Under the skin

sau elemente de neo-realism in filmul SF

(examen semestrul II pentru estetică)

Under the skin este un film SF ce se diferențiază de alte filme de același gen nu doar prin
abordarea estetică, sau prin subiectul ales, ci prin elementele cinematografice ce aparțin unui
film de artă, atribuite unui film de gen.
Filmul spune poveste unui extra-terestru incarnat în pielea unei femei, jucate de Scarlet
Johansson, ce își folosește tehnicile de seducție pentru a captura bărbați de pe marginea
drumului și pentru a-i ”devora”, aceștia ajungând într-un spațiu atemporal, scufundându-se în
materie neagră. Nu este niciodată concretizat motivul pentru care acești bărbați dispar. Nu se
știe la ce sunt folosite trupurile lor, dar cu siguranță e de menționată acceptarea lor pasivă de a
fi seduși și de a dispărea.
În pre-generic vedem forme și lumini non-figurative, iar pe sunet auzim sunete
artificiale, robotice și care ușor formează cuvinte, iar vocea ajunge să sune treptat a voce de
femeie, până când simbolurile non-figurative evoluează în forme rotunde și apoi într-un ochi.
De aici știm că vom fi martorii unei transformări treptate, din neființă în ființă, iar această
transformare o vom privi din perspectiva subiectivă a personajului feminin. Acest procedeu
reiese din detaliul foarte sugestiv asupra irisului.
Abstractizarea spațiului continuă și în secvența următoare, urmărind un motociclist care
conduce cu viteză foarte mare, pe un drum șerpuit pe niște dealuri în timpul nopții, conducând
în întuneric, printre diverse autoturisme. Acesta oprește pe marginea unui drum și scoate o
femeie din tufișuri. Jonathan Glazer folosește mecanisme de abstractizare în introducerea
spectatorului cu filmul său, urmând ca mai apoi să o vedem pe protagonistă furându-I hainele
acelei femei, într-un spațiu la fel de atemporal ca acela în care bărbații își pierd viața, dar de
această dată, spațiul e un fundal alb, arătând clinic, ca un spațiu de laborator. Nu știm ce este
cu această femeie. Identitatea sa nu este niciodată deslușită, fiind doar începutul ce-i
declanșează drumul protagonistei. Cu sigurană, ne putem raporta la ea ca un dublu al lui
Scarlet, sau ca un element anticipator. După ce se schimbă, Scarlet începe să-și analizeze mâna
(mână pe care se plimbă o furnică), după care o privește pe femeia căreia doar ce îi furase
hainele. De aici începe procesul de auto-cunoaștere în încarnare umană.
Neorealismul este cunoscut drept o mișcare artistică cinematografică națională
din Italia, conectată la neorealismul din arte, caracterizată de subiecte legate de clasa cea mai
de jos din peninsulă, descriind realistic povestea celor săraci, a celor ce aparțineau clasei
muncitoare din orice domeniu al economiei, folosind filmări autentice, realizate în locații reale,
cu minimum de aranjament și de multe ori cu actori neprofesioniști. Filmele curentului
neorealist italian descriu adesea condițiile dificile morale și economice din timpul și după cel de-
al doilea război mondial, prezentând viața de zi cu zi a oamenilor, sărăcia, injustiția, disperarea
și opresiunile de orice natură. De asemenea, curentul mai e cunoscut si după modul în care
timpul-real reprezintă un element putermic în aceste filme. Acest timp-real este folosit prin
urmărirea figurației, prin cadre strânse, neglijând firul narativ principal.
Filmul are puternice accente de neo-realism și de documentar, prin filmarea unor cadre
observaționale cu figurație care nu știe că este filmată, și prin accentuarea momentelor de timp
real prin așteptare și contemplare. De exemplu, în secvența de la mall, regizorul alege momente
de realism, prin filmarea oamenilor care se plimbă prin mall și care își văd de activități, fără
conștientizarea lor ca sunt filmați. Abordarea documentară a acestor segmente este motivată
prin subiect: un extraterestru ce observă pentru prima dată ce înseamnă să fii om.
Cu toate că subiectul poate fi ușor clișeic (un extraterestru care ajunge pe pământ
pentru a putea descoperi umanitatea și a începe să empatizeze treptat), modul de abordare
depășește superficialitatea subiectului în sine.
Prima parte din film evidențiază rutina personajului feminin, prezentând drumul ei în
seducerea și capturarea bărbaților. Toate aceste drumuri o prezintă pe Scarlet ca fiind o femeie
fără emoție, de parca ar captura fluturi, nu oameni. Atunci când ajunge să il captureze pe
bărbatul cu figura deformată ceva se schimbă. Față de toți ceilalți bărbați, acesta se simte
singur, iar apropierea lui față de ea nu este doar carnală, ca până atunci.
A doua parte a filmului o prezintă pe Scarlet cum încearcă să fie om. Incearcă să
mănânce tort, se îndrăgostește de un bărbat. Cu toate astea, nu e cu totul capabilă de a face
aceste lucruri omenești, în principiu datorită complexității corpului ei, care este doar mascat
sub o formă omenească și are o cu totul altă fizionomie.
În final corpul ei este ars și dispare în peisajul albos plin de zăpadă. Bărbatul de la
ănceputul filmului, care pe tot parcursul o urmărește, este acum văzut deasupra unei prăpăstii,
privind în depărtare. Cu toate că Scarlet moare, ea reușește să scape de bărbatul ce o
urmărește. Nu este niciodată prinsă, iar filmul ne demnonstreză ceva cu adevărat înălțător,
faptul că un personaj inuman devine, conștientizează și simte ca un om.

Letiția Popa (regie de film, anul II)