GEOPOLITICA ÎN SECOLUL XX

Particularităţi geopolitice ale Rusiei:

După cum bine ştim, nicio altă ţară nu a depins de geopolitică la fel că Rusia, în ceea ce priveşte
principalele idei şi direcţii ale politicii externe.
Teritoriul Rusiei, continetal, vast, compact şi foarte variat din punct de vedere al structurii geografice şi
umane şi se poate spune că ocupă o poziţie defensivă, fiind localizată în partea centrală a Eurasiei. Unul
dintre obiectivele sale strategice din perioada Razboului Rece a fost expansiunea teritorială, în încercarea
să de a elimina această situaţie defavorabilă. A apărut o problema însă în momentul în care ambele puteri
( Rusia şi SUA) au ajuns într-un impas strategic. Singură soluţie aparent bună a fost producerea unor
schimbări în structura ordinii mondiale. Astefel, URSS (Rusia) şi-a reanalizat obiectivele strategiei sale
geopolitice rezultând ceea ce analiştii numesc probusirea comunismului. O mare parte a problemelor
actuale ale Rusiei sunt moştenite din această epoca. Adevărată revoluţie a venit însă în momentul în care
politicienii Rusiei au refuzat să mai folosească aceleaşi regului vechi pentru ezolarea unor probleme
vechi, ce-i drept, dar care aveau nevoie de solusii actualizate.
Această poziţie geopolitică declarată a avut însă consecinţe: politică să externă urmarea mai multe
direcţii folosind astfel că o necesitate obiectivă toate statele lumii. Astfel, orice încercare de a acordă
prioritaste unei singure părţi, grup sau ţară, în relaţiile sale, este contrară intereselor sale naţionale şi
structurii sale că şi stat.
Încercarea nereuşită a Rusiei în organizarea priorităţilor sale este unică pentru că această vrea să acţioneze
că şi mare putere pe scenă internaţională, lucru care, spun unii analişti, nu este cazul.
Numeroasele sondaje realizate în rândul populaţiei ruse indică faptul că societăţii ruse îi lipsesc teoriile
pozitive, lucru care se reflectă în politică externă şi, implicit, în flexibilitatea să geopolitică.
Conceptul de identitate naţională este în strânsă legătură cu geopolitică în Rusia. În literatură de
specialitate se vorbeşte despre numeroase ideologii politice. Mai întâi, şi cea mai simplă idee, este aceea a
supunerii faţă de Ţar şi viaţă internă a statului; se vorbeşte şi despre principiul credinţei în ortodoxie,
principiu minimizat însă sau chiar eliminat de ţări. În fostul Imperiu Rus au intrat de-a lungul timpului şi
idei din modă epocii, din afară, ce nu au fost tocmai propice pentru populaţie. Aşa cum vede Soljeniţîn
Renaşterea, revoluţia/ schimbarea, considerând-o pe cea dintâi împreună cu Iliminismul începutul căderii
Occidentului, a contravemit credinţelor / ideilor lui Gorbaciov, spre exemplu. Soljeniţîn este convins că
Vestul a întors spatele valorilor spirituale, tocmai prin accentuarea ideii de consum şi competiţie

1
materială. În schimb, el promite / pune accent pe libertate, dar promovează imitaţia şi gândirea
superficială. El consideră că în loc să fie urmărită acapararea puterii, bogăţiei şi expansiunii, ar trebui
stabilită o ordine interioară şi un centru spiritual. În privinţa vechiului obiectiv geopolitic din timpul
Imperiului Rus, şi anume dorinţa de a ajunge la „marile calde”, să fie înlocuit cu unul nou, înlocuirea
duşmăniei cu prietenie. Soljeniţîn merge chiar mai departe şi susţine că destinul geografic al Rusiei nu
este acela al popularii Siberiei de Nord-Est. Opus acestuia este Jirinovski ( liderul Partidului Democrat
Liberal) care se opune vehement ideii de destrămare a Rusiei. El, şi nu numai, doreşte revenirea la
condiţiile de dinainte de Revoluţie, cu o Germanie până în Europa de Est, fără Polonia, Slovacia, Belarus,
Ucraina, Republicile Baltice să fie anexate teritoriului rus, iar Balcanii să parvină sferei de influenţă ruse.
Căşi tel final el vrea control asupra marilor calde din Sud. Susţine şi că, în cazul impunerii dominaţiei
celor patru superputeti, cu aria lor de influenţă ( Japonia în estul Asiei şi în Australia; Rusia în sudul
Asiei; Europa cu fostele ei colonii în Africa; şi SUA) atunci ar fi impuse alte culturi şi religii, altele decât
creştinismul şi s-ar impune că statul rus să rămână imparţial.
Identitatea rusă a fost profund discutată / disputată, însă cea mai cunosctua voce a fost cea a lui
Soljeniţîn, care a insuflat naţionalismul rus, promovându-şi ideile din exil, din SUA, şi apoi şi în Rusia.
Astfel, dacă flexibilitatea geopolitică este legată de teritoriile Rusiei şi nu de actuală Federaţie Rusă, de ce
s-a prăbuşit realmente URSS? Răspunsurile sunt pentru unii evidente, pentru alţii, trebuie explicate însă
pe larg. Cel dintâi motiv al prăbuşirii ar fi structura constitutivă a Uniunii Sovietice, care îngloba teritorii
separate cu popoare diferite. Însă cele 15 republici unionale, fiecare denumită după grupul naţional
specific, aveau dreptul de a ieşi din confederaţie, drept cu un caracter oficial, dar, în acelaşi timp, teoretic.
Căderea URSS a fost facilitată de pierderea din vedere tocmai a acestei structuri. Un alt motiv ar fi acela
al diversităţii etnice, ruşii fiind singurul grup etnic care, prin această diversitate, pierdea puterea. Luptele
juridice ale Federaţiei Ruse contra acestei centralizări moştenite sunt o încercare de a cuprinde oarecum
aceste ideologii. Se încerca înglobarea celor două ideologii într-o singură formă. Pe de o parte, se încearcă
slăbirea centrului şi împărţirea puterii între republicile naţionale, iar pe de altă, opusă celei dintâi,
menţinerea centrului şi implicit controlarea puterii acestuia, cu toate că această ideologie are o strategie
necunoscută, nesigură, încă nefiind clar cum se produce exercitarea puterii de către noile republici.
Un alt motiv al prăbuşirii URSS este cât se poate de simplu. Se poate spune că flexibilitatea
geopolitică nu este mereu dinamică şi aplicabilă. „În fosta URSS şi în Rusia, că stat ce îl substituie pe cel
dintâi, au existat suişuri şi coborâşuri a două paradigme predominante, şi anume: tiparul ideologic şi
imperial şi tiparul noii gândiri” . Nouă ideologie a apărut la mijlocul anilor 1970 şi s-a menţinut până la
sfârşitul anului 1992. Dintre elementele sale esenţiale, putem aminti: expansiunea internatioanla; puterea
militară; structura imperială. Ideologiile enumerate sunt forme vechi ale unor conduceri internaţionale,
însă o dată cu trecerea timpului, a devenit evident că puterea militară nu asigurase pentru fost URSS nici

2
un fel de personalitate sau putere extinsă la nivel internaţional, nu se valorificase tiparul economic şi nu
concretizase obiectivele externe. Nouă gândire venea cu o reconsolidare a Rusiei, fără să ţină cont însă de
situaţia teritoriilor din cadrul graniţelor imperiului sovietic. La o cercetare mai atentă, realizezi că Rusia
nu poate fi transformată într-un teritoriu de mici dimensiuni, în contrast cu republicile unionale. Ea este,
şi va rămâne membrul dominant în raport cu oricare dintre noile state independente cu interese comune
(CSI) . Din aceste idei rezultă al treilea motiv pentru absenţa flexibilităţii geopolitice după destrămarea
imperiului sovietic. În formă să extinsă nouă formă de gândire a reutist să păstreze şi să aducă pe linia de
plutire relaţiile dintre Rusia că ţară – mama şi celelalte republici ale Uniunii Sovietice. La rândul lor,
aceste republici unionale trebuie să acţioneze pe baza interdependetei faţă de resursele minerale, a
infrastructurii militare comune şi a resurselor ineficiente pentru a menţine securitatea naţională a oricărei
dintre ele. Însă în opinia liderilor Rusiei, această securitate naţională a fiecărei republici unionale era cea
mai neînsemnată parte a interdependetelor. În această privinţa, aceştia şi-au prezentat două etape militare,
în 1993 şi 1999, conform cărora era legimitma amplasarea de forţe ruse pe teritoriul statelor membre CSI
pentru operaţiuni de menţinere a păcii, pentru protejarea minorităţilor ruşi şi că răspuns în faţă unor
posibile agresiuni împotriva Rusiei, asemănându-se astfel cu Doctrina Monroe din America.
După anul 1992, vechiul tipar ideologic şi imperial s-a şters, motivele fiind unele destul de
evidente: nerealizarea dezvoltării economice, metinerea condiţiilor proaste de viaţă şi sentimentul că s-au
făcut prea multe concesii în faţă Occidentului. Motivele sunt destul de grave pentru a ridică cereri precum
realizarea unor reforme, şi consecinţe precum accentuarea devotamentului pentru atingerea unor ţeluri
mult prea mari. Nouă poziţie agresivă a mulţumit pe cei ce au avut de suferit din cauza condiţiilor grele
(sărăcia şi umilirea naţională). Puse în balanţă, dorinţa de revenire pe scenă internaţională, reabilitarea
umilirii naţionale şi înlocuirea ideologiei comuniste, cu evidenţierea noilor interese naţionale, au dus la o
înţelegere unanimă: ieşirea de pe scenă internaţională, cel puţin pentru un timp.
Relaţiile cu şi dintre membrele fostului Imperiu erau destul de tensionate. Astfel, relaţiile cu al doilea
membru că şi importantă al fostei URSS, Ucraina, represinta un aspect complex, pentru că pehntru ruşi
era destul de greu să privesca acest teritoriu că pe unul străin. Partea estică a răului Don era populată în
proporţie de 44% de comunitatea rusă, mai ales că Ucraina era considerată de către majoritatea ruşilor că
fiind leagănul civilizaţiei ruse. Maximă care descrie cel mai bine acesta situaţie geopolitică „Moscova
este inima Rusiei şi Sankt Petersburg este capul, dar Kievul îi este mama” scoate la lumina atât
importantă simbolică, cât şi pe cea strategică.
Obţinerea independeţei celor cinci ţări din Asia Centrală au zguduit şi mai tare Rusia din punct de vedere
geopolitic, ducând la sfârşitul dominaţiei ruse în Asia Centrală şi Caucaz, pierzând astfel statutul de
putere a Orientului Mijlociu. Milioanele de ruşi ce locuiesc în aceste regiuni au dat prilej Rusiei prin
acordurile încheiate, să trimită forţe ruseşti pe aceste teritorii cu scopul oficial de a menţine securitatea

3
( neoficial se cunoaşte faptul că Moscova nu a încetat destabilizarea, iniţierea de conflicte şi presiunile
economice îndreptate asupa acestor ţări).
De-a lungul timpului, zona Asiei Centrale a fost îndelung disputată de către strategii ruşi. Această
zona este văzută de mulţi dintre ei că fiind o nevoie strategi de a asigura baze maritime militare pentru
navele de război. Dacă până acum câţiva ani există o teamă a izbucnirii unui război cu China, astăzi acest
lucru a dispărut, datorită apariţiei unui „duşman comun”, teamă comună a ameninţării de către islamişti.
Zona Asiei Centrale, dar şi cea a Caucazului, reprezintă puncte de extremă importantă pentru strategii
ruşi, pentru geopolitic rusă, şi sunt urmărite şi studiate îndeaproape.
În continuarea acestor idei vine „Marea tablă de şah” a lui Zbicniew Brezezinski, care întăreşte
credinţă unor strategi cum că Eurasia va rămâne şi în secolul XXI principala scenă a raportului şi
opoziţiei de forţe. Iată de ce Rusia, printre alte mari puteri, se străduieşte atât de tare să îşi păstreze
influenţă în această zona, iar păstrarea teritoriilor orientale cu graniţe la Oceanul Pacific s-a transformat
într-un element deosebit de important pentru poziţia geopolitică, însă nu cu scopul creării unei zone
puternice, stabile de graniţa cu scopul izolării. Chiar şi cei care consideră CSI un imperiu sunt constieti de
faptul că s-a schimbat configuraţia lumii, şi ştiu că viaţă ecomonica a unei regiuni, în special a uneia care
a fost izolată până de curând de centru, nu poate fi asigurată doar prin relaţii interne. Devin conştienţi de
faptul că pentru a păstra puterea în Eurasia trebuie să existe o relaţie asiatică, care să înglobeze ideea unei
contopiri între două feluri de producţie (vestul conservator şi individualist, pe de o parte, şi Orientul
dinamic şi colectivist, pe de altă). Gândirea eurasiatică însă se înclină mai mult către tiparul oriental,
metamorfozând obstacolele şi dezavantajele într-un avanzaj. Această gândire non-europenă nu a fost uşor
acceptată de adepţii vechii gândiri, alinierea la valorile şi cultură europeană. Pentru a împacă amble
„tabere” şi a evita animozităţile, Eurasia a fost interpretată că o sinteză unică între cele două valori. Cert
este faptul că, ambele părţi insita asupra faptului că Rusia trebuie să îşi păstreze statutul de mare putere,
pentru a putea ocupă poziţie de mijloc, autonomă, între Europa şi Asia.
Motive precum transformarea relaţiilor internaţionale, necesitatea existenţei Europei şi Asiei că două
structuri economice independente şi faptul că economic Rusiei depinde de cea mondială explică apariţia
flexibilităţii în geopolitică Rusiei. Nouă gândire geopolitică se consolidează pe ideea consensului dintre
interesele şi ideile echivalente.
Felxibilitatea geopolitică reiese din starea de alertă ridicată de tendinţele separatiste interne din
Federaţia Rusă ( problema cecenă) sau din tendinţele de îndepărtare de centrul economic din ţările CSI.
Conceptul „privire spre Orient” îşi regăseşte sensul în greutatea cu care este susţinută flexibilitatea
geopolitică, combinată cu idee revenirii la URSS, în condiţiile reunirii Ucrainei cu Belarusul.
Actualele politici şi obiective ale geopoliticii Rusiei nu sunt încercări de a resuscita URSS, ci urmăresc
reconstrucţia Rusiei prin promovarea unei identităţi supuse unor împrejurări schimbătoare.