici unul din aceste două state n-a putut
rezista probei tim purilor şi am ândouă s-au năruit la cea dintâi
lovitură serioasă. Cehoslovacia a fost sacrificată la M iinich în
1938, în legătură cu problem a germ anilor sudeţi şi Polonia s-a
năruit în septem brie 1939 sub loviturile conjugate ale Germaniei
şi ale Rusiei, aliate în acea vreme. Germania îi im puta masacrele
de nem ţi şi Rusia voia să elibereze pe ucraineni, bieloruşi şi pe
lituanieni.
Iată pentru ce guvernul polonez ca şi guvernul cehoslovac,
am ândouă ajutate de Rusia, s-au decis să elimine m inorităţile lor
naţionale.
Polonia am putată la Răsărit cu 2/5 din teritoriul său, pe
care l-a cedat Rusiei, s-a debarasat în acest fel de m inorităţile
ucrainene, bieloruse şi lituaniene. O parte din m inoritatea sa
evreiască a fost distrusă de către nemţi. M inoritatea germ ană a
fost în m are parte m asacrată în m om entul ocupaţiei de către
trupele ruse, din provinciile occidentale unde locuiau, o altă
parte a fost deportată în Rusia, ceea ce a mai rămas este expulzat
în Germania în acelaşi tim p cu cele 8 milioane nem ţi din Prusia
Orientală, Pomerania şi Silezia, provincii puse sub administrarea
poloneză, în urm a acordului de la Potsdam 8. Expulzarea acestor
germani trebuia să facă loc la 3 milioane de polonezi din teritoriile
cedate URSS. polonezi care s-au transferat spre vest.
Cehoslovacia a elim inat în primul rând cele trei m ilioane
jum ătate de germ ani sudeţi, pe care i-a expulzat, fapt aprobat
prin acordul de la Potsdam. Ea vrea, de asemenea, să elim ine pe

8 O parte din Prusia Orientală, cu oraşul Königsberg, a fost


cedată URSS. O parte din germanii puşi sub această administraţie, au
fost masacraţi ori deportaţi de ruşi in primăvara anului 1945, in
momentul ocupării de către ruşi a acestor teritorii.

-112-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

cei 700 000 de unguri, pe care trebuie să-i expulzeze în Ungaria,


de unde speră să recupereze 120 000 de slovaci. Cehoslovacia s-
a debarasat în m are parte de ucrainienii săi, pe care i-a predat
Uniunii Sovietice odată cu ţara lor, Ucraina Subcarpatică. Pe de
altă parte germ anii au ucis sau au deportat pe evrei.
P olonia şi C ehoslovacia devin în felul acesta statele
om ogene din punct de vedere naţional, deci exclusiv slave.
A doua problemă care se pune pentru consolidarea blocului
slav de nord este stabilirea de relaţii mai cordiale între Polonia
şi Cehoslovacia. într-adevăr, în trecut, relaţiile între aceste două
state au fost foarte reci, din pricină că am ândouă reclamau, în
afară de câteva sate de m unte, m inusculul teritoriu al Tesinului.
Acest teritoriu de 2000 de km pătraţi, cu 300 000 locuitori, a
fost împărţit la sfârşitul prim ului război m ondial între cele două
ţări; regiunea m inieră de la vest, cu gara Teschen a rămas la
cehoslovaci, în tim p ce regiunea agricolă de răsărit, cu oraşul
Teschen propriu zis, a fost atribuit Poloniei[6].
Imediat după arbitrajul de la M ünchen, în octom brie 1938,
Polonia a profitat de dificultăţile statului vecin p en tru a obţine
partea de vest a teritoriului. Astăzi s-a restabilit provizoriu
situaţia din 1920-1938, Rusia servind de m ediatoare p e n tru a
regla acest diferend, care mai face încă obiectul discuţiunilor
între cele două guverne.
Dacă anexiunea Sileziei întregi la Polonia răm âne definitivă,
un nou litigiu teritorial va apare intre cele două ţări, acela relativ
ia oraşul Glatz, centrul unei m ici regiuni care form ează un
intrând în frontiera Boemiei. Cehoslovacia revendică această
mică regiune p e n tru rectificarea fro n tierelo r sale şi această
revendicare se va adresa Poloniei dacă Silezia răm âne definitiv
poloneză. Se poate prevedea că şi de data aceasta Rusia va servi
de mediatoare.
Tot prin interm ediul Rusiei, guvernul cehoslovac, pe atunci
încă în exil, a fost unu! dintre cele dintâi care a recunoscut
comitetul din Lublin, ca guvernul legal al Poloniei.
Rusia face m ari sforţări p e n tru a face cât mai intim e cu
putinţă relaţiile dintre Polonia şi Cehoslovacia. Ea speră în felul

- 1 1 3 -
TESTIS DACICUS

acesta, ca prin influenţa deja foarte m are pe care a câştigat-o în


Polonia, încetul cu încetul să câştige teren în Cehoslovacia, unde
se loveşte pentru m om ent de rezistenţa curtenitoare dar fermă
a preşedintelui Benes, sprijinit prin prestigiul său personal şi
prin întinsele sale relaţii internaţionale. De altfel jafurile şi
purtarea arm atelor ruseşti „eliberatoare“ au lăsat atât cehilor
cât şi slovacilor am intiri neplăcute şi resentim ente serioase.
Pentru a-şi strânge la m axim um propriile sale legături cu
aceste două ţâri, Rusia contează m ult pe propaganda pan-slavă
pe care o sprijină cu toată puterea sa şi care este foarte activă,
mai ales în Polonia. Această propagandă prepară în mod progresiv
spiritele în vederea intrării Poloniei în URSS ca „stat suveran şi
liber u nit“, aşa fel încât toate speranţele dem ocratice să pară
salvate şi ca statele occidentale să nu aibă altceva de făcut decât
să accepte faptul îm plinit. într-adevăr forţele de rezistenţă
naţională din Polonia au fost aproape integral distruse în lupta
lor inegală cu Germania şi apoi cu Rusia. Conducătorii posibili ai
unei m işcări de rez iste n ţă naţio n ală s u n t în exil, clasele
conducătoare sunt lichidate sau în exil, arm ata naţională este
distrusă sau în exil, ocupaţia rusă este întărită în loc să fie
îndulcită9şi polonezii conştienţi au impresia că sunt abandonaţi
în voia soartei. în aceste condiţiuni propaganda pan-slavă, care
vorbeşte mai întâi sufletelor lor, poate să le dea speranţa unei
vieţi mai bune, chiar în detrim entul totalei in d ep e n d e n ţe a
Poloniei, numai dacă anum ite aparenţe sunt respectate.
Intrarea Poloniei în Uniunea Sovietică va deschide acesteia
din urm ă drum ul către vest.
9 -
înainte de întărirea ocupaţiei ruse în Polonia, puterile
occidentale se pare că au acceptat în principiu prelungirea acestei
ocupaţii până la evacuarea Germaniei, cu alte cuvinte sine die. în
discursul său de la 20 august 1945 în Camera Comunelor, dl. Bevin a
spus textual despre acest subiect: „Am întrebat pe mareşalul Stalin că
dacă trupele sovietice vor fi retrase şi eu am fost asigurat că acestea vor
fi retrase cu excepţia unui mic număr menit să menţină comunicaţia
necesară pentru trupele sovietice din Germania. Aceasta pare
rezonabil’.

- 114-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

b) Dezagregarea zo n e i germ ane


Politica de dezagregare naţională dusă de ruşi în Germania
poate fi adm irabil travestită într-o politică de „denazificare“ şi
putând astfel să obţină nu numai aprobarea, dar chiar sprijinul
puterilor occidentale.
Propaganda făcută în USA şi în Anglia co n tra naţional
socialismului a fost atât de susţinută în tim pul războiului că
numai simplul cuvânt de „nazist“ ajungea adeseori să transform e
în patimă chiar judecata cea mai rece.
De fapt denazificarea interesează foarte p u ţin pe ruşi; ea
nu reprezintă p en tru ei decât un mijloc com od de propagandă
pentru a elimina pe aceia care le încurcă socotelile, taxându-i de
„pronazişti“ sau „fascişti“ şi aceasta în toate ţările din zona lor de
control. Am văzut mai sus, în treacăt, că dim potrivă, ruşii fac tot
posibilul ca să atragă în partidele antifasciste toate elem entele
de stânga ale naţional socialismului. Ceea ce interesează în
realitate pe ruşi este reconstituirea în Germania a unui partid
comunist puternic pe care să-l aibă ei în mână, precum şi crearea
în ţară a unei stări de m izerie şi de disperare care să ridice
nem ţilor nu num ai orice posibilitate, dar însuşi gândul unei
rezistenţe naţionale, obligându-i să vadă în com unism ultima lor
speranţă de salvare.
.Am văzut mai sus (paragraful 4) că administraţia mareşalului
Jukov a reuşit să creeze u n front unic al partidelor sub direcţie
comunistă, care a pro ced at stângaci şi a alarmat pe generalul
Eisenhower. Se p o a te ca m areşalul Jukov să dea sfaturi de
moderaţie subordonaţilor săi. dar el nu va abandona pentru atâta
lucru tactica consacrată a politicii sovietice. Partidul com unist
va fi organizat în G erm ania întreagă şi va fi condus de la Berlin
sau din altă parte de un com itet central, care va lucra în legătură
strânsă cu adm inistraţia m ilitară rusă, iar aceasta va avea astfel
un instrum ent ascultător în zonele ocupate de aliaţii occidentali.
Partidul Comunist, cu doctrina sa precisă cu tactica sa bine
pusă la punct, cu m em brii săi tineri în general şi având sprijinul
nelimitat al Rusiei, va fi mai activ şi mai dinam ic şi va avea deci
mai mult succes decât celelalte partide antifasciste, care sunt

- 115-
TESTIS DACICUS

încă în căutarea unei doctrine sau a unei tactici unitare, formate


adesea din veterani, fără nici un sprijin exterior. Nu trebuie să
uiulm că poporul germ an este disciplinat de la natură, că cei 12
ani de regim totalitar n-au făcut decât să întărească această
trăsătură de caracter şi că prin urm are el va urm a pe cei care îi
vor vorbi mai deschis şi care îi vor da im presia că ştiu mai bine
ceea ce vor. A cestea p a r a fi fost în ţe le s de u n ii şefi ai
administraţiei militare americane, spre exem plu generalul Pat­
ton. Campania angajată de unele ziare mari americane împotriva
acestuia din urm ă şi felul în care a fost înlocuit, arată totodată că
opinia publică am ericană este rău pregătită pentru a înţelege
problem ele germ ane în toată com plexitatea lor. Odată creat
instrum entul lor politic şi pus la punct, nu va mai răm âne ruşilor
decât să-l facă acceptat ori la nevoie im pus m aselor germane.
Cum s-a spus mai sus, o stare generală de mizerie şi de disperare
le-ar fi de m are sprijin; condiţiile econom ice şi teritoriale
impuse prin acordul de la Potsdam conduc direct la o astfel de
stare.
într-adevăr, fără Prusia Orientală, fără Pom erania şi Silezia.
chiar fără alte reduceri în vest, G erm ania nu mai are decât
360 000 km 2. Pe acest teritoriu în 1938 trăiau 58 000 000
locuitori, prin urm are 160 pe km 2, ceea ce era mult, chiar când
in d u striile de răzb o i şi de p ace lu cra u d in p lin şi când
comunicaţiile erau libere, cu ţările europene şi cu cele de peste
ocean.
Astăzi industriile de război sunt distruse. O p a rte din
industriile de pace au fost distruse de către bom bardam ente şi
o altă parte trebuie să fie dem ontată şi livrată aliaţilor. Pentru a
da un exem plu, după rapoartele oficioase, industria din zona
am ericană lucrează cu m aximum 15% din capacitatea sa. Pe de
altă parte comunicaţiile maritime sunt precare şi acelea cu ţările
europene sunt foarte rele. Conducătorii adm inistraţiei aliate în
Germania au insistat în toate declaraţiile lor asupra faptului că o
foarte mică parte din traficul m aritim ar putea fi consacrat
Germaniei. Pe de altă parte, o aprovizionare provenind din restul
continentului este imposibilă, chiar dacă se face abstracţie de

- 116 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

lipsa mijloacelor de transport, p en tru că recolta din 1945 a fost


extrem de slabă din cauza secetei, iar rezervele sunt epuizate în
urma a 6 ani de război. în fine, un ultim fapt agravează într-atâta
situaţia, că orice soluţie norm ală devine imposibilă. Expulzarea
germ anilor din Polonia (Silezia, Pom erania şi inclusiv Prusia
O rien ta lă ), d in P ru sia O rie n ta lă d e v e n ită so v ietică, din
Cehoslovacia şi din Ungaria va aflui aproape 14 m ilioane de
locuitori noi în Germania redusă, care va vedea astfel populaţia
sa crescută la 72 m ilioane de locuitori şi densitatea la 200 de
locuitori pe km^, adică o cifră vecină cu a Marii Britanii. E uşor
de închipuit ce ar deveni populaţia Marii Britanii dacă ar fi lipsită
brusc de industria sa şi în acelaşi tim p dacă i s-ar tăia căile m ari­
time 10.
Din cele de mai sus reiese clar că p oporul germ an este
condam nat la foam ete şi la şomaj nu num ai p e n tru astăzi, dar
pentru eternitate. Pentru a se găsi o soluţie trainică şi care să nu
contrazică toate legile geografiei econom ice şi sociale, ar trebui
ca 20 sau 30 milioane de germ ani să dispară, fie prin foamete, fie
prin deportări în regiunile subpopulate ale stepelor orientale.
Este tocmai ceea ce aşteaptă Rusia. Foamea îi va aduce pe germani
la disperare, la m işcări sociale extrem iste şi p rin urm are la
comunism; şomajul îi va face să accepte ca o suprem ă soluţie de
salvare un contract de m uncă în Rusia, ceea ce va însem na o
deportare deghizată. Pentru ruşi beneficiul ar fi dublu: pe de o
parte Germania irem ediabil slăbită va trece p rin com unism sub
controlul rus, pe de altă parte industria rusă va găsi m âna de
lucru calificată, care i-a lipsit până acum şi care îi va perm ite să-şi
p e rfe c ţio n e z e e c h ip a m e n tu l şi să-i d e s c h id ă n o i şi largi
posibilităţi de viitor.
După intrarea Poloniei în URSS, com unizarea Germ aniei
va deschide Rusiei porţile spre O ccident.

10 Un stat fără industrie şi fară comunicaţie maritimă, deci pur


agricol, are toate caracterele suprapopulaţiei dacă depăşeşte 70 locuitori
pe km \

- 117-
TESTIS DACICUS

Ceea ce am spus despre Germania se aplică în aceeaşi măsură


şi Austriei. După cum s-a putut constata între cele două războaie
mondiale, Austria este un stat artificial, care nu se poate susţine
decât prin ajutor străin. Cele două m ilioane de locuitori din
Viena nu-şi p o t scoate alim entaţia din surplusul celorlalte
provincii sărace şi m untoase şi cei 5 m ilioane de locuitori ai
acestor provincii n-au cu ce să-şi cum pere produsele scumpe
ale industriei vieneze. Iată pentru ce populaţia Vienei s-a revoltat
de două ori îm potriva guvernelor austriece social-creştine,
susţinută de provincii, iată pentru ce —este inutil să negăm -
Anschluss-u\ a fost prim it ca o salvare.
Situaţia actuală este nu numai asem ănătoare cu cea de acum
10 ani, dar chiar mult mai rea. Industria de război este distrusă,
industria de pace este dezorganizată, stocurile de alimente sunt
epuizate, recolta din 1945 a fost rea, com unicaţiile cu ţările
vecine sunt grele şi pe deasupra 500 000 de germ ani expulzaţi
din Iugoslavia şi din Ungaria ca şi un num ăr de evrei deportaţi
din Ungaria cer de asem enea să fie hrăniţi.
Guvernul austriac s-a plâns în mai m ulte rânduri de aceste
năvăliri de refugiaţi, care fac insuportabilă situaţia alimentară şi
aşa destul de grea.
Se vede că în general condiţiile sunt foarte asemănătoare
cu cele din Germania, deşi mai puţin disperate. Rămâne să vedem
consecinţele.
c) Consolidarea blocului slav din su d
Iugoslavia şi Bulgaria nu au m inorităţi puternice non-slave.
Iugoslavia a luat măsuri pentru expulzarea a 500 000 germani şi
a 500 000 de unguri, grupaţi în vestul şi la nordul ţării.
întocmai ca şi relaţiile polono-cehe, relaţiile între Iugoslavia
şi Bulgaria au fost reci în cele două războaie mondiale. Teritoriul
litigios este m ult mai întins şi este c u p rin s între frontiera
bulgaro-iugoslavă de la 1919-1941 spre Est, şi limita zonei de
ocupaţie bulgare din 1941 -1944 în Iugoslavia spre vest. Aceste
teritorii num ără 35 000 km^ şi un milion jum ătate de locuitori
care vorbesc dialecte slave mult mai apropiate de limba bulgară
decât de cea sârbă, şi cuprind întreaga M acedonie iugoslavă cu

- 118-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

capitala sa Scoplie. după cum şi o parte din Serbia cu oraşul Pirot


Dacă ne am intim că Bulgaria, aşa cum a lăsat-o tratatul de la
Neuillv între 1920 şi 1940 avea 103 000 km - şi 6 m ilioane de
locuitori, vedem că teritoriul litigios reprezintă pentru ea un sur­
plus im portant [7].
în cei 15 ani care au urm at după primul război mondial,
această chestiune a înveninat raporturile bulgaro-iugoslave.
Agentul p rin cip al al tu lb u ră rilo r a fost faim oasa I.M.R.O.,
organizaţie m acedoneană ultranaţionalistăşi teroristă, care îşi va
avea sediul pe teritoriul bulgar şi conducea în Macedonia iugoslavă
ori cum zicea ea „sârbească", lupta îm potriva regim ului şi
autorităţilor ..ocupante". Atentatele, expediţiile armate, masacrele
comise de această organizaţie intre anii 1919 şi 3934 au fost
nenumărate. Erau exasperaţi chiar bulgarii şi în 1934 guvernul de
dictatură militară, instituit de către Chimon G heorghief dizolvă
organizaţia I.M.R.O., arestează şi lichidează în m od brutal pe
principalii ei conducători şi obligă pe şeful lui suprem, pe faimosul
Ivan Mihailov să se refugieze în Turcia, unde i se pierde urma. în
felul acesta dispare cel mai im portant agent al discordiei dintre
Bulgaria şi Iugoslavia.
Poate că n-a fo st în tâ m p lă to r fap tu l că dl. C h im o n
Gheorghief. şeful guvernului de dictatură militară din 1934, este
una şi aceeaşi p e rso a n ă cu dl. C him on G heorghief, şeful
guvernului „Frontul Patriei“ care guvernează astăzi Bulgaria, din
ordinul Moscovei.
Chestiunea m acedoneană cu sau fără IMRO, le stă pe suflet
bulgarilor. Adevărata soluţie, aceea care ar face să dispară orice
fricţiune între sârbi şi bulgari, şi ar da acestora din urm ă impresia
că Macedonia nu mai este sârbească ar fi intrarea Bulgariei într-o
confederaţie sud-slavă, care ar cuprinde nu întreaga Iugoslavie
de astăzi de o parte si Bulgaria p e de altă parte, ci mai degrabă
Slovenia, Croaţia, Bosnia, Serbia, Muntenegru, M acedonia şi Bul­
garia, toate cu drepturi egale. Bulgaria ar fi cel mai m are dintre
statele constitutive ale acestei confederaţii, putând spera să o
conducă în viitor. în felul acesta Macedonia n-ar mai fi sârbească
ci autonomă şi pe acelaşi picior de egalitate cu Serbia şi Bulgaria [8].

-119-
TESTIS DACICUS

Poate că nu este întâm plător faptul că mareşalul Tito, care


este croat, şi ex-colaboratorul său, dl. Subasici, de asemenea croat,
au abrogat constituţia centralistă a Iugoslaviei, bazată pe elementul
sârb, considerat ca dom inant în stat. Era norm al ca această
co n stitu ţie să fie im pusă de regele A lexandru, sârb, şi de
preşedinţii săi de consiliu, Pasici şi Jivkovici, amândoi sârbi, după
ce Serbia independentă a contribuit în prim ul război mondial la
eliberarea croaţilor, slovenilor şi bosniacilor de sub dominaţia
Austro-Ungariei. C onstituţia centralistă de inspiraţie sârbă
exasperase însă pe croaţi, care se consideră mai civilizaţi decât
sârbii. în felul acesta raporturile dintre aceste două popoare, care
cu toate acestea constituiesc un singur stat, au devenit mai
încordate chiar decât relaţiile dintre sârbi şi bulgari. Astăzi
Iugoslavia este o republică federativă, în care Serbia, Slovenia,
Croaţia şi Macedonia sunt în teorie pe acelaşi picior de egalitate,
dar în care elem entul sârb este într-o oarecare măsură persecutat
ca fiind p re su p u s fidel regelui Petru, exilat în Anglia, sau
generalului Draja MihaUovici, declarat trădător, care a continuat
lupta de partizani împotriva regimului comunizant al lui Tito. luptă
începută în 1941, cu ajutorul englez, împotriva germanilor. în
acel timp, generalul Mihailovici a fost reprezentat de către toate
ziarele engleze ca un erou naţional [9].
Pentru a ajunge la ceea ce ne preocupă, structura federală a
Iugoslaviei de astăzi pare făcută într-adins pentru ca Bulgaria să
poată adera oricând cu drepturi egale în raport cu im portanţa sa.
Crearea unei mari confederaţii iugoslave cu 22 milioane
locuitori, având cu toţii acelaşi brutal tem peram ent balcanic,
condusă de o personalitate dinamică şi ambiţioasă ca a mareşalului
Tito şi sprijinită din toate puterile de Uniunea Sovietică va asigura
acesteia din urm ă o primă linie de apărare foarte solidă împotriva
oricărui pericol care ar veni din sud. Pentru cine cunoaşte
tem peram entul popoarelor iugoslave şi caracterul mareşalului
Tito, va înţelege că nu poate fi vorba de apărare ci mai bine zis de
atac, de un atac către sud, către Mediterana, către Mările Calde şi
către drum urile marelui comerţ mondial.

-1 2 0 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Un război al nervilor pentru a crea o atmosferă pregătitoare


în vederea acestei viitoare expansiuni către sud a început acum
câteva luni în presa iugoslavă şi bulgară, susţinută de către presa
rusă, împotriva guvernului grec, pe care toţi îl acuză de persecuţii
împotriva „pacificei populaţii“ slave, care locuieşte în iMacedonia
grecească, în regiunile Florina şi Ostrovo. Tema este foarte bine
găsită p en tru a crea o solidaritate a tu tu ro r slavilor din sud,
pentru că „pacifica“ populaţie citată mai sus vorbeşte acelaşi
dialect bulgar ca şi cea din Macedonia iugoslavă. Dacă ne amintim
că toate războaiele secolului nostru, inclusiv cel de al doilea
război mondial, au început pe tema unor cruzimi asemănătoare,
adevărate sau false împotriva m inorităţilor naţionale, acest acord
simultan al celor trei prese slave, toate trei reglem entate în mod
sever de către guvernele respective, va apare ca sim ptom atic şi
destul de îngrijorător. Problem a a intrat de altfel în dom eniul
oficial p rin c e re re a Iugoslaviei de a se in stitu i o com isie
internaţională de anchetă, cerere acceptată de greci. Dar presa
iugoslavă şi chiar cercurile guvernam entale de la Belgrad m erg
în prezent mai departe şi au început să vorbească despre anumite
revendicări în legătură cu Salonicul.
Revendicările iugoslave asupra Triestului au fost şi ele făţiş
susţinute de către ruşi la conferinţa miniştrilor de externe aliaţi,
ţinută în septem brie 1945 la Londra. Aceste pretenţii au fost
susţinute, de asem enea, de către Cehoslovacia, căreia i s-a pro ­
mis o parte din Porto-Franco, s-a vorbit, de asem enea şi de
sprijinul A ustriei şi Ungariei. Această prim ă m anifestare a
solidarităţii dintre patru state situate în zona de influenţă rusă,
dintre care două non-slave, trebuie să fie considerată ca un m are
succes al politicii sovietice. Este evident că Rusia nu-şi pierde
vremea şi că pe frontul sudic al zonei sale de influenţă ea se
găseşte în plină ofensivă diplom atică11.

Cererea prezentată de către delegatul sovietic Vîşinski la


conferinţa ONU-lui de la Londra din ianuarie, ca trupele britanice să se
retragă din Grecia, poate fi considerată ca inaugurând o nouă fază a
acestei ofensive diplomatice.

- 121 -
TESTIS DACICUS

d) Dezagregarea cordonului non-slav


Pentru a asigura în toate circum stanţele com unicaţiile cu
frontul de sud al zonei sale de influenţă şi cu sateliţii slavi, Bulgaria
şi Iugoslavia, Rusia trebuie să aibă orişicând drum liber prin
Ungaria şi România. Aceste două ţări fac îm preună cu Austria
coridorul non-slav, care taie drept prin mijloc zona de influenţă
rusă.
Pentru unificarea politică şi econom ică a acestei zone.
pentru a-şi asigura comunicaţiile interne şi cele cu Rusia, pentru
a-şi consolida legăturile politice şi econom ice cu Rusia, este
indispensabil ca acest coridor non-slav să fie slăbit p rin toate
mijloacele şi strict dom inat de puterea rusă. Am văzut mai sus,
foarte pe scurt, mijloacele întrebuinţate în Austria, pentru a se
ajunge la scop. în Ungaria, situaţia astăzi este foarte nehotărâtă.
Ocupaţia militară rusească a fost foarte mult întărită după eşecul
com unist din alegerile din 1945. Efectivele ruseşti cantonate în
Ungaria trec de un milion de oam eni şi reprezintă prin urm are
mai m ult ca 10% din întreaga populaţie a ţării. Problem ele
alim entare ale ţării sunt din această cauză foarte com plicate. Se
poate chiar spune că în Ungaria dom neşte foametea, mai cu seamă
la Budapesta. Greutăţile impuse prin întreţinerea unei armate
de ocupaţie atât de num eroase, com plică, de asem enea, şi
problem a monetară. Inflaţia a luat un ritm accelerat. în ianuarie
s-a anunţat trecerea Băncii Naţionale Ungare sub control rusesc.
Vedem deci că măsurile represive îm potriva poporului ungar,
pentru actul său de independenţă de la 4 noiem brie 1945 sunt
în plină dezvoltare.
Dar rolul cel mai im portant din coridor nu este al Ungariei
ci al României, a cărei situaţie o vom studia cu am ănuntul.

7.Rolul im portant al Rom âniei

Am văzut că accesul în O ccident nu poate fi asigurat URSS-


ului decât prin anexiunea Poloniei. Această condiţie prealabilă
e ste n e c e s a ră p e n tr u ca R usia să p o a tă c u le g e fru c te lc
comunizării Germaniei.
De asemenea, accesul spre sud, spre M editerană şi spre
drum urile marelui com erţ m ondial ca şi accesul către ţările

- 122-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

dunărene din centrul Europei nu pot fi asigurate pentru Rusia


decât dacă ea devine stăpâna teritoriului românesc. Numai prin
România Rusia poate să com unice in m od liber cu sateliţii săi
slabi din sud, Bulgaria şi Iugoslavia, num ai prin România ea va
putea întrebuinţa în toate îm prejurările m area cale dunăreană,
adevărat canal de scurgere p entru exploatarea econom ică a
întregii Europe centrale, până la Tirol, în Bavaria, în Moravia,
adică d rum ul norm al p e n tru do m in area politică a întregii
regiuni.
Deci, asigurarea dom inaţiei în România este p en tru Rusia
o condiţie indispensabilă pentru a putea m enţine sub controlul
său. în afară de România, şi Bulgaria, Albania, Iugoslavia. Ungaria,
Austria şi chiar pentru m om ent şi Cehoslovacia. Vom adm ite că
stăpânirea României condiţionează dom inarea unui teritoriu de
860 000 k m - (cât Marea Britanie, Franţa, Belgia şi Olanda la un
loc) cu 68 m ilioane locuitori (adică tot atât cât avea Germania
înainte deAnschluss).
într-adevăr, căile ferate care ar conduce din Rusia către
Sud şi către Mediterană, trec toate prin teritoriul românesc. Calea
marelui trafic pe care se întâlnesc toate celelalte este linia Lwow,
Cernovitz, Paşcani. Ploieşti, Bucureşti, de unde se bifurcă, pe de
o parte către Giurgiu-Rusciuc-Sofia şi pe de altă parte către
Craiova-Timişoara-Belgrad. Această linie este astăzi linie ferată
largă, până la Ploieşti, perm iţând astfel accesul până aici, fară
transbordare, a m aterialului rulant rusesc. Din Rusia se poate,
de asemenea, atinge linia principală pe ruta Odesa-Iaşi-Paşcani şi
ea, de asem enea, cu o linie ferată largă, ori pe ruta Odesa-Galaţi-
Bucureşti. Trecerea Dunării între Giurgiu şi Rusciuc se face prin
feiry>-boat. De la Sofia se poate continua drum ul către frontiera
turcă şi Istanbul. prin Filipopole —Svilengrad sau peste frontiera
greacă, Salonic şi Atena, prin valea Strumei.
De la Rusciuc se poate scurta drum ul către frontiera turcă,
trav ersân d B alcanii la Stara-Zagora şi a tin g â n d de acolo
Svilengradul. De la Belgrad se poate atinge frontiera greacă,
Salonicul şi Atena prin Scoplie şi valea Vardarului şi se m erge
spre Triest şi Italia prin Vincovici - Zagreb. Utilizarea liniilor

- 1 2 3 -
TESTIS DACICUS

care trcc pe d e a su p ra C arp aţilo r p rin G aliţia în U craina


Subcarpatică ar oferi o caie mai directă de la Lemberg la Belgrad,
prin Satu Mare, O radea şi Timişoara, deci tot p rin teritoriul
rom ânesc, întocm ai ca şi o cale eventuală p rin B udapesta
evitându-se teritoriul românesc; aceasta din urm ă ar fi mai lungă,
în fine o ultim ă cale directă Rusia-Bulgaria trece p rin Galaţi -
Făurei - Feteşti, unde trece pe malul drept al Dunării pe podul de
la Cernavodă, singurul pod existent pe întreg cursul inferior al
Dunării; de la Cernavodă se poate atinge direct Varna. în general,
aproape de aceste căi ferate se găsesc drum uri, d intre care o
parte sunt m odernizate şi pot să fie întrebuinţate pentru traficul
greu, de m are viteză.
Tranzitul rusesc spre bazinul dunărean trece, de asemenea,
prin România. Calea de acces cea mai naturală este Dunărea,
navigabilă de la vărsare până la Regensburg. Prin aproape 30 de
porturi româneşti, bulgare, iugoslave, ungare, slovace, austriece
şi bavareze, toate foarte bine utilate şi legate cu o reţea feroviară
a ţărilor respective, Dunărea prezintă accesul cel mai com od şi
cel mai p uţin scum p, pentru toate aceste ţări. Gurile Dunării
sunt în puterea României, cu toate că prin anexiunea Basarabiei.
Rusia a devenit riverana braţului celui mai de nord. Cursul
inferior al D unării de lungim e de 250 km este în întregim e pe
teritoriul rom ânesc, iar pe distanţa de alţi 600 km m arele fluviu
formează graniţele în tre România, pe de o parte şi Bulgaria cu
Iugoslavia, p e de alta.
Pentru o p u te re care ar dori să în tre b u in ţez e în toate
îm prejurările şi indiferent în care scop, dom inarea teritoriului
rom ânesc este in d isp en sab ilă. în su şin d u -şi fo rţe le navale
române, singurele care mai existau pe Dunăre, Rusia poate să
controleze efectiv fluviul pe tot parcursul său navigabil.
în afară de consideraţiunile de mai sus, de trafic şi de tranzit,
dominaţia teritoriului românesc este indispensabilă Rusiei pentru
a-i asigura dom inaţia politică şi eventual militară, nu num ai în
Bulgaria şi Iugoslavia, dar în tot bazinul dunărean. [ 10]
Acest fapt a fost dem onstrat experimental, după răstu marea
alianţelor României, în august 1944. Acest fapt a provocat pentru

- 124-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

germ ani într-un tim p fo arte scurt, p ie rd e re a nu num ai a


Balcanilor dar a Ungariei şi a Slovaciei, adică a întregului bazin
mijlociu al Dunării, până la înălţim ea Vienei. Faptul era uşor de
prevăzut, numai printr-o simplă aruncătură de ochi pe hartă;
într-adevăr de la hotarul apusean al platoului transilvănean, care
se găseşte pe teritoriul rom ânesc, până la Vienerwald, nu există
nici un obstacol serios de teren. O m are putere, stăpâna militară
a României şi deci a platoului transilvan, dom ină în m od automat
toată câmpia Panoniei până la Viena.
Pe scurt, p e n tru a dom ina politiceşte şi econom fceşte
Europa centrală şi Sudul Oriental, Rusia are absolută nevoie să
fie stăpâna necontestată a României. Această stăpânire este
asigurată prin prezenţa arm atelor şi va trebui să fie m enţinută în
viitor p rin dezagregarea o ricărei rez iste n ţe rom âneşti, fie
politică, fie econom ică, fie naţională, fie socială.
Vom vedea mai d e p a rte că Rusia şi in stru m e n te le ei,
com uniştii şi m inoritarii, au în tre p rin s această acţiu n e de
dezagregare, într-un m od sistematic, în toate dom eniile. Dacă
această acţiune n-ar fi reuşit sau ar fi fost îm piedicată, Rusia ar fi
pierdut în m od autom at dom inaţia în P.omânia în m om entul
retrag e rii tru p e lo r sale, p rin u rm a re ar fi p ie r d u t o ric e
posibilitate de expansiune politică către M editerana şi orice
posibilitate de expansiune econom ică către Europa centrală.
Concluzia care pare deci a se im pune, clar, este că oricine vrea să
oprească Rusia în tendinţele sale expansioniste imperialiste,
trebuie să o oprească în România.
C A P IT O L U L III

CONTROLUL RUSESC ÎN ROMÂNIA

8. F orţa de r e zis te n ţă a p o p o r u lu i ro m â n

Am văzut că dom inaţia şi dezagregarea Rom âniei sunt


condiţiile im perios necesare pentru a se asigura dom inaţia rusă
în Europa Centrală şi în sud-estul oriental.
Aprioric, problem a dezagregării poporului rom ân nu pare
uşoară. Acesta a arătat de-a lungul a XVI secole de existenţă o
forţă de rezistenţă p u ţin com ună. P oporul rom ân este singurul
din această parte a Europei de la căderea im periului rom an până
în zilele noastre, care nu şi-a schim bat nici num ele, nici limba,
nici relig ia,2. Această p erm anenţă a caracterelor naţionale ale
poporului rom ân este cu atât mai surprinzătoare cu cât de la

Populaţiile ilirice din actuala Iugoslavie şi-au luat numele şi


limba de la triburile slave, sârbeşti şi croate, venite din Galiţia şi stabilite
pe locurile lor de astăzi, începând din sec. Vl-lea. Populaţiile trace din
Bulgaria actuală au luat limba aceloraşi triburi slave, dar numele tribului
mongolic puţin numeros al bulgarilor, originari de la Volga, şi I-au
păstrat. Populaţiile câmpiei panonice (Ungaria actuală) slavizate şi
ele, de asemenea, la un moment dat au luat numele, limba şi organizaţia
tribului mongolic puţin numeros al maghiarilor sau ungurilor, care-i
supune în sec. IX. Toate aceste populaţii devenite creştine în acelaşi
timp cu românii, în sec. EV', V, au trecut la păgânismul slav. unul sau
două secole mai târziu şi n-au revenit la creştinism decât în urma
apostolatului lui Metodiu şi Chirii, iar în ceea ce priveşte pe unguri,
odată eu botezul regelui apostolic Sf. Ştefan, sec. XI.

- 127 -
TESTIS DACICUS

evacuarea Daciei (România de astăzi) de către legiunile romane,


neam ul rom ânesc nu şi-a stabilit o organizaţie de stat propriu-
zisă tim p de 1000 de ani şi în această înşiruire de veacuri, ţările
rom âneşti au fost străbătute în lung şi în lat de nenum ărate
hoarde de rasă germanică, slavă sau mongolă.
De când a p u tu t să-şi organizeze state naţionale, în jurul
anului 1250, po p o ru l rom ân este iarăşi singurul din tot sud-
estul european, care a p u tu t să şi le m enţină fără întrerupere
până astăzi, în tim p ce grecii, albanezii, bulgarii, sârbii şi ungurii
au avut statele distruse în urm a invaziei turceşti, statul croat a
fost distrus de unguri, statul ceh din Boemia a fost înghiţit de
imperiul Habsburgilor, statul polonez a fost îm părţit între nemţi
şi ruşi şi diferitele state ucrainene au fost distruse de către
polonezi, turci sau ruşi. în fine, în tim pul crizei provocate de al
doilea război mondial, poporul rom ân a fost unul din rarele state
din această parte a continentului, care a reuşit să-şi păstreze
coeziunea naţională şi care nu s-a lăsat târât în lupte fratricide
sau la dizidenţe în favoarea unui partid sau a unei părţi sau a
alteia.
C ele de m ai sus d o v e d e sc că p o p o ru l ro m â n are o
solidaritate naţională şi o capacitate de rezistenţă excepţional
de mare. Era deci de prevăzut că rezistenţa sa la invazia rusească
să fi fost la fel de unanim ă cu toate că a fost condusă prin metode
pasive de solidaritate, de com plicitate generală şi de sabotaj
p u ţin vizibil p en tru străini. Cunoscând această stare de lucruri,
ruşii şi instrum entele lor, com uniştii şi m inoritarii, au început o
operă de dezagregare a poporului rom ân în acelaşi tim p în toate
dom eniile utile şi prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie.
Planul lor distructiv pare conceput cu m are grijă şi executat cu
perseverenţă în toate dom eniile atacate, fie politic şi naţional,
fie social şi econom ic.
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

9- A r m is tiţiu l ş i o c u p a re a R o m â n ie i
de c ă tre tru p e le r u se şti

Mai înainte de a intra în am ănuntele acestei o p e re de


distrugere şi p en tru a face mai de înţeles, trebuie să facem un
scurt rezum at al evenim entelor desfăşurate în cursul prim ului
an de ocupaţie rusă în România.
La 2 aprilie 1944 de când arm atele sovietice au p ătru n s în
România, ca urm are a înfrângerii Germaniei de la Uman, dl. Mo-
lotov, com isar al afacerilor străine al Uniunii Sovietice, publică
o declaraţie, aprobată de Anglia şi Statele Unite, p rin care URSS
se angaja solem n să nu urm ărească nici o anexiune teritorială în
detrim entul Rom âniei (Basarabia şi Bucovina de N ord fiind
considerate ruseşti din iunie 1940), să nu se am estece în politica
internă a României şi să nu încerce nimic pentru a schimba starea
socială a ţării. La 23 august 1944, regele Mihai citi la radio
B u c u re şti d e c la ra ţia p r in c a re p ro c la m a a rm is tiţiu l în
condiţiunile indicate în aprilie p reced en t la Cairo, delegaţilor
români, Ştirbe)' şi Vişoianu. La 24 august, ca urm are a represaliilor
germane şi a bom bardam entului Bucureştiului, România declară
război Germaniei, trupele rom âne dezarmează şi internează peste
tot trupele germ ane, care nu o p u n nici o rezistenţă serioasă,
îm prejurul Bucureştiului şi în zona petroliferă de Ia Ploieşti,
unde trupele germ ane erau num eroase, rezistenţa lor durează
mai multe zileI3. Atacurile germane, la frontiera bulgară şi ungară
au fost respinse de tru p ele rom âneşti du p ă lu p te destul de
serioase. Acţiunea tru p e lo r rom âne facu im posibilă stabilirea
frontului germ an în Carpaţi, singurul front care ar fi putut apăra
câmpia ungară şi prin urm are toată Europa centrală îm potriva
armatei ruseşti.
în acelaşi tim p , tru p e le ruseşti, v e n ite d e la Răsărit,
continuau operaţiunile m ilitare îm potriva Rom âniei ca şi cum
declararea arm istiţiului şi declaraţia de război a Rom âniei

1?în cursul luptelor din jurul Bucureştilor, trupele româneşti au


primit ajutorul aviaţiei americane.

- 129-
TESTIS DACICUS

împotriva Germaniei n-ar fi existat niciodată. Trupele româneşti


care voiau să colaboreze cu trupele ruseşti au fost dezarm ate şi
trim ise ca p riz o n ie re de război în Rusia (cifra oficială a
prizonierilor luaţi de ruşi şi trimişi în Rusia după 23 august 1944
este de 134 000). C om unicatele ruseşti vorbesc de eliberarea
prin luptă de „cu ceriri“ sau de luarea p rin atac a oraşelor
rom âneşti între care chiar şi Bucureştiul; ori de m ult tim p nu
mai exista nici u n germ an înarm at, iar tru p ele ruseşti erau
prim ite oficial de autorităţile rom âne civile şi militare. Singura
acţiune propriu-zis militară, la care au participat trupele ruseşti,
după 23 august, a fost biruirea rezistenţei germ ane în zona
petroliferă de la Ploieşti. Cu această excepţie, trupele ruseşti au
ajuns în im ediata vecinătate a frontierei ungare, parcurgând un
teritoriu pe care nu se mai găsea nici un singur neam ţ înarmat.
Aceştia fuseseră făcuţi prizonieri de către arm ata rom ână şi
numai de către ea (cifra germ anilor făcuţi prizonieri de trupele
rom âne se ridică d u p ă un docum ent oficial la 57 000).
A rm istiţiu l a fo st fo rm al s e m n a t la M oscova la 12
septem brie 1944 d u p ă o sum ă de tergiversări şi întârzieri,
provocate de către ruşi, fără nici o justificare aparentă u .
Condiţiile arm istiţiului sunt cunoscute; vom vedea mai
departe la cap. IX în ce m od sau în ce scop aceste condiţiuni
sunt sau nu sunt aplicate.
în tim pul ocupării teritoriului de către tru p ele ruseşti şi
m ult tim p după aceea, până la sfârşitul anului 1944, purtarea
ruşilor a fost deplorabilă, în special în satele şi în orăşelele de
provincie. Asasinatele, furturile, violurile au fost nenumărate.
Chiar în Bucureşti cazurile trecătorilor atacaţi şi jefuiţi de ruşi
se cifrau cu zecile în fiecare seară. Expresia prin care aceşti
soldaţi cereau ceasu rile trecătorilor; „davai ceas“, a rămas
proverbială în România. Jafurile, spoliaţiunile, devastările ruseşti

14 Justificarea întârzierilor a fost înţeleasă mai târziu. Ruşii au


întrebuinţat aceste întârzieri pentru a transforma jafurile lor în pradă
de război şi pentru a putea explica deportarea in Rusia a 134 000
soldaţi români, pretinşi prizonieri de război.

-130-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

făcute de multe ori fără nici un profit p en tru autorii lor, au


pricinuit pierderi incalculabile agriculturii române. Aceste jafuri
făcute bineînţeles fără nici o form ă de rechiziţie nu trebuie întru
nimic confundată cu sărăcirea sistematică a României, făcută în
cadrul executării con d iţiu n ilo r de arm istiţiu d espre care vom
vorbi amănunţit, puţin mai departe.
Trecerea trupelor ruse p rin România a arătat p e n tru prim a
oară rom ânilor ce înseam nă o arm ată m odernă, fără servicii de
aprovizionare şi de intendenţă. Unităţile ruse, care nu prim eau
carne, serviciile lor trăiau oam eni şi anim ale exclusiv după
urmărirea regiunilor p e care le stră b ă te a u fll]. P entru a da o
aparenţă de legalitate ja fu rilo r făcute de aceste tru p e , s-a
prevăzut în art. 10 al arm istiţiului întreţinerea tru p e lo r ruseşti,
trecând prin România către fro n t şi comisia de arm istiţiu a
elaborat chiar un plan în acest scop[12]. Dar de cele mai m ulte
ori unităţile ruseşti îşi asigurau ele însăşi hrana, în afara oricărui
plan, luând direct de la autorităţile rom âne ceea ce le convenea,
de la depozite şi de la unităţile arm atelor rom âne sau ceva mai
departe de la particulari. Aceste rechiziţii forţate se făceau fie în
schim bul bunurilor, fie fără nici o form ă, adică p rin rapt.
Proporţia rechiziţiilor co n tra bon şi a furturilor p u r şi sim plu se
poate deduce din ceea ce a fost luat depozitelor şi unităţilor
armatei. Rechiziţiile co n tra b o n se cifrează la 8 m iliarde de lei,
cele fără nici o form ă la 31 m iliarde lei, cu alte cuvinte de patru
ori mai m u lt15.
Valoarea bunurilor jefuite de arm ata rusă în tim pul trecerii
sale prin România, adică num ai în tim pul toam nei 1944, în afara
oricărui plan şi oricărei form e este evaluat cu aproxim aţie după

15 Cifrele se referă la un an întreg, de la 2? august 1944 la 31


august 1945. Preţul materialelor, echipamentelor şi armamentelor luate
este evaluat după scriptele militare, deci cu mult sub preţul pieţii.
Valoarea echipamentelor şi a materialului livrat în acelaşi timp de către
armată, în cadrul planului Comisiei de Armistiţiu se ridică la 121 miliarde
lei.
TESTIS DACICUS

cifrele cunoscute de la Comisia Română de Armistiţiu la mai


m ult de 500 miliarde le i16. (Socotit la cursul bursei negre de la
acea epocă, mai mult de 200 milioane dolari, adică o sumă sensibil
superioară bugetului total al României din 1944).
în tim p ce trupele ruseşti devastau în felul acesta România,
arm ata rom ână lupta în Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia
îm potriva nem ţilor şi pierderile sale se ridicau la 144 mii.
După capitularea Germaniei, ocupaţia rusă în România a
devenit mai grea. Vom vedea mai departe ce caracter a căpătat
această ocupaţie.

10. Evenimentele p o litic e din Rom ânia


du pă 23 august 1944

După cum am văzut mai sus, ruşii s-au angajat prin declaraţia
Molotov să nu se amestece în treburile interne ale României.
Această promisiune a fost călcată în picioare în mod public la mai
puţin de o lună după intrarea trupelor ruseşti la Bucureşti[13]
prin apariţia jurnalului „Graiul N ou“, redactat la Bucureşti şi
intitulat oficial „Organul Direcţiei Politice a Armatei Roşii“. Din
prim ele num ere ne-am putut da seama că acest „organ“ nu era
destinat Armatei Roşii ci populaţiei civile româneşti. El a publicat
de la început articole scrise pe un ton im perios de intervenţie
flagrantă în politica internă a României şi continuă încă şi astăzi,
deşi a trecut num ărul 200, să publice astfel de articole.
Dacă amestecul în politica internă rom ânească prin „Graiul
N ou“ este publică şi m ărturisită, ingerinţele mai p u ţin vizibile
dar m ult mai active ale reprezentanţilor oficiali ai URSS, n-au
încetat nici un m om ent de a se face sim ţite în politica internă
românească, după cum vă voi spune mai departe.
în noaptea lui 25 august 1944, după arestarea mareşalului
Antonescu, regele Mihai a institut în grabă un guvern, prezidat
de generalul Sănătescu, şeful casei sale m ilitare şi cuprinzând ca

16 O evaluare a Ministerului de Interne indică 360 miliarde.


Cele două cifre corespund.

-132-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

miniştri de stat şefii sau delegaţii partidelor care preparaseră


sau colaboraseră la răsturnarea alianţelor României. Aceştia erau:
dl. Iuliu Maniu, şeful partidului naţional ţărănesc, dl. Dinu
Brătianu, şeful p a rtid u lu i liberal, dl. T itel P etrescu , şeful
partidului social dem ocrat şi Lucreţiu Pătrăşcanu, delegatul
Partidului Com unist. Ceilalţi m iniştri erau militari, ca: general
Aldea, m in istru de In tern e, sau fu n c ţio n a ri de carieră, ca
ministrul Afacerilor Străine, dl. Niculescu-Buzeşti.
Noul cabinet a căutat să guverneze efectiv şi să acopere
grelele sarcini im puse de armistiţiu, sarcină p e n tru care era
imperios necesar ca ordinea să fie strict respectată şi mai ales ca
să se desfăşoare o m uncă intensă. Toate acestea nu conveneau
ruşilor, care treb u iau să justifice in terv en ţia lor în politica
internă a României printr-o pretinsă neexecutare a condiţiunilor
armistiţiului. O cam panie a început deci pe tem a neexecutării
armistiţiului, în ziarele com uniste „Scânteia" şi „România Liberă”,
amândouă de la în cep u t puse sub ordinul Rusiei, întocm ai ca şi
„Graiul Nou". P rin m işcări de strad ă şi p r in alte m eto d e,
comuniştii care aveau totuşi delegaţii lor în guvern întreţineau
o a tm o s fe ră de a g ita ţie şi d e z o rg a n iz a u p r o d u c ţia şi
transporturile, oferind astfel ruşilor p retex te p e n tru a im puta
situaţia guvernului. în fine, generalul Aldea, m inistru de Interne,
fiind decis a m enţine ordinea şi a guverna, com uniştii deschiseră
o violentă cam panie de presă îm potriva lui, tratându-1 d re p t
..criminal“ şi generalul Vinogradov ca şef al Comisiei Ruse de
Control a a d re sa t g u v e rn u lu i ro m â n o n o tă c o m in a to rie ,
referitoare la n e e x ec u tare a arm istiţiului, n o tă p u b licată în
„Graiul N ou’', însoţită cu un suplim ent de am eninţări. Prim ul
ministru Sănătescu, om slab şi tim orat, îşi dădu demisia. D upă o
criză foarte lungă, generalul Sănătescu form ă un nou guvern,
compus de data aceasta din reprezentanţii celor patru partide
de la 23 august. M inistrul de Interne este naţional ţărănistul
Penescu, om energic şi fară şovăiri. Al doilea cabinet Sănătescu
nu durează decât câteva săptămâni. în decem brie 1944, în urm a
unor incidente între golanii de la un bal po p u lar dintr-o mahala
a Bucureştiului, incidente soldate cu doi m orţi şi care par a fi

- 133 -
TESTIS DACICUS

fost co n secin ţa pro v o cării voite de in sp iraţie com unistă,


ministrul de Interne Penescu este violent atacat în presă şi acuzat
de asasinat
Generalul Sănătescu, din ce în ce mai terorizat, cedează din
nou. La fel ca şi în prim a criză, când a jucat un oarecare rol
generalul Vinogradov, în a doua criză intervine activ şi imperios
comisarul adjunct al Afacerilor Străine al URSS, Andrei I. Vîşinski,
venit special la Bucureşti. La cererea sa este num it prim ministru
generalul Rădescu, om energic şi cunoscut ca un incontestabil
dem ocrat, închis m ult tim p într-un lagăr de c o n cen trare in
timpul regimului Antonescu din cauza unui incident cu ministrul
Germaniei, Killinger. Generalul Rădescu este, de asem enea,
num it titularul M inisterului de Interne, unde este asistat de 3
subsecretari de stat, dintre care com unistul Teohari Georgescu.
Ceilalţi m iniştri din al doilea cabinet Sănătescu îşi păstrează
portofoliile. G raţie p ersonalităţii noului şef al guvernului,
România a avut câtva tim p impresia de a fi guvernată. Comuniştii
chiar par a fi ren u n ţat pentru un tim p la agitaţie şi relaţiile între
cele patru partide din guvern au fost p e n tru un scurt interval
mai puţin încordate. Puţin tim p după -ceasta, agitaţiile au
reînceput. Pe de o parte com uniştii şi social dem ocfaţii au for­
mat cu diferitele organizaţii de camuflaj ale partidului comunist,
un aşa-numit „Front Naţional D em ocratic“, pentru care au cerut
preponderenţa în guvern; pe de altă parte, comuniştii au început
o vie agitaţie pe tem a reform ei agrare, cerând confiscarea fără
nici o despăgubire a tu tu ro r proprietăţilor mai m ari de 50 ha,
pentru a fi îm părţite la ţărani. în regiunile în care ţăranii erau
mai puţin evoluaţi, în special în Moldova, com uniştii instigau ca
ţăranii să-şi însuşească cu forţa păm ânturile marii proprietăţi,
fără să mai aştepte exproprierea legală. Puţin tim p după aceasta,
reîncep dem onstraţiile de stradă şi dezordinile în Bucureşti.
Generalul Rădescu, care nu adm itea să se lase intim idat ca
predecesorul său, generalul Sănătescu, a anunţat atunci că va da
explicaţii ţării într-un discurs public şi radiodifuzat, pronunţat
într-una din cele m ai m ari săli ale B ucureştiului. Discursul
p ro n u n ţa t efectiv la 11 fe b ru a rie 1945 a fost u rm a t de o

- 134 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

manifestaţie spontană a populaţiei Capitalei, satisfăcută că un


prim m inistru român, p e n tru prim a oară de la 23 august 1944, a
vorbit curajos şi plin de dem nitate naţională. în cursul acestei
manifestaţii au avut loc contram anifestaţii com uniste, urm ate
de câteva în că ieră ri, în c a re co m u n iştii au fost în frâ n ţi.
Bineînţeles, începând de a doua zi, presa comunistă, evreiască şi
„Graiul N ou” îşi aruncau fulgere îm potriva reacţionarilor şi a
fasciştilor naţional ţărănişti şi liberali, care îndrăzneau să-şi ma­
nifeste sentim entele lor rom âneşti. La 24 februarie, Partidul
C om unist, îm p re u n ă cu a n e x e le lui, a o rg a n iz a t o m are
manifestaţie, p en tru care, p rin acţiunea teroristă a sindicatelor,
au fost obligaţi toţi lucrătorii din fabrici să iasă în stradă. Presa
comunistă se laudă cu sutele de mii de manifestanţi. De fapt, un
calcul bazat pe lungim ea coloanelor de m anifestanţi, care erau
aranjate în şiruri regulate, arată că num ărul lor nu putea trece de
25-30 mii oameni. în cursul manifestaţiei, în faţa Palatului regal
şi a clădirii M inisterului de Interne au fost trase câteva focuri de
armă automată. Ancheta stabilită, ale cărei rezultate n-au pu tu t fi
publicate, arată că gloanţele trase nu corespund nici unui tip
întrebuinţat de forţele poliţieneşti române, ci erau de tip rusesc.
Provocarea era deci ev id en tă[14], Se poate de altfel consulta
articolul ziaristului am erican Leigh W hite în ziarul „Saturday
Evening Post“ din 23 iunie 1945.
în aceeaşi seară generalul Rădescu p ro n u n ţă la radio o
scurtă cuvântare, p rim ită cu entuziasm de o p in ia p u b lic ă
românească, prin care el stim atizează purtarea com uniştilor,
conduşi de doi străini de neam şi de ţară, „evreica Ana Pauker şi
ungurul Vasile Luca“ (cu adevăratul său num e Luka Laszlo),
amândoi de altfel cetăţeni sovietici. A doua zi, generalul Rădescu
a demis din funcţiunile sale pe subsecretarul de stat com unist
Teohari Georgescu, care a refuzat să părăsească biroul în care se
baricadase. întreaga opinie publică rom ânească era convinsă că
generalul Rădescu avea sprijinul p u terilor anglo-saxone şi că
tirania com unistă odioasă ţării susţinută num ai de p rezen ţa
armatelor ruse va fi în sfârşit îndepărtată. Iluzii!
La 27 februarie soseşte la Bucureşti dl. A ndrei Vîşinski,
care cere să fie prim it im ediat de către rege. Pe un ton şi cu o

- 135 -
TESTIS DACICUS

a titu d in e n e p o triv ită, el c e re regelui im ed iata d em isie a


generalului Rădescu şi form area unui guvern de Front Naţional
Dem ocratic, sub preşedinţia d-lui Petru Groza. în aceeaşi zi
trupele ruseşti dezarm ează prin surprindere unităţile rom âne
din Bucureşti, în tim p ce tancurile grele ruseşti defilează,
ocupând câteva puncte strategice şi staţionând ostentativ în faţa
palatului regal. Seara târziu, un batalion rusesc, în ţinută de
campanie, prevăzut cu tot arm am entul său şi urm at de muzică a
defilat de mai m ulte ori îm prejurul palatului regal.
Dl. A rc h ib a ld G ib so n , c o r e s p o n d e n tu l s p e c ia l al
hebdom adarului englez „Sunday Tim es“, care se afla atunci la
Bucureşti, descrie evenim entele de atunci într-un articol de la
15 iulie 1945, după cum urmează:
„D om inaţia d eschisă asu p ra g u v e rn u lu i a în c e p u t în
februarie, când vicecom isarul sovietic pentru Afacerile Străine,
Vîşinski, a cerut audienţă tânărului rege Mihai, insistând ca să
demită pe generalul Rădescu, prim ul ministru din acel tim p (care
a căutat şi a găsit mai târziu refugiu la Legaţia Britanică), ca
incapabil de a m enţine ordinea, p en tru a fi înlocuit cu dl. Petru
Groza. Se sp u n e că V îşinski ar fi tra tat p e rege cu puţină
consideraţie, ar fi bătut cu pum nul în masa regelui şi ar fi plecat
trântind uşa. Generalul Susaikov a dezarm at şi a dispersat în
prealabil cea mai m are parte a trupelor rom âneşti, precum şi
poliţia din Bucureşti şi a o rd o n at trupelor ruseşti să ocupe
Prefectura Poliţiei, Poşta Centrală şi birourile Marelui Stat Ma­
jor. Singura unitate căreia i s-a lăsat arm ele a fost un escadron al
gărzilor călare ale regelui.“
U rm ează câteva zile de m are ag itaţie politică. Unele
personalităţi, în special dl. Iuliu Maniu, şeful naţional ţărăniştilor,
sfătuieşte să se respingă cererile ruseşti. Alţii, în special din
cercurile bancare, recom andă tem porizarea şi supunerea. După
o ultim ă manifestaţie, patronată deschis de către ruşi, care ca şi
p re c e d e n ta adună 3 0 000 sin d icalişti aduşi cu fo r ţa , teza
supunerii învinge şi dl. Groza fu num it prim-ministru. Guvernul
form at în aceste îm prejurări, la 6 m artie 1945, este încă şi astăzi
la putere.

-136-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Este deci clar că guvernul Groza a fost im pus de către ruşi,


în urm a unei constrângeri făţişe şi cu am eninţarea tancurilor
ruseşti aşezate în faţa palatului regal din Bucureşti. Acest guvern
este bineînţeles la dispoziţia sovietelor şi nu reprezintă cu nimic
opinia publică românească. ..Poporul“, care după dl. Groza, l-a
adus la putere, se reduce la 30 000 sindicalişti terorizaţi şi adunaţi
cu forţa de câteva mii de adevăraţi com unişti aţâţi cât se pot găsi
la Bucureşti şi din care mulţi nu su n t nici m ăcar români.
Partidele rep rezen tate în guvern, socialist, com unist şi
Frontul Plugarilor au p u tu t să se prezin te de mai m ulte ori în
faţa alegătorilor, la 9 alegeri generale, care au avut loc în România,
între anii 1919 şi 1937. N-au ob ţin u t niciodată mai m ult decât
câteva zeci de mii de voturi şi rareori au p u tu t să trim ită în
Cameră câţiva deputaţi. Din contra, partid ele din opoziţie,
naţional ţărănesc şi liberal, n-au avut niciodată mai puţin ca 4 -5
sute de mii de voturi, chiar atunci când treceau p rin crize de
im popularitate şi când opinia publică le im punea la guvern, ca
partidul naţional ţărănesc în anul 1928, atunci voturile lor se
numărau cu milioanele r .
Voturilor pro p rii p a rtid elo r istorice trebuiesc adăugate
voturile date în diferite ocazii p a rtid e lo r de dreapta, astăzi
dizolvate şi în special voturile Gărzii de Fier, ai căror partizani au
rămas ostili com unism ului şi Rusiei. în alegerile din 1937,
ultimele care au avut loc în România, G arda de Fier a totalizat
aproape 500 000 voturi şi a trim is în Parlam ent 75 deputaţi.
Prin cartelul înch eiat atunci cu dl. M aniu, G arda de Fier a
răsturnat guvernul p erso n al al lui Carol II, p rezid at de dl.
Tătărăscu. Este chiar caracteristic că o m işcare cu o rep u taţie
totalitară, a p utut să răstoarne un regim personal, prin m etodele

l' în decembrie 1945 au avut loc în câteva comune din România


alegeri comunale. Aceste alegeri făcute sub guvernul comunizant al Dr.
Groza au arătat că PNŢ este cel mai popular din ţară, urmat de PNL şi că
toate partidele din guvernul Groza, reunite, totalizază abia 28% din
voturi. Astfel, în oraşul Băileşti, 80 km S-E de Craiova, PNŢ a întrunit
2961 voturi, PNL 2186, PSD 558, PCR 53-

- 137 -
TESTIS DACICUS

tipic dem ocratice ale alegerilor parlam entare şi în cartel cu un


partid net democratic.
Pentru a reveni la guvernul Groza, nu se poate spune despre
el că este form at din oam eni care simt rom âneşte. Dl. Groza,
şeful guvernului, este un om bogat, p roprietar de pământ, de
î n tr e p r i n d e r i in d u s tria le şi d e n u m e ro a s e im o b ile în
Transilvania; a fost de două ori m inistru în guvernele prezidate
de mareşalul Averescu, în 1920 şi 1926. Mai târziu s-a despărţit
de mareşalul Averescu şi a înfiinţat o organizaţie cu caracter
demagogic, num ită Frontul Plugarilor. Această organizaţie este
astăzi aliată cu partidul com unist, căruia îi serveşte ca instru­
m ent p en tru propaganda printre ţărani. Dl. P. Groza, om cu
posibilităţi intelectuale destul de reduse, este din toate punctele
de vedere prizonierul com uniştilor. Din acest punct de vedere,
felul său de a primi pe corespondenţii americani şi englezi, veniţi
de la Moscova p en tru a vizita România în aprilie 1945, este
c a ra c te ristic . Era în c o n ju ra t de tre i m in iştri co m u n işti;
P ă tră şc an u , C o n sta n tin e sc u -la şi şi G h eo rg h iu -D ej şi nu
răspundea întrebărilor puse decât după o consultare din ochi
cu aceşti trei supraveghetori (vezi articolul lui Leigh W hite din
„Saturday Evening Post“, citat mai sus). Considerat totuşi ca
nesigur, dl. Groza este ţinut din scurt de către Secretarul General
al Preşedinţiei, Emil Bodnăraş, m em bru al biroului politic al
Partidului Comunist, fost ofiţer al arm atei rom âne, de origine
ucraineană (adevăratul său num e este Bodnariuc), condam nat
p e n tru spionaj în 1934 şi refugiat atunci în Rusia, unde a urm at
cursuri speciale de terorism . Dl. Bodnăraş, considerat ca unul
din cei 4 conducători principali ai Partidului Com unist şi ca
om ul de încredere al Rusiei, este şeful gărzilor com uniste. în
m ai m u lte d is c u r s u ri p r o n u n ţa te r e c e n t, el a a ta c a t
„reacţionarism ul“ anglo-american.
Din cabinetul Groza mai face parte, ca vicepreşedinte al
consiliului şi m inistrul afacerilor străine, dl. Tătărăscu, fosml
Prim-ministru al regelui Carol II şi şeful unei dizidenţe a PNL.
Dl. Gibson, în articolul citat mai sus, descrie pe dl. Tătărăscu
astfel:

- 138 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

..Ministrul Afacerilor Străine al d-lui Groza este fostul p re­


mier Tătărăscu, care a repudiat garanţiile anglo-franceze în 1940.
Dacă n-ar fi acceptat acest post, cred că ar fi riscat darea sa în
judecată, ca crim inal de război.“
Adevăraţii stăpâni ai guvernului Groza sunt com uniştii şi
mai mult, cea mai m are parte a m iniştrilor din acest cabinet sunt
destul de străini sau cel puţin căsătoriţi cu străine. M inistrul de
Interne Teohari Georgescu, spre exemplu, este evreu, num indu-
se după adevăratul său num e, Samuel Burăch Tescovici. El ar fi
un condam nat de drept comun, venit la Bucureşti cu o identitate
falsă şi devenit ulterior lucrător tipograf. El este căsătorit pentru
a doua oară cu o evreică. Secretarii săi generali sunt: av. Schraier
şi George Silviu (adevăratul său num e Golliger). E adevărat că
numai prim ul este com unist. Al doilea este m em bru al PSD, dar
se pare că a jucat un rol im p o rtan t în spionajul rusesc din
România. A avut, de asemenea, legături cu agentul germ an dublu
Herman von Rittgen.
Ministrul Justiţiei, com unistul Pătrăşcanu, fiul unui scriitor
condamnat în timpul primului război mondial pentru colaborare
cu germanii, care ocupau în acel tim p România, este căsătorit cu
o evreică.
Ministrul com unist al Comunicaţiilor, Gheorghiu-Dej. fost
lucrător la atelierele CFR. este considerat ca om ul de în cred ere
al URSS şi a fost num it în toam na anului 1945, secretar general al
PCR. Din p u n ct de vedere tehnic, el este ajutat de subsecretarul
său de stat, Gh. Maurer, de origine germ ană şi de directorii de
cabinet Zeiger şi Romaniuc, prim ul evreu, al doilea ucrainean.
C eilalţi m in iş tri c o m u n işti, dl. C o n sta n tin e sc u -Ia şi,
ministrul Propagandei, Bagdasar. m inistrul Sănătăţii Publice şi
Burducea, m inistrul Cultelor, sunt rom âni de sânge.
Printre m iniştrii necom unişti vom găsi, de asem enea, că
majoritatea sunt străini sau căsătoriţi cu străine. Astfel, m inistrul
de Comerţ şi Industrie, Bejan, partizan al d-lui Tătărăscu. este
căsătorit cu o actriţă evreică, m inistrul social d e m o c rat al
Educaţiei N aţionale, Voitec, de origine bulgară şi m inistrul
Muncii, social dem ocratul Lotar Rădăceanu[ 15] (Viirtzel), de

- 139-
TESTIS DACICUS

altfel instrum entul docil al com uniştilor, este dc origine evreo-


germ ană18.
Ministrul de Război, generalul Vasiliu-Răşcanu, de asemenea,
instrum ent al com uniştilor, a fost căsătorit prim a oară cu o
rusoaică şi a doua oară cu o evreică.
Subsecretarul de Stat la Marină, Amiralul B ărbuneanu este
căsătorit cu o rusoaică şi ministrul Asigurărilor Sociale, Nicolau,
cu o evreică.
în fine, M inistrul Artelor, Mihail Ralea, de origine bulgară şi
evreiască, are o soţie de origine letonă şi evreiască.
Din 18 m iniştri plini cât num ără cabinetul Groza, 4 sunt de
neam străin şi 5 căsătoriţi cu străine, trăind într-o atm osferă
străină. Alţii sunt supravegheaţi de aproape de colaboratorii lor
străini.
Fără a face paradă de naţionalism sectar se poate spune că
proporţia este exagerată şi se poate înţelege p e n tru ce opinia
publică nu consideră guvernul Groza ca un guvern românesc, ci
ca un fel de „G auleitung“ străin, im pus şi m enţinut cu forţa de
ocupaţia militară rusă.
Un organism important, care asigură legătura între guvernul
român şi Comisia Rusă de C ontrol şi transm ite p rin urm are
presiunile acestea din urmă, este comisia rom ână de armistiţiu,
transform ată mai târziu în com isariat. Ea a avut pe rând ca
preşedinţi pe d-nii Ioan Christu şi Savel Rădulescu, am ândoi foşti
c o la b o ra to ri ai lui T itu le sc u şi d eci sin c e ri c o n v in ş i de
necesitatea unei colaborări cu Rusia. Nici unul nu a p u tu t lucra,
şi după ei postul de p reşedinte a fost ocupat de un tim p destul
de lung de către dl. Ghelmegeanu, prieten personal al ministrului
Ralea. Dl. G helm egeanu a dem isionat şi el, iar com isariatul este
condus astăzi de chim istul evreu, de origine cehă, Simion Oeriu,
com unist convins, cu totul la dispoziţia Rusiei. Dl. Oeriu, care la
fiecare ocazie p ro n u n ţă discu rsu ri, în care ridică în slavă

18 Sângele său evreiesc n-a împiedicat pe Lotar Rădăceanu să


colaboreze cu nemţii în timpul regimului Antonescu şi să facă în acest
scop mai multe călătorii la Berlin.

- 140-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

g enerozitatea Rusiei, insultă R om ânia şi arm ata ro m ân ă şi


împinge pe rom âni să-şi dea până şi pielea Rusiei şi Armatei Roşii,
este astăzi poate om ul cel mai urât de români.
Ne mai răm âne de exam inat în am ănunt politica de aservire
şi de dezagregare, pe care ruşii au impus-o şi o im pun agenţilor
lor din guvernul Groza.
C A P IT O L U L IV

DEZAGREGAREA POLITICĂ
A ROMÂNIEI

11. P a r tid u l C o m u n ist şi a n e x ele sale

Instrum entul p e n tru aservirea Rom âniei Rusiei şi agentul


activ al dezagregării este partidul com unist, condus, după cum a
spus generalul Rădescu. de către doi străini de neam şi de ţară,
evreica Ana Pauker şi ungurul Yasile Luca, am ândoi cetăţeni
sovietici, cărora mai trebuie să le adăugăm al treilea străin,
ucraineanul Bodnăraş, despre care am vorbit mai sus. Al patrulea
conducător al partidului com unist şi singurul rom ân d intre ei,
este dl. G heorghiu Dej, m inistrul com unicaţiilor, octom brie
1945, [având şi] funcţia de secretar general al partidului.
Partidul C om unist era din p u n c t de vedere organizatoric
foarte slab şi către 1942 — 43 c u p rin d e a aproxim ativ 2 500
membri. Astăzi num ără 300 000 m em bri înscrişi. Această mărire
subită p rovine pe de o parte în urm a înscrierii de oportunişti,
dar mai ales în urm a înscrierilor din oficiu ale lucrătorilor
sindicalişti.
S in d ic a te le au fost lic h id a te în R o m â n ia în tim p u l
regimurilor de dictatură. Au fost restabilite la 1 septem brie 1944,
chiar mai înainte de a fi legal autorizate. Printr-o carenţă de
prevedere a partidelor istorice, în special a partidului naţional
ţărănesc, prim ii care au luat iniţiativa acestei organizări şi care
prin urm are s-au găsit în mod autom at în fruntea sindicatelor, au
fost com uniştii. Com itetele de fabrică, organele de pe teren ale

- 1 4 3 -
TESTIS DACICUS

sindicatelor instituite ele înşile puţin tim p după 23 august, au


fost de la început în mâna comuniştilor, întocmai ca şi cantinele,
econom atele şi cooperativele, fie create ad-hoc, fie ceva mai
vechi. Cu aceste mijloace de conducere şi de presiune în mână
şi cu procedeele de teroare a gărzilor comuniste, în rarele cazuri
când a fost necesar, celulele comuniste şi-au impus voinţa tuturor
m uncitorilor mai pacifici şi mai puţin dispuşi să facă politică.
Recalcitranţii riscau să fie persecutaţi pe chestia măririi
salariului, devenită indispensabilă din cauza creşterilor rapide
ale preţurilor şi riscau să nu obţină alim ente ori haine de la
co o p e ra tiv e şi e c o n o m a te şi nici să aibe acces la m esele
cantinelor, ba chiar să fie bătuţi ori arestaţi de gărzile comuniste.
A proape toţi lucrătorii sindicalişti s-au înscris astfel, de voie-de
nevoie, în Partidul C om unist. Prin p resiuni de acelaşi fel,
lucrătorii au fost obligaţi să m anifesteze pe străzi p e n tru
îndepărtarea m iniştrilor de interne „criminali“, Aldea şi Penescu,
şi p e n tru ră s tu rn a re a g en eralu lu i R ădescu şi im p u n e re a
guvernului Groza.
Trebuie, de asemenea, să observăm că, com itetele sindicale
şi com itetele de fabrică com uniste n-au fost niciodată alese în
chip regulat, ci s-au im pus ele însăşi p rin intim idare, apoi
confirmate prin „aclamaţii“ de către lucrătorii terorizaţi. în rarele
cazuri, când au avut loc alegeri regulate, cum au fost în prim ele
zile ale lunii feb ru arie 1945 la uzinele Malaxa, com itetele
com uniste au fost răsturnate cu o m are majoritate.
De altfel aceste alegeri de la uzinele Malaxa, unde comuniştii
n-au obţinut decât 700 de voturi de la 4 000 de lucrători, au fost
anulate a doua zi prin violenţă de către gărzile com uniste de la
CFR conduse personal de către dl. m inistru Gheorghiu-Dej, iar
incidentele sângeroase, care au caracterizat această expediţie a
gărzilor com uniste au fost exploatate ca o arm ă îm potriva
generalului Rădescu, „incapabil de a m enţine ordinea“.
Comitetul anticom unist ales la uzinele Malaxa a fost arestat
şi sechestrat de com unişti în acelaşi tim p cu n um eroşi alţi
lucrători şi ingineri. Unii n-au apărut nici până astăzi şi nu se ştie
dacă au fost om orâţi sau deportaţi în Rusia.

- 144-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Partidul com unist ţine să înregim enteze cât mai m ulţi


lucrători şi oam eni simpli dar nu ţine deloc să introducă în
cadrele sale intelectuali, care ar putea, prin valoarea lor, să ajungă
la posturi conducătoare în partid. Acestea sunt strict rezervate
de instrum entele verificate ale URSS.
Este cu toate acestea absolut indispensabil ca intelectualii
să fie atraşi de com unişti p e n tru a le slăbi solidaritatea lor
românească. în acest scop, partidul com unist a creat o m ulţim e
de organizaţii paralele, pe care le conduce din u m bră şi în
denum irea cărora figurează, co n fo rm m eto d e lo r g en erale
preconizate de ruşi, şi despre care noi am mai am intit, cuvinte
ca: „patriotic“, „naţional“, „dem ocratic“ şi „progresist“, cuvinte
care după fericita expresie a d-lui B ev in 19 au nevoie de o nouă
definiţie. Aceste organizaţii paralele sunt următoarele: „Uniunea
P a trio ţilo r“, o rg an iz aţie c re a tă p e n tru in te le c tu a lii care
manifestă sau vor să dea im presia că m anifestă sim patie p en tru
ideile com uniste, dar nu sunt destul de siguri p en tru a fi admişi
în partidul pro p riu zis. Num ele a fost foarte bine ales p e n tru a
atrage firile timide, care vor să se alăture regim ului fără să-şi ia
eticheta de comunişti. Aceste elem ente pot fi utilizate prin acest
m ijloc şi în c e tu l cu în c e tu l, c o m p le t câştig ate. U n iu n e a
Patrioţilor este condusă de un com itet de intelectuali, în general
membri verificaţi dar nu întotdeauna m ărturisiţi ai partidului
comunist, printre care cei mai activi su n t d-nii C onstantinescu-
Iaşi, Bagdasar şi Vlădescu-Răcoasa, m iniştri în cabinetul Groza,
Stoilov, r e c to r al U n iv e rsită ţii d in B u c u re şti, dr. E d u ard
Mezincescu, com isar al guvernului p e n tru operele sociale etc.
în ianuarie 1946, Uniunea Patrioţilor s-a transform at în Partidul
Naţional Popular. Ca preşedinte al partidului a fost ales dl. Mitiţă
Constantinescu, fost m inistru, sub dictatura lui Carol II.
„Apărarea Patriotică" este d enum irea sub care se ascunde
în România .Ajutorul Roşu". Ea este în teorie o organizaţie pentru
ajutorarea şi cazarea victim elor fascismului. De fapt însă ea este

19
Vezi discursul pronunţat la Camera Comunelor la 20 august 1945.

- 145-
TESTIS DACICUS

o organizaţie quasi-paramiJitară de spionaj, care lucrează pentru


distrugerea oricărui centru de rezistenţă naţional rom ânesc,
oriunde acesta ar apărea. La această organizaţie au aderat foarte
mulţi tineri fanatici, aparţinând în general minorităţilor naţionale
şi in special celor ungureşti şi evreieşti. Şeful real al acestei
organizaţii este activul avocat evreu Schraier, vechi m em bru al
Partidului C om unist şi secretar general al M inisterului de In­
tern e, p re ş e d in te le nom inal este dl. N icolau, m in istru al
Asigurărilor Sociale.
„ARLUS“, prescurtarea prin iniţiale a Asociaţiei Române
p e n tru strângerea legăturilor cu U niunea Sovietică, este o
organizaţie de intelectuali, grupată în secţii, după profesiuni şi
specialităţi. Ea este prezidată de către bătrânul psihiatru prof.
dr. Parhon, dar adevăratul ei şef este chim istul evreu dr. Oeriu,
m em bru de încredere al Partidului Com unist şi com isar general
pentru Executarea Armistiţiului, despre care am vorbit mai sus.
Scopul aproape m ărturisit al AJRJLUS-ului este de a im pune în
România cultura şi concepţia de viaţă rusească şi aceasta în toate
com partim entele vieţii culturale şi spirituale. Asociaţia este în
strânsă legătură cu M isiunea Sovietică de la Bucureşti şi caută
prin toate mijloacele să capteze personalităţi proem inente pentru
a le întrebuinţa în cele din urm ă la propaganda pro-rusă. Este
dem n de observat că multe dintre personalităţile captate au făcut
mai înainte parte din Asociaţia Româno-Germană sau din camarila
lui Carol II.
„Tineretul Progresist“ are misiunea de a strânge pe studenţi
şi tineretul şi a-i sustrage in fluenţei Gărzii de Fier. Această
organizaţie înlocuieşte „Tineretul C om unist“, astăzi dizolvat
p e n tru că n-a avut nici un fel de priză în rândurile studenţilor.
C onducătorul tin eretu lu i progresist este dl. Călin Popovici,
asistent astronom la O bservatorul din Bucureşti. „Tineretul
progresist“ nici el nu pare că a prins printre studenţi. Se vorbeşte
astăzi ca studenţim ea să fie înglobată într-o organizaţie nouă a
tineretului concep ută pe baze mai largi.
„Uniunea Fem eilor Antifasciste“ este o organizaţie creată
p en tru fem eile intelectuale şi funcţionare. Ea este condusă în

— 146 —
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

general de către nevestele m iniştrilor din cabinetul Groza, care,


după cum am văzut, nu prea sunt rom ânce, şi num ără de altfel
un considerabil p ro ce n t de elem ente m inoritare, în special
ungare şi evreieşti.
„Madosz“ este o asociaţie a m inorităţii u n g a re 20, special
activă în Transilvania de Nord, şi d espre care vom vorbi cu
prilejul m inorităţii maghiare.
„Frontul Plugarilor“ este o organizaţie care nu e destinată
in telectu alilo r ci re p re z in tă in stru m e n tu l în tre b u in ţa t de
partidul com unist p e n tru a capta pe ţărani. El este condus de
actualul Preşedinte al Consiliului, Groza şi înainte de 23 august
1944 nu era cunoscut decât în judeţul de origină al d-lui Groza,
Hunedoara, precum şi în judeţele limitrofe. Astăzi el s-a întins în
toată ţara unde caută să apară la sate. ca reprezentantul intereselor
specifice ţărăneşti; pare a avea priză mai multă în Moldova, unde
ţăranii su n t mai săraci. În regiunea câm piei d u n ă re n e şi în
Transilvania, unde ţăranul este mai bogat şi mai conştient, cu
toată dem agogia în treb u in ţată cu privire la reform a agrară,
Frontul Plugarilor n-are căutare. N um ărul m em brilor înscrişi în
Frontul Plugarilor, după cele ce p retin d e direcţia centrală, pare
a fi destui de mare, 1 500 000 oameni. Chiar dacă această cifră n-
ar fi exagerată, ceea ce răm âne de văzut, ea nu poate da m ăsura
puterii p artidului d-lui Groza. P entru cine cunoaşte ţăranul
român şi neîncrederea sa profundă faţă de politicieni, îşi dă seama
imediat că aceste înscrieri sunt num ai de form ă şi că ţăranul
înscris în Frontul Plugarilor va vota p en tru cei care îi vor inspira
mai m ultă în cred ere în m om entul alegerilor.
„Confederaţia Generală a Muncii“ reuneşte toate sindicatele
din România. Am văzut prin ce m etode serveşte ca instrum ent
de recrutare forţată a lucrătorilor p e n tru partidul com unist.
Preşedintele său, G heorghe Apostol, este de altfel m em bru în
Com itetul C en tral al P artidului C om unist. Alţi m em b ri în
conducerea Confederaţiei sunt: dl. Sencovici, ungur, d-nii Azriel
20
Numele lui actual este Uniunea Populară Maghiară, însă e
cunoscută tot după vechiul său nume.

- 147 -
TESTIS DACICUS

şi Mişa Levin, c a re au fo st d e le g a ţi la u ltim u l c o n g re s


internaţional de la Paris, sunt evrei. Pe alocuri a început să se
m anifesteze o oarecare o p o ziţie în in te rio ru l sindicatelor
împotriva tiraniei com uniste. Cum această opoziţie nu se poate
manifesta prea pe faţă, ea a luat form a de înscrieri în partidul
social dem ocrat. Dacă s-ar face în sindicate alegeri într-adevăr
libere, ele ar aduce la conducere elem ente independente, hotărât
anticomuniste. Toate organizaţiile anexe ale partidului comunist
şi partidul însuşi şi cu partidul social d em ocrat au form at iarna
tre c u tă „Frontul N aţional D e m o c ra t“, pe s c u rt F N D [l6],
organizaţie care întrebuinţează, după cum se vede, calificativele
de naţional şi dem ocratic, sub care se ascund astăzi în Europa
organizaţiile com uniste.
Recent, partidul com unist a încercat, tot după inspiraţia
Rusiei, să creeze partide sub alte diferite num e ca: „Social-
Creştin“, „Partidul Muncii“ sau altele, care în m intea creatorilor
lor, ar putea grupa pe intelectualii de dreapta, care au făcut parte
altă dată din Garda de Fier ca şi pe militarii şi vechii combatanţi
nem ulţum iţi. Aceste partide ar intra în sistem ul general ca ins­
trum ente de diversiune create de către ruşi în zona lor de
influenţă, p en tru a capta vechile elem ente de dreapta, ale căror
tendinţe socializante ar fi mai pu tern ice decât sentim entele lor
naţionale. Este foarte puţin probabil că astfel de partide vor
putea p rinde într-un m ediu atât de sceptic şi de prevenit cum
este m ediul politic românesc, şi asta indiferent de personalităţi,
oricât ar fi ele de m arcante. Se vede deci că Rusia şi Partidul
C om unist au organizat o reţea de grupări destinate să lucreze
fiecare p e n tru captarea unei categorii sociale determ inate sau
pentru un anum it gen de intelectuali. Nu se poate spune că
aceste organizaţii au avut până acum un m are succes, căci nu se
poate m ăsura succesul după num ărul m em brilor înscrişi sau
după lista câtorva personalităţi cunoscute sau chiar ilustre par­
ticipante. într-adevăr, un m are n u m ăr din aceşti m em bri şi
personalităţi nu s-au înscris decât ca să-şi asigure viaţa sau ca­
riera, fară să aibe nici un alt fel de activitate. Persoanele active. în
mai toate aceste organizaţiuni nu sunt de rasă rom ânească, ci

- 148 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

m inoritari, în special evrei şi unguri, ceea ce dim in u ează


considerabil influenţa lor în mediul românesc. Cu toate acestea
nu trebuie să subestimăm posibilitatea de viitor a acestor grupări.
Ruşii şi Partidul C om unist au observat că m ulţi intelectuali
români s-au înscris num ai p en tru a-şi asigura liniştea, fără nici o
convingere; încetul cu încetul se iau m ăsuri p en tru a-i obliga să
arate o activitate efectivă în sensul com unist ca pe de o parte ei
să contribuie la progresul com unism ului, iar pe de alta să se
simtă com prom işi faţă de rezistenţa rom ânească şi p rin urm are
solidari cu regim ul actual.

12. P a r tid e le de o p o z iţie

Mai m ult decât crearea tuturor acestor instrum ente pentru


captarea sau înşelarea opiniei publice, Rusia şi Partidul Comunist
întrebuinţează toate m etodele pentru slăbirea, dezorganizarea
şi com prom iterea forţelor politice, care le sunt sau ar p utea să
le devină ostile. A cestea su n t acuzate de „reacţionarism ",
„fascism", „sabotaj" şi c h ia r „trădare". Z idurile ca se lo r din
Bucureşti şi a m arilor oraşe din provincie au fost de mai m ulte
ori acoperite cu afişe de aţâţare îm potriva tu tu ro r partidelor de
opoziţie şi a şefilor lor. Până acum această cam panie n-a prea
avut succes şi partidele de opoziţie sunt încă destul de puternice.
PNŢ este cel mai puternic partid democratic. El este condus
de dl. Iuliu Maniu şi se sprijină pe o mare parte a intelecnjalilor,
pe mica burghezie şi pe ţărani, mai ales în Transilvania. Graţie
prestigiului d-lui M aniu, toate încercările făcute p e n tru a-1
dezorganiza au eşuat, cu toate că dr. Lupu, fost m inistru şi unul
dintre vice-preşedinţii partidului s-a lăsat convins să iasă din
partid şi să întem eieze în ianuarie 1946 un p artid ţărănesc
d e m o c rat. D e a s e m e n e a a p u tu t fi a tra s şi dl. A n to n
A lexandrescu, avocat de foarte m odestă re p u ta ţie , care a
acceptat un m inister în cabinetul Groza. PNŢ a avut o atitudine
de opoziţie categorică faţă de guvernul Groza, până la acordul
de la Moscova din decem brie 1945. Ca o urm are a acestui acord,
dl. Emil Haţieganu a intrat în guvern, ca reprezentant al PNŢ.

- 149-
TESTIS DACICUS

PNL, partid istoric al m arilor in terese e co n o m ice ale


burgheziei şi al ţărănim ii înstărite, mai cu seam ă în regat, a fost
întemeiat, acum aproape 100 de ani de familia Brătianu, de care
a fost condus cu excepţia câtorva întreruperi, până în prezent.
Şeful său actual este dl. Dinu Brătianu. Din partid a p utut fi ruptă
dizidenţa d-lui Tătărăscu, actualul vice-preşedinte al consiliului
şi fostul prim-ministru, care a putut să antreneze un num ăr destul
de m are de foşti m iniştri şi de dem nitari ai partidului. De fapt.
dl. Tătărăscu, în felul acesta, a întinerit considerabil cadrele
vechiului partid, pe care l-a părăsit şi, fapt paradoxal, l-a întărit
prin acţiunea sa, în loc să-l slăbească. Partidul liberal a fost. de
asemenea, în opoziţie contra guvernului Groza, până la acordul
de la Moscova. De atunci, dl. Rom niceanu (căsătorit şi el cu o
evreică) a intrat în guvern ca reprezentant al partidului.
Partidul social-democrat nu este un partid de opoziţie ci
colaborează cu guvernul Groza, în care figurează vreo trei
m iniştri şi câţiva subsecretari de stat. A titudinea partidului nu
este cu toate astea prea clară. Şeful său, dl. Titel Petrescu, avocat
destul de cunoscut, este un om ponderat, cu idei reform iste şi
cu siguranţă mai aproape de dl. Maniu decât de comunişti. Vechea
gardă a partidului, cuprinzând pe foştii dep u taţi Grigorovici,
Jum anca, Flueraş21 şi alţii, veterani ai luptelor parlam entare ş\
sindicale, este, de asem enea, reform istă, ba face chiar opoziţie
guvernului Groza.
D im p o triv ă , a rip a s tâ n g ă a p a r tid u lu i fac e jocul
com uniştilor. Ea este condusă de dl. Lotar Rădăceanu, actualul
m inistru al Muncii. Partidul Social-democrat nu e prea puternic
şi adeziunile în m asele lu cră to a re su n t d a to rită m ai mult
antipatiei p en tru com unişti decât sim patiei p e n tru socialişti.
Garda de Fier, învinsă în urm a loviturii de stat a mareşalului
A ntonescu în ianuarie 1941, având toţi c o n d u c ăto rii morţi,
închişi ori fugiţi, m ilitanţii închişi de regim ul A ntonescu sau
trim işi de el la m oarte pe front, în unităţi speciale de lichidare.

Dl. Flueraş, vechi social democrat, a fost implicat în procesul


ziarului clandestin „Văpaia“ în septembrie 1945.

-150-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

este astăzi legalm ente dizolvată. Nu se poate spune însă că este


şi realm ente distrusă şi ruşii ca şi partidul com unist par a se
teme de acest eventual sâm bure de rezistenţă activă.
Am făcut mai sus aluzie la tentativa com uniştilor de a
câştiga elem entele extrem iste, care au făcut parte din această
mişcare pentru a o dezagrega, de asem enea, cât mai com plet.
în această idee, d-na Ana Pauker şi m in istru l Teohari
G eo rg escu au fă c u t a p e lu ri d e s c h is e d e c o la b o r a r e
întrebuinţând tot atât de bine prom isiunile ca şi am eninţările.
Până acum nici apelurile, nici prom isiunile, nici am eninţările n-
au avut efect şi num ai câţiva m em bri izolaţi ai Gărzii de Fier au
apărut în alegerile partidului c o m u n ist22. Printre ei se găsesc
elem ente h u m o ristice , cum este p re o tu l B urducea, astăzi
Ministrul Cultelor care pare a fi făcut la un m om ent dat parte
din Garda de Fier şi un oarecare num ăr de lucrători care se pare
că au fost totdeauna com unişti şi au fost trim işi de Direcţia
Partidului în Garda de Fier p e n tru a servi ca elem en te de
provocare şi diversiune.

13. T ero a rea îm p o triv a o p o z iţie i

Metoda pe care guvernul Groza înţelegea s-o întrebuinţeze


pentru a tolera activitatea altor forţe politice ale ţării, a fost
definită de către m inisterul de Interne, Teohari G eorgescu.
Vorbind la sindicatul tipografilor în septem brie 1945 şi câteva
zile mai târziu la Cluj, în cursul unei conferinţe adm inistrative,
el a precizat că ,.o rice organizaţie politică, care nu susţine
guvernul Groza este sau fascistă sau reacţionară şi că d-nii Maniu
şi Brătianu sunt reacţionari şi că p en tru fascişti şi reacţionari în
România nu există libertate.“

’’ Aceştia sunt aceiaşi care au colaborat altă dată cu dictatura


regelui Carol II şi cu mareşalul Antonescu, faţă de care Garda de Fier a
fost întotdeauna in opoziţie.

- 151-
TESTIS DACICUS

într-adevăr, întrunirile partid elo r adversare guvernului


Groza au fost mult tim p interzise. Nici o întrunire nu putea să
aibe loc fără învoirea prealabilă a poliţiei, care niciodată nu dădea
aprobarea. Jurnalele oficioase ale opoziţiei au fost suprim ate în
februarie 1945, din tim pul guvernului Rădescu. într-adevăr,
ziarul „D reptatea“, oficios al PNŢ şi „Viitorul“, oficios al PNL,
aveau m ult succes şi tirajul lor era în creştere rapidă. în special
„V iitorul“, d a to rită a r tic o le lo r d ire c to r u lu i său, M ihail
Fărcăşanu [ 17 ], un tânăr avocat, dotat cu un mare talent gazetăresc,
era foarte gustat de intelectualitate. Pentru a suprim a aceste
ziare, partidul comunist, prin sindicatul tipografilor, a dat ordin
lucrătorilor care le im prim au să refuze să-şi îndeplinească
meseria. „Dreptatea“ şi „Viitorul“ au apărut atunci prin mijloace
im provizate, fiind im p rim ate de către m em brii de partid.
Tipografia unde se tipărea „D reptatea“ a fost atunci atacată de
gărzile com uniste, care au distrus-o com plet, iar tipografii
naţional ţărănişti au fost arestaţi şi probabil deportaţi sau ucişi,
căci nu se mai ştie nim ic de ei.
Tipografia „Viitorul“ fiind păzită de m em brii arm aţi ai
tin e re tu lu i liberal, n-a avut a ceiaşi soartă. N e p u tâ n d să
întrebuinţeze m etodele indirecte, Comisia Rusă a fost obligată
să in te rv ie d irect, asum ându-şi resp o n sa b ilita te a călcării
declaraţiei Molotov. prin interzicerea ziarului „Viitorul“.
D upă su sp e n d a re a „V iitorului", C om isia Rusă a mai
suspendat încă câteva zeci de ziare, mai ales în provincie şi în
general oficioasele partidului naţional ţărănesc, cum a fost spre
exemplu „Gazeta Transilvaniei“, cel mai vechi ziar românesc, care
apărea la Braşov de la 1834, „Vestul“ din Timişoara, „România
Nouă“ de la Sibiu.
Un alt ziar interzis de Comisia de Control a fost „Curierul“,
jurnal in d ep en d en t de m are tiraj, care simpatiza cu PNŢ şi era
editat de u n vechi gazetar antifascist, dl. Emil Socor. „Curierul“ a
fost mai întâi suspendat p entru că cu ocazia gonirii de către ruşi
a adm inistraţiei rom âneşti stabilită în Transilvania de Nord şi-a
perm is să afirme că aplicarea arm istiţiului nu trebuieşte să aibă
loc „în sens u n ic“ şi dacă se cere ca el să fie respectat de către

-152-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

români, ruşii ar trebui să dea exem plu. După o scurtă reapariţie,


„Curierul" a fost definitiv su p rim at de Comisia de Control.
Această interdicţie a fost special favorabilă Partidului Comunist,
căci tipografia „Curierului“, cea mai m odernă din Bucureşti, a
fost luată de Partid şi im prim ă astăzi pe lângă oficiosul „Scânteia"
şi întreaga literatură de propagandă.
Dacă propaganda com unistă a fost şi este foarte activă, aceea
a partidelor de opoziţie a fost com plet interzisă. U neori apăreau
câteva m anifeste im prim ate sau m ultiplicate clandestin care.
bineînţeles, nu puteau să fie distribuite decât cu riscuri m ari
sau afişate în public sau circulând în secret din m ână în mână.
Când un centru de tipărire a u n o r astfel de m anifeste —care în
general nu conţineau nimica incen d iar—era descoperit de către
poliţie ori de c ă tre fo rm a ţiu n ile p a ram ilitare ale A părării
Patriotice, autorii adevăraţi sau presupuşi erau trim işi în lagăre
fără judecată, num ai printr-o m ăsură administrativă.
Alteori, aceste centre de im prim are clandestină căpătau o
im portanţă mai mare, aşa cum a fost cazul centrului care edita
jurnalul clandestin „Văpaia“, a cărei descoperire a fost anunţată
chiar de către guvernul Groza, Ia 28 august 1945.
Pentru a com prom ite p e generalul Rădescu, care pare a fi
fost în legătură cu anumiţi m em bri ai acestui centru, comunicatul
oficial a vorbit de organizaţii teroriste, de atentate, de jurăm inte
înspăimântătoare, p ro n u n ţate de către m em brii acestui centru.
Aceştia din urm ă au fost supuşi torturii, p e n tru a m ărturisi
greşelile lor presupuse, cu to rtu ri constatate oficial de către
medicul Curţii Marţiale. Una din inculpate, Nadeja M arinescu, o
tânără studentă, a fost torturată atât de sadic încât a trebuit să fie
internată câteva luni în spital, neputând asista la proces. Procesul
judecat de C urtea Marţială din Bucureşti, a dem onstrat că toate
acuzaţiile m elodram atice de atentate, terorism şi com plot erau
pură im aginaţie şi că torul se reducea de fapt la iniţiativa u n o r
tineri entuziaşti şi im prudenţi.
Lagărele de concentrare stabilite prin dictatura lui Carol II
şi m enţinute prin dictatura m areşalului A ntonescu au fost în
principiu suprim ate la 23 august 1944. Puţin tim p după această

- 153-
TESTIS DACICUS

dată, au fost reînfiinţate şi populate nu numai cu foşti fascişti,


dar şi cu num eroşi naţional-ţărănişti, liberali şi chiar... social
dem ocraţi, cu toate că acest ultim partid colaborează astăzi cu
guvernul.
La un m om ent dat, internaţii ajunseseră câteva zeci de mii.
Mai târziu num ărul a scăzut considerabil şi în decem brie
1945, toţi internaţii politici par a fi fost puşi în libertate. Mulţi
au fost trimişi în faţa Curţilor Marţiale, p e n tru delicte mai mult
sau mai puţin im aginare şi m enţinuţi arestaţi în închisorile nor­
male de drept com un.
Prin acordul de la Moscova, de la 27 decem brie 1945, Statele
Unite, Marea Britanie şi Rusia au hotărât să ceară guvernului
Groza restabilirea libertăţilor presei, a cuvântului şi a întrunirilor.
Până acuma nu s-a luat nici o m ăsură în acest sens şi ultimul
jurnal de opoziţie, „Ardealul“, a fost suspendat p e n tru 15 zile, la
15 ianuarie 1946.

- 154 -
C A P IT O L U L V

DEZAGREGAREA NAŢIONALĂ
A ROMÂNIEI’

Pe lângă partidul com unist şi anexele sale, un alt agent de


slăbire a poporului rom ân şi a organizaţiilor sale politice, sociale
şi econom ice îl con stitu ie m inorităţile naţionale, în special
maghiare şi evreieşti. în această direcţie, politica rusească în
R om ânia d ife ră f u n d a m e n ta l d e cea d u să în P o lo n ia ,
Cehoslovacia. Iugoslavia şi chiar în Ungaria. în tim p ce în aceste
ţări ruşii îşi dau tot concursul p e n tru eliminarea naţionalităţilor,
creând în d ife rite re g iu n i s itu a ţii so ciale şi e c o n o m ic e
inextricabile. în România, dim potrivă, ruşii nu num ai că susţin
minorităţile, dar le m ăresc im portanţa aducând fugari şi refugiaţi
din toate ţările vecine, fugari şi refugiaţi de care ei se servesc
apoi ca de agenţi îm potriva rom ânilor autohtoni.
Din acest punct de vedere ruşii nu fac decât să urm eze
politica lui Hitler, care, acum câţiva ani a în treb u in ţat la fel pe
germ anii su d eţi şi pe slovaci îm potriva cehilor, p e croaţi
împotriva sârbilor, pe germ anii din Silezia şi din Danzig împotriva
Poloniei, pe flamanzi îm potriva Belgiei etc.

14. M in o r ită ţile d in R o m â n ia

iMinoritâţile în R om ânia n-au o prea m are im p o rta n ţă


numerică. într-adevăr după recensăm ântul de la 1941, România,
în hotarele sale actuale, fără Basarabia şi Bucovina de Nord, dar

- 155-
TESTIS DACICUS

cu Transilvania de Nord, are 16,1 m ilioane locuitori, repartizaţi


pe naţionalităţi, după cum urm ează23:

Tabelul nr. 1

Români 12.956 000 80,4%


Unguri 1.588 000 9,9%
Germani 587 000 3,6%
Evrei 466 000 2,9%
Diverşi 516 000 3,2%
Total 16.113 000 100%

Se vede că poporul rom ân reprezintă m area m ajoritate a


locuitorilor din România. în viitor, problem a m inorităţilor se va
a te n u a mai m ult în urm a fap tu lu i că c re ştere a natu rală a
23
Recensământul general al României din 1941, publicat de
Institutul Central de Statistică, şi recensământul ungar în Transilvania
de Nord. ale cărui rezultate sunt date de dr. Zoltan Fogarasi, „Magyiar
Statisztikai Szemlo“, Budapest XXII, 1 -3 , PP- 4 şi 14.
Dacă socotim exacte datele recensământului unguresc pentru
naţionalităţi, numărul ungurilor din Transilvania de Nord ar fi de
1 241 000, fără evrei, şi acel al românilor de 1 069 000.
Totodată, acelaşi recensământ dă, în ceea ce priveşste statistica
religioasă, un număr total de ortodocşi şi uniţi, care se ridică la
1 186 000.
Nu există unguri care să facă parte din aceste religii, ci numai
românii, sârbii, rutenii (ucrainenii) şi eventual ţigani.
Dacă defalcăm cei 12 000 de ruteni, 10 000 de sârbi, 34 000
ţigani şi chiar 1 500 diverşi, mai rămân încă 1 129 000 de români, în
ioc de 1 069 000.
Dacă acceptăm cifrele recensământului ungar, fără corectură,
cifra totală a românilor din România ar fi de 12 896 000 şi acea a
u n gu rilo r de 1 6 4 8 000. Dacă d in con tra, acceptăm cifrele
recensământului românesc din 1930, la care se adaugă creşterea naturală
a populaţiei din 1930-1941, numărul ungurilor din România ar fi de
1 510 000, Surplusul provine în majoritate din cauza imigraţiei
ungurilor în Transilvania de Nord.

-156-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

populaţiei este m ult mai ridicată la rom âni (12%), în tim p ce la


unguri este de 6%, la evi-ei 1% şi la germ ani 5%.
P roblem ele m in o rita re ro m â n e şti capătă o o are c a re
gravitate în u rm a fa p tu lu i că c e le tre i n a ţio n a lită ţi m ai
numeroase, ungurii, evreii şi germ anii, au o conştiinţă foarte
puternică despre individualitatea lor etnică, un exclusivism şi o
solidaritate internă specifică şi în fine, o im portanţă econom ică
şi socială m ult mai m are decât o are im portanţa lor num erică.
Acest lucru se datoreşte faptului că până acum 100 de ani românii
locuiau foarte puţin la oraş şi astăzi trebuie să-şi recupereze
întârzierea care o au faţă de aceste m inorităţi, cum su n t spre
exem plu evreii în vechiul reg at şi germ anii cu u n g u rii în
Transilvania.

15 .P ro b le m a u n g u r e a sc ă în T ransilvania d e N o r d

Cei 1 588 000 de unguri p rezen ţi în 1941 în România de


astăzi, se repartizează în tre Rom ânia redusă din 1941, care
cuprindea 407 000 unguri şi Transilvania de Nord, care num ără
1 181 000. P rin tre aceştia d in u rm ă, a p ro x im ativ 70 000
imigraseră din Ungaria în intervalul de 8 luni scurs între dictatul
de la Viena şi data recensământului. Majoritatea acestor imigranţi
erau funcţionari ai statului u n g ar cu familiile lor. în acelaşi
interval de tim p , im ig ra s e ră d in R om ânia m ic şo ra tă , în
Transilvania de Nord, aproape 90 000 de unguri. în schim b,
aproape 190 000 rom âni din Transilvania de Nord em igraseră în
România până la data recensăm ântului, fie p en tru a nu răm âne
sub jugul unguresc, fie expulzaţi de autorităţile m ag h iare24.

în decem brie 1943, deci după mai mult ca doi ani de la


recensământ, numărul românilor expulzaţi de autorităţile maghiare,
refugiaţi în România şi înscrişi oficial la comisariatul general al
refugiaţilor, era 200 000.
La data recensământului, această cifră era ceva mai mică. Dacă
ţinem socoteală de aceste migraţiuni forţate sau artificiale ale românilor
şi ale ungurilor din sau in Transilvania de Nord, după dictatul de la
Viena, numărul românilor autohtoni în Transilvania de Nord era, la
data recensământului, de 1 310 000 şi cel al ungurilor de 1 020 000.

- 157-
TESTIS DACICUS

Problem a m inorităţilor m aghiare este deci foarte acută în


Transilvania de Nord.
După cum se ştie, aceste teritorii au fost cedate Ungariei,
prin dictatul de la Viena impus României în august 1940 de către
Germ ania şi Italia. Prin condiţiile de arm istiţiu, com unicate în
aprilie 1944 la Cairo, trimişilor confidenţiali români, Stirbey şi
Vişoianu, ca şi prin textul definitiv sem nat la Moscova, la 12
septem brie 1944, cele trei mari naţiuni aliate au declarat că
socotesc dictatul de la Viena ca nul şi neavenit.
Urmează deci imediat după cucerirea Transilvaniei de Nord,
faptul că administraţia românească s-a instalat în timpul primului
guvern Sănătescu, prefecţii şi primarii noi numiţi, fiind în general
mem bri ai PNŢ.
Sub p retex t că gărzile arm ate ale acestui partid, provocau
dezordini în spatele frontului, înaltul C om andam ent Rus, a
expulzat adm inistraţia românească şi a restabilit o administraţie
maghiară, asigurată p rin organizaţia de camuflaj com unist,
Madosz.
Ziarele rom âneşti care au protestat în acel timp. au fost
suspendate de către Comisa Rusă de Control.
Adm inistraţia m aghiară a Madosz-ului a durat până după
căderea guvernului Rădescu.
D rept cadou de instalare făcut de Rusia guvernului Groza,
s-a anunţat, în cadrul unei mari publicităţi că adm inistraţia
rom ânească a fost restabilită în Transilvania de Nord; de fapt nu

Dacă luăm ca bază cifrele corectate de recensământul unguresc


din 1941; dacă luăm ca bază cifrele recensământului românesc din
1930, mărite cu creşterea naturală a populaţiei găsim că în 1941 trebuiau
să fie în Transilvania de Nord, dacă n-ar fi existat migraţiuni, 1 315 000
români şi 975 000 de unguri. Cifrele pentru români, corespund.
C ifrele pentru unguri sunt in dezacord şi probează că
recensământul unguresc a trecut germani drept unguri. Acelaşi lucru
l-au făcut cu rutenii şi cu boemii.
Fie că adoptăm o cifră sau cealaltă, este clar că Transilvania de
Nord are o majoritate românească.

- 158-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

s-a schim bat nimic. Cu excepţia câtorva rari prefccţi şi prim ari,
care sunt în prezen t com unişti români, celelalte autorităţi au
rămas aceleaşi, căci organizaţia Madosz face parte din FND şi
comuniştii unguri sunt în prezent mem bri ai partidului com unist
„din România“, care nu cunoaşte nici o diferenţă de naţionalităţi.
Primul-ministru Groza repetă în toate îm prejurările că rom ânii
trebuie să se poarte bine faţă de unguri şi să uite ura acum ulată
în atâtea secole de persecuţii.
Nimeni însă nu face apel Ia unguri ca şi aceştia să uite ura şi
dispreţul lor faţă de români.
într-adevăr, dacă partidul com unist nu face nici o diferenţă
între naţionalităţi şi tratează Ia fel pe rom âni ca şi pe unguri,
aceştia din urm ă nu-i urm ează exem plul. Primarii, poliţia şi
gărzile Madosz-ului continuă în Transilvania aceeaşi politică de
persecuţii şi de m aghiarizare, pe care au dus-o autorităţile
amiralului H orthv din 1940-1944, lim ba utilizată de aceste
autorităţi care sunt legalm ente ale statului rom ân, este limba
maghiară, drapelul lor este drapelul maghiar, u n eori drapelul
roşu, n icio d a tă însă tric o lo ru l ro m ân esc. C h iar m in iştrii
comunişti. Teohari G eorgescu şi Pătrăşcanu au treb u it să atragă
atenţia acestor autorităţi sui generis ale statului rom ân, că
drapelul rom ânesc este tricolorul naţional şi că lim ba oficială
din România este lim ba română. (Vezi discursul de la Cluj, în
iulie 1945 —N.T.)[ 18] Recomandările miniştrilor români au rămas
platonice, căci ei nu puteau destitui autorităţile Madosz-ului,
instalate şi susţinute de către com andam entul rus local, în tim p
ce magistraţii num iţi şi instalaţi personal în iulie 1945 de către
ministrul de Justiţie Pătrăşcanu şi de către secretarul său general,
Poulopol, în capitala judeţelor transilvănene au fost arestaţi şi
trimişi la Bucureşti de către aceleaşi autorităţi locale ale Madosz-
ului, in c id e n te care ara tă m ai b in e m e n ta lita te a o stilă a
minorităţilor m aghiare şi lipsa de loialitate a autorităţilor din
Madosz, faţă de statul român.
în august 1945 au avut loc incidente cu ocazia trecerii în
Transilvania de Nord a arm atei de pe frontul cehoslovac, după
capitularea Germaniei.

- 159-
TESTIS DACICUS

Accste incidente au luat o form ă gravă chiar în oraşul Cluj.


când lucrătorii com unişti unguri, instigaţi printre alţii şi de unul
din şefii poliţiei din Madosz, au tras asupra trupelor române,
om orând câţiva soldaţi. Trupele rom âneşti au ripostat şi un
oarecare num ăr de unguri au fost doborâţi.
După aceste incidente, populaţia românească şi-a manifestat
ostilitatea împotriva ungurilor şi a Madosz-ului, manifestaţii care
s-au soldat, de asem enea, cu ciocniri.
Măsurile guvernului Groza, care a trim is special la Cluj pe
miniştrii Teohari Georgescu şi pe Vasiliu-Răşcanu, s-au mulţumit
să destituie pe unii generali şi la câteva discursuri, care veştejesc
„provocările fasciste“ şi la arestarea d-lui Emil Haţieganu, mem­
bru al PNŢ, vechi conducător al rom ânilor, în tim pul celor 4 ani
de ocupaţie maghiară, abia eliberat din închisorile ungureşti.
A utorităţile M adosz-ului şi p o p u laţia m aghiară fac tot
posibilul ca să îm piedice întoarcerea la căm inele lor a acelor
220 000 expulzaţi sau fugari din Transilvania de Nord, în timpul
celor 4 ani de ocupaţie maghiară. U neori se îm piedică chiar
întoarcerea proprietarilor legitimi rom âni din casele lor sub
pretext că ocupanţii actuali unguri, adeseori veniţi din Ungaria
numai de trei ani, beneficiază de legea prelungirii contractelor,
cu toate că nu au existat niciodată astfel de contracte. Altă dată,
ocupanţii actuali refuză p u r şi sim plu să părăsească casele
proprietarilor rom âni, chiar dacă nu po t invoca nici un motiv şi
autorităţile Madosz-ului refuză să ia măsuri, pe care legalmente
ar trebui să le ia, p e n tru a rep u n e pe proprietarul rom ân în
d rep tu rile sale. Aceleaşi greutăţi su n t făcute şi instituţiilor
rom âneşti. U niversitatea rom ânească din Cluj n-a p u tu t mult
tim p să-şi d esch id ă p o rţile p e n tru că clădirile, clinicile şi
la b o ra to a re le sale e ra u sau s u n t în c ă o c u p a te d e către
Universitatea m aghiară, în tim p ce în 1940, du p ă dictatul de la
Viena, Universitatea românească a fost obligată să lase pe loc cea
mai m are parte din bunurile sale şi să o p red ea ungurilor în 8
zile.
în oraşul Cluj, autorităţile ungureşti locale au instituit bilete
speciale de autorizaţii pentru locuirea oraşului. Aceste bilete

-160-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

n-au fost date rom ânilor refugiaţi, care voiau să se reîntoarcă


acasă, dar au fost date, fară nici o greutate, ungurilor locali sau
celor veniţi în tim pul ocupaţiei m aghiare şi chiar celor care mai
vin încă din Ungaria. M anevra apare transparentă: trebuiesc
întrebuinţate toate mijloacele p en tru ca Transilvania de Nord să
nu-şi recap ete m ajoritatea sa rom ânească pe care a avut-o
întotdeauna până la dictatul de la Viena, pentru a putea pu n e
această problem ă în faţa conferinţei de pace şi pentru a încerca
o nouă dezm em brare a României.
O nouă încercare de dezm em brare a fost făcută în perioada
1945 de către ruşi, care au voit să organizeze un sim ulacru de
plebiscit, în judeţul M aramureş lim itrof cu Ucraina Subcarpatică.
Acest plebiscit trebuia să hotărască anexiunea M aram ureşului
la Ucraina Subcarpatică, deci la Uniunea Sovietică. Populaţia
românească a refuzat să ia parte la o astfel de farsă, s-au pro d u s
tulburări serioase, câteva sate au fost bom bardate de artileria
rusă, însă încercarea sovietică a eşuat şi n-a mai fost vorba de
plebiscit.

16. P ro b lem a m in o r ită ţii g e rm a n e

Problema m inorităţii germ ane şi-a căpătat im portanţa între


anii 1940 şi 1944, când România a fost sub influenţa germ ană.
Mica şi m area burghezie germ ană din Transilvania şi Banat, a
căutat atunci, cu toată puterea să ia locul rămas liber în econom ia
românească, prin elim inarea elem entului evreiesc. R eacţiunea
românească a fost vie şi sprijinul dat acestei rezistenţe de către
guvernul Gărzii de Fier, pe atunci la putere, a contribuit la căderea
acesteia din urmă
Sub dictatura militară a m areşalului Antonescu n-a existat
opoziţie împotriva pretenţiilor germ ane şi m inorităţile germ ane
din Transilvania şi Banat ajunseseră 1a o foarte m are p u tere
economică însă legăturile lor cu elem entul loca! rom ânesc, care
până atunci fuseseră bune, s-au stricat com plet.
D upă 23 a u g u st 1944, e fe m e ra p u te re e c o n o m ic ă a
elementului germ an s-a năruit. Mulţi tineri germ ani au fost

- I 6I -
TESTIS DACICUS

înrolaţi, ba de voie, ba de nevoie, în form aţiunile SS şi au rămas


în Germania; în Banat mulţi din locuitorii de origine germ anică
au urm at în retragere trupele germ ane în septem brie 1944.
Mai târziu, în ianuarie 1945, ruşii au d e p o rta t în URSS
aproape 4 0 -5 0 000 de germ ani, bărbaţi între 16-45 ani cât şi
femeile între 17 şi 35 ani. M inoritatea germ ană de astăzi, scăzută
cu aproape 100 000 de suflete, ruinată şi com pusă mai ales din
bătrâni şi copii, nu mai re p re z in tă p e n tru statul rom ân o
problem ă, nici din punct de vedere naţional, nici social, nici
economic. Cu toate acestea, din punctul de vedere al intenţiilor
ruseşti în România este sim ptom atic că m inoritatea germ ană a
acestei ţări este singura din întreaga zonă rusească de influenţă,
care răm âne pe loc în tim p ce acelea din Polonia, Cehoslovacia,
Iugoslavia şi Ungaria este trimisă în Germania. Intenţia vădită de
a m enţine în România un m axim um de m inorităţi apare clar.

17. P ro b lem a evreia scă

Problema evreiască în România apare foarte grea, atât prin


ea însăşi cât şi p rin d e fo rm a re a ei, d a to rită p a siu n ilo r şi
propagandei într-un sens sau într-altul. O judecată obiectivă, fără
ură şi fără părtinire devine deci foarte anevoioasă.
Evreii din Europa au suferit m ult în tim pul ultim ilor ani şi
om eneşte vorbind p u tem şi treb u ie să-i deplângem . Aceste
suferinţe fiind provocate de G erm ania naţional-socialistă, este
natural ca Naţiunile Unite, în prim ul rând Statele Unite şi Anglia,
să aibă pentru poporul evreu un sentim ent de simpatie. Cu toate
acestea, problem a evreiască sub triplul ei aspect naţional, social
şi econom ic este infinit prea delicată p e n tru a fi privită numai
dintr-un pu n ct de vedere sentim ental. în m od cinstit şi clar,
fie c a re tr e b u ie să în d e p ă r te z e p r e ju d e c ă ţile şi ideile
p r e c o n c e p u te şi să n e g lije z e o r ic e fel d e p ro p a g a n d ă
considerându-se problem a în sine, imparţial.
în prim ul rând, nu tre b u ie să se co n sid e re problem a
evreiască în Rom ânia p rin analogie, ch iar involuntară, cu
problem a evreiască din Anglia sau din Statele Unite.

-162-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Evreii au fost excluşi din Anglia de pe vrem ea Iui Eduard I


până la Oliver Cromweli, adică tim p de 360 de ani. în acest lung
spaţiu de tim p, com erţul şi navigaţia, cele două ocupaţiuni
naţionale fundam entale ale englezilor, au atins m axim um ul lor
de dezvoltare, asigurându-şi în dep lin ă linişte m ijloacele şi
tradiţia, pe care nu le mai putea slăbi nici un fel de concurenţă.
Sub Cromweli, care [se află] sub influenţa puritanism ului,
care venera vechiul Testam ent, evreii au fost admişi din nou în
Anglia, fără d rep tu ri politice, p e n tru un tim p de 200 de ani,
adică până la 1860, când s-a produs em anciparea lor definitivă.
La această dată, structura socială, politică, intelectuală, financiară
şi industrială a societăţii britanice era com plet dezvoltată. într-o
astfel de societate cu cadrele solide şi consacrate de tradiţie,
evreul nu mai putea să ia un alt loc, decât acela care ar fi putut
să-l ia oricare englez şi p en tru a reuşi să avanseze pe o scară
socială rigidă, în form ele ei tradiţionale, trebuia să pară mai întâi
englez, să-şi im p u ie felul de a fi, o b ice iu rile şi reacţiunile
englezului. Cu incontestabilul lor talent de adaptare, evreii au
reuşit din plin această operă de m im etism şi p e n tru a cita un
exemplu ilustru. Benjamin DisraeUi, lord Beaconsfield şi prim-
ministru al Marii Britanii prin graţia reginei Victoria, a avut uneori
reacţiuni m ult mai autentic englezeşti decât m inistrul său de
externe, al cincisprezecelea conte Derbv, ai cărui străm oşi sunt
în [opera lui] Shakespeare. în aceste condiţiuni, aproape că nu
se mai poate vorbi de o problem ă evreiască, în Anglia. Un englez
neprevenit şi călătorind în Europa orientală, în Ungaria, Polonia
sau România, va găsi fără îndoială bizar la început sau chiar lipsit
de bun gust faptul că în aceste ţări mai există o problem ă
evreiască. O bişnuit să considere acasă la el pe evreu ca pe un
cetăţean care nu se distinge de ceilalţi decât p rin religia sa, el va
avea tendinţa să considere problem a evreiască ca o chestiune
strict religioasă, adică o rem iniscenţă a intoleranţei medievale.
Vom vedea că o asem enea concepţie este fundam ental greşită.
Cu toate că aspectul am erican al p roblem ei evreieşti este
complet diferit de cel englez, tot nu poate să dea indicaţiuni
asupra felului cum trebuie tratată problem a în România. Mediul

- 1 6 3 -
TESTIS DACICUS

etnic american, încă în formaţie, nu este cu totul perfect omogen,


şi în masa m ajoritară anglo-saxonă se p o t distinge irlandezi,
germani, scandinavi, italieni, polonezi, chinezi şi negri. Faptul că
peste toate aceste g ru p u ri există, de asem enea, şi u n grup
evreiesc, care se distinge cu toate acestea prin solidaritatea,
om ogenitatea şi exclusivism ul său, nu apare p en tru un ochi
neprevenit ca periculos pentru unitatea spirituală finală a naţiunii
am ericane, şi poate nici nu va fi. Pe de altă parte econom ia
am ericană a fost până recent sub sem nul risipei din timpul
pionierilor, când nevoile şi dorinţele oam enilor nu ajunseseră
încă la nivelul resurselor de tot felul care le stăteau la dispoziţie
şi pe care le putea p u n e în valoare prin m uncă. M entalitatea şi
energia am ericană su n t şi astăzi acelea ale pionierului care
deschide drum uri noi. în lupta febrilă pentru o viaţă mai uşoară,
succesul aparţine celui care m unceşte mai mult sau speculează
cu mai multă pricepere.
Aici calităţile, v irtu ţile de p e rse v e re n ţă, îndem ânare,
subtilitate şi mai ales de solidaritate familiară şi rasială a evreului
îl ajută e v id e n t fo a rte m ult dar, în ansam blul g e n e ra l al
posibilităţilor, aceste virtuţi nu îm piedică pe co n cu ren ţi să
reuşească şi ei. în felul acesta nu se crează nici un sentim ent
antisemit. Problem a evreiască are un alt caracter în România şi
este special utilizată de către ruşi şi de partidul com unist pentru
a contribui la dezagregarea României.
în prim ul rând, evreii înşişi nu se consideră ca o comunitate
religioasă ci ca o naţiune independentă cu rasa, tradiţia, istoria şi
cultura sa, depăşind religia. în m aterie de naţionalitate, evreii se
sim t chiar m ult mai solidari şi mai exclusivişti, se poate spune
c h ia r m ai rasişti d e c â t o ric a re alt p o p o r d in lum e. Acest
exclusivism naţional este cauza principală a im presiei de „corp
străin“ pe care evreii o fac poporului român. Când ziarul comunist
„România Liberă“, în prim ăvara anului ‘45 a deschis o anchetă
asupra chestiunii evreieşti, mulţi dintre intelectualii rom âni, de
form aţie marxistă, au dat răspunsul conform ist că problem a
evreiască nu există, căci evreii sunt cetăţeni rom âni ca oricare şi
nu se diferenţiază decât prin religia lor. Ziarele organizaţiilor

—164 —
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

evreieşti au protestat imediat, în special ..Mântuirea“, şi au insistat


asupra faptului că evreii se consideră o n a ţiu n e deosebită.
Această afirm aţie este rep e tată de p resa evreiască în m od
categoric în orice ocazii. A doua trăsătură caracteristică a evreilor
din R om ânia25 este instabilitatea dom iciliilor lor în ţară. într-
adevăr. la începutul sec. XlX-lea, erau foarte p u ţin i evrei în
România: câteva mii în oraşele şi orăşelele din M oldova şi din
Transilvania de Nord, veniţi în general de o gen eraţie sau două
din Ucraina sau Galiţia. şi câteva zeci de familii de evrei spanioli
în Bucureşti. Num ărul lor a încep u t să crească, către 1840, prin
imigrare din Galiţia şi către 1900 ei au atins aproape cifra actu ali
De atunci, imigraţia lor a scăzut într-o anum ită m ăsură, d ar mai
ales a fost com pensată de o em igraţie către Europa occidentală
şi către America. Chiar în interiorul ţârii, după prim ul război
mondial s-a produs o m igraţiune caracteristică a evreilor.
S em iproletariatul evreiesc din N ordul M oldovei şi al
Transilvaniei s-a transform at astfel în m are p arte în burghezie
bogată, stabilită la Bucureşti şi în alte mari centre com erciale ale
ţării26.
Din cauza exclusivism ului rasial şi al sen tim en tu lu i de
instabilitate a dom iciliului este norm al ca să nu apară la evreii
din România un sentim ent de patriotism şi de solidaritate faţă
de poporul şi de ţara rom ânească. Sunt bineînţeles excepţii.
Printre evreii instalaţi de mai m ulte generaţii în România, s-au
găsit câţiva, care s-au dovedit rom âni dacă nu de sânge, cel puţin

Vezi Seton Watson, op. cit., p. 347: „Cu toate că propagandiştii


străini au pretins că evreii sunt instalaţi în Principatele Române din
timpuri imemoriale, adevărul este că imigraţiunea evreiască este un
eveniment relativ recent. Acesta este dovedit prin faptul că toţi noii
veniţi poartă nume germanice“.
In oraşele din Moldova de Nord. ca Iaşi şi Botoşani, unde
evreii, către 1900-1910 reprezentau mai mult ca jumătatea populaţiei,
numărul lor scade încetul cu încetul, laşi, vechea capitală a principatului
Moldovei, care a fost primul mare oraş al României, locuit în majoritate
de evrei, este azi în plină decadenţă, econom ică şi socială.

- 165-
TESTIS DACICUS

dc inimă; aceştia au luptat cot la cot cu toţi românii în timpul


războaielor din 1977-78 şi 1916-19. Pe aceşti evrei şi pe
descendenţii lor, poporul rom ân îi diferenţiază de alţii şi chiar
legislaţiile antisemite ale ultimelor timpuri, prevăzuseră excepţii
în favoarea lor. Dar evreii de această categorie sunt destul de
rari.
Populaţia evreiască din România, în marea majoritate, este,
fără replică, lipsită de patriotism . Două in cid en te paralele
survenite în 1916 şi 1944, sunt considerate de rom âni ca proba
crucială a acestui fapt. în decem brie 1916, la intrarea în Bucureşti
a trupelor germ ane, com andate de generalul von Mackensen,
evreii şi mai ales evreicele din capitala României, au prim it cu
flori pe inam icul victorios. în august 1944, la intrarea trupelor
ruseşti în Bucureşti, evreii şi mai ales evreicele din capitala
României au prim it cu flori pe străinul năvălitor şi victorios.
Pentru ca un englez să înţeleagă ce au sim ţit rom ânii în acele
clipe, trebuie să-şi im agineze pe germ ani ocupând Londra, în
timp ce irlandezii din Capitalia Angliei, i-ar fi prim it cu fiori şi
pentru ca un american să poată înţelege, el trebuie să-şi închipuie
pe japonezi defilând pe Brodway în tim p ce toţi negrii din Har-
lem i-ar prim i cu flori.
C aracterul de agent al p e n e traţiei străine, rol p e care
conştienţi sau nu evreii l-au avut în România, este mai vechi
decât aceste evenim ente şi datează de la începutul instalării lor
în România. Evreii galiţieni veneau aici ca supuşi ai Austriei, căreia
îi aparţinea Galiţia, vorbeau aproape toţi lim ba g e rm a n ă r şi
deveneau în mod firesc agenţii penetraţiei econom ice şi politice
a imperiului habsburgic. Mai târziu, când im portanţa economică
şi politică a Austriei a în cep u t să scadă în folosul Germ anici lui
Bismark, evreii s-au întors firesc spre aceasta din urm ă şi până la
prim ul război m ondial, p e n e tra ţia politică şi econom ică a
G erm aniei în Rom ânia s-a sprijinit în special pe elementul
evreiesc. Intervenţiile lui Bism ark în favoarea evreilor sunt
27
Limbajul naţional al evreilor orientali, idişul, este un dialect
germanic, deformat.

—166 —
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

cunoscute în istoria ro m â n ilo r2K. Atitudinea evreilor în tim pul


ocupaţiei germ ane a României, în 1917-1918, nu este decât o
c o n secin ţă n orm ală a a titu d in ii lor an te rio a re. în tim pul
o c u p a ţiei, v o rb in d a p ro a p e to ţi lim ba g erm an ă, au fost
interm ediarii norm ali şi agenţii autorităţilor m ilitare germ ane
ocupante, în raporturile lor cu populaţia românească. Acest
colaboraţionism general al evreilor şi zelul pe care l-au pus a
fost cauza principală a violentei deşteptări a antisemitismului în
România, după prim ul război mondial.
După înfrângerea G erm aniei în prim ul război mondial,
simpatiile evreilor din România, în special cele ale intelectualilor
şi ale sem iproletariam lui, s-au înd rep tat către noua p u tere a
Rusiei Sovietice. Pe de o p a rte era aicea şi o ch estiu n e de
solidaritate, clasa conducătoare sovietică fiind în acel tim p în
mare parte evreiasca; pe de altă parte era o manifestare a spiritului
de nelinişte, de negaţie şi de anarhie intelectuală, atât de bine
definit de către autorul evreu Israel Zangwill, în cartea sa Visătorii
din Ghetto, spirit care a îm pins totdeauna pe evrei către partidele
revoluţionare.
Toate conspiraţiile com uniste, toate atentatele, ca şi acela
de la Senat, în decem brie 1920, în care au fost ucişi un m inistru,
un episcop şi câţiva senatori, au fost inspirate, conduse şi chiar
executate de evrei. în anii urm ători, această orientare spre URSS
a rămas vie la evrei şi ziarele intelectualităţii evreieşti, .Adevărul“
şi „Dimineaţa“, au apărat până la suspendarea lor, îm potriva
sen tim en tu lu i g e n e ra l al o p in ie i p u b lic e ro m ân eşti, teza
apropierii de Rusia. în 1940, după ultim atum ul rusesc, care
pretindea evacuarea şi cedarea în 4 zile a Basarabiei şi a Bucovinei
de Nord, evreii din Basarabia şi Bucovina au atacat în mai m ulte
locuri trupele rom âneşti, care se retrăgeau şi cu m etode odios
de crude, au m asacrat soldaţi rom âni, rătăciţi de unităţile lor.
După stabilirea regim ului sovietic în cele două provincii, evreii
au făcut m ulte d e n u n ţu ri îm p otriva po p u laţiei rom âneşti,
28
Se poate consulta, în această chestiune, Seton Watson, op. cit.,
pp. 328, 330, 333, 351-352.

- 167-
TESTIS DACICUS

provocând în felul acesta deportarea lor.


în 1941-1944, evreii n-au fost m obilizaţi ci întrebuinţaţi în
serviciile auxiliare şi p entru lucru în interiorul ţării.
în 1944-1945, odată cu restabilirea evreilor în drepturile
lor de cetăţeni, a fost vorba ca să fie mobilizaţi pentru a lua parte
Ia război îm potriva Germaniei hitleriste ca şi ceilalţi cetăţeni
români. Direcţia evreilor din Rom ânia a im pus Statului Major
amânări succesive ale acestei m obilizări, până la capitularea
Germaniei.
Toate aceste manifestări de indiferenţă şi chiar de ostilitate
ale evreilor faţă de ţara şi de p o p o ru l rom ân, toate aceste
m anifestări de colaborare cu cei doi invadatori posibili ai
României, G erm ania şi Rusia, au creat de la început, în sufletul
poporului român, un sentim ent de bănuială profundă faţă de
evrei. Această bănuială s-a agravat p rin iritaţia pricinuită de
activitatea evreiască pe tărâm econom ic, financiar şi social.
Aspectul econom ic şi social al problem ei evreieşti din
Rom ânia este cu totul d e te rm in a t de rep a rtiţia populaţiei
evreieşti în ţară. Tabloul al doilea dă această repartiţie în 1941. în
cifre absolute şi în procente raportate la populaţia totală.

Tabloul II
Repartiţia şi procentajul evreilor în R om ânia
(după recensăm ântul din 1941)

Evrei Total %
Bucureşti 102 000 993 000 10,5
Oraşe cu mai m ult 142 000 1 172 0001 12,1
de 50 000 locuitori
Oraşe de la 111 000 917 000 12,1
15-50 000 loc.
Oraşe sub 60 000 721 000 8,4
15 000 loc.
Târguri şi sate 50 000 12 310 000 0,4
Total 465 000 16 113 000 2,9

- 168 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Se vede deci că aproape un sfert din populaţia evreiască a


României trăieşte în Capitala ţării şi aproape 1/3 în celelalte oraşe
mari ale ţării; în total 90% din evrei locuiesc în oraşe. O populaţie
evreiască rurală se găseşte numai în câteva târguşoare din Nordul
Moldovei, în Bucovina şi în Transilvania de Nord, precum şi în
satele din Maramureş. Populaţia evreiască a Rom âniei este deci
cu totul orăşenească. în mediul urban chiar, repartiţia sa este
caracteristică după cum o dovedeşte structura populaţiei în
diferitele cartiere ale Capitalei, oraşul propriu-zis al Bucureştilor
are 805 000 locuitori şi suburbiile având un caracter aproape
rural, 188 000 locuitori. Românii sunt 630 000 în oraş şi 177 000
în mahalale, în tim p ce evreii sunt 101 000 în oraş şi 12 000 în
mahalale. Cartierul mai mult industrial din jurul Gării de Nord
este locuit de 156 000 români, 8 000 evrei şi 15 000 de alte
naţionalităţi, în tim p ce cartierul care conţine străzile esenţial
comerciale, bancare şi se întinde până la Bursă (sectorul I) este
locuit de 157 000 rom âni, 60 000 evrei, 96 000 diverşi. în
celelalte oraşe mari, situaţia este analoagă.
într-adevăr evreul din România este m are sau mic bancher,
mare sau mic com erciant, reprezentant de com erţ, interm ediar,
misit, funcţionar în centrala m arilor în tre p rin d eri financiare,
comerciale sau industriale, este de asem enea, m edic, avocat,
farmacist, ziarist. Mai rar este m are sau m ic industriaş, m eşter
lucrător în anum ite industrii (chim ice sau textile), m eseriaş
(bijutier, ceasonicar, croitor, tinichigiu). N iciodată însă nu e
simplu lucrător, nici funcţionar de sta t după cum niciodată nu e
agricultor29.
Din p u n c t de vedere social, evreul d in Rom ania face deci
parte, într-o proporţie preponderentă, din m area şi din mica
burghezie. D upă cum vom vedea mai jos, econom ia capitalistă
nu a în cep u t să se dezvolte în România decât de vreo 6 0 -7 0 ani
şi numai de atunci au în cep u t să apară condiţiile favorabile
29 -
înainte de 1923, evreii n-aveau drepuil de a avea proprietăţi
agricole. După 1923 evreii au cumpărat pământuri, posedând 80 000
ha fără ca să-l cultive.

- 169-
TESTIS DACICUS

pentru crearea unei burghezii. Aceste condiţii favorabile au fost,


de asemenea, cauza directă a imigrării evreilor în România şi, de
asem enea, pentru m igraţiunea lor în târgurile Transilvaniei şi
ale Moldovei de Nord, unde ei vegetau în m ediocritate, spre
marile centre com erciale ale ţării, unde au ajuns repede în stare
prosperă.
Marea şi mica burghezie rom ânească s-ar fi p utut dezvolta
mai rapid şi ar fi p u tu t să joace de la început un rol social şi
econom ic mai im portant, dacă dezvoltarea sa nu ar fi fost
p u te rn ic îm p iedicată de această c o n c u re n ţă su rv e n ită pe
neaşteptate şi despre care se poate spune că într-o oarecare
'măsură „a pierdut startul“. S-a spus deseori că în concurenţă cu
evreul, ro m ân u l ar fi în sta re de in fe rio rita te d in cauza
indiferenţei şi a indolenţei fanteziei sale, opusă atenţiei veşnic
treze a activităţii febrile şi perseverenţei evreului. S-ar p u tea să
fie în această afirmaţie o mică p arte de adevăr. Dar nu aceasta
este cauza fundam entală a succesului evreilor, nu num ai în
România, dar chiar în Ungaria şi în Polonia şi chiar înaintea
prim ului război m ondial în Rusia. Adevărata raţiune a forţei lor
eco n o m ice este p u te rn ic a lor so lidaritate de rasă. Evreul
în c e p ă to r sau p lin de g re u tă ţi e ste to td e a u n a a ju ta t de
conaţionalii săi sau de com unitate. C oncurenţa între evrei este
redusă la minimum şi prin organizaţiile lor, evreii au întotdeauna
o econom ie coordonată, dacă nu chiar dirijată. Comerciantul,
industriaşul sau financiarul rom ân nu trebuie astfel să se lupte
cu fiecare co m ercian t, in d u striaş ori financiar ev re u luat
individual, dar cu un veritabil trust invizibil, cuprinzând pe toţi
com ercianţii, ind ustriaşii sau financiarii evrei, ceea ce în
econom ia liberală clasică falsifică com pletam ente faţa liberei
concurenţe. Mai m ult decât atâta, evreii au o veche tradiţie
bancară şi com ercială şi experienţa lor seculară, realismul lor şi
com pleta lor lipsă de sentim entalism faţă de ţările pe care le
locuiesc i-ajută deseori să depăşească situaţiile grele, faţă de care
un rom ân, un ungur sau un polonez nu ar rezista.
în a c e s te c o n d iţii nu e s te de m ira re că, cu toate
îm prejurările favorabile, mica şi m area burghezie cu sânge

- 170 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

românesc, ca clase sociale, după cum ¿i p ropria lor finanţă,


propriul lor com erţ şi industria lor nu s-au putut dezvolta decât
încet şi greu. Cu toate acestea, această burghezie a fost creată şi
astăzi rolul finanţei şi com erţului rom ânesc este mai im portant
faţă de rolul finanţei şi comerţului evreiesc, aşa cum nu era înainte
de primul război mondial. Se vede deci că poporul rom ânesc nu
este incapabil de o activitate economică, aşa cum i se reproşează
uneori. Progresul econom iei p u r rom âneşti a fost foarte dificil
şi nu a p utut fi căpătat decât în urm a luptei cu o co n curenţă
foarte dură, astfel ca să poată rec u p e ra tim pul p ie rd u t cu
„pierderea startului“. Este deci natural ca în sufletul burgheziei
româneşti şi mai ales în cel al micii burghezii să nu se fi dezvoltat
sentim ente prieteneşti p en tru evrei. C oncurenţa între evrei şi
români nu a fost limitată num ai pe tărâm ul econom ic pro p riu
zis, dar chiar în dom eniul profesiunilor libere, succesul evreilor
în acest dom eniu este datorat în prim ul loc tot solidarităţii lor
de rasă dar şi fap tu lu i că din cauza s e n tim e n tu lu i lo r de
instabilitate şi din cauza absenţelor de legături cu ţara şi datorită
tradiţiilor proprii, ei acceptă fără prea m ulte scrupule unele
com prom isuri străine intelectualului rom ân. Astfel, in tre cele
două războaie m ondiale, s-au p u tu t găsi spre exem plu, în baroul
din Bucureşti, 1 400 avocaţi evrei înscrişi faţă de cei 3 500
avocaţi rom âni (1956); la colegiul inginerilor p e n tru toată ţara
(fără agronom i şi ingineri silvici) 1 750 ingineri evrei înscrişi,
faţă de 3 400 ingineri rom âni (1940); la colegiul m edicilor 2 089
medici evrei, faţă de 5 671 m edici rom âni adică, în o rice caz, o
proporţie de evrei, de m ulte ori superioară im p o rtan ţei lor
num erice relative, chiar dacă nu luăm în co n sid erare decât
populaţia urbană. Unul din m otivele ho tărâto are a aderării
intelectualităţii rom âneşti la curentele naţionaliste a fost această
invazie excesivă a elem entului evreiesc în profesiunile libere,
cărora le-a scăzut nivelul şi ţinuta.
Din cele de mai sus s-a p u tu t vedea că aspectul social şi
econom ic al p r o b le m e i e v re ie ş ti în R o m ân ia are d r e p t
consecinţă principală aceea că îm piedică dezvoltarea norm ală a
marii şi a micii burghezii rom âneşti. Faptul este destul de grav

- 171 -
TESTIS DACICUS

pentru că este de natură a com prom ite soarta rasei româneşti.


Cu toate acestea, acest aspect social şi econom ic n-ar fi luat forma
ascuţită pe care o are, dacă toţi evreii s-ar fi sim ţit într-adevăr
legaţi de Rom ânia şi s-ar fi co m p o rtat în toate îm prejurările ca
adevăraţi rom âni, cu alte cuvinte, dacă n-ar fi existat aspectul
naţional al problem ei.
Din cele de mai sus reiese clar că antisemitismul în România
are motive destul de puternice, care nu sunt de natură ideologică
sau religioasă, ci de natură naţională, socială şi econom ică.
Antisem itism ul românilor, care este în general pasiv, a luat în
mai m ulte ocaziuni form e violente, fară să ajungă cu toate
acestea, până în anii din urmă, la asasinate sau Ia progrom uri, ca
altă dată în Polonia, Rusia sau Ungaria. Când se vorbeşte despre
ororile antisem ite din România, un observator imparţial trebuie
întotdeauna să aibă în vedere partea de exageraţie şi de văicăreală
care, din tim pul lui Eremia, fac parte din tradiţia poporului evreu,
în general totul se reducea la câteva bătăi şi câteva geamuri sparte,
adică la m ult mai puţin decât se ajunge obişnuit în Statele Unite,
în cursul unei campanii electorale mai vii. Mişcările studenţeşti,
după prim ul război mondial —care sunt originea Gărzii de F ie r-
nici ele n-au m ers mai departe.
Numai după trecerea Rom âniei sub influenţa germană,
situaţia evreilor a devenit mai grea, şi aceasta nu din cauza
antisem itism ului pop o ru lu i, ci d in cauza m ăsurii luate de
guvernul A ntonescu în urm a presiu n ilo r germ ane repetate.
A stfel, d r e p tu r ile civile ale u n o r e v re i au fo st reduse.
Proprietăţile lor au fost în parte ex p ro p riate sau trecu te sub
controlul statului, în tim p ce ei, în loc să fie trimişi pe front, au
fost încadraţi, p en tru un tim p anum it, în echipele de muncă,
care se ocupau, fie de agricultură, fie de industrie, fie cu curăţirea
ruinelor provocate de bom bardam entele aeriene. Intelectualii
au fost în general întrebuinţaţi în cadrul autorităţilor de stat ’0
sau în serviciile auxiliare ale arm atei. Num eroşi evrei au fost

30 Mai multe mii au lucrat la Institutul Central de Statistică.

- 172 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

scutiţi de acest lucru. De altfel, descendenţii evreilor care au


luptat alături de România în anii 1877-78 sau în 1916-19, adică
evreii care ar putea fi consideraţi ca legaţi sufleteşte de România,
au avut totdeauna un tratam ent privilegiat. Mulţi evrei au lucrat
în d ife rite le so c ie tăţi fin a n c ia re şi c o m e rc ia le germ an e,
întem eiate atunci în România. D eportările de evrei în lagărele
de concentrare au avut loc sub regim ul A ntonescu, ca măsură
individuală în întreaga Românie, după cum s-a făcut şi pentru
românii, m em bri ai partidelor dem ocratice, m em brii ai Gărzii
de Fier sau cu simplii cetăţeni. D eportările în masă a populaţiei
evreieşti au fost făcute pe teritoriul actual al României, num ai în
Bucovina de Sud, în judeţul D orohoi şi în Transilvania de Nord.
Numărul total al evreilor din Bucovina de Sud era în 1941 [de]
18 000 din care cel mai mare num ăr a fost d e p o rta t în lagărele
de concentrare din Ucraina ocupată de către trupele rom âne,
unde se pare că au suferit pierderi destul de serioase din cauza
epidemiilor. Nu avem cifra exactă. D upă cum nu se cunoaşte
nici cifra acelora care s-au reîntors acasă la ei. în judeţul Dorohoi,
în anul 1941, erau 11 000 evrei, din care au fost d e p o rta ţi 9 000
în lagărele din Ucraina. După cifrele date de presa guvernului
Groza, în prim ăvara anului 1945, ar fi fost repatriaţi 14 000, adică
mai m ult decât ar fi plecat. Cifra poate să nu fie cu torul exactă,
însă apare clar că totalitatea evreilor deportaţi din D orohoi s-a
reîntors acasă. N um ărul ev reilor de pe te rito riu l actual al
României, victim ă deportărilor făcute din ordinul guvernului
Antonescu, nu poate depăşi câteva mii. Cifre de zeci şi chiar de
sute de ori mai mari date în diferite ocazii, trebuiesc considerate
ca exagerări făcute, fie sub im periul unei indignări, lesne de
înţeles, fie în scop de p ropagandă3I.
D eportarea evreilor din Transilvania de Nord a fost făcută
în prim ăvara anului 1944, nu de către guvernul rom ân ci de
guvernul m aghiar, de care depindea în acest tim p teritoriul şi

31 Pentru cifre mai exacte, în măsura în care acestea există, se


poate consulta „Memento Statistic“ ai secţiei române de Ia congresul
mondial evreiesc.

- 173 -
TESTIS DACICUS

căruia, pe bună dreptate trebuie să-i lăsăm responsabilitatea


acestui fapt. Cea mai m are p a rte a acelor 151 000 evrei din
Transilvania de Nord au fost deportaţi în Germania şi în Polonia.
în septem brie 1945, d u p ă ziarul evreiesc „Renaşterea
n o a s tră ”, d in 23 se p te m b rie 1945, se m ai găseau în că în
Transilvania de Nord 25 000 evrei şi după acelaşi ziar din 13
octom brie 1945 au fost găsiţi încă, în lagărele din Germania
30 000 evrei care trebuiau să se întoarcă în cursul săptămânilor
viitoare. De atunci s-au mai găsit m ulţi evrei din Transilvania de
Nord în lagărele germane. Supravieţuitorii deportărilor se ridică
la mai m ult de 55 000 şi victim ele lor la mai puţin de 95 000.
încă odată aceste victim e nu p o t fi reproşate nici guvernului şi
cu atât mai puţin poporului rom ânesc, ci numai guvernului
magi ii ar.
Niciodată n-au existat în România pogrom uri propriu zise,
nici chiar în tim pul ocupaţici germ ane. Două evenim ente cu
toate acestea au fost in terp retate ca atare. Prim ul s-a petrecu t la
B ucureşti în ianuarie 1941, cu ocazia tu lb u ră rilo r care au
caracterizat căderea guvernului Gărzii de Fier, tulburări în care
pleava mahalalelor exasperată a om orât 100 de evrei. Al doilea s-
a produs la Iaşi puţine zile după începutul războiului împotriva
Rusiei. Ca urm are a u n o r agresiuni neexplicate asupra unor
soldaţi rom âni şi germ ani, au fost ucişi în acest oraş, care pe
atunci se găsea la o distanţă de 15 km de front, câteva mii de
evrei. Asasinii au fost mai ales proveniţi din trupele germane,
însă unele autorităţi poliţieneşti rom âne au fost am estecate şi
ele în acest incontestabil act de barbarie; populaţia românească
n-a avut nici un am estec32.

3"Cercurile evreieşti susţin că actele de agresiune care au m otivat


masacrul au fost înscenate de trupele germane. Adevărul este greu de
definit într-un mod cu totul imparţial. Numărul real al victimelor pare
a fi fost 3 400. Comunicatul guvernului Antonescu dădea ca cifră 500,
presa evreiască a vorbit uneori de 12 000. „Memento statistic" de care
a fost vorba mai sus dă pentru populaţia totală evreiască a judeţului laşi
cifra de 37 474 în 1941 şi după masacre, în 1942, 34 006.

- 174 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Din această expunere rezultă că România este dintre ţările


supuse dom inaţiei germ ane între 1939 şi 1945. aceea în care
evreii au suferit cel mai puţin şi că în aceste suferinţe partea
care priveşte guvernul român, în speţă guvernul Antonescu, este
destul de mică şi partea care priveşte direct p oporul rom ân
este aproape nulă. Faptul a fost de altfel admis în conversaţiile
particulare de către unele personalităţi evreieşti autorizate ca
dl. Filderman, fost preşedinte al Uniunii Evreilor din România,
care a re c u n o s c u t că ev reii d in R om ânia, d a to re s c viaţa
mareşalului A ntonescu. Nu aceasta este însă p ărerea m asei
evreieşti, care de la 23 august 1944 este cuprinsă de un adevărat
„amok“ al răzbunării, mai mult din cauza fricii care au avut-o
timp de patru ani, decât din cauza suferinţelor pe care le-au
îndurat realm ente şi care de fapt n-au fost mai m ari decât acelea
ale poporului rom ân însuşi 35.
Acest delir al talionului este atât de caracteristic, încât
ministrul com unist al justiţiei, Pătrăşcanu, nu s-a p u tu t abţine să
nu facă aluzii în cursul declaraţiilor sale de presă, din octom brie
1944, cu ocazia re stitu irii p ro p rie tă ţilo r u rb a n e evreieşti.
Com binată cu fostul său co laboraţionism , această sete de
răzbunare face din populaţia evreiască unul din cele mai bune
instrum ente pe care ruşii au p u tu t să-l găsească, p e n tru opera
lor de dezagregare a României. Am văzut mai sus că în m are
pane, m em brii guvernului Groza au sânge evreiesc sau legături
de familie cu evreii. Am văzut că Ministerul de Interne este, prin
ministrul Teohari G eorgescu[ 19] şi p rin secretarii săi generali,
Schraer şi G eorge Silviu, cu totul în m âna evreilor. .Am văzut

53 Am văzut mai sus că 27 000 evrei au fost deportaţi de pe


teritoriile actuale ale României de regimul Antonescu, cea mai mare
parte, probabil mai mult de 20 000. s-au întors acasă. Mai puţin de
4 000 au fost omorâţi in timpul dezordinilor de la Bucureşti şi de la
laşi. Numărul total al victimelor nu poate depăşi 10 000. Fără a vorbi de
pierderile suferite pe front, foarte puţini din cei 134 000 prizonieri
luaţi fară nici un drept de către ruşi, după 23 august 1944, s-au reîntors
acasă.

- 175-
TESTIS DACICUS

cum Com isariatul Rom ân p e n tru E xecutarea Arm istiţiului,


organ de transm isiune pentru ruşi a presiunilor şi pretenţiilor
lor, este în mâinile evreilor, prin dl. Oeriu. Siguranţa Generală a
Statului, Poliţia şi Serviciul Secret sunt la fel în mâinile evreilor,
în autorităţile sau în instituţiile cele mai im portante există un
conducător acoperit sau un supraveghetor evreu. în această
reţea, care acoperă toată adm inistraţia românească, ruşii sunt în
măsură întotdeauna să fie bine informaţi asupra celor ce ar putea
proceda statul rom ân şi întotdeauna în măsură să-i impuie tot ce
ar dori fără intervenţii prea directe, adică, fără să-şi creeze o
prea mare opoziţie deschisă, nici antipatii suplim entare, în sânul
populaţiei româneşti.
Pe de altă parte, evreii conduc partidul com unist prin d-na
Ana Pauker, Vasile Luca care, de asem enea, au sânge evreiesc
d-nii Teohari Georgescu, Chişinevschi, M iron Constantinescu şi
mulţi alţii, fo an e m ulţi alţii. Ei ţin în m ână Apărarea Patriotică
prin dl. Schraer, ARLUS-ul prin dl. Oeriu, Confederaţia Generală
a Muncii prin dl. Levin şi Azrial şi alte organizaţii paralele ale
Partidului Com unist.
Activitatea tinerilor evrei în detaşam entele de control ale
Apărării Patriotice sau ale altor organizaţiuni „civice“ a devenit
odioasă micii burghezii rom âneşti.
Presa este aproape în întregim e în m âna evreilor. Ziarele
comuniste, „Scânteia“ şi „Ultima Oră“ au, cu rare excepţii, numai
redactori evrei. Ziarele independente ca Jurnalul de dimineaţa“,
„Semnalul“ şi „Timpul“ sunt cu totul în m âna evreilor. Această
presă zisă in d e p e n d e n tă este prim a care d en u n ţă şi instigă
îm potriva oricărui centru de rezistenţă românească, indiferent
dacă există sau va exista. Aceeaşi presă se întrece în laude şi în
adm iraţie faţă de Rusia şi de tot ce e rusesc.
T oate a c e ste p e rs o n a lită ţi e v re ie şti, m in iştri, înalţi
funcţionari, conducători politici, ziarişti, precum şi marea masă
a populaţiei evreieşti din România colaborează pe faţă cu ruşii,
pentru dezagregarea statului rom ân, p en tru slăbirea poporului
rom ân şi p e n tru o anex iu n e atât de rep e d e cât se poate a
României la U niunea Sovietică.

- 176 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Rarissime sunt exem plele de bărbaţi care fac parte din


populaţia evreiască a României, care să nu ia partea ruşilor. Se
pot cita câteva vechi n u m e de familii de evrei spanioli din
Bucureşti, câţiva mari industriaşi şi bancheri, dl. Filderman, citat
mai sus, care a fost un tim p arestat de guvernul Groza şi în fine
dl. Zissu, şeful mişcării sioniste în România, pe care, prin ziarul
său „Mântuirea“, are chiar curajul să prevină masa evreilor şi în
special tineretul pe care delirul talionului şi ura de care sunt
animaţi pentru tot ce este rom ânesc ne vor provoca în viitor
mari catastrofe.
în aceeaşi m ăsură ruşii favorizează la ora actuală imigrarea
ungurilor din Ungaria şi Transilvania de Nord p e n tru a întări
acolo elem entul centrifug, faţă de autorităţile rom âneşti, tot aşa
ei întăresc considerabil elem entul evreiesc, favorizând emigraţia
intensivă a resturilor co m unităţilor evreieşti din Germ ania,
Ungaria, Polonia, chiar din Ucraina. în felul acesta ei îşi asigură o
masă suplim entară de m anevră, care, în orice îm prejurare va fi
în slujba lor. Este greu de apreciat la cât se urcă num ărul acestor
evrei veniţi în România d u p ă 23 august 1944; cifra cea mai
probabilă pare a fi de câteva sute de mii. Un astfel de aflux
adăugat la pu rtarea populaţiei locale de la 23 august 1944 nu
poate decât să facă problem a evreiască din România o problem ă
de nerezolvat.
Problem a m inorităţilor din Rom ânia a fost cu bună ştiinţă
atât de agravată de ruşi, încât nu mai poate fi rezolvată altfel
decât printr-o deplasare a populaţiei analoagă celei adm ise la
Potsdam, în cazul Poloniei, al Cehoslovaciei şi al Ungariei şi la fel
ca cea executată de Iugoslavia, din p ro p rie iniţiativă.

- 177-
C A P IT O L U L VI

DEZAGREGAREA SOCIALĂ A ROMÂNIEI

Dezagregarea socială a României trebuie să com pleteze


dezagregarea sa politică şi naţională pentru a face să dispară toate
forţele care s-ar putea opune unei subordonări totale faţă de
Rusia. Dezagregarea socială a cărui prim efect trebuie să fie acela
de a câştiga, de a dinam iza şi de a organiza. în sensul com unist,
clasele populare despre care am pom enit ceva mai sus, necesită
sărăcirea, dezorganizarea şi pe cât posibil distrugerea silnică a
claselor conducătoare.
Clasele conducătoare din România, în m ăsura în care pot fi
caracterizate ca atare, sunt com puse din: marii şi micii moşieri,
intelectualitatea, m area şi mica burghezie.

18. P ro p rieta rii de p ă m â n tu ri

într-o ţară em inam ente agricolă ca România, proprietarii


de păm ânt aveau un rol foarte im portant. Cu toate că sărăciţi în
parte de reform a agrară din 1919, care a red u s în tin d ere a
proprietăţilor la m axim um câteva sute de hectare, proprietarii
au păstrat în mare p arte în satele rom âneşti, p rin m enţinerea
tradiţiilor din perioada patriarhală, lichidată abia acum câţiva
ani, rolul de călăuză spirituală şi materială, de p rotectori faţă de
autorităţi, de sfătuitori şi de susţinători în m om entele grele.
Acest rol era încă mai accentuat când proprietarul era aristocrat
de sânge şi când strămoşii fuseseră stăpâni ai păm ânturilor şi ai
satului, de câteva generaţii în urmă. Mai mult, prop rietarii au

- 179 -
TESTIS DACICUS

fost din toate clasele conducătoare ale României, singurii care


au avut o conştiinţă de clasă foarte precisă, ca şi tradiţia de
cultură care-i perm itea să joace p rin tinerele sale generaţii un
rol destul de im portant în intelectualitatea de care vom vorbi
mai târziu.
în Transilvania, marii proprietari erau în general de origine
aristocratică m aghiară şi dacă jucau un rol social şi economic
foarte im portant, nu jucau în schim b nici un rol naţional
românesc.
Micii proprietari, cu mai p u ţin de o sută de hectare erau
adeseori ţărani îm bogăţiţi, care şi-au rotunjit păm ântul încetul
cu încetul, p rin m unca unei vieţi întregi sau erau descendenţii
unor astfel de ţărani. Aceştia erau m ult mai legaţi de viaţa rurală
decât marii p roprietari şi dacă se găseau printre ei mai puţine
personalităţi, erau în schim b pătim aşi pentru m unca lor şi in
acelaşi tim p sfătuitori normali ai satelor pentru micile probleme
cu care este ţesută viaţa unui agricultor. Fiind mai aproape de
ţărani, ei reprezentau un elem ent de progres şi un exem plu viu
pentru viaţa curentă a satului şi p e n tru locuitorii săi. înceata
creştere a standardului de viaţă a ţăranului rom ân se sprijinea
pe aceşti m ici proprietari, a căror sărăcire va fi un elem ent de
regresiune în viaţa satului şi, de asem enea, o serioasă scădere a
forţei sale de rezistenţă. Faptul că reform a agrară a fost scăzută
până la limita inferioară de 50 ha, contrar celei din Polonia,
Ungaria şi chiar Germania ocupată de ruşi, unde limita inferioară
a fost fixată la 100 ha se datoreşte intenţiei de a distruge aceşti
m ici p r o p rie ta ri, d e o s e b it d e n u m e ro ş i în re g iu n ile cu
agricultura foarte evoluată, ca în Banat şi Bucovina, sau în
regiunile de colonizare recentă, cum e în Dobrogea.
Clasa proprietarilor, m ari şi mici, care reprezintă osatura
unei rezistenţe anticom uniste a plugarilor, trebuia neapărat să
fie distrusă. Cu toate că raporturile econom ice de clasă între
proprietari şi ţărani nu erau rele, cu toate că încordările care au
existat până acum 30 ani, au d ispărut aproape integral în urma
exproprierii din 1919 şi ţăranii adevăraţi m uncitori, aproape
toţi proprietari, nu mai râvneau puţinul păm ânt rămas moşierilor.

- 180-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

prim a grijă a p a rtid u lu i c o m u n ist a fost cu to ate acestea


distrugerea acestora din urm ă. Prima reform ă desăvârşită de
către guvernul Groza, în mai pu ţin de o lună de la instalarea sa, a
fost reform a agrară. Prin această reform ă au fost confiscate fără
nici o despăgubire toate păm ânturile peste 50 ha îm preună cu
tot inventarul lor de vite şi de m aşini agricole.
Păm ântul a fost îm părţit la ţărani şi inventarul trebuie, în
principiu, să fie adunat în cen trele adm inistrative ale Statului,
de unde să fie utilizate în folosul com un. Pe teren reform a a fost
aplicată nu de către specialişti sau de către magistraţi, aşa cum ar
fi fost norm al ci de com isiuni de ţărani, care aveau d rep tu l la
parte, deci lipsiţi de păm ânt. Cea mai m are parte a acestora din
urmă sunt căruţaşi, m eseriaşi sau elem ente incapabile de lucru
care n-au nici în clin nici în m ânecă cu m unca câmpului. Fiind în
contradicţie cu toate principiile de drept, judecători p e n tru
propria lor cauză, de cele mai m ulte ori au depăşit prevederile
legii, care erau destul de radicale. Pe alocuri şi în special în
Moldova, unde ţăranii sunt mai puţin evoluaţi şi unde demagogia
Frontului Plugarilor a prins mai adânc, comisiuni de ţărani, după
ce a lăsat mai întâi proprietarului deposedat cele 50 ha pe care le
recunoaşte legea, au revenit asupra p ropriilor lor hotărâri şi au
luat, de asem enea, şi acest ultim rest.
Vom vedea mai jos consecinţele econom ice ale reform ei
agrare. Consecinţele sociale su n t evidente. Clasa proprietarilor
agricoli, m ari şi mici, cu resturile fostei aristocraţii este distrusă
econom iceşte şi vor p ierd e în sc u rt tim p orice im p o rtan ţă
socială şi politică.
Extrem iştii com unişti v o r să m eargă mai d ep arte şi să
suprime fiziceşte pe vechii proprietari. Astfel generalul Rujinschi
şi dl. Simion Vasilescu, p ro p rie ta ri în jud. Ialom iţa, au fost
asasinaţi de echipele com uniste, îm brăcate în uniform e ruseşti.
Alte încercări de acelaşi fel au dat greş.
TESTIS DACICUS

19. In te lec tu a lita te a

Intelectualitatea, „inteligenţa“ cum o num eau ruşii în


tim pul regim ului ţarist, a jucat un rol im portant în România, de
la înfiinţarea sa ca stat m odern, rol pe care de altfel l-a jucat în
toate statele din S-E continentului. Această intelectualitate
re p re z in tă cel m ai in flu e n t g ru p d in g r u p u rile sociale
conducătoare şi joacă în România, într-o oarecare m ăsură rolul
d e ţin u t de m area burghezie în ţările cu veche econom ie
capitalistă. Intelectualitatea rom ânească nu constituie o clasă
socială, în sensul obişnuit al cuvântului. Pentru cea mai mare
parte, intelectualii rom âni su n t fii de oam eni săraci, mic
b u rg h ez i, fu n c ţio n a ri, dar de cele m ai m u lte ori ţărani
Intelectualii, fiii şi n epoţii de intelectuali, având tradiţii şi
bibliotecă de familie, cu o cultură generală suptă de la sânul
mamei sunt destul de rari. Se pot găsi printre coborâtorii vechii
aristocraţii sau ai m arilor proprietari şi prin urm are nici ei nu au
p ierd u t contactul cu viaţa de la ţară.
Caracterul rural al intelectualului rom ân constituie şi forţa
şi slăbiciunea sa. Dacă uneori arată scăderi şi insuficienţele
autodidactului sau nestatornicia celui care a rupt cu mediul
copilăriei sale, are totuşi un instinct naţional foarte sigur şi un
b un sim ţ ro b u st care am in teşte la fiecare pas originea sa
ţărănească.
P e n tr u a slă b i d e z o rie n tâ n d , d e z a g re g â n d sau
com prom iţând o clasă, având astfel de caracteristici, nu este o
sarcină uşoară p e n tru Rusia şi nici p e n tru coloana V-a a ei. într-
adevăr p e n tru a d e z o rien ta şi a d ezag reg a m o ralm en te o
intelectualitate care trăieşte de mai m ulte generaţii în lumea
ficţiunilor, care a fost deformată de literatură, în care predomină
cazuistica, scepticismul şi chiar cinismul, care a pierdut contactul
cu realitatea şi cu experienţa istorică a m ediului din care face
p a rte e ste relativ uşor. Astfel se ex p lică u şu rin ţa cu care
intelectualitatea din O ccident a acceptat curentele ideologice,
politice sau estetice cele mai neaşteptate; astfel se explică şi

- 182-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

cosmopolitism ul său.
însă pentru a dezorienta o intelectualitate care n-a cunoscut
în copilăria sa decât viaţa grea a câmpului, care a trăit efectiv
realităţile naţionale ale poporului din care face parte, e m ult mai
greu. O astfel de intelectualitate va putea fi uşor convinsă că
unele clase conducătoare devenite parazitare trebuiesc să fie
lichidate, dar ea nu va putea fi convinsă că proletariatul pentru
care are un dispreţ instinctiv trebuie să dicteze ţăranului şi cu
atât mai puţin intelectualului ridicat prin propria sa muncă.
Pentru a p u tea câştiga cu toate acestea în p arte câţiva
intelectuali, p en tru a putea profita cel puţin de nestatornicia
morală a unora, datorită oportunism ului sau arivism ului lor.
Rusia şi partidul co m unist au creat organizaţii paralele, cu
denumiri patriotice şi dem ocratice, despre care am vorbit mai
sus.
în particular, activitatea organizaţiei ARLUS este din acest
punct de vedere foarte caracteristică.
Toate acestea, m area arm ă p e n tru a decapita, dezagrega,
teroriza şi c o m p ro m ite in te le c tu a lita te a rom ână, răm ân e
.epuraţia“ p e n tru m otivele de activitate fascistă, reală sau
inventată.
în tr-a d e v ă r d a c ă in te le c tu a lita te a ro m â n e a s c ă e ste
refractară comunismului, ea a fost din contră destul de favorabilă
curentelor naţionaliste. Caracterul social al acestora din urm ă
satisface dorinţa sa de a depăşi pe celelalte clase conducătoare
şi caracterul lor naţional şi tradiţional, m ulţum ea tendinţele
venite din adâncurile eredităţii sale ţărăneşti. Din această cauză,
mulţi profesori, avocaţi, m edici, ingineri, scriitori, ziarişti şi
chiar magistraţi, funcţionari superiori şi ofiţeri au m anifestat
simpatie într-un fel sau intr-altul p entru curentele naţionaliste.
U neori această sim patie s-a tradus prin acţiunea directă în
Garda de Fier, alteo ri s-a m ărginit la câteva artico le scrise
împotriva Rusiei în indignarea provocată de răpirea Basarabiei
sau chiar num ai la câte un incident personal cu câte un m ilitant
de stânga, astăzi m em bru influent într-unul din ..camuflările
patriotice“ ale partidului com unist.
Asupra acestei chestiuni de „fascism" al intelectualităţii

- 183-
TESTIS DACICUS

rom âne presa com unistă, evreiască şi „Graiul N ou“ au dus.


începând cu 24 august 1944, cam panii violente. S-a susţinut în
toate felurile că se im p u n ea o e p u ra re severă, că fiecare
intelectual suspect de a fi pactizat cu G arda de Fier sau cu
dictatura A ntonescu sau de a fi exprim at oarecare dezaprobări
faţă de Rusia, trebuie im ediat să fie elim inat din orice post
retrib u it, fie de stat fie din in d ife re n t care în tre p rin d e re
particulară, că trebuie să fie şters din colegiile profesionale, cu
interdicţia de a-şi exercita profesiunea, trim is într-un câm p de
m uncă obligatorie, averea sa sechestrată, pe scurt, trebuie
condam nat la şomaj pe viaţă.
Ministrul com unist Pătrăşcanu, încă din vrem ea celui de al
doilea cabinet Sănătescu a publicat un decret lege de epurare,
prin care legifera a p ro ap e to ate p u n c te le c eru te de presa
com unistă şi evreiască. Acest d ecret lege, care trebuia să se
a p lic e tu tu r o r f u n c ţio n a r ilo r d e sta t, în v ă ţă m â n tu lu i,
m agistraturii şi arm atei inclusiv, a fost după aceea com pletat cu
alte dispoziţiuni cu privire la colegiile profesionale (barouri,
ziarişti, scriitori, m edici etc.). A ceste d e c re te au în tâlnit o
rezistenţă pasivă, dar unanimă, omisiunile de epurare se recrutau
greu, funcţionau cu încetineală şi dădeau hotărârile cu şi mai
mare încetineală. Cam pania de presă com unistă şi evreiască a
devenit atunci mai violentă mergând până la a acuza România de
a nu satisface în acest punct condiţiunile armistiţiului. S-au găsit
de altfel 60 de m em bri ai ARLUS-ului, personalităţi destul de
cunoscute de altfel, care au avut tristul curaj să publice un
m em oriu în acest sens.
Bineînţeles că după constituirea guvernului Groza legea
de epurare a început să fie aplicată mai serios. Din magistratură
au fost îndepărtaţi de la început, după câteva zile de la publicarea
legii, prim ul preşedinte al Curţii de Casaţie, D um itru Lupu, un
magistrat care ţinuse piept chiar lui Carol II, fără ca acesta din
urmă să fi îndrăznit să reacţioneze, după cum şi mulţi alţi membri
ai Curţii Supreme. Până astăzi câteva sute de m agistraţi au fost
epuraţi din toate instanţele ţării şi ministrul dejustiţie Pătrăşcanu
a anunţat la 15 septem brie 1945, cu ocazia deschiderii noului an

-184-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

judiciar, că epurarea m agistraturii va continua. Vom reveni mai


târziu a su p ra ac estu i p u n c t. D in Baroul C apitalei au fost
îndepărtaţi până astăzi 120 avocaţi, p rin tre care figurează
personalităţi ilustre ca vechiul decan Istrati M icescu şi Cici
Stoicescu, foşti m in iştri şi c o n sid e ra ţi ca p rim e le lum ini
incontestate ale Baroului.
Din Sindicatul Ziariştilor au fost excluşi 65 gazetari români,
dintr-un total de 260. Astăzi Sindicatul Ziariştilor num ără 510
membri, dintre care mai m ult ca 200 sunt evrei şi câteva duzini
de unguri, ucraineni sau m inoritari.
Din Societatea Scriitorilor Români au fost excluşi câteva
zeci de m em bri, din care 6 erau m em bri ai Academ iei Române.
Se vede deci că epurarea a fost aplicată peste tot. Ea nu a lovit
numai adm inistraţia de stat dar chiar colegiile profesiunilor
libere. Vom reveni mai jos asupra co n secin ţelo r epurării în
aparatul de stat. Vom reţine aici num ai tendinţa de distrugere,
decapitare şi terorizare, a intelectualităţii în calitatea ei de clasă
conducătoare.
în unele colegii profesionale, ca spre exem plu în cel al
medicilor, epurarea n-a p u tu t fi făcută datorită criteriului şi
solidarităţii profesionale. Pentru a ajunge cu toate acestea la
scop, Partidul C o m u n ist a a n u n ţa t o lege d e su p rim a re a
colegiilor de medici, care va fi cuprinsă într-un „sindicat sanitar“,
conţinând pe medici, infirmieri, agenţi sanitari, surori de caritate
şi chiar personalul d e serviciu al spitalelor, b ineînţeles toţi pe
acelaşi picior de egalitate. Tendinţa de distrugere a tradiţiilor de
corp, pe de o parte de umilire şi de minimalizare a intelectualilor,
pe de altă parte este evidentă.
Distrugerea tradiţiilor de corp a fost urm ărită şi în armată,
prin adm iterea voluntarilor trădători, din diviziile form ate în
Rusia, în a d m in is tra ţii p r in s u b o rd o n a re , în s in d ic a te a
funcţionarilor su p e rio ri, p o rtă re ilo r şi şoferilor, în m arile
întreprinderi de stat prin num irea ca directo r ai electricienilor
sau a şoferilor. La această um ilinţă şi pauperizare contribuie, de
asemenea, noua scară a salariilor. D upă cum vom vedea mai jos,
ca o consecinţă a inflaţiei provocată din cauza pretenţiilor ruseşti,

- 185-
TESTIS DACICUS

salariile au trebuit să fie mărite pentru a se încerca, pe cât posibil,


să le ridice, proporţional cu scum pirea vieţii. Această creştere a
salariilor a fost m ult mai rapidă p en tru lucrători decât pentru
profesiunile intelectuale. Astfel s-a ajuns la aceea că un lucrător
calificat de la CFR, de exemplu, să ia u n salariu lunar de 120 000
lei, în tim p ce un profesor al universităţii din Bucureşti, după 20
ani de serviciu să câştige 130 000 lei pe lună. La Bucureşti este
imposibil de găsit un zidar cu mai puţin de 16 000 lei pe zi, ceea
ce face aproape 360 mii lei pentru 23 zile lucrătoare într-o lună,
în tim p ce prim ul preşedinte al Curţii de Casaţie, cel mai mare
funcţionar al statului, are 260 000 lei pe lună şi un general de
armată, cel mai m are grad din arm ata rom ână, are 220 000 pt
lună ca soldă (cifrele sunt valabile p e n tru noiem brie 1945).
Se vede deci că intelectualitatea este atacată pe toate
fronturile. Pe de o parte, slăbirea solidarităţii ei, atrăgând
elem entele oportuniste în organizaţiile de camuflaj comuniste
sau supuse direct ordinelor ruseşti ca ARLUS-ul. Pe de altă parte
se caută a o sărăci şi a o um ili în faţa proletariatului precum şi a
distruge toate tradiţiile sale de corp. în fine, prin suprimarea
arbitrară a dreptului de muncă, sub vagul pretext al fascismului,
se decapitează elem entele cele mai naţionaliste şi cele mai
dinam ice care s-ar putea opune cu mai m ultă eficacitate şi
autoritate tentativelor ruseşti de fărâm iţare[20].

20. Clasele de m ijloc

Marea burghezie, a cărei bogăţie şi tradiţii familiare sunt


bazate pe marea finanţa, industrie şi com erţ, este încă în stadiul
său de dezvoltare, în România. Structura capitalistă a vieţii
economice, care este necesară pentru dezvoltarea unei burghezii
independente, a început acum 60 sau 70 ani, ceea ce a constituit
un tim p foarte scurt pentru o asem enea dezvoltare. Concurenţa
evreiască, după cum s-a arătat mai sus, a îm piedicat dezvoltarea
unei burghezii etnic rom âneşti, care este, de aceea, redusă la
câteva zeci de familii, dintre care m ulte sunt conducătoare ale
partidului liberal (cf.&&12 şi 21). Afară de aceasta, o minoritate
de mare burghezie, adică de unguri, germ ani (saşi) şi evrei, există

-1 8 6 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

în T ran silv an ia şi a p u tu t să se d e z v o lte sub d o m in a ţia


Habsburgilor. în Vechiul Regat există o înaltă burghezie evreiască
(cf. &17).
Această burghezie străină nu participă la viaţa socială,
naţională şi spirituală a poporului rom ân şi din această cauză nu
poate şi nici măcar nu doreşte să aibă o influenţă în această viaţă.
Dimpotrivă, această burghezie poate fi întrebuinţată în opera de
descom punere desfăşurată de ruşi şi uneltele lor com uniste
împotriva României. Mai mult, ea este legată de marea burghezie
occidentală. Aceasta este cauza p e n tru care nu s-a auzit nim ic în
România, până acum , despre o e x p ro p riere urbană, d esp re
naţionalizarea b ăn cilo r, a s o c ie tă ţilo r de asig u ra re sau a
industriilor'4. Chiar mai mult, când exproprierea proprietăţii
urbane a fost m enţionată la sindicatul funcţionarilor particulari,
faptul a fost ţinut secret şi ziarul „Timpul“, care îl publicase totuşi,
a fost suspendat p e n tru câteva zile, sub p retex t de „alarmism“.
Proprietatea urbană este de fapt expropriată num aidecât ce
proprietarul respectiv pare să prezinte un pericol sau un obstacol
pentru regimul comunist. în asem enea cazuri, toată casa, inclusiv
m obilierul şi lucrurile, este „rechiziţionată p e n tru nevoile
statului“, sau p e n tru „trupele aliate“, sau p e n tru „victim ele
fascismului“. De fapt, casa este ocupată de partidul com unist,
ruşii sau refugiaţi evrei şi este curând ruinată în m od tem einic.
Acţiunea directă de dezintegrare a marii burghezii rom âne
a început în toam na anului 1945, nu prin m ăsuri generale ci en-
detail, de la un caz la altul. Se va vedea mai târziu cum viaţa
industriaşilor, com ercianţilor şi bancherilor rom âni a fost făcută

M -
In această privinţă se poate vedea cât de sistematic urmăresc
ruşii planurile lor în zona lor de influenţă. în majoritatea ţărilor din
această zonă, marea burghezie naţională este in aceeaşi stare
embrionară ca şi în România. Singura excepţie este Cehoslovacia, unde
există o puternică burghezie cehă bogată şi cu puternice tradiţii
familiare. în consecinţă, Cehoslovacia a fost prima ţară din zona rusă
de influenţă, în care băncile, societăţile de asigurare şi marile industrii
au fost naţionalizate sub presiune rusă.

- 187-
TESTIS DACICUS

imposibilă şi cum sunt deposedaţi în m od treptat.


Plutocraţia este form ată din persoane foarte bogate, ale
căror averi sunt bazate pe speculaţie şi corupţie mai degrabă
decât pe m uncă creatoare. Ea se deosebeşte de înalta burghezie
prin caracterul său nestabil şi sc h im b ă to r în activitatea sa
economică. Rusia nu intenţionează să sperie asem enea oameni
fiindcă îi poate câştiga oferindu-le posibilităţi de mari afaceri,
după modelul politicii NEP a lui Lenin, între 1921 -1924. Aceasta
este un motiv în plus, care explică de ce chestiunea naţionalizării
industriilor şi băncilor nu a fost discutată şi de ce nu se iau
măsuri efective îm potriva „pieţei negre“ (cf. &26).
Mica burghezie românească, săracă şi privată de mijloacele
ei de acţiune, nici ea nu e menajată. Ea nu este bineînţeles lovită,
în calitatea ei de clasă, însă viaţa m icului com erciant şi al micului
antreprenor este foarte grea din cauza controalelor permanente,
a confiscărilor de m ărfuri, a ingerinţelor sindicale, a colectelor
pentru sinistraţi, pentru deportaţi, pentru victimele fascismului
etc. Sub acest rap o rt, e le m e n te le m in o rita re ale Apărării
Patriotice sunt extrem de active căci micii burghezi, stânjeniţi
în activitatea lor şi sărăciţi încetul cu încetul sunt aproape toţi
români de sânge şi de rasă. Vom reveni asupra acestui pu n ct mai
departe.
Se vede deci că procesul distrugerii clasei conducătoare
rom âneşti a început, ba chiar a în ce p u t foarte bine. Foştii
p ro p rie ta ri de p ăm ânturi vor m ai trăi încă câtva tim p din
resu rsele lo r dacă le mai au, p e u rm ă v o r d isp a re într-o
m ediocritate neputincioasă. In telectu alitatea decapitată de
conducătorii săi naturali, slăbită prin defecţiunea oportuniştilor
şi a ariviştilor, sărăcită prin salarii insuficiente, um ilită faţă de
proletariat, nu va avea nici p u tere a, nici curajul să reziste
ingerinţelor ruseşti. Rândul marii burghezii, care a scăpat până
aici din cauza m icului său num ăr, din cauza caracterului său
m inoritar şi a relaţiilor sale internaţionale, va veni la timpul
oportun. Mica burghezie este lichidată cu de-amănuntul. în câţiva
ani, dacă regim ul c o m u n ist va d u ra în Rom ânia, cu forţa
baionetelor ruseşti, nici una din aceste clase nu va putea opune
cea mai mică rezistenţă năvălirii ruse.
-1 8 8 -
C A P IT O L U L VII

DEZAGREGAREA ECONOMICĂ
A ROMÂNIEI.
MIJLOACELE DE PRODUCŢIE

21. Form area econom iei rom âneşti

Pentru a în ţeleg e distru g erea sistem atică a eco n o m iei


româneşti de către ruşi şi de către instrum entele com uniste şi
minoritare, trebuie să facem un scurt istoric al acestei econom ii.
Faza familiară şi patriarhală a durat în econom ia românească
până după mijlocul sec. XIX, sub forma sa primitivă, care în marile
ţări occidentale începuseră să se transform e, în cep ân d cu sec.
XVI, p en tru a dispare aproape cu totul, către sfârşitul sec. XVII.
Predominarea econom iei individuale, caracterul său n et agrar,
cu rolul c o n d u c ă to r al m a re lu i p r o p rie ta r, o rg a n iz a re a
m eseriaşilor în c o rp o ra ţii, co m erţu l p e rio d ic în bâlciu ri,
inexistenţa industriei şi absenţa statului în viaţa econom ică au
fost trăsăturile caracteristice ale econom iei rom âneşti, până
târziu în sec. XIX. într-o oarecare măsură, econom ia rom ânească
din m ijlocul sec. XIX seam ănă cu econom ia a m erican ă în
perioada colonială şi a prim ilor ani de in d ep en d en ţă aşa cum o
vedea şi o voia jefferson. D iferenţa principală este că în Statele
Unite n-au existat corporaţiuni.
Aceste caractere n-au în cep u t a dispare decât în perioada
1860-1880, cu construcţia prim elor căi ferate; câteva resturi
din această econom ie patriarhală se mai găsesc încă şi astăzi.

- 189 -
TESTIS DACICUS

După faza patriarhală a urm at o fază de tranziţie, de formaţie


gradată a econom iei capitaliste, care a evoluat paralel cu
transform area politică din stat tributar turcilor în stat indepen­
dent cu o econom ie autohtonă. Această fază începe cu timpul
lungii guvernări a partidului liberal, sub Ion Brătianu de la 1876-
1888 şi ia sfârşit odată cu prim ul război mondial. Lupta politică
între partidul conservator şi partidul liberal corespunde într-o
oarecare măsură cazului de adaptare a econom iei patriarhale la
econom ia capitalistă şi sfârşitul acestei lupte, prin dispariţia
partidului conservator, corespunde, la dispariţia economiei
patriarhale şi a marii proprietăţi şi în sfârşit cu prim a reformă
agrară din 1919.
încă de la începutul fazei de tranziţie, sub guvernul Ion
Brătianu se crează Banca Naţională, se stabileşte un tarif vamal şi
se promulgă o lege pentru încurajarea industriei naţionale (1887).
Ceva mai târziu , d u p ă u n g u v e rn c o n s e rv a to r, este
promulgată o lege a m inelor (1893). Totodată dorinţa de a crea o
in d u strie n aţio n ală va răm â n e p re o c u p a re a p rin c ip a lă a
partidului liberal în toată această lungă perioadă şi poate pentru
a m arca această preocupare, Ion Brătianu îşi trim ite pe cei trei
fii în străinătate, pen tru ca să facă studii de inginerie, cu toate că
niciunul nu va practica ci toţi trei vor face politică toţi trei fiind
pe rând, şefii partidului liberal şi doi dintre ei prim-miniştrii.
Pentru a uşura crearea unei industrii naţionale, partidul liberal a
ajutat crearea unei puternice arm ături de bancă. Pe termenul
social aceste sfo rţări ale p a rtid u lu i liberal au avut drept
consecinţă apariţia unei burghezii mari şi mici, care până atunci
lipsea aproape com plet în structura societăţii rom âneşti şi care
era destinată să asigure consolidarea econom iei şi să înlocuiască
încetul cu încetul aristocraţia m arilor proprietari de pământuri.
A treia frază a consolidării econom iei capitaliste şi a creerii
industriei grele, a corespuns pe tărâm econom ic fazei politice
de consolidare a statului român, mult mărit, aşa cum a ieşit după
prim ul război m ondial. La sfârşitul acestui război, România
trebuia să rezolve câteva problem e financiare şi economice
foarte grele: repararea distrugerilor cauzate pe întreaga suprafaţă

- 190 -
In s p a t e l e c o r t in e i d e f ie r

a ţării, care a fost în totalitate teatru de război şi sub ocupaţie


străină, în special repusă în stare de producţie de inventarul
agricol şi de industria petroliferă şi de integrarea în econom ia
ţării a econom iilor noilor provincii până atunci dirijate în alte
direcţii, în special Transilvania, dirijată de Budapesta; adaptarea
economiei agrare la noile condiţii şi dispariţia marii proprietăţi;
inflaţia m onetară inevitabilă din cauza războiului şi din cauza
retragerii noilor bilete de bancă străine din noile provincii; haosul
în finanţe publice şi în preţuri, consecinţa clauzelor anunţate
mai sus.
Cu oarecare dificultăţi, cu oarecare convulsiuni sporadice,
cu sacrificii, România a reuşit să-şi rezolve toate aceste problem e.
Primii ani după război (1918-27), România a fost guvernată mai
ales de partidul liberal, condus în prezent de fiii lui Ion Brătianu,
Ionel şi Vintilă, care au continuat politica sa de naţionalism
economic.
în anii urm ători (1928-1933) partidul naţional-ţărănesc,
condus de dl. iManiu, a fost la guvern, ducând o politică mai puţin
rigidă. Cu toate că p rim ul p a rtid s-a sp rijin it mai m ult pe
burghezie şi al doilea pe intelectualitate şi pe ţărani, politica lor
socială şi econom ică a fost destul de asem ănătoare şi am ândoi s-
au ferit de noutăţi şi de experienţe prea îndrăzneţe. Marea criză
mondială din 1930-1934, care a fost greu sim ţită într-o ţară
agricolă ca R om ânia, a c o n trib u it p rin restric ţiile şi p rin
sacrificiile im puse tu tu ro r la lichidarea u n o r problem e răm ase
de la ră z b o i ( d is p a r iţia a n u m ito r in s titu ţii p a ra z ita re ,
conversiunea datoriilor agricole etc.).
în p erioad a urm ătoare, d e la 1933 până la în c ep u tu l celu i
de al d o ilea război m ondial, p r o b le m e le e c o n o m ic e p u se ca
urmare a prim ului răz;boi m on d ial au dispărut. Ţara era refăcută
şi din p lin unită şi e c o n o m ia n o ilo r p ro v in cii era în corp orată în
aceea a v e c h iu lu i regat; relele c o n s e c in ţe ale reform ei agrare
dispăruseră; fin a n ţele cu toate că în c ă d eb ile, erau cu toate
acestea aşezate p e baze solide; industria era în plină dezvoltare,
iar preţurile se arm onizaseră în raport cu p reţu rile m o n d ia le
(cu e x c e p ţia cerea lelo r ale căror p reţu ri erau încă su sţin u te de

- 191 -
TESTIS DACICUS

stat), e x p o r tu l câştigase p ie ţe im p o rta n te sigu re în Orientul


A propiat. în toată ţara lucrări im p o r ta n te erau în curs, atât
p u b lice cât şi particulare şi standardul d e viaţă al fiecăruia era în
co n tin u ă creştere.
Această prosperitate econom ică şi generală s-a prelungit
până în prim ul an al celui de al doilea război mondial, atâta timp
cât România a p u tu t să păstreze o neutralitate efectivă. Când
agresiunea rusă din iulie 1940 a obligat România să intre în orbita
Germaniei şi când mai târziu a început războiul împotriva Rusiei,
econom ia rom ânească a trebuit să se adapteze exigenţei noului
său aliat. A ceste e x ig e n ţe se re fe re a u m ai m u lt asupra
chestiunilor care nu atingeau direct m arele public şi ale căror
efecte prejudiciabile nu trebuiau să se facă sim ţite decât mai
târziu, cum a fost spre exem plu acapararea întreg disponibilului
de p r o d u s e p e tr o lif e r e şi e p u iz a re a z ă c ă m in te lo r prin
exploatarea lor exagerată. A fost cu toate acestea o ridicare a
preţurilor ca o consecinţă a supraevaluării m onedei germane
cu care se plăteau cum părăturile făcute direct pe piaţa română
şi au fost uneori, pentru un tim p limitat, restricţiuni alimentare,
pricinuite mai m ult de incom petenţa u n o r autorităţi sau din
motive politice decât dintr-o lipsă reală. Alte ingerinţe germane
au avut un caracter mai mult naţional decât economic, cum erau
spre exem plu tendinţele de acaparare a bunu rilo r evreieşti de
către m inoritatea germ ană şi elim inarea caselor rom âne în
comerţul cu Germ ania în profitul caselor germ ane. Adevăratele
greutăţi econom ice şi alim entare n-au încep u t decât odată cu
p ă tr u n d e r e a a rm a te lo r r u s e ş ti în M oldova şi cu
bom bardam entele aeriene anglo-americane, începând din aprilie
1944, prin dezorganizarea transporturilor, scăderea producţiei
industriale şi dispersarea autorităţilor de stat. O cupaţia rusă, ca
urm are a răsturnării alianţelor României, după 23 august 1944 a
crescut considerabil aceste greutăţi p rin furturile şi devastările
fară raţiune ale arm atelor ruseşti, jafuri şi devastări despre care
am vorbit mai sus şi asupra cărora vom reveni mai jos. După
in sta la re a C om isiei Ruse de C o n tro l p e n tr u ex ecu tarea
arm istiţiului a în c e p u t o p era de dezagregare econom ică a

- I 92-
In s p a t e l e c o r t i n e i d e f i e r

României în toate compartimentele: agricultură, industrie, mine,


transporturi, com erţ interior, comerţ exterior, finanţele publice,
finanţele private, le vom studia pe rând.

22. A g ric u ltu ra ş i r e fo r m a a g r a r ă

în agricultură, scopul final al Rusiei şi al regim ului com unist


din România este colectivizarea sau în alţi term eni instituirea
colhozurilor. în presa din Bucureşti, cu data de 30 septem brie
1945 a apărut un expozeu făcut de prim ul-m inistru Groza, la 18
septem brie, în co m itetu l F rontului Plugarilor, relativ la o
întrevedere pe care a avut-o cu câteva zile mai înainte, în tim pul
vizitei sale la Moscova, cu generalissimul Stalin. în acest expozeu,
primul m inistru rom ân m ărturisea aproape făţiş că stadiul final
al regimului agrar va fi colectivizarea, dar că Generalissimul Stalin
l-a sfătuit să nu m eargă p rea rep e d e , să c re e z e c e n tre de
m otoculturâ, să facă pe ţărani să recunoască ei înşişi avantajele
lucrului c o le c tiv şi p ân ă atu n ci să m e n ţin ă p ro p rie ta te a
individuală3-. în treacăt, dl. Groza m ărturisea, de asem enea,
intervenţia Rusiei cu toată autoritatea sa în chestiunile interne
ale României.
Ca la o ricare ţăran din lume, se n tim e n tu l p ro p rie tă ţii
individuale este profund ancorat în sufletul ţăranului român.
Această dragoste de păm ânt nu poate să fie com bătută fără a
compromite definitiv com unism ul la ţară. Nu se puteau lua nici
măcar m ăsurile preparative de colectivizare căci cea mai m are
parte a ţăranilor rom âni au fost în Rusia ca soldaţi, au văzut la
faţa locului colhozurile şi aşteaptă în acest dom eniu m ăsurile
comuniste cu m are neîncredere.
Ruşii şi p artid u l com unist, n e p u tâ n d să atace frontal
sentim entul p ro p rie tă ţii la ţăran, au h o tă râ t d in c o n tra să
întrebuinţeze dorul său de păm ânt şi să-l câştige, împărţindu-i
pământurile m arilor proprietari. Cu aceeaşi ocazie se asigura

35 Generalissimul Stalin nu făcea decât să sfătuiască pe dl. Groza


să aplice metodele de colectivizare aplicate în Rusia acum 20 de ani.

- 193-
TESTIS DACICUS

distru g erea m arii p ro p rie tă ţi ca in stitu ţie e co n o m ică şi a


proprietarilor ca clasă socială. Agitaţia asupra acestei chestiuni
a început în toam na anului 1944, sub guvernul Sănătescu; ea a
continuat sub guvernul Rădescu şi în general a avut puţin succes
căci între pro p rietar şi ţăran nu mai exista încordare de clasă şi
în gen eral ţăra n ii nu m ai d o re a u p u ţin u l p ă m â n t răm as
proprietarilor. Cu toate acestea în unele regiuni, în care ţăranul
este mai întârziat sau proprietarul personal urât sau absenteist,
comuniştii au convins pe ţărani să nu mai aştepte exproprierea
legală şi să-şi apropie cu forţa păm ânturile proprietarilor. S-a
creat astfel în ţară o stare de nesiguranţă, care a îm piedicat în
multe locuri m uncile câmpului, situaţie care era după aceea
rep ro şată m arilo r p ro p rie ta ri p e care p resa c o m u n istă şi
minoritară îi acuza de a sabota lucrările şi de a înfom eta populaţia.
Aţâţările n-au încetat nici chiar după prom ulgarea reformei
agrare în m artie 1945. Prin această refo rm ă după cum am spus.
toate proprietăţile care depăşeau 50 ha, cotă maximală pe care o
p o a te p ă s tra u n p r o p r ie ta r s u n t c o n fis c a te fără n ic i o
despăgubire. De fapt, m area proprietate a fost m ult redusă prin
reformele agrare de la 1864 şi 1919. Marile latifundii de mii şi de
zeci de mii de hectare nu mai existau, cum existau la începutul
celui de al doilea război m ondial în Prusia Orientală, în Polonia
sau în Ungaria; după cum mai există încă şi astăzi în Anglia sau pe
continentul american.
Reforma agrară de la 1919 a limitat în cazul cel mai favorabil
la 500 ha de teren arabil, m axim um de păm ânt pe care putea să-l
aibă un p ro p rietar şi de atunci m arii agricultori, care putuseră
prin cum părări sau prin m oşteniri să constituie dom enii mai
mari, erau foarte puţin numeroşi. în general, proprietăţile rămase
după exproprierea din 1919 erau de la 100-200 ha.
în 1941, repartiţia proprietăţilor agricole individuale pe
teritoriul de atunci al României, fără Basarabia şi Bucovina şi
fără Transilvania de Nord, erau acelea din urm ătorul tablou:
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Tabelul nr. 3
Repartiţia proprietăţii agrare individuale în R om ânul (1941)

Nr. propr. Suprafaţa în ha Procentul


Sub 50 ha 2 247 294 8 290 000 80,7 %
50-100 ha 4 891 315 000 3,0%
100-200 ha 2 544 349 000 3,3 %
2 00-500 ha 1 690 521 000 5,0%
Peste 500 ha 631 835 000 8%
Total: 2 257 050 10 419 000 100%

în cifrele acestu i tabel nu su n t incluse p ro p rie tă ţile


Coroanei, ale Statului, ale com unei, ale bisericii şi ale instituţiilor
de cultură şi de binefacere. Se vede că num ărul proprietăţilor
superioare lui 500 ha, inclusiv acelea de m unte com puse din
păduri şi fâneţe erau de 631 totalizând 835 000 ha sau 8% din
total. A proape 130 d in tre ele erau p ro p rie tă ţi de m unte.
Rămâneau deci aprox. 500 de proprietăţi agricole propriu-zise
de peste 500 ha pe care aproape[21 ] cu mai m ult de 100 ha. La
acestea se m ărginea adevărata m are proprietate rom ânească.
Numărul total al p ro prietăţilor m ari ori mijlocii de mai m ult de
50 ha erau de 9 756 totalizând 2 020 000 ha adică 19,3 % din
suprafaţa totală a p ro p rie tă ţii individuale. N um ărul m icilor
proprietăţi sub 50 ha e ra de 2 247 000 reprezentând 3 299 000
ha sau 80,7 % din total. Se vede clar că tendinţa de a prezenta
România ca o ţară de m ari latifundiari şi de semisclavaj care a
fost unul dintre leit m otivele propagandei sovietice este cel
puţin exagerat
Suprafaţa p ro p rietăţilo r agricole individuale mai m ult de
50 ha reprezintă în Statele Unite mai mult de 70%, în Franţa 28%,
în Anglia 60%, în D anem arca 22% din total. Toate aceste cifre
sunt superioare celei a Rom âniei şi Franţa şi D anem arca sunt
considerate ca ţări tipice cu proprietăţi mijlocii şi mici.
Dacă se scoate din aceste cifre cota de 50 ha care trebuie să
rămână în principiu fiecărui pro p rietar întocm ai ca şi suprafaţa
pădurilor şi a viilor care nu intră încă în previziunile reform ei se

- 195-
TESTIS DACICUS

obţine pentru teritoriul României de la 1941 un total de 950 000


ha supuse confiscării. La această cifră trebuie adăugat aprox.
200 000 ha care cad sub puterea legii în Transilvania de Nord,
totalul general fiind aprox. de 1 150 000 ha p en tru România în
hotarele ei de astăzi. După cifrele provizorii date foarte timid de
către Ministerul Agriculturii s-ar fi confiscat aproape 1 200 000
ha. Cele două cifre se acordă şi ordinul de m ărime al suprafeţei
obţinute prin confiscare poate să fie considerat ca bun.
Suprafaţa confiscată trebuie să fie împărţită ţăranilor lipsiţi
de pământ ori celor care posedă mai puţin de 1 ha în mici loturi
(legea prevede un m axim um de 5 ha). Num ărul lucrătorilor
agricoli (bărbaţi) lipsiţi de păm ânt este de aproape 575 000 şi al
proprietarilor sub 1 ha este de 525 000 din care 255 000 având
m ai p u ţin de 1/2 ha; aceste cifre se referă la Rom ânia in
frontierele sale de la 1941. N um ărul ţăranilor având d rep t la
beneficiul legii :ir fi deci de 1 100 000 p entru 950 000 ha. Dacă
ţinem cont. de asemenea. de22-i 000 ha ale ţăranilor având puţin
p ăm ân t ajungem la un lo t individual m ijlociu de 1 ha. Cu
agricultura destul de prim itivă practicată in general de către
ţăranul rom ân e ste în general adm is ca lotul necesar p entru a-i
asigur* existenţa unei familii ţărăneşti este cuprins du p ă regiuni
intre 4~ 10 ha Se adm ite deci că din punct de vedere social re­
form a agrară nu a rezolvat nim ic.
Lucrul acesta era d e al tic! de prevăzut, densitatea populaţiei
agrico&e în România era de 81 locuitori pe fcm^. una din c e k mai
mari CSnEuropa şi superioară limitei de suprapopulare în general
attaaisii p a w u ţările p u r agricole (70 kxuîtori ta r a -t (Vezi spre ex
X. Paris.Rawat. 1937).
M M o n a proletariatului agricol In R om ânia n u poare si
fie flesefivată pri® repartiţia păm ântului ci îşi v a găsi irzeiv'jxea
wwm& prim isw&mriaiiBaurea ţării şi p rin mtgraţiuroea sp re ©rase a
te®3^eftw^pffajiwi®aicraife îsbagricultură. 0*® acesc purscs de vedere
geffoma argată e ste cM ar antisodiaîă. cădi iegstad p e toară&j rul
dte tam teft M esaficfent caare îi d ă o iiltaîeriie s e c u r t e e de
pteprifeias;, «a taspfefică ¡¡aigraţîa sa sf*c «waş. saade a r p«tea
pa®* fen munca sa î®mai bamc co©$iiŞtaffiI
-1 5 6 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Din punct de vedere econom ic este de prevăzut că reforma


agrară va însem na un eşec, cum a fost de altfel şi precedenta din
1919. Producţia mijlocie pe ha în ultim ii ani, care au p recedat
prim ului război m ondial, când Rom ânia era o ţară de mari
proprietari era de 15 chintale. Im ediat după reform a din 1919
producţia a scăzut la 8 chintale. Ultimii ani înainte de al doilea
război mondial, producţia mijlocie a marii şi micii proprietăţi
oscilează în juru l lui 15 c h in ta le de ha. N u m ero ase m ari
proprietăţi cultivate în ferm e m odel ating o producţie de 18-
22 chintale pe ha dar există bineînţeles proprietăţi mai puţin
bine cultivate. Media micii p ro prietăţi se cifrează în jurul a 9
chintale. Grâul marei proprietăţi cântăreşte obişnuit în acelaşi
an 5 kg la hl mai mult decât grâul micii proprietăţi. Trebuie deci
să ne aşteptăm ca după reform a agrară din 1945 pro d u cţia
agricolă a României să înregistreze o dublă scădere cantitativă şi
calitativă.
Pe suprafaţa confiscată de 1 200 000 ha aproape 85% sunt
com puse din terenuri arabile restul fiind fâneţe, plantaţii de
pruni sau diferite livezi. Terenurile de arat trecu te de la m area
proprietate la mica p roprietate reprezintă ceva mai m ult de
1 000 000 ha din care aproape 900 000 ha sunt cultivate cu
cereale şi vor trece deci de la o producţie mijlocie de 15 chintale
la una mijlocie de 9 chintale la ha. Scăderea totală a p roducţiei
de cereale în România va fi deci aproape de 5 000 000 chintale,
ceea ce nu este de dispreţuit. Dacă ne am intim că exportul total
de cereale al României a fost în ultim ii ani, înainte de cel de al
doilea război mondial de 16 000 000 chintale şi de când România
a pierdut Basarabia, regiune ex ced en tară [22]. Este deci de
prevăzut că disponibilul României p en tru exportarea cerealelor
va fi redus cu o treime. Livrările în co n tu l arm istiţiului cu Rusia
vor fi agravate prin urm are. Aceste livrări de cereale în contul
armistiţiului şi p en tru întreţinerea Arm atei Roşii de ocupaţie
iară a pune la socoteală jafurile acesteia din urm ă se ridică la
5 000 000 chintale, p e n tru intervalul de la 1 septem brie 1944 —
1iunie 1945, deci pe 9 luni. Scăderea asupra plantelor industriale
care erau cultivate în general de m area p ro p rie ta te va fi mai

- 1 9 7 -
TESTIS DACICUS

importantă. Creşterea vitelor destinate exportului era practicată,


de asem enea, aproape exclusiv de marea şi mica proprietate.
Trebuie să contăm pe o scădere de 50% ori mai m ult în aceste
două com partim ente.
Pierderile în disponibilul de export ca urm are a reformei
agrare poate fi calculat la 20 000 000 dolari aur, luând ca bază a
acestor cifre, im porturile din 1937-1939 şi preţul de atunci.
Livrările în contul arm istiţiului au fost fixate la 50 000 000 de
dolari aur pe an, se vede că pierderea este im portantă.
Marea proprietate n-a avut num ai un randam ent economic
superior micii proprietăţi, multe dintre marile şi chiar dintre
proprietăţile mijlocii în special în Banat, Bucovina şi în Câmpia
Dunării erau veritabile ferm e m odel şi centre de experienţă
pentru noile m etode de cultură şi pentru alegerea sem inţelor şi
pentru creşterea vitelor de calitate.
Ele serveau de exem plu p e n tru o întreagă regiune. Rolul
cen trelo r de instrucţie şi de progres ale acestor proprietăţi era
cu atât mai efectiv cu cât li se adăugau prestigiul tradiţional al
marelui p ro p rietar despre care am pom enit ceva mai sus.
Cu toate că legea reform ei agrare prevede excepţii pentru
asem enea proprietăţi model, aceste excepţii au fost rareori ad­
mise şi cea mai m are parte din aceste frum oase realizări au fost
distruse p rin pulverizare în loturi de la 0 ,5 -2 ha p rin jaful
rezervelor de săm ânţă selecţionată şi a anim alelor de rasă şi prin
risipirea inventarului. Dacă trebuiau să fie neapărat confiscate,
ar fi fost de dorit ca ele să răm âie cel p uţin întregi sub forma
ferm elor m odel de stat. Demagogia guvernului Groza însă a decis
altfel. Dem agogia a prezidat nu num ai la confiscarea dar, de
asem enea, la îm părţirea pământului.
în foarte m ulte cazuri au fost puşi în posesie o am eni care
n-au făcut niciodată agricultură sau care au vândut pământurile
pe care le-au avut altădată, dar care astăzi militează în partidele
F.N.D. şi sunt m em brii ai com isiilor locale p e n tru aplicarea
reform ei. Această p u n ere în posesie a elem entelor lipsite de
p u te re a de m uncă va co n trib u i la agravarea consecinţelor
econom ice ale reform ei. Econom iştii de stânga au explicat

- 198 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

câteodată nu fără bănuială de adevăr că eşecul reformei din 1919


era datorat în m are parte faptului că ţăranii deveniţi proprietari
nu aveau nici animale de m uncă nici instrum ente pentru a lucra
pământul, nici credite pentru a le cumpăra. Guvernul Groza şi-a
însuşit această explicaţie şi în acelaşi tim p cu păm ânturile a
confiscat, fară despăgubire, anim alele şi m aşinile agricole de la
marea proprietate.
Animalele în măsura în care au scăpat de la jaful neoficial şi
de la rechiziţiile oficiale ale Arm atei Roşii şi de la Comisia de
armistiţiu, au fost repartizate ţăranilor, într-un m od deghizat
favoriţilor regim ului, adică d u p ă cum am văzut m ai sus nu
lucrătorilor de păm ânt. Această soartă a fost nu num ai a vitelor
de povară dar şi a anim alelor de rasă şi de reproducţie, care
trebuie să fie astăzi considerate în m ajoritate ca pierdute, fie
prin lipsa de grijă, fie p rin sacrificarea în scop de câştig imediat,
fie prin lipsa de hrană. în multe locuri chiar magaziile cu sămânţă
selecţionată au fost jefuite şi risipite în acelaşi fel. Maşinile agri­
cole, tra c to a re le , se m ă n ă to a rele , se c e ră to a re le , batozele,
plugurile etc. trebuiau în principiu să fie co n cen trate în centre
diferite de unde trebuiau să fie puse la dispoziţia ţăranilor pentru
munca câmpului.
în general fie p rin lipsa de personal specializat, fie prin
indiferenţă, fie prin sabotaj voit, aceste centre de m otocultură
nu s-au putut constitui sau sunt sim ple depozite în care maşinile
zac fără nici o grijă la voia intem periilor, stricându-se încetul cu
încetul şi neservind ţăranilor decât ca o rezervă de fier vechi
sau de pieţe de schimb. Astfel de cim itire de m aşini agricole,
unde se distrug fară nici o în treb u in ţare un inventar atât de
preţios şi costisitor poate să fie văzut până în vecinătatea imediată
a Bucureştiului, ca de exem plu la Afumaţi.
O altă consecinţă a reformei agrare ar fi scăderea masivă a
creşterii oilor, una din bogăţiile im portante ale ţării. Această
creştere satisfăcea până acum consum ul intern al lânii şi a stofei
ieftine în România, a brânzeturilor, a mieilor şi chiar a cărnii de
berbec şi de miel care joacă un rol tradiţional în alimentarea
poporului român în special pentru ţărani şi pentru mica burghezie.

- 199-
TESTIS DACICUS

In 1941, ex istau pe te rito riu l de atu n ci al Rom âniei


11 365 000 oi şi m iei. C reşterea oilor cere fâneţe întinse,
rezervate numai pentru ele căci animalele mari refuză în general
să pască pe unde au trecu t oile. Asemenea păşuni nu p o t exista
decât pe proprietăţi destul de mari sau pe rezervele comunale
ale Statului, de aici triplul caracter al creşterii oilor: o parte a
turm elor din Rom ânia aparţinea m arilor pro p rietari şi erau
crescute pe păşuni din păm ânturile lor. Această parte de turme
dispare com plectam ente ca o urm are a reform ei agrare.
O altă parte aparţine ciobanilor bogaţi care continuă să
practice regim ul tradiţional al transhum anţei şi trec vara în
păşunile de la m unte ale Statului sau ale m arilor proprietari, pe
care îi susţinea şi iarna la câmp, în special pe m alurile Dunării
sau în Dobrogea, u n d e îşi hrăneau turm ele cu n u treţ cumpărat
în general tot de la marii proprietari. Multe din aceste turm e îşi
vor restrânge, de asem enea, existenţa com prom isă de către re­
form a agrară. O ultim ă parte a turm elor era constituită de oile
aparţinând ţăranilor mai bogaţi ai satelor şi care erau hrănite pe
păşunea comunală. Această din urm ă parre este singura careva
mai supravieţui intr-adevăr reform ei agrare.
Reforma agrară a confiscat o m are parte din livezile marilor
proprietari, acestea rep rezen tân d o cultură de specialitate pe
care incom petenţa noilor p ro p rietari le va distruge în puţini
ani. Se poate spune acelaşi lucru despre iazuri, bălţi şi păstrăvării
destinate creşterii peştilor.
în rezum at, reform a agrară n-a rezolvat, ba chiar a agravat
p ro b le m a p ro le ta ria tu lu i agricol, a d im in u a t cu 35% din
disponibilul din România p en tru exportul produselor agricole,
a distrus câteva sute de cen tre de cultură model, a distrus o
mare pane a inventarului animalelor de m uncă şi de reproducţie,
ca şi acela al m aşinilor agricole şi în fine a com prom is grav
creşterea oilor, una d in bogăţiile tradiţionale ale ţării.
O parte din aceste consecinţe sunt voite, şi intră în sistemul
de dezagregare econom ică urm ărit de ruşi şi de instrumentele
lor com uniste şi m inoritare, o altă parte este accidentală şi este
datorită incapacităţii guvernului Groza.

-200-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Ministrul Agriculturii din cabinetul Groza este dl. Romu-


lus Zăroni, un fost birjar al d-lui Groza. Este cunoscut ca deosebit
de lipsit de pregătire şi incapabil. Ca un exem plu de prestigiul
său, cităm epigram a care i-a fost com pusă de un autor cunoscut:
Caligula im perator
îşi fă c u calul senator
Petre Groza m a i sinistru
îşi fă c u boul m inistru.
Autorul se scuză de acest interm ezzo, dar chiar tragediile
au uneori câte o latură nostimă.
Guvernul Groza a prezentat astfel ca o măsură dem ocratică
suprim area contractelor de dijmă, calificate ca resturi feudale.
Contractul de dijm ă este o asociaţie între un p ro p rie ta r şi un
plugar, aportul prim ului fiind păm ântul, im pozitele, planul de
cultură şi în general sămânţa, aportul celui de al doilea fiind
munca. în general îm părţeala produselor luate de pe păm ântul
astfel lucrat erau jum ătate şi jumătate. Interzicerea contractelor
de acest fel înlocuite p rin contracte de salarizare, nu vor fi nici
în avantajul material nici în avantajul moral al plugarului, pe care
îl coboară din calitatea lui de asociat la aceea de salariat, deci de
proletar.
Tendinţa Partidului C om unist este de altfel să se op u n ă la
orice fel de colaborare între p ro p rietar şi plugar şi să-i trans­
forme pe aceştia din urm ă în m uncitori salariaţi proletari.
Plugarii vor fi astfel obligaţi a se grupa în sindicate, deci câştigaţi
pentru P artid şi c h ia r cu tim p u l câştigaţi p e n tr u colhoz.
Suspendarea dijmei va aduce astfel desigur o scădere a producţiei
căci lucrătorul agricol salariat nu va putea avea aceeaşi grijă
pentru lucrul său ca plugarul asociat şi cointeresat în produsul
lucrului său.
Mai m ult decât reform a agrară şi decât e x p e rien ţe le so­
ciale ale guvernului Groza. al doilea factor de d istru g ere al
agriculturii rom âneşti este pricinuit de jafurile şi rechiziţiile
Armatei ruse de ocupaţie şi de Comisia rusă de arm istiţiu. Am
văzut mai sus că jafurile şi devastările Armatei Roşii în cursul
înaintării ei în Rom ânia în toam na anului 1944, se cifrează la

-201 -
TESTIS DACICUS

m inim um 500 miliarde lei (200 m ilioane de dolari în cursul dc


atunci al dolarului la bursa neagră). O m are parte a acestor
pierderi a fost suportată de agricultura rom ânească în special
de şeptelul care a fost redus atât p rin furturile Armatei Roşii cât
şi prin necesitatea de a sacrifica o parte din acest şeptel pentru
lipsa de hrană. Aceasta din urm ă fiind şi ea luată de către Armata
Roşie. Scăderea şeptelului rom ânesc în ultimii patru ani este
dată de urm ătorul tabel:

Tabloul IV
Şeptelul în R om ânia (fără Transilvania de Nord)

1941 1943 M artie 1945


Gii, armăsari, iepe, mânji 1269 000 976 000 728 000
Boi, tauri, vaci, viţei 3-386 000 3.310 000 2 433 000
Animale de povară 2.086 000 1.545 000 1 100 000
(boi, cai)

Scăderea între 1943 şi m artie 1945 este datorită aproape


în întregim e ocupaţiei ruse. Această scădere este deosebit de
îngrijorătoare pentru animalele de povară al căror num ăr din
1943 era redus la jum ătate din valoarea normală. Din martie
1945 acest num ăr a mai fost redus prin continuarea rechiziţiilor
ruse pe de o parte şi prin lipsa de furaje din cauza teribilei secete
din 1945 pe de altă parte.
în aceste condiţii se pune în treb area în ce m ăsură în anul
1946 vom putea efectua lucrările agricole?
Parcul de anim ale este nu num ai redus pentru prezent dar
refacerea este grav c o m p ro m isă d in cauza luării m asive a
armăsarilor, iepelor, taurilor şi a vacilor de reproducţie, inclusiv
a celor de rasă, livrări executate în contul reparaţiilor impuse
de armistiţiu. Num ărul porcilor, oilor şi păsărilor a scăzut în
aceleaşi condiţiuni. Mai mult distrugerile în urm a incuriei în aşa
num itele centre de m otocultură a num eroaselor maşini agri­
cole în special a tractoarelor, care au fost luate în contul
reparaţiunilor, aceeaşi soartă au avut-o num eroasele depozite

-202-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

de săm ânţă selecţionată, pădurile n-au fost atinse de reform a


agrară. De altfel pădurile Stattilui, ale Coroanei, bunurile bisericii
şi ale diferitelor instituţii sau organizaţii com unale totalizează 4
milioane ha în tim p ce cele ale proprietăţii particulare ating abia
800 000 ha din care num ai o parte revine marii proprietăţi.
Interesul dem agogic al unei confiscări de păduri este deci
mult mai redus. Cu toate acestea chestiunea este agitată din tim p
în tim p în presa com unistă şi în cea minoritară. Guvernul Groza
n-a avut nevoie să confişte pădurile particulare p e n tru a face să
se simtă politica sa distructivă în acest dom eniu.
într-adevăr suprafaţa pădurilor reprezintă 24% din suprafaţa
totală a României, ceea ce pentru o ţară care are un climat de
stepă este limita inferioară. O scădere mai accentuată a suprafeţei
împădurite va contribui la agravarea riscurilor secetei deja foarte
mare în România. Pe de altă parte tăierile exagerate fără a se
respecta regulile normale de regenerare vor com prom ite pentru
v iito r r e z e rv e le in d is p e n s a b ile c o n s u m a ţie i in te r n e şi
exportului. Cu toate acestea guvernul Groza a admis pentru acest
an derogări de la regim ul legal al apelor şi pădurilor, instituite
special pen tru a asigura posibilitatea de regenerare şi tăierile au
luat la m unte şi la câm pie un ritm excesiv de îngrijorător. Mai
mult, elem entele com uniste locale îşi fac un tidu de glorie în a
împinge ţăranii la devastarea pădurilor de stat şi ale particularilor,
ceea ce va contribui pe de o parte la distrugerea pădurilor şi pe
de altă parte la anarhia generală.
Se v e d e d e c i că o p e ra s is te m a tic ă de d is tr u g e r e a
agriculturii este destul de avansată. Scopul său e dublu. Pe de o
parte prin scăderea producţiei şi prin jaful rusesc se urm ăreşte
ideea de a se înfom eta oraşele de unde exasperarea m uncitorilor
care vor dev en i in stru m e n te oarbe şi su p u se c o m ite te lo r
comuniste şi ale sindicatelor. Pe de altă parte p rin furt şi prin
omorârea animalelor de lucru, ca şi prin degradarea intenţionată
a parcurilor de maşini, de instrum ente agricole, se urm ăreşte
pauperizarea ţăranilor şi punerea lor în imposibilitate de a lucra,
pentru a-1 obliga să ceară el singur ajutorul statului şi constituirea
colhozurilor. „Vom releva nivelul individului p e n tru a-1 face să

- 203 -
TESTIS DACICUS

în ţe le a g ă avantajul m uncii co lectiv e d a r încă o d a tă fără


constrângere şi fără grabă“, a declarat dl. Groza în expozeul de
care am vorbit mai sus.
în legătură cu aceasta este interesant să amintim art. 3 al
acordului iscălit la Moscova în septem brie 1945 de către dl.
Groza, articol prin care Rusia îm prum ută României pentru doi
ani, 3 m ilioane de chintale de cereale restituibile în 1946/947
cu un procent de 5 %.
S-a vorbit mult în presa guvernam entală de această dovadă
de generozitate a Rusiei. Gestul este cu toată evidenţa pur
publicitar şi făcut p en tru ca masele să nu atribuie jafurilor şi
rechiziţiilor ruseşti sau incapacităţii guvernului Groza foametea
care am eninţă România. Aceste 3 m ilioane chintale reprezintă
mai p u ţin din jum ătatea cerealelor livrate Rusiei în cursul
ultim ului an în afară de cerealele jefuite direct de către Armata
Roşie.
Se p a re de a ltfe l că în tr e a g a c a n tita te de cereale
îm prum utată provine din jafurile şi rechiziţiile Armatei Roşii în
R om ânia, că aceste cereale au fost p use în d ep o zitele d in
Basarabia în m od cu totul defectuos, astfel că s-au alterat şi au
fost restitu ite R om âniei cu titlul de îm p ru m u t p e n tru a fi
înlocuite în doi ani cu cereale în bună stare. G enerozitatea se
reduce deci în fond la o bună afacere.

23- I n d u s tr ia

Industria rom ânească s-a dezvoltat abia după 1880 ca o


necesitate econom ică inexorabilă. într-adevăr, atât tim p cât
crearea unor rezerve financiare în România nu este îndeplinită,
exportul este singura cale pentru realizarea unei balanţe a plăţilor.
Şi totuşi preţurile p ro d u selo r agricole, care reprezentau, acum
câteva decade, întregul e x p o rt al României, erau pe atunci, şi
m ai s u n t încă, joase, c o m p a ra te cu p re ţu rile prod u selo r
industriale, care rep rezen tau grosul im portului rom ânesc. Era

- 204 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

deci firesc să se caute o cale p en tru reducerea scurgerii de capi­


tal şi crearea u nei industrii cel p u ţin pentru produsele care ar
putea fi uşor m anufacturate în ţară. Aceasta a fost începutul
industriei rom âneşti. Mai târziu, guvernele liberale au încurajat
dezvoltarea industriei, căutând să creeze în acest fel o puternică
clasă mijlocie românească. După cum s-a arătat mai sus, form area
claselor mijlocii nu este încă term inată şi mai cere efo rtu ri
neîncetate. în sfârşit, există în România un excedent de braţe de
m uncă rurale, care caută o altă în tre b u in ţa re şi, din to ate
ocupaţiunile posibile, desigur că industria are cea mai m are
capacitate p e n tru a le absorbi. D ezvoltarea u n ei in d u strii
rom âneşti apare deci ca singura cale p e n tru stabilirea unei
armonii econom ice şi sociale şi a unei certitudini de viaţă decentă
pentru toţi.
Era firesc ca ruşii şi m inoritatea lor com unistă de care se
servesc ca unelte să încerce să slăbească industria rom ânească
în cadrul scopului lor general de dezin tegrare a vieţii econom ice
a ţării. O socializare directă era tot atât de imposibilă p e n tru
industrie pe cât era p en tru agricultură. Rusia şi uneltele sale din
guvernul Groza trebuiau să fie p ru d en te în această chestiune
în tru c â t c a p ita liştii o c c id e n ta li, c a re s u n t in te r e s a ţi în
operaţiunile fin an ciare din in d u stria rom ânească, nu ar fi
acceptat o asem enea reform ă radicală. Aceeaşi atitudine ar fi
fost adoptată şi de capitaliştii m inoritari, pe care ruşii îi m enajau
pentru a-i putea întrebuinţa ca aliaţi în acţiunea de dezintegrare
a R om âniei36.
Astfel, o serie de m ăsuri vexatorii au fost luate în locul
unei socializări brutale. în acest scop, Confederaţia G enerală a
36 Politica rusească în alte ţări din zona lor de influenţă nu a fost
întotdeauna la fel. în Cehoslovacia, de exemplu, marile industrii au fost
socializate în ciuda alarmei din Occident, fiindcă acolo clasa de mijloc
era curat cehă sau cel mult germană şi deci nu putea să fie aliată cu
Rusia sau cu partidul com unist în nici un scop de dezintegrare (cf.
&20).

— 205 —
TESTIS DACICUS

Muncii a avut dreptul să lucreze după propriul său arbitru, iar


statul era ţinut într-o neutralitate aparentă. CGM-ul întrebuinţa
m etode diferite p entru a anihila venitul din com erţ şi autoritatea
patronului, menţinându-1 totuşi pe acesta din urm ă în funcţia sa
până la ultima epuizare a rezervelor sale m orale şi m ateriale37.
Aceste m etode erau fíe politice, fie econom ice şi financiare.
Printre prim ele trebuiesc socotite: instalarea com itetelor de
fabrică, u z u rp a re a a u to rită ţii p a tro n u lu i şi sub m in area
disciplinei; printre ultimele: ridicarea salariilor, risipa de materii
prim e, oprirea aprovizionării cu com bustibili, contribuţiile
obligatorii şi controlurile abuzive.
Com itetele de fabrică au fost instalate num aidecât după
reînfiinţarea sindicatelor. După cum s-a arătat mai sus (cf. &11)
am ândouă au fost înfiinţate de com unişti la 1 septem brie 1944
şi de atunci, datorită inactivităţii partidelor istorice, comitetele
de fabrică şi sindicatele au rămas în m od definitiv sub conducere
com unistă. Com itetele de fabrică au devenit astfel cele mai
eficace instrum ente p en tru atragerea m uncitorilor în partidul
com unist, dem oralizând, ducând la disperare şi ruinând pe
patroni şi, în sfârşit, aducând p uţin câte puţin, atât fabricile cât
şi minele sub control rusesc sau comunist. Comitetele de fabrică
întotdeauna im puse şi niciodată alese, cuprind adeseori unguri,
evrei şi ucrainieni, care adesea nu aparţin nici măcar fabricii, dar
sunt impuşi în m od direct de afară de către CGM. Com itetele de
fabrică s-au substituit com plet direcţiunii legale în chestiunea
angajării şi concedierii m uncitorilor ca şi în chestiunea nivelului
sa la riilo r. Ele s u p ra v e g h e a z ă , d e a s e m e n e a , a d m ite re a

? întreprinderile industriale româneşti sunt recente şi rezervele


lor financiare nu pot nici pe departe să se compare cu ale celor
occidentale. Mai mult, băncile se aşteaptă ca să fie. dacă nu socializate,
cel puţin sub un control foarte riguros şi vor fi în imposibilitate de a
sprijini vreo rezistenţă a industriaşilor împotriva tiraniei comuniste a
sindicatelor.

- 206 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

m uncitorilor ia aprovizionarea p rin cooperative şi la cantine,


care au fost instalate peste tot, pe spezele patronului. Astfel
comitetele de fabrică ţin pe m uncitori sub controlul lor apropiat
şi sunt în stare să le dicteze să facă ce vor ele. La cea mai mică
opoziţie ele p ot să lipsească pe m uncitori de dreptul lor de a se
aproviziona p rin cooperativă, de dreptul lor de a lua masa la
cantină, de salariile lor şi chiar de d reptul la m uncă.
Com itetele de fabrică se am estecă adesea în cum părările
de materii prim e sau controlul vânzărilor. Afară de dispoziţiunile
generale ale CGM-ului, ele duc adesea acţiuni proprii în favoarea
unor anumiţi furnizori sau anumiţi clienţi. Aceste acţiuni desigur
că nu sunt în interesul instituţiei ci p e n tru avantajul şi câştigul
personal al m em brilor com itetului.
S-a întâm plat câteodată ca direcţia instituţiei să nu adm ită
amestecul com itetului de fabrică. în general conflictul se ter­
mina p rin concedierea direcţiei nesupuse şi înlocuirea ei prin
oameni de încredere ai CGM-ului sau ai partidului com unist.
A ceste p e rs o a n e , în g e n e ra l, n u au n im ic c o m u n cu
întreprinderea, sunt oam eni de capacitate mică şi chiar când
sunt destul de binevoitoare, co nduc totuşi în tre p rin d ere a la
ruină datorită incapacităţii sau lipsei lor de experienţă. Cele mai
bune cazuri cunoscute ale unor asemenea deposedări şi înlocuiri
au fost acelea ale u n o r m ari societăţi m iniere şi petrolifere, care
vor fi m enţionate mai jos.
Com itetele de fabrică provoacă de asem enea, dezordine şi
lipsă de disciplină printre m uncitori. O parte din orele de m u n că
pentru care patronii plătesc cu salarii continuu crescânde, sunt
pierdute p rin m itinguri, conferinţe, dem onstraţii, festivităţi,
proiecţii ş.a. Mulţi m uncitori ar vrea să m uncească mai degrabă
şi refuză să-şi piardă astfel tim pul. Dacă com itetul de fabrică nu
reuşeşte să-i determ ine să m eargă, CGM-ul intervine direct şi
trimite detaşam entele sale volante, com puse în general din
tineri, care aparţin m inorităţilor naţionale şi sunt com unişti
fanatici. Aceste detaşam ente m erg din fabrică în fabrică din ate­
lier în atelier, evacuează pe m uncitori, îi aşează în ordine, închid
porţile şi îi conduc milităreşte la locul de adunare. Orice opoziţie

-207-
TESTIS DACICUS

ar avea d r e p t c o n s e c in ţă n o rm a lă: re d u c e re a salariilor,


concedierea ca „fascist“, sau pedepse corporale.
Activitatea econom ică a sindicatelor este poate şi mai
distructivă decât cea politică.
în această privinţă, s-a făcut foarte mult zgomot cu campania
de urcare a salariilor, care, în ordine cronologică, a fost prima
m are acţiune a sindicatelor. într-adevăr, urcarea indexului
preţurilor, care a fost înceată până la 23 august 1944, a crescut
de atunci în m od catastrofal (cf. inf. & 28 c). O creştere a
salariilor era prin urm are inevitabilă, dar putea să fie asigurată
de către guvern în mod rezonabil şi legat cu acţiunea de îngheţare
a preţurilor. Aceasta nu a fost însă procedura urmată. Muncitorii
sindicalizaţi recent incitaţi în acest scop de unelte ale partidului
com unist au fost instigaţi să ceară de la patroni atât cât doreau.
P a tro n ii te r o r iz a ţi, în g e n e ra l, au a c c e p ta t p r e te n ţiile
m uncitorilor şi cursa clasică între p reţu ri şi salarii a început
astfel. Rezultatul a fost tot clasic şi preţurile au fost câştigătorii.
Salariile au fost m ărite fără nici un folos, ele nu puteau să ajungă
din urmă preţurile. Partidul Comunist a considerat totuşi „bătălia
salariilor“ câştigată. Poziţia fin an ciară a p a tro n ilo r fusese
zdruncinată şi m uncitorilor li se dăduse o satisfacţie aparentă.
La prim ele sem ne de nem ulţum ire din partea m uncitorilor ca o
consecinţă a creşterii mai rapide a preţu rilo r decât a salariilor,
răsp u n d e rea a fo st a trib u ită p a tro n ilo r, care erau num iţi
reacţionari, fascişti şi „sabotori“, iar CGM-ul a cerut muncitorilor
prin anunţuri, ziare şi em isiuni radiofonice să nu mai asculte pe
aceşti reacţionari, fascişti şi „sabotori“, care îi instigau să ceară
salarii mai mari. CGM-ul a stabilit chiar o scară de salarii maximale,
care n-a fost aplicată nicăieri şi a treb u it să fie sporită de mai
m ulte ori.
A doua lovitură econom ică dată de p artidul com unist
industriei rom âne a fost risipirea stocurilor de m aterii prime.
A ceastă d is tru g e re , in sp ira tă d ire c t d e c ă tre ruşi, a fost
îndeplinită prin diferite m etode. Prim a a fost capturarea directă
de către tru p e le ruseşti, ca şi [de către]„detaşam entele de
control“ ale .A părării Patriotice“, care erau com puse din tineri

- 208 -
In s p a t e l e c o r t i n e i d e f i e r

minoritari, după cum s-a mai spus. în acest fel, depozite întregi
de materii prim e au fost jefuite din fabrici, staţiuni de cale ferată,
vămi, gajuri etc. O m are parte din aceste m ateriale şi-au găsit
drum ul spre Rusia. U nele au apărut pe piaţa neagră, unde
adevăraţii lor p ro p rietari trebuiau să le cu m p ere din nou la
p re ţu ri în alte. R estul a fost d is trib u it p r in tr e asociaţiile
cooperative ale partidului com unist, în special cooperativa „Vic­
toria“, care pretinde că aprovizionează pe „săraci“, dar în realitate
aprovizionează în m od exclusiv pe mem brii partidului comunist
şi ai organizaţiilor satelite. A doua m etodă a fost practicată de
către comisia rusească de arm istiţiu, care a preluat m ateriile
prim e ca b u n u ri furate din Rusia, b u n u ri germ ane, b unuri
fabricate în Germania, bunuri pentru scopuri de război sau ca
bunuri în contul arm istiţiului. A treia m etodă a fost blocarea
directă în folosul „m aselor m u n cito a re “, dar în realitate în
favoarea „Apărării Patriotice“, cooperativei „Victoria“ sau altor
organizaţiuni com uniste. Stocurile de materii prim e rămase încă
au fost lichidate p rin tr-o a patra m etodă, p e n tru care este
răspunzător CGM-ul. O m are campanie a fost pornită cu cuvântul
de ordine „bătălia p roducţiei“, care a epuizat în decurs de câteva
săptămâni stocurile de materii prim e ale fabricilor sau atelierelor
respective. Acestea nu mai aveau nim ic cu ce să lucreze, dar nu
puteau să-şi închidă porţile fiindcă aceasta ar fi fost considerat
drept „sabotaj“. Astfel, patronul a fost obligat să plătească salariile
din buzunarul său.
Aprovizionări noi cu materii prim e abia mai p o t fi asigurate
din cauza fixării artificiale a preţurilor de către guvern. Preţurile
fixate erau (în scopuri de reclam ă şi dem agogice) prea mici
p e n tru o m a rg in e d e p r o fit n o rm a lă. Ca o c o n s e c in ţă ,
producătorii vindeau, în general, pe piaţa neagră unde num ărul
interm ediarilor u rca n e c o n te n it şi p re ţu rile erau m ult mai
ridicate decât cele legale (conform infra & 26). Dificultăţile
financiare ale industriilor care întrebuinţează aceste m ateriale
au fost în acest fel foarte m ult sporite.
Unele m aterii prim e ar fi p u tu t fi aduse din străinătate dar
Rusia s-a opus la orice cum părare de m aterii prim e din afara

- 209 -
TESTIS DACICUS

zonei sale de influenţă. într-adevăr, cu puţine excepţii, nu au


fost im portate în România materii prim e din afara zonei ruseşti
din luna august 1944. A cordurile în c h e ia te cu ţările din
interio ru l zonei de influenţă rusă (Polonia, Cehoslovacia,
Ungaria, Iugoslavia şi Bulgaria) au avut foarte puţin rezultat
practic, fiindcă aceste ţări erau reduse la sărăcie prin război şi
prin cererile ruseşti, astfel încât foarte p u ţin răm ânea pentru
exportul spre România (cf. inf.& 27).
A treia m etodă economică întrebuinţată pentru a obliga pe
industriaşi să se supună partidului co m unist este controlul
riguros al aprovizionării cu combustibili. După cum se va vedea
mai jos, distribuţia com bustibilului (petrol şi c ă rb u n e) este
controlată îndeaproape de către ruşi sau de către com unişti. în
acest fel, aprovizionarea cu com bustibil a oricărei întreprinderi
industriale putea fi tăiată în orice m om ent, sub orice pretext
imaginar. Unul din cele mai cunoscute exem ple este acela al
fabricii de hârtie „Letea“, cea mai m are din România, care era în
perfectă ordine, dar a trebuit să fie oprită din august 1944 până
în a p rilie 1946, a d ic ă d o u ă z e c i d e lu n i p lin e , fiindcă
com bustibilul — petrol — a fost reţin u t de ruşi. Totuşi, presa
com unistă a învinuit societatea „Letea“ de „sabotaj“. Desigur că
m ajoritatea acţiunilor societăţii „Letea“ aparţin câtorva membri
im portanţi ai partidului liberal, p rin tre care Brătienii.
O altă m etodă de slăbire a situaţiei financiare a industriei
rom âne este aceea a contribuţiilor „voluntare“. Ca un prim pas,
CGM-ul p rin c o m itetele de fabrică a obligat pe p atro n i să
organizeze şi să finanţeze cooperative de aprovizionare şi cantine
p entru întregul personal al în treprinderii şi familiilor lor. Puţin
câte puţin, magazinele de aprovizionare şi cantinele s-au dovedit
a fi sarcini insuportabile pentru patroni. Aprovizionarea, hainele
şi hrana, nu pot fi găsite la preţuri oficiale ci trebuiesc cumpărate
la preţul negru pe piaţa neagră dar trebuiesc livrate personalului
la preţul oficial. Prin această foarte sim plă operaţie, cheltuielile
care depăşesc p u terea patronilor cresc în fiecare lună dincolo
de orice lim ită previzibilă. Mai mult, p atronul şi direcţia, sub
pretext că sunt „oameni bogaţi“, adesea nu sunt lăsaţi să cumpere

- 210 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

previziunile lor de la aceste instituţii, care sunt totuşi organizate


şi susţinute de ei. Ca o a doua contribuţie, patronii au fost obligaţi,
la începutul fiecărei toam ne, să acorde întregului personal, un
„ajutor de iarnă“, ajungând la cel puţin salariul pe o lună. Afară de
aceasta, orele pierdute cu dem onstraţii sau festivaluri sindicale
trebuiau totuşi să fie plătite. în sfârşit, ori de câte ori „Apărarea
Patriotică“organiza „o zi“ sau „o săptăm ână“ în b e n eficiu l
re fu g ia ţilo r, d e p o r ta ţilo r , v ic tim e lo r de ră z b o i etc.,
întreprinderea trebuia să dea o contribuţie fixată de com itetul
de fabrică şi care m ergea direct la partidul com unist.
Partidul com unist şi sateliţii săi întrebuinţau, de asem enea,
şi m etoda „donaţiilor obligatorii“ p rin şantaj. în acest scop, o
companie violentă a fost pornită în presa com unistă (în general
„Scânteia“) îm potriva industriaşului vizat. Curând du p ă aceea
detaşamentele de tineri fanatici a i,Apărării Patriotice“, ai gărzilor
com uniste sau c h ia r ai poliţiei oficiale c o m u n izate acum ,
procedau la un „control“. Ele confiscau m aterii prim e şi bunuri
m anufacturate ca „cum părate pe piaţa neagră“, sau ca „bunuri
stocate pentru speculaţie“, chiar dacă erau depozitate în gaj la o
bancă, ca de ex e m p lu în cazul „Băncii U rb a n e “. în sfârşit,
industriaşul era urm ărit p e n tru sabotaj, speculă, acaparare sau
orice altă crimă econom ică. în general chestiunea se term ina cu
o im portantă donaţie către organizaţia care „a tratat cazul“, sau
direct către partidul com unist. Şi atunci scandalul era deodată
oprit, urm ărirea suspendată, presa am uţea sau dădea chiar ,.o
dezm inţire“. Industriaşul, care până în acel m o m en t era un
„reacţionar“, un „fascist“ şi un „sabotor“, subscria la una din
organizaţiile com uniste, devenind astfel un adevărat dem ocrat,
în unele cazuri rare industriaşul se întâmpla să nu înţeleagă jocul
şi să nu cedeze în faţa şantajului. Atunci el era adus în faţa judecăţii
şi condam nat la o pedeapsă severă, bunurile sale erau confis­
cate, iar întreprinderea închisă. Cel mai cunoscut caz este acela
al industriaşului pielar Nelu Mihăiiescu (cf. inf. & 30).
O ultimă m etodă p e n tru distrugerea industriei rom âneşti
a fost aplicată direct de către ruşi prin m ijlocirea Com isiei de
Armistiţiu. Fabrici şi ateliere în întregim e, maşini, u n elte sau

- 211 -
TESTIS DACICUS

diferite unităţi şi uzine erau dem ontate şi trim ise în Rusia.


Pretextul era că ele ar fi fost luate din Rusia de către trupele
rom âneşti sau că ar fi fost p ro prietăţi germ ane sau de origine
germ ană şi deci trebuiau să fie considerate ca pradă de război. în
alte cazuri ele erau preluate în contul armistiţiului. Fabrica „Ma­
laxa“ de sonde petrolifere, de exem plu, una din cele mai mari
din Europa, a fost dem ontată şi trimisă în Rusia. Pipe-line-ul
Ploieşti-Giurgiu a fost scos din păm ânt sub pretextul că a fost
construit în G erm ania şi că nu fusese plătit în întregim e de
România. Instalaţii com plete, în special maşinile de foraj ale
societăţilor petrolifere sub p retex te similare.
în m ulte cazuri, maşini avariate şi ruginite care nu erau
deci mai m ult decât fiare vechi, erau clasificate de comisia rusă
de armistiţiu ca aparţinând uneia din categoriile sus menţionate.
Ele trebuiau să fie reparate în contul industriaşilor sau a statului
rom ân sau chiar să fie înlocuite de altele noi, din acelaşi fel şi
trim ise în Rusia.
In d u stria şii rom âni, e x p u şi la toate aceste vexaţiuni,
h ărţuiţi zi de zi, p riz o n ie ri în p ro p riile lo r în tre p rin d eri,
răspunzători dar lipsiţi de orice p u tere de conducere, obligaţi
să-şi m enţină întreprinderile şi deci să facă cheltuieli, dar lipsiţi
de orice posibilitate de pro d u cţie şi câştig, trăiesc pe baza unor
în ţe le g e ri p e te rm e n s c u rt cu c o m ite te le de fabrică, cu
organizaţiile com uniste sau cu adm inistratorii econom ici ai
Comisiei Ruse de Control. Descurajaţi şi ruinaţi, ei părăsesc
conducerea fabricilor lor. p e n tru a salva ultim ele lor resurse
financiare. Mulţi d intre ei încearcă să încheie o participaţiune
cu co m ite tu l de fabrică, o feră o p a rtic ip a ţiu n e u n e ia din
organizaţiile com uniste, care toate au fonduri nelim itate la
dispoziţia lor, sau în sfârşit, se acoperă printr-una din combinaţiile
ruso-rom âne „Sovrom“, care sunt organizate acum de către ruşi
şi im puse una după alta guvernului Groza. Dacă situaţia actuală
ar mai dăinui câţiva ani, toţi industriaşii rom âni ar fi obligaţi să
ced eze în felul acesta. în acel m o m e n t în tre a g a industrie
rom ânească va fi sub controlul rusesc şi nici u n fel de socializare
nu ar mai fi necesară.

- 212 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

în mai 1947 guvernul Groza a hotărât totuşi să se am estece


direct O aşa num ită lege a Oficiilor Industriale a fost promulgată
în virtutea căreia cum părarea de m aterii prim e şi vânzarea
produselor m anufacturate trebuie să fie supravegheate de către
com itete nu m ite în m od special de M inisterul E conom iei
Naţionale, care astfel devine stăpânul direct al întregii industrii
româneşti.
C ontrolul rusesc al industriei rom âneşti a devenit şi mai
eficace ca o consecinţă a acordurilor de la Potsdam din 1945 şi
a tratatelor cu Italia şi Ungaria, care au transferat Rusiei toate
p ro p rie tă ţile germ ane, italiene şi u n g are din R om ânia. în
consecinţă participaţiunile germ ane, italiene şi ungare au fost
preluate de către ruşi şi statul sovietic a devenit astfel unul din
principalii industriaşi români.
Ca o consecinţă a faptelor m enţionate mai sus, producţia
industrială rom ână a suferit o scădere bruscă. în com paraţie cu
1943, ea a fost redusă cu 55% în 1945 şi a revenit la 62% în 1946.
Cea mai m are parte a acestei producţii a fost preluată de către
ruşi în contul reparaţiilor de război.

24. In d u s tr ia m in ie ră

Principala industrie minieră a României consistă din petrol,


cărbune, aur, sare şi fier. Petrolul este exploatat de societăţi
particulare, d intre care unele din cele mai im p o rtan te sunt
engleze şi am e ric a n e . C ă rb u n e le e ste e x tra s de so c ie tăţi
particulare; aurul şi fierul sunt extrase de societăţi particulare
şi de către stat; sarea este extrasă şi vândută de un m onopol de
stat.
Ruşii şi uneltele lor au dus opera lor de dezintegrare şi în
industria m inieră. Jaful, dezorganizarea şi anarhia au scăzut
producţia şi ce a mai răm as din ea a fost acaparat de ruşi prin
condiţiile arm istiţiului, prin confiscarea directă a societăţilor
exploatatoare sau crearea de Sovromuri. în mai m ulte cazuri
statul rom ân, adică partidul com unist, a prelu at direcţiunea
societăţilor exploatatoare.

- 213 -
TESTIS DACICUS

a) Petrolul. Petrolul este extras pe o fâşie de cca. 50 mile


lungime şi 5-15 mile lărgime, la vest, nord şi nord-est de Ploieşti.
Producţia anuală a atins maximum ul în 1934-36, cu 8,5 milioane
tone şi de atunci a scăzut necontenit. în tim pul războiului au
fost extrase în m edie 5,5 m ilioane tone (1940-43).
Noi p u ţu ri tre b u ie sc forate n e în c e ta t p e n tru a putea
menţine producţia. între 1934-38, au fost forate în medie anuală
300 mii metri. Petrolul brut a fost prelucrat în mai multe rafinării
care extrăgeau 25% benzină, 17% lam pant, 14% m otorină, 1%
uleiuri lu b rifia n te şi 42% p ă c u ră şi d ife rite alte produse
secundare. Capacitatea de lucru a acestor rafinării a fost cu mult
mai m are decât producţia totală de petrol. Toate rafinăriile au
fost avariate de raidurile aeriene anglo-americane din 1944. dar
au fost reparate în cea mai m are parte şi capacitatea lor actuală
este încontinuu mai înaltă decât producţia.
Consum aţia internă m edie a fost, în tim puri norm ale, de
aproxim ativ 1,7 m ilioane tone şi se găsea în continuă creştere.
Restul era exportat. Produsele petrolifere reprezentau cca. 40%
din valoarea totală a exportului rom ânesc în tim pul ultimilor
ani înainte de cel de al doilea război mondial. în timpul războiului
partea lor a crescut la 65% (vezi & 27). Astfel, petrolul ţinea
locul cel mai im portant dintre bunurile de schim b ale României.
Producţia şi forajul au scăzut în 1944, ca o consecinţă a
raidurilor aeriene americane şi engleze, din aprilie până în august,
prin operaţiunile militare în august şi ocupaţia rusească de mai
târziu. Producţia a coborât la 3,5 m ilioane tone, forajul la 144
mii m etri şi consum aţia la 1,2 m ilioane tone. In 1945 producţia
şi-a revenit şi a atins 4.640 mii tone, răm ânând totuşi cu mult în
urm a valorii m edii din 1940-43. Consum ul intern s-a ridicat la 1
milion 530 to n e 38 şi forajul la 158 mii m etri. Acesta din urmă
fiind redus la jum ătatea valorii n o rm a le 39.

38 Consumaţia armatei ruseşti cantonată în România, 4 3 0 mii


tone (v^zi tabelul 5), se cuprindea în această cifră.
Producţia a scăzut din nou în 1947. în intervalul de 6 luni de la
1 ianuarie la 1 iulie 1946,2 120 000 tone au fost extrase faţă de 2 2 9 0 000
tone extrase în acelaşi interval în 1945. Forajul a scăzut la 6 l 000 metri
faţă de 76 000 metri în 1945.

- 214 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Scăderea producţiei şi forajului se datorau în m are parte


jafului şi am estecului rusesc. Se înţelege că o m are parte din
tuburile de foraj şi m aterialele de sonde au fost ridicate de ruşi
sub pretextul că erau pradă de război, cu toate că un asem enea
pretext era în m od evident în contradicţie cu toate concepţiile
dreptului internaţional. într-adevăr, m aterialele capturate erau
proprietate particulară, achitate în întregim e şi, în m ajoritatea
lor nu erau nici m ăcar fabricate în Germania. Afară de aceasta,
materialele au fost capturate în decem brie 1944 şi ianuarie 1945,
adică trei sau patru luni du p ă sem narea arm istiţiu lu i40. Ele
reprezentau aproape 5 m ilioane dolari şi nu puteau fi înlocuite
cu m aterial din pro d u cţia internă deoarece o parte a fabricii
„Malaxa“ pentru sonde de petrol fusese dusă în Rusia, iar partea
care rămânea nu putea fi pusă în mişcare din lipsă de combustibil,
care, de asem enea, fusese preluat de ruşi (cf. & 23). Materialul
de foraj ar fi p u tu t să vină din Cehoslovacuia şi în acest sens a
fost încheiat un tratat com ercial. Totuşi acordul nu a p u tu t fi
realizat din cauza opoziţiei ruseşti.
C om isiunea rusă de co n tro l a n u m it c o n tro lo ri peste
câmpurile petrolifere şi în fiecare rafinărie pentru a supraveghea
livrările în contul arm istiţiului. într-adevăr. aceşti controlori se
amestecau în problem e tehnice şi au provocat tulburări din cauza
incom petenţei şi suspiciunilor lor perpetue. Scăderea producţiei
şi calitatea mai slabă a prod u selo r rafinate a fost consecinţa
principală. Rafinării m ari şi m oderne nu puteau adesea ori să
lucreze fiindcă nu prim eau petrolul b rut la tim p, în tim p ce
fostele rafinării germ ane care sunt acum p ro p rietate rusească
(Standard Petrol-Blok) lucrau în plină capacitate, cu toate că au
instalaţii învechite. Marile societăţi petrolifere care toate au

•*0 « . . , ... „ . . . .
Ruşii au respins n et protestul com isiei rom ane de armistiţiu
în această privinţă precum şi protestele misiunilor engleză şi americană
şi au păstrat materialul jefuit. După cum s-a menţionat mai jos, ruşii au
jefuit, de asemenea, 82 000 tone diferite produse petrolifere din
rafinării. Ei au negat 56 000 tone şi au considerat 26 000 tone ca „pradă
de război“.

- 215 -
TESTIS DACICUS

rafinării m oderne erau adesea obligate să-şi prelucreze petrolul


b ru t în acele uzine în v ec h ite ruseşti. C o n tro lo rii ruşi au
intervenit, de asem enea, în distribuţia produselor petrolifere
p entru consumul intern şi au fost astfel în stare să supună unor
presiuni puternice fabricile care nu erau dispuse să asculte de
ordinele ruseşti. Aceste fabrici au fost pur şi simplu lipsite de
com bustibil (cf. supra & 23).
Efectele anarhiei sindicale erau mai puţin rele în câmpurile
petrolifere decât în alte locuri, regiunea fiind pu r românească şi
în co n secin ţă m anevrele m in o rita re răm âneau inefective.
Activitatea partidului com unist nu putea nici ea să fie dăunătoare.
Ca o consecinţă a acordului de ia Potsdam din august 1945
ruşii se consideră proprietari ai tu tu ro r societăţilor petrolifere
germane. Ei au interpretat acordul de la Potsdam ceva mai larg şi
au preluat Societăţile „Columbia“ şi „Concordia“, care aveau ca­
pital francez şi belgian şi care fuseseră confiscate de germ ani în
1941 fără nici un drept. Mai târziu ruşii au preluat, de asemenea,
participaţiunea italiană din industria petroliferă din Romania.
Pentru a întări controlul lor asupra industriei petrolifere
rom âne, ruşii au im pus întem eierea unei societăţi petrolifere
ruso-rom âne num ită „S ovrom petrol“. Aceasta a fost creată
virtualm ente prin acordul econom ic din 8 mai 1945, cu un capi­
tal de 5 bilioane lei, la valoarea din 1938 (25 m ilioane dolari
1938), din care 50% rusesc şi 50% rom ânesc. Societatea este
condusă de un com itet de direcţie, jum ătate rusesc şi jumătate
românesc, sub preşedinţia unui rom ân şi a unui director general
rus. Acesta din urmă, potrivit statutelor are o p u tere m ult mai
m are decât se obişnuieşte în legislaţia românească.
Participaţiunea rom ânească la „Sovrompetrol“ se compune
din activul societăţilor „Creditul M inier“ şi „Redevenţa" (1,1
m iliarde lei, valoare din 1938), ca şi toate rentele petrolifere ale
Statului rom ân41.
41
Statul român este unul dintre cei mai mari deţinători de
câmpuri petrolifere. Statul concesionează exploatarea acestor câmpuri
contra numerar şi un anumit procent din producţia probabilă. Această

- 216 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Participaţiunea rusă constă din toa;e activurile societăţilor


„Concordia“ şi „Columbia“, care au fost confiscate, aşa cum s-a
văzut mai sus, pe m otive con testab ile legalm ente. Această
participaţiune a fost evaluată la 1,4 miliarde lei (valoare din 1938)
şi trebuie com pletate până la concurenţa sum ei de 2,5 m iliarde
lei (valoarea din 1938) prin m aterial de foraj şi de extracţie pe
care guvernul rus a prom is că-1 va livra în rate, d u p ă necesitate.
Materialul prom is se crede că consistă din m aterialul furat, aşa
cum s-a arătat mai sus, de la societăţile petrolifere rom âneşti.
Astfel, participaţiunea rusească pare să fie iluzorie şi, in plus,
contestabilă din pu n ct de vedere legal. Totuşi, „Sovrompetrolul"
este condus de directorul general rus şi foarte puţin am estec
ro m ân esc p a re posibil. P a rtic ip a re a c e lo r d o u ă so c ie tăţi
rom âneşti a fost im pusă prin constrângere. „Creditul M inier“ a
fost inclus în „Sovrom petrol“ p rin sem n ătu ra d-lui M ircea
Solacolu, care era subsecretar de stat la com erţul exterior în
acel tim p şi care desigur că nu era în drept să angajeze o societate
particulară. Consiliul de conducere, ales în m od legal de către
acţionari, s-a opus acestui procedeu şi a cerut convocarea unei
adunări generale, dar a fost curând dem is de către M inisterul
Minelor şi Petrolului. Un d irector unic a fost n um it direct de
către acest m inister la conducerea „Creditului M inier“ p e n tru a
îndeplini acordul încheiat cu ruşii.
Chiar actul de constituire a societăţii „Sovrom petrol“ ca şi
acordurile ulterioare concedă avantaje im p o rta n te şi chiar
monopolul privind forajul şi exploatarea câm purilor petrolifere
pro p rie ta te ale statului rom ân. Astfel se c o n tra v in e direct
tratatului de pace cu Rom ânia (cf. infra, & 44). Dacă puterile
occidentale ar fi hotărâte să respecte sem nătura lor, ele ar trebui
să ceară suprim area „Sovrom petrolului“.

participaţiune a statului reprezintă un fel de rentă şi a fost predată


„Sovrompetrolului". Acordul econom ic încheiat la Moscova în februarie
1947 agravează şi mai mult aceste stipulaţii. Toate câmpurile petrolifere
din posesia statului român au fost transferate acum în deplină
proprietate „Sovrompetrolului“.

- 2 1 7 -
TESTIS DACICUS

Prin toate aceste mijloace ruşii controlează actualm ente în


m od direct, ca acţionari, 35% din p ro d u cţia p e tro life ră a
României.
în interval de câţiva ani, conform acordurilor im puse
asupra guvernului Groza, ruşii prom it să controleze cca. 70%
din această producţie, sau chiar mai mult. Rusia, de asem enea, a
întrebuinţat la m axim um posibilităţile oferite de condiţiile de
armistiţiu. Produsele petrolifere au fost luate conform art. 10,
pentru necesităţile trupelor ruseşti staţionate în Rom ânia42 sau
conform art. 11 ca furnizări în contul reparaţiilor de război (cf.
infra & 34). Tabelul V arată cantităţile de produse petrolifere
preluate de ruşi din 12 septem brie 1944 până la 1 ianuarie 1946
(cifre date de C om isiunea Română de Armistiţiu).

Tabelul V
Produse petrolifere luate de Rusia (în tone)

Intervalul de timp Pradă de război Art. X Art. XI Toral


12.IX-31.XII.44 82 000 199 000 168 000 749 000
1.1.-12.IX.45 - 345000 2013 000 2 358 000
12.IX.-31.XI1.45 - c. 85 000 c. 860 000 c. 945 000
12.IX.44-12.IX.45 82 000 544 000 2481 000 3107 000
1.I.-31.XII.45 - c. 430000c. 2873000c. 3303 000
12.IX.44-31.II.45 82 000c. 629 000c. 3341000c. 4052 000
N.B. Cifrele însemnate cu c. sunt provizorii

Mai m ulte cifre din tabelul V su n t puse în discuţie de către


ruşi. De exem plu ei admit că au luat numai 26 000 tone ca prada
de război. Cifra admisă de ruşi ca preluată de la 12 sept. 1944
până la 12 septem brie 1945 era d e 2 991 000 tone, adică cu
116 000 to n e sau 4% mai p uţin decât acea indicată de către
autorităţile rom âneşti. Cele 3 303 000 tone preluate de ruşi în
1945 reprezintă 71% din producţia totală din cursul acelui an.
42
Aceste produse au fost întrebuinţate nu numai de trupele
ruseşti cantonate în România, dar şi de cele din Bulgaria, Ungaria.
Cehoslovacia, Germania şi URSS.

- 218-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Adăugând consum aţia internă de 1 100 000 tone (consum aţie


aparentă de 1 530 000 tone, afară de 430 000 tone consum ate
de trupele ruseşti), se poate vedea că consum aţia în 1945 a fost
de 4 400 000 tone, faţă de o producţie de 4 640 000 tone. Astfel,
foarte puţin a rămas pe n tru export.
G uvernul rus, p rin acordurile e c o n o m ice în cheiate la
Moscova în mai 1945, septem brie 1945, februarie 1947 a luat şi
restul de produse petrolifere rom âneşti, care se credea că vor fi
libere pentru export. Acestea din urm ă erau apreciate la 280 000
tone anual în 1945 şi cu totul arbitrar la 400 000 tone în 1947.
Cu toate că aceste produse ar trebui să fie considerate ca bunuri
normale de export, p reţul impus era totuşi acel din 1938, adică
acelaşi ca pentru produsele preluate în contul arm istiţiului43.
Produsele petrolifere livrate ruşilor în contul art. X sunt
libere de orice impozit. Comisia rusească de control continuă
să le considere ca o obligaţie im pusă prin arm istiţiu, privind
m enţinerea trupelor ruseşti în România. Această in terp retare
este în m od evident abuzivă (cf. infra. & 34).
Cantitatea de produse petrolifere livrate Rusiei conform
stipulaţiunilor arm istiţiului şi ac o rd u rilo r eco n o m ice de la
Moscova întrec cu m ult cantitatea disponibilă în m od normal.
Ar putea să fie m enţinută num ai printr-o red u cere drastică a
consumului intern, în special a petrolului com bustibil. Această
reducere a însem nat o tulburare serioasă a producţiei industriale
şi, în consecinţă, pentru restabilirea ţării ca şi pentru îndeplinirea
condiţiunilor arm istiţiului în acest sector.
Produsele petrolifere luate din România la preţuri din 1938
sau libere de taxe (în contul art. X), au fost vân dute adesea de
către ruşi, Bulgariei, Iugoslaviei şi chiar şi mai departe la preţurile
din 1945,1946 şi 1947, astfel ruşii au realizat câştiguri frum oase
în contul României, care a fost, în plus, lipsită de clienţii ei fireşti.

4ţ -
Într-adevăr, Comisia Rusă de Control a socotit produsele
petrolifere livrate in contul armistiţiului la preţuri chiar mai scăzute
decât acelea din 1939.

- 2 1 9 -
TESTIS DACICUS

b) Cărbunele este extras în diferite părţi ale României, din


care cea mai bogată este regiunea Petroşani în valea înaltă ajiului.
Această re g iu n e dă 3 /4 d in to talu l p ro d u c ţie i R om âniei.
Cantitatea totală de cărbune extrasă în anii de dinainte de război
(1936-1938) varia de la 2-2,5 m ilioane tone anual. în timpul
războiului (194 0 -4 3 ) pro d u cţia a crescu t la ceva peste 2,5
milioane tone anual. Principalii clienţi erau Căile Ferate Române,
care în perioada de la 1938 la 1943 a consum at, în m edie, 1,4
m ilioane tone anual, adică aproape 2/3 din producţia totală a
ţării. Câteva mari societăţi m iniere exploatau minele de cărbune,
cea mai im portantă dintre ele fiind societatea Petroşani. Aceasta
din urm ă era condusă de un consiliu de direcţie, cuprinzând pe
cei mai buni experţi din ţară. Preşedintele era dl. Bujoiu, fostul
m inistru al Econom iei Naţionale. M ajoritatea acţiunilor (62%)
era totuşi în mâini ungare vi.
Dezordinea începu în regiunea m inieră de la Petroşani
imediat ce prizonierii ruşi care m unceau în m ine au fost eliberaţi,
a doua zi după 23 august 1944. Alţi agitatori au apărut în curând,
m ajoritatea lor u nguri şi străini de regiunea m inieră. Ei au
reorganizat sindicatele şi au concediat pe foştii conducători
social-democraţi, acuzându-i de „fascism“. C om itete sindicale
au fost alcătuite de către aceiaşi străini şi votate numaidecât
prin „aclamaţiuni“. Aceste comitete au început imediat activitatea
lor anarhică, care a provocat o scădere masivă a producţiei.
Mai m ulte încercări au fost făcute de guvernele Sănătescu
şi Rădescu pentru a restabili producţia normală, dar ele nu au
reuşit fiindcă anarhia com unistă a sindicatelor a fost sprijinită
de m inistrul C om unicaţiilor Gheorghiu-Dej. în tre tim p presa
com unistă a pornit o cam panie îm potriva direcţiei centrale a
societăţii Petroşani, acuzând-o de sabotaj şi de înfom etare a
m in erilo r45. Comisia rusă de control, p rin gen. Vinogradov.

Regiunea Petroşani, care se află în Transilvania, a aparţinut


Ungariei înainte de primul război mondial.
Dificultăţile de aprovizionare cu hrană în ValeaJiului se datorau
rechiziţiilor ruseşti şi greutăţilor de transport provocate de cererile ruseşti.

- 220 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

interveni la rândul său, cerând pedepsirea celor răspunzători


de scăderea p ro d u cţiei. Dl. Gheorghiu-D ej, în cursul unei
întâlniri cu m iniştri şi înalţi funcţionari a afirm at atunci că
consiliul de directori al societăţii Petroşani ar fi vinovat.
După num irea guvernului Groza, întreaga adm inistraţie a
VăiiJiului a fost preluată de partidul comunist local, care a uzurpat
serviciile civile, poliţia şi chiar justiţia. Direcţia şi personalul
tehnic al m inelor a fost, de asem enea, controlat de el.
Minerii, nem ulţum iţi de tirania conducătorilor sindicali,
s-au opus lor adesea în m od activ. Şi au fost atunci arestaţi,
maltrataţi şi chiar persecutaţi p rin m etodele descrise (& 23).
Mai m ulţi conducători anticom unişti au fost terorizaţi p rin
atacuri cu bom be. Masa largă a m uncitorilor a adoptat atunci o
atitudine de rezistenţă pasivă, a încetinit m unca, m uncitorii
lipseau adesea şi mulţi dintre ei au dem isionat Producţia a scăzut
astfel în timpul prim elor luni din 1945 la aproape 2/3 din valoarea
medie realizată în 1943, ultim ul an de m uncă normală.
în tim pul verii d in 1945, dl. G roza a avut m ai m ulte
consultări cu personalul de direcţie de la societatea Petroşani şi
a aprobat m ulte din m ăsurile propuse de ei privitoare la salarii,
finanţarea producţiei şi la restabilirea adm inistraţiei legale, a
poliţiei şi a justiţiei în regiunea m inieră Executarea acestui plan
ar fi periclitat dom inaţia com unistă în Valea Jiului.
în co n sec in ţă , a d m in istra to ru l c o m u n ist al so cietăţii
miniere din Valea Jiului s-a opus emisiunii unui îm prum ut necesar
primilor paşi de restabilire, Comisariatul General al Preţurilor a
amânat plata datoriilor statului către Societatea Petroşani, presa
comunistă a p o rn it o cam panie furioasă îm potriva consiliului
de direcţie al societăţii Petroşani şi în special îm potriva d-lui
Bujoiu, şi în sfârşit sindicatele com uniste au ce ru t dem iterea
d ire c to rilo r „ c a p ita liş ti“ şi au in sis ta t ca sta tu l să p re ia
co n d u cerea so c ie tă ţilo r m in iere şi în special a so c ie tăţii
Petroşani.
în octom brie 1945 întreaga cam panie a reuşit şi societatea
Petroşani a fost preluată de o conducere com pusă din m arionete
la ordinele d-lui Gheorghiu-Dej, fosta direcţie fiind dem isă în

-2 2 1 -
TESTIS DACICUS

m od ilegal. Noul p e rso n a l d ire c to r a fost num it cu toată


s o le m n ita te a de c ă tre c o m is a ria tu l p e n tr u e x e c u ta re a
armistiţiului, condus de d-rul Oeriu. Noua direcţiune a urm at
exact acelaşi plan propus de către cea anterioară în privinţa
salariilor, îm prum uturilor şi a disciplinei. Ea a fost în m od larg
sprijinită de către M inisterul de Finanţe şi de către Direcţia
Generală a CFR, care au acordat credit şi au plătit datoriile lor.
Rezultatele nu au trebuit să fie aşteptate m ult şi producţia a
crescut în mod rapid. Totuşi creşterea nu a durat m ult timp.
Producţia a început să scadă din nou în ianuarie 1946 din cauza
in co m p e te n ţei n o ilo r d ire c to ri ca şi din cauza im ixtiunii
organizaţiilor sindicale în chestiunile tehnice şi financiare în
care ele erau com plet necom petente. De atunci, producţia a
scăzut în mod constant şi a fost inferioară aceleia din 1945.
ajungând în timpul întregului an la 69% din producţia pe 1943-
în iulie 1946 întregul stoc de acţiuni al societăţii Petroşani,
care se găsea înainte în m âini ungureşti, a fost preluat de către
ruşi. Aceştia din urm ă au devenit astfel proprietarii celei mai
mari părţi din producţia carboniferă a României.
*
Se poate vedea că ruşii au ob ţin u t controlul asupra celei
mai m ari părţi din producţia de com bustibil a României. Ei
conduc actualm ente 35% din producţia petroliferă şi 75% din
producţia carboniferă. în interval de câţiva ani ei vor controla
75% din ambele şi vor deveni astfel stăpânii aprovizionării în
com bustibil a României. Astfel, ruşii vor fi în măsură să supună
întreaga industrie rom ânească şi mijloacele de transport voinţei
lor, indiferent de orice am estec al guvernului român.
C A P IT O L U L VIII

DEZINTEGRAREA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI.


TRANSPORTURILE, COMERŢUL,
FINANŢELE 9

25- Transporturile

Transporturile joacă un rol esenţial în viaţa econom ică a


unei ţări. Este fapt cunoscut că o viaţă econom ică fără mijloace
de transport trebuie în mod necesar să se întoarcă la o stare
prim itivă şi treb u ie să desfiinţeze aglom eraţiile enorm e de
consumatori din marile oraşe. Ca în orice altă ţară, mijloacele de
transport din Rom ânia consistă din: căi ferate, autom obile,
tracţiune animală, navigaţie, trafic aerian.
Acţiunea rusească de distrugere a lucrat în toate aceste
domenii.
a. Căile Ferate R otnâne (CFR) sunt adm inistrate de către
stat, ca o direcţie generală autonom ă depinzând de Ministerul
Comunicaţiilor.
Căile Ferate au fost construite de către stat şi reţeaua lor
cu toate că este încă incom pletă este totuşi cea mai densă din
Europa de sud-est. în tim pul ultim ilor 18 ani locom otive şi
vagoane au fost construite în m od exclusiv în ţară, unde trei
mari uzine sunt în stare de funcţionare. Circulaţia a fost făcută
în bune condiţiuni, chiar în tim pul războiului, până în aprilie
1944. Progresul a fost rem arcabil în perioada dintre cele două
războaie m ondiale. Viteza trenurilor de pasageri şi marfă a fost

- 223 -
TESTIS DACICUS

cu mult cea mai superioară din Europa de sud-est. Accidentele


erau rare; personalul constituia un corp com pact cu un înalt
nivel p ro fe sio n a l. C ăile ferate ro m ân e, având 86 000 de
funcţionari şi m u n cito ri erau cu m ult cea mai im portantă
adm inistraţie sau în trep rin d ere din ţară.
în 1939, în ajunul celui de al doilea război mondial [23]-
Lungimea căilor a crescut din cauza preluării reţelei din
Transilvania de Nord, care este mai deasă decât aceea pierdută
din nou în Basarabia şi Bucovina de Nord. Numărul vagoanelor a
fost redus cu 45%, faţă de 1944 şi cu 60% com parat cu 1939- Din
cele 2 730 locom otive num ai 1 504 erau de fapt în circulaţie.
201 erau în revizie şi 1 025 erau deteriorate sau se găseau în
reparaţie în fabrici şi ateliere. Reducerea masivă de material
rulant se datora mai m ultor cauze. Trebuie m enţionat mai întâi
că operaţiunile m ilitare din 1944 pe păm ântul României nu au
adus aproape nici o pierdere. Lichidarea rezistenţei germ ane a
fost atât de subită încât ei nu au putut aproape nicăieri să comită
distrugeri. D eficitul de 21 000 vagoane şi 660 locom otive
com parat cu august 1944 se datora com plet rechiziţiilor ruseşti.
În tim pul prim ei perioade de ocupaţie aceste rechiziţii erau
făcute în mare, fără nici o form alitate. A utorităţile militare
sovietice au luat locom otive şi vagoane, dându-le chiar num ere
de înregistrare ruseşti şi scoţându-le din ţară p entru propriul
lor uz pe frontul care înainta în Europa Centrală. Unele dintre
ele au fost transform ate pentru ecartam ent larg şi trimise în
Rusia. CFR-ul a p ie rd u t astfel 23 000 vagoane şi peste 200 loco­
motive, toate fiind m ateriale m oderne. Alte locom otive au fost
luate în contul condiţiilor de arm istiţiu sau ca aparţinând căilor
ferate din Basarabia şi Bucovina de Nord. Alte vagoane şi loco­
motive fuseseră [luase] de către comisia de arm istiţiu sub un
p retex t foarte original. în mai 1945 guvernul rom ân a fost
inform at că tru p e le ruseşti care au tre c u t p rin România în
perioada de la 23 august 1944 (data capitulării) până la 12
septem brie 1944 (d ata sem nării arm istiţiului) „num ăraseră“ în
staţiile pe unde trecuseră 23 000 vagoane şi 1 115 locomotive
pe care Rusia le-a considerat ulterior ca pradă de război. Rusia

- 224 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

apreciind to tu şi situ aţia grea a m ijlo a c e lo r de tra n s p o rt


româneşti a consim ţit în mod generos să preia num ai 15 000
vagoane şi 115 locom otive. P unctul de vedere rusesc a fost
împărtăşit de guvernul Groza şi m aterialul a fost predat. Totuşi
Rusia a renunţat la aceste vagoane şi locom otive p rin acordul
încheiat la Moscova la 11 septem brie 1945 şi le-a restituit CFR-
ului. în consecinţă ele sunt cuprinse în cifrele din tabelul VI d.
Cu num ărul sus citat redus al locom otivelor şi vagoanelor,
problema transporturilor feroviare în România a devenit extrem
de dificilă. Ar fi p u tu t fi rezo lv ată p o a te p rin tr-u n e fo rt
suplim entar de m uncă stabilindu-se un program bine studiat,
printr-o b u n ă în tr e ţin e r e a m a te ria lu lu i ru la n t, şi p rin
comprimarea la m inim um a necesităţilor poporului. Pentru a
face aceasta, ajutorul înaltului com andam ent rusesc ar fi fost
necesar. Ei treb u iau să ia m ăsurile n ecesare p e n tru a face
cunoscut la tim p program ul lor de tran sp o rtu ri astfel ca să se
stabilească o ra riile ex acte, să nu în c a rc e căile fe ra te cu
transporturi inutile, să nu aglom ereze atelierele de reparaţii cu
muncă inutilă, să asigure cu aprovizionarea în com bustibil şi în
sfârşit să asigure transporturile cu o regularitate m axim ă şi iară
pericole. Timp îndelungat nici una din aceste condiţii nu a fost
îndeplinită.
Controlul rusesc a fost asigurat la început de către V.O.S.O..
organizaţia de sub com anda u n u i general, care tre b u ia să
coordoneze transporturile în înţelegere cu direcţiunea CFR. Mai
târziu, după acordul de la Moscova, 1945, controlul rusesc nu a
mai avut un caracter militar ci politic. Organizaţia sa centrală era
legată de M inisterul C om unicaţiilor şi pusă sub ordinele unui
„comisar p e n tr u tra n s p o r tu r i“, c a re e ste to t un g e n e ra l.
Organizaţia de control rusească îşi avea delegaţii săi în toate
autorităţile locale CFR ca şi în to ate staţiunile im p o rtan te.
Delegaţii erau în special ofiţeri, specialişti p e n tru tran sp o rtu ri
şi erau num iţi Z.K. sau Z.K.U-ofiţer.
Organizaţia de control rusească nciodată nu a p rezentat un
program precis, cel puţin cu o săptăm ână înainte, astfel ca să se
coordoneze transporturile prin reţeaua CFR-ului. Cererile ruseşti

- 225-
TESTIS DACICUS

erau de cele mai m ulte ori prezentate cu numai 24 până la 48 ore


înainte şi trebuiau întotdeauna să fie satisfăcute cu prioritate
din cauza urgenţei lor. Mai mult, ei niciodată nu luau în seamă
capacitatea de transport al CFR-ului şi nici necesităţile economice
ale ţării, astfel că reţeaua se găsea adesea supraaglomerată.
Organizaţia de control rusească nu avea nici o disciplină şi
se întâm pla adesea ca un program de transporturi stabilit de
direcţia CFR cu generalul com andant al V.O.S.O.-ului trebuia sâ
fie schim bat în m od arbitrar de către ofiţerii locali ruşi din Z.K.
şi Z.K.U. sau chiar de către com andanţii tren u rilo r militare
ruseşti care ordonau ca unul sau altul dintre trenuri să aibă
prioritate şi adesea molestau personalul rom ânesc şi pe mecanic,
care nu făceau decât datoria lor. Din această cauză trenurile
întârziau foarte m ult faţă de orarul lor şi câteodată accidentele
nu puteau fi prevenite. Acestea din urm ă nu erau niciodată
atribuite ofiţerului răspunzător rus ci întotdeauna personalului
rom ânesc care trebuia să execute ordinele lor superioare. Căile
ferate erau încărcate cu mult peste puterea lor, cu trenuri de
pradă de război, care erau transportate înspre Rusia, cu materiale
din Bulgaria, Ungaria şi Germania. în conform itate cu înţelegerea
d in tre CFR şi o rg a n iz a ţia d e c o n tro l ru se a sc ă, pe baza
capacităţilor de transport şi a posibilităţilor de transform are a
vagoanelor normale pentru ecartam ent larg, numai 700 vagoane
încărcate cu pradă de război puteau să intre în ţară zilnic. Timp
în d elu n g a t au in tra t însă zilnic, în m edie, 1 100 vagoane.
Surplusul de 400 vagoane nu putea fi îndrum at la destinaţie
(staţiunile de ecartam ent larg) dacă ajungeau în aceste staţii nu
puteau fi m anevrate, sau chiar dacă puteau să fie descărcate nu
puteau să se întoarcă goale peste frontiera română.
Astfel, zeci de mii de vagoane străin e erau blocate în
staţiunile rom âneşti aşteptând să fie descărcate, sau se întorceau
goale peste frontiere46. Toate staţiunile de m anevrare şi de garare

46 în noiembrie 1945 erau 68 000 dintre care 34 000 erau


încărcate cu pradă de război; în februarie 1946 erau 57 500, dintre
care 23 000 încărcate cu pradă de război; iar în august 1946 erau 49 800.

-2 2 6 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

erau blocate şi CFR-ul suferea sim ultan de un exces şi de o lipsă


de vagoane; un exces de vagoane p ro p rie ta te rusească sau la
dispoziţia ruşilor, care în general nu puteau să se mişte şi blocau
liniile; o lipsă de vagoane rom âneşti, care să fie în stare să circule
pentru nevoile ţării şi p e n tru înd ep lin irea con d iţiu n ilo r de
armistiţiu.
D upă cum se va vedea mai jos (& 33), tru p ele ruseşti
staţionate în ţară schim bau adesea cantonam entul lor sau erau
transportate în afara ţării pe la un p u n ct de frontieră p en tru a fi
reintroduse printr-un alt punct de frontieră. Aceste transporturi
de trupe, fără nici o utilitate, d u p ă term inarea războiului din
Europa, nu făceau altceva decât să aglom ereze program ul de
transporturi ale CFR-ului. Se întâm pla adesea ca trenuri încărcate
cu pradă de război p en tru Rusia erau îndrum ate până la staţiile
de transbordare de la Iaşi sau Galaţi şi de acolo aduse înapoi la
Constanţa, deoarece staţiile de la Iaşi şi Galaţi erau blocate şi
prada de război trebuia să fie transportată pe mare. De aici rezulta
o nouă şi inutilă aglom erare a transporturilor, care puteau fi
atribuite fie ineficacităţii, fie unui sabotaj prem editat.
Era desigur un sabotaj prem ed itat trim iterea de trenuri
după trenuri goale şi sigilate, cu m enţiunea „fulger“, adică având
precădere asupra oricărui fel de transport. Acest procedeu era
practicat sistem atic şi nu ar fi fost descoperit dacă nu s-ar fi găsit
câţiva funcţionari curioşi care au vrut să verifice conţinutul. Un
caz neobişnuit s-a întâm plat lângă Arad, când un astfel de tre n a
fost atacat de bandiţi, ca de obicei soldaţi ruşi, care au găsit spre
nemulţumirea lor, că toate vagoanele cu m enţiunea „fulger" erau
în realitate goale.
Acest ultim incident a condus în m od norm al la problem a
asigurării tran sporturilor pe CFR. Securitatea tran sporturilor
de pasageri şi bunuri au fost tim p îndelungat o iluzie în România.
Soldaţi ruşi intrau şi ieşeau în trenurile de pasageri, după bunul
lor plac, fără nici un control, şi mai continuă să facă acest lucru
şi astăzi. Şi nu se întâm plă arareori ca pasagerii să fie obligaţi să
coboare şi bagajele lor să fie furate. în special la Moldova trenurile
erau adesea o prite de bande înarm ate de soldaţi ruşi care le

- 2 2 7 -
TESTIS DACICUS

jefuiau complet. Un caz similar s-a întâm plat în Gara de N ord din
Bucureşti în octom brie 1945. într-o seară, când expresul de
Timişoara a fost atacat la sosirea sa în staţie de către un grup de
100 soldaţi înarmaţi, care au jefuit pe pasageri, urmărindu-i până
pe peronul din faţa staţiei. Garda rusească a asistat fără a acorda
nici o atenţie întregii scene.
Trenuri de m arfă erau jefuite în acelaşi mod. Organizaţiile
locale c o m u n iste p a rtic ip a u , de a sem e n ea , c â te o d a tă la
„ re c h iz iţio n a re a “ sau „ b lo c a re a “ a n u m ito r c a te g o rii de
transporturi, ca de ex. alim entele şi com bustibilul. Atelierele
de reparaţii CFR, în loc de a lucra în m od exclusiv pentru
întreţinerea m aterialului, erau ocupate în proporţie de 40% a
capacităţii lor p e n tru m unci în favoarea ruşilor, adică reparări
de locom otive capturate din Germania, sau predate în contul
armistiţiului, sau transform area vagoanelor de la ecartam entul
normal la ecartam entul larg. Astfel, m aterialul rulant nu poate
să mai fíe reparat şi din cele 2 630 locom otive numai 1 500 sunt
în m od efectiv în circulaţie, adică 55% în loc de 70% în tim puri
normale.
Căile Ferate sunt adesea lipsite de combustibil. D upă cum
s-a văzut mai sus, producţia de cărbuni a m inelor de la Petroşani,
cele mai im portante furnizoare ale CFR-ului, a fost redusă cu
50%. Mai mult, transportul de cărb u n e a fost îngreunat ca o
consecinţă a aglom erării reţelei CFR-ului. Com bustibilul petrol
lipseşte fiindcă el este luat în întregim e de ruşi pentru propriile
lor nevoi (cf. supra & 24).
Afară de dezorganizarea traficului descris mai sus, ruşii
lucrează în mod perseverent ca să devină ei în mod direct stăpânii
întregii organizaţii a CFR-ului, care d u p ă cum s-a văzut mai sus.
este cea mai im portantă din ţară. în acest scop ei întrebuinţează
trei metode: 1. Ei transform ă întreaga adm inistraţie CFR după
m odelul ru sesc; 2. Ei sc h im b ă în tre a g u l p e rs o n a l într-o
organizaţie com unistă controlată îndeaproape; şi în sfârşit ei
im pun sarcini financiare insuportabile.
Organizaţia de control rusească instituită prin acordul de
la Moscova din septem brie 1945 conţinea un num ăr de experţi

- 228-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

ruşi, care trebuiau să reorganizeze întreaga administraţie a CFR-


ului, pentru a o face cât mai asem ănătoare cu cea rusească.
Această transform are a fost realizată în m od efectiv şi a p rodus
până acum perturbaţii destul de mari. Funcţionarii superiori
români au opus rezistenţă la inovaţii, care erau condam nate de
experienţă, căci căile ferate rom âne, cu organizaţia lor veche,
funcţionau foarte bine, pe când proasta organizare a căilor ferate
ruseşti este cauza prin cip ală a slăbiciunii vieţii econom ice
sovietice.
O înlocuire treptată a tu tu ro r funcţionarilor superiori a
fost e fe c tu a tă sub c o n tro lu l d ire c t al fostului m inistru al
Comunicaţiilor Gheorghiu-Dej, secretarul general al Partidului
Comunist şi om de încredere al ruşilor. Cel mai înalt funcţionar
al căilor ferate este directorul general. Primul director general
numit de guvernul Groza a fost dl. Sedon Bernacki, de origină
arm eano-poloneză, care a fost mai în ain te c o n s tru c to r de
încălzitoare şi fusese condam nat pentru vina de a fi încercat să
corupă a n u m iţi f u n c ţio n a r i s u p e r io r i d in M in iste ru l
Comunicaţiilor. în noiem brie 1946 dl. Bernacki a fost înlocuit
prin dl. Chivu Stoica, u n sim piu m uncitor, dar m em bru în
Comitetul C entral al Partidului C om unist şi vicepreşedinte al
Confederaţiei G enerale a Muncii. Ceilalţi funcţionari superiori
din CFR au fost înlocuiţi unul după altul, fie direct prin „epurări“',
când se p u te a d e s c o p e ri p e so c o te a la lo r v reo activ itate
„fascistă“, sau prin retragerea anticipată sau transferarea la sine­
cure în secţiunile de studii sau statistici sau p rin atribuirea de
posturi de inspectori onorifici. Acei care îi înlocuiau erau toţi
oameni de în cred ere ai partidului com unist, oam eni simpli sau
minoritari, in special unguri, evrei sau ucrainieni. Noul director
al traficului, de exem plu, este dl. Stancu, un fost co n tro lo r de
tren; noul d ire c to r al asistenţei sociale este dl. Bărbucianu, fost
m uncitor în a te lie r e le d e r e p a r a ţii; n o u l d i r e c to r al
aprovizionărilor este dl. Stoica, fostul m agazioner al atelierelor.
Cel mai caracteristic caz este acel al d-lui Zoltan Gyali. un evreu
ungur care a fost n um it mai întâi d ire c to r al personalului, iar în
urmă su b d irecto r general. El controlează în m od direct pe cei

- 229 -
TESTIS DACICUS

86 000 funcţionari, agenţi şi m uncitori ai CFR-ului, pe care îi


poate concedia sau schimba fară să fie responsabil faţă de nimeni,
nici măcar faţă de directorul general. Toţi funcţionarii superiori
din CFR au prim it ordine scrise p en tru a se înscrie în partidul
c o m u n is t47. T ransform area p e rs o n a lu lu i CFR într-o vastă
organizaţie com unistă bine ţinută în frâu de directorul general,
care este unul d in tre cei mai de seam ă m em bri ai partidului,
trebuie să uşureze transform area ei finală într-un „Sovrom“.
Pentru a ajunge la acest stadiu p rin m etode legale ordinare şi
astfel să nu în tâm p in e nici o op o ziţie indezirabilă, sarcini
financiare depăşind posibilităţile au fost aşezate pe um erii CFR-
ului prin convenţia încheiată la Moscova la 11 septem brie 1945.
Această convenţie a început cu un act de „generozitate“, adică
restituirea a 15 000[24] vagoane şi 115 locom otive luate sub
pretextul de a fi fost num ărate de tru p ele ruseşti în intervalul
de tim p de la 23 august 1944 la 12 septem brie 1944. Această

4~
Personalul inferior din CFR se com pune din funcţionari şi
muncitori. Aceştia din urmă, şi în special cei de la Bucureşti-Griviţa, au
printre ei mulţi comunişti. Gărzile com uniste, comandate d e d-nii
Bodnăraş şi Doncea, se compun in mare parte din muncitori d e la
aceste ateliere, fiind camarazi vechi ai ministrului Gheorghiu-Dej. el
însuşi fiind un fost electrician în aceste ateliere. Totuşi, comuniştii
hotărâţi nu reprezintă decât o m inoritate; marea majoritate a
muncitorilor nu doreşte să se am estece în politică şi s-a alăturat
partidului com unist fiind obligată de tirana sindicală sau prin ordinul
direcţiei personalului. La alegerile generale din 19 noiembrie 1946,
70% dintre muncitorii de la atelierul Griviţa au votat pentru opoziţie.
Rezultatul, care a fost cu totul neaşteptat pentru guvern, a constituit
unul dintre acele rezultate, care au convins guvernul să falsifice
rezultatele alegerilor (cf. & 38). Unii dintre ei totuşi s-au înscris în
partidul social-democrat, nu fiindcă ar fi avut simpatii pentru acest
partid, ci numai pentru a evita să intre în partidul comunist. Personalul
trenurilor, care până acum se opunea comunismului, a fost obligat să
se înscrie în partid, tot sub presiunea sindicatelor.
Sindicatele se amestecă şi în direcţia generală a CFR-ului şi
provoacă mari tulburări prin incompetenţa lor. [25]

-2 3 0 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

restituire a fost făcută în realitate pentru faptul că era imposibil


în acel tim p să se m odifice atât de m ulte vagoane şi locom otive
pentru a le adapta ecartam entului larg rusesc şi pentru că ruşii
aveau nevoie de aceste vagoane pentru executarea convenţiei
de armistiţiu în loc de a le lăsa neîntrebuinţate pe liniile de garare
ale staţiilor rom âneşti. Pentru aceleaşi motive 5 300 vagoane
germane găsite de ruşi pe teritoriu rom ânesc au fost închiriate
administraţiei CFR. Chiria trebuia să fie plătită începând din 23
august 1944 cu toate că vagoanele au rămas până Ia 1 octom brie
1945 la dispoziţia arm atei ruseşti. în sfârşit, Rusia a adm is să
renormalizeze ecartam entul liniei Dorneşti-Paşcani-Ploieşti şi
Iaşi-Paşcani (vezi fig. 7) cu condiţia ca CFR-ul să construiască
mai întâi staţii de transbordare pe propriile sale speze, cu o ca­
pacitate totală de 1 400-1 500 vagoane zilnic la Galaţi, Iaşi şi
Dorneşti.
Pentru aceste concesiuni virtuale, ruşii au im pus condiţii
financiare drastice ale căror rezultate norm ale ar fi să oblige
CFR-ul să se vândă ruşilor p e tru a le putea executa.
Conform condiţiilor secrete suplim entare ale convenţiei
de la Moscova, CFR-ul se obliga la urm ătoarele:
1. Toate tran sp o rtu rile m ilitare şi civile, spre şi din Rusia,
ca şi acelea im puse de către arm istiţiu (restituirile, livrarea de
materiale de război germ ane, livrările în contul reparaţiilor de
război) trebuiau să circu le cu p rec ă d e re p e întreaga reţea
românească, o rd in e a de p rio rita te fiind stabilită de c ă tre
comisarul rus.
2. T ransporturile m ilitare şi p e n tru arm istiţiu, ca şi acelea
impuse de com isarul rus treb u ie să se facă pe baza buletinelor
de transport şi să fie plătite de statul rom ân nu num ai p e n tru
porţiunea de pe teritoriul rom ânesc ci şi pe aceia de pe teritoriul
rusesc, până la destinaţia lor. Această obligaţie este în forţă pentru
restituţiile şi din alte ţări, care trec numai în tranzit prin România,
statul rom ân fiind obligat să le colecteze de la trim iţător, în li­
mita posibilităţilor.
3- T ra n sp o rtu rile c o m e rc ia le în tre R usia şi R om ânia
trebuiesc taxate conform tarifului rom ânesc în lei la preţu rile

- 231 -
TESTIS DACICUS

din 1 ianuarie 1941. Acest tarif, redus cu 25%, trebuie să fie


aplicat şi Ia bunurile în tranzit între Rusia, pe de o parte, şi Bulgaria
şi Iugoslavia pe de altă parte. Nici un fel de taxe nu trebuie să fie
plătite pentru diferenţa în num ăr de vagoane necesare pentru
trecerea de la ecartam entul lat la ecartam entul normal. Ori, cum
m ajoritatea vagoanelor ruseşti sunt de 40 tone, pe când cele
rom âneşti sunt de num ai 15, urm ează că p e n tru 3 vagoane în
tranzit prin România taxele ar fi plătite numai pentru unul singur.
Prin convenţie, ruşii au stabilit p en tru propriul lor trafic şi tra­
fic de tranzit cifra de 381 m ilioane tone kilom etrice pe lu n ă 48.
Potrivit tarifului impus, CFR-ul trebuie să strângă 1 276
m ilioane lei, în parte de la ruşi şi în parte de la statul român
p e n tru traficul lu nar im pus. Costul real al acestui trafic în
preţurile din august 1946 (168 lei p er tonă kilom etrică) ar fi de
64 miliarde lei. CFR-ul ar pierde astfel cca. 750 miliarde lei anual
(în valoarea din august 1946), adică cca. 22 milioane Ş la schimbul
m ediu din acel timp.
în realitate, tranzitul rusesc niciodată nu a atins cifrele
impuse. Costul efectiv al traficului rusesc în august 1946 a fost
de 43 m iliarde lei, ceea ce înseam nă cca. 500 miliarde lei sau 15
milioane $ anual.
4. CFR-ul asumă urm ătoarele obligaţiuni:
a) să plătească Rusiei p e n tru re c o n stru ire a liniilor şi
instalaţiilor distruse din cauza războiului în Moldova şi Bucovina
de Sud, ca şi p en tru m aterialul pus la dispoziţia sa cu diferite
prilejuri;
b) CFR-ul trebuie să plătească Rusiei p en tru serviciul de pe
liniile cu ecartam ent larg de p e teritoriul României, cu toate că
acest serviciu fusese făcut exclusiv în beneficiul Rusiei;

Efortul la care a fost supus CFR-ul astfel, este foarte m a re . Se


poate face o idee, comparând cu anul 1938, ultimul an de pace. CFR-ul
a transportat în cursul acelui an, pe întreaga reţea românească. 460
milioane tone kilometrice. Traficul impus de pretenţiile ruseşti a atins
aproape aceeaşi cifră, cu toate că numărul locomotivelor şi v ag o an elo r
fusese redus în mod apreciabil.

-232-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

c) CFR-ul trebuie să plătească o chirie pentru tot materialul


rulant, rusesc sau capturat, pus Ia dispoziţia sa.
Această ultimă condiţie este cea mai oneroasă din cauza
înţelesului pe care ruşii l-au dat expresiei „pus la dispoziţia CFR-
ului“. în primul rând, întregul material germ an găsit pe teritoriul
României a fost considerat pradă de război, iar CFR-ul trebuia să
plătească pentru aceasta o chirie începând de la 23 august 1944
până în m om entul când m aterialul ar fi părăsit ţara la dispoziţia
Rusiei, chiar dacă ar fi rămas neîntrebuinţat până la 1 octom brie
1945 la dispoziţia trupelor ruseşti din România. în al doilea rând
CFR-ul trebuie să plătească o chirie pentru întregul m aterial
rulant care circulă pe ecartam ente largi în România, cu toate că
întreg acest trafic a fost făcut în m od exclusiv p en tru ruşi. în al
treilea rând, CFR-ul trebuie să plătească o chirie p en tru fiecare
vagon introdus în ţară cu transporturi ruseşti, din m om entul
intrării până în m o m e n tu l p re d ă rii adm in istraţiei ruseşti,
indiferent de faptul dacă în acest interval de tim p vagonul a
părăsit ţara şi nu mai este sub controlul CFR-ului şi mai p uţin la
„dispoziţia“ sa în condiţiile de mai sus CFR-ul trebuie să plătească
o chirie pentru vagoanele trim ise de ruşi p entru propriile lor
nevoi în Iugoslavia, Bulgaria sau Ungaria. El trebuie să plătească
chirie pentru vagoanele care aşteaptă în staţiile de transbordare,
fiindcă ruşii nu respectă program ul de transport şi aglomerează
reţeaua; el trebuie să plătească chirie p en tru vagoanele goale
care blochează liniile de garaj; să plătească chirie p e n tru toate
tran sp o rtu rile făcu te de ruşi p e te rito riu l R om âniei, care
comandă, după cum s-a arătat m ai sus (& 7) întreaga reţea
feroviară spre şi din Rusia spre Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria şi
chiar Cehoslovacia şi Austria. Chiria fixată de Rusia varia de la 9
ruble pe zi pe un vagon de m ărfuri cu 2 axe, până la 150 ruble pe
zi pentru un vagon de pasageri cu 4 axe şi 20 ruble pe oră p entru
o locom otivă, e x c e p tâ n d perso n alu l şi com bustibilul, care

- 233-
TESTIS DACICUS

trebuie să fie plătit separat. Este uşor de verificat că aceste tarife


erau spoliatorii49.
5. Lichidarea plăţilor rezultând din clauzele de mai sus
trebuie să se facă prin clearing, conform acordului comercial
încheiat între Rusia şi România. Transferul trebuie să se facă în
bunuri sau în devize, la cursul de schim b al $ din 1938, adică 1
$-5,3 ruble.
Plăţile trebuie să înceapă im ediat (octom brie 1945 —când
concesiunea a fost sem nată) prin viram ente la contul cu ren t al
Ministerului Rus al Comunicaţiilor, la Banca de Stat din Moscova.
Pe baza situaţiei conturilor din prim a lună, CFR-ul trebuie să
depună în garanţie o sumă egală cu dublul din prim a lună, care
sumă trebuie să fie com pletată lunar.
Pentru trecut, datoriile fictive astfel im puse CFR-ului50se
ridicau la 175 m ilioane ruble sau 33 m ilioane $. Com parând cu
veniturile actuale ale CFR-ului această sumă este cu m ult mai
mare decât posibilităţile sale de plată. Pentru viitor, având în
vedere evoluţia situaţiei şi cererile ruseşti, datoriile CFR-ului
către Rusia form ulate prin convenţie, vor creşte cu cca. 60
milioane ruble anual, adică cca. 12 milioane $ anual.
Plata datoriilor fictive im puse de Rusia CFR-ului va fi astfel
suportată de Statul rom ân şi va fi adăugată în contul plăţilor
făcute pentru armistiţiu. Aceste plăţi trebuie să se facă în bunuri
sau în devize libere. în situaţia actuală a producţiei ţării nu pare
să fie posibil să se găsească asem enea mari cantităţi de bunuri şi
în actuala situaţie de inexistenţă a com erţului exterior, pare în
m od evident im posibil să ne gândim la devize libere. Astfel de­

49 Costul aproximativ al unui vagon de mărfuri în 1946 e ra de


cca. 40 milioane lei, adică cca. $ 1 200 la cursul de schimb din acel
timp. Luând în considerare cursul de schimb propus de 1 rublă p e n tru
0,19 dolari, o chirie de 9 ruble pe zi, deci 3 300 ruble sau $ 600 p e an, ar
reprezenta o rentă anuală de 50%. Vagonul ar fi amortizat în d o i ani.
Aprox. 70 miliarde lei lunar pentru traficul total de pasageri şi
mărfuri, adică 1 000 miliarde lei sau cca. 300 milioane dolari anual.

-234-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

vine clar că CFR-ul nu va fi în situaţia să plătească aceaste datorii


fictive.
Se înţelege că CFR-ul a protestat îm potriva convenţiei de la
Moscova şi a cerut în repetate rânduri revizuirea ei. Datoriile
din tre c u t nu au fost plătite şi sin g u ra plată im pusă prin
convenţie, care a fost plătită în m od efectiv a fost chiria p en tru
cele 5 300 vagoane germ ane „închiriate“ CFR-ului51. Vagoanele
ruseşti care intrau şi părăseau România au fost totuşi înregistrate
în m od precis de la 1 octom brie 1945. în consecinţă datoriile
fictive ale CFR-ului im puse prin convenţia de la Moscova, cresc
pe zi ce trece.
Se poate uşor prevedea că CFR-ul nu va fi în m ăsură să
plătească datoriile sale în m om entul când vor voi ruşii (în ciuda
tu tu ro r p ro te ste lo r) să ceară e x ecu tarea co n v e n ţiei de la
Moscova. Dacă se judecă după p reced en te şi du p ă anum ite
indiscreţii din sursă rusească, pare probabil ca Rusia să dea la
urmă dovadă de o nouă „generozitate“, admiţând anularea tuturor
datoriilor CFR-ului, cu o singură condiţie doar. Această condiţie
ar fi ca Statul rom ân şi URSS să in tre cu părţi egale într-o
combinaţie „Sovrom“, care ar prelua tot activul CFR-ului şi ar
asigura exploatarea ulterioară. în acest caz. CFR-ul ar intra în
mod definitiv şi legal sub control rusesc. Rusia având acest
puternic instrum ent în mână. va fi atunci în măsură să controleze
viaţa econom ică rom ânească în toate sectoarele sale.
Circulaţia a u to în România este departe de a atinge o
densitate echivalentă cu aceea din Europa occidentală şi este
încă şi mai departe de aceea a Statelor Unite. în 1939 România
avea 26 000 de autoturism e, 8 000 cam ioane şi 2 000 autobuze.
La 23 august 1944 aceste cifre au fost m ult reduse din cauza
pierderilor de război. Mai rămâneau aproape 10 000 autoturisme,
4 000 cam ioane şi 500 a u to b u z e ,2.

' Aproximativ 3 până la 4 milioane dolari pe an.


Maşinile aparţinând Armatei, Marinei şi Aviaţiei nu sunt
cuprinse în aceste cifre.

- 235-
TESTIS DACICUS

Num aidecât ce începu ocupaţia rusească, autom obilele au


fost furate în m od deschis de către ruşi, atât de soldaţi cât şi de
ofiţeri. în Bucureşti şi în alte oraşe mari, m aşinile erau oprite în
străzi, pasagerii obligaţi să coboare şi ruşii plecau cu maşinile.
Acest fel de aventuri s-a întâm plat chiar u n o r m iniştri şi alţi
înalţi funcţionari români, ca de exem plu generalului Racoviţă
m inistru în prim ul cabinet Sănătescu, p ă rin tele Burducea,
m inistru în cabinetul Groza sau d-lui G eorge Silviu, secretar
general al M inisterului de Interne, ca şi mai m ultor m em bri ai
Misiunilor Am ericană şi Britanică. în cazul când proprietarii
maşinilor se opuneau ruşilor, ei erau adesea omorâţi. Astfel, mulţi
şoferi au fost ucişi fiindcă au rezistat deoarece pierderea maşinii
lor ar fi însem nat p en tru ei pierderea m ijloacelor de existenţă.
Maşinile furate fără nici o form ă de către ruşi se ridică la cca.
11 000, acele rechiziţionate cu forme, dar fără plată la cca. 4 000.
toate în valoare de cca. 35 m iliarde lei (14 m ilioane dolari la
cursul de schim b din acel tim p )53. Circulaţia autom obilă actuală
din România este redusă la cca. 3 000 autoturism e, aparţinând
aproape toate autorităţilor de stat, arm atei sau organizaţiilor
com uniste şi cca. 2 000 camioane, în m ajoritatea lor învechite şi
necesitând reparaţii [26], Dintr-un p u n c t de vedere econom ic o
asemenea circulaţie redusă poate fi considerată ca inexistentă
La 10 noiem brie 1945 un nou act de „generozitate“ a fost
anunţat de ruşi. Rusia a pus la dispoziţia României, cu scopul de
a o ajuta să iasă din criza de transport, un stoc de 2 000 camioane.
Costul acestor cam ioane de 2 tone, m ulte dintre ele în stare rea.
a fost fixat la 2 900 dolari fiecare, care trebuiau să fie plătiţi prin
livrări de cherestea la preţuri fixate în m od arbitrar la 19 dolari
p en tru m etrul cub, pe când cam ioanele am ericane de 4 tone

53Maşinile aparţinând Armatei, Marinei şi Aviaţiei sunt cuprinse


în aceste cifre.
54
Circulaţia automobilă intensă care se poate vedea pe străzile
Bucureştiului nu trebuie să inducă în eroare pe nimeni. 3/4 din aceste
m aşini aparţin fie arm atei ruse sau rom âne, fie autorităţilor,
organizaţiilor comuniste sau misiunilor diplomatice.
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

oferite pe piaţa din O rientul Mijlociu erau Ia preţul de 1 600


dolari bu cata, iar E giptul p ro p u n e a să p lătească p e n tru
cheresteaua rom ânească aproape de trei ori preţul fixat de ruşi.
Astfel, cam ioanele ruseşti au fost plătite cu de aproape zece ori
preţul lor.
Circulaţia cu tracţiunea anim ală, care este foarte vie într-
o ţară agricolă ca România, a suferit, de asem enea, foarte mult.
Căruţele şi alte vehicule ţărăneşti se ridicau la 1 200 000 în 1941
şi corespundeau Ia 2 100 000 animale de m uncă existente în
acel timp în ţară (cf. supra & 22, tabloul II). Animalele erau
întrebuinţate pentru transport, atunci când nu erau ocupate în
exploataţii. S-a văzut mai sus cu cât num ărul lor a fost redus (&
22). Numărul vehiculelor luate de ruşi a fost, de asemenea, foarte
important. Afară de scăderea care a urm at după aceste jafuri.
După aceste jafuri, transportul local a scăzut şi mai m ult din
cauza fricii ţăranilor, care ascundeau cu m are grijă ceea ce
rămăsese. Aprovizionarea oraşelor, care depindea în special de
aceste mijloace de transport locale, a suferit şi suferă încă foarte
mult.
N avigaţia din România era asigurată de 2 societăţi de stat.,
„Serviciul Maritim Român" şi „Navigaţia Fluviaiâ Română“. Prima
poseda 16 vase, care făceau serviciul pe mai m ulte linii spre
Orientul Mijlociu şi Mediterana Occidentală; cea din urmă asigura
serviciul pe Dunăre. Navigaţia danubiană a mai fost deservită şi
de mai m ulte societăţi particulare, ca şi de proprietari particulari.
Cea mai im portantă era Societatea Română D unăreană S.R.D.
Numărul total al vaselor care navigau sub pavilion rom ânesc
în 1939 se îm părţea astfel: pe m are —6 vase de pasageri, 5 vase
mixte, 11 cargoboturi şi 5 tancuri petrolifere; pe D unăre —23
vase de pasageri, 66 rem o rch ere, 565 şlepuri şi 63 tancuri
petrolifere.
în 1938 SMR-ul a tran sp o rtat 40 000 pasageri şi 350 000
tone m ărfuri, venitul b ru t fiind de 202 m ilioane lei (1 m ilion
dolari Ia cursul de schim b din acea vrem e). în cursul anului
u rm ă to r f lo ta SM R-ului a fo st m ă rită cu 2 m o to n a v e ,
„Transilvania“ şi „Basarabia“, fiecare de 8 000 tone şi dacă războiul

- 237-
TESTIS DACICUS

nu ar fi izbucnit se aştepta o m are creştere a traficului şi a


venitului. în acelaşi an NFR-ul a transportat 680 000 pasageri şi
530 000 tone m ărfuri, venitul b ru t atingând 250 m ilioane lei
(1,3 milioane dolari la cursul de schim b de atunci). Cu toate că
traficul nu ar putea fi com parat nici pe departe cu cel al marilor
com panii de vapoare, era totuşi destul de im portant p en tru o
ţară care nu posedă decât u n singur port, Constanţa, la o mare
aproape închisă.
Rusia nu s-a manifestat în cazul acesta oprind navigaţia, care
fusese în mod fatal oprită în tim pul războiului, dar punând mâna,
într-un fel sau într-altul, pe m ajoritatea flotei rom âneşti. Vasele
au fost confiscate, cu sau fără form e, şi în parte în contul
reparaţiilor de război im puse p rin convenţia de armistiţiu.
România a rămas num ai cu două vapoare de mare, afară de 32
rem orchere şi 322 şlepuri p e n tru navigaţia dunăreană. Dintre
acestea, cele două vapoare de m are ca şi 7 rem orchere şi 125
şlepuri, au fost, până în vara anului 1945 utilizate exclusiv pentru
transporturi ruseşti. Cheiurile, docurile şi şantierele navale ale
porturilor rom âneşti au fost, de asem enea, trecute la dispoziţia
ruşilor. R eparaţiile de vapoare ru seşti în şan tierele navale
rom âneşti pentru care [nu plăteau] niciodată nimic, totalizau în
1945, mai m ult de 10 m iliarde lei, adică mai m ult de 2 milioane
dolari la cursul de schim b din iarna 1944-45 (conf. infra & 34).
O altă acţiune de „generozitate“ a Rusiei a avut loc în privinţa
flotei în urm a vizitei guvernului Groza la Moscova în septembrie
1945. Din flota com ercială au fost restituite 3 rem orchere, 5
şlepuri, 2 tancuri şi câteva vase m inore. în ceea ce priveşte toate
celelalte acte de „generozitate“, toate s-au redus la o iluzie şi la
puţină reclamă p en tru Rusia şi guvernul Groza.
în octom brie 1945 societatea de navigaţie româno-rusă
„Sovromtransport“ a fost întem eiată Tot activul celor două societăţi
de stat, SMR şi NFR, vasele ca şi instalaţiile portuare şi clădirile au
fost transferate noii societăţi. Participaţiunea rusească se reducea
la vapoarele capturate în România şi puţin numerar. Partea rusească
în capitalul societăţii a fost totuşi fixată la 50%. Navigaţia românească
a fost astfel pusă în întregim e sub control rusesc.

-2 3 8 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Traficul aerian era, înainte de război, de asem enea, foarte


activ în România, fiind deservit de societatea de stat LARES,
care în 1938 avea 30 de avioane m oderne. Această societate a
efectuat în tim pul acelui an 1 200 000 km în 5 400 ore de zbor,
transportând 12 000 pasageri şi 50 tone de poştă şi m ărfuri.
Această activitate era destul de m are p en tru o ţară cu puţini
oameni bogaţi. LARES avea 10 aero p o rtu ri com plet echipate şi
mai m ulte aerodrom uri mai mici. în toată perioada războiului,
până în august 1944 LARES a asigurat serviciul cu o regularitate
perfectă şi aproape fără accidente, ceea ce poate fi considerat ca
o bună realizare.
Un nou „Sovrom“, num it „TARS“ a fost organizat în acest
sector al traficului aerian. Ruşii au pus m âna pe toate instalaţiile
societăţii LARES şi pe toate avioanele sale pen tru a organiza sau
împiedica traficul aerian după bunul lor plac.
*

Poate să se vadă în m od clar că, fară nici o excepţie, ruşii au


făcut tot posibilul de a controla sau distruge toate mijloacele de
transport românesc. Ei sunt astfel în măsură să controleze toate
sectoarele vieţii econom ice rom âneşti: agricultura, industria,
comerţul intern şi extern, prin căile ferate şi navigaţia pe m are
şi pe Dunăre; traficul rapid, com unicaţiile din străinătate, poşta
şi inform aţiile prin traficul aerian.

26. C o m e rţu l in te r io r

S-a descris mai sus cum producţia agricolă, industrială şi


minieră, ca şi mijloacele de tran sp o rt au fost dezorganizate.
Comerţul fiind strâns legat de pro d u cţie şi transport, a suferit,
de asem enea. într-adevăr, o ric e d e s c re ş te re în p ro d u c ţie
provoacă o lipsă generală de b u n u ri şi orice d eficienţă în
transporturi provoacă lipsuri în centrele de consumaţie, cu toate
că ar putea exista bunuri în regiunile producătoare.
C om erţul a fost şi el lovit în m od d irect. M ijloacele
întrebuinţate constau în acţiune legală, acţiune teroristă şi
concurenţă neloială.

- 239-
TESTIS DACICUS

A cţiunea legală e ra bazată p e legislaţia d ictato rială


m oştenită de la regim ul Antonescu, o legislaţie care pedepsea
cu severitate stocarea de m ărfuri şi aşa num itul câştig „ilicit“.
Această legislaţie nu prea a avut prilejul să fie aplicată sub regimul
Antonescu deoarece în tim pul acela nu exista o lipsă reală de
mărfuri şi deci nu era nici ocazie reală de a specula55. Preţurile
suferiseră o creştere treptată ca o consecinţă naturală a inflaţiei
progresive provocată de război şi de supraevaluarea forţată a
m onedei germane, în tim p ce veniturile reuşeau să se m enţină la
acelaşi nivel cu preţurile, fără nici o întârziere (cf. infra & 28 c).
Preţurile im puse de către guvern pen tru anum ite articole nu se
deosebeau în m od sim ţitor de preţurile derivate din adevărata
stare de lucruri.
Regimul com unist a aplicat aceste măsuri dictatoriale in
spiritul literelor şi le-a în trebuinţat în m od tem einic pentru a
distruge comerţul. Aceasta a fost cu atât mai uşor cu cât preţurile
im puse de guvernul Groza acordau puţină atenţie motivelor
econom ice şi erau bazate num ai pe principiul de demagogie.
M in istru l c o m u n is t al Ju stiţie i, P ă tră şc an u , a r e p e ta t în
discursurile şi declaraţiile sale că toţi judecătorii trebuie să facă
totul în puterea lor pentru a pune capăt speculei (conform infra
& 30). Mulţi n eg u sto ri au fost astfel aruncaţi în închisori,
prăvăliile lor închise, m ărfurile lor confiscate sub p retextul de
speculă, cu toate că nim ic serios nu s-a pu tu t găsi împotriva lor.
Acelaşi tratam ent discrim inatoriu ca şi în industrie. Negustorii
aparţinând m inorităţilor străine, înrolaţi în rândurile partidului
comunist, sau acei care plăteau contribuţii partidului, nu au fost

55 Cu excepţia bunurilor coloniale sau alte produse cerând


materii prime de peste mări, ca pielea, cauciucul, textilele scumpe,
cafeaua, ceaiul şi în general articolele de lux. Restricţii alimentare au
fost impuse numai din timp în timp, ca în iarna anului 1941-42 şi
atunci numai ca o consecinţă a recoltei slabe. Legislaţia de restricţie a
regimului antonescian fusese aplicată îndeosebi cu scopul de a convinge
pe germani că exista o lipsă de bunuri în ţară şi că deci nu era nici un
surplus pentru export.

- 240-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

molestaţi şi au fost lăsaţi liberi să fixeze p reţurile lor proprii


p e n tru a a co p eri cheltuielile lor şi să-şi lase o m argine de
s e c u rita te . N e g u sto ru l c a re refu z a să în ţe le a g ă „sp iritu l
tim purilor“ era adus în faţa judecătorilor, u n d e era repede
condamnat. Astfel câteva din cele mai bine cunoscute restaurante
din Bucureşti (M on Jardin, M odern) au fost închise pentru mai
multe luni sub acuzaţia că au servit carne în zile fără de carne,
sau pâine în zile fără de pâine, în tim p ce restaurantele care
plăteau subvenţii com uniştilor serveau carne sau pâine în fiecare
zi fără să fie supărate de autorităţi.
A sem enea m ăsuri erau luate în m od „legal“ de către o
secţiune specială a Poliţiei constând din com unişti recrutaţi
recent, care ştiau perfect pe cine să persecu te şi pe cine să
protejeze. Din pură demagogie, marile firm e erau acelea care au
suferit cel mai mult.
în august 1946 dl. Groza a afirm at că guvernul său va lua şi
alte m ăsuri severe îm potriva speculei şi va fi poate obligat să
om oare pe „unul sau doi speculanţi din fiecare ju d eţ“.
O altă p ro c e d u ră legală îm p o triv a c o m e rţu lu i a fost
blocarea m ărfurilor. Obligaţiunile decurgând din convenţia de
armistiţiu şi aprovizionarea trupelor ruseşti cereau livrări masive
de bunuri care nu puteau fi găsite întotdeauna pe piaţa liberă. Ca
o consecinţă, guvernul a blocat m ulte stocuri de m ărfuri şi le-a
cum părat la p reţu ri oficiale. Aceste m ărfuri au fost adesea p re­
date pieţei negre în mâna vreunui favorizat al regimului, în general
un m em bru al unei m inorităţi străine, sau în m âinile vreunei
organizaţii com uniste (cf. supra & 23 ).
Acţiunea teroristă a organizaţiilor com uniste întrebuinţa
m etode sim ilare acelora ale acţiunii legale. D epartam entul de
a n ch etă fiin d re p r e z e n ta t de c ă tre p re s a c o m u n istă , iar
d e p a rtam e n tu l e x e c u tiv de c ă tre d e ta şa m e n te le A părării
Patriotice sau ale Gărzilor com uniste, adesea num ite „Comitete
Cetăţeneşti“. M etodele întrebuinţate îm potriva industriei, adică
teroarea, şantajul şi lichidarea, care au fost descrise mai sus, au
fost aplicate, de asem enea, în cazul întreprinderilor comerciale.
A cţiu n ea în tre p rin s ă de o rg an iz aţiile c o m u n iste era
îndreptată într-o anum ită perioadă spre com erţul alim entar. în

- 241 -
TESTIS DACICUS

general, aprovizionarea oraşelor, în special a Bucureştilor, este


asigurată clin satele înconjurătoare. Laptele, fructele şi legumele
sunt aduse în oraşe şi distribuite în diferite hale de către ţărani,
care aduc aceste b u n u ri cu propriile lor m ijloace de transport
(cf. & 25 c). Aceşti mici producători erau adesea opriţi la porţile
oraşului de către detaşam ente de control com uniste şi sub cel
mai mic p re te x t erau arestaţi şi li se confiscau m ărfurile fără
nici un m otiv legal. Aceleaşi detaşam ente de control executau
adesea raiduri prin pieţe cu scopul de a confisca acele mărfuri
pe care nu putuseră să le confişte pe drum . în mai 1945 şi august
1946 asem enea m etode teroriste au provocat mişcări populare
de răscoală în p ieţele din B ucureşti. Mai m ulţi m em bri ai
detaşam entelor de control ca şi câţiva negustori au fost omorâţi.
Conflicte similare au fost sem nalate şi în alte locuri şi guvernul
a fost adesea obligat să publice com unicate, arătând condiţiile
în care asem enea controale puteau să fie executate. în urma
ordinelor, detaşam entele com uniste au m oderat activitatea lor.
în tim p u l iern ii 1946-47 g u v ern u l a în c e rc a t să suprim e
restricţiunile alim entare.
C oncurenţa neloială îm potriva negustorilor profesionişti
şi a so cietăţilo r com erciale este dusă p rin aprovizionarea
cooperativă şi cantine care nu au cheltuieli generale, nu plătesc
im pozite şi cum pără la p reţu ri fixate sau o b ţin chiar mărfuri
confiscate cu m etodele descrise sus, fără nici o plată. Aceste
cooperative şi cantine au fost organizate în special pentru
m u n cito rii şi fu n cţio n arii sindicalizaţi. Totuşi ele n u sunt
favorizate în m od egal de către regim ul Groza. Acelea care sunt
p ro p rie ta te a partidului co m unist sau ale organizaţiilor sale
satelite, ca de exem plu Cooperativa „Victoria“, au întotdeauna
bunuri din belşug, pe când acelea aparţinând instituţiilor care
nu s u n t a g re a te d e p a rtid u l c o m u n is t, a b ia p o t o b ţin e
aprovizionări. Astfel, m uncitorii şi funcţionarii sindicalizaţi, şi
înainte de toate com uniştii de în cred ere su n t privilegiaţi în
com paraţie cu restul populaţiei.
„Piaţa N ea g ră “ e s te to tu ş i cel m ai în tu n e c o s loc al
com erţului rom ânesc. Această piaţă s-a născut acum 15 ani şi în

- 242-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

timpul acela trata num ai devize străine şi aur. Restricţii severe au


fost impuse în acea vrem e de Banca Naţională, care au făcut ca
negocierile clandestine ale unor asemenea m onede să ajungă la
preţuri variind între 30 şi 50% peste cursul oficial. în tim pul
regimului Antonescu restricţiile impuse comerţului alimentar, lipsa
crescândă a m ărfurilor străine şi a materiilor prim e şi în sfârşit
preţurile impuse în m od oficial pentru mai m ulte articole de
necesitate vitală, au dus la extinderea pieţei negre la alte domenii.
Totuşi, piaţa neagră era activă în m od m oderat pe atunci şi
politica econom ică a guvernului Antonescu stăpânea situaţia.
Preţurile oficiale sau cursurile de schim b erau schim bate şi
adaptate realităţii când ele nu mai erau adecvate. Pe de altă parte,
raţionalizarea era în general bine planificată şi nici un articol de
primă necesitate nu a lipsit între 1940-1943- Transportul, în
ciuda restricţiilor de război, era bun şi sigur.
După 23 august 1944 şi în special după venirea la p u tere a
guvernului Groza politica oficială a preţurilor nu a mai avut nici
un sens al realităţii, controlul oficial devenind insuportabil, iar
teroarea şi şantajul com unist am eninţând pe oricine. Câteva din
alimentele de primă necesitate au dispărut complet sau au devenit
foarte rare ca o consecinţă a jafului rusesc, a rechiziţiilor şi a
cererilor sau din cauza opririi im porturilor. T ransportul deveni
dificil şi nesigur. După toate acestea, piaţa neagră şi-a extins enorm
operaţiunile. Chiar şi pro d u se ale m onopolului de stat, ca de
exemplu tutunul, chibriturile şi alcoolul se vindeau acolo.
N um ărul traficanţilor de bursă neagră a crescut în m od
proporţional. Ei se bizuiau pe destoinicia lor com ercială ca să
facă afaceri fără nici un birou, funcţionari, im pozite, registre şi
deci iară nici o posibilitate de control. Ei şi-au continuat afacerile
în cafenele sau în localul clienţilor lor şi nu puteau fi dibuiţi. Se
înţelege că natura clandestină a unui asem enea com erţ era cel
mai m are dezavataj al său. Clientul putea să intre în contact cu
furnizorul num ai p rin in term ed iari al căror n u m ăr creştea
necontenit. Cei din urm ă erau adesea evrei refugiaţi, care nu
aveau altă p ro fe siu n e şi aplicau în gradul cel mai co m p let
solidaritatea specifică rasei lor.

- 243 -
TESTIS DACICUS

Extensiunea operaţiunilor de bursă neagră se poate atribui


şi altor motive. Prim ul dintre acestea este panica care a urm at
inflaţiei, fiecare fiind nerăbdător să scape de hârtia m onedă.
Aceasta a condus la o cerere excepţională p en tru aur, m onedă
străin ă şi o ric e m ărfu ri, cu m u lt p e ste nev o ile norm ale.
O peraţiunile organizaţiilor com uniste p en tru a confisca orice
nu era oferit de casele com erciale la p reţu ri oficiale sau să
cum pere m ărfuri blocate la p reţuri oficiale şi să vândă toate
acestea p rin bursa neagră, constituiau un alt m otiv p en tru
extinderea bursei negre şi lipsa de mărfuri pe piaţa oficială. Piaţa
neagră are o bursă de schim b proprie, care operează în cafenele
sau berării şi u n d e agenţii săi se întâlnesc p en tru a-şi încheia
tranzacţiunile. C ursurile sunt stabilite la această bursă, oferind
singurul pu n ct slab accesibil controlului. Se dă m are publicitate
de către presa com unistă raidurilor îm potriva bursei negre, dar
fiindcă m em b rii săi, m ajoritatea evrei, su n t co n trib u ab ili
generoşi ai partidului, ai presei şi organizaţiilor sale paralele,
aceştia nu au nim ic de suferit.
Primul rezultat al acestor extensiuni uriaşe ale bursei negre
a fost că preţurile au urcat vertiginos (cf. infra & 28 c).
O altă consecinţă a extinderii pieţei negre a fost o piedică
serioasă p en tru casele com erciale care trebuiau să plătească
chirie şi cheltuieli exorbitante, impozite, salarii şi p e n tru care
orice evaziune era dificilă. Un asem enea com erţ nu ar fi putut să
c o n c u re z e cu p ia ţa n e a g ră , c u m p ă râ n d m ă rfu ri n o i şi
împrospătându-şi astfel stocurile. Totuşi, orice închidere a unor
astfel de firm e era considerată ca u n „sabotaj“ econom ic.
Ca şi în cazul industriei, se poate vedea că principiile de
distrugere şi ruinare progresivă a com erţului rom ânesc sunt
bine studiate şi în consecinţă exproprierea legală sau monopolul
de stat obligatoriu al com erţului nu va mai fi necesar.

27. C o m e rţu l e x te r io r

Volumul şi valoarea comerţului exterior românesc nu poate


fi com parat cu aceea a Statelor Unite, a Im periului Britanic sau
chiar şi cu aceea a Belgiei sau a Olandei. Totuşi, în Europa de Sud-

- 244-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Est Rom ânia se găsea în fru n te a oricărei alte ţări în acest


domeniu, atât ca volum com ercial ca şi de cap de locuitor. Mai
mult, comerţul exterior rom ânesc creştea în mod rapid. Balanţa
comercială arăta în medie, între 1934-1938, un surplus al valorii
exporturilor asupra im porturilor până la 40-5096. M onedele
străine (devizele) o b ţin u te din acest surplus erau puse sub
controlul BNR, care le în treb u in ţa în general pentru a acoperi
dobânzile datoriilor externe ale României. Comerţul era, în gen­
eral, liber. Numai cu pu ţin e ţări, în special G erm ania, com erţul
se ducea pe bază de aranjam ente în clearing.
Cel mai im p o rta n t articol de e x p o rt al R om âniei era
petrolul, în form a sa b ru tă sau rafinată în diferite p ro d u se
secundare. P etro lu l re p re z e n ta , în m edie, 40% din to ate
exporturile rom âneşti. în ordinea m ărim ii celelalte exporturi
consum din: cereale 33%, lână sub toate form ele 8,5%, legume şi
oleaginoase 6%, corn u te 5%, produse anim ale ca: ouă, carne,
unt, brânză etc. 2,5%, fructele 1,5%, piei 1 % şi în sfârşit produse
chimice 0,5%. Valoarea totală a exp o rtu rilo r era, în medie, între
1934-38, de 22 m iliarde lei, ceea ce reprezenta cca. 120 milioane
dolari la cursul de schim b de atunci şi 175 milioane dolari la
preţurile din 1946. Cel mai im p o rta n t c u m p ă răto r p e n tru
bunurile rom âneşti a fost G erm ania care cum păra 20% din toate
exporturile, urm a Anglia cu 11%, Austria cu 9%, Italia cu 8%,
Cehoslovacia cu 7,5%, Franţa cu 6%, U ngaria cu 5,5%. Toţi
cumpărau petrol şi cereale. C heresteaua era cum părată în spe­
cial de U ngaria, G e rm a n ia, G recia şi E gipt. L egum ele şi
oleaginoasele de c ă tre G erm ania, A ustria şi Cehoslovacia.
Animalele de către Austria şi Cehoslovacia. Produse anim ale de
către Anglia şi G erm ania. F ru c te le d e c ă tre G erm an ia şi
Cehoslovacia. Piei b ru te de către Statele Unite. Im porturile
principale ale R om âniei co n stau din bum bac, în form a sa
m anufacturată şi naturală, ca şi alte fibre vegetale şi stofe, care
reprezentau în tim pul ultimei perioade dinaintea războiului 21 %
din valoarea totală de im port (45 000 t. reprezentând aproape
3,4 miliarde lei). Urmau fierul în form a sa brută şi m anufacturată
19%, maşini, unelte şi m otoare cu 17%. într-o proporţie mai mică

- 245-
TESTIS DACICUS

veneau chimicalele, medicamentele, vopselele cu 9%, vehicolele


cu 7%, lâna brută şi m anufacturată cu 6%, fructele şi articole
coloniale cu 3%, articole de cauciuc cu 2%, hârtia cu 2%. Valoarea
anuală a im porturilor era în m edie, între 1934-38, de cca. 15
miliarde lei, ceea ce reprezenta 80 m ilioane dolari la cursul de
schim b de atunci, şi 115 milioane în dolari 1946. Principalul
furnizor al Rom âniei era Germania, de la care 29% a produselor
im portate erau cum părate. Urma Cehoslovacia cu 15%, urmată
de Austria cu 10%, Anglia cu 10%, Franţa cu 7,5%, Ungaria cu
4,5%, Italia cu 4,5%, Statele U nite cu 4%, Egiptul cu 3,5%.
Bumbacul în form a sa brută, în fir şi ţesut era im portat din Egipt,
Anglia, Italia, Germania şi Franţa; fierul brut din Germania, Franţa,
B elgia şi L u x e m b u rg ; m ă rfu ri d e fie r se im p o rta u din
C ehoslovacia, G erm an ia şi A ustria; p ro d u se ch im ice din
Germania; vehicule din USA şi Germania; m etale neferoase din
Germania, Belgia, Anglia şi Franţa; fructe şi m irodenii din Grecia.
Palestina şi Italia; cauciuc în toate form ele sale din Anglia şi
Germania; lână cru d ă şi m anufacturată din Germania, Anglia şi
Franţa; papetărie din Germania. Până la intrarea în război a Italiei
şi agresiunea ru sească din iunie 1940, aspectul general al
com erţului ex te rio r rom ânesc a răm as neschim bat. Intrarea
Italiei în război, p rin consecinţele pe care le-a avut în Mediterana,
a tăiat com unicaţiile României şi, ulterior, întregul com erţ cu
ţările de peste mări. Agresiunea rusească a aruncat România în
braţele G erm aniei şi din pu n ct de vedere econom ic.
Din vara anului 1940 comerţul exterior al României a intrat
într-o nouă fază, care a durat până în august 1944. Spaţiul mondial
a fost înlocuit p rin spaţiul germ an, extins în acea vrem e la
aproape întreaga Europă continentală. Singura ieşire spre mări
libere era p rin Turcia. Com erţul lib e r a fost în lo c u it prin
comerţul în com pensaţie, bilateral, cum a fost cu Germania, sau
tripartit, cum a fost cu Germania şi Bulgaria, sau Germania şi
Grecia. Schim burile de m ărfuri şi lichidarea conturilor erau
controlate de către Reichsbank. Com erţul cu Suedia, Elveţia
(devize libere) şi Turcia (în ţeleg ere m ixtă, devize libere şi
com pensaţie) răm ânea totuşi liber.

- 246-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Exporturile rom âneşti au fost aproape aceleaşi cu excepţia


cherestelei, a cărei sursă a fost redusă în m od serios p rin
pierderea Transilvaniei de Nord. Petrolul a ocupat un loc de
frunte mai însem nat, căci reprezenta acum 65% din valoarea
totală de export. C erealele au fost reduse la 13% în urm a
rec o lte lo r slabe din 1941-42, în tim p ce o leaginoasele şi
legum ele au crescut la 12%. Partea anim alelor şi a produselor
animale a rămas staţionară. Aceea a pieilor a dispărut din cauza
necesităţilor armatei, în tim p ce o parte a p roduselor chim ice
s-a dublat. Valoarea totală a exporturilor a crescut la 71 miliarde
lei în 1943 în urm a creşterii preţurilor. Tonajul exporturilor de
petrol a scăzut uşor în tim p ce acel al cerealelor a scăzut în m od
considerabil.
Cel mai im portant client în acea perioadă a fost Germania,
care absorbea 65% a exporturilor României. Italia urm a cu 18%,
Elveţia cu 6%, Suedia cu 3,5%, Grecia cu 3,5% şi Bulgaria cu 1,5%.
Im porturile României trebuiau să fie adaptate la noua situaţie.
Multe bunuri nu mai puteau fi aduse în ţară, ca bum bacul, lâna.
fierul şi alte m etale. în acelaşi tim p nevoile industriale ale
Armatei creşteau şi puneau noi problem e de aprovizionare.
Aceste cereri noi au fost satisfăcute p rin creşterea resurselor
locale, reducerea consum aţiei locale, sau înlocuirea produselor
naturale prin bunuri create de im port. în general, problem a
aprovizionării a fost tratată în m od satisfăcător, atât din punctul
de vedere al m ateriilor prim e p e n tru industrie, care lucra în
plină capacitate, cât şi din p u n c tu l de v e d e re al n evoilor
populaţiei. Im porturile totale au crescut la 90 m iliarde lei în
1943, îndeosebi din cauza c re şte rii p reţu rilo r. Principalul
furnizor era Germania, care furniza 72% din mărfurile importate.
Urma Italia cu 17%, Boemia şi Moravia cu 3%, Elveţia cu 1,5% şi
Turcia cu 1,5%.
La 23 august 1944 întregul com erţ ex terio r al României a
fost tăiat dintr-odată. Au fost făcu te e fo rtu ri de guvernul
generalului Rădescu p e n tru a relua com erţul cu Turcia, dar ele
au întâlnit opoziţia Rusiei. De atunci Rusia a preluat întregul
com erţ exterior al României în urm a acordului de la Moscova

- 247 -
TESTIS DACICUS

din 8 mai 1945 şi a perm is num ai acorduri com erciale cu acele


ţări care erau sub influenţa sa.
Astfel, problem a care stă în faţa Rom âniei este acum cu
totul nouă. A proape toate bunurile disponibile pentru export
sunt înghiţite prin condiţiile arm istiţiului, fie p en tru reparaţii
de război, fie p en tru în treţin erea tru p e lo r ruseşti. Produsele
petrolifere în special nu mai sunt aproape deloc disponibile (cf.
supra & 24). Nu poate să fie chestiune de produsele agricole în
urm a celor două recolte m izerabile din 1945-1946, după secetă
şi reforma agrară (cf. supra & 22). Nu mai răm âne pentru export
decât cherestea şi ceva produse chim ice.
Im portul este redus la textile, care sunt necesare pentru
îm brăcăm inte, la m edicam ente şi la m aterii prim e furnizate
acelor industrii care produc p entru a se conform a cu convenţia
de armistiţiu. După seceta din 1946, cantităţi im portante de
cereale trebuiau să fie im portate în cursul iernii 1946-47, cu
scopul de a îm piedica foametea.
Potrivit acordurilor comerciale de la Moscova din mai 1945,
septem brie 1945 şi februarie 1947, Rusia a acaparat aproape
toate exporturile rom âneşti, în special întreaga cantitate de
p e tro l. C a n tită ţile c e ru te de R usia în tre c e a u în g en eral
posibilităţile normale (cf. supra & 24). Pe de altă parte, o cantitate
considerabilă de bum bac b rut a fost im portată din Rusia şi livrată
României p en tru a fi prelucrată în filaturi şi fabricile textile. Un
im port anual de 40 000 tone a fost prom is, dintre care jumătate
erau destinate consumului intern, pe când cealaltă jumătate, după
m anufacturare, trebuia ex pediată înapoi în Rusia în contul
armistiţiului. Cantitatea care trebuia să răm ână în ţară, trebuia să
fie suficientă, dacă nu ar fi fost preţul său prohibitiv. Populaţia
nu era în m ăsură să cum pere la asem enea preţuri ridicate şi
bum bacul prelucrat, destinat consum ului intern, a fost înapoiat
în m are parte Rusiei în contul plăţilor de arm istiţiu. Mai mult,
guvernul Groza a sem nat un acord pentru a nu cumpăra bumbac
din nici o altă ţară tim p de doi ani. Alte bunuri im portate din
Rusia (fier, aram ă etc.) consistau din m aterii prim e care au fost
întrebuinţate de către industriile p ro d u cân d exclusiv pentru

- 248 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Rusia. Preţurile lor erau prohibitive. S-a arătat mai sus în cazul
special al autocam ioanelor im portate, în ce fel se calculau
preţurile bunurilor ruseşti. Dim potrivă, produsele rom âneşti
exportate în Rusia erau în general socotite la preţurile din 1938,
care sunt cu mult inferioare p reţu rilo r actuale. Astfel, com erţul
cu Rusia se dovedeşte a fi una din cele mai bune mijloace p entru
sărăcirea României.
România întotdeauna a avut un volum redus de com erţ cu
ţările ce se găsesc acum sub influenţa rusă. Singurele excepţii
erau Cehoslovacia şi, într-o m ăsură mai mică, Ungaria. în plus.
Polonia, Ungaria şi Bulgaria au fost devastate de război şi jefuite
temeinic de ruşi. De aceea se poate prevedea că în situaţia actuală
orice schim b cu aceste ţări ar fi redus la m inim um . Dificultăţile
de transport ar face problem a şi mai complicată.
Fireşte, după acordurile sem nate în 1945 cu Bulgaria şi
Iugoslavia, un schim b foarte lim itat a fost făcut. Acordul cu
Polonia a fost, de asem enea, foarte concludent; s-a im portat
cărbune pentru a aproviziona fabricile şi căile ferate, care lucrau
pentru ruşi, în tim p ce p etrolul era exportat în Polonia, de
asemenea, pentru consum aţie rută. Acordul oficial cu Ungaria a
fost fără nici o valoare. Totuşi u n com erţ de contrabandă ilicită
cu a ju to ru l m ijlo a c e lo r d e tr a n s p o r t r u s e ş ti p r o s p e r a ,
înţelegerea cu Cehoslovacia este singura care a dus la schim buri
pe o scară mai mare; s-a im portat fier şi aramă ca m aterii prim e
pentru industria rom ânească şi s-a e x p o rtat puţin p etro l şi
produse lemnoase. Totuşi intervenţia rusească a fost foarte activă
şi a adus m ulte tulburări (cf. supra & 24a).
Exporturile rom âneşti reprezentau în 1945 aproape 5%
din valoarea lor norm ală participaţia rusească trecând de 80%.
Im porturile rep rezen tau cam 3 % d in valoarea lor norm ală,
participarea rusească fiind de 90%.
R usia s-a o p u s în m o d c o n s ta n t o ric ă re i în ţe le g e r i
comerciale între România şi puterile occidentale. Opoziţia ei în
acest dom eniu a fost p u tern ic sim ţită în tim pul C onferinţei de
Pace de la Paris şi a condus la discuţii aprinse între delegaţii ruşi
şi delegaţii USA şi a Im periului Britanic.

- 249-
TESTIS DACICUS

Pe scurt, dom inaţia rusească în Europa Centrală şi de Sud-


Est a im pus un tip mai prim itiv de com erţ care seam ănă mai
degrabă cu trocul. Rusia a preluat în această regiune rolul jucat
de Germania din 1939 până în 1944, cu mai puţină experienţă,
fără eficienţă, fără m etodă sau organizaţie şi cu mai m ultă
brutalitate şi rapacitate.

28. F inanţe

Finanţele rom âneşti sunt în tr o stare haotică din 23 august


1944. Nici bugetul şi nici m oneda nu pot fi controlate şi creşterea
preţurilor depăşeşte orice prevedere.
a) B u g e tu l statu lu i rom ân se stab ileşte anual p en tru
intervalul 1 aprilie — 31 martie. Ultimul buget norm al a fost
acela din 1939-40, care s-a ridicat la suma de 31,5 m iliarde lei.
adică 170 m ilioane dolari la cursul de schim b de atunci şi la cca.
250 milioane dolari la preţurile din 1946 (cf. & 34). Din venitul
total, impozitele directe reprezentau 24%, im pozitele indirecte
39%, taxele de tim bru 11 %, taxele în treprinderilor comerciale
autonom e ale statului la 19%, impozitele directe ale diferitelor
m inistere la 7%. Venitul naţional al României era pe atunci de
cca. 260 miliarde lei, sau 1 350 milioane dolari la cursul de schimb
din acea vrem e şi cca. 2 000 milioane dolari la preţurile din 1946.
Bugetul reprezenta astfel cca. 13% din venitul naţional. Bugetul
pentru 1945-46 a fost stabilit în m artie 1945 şi se ridica la 816
miliarde lei, sau cca. 270 m ilioane dolari la schim bul de atunci
(cf. & 34%). Venitul total naţional al României abia p u tea să
depăşească 750 milioane dolari în timpul acela. Bugetul prevăzut
reprezenta astfel 35% din venitul naţional. Cheltuiala evaluată
era împărţită în 3 părţi, privind respectiv serviciile civile, armata
şi îndeplinirea condiţiilor de armistiţiu.
Cheltuiala reală era de 2 120 m iliarde lei, adică aproape de
trei ori sum a prevăzută. Cheltuiala p e n tru serviciile civile,
inclusiv serviciuldatoriei naţionale se ridica la 655 miliarde lei,
adică 31 % din total, în tim p ce evaluările se ridicau la 320
miliarde, adică la 39% din buget. Cheltuielile p e n tru serviciile

-2 5 0 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

armate s-au ridicat la 315 m iliarde, adică la 14,5% din total, în


timp ce previziunile erau de 262 miliarde, adică 32%. Cheltuielile
reale au fost mai mici decât previziunile fiindcă războiul s-a
terminat şi prin prăbuşirea Germaniei la 9 mai, în tim p ce, potrivit
prevederilor, războiul trebuia să co n tin u e până la 1 octom brie.
Cheltuielile au fost, de asem enea, reduse ca o consecinţă a
micşorării efectivelor arm atei (cf. infra & 31). Dacă cele două
secţiuni p re c e d e n te ale bug etu lu i ar fi fost luate num ai în
consideraţie, cheltuielile reale de 960 m iliarde lei ar fi depăşit
cheltuielile prevăzute de 582 m iliarde lei num ai cu 65%, în tim p
ce preţurile au crescut în m edie cu 200% în cursul anului. Astfel,
bugetul Rom âniei p u tea să apară sănătos. A treia secţiune a
bugetului privind arm istiţiul şi ocupaţia rusească a fost aceea
care a întrecut toate previziunile şi a răsturnat balanţa bugetului.
P re v iz iu n ile p e n tr u c h e ltu ie lile p riv in d e x e c u ta re a
armistiţiului şi aprovizionarea arm atei de ocupaţie ruseşti erau
de 234 m iliarde lei, în tim p ce cheltuielile reale au fost de 1 150
miliarde, adică de cinci ori mai m ult. Previziunile se ridicau la
29% din întregul buget, în tim p ce cheltuielile reale s-au ridicat
la 54,5% din total. Surplusul faţă de previziuni a fost de 916
miliarde, adică mai m ult decât întregul buget prevăzut. Astfel,
apare clar că cererile ruseşti au fost singure răspunzătoare pentru
imposibilitatea de a balansa bugetul Rom âniei cu m ijloace nor­
male.
Statul rom ân avea trei categorii de resurse la dispoziţia sa
pentru a face faţă cheltuielilor sale şi anume: im pozite ordinare,
împrumuturi emise pe piaţă şi îm prum uturi de la Banca Naţională
a României.
Venitul ordinar a crescut n eco n ten it în tim pul anului şi a
depăşit în m od considerabil previziunile. C reşterea a fost o
consecinţă a urcării p reţu rilo r şi a c reşterii ulterioare a tutu ro r
impozitelor a d valorem ca şi a tu tu ro r taxelor întrep rin d erilo r
comerciale ale statului. Venitul lunar a crescut de la 29 miliarde
lei în aprilie 1945 la 225 m iliarde în m artie 1946 şi totalul a fost
de 979 m iliarde lei sau 45% din resursele efective ale statului
p e n tru în tr e g u l an. D in a c e s t to ta l im p o z ite le d ir e c te

- 251-
TESTIS DACICUS

reprezentau num ai 13% faţă de 24% în tim p u ri n o rm a le 56.


Impozitul excepţional colectat a d valorem la fiecare vânzare
rep re z en ta 24% şi era cel mai im p o rta n t venit al statului.
Eficacitatea acestui im pozit ar fi fost desigur m ult mai mare,
probabil dublu, dacă ar fi fost colectat din tranzacţiile de la bursa
neagră.
îm p ru m u tu rile emise pe piaţă au adus 342 miliarde. De
fapt, îm prum uturile reale reprezentau numai 16 miliarde, restul
se com punea din hârtie m onedă şi alte hârtii de stat care erau
decontate num aidecât la Banca Naţională şi astfel transform ate
în bancnote emise recent. Principalele resurse ale statului român
erau îm prum uturile directe de la Banca Naţională, care erau
reprezentate de o em isiune corespunzătoare de m onedă. Statul
se îm prum uta în acest fel cu 817 miliarde lei, ceea ce reprezenta
38% din resursele totale. în acelaşi interval de tim p, Banca
Naţională a emis m onedă nouă în valoare de 1 115 miliarde. Dacă
em isiunea corespunzătoare decontării biletelor de stat citate
mai sus ar fi fost luată, de asem enea în consideraţie, ar reieşi în
mod clar că întreaga em isiune de m onedă nouă se făcea pentru
a satisface necesităţile statului. Cheltuielile cauzate de cererile
ruseşti, care se ridicau la 1 150 miliarde, arată în m od clar că
m onedele em ise rec e n t au fost com plet absorbite de aceste
cereri. Inflaţia de m onedă în România, care a fost şi este încă una
din principalele cauze ale urcării p reţurilor şi în consecinţă a
tulburărilor sociale şi econom ice a fost astfel în mod exclusiv
consecinţa cererilor ruseşti. Bugetul prevăzut pentru anul 1946-
47 se ridica la 5 071 miliarde lei 57din care 3 171 miliarde trebuiau
să fie cheltuite p e n tru serviciile civile şi ale arm atei, şi 1 900

%Faptul demonstrează în mod clar caracterul instabil al vieţii


econom ice româneşti şi este cu atât mai caracteristic cu cât impozitele
directe sunt cunoscute ca fiind favorizate de economişti democraţi, iar
regimulactual din România se pretinde democrat.
Aproape 250 milioane dolari la schimbul de mărfuri din martie
1946 (cf. & 34). Astfel, bugetul reprezintă încă cca. 35-40% din venitul
naţional.

- 252 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

miliarde pentru îndeplinirea armistiţiului. Cheltuielile trebuiau


să fie satisfăcute prin veniturile ordinare în valoare de 3 351
miliarde lei, prin venituri extraordinare (vânzarea proprietăţii
de stat) în valoare de 400 miliarde, bilete de bancă în valoare de
340 miliarde şi îm prum uturi de la Banca Naţională în valoare de
980 miliarde. Execu tarea efectivă a acestui buget pentru prim ele
9 luni (1 aprilie-31 decem brie 1946) poate să fie rezum ată prin
urm ătoarele cifre. Cheltuielile totale au fost de 6 420 m iliarde
lei/previziuni: 3 803 miliarde dintre care 2 814 miliarde, adică
43% erau c h e ltu ite p e n tru serviciile civile şi ale arm atei
(previziuni: 2 278 miliarde), şi 3 435 miliarde, adică 55% pentru
sarcinile arm istiţiului (previziuni: 1 425 miliarde). C heltuielile
au fost satisfăcute p rin veniturile ordinare în valoare de 3 087
m iliarde, adică 47%, /p re v iz iu n i: 2 518 m iliard e v e n itu ri
extraordinare 303 miliarde, adică 5% (previziuni 300 miliarde),
biletele de bancă şi alte îm prum uturi pe piaţă 1 541 miliarde,
adică 24% (previziuni: 250 m iliarde) şi îm prum uturi directe de
la BNR 1 310 miliarde, adică 20% (previziuni: 735 m iliarde).
Statul a îm prum utat în total 3 140 m iliarde lei şi cererile ruseşti
au înghiţit 3 435 miliarde. în ceea ce priveşte anul precedent,
cele două cifre sunt aproape egale. în aceeaşi perioadă de timp,
BNR a emis 4 450 miliarde m onedă nouă.
b) Moneda emisă de BNR s-a ridicat la cifrele date în tabelul VII.

Tabelul VII
M oneda şi preţurile

Moneda emisă Indexul m onedei Indexul pre-


m iliardelei em ise (1933=1) ţurilor/933
Decembrie 1933 20,5 1
Decembrie 1938 35 1,64 1,49
Iunie 1941 t/
77 3,6 4.2
8.5 9,6
Martie 1944 182
10.5 10.5
August 1944 228
16.6 24.3
Decembrie 1944 357
20,3 49.3
Martie 1945 437
TESTIS DACICUS

August 1945 809 37,7 81


Dccembrie 1945 1213 56,4 187
Martie 1946 1552 71 353
Decembrie 1946 6103 284 879

Făptui cel mai caracteristic este că, cantitatea de m onedă a


crescut de trei ori în decursul celor trei ani de război şi de 13 ori
în cursul celor doi ani de ocupaţie rusească.
Printre cererile ruseşti o cauză directă p en tru emisiunea
de noi bancnote a fost schim barea m onedei hârtie emise de
autorităţile m ilitare ruseşti în România la începutul ocupaţiei.
Preschim barea s-a făcut în m od obligatoriu prin convenţia de
armistiţiu pen tru biletele emise în lei p e n tru România în 1941 şi
în p e n g o u n g u re şti p e n tr u T ransilvania de N ord. înaltul
C om andam ent rus a im pus guvernului rom ân să schim be, de
asem enea şi rublele cheltuite de România de trupele ruseşti.
Aceste ruble erau bilete ordinare emise de Banca de Stat rusă şi
nu d e în a ltu l C o m a n d a m e n t ru se sc . în c o n s e c in ţă ,
preschim barea lor nu era o obligaţie prevăzută de convenţia de
arm istiţiu. Cursul de schim b obligatoriu a fost de 1 rublă = 100
lei în octom brie 1944, ceea ce însem na o situaţie avantajoasă
p e n tru rublă. în consecinţă, o vastă contrabandă a avut loc şi
cantităţi de ruble au fost introduse în România prin soldaţii ruşi
şi refugiaţii evrei. Când rublele au fost schim bate în Transilvania
de Nord (aprilie 1945) cursul de schim b a fost stabilit la cifra
mai firească de 1 rublă = 36 lei, în ciuda faptului că valoarea
m onedei rom âneşti scăzuse între timp. Dacă acest ultim curs de
schim b ar fi fost considerat adecvat, rublele trebuiau să fie
schim bate în octom brie 1944 la cursul de 1 rublă = 20 lei.
M onedele schim bate erau urm ătoarele:
Rom ânia, cu excepţia Transilvaniei de Nord
Ruble 488 m ilioane x 100 = lei 48,8 miliarde
Lei sovietici 1 160 m ilioane x 5 = lei 5,8 miliarde
Total lei 54,6 miliarde
Transilvania de Nord
Ruble57 m ilioane x 36,1 = lei 2,1 miliarde

- 254-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Pengó sovietici 427 m ilioane x 27 = lei 11,5 miliarde


Total lei 13,6 miliarde
Total general lei 68,2 m iliarde

Dacă cursul de schim b de 1 rublă = 20 lei în oct. 1944-dec.


1944 ar fi fost considerată ca echitabilă, BNR ar fi emis 11 miliarde
lei în loc de 55 miliarde. BNR ar fi emis 6 miliarde lei dacă, conform
unei in te rp re tă ri c o re c te a c o n v e n ţie i de a rm istiţiu ar fi
preschim bat numai leii sovietici şi nu rublele. Surplusul de 49
miliarde lei reprezenta aproape 30 m ilioane dolari la cursul de
schimb mediu din acel timp, şi trebuia să fie considerat ca o
contribuţie suplimentară, care nu a fost impusă de către convenţia
de armistiţiu ci, în m od arbitrar de către ruşi (cf. infra & 34).
c) Preţurile au crescut în mod constant de la nivelul lor cel
mai de jos din tim pul marii crize m ondiale, care nivel fusese
atins în 1933- Până în 1939 creşterea a fost înceată, m oneda
emisă a crescut paralel (vezi col. II şi III din tabelul VII) şi
veniturile au urmat-o. După iunie 1941 necesităţile operaţiunilor
de război au provocat o mai rapidă creştere a m onedei şi o
creştere paralelă a preţurilor. Supraevaluarea m onedei germ ane
a accelerat creşterea preţurilor într-o anum ită măsură, ceea ce a
cauzat urcarea uşoară a indexului preţu rilo r faţă de indexul
m onedei emise din 1941 până în 1944.Totuşiîn august 1944,în
clipa capitulării României, aceste indexe erau aceleaşi adică 10,5,
dacă valoarea din 1933 ar fi luată ca unitate.
Din august 1944 decalajul în tre c re ştere a m o nedei şi
creşterea p reţu rilo r a crescut neîncetat. în decem brie 1946
indexul m onedei era de 284, pe când indexul celor din urm ă era
de 879, adică mai m ult decât de trei o r i58. Cauzele, care nu mai
pot fi incidentale, au rădăcini adânci. Cauzele psihologice desigur
că joacă un rol im portant. Nesiguranţa generală a condus la o

WSituaţia era şi mai serioasă în martie 1946, indexul monedei


fiind de 72, în timp ce indexul preţurilor era 353, adică de 5 ori.
Creşterea preţurilor a încetinit in timpul primăverii şi verii 1946, dar
crescu mai repede decât oricând în timpul toamnei 1946.

- 255 -
TESTIS DACICUS

cerere sporită de aur, devize străine şi orice bunuri care puteau


fi stocate uşor şi vândute, o cerere care depăşea desigur cu mult
necesităţile norm ale şi care astfel au urcat preţurile.
Erau şi cauze econom ice obişnuite. Se făcea sim ţită o lipsă
de muite bunuri şi m aterii prime, ca o consecinţă a capturilor şi
rechiziţiilor ruseşti, a îm piedicării com erţului exterior de către
ruşi, a secetei şi reform ei agrare. în sfârşit, teroarea com unistă
împotriva comerţului şi greşita politică econom ică a guvernului,
în special aceea a p reţurilor impuse, controlul şi raţionalizarea,
au jucat, de asem enea, un rol im portant. Această politică, după
cum s-a văzut mai sus (& 26) a favorizat în m od exclusiv pe
m em brii cooperativelor şi cantinelor com uniste în dauna marii
m ajorităţi a populaţiei care era obligată să se îngrijească de
aprovizionarea sa prin bursa neagră. Majoritatea acestor cauze a
creşterii preţurilor erau consecinţa ocupaţiei ruseşti.
O observaţie im portantă trebuie făcută. Indexul preţurilor
citat în tabelul VII a fost calculat de Oficiul Central de Statistică
şi se referă la preţurile oficiale ale bunurilor raţionalizate59. El
se referă astfel la p artea privilegiată a populaţiei care prim eşte
aprovizionarea sa p rin cooperative şi cantine. Cosum atorul
neprivilegiat care are într-adevăr nevoie de acele b unuri este
obligat să le cum pere de la bursa neagră, la preţurile m ult mai
ridicate decât cele oficiale. Decalajul real d in tre p re ţu ri şi
m onedă este astfel şi mai mare decât apare din cifrele prezentate
în tabelul VII. Indexul preţurilor legale p en tru iunie 1946 a fost
de cca. 400 în tim p ce indexul preţurilor de pe piaţa neagră erau
de cca. 700 în m edie pentru alim ente şi de cca. 800 în medie
p entru îm brăcăm inte. Indexul m onedei era în acelaşi tim p de
cca. 120, în tim p ce indexul salariilor p e n tru funcţionarii
superiori de stat era de num ai 20, acel p en tru funcţionarii de
stat inferiori de cca. 40 şi indexul salariilor p e n tru m uncitori
varia între 100 şi 300 (cifrele p e n tru 1933 fiind luate ca 1). Se
59
Din august 1945 indexul preţurilor nu a mai fost publicat.
I.C.S.-ul a pretins că cifrele mai recente ar fi secrete din ordinul
guvernului.

-2 5 6 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

poate vedea cu u şurinţă că întreaga pop u laţie a Rom âniei,


socotind şi pe m uncitorii cei mai privilegiaţi, avea o p u tere de
cum părare cu m ult inferioară decât aceea din 1933, care a fost
un an n enorocit de c riză60.
d Depozitele din bănci au crescut în cifre absolute, dar au
scăzut în com paraţie cu preţurile. Depozitele totale în marile
b ăn ci61 ale ţării au variat conform tabelului VIII.

Tabelul VIII
Depozitele în bănci

Depozite Indexul Indexul Indexul


(m iliarde lei) depozitelor m onedei preţu rilo r
(1933=1) (1 9 3 3 -1 ) (1933-1)
1933 12,9 1 1 1
1939 11,9 0,91 1,64 1,49
august 1944 38 2,96 10,5 10,50
august 1945 151 11,8 37,70 81,00
D upă un an de ocupaţie rusească depozitele au sporit no­
minal cu de patru ori ca şi cantitatea de monedă. Preţurile (legale)
au crescut de 8 ori în acelaşi interval de tim p. Posibilităţile de
finanţare ale băncilor au fost astfel reduse la jum ătate şi chiar
mai m ult dacă preţurile bursei negre ar fi luate în consideraţie,
în plus, creşterea aparentă a depozitelor în cursul prim ului an
de ocupaţie rusească se datora în special sum elor depozitare în
conturi blocate ale cetăţenilor inam ici (germ ani şi unguri).

60 Câteva preţuri de bursă neagră pot fi citate ca ex.: la cursul de


schimb mediu 1 5 = 35 000 lei în iulie 1946. 1 kg carne vacă costa 35
cts., 1 kg carne porc 45 cts., 1 kg unt 1,20 $, 1 kg zahăr 1.5 S. 1 per.
ciorapi 1 $, 1 per. pantofi 15$, 1 costum haine bărbaţi gata 40 S. Cei
mai înalţi demnitari ai statului ca de ex. primul ministru sau primul
preşedinte al Curţii de Casaţie şi un general plin din armată avea în
acelaşi timp un venit de cca. 15 $ pe lună, un funcţionar inferior avea
cca. 3 -4$ şi un maşinist cca. 15-20 dolari pe lună.
MCu excepţia BNR şi includerea C.E.C.-ului.

- 257-
TESTIS DACICUS

e) Băncile nu au suferit num ai prin num erarul aflat la


dispoziţia lor. Ele sunt acum sub un control sever şi viaţa băncilor
rom âneşti nu este mai uşoară decât aceea a industriaşilor şi
com ercianţilor. Bancherii sunt totuşi mai puţin vulnerabili şi
nu au m ult în com un cu sindicatele şi poliţia com unistă. Ei
treb u ie să se apere îm p otriva in te rv en ţie i guvernului şi a
autorităţilor ruseşti din comisia de control. Controlul întregului
com erţ bancar de către guvern a fost întărit prin naţionalizarea
BNR-ului (ianuarie 1947). întreaga direcţie a acesteia din urmă
se com pune din politicieni care se află la ordinele guvernului.
Adevăratul său stăpân este viceguvernatorul, Vijoli, un membru
de încredere al partidului com unist.
Prim a c o m b in a ţie Sovrom în m ate rie b an cară a fost
organizată. „Sovrombanc“, a fost creată cu 50% capital rus şi
50% capital românesc. Ruşii au intrat cu capitalul german angajat
în com erţul bancar românesc, şi care conform acordurilor de la
Potsdam este acum pro p rietate rusească. Multe din băncile
rom âneşti au avut fracţiuni din capitalul lor în mâini germane,
cu toate că în general într-o p roporţie mică. Cum toate aceste
b ă n c i e ra u m ai m u lt sau m ai p u ţin o b lig a te să in tre în
Sovrombanc, care a devenit astfel una din cele mai puternice
în trep rin d eri bancare din R om ânia62. Ruşii au obţinut în acest
fel un nou instrum ent p en tru co n tro larea vieţii econom ice
rom âneşti. Partea rusească în com erţul bancar rom ânesc să fie
mai m are prin preluarea acţiunilor italiene şi ungare. Acestea
din u rm ă vo r fi tra n s fe ra te R usiei c o n fo rm stip u laţiilo r
tratatelor de pace.

62
Banca Românească, care nu avea nici capital german, nici
italian şi nici ungar, a fost singura bancă mare românească lăsată
independentă şi necuprinsă în Sovrombanc. în plus. este cea mai solidă
bancă românească şi strâns legată de partidul liberal şi de familia
Rrătianu.

- 258 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER


S-a arătat mai sus că ruina vieţii econom ice rom âneşti
organizată de ruşi şi executată de uneltele lor com uniste este
dusă în toate sectoarele. Agricultura a fost dezorganizată prin
pulverizarea proprietăţii agrare, m asacrarea vitelor, distrugerea
maşinilor şi în sfârşit prin anarhia generală. Simaţia a fost agravată
în m od s im ţito r p rin c o n s e c in ţe le se c e te i d in 1945 -4 6 .
Exploatarea pădurilor a fost preluată de către ruşi.
Industria a fost dezorganizată prin anarhia com itetelor de
fabrică, pauperizarea sistematică a industriaşilor şi a societăţilor
industriale, lipsa de com bustibil şi m aterii prim e şi, în sfârşit,
prin m utarea de fabrici întregi, uzine şi maşini, duse în Rusia.
Industria m inieră, care a fost dezorganizată în acelaşi fel ca
şi industria, intră acum pas cu pas sub controlul rusesc şi devine
chiar p ro p rietate rusească.
T ransporturile au fost dezorganizate p rin capturi ruseşti
de m aterial rulant, de autovehicule, de vapoare, aeroplane şi
animale de tracţiune. CFR-ul este preluat de ruşi în m od treptat.
T raficul p e r e ţe a u a sa e ste d e z o rg a n iz a tă de a n a rh ia
transporturilor militare ruseşti şi lipsa de combustibil. Navigaţia
şi traficul aerian au fost puse sub control direct rusesc.
Com erţul in terio r este sufocat de lipsa de transporturi şi
dezorganizat prin politica guvernului a preţurilor şi raţionalizare,
o politică care favorizează pe muncitorii sindicalişti şi pe membrii
partidului com unist în dauna populaţiei, şi care protejează în
mod perfid bursa neagră.
C o m e rţu l e x te r io r e ste s u g ru m a t p r in în c h id e r e a
frontierelor de către ruşi. Comerţul cu Rusia înseam nă o jefuire
suplim entară a resurselor României.
Finanţele p u b lic e sunt dezorganizate p rin exig en ţele
ruşilor, care conduc la o inflaţie progresivă.
Finanţele private sunt reduse la o simplă expresie şi intră
pas cu pas sub control rusesc. Ca o consecinţă generală, întreaga
populaţie —cu excepţia m em brilor partidului com unist —a fost
pauperizată, trăieşte de la mână la gură în plină nesiguranţă şi nu
are posibilitatea de a începe opera de reconstrucţie.

- 259 -
TESTIS DACICUS

Ruina progresivă a vieţii econom ice rom âneşti.


Venitul naţional rom ân a scăzut de la 2 000 milioane dolari
în 1938 la 750 m ilioane dolari în 1946, adică cu aproape 65%.
Situaţia este şi mai agravată prin scăderea substanţială a bogăţiei
naţionale rom âneşti până în ianuarie 1947 cu aproape 1 500
milioane dolari după distrugerea şi jafurile armatelor de ocupaţie
ruseşti şi tra n s fe ru rile e n o rm e im p u se p rin în d ep lin irea
condiţiilor de arm istiţiu (cf. infra & 34).

- 260 -
C A P IT O L U L IX

DEZINTEGRAREA STATULUI

în capitolele precedente s-a arătat că opera de dezintegrare


a României a fost executată de ruşi şi de uneltele lor în toate
clasele societăţii ro m â n e şti. S-a d e m o n stra t că rezu ltatele
obţinute în decurs de 2 ani erau într-adevăr im portante în ciuda
rezistenţei rom âneşti.
Dezintegrarea societăţii rom âneşti a fost com pletată printr-
o d e z o rg a n iz a re a s e rv ic iilo r de sta t ro m â n e ş ti în to a te
com partim entele sale. adică: serviciile civile, justiţia, arm ata şi
poliţia.

29. S e rv ic iile civile

Serviciile civile rom âneşti nu au avut niciodată o reputaţie


prea bună. Tonişi, nu par să fi fost chiar atât de rele după cum se
spunea. Desigur că nu pare posibil să se găsească în România un
corp com pact de funcţionari serioşi, conştienţi de datoriile lor,
având o tradiţie seculară ca acei din Im periul Britanic. Totuşi în
cursul ultim ilor 20 de ani se puteau descoperi în m ulte servicii
ale Statului rom ân nuclee de funcţionari serioşi şi capabili, care
la tim pul lor ar fi p u tu t să zidească o tradiţie solidă în serviciile
civile româneşti. Guvernul Groza a distrus aceste nuclee oriunde
le-a p u tu t găsi. M ijloacele în tre b u in ţa te au fost acelea sub
pretextul de a epura pe „fascişti“, pensionare p rem atu ră sau
transferarea în locuri onorifice, un d e nu mai exista team a de

-2 6 1 -
TESTIS DACICUS

influenţă indezirabilă. Funcţionari astfel demişi erau înlocuiţi


în g e n e ra l p rin c o m u n iş ti de în c r e d e r e sau m e m b ri ai
m inorităţilor străine, care până acum nu avuseseră nimic comun
cu serviciile vizate. Un exem plu de asem enea ep u rare a fost
cazul m enţionat mai sus din adm inistraţia căilor ferate (& 25).
Iată câteva exem ple în plus.
La M inisterul Afacerilor Străine dl. Tătărescu a îndepărtat
pe toţi diplom aţii rom âni care ar fi p u tu t să prom oveze o
adevărată p o litic ă ro m ân ească, in d ife re n t dacă în trecu t
participaseră la politica lui Titulescu, a regelui Carol II sau a lui
Antonescu. Chiar diplom aţii care avuseseră un rol im portant în
răsturnarea alianţelor la 23 august 1944, au fost demişi, cum a
fost de ex. cazul fostului ministru al Afacerilor Străine Niculescu-
B uzeşti şi dl. Alex. C re tz ia n u . A m b a sad o rii şi m in iştrii
p len ip o ten ţiari n um iţi în 1946-şi 1947 ca re p re z e n ta n ţi ai
României în străinătate nu erau m em bri ai carierei diplomatice.
Cuexcepţia unuia sau două cazuri, toţi erau m em bri ai partidului
com unist sau ai organizaţiilor sale satelite. La M inisterul de
Justiţie, cu toate că acest departam ent nu are o parte importantă
în politică, dl. P ătrăşcan u a d em is fără nici u n m otiv 53
funcţionari din 120 câţi lucrau la sediul central al ministerului.
La Ministerul Propagandei dl. Constantinescu-Iaşi a demis
aproape întregul personal al departam entului sub învinuirea de
a fi colaborat cu regim ul A ntonescu, cu toate că mulţi dintre
funcţionarii demişi nu făcuseră decât datoria lor. Aceştia din
urm ă au fost înlocuiţi cu oam eni din afară, toţi com unişti de
încredere, evrei, unguri sau ucrainieni. Şi fiindcă ar părea curios
ca să existe un m inister al propagandei sub un regim „democrat“,
m in is te ru l şi-a s c h im b a t n u m e le în acel d e M in isteru l
Inform aţiilor în m artie 1946.

30 .J u s tiţia

Judecătorii rom âni constituie un corp in d ep e n d e n t de


funcţionari. Primul pas este acela de judecător de pace; rangurile
urm ătoare sunt acelea de judecător şi preşedinte al unuiTribu-

- 262 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

nai de judeţ; rangurile superioare sunt acelea de consilier şi


preşedinte al Curţii de Apel; cele mai înalte ranguri sunt acelea
de consilieri, preşedinte şi prim -preşedinte al Curţii de Casaţie.
Potrivit constituţiei rom âne m agistratura nu a depins niciodată
de guvern şi m inistrul de Justiţie nu a avut dreptul de a dem ite
vreun judecător. Promovările erau recom andate de un Consiliu
Superior al M agistraturii şi în m ajoritatea cazurilor m inistrul
confirm a p u r şi sim plu hotărârile lor sem nând decretele de
înaintare. M agistratura avea astfel ceea ce num ea un statut de
inamovibilitate. In dependenţa judecătorilor rom âni le dăduse
multă dem nitate, prestigiu şi autoritate.
In d e p e n d e n ţa şi a u to rita te a m ag istratu rii ro m ân e nu
puteau să fie pe placul regim urilor dictatoriale care au urm at
unul d u p ă altul în Rom ânia d in 1938 încoace. S tatutul de
inamovibilitate a fost astfel suspendat de m inistrul de Justiţie al
regelui Carol, Iamandi. De atunci judecătorii au fost demişi,
numiţi şi înaintaţi de către puterea executivă şi au pierdut foarte
mult din independenţa şi autoritatea lor. Totuşi nici unul din
regimurile dictatoriale nu a îndrăznit să ofenseze într-adevăr pe
m agistraţii respectaţi, aşa cum a fost D im itrie Lupu, care a
devenit prim -preşedinte al Curţii de Casaţie în septem brie 1940.
Adevărata um ilinţă şi subjugare a m agistraturii rom âne a
început odată cu num irea d-lui Pătrăşcanu ca m inistru al Justiţiei
în cel de al doilea cabinet Sănătescu. După cum s-a văzut mai sus
(& 19) prim ele victim e ale decretului de epurare au fost tocm ai
prim ul-preşedinte Lupu şi p atru consilieri ai Curţii de Casaţie.
Mai târziu, dl. Pătrăşcanu a scos d ecrete prin care se cobora
vârsta de p e n s io n a re şi p e rm ite a m in is tru lu i J u s tiţie i să
îndepărteze pe orice m agistrat fără nici un motiv. Prin mijlocul
acestor d e c re te dl. P ătrăşcanu a dem is mai m u lte sute de
judecători din cei 2 500 judecători din toate ram urile ce existau
în România. în această operă de distrugere el a fost ajutat de
câţiva m agistraţi lipsiţi de caracter, p rin tre care, cel mai bine
cunoscut era dl. Broşteanu, în p rez e n t consilier al înaltei Curţi
de Casaţie şi preşedinte al Sindicatului Magistraţilor. Magistraţii
promovaţi în locurile vacante părăsite prin aceste eliminări, sunt

- 263-
TESTIS DACICUS

servili, neînsem naţi sau timoraţi şi întotdeauna dispuşi să cedeze


în faţa presiunii. O am eni cu adevărat cinstiţi au fost înaintaţi
foarte rar. Noi ju d ec ă to ri au fost n u m iţi fără exam inarea
prelim inară cerută de lege. Ei toţi sunt oam eni de încredere ai
regim ului sau m em bri ai m inorităţilor străine.
Dl. Pătrăşcanu, p en tru a com pleta um ilirea magistraturii
şi, cum spunea dânsul, pentru a strivi spiritul lor „aristocrat“, a
numit ca prim -preşedinte al Curţii de Casaţie pe dl. Oconel Cireş,
fostul grefier al Curţii, care a intrat mai târziu în magistratură.
Dl. Cireş este considerat ca un om neînsem nat, cu totul lipsit de
prestigiu, educaţie şi autoritate, care sunt atributele tradiţionale
ale prim ului m agistrat al ţării. în plus, dl. Cireş este căsătorit cu
o evreică.
în septem brie 1946 data alegerilor parlam entare seapropia
şi judecătorii trebuiau să se supună com plet guvernului pentru
a ajuta pe acesta din urm ă să m anipuleze alegerile. în consecinţă
mulţi judecători îm potriva cărora nu se putea găsi nici o vină
p e n tru a fi dem işi, dar care nu se b u cu rau de încrederea
comuniştilor, au fost îndepărtaţi de la curţile lor şi trimişi in
oraşe provinciale îndepărtate, sub pretex tu l u nor „misiuni" şi
„delegaţii“ imaginare. Mulţi dintre ei, nefiind oam eni bogaţi, nu
au fost în m ăsură să facă faţă cheltuielilor provocate de aceste
deplasări şi erau obligaţi să-şi dea demisia. Astfel, guvernul se
dezbăra şi de ultim ii m agistraţi care ar fi p u tu t fi suspectaţi de
independenţă indezirabilă (cf. infra & 38). Afară de epurarea
fundam entală şi prom ovarea de elem ente servile sau slabe,
m agistratura a fost, de asem enea, dem oralizată prin teroarea
zilnică exercitată asupra ei prin ordine venite de la Ministerul
de Justiţie. Curţile au fost obligate în m ulte cazuri să judece în
felul cerut de dl. Pătrăşcanu, adică prin partidul comunist. Timp
îndelungat în cursul crizei constituţionale care a durat din august
1945 până în ianuarie 1946, regele Mihai a refuzat să semneze
orice decret (cf. infra & 35). între tim p, legile au fost schimbate
prin simple decizii de cabinet, un procedeu contrar constituţiei
şi legii. Judecătorii au fost totuşi obligaţi să accepte şi să impună
aceste m ăsuri ilegale.
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

C ând se în tâ m p la ca ju d e c ă to rii să ju d e c e p o triv it


conştiinţei lor într-un caz interesând partidul comunist, ei riscau
să fie pedepsiţi sau demişi. în acest caz cel mai tipic a fost afacerea
Nelu Mihăilescu, a cărui început a fost m enţionat mai sus (& 23).
Nelu Mihăilescu era unul dintre cei mai bine cunoscuţi cizmari
de lux şi industriaş pielar din Bucureşti. El era un autodidact şi
începuse ca sim plu ucenic. în tim pul verii 1945 el a fost atacat
de presa com unistă ca fiind un speculant şi acaparator. Afirmaţia
părea ridicolă fiindcă Mihăilescu producea num ai m ărfuri de
lux. Totuşi detaşam entele de control ale Apărării Patriotice au
făcut percheziţiile obişnuite şi au găsit cantităţi mari de piele de
lux (crocodil, şarpe, şopârlă, antilopă, m arochin etc.), care au
fost confiscate. Stocul a fost apreciat la mai m ulte zeci de mii de
dolari. Mihăilescu nu s-a supus şantajului obişnuit şi nu a oferit
nici un fel de m ită, nici p resei co m u n iste şi nici A părării
Patriotice. El a fost de aceea trim is în judecată, prăvălia sa a fost
închisă şi stocurile sale confiscate şi vândute în beneficiul
partidului c o m u n is t63. în prim a instanţă M ihăilescu a fost
condam nat p rin o rdin la 18 ani închisoare. în decem brie 1945
Curtea de Apel din Bucureşti nu s-a supus ordinelor m inisterului
şi nu l-a găsit vinovat. Achitarea a constituit p e n tru partidul
com unist o adevărată catastrofa financiară, trebuind să restituie
e ch iv alen tu l în bani al s to c u rilo r c o n fisc ate . U lte rio r dl.
Pătrăşcanu a p edepsit şi a în d ep ărtat pe cei 5 consilieri ai Curţii
care dăduseră sentinţa. Ministrul a dat ordinul ca judecata să fie
redeschisă pentru învinuiri „care scăpaseră la anchetă“. La prim a
şedinţă a noii judecăţi, Mihăilescu, în urm a tratam entului rău la
care fusese supus în închisoare, a avut un atac de apoplexie în
Curte şi a fost paralizat trebuind să stea în spital mai m ulte luni.
Mai târziu el a fost condam nat la închisoare pentru câteva luni şi,
potrivit d o rin ţe lo r partidului com unist, C urtea a confirm at
confiscarea stocurilor sale. Cazul a fost descris cu scopul de a

Pielea a apărut mai târziu în multe magazine mici, deschise


ad-hoc de refugiaţi străini, care au profitat încă odată de solidaritatea
lor specifică.

- 265-
TESTIS DACICUS

dem onstra cu un exem plu felul în care un m inistru com unist al


Justiţiei terorizează pe judecători şi părerea pe care partidul
com unist o avea despre cinste şi drept.

31 .A rm a ta

O arm ată puternică era singura garanţie serioasă pentru


existenţa unui stat în tro regiune atât de tulburată şi nestabilizată
ca E uropa de Sud-Est. în c o n s e c in ţă R om ânia în c ă de la
întem eierea ei ca stat m odern a făcut mari sacrificii cu scopul
de a crea o armată bine pregătită şi bine echipată. Regele Carol I,
în timpul dom niei sale lungi de 48 ani (1866-1914) şi-a consacrat
viaţa în acest scop. Felul în care arm ata rom ână s-a com portat în
războiul îm potriva turcilor (1877/78), ca şi în prim ul război
m ondial îm potriva P uterilor C entrale, a dovedit că aceste
eforturi şi sacrificii nu fuseseră în zadar.
D upă prim ul război m ondial arm ata a fost neglijată într-o
anum ită m ăsură. Eforturile p e n tru com pletarea instrucţiei,
echipam entului şi a arm am entului au început abia după 1934,
când incapacitatea Ligii N aţiunilor a ap ăru t în m od clar şi
tendinţele expansioniste ale G erm aniei şi Rusiei au în cep u t să
am eninţe România. Reorganizarea arm atei nu se term inase la
izbucnirea războiului îm potriva Rusiei. Semne de slăbiciune se
puteau observa în înaltul Com andam ent şi echipam entul tehnic
era dep arte de a fi satisfăcător. Arm ata s-a îm bunătăţit în mare
măsură în tim pul războiului, în urm a celor trei ani de contact cu
maşina de război precisă germană. Ea a fost capabilă în întregime
să îndeplinească sarcina sa şi la 23 august 1944 putea să fie
considerată ca un instrum ent bine pus la punct.
Ca o co n secin ţă a um ilin ţelo r im puse de ruşi, armata
rom ână a trecut printr-o grea criză morală, după răsturnarea
alianţelor României. Această criză nu a îm piedicat-o să-şi facă
datoria sa îm potriva germ anilor şi ungurilor, luptând pas cu pas
p ân ă la su b u rb iile Pragăi, şi su ferin d , până la capitularea
Germaniei, 165 000 pierderi. Această ultim ă cifră nu cuprinde
pe cei 134 000 oam eni făcuţi prizonieri în mod abuziv de către

— 266 —
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

ruşi după 23 august 19-44 şi trimişi în Rusia, un de m ulţi d intre


aceia care nu au m urit de foame sau de tratam ent rău mai răm ân
încă şi azi64.
Ruşii nu au încercat să dezintegreze, să dezorganizeze sau
să dezarm eze arm ata rom ână atâta tim p cât o în tre b u in ţau
împotriva germ anilor. Totuşi, unealta lor p en tru o dezintegrare
viitoare fusese pregătită cu m ult înainte. Aceasta era divizia „Tu-
dor V ladim irescu“65, organizată în Rusia d in tre p rizonierii
rom âni care s-au înscris ca voluntari. Aceştia din urm ă au fost
trimişi la şcoli speciale, unde au prim it o educaţie com unistă
adaptată situaţiei speciale din România, au fost instruiţi şi supuşi
u nor exam ene severe. Aceia care au satisfacut pe instructorii
lor au fost înaintaţi la grade mai înalte şi mulţi subofiţeri au
devenit ofiţeri, câteodată în grad de căpitan. Generalul Cambrea
a fost com andatul diviziei care a fost încorporată mai întâi în
armata rusă. La începutul războiului el fusese maior, fiind înaintat
la gradul de locotenent colonel pe front. Ruşii l-au făcut colonel
şi mai târziu general. Acum, generalul Cambrea şi întreaga divizie
„Tudor Vladim irescu“ aparţin din nou arm atei rom âne. în care
au fost reintegraţi în august 194566. Totuşi, ei nu au d ep u s

Dl. Gheorghiu-Dej, ministrul Comunicaţiilor şi secretar general


al partidului comunist, a afirmat într-o conferinţă de presă ţinută în
timpul Conferinţei de Pace de la Paris în august 1946, că nu mai erau
prizonieri de război români în Rusia la acea dată. Afirmaţiunea trebuie
considerată ca neadevărată. în august 1946. prizonierii români care
mai trăiau în lagărele sovietice erau în număr de cca. 120 000. Numărul
prizonierilor întorşi până atunci era de cca. 40 000. Vreo 150 000
muriseră de foame sau de tratament rău.
65 Tudor Vladimirescu a fost, în 1821, conducătorul unei revolte
naţionale împotriva guvernului din Bucureşti, pe atunci vasal al Turciei
şi sub influenţă greacă. Soldaţii săi erau numiţi ..panduri“, un nume
care se dă acum şi soldaţilor din divizia „Tudor Vladimirescu". Aceştia
din urmă poartă pe braţul lor o insignă cu literele T.V. şi de aceea sunt
numiţi „trădători voluntari" de către poporul român.
66 Generalul Cambrea, care este căsătorit cu o evreică, a fost numit
mai târziu sub-şef al Marelui Stat Major. Actualul comandant al diviziei
„Tudor Vladimirescu" este generalul Teclu.

- 267 -
TESTIS DACICUS

jurăm ânt faţă de regele României şi astfel jurământul lor trădător


faţă de Rusia Sovietică mai este încă în putere.
O a doua divizie de voluntari, formată din prizonieri români
a fost organizată în Rusia după 23 august 1944 şi a fost num ită
„Horia, Cloşca şi Crişan“ (conducătorii revoluţiei rom âneşti
împotriva dom inaţiei ungare din Transilvania, în 1785). Această
nouă divizie este departe de a fi tot atât de bine instruită în sens
comunist ca divizia „Tudor Vladimirescu" [27]. Com andantul său
a fost generalul Lascăr, care a fost num it m inistru de război în
noiem brie 1946[28],
Afară de aceşti voluntari trădători, ruşii au găsit câţiva
generali şi colonei rom âni care să devină uneltele lor din frică,
şantaj, ambiţie sau duşm ănii personale. Prima lor manifestare
publică a avut loc în ultim ele zile ale lunii februarie 1945, după
discursul gen. Rădescu despre comunişti şi despre conducătorii
lor „care sunt străini ţării şi naţiunii“ (cf. supra & 10). Unsprezece
generali şi colonei au publicat un manifest prin care au declarat
că generalul Rădescu nu avea nici u n drept de a vorbi în numele
arm atei, şi p rin care ei au făcut declaraţii servile Rusiei şi
p artid u lu i com unist. P rin tre sem natarii declaraţiei erau şi
generalul Vasiliu-Răşcanu, com andantul unui co rp de armată,
generalii Dăm ăceanu şi Creţulescu. foşti subsecretari de stat şi
colonelul Rusescu, fostul adjutant al regelui Carol II, în a cărui
camarilă el jucase un rol im portant67. în ziua următoare toţi aceşti
ofiţeri au fost dem işi printr-o sentinţă a consiliului superior al
armatei. Câteva zile mai târziu, când guvernul Groza a fost for­
mat, generalul Vasiliu-Răşcanu a fost num it m inistru de război şi
a anulat decretul Consiliului Superior. Astăzi, a p ro ap e toţi
semnatarii manifestului au roluri de conducere în guvern, Marele
Stat Major, Armată şi Poliţie.
O pera sistematică de dezintegrare a armatei, a m arinei şi a
aviaţiei începu după num irea gen. Vasiliu-Răşcanu ca ministru

6 Col. Rusescu a fost înaintat la gradul de general de guvernul


Groza şi numit ministru plenipotenţiar in Suedia.

- 268 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

de război, gen. D ăm ăceanu ca subsecretar de stat şi generalul


C ostin Io n a şc u ca ş e f al M.St.M. în tre a g a o p e ră a fost
supravegheată de gen. Susaikov, preşedintele Com isiunii Ruse
de Control.
Dezintegrarea începu curând după prăbuşirea Germaniei,
în mai 1945, reducându-se num ărul efectivelor. Multe unităţi au
fost desfiinţate, altele au fost reorganizate şi desfiinţate mai târziu,
astfel listele efectivelor şi mobilizării au fost com plet încurcate.
Com andam entele teritoriale au căpătat un rol exagerat. Un nou
sistem de recrutare a fost impus, asem ănător celui rusesc şi nici
măcar adaptat practicii rom âneşti. Instrucţia noilor recruţi a
fost sim plificată şi redusă la o perioadă de trei luni.
R educând n u m ăru l tru p e lo r a fost u şo r să se red u că
numărul ofiţerilor. A proape 10 000 ofiţeri au fost demişi, dintr-
un total de 19 000. Printre ei se aflau cei mai capabili din armată,
aproape toţi m em brii M. St. M. şi profesorii de la Academia
Militară. P retextele erau: sentim ente presupus „fasciste“ sau
„reacţionare“, pensionare p rem atură sau simplă dem itere fără
nici un motiv.
în tim p ce cei mai destoinici ofiţeri ai arm atei erau astfel
îndepărtaţi, foşti ofiţeri care fuseseră demişi în trecu t pentru
incapacitate sau ca o consecinţă a judecăţii Curţii Marţiale, au
fost numiţi din nou în vechile lor grade sau la grade superioare<vH.
Elem entele servile şi tim orate au fost prom ovate p e n tru a
înlocui pe ofiţerii retraşi. Ofiţerii aparţinând m inorităţilor străine
sau căsătoriţi cu fem ei străine au fost num iţi în posturile cele
mai im portante.
Un in s p e c to ra t g e n e ra l p e n tr u E du caţie. C u ltu ră şi
Propagandă (E.C.P.) a fost în te m e ia t cu sco pul de a grăbi
dezintegrarea m orală a A_rmatei. G eneralul Precup a fost num it
şef. Acesta fusese un colonel şi era condam nat la m uncă silnică,
dar s-a raliat cu partidul com unist în tim p ce era în închisoare. El

Mai mulţi ofiţeri demişi de guvernul Groza au fost numiţi mai


târziu din nou in armată, în urma aderării lor la partidul comunist.

- 269 -
TESTIS DACICUS

a fost num it din nou în armată curând după alcătuirea guvernului


Groza, a fost înaintat cu două grade şi num it inspector general
pentru educaţie, cu puteri mai mari decât acelea ale unui general
plin din arm ată(’9. Adevăratul conducător al ECP-ului este totuşi
„colonelul“ Petrescu, un vechi com unist şi lăcătuş din atelierele
CFR-ului Griviţa. El a fugit în Rusia în 1933 şi a trăit acolo până în
1945, când a fost num it direct „colonel“ şi trim is din Rusia în
Rom ânia cu divizia „Horia, Cloşca şi C rişan“. Inspectoratul
General p e n tru educaţie are pe oam enii săi de în cred ere în
fiecare u n itate a arm atei. Aceşti oam eni sunt ofiţeri din div. Tu­
dor Vladimirescu sau din div. H.C.C. Ei sunt ataşaţi în mod special
pe lângă fiecare unitate cu titlul de subcom andanţi şi li s-a
încredinţat educaţia „democratică“, ceea ce înseamnă comunistă,
a soldaţilor. Ei sunt în acelaşi tim p spioni şi agenţi ai partidului
com unist şi ai Rusiei în unitatea lor respectivă. Ei m erg de multe
o ri d in c o lo d e ro lu l lo r şi se a m e s te c ă în a tr ib u ţiile
com andantului. Mai mulţi com andanţi nu au acceptat prezenţa
lor, printre ei fiind şi gen. Dăscălescu, care în acea vrem e era
com andantul armatei IV, cantonată încă în Cehoslovacia. Gen.
Dăscălescu fost num aidecât rechem at şi demis. Mai mulţi alţi
com andanţi de unităţi au fost îndepărtaţi în urma rapoartelor
acestor supraveghetori politici. Aceşti ofiţeri cu educaţia fac
adunări zilnice cu soldaţii. Ei îi instigă la indisciplină ia discutarea
ordinelor şi la nesupunere faţă de ofiţerii „reacţionari“, la adorarea
Rusiei şi com unism ului, la ură de clasă şi război civil[29].
Controlul rusesc în unităţile rom âneşti nu este num ai indi­
re c t Ei se amestecă adesea în mod deschis, cum a fost de exemplu
cazul la 22 august 1945, în ajunul întoarcerii tru p e lo r de pe
front, când trebuiau să facă o paradă înaintea Regelui (conform
infra & 35). Ofiţeri ruşi controlau singuri barăcile unităţilor
rom âneşti din Bucureşti şi percheziţionau atât pe soldaţi cât şi
pe ofiţeri căutând muniţii.

69
Generalul Precup a fost numit mai târziu comandantul unui
corp de armată. Generalul Dămăceanu l-a înlocuit ca şef al ECP-ului.

- 270-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Mai m ulţi ofiţeri rom âni au protestat îm potriva acestui


tra tam e n t în jo sito r. G eneralul G eo rg e M arinescu de ex.,
com andantul artileriei aeriene, a reproşat în m od sever gen.
Vasiliu-Răşcanu p en tru acest fapt. El a fost arestat pe loc de către
com unişti şi mai m ulte luni nu s-a mai auzit nim ic de el. El a fost
dat afară din arm ată curând după ce a fost eliberat.
Im ixtiunea rusească în viaţa organică a arm atei rom âne
devine pe zi ce trece mai insistentă. Nici o m ăsură de oarecare
im portanţă nu este luată fără avizul favorabil al generalului
Susaikov.
Echipam entul arm atei a fost redus la 30% din valoarea sa
normală. Restul a fost luat de ruşi sub orice p re te x t imaginabil;
pradă de război, m aterial fabricat în Germ ania, m aterial luat în
contul arm istiţiului sau p e n tru aprovizionarea tru p e lo r de
o c u p a ţie ru s e ş ti. D e p o z ite le a rm a te i au fo st g o lite de
îm brăcăm inte şi uniform ele rom âneşti sunt p u rtate de trupele
de ocupaţie ruseşti. Muniţiile au fost strânse în depozite speciale
şi puse sub custodie rusească. Industriile de război ca şi fabricile
şi atelierele aparţinând arm atei rom âne lucrează în mod exclusiv
pentru ruşi.
Armata a fost înlocuită în m isiunea ei de a m enţine ordinea
prin divizia Tudor Vladimirescu sau prin organizaţii speciale ca
„Batalionul de Gardă al M inisterului de In tern e“. De fapt, aceste
organizaţii se com pun din voluntari privilegiaţi com unişti sau
minoritari p u rtân d uniform e m ilitare, care au fost instruiţi în
mod special p en tru lupte de stradă. Ei au fost la treabă la 8
noiem brie 1945 şi au tras asupra publicului care dem onstra
pentru rege (cf. infra & 36). Adevărata arm ată rom ână nu are
nimic în com un cu represiunea din acea zi. Totuşi, sprijinitorii
guvernului G roza au ră sp â n d it zvonul că „arm ata a tras“,
intenţionând astfel în mod evident s-o facă nepopulară.
M arina R o m â n ă a fost dezorganizată mult mai radical decât
armata. Ea nu era puternică şi nu poseda decât 4 distrugătoare. 3
torpiloare, 3 canoniere, 3 subm arine, 1 culegător de m ine şi 7
contratorpiioare în Marea Neagră, afară de 5 m onitoare şi câteva
vase mai mici pe Dunăre. în ciuda slăbiciunii sale relative, Ma­

- 2 7 1 -
TESTIS DACICUS

rina Română şi-a făcut pe deplin datoria în tim pul luptelor


împotriva flotei ruseşti mai puternice. Ruşii s-au răzbunat după
răsturnarea alianţelor României. Ei au pus mâna pe întreaga flotă
rom ânească în portul C onstanţa sau pe Dunăre şi au dus-o în
Rusia. O p a rte d in e c h ip a je le ro m â n e şti au fost lu ate ca
prizoniere de război şi duse în Rusia, unde mulţi dintre ei se mai
găsesc încă. Un act de „generozitate“ a urm at vizitei d-lor Groza
şi Tătărescu la Moscova în septem brie 1945. Două distrugătoare,
două torpiloare, două canoniere şi un submarin au fost restituite
României. Se înţelege că vasele erau dintre cele mai vechi ale
Marinei rom âne şi toate se găseau într-o foarte proastă stare. Cea
mai m are parte a echipam entului şi arm am entului lor fuseseră
îndepărtate şi reţinute de ruşi. Restituirea acestor epave a fost
totuşi p retex tu l p e n tru o reclam ă zgom otoasă în favoarea
guvernului Groza.
A viaţia R o m â n ă a avut aceeaşi soartă ca şi armata şi marina.
Majoritatea avioanelor au fost preluate de ruşi în ciuda faptului că
de la 23 august 1944 până la 9 mai 1945,1 300 avioane româneşti
luptaseră de partea lor şi d in tre care 339 fuseseră pierdute
îm preună cu echipajele lor. Din vara lui 1946 nici un avion
rom ânesc nu a mai avut dreptul de a mai zbura. Statul Major al
Aviaţiei, ca şi personalul au fost epurate aidoma Armatei şi Marinei.

32. P o liţia

Poliţia şi serviciile de inform aţii au jucat întotdeauna un


rol mai im portant în România. Situaţia periculoasă a ţării şi
am eninţarea invaziei ruse sau germ ane cerea un serviciu secret
bine organizat. Mai târziu dictaturile regelui Carol II şi a lui An-
tonescu au cerut o supraveghere vigilentă a opiniei publice ca şi
a partidelor istorice, a Gărzii de Fier şi a com uniştilor.
Serviciile Poliţiei se găsesc sub ordinele M inisterului de
In te rn e/D ire c ţia G enerală a Poliţiei şi Siguranţei. Actualul
director general al poliţiei este generalul C onstantin Popescu,
unul d in tre sem natarii m anifestului îm potriva generalului
Rădescu. El este în întregim e devotat comuniştilor.

-2 7 2 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

în B u cu reşti se rv ic iile d e p o liţie su n t g ru p a te sub


autoritatea Prefecnirii de Poliţie, care conduce cele 39 secţiuni
ale Poliţiei. Actualul p refect este generalul Petruc. Totuşi,
adevăratul conducător al poliţiei din Bucureşti, este secretarul
general al prefecturii, Mircea Brătucu, un comunist de încredere.
Serviciile cen trale ale P refecturii (Politic, Social, C ontrolul
p o p u laţiei şi a străinilor, Ju d ic ia r etc.) au fost e p u ra te cu
străşnicie. Şefii şi aproape întregul personal al celor 39 secţiuni
de poliţie (cca. 700 funcţionari) au fost concediaţi. M ajoritatea
înlocuitorilor nou num iţi erau evrei. Mulţi agenţi de poliţie şi
poliţişti sim pli au fost, de asem enea, demişi. înlocuitorii lor au
fost adesea unguri şi ucrainieni.
în provincie au avut loc schim bări similare.
Siguranţa Generală a S ta tu lu i are funcţiuni crim inale,
politice şi sociale. Personalul său a fost înlocuit în m are parte
prin com unişti, evrei şi ucrainieni. Şeful său nom inal este un
colonel neînsem nat. Adevăratul său conducător este însă dl.
Nikolski, un ucrainian care se crede că a lucrat tim p îndelungat
pentru NKVD (Poliţia secretă rusă). Nominal dl. Nikolski este
num ai şef al brigăzii politice şi al C orpului D etectivilor. O
secţiune specială a fost organizată şi pusă la dispoziţia personală
a m inistrului de in tern e Teohari Georgescu. Şeful său este dl.
P etro v ici70.
Serviciul Special de In fo r m a ţii (SS sau SSI) a fost creat şi
organizat după 1930 ca un serviciu al Armatei. Sub regim ul An­
to n e sc u 71 el a fost ataşat pe lângă Preşedinţia Consiliului, sub

° Dl. Petrovici, care avea în sarcină postul acmal deţinut de dl.


Nikolski, se crede că a jucat o parte activă în provocarea incidentelor
din 24 febr. 1945, care au condus la răsturnarea generalului Rădescu, şi
că a aranjat întreaga înscenare a împuşcărilor, de acord cu partidul
comunist.
71 Şeful SS-ului de la 1940 până la 23 august 1944 a fost faimosul
Eugen Cristescu, unul dintre cei mai de seamă oameni ai regimului
Antonescu. E! a fost arestat după prăbuşirea regimului şi condamnat la
moarte în iunie 1946 împreună cu Mareşalul Antonescu. Sentinţa nu a
fost executată şi Cristescu lucrează acum pentru ruşi.

- 273-
TESTIS DACICUS

ale cărei ordine directe se află şi în prezent. Acest serviciu special


a fost creat pentru strângerea de inform aţiuni politice, militare
şi internaţionale. Are un personal bine pregătit, p rin tre care
erau şi mulţi ofiţeri.
SSI a fost lovit în m od sever după num irea guvernului
Groza, m ulţi d in tre m em b rii săi, c a re ju caseră un rol în
co n trasp io n aju l îm p o triv a Rusiei, au d isp ă ru t sau au fost
asasinaţi, ca de exem plu locotenentul colonel P ro ca72 şi câţiva
din colaboratorii săi mai apropiaţi. Alţi m em bri din SSI au fost
arestaţi, printre care colonelul Traian Borcescu, în ciuda faptului
că era în acea vrem e directorul de cabinet al prim ului m inistru
Groza însuşi. Aproape toţi ceilalţi m em bri din SSI au fost demişi,
în special ofiţerii.
Singurul fu n cţio n ar s u p e rio r din SSI care a răm as in
funcţiune tim p de încă 2 ani a fost dl. Florin Becescu, num it
adesea şi Georgescu, şeful contraspionajului (C.S.). Dl. Becescu
fusese în tinereţe m em bru al m işcărilor naţionaliste şi a devenit
mai târziu omul de încredere al regelui Carol II şi părea că se
bucură, de asemenea, de încrederea ruşilor până în m artie 194“ .
când a fost găsit îm puşcat în m od secret de NKVD.
Şeful SSI după instalarea guvernului Groza a fost pentru un
tim p scurt dl. N. Stănescu, care este căsătorit cu o evreică. Dl.
Stănescu fu sese în a in te u n f u n c ţio n a r s u b a lte rn d in SSI
însărcinat în m od special cu supravegherea d-lui Maniu. Dl.
Stănescu a fost cu râ n d înlo cu it la c o n d u c e re a SSI p rin dl.
Stupineanu, un m em bru vechi al partidului com unist, care mai
târziu a fost num it secretar general pe lângă prim ul ministru.
Directorul actual al SSI se num eşte Sergiu Nicolau; num ele său
adevărat pare să fie Nicolov[30]..El este ajutat de un subdirector,
dl. Posterniuc, num it şi Posteucă. Ambii su n t ucrainieni.
Una din principalele sarcini ale SSI este de a supraveghea
îndeaproape pe toţi m em brii Misiunilor Am ericană şi Britanică.
SSI a fost ex trem de activ în tim p u l vizitei d-lui Ethridge
Asasinarea acestuia din urmă a fo st deghizată într-o
sinucidere.

- 274-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

(noiem brie-decem brie 1945) şi în tim pul vizitei d-lui Averell


Harriman şi sir Archibald Clark Kerr (ianuarie 1946). Activitatea
SSI a fost extinsă dincolo de frontierele României, în special în
Franţa, un d e agenţii săi au fost activi în tim pul conferinţei de
pace de la Paris.
Serviciul Special care se găseşte, cum s-a m enţionat mai
sus, d ir e c t su b o r d in e le P re ş e d in ţie i C o n s iliu lu i, e ste
supravegheat personal de subsecretarul de stat Emil Bodnăraş,
unul dintre principalii patru conducători ai partidului com unist
(cf. & 10 şi 11).
Ja n d a rm e ria are rolul de forţă poliţienească la ţară şi pe
drum uri. Ea este com andată de un general, dar d ep in d e de
Ministerul de Interne.
Jandarm eria era urâtă de partidul com unist şi a fost foarte
mult redusă după num irea guvernului Groza. Totuşi, reducând
acest corp, colectarea de bunuri, animale şi aprovizionări pentru
sarcinile arm istiţiului şi p en tru arm ata de ocupaţie rusească a
devenit foarte grea. Jandarm eria a fost, de aceea, restabilită în
p a rte la v e c h ile sale e fectiv e. T otuşi, p e n tr u a sc h im b a
sentim entele sale „reacţionare", unul sau doi p anduri ai diviziei
Tudor V ladim irescu erau trim işi ca sub o fiţeri la m u lte din
unităţile sale d in c o m u n e şi co m u n işti d e în c re d e re erau
mobilizaţi ca jandarmi în tim pul perioadei electorale din toam na
anului 1946[31]-

33- O c u p a ţia m ilita r ă ru se a sc ă

întreaga operă de dezintegrare a naţiunii rom âne şi a statului


românesc ar fi imposibilă fără existenţa ocupaţiei militare ruseşti.
Mai mult, dacă aceeaşi ocupaţie nu ar exista, nu ar putea fi
chestiune nici de guvernul Groza.
O cupaţia m ilitară rusească a început la 23 august 1944.
După cum s-a m enţionat mai sus, ea a început cu om oruri, răpiri,
devastări şi jafuri. Aceste izbucniri de m entalitate prim itivă au
slăbit după înaintarea mai dep arte a trupelor din linia l-a înspre
Europa Centrală. Trupele care au rămas erau în m are parte trupe

- 275-
TESTIS DACICUS

dc poliţie, a căror com portare era mai bună şi care erau şi mai
sunt încă sub comanda generalului SusaiJkov. Acesta din urmă este
în acelaşi tim p şi şeful Comisiei Ruse de Control şi este ajutat în
chestiunile politice de dl. Kavtaradze, ambasadorul URSS.
La 27 februarie 1945, când dl. Vîşinski lovea cu pum nul în
masa regelui Mihai şi cerea ca generalul Rădescu să fie demis,
gen. Susaikov a d ezarm at p rin su rp rin d e re to ate unităţile
rom âneşti din Bucureşti, cu excepţia unui escadron din garda
călare regală (cf. su p ra & 10). De atunci, singurele unităţi
„ ro m ân eşti“ care a fost a u to riza te să-şi p ă stre ze întregul
arm am ent erau diviziile Tudor Vladimirescu şi Horia, Cloşca şi
Crişan care, după cum se ştie, n u au depus jurăm ânt faţă de
regele României. Singura forţă armată astfel existentă în România
este arm ata de ocupaţie rusească. Se putea aştepta ca după
prăbuşirea G erm aniei şi sfârşitul războiului, trupele ruseşti să
se fi retras şi ca num ai câteva detaşam ente sim bolice să fi rămas
în România până la încheierea păcii. în realitate s-a întâmplat
contrariul. Din iunie până în decem brie 1945 efectivele ruseşti
staţionate în România au crescut cu fiecare zi, sub pretextul că
trupele care se luptaseră în Austria, Cehoslovacia şi Germania
până la capitularea acesteia din urmă trebuiau să se întoarcă acasă.
Acest pretex t slab a fost curând abandonat şi Moscova a difuzat
ştirea că un num ăr mai m are de unităţi ruseşti ar fi fost „invitate“
de către guvernul Groza să se întrem eze înainte de a se întoarce
acasă. D-rul Oeriu, com isarul p entru executarea armistiţiului, a
ţin u t cu această ocazie un discurs de o furie răzbunătoare
caracteristică prin care a afirmat că orice ar da rom ânii ruşilor
niciodată ei nu ar putea com pensa devastările com ise în Rusia
Sovietică. Mai târziu, p rin acordurile de la Moscova din 11
septem brie 1945, dl. Groza şi Tătărescu au admis staţionarea
trupelor ruseşti în România fără nici o restricţie de tim p. Şi au
admis, de asemenea, interpretarea inadecvată de către ruşi a art
10 din convenţia de armistiţiu, potrivit căreia trupele de ocupaţie
trebuiau să fie aprovizionate din România.
Efectivele tru p e lo r ruseşti staţionate în R om ânia erau
evaluate Ia cca. 800 000 în tim pul verii 1945, şi au atins cca.

- 276 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

1 500 000 în tim pul iernii 1945-46, şi au fost reduse din nou la
cca. 800 000 în timpul verii 1946. în această privinţă declaraţia
generalisim ului Stalin din octom brie 1946 afirm ând că ar fi fost
numai 60 de divizii, adică cca. 800 000 oam eni în toată zona de
o cu p aţie rusească din E uropa, nu p o a te fi c o n sid e rată ca
adecvată.
Felul în care trupele ruseşti erau staţionate din octom brie
1945 arată clar că nu putea fi vorba de o simplă cantonare. De
fapt, dispozitivul lor era operativ, înd rep tat spre sud. Dacă ar fi
fost o simplă cantonare de trupe, ele ar fi fost îm prăştiate la
întâm plare pe întreg terito riu l României, cu o c o n c en tra re
posibilă în regiunile mai bogate sau acolo unde s-ar fi găsit loc
mai m ult pentru cantonam ent. Realitatea a fost însă cu totul
diferită.
O forţă foarte puternică, probabil un întreg corp de armată
era concentrată tim p de luni în p artea de vest şi sud-vest a
României, ca şi în părţile corespunzătoare din Iugoslavia şi Bul­
garia. Unul din statele sale m ajore se găsea la Craiova. Acest corp
de armată num it în mod deschis „Grupul Vardar“, avea mai multe
poduri de vase peste D unăre la dispoziţia sa, aproape de Calafat.
Aceste poduri erau legate cu calea ferată Vidin-Sofia şi calea ferată
iugoslavă Radujevac-Niş, am bele ducând la frontiera greacă.
Serviciile, unităţile auxiliare şi şcolile militare aparţinând de acest
corp erau staţionate la Arad, Timişoara, Craiova şi regiunile
înconjurătoare. în stânga acestui p u tern ic grup de arm ate din
vest se găsea o forţă mai mică care supraveghea linia Dunării şi
care a fost retrasă în m are parte în aprilie 1947. Au fost construite
fortificaţii de-a lungul Dunării din prim ăvara anului 1946.0 altă
forţă puternică a fost co n cen trată p e n tru un anum it tim p în
partea răsăriteană a şesului dunărean, într-o regiune lim itată de
oraşele Buzău, Focşani, Tecuci, Brăila şi Călăraşi. A proape de
acest din urm ă oraş, mai m ulte p o d u ri de vase au fost lăsate
peste Dunăre. Acest grup cu p rin d ea p u tern ice forţe blindate şi
aeriene, care au traversat D unărea în Bulgaria în cursul lunilor
decem brie 1945 şi ianuarie 1946. Mii de avioane puteau să fie
văzute pe aerodrom urile din apropiere de Buzău, Tecuci, Focşani

- 2 7 7 -
TESTIS DACICUS

şi Călăraşi, care sunt cele mai mari d in România. în cursul verii


1946, noi forţe blindate au înlocuit pe acelea care părăsiseră în
parte ţara şi unele au traversat chiar D unărea la rândul lor.
O ultim ă forţă puternică, probabil o arm ată, era staţionată
în Dobrogea. Cea mai m are parte părea să fie grupată în jurul
Constanţei, care era unul din cartierele generale ale mareşalului
Tolbuhin. M areşalul Tolbuhin co n tin u ă să fie com andantul
suprem al tu tu ro r trupelor ruseşti din Europa de Sud-Est.
în Moldova şi în anum ite părţi ale Transilvaniei existau, de
asem enea, num eroase arm ate ruseşti, dar nu erau în dispozitiv
operativ. Toate trupele ruseşti din Rom ânia schim bau cam des
cantonam entul lor, probabil pentru a împiedica o evaluare uşoară
a forţei lor. D upă cum s-a văzut m ai sus, aceste deplasări
neîncetate aglom erau în mare m ăsură Căile Ferate (cf. & 25).
A rm am entul u n ităţilo r ru seşti sta ţio n a te pe teritoriul
rom ânesc a fost înlocuit cu arm e noi în cursul toam nei 1945.
Din septem brie până în decem brie 1945, 10 000 care blindate
au trecut din Rusia în România. Multe din ele au traversat Dunărea
în Bulgaria şi Iugoslavia. în cursul verii 1946 mii de noi care de
luptă au in trat în România. Se p u teau vedea, de asem enea,
pu tern ice unităţi de artilerie grea şi de coastă.
Afară de puternicele forţe cantonate în România, unităţi
m ari m erg ân d şi v en in d din B ulgaria, Iugoslavia, Austria,
Cehoslovacia şi Germania se opreau pentru un tim p în România.
Toate actele de brutalitate care au m arcat în m od atât de
trist intrarea trupelor ruseşti pe păm ântul Rom âniei în toamna
1944 au reîn cep u t iar, imediat ce num ărul tru p elo r ruseşti, care
staţionau sau treceau prin ţară a crescut. Ele erau deosebit de
frecvente în cursul iernii 1945-46 şi 1946-47 în locurile unde
trupele treceau din România în Rusia, adică la Iaşi, Galaţi şi
Constanţa.
Din tim p în tim p trupele de ocupaţie ruseşti se amestecau
în politica internă a României. De exem plu la 8 noiem brie 1945
ele au intervenit în mai multe locuri îm potriva populaţiei care
dem onstra pen tru rege (cf. infra & 36).

- 278-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Mulţi ofiţeri aparţinând trupelor de ocupaţie şi-au adus


familiile şi s-au instalat în apartam ente rechiziţionate p entru o
şedere mai lungă. Funcţionari, experţi ai m isiunilor econom ice
şi feroviare, m em bri ai diferitelor Sovromuri, num ărând mai
multe mii, şi-au adus, de asemenea, familiile şi s-au instalat, de
asemenea, în apartam ente pentru tim p îndelungat.
A partam entele astfel rechiziţionate în Bucureşti şi în multe
alte locuri în Rom ânia erau foarte num eroase. Chiriaşii lor
dinainte au fost obligaţi, în general, să se m ute în una sau două
zile, câteodată în interval de câteva ore şi să părăsească mobila şi
instalaţiile gospodăriilor lor pe loc. Acestea din urm ă au fost, în
general, duse de ruşi la plecare. Closetele şi cam erele de baie au
fost adesea dem on tate şi, de asem enea, tran sp o rtate T-\
Hotelurile, restaurantele, teatrele, cluburile, şcolile, liceele,
spitalele au fost, de asem enea, rechiziţionate p e n tru ruşi. Şcoli
şi licee cu învăţători şi profesori ruşi au fost organizate în
Bucureşti, Timişoara, Craiova, Constanţa şi m ulte alte locuri,
pentru copiii ruşi stabiliţi în România îm p reu n ă cu părinţii lor.
Tabere de vacanţă au fost instalate p e n tru orfanii de război ruşi,
în m unţii Rom âniei şi la mare.
Afară d e tru p e , m isiuni oficiale, ex p e rţi e c o n o m ici şi
familiile lor, un mare num ăr de personal de poliţie şi al serviciului
secret, aparţinând de faimosul NKVD, şi-au făcut apariţia. Poliţia
rusească se am esteca destul de des în chestiunile in te rn e ale
ţării, spionând şi supraveghind tot ceea ce se întâm pla. Arestări
şi chiar d isp ariţii su b ite pu teau fi c o n sec in ţe le. D ispariţia
m uncitorilor aleşi în com itetul de fabrică anticom unist de la
uzinele „M alaxa“ în 1945, ca şi aceea a tip o g ra filo r d e la
„Dreptatea“ a fost m enţionată mai sus (cf. &&11 şi 13). Mai m ulte
p erso n alităţi im p o rta n te au fost, de asem en ea, ră p ite sau
suprim ate de ruşi, ca de exem plu: dl. Pantovici, un com erciant

Apartamentele evacuate de ruşi erau rareori restituite foştilor


lor chiriaşi. Ele erau, în general, rechiziţionate de Ministerul de In­
terne şi predate partidului comunist, care le repara şi le păstra pentru
propriul său uz.

- 279 -
TESTIS DACICUS

care a fost p e n tr u s c u rt tim p , în to a m n a a n u lu i 1944,


reprezentantul Iugoslaviei la B u c u re şti74; gen. Avramescu,
com andantul arm atei IV rom âneşti, răpit de la cartierul său
general din Ungaria în ianuarie 1945, îm preună cu soţia, fiica şi
nepotul său, generalul Dragomir, care era în statul m ajor al
generalului Avramescu; prof. Ion V. G eorgescu, unul dintre
conducătorii Gărzii de Fier, care a dispărut în august 1945; dl.
Becescu, de la SSI, care a fost m enţionat mai sus (& 32) etc.
Totuşi, NKVD-ul intervine foarte rar în mod direct. în general,
dă ordin poliţiei guvernului Groza să execute cererile sale.

34. în d e p lin ir e a c o n v en ţie i de a r m is tiţiu

Felul în care Rusia înţelege să îndeplinească convenţia d e


arm istiţiu din 12 septem brie 1944, dem onstrează în m od clar
mica im portanţă pe care o acordă propriei sale sem nături şi
dezvăluie în mod clar intenţiile sale viitoare privind România. O
observaţie preliminară trebuie făcută în această privinţă. în urma
ocupaţiei ruseşti şi obligaţiilor arm istiţiului România trebuia să
suporte pierderile şi cheltuielile care au fost evaluate în lei. După
cum s-a m enţionat adeseori mai sus, valoarea m onedei româneşti
a scăzut neîncetat în tim pul ultim ilor ani şi preţurile socotite în
lei au crescut în consecinţă. Pierderile şi cheltuielile suportate
de România ar trebui deci să fie evaluate într-o m onedă mai
stabilă, ca de exem plu dolarul. Preţurile calculate în dolari au
crescut la rândul lor cu cca. 45% din 1938 până în 1945 sau
1946. T rebuie deci sp e cific a t că p ie rd e rile şi cheltuielile
suportate de Rom ânia vor fi socotite în dolari la preţu rile din
1945-46. Trebuie în consecinţă să ne stabilească u n curs de
schim b între lei şi dolari.

4 Dl. Pantovici a fost văzut din nou în Bucureşti în ianuarie


1945, după o detenţie de peste un an în Rusia. Se credea că lucrează
pentru serviciul secret rus. El a fost asasinat aproape de Timişoara in
octombrie 1946.

- 280-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

0 prim ă m etodă de a transform a leii în dolari, ar fi aceea de


a folosi cursul de schim b al bursei negre. Potrivit acesteia din
urmă, cursul unui dolar, în lei, a fost urm ătorul:
1 800 lei în septem brie 1944
4 500 lei în decem brie 1944
4 500 lei în m artie 1945
7 000 lei în iunie 1945
11 000 lei în septem brie 1945
25 000 lei în decem brie 1945
35 000 lei în m artie 1946
35 000 lei în iunie 1946
45 000 lei în septem brie 1946
150 000 lei în decem brie 1946
Cursul de schim b negru este desigur prea ridicat şi sum ele
transform ate la acest curs din Iei în dolari ar fi prea joase.
0 a doua m etodă ar fi să se în trebuinţeze cursul de schim b
oficial. Acesta este desigur prea coborât şi sum ele transform ate
din lei în dolari ar fi prea mari.
Cea mai b u n ă m eto d ă ar fi să se aprecieze p u te re a de
cum părare a celor două m onede şi să se realizeze transform area
la cursul corespunzător. Acest curs de schim b ar putea fi apreciat
în felul urm ător, în lei p e n tru 1 dolar:
1 200 lei în septem brie 1944
1 800 lei în decem brie 1944
3 000 lei în m artie 1945
4 500 lei în iunie 1945
6 000 lei în septem brie 1945
12 000 lei în decem brie 1945
25 000 lei în m artie 1946
30 000 lei în iunie 1946
30 000 Iei în septem brie 1946
75 000 lei în decem brie 1946
Media pentru primul an al aplicării convenţiei de armistiţiu
(12.IX.944-12.IX.945) ar fi aproximativ de 3 250 lei pentru un
dolar. De fapt, în cursul prim ului an, România a livrat Rusiei în
contul art. 12 al convenţiei de armistiţiu, bunuri în valoare de

- 281 -
TESTIS DACICUS

56,4 m ilioane dolari la preţurile din 1938 şi a plătit p e n tru ele


261 m iliarde lei. Cursul de schim b ar fi de 4 620 lei p en tru un
d o la r - 1938. Cifrele concordă destul de bine cu o calculare
aproxim ativă implicând m ulte aproxim aţii arbitrare.
Cifrele citate în paginile urm ătoare nu sunt întotdeauna
com plete şi adesea aproximative. Cauza este că toate registrele
com isiei rom âne de arm istiţiu au fost ţinute sub cel mai strict
secret, în special după ce d-rul Oeriu a fost num it ca şef, adică
din ianuarie 1946. Astfel, informaţiile obţinute au fost câteodată
fragm entare şi trebuiau să fie com pletate p rin calcule. Felul în
care s-a făcut calculaţia este m enţionat la fiecare caz în parte.
*
Potrivit art. 1 din convenţia de arm istiţiu, România a fost
obligată la participarea la războiul îm potriva Germ aniei, atâta
tim p cât vor răm ân e germ ani pe te rito riu l R om âniei sau
Transilvaniei. De fapt, 19 divizii româneşti au luptat în Transilvania
începând din 24 august 1944. N um ărul lor a fost redus la 16 şi
mai târziu la 15 în m ăsura înaintării frontului mai d ep arte în
Ungaria şi Cehoslovacia. De la 1 noiem brie 1944 până la 9 mai
1945, data capitulării Germaniei, 15 divizii rom âneşti au fost
prezente pe front încontinuu şi au avansat necontenit prin lupte
până la suburbiile oraşului Praga. Efectivele totale angajate au
fost în num ăr de 337 000 oam eni, iar pierderile s-au ridicat la
165 000, adică la jum ătate din efectivul total. întreaga aviaţie
rom ânească a fost angajată. Flota rom ânească a fost confiscată în
întregim e de ruşi cu toate că convenţia de arm istiţiu a obligat
România să o pună num ai sub com andam entul rus (cf. & 3).
în ciuda tu tu ro r acestor sacrificii, R om ânia nu a fost
considerată la conferinţa de pace drept cobeligerantă, ci doar ca
duşm an învins.
în virtutea art. 2 România a fost obligată să interneze toate
forţele germ ane de pe teritoriul ei. înfrângând orice rezistenţă,
trupele rom âneşti au făcut 56 000 prizonieri. Aceştia din urm ă
au fost duşi în Rusia, cu toate că nimic în convenţia de armistiţiu
nu perm itea acest lucru.
C onform art. 3 România a fost obligată să-şi pună toate
m ijloacele de tran sp o rt şi com unicaţii la dispoziţia înaltului

-2 8 2 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Com andam ent rus, dar numai pe teritoriul ei şi numai atâta timp
cât ar fi durat ostilităţile. S-a arătat mai sus cum ruşii continuă să
mai intrebuinţeze căile ferate româneşti şi cum materialul rulant
al acestora din urm ă a fost îm prăştiat în întreaga Europă (cf.
supra & 25). Materialul rulant astfel scos din Rom ânia (23 000
vagoane şi 200 locom otive) nu a fost restituit, în ciuda tu tu ro r
protestelor rom âneşti. Valoarea sa era de 70 bilioane lei în acea
vrem e, ceea ce însem na, la valoarea de schim b corespunzător
1) 50 m ilioane dolari
După cum s-a arătat mai sus (& 25) felul abuziv în care ruşii
întrebuinţează căile ferate rom âne, în urm a acordului de la
Moscova din 11 septem brie 1945, costă cca. 500 m iliarde lei
anual în p reţu rile din august 1946 sau la cursul de schim b
corespunzător.
17 m ilioane dolari anual.
De la 9 mai 1945, data sfârşitului tu tu ro r operaţiunilor
m ilitare în Europa, obligaţiunile im puse Rom âniei prin art. 3
trebuiau să înceteze şi transporturile ruseşti p rin România să
fie plătite la valoarea lor reală. De la 9 mai 1945 până la 1
octom brie 1946, adică 18 luni, costul tran sp o rtu rilo r ruseşti pe
CFR s-a ridicat la
2) 25 m ilioane dolari
Cheltuiala în toate sectoarele m enţionate de art. 3 (căi
ferate, vapoare, docuri, porturi, aeroporturi, barăci etc.), înainte
de 9 mai 1945, adică de term inarea războiului, erau de cca. 70
miliarde lei sau, la p reţul de schim b de atunci
a) 30 m ilioane dolari
Potrivit art. 7 Rom ânia a fost obligată să cedeze Rusiei ca
..trofee de război“ toate m aterialele de război capturate de la
germani şi unguri pe teritoriul României. Această condiţie a fost
îndeplinită, dar trofeele au trebuit să fie reparate şi puse în
ordine perfectă sau chiar înlocuite cu piese noi. Ca exem plu se
poate cita cazul celor 1 400 autom aşini ale arm atei germ ane pe
care ruşii le-au găsit în România com plet avariate şi scoase din
fu n cţiu n e. C om isia Rusă de C o n tro l a c e ru t a u to rită ţilo r
rom âneşti să înlocuiască acele 1 400 „rable" p rin 1 400 maşini
TESTIS DACICUS

noi din depozitele arm atei rom âne sau rechiziţionate de la


particulari. Cheltuiala pentru acest articol nu ar putea fi inclusă
în condiţiile de arm istiţiu fiindcă trofeele de război desigur că
nu trebuie reparate şi mai puţin înlocuite prin piese noi. Această
cheltuială s-a ridicat la 8 miliarde lei în acea vrem e, adică
3) 5 m ilioane dolari
Pe baza art. 8 Rom ânia a fost obligată să nu înstrăineze
proprietatea germ ană şi ungară existentă în România la data
arm istiţiului şi să o păstreze conform cu indicaţiile comisiei
ruse de control.
Curând după arm istiţiu comisia rusă de control a capturat
toate bunurile com andate de instituţiile rom âneşti în Germania
sau Ungaria, precum şi m ărfurile care erau încă depozitate în
magazii şi la vămi sau firm e de transport. Pretextul care s-a dat a
fost că formalităţile de plată nu fuseseră îndeplinite în întregim e
şi că, în consecinţă, aceste b unuri trebuiau considerate încă
d rep t germ ane şi ungare. Pretextul nu poate să fie considerat
valabil fiindcă form alităţile de plată privind com erţul dintre
România din G erm ania se reduceau doar la o înregistrare între
Banca Naţională a Rom âniei şi Reichsbanck, potrivit înţelegerii
de clearing care exista atunci (cf. supra & 27). B unurile au fost
totuşi capturate de ruşi şi transportate mai departe. Valoarea lor
se ridica la 30 miliarde lei în timpul acela, sau la cursul de schimb
corespunzător.
4) 25 m ilioane dolari
în plus, com isia de control rusească nu a considerat ca
valabile cum părările a mai m ultor proprietăţi germ ane de către
serviciile de stat rom âneşti, firm e sau persoane private, cu toate
că aceste cum părări se făcuseră înainte de 23 august 1944. în
anum ite ocazii adm inistratorii ruşi au pretins să considere drept
proprietate germ ană proprietatea supuşilor rom âni aparţinând
m inorităţii germ ane.
Potrivit înţelegerilor de la Potsdam, ruşii consideră că sunt
proprietari ai b u nurilor germ ane existente în Rom ânia şi astfel
obţin o poziţie de co n d u cere în m ulte com partim ente ale vieţii
econom ice rom âneşti (cf. supra && 23,24,28). Guvernul Groza

-284-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

a fost de acord cu această interpretare, care fost im pusă printr-


o lege în m artie 1946.
Potrivit art. 10 România a fost obligată să pună la dispoziţia
înaltului Com andam ent Rus num erarul necesar pentru nevoile
sale pe te rito riu l ro m ân esc, ca şi in sta la ţiile in d u stria le ,
alimentele şi depozitele de com bustibil sau orice alte m ateriale
care ar fi necesare operaţiunilor militare.
în virtutea art. 13 România era obligată să p erm ită trupelor
ruseşti să se m işte în orice direcţie im pusă de necesităţile
militare. Comisia de Control Rusească a dat o interpretare foarte
largă şi, desigur, inadecvată acestor articole. Potrivit acelei
in te rp re tă ri R om ânia tre b u ia să în tre ţin ă tru p e le ru seşti
staţionate în România, fără nici o limită de timp. Guvernul Groza
a fost de acord cu această interpretare prin acordul de la Moscova
din 11 septem brie 1945, cu toate că toate guvernele anterioare
rom âneşti protestaseră cu hotărâre îm potriva acesteia.
Sarcinile im puse p rin art. 10 su n t grele. C h eltuielile
efective ale statului rom ân în contul acelui articol, de la 23 august
1944, până la 9 mai 1945, adică atâta tim p cât a mai durat războiul,
au fost de 230 miliarde lei, ceea ce însem na, la cursul de schim b
de arunci.
b) 105 m ilioane dolari
După ce războiul s-a term inat, cheltuielile pe n tru articolul
10 s-au ridicat până la 1 ianuarie 1946 la 380 m iliarde lei, sau, în
medie, 50 miliarde lei lunar, ceea ce însem na la cursul de schim b
corespunzător 8,3 m ilioane dolari lunar.
Cheltuiala m edie pe lună a răm as aproape aceeaşi în 1946.
Astfel, de la 9 mai 1945 până la 1 oct. 1946 cheltuiala p e n tru art.
10 s-a ridicat la 150 m ilioane dolari. în realitate, sarcinile im puse
prin art. 10 erau şi mai grele. Multe bunuri livrate ruşilor au fost
plătite la p reţu ri im puse de guvernul Groza, fiind cu m ult mai
joase decât preţurile reale de pe piaţă (cf. supra &26).
Ca un ex em plu p e n tru p ierd e rile e co n o m ice efective
im puse R o m â n ie i p r in art. 10, a lim e n te le , b u n u r ile de
consumaţie, com bustibilul şi anim alele livrate ruşilor până la 1
ianuarie 1946 în contul acestui articol sunt citate în tabelul IX.

-285 -
TESTIS DACICUS

Se poate uşor stabili, com parând ultim ele 2 coloane din


tabelul IX că livrările lunare ale celor mai m ulte bunuri nu au
dim inuat după sfârşitul ostilităţilor ci, dim potrivă, au mai
crescut. Cerealele şi faina, de exem plu au fost livrate în ritmul
de 17 mii tone lunar înainte de 1 iunie 1945 şi 25 000 după
aceea; carnea a fost livrată în ritm ul de 2 100 tone lunar înainte
de 1 iunie 1945 şi 2 900 tone după aceea lunar etc. Bunurile şi
animalele direct capturate, furate şi jefuite de ruşi, atât cât puteau
fi înregistrate, sunt şi ele citate în tabelul IX. Cantităţile reale au
fost desigur mult mai mari.

Tabelul IX
Alimente, bunuri de consumaţie, combustibil şi anim ale direct
capturate de arm a ta rusă sau livrate conform art. 10
din convenţia de armistiţiu.

Capturate Livrate regulat din 23/8/44 până la


fără 1 iunie 1945 31 dec. 1945
forme (9 luni) (16 luni)
Grâu tone 80 000 118 000
Orz-ovăz 43 000 154 000 56 000
Porumb 38 000 39 000
Făină ■> 117 000
Carne t 19 000 39 000
Zahăr 7 000 5 12 000
sare / 10 000 14 000
Grăsimi ? 1 600 4 600
şi untdelemn
Alcool ? 7 1 400
Lapte ? 1 250 5 000
şi derivate
Peşte ? 900 5 000
Coloniale “ ? 280 400
Ouă (bucăţi) 7 ? 2 000 000
Săpun ? '> 3 000
Tutun ? 2 800 4 000
Ţigări buc. ? 530 000 000 650 000 000
Chibrituri cutii ? 35 000 000 41 000 000

-286-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Nutreţ tone 290 000 49 000 94 000


Petrol şi derivate 82 000 320 000 629 000
Lemne mJ 144 000
Boi(vii) capete 137 000 123 000
Oi(vii) 538 000 349 000
Porci(vii) 121 0 00 116 000
Cai (vii) 131 000
Prin acordul de la Moscova de la 11 sept. 1945 guvernul
Groza a adm is ca trupele ruseşti să cantoneze în România pe
tim p nelim itat şi să fie întreţinute potrivit interpretării ruseşti a
art. 10. Un plan a fost aranjat, care perm itea să se reducă oarecum
cantităţile de alim ente şi echipam ent. Totuşi Comisia Rusă de
C ontrol nu a resp e c ta t acordul şi aprovizionările c e ru te şi
predate după 11 septem brie 1945 au depăşit în m od apreciabil
cantităţile stipulate.
Conf. art. 11 România era obligată să plătească URSS pentru
stricăciunile com ise de arm ata şi adm inistraţia rom ânească în
te r ito r iile s o v ie tic e o c u p a te d e ele în tr e 1 9 4 1 -1 9 4 4 .
Reparaţiunile datorate erau evaluate la 300 m ilioane dolari şi
trebuiau să fie plătite în 6 anuităţi a 50 milioane dolari fiecare, în
mărfuri socotite în m od arbitrar de ruşi la preţurile din 1938. în
realitate dacă aceste m ărfuri s-ar socoti la p reţurile din 1946
valoarea reală a reparaţiunilor s-ar fi ridicat la 450 000 000 dolari.
Potrivit unei noi convenţiuni sem nate în 1946, reparaţiunile
trebuiesc plătite în 8 anuităţi în loc de 6, valoarea acestora este
astfel redusă de cca. 38 m ilioane d o la ri-1938. M ărfurile livrate
în tim pul prim ului an al aplicării convenţiei de arm istiţiu (12
septem brie 1944-12 septem brie 1945) în contul art. 11 se ridica
la o valoare de 56,4 m ilioane dolari, depăşind astfel anuitatea
prevăzută cu 6,4 m ilioane dolari sau 13%. N atura bunurilor
livrate este arătată în tabelul X.
Până la 31 decem brie 1945 mai m ulte m ărfuri au fost livrate
în valoare de 14 m ilioane dolari. Astfel, bunuri în valoare totală
de 70 m ilioane dolari în 1938 au fost livrate până la 1 ianuarie
1946. Valoarea totală a livrărilor s-a ridicat la 83 m ilioane dolari
la 1 iunie 1946 şi la aproape:

- 287 -
TESTIS DACICUS

c) 95 m ilioane dolari
in octom brie 1946. Valoarea reală a ultim ei sum e în dolari
1946 ar fi fost de cca. 140 milioane. Astfel, o sarcină suplimentară
de:
5) 45 m ilioane dolari
a fost plătită peste stipulaţiunile reale din convenţia de
armistiţiu.

Tabelul X
Mărfuri liira te în contul art. 11 din convenţia de arm istiuţiu
(în inii de dolari)

Livrări pt. 1-ul an Livrat de la 12 septem brie 1944


al aplicării (IX.44-IX.45) la 31 dec. 1945
cf. plan realm ente livrat
Petrol şi derivate 21 075 29 491 c.7 500
Cereale 11 088 8 372 c.2 000
Lemne 2 000 2 565 c 750
Cai 1 140 1 177 c.l 000
Animale 1 279 1 419 c .1 200
Produse industriale 3 062 3 064 c 400
şi instalaţii
Locomotive 2 600 2 565 c 800
<&m ateriale c.f.
Vase 7 756 7 756 c 800
Total 50 000 56 409 c.13 950

Cifrele citate în Tabelul X arată că cerealele nu au p u tu t fi


livrate conform planului. Faptul se datorează doar consecinţelor
secetei şi reform ei agrare. în schimb, toate celelalte stipulaţiuni
ale planului de livrări au fost acoperite şi chiar depăşite, ca de
exem plu în cazul produselor petrolifere. Aceste livrări masive
de petrol nu p o t să continue în acelaşi ritm fără să com prom ită
în mod serios producţia industrială (cf. & 24). Potrivit art. 12
România era obligată să restituie toate bunurile, instalaţiile şi
şeptelul luat din URSS între 1941-1944 ca şi din Basarabia şi

- 288-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Bucovina de Nord, cu toate că acestea din urm ă se considerau în


acel timp provincii româneşti. Mare parte din bunurile din aceste
categorii şi care mai existau în m om entul arm istiţiului au fost
trim ise înapoi puţin câte puţin. La 11 septem brie 1945, data
acordului de la Moscova, valoarea bunurilor restituite a fost
apreciată de am bele părţi ca fiind de 348 miliarde lei la preţurile
din 1 aprilie 1945, sau 105 m ilioane dolari la cursul de schim b
din acea vrem e.
Rusia ceru totuşi o şi mai largă in terp retare a art. 11 şi, pe
lângă restituirea bunurilor existente încă, ceru echivalentul celor
consum ate sau distruse, ca cereale, alim ente, şeptel, m inerale
etc. Rusia a cerut, de asem enea, să i se re stitu ie b u n u rile
cum părate de statul rom ân din Basarabia şi Bucovina de Nord,
cu toate că aceste b unuri fuseseră com plet plătite foştilor lor
proprietari, care erau în acel tim p cetăţeni români. Rusia ceru în
plus restituirea bunu rilo r particulare p ro p rietate a refugiaţilor
din Basarabia şi Bucovina de N ord şi luate de ei în refugiu.
Guvernele Sănătescu şi Rădescu nu au adm is acest p u n c t
de vedere şi au susţinut că echivalentul bunu rilo r consum ate
sau distruse trebuia să fie cuprins în reparaţiunile de război
cerute prin art. 11 şi că bunurile cum părate din Basarabia şi
Bucovina de Nord erau plătite foştilor lor proprietari şi deci nu
puteau să mai fie plătite p e n tru a doua oară.
Totuşi guvernul Groza a îm părtăşit pu n ctu l de vedere
rusesc şi, la 2 iulie 1945 a propus să plătească valoarea bunurilor
pretinse de ruşi după scăderea valorii b u n u rilo r capturate fără
nici o form ă sau d rep t de arm ata rusă în România. Plata trebuia
să se facă în două anuităţi începând cu m om entul când arm ata
rusă ar fi părăsit România şi astfel toate obligaţiunile decurgând
din art. 10 ar fi fost stinse. Valoarea totală a b u n u rilo r reclam ate
de ruşi a fost evaluată la 1 000 m iliarde lei, aceea a bunu rilo r
capturate de ruşi la 500 m iliarde (cf. & 9 şi tabelul IX), aceea a
bunurilor restituite până în acel m om ent (2 iunie 1945) la 240
miliarde. în consecinţă mai răm âneau de plătit 260 m iliarde lei.
Guvernul rus nu a răspuns la această propunere. La 11 septem brie
1945 un acord a fost încheiat la Moscova privitor la executarea

- 289-
TESTIS DACICUS

art. 12. S-a considerat că bunurile care trebuiau să fie restituite


conform interpretării ruseşti reprezentau 948 m iliarde lei la
preţu rile standard din aprilie 1945 şi bunurile restituite de
România reprezentau 348 m iliarde. Mai răm âneau de restituit
600 miliarde. Rusia, printr-un act de „generozitate" a acceptat să
red u că această sum ă la jum ătatea acestei sume. Astfel, 300
m iliarde lei trebuiau să fie restituite în trei anuităţi, prin livrări
de m ărfuri, socotite la preţurile din 1 aprilie 1945. în plus,
98 000 cai şi 48 000 bovine trebuiau să fie restituite.
Clauzele acordului de la Moscova favorabile României în
privinţa executării art. 12 au fost aproape anulate de comisia
rusească de control. Astfel, de exem plu, comisia a cerut ca până
în primăvara anului 1946 să se restituie o seamă de bunuri bănuite
a fi de origine rusă, cu toate că acordul de la Moscova [stipula] că
această chestiune era definitiv aranjată prin plata prevăzută a
300 m iliarde lei. M ărfurile a căror restituire se ceruse în acest
fel se ridicau la 30 000 tone în valoare de mai m ulte zeci de
m iliarde lei, la preţurile standard din aprilie 1945. La 14 ianuarie
1946 comisia rusă de control continua să ceară restituirea a
10 000 tone m ateriale diferite specificând că valoarea lor ar fi
fost inclusă în suma de 348 m iliarde lei, cu toate că aceasta din
urm ă s-a considerat ca restituită în întregim e la data când a fost
încheiat acordul de la Moscova, cu patru luni în urmă.
Astfel, .k irdul de la Moscova privitor la art. 13 s-a redus la
o sarcină suplim entară de 300 m iliarde lei la valoarea din aprilie
1945, adică aproape
6) 90 m ilioane dolari
la cursul de schim b din acea vrem e.
O altă sarcină su p lim en tară a fost schim bul im pus al
rublelor şi leilor sovietici. După cum s-a văzut mai sus (&28b),
această sarcină suplim entară a fost de cca. 49 miliarde lei sau, la
cursul de schim b n egru din acel tim p,
7) 30 m ilioane dolari.
Pierderile şi cheltuielile suportate de România p o t fi acum
recapitulate. Tabelul XI le citează până la 1 octom brie 1946.
P rim a se c ţiu n e a ta b e lu lu i XI c u p rin d e c h e ltu ie lile
rezultând dintr-o îndeplinire corectă a convenţiei de armistiţiu,

- 29O -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

fiind incluse sumele notate mai sus cu a), b), c), totalul se urcă la
240 m ilioane dolari. Bunurile, m aterialele şi şeptelul restituite
în contul art. 12 nu sunt cuprinse în acest total. A doua secţiune
a tabelei XI include toate pierderile, pagubele şi cheltuielile
suportate de România ca o consecinţă a cererilor ruseşti, urm ând
interpretările nejuste ale convenţiei de armistiţiu, ca de exem plu
sum ele notate mai sus prin 1) - 8). La aceasta din urm ă au fost
adăugate capturile directe, jafurile şi distrugerile com ise de
trupele ruseşti pe teritoriul României. Ele s-au ridicat la cca.
500 m iliarde lei (cf. & 9 şi 22) potrivit unei evaluări b rute a
M inisterului de Interne. La cursul de schim b m ediu din această
vrem e (august - noiem brie 1944) co resp u n d e la
8) 330 m ilioane dolari
După cum s-a văzut mai sus (& 31) flota rom ânească şi
depozitele sale au fost capturate de ruşi în m od abuziv. Valoarea
lor era de cca. 70 m iliarde lei în acel tim p, adică de cca.
9) 45 m ilioane dolari
la cursul schim bului de m ărfuri din acel timp. Valoarea
sto c u rilo r arm atei şi aviaţiei c a p tu ra te de ruşi fără nici o
justificare, au fost incluse în cele 500 m iliarde citate mai sus.
Astfel, pierderile, pagubele şi cheltuielile su p o rtate de
România peste condiţiunile reale de arm istiţiu, ca o consecinţă
a capturilor, devastărilor şi in terpretărilor abuzive ruseşti s-au
ridicat la un total de 720 m ilioane dolari. Sarcina extraordinară
de 90 m ilioane dolari pentru „restituiri neefectuate'' notate mai
sus sub 6) nu au fost cuprinse în acest total.

Tabelul XI
Pagube şi cheltuieli suportate de Rom ânia p â n ă la
1 octom brie 1946drept consecinţă a ocupaţiei ruseşti

a) Secţiunea I
îndeplinirea condiţiilor reale ale arm istiţiului
Milioane dolari
Art. 13 T ransport şi cantonam ent până la 9 mai 1945 (a) 30
Art. 10 Aprovizionarea tru p elo r de ocupaţie ruseşti până la
9.V.1945(b) ’ 105

- 2 9 1 -
TESTIS DACICUS

Art. 11 Reparaţii plătite până la 1 oct. 1946 (c) 95


Art. Schimbul leilor sovietici şi a pengo sovietici
Cheltuieli m ărunte 3
Total 240

b) Secţiunea II
Peste condiţiunile arm istiţiului
Capturi, jafuri, devastări - evaluări b ru te (8) 335
Flota şi depozitele navale (9) 49
Material rulant (1) 60
Mărfuri în vămi (4) 25
Schimb forţat al rublei (7) 30
Reparaţiuni şi înlocuire de trofee de război (3) 5
Transporturi pe CFR de la 9.V.45 — 1.X.46 (2) 25
Aprovizionarea tru p elo r de ocupaţie (9V.45-1.X.1946) 150
Sarcini suplim entare pt. reparaţii socotite în d o la ri-1938 (5) 45
Total ’ 720
Total general în m ilioane dolari 960

Pierderile totale suferite de România prin ocupaţia rusă şi


îndeplinirea convenţiei de arm istiţiu până la 1 octom brie 1946
s-a ridicat în acest fel la suma d e 75:
960 m ilioane dolari
De fapt, acest total este încă incom plet. Tabelul XI ar putea
să cuprindă o a treia secţie care să citeze pierderile cauzate
României p rin convenţiunile com erciale im puse guvernului
Groza, la 8 mai, la 11 septem brie 1945 şi la 20 februarie 1947.
Una d in tre principalele stipulaţiuni ale acestor convenţii
era în te m e ie re a so cietăţilo r Sovrom. S-a arătat mai sus că
p a r tic ip a ţiu n e a ru s ă în a c e s te s o c ie tă ţi a fo st e n o rm

5 într-un memoriu adresat conferinţei de pace de la Paris de


către membrii opoziţiei româneşti, pierderile totale suferite de România
(probabil până în iulie 1946) au fost calculate cu mijloace diferite
Rezultatul a fost relativ şi totalul s-a ridicat la 850 milioane dolari dacă
suma restituţiilor în contul art. 12 ar fi deduse.

-2 9 2 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

supraestim ată (cf. supra && 22, 24, 25, 28). Acest procedeu ar
perm ite ruşilor să captureze un surplus apreciabil al venitului
naţional al României. Suma exactă a acestui surplus nu pare să
fie uşor de evaluat în condiţiile actuale ale situaţiei econom ice
din Rom ânia. O evaluare brută p e n tru cele cinci societăţi
„Sovromlemn", „Sovrom petrol“, „Sovrom transport", TARS şi
„Sovrombanc“ ar putea să dea cca. 20 milioane dolari pe an. Astfel,
dacă societăţile Sovrom ar fi considerate ca definitiv stabilite în
forma lor actuală, supraevaluarea participaţiei ruseşti ar putea fi
apreciată ca ridicându-se la 200 m ilioane dolari. Ar trebui să se
m enţioneze încă odată că această cifră este num ai o aproximaţie
brută. Cifra adevărată ar putea să fie tot atât de bine jumătate,
sau dublul ei.
0 altă consecinţă a convenţiilor com erciale citate mai sus
a fost supraevaluarea bunurilor ruseşti im portate în România şi
subevaluarea bunurilor româneşti exportate în Rusia. Mai multe
ex em p le au fost d a te mai sus, ca acelea a b u m b acu lu i şi
cam ioanelor ruseşti, sau ca acelea a p e tro lu lu i şi lem nului
rom ânesc (cf. & 24 a, 25 b şi 27). Paguba suferită de România în
urma acestei manipulări incorecte a balanţei comerciale ar putea
fi apreciată la cel puţin 20 milioane dolari pe an, adică 30 milioane
dolari de la 8 mai 1945 până la 1 octom brie 1946.
în sfârşit pierderea totală, paguba şi cheltuielile suportate
de România ca o consecinţă directă sau indirectă a ocupaţiei
ruseşti până la 1 octom brie 1946 s-a urcat aproxim ativ la suma
aproape îngrozitoare "6:
1 200 m ilioane dolari
Pentru a înţelege ce înseamnă un total atât de enorm pentru
România, trebuie am intit că în 1938, ultim ul an norm al, venitul
naţional al României a fost de 2 000 m ilioane dolari în 1946 şi
bugetul României s-a ridicat la 250 m ilioane dolari în 1946[32].

6 Dl. Thorp, delegat economic american la conferinţa de pace


de la Paris a declarat la 23.IX. 1945. in faţa comisiei economice a
conferinţei că România a pierdut sau a plătit mai mult de 1 000 milioane
dolari până in acel moment.

- 293 -
TESTIS DACICUS

Venitul naţional actual foarte redus al României nu depăşeşte


700 milioane dolari dintre care 250 milioane sunt încă înghiţite
de buget (cf. & 28). în interval de 2 ani România a p ierdut sau a
plătit din avutul ei naţional o sumă care atinge aproape venitul ei
naţional în acelaşi interval de timp. Paguba apare destul de severă
p e n tru o ţară mică, fără rezerve im p o rtan te şi o prăbuşire
econom ică ar putea fi cosiderată ca probabilă.
Ar trebui subliniat că abia 1/5 a pagubei produse României
s-a datorat unei îndepliniri corecte a condiţiilor armistiţiului.
Restul se datorează num ai capturilor şi interpretărilor incorecte
ale ruşilor.
în asem enea condiţii o intervenţie a USA şi a Im periului
Britanic în baza C hartei Atlanticului ar apărea ca firească. în
realitate s-a întâm plat contrariul şi tratatul de pace im pus cu
colaborarea activă a m iniştrilor de externe ai USA şi Marii Britanii
au sporit şi mai m ult sarcinile Rom âniei (cf. infra. & 44).

- 2 9 4 -
C A P IT O L U L X

CRIZA DESCHISĂ

35- C riza c o n stitu ţio n a lă în R o m â n ia

O p era de d e z in te g ra re a statu lu i rom ân şi a n aţiu n ii


urm ărită de ruşi cu colaborarea activă a guvernului Groza a
continuat fără în trerupere de la 6 m artie până la 20 august 1945.
La această din urm ă dată criza a izbucnit în România.
La 19 august 1945 regele Mihai a prim it o notă de la m em brii
americani şi britanici din Comisia Aliată de Control prin care
guvernele Statelor Unite şi al Marii Britanii aduceau la cunoştinţă
că nu recunosc guvernul Groza ca reprezentând opinia publică'
în consecinţă USA şi Marea B ritanic nu p o t restabili relaţii
diplomatice cu România, nu pot invita pe reprezentanţii rom âni
la conferinţa m iniştrilor de externe aliaţi, care trebuia să se ţină la
Londra cu trei săptămâni mai târziu şi că nu pot semna tratatul dc
pace. O copie după notă a fost predată d-lui Vasile Stoica, secretarul
general al M inisterului de Externe.
în ziua urm ătoare regele a chem at pe dom nii Maniu, Dinu
Brătianu, Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu în calitate de
reprezentanţi ai partidelor care participaseră în m od activ la
răsturnarea alianţelor României. Toţi, cu excepţia d-lui Pătrăşcanu
au fost de părere că guvernul Groza ar trebui să dem isioneze
pentru a perm ite form area unui guvern reprezentând toate
partidele dem ocratice, respectând dorinţa exprim ată de aliaţii
occidentali. Dl. Pătrăşcanu însuşi a admis că guvernul trebuia să
sufere mai m ulte schimbări, dar nu le-a considerat urgente.

-295 -
TESTIS DACICUS

După aceste întrevederi regele l-a chem at pe dl. Groza, l-a


inform at de situaţie şi i-a cerut să dem isioneze. Dl. Groza şi-a
exprim at dorinţa de a i se acorda câtva tim p p e n tru a reflecta şi
îl vizită num aidecât pe generalul Susaikov. Acesta din urm ă îl
asigură de întregul său sprijin şi adăugă că nici un alt guvern nu
ar putea obţine asentim entul Rusiei. Com itetul Central al FND a
fost convocat urgent şi inform at despre situaţie. S-a hotărât să
se considere nota anglo-americană ca neexistentă, sub pretext
că nu fusese predată guvernului ci num ai o copie fusese dată
unui funcţionar al M inisterului de Externe. Ei îl asigură pe dl.
G roza de în tre g u l lo r sp rijin şi l-au in v itat să-şi c o n tin u e
guvernarea.
Dl. Groza a inform at atunci pe rege că nu va demisiona.
Astfel o situaţie cu totul neaşteptată fu creată. Pentru prim a
oară un prim -m inistru refuza să se supună unei decizii regale,
luând astfel o poziţie rebelă faţă de Coroană. într-o stare normală
de lucruri el ar fi treb u it să fie arestat şi trim is în faţa înaltei
Curţi de Casaţie. La 21 august regele a invitat pe cei şase
reprezentanţi militari şi civili ai Rusiei, USA şi Marii Britanii,
care erau m em bri ai Comisiei Aliate de Control şi le com unică
u rm ă to a re le fapte: că în u rm a n o te i an g lo -a m e ric a n e el
consultase p e conducătorii politici şi ceruse d-lui Groza să
demisioneze; că acesta din urm ă refuzase; că din cauza situaţiei
excepţionale a ţării el, Regele, fusese îm piedicat de la norm ala
exercitare a prerogativelor sale regale; în consecinţă el ceru
guvernelor Rusiei, USA şi Marii Britanii să-l ajute în form area
unui guvern care să fie considerat ca reprezentând toate opiniile
dem ocratice din ţară, în spiritul acordurilor de la Yalta şi să fie
astfel recunoscut de cele Trei Mari Puteri. în seara zilei de 22
august posturile de radio am ericane au difuzat o declaraţie
oficială de la D epartam entul de Stat dând detalii com plete
privitoare la evenim entele din Bucureşti şi anunţând că USA
erau de acord ca să ajute pe regele României, că propuneau să se
ţină o conferinţă, oriunde ar părea potrivit celorlalte guverne
aliate, şi se aşteptau ca acestea din urm ă că nu ia nici o măsură
care ar putea com plica şi mai m ult situaţia din România.

- 2 9 6 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

în ziua urm ătoare, la 23 august 1945, prim a aniversare a


sc h im b ă rii p o litic e din R om ânia, m ari festiv ităţi au fost
o rg an izate. T ru p e le care se în to rc e a u de p e fro n tu l din
Cehoslovacia trebuiau să defileze în faţa regelui. Regele Mihai a
refuzat să ia parte la aceste festivităţi şi a arătat în mod public că
relaţiile dintre Coroană şi guvern erau rupte.
La 24 august dl. Tătărescu a difuzat un discurs asupra
politicii externe a României, a insistat asupra alianţei ei cu Rusia,
asupra faptului că politica României, aşa cum s-a exprim at dânsul
„era orientată spre Răsărit“ şi a atacat partidele din opoziţie.
Atmosfera în cursul zilelor urm ătoare a fost plină de ezitări.
C om unicate oficiale au fost pu b licate, am eninţându-se cu
pedepse severe „toţi acei care difuzează zvonuri false“. Totuşi,
guvernul a hotărât în urm ă să inform eze ţara că „anumite cercuri
reacţionare“ încercaseră să tulbure arm onia d intre Coroană şi
guvern, că. Coroana fusese influenţată într-atât încât să ia măsuri
periculoase, că guvernul avea sprijinul deplin al URSS şi, fiind
adus la pu tere de către popor, nu p u tea fi dem is decât de popor,
că; în consecinţă, guvernul a hotărât să răm ână în funcţiune.
Această atitudine nu fusese luată fără a provoca oarecare
dezacorduri în sânul diferitelor g ru p e care susţineau guvernul.
Atât grupul d-lui Tătărescu, cât şi partidul social-democrat, au
fost îm părţite şi discuţii vii au avut loc. Totuşi, atracţia puterii a
fost mai puternică şi liberalii dizidenţi, ca şi social-dem ocraţii
s-au raliat definitiv în jurul guvernului Groza.
în acelaşi tim p d e m o n stra ţii sp o n ta n e de d ragoste şi
ataşament faţă de rege au avut loc în piaţa palatului din Bucureşti,
Au iz b u c n it in c id e n te a tu n c i c â n d c o m u n iş tii, u rc a ţi în
autocamioane au năvălit în piaţă şi au atacat populaţia care aclama
pe rege. în cursul zilelor urm ătoare mii de oam eni s-au repezit la
palat p e n tru a sem na în registrele regelui, aşteptând la coadă în
stradă p e n tru a intra în Palat. C iocniri s-au întâm plat între ei şi
comunişti. De atunci registrele regelui au fost închise până la 8
noiembrie.
La 4 septem brie dom nii Groza, Tătărescu, Gheorghiu-Dej
şi mai mulţi alţi miniştri şi înalţi funcţionari au plecat la Moscova

- 2 9 7 -
TESTIS DACICUS

în urma invitaţiei guvernului sovietic. Ei au fost prim iţi cu mari


onoruri şi d-nii Groza şi Tătărescu au avut lungi întrevederi cu
însuşi generalissim ul Stalin. D upă discuţii mai lungi, mai multe
acorduri au fost sem nate la 11 septem brie prin care România
prim ea câteva uşurări aparente ale sarcinilor arm istiţiului. Dar,
prin articole secrete, i se im puneau obligaţii grele (cf. supra
&&25,33,34).
în tim p ce se aflau la Moscova, d-nii Groza şi Tătărescu au
a d re sa t tele g ra m e de fe lic ita re R egelui la 6 se p te m b rie ,
aniversarea suirii sale pe tron. întreaga presă rom ânească a
publicat aceste telegram e, încercând astfel să arate că relaţiile
dintre Coroană şi guvern nu erau rupte.
După întoarcerea d-lor Groza şi Tătărescu de la Moscova,
criza constituţională din România a continuat până în ianuarie
1946. Regele, considerând guvernul Groza demis nu voia să vadă
pe nici unul d intre m iniştri şi nici să sem neze vreun decret; el
evita orice cerem onie unde ar fi p u tu t să vină în contact cu
vreunul dintre m iniştri. Pe de altă parte guvernul continua să
lucreze ca şi cum nim ic nu s-ar fi întâm plat, dar nu putea să
scoată nici un decret şi nici o înaintare nu putea să se facă în
arm ată sau în serviciile civile. O ricând era posibil, decretele
regale erau substituite prin decizii de cabinet sau m inisteriale şi
ministrul Justiţiei, Pătrăşcanu, obliga pe judecători să im pună
aceste măsuri ilegale (cf. supra &30).
întreaga legislaţie financiară a fost schim bată în acest fel în
decem brie 1945. Planuri fuseseră întocm ite p e n tru ianuarie
1946 cu scopul de a confisca pădurile şi viile ca şi p e n tru
naţionalizarea mai m ultor industrii, care trebuiau să fie impuse
în acelaşi fel. Aceste planuri au fost am ânate după acordul de la
Moscova din 27 decem brie 1945. Cu toate că s-a spus adesea că
dl. Tătărescu dorea să ajungă la o înţelegere între Rege şi guvern
şi se credea că a avut o atitudine dârză faţă de dl. Groza, el totuşi
a continuat funcţia sa de vicepreşedinte al consiliului şi ministru
al afacerilor străine în cabinetul rebel. Aceeaşi atitudine de
e z itare a fost a d o p ta tă şi de p a rtid u l so c ia l-d e m o c ra t şi
conducătorul său de atunci, dl. Titel Petrescu, care a arătat o

- 2 9 8 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

tendinţă de cedare. într-un com unicat dat în cursul ultim elor


zile ale lunii septem brie 1945 socialiştii au declarat că ei vor
susţine guvernul Groza, dar au adăugat că vor lupta p entru
desfiinţarea lagărelor de internare şi pentru încetarea arestărilor
ilegale şi percheziţiilor de noapte fără mandat; în alte cuvinte ei
se opuneau politicii interne a guvernului ai cărui m em bri totuşi
au rămas.
Pe plan internaţional, evenimentele s-au petrecut astfel. La
începutul lui septem brie 1945 Vocea Americii a repetat timp de
zece zile în şir o declaraţie a Departamentului de Stat care exprim a
dorinţa ca dl. Molotov să vină la conferinţa de la Londra cu depline
puteri pentru a discuta problema românească. Dorinţa a rămas fără
nici un răspuns şi dl. Molotov s-a alăturat conferinţei hotărât, dârz
să nu admită nici o discuţie privitoare la politica internă a României
în tim p ce se ţinea conferinţa, dl. Molotov a declarat presei că
guvernul Groza se bucură de sprijinul majorităţii în România şi că
URSS nu vede necesitatea vreunei schimbări. Ziarul rusesc „Izvestia“
a publicat în acelaşi tim p un articol acuzând USA şi Marea Britanie
de difuzare de ştiri inadecvate despre evenim entele din România
şi de intervenţie în afacerile interne ale acestei ţări. A rezultat o
polemică vie între serviciile de radiodifuziune ruseşti şi anglo-
saxone, în care s-a ream intit cum fusese alcătuit guvernul Groza şi
că „voinţa poporului român“ era mai degrabă o expresie diplomatică
[pentru a deveni] „voinţa personală a d-lui Vîşinski“.
Controversa, totuşi, nu a condus la nici o atitudine precisă
din p artea g u v e rn e lo r interesate. D upă eşecul co n ferin ţei,
explicaţiile date de d-nii Byrnes şi Molotov despre neînţelegere
niciodată nu s-au referit la România decât cu aluzii foarte vagi. Până
la 27 decembrie 1945, adică până la comunicatul final al conferinţei
de la Moscova, apelul regelui României nu a mai fost m enţionat

3 6 .8 n o ie m b r ie 1945

D acă ar p u te a e x ista v r e o în d o ia lă în m in te a o a m e n ilo r b in e


in te n ţ io n a ţi d e s p r e s e n t im e n t e le p o p o r u lu i r o m â n faţă d e
o c u p a ţia r u s e a s c ă , r e g im u l c o m u n i s t ş i g u v e r n u l G r o z a ,

- 299 -
TESTIS DACICUS

even im en tele care s-au în tâm p lat la 8 n o iem b rie 1945 la


Bucureşti şi în toată ţara sunt destul de clare p entru a-i lumina.
8 noiembrie este ziua onomastică a Sfântului Mihai în religia
ortodoxă şi în consecinţă ziua onom astică a regelui României.
Cu câteva zile înainte, au fost răspândite zvonuri d esp re o
proiectată dem onstraţie de dragoste şi afecţiune pentru rege în
faţa palatului regal din Bucureşti. Pare greu să se afirm e dacă
aceste zvonuri au fost influenţate de un cuvânt de ordine al
p a rtid e lo r p o litic e sau dacă au fost e x p re sia s p o n ta n ă a
exasperării poporului. Rolul entuziast pe care l-a jucat poporul
în această dem onstraţie şi curajul cu care au stat oam enii sub
foc, face să apară mai plauzibilă a doua ipoteză. în dimineaţa zilei
de 8 noiem brie m ulţi oam eni au venit să sem neze în registrele
regelui, redeschise p e n tru prim a oară după o în tre ru p e re de
două luni. Străzile înconjurătoare ale palatului erau păzite de
poliţişti care controlau hârtiile acelora care doreau să m eargă la
palat. Oam enii nu erau lăsaţi să se a propie în grupuri ci numai
unul câte unul. M ulţimea care s-a strâns puţin câte p u ţin se
com punea în m od vizibil din oam eni care veniseră pe seama lor,
neinvitaţi de nim eni şi din toate păturile sociale. Erau ţărani şi
proprietari de păm ânt, m uncitori şi com ercianţi, servitori şi
aristocraţi, soldaţi şi ofiţeri, băieţi de şcoală şi învăţători, studenţi
de ambele sexe şi p ro fe so ri77. Strigăte de „Trăiască Regele“ şi
„Regele şi Patria“ alternau cu imnul regal cântat de mii de oameni,
al căror num ăr creştea necontenit. Mulţi m em bri ai m isiunilor
militare am ericană şi britanică erau de faţă. Unii dintre ei au fost
aclam aţi de p o p u la ţie şi p u rta ţi în triu m fi 33]- Alţii, ca şi
corespondenţi de presă, au făcut fotografii şi au filmat.

Ministerul Educaţiei dăduse un ordin prin care se anunţa că


şcolile vor ţine cursuri în mod normal, cu toate că ziua de 8 noiembrie
era o sărbătoare legală. Totuşi, majoritatea şcolilor nu au ţinut cursuri
şi se spune că un ordin telefonic misterios le-a fost dat ca venind din
partea ministerului, care se presupune că şi-ar fi schimbat părerea, dar
care venea pur şi simplu din partea vreunui cetăţean indignat.

-300-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Trei cam ioane ale UCB-ului au apărut, puţin după ora 10,
încărcate cu m uncitori care strigau „Petre Groza —Petre Groza“.
Camioanele au înaintat prin m ulţim e cu intenţie evidentă de a o
împrăştia. Ele au fost urm ate curând de mai m ulte alte camioane
şi toate au început să m eargă încet de jur îm prejurul pieţii. După
o jum ătate de oră vreo 10 cam ioane ale CFR-ului, pline de
m uncitori, au apărut în piaţă. Lumea ceda în faţa vehicolelor şi
se aduna din nou în spatele lor. S-au p ro n u n ţa t doar câteva in­
sulte, dar nici un incident nu s-a întâm plat.
Pe la 10^5 camioane şi autobuze au renunţat de a mai merge
în jurul pieţii, m ulţim ea devenind din ce în ce mai compactă. Ele
s-au retras înspre clădirea M inisterului de Interne: m uncitorii
au coborât şi au încercat să îm prăştie populaţia. Atunci au avut
loc lupte scurte. Dar încercarea de a îm prăştia pe dem onstranţi
nu reu şi78.
Pe la ora 11 coloane de studenţi, de invalizi de război şi de
m em bri ai partidelor politice au apărut în piaţă. Ele au întâlnit
grupele de m uncitori şi au încercat să le izoleze. Lupta cotinua.
în tot acest tim p aclamaţiile p en tru rege deveneau din ce în ce
mai intense.
în jurul orei 1 1 30 peste patruzeci de mii de persoane se
adunaseră în piaţă şi p e străzile laterale. Calea Victoriei până la
Teatrul Naţional, pe o distanţă de 200 m etri alcătuia o singură
masă de oam eni. G rupele com uniste venind dinspre clădirile
M inisterului de In tern e şi a C onfederaţiei G enerale a Muncii,
încercau să izoleze gru p u ri de oam eni şi să-i îm pingă spre cele
două clădiri menţionate, unde erau arestaţi. Populaţia a reacţionat
în mod violent şi câţiva din cei arestaţi au fost eliberaţi.

b Cu o zi înainte planul am ănunţit pentru îm prăştierea


demonstraţiei fusese transmis organizaţiilor com uniste de către
conducerile lor. Dl. Penescu. secretarul general al PNŢ-ului şi fost ministru
cunoscând aceste planuri, discutase cazul cu ministrul de interne, Teohari
Georgescu, şi îşi exprimase temerea pentru pericolul prezentat de
asemenea măsuri. El a insistat asupra punctului că nu partidele istorice
pregăteau vreo acţiune violentă, ci însuşi partidul comunist.

- 3 0 1 -
TESTIS DACICUS

La o ra 1 1 ^ 5 ) u rm â n d p ro b a b il v re u n o r d i n '9,
autocam ioanele (în num ăr de cca. 20) s-au îndreptat direct spre
mulţim e. M uncitorii d inăuntru au lovit lum ea cu drugi de fier.
Reacţia a fost imediată. Cărămizi, pietre şi drugi de fier 80 au fost
aruncaţi în camioane. Acestea din urm ă au încercat să scape prin
m ulţim e spre străzile învecinate. Două dintre ele au fost oprite,
asaltate de m ulţim e, toţi cei d in ău n tru bătu ţi şi goniţi, iar
cam ioanele au fost răsturnate şi incendiate. Cam ioanele care
mai rămâneau au dispărut imediat. Camioanele parcate în străzile
laterale s-au retras, de asem enea, şi ocupanţii lor au fugit în
grabă81.
Acest atac rapid a provocat m oartea câtorva şi rănirea mai
m ultora în piaţa palatului. [34]
Puţin tim p după această scenă oam eni înarm aţi au înaintat
din curtea M inisterului de Interne, unul d intre ei ducând o
m itralieră. Ei au deschis focul direct asupra m ulţimii, om orând
un ofiţer şi rănind mai m ulte persoane. O parte din lum e căuta
adăpost in străzile laterale. Un grup care trecea pe strada Wil-
son, în tre CGM şi M inisterul Propagandei a fost op rit de trei
oam eni ieşind din clădirea CGM-ului, care au tras în ei. în loc să
lovească publicul, gloanţele au atins M inisterul Propagandei, au
spart ferestrele şi au rănit pe câţiva d intre funcţionari. în piaţă
com unişti izolaţi sau grupaţi, continuau să tragă în public,
om orând şi rănind m ulte persoane.

*’9
PNŢ-ul a afirmat într-un comunicat oficial că ordinul a fost
transmis de un om ieşind de la Ministerul de Interne.
80 Clădirile Palatului Regal şi Ministerului de Interne nu erau încă
terminate. în consecinţă, mari cantităţi de cărămizi şi pietre se aflau
pe şantiere şi au fost întrebuinţate de public. Drugii de fier proveneau
din tribunele ridicate în piaţa palatului pentru parada de la 23 august,
care fuseseră demontate şi depozitate lângă porţile palatului.
81 Persoane care au privit demonstraţia de la ferestrele mai de sus
ale clădirilor din Calea Victoriei, au afirmat că muncitorii care fugiseră
din camioane, se alăturaseră demonstranţilor, aclamând pe rege mai
tare decât ceilalţi.

- 302-
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Poporul a atacat pe agresori cu atâta furie încât mulţi dintre


ei au fost bătuţi de m oarte. în tre tim p, agenţi ai poliţiei şi
com unişti au încercat să aresteze oameni, ducându-i în curtea
M inisterului de Interne sau în clădirea CGM-ului. în cuda unui
foc violent, chiar din minister, şi a unei clădiri învecinate, lumea
a întrebuinţat orice unealtă posibilă ca armă şi a reuşit din nou
să elibereze pe câţiva din cei arestaţi. Morţi şi răniţi cădeau
continuu.
Pe la ora 12, pe partea opusă a pieţei a ajuns p lutonul de
onoare care luase parte la tedeum-ul de la catedrală şi se întorcea
la barăcile sale de la palat. Soldaţii şi ofiţerii au fost p u rtaţi în
trium f. P urtătorul drapelului a fost ridicat pe um erii a trei
oam eni şi fanfara a intonat im nul regal, care a fost cântat de mii
de oameni. în tre tim p focul continua.
Aproape în acelaşi tim p mem brii cabinetului au ajuns de la
catedrală pentru a sem na în registrul palatului. Mulţimea a oprit
maşinile şi a insultat pe miniştrii. V iceprem ierul Tătărescu a
fost în m od violent som at să m eargă la M inisterul de In tern e şi
să elibereze pe cei arestaţi. Dl. Tătărescu, palid şi trem urând, a
prom is orice. Maşinile guvernului au mers spre M inisterul de
Interne fără nici un alt accident.
La ora 1230 0 m otocicletă în plină viteză ieşi d in curtea
M inisterului de Interne. C onducătorul ei ţinea în m âna dreaptă
un pistol şi trăgea. Un m ort şi câţiva răniţi au căzut cu acest
prilej. în faţa A thenee Palace-ului m otocicleta a d erap at şi în
acelaşi m om ent m ulţim ea l-a înconjurat şi a aruncat cu pietre în
conducător.
Câţiva dintre asasinii com unişti prinşi de m ulţim e şi câteva
corpuri ale dem onstranţilor ucişi au fost purtate la m isiunile
americană şi britanică spre a fi identificate. Mai mulţi com unişti
îm prăştiaţi în m ulţim e şi care strigau J o s Regele“ sau J o s cu
Armata“ au fost bătuţi. în sfârşit publicul a răm as stăpân în piaţa
palatului.
Pe la ora 14 m ulţim ea s-a îm prăştiat încet. în m om entul
acela au apărut în străzile învecinate cam ioane m ilitare ruseşti
pline cu tru p e echipate de război.

- 3 0 3 -
TESTIS DACICUS

în cursul după-amiezii au avut Ioc dem onstraţii şi incidente


în diferite părţi ale oraşului. Soldaţi din diviziaTudor Vladimirescu
şi comunişti continuau să mai tragă şi încă câteva victime au căzut.
G rupe de d em o n stran ţi au distrus pancartele propagandei
com uniste şi afişele puse pe ziarul rusesc „Graiul N ou“ (cf. supra
&9) ca şi câteva din acelea aşezate pentru a proslăvi revoluţia rusă.
în faţa universităţii un grup de invalizi în uniformă, câţiva dintre
ei în cârje, alţii fară braţe, au distrus un panou m are al Apărării
Patriotice, care cerea ajutor pentru victimele de război. Invalizii
au strigat că ei preferă mai degrabă să moară de foame decât să fie
ajutaţi de trădători.
Spre seară, d u p ă ora 17, s-au strân s s tu d e n ţi în faţa
Universităţii şi au protestat îm potriva guvernului şi a arestării
colegilor lor închişi sub singura învinuire de a fi aclamat pe rege.
S-au ivit a tu n c i n o i in c id e n te . Soldaţi d in divizia T udor
Vladimirescu şi gărzile com uniste au început să tragă. Studenţii
au răspuns cu pietre. Au căzut alţi morţi şi răniţi.
Focul a c o n tin u a t to ată noaptea. G en eralu l Ionescu,
subsecretarul de stat al Aerului a fost rănit de o patrulă rusească
care l-a împuşcat în maşina sa în timp ce trecea prin centrul oraşului
pe la ora 10.
în alte oraşe ale ţării ca la Ploieşti, Braşov, Brăila, Craiova,
Timişoara, Giurgiu, incidente similare s-au întâm plat Peste tot
autorităţile guvernului Groza, luate pe neaşteptate de atitudinea
dârză a populaţiei şi-au p ierd u t capul şi au luat măsuri brutale,
care s-au term inat cu morţi şi răniţi. în unele locuri au intervenit
trupele ruseşti.
Num ărul total al victim elor de la 8 noiem brie nu va fi
probabil cunoscut niciodată în mod precis. în Bucureşti, numărul
m orţilor a fost de cca. 100. Numărul răniţilor a fost probabil de
zece ori mai mare. Cifrele date de guvern: 14 m orţi şi 90 răniţi nu
au nimic com un cu realitatea. Dacă este adevărat că mulţi dintre
cei arestaţi au m urit în închisorile M inisterului de Interne[35],
numărul morţilor trebuie să fi fost şi mai mare 82. S-a spus că mulţi
82
Un anumit număr de studenţi şi ofiţeri se pare că au
dispărut subit la 8 noiembrie. Zvonurile publice acuză poliţia de
a-i fi ucis în închisorile Ministerului de Interne.

- 304 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

ev rei au fost o m o râ ţi şi ră n iţi în tim pul d e m o n stra ţiilo r.


C orespondenţii de presă au în treb at pe dl. Teohari Georgescu
dacă poate să le dea inform aţii detailate în această chestiune.
M inistrul a răspuns că p rin tre cei 14 ucişi se găsea un evreu.
C um p o p u laţia B u cu reştiu lu i n u m ă ră 10% evrei (cf. &17)
proporţia trebuie să fie considerată ca normală. Se înţelege că
publicul nu a atacat în m od special pe evrei ci a reacţionat num ai
îm potriva acelora care trăseseră sau insultaseră pe rege, ţara şi
armata. S-ar putea ca prin tre aceştia din urm ă să se fi întâm plat să
fie m ulţi evrei. E venim entele d in 8 n o iem b rie 1945 p o t fi
c o n s id e ra te ca d e m o n s tra tiv e p e n tr u sp iritu l p o p u la ţie i
rom âneşti.
Prim ul p u n c t caracteristic a fost participarea spontană la
dem onstraţie. Desigur că mai p u ţin de u n sfert din cei 40 000
oam eni care au luat parte, a u fost trim işi acolo de partidele
politice. Cea mai m are parte d in tre ei a venit pe cont propriu, în
dorinţa de a-şi exprim a devotam entul faţă de rege şi ura lor faţă
de guvernul Groza.
Al doilea p u n c t caracteristic a fost tenacitatea cu care
p o p o ru l şi-a p ă s tra t p o z iţiile, n e p e rm iţâ n d c a m io a n e lo r
com uniste sau detaşam entelor să-i intim ideze răm ânând până la
u rm ă ferm su b foc, c e ea ce c o n s titu ie u n fa p t rar într-o
dem onstraţie care nu fusese nici organizată în prealabil şi nici
form ată din m ilitanţi fanatici. Aceasta părea să dovedească că
exasperarea opiniei publice atinsese culmea.
Al treilea p u n c t c a racteristic era lipsa de entuziasm a
oam enilor guvernului. M uncitorii din coloane s-au îm prăştiat
în toate direcţiile şi au fugit num aidecât ce şi-au dat seam a că
m ulţim ea nu putea fi intim idată. Câţiva observatori au afirm at
că au rem arcat cum m ulţi m u n cito ri după ce au scăpat din
cam ioanele lor s-au u nit cu publicul şi au aclamat pe rege mai
tare decât ceilalţi. Dacă faptul ar fi adevărat, ar putea fi cu atât
mai demonstrativ.
Al patrulea pu n ct caracteristic a fost că guvernul Groza a
găsit necesar să întrebuinţeze p ropriile sale unităţi m ercenare
pentru a „menţine ordinea“ în loc de a se bizui pe poliţia obişnuită
sau pe forţele arm ate ale statului rom ân.

- 305 -
TESTIS DACICUS

Al c in cilea p u n c t c a ra c te ris tic a fost en tu ziasm u l şi


aclamaţiile cu care au fost prim iţi ofiţerii am ericani şi englezi
când au apărut în m ulţim e şi ostilitatea tăcută arătată celor câţiva
ofiţeri ruşi care s-a întâm plat să se găsească în piaţa palatului.
Guvernul, încercând să şteargă reaua im presie lăsată dc
aceste evenim ente a organizat funeralii im pozante pentru cei 7
com unişti „împuşcaţi de fascişti“, la 8 noiem brie. Funeraliile au
avut loc la 12 n o ie m b rie şi to ţi m em brii sin d ic a te lo r din
Bucureşti, m uncitori, funcţionari şi chiar funcţionari de stat au
fost obligaţi să ia parte. Acei care nu au m ers au fost am eninţaţi
cu concedierea. Astfel, 4 0 -5 0 000 de oam eni s-au strâns. Presa
com unistă a vorbit totuşi de 750 000, ceea ce ar fi însem nat mai
mult de întreaga populaţie adultă a Bucureştiului.
D upă a c e a stă d e m o n s tra ţie a în c e p u t re p re s iu n e a .
Funcţionarii care nu au fost prezenţi la posturile lor în dimineaţa
zilei de 8 noiem brie, profesorii şi învăţătorii care nu şi-au ţinut
cursurile, ofiţerii văzuţi în piaţa palatului au fost pedepsiţi şi
chiar concediaţi.
O m are acţiune judiciară a fost intentată conducătorilor
partidelor de opoziţie, acuzându-i de a fi organizat demonstraţiile
şi actele de violenţă. Mulţi mem bri ai partidelor naţional-ţărănesc
şi liberal au fost arestaţi şi chiar maltrataţi. Mare parte din oamenii
arestaţi în cursul dem onstraţiei şi închişi la M inisterul de In­
terne şi la CGM au fost grav răniţi.
în special ofiţerii au fost bătuţi şi torturaţi p en tru a-i face
să recunoască existenţa unei conspiraţii. Zvonuri publice susţin
că mulţi d intre ei au fost chiar u c işi83.
Cu to a te că in v e s tig a ţiile p riv in d a c ea stă p re tin să
conspiraţie au durat tim p de un an întreg, acţiunea nu a fost
judecată şi probabil că nu va fi judecată atâta tim p cât dezbaterile
vor fi publice şi co respondenţii străini ar putea asista. Cu un an
mai târziu, la 8 noiem brie 1946, guvernul Groza a interzis cu
desăvârşire accesul în piaţa palatului.

w Vezi trimiterea precedentă.

- 306 -
In s p a t e l e c o r t in e i d e f ie r

37. A cordul de la M oscova şi consecinţele sale

Criza constituţională română, care a izbucnit la 20 august


1945 şi a atins culm ea la 8 noiem brie, s-a încheiat la 8 ianuarie
1946, după sem narea acordului de la Moscova, la 27 decem brie
1945, între cele trei m ari puteri.
Potrivit acestui acord, regele Mihai al României a fost sfătuit
să com pleteze guvernul Groza cu un naţional-ţărănist şi un liberal
şi guvernul, astfel com pletat, trebuia să asigure libertatea de
presă, de vorbă şi de adunare şi să organizeze alegeri libere şi
nefalsificate.
O com isie com pusă din d-nii Vîşinski, Averell Harrim an şi
sir Archibald Clark K err a ajuns la Bucureşti la 31 decem brie şi
până la 7 ianuarie au supravegheat com pletarea guvernului. în
consecinţă d-nii Emil Haţieganu şi Mihail Rom niceanu au intrat
în guvernul Groza. Prim ul, un c o n d u căto r naţional-ţărănist,
fusese arestat la Cluj în august 1945 p en tru activităţi fasciste
(cf. & 15), de către guvernul în care intra acum. Cel din urmă, un
c o n d u căto r liberal, a fost m inistru de finanţe în guvernele
Sănătescu şi R ădescu. Astfel, regele Mihai, care dem isese
guvernul Groza în urm a sfatului USA şi Marii Britanii, a fost
obligat de către aceleaşi p u teri să reia legăturile cu prim ul-
ministru nesupus. Partidele de opoziţie au fost obligate să trimită
doi reprezentanţi într-un guvern care cuprindea 35 de membri,
dar nu li s-au dat mijloacele necesare p en tru a o pri p e dl. Groza
şi pe stăpânii săi com unişti şi ruşi să c o n tin u e o p e ra sa de
dezintegrare a României. La 4 februarie, guvernul Groza a fost
recunoscut co n d iţio n at de USA şi Marea Britanie. încep u tu l
libertăţii p resei a fost marcat, la 15 ianuarie prin... suprim area
ziarului „Ardealul", singurul ziar de opoziţie, care continuase să
apară n eîn treru p t de la 6 m artie 1945. „Ardealul“ a fost suprim at
fiindcă protestase îm potriva unui articol publicat într-un ziar
din Craiova, de un anum e Asan, pe num ele adevărat Sanft, un
străin, venit recen t în România, articol p rin care regele era
insultat.

- 307 -
TESTIS DACICUS

Guvernul şi stăpânii săi com unişti şi ruşi, conştienţi de


im presia rea produsă p rin felul de a înţelege libertatea presei,
au făcut uz de arma obişnuită a oam enilor slabi, adică ipocrizia.
O rdine secrete au fost date şi sindicatul tipografilor a anunţat
că ei nu vor tipări nici u n ziar84 „fascist“. Sindicatul vânzătorilor
de ziare a anunţat că nu va vinde vreun ziar „fascist“. în sfârşit,
sindicatul ziariştilor a condam nat în mod sever ceea ce au num it
„provocarea fascistă şi rasistă“ a .Ardealului“.
Acest mic incident a dezvăluit de la început, din întâmplare,
ce încredere se putea avea în cuvântul guvernului Groza şi a
stăpânilor lui, ruşii. Astfel, s-a arătat de la început ce va însem na
libertatea presei în România.
Partidele de opoziţie, după lungi negocieri cu guvernul, au
fost autorizate să publice din nou ziarele lo r 85. „D reptatea“,
aparţinând PNŢ-ului şi „Liberalul“, aparţinând PNL-ului, au apărut
astfel în Bucureşti, în tim p ce mai m ulte alte ziare naţional-
ţărăneşti şi liberale au apărut în provincie. Hârtia de tipar lipsind
în România, guvernul a stabilit un oficiu al hârtiei, care distribuie
hârtia ziarelor după bunul său plac, şi astfel este în m ăsură să
reducă în orice m om ent tirajul ziarelor care su n t potrivnice
g u v e rn u lu i. P rin tre a c e ste a „ D re p ta te a “ e s te c o n tro la tă
îndeaproape; lipsindu-i aproape întotdeauna hârtia şi neputând
să satisfacă cererile publicului. Astfel, un fel de „bursă neagră“
se organiza din când în când pentru a vinde „Dreptatea“ şi ziarul
trecea din m ână în m ână, la preţuri din ce în ce mai m ari care
ulterior au ajuns în special în provincie la 20 ori preţul legal.
Tipografia ziarului „Dreptatea“ a fost atacată de două ori şi avariată
de către bande com uniste, în cursul verii 1946.
Afară de suprim area şi persecutarea presei opoziţiei, alte
fapte au dezvăluit destul de clar cum înţelegea guvernul Groza

84 Sindicatul tipografilor refuzase cu câteva zile înainte să


publice o declaraţie a d-lui Dinu Brătianu, unul din principalii
conducători ai opoziţiei.
85 Ziarele aparţinând partidelor de opoziţie fuseseră suprimate
în primele luni ale anului 1945 (cf. & 10).

- 308 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

să inform eze publicul rom ânesc. Ziarele rom âneşti nu au avut


dreptul să publice discuţiile înfierbântate care au avut loc la
Londra în februarie 1946 între d-nii Bevin şi Vîşinski, privitor la
prezenţa trupelor britanice în Grecia şi nici notele înm ânate
Rusiei de către USA privitoare la prezenţa tru p elo r ruseşti în
Iran, şi nici discursul d-lui Byrnes din 1 m artie 1946, nici
discursul d-lui Churchill ţinut la universitatea din Fulton la 6
m artie 1946, nici dezbaterile conferinţei de la Paris, când ele
erau defavorabile Rusiei. Toate aceste e v en im en te au fost
m enţionate num ai reproducându-se com entariile presei ruse şi
radioului rus.
Timp de 3 zile nici unul din ziarele rom âneşti nu a p u tu t să
publice condiţiile în care USA şi Marea Britanie consim ţiseră să
recunoască guvernul Groza. Totuşi, la 8 februarie 1946, mai m ulte
ziare b u c u re ş te n e au p u b lic a t c o n ţin u tu l n o te i în m â n a te
guvernului Groza la 5 februarie de către reprezentatul britanic.
Acest text. după cum se spune, fusese trim is direct ziarelor de
că tre M isiunea B ritanică. N um ai d u p ă ce g u v ern u l a avut
cunoştinţă de acest fapt, em isari au fost trim işi din prăvălie în
prăvălie şi au cum părat toate ziarele existente. în ziua urm ătoare,
presa guvernam entală a tunat îm potriva „speculanţilor“, care au
cum părat ziare în masă, întrebuiţându-le ca hârtie de îm pachetat.
O asem enea ipocrizie copilăroasă apare ca tipic rusească 86.
Libertatea de în tru n ire nu a fost respectată mai m ult decât
cea a presei, şi în ciuda prom isiunilor form ale ale d-lui Groza,
partidele de opoziţie erau terorizate, astfel că nici o propagandă
serioasă electorală nu putea fi făcută. Unităţi de şoc au fost
organizate pe baze militare, com puse din comunişti de încredere,
ca de exemplu acei de la atelierele CFR-Griviţa sau cei de la fabrica
de piele „Dermata“ din Cluj. Aceştia au fost instruiţi în m od spe­
cial pentru luptele de stradă şi înarm aţi cu pistoale şi cu ciomege.

Se înţelege ca ipocrizia nu este o trăsătură romaneasca.


Românii sunt mai degrabă cinici, în special în politică. Astfel, ipocrizia
ieftină de care face uz adesea guvernul Groza apare cu totul clar a fi de
inspiraţie străină.

- 309-
TESTIS DACICUS

Fiecare din aceste unităţi de şoc speciale avea un num ăr de


cam ioane la dispoziţia s a 87 şi era astfel în m ăsură să intervină
o riunde ar fi fost necesar. în acest fel, ele puteau să tulbure şi să
îm prăştie orice în tru n ire a opoziţiei.
Unităţile de şoc com uniste se afirm aseră de mai m ulte ori
şi înainte de alegeri. La 15 mai 1946 de exem plu ele au atacat
publicul care părăsea A teneul din Bucureşti, unde opoziţia
organizase un festival. Multe persoane au fost grav rănite. Fostul
prim -m inistru, generalul Rădescu, a fost lovit cu această ocazie.
Reprezentanţii americani şi britanici din Bucureşti, care fuseseră
invitaţi la festival, au fost m artorii întregii scene. în cursul lunilor
următoare, întrunirile naţional-ţărăniste şi liberale au fost atacate
în m od repetat în toată ţara, în special la Târgovişte, Alba Iulia,
Turda şi Piteşti. Incidentele de la Piteşti, care s-au produs la 10
august 1946, au fost mai serioase. Doi naţional-ţărănişti au fost
ucişi şi mai m ulţi alţii răniţi grav, p rin tre care şi dl. Penescu,
secretarul general al partidului şi fost m inistru.
Partidele de opoziţie nu au fost num ai terorizate, dar şi
acuzate de com plicitate cu politica de război a lui Antonescu.
Mareşalul Antonescu şi principalii săi colaboratori au fost trimişi
în judecată în mai 1946, înaintea unui „Tribunal al Poporului“,
p e n tru a fi declarat război Rusiei şi p en tru crim e de război.
A titudinea m areşalului înaintea tribunalului a fost vitează. El nu
a negat responsabilitatea sa de a fi încercat să elibereze două
vechi provincii rom âneşti, Basarabia şi Bucovina, şi pe locuitorii
lo r de u n jug străin, care fusese im pus printr-o agresiune
in d is c u ta b ilă în iu n ie 1940. M a reşalu l A n to n e s c u şi
v ic e p r e m ie r u l M ihai A n to n e s c u , p r e c u m şi d o i d in tre
colaboratorii lor au fost condam naţi la m oarte şi executaţi după
toate probabilităţile din ordin rusesc. D-nii Maniu şi Brătianu
fuseseră chem aţi ca m artori în faţa tribunalului şi a reieşit că ei
avuseseră cu siguranţă sentim ente rom âneşti când a izbucnit

Aceste camioane sunt în general de fabricaţie rusă şi au fost


livrate recent României la preţuri exorbitante (cf. supra & 25 b).

- 310 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

războiul îm potriva Rusiei în 1941. în consecinţă o cam panie


furioasă a început în presa comunistă. D-nii Maniu şi Brătianu au
fost acuzaţi de com plicitate în „agresiunea“ îm potriva Rusiei,
răspunzători de dezastrul ţării şi „fascişti în v eteraţi“. D-nul
Mihalache, vicepreşedintele PNŢ şi dl. George Brătianu, nepotul
d-lui Dinu Brătianu, şi colaboratorul acestuia, au fost acuzaţi de
a fi fost voluntari în războiul îm potriva Rusiei şi au fost lipsiţi de
drepturile lor politice în virtutea unui articol special din legea
electorală pe care a publicat-o dl. Pătrăşcanu în iulie 1946.
O a doua m etodă de a com prom ite opoziţia a fost aceea de
a o învinui de activitate clandestină, conspiraţie, com plot şi
terorism . Astfel, generalul Aldea, fostul m inistru de Interne, a
fost acuzat de a fi organizat o m işcare de rezistenţă subversivă,
care se p resu p u n ea că va duce un război partizan îm potriva
ruşilor, cu sprijin am erican şi b ritanic im ediat ce va izbucni al
treilea război m ondial. G eneralul Rădescu 88, mai m ulţi alţi
generali şi câţiva m em bri mai tineri ai partidelor istorice şi ai
Gărzii de Fier au fost acuzaţi de com plicitate. Generalul Aldea şi
mai m ulte zeci de alte persoane au fost arestate în iunie 1946.
Ancheta, care a urm at, a fost făcută de Serviciul Secret şi de
Poliţie, a d urat mai m ulte luni şi a fost executată cu m etode
brutale. Acuzaţii au fost m altrataţi, loviţi şi chiar torturaţi, aşa
cum fuseseră aceia din procesul „Văpaia“, cu un an în urm ă (cf.
supra &13). P rocesul a fost ju d ec a t de C u rtea M arţială în
noiem brie 1946, cu câteva zile înainte de alegeri. Gen. Aldea a
fost condam nat la m uncă silnică, dar nici o dovadă nu s-a p u tu t
găsi îm potriva opoziţiei[36].

3 8 , A le g e r ile g e n e r a l e ş i c o n s e c in ţe le lo r

în ianuarie 1946, dl. Groza a dat d-lor H arrim an şi Clar K err


garanţii form ale că alegeri libere şi neîm piedicate vor avea loc
cel mai târziu la începutul lui mai. Deoarece această prom isiune

**Generalul Rădescu a scăpat din România cu avionul în iunie 1946.


TESTIS DACICUS

nu a fost îndeplinită, USA şi Marea Britanie au trimis mai m ulte


note guvernului Groza în mai, iunie şi octom brie 1946. în sfârşit,
alegerile au fost anunţate şi ţinute în mod efectiv la 19 noiembrie
1946.
Alegerile au fost pregătite printr-o nouă lege electorală care
a fost publicată de m inistrul de justiţie com unist Pătrăşcanu în
iulie 1946.
P otriv it legii d-lui P ătrăşcan u , v o tare a tre b u ia să fie
p recedată de câteva o p e ra ţiu n i prelim inare. Toate au fost
m anipulate în m od in co rect de către guvernul Groza.
Prima operaţie a fost stabilirea u n o r registre electorale.
Acestea trebuiau să cu p rin d ă pe toţi românii, bărbaţi şi femei,
de cel puţin 21 ani, cu condiţia să fi fost cetăţeni rom âni de cel
puţin 6 ani şi să nu fi avut vreo activitate „fascistă“. De fapt,
registrele au fost întocm ite în grabă şi persoanele bănuite de
sentim ente duşm ănoase faţă de guvernul Groza, au fost în mare
parte omise. Multe persoane care fuseseră înregistrate au fost
mai târziu şterse. Astfel, de exem plu, nu au fost înregistrate în
Bucureşti, mai m ult de 100 000 persoane din cele 700 mii
persoane cu drept de v o t Totuşi, Ministerul de Interne a afirmat
că peste 700 mii de alegători fuseseră înregistraţi în Bucureşti,
în întreaga Românie, registrele nu au cuprins mai m ult de 5
m ilioane oam eni din cei 8 m ilioane cu d rep t de vot. Totuşi,
M inisterul de In te rn e a afirm at că mai m ult de 7 m ilioane
alegători fuseseră înregistraţi în România.
A doua o peraţie a fost eliberarea cărţilor de alegător. Toţi
cetăţenii cuprinşi în registrele electorale trebuiau să prim ească
cărţi p e n tru a p u tea vota. Cu toate că registrele electorale
fuseseră epurate cu grijă, m ulţi din cei înregistraţi nu au prim it
cărţile lor. Aceste cărţi, ca şi acelea cuvenite persoanelor omise
d in listele e le c to ra le au fo st d istrib u ite c o m u n iş tilo r de
în c re d e re , m e m b rilo r F ro n tu lu i Plugarilor, m u n c ito rilo r
sindicalişti şi refugiaţilor străini. Astfel, peste 8 m ilioane carnete
electorale au fost întreb u in ţate în tim pul alegerilor, dintre care
numai 50% de către posesorii lor reali.
Multe persoane cărora li s-a negat dreptul de vot au protestat
la misiunile am ericană şi b riunică.

- 3 1 2 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

Partidele de opoziţie au p ro te sta t p u te rn ic îm potriva


acestor m anipulări şi dl. Maniu a den u n ţat toate acestea în faţa
c o resp o n d en ţilo r de presă străini acreditaţi la Bucureşti. O
dem onstraţie de p ro test a fost aranjată de PNŢ, la 17 noiem brie
1946. D em onstranţii au fost atacaţi de gărzile com uniste în faţa
Teatrului Naţional. Dl. Jam es Pringle, un corespondent de presă
am erican, care a filmat întreaga scenă a fost grav lovit de aceste
gărzi.
Votarea a avut loc la 19 noiem brie 1946. Partidele trebuiau
să prezinte listele de candidaţi şi să li se atribuie locurile de
deputaţi proporţional cu voturile obţinute. De fapt, partidele
care su sţin e a u g u v e rn u l G roza, ad ică c o m u n iştii, social-
dem ocraţi, Frontul Plugarilor, Partidul N aţional P opular şi
partizanii d-lor Tătărescu şi Anton A lexandrescu s-au prezentat
pe o listă comună. Partidele de opoziţie, adică naţional-ţărăniştii,
liberalii, socialiştii c o n d u şi de Titel P etrescu şi ţărăn iştii
dem ocraţi, conduşi de dr. Lupu, s-au p rezentat în m od separat.
Uniunea Populară Maghiară s-a prezentat în districtele unde
m inoritatea ungară era mai num eroasă. Scrutinul a fost efectuat
în secţiunile de vot instalate în şcoli şi alte clădiri oficiale. Soldaţii
au votat în cazărm ile lor, m uncitorii în fabrici, funcţionarii în
instituţiile lor. Prin acest procedeu guvernul intenţiona să-i ţină
sub o b serv aţie strictă, p rin su p rav eg h eto rii lor co m unişti
obişnuiţi, şi astfel ei au votat sub teroare. Scrutinul în fiecare
secţie de vot treb u ia să fie condus de o com isie electorală
prezidată de u n judecător sau un funcţionar imparţial. Comisia
trebuia să cuprindă delegaţi de în cred ere ai tu tu ro r p artidelor
politice care participau la alegeri. în realitate preşedinţii erau
adesea m em brii ai partidului com unist sau ai organizaţiilor sale
satelite care fuseseră num iţi funcţionari chiar în acest scop.
Delegaţii opoziţiei au fost adesea excluşi şi câteodată arestaţi.
Urnele de vot trebuiau să fie controlate şi sigilate de com isiile
electorale înainte de începerea votării. în realitate au fost sigilate
numai de preşedintele şi delegaţii opoziţiei au fost opriţi de a se
amesteca. în unele din aceste cazuri alegătorii au p ro testat şi
urnele au fost sparte. S-a găsit că ele erau um plute cu buletine de

- 3 1 3 -
TESTIS DACICUS

vot in favoarea listei guvernam entale, în alte cazuri accesul la


secţiunile de votare a fost com plet interzis, în tim p de însuşi
preşedintele introducea buletine de vot favorabile guvernului
în urnă. Alegătorii au protestat şi au intrat cu forţa câteodată în
secţiile de votare. în unele cazuri jandarm ii de pază au tras în
public, om orând şi rănind. Com unişti de încredere, m em brii ai
Frontului Plugarilor şi refugiaţi străini au căpătat pachete întregi
de cărţi electorale n epredate şi li s-a o rdonat să voteze pentru
lista guvernam entală 89 Preşedinţii com isiilor electorale au fost
com plici taciţi. în m ulte cazuri sc ru tin u l nu a fost secret.
Cabinele de vot adesea ori nu au fost închise în m od strict şi
delegaţii co m unişti supravegheau d ire c t votul. P reşedinţii
deschideau câteodată buletinele de vot şi anulau sub orice
p rete x t voturile date opoziţiei. în alte cazuri, preşedinţii au
încercat direct să intim ideze pe alegători şi le ordonau să voteze
p en tru lista guvernam entală. Aceasta a fost frecvent mai ales în
secţiunile de vot rurale, în special atunci când alegătorii erau
fem ei analfabete. Aceasta a condus în unele cazuri la incidente.
Alegătorii au protestat, au gonit fără milă pe preşedinte şi au
co n d u s m ai d e p a rte scru tin u l ei singuri. D upă înch eierea
scrutinului, urna trebuia deschisă şi buletinele num ărate de
comisia electorală. în realitate, în m ulte cazuri, preşedintele a
reuşit să se scape de delegaţii opoziţiei şi să execute operaţia
singur. Prin aceasta, el a fost în m ăsură să aranjeze rezultatul
după voinţa sa. în alte cazuri, preşedintele nu a p u tu t să excludă
pe delegaţii opoziţiei, dar a reuşit să substituie adevărata urnă
cu o alta care fusese aranjată în prealab il p o triv it voinţei
guvernului. în unele cazuri, aceasta a dus, de asem enea, la inci­
dente cu alegătorii.
R ezultatele o b ţin u te în to ate se cţiu n ile locale de vot
trebuiau să fie raportate com itetelor centrale judeţene, prezidate
de un judecător. Comitetul judeţean trebuia să adune rezultatele

89 De fapt mulţi dintre aceşti sprijinitori de „încredere“ ai


guvernului au înşelat pe conducătorii lor şi au votat pentru opoziţie (v.
mai jos).

- 3 1 4 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

raportate de secţiunile locale de vot şi să atribuie locurile de


deputaţi proporţional cu voturile obţinute de fiecare partid în
judeţ. Rezultatele finale trebuiau com unicate Com isiunii Cen­
trale Electorale, prezidate de dl. Oconel Cireş, prim -preşedinte
al înaltei Curţi de Casaţie. Acesta din urm ă trebuia să verifice
operaţia p entru întreaga R om ânie şi să proclam e rezultatele
definitive.
Astfel, p ro c e d u ra u rm a tă în tim p u l sc ru tin u lu i şi la
num ărarea voturilor a perm is guvernului Groza să se simtă destul
de sigur şi să spere o m ajoritate im portantă. Aceste speranţe au
fost în realitate dezm in ţite şi cifrele adunate de com itetele
judeţene în seara zilei de 19 noiem brie 1946 au dat rezultate cu
totul surprinzătoare. Pentru a cita numai două exemple: citadele
com uniste cunoscute ca Atelierele CFR-Griviţa au dat 70% din
voturi opoziţiei şi guvernul nu a fost în m ăsură să obţină o
m ajoritate în cazărm ile diviziei Tudor Vladimirescu. O singură
concluzie putea fi trasă. însăşi m em bri partidului com unist
respingeau guvernul Groza şi nu mai puteau fi consideraţi de
încredere de către conducătorii lor.
Se înţelege că rezultatele reale ale votului pentru întreaga
R om ânie au dat cca. 62% n a ţio n a l-ţă ră n iştilo r, 13% listei
guvernam entale, 8% socialiştilor, 8% liberalilor, 5% MADOSZ-
ului şi 3% partidului d-rului Lupu 90.

90
O adunare exactă a fost imposibilă fiindcă rezultatele reale
nu au fost toate disponibile. Numai o mică parte dintre ele au fost
proclamate în mod public de către com isiile electorale locale. O altă
parte a fost colectată de către delegaţii opoziţiei. Cea mai mare parte a
trebuit să fie apreciat în mod aproximativ pe baza unor informaţii
fragmentare sau anchete particulare. Informaţii suplimentare au fost
obţinute prin indiscreţii de la Ministerul de Interne. Cifrele date mai
sus reprezintă o medie a evaluărilor celor mai de încredere. De fapt,
cifrele exacte nu au mare însemnătate, căci procedura vomlui a fost
incorectă în sine. Singura trăsătură importantă este că cca. 80% din
sprijinitorii presupuşi de „încredere“ ai guvernului, au votat pentru
opoziţie.

-3 1 5 -
TESTIS DACICUS

Lovitura a fost grea p e n tru g u v e rn şi câtva tim p, în


dim ineaţa zilei de 20 noiem brie 1946, s-a crezu t că dl. Groza va
dem isiona. Atunci, d-na Ana Pauker se crede că a prim it ordine
telefonice de la Moscova. C onsecinţa a fost că rezultatele reale
ale alegerilor au fost ascunse şi cifre cu totul diferite au fost
anunţate. Procesele-verbale ale com isiilor locale electorale au
fost trucate în m od grosolan şi o m ajoritate substanţială pentru
guvernul Groza a fost întocm ită91. Rezultatele oficiale publicate
de M inisterul de In tern e şi cofirm ate de Comisia Electorală
Centrală au susţinut că lista guvernam entală a câştigat 72% din
voturi, naţional-ţărăniştii 11%, MADOSZ-ul 8%, liberalii 3%,
partidul d-rului Lupu 3% şi socialiştii mai p u ţin de 1%. în
co n secin ţă s-a a trib u it listei guvernam entale 349 locuri de
deputaţi, naţional-ţărăniştilor 33, MADOSZ-ului 29, liberalilor
3, partidului d-rului Lupu 2 şi socialiştilor nici u n u l92.
C urând d u p ă această com edie a în c e p u t represiunea.
Delegaţi ai opoziţiei sau alegătorii care protestaseră îm potriva
m ăsurilor abuzive ale comisiilor electorale com uniste au fost
arestaţi sau terorizaţi de către poliţie sau bandele com uniste.
Mulţi dintre ei au fost trimişi înaintea curţii marţiale, sub acuzaţia
de „rebeliune“. Funcţionarii publici suspectaţi de a fi votat
îm potriva guvernului au fost dem işi şi a fost reluată epuraţia
sub p retextul continuu reînnoit de „fascism“.
Noul „parlam ent“ a fost deschis la 1 decem brie 1946 şi
prim a lege votată a fost naţionalizarea BNR-ului. Cu puţine zile
înainte, com punerea guvernului fusese schim bată şi comuniştii
preluaseră rolul conducător în sectorul econom ic asupra lor.
Dl. G heorghiu-D ej tre b u ia să c o n d u c ă co m u n izarea vieţii
econom ice a României, în calitate de m inistru al Economiei
Naţionale.
91
Deoarece falsificarea trebuia să se facă în grabă, voturile date
naţional-ţărăniştilor şi acelea date guvernului au fost adesea pur şi
simplu inversate.
92 Astfel, dl. Titel Petrescu a fost pedepsit pentru faptul că îşi
zicea „socialist“, spărgând prin aceasta „unitatea claselor proletare“.

- 316 -
ÎN SPATELE CORTINEI DE FIER

în tot timpul acestor evenim ente, USA şi Im periul Britanic


lipseau ca de obicei. Cu toate că dl. Groza şi-a călcat cuvântul în
m od deschis în ceea ce priveşte „alegerile lib e re “, singura
reacţiune a puterilor occidentale a constat în declaraţii fără
însemnătate publicate de Departamentul de Stat şi Foreign Office.
Câtva tim p ruşii păreau să fie im presionaţi de rezultatul
alegerilor şi căutau o nouă form ulă privind controlul lor asupra
României. S-au auzit zvonuri despre încercări făcute cu scopul
de a se apropia de dl. Maniu şi despre răspunsurile dilatorii date
de acesta din urmă. Alte zvonuri au ream in tit num ele d-lui
Argetoianu, care fiind m in istru de In te rn e, încă din 1920,
distrusese partidul com unist din România, tim p de 20 de ani, şi
de aceea ruşii îl considerau ca un om foarte capabil.
Această bunăvoinţă neaşteptată a ruşilor a trecu t curând,
în ianuarie 1947 nu mai era vorba de înlocuirea d-lui Groza şi dl.
Gheorghiu-Dej a fost chem at la Moscova, u n d e un nou acord
econom ic apăsător a fost im pus R om âniei şi sem nat la 20
februarie.
Tratatul de pace între România şi Naţiunile Unite a fost
sem nat la 10 februarie 1947 (cf. infra &44). P rintre stipulaţiile
sale severe era una care ar fi p u tu t să se considere favorabilă
României. Grosul arm atelor ruseşti trebuia să evacueze România
în term en de trei luni după ratificarea tratatului. Marea Britanie
şi Statele U nite au ratificat tratatul respectiv în aprilie şi mai
1947. Până în iulie 1947 nu era încă nici un sem n despre o
ratificare din partea ruşilor. în tre tim p, partidul com unist