Sunteți pe pagina 1din 371

3gĂRŢI JROMANTICE

Kalena, o femeie cu ochi strălucitori şi ţinută rece,


maiestuoasă, este ultima supravieţuitoare a unei mân­
dre case nobiliare, ai cărei reprezentanţi pe linie băr­
bătească au sfârşit ucişi sălbatic cu mulţi ani în urmă.
Când i se oferă ocazia de a-şi împlini destinul pentru
care fusese crescută de mătuşa ei, acela de a-şi răz­
buna tatăl şi fratele, Kalena se foloseşte de pretextul
unei căsătorii temporare pentru a pătrunde în casa
inamicului familiei sale, Baronul Quintel.
Soţul ei, Ridgc, supranumit şi Biciul de Foc, lucrează
pentru Quintel şi este un bărbat deosebit de periculos
şi de abil, singurul care ar putea-o împiedica să-şi ducă
la capăt misiunea de onoare.
Deşi sunt două firi total opuse, Ridge şi Kalena reu­
şesc să se completeze perfect unul pe celălalt - el este
singurul capabil să-i dezgheţe sufletul şi să-i trezească
pasiuni neştiute, iar ea este singura femeie din lume
care reuşeşte să stingă focul lăuntric al lui Ridge.
Intr-o lume a contrariilor, foc şi gheaţă, întuneric
şi lumină, şi a unor forţe ancestrale a căror încleş­
tare ameninţă să distrugă universul, Ridge şi Kalena
reuşesc să stabilească o uniune pasională a cărei inten­
sitate are puterea de a salva lumea.
Amanda Quick are în palmares numeroase premii
literare, cărţile sale vânzându-se până în prezent
în peste 35 de milioane de exemplare!
AMANDA QUICK
Flacăra de cristal
Traducere din limba engleză
Cristina-Oana Barbelian
Crystal Flame
Am anda Quick
Copyright © 1986 Jayne Krentz, Inc.
Ediţie publicată prin înţelegere cu G rand C entral Publishing,
New York, New York, SUA.
Toate drepturile rezervate

o ra
Lira şi Cărţi romantice sunt mărci înregistrate ale
G rupului Editorial Litera
O.P. 53; C.P. 212, sector 4, Bucureşti, România
tel.; 031 425 16 19; 0752 101 777
e-maih comenzi@litera.ro

Ne puteţi vizita pe
www.litera.ro/lirabooks.ro

Flacăra de cristal
Am anda Quick

Copyright © 2017 G rup Media Litera


pentru versiunea în limba română
Toate drepturile rezervate

Editor: Vidraşcu şi fiii


Redactor: Mariana Petcu
Corector: Cătălina Călinescu
Copertă: Flori Zahiu
Tehnoredactare şi prepress: Ioana Cristea

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


QUICK, AMANDA
Flacăra de cristal / Amanda Quick;
trad.: Cristina-Oana Barbelian - Bucureşti: Litera, 2017

ISBN 978-606-33-2282-2

I. Barbelian, Cristina-Oana (trad.)

821.111(73)-31=135. 1
capitolul 1
De la un capăt în altul al continentului Zantalia de
Nord se ştia, fără doar şi poate, că asasini puteau fi
doar bărbaţii.
Kalena împături contractul de căsătorie în mână şi
rămase în cadrul uşii impunătoare a sediului Breslei
Negustorilor gândindu-se la ce însemna să fii o excepţie
de la această regulă. încă din vara anului în care împlinise
doisprezece ani, aşteptase cu sufletul la gură să ducă
la bun sfârşit misiunea letală care avea s-o transforme
într-un om liber. Acum se afla, în sfârşit, la un pas de
viitorul pe care putuse doar să şi-l închipuie ca prin cea­
ţă; un viitor de femeie liberă cu obligaţii doar faţă de
propria persoană.
Privi uimită la agitaţia şi zarva din interiorul încăpe­
rii vaste. Ea sosise în oraşul înfloritor Crosspurposes cu
doar o zi înainte, dar, chiar şi aşa, viaţa pe care o lăsase
în urmă în oraşul de agricultori, Interlock, părea atât
de îndepărtată. Pe Kalena nu o deranja asta absolut de­
loc. Nu avea nici cea mai mică intenţie de a se întoarce
vreodată pe meleagurile bogate şi fertile ale văii Inter­
lock cu fermierii şi sătenii ei pretenţioşi şi conservatori.
Pe de altă parte, nici că-şi mai dorea să revină în com­
pania dezagreabilă şi ursuză a mătuşii ei. Pentru Kalena,
contractul era foarte important fiindcă reprezenta pri­
mul ei pas spre libertate.
Chiar şi aşa, nu avea să se elibereze complet de trecut.
Totul avea un preţ, iar ea încă mai trebuia să plătească
pentru biletul care urma să-i ofere o viaţă nouă. Pache­
tul cu otravă pe care îl avea cusut în desaga de călătorie
era mijlocul prin care avea să-şi ducă la îndeplinire ulti­
ma datorie faţă de Casa de Ice Harvest.
Kalena, cea mai mică dintre fiicele măreţei Case de
Ice Harvest, fusese trimisă în Crosspurposes să-şi răz­
bune clanul ruinat. Primise această misiune din partea
ultimei Doamne a Casei, sora tatălui ei, Olara. Aceasta
din urmă ştia la fel de bine ca oricine că încredinţarea
unei misiuni de răzbunare unei femei implica o mulţi­
me de riscuri, dar nu avusese de ales. Olara şi Kalena
rămăseseră ultimele membre ale Casei de Ice Harvest.
Mama Kalenei murise la scurt timp după ce aflase de
moartea soţului şi a fiului ei, iar Olara era vraci şi nu
putea ucide. Aşadar, nu mai rămânea decât Kalena.
Kalena ştia de ceva vreme că Olara nu era deloc în­
cântată ca nepoata ei să devină o posibilă asasină, dar
nici ea, nici Kalena nu aveau de ales. Cineva trebuia
să ducă la bun sfârşit misiunea de a-1 asasina pe bărba­
tul responsabil pentru moartea bărbaţilor Casei de Ice
Harvest. Se înfăptuise atunci mai mult decât o crimă.
O întreagă Casă fusese distrusă odată cu moartea băr­
baţilor din clan. O astfel de faptă trebuia răzbunată la
modul extrem, iar, dacă singura rămasă să facă dreptate
era o femeie, atunci aşa să fie. In consecinţă, Olara îşi
făcuse planurile, dar ce nu ştia ea era că şi Kalena avea
un plan.
Kalena privi scena colorată care se desfăşura în faţa
ochilor ei şi gustă pentru prima dată esenţa ameţitoa­
re a libertăţii. Fără îndoială, avea să-şi facă datoria aşa
cum îi cerea onoarea. încă de dinainte să poată merge,
îi fusese inculcată importanţa responsabilităţii pentru
onoarea cuiva, dar spera ca, odată cu moartea victimei,
să poată să câştige mai mult decât răzbunare. Avea de
gând să folosească moartea asta ca să-şi cumpere un
viitor nou pentru ea, genul acela de viitor fără limite
pe care majoritatea femeilor de pe Continentul Nordic
nu-1 cunoscuseră vreodată.
Ticluise planul ăsta prin care să-şi ducă la îndeplinire
cele două ţeluri încă din vara anului în care împlinise
doisprezece ani.
Mătuşa Olara nu-i îngăduise nici măcar pentru o cli­
pă să-şi uite destinul, dar, de îndată ce-şi revenise din
şocul morţii familiei ei şi acceptase periculoasa misiune,
Kalena începuse să-şi făurească propriile visuri.
Fie. Viaţa era un Spectru. Fiecare acţiune avea şi o
contraacţiune care avea să stabilească echilibrul suprem.
Kalena înţelegea acest principiu filosofic fundamental.
Chiar dacă, după decăderea Casei sale, fusese crescută
într-un orăşel, fata se bucurase de o educaţie excelentă.
Mătuşa Olara avusese grijă ca ultima dintre fiicele Casei
să fie educată în concordanţă cu standardele înalte, po­
trivite moştenirii sale. I se puseseră la dispoziţie operele
celor mai influenţi filosofi ai polarităţii, iar Kalena le
studiase temeinic.
Privi acum în sus spre cel de-al doilea rând de birouri
care înconjura somptuosul foaier al Breslei. Nu putu
să nu se lase impresionată de arhitectura elaborată.
Acasă, în valea Interlock, nu exista nimic care să se com­
pare cu asta.
Clădirea cu două niveluri avea ferestre mari şi arcuite
înşirate pe toată suprafaţa parterului, lăsând lumina să
inunde sala deschisă din centru. Cel de-al doilea etaj
avea presărate camere mici pe toate cele patru laturi.
Fiecare faţetă a construcţiei, de la podeaua cu intarsii
laborioase, la stâlpii din lemn masiv scump, bogat or­
namentaţi, avea rolul de a sublinia bogăţia pe care o
aducea negoţul în Crosspurposes.
La etaj, câţiva bărbaţi stăteau sprijiniţi de balustradă
şi priveau mulţimea de la parter. Kalena se întreba care
dintre feţele acelea străine, asta în caz că se afla aici,
aparţinea bărbatului al cărui nume era trecut pe con­
tractul de căsătorie alături de al ei.
Trei bărbaţi care râdeau şi glumeau îşi făcură apariţia
în cadrul uşii deschise din spatele Kalenei. Cizmele din
piele de lanti le erau acoperite cu o crustă de noroi us­
cat, iar pantalonii şi cămăşile cu mânecă lungă le erau
pline de praf. Kalena bănui că erau negustori întorşi
din vreo misiune, aşa că se dădu la o parte din calea
lor. în timp ce treceau pe lângă ea, doi dintre ei salutară
un prieten pe care-1 zăriră în mulţime. Cel de-al treilea
bărbat se întoarse şi o văzu pe Kalena stând în umbra
uşii arcuite. Rânji răutăcios şi vru să-i spună ceva. însă
înainte să apuce să vorbească, un alt grup de bărbaţi
intră pe uşă oferindu-i astfel un scut.
Kalena se folosi de mica diversiune pentru a se ames­
teca în mulţime. în timp ce-şi făcea loc în sala aglome­
rată, căută cu privirea o persoană care ar fi fost dispusă
să stea o clipă s-o ajute. Majoritatea oamenilor pe lângă
care trecu păreau absorbiţi de vreo conversaţie gălăgioa­
să şi agitată de afaceri. în timp ce înainta prin sala mare
cu două niveluri, studie ţinutele celor câtorva femei
prezente în mulţime. Primul lucru pe care îl observă fu
acela că tunicile colorate pe care le purtau acestea peste
pantalonii strâmţi erau mult mai scurte, aproape până
la genunchi, şi despicate mult mai sus în părţi decât a
ei. Mai devreme, remarcase acelaşi gen de veşminte la
femeile pe lângă care trecuse pe stradă.
Moda de oraş era evident mult mai îndrăzneaţă decât
stilurile vestimentare preferate în valea Interlock.
Kalena îşi propuse să facă şi ea câteva schimbări în
garderobă cât mai curând posibil. Pe de altă parte, şi
cu părul trebuia să facă ceva. Femeile de aici din oraş
păreau să-şi poarte toate părul mai scurt la spate cu bu­
cle până în dreptul bărbiei care să le încadreze feţele.
Kalena se simţi extrem de demodată cu coama de bucle
roşcate prinsă la spate cu o panglică lată brodată.
Una dintre femeile pe care le studia se întoarse brusc,
iar privirea Kalenei se intersecta cu a străinei. Stânjenită
că fusese surprinsă holbându-se, dădu să se întoarcă în-
tr-o parte, dar se răzgândi. Avea să fie mai uşor să ceară
indicaţii unei alte femei decât să încerce să atragă aten­
ţia uneia dintre namilele acelea de negustori bădărani.
Kalena se forţă să zâmbească.
-A ţi putea, vă rog, să mă ajutaţi? încerc să găsesc pe
cineva. Mi s-a spus că e foarte posibil să se afle acum
aici, în sediul Breslei Negustorilor.
Cealaltă femeie o cercetă cu atenţie preţ de o clipă
observându-i aspectul vădit provincial. Aparent, se ho­
tărî să-i fie milă de ea.
- Pe cine încerci să găseşti? o întrebă cu voce blândă,
apropiindu-se de ea ca să poată vorbi dincolo de zarvă.
-Pe un bărbat pe nume Ridge. Nu cunosc numele
Casei din care provine. Lucrează pentru Baronul Negus­
tor Quintel din Casa de Gliding Fallon.
Femeia ridică din sprâncene şi strânse câteva clipe
din buze.
- Ai treabă cu Biciul de Foc?
Kalena clătină din cap.
-N u. Numele lui e Ridge. Sunt chiar sigură de asta.
E scris aici pe contract.
Curioasă, femeia se uită înspre documentul împătu­
rit din mâna Kalenei.
- Contract? Ce fel de contract ai tu cu Biciul de Foc
al lui Quintel?
- Un contract de căsătorie temporară. Kalena se sim­
ţi chiar îndrăzneaţă în timp ce rostea vorbele cu voce
tare. Chiar dacă erau legale, căsătoriile temporare erau
şi extrem de respectate. Bănuia că femeia din faţa ei ştia
totul despre căsătoriile aranjate. După cum v-am expli­
cat, nu are legătură cu cineva pe nume Biciul, ci cu un
bărbat pe nume Ridge.
- Ridge care lucrează pentru Quintel este cunoscut
ca Biciul de Foc, îi explică femeia pierzându-şi răbda­
rea. Haide, dă-mi să văd contractul ăla. Nu-mi vine să
cred că tu chiar ai un contract de căsătorie temporară
cu el. El nu e un negustor obişnuit. E arma personală
a lui Quintel. Quintel îl foloseşte aşa cum alţii folo­
sesc ţintarul.
- înţeleg, rosti Kalena, deşi nu era aşa. Biciul de Foc
este... numele Casei din care face parte acest bărbat,
Ridge?
Femeia izbucni în râs ca şi cum întrebarea Kalenei ar
fi fost cu adevărat hazlie.
-Sub nici o formă. Ridge nu face parte din nici o
Casă. E un bastard. în foarte multe feluri, după cum
ar spune unii. Temperamentul lui ar putea să... Se în­
trerupse când întâlni privirea mâhnită a Kalenei. Nu
contează. Hai să spunem că oamenii înţelepţi se abţin
să-l provoace.
- Dacă lucrează pentru Quintel, atunci el e cel pe ca-
re-1 caut, şopti Kalena. Din ce îşi dădu ea seama, femeie
nu înţelegea. Ea nu era supărată că viitorul ei soţ avea
faima de a avea un temperament irascibil; nu se aştepta
să stea prea mult în preajma lui Ridge încât să-l pro­
voace. Mai degrabă, fusese uimită să afle că semna un
contract de căsătorie... chiar dacă era vorba de ceva atât
de simplu ca un contract de căsătorie temporară... cu
un bărbat care nu aparţinea nici unei Case, oricât de
mică ar fi fost aceasta. Olara nu o avertizase în legătură
cu acest aspect.
Kalena ezită, apoi îi înmână contractul de căsătorie
temporară observând cu atenţie cum noua ei cunoştin­
ţă cercetează documentul legal. Era fascinată de prima
întâlnire cu cineva care părea să fie o femeie liberă ca-
re-şi câştiga singură existenţa şi care-şi decidea singură
soarta. Cu puţin noroc şi un pic de răzbunare reuşită,
Kalena, la rândul ei, avea să poată să facă parte din rân­
dul unor astfel de femei libere.
Femeia din faţa ei era cu câţiva ani mai în vârstă de­
cât Kalena. Era puternică, avea un trup solid şi afişa un
aer aproape agresiv. Părul brunet îi era tuns după moda
oraşului, iar buclele lungţ laterale îi încadrau faţa fru­
moasă şi ochii fascinanţi. în jurul încheieturii nu purta
brăţara nici unei Case, dar asta nu era deloc de mirare.
Doar membrii marilor Case purtau astfel de simboluri
de rang şi recunoaştere. Familiile care reprezentau ma­
rea majoritate a Caselor mai puţin importante nu aveau
dreptul de a le purta.
In cele mai multe cazuri, nici o femeie, membră a
unei Case Mari, nu ar fi avut permisiunea de a se im­
plica în negustorie sau în orice altă activitate similară.
Posibilitatea de a face asta era doar una dintre nume­
roasele situaţii excepţionale din viaţa Kalenei. Brăţara
Casei ei era ascunsă în desaga de călătorie împreună cu
sintarul ornat cu giuvaiere al tatălui său şi cu pachetul
de otravă. încă din vara în care împlinise doisprezece
ani, îi fusese interzis să-şi folosească numele real de fa­
milie. în încercarea de a ascunde identitatea nepoatei
ei, Olara nu îi dăduse voie să-l mai folosească.
Pe măsură ce crescuse, Kalena se obişnuise să se
recomande ca fiind fiica unei Case mai mici, numite
Summer Wind, dar în sufletul ei fusese întotdeauna
conştientă de numele şi moştenirea ei adevărate.
Dar ceea ce o fascina cu adevărat pe Kalena la noua
ei prietenă nu era atât lipsa unei brăţări care să indice
apartenenţa la o Casă Mare, cât lipsa unui lanţ cu lacăt
şi cheie aşezate în jurul gâtului de către un bărbat. Din
ce ştia Kalena, femeile ajunse la vârsta asta erau invaria­
bil căsătorite sau, cel puţin, aşa stăteau lucrurile în valea
Interlock.
Kalena fusese cumva luată prin surprindere de aceas­
tă primă dovadă tangibilă a libertăţii care chiar era po­
sibilă. Până acum, reuşise să vadă cu ochii minţii doar
imagini neclare şi nesigure despre ce însemna o femeie
liberă; acum îşi dădea repede seama că într-adevăr o
aştepta o viaţă cu totul nouă.
Visurile ei aveau să devină realitate, iar ea abia
aştepta.
Străina ridică brusc privirea, mijindu-şi ochii de ui­
mire şi confuzie.
- La naiba, tu chiar spui adevărul, nu-i aşa? Tu chiar
ai un contract de căsătorie temporară cu Biciul de Foc
al lui Quintel. Şi te cheamă Kalena din Casa de Sum­
mer Wind?
Kalena înclină capul, stânjenită că nu se prezentase
cum trebuia.
- Sunt din valea Interlock.
Sigur că în contract nu exista nici un indiciu legat
de relaţia ei cu Casa de Ice Harvest. Kalena şi Olara îşi
foloseau numele false ca pe o mantie.
- Bine ai venit în Crosspurposes, Kalena, rosti femeia
de data asta pe un ton prietenos. Eu sunt Arrisa. Din
Casa de Wet Fields, adăugă ea într-o doară după un
moment de pauză. In mod cert, nu-şi folosea prea des
numele de familie. Vorbele îi răsunară ciudat. Aş fi bu­
curoasă să te duc să-l cunoşti pe Ridge.
- Eşti foarte amabilă.
-Nici vorbă de asta, rânji Arrisa conducându-şi tova­
răşa spre capătul aglomerat al sălii. Doar am chef de o
glumă bună.
Kalena ridică bărbia afişând o expresie vagă de aro­
ganţă aristocrată.
- Crezi că eu o să fiu o sursă de amuzament pentru
tine?
-Vom vedea, nu-i aşa? Probabil că Ridge e acolo,
la etaj.
Acolo se aflau birourile negustorilor.
Arrisa o conduse pe nişte scări late în spirală care
duceau la etajul unde se aflau birourile.
Kalena o urmă ţinând în continuare bine în mână
contractul ei prea preţios. Olara îi spusese clar că era
obligatoriu să încheie acest nedemn contract de căsă­
torie ca să poată ajunge în preajma celui pe care avea
de gând să-l asasineze, care era atât de bine păzit, încât
altfel nu s-ar putea apropia de el.
Da, îşi dădu ea seama, încă era important pentru ea,
chiar dacă era vorba de un contract cu un bărbat care
nu aparţinea nici unei case. Oricât de inferior îi era vii­
torul mire, căsătoria asta reprezenta biletul ei spre liber­
tate. Odată ce avea să reuşească să ducă la bun sfârşit
asasinatul, mătuşa Olara o asigurase că nu avea să mai
fie nevoie să continue să fie nevastă de negustor. Dacă
totul decurgea bine, Kalena avea să-şi ducă misiunea
la bun sfârşit chiar în noaptea nunţii. Până la urmă,
într-una dintre transele ei clarvăzătoare, Olara reuşise
să întrezărească cum victima pe care voia să o asasineze
Kalena murea în timpul confuziei şi larmei de la o mare
petrecere de nuntă. Transele Olarei obişnuiau să fie
foarte precise.
Când Olara îşi revenise din acea transă, îşi asigurase
nepoata că, după moartea victimei, haosul cauzat în gos­
podărie de un aparent infarct urma să aibă rolul de a o
proteja pe Kalena. Moartea avea să pară a se fi întâmplat
din cauze naturale, iar confuzia rezultată avea să ducă
la dizolvarea contractelor de afaceri de scurtă durată,
cum era şi cel de căsătorie temporară, cu membrii fami­
liei victimei sau cu asociaţii acesteia. Dar pe Kalena o
bucurau asigurările primite de la Olara mai ales acum
că aflase că viitorul ei soţ era un bărbat fără nici un fel
de nume de familie. Onoarea şi simţul datoriei puteau
cere multe sacrificii din partea unei femei aflate în pos­
tura Kalenei, dar să-şi ducă la îndeplinire responsabilită­
ţile de soţie, fie ea şi temporară, a unui bastard era prea
mult pentru ea. Şi aşa era destul de rău gândul că avea
să devină o criminală.
-Afacerea lui Quintel e administrată pe partea asta
a clădirii, îi explică Arrisa în timp ce o conducea pe
Kalena pe lângă un şir de încăperi micuţe în care lucrau
nişte funcţionari cu înfăţişare de oameni pricepuţi. Evi­
dent, funcţionarii erau toţi bărbaţi.
Poate că în anumite domenii ale afacerii lui comer­
ciale Quintel folosea şi femei, dar asta nu era valabil şi
pentru o poziţie prestigioasă precum cea de funcţionar.
Kalena era curioasă ce fel de bărbat avea să întâl­
nească. Poate că acest Ridge avea să fie timid şi modest
precum unul dintre funcţionarii ăştia. Dacă era aşa,
cu siguranţă lucrurile aveau să fie mai uşoare, îşi spuse
ea. Se vedea reuşind fără doar şi poate să manipuleze pe
cineva aşa. Mai mult ca sigur avea însă să se dovedeas­
că a fi un negustor aspru şi necruţător care reuşise să
urce în ierarhie. Chiar şi aşa, Kalena era încrezătoare că
avea să se descurce. Un astfel de bărbat avea să fie uşor
de intimidat cu manierele şi rafinamentul ei de aristo­
crată. Gândul ăsta o binedispuse.
- Dacă nu mă înşel, o să-l găsim pe Ridge în acest ul­
tim birou, rosti Arrisa voioasă. Sper că nu te deranjează
dacă rămân să privesc, nu?
- Ce să priveşti ce? Arrisa, asta e o chestiune de afa­
ceri. Nu înţeleg de ce crezi tu că va fi amuzant.
Kalena se opri în spatele călăuzei sale în vreme ce cea­
laltă femeie rămase în faţa unei uşi arcuite deschise.
In timp ce Arrisa lovi cu palma în perete ca să atragă
atenţia celor doi bărbaţi dinăuntru, Kalena încercă să se
uite pe după umărul acesteia.
-V ă rog să mă iertaţi, domnilor Negustori, rosti
Arrisa pe un ton atât de formal, că părea aproape batjo­
coritor. Am aici o vizitatoare care spune că are treabă cu
Comandantul negoţului Ridge.
Bărbatul care stătea la birou cu faţa spre Kalena ridică
privirea încruntată. Era un tip durduliu, cu un început
de chelie, care avea o pereche de ochelari de citit atârna­
tă cu un şnur de gât. Era mai bătrân decât se aşteptase
Kalena, dar, în afară de asta, nu văzu nici o problemă.
Atitudine tipică de funcţionar, îşi zise tânăra. Fiica unei
familii mari putea să se descurce cu el. Femeia surâse
cuceritor ignorându-1 pe celălalt bărbat care continua
să stea cu spatele la ea cu picioarele încălţate cu cizme
sprijinite de birou, studiind documentul pe care-1 avea
în mână. Kalena aşteptă ca Arrisa să facă prezentările.
- Despre ce este vorba, Arrisa? întrebă iritat bărba­
tul cu început de chelie. Sunt foarte ocupat în momen­
tul ăsta.
-N u te agita, Hotch, grăi Arrisa pe un ton liniştitor.
Ţi-am spus, tovarăşa mea a venit să se întâlnească cu
Ridge, nu cu tine.
-La naiba, până la capătul Spectrumului, mormăi
individul pe nume Hotch înşfăcând un stilou. Cum să
mă aştept să termin ceva chiar şi atât de puţin legat de
afaceri când sunt întrerupt la tot pasul? Ridge, te rog
să te ocupi de chestiunea asta şi apoi întoarce-te să ter­
minăm raportul lui Quintel. Am treabă, să ştii.
Deci, nu era funcţionarul, se gândi Kalena simţin-
du-se uşor dezamăgită. îşi mută atenţia spre cel de-al
doilea bărbat din încăpere care lăsă deoparte actul pe
care începuse să-l studieze şi-şi întoarse capul. Privirea
lui aurie scăpără dezinteresată peste trăsăturile Arrisei şi
se fixă cu o intensitate pătrunzătoare pe faţa Kalenei. în
mod cert, nu era genul timid şi modest, hotărî Kalena.
în clipa aceea, îi trecu prin minte că era posibil ca lucru­
rile să nu fie sortite să fie chiar aşa de simple pe cât o
făcuse Olara să se aştepte.
Ridge îşi dădu jos bocancii de pe birou şi se ridică în
picioare uşor, cu o graţie lină care lăsa să se înţeleagă
că îşi ştia manierele, doar că nu alegea întotdeauna să
le folosească. Nici o clipă nu-şi dezlipi privirea aurie de
Kalena, căreia această curiozitate i se păru neaşteptat
de captivantă. Mai văzuse şi înainte culoarea aceea ma-
ro-gălbuie a ochilor atribuită de unii pieilor roşii, dar
ochii lui Ridge nu se potriveau acelei descrieri. Când
Kalena îi întâlni privirea, avu senzaţia că priveşte în flă­
cările aurii ale focului. Porecla pe care o folosise Arrisa
pentru el îi veni în minte: Biciul de Foc.
Părea cumva mai în vârstă decât ea, poate cu vreo opt
sau nouă ani. Ridge era un bărbat cu trăsături dure, a
cărui faţă de o eleganţă aspră nu intra în categoria fru­
museţii convenţionale. Părul lui avea o nuanţă castanie
aproape neagră şi îl purta puţin mai lung decât majori­
tatea orăşenilor pe care îi văzuse Kalena, lăsându-1 să-i
atingă partea din spate a cămăşii fără guler. Aparent îl
dăduse, fără prea multă preocupare, pe după urechi,
dar, dacă avea să-i cadă în faţă, cu siguranţă avea să-i
atingă lobii urechilor. Ridge purta o cămaşă cu mâne­
cile largi la modă şi printre mulţi dintre negustorii aflaţi
la parter. A lui nu era însă vopsită, ci păstra nuanţa na­
turală deschisă a lânii de lanti din care fusese ţesută.
La gât, era rotundă, despicată până la jumătatea pieptu­
lui şi legată cu un şiret subţire din piele. Primele două
găici le lăsase desfăcute, ceea ce îi permitea Kalenei să
vadă întrezărindu-se câteva fire din părul negru care
părea să îi acopere pieptul. Manşetele cămăşii îi erau
lungi şi înguste, ţinând laolaltă, intr-o manieră practică,
amplitudinea materialului. Mâinile care îi ieşeau prin
mânecile largi îi părură Kalenei cam mari. Totodată,
păreau şi destul de puternice, capabile să controleze un
cal, o armă sau, poate, o femeie. Kalena îşi spuse că era
mai bine să nu încerce toate cele trei activităţi în ace­
laşi timp, iar gândul ăsta o înveseli. Pantalonii lui Ridge
erau legaţi cu o curea groasă din piele de zorcan şi i se
mulau de la talie pe coapse evidenţiindu-i muşchii pu­
ternici, bine făcuţi, ai picioarelor până în zona de unde
începeau să fie ascunse de cizmele din piele de lanti
înalte până la genunchi. O teacă simplă, fără podoabe,
de sintar îi atârna de cureaua din piele laolaltă cu o pun­
gă simplă cu bani.
Bărbatul era bine făcut, cu umerii laţi şi talia zveltă,
ca de felină. Nu, îşi spuse Kalena, nu de felină, de bici.
Preţ de o clipă, femeia văzu în el acelaşi pericol potenţial
reprezentat şi de o armă ascunsă în teacă. Privi spre sin-
tarul din toc. Dintr-un motiv sau altul, lama simplă, fără
podoabe, a cuţitului i se părea că simbolizează cel mai
bine felul de a fi al bărbatului. De multă vreme, sintarul
evoluase de la stadiul de simplă armă la acela de acceso­
riu la modă, adesea strident, purtat de bărbaţii din aris­
tocraţie. Cel purtat de Kalena în desaga ei era exemplul
perfect. Arma aparţinuse tatălui ei şi fusese gravată cu
aur şi bătută cu giuvaiere. Era o piesă de muzeu şi nu
fusese niciodată folosită altfel decât ca obiect decorativ.
Dar lama sitarului lui Ridge era cu totul altfel. Kalena
nu se îndoia câtuşi de puţin că oţelul acestui sintar fu­
sese călit cu un singur scop: acela de a gusta sânge. Gân­
dul ăsta o făcu să i se facă inima cât un purice.
- Eu sunt Ridge. Cu ce vă pot ajuta? întrebă el înceti­
şor ignorând-o pe Arrisa a cărei privire scăpăra amuzată.
Glasul îi era la fel de întunecat şi de sumbru ca toată
fiinţa lui.
Auzindu-1, Kalena simţi cum îi atinge fiecare termi­
naţie nervoasă.
Kalena întinse actul pe care îl adusese cu ea din
valea Interlock şi se forţă să-şi aducă aminte că, oricât
de intimidant părea la prima vedere, Ridge nu purta la
încheietură nici o brăţară a vreunei Case Mari. Nu-şi
putea permite să revendice nici măcar numele vreunei
familii mai mici. Asta o făcea cel puţin egala lui. Poate
că era doar o consolare măruntă, mai ales că ea era ulti­
mul membru al familiei sale distruse, dar, în momentul
acela, Kalena decise că avea nevoie de un mic avantaj.
Bărbatul ăsta avea să-i dea de furcă. Olara ar fi trebuit
s-o prevină, se trezi gândindu-se.
-E u sunt Kalena, din valea Interlock, rosti ea pe
un ton foarte serios. Mătuşa mea, Olara, a negociat
acest contract cu Quintel, Baronul Negoţului. Este un
acord pentru o căsătorie temporară între mine şi dum­
neata. Mătuşa mi-a spus că totul a fost aranjat şi că mă
vei aştepta.
Ridge îi luă hârtia dintre degete, fără a-şi desprinde
privirea de la faţa ei. Pentru Kalena, focul din ochii
lui era indescifrabil, dar, când li se atinseră degetele,
redeveni brusc conştientă de mărimea şi de forţa mâi­
nilor lui.
Preţ de o clipă aparent interminabilă, Ridge cercetă
contractul în tăcere. Kalena era conştientă de curiozita­
tea din privirea funcţionarului şi de nerăbdarea amu­
zată din atitudinea Arrisei şi fu surprinsă să descopere
că ea însăşi devenea destul de nerăbdătoare.
Pentru prima oară se gândi că, dacă Ridge pretindea
că nu ştie nimic despre contractul de căsătorie, ea avea
să se simtă groaznic de stânjenită în faţa lui Hotch şi a
Arrisei. Tânăra îşi dădea seama că un astfel de motiv
de îngrijorare era prostesc - unii ar spune chiar tipic
feminin - având în vedere că principalul ei obiectiv era
unul de o natură atât de sângeroasă, dar nu se putea ab­
ţine. Spera ca Ridge, chiar dacă avea să fie luat prin sur­
prindere, să nu-i facă vreo scenă în prezenţa celorlalţi.
Mândria era o povară atât de mare uneori, iar Kalena
ştia că şi ea avea o problemă cu asta.
Ca şi cum i-ar fi simţit încordarea, Ridge ridică privi­
rea, iar Kalena îşi ţinu respiraţia. Dintr-odată, bărbatul
clătină din cap şi împături contractul la loc.
- Era şi timpul să ajungi, rosti el calm. Hai să mergem
undeva ca să putem discuta între patru ochi.
Kalena răsuflă uşurată şi afişă un zâmbet strălucitor,
conştientă de tresărirea uluită a Arrisei şi de expresia
consternată a lui Hotch. Grăbit să vorbească, bărbatul
mai mult scuipă cuvintele.
-Acum, ia stai aşa, Biciule de Foc. Nu ştiu despre
ce e vorba, dar nu poţi să-ţi iei pur şi simplu zborul.
Trebuie să primesc informaţiile de care am nevoie ca să
termin raportul ăsta pentru Quintel.
- O să-ţi dau mai târziu informaţiile. Ridge se uită la
Kalena. Şi asta e tot treaba lui Quintel şi îţi promit că e
mult mai importantă decât raportul despre bandiţii aia
care acţionează în Trecătoarea Talon. In plus, bandiţii
au încetat atacurile încă de acum cinci zile. Quintel ştie
asta. I-am spus de îndată ce m-am întors de la Trecătoa­
re. Raportul tău vine prea târziu.
- Dar, Ridge...
Ridge îi ignoră pe funcţionar şi pe Arrisa şi păşi încet
spre Kalena cu un calm înşelător. Kalena ştiu instinctiv
că acela era mersul unui luptător. înainte să apuce să-şi
ia rămas-bun de la Arrisa, Kalena se trezi condusă spre
scara lată de la capătul holului.
- Ei bine, Kalena, mârâi Ridge cu blândeţe în timp ce
începeau să coboare scările, nu eşti chiar cum mă aştep­
tam, dar cred că va trebui să mă descurc. Quintel ştie în­
totdeauna ce face şi, dacă el a hotărât că în călătoria asta
am nevoie de tine, atunci probabil că are dreptate. Ai mai
încheiat vreodată un contract de căsătorie temporară?
-N u, recunoscu ea, ridicându-şi tunica să poată co­
borî scările la fel de repede ca el. Chiar trebuia să facă
rost de haine noi. Mătuşa mea nu e de acord cu căsăto­
riile temporare.
-N ici nu mă miră, comentă el strâmbându-se. Ma­
joritatea oamenilor bine-crescuţi nu sunt de acord cu
astfel de învoieli. Probabil că mătuşa ta este disperată
după Nisip.
Kalena îşi aminti de pretextul pe care trebuia să-l invoce.
- Mătuşa mea este o Tămăduitoare bună, Ridge, dar
aproape că i se termină rezerva de Nisip de pe Euryth-
mia. Toate Tămăduitoarele din valea Interlock încep să
rămână fără. De acasă nu mai au de unde să facă rost şi
nici de aici din Crosspurposes. De vreme ce negustorii
lui Quintel nu au reuşit de mai multe luni să aducă re­
zerve noi, atunci când o ambarcaţiune va putea în sfâr­
şit să treacă, Tămăduitoarele din valea Interlock vor fi
nevoite să stea la coadă după cele din oraşele mari ca să
primească o porţie. Ştii asta.
- Dar mătuşa ta a decis cu iscusinţă că, dacă te trimi­
te pe tine ca nevastă temporară, va avea garanţia că va
primi o porţie din încărcătură. Trebuie să recunosc că e
destul de isteaţă.
-Mătuşa mea e o femeie foarte inteligentă, Ridge.
Totodată are şi aptitudinile unei Tămăduitoare native.
Simţindu-se cumva ofensată de vorbele lui care i se pă­
rură critice, tânăra rosti cuvintele uşor răstit. Nu o iubea
foarte mult pe mătuşa Olara, dar Kalena era mult prea
mândră să le permită celorlalţi să-i critice singura rudă
care-i mai rămăsese. Oricum ar fi fost Olara, ea rămânea
totuşi Doamna de Ice Harvest. Prin urmare, i se cuvenea
o fărâmă de respect din partea unui simplu bastard.
-N u mă îndoiesc câtuşi de puţin de inteligenţa mă-
tuşii tale. Până la urmă, a fost îndeajuns de deşteaptă
încât să-l convingă pe Quintel să semneze contractul
ăla. înţelegi care sunt termenii aranjamentului, nu? Vei
fi soţia mea pe tot parcursul călătoriei. La întoarcerea
în Crosspurposes, primeşti zece la sută din încărcătura
ambarcaţiunii, surâse Ridge fără a se arăta însă câtuşi
de puţin amuzat. Asta ar trebui să te transforme într-o
femeie bogată în valea Interlock.
-Treizeci la sută, rosti Kalena încet.
Ridge privi spre ea cu ochii mijiţi.
-Ce?
-Trebuie să primesc treizeci la sută din încărcătura
totală, sublinie ea politicos, gândindu-se cât de puţin
conta asta având în vedere că oricum nu avea nici cea
mai mică intenţie de a pleca în călătoria periculoasă
spre înălţimile Variance.
Ţelul ei era mult mai imediat şi, odată atins, căsătoria
asta temporară pentru care încheiase contract avea să se
termine automat. Mătuşa Olara negociase cel mai mare
procentaj doar ca să se asigure că Baronul Quintel va
crede povestea Kalenei.
-N u am auzit niciodată ca într-o negociere Quintel
să accepte să dea treizeci la sută din orice încărcătură, cu
atât mai puţin una de Nisip. Probabil că mătuşa ta e o
femeie remarcabilă.
- Da, intr-adevăr, este, aprobă cu sinceritate Kalena.
Unde mergem?
- La casa baronului. Când sunt în oraş pentru puţin
timp, stau la el, îi explică Ridge indiferent. De data asta,
am să stau doar cât fac pregătirile pentru călătoria spre
înălţimile Variance. Unde ţi-e bagajul?
- La hanul unde am înnoptat noaptea trecută.
-Voi trimite unul dintre servitorii lui Quintel să-l
ridice.
Kalena trase adânc aer în piept, uluită de cât de uşor
avea să fie. Olara interpretase corect prevestirile favora­
bile atunci când intrase, în urmă cu două luni, în Tran­
sa Clarvăzătoare. Un sentiment ciudat de exaltare puse
stăpânire pe tânără când păşi alături de Ridge în lumina
caldă a soarelui, dar încercă să păstreze un ton cât mai
calm cu putinţă.
- M-am temut că s-ar putea să fii luat prin surprinde­
re de acest contract. Ştiu că a fost negociat de Baronul
Negoţului, Quintel, în absenţa ta.
Ridge ridică din umeri.
-In ultimele două luni, am fost plecat. A trebuit
să mă ocup de nişte afaceri în Trecătoarea Talon. Ştiu
că Quintel îşi făcea griji în legătură cu afacerea cu
Nisip şi nu m-a mirat câtuşi de puţin că a vrut ca, de
îndată ce m-am întors, să merg să verific situaţia. N-aş
fi avut timp să-mi găsesc singur o soţie temporară potri­
vită, aşa că lui i s-a părut rezonabil să se ocupe de asta în
locul meu.
- Da, aprobă Kalena cu răceală, chiar rezonabil.
Ei bine, măcar nu trebuia să mai ducă muncă de con­
vingere. Ridge părea destul de mulţumit de aranjamen­
tul făcut de angajatorul său, atât în privinţa termenilor
contractului de căsătorie, cât şi în privinţa ei în calitate
de soţie temporară.
Kalena cercetă cu mult interes priveliştea din jurul
ei. Nu venise decât de puţin timp în Crosspurposes, aşa
că cea mai mare parte din oraşul întins şi aglomerat era
încă nou pentru ea. Piatra roz folosită la construcţia ce­
lor mai multe dintre clădiri părea să ofere o strălucire
caldă. La sfârşitul verii calde, ferestrele care dădeau spre
străzi erau deschise să lase înăuntru orice pală de vânt
se întâmpla să adie. Prea puţine clădiri erau mai înalte
de două niveluri, dar erau şi câteva cu patru.
Crosspurposes înflorise la răscrucea câtorva trasee
comerciale importante. In drum spre destinaţiile finale,
prin Crosspurposes treceau toate nestematele din Trecă-
toarea Talon, plantele medicinale şi Nisipurile Euryth-
miei de pe înălţimile Variance, pieile şi lâna de lanti,
precum şi grânele de pe câmpiile Antinomy. Oraşul de­
venise bogat datorită poziţiei favorabile, iar acea bogăţie
se vedea în clădirile frumoase, magazinele aglomerate şi
cetăţenii bine îmbrăcaţi.
Străzile erau pline de viaţă. Câteva căruţe trase de
păsările nezburătoare creet trecură huruind pe lângă ei
încărcate cu legume, fructe şi alte bunuri pentru piaţă.
Oamenii se îmbulzeau pe trotuarele pavate cu piatră,
femeile purtând tunici scurte şi pantaloni coloraţi, iar
bărbaţii cămăşi, pantaloni şi cizme în culori mai discrete.
Copiii mergeau ţopăind sau de mână cu părinţii. Câţi­
va cotly maidanezi alergară pe străzi şi apoi dispărură
pe alei în căutare de mâncare. Kalena începu să zâm­
bească plină de nostalgie când le zări urechile lungi şi
cozile ghiduşe. Propriul ei cotly murise în urmă cu un
an, iar Olara refuzase să îi îngăduie să înlocuiască ani-
măluţul blănos. Poate că mătuşa simţise cât de ataşată
devenise Kalena de el. In mintea Olarei, nu trebuia să
intervină nimic între Kalena şi ţelul ei suprem, cu atât
mai puţin vreo fărâmă de ataşament emoţional.
Problema era, credea Kalena, că Olara nu înţelesese
niciodată care era adevăratul ei ţel suprem. Sub nici o
formă, nu era vorba despre crima pe care o planificase
de atâţia ani mătuşa ei. Ceea ce o făcea pe Kalena să se
concentreze atât de bine pe ce avea de făcut era viaţa
cea nouă pe care urma să o dobândească după aceea.
Pe de altă parte, adevărul era că până acum îi fusese
cam greu să-şi închipuie acea nouă viaţă în detaliu. Fap­
tul că nu ştia prea multe despre vieţile femeilor libere
aproape legendare despre care auzise vorbindu-se făcea
ca imaginea despre viitorul ei să rămână învăluită în
ceaţă, dar asta nu o făcea să se îndoiască de materializa­
rea lui. Presimţea că, odată ce avea să-şi facă datoria faţă
de familie, propriul viitor avea să se limpezească şi să
prindă viaţă.
- Crezi că Baronul Negoţului Quintel se va împotrivi
şederii mele în casa lui? îl întrebă Kalena pe un ton bla­
jin când Ridge se opri în faţa unei uşi masive din lemn
de esenţă tare. în câteva momente, avea să intre în casa
bărbatului pe care venise să-l asasineze.
-A r face bine să nu, replică Ridge sec. El este respon­
sabil de venirea ta aici, nu-i aşa? Ar face bine să-ţi asigure
un acoperiş deasupra capului în timp ce ne pregătim de
drum. Se întinse să lovească inelul greu de metal de uşa
bărbatului pe care Kalena fusese trimisă să-l ucidă.
în timp ce aştepta ca unul dintre servitorii lui Quin­
tel să deschidă, Ridge îi aruncă o privire piezişă tova­
răşei lui. Ce făcuse Quintel? se întrebă el. Nu îl mirase
că trebuia să călătorească spre înălţimile Variance ca
să afle ce se întâmplase cu negoţul profitabil cu Nisip.
Nici măcar faptul că Quintel negociase o căsătorie
temporară pentru Biciul lui în vreme ce acesta fusese
plecat în ultimele două luni nu îl şoca pe Ridge. Vă­
zând însă că femeia, care avea să-i fie soţie pentru o
scurtă perioadă de timp, era o tânără inocentă venită
direct de la o fermă din valea Interlock, asta îl uimea
de-a dreptul.
De felul lor, soţiile temporară aveau tendinţa de a fi
nişte creaturi dure, şirete, imune la criticile sociale pe
care trebuiau să le îndure. Căsătoriile temporare erau
parteneriate legale, dar asta nu însemna că erau şi ac­
ceptate de cei din clasa de mijloc şi superioară. Chiar şi
fiica unui fermier era în mod normal considerată mai
presus de un astfel de aranjament. Treaba regretabilă a
acestei chestiuni era aceea că Vindecătoarele de pe înăl­
ţimile Variance nu voiau să facă afaceri cu un bărbat.
Abilitatea de a vindeca provenea din capătul Luminat al
Spectrului şi tocmai de aceea era de competenţa femei­
lor. Negoţul era de competenţa bărbaţilor. Când deschi­
sese traseele Nisipului, Quintel fusese nevoit să găsească
un compromis, iar soluţia lui fusese conceptul căsătoriei
temporară. Prin intermediul câtorva demersuri politice,
Quintel reuşise ca aceste parteneriate să fie recunoscute
de lege. Ca să stimuleze suplimentar femeile să încheie
astfel de contracte de căsătorie, Quintel le oferea soţi­
ilor temporare care călătoreau pe traseul Nisipului un
mic procent din profituri.
Femeile erau implicate şi în alte activităţi de negoţ,
însoţindu-i uneori pe negustori în calitate de bucătărese
sau de tovarăşe de pat, dar genul acela de aranjament
nu era pe placul Tămăduitoarelor de pe înălţimile Va­
riance. Acestea cereau ca femeile cu care făceau afaceri
să fie căsătorite corespunzător, deşi nimeni nu înţelegea
de ce. In definitiv, nici Tămăduitoarele Supreme nu
erau femei căsătorite.
Ridge înţelegea de ce profitase Quintel de şansa ca în
călătoria asta să meargă şi nepoata unei Tămăduitoare
recunoscute. Cu siguranţă, era posibil ca nepoata unei
Tămăduitoare să aibă ea însăşi o înclinaţie spre Harul
acesta, care era o trăsătură de familie. Quintel spera că
acum exista posibilitatea ca Tămăduitoarele Supreme
din Valea Variance, care în ultima vreme refuzaseră să
mai facă negoţ, să vrea să facă afaceri cu o femeie despre
care se presupunea că avea o fărâmă de Har. In mod
clar, în ultimele câteva luni, nu fuseseră dispuse să in-
teracţioneze cu nici una dintre femeile trimise cu cara­
vanele de negustori ca să facă afaceri cu ele. Profiturile
lui Quintel fuseseră grav afectate.
Dar, chiar şi aşa, ştiind ce făcuse pentru situaţia de
faţă, Ridge fusese luat prin surprindere în biroul lui
Hotch când se întorsese şi se trezise pentru prima oară
faţă în faţă cu Kalena.
Primul gând care îi venise în minte fu acela că ochii
ei aveau culoarea pietrelor verzi preţioase pe care le ex­
trag minerii din munţii din apropierea Trecătorii Talon.
Nişte ochi verzi, reci ca gheaţa, care abia aşteptau să fie
transformaţi în flăcări verzi de ardoarea unui bărbat.
Ridge trase aer în piept când îşi dădu seama că, prin
intermediul unui contract de căsătorie, urma să fie băr­
batul care avea s-o trezească pe Kalena. Situaţia avea să
se dovedească interesantă.
însă nu doar ochii ei îi atrăseseră atenţia, ci şi părul
de culoarea apusului. O claie de bucle roşii-aurii care
cădeau într-o cascadă bogată mai jos de umeri. Ridge
se trezi dorindu-şi să-şi treacă degetele prin buclele ace­
lea. Se întrebă cum ar arătau oare împrăştiate pe perna
unui pat.
Nu avea o faţă frumoasă, dar trăsăturile ei delicate şi
bine conturate îl intrigară. Era ceva fascinant la ochii ei
migdalaţi şi sfioşi, la pomeţii înalţi şi la nasul drept
şi ferm. Pentru o femeie, avea o înălţime medie. Dacă ar
fi stat suficient de aproape, creştetul ei i-ar fi atins băr­
bia. Din poziţia asta, Ridge se putea apleca să o sărute
cu uşurinţă.
Tunica purpurie cu mâneci lungi pe care o purta
peste pantalonii galbeni era prinsă la mijloc cu o curea
care-i scotea în evidenţă talia mică şi şoldurile foarte fe­
minine, uşor conice. Sânii îi erau plini, dar delicaţi şi
frumos rotunjiţi. Ridge decise că aveau să-i umple mâna
în mod plăcut. Pe de altă parte, simţi că, dacă ar fi putut
să ghicească la ce se gândea el, Kalena s-ar fi scandalizat
până în vârfurile ghetuţelor ei de catifea.
Ridge se întreba cam ce i-o fi explicat mătuşa Olara
nepoatei ei despre căsătoriile temporare. Kalena părea
să trateze toată treaba asta ca pe o simplă chestiune de
afaceri. Pentru o simplă fiică de fermier care, probabil,
până atunci, nu plecase niciodată în viaţa ei din valea
sobră, conservatoare a Interlockului, era un pic ciudat.
Poate că nu-şi dădea seama cât de lungi şi de sin­
gure puţeau deveni nopţile pe drumul interminabil
până la înălţimile Variance. Ei bine, urma să aibă su­
ficient timp să-şi iniţieze soţia temporară în realităţile
acestei afaceri.
Pentru prima oară de când aflase de viitoarea lui mi­
siune, Ridge începu să o aştepte cu nerăbdare. Gându­
rile care îi jucau în minte fură întrerupte când uşa din
lemn de esenţă tare a casei lui Quintel se deschise fără
zgomot. Ridge se dădu politicos într-o parte permiţân-
du-i Kalenei să intre.
Ridge o privi trecând pragul. în ochii lui aurii se citi
aprecierea rece. Se prea poate să fi fost o fată de la ţară,
dar păşea cu demnitatea şi graţia unei doamne dintr-o
Casă Mare. El, pe de altă parte, era bastardul unei Case
Mari care alesese să-i ignore existenţa. în timp ce o urma
pe Kalena dincolo de uşă, în holul mare, lui Ridge îi
trecu prin minte că un bărbat ca el, care plănuia să-şi
întemeieze propria Casă, putea s-o păţească mai rău de­
cât să se alieze cu o fată de la ţară care ştia să meargă ca
o doamnă.
în timpul călătoriei spre înălţimile Variance, urma să
aibă timp suficient să se hotărască dacă ea avea să se do­
vedească a fi femeia sortită să se potrivească planurilor
pe termen lung pe care şi le făcuse pentru viitorul lui.
Bărbatul căruia i se spunea Biciul de Foc descoperi că
aştepta cu nerăbdare această călătorie.

capitolul 2
- La naiba, omule, rosti Quintel, recunoaşte măcar o
parte din adevăr. Am crezut c-am făcut o treabă destul
de bună ca peţitor. Tu te-ai fi descurcat mult mai rău şi
ştii asta.
Ridge îl privea din capătul celălalt al încăperii con­
ştient de umbra de umor din surâsul dispreţuitor al pa­
tronului său. Quintel stătea tolănit în scaunul lui cu
spătar rotund, cămaşa lui neagră din ţesătură de Risha
şi pantalonii negri contrastând izbitor cu draperiile albe
ca zăpada.
Faptul că, în seara aceea, Quintel se îmbrăcase în
negru şi hotărâse să-şi întreţină oaspeţii în Camera de
Zăpadă, nu era un accident. Bărbatul avea o predilecţie
pentru contraste şi opoziţii. Cu fiecare ocazie, arăta cât
de mult îi plac.
înfăţişarea lui Quintel se potrivea în mod natural cu
gusturile personale. Părul lui de o nuanţă neobişnui­
tă de gri-argintiu începea cu o creastă deasupra frunţii
înalte şi inteligente şi era pieptănat pe spate. Nuanţa ar­
gintie contrasta puternic cu ochii aproape perfect negri,
care, la rândul lor, contrastau cu pielea lui albă.
Când se îmbrăca în negru, ceea ce făcea destul de
des, domina orice încăpere. Fără îndoială, aşa se întâm­
pla cu încăperea albă în care stătea acum.
Desigur, se gândi Ridge încercând să fie obiectiv,
chiar şi fără astfel de podoabe, Quintel din casa de Gli-
ding Fallon domina orice mulţime. Moştenitorul bogat
al unei Case aristocrate vechi, consacrate, îşi folosea
puterea şi autoritatea moştenite cu o graţie masculină
inconştientă. Putea fi chiar din cale afară de şarmant,
aşa cum fusese mai devreme în prezenţa Kalenei, sau
destul de nemilos, mai ales în afaceri.
Ridge ştia mai bine decât oricine cât de nemilos pu­
tea fi patronul lui.
Prin oraş se bârfea că pe Quintel nu îl mai mulţumea
să administreze unele dintre cele mai rentabile trasee
de negoţ de pe Continentul de Nord. Unii spuneau că
pusese ochii pe o funcţie în noul Tribunal al Echili­
brului, comisia legislativă nou iniţiată pentru oraşele şi
comunităţile împrăştiate pe continent. Noul organism
central de guvernare era încă destul de precaut, iar co­
munităţile locale nu prea erau pe punctul de a renun­
ţa la preţioasele lor drepturi, dar, fără îndoială, oraşul
Concinnity, sediul Tribunalului Echilibrului, devenea
centrul puterii. Una dintre cele mai importante prero­
gative pe care şi le însuşise Tribunalul Echilibrului era
dreptul de a recunoaşte şi de a legifera nou înfiinţatele
Case aristocratice.
Din punct de vedere fizic, Quintel semăna cu sim­
bolul mândrei lui Case. Bărbatul avea trăsăturile ex­
trem de acviline, foarte asemănătoare cu cele ale păsării
de pradă numite fallon. Trupul îi era uscăţiv şi ciudat de
zvelt. Ridge era conştient că femeile îl găseau adesea fas­
cinant pe Quintel, deşi toţi cei din micul cerc de anga­
jaţi de încredere ştiau că pe el nu-1 interesau femeile. Pe
de altă parte, nu-1 interesau nici bărbaţii. In anii în care
Ridge lucrase pentru el, Quintel nu văzuse ca stăpânul
Casei să dea dovadă de vreun strop de senzualitate rea­
lă. Pasiunile lui erau rezervate studiilor.
Quintel era cel mai învăţat bărbat pe care-1 întâlnise
Ridge vreodată. Curiozitatea lui intelectuală era multi­
laterală. Ba chiar îşi înfiinţase o bibliotecă particulară
invidiată de Universitatea Spectrului, care, în câteva
ocazii, găzduise dascăli care predau diferite materii la
universitate. Astfel de invitaţii erau întotdeauna accep­
tate cu nerăbdare.
Cu toate că interesele personale ale lui Quintel erau
axate pe chestiunile intelectuale, avea şi un imperiu
de afaceri de condus. Era interesat de compania altor
bărbaţi învăţaţi, dar avea nevoie şi de un om de încrede­
re care să-i rezolve partea urâtă a lucrurilor.
Administrarea traseelor comerciale cerea o anumită
forţă. Ridge nici măcar nu-şi mai amintea când înce­
puseră oamenii să-i spună Biciul de Foc al lui Quintel.
Ridge traversă încăperea spre o masă din piatră şi-şi mai
turnă încă un pahar din berea caldă pe care o savura
împreună cu patronul său.
- In regulă, aşadar, deocamdată, ai dovedit că ai talen­
te nebănuite de peţitor. Nu e cum m-am aşteptat acum
două zile când mi-ai povestit despre ea.
-A i crezut că-ţi voi aranja să mergi în munţi cu una
dintre nevestele temporare profesioniste?
- Aşa părea logic.
Quintel îşi clătină capul argintiu.
- Nu, Ridge. Nu e logic deloc. în călătoria asta a ta de
verificare vreau ca totul să meargă bine, iar asta include
şi cumpărarea efectivă a Nisipului. Vreau să afli ce i-a
împiedicat pe ultimii trei comandanţi comerciali şi pe
însoţitorii lor să ajungă în valea Tămăduitoarelor, dar,
totodată, vreau şi un transport proaspăt de Nisip. Pen­
tru asta, ai nevoie de o femeie, iar instinctele îmi spun
că, de data asta, îţi va fi utilă o femeie cu ceva Har de
Tămăduitoare, cineva pe care e foarte posibil ca Tămă­
duitoarele să o accepte. Tămăduitoarele Supreme din
Variance au început să creeze probleme chiar dinainte
să înceapă comandanţii comerciali şi caravanele lor să
se întoarcă cu mâinile goale. Femeile astea, oricât de
înzestrate ar fi, au un stil de a isca tot felul de greutăţi
inutile. Quintel rânji dezgustat. Tămăduitoarele au în­
ceput să nu mai respecte comenzile de rutină pentru
diversele lor amestecuri medicinale şi au refuzat să co­
mercializeze cantităţile obişnuite de Nisip. Comandan­
ţii comerciali responsabili mi-au spus că asta e din cauză
că Tămăduitoarele nu s-au înţeles cu nevestele tempo­
rare cooptate pentru călătorii. Au pretins că nu li s-au
părut acceptabile.
Gura frumoasă a lui Quintel se curbă în jos, într-o
altă grimasă dezgustată.
-Tămăduitoarele din Variance au spus că nevestele
în cauză nu sunt nici soţii adevărate, nici femei cu vreun
pic de Har de Tămăduitoare. Nu au vrut să facă afaceri
cu ele. Apoi, am început să primesc rapoarte legate de
un soi de barieră lăsată peste trecătoare. După asta, nici
unul dintre cei plecaţi spre înălţimile Variance nu a mai
reuşit să ajungă la destinaţie.
-C hiar şi de ar fi să am succes, nu o să pot aduce
prea mult Nisip înapoi, cu atât mai puţin vreuna din­
tre poţiunile Tămăduitoarelor. O să am loc doar pentru
ceea ce eu şi femeia vom putea căra în desagi. Nu pot
lua cu mine şi un cârd de creeţi, Quintel. Mă vor înce­
tini prea mult.
Quintel aprobă din cap, sorbind o gură de bere din
pocalul său elegant gravat pe care-1 ţinea într-o mână.
- Nu am nevoie decât de un singur transport, doar ca
să dovedesc că încă mai pot livra tâmpenia asta. Când
te vei întoarce cu problemele rezolvate, o să trimit o
caravană comercială considerabilă.
Ridge păşi spre fereastră ca să se uite în grădină. Ase­
menea majorităţii reşedinţelor particulare din Crosspur-
poses, casa mare a lui Quintel era orientată spre interior
în jurul numeroaselor ei grădini exotice.
Pe partea cu strada, erau ferestre puţine sau îngus­
te, care aveau rolul de a ţine departe praful şi zgomo­
tul oraşului, permiţând totuşi ventilarea aerului. Dar,
în interior, toate camerele se deschideau spre zona cu
verdeaţă luxuriantă şi aer cu parfum de flori. în seara
aceea, grădina impecabil aranjată de dincolo de Camera
de Zăpadă era învăluită într-o perdea strălucitoare de lu­
mină roşiatică. Symmetra, luna roşie a Zantaliei, lumina
cu toată forţa. Ridge studie absent minunata scenă în
timp ce reflecta la vorbele lui Quintel.
-Ţi-a pus cineva la îndoială capacitatea de a asigura
transportul de Nisip? întrebă Ridge încet.
-Subiectul a fost atins în ultima şedinţă a Consi­
liului local, recunoscu Quintel după un moment de
ezitare. I-am asigurat pe membri că problemele sunt
temporare şi că, în curând, se vor relua transporturile
comerciale normale.
-N-ar îndrăzni să-ţi ia traseul ăsta comercial şi să-l
dea altcuiva, declară Ridge cu o siguranţă absolută.
-Ridge, nu e nimeni mai presus de puterea consi­
liului. Nisipul e considerat un bun comercial esenţial
aici în Crosspurposes. E unul dintre lucrurile care oferă
oraşului bogăţie şi mare parte din putere. Dacă oraşul
e ameninţat cu pierderea acestui traseu comercial, pen­
tru că baronul comercial aflat la conducere nu îl poate
controla, atunci consiliul va acţiona în consecinţă ca să
păstreze ruta. Amândoi ştim asta.
Ridge se întoarse cu spatele la fereastră.
- O să ai Nisipul când mă întorc, îi promise el pe un
ton neutru.
Quintel zâmbi.
-Ştiu. După o clipă de tăcere adăugă: Ar trebui să
mai adaug un detaliu. Caravanele s-au întors cu mâna
goală, însă ultima mea iscoadă nu s-a întors deloc.
- Pe cine ai trimis?
- Pe Trântei.
-E bun, concluziona Ridge după un moment de
reflecţie.
- Am motive să cred că e mort.
Ridge se încruntă.
- E posibil ca Tămăduitoarele să fi devenit încăpăţâ­
nate sau dificile, dar ele nu ar ucide niciodată. Tămădu­
itoarele nu pot ucide. Toată lumea ştie asta.
Quintel ridică din umeri.
- Biciule de Foc, eu nu ştiu ce se întâmplă. De asta te
trimit pe tine să afli.
Cei doi bărbaţi se priviră în tăcere din colţurile
opuse ale încăperii albe. Nu mai era nevoie să discute
mai departe detaliile misiunii. Lui Ridge îi fusese dată
o sarcină pe care avea s-o ducă la îndeplinire. Amândoi
acceptară lucrurile ca atare.
- In legătură cu femeia, reluă încet Quintel, intr-un
final.
- Ce e cu ea? Tu ai ales-o, deci presupun că ai ştiut
ce faci, chiar dacă eşti novice în domeniul peţirii, rosti
Ridge într-o doară.
Quintel flutură din mână parcă pentru a respinge
comentariul ironic.
- E cea mai bună şansă pe care o avem să tratăm cu
Tămăduitoarele din Variance. E adevărat, ea nu e o Tă­
măduitoare profesionistă, dar mătuşa ei este şi e posibil
ca Harul din familie să se moştenească pe linie femeias-
că. De obicei aşa se întâmplă. Kalena poate că nu are
suficient Har să înceapă pregătirea ca Tămăduitoare,
dar, chiar şi o fărâmă de ar avea, cresc şansele ca Tămă­
duitoarele Supreme să vrea să stea de vorbă cu ea.
-N u este nici o şansă să găsim o Tămăduitoare
adevărată?
- Din păcate, nu. Tămăduitoarele sunt mândre. Ma­
joritatea se consideră superioare unei simple soţii tem­
porare. Pe Pietre, cele mai talentate şi dedicate dintre
ele devin Tămăduitoare Supreme, se mută pe înălţimile
Variance şi, odată cu asta, evită compania bărbaţilor.
Din tonul persiflator al lui Quintel se înţelegea clar că,
asemenea celorlalţi bărbaţi, nici el nu înţelegea această
independenţă încăpăţânată. Tămăduitoarele obişnuite
şi femeile cu doar o urmă de Har sunt aproape întot­
deauna căsătorite şi sunt nişte soţii foarte apreciate.
O Tămăduitoare sporeşte prestigiul oricărei Case, fie ea
mică sau mare. Nici o Tămăduitoare adevărată nu-şi va
asuma rolul de soţie temporară. Pe de altă parte, ce băr­
bat şi-ar lăsa nevasta să călătorească în calitate de soţie
temporară chiar şi de dragul unei părţi din transportul
de Nisip?
Ridge strâmbă uşor din buze.
-Pe capătul întunecat al Spectrului, eu sigur n-aş
lăsa-o.
- Nu, îl aprobă Quintel cu o privire înţelegătoare, tu
mai puţin decât oricine. Tu eşti la fel de mândru ca orb
ce cap al unei Case Mari, nu-i aşa?
- Chiar şi dacă sunt doar un copil din flori? adăugă
el cu amărăciune. De ce n-o zici, Quintel? Amândoi
ştim că e adevărat.
- Ridge, naşterea ta nu va fi decât un handicap tem­
porar. Sunt la fel de sigur de asta ca şi de faptul că, în fi­
ecare lună, Symmetra devine pe deplin vizibilă, adăugă
Quintel pe un ton neutru. Va veni şi vremea când îţi vei
înfiinţa propria Casă, care va fi una măreaţă. E adevă­
rat că eu te-am adunat de pe străzile din Countervail şi
te-am învăţat bunele maniere, dar flăcările bărbatului
care ai devenit astăzi au ars dintotdeauna înlăuntrul tău
şi te vor duce departe.
-In curând, îngăimă Ridge aproape doar pentru
sine. Foarte curând.
- Poate la finalul acestei misiuni, rosti Quintel cu o
tărăgănare blândă. Dacă dovedeşti că te pricepi la fel de
bine să cucereşti o femeie cum te pricepi la mânuirea
unui sintar.
Brusc, Ridge întoarse capul întrebător.
- Despre ce vorbeşti?
-Vorbesc despre faptul că o să-ţi dau ţie tot profi­
tul rezultat în urma acestei călătorii. Quintel mai luă o
gură din bere aşteptând ca vorbele lui să fie percepute
de interlocutor. Mai puţin, cele treizeci de procente care
revin femeii şi mătuşii ei, desigur. în plus, intenţionez
să-ţi predau ţie o parte din traseu. Mă gândeam undeva
la douăzeci la sută. în schimb, pe viitor tu vei adminis­
tra întreaga rută în locul meu.
Ridge aşteptă cu încordare.
- Nu înţeleg.
-Ba înţelegi. Quintel se aplecă în faţă aţintindu-1
brusc cu privirea-i întunecată. Pentru mine e vital să se
redeschidă ruta asta comercială şi să se aducă o cantitate
suficientă de Nisip, astfel încât să dovedesc că încă pot
administra traseul. Dar, dincolo de asta, în urma acestei
misiuni, nu mă interesează să obţin nici un fel de profit.
Tot profitul rezultat din Nisip, când te vei întoarce în
Crosspurposes, îţi va aparţine. Legat de viitor, trebuie
să recunosc că am obosit să dedic atât de mult timp
şi atenţie administrării traseelor comerciale pe care le
deţin. îmi doresc să predau o parte din povară^ altora
fără să pierd controlul complet asupra traseelor. în cine
altcineva să mă încred aşa cum mă încred în tine, Biciu-
le de Foc? Gândeşte-te, Ridge. Cu cât aduci mai mult
Nisip, cu atât vei fi mai bogat. Dacă aduci o cantitate
suficientă, pe care să o valorifici cu cap, ai putea câşti­
ga îndeajuns încât să începi să-ţi pui bazele Casei. Şi,
dacă adaugi la asta o parte din profiturile pe care le va
aduce pe viitor traseul Nisipului, vei obţine ceea ce sper
eu să fie un stimulent atrăgător. Din bani izvorăşte pu­
terea. Ca să fondezi o Casă mare, ai nevoie atât de bani,
cât şi de putere.
Ridge simţi sângele zvâcnindu-i în vene ca şi cum s-ar
fi aflat în faţa unui atacator înarmat. Dar, în locul unei
furii mortale, simţi o exaltare sălbatică. Abia după ce
trase adânc aer în piept, reuşi să vorbească:
- Eşti foarte generos, Quintel.
-N u, sunt practic. M-ai servit mult şi bine, Ridge.
îţi sunt foarte îndatorat. Mai devreme sau mai târziu,
vei reuşi să-ţi puijbazele propriei Case. Numai moartea
te-ar putea opri. înţeleg că ăsta e cel mai important ţel
al vieţii tale. Foarte bine. Eu îţi pot răsplăti anii în care
m-ai servit cu loialitate oferindu-ţi şansa de a face avere
dintr-o singură misiune.
Ridge întâlni privirea celuilalt bărbat.
-N u ştiu ce să spun.
-M ie nu-mi spune nimic, surâse Quintel. Dar ai pu­
tea petrece puţin timp stând de vorbă cu Kalena. De
fapt, mă tem că va fi nevoie de mai mult decât de o sim­
plă conversaţie. Ridge, în călătoria asta, vei avea nevoie
ca ea să coopereze de bunăvoie.
Ridge miji ochii.
- E suficient de dispusă. Partea care îi revine din pro­
fituri e cât se poate de motivantă.
-N u la asta mă refer. Va trebui s-o seduci, Coman-
dante Comercial. Chiar foarte bine. Va fi nevoie să faci
din ea o soţie în toată puterea cuvântului. Ridge, când
s-au întors ultimii doi comandanţi comerciali care au
reuşit să ajungă în Valea Tămăduitoarelor, au povestit
că Tămăduitoarele Supreme începuseră să se plângă de
faptul că soţiile temporare nu sunt soţii „adevărate“.
- Desigur că, până în punctul acela al călătoriei, ne­
gustorii se culcaseră deja cu femeile pe care le aduse­
seră cu ei, remarcă Ridge pe un ton prefăcut. Există un
certificat de căsătorie care face treaba asta legală. De ce
altceva mai e nevoie?
-Tămăduitoarele din vale au înţeles asta, dar chiar şi
aşa au refuzat să accepte acest gen de relaţii.
- De ce?
- Din nişte motive cunoscute doar de ele, nu le con­
sideră valide, asta deşi în trecut le-au acceptat. Nu au
oferit vreo explicaţie clară, dar din ce au spus coman­
danţii comerciali e ceva legat de lipsa de afecţiune din­
tre neveste şi negustori. Se pare că relaţiile sexuale şi o
bucată de hârtie care declară căsătoriile astea legale nu
mai sunt suficiente pentru Tămăduitoarele din Varian-
ce. Vor mai mult.
- Cât de mult înseamnă asta? întrebă Ridge absent.
- Nu sunt sigur, răspunse Quintel cu un oftat. Ceva
care să-i lege, probabil. O legătură emoţională între băr­
bat şi femeia cu care are o relaţie. Ceva pe care măcar
femeia să îl perceapă mai mult decât ca pe o relaţie de
afaceri. Ştii cum sunt femeile, adăugă el, atât de emoti­
ve. Se pare că soţiile temporare anterioare le-au vorbit
destul de deschis Tămăduitoarelor Supreme despre ca­
racterul vremelnic al căsătoriilor de acest tip şi se pare
că Tămăduitoarele au început să aibă obiecţii legate de
asta. Cine le poate înţelege pe Tămăduitoarele din Va-
riance sau pe femei în general? Am impresia că îşi do­
resc să aibă de-a face cu o femeie căsătorită cu adevărat,
nu doar cu scopul de a deveni parteneră de afaceri.
Ridge, eu cred că, până să ajungi în munţi, ai face bine
ca soţia ta temporară să fie legată de tine prin ceva mai
mult decât un contract de căsătorie. Aici, Comandan­
te Comercial, îţi vor fi puse la încercare talentele în
arta seducţiei.
- Tot nu înţeleg, repetă Ridge privindu-1 fix.
-Tot ce spun, Ridge^ e că ai face bine să încerci să
o curtezi pe doamnă. Înainte să ajungi pe înălţimile
Variance, asigură-te că îţi este devotată ţie şi relaţiei
voastre. Tămăduitoarele îşi vor putea da seama şi, dacă
nu o vor vedea căsătorită cu adevărat la nivel emoţio­
nal, nu vor vrea să facă afaceri cu tine nici măcar de vei
găsi o modalitate să treci de bariera pe care au înălţat-o
de-a lungul trecătoarei.
- Pe Pietre, înjură Ridge încet, eşti decis să faci călăto­
ria asta cât mai grea, nu?
-N u eu sunt cel care îţi face viaţa grea. Dă vina pe
Tămăduitoarele alea fără minte.
-Ş i se presupune că trebuie să mă asigur că, până
ajungem în munţi, Kalena se va ataşa de mine, chiar
dacă, la întoarcerea în Crosspurposes, relaţia se va sfârşi?
Quintel aprobă cu o mişcare din cap.
- Da, chiar dacă atunci se va termina. Procesul prin
care poţi convinge o femeie să se încreadă în emoţii, şi
nu în raţiune, se cheamă seducţie. Ai face bine să fii
pregătit să practici arta asta specială.
Ridge râse melancolic.
- E posibil să nu fi ales bărbatul potrivit pentru asta,
Quintel. Se poate să fiu destul de priceput când vine
vorba să tai gâtul cuiva pentru tine, dar ai nevoie de ta­
lent adevărat ca să seduci o femeie. Niciodată nu m-am
priceput prea bine la asta.
-A m mare încredere în tine, Biciule de Foc, mai ales
că ţi-am acordat un stimulent pe cinste.
Ridge se gândi la şansa pe care i-o oferea Quintel de
a-şi construi viitorul la care visase dintotdeauna.
-A r trebui să fie o călătorie interesantă.
- Sunt sigur că aşa va fi, fu de acord Quintel.
Ridge medită la misiunea care îl aştepta, apoi surâse
slab când îi veni în minte un gând rătăcit.
-A dat dovadă de maniere excelente în seara asta
la cină, nu-i aşa? Era conştient că, intr-un fel ciudat, se
mândrea cu asta. Nici n-ai spune că a crescut la o fermă
din Interlock.
- Oricare i-ar fi trecutul, are Tămăduitoare în familie.
Ele sunt cu mult peste femeile obişnuite de la ferme şi
sunt conştiente de asta. Fără îndoială, Kalena s-a bu­
curat de o educaţie destul de bună şi a fost învăţată şi
bunele maniere. Intr-adevăr, în seara asta s-a comportat
foarte bine. A fost un oaspete plin de şarm.
Dacă treceai cu vederea faptul că părea deosebit de
fascinată de Quintel, se gândi Ridge, amintindu-şi dăţile
în care o surprinsese studiindu-şi pe ascuns gazda în
timp ce cinau. într-un fel, curiozitatea Kalenei legată de
Quintel îl enervase pe Ridge. Va fi nevoit să-i explice
că, deşi Quintel avea o slăbiciune pentru femei, ceea
ce nu era deloc aşa, nu era o opţiune pentru ea. Avea un
contract prin care urma să se căsătorească cu Ridge, iar
el avea să se asigure că va respecta termenii acelui con­
tract în spiritul şi litera lui. Nimic nu avea să-l oprească
să se întoarcă de pe înălţimile Variance cu un transport
de Nisip. Ridge se ridică în picioare copleşit brusc de
un sentiment de determinare. Nici un moment nu era
mai bun decât prezentul să înceapă să se asigure de ata­
şamentul Kalenei. îi aruncă un surâs destul de sinistru
stăpânului său.
- Quintel, nu mi-ai dat o sarcină uşoară. înţelegi, de­
sigur, că, deşi e doar o fiică de fermier, poate spune că
are o moştenire mai bună decât a mea.
Quintel îi aruncă o privire ciudată, plină de înţelegere.
-Ţi-ai petrecut mare parte din viaţă dovedindu-ţi ca­
lităţile faţă de mine şi toţi ceilalţi, şi faptul că eşti un
copil din flori nu te-a împiedicat să obţii ce-ai vrut din
lumea asta. Sigur nu-i vei permite unei fete simple de
la ţară să te intimideze. în plus, odată ce devine soţie
temporară, nu prea mai poate pretinde mai mult res­
pect decât tine.
Ridge ridică din umeri.
- Poate. Mă întreb dacă ştie.
- Ce să ştie? Că nu ai un nume de Casă? Sunt sigur că
a aflat până acum. Nu cred că nu există oameni dornici
s-o informeze că ai crescut pe străzile din Countervail
fără beneficiul de a fi recunoscut de tată. Nu aş lăsa asta
să te îngrijoreze.
Ridge îşi încleştă maxilarul alungând vechile amin­
tiri. Nu avea nici un rost să se gândească la zilele acelea
de început. Scăpase de sărăcia şi agresivitatea acelei lumi
şi a vieţii care-i ucisese mama. Femeia pierise înainte ca
Ridge să împlinească opt ani. Murise din cauza unei
boli respiratorii care ar fi putut fi cu uşurinţă vindecată
de o Tămăduitoare, asta dacă mama lui şi-ar fi putut
permite una. Nu, mama lui nu supravieţuise vieţii grele
de pe străzi, dar Ridge o făcuse. Quintel avea dreptate.
Ridge nu intenţiona să lase trecutul să-l distragă. Ţeluri­
le îi erau la îndemână şi, dacă împlinirea destinului său
însemna că mai întâi trebuia să seducă şi să-şi controleze
noua soţie temporară, atunci aşa să fie.
-Te rog să mă scuzi, dar cred c-o să merg în camera
mea. E târziu şi am avut o zi grea.
Ridge se îndreptă spre uşă.
Quintel lăsă jos cupa.
- E vremea să mă retrag şi eu. încă mai trebuie să mă
ocup de studiile mele în seara asta.
-Te-a împiedicat vreodată ceva să nu-ţi respecţi orele
stabilite pentru studiu? zâmbi Ridge.
- Nu, rosti Quintel scurt ridicându-se. Trupul lui în­
veşmântat în negru părea extrem de subţire. Din clipă
în clipă, Iwis va veni la uşa biroului meu cu paharul
meu de seară cu vin de Encana.
Ridge încuviinţă şi se întoarse să iasă din cameră.
-Atunci, îţi doresc noapte bună, milord.
- A, Ridge, ar mai fi ceva.
Ridge se opri şi se întoarse să-şi confrunte prudent
stăpânul.
-Da?
-Căsătoria asta a ta... cred că trebuie so sărbătorim
cum se cuvine.
Ridge îl privi fix pe celălalt bărbat.
- E o învoială de afaceri. Nu avem ce sărbători.
- De dragul femeii, Ridge. Pentru ea, asta va face în­
voiala să semene mai mult cu o căsătorie adevărată, mai
romantică, mai puternică din punct de vedere emoţio­
nal. In plus, rosti Quintel, permiţându-şi unul dintre
rarele sale zâmbete, îmi doresc să te văd căsătorit cum
se cuvine, băiatul meu. Niciodată până acum n-a fost
nevoie să-ţi iei o soţie temporară. Cine ştie? Poate că pri­
ma oară se va dovedi cu noroc pentru tine. Contractul
ăsta pe care îl ai cu Kalena ar putea deveni permanent.
Cred că trebuie să vă oferim amândurora un început
cum se cuvine.
-Te-ai hotărât să-ţi foloseşti simţul ăla ciudat al
umorului pe seama mea, nu-i aşa, Quintel? rosti Ridge
încercând să-şi ascundă un mârâit.
Rânjetul de pe faţa lui Quintel dispăru.
-Instinctele îmi spun că această căsătorie va repre­
zenta un prim pas benefic pentru misiunea asta. Vreau
ca în călătoria asta să am parte de tot norocul din
Spectru.
- Dacă mă pui să urmez toţi paşii unei ceremonii for­
male de căsătorie ţi se pare un noroc?
- Nu te plânge. Eu o să plătesc pentru tot.
-Cumva, spuse Ridge întorcându-se din nou să ple­
ce, am senzaţia că eu voi fi cel care va sfârşi prin a plăti
pentru asta. Intr-un fel sau altul.
Deschise uşa arcuită din lemn masiv, singura pată de
culoare din camera complet albă, şi păşi de-a lungul co­
ridorului cu o senzaţie profundă de iritare. La nevoie,
ar ucide pentru Quintel şi, în trecut, o şi făcuse, şi nu
doar o dată, dar, să fie obligat să îndure o ceremonie de
nuntă în toată puterea cuvântului în condiţiile în care
mireasa era menită să fie doar o soţie temporară pentru
o perioadă scurtă de timp, era aproape prea mult. Se
întrebă cum avea să reacţioneze Kalena la aflarea veştii.
Ridge părăsi clarobscurul holului şi ieşi în grădina
luminată de razele piezişe ale lunii care separa aripa
casei lui Quintel de camerele servitorilor şi de cele ale
oaspeţilor. Quintel era o gazdă amabilă, dar ţinea la in­
timitatea lui indiferent de cât de mulţi oameni alegea
să primească sub acoperişul lui vast. Nimeni nu invada
sfera privată a lui Quintel fără permisiune.
Ridge ar fi putut înconjura grădina mergând pe sub
acoperişul galeriei cu coloane, dar, în seara aceea, cără­
rile de piatră cu sclipiri irizate erau mult prea tentante
ca să le poată ignora. Piatra era scăldată în razele roşie-
tice ale Symmetrei, reflectând lumina ei cu o strălucire
aproape incredibilă. Ridge privi în sus spre astrul roşu
şi decise că probabil Quintel ştia ce făcea. De obicei, aşa
era. Momentul acela din lună în care Symmetra era pe
deplin vizibilă reprezenta un moment favorabil pentru
începerea oricărei misiuni majore. Luna plină, conform
tradiţiei, era luna negustorului şi, chiar dacă el nu era
chiar un negustor, în felul lui, Ridge credea în noro­
cul negustorului. Din punctul lui de vedere, era întot­
deauna loc pentru apariţia întâmplătoare a norocului în
orice punct al Spectrului, chiar dacă omul trebuia să-şi
creeze singur norocul ăla.
Străbătuse deja jumătate de grădină şi ajunsese
aproape de fântâna din onix cu şuvoiul ei alb şi negru
de apă sclipitoare, când Ridge îşi dădu seama că pra­
da lui nu aştepta în mod convenabil în camera ei. Se
opri, folosindu-se inconştient de umbra fântânii perfect
proporţionate ca să se ascundă în timp ce-o urmări pe
Kalena înaintând. Poate că lumina lunii roşii reflectate
pe pietre o ademenise afară din odaia ei. Sau poate că
era, pur şi simplu, agitată. Ridge îşi dori să fi ştiut mai
multe despre femei în general. Uneori îi venea foarte
greu să spună la ce se gândeau şi chiar mai greu să-şi dea
seama ce le motiva. Dar era oare de aşteptat ca un bărbat
să înţeleagă ceva ce-şi avea obârşia în capătul luminat al
Spectrului? Putea doar să se străduiască să-l controleze.
Preţ de o clipă, o privi pe Kalena conştient că îi plă­
cea să o vadă în lumina lunii. In strălucirea Symmetrei,
părul ei părea o claie răvăşită de bucle roşietice, iar tuni­
ca de culoare deschisă avea o nuanţă ciudată de auriu.
Păşea cu graţia pe care o remarcase mai devreme, iar
asta îl făcu să se întrebe cum avea să se mişte în pat sub
el. Brusc, ceva din lăuntrul lui, tânjea să afle. în timp ce
reflecta asupra reacţiei fizice neaşteptat de puternice, îşi
dădu seama că ea se îndrepta spre galeria exterioară din
dreptul aripii unde locuia Quintel.
Kalena nu-şi dădu seama că mai era cineva în grădină
până când îl auzi pe Ridge vorbind în şoaptă direct din
spatele ei. La auzul vocii lui, se întoarse speriată.
-Acelea sunt apartamentele Baronului Negoţului,
spuse Ridge încet aruncându-i o privire imposibil de
descifrat în lumina lunii. Nimeni nu intră în aripa aceea
a casei fără o invitaţie din partea lui Quintel însuşi.
Kalena se forţă să-şi recapete calmul.
- îmi pare rău. Nu mi-am dat seama că eram pe punc­
tul de a deranja. Casa asta e atât de mare, încât e foarte
uşor să te dezorientezi.
Ultima replică era adevărată. Casa, cu încăperile
ei spaţioase dispuse pe două niveluri şi cu grădinile ei
nesfârşite, era mult mai mare decât oricare dintre reşe­
dinţele pe care le văzuse ea vreodată, chiar şi decât
cea din copilăria ei timpurie, pe care şi-o amintea vag.
Conacul era alcătuit dintr-o succesiune de încăperi şi
grădini perfect concepute pentru a crea contrast după
contrast. Cercurile şi ovalele erau separate de pătrate,
dreptunghiuri şi romburi, fiecare încăpere fiind cu grijă
proporţionată astfel încât să pune în evidenţă camerele
şi grădinile învecinate.
Dar remarca legată de caracterul elaborat al casei fusese
doar un truc, iar Kalena spera că Ridge nu avea să-şi dea
seama că nu era chiar aşa de pierdută precum pretindea.
Ştiuse foarte bine că se apropia de apartamentele lui
Quintel pentru că îl rugase întro doară pe un servitor
să-i explice cum era construită casa. Un asasin avea
nevoie să-şi facă planuri, iar, ca să facă asta, trebuia să
cunoască obiceiurile de seară ale lui Quintel. Instrucţi­
unile Olarei erau, evident, detaliate, dar Kalena ştia că
avea să se simtă mai sigură pe ea dacă verifica lucrurile
direct. Chiar când o speriase Ridge, încerca să afle mai
multe despre obiceiurile de seară ale lui Quintel.
In lumina roşiatică a lunii, expresia de pe faţa lui
Ridge era serioasă, aproape dură. Cum stătea aşa în um­
bră, părea foarte vânjos şi intimidant. Kalena era mult
prea conştientă de statura şi de forţa lui... şi de încă
un lucru.
Uluită, Kalena îşi dădu brusc seama că bărbatul
ăsta avea ceva care o subjuga la un nivel adânc, primar.
Conştientizarea asta o sperie o clipă pentru că ştia că
bărbatul ăsta nu era pentru ea. Fără îndoială că aveau
să existe bărbaţi în viitorul ei de femeie liberă, dar nu
vedea cum Ridge se putea număra printre ei. El era le­
gat de Quintel, iar, când misiunea ei avea să se sfârşeas­
că, Kalena avea să pornească pe un drum nou, complet
diferit. Propria siguranţă avea să depindă de faptul că
nu trebuia să-l mai vadă pe Ridge vreodată. Moartea
lui Quintel avea să pară a fi fost determinată de cauze
naturale, dar Kalena nu ar fi vrut să mai rămână să-şi
asume riscul de a deveni suspectă. Şi mai important era
că Olara îi interzisese nepoatei sale să exploreze cea mai
periculoasă dintre tentaţii, libertatea sexuală. Kalena
ştia că interdicţia Olarei nu venea din concepţia legată
de comportamentul decent al unei femei al mătuşii ei,
ci din convingerea că descoperirea propriei senzualităţi
putea să distrugă misiunea Kalenei.
-N u contează, zise Ridge apucând-o cu putere de
braţ. Te voi conduce eu în camera ta. Oricum vreau să
vorbesc cu tine.
Kalena îl privi neliniştită.
- Desigur, Comandante Comercial.
- Cred că mai bine renunţi la titlu şi începi să-mi spui
Ridge.
- Foarte bine. Cum doreşti.
Pentru o clipă, bărbatul nu mai scoase nici un cu­
vânt, mergând în linişte în timp ce-şi aduna gândurile.
Kalena aşteptă nerăbdătoare întrebându-se care era
subiectul despre care îi venea atât de greu să vorbească.
- Quintel a decis că vrea să ne ofere o nuntă adevă­
rată, rosti Ridge într-un final, cumva cu agresivitate, de
parcă s-ar fi aşteptat la o discuţie în contradictoriu.
Kalena se relaxă, uşurată că nu avea să fie supusă
unui interogatoriu legat de activităţile ei din grădină.
-Foarte generos din partea lui. O nuntă mare, se
gândi Kalena, exact cum prezisese Olara.
- Quintel a hotărât că o ceremonie adevărată de că­
sătorie va fi de bun augur pentru începutul călătoriei
noastre. Ridge continuă pe un ton grav, încărcat de au­
toritate. El nu e un tip care să ignore semnele şi are
ceva' ce presupun că ai putea numi presimţire, uneori
uimitoare, a unor situaţii.
-Seamănă destul de mult cu mătuşa mea, remarcă
ironic Kalena. Intră şi el în transe?
Ridge mormăi încet o înjurătură.
- Sigur că nu. Asta e treabă de femeie. Nici un bărbat
nu ar pretinde că poate intra într-o transă de Prevestire
a Viitorului.
Kalena surâse răutăcios.
- Vrei să spui că un bărbat ar fi prea stânjenit să re­
cunoască faptul că a fost înzestrat cu un Har atât de
feminin?
Ridge schiţă un gest clar prin care îi ceru să aibă
răbdare.
-A m vrut doar să spun că stăpânul meu are nişte
instincte excelente... instincte de negustor. Ba mai mult,
e chiar genial. Nu-1 contrazic niciodată atunci când ia
o decizie fermă. Ridge se opri şi adăugă într-o doară:
Sau, cel puţin, nu-1 contrazic prea mult. El are aproape
întotdeauna dreptate.
- Şi, pentru că el a hotărât că noi doi trebuie să parti­
cipăm la farsa asta de nuntă, tu ai decis că e o idee bună?
Nu se putea abţine să nu-1 necăjească de vreme ce el era
aşa de nehotărât în legătură cu o ceremonie adevărată
de nuntă.
Ridge ezită.
-E convins că asta va contribui la deznodământul
fericit al misiunii, rosti el într-un final pe un ton pro­
tocolar.
- Hm, ceea ce tradus înseamnă că el crede că Tămă­
duitoarele de pe Variance ar putea fi mai dispuse să facă
afaceri cu mine dacă semăn mai mult cu o soţie adevă­
rată. Speră că o nuntă m-ar putea face să las mai mult
impresia că-s căsătorită cu adevărat, nu-i aşa?
Ridge se opri brusc şi se întoarse să se uite la ea. Privi­
rea lui aurie scăpără fără să vrea de admiraţie.
-Se pare că şi tu ai doza ta de intuiţie feminină.
- Prefer să o consider o abilitate de a gândi cu logica
unui bărbat, murmură ea ştiind că vorbele ei îl vor irita.
Bărbaţilor nu le plăcea să admită că femeile erau în sta­
re să aibă prea multă logică.
Logica era considerată un talent masculin, un dar
ce-şi avea originile în capătul întunecat al Spectrului.
Spre surprinderea ei, Ridge nu răspunse provocării.
- N-am să mă contrazic cu tine în seara asta pe o pro­
blemă atât de delicată, Kalena. Verdictul final e că peste
trei zile noi doi vom avea o ceremonie oficială de căsă­
torie. Cred că ar fi mai bine să-ţi cumperi o mantie de
mireasă, adăugă el într-o doară. Ia-ţi tot ce ai nevoie şi
spune-le vânzătoarelor să-mi trimită mie nota de plată.
Ar fi bine să cumperi şi câteva lucruri pentru călătorie.
O să-ţi fac o listă. Şi, dacă tot faci asta, poţi să-mi cum­
peri şi mie câteva cămăşi noi.
Kalena ridică ironică din sprâncene.
- Deja începi să vorbeşti ca un soţ.
Spre uimirea ei, Ridge îi luă vorbele în serios.
- Da, încep, nu-i aşa? Tu te simţi ca o mireasă,
Kalena?
-N u, replică ea sec. în ceea ce mă priveşte, ăsta e
doar teatru. Iar rolul ei în piesă avea să se termine odată
ce avea să-şi îndeplinească datoria. între noi nu e decât
un parteneriat de afaceri.
Ridge miji ochii, apoi îşi puse mâinile pe umerii ei.
Kalena îi simţi greutatea şi forţa şi trase aer în piept,
în ochii lui văzu că Ridge tocmai ajunsese la o deci­
zie. în momentul acela, nu ştiu dacă să regrete sau să
se bucure că o găsise în grădină. Nu era obişnuită cu
compania bărbaţilor în general şi niciodată nu stătuse
singură sub lumina lunii cu mâinile grele ale unui băr­
bat pe umeri. Preţ de o clipă, i se făcu frică, dar îşi amin­
ti că în curând avea să înceapă o viaţă cu totul nouă,
una care cu siguranţă avea să includă şi bărbaţi. Fără
îndoială, dacă îşi îngăduia să guste puţin din ceea ce
avea să-i rezerve viitorul, asta nu avea să-i pericliteze cu
nimic misiunea.
- Poate, rosti el tărăgănat cu un glas periculos de suav,
ar trebui să-mi iau în serios responsabilităţile de viitor
soţ. Dacă eu voi fi făcut să mă simt ca un soţ, Kalena,
atunci poate că şi tu ar trebui să fii făcută să te simţi mai
mult ca o soţie.
Kalena rămase perfect nemişcată, simţind fiori de
emoţie când îşi dădu seama că era pe punctul de a o
săruta. Pentru o clipă, păru s-o bântuie imaginea scan­
dalizată a mătuşii ei. Olara ar fi îngrozită. în realitate,
şi Kalena era un pic îngrozită. De câteva zile îşi spunea
că în curând avea să afle cum era să fie ţinută în braţe
de un bărbat. într-adevăr, aşteptase cu nerăbdare mo­
mentul ăsta. Dar, dintr-odată, se întâmpla, iar asta o luă
prin surprindere. Nu mai era aşa de sigură ca înainte
în legătură cu ceea ce îşi dorea. Nu era ca şi cum s-ar fi
temut de îmbrăţişare, îşi dădu ea seama, numai că nu
era aşa convinsă că Ridge era bărbatul potrivit cu care să
experimenteze. Erau prea multe lucruri în joc.
Se foi chiar când el îşi plecă faţa spre ea, dar era deja
prea târziu. Mâinile lui îi strânseră şi mai tare umerii,
trăgând-o mai aproape spre puterea lui nerăbdătoare,
iar gura lui se lipi de a ei.
In mod ciudat, Kalena simţi că pluteşte în lumina
roşiatică a lunii, ca şi cum n-ar mai fi fost pe deplin
ea însăşi, ci ar fi fost, întru câtva, pe punctul de se uni
cu altcineva... cel menit din naştere să-i fie jumătatea.
Senzaţia era tulburătoare, diferită de tot ce trăise până
atunci. De foarte departe, avertismentele Olarei îi răsu­
nară în urechi: Nu trebuie să te arunci în braţele unui
bărbat până ce nu-ţi vei face datoria şi vei răzbuna onoa­
rea Casei tale. O astfel de faptă ar fi extrem de pericu­
loasă pentru tine. Dar, cu siguranţă, Olara se referise
la actul complet de a face dragoste, îşi spuse Kalena.
Ce rău avea să-i facă un sărut? Gura lui Ridge se mişcă
încet peste buzele ei, preluând inevitabil controlul, apoi
cerând un răspuns.
Kalena îi simţi dinţii muşcând-o uşor, ceea ce o luă
prin surprindere. Uluită, întredeschise buzele. înainte
să apuce să protesteze, el era deja acolo, în gura ei, ex­
plorând-o cu limba şi gustând-o cu o îndrăzneală care o
lăsă fără răsuflare.
Kalena gemu încet şi simţi mâinile lui Ridge alune-
cându-i de pe umeri în jos pe şira spinării, oprindu-se
în partea de jos a spatelui. Braţele ei îi înconjurară gâtul
şi-l auzi inspirând cu putere. Avu impresia pasageră că şi
Ridge, la rândul lui, se simţea neaşteptat de tulburat, de
parcă sărutul nu era chiar cum se aşteptase. Kalena
ar fi putut jura că mâinile mari şi puternice care o ţi­
neau tremuraseră uşor. Dar aproape imediat, bărbatul
păru să recapete controlul atât asupra lui însuşi, cât şi
asupra situaţiei. Palmele lui îi cuprinseră şoldurile pline
şi-o traseră cu putere lipind-o de zona tare din partea de
jos a trupului său. în îmbrăţişarea lui Ridge, Kalena nu
simţi o pricepere senzuală calculată, ci mai degrabă
o foame evidentă, care părea să-l fi luat prin surprindere
la fel de mult ca şi pe ea.
Emoţia încleştării jumătăţilor opuse făcu mintea Ka-
lenei să se învârtă brusc. Sânii ei cu rotunjimi suave erau
striviţi de pieptul lui ferm. Ridge îşi depărtă picioarele
încălţate în cizme, iar coapsele ei delicate fură prinse
între muşchii tari ai picioarelor lui. Kalena îi simţi de­
getele puternice şi aspre desfătându-se cu formele pline
ale posteriorului ei şi-l auzi gemând. Fierbinţeala gurii
lui se întrepătrundea cu răceala gurii ei, trezind la viaţă
senzaţii cum nu mai cunoscuse vreodată.
Nici nu era de mirare că actul sexual era considerat
un exemplu de contopire perfectă a două forţe opuse, îşi
spuse Kalena. Dacă un simplu sărut o făcea să trăiască
o senzaţie incredibil de minunată de devastare, atunci
îşi putea închipui ce ar simţi dacă ar împărţi patul
cu Ridge.
Kalena deschise uluită ochii când Ridge îi eliberă în
sfârşit gura. In lumina roşiatică a lunii, îşi ridică privirea
spre el, cu buzele încă întredeschise şi cu ochii pe jumă­
tate ascunşi sub vălul genelor. Ridge îi studie lung faţa
cu o expresie la rândul ei umbrită şi gânditoare, apoi îi
mângâie părul.
-Culoarea apusului, murmură el jucându-se cu bu­
clele ei bogate. Momentul acela al zilei când lumina şi
întunericul se întâlnesc şi se îmbrăţişează.
Kalena nu scoase nici un cuvânt, conştientă că aş­
tepta ceva ce nu ştia prea bine cum să ceară. Mâna lui
Ridge coborî din păr spre linia maxilarului. îşi trecu de­
getul mare de-a lungul lui cu o atingere care era cu atât
mai senzuală prin prisma reţinerii evidente. Privirea lui
nu se dezlipi o clipă de a ei în timp ce-şi coborî mâna şi
mai mult, lăsând-o să alunece pe gât pentru ca, în cele
din urmă, palma să i se oprească pe sân.
Prin ţesătura tunicii, Kalena îi simţea cât se poate de
clar atingerea. Palma lui alunecă peste sfârc făcând-o
să-şi simtă propria reacţie. Trupul îi fu invadat de o căl­
dură necunoscută de care ştiu că şi Ridge era conşti­
ent pentru că îşi lăsă mâna să se aventureze şi mai mult
în jos peste unduirea suavă a abdomenului pentru a se
opri pe locul de unde izvora fierbinţeala aceea ciudată şi
ameţitoare care îi umplea venele.
Kalena continuă să stea foarte liniştită, neîndrăznind
să se mişte. Privirile le erau încleştate, conştientă că
doar o forţă exterioară le putea întrerupe conexiunea.
Dintr-un colţ îndepărtat al minţii îi veni în gând una
dintre învăţăturile Olarei care o dojeni şi o avertiză:
Când două puncte perfect opuse ale Spectrului sunt
aduse foarte aproape una de cealaltă, forţa pe care o
generează poate fi devastatoare. Kalena ştiu atunci că,
indiferent de consecinţe, norocul Spectrului îi sortise
să-şi întâlnească jumătatea opusă atunci când îl cunos­
cuse pe bărbatul supranumit Biciul de Foc. Gândul ace­
la fu impulsul de care Kalena avu nevoie ca să întrerupă
contactul acela periculos. Trăgând adânc aer în piept,
îşi adună forţele şi făcu un pas în spate, conştientă că
tremura. Braţele îi căzură de după gâtul lui Ridge, care
nu schiţă nici un gest s-o oprească, mulţumindu-se doar
să se uite la ea cu o dorinţă aproape alarmantă.
- Iţi doresc noapte bună, Ridge.
Ca şi cum s-ar fi eliberat dintr-o pânză delicată, dar
lipicioasă, Kalena mai făcu un pas în spate. Instinctul îi
spunea că, în prezenţa lui Ridge, ar trebui s-o ia la fugă,
nu doar să meargă. Se întoarse cu spatele.
- Kalena, rosti el pe un ton ciudat de aspru, mai grav
şi mai răguşit decât de obicei. Mai e ceva ce ar trebui să
discutăm în seara asta.
Kalena nu se întoarse, dar se opri pe aleea de piatră.
- Ce anume?
- Eu sunt bărbatul cu care ai contract de căsătorie.
- Sunt conştientă de asta.
- Quintel nu e pentru tine. La drept vorbind, nu e
pentru nici o femeie. Dar femeile sunt adesea atrase
prosteşte de el. Nu-ţi lăsa curiozitatea să te împingă să
faci ceva necugetat sau prostesc.
Dacă era nevoie de ceva care să destrame vraja pasio­
nală a razelor roşietice ale lunii, atunci asta era. Kalena
îşi înălţă bărbia cu o aroganţă de gheaţă. Oare bastardul
ăsta fără Casă credea că îi putea oferi lecţii de compor­
tament fiicei unei Mari Case? Chiar şi de-ar fi fost doar
fiica unui fermier, aşa cum pretindea că e, tot imperti­
nent era.
-Adu-ţi aminte că tu doar vei juca rolul soţului,
Ridge. Nu lăsa simţul datoriei să ţi se urce la cap.
- Se prea poate să avem un contract de căsătorie pe
perioadă scurtă de timp, spuse Ridge calm, dar, atât cât
durează, e cât se poate de real. Să nu uiţi asta, Kalena.
Ea însă îl ignoră şi se forţă să păşească demn de-a
lungul aleii de piatră până ce ajunse sub acoperişul ve­
randei. Acolo, ascunsă în umbrele coloanelor elegante,
îşi săltă poalele tunicii şi năvăli în siguranţa apartamen­
tului său.

capitolul 3
Freamătul mătăsurilor viu colorate de sar alune­
cară printre degetele Kalenei, care privi cu uimire
şi încântare multitudinea de ţesături înşirate în faţa
ei. Colecţia de mătase scumpă de sar adusă tocmai de la
Antipozi era doar o mică parte din ce se găsea aici pe
strada Weavers.
In acea zi văzuse catifea de toate culorile Spectrului,
de la cea din lână fină de lanti pentru mantiile şi tuni­
cile de iarnă până la stofele de Risha frumos ţesute, un
material produs aici în oraş. Kalena nu avusese nicioda­
tă astfel de haine şi se simţea aproape copleşită de per­
spectiva de a-şi face o garderobă. Dar şi mai extraordinar
era că nu trebuia să-şi coasă singură veştmintele. Pentru
prima dată de când se ştia, altcineva putea fi plătit să-i
facă hainele. Micul sentiment de libertate pe care i-1 ofe­
rea acest lucru o făcea să-i vină să râdă. Nu o deranja să
coasă, dar, să ai pe altcineva care să se ocupe de asta, era
mult mai plăcut. Faptul că se afla în pragul adevăratei
libertăţi era o experienţă ameţitoare.
- Cu tunicile nu este nici o problemă, o informă vân-
zătoarea, o femeie de vârstă mijlocie cu trăsături puter­
nice şi cu foarte mult talent pentru negoţ. Acelea pot
fi gata în după-amiaza asta. Costumul de călărie va fi
gata până mâine. Pantalonii trebuie să fie ajustaţi cores­
punzător pentru confort, înţelegeţi dumneavoastră.
Kalena încuviinţă din cap. Voia să aibă tunicile cele
noi şi elegante cât mai repede posibil, dar nu era nici o
grabă cu costumul de călărie. Până la urmă, nu avea nici
cea mai vagă intenţie să plece în călătoria pentru care
încheiase contractul cu Ridge. Comandase costumul
de călărie doar pentru că Ridge avea, cu siguranţă, s-o
întrebe dacă o făcuse. Kalena se gândise mult la cine se
cuvenea să plătească pentru costumul de călărie şi pen­
tru mantia de mireasă. Ridge se aştepta s-o facă el, iar ea
se convinsese, în cele din urmă, că nu era deloc lipsit de
onoare să-i permită lui să achite nota de plată.
Până la urmă, după moartea lui Quintel, nu avea să
mai fie posibilă nici o călătorie spre înălţimile Variance
până ce un alt baron al negoţului nu avea să fie validat
de Consiliul Local. Odată ce motivul pentru care exis­
tase de la bun început avea să dispară, contractul de
căsătorie urma, fără îndoială, să fie anulat de comun
acord. Dar Kalena nu avea cum să-i explice lui Ridge de
ce echipamentul şi hainele pentru călătorie erau inutile,
aşa că nu avea de ales decât să-l lase să le plătească.
Kalena era împăcată cu decizia ei. Problema de onoa­
re poate că era una mică, dar, pentru fiica unei Case
Mari, chiar şi aceste probleme mărunte sunt importan­
te. încuviinţând mulţumită, se întoarse spre vânzătoare
şi spuse:
- De asemenea, aş vrea şi o mantie de mireasă.
Ochii femeii se luminară de entuziasm mercantil.
Fiica fermierului nu părea să fie bogată, dar chiar şi o
femeie dintr-un orăşel de provincie ar vrea să cheltuias­
că oricât de mult posibil pe o mantie de mireasă. Cu
puţină inventivitate, o putea convinge pe clienta asta să
cheltuiască mai mult decât îşi pusese iniţial în minte.
-Desigur. Am câteva ţesături potrivite în stoc. Mă­
tasea de sar e considerată potrivită pentru o astfel de
ocazie. V-aţi hotărât la culoare?
Era dreptul miresei de a-şi alege culoarea cu care
avea să se îmbrace atunci când se căsătorea. Problema
era importantă pentru că mirele era obligat, potrivit
cutumei, să poarte o mantie bărbătească intr-o culoare
contrastantă.
în mod tradiţional, miresele alegeau culori deschise
din capătul Luminat al Spectrului, ceea ce le uşura miri­
lor sarcina de a-şi găsi culoarea contrastantă potrivită. Dar
Kalena se gândi că ăsta era un moment numai bun să-şi
înceapă demersul permanent de încălcare a tradiţiei.
-Ceva roşu, rosti Kalena direct. Un simţ răutăcios
al umorului o făcu să arate cu degetul spre o bucată de
mătase de sar stacojie. Roşul era o alegere care denota
încredere în sine. Nu existau prea multe culori contras­
tante potrivite. Kalena abia aştepta să vadă cum avea
Ridge să facă faţă provocării.
Vânzătoarea ridică o sprânceană, dar nu spuse nimic.
Mătasea de sar stacojie era foarte scumpă şi nu avea de
gând să distrugă o vânzare bună amintindu-i miresei că
sfida tradiţia.
- Nu am nici o mantie de culoarea asta disponibilă,
dar pot să pun să fie făcută până mâine după-amiază.
Când este nunta?
- Poimâine, răspunse Kalena venind mai aproape de
tejghea să studieze o bucată de material verde de Risha.
Să trimiteţi mantia la reşedinţa Casei de Gliding Fallon,
iar nota de plată şi costumul de călărie să le trimiteţi
unui bărbat, pe nume Ridge, care lucrează pentru stăpâ­
nul acelei Case. Eu o să plătesc restul.
- Casa de Gliding Fallon?
Interesul din ochii vânzătoarei crescu numaidecât.
-V ă veţi căsători cu unul dintre angajaţii Baronului
Negoţului Quintel?
înainte să apuce Kalena să răspundă, uşa din lemn
a magazinului se deschise la perete şi o voce familiară
dădu răspunsul la întrebare.
- Am văzut eu însămi contractul, Melita. Această fii­
că de fermier se va mărita cu un bărbat care lucrează
pentru Lordul Quintel, iar mirele nu este un simplu
servitor al Casei, crede-mă. Ridge este aproape un fiu
al acelei Case.
Arrisa se întoarse afişând un surâs sclipitor In semn
de salut.
- Bună, Kalena.
Kalena răspunse evaziv zâmbetului femeii.
- Bună dimineaţa, Arrisa. Astăzi faci cumpărături pe
strada Weavers?
-Ăăă, murmură Arrisa neaşteptat. Am nevoie de o
pereche nouă de cizme, dar mi s-a părut că te văd in­
trând aici şi am decis să văd cum au decurs lucrurile
ieri. Ce părere ai despre viitorul tău soţ temporar?
Kalena ezită o clipă, amintindu-şi de scena din grădi­
na luminată de razele lunii.
- Din anumite puncte de vedere, mi s-a părut formi­
dabil, recunoscu ea sec.
Arrisa izbucni într-un râs de complezenţă în timp ce
păşi spre tejghea.^
- Formidabil. îmi place asta. Frumos mod de a spu­
ne. Mi s-ar părea foarte amuzant să discut chestiunea
asta cu tine în dimineaţa de după noaptea nunţii când
îi vei servi soţului tău ceaiul de yant.
Kalena surâse politicoasă, ascunzându-şi stânjeneala.
Se părea că pe străzile din Crosspurposes se putea discu­
ta aproape despre orice. Era conştientă de vechiul obicei
conform căruia soţia se trezea de dimineaţă să prepare
ceai de yant şi să-şi servească soţul înainte ca acesta să
părăsească patul. Kalena îşi amintea vag cum mama ei
îndeplinea acest mic ritual pentru tatăl ei. Oricât de bo­
gată era o Casă sau oricât de mulţi servitori angaja, soţia
prepara singură ceaiul de dimineaţă al soţului. Bărbaţii
însuraţi obişnuiau să glumească spunând că judecau
dispoziţia soţiilor lor în funcţie de cât de amară sau de
dulce era băutura care le era servită.
-Ţi-a povestit cineva până acum de ce i se spune lui
Ridge Biciul de Foc? o întrebă Arrisa într-o doară.
-Mi-ai zis ieri că i se spune biciul lui Quintel pentru
că Baronul Negoţului îl foloseşte să rezolve problemele
comerciale de pe trasee, răspunse ea precaută.
Arrisa făcu un semn din mână să uite de asta.
-M ă refer la partea cu focul din numele lui, nu la
bici. Nu ţi-a povestit nimeni ce se zvoneşte?
Kalena afişă o expresie tristă.
-A m impresia că în Casa de Gliding Fallon nu se
încurajează bârfa. Servitorii sunt extrem de tăcuţi.
Arrisa rânji.
-Asta nici nu mă miră. Quintel îşi poate permite
orice. Chiar şi tăcerea servitorilor săi. Ei bine, Kalena,
de vreme ce urmează să împărţi patul cu Ridge, poate
că ar trebui să ţi se spună de ce există focul în numele
lui. Simt că am o obligaţie ca de soră să te avertizez.
Noi, femeile, trebuie să rămânem unite, nu? începu să
vorbească în şoaptă ceea ce le făcu de îndată pe Kalena
şi pe vânzătoare să se aplece mai aproape. Se spune că el
este unul dintre puţinii bărbaţi care pot face prin forţa
furiei sale ca oţelul din Countervail să capete o strălu­
cire roşiatică.
Preţ de o clipă, o tăcere apăsătoare se aşternu în ma­
gazin. Chiar şi femeia din spatele tejghelei fu luată prin
surprindere. Rămase cu privirea aţintită asupra Arrisei
în vreme ce Kalena se încruntă, încercând să-şi amin­
tească poveştile.
- Relatările despre astfel de bărbaţi sunt doar poveşti
în mare parte, protestă ea în cele din urmă. Sunt doar
născociri ale povestitorilor. Se spune că astfel de bărbaţi
există în fiecare generaţie, dar sunt foarte puţini şi rari.
Şansele să întâlneşti unul sunt extrem de mici.
Arrisa ridică din umeri.
- Poveştile care circulă pe seama lui Ridge sunt destul
de puternice şi sunt cele de la care i se trage numele
ăsta. Trebuie să existe o urmă de adevăr în ele.
- Nu e nevoie de mult până să etichetezi un om, sub­
lime vânzătoarea.
-Aşa e, dar de ce tocmai acest nume să i se dea aces­
tui anume bărbat? replică Arrisa.
- Poate întrucât comandantul comercial are un
temperament mai impulsiv, rosti Kalena pe un ton îm­
păciuitor, vrând să evite o discuţie în contradictoriu
pe tema asta. Legenda spune că darul de a încălzi oţelul
din Countervail merge mână în mână cu un tempera­
ment sălbatic.
-Majoritatea bărbaţilor au temperamente năvalnice,
sublinie vânzătoarea cu un aer de filosof. Mie întotdeau­
na mi s-a părut că nu-ţi trebuie mult să înfurii un băr­
bat. De când mi-a murit soţul, nu m-am grăbit să mă
recăsătoresc tocmai din cauza asta. Liniştea din casă e
o binefacere, iar profiturile din magazin sunt doar ale
mele şi le pot cheltui cum cred eu de cuviinţă.
- Genul ăsta de furie care să înroşească şi să încingă
ca focul oţelul din Countervail este doar vag asociată cu
doza medie de temperament masculin, le aminti Arrisa.
Eu, una, dacă aş fi în locul tău, aş avea grijă, Kalena. Ai
încheiat contract pentru o căsătorie periculoasă.
- E doar o învoială de afaceri, insistă Kalena cu blân­
deţe, apoi se întoarse spre vânzătoare. Vă rog să-mi fa­
ceţi mantia din mătase stacojie de sar. Tunicile le voi
ridica eu după-amiază, mai târziu.
- Iar costumul de călărie? întrebă vânzătoarea repede,
în timp ce lua notiţe cu o peniţă înmuiată în cerneală.
Kalena stătu o clipă pe gânduri, întrebându-se dacă
avea vreodată să le poarte.
-Să fie verde-închis.
-Excelent. Vânzătoarea zâmbi mulţumită. Am mă­
surile dumneavoastră. Am s-o pun pe cusătoreasă să se
apuce de îndată de lucru. Acum, nota de plată pentru
mantie şi pentru hainele de călărie merg la acest Ridge
la Casa de Gliding Fallon, însă pentru celelalte haine
veţi plăti singură?
Kalena prinse aluzia nu prea subtilă. Scoase micul
portofel de la centura pe care o purta în jurul taliei
şi începu să numere granii. Monedele grele zornăiră
pe tejghea sub atenta privire a vânzătoarei. Când se adu­
nă o grămadă potrivită, femeia zâmbi din nou şi le trase
cu mâna într-un sertar.
Arrisa privi tranzacţia cu interes, apoi porni alături
de Kalena, care voia să iasă din magazin.
- Ce urmează? Cizme, poate?
- Da, recunoscu Kalena, şi câteva cămăşi pentru
Ridge.
-Aha. Deja te-a pus să-i cumperi cămăşi, aşa-i? Omul
vrea să profite pe deplin de avantajele de a avea o ne­
vastă. Acum mai urmează să te pună să-i brodezi iniţia­
lele pe haine. Arrisa râse, apoi se întoarse şi se uită la
Kalena cu ochii mijiţi. Treaba aia cu mantia...
- Dintr-un motiv sau altul, Baronul Negoţului, Quin-
tel, doreşte să avem o ceremonie oficială prin care să
parafăm contractul, îi zise Kalena în timp ce ieşiră pe
aleea de piatră.
- Şi desigur că Ridge îi va face pe plac. Ridge ar face
cam orice pentru Baronul Negoţului. Ţine minte asta,
Kalena, îi vorbi Arrisa cu o seriozitate neaşteptată,
Ridge îi va fi, în primul rând, loial lui Quintel. Se spune
că baronul l-a salvat de la o viaţă pe străzile din Coun-
tervail şi, din ziua în care s-au întâlnit, Ridge l-a răsplătit
cu o loialitate absolută. Apoi, aproape dintr-odată, dis­
poziţia i se însenină din nou. Dar, dacă e să te sacrifici
pe altarul unei căsătorii temporare, ar trebui să ai parte
de un rămas-bun aşa cum se cuvine unei soţii tempo­
rară, anunţă ea cu un entuziasm neaşteptat. Nu eşti
de acord?
- Un rămas-bun cum se cuvine? Kalena îi aruncă to­
varăşei ei o privire întrebătoare, plină de curiozitate.
- O ultimă noapte de libertate înainte să porneşti la
drum. Eu şi prietenele mele vom veni să te luăm mâine,
cu puţin înainte de masa de seară, hotărî Arrisa. Am
câteva prietene care se vor bucura să ni se alăture. O să
avem grijă să te bucuri de noapte, Kalena.
-D e noapte? Vom petrece o seară prin cârciumi?
Ochii Kalenei se luminară deopotrivă de încântare
şi uimire în vreme ce lua în calcul această posibilitate.
O astfel de seară ar fi fost de nemaiauzit acasă, singură
sau în compania altor femei. Dar se pare că aici în oraş
nu era văzută cu ochi răi; încă ceva ce o aştepta în viito­
rul ei de femeie liberă.
-Te interesează posibilitatea asta? o întrebă Arrisa
rânjind.
-Foarte mult, răspunse Kalena plină de entuziasm.
O să port una dintre tunicile mele cele noi. Mi-am co­
mandat unele scurte, exact ca a ta. Eşti foarte drăguţă să
mă inviţi să mă alătur prietenelor tale, Arrisa.
Arrisa chicoti.
- Va fi o seară amuzantă.

Camera oficială în care se servea cina în minunata


casă a lui Quintel era decorată în nuanţe uşor contras­
tante de bronz şi albastru-deschis. Kalena se obişnuise
cu nuanţele foarte bine echilibrate folosite peste tot
în casă.
Era recunoscătoare pentru nuanţele mai calde de
nisip şi mare folosite în încăperea asta. In mod nor­
mal, prefera culorile vii, dar tonurile astea din centrul
spectrului păreau mai liniştitoare pentru nervii ei în
seara asta.
Puţin spus, i se părea destul de stresant să stea şi să ia
cina cu bărbatul pe care venise să-l ucidă şi cu bărbatul
cu care avea un contract de căsătorie.
Acasă, în Interlock, totul i se păruse vag şi abstract.
Bărbatul pe nume Quintel nu fusese mai mult decât
un nume, o parte din poveştile repetate la nesfârşit
ale mătuşii ei. Căsătoria cu un străin pe nume Ridge
fusese d o a r un mijloc către un scop. în ultimele două
nopţi însă, împărţise masa cu amândoi, iar poveştile
pline de amărăciune ale mătuşii ei căpătaseră substan­
ţă, devenind reale. Kalena se trezi nefiresc de tăcută în
timpul cinei.
Masa rotundă joasă din mijlocul camerei delicat co­
lorate era placată cu bucăţi mici de mozaic în culori
exotice care formau un model spiralat abstract. Kalena
petrecuse o vreme încercând să descopere semnificaţia
modelului, dar nu reuşise să-i dea de capăt. Haosul neli­
niştit al bucăţilor de mozaic ar fi fost deconcertant dacă
n-ar fi fost folosite nuanţele acelea pale. Kalena, Ridge şi
Quintel stăteau pe nişte perne joase şi-şi ţineau ţepuşele
sprijinite pe nişte suporturi mici sculptate din faţa lor.
Bărbaţii aveau o postură degajată, tipic masculină, hai­
nele permiţându-le să-şi schimbe poziţia de fiecare dată
când voiau. Deşi purta una dintre tunicile ei noi, mai
scurte, Kalenei îi fu jenă să se aşeze într-o altă poziţie
decât cea formală, îngenunchind, în manieră feminină.
Picioarele îmbrăcate în pantaloni şi le strânsese graţios
sub ea, în vreme ce îşi ţinea cu eleganţă spatele drept.
Din poziţia asta era de aşteptat ca ea să se îngrijească de
orice serviciu de la masă de care nu se ocupa servito­
rul tăcut care adusese numeroasele feluri de mâncare.
Turnatul vinului sau umplerea farfuriei pentru cine mai
voia o porţie erau considerate îndeletniciri ale femeii.
Cu amabilitate, Kalena îşi luă în primire rolul inevitabil
al unei femei la cină spunându-şi că era doar o chestiu­
ne temporară.
In sinea ei, se întrebă ce făceau Quintel şi Ridge
atunci când nu aveau nici o femeie prin preajmă. Şi-ar
fi pariat ultimul gran că erau în stare să se servească şi
singuri. Kalena tocmai îi turna lui Ridge încă o cupă de
vin auriu de Encana când acesta se întoarse de la con­
versaţia cu Quintel şi i se adresă:
- Ai fost la cumpărături astăzi?
- Da, răspunse ea politicoasă, punând jos sticla de
cristal cu vin. Am cumpărat tot ce mi-ai zis să iau, inclu­
siv cămăşi pentru tine. Ţi le voi trimite în apartamentul
tău mai târziu în seara asta.
Dintr-un motiv sau altul, hotărî să nu pomenească
nimic despre faptul că, în după-amiaza aceea, o copleşi­
se o nevoie neaşteptată de responsabilitate tradiţională
faţă de viitorul ei soţ. Sau poate că fusese sentimentul
de vinovăţie. Kalena nu era sigură. încă nu ştia de ce,
împreună cu cămăşile lui Ridge, cumpărase şi mătasea
şi acele pentru brodat. Apoi, în timp ce, înainte de cină,
stătuse să coasă un mic şi discret R pe cămăşile lui, se
dojenise aspru că cedase unui astfel de gest demodat de
respect feminin.
Dar unele aspecte din educaţia timpurie a cuiva
aveau rădăcini adânci, descoperise ea cu o mică doză
de resemnare amuzată. In plus, văzuse destule dintre
hainele lui Ridge încât să ştie că nici o femeie nu se de­
ranjase să-i personalizeze cămăşile cu iniţiala lui. Având
în vedere că era un copil din flori fără Casă, asta nici nu
era de mirare. Kalena îşi spuse că Ridge era, mai mult
sau mai puţin, un pion pe tabla completă a răzbunării
în care era ea implicată. Putea măcar să brodeze una sau
două cămăşi pentru el.
Cu modestie, îşi plecă ochii în farfuria cu piureul
fierbinte din boabe de columa pe care o avea în faţă. Nu
dorea să participe activ la conversaţia de la masă. Dar
Ridge părea hotărât să o atragă în discuţie.
- Dar mantia de mireasă? Ai găsit una?
Pe buze începu să-i apară un surâs.
- Da, Ridge, am găsit, replică ea încet, dar ferm.
-Ce-ai ales, Kalena? întrebă Quintel pe un ton
firesc.
- Roşu, replică ea cu îndrăzneală, uitându-se în sus
ca să-i întâlnească privirea lui Ridge. O nuanţă foarte
interesantă de stacojiu.
Quintel izbucni într-un râs sincer, cu adevărat amu­
zat, ridicându-şi cupa şi închinând ironic către Ridge,
care o privea confuz.
- Foarte bine. Doamna ţi-a lansat o provocare, Biciule
de Foc. Se pare că s-a hotărât să nu fie o mireasă plictisi­
toare. Spune-mi, ce vei purta ca să-i accepţi provocarea?
Ridge îşi ridică pocalul cu vin şi luă o înghiţitură.
- A ales culoarea roşie a Symmetrei. In felul ăsta, Ka­
lena nu îmi lasă prea multe opţiuni. Va trebui să port
negru, nu-i aşa? Negrul nopţii care învăluie luna, la fel
cum un bărbat îşi cuprinde femeia.
Kalena simţi cum începe să-i ardă faţa, ştiind că micul
ei act de îndrăzneală tocmai fusese înăbuşit definitiv.
- în condiţiile astea, oricum toată ideea nunţii pare
destul de inutilă.
-N u, rosti Quintel cu blândeţe, nu e inutilă. Nu în
cazul ăsta. De data asta, trebuie să ai încredere în jude­
cata mea. Am făcut toate pregătirile. Nunta va avea loc
la apus, la ora obişnuită, şi va fi urmată de o petrecere
cum se cuvine.
- Ai invitat multă lume? întrebă Kalena nerăbdătoare.
Un număr mare de invitaţi avea să-i uşureze sarcina.
Olara prevestise o adunare mare.
- Câţiva negustori şi pe asociaţii lor. Bărbaţi pe care
Ridge îi cunoaşte. Iartă-mă că nu te-am întrebat dacă e
cineva pe care ai vrea să-l inviţi, Kalena. Am presupus
că, de vreme ce eşti singură în oraş, nu ai pe cine să-ţi
doreşti să participe.
-A m să te anunţ mâine-seară, rosti Kalena răspicat.
Replica îi atrase imediat atenţia lui Ridge.
- Ce se întâmplă mâine-seară?
- Atunci sper să-mi fac nişte prietene noi. Poate că o
să le rog să vină la nuntă. Mireasa are dreptul să-şi aducă
propriii martori, nu-i aşa? Are dreptul să fie ajutată de
câteva prietene care să se asigure că are un moment
de intimitate înainte ca mirele să intre în cameră. Tre­
buia să aibă ora aceea tradiţională de intimitate. Era
esenţială pentru misiunea ei.
- Desigur că poţi invita pe cine doreşti, murmură
Quintel.
Ridge se încruntă gânditor.
- Ce prietene? Nu cunoşti pe nimeni în oraş.
- Cu excepţia Arrisei. îţi aminteşti de ea? Kalenei îi
reveni o parte din entuziasmul de mai devreme. îi stră­
luceau ochii. A aranjat să-mi ofere ceva ce ea numeşte
un rămas-bun al soţiei temporare. Ea şi prietenele ei vor
veni după mine mâine-seară. Vai, asta-mi aminteşte, mi-
lord, adăugă ea, întorcându-se spre Quintel. Te rog să
nu mă aştepţi la cina de mâine.
Ridge se mişcă uşor, cu unul din braţe aşezat peste
un genunchi ridicat în timp ce în mână îşi ţinea cupa cu
vin. Privirea aurie exprima asprime şi neîncredere.
-A i de gând să-ţi petreci seara cu Arrisa şi cu priete­
nele ei?
- Arrisa a fost destul de amabilă să mă invite azi-dimi-
neaţă, când ne-am întâlnit pe strada Weavers.
- Nu cred că-ţi dai prea bine seama în ce te bagi; înce­
pu Ridge să spună cu aroganţa tipică a bărbatului care e
pe punctul de a dojeni o femeie teribil de naivă. Arrisa
şi prietenele ei nu sunt genul de cunoştinţe pe care ai
vrea să ţi le apropii.
- De ce nu?
- Ei bine, unele dintre ele au fost soţii temporare în
trecut sau au însoţit caravanele în, ăăă, anumite sco­
puri. Toate au reputaţia de a avea un comportament
destul de libertin.
Kalena surâse cu voioşie.
- Dar şi eu voi fi o soţie temporară. Ele sunt genul
de femei cu care mă voi asocia în viitor. Ar trebui să le
cunosc obiceiurile; să fiu acceptată în mijlocul lor.
Ridge îşi încordă buzele.
- Mătuşa ta e o Tămăduitoare respectabilă. Sunt sigur
că ea nu ar fi de acord cu planurile tale de mâine-seară.
Kalena se abţinu să sublinieze că fix mătuşa ei era cea
care îi încheiase contractul de căsătorie temporară.
- Cred că ai dreptate. Mătuşa mea are nişte concepţii
extrem de restrictive, aprobă Kalena cu diplomaţie.
-N u la fel de restrictive precum cele ale unui soţ.
Ridge lăsă paharul pe masă, zăngănindu-1 în semn
de avertizare.
Kalena alese să-i ignore gestul.
- Nu am soţ. Nu încă, rosti ea domol.
- In două nopţi de acum, acest detaliu anume se va
schimba, o informă Ridge insinuant. Intre timp, te vei
comporta cum se cuvine.
- Mă voi comporta aşa cum se comportă o soţie tem­
porară, îl aprobă ea politicoasă. Dar, de vreme ce încă
nu ştiu cum se comportă soţiile temporare, va tre­
bui mai întâi să aflu câte ceva despre subiectul ăsta,
nu-i aşa?
- Nu de la Arrisa şi de la prietenele ei, o contră Ridge
cu răceală.
Conştientă de atenţia amuzată a lui Quintel, Kalena
alese să nu mai continue cearta. Nu avea nevoie să intre
într-o polemică pe tema asta. Chiar avea de gând ca,
în seara următoare, să se alăture Arrisei şi prietenelor
ei, iar Ridge nu putea face nimic să schimbe asta. Nu
câştiga nimic dacă se dădea în stambă la masa Baronu­
lui Comerţului. împăciuitoare, se întoarse la boabele ei
de columa.
Nu erau la fel de bune precum cele cu care era ea
obişnuită din Interlock, constată ea.
Ridge o privi furios o vreme, apoi, aparent, decise că
rezolvase situaţia corespunzător. Părea uşurat şi mân­
dru de prima lui încercare de a-şi exercita responsabili­
tatea de soţ.
- Ţi-ai amintit să cumperi costum de călărie?
- Da, Ridge, mi-am amintit de straiele de călărie.
Vânzătoarea mi-a zis că vor fi gata mâine după-amiază.
- Cizme?
-A m comandat cizmele. Şi ele vor fi livrate tot
mâine.
-A m să mă ocup eu de restul, replică el încuviinţând
mulţumit.
-A m bănuit că aşa vei face.
-Vom pleca în zorii zilei de după nuntă, vorbi el
ignorându-i remarca şi întorcându-se spre Quintel. Nu
are rost să mai amânăm.
-S unt perfect de acord, zise Quintel luând o mică
înghiţitură din amestecul de carne cu legume din far­
furie. Quintel mânca puţin la orice masă. Spune-mi,
Kalena, mătuşa ta te-a încurajat să te pregăteşti să devii
Tămăduitoare?
Kalena clătină din cap, ştiind că asta ar fi fost ultima
cale pe care ar fi trimis-o Olara. O astfel de chemare
ar fi făcut imposibil scopul pentru care fusese crescută
Kalena. Tămăduitoarelor le era imposibil să ucidă, mai
puţin în legitimă apărare. Ba mai mult, Olara îi spusese
mereu Kalenei că, oricum, sub nici o formă, nu văzuse
vreo urmă de Har la ea. Asta o întristase întotdeauna
pe Kalena din cale-afară. I-ar fi plăcut foarte mult să se
fi născut cu Harul ăsta, dar era imposibil ca Olara să
se înşele în ceea ce priveşte lipsa de abilitate a Kalenei.
Olara era o Tămăduitoare cu foarte mult Har.
Se spunea că, dacă ar fi ales să li se alăture femeilor
din valea Variance, ar fi putut fi o Tămăduitoare Supre­
mă. Aproape că nu greşea niciodată.
-N u, mătuşa mea a avut alte ambiţii în ceea ce mă
priveşte.
- înţeleg. Mătuşa ta crede că e posibil să fi moştenit
un pic din Harul ei?
Kalena îl privi, simţind că se ascunde ceva în spatele
acestei întrebări.
- Nu-ţi face griji, milord, mătuşa e sigură că îmi pot
îndeplini rolul în misiunea asta.
-Atunci, trebuie să mă mulţumesc cu încrederea
ei. Spui că mătuşa ta te-a educat. Te-a învăţat despre
Pietre?
- Cunosc legenda Pietrelor de Contrast, la fel şi pe
cele despre Cheile Pietrelor, rosti Kalena precaută.
De asemenea, am fost instruită să ştiu şi despre Filosofia
Contrastului.
- Dar crezi în legende?
-Mătuşa mea crede în Chei, replică ea gânditoare.
Ar fi greu să găseşti o Tămăduitoare adevărată care să
nu creadă în ele. Cheia Luminii se spune că ar fi sursa
puterii Nisipurilor Eurythmiei şi, prin urmare, ajută la
Vindecare. Mătuşa e o femeie foarte înţeleaptă şi, dacă
ea alege să creadă în Chei, atunci tind să cred că trebuie
să fie ceva adevărat în poveşti.
-A i vorbit foarte cumpătat, rosti Quintel cu un surâs
vag. Şi eu am grijă când mi se pun astfel de întrebări,
dar rămân receptiv.
-Orice persoană inteligentă ar rămâne receptivă la
subiectul ăsta. Zantalia e foarte mare, iar teritoriul pe
care îl ocupăm noi aici, pe Continentul Nordic, este
atât de mică în comparaţie cu zonele necunoscute
din partea cealaltă a lumii. Cine ştie ce mistere vor fi
dezvăluite după ce va fi explorată toată lumea?
- O perspectivă foarte inteligentă, o aprobă Quintel.
Având în vedere că era femeie, voia să spună, se gândi
Kalena, conştientă că Ridge asculta cu mare atenţie.
-Mulţumesc, milord, rosti ea politicoasă. Dacă s-ar
descoperi că măcar o parte a legendelor despre Pietrele
Contrastului ar fi adevărată, am avea o problemă foarte
interesantă de lămurit, nu-i aşa? E vorba de toată teoria
legată de cine sau ce au fost cu adevărat Stăpânii Zorilor
şi dacă, intr-adevăr, au deţinut incredibila putere a Pie­
trelor, ca să nu mai vorbim de cea a Cheilor.
- Kalena, numai în oraşe mari, precum Crosspurpo-
ses, şi în zone relativ progresiste, precum valea Inter-
lock, există oameni care să pună la îndoială legendele,
sublinie Quintel. Când vei călători împreună cu Ridge
pe înălţimile Variance, vei afla că, în alte zone, legende­
le Stăpânilor Zorilor şi ale Pietrelor lor de Contrast sunt
mai presus de orice îndoială.
-Şi, interveni Ridge, nu vei menţiona chestiuni filo­
sofice legate de tema asta în prezenţa oamenilor pe care
îi întâlnim pe drum, ai înţeles? în unele sate, astfel de
comentarii ne pot face să fim hărţuiţi sau chiar alungaţi
din comunitate.
- O să fiu călăuzită de faptele tale, murmură Kalena
cu blândeţe moderată.
Ridge păru mulţumit de răspunsul ei înţelept.
- O să am grijă de tine, Kalena, să mă asigur că nu
vei păţi nimic.

La două ore după terminarea cinei prelungite, Kale­


na făcu ultima cusătură pe cămaşa lui Ridge. După ce
lăsă jos acul cu aţa, ridică bucata de material în lumi­
na slabă a felinarului cu gel şi-şi verifică lucrul cu ochi
critici. Nu va putea niciodată să-şi câştige existenţa ca
o cusătoreasă profesionistă, dar lucrase acceptabil, îşi
spuse. Dacă avea să se plângă, Ridge îşi putea smulge
singur broderia.
Kalena se ridică^de pe taburetul pe care stătuse ghe­
muită şi se întinse. încă nu era sigură dacă fusese motiva­
tă de vinovăţie sau de idee iraţională a responsabilităţii,
dar nici nu mai conta. Lucrul era făcut. împacheta cele
două cămăşi şi merse spre clopoţel ca să cheme un ser­
vitor. Se opri însă cu mâna pe frânghie.
Apartamentul lui Ridge se afla la doar câteva uşi de
al ei. Putea să îi ducă ea însăşi cămăşile. Ar fi interesant
să-i vadă reacţia. Ridică straiele împachetate şi porni pe
coridor. Când ajunse la uşa din lemn masiv a lui Ridge
se răzgândise deja. Poate că, până la urmă, nu era o idee
aşa de bună. Ar fi trebuit să trimită cămăşile printr-un
servitor. Kalena îşi muşcă buza gânditoare, apoi ridică
mâna să bată. înainte să se hotărască, uşa se deschise şi
se trezi privindu-1 fix în ochi pe Ridge. Acesta, la rândul
său, o privi cu o expresie uşor mirată.
- Ce este, Kalena? o întrebă el. S-a întâmplat ceva?
Brusc, ea îi împinse cămăşile în mâini.
-Astea sunt lucrurile pe care m-ai rugat să le cum­
păr azi. Ştiind cum fac vânzătoarele, probabil că mâine
dis-de-dimineaţă vei primi nota de plată pentru ele. Nu
am vrut să te întrebi unde sunt cămăşile.
Ridge privi cu ochi gânditori în jos la hainele din
lână moale de lanti pe care le ţinea.
- Sunt brodate.
- Nu prea mă pricep la genul ăsta de lucruri, îi expli­
că ea în grabă, aşa că nu am făcut R-ul prea mare.
Ridge continuă să se uite fix la broderie. Kalena
folosise o aţă maro-închis ca să contrasteze cu nuanţa
neutră a lânii. încurcat, mângâie una dintre litere cu
vârful degetului mare.
- Nu am purtat niciodată o cămaşă cu broderie.
Kalena îşi drese glasul, simţindu-se emoţionată.
- Da, păi, după ce o să îmi examinezi opera de artă
într-o lumină bună, s-ar putea să nu vrei să le porţi. îţi
doresc noapte bună, Ridge. Făcu un pas în spate.
-Aşteaptă, spuse el înălţându-şi repede capul.
O uşoară încruntare îi întuneca ochii.
- Da, Ridge?
- Mulţumesc, Kalena. Ai lucrat frumos. O să port că­
măşile cu mândrie.
Vorbele lui o făcură să zâmbească.
-N u trebuie să exagerezi.
Expresia lui se relaxă devenind aproape amuzată.
- Să înţeleg că lucrul cu acul nu este una dintre activi­
tăţile tale preferate de petrecere a timpului liber?
Kalena strâmbă din nas.
- Când erai mic, tu n-aveai activităţi pe care trebuia să
le deprinzi şi pe care n-ai fi vrut să le înveţi niciodată?
Ochii lui deveniră iarăşi serioşi.
- în mod cert, există nişte lucruri pe care n-aş fi vrut
să fiu nevoit să le învăţ niciodată, Kalena. Uneori nu
avem de ales, nu?
- Nu, şopti ea. Uneori nu avem de ales ce trebuie să
învăţăm.
Kalena mai făcu un pas să se îndepărteze de el, încer­
când să zâmbească politicos în semn de rămas-bun.
Pentru o clipă, el îi analiză faţa umbrită.
-Te temi de misiunea noastră viitoare, Kalena?
Surprinsă de întrebare, ea rămase un moment cu pri­
virea fixată asupra lui. O, da, îşi spuse ea în gând, îi era
frică. Acum începea să-şi dea seama cât de mult se temea
de misiunea ei. Tot viitorul ei atârna de comiterea unui
act îngrozitor de violenţă. Cum putea să nu-i fie frică?
Dacă eşua, însemna să trăiască pentru totdeauna în diz­
graţie; succesul însemna că avea să fie o criminală. Dar
nu avea de ales. Trebuia să-şi revendice propriul viitor.
-Am vreun motiv să mă tem, Ridge? replică ea cu
voce tare.
- Mă gândesc că ar fi normal pentru o tânără femeie
aflată în poziţia ta să fie un pic emoţionată, răspunse
el cu sinceritate. îţi promit însă că o să am mare grijă de
tine în timpul călătoriei.
Kalena fu mişcată de sinceritatea pe care o simţi din­
colo de vorbele lui. Nu îi spuse că nu avea să fie nevo­
ie să-şi facă griji pentru ea pe durata călătoriei, aşa că
zâmbi din nou.
- Mulţumesc, Ridge. Am încredere că va fi bine.
Ridge tuşi încet în timp ce ea dădu din nou să plece.
-Âăă, Kalena, nu am vrut să spun că doar voi avea
grijă de tine, aşa, pur şi simplu, pe durata drumului.
- Da, Ridge? îngăimă ea, un pic confuză de stânjenea­
la lui evidentă.
în mod normal, Ridge nu era, sub nici o formă, un
bărbat ezitant.
-A m vrut să spun, continuă el apatic, că îţi voi fi un
soţ temporar bun.
-A .
Nu mai ştia ce altceva ar putea spune.
Kalena era dureros de conştientă de faptul că înce­
peau să-i ardă obrajii şi se bucură că era puţină lumină.
Nici lui nu-i era uşor şi aproape că-i păru rău pentru el.
-Mulţumesc că m-ai liniştit, reuşi ea să spună sec.
-La naiba, Kalena, nu mă descurc deloc bine. Ce
încerc să-ţi spun e că nu vei avea motive să regreţi că ai
semnat contractul ăsta de căsătorie temporară cu mine,
şi nu cu vreun alt bărbat. Mâinile lui mari se strânseră
în jurul cămăşilor împăturite. Şi-ţi mulţumesc pentru
broderia frumoasă, încheie el aspru.
- Cu plăcere, Ridge.
De data asta, Kalena reuşi să plece, deşi era conşti­
entă că Ridge rămase în cadrul uşii şi o privi până ce
se strecură în siguranţa propriului apartament. Când
mai aruncă o ultimă privire în spate, i se păru că-1 vede
uitându-se în jos la cămăşile sale cu o expresie ciudat
de mulţumită.
A doua zi, pe înserat, Biciul de Foc nu mai părea
deloc mulţumit. O întâlni pe Kalena în holul mare, pa­
vat cu gresie, de la intrarea în casă, în timp ce viitoarea
mireasă aştepta sosirea Arrisei şi a prietenelor ei. în cin­
stea acestei ocazii, Kalena purta tunica ei cea mai viu
colorată, o haină îndrăzneţ de scurtă dintr-un material
roşu cu galben de Risha peste o pereche de pantaloni
albaştri-verzi. în picioare, purta o pereche de cizme de
catifea cu tocul înalt, iar în păr avea cei mai buni piep­
teni. Singurul răsfăţ în materie de bijuterii pe care şi-l
permisese ieri fusese să-şi cumpere un set de cercei cu
clipsuri din piatră transparentă colorată, care se presu­
punea că imitau cristalul verde, extraordinar de scump,
extras din minele de lângă Trecătoarea Talon. Pietrele
transparente strălucitoare erau montate pe nişte benzi
înguste şi flexibile care încercuiau tot lobul urechii. Ka­
lena nu purtase niciodată în viaţă aşa ceva. Una peste
alta, se simţea destul de îndrăzneaţă în legătură cu seara
ce avea să vină.
Ridge veni de după colţul holului, aparent îndreptân-
du-se spre apartamentul lui Quintel. Purta una dintre
noile lui cămăşi brodate cu micul R pe umărul stâng. îi
aruncă o privire Kalenei, iar ochii lui aurii se aprinseră
de furie.
- Deci, până la urmă, te-ai hotărât să te alături Arrisei
şi prietenelor ei.
- Tot timpul am avut de gând să merg cu ele, îi răs­
punse Kalena pe un ton frumos, doar că nu am vrut să
mă cert pe tema asta în timpul cinei de ieri-seară.
Flăcările din ochii lui aurii se intensificară.
- îţi interzic.
-Amândoi ştim, rosti ea cu un oftat, că nu ai dreptul
ăsta, Ridge.
- Mâine-noapte voi avea toate drepturile, se răsti el.
Pe Pietre, Kalena, nu voi tolera un astfel de comporta­
ment. Crezi că-ţi interzic plimbărica de astă-seară doar
pentru că-mi place să-mi manifest autoritatea?
- Hm, da. în general, ăsta e motivul pentru care băr­
baţii le interzic femeilor să facă diverse lucruri.
Ridge făcu furios un pas mare spre ea.
-A m luat decizia asta pentru binele tău, ţărăncu­
ţă căpoasă. Mă aştept să ai bunul-simţ să mă asculţi.
Azi-noapte, am avut impresia că ai o doză de bun-simţ.
Am presupus...
Afară, se auzi bătaia inelului greu de metal şi, ime­
diat, un servitor cu paşi uşori apăru în hol să deschidă
uşa.
Kalena auzi glasul Arrisei şi îi surâse lui Ridge.
-Să ai o seară frumoasă, Ridge. Asta este şi ultima
ta noapte de libertate. Ar trebui să sărbătoreşti. Te-aş
invita să vii cu noi, dar mă tem că femeile celelalte
s-ar opune.
- La dracu’, Kalena, ascultă-mă. Ăsta nu e genul de
grup căruia să vrei să i te alături.
Ea se îndreptă nerăbdătoare spre uşă.
-Te înşeli, Ridge. Ásta e exact genul meu de grup.
Am aşteptat foarte mulţi ani să fiu o femeie liberă.
- După mâine-noapte, nu vei fi liberă, o ameninţă el,
făcând încă un pas periculos spre ea. Din momentul
în care te vei aña sub oblăduirea mea, voi lua măsuri
să încep să-ţi corectezi caracterul încăpăţânat.
- îmi dau seama că vei fi un soţ aspru.
Kalena îi aruncă o ultimă privire amuzată şi se grăbi
să iasă în noaptea înmiresmată. Uşa se închise în spatele
ei, blocând imaginea feţei încruntate a lui Ridge.
-Arrisa, sunt gata.
Arrisa stătea pe aleea din piatră împreună cu alte trei
femei. Toate purtau tunici în culori care mai de care mai
luminoase şi bijuterii strălucitoare. Femeile o întâm­
pinară cu zâmbete largi molipsitoare în vreme ce Arrisa
făcu prezentările, iar Kalena ştiu că seara care era pe
punctul de a începe avea să fie diferită de oricare alta
pe care o trăise ea vreodată.
-H ai să plecăm, porunci Arrisa, care preluă con­
ducerea micului grup. Am comandat cina la Semnul
Cheii Negre. Până la urmă, vom lăsa noaptea să ne ducă
oriunde va vrea. Nu-ţi face griji, Kalena, te vom aduce
înapoi la timp pentru nuntă.
Neputând so oprească pe Kalena şi dezgustat pro­
fund de asta, Ridge deschise uşile mari din hol şi privi
grupul de femei îmbrăcate în culori vii făcându-se nevă­
zute în josul străzii. Râsetele lor vioaie plutiră până la el
prin aerul delicat al serii. Mâine-noapte, îşi promise
el, lucrurile vor sta cu totul altfel. Kalena avea să înve­
ţe ce însemna să ai un soţ. In seara asta, avea să guste
aroma îmbătătoare a libertăţii, probabil pentru prima
oară în viaţa ei, dar asta nu avea să dureze decât o noapte.
Destul cât să-şi satisfacă curiozitatea, îşi spuse Ridge, dar
nu îndeajuns încât s-o corupă. In continuare, Ridge se
mai linişti, spunându-şi că Arrisa ştia prea bine că nu
trebuia să exagereze şi să-i arate Kalenei viaţa femeilor
libere din oraş. Ştia că avea să-i dea socoteală lui dacă
o punea pe Kalena într-un pericol adevărat. Arrisa era
puţin sălbatică, dar nu şi proastă. Avea să dea dovadă de
o urmă de discreţie în seara asta. în plus, Kalena avea,
fără doar şi poate, să descopere că viaţa agitată de noap­
te oferită de Crosspurposes era ceva mai mult decât
şocantă pentru o fată crescută la ţară. Buna ei creştere
avea să-i ofere ceva protecţie şi precauţie.
Consolându-se cu acest gând, Ridge închise cu zgo­
mot uşa grea din lemn masiv şi îşi continuă drumul pe
hol spre apartamentele lui Quintel. Mâine-noapte, îşi
promise încă o dată în gând, mâine-noapte, totul avea
să fie altfel. Fără să-şi dea seama, întinse mâna să atingă
R-ul brodat cu mătase de pe umăr.

Miezul nopţii veni şi trecu fără să provoace măcar o


tresărire de îngrijorare grupului petrecăreţ. Kalena ob­
servă cât era ora când se uită din întâmplare către un
ceas cu apă în timp ce intrau într-a patra tavernă. Ea şi
noile ei prietene se aşezară la o masă joasă din încăperea
plină de fum şi comandară încă un rând de bere roşie
pentru fiecare. Aproape toţi ceilalţi clienţi erau bărbaţi,
deşi mai vedeai pe ici-colo şi câteva femei curajoase.
Kalena şi prietenele ei atrăgeau privirile, la fel cum se
întâmplase şi în ultimele trei cârciumi, şi asta nu doar
pentru că erau femei, ci din cauza râsetelor şi gesturilor
lor care deveneau din ce în ce mai gălăgioase. Vocea
Kalenei era deja destul de răguşită de cât încercase să se
facă auzită dincolo de zarva generală.
- In cinstea noii soţii temporare! închină femeia blon­
dă, pe nume Vertina, poate pentru a zecea oară. Fiecare
toast fusese puţin mai vulgar decât precedentul. Fie să
afle adevărul despre Biciul de Foc.
- Ce adevăr? întrebă Arrisa ridicând cana de bere.
- Păi, adevărul despre capacitatea lui de a face să se
încingă oţelul de Countervail, continuă Vertina cu un
rânjet răutăcios. Mi-am închipuit că dacă e să străluceas­
că vreodată, atunci ar fi mai bine ca asta să se întâmple
în pat. Să fii atentă mâine-noapte, Kalena. Oţelul dintre
picioarele soţului tău e din Countervail, să ştii. Acolo
mi s-a spus că s-a născut Ridge. Eu, una, am fost întot­
deauna curioasă să aflu cât de fierbinte se poate face.
Vulgaritatea glumei o făcu pe Kalena să se înroşească,
neştiind dacă să râdă sau să se arate scandalizată. Chiar
şi după ce îşi petrecuse seara cu ele, încă o mai şocau
unele dintre remarcile lor obscene.
- Aăă, am... am să încerc să fiu atentă, mormăi ea în
halba de bere.
-Asta îmi aminteşte, o întrerupse o altă femeie, în
timp ce-şi scotea un săculeţ din piele de lanti din bu­
zunar. Am cadoul pentru mireasă. In mod cert, a venit
clipa să i-1 dăm, nu?
Printre alte râsete zgomotoase, femeile aprobară, iar
Kalena zâmbi curioasă. De la mătuşa Olara nu primise
prea multe daruri.
- Foarte drăguţ din partea voastră, răspunse ea pe un
ton serios. Plină de nerăbdare, luă săculeţul şi-i desfă­
cu chinga din piele. In interior, văzu un praf pe care îl
adulmecă precaută. Pentru o clipă, nu-şi putu da seama
ce era, apoi îşi aminti că Olara pregătea o anumită fier­
tură la rugămintea femeilor de la ferma vecină. Mirosul
pregnant al frunzelor de selite o ajută să îşi dea seama ce
anume era. Obrajii Kalenei se îmbujorară din nou.
- Mulţumesc, murmură ea. Foarte drăguţ din partea
voastră.
- Probabil că ar trebui să începi să iei de pe-acum,
o sfătui Vertina. Doar un praf. Ia cu bere să se ducă.
- Dar, ăăă, n o să am nevoie decât mâine-noapte, pro­
testă Kalena cu blândeţe.
- Ha! exclamă Arrisa batjocoritor. Nu e sigur. Nu ai
cum să ştii ce îţi rezervă restul nopţii. Ia praful să fii în
siguranţă, Kalena.
Nu avea ce rău să-i facă, hotărî Kalena. Ascultă­
toare, înghiţi un pic din praful pe care-1 luau femeile
ca să evite sarcina şi bău o gură de bere ca să se ducă pe
gât în jos. Când termină, de jur împrejurul mesei
se auziră urale.
Din partea cealaltă a încăperii, se auzi atunci o voce
puternică de bărbat care striga la proprietarul cârciumii:
- Nu poţi să le faci pe femeile alea să tacă?
Arrisa zâmbi cu gura până la urechi, apoi răspunse:
- De ce nu faci un drum până în capătul întunecat
al Spectrului?
Din colţul opus al camerei învăluite în fum, un al
doilea bărbat aprobă remarca primului. Femeia de lân­
gă el se ridică în picioare şi-şi exprimă dezacordul faţă de
atitudinea partenerului vărsându-i bere în cap.
-Tacă-ţi tu fleanca, Bleen, nu te deranjează cu
nimic.
Răcnetul de furie al lui Bleen fu urmat de rugămintea
disperată a proprietarului tavernei de a se face linişte,
care însă nu avu succes. Mai mulţi bărbaţi se alăturară
celor dintâi, înteţind protestele împotriva prezenţei gru­
pului Kalenei. Arrisa şi celelalte nu mai suportară. Spe­
riată, Kalena îşi văzu noile prietene cum sar în picioare,
înşfacă halbele pline cu bere şi le aruncă în direcţia băr­
baţilor care le jigniseră.
în momentul acela, se dezlănţui iadul, la fel de im­
posibil de evitat ca noaptea care vine după zi. înainte
să apuce să-şi dea seama ce se întâmplă, Kalena se tre­
zi în mijlocul unei încăierări. Din câte îşi dădu seama,
nu exista decât o singură regulă: rămâi lângă prietenele
tale. La rândul ei, luă cana de bere şi o azvârli în partea
cealaltă a încăperii.
Aproape imediat, cineva chemă Patrula Locală. La
scurt timp după aceea, sosiră şi ofiţerii. Jumătate de oră
după ce încăierarea fusese potolită, la uşa lui Quintel
se prezentă comandantul patrulei în persoană.
-Transmite-i Biciului lui Quintel că avem în custo­
die o femeie care susţine că e viitoarea lui soţie, îi spu­
se comandantul pe un ton grav servitorului somnoros
care deschise uşa. Intreabă-1 pe Ridge dacă vrea s-o lase
să-şi petreacă noaptea în închisoare sau preferă să vină
s-o ia.

capitolul 4
Kalena auzi zgomotul făcut de cizmele lui Ridge pe
podeaua sediului patrulei cu câteva secunde înainte
să-l vadă. Se bucură să îl audă dinainte pentru că asta
îi dădu şansa să mimeze ceea ce spera să fie un surâs
cuceritor. Stătea pe banca tare, cu Arrisa şi cu celelalte
aliniate alături de ea.
Kalena era conştientă de neliniştea celorlalte femei.
-C red c-ar fi fost mai bine dac-aş fi petrecut restul
nopţii în închisoare, mormăi Arrisa mohorâtă.
-A re dreptate, gemu Vertina, ţinându-şi capul în
mâini. Kalena, dacă i-ai fi lăsat pe ofiţeri să ne ducă jos,
lucrurile ar fi fost mult mai uşoare pe termen lung.
- Asta-i ridicol, rosti Kalena încrezătoare. Ridge ne va
scoate pe toate de aici.
Celelalte femei o priviră de parcă n-ar fi fost întrea­
gă la minte. Insă înainte să mai apuce ea să vorbească,
Biciul de Foc ajunse în încăpere, umplând-o cu furia
abia stăpânită. în sfârşit, Kalena înţelese de ce tempe­
ramentul lui devenise legendar. Culoarea aurie a ochi­
lor lui părea că se topise de la forţa mâniei. Pentru un
moment, le ignoră pe celelalte femei şi o fixă pe Kalena
cu o privire mistuitoare. După aceea, i se adresă unuia
dintre ofiţerii de patrulare. Vocea lui era mult prea blân­
dă pentru liniştea Kalenei.
- Ea este. Elibereaz-o. Am s-o aştept afară, adăugă el
şi se întoarse să iasă în biroul de afară fără să mai scoată
un sunet.
Stăpânindu-şi nervii tulburaţi, Kalena sări brusc în
picioare.
- Ridge, aşteaptă! Şi cu prietenele mele cum rămâne?
- Of, Kalena poate ar fi mai bine să taci şi să pleci cu
el, o sfătui Arrisa în şoaptă.
Dar era prea târziu. Din pragul uşii, Ridge se răsu­
cise deja pe călcâie cu mâna aşezată parcă puţin prea
nonşalant pe mânerul sintarului. Faţa lui era o mască
înspăimântător de lipsită de expresie.
- Prietenele tale? repetă el pe un ton blând în spatele
căruia se simţea focul lichid.
Kalena îşi dădu seama că pulsul i-o luase razna. Era
uluită să se trezească redusă la tăcere de temperamen­
tul unui bărbat care nu putea pretinde nici măcar un
nume decent de Casă. Pentru numele Spectrului, unde
era mândria ei?
Kalena îşi veni în fire, înălţând capul şi vorbind pe
un ton cât se poate de calm:
- Poate că ar fi trebuit să spun invitatele mele la nun­
tă, Ridge. Le-am invitat pe prietenele mele la nuntă. Nu
le pot lăsă să-şi petreacă restul nopţii în închisoare.
Urmă un moment de tăcere de gheaţă în care Ridge
doar o fixă cu privirea din capătul celălalt al camerei
mari. Căpitanul de patrulă rămase prudent anticipând
o explozie, în mod evident neştiind ce să facă atunci
când aceasta avea să se întâmple.
Kalena îşi linse buza de jos şi decise să evite furtuna
printr-o încercare de a face pace cu bărbatul cu care avea
contract de căsătorie. Dacă era sinceră cu sine, trebuia
să recunoască faptul că toate astea se întâmplau în mare
parte din vina ei. Bărbatul avea dreptul să fie furios.
- Ridge, te rog, rosti ea In şoaptă. Fă-mi acest dar de
nuntă şi ocupă-te să fie şi ele eliberate.
Ochii lui Ridge scăpărară scurt.
-V ino aici, îi spuse el pe un ton neutru.
Kalena ezită, conştientizând cu fiecare nerv al trupu­
lui somaţia lui. în mod vădit, In noaptea asta, Ridge se
săturase de bravada ei. Nici nu mai repetă ordinul, ci
doar rămase pur şi simplu să aştepte. Kalena numără
câteva secunde, apoi traversă camera până ce ajun­
se în faţa lui. Toţi ceilalţi rămaseră tăcuţi ţinându-şi
respiraţia.
-îm i ceri un cadou de nuntă? zise Ridge fără să se
clintească din cadrul uşii.
- Da, te rog, răspunse ea ţinându-şi mâinile împreu­
nate strâns în faţă.
Se uită la el cu ochi sinceri şi plini de speranţă şi
aşteptă cu o umilinţă, spera ea, demnă de o soţie. Şi, în
realitate, nu era doar un rol. în momentul acela, chiar
se simţea ca o soţie vinovată care implora un strop de
milă din partea soţului ei. Pentru prima oară, se con­
frunta cu faptul că Ridge avea, în situaţia respectivă, o
foarte mare putere asupra ei. Putea alege să-i facă favoa­
rea sau să refuze. Nimic din ceea ce făcuse în seara aceea
nu l-ar fi putut convinge să-i facă vreo favoare.
-Kalena, dacă tu ceri un dar, atunci trebuie să fii
pregătită să-mi dai şi tu mie unul în schimb.
Ea trase aer în piept, conştientă că, în privinţa dăru­
irii, la fel ca în orice situaţie din viaţă, trebuia să existe
un echilibru.
- Spune-mi ce vrei să-ţi dăruiesc, Ridge.
- Da, vorbi el ca pentru sine. Cred că e timpul s-o fac,
adăugă Ridge apucând-o de mână în timp ce se uită la
căpitan. Eliberează-le. O să am grijă ca pagubele să fie
plătite.
Kalena simţi un val de uşurare care-i alungă încorda­
rea şi nesiguranţa. Criza fusese depăşită. începu să se în­
trebe de ce fusese atât de agitată. Desigur că Ridge n-ar fi
lăsat-o niciodată să rămână în închisoare şi nici nu i-ar
fi refuzat favoarea de a-i elibera prietenele. Se prea putea
şă aibă un temperament care-şi avea originea în capătul
întunecat al Spectrului, dar era un bărbat cumsecade.
-Mulţumesc, Ridge. Fără să stea pe gânduri, se ri­
dică pe vârfuri, îşi aruncă braţele în jurul gâtului său
şi-l îmbrăţişă plină de recunoştinţă. Nu-ţi pot spune cât
apreciez generozitatea ta.
Ridge se uită în jos la faţa ei. Focul din privire i se
domolise fiind înlocuit de altceva, ceva ce nu-şi dădea
seama ce era.
- îmi poţi spune cât de recunoscătoare îmi eşti mai
târziu, când ajungem acasă la Quintel, rosti el în timp ce
se desprinse din îmbrăţişarea ei şi o conduse autoritar
afară din încăpere.
în timp ce era condusă afară, Kalena se întoarse să
arunce o privire peste umăr şi rânji fericită înspre prie­
tenele ei eliberate.
-A fost o seară minunată. Mulţumesc foarte mult şi
sper să vă văd la nuntă. Veniţi sigur, da?
-Glumeşti? răspunse Arrisa râzând. N-aş rata asta
nici pentru tot cristalul din Trecătoarea Talon.
Drumul înapoi spre casa lui Quintel fu cufundat în-
tr-o tăcere absolută, mai ales din partea lui Ridge. Dar
el nu avea nevoie să vorbească. Kalena turui întruna
despre întâmplările din seara petrecută în oraş. Ridge
o ascultă fără să comenteze în timp ce urmară felinarele
cu gel inflamabil de pe bulevardul principal în drum
spre destinaţie.
Kalena nu se opri din povestit decât atunci când
uşile casei lui Quintel se deschiseră larg permiţân-
du-le să intre. La gândul că avea să fie nevoie să-i ex­
plice ce se întâmplase în seara aceea Stăpânului Casei,
avu un uşor atac de panică, care însă se domoli când
văzu că Ridge o îndrumă în direcţia apartamentelor
pentru oaspeţi.
-Trebuie să recunosc că ai fost foarte generos în
biroul patrulei, Ridge, concluziona ea cu mărinimie
în timp ce se apropiau de camera ei. Ştiu că Arrisa
şi celelalte fete ţi-au apreciat gestul la fel de mult ca şi
mine. îmi dau seama că probabil nu aprobi din tot su­
fletul tot ce s-a întâmplat astă-seară, dar, în condiţiile
date, cred că te-ai comportat cu multă nobleţe.
-Tu, vorbi Ridge pentru prima oară de când pleca­
seră din sediul patrulei, pe de altă parte, te-ai comportat
ca o femeiuşcă, prost-crescută, nepoliticoasă şi rea pe ca­
re trebuie s-o educe cineva cu biciul de creet.
Kalena icni la auzul ameninţării neaşteptate.
- Ridge, ce lucru îngrozitor ai spus! Numai un bastard
fără Casă ar folosi biciul de creet asupra unei femei.
- Eu sunt un bastard fără Casă. Nu s-a deranjat
nimeni să te informeze de treaba asta? o puse el în
temă fără să se oprească în dreptul uşii ei, ci con­
tinuând să urmeze cărarea străjuită cu coloane spre
apartamentul lui.
-Vai, în numele Spectrului, nu asta am vrut să spun,
rosti Kalena şocată atât de proastele ei maniere, cât
şi de ale lui. Era doar o expresie. Ridge, încearcă, te
rog, să înţelegi. Niciodată în viaţa mea nu am avut
parte de o seară ca asta. A fost aşa de palpitantă. M-am
simţit aşa de liberă...
Ridge îi aruncă o privire uşor zeflemitoare.
-Te-ai simţit liberă în timp ce stăteai pe banca aia
din sediul Patrulei Locale aşteptându-mă să te scot pe
cauţiune? Ai o percepţie ciudată asupra noţiunii de li­
bertate, femeie.
- Nu atunci, zise ea fluturând din mână să lase deo­
parte felul în care se încheiase seara aceea. Mai devre­
me. Am mers unde am vrut, am stat să bem în taverne
la fel ca bărbaţii şi, când a izbucnit scandalul, ne-am
păzit spatele una alteia.
Pe buzele lui apăru un surâs fals.
- V-aţi ţinut spatele, nu? Câţi bărbaţi amărâţi ai lovit
în cap cu halba în seara asta, Kalena? Sau nu le-ai ţinut
socoteala?
- Am încercat să ţin scorul, râse ea spre el, dar s-au
complicat lucrurile. Tu ţii socoteala când te încaieri
prin taverne, Ridge?
-N u face faţa asta nevinovată la mine. Nu am mai
intrat întro încăierare în vreo cârciumă de ani buni, dar
la ultima sunt al naibii de sigur că n-am ţinut scorul. Nu
are nici un rost. Nu mai contează decât că te-ai întors
nevătămată. îţi dai seama că ai fi putut fi rănită în seara
asta? Vreun idiot ar fi putut să scoată un sintar sau să-ţi
spargă nasul cu pumnul.
-Aş fi arătat foarte interesant cu nasul spart la
nuntă.
-N u e amuzant, Kalena. Ceea ce ai făcut tu a fost
prostesc şi periculos.
- Fac pariu că tu ai făcut lucruri mult mai prosteşti şi
mai periculoase.
- încep să cred, rosti el cu un geamăt, că avem o pro­
blemă elementară aici.
- Despre ce problemă e vorba? rosti ea zâmbind
întrebător.
-Se presupune că o soţie adevărată ar trebui să afi­
şeze un anumit grad de, să-i zicem, teamă sau nelinişte
rezonabilă, atunci când stăpânul ei e obligat să o scoată
din închisoare după o seară precum cea petrecută de
tine astăzi.
- Eu nu sunt o soţie adevărată, declară Kalena cu o
satisfacţie adevărată. Eu o să fiu soţie temporară, iar
acum nu sunt nici măcar atât, de fapt. Nu încă.
-Vei fi foarte curând, se răsti el. De ce tot trebuie
să-ţi reamintesc că, deşi e vorba de o căsătorie pe termen
scurt, asta nu înseamnă că nu e legală? Pe toată durata
ei, tot va trebui să te supui soţului tău.
Kalena îşi lăsă gânditoare capul într-o parte.
- Doar nu te aştepţi să mi se facă frică de fiecare dată
când sunt în prezenţa ta?
Ridge părea uşor iritat.
-E o diferenţă între să-ţi fie frică de mine şi să te
comporţi cu o oarecare discreţie. Ţi-am spus să nu
te înhăitezi cu Arrisa şi cu prietenele ei.
- Tu eşti vreodată atent la oamenii care te sfătuiesc să
nu faci ce vrei să faci? îl iscodi ea extrem de interesată.
- Nu discutăm comportamentul meu, replică el arun-
cându-i o privire aspră. Acum analizăm faptele tale.
-Ridge, reluă ea foarte serios, adevărul e că m-am
distrat foarte bine. Libertatea e ceva minunat, nu-i aşa?
-N-aş şti să-ţi spun, spuse el încet. Eu nu prea am
avut parte de ea.
Speriată, Kalena se opri şi se întoarse să-l cerceteze
cu privirea.
- Despre ce vorbeşti? Tu ai fost liber toată viaţa ta.
-Asta e o chestiune discutabilă. Toată viaţa am
trăit cu un singur scop. Singura libertate am avut-o când
a fost nevoie să-mi aleg diferitele modalităţi prin care
să ajung la scop, iar alegerile nu sunt plăcute.
Fascinată, Kalena continuă să-i studieze faţa
concentrată.
- Şi ce scop e ăla, Ridge?
- O să-mi fondez propria Casă, cu nume mare, răs­
punse el provocând-o uşor ca şi cum s-ar fi aşteptat ca ea
să-i ia în bătaie de joc visul.
Dar Kalena nu se amuză.
-U n astfel de ţel te va pune greu la încercare,
Comandante Comercial. Ar putea chiar să te ucidă.
-C u puţin noroc, ar putea, în schimb, să mă facă
bogat. O apucă de braţ şi o trase în faţă. Dar, între timp,
rămân doar un bastard. Poţi să întrebi pe oricine, adău­
gă el cu un zâmbet sinistru.
Kalena îşi reveni în fire în timp ce o trăgea după el.
- Unde mergem? Camerele mele sunt acolo, în spate.
Sigur, nu te gândeşti chiar să... chiar să...
Kalenei îi pieri glasul când îl văzu oprindu-se în faţa
camerei lui şi îmbrâncind uşa arcuită. Doar nu avea
chiar s-o bată cum aproape că o ameninţase mai devre­
me, îşi spuse ea. Nu putea să facă aşa ceva. Chiar şi dacă
nu făcea parte din nici o Casă, nu avea să abuzeze de
o femeie şi să facă de ruşine Marea Casă al cărei an­
gajat era.
-Stai liniştită. Nu te-am adus aici să te bat, Kalena,
îi spuse el cu blândeţe în timp ce-o trăgea în cameră şi
închidea uşa.
- Şi atunci de ce suntem aici? vru ea să afle când văzu
că el nu schiţează nici un gest să aprindă felinarele.
In întunericul profund, Ridge părea foarte mare şi
ameninţător. Uneori, părea, într-adevăr, o creatură a în­
tunericului, una periculoasă şi ameninţătoare.
- Suntem aici, replică el sec, să îmi primesc cadoul.
N-o să-mi spui că nu am dreptul ăsta, nu?
începu să-şi desfacă şnururile din piele cu care era
încheiată partea din faţă a cămăşii. Gesturile îi erau
calme.
în lumina razelor roşietice care pătrundeau prin fe­
reastră, Kalena zări focul ce scăpăra în ochii lui Ridge.
Focul lui lăuntric era încă evident, dar se transformase
într-un altfel de căldură. Când deveni pe deplin con­
ştientă de asta, Kalena simţi că rămâne fără aer. Odată
cu trezirea acestui instinct feminin, luă naştere încă o
emoţie, o exaltare din ce în ce mai mare precum cea pe
care o cunoscuse pentru prima oară cu o seară înainte,
în grădină. Poate că euforia ei crescândă se datora par­
ţial şi exaltării fizice puternice pe care o trăise în timpul
încăierării din tavernă. Nu era însă sigură şi nici nu prea
avea chef să analizeze situaţia. Nu acum. Nu schiţă nici
un gest, vreme în care o mie de gânduri i se formară pe
jumătate pentru ca apoi să i se disipeze în minte. Unul
singur nu-i dădea pace îmboldind-o să pună singura în­
trebare ce trebuia să fie pusă:
-Faci asta să mă pedepseşti pentru ce am făcut
azi-noapte? şopti ea cu glasul înecat de emoţie.
Ridge desfăcu şi ultima dintre chingi şi rămase cu că­
maşa descheiată studiind-o, ridicând o mână s-o apuce
de bărbie.
-N u, Kalena, nu o să fac dragoste cu tine ca să te
pedepsesc.
-Atunci de ce?
- E ziua nunţii noastre, sublinie el încet.
-D ar nu şi noaptea nunţii noastre, îl contrazise ea
clătinând din cap.
In lumina lunii, Kalena îl văzu zâmbind vag.
- O să facem noi să fie noaptea nunţii.
- O să facem?
Exaltarea o străfulgera din cap până-n picioare, pe
cât de periculoasă, pe atât de imposibil de negat. Mă­
tuşa Olara ar fi furioasă dacă ar şti ce se petrece. Vor­
bele aprige ale Olarei prin care se împotrivea acestui
moment de descoperire feminină răsunară din nou în
mintea Kalenei: Nu trebuie să-i permiţi unui bărbat să
te îmbrăţişeze până ce nu-ţi vei împlini misiunea. Este
în joc onoarea Casei tale. Nu trebuie să-ţi permiţi să fii
deviată de la calea ce ţi-a fost predestinată. Pasiunea e
periculoasă. îţi poate întuneca mintea şi te poate face
să nu mai vezi ce trebuie să faci. Nimeni şi nimic nu
trebuie să stea între tine şi destinul tău de ultimă fiică
a Casei de Ice Harvest. Dar, în noaptea asta, se afla pe
marginea prăpastiei acelui destin, se gândi ea. în mod
cert, era prea târziu ca pasiunea unui bărbat să o poată
abate de la scopul ei. Avea să facă tot ce trebuia făcut.
Onoarea Casei avea să fie răzbunată, îşi promise. Dar
seara asta era a ei. Se simţea cuprinsă de o energie sălba­
tică şi necugetată care o convingea că putea face faţă atât
misiunii, cât şi acestui moment de pasiune. în noaptea
asta, mai putea să guste puţin din libertatea ameţitoare
care avea să-i aparţină după ce-1 va ucide pe Quintel. Era
suficient de puternică încât să rişte. Olara se înşela. Nu
era atât de slabă încât să fie sedusă de tentaţii şi să-şi uite
misiunea, se încurajă Kalena. Putea să încerce tentaţia,
fără însă să uite să-şi facă datoria.
Simţi marginea dură a mâinii lui Ridge pe linia maxi­
larului ei. Dacă avea să se întâmple ceva rău, dacă avea
să eşueze în îndeplinirea misiunii ei sau dacă reuşea,
dar făcea o treabă de mântuială, atunci a doua zi pe
vremea asta putea la fel de bine să fie moartă. Gândul
că putea muri fără să cunoască rezultatul final al aces­
tei stări mistuitoare de euforie era teribil de deprimant.
Sigur că putea ignora avertismentele Olarei. Era prea
târziu să se întâmple ceva rău. Câteva ore de descoperiri
pasionale în braţele acestui bărbat nu aveau să-i întune­
ce judecata sau să o abată de la sarcina pe care o avea
de îndeplinit.
-Juri pe onoarea ta că nu ai nici cea mai mică in­
tenţie să mă pedepseşti pentru că nu te-am ascultat în
noaptea asta? Că acum numai dorinţa te călăuzeşte? îl
întrebă ea cu blândeţe.
Dacă tot avea să ignore învăţăturile Olarei riscând să
se dăruiască Biciului de Foc, atunci trebuia să se asigu­
re că motivele lui erau la fel de simple şi de cinstite ca
ale ei. Avea să rişte lăsându-se în voia pasiunii şi a liber­
tăţii, dar nu avea să cedeze în faţa unei forme ciudate de
pedeapsă. O fi ea ultima fiică a unei Case Mari, dar era
totuşi o membră a acelei Case şi tocmai de aceea avea să
se comporte în consecinţă.
Ridge îi cuprinse faţa în mâinile mari, cu dege­
te puternice şi sigure ce îi mângâiau curios de delicat
pielea.
- Fată dulce de la ţară, cred că, în ultimele două zile,
ai respirat aerul îmbătător al libertăţii. îţi place, nu-i aşa?
- Foarte mult, aprobă ea surâzând timid.
- In noaptea asta, crezi că ai descoperit cât de incitant
e să fii pe cont propriu, să nu trebuiască să-i spui domn,
soţ sau stăpân nici unui bărbat. Ochii lui străluciră. Ai
avut parte de o adevărată aventură, nu-i aşa? Te-ai distrat
dându-ţi frâu liber?
Kalena simţi un sentiment nou de înţelegere la el.
- Da, recunoscu ea fără să respire, a fost distractiv.
Mai distractiv decât orice i se întâmplase ei în anii
petrecuţi sub ochiul ursuz şi răzbunător al Olarei.
-N u am de gând să te pedepsesc pentru distracţia
din noaptea asta, Kalena, o asigură Ridge în şoaptă
pe un ton răguşit de senzualitate. Intenţionez să-ţi arăt
că în patul meu poţi descoperi mai multă exaltare decât
vei găsi vreodată intr-o încăierare dintr-o tavernă.
Kalena îi atinse una din mâini, în timp ce el îi mân­
gâia faţa. Ii tremurau degetele, îşi dădu ea seama ca prin
ceaţă. In realitate, tot trupul îi tremura uşor. Simţi că
începe să plutească pe măsură ce exaltarea necugetată
care o motivase toată noaptea părea să capete o nouă
forţă, de o mie de ori mai puternică decât cea pe care o
avusese în toiul încăierării. Libertatea îşi făcea apariţia,
iar lucrul ăsta nu mai putea fi negat.
- Ridge... rosti ea punându-şi palmele pe umerii lui,
fascinată de căldura pielii lui care dogorea prin ţesătura
groasă a cămăşii.
-V ino cu mine, fiică de fermier, şi lasă-mă să-ţi arăt
cât de incitantă este cu adevărat viaţa de la oraş.
Ridge se mişcă, trecându-şi un braţ pe sub genunchii
ei, iar pe celălalt pe după umeri. Camera cufundată în
lumina lunii se învârti ameţind-o pentru o clipă cât fu
ridicată sus la pieptul lui Ridge.
Kalena închise ochii şi se prinse strâns de el, conşti­
entă că se îndrepta spre patul jos înconjurat de perdele
din capătul celălalt al camerei. Nu avea să se gândească
nici la trecut, nici la viitor, îşi promise ea. Ce se întâm­
pla acum nu avea nici o legătură cu datoria sau cu moş­
tenirea ei. Momentul ăsta exista numai pentru ea. Patul
mare se afla ridicat pe un cadru jos, din lemn bogat
ornamentat. Ridge o puse pe Kalena în picioare, lăsân-
du-i trupul să-i alunece lângă al lui până ce ajunseră faţă
în faţă.
-M ă bucur că Arrisa şi celelalte nu te-au convins
să te tunzi, murmură el grav, afundându-şi pumnii în
buclele ei dese şi înclinându-i capul pe spate ca să o
poată săruta.
Kalena se cutremură încă o dată când îi simţi întrea­
ga forţă a dorinţei lui abia ţinute în frâu. Unghiile ei se
înfipseră cu disperare în cămaşa lui, căutându-i pe sub
ţesătură umerii tari, musculoşi. Ridge gemu şi-şi adânci
sărutul. Limba lui puse stăpânire pe gura ei oferindu-i o
mostră din focul lui lăuntric. Kalena îi şopti numele cu
glasul răguşit de plăcere.
Cu ochii închişi, cu gura înflorindu-i sub sărutarea
lui, Kalena nu era decât foarte vag conştientă de prezen­
ţa mâinilor lui Ridge pe închizătoarea tunicii ei. O clipă
mai târziu, simţi cum materialul frumos se prelinge pe
podea, formând un mic ghemotoc colorat la picioarele
ei. Nu mai purta decât pantalonii subţiri şi strâmţi şi
cizmele din catifea moale. De la talie în sus, Kalena era
goală pentru atingerea lui, iar gândul ăsta o făcu să se
încordeze pe dinăuntru de nerăbdare şi dorinţă.
-A i un spate de dansatoare, murmură Ridge gânditor
în timp ce-şi lăsă degetele să-i maseze unduirea delicată
de deasupra posteriorului amplu. Foarte mândră, foarte
elegantă. Cum de a reuşit o fiică de fermier să absoarbă
atâta mândrie şi eleganţă până în măduva oaselor?
Dar nu aşteptă să i se şi răspundă. O trase pe Kalena
şi mai aproape până ce sfârcurile ei ajunseră să-i atingă
pieptul prin deschizătura cămăşii. Părul aspru, mascu­
lin, îi gâdilă sfârcurile sensibile ale sânilor până ce nu
mai reuşi să-şi dea seama dacă senzaţia era extraordinar
de excitantă sau îngrozitor de dureroasă, iar asta o făcu
să-şi ţină respiraţia şi să se tragă un pic înapoi.
- Nu te teme de mine, Kalena. Voi fi soţul tă u . Va fi
datoria şi, totodată, plăcerea mea să am grijă de tine. Re-
laxează-te şi învaţă să ai încredere în mine, dulce viitoare
soţie. Trebuie să înveţi să ai încredere în mine.
Ridge o aşeză pe pat şi îngenunche pe covorul din
faţa ei. Ţinându-se încă o dată cu mâinile de umerii lui,
Kalena îl privi printre pleoapele grele cum îi scoate gri­
juliu cizmele.
- Eşti foarte sigur, Ridge...?
Nu era sigură ce anume voia să întrebe, dar ştia că are
nevoie de un fel de asigurare din partea lui.
- Sunt foarte sigur, zise el.
O întinse cu spatele pe perne în timp ce-şi sprijinea
mâna pe abdomenul ei catifelat. Când îşi ridică spre
el privirea plină de dorinţă mută, Ridge murmură ceva
şi, dintr-o singură mişcare uşoară, îi coborî pantalonii
delicaţi până la glezne.
Pentru o clipă, rămase doar să se uite la ea, apoi se
aşeză pe pat şi-şi azvârli nerăbdător propriile cizme. Ime­
diat după aceea, se ridică fără să-şi dezjipească de ea pri­
virea aurie care scăpăra în întuneric. îşi scoase cămaşa,
apoi îşi desfăcu centura. Sintarul aşezat în teacă zăngăni
uşor când ateriză pe podeaua de lângă pat. Cu o ultimă
mişcare rapidă, rămase gol.
Kalena îl privi fascinată de silueta lui dură şi mas­
culină. Toată viaţa ei trăise la ţară şi fusese crescută de
o Tămăduitoare profesionistă, dar niciodată nu mai
văzuse un bărbat gol. Era captivată de imaginea lui aşa
că o aşeză în singurul context pe care-1 cunoştea. Era
un mascul minunat, la prima tinereţe, cu muşchi fru­
mos conturaţi şi constituţie mare şi puternică. Zonele
cu muşchi încordaţi ale pieptului se continuau cu su­
prafaţa plată a abdomenului tare. Mai jos, conturul
puternic al bărbăţiei se mărise şi se întărise de dorinţă
incopfundabilă.
- îţi place să te uiţi la mine, fătucă de la ţară?
- Da, îi şopti Kalena, perfect conştientă de prezenţa
mâinilor lui puternice pe talia ei când veni să se aşeze
lângă ea.
-Atunci avem noroc, pentru că şi mie îmi place să te
privesc. Chiar foarte mult.
Ridge îşi duse mâna spre sânul ei cuprinzându-1
uşor în timp ce îşi lăsă capul în jos să-i sărute pielea de
pe gât.
Se mişcă neliniştită sub el atunci când bărbatul îşi
folosi degetul mare ca să incite şi să aţâţe unul din sfâr­
curi. Instinctiv, Kalena îşi puse mâinile în jurul lui.
-Haide, atinge-mă. Ridge gemu tare în timp ce ea
făcu întocmai. Eşti aşa de fină, aşa de fină, de rotunjoa­
ră şi de caldă, murmură el lipit de curbura sânului ei.
Apoi luă sfârcul întărit în gura lui şi-l supse uşor până
ce o făcu să ţipe încet. Asta e, dragostea mea. Exact asta
vreau să aud în noaptea asta.
Mâna lui coborî mai jos, mângâind unduirea delicată
a taliei ei până ce găsi rotunjimea delicată de dedesubt.
Respiraţia Kalenei se precipită pe măsură ce căldura
senzuală acumulată în trupul ei devenea din ce în ce
mai puternică. Focul din Ridge ieşea să o devoreze.
La rândul ei, îşi lăsă mâinile să-i exploreze tot trupul,
delectându-se cu conturul ferm al umerilor lui, expert-
mentându-şi propria magie feminină pe care o descope­
rea în ea însăşi.
Când mâna cercetătoare a lui Ridge ajunse la cuibul
moale de păr ce se ascundea la îmbinarea coapselor ei,
acesta îşi înălţă capul ca s-o poată privi.
- Desfă-ţi picioarele pentru mine, Kalena. Deschi-
de-te! Vreau să te ating peste tot. Trebuie să te ating!
Ea ezită, mai mult din nesiguranţa neştiinţei decât
dintr-o frică reală. Când însă el îi despărţi gleznele cu
piciorul, Kalena uită de incertitudinile vagi pe care le
simţise şi-şi lipi faţa de umărul lui. In clipa aceea, se des­
chise pentru el, ridicându-şi şoldurile să se poată desfăta
cu căldura mâinii lui.
- Vai, Kalena, eşti la fel de pregătită pentru mine cum
este lacătul pentru cheia lui. Şi la fel de bine ne vom
potrivi şi noi.
Kalena se cutremură când Ridge o atinse adânc în
intimitatea ei. Degetele lui o explorară uşor şi-i găsiră
centrul excitării pe care-1 tachină până ce mâinile ei se
încleştară în jurul umerilor lui, iar unghiile ei se înfipse-
ră în pielea lui asemenea unor mici sintaruri. Atunci se
afundă în interiorul canalului ei umed care părea să fie
chiar miezul trupului ei.
- Ridge!
- Imediat, dulcea mea ţărăncuţă. De îndată ce am să
te fac să fii atât de fierbinte, că o să ajungi să crezi că iei
foc. Atunci o să te fac a mea.
- O să-mi ies din minţi, icni ea, întinzându-se să-l
prindă de mână şi să i-o apese şi mai tare în ea.
- Exact aşa te vreau, îi spuse el cu glasul mai răguşit
decât îl auzise ea până atunci. Exact aşa te vreau.
- Te rog, Ridge.
Ştia că excitarea asta crescândă trebuia să aibă şi o eli­
berare, după care începea să tânjească aşa cum nu mai
tânjise vreodată pentru nimic altceva în viaţa ei.
Ridge nu scoase nici un cuvânt, ci doar se aplecă să-i
dea un sărut lung pe abdomen, chiar deasupra cuibului
umed pe care-1 aţâţa cu degetele.
-Te rog, Ridge, acum.
Râsul pe care-1 el îl eliberă în semn de răspuns era
gutural, trădându-i pasiunea.
- Cred că ai dreptate. Chiar dacă tu ai mai putea re­
zista un pic, eu n-aş mai reuşi. Desfă-ţi picioarele ceva
mai mult, Kalena. Arată-mi că mă vrei.
Kalena se conformă, făcându-i loc între coapsele ei.
Ridge se lăsă în jos şi o acoperi din cap până-n picioare,
încet şi total, sprijinindu-şi greutatea în coate fără să-şi
ia ochii de la ea.
Kalena deschise pleoapele şi se trezi privind în focul
auriu al ochilor lui ce nu putea fi stins nici măcar de în­
tunericul din încăpere. Vru să spună ceva în momentul
acela plin de tensiune, dar nu-şi găsi cuvintele. Se prinse
cu mâinile de partea de sus a braţelor lui.
- Infăşoară-ţi picioarele în jurul meu, Kalena. De res­
tul o să mă ocup eu.
Kalena se supuse conştientă de faptul că bărbăţia lui
tare era poziţionată la intrarea în ea. Se agăţă de el, la
început de probă, apoi din ce în ce mai nerăbdătoare.
Se simţi îngrozitor de vulnerabilă, înţelegând pe de­
plin cât de incapabilă avea să fie să controleze ceea ce
urma să se întâmple. O teamă tardivă, primitivă şi foar­
te feminină puse brusc stăpânire pe ea, iar Ridge simţi
de îndată.
- E în regulă, Kalena, o linişti el. Doar ţi-am spus c-o
să am grijă de tine, nu?
-Da.
-Trebuie să înveţi să ai încredere în bărbatul cu care
te vei căsători astăzi.
Degetele lui mari îi mângâiară conturul obrajilor, cal­
mând-o până ce reuşi să-i mai alunge din nesiguranţă.
In momentul acela, se întinse în jos, între trupurile lor,
potrivindu-se deasupra ei până ce Kalena putu să simtă
mădularul lui tare şi puternic începând să o întindă în-
tr-un fel pe care ea nu-1 mai cunoscuse niciodată. Ridge
ardea la intrarea în trupul ei.
Senzaţia era cu totul neobişnuită, excitantă. Kalena
uită de teama de mai devreme şi îl trase pe Ridge şi mai
aproape de ea.
- Ştiam eu că te pot face să arzi. Am ştiut din prima
clipă în care te-am văzut. Ca şi cum ai aprinde un chibrit
lângă o grămadă de vreascuri. Ca şi cum ai face oţelul
să strălucească. Degetele lui se mişcară aţâţătoare peste
micul punct de plăcere pe care-1 descoperise mai devre­
me, iar Kalena începu să geamă neputincioasă. închide
ochii, îi şopti el pe un ton grav, şi urmează-mă.
Ea îl ascultă şi închise ochii lăsându-se pradă senzaţi­
ilor puternice şi încântătoare care o copleşeau. Imediat,
între picioarele ei se adună o presiune necruţătoare,
care creştea din ce în ce mai mult, pe măsură ce Ridge
se împingea în ea. în clipa aceea, avertismentele Ola-
rei se adunară din nou în mintea Kalenei, ţipând la ea,
amestecându-se cumva cu şocul fizic suferit ca urmare
a invaziei senzuale a lui Ridge. Simţi atunci că îşi pier­
de cunoştinţa, ceea ce o făcu să strige şi să-şi încordeze
tot trupul.
Ridge se opri brusc, iar Kalena gemu ca răspuns la
contopirea ce ameninţa să se transforme în durere.
Nu protestă, însă unghiile ei săpară adânc în umărul
lui ca şi cum ar fi vrut să se întărească pentru ceea ce
avea să urmeze.
- Relaxează-te, Kalena.
- Nu pot... începu ea, dar se întrerupse uluită când
Ridge se aplecă şi, fără nici un avertisment, îi prinse
lobul urechii între dinţi. O muşcă destul de tare.
Atacul neaşteptat asupra urechii ei o făcu să scânceas­
că, moment în care Ridge se avântă cu totul în lăun-
trul ei. Mintea ei încă mai reacţiona la muşcătura de la
ureche când simţi scurta străfulgerare de durere dintre
picioare. Abia o conştientiza. Când Ridge ajunse pe de­
plin în ea, se opri simţindu-şi tot trupul încordat de la
tensiunea sexuală.
Kalena clipi uluită în vreme ce trupul ei se adapta la
realitatea invaziei complete. Cel din urmă avertisment
al Olarei îi dispăru complet din minte. Era prea târziu
să-l mai bage în seamă acum.
-Asta, reuşi ea în cele din urmă să îngaime cu sufle­
tul la gură, a fost o manevră foarte şireată.
-Te-am rănit?
- Este posibil ca urechea mea să nu-şi mai revină
niciodată.
Zâmbetul lui se transformă uşor într-un rânjet scurt,
sexy şi sălbatic.
-N u pentru urechea ta îmi fac eu griji. Cum eşti
în rest?
-N u prea ştiu, replică ea cu sinceritate.
- Haide să aflăm.
Ridge începu să se mişte în ea, iniţial mai uşor, până
când ea începu să răspundă. Când Kalena închise ochii
şi-i murmură numele, Ridge înteţi ritmul. Respiraţia lui
devenea din ce în ce mai gâfâită pe măsură ce se forţa
să-şi depăşească limitele autocontrolului. Kalena îi sim­
ţea muşchii încordându-se în timp ce o poseda aproape
cu violenţă. Ştia ce promisiune îi făcuse el: noaptea asta
era a ei. El nu avea să se lasă pradă flăcărilor ce începură
să-l consume decât după ce avea să-i ofere ei excitarea pe
care i-o promisese.
Ţipetele scurte, suave şi profund feminine pe care
le scotea veneau în completarea gemetelor guturale ale
lui Ridge. Propria pasiune o luă complet prin surprin­
dere. Kalena nu se aşteptase niciodată să se simtă aşa.
La rândul lui, Ridge se cutremură de forţa reacţiei sale.
Nu avea niciodată să uite noaptea asta, realiză Kalena.
Oricât de mult avea să trăiască sau orice avea să-i rezerve
viitorul, niciodată nu avea să uite această noapte. Chiar
în clipa în care gândul i se contură în minte, Kalena
simţi o tensiune nouă, şi mai mare, punând stăpâni­
re pe ea. Se încordă în jurul lui Ridge, întreg trupul
fiindu-i cutremurat de mici convulsii de extaz. Fără să
ştie ce face, Kalena îşi adânci dinţii mici şi ascuţiţi în
umărul puternic al lui Ridge în timp ce-i strigă numele
într-un ultim act de capitulare.
Ridge gemu, încercând să se abţină, ca să poată sa­
vura senzaţia de satisfacţie a Kalenei. Propria nevoie
arzătoare puse însă stăpânire pe el, învingând contro­
lul de fier pe care se străduise să-l menţină. Pieptul lui
eliberă un ultim strigăt surd când zvâcni pentru ultima
oară cu putere în Kalena şi se predă în braţele eliberării
inconştiente.
El era fierbinte ca focul, iar ea era singura care pu­
tea să potolească flăcările şi să-i aducă pacea. Gândul
acesta fugitiv se contură o clipă în mintea Kalenei apoi
se disipă.
Trecură minute bune până să-l simtă mişcându-i-se
în braţe. Uşor-uşor, băgă de seamă firul de sudoare care
formase o peliculă fină de broboane între sâni, dar
care acum începea să se evapore. Pieptul lui Ridge era
la rândul lui umed.
Ridge surâse vag în timp ce o privi căutându-şi repere
prin camera cufundată în întuneric. Nu schiţă nici un
gest să-şi schimbe poziţia, ci rămase acolo cu trupul lipit
de al ei, dar se retrase din ea cu blândeţe. Kalena simţea
umezeala care i se scurgea dintre picioare, dar şi mirosul
înţepător al contopirii lor. în clipa aia, nu ştia cum să
descrie ce simţea, dar se bucura pe deplin de senzaţia
de plutire care îi acaparase trupul. Sentimentul era ciu­
dat, asemenea unui gând important ascuns în lăuntrul
minţii ei care încerca brusc să iasă la lumină eliberân-
du-se de constrângerile care-i fuseseră impuse şi care
acum începeau să se risipească rapid.
- Te-aş ţine aici dacă aş putea, vorbi Ridge, dar cred
că ar fi mai bine să te duc în camera ta. Nu vreau să
te bârfească servitorii, adăugă el uitându-se pe fereastra
care dădea In grădină. Mai e puţin şi se face ziuă, conti­
nuă ridicându-se în capul oaselor fără prea multă tragere
de inimă, în timp ce-i mângâie uşor şoldul în amintirea
plăcerii de mai devreme. Trebuie să dormi până târziu
în dimineaţa asta. Va fi nevoie să fii odihnită pentru
noaptea nunţii, iar dimineaţa următoare ne vom trezi
devreme să pornim în călătorie.
- îmi dau seama de pe acum că vei fi un soţ aspru,
murmură Kalena.
Adevărul era că nu avea nici cea mai mică dorinţă
să-l contrazică. Voia să rămână singură să analizeze sen­
zaţia asta ciudată care-i plutea la limita conştiinţei. Avea
nevoie s-o înţeleagă înainte s-o elibereze din cuşcă. Era
un pericol aici, unul pe care nu voia să-l conştientizeze
pe deplin.
Ridge râdea uşor în timp ce-şi trăgea la repezeală că­
maşa şi pantalonii pe el. Emana satisfacţie masculină.
-C red că deja descoperi modalităţi prin care să-mi
faci faţă.
îi înmână şi ei pantalonii subţiri pe care îi purta pe
sub tunică şi-şi încălţă cizmele în vreme ce Kalena se
îmbrăca. Când fu gata, Ridge o apucă de braţ şi o con­
duse spre uşă. Kalena se împiedică uşor în timp ce se
îndepărta de pat.
- Eşti bine? o întrebă Ridge.
- Da, sunt doar un pic ameţită.
Amuzat, el îşi clătină capul mimând compasiunea.
-Biata Kalena, până la urmă, s-a dovedit o noapte
de pomină pentru tine, nu? Prima porţie de libertate şi
prima experienţă de femeie măritată.
- Orice femeie ştie că astea sunt două noţiuni opuse,
nu se putu abţine ea să nu sublinieze.
- Aşa este, dar acum sper că nu vei regreta prea mult
că renunţi la una pentru cealaltă.
încrederea lui de sine i se păru Kalenei deopotri­
vă amuzantă şi exasperantă. Nu găsi nimic de spus în
timp ce păşeau pe sub coloane spre camera ei. La uşă,
Ridge o mai luă o dată în braţe cu o expresie serioasă
pe chip.
-Ţi-am spus mai devreme că vom face din noaptea
asta noaptea nunţii noastre. Aşa a fost, Kalena. în sea­
ra asta, la apus, vom pune pecetea oficială pe căsătoria
noastră, dar, din punctul tău şi al meu de vedere, cere­
monia şi petrecerea de după organizate de Quintel sunt
doar capcane. Tu eşti în grija mea din clipa asta şi jur
pe Pietre că o să am mare grijă de tine. îţi urez să ai o
noapte bună, Kalena.
La final, o sărută într-un fel ciudat de formal având
în vedere ceea ce tocmai se întâmplase între ei în came­
ra lui.
-Să ai o noapte bună, Ridge.
Ridge aşteptă până ce ea închise uşa în urma ei. Ka-
lena rămase în picioare să asculte cum se îndepărta zgo­
motul paşilor lui, apoi se cufundă epuizată în scaunul
rotund capitonat de lângă fereastră. îşi simţea trupul
încordat şi puţin cam amorţit. în mod cert, de diminea­
ţă aveau s-o doară câteva zone mai puţin cunoscute ale
anatomiei ei. Gândul de a-şi petrece ziua de după nuntă
într-o şa de creet o făcu să se înfioare în avans. Slavă
ambelor capete ale Spectrului că măcar de asta avea să
fie scutită.
Nici unul din aceste gânduri nu era însă cu adevărat
responsabil pentru noul sentiment de nelinişte care o
încerca. Kalena începu să-şi cerceteze mintea în căutarea
sursei acelei dispoziţii ciudate şi incoerente. Era adevă­
rat, trecuse prin multe în noaptea aceea. Poate că erau
doar consecinţele întregii agitaţii.
Nu, era altceva, ceva infinit mai periculos, care
începuse să se elibereze în clipa în care îi cedase lui
Ridge, iar acum lanţurile descătuşate îi zăngăneau de
zor în cap.
Brusc, o intuiţie puternică o făcu să-şi dea seama că
Olara avusese dreptate. Kalena ştiu că n-ar fi trebuit să
i se dăruiască niciodată lui Ridge.
Cu un strigăt încet de disperare, îşi înfăşură braţele în
jurul trupului încercând să se scuture de gândul care o
copleşise. Confruntarea emoţională şi rezultatul ei final
smulseseră vălul de pe ceea ce rămăsese ani buni ascuns
în mintea ei. In noaptea aceea, fusese eliberat adevărul
despre ea însăşi, un adevăr cutremurător pe care acum îl
înfrunta direct: gândul de a ucide îi era complet străin.
Nu putea s-o facă. Dar, cu toate astea, trebuia.
Nu voia să-şi îndeplinească datoria faţă de Casa ei.
Se împotrivea cu toată fiinţa ei misiunii. Nu voia să fie
unealta răzbunării şi a crimei. Nu acum, când tocmai
începuse să descopere pasiunea şi libertatea.
Kalena clipi, alungând lacrimile fierbinţi care-i ar­
deau ochii. Nu avea de ales. Destinul acesta-i fusese
sorocit în vara celui de-al doisprezecelea an al vieţii ei,
când îi fusese distrusă Casa. Nu mai era loc de întors;
dacă ar fi făcut asta, ea şi izbăvirea trecută a Casei ar fi
rămas pe vecie întinate.
încet, Kalena se ridică şi se îndreptă spre pat. Vorbele
Olarei continuau să-i răsune în minte: „Nu trebuie să te
arunci în braţele acestui bărbat căruia-i vei spune soţ.
Nu înainte să-ţi îndeplineşti misiunea, iar atunci nu vei
mai avea nevoie să fii a lui. Ţine minte, Kalena, bărbatul
ăsta cu care te vei mărita e periculos cum nici nu visezi.
Am văzut asta în transa mea. E periculos“.
Ultimul gând al Kalenei înainte să adoarmă epuizată
fu că mătuşa ei avusese dreptate în legătură cu pericolul
care o pândea pe nepoata ei în braţele bărbatului cunos­
cut ca Biciul de Foc.

capitolul 5
Consilierul Polarităţii ales de Quintel să oficieze
ceremonia de nuntă era îmbrăcat, conform tradiţiei,
în roba alb cu negru specifică instituţiei sale. Chiar şi
dacă i se părea ciudat să i se ceară să oficieze ceva ce,
până la urmă, era doar o căsătorie temporară, era prea
diplomat să spună asta. Se putea consola şi-şi putea re­
prima curiozitatea cu onorariul generos pe care i-1 plătea
Baronul Negoţului Quintel. Mai erau alte câteva detalii
care-1 deranjau pe consilier. Bunăoară, mireasa părea
ciudat de încordată. Gluga mantiei de căsătorie era tra­
să mult peste ochi, ascunzându-i parţial trăsăturile, dar
nu şi tensiunea din ochii verzi. în trecut, Consilierul Po­
larităţii fusese rugat să oficieze ceremonii în care mirea­
sa nu era întotdeauna perfect de acord, deşi era complet
ilegal să forţezi o femeie să se mărite. Consilierul cunoş­
tea bine realitatea să ştie că, atunci când venea vorba de
căsătorie, se putea pune mare presiune pe o femeie. Cu
toate astea, aici nu putea fi vorba de aşa ceva, îşi spuse
el în vreme ce desfăşura pergamentul din piele de lanti
pe care era scris textul ceremonialului. Până la urmă,
aici era vorba de o căsătorie temporară. Se presupunea
că asta implica nu numai ca mireasa să fie de acord, dar
să-şi fi negociat probabil chiar ea însăşi contractul. Nu
multe familii decente îşi doreau fiicele implicate într-un
asemenea aranjament.
Mai mult, pe lângă încordarea evidentă a miresei, pe
consilier îl mai deranja şi asprimea mirelui. Nu că Biciul
de Foc ar fi părut refractar; dimpotrivă, părea chiar ne­
obişnuit de dornic.
Ridge stătea în faţa consilierului purtând o mantie
complet neagră, a cărei glugă era lăsată pe spate. Haina
de culoarea nopţii intra într-un contrast izbitor, incon-
fundabil, cu mantia stacojie cu glugă purtată de mirea­
să. Culorile puternice ale celor doi miri puteau să facă
orice Consilier al Polarităţii în toate minţile să se înfi-
oare. Desigur că astfel de tonuri dramatice prevesteau
conflict şi neînţelegeri.
Stăpânul Casei privea de pe locul lui din centrul
sălii lungi în care avea loc ceremonia. Quintel pur­
ta negru, la fel ca mirele. Pe de altă parte, îşi aminti
Consilierul Polarităţii, Baronul Negoţului purta negru
aproape întotdeauna. Poate chiar îi împrumutase man­
tia lui mirelui.
în jurul lui Quintel, se afla un grup de oaspeţi îm­
brăcaţi în haine viu colorate, majoritatea părând să fi
venit direct din birourile Breslei Negustorilor. Chiar şi
femeile păreau de joasă speţă, cu tunicile lor prea scur­
te, cu părul prea mult tuns şi cu ochii prea îndrăzneţi.
Nu era nici urmă de oaspete din pătura mai distinsă a
societăţii. Dar, având în vedere natura căsătoriei, nici
nu era de mirare.
în spatele oaspeţilor, aşteptau muzicienii cu harpe şi
flaute care aveau să cânte la petrecere. Şi ce banchet va
fi, se gândi Consilierul Polarităţii cu o oarecare doză de
satisfacţie. Masa joasă şi lungă pentru ospăţ era deja pli­
nă cu o mulţime de mâncăruri. Pulpele fripte de zorcan
hrănit cu grăunţe, holurile pline cu piure din boabe de
columa, platourile cu pate din ficat de harten, peştele
serin îngheţat şi tăvile cu fructe scumpe de tanga erau
doar câteva dintre numeroasele ofrande.
în apropiere era pusă la dispoziţie o cantitate apa­
rent la fel de mare de bere roşie de calitate şi vin bun
de Encana.
Ce complicată avea să fie misiunea care-o aştepta. Le
fusese recunoscătoare Arrisei şi celorlalte femei libere
care sosiseră devreme şi începuseră voioase să îmbrace
mireasa. Vertina o întrebase dacă-şi amintise să ia doza
pentru azi de frunze pisate de selite şi mai făcuse una
sau două glume despre oţelul din Countervail. Din mo­
mentul acela nu prea mai avusese timp să cugete.
Dar ceremonia era aproape pe sfârşite şi, în curând,
avea să fie nevoită să înfrunte rolul pe care Olara şi no­
rocul Spectrului i-1 atribuiseră. Kalena asculta doar pe
jumătate în vreme ce Consilierul Polarităţii continua
ceremonia. Concentrată asupra problemei, nu prinse
decât vorbe şi propoziţii dispersate.
-U n bărbat care îşi acceptă soţia înseamnă că ac­
ceptă şi datoria pe care şi-o asumă faţă de ea. Aceasta
a renunţat la ocrotirea familiei crezând în ocrotirea
oferită de soţ. Ea se află acum în responsabilitatea lui.
Onoarea ei este pentru totdeauna împletită cu a lui, iar
el trebuie să io apere ca pe propria onoare.
Kalena avu impresia că simte privirea întunecată a lui
Quintel şi se întrebă la ce oare se gândea. Din punctul
ei de vedere, explicaţia motivului pentru care insistase
asupra acestei ceremonii formale nu o mulţumise câtuşi
de puţin.
Mătuşa Olara prezisese nunta aceasta mare, dar Tran­
sa ei Clarvăzătoare nu-i explicase de ce Quintel avea să
ofere un paravan atât de bun pentru propria moarte.
Kalena îşi aminti clar că mătuşa ei îi spusese că momen­
tul în care trebuia să acţioneze era noaptea nunţii, când
ospăţul şi petrecerea aveau să-i ţină ocupaţi pe servitori.
Kalenei i se spusese că trebuia să folosească intimitatea
pe care ora tradiţională o îngăduia miresei după ospăţ.
Ce bine-ar fi fost dacă n-ar fi cedat tentaţiei în noaptea
precedentă, se gândi Kalena cu disperare. Toată ziua
plătise pentru păcatul ăsta. Mintea îi fusese răvăşită şi
hotărârea aproape distrusă. Numai gândul la misiunea
pe care o avea de îndeplinit o făcea să tremure şi să i se
facă greaţă. Nu avea nici cea mai mică îndoială că tim­
pul petrecut în braţele lui Ridge o slăbise dezastruos. In
mintea ei, fusese rupt un baraj, iar apele răzvrătirii şi ale
nesiguranţei îi invadau simţurile.
- O femeia care îşi acceptă soţul, îi acceptă autorita­
tea. Ea trebuie să ţină minte asta chiar dacă vor exista
momente în care reacţia normală a contrariilor o va face
să se gândească să se răzvrătească împotriva autorităţii.
Soţia trebuie să se încreadă în îndrumarea şi în puterea
lui, ştiind că el este gardianul onoarei ei, precum şi al
onoarei lui.
Atenţia Kalenei fu distrasă de cutiuţa sculptată din
onyxite care îi fu înmânată Consilierului Polarităţii.
- Fie ca acest simbol al uniunii să fie purtat în jurul
gâtului miresei. Să fie aşezat de soţul ei în semn de ocro­
tire şi autoritate, şi să nu fie scos de nici o altă mână.
Kalena privi cu un vag sentiment de inevitabilitate
cum cutia de onyxite fu deschisă şi întinsă spre Ridge.
Noul ei soţ băgă mâna în cutia căptuşită cu mătase de
sar şi luă lanţul subţire şi strălucitor. La unul din capete,
lanţul se termina cu un lacăt alb din chihlimbar. La ce­
lălalt capăt se afla o cheie din chihlimbar negru. Când
avea să-i fie pus la gât, Kalena avea să fie cu adevărat
căsătorită... cel puţin pe perioada stipulată în contract.
Pentru prima oară în timpul ceremoniei, Ridge se
întoarse spre ea cu simbolul posesiunii lui în mână.
Kalena îşi ţinu respiraţia. Pentru o clipă, totul în jur
păru să încremenească şi groaza, care până atunci îi
mocnise sub piele, puse complet stăpânire pe ea. Se uită
în sus la flăcările aurii din ochii din faţa ei şi fiecare
instinct al ei o avertiză să fugă. Ştia că ar fi făcut exact
asta, dacă ar fi fost în stare să treacă peste paralizia care-i
ţinea pe loc trupul.
în schimb, se trezi stând nemişcată în vreme ce Ridge
îi dădu cu grijă pe spate gluga de la mantie ca să poată
avea acces la gâtul ei. Kalena închise ochii, îi simţi mâi­
nile când îi legă lănţişorul în jurul gâtului, apoi urmă o
scurtă pauză în care el ţinu cheia în dreptul deschizătu­
rii lacătului.
Oaspeţii erau la fel de împietriţi ca şi Kalena. Ridge
introduse cheia în lacăt, unind astfel cele două capete
ale frumosului lănţişor. Cu un clinchet slab, dar sesiza­
bil, cheia se roti în lacăt, ceea ce făcu mulţimea din sală
să izbucnească în urale.
Chiar şi Quintel zâmbi scurt, afişând o expresie vese­
lă şi curios de mulţumită. Imediat, se ridică în picioare
şi înaintă să-i felicite pe mireasă şi pe mire.
în următoarele trei ore, Kalena trăi într-o ceaţă de
exuberanţă, sporovăială zgomotoasă, vin care curgea în­
truna şi o masă plină cu bucate, mereu reaprovizionată
de servitori agitaţi. Oaspeţii asiguraseră practic o adu­
nare gălăgioasă şi entuziastă. Din fericire, nimeni nu se
aştepta ca mireasa să se implice prea mult. în mare, ea
avea datoria de a sta la un capăt al mesei, de a ciuguli
din mâncare şi de a gusta vinul din cupă. Având în ve­
dere ce o aştepta în noaptea aceea, nici n-ar fi fost în
stare să facă mai mult, îşi zise ea. Cel puţin în seara
aceea, nu se aştepta nimeni să servească la masă. Foarte
bine, îşi spuse. Degetele îi tremurau prea tare şi nu şi-ar
fi permis să rişte să ridice o carafă din cristal.
Ridge stătea în celălalt capăt al mesei lungi, întins re­
laxat pe perne de unde arunca adesea ocheade spre faţa
tensionată a Kalenei. Oaspeţii îl atacau cu glume deo­
cheate şi cu o mulţime de sfaturi sexuale interminabile.
Quintel stătea la mijlocul mesei, tolerând cu indulgenţă
zgomotul şi uralele.
-U n toast în cinstea Biciului lui Quintel, închină
unul dintre bărbaţi ridicându-se cu greu în picioare
după ce alţi câţiva mai făcuseră asta de câteva ori.
- Să închinăm! aprobară ceilalţi aşteptând nerăbdători.
- Vi-1 prezint pe bărbatul despre care se spune că poa­
te transforma oţelul în foc viu...
Kalena observă cum Ridge se încruntă brusc. Se pă­
rea că nu-i plăcea legenda din spatele poreclei pe care
o purta.
- Fie ca în noaptea asta să reuşească să facă exact asta,
astfel încât mireasa lui să-şi amintească întotdeauna
noaptea nunţii! încheie negustorul care ţinea toastul cu
un rânjet răutăcios.
Râsetele zgomotoase şi câteva comentarii vulgare re­
feritoare la presupusa afinitate a lui Ridge cu focul şi
oţelul şi la posibilele modalităţi de utilizare a acestei abi­
lităţi în pat iscară o mare zarvă în încăpere. Dar nici un
rânjet nu apăru pe chipul lui Ridge, observă Kalena.
Uşor alarmată de tăcerea proaspătului ei soţ, Kalena
îşi ridică privirea la timp să-l vadă aplecându-se în faţă
peste masă cu mâna ascunsă sub mantie pe sintarul pe
care-1 purta asupra lui. In vreme ce oaspeţii deveniră
conştienţi că gluma nu fusese prea bine primită, un su­
net dojenitor care-i îndemna la linişte amuţi mulţimea,
în tăcerea aceea apăsătoare, Ridge vorbi încet şi apăsat
adresându-se negustorului care făcuse gluma nesărată.
- Un bărbat care nu ştie să se poarte ar face bine să-şi
ţină gura în ocaziile în care a avut norocul de a fi fost
invitat în compania unor oameni civilizaţi. Poate însă
nu e prea târziu să te învăţ câteva reguli de bună purtare
în societate, Laris.
Invitaţii se uitară cu nelinişte unii la alţii. Automat,
Kalena privi înspre Quintel, aşteptându-se ca acesta să
întrerupă situaţia înainte ca Ridge să se ia la bătaie cu
bărbatul pe nume Laris. Quintel însă doar stătea în­
tins pe pernele lui, privindu-şi Biciul de Foc ca şi cum
acesta ar fi fost un soi de pisică fang care urma să dea
o reprezentaţie.
- A, Ridge, rosti Laris încercând să râdă forţat. A fost
doar o glumă.
Ridge atinse sintarul cu degetele, dar nu-1 scoase
din teacă.
- Doar o glumă? Poate ai vrea să le ceri iertare celor
prezenţi pentru simţul tău deplasat al umorului. Ai fă­
cut-o pe soţia mea să se simtă jenată.
-Acum, Ridge, nu trebuie să te superi, spuse Laris
neliniştit.
- Poate că nu, dar m-am supărat oricum. Ce ai de
gând să faci în legătură cu asta?
După o ultimă privire disperată aruncată spre expre­
sia dezinteresată a lui Quintel, Kalena se ridică brusc
în picioare atrăgând toţi ochii - inclusiv ai lui Ridge -
spre capătul ei de masă. Din nou se aşternu tăcerea
cât ea se întinse să ridice carafa cu vin. Forţându-se să
surâdă cu o amabilitate afectată, pe care era departe de
a o simţi, Kalena porni pe lângă masă spre locul unde
se afla Ridge. Mantia ei stacojie i se învolbura graţios în
jurul gleznelor.
- Observ că ai paharul de vin aproape gol, soţul meu.
Poate ăsta e adevăratul motiv pentru care eşti aşa prost
dispus. N-aş vrea să fii abătut tocmai în noaptea asta.
Dă-mi voie să-mi îndeplinesc prima îndatorire de soţie
şi să-ţi umplu din nou paharul.
Ridge o privi încruntat cum îngenunchează să-i toar­
ne vin în pahar. Toţi urmăriră fascinaţi cum lăsă carafa
şi ridică pocalul pe care tocmai îl umpluse. Dacă Ridge
accepta paharul din mâna ei, avea să fie nevoit să-şi ia
mâna de pe mânerul sintarului.
Kalena nu încercă să-i înmâneze cupa imediat. în
schimb, sorbi ea însăşi delicat din vin, apoi îi întinse
lui paharul frumos decorat. Focul iniţial din privirea
lui Ridge se stinse fiind înlocuit de un amuzament
mohorât.
-Se pare că ai talent în arta de a fi soţie, Kalena,
spuse Ridge.
Eliberă sintarul pentru a-i lua cupa din mână. în
timp ce luă o înghiţitură zdravănă, un mic oftat de uşu­
rare făcu înconjurul mesei.
Kalena nu mai adăugă nimic, ştiind că problema ime­
diată fusese rezolvată. Se ridică în picioare şi se întoarse
la locul ei de la masă. Ospăţul şi veselia fură reluate la
fel ca înainte. Când îngenunche din nou pe perna ei,
Kalena se uită spre feţele aliniate la masă şi abia atunci
observă că Quintel dispăruse. Privi în spatele camerei
şi-i zări silueta întunecată făcându-se nevăzută în direc­
ţia apartamentelor lui. Nimeni altcineva nu păru să ob­
serve. Când îşi ridică ochii spre ceasul de apă, văzu că
era ora la care Quintel se retrăgea întotdeauna să studi­
eze. în ultimele trei zile, îi învăţase bine obiceiurile. Era
vremea ca ea să-şi îndeplinească misiunea pentru care o
crescuse şi o pregătise Olara. Kalena simţi o senzaţie de
agitaţie şi de greaţă în capul pieptului. O senzaţie potri­
vită pentru o femeie care era pe punctul de a comite o
crimă cu ajutorul otrăvii, îşi spuse cu îndârjire. După
câteva minute de aşteptare, se ridică uşor în picioare.
Următorul moment avea să fie problematic pentru că o
mireasă nu avea cum să dispară neobservată de la pro­
pria petrecere de nuntă.
Aproape imediat, toate privirile se întoarseră spre ea.
-Kalena, deja ai obosit? o strigă Arrisa pe un ton
zeflemitor.
- Mireasa ta e nerăbdătoare, Ridge, îi strigă unul din­
tre bărbaţi.
Urmară alte câteva replici care ar fi făcut orice mirea­
să să roşească.
Kalena doar îşi plecă privirea. Depăşise faza roşitu-
lui. Ştiind ce o aştepta o făcuse să pălească, nu să se
îmbujoreze.
-V ă rog să mă iertaţi, revendic ora de intimitate în
care să mă pregătesc cum se cuvine, le spuse ea invitaţi­
lor rămânând cu ochii plecaţi sperând ca astfel să pară
uşor confuză. Nu vreau să întrerup petrecerea. Trebuie
să continuaţi fără mine.
-Nu-ţi face griji, Kalena, îţi vom trimite mirele în
scurt timp, o asigură Vertina rânjind.
-A i la dispoziţie ora ta. Foloseşte-o bine.
- Ii va oferi suficient timp în care să se plictisească şi
să adoarmă, adăugă un alt oaspete.
- Stai liniştită, îi vom ţine sub control pe bărbaţi aici,
spuse Arrisa. Orice mireasă merită momentele ei de
intimitate. Du-te.
Ridge se ridică în picioare şi se uită la Kalena din ca­
pătul celălalt al mesei. In mod ciudat, faţa lui era lipsită
de orice expresie, iar, când vorbi, glasul îi sună serios şi
protocolar:
- îţi doresc să ai o seară bună, draga mea soţie.
Kalena îşi înclină politicoasă capul.
-Ş i eu îţi urez ţie să ai o seară bună, dragul meu soţ.
Kalena se întoarse cu mantia stacojie din mătase de
sar plutind în jurul ei în timp ce părăsi încăperea. Era
foarte conştientă de lănţişorul din chihlimbar alb şi ne­
gru pe care-1 purta în jurul gâtului.
Când fu sigură că n-o mai vedea nimeni şi auzi din
nou gălăgie în sala în care avea loc petrecerea, Kalena
îşi ridică poalele mantiei şi o luă la fugă. Alergă prin
grădina scăldată de razele lunii şi pătrunse în siguranţa
apartamentului său. Respirând mai greu decât se im­
punea în urma acestui mic exerciţiu, Kalena închise
uşa în urma ei şi se sprijini cu spatele de ea. Era acum
ori niciodată. Asta era momentul prezis de Olara, mo­
mentul de care depindea onoarea Casei de Ice Harvest.
Fiola cu otravă aştepta în ascunzătoarea ei din desaga
de călătorie.
Kalena ştia că trebuia să acţioneze sau să îndure pe
vecie ruşinea eşecului. Degetele îi tremurau mai tare ca
oricând. Imaginile de coşmar ale unui bărbat zvârcolim
du-se în chinurile morţii, cu ochii negri plini de acuze şi
groază, ameninţau să-i inunde mintea. Nu voia să aibă
de-a face cu moartea, se înfurie ea în tăcere. Totul se
întâmplase cu atât de mult timp în urmă. De ce trebuia
să vină ea să regleze conturile?
Nici nu era de mirare că răzbunarea onoarei unei
Case era, în mod tradiţional, responsabilitatea unui
bărbat. Uite cât de slabă devenea acum că se apropia
clipa. Un bărbat ar fi mai puternic, îşi zise ea cu ironie.
Olara avusese dreptate să se teamă de slăbiciunea ne­
poatei ei.
Poate, se gândi Kalena, dacă l-ar fi văzut pe Quintel
ucigându-i tatăl şi fratele, n-ar mai avea sentimentele as­
tea acum. Dar nu avea decât asigurarea primită de la
Olara conform căreia Quintel era responsabil de mor­
ţile lor.
Olara pretindea că descoperise adevărul într-o transă
la scurt timp după moartea bărbaţilor din Casa ei. Fe­
meia mai în vârstă ieşise din transă într-o stare de con­
fuzie înfiorătoare. Şocul suferit la aflarea veştii crimei
duble o lovise foarte tare pe mama Kalenei, care căzuse
într-o depresie adâncă şi deznădăjduire din care nici
unul dintre leacurile Olarei nu o putuse scoate. Ola­
ra preluase controlul asupra ceea ce mai rămăsese din
Casă, punându-le pe Kalena şi pe mama ei la adăpost.
Din acel moment, destinul Kalenei fusese evident.
Nici o frământare interioară nu putea să schimbe
adevărul sau destinul ei, îşi zise ea. Cu trupul încordat,
se dădu de lângă uşă şi păşi încet spre locul unde se afla
desaga ei de călătorie, lângă pat. Kalena băgă mâna înă­
untru şi rupse aţa cu care era cusută pânza. Pacheţelul
mic din piele, în care se găsea otrava, şi sintarul bătut cu
nestemate al tatălui ei îi căzură în mâini.
Kalena se aşeză pe marginea patului uitându-se la
lamă, întrebându-se, nu pentru prima oară, ce fel de
bărbat fusese tatăl ei. Nu apucase să-l cunoască bine,
aşa că rămăsese o figură îndepărtată din copilăria ei,
un bărbat puternic şi nobil, dar distant. Obişnuia să fie
deseori plecat în călătorii, luându-1 de obicei cu el pe
fratele ei mai mare. Kalena era lăsată în grija mamei
şi a mătuşii ei. Şi, apoi, intr-o bună zi, Stăpânul Casei
de Ice Harvest şi moştenitorul lui nu se mai întoarseră.
Atunci mai rămăseseră doar mama Kalenei şi Olara şi,
în cele din urmă, doar Olara.
Otrava era o armă lipsită de onoare, se gândi Kalena,
ridicând pachetul cu pudra letală. Arma unui laş, a unei
femei, după cum ar spune unii. Dar, deşi dispreţuise
metoda, Olara nu găsise altă opţiune. Era imposibil ca
o femeie să-l poată ucide pe Baronul Negoţului Quintel
într-o luptă onorabilă corp la corp. Şi, după cum aflase
ea într-o transă, nu exista nici o şansă ca nepoata ei să
poate ajunge în patul victimei. Quintel nu era genul de
bărbat care putea fi sedus de o femeie.
Mai rămânea otrava.
Kalena simţi din nou că i se face greaţă. Trebuia să
acţioneze. în curând, servitorul avea să traverseze holul
pentru a ajunge în aripa casei în care locuia Quintel pur­
tând paharul de seară cu vin de Encana pe care Quintel
îl savura în timpul studiilor sale. Otrava trebuia pusă
în vin. Kalena petrecuse multe ore gândindu-se cum să
procedeze. Timpul trecuse, iar acum venise vremea
să ducă la îndeplinire misiunea pentru care fusese pre­
gătită. încă îmbrăcată cu mantia de nuntă, puse otrava
într-un buzunar al tunicii, ascunse sintarul sub mantie
şi ieşi înapoi în grădină. Păşi pe lespezile de piatră şi
urmă cărarea sângerie spre apartamentele lui Quintel.
în sala ospăţului, Ridge deveni conştient de un sen­
timent nou de nelinişte. Toată ziua fusese încordat,
copleşit de o senzaţie dureroasă de alertă, genul acela
intens, nedorit care preceda deseori un act de violenţă.
Nu doar o dată în viaţă se simţise aşa, iar cel mai recent
i se întâmplase pe drumul primejdios prin Trecătoarea
Talon. Dar nu înţelegea de ce simţea asta acum.
îşi spusese că, odată cu încheierea ceremoniei, neli­
niştea avea să dispară, dar nu fusese aşa. Ba mai mult,
senzaţia era mai puternică decât oricând. Ceva nu era
deloc în regulă şi era foarte sigur că avea legătură cu
noua lui mireasă. Kalena fusese încordată toată ziua,
de fiecare dată când se uitase la ea. Emoţii de mireasă,
îşi spusese Ridge.
După noaptea trecută, probabil că în final îşi dădea
seama cât de reală avea să fie căsătoria lor. Ridge în­
cercase să-şi alunge propria nelinişte rememorând, la
rândul său, cum făcuseră dragoste. In numele Pietre­
lor, fusese bine, diferit de tot ce mai trăise el. Nu era
vorba doar de faptul că sexul fusese satisfăcător, ci, la un
anumit nivel, Ridge ştia că, noaptea trecută, între el
şi Kalena se crease o legătură. Oarecum inexplicabil,
în momentul în care o făcuse a lui, ştiuse că femeia asta
era destinul lui.
Pe tot parcursul zilei, din când în când, îi fulgeraseră
în minte gânduri fugitive legate de viitor. Cu Kalena
alături de el şi cu profitul din încărcătura de Nisip pe
care intenţiona s-o aducă de pe Variance, Ridge ştia că,
în sfârşit, putea începe să-şi fondeze Casa. Kalena era
femeia pe care o aşteptase, cea care i se potrivea la fel
cum lacătul se potrivea cu cheia. Descoperise asta cu
certitudine noaptea trecută, dar credea că ştiuse lucrul
ăsta tot timpul, din prima clipă în care o întâlnise. Pe de
altă parte, ştiuse şi că exista posibilitatea să fie nevoit s-o
forţeze pe Kalena să accepte că destinul ei era în mâinile
lui. Dar avusese parte de un început bun. în definitiv,
acum era soţul ei.
- încă un rând de bere, prietene. Te aşteaptă o noap­
te întreagă de trudă, strigă unul dintre bărbaţii aşe­
zaţi pe la mijlocul mesei. Trebuie să te menţinem în
formă ca să te achiţi de sarcină, nu?
Ridge luă o hotărâre pe care nu se deranjă să o pună la
îndoială. Cu mult timp în urmă, învăţase să nu-şi pună
intuiţia la îndoială. Cu un gest leneş înşelător, se ridică
în picioare. Râsete insinuante izbucniră de la un capăt
la altul al mesei. Cu expresia politicoasă a unei gazde,
Ridge îşi privi oaspeţii care nu aveau de unde să ştie că
mâna lui se sprijinea absentă pe mânerul sintarului.
-Servitorii au instrucţiuni să vă hrănească şi să vă
distreze până la ziuă, dacă veţi rezista atât de mult.
Acum o să vă rog să mă scuzaţi. Eu am alte planuri în
noaptea asta.
-N u ne permite să te reţinem, Ridge! strigă cineva.
Comentariul fu întâmpinat cu şi mai multe râsete.
-N u, n o so fac, spuse calm Ridge. Vă doresc tuturor
noapte bună.
- Ridge, aşteaptă! strigă Arrisa. Nu a trecut încă ora
miresei.
-Ce-a mai rămas din ea şio poate petrece cu mine.
Cu o plecăciune arogantă a capului pe careo prelua­
se fără să-şi dea seama după atâţia ani în care îl urmărise
pe Quintel, Ridge îşi luă rămas-bun de la invitaţii săi şi
părăsi sala.
Când rămase în sfârşit singur, se opri. Neliniştea pe
care o simţea deveni mai puternică decât oricând. Sen­
timentul că era ceva în neregulă creştea în intensitate.
Incruntându-se, Ridge păşi pe aleea lungă străjuită cu
coloane intenţionând să se îndrepte spre apartamentul
Kalenei. Gândul că mireasa lui îl aştepta nu-i oferi acea
nerăbdare plăcută pe care ar fi trebuit să io ofere.
Lumina roşiatică a lunii se reflecta din lespezile de
piatră în grădină. Ridge o contemplă de dincolo de um­
brele adânci ale colonadelor în timp ce călca în tăcere
pe piatră. Dintr-un motiv pe care nu-1 putea explica, se
trezi mergând ca o pisică fang ieşită la vânătoare. Era
aproape la jumătatea drumului către destinaţie când zări
silueta întunecată a mantiei de mireasă a Kalenei traver­
sând în grabă grădina. Ridge împietri cu mâna strânsă
în jurul mânerului sintarului. Pentru o clipă nu-i veni
să-şi creadă ochilor. Nu după noaptea trecută, îşi spuse
el cu sălbăticie. Nu era posibil ca ea să tânjească după
inabordabilul Quintel după felul în care îi răspunsese
lui Ridge cu o noapte în urmă. Nu avea să îndrăznească
să-l caute pe Quintel acum.
Dar direcţia ei era clară. Singurele camere aflate pe
partea aceea a casei erau cele ocupate de Quintel.
O furie fierbinte îl năpădi pe Ridge într-un val cloco­
titor în vreme ce stătea şi-şi privea noua mireasă îndrep-
tându-se spre apartamentului unui alt bărbat. Nu mai
cunoscuse niciodată o astfel de mânie incandescentă
precum cea care pusese acum stăpânire pe el. Ştia că,
dacă atingea sintarul, avea să-l murdărească de sânge.
Avu nevoie de o clipă ca să-şi adune voinţa de fier ca
să-şi controleze furia şi să poată reacţiona. Ridge păşi
apoi în grădină mişcându-se în spatele Kalenei într-o
linişte letală.
Kalena ajunse în capătul îndepărtat al grădinii şi in­
tră tremurând în umbra coloanelor. Disperată, încercă
să respire în ciuda greutăţii care-i apăsa pieptul. Noap­
tea se învolbura ca o negură în jurul ei dezorientând-o şi
sporindu-i senzaţia tot mai puternică de rău. Se prinse
de un pilastru să se liniştească în vreme ce degetele i se
încleştară cu frenezie în jurul pachetului pe care-1 ţinea
în mână.
Brusc, încremeni la gândul că era foarte posibil să nu
supravieţuiască evenimentelor din noaptea aceea. După
reacţiile corpului ei, începu să se întrebe dacă nu cumva
crima asta nu avea să se sfârşească cu propria moarte.
Nu se simţise niciodată aşa de rău. Totul în ea se îm­
potrivea misiunii pe care o avea de îndeplinit. Trupul
şi mintea ei intraseră în război total cu propriul destin.
Olara probabil că ştiuse că aşa avea să se întâmple dacă
se rupea barajul din mintea ei. Mătuşa încercase să o
protejeze de slăbiciunea asta, se gândi Kalena în timp
ce mai făcu un pas spre ţelul ei. Olara o avertizase. Ii
venea mai greu să înainteze acum decât dacă ar fi trebuit
să-şi facă drum prin noroi. întreaga lume se redusese la
cei câţiva paşi pe care-i avea de făcut până la atingerea
scopului. Kalena îşi dădea seama că-şi pierdea nu numai
cumpătul, dar şi voinţa. Voia să renunţe, să se predea
In faţa forţelor puternice care încercau să o oprească. în
momentul acela, şi-ar fi dorit să se unifice Cheile,
să se întoarcă legendarii Stăpâni ai Zorilor sau chiar să se
întâmple cataclismul final despre care se spunea că ar fi
reacţia aducerii Pietrelor întunericului şi Luminii unele
în proximitatea celorlalte. în seara aceea, era bine-venită
orice catastrofă, orice i-ar oferi scuza de care avea nevoie
să fie abătută de la misiunea ei.
Intrarea în camerele private ale lui Quintel nu era
păzită de nimeni. Kalena îşi pregătise explicaţiile în caz
că era confruntată, dar, după cum bănuise, nu o con­
fruntă nimeni. Quintel era ferit în casa lui. Pachetul de
otravă părea rece ca gheaţa între degetele ei sau poate că
degetele ei erau ca de gheaţă.
„E datoria ta, Kalena. Tu eşti ultima din Casa ta. Nu
ai de ales.“ Vorbele Olarei îi bubuiau în minte în timp
ce se forţă să ajungă la uşa ce avea să se deschidă în aripa
privată a lui Quintel.
„E datoria ta.“
Puse mâna pe mânerul greu din fier forjat. Căută cu
disperare să găsească forţa necesară să-l apese. Se cutre­
mură de efort şi în clipa aceea ştiu brusc că misiunea ei
era imposibilă.
Eşuase.
Chiar în timp ce încerca să dea piept cu concluzia
aceea amară, din spate, nişte degete îi astupară gura. Ţi­
pătul instinctiv îi rămase blocat în gât. Braţul unui băr­
bat îi cuprinse mijlocul prinzând-o ca într-o capcană.
înainte de a-1 auzi vorbind, ştiu cine o strângea cu
atâta violenţă.
- Să te ia naiba până în capătul cel mai îndepărtat al
Spectrului, îi mârâi Ridge încet în ureche. Nu e p e n tr u
tin e . Ţi-am spus asta. Cum îndrăzneşti să încerci să mă
trădezi aşa? Atât de mult îţi doreşti să simţi atingerea
unui bici de creet? Cum îndrăzneşti să mergi la el chiar
în noaptea în care mi-am pus lacătul şi cheia în jurul
gâtului tău?
îngrozită, Kalena făcu ochii mari nevenindu-i să
creadă ce se întâmplă; nu încercă să se zbată. Nu se pu­
tea mişca pentru că voinţa o părăsise complet şi pen­
tru că Ridge o ţinea ca în nişte chingi de oţel. „Oţel
de Countervail.“
- Să nu scoţi un sunet. Să nu faci gălăgie, ai înţeles?
Sau te bat chiar aici. Dacă vrei să-ţi audă servitorii ţipe­
tele, atunci aşa să fie.
Kalena încercă să încuviinţeze din cap ca sâ-i arate că
nu intenţionează să facă zgomot. Nici prin cap nu-i tre­
cea. Ridge îi dădu drumul la gură şi o roti cu asemenea
forţă, încât o făcu să se împiedice şi ar fi căzut, dacă nu
ar fi prins-o de braţ. Degetele lui îi intrară prin ţesătura
mantiei, muşcându-i pielea. Kalena abia dacă putea să
respire sub furia care scăpăra în ochii lui.
Ridge o trase după el de-a lungul cărării din lespezi
de piatră, iar ea simţi că ameţeşte. Ca prin vis, deveni
conştientă că forţa fizică începea să-i revină pe măsură
ce era trasă tot mai departe de uşa lui Quintel. Dar nu
putea gândi limpede. Singurul lucru asupra căruia se
putea concentra mintea ei era că se întâmplase catastro­
fa pe care şi-o dorise. Spre deosebire de apropierea Pie­
trelor, aceasta nu adusese sfârşitul Zantaliei, dar în mod
cert avea să-i schimbe pentru totdeauna lumea ei. Ridge
o prinsese în fapt când încerca să-l omoare pe Quintel.
Câteva clipe mai târziu, era îmbrâncită în camera ei.
După ce închise uşa cu mare grijă, Ridge se întoarse
s-o înfrunte. Kalena rămase pe loc străduindu-se să-şi
calmeze respiraţia.
- înainte să-ţi dau ce meriţi, spune-mi de ce, rosti Rid­
ge încet. Spune-mi de ce eşti atât de fascinată de Quin­
tel? Pentru că pe el nu-1 interesează femeile şi ai simţit
asta ca pe o provocare? Ai fost curioasă după noaptea
trecută şi ai vrut să afli cum e să fii posedată de un alt
bărbat? De ce?
-N u... Nu pot să-ţi explic, îngăimă Kalena simţin-
du-şi gâtul încordat de la efortul de a vorbi.
începu să-şi dea seama care era motivul furiei lui
Ridge. Era gelos. Ei bine, ar fi mult mai furios dacă ar
înţelege adevăratul motiv pentru care se dusese să-l cau­
te pe Quintel în noaptea asta.
O senzaţie ciudată de apatie fatalistă începu să înlo­
cuiască tensiunea bolnăvicioasă care-i sufocase simţuri­
le. Se terminase. Totul se sfârşise, inclusiv viitorul ei.
Nici nu era de mirare că avusese mereu probleme să-şi
închipuie forma exactă pe care avea s-o capete libertatea
ei; nu o aştepta nici un fel de libertate.
- Dar îţi jur pe onoarea Casei mele că, în seara asta,
nu m-am dus la uşa Baronului Negoţului cu intenţia de
a împărţi patul cu el. îţi jur!
- Onoarea Casei tale? Asta-i o glumă. Tu vii de la o
fermă mică din valea Interlock. Se poate ca familia ta să
fi fost vreodată respectabilă, însă doar atât poţi spune
despre ea. Ce-ai făcut tu în seara asta a distrus chiar şi
puţinul acesta.
Mândria Kalenei îi veni în ajutor. Jurământul îi scă­
pase din cauza presiunii momentului, dar crezuse în
fiecare cuvânt rostit. Se părea că atunci când totul era
pierdut, mândria de generaţii supravieţuia. Se îndreptă
de spate cu ochii reci ca gheaţa în lumina felinarelor
cu gel.
-T u eşti un bastard fără Casă. Nu-mi ţine mie lecţii
de onoare şi respectabilitate. Eu sunt fiica unei Case
Mari, iar tu nu eşti decât unealta unui bărbat bogat.
Biciul lui.
Ridge făcu un pas ameninţător în faţă.
-N u mă minţi pe deasupra, femeie. Te voi pedepsi la
fel de aspru pentru asta, cum o voi face şi pentru că ai
încercat să mă trădezi în braţele altui bărbat.
-N u te-am trădat! Cel puţin nu aşa cum insinuezi tu.
-Vorbe! rosti el printre dinţi. Dacă ai avea un pic de
bun-simţ, te-ai pune în genunchi să mă_ implori, în loc
să stai acolo să arunci cu vorbe în mine. în noaptea asta,
ai mers la apartamentul lui Quintel. Nu poţi nega asta.
- Da, dar, Ridge, jur că nu am mers acolo ca să mă
culc cu el!
Ridge se întinse spre ea, iar Kalena se dădu în spate,
însă nu îndeajuns de repede, pentru că reuşi s-o prindă
de umeri.
- Spune-mi adevărul. Recunoaşte sau aşa să-mi ajute,
o să...
Kalena ridică bărbia cu un gest care reflecta educaţia
şi aroganţa tuturor generaţiilor pe care le moştenea şi
mândria Casei sale.
-Iţi jur, pe onoarea Casei mele, că nu am avut de
gând să mă culc cu Quintel în noaptea asta.
-Atunci de ce ai mers să-l cauţi?
în camera slab luminată, ochii lui Ridge păreau nişte
iazuri aurii pline cu furie.
Kalena refuză să se umilească. Nimic din ce putea să-i
facă el nu se compara cu ceea ce-şi făcuse singură. în
noaptea asta, se dezonorase atât pe sine, cât şi pe cei din
Casa ei. Nu mai avea de ce să se teamă.
- Nu pot să-ţi spun.
- Pe Pietre, ba îmi vei spune! se răsti el.
Dădu să-i desfacă mantia stacojie.
Kalena închise ochii în timp ce haina fu azvârlită
într-o parte. Atunci, auzi clinchetul uşor al sintarului
învelit în pânză care căzu pe podea. Era prea mult dacă
spera ca Ridge să nu-1 audă. Pentru o clipă, o fixă cu pri­
virea, apoi îi dădu drumul ca să ridice mantia. Mâna lui
cercetă haina şi un moment mai târziu scoase sintarul
bătut cu nestemate.
- De unde ai furat ăsta? o întrebă el sec.
înfuriată de acuzaţie, Kalena se răsuci ca să-l
înfrunte.
- Nu l-am furat. Este sintarul tatălui meu, iar el este
mort. Eu sunt ultima fiică a Casei şi e dreptul meu să
am cuţitul ăla!
Se aplecă să deschidă desaga de călătorie, scormoni
înăuntru şi sfâşie şi mai mult căptuşeala până ce dădu
de blazonul Casei sale pe care îl ascunsese înăuntru.
Kalena îi aruncă brăţara la picioare şi aşteptă ca el
s-o ridice.
-Uită-te bine, Ridge. Brăţara asta poartă însemnul
Casei mele. Casa de Ice Harvest.
Fără să-şi dezlipească privirea de a ei, Ridge se aple­
că să ridice brăţara. O privi o dată, apoi o aruncă
într-o parte.
-A i furat-o atunci când ai furat şi sintarul?
- Blestemat să fii, bastardule, eşti la fel de îndărătnic
şi de încăpăţânat ca orice bivol zorcan, nu-i aşa?
El făcu un gest atât de rapid, încât Kalena nu fu si­
gură ce avea să se întâmple decât atunci când îşi dădu
seama că şi Ridge ţinea în pumn propriul sintar. Ii tre­
cu prin minte atunci că ar fi putut chiar s-o omoare
pentru ceea ce credea el că fusese trădare din partea ei.
O doză sănătoasă de frică începu în sfârşit să i se răs­
pândească în sânge. Dacă tot avea s-o omoare, măcar s-o
facă pentru adevăratul motiv.
Când Ridge veni spre ea, Kalena păşi instinctiv în
spate. Nu strângea lama ca şi cum se pregătea s-o loveas­
că, dar o ţinu într-o parte. Kalena nu-şi putea lua privi­
rea de la sintarul puternic, fără nici un fel de podoabe.
Era o lamă al cărei scop era acela de a vărsa sânge.
Iar lama de oţel din mâinile lui Ridge strălucea roşie
ca focul.
-Acum, spuse el pe un ton lipsit de orice urmă de
emoţie, îmi vei răspunde la întrebări. Voi obţine tot
adevărul de la tine.

capitolul 6
Din orice unghi ar fi analizat problema, risca să moa­
ră, decise Kalena. Asta era pedeapsa potrivită pentru
eşec.
Se lăsă pe marginea patului încercând să nu se uite la
lama strălucitoare din mâna lui Ridge. Ce rost mai avea
acum adevărul? Nu-şi îndeplinise datoria. Dar, cumva,
dacă îi era sortit să moară acum, atunci prefera să întâl­
nească moartea pentru adevăratul motiv, iar acesta era
eşecul ei.
-Am mers la apartamentul lui Quintel ca să-l ucid.
Din vara celui de-al doisprezecelea an al vieţii mele, asta
a fost datoria mea, destinul meu. Ăsta este singurul scop
pentru care am fost crescută.
Ridge făcu ochii mici nevenindu-i să creadă.
- Ce-ai făcut?
Kalena îi întinse pachetul de otravă pe care-1 strânse­
se în palmă.
-A m vrut să-i pun o parte din asta în vinul de seară.
La scurt timp după ce l-ar fi băut, ar fi murit şi ar fi lăsat
impresia că a fost vorba de un atac de cord. Casa de Ice
Harvest ar fi fost răzbunată. Dar am eşuat. Adevărul e că
aş fi eşuat chiar şi dacă nu m-ai fi oprit. M-am pierdut,
vezi tu? Am fost prea slabă să fac ceea ce se aştepta de
la mine. Olara s-a străduit degeaba. Toată viaţa mea a
fost degeaba.
Ridge înaintâ încet şi îi luă pachetul din mână. Kale­
na avu impresia că simte o parte din căldura emanată de
sintarul ciudat din mâna lui. Ţinând lama într-o parte,
Ridge mirosi cu grijă conţinutul pachetului.
-A i grijă, îl sfătui Kalena încet. Chiar şi un praf sau
două ar fi suficient să te omoare. E făcut de mătuşa
mea.
- Mătuşa ta te-a trimis să-l omori pe Quintel? întrebă
Ridge pe un ton în continuare aproape plat.
- Nu se putea ocupa ea însăşi de treaba asta. E prea
bătrână şi, în ultima vreme, a fost bolnavă. în plus, ea e
Tămăduitoare, una bună. Toată lumea ştie că e imposi­
bil ca o Tămăduitoare să ucidă. Anii ăştia de când Casa
noastră a fost distrusă de Quintel au fost grei pentru ea.
Durerea veştii morţii tatălui şi fratelui meu a fost impo­
sibil de îndurat pentru mama mea. Ea nu a fost nicioda­
tă prea puternică. A murit la scurt timp după ei. Eu am
fost singura care putea să răzbune Casa. Kalena ridică
mâna într-un gest de neputinţă, apoi îşi lăsă degetele
înapoi în poală. Acum tu mă vei ucide pe mine şi totul
va lua sfârşit.
Ridge o fixă cu privirea.
- Spui că tu crezi că Quintel a fost responsabil pentru
moartea tatălui şi a fratelui tău?
-D a.
- Dar asta nu are nici un sens, îi spuse el cu asprime.
E o nebunie.
-Ăsta e adevărul. Olara a văzut totul într-o transă.
Casa mea fost mică, dar bogată. Noi controlam negoţul
pe râul Interlock şi pe toţi afluenţii acestuia. Aparent,
tata a avut în câteva rânduri conflicte cu Quintel, dar
eu eram prea mică să fi fost conştientă de astfel de ches­
tiuni. In cele din urmă, Quintel a decis să se asigure ca o
Casă mai cooperantă va primi controlul asupra râului.
A avut grijă ca bărbaţii din familia mea să sufere „acci­
dente“ în munţi.
-N u ştii despre ce vorbeşti.
- Poate că nu. Dar mătuşa mea ştie. Ea e cea care şi-a
dat seama că accidentele au fost de fapt nişte acte crimi­
nale. După moartea tatălui meu şi a moştenitorului său,
Casa de Ice Harvest a fost oficial distrusă. Controlul
asupra comerţului pe râu a fost imediat oferit unei alte
Case. Mătuşa ne-a dus pe mama şi pe mine într-un oraş
mic de la ţară unde nu ne cunoştea nimeni. Ea a insistat
să nu ne mai folosim numele de familie şi a inventat un
altul în loc. A zis că vrea să ne protejeze.
- De ce? se răsti Ridge. Dacă toţi bărbaţii din Casa
ta erau morţi, în mod cert femeile nu reprezentau nici
un fel de ameninţare pentru oricine ar fi putut să-i
omoare.
- Mătuşa a avut motivele ei. Nu a vrut ca Quintel să
ştie de mine. Olara a avut dreptate. Quintel nu ar fi
negociat niciodată o căsătorie temporară cu fiica unui
vechi duşman.
Uluit, Ridge îşi dădu seama că ea chiar credea tot
ce spunea şi că se simţea vinovată că eşuase. Erau prea
multe acuzaţii îndreptate împotriva propriei persoane
şi prea multă resemnare în vorbele ei, prea multă mân­
drie în comportamentul ei, chiar şi dacă ştia că fuse­
se înfrântă. Pachetul cu otravă era blestemata dovadă
a adevărului. Pornise spre apartamentul lui Quintel cu
intenţia de a-1 ucide, nu ca să se culce cu el. Dintr-un
motiv sau altul, faptul că aflase asta îi mai ostoi focul
lăuntric. Se simţea ca un idiot că era mai uşurat, dar
nu putea nega că aşa stăteau lucrurile. Nu dorise să-l
trădeze cu un alt bărbat.
încet, ca reacţie la domolirea furiei sale, sintarul în­
cepu să se mai răcească. în toată viaţa lui, violenţa emo­
ţiilor sale se transmisese doar de foarte puţine ori în
oţelul lamei sale. Prima dată când i se întâmplase asta,
era doar un copil cu picioarele goale care se bătea cu un
grup de cuţitari în spatele uneia dintre aleile murdare
din Countervail. Ridge îşi cumpărase sintarul cu doar
câteva zile în urmă cu banii pe care-i câştigase ajutând
stăpânul unui creet să adune un cârd de păsări speriate
care ieşiseră pe stradă. Aceea fusese una dintre puţinele
lui acţiuni legale.
Banda de băieţi îl încolţise pe alee cu intenţia de a-i
lua sintarul, hainele şi orice altceva ar fi avut norocul
să mai aibă asupra lui. Spre surprinderea lor, Ridge li se
împotrivise. Spre uimirea lui, oţelul sintarului începuse
să se înfierbânte în primele câteva minute ale încăieră­
rii. Strălucirea violentă a lamei îi făcuse pe tinerii ataca­
tori s-o ia îngroziţi la fugă.
Ridge rămăsese singur pe alee cu ochii pironiţi asu­
pra armei din mâna sa. Două octomâni1 mai târziu, îl
întâlnise pe Quintel în timp ce încerca să-şi însuşească o
parte din conţinuturile săculeţului de bani al bogatului
baron al negoţului. Quintel îl prinsese pe Ridge de braţ,
îi zâmbise curios şi se prezentase politicos. Tot atunci îl
întrebase pe tânărul hoţ dacă îşi dorea să aibă o slujbă
legală. Uimit de bărbat şi de oferta lui, Ridge nu stătuse
1 Eight days - săptăm âna are, în această ficţiune, o p t zile.
pe gânduri. După ce acceptase, niciodată nu se mai ui­
tase înapoi.
De-a lungul anilor, Ridge învăţase în mare parte să-şi
controleze emoţiile, în special furia. Furia violentă era
o adevărată slăbiciune în meseria lui şi la fel era şi ori­
ce altă emoţie puternică. Secretul rămânerii în viaţă în
timp ce muncea era să-şi păstreze autocontrolul. Când
se ocupa de treburile lui Quintel, Ridge era un adevărat
profesionist. Cu toate astea, temperamentul lui deveni­
se legendar în Crosspurposes. Acum, nu mai era aşa de
uşor să se lase provocat şi să înroşească oţelul cu furia
lui interioară, dar nu-i lua mult până să-şi iasă din fire
şi să-şi manifeste temperamentul, chiar dacă incendiar,
mai puţin periculos însă.
In seara asta, Kalena demonstrase că avea puterea de
a-1 provoca destul de mult încât să încingă oţelul. Uşor,
lăsă sintarul înapoi în teaca lui şi o fixă cu privirea pe
femeia din faţa lui.
- Nu ai avut de gând să te inviţi în patul lui Quintel?
o întrebă el în cele din urmă.
-Nu! exclamă ea cu glasul stins, înecat de parcă sim­
pla idee ar fi revoltat-o profund. Niciodată. Bărbatul
ăsta mi-a ucis tatăl şi fratele şi astfel mi-a distrus Casa.
Cum aş putea să mă gândesc să-l las să mă atingă aşa
cum... aşa cum...
- Cum, Kalena?
-Aşa cum m-ai atins tu, rosti ea în cele din urmă cu
privirea îndreptată spre peretele opus.
Acum că lăsase sintarul deoparte, nu voia să-l mai
privească în ochi.
- Deci, reluă Ridge încet, eşti o asasină, nu o
seducătoare.
- O asasină ratată.
-D a, aprobă el. O asasină ratată. La ce altceva te
aşteptai? adăugă el cu blândeţe. Eşti femeie.
Kalena îi aruncă o privire plină de amărăciune, pe
care Ridge alese s-o ignore.
-Spune-mi, Kalena din Casa de Ice Harvest, mătu­
şa ta a avut vreo dovadă pentru acuzaţiile ei? Ştii sigur
că Quintel a avut de-a face cu moartea bărbaţilor din
familia ta?
- încetează! strigă ea. Ăsta e adevărul. Trebuie să fie
adevărat. Ani buni am trăit cu adevărul ăsta care mi-a
dominat viaţa.
- Adevărul spus de mătuşa ta? insistă el.
- N-ar minţi în legătură cu aşa ceva. Ea este o Tămă­
duitoare, devotată vieţii şi viitorului. Are darul Clarvizi-
unii, precum şi abilitatea de a vindeca. Cineva ca ea nu
ar fi apelat la crimă, dacă ar fi avut alternativă.
- Nu a apelat ea, se răsti Ridge, te-a obligat pe tine s-o
faci. A plănuit toate astea, nu? A negociat contractul cu
Quintel ca să te aducă aproape de el. Toată problema
asta cu transportul Nisipului i s-a potrivit mănuşă. Te-a
ţinut ascunsă într-o fermă oarecare din valea Interlock
până la momentul potrivit. S-a gândit că asta era şansa
ei şi, fără să stea pe gânduri, te-a trimis pe tine să-i faci
treburile murdare.
-N u sunt treburile ei murdare! izbucni Kalena. Asta
era datoria mea. Dacă ai fi membrul unei Case Mari,
mi-ai înţelege poziţia. Ai şti ce preţ cere o astfel de des­
cendenţă. E o chestiune de onoare!
-N u fi absurdă. Femeie, ştiu ce înseamnă să ai onoa­
re. De asemenea, ştiu ce înseamnă să-ţi faci datoria şi să
fii loial. Poate că înţeleg toate astea chiar mai bine decât
tine şi asta tocmai pentru că nu am moştenit onoarea
vreunei Case. Eu mi-am creat-o pe a mea şi ştiu care îmi
sunt responsabilităţile.
Kalena încuviinţă cu o mişcare a capului.
- Iar acum mă vei ucide pentru că ai o datorie faţă de
angajatorul tău.
Ridge simţi din nou cum începe să se înfurie, dar
reuşi să se controleze. La naiba dacă avea să-i permită
acestei femeiuşti să-l scoată din minţi. Pe Spectru, ea îi
aparţinea. Putea şi avea s-o controleze.
- Din păcate, lucrurile nu mai sunt aşa de simple. Ka-
lena, tu eşti soţia mea. De la apusul acestei zile, sunt res­
ponsabil de acţiunile tale. Nu ai ascultat vorbele rostite
în timpul ceremoniei? Onoarea ta şi a mea sunt inter­
conectate acum. Ai măcar habar ce încurcătură ai creat?
înţelegi ce-ai făcut? Ai încercat să-l ucizi pe bărbatul că­
ruia i-am jurat loialitate. Quintel are încredere în mine
cum nu mai are în nimeni altcineva pe lumea asta.
-Atunci dă vina pe el pentru situaţia asta. Până la
urmă, el e cel care a negociat contractul de căsătorie
împreună cu mătuşa mea. Din cauza lui sunt aici. Tu
n-ai absolut nici o vină din câte îmi dau seama. Asta nu
te priveşte pe tine, Biciule de Foc. Asta este o chestiune
între Casa de Ice Harvest şi Casa de Gliding Fallon. Un
bastard ca tine n-are nici o treabă în astfel de chestiuni.
Ridge izbi cu mâna în perete într-un gest de furie
şi frustrare.
- Pe Pietre, femeie, nici măcar n-ai bunul-simţ să-ţi ţii
gura atunci când ar trebui?
- De ce să nu spun ce vreau? Oricum o să mă omori.
Era prea mult. Ridge se săturase s-o asculte prezicân-
du-şi moartea de mâna lui. Păşi apăsat spre pat şi rămase
impozant în faţa soţiei sale.
-N u, Kalena din Casa de Ice Harvest, n-am să te
ucid, deşi, când am să termin cu tine, e posibil să ajungi
să-ţi doreşti s-o fi făcut.
- O să mă baţi şi apoi o să mă dai pe mâinile lui Quin­
tel sau ale Patrulei Locale? îl întrebă ea cu prudenţă.
- Nu e timp pentru nici una din astea, deşi oricare
din ele ar fi putut fi extrem de satisfăcătoare. Nu, Kale­
na, n-am să te bat în noaptea asta.
Ea îl privi neîncrezătoare.
- De ce nu?
- Dac-aş face-o, mâine n-ai mai putea să stai o zi întrea­
gă într-o şa de creet, uite de-aia nu! izbucni el. La cum
mă simt acum, dacă te-aş bate, probabil că n-ai mai fi în
stare să te mişti vreo octomână. Noi doi, tot mai avem
o călătorie de făcut. N-am să-ţi dau voie să mă împiedici
să plec în misiune. Şi eu trebuie să-mi fac datoria şi să-mi
urmez propriul destin, adăugă el aplecându-se să o ridi­
ce ca să stea faţă în faţă cu el. N-am să permit să mă
împiedici să pun mâna pe Nisipul ăla care valorează o
avere. Kalena, se prea poate ca odinioară să fi fost tu
o doamnă dintr-o Casă respectabilă, dar acum eşti mări­
tată cu mine. Eşti soţia unui bastard fără Casă şi-ţi vei
face datoria faţă de noul tău soţ. N-oi fi eu un lord
dintr-o Casă Mare, dar legea şi tradiţia spun că eu sunt
stăpânul tău. Tu însăţi ai semnat actele şi îmi datorezi
loialitate. Singura ta datorie este aceea de a-ţi asculta so­
ţul, iar eu am decis ca mâine, înainte de răsărit, să urci
într-o şa de creet şi să porneşti spre Variance. Nu te min­
ţi că nu te pot controla. Acum îmi aparţii. Indiferent
ce simte fiecare din noi despre asta, destinele noastre
sunt legate.
Kalena îl privi mută cântărindu-şi opţiunile. Una
peste alta, o călătorie într-o şa de creet suna mai bine
decât moartea onorabilă pe care ştia că ar fi trebuit s-o
caute. Adevărul crud era că, aparent, nu era făcută să fie
un instrument al răzbunării. Iubea prea mult viaţa,
fie ea chiar şi aceea de soţie a unui bărbat care nu avea
un nume legitim de familie, dar care avea toate motivele
s-o urască.
Intr-un final, nu mai conta ce simţea ea în legătură
cu asta. Ştia că nu avea nici forţa, nici dorinţa de a-i
rezista lui Ridge. Odată cu conştientizarea propriului
eşec, venise o amorţeală de moarte a propriei voinţe şi
direcţiei. Nu avea altă soluţie decât să se lase pe mâna
Biciul de Foc.

Kalena auzise că, odinioară, în zilele miticilor Stăpâni


ai Zorilor, animalele creet puteau chiar să zboare. Nu
era sigură dacă chiar credea în povestea asta, dar, după
a treia zi pe drum, dacă ar fi fost adevărat, ar fi vândut
de bunăvoie Secretele Pietrelor. Gândul de a zbura era
înspăimântător, ba, din unele puncte de vedere, chiar
terifiant, însă, după trei zile de mers călare, era atât
de obosită, încât orice schimbare în modul de a călători
ar fi fost bine-venită. Nu mersese prea mult călare la
viaţa ei. Cea mai lungă călătorie pe care o făcuse fusese
cea din Interlock în Crosspurposes, când însă venise cu
poştalionul tras de creeţi. Creţii erau scumpi şi folosiţi
mai mult în transport. Cât locuiseră în Interlock, Olara
şi Kalena nu avuseseră nevoie de aceste păsări.
Din fericire, nu era greu să stai călare pe una dintre
aceste păsări blânde. Şaua Kalenei era adâncă şi destul
de sigură, chiar şi atunci când creeţii se hurducăiau de-a
lungul drumului cu mersul lor rapid şi cadenţat. Dar
siguranţa nu însemna şi confort, mai ales pentru cineva
care nu era obişnuit cu asta.
Kalena nu fu deloc atentă la peisajul rural pe care
îl străbateau. Era ca prin vis conştientă că traversau la­
nurile bogate de grâu de pe Câmpiile Antinomy, dar
priveliştea care i se desfăşura încet prin faţa ochilor nu
o interesa deloc. Curiozitatea obişnuită îi dispăruse cu
desăvârşire din cauza nefericirii pe care o simţea şi a
mersului fără oprire al creetului alb cu galben pe care
se afla.
Kalena se uită în jos spre gâtul acoperit de pene şi se
întrebă dacă era adevărat că aripile mici şi inutile ale pă­
sării fuseseră cândva capabile să ridice trupul acela mare
spre cer. Creeţii erau animale puternice, cu oase lungi şi
vulnerabile care le-ar fi ajutat să zboare. Degetele lungi
de la fiecare picior se terminau cu gheare curbate, ca de
pasăre. Ghearele acelea puteau fi periculoase, ştia Kale­
na, dacă păsările erau înfuriate. Unii stăpâni de cârduri
aveau grijă să le fie scoase ghearele pentru că mulţi oa­
meni preferau să le călărească aşa. Dar Comandantul
Negustor Ridge ceruse păsări cu gheare pentru drumul
spre Piscurile Variance. Kalena ştia că motivul era faptul
că acestea erau mai sigure pe picioare. Totodată, în caz că
erau atacate de creaturi mari, precum o pisică fang sau
un cuib de şerpi de canal, puteau să se apere mai bine.
In orice caz, nu era aşa de uşor să înfurii un creet,
lucru care nu se putea spune şi despre soţul ei. Aceste
păsări erau, prin natura lor, liniştite, ascultătoare,
mulţumite să se poată făli cu penajul lor frumos şi să
se încaiere în joacă între ele când nu erau chemate
să muncească.
Kalena înălţă capul şi se uită cu ciudă la creetul
din faţă care era perechea femelei pe care o călărea ea.
Creeţii se împerecheau pentru toată viaţa şi, de obicei,
munceau în pereche. Ridge călărea masculul ţinând
neglijent frâiele din piele într-o mână. Părea la fel de
puternic şi de aspru ca în dimineaţa în care plecaseră
din Crosspurposes.
Kalena ştia că mergea în ritmul ăsta ca so pedep­
sească. Se gândi să-i spună că pedeapsa era destul de
eficientă, dar bănuia că şi el ştia asta prea bine. Kalena
simţea durere în fiecare muşchi, dar în ultimele trei zile
se abţinuse să se plângă şi se îmbărbătase să rabde. Pe
Pietre, nu avea să-i dea bastardului satisfacţia de a şti
cât de mult o durea. Din ziua traumatizantă a nunţii,
simţea că nu făcuse altceva decât să îndure. Ridge îşi
petrecuse noaptea în dormitorul ei, dar nu schiţase nici
un gest s-o atingă. Kalena bănuia că numai gândul de a
face dragoste cu o femeie care încercase să-i ucidă stăpâ­
nul îi provoca repulsie.
Ea rămăsese trează toată noaptea, înghesuindu-se pe
marginea patului astfel încât soţul ei să aibă cât de mult
loc posibil. Credea că şi el stătuse treaz multă vreme,
dar, în cele din urmă, adormise. A doua zi dimineaţă,
îi ordonase să se dea jos din pat cu mult înainte de ră­
săritul soarelui. Cei ai casei încă mai dormeau când o
urcase fără efort în şaua de pe creet, îi înmânase frâiele
şi-i ordonase să-l urmeze.
în acea primă zi, Kalena crezuse că până seara avea
să cadă din şa. Gândul în sine nu o deranjase, era doar
ceva ce-i trecuse vag prin minte. In ultimele trei zile,
nimic nu mai avusese puterea de a o supăra sau de a
o îngrijora. Plutise pur şi simplu într-un peisaj interior
cenuşiu care nu avea puncte fixe de reper şi din care nu
părea să aibă scăpare. Dacă se gândea la ceva anume mai
mult timp, acesta era la eşecul faţă de Casa ei. Dar nici
măcar acel sentiment amar nu mai avea forţa de a o răni
ca în noaptea în care se împăcase cu ideea. îşi dezamăgi­
se Casa. Practic, Olara putea - şi probabil că avea să o şi
facă - să o dezmoştenească din cauza acestui eşec.
Kalena abia mai putea sta în picioare când, în cele
din urmă, coborâse în faţa hanului de provincie unde
ea şi Ridge trăseseră în prima noapte. Nu se deranjase
să ia cina în sala de mese a tavernei adiacente. Fără să
scoată un cuvânt, mersese direct sus, se spălase şi se pu­
sese în pat. Nu se trezise când Ridge urcase la rândul
său un pic mai târziu. Nici măcar nu se mişcase până a
doua zi de dimineaţă când o scuturase el să se dezme­
ticească oarecum. Niciodată în viaţa ei, Kalena nu mai
fusese aşa de ţeapănă şi nici nu mai simţise o durere
aşa de mare, însă mândria o împiedicase să scoată mă­
car o vorbă. Era ciudat că mândria rămăsese când toate
celelalte dispăruseră.
Noaptea următoare fusese identică cu prima. Singura
mică şi nesemnificativă răzbunare de care fusese ea în
stare fusese să ignore tradiţia conform căreia soţia îi ofe­
rea soţului ei ceai de yant în pat. Dacă Ridge se aştepta
ca la răsărit să primească o cană de ceai, atunci putea să
şi-l facă şi singur. în foarte scurt timp, îi devenise clar că
Ridge era prea deştept să se aştepte la aşa ceva. Acum,
în vreme ce a treia zi se apropia de final, Kalena începu
să se întrebe dacă tot drumul până la Variance avea să
fie parcurs în linişte şi într-o stare interminabilă de tris­
teţe. Faptul că devenise conştientă de propria revoltă
era o chestiune prea puţin interesant, îşi zise ea.
în cele două zile anterioare, suferise un fel de şoc
emoţional. Nimic nu o deranjase, în afară de epuizarea
dureroasă şi, dintr-un motiv sau altul, reuşise să-şi amin­
tească să înghită praful de selite. Dar astăzi începea să-şi
recapete buna dispoziţie. Nu era convinsă că ăsta era
un semn bun sau nu. Cu siguranţă, nu avea cum să-şi
revină atât de repede din trauma eşecului.
Cu toate astea, când, după un deal acoperit cu ver­
deaţă, întrezări câteva case din lemn dintr-un sat, Kale-
na se trezi luând în calcul ideea de a cina. în ultimele
câteva zile, Ridge o forţase, mai mult sau mai puţin, să
mănânce puţin de dimineaţă şi la prânz, dar seara nu
o deranjase când preferase baia şi somnul în defavoa­
rea cinei.
Dincolo de munţii îndepărtaţi, apunea soarele, iar
fumul începea să se înalţe din hornurile caselor presă­
rate de-a lungul străzii principale prăfuite a oraşului.
Noaptea se anunţa răcoroasă, mai răcoroasă decât în
Crosspurposes şi chiar şi mai răcoroasă decât în estul
mai îndepărtat, în valea Interlock. Kalena îşi aminti
ca prin vis că, în dimineaţa aceea, Ridge discutase cu
hangiul din ultimul sat despre distanţa până într-un loc
numit Adverse. Probabil că era destinaţia din noaptea
aceea. Creetul pe care îl călărea îşi înălţă nerăbdător ca­
pul şi scoase un ciripit plin de speranţă simţind sfârşitul
călătoriei din ziua aceea. Creeţii îşi considerau efortu­
rile recompensate cum trebuie printr-o porţie bună de
mâncare şi un grajd cald.
Simţindu-şi gâtul uscat, Kalena îşi drese glasul cu in­
tenţia de a-1 striga pe Ridge ca să-l întrebe dacă acela era
locul în care aveau să înnopteze. în ultimul moment, se
răzgândi şi nu mai zise nimic. El era cel care impusese
tăcerea dintre ei. La naiba, nu avea să fie ea cea care avea
s-o întrerupă. Kalena îşi analiză reacţia aceea şi hotărî
că, intr-adevăr, probabil că începea să-şi revină la nor­
mal. Părea ciudat să simtă o emoţie reală, fie ea chiar
şi ură.
Jumătate de oră mai târziu, Ridge îşi opri pasărea în
faţa unui han care avea drept simbol un sintar bătut cu
nestemate. Kalena aşteptă supusă în vreme ce soţul
ei merse înăuntru să stabilească detaliile şederii. De pe
locul ei înalt din şa, Kalena studie sătucul cu o curiozita­
te pe care o simţea pentru prima oară de zile bune.
Adunătura de case din lemn era evident centrul unei
comunităţi locale de fermieri. Piaţa pătrată din mijlocul
satului era cufundată în linişte la ora aceea, dar, în mod
cert, de dimineaţă până după-amiază era centrul activi­
tăţilor zilnice. Satul era mult mai rustic şi mai simplu,
din multe puncte de vedere, decât cele din valea Inter-
lock. Ferestrele erau protejate mai degrabă cu obloane
din lemn decât cu panouri din sticlă, iar clădirile fu­
seseră ridicate doar în scop utilitar, fără pic de interes
arhitectural.
Oamenii aflaţi în trecere pe la han o fixau cu privi­
rea, ceea ce îi dădu Kalenei de înţeles că nu prea veneau
străini prin Adverse. Probabil că pantalonii ei largi de
călărie şi tunica scurtă şi cambrată li se păreau veşminte
scandaloase femeilor care purtau tunici lungi, conserva­
toare. Bărbaţii se uitau şi ei, la rândul lor.
Kalena îi ignoră şi-l aşteptă cu stoicism pe Ridge să
revină. în scurtă vreme, pe măsură ce se lăsa răcoarea
seriit i se făcu frig.
- în regulă, o anunţă Ridge brusc în timp ce veni din
nou afară, avem o cameră sus. Urcă. Eu o să aduc baga­
jele şi o să am grijă de creeţi.
Kalena încuviinţă cu o mişcare din cap. Asemenea
ordine reprezentaseră toată conversaţia din ultimele trei
zile. Se lăsă să alunece din şa, prinzându-se de hăţuri
până ce picioarele încălţate în cizme atinseră pământul.
Pentru o clipă, rămase să se ţină de şa să se sprijine aştep­
tând ca muşchii tremurânzi ai coapselor să se hotărască
dacă o puteau susţine. Ştia că Ridge o priveşte cu coada
ochiului în timp ce-i luă frâiele. Nevrând să-i ofere satis­
facţia de a o vedea atârnând de hăţuri, Kalena se forţă
să se dea în spate. Pantalonii ei largi de călărie se uneau
formând o fustă destul de decentă. Kalena nu se uită
înapoi în timp ce Ridge duse creeţi în grajduri. înăuntru,
clienţii hanului se întoarseră să privească cum Kalena se
îndreptă spre recepţie unde hangiul îi înmână o cheie.
-îţi doresc noapte bună, hangiule, îi murmură ea
politicoasă.
Bărbatul îi răspunse politicos cu o înclinare a capu­
lui, apoi îi făcu semn spre scări.
-Aş dori să fac o baie, îl informă ea.
-La capătul culoarului există o cameră amenajată
pentru femei, îi explică el cu mândrie. Am instalat cea
mai modernă tehnică de încălzire a apei. Trebuie doar
să trageţi de funia din sala de baie, iar apa va ajunge
prin ţevi în cadă.
Kalena îi zâmbi în semn de mulţumire.
- Sună minunat.
Porni apoi grăbită pe scări, deschise uşa cămăruţei de
dormit şi studie patul care o aştepta. încă o noapte în
care avea să fie ca şi cum, prin mijlocul patului pe care-1
avea acum în faţă, trecea un zid invizibil. Ea avea să se
înghesuie pe partea ei de pat până ce avea să adoarmă,
iar Ridge avea să i se alăture după vreo oră sau două
petrecute la parter în tavernă, să revendice cea mai mare
a patului. în timp ce se pregătea de baie, Kalena se în­
trebă cam cât mai putea dura o astfel de situaţie fără ca
vreunul dintre ei să izbucnească. în seara asta, decise ea,
avea să mănânce la parter.
Deşi era ceva mai prezentă şi îi mai dispăruse din
apatie, Kalena ştia că pentru ea nu se schimbase nimic.
Pe toată perioada călătoriei, era blocată cu Ridge, mai
puţin în cazul în care alegea el să renunţe la contractul
de căsătorie. Până la urmă, ea semnase contractul per­
sonal şi avea o datorie de onoare să respecte termenii
contractuali. Se prea poate să fi fost un asasin ratat, dar
mândria îi cerea să nu mai eşueze şi în alte demersuri.

O oră mai târziu, Ridge se întinse alături de Kalena la


masa joasă din lemn pe care aveau să ia cina. Era uimit
că, după trei zile groaznice petrecute în şa, Kalena mai
putea îngenunchea într-o manieră atât de politicoasă şi
de feminină. Nu se arătase surprins însă când îl urmase
la parter să cineze, dar, în sinea lui, era maţ liniştit că
începea din nou să mănânce cum trebuia. îşi spusese
că nu avea să-i facă rău să sară peste câteva mese, dar în
dimineaţa asta începuse să se întrebe dacă trebuia s-o
lase să continue să refuze să mănânce seara. Avea nevoie
de forţă, mai ales la ritmul cu care mânase el creeţii în
ultimele trei zile.
Nu fusese nevoie să meargă într-un ritm atât de alert.
Ridge ştia că făcuse asta doar ca să-şi consume furia şi
frustrarea şi ca s-o pedepsească pe Kalena. Era sigur că
ea suferise, fără însă să se plângă sau să-l implore. După
prima zi, refuzul ei demn de a face vreuna din acestea
îl enervase şi mai tare. Avusese grijă ca a doua zi să fie la
fel de grea ca prima, dar ea tot nu zisese nimic. Părea să
accepte pedeapsa ca şi cum credea că o merita, după
ce eşuase să-l omoare pe Quintel.
Acceptarea sumbră de către ea a pedepsei pentru
eşec îl convinse, în cele din urmă, pe Ridge că soţia lui
îşi luase foarte în serios rolul de asasină. încă i se mai
părea ciudată ideea ca o femeie să comită un ritual de
răzbunare, dar nu se putea îndoi de reacţia emoţională
a Kalenei. Chiar intenţionase să-l omoare pe Quintel şi
se considera o ruşine a Casei ei pentru că nu putuse să
ducă fapta la bun sfârşit.
Kalena avea mândria unei adevărate doamne născute
într-o Casă Mare, recunoscu Ridge. Se simţea obligat
să admire asta şi în acelaşi timp îşi spunea că va reuşi să
o îmblânzească. Nu se mai îndoia absolut deloc că era
cine pretindea că era. Se însurase cu fiica unei Case
Mari, iar ea, fără îndoială, îl dispreţuia. Ridge strânse
din buze în timp ce luă o gură mare de bere roşie. Asta
era problema ei, îşi spuse. Kalena semnase contractul
de căsătorie de bunăvoie, dar acum era forţată să-l res­
pecte. Şi la fel era şi el, de altfel.
Un lucru era sigur: situaţia de faţă durase prea mult.
Aveau un drum lung în faţă, iar Ridge se hotărî că nu
avea să-şi petreacă restul călătoriei alături de o femeie
tăcută şi îmbufnată. Venise vremea să reinstituie o stare
normală de armonie între ei. în fond, erau soţ şi soţie.
Ridge îşi aminti că datoria unui soţ era să se asigure că
soţia sa era ascultătoare şi cuviincioasă.
O privi pe Kalena terminând de mâncat şi se minună
în tăcere de manierele ei perfecte. Femeia folosi o ţepuşă
cu o graţie care îi demonstra povestea de fiică a unei
Case Mari. Ar fi trebuit să-şi dea seama mai de mult ce
indicau manierele ei impecabile. In loc să judece lucru­
rile raţional, Ridge se mândrise cu egoism că avea să se
însoare cu o femeie manierată. Vanitatea unui bărbat îl
putea orbi în anumite ocazii, îşi zise furios.
-Dacă ai terminat, mergi sus în pat. Am să vin şi
eu lângă tine în curând, îi spuse el pe un ton aspru,
pe care îl regretă instantaneu. Nu trebuia să-i ordone
ce să facă de parcă ar fi fost o servitoare. Ea era soţia
lui şi merita un anumit respect. Ridge încercă atunci
să mai îndulcească ordinul sever adăugând o explicaţie
legată de planurile lui din seara aceea: Vreau să vorbesc
cu hangiul şi cu câţiva dintre bărbaţii din cârciumă.
De acum, vom intra în zone mai izolate şi mai rustice
şi trebuie să începem să punem nişte întrebări. Unul
dintre ceilalţi comandanţi comerciali ai lui Quintel a
dispărut prin apropiere. Aş vrea să evităm să avem şi noi
aceeaşi soartă.
Auzindu-i amabilitatea întârziată din glas, Kalena ri­
dică sprâncenele cu o ironie subtilă, dar nu zise nimic.
Se ridică în picioare, îşi înclină capul aproape un pic
cam servil şi se întoarse să urce scările.
Cu ochii mijiţi, Ridge o privi părăsind încăperea. Fe­
meia asta avea un stil al ei de a-1 lua peste picior chiar
şi fără să scoată un sunet. Ei bine, indignarea ei mută
era mai bună decât resemnarea apatică pe care o afişase
în ultimele două zile. Cel puţin, aşa credea el. Ridge
ridică iarăşi halba de bere în timp ce se gândea cât de
puţine ştia despre cum trebuia să se poarte cu o femeie
de rang înalt care pretindea că era moştenitoarea unei
Case Mari. Dar un lucru era clar. Doamnă sau nu, era
soţia lui.
Ridge îşi termină berea, se ridică în picioare şi porni
spre taverna învăluită în fum care se afla în vecinătatea
sălii de mese. Locul era pe jumătate plin cu bărbaţi de
prin părţile locului care puteau sau nu să fie dispuşi să
bârfească despre ultimele câteva caravane de Nisip care
trecuseră prin sat şi, în special, despre Trântei, ultimul
anchetator al lui Quintel.
Avea o sarcină de îndeplinit, îşi reaminti Ridge. Avea
să se ocupe mai târziu de mireasa lui mândră şi prost
dispusă.
Kalena adormi de îndată ce puse capul pe pernă. Nici
măcar durerea pe care continua să o simtă în coapse nu
fu de ajuns să o ţină trează. Nu-l auzi deloc pe Ridge
când intră în odaie, dar când se strecură gol suh păturile
din lână de lanti şi-şi puse mâna mare pe braţul ei, Kale-
na clipi somnoroasă. De când începuseră călătoria asta,
Ridge nu o atinsese în pat şi, chiar somnoroasă fiind,
înţelese semnificaţia gestului său.
- Nu vor mai exista momente de tăcere sau de îmbuf­
nare, Kalena, o anunţă Ridge cu asprime în timp ce o
întorcea cu faţa în sus. Ai stat suficient supărată, acum
e vremea să începi să te comporţi ca o soţie. Soţia mea.
Kalena deschise ochii somnoroşi în întuneric şi-l văzu
aplecat peste ea, privind-o cu expresie atentă şi aspră
care i se putea citi pe fiecare linie a feţei. Atunci înţelese
imediat că Ridge ajunsese la o decizie personală. Intr-un
fel sau altul, îşi luase o soţie şi se hotărâse să se foloseas­
că de acest avantaj. Revolta Kalenei intră în conflict cu
intuiţia ei feminină care îi spunea că situaţia ar putea
deveni mult mai uşoară dacă îşi juca rolul de soţie su­
pusă, deşi nu neapărat iubitoare. Până la urmă, era mai
mult decât un rol. Nimic nu putea schimba faptul că era
soţia acestui bărbat. Ridge nu anulase contractul şi, în
caz că nu ajungeau amândoi la concluzia că trebuiau s-o
facă, până la finalul călătoriei lor comerciale, acesta avea
valoare de document legal.
Eşuase în rolul de asasină. Poate că de sarcina asta
se putea achita mai bine. Zilele de tăcere fuseseră grele
pentru amândoi. în partea cealaltă a Spectrului, trebu­
ia luată în calcul şi mândria. Să îndure ideea pedepsei
lui Ridge era una, să se supună ordinului său de a-şi
îndeplini datoriile de soţie era alta. Dincolo de starea
confuză de somnolenţă, Kalena încercă să gândească
ce îi cerea onoarea. îndatoririle de soţie erau foarte
clare. într-un fel, onoarea îi cerea să le îndeplinească.
Până la urmă, semnase blestematul ăla de contract. în
mod normal, mândria era strâns legată de onoare, dar
în seara asta totul i se părea neclar. I se păru prea greu
să analizeze toate astea la ora asta târzie a nopţii. Era
mai bine să amâne până de dimineaţă, decise Kalena.
Era nevoie să găsească o cale să înţeleagă cum îi cerea
onoarea să se comporte în situaţia asta ciudată.
- Culcă-te, Ridge, ai băut, rosti ea întorcându-se pe o
parte, cu spatele la el.
Mâna lui se încleştă pe umărul ei şi, întro fracţiune
de secundă, Kalena se trezi din nou cu faţa în sus. Clipi
spre el speriată de violenţa strânsorii lui. Prin întuneric,
ochii lui scânteiau.
-A i vorbit ca o adevărată soţie cicălitoare, o tachină
el aruncându-şi un picior gol peste coapsa ei. Ridge îşi
mişcă gamba uşor, iar poalele cămăşii de noapte a Kale-
nei fură brusc ridicate peste genunchi. Nu-ţi face griji în
legătură cu berea pe care am băut-o. Tot voi fi în stare
să-mi îndeplinesc datoria de soţ, rosti el aplecându-se
apoi ca să-i amuţească protestul cu un sărut.
Kalena se trezi degrabă când îşi dădu seama că Ridge
vorbea serios în seara asta. Instantaneu, începu să se
zbată, dar se trezi cu încheieturile mâinilor lipite de
pat şi cu Ridge venind şi mai mult peste ea. Greutatea
trupului său o cufundă adânc în saltea, iar când îşi po­
trivi şoldurile peste ale ei îi putu simţi erecţia puternică
prin ţesătura subţire a cămăşii de noapte.
Buzele lui se lipiră de ale ei, nu căutând să i se răs­
pundă, ci ca să se asigure că, în felul ăsta, rămânea su­
pusă. Kalena îi simţi căldura gurii şi-i înţelese dorinţa
arzătoare şi presantă care îl încerca. Se trezi prinsă între
pornirea ei naturală de a rezista poruncilor lui arogan­
te şi faptul că ştia că el avea tot dreptul să ceară toate
astea. Ridge avusese dreptate. O fi fiind el un bastard
fără Casă, dar era soţul ei. Ea se căsătorise cu el oare­
cum din proprie voinţă, iar acum era forţată să accepte
asta. Chiar dacă lucrurile nu se întâmplaseră aşa cum se
aşteptase ea, pe toată durata acestei călătorii, era soţia
lui Ridge. Kalena ştia deja că soţul ei era capabil să-şi
satisfacă femeia într-un fel fundamental.
Mândria, cinstea şi promisiunea pasiunii se împletiră
de-a valma în mintea Kalenei, dând naştere unui haos
din care nu exista nici o scăpare raţională. In timp ce
se lupta să-şi dea seama ce să facă, Ridge îşi vârî mâna
pe sub poalele cămăşii ei de noapte şi, cu îndrăzneală,
revendică pe dată comoara pe care o căuta.
Kalena, care încă nu se hotărâse dacă să aleagă mân­
dria sau smerenia de soţie, reacţionă cu furie când dege­
tele lui îi mângâiară petalele florii dintre picioare.
- La naiba cu tine, până în capătul întunecat al Spec­
trului, Ridge! Avem multe de vorbit înainte să începi să
faci pe soţul autoritar.
-Vom vorbi mai târziu, după ce îmi arăţi că ştii care
îţi e datoria, mârâi el cu gura lipită de gâtul ei.
Folosindu-se de laba piciorului, îi depărtă coapsele
şi-şi vârî încet degetul în ea, făcând-o să geamă.
Kalena îşi ridică singura mână liberă cu intenţia de
a-1 plesni, dar, chiar în clipa aceea, Ridge îşi retrase dege­
tul cu care o explora suficient cât s-o facă să tânjească
brusc după mai mult. în loc să-l lovească peste umăr,
degetele ei se încleştară în părul lui des.
-Deschide ochii şi uită-te la mine, nevastă. Ridge
intenţionase să rostească vorbele ca pe o poruncă, dar
sunară mai degrabă ca o rugăminte.
Kalena se supuse fără tragere de inimă, conştientă de
cum îi uda mâna.
- Foloseşte noua mea titulatură, Kalena, mormăi el.
Spune-mi soţ.
- Ridge, încetează. Ai băut prea multe halbe de bere
în seara asta şi nu ai dreptul să mă forţezi.
- Spune-mi soţ, Kalena. Să aud că recunoşti că sunt
noul tău stăpân.
Continuă să-şi mişte degetele înlăuntru ei, acum însă
degetul lui mare începu să se joace cu micul nod atât de
sensibil la atingerea lui.
Kalena se încordă convulsiv, iar Ridge o simţi.
-Spune, Kalena.
Nu voia decât să audă adevărul, îşi spuse Kalena în
vreme ce fiorul excitării îi pulsa prin tot trupul. Sigur
nu era nevoie să-şi lase mândria şi simţul onoarei să stea
în calea recunoaşterii simplului adevăr.
- Ştiu că eşti soţul meu, Ridge. Nu neg asta, îi şopti
ea cu răsuflarea tăiată.
-Arată-mi, gemu el, strângându-i poalele cămăşii
de noapte în jurul taliei şi mişcându-se să se aşeze în­
tre coapsele ei moi. Arată-mi că-ţi cunoşti obligaţiile,
soţia mea.
Kalena era conştientă că membrul lui tare venea tot
mai aproape. încheietura mâinii îi fu eliberată când
Ridge o apucă de umeri şi se lăsă cu toată greutatea pes­
te ea. Mâinile Kalenei se răsuciră în părul lui Ridge. Du­
ritatea şocantă cu care intră în ea o făcu să închidă ochii
şi să geamă uşor, în timp ce forţa cunoscută a vortexului
senzual o copleşi încă o dată.
Timpul parcă rămase suspendat în încăpere în vreme
ce Kalena se lăsă pradă pasiunii soţului ei. Pe măsură
ce simţea forţa dorinţei lui arzătoare, descoperea şi ea,
la rândul ei, că aceasta îi hrănea propriile dorinţe. Din­
colo de toate, într-un colţ adânc şi ascuns al conştiinţei
ei, Kalena ştia că era legată de Ridge într-un fel care
depăşea un contract de căsătorie. Ştiuse asta de prima
dată când o posedase. Ideea aceasta, împreună cu orice
altceva, se pierdu, fiind înlocuită de excitarea scânteie­
toare care îi învăluise pe amândoi.
După aceea, Ridge se rostogoli uşor de pe ea şi se în­
tinse pe spate, rămânând tăcut mai multă vreme, până
ce i se calmă ritmul respiraţiei.
-Te-a trimis la moarte, să ştii, rosti el apoi pe un ton
mult prea liniştit.
- Despre ce vorbeşti? îl întrebă Kalena răsucindu-se,
fără să înţeleagă.
-Draga ta mătuşă, Olara. Te-a trimis fără nici o re-
muşcare la moarte.
Kalena se simţi uluită de siguranţa din vocea lui.
-Nu! Nu e adevărat. Moartea lui Quintel trebuia să
semene cu un atac de cord, nu cu un asasinat.
- N-ar fi mers. M-aş fi ocupat să se facă o investigaţie
completă, inclusiv o analiză din partea unei Tămădui­
toare bune. Tămăduitoarea i-ar fi găsit urme de otravă
în sânge. Probabil că mătuşa ta ştia asta. De aceea, ştia
că aveai să fii prinsă şi, cel mai probabil, ucisă. Kalena,
te-a crescut să mori răzbunându-ţi Casa. Odată încheia­
tă misiunea, nu trebuia să supravieţuieşti.
-N u m-a trimis să mor, protestă Kalena. Ea este o
Tămăduitoare de excepţie. Otrava pe care a preparat-o
nu ar fi fost detectată de o altă Tămăduitoare.
-Aşa pretindea ea.
-Ăsta e adevărul! Trebuie să fie adevărat.
Kalena nu-şi permisese niciodată să pună la îndoială
planul Olarei sau asigurarea că avea să funcţioneze.
Ridge clătină încet din cap în întuneric.
-M-am gândit mult la treaba asta. E logic să presu­
pun că mătuşii tale nu i-a păsat dacă supravieţuiai sau
nu. Singurul ei scop era să te folosească pentru a-1 ucide
pe Quintel. Mai deunăzi, ai râs de mine că sunt unealta
unui om bogat, dar, cel puţin, eu îmi cunosc rolul şi
îl accept aşa cum este. Tu ai fost unealta nevinovată
a unei persoane pe care ai fost crescută să o crezi şi să o
respecţi. Asta este o soartă mult mai rea, Kalena. Ai
fost folosită.
Kalena nu mai scoase nici un cuvânt, cântărind
implicaţiile, nevrând să creadă că mătuşa ei lăsase ne­
voia de răzbunare să o facă să ajungă până la o astfel
de extremă. Dar Olara considera că, oricum, Casa de
Ice Harvest era terminată. Ce mai conta dacă ultima
femeie în viaţă murea în timp ce-şi făcea datoria? Ridge
părea aşa de sigur de ceea ce dedusese. Kalena se înfioră
gândindu-se la propriile visuri de libertate. Poate că nu
avusese niciodată şansa de a duce viaţa unei femei libe-
re. Ridge îi simţi degetele tremurânde şi se strâmbă, însă
Kalena se încăpăţână să tacă refuzând să îl contrazică
sau să fie de acord cu afirmaţia lui. Mândria şi simţul
onoarei ei erau într-adevăr excepţionale, aproape la fel
ca feminitatea şi pasiunea ei. Ridge se întoarse şi-o trase
lângă el.
-îm i pare rău că te supăr obligându-te să înfrunţi
adevărul despre mătuşa ta, dar altă cale nu există. întot­
deauna e mai bine să ştii adevărul.
- E mai bine? se îndoi ea cu amărăciune.
- Este mai sigur, se corectă el cu blândeţe, mângâin-
du-i buclele încâlcite, încercând s-o liniştească. Acum
culcă-te, Kalena, iar, când te vei trezi de dimineaţă, să-ţi
aminteşti că-ţi datorezi viaţa soţului tău. Poate că, ştiind
asta, vei deveni mai cooperantă şi mai îndatorată faţă
de el, adăugă el căscând cu un sentiment deplin de sa­
tisfacţie fizică. Sau poate că nu. îţi doresc noapte bună,
dragă soţie.
Kalena îl simţi adormind aproape instantaneu. Ea
însă rămase trează multă vreme cu vorbele lui răsunân-
du-i în cap.

capitolul 7
Kalena se trezi cu o senzaţie stranie de alertă, o con­
ştientizare intensă că ceva important o făcuse să tresară
în somn. Pentru o clipă, rămase nemişcată încercând
să înţeleagă ce anume o deşteptase. Orice ar fi fost, pe
Ridge nu-1 deranjase. El continua să doarmă alături
de ea cu un braţ greu înfăşurat posesiv în jurul taliei
ei. Uşor, îşi dădu seama că în dormitor era un miros pe
jumătate familiar, un parfum pe care-1 asocia vag cu casa
şi cu mătuşa ei. Era ceva pe care-1 asocia cu meşteşu­
gul Tămăduirii.
Kalena inspiră adânc, încercând să identifice miro­
sul. O clipă, îşi simţi mintea învârtindu-i-se înceţoşată,
dar apoi îşi dădu seama: frunze de keefer. Olara le ardea
ca să-şi anestezieze pacienţii cei mai bolnavi. Kalena se
ridică brusc în capul oaselor, ceea ce îl trezi imediat şi
pe Ridge.
- Pe Pietre! Ce se petrece? Kalena, ce se întâmplă?
Kalena se uită la el îngrijorată. Ridge stătea în capul
oaselor alături de ea şi, cumva, avea sintarul în mână.
Probabil că dormea cu el, se gândirea.
-N u sunt sigură. Mirosul ăsta. II simţi?
Ridge trase aer în piept.
- Da, dar nu ştiu ce e.
- E mirosul pe care-1 emană o anumită plantă medici­
nală când e arsă. Keefer. Un pic din fumul ăsta te irită,
dar mai mult te poate adormi. Mătuşa mea îl foloseşte
din când în când la Tămăduire.
Ridge înjură încet. într-o clipă, fu deja în picioare,
trăgându-şi pantalonii pe el.
- Pune ceva pe tine, Kalena. Trebuie să ieşim de aici.
Ea nu se împotrivi. Se dăduse deja jos din pat şi se
întindea după fusta de călărie. înainte să-şi termine ea
de încheiat tunica, Ridge fu la uşă şi trase o dată şi încă
o dată de mâner.
- Cineva a încuiat-o pe partea cealaltă. Fumul vine de
dedesubt. Va trebui să ieşim pe fereastră.
Kalena încuviinţă şi se întoarse să deschidă obloane­
le. Se simţea deja ameţită din cauza fumului.
Obloanele nu se clintiră.
- Ridge! Sunt încuiate.
Biciul de Foc veni rapid şi-şi puse un picior încălţat
cu cizmă pe şipca de lemn. Prima lovitură fu destul de
puternică să facă oblonul să se încovoaie înspre afară.
Cea de-a doua nu mai fu necesară pentru că oblonul fu
deschis dinspre exterior. O clipă mai târziu, două siluete
îmbrăcate în mantii veniră de pe balcon şi săriră peste
pervaz, năvălind în cameră.
Kalena nu putu decât să ţipe. Ridge o împinse intr-o
parte cu atâta forţă încât ateriză pe podea. De acolo, îşi
ridică la timp privirea cât să-l vadă pe Ridge înaintând
să-l întâmpine pe unul dintre atacatori. Sintarul scăpă-
ră în lumina palidă a lunii, iar, când lama dispăru în
adâncurile mantiei atacatorului, un strigăt de furie şi de
durere străpunse noaptea.
Cealaltă siluetă întunecată se îndreptase spre Kalena,
dar, când îşi auzi tovarăşul ţipând, se răsuci şi se întoar­
se. Bărbatul îşi ridică braţul scoţând la iveală ceva ce
ţinea în pumn şi care semăna cu o arbaletă; ţinti spre
spatele lui Ridge.
Kalena nu pierdu timpul. Apucă desaga grea de călă­
torie care stătea deschisă la picioarele patului şi-o azvârli
spre cel de-al doilea atacator. Acesta scânci clătinân-
du-se sub greutatea desagii. înainte să se poată redresa,
Ridge se năpusti asupra lui. Urmă o agitaţie în care cei
doi se încăierară violent, apoi cea de-a doua siluetă ră­
mase complet nemişcată.
Kalena aşteptă tremurând de încordare în timp ce
Ridge se ridică în picioare. Mirosul fumului de keefer
se mai împrăştiase prin fereastra deschisă. Kalena se
holbă la cei doi bărbaţi întinşi pe podea, unul din ei
zvârcolindu-se şi gemând. Amândoi erau îmbrăcaţi
în negru din cap până-n picioare. Arbaleta celui de-al
doilea bărbat zăcea lângă trupul lui. Ridge se întinse să
o recupereze.
- Ridge, cine sunt ei?
- Asta n-o să ne spună, replică el cu răceală, întorcân-
du-i spatele siluetei împietrite pe podea şi se îndreptă
spre celălalt bărbat. Dar cred că, probabil, am să-l fac pe
ăsta să vorbească.
Bărbatul înveşmântat în mantie îşi înălţă capul. Glu­
ga îi căzu pe spate dezvăluind o privire plină de ură.
-Niciodată, răcni el de durere.
Scotoci după ceva în mantie şi băgă în gură înain­
te ca Ridge să apuce să-l oprească. O clipă mai târziu,
bărbatul icni şi căzu pe spate împietrind la fel ca şi to­
varăşul lui.
- Ei, să se ducă până la capătul Spectrului, zise Ridge
dezgustat în timp ce se uita furios spre victima lui. Acum
sunt morţi amândoi.
Kalena înghiţi cu greutate.
-Morţi?
-Norocul meu. Imediat, se aşeză într-un genunchi şi
scoase mantia primului bărbat. Pune haina sub uşă să
opreşti fumul şi aprinde felinarele. Grăbeşte-te, Kalena,
nu avem prea mult timp. Vreau să ieşim de aici cât mai
repede posibil.
Kalena îşi dezlipi privirea de cadavrul bărbatului şi
se duse în grabă în cămăruţa privată să înmoaie o fâşie
de pânză în vasul cu apă. încercările de modernizare ale
hangiului nu se extinseseră până la dormitoare. Acestea
aveau doar o cană de apă şi un vas, şi nu o reţea nouă şi
modernă, de conducte cum erau cele care deveneau atât
de populare în Crosspurposes şi în valea Interlock.
Bucata umedă de pânză opri pătrunderea fumului,
iar mirosul de keefer ars dispăru rapid în vreme ce Kale-
na aprinse felinarul cu gel inflamabil. Gelul volatil înce­
pu să strălucească de îndată ce catalizatorul fu introdus
prin tubul mic deschis de un întrerupător. în lumina
felinarului, Kalena văzu sângele care păta podeaua de
lemn pe sub cele două siluete înveşmântate în mantii.
Tânăra înaintă încet.
în trecut, existaseră situaţii când Olara îşi chemase
nepoata s-o ajute. Acele ocazii fuseseră rare pentru că
Olara cerea ajutor doar în cazuri de urgenţă absolută. în
general, încerca să o ţină pe Kalena departe de camera
Tămăduitoarei. Dar, din când în când, Olara avusese
nevoie de încă o pereche de mâini, iar Kalena fusese
singura persoană disponibilă. Kalena mai văzuse morţi
şi înainte, dar niciodată nu muriseră din cauze atât de
violente. Nu văzuse niciodată un bărbat omorându-1 pe
altul. Era uimită că, la un moment dat, se crezuse capa­
bilă de crimă.
-C e faci, Ridge? îl întrebă ea încet privindu-1 cum
caută sistematic prin mantia purtată de primul bărbat.
Din ce ştia ea, morţii trebuiau trataţi cu grijă şi cu
respect. Ridge se purta cu cadavrul ca şi cum ar fi fost
vorba despre nişte rufe murdare.
-C au t ceva, răspunse el pipăind căptuşeala unui
buzunar.
-Ce?
- Ceva care ar putea să ne spună cine sunt.
- înţeleg, zise ea simplu şi se forţă să se lase pe vine
lângă al doilea cadavru.
Kalena se îmbărbăta pentru corvoada asta, apoi
desfăcu mantia. Sângele care îmbibase pieptul bărba­
tului aproape că o făcu să-şi piardă controlul asupra
stomacului.
- Lasă-mă pe mine, Kalena. Pleacă de lângă el, îi stri­
gă Ridge pe un ton ciudat de imperios.
- Nu sunt aşa de slabă încât să nu pot să mă descurc
cu un cadavru, răspunse ea cu gâtul încleştat şi îşi vârî
degetele în buzunarul mantiei.
- Kalena, nu-i nevoie să faci tu asta.
Tânăra fu pe punctul de a-i răspunde, dar zări un
pandantiv care zăcea în sânge. în clipa aceea, încremeni.
- Ridge, îi şopti ea încet, omul ăla poartă un lanţ în
jurul gâtului? Un lanţ cu o bucată de sticlă neagră atâr­
nată de el?
-D a.
- Nu-1 atinge, îi ordonă ea încordată.
- Kalena...
- Pe Chei, nu-i atinge.
- Kalena, calmează-te, îi spuse el cu blândeţe în timp
ce se ridică în picioare.
Kalena îşi ridică privirea spre el. Făcuse ochii mari de
0 frică pe care încă nu o putea exprima.
- Ridge, trebuie să mă asculţi.
Bărbatul întinse mâna. Pandantivul negru de sticlă
1se bălăngănea de degete, strălucind diabolic în lumina
felinarului.
- Kalena, deja l-am atins. Nu face nici un rău. E doar
o bucată de sticlă neagră pe un lanţ.
Privirea ei se mută de la faţa lui la pandantiv şi înapoi
la el în timp ce îşi aducea încet aminte de ceva. Se ridică
apoi în picioare şi făcu un pas înapoi.
- Ce e cu tine, femeie? Nu avem timp să faci tu o criză
de isterie.
Duritatea vorbelor lui o trezi repede la realitate.
-N u trebuie să-ţi faci griji. Nu am de gând să devin
isterică.
- Atunci hai să mergem. Am pierdut destul timp.
Ridge azvârli pandantivul în desaga lui şi mai aruncă
o privire de jur împrejurul camerei.
-A i luat tot?
Kalena încuviinţă din cap, ridicându-şi desaga grea.
- Şi cu ăştia doi ce facem?
- II lăsăm pe hangiu să-şi facă griji pentru ei. Am sen­
zaţia că i-a ajutat un pic în seara asta. Să se descurce
cu urmările.
- Hangiul i-a ajutat?^
Kalena era uluită. II urmă pe Ridge spre fereastra
deschisă.
-Cineva ne-a încuiat uşa din exterior şi a trecut
cu vederea doi bărbaţi în mantii care au ars o legătură
de frunze blestemate de keefer în hol. Hangiul fie are un
somn adânc, fie a fost plătit să mimeze arta somnului
adânc. Ridge ieşi pe balconul care înconjura etajul ha­
nului, apoi se întinse s-o ajute pe Kalena. Să nu scoţi
o vorbă până nu ieşim din grajd.
Kalena încuviinţă în semn că înţelesese şi îl urmă în
timp ce Ridge înainta în tăcere de-a lungul balconului.
Trecură pe lângă câteva ferestre închise şi pe lângă o uşă,
dar nimeni nu-i întrebă nimic. Treptele de lemn din
capătul îndepărtat al clădirii dădeau în curtea hanului.
Nu era nici urmă de mişcare în întunericul premergă­
tor zorilor.
Grajdul păsărilor creet era cald şi se simţea izul greoi
specific unui astfel de loc. Mirosul nu era urât, ci, mai
degrabă, natural, simplu, şi îi reaminti Kalenei un pic
de fermele din valea Interlock. înăuntru erau şase pă­
sări, care, atunci când cei doi oameni intrară în grajdul
întunecat, începură toate să se agite şi să ciripească cu­
rioase. Ridge fluieră uşor dând semnalul pe care creeţii
lui fuseseră dresaţi să-l recunoască. Celelalte păsări se
culcară la loc. Cele două pe care le călăriseră Kalena şi
Ridge în ultimele trei zile îşi întinseră capetele cu cioc
peste uşile boxei.
Ridge le vorbi încet animalelor în timp ce începu să
pună şaua pe cel mai apropiat. Kalena puse jos desaga
de călătorie şi ridică şi cea de-a doua şa. Ridge începu să
spună ceva. Până acum, el fusese cel care pusese şi sco­
sese şeile în timpul acestei călătorii, dar când văzu cât
de bine aruncă soţia lui chinga din piele peste umerii
păsării, Ridge nu mai scoase nici un cuvânt. în diminea­
ţa asta, erau contracronometru.
în câteva minute, Kalena şi Ridge încălecară şi ieşi­
ră din curte. Păsările fură mânate să meargă mâncând
pământul şi nu trecu mult până ce satul Adverse dispă­
ru din raza lor vizuală. în faţă, piscurile îndepărtate ale
înălţimilor Variance începeau să se întrezărească violete
în lumina răsăritului.
Restul dimineţii, Ridge continuă în acelaşi ritm bru­
tal pe care-1 menţinuse şi în ultimele câteva zile, dar Ka­
lena ştia că azi scopul lui nu mai era de a-i face ei viaţa
grea. Singurul lui ţel era să pună cât mai multă distanţă
posibil între ei şi cele două cadavre de la han. Durerea
de picioare şi de şale părea să o mai fi lăsat în dimineaţa
aceea, iar Kalena se întrebă dacă nu cumva începea, în
sfârşit, să se obişnuiască cu o zi întreagă şi grea de că­
lărit. Buzele i se arcuiră într-un surâs. Dacă era să se ia
după noaptea trecută, avea să fie nevoită să se obişnuias­
că şi cu nopţile intense de călărie. în mod cert, Ridge se
hotărâse să-şi revendice drepturile de soţ. Kalena îl privi
călărind la mică distanţă în faţa ei, urmând indicatoa­
rele care-i făceau să avanseze prin Câmpiile Antinomy
spre munţii îndepărtaţi. Arareori mai cerceta hărţile
împăturite pe care le ţinea în coburul şeii. Din când în
când, vorbea cu ea sau se uita în spate să vadă dacă era
unde trebuia să fie. Una peste alta, conversaţia nu fuse­
se mai prolifică decât în ultimele trei zile. Ridge călări
concentrat şi hotărât, ceea ce nu lăsă loc discuţiilor de
complezenţă.
Kalena îşi aminti de pandantivul din sticlă neagră
din desaga lui de călătorie şi se încruntă în timp ce re-
memoră poveştile vagi pe care le auzise odinioară.
Când soarele ajunse sus pe cer, Ridge ordonă în sfâr­
şit să facă o oprire lângă o apă curgătoare. Kalena se lăsă
să alunece graţios din şa şi-i urmări pe creeţi păşind feri­
ciţi spre apă. Nu-ţi trebuia mult să faci fericit un creet.
-Noaptea trecută, am rugat-o pe soţia hangiului să
ne pregătească nişte mâncare, îi spuse Ridge în timp ce
scotea un pacheţel din coburul şeii. Cred că am pus sufi­
cientă distanţă între noi şi ei. Păsările astea sunt rapide,
mai rapide decât orice au ei acolo în Adverse.
- Crezi că ne urmăreşte cineva?
Ridge ridică din umeri şi despachetând mâncarea.
- Nu ştiu. Cei doi de azi-noapte puteau fi nişte simpli
hoţi care erau mână în mână cu hangiul. Sau e posibil
să fi fost mai mult de-atât.
Kalena primi o bucată de brânză albă şi se aşeză pe o
piatră să mănânce.
-C red că erau mai mult decât simpli hoţi, Ridge,
spuse ea în cele din urmă.
- Din cauza pandantivelor? Ce sunt, Kalena? Ce este
cu ele de te face să-ţi fie frică? Ai mai văzut vreodată
aşa ceva?
Kalena clătină din cap.
- Nu, dar Olara a descris aşa ceva o dată. Kalena ezită,
amintindu-şi acel incident. Tocmai ieşise dintr-o transă.
Era foarte agitată. Continua să vorbească despre creatu­
rile care foloseau sticla neagră să se concentreze.
- La ce să se concentreze?
-Asta e tot. Nu ştiu. Era supărată şi cred că nu avu­
sese o transă clarvăzătoare completă. Rămăsese doar
cu impresii care o tulburaseră, dar insinua că sticla era
ceva ce provenea din sfera întunecată a Spectrului. Ka-
lena întâlni privirea lui Ridge şi-şi accentuă vorbele cu
grijă. Din capătul cel mai îndepărtat şi cel mai întunecat
al Spectrului. E o chestie pe deplin masculină în cel mai
adevărat sens al cuvântului, care nu acceptă nimic din
celălalt capăt al Spectrului. Din spusele Olarei, sticla e
asociată cu ceea ce ar distruge tot ce provine din capătul
Luminat al Spectrului. înţelegi, Ridge?
Ridge îi studie cu atenţie trăsăturile în vreme ce stă­
tea pe o piatră în faţa ei, cu un genunchi îndoit ca să-şi
poată sprijini un braţ pe el.
- Mătuşa ta credea că sticla are legătură cu ceva care
vrea să distrugă orice îşi are originile în capătul Luminat
al Spectrului?
- Cred că da.
-D ar asta e o nebunie, Kalena, reluă Ridge luând
încă o bucată de brânză albă. Oricine cu un dram de
creier ştie că un capăt al Spectrului nu poate exista fără
celălalt. întunericul trebuie întotdeauna să fie echilibrat
de lumină, iar un bărbat trebuie întotdeauna să fie echi­
librat de o femeie. Dacă unul ar exista fără celălalt, ar fi
lipsit de orice însemnătate. Cum am mai putea discuta
despre conceptul de noapte dacă ziua n-ar mai exista?
cită el din logica acceptată a filosofiei după care se ghida
aproape oricine trăia pe Continentul Nordic.
- Olara nu a zis că cei care foloseau sticla neagră erau
sănătoşi la cap, îi zise Kalena calmă în timp ce-şi termi­
nă brânza. De fapt, am avut exact impresia contrară, că
ea credea că erau destul de nebuni.
-D in fericire pentru noi doi, reluă el după câteva
secunde de tăcere, te-ai trezit când ai simţit mirosul de
fum de keefer. Şi ai fost foarte rapidă cu desaga aia pe
care ai aruncat-o înspre cel de-al doilea individ. Nu te-ai
pierdut cu firea într-o situaţie dificilă şi probabil ne-ai sal­
vat vieţile.
Kalena se simţi foarte flatată şi uşor amuzată.
- O astfel de laudă venită din partea unui bărbat cu
talentele tale speciale, Comandante Comercial, este
destul să ameţească o simplă femeie.
Ridge avu delicateţea să se prefacă uşor mâhnit. îşi
mută privirea de la ea la creeţi şi înapoi la ea în timp
ce-şi căută cuvintele:
- Am vorbit serios. într-o astfel de situaţie nu mi-aş fi
dorit să am o companie mai bună.
- Chiar dacă sunt doar o femeie şi nu prea sunt făcu­
tă pentru astfel de treburi bărbăteşti?
-Vorbeşti de parcă ţi-ar părea rău că te-ai născut
femeie, îi spuse el strâmbând uşor din buze.
- Nu, nu chiar, răspunse ea după un moment de gân­
dire. Nu-mi pot imagina să fiu altfel decât sunt, dar sunt
dăţi în care orice femeie are motive să devină exasperată
din cauza prejudecăţilor şi concepţiilor greşite ale bărba­
ţilor. Voi ne consideraţi slabe, dar vă deranjează când ne
arătăm puternice.
-Nici un bărbat nu neagă că o femeie are genul ei
de forţă.
- O astfel de forţă e acceptabilă atât timp cât fe­
meia se limitează să facă copii, să aibă grijă de casă şi
să-i ofere un pat cald soţului ei? întrebă Kalena cu un
surâs enigmatic.
- îţi place să mă provoci, Kalena? zise el oftând.
- Uneori, recunoscu ea destul de deschis.
Ochii lui străluciră în timp ce mai luă o gură de
brânză.
-N u crezi că e cam riscant?
-A i zis, şi nu doar o dată, că e posibil să-mi lipsească
o anumită doză de simţ al realităţii, replică ea fără să se
sinchisească. Poate că sunt prea prostuţă şi nu mă pot
abţine să nu te provoc.
- Sau poate că îţi face o plăcere perversă să mă
provoci.
- Hmm, asta e o altă posibilitate, aprobă ea printr-o
mişcare a capului.
-U nii cred că e periculos să mă provoace, remarcă
Ridge privind-o cu ochii mijiţi.
- Da, ei bine, recunosc că trucul ăla cu sintarul e un
pic intimidant, zise ea aplecându-se în faţă încercând să
vadă mânerul lamei de acolo de unde se afla sub cotul
lui. E adevărat ce se zice, nu? Chiar poţi face oţelul să
lucească. Aproape că nu-mi venea să cred în noaptea aia
în camera mea când am crezut că mă vei ucide.
Ridge se încruntă.
- Dacă ai un pic de minte, n-o să mai aduci niciodată
vorba despre noaptea aia, Kalena.
- Dar lama...
- Da, o pot face să strălucească, mârâi el, înghiţind şi
ultima bucată de brânză. Mă face să mă simt ca şi cum
aş fi un fel de monstru, dar, dacă mă enervezi suficient
de tare, oţelul se va încinge în mâinile mele. Nu este
ceva cu care să mă mândresc în mod deosebit. De fapt,
poate fi chiar o pacoste blestemată.
-Este o calitate foarte rară. Poveştile spun că sunt
doar câţiva bărbaţi într-o generaţie care au o afinita­
te cu focul. Şi doar oţelul din Countervail răspunde
acestui har.
-N u e chiar un har, izbucni Ridge. E un truc inu­
til, bun doar pentru spectacol. Oţelul străluceşte când
îmi pierd complet cumpătul, Kalena, iar ăsta e un lucru
foarte periculos pentru mine. Este un har care ar putea
într-o zi să mă ucidă.
- Să te ucidă? repetă ea speriată.
- Nici un bărbat nu luptă când e furios. Am supravie­
ţuit misiunilor lui Quintel tocmai pentru că am învăţat
să-mi controlez ieşirile extreme de temperament, cel pu­
ţin în mare parte.
Kalena îl privi îngrijorată.
- înţeleg.
-M ă îndoiesc, continuă el ridicând o sprânceană.
Haide să schimbăm subiectul, vrei?
- Despre ce ai prefera să discutăm?
- Despre ceva mai practic, mai precis despre moti­
vul pentru care au venit cei doi bărbaţi cu sticla neagră
după noi.
- Nu ştiu. Asta e misiunea ta. Eu doar te însoţesc în
călătorie pentru cele treizeci de procente din transpor­
tul de Nisip, mai ştii?
Ochii lui Ridge scăpărară.
-Se pare că te întorci rapid la normal, cel puţin în
ceea ce priveşte trăncănitul. Trebuie să-ţi fi fost greu să
rămâi tăcută aproape trei zile întregi.
- Şi tu ai fost la fel de tăcut ca şi mine.
- Ei mi-am petrecut timpul gândind.
-Aşa cum numai un bărbat poate gândi, ripostă ea.
Ritmul alert al acestei dimineţi a fost necesar, dar cel
pe care l-ai fixat în ultimele trei zile a fost doar ca să-mi
arăţi mie că eşti supărat.
-Supărat este un cuvânt prea blând pentru ce am
simţit eu.
- Da, ştiu.
- Spune-mi, continuă Ridge oarecum ţâfnos, ce te-ai
gândit că vei face dacă ai fi reuşit să-l omori pe Quintel?
Cum ţi-ai închipuit viitorul tău?
Kalena privi spre munţii îndepărtaţi.
-M-am gândit, spuse ea în cele din urmă, că după
aceea voi fi liberă. Imaginea legată de viitorul meu a
fost întotdeauna neclară în mintea mea, dar am crezut
că, la finalul misiunii, mă va aştepta ceva important şi
minunat. Am greşit.
- Ce ai crezut că vei fi liberă să faci? o luă el în râs.
Chiar dacă n-ar fi aflat nimeni că eşti o criminală, tot
s-ar fi ştiut că eşti o soţie temporară. Căsătoria a avut loc
înainte să încerci să înfăptuieşti crima. Nimic nu ţi-ar fi
schimbat statutul după ce ai semnat contractul ăla şi ai
mers până la capăt cu ceremonia. Te-ai fi trezit pe acelaşi
nivel cu Arrisa şi cu celelalte.
Kalena zâmbi.
- Da, ştiu. Abia aşteptam să ajung la nivelul ăla.
Ridge se înfioră.
-C u moştenirea ta? Cu mândria şi cu istoria familiei
tale? Voiai să fii o nevastă temporară?
-Voiam să fiu liberă. Arrisa şi prietenele ei sunt sin­
gurele femei cu adevărat libere pe care le-am cunoscut
vreodată. Vin şi pleacă după cum vor, fără ca vreun stă­
pân al Casei să le ordone ce să facă. Nu-i spun nici unui
bărbat soţ permanent. îşi cheltuiesc granii cum vor ele.
Nu îi servesc pe bărbaţi la masă când mănâncă. Sunt li­
bere să iasă seara în taverne fără să-şi facă griji că, atunci
când se vor întoarce, un bărbat le va ameninţa că le bate
pentru comportamentul lor. Se aventurează pe rute co­
merciale şi se întorc cu bani care le aparţin doar lor.
Ridge întrerupse descrierea luminoasă a Arrisei şi
a prietenelor ei cu o înjurătură scurtă, dar destul de
agresivă.
- Habar nu ai ce înseamnă cuvântul acela. Ţie doar
ţi se pare că lucrul interzis e mai incitant decât ceea ce
ai. Trebuie să recunosc că orice arată probabil mai inci­
tant decât viaţa la o fermă din valea Interlock, dar să
vrei să-ţi sacrifici moştenirea ca să poţi ajunge să fii ares­
tată într-o încăierare dintr-o cârciumă e ruşinos. Ai o
doză de sălbăticie în tine, Kalena. Ai nevoie de un soţ să
ţi-o controleze.
- Iar tu ai o doză clară de pudoare demodată, habot­
nică şi rigidă, Ridge, care ar face onoare oricărui lord
dintr-o Casă Mare, replică ea cu lejeritate. Mă întreb
unde ai căpătat nişte noţiuni aşa conservatoare.
- Probabil pentru că am fost nevoit să-mi petrec prea
mulţi ani crescând în genul ăsta de „libertate“, prove­
nită din neapartenenţa la nici o Casă, nici măcar la
una mică.
-Vai, atunci noi chiar suntem două puncte contrare
ale Spectrului, nu-i aşa? se amuză ea.
-Ţine minte asta, Kalena, rosti el batjocoritor. în­
seamnă că ne potrivim bine.
- N-ai crezut asta şi în noaptea aia în care ai descope­
rit că te-ai însurat cu o asasină ratată.
Spre surprinderea ei, Ridge nu muşcă momeala. în
schimb, luă comentariul în serios.
- De atunci, am avut timp să cântăresc lucrurile.
Kalena îl privi din nou cu atenţie.
-Ş i ai ajuns la vreo concluzie genială?
- La câteva, răspunse el schimbându-şi uşor poziţia în
timp ce o studia cu atenţie. înţeleg de ce ai încercat să-l
omori pe Quintel.
Asta chiar o luă prin surprindere.
- Serios?
- Dacă în ultimii câţiva ani, oftă el, ţi s-a băgat în cap
că tatăl şi fratele tău au murit din cauza lui, atunci, da,
înţeleg. Cineva trebuia să se răzbune în numele Casei.
Din perspectiva asta, cred că nu ai avut de ales.
- Eşti foarte generos, Ridge, rosti Kalena mirată.
- Dar firul gândirii are o mare hibă, continuă el fără
menajamente.
- Ce hibă?
- Nu ai nici o dovadă că Quintel a avut ceva de-a face
cu sfârşitul Casei tale. Nu există decât spusele unei bă­
trâne pline de amărăciune, care, din ce îmi dau eu sea­
ma, are o înclinaţie pentru transe şi pentru inventarea
de poveşti.
- Ea e o Tămăduitoare bună şi o femeie respectată.
-Te-a crescut cu intenţia clară de a te trimite la
moarte permiţându-ţi să crezi că, la finalul misiunii, vei
fi liberă.
- Aş fi fost liberă!
- Nu, Kalena, o contrazise el implacabil. La sfârşit, ai
fi murit. Nu ai fi avut nici o scăpare. Nici libertate.
Rănită, Kalena se ridică în picioare şi porni spre râu.
- Nu ştii sigur. Zici asta doar să-ţi recuperezi o parte
din mândrie. Nu vrei să recunoşti că era cât pe ce să
nu-ţi poţi proteja stăpânul. Ai un simţ al onoarei la fel de
mare ca al oricărui stăpân de Casă Mare. Ai o mândrie
peste poziţia ta socială, rosti ea privindu-1 cu ironie.
Spre mirarea ei, Ridge zâmbea mâhnit, asumându-şi
acuzaţia ei.
- Aşa mi-a spus şi Quintel, zise el.
- Recunoşti?
-D e ce nu? Ăsta-i adevărul. Va veni o zi, Kalena,
când simţul onoarei şi mândria mea se vor potrivi cu
statutul social.
Kalena se răsuci să-l înfrunte faţă în faţă.
- Nu înţeleg.
- Ca să pui bazele unei Case Mari, ai nevoie de bani,
de putere şi de mult sânge-rece. Cu cât vei avea mai mult
din astea trei când fondezi o Casă, cu atât mai uşor va fi
acceptată. Când mă voi întoarce din călătoria asta cu un
transport de Nisip, voi avea banii. Mai mult, am garan­
ţia unei părţi permanente din profiturile câştigate din
ruta Nisipului. Cât despre putere, am învăţat privindu-1
pe Quintel de-a lungul anilor. M-a învăţat multe.
- Bănuiesc că te-ai născut cu suficient sânge-rece, se
răsti Kalena.
- Poate că l-am moştenit de la tata, rosti el pe un ton
neutru.
- Ai zis că nu ştii cine a fost tatăl tău.
- Ştiu că era moştenitorul unei Case Mari din Coun­
tervail, care a sedus o tânără femeie, care nu avea nici
o Casă care s-o apere, a lăsat-o însărcinată, iar apoi a
abandonat-o pe străzi. Mama a murit pe când aveam opt
ani, refuzând să-mi spună cine era tatăl meu. Nici măcar
n-a vrut să-mi spună din ce Casă făcea parte.
- De ce nu? întrebă Kalena încet.
- Pentru că ştia că voi încerca să-l omor şi că probabil
voi sfârşi şi eu prin a fi omorât în încercarea asta.
- Deci, mândria şi temperamentul le ai din naştere.
Probabil că ea le-a recunoscut în tine şi a încercat să te
apere, rosti ea cu blândeţe.
- Poate. Ridge nu mai părea interesat de discuţia des­
pre copilăria lui. Se ridică de pe piatră şi se îndreptă
spre creeţii care se înfruptau dintr-un petic de flori săl­
batice roşii şi galbene. Nu mai contează. Cât de curând,
voi fi Stăpânul propriei Case Mari şi nimic din trecut
nu va mai conta. Eşti gata?
-D a.
Kalena pomi spre creetul ei. Era deja cu un picior în
scara înaltă a şeii când simţi mâinile lui Ridge în jurul
taliei. Acesta o urcă în şa şi, pentru o clipă, rămase pri­
vind în sus spre ea cu o mână pe coapsa ei într-un gest
simplu de posesie. Ochii lui scăpărară o fracţiune de
secundă în lumina caldă a soarelui. Focul din privirea
lui nu era nici blând, nici senzual, nici insistent. Era un
pic sălbatic şi extrem de hotărât.
- Când mă întorc în Crosspurposes, trebuie să am o
soţie potrivită. O femeie care să se poată comporta ca
o doamnă elegantă atunci când va fi nevoie. 0 femeie
care are forţă, sânge-rece şi voinţa de a munci din răspu­
teri. Una a cărei loialitate faţă de mine să fie absolută şi
care ştie ce înseamnă să ai onoare.
Kalena îşi ridică bărbia.
- Iţi doresc noroc în găsirea unui astfel de ideal. Vrei
să-ţi dau un sfat?
Ridge îşi îngustă ochii.
- Ce sfat ai da tu?
-Dacă găseşti o candidată potrivită pentru postul
ăsta, ai face bine să o tratezi cu grijă. Ea va fi obişnuită
cu manierele alese şi cu comportamentul unui domn.
Dacă eşti înţelept, nu o vei ameninţa, nici măcar ocazio­
nal cu biciul de creet. Nici nu îi vei da ordine ca unei
servitoare. Ba mai mult, nu vei intra cu forţa în patul ei
când miroşi a bere şi ai chef să te împreunezi cu orice fe­
meie care îţi vine la îndemână. Vei aştepta să fii invitat.
Ridge rânji ca răspuns la scurta ei lecţie.
- O astfel de femeie, dacă într-adevăr voi găsi una,
pare foarte plictisitoare. Am mare noroc că în călătoria
asta sunt cu tine şi nu cu idealul ăsta de femeie, adăugă
el zâmbindu-i răutăcios. Oricum ai fi tu, numai plictisi­
toare nu eşti, Kalena.
Ridge se întoarse să-şi încalece propriul creet, igno­
rând comentariul ei mârâit despre capul lui mare ca
de zorcan. Ridge se foi în şa, conştient că se simţea
neaşteptat de bine în ciuda călătoriei grele începute
de dimineaţă şi a celor două cadavre lăsate în urmă la
Adverse.
Avusese dreptate^ să restabilească legătura sexuală
dintre el şi Kalena. în sinea lui, recunoscu că singurul
loc în care avea cu adevărat control asupra Kalenei era
patul. Noaptea trecută, se liniştise văzând că reacţia ei
faţă de el era încă la fel de năvalnic ca prima oară, la fel
de profund şi de irezistibil precum reacţia lui faţă de
ea. Kalena era o doamnă mândră, cu rădăcini alese, dar
noaptea trecută îi spusese soţ şi-l acceptase ca atare.
Ridge tocmai se felicita pentru asta când îi veni în
minte, nu pentru prima oară, mândria Kalenei. O parte
din satisfacţia lui masculină se mai estompă. Era adevă­
rat că avea dreptul de a-i cere să i se supună ascultătoare
în pat, dar el, mai mult decât oricine, ştia cât de dureros
putea fi atacul la onoarea şi mândria cuiva. Acţiunile lui
de noaptea trecută probabil că o duruseră foarte mult.
Nu voia s-o oblige să-şi facă datoria de soţie, recunos­
cu Ridge în sinea lui. Voia ca ea să i se dăruiască de
bunăvoie şi din dorinţă. îmbufnat, ajunse la concluzia
că, forţând-o să i se supună, probabil că nu avea să reu­
şească s-o facă să coopereze cu entuziasm şi de bunăvoie.
Buzele i se crispară şi la fel se întâmplă şi cu mâinile
care ţineau frâiele, în timp ce ajunse la o decizie de ne­
clintit. Niciodată nu avea s-o mai siluiască pe Kalena.
El era un bărbat de onoare şi-i înţelegea forţa mândriei.
Avea dreptul să fie mândră. Avea să-i acorde un timp în
care să se împace cu noile ei responsabilităţi de soţie
înainte să aibă din nou vreo pretenţie asupra ei.
Avea mult timp la dispoziţie, îşi reaminti Ridge. Avea
în faţă tot restul călătoriei. Kalena ţinea la onoarea ei la
fel de mult cum ţinea şi el la a lui, chiar dacă a ei fuse­
se uşor deformată de mătuşa ei, se gândi Ridge. Unul
dintre lucrurile pe care trebuia să le facă înainte de a se
întoarce în Crosspurposes era să se asigure că soţia lui
înţelegea că Quintel nu era vinovat de uciderea tatălui
şi a fratelui ei.
Ridge nu se îndoia câtuşi de puţin că aşa stăteau lu­
crurile. Quintel era în stare să plătească oameni care
să acţioneze ca arme personale îndreptate împotriva
unor bandiţi nelegiuiţi de pe traseele comerciale, dar
uciderea unui lord al unei Case Mari şi a moştenitoru­
lui acestuia era o cu totul altă treabă. Quintel avea grijă
să rămână în limitele legii. Nici nu-şi putea închipui că
ar fi putut trece atât de mult în afara ei. Sentimentul
propriei onoare era la Quintel la fel de rigid ca în cazul
oricărui alt lord.
Nu, trebuia s-o convingă pe Kalena că datoria faţă
de Casa ei îi fusese, din nefericire, formată greşit de o
bătrână, posibil nebună, cuprinsă de amărăciune. După
ce Kalena înţelegea asta, trebuia să i se arate că viaţa
liberă pe care o căuta în calitate de soţie temporară din-
tr-o clasă socială inferioară nu era aşa cum şi-o imagi­
nase. Ea avea nevoie de un soţ care să se asigure că nu
avea să-şi uite descendenţa, un soţ care, poate, reuşea
chiar să-i înlocuiască moştenirea pierdută cu una la fel
de mândră.
Ridge se încruntă gânditor în timp ce făcea planuri
de viitor pe termen lung. In mod cert, soţia lui tempo­
rară avea şi ea planurile ei, pe care intenţiona să le pună
în aplicare când aveau să se întoarcă în Crosspurposes.
Dorinţa ei de libertate urma să fie o problemă. Dar îi
aşteptau câteva octomâni în care se puteau întâmpla
multe care să facă o femeie să se răzgândească odată cu
trecerea timpului.

capitolul 8
în seara aceea, creeţii erau într-o dispoziţie jucăuşă.
Aveau multă energie rămasă pentru că, în după-amiaza
aceea, nu fuseseră forţaţi la fel ca de obicei, dar, toto­
dată, păreau să se răsfeţe în pârâul învolburat de lângă
locul de campare ales de Ridge. La scurt timp după ce-şi
aşezaseră tabăra, creeţii se duseseră bucuroşi să se scalde
în apa proaspătă.
Pe măsură ce lumina după-amiezii târzii se estompa
în spatele munţilor îndepărtaţi, Kalena rămase ghemui­
tă pe o stâncă cu privirea aţintită spre pârâu. Ea urmări
păsările în vreme ce Ridge termină pregătirile de ridica­
re a taberei în aer liber.
- în încercarea de a pune o distanţă cât mai mare
între noi şi Adverse ni s-a dat peste cap tot programul
de călătorie, se plânse Ridge în timp ce aprindea focul.
Planul meu era ca, în fiecare seară, să ne aflăm în apro­
pierea unui oraş.
-M ă uimeşti, Ridge. Aş fi crezut că eşti obişnuit să
dormi pe drum în condiţii vitrege.
Ridge îi rânji aşa cum n-o făcea prea des.
- Dacă sunt obişnuit, nu înseamnă că-mi şi place. De
fapt, asta mă face să apreciez şi mai mult confortul unui
han decât aş face-o în mod normal.
Kalena îşi înfăşură braţele în jurul genunchilor şi-l
privi cu mare curiozitate.
-M ă uimeşte să aud un bărbat ca tine recunoscând
că-i plac micile desfătări ale vieţii.
- Ai o părere foarte deformată despre firea mea.
- Dacă e aşa, atunci probabil că e din cauză că timpul
petrecut împreună a fost puţin cam tensionat, sublinie
ea sec. Nu prea am avut ocazia să ne cunoaştem.
Ridge se opri din ce făcea şi se uită la ea.
-A m crezut că am ajuns cu uşurinţă să ştim o mulţi­
me de lucruri unul despre celălalt.
Kalena se strâmbă.
- Cred că le aflăm pe calea cea grea.
Ridge ridică din umeri şi lăsă jos un braţ de vreascuri.
-Posibil. Dar nu e aşa o mare diferenţă. Rezultatul
final e acelaşi. Eşti soţia mea.
- Soţie temporară, accentuă ea încet.
Ridge îi zâmbi uşor provocator.
-Diferenţa e lipsită de însemnătate până la finalul
căsătoriei.
înainte ca ea să apuce să răspundă, atenţia îi fu atrasă
de ciripitul sălbatic al creetului ei. Kalena se roti la timp
să vadă pasărea alergând nebuneşte de-a lungul malului
apei. Creetul îşi flutura aripioarele galbene sforţându-se
în van să se propulseze cât mai repede posibil. Masculul
mare se ţinea scai de ea.
- Ridge, creeţii!
Ridge alergă spre locul unde stătea Kalena şi rămase
să privească cu interes.
- Doar se joacă.
- Mie mi se pare mai mult decât o joacă. Kalena se
ridică în picioare pregâtindu-se să-şi apere pasărea.
-Animalul tău îl atacă pe al meu.
-N u chiar.
-C um adică nu chiar? încearcă să o atace. Uită-te
cum o urmăreşte. Ridge, opreşte-1!
- Mă îndoiesc că aş putea, chiar şi dacă aş vrea. Nu
ştii că e periculos să intervii între mascul şi femela lui?
Kalena se uită scandalizată la el.
-Vrei să spui că creetul tău încearcă să-mi violeze pa­
sărea mică?
Ridge îşi drese glasul:
- Kalena, ei sunt o pereche, îi reaminti el. Un astfel
de comportament este normal.
- Zău? Şi atunci ea de ce încearcă să scape?
-N u ştiu, îi replică el privind-o gânditor. Tu să-mi
spui. Poate că are şi ea nişte idei sălbatice de libertate
feminină.
Kalena icni când îşi auzi creetul scoţând un cârâit ex­
trem de puternic în semn de protest. Se întoarse la timp
să vadă pasărea galbenă mai mică aruncată la pământ de
animalul mai mare. Femela ateriză într-o poziţie ghemu­
ită, iar masculul se aruncă iute asupra ei.
Kalena oftă înţelegând în sfârşit ce se întâmpla mai
exact.
-Asta e jenant.
- Atunci nu te uita. Am crezut că ai crescut la o fermă.
Ridge se întorcea deja spre focul pe jumătate pregătit.
-A m crescut, dar noi n-am ţinut animale. Mătuşa
mea făcea rost de alimente punându-şi în practică ha­
rurile de Tămăduitoare. N-am văzut niciodată doi creeţi
într-o astfel de situaţie. Kalena întoarse repede spatele
animalelor care se împerecheau. E cam violent.
- Şi e aşa ciudat? o întrebă Ridge încet. Uneori şi în­
tre noi lucrurile au fost un pic violente. Emoţiile dintre
un mascul şi o femelă pot fi destul de puternice.
- Ridge, noi nu suntem nici pe departe ca o pereche
de creeţi!
-N u sunt sigur că suntem aşa diferiţi de celelalte ani­
male. Sunt şi ele în Spectru împreună cu noi, nu? Emo­
ţiile şi reacţiile noastre pot fi mai complexe decât ale lor,
dar nu sunt complet diferite.
- Sunt momente în care mă uimeşti cu nivelul tău de
pregătire filosofică, Biciule de Foc, rosti Kalena un pic
înverşunată în timp ce-şi astupa urechile să nu mai audă
ciripitul triumfător al masculului creet.
- Quintel a avut grijă să primesc o educaţie decentă,
spuse Ridge dintr-odată, ceea ce o miră pe Kalena.
-Te-a crescut ca pe fiul lui, nu-i aşa?
-Aproape. M-a învăţat bunele maniere, secretele
comerţului şi lucrurile esenţiale despre administrarea
unei Case Mari. Dar cum să fiu un soţ trebuie să învăţ
singur.
- Pregătire la locul de muncă, Ridge?
Kalena nici măcar nu se strădui să-şi ascundă zâmbe­
tul din glas.
- Practica şi experienţa te învaţă cel mai bine, o in­
formă el cu blândeţe. Iar eu învăţ repede. Au terminat
păsările?
- Da, slavă Spectrului! exclamă ea după ce privi peste
umăr. Pasărea mea nu pare nici măcar un pic supărată
pe a ta.
- De ce-ar fi? îşi cunoaşte rolul în viaţă. Iar în rarele
ocazii în care intenţionează să uite, masculul e acolo să-i
reamintească.
Kalena se roti spre el extrem de enervată. Deschise
gura să-i spună lui Ridge ce părere avea despre el, dar
se opri dându-şi seama că râdea de ea. Expresia de pe
chipul lui nu se schimbase, dar, în ochii aurii, se ascun­
dea o urmă de umor autentic. Femeia oftă.
- Acum cine încearcă să provoace pe cine, Ridge?
Bărbatul ridică o mână ca şi cum ar fi vrut să se apere
de iritarea ei.
- Recunosc că sunt momente în care sportul ăsta mi
se pare incitant.
Auzind un pleoscăit puternic, Kalena se întoarse şi
văzu păsările jucându-se fericite în râu.
-Femela mea încearcă să-l scufunde pe masculul
tău.
- Probabil c-o va lăsa să scape uşor.
-Pentru că deja a obţinut ce voia de la ea? pufni
Kalena.
-Nimic nu se compară cu o tăvăleală plăcută cu
femela aleasă care să-l binedispună pe mascul şi să-l facă
indulgent.
-Voi, masculii, în mod cert, nu aveţi prea multă min­
te, nu? întrebă ea în timp ce se îndreptă spre un cobur
al şeii şi începu să scoată câteva dintre porţiile pentru
drum pe care Ridge le împachetase pentru urgenţe.
- Dragă soţie, nu e că avem minte puţină. Noi doar
încercăm să gândim într-o manieră clară şi directă. Noi
nu suntem la fel ca femeile, care îşi analizează emoţiile
dintr-o mie de perspective lipsite de logică înainte de a
se împăca cu ele.
- Fărâma asta de înţelepciune ai născocit-o singur sau
ai învăţat-o de la vreun bărbat, Consilier al Polarităţii?
-N ici c-aş fi putut s-o învăţ de la o femeie Consilier.
Nu există aşa ceva. Ridge se ridică în picioare dintr-o
mişcare sprintenă şi uşoară. în orice caz, nu contea­
ză de unde am învăţat-o. în ultima vreme, se pare că
obţin explicaţii ale adevărurilor vechilor proverbe din
proprie experienţă.
-Problema cu interpretarea axiomelor străvechi de
către un bărbat este aceea că el tinde să analizeze lucru­
rile într-o manieră extraordinar de simplă, astfel încât
pierde toată semnificaţia subtilă ascunsă în ele, îi expli­
că ea frumos. Cu alte cuvinte, de obicei, el pierde sensul
principal cu totul.
Ridge izbucni într-un râs zgomotos şi se năpusti în
faţă pe neaşteptate.
-T u nu renunţi niciodată, nu? se minună el.
Kalena fu complet luată prin surprindere să-l audă râ­
zând atât de sincer pentru prima dată, încât nu se gândi
destul de repede să alerge ca să scape de el. înainte să-şi
dea seama ce avea de gând, Ridge o luase în braţe şi se
îndrepta cu paşi mari spre râu. Creeţii îşi înălţară cape­
tele curioşi să-i vadă pe oameni jucându-se.
- Ridge, n-o să-ndrăzneşti.
-N u sunt aşa sigur, replică el cu o seriozitate zefle­
mitoare când se opri la marginea râului. Noi ăştia cu
gândire simplă avem tendinţa de a face ce ne punem
în minte. E greu să ne distragi atenţia. Dar tu poţi să
încerci.
Kalena se agăţă de el, simţindu-se în mod ciudat fas­
cinată de latura asta ludică a firii lui. Avu impresia clară
că nici Ridge nu era prea familiar cu trăsătura asta a lui.
Era ca şi cum o experimenta pe măsură ce se lăsa dus de
val, pe măsură ce învăţa să fie soţ.
- Cum aş putea să-ţi distrag atenţia? vru ea să afle.
-A i putea să încerci să mă implori, îi sugeră el ca
s-o ajute.
- în mod cert, rugăminţile unei femei nu l-ar distrage
pe un gânditor puternic şi direct ca tine.
- Nu se ştie niciodată.
Ridge continuă să aştepte rânjind în jos spre ea cu
ochii arzând de nerăbdare.
-N u prea mă pricep să implor, dar sunt dispusă să
negociez, îi spuse Kalena.
-Vai, dar asta devine din ce în ce mai interesant.
Cu ce ai vrea să negociezi, dragă soţie?
- Nu te uita aşa lacom la mine. Voiam să mă ofer să-ţi
spăl cămăşile, adăugă ea strâmbând din nas. Ar cam fi
vremea s-o fac, nu crezi?
-T e deranjează mirosul drumului? o întrebă el
politicos.
-N ici n-aş visa să insinuezi că miroşi ca un mascul
creet. Doar mă ofeream să-mi negociez libertatea, în
schimbul spălării cămăşilor tale. Să-ţi spun adevărul,
nici eu nu mai am tunici curate.
- Hm, mormăi el prefăcându-se că se gândeşte serios
la problemă. Cred că o idee înţeleaptă ar fi să facem
baie amândoi. Nu văd de ce nu ai spăla hainele în ace­
laşi timp, adăugă deschizându-şi braţele.
Kalena scânci când căzu în pârâu. Creeţii o luară
la fugă să se ferească din calea lor. închizând ochii, se
pregăti de şocul apei reci ca gheaţa. Spre uimirea ei, fu
însă ca şi cum ar fi aterizat într-o cadă cu apă călduţă.
Ţâşnind la suprafaţă, îşi dădu părul ud de pe ochi şi se
uită la Ridge. Fustele hainelor ei de călărie îi pluteau în
jurul picioarelor.
- Norocul tău, se răsti ea, că pârâul nu e rece ca ghea­
ţa, altfel era posibil să nu te iert niciodată.
- Oi fi eu un mascul cu gândire simplă, dar nu sunt
complet idiot.
Se ghemui pe mal în timp ce-şi desfăcea şireturile de
la cămăşii. Privirea aurie îi era încă luminată de veselie.
Era limpede că Ridge se simţea bine, deşi la fel de limpe­
de era şi că nu era obişnuit cu genul ăsta de joacă.
-Ştiai că apa e aproape caldă?
El încuviinţă în timp ce-şi scotea cămaşa.
-N u suntem departe de Hot and Cold. Vom ajunge
acolo în două nopţi. E un oraş plin de izvoare fierbinţi.
O parte din apa care curge dintr-acolo îşi reţine căldura
chiar şi până la o astfel de depărtare. Ridge mototoli
cămaşa şi o aruncă spre ea. Ia, arată-mi câteva dintre
talentele tale de soţie, Kalena.
Ea se întinse să prindă cămaşa conştientă că Ridge
continua să se dezbrace ca să poată veni în pârâu alături
de ea. Kalena simţi cum i se îmbujorează şi i se încălzesc
obrajii, aşa că îşi coborî repede privirea spre cămaşă.
Micul R brodat se vedea foarte clar pe umărul stâng.
Se gândi atunci că, în curând, Ridge avea să uzeze cele
două cămăşi pe care i le brodase ea pentru că rareori
purta altceva.
Ridge îşi făcu drum prin pârâu până la locul unde se
afla ea, cu apa până la mijloc.
- Mi-a făcut mare plăcere să port cămăşile pe care mi
le-ai luat tu, îi spuse el cu blândeţe, dar de fiecare dată
când îmbrac una îmi amintesc că eu nu ţi-am dat nici
un cadou de nuntă.
- Ba da, mi-ai dat. Le-ai salvat pe Arrisa şi pe celelalte
prietene ale mele în noaptea aia, după încăierarea din
cârciumă, îi aminti ea repede.
Cu atenţia distrasă de discuţie, nu-i observă strălu­
cirea picioarelor puternice foarte aproape de supra­
faţa apei.
- A, dar tu ai echilibrat balanţa mai târziu în noaptea
aceea, nu mai ştii? îi surâse el cu subînţeles.
Kalena continuă să se uite la cămaşa pe care-o ţinea
în mână.
-Ă , da, dar...
Ridge îi puse un deget mare şi aspru pe buze ca s-o
facă să tacă.
- Dar nimic. Iţi datorez un cadou în schimbul bro­
deriei pe care mi-ai făcut-o pe cămăşi. Intr-o zi, îmi voi
lua revanşa.
Kalena se uită în sus spre privirea lui concentrată şi
observă căldura jucăuşă care o aştepta acolo. Clipi
şi făcu un efort să alunge fiorii de emoţie care începeau
să se învolbureze în aerul din jurul ei. Prevăzătoare,
afişă un surâs degajat.
-A m o veste pentru tine, dragul meu soţ. Când m-ai
aruncat în râu, ai intrat într-o datorie şi mai mare. Nu-ţi
va fi aşa de uşor să-mi reintri în graţii.
- Un bărbat poate măcar să încerce, replică Ridge ri­
dicând înţelept din umeri.
- Bărbatul ăsta anume ar face bine să încerce din răs­
puteri, îl informă Kalena, sau va mânca hrană rece în
seara asta.
Conştientă de goliciunea lui, începu apoi să-i spele
cămaşa. Hainele ei îmbibate cu apă îi atârnau greoi pe
trup. In curând avea să fie nevoită să le scoată.
- Femeie, acum m-ai intimidat de tot.
Cu un oftat de plăcere, Ridge se cufundă sub apă.
Kalena se bucura că era aproape noapte. întunericul
avea să-i permită să se dezbrace în apă fără să lase prea
mult la vedere din propriul trup. îşi scoase hainele şi se
bucură de plăcerea scăldatului. Se aşteptase cumva să
fie nevoită să se ferească de farsele jucăuşe ale lui Ridge,
sau poate de ceva mai serios, însă el părea să nu-şi dea
seama că era goală. Absolut deloc.
Câteva minute mai târziu, când ieşi din râu şi îi în­
toarse spatele să se ducă să-şi ia un ştergar din coburii
şeii, Kalena îşi dădu seama că se simţea dezamăgită. Fe­
mela creet ciripi de pe mal, iar Kalena se uită spre ea.
-Măcar tu ai fost atacată de masculul tău. Eu doar
am fost aruncată în apă de al meu, mormăi ea.
Pasărea ciripi din nou parcă cu milă.

La început, crezu că îl trezise visul. Câteva ore mai


târziu, când deschisese ochii, imaginile cu o puternică
încărcătură erotică continuau să i se învolbureze în cre­
ier, urmările fiind evidente în încordarea care-i cuprinse
trupul. Visul fusese unul extrem de viu. în el, cedase
dorinţei de a face dragoste pasională cu Kalena, pe care
şi-o reprimase mai devreme în cursul serii când ieşise
din pârâu. în vis, o purtase pe braţe afară din apă, o
aşezase pe nisip şi-i acoperise trupul fin şi îmbietor cu
propriul corp excitat. Kalena, la rândul ei, îi răspunsese
cu o dorinţă egală, primindu-1 în îmbrăţişarea ei dulce şi
ameţitoare. Ea era cea care putea stinge flăcările. Ridge
se scutură să alunge imaginile seducătoare şi se ridică
încet în capul oaselor în pat. Ceva era în neregulă şi
nu avea de-a face cu visele erotice. Se uită în apropiere
la locul unde dormea Kalena în patul ei de călătorie şi
nu văzu nimic alarmant sau ieşit din comun. Din zona
unde creeţii dormeau ghemuiţi împreună, auzi un foş­
net uşor şi-şi dădu seama că acesta îl trezise. Chiar în
timp ce-şi dădea seama de asta, auzi un ciripit inconfun-
dabil de alarmă venit dinspre mascul.
Ridge se ridică în picioare aproape la fel de repede
ca pasărea.
-Ridge? întrebarea somnoroasă a Kalenei pluti de
dincolo de umbre. Ce s-a întâmplat?
- încă nu sunt sigur. Stai aproape de foc, Kalena.
Ea nu-1 contrazise. Ridge o auzi dând la o parte
aşternutul de pat, dar nu se întoarse să se uite la ea.
îşi concentră întreaga atenţie asupra masculului care
ciripea furios. Femela ţipă şi ea alarmată o dată sau de
două ori.
Cu sintarul în mână, Ridge se încălţă cu cizmele şi
înaintă spre păsări. Dormise cu pantalonii pe el pentru
că, pe drum, avusese de mai multe ori experienţa ne­
plăcută de fi trezit din somn să înfrunte pericolul gol
puşcă. înaintă să înfrunte ceea ce-i deranja pe creeţi.
Singurul lucru de care putea fi sigur era că, orice ar fi
acolo, nu era om. Creeţii nu se temeau prea tare de
oameni. Din felul în care reacţionau, trebuia să fie vre­
unul dintre duşmanii lor naturali.
O pisică fang, se gândi Ridge. Sau, dacă chiar i se
terminase norocul, un şarpe de canal. Mai bine să fie
o pisică fang, îşi spuse el în timp ce înainta spre păsări.
Şi aşa avea destule pe cap fără să mai fie nevoit să se
lupte şi cu un şarpe de canal.
Masculul creet cârâi furios lansând o provocare chiar
când Ridge votă în gând în favoarea uneia dintre pisi­
cile cu colţi mari. în întuneric, văzu pasărea mai mare
împingând femela în spatele lui cu ciocul, apoi se răsuci
înapoi să înfrunte duşmanul.
Şuieratul puternic străpunse întunericul. în lumina
palidă a lunii, Ridge observă o siluetă reptiliană întu­
necată de mărimea unui mascul creet sărind în vârful
grămezii neregulate de stânci de lângă râu. Coada ei era
un cârlig ţepos care se curba în susul şi în josul spatelui
descuamat. Pe cap se puteau observa ochiul şi colţii stră­
lucitori. Stătea ghemuită pe cele patru picioare descua-
mate şi late cu gheare proeminente.
Ridge rămase cu ochii pironiţi asupra creaturii, în
acelaşi timp îngrozit şi uluit. Nu era nici pisică fang,
nici şarpe de canal, cele două vietăţi din care crezuse
el că are de ales. In noaptea asta nu prea avea noroc.
Nu era nici una din vieţuitoarele obişnuite ale întune­
ricului. Animalul ghemuit pe stânci care se pregătea să
atace creetul părea ieşit dintr-un coşmar. Ridge îl recu­
noscu dintr-o descriere pe care i-o făcuse odată un ne­
gustor bătrân. Probabil că era aproape legendara viperă
cu cârlig.
Dar era imposibil: viperele cu cârlig erau creaturi care
trăiau în peşterile cele mai adânci ale munţilor. Oame­
nii le vedeau foarte rar.
Dar Ridge nu avea timp să pună în discuţie realitatea
situaţiei de faţă. Ceea ce părea a fi o viperă cu cârlig
luase poziţia de atac la doar câţiva metri de el, iar el îşi
aminti că auzise că ţeasta viperei era tare ca piatra. Sin­
gura parte vulnerabilă a capului era ochiul, dar şansele
de a-şi înfige sintarul în el de la distanţa asta erau mi­
nime. Nu avea timp să scoată arcul sau praştia cu săgeţi
din coburii şeilor. Era nevoit să-l aştepte să sară.
Masculul creet cârâia, provocarea-i ascuţită fiind la fel
de asurzitoare precum sâsâitul viperei. Femela aşteptă în
întuneric în spatele tovarăşului ei mişcându-şi înnebu­
nită capul de la atâta agitaţie. Dacă era nevoită, avea să
lupte şi ea, dar instinctul îi spunea să se bazeze mai întâi
pe forţa şi priceperea mai mari ale masculului.
Ridge se apropie, încercând să reducă distanţa dintre
el şi viperă cât de mult posibil înainte ca vietatea să se
lanseze în saltul letal.
După încă un sâsâit sălbatic, cârligul viperei ţâşni
spre pradă. Pentru o clipă, rămase cu partea inferioară
descoperită. Ridge azvârli sintarul şi speră să aibă măcar
o fărâmă din norocul negustorului.
La început, nu fu sigur că sintarul îşi atinsese ţin­
ta. Animalul ateriză într-o poziţie ciudată cu picioarele
desfăcute în faţa masculului creet, care, de îndată, îi sfâ­
şie abdomenul care sângera deja cu ghearele de la un
picior. Cu ciocul atacă apoi gâtul viperei muribunde.
Creetul fu mai mult decât bucuros să termine ce înce­
puse Ridge.
- Pe Pietre, şopti Kalena şocată venind repede în spa­
tele lui Ridge. Sfâşie creatura aia. N-am avut nici cea
mai vagă idee că creeţii sunt carnivori.
- Nu sunt. Dar asta nu înseamnă că nu pot suge sân­
ge. Ridge îşi puse un braţ pe după umerii Kalenei şi o
trase înapoi spre foc. Hai să ne dăm din drum. Ultimul
lucru pe care l-ar face orice om sănătos este să se apro­
pie de un creet însetat de sânge. O să recuperez mai
târziu sintarul.
Kalena era mai mult decât dispusă să fie îndepărtată
de priveliştea dezgustătoare a creetului care se răzbuna.
-întotdeauna mi s-au părut nişte creaturi foarte
blânde.
- Nu au ghearele doar de decor.
- Nu, cred că nu. Dar când mă gândesc cât de mult le
place să mănânce flori... Tu eşti bine?
- Sunt bine. O să stăm prudenţi aici lângă foc şi o să
aşteptăm să treacă agitaţia.
- Dar creetul meu? Kalena încercă să arunce o privire
peste umăr. N-o văd.
- Şi ea stă deoparte, îi explică Ridge uşor amuzat. Ştie
mai bine că nu trebuie să se facă văzută înainte ca mas­
culul să se calmeze.
- Sper că nu vei mai găsi alte asemănări între compor­
tamentul omului şi cel al femelei creet.
- De ce nu? o întrebă el amuzat în timp ce o aşeza
lângă el pe o stâncă din apropierea cărbunilor încinşi
de pe foc.
Din întuneric se auzea zgomotul neplăcut al pielii şi
muşchilor sfâşiaţi. Creetul se descurca de minune cu
răzbunarea. Ridge spera doar ca, în timpul procesului,
să nu se piardă sintarul.
- Mie mi se pare că ai putea învăţa câteva lecţii de la
creetul tău.
Pentru remarca asta, fu răsplătit cu un cot în coaste.
-Au!
-A i meritat-o. Nu am chef de glume de-astea!
Ridge îşi frecă pielea goală din dreptul coastelor şi
rosti cu o seriozitate neaşteptată:
- Nu glumeam. Treaba masculului creet este să aibă
grijă de femelă şi amândoi ştiu asta. N-ai văzut cum s-a
aşezat între ea şi viperă? Ar fi murit apărând-o. în schim­
bul acestui devotament, femela este dispusă să respecte
toanele ocazionale ale tovarăşului ei, adăugă el privind
în jos spre Kalena. Aşa merg lucrurile în Spectru, ros­
ti blând. Toate lucrurile trebuie să existe în echilibru,
inclusiv rolurile bărbaţilor şi ale femeilor.
-A m putea să sărim peste lecţiile despre natură? în­
trebă ea amabilă aruncându-i o privire piezişă.
- De ce? Pentru că nu vrei să recunoşti adevărul des­
pre relaţia dintre bărbaţi şi femei?
-N u vreau să te simţi obligat să intervii între mine
şi... o chestie ca aia, Biciule de Foc. Nu ţi-aş cere asta
nici ţie, nici altcuiva.
- Dacă ar fi cazul, nu ar depinde de tine să mă rogi
sau să-mi dai permisiunea, încercă el să-l explice răbdă­
tor. Aş face-o pentru că aş avea atât dreptul, cât şi obli­
gaţia să te apăr. Eu sunt soţul tău, Kalena.
- Şi îmi reaminteşti asta întruna.
Ridge îşi înăbuşi un geamăt de durere.
- Mă găsesc des în situaţia de a-ţi reaminti pentru că
tu pari să uiţi destul de uşor acest lucru.
Kalena privi în tăciunii de pe foc, iar pe buze îi apăru
un surâs straniu.
- Te înşeli, Biciule de Foc. Nu uit nici măcar o clipă
că tu eşti soţul meu.
Ridge rămase tăcut preţ de o clipă şi o privi în lumi­
na slabă a focului întrebându-se ce anume voia să spu­
nă prin vorbele acelea criptice. Gândurile unei femei
erau deseori greu de descifrat pentru un bărbat. Nici
nu era de mirare că bărbaţilor li se dăduseră puterea şi
tăria de la capătul întunecat al Spectrului. Doar o astfel
de putere putea ţine piept misterului de la capătul Lu­
minii - mintea unei femei.
- Ridge?
- Ce este, Kalena?
- Ce era chestia aia pe care ai ucis-o? N-am mai văzut
niciodată ceva aşa.
-N ici eu, recunoscu el, deşi seamănă cu ceva ce mi-a
descris odată un negustor. El a numit-o viperă cu cârlig.
Dar nu înţeleg ce face atât de departe de munţi. Rareori
sunt văzute chiar şi de negustorii care străbat oraşele
din munţi. Sunt nişte creaturi care preferă întunericul
peşterilor. Se zice că se tem foarte mult de oameni.
-Aia nu părea deloc temătoare.
- Probabil că îi era foarte foame. în locul ăsta atât de
îndepărtat de peşterile din munţi, fără îndoială că i-a
fost foarte greu să găsească hrana cu care era obişnuită.
Probabil că era disperată de a venit atât de aproape de
foc şi de mirosul de oameni.
- Mă întreb ce a făcut-o să plece din munţi.
-Asta, Kalena, e o întrebare foarte bună.

în noaptea următoare, Ridge se asigură că poposesc


la un han. Satul era cel mai mic dintre toate cele pe
care le întâlniseră, iar facilităţile erau minime, dar era
mai bine decât orice noapte petrecută pe drum. Armis­
tiţiul nemărturisit care părea să se fi instaurat între el
şi Kalena ţinu pe toată durata zilei, până în momentul
în care Ridge îl strică fără să-şi dea seama când, după
cină, o trimise pe Kalena la culcare. Nu intenţionase să
pară arogant, autoritar sau egoist, îşi spuse el mai târziu
când plăti cu vârf şi îndesat pentru fapta sa. Nu făcuse
decât să-şi folosească raţionamentul logic de negustor
cu experienţă şi de soţ. Adevărul era că fusese destul de
şocat când Kalena îi mărturisise că, după cină, ar fi vrut
să meargă în tavernă cu el. Ridge o fixase cu privirea de
dincolo de masa joasă ca şi cum l-ar fi anunţat că avea
de gând să se dezbrace în pielea goală şi să danseze în
sala de mese.
- Asta e imposibil, rostise el în cele din urmă catego­
ric. In numele Pietrelor, cum de te-ai gândit la asta? Aş
putea să te iau intr-o cârciumă din Crosspurposes, dar
într-un sătuc ca ăsta nici nu încape vorbă. Toţi ar fi scan­
dalizaţi, de la stăpânul cârciumii la băiatul care şterge pe
jos. Te-am prevenit că, în orăşelele astea de pe drumul
nostru, oamenii sunt demodaţi şi conservatori. Kalena,
trebuie să ne comportăm după obiceiurile locului.
- Dar, Ridge, nu am ce să fac sus şi nu sunt gata să
mă culc.
-îmi pare rău pentru asta, Kalena, îi spusese el
simţindu-se uşor neajutorat. Nu pot să-ţi ţin compa­
nie. Călătoria asta nu e una de plăcere. Eu trebuie să
muncesc.
-T u numeşti muncă să stai şi să bei toată noaptea în
tavernă?
Femeia avea un stil de a-1 face să adopte o atitudine
defensivă, care lui Ridge nu-i plăcea deloc.
- Kalena, în cârciumi aflu chestii.
- Cum ar fi?
-Aflu zvonuri, bârfe. Bunăoară, în seara asta, voi
aduce vorba despre vipera cu cârlig să văd dacă mai zice
cineva c-a văzut una. Şi mai sunt câteva poveşti ciudate
pe care-aş vrea să le verific.
- Ce fel de poveşti? îi ceru ea să afle.
El oftă simţindu-se încolţit. Aparent, încă mai avea
multe de învăţat despre cum putea să se descurce cu o
soţie... sau măcar despre cum să-i ţină piept Kalenei.
Ridge îşi luă berea.
-A m auzit una sau două poveşti ciudate despre nişte
bărbaţi care au dispărut în munţi. Aş vrea să aflu mai
multe despre poveştile astea, mai ales după ceea ce ni s-a
întâmplat la Adverse.
- Eu tot cred că aş putea să fac treaba ta şi fără să mă
întind la vorbă prin taverne, îl anunţă Kalena.
Ridge se gândi să-i explice mai răspicat că, dacă voia
să-i ofere un motiv bun pentru care s-o însoţească sus,
atunci poate că el avea să ia în calcul această posibilitate.
Dar fu mai înţelept să se abţină. N-ar fi făcut decât s-o
înfurie.
-Ajunge, Kalena. După ce termini de mâncat, urcă
în camera ta. O să vin şi eu mai târziu. Iţi promit că n-o
să întârzii. Vreau doar să pun câteva întrebări.
- Stai cât vrei, replică ea înălţând bărbia. Nu te grăbi
să urci din cauza mea, îi spuse ea pe un ton extrem de
politicos, după care se întoarse foarte demnă spre ieşi­
rea din sala de mese.
Ridge o privi plecând şi gemu în sinea lui. Lucrurile
merseră aşa de bine toată ziua. începuse să spere că poa­
te în seara asta avea să primească invitaţia pe care şi-o
dorea atât de tare. Dar, în mod cert, Kalena nu avea să
aibă nici un chef să-l invite să facă dragoste. Dezgustat
de sine şi de soartă, în general, îşi aruncă ţepuşele şi
părăsi sala de mese pentru a se duce în cârciumă. Avea
nevoie de o halbă cu bere.

Sus, în cămăruţa care se voia dormitor, Kalena se


plimbă de colo-colo în faţa unei mici ferestre. Se simţea
neliniştită şi nervoasă, iar camera minusculă cu piese
mari de mobilier i se părea o închisoare.
în încercarea de a lăsa impresia de mai mult spaţiu,
se opri din mers îndeajuns încât să-şi arunce desaga de
călătorie în baia cea mică. Asta îi lăsă un pic mai mult
spaţiu în care să se plimbe ca un cotly în lanţ.
Imaginea asta o înfurie şi mai tare. Ea nu era un
animal îmblânzit care să fie ţinut în frâu. într-un ac­
ces de sfidare, Kalena deschise uşa camerei şi păşi afa­
ră pe coridor. Dacă nu avea altceva cu care să-şi umple
timpul, avea să meargă la grajduri să vorbească cu creeţii.
Era deja la jumătatea coridorului şi trecea pe lângă uşa
închisă a unui alt oaspete, când auzi un geamăt încet.
Speriată, Kalena se opri din drum şi ascultă. Sunetul
încet, plin de durere, venea de dincolo de uşă.
Kalena ezită, dar, cum gemetele continuară, merse la
uşă şi ciocăni.
-Bună, strigă ea cu blândeţe. Eşti bine acolo? Nu
auzi nici un răspuns, aşa că încercă din nou: Ai nevoie
de ajutor?
De data asta, din spatele uşii, se auzi mişcare, dar uşa
rămase închisă. Apoi o voce de femeie spuse:
-Te rog!
Alarmată de frica şi de durerea acestui singur cuvânt,
Kalena încercă mânerul uşii, care se deschise cu uşu­
rinţă. După o secundă de ezitare, păşi în cămăruţă. Pe
pat zăcea o femeie ghemuită. Aceasta era foarte tânără
şi avea o sarcină foarte avansată. Nu era nevoie să fie o
Tămăduitoare cu experienţă să-şi dea seama că locatara
camerei era în travaliu. Kalena înaintă spre ea imediat.
-Pe Pietre, doamnă, nu-mi spune că te-ai hotă­
rât să treci singură prin asta, îi zise ea încercând să
zâmbească voioasă ca s-o încurajeze. A fost chemată
o Tămăduitoare?
Tânăra îi aruncă o privire încordată şi speriată.
-N u ştiu nici o Tămăduitoare în satul ăsta. Soţul
meu...
- Da, unde e soţul dumitale? o întrebă Kalena repede
în timp ce îndreptă aşternutul şi-o prinse de mână ca s-o
liniştească pe femeie.
- Nu ştiu sigur. A zis că are treabă în oraş. Poate că s-a
oprit la vreo cârciumă.
- Exact unde te-ai aştepta să se afle un bărbat intr-un
moment ca ăsta.
Străina reuşi să zâmbească scurt, dar fu întreruptă de
o contracţie care-i cuprinse tot trupul.
-E l nu ştie. Durerea a început aşa de brusc. N-am
putut să cobor să-l chem.
- Dumneata ai nevoie de o Tămăduitoare, nu de un
bărbat neputincios. Mă întorc imediat.
Kalena se ridică în picioare şi năvăli afară din cameră.
Când trecu pe lângă tavernă în drumul ei spre ghere­
ta hangiului, auzi zgomotele venite dinăuntrul acesteia.
Din fericire, soţia hangiului răspunse imediat la chemă­
rile Kalenei.
- O chem imediat pe Tămăduitoarea satului, promi­
se bătrâna. Urcă înapoi la biata fată. Am văzut-o mai
devreme. E aşa de tânără. Probabil că e primul ei copil
şi va fi foarte speriată.
Kalena încuviinţă şi alergă înapoi pe scări. Pentru a
doua oară, ignoră râsetele zgomotoase şi fumul venite
dinspre uşa tavernei. Simţi că i se taie răsuflarea când
ajunse sus după o cursă nebună pe scări. Făcu o pauză
să-şi recapete suflul înainte să reintre în camera femeii.
O Tămăduitoare bună se arăta întotdeauna calmă şi li­
niştitoare, îşi reaminti ea. O Tămăduitoare bună. Asta
era o glumă. Ea nu era Tămăduitoare şi nici nu avea
să fie vreodată. Gândul ăsta o făcu să simtă un val de
nefericire care îi era atât de cunoscut. Kalena ar fi dat
orice să se fi născut cu acest Har. Era evident că fusese
blestemată cu o dorinţă imensă de a învăţa arta tămă­
duirii. întotdeauna i se păruse nedrept să aibă dorinţa,
dar nu şi abilitatea.
Repede, schiţă un zâmbet liniştitor şi deschise uşa.
-N u trebuie să-ţi faci griji, o asigură ea pe pacienta
aflată pe pat. Tămăduitoarea satului va veni în curând.
Am putea foarte bine să ne pregătim pentru ea.
- Eşti foarte bună.
-N u fi prostuţă. Femeile trebuie să fie unite în mo­
mente ca ăsta. Ce femeie ar întoarce spatele unei alte
femei care e pe punctul de a naşte?
Amintindu-şi ocheadele ocazionale pe care le arun­
case la munca Olarei, Kalena aprinse focul în căminul
mic şi puse apă la fiert. Umezi o cârpă să răcorească
fruntea viitoarei mame şi, în mare, încercă s-o facă pe
tânără să se simtă cât mai confortabil posibil. în mare
parte, doar îi ţinu mâna şi simţi unghiile femeii străpun-
gându-i palma cu fiecare val nou de durere. Kalena ar fi
dat orice să nu se simtă aşa de neputincioasă. Dacă ar
fi fost Tămăduitoare, ar fi putut face mult mai mult. O
văzuse pe Olara folosind anumite ierburi ca să calme­
ze durerea şi să oprească sângerarea excesivă. Desigur,
ştia că talentele Olarei ar fi făcut tot procesul ăsta mult
mai uşor şi mai sigur. Dar Kalena nu ştia prea multe
despre ele.
Doar o Tămăduitoare instruită şi cu Har putea fi cu
adevărat de ajutor.
Femeia ţipă, iar Kalena începu să se teamă că Târnă-
duitoarea satului nu avea să ajungă la timp.
-Te descurci foarte bine, rosti ea s-o liniştească în
timp ce începu să dea la o parte aşternutul.
Dacă nu venea nimeni, trebuia s-o ajute ea să nască.
Putea doar să spere că naşterea avea să fie normală.
-Respiră profund şi nu te lupta cu durerea. Se va
termina în curând. Doar respiră adânc.
Olara folosea un monolog aproape hipnotic care avea
darul de a alunga fricile pacientei. De-a lungul anilor,
Kalena auzise frânturi din el. încercă să-şi amintească
sunetele şoptite aducătoare de linişte.
-Asta e. Totul va fi foarte bine. Nu te teme să ţipi
dacă vrei. Ai tot dreptul.
Dacă măcar ar fi ştiut mai mult, se gândi Kalena sim­
ţind un amestec de furie şi disperare. Ar trebui să ştie
mai mult. Nu era drept că astfel de informaţii fuseseră
ţinute departe de ea. Ar trebui să ştie ce să facă. Ceva
din lăuntrul ei insista pe ideea că avea dreptul să ştie.
Se auzi o bătaie rapidă, superficială, apoi se deschise
uşa. Kalena se uită în jur, recunoscătoare să vadă o fe­
meie de vârstă medie păşind încrezătoare în cameră.
Soţia hangiului era chiar în spatele ei.
- Nu e nevoie să întreb care din voi e pacienta, rosti
Tămăduitoarea cu voioşie. Cum suntem aici? întrebă ea
scoţând pachetul de ierburi din geantă şi înmânându-i-1
Kalenei. Se pare că totul e sub control. Uite, amestecă
astea în nişte apă caldă şi dă-i mamei câteva guri. Băutu­
ra îi va mai calma durerea.
Supusă, Kalena luă pachetul cu ierburi şi făcu întoc­
mai. Tămăduitoarea preluă controlul şi, în curând, naş­
terea îşi urmă cursul inevitabil sub privirea vigilentă a
unei experte instruite cu Har.
Kalena privi fascinată în timp ce-i ţinea mâna tinerei
mame şi, la nevoie, îi dădea să bea din cana cu ceai de
ierburi. Toate astea o făcură pe Kalena să-şi recapete do­
rinţa aceea profundă. Voia să ştie exact ce să facă. Voia
să poate oferi alinare şi pricepere. Dorinţa de a face ce fă­
cea Tămăduitoarea era atât de profundă şi de dureroasă,
încât, pentru o clipă, simţi că-i ard ochii de la lacrimile
de frustrare.
Iar apoi veni bebeluşul şi toată lumea, inclusiv Kale­
na, fu mult prea ocupată să se gândească la altceva decât
la prezent.

Jos, în cârciumă, Ridge stătea la o masă cu halba de


bere în faţă analizându-şi supărat trecutul, prezentul şi
viitorul. Dintr-un motiv sau altul, toate păreau să aibă
legătură cu Kalena. Trecutul, pentru că tocmai începea
să-şi dea seama cât de gol fusese fără ea. Prezentul, pen­
tru că nu ştia cum să se descurce cu ea acum că era a
lui, iar viitorul, pentru că îi era foarte teamă că nu o va
putea păstra.
Uneori, simţea că face progrese cu ea, dar, inevita­
bil, astfel de momente dispăreau mult prea repede, de
obicei din cauza a ceva ce spusese sau făcuse el. Apu­
că halba cu bere roşie şi se întrebă deprimat dacă avea
vreodată să fie acceptat, aşa cum îşi dorea, de Kalena.
Era un prost să aştepte, se hotărî el după încă o gură
de bere. Obligaţia unui bărbat era să insiste asupra
drepturilor sale maritale. Nu fusese în toate minţile
să-şi închipuie că trebuia să aştepte până ce Kalena
avea să vină la el. La cum decurgeau lucrurile, avea să
aştepte la nesfârşit.
Pe Pietre, nu avea o veşnicie! Nimeni nu avea.
Ridicându-se în picioare, Ridge aruncă câţiva grani
pe masă şi părăsi cârciuma. Adoptase o tactică greşită cu
Kalena. Dacă o lăsa pe ea să stabilească regulile jocului,
avea să se trezească dormind singur pentru tot restul
călătoriei. El era cel care trebuia să stabilească o legă­
tură între ei. Nu-şi putea permite să mai piardă timp.
Când ajunse în capătul de sus al scărilor şi deschise la
perete uşa camerei, Ridge încă se mai gândea la asta.
Dădu să-i spună Kalenei că, de acum încolo, lucrurile
aveau să stea altfel. Vorbele i se conturau limpede în
cap, iar trupul îi era încordat de încredere absolută. Dar
clipi şi se opri cu greu când îşi dădu seama că încăperea
era goală. Uluit, se uită de jur-împrejur şi observă că
desaga de călătorie a Kalenei dispăruse. Pentru o clipă,
rămase împietrit în camera pustie, cu privirea în gol, în­
cercând să se obişnuiască cu adevărul evident că fusese
părăsit de Kalena.
Cumva, nu se aşteptase ca ea să fugă de el. Ii era im­
posibil să înţeleagă cât de prost putuse să fie. Normal
că avea să fugă cu prima ocazie, iar în seara asta i se
ivise ocazia.
Ridge se simţi copleşit de furie.
-Naiba să te ia, Kalena! Nu poţi să mă părăseşti.
Dar sigur că putea. Tot ce trebuia să facă era să se
strecoare afară în timp ce el bea bere în cârciumă. Ştia
cum să pună şaua pe un creet. Ce altceva mai trebuia să
ştie ca să reuşească să scape?
Fusese un prost să-i facă pe plac. Trebuie să fi fost
smintit să fie aşa de blând şi de reţinut cu ea. Unde-i fu­
sese mintea când presupusese că ea îşi acceptase soarta
de soţie a lui?
Ridge se întoarse şi se îndreptă iarăşi spre uşă. N-avea
cum să fi ajuns departe. Avea s-o găsească şi s-o aducă
înapoi, iar, de data asta, urma să se asigure că avea să
înţeleagă care-i era locul. Era soţia lui şi, pe Pietre, avea
să înveţe ce însemna asta. Un sentiment apăsător şi tul­
burător de frustrare cumulat cu durere îi năpădi sufle­
tul contrabalansând explozia furiei. Ridge năvăli afară
pe uşă şi ieşi pe coridor chiar când un bărbat cu înfă­
ţişare neliniştită ajunse la capătul de sus al scărilor şi
începu să bată la uşa uneia dintre camere.
- Betha? strigă bărbatul înnebunit. Betha? Eşti bine?
Ridge ignoră starea evidentă de îngrijorare a bărbatu­
lui şi se concentră asupra propriei persoane în timp ce
se îndreptă spre scări. Ar fi trecut fără să se uite măcar
o dată spre uşă, dacă aceasta nu s-ar fi deschis larg chiar
atunci dezvăluindu-i-o pe soţia lui cu părul de foc.
- Bănuiesc că dumneata eşti soţul? îl întrebă Kalena
pe tânărul din faţa ei.
-Te rog, rosti bărbatul neputincios. Soţia mea. E bine?
Un plânset răzbătu din cameră, iar el se uită uluit.
- Pruncul!
- Felicitări, îi spuse Kalena dispreţuitoare. Ai un fiu
sănătos. Soţia dumitale şi copilul sunt bine, dar asta nu
datorită dumitale.
Ridge îi simţi tonul punitiv şi se cutremură în locul
tânărului ghinionist. Kalena nu-şi încheie dojana.
- Ce fel de soţ eşti dumneata să-ţi iei soţia în călăto­
rie când se afla în starea asta? Ar fi trebuit să fie acasă,
în siguranţă, cu Tămăduitoarea din satul ei care o cu­
noaşte şi ştie cum a evoluat sarcina. Intr-un moment ca
ăsta, ar fi trebuit să aibă prietenele aproape. în schimb,
săraca Betha se află într-un han străin cu nişte străine
care s-o ajute. Şi unde e soţul ei? La parter, în cârciu­
mă, să bea în vreme ce fiul lui vine pe lume. Fac pariu
că la conceperea bebeluşului ai participat de bunăvoie,
nu-i aşa?
- Te rog, doamnă, aş vrea să merg la soţia mea, o rugă
bărbatul.
- Dar nu ţi-ai asumat deloc responsabilitatea pentru
încurcătura pe care ai cauzat-o, continuă Kalena neîn­
fricată. Datoria unui bărbat e să-şi ocrotească soţia. Ea
se află în grija lui şi e treaba lui să se ocupe de ea. Unde
te aflai dumneata când ar fi trebuit să-ţi îndeplineşti
obligaţiile faţă de soţia dumitale?
Ridge eliberă un oftat prelung de uşurare şi se sprijini
de perete cu braţele încrucişate pe piept, ca să asculte şi
restul discursului Kalenei. Niciodată nu fusese aşa de
bucuros să audă o femeie cu limba ascuţită făcând praf
un bărbat fără apărare. Pur şi simplu, mulţumi Spectru­
lui că nu era el cel pe care-1 sfâşia. Din locul în care se
afla în siguranţă, îşi privi soţia cu un amestec de amuza­
ment, admiraţie şi uşurare copleşitoare.
Până la urmă nu fugise de el.

capitolul 9
-A m crezut că ai plecat.
Ridge stătea în picioare lângă fereastra mică şi privea
în jos spre curtea hanului de dedesubt. Kalena închise
uşa cămăruţei şi se sprijini de suprafaţa din lemn. Fusese
uimită să-l vadă pe Ridge pe coridorul de dincolo de
camera Bethtei. Nu scosese nici o vorbă cât timp îi ţi­
nuse ea lecţia tânărului tată, dar, de îndată ce-1 lăsase pe
bietul om să meargă să-şi vadă nevasta, Ridge se făcuse
văzut şi-o luase de braţ întrebând-o încet dacă era gata să
se întoarcă în camera lor. Kalena încuviinţase din cap.
Primele lui vorbe rostite în încăpere o speriară.
- Nu înţeleg, îi zise ea calmă.
Bărbatul nu se întoarse. In schimb, îşi sprijini un
braţ de pervazul ferestrei şi continuă să privească în în­
tuneric.
-Aşa cum ai auzit. Cu puţin timp în urmă, am venit
aici sus şi nu te-am găsit nici pe tine, nici desaga ta. Am
presupus că ai plecat.
Kalena se îndepărtă încet de uşă.
- Ridge, aşa ceva nu era posibil.
El o privi peste umăr ca să-i studieze faţa calmă.
- De ce nu era posibil? Ai fi putut să iei un creet şi să
mergi călare până ce aveai să dai de vreo fermă unde pu­
teai să plăteşti să stai pentru restul nopţii. Nu ţi-e frică
de întuneric şi nu-ţi lipseşte inteligenţa. Ţi-ar fi fost des­
tul de simplu sâ fugi de mine.
Kalena surâse uşor.
-N u pot să fug de tine, Ridge. Sunt legată de tine
printr-un contract de căsătorie temporară, ai uitat? Am
semnat actul acela.
- Nu e decât o bucată de hârtie.
Kalena se arătă indignată.
-E un document legal. Când l-am semnat, mi-am
asumat prevederile acelui contract. Dacă aş pleca înain­
te de sfârşitul acestei călătorii, mi-aş distruge şi ultima
urmă de mândrie şi onoare.
In adâncul ochilor lui, văzu ceva ciudat de asemănă­
tor cu admiraţia.
- Vorbeşti de parcă ai mai avea foarte puţină mândrie
şi onoare rămase, dar eu pot garanta că ai mai mult de­
cât suficient din ambele decât oricare altă femeie. Mai
mult şi decât orice bărbat, dacă stau să mă gândesc.
- îţi e aşa de greu să înţelegi că pentru o femeie onoa­
rea eja fel de importantă ca pentru un bărbat?
- înainte să te cunosc pe tine, mi-ar fi fost greu să
cred aşa ceva, recunoscu el încet. Dar tu m-ai învăţat
că lucrurile nu stau deloc aşa. Milady, au fost dăţi
când noţiunile tale de mândrie şi onoare mi-au făcut
viaţa grea. Dar, în seara asta, îţi sunt recunoscător
pentru ele.
Kalena îşi dădu seama că Ridge credea în fiecare cu­
vânt pe care-1 rostea. Străfulgerarea scurtă de furie i se
stinse rapid.
-Uneori, poţi să fii foarte încăpăţânat, dar eşti un
om bun, îi zâmbi ea. Sinceritatea e o calitate la un soţ.
- Mă bucur că mă dovedesc şi eu satisfăcător dintr-un
punct de vedere.
Kalena roşi când îi simţi privirea fixă şi se întoarse
să-şi facă de lucru scoţând desaga din baie.
- De fapt, tu ai fost cel păcălit de manipulările mătu-
şii mele să accepţi căsătoria asta. Ai avut tot dreptul să
fii supărat pe mine din când în când.
- Kalena.
Ea se opri şi-l privi din nou.
- Da, Ridge?
- Sunt mulţumit cu termenii căsătoriei noastre.
Ea avu senzaţia că Ridge voia să spună mult mai mul­
te, dar nu-şi găsea cuvintele. Bietul Ridge. Era mult mai
deprins cu sintarul decât cu vorbele. Kalena căută să
spună ceva care să detensioneze atmosfera.
- Ei, că veni vorba, şi eu sunt destul de mulţumită,
spuse ea degajată.
- Serios?
- De ce n-aş fi? Când o să mă întorc de pe înălţimile
Variance, o să am o cantitate considerabilă de Nisip de
vânzare, nu? Libertatea va fi mult mai plăcută dacă o să
am resursele financiare prin care să mi-o permit. Voioşia
din voce pieri apoi lăsând loc amărăciunii. E adevărat
că în planurile iniţiale ale Olarei nu aveam să primesc
Nisipul, dar Spectrul s-a echilibrat diferit de aşteptările
ei. Mi-am făcut de ruşine Casa şi pe mine, dar eşecul
e posibil să-mi fie răsplătit într-un fel pe care nu l-ar fi
putut prezice nimeni.
Privirea lui Ridge deveni brusc rece.
-T u spui că, până la urmă, stai cu mine nu pentru
onoare ta, ci pentru că ai şansa să obţii Nisip?
-T u ce crezi, Ridge? îl întrebă ea cu răceală.
- Doamnă, sunt momente în care mă ameţeşti aşa de
tare, încât nu mai ştiu ce să cred, mârâi el şi se întoarse
să dea la o parte cuvertura de pe pat cu un gest furios.
Dacă ţi-ai terminat joaca de-a Tămăduitoarea în noap­
tea asta, hai să ne băgăm în pat. Mâine ne aşteaptă un
drum lung.
- Se pare că pe noi ne aşteaptă mereu un drum lung
în faţă.
-D oar nu te aşteptai să pui mâna uşor pe Nisip,
nu? o atacă el la rândul lui în timp ce se aşeză să-şi
scoată cizmele.
-Te supără că este posibil ca acum să mă gândesc
din punct de vedere material la călătoria asta, Ridge?
Nu prea eşti în măsură să te plângi. Ai spus foarte clar
că scopul tău principal în călătoria asta e să te întorci
cu suficient Nisip să-ţi fondezi Casa. De ce-ar trebui să
te deranjeze că şi eu aş putea aştepta cu nerăbdare ceea
ce-mi va putea cumpăra Nisipul?
Ridge îşi scoase cămaşa şi-o azvârli într-o parte.
- Libertatea pe care o cauţi nu te va mulţumi, Kalena.
- De unde ştii?
El se strecură sub cuvertură, îşi puse braţele sub cap
şi-o privi cum stinse felinarul cu gel inflamabil şi începu
să se dezbrace în întuneric cu spatele la el.
- Pentru că te-am ţinut în braţe, îi spuse el răspicat.
Şi ştiu ce fel de femeie eşti. Eşti o fiinţă pasională. Nu
vei fi fericită decât dacă-ţi accepţi acest aspect al firii
tale. Vei avea nevoie de un bărbat cu care să-ţi împărtă­
şeşti visurile.
- Bărbaţii sunt întotdeauna aşa de siguri pe ei când se
pronunţă în legătură cu nevoile unei femei, şopti ea, tră-
gându-şi cămaşa de noapte peste cap şi strecurându-se
în pat lângă el.
-Kalena, am zis că vei avea nevoie de un bărbat şi
ăsta-i adevărul, insistă Ridge cu încăpăţânare.
- Dacă e aşa, atunci va trebui doar să-mi găsesc unul,
nu? replică ea degajată.
- Deja ţi-ai găsit unul. Pe mine, adăugă el întorcân-
du-i brusc spatele. Intr-una dintre zilele astea, o să re­
cunoşti.
Kalena nu găsi nimic potrivit să-i răspundă. Răma­
se pe partea ei de pat, perfect conştientă de căldura
trupului său, şi medită la complexitatea norocului
Spectrului. Kalena stătu multă vreme în întuneric cre­
zând că Ridge dormea, dar el o sperie rostind ceva pe
jumătate amuzant.
- Mă bucur că nu eram eu cel la care ţipai acolo pe
coridor. Ai o limbă extraordinară, femeie.
-Uneori, o limbă ascuţită este singura armă a unei
femei.
- Ha! Capătul tău de Spectru te-a înarmat bine. în­
treabă orice bărbat. Deşi, ca să-ţi spun adevărul, lecţia
ta mi s-a părut uşor amuzantă. După toate certurile alea
pe care le-am avut despre rolul masculului de protector
al femelei, ai avut mult tupeu să foloseşti părerile mele
împotriva acelui tânăr.
- Merita să fie certat, afirmă ea cu fermitate. Bine sau
rău, când s-a însurat cu ea, a jurat că-şi va ocroti şi-şi va
iubi soţia. Ar fi trebuit să-şi respecte jurămintele acelea.
Nu avea de ce să stea jos să bea toată noaptea cât timp
soţia lui intrase singură în travaliu.
- E doar un copil.
- Este suficient de mare să facă un copil, nu? bolbo­
rosi Kalena.
Ridge mormăi şi el ceva la rândul lui în semn de
răspuns, apoi spuse:
- Oricum, mă bucur că în seara asta el a fost ţinta ta,
şi nu eu.
- N-ai fi fost niciodată tu. Nu în circumstanţele din
seara asta, spuse ea simplu.
-D e ce zici asta? întrebă el după un moment de
tăcere.
-Ţie n-ar fi fost nevoie să-ţi amintesc de responsabi­
lităţile şi de devotamentul faţă de soţia ta. Tu nu ai uita
niciodată de astfel de chestiuni. Te-ai fi asigurat că e în
siguranţă, apărată, când avea să-i vină sorocul.
-Mulţumesc că ai încredere în mine, nevastă. Iar
acum o să-ţi spun ceva ce am decis în legătură cu tine.
- Ce anume?
-N u cred că-ţi onorezi contractul de căsătorie doar
pentru că te-ai hotărât să pui mâna pe ceva Nisip. Nu
lăcomia te ţine lângă mine, afirmă el foarte sigur pe el.
Kalena nu era sigură ce anume voia să spună, dar nu
îndrăzni să-l întrebe.

Zărind localitatea Hot And Cold, Kalena se bucură


mai mult decât la vederea oricăruia dintre celelalte sate
în care aleseseră să se oprească. Se aflau la sfârşitul unei
octomâni grele de mers călare. Hanurile de pe drum
fuseseră variate, de la cele primitive la cele cu condiţii
minime, iar satele, de la mici la foarte mici.
Dar Hot And Cold promitea o schimbare interesantă
de decor. Kalena îşi împinse animalul pe care călărea
mai aproape de creetul lui Ridge chiar când acesta se
opri în vârful unui deal şi se uită înspre sătuc.
- E adevărat că au izvoare naturale cu apă fierbinte
aici? vru Kalena să afle.
-E adevărat, îi răspunse Ridge uitându-se la ea.
Caravanele încearcă întotdeauna să oprească aici. Bazi­
nele sunt foarte apreciate după două octomâni petrecu­
te pe drum.
- Două octomâni? Dar noi ne aflăm pe drum abia de
una, rosti Kalena uimită.
-Ne-am mişcat mult mai repede decât o caravană
obişnuită cu toate bagajele şi cârdul ei de creeţi. Carava­
nele mai fac şi alte opriri comerciale pe drum. In gene­
ral, durează cel puţin trei octomâni să ajungă la munţii
care apără valea Tămăduitoarelor Supreme. Dacă totul
merge bine, mâine vom intra în munţi. La scurt timp
după aceea, vom ajunge în vale.
- Dacă putem să intrăm în vale, îi reaminti Kalena.
- O să intrăm. De asta sunt eu aici.
O astfel de încredere era, fără îndoială, bazată pe o
viaţă de succese în situaţii similare, se gândi Kalena of­
tând. Studie sătucul aflat într-o vale împădurită la adă­
postul dealurilor de la piciorul muntelui. Ţara asta era
ciudată. Nu prea existau pante graduale. Câmpiile se
transformau în văi, iar văile făceau loc munţilor. Totul
părea să se întâmple abrupt. Câmpiile se opreau pur şi
simplu. După o succesiune scurtă de doar câteva văi
şi dealuri, munţii dominau peisajul.
- Eşti dezamăgit că încă nu ai găsit o explicaţie pen­
tru eşecul celorlalte caravane? întrebă Kalena, care ştia
că Ridge nu prea avusese noroc să afle ceva în urma
discuţiilor din taverne.
-N u, mă simt uşurat, o asigură el sec. Eu sunt plătit
să gestionez problemele lui Quintel, dar asta nu înseam­
nă că nu prefer călătoriile liniştite.
- Asta n-a fost tocmai o călătorie liniştită. Cum rămâ­
ne cu bărbaţii ăia care ne-au atacat în Adverse? Nu crezi
că au avut legătură cu problemele care au afectat ruta
comercială?
- Dacă au avut, atunci necazurile s-au rezolvat uşor,
nu-i aşa?
Scutură uşor de frâiele creetului şi începu să coboare
dealul ca să ajungă în vale.
Kalena se gândi la cei doi bărbaţi morţi şi la pan­
dantivele lor din sticlă neagră şi se cutremură. Spera că
Ridge avea dreptate să creadă că nu mai aveau de ce să-şi
facă griji din cauza lor. îşi îmboldi creetul să-l urmeze.
- Am auzit de bazinele cu apă termală ca acestea des­
pre care spui că se află în satul ăsta, îl informă ea. Olara
mi-a povestit că pot fi foarte folositoare în anumite ti­
puri de tămăduiri. A trimis mai mult de un bătrân din
satul nostru într-un oraş cu ape termale. Odată, a trimis
un copil care ologise în urma unei căzături.
-Tuturor negustorilor le place senzaţia pe care le-o
dau bazinele după un drum lung călare. Sunt mult
mai bune decât o baie normală. Se pare că e ceva unic
în apă.
- Şi asta nu e deloc ceva neaşteptat, nu-i aşa? sublinie
Kalena. Suntem foarte aproape de înălţimile Variance.
Este posibil ca apa termală care alimentează bazinele
să-şi aibă originea undeva în munţi. Se spune că Cheia
Luminii e ascunsă undeva în înălţimile Variance şi că
influenţa Ei se revarsă asupra munţilor. Ăsta e motivul
pentru care Tămăduitoarele Supreme locuiesc şi lucrea­
ză acolo. Prezenţa Cheii se presupune că măreşte forţa
leacurilor lor.
-Aveam impresia că nu crezi în mituri, o ironiză
Ridge.
- Păi, nu cred, dar nu poţi să nu te întrebi câteodată.
Până la urmă, nimeni altcineva n-a mai reuşit să creeze
cu succes o altă formă de Nisip. Iar multe dintre cunoş­
tinţele medicale pe care le avem se datorează Tămădu­
itoarelor Supreme. E evident că au ajuns să aibă nişte
abilităţi extraordinare.
-Tămăduitoarele Supreme sunt nişte femei foarte în­
ţelepte şi foarte bogate care au fost suficient de deştep­
te să-şi construiască o reputaţie puternică bazată pe un
produs cu valoare comercială mare, şi anume Nisipurile
din Eurythmia, zise Ridge pe un ton uşor dispreţuitor.
In primul rând, se înconjoară de mister, ca să-şi asigure
respectul şi teama celorlalţi. Nu există nici un motiv bun
pentru care să nu vrea să facă afaceri direct cu bărbaţii.
Insistenţa lor de a face negoţ doar cu femei măritate a
fost, încă de la început, o prostie. De-a lungul anilor,
Quintel a avut mult de furcă încercând să le ocolească
pretenţiile şi interdicţiile.
Kalena râse observând la Ridge exemplul de iritare
tipic masculină.
-Ocolind aceste pretenţii şi restricţii, Casa de Gli-
ding Fallon a acumulat foarte multă bogăţie şi putere.
Chiar şi tu plănuieşti să faci un profit considerabil de
pe urma acestei călătorii. Gândeşte-te, Ridge. Dacă
intr-adevăr te întorci în Crosspurposes să-ţi fondezi
Casa, vei datora totul acestui grup de femei înfumurate,
imprevizibile şi dificile.
-Kalena, ai un stil de a privi lucrurile dintr-o per­
spectivă ciudat de diferită, rosti el privind-o peste
umăr şi lăsând-o să-i observe nota de amuzament din
privirea aurie.
- Perspectiva unei femei, îi confirmă ea cu oarecare
satisfacţie.
Kalena se trezi că îi plăceau din ce în ce mai mult ace­
le momente în care el dovedea că avea simţul umorului
şi glumea cu ea. Ştia că uneori îl provoca intenţionat
doar ca să vadă dacă-i putea atinge latura aceea blândă
a firii lui. Riscul unei astfel de provocări era, desigur,
acela că nu putea fi niciodată sigură că nu avea să atingă
vreo coardă sensibilă, în locul umorului. De fiecare dată
când se puteau apropia astfel, ştia că merita să-şi asume
riscul. Când îi smulgea un hohot de râs adevărat, Kale-
na se simţea ca şi cum ar fi reuşit să dezgroape un cufăr
cu o comoară îngropată.
De asemenea, erau momente în care ştia că păşeşte
ca pe un strat subţire de cristal. Temperamentul legen­
dar al lui Ridge putea oricând să iasă la suprafaţă, iar
ea se arsese, nu doar o dată, într-o astfel de răbufnire,
în astfel de ocazii, renunţa imediat să-l mai provoace şi
începea să-l împace, ceea ce nu era greu deloc. Kalena
învăţa repede că era relativ simplu să se descurce cu fi­
rea incandescentă a lui Ridge. Arrisa şi celelalte s-ar fi
speriat s-o audă vorbind astfel, dar Kalena începea să
simtă că ea avea un talent diferit şi unic pentru treaba
asta. Era vorba despre un talent ciudat care probabil, pe
termen lung, nu avea să-i fie prea folositor, dar, cât timp
se afla în preajma lui Ridge, îi era foarte la îndemână.
într-un singur punct, Kalena avea grijă să nu-1 provoa­
ce pe Ridge, şi anume atunci când venea vorba despre
onoarea lui. Din când în când, el rămânea multă vreme
tăcut pe drum, iar ea se întreba dacă nu cumva se gân­
dea la cât de aproape fusese să-l facă de ocară. Când
venea vorba despre asta, nu avea absolut nici un pic de
simţ al umorului şi nici că era de blamat pentru asta.
Acum îşi dădu seama că astfel vedea Ridge începutul
relaţiei lor: ca pe un quasi-dezastru pentru onoarea sa.
în joc nu fusese doar viaţa lui Quintel, dar şi onoarea
personală a lui Ridge, la care el ţinea atât de mult.
El îşi lua în serios rolul de soţ al Kalenei; dacă s-ar fi
descoperit că soţia lui era asasina lui Quintel, onoarea
lui ar fi fost distrusă. Ridge îi datora loialitate, în primul
şi-n primul rând bărbatului sobru care-i fusese stăpân şi
binefăcător. Din punctul de vedere al lui Ridge, soţia îi
datora loialitate. într-un fel sau altul, mândria exacerba­
tă a lui Ridge îl făcea pe deplin responsabil de acţiunile
soţiei sale.
Avea să fie un lord bun al unei Case Mari, se gândi
Kalena cu amărăciune. Ridge cunoştea însemnătatea
noţiunii, complexe şi extrem de exacerbate, de respon­
sabilitate, necesară pentru aşa ceva. Orice femeie care se
lega să-i fie soţie permanentă avea să se trezească încer­
când să se descurce cu un soţ foarte dificil. Ei îi fusese
destul de greu să se descurce cu el chiar şi doar o octo-
mână pe drum. Fără prea mare tragere de inimă, ajun­
sese la concluzia că datoria ei era foarte clară. Nu putea
nega că în contractul pe care-1 semnase se stipula că îi
datora lui Ridge respectul şi loialitatea unei soţii. Faptul
că nu intenţionase vreodată să respecte contractul era
o chestiune secundară, care acum nu mai avea nici o
importanţă. Ridge avea dreptul să împartă patul cu ea,
dar ea ajunsese la concluzia aceea tocmai când descope­
rise că Ridge nu mai părea interesat să facă asta. Chiar
noaptea trecută, când încercase să-i explice că se simţea
obligată să respecte termenii contractului de căsătorie,
Ridge nu schiţase nici un gest s-o atingă.
Felul în care de la Adverse încoace îi ignorase prezen­
ţa în pat o derutase şi o îngrijorase. Bineînţeles că îşi
ţinuse nesiguranţele pentru ea. Poate că onoarea îi cerea
să accepte ca soţul ei să-şi revendice drepturile asupra
ei, dar nu îi cerea să sară pe el. Ridge încă nu îşi pri­
mea ceaiul de yant dimineaţa în pat. La urma urmelor,
Kalena ştia doar că reacţia ei emoţională faţă de Ridge
nu era clară, nici măcar pentru ea. Aproape împotriva
voinţei ei, se trezi că-i respectă autoritatea, priceperea şi,
pe alocuri, chiar şi mândria exacerbată.
Soţul ei era un bărbat puternic, cinstit, abil şi onora­
bil. încrederea lui în propria persoană şi determinarea
cereau respect. Dar o parte foarte feminină a ei era foar­
te precaută în privinţa lui Ridge, şi nu din cauza a ceea
ce se întâmplase în noaptea nunţii, ci pentru că era un
bastard fără Casă, un angajat plătit al unei Case Mari.
Ba mai mult, avea un temperament care-şi avea în mod
cert originea în capătul întunecat al Spectrului. Kalena
ştia că nu avea să uite niciodată strălucirea sintarului în
mâna lui. Cu toate astea, nu putea evita faptul că era so­
ţul ei. Pe durata călătoriei, acest fiu bastard al unei Case
Mari avea deplină autoritate asupra ei. Se întreba de ce,
de la Adverse, nu-şi mai folosise autoritatea aceea.
în capătul nordic al străzii prăfuite care traversa lo­
calitatea Hot And Cold, găsiră hanul. Kalena descălecă
uşurată, ca de obicei, şi cercetă semnul de deasupra uşii
hanului. Semnul era o redare primitivă a unei peşteri
de munte în care se afla ceva ce semăna cu un bazin
aburind. Imediat, se mai înveseli.
- Ridge, vreau să încerc bazinele termale, îi zise ea.
în ultimele două octomâni, avusese grijă să nu-i cea­
ră prea multe favoruri. Dar acum nu avea nici cea mai
mică intenţie să rateze ceva atât de interesant precum
un izvor termal subteran.
Ridge se încruntă uşor şi porni spre han.
- Poate. E cam târziu.
Kalena deveni serioasă, dar nu spuse nimic. Din
punctul ei de vedere, nu încăpea nici o urmă de îndo­
ială. Era foarte curioasă în legătură cu apele termale na­
turale şi soţul ăsta dificil al ei nu avea s-o împiedice să
le exploreze. îl urmă în holul mic de la intrare. Focul
care ardea cu putere în căminul mare din piatră încălzea
încăperea rustică învecinată cu taverna în care se aflau
câţiva localnici. Aceştia îi priviră pe nou-veniţi prin uşi­
le deschise care separau cele două camere. O femeie,
probabil soţia hangiului, veni la recepţie, iar Kalena o
întâmpină zâmbind. Femeia ezită, apoi îi zâmbi şi ea.
-E u şi soţia mea aveam nevoie de o cameră pen­
tru noaptea asta şi un loc în grajd pentru doi creeţi, îi
vorbi Ridge.
Femeia din spatele biroului încuviinţă cu o mişcare
scurtă din cap.
-V ă putem găzdui noi, răspunse femeie privind-o
suspicioasă pe Kalena, care oftă şi-şi descheie, ca din
întâmplare, partea din faţă a mantiei de călătorie, astfel
încât soţia hangiului să-i poată vedea lacătul şi cheia de
la gât, care îi dovedeau respectabilitatea.
- Foarte bine, rosti femeia în timp ce-i înmână che­
ia lui Ridge. Poate că soţia dumneavoastră va dori
să încerce apele? Există un grup de bazine mai retrase
pentru femei. Sătencele le folosesc frecvent seara. Se
uită apoi spre Kalena. Totul este decent, o asigură ea.
Multe Tămăduitoare au trimis oameni aici şi, ocazional,
vine chiar o Tămăduitoare Supremă să ia apă.
- Mi-ar plăcea să încerc apele, răspunse Kalena
înainte ca Ridge să găsească un motiv să-i interzică.
Unde sunt?
- Bazinele femeilor se află în peşterile sudice, chiar
în partea de nord a hanului. E puţin de mers pe jos.
Vor fi şi alte femei acolo în seara asta, iar drumul este
bine luminat.
-Mulţumesc, spuse Kalena înainte să se întoarcă şi
să-i zâmbească provocator lui Ridge. O să merg după
cină, cât timp tu eşti în tavernă.
Ridge îşi arcui o sprânceană.
-Aşa o să faci?
- Da, zise Kalena, pornind pe lângă el să-şi ia desaga.
Aşa o să fac.
Uneori, descoperea ea, trebuia să fii destul de severă
cu un soţ.

Două ore mai târziu, Kalena stătea cufundată până la


gât într-un bazin stâncos cu apă termală minunată, me­
ditând leneşă la numeroasele tehnici potrivite pe care
era nevoie să le stăpânească pentru a se descurca mai
bine cu bărbaţii. încăperea în care se relaxa era o peşte­
ră imensă luminată de multe felinare cu gel inflamabil.
Caverna înaltă se arcuia pe deasupra mai multor bazi­
ne cu apă termală, tavanul fiind presărat cu formaţiuni
minerale cu forme ciudate care împrăştiau umbre stra­
nii. Mai multe tunele înfricoşătoare se deschideau spre
încăperea unde se afla bazinul principal, însă doar unul
singur era luminat.
Acela era tunelul care ducea înapoi spre intrarea din­
spre deal a sistemului cavernos vast. Peisajul ar fi fost
supărător de sinistru, dacă n-ar fi fost aşa de populat de
femeile din sat care, în mod vădit, se bucurau de relaxarea
lor de seară. Bazinele clocotitoare erau în mod clar o
instituţie socială puternică a femeilor din comunitate.
Kalena împărţea bazinul termal împreună cu alte trei fe­
mei. Acestea stăteau goale pe locurile naturale formate
în interiorul stâncos al bazinului, privind-o pe Kalena
cu o curiozitate timidă. Peste tot în peştera uriaşă erau
grupuleţe similare şi în alte bazine. Femeile fuseseră po­
liticoase cu Kalena, însă abia când se relaxară alături de
ea deveniră mai vorbăreţe.
-Numele meu este Tana. Am auzit că tu şi soţul tău
vă îndreptaţi spre munţi, rosti politicoasă femeia de vi­
zavi de Kalena.
Era o blondă durdulie cam de aceeaşi vârstă cu ea.
Asemenea tuturor celorlalte femei din peşteră, avea un
lacăt şi o cheie în jurul gâtului. Asta era tot ce purtau
toate în timp ce stăteau goale în apa învolburată.
Kalena încuviinţă amabilă, bucuroasă că avea ocazia
să socializeze din nou cu persoane de acelaşi sex cu ea.
-Soţul meu vrea să facă negoţ cu Tămăduitoarele
Supreme.
Blonda îşi lăsă capul într-o parte.
- Dar nu sunteţi cu o caravană comercială.
-N u.
- In ultima vreme, toate caravanele au fost întoarse
din drum de vălul de ceaţă albă, interveni o a doua fe­
meie. N-a mai intrat nimeni prin trecătoare.
- Soţul meu e un bărbat foarte încăpăţânat, răspunse
Kalena ridicând din umeri. Nu se va lăsa aşa de uşor
întors din drum.
Celelalte femei încuviinţară din cap în semn că înţe­
legeau cum stăteau lucrurile cu bărbaţii încăpăţânaţi.
-Poate că voi doi veţi putea să treceţi. Cine ştie?
Tămăduitoarele Supreme pot fi destul de imprevizibile,
vorbi alta.
-A u mai fost dăţi în trecut în care atât de multe cara­
vane să fi fost întoarse din drum? întrebă Kalena.
-N u de când locuiesc eu în Hot And Cold, repli­
că Tana gânditoare. Soţul meu spune că e ceva tare
în neregulă în munţi. Tămăduitoarele au fost imprevizi­
bile şi, din când în când, au mai făcut lucruri neobişnui­
te şi în trecut, dar niciodată nu au întrerupt orice formă
de comunicaţie pentru o perioadă atât de mare de timp.
Toată lumea ştie că munţii au fost întotdeauna un pic
ciudaţi. E normal ca şi oamenii care locuiesc acolo să fie
un pic diferiţi.
- Am auzit că apele astea vin din inima înălţimilor,
îndrăzni Kalena, privind în jos spre adâncurile bazinului
în care stătea. Apa era aşa de limpede că-i putea vedea
fundul care era un pic mai adânc decât înălţimea ei.
-Aşa se zice, aprobă Tana. Nici nu este de mirare
că oamenilor li se par înviorătoare apele acestea. Unii
pretind că au anumite proprietăţi curative.
-Asta e din cauza Cheii Luminii, rosti o altă femeie,
sigură pe sine. Odată, bunica mea mi-a spus că e îngro­
pată undeva în munţi.
- Chiar crezi asta? vru Kalena să ştie.
- Cine ştie? Orice e posibil, răspunse femeia. Bunica
avea o urmă de Har de Tămăduitoare, deşi asta n-a fost
de ajuns să-i îngăduie să fie instruită. De obicei, avea
dreptate în legătură cu chestiunile astea.
Tana zâmbi.
-Bunica ta ar fi trebuit să fie povestitoare. Se price­
pea să spună poveşti. Am văzut tunica pe care o purtai
în seara asta pe drumul încoace, adăugă ea întorcân-
du-se spre Kalena. Aşa e moda în Crosspurposes?
Kalena încuviinţă.
- Lungimea mai scurtă e foarte confortabilă.
-Probabil că soţul meu m-ar arunca afară din casă
dacă mi-aş scurta tunicile, oftă Tana.
Celelalte femei râseră şi se întoarseră spre Kalena
asaltând-o cu întrebări despre cele mai noi tendinţe în
Crosspurposes. Conversaţia deveni extrem de animată
pentru o vreme. Bazinele erau pline de femei care fă­
ceau schimb de bârfe, reţete şi sfaturi.
Totuşi, uşor-uşor, nivelul de zgomot din peşteră în­
cepu să scadă pe măsură ce femeile care se îmbăiau
începură una câte una să se îmbrace şi să plece acasă
pentru restul nopţii.
Kalena închise ochii o vreme, bucurându-se de apa
minunată în timp ce asculta vocile tovarăşelor ei estom-
pându-se treptat în depărtare. Ştiu că femeile care se înv
băiaseră părăseau apa, ştiu că se ştergeau cu prosopul, se
îmbrăcau şi se făceau nevăzute în tunelul luminat care
dădea spre exterior. Dar, cumva, i se părea prea mare
efortul de a deschide ochii şi de a ieşi şi ea din apă.
încă puţin, îşi spuse Kalena. Avea să se întoarcă la
han în curând. Nu era nici o grabă. Până la urmă, Ridge
avea să mai stea în tavernă, ciocnind halba de bere cu
ceilalţi bărbaţi din sat. Niciodată nu i se păruse îmbă­
iatul atât de minunat. Toate durerile şi suferinţele din
ultima octomână de mers călare îi erau parcă luate cu
mâna, lăsând în loc o senzaţie completă de relaxare
încântătoare şi indiferentă.
Mult timp după, îşi dădu seama cât de liniştită de­
venise peştera. Cu un efort, deschise într-un final ochii
şi descoperi că era singura care se mai îmbăia. Toate
celelalte femei plecaseră. Kalena se ridică brusc în capul
oaselor în apă şi privi de jur-împrejur cu o senzaţie nouă
de nesiguranţă. Una era să împartă peştera luminată cu
un grup de femei vesele şi prietenoase şi cu totul alta
era să se trezească singură în peştera subterană. Apa nu
i se mai părea la fel de îmbietoare acum.
Sentimentul de relaxare dispăru. Kalena se întoarse
să iasă din apă şi apucă un prosop imens pe care-1 adu­
sese cu ea de la han. Hainele îi erau împăturite pe o
bancă de lângă marginea bazinului şi, după ce se uscă,
le îmbrăcă la repezeală. începea să devină neliniştită.
Când intrase mai devreme în peşteră, bazinele clo­
cotitoare i se păruseră un fenomen natural interesant.
Acum, cufundate în linişte şi învăluite în lumina feli­
narelor, bazinele i se păreau ciudat de neobişnuite, ase­
menea unor plăsmuiri de basm. Aburul care se ridica
de pe suprafaţa celui mai fierbinte izvor părea să fi de­
venit mai gros, înceţoşând aerul. De asemenea, făcea
ca felinarele cu gel să nu mai lumineze la fel de puternic,
îşi spuse Kalena în timp ce îşi încălţa cizmele în grabă.
Imaginaţia îi juca feste, decise ea iritată. Cu toate astea,
după ce se îmbrăcă, luă prosopul şi porni spre pasajul
care dădea spre ieşire. Pe drum, trecu pe lângă celelalte
două tunele întunecate şi descoperi că păreau mult mai
sinistre decât mai devreme. Evită să se apropie de intră­
rile întunecate ale tunelelor nefolosite şi păşi în grabă
spre tunelul principal. Ar fi vrut să se fi alăturat celorlal­
te femei când plecaseră spre casele lor.
In mod cert, lumina felinarului părea să se mai fi es­
tompat, în special cea de pe culoarul principal de trece­
re. Kalena se opri la intrare şi privi prudentă de-a lungul
tunelului şerpuitor care i se păruse atât de puternic lu­
minat când îl folosise ca să intre în peşteră. Felinarele
cele mai îndepărtate de ea se stinseseră aproape de tot.
Kalena se cutremură fără să vrea şi se gândi la cum ar
fi să străbată jumătate de tunel şi apoi să se trezească în
beznă totală. Din pasajul mai mare dădeau mai multe
tunele mai mici şi, dacă nu vedea, ar fi putut să o ia din
greşeală pe unul dintre ele. Dacă făcea asta, avea să se
afle în mare pericol de a se rătăci pe coridoarele infinite
care se ramificau din peştera principală.
Kalena trase adânc aer în piept şi porni hotărâtă de-a
lungul tunelului. Făcuse doar câţiva paşi când un alt
rând de felinare mai îndepărtate licăriră şi se stinseră.
Instinctiv, se opri. întunericul în care era învăluit capă­
tul îndepărtat al tunelului părea nefiresc de dens.
Trebuia să înainteze, îşi spuse ea. Nu avea de ales. Ori­
cum, era evident că avea să trebuiască să-şi facă singură
rost de lumină. Făcu cale întoarsă prin tunel şi merse
la unul dintre felinarele cu gel inflamabil care înconju­
rau interiorul încăperii cu bazine. După ce îl scoase din
cârlig, îl ridică şi porni din nou spre tunelul principal.
Foarte puţine dintre lămpile înşirate de-a lungul tunelu­
lui mai erau aprinse.
Kalena pătrunsese câţiva metri prin tunel când felina­
rul pe care îl aducea cu ea începu să pâlpâie. La început,
se gândi că doar îşi închipuise că strălucirea gelului in­
flamabil începea să scadă, dar după încă vreo trei sau
patru paşi ştiu sigur că avea să rămână fără lumină.
Acum, tunelul din faţa ei era cufundat în beznă totală.
Sub nici o formă nu putea să-şi asume riscul de a conti­
nua fără lampă. Chiar în timp ce-i trecea asta prin cap,
felinarul cu gel inflamabil al Kalenei pâlpâi şi se stinse,
întunericul dens se întinse s-o înghită.
I se făcu frică. Scăpă felinarul, se răsuci şi_alergă îna­
poi spre luminile din încăperea cu bazinul. întunericul
părea însă să o urmărească. Ultima dintre lămpile care
luminaseră tunelul de ieşire se stinsese chiar când ajun­
se ea în încăperea cu bazinul.
Kalena se întoarse cu o mână ridicată instinctiv ca şi
cum ar fi vrut să se apere de întunericul care acaparase
tunelul. Se uită îngrozită la bezna care punea treptat stă­
pânire şi pe peştera bazinelor. Toate culoarele de trecere
erau pline de umbre groase. Era ca şi cum ceaţa neagră
înainta prin toate coridoarele căutând să umple camera
principală. Una sau două dintre lămpile de pe perete­
le peşterii se estompară. Umbrele se târâră şi mai mult
în încăpere.
Kalena înşfăcă un alt felinar de pe peretele de stâncă
şi se forţă să pornească spre tunel. Nu trebuia să se dezo­
rienteze şi să uite pe care tunel se putea ieşi. Se gândi că
ar putea să folosească felinarele aflate de-a lungul pereţi­
lor tunelului ca să se ghideze spre ieşire, chiar dacă erau
stinse acum. Doar tunelul de ieşire fusese străjuit cu fe­
linare, iar suporturile acestora fuseseră atârnate cam la
nivelul umărului. Dacă se strecura prin întuneric găsind
lămpile una câte una prin atingere, trebuia să poată, cât
de cât, să evite să cotească greşit pe undeva prin tunel.
Nu avea să facă mai mult de trei paşi decât dacă dege­
tele ei simţeau pe bâjbâite prezenţa liniştitoare a supor­
tului de lampă, decise Kalena în timp ce înaintă încă o
dată spre deschizătura tunelului.
Avu nevoie de foarte multă voinţă să înainteze prin
întunericul dens. Felinarul pe care îl ţinea în mână
se stingea deja. Nu avea să reziste mai mult de câţiva
paşi. Doar ideea că nu putea să stea acolo, să rămână
captivă în peştera cu bazine pe măsură ce toate lumini­
le se diminuau treptat, o făcu să meargă mai departe.
Lumina lămpii ei se estompă din ce în ce mai mult pe
măsură ce se strecură spre peretele tunelului şi-şi puse
mâna pe prima dintre lămpile stinse. Degetele ei abia
atinseră suportul de metal când^ felinarul pe care îl
ţinea în faţă străluci scurt şi muri. întunericul pluti dea­
supra ei.
Kalena ţipă. Ştiu acum că nu-i jucase feste imaginaţia,
întunericul ăsta nu era firesc. Era ceva tangibil care se
învârtea în jurul ei căutând s-o prindă în mrejele lui.
Nu putea merge mai departe prin tunel. Nu se confrun­
ta doar cu o simplă umbră, ci cu o absenţă deplină a
luminii. Kalena ştiu, fără urmă de îndoială, că asta era
o mostră din întunericul care umplea vidul din cel mai
îndepărtat şi întunecat capăt al Spectrului. Dincolo de
adâncimile acelea palpabile, nu exista nici o promisiune
a zorilor. Putu să simtă frigul absolut atingându-i braţul,
dar sări în încercarea de-1 evita. Lampa stinsă pe care o
ţinuse în mână căzu pe pardoseala de piatră, iar sunetul
răsunător îi tulbură simţurile.
Bazinele! Trebuia să se întoarcă la bazine. Se spunea
că apele termale din peştera principală se aflau sub
influenţa Cheii Luminii. Ele erau singura ei speranţă
împotriva întunericului.
Kalena se răsuci şi se întoarse împleticindu-se spre
bazine. Abia putea să mai întrezărească lumina care în-
cercuia apele clocotitoare, dar, orice lumină, oricât de
slabă, era un far puternic prin comparaţie cu bezna miş­
cătoare fără sfârşit care o ameninţa în tunel.
Repede, porni bâjbâind spre lumina slabă. Kalena
simţi un alt tentacul imperceptibil de gheaţă atingân­
du-i piciorul chiar când ajungea la intrarea în peştera
principală. O trase ca şi cum n-ar fi vrut s-o lase să ajun­
gă în siguranţa relativă a bazinelor. Kalena se împiedică
şi căzu lovindu-se cu putere pe podeaua tare din piatră
a peşterii principale.
îngrozită să nu fie trasă din nou în întuneric de
tentaculul mişcător, Kalena se rostogoli înnebunită
pe burtă, se ridică în picioare împleticindu-se şi ajunse
la marginea celui mai apropiat bazin. Când se uită îna­
poi, nu văzu nici urmă de tentaculul şerpuitor de beznă
rece, dar umbrele păreau să se fi strecurat şi mai mult
în încăperea principală. Alte două lămpi de pe perete
se stinseră.
Kalena se apropie mai mult de bazinul din spatele
ei. Tremurând, îngenunche şi-şi scufundă mâna în lichi­
dul fierbinte. De îndată ce degetele ei atinseră apa, ştiu
că avusese dreptate. Bazinele acestea termale erau sin­
gura ei apărare împotriva întunericului rece care radia
spre ea prin tunele. Nu înţelegea cum de putea fi aşa de
sigură, dar nu avea de gând să-şi pună întrebări.
Se ridică atunci în picioare, luă încă o lampă de pe
perete şi-şi croi drum printre bazinele mai mici sau mai
mari până ce ajunse la izvorul cel mai mare din centru.
Spera că bazinele mai mici aveau să servească drept bari­
eră împotriva beznei care se apropia. în ultimă instanţă,
avea să meargă la cel mai adânc bazin să se scufunde
în apele lui protectoare. Nu voia să se gândească la ce
avea să facă în caz că nici aşa nu reuşea, dar o parte din
ea ştia că avea să aleagă să se înece în apa asta curată şi
caldă decât să se predea întunericului rece.
Kalena se ghemui lângă bazinul ales de ea cu mâna
pe lampă şi se strădui să alunge teama care ameninţa să
o sufoce. Una câte una, lămpile cu gel inflamabil licări­
ră şi se stinseră. în câteva clipe, nu mai reuşi să vadă mai
departe de spaţiul luminat de felinarul din mâna ei. Li­
niştea absolută puse stăpânire pe peştera complet întu­
necată din jurul ei. Nu mai rămase decât cercul mic de
lumină din jurul Kalenei. Aşteptă, dar nu ştiu să apreci­
eze cât dură aşteptarea. în cercul de ceaţă neagră, timpul
încetă să mai aibă orice fel de însemnătate. în timpul aş­
teptării interminabile, frica începu să se disipeze. Poate
că menţinerea pentru o perioadă lungă a unei stări de
anxietate era fizic imposibilă, îşi zise Kalena cu amără­
ciune. Ştia doar că furia şi o altă emoţie alungau groaza
care ameninţase să-i pună stăpânire pe conştiinţă. Nu-şi
dădea seama care era cea de-a doua emoţie, dar senzaţia
era^ puternică, iar Kalena se agăţă de ea.
In timp ce se aştepta oarecum ca lampa din mâna ei
să se stingă ca şi celelalte, Kalena fu uşor uimită să vadă
că aceasta continua să ardă fără ezitare în faţa întuneri­
cului copleşitor. Bazinul cel mare bolborosi cu putere
în spatele ei când Kalena se ghemui cu spatele la el. Nu
înţelegea ce se întâmpla, dar ştia că avusese dreptate să
se adăpostească lângă izvorul central.
Şi mai mult timp trecu, iar Kalena continuă să aştep­
te. Ghemuită lângă lampă, se retrase în sine şi rezistă.
Avea senzaţia că trecuseră eoni când îşi dădu prima
oară seama de luminiţa plăpândă care se contura în bez­
na apăsătoare din jurul ei. La început, Kalena refuză
să creadă că se schimbase ceva. Nu avea să-şi facă spe­
ranţe care să-i planteze iluzii în mintea-i amorţită, dar
apoi văzu pâlpâirea vagă din străfundul întunericului
atotstăpânitor. încet, se ridică în picioare, ţinând strâns
de lampă.
- Kalena!
Glasul lui Ridge, îndepărtat, dar alarmat, răzbătu din
adâncurile tunelului de ieşire. Kalena se simţi aşa de
uşurată, încât el fu nevoit să strige de două ori înainte
să-i poată răspunde.
-Ridge, sunt aici în încăperea principală! Ai grijă,
locul e plin de bazine.
în alte câteva minute, el ieşi din tunel.
- Pentru numele Pietrelor, femeie, ce ai făcut aici?
Lampa cu gel inflamabil pe care o aducea cu el strălu­
cea cu toată forţa ca şi cum întunericul prin care trecuse
era unul perfect normal. Lumina felinarului îi învăluia
trăsăturile intr-un nimb auriu, care părea să-i scoată în
evidenţă toate trăsăturile şi liniile dure ale feţei.
Adevărul era că Ridge se simţea în largul lui chiar în
timp ce ieşea din întuneric. Ţinea lampa intr-o doară
ca şi cum nu s-ar fi temut că se putea stinge. Când ieşi
din tunel, o văzu pe Kalena stând lângă bazin cu lampa
arzându-i la picioare. Ridge se opri.
Kalena se uită la el o clipă. Părea fioros, înverşunat şi
periculos. In ochii ei disperaţi, părea, totodată, şi abso­
lut minunat. Alergă spre el, ocolind bazinele înspuma­
te, conştientă că întunericul nu mai părea aşa de dens şi
de înspăimântător.
- Ridge, şopti ea în timp ce se aruncă în braţele lui.
Ştiam că vei veni după mine. Ştiam.
Acum îşi dădu seama că pe Ridge îl aşteptase ea în
bezna aceea interminabilă. Fără măcar să fi conştienti­
zat gândul, Kalena ştiuse că el avea s-o salveze de noap­
tea infinită.

capitolul 10
în timpul scurt de când descoperise că soţia lui nu
se întorsese de la baia termală subterană, Ridge trecuse
printr-un amalgam de emoţii. Câteva dintre ele, cele ve­
cine cu panica, erau complet noi pentru el.
Pentru a doua noapte la rând, se trezi întrebându-se
dacă nu cumva fugise pur şi simplu. Dar chiar pe mă­
sură ce gândul i se forma în minte, îl respinse fără să-l
creadă. Acum o cunoştea pe Kalena prea bine. Dacă
se hotăra să plece, şi-ar anunţa intenţiile cu voce tare şi
răspicată - o voce foarte tare şi răspicată. Nu s-ar strecu­
ra în toiul nopţii. Această siguranţă făcu însă loc unei
iritări cauzate de lipsa ei de simţ al realităţii. Stătuse ple­
cată prea mult. Acesta era un sat străin, iar ea nu trebuia
să zăbovească cu străinii până la orice oră.
Femeile. Adună câteva laolaltă şi vor pierde noţiu­
nea timpului şi spaţiului. După starea de iritare, Ridge
se trezi brusc copleşit de o senzaţie de incertitudine.
Curând, aceasta se transformă într-o stare autentică
de nerăbdare, care, la rândul ei evolua în ceva vecin cu
frica sălbatică. Nimeni nu ştia unde era Kalena. Ridge o
forţase pe soţia hangiului să-şi întrebe câteva dintre prie­
tene. Acestea îşi amintiră că soţia lui fusese în peştera
cu bazine termale, dar, abia după ce Ridge vorbi cu o
blondă durdulie, pe nume Tana, îşi dădu seama că era
posibil ca soţia lui să se fi rătăcit în peşterile imense.
-Era încă acolo când am plecat, recunoscu Tana,
care era emoţionată în prezenţa acestui străin cu un
temperament evident irascibil. Cred că e posibil ca ea
să fi plecat ultima.
-Dacă a plecat, se răsti Ridge uitându-se la soţul
cu privire grijulie al Tanei în căutarea cuiva pe care să
dea vina.
- Este imposibil să se fi rătăcit, îl linişti Tana ime­
diat. Peştera e bine luminată şi la fel e şi tunelul spre
ieşire. Poate că a adormit în apa caldă sau a pierdut
noţiunea timpului.
-îţi voi aduce eu un felinar dacă vrei să arunci tu
însuţi o privire, se oferise soţul Tanei, nerăbdător să-l
împace pe străinul cu chip aspru.
Câteva minute mai târziu, pornise singur spre intra­
rea în peşteră. De îndată ce păşise înăuntru, îşi dăduse
seama că lămpile care aveau rolul de a lumina pasajul
nu funcţionau. Nici una dintre ele. Gândul că soţia lui
putea fi prinsă undeva în întunericul vast îl străfulgera
din nou pe Ridge plantându-i frica în suflet.
îi fusese uşor să urmeze şirul de felinare stinse spre
peştera principală cu bazine. Folosindu-se de propria
lampă ca să se ghideze, Ridge îşi croise drum prin pa­
saj. De îndată ce ocoli ultima cotitură a tunelului, zărise
pâlpâirea slabă a lămpii Kalenei. Văzând-o ghemuită în
cercul mic de lumină, se înfuriase din nou. li venea să
lovească pe cineva sau în ceva că-i lăsaseră soţia într-o
astfel de situaţie înfricoşătoare. Ştia că şi el se simţea ex­
trem de vinovat. Nu ar fi trebuit să-i permită niciodată
să meargă singură în peşteră.
Când Kalena răspunsese chemării lui şi-i alergase în
braţe, preţ de câteva minute, lui Ridge îi veni greu să-şi
găsească vorbele. îşi puse felinarul jos la picioare şi-o
strânse cu putere în braţe.
- Iţi dai seama prin ce-am trecut în ultima oră? mur­
mură el cu gura lipită de părul ei.
-N u cred că s-a comparat cu ceea ce am trăit eu.
Ridge, a fost cea mai groaznică experienţă. Lămpile se
tot stingeau şi, în tot timpul ăsta, întunericul acela rece
şi interminabil se strecura prin tunele către încăperea
bazinului. Nu am mai văzut aşa ceva în viaţa mea.
- E în regulă, rosti el cu voce groasă mângâind-o pe
spate ca s-o liniştească pe ea, dar şi pe el însuşi. E în
regulă. Acum s-a terminat. Hai să ieşim de aici.
- Da, aprobă ea din tot sufletul. Hai să facem asta,
sigur că da! Kalena se trase înapoi să-l privească cu niş­
te ochi mari. Dar mă întreb de ce lampa ta încă mai
funcţionează. Nici una dintre cele din tunel n-a mers şi,
când am încercat să iau una din încăperea asta şi s-o duc
în tunel, s-a stins şi aceea.
Ridge privi de jur împrejurul peşterii cufundate
în întuneric şi se aplecă să-şi recupereze felinarul.
- Nici eu nu înţeleg. Cred c-a fost ceva în neregulă cu
ultima cantitate de gel pusă în lămpi. Dar asta funcţio­
nează. Hai să mergem.
-C red c-a fost mai mult decât un amestec prost de
gel inflamabil, murmură Kalena prinzându-1 de mâna
întinsă şi păşind repede alături de el spre ieşirea din peş­
teră. Umbrele nu erau normale. Ridge, am simţit. Când
m-am uitat mai devreme spre tunel, am avut senzaţia
că privesc spre cel mai îndepărtat şi cel mai întunecat
capăt al Spectrului.
-A i trăit o experienţă îngrozitoare, îi spuse el cu
blândeţe. Oricui ar fi prins în locul ăsta imaginaţia i-ar
lua-o razna. Dar acum e bine.
Kalena amuţi lângă el, iar Ridge ştiu că nu-i plăcea
să i se spună că fusese victima propriei imaginaţii şi a
întunericului foarte real care o înconjurase. Adevărul
era că nici Ridge nu credea asta, dar nici una dintre ce­
lelalte posibilităţi nu-1 linişteau prea tare. Se gândi că ar
fi mai uşor pentru amândoi dacă ar putea s-o convingă
că felinarele se stinseseră simultan din cauza unui acci­
dent natural.
Ridge se simţi uşurat că ea nu îl contrazise. Degetele
ei le strânseră pe ale lui cu o intensitate care-1 făcu să se
simtă extrem de protector. Gândul că ea chiar îi căuta
protecţia era extrem de mulţumitor. Aşa trebuiau să fie
lucrurile. Ridge continuă s-o ţină de mână cu putere în
timp ce înaintau spre ieşirea din tunel. In timp ce se
gândea la cele prin care trecuse ea, simţi cum începe
să se înfurie. Avea să se asigure că membrii Consiliului
Sătesc aveau să ştie că Baronul Negoţului Quintel urma
să afle de incidentul din noaptea asta. Principalul regret
al lui Ridge acum era că nu avea pe cine să dea vina
pentru ceea ce se întâmplase. S-ar fi bucurat să facă pe
cineva praf din cauza evenimentelor din seara asta. în
curând, îşi promise el, înainte de finalul călătoriei, avea
să afle adevărul despre ceea ce se petrecuse, iar atunci
avea să se răzbune.
Kalena nu-i dădu drumul la mână decât când ajun­
seră în han. Hangiul şi soţia lui îi întrebară neliniştiţi ce
se întâmplase, iar Ridge le răspunse cu o cruzime con­
trolată care sperie pe oricine se afla suficient de aproape
să audă.
-Soţia mea, începu el pe un ton mult prea blajin,
este bine, dar asta nu mulţumită celui responsabil cu în­
treţinerea luminilor din peşteră. Mâine-dimineaţă vreau
să ştiu cine e responsabil de felinarele acelea.
- Ridge... îl trase Kalena de mână, încercând să-l în­
demne spre scară.
Fără s-o bage în seamă, Ridge făcu un pas spre han­
giu, care se dădu repede în spate ferindu-se.
-M ai mult, vreau să discut cu cineva din Consiliul
Satului, cu cineva căruia îi pasă de menţinerea con­
tractului pentru această rută comercială cu Baronul
Negoţului Quintel. Lordului Quintel nu-i va plăcea ce
va auzi despre cele întâmplate în seara asta.
Kalena îl trase din nou de mână.
- Te rog, Ridge, nu ţipa la ei. Ei nu au nici o vină pen­
tru ce s-a întâmplat. N-a fost vina nimănui. Nu vreau să
mai aud nimic despre asta. Hai să mergem sus.
Ridge ezită, împărţit între dorinţa de a-i face pe plac
Kalenei şi o dorinţă la fel de puternică de a face pe cine­
va să plătească pentru ceea ce i se întâmplase ei. în cele
din urmă, se trezi capitulând privirii rugătoare din ochii
soţiei lui. Ezitant, se lăsă condus spre scară. Hangiul şi
ceilalţi săteni oftară atât de tare încât putură fi auziţi.
Cu un picior încălţat în cizmă pe prima treaptă, Ridge
se opri să se uite din nou la hangiu, nedorind să-şi lase
singura victimă disponibilă să scape complet nevătăma­
tă. Fixându-1 pe bărbatul ghinionist cu privirea, Ridge
rosti din nou:
-Ţine minte. Mâine-dimineaţă, vreau să vorbesc cu
cineva aflat la conducere.
-D a, Comandante Comercial. Voi lua legătura cu
un membru al consiliului, îi promise hangiul mulţumit
că nu trebuia să îndure atacul violent al lui Ridge.
Kalena încă îl mai trăgea de braţ, îşi dădu Ridge sea­
ma. în cele din urmă, se predă tragerii uşoare. Când
ajunseră pe palier, Kalena porni spre holul care ducea
spre camera lor. Acolo aşteptă în tăcere în vreme ce
Ridge băgă cheia în broască.
De îndată ce deschise uşa, Kalena trecu pe lângă el şi
traversă camera ca să se cufunde epuizată în taburetul
de lângă cămin. Cu o înfăţişare deznădăjduită şi retra­
să, rămase aşezată cu mâinile în poală, privind în gol la
peretele de pe partea cealaltă a încăperii. Ridge vru să
închidă uşa.
Kalena întoarse repede capul.
- Lumina, şopti ea în timp ce strălucirea dinspre cu­
loar începea să se disipeze dincolo de uşa ce se închidea,
lăsând dormitorul în întuneric.
Ridge îşi dădu seama ce voia să spună.
-Voi aprinde felinarele.
Făcu asta înainte de a închide uşa, apoi îngenun-
che să aprindă focul în căminul de piatră. In seara asta
avea să fie frig.
Ridge nu se grăbi cu focul, conştient de silueta prea
tăcută a Kalenei care stătea cuibărită pe taburet. Băr­
batul îşi dădu seama că nu ştia ce să facă mai departe.
O scosese din peşteră, iar acum era în siguranţă. Nu
mai putea să facă nimic în seara asta ca să lămurească
misterul. El ştia să se descurce într-o situaţie de criză în
care era nevoie să acţioneze, dar nu prea avea experienţă
în liniştirea unei femei care suferise ceva ce trebuie să fi
fost o experienţă îngrozitoare.
îngenunchind lângă cămin în vreme ce flacăra se
aprinse şi scăpără, Ridge privi pe furiş expresia retrasă a
Kalenei. Era foarte tăcură. Poate că era în stare de şoc.
Cunoştea unele dintre trucurile folosite de Tămădui­
toare la vindecarea traumelor fizice, dar nu ştia nimic
despre cum să calmeze o femeie care suferise o traumă
emoţională.
Senzaţia sâcâitoare de neputinţă începu să-l irite pe
Ridge, care căută s-o contraatace în singurul mod în
care ştia cum, enervându-se din nou. Când se afla
pe traseu, avea o singură regulă generală: Atunci când
cineva greşea, se asigura că nu avea s-o facă de două ori.
Se ridică în picioare, îşi trecu degetele mari prin părul
negru şi se încruntă la Kalena.
- N-ar fi trebuit să mergi la bazinele termale în seara
asta. N-ar fi trebuit să te las să mă convingi. Localnicii
ştiu drumul prin blestemata aia de peşteră, dar străinii,
nu. Ai fi putut să intri în panică şi să pătrunzi într-una
dintre peşterile lăturalnice care se ramifică din încăpe­
rea principală. Nu te-aş fi găsit niciodată. Asta se întâm­
plă dacă eşti indulgent cu femeile. De fiecare dată când
te las să faci cum te taie capul, intri în necaz. In calitate
de soţ al tău, e responsabilitatea mea să te feresc de ne­
cazuri, aşa că, de acum încolo, o să te ţin din scurt.
Privirea ei meditativă se întoarse spre a lui.
- Responsabilitate, datorie, obligaţie. Doar aşa ştii tu
să defineşti o relaţie, chiar şi una de căsătorie?
-Acestea sunt elementele fundamentale ale oricărei
relaţii, în special ale unei căsnicii, replică el, la rândul
lui, mulţumit că, în sfârşit, reuşise să obţină un răspuns
de la ea.
Orice reacţie era mai bună decât tăcerea care pusese
stăpânire pe ea în vreme ce el pregătise focul.
-Toată viaţa mea, am trăit cu o femeie plină de amă­
răciune, care a crezut că e de datoria ei să mă înveţe
care-mi sunt datoriile şi responsabilităţile faţă de Casă.
De îndată ce m-am eliberat de ea, mă răsucesc şi mă
trezesc măritată cu un bărbat devotat aceluiaşi gen de
discurs. Intr-una dintre zilele astea, o să mă eliberez
şi de tine şi de Olara, iar, când va veni ziua aia, n-o să mă
uit niciodată înapoi.
Brusc, Ridge scrâşni din dinţi de nervi.
- Poate dacă nu ţi-ai petrece atât de mult timp visând
la libertate, nu ai mai intra aşa des în belele. Şi nu com­
para discursurile mele despre datorie şi responsabilitate
cu cele ale mătuşii tale nebune care te-a crescut. Te-a
crescut cu singurul scop de a te folosi.
Kalena zâmbi vag.
-T u nu te-ai căsătorit cu mine doar cu scopul de a
mă folosi?
Ridge simţi că începe să-şi piardă cumpătul.
- Căsătoria noastră a fost o înţelegere de afaceri.
-N-a fost niciodată aşa.
-N u, pentru că tu ai semnat contractul doar ca să
găseşti o cale să intri în casa lui Quintel. Uite cine vor­
bea de folosirea cuiva? Tu chiar ai vrut să te foloseşti
de mine. Ai fost mai mult decât dispusă să-mi târăşti
onoarea şi reputaţia prin noroi în timp ce aveai să fii
arestată pentru crimă.
-C red că am purtat deja discuţia asta. Hai să trecem
peste şi să mergem în pat. Sunt foarte obosită, Ridge,
spuse Kalena ridicându-se în picioare să-şi ia desaga
de călătorie.
Frustrat că discuţia se încheiase înainte să apuce
să-şi elibereze furia reprimată, Ridge o privi cum dispare
din camera principală şi intră în mica baie. Când ea
închise uşa, el înjură încet şi se duse să verifice încu­
ietoarele obloanelor. Reacţionase greşit, iar acum ştia
asta. Acolo, în peşteră, fusese foarte bucuroasă să-l vadă.
II prinsese de mână cu atâta încredere în el... O vreme,
apelase la el aşa cum trebuia să apeleze o nevastă la soţul
ei când avea nevoie de forţa şi protecţia lui. Dar el reu­
şise să distrugă legătura asta delicată cu temperamentul
lui vulcanic. Nu avusese de gând să ţipe la ea, îşi spuse
Ridge mohorât. Dorise - nu, avusese nevoie - să ţipe la
cineva pentru ceea ce se întâmplase în seara aceea, iar ea
îl privase de orice altă posibilă ţintă.
Dacă era să fie cinstit cu sine, avea să accepte că sin­
gura persoană pe care trebuia s-o învinovăţească era el
însuşi. N-ar fi trebuit să-i permită niciodată să meargă
la peştera unde se aflau bazinele termale. Ridge se aşeză
pe marginea patului şi-şi scoase cizmele din picioare în
timp ce era atent să audă zgomote de mişcare din cămă­
ruţă. Era prea liniştită acolo. Probabil că medita. Ridge
termină să se dezbrace şi reduse lumina lămpilor până
ce încăperea ajunse să fie luminată doar de strălucirea
şemineului. Tot nu se auzea nici un zgomot din cămă­
ruţă. Se strecură sub pătură cu mâinile strânse sub cap
şi se uită la tavanul cufundat în întuneric. Cu siguranţă,
se purtase urât cu ea în seara aceea. Problema era că nu
ştia cum să facă să repare situaţia.
Mult mai târziu, uşa băii mici se deschise în sfârşit cu
un scârţâit slab, iar Kalena reveni în camera principală.
Purta schimburile de noapte modeste cu guler înalt şi,
chiar în timp ce se îndrepta spre pat, Ridge îşi spuse că
părea foarte pierdută şi singură. Reuşi să se strecoare
în pat lângă el fără să-l atingă.
îşi perfecţionase tehnica, îşi zise Ridge morocănos.
Kalena îl atingea foarte rar din proprie iniţiativă. El pu­
tea s-o tragă în braţele lui să-i smulgă un răspuns pasio­
nal, dar ea nu iniţiase niciodată pasiunea.
Rămase o vreme gândindu-se la cele câteva dăţi în
care îl atinsese spontan. Fusese atunci când le scosese
pe ea şi pe aşa-zisele ei prietene din ghearele Patrulei
Locale din Crosspurposes, iar apoi în seara aceea când
alergase spre el în peştera întunecată. In ambele situaţii,
îi fusese recunoscătoare. în nici unul din cazuri nu se
putea vorbi de o rugăminte pasională din partea unei
femei care-şi dorea atingerea iubitului ei. Ridge se în­
trebă cum ar fi dacă ea l-ar implora vreodată să o ţină
în braţe.
: Nu mă crezi, nu, Ridge?
întrebarea ei îl luă prin surprindere.
- în legătură cu ce să te cred?
- în legătură cu negura care a umplut peştera în
noaptea asta.
- Kalena, cred că ai avut dreptate să fii îngrozită. Ori­
cine ar fi intrat în panică la gândul de a rămâne blocat
într-o peşteră subterană.
-T u chiar crezi că a fost doar un accident ciudat că
s-au stins toate felinarele odată? îl provocă ea încet.
-N u, recunoscu el după o clipă de ezitare. Dar nu
am altă explicaţie potrivită pentru ceea ce s-a întâmplat
în peşterile alea în noaptea asta, Kalena. Nu încă.
-A r putea avea legătură cu problema negoţului de
Nisip, nu? insistă ea.
- E şi asta o posibilitate, dar nu are sens. Tămăduitoa­
rele au blocat traseul, dar n-ar face o scamatorie ca asta.
în primul rând, de ce-ar face aşa ceva?
- Au fost cei doi bărbaţi care ne-au atacat în Adverse,
îi reaminti ea.
-Ştiu.
- Cele două pandantive din sticlă neagră...
-Ştiu, îi repetă el, dar nu am nici un răspuns.
- Nu crezi că a fost ceva ciudat cu întunericul ala, nu-i
aşa? reveni ea uşor resemnată. Nici nu te învinovăţesc.
Probabil că dispăruse când ai trecut tu prin pasaj. Dacă
n-aş fi văzut eu însămi negura, nici eu n-aş fi crezut.
-Kalena...
- îţi doresc noapte bună, Ridge, rosti ea foarte
protocolar. îţi mulţumesc că ai venit după mine în
seara asta.
Vorbele astea reci şi distante îl făcură pe Ridge să
geamă în sinea lui. Se întoarse pe o parte şi se trezi
cu faţa la spatele zvelt al Kalenei. Uşor, îşi puse mâna
pe umărul ei şi-i simţi încordarea care-i pusese stăpâ­
nire pe trup.
- încă îţi mai este frică, nu-i aşa? o întrebă el îngrijo­
rat. E în regulă, Kalena. Acum eşti în siguranţă. Eşti aici
cu mine, iar eu n-o să las pe nimeni să-ţi facă rău.
Cum ea nu-i răspunse, Ridge veni mai aproape mân-
gâindu-i umărul cu mâna. Să faci dragoste cu o femeie
era una, să o consolezi era alta. Nu ştia ce să facă, dar îşi
spuse că se mai relaxase puţin în timp ce el îşi trecea pal­
ma în sus şi-n jos pe braţul ei. Câteva minute, amândoi
rămaseră tăcuţi. Kalena nu se mişcă, dar muşchii încor­
daţi ai umerilor începură să i se mai destindă în timp
ce Ridge continua să o mângâie. Apoi, fără nici un fel
de avertisment, Kalena se întoarse cu faţa spre el, cuibă-
rindu-se în braţele lui, căutând căldura şi forţa trupului
său. Speriat, Ridge ezită o clipă, apoi îşi reluă masajul
uşor. Nu era nimic sexual în felul în care se ghemuise la
pieptul lui, observă Ridge. Kalena voia să fie liniştită şi
apelase la el pentru asta. Aşa şi trebuia, doar era soţul
ei, îşi spuse el şi adormi cu gândul ăsta.
A doua zi dimineaţă, Ridge se trezi cu puţin înainte
de răsărit şi găsi gol locul de lângă el din pat. Un clin­
chet uşor din colţul camerei, de lângă cămin, îl făcu să
deschidă ochii. Kalena era îmbrăcată de drum şi ţinea
o cană aburindă cu ceai de yant în mână. Aparent, abia
îl terminase de preparat pe focul mic pe care-1 aprinsese
ea. Când îşi dădu seama că era treaz, aduse cana spre
pat şi i-o întinse lui Ridge cu o politeţe sobră.
- M-am gândit că poate vrei să-ţi bei ceaiul în timp ce
te îmbraci, rosti ea fără să-l privească în ochi.
Era stânjenită, îşi dădu el seama brusc. Nu mai să­
vârşise niciodată ritualul tradiţional specific unei soţii
de a-i aduce ceai la pat. Din punctul ăsta de vedere, mo­
mentul era la fel de ciudat şi pentru el. Lui Ridge nu-i
mai adusese nici o femeie ceai la pat. Desigur, nu mai
fusese niciodată căsătorit. Era un început pentru toate.
Putea ajunge să-i placă acest mic ritual, decise el luând
cana din mâna Kalenei.
- Mulţumesc, murmură el în timp ce bău o gură din
licoarea revigorantă.
Kalena ezită lângă pat.
-Aseară ai fost bun cu mine, rosti ea cu sinceritate
în cele din urmă.
-A i insinuat că sunt un soţ temporar impulsiv şi abu­
ziv, zise el reţinut.
Ea flutură mâna alungând comentariul nopţii pre­
cedente ca şi cum aceea ar fi fost o chestiune complet
diferită.
-A m vrut să spun mai târziu, în pat. M-ai ţinut în
braţe şi m-ai liniştit. Eram foarte încordată din cauza a
ceea ce se întâmplase. Iţi apreciez preocuparea şi grija.
Ridge simţi o căldură care nu avea nimic de-a face
cu ceaiul pe care îl bea. Vru să-i spună că avea dreptul
la un astfel de tratament, pentru că era soţia lui, dar se
temu că avea să-i interpreteze greşit cuvintele şi avea să
creadă că îi vorbea din nou despre datorie şi obligaţie.
Aşa, doar încuviinţă din cap cât de degajat putu şi zise:
- îţi mulţumesc pentru ceai.
Pentru câteva clipe, se uitară unul la altul, apoi Kale­
na îi surâse uşor şi se întoarse să-şi facă bagajele.
La scurt timp după aceea, Ridge termină de legat de­
sagile de călătorie de şeile creeţilor, verifică de două ori
cataramele şi-i înmână unul din frâie Kalenei. Aceasta
le luă în mâinile înmănuşate. Aerul dimineţii era rece,
anunţând zăpada de pe munte. Pe lângă mănuşi, peste
hainele de călărie mai purta şi o mantie de călătorie
căptuşită cu blană cu gluga trasă pe cap. Ridge purta şi
el o mantie căptuşită şi o pereche de mănuşi calde
şi confortabile din piele de lanti. Creeţii îşi fluturară
aripile ca să se apere de frig şi porniră cu bunăvoinţa
lor obişnuită.
Kalena privi înapoi spre hanul cufundat în tăcere, în
timp ce Ridge porni spre ieşirea din curte.
- Mă bucur că te-ai răzgândit şi n-ai mai ţipat la tot
Consiliul Sătesc, spuse ea.
- Nu m-am răzgândit, o informă el cu aroganţă. Pur şi
simplu n-am mai vrut să pierd timpul.
-D a, desigur, murmură ea ascunzându-şi un surâs
firav. N-am vrea să mai pierdem timpul. Oricum, îţi
mulţumesc că te-ai abţinut.
-Te-ai fi simţit stânjenită, nu? întrebă el uitându-se
în spate.
- Da, recunoscu ea. Sunt destul de sigură că oamenii
din Consiliul Sătesc nu au avut absolut nimic de-a face
cu stingerea felinarelor azi-noapte. Ba mai mult, la băile
termale, am întâlnit nişte femei drăguţe şi m-aş fi simţit
ciudat dacă, în dimineaţa asta, tu te-ai fi întors şi le-ai fi
umilit folosindu-ţi puterea împotriva soţilor acestora.
Ridge clătină din cap.
- Femeile, mormăi el, pe un ton ciudat de îngăduitor.
Kalena răsuflă uşurată şi se aplecă să mângâie penele
de pe gât ale creetului. Diplomaţia, descoperea ea, era
un alt talent util pentru o soţie. îi trecu prin minte că
noaptea trecută nu fusese prima oară când reuşise să-l
calmeze pe Biciul de Foc. Devenea destul de pricepută
la treaba asta.
Fără îndoială, vântul care bătea acum dinspre munţi
era extrem de tăios. Creeţii urcau mai sus şi mai sus în
trecătoare, urmând drumul vechi care fusese construit
de primele Tămăduitoare Supreme care se hotărâseră să
se mute pe munte. Chiar şi în miezul verii, pe drumul
acesta putea fi răcoare. Zăpada de pe piscurile înălţimi­
lor Variance nu se topea niciodată de tot.
Când Ridge decise să se oprească să mănânce de
prânz, zăbovi să facă şi un foc mic pentru Kalena ca
să poată prepara nişte ceai. El rămase să o privească
în timp ce ea-şi fierse cu grijă apa şi adăugă frunzele
de yant.
- Dacă mergem tot în ritmul ăsta, până mâine-seară
ar trebui să ajungem la zidul de ceaţă albă de care s-au
plâns caravanele, declară el gânditor.
-U nde ridicăm tabăra în noaptea asta?
-De-a lungul drumului, sunt nişte adăposturi ridi­
cate de primii negustori. Acolo sunt depozitate furaje
pentru creeţi şi alimente pentru situaţii de criză. In sea­
ra asta, o să ne oprim într-unul dintre ele.
Kalena aprobă din cap şi termină de pregătit masa.
-M ă bucur că nu va trebui să ne petrecem noaptea
în aer liber. E aşa de frig aici.
Ridge surâse discret.
- Nu-ţi face griji, Kalena. Nu mi-aş forţa soţia să doar­
mă în zăpadă.
- Foarte reconfortant.
Adăpostul pe care-1 ocupară înainte de apus păru
destul de confortabil odată ce aprinseră felinarele, iar
Ridge făcu focul în cămin. Lângă încăperea principa­
lă era şi un grajd pentru creeţi, ceea ce le permitea şi
animalelor să se bucure de căldura focului. Faptul că
animalele erau atât de aproape n-o deranja pe Kalena.
Una peste alta, îşi petrecuse prea mult timp într-o comu­
nitate de fermieri ca s-o mai deranjeze ideea de a împărţi
spaţiul cu animalele. în al doilea rând, era prea obosită
ca să se gândească prea mult la asta. Dacă Ridge ale­
gea să-şi revendice drepturile maritale în noaptea asta,
mai întâi va trebui să găsească o metodă s-o ţină trează.
Adormi buştean înainte ca el să apuce să se întoarcă
de la creeţi, pe care fusese să-i verifice. După noaptea
anterioară îngrozitoare, Kalena se aşteptase să aibă coş­
maruri, dar până acum nu avu nici unul.
Munţii din jurul lor erau reci, şi temperatura joasă
anunţa căderea zăpezii.
Când Ridge se băgă în pat lângă ea, Kalena se mişcă
puţin. înainte să adoarmă la loc, îi simţi braţele în jurul
taliei ei.
A doua zi, chiar înainte ca ultima rază de soare să se
ascundă în spatele unui vârf înalt de munte, ajunseră
la zidul de ceaţă albă. Kalena ştiu imediat că pâcla ace­
ea nu era un nor obişnuit prins între munţi. îşi mână
creetul în spatele lui Ridge şi privi cu atenţie vălul alb
strălucitor care acoperea complet trecătoarea.
De o parte şi de alta a cărării, munţii se înălţau
sub forma unor piscuri sterpe, acoperite de zăpadă,
imposibil de urcat. Pe de altă parte, nici pe lângă cres­
te nu puteai ajunge în valea de pe partea cealaltă.
Tămăduitoarele supreme aleseseră o zonă bine prote­
jată şi blocaseră singura intrare cu un zid de ceaţă de
culoarea zăpezii.
- Deci, la asta se refereau negustorii, spuse Ridge în­
cet în timp ce se dădu jos din şa şi înaintă să examineze
bariera. Am crezut că probabil se referau la zăpadă sau
la nişte nori care blocaseră cumva trecătoarea. Dar asta
nu e o pâclă naturală. întinse o mână să atingă zidul
strălucitor, dar şi-o retrase imediat, înjurând încet.
- Ce e? întrebă Kalena, care descălecă şi merse lângă
el. Ai păţit ceva la mână?
-Afurisite Tămăduitoare, bâigui el scuturându-şi
mâna ca şi cum încă mai atârna ceva de ea. Nu, n-am
nimic. în numele Pietrelor, ce au făcut femeile astea?
- S-au izolat de negustorii lui Quintel.
- Evident, dar de ce? Şi cum? Ce e chestia asta albă?
Ridge păşi de-a latul trecătoarei uitându-se îndeaproape
la perdeaua albă. îşi scoase sintarul din teacă şi testă cu
grijă vălul.
Reacţia fu imediată. Sintarul îi străluci în mână ca şi
cum l-ar fi activat cumva cu furia lui arzătoare. Uluit,
Ridge rămase cu privirea aţintită asupra lamei, conşti­
ent că, pentru prima oară, oţelul reacţionase la altceva
decât la furia lui. încet, strălucirea se stinse, iar el îşi
puse arma înapoi în teacă.
-A r putea deveni complicat, declară el în cele din
urmă.
- Lasă-mă pe mine să încerc, zise Kalena fără să stea
pe gânduri.
-N u, aşteaptă, Kalena. Nu vreau ca tu...
Dar era prea târziu. Kalena întinsese deja mâna să
atingă pâcla albă. Mâna ei intră cu uşurinţă fără să sufe­
re vreun efect evident şi dispăru până la încheietură.
-E ca şi cum ai atinge ceaţa, îi zise ea nedumerită.
Uşor, îşi retrase degetele. Nu păţise nimic. Ridge, eu nu
cred că va fi vreo problemă.
- Kalena, mai multe caravane comerciale conduse
de negustori cu experienţă au fost întoarse din drum de
chestia asta. Un negustor comercial nu s-a mai întors
deloc. Nu fi aşa de sigură pe tine.
Ea se întoarse spre el debordând de încredere.
- Dar sunt sigură pe mine. Ridge. Foarte sigură. M-ai
adus cu tine ca să te trec de vălul ăsta, nu?
- Eşti aici ca să negociezi cu Tămăduitoarele, afirmă
el. Nu să-ţi asumi riscuri. Eu sunt cel plătit să-mi asum
riscuri.
- Dar ca să discut cu Tămăduitoarele, trebuie să trec
de asta, rosti ea întorcându-se spre pâcla alba şi păşind
dincolo de ea înainte ca Ridge să-şi dea seama exact
ce făcea.
- Kalena!
Strigătul lui neliniştit se pierdu aproape instantaneu
în clipa în care Kalena pătrunse prin pâcla care se închi­
se delicat în jurul ei, amuţind orice sunet şi orice senza­
ţie. Nu mai simţea frigul de pe munte. Nu mai simţea
nimic în afară de o senzaţie de pace. Era ca şi cum s-ar
fi aflat suspendată într-un univers de un alb strălucitor.
Nu semăna câtuşi de puţin cu pericolul iminent al ceţii
negre din peşteri. Dimpotrivă. Aici se aflau siguranţa,
seninătatea şi căldura.
Contrarii. Contrarii naturale. Acolo unde exista
unul, trebuia să existe şi celălalt. Toate lucrurile din
Spectru îşi căutau starea naturală de echilibru.
Vorbele îi trecură prin minte chiar în timp ce plutea
prin norul ciudat. Vălul acesta de un alb strălucitor era
opusul a ceea ce întâlnise în noaptea aceea. Exact con­
trapunctul acelei răceli întunecate fără sfârşit.
Kalena îşi mişcă mâinile şi se uită în jos spre ele. îşi
putea vedea degetele învelite în mănuşi, deci nu era
complet lipsită de simţuri. Cu grijă, făcu un pas în faţă,
incapabilă să vadă cărarea de piatră pe care probabil că
se afla. întinse apoi mâna întrebându-se cât de gros era
vălul. Degetele se făcură nevăzute. Din nou, păşi în faţă
urmându-le. Cel puţin, aşa credea, că se mişca înainte,
în pâcla aceea, nu se putea orienta cu adevărat.
După încă vreo câţiva paşi, trecu de partea cealaltă.
Trecu de bariera de un alb strălucitor şi se trezi uitân-
du-se la cea mai verde vale pe care o văzuse vreodată.
Pereţii abrupţi ca de canion împrejmuiau valea aceasta
îngustă cu tot cu mănunchiul ei de colibe. Dintr-o par­
te într-alta a văii, se întindeau câmpuri cu flori, plante
medicinale şi legume. Colibele, din ale căror coşuri şer­
puia ademenitor fumul, erau presărate la întâmplare,
formând un tablou foarte plăcut ochiului. Cărarea pe
care se afla Kalena cobora cu uşurinţă în inima văii.
Aceasta era casa aleasă de Tămăduitoarele Supreme. Ar
fi ştiut asta chiar şi fără să i se spună. O parte din ea
recunoscu locul ăsta... îl recunoscu şi-i răspunse. Pentru
o clipă, Kalena stătu acolo şi se uită minunându-se, dar
apoi îşi aminti de Ridge.
Fără nici o ezitare, porni din nou spre pâcla care for­
mă vârtejuri în jurul ei ca şi mai devreme, dar de data
asta Kalena continuă să înainteze. Câteva secunde mai
târziu, ieşi pe partea cealaltă şi se trezi în faţa lui Ridge.
- Ce s-a întâmplat acolo? o întrebă el încordat.
Neliniştea de pe faţa lui era evidentă.
-Nimic. Doar am mers şi am trecut în partea cealal­
tă. E un pic derutant, dar nu e prea greu să înaintezi
prin pâclă. Lasă-mă să văd dacă pot să te conduc dinco­
lo, zise ea întinzându-se după mâna lui.
-N u ştiu, Kalena. Mai devreme nici n-am putut să
ating chestia asta. S-ar putea să fie ceva prin care doar o
femeie poate să treacă. S-ar putea să trebuiască să mergi
să iei tu însăţi legătura cu Tămăduitoarele să vezi dacă
mă vor lăsa să trec.
- Mai întâi o să încerc să iau un creet, îi sugeră Kale-
na, apucând unul din frâie.
Creetul se opri în faţa zidului pâclos, deschise ciocul
şi-şi băgă limba ca şi cum ar fi vrut să guste bariera stră­
lucitoare. Kalena îl aşteptă să se lămurească singur că
nu era nici un pericol, apoi păşi înăuntru trăgând de
frâie. Creetul o urmă ascultător. Pe partea cealaltă, legă
frâiele în jurul unei stânci mici şi se întoarse după Ridge
şi după animalul lui.
- Creetul a trecut fără nici un fel de problemă. Vino,
Ridge, încearcă.
Ridge îşi încleştă gura, dar n-o mai contrazise. îşi
puse mâna într-a ei şi-i permise Kalenei să-l conducă di­
rect prin zidul alb. Ea trecu, dar, când încercă să-l tragă
şi pe el după ea, întâmpină brusc o rezistenţă îngrozi­
toare. Ridge îşi smulse mâna dintr-a ei, iar Kalena se
trezi singură în pâclă. Ieşi din nou şi rămase cu privirea
aţintită asupra lui. Ridge îşi scutura mâna, iar pe faţă i
se citea durerea.
-N-o să meargă, îi spuse el cu asprime. Va trebui să
mergi singură să vezi dacă le poţi convinge pe Tămădui­
toare să mă lase să trec.
- Ceva nu e bine, se încruntă Kalena gânditoare.
- Poţi să fii sigură de asta.
- Nu, clătină ea din cap. Ceva e în neregulă cu tine.
E ceva care te împiedică să mă urmezi prin pâclă.
- Sunt bărbat. Probabil că Tămăduitoarele au înzes­
trat chestia asta cu ceva care să ţină la distanţă bărbaţii.
Exemplu tipic de prostie femeiască.
Kalena nu-1 băgă în seamă, concentrându-se asupra
problemei. Instinctiv, ştiu că trebuia să-l poată trece pe
Ridge prin pâclă. Avea ceva asupra lui care-l împiedica.
- încă mai ai pandantivul ăla din sticlă neagră asupra
ta? Cel pe care l-ai luat de la bărbatul care ne-a atacat?
- Da, rosti el privind-o cu ochii mici.
- Scapă de el.
- Kalena, e ridicol. E doar o bucată de sticlă. Nu se
poate să aibă ceva de-a face cu prostia asta. Ăsta-i un
tertip femeiesc.
- Iar sticla aia e un tertip masculin. Scapă d e e a , R id g e.
Acum era absolut sigură. Trebuie s-o arunci ca să poţi să
treci prin pâclă.
- Ducă-se până-n ambele capete ale Spectrului, oftă el
băgând mâna în mantie de unde scoase pandantivul din
sticlă neagră şi-l lăsă să-i atârne de degete. Nu înţeleg de
ce eşti aşa supărată din cauza lui, dar, dacă asta te face
fericită, o să scap de el.
Se întoarse şi aruncă pandantivul mult în urma lui.
Acesta ateriză la câţiva metri depărtare pe cărare, iar
când sticla se sparse, se auzi un zăngănit.
-Acum, afirmă Kalena ferm convinsă, poţi să treci
prin pâclă. întinse mâna după mâna lui.
- Să sperăm doar că nu-mi pierd mâna de tot de data
asta, mârâi Ridge în timp ce porni din nou pe urmele
ei. Am planuri cu mâna asta, să ştii.
Dar de data asta nu-1 opri nimic. Conducându-şi cre-
etul, Ridge o urmă pe Kalena prin vălul strălucitor şi
ieşi pe partea cealaltă.
- Ei, să fiu al naibii.
Ridge rămase privind în jos la valea verde de dedesubt.
-Ţine minte asta când va veni vremea să-mi înmâ­
nezi partea mea de Nisip, îi spuse Kalena cu mândrie.
Să fie clar că l-am câştigat.

capitolul 11
Kalena şi Ridge erau deja la jumătatea drumului spre
valea aceea minunată când începură să observe schim­
barea de temperatură. Cu cât se apropiau mai mult de
fundul văii, cu atât se făcea mai cald. In mod cert, valea
Tămăduitoarelor Supreme era o oază caldă, protejată
printr-o fortăreaţă naturală de munţi şi zăpadă.
-Oamenii din Hot And Cold au dreptate, spuse
Kalena cu voce tare. Undeva în valea asta se ascunde
sursa izvoarelor termale din peştetile de acolo. Pot să
simt asta.
- Intuiţie feminină? rosti Ridge pe un ton uşor
zeflemitor.
- Poate, răspunse Kalena ridicând din umeri.
Ridge fusese foarte tăcut de când îl trecuse prin pe­
retele de pâclă albă. Avea impresia clară că, pe măsură
ce se apropiau de satul Tămăduitoarelor Supreme, de­
venea din ce în ce mai neliniştit. Pentru ea, era chiar
invers. Ştia că reacţia ei avea rolul de a o contrabalansa
pe a lui.
-U ite, Ridge, sunt oameni pe câmp.
Ridge îşi struni creetul şi observă scena idilică din
faţa lor. Femeile se deplasau printre rândurile de plante
şi flori frumoase, îngrijind grădinile luxuriante.
- Cred, rosti Ridge în cele din urmă, că ar fi mai bine
să mergi tu în faţă. Am impresia că aşa se obişnuieşte pe
aici. Se mişcă puţin în şa. Asta e un loc al femeilor.
- Da, aprobă Kalena încrezătoare. Aşa este.
Fără să ezite, conştientă că era foarte nerăbdătoare,
îşi îmboldi creetul să înainteze.
Câteva minute mai târziu, ajunseră la o cărare îngus­
tă care trecea printr-un şir de grădini perfect parcelate.
O femeie înveşmântată într-o tunică pastel, lungă şi di­
afană, se uită în sus şi-şi ridică mâna în semn de bun
venit. La curea, purta căţuia tradiţională pentru jar şi
punguţa cu Nisip. Era mult mai în vârstă decât Kalena
şi avea părul argintiu prins sub o plasă albă. Femeia se
îndreptă cu vioiciune şi hotărâre spre Kalena.
Kalena opri creetul şi descălecă exact când femeia
se apropie. După ce-şi înclină capul în semn de res­
pect, se prezentă.
-E u sunt Kalena, iar acesta este soţul meu, Ridge.
Am bătut cale lungă să vorbim cu tine şi cu celelalte.
Femeia surâse cu căldură şi o atinse pe umăr.
-B un venit, Kalena, fiică a Casei de Ice Harvest.
Te aşteptam de mult.
- Ştiţi cine sunt?
- Ştim. Eu sunt Valica din rândul Tămăduitoarelor
Supreme. Mă simt onorată să te primesc în satul nostru.
Se întoarse spre Ridge. Iar acesta este bărbatul pe care
l-ai ales?
Ridge încuviinţă din cap rezervat, dar politicos în
timp ce cobora din şa.
- Eu sunt soţul Kalenei. Sunt aici în numele Baronu­
lui Negoţului, Quintel.
- Desigur. Deci Lordul Quintel a devenit suficient de
nerăbdător, încât a decis să acţioneze, nu? Ar fi trebuit
să ştie că doar o femeie foarte specială şi partenerul ei
ales puteau trece dincolo de barieră. Noi, în mod cert,
i-am dat suficiente indicii, dar bărbaţii pot fi destul de
încăpăţânaţi. Valica se întoarse făcând semn din mână.
Veniţi cu mine. Vă conduc spre coliba voastră. Aţi avut
o călătorie lungă şi trebuie să vă odihniţi. Vom avea mai
târziu timp să vorbim.
Valica îi conduse în jos pe cărare spre una dintre nu­
meroasele colibe împrăştiate de-a lungul văii. Căsuţa pă­
trată era construită din piatră în culori calde. In loc de
obloane de lemn, avea ferestre şi o grădină fermecătoare
cu flori.
-Avem grajduri pentru creeţi. După ce le scoateţi
şeile, voi lua eu păsările şi le voi hrăni în locul vostru.
Privirea lui Ridge se îngustă uşor.
- Mă voi ocupa eu de creeţi.
-N u e nevoie, Comandante Comercial, Ridge. Voi
avea eu grijă de ei.
-N u vreau să fiu nepoliticos, Tămăduitoareo, dar
mi-am făcut un obicei din a-mi îngriji singur creeţii
când sunt plecat.
Ridge desprinse cataramele desagilor chiar în timp
ce vorbea.
-C um doreşti, zise Valica politicoasă. Grajdurile
sunt acolo, continuă făcându-i semn spre o structură
mică din spatele colibei. Vei găsi hrană şi apă pen­
tru păsări. Până vă veţi spăla şi vă veţi odihni voi, se
va face ora mesei de seară. Sunteţi invitaţi să vă ală­
turaţi. Ne adunăm în sala mare de lângă grădinile cu
plante medicinale.
-Mulţumim, Valica, rosti Kalena repede înainte să
apuce Ridge să obiecteze. Ne vedem la masa de seară.
Valica încuviinţă din cap şi plecă. Kalena se întoarse
spre Ridge, care desfăcea harnaşamentul de călătorie cu
un aer încruntat.
- Ridge, m-ai adus cu tine ca să discut cu Tămădui­
toarele. Te rog, lasă-mă să-mi fac treaba. Lucrurile vor
merge mult mai bine dacă nu te vei contrazice pentru
fiecare mărunţiş. Se oferea să aibă grijă de creeţi doar
din politeţe. Nu era nevoie să te opui. E puţin probabil
ca Valica să ne fure păsările.
Ridge o privi cu răceală în timp ce ridică bagajele şi
porni spre uşă.
- De unde ştii?
- Ridge, eşti ridicol. Oricum, ce-i cu tine?
El oftă, deschise uşa şi dezvălui o cameră mobilată
simplu şi elegant. Un pat, o masă rotundă joasă, perne,
două taburete lângă şemineu şi o plantă delicată cu flori
erau aranjate într-o ordine plină de seninătate.
-N u ştiu, recunoscu el. Dacă vrei să ştii adevărul,
nu-mi place locul ăsta. Mă face să mă simt nervos.
-Ţie nu-ţi trebuie mult să devii nervos, Comandante
Comercial, zise Kalena zâmbind uşor. Uneori şi cel mai
mărunt lucru e de ajuns. Nici nu-i de mirare că ţi se zice
Biciul de Foc, adăugă ea urmându-1 în camera mobilată
simplu.
-T u nu pari să ai nici o problemă, observă Ridge sec
în timp ce lăsă bagajele pe covor. Am senzaţia că te simţi
ca acasă aici.
- Cred că exact aşa mă simt, şopti Kalena. Acasă. Păşi
de-a lungul zonei mici de locuit admirând liniile simple
şi ordonate ale mobilierului. Cum crezi că au ştiut că
vin, Ridge? Spun că m-au aşteptat. E ciudat, nu?
-Tămăduitoarele Supreme au părut întotdeauna
ciudate.
Privind-o pe Kalena învârtindu-se prin coliba mică,
Ridge deveni şi mai neliniştit. Din cele spuse de alţi
negustori, ştia că toţi bărbaţii aveau tendinţa de a se
simţi nervoşi şi uşor ciudat în valea aceasta frumoasă.
Bărbaţii trăiau senzaţia inconfundabilă că nu erau în
elementul lor. Valea era a femeilor, din toate punctele
de vedere.
Ridge se pregătise pentru senzaţia asta de dezorienta­
re, dar, foarte repede, începea să-şi dea seama că neliniş­
tea lui avea mai multe cauze, nu doar pe asta. Atracţia
pe care o exercita valea asupra Kalenei era evidentă. Ii
trecu atunci prin minte că ea nu avea o casă adevărată
sau o familie care s-o cheme înapoi în Crosspurposes
sau chiar în valea Interlock. Mătuşa ei, Olara, nu părea
un motiv prea bun pentru care Kalena să vrea să se în­
toarcă. O căsătorie temporară aranjată şi nefericită cu
un bastard fără Casă probabil că nu părea un motiv prea
bun pentru care să facă acea călătorie înapoi, dincolo de
munţi. Valea frumoasă era o ameninţare pentru el într-un
fel în care nu se aşteptase. Putea fi ademenită cu mo­
meli cu care nu se putea pune nici un bărbat obişnuit.
Ridge se răsuci şi deschise uşa.
- O să mă îngrijesc de creeţi, murmură el înainte
să iasă.
Din punctul lui de vedere, cu cât mai repede o lua
pe Kalena şi Nisipul şi pleca din locul ăsta, cu atât era
mai bine.
Kalena era perfect conştientă de îngrijorarea lui
Ridge şi de dispoziţia lui melancolică din seara aceea.
Stătea lângă ea, întins cu un soi de degajare provocatoa­
re pe pernele brodate. Kalena nu făcuse nici o tentativă
de a-1 servi în maniera normală. Amândoi ştiau că, în
vale, manierele la masă prevedeau ca toţi să fie egali.
Toată lumea se servea singură de pe platourile cu le­
gume frumos pregătite, din holurile cu supă şi din felu­
rile delicate de mâncare din ouă de binda. Kalena era
destul de sigură că Ridge ştia să-şi umple singur farfuria
cu mâncare chiar dacă era înconjurat de femei. Când îi
fu prezentată mâncarea, Ridge ezită o clipă şi-i aruncă o
privire curioasă Kalenei, dar, cum ea nu schiţă nici un
gest să-şi îndeplinească datoria de soţie, se servi calm
cu tot ce dori. Kalena afişă un zâmbet strălucitor şi se
întinse spre platoul cu ouă de binda în aspic.
- Ştiam eu că poţi s-o faci dacă încerci, murmură ea
doar pentru urechile lui.
- Locul ăsta are o influenţă proastă asupra maniere­
lor tale la masă.
-C e observaţie interesantă! Aş putea să le schimb
pentru totdeauna. Poate ar fi mai bine să te obişnuieşti
să te serveşti singur. Mie îmi place mai mult stilul ăsta.
- îmi dau seama, zise el turnându-şi nişte vin. Dar cu
tradiţiile cum rămâne, Kalena? Ele nu înseamnă nimic
pentru tine?
- Sunt mai interesată să institui tradiţii noi, cred. în
orice caz, tu vorbeşti de tradiţii? N-ai crescut tocmai cu
ele. De îndată ce scoase vorbele acelea pe gură, Kalena
le regretă. Imediat îşi coborî privirea şi-şi ceru scuze. îmi
pare rău, Ridge, n-am vrut să te insult.
- N-a fost nici o insultă, rosti el cu asprime. Ai spus
adevărul. Ceea ce uiţi tu este că unele tradiţii au o în­
semnătate mai mare pentru aceia dintre noi care au fost
nevoiţi să supravieţuiască fără ele.
- Sau pentru cei ca mătuşa mea care n-au avut decât
tradiţiile ca să-i ţină laolaltă, spuse Kalena oftând.
Ridge îşi luă ţepuşa şi redeveni tăcut, în vreme ce, în
jurul celorlalte şase sau şapte mese aranjate în încăperea
simplă, conversaţia era în plină desfăşurare. Kalena le
ignoră şi se concentră să-şi schimbe poziţia normală, în
genunchi, într-o poziţie mai confortabilă. Ideea de a sta
cu picioarele depărtate ca un bărbat la masă era nouă.
Pe de altă parte, i se părea destul de grea pentru cineva
care-şi petrecuse toată viaţa mâncând în genunchi. Kale­
na se trezi schimbând de câteva ori poziţia.
-Pentru numele Pietrelor, ce se întâmplă cu tine?
mârâi el la un moment dat chiar după ce ea îşi schimbă
iarăşi poziţia. Nu poţi să stai nemişcată?
- încerc să mă fac comodă, îi sâsâi ea încet.
- încearcă să stai ca de obicei, o sfătui Ridge sarcastic.
-Nimeni altcineva nu mai stă aşa. Şi, după toţi anii
ăştia, m-am săturat să stau aşa. Dă-mi platoul acela cu
brânză, te rog.
El id dădu cu o mişcare rapidă care indica limpede
cât de iritat era.
- îţi mulţumesc, Ridge. Te-ai descurcat foarte bine.
Poate că ai talent la servirea mesei.
Kalena îşi împunse ţepuşa prin câteva felii de brânză
şi aşeză platoul înapoi pe masă. Femeia de lângă ea se
întinse după el.
-Valica mi-a spus că ai trecut bărbatul şi doi creeţi
prin văl în după-amiaza asta.
Kalena încuviinţă.
-A fost destul de simplu. Nu înţeleg de ce s-a dovedit
o barieră atât de greu de trecut pentru celelalte femei
din caravanele comerciale.
-A , asta-i pentru că a fost ridicată pentru o anumi­
tă femeie. Pentru tine. Eu sunt Arona, apropo. Eu mă
ocup de grădinile cu plante medicinale.
Arona zâmbi. Era o femeie frumoasă cu trăsături pu­
ternice şi bine conturate, cu ochi albaştri calzi şi curi­
oşi. Avea cu câţiva ani mai mulţi decât Kalena. Părul ei
bogat, de un negru strălucitor, nu ascundea nici un fir
cenuşiu. Ca toate femeile din vale, avea trupul suplu şi
puternic de la munca asiduă pe câmp.
-Arona, spune-mi, cum aţi ştiut că voi veni prin pâ-
clă? Nu înţeleg nimic din toate astea.
-Vei afla mai multe în seara asta după cină. Nu e
treaba mea să-ţi explic toate astea. Nici nu e o chestiune
care ar trebui discutată în prezenţa bărbaţilor, rosti ea
uitându-se repede spre profilul implacabil al lui Ridge.
Kalena observă maxilarul lui Ridge încleştându-se,
dar acesta nu zise nimic. în timpul mesei care dură mult,
femeile îi întrebară atât pe Kalena, cât şi pe Ridge
multe despre ce se mai petrecea în lumea de afară.
In mod clar, femeilor le plăcea să fie la curent cu ceea
ce se întâmpla dincolo de vale, chiar dacă nu alegeau să
participe la acele evenimente.
Ridge răspunse la întrebările despre noul Tribunal
al Echilibrului şi despre economia din ce în ce mai
înfloritoare de pe Continentul Nordic. Kalena, obser-
vându-1 cum se mândrea oarecum cu răspunsurile lui
inteligente şi bine informate. Poate că soţul ei temporar
avea origini umile, dar, de-a lungul anilor, se străduise
să compenseze pentru lipsa timpurie de educaţie.
-A m auzit că în portul Countervail se construieşte
o navă, afirmă una dintre femei. O navă foarte specia­
lă care va fi folosită în încercarea de traversare a Mării
Clashing Light.
-Aşa este, îi confirmă Ridge. Este finanţată de un
consorţiu format din lorzii unor Case bogate.
- Şi ce obiectiv are? Explorarea?
- Explorarea teritoriilor de dincolo de mare şi stabili­
rea unor noi rute comerciale, răspunse Ridge. Cine ştie?
Poate că vor fi şi pe teritoriile acelea Tămăduitoare care
vor vrea să împărtăşească informaţii cu voi.
- Ce idee fascinantă, murmură Arona.
Ridge ezită şi se încruntă uşor când îşi găsi pocalul
de vin gol. Era obişnuit să fie mereu plin când împărţea
masa cu Kalena.
- Sunt mulţi care cred că nava nu se va întoarce ni­
ciodată, continuă el în timp ce se întinse ezitant după
carafa cu vin şi-şi turnă singur. Consilierii Polarităţii au
emis teoria că e posibil să nu mai existe teritorii locuite
dincolo de mare. Unii cred că pericolele din timpul că­
lătoriei vor fi aşa de mari, încât nava va fi obligată să se
întoarcă. Orice s-ar întâmpla, va fi interesant.
-Foarte, aprobă Valica. Dar toate astea se vor în­
tâmpla în viitor. In seara asta ne aşteaptă chestiuni
mai actuale de care trebuie să ne ocupăm. Ne scuzi,
Comandante Comercial? Avem nevoie urgentă să discu­
tăm despre afaceri şi despre viitor cu Kalena.
Având în vedere cât de mult trebuie să-l fi deranjat,
Ridge nu se arătă însă deloc supărat că fu rugat să plece.
Aruncă o privire spre faţa politicoasă a Kalenei, apoi se
ridică în picioare, ţinând în continuare carafa cu vin în
mână. Continuă să se uite în jos la Kalena.
-Te voi aştepta, spuse el răspicat.
- înţeleg.
Şi chiar înţelegea. Kalena îi întâlni ochii aurii fioroşi
şi ştiu exact la ce se referea. Era singurul bărbat care
înfrunta o mică lume a femeilor care o voiau pe Kale-
na într-un mod pe care el nu-1 înţelegea pe deplin. îşi
dădea seama că exista un risc, dar nu era sigur cum să-l
alunge. Ştia doar că trebuia să-şi exercite puţina auto­
ritate pe care o mai avea în încercarea de a se asigura
că soţia lui se întorcea cu el. Poate că se temea că, dacă
o pierdea pe ea, pierdea şi Nisipul, îşi spuse Kalena,
mirându-se de durerea pe care i-o provoca gândul ăsta.
Până la urmă era doar o căsătorie temporară.
-Nu-ţi face griji, Ridge, îi şopti ea. O să fac tot ce pot
să mă asigur că-ţi vei primi Nisipul.
- Dă-1 naibii de Nisip. Ai grijă să te întorci în colibă
la o oră decentă.
Se răsuci apoi pe călcâie şi ieşi din sala de mese.
Nimeni nu-i ceru să lase jos carafa cu vin.
După plecarea lui Ridge, toate privirile se întoarseră
spre Kalena. O senzaţie ciudată de nerăbdare se simţi
brusc în aer. Valica îi zâmbi s-o liniştească.
- Nisipul e al tău, Kalena. Atât cât poţi să duci. Chiar
acum avem o rezervă proaspătă în cuptor, care va fi gata
până mâine-dimineaţă.
-Mulţumesc, murmură Kalena încetişor.
Nimeni nu ştia cum anume se făceau preţioasele
Nisipuri ale Eurythmiei. Secretul Tămăduitoarelor Su­
preme era păzit de generaţii. Nisipul în sine nu avea
efecte curative; valoarea lui era dată de faptul că era un
instrument de diagnosticare. Când ardea, fumul produs
o înzestra pe o Tămăduitoare cu Har să „vadă“ cumva
în interiorul pacientului şi să determine cu precizie na­
tura bolii sale. Apoi aceasta îi prescria tratamentul, care,
de obicei, era compus din fierturi de plante din grădina
ei. Unul dintre primele lucruri pe care le făcea o Tămă­
duitoare în curs de instruire era să-şi facă propria grădină
de plante medicinale. Aceasta era un simbol al profesi­
ei ei ca şi căţuia mică pe care o folosea să-şi ardă Ni­
sipul. Fumul putea fi folosit eficient doar de un anumit
număr de persoane, invariabil femei.
Generaţii întregi, Breasla Tămăduitoarelor le permi­
sese doar acelor femei cu Har să participe la instruire.
Modalitatea de testare era simplă. Fumul era inhalat
de o Tămăduitoare în devenire, căreia i se spunea să
„privească“ înlăuntrul unui pacient. Chiar dacă-i lipsea
pregătirea de care avea nevoie s-o identifice, aceasta fie
putea să descopere imediat sursa bolii, fie nu putea.
Unele femei aveau doar ceea ce în credinţa populară
era considerată o fărâmă de Har, ceea ce însemna că
trăiau efectele bulversante ale fumului, dar nu aveau
nici o viziune clară legată de boala pe care trebuiau
s-o diagnostice.
-N u ştiu sigur cum să negociez pentru Nisip, şopti
Kalena. N-am mai făcut asta niciodată. Te rog să-mi spui
câţi grani vrei pentru el să văd dacă avem suficienţi să-l
cumpărăm.
Valica nu păru deloc preocupată.
- Preţul obişnuit de o mie de grani va fi suficient. In
noaptea asta, nu Nisipul este problema crucială. El a
fost doar momeala.
- Momeala?
Kalena aşteptă încordată, presimţind că avea să i se
ceară ceva foarte important.
Celelalte femei făcură linişte deplină, lăsând-o pe Va­
lica să-i explice. Aceasta nu se grăbi şi-şi alese vorbele cu
o atenţie evidentă.
- Poate că ai auzit legenda despre Cheia Luminii care
ar fi ascunsă pe undeva prin munţii ăştia.
-A m auzit poveştile.
- Sunt adevărate, Kalena.
Kalena trase adânc aer în piept.
- Chiar există o Cheie a Luminii?
- O, da. Chiar există o Cheie a Luminii. Valica schiţă
un zâmbet trist. Pentru orice putere, există şi un punct
opus. Sigur Olara te-a instruit bine.
Kalena clătină uluită din cap.
- O cunoşti pe mătuşa mea?
-Acum mult timp, Olara a fost pe punctul de a ni se
alătura. Are foarte mult Har, dar a ales să caute alianţa
cu un bărbat. înclinaţiile ei naturale ar fi condus-o în
cele din urmă spre valea asta dacă... n-ar fi intervenit
alţi factori.
-Moartea bărbaţilor din Casa mea. Tatăl şi fratele
meu, îi explică tristă Kalena. Iar, după moartea lor, a
urmat şi moartea mamei mele. A fost vina mea că Ola­
ra n-a avut de ales decât să renunţe la visurile ei. în
schimb, şi-a făcut datoria faţă de mine şi faţă de Casa de
Ice Harvest. Spre deosebire de ea însăşi, adăugă Kalena
în gând.
- întotdeauna avem de ales, Kalena. Ţine minte asta.
Olara ar fi putut să te aducă aici, şopti Valica. Dar ea
a ales calea răzbunării. Te-a crescut să fii arma acelei
răzbunări în loc să devii Tămăduitoarea bună care ai fi
putut fi cu o pregătire corespunzătoare.
- O Tămăduitoare? Aş fi putut fi aşa ceva? De unde
ştii asta? Nu am fost niciodată testată cu Nisip. Kalenei
nu-i dădea pace gândul acela. Mătuşa mea nu m-a lă­
sat niciodată să-i învăţ secretele. A refuzat să mă testeze
cu Nisipul. Mi-a zis că astfel de lucruri îmi vor distrage
atenţia de la ceea ce trebuia să fac.
-Avea dreptate. Unei Tămăduitoare cu pregătire îi
e imposibil să ucidă de bunăvoie, mai puţin, poate, în
cazurile clare de autoapărare sau de apărare a altei per­
soane. Dar Olara te-a crescut cu ideea că trebuie să ucizi
cu sânge-rece şi cu premeditare. Fapta asta s-ar fi aflat în
contradicţie cu cele mai profunde instincte ale tale, aşa
că a luat măsuri să nu fii conştientă de ele.
Kalena îşi aminti senzaţia aceea de barieră străpunsă
în mintea ei, pe care o trăise prima oară când Ridge
făcuse dragoste cu ea.
- Cum de mi-a ascuns o asemenea informaţie atât de
mult timp?
-O lara a folosit tehnicile pe care Tămăduitoarele le
învaţă ca să se ocupe de minţile tulburate. Există mo­
dalităţi prin care poţi face un pacient să uite lucrurile
care sunt atât de tulburătoare sau de dureroase, încât îi
pun sănătatea în pericol. Olara a folosit astfel de meto­
de asupra ta. Şi-a asumat un risc mare atunci când ţi-a
negociat căsătoria de scurtă durată. Probabil că a ştiut
asta. Aparent, nu s-a putut gândi la o altă cale prin care
să te aducă aproape de victima ta.
- Mi-a spus că, deşi semnam un astfel de contract de
căsătorie, nu trebuia să mă culc cu soţul meu sau cu
vreun alt bărbat înainte să-mi duc la îndeplinire respon­
sabilitatea faţă de Casa mea, răspunse Kalena coborând
ochii în pământ. Dar nu am ascultat-o.
- Dacă mătuşa ta ţi-ar fi permis să inhalezi fum, ba­
riera pe care ţi-o ridicase în minte ar fi fost spulberată.
Când ai ales să stabileşti o legătură fizică şi emoţională
cu bărbatul cu care erai pe punctul de a te căsători, actul
acela a avut practic acelaşi efect. A slăbit foarte mult
bariera din mintea ta.
-A tât de mult, încât am eşuat în misiunea mea.
-A i eşuat să-ndeplineşti ordinul mătuşii tale. Nu
te-ai dezamăgit însă pe tine. Kalena, tu nu te-ai născut să
ucizi cu sânge-rece, indiferent de motiv. Valica se aplecă
peste masă să atingă mâna musafirei sale. Destinul tău
e mult mai complex.
Kalena se uită la ea conştientă de intensitatea cu care
o priveau celelalte femei.
- Şi care e destinul acesta, Valica? Nu am altă chema­
re decât pe aceea de răzbunare, pe care am fost nevoită
s-o abandonez.
Valica clătină din cap.
- Răzbunarea nu a fost niciodată adevărata ta chema­
re. Vezi tu, eşti cea care va scoate Cheia Luminii din
ascunzătoarea ei.
Kalena îngheţă.
- Nu, şopti ea cu glas încordat. Nu, asta nu poate fi
adevărat.
- Cheia nu a mai fost atinsă de atâtea generaţii, încât
nici o Tămăduitoare nu mai poate ţine socoteala. Con­
form cercetărilor noastre, noi credem că nu a mai fost
atinsă de când a fost pusă în ascunzătoare.
-Dacă există cu adevărat, nu trebuie să fie atinsă,
protestă Kalena. E dincolo de puterea noastră de în­
ţelegere. Trebuie lăsată pentru totdeauna acolo unde
se află!
Valica zâmbi din nou, atentă, resemnată, cu o tristeţe
infinită şi cu siguranţă de sine.
-Poate sta ascunsă şi neatinsă atât timp cât Cheia
întunericului rămâne şi ea ascunsă şi neatinsă.
- Despre ce vorbeşti?
-Noi credem că Cheia întunericului a fost descoperită.
Kalena simţi că i se usucă gura.
- Se spune că, dacă Cheia întunericului şi cea a Lumi­
nii sunt aduse vreodată una aproape de cealaltă, atunci
întunericul va distruge Lumina.
- Bărbaţii zic asta, rosti Arona pentru prima oară pe
un ton ironic şi amuzat. Bărbaţilor le place să creadă că,
dacă într-o confruntare ei sunt mai puternici, şi capătul
lor din Spectru trebuie să fie mai puternic. Dar ade­
vărul e că ideile lor violează Matematica Paradoxului,
precum şi Filosofia Spectrului. Toate lucrurile trebuie
să fie echilibrate de contrarii egale.
Kalena se uită la ea, apoi îşi întoarse iarăşi privirea
spre Valica.
- Ştii singur că a fost descoperită Cheia întunericului?
- Nu, sigur nu. Dar avem foarte multe bănuieli. Lân­
gă munte, s-au întâmplat fapte tipice pentru întuneric.
Mai mulţi bărbaţi au murit în feluri ciudate. Au existat
poveşti despre viperele cu cârlig care au apărut dincolo
de munţi prima oară de generaţii...
- Ridge a ucis una pe drumul încoace, şopti Kalena.
-Kalena, viperele cu cârlig sunt fioroase, dar întot­
deauna s-au temut de oameni. Dacă au început să vâ­
neze dincolo de munte, atunci asta e pentru că ceva le-a
atras afară. Mai sunt şi alte poveşti, unele pe care nu le
înţelegem, dar care ne-au alarmat foarte tare.
Kalena se gândi la ceaţa întunecată care încercase s-o
învăluie în peşteri.
- Nu înţeleg ce se aşteaptă de la mine să fac.
- Din păcate, nu-ţi putem explica pe de-a-ntregul des­
tinul, pentru că nici noi nu suntem sigure de el, răspun­
se Valica. De-a lungul anilor, am avut indicii, fragmente
şi frânturi de informaţii care ne-au venit prin Clarvizi-
uni sau alte dovezi pe care le-am dedus singure. Singurul
lucru de care suntem sigure este acela că tu eşti cea care
poate controla Cheia Luminii. Altcineva ar fi ucis.
-N u poţi să ştii asta sigur! Ce-aş face cu ea dacă aş
lua-o cu mine... presupunând că nu mă va ucide şi pe
mine? Asta n-are nici un sens.
Acum, Kalena se simţea prinsă într-o cursă la fel
ca în ziua în care Olara îi spusese că trebuia să-l ucidă
pe Quintel. Dar, cel puţin, după moartea lui Quintel,
avusese promisiunea vagă a libertăţii. Legendele des­
pre Cheile Luminii şi întunericului spuneau că moar­
tea era preţul pe care avea să-l plătească orice om care
le atingea.
- Calmează-te, Kalena. Nimeni nu te va obliga să iei
Cheia. Nu e treaba noastră să încercăm asta. Decizia
trebuie să fie a ta şi doar tu vei şti cum şi când va trebui
să acţionezi. Tot ce putem noi să facem este să-ţi spu­
nem ce-am învăţat de-a lungul anilor studiind legende­
le şi fragmentele de manuscrise vechi care ne-au ajuns
pe mână.
- Aveţi multe astfel de manuscrise vechi?
-Câteva. La ce crezi că folosim granii lui Quintel?
Costă bani să urmăreşti firul legendelor vechi.
-Vorbeşti despre zilele Stăpânilor Zorilor, spuse
Kalena încet. Vrei să spui că au existat cu adevărat?
-Aşa credem. Ei sunt cei care au descoperit Pietrele
Contrariilor şi le-au îngropat în foc şi gheaţă. Nimeni
nu ştie unde sunt ascunse, dar credem că Cheile Pie­
trelor, ambele, au fost ascunse în munţii ăştia. Cheia
Luminii ştim sigur că e aici. Documentele antice indică
faptul că şi cea a întunericului e tot aici.
- Cine erau Stăpânii Zorilor? întrebă Kalena complet
fascinată. O altă rasă care a locuit pe planeta noastră
înainte de noi?
-N u ştim sigur, răspunse Valica cu precauţie, dar e
posibil ca Stăpânii Zorilor să fi fost oameni ca şi noi.
Unele dintre fetele care vin să studieze aici în vale, con­
tinuă ea privind feţele celorlalte femei, cred că Stăpânii
Zorilor au fost strămoşii noştri care au venit pe plane­
ta asta dintr-o altă lume care se învârte în jurul unui
alt soare.
- Ei au adus Pietrele şi Cheile cu ei? insistă Kalena.
Valica clătină din cap în semn că nu.
-N u. Cel puţin, noi nu credem asta. Noi credem
că au descoperit Pietrele şi Cheile aici când au ajuns şi
le-au recunoscut ca fiind surse de putere mai presus
de capacitatea lor de înţelegere şi de stăpânire. Astfel de
puteri nu pot fi distruse, aşa că Stăpânii Zorilor le-au
ascuns sperând, fără îndoială, că vor rămâne îngropate
pe vecie sau cel puţin până ce noi aveam să fim în stare
să le controlăm.
- Ce s-a întâmplat cu Stăpânii Zorilor? vorbi Kalena.
Valica ridică din umeri.
- Se pare că au fost doar câţiva, dar s-au integrat bine
în lumea asta nouă. Se pare că erau blocaţi aici, dar erau
hotărâţi ca ei şi copiii lor să supravieţuiască. Au făcut
tot ce-a trebuit, creând o societate nouă care s-a dove­
dit a fi viabilă şi care s-a dezvoltat. Mai multe nu-ţi pot
spune, Kalena. Pur şi simplu, nu ştim mai mult de-atât.
Mai mult decât ţi-am spus e rezultatul speculaţiilor sau
al intuiţiei.
- Iar acum speculaţiile v-au convins că eu trebuie să
iau Cheia Luminii şi s-o scot din vale?
-Aşa credem.
-V ă înşelaţi, rosti Kalena cu fermitate. V-aţi pus mo­
meala pentru femeia greşită. Cu siguranţă că, dacă aş
avea chemarea unui astfel de destin, aş şti asta în adân­
cul fiinţei mele.
-C ine poate spune? Valica zâmbi din nou. Nici noi
nu ştim mai multe decât tine despre soarta ta. Poate că
lucrurile ar fi fost mai clare acum dacă Olara te-ar fi adus
aici în urmă cu mulţi ani când ai ajuns în grija ei. Sau
poate că n-a fost să fie ca tu să creşti aici. Oricum, ideile
Olarei despre răzbunare şi despre onoarea Casei au fost
mai importante decât latura aceea a ei care se simţea
atrasă de viaţa de aici din vale. A încercat să te formeze
în funcţie de scopurile ei şi poate că, în procesul ăsta,
a reuşit să-ţi înăbuşe prea mult conştiinţa interioară şi
instinctele. Sau poate că aşa a fost să fie ca lucrurile ace­
lea să fie temporar reprimate. Cine poate spune? Căile
sorţii sunt adesea extrem de complexe.
Kalena începea să dispere.
- De cât timp ştiţi că eu sunt cea pe care o căutaţi?
- Cea care a simţit pentru prima oară adevărul a fost
femeia care a deţinut poziţia asta înaintea mea. Avea
darul de a se cufunda adânc în transa Clarviziunii. Acel
dar anume este foarte rar, iar rezultatele unor astfel de
transe sunt adesea greu de interpretat. Transele mele
s-au dovedit uneori extrem de frustrante. Numele ei era
Bestina, iar intuiţia ei era uimitoare. Ea a fost cea care
a rostit numele celei care avea să scoată Cheia Lumi­
nii. înainte să moară, a intrat în legătură cu Olara şi
i-a transmis ce aflase. Dar, la momentul acela, era prea
târziu. Olara pornise deja pe calea aleasă de ea şi a spus
clar că te ia şi pe tine cu ea. Bestina nu mai putea face
nimic. Dar când mi-a spus mie că aveam să-i iau locul
aici în vale, mi-a dat un sfat.
- Ce sfat?
- Mi-a zis că o forţă mai mare decât ideea de răzbuna­
re inculcată de mătuşa ta era sortită să spargă barierele
ridicate de Olara în interiorul tău. O legătură nouă în­
tre tine şi un altul avea să se formeze şi avea să fie mai
puternică decât legătura dintre tine şi mătuşa ta,
mai puternică poate decât sentimentul onoarei tale.
-A ţi ştiut că voi semna un contract de căsătorie
temporară?
Valica surâse.
- In urmă cu mulţi ani, am început să insistăm să fa­
cem afaceri doar cu femei măritate. Aşa ne-am asigurat
că femeile pe care le folosea Quintel primeau o formă
de protecţie legală şi dreptul de a păstra o parte din pro­
fiturile de pe urma Nisipului.
- Quintel a ocolit decretul vostru şi a inventat institu­
ţia căsătoriilor temporare, sublinie Kalena. Astfel de că­
sătorii sunt un pic mai mult decât înţelegeri de afaceri.
Legăturile dintre bărbaţi şi femei sunt superficiale, ca să
nu zic mai mult. E o asociere comercială.
-Aşa este, dar contractele de căsătorie au scopul de
a le oferi femeilor implicate un oarecare statut legal.
De vreme ce am decis să discutăm doar cu astfel de fe­
mei, era logic să presupunem că, atunci când vei veni la
noi, o vei face probabil în calitate de soţie temporară.
Desigur că nu puteam fi sigure de asta. Soarta ar fi pu­
tut alege o altă cale să te aducă aici, dar presupunerea
a fost logică. Doar negustorii lui Quintel urcă potecile
acestei văi.
- înţeleg.
-Acum câteva luni, continuă Valica, când am înce­
put să ne neliniştim^ în legătură cu ce am simţit că se
întâmpla cu Cheia întunericului, am hotărât că ar fi
necesar să-i dăm sorţii un mic ghiont. Am început să-i
informăm pe negustorii lui Quintel că aveam să negoci­
em doar cu o femeie cu adevărat căsătorită, atât emoţio­
nal, cât şi prin contract. Le-am zis că vrem o femeie care
să aibă măcar o fărâmă de Har, deşi nu era musai să fie
Tămăduitoare. Din informaţiile obţinute din transele
Bestinei şi din ale mele, atâta ştiam despre tine. Nu pu­
team să te cerem direct pe tine.
- De ce nu?
- In primul rând, pentru că-ţi pierdusem urma. Nu
ştiam unde te dusese Olara să locuieşti sau sub ce nume
nou de Casă erai crescută. Am fost obligată să mă bazez
pe logică şi să sper că aveam să dăm de tine.
-Partea logică fiind aceea că Quintel nu-şi va găsi
odihna până ce nu va găsi o cale să redeschidă traseul
comercial al Nisipului. Avea să caute încontinuu până
ce avea să găsească o femeie pe care s-o acceptaţi dincolo
de ceaţă.
- Ştiam că Quintel nu avea cum să găsească o Tămă­
duitoare instruită care să fie de acord cu genul acela de
contract de căsătorie necesar pentru o misiune comer­
cială. Trebuia să facă o înţelegere nouă cu care să fie de
acord o Tămăduitoare, ceea ce era puţin probabil sau
să găsească o Tămăduitoare neinstruită, ca tine, care să
fie dispusă să accepte o căsătorie temporară. Nu sunt
multe Tămăduitoare neinstruite ca tine, Kalena, aşa că
am ştiut că, odată ce puneam presiune maximă pe Quin­
tel şi închideam ruta pentru oricine, mai puţin pentru
tine, cu ceaţa, mai devreme sau mai târziu aveam să te
găsim. Logica asta mai avea şi o altă perspectivă. Nu
uita că eram conştiente că Olara, oriunde se afla, căuta
o cale prin care să ajungă la Quintel. Cu Quintel cău­
tând o femeie provenită dintr-o familie de Tămăduitoa­
re şi cu Olara care aştepta o oportunitate prin care să te
folosească împotriva lui, rezultatele erau inevitabile.
- Cu toate astea, totul e foarte încâlcit şi complicat,
plin de incertitudini şi regrete, rosti Kalena clătinând
din cap.
- Şi totuşi, are logică. întotdeauna există o logică as­
cunsă în spatele a tot ce se întâmplă. Noi îi spunem
soartă, dar în realitate cuvântul nu înseamnă mai mult
decât concluzia inevitabilă a forţelor care au fost puse
în mişcare. Odată urnite, toate aceste forţe trebuie, în
cele din urmă, să se epuizeze, cită Valica un principiu
din Filosofia Spectrului cu siguranţa unui credincios
adevărat.
-Trebuia să fie doar o căsătorie temporară, mormăi
Kalena. Şi nu a fost niciodată sortită să dureze mai mult
de-o zi. Ai vorbit despre o femeie care era cu adevărat
căsătorită, nu doar de una implicată întro înţelegere
de afaceri.
Valica o privi cu subînţeles.
-A i spune că legătura dintre tine şi soţul tău e bazată
doar pe afaceri?
Kalena simţi brusc că îi ia faţa foc.
- E greu de explicat învoiala dintre mine şi Coman­
dantul Comercial, Ridge. Sunt dăţi în care nici eu nu
sunt sigură că o înţeleg. Dar sunt sigură că nu e misiu­
nea mea să iau Cheia Luminii. Nu aţi atras femeia care
trebuie în valea voastră.
-Kalena, nici una dintre noi, cele prezente aici în
noaptea asta, nu poate explica de ce şi cum de eşti
tu aici. Şi nici nu vom încerca mai mult decât am fă-
cut-o. Se face târziu, iar noi suntem fermiere care tre­
buie să se trezească devreme. Cred că e momentul să
mergem la culcare.
Tonul Valicăi anunţă că întâlnirea se termina.
-N u numai fermierii se trezesc devreme. La fel fac
şi negustorii, mormăi Kalena, ridicându-se în picioare
odată cu celelalte. Mai ales când sunt nerăbdători să-şi
încheie o călătorie. Ridge va dori ca dimineaţă să ple­
căm cât de repede posibil.
-Te voi conduce până la coliba ta, rosti Arona ve­
nind lângă Kalena în timp ce restul femeilor părăseau
încăperea.
- Foarte amabil din partea ta.
- Ba deloc. Coliba mea se află puţin mai în spate de
a ta.
In lumina felinarelor, privirea albastră a Aronei părea
foarte profundă şi intensă. O atinse pe Kalena foarte
uşor pe mână şi se întoarse s-o conducă afară din încă­
pere. Kalena păşi în linişte alături de noua ei cunoştinţă
reflectând la tot ce se discutase în sala de mese, dar în­
cepu să se simtă stânjenită, aşa că încercă să găsească
un alt subiect de conversaţie.
- Cum de reuşeşte fundul văii să rămână atât de cald
şi de înmiresmat când e înconjurat de munţi acoperiţi
cu zăpadă?
-Adânc în inima munţilor e ascunsă o sursă de căl­
dură, posibil rămăşiţele unui vulcan străvechi. Nu înţe­
legem exact cum funcţionează, dar apele care clocotesc
la suprafaţă în apropiere sunt fierbinţi, iar aerul este
întotdeauna cald.
- O parte din apă curge dincolo de munte în bazinele
de la Hot And Cold, şi chiar mai departe, nu?
-D a. Multă vreme, Arona nu mai zise nimic, dar
când vorbi, cuvintele ei o luară pe Kalena prin surprin­
dere. Eşti o femeie care-şi caută libertatea.
- Eşti foarte perspicace.
Arona surâse vag.
-N u neapărat. Dar, odinioară, şi eu am fost în cău­
tarea libertăţii. Poate că acum, pur şi simplu, recunosc
dorinţa când o văd la alţii.
Acum, Kalena deveni şi ea curioasă, la rândul ei.
- Nu ţi-ai găsit libertatea în lumea de afară, nu-i aşa,
Arona?
-N u cred că aş fi putut s-o găsesc vreodată într-o
lume a bărbaţilor, rosti ea simplu. Dar sunt fericită aici
în vale.
- înţeleg.
Se apropiau de colibă. Kalena văzu strălucirea felina­
relor prin ferestre. Probabil că Ridge o aştepta, aşa cum
îi spusese.
Arona se opri, se întoarse cu faţa spre tovarăşa ei şi-şi
puse o mână pe umărul Kalenei.
-Ş i tu ai putea fi fericită aici, Kalena. înţelegi? Aici
poţi descoperi o libertate care nu există în genul de rela­
ţie pe care ai înfiripat-o cu soţul tău.
- Ştiu, spuse Kalena cu blândeţe. E prea puţină liber­
tate într-o căsătorie.
Ridge stătea în umbra colibei şi ascultă vorbele Kale-
nei. Starea de nelinişte îl făcuse să meargă să verifice ere­
cţii pentru a doua oară în seara aceea. In lumina lunii,
le văzuse pe Kalena şi pe Arona apropiindu-se. Ceva în
el îngheţă când simţi toate nadele ademenitoare ale văii
întinzându-se să i-o ia pe Kalena.
-Aici în vale eşti liberă, Kalerta, continuă Arona
blând. Poţi face ceea ce doreşti. Nu e nevoie să fii ghida­
tă de dorinţele unui bărbat.
Ridge îşi ţinu răsuflarea, ieşi din întuneric şi ajunse
faţă în faţă cu cele două femei în lumina lunii.
- Kalena, te-am aşteptat.
- Ştiu, Ridge.
Ea se întoarse spre el cu un zâmbet indescifrabil pe
buze. Ridge rămase complet nemişcat, simţindu-şi fie­
care celulă din corp dornică să lupte, nesigur însă cum
să abordeze problema. N-avea nici o problemă să se în­
chipuie apărându-şi soţia de atenţiile unui alt bărbat,
dar cu genul ăsta de situaţie nu avea absolut nici o ex­
perienţă. Ce avea el de oferit care să se compare cu fru­
museţile ademenitoare ale văii? Simţea că, în momentul
ăsta, singura formă de control pe care o putea exercita
asupra Kalenei erau clauzele firave ale contractului de
căsătorie. Faptul că o putea face să răspundă în braţele
lui era posibil să nu însemne nimic prin comparaţie cu
libertatea exotică pe care i-o oferea valea.
- E timpul să mergem la culcare, Kalena. Nu-i veni în
minte altceva de zis.
-D a, aprobă ea şi se întoarse iarăşi spre Arona. Iţi
doresc noapte bună, prietena mea. Am multe la care
să mă gândesc în noaptea asta.
-Asta e foarte adevărat. Bagă-te în pat şi visează la
libertate.
- Sunt sigură că nu e nimeni absolut liber, murmură
Kalena.
- Eşti o femeie înţeleaptă. Păcat că nu ţi s-a permis să
devii Tămăduitoare. îţi doresc noapte bună, Kalena.
Arona se făcu nevăzută în noaptea înmiresma­
tă cu tunica lungă învolburându-i-se graţios în jurul
gleznelor.
Ridge expiră uşor, dar tensiunea nu se risipi câtuşi de
puţin. Se mişcă să se aşeze în faţa Kalenei şi-i prinse faţa
între mâini. Ea se uită la el cu ochii mari şi luminoşi.
-Uneori mă sperii de moarte, femeie, scrâşni el.
- Serios?
- Kalena, n-am să-ţi dau drumul uşor, rosti el grav în
timp ce-i acoperi gura cu a lui. Nu pot să-ţi dau drumul.
Tu eşti a mea. Cumva trebuie să te fac să înţelegi asta. Şi
cu asta o luă în braţe şi o duse în colibă.

capitolul 12
Felinarele împrăştiau o strălucire caldă care, în com­
paraţie cu sclipirea puternică din ochii lui Ridge, părea
de-a dreptul pală. In timp ce-o purtă peste covor şi-o
coborî pe patul îngust din colţul îndepărtat al colibei,
Kalena fu perfect conştientă de forţa lui reprimată.
Căldura focului nu se compara cu căldura degajată
de trupul lui Ridge. Acesta se lăsă lângă ea într-un ge­
nunchi şi-i desfăcu şnurul cu care-i era prins părul. Eli­
berată, bogăţia de bucle arămii căzu de-a valma peste
degetele lui.
-Vreau să-ţi găseşti libertatea în braţele mele, draga
mea soţie. îşi cufundă mâinile în părul ei şi-şi coborî
capul s-o sărute cu putere.
Gura lui se lipi de a ei cu o nerăbdare care puse stă­
pânire pe Kalena asemenea focului care mistuie vreas­
curile uscate. Nu era sigură că avea să găsească libertate
în braţele lui Ridge, dar exista acolo o excitare fierbin­
te care nu se compara cu nimic din ce mai cunoscuse
ea vreodată.
în seara asta mai era şi altceva. Kalena ştia. Era con­
ştientă şi de entuziasmul ei. Se simţea de parcă ar fi aş­
teptat de foarte multă vreme împreunarea asta. Ridge
abia dac-o atinsese că ea deja_ se încălzise cu aceeaşi
intensitate pasională ca a lui. îşi trecu braţele în jurul
gâtului său şi-l trase spre ea.
-Aici ar trebui să fii, Kalena. Orice soartă ţi-a pregă­
tit Spectrul, trebuie s-o împărţi cu mine.
- Ştiu, se auzi ea răspunzând. în noaptea asta ştiu asta.
Ideea asta îi inunda venele, aducându-i o certitudine
de care nu putea scăpa. Mâinile lui Ridge se plimbară
nerăbdătoare de-a lungul hainelor Kalenei. Tunica îi fu
aruncată într-o parte, iar apoi pantalonii strâmţi căzură
pe podea. Se zvârcoli goală în braţele lui şi începu să se
lupte cu el pentru îmbrăţişare, stârnită de o dorinţă pe
care nu o mai simţise niciodată.
- Pe Pietre, şopti el în timp ce-o ţinu nemişcată sufi­
cient de mult cât să-şi poată scoate hainele, în noaptea
asta eşti precum focul liber care arde în munţi. Cum ai
putut să te gândeşti să mă părăseşti?
-N u mă gândeam să te părăsesc în noaptea asta, îi
spuse ea în timp ce-şi înfigea unghiile în umerii lui. Nu
puteam să te părăsesc în noaptea asta.
Asta era adevărul pe care ea-1 acceptă fără să-l pună
la îndoială. Trebuia să-l simtă în ea, să o completeze pe
deplin. Respiraţia Kalenei începu să se precipite şi-şi as­
cunse gemetele slabe pe pielea lui.
în timp ce-i acoperea trupul cu al său, faţa lui Ridge
era brăzdată de linii, semne ale pasiunii. Când îi atinse
sânii, degetele îi tremurară de dorinţă.
-V ino la mine, îi şopti ea chinuită de dorinţă în timp
ce-şi ridica şoldurile spre ale lui ca o invitaţie deschisă.
Vino la mine, Ridge. Te vreau în seara asta.
- în curând, îi promise el pe un ton gutural. în
curând.
-N u, acum.
Posedată de o nevoie copleşitoare de a împlini con­
topirea, Kalena se lipi cu palmele de pieptul lui.
Surprins de forţa dorinţei ei, Ridge o lăsă să-l împingă
pe spate. Imediat se sui peste el. Părul ei formă o aureolă
roşie-aurie pe fundalul strălucirii felinarului din spatele
ei. Ochii lui Ridge scăpărară de o nerăbdare cumplită în
timp ce-şi fixă mâinile pe şoldurile ei fierbinţi.
-Termină, scrâşni el, ridicând-o uşor cât să se poată
potrivi pe el. Pot simţi focul lichid din tine. O să ne
consume pe amândoi, aşa că stinge-1.
Degetele ei se strânseră delicat în jurul lungimii băr­
băţiei lui tari. Ridge gemu şi se împinse brusc în miezul
umed al trupului ei. Kalena gâfâi şi se lăsă în jos în timp
ce el o penetră adânc. Se prinse de umerii lui şi-şi simţi
trupul încordându-i-se în jurul lui. încet, se ridică din
nou până ce se aşeză pe el ca şi cum ar fi stat călare pe
un creet.
-Acum stai bine, dulcea mea Kalena, murmură
Ridge în timp ce mişca ritmic în ea. Haide, zboară. Dar
va trebui să mă iei şi pe mine cu tine.
întreg trupul Kalenei se arcui cuprins de tensiune
senzuală. Cu ochii închişi, cu capul dat pe spate, aban-
donându-se cu sălbăticie, Kalena îl călări cu o pasiune
egală cu a lui. Focul care ardea între Ridge şi Kalena
ameninţa să-i devoreze pe amândoi, dar nici unuia nu-i
păsa. Kalena zbură pe un creet care încă-şi mai ţinea
aripile întinse. Pluti spre ceruri pe o pasăre mare mus­
culoasă care răspundea la cea mai mică fantezie a ei.
Lumina orbitoare şi umbra cea mai întunecată se între-
pătrunseră în spatele lor în timp ce Kalena-1 călărea pe
Ridge spre înălţimile munţilor. Când, în cele din urmă,
el îşi strânse aripile, cuprinzând-o complet, şi plonjă spre
pământ, Kalena îi strigă numele cu o forţă care ajunse
în acelaşi timp şi la umbră, şi la lumină.
Strigătul răguşit al lui Ridge fu la fel de plin de viaţă
ca al ei. Păru să explodeze în lăuntrul ei, împrăştiindu-şi
esenţa în cea mai adâncă zonă a trupului ei. Apoi o ţinu
în braţe atât de strâns, încât abia mai putu respira, şi se
abandonară amândoi tremurului care-i zgudui.
După aceea, rămase doar umezeală, căldură şi pace.
Abia după mult timp, Kalena găsi forţa să-şi deschidă
ochii. Când o făcu, îl văzu pe Ridge studiindu-i chipul
la lumina lămpii. Picioarele lui era încâlcite cu ale ei, iar
mâna lui se odihnea pe şoldul ei. în ochii lui aurii încă
mai mocneau efectele molcome ale pasiunii.
- Mâine plecăm, spuse el pe un ton plat. Cu sau fără
Nisip.
- Da, Ridge, aprobă Kalena cu o supunere care proba­
bil că-1 sperie. Nu-ţi face griji pentru Nisip. Tămăduitoare­
le mi-au promis că putem lua atât cât putem transporta.
Kalena nu simţi nevoia să-l contrazică. Ridge nu pu­
tea rămâne aici, iar ea ştia asta. Nu era loc pentru el în
valea asta, iar ea ştia că avea să plece cu el. Nu putea sta
fără el. în seara asta, înţelese, în sfârşit, că ea şi Ridge
erau legaţi unul de altul. Poate că uneori legăturile se
mai încingeau, dar erau la fel de puternice precum viaţa
însăşi. Nu avea să mai încerce să se împotrivească desti­
nului ei alături de acest bărbat.
Ridge expiră cu putere şi-o strânse în braţe încă
o dată.
- Mulţumesc, Kalena.
- Pentru ce? întrebă ea amuzată în sinea ei.
- Pentru că nu mi te-ai împotrivit.
- îţi era teamă că, dacă o făceam, puteai să pierzi?
Ridge clătină din cap cu gravitate.
-M ă temeam că, dacă mi te împotriveai, aveai să
pierzi tu şi, atunci, poate că nu aveai să mă ierţi nicioda­
tă. Nu vreau o astfel de victorie, dar nici nu te pot lăsa
să stai aici în afurisita asta de vale.
- De ce nu? întrebă ea cu calm, interesată să afle,
chiar dacă nu avea nici cea mai mică intenţie de a rămâ­
ne. îţi vei primi Nisipul.
Ridge îşi încleştă gura.
- între noi e mai mult decât un transport de Nisip şi
tu ştii asta la fel de bine ca mine.
Vorbele lui făcură să-i piară Kalenei zâmbetul de
pe faţă.
- Ştiu, Ridge. Mi-aş dori doar să ştiu ce ne leagă.
- De ce trebuie femeile să pună la îndoială şi să anali­
zeze tot ce le leagă de bărbaţi?
- Poate că nouă nu ne place să fim la mila chestiuni­
lor pe care nu le înţelegem, îi sugeră ea cu blândeţe.
Sprâncenele lui se uniră într-o linie încordată.
-Atunci când nu poţi să accepţi lucrurile aşa cum
sunt, nu reuşeşti decât să-ţi faci viaţa şi mai grea.
- N-am ştiut că eşti filosof, Ridge. Tu mereu ai accep­
tat lucrurile aşa cum sunt, chiar şi când nu le-ai înţeles?
El se aplecă să-i atingă umărul cu nasul, în vreme ce
dinţii lui îi tachinau pielea.
-A m acceptat ce mi-a adus Spectrul în ziua în care
mi-ai înmânat contractul ăla de căsătorie temporară.
Kalena îi simţi partea de jos a trupului întărindu-se
din nou lângă ea, aşa că se întinse să-l atingă.
- Poate calea ta-i mai bună, Ridge.
- Ştiu că aşa e, rosti el în timp ce se lăsă uşor peste ea.
Sunt soţul tău, Kalena. Trebuie să ai încredere că ştiu
ce-i mai bine pentru tine.
Kalena vru să zâmbească auzind cuvintele lui pline de
aroganţă masculină ostentativă. Ridge era foarte serios
în legătură cu ce spusese, dar acum o săruta din nou
şi, brusc, din mintea ei se şterseră toate lucrurile, mai
puţin nevoile senzuale pe care i le trezea. Toată lumea
părea să ştie ce era mai bine pentru ea. Olara o forţase
să poarte capa răzbunării Casei. Femeile din valea asta
erau convinse că era sortită să controleze Cheia mitică a
Luminii. Soţul ei decreta că locul ei era alături de el.
Dintre cele trei opţiuni, în timp ce făcea dragoste cu
Ridge, Kalena decise că ideea soţului ei părea cea mai
ispititoare.
A doua zi dimineaţă, părăsiră valea. Ridge avusese
grijă să pună şeile şi sacii plini cu Nisipurile Eurythmi-
ei pe creeţi înainte ca ea să termine de mâncat micul
dejun în sala de mese. Ridge nu mai dorise să împartă
încă o masă cu femeile din vale. Se servise singur cu
o bucată de brânză, un fruct şi un colţ de pâine, apoi
dispăruse să se ocupe de încărcarea Nisipului.
Kalena aproape că-şi dorea să-l fi însoţit. Se simţea
ciudat să stea la masă cu Valica, Arona şi cu celelalte
femei după ce le spusese clar că nu credea în destinul
pe care i-1 vedeau ele. Dar nimeni nu părea să-i poarte
pică pentru că nu era dispusă să aibă de-a face cu Cheia.
Atmosfera la micul dejun fu veselă şi prietenoasă. Ni­
meni nu pomeni nimic despre noaptea anterioară decât
atunci când Kalena se ridică să i se alăture lui Ridge.
Valica înaintă şi-i strânse mâinile, o sărută uşor pe
obraji şi surâse liniştitor.
-Nu-ţi face griji, Kalena. La momentul oportun,
se va întâmpla ceea ce trebuie. Nu ne-ai întors spatele
nouă sau Cheii.
-D ar aşa am făcut, protestă Kalena cu sinceritate.
Valica, trebuie să înţelegi, nu eu sunt cea pe care o că­
utaţi. Adevărul e că nu sunt sigură dacă eu măcar cred
în Cheie. Dar dacă există cu adevărat, nu vreau să am
nimic de-a face cu ea.
-N u e nevoie să vorbim despre asta acum. Balan­
ţa nu s-a înclinat încă îndeajuns încât să te oblige să
acţionezi.
- Ce balanţă?
- Ştii la fel de bine ca mine că toate evenimentele din
lumea noastră şi din vieţile noastre sunt înşirate de-a
lungul unui Spectru infinit. Atunci când se întâmplă
ceva, trebuie să existe o acţiune contrară care să asigure
echilibrul. Kalena, echilibrul lumii noastre a început să
se clatine. Simt asta. In ultima vreme, au fost momente
aici în munţi când a existat mai mult întuneric decât
Lumină. O astfel de situaţie nu poate dura mult. Atunci
când lucrurile nu mai sunt la fel de bine aliniate, se
trage linie şi se fac socotelile. Când momentul acela va
veni, îţi vei asculta destinul. Mergi acum şi nu te mai
gândi la asta până când nu va trebui s-o faci.
-Valica, te rog, ascultă-mă, eu sunt doar ultima fii­
că a unei Case care se sfârşeşte cu mine. Nu am reuşit
să-mi îndeplinesc singura responsabilitate care mi-a fost
dată. în plus, m-am coborât la statutul de soţie tempora­
ră. Eu nu sunt foarte importantă, Valica. Destinele mari
nu sunt pentru oameni ca mine. Ba mai mult, noi nici
măcar nu le vrem neapărat.
Arona înaintă privind-o blând, cu înţelegere.
-T u îţi vrei libertatea, nu un destin prestabilit, dar
aseară mi-ai spus că nu eşti sigură dacă ceva este cu ade­
vărat liber.
- Cred că am o şansă să-mi construiesc singură o viaţă
pentru mine, rosti Kalena cu fermitate. Poate că nu va
fi memorabilă decât pentru mine, dar măcar va fi viaţa
pe care mi-am ales-o eu. Făcu un pas înapoi plecându-şi
capul în semn de respect. Aţi fost foarte generoase cu
Nisipul. Voi avea grijă să ajungă în mâinile unor Tămă­
duitoare oneste.
Valica chicoti.
-Aşa, Kalena, îţi mai asumi încă o obligaţie. Poate că
Olara a luat-o pe căi greşite, dar a reuşit să-ţi inculce un
sentiment al datoriei, nu-i aşa? Exact integritatea şi sen­
timentul datoriei te-au adus atât de departe şi cred că te
vor îndruma în continuare. Mergi acum şi drum bun.
Kalena privi de jur-împrejur la feţele femeilor care se
adunaseră să-şi ia rămas-bun. Simţi o senzaţie ciudată de
arsură în spatele ochilor. Cu un zâmbet timid, se întoar­
se şi porni în grabă spre Ridge care o aştepta cu creeţii.
Acesta îi aruncă o privire atentă în timp ce-o urcă
în şa.
- Plângi?
- Sigur că nu. îşi şterse ochii umezi cu mâneca tunicii
şi-l privi provocator. Sunt gata de plecare.
Ridge ezită cu o mână pe şa.
- Kalena, dacă femeile alea au zis sau au făcut ceva,
orice, care să te supere, spune-mi.
- Sunt bine, Ridge.
El nu păru convins, dar, în mod clar, era mai mult
decât dornic să plece din vale.
- Cu cât plecăm mai repede de aici, cu atât mai bine,
mormăi el sărind în şa. Ai mantia la îndemână? De în­
dată ce începem să urcăm şi să părăsim fundul văii, va
fi din nou frig.
Kalena se simţi uşor amuzată de grija lui. îşi ridică
frâiele şi-şi mână animalul după al lui.
- O am la îndemână.
- Nu vom putea să ne întoarcem la fel de repede cum
am venit. Creeţii sunt împovăraţi cu Nisip. Dar sunt
bine, sunt nişte păsări puternice. Tot vom putea să că­
lătorim mai repede decât o caravană obişnuită formată
dintr-un cârd de creeţi.
Kalena privi peste umăr la sacii cu Nisip atârnaţi
de-a lungul târtiţei creetului. Pe pasărea ei nu părea s-o
deranjeze prea mult greutatea adăugată, dar Kalena ştia
că încărcătura avea să-i încetinească ritmul.
- Felicitări, Ridge, ar trebui să fie mai mult decât su­
ficient să-ţi finanţezi visurile.
- Dar cu visurile tale cum rămâne, Kalena? o întrebă
el luând-o prin surprindere.
- Eu încă încerc să le descopăr, încercă să spună ea pe
un ton degajat.
- Le vom descoperi împreună, îi zise el.
Ochii lor se întâlniră pentru o clipă, apoi Ridge smu­
ci uşor frâiele.
Creetul lui porni înainte cu voioşia obişnuită. Ani­
malul Kalenei porni la pas în spatele tovarăşului său.
O dată, Kalena se uită peste umăr şi le văzu pe femeile
din vale urmărindu-i cu privirea. în valea asta, nu avea să
găsească o libertate mai mare decât cea pe care avea s-o
descopere cu Ridge, îşi spuse Kalena cu o încredere
neaşteptată. Doar forma avea să fie diferită.
Pentru o vreme, Ridge călări în linişte, mergând în
faţă s-o îndrume de-a lungul fundului văii şi în sus pe
cărarea care ducea înapoi prin munţi. Kalena ştia că el
se gândea la ceva, dar nu-1 întrebă despre ce era vorba.
Avea şi ea propriile gânduri cu care să se preocupe.
Când se întoarse să-şi caute mantia călduroasă, un
săculeţ mic familiar îi sări în ochi în timp ce cotrobă-
ia prin desagă. Era pachetul cu frunze strivite de selite.
Mâna Kalenei încremeni când îşi aminti că ieri uitase
să ia doza.
-Kalena? S-a întâmplat ceva? Ridge se uită îna­
poi la ea în timp ce creetul coti puţin urmând linia
drumului.
-N u, îi strigă ea la rândul ei, apoi adăugă în şoaptă,
cel puţin sper că nu.
Disperată, încercă să calculeze cât mai avea până să
afle sigur dacă avea să sufere consecinţele împreunării
neprotejate din noaptea anterioară. Amintirea propriei
pasiuni arzătoare o enervă. Dar acum nu mai putea face
nimic. Avea să treacă un timp înainte să afle dacă-i fuse­
se acordată încă o soartă.
Kalena oftă şi-şi spuse că şansele erau de partea ei.
Sigur nu avea să plătească pentru că sărise o zi. îl privi
pe Ridge în timp ce călărea în faţa ei şi se întrebă ce ar
zice dacă ar afla că zămislise un copil.
Dar răspunsul era evident. Ridge avea să-şi asume
drepturile şi responsabilităţile fără să stea pe gânduri.
Kalena zâmbi în sinea ei mirându-se de cât de sigură
era. Pentru prima dată de când acceptase legăturile din­
tre ea şi Ridge, începu să se gândească la însemnătatea
acestor conexiuni. Se întrebă dacă Ridge reflectase la
asta. Era ciudat să te gândeşti că o căsătorie temporară
putea deveni permanentă. Până la urmă, o căsătorie
cu un bastard fără Casă, agresiv şi fără scrupule, care
era hotărât să se instaleze ca lord al unei Case cu orice
preţ, nu era ceva ce pornise să descopere atunci când
părăsise ferma.
Dacă era să fie complet cinstită, probabil că nu era ge­
nul de soţie pe care Ridge se aşteptase s-o poată cumpă­
ra cu profiturile obţinute din negoţul cu Nisip. O fi fost
el un bastard, dar, când avea să se întoarcă în Crosspur-
poses, avea să fie un bastard bogat. Casele respectabile
aveau să fie nevoite să-l ia în serios dacă le curta fiicele.
Dar, chiar dacă ea nu-i putea pune la dispoziţie cone­
xiunile economice şi politice pe care le implica în mod
normal o căsătorie cu cineva dintr-o Casă Mare, îi putea
oferi toate talentele, manierele, pregătirea şi mândria
care veneau la pachet în moştenirea unei Case alese.
Ridge mărturisise că, fiind nevoit să crească fără avan­
tajul tradiţiilor, ajunsese să le aprecieze mai mult, iar
ea îl credea. Ridge avea să-şi fondeze Casa lui Mare cu
profiturile câştigate din greu, cu propria sudoare, dar
şi datorită norocului şi abilităţilor sale. El putea aduce
baza economică, dar ea, îşi spuse Kalena, putea oferi
bunurile nemateriale. Dacă se căsătorea cu ea, Kalena
avea să-i transforme Casa Mare într-un cămin.
Dacă se căsătorea cu ea.
Kalena zâmbi confuză când îşi dădu seama pe unde-i
umblase mintea.
- Ceaţa. Ridge îşi struni creetul în timp ce luă o altă
curbă şi se trezi în faţa zidului strălucitor. N-a dispărut.
Kalena îşi alungă gândurile şi veni în faţă.
-Tămăduitoarele n-o vor ridica o vreme. Sunt
îngrijorate.
- In legătură cu ce?
-Spun că au existat semne ale întunericului în
munţi şi de jur-împrejurul lor. Ele cred în Cheia Lumi­
nii, Ridge. Asta înseamnă că ele cred şi în Cea a întune­
ricului. Tămăduitoarele bănuiesc că a fost găsită Cheia
întunericului.
-Asta ţi-au spus azi-noapte? Ştiam eu că n-ar fi trebuit
să te las niciodată singură cu femeile alea. Ce influenţă
proastă! Acum ţi-au umplut capul cu prostii şi cu legen­
de vechi.
-încetează să mai bombăni! Şi vălul ăsta al lor ar
putea deveni un subiect destul de interesant pentru o
legendă. Nu chiar opera unor femei prostuţe şi bârfitoa-
re. Vrei să stai aici toată ziua să-mi spui cât de absurde
sunt Tămăduitoarele sau vrei să te trec prin pâcla asta
a lor care e suficient de puternică să ţină orice bărbat
la distanţă?
- Dragă soţie, uneori ai o limbă aşa de ascuţită, spuse
el descălecând. Mare noroc că ai un soţ aşa de tolerant.
-Acum că ai pus mâna pe Nisipul tău preţios, mă
aştept la foarte multă toleranţă din partea ta. Din ce văd
eu, Biciule de Foc, îmi eşti dator.
- întotdeauna îmi plătesc datoriile, spuse el rânjind
răutăcios.
O luă pe Kalena de mână şi păşi prin pâclă fără nici
cea mai mică ezitare. O clipă mai târziu, toţi, inclusiv
creeţii, erau în siguranţă pe partea cealaltă. Ridge se uită
înapoi gânditor.
- Mă întreb cât vor mai lăsa ceaţa aici. Dacă poţi trece
doar tu, Quintel se va trezi cu o problemă.
- Ce idee interesantă, şopti Kalena. Cea care cunoaş­
te secretul trecerii dincolo de ceaţă poate să ceară ce
preţ vrea ea.
-Să nu te gândeşti să faci pe deşteaptă cu Baronul
Negoţului, rosti Ridge când îşi dădu seama la ce se gân­
dea ea. El întotdeauna obţine ce vrea. Ştiu asta prea
bine. Mi-am petrecut mulţi ani asigurându-mă de asta.
-Atunci de tine ar trebui să mă tem, nu de Quintel,
nu-i aşa?
Ridge îi aruncă o privire ciudată, dar nu-i răspunse,
în schimb o întrebă:
-Ţi-au spus Tămăduitoarele ce au de gând să facă pe
viitor cu negoţul de Nisip?
-N u chiar. N-am discutat despre asta. Au alte lucruri
pe cap acum. Cred că au de gând să continue cu nego­
ţul, dar e posibil să treacă o vreme până să se simtă în
siguranţă şi să ridice vălul.
- Dacă vor siguranţă, Quintel le poate pune la dispo­
ziţie o gardă armată care să păzească trecătoarea.
- Un grup de bărbaţi înarmaţi la intrarea în vale nu
le va linişti pe Tămăduitoare.
- Cred că ai dreptate, strâmbă Ridge din buze. Ele nu
vor să aibă nimic de-a face cu bărbaţii, nu?
-Tămăduitoarele nu-i urăsc pe bărbaţi. Ele, pur şi
simplu, aleg să trăiască fără ei şi pare să le meargă destul
de bine.
- Ce bine că n-am stat mai mult în valea aia. Femeile
alea s-ar fi jucat cu mintea ta, afirmă Ridge ţâfnos.
Pentru prima oară de când părăsiseră valea, Kalena se
trezi zâmbind. Se bucură că Ridge era cu spatele la ea.
Drumul înapoi pe cărarea de munte era mai greu de­
cât cel spre vale, exact cum anticipase Ridge. încărcaţi
cu Nisip, creeţii înaintau anevoios.
Apusul începea să se lase când încă mai aveau ceva
drum de parcurs până la adăpostul unde intenţiona
Ridge să campeze în noaptea asta. Kalena văzu ultimele
raze de soare ascunzându-se în spatele muntelui acope­
rit cu zăpadă şi-şi dădu seama că tremura. Ar fi trebuit
să-i fie destul de cald în mantia căptuşită cu blană, se
gândi ea. Nu avea nici un motiv să perceapă aşa frigul
din aer.
- Adăpostul e foarte aproape, Kalena. în curând vom
ajunge.
Ridge vorbi pe un ton încurajator când se uită în
spate şi-o văzu strângându-şi mantia mai bine pe ea.
Kalena încuviinţă şi se luptă să-şi ascundă neliniştea.
Era ceva neplăcut în legătură cu faptul că se întunecase
atât de devreme. Era adevărat că pe munte se înnopta
repede, dar în mod cert ar fi trebuit să existe şi o perioa­
dă rezonabilă de crepuscul. Căldura şi lumina de peste
zi părură să dispară prea iute. înfăşurată în mantia ei, la
următoarea cotitură a drumului, îşi lăsă creetul să aleagă
pe unde s-o ia. Când acesta se opri brusc în spatele ani­
malului lui Ridge, Kalena îşi înălţă capul.
- E ceva în neregulă?
Ridge nu se uită înapoi; cerceta ceva ce se afla pe
drumul din faţă, ceva ce ea nu putea să vadă.
-Nimic.
- De ce te-ai oprit?
Scutură puţin frâiele să-şi îndemne creetul să meargă
lângă al lui Ridge.
- Drumul este traversat de un pârâu, rosti el aplecân-
du-se în faţă cu coatele sprijinite de mânerul şeii.
-Pe drumul spre vale n-am trecut peste nici un
pârâu.
-Ştiu.
-Atunci ce... Kalena se opri brusc când zări apa
neagră înspumată care ţâşnea din munţi pe o parte
a drumului, traversa cărarea şi dispărea în canionul din
partea cealaltă.
Kalena simţi că nu mai poate respira.
- Ridge, ce e asta?
-Apă.
-N u, e mai mult de-atât. Nu era aici când am trecut
prima oară.
- Probabil că, în timpul nopţii, a plouat undeva în
munţi. E doar o scurgere. Nu e adâncă.
-Nu-mi pasă cât de adâncă e, nu o putem traversa, îi
şopti Kalena cu o convingere absolută.
Nu ştia cum de era aşa de sigură, dar era.
-Sigur că putem. Ridge se îndreptă în şa şi apucă
frâiele. Hai să mergem.
îşi conduse creetul spre malul pârâului rapid. Pasărea
ezită, dar la îndemnul lui Ridge păşi în apa curgătoare.
-Ridge, aşteaptă, strigă Kalena nerăbdătoare. Cred
că ar trebui să campăm de partea asta. Dacă e doar apă
scursă de la ploaie, până mâine ar trebui să dispară.
- Este prea frig să ne petrecem noaptea în aer liber
când nu e nevoie s-o facem. La jumătatea pârâului, Ridge
se întoarse în şa şi o privi nerăbdător. Urmează-mă,
Kalena!
Dându-şi seama că nu avea să acorde nici o atenţie re­
pulsiei ei instinctive faţă de apa neagră, Kalena încercă
să, se încurajeze să se apropie de apă. Creetul îşi înălţă
capul speriat, iar Kalena ştiu că bietul animal reacţiona
probabil la încordarea ei. Kalena ajunse cu creetul la
marginea apei, dar imediat deveni conştientă de o sen­
zaţie uşoară de greaţă.
Apa nu era adâncă în locul pe unde traversa cărarea.
Ştia asta. Creetul lui Ridge intrase în ea doar până în
partea de sus a picioarelor lui cu gheare. Dar, printr-o
apă aşa de puţin adâncă, ar fi trebuit să vadă pământul,
iar Kalena nu putea zări decât un lichid negru înspu­
mat. Imediat opri creetul.
- Nu pot să traversez, Ridge, spuse ea încet.
- La naiba, Kalena, se face târziu şi vreau să ajungem
la adăpostul ăla. Ce e cu tine?
-N u ştiu. Pur şi simplu ştiu că nu pot s-o traversez.
Ştiu cu aceeaşi siguranţă cu care ştii şi tu că nu puteai
trece prin pâcla albă care apăra valea.
Ridge se încruntă la ea de pe partea cealaltă a apei.
- Kalena, ăsta nu e vreun tertip al Tămăduitoarelor.
E doar un pârâu de munte.
-Apa e neagră. Nici măcar nu pot să văd prin ea.
O apă aşa de mică ar trebui să fie transparentă.
- Soarele a apus şi se face întuneric repede. Asta e sin­
gurul motiv pentru care apa pare aşa de neagră, îi expli­
că Ridge cu o răbdare care o enervă pe Kalena. închide
ochii dacă te deranjează s-o vezi. Creetului n-o să-i pese.
- Nu pot s-o fac, Ridge, rosti ea cu o privire rugătoare.
Pur şi simplu nu pot s-o fac.
- Ba da, poţi, o încurajă el îndemnându-şi creetul să
intre iarăşi în rău. Hai, dă-mi frâiele tale, adăugă pe un
ton mai blând. îţi conduc eu creetul.
-Nu!
Kalena smulse frâiele din piele făcându-şi pasărea şi
aşa confuză să sară agitată.
Ridge lăsă braţul jos şi nu mai făcu nici o mişcare să-i
ia din nou frâiele.
- Kalena, nu ai de ales. Trebuie să traversezi pârâul şi
trebuie să înţelegi asta. Nu ştiu ce fantezie ţeşi în minte,
dar, orice ar fi, nu-ţi pot permite s-o accepţi. Nu avem
nici un motiv să campăm afară în frig când căldura şi
adăpostul sunt foarte aproape de aici.
-Te rog, Ridge, trebuie să înţelegi. Nu accept o fante­
zie. Pur şi simplu, nu pot trece prin apă.
Ridge o studie câteva clipe, apoi nerăbdarea îi dispă­
ru de pe chip.
- în regulă, văd că eşti foarte supărată. Vrei să
dormim afară în noaptea asta?
Kalena încuviinţă cu putere.
- Da, te rog. Ştiu că va fi frig, dar cu mantiile pe noi
şi cu un foc, nu vom îngheţa. Poate apa asta va dispărea
până mâine.
- Poate, rosti el apropiindu-şi creetul şi mai mult de al ei.
Hai să vedem ce putem găsi pe aici pe post de adăpost.
în cele din urmă, Kalena începu să se relaxeze. Ridge
nu avea să o mai contrazică.
- îţi mulţumesc, Ridge, îi spuse ea cu o uşurare plină
de recunoştinţă. Ştiu că pare doar o prostie femeiască...
dar... Nu! încetează! Te rog, Ridge, îşi încheie ea pro­
poziţia cu un ţipăt de protest când Ridge se întinse pe
neaşteptate şi o ridică din şa.
-A i dreptate, rosti el cu blândeţe în timp ce-o aşeză
pe Kalena în faţa lui. Pare o absurditate femeiască, dar
se va termina cât ai zice peşte.
Ţinând-o strâns cu o mână, Ridge apucă frâiele cree-
tului ei şi dădu să traverseze râul.
- Ridge, nu! Te rog, te implor...
El îşi înfăşură marginile mantalei în jurul ei şi-i aco­
peri faţa.
- Nu te uita, dacă te supără aşa de mult, îi spuse el
tandru.
Kalena ştiu că era prea târziu să se împotrivească. îşi
îngropă faţa în căldura pieptului său, tremurând din
toate încheieturile, deşi avea două mantii care s-o apere
de frig. închise ochii şi se prinse de talia lui Ridge.
Kalena se aşteptă ca greaţa s-o copleşească, dar, de
data asta, stomacul îi rămase calm cât timp creeţii tra­
versară lipăind prin apă. Fu conştientă de senzaţia co­
pleşitoare de frig care se ridica dinspre apa neagră, dar
asta fu tot. Legănată în braţele lui Ridge, reuşi să treacă
fără nici o altă traumă. Era ca şi cum o proteja propria
inimă a Biciului de Foc, îşi zise ea pe jumătate năucă.
Când păsările se opriră cu picioarele bine înfipte pe
pământul de partea cealaltă a apei, Ridge o eliberă
pe Kalena din braţele lui. Ea se îndreptă nesigură şi-l
găsi privind-o cu nişte ochi pe de o parte înţelegători, pe
de alta amuzaţi.
-N-a fost aşa rău, nu? Acum poţi să te aştepţi să pri­
meşti o mâncare fierbinte, un foc cald şi un acoperiş
deasupra capului.
Kalena încă se simţea un pic ameţită şi nu se mai uită
în spate la pârâul negru.
- Ce vrei să zic, Ridge? Vrei să-ţi mulţumesc că m-ai
tratat ca pe un copil fără minte?
Compasiunea şi amuzamentul tandru îi dispărură
din privire.
-C a pe o soţie fără minte, nu ca pe un copil fără
minte, mormăi el. Un copil ar fi avut probabil mai mul­
tă judecată.
Kalena se crispă şi sări de pe locul ei.
- Restul drumului o să-mi călăresc propriul creet.
- Toată seara o să fiu tratat cu îmbufnare?
- Sunt prea obosită să-mi pierd vremea cu îmbufnări,
îl informă ea în timp ce se sui în şaua ei. După masa de
seară, merg direct la culcare.
Kalena apucă frâiele şi le lovi scurt de gâtul creetului.
Pasărea înaintă îndatoritoare, conştientă de promisiu­
nea adăpostului şi a mâncării care-o aştepta în faţă.
- Kalena... Ridge o ajunse din urmă. Avea faţa brăz­
dată de liniile aspre atât de familiare. îmi pare rău că a
trebuit să te trec peste râu fără să vrei, îi vorbi el de sus.
Ridge nu era obişnuit să-şi ceară scuze. Dar nu am avut
altă soluţie. Nu puteam să te las să-ţi petreci noaptea
tremurând afară, când adăpostul era atât de la îndemâ­
nă. Ar fi fost o prostie şi o lipsă de responsabilitate din
partea mea. în calitate de soţ al tău, trebuie să am grijă
de tine. Trebuie să înveţi să ai încredere în mine.
- Sunt şi aşa suficient de indispusă, îi replică ea. Nu
mă face să mă simt şi mai rău cu o lecţie pe subiectul res­
ponsabilităţii tale de soţ şi al datoriilor mele de soţie.
- N-ar fi trebuit niciodată să te las singură cu femeile
alea azi-noapte, hotărî Ridge mohorât.
Kalena se gândi la discuţia de după cina din seara
precedentă.
- Ridge, s-ar putea chiar să ai şi tu o dată dreptate.
Dacă fu uimit de aprobarea ei neaşteptată, Ridge nu
se dădu de gol.
A doua zi dimineaţă, Kalena se trezi şi descoperi că
Ridge părăsise deja patul. Mantiile pe care le folosiseră
noaptea pe post de pături fuseseră date la o parte, iar
ea simţi cum începea să se lumineze în mica încăpere.
Căscă şi se întrebă de ce Ridge nu aprinsese încă focul.
Poate că, în dimineaţa aceea, nu voia să piardă vremea
cu o mâncare fierbinte. Cu o seară în urmă, nu fusese
aşa îmbufnată, dar amândoi fuseseră neobişnuit de tă­
cuţi. Când se puseseră în pat, Ridge o trăsese aproape
de el, dar nu făcuse nici un efort s-o aţâţe. Aparent, fu­
sese la fel de obosit ca şi ea.
Creeţii se foiau neliniştiţi în grajdul din vecinătatea
camerei principale. Kalena îi ignoră şi-l studie pe Ridge
care deschisese uşa şi se uita în lumina cenuşie a zorilor
care planau deasupra munţilor. Ceva era în neregulă.
O simţea. Kalena se ridică în capul oaselor şi-şi înfăşură
mantia în jurul ei.
- Ce e, Ridge?
El se întoarse uşor şi se uită la ea. Avea o expresie
ciudată în privire, una pe care Kalena nu i-o mai văzuse
înainte.
- Ne-am rătăcit, spuse el simplu.
Kalena îl privi îngrozită.
-Ne-am rătăcit? Dar asta-i imposibil. Suntem în adă­
postul de pe traseu, acelaşi adăpost pe care l-am folosit
şi când am venit.
-Adăpostul e aici. Drumul a dispărut.

capitolul 13
Kalena se ridică iute din pat, îşi înfăşură mantia în
jurul ei şi traversă desculţă cămăruţa. înainte să ajungă
la uşă, îşi simţi picioarele de parcă le-ar fi cufundat în
gheaţă. Ar fi trebuit să-şi încalţe cizmele, îşi zise. Prive­
liştea care o întâmpină când ajunse lângă Ridge fu mai
mult decât suficientă încât să uite de frig. în faţa ei se în­
tindea o masă cenuşie învolburată prin care nu se vedea
nimic. înconjurase adăpostul şi toată zona din jur.
-Ceaţă? sugeră ea nesigură, ştiind că pâcla era mai
mult de-atât, doar că nu era încă dispusă s-o recunoască.
Ridge clătină greoi din cap.
- Dacă e ceaţă, e diferită de tot ce am văzut vreodată.
Am încercat să păşesc prin ea. Nu poţi să faci mai mult
de câţiva paşi până ce devine absolut impenetrabilă.
Nici creeţii nu vor putea să vadă mai bine decât noi.
Din cauza chestiei ăsteia, ar putea să sară direct de pe o
stâncă. Suntem blocaţi aici.
- Dacă e doar ceaţă, va dispărea până la amiază.
- Nu e ceaţă, Kalena.
-Atunci, ce e? îl privi ea întrebătoare.
- Tare aş vrea să ştiu. Aş zice că e încă un exemplu de
vicleşug de-al Tămăduitoarelor, dar suntem prea depar­
te de vale. Expresia lui Ridge se întunecă şi mai mult.
Cel puţin, aşa cred că suntem.
- Nu, garantă Kalena, nu e un vicleşug de-al Tămădu­
itoarelor. Aş şti dacă ar avea de-a face cu ele.
- Pentru că eşti femeie?
- Da, Ridge, pentru că sunt femeie. îi întâlni privirea
indescifrabilă. Ba mai mult, cred că, fiindcă eşti bărbat,
eşti tu aşa de sigur că nu e o ceaţă normală. Asta are
legătură cu apa neagră pe care m-ai forţat s-o traversez
azi-noapte.
- îţi laşi imaginaţia s-o ia razna, Kalena, zise el şi trecu
pe lângă ea, păşind în aerul rece şi cenuşiu.
Kalena îl privi o clipă, apoi fugi în cameră să se în­
calţe cu cizmele. Când se întoarse la uşă, tot ce mai putu
să zărească din Ridge fu partea din spate a braţului şi
un picior încălţat. Restul trupului era înghiţit de ceaţă.
Chiar în timp ce-1 privea, el dispăru complet.
- Ridge! întoarce-te aici! Nu te mai văd!
încet, deveni din nou vizibil. Fu un moment de confu­
zie în care nu putu să-i vadă decât ochii aurii. Străluceau
spre ea ca prin nişte iazuri de căldură, de un cenuşiu
impenetrabil, aprig şi înspăimântător. Kalena se uită în
ochii lui şi văzu prădătorul primitiv despre care filosofii
spuneau că zace înlăuntrul oricărui bărbat. Un fior de
spaimă o cutremură.
- Ridge, şopti ea incapabilă să se mişte.
Şi atunci el se întoarse prinzând contur dincolo de
ceaţă.
- E în regulă, Kalena. încercam doar să văd dacă
pot găsi peretele muntelui care delimitează marginea
drumului.
-Ş i l-ai găsit? întrebă ea înghiţind greu, simţindu-şi
gâtul ciudat de uscat.
-N u, e ca şi cum nu e nimic acolo, în afară de ceaţa
asta cenuşie.
- Sigur, după ce răsare soarele, chestia asta se va sub-
ţia, spuse ea cu disperare în glas.
Ridge ridică din umeri şi intră înapoi în adăpost
închizând uşa în urma lui.
- O să fac focul. N-o să plecăm nicăieri o vreme. Am
putea la fel de bine să mâncăm.
Petrecură o zi lungă în interiorul adăpostului. Ridge
menţinu focul puternic, consumând din stiva de lem­
ne depozitată în grajdul creeţilor. Era nevoie de căldură
ca să ţină la distanţă frigul pişcător. Pe măsură ce ziua
înainta, Kalenei îi era din ce în ce mai frig, în ciuda fo­
cului. Tot arunca priviri pline de nerăbdare pe fereastră
sperând să zărească vreun indiciu că soarele avea vreun
efect asupra perdelei cenuşii care îi învăluia. Dar, pe mă­
sură ce ziua trecea, ceaţa părea să devină din ce în ce
mai întunecată, nu mai luminoasă. într-unul dintre mo­
mentele acelea de nelinişte, avu impresia că, la căderea
întunericului, ceaţa se va transforma în aceeaşi chestie
pe care o întâlnise în peşterile din Hot And Cold. Simţi
că pâcla cenuşie era doar o formă temporară statică a
ceţii întunecate.
- Bine că ai mereu mâncare pentru situaţii de urgen­
ţă în coburii şeii, încercă ea să spună degajată în vreme
ce pregătea masa de seară în faţa focului.
Ridge nu-i răspunse. Pe măsură ce ziua înaintase,
devenise din ce în ce mai necomunicativ. Kalena se
simţi stânjenită sub privirea lui atentă. îşi tot amintea
de ochii vânătorului pe careu văzuse plutind în ceaţă
în dimineaţa aceea. Alungând imaginea, Kalena încercă
din nou să găsească un subiect de conversaţie.
-Tămăduitoarele mi-au spus un lucru ciudat despre
mine, Ridge, rosti ea gânditoare. Au zis că am Har, dar
că nu a fost niciodată dezvoltat sau instruit.
- Probabil că ţi-au spus asta ca să te convingă să rămâi
cu ele, îi răspunse el scurt.
- Mi-au zis, continuă ea ignorându-1, că Olara a ştiut
de Harul meu, dar mi l-a ascuns.
Ridge îşi mută privirea concentrată de la foc la
faţa ei.
- Ei, asta pot să cred. Mătuşa ta a vrut să te foloseas­
că. Dacă e adevărat că ai Har, atunci ea ar fi avut o pro­
blemă, nu-i aşa? Tămăduitoarele nu pot să ucidă. Cum
de a reuşit să-ţi ascundă aşa ceva?
Kalena continuă să privească focul întrebându-se de
ce primea aşa puţină căldură dinspre el.
- Prin tehnicile pe care le foloseşte o Tămăduitoare
ca să vindece minţile tulburate. Sau, cel puţin, aşa pre­
tinde Valica.
- Ha. Are ceva sens. Asta ar confirma şi ce ţi-am spus
eu acum câteva zile. Mătuşa ta a vrut să mori în încerca­
rea de a-1 ucide pe Quintel.
Kalena îi aruncă o privire rapidă, apoi reveni cu faţa
la foc.
- Ridge...
- Şşşt, Kalena. Ştii că spun adevărul. Sunt înregistra­
te foarte puţine cazuri de Tămăduitoare care să fi ucis
de bunăvoie, dar, în aceste rare situaţii, Tămăduitoarea
însăşi a murit în timpul actului sau la puţin timp după
aceea. Suferă un şoc extrem de profund sau cel puţin
aşa am auzit.
Kalena trase adânc aer în piept.
- Ridge, dacă a minţit în legătură cu Harul meu...
-Da?
-A r fi putut să mă mintă şi despre... despre alte ches­
tii, concluziona Kalena cu tristeţe.
- Cum ar fi despre Quintel care ar fi responsabil de
uciderea bărbaţilor din familia Casei tale? Da, Kalena,
a minţit.
- Dar de ce ar face aşa ceva? Nu are nici un sens.
Ridge ridică din umeri.
- Cine ştie? Dacă vrei părerea mea, pare să fie o Tă­
măduitoare care are nevoie de o Tămăduitoare bună.
Kalena îşi trase genunchii la piept şi-şi sprijini bărbia
pe braţe.
- Ridge, vreau să te întreb ceva. Ceva important.
- întreabă.
-C um te-ai simţi dacă ai afla că persoana care te-a
crescut, te-a educat şi te-a îngrijit, te-a şi minţit?
Ridge expiră prelung. Când vorbi, glasul lui căpătă
tonul acela ciudat de neutru folosit pentru a sublinia
violenţa controlată de dincolo de latura de suprafaţă a
unui bărbat.
- Dacă aş descoperi un astfel de lucru despre cineva
în care am avut încredere, ar fi consecinţe. Nici nu aş
ierta, nici nu aş uita. Vrei s-o ucid pe mătuşa ta în locul
tău, Kalena? Asta mă întrebi?
Ea fu sincer şocată.
-Pe Pietre, nu! Nu te-aş ruga niciodată să faci aşa
ceva. Spre deosebire de tine, Ridge, tot ce vreau eu e să
uit. Cum poţi să mă întrebi aşa ceva?
Pentru prima oară în ziua aceea, pe buzele lui apăru
un zâmbet strâmb.
- Ca să te fac să-ţi dai seama că nu poţi face altceva
decât să uiţi de mătuşa ta şi de învăţăturile ei veninoase.
Nu-ţi va folosi la nimic să te tot gândeşti la trecut. Nu
poţi face nimic în legătură cu el. E mai presus de tine
chiar şi să pretinzi răzbunare pentru ceea ce ţi s-a făcut.
Kalena clătină uimită din cap.
- Cunoşti şi tu câteva trucuri ale minţii, nu-i aşa, Bi-
ciule de Foc? Ai absolută dreptate. Nu pot să fac nimic
în legătură cu Olara decât s-o las să rămână în trecut.
- Kalena, tu nu eşti genul de persoană care să ia ca­
lea răzbunării, aşa că e mai bine nici să nu te gândeşti
la asta.
-C red că începi să mă cunoşti un pic cam bine,
Ridge, spuse ea râzând cu mâhnire.
-Vreau să îţi uiţi trecutul pentru că viitorul tău e ală­
turi de mine. O privi forţând-o să se uite la el. înţelegi
asta acum, Kalena?
- înţeleg, Ridge.
în timp ce-1 studia în licăririle de lumină, Kalenei i se
păru că flăcările din vatră îi gravau faţa cu linii fioroase.
Legătura era clară, dar această conştientizare n-o ajuta
deloc să scape de senzaţia de îngrijorare care o tulbura
atât de profund în seara aceea. Kalena avea sentimentul
că mai era o a treia forţă în încăpere, în afară de ea şi de
Ridge. Nu-i plăcea sentimentul ăsta; o făcu să îngheţe
de frică.
în seara aceea, se băgară devreme în pat. Totuşi, Ridge
nu făcu nici o mişcare s-o ia pe Kalena în braţe şi, într-un
fel ciudat, ea chiar se bucură. Se simţea nervoasă şi ne­
liniştită, la marginea unei încordări care ameninţa să
se transforme într-o panică iraţională. Trebuia să conti­
nue să-şi spună că nu avea de ce să se teamă de Ridge.
Cu toate astea, trecură ore bune până să reuşească să se
cufunde într-un somn agitat.
Visele din noaptea aceea fură pline cu imagini ale
bazinului fără fund din apă neagră, ale ceţii cenuşii
interminabile şi ale ochilor aurii ai unui prădător care
venea din capătul cel mai întunecat al Spectrului. Ka­
lena se răsuci întruna în somn, căutând fără să-şi dea
seama să scape, deşi nu ar fi putut spunea de ce anume
se temea.
Se trezi tremurând şi cu ecoul unui ţipăt încă pe buze.
Inima îi bătea ca şi cum fugise dintr-un cuib de vipere
cu cârlig. încăperea era cufundată în beznă. Focul din
şemineu se topise complet, iar felinarele erau stinse.
Ridge o atinse pe braţ, iar ea tresări. El îşi retrase
mâna şi nu mai făcu nici o mişcare so liniştească.
- Eşti bine? o întrebă el cu un glas aspru, foarte puţin
îngrijorat. Ai ţipat.
-A m avut un coşmar. Ridge, e aşa de întuneric aici.
- O să reaprind focul.
îl simţi părăsind patul şi-l auzi cum bâjbâie după
vreascurile din grămada de lemne de lângă şemineu.
O clipă mai târziu, după ce Ridge folosi sticla mică de
gel inflamabil pe care o ţinea să aprindă lemnul, flăcări­
le se treziră la viaţă.
Kalena rămase întinsă pe o parte, tremurând, şi se
uită la profilul aspru al lui Ridge care îngenunchea
lângă foc. Purta pantalonii pe care-i lăsase pe el ca să-i
ţină de cald. Lumina focului îi făcea umerii să strălu­
cească şi i se reflecta în ochi. Era ceva ciudat la el în
noaptea asta, ceva ce ea simţea prin fiecare fibră a fiinţei
ei. Ceva se întâmplase. în noaptea asta el era Celălalt.
Toate trăsăturile lui care i se opuneau ei deveniră brusc
extrem de evidente pentru toate simţurile ei. Chiar în
timp ce-şi dădea seama de asta, Ridge se ridică în picioa­
re şi veni spre ea. Cu spatele la foc, faţa îi era cufundată
în umbră. Kalena nu-i putea vedea decât strălucirea din
ochi. Ea se dezmetici când îl văzu traversând încăperea
cu mersul agale al lui vânător care dă târcoale.
Kalena privi în sus şi ştiu, fără urmă de îndoială, că
avusese loc o transformare bizară. Acesta nu era bărba­
tul de care se legase ea, dar, cu toate astea, era Ridge. în
umbra aceea, se uită la ea într-un fel pe care Kalena îl
recunoscu doar pe jumătate, deşi nu mai văzuse nicio­
dată înainte o astfel de expresie pe chipul lui. O dorea,
dar nu era nici urmă de senzualitate în masculul ăsta
prădător, ci doar o foame care se potolea prin cucerire
şi violenţă.
- Ridge, trebuie să te opreşti, strigă ea respirând pre­
cipitat. Se ridică în capul oaselor şi se dădu în grabă în
spate pe pat până ce ajunse la perete. Te rog, opreşte-te!
El nu se opri decât lângă pat.
- în noaptea asta ţi-e frică de mine?
Kalena îşi înălţă capul cu mândrie în timp ce stătu
ghemuită în faţa lui.
- Da, Ridge, în noaptea asta îmi e frică de tine.
- De ce?
Părea mai degrabă amuzat decât curios şi nu era nici
urmă de căldură în amuzamentul lui. Râsul lui era la fel
de rece şi de nemilos precum foamea din privire. Dispă­
ruse orice urmă din focul care-1 caracteriza.
Orice îl stârnea în noaptea asta, nu era pasiune, iar
Kalena ştia. Fusese martora pasiunii lui, chiar şi când
fusese împletită cu furia, dar niciodată nu fusese aşa.
Nu-1 văzuse niciodată atât de rece. înainte, Ridge fusese
întotdeauna un bărbat fierbinte ca focul când o căuta
pe Kalena în pat.
- Te rog, nu mă atinge, Ridge.
- Pot să-ţi fac tot ce vreau, rosti el cu un aer meditativ
de parcă tocmai îi venise ideea asta. Puse un genunchi
pe pat şi-şi întinse mâna să-i mângâie gâtul. Absolut
orice. Pot să te posed, să te folosesc, iar când termin...
0 frică sălbatică puse stăpânire pe Kalena, care era blo­
cată între el şi perete. Ridge era complet iraţional. Aurul
din ochii lui îngheţase, iar căldura familiară, caracte­
ristică faptelor şi vorbelor lui Ridge, dispăruse cu totul.
Ceva umbrea focul dinlăuntrul lui, ceva care putea
înnegri apa şi putea stinge lumina unui felinar cu gel
inflamabil. Ceva care era rezultatul negurii care încon­
jura adăpostul.
-N u, Ridge! Kalena îi prinse mâna. Tu eşti soţul
meu. îţi port lacătul şi cheia în jurul gâtului. E respon­
sabilitatea ta să mă aperi, nu să-mi faci rău. Sunt soţia
ta, Ridge.
1 se păru că văzu o urmă de răspuns în ochii lui,
ceea ce-i dădu o fărâmă de speranţă. Se uita la lacătul
şi cheia din chihlimbar cu o expresie uşor nedumerită,
ca şi cum o parte din el căuta să înţeleagă.
- Soţia mea, repetă el, lăsându-şi mâna să-i alunece de
lângă ea. Femeia mea, adăugă el şoptind aspru. Respon­
sabilitatea mea e să am grijă de tine...
-N u mi-ai face niciodată rău, Ridge.
Ridge îşi ridică privirea de la cheia cu lacăt şi se fixă
pe faţa ei tensionată, încruntându-se şi mai tare.
- Nu, aprobă el, părând încă uşor nedumerit. Nu ţi-aş
face niciodată rău. Tu îmi aparţii mie. Eşti o parte din
mine, adăugă clătinând din cap ca şi cum căuta să-şi
limpezească mintea.
Ajungea la el, îşi zise Kalena. Cumva, reuşea să ajun­
gă în lăuntrul lui. Orice era forţa aceea care încerca să-l
controleze eşua.
- Ridge, trebuie să plecăm de aici, chiar dacă asta
înseamnă să pornim prin ceaţă. Trebuie să plecăm de
aici imediat.
Iar apoi toată speranţa îi fu spulberată când uşa se
dădu de perete cu un zăngănit puternic. Un val de aer
rece puse dintr-odată stăpânire pe mica încăpere. Focul
din cămin scăzu în intensitate, dar nu se stinse de tot.
Kalena se uită peste umărul lui Ridge şi dădu să ţipe,
dar vocea îi rămase blocată în gât. în prag, se afla o silue­
tă îmbrăcată într<) mantie neagră cu glugă care se învol­
bura în jurul ei. în lumina slabă, nu putu să vadă decât
umbra feţei unui bărbat sub marginea largă a glugii.
- Haide, Biciule de Foc! Posed-o dacă vrei! Vocea
bărbatului cu glugă era aspră şi stridentă. Sunt sigur
că stăpânul meu nu te va lipsi de o ultimă tăvăleală
cu femeia.
Ridge se întoarse încet ca şi cum pentru acţiunea asta
simplă avea nevoie de mult efort. înfruntă apariţia din
prag cu mâna pe sintarul de la curea.
- Cine eşti? se răsti el.
- Cineva care poartă sticla neagră. Suntem mulţi, Bi­
ciule de Foc, şi avem nevoie de tine. De asemenea, e
nevoie şi de femeie, însă doar pentru o scurtă perioadă.
în curând, va fi inutilă. Aşa că, fă-o a ta dacă asta vrei.
Poate după ce termini tu, mă voi distra şi eu un pic cu
ea. A trecut mult timp.
Vorbele arogante şi zeflemitoare părură să-l elibereze
pe Ridge de orice ar fi fost forţa aceea care îl ţinea par­
ţial subjugat. Brusc, sintarul îi apăru în mână şi se duse
spre silueta îmbrăcată în mantie din prag cu o sălbăticie
extraordinară.
-N-o atinge nimeni, în afară de mine. Nimeni.
- Am fost avertizat că e posibil să îngreunezi situaţia.
Kalena văzu cum lama din pumnul lui Ridge începe
să strălucească, iar o parte din ea începu să se bucure cu
violenţă. Focul dinlăuntrul lui nu era pe deplin stins.
Silueta din prag se dădu în spate înainte de atacul
silenţios al lui Ridge. Fărâma de uşurare simţită de Ka­
lena dură doar o fracţiune de secundă. în clipa urmă­
toare, o pâclă neagră învolburată năvăli prin cadrul uşii,
inundând încăperea înainte ca ea să apuce măcar să ţipe
să-l avertizeze. Lumina focului se stinse.
Kalenei i se păru că vede o mică strălucire dinspre
sintar înainte ca Ridge şi totul să piară în vârtejul pâclei
efervescente. Deschise gura să strige chiar când întu­
nericul puse stăpânire pe ea şi fu trasă în noaptea fără
sfârşit. Conştiinţa se transformă în vid. Primul lucru
de care Kalena îşi dădu seama fu frigul. Senzaţia era
implacabilă oricât de mult încerca ea să se retragă în
inconştient. Auzise undeva că, înainte să mori îngheţat,
cazi într-un somn adânc. Dar răceala asta părea dozată
să-şi ţină victimele treze cât timp sufereau.

Kalena deschise ochii şi văzu lumina pală a unui fe­


linar atârnat sus deasupra ei pe un perete stâncos. Pe
piatra din jurul ei dansau umbre pâlpâitoare. Pentru
un moment, crezu că era în baia termală din Hot And
Cold. Dar nu era nici urmă din căldura apei clocoti­
toare, iar încăperea aceasta subterană avea altă formă
decât cea în care fusese blocată în urmă cu câteva zile.
Aceasta era o peşteră mică, luminată doar de un felinar.
Intrarea arcuită care fusese săpată în peretele stâncos
era închisă cu o poartă de gratii. Dincolo de bare, văzu
un coridor din piatră deloc ademenitor care dispărea
în întuneric.
Kalena încercă să stea în capul oaselor, dar descoperi
că era legată de mâini şi de picioare. Podeaua tare din
piatră pe care fusese aruncată era umedă şi rece. în timp
ce se lupta să se ridice uşor, îşi simţi muşchii înţepe­
niţi. Nu avea cum să aprecieze cât zăcuse în încăperea
aceea mică.
- Ridge? Eşti aici? strigă ea privind dincolo de umbre­
le împrăştiate de singura lampă din încăpere.
- Eşti trează.
Vocea lui veni din adâncurile unei umbre formate de
o lespede mare pe peretele opus. Cuvintele fură rostite
pe un ton aproape plat.
- Sunt trează, zise ea. Eşti bine?
- Nu sângerez pe nicăieri şi nu am nimic rupt, dacă la
asta te referi. Dar nu sunt bine.
Ridge îşi schimbă poziţia, ieşind uşor din umbră pen­
tru că se folosise de suprafaţa bolovanului ca să poată
sta în capul oaselor. Şi el era legat. Distanţa mică dintre
ei îi permitea să-i vadă ochii strălucitori, dar la fel de
indescifrabili ca şi vocea lui.
- Dar tu?
-N u sunt rănită, murmură ea. Doar am înţepenit şi
mă dor toate. Ridge, unde suntem?
- Nu ştiu. M-am trezit abia acum câteva minute. Pâcla
aia neagră care a intrat pe uşă...
- Era precum negura care m-a blocat pe mine în peş­
terile cu bazine de la Hot And Cold.
- Mă temeam de asta. Ar fi trebuit să te cred în noap­
tea aia, adăugă el după o scurtă pauză. Am crezut că era
vorba doar de o închipuire de-a ta.
-Având în vedere circumstanţele, era perfect logic să
crezi asta.
- La naiba, Kalena, nu fi politicoasă cu mine acum.
Ştiu că e doar vina mea. Dacă te-aş fi ascultat acolo
la Hot And Cold, poate nimic din toate astea nu s-ar fi
întâmplat.
- Nu văd cu ce-ai fi putut schimba lucrurile. Tot am
fi venit în vale şi tot am fi rămas blocaţi pe drumul de
ieşire din munţi. Ai fost trimis să afli ce se întâmplă
aici, Ridge. Se pare că ai început să afli răspunsuri la
întrebările lui Quintel.
- încep să-mi doresc ca el să nu fi pus nici o întrebare
de la bun început, gemu Ridge. Ar fi trebuit să ştiu că
o întrerupere a negoţului cu Nisip avea să mă coste mai
mult decât o călătorie rapidă în munţi şi înapoi.
Amândoi auziră scrâşnetul unor cizme de piele pe
podeaua stâncoasă a coridorului de dincolo de încă­
perea din peşteră, apoi văzură strălucirea unui felinar.
Poarta fu descuiată şi o siluetă cu o mantie cu glugă
apăru în deschizătura arcuită. Când vorbi, Kalena
ştiu că era acelaşi bărbat care intrase în toiul nopţii
în adăpost.
-Căutăm răspunsuri, zise bărbatul înveşmântat în
mantie, care ţinea lampa astfel încât să reverse un pic
mai multă lumină în încăperea întunecată. Strălucirea
reflectată formă o mască din trăsăturile lui ascunse sub
glugă. Răspunsuri definitive, absolute şi puternice. Tu,
târfuliţă, o să ne ajuţi să facem rost de ele, deşi niciodată
nu vei avea abilitatea de a pricepe ce ai făcut.
- Doar un prost mi-ar insulta soţia, rosti Ridge încet.
Voi ţine minte orice vorbă.
Capul acoperit de glugă se întoarse în direcţia lui
Ridge şi eliberă un chicotit încet care nu ascundea nici
o urmă de umor adevărat.
- Mi se spune Griss şi sunt orice, mai puţin un prost.
Tu meriţi eticheta asta. Ai devenit slab din cauza ei,
Biciule de Foc. E periculos să convieţuieşti cu femeile.
Puterea lor poate fi mică, dar este perfidă şi subtilă. Un
bărbat lipsit de precauţii, orbit de propria dorinţă sexu­
ală, adesea le cade pradă foarte uşor. Din fericire, strică­
ciunea nu e de obicei permanentă. Se poate repara. în
curând, vei înţelege ce vreau să spun.
-A m presupus că toate trucurile alea fanteziste de
magician cu ceaţa aia neagră au avut un scop, îl între-
rupse Ridge sec. Te-ai străduit ceva să ne aduci aici.
Bărbaţii aceia din Adverse erau oamenii tăi? Cei care
purtau pandantivele din sticlă neagră?
- Un caz de exces de zel, mă tem. Proştii s-au gândit
să-i facă pe plac stăpânului lor şi să i te aducă înainte de
vreme. Nu trebuia să fii luat decât după ce aveam dovezi
că femeia e cea care poate trece prin bariera care păzeşte
valea Tămăduitoarelor. Cei doi din Adverse au plătit
pentru neascultarea lor.
-A i putea spune asta. Sunt morţi.
Silueta cu glugă încuviinţă mohorât.
- Desigur. Moartea e recompensa pentru neascultare,
precum şi pentru eşec.
- Ei erau cei care l-au ucis pe Trântei? întrebă Ridge.
- A, d a . Trântei punea prea multe întrebări. Afla prea
multe, înţelegi tu. încerca să afle motivul pentru care
viperele cu cârlig coborâseră din munte şi se mira de
anumite dispariţii care avuseseră loc pe dealurile din
împrejurimi. Vezi tu, avem nevoie de oameni. Era trea­
bă de făcut. Cultul Eclipsei preferă însă secretul absolut.
Când a început să-şi bage nasul de colo-colo, a devenit
necesar să scăpăm de el.
-Negura din peşterile de la Hot And Cold, şopti
Kalena. Tu ai cauzat-o?
-Peşterile de la Hot And Cold sunt legate de ca­
vernele astea. De-a lungul anilor, noi, cei din cult, am
explorat majoritatea tunelelor şi, nu demult, le-am găsit
pe cele care duc din inima munţilor spre peşterile cu
bazine. Am vrut să testăm negura. E o creaţie recentă
a stăpânului nostru şi eram curioşi să ştim dacă poate
învinge puterea remanentă care curge în apa acelor iz­
voare de apă termală. Ar fi fost interesant să vedem şi
ce efecte are asupra ta, deşi nu intenţionam să te luăm
în noaptea aia. După cum am zis, era necesar să vedem
dacă poţi intra în valea Tămăduitoarelor înainte să mai
facem o mişcare.
-A ţi aflat că negura nu poate învinge nici măcar o
parte mică din puterea Cheii Luminii care se găseşte în
apă, sublinie Kalena cu satisfacţie.
-E doar o chestiune de timp. Negura e îmbunătă­
ţită în fiecare zi. A fost foarte bine dozată să-l afecteze
pe Biciul de Foc în adăpost, nu? Chiar tu ai văzut asta.
Desigur, are o afinitate pentru bărbaţi. împotriva fe­
meilor poate fi folosită ca o armă. Dar, când e folosită
asupra bărbaţilor, le poate mări toate puterile provenite
din capătul întunecat al Spectrului. Puterea aceea creşte
zilnic la noi, cei din Cultul Eclipsei. După ce Cheia Lu­
minii va fi distrusă, nimic nu ne va sta în c a le .
Kalena se înfioră.
-N u poţi vorbi serios. Nimic nu poate distruge
Cheia Luminii.
-Aşa ar vrea femeile proaste, precum Tămăduitoare­
le Supreme, să credem cu toţii. Femeile nu ştiu nimic
despre puterea adevărată. Ele există doar prin îngăduin­
ţa bărbaţilor, deşi, în aroganţa lor, refuză să recunoască
asta. Orice putere cât de mică deţine o femeie, aceasta
provine din capătul Luminat al Spectrului, cel s la b . Toţi
bărbaţii ştiu că, în cele din urmă, capătul întunecat e
mai puternic decât cel al Luminii. Veţi afla asta singuri
când Cheile vor fi aduse împreună.
-N u se poate face una ca asta, afirmă Kalena încet.
- Desigur că se face, târfuliţo. De ce crezi că s-au preo­
cupat Stăpânii Zorilor atât de mult să separe şi să ascun­
dă Cheile dacă nu se putea?
- Ce te face, răspunse Ridge, pe tine şi pe toţi ai tăi
să credeţi că aveţi mai multe cunoştinţe decât Stăpânii
Zorilor? Sunteţi nişte proşti să vă jucaţi cu o putere pe
care nu aveţi cum s-o înţelegeţi.
-N u, Biciule de Foc. Proştii sunteţi tu şi ceilalţi băr­
baţi care aţi permis să fiţi îmblânziţi de capătul Luminat
al Spectrului. Vă veţi alătura nouă foarte curând după
ce vă vom arăta adevărul.
- Dar ce veţi face dacă veţi reuşi să distrugeţi Cheia
Luminii? întrebă Kalena cu disperare. Ce rost are să vă
asumaţi astfel de riscuri?
-Târfă, dar tu nu înţelegi nimic? Puterea Cultului
Eclipsei nu va cunoaşte limite odată ce vom subjuga
Cheia Luminii. Atunci vom putea să mergem mai de­
parte să descoperim chiar ascunzâtorile Pietrelor. Fără
Cheia ei, Piatra Luminii de Contrast nu va putea ţine
piept puterii întunericului.
-N u ştii ce spui, şopti Kalena. Dacă e adevărat că
Cheile există în realitate şi dacă Pietrele însele sunt re­
ale, atunci nu veţi îndrăzni să distrugeţi nici una din
ele. Liniile puterii care trec prin ele formează Spectrul.
Dacă distrugi un capăt al Spectrului, celălalt capăt îşi
pierde însemnătatea. Instabilitatea rezultată ne-ar putea
distruge continentul, poate chiar lumea.
-N u, se răsti cu o aroganţă rece bărbatul cu glugă,
asta e doar o poveste inventată de femei. Adevărul e că
distrugerea Pietrei Luminii va elibera toată puterea în­
tunericului. Cei care controlează Cheia Pietrei întuneri­
cului, în cele din urmă, controlează Piatra însăşi.
-Ş i cine, întrebă Ridge aspru, va controla Cheia
întunericului? Cine dracu’ sunteţi voi?
Bărbatul băgă mâna în interiorul mantalei şi întinse
un pandantiv cu sticlă neagră. Lumina felinarului licări
peste sticla neagră, creând un efect ciudat, ca şi cum
nişte scântei infime dansau pentru o clipă pe suprafaţa
pandantivului.
-E u sunt membru al Cultului Eclipsei, Biciule de
Foc. Asta e tot ce trebuie să ştii. Tu şi femeia aţi fost
aduşi aici să serviţi cultul.
-Cum?
-A i petrecut prea mult timp cu femeia, Biciule de
Foc. Într-adevăr ţi-a întunecat mintea. încă nu înţe­
legi? Cheile pot fi mânuite de foarte puţini. Potrivit
cărţilor străvechi, doar un bărbat care poate face oţe­
lul din Countervail să strălucească precum focul e ca­
pabil să ţină Cheia întunericului. Silueta cu mantie
se întoarse s-o privească cu dispreţ pe Kalena. Şi doar
o Tămăduitoare foarte specială care nu a fost niciodată
instruită să vindece poate să mânuiască Cheia Lumi­
nii, pentru că puterea pe care o va atrage trebuie să fie
în stare brută, nemodelată. Pe lângă harurile lor, cei
doi oameni trebuie să se echilibreze reciproc în Spec­
tru. Aşa vorbesc cărţile importante de mistere şi Mate­
matica Paradoxului.
- De când ai ştiut de existenţa noastră?
Kalena era uluită de spusele bărbatului. Vocea ei era
un fir sonor subţire care abia putea fi auzit în încăperea
stâncoasă.
-A m ştiut că voi sunteţi cei pe care-i căutam la puţin
timp după ce ai venit în Crosspurposes să-ţi faci treaba
de târfă ca soţie temporară. Când s-a negociat căsătoria
temporară, am ştiut că forţele logicii şi ale destinului
au ajuns în cele din urmă la o concluzie. Se zicea că
mirele e cineva care poate face oţelul din Countervail
să strălucească, iar mireasa era cineva care ar fi putut
fi Tămăduitoare, dacă ar fi fost instruită, pentru că
Harul se regăsea în rândul femeilor din familia ei. Voi
doi formaserăţi o alianţă şi porneaţi spre înălţimile
Variance. Toate semnele erau corecte, aşa că am decis
să acţionăm.
-Spui că aveţi acces la Cheia întunericului? întrebă
Ridge cu asprime.
-A , da. Se află în posesia noastră, deşi nici unul din­
tre noi nu o poate atinge încă. Asta e treaba ta, Biciule
de Foc. Târfa ta va pleca în curând spre valea Tămă­
duitoarelor să aducă Cheia Luminii. După aceea, voi
doi veţi avea misiunea de a pune Cheile una în contact
cu cealaltă.
-Soţia mea, sublinie Ridge pe un ton periculos, nu
ştie nimic despre locul în care se află Cheia Luminii.
- îi vor arăta Tămăduitoarele Supreme. Bărbatul
nu părea deloc îngrijorat. Ele nu o pot atinge, dar
ştiu unde se află. Păstrează secretul ăsta de generaţii.
Vor dori să i-o dea pentru că, în prostia lor, vor alege
să creadă că în mâinile ei va fi mai puternică decât Che­
ia întunericului.
- Dacă e aşa cum zici tu, scrâşni Ridge, atunci nu-i voi
permite Kalenei să aducă Cheia Luminii aici.
- Biciule de Foc, tu nu vei avea un cuvânt de spus în
treaba asta.
Bărbatul cu glugă făcu câţiva paşi în încăpere cu
mantia învolburându-i-se în jurul picioarelor încălţate
în cizme. Lumina reflectată în sus dinspre felinar îi dez­
vălui mai bine trăsăturile. Kalena ştiu că nu avea să uite
niciodată nasul acela în formă de cioc, gura subţire şi
rea şi ochii care-i aminteau de apa neagră fără fund.
- Ascultă-mă, târfo, se răsti el oprindu-se foarte aproa­
pe de Kalena. Te aşteaptă o misiune. înţelegi acum? Tre­
buie să te întorci în valea Tămăduitoarelor să îţi arate
locul unde se află Cheia Luminii, pe care trebuie să o
aduci înapoi pe drumul de munte. Acolo vei fi întâmpi­
nată şi vei fi adusă aici să-ţi împlineşti destinul.
-N u va face cum vrei tu, prostule, mârâi Ridge fu­
rios. Ea e soţia mea şi va face cum spun eu.
Bărbatul cu glugă chicoti.
-Tocmai pentru că a fost în patul tău, îmi va urma
instrucţiunile. De curând ne-am dat seama că legătura
fizică dintre voi doi era o parte necesară a acestui pro­
ces. Ţi-ai făcut treaba bine, Biciule de Foc. Ai posedat-o
complet şi astfel ai legat-o pe femeie de tine. Astfel de
contopiri sunt întotdeauna periculoase pentru că pot
slăbi un bărbat, dar, de data asta, cred că va funcţiona în
avantajul tău. Se întoarse apoi spre Kalena. Vei merge
în vale, nu-i aşa, târfo? Ştii ce se va întâmpla cu iubitul
tău dacă n-o faci.
- Naiba să te ia, scrâşni Ridge. Las-o în pace!
Kalena se uită la el, apoi la temnicerul ei.
- îl vei ucide dacă nu mă întorc cu Cheia.
-A , văd că, până la urmă, nu eşti complet retardată.
întotdeauna există şanse mari ca o femeie să fie lipsită
de creier. Creaturi prostuţe. Bărbatul cu glugă se răsuci
înapoi spre uşă. Vi se va aduce mâncare şi veţi fi lăsaţi
puţin să vă odihniţi. E nevoie să fii odihnită pentru
călătoria înapoi spre vale. După aia vei fi trimisă p e d r u ­
m u l tă u .
Bărbatul ieşi din încăpere fără să se mai uite în spate.
Poarta cu gratii se închise cu zgomot în urma lui.
în încăpere, se aşternu liniştea. Kalena se uită la
Ridge, care stătea cu spatele lipit de bolovan.
-Trebuie să merg, Ridge. Ştii asta.
- îi vei lăsa să te conducă afară din peşterile astea, dar
nu pot să vină cu tine în vale. De îndată ce ajungi de
partea cealaltă a vălului, spune-le Tămăduitoarelor ce se
întâmplă. E posibil ca ele să-i poată transmite un mesaj
lui Quintel, care are în subordine suficienţi oameni care
ştiu ce fac cu sintarurile şi arbaleta. El ar trebui să-i poa­
tă nimici pe nemernici.
Kalena nu zise nimic pentru că, în sufletul ei, ştia că
un astfel de plan era fără speranţă în faţa acestor bărbaţi
din cavernele ascunse. Se uită la Ridge deznădăjduită.
-M ă auzi, Kalena?
-Te aud, Ridge.
- Dar, chiar şi aşa, vei încerca să aduci aici Cheia Lu­
minii, zise el închizând ochii în disperare.
- Voi căuta o altă cale prin care să te eliberez, Ridge,
dar, dacă nu există nici una, atunci va trebui să încerc
cu Cheia.
Ridge deschise ochii.
- De ce?
- Eşti soţul meu, nu pot să te abandonez, spuse ea cu
blândeţe. Tu m-ai lăsa pradă sorţii dacă ai fi tu cel trimis
să aducă Cheia?
Faţa lui Ridge era extrem de crispată.
- Ştii răspunsul la întrebarea asta.
Kalena încuviinţă şi-i surâse uşor.
- Desigur. Te-ai întoarce după mine.
- Kalena, tu eşti a mea.
- E valabilă şi reciproca.
-Trebuie să-ţi dai seama că nici unul din noi nu are
şanse să supravieţuiască confruntării Cheilor. Dacă
legendele au dreptate, ne vor distruge. N-are nici un rost
să te întorci cu Cheia Luminii, Kalena. Oricum ar fi,
n-ai cum să speri că mă vei scoate de aici. Lasă-mă să
mă descurc cu mijloacele mele. Am mai fost în situaţii
dificile şi am învăţat câteva trucuri.
-Acum e altceva, Ridge. Simt asta cu toată fiinţa
mea. Singura modalitate prin care putem să scăpăm din
asta e cu ajutorul Cheilor.
- Dacă Cheile există şi dacă încercăm să le aducem
laolaltă, nu vom reuşi decât să ne ucidem reciproc.
-N u sunt aşa sigură de asta, Ridge. Poate că e ade­
vărat că doi oameni aleşi la întâmplare nu ar avea nici
o şansă, dar încep să înţeleg că, în căsătoria noastră,
n-a fost nimic întâmplător. Dacă uniunea noastră a fost
predestinată, atunci poate că noi suntem cei care pot
controla Cheile.
- Kalena, nu poate nimeni să controleze Cheile. Asta
e şi ideea principală a legendelor!
-Tămăduitoarele cred că eu pot controla Cheia
Luminii.
-Ţi-au spus ele asta? zise el aruncându-i o privire tăioasă.
-C hiar după ce ai fost invitat să pleci de la masă,
răspunse ea încuviinţând din cap.
Ridge trase aer în piept.
- Nu mi-ai spus asta.
-N u am vrut să vorbesc despre asta. Mi-au zis că am
o datorie, o obligaţie să iau Cheia Luminii din ascun­
zătoarea ei. Dar mă săturasem să tot aud predici despre
responsabilitatea mea. Mai întâi a fost mătuşa mea...
- Iar apoi a fost soţul tău, adăugă Ridge tensionat.
- Hm, da. îşi dădu seama că o amuza un pic felul în
care îi vorbise el. Şi apoi un grup de străine ciudate din-
tr-o vale şi mai ciudată îmi spun ce obligaţii am. într-una
dintre zilele astea, Ridge, o să iau propriile decizii şi o să
hotărăsc exact ceea ce îmi face bine. Dar, între timp,
se pare că nu pot să scap de anumite responsabilităţi.
- Dacă pentru tine are importanţă datoria de a-ţi as­
culta soţul, atunci vei face cum îţi spun şi nu vei mai
ieşi din valea aia decât după ce Quintel va lichida cultul
ăsta, îi porunci Ridge cu asprime.
Kalena strâmbă din nas spre el.
- Problema e că ţin mai mult la soţul meu decât la
obligaţia de a-1 asculta. Mă voi întoarce, Ridge.
- Femeie încăpăţânată, lipsită de logică şi iraţio­
nală, înjură el încet şi-şi sprijini capul de stânca din
spatele lui.
- Ridge, priveşte partea pozitivă. Poate toate defectele
astea nu te vor lăsa să te plictiseşti de mine pe durata
căsniciei noastre scurte.
Ochii lui scăpărară scurt.
- Nu-i de glumă, Kalena. Dacă nu-ţi dai seama cât de
periculoasă e situaţia asta, atunci eşti mai naivă decât a
spus bărbatul ăla cu glugă că eşti.
- îmi pare rău, Ridge, oftă ea. Te asigur că iau treaba
asta foarte în serios. Adevărul e că îmi e foarte frică.
Poate de aia am încercat o glumă aşa de proastă.
Ridge rămase tăcut o vreme, apoi, în cele din
urmă, zise:
- Ultimul lucru pe care l-ai putea face vreodată ar fi
să mă plictiseşti, Kalena, indiferent cât de mult va dura
căsnicia asta.
Ceva din lăuntrul ei de topi la auzul căldurii din vor­
bele lui.
- Mulţumesc, dragul meu soţ temporar. Pot să-ţi spun
fără nici o rezervă că e complet valabilă şi reciproca. Via­
ţa cu tine nu a fost plictisitoare.
-Nu-mi aminti, gemu el.
Kalena amuţi din nou pentru câteva minute, apoi îi
adresă întrebarea care nu-i dădea pace.
- Ridge?
-Da?
- Mă consideri o târfă pentru că am semnat contrac­
tul ăla de căsătorie cu tine?
Auriul ochilor lui se topi în încercarea de a-şi contro­
la focul furiei. Dacă Ridge ar fi ţinut sintarul în mână,
Kalena ştiu că oţelul ar fi strălucit. Dar când vorbi, gla­
sul lui păru nefiresc.
-T u eşti soţia mea, Kalena. Voi tăia gâtul oricărui
bărbat care-ţi va spune târfă. înainte ca toate astea să
se termine, individul ăsta pe nume Griss îşi va învăţa
lecţia de bune maniere pe calea cea rea. Voi avea grijă
de asta chiar dacă e ultimul lucru pe care-1 fac pe lumea
asta. Spre deosebire de tine, eu sunt foarte capabil să
mă răzbun.
Kalena nu ştiu ce să-i răspundă. înghiţi greu şi se cu­
fundă din nou în tăcere. Călătoria înapoi spre vale avea
să fie lungă.
- Kalena?
- Ce e, Ridge?
- Căsătoria asta a noastră... începu el răspicat.
- Ce e cu ea?
-Va dura până la ultima noastră suflare.
Kalena simţi că siguranţa din vorbele lui o încălzeşte.
- Nici n-aş visa să te contrazic, soţule. O soţie bună se
supune judecăţii superioare a soţului ei.
Ridge îşi înăbuşi unul dintre rarele râsete.
- De ce aştepţi să ajungem într-o situaţie ca asta până
să-mi arăţi cât de ascultătoare poţi fi?
-Ţi-am zis, nu vreau să te plictiseşti. Kalena făcu o
pauză. M-am gândit la creeţi, Ridge.
-C e motiv de îngrijorare ţi-ai găsit şi tu acum! spuse
el răstit. Sunt sigur că sunt bine. Probabil că au fost
lăsaţi în urmă la adăpost. Vor avea mâncare suficientă.
Şi când se vor sătura să mănânce, nu m-ar mira dacă
s-ar distra jucând din nou genul ăla de jocuri care te-au
şocat pe tine atât de tare în ziua aia, la râu.
- Chiar crezi că vor fi bine?
Ridge surâse cu mâhnire,
- Cred că vor fi bine. E drăguţ să ştii că unii membri
ai echipei ăsteia de bravi aventurieri se distrează în călă­
toria asta, nu-i aşa?
Griss şi un alt bărbat înfăşurat în mantie veniră după
Kalena, după ce aceasta dormise, după aprecierea ei, un
somn agitat cam de o oră. După ce-i dădură o porţie
mică de mâncare, gleznele îi fură dezlegate în tăcere şi
fu condusă spre pragul coridorului întunecat.
Ridge privi neputincios cum era luată de lângă el.
- Kalena!
Ea se uită peste umăr, conştientă că temnicerii ei nu
aveau so lase să zăbovească să-şi ia rămas-bun.
- Da, Ridge?
-Ţine minte ce ţi-am spus.
Ea surâse vag gândindu-se la ordinele lui imposibile
de a se ascunde în vale cu Tămăduitoarele.
-V oi ţine minte că sunt soţia ta, Ridge, şi nu târ­
fa ta.
Ridge nu mai apucă să răspundă. Kalena fu smucită
pe uşă şi împinsă în josul tunelului sumbru de trecere.

capitolul 14
Drumul pe cărarea de munte fără un creet fu lung.
Kalena fusese condusă la suprafaţă printr-o serie nesfâr­
şită de coridoare sinuoase. Fusese legată la ochi, dar,
chiar şi fără legătură, era sigură că n-ar fi putut să ţină
minte traseul de-a lungul pasajelor întortocheate. In cele
din urmă, legătura de la ochi îi fu scoasă şi fu îmbrân­
cită afară în lumina puternică a soarelui care strălucea
peste piscurile înzăpezite ale Munţilor Variance.
Fără un creet.
Anumite porţiuni de drum îi păreau cunoscute, iar
Kalena presupuse că fusese lăsată cam la o zi de mers pe
jos spre vale. Cel puţin, aşa spera, să fie o zi de mers. Ii
fusese dată mantia şi nimic mai mult, nici măcar un tub
mic de gel inflamabil. Dacă era obligată să-şi petreacă
noaptea afară, avea să fie norocoasă dacă nu murea de­
gerată. Se consolă cu ideea că temnicerii ei nu o voiau
moartă. încă. Prin urmare, pesemne era îndeajuns de
aproape de vale ca să poată ajunge până la apus.
Gândul la Ridge care aştepta în întuneric şi la nebu­
nia din ochii lui Griss o ajutară să meargă fără ezitare pe
tot parcursul zilei. La un moment dat, îi atrase atenţia
susurul apei. în mod cert, observase cascada aia mică şi
primele două dăţi când trecuse pe drumul ăsta. Dacă
îşi amintea bine, fusese destul de aproape de porţiunea
trecătoarei blocată de vălul strălucitor.
Dar vălul nu-i apăru în mod convenabil în faţa ochi­
lor la următoarea cotitură. Kalena continuă să meargă.
Labele picioarelor îi erau obosite, iar gambele o dureau
de la urcuşul care părea să nu se mai sfârşească. Nu
se deranjă să se oprească să mănânce de prânz. Nu se
gândise nimeni să-i dea ceva de mâncare la ea. Probabil
că ăsta era încă un semn că se afla destul de aproape
de destinaţie. I-ai fi prins bine mâncarea, se gândi ea cu
amărăciune. Resursele de energie i se consumau repede,
probabil din cauza traumei emoţionale prin care trecu­
se, precum şi a efortului fizic propriu-zis. I se făcea foar­
te frig. Mişcarea şi mantia îi ţinuseră destul de cald mai
devreme în timpul zilei, dar ambele deveneau mai puţin
eficiente pe măsură ce obosea.
Mergea cu capul în jos, concentrată să-şi pună
un picior în faţa celuilalt, când, cu puţin înainte de
apus, mai coti o dată şi se trezi în faţa vălului de un
alb strălucitor.
Kalena se opri brusc, se aplecă uşor de la oboseală
şi cercetă bariera. Arăta la fel ca ieri. Abia ieri pleca­
seră ea şi Ridge din vale? Pentru prima oară, îşi dădu
seama că nu era sigură cât timp petrecuse în peşterile
Cultului Eclipsei.
Se încruntă uşor, păşi prin vălul strălucitor, se bucură
de acum de familiara şi scurta senzaţie de plăcere, apoi
ajunse de partea cealaltă. Dedesubt, se întindea valea,
la fel de verde şi de frumoasă cum şi-o amintea. Kalena
oftă uşurată şi porni în jos de-a lungul cărării.
întoarcerea ei în vale fu observată de îndată ce în­
cepu să păşească pe una dintre potecile ce despărţeau
grădinile întinse. Femeile care lucrau câmpul îşi lăsa­
ră uneltele din mână şi veniră spre ea, înconjurând-o
din toate direcţiile. Arona fu prima care ajunse lângă
ea şi examină, cu ochi mari şi îngrijoraţi, faţa obosită
a Kalenei.
- Valica a avut dreptate. A venit timpul, nu? întrebă
Tămăduitoarea îngrijorată. Ai venit după Cheie.
- Cred că Valica are dreptate mai tot timpul, nu? su­
râse Kalena sumbru. Ar fi trebuit să ştiu asta.
Valica îşi făcea deja loc printre femeile adunate aco­
lo. Trăsăturile-i aristocrate erau brăzdate de linii adânci
de nelinişte.
- Eşti bine, Kalena?
-C red că da. Sunt doar un pic obosită. Am mers
încontinuu de la răsărit. Spune-mi, te rog, de când am
plecat eu şi Ridge?
Valica păru speriată.
- De trei zile.
- O zi întreagă, bâigui Kalena uluită. Am pierdut o zi
întreagă în peştera aia înainte să ne trezim.
- Ce peşteră? Valica o prinse de braţ şi le făcu celor­
lalte semn să se dea la o parte. Unde e soţul tău? Ce
s-a întâmplat?
- Ce ai zis tu că se va întâmpla, Valica. Am nevoie de
Cheia Luminii. Ridge va muri dacă nu o iau cu mine s-o
duc înapoi în peşteri.
- Ce sunt peşterile astea de care tot vorbeşti? întrebă
Arona care veni degrabă lângă ele în timp ce Kalena era
condusă spre una dintre colibele din apropiere.
- Nu sunt sigură unde se află, deşi una dintre intrări
se află la o zi de mers pe jos de aici. Sunt locuite de un
grup de bărbaţi foarte periculoşi. Aţi auzit de un grup
numit Cultul Eclipsei?
Valica respiră şuierător printre dinţi.
- Sunt doar o legendă!
- Cred că sunt o legendă în aceeaşi măsură ca şi Che­
ile. Mie mi s-au părut foarte reali. Prea reali.
- E exact atât de rău pe cât ne-am aşteptat noi aici, în
vale. Vino, îi porunci Valica, trebuie să mănânci şi să te
odihneşti. Putem vorbi mai târziu.
-N u am prea mult timp, Valica. Trebuie să mă întorc
cu Cheia cât mai repede posibil.
-Vom discuta despre asta după ce vei mânca.
Tonul Valicăi nu-i lăsa loc de contraziceri, şi adevărul
era că, oricum, Kalenei nici nu-i prea venea s-o contra­
zică. Era obosită, flămândă şi ştia că nu se putea în­
toarce noaptea. Când fu forţată să intre într-o colibă şi
i se spuse să stea jos, execută ordinele cu foarte multă
recunoştinţă. De îndată, îi fu adusă mâncare caldă s-o
întremeze şi, pentru prima oară din copilărie, Kalena se
trezi servită de altcineva care să nu fie o slujnică plătită.
Asta o făcu să se simtă un pic ciudat, dar n-o împiedică
să-şi umple stomacul gol.
Valica, Arona şi o mână de câteva femei rămaseră în
jurul ei privind-o îngrijorate cum mânca. Printre îmbu­
cături, Kalena le spuse tot ce se întâmplase din momen­
tul în care ea şi Ridge părăsiseră valea. Când termină,
Valica rămase tăcută. Cea care vorbi prima fu Arona. în
mod vădit, era agitată, iar pe faţă avea o expresie extrem
de îngrijorată.
-Te-ai întoarce în peşteri cu Cheia Luminii de dra­
gul acestui bărbat, Ridge? Asta e o prostie, Kalena. El e
bărbat şi a fost capturat de bărbaţi. Lasă-1 să-şi urmeze
destinul. Tu eşti în siguranţă aici în vale. Trebuie să ră­
mâi aici.
Kalena se uită la ea venindu-i greu să-i explice.
- E soţul meu, rosti ea în cele din urmă. Destinul lui
e şi al meu. Valica a zis odată că întotdeauna avem de
ales. Eu mi-am făcut alegerea şi-mi voi împărţi viitorul
cu Ridge.
Ştia că, în ochii Aronei, probabil ăsta nu era un mo­
tiv suficient pentru ceea ce avea de gând să facă, dar
Kalena era prea obosită să încerce să-i explice legăturile
adesea încurcate pe care căsătoria le crease între ea şi
Ridge, ca să nu mai vorbirn de obligaţiile pe care le im­
plicau onoarea şi datoria. In momentul acela, Kalena
nu ştia cum să-şi explice nici sieşi, darămite altcuiva.
Ştia doar că nu se putea ascunde în căldura văii câtă
vreme Ridge zăcea aşteptând-o în frigul cavernelor
cultului ăluia.
- El e jumătatea mea, e opusul meu în Spectru. îm­
preună formăm un întreg, Arona. înţelegi?
-N u, se răsti Arona. Nu înţeleg. E un bărbat, n-ai
nevoie de el.
Valica ridică mâna cerându-le să fie atente la ea.
-N u are rost să ne certăm. Kalena trebuie să se în­
toarcă cu Cheia. Nu are de ales. Am ştiut că va veni
momentul ăsta, iar acum este aici. Nu aveam cum să
evităm confruntarea Cheilor. Aceste evenimente au fost
puse în mişcare acum mulţi eoni şi nu pot fi oprite.
- Dar toate legendele spun că Cheile nu trebuie adu­
se împreună! protestă una dintre celelalte femei.
Valica clătină din cap.
- Nu, legendele spun că e foarte periculos să fie aduse
împreună, nu că asta n-ar trebui să se întâmple deloc.
Manuscrisele străvechi pretind că anumiţi oameni pot
controla Cheile. Bestina era convinsă, iar eu sunt la fel
de sigură că femeia care poate controla Cheia Luminii
este Kalena. Poate că bărbatul ăsta, Ridge, este cel menit
să controleze Cheia întunericului.
- Ce se va întâmpla dacă nu-i permitem Kalenei să se
întoarcă la peşteri cu Cheia Luminii? întrebă Arona.
Valica o privi cu tristeţe.
-Atunci, întunericul care a crescut treptat în jurul
nostru va continua să se întindă până va ajunge dincolo
de munţi. în curând, v a ajunge la sătucurile şi oraşele
din provincia noastră. în cele din urmă, va trebui să fie
oprit. Mai bine o facem acum, înainte să câştige atât de
multă putere. Echilibrul trebuie restabilit sau, pe viitor,
se vor întâmpla lucruri şi mai rele.
Toate femeile amuţiră atunci. Nici nu se mai punea
problema să o contrazică şi toate ştiau asta. Kalena îşi
trecu o mână prin buclele ei dese răvăşite de vânt şi
îşi dădu pe spate o parte din părul care-i venise pe faţă.
Se simţea obligată să fie sinceră în legătură cu tot ceea
ce o aştepta în faţă.
- Valica, eu cred că ar trebui să-ţi spun că nu am venit
aici să vă salvez munţii, provincia de dincolo de munte
sau măcar un sat sau două. în mod clar, aş şti dacă ăsta
mi-ar fi destinul. Sunt destul de sigură că nu eu sunt
cea pe care-ai aşteptat-o toţi anii ăştia. îmi pare rău s-o
spun, dar mă tem că e vorba despre o greşeală. Dar, dacă
pot controla Cheia, o voi lua cu mine în peşteri, pen­
tru că asta pare singura modalitate prin care-l pot salva
pe Ridge.
Valica o privi cu înţelepciune şi blândeţe.
-Motivele tale nu sunt importante, Kalena. Adevă­
rul e că eşti aici, şi asta e tot ce contează. Se ridică în pi­
cioare. Dar acum ai nevoie să te odihneşti. Te vom lăsa
câteva ore. Foloseşte timpul ăsta să-ţi recapeţi forţele.
Vei avea nevoie de ele.
Celelalte femei se ridicară şi-o urmară pe Valica afară
din colibă. Kalena le privi plecând vrând să le spună
că ar trebui să facă orice avea de făcut cât mai repede
posibil. Dar nu zise nimic, ştiind că Valica avea drep­
tate. Kalena se simţea obosită până în măduva oaselor.
Ar fi fost periculos să încerce să se întoarcă la peşteri
pe întuneric. Putea deci la fel de bine să se odihnească
până în zori. Nici nu apucă bine să se închidă uşa co­
libei în urma ultimei femei, că se trezi prea vlăguită să
se mai poate măcar gândi la ceea ce o aştepta în vii­
tor. Kalena se întinse pe pat fără să se mai deranjeze
să se dezbrace. în timp ce închidea ochii, se întrebă ca
prin vis dacă nu cumva mâncarea avusese în ea vreo
poţiune de dormit pusă de Tămăduitoare. Adormi de
îndată şi nu visă nimic.
Kalena se trezi cu puţin înainte de răsărit, complet
odihnită. Pentru o clipă, rămase nemişcată şi privi cerul
întunecat de dincolo de fereastră. Dintr-un motiv sau
altul, îi veni în minte una dintre învăţăturile Olarei. Tot
întunericul, fie al nopţii, fie al negurii folosite de Cul­
tul Eclipsei, aparţinea capătului întunecat al Spectrului,
întunericul în sine nu era nici bun, nici rău; era doar la
capătul opus al Spectrului în care să găsea lumina. Dar,
la orice capăt al Spectrului, extremele deveneau pericu­
loase. Era nevoie să fie echilibrate. Lumina avea rolul
de a echilibra întunericul, la fel cum rolul femeii era să
echilibreze bărbatul.
Kalena înţelese că acţiunile, elementele sau oamenii
care îşi aveau originile în capetele cele mai îndepărta­
te ale Spectrului puteau fi mai periculoşi decât cei care
proveneau de undeva de la mijloc, pentru că era nevoie
de mai multă forţă să poată fi echilibraţi. Bunăoară, ar
fi nevoie de multă putere să contrabalanseze pâcla nea­
gră. Energia eliberată în timpul acestui proces ar putea
fi foarte periculoasă.
Kalena nu voia să se gândească câtă energie putea fi
eliberată într-o încercare de a forţa Cheia întunericului
şi Cheia Luminii să vină laolaltă.
Se ridică pe marginea patului chiar când se auzi o
bătaie în uşa colibei.
- Eşti bine-venită, spuse ea încet.
Uşa se deschise şi în prag apăru Arona cu un felinar
în mana dreaptă.
- îţi urez bună dimineaţa, prietena mea.
-Mulţumesc, surâse Kalena. N-ai adus cumva din în­
tâmplare şi nişte mâncare, nu? In dimineaţa asta se pare
că sunt hămesită.
Ochii negri şi frumoşi ai Aronei căpătară o expresie
tristă. înaintă, puse felinarul jos şi se aşeză pe pat lângă
Kalena.
- îmi pare rău, Kalena. Valica zice că nu poţi mânca
decât mai târziu. Sunt nişte lucruri de făcut mai întâi.
Kalena căscă şi-şi întinse braţele deasupra capului. Se
simţea bine în dimineaţa aceea, puternică, revigorată şi
plină de viaţă.
- Ce fel de lucruri?
-Cheia...
-A , da, Cheia. Când o iau?
-Trebuie să intri în gheaţă s-o scoţi singură, Kalena.
Nici una dintre noi n o poate atinge.
- Gheaţă? Deci, e ascunsă în gheaţă exact cum spun
legendele. Asta înseamnă că Cheia întunericului e as­
cunsă în foc?
Arona ignoră curiozitatea Kalenei.
- Probabil. Ale naibii legende par să fi fost mai mult
sau mai puţin corecte până acum. Kalena, te rog să fii
atentă. Nu cred că ar trebui să faci asta. Cheile sunt pe­
riculoase. Toată lumea ştie asta. Dacă tu nu simţi că eşti
cea care poate controla Cheia Luminii, atunci poate că
ai dreptate, în ciuda a ceea ce a spus Valica. Nu ar trebui
să-ţi asumi riscul ăsta. Nici un bărbat nu merită asta.
Kalena căzu o clipă pe gânduri încercând să găsească
un motiv pe care Arona să-l poată accepta.
-Arona, aici nu e vorba doar despre viaţa unui băr­
bat. E o chestiune de onoare.
- Onoare!
Kalena îşi ridică genunchii şi-şi sprijini bărbia pe bra­
ţele încrucişate.
-M ă tem că da. Arona, eu sunt o femeie măritată
care nu-şi părăseşte soţul decât dacă alianţa lor s-a în­
cheiat oficial. In ultima vreme, am cam fost delăsătoare
cu chestiunile legate de datorie. Mă întreb, continuă ea
oftând, dacă mătuşa Olara ştie cât de slabă am devenit.
- Kalena, ai dreptul să te gândeşti la tine!
-Ştiu. îmi tot spun asta de multă vreme, surâse ea
confuză. Ştiu la ce te gândeşti, Arona. înţeleg ce încerci
să spui, dar trebuie să încerci şi tu să înţelegi cum e să
creşti ca membru al unei Case Mari. Nu poţi niciodată
să scapi cu adevărat de responsabilităţile care ţi-au fost
impuse.^ Onoarea Casei trebuie întotdeauna să fie sus­
ţinută. încă din leagăn, copiii sunt învăţaţi că onoarea
Casei se află în mâinile lor şi că trebuie s-o apere. Povara
este la fel de mare şi pentru bărbaţii, şi pentru femeile
Casei. în circumstanţe normale, obligaţiile unei femei
sunt îndeplinite pe căi normale. Cât timp locuieşte sub
acoperişul lui, îi e ascultătoare tatălui ei şi credincioasă
soţului ei când se căsătoreşte. în calitate de soţie, respec­
tă autoritatea lordului Casei, îi naşte copiii şi e respon­
sabilă de educaţia acestora în ceea ce priveşte onoarea
şi responsabilitatea. De obicei, totul e foarte simplu şi
direct, dacă nu chiar plictisitor.
- Kalena, tu nu ai obligaţii tradiţionale. Eşti ultima
din Casa ta, o contrazise Arona.
- Da, ei bine, mă tem că toate astea înseamnă doar
că obligaţiile mele au fost un pic netradiţionale. Nu s-au
evaporat pur şi simplu. încă din vara celui de-al doispre­
zecelea an al meu, Arona, am ştiut exact ce se aştepta de
la mine. Am eşuat când a venit vorba să-mi îndeplinesc
misiunea. Din cauza acelui eşec, sunt acum măritată şi
înconjurată de o serie nouă de responsabilităţi. Aş vrea
să nu eşuez şi a doua oară în îndeplinirea obligaţiilor.
E destul de greu să trăieşti cu ideea că ai eşuat o dată.
Sunt legată de Ridge şi nu-1 pot abandona.
- Chiar şi dacă lucrul pe care-1 vei face te va omorî?
- Dacă nu reuşesc să-l eliberez, atunci nici eu nu voi
fi niciodată liberă. Gândeşte-te, Arona, pentru că nici
tu nu eşti mai liberă decât mine. Ai muri să aperi valea
asta şi pe prietenele tale de aici, nu-i aşa?
Arona clipi o dată, brusc înţelegând totul.
- Desigur.
-Vezi? Odată ce ai făcut alegerea principală, nu mai
rămâne multă libertate. încep să cred că nu libertatea
este cea importantă. Chestiunea crucială e că tuturor ni
se dă o doză de liber-arbitru. După ce ne luăm decizii­
le, trebuie să trăim cu ele. Kalena zâmbi şi se hotărî să
schimbe subiectul. Eşti sigură că nu pot primi nimic de
mâncare? Chiar îmi e foarte foame.
- Vai, Kalena, aş vrea să-ţi pot aduce ceva de mâncare,
dar... vocea neliniştită a Aronei fu întreruptă de rânjetul
Kalenei.
- Dar şi tu ai onoare şi responsabilitate, Arona. Tu
le eşti datoare femeilor din valea asta şi, în special, celei
alese să vă conducă. Valica zice să nu mănânc în dimi­
neaţa asta, aşa că îţi e imposibil să-mi aduci mâncare.
Uneori viaţa e chiar simplă şi directă.
Arona surâse cu părere de rău.
- Uneori e. îmi dau seama că devine şi mai complica­
tă când nu mai există conştiinţa clară a datoriei care să
ne călăuzească.
Tăcerea care se aşternu între cele două femei fu în­
treruptă de o altă bătaie în uşă. Când Kalena strigă
că poate intra, în prag apăru Valica. Aceasta se uită la
Arona cu o înţelegere blândă tăcută, apoi se întoarse
spre Kalena.
- Eşti gata?
Kalena se ridică respectuoasă.
- Cât de gata pot să fiu.
Valica pătrunse în încăpere şi închise uşa în urma ei.
- In scurt timp, vom merge la locul unde e ascunsă
Cheia, dar mai întâi vom arde nişte Nisip.
Valica scoase căţuia delicată de la centură şi i-o întin­
se Kalenei.
Kalena se uită uimită la obiect.
- Dar eu nu sunt Tămăduitoare.
-D oar pentru că-ţi lipseşte instruirea. După cum
ţi-am spus, eu cred că ai Har. Vom afla foarte curând
când vei arde Nisipul.
Confuză, Kalena luă căţuia mică din mâna Valicăi.
- Dar de ce? Ce va dovedi asta?
Uşor amuzată, femeia mai în vârstă ridică o sprân­
ceană şi se aşeză cu picioarele încrucişate pe o pernă
de lângă masa scundă. îi făcu semn Kalenei să se aşeze
lângă ea.
- Nu trebuie să dovedească nimic, ci doar să-ţi dea ţie
nişte încredere şi să înţelegi unele lucruri.
Kalena se aşeză uşor uitându-se cu atenţie la căţuie
amintindu-şi de câte ori îşi dorise din tot sufletul să se
testeze cu Nisipul.
- Mătuşa mi-a zis că era sigură că nu am Har.
-O lara te-a minţit, pentru că avea alte intenţii cu
tine. E greu să transformi o tânără cu Har întro asasină.
Nu putea să rişte să te expună Nisipului. Dacă ţi s-ar fi
permis să-ţi dezvolţi Harul, ai fi devenit un instrument
foarte slab al răzbunării.
Kalena atinse căţuia, fascinată de lucrătura fină a
ustensilei.
- I-am permis să nu mă lase să încerc Nisipul, dar nu
am ascultat-o într-o altă privinţă. M-am culcat cu soţul
meu. După aceea, am ştiut imediat că fusesem cumva
slăbită. Sper ca slăbiciunea asta să nu mă afecteze în
ceea ce trebuie să fac acum.
-N u ai fost slăbită de faptul că ai împărţit patul cu
Biciul de Foc. Legătura pe care ai stabilit-o cu Ridge
a fost una care implica viaţa, iar asta s-a opus legăturii
de moarte pe care ţi-o inculcase Olara. Te-a făcut mai
puternică, nu mai slabă. Dă foc Nisipului, Kalena. Vei
vedea exact cât de puternică a devenit legătura asta.
Kalena ezită, simţindu-se nesigură pentru prima oară
de când se trezise de dimineaţă.
- îmi e frică, se auzi ea şoptind.
- Nu ai de ce să te temi, Kalena. Oricum, nu încă.
Valica luă un săculeţ brodat de la centură, desfăcu
chinga care îl ţinea închis şi i-1 înmână Kalenei.
Degetele Kalenei tremurară uşor când primi sacul. In
ciuda a aceea ce-i spusese mătuşa ei, fusese întotdeauna
atrasă de Nisip şi fusese mereu curioasă în legătură cu
el. îşi aminti indignarea puternică pe care o trăise în
noaptea în care născuse femeia de la han. Acum, în sfâr­
şit, avea să afle sigur dacă avea, intr-adevăr, vreun pic de
Har în stare pură.
- Un praf, o instrui Valica cu blândeţe. Prea mult Ni­
sip dintr-odată poate fi periculos. Aprinde gelul inflama­
bil în căţuie apoi aruncă doar un pic de Nisip înăuntru.
Când se ridică fumul, inhalează şi priveşte înlăuntrul
tău. Nu-ţi pot explica procesul mai limpede de-atât. Se
va explica de la sine.
Cu grijă, Kalena puse căţuia pe masa joasă, mişcă
mica pârghie care lăsa catalizatorul să intre In gel şi aş­
teptă strălucirea de căldură. Când picăturile de gel infla­
mabil scăpărară degajând lumină şi căldură, Kalena luă
un praf din Nisipul alb şi îl aruncă cu grijă în căţuie. De
îndată, apăru un fir subţire de fum alb.
-Acum, murmură Valica.
Kalena se aplecă în faţă şi trase adânc în piept. Fumul
îi înţepă nările aşa cum condimentele picante pişcă lim­
ba. închise ochii şi mai inhala o dată.
- Suficient, zise Valica atingându-i părul şi trăgând-o
de lângă fumul alb. Nu e nevoie decât de foarte puţin.
Ţine minte ce ţi-am spus. Prea mult poate fi periculos,
nu numai pentru tine, dar şi pentru cei de lângă tine.
Femeia se întinse şi coborî capacul micii căţui. Gelul
inflamabil se stinse, iar fumul dispăru.
Kalena rămase perfect nemişcată, cu ochii închişi,
aşteptând. Ar fi vrut să ştie exact ce anume aştepta.
Poate că avea să simtă o senzaţie de ameţeală sau poate
că avea să se simtă neobişnuit de vioaie. Adevărul era că
doar o Tămăduitoare instruită putea şti la ce să se aştep­
te. Dacă, până la urmă, nu avea nici pic de Har, atunci
ştia că nu avea să simtă nimic.
- Către tine, Kalena. Tu eşti pacientul. Trebuie să pri­
veşti înlăuntrul tău.
Glasul Valicăi părea să vină de la mare distanţă. Ka­
lena se supuse concentrându-şi atenţia spre interior,
spre cea din urmă fiică a Casei de Ice Harvest. Fu un
moment interminabil în care Kalena avu senzaţia că stă
în spatele unei draperii. Mental, întinse o mână să dea
vălul la o parte. Bariera păru să se dezintegreze chiar în
timp ce Kalena o atinse. Atunci văzu ceea ce era ascuns
acolo. Nu era deloc complicat să diagnosticheze paci­
entul ăsta şi nici nu avea nevoie de pregătire de Tămă­
duitoare să interpreteze ce vedea. Kalena din Casa de
lce Harvest, soţie temporară a unui bărbat fără Casă
sau vreo moştenire respectabilă, era însărcinată. Energia
pură a noii vieţi ardea în interiorul ei, o viaţă pe care o
zămislise împreună cu Ridge, Biciul de Foc.
Gândul acesta şocant o trezi din mica ei transă la fel
de brusc ca şi cum s-ar fi cufundat într-o apă îngheţată.
Pleoapele i se deschiseră instantaneu şi se direct în ochii
înţelegători ai Valicăi.
-S unt însărcinată. Vorbele răspicate rămaseră sus­
pendate în aer.
- M-am gândit eu că s-ar putea să fie aşa, încuviinţă
Valica mulţumită.
- Dar cum s-a putut întâmpla? A fost doar o noapte
în care am uitat să iau praful de selite.
-N ici nu e nevoie de mai mult de o noapte, aşa cum,
spre uimirea lor nemărginită, au descoperit şi multe fe­
mei aristocrate, grăi Valica pe un ton uşor amuzat în
timp ce lega la loc sacul cu Nisip. Nu te dojeni. Cred
că aşa a trebuit să se întâmple.
- Dar de ce? întrebă Kalena cu ochii pironiţi asupra
căţuii stinse.
- Pentru că eşti pe punctul de a lua Cheia Luminii.
Şi, chiar dacă tu eşti cea născută cu moştenirea şi cu
harul de a o face, nu va fi o misiune uşoară. Trebuie să
fii cât de puternică poate să fie o femeie. Valica îi atinse
mâna. Kalena, trebuie să ştii că acum chiar ai atins ple­
nitudinea puterii unei femei. In tine se află viitorul, iar
asta contrabalansează direct haosul şi întunericul care
sunt atributele celuilalt capăt al Spectrului. A venit vre­
mea să iei Cheia din ascunzătoarea ei.
Kalena încuviinţă cu o singură mişcare a capului,
acceptând, ba chiar întâmpinând cu bucurie, inevitabi­
lul. Ştiu că era pregătită într-un fel pe care nu şi-l putea
explica.
- E momentul.
în tăcere, Valica o conduse afară din colibă. Primele
dâre cenuşii ale zorilor tocmai începeau să atingă pis­
curile care apărau valea. Kalena o urmă pe femeia mai
în vârstă fără să-i pună întrebări. Arona mergea în spa­
tele ei şi toate trei înaintară prin grădinile şi câmpurile
cultivate, vreme în care la procesiune se alăturară în tă­
cere şi alte femei.
în frigul înţepător al revărsatului de zori, Valica por­
ni pe o cărare care urca din vale şi care era diferită de
cea pe care merseseră ea şi Ridge când veniseră şi ple­
caseră de acolo. Cărarea asta era abruptă şi ajungea
repede să fie acoperită de zăpadă şi de gheaţă. Femei­
le urcară mai bine de o oră, cu Valica în faţă. Nimeni
nu vorbi.
Când Valica se opri în cele din urmă, zorii cenuşii
făceau loc primelor nuanţe de culoare. Femeia mai în
vârstă se opri cu mantia înfăşurată în jurul ei şi-i făcu
semn din cap spre o deschizătură în gheaţă.
-Manuscrisele străvechi spun că acolo este ascunsă
Cheia, Kalena. Din câte ştiu eu, n-a intrat nimeni nici­
odată în peştera de gheaţă. Nu-ţi pot spune ce vei găsi,
ci doar că a venit vremea să o descoperi. Mergi şi adu-o
afară. Noi te vom aştepta.
Kalena ezită, aşteptând câteva ultime cuvinte de înţe­
lepciune sau de îndrumare. Cum nu i se mai zise nimic,
Kalena ştiu că era pe cont propriu. Valica şi celelalte
nu o puteau ajuta. încet, se întoarse şi păşi spre des­
chizătura sculptată în gheaţă. Tunelul alb nu era foarte
întunecat. Atât timp cât cerul de deasupra continua să
fie luminat, la fel se întâmpla şi cu interiorul peşterii
de gheaţă. Lumina se filtra slab prin gheaţă oferin-
du-i o cărare umbrită. Kalena urmă cărarea, păşind cu
grijă pe podeaua de gheaţă. Atât timp cât avea grijă, nu
se simţi deloc în pericol de a aluneca. Podeaua peşterii
părea pavată cu blocuri mici de gheaţă. Spaţiile înguste
dintre blocuri ofereau stabilitate picioarelor ei. După
câţiva metri de mers, tunelul coti. Când Kalena dădu
colţul, se trezi într-o peşteră mare albă. Interiorul era în
continuare întunecos, dar se lumina constant pe măsu­
ră ce pe munte se crăpa de ziuă. Promisiunea luminii
se găsea peste tot în încăperea de gheaţă. Se reflecta în
formaţiunile elaborat sculptate în cristalele de gheaţă
care atârnau de tavan şi dansa difuz pe podeaua albă
şi strălucea dinspre suprafaţa mesei înalte din centrul
încăperii. Totul se transforma într-un joc de lumini
care te puteau orbi. Era vorba despre energie, putere
şi lumină care aşteptau să fie eliberate. Care aşteptau
atingerea ei, îşi spuse Kalena înţelegând brusc. Ea avea
să le elibereze şi să le focalizeze. Acesta era destinul ei,
conştientiza ea cu o claritate extraordinară care-i cuprin­
se toate simţurile.
Kalena zări masa şi păşi înspre ea. Era sculptată
dintr-un singur bloc de gheaţă opacă, care fusese cioplit
într-o formă arhitecturală puternică. Nu se sprijinea pe
picioare, dar era solidă de jos până la suprafaţă. Kalena
se opri în faţa ei şi se trezi privind într-un bazin limpede
de gheaţă care umplea interiorul structurii. în partea de
jos a gheţii se afla o cutie dintr-un metal alb-argintiu.
Fără nici o urmă de îndoială, Kalena ştiu că, de cine
ştie câte generaţii, nimic nu mai străpunsese gheaţa
transparentă în care era încastrată cutia. Nimeni nu
putea să ghicească de cât timp stătea în peştera asta. Tă­
măduitoarele o apăraseră bine, deşi Kalena nu era aşa
sigură că avusese vreodată nevoie să fie apărată. Cutia
asta simplă încastrată în gheaţă avea ceva ameninţător.
Dacă n-ar fi avut o nevoie aşa de mare, dacă conştiin­
ţa ei nu ar fi ieşit la suprafaţă cu o asemenea certitu­
dine, nici măcar n-ar fi îndrăznit vreodată să încerce
s-o scoată.
Examină suprafaţa gheţii, întrebându-se de ce ar
fi nevoie s-o topească. Poate că era nevoie să meargă
din nou afară să-i ceară Valicăi o cană cu gel inflama­
bil. în timp ce se gândea la asta, îşi puse uşor mâna
învelită în mănuşă pe gheaţă. Aceasta tremură uşor
sub degetele ei, speriind-o. îşi retrase mâna degrabă.
Acolo unde atinsese suprafaţa transparentă de cristal
dur, rămăsese o adâncitură mică. Cu grijă, Kalena îşi
scoase mănuşa şi încordată, apoi, foarte uşor, îşi lăsă
mâna goală să atingă gheaţa. Lichidul îngheţat trepidă
încă o dată, trimiţând un tremur atât prin trupul Ka-
lenei, cât şi prin suprafaţa gheţii. Aproape că era să-i
zvâcnească mâna când şocul îi străpunse întreg trupul.
Dar era prea târziu. Bazinul îngheţat se cutremură, se
crăpă şi se făcu ţăndări sub atingerea palmei ei calde. Ea
nu simţi mai mult decât o uşoară răceală care era depar­
te de răceala usturătoare a unui bloc de gheaţă. Chiar în
timp ce se uita în bazinul limpede ca cristalul, aces­
ta se dizolvă complet. Acum avea mâna cufundată în
apă transparentă.
- Pe Pietre!
Icnetul de uluire al Kalenei răsună uşor în peşteră
în timp ce-şi trase repede mâna din apă. Lichidul ar fi
trebuit să fie rece ca gheaţa, dar era doar puţin rece,
la fel cum fusese şi gheaţa. Se întrebă dacă nu cumva
nu era apă, ci vreo altă substanţă limpede folosită pen­
tru apărarea cutiei argintii.
Kalena privi în jos prin lichid şi examină obiectul
de pe fundul bazinului. Acesta se afla la distanţă de un
braţ. Tot ce trebuia să facă era să-şi suflece mânecile
mantiei şi tunicii, să bage mâna în apă sau orice era
ea şi să scoată cutia. Simplu. Poate chiar un pic cam
prea simplu. Kalena se opri şi privi suspicioasă de jur îm­
prejurul încăperii de gheaţă, dar nu văzu nimic care să-i
fie de folos pentru a scoate cutia. Fără prea multă trage­
re de inimă, ridică mâneca mantiei, apoi pe cea lungă a
tunicii. Braţul gol resimţi frigul din încăpere înainte să-l
scufunde cu grijă în lichidul de cristal.
Câteva secunde mai târziu degetele ei apucară cutia
din metal. Kalena aşteptă ca lumea să se dărâme în jurul
ei, dar nu se întâmplă nimic. Trase adânc aer în piept şi
scoase cutia din apă cu o mişcare rapidă.
Un sentiment năvalnic de putere o cuprinse din
cap până-n picioare. Nu semăna cu nimic din ce mai
simţise vreodată. Viaţa, energia şi viitorul, pe toate le
putea stăpâni.
Deborda de entuziasm. Cheia era a ei. Intr-adevăr, ea
era menită să o mânuiască. Nu mai avea nici o urmă de
îndoială. Făcea parte din ea, era o prelungire a fiinţei
ei. îi aparţinea într-un fel imposibil de descris. Ea era
menită să controleze Cheia Luminii.
Uluită de senzaţia aceasta ameţitoare şi orbitoare,
Kalena încercă să examineze cutia pe care-o ţinea în
mână. în mod cert, obiectul din mâna ei era foarte,
foarte vechi. La fel de vechi precum legendele Stăpâ­
nilor Zorilor.
Kalena o privi încurcată. Cutia avea o lungime de
aproape trei sferturi de metru şi nu era tocmai grea. Era
subţire şi gravată cu un model elaborat care ar fi putut
fi literele unui alfabet. Dacă era aşa, atunci reprezenta
o limbă la fel de veche precum cutia însăşi, nu una mo­
dernă. Când se uită atentă la semne, Kalena îşi zise că
unul sau două erau ciudat de asemănătoare cu alfabetul
obişnuit de pe Continentul Nordic, dar nu putu să des­
cifreze nici una dintre formele rotunjite. în timp ce stă­
tea şi se uita la cutie, îşi dădu seama că doar presupunea
că ţinea în mână Cheia Luminii.
Poate că nu era obiectul pe care-1 căuta ea. Singura
modalitate prin care avea să ştie sigur era să deschidă
cutia.
Kalena se întrebă cum avea să ştie că aceea era Cheia
Luminii. Avea să aibă aceeaşi formă precum cheiţa pe
care o purta la gât? Ca o cheie de la uşă? Precum cheia
unei cutii de bijuterii? Degetele-i bâjbâiră nerăbdătoare
de-a lungul cutiei argintii în căutarea unei modalităţi
prin care s-o deschidă. Ce glumă bună ar fi să fi venit
până aici doar ca să descopere că nu putea deschide cu­
tia în care era ţinută Cheia.
Kalena rămase cu cutia într-o mână în timp ce-o pipăi
cu vârfurile cercetătoare ale degetelor. Foarte repede, de­
veni nerăbdătoare. Ajunsese atât de departe şi nu avea
să-şi abandoneze misiunea. Nu reuşise să-şi facă datoria
faţă de Casă; nu avea să dea greş şi aici. Ridge aştepta.
Viitorul ei o aştepta.
Capacul se deschise ca şi cum doar gândurile ei singu­
re spărseseră vreun lacăt ascuns. Imediat primi răspuns
la cel puţin câteva dintre întrebările ei. Cheia Luminii
se afla în faţa ei şi nu semăna cu nici una dintre cheile
pe care le văzuse ea vreodată.
Kalena se uită în cutie şi se trezi privind un foc alb
lichid. Flăcările pâlpâitoare erau de un alb imaculat,
orbitor pentru ochi, în timp ce ardeau intr-un contur în
formă de pană. Instinctiv, Kalena ştiu că Cheia arsese
în interiorul cutiei ei de când Stăpânii Zorilor îşi închi-
seseră periculoasa comoară în gheaţă.
Acum, trebuia să găsească o modalitate prin care să
ia Cheia de flăcări albe în mâna goală şi s-o folosească.
Dar Kalena nu avea prea mari îndoieli că, la momentul
potrivit, avea să poată mânui Cheia.
Se născuse s-o controleze.

capitolul 15
Ridge stătea într-o cameră mare din sticlă neagră şi
se uita într-o groapă de foc care ardea în centrul po­
delei de sticlă. Flăcările i se păreau fascinante. Aveau
exact culoarea sintarului atunci când furia lui îl făcea
să strălucească. îşi ridică privirea şi se uită în ochii băr­
batului cu glugă care se afla de partea cealaltă a gropii
cu foc.
La centura de sub mantie, Griss purta sintarul lui
Ridge. în spatele lui Griss, aşezaţi în semicerc, erau câţi­
va asasini tăcuţi îmbrăcaţi în mantii negre cu glugă.
Sticla neagră capta lumina flăcărilor ce pâlpâiau cu
furie în centrul încăperii şi o reflecta într-o mie de ima­
gini în oglindă. Dacă n-ar fi existat toate aceste reflexii
nenumărate, încăperea ar fi fost aproape complet întu­
necată. Cealaltă lumină din cameră provenea de la feli­
narele cu gel inflamabil care fuseseră lăsate să marcheze
intrările. Acele tunele erau închise acum cu aceeaşi
sticlă care delimita restul încăperii. Fără felinare, ar fi
fost aproape imposibil să identifici unde se aflau intră­
rile ascunse. Sticla neagră era pretutindeni, acoperea
tavanul peşterii, pereţii curbaţi şi forma podeaua de sub
picioarele lui Ridge.
Bărbaţii îmbrăcaţi cu mantii care-1 aduseseră pe Ridge
în camera asta îl dezlegaseră, dar, în situaţia asta, liberta­
tea lui era inutilă. Membrii cultului îl înconjurau şi ar fi
avut nevoie de timp să-şi dea seama cum se deschideau
uşile blocate din sticlă.
Bărbaţii cu glugă l-ar fi ajuns înainte să se apuce mă­
car să lucreze la problema asta. Nu primise nimic de
mâncare de mai bine de o zi, din ce-şi putea da el sea­
ma. Nu putea fi sigur de timp, dar, după ce dormise o
vreme, percepţia lui asupra timpului păru să-i indice că
trecuse cel puţin o zi.
Se întrebă dacă oare Kalena se afla în siguranţă în
vale. Putea doar să spere că, atunci când aveau să-i afle
planul, Tămăduitoarele aveau s-o ţină acolo. Ridge nu
încercă prea tare să se păcălească. Ştia că soţia lui
nu avea să-i asculte ultimele instrucţiuni. Avea să facă
tot posibilul să se întoarcă cu Cheia Luminii.
Kalena din Casa de Ice Harvest era soţia lui, legată de
el prin propriile ei jurăminte, precum şi prin legăturile
senzuale pe care încercase el să le creeze. Dar era mai
mult de-atât. Destinul ei era împletit cu al lui. Fiecare
reprezenta viitorul celuilalt. Ea avea să încerce să se în­
toarcă pentru el sau avea să moară în tentativa ei.
Ridge se blestemă că o adusese pe Kalena în inima
primejdiei, dar apoi, brusc, încetă să se mai pedepsească
singur. Forţa furiei sale era o armă puternică, pe care nu
trebuia s-o irosească pe furie inutilă îndreptată împotri­
va propriei persoane. Avea s-o canalizeze împotriva celor
care-1 ţineau captivi. Ba, mai mult de-atât, avea s-o con­
centreze asupra nemernicului care-o numise pe Kalena
târfă. Mâinile libere ale lui Ridge se strânseră pumni
pentru puţin timp, de o parte şi de alta a trupului său,
degetele-i tânjind după mânerul sintarului. încet, se for­
ţă să se calmeze. Nu ştia ce efecte brutale avea lumina
focului asupra trăsăturilor sale. El nu ştia decât că stă­
pânea o furie care ameninţa să ardă mai puternic decât
oricând până acum. Lupta interioară de a-şi ţine în frâu
acea furie aproape că-1 paraliză.
- Ce vrei să fac? se răsti el şoptit la cel pe nume
Griss.
- Să te întinzi în foc să scoţi Cheia întunericului. E a
ta, Biciule de Foc. Doar tu o poţi controla.
- Dar vrei s-o controlezi tu, nu, Griss? Tu şi ceilalţi
care purtaţi sticla neagră. Crezi că o s-o poţi face după
ce o voi scoate din foc în locul tău? Sunteţi o adunătură
de idioţi, dacă voi chiar credeţi asta.
- Fă cum ţi s-a spus, îi ordonă Griss.
- De ce ar trebui să mă deranjez?
- Pentru că femeia se întoarce deja din valea Tămă­
duitoarelor cu Cheia Luminii. Singura armă pe care o
vei avea în încercarea de a o proteja pe ea şi pe tine
este Cheia întunericului, spuse Griss mieros, dar iro­
nic. Şi tu chiar vrei să o aperi, nu-i aşa, Biciule de Foc?
Cel puţin asta crezi că vrei. Când vei ţine cu adevărat
Cheia întunericului în mână, vei descoperi că adevă­
ratele tale sentimente sunt mult mai diferite. Dar, în­
tre timp, motivele tale de a scoate Cheia din foc nu au
nici o însemnătate pentru noi. Tu vrei o armă, orice
fel de armă. Tânjeşti după o armă. îţi stă în fire să fii
înarmat. Foarte bine, îţi oferim o armă ca nici o alta pe
care-ai ţinut-o vreodată în mână. Este a ta, dacă ai cura­
jul s-o iei.
- Nu văd nici o armă în flăcări.
-Uită-te mai cu atenţie, Biciule de Foc, e acolo. E aco­
lo de când Stăpânii Zorilor au ascuns-o în groapa de foc.
-Toate secolele astea a fost aici, atât de aproape de
Cheia Luminii?
Ridge era uluit să afle asta.
-A fost ascunsă în adâncuri, Biciule de Foc, închi­
să cu ajutorul focului pe fundul unei crevase ce părea
fără sfârşit. Dar stăpânul nostru a ştiut că deschizătu­
ra neagră trebuia să aibă un fund. A durat mult până
s-o localizăm cu ajutorul cărţilor străvechi. Şi, după ce
aşa-zisa crevasă fără fund a fost găsită, ne-a luat ani buni
să recuperăm cutia în care se afla Cheia. Când a fost
adusă la suprafaţă aici, în caverna asta, s-a descoperit că
era încă învelită în foc. Se află în centrul acelor flăcări
de unde n-o poate scoate nimeni. Focul care-o apără nu
e natural.
- Griss, câţi bărbaţi au murit să scoată chestia asta?
-Numerele nu sunt importante. In ultima vreme,
când am rămas fără oameni care să ducă misiunea la
bun sfârşit, i-am luat pe cei de care am avut nevoie din
satele învecinate. Scopul a fost atins.
-N u chiar. Tot nu aţi găsit o modalitate prin care să
scoateţi Cheia din flăcări, corect?
-A m găsit o cale, Biciule de Foc. Tu eşti unealta pe
care o vom folosi. Odată ce Cheia întunericului va în­
vinge Cheia Luminii, pentru o vreme, va fi secătuită de
putere. Poate ani buni. în timpul ăsta, stăpânul meu
va putea s-o studieze şi va învăţa cum s-o controleze el
însuşi. Când Cheia se va reîncărca din nou pe deplin,
el va fi stăpânul ei.
-C e se întâmplă dacă aleg s-o las să rămână în flă­
cări? întrebă Ridge, care ştia deja răspunsul.
-Vei muri. Şi, de îndată ce femeia ajunge cu Cheia,
va muri şi ea.
- Dacă reuşesc să ţin Cheia întunericului în mână, ce
mă va împiedica s-o folosesc prima oară pe voi?
- Prostule, nu poate fi mânuită precum un sintar. Va
reacţiona la prezenţa Cheii Luminii şi trebuie folosită
împotriva Ei înainte să poată fi folosită pentru altceva.
Ochii lui Griss străluciră sub umbra glugii. Dar, după
ce-ţi vei îndeplini misiunea, vei ţine o armă puternică
în mână, Biciule de Foc. Tu eşti cel care, în trecut, şi-a
cumpărat viaţa sa şi pe a altora cu arme. Nu vei refuza
şansa de a o face din nou, indiferent cât de mare este
riscul. Nu-ţi stă în fire să stai degeaba într-o situaţie cri­
tică. întotdeauna vei alege să acţionezi, chiar dacă actul
însuşi e inutil. Vei lupta, chiar dacă nu ai nici o şansă să
câştigi. Asta îţi e firea.
Ridge se uită la el cu o mirare sălbatică.
- Ce te face să crezi că mă cunoşti aşa de bine?
-Te-am studiat, Biciule de Foc. Nu e logic că trebuia
să studiem o unealtă pe care ne doream s-o folosim? Stă­
pânul meu îţi cunoaşte bine abilităţile.
„O unealtă“, îşi zise Ridge. Foarte bine. Cultul Eclip­
sei avea să afle că unealta asta avea o parte tăioasă.
Ridge privi adânc în groapa de foc care-i ardea la pi­
cioare. In ciuda flăcării violente, nu prea degaja multă
căldură. începea să creadă că el era singurul din încă­
pere căruia căldura focului i se părea cumva domoală.
Ceilalţi stăteau la distanţă de groapă, iar Ridge era sigur
că flăcările radiau mai multă căldură decât puteau ei să
suporte. Făcu un pas mai aproape, ajungând cu vârful
cizmei chiar la marginea gropii. Părea ca şi cum mem­
brii cultului reuşiseră să scoată cercul de foc până aici,
dar mai departe nu mai putuseră. Doar Pietrele ştiau
ce trebuie să-i fi costat să-l aducă până în acel loc. îl
lăsaseră în centrul peşterii şi construiseră pereţii ăştia
de sticlă în jurul lui. Cazanul de foc nu era adânc. De la
vârful flăcărilor până la cărbunii lichizi de pe fund era
poate o distanţă de doar un braţ. Ridge nu-şi putea da
seama ce hrănise vâltoarea atâtea secole, dar instinctul îi
spunea că arsese aşa de când Stăpânii Zorilor o puseseră
pe fundul crevasei.
Adânc în mijlocul focului, se afla un obiect, pe care
putea să-l vadă acum că era aşa de aproape. Era un soi
de cutie făcută din ceva ce arăta ca un metal negru. Ştiu
că înăuntru se afla obiectul pe care-1 voia.
O armă. Avea nevoie de o lamă cu care să-şi apere
femeia când aceasta avea să se întoarcă în mâinile Cul­
tului Eclipsei. Cheia avea să fie singura armă pe care
avea s-o obţină.
Ridge se lăsă într-un genunchi lângă groapa cu foc
strălucitor. Căldura ar fi trebuit să-l carbonizeze. Era
prea aproape. Cu toate astea, căldura i se păru doar mo­
derată şi-i reaminti de căldura moale degajată de sintar
atunci când i se făcea roşu în palmă. Chiar şi atunci
când sintarul era cel mai fierbinte, tot mai putea fi ţinut
cu mâna goală. în urmă cu multă vreme, Ridge decisese
că efectul ciudat al furiei sale asupra oţelului de Coun-
tervail era util doar la nivel psihologic. Ceilalţi îl vedeau
şi se temeau mai tare decât s-ar fi temut de o lamă din
oţel normal. Doar Ridge părea să înţeleagă că, atunci
când i se aprindea în mână^ sintarul rămânea doar un
cuţit, chiar dacă unul cald. în realitate, în astfel de mo­
mente, trebuiau să se teamă de furia lui.
- Ia Cheia din flăcări, Biciule de Foc. Ăsta e destinul
tău, singura ta speranţă.
Ridge ignoră porunca lui Griss. Intenţiona să încerce
să scoată cutia neagră, dar avea s-o facă în felul lui. Cu
grijă, îşi întinse degetele spre flăcări. Nu se întâmplă
nimic. Lipsa ciudată a căldurii persistă. Era ca şi cum
ar fi fost atins de razele soarelui; focul era cald, dar
nu periculos.
Ridge se apropie şi mai mult şi-şi băgă toată mâna
în lumina scânteietoare. Era cât pe-aci să-şi piardă echi­
librul când un val de foc pulsatil îi năvăli în sânge. în
flăcări stătea scrisă promisiunea unui extaz de o satisfac­
ţie animalică. Putea să vadă asta, s-o simtă. într-o clipă,
avea s-o ţină în mâna lui.
Căldura flăcărilor era în continuare moderată. Nu-1
răneau, deşi înlăuntrul lui ardea. Ridge îşi descheie nas­
turii manşetei şi-şi suflecă mâneca de la cămaşă. Acum
nud mai putea opri nimic.
încet, îşi mişcă degetele tremurătoare spre cutia nea­
gră. Se scurse doar o clipă în care se aplecă şi mai mult
să-şi pună mâna pe cutia neagră din metal. Entuziasmul
care puse stăpânire pe el în clipa aceea i se păru aproape
insuportabil.
Cu toate astea, ştia că mai ajunsese şi înainte pe cul­
mile astea ale entuziasmului. Nu părea să poată să gân­
dească suficient de limpede în momentul acela, încât
să-şi poată aminti unde şi când, dar era sigur că mai
simţise dorinţa asta nebună şi satisfacţia într-un alt con­
text. O secundă încercă să se concentreze şi să-şi aducă
aminte, dar gândul volatil se evaporă.
A, ei bine, n-avea importanţă. Ceea ce era important
era un alt tip de cunoaştere, care nu era nici volatilă,
nici vagă. Era la fel de puternică, de violentă şi de sigură
precum flăcările.
Cheia întunericului se afla sub controlul lui. Ea era
de foc şi la fel era şi el.
De îndată ce atinse cutia, Ridge ştiu că orice se afla
înăuntru, putea fi controlat de el.
Fiori de energie îi străbătură întreg trupul, accen­
tuând acest lucru. Nu simţise niciodată ceva care să se
apropie măcar de genul ăsta de putere. Scoase cutia din
groapa de foc cu o mişcare puternică şi sigură a bra­
ţului. Cheia era a lui. Se ridică în picioare, ţinându-şi
premiul cu ambele mâini. Un murmur de voci joase şi
un zgomot şuierător cuprinseră încăperea când mem­
brii cultului văzură ce făcuse. Ridge îi ignoră. Cultul era
neimportant acum. Era doar un grup de bărbaţi proşti,
neînsemnaţi, care încercaseră să se joace cu o putere pe
care le era imposibil s-o înţeleagă.
Ridge studie cutia din mâinile lui, nerăbdător să afle
tot ce putea despre ea. Era plată şi avea formă de pană.
Metalul negru fusese gravat cu o serie de forme ciudate.
Formele îi aminteau de anumite litere ale alfabetului,
dar nu găsea nici o noimă în asemănare.
Focul continuă să ardă la picioarele lui, dar Ridge ui­
tase de el, la fel cum uitase de Griss şi de ceilalţi. întrea­
ga lui atenţie era concentrată pe cutie. Era a lui. Doar el
o scosese din ascunzătoare şi doar el putea pune mâna
pe ceea ce se afla înăuntru. Se uită cu atenţie la metal
căutând o cale prin care să deschidă cutia.
-N u încă, Biciule de Foc.
Ridge înălţă brusc capul şi-l fulgeră cu privirea pe
Griss, care făcuse un pas în faţă.
-Stai departe de mine.
- Nu vrem să-ţi facem rău, spuse Griss liniştitor. Tu
şi Cheia veţi deveni un tot, o armă formidabilă pen­
tru noi. Ultimul lucru pe care l-am face acum ar fi să
te rănim. Dar trebuie să te odihneşti. Scosul Cheii din
foc ţi-a consumat mai multă energie decât îţi dai seama.
Te vom duce înapoi în camera pe care ai folosit-o. Vei
mânca şi apoi vei dormi. Când te vei trezi, femeia se va
fi întors. Atunci va fi momentul ca tu să-ţi afli adevărata
măsură a puterii, Biciule de Foc. Şi, pe măsură ce tu
vei afla adevărul, îl vom afla şi noi. Vino. Trebuie să
te odihneşti.
Ridge cântări situaţia. Nu se simţea deloc obosit. Ba
dimpotrivă. Tot trupul îi era străfulgerat de un impuls
puternic de energie, care nu era cu mult diferit de senza­
ţia pe care o avea când o ţinea pe Kalena în braţe. Chiar
în timp ce făcea această analogie, Ridge îşi dădu seama
că cel puţin o parte din senzaţia lui de putere avea ori­
gini sexuale. Dacă soţia lui s-ar afla aici, ar aşeza-o lângă
foc, i-ar depărta coapsele fine şi s-ar cufunda în căldura
ei mătăsoasă.
Atunci înţelese unde şi când mai simţise genul acela
de dorinţă nebună şi de satisfacţie pe care le trăise când
pusese mâna pe cutia în care se afla Cheia întunericu­
lui. I se întâmplase în timpul acelor momente în care se
cufunda în Kalena şi era tras în vârtejul dorinţei pe care
o simţea pentru ea.
Câteva clipe, imaginea fu atât de vie, încât Ridge uită
de tot ce se afla în încăpere, mai puţin de cutia neagră
din mâini. Obiectul din metal pe care-1 ţinea părea să
vibreze în acelaşi timp cu energia pe care o simţea pul-
sându-i prin tot trupul. O putea supune pe Kalena cu
forţa dorinţei lui. în sfârşit avea să afle că era a lui şi că
întotdeauna fusese a lui. Dreptul lui asupra ei avea să fie
total, iar supunerea ei avea să fie desăvârşită. Era doar o
femeie, pe care el putea s-o folosească, cu care să-şi poa­
tă potoli poftele iar şi iar, la nesfârşit. Ea era o femeie.
Moale, slabă, la mila lui. Femeia lui.
- Odihneşte-te, Biciule de Foc. Vino cu noi. Ai nevo­
ie de odihnă.
Ridge clătină uşor din cap şi se încruntă în timp ce
încercă să alunge imaginile pasionale care i se învolbu­
rau în minte. Nu avea nevoie de odihnă, dar avea nevoie
de singurătate. Trebuia să descopere natura exactă a
ceea ce scosese din flăcări.
-N u încercaţi să mă atingeţi, le zise el încet lui Griss
şi celorlalţi.
-N u te vom atinge.
Ridge păşi cu grijă spre ei, ocolind cazanul cu foc care
continua să ardă la fel de puternic în centrul încăperii
din sticlă neagră. Nici unul dintre bărbaţii cu glugă nu
încercă să-l lege la mâini. In schimb, formară un cerc
neregulat în jurul lui, păstrând o distanţă respectuoasă
în timp ce-1 conduceau afară din încăpere.
Când grupul ajunse la camera unde fusese ţinut
Ridge, se opriră aşteptând aproape politicoşi ca el să in­
tre de bunăvoie. Ridge ezită din nou, dar ştiu că încă
nu putea face nimic cu Cheia. Trebuia s-o examineze şi
să înveţe cum s-o mânuiască. Avea nevoie de timp şi de
intimitate. Fără să arunce măcar o privire în urmă, intră
în celula din stâncă. Poarta cu zăbrele se închise cu zgo­
mot în urma lui, dar el nu-i acordă nici o atenţie. Ştia
acum că ceilalţi nu-1 puteau atinge atât timp cât cutia
din metal se afla la el.
Zgomotul din ce în ce mai difuz al paşilor pe corido­
rul de dincolo de poartă marcă retragerea membrilor
cultului. Ridge nu se întoarse, dar încă mai simţea pre­
zenţa lui Griss.
- De-acum nu mai e mult, Biciule de Foc, rosti Griss.
Era o nerăbdare nefirească în vocea lui. Ai fost găsit
şi adus aici pentru un singur scop, iar în curând ţi-1
vei îndeplini.
- Ce se întâmplă după aceea? întrebă Ridge aproape
absent.
încă se mai uita la cutia neagră din metal.
- Cultul Eclipsei va intra, în sfârşit, în posesia moş­
tenirii de drept. Noi suntem cei care-au ţinut vie cu­
noaşterea străveche. Noi suntem cei care recunoaştem
potenţialul uneltelor puternice îngropate de Stăpânii
Zorilor cu atât de mult timp în urmă. Noi suntem cei
care au studiat trecutul ca să putem controla viitorul.
- N-aş conta pe asta, Griss. Ceva-mi spune că tu eşti
mai degrabă un discipol, şi nu un conducător.
- Prostule, o să vezi. Controlul tău asupra Cheii nu
va dura mult. La final, vei înţelege că n-ai fost decât
o unealtă.
- Ca tine, Griss? O unealtă pentru cineva care crede
că, în cele din urmă, va putea să controleze cheia? Unde
e stăpânul ăsta al tău? Cel care se foloseşte de tine să-i
îndeplineşti poruncile? Aş vrea să mă întâlnesc cu el.
Hai să vedem dacă poate lua Cheia de la mine. Adu-mi-1
aici, Griss. Lasă-mă să vorbesc cu cel care e la conducere
pe aici.
- Când puterea Cheilor vă va subjuga pe tine şi
pe femeie, vei înţelege, în sfârşit, cine deţine exact
controlul.
Griss plecă de lângă gratii şi se făcu nevăzut pe
coridor.
Multă vreme după plecarea celorlalţi, Ridge rămase
în acelaşi loc, examinând cutia neagră în lumina feli­
narului. Apoi nevoia de a şti ce se afla înăuntru puse
stăpânire pe el. In timp ce stătea cu picioarele încru­
cişate pe podeaua din stâncă, Ridge puse cutia în faţa
lui şi începu că caute nerăbdător o modalitate prin
care s-o deschidă. Degetele i se mişcară uşor de-a lun­
gul suprafeţei negre din metal în căutarea unei crăpă­
turi sau a vreunei crestături mai neobişnuite. Când
nu găsi nimic, îşi struni nerăbdarea din ce în ce mai
mare şi încercă din nou. Avea s ă d e s c h id ă c u tia . E ra a lu i
d e d re p t.
Chiar în timp ce cuvintele acestea i se formau în
minte, capacul cutiei se deschise. Ridge clipi uimit de
cât de brusc se întâmplase totul, iar apoi privi nevenin-
du-i să creadă la ce se afla înăuntru. Cumva, se aştep­
tase la foc. Avea o afinitate faţă de foc. Ceea ce găsi
fu gheaţă.
Era cea mai rece gheaţă pe care o văzuse vreodată şi
era de un negru intens. Frigul negru radie din cutia de
metal de parcă ar fi fost o forţă vie. Obiectul din cutie
avea formă de pană sau de vârf de săgeată, dar mult mai
lat. Din pană ieşea o porţiune îngustă, iar Ridge ştiu
imediat că de acolo trebuia s-o ia în mână. Dar cum pu­
nea cineva mâna pe ceva atât de rece? Avea să-l ardă ca
focul. Ba mai mult, decise Ridge; avea să-l omoare.
Dar ştiu, fără urmă dejndoială, că el era sortit să
pună stăpânire pe Cheia întunericului. La momentul
potrivit, avea s-o facă. în timp ce închise cu grijă cutia,
Ridge îşi dădu seama că tremura. Nu ştia dacă era din
cauza obiectului foarte rece dinăuntru sau, pur şi sim­
plu, din cauza tensiunii lui interioare. Lăsă cutia pe po­
deaua din sticlă din faţa lui şi se aşeză să aştepte. Griss
se înşela. Nu avea nevoie de somn.
Ridge ştia. Niciodată nu se simţise atât de tare, de
puternic şi de plin de viaţă. Forţa lui interioară avea o
sursă neobosită de energie infinită. Avea un foc înlăun-
trul lui. Ardea precum oţelul din Countervail.
înainte de sfârşitul nopţii avea să găsească o moda­
litate de a face şi Cheia întunericului să ardă. Asta era
destinul lui.

Kalena pierdu complet noţiunea timpului pe cărarea


care ducea în josul muntelui. Se deplasă rapid, strân­
gând, în timp ce înainta, cutia din metal argintiu la
piept. Simţea o nerăbdare arzătoare, o energie eferves­
centă care avea nevoie să fie eliberată, dar care trebuia
controlată până ce avea să vină momentul potrivit să
ia Cheia.
Gândurile legate de Ridge alternau cu cele legate de
sămânţa care prinsese rădăcini înlăuntrul ei. Nu putea
face diferenţa între emoţiile pe care i le trezea fiecare în
parte, dar era perfect conştientă de faptul că erau legate
între ele.
De fiecare dată când încerca să-şi explice încrengătu­
rile situaţiei, sentimentul de nerăbdare punea stăpânire
pe ea. Trebuia să ajungă la peşteri înainte de căderea în­
tunericului. Apusul era momentul potrivit. Kalena nu
ştia cum de era aşa sigură de asta sau ce anume trebuia
să facă la apus, dar era conştientă de importanţa acestui
lucru. Şi altceva i se mai întâmplase la apus, îşi reamin­
ti ea la un moment dat. Acela era momentul zilei în
care se căsătorise cu Ridge - momentul tradiţional al
unei ceremonii de căsătorie. Amintirea o făcu să-şi
încrunte fruntea, aşa că încercă s-o alunge din minte.
Cum putuse să lase un bărbat să-i pună lacătul şi cheia
în jurul gâtului.7
Ridge era doar un bărbat, o creatură incompletă care
căuta să controleze ceea ce avea nevoie ca să se repro­
ducă. Utilitatea lui pentru ea era foarte limitată. Faptul
că era însărcinată cu el însemna că nu mai avea nevoie
de el. Dar adevărul era că avea nevoie de el. Cum era
posibil aşa ceva? Simţi că i se învârte capul din cauza
vârtejului deconcertant de gânduri.
Avea să-i răpească şansa de a fi liberă. Dar nu-şi voia
libertatea fără el. Va căuta s-o controleze. Ea încuraja
conflictul pentru că le întărea legătura intimă. Intr-o
luptă care nu putea fi pe deplin câştigată sau pierdută
apărea excitarea senzuală. Avea un temperament care
provenea din capătul întunecat al Spectrului. Ea avea
abilitatea de a domoli furia care ardea înlăuntrul lui. El
îşi folosea puterea senzuală asupra ei ca s-o stăpânească,
iar ea folosea o putere similară asupra lui.
Oricum decurgea discuţia din capul ei, practic nu
prea schimba cu nimic situaţia.
Ambele chei fuseseră eliberate. Acum se căutau una
pe alta cu o energie din ce în ce mai mare. Cumva, ştia
că aceea pe care o ţinea ea vibra deja încet ca răspuns
la cea pe care probabil că o găsise Ridge. Kalena putea
simţi energia care se scurgea din cutie şi se descărca în
trupul ei. In curând, avea să confrunte Cheia întuneri­
cului şi pe bărbatul care o mânuia.
Pâcla neagră o luă prin surprindere când se învolbură
furioasă în jurul ei când coti la un moment dat pe că­
rare. Kalena se opri, conştientă de frigul tulbure care se
aşternuse şi care aştepta să o cuprindă. Conştientizarea
ei se transformă în dispreţ.
-Bărbaţi proşti, strigă ea, ascultându-şi ecoul glasu­
lui, am adus Cheia cu mine, aşa cum aţi poruncit. Nu
intenţionez să încerc să fug. Voi fi fericită să vă arăt re­
zultatele amestecului vostru prostesc. Chemaţi negura
înapoi. Acum nu mă poate atinge.
Nu se auzi nici un răspuns. Ceaţa neagră continuă să
se învolbureze în jurul ei, dar era limpede că n o putea
atinge. Putea însă, şi o şi făcu, să-i blocheze vederea spre
munţi, cer şi cărare. In câteva secunde, fu înconjurată
de ceaţă, dar rămase în siguranţă, departe de tentaculele
ei de gheaţă.
încet, Kalena înaintă. Ceaţa se retrase şi zbură în ju­
rul ei, căutând să i se încâlcească în jurul braţelor şi
picioarelor, dar Kalena era ferită de ea, iar fata ştia asta.
Continuă să meargă drept în faţă, deşi nu putea vedea
la mai mult de câţiva paşi în faţa ei. Ştiu când intră în
peşteri. întunericul din jurul ei căpătă o altă textură.
Ceaţa începu să se evapore, iar Kalena văzu nişte siluete
venind cu felinare spre ea. Acestea se opriră la o distan­
ţă prudentă de ea, iar Kalena îşi dădu seama că, atât
timp cât avea cutia în mână, nu se puteau apropia mai
mult. Ea surâse cu răceala şi indiferenţa unei femei care
ştia că era în siguranţă de atingerea bărbaţilor.
-Idioţilor, murmură ea, nu aveţi idee ce aţi elibe­
rat. V-aţi jucat cu instrumentele unei puteri pe care
nu puteţi so înţelegeţi, iar, în curând, puterea asta vă
va distruge.
- Ba nu, femeie. Griss ridică felinarul ca ea să-i poată
vedea faţa aspră şi ochii strălucitori. Tu eşti cea căreia îi
lipseşte inteligenţa şi capacitatea de înţelegere, dar era
de aşteptat. Eşti doar o femeie. Vino. Hai să-ţi întâlneşti
opusul din Spectru. Soarele stă să apună, iar mirele tău
aşteaptă. Desăvârşirea acestei căsătorii dintre cristalul
de foc şi cel de gheaţă va schimba viitorul lumii. Păcat
că nu vei trăi să apuci să-l vezi.
- Ameninţările tale sunt lipsite de noimă. Kalena îna­
intă ascultătoare, amuzată să-i vadă pe bărbaţii cu glugi
dându-se înapoi. Dar voi veni cu voi pentru că e ceva
aici care trebuie făcut.
De-a lungul coridorului începu să se audă zgomotul
produs de târşâitul picioarelor încălţate în cizme, iar Ka-
lena le urmă pe siluetele îmbrăcate în mantii. Fu condu­
să de-a lungul unui şir încâlcit de tuneluri, iar ea-şi dădu
seama aproape imediat că nu mai era nevoie so lege la
ochi. Se pierdu cam de la a zecea cotitură, dar, într-un
fel, cu cheia în mână, nu se simţea rătăcită.
Tocmai când începuse să se întrebe dacă drumul
ăsta avea să se încheie vreodată, Kalena-şi dădu seama
că piatra de sub picioarele ei se transformase în sticlă.
Sticlă neagră. Cheia din mâna ei începu să vibreze
de energie.
Se opri şi-i privi pe bărbaţii din faţa ei care se răspân­
diră într-o încăpere vastă, făcută în totalitate din sticlă
neagră. In centrul încăperii, ardea un foc, deşi nimeni
nu-1 întreţinea. încet, păşi în încăpere conştientă că
acum cutia din mână îi pulsa de putere.
-Aici îţi vei întâlni soarta, femeie. Soţul tău, care e
menit să-ţi fie şi călău, te aşteaptă. Cu o fluturare ze­
flemitoare dramatică a braţului, Griss îi făcu semn
să avanseze mai mult în încăpere, apoi se dădu înapoi.
Iar tu, femeie proastă ce eşti, nici măcar nu poţi să în­
cerci să fugi de el.
Kalena privi în partea cealaltă a încăperii mari din
sticlă şi-l văzu pe Ridge. Acesta stătea cu picioarele uşor
depărtate, parcă în poziţie de luptă. în mâini, avea o
cutie neagră din metal.
- Deci, te-ai hotărât să te întorci, îi strigă el încet de
dincolo de foc.
- N-am avut de ales.
-Asta aşa e.
Făcu câţiva paşi în faţă, astfel că lumina focului îi făcu
să strălucească trăsăturile aspre. Auriul din ochii lui avea
aceeaşi nuanţă ca şi flăcările şi părea la fel de periculos.
în jurul lor, membrii Cultului Eclipsei stăteau lângă
pereţii cei mai îndepărtaţi ai camerei. Kalena îi simţi
retrăgându-se la o distanţă pe care ei o considerară si­
gură şi-i veni să râdă. Nu exista loc din încăperea asta
în care să fie în siguranţă. Nu acum. Un val de energie
violentă, vulcanică o inundă din cap până-n picioare.
-Cheile au fost aduse prea aproape, îi spuse ea lui
Ridge. Puterea a fost eliberată şi deja se mişcă. Poţi
s-o simţi?
- O simt. în curând vei şti cât de slabă şi neputincioa­
să eşti, femeie. Vei afla adevărata însemnătate a supune­
rii. Cum îndrăzneşti să mă provoci cu Cheia Luminii?
Te voi învălui în întuneric, te voi lua şi te voi supune
complet voinţei mele. Iar, când asta se va întâmpla,
Cheia Luminii va fi distrusă.
-N u, Biciule de Foc, nu mă poţi distruge nici pe
mine, nici cheia pe care-o ţin în mână. Eşti doar un
bărbat şi ceea ce mânuieşti tu este întuneric. Acolo
se găseşte sursa dorinţei tale sexuale, a furiei tale şi a
puterii tale masculine demne de milă. Nu poate supra­
vieţui unei confruntări directe cu orice provine din ca­
pătul Luminat al Spectrului. Poate doar să se înfurie, să
se fălească şi să încerce să domine, fără însă să aibă vreo
speranţă s-o şi facă.
-Aroganţa şi mândria ta de femeie sunt la fel de false
şi de prosteşti precum raţiunea ta. Tu şi toate celelalte
femei existaţi doar pentru a-i servi pe bărbaţi. La fel cum
Lumina trebuie, într-un final, să se supună întunericu­
lui, la fel trebuie şi tu să mi te supui mie.
- Bărbat prost, nu înţelegi că întunericul există doar
datorită Luminii? Capătul întunecat al Spectrului e rece
şi lipsit de viaţă. Doar capătul Luminat poate trezi viaţa
din întuneric.
„Dar Lumina n-are nici o însemnătate fără întuneric.
Fiecare capăt al Spectrului e definit prin raportare la
celălalt. Unul nu poate exista fără altul. Dacă distrugi
unul, îl distrugi şi pe celălalt.“
Vorbele îi răsunară dincolo de vălul de entuziasm
pe care-1 simţea Kalena. Era un moment foarte prost
să-şi amintească lecţiile de filosofie ale Olarei. Kalena
se strădui să le uite. Avea nevoie să se concentreze pe
deplin asupra câştigări] acestei concentrări.
- Puterea capătului întunecat al Spectrului e infinită,
îi zise Ridge pe un ton aspru şi provocator. Stătea în
faţa ei, de cealaltă parte a focului. Trupul lui zvelt şi pu­
ternic era încărcat cu puterea masculină care strălucea
în flăcările din faţa lui. Tot ce e femeiesc e slab în faţa
lui, la fel cum şi tu eşti slabă. Nu-ţi aminteşti propriile
slăbiciuni, Kalena? Gândeşte-te. Adu-ţi aminte dăţile în
care te-ai abandonat complet în braţele mele. Când te
ating, tu îmi aparţii. Eşti a mea şi pot să fac tot ce vreau
cu tine. Cheia Luminii pe care o ai tu va ceda la fel de
uşor când va înfrunta întunericul. De ce nu încerci să
fugi, femeie, cât mai poţi? îmi va plăcea vânătoarea. Voi
veni după tine, te voi hăitui şi te voi strivi sub mine. Te
voi poseda complet chiar în timp ce distrug Cheia care
te face atât de prostesc de arogantă.
Ridge auzi vorbele pe care tocmai le rostise şi se în­
cruntă. O parte a lui chiar voia ca ea să se întoarcă şi să
fugă la adăpost. Dar asta nu avea nici un sens. Era aici
s-o cucerească, aşa cum un bărbat cucerea o femeie;
precum noaptea cucerea ziua. Nu voia ca ea să scape.
Voia - nu, avea nevoie - să o subjuge pe deplin. Era
dreptul lui, moştenirea lui de bărbat. Ea îi aparţinea
lui, iar el era liber să facă tot ce voia. Dar, mai întâi,
trebuia să-i strivească tentativa asta prostească de a ob­
ţine puterea.
- N-aş fugi niciodată de tine, soţule fără de Casă, îl
batjocori Kalena. Eşti mai nesemnificativ decât praful
de sub picioarele mele, un bastard nelegitim care s-a
gândit că poate pretinde o moştenire prin intermediul
meu. De ce-ar trebui să fug de unul ca tine?
Ridge simţi furia începând să-i ardă adânc în pântec.
Mai făcu un pas în spate în timp ce cutia neagră îi vibră
aproape dureros în mână.
-Atunci, rămâi, Kalena, şi află cât de slabă poţi să
fii. Află ce înseamnă să fii subjugată. Nu eşti mai mult
decât o servitoare cu care am ales să fiu indulgent. îna­
inte ca totul să se termine, îmi vei spune stăpân.
- Iar tu nu eşti mai mult decât o unealtă a cărei uti­
litate s-a terminat! înainte de sfârşitul acestei nopţi, vei
îngenunchea la picioarele mele şi vei implora milă.
Stăteau unul în faţa celuilalt, în lumina focului,
amândoi ignorând atât căldura flăcărilor, cât şi pe băr­
baţii cu glugă care împărţeau camera cu ei. Pe lângă pe­
reţii din sticlă ai peşterii, nu se mişcă nimeni. Apoi, fără
nici un avertisment, atât cutia neagră, cât şi cea argintie
se deschiseră.
Kalena tresări când simţi unda de şoc care-i străbătu
trupul, dar rămase în picioare privind în jos spre flăcă­
rile mişcătoare care formau Cheia Luminii. La rândul
lui, Ridge simţi şi el zdruncinătura energiei pure care-1
străfulgera când i se deschise cutia. Dinspre obiectul
negru păstrat în cutie, se ridică un val de răceală incom­
prehensibilă. Venise vremea. Nerăbdător, băgă mâna
în cutie şi-şi încleşta degetele în jurul gheţii atât de în­
grozitor de reci, încât avu senzaţia că avea să îngheţe
până-n măduva oaselor. Dar strânse cu putere. Nu avea
altă soluţie.
De partea cealaltă a focului, Kalena nu se putu abţine
să nu-şi pună degetele în flăcările albe ale Cheii Lumi­
nii, deşi căldura era aşa de intensă, încât fu sigură că
avea să-i ia tot corpul foc. Mâna i se strânse cu putere în
jurul unui foc alb care-o săgetă din cap până-n picioare.
Cutia neagră şi cea argintie căzură pe podeaua de sti­
clă, lăsate de izbelişte, când Kalena şi Ridge se înfrunta­
ră cu Cheile Pietrelor de Contrast.
Kalena ştia că Cheia pe care o avea în mână nu mai
era un instrument sau un obiect, era o bucată din ea,
care o consuma, o motiva şi o îndruma. Cu ea, se sim­
ţea infinit mai puternică decât bărbatul neobrăzat cu
ochii aurii, infinit mai puternică decât tot ce reprezenta
el. Cu Cheia, îl putea învinge, îl putea face să implore
milă. Putea să-l distrugă dacă voia. Dar ea nu voia să-l
distrugă. Gândul acesta îi veni în minte precum un şoc
rece în mijlocul unei furii fierbinţi. Ridge era tatăl co­
pilului ei. El era bărbatul căruia îşi dăruise inima. Era
cealaltă jumătate a ei.
Ridge era conştient de puterea care îl inunda, împin-
gându-1 să înainteze şi să-şi elibereze potenţialul devasta­
tor şi pe cel al armei pe care o ţinea în mână, împreună
cu care forma un tot, îşi dădu el seama. Cheia era co­
nectată la el într-o manieră care-i depăşea capacitatea de
înţelegere. Cu această Cheie o putea învinge pe Kale-
na cu toată lumina care o înconjura. Dacă ea-1 sfida, el
o putea distruge.
Dar nu voia s-o distrugă pe Kalena.
Gândul ăsta îl ului. Voia s-o supună, s-o învingă,
s-o forţeze să-l recunoască a fi stăpânul ei, dar nu voia s-o
distrugă. Voia s-o ia şi să se cufunde în căldura ei catife­
lată. Voia să simtă amestecul acela de exaltare şi satisfac­
ţie pe care îl trăia de fiecare dată când o cuprindea într-o
îmbrăţişare intimă. Ea era a lui şi-i jurase s-o protejeze.
Garantase cu onoarea lui că o va apăra. Trebuia să aibă
grijă de ea. Ea era jumătatea lui. Contrariul lui. Ea era
Lumina care echilibra întunericul din el.
Cheia îi tremură în mână, iar răceala de gheaţă se
întinse şi mai mult în trupul lui. într-un colţ îndepărtat
al minţii lui, înţelese dintr-odată că, dacă el nu controla
gheaţa, atunci avea să-l controleze ea pe el. Dacă Cheia
ajungea să-l controleze complet, atunci avea să devină
incapabil s-o oprească să n-o distrugă pe Kalena. La nai­
ba, nu avea să se lase folosit ca instrument al distrugerii.
O voia pe Kalena cu o dorinţă răvăşitoare, care era mai
puternică decât imboldul Cheii întunericului de a dis­
truge Lumina. în interiorul lui, începu să clocotească o
furie extraordinară, incendiară, genul acela de mânie
care făcea oţelul de Countervail să strălucească aseme­
nea focului.
Avea să controleze furia, dar, ca să facă asta, Ridge
ştia că era nevoie să oprească şuvoiul de gheaţă care
ameninţa să-l prindă în mreje. Trebuia să încălzeas­
că Cheia cu forţa propriului foc lăuntric, acelaşi gen
de flacără care îl cuprindea pe el atunci când încingea
oţelul de Countervail şi când se cufunda în corpul cati­
felat, dulce şi primitor al Kalenei. Zvâcnea în el, îi pulsa
în vene, îi aprindea pasiunea şi-l făcea să ardă promiţân-
du-i viitorul. Focul însemna viaţă.

capitolul 16
El era opusul ei natural. Partenerul ei. Bărbatul cu
care crease o viaţă nouă. Cheia tremură în mâna Ka­
lenei când se uită la Ridge peste flăcările pâlpâitoare.
Promisiunea împlinirii, a extazului şi a triumfului vibră
în ea. Dar, mai presus de asta, era promisiunea vieţii, a
vieţii pe care o creaseră împreună.
Ochii lui scăpărară spre ea, mai fierbinţi decât flăcă­
rile din groapa de foc.
- Eşti a mea.
Bătălia care se dădea în sufletul lui îi răvăşise trăsă­
turile. Ţinea Cheia întunericului deopotrivă ca pe un
talisman şi ca pe o armă.
Kalena simţi cum dorinţa de a se supune se lupta cu
o dorinţă egală de a se împotrivi. Simţi că era sfâşiată de
conflictul ăsta.
-N u aparţin nici unui bărbat, Biciule de Foc. Eu nu
am nevoie de nici un bărbat.
- Când te voi poseda din nou, te voi învăţa că nicio­
dată nu vei scăpa de mine. Te-am făcut a mea. O voi face
din nou. Şi, dacă ai fugi la capătul pământului, tot n-ai
putea să scapi de mine. Acum sunt parte din tine.
Bebeluşul. Oare ştia de bebeluş? Simţea viaţa din ea?
Cheia Luminii strălucea mai puternic decât oricând. în
mintea Kalenei se învolbură amintirea unei femei care
se lupta singură să nască, în vreme ce soţul ei era jos
în tavernă. Pentru ea nu avea să fie niciodată aşa, ştia
asta. Bărbatul ăsta nu şi-ar abandona niciodată soţia
şi copilul. Ar trece prin flăcările capătului întunecat
al Spectrului pentru ei. Ar înfrunta însuşi capătul Lumi­
nii dacă ar fi nevoie. Ea era a lui, la fel cum el era al ei.
De partea cealaltă a focului, Ridge o privea uluit.
- Sunt parte din tine, repetă el.
Kalena văzu în ochii lui că ştia de viaţa pe care o ză­
misliseră împreună. Cumva, simţise asta.
- Ridge.
Numele lui fu smuls din ea, dar nu mai putu să zică
nimic altceva. In mintea ei începură să se învârtă tot
soiul de imagini uluitoare. Era ca şi cum ar fi atins-o.
Aproape că-i putea simţi mâinile pe trup, mângâind-o
intim, revendicându-i pasiunea pentru a lui. Kale­
na închise ochii lăsând senzaţia nemaipomenită să-i
inunde corpul. Palmele aspre îi mângâiau sfârcurile
sensibile, stimulând-o să se deschidă complet. Dinţii
lui albi puternici îi muşcau uşor interiorul coapsei cu
o sălbăticie blândă care o făcea să tremure. Ochii au­
rii scăpărară cu o foame excitantă care-i înteţi propria
dorinţă. Greutatea lui era o forţă care zvâcnea şi care,
imediat, supuse şi eliberă energia pasiunii care-i curgea
prin vene.
Ameţită din cauza efectelor senzualităţii care se întin­
se peste foc s-o îmbrăţişeze, Kalena se luptă^ să-şi men­
ţină echilibrul. Nu-şi putea deschide ochii. îi scăpă un
geamăt încet. îl simţea ţinând-o nemişcată, prinzându-i
încheieturile în mâinile lui mari, ţintuindu-i picioarele
ce se zbăteau cu propriile coapse musculoase.
Gura lui o acoperi pe a ei, iar limba lui pulsa în ea
într-un mod care imita un alt fel de zvâcnire posesivă.
Sângele îi răsună chiar în timp ce se lăsă pradă îmbrăţi­
şării tăcute.
El era foc, iar ea era gheaţă. Flăcările periculoase care
ardeau în el puteau fi stinse doar de feminitatea moale
şi primitoare, revigorantă şi limpede precum cristalul.
El avea să-i aducă ei pasiunea, iar ea avea să-i ofere lui
pacea. împreună puteau crea un viitor.
Picioarele ei erau desfăcute. Forţa lui tare, care
zvâcnea, se afla între coapsele ei fine şi căuta intrarea
în miezul ei fierbinte şi umed. îi putu simţi vigoarea pu­
ternică şi groasă apăsându-se în ea, cerând permisiunea
să intre ca şi cum ăsta era dreptul lui. Kalena nu avea
nici o şansă, decât să se predea. Dar ea nici că-şi do­
rea altceva. Era a lui. Voia să se supună; să îl primească
în ea, să-l prindă, să-l înlănţuie şi să-l facă al ei. Doar pre-
dându-se, putea câştiga această bătălie unică. Doar
cedând, avea să simtă victoria. Prin victorie Ridge avea
să înveţe însemnătatea supunerii.
Asta era legea Spectrului. Legea unui bărbat şi a unei
femei. Şi, iată-1, el era acolo, modelând în ea, revendi­
când teritoriul delicat pe care avea să-l stăpânească. Ka­
lena strigă în momentul în care fu posedată complet şi,
în acelaşi timp, auzi ecoul slab al supunerii masculine
amestecate cu triumful. Acum erau unul. Bărbatul şi fe­
meia uniţi într-un tot care era mai puternic decât suma
părţilor componente. Acesta era Paradoxul Spectrului
în manifestarea lui cea mai strălucitoare.
Contrarii care se puteau atrage. Contrarii care puteau
distruge. Contrarii care se puteau contopi într-o uniune
atât de puternică încât creau viaţă. Minunea asta făcu
lumea să se oprească pentru o clipă infinită.
Şi atunci, Kalena deschise ochii.
Ridge încă se mai afla de cealaltă parte a focului, cu
trupul încordat de satisfacţie triumfătoare, cu ochii lu­
minaţi de mirarea de a se fi pierdut în femeia lui. Ka­
lena ştiu că, în mintea lui, împărtăşise experienţa asta
sexuală ciudată cu ea. Acum era gata, dar el încă mai
purta o bătălie sălbatică. Se citea asta în fiecare părticică
a trupului său zvelt şi puternic.
Oare ce bătălie purta el? se întrebă Kalena în sinea
ei. Atunci o lovi cu putere ideea că lupta să-şi controleze
Cheia, la fel cum trebuia şi ea să se forţeze să o contro­
leze pe a ei. Dacă nu le controlau, atunci aveau să se
distrugă unul pe altul şi noua viaţă pe care o creaseră.
Supravieţuirea lor depindea de bătălia pe care trebuia
să o poarte fiecare cu Cheile. Realitatea a ceea ce ajun­
sese să facă prin Cheia Luminii o cutremură pe Kalena
până în adâncul sufletului ei şi se conectă cu senzaţia in­
tensă de putere exuberantă. Unele dintre efectele scân­
teietoare ale transei pe care o experimentase începură
să pâlpâie.
O parte din adâncul sufletului ei înţelese ce se petre­
cea. Dacă folosea Cheia, nu numai că-1 umilea pe Ridge,
dar îl şi distrugea complet.
Nu putea distruge bărbatul pe care venise aici să-l sal­
veze. El era tatăl copilului ei, soţul ei, bărbatul de care
se legase. Destinul ei.
Ce făcea? Nu venise aici să-l ucidă.
Confuză, Kalena văzu cum Ridge strângea Cheia în
mâini. Ştia că acest lucru îi producea durere, iar ea simţi
că Ridge se lupta s-o controleze. Energia care se cerea
eliberată făcu Cheia Luminii să strălucească. Căldura
Cheii dogorea spre ea, acţiona asupra ei şi o consuma.
In curând, avea s-o domine pe deplin, asta dacă nu
o controla ea mai întâi.
Dar aşa ceva era nemaiauzit. Nimeni nu putea con­
trola Cheile. Ăsta era motivul pentru care fuseseră as­
cunse secole de-a rândul. înţelepciunea atâtor veacuri
nu mai servea la nimic acum. Cheile fuseseră eliberate
şi, în caz că nu găsea o modalitate s-o controleze pe a ei,
Kalena ştiu că avea să sfârşească prin a-1 ucide pe Ridge.
Se chinui să respire şi-şi puse palmele în jurul mâneru­
lui aprins. Căldura era incredibilă, era vie şi o ataca, în­
cercând s-o domine şi s-o consume. Căldura aceea albă
îi atinse terminaţiile nervoase. Trebuia să răcorească
Cheia sau avea să ardă până ce avea să scape complet de
sub control. Chiar dacă era o Tămăduitoare neinstrui­
tă, se putea uita în sinea sa să găsească răspunsurile de
care avea nevoie.
Nu avea Nisip să-i lumineze calea, dar Cheia conţi­
nea în ea puterea întregii cantităţi de Nisip care existase
vreodată. Kalena închise ochii şi respiră în ciuda căldu­
rii care pusese stăpânire pe aerul din jurul ei. Lumea se
cutremură. Un văl orbitor aştepta să fie ridicat. Trebuia
să găsească o cale să-l dea la o parte. In mintea ei, Kalena
se întinse să apuce vălul şi să-l tragă într-o parte. Pentru
o clipă, acesta se împotrivi. Nu credea că avea să reu­
şească să fie aşa îndemânatică. Dar, apoi, vălul dispăru.
Imediat, răspunsul deveni evident.
Singura modalitate de a răci focul alb al Cheii Lumi­
nii era aceea prin care o Tămăduitoare scădea febra, ace­
eaşi prin care reuşise ea, şi nu doar o dată, să stingă furia
lui Ridge. Ea era fata Casei de Ice Harvest şi, în interio­
rul fiinţei ei, se afla puterea gheţii, puterea de a sorbi
căldura din foc. Soarta ei era să controleze Cheia, nu să
se lase folosită de ea. Cu ochii închişi, Kalena începu
să se concentreze asupra Cheii care ardea în flăcări.
Energia pură formă un arc între cele două Chei şi se
scurse în braţele celor care le ţineau. Fulgere de foc şi
gheaţă erupseră şi scânteiară în jurul Kalenei şi al lui
Ridge. încăperea de sticlă se cutremură cu un ţipăt, dar
strigătul chinuit nu venea nici de la Ridge, nici de la Ka­
lena; ei nu mai aveau nici un pic de forţă pentru altceva
decât să controleze Cheile.
Sunetul strident răsună înfiorător prin toată peş­
tera şi fu imediat urmat de un altul. Kalena deschise
ochii şi se trezi privind direct în ochii aurii ai lui Ridge.
Acesta ocolise focul şi se afla la foarte mică distanţă de
ea. Cheia din mâna lui îşi schimba culoarea. Kalena
văzu că Ridge tremura din cauza forţei energiei pe care
încerca s-o controleze.
Kalena nu ştiu cine ţipase. Ca prin vis, se gândi că
strigătele trebuie să fi venit dinspre membrii cultului;
în mod cert, Ridge nu scosese sunetul acela. Buzele lui
Ridge formau o linie subţire, bine conturată, iar ochii îi
străluceau exprimând furia lui lăuntrică. Chiar în timp
ce Kalena privea, o parte din focul acela păru să atingă
Cheia neagră de gheaţă din mâna lui. Aceasta începu
să pâlpâie uşor în aceeaşi nuanţă ca a sintarului care
reflecta temperamentul lui Ridge.
Kalena îşi pierdu răsuflarea când Cheia pe care o ţi­
nea ea pâlpâi o clipă, iar apoi începu să se domolească.
Uşor, flăcările albe îngheţară, lăsând în urmă un obiect
alb metalic în mod considerabil mai rece.
Ţipetele se făcură iarăşi auzite, iar, de data asta, Ka-
lena ştiu că erau strigăte de furie. Nici unul dintre băr­
baţii cu glugă nu îndrăzni însă să înainteze. Aparent,
puterea Cheilor fu suficientă să îi ţină la distanţă.
- Nu ne vei priva de triumful nostru! se auzi strigătul
agonizant al lui Griss care umplu camera. Distruge-o,
Biciule de Foc. Asta e menirea ta. Asta e singurul motiv
pentru care ţi s-a cruţat viaţa. Eliberează întunericul s-o
devoreze pe ea şi pe Cheie. E lib e re a ză -l!
Ridge se uita la Kalena, cu privirea fixată asupra ei ca
şi cum ea era singurul lucru important din univers. Ea
nu-şi putu dezlipi ochii de ai lui în timp ce amândoi se
luptară să închidă puterea în Chei.
- Ridge, nu ştiu cât o mai pot controla, rosti ea cu
glasul înecat printre buzele uscate.
-Suficient, spuse el răguşit. Doar cât trebuie.
Se forţă să se întoarcă într-o parte, deplasându-se cu
un efort evident spre locul în care scăpase cutia neagră.
Cei câţiva paşi părură să-l fi epuizat. Ridge căzu în ge­
nunchi, cu Cheia sus deasupra capului în mâinile în­
cleştate. Gura i se strâmbă de furie, iar focul din privire
deveni lichid.
- Pe Pietre! strigă Ridge atât de tare încât acoperi ţi­
petele de furie care umpleau încăperea, chiar în clipa
în care îndreptă Cheia cu vârful în jos spre podeaua
din sticlă neagră.
Brusc, în încăpere explodă un zgomot violent de
fisurare.
- Nu! ţipă Griss de parcă el ar fi fost cel atacat. Naiba
să ţe ducă până la capătul Spectrului, nu!
In timp ce încă se lupta cu Cheia ei, Kalena observă
cu groază o crăpătură subţire ce apăru în centrul po­
delei, exact în punctul în care Ridge încă stătea în ge­
nunchi, cu umerii plecaţi, chinuindu-se să respire. Părea
să treacă direct prin cazanul de foc şi se continua spre
capătul celălalt, şerpuind spre Kalena.
Ridge înşfăcă cutia şi se ridică legănându-se pe picioa­
re. Cu ceea ce păru a fi o ultimă izbucnire de voinţă, in­
troduse Cheia în cutie. înainte să se închidă capacul cu
un zgomot final îngrozitor, Kalena apucă doar să vadă
că Cheia întunericului încă mai strălucea slab, încinsă
de căldura pe care i-o transferase Ridge.
Strigăte de furie şi un zgomot ciudat, cu adevărat ago­
nizant, se împrăştiară de jur-împrejurul încăperii de sti­
clă. Siluetele cu glugă năvăliră spre Kalena şi Ridge şi se
apropiară cât de mult îndrăzniră. Era însă evident că tot
nu-i puteau atinge pe nici unul dintre ei. Kalena strânse
Cheia în mână, conştientă că forţa care o stăpânea înce­
pea, în sfârşit, să se estompeze. Putea şi avea so facă. Cu
degetul de la picior, bâjbâi pe podea după cutia argintie.
O găsi chiar când Ridge îşi azvârlea Cheia, cu tot cu cu­
tie, în cazanul cu foc care ardea în centrul camerei.
Dintr-odată, se auzi încă un zgomot puternic de cră­
pătură şi linia în zigzag care străbătea podeaua începu să
se lărgească şi să înflorească pe măsură ce linii mai mici
şi fine începură să se ramifice din ea. în crăpătura mare,
nu era decât întuneric fără sfârşit. Din groapa fără fund
de dedesubt părea să se ridice un frig absolut.
- Fugi, Kalena, camera se va nărui!
- Nu fără tine, Ridge! Nici nu concep să plec fără tine
după ce ai trecut prin toate astea! Cu piciorul, atinse
cutia argintie, o ridică în mână şi aruncă acolo Cheia
Luminii, care începuse să se răcească, şi închise capa­
cul. Aproape imediat se simţi pe deplin stăpână pe sine.
Senzaţia de uşurare o făcu să ameţească.
în încăpere se auzi din nou zgomotul puternic pro­
dus de o fisură. Kalena privi în jos şi se trezi stând fix în
celălalt capăt al crăpăturii adânci care se întindea până
spre cazanul de foc. Siluetele cu glugă înaintară cu mâi­
nile întinse să o prindă.
- Ridge!
-Ţine bine Cheia. Nu te pot atinge atât timp cât
Cheia e la tine. Ridge începu să alerge spre ea acum că
sticla neagră începea să fie brăzdată din ce în ce de mai
multe fisuri. Lumina focului părea să ardă mai cu pu­
tere, reflectându-se furioasă în suprafeţele de sticlă ale
încăperii. Membrii Cultului Eclipsei ţipau inutil, învâr-
tindu-se de colo-colo stăpâniţi de o panică ciudată.
-încotro? întrebă Kalena uitându-se neputincioasă
de jur-împrejur.
- Mai devreme, i-am văzut pe unii dintre ei venind
prin sticla de acolo, replică el făcându-i semn spre un
perete gol de sticlă care nu începuse încă să se năruias-
că. Au lăsat un felinar pe podea să marcheze uşa. Haide,
să plecăm de aici. Ridge întinse mâna să prindă braţul
Kalenei şi imediat scăpă o înjurătură sălbatică. îşi trase
instantaneu mâna într-o parte de parcă ar fi fost rănit
grav. Nu te pot atinge. Este şi normal. Haide, fugi! Stai
aproape de mine.
Ridge merse în faţă şi înaintă spre peretele îndepărtat
de sticlă. Chiar în timp ce alergau, sticla neagră din faţa
lor începu să vibreze şi să se crape. Kalena văzu suprafa­
ţa plată ca de oglindă sfărâmându-se şi scoţând la iveală
o deschizătură neagră în spatele ei. Ridge apucă felina­
rul lăsat pe podea şi se dădu în spate să se asigure că mai
întâi trece Kalena prin intrarea zimţată în tunel.
- Grăbeşte-te, se răsti el. Sticla asta va cădea pe noi
din clipă în clipă.
-N u puteţi scăpa! strigă Griss în urma lor aproape
plângând de frustrare şi de furie. Nu trebuie să plecaţi.
Nu puteţi pleca!
Se întinse rapid după Kalena cu mantia neagră flutu­
rând în jurul lui. Pentru o clipă, semănă cu o pasăre de
rău-augur care încerca s-o zgârie cu ghearele. Kalena se
uită speriată în spate întrebându-se dacă furia lui oarbă
putea să treacă de protecţia pe care părea să i-o ofere
cutia Cheii.
Dar, brusc, Ridge se deplasă între ea şi Griss cu o
agerime letală, despre care Kalena ştiu că avea să se sfâr­
şească prin moartea bărbatului care făcuse odată greşea­
la de a-i fi spus târfă. în clipa aceea, Kalena simţi un val
de şoc şi greaţă străbătând-o din cap până-n picioare.
Vru să strige, să-i spună lui Ridge că era suficient de
în siguranţă datorită Cheii pe care-o avea în mână, dar
nu apucă. Ştia că nu l-ar fi putut opri chiar şi dacă ar fi
reuşit să scoată vorbele din gâtul ei încordat.
El era jumătatea ei, contrariul ei, latura întunecată a
vieţii. Ridge putea ucide.
Mâna lui Ridge înaintă ca prin vis. Griss ţipă din
nou, iar mantia i se învolbură înconjurându-1 atât pe
el, cât şi pe Ridge. Preţ de o clipă, cei doi bărbaţi păru­
ră prinşi împreună într-o îmbrăţişare violentă, iar apoi
amândoi căzură pe podea. Ridge şi Griss se rostogo­
liră de două ori, iar Ridge sfârşi jos. Kalena nu putu
să vadă prea multe din cauza faldurilor înfăşurate ale
mantiei. Apoi auzi un ţipăt ascuţit care se stinse subit
de cutremurător.
Ambele siluete care se zvârcoleau rămaseră ciudat
de nemişcate. Kalena împietri şi ea. Crăpătura care se
mărea în podea înaintă şerpuind câţiva metri până
ce ajunse sub cei doi bărbaţi.
- Ridge! Pleacă de acolo. Grăbeşte-te, se despică po­
deaua, iar dedesubt nu e nimic.
Ridge se elibera deja de cadavrul lui Griss şi din în-
câlceala mantiei. Se ridică în picioare cu sintarul într-o
mână. Kalena îşi dădu seama că probabil îl luase de
la Griss şi-l folosise să-l ucidă pe acesta. în lumina în­
spăimântătoare care dansa de jur-împrejurul încăperii,
observă că lama armei era roşie. De data asta însă, cu­
loarea nu se datora furiei lui Ridge. Oţelul era roşu de
la sângele lui Griss.
Ridge se grăbi să ajungă la ea apucând felinarul căzut.
-Ţi-am spus să ieşi de aici.
- Da, Ridge.
Nu era momentul să-i explice încă o dată că nu putea
să plece fără el.
Kalena se întorcea din nou spre deschizătura întune­
cată a tunelului care-i aştepta în faţă când văzu crăpătu­
ra principală din podea despicându-se brusc. Trupul lui
Griss stătu pentru o clipă suspendat pe marginea sticlei
crăpate, iar apoi, în mod inevitabil, căzu în abisul negru.
- în tunel, Kalena!
Ea trase aer adânc în piept încercând să-şi liniştească
zvâcnirile pulsului şi trecu prin deschizătura din sticla
crăpată şi distrusă. Ridge era chiar în urma ei. Oda­
tă ajunşi în siguranţă pe coridor, Ridge o opri o clipă
pe Kalena.
Neputându-se abţine, amândoi se uitară înapoi în în­
căperea de sticlă. înmărmuriţi, priviră cum cazanul cu
foc mistuitor dispăru din faţa ochilor, iar ceea ce mai
rămăsese din podeaua de sticlă se dezintegra. Groapa cu
foc cu secretul ei ascuns dispăru în abisul negru. Ţipe­
tele câtorva membrii ai cultului care căzură împreună
cu ea răsunară înfiorător.
- Ducă-se la naiba până-n capătul întunecat al Spec­
trului, rosti Ridge aproape stins.
- Ridge, ce e?
Kalena îl privi mai speriată ca oricând. Ridge se uita
pe lângă ea în încăperea care se dezintegra.
- Altcineva a găsit o cale de ieşire. Am văzut un felinar
dispărând în peretele de pe partea cealaltă a camerei.
Ridge alungă furia evidentă care ameninţa să-l consume
şi se răsuci. Poate că doar mi s-a părut. Nu contează. Nu
se mai poate face nimic. Trebuie să ieşim de aici.
Ridge se răsuci, mai făcu încă un efort inutil de a
o prinde pe Kalena de braţ, apoi, când tot nu putu
s-o atingă, înjură din nou cu furie.
-Acum avem o mică problemă, spuse el privind spre
întunericul tunelului.
Kalena întoarse spatele distrugerii din camera de sti­
clă şi-i urmări privirea. Lumina felinarului lui Ridge nu
răzbea foarte tare.
-N u cred că asta e intrarea principală. Drumul pe
care m-au adus Griss şi ceilalţi era foarte luminat, obser­
vă Kalena neliniştită.
- Ştiu, dar unii dintre membrii cultului au venit pe
aici. I-am văzut când au intrat în cameră. Era şi o lampă
să marcheze ieşirea.
Kalena înghiţi cu greu.
- Bănuiesc că îţi dai seama cât de mult ne putem ră­
tăci în peşterile astea.
-Mi-a trecut prin minte asta, recunoscu el înaintând
cu grijă. Totuşi, nu ne putem întoarce în blestemata ca­
meră de sticlă. Va trebui să încercăm să găsim ieşirea
folosind tunelul ăsta. Şi ar fi bine să ne mişcăm repede.
Nu ştii cât de mult se poate întinde abisul acela. Ar pu­
tea distruge tot muntele ăsta.
- Nu, zise Kalena cu o siguranţă care-i miră atât pe ea,
cât şi pe Ridge. Nu va face asta. Mai mult de-atât nu se
va întinde. Suntem feriţi de el acum.
Ridge se uită înapoi la ea încruntându-se.
- De unde ştii asta?
Kalena se uită în jos la cutia pe care o ţinea în
mâini.
- Pur şi simplu, ştiu.
Ridge deschise gura ca şi cum ar fi vrut s-o contrazică,
dar, imediat, dădu cu ochii de cutia argintie şi păru să
se răzgândească.
- Poate că ştii. Mai ai ceva util ce ne poţi spune?
-Poate, începu ea mângâind cutia din mână. Ăsta
e un instrument al luminii, nu al întunericului.
- Ştiu, rosti el nerăbdător.
Kalena înălţă privirea.
- E posibil să ne conducă afară.
-Cum?
Kalena clătină din cap.
-N u... Nu sunt sigură. Dar, acum că Cheia întune­
ricului a dispărut, cutia asta nu se mai simte atrasă spre
ea. Se simte iarăşi liberă şi cred că va fi atrasă spre lumi­
nă. Ea aparţine peşterii de gheaţă de deasupra văii, nu
acestui loc.
- Kalena, încerci să-mi spui că tu ai o conexiune men­
tală cu blestemata de Cheie?
-N u chiar, ezită ea căutând o cale să-i explice ceva
ce nici ea nu înţelegea. Dar îi simt atracţia. Mai devre­
me, era atrasă către Cheia întunericului. Avea pornirea
de a o distruge. Acum, am o senzaţie diferită, dar una
slabă. Poate dacă aş scoate Cheia din nou din cutie...
-Nu!
Refuzul lui Ridge de a lua măcar în calcul o astfel de
acţiune fu exprimat printr-un singur cuvânt.
- Da, ar fi periculos, încuviinţă Kalena din cap. Şi
poate inutil. Pot totuşi să simt o senzaţie vagă, chiar
şi prin cutie. Ridică iarăşi privirea. Vrei să-ţi asumi
riscul de a mă lăsa pe mine să încerc să găsesc drumul
afară cu asta?
Ridge o privi câteva momente bune, apoi încuviinţă
brusc din cap.
- In regulă. Nu prea avem de ales, nu? Ia-o înainte. în­
cearcă. Eu o să număr paşii. De fiecare dată când cotim
prin tunele, vom încerca să lăsăm un semn de vreun fel.
Cu puţin noroc, am putea, cel puţin, să găsim drumul
înapoi spre locul ăsta dacă ne hotărâm că nu facem pro­
grese. Trebuie să existe o ieşire din tunelul ăsta, dar s-ar
putea să fim nevoiţi să încercăm şi să greşim mult până
s-o găsim.
Kalena închise ochii şi încercă să se concentreze asu­
pra căldurii tăcute ce emana dinspre cutia argintie din
mâinile ei. Câteva clipe nu simţi nimic în afară de o
uşoară căldură reconfortantă. Experimentă păşind voit
înapoi pe tunel spre ceea ce mai rămăsese din, acum,
încăperea ameninţător de liniştită. Aproape imediat,
deveni conştientă de o împotrivire slabă. Când se răsuci
şi porni în cealaltă direcţie, împotrivirea se estompă.
-E o senzaţie diferită când merg în direcţia asta,
Ridge. Cumva, pare că e bine.
- Hai să mergem. Ai grijă pe unde calci. Există posibi­
litatea ca membrii cultului să fi întins capcane.
- De ce ar fi făcut-o? Peşterile astea sunt ele însele
o capcană.
- Hm, mormăi el nu foarte convins. Chiar şi aşa, nu
merge înaintea felinarului şi lasă-mă să verific colţurile
înainte să coteşti. Ultimul lucru de care avem nevoie e
să dăm peste o viperă cu cârlig.
- Cred că au fugit toate, murmură Kalena. Probabil
că nu le-a plăcut că peşterile lor au fost invadate.
Merseră o vreme, dar li se păru că se scurseră câte­
va ore. Kalena ştia însă că nu trecuse aşa mult. La fie­
care cotitură din tunel, spera să găsească felinare care
să indice că noul coridor era cel folosit în mod frec­
vent de Cultul Eclipsei. Ridge o urmă îndeaproape, ţi­
nând socoteala tăcută a paşilor lor şi ridicând piramide
mici din pietricele de fiecare dată când porneau pe un
pasaj nou.
De fiecare dată când avea de ales pe ce drum să mear­
gă, Kalena se oprea, închidea ochii şi încerca să simtă
emanaţiile de căldură venite dinspre Cheie. De fiecare
dată când căldura scădea, alegea o altă direcţie. Era un
proces anevoios şi obositor atât psihic, cât şi fizic.
Fără să spună, Kalena se temea că doar îşi închipuia
schimbările uşoare de temperatură ce proveneau de la
cutia din mâinile ei. Se întrebă dacă trebuia să-l pre­
vină pe Ridge că era posibil să se ia doar după nişte
plăsmuiri, dar, îşi spuse ea, n-avea rost să-l deranjeze cu
informaţia asta inutilă.
Odată, în timp ce păşeau de-a lungul unui tunel deo­
sebit de lung, Kalena îşi permise să se gândească la ceea
ce se întâmplase mai devreme în camera de sticlă. De
ceva vreme, Ridge mersese tăcut alături de ea, ceea ce o
făcu să se întrebe dacă şi el se gândea la acelaşi lucru.
-Ce-ai simţit, Ridge? întrebă ea în şoaptă. Când ai
ţinut Cheia în mâini, ce ai simţit?
Ridge nu se uită la ea, ci continuă să fie atent la tu­
nelul din faţă.
- Ca şi cum eram conectat la ea, la o parte a ei.
- La fel a fost şi cu Cheia Luminii. Dar voia să mă
subjuge. Mă folosea, mă seca de energie.
- Ştiu. Cheile ne-ar fi făcut să ne omorâm unul pe ce­
lălalt. Cine ştie ce fel de energie s-ar fi eliberat atunci?
Kalena îşi muşcă buza de jos.
- Crezi că Cheile ar fi absorbit energia aia şi ar fi fo­
losit-o cumva?
- Nu ştiu, Kalena, şi nu cred că vreau să ştiu.
-Partea ciudată e că nici o clipă nu am avut senti­
mentul răului în preajma Cheii întunericului.
-Atunci suntem chit, mormăi el. Nici eu nu am avut
senzaţia de ceva dulce, de bunătate pură în preajma
Cheii Luminii.
- Cred că e logic. Cheile sunt legate de capete opuse
ale Spectrului, dar nu sunt neapărat legate de concepte­
le de bine sau de rău. Toată viaţa am fost învăţaţi asta.
Ele reprezintă surse diferite, opuse, de putere.
- Puterea pură poate veni din orice capăt al Spectru­
lui, aprobă Ridge încet. Şi, după spusele Consilierilor
Polarităţii, la fel se poate întâmpla şi cu binele sau răul.
Dar sunt două concepte diferite, concepte e c h ilib r a te .
-A , dar, voi bărbaţii, aţi presupus mereu că într-o
confruntare, capătul întunecat ar fi mai puternic,
nu-i aşa?
Ridge ridică din umeri.
- Poate. Noi percepem capătul Luminat ca fiind ca­
pătul feminin şi cred că ar fi cinstit să zicem că femeile
reprezintă sexul slab. Cel puţin, la nivel fizic. Consilierii
Polarităţii au presupus mereu că nivelul absolut de pu­
tere deţinută de femei nu ar fi la fel de ridicat precum
cel al puterii stăpânite de bărbaţi.
-Asta probabil întrucât Consilierii Polarităţii sunt
întotdeauna bărbaţi, îi sugeră Kalena sec. Ei bine, ex­
perimentul ăsta stupid al cultului a dovedit că ideea
asta era o minciună, adăugă ea cu un uşor sentiment
de satisfacţie.
-N u fii aşa de îngâmfată, Kalena. Amândoi am fost
pe muchie de cuţit mai devreme acolo în camera de sti­
clă şi încă n-am scăpat.
Dar dispoziţia Kalenei se îmbunătăţea rapid pe măsu­
ră ce şocul experienţei anterioare se risipea.
- Crezi că ne vom certa tot restul vieţii pe ideea care
dintre noi a fost mai puternic?
-N u, n-o vom face.
- De ce nu?
- Pentru că din clipa asta interzic să se mai aducă vor­
ba de subiectul ăsta.
Pe buzele Kalenei răsări un zâmbet vesel cum nu mai
avusese de mult.
- Asta-mi place la tine, Ridge. Nu-ţi dai voie să te îm­
potmoleşti în dileme filosofice complexe. Ai un mod de
gândire foarte direct.
- învăţ că, dacă vrea să rămână sănătos la cap, un soţ
nu prea are de ales, replică el, uşor amuzat.
Nici unul din ei nu pomeni de experienţa senzua­
lă unică petrecută între ei în încăpere. Kalena vru să-l
întrebe pe Ridge dacă simţise tot ce simţise şi ea; era
aproape sigură că aşa era, dar, cumva, nu i se păru că
era momentul potrivit. De asemenea, îşi dori să-l între­
be dacă simţise cu adevărat prezenţa bebeluşului lor în
interiorul ei, dar nici subiectul ăsta nu i se păru potrivit
pentru o discuţie în momentul acela.
Brusc, Kalena deveni conştientă de un frig profund
ce-i invada trupul. Se opri şi încercă să se orienteze.
- Ce e, Kalena?
Ridge ridică felinarul mai sus să-i vadă faţa.
-Nimic, doar că mi s-a părut că îmi e mai frig, dar
cred că doar mi s-a părut. Tunelurile astea par intermi­
nabile. Ridge, nu sunt sigură că înaintăm vreun pic.
Poate că ar trebui să ne întoarcem şi să încercăm pe tu­
nelul de dincolo de camera de sticlă.
Ridge se uită la ea câteva clipe în tăcere cu o privire
imperceptibilă în lumina felinarului.
-Simţi cutia altfel?
-N u, nu chiar, răspunse ea uitându-se în jos spre
cutie.
- încă e caldă?
- Cred că da.
-Atunci continuăm să înaintăm.
- Dar, Ridge, încerc să-ţi spun că nu mai sunt sigură
că simt ceva dinspre ea.
- Ce e, Kalena? încă de la început, ai fost foarte sigu­
ră pe tine. De ce ţi-ai pierdut curajul acum?
- Nu-mi pierd curajul! Doar încerc să-ţi explic că nu
sunt sigură că ar trebui să ne încredem în cutia asta că
ne va scoate de aici. Furia îi invadă toată făptura şi mai
alungă o parte din frig. Cutia din mâinile ei păru să se
încălzească din nou. Foarte bine, dacă nu vrei să asculţi
un argument raţional pe problema asta, hai să mergem,
spuse ea trecând pe lângă el.
Ridge o urmă îndeaproape. Greşise s-o forţeze să con­
tinue, dar adevărul era că ştia sigur că nu se puteau în­
toarce. Nu ştia de ce trebuiau să continue să înainteze,
dar ştia doar că, în ciuda semnelor pe care le lăsase pe
cărare, nu mai aveau nici o speranţă dacă se întorceau,
învăţase să-şi controleze instinctele în urmă cu multă
vreme, pe străzile din Countervail. Tot ele îl ţinuseră
în viaţă şi în anii în care lucrase pentru Quintel. în
sufletul lui, ştia că simţurile pe care se bazase în tre­
cut nu funcţionau doar pe baza instinctului, ci operau
pe baza unui proces subtil de interpretare şi analiză şi
presupuneau filtrarea detaliilor şi extragerea de con­
cluzii, procesul fiind complex, imposibil de explicat
în cuvinte.
Dar era mai uşor să le zici instincte de supravieţui­
re. Ridge era adept al explicaţiei celei mai simple. Ka-
lena avea dreptate. Avea un mod de gândire simplu şi
la obiect. Nu era sigur de ceea ce se întâmplase exact
în camera de sticlă neagră, dar ştia care erau rezultatele
confruntării. Purtase o bătălie, cea mai disperată şi peri­
culoasă bătălie a vieţii lui, dar premiul îşi meritase orice
preţ. Iar el câştigase. Kalena era a lui. Nu avea să permi­
tă să-i fie luată de nimic, de nimeni sau de vreo putere,
indiferent din ce capăt al Spectrului venea ea.
Sfâşiat între foc şi gheaţă, mai învăţase ceva acolo
în camera neagră. Kalena purtase şi ea aceeaşi bătălie
cruntă ca să-l păstreze pe el. Era al ei. Se confruntase
cu cea mai aprigă putere din capătul ei de Spectru ca
să-l apere pe el. Ridge era conştient de bucuria extraor­
dinară pe care i-o producea ideea asta. Erau legaţi unul
de celălalt.
Poate că ea nu gândea legătura lor în termeni atât de
simpli şi la obiect. Era sigur că mecanismele de gândire
ale Kalenei erau mult mai complexe şi mai capricioase
decât ale lui, mult mai feminine.
In mod normal, Consilierii Polarităţii îi avertizau pe
bărbaţi că era inutil să încerce să înţeleagă cum func­
ţiona mintea unei femei, iar Ridge tindea să fie de acord
cu asta. Dar acest lucru nu conta atât timp cât şi ea ajun­
sese la aceeaşi concluzie. Ridge se încruntă brusc.
- Kalena?
- Ce e? întrebă ea privindu-1 cu îngrijorare.
- Cred că e posibil să ai dreptate.
- In legătură cu faptul că mergem în direcţia greşită?
îl privi ea uluită.
-N u, în legătură cu frigul. Chiar se face mai frig.
Temperatura pe tunelurile astea mie mi s-a părut întot­
deauna la fel, dar acum chiar se simte un curent rece
de undeva.
- Un curent. Ridge, poate e aer curat de afară!
-C um simţi cutia?
- Bine, replică ea uitându-se în jos spre cutie. Adică,
o simt ca de obicei. Caldă.
- Hai să continuăm să mergem, încuviinţă el din cap.
Kalena porni înainte prin tunel, iuţind pasul pe mă­
sură ce se convinse că, într-adevăr, simţea aerul rece şi
proaspăt de dincolo de peşteri. Cărarea pasajului înce­
pu să se încline puţin în sus, iar culoarul se îngustă în­
cât nu mai putură înainta decât câte unul.
Ridge porni în faţă cu felinarul.
-Să-mi spui dacă începi să simţi altfel cutia.
- O să-ţi spun.
Culoarul deveni şi mai îngust. Ridge fu obligat să se
aplece ca să nu se lovească la cap de tavanul jos. Senzaţia
de spaţiu prea strâmt începu s-o deranjeze pe Kalena.
- Ridge, dacă pasajul ăsta se mai îngustează, cred că
ar trebui să ne întoarcem.
- Kalena, văd lumina lunii!
Kalena simţi cum îi dispare sentimentul de claus-
trofobie şi porni în grabă, iar, când coti pe urmele lui
Ridge, văzu şi ea în faţă lumina lunii şi câteva stele îm­
prăştiate pe cerul nopţii. Aerul proaspăt şi rece îi umplu
plămânii şi-i veni să râdă de uşurare.
-Suntem liberi, Ridge, am reuşit. Suntem în
siguranţă.
-N u sunt sigur unde ne aflăm, dar oriunde e mai
bine decât unde am fost.
Ridge se aplecă să iasă din peşteră, apoi se întinse
automat să prindă mâna Kalenei. Imediat îşi trase însă
degetele ca ars.
- Pe Pietre! De ce tot uit?
- îmi pare rău, Ridge.
- Nu-i nimic. Nu este vina ta. E din cauza Cheii ăs-
teia blestemate. Lasă-mă un pic să-mi dau seama unde
ne aflăm.
Rămaseră pe lespedea de piatră şi se uitară de jur-îm-
prejurul lor. Pătura de stele strălucea cu putere pe cerul
nopţii de deasupra lor. în jurul lor, stânca era acoperită
de zăpadă. Kalena ştia că erau încă undeva în munţi,
dar, dincolo de asta, se simţea complet pierdută.
- Cu puţin noroc, suntem doar puţin mai la vest de
drum, o anunţă Ridge.
- Cum îţi dai seama?
-Datorită unei logici masculine sclipitoare şi noro­
cului. Mai ales norocului, zâmbi el scurt în lumina feli­
narului. Plus mulţi ani în care am învăţat să citesc cerul
nopţii. Ai grijă pe unde calci.
Kalena îl urmă pe Ridge în jos pe panta scurtă de sub
stânca pe care ieşiseră din peşteră.
Aerul nopţii era rece, dar era un frig reconfortant,
proaspăt şi natural care nu o prea deranja pe Kalena.
Symmetra cea roşie era un far strălucitor pe cer.
- Dacă nu găsim cărarea suficient de repede, va tre­
bui să ne aşezăm tabăra în aer liber, îi zise Ridge peste
umăr. Nu e aşa un dezastru de vreme ce avem nişte gel
inflamabil, dar aş prefera să găsim adăpostul.
-N u sunt sigură că vreau să mai stau în adăpostul
ăla, murmură Kalena.
-Vom fi destul de în siguranţă. Vom avea Cheia
cu noi.
- Ai dreptate. în plus, nu cred că au scăpat prea mulţi
din camera de sticlă. Se cutremură. Griss n-a scăpat,
asta e sigur.
-N u, aprobă Ridge aspru. Griss n-a scăpat. Era un
om mort din clipa în care ţi-a zis târfă.
Kalena se cutremură din nou, dar nu zise nimic. Ju­
mătate de oră mai târziu, găsiră drumul principal. Ridge
reuşi să se orienteze aproape imediat. în loc să meargă
în josul cărării, porni în sus. La scurt timp, găsi adăpos­
tul. Cei doi creeţi şi încărcătura lor de Nisip erau încă
înăuntru, în siguranţă.
Ciripirile vesele cu care îi întâmpinară păsările o în­
călziră pe Kalena în aceeaşi măsură ca şi focul pe care se
apucă Ridge să-l aprindă în cămin.

capitolul 17
Kalena stătea pe pat cu genunchii ridicaţi ca să-şi
poată sprijini bărbia pe braţe în timp ce-1 privea pe Ridge
aruncând încă un lemn pe foc. Cutia în care se afla
Cheia Luminii era pe podea, lângă uşă. Kalena era si­
gură că prezenţa ei avea să-i ferească să mai fie luaţi prin
surprindere de negura rece, chiar dacă posibilitatea ca
asta să se întâmple era minimă. Avea senzaţia că distru­
gerile din camera neagră de sticlă fuseseră destul de se­
rioase. Gândurile i se tot învolburaseră în minte, răzleţe
şi dezorganizate încă de când ea şi Ridge terminaseră de
cinat. în grajdurile întunecate lipite de camera princi­
pală, creeţii bătură de câteva ori mulţumiţi din picioare,
apoi se aşezară să doarmă. în ultimele câteva zile de cap­
tivitate, avuseseră suficientă mâncare şi trecuseră foar­
te bine prin situaţia aceea, exact aşa cum se aşteptase
Ridge. Rezervele adăpostului aveau să fie completate
înainte de trecerea prin munţi a unei alte caravane.
Ridge nu vorbise prea mult de când terminase de
mâncat. Se ocupase să vadă cum se simţeau creeţii, să-şi
verifice proviziile şi Nisipul dacă era încă în siguranţă
şi menţinu focul puternic. Kalena pregătise masa în
tăcere şi curâţase după aceea. Amândoi erau obosiţi.
Uneori, era benefică acceptarea împărţirii obişnuite a
sarcinilor, îşi zise ea cu mâhnire. Acum, era vremea să se
bage în pat, dar Kalena se simţea neaşteptat de nesigură
şi de neliniştită. Probabil că anxietatea i se citea pe faţă
pentru că Ridge se ridică încet în picioare şi zise pe un
ton neutru:
-Poţi să încetezi să-ţi mai faci griji pentru asta. N-o
să te violez.
Kalena tresări de parcă ar fi lovit-o.
- Ştiu asta.
Ridge se încruntă şi-şi descheie cămaşa.
- De jumătate de oră, stai acolo şi te gândeşti la ce era
să se întâmple data trecută, nu?
-N u, Ridge, spuse ea cu blândeţe dându-şi seama că
el îi interpretase greşit tăcerea.
-N u mă minţi, Kalena, exclamă el aruncându-şi
cămaşa într-o parte, enervat şi dezgustat de sine. Ştiu
exact ce-ţi trece prin capul ăla al tău şi-ţi spun că nu tre­
buie să te îngrijorezi. Se aşeză pe un scaun jos de lângă
foc şi se concentră să-şi scoată cizmele. Cred că, data
trecută, m-a afectat ceaţa. Ştiu că asta nu e o scuză accep­
tabilă, dar asta e singura pe care o am.
- înţeleg, Ridge.
Ridge îşi înălţă brusc capul.
- La naiba, nu mai fi aşa de înţelegătoare! Nu aveam
nici un drept să te sperii aşa cum te-am speriat în noap­
tea aia.
- N-ai fi mers până la capăt.
- De unde ştii?
- Nu-ţi aminteşti cum ai reacţionat când ţi-am amin­
tit că port lacătul şi cheia ta? Chiar dacă te aflai sub
influenţa chestiei aceleia care înconjura adăpostul, ori­
ce era ea, te-ai oprit. Şi atunci Griss a intrat pe uşă, iar
tu nu l-ai lăsat să mă atingă.
- Sigur că nu l-aş fi lăsat să te atingă, rosti el cu o aro­
ganţă plină de îndârjire în timp ce-şi aruncă şi cea de-a
doua cizmă pe podea. Tu eşti soţia mea.
-A i fi murit încercând să mă aperi, spuse Kalena
uşor uimită.
-A ş fi omorât încercând să te apăr, o corectă el
strâmbându-se.
-Asta e o abordare mai folositoare, recunoscu ea
abţinându-se să nu zâmbească.
Ridge îi aruncă o privire tăioasă.
- Râzi de mine, femeie?
-Niciodată.
Ridge se ridică din nou cu degetele sprijinite în cu­
rea şi păşi agale spre ea. Flăcările focului se reflectau pe
contururile puternice ale umerilor lui goi. In ochi avea
o privire atentă şi curioasă, o intimitate fierbinte care o
străfulgera pe Kalena până la terminaţiile nervoase.
-Se întâmplă că, vorbi el răspicat, am sfârşit prin a
ne salva unul altuia vieţile.
-D a.
-A fost un pic greu acolo, dar am lucrat bine împre­
ună în situaţia aceea de criză.
Kalena se uită în jos spre podea.
- Da, spuse ea din nou. Aşa am făcut.
Numai un bărbat se putea exprima astfel. Pasiunea şi
puterea, viaţa şi moartea fuseseră toate în joc acolo în
încăperea aia. Ea şi Ridge supravieţuiseră, iar el spunea
că au lucrat bine împreună. Ei bine, poate era şi ăsta un
mod de a descrie lucrurile, se gândi ea amuzată.
Ridge se aşeză pe pat fără să o atingă.
- Ştiu că tu n-ai vrut niciodată să te căsătoreşti, rosti
el uşor morocănos. Sau, cel puţin, nu voiai mai mult
decât o căsătorie temporară.
Kalena nu zise nimic. îi era frică să deschidă gura.
-Mi-ai vorbit suficient de des de visurile tale de a
deveni o femeie liberă.
Kalena deveni din ce în ce mai tensionată.
-Kalena, eu nu-ţi pot oferi libertate deplină, zise
Ridge cu blândeţe în cele din urmă. Aş minţi dacă ţi-aş
spune că pot. Pot doar să te consolez cu ideea că nici eu
nu mă consider liber. Sunt lucruri pe care vreau să le fac
şi lucruri care trebuie făcute. Nici un bărbat care vrea să
construiască un lucru durabil pentru el şi familia lui nu
e liber. Ştiu că nu am să-ţi ofer nici un nume mândru
de Casă, dar îţi jur, pe onoarea mea, că voi avea grijă de
tine. Sunt sigur că voi avea grijă de tine mai bine decât
în călătoria asta. Intr-o bună zi, îţi voi oferi un nume de
Casă de care să fii mândră. între timp, mă voi îngriji
să nu suferi de frig sau de foame. Şi îţi jur că nu te
voi dezonora fiindu-ţi infidel. Te doresc din tot sufletul,
Kalena. Am nevoie de tine. Cred că suntem făcuţi unul
pentru celălalt. Vrei să te gândeşti să facem căsătoria
asta permanentă?
Kalena clipi pentru a-şi reprima lacrimile. îi era tea­
mă să-i întâlnească privirea.
- Propunerea ta mă onorează, Biciule de Foc.
Ridge încremeni. Tensiunea lui era vizibilă cu ochiul
liber.
- Kalena?
- îţi accept propunerea de căsătorie permanentă, ros­
ti ea cu un formalism distins.
Ridge trase aer adânc în piept. Privirea-i arzătoare se
fixă într-a ei.
-Aşa, pur şi simplu?
- Vrei să fac lucrurile mai complicate?
Ridge oftă şi se întinse după ea aşezându-i capul pe
umărul lui.
- Nu, nu vreau să complici lucrurile. Aşa vreau să fie.
Simplu. Cinstit. Real. Mâna lui începu să-i mângâie pă­
rul încâlcindu-i-se printre buclele dese. Eşti a mea, Kale­
na. Nu ţi-aş putea da drumul niciodată.
- Şi tu eşti la fel de prins ca şi mine, Biciule de Foc.
- Crezi că eu nu ştiu asta?
Ridge îşi lăsă capul intr-o parte şi-i găsi buzele cu ale
lui. Acolo, In lumina focului, îşi pecetluiră jurămintele
cu un sărut care purta puterea unei iubiri care era sufici­
ent de puternică să sfideze ambele capete ale Spectrului.
Fără nici un cuvânt, amândoi recunoscură legăturile
care-i ţineau uniţi.
După multă vreme, Ridge îşi ridică şovăielnic capul.
Pe buze îi răsări un surâs scurt cu înţeles.
-C e fel de noroc de negustor mi-ai adus tu mie,
Kalena? o întrebă el ştrengăreşte.
Kalena surâse la rândul ei şi-i mângâie linia dură a
maxilarului cu vârful moale al unui deget.
- Nu a fost noroc de negustor, a fost o căsătorie tem­
porară, ai uitat? Pun rămăşag că nu e cel mai favorabil
început pentru o legătură permanentă. N-am visat nici­
odată că viitorul meu va arăta aşa.
Ridge îşi puse mâinile pe umerii ei şi-o întoarse cu
faţa la el privind-o cu ochi mici.
-D in ce-mi dau eu seama, tu n-ai avut niciodată o
viziune prea clară asupra drumului tău. Te-ai născut cu
Har, dar n-ai beneficiat niciodată de instruire de Tămă­
duitoare. Ai crezut că poţi ucide un om ca să-ţi răzbuni
Casa, dar te-ai trezit incapabilă să ucizi cu sânge-rece.
Ai vrut să fii o femeie liberă, dar, în schimb, te-ai trezit
legată de un soţ şi apoi târâtă într-un voiaj de nuntă în
care ai fi putut fi foarte uşor ucisă.
-N ici nu-i de mirare că nu am avut o viziune prea
clară asupra viitorului meu, murmură Kalena. Nici dacă
aş fi reuşit să mi-1 închipui, nu l-aş fi crezut.
-Singurul lucru pe care l-ai visat pentru tine a fost
libertatea, iar ăsta e exact lucrul pe care nu-1 ai, rosti
Ridge cu grijă, de parcă ar fi simţit că înaintează pe un
drum periculos.
- Ridge, am învăţat unul sau două lucruri despre li­
bertate. Acesta este un concept complex. Nu sunt nici
măcar sigură dacă există aşa ceva. Dar există alternative.
Iar eu am ales de bunăvoie şi din toată inima. Nu pot
decât să fiu cu adevărat fericită cu tine.
El oftă în părul ei şi o lipi de el.
-E u am învăţat că, fără tine, n-aş putea niciodată
să am viitorul pe care mi-1 doresc. Un astfel de viitor
ar fi lipsit de orice însemnătate. Aş renunţa oricând la el
dacă n-aş putea să te am cu mine. Alegerea ar fi uşoară.
Nici măcar n-ar trebui să mă gândesc la ea. Tu eşti viaţa,
pacea şi bucuria. Tu eşti singurul lucru cu adevărat im­
portant pentru mine pe lumea asta.
- Iar tu eşti cel mai important lucru din lume pentru
mine, şopti ea.
El oftă şi o trase şi mai aproape de el cu mâinile
încâlcite prin părul ei.
-T u eşti soţia mea, murmură el în părul ei ca şi cum
îi venea greu să creadă.
-D a.
Kalena simţi uimirea şi instinctul posesiv din vorbele
ei şi zâmbi.
-A m nevoie de tine în noaptea asta. Nu am avut ni­
ciodată mai mare nevoie de tine ca acum.
Ea îşi puse braţele în jurul lui cuibărindu-se în căldu­
ra şi forţa liniştitoare de la pieptul lui.
- Şi eu am nevoie de tine, Ridge.
- Nu-ţi voi face rău. Voi avea grijă să nu te înspăimânt
cu amintirile ultimei dăţi când am fost în adăpostul
ăsta, îi promise el din tot sufletul. De data asta, vom lua
lucrurile încet şi uşor. Dacă ţi-aş face rău ţie, ar fi ca şi
cum mi-aş face rău mie.
Degetele îi tremurară uşor în părul ei des. Mâinile i
se încleştară de dorinţă, dar apoi se forţă să-i dea dru­
mul complet.
Kalena îşi înălţă capul şi-l privi cu ochi mari, plini
de încredere.
- E în regulă, Ridge.
- Ceea ce era cât pe ce să se întâmple în noaptea ace­
ea în care ne-a înconjurat negura nu este singurul meu
regret, Kalena. Niciodată nu mi-am cerut scuze pentru
cum te-am posedat în noaptea aia în Adverse, spuse
el aspru. Nu aveam nici un drept să fac asta. Un bărbat
nu ar trebui să-şi trateze aşa soţia.
- Nu mi-ai făcut rău, surâse Kalena timid. Din ce-mi
amintesc, ai fost destul de insistent să-ţi exerciţi drep­
turile de soţ, dar nu m-ai violat, Ridge, şi nici nu m-ai
înspăimântat. De fapt, eu am fost foarte dezamăgită că
nu te-ai deranjat să-ţi exerciţi drepturile din nou decât
abia când am ajuns în vale.
-U nde tu ai fost cea care şi-a cerut drepturile de
soţie, din câte îmi aduc aminte, concluziona el cu un
râs răguşit.
Ridge îi cuprinse capul în palme, mângâindu-i tâm­
plele cu degetele mari şi privind-o fix în ochi.
-N u întotdeauna am luat cele mai bune decizii în
ceea ce te priveşte, Kalena. Nu mi-am dat seama că, une­
ori, va fi atât de complicat să fii un soţ bun. Am crezut
că voi şti mereu care-mi este datoria faţă de tine, dar nu
e chiar aşa de simplu.
- Eu îţi pot spune doar că nimic nu e simplu.
-M ai sunt şi alte complicaţii, murmură Ridge. Spre
exemplu, acum. Chiar acum, îmi doresc atât de mult să
fac dragoste cu tine, că mă mistuie de viu, dar mă tem
să nu te sperii cu forţa dorinţei mele.
Kalena îşi puse mâinile pe umerii lui şi-i simţi supra­
faţa tare a muşchilor şi oaselor. Căldura lui îi încălzi
palmele.
- După tot ce-am pătimit împreună, chiar crezi că
m-ar mai putea speria puterea dorinţei tale?
Surâsul din ochii ei îşi găsi răspuns în surâsul din
ochii lui.
-Se pare că, atunci când am de-a face cu tine, cea
mai mare greşeală a mea ar fi să te subestimez din când
în când.
- O eroare periculoasă.
-A m senzaţia că nu sunt singurul. Cred că o mulţi­
me de bărbaţi fac greşeala de a-şi subestima femeile. Sau
poate că doar nu reuşesc să le citească gândurile.
Privirea Kalenei deveni serioasă, surâsul fiind înlocu­
it de intensitatea strălucitoare a emoţiilor ei.
-In timpul întâlnirii noastre din camera neagră, a
existat un moment în care m-am întrebat nu dacă-mi
poţi citi mintea, ci dacă nu cumva o împărţim.
-A , asta!
Ridge nu mai scoase nici un cuvânt, ci doar continuă
să-i privească faţa luminată de flăcări. Ochii lui strălu­
ceau, pe de o parte datorită flăcărilor care se reflectau
în ei, iar pe de alta datorită focului său lăuntric, atât de
specific firii sale.
Kalena gemu şi-şi înfipse unghiile uşor în braţul lui.
- Să nu îndrăzneşti să mă tachinezi, Ridge. Nu în le­
gătură cu asta. Trebuie să ştiu. O să înnebunesc dacă
nu-mi spui.
- Poate că e drept ca un bărbat să aibă câteva secrete.
Femeile au aşa de multe secrete ale lor.
Ca s-o tortureze, îşi coborî mâna în josul umărului ei
şi se opri pe tunică, chiar deasupra sânului.
Kalena îşi simţi sânii înflorind sub căldura palmei
lui. Făcu ochii mari şi-i acoperi mâna cu a ei.
- Ştii, nu-i aşa? şopti ea cu un ton pe jumătate acuza­
tor. Ai fost acolo în mintea mea, m-ai atins şi m-ai sedus.
Nu a fost ca şi cum aş fi umblat prin vis.
-M ie mi se pare că mereu încerc să te seduc. îmi
petrec foarte mult din timp încercând să pun la cale
cum s-o fac, replică el aplecându-se să-i muşte uşor lobul
urechii.
- Dar acolo, în peşteră? insistă ea. A fost mai mult de­
cât imaginaţia mea? Spune-mi, Ridge! Dacă nu-mi spui
adevărul, îţi jur că...
- Ce vei face?
Kalena trase aer în piept şi-şi lăsă cu îndrăzneală de­
getele să-i alunece de-a lungul piciorului spre interiorul
coapsei lui.
- Aş putea să fac asta, îl ameninţă ea cu gura lipită de
pieptul lui.
îl atinse uşor, mângâindu-i bărbăţia care începea să
se întărească prin ţesătura pantalonilor. Ridge gemu
răguşit.
-Aşa tortură, se plânse el în părul ei, încurajând-o.
Eşti o femeie nemiloasă.
- Am avut un profesor excelent.
- Nu cedez uşor, o avertiză el.
- Vom vedea.
Cu o exaltare crescândă, Kalena se cuibări mai aproa­
pe şi-i găsi catarama curelei care-i strângea talia. După
ce îi desprinse catarama, îşi strecură degetele înăuntru.
Ridge trase aer în piept.
- Eşti gata să vorbeşti? îl ameninţă Kalena.
- Să vorbesc? Abia pot respira.
-Ridge, de ce eşti aşa de încăpăţânat cu asta? îl
cuprinse în palma ei şi-i simţi reacţia imediată. Nu-ţi cer
decât să-mi spui adevărul.
-Poate că se întâmplă să-mi placă genul tău de
tortură.
- De asta încep să-mi fac griji. Vreau să ştiu exact ce
s-a întâmplat acolo în peşteră, Biciule de Foc.
- Serios? insistă Ridge.
îi lăsă tunica să-i alunece de pe umeri, dezgolind-o
până la talie. Surâse în jos spre ea cu o senzualitate le­
neşă şi-i lăsă palma aspră să-i zgârie sfârcul la fel cum se
întâmplase în timpul partidei ciudate de dragoste din
încăperea neagră. Exact la fel, se gândi Kalena ameţită,
tremurând şi ghemuindu-se mai aproape de căldura
lui. îl simţi atunci schimbându-şi poziţia şi ridicându-se
în picioare cu ea în braţe. Kalena închise ochii şi ime­
diat se trezi întinsă pe pat. Mâinile lui Ridge se aflau
pe pantalonii ei subţiri pe care-i înlătură. Pentru foarte
puţin timp, se dădu de lângă ea şi-şi scoase şi haine­
le care-i mai rămăseseră pe el şi imediat se urcă pe pat
lângă ea.
O muşcă pe interiorul coapsei, iar senzaţia fu în­
spăimântător de identică cu ceea ce trăise în camera
neagră.
- Ridge!
Se prinse de el şi-l trase spre ea. El mai aşteptă încă
o clipă descoperindu-i căldura umedă care-i încingea
trupul. Ridge o mângâie până ce începu să se răsu­
cească sub el. Când starea de excitare crescu făcând-o
să tremure de dorinţă, el o atinse cu limba. Kalena îşi
înfipse unghiile în el, simţind o dorinţă copleşitoa­
re. Ridge îi prinse atunci încheieturile afundându-le
uşor în pat. Kalena îşi aminti foarte clar cum fusese ţin­
tuită în visul ei. încheieturile îi fuseseră prinse exact la
fel, excitând-o, încurajând-o, tachinând-o până ce ţipă
din nou şi-l imploră s-o posede.
-A i fost acolo, gâfâi ea. Cumva, erai în mine, nu?
-N u ştii asta sigur? îi depărtă picioarele cu ale lui
alunecând în căldura mătăsoasă a coapselor ei până ce
bărbăţia lui tare ceru să intre.
- Da, reuşi Kalena să îngaime. O, da, Ridge. Vino la
mine. Ia-mă, umple-mă, am atâta nevoie de tine.
Ridge se cufundă în ea, gemând aspru în timp ce-o
posedă complet.
Şi momentul acela fuse la fel ca în camera de sticlă.
Posedarea din clipa aceea coincise cu supunerea, iar
ambele senzaţii puseră simultan stăpânire pe ei. Ridge
începu să se împungă mai tare şi mai adânc în Kalena,
într-un ritm de când Spectrul. Mâinile lui îi prinseră
umerii şi începu să se mişte cu o cadenţă ce făcea întrea­
ga lume să se învârtă.
Kalena ţipă din nou înfigându-şi unghiile în umerii
lui într-un mod străvechi şi feminin care-1 făcu pe Ridge
să se afunde şi mai mult înlăuntrul ei. O posedă atunci
cu o sălbăticie blândă care o eliberă pe deplin.
Era una cu el, legată de el, dar, în acelaşi timp, săl­
batică şi liberă. Pluti şi el cu ea, deşi era pe vecie legat
de ea. Pe cât de inexplicabil, pe atât de incontestabil
era paradoxul acesta. Exista. Era real. Kalena nu încer­
că să-l înţeleagă, ci, pur şi simplu, îl acceptă ştiind că,
în clipa aceea, Ridge accepta, la rândul lui, realitatea
luminoasă.
- Kalena.
Ea îşi auzi numele pe buzele lui şi simţi orgasmul cu­
tremurător pe care el nu şi-l mai putu reprima. Se mai
mişcă o dată cu putere şi atunci şi ea-i şopti numele
triumfătoare şi, în acelaşi timp, supusă.
Se prinseră unul de altul într-o contopire deplină şi
completă. Se strânseră în braţe cu aceeaşi forţă pasiona­
lă pe care-o folosiseră să controleze Cheile până ce, uşor,
dar inevitabil, camera încetă să se mai învârtă şi o pace
fără vlagă se coborî asupra lor.
în cele din urmă, Kalena deschise ochii şi întâlni pri­
virea leneşă şi senzuală a lui Ridge. Ultimele fărâme ale
pasiunii i se risipeau încet din ochi, iar pe buze avea
un surâs extrem de satisfăcut. Nu schiţă nici un gest să
se rostogolească jos de pe ea, iar Kalena savură senzaţia
greutăţii lui peste trupul ei.
- Deci, murmură el, ai învăţat să găseşti o formă de
libertate în braţele mele, nu?
Kalena îşi răsfiră degetele prin părul lui răvăşit.
- E un paradox, dar ăsta-i adevărul.
-Va fi asta de ajuns pentru tine, dulcea mea Kalena?
- Mai mult decât suficient. Iar acum am aflat adevă­
rul despre ceea ce s-a întâmplat azi în încăpere.
- Serios? zise el tachinând-o din priviri.
Ea îl pedepsi uşor cu unghiile şi râse uşor spre el.
-M-ai sedus cumva, nu-i aşa? Am făcut dragoste
într-un fel pe care nu mi-1 pot explica. Nu a fost vis şi
nici ceva închipuit. Erai cu mine, m-ai atins şi ai făcut
dragoste cu mine.
- întotdeauna voi fi cu tine, te voi atinge şi voi face
dragoste cu tine, promise el brusc cu înverşunare.
-Azi ai încercat să mă supui, spuse ea gânditoare.
-Ş i tu ai încercat acelaşi lucru cu mine, îi reaminti el.
Dar pentru noi n-a fost nici o diferenţă între supunere
şi victorie, nu-i aşa?
- Nu. Ele sunt legate între ele, la fel cum sunt toate
contrariile.
-L a fel cum şi noi suntem legaţi, afirmă Ridge cu
asprime, zâmbind strâmb. Cred că vor exista momente
în viitor în care noi ne vom lupta din nou, dragă soţie.
Ai învăţat prea multe despre propria putere. Am o bă­
nuială că voi plăti preţul.
-A i prefera să-mi fie frică de tine? întrebă ea
degajată.
Ridge oftă cu un regret exagerat.
-N-am vrut niciodată să te simţi terorizată de mine.
Dar mă gândesc că ar fi utilă un pic de precauţie din
partea soţiei. O soţie ar trebui să aibă o anumită doză de
respect sănătos pentru soţul ei.
Kalena râse.
- Bietul Ridge. în calitate de soţ trebuie să ai grijă,
nu-i aşa?
- Intenţionez să mă străduiesc să-ţi fiu un soţ bun,
Kalena. Nu e ceva pentru care să fi beneficiat de prea
multă pregătire, dar voi face ce voi putea mai bine.
Ştiind cât de mult îşi dorea el să-şi onoreze promisiu­
nea, Kalena rămase fără cuvinte. în tăcere îi trase capul
spre al ei şi-l sărută.
-Ţine-mă în braţe, Ridge. Noi doi am trecut prin
multe azi. Tot ce vreau acum e să-mi fie cald şi să mă
simt în siguranţă.
- Simţi că-ţi e cald şi că eşti în siguranţă când te ţin
eu în braţe?
- Mult mai mult decât crezi, şopti ea.
Ridge se aşeză lângă ea şi o trase aproape de el. De­
getele lui se jucară leneşe prin părul ei, iar ea adormi în
braţele lui. El rămase treaz încă multă vreme, privind
în foc şi gândindu-se la viitorul său. Nu va fi exact aşa
cum şi-l închipuise odinioară. Cum ar fi putut să preva­
dă prezenţa Kalenei în viitorul lui?
Dar viitorul pe care-1 văzu în seara asta conţinea
mai multă fericire şi satisfacţie decât putuse el să-şi
închipuie.
Kalena deschise ochii în lumina zorilor care se strecu­
rau printre obloanele trase. Pentru câteva clipe, rămase
nemişcată meditând la suişurile şi coborâşurile destinu­
lui ei. Nici o Tămăduitoare cu darul Clarviziunii nu ar
fi putut ghici modelul după care avea să se dezvolte vii­
torul ei, îşi spuse zâmbind.
Se întinse cu grijă să nu-1 trezească pe Ridge, apoi
scoase un picior gol de sub pătură. Exact cum bănuise,
în cameră era destul de frig. O soţie bună şi responsa­
bilă s-ar ridica degrabă, ar face un foc şi ar fierbe o oală
de ceai de yant pentru soţul ei.
Kalena cântări pentru o clipă argumentele pro şi con­
tra ale ideii de a fi o soţie bună şi responsabilă şi aproa­
pe că se băgă înapoi sub pătură. Dar îşi aminti de o mică
chestiune ce nu fusese discutată în noaptea anterioară,
aşa că optă să fie o soţie responsabilă.
In plus, nu uitase că, în singura ocazie în care pre­
gătise ceai de yant pentru Ridge, acesta se delectase
cu o plăcere sinceră şi foarte masculină de ritualul de
dimineaţă. Părea să-l binedispună şi era logic să-l ţină
pe Ridge într-o dispoziţie bună de fiecare dată când
era posibil.
Ieşi înfiorându-se de sub pătură şi se grăbi să ajungă
în baia mică şi primitivă să se îmbrace. Acolo tremură
întruna. Era mai mult decât răcoare în încăpere. Toam­
na venea devreme în munţi.
La scurt timp după aceea, stătea pe scaunul din faţa
micului foc pe care fierbea apă pentru ceai. II auzi pe
Ridge foindu-se mulţumit în pat şi ştiu că deschisese
ochii s-o privească. Fără îndoială, fusese treaz încă de
când se ridicase ea, dar fu destul de mulţumit să joace
rolul soţului leneş.
De fapt, se gândi Kalena surâzând, erau multe aspec­
te din viaţa de soţ care-i plăceau Biciului de Foc.
Kalena turnă o cană de ceai şi se ridică să-l ducă
în partea cealaltă a camerei. Ridge o privi cu o recu­
noştinţă satisfăcută în timp ce se ridică într-un cot să-i
ia cana.
- Merită să semnez un contract permanent de căsăto­
rie cu tine doar ca să-mi asigur ceaiul fierbinte în fiecare
dimineaţă pentru tot restul vieţii, rosti el tărăgănat îna­
inte să ia o gură.
Kalena îşi lăsă capul într-o parte şi-l privi cu atenţie.
- S-ar putea să existe câteva dimineţi în viitor în care
va trebui să-ţi faci singur ceaiul, să ştii.
O parte din satisfacţia lui leneşă fu înlocuită de
precauţie.
- Şi ce-ar trebui să însemne asta?
Nu-şi dăduse seama? Kalena înghiţi stânjenită. Lucru­
rile nu se derulau chiar cum planificase ea.
-Eu... Eu am înţeles că e ceva obişnuit ca feme­
ile să aibă o stare de greaţă dimineaţa devreme când
sunt însărcinate.
Ridge fu cât pe ce să se înece cu ceai. Se uită şocat
la ea. Cana din mâna lui se înclină periculos când se
ridica brusc în caj>ul oaselor.
- însărcinată? însărcinată? Cu copilul meu?
Părea şi vorbea uluit.
Kalena îşi muşcă buza, încercată de un val nou de
presimţiri sumbre.
-A m crezut că ştii. Am crezut că ţi-ai dat seama.
Atunci, în cameră, ai zis că eşti o parte din mine. Am
crezut că vrei să spui că ştiai să sunt însărcinată. Nu
am plănuit asta, se grăbi ea să-i explice. Probabil că s-a
întâmplat în noaptea pe care am petrecut-o în valea Tă­
măduitoarelor. în ziua aceea, am uitat să iau praful de
selite. Te deranjează foarte tare? După tot ce s-a întâm­
plat ieri, am crezut că ştii şi că nu te deranjează. Ştiu că
e destul de devreme şi că poate ai fi preferat să aştepţi,
dar nu prea am de ales.
Ridge nu părea să asculte explicaţia incoerentă. în
schimb, se concentră pe detaliul acela.
- Cum poţi să ştii sigur aşa de repede?
-Tămăduitoarele m-au testat cu Nisip. Mi-au zis să
privesc în interiorul meu ca şi cum eu aş fi pacientul.
Ridge, a fost cea mai ciudată experienţă. Dar când
am făcut-o, mi-am dat seama imediat că sunt însărci­
nată. Se întrerupse privindu-1 cu prudenţă. Eşti foarte
supărat din cauza asta?
- Supărat? Nu, sigur că nu sunt supărat. Sunt doar
puţin uluit.
-Vrei să spui că n-ai ghicit ieri în timpul confruntării
noastre cu Cheile?
Ridge clătină uşor din cap.
- Era ceva acolo ce n-am înţeles pe deplin, ceva în
completarea ta. Cred că am simţit o viaţă nouă, dar nu
mă concentram asupra ei. In orice caz, avea legătură
cu tine, iar eu voiam să mă asigur că te aveam, aşa că n-a
mai fost nevoie să analizez totul. Ii surâse pe neaştepta­
te. în plus, aveam o mulţime de alte lucruri pe cap la
momentul ăla.
Kalena îşi drese glasul:
-Aşa este. Deci, ce părere ai despre asta? Eşti furios?
Trebuie să ştiu, Ridge.
Ridge continua să zâmbească.
- Par furios?
-N u, recunoscu ea, începând să se simtă uşurată.
Nu, nu pari deloc furios.
Ridge se întinse să-şi lase cana jos şi o trase uşor peste
coapsele lui.
-Adevărul este, dragostea mea, că sunt cum nu se
poate mai fericit. Nu cred că aş avea cum. O sărută straş­
nic până ce Kalena se îmbujoră şi începu să râdă. Băiat
sau fată? întrebă el ridicându-şi capul.
Kalena clipi.
-N u ştiu. Eram aşa de speriată încât mi-am retras
imediat privirea din interiorul meu. Contează?
Ridge clătină din cap, zâmbind înţelegător.
-N u, nu contează. Absolut deloc. Oare copilul va
avea abilităţile mele cu oţelul?
- Probabil, dacă e băiat, ridică ea din umeri. Se pare
că asta nu e o calitate ce poate fi moştenită de femei.
- Dacă e băiat, încuviinţă Ridge, îl voi învăţa să con­
troleze focul ca să nu intre în necazuri, hotărî el. Ce
temperament va avea!
- Ce idee formidabilă!
Pentru o clipă, Kalena îşi închipui o gospodărie cu
doi bărbaţi care pot încinge oţelul din Countervail.
Urma să aibă de lucru.
- Dar, dacă e fată, continuă Ridge gânditor, poate va
moşteni de la tine darul tămăduirii şi părul. Mi-ar plă­
cea, cred. O fetiţă cu părul ca al tău şi ochii de culoarea
cristalului din Trecătoarea Talon.
-M ă bucur că eşti mulţumit, spuse Kalena cu
blândeţe.
-Foarte mulţumit, soţie. Intr-adevăr foarte mulţu­
mit. O sărută din nou zgomotos. Asta e ultima surpriză
pe care o ai pentru mine în dimineaţa asta? Pot să-mi
termin în siguranţă ceaiul şi să mă îmbrac ca să putem
pleca de aici?
- Nu-ţi plac surprizele?
- De când te cunosc mi-ai făcut destule surprize cât să
slăbească orice bărbat puternic. Ii dădu o palmă în joacă
la fund, apoi coborî din pat.
-A , ar mai fi ceva, Ridge...
El se opri la jumătatea drumului spre baie, dar nu se
întoarse.
- Spune-mi repede. Nu-mi place deloc când o
lungeşti.
- Nu e o surpriză, ci doar o întrebare, îl asigură ea.
Ridge se uită suspicios peste umăr.
- Ei bine?
- Crezi că sunt prea bătrână să fiu instruită ca Tămă­
duitoare? întrebă ea într-o doară după o clipă de ezitare.
-N u, nu cred că eşti prea bătrână, replică el uşurat.
Kalena, cred că vei fi o Tămăduitoare foarte bună. Aş fi
foarte mândru de tine, chicoti el. Dar, pe de altă parte,
eu sunt deja foarte mândru de tine.
- îţi mulţumesc, dragul meu soţ, zâmbi ea din tot su­
fletul. Şi eu sunt foarte mândră de tine.
-Vom avea o căsătorie bună, Kalena, rosti el cu o
expresie mai serioasă.
- Da, răspunse ea încet. Cred că aşa va fi.
Avea să-i ofere totul, hotărî ea, dragoste, respect, fide­
litate, pasiune şi chiar şi un anumit grad de supunere.
Ultimul gând o făcu din nou să zâmbească. Nu prea
multă supunere, îşi spuse ea. Doar nu voia ca Biciul de
Foc să se plictisească de ea.

Creeţii probabil că se săturaseră de drumul spre valea


Tămăduitoarelor, îşi zise Kalena zâmbind în sinea sa,
mai târziu în timpul zilei, pe când conducea păsările
şi pe Ridge prin vălul alb strălucitor. Dar se părea că pă­
sările începeau să creadă că oamenii erau prea iraţionali
ca să poată fi vreodată înţeleşi; ele păreau să ignore eve­
nimentele ciudate din ultimele câteva zile. Se deplasară
îndatoritoare pe cărarea ce ducea spre valea roditoare de
dedesubt. Kalena era conştientă de neliniştea lui Ridge.
Ştia că pentru el, la fel ca pentru orice alt bărbat, avea să
fie mereu aşa în valea asta. Cu cât îl scotea mai repede,
cu atât mai bine era.
Privind faţa împietrită a soţului său, Kalena rosti cu
un surâs ironic:
- Quintel va avea întotdeauna nevoie de femei pen­
tru traseul ăsta comercial, nu? Bărbaţii nu se vor simţi
niciodată confortabil aici.
Ridge ridică din umeri, nedorind să exprime ceva
clar.
- Un bărbat se simte stingher aici. Ştie că nu este lo­
cul lui.
- Exact, răspunse Kalena. Şi, din cauza asta, bărbaţii
vor fi întotdeauna nişte negustori fără valoare aici, doar
femeile se vor simţi îndeajuns de în largul lor pentru a
putea negocia bine cu localnicele.
Lui Ridge îi zvâcni gura.
-Văd că, în călătoria asta, ai învăţat câte ceva din
felul în care funcţionează negoţul.
-A m încercat să fiu atentă, murmură Kalena. Mi se
pare că, de vreme ce femeile sunt atât de esenţiale pe
traseul ăsta, ar trebui să primească partea cea mai mare
din comisionul negustorului.
-O f, Kalena...
-Ba mai mult, cred că ar fi o idee bună dacă feme­
ile ar primi un rol mai important în toate călătoriile
comerciale, în general. Dacă sunt utile pe ruta asta, ar
putea fi utile şi pe altele. Ba mai mult, cred că s-ar putea
descurca şi cu o parte din munca de birou pe care o
implică negoţul.
-Kalena, nu poţi acum să începi să faci schimbări
complete în afacere.
- Lumea se schimbă, Ridge.
- Sunt momente, soţia mea, când am impresia că vrei
s-o schimbi tu singură, rosti Ridge cu un geamăt de băr­
bat bătrân răbdător.
- Din ce mi-ai spus, după ce ne întoarcem, te vei ocu­
pa tu de traseul acesta, în locul lui Quintel, continuă
Kalena plină de entuziasm. Asta te va pune într-o pozi­
ţie din care vei putea face multe schimbări.
Ridge îi aruncă un rânjet foarte masculin.
-Va fi interesant de văzut ce poziţie vei adopta tu
când vei încerca să mă convingi să fac modificările astea.
Abia aştept negocierile.
Kalena se înroşi.
- Ridge, eu vorbesc despre afaceri, în nici un caz des­
pre sex.
-Uneori, unui bărbat îi e greu să facă diferenţa.
-D upă cum am mai zis, voi bărbaţii sunteţi foarte
simpli în gândire.
Valica, Arona şi celelalte înaintară spre ei pe măsură
ce vestea sosirii lor se răspândi prin toată valea. Până să
ajungă Kalena şi Ridge în dreptul primelor colibe, majo­
ritatea locuitoarelor văii le ieşiră deja în cale.
Kalena descălecă cu Cheia în mâini. Ridge nu schi­
ţă nici un gest s-o ajute. Atât timp cât purta cutia, nu
o putea atinge. El rămase în şaua lui şi ţinu frâiele
creetului Kalenei în timp ce ea păşi în faţă s-o întâmpine
pe Valica.
Bătrâna zâmbi cu o veselie ce părea să conţină la fel
de multă lumină precum Cheia însăşi.
-A m ştiut că ai reuşit. Eram sigure de asta. Unele
dintre noi au vrut să disipăm ceaţa albă care păzeşte dru­
mul, dar eu m-am gândit că ar fi mai bine să o lăsăm la
locul ei până ce te întorci. Vino. Cheia trebuie dusă
la locul ei. Ne poţi povesti pe drum tot ce s-a întâmplat.
Fără să ezite, Valica se răsuci şi porni spre cărarea
din partea cealaltă a văii micuţe, care ducea spre peştera
de gheaţă.
Kalena se uită la Ridge.
-Va dura ceva. Poate vreo două ore.
El încuviinţă scurt.
-Voi aştepta aici.
Ea se întoarse să le urmeze pe celelalte. Doar Arona
rămase un pic în spate. Femeia se opri în faţa păsării lui
Ridge şi-l examină cu o privire indescifrabilă.
- E mâncare în colibă dacă vrei.
Ridge îşi înclină capul cu o urmă de politeţe.
-Mulţumirile mele.
Arona îi aruncă o grimasă ciudată.
-Nu-i nevoie să-ţi faci griji, să ştii. Se va întoarce în
Crosspurposes cu tine.
-Ştiu.
Arona ezită.
- Ar face mai bine să rămână aici, dar are un simţ al
responsabilităţii şi al onoarei care o împiedică. Simte
că are un contract care îi cere să rămână cu tine până
la sfârşitul călătoriei.
- Sunt conştient de sentimentul responsabilităţii şi al
onoarei Kalenei, îi replică Ridge cu răceală, dar ea stă cu
mine din motive care depăşesc contractul nostru.
- Dar tu? Tu de ce vei sta cu ea?
Nu-i plăcea femeia asta, îşi zise Ridge.
-Şi eu am învăţat că există nişte forţe care sunt mai
puternice decât onoarea şi responsabilitatea. Nu ar fi
mai bine să te alături celorlalte? Au luat deja ceva avans.
Arona ridică din umeri şi se întoarse fără să mai
scoată un cuvânt. Ridge o privi plecând, apoi urmări cu
privirea grupul răzleţ de femei care urcau pe cărarea de
munte. Rămase cu privirea aţintită asupra Kalenei până
ce ea şi celelalte dispărură după o cotitură a drumului.
Creetul dădu uşor nerăbdător dintr-un picior cu gheare,
iar Ridge se lăsă uşor din şa.
- Bine, murmură el liniştitor. Am înţeles, hai să mer­
gem să găsim ceva de mâncare. Un bărbat nu are prea
multe de făcut în valea asta.

capitolul 18
Pe drumul lung spre ieşirea din munţi, Ridge îşi
permise să-şi analizeze amintirile din timpul ultimelor
scene haotice din camera de sticlă. Intenţionat, se for­
ţă să retrăiască ultimele câteva minute în cele mai mici
detalii. Era deranjat mai ales de amintirea clară a mo­
mentului în care se uitase înapoi chiar înainte de a fugi
din încăpere şi văzuse cum unul dintre felinarele cu gel
inflamabil de pe partea cealaltă a camerei părea să fie
purtat de cineva, nu cu panică şi frică, ci cu un calm
precis. Ridge era convins că o siluetă cu o mantie învol­
burată luase lumina şi dispăruse cu ea spre ieşire. Mai
era cineva care scăpase din încăperea de sticlă neagră.
Ridge se gândi la posibilitatea asta. Chiar şi Griss,
căpitanul-şef, fusese prea afectat de şocul eşecului şi de
o furie bolnavă, încât nu făcuse nici un efort de a se sal­
va. Ultimul lui ţel fusese gâtul Kalenei, nu fuga. Ceilalţi
fuseseră complet depăşiţi de consecinţele încercării lor
eşuate de a stăpâni o putere pe care n-o înţelegeau. Dar
un alt bărbat nu-şi pierduse capul.
Bărbatul era probabil căpetenia necunoscută a cul­
tului, îşi zise Ridge. Conducătorul misterios trebuia
să fie un bărbat suficient de bogat să finanţeze costul
operaţional al cultului, precum şi cheltuiala expediţiei
de căutare a Cheii întunericului. Acesta trebuia să fie
un bărbat suficient de puternic să aibă un cult secret,
precum şi suficient de sclipitor să-i afle locul Cheii din
manuscrisele străvechi. Un astfel de bărbat trebuia să
înţeleagă de ce calităţi era nevoie să stăpâneşti Cheile
şi să aibă răbdarea să caute până să găsească un bărbat şi
0 femeie care să posede aceste calităţi unice. Probabil că
era un bărbat suficient de inteligent să găsească o cale
de a-i aduce împreună pe Ridge şi pe Kalena, astfel în­
cât amândoi să poată fi folosiţi pentru scopul lui secret,
suprem. Trebuia să aibă acces la informaţii interne, în­
cât să cunoască planurile de călătorie ale lui Ridge. Un
astfel de bărbat şi-ar fi păstrat cumpătul în ultimele clipe
traumatizante din peşteră, chiar dacă îşi vedea munca
de-o viaţă năruindu-i-se în faţa ochilor.
Fără să-şi dea seama, Ridge îşi sprijini mâna pe mâ­
nerul sintarului.
- Ridge?
Călătorind alături de el de când părăsiseră colinele
submontane, Kalena observă mişcarea grăitoare a mâi­
nii soţului ei şi se înfioră de nelinişte.
- La ce te gândeşti?
Ridge o privi, apoi se întoarse cu faţa spre cărarea
din faţa lor.
- îmi aminteam tot ce s-a întâmplat, îi spuse el încet.
-A , încuviinţă Kalena înţelegând imediat. Ca să-i
poţi/ace un raport complet lui Quintel?
- întotdeauna îi dau raportul complet lui Quintel.
Kalena nu înţelegea răceala din glasul lui. Era un
ton nou, pe care nu-1 mai auzise niciodată la el şi care
1 se păru profund deranjant. Se gândea la modalităţi
prin care să-l scoată din starea ciudată, când Ridge vorbi
din nou:
- îţi va fi dor de valea Tămăduitoarelor, Kalena?
-N u, nu chiar, replică ea după un moment de gândi­
re. Pentru o femeie, e o alegere interesantă, dar nu este
alegerea mea. în orice caz, nu e pierdută pentru mine. în
mod cert, mă pot întoarce în vizită din când în când.
Ridge zâmbi în colţul gurii.
- Doar în compania mea.
- Ţi-e teamă că, dacă ar fi să mă întorc fără tine, aş
putea fi ademenită să rămân aici? zâmbi ea.
- Hai să zicem doar că aş prefera să fiu cu tine să-ţi
amintesc de singurul lucru pe care nu l-ai găsi niciodată
în vale.
-Ş i care ar fi ăsta? îl provocă ea râzând.
- Eşti o femeie extrem de pasională, Kalena. Ai nevo­
ie de un bărbat să te satisfacă, replică el sec.
- De tine?
- De mine, încuviinţă el o dată, de la obraz, apoi îi
aruncă o privire suspicioasă. Ai de gând să negi?
-N ici măcar o clipă, murmură ea, clătinând din cap
şi privindu-1 cu ochii strălucitori. M-ai învăţat prea bine
ce este pasiunea. Eşti un amant extraordinar, Biciule de
Foc. Probabil că ştii asta.
Spre uluirea ei, Ridge ezită. în loc să jubileze, mărtu­
risi cu o sinceritate dureroasă:
-Adevărul e că n-o ştiam. Nu am ştiut decât în cli­
pa în care m-am aflat în pat cu tine şi am simţit cum
mi-ai răspuns.
- Ce încerci să spui? întrebă ea cu blândeţe.
Ar fi putut jura că-i vede pomeţii îmbujorându-se
uşor de ruşine. Ridge îşi drese glasul fără să se uite
la ea:
- Kalena, îmi petrec mare parte din timp pe traseele
comerciale. Când ajung la destinaţie, sunt foarte ocupat
cu ceea ce am fost plătit să fac. După aceea, îmi petrec
mult timp curăţând mizeria rămasă, iar apoi mă întorc
în Crosspurposes. De obicei, rămân acolo doar puţin
până ce pornesc în următoarea misiune. Nu stau nicio­
dată suficient de mult încât să stabilesc orice fel de, ei
bine, relaţie de lungă durată, dacă înţelegi ce vreau să
spun. Nu zic că n-au mai fost femei, dar nu au fost aşa
multe, iar, ăăă, relaţiile au fost scurte. Urmă o pauză
clară înainte să concluzioneze. Cred că pentru unele am
fost doar o curiozitate...
Glasul i se stinse, iar Kalena îl fixă cu privirea amin-
tindu-şi glumele Arrisei şi ale unora dintre celelalte
femei despre oţelul din Countervail. Preţ de câteva se­
cunde fu prinsă între compasiunea pentru soţul ei şi un
val triumfător de amuzament feminin. Amuzamentul
câştigă, iar Kalena începu să râdă.
Ridge mârâi ceva în barbă, apoi adăugă:
-M ă bucur că ţi se pare distractiv.
- Chiar mi se pare, reuşi ea să îngaime printre chico­
teli. Creeţii îşi înălţară curioşi capetele. Cred că e una
dintre cele mai amuzante chestii pe care am auzit-o în
viaţa mea. Arrisa şi câteva dintre celelalte fete din Cross-
purposes au încercat să mă facă să le promit c-am să le
spun dacă oţelul din Countervail chiar străluceşte când
tu... când tu... Se întrerupse incapabilă că mai vorbească
şi izbucni din nou în râs. Vezi tu, Ridge, au o glumă
despre adevăratul oţel din Countervail ca fiind cel care
atârnă... Ah, nu contează, mi-ar fi imposibil să-ţi explic!
Ridge îşi opri creetul şi se întinse brusc să oprească
pasărea Kalenei. Ea îşi şterse lacrimile de râs de la ochi şi
încercă să adopte o expresie mai serioasă. Nu reuşi însă.
Ridge îi aruncă o privire mânioasă în vreme ce Kalena
izbucni iarăşi într-un râs vulcanic. In cele din urmă, vor­
bi pe un ton încărcat cu autoritate masculină:
- Dacă îi zici un singur cuvânt Arrisei sau oricui alt­
cuiva despre faptul că oţelul străluceşte sau nu când te
posed în pat, îţi jur solemn că îţi voi înroşi spatele ăla
dulce mai tare decât oţelul. Ai înţeles, soţie?
Kalena încercă să încuviinţeze fără să mai râdă, dar
nu reuşi.
-D a, soţul meu drag, îngăimă ea supusă, cu respi­
raţia întretăiată. înţeleg, N-aş îndrăzni să discut astfel
de chestiuni în afara intimităţii dormitorului nostru. Te
poţi baza pe discreţia mea absolută.
-Vai, dar eu mă bazez, Kalena. Un rânjet vag îi
dezveli dinţii în timp ce-o privi cu ochi strălucitori.
Am încredere deplină în discreţia ta de soţie, la fel cum
presupun că ai şi tu încredere în disponibilitatea mea de
a-mi respecta promisiunile.
-Vrei să spui ameninţări.
-Vreau să spun promisiuni, repetă el.
-N u mă îndoiesc nici o clipă de tine, soţul meu.
- Excelent. Acum că am ajuns la o înţelegere pe tema
asta, vom încheia subiectul. Avem mult de mers până la
căderea nopţii.
Ridge îşi îndemnă creetul să pornească în ritm alert,
lăsând-o pe Kalena să-l prindă din urmă.
- Ridge?
- Ce e, Kalena?
- încă vei mai face muncă de teren pentru Quintel şi
când ne vom întoarce în Crosspurposes? întrebă Kalena
neliniştită. Vei fi plecat perioade mari de timp?
- Nu, acum sunt un bărbat însurat, clătină el din cap
cu o siguranţă sobră. Acum am o familie de care să mă
îngrijesc. Pe de altă parte, voi fi suficient de ocupat cu
administrarea părţii mele din comerţul cu Nisip. Nu voi
mai face muncă de teren pentru Quintel. Niciodată.
Kalena se minună de felul în care accentuase acel ul­
tim cuvânt.
Mult mai târziu în seara aceea, când Kalena se aşeză
lângă Ridge în faţa vetrei din adăpostul de pe drum,
acesta deschise un subiect cu totul nou.
-C e s-a întâmplat când ai dus Cheia Luminii îna­
poi în ascunzătoarea ei? vru el să ştie în timp ce privi
în foc.
Kalena îşi aminti călătoria înapoi în peştera de
gheaţă.
-M ai nimic. Am făcu ce-ai făcut şi tu cu Cheia întu­
nericului. Am pus Cheia, cu tot cu cutie, în locul unde
am găsit-o, intr-un iaz de gheaţă.
-Gheaţă? Cum ai băgat-o în gheaţă?
Kalena surâse scurt.
- Până să pun cutia, era lichidă, apoi...
-Apoi ce?
-Apoi, dintr-odată, n-a mai fost lichidă. E greu să-ţi
explic. De îndată ce mi-am retras mâna, iazul a îngheţat
din nou la fel cum era când l-am găsit prima oară.
Ridge se uită la flăcările din vatră.
- Crezi c-ar mai putea s-o scoată şi altcineva?
- Nu sunt sigură. Nu ştiu de ce e nevoie ca să topeşti
gheaţa printr-o simplă atingere aşa cum am făcut eu. Nu
cred că e o apă îngheţată obişnuită.
-Nici focul care găzduieşte Cheia întunericului nu e
alcătuit din flăcări obişnuite.
- E ceva în noi care poate debloca Cheile, încuviinţă
Kalena. E posibil să mai fie şi alţii cu aceeaşi calitate,
dar cred că sunt cazuri rare. Tămăduitoarele aşa mi-au
dat de înţeles.
- E posibil ca noi să fim singurii doi oameni din ge­
neraţia asta care pot s-o facă, zise Ridge ca o concluzie.
Se întinse, iar muşchii i se încordară uşor pe sub căma­
şă. Dar, chiar dacă ar exista cineva care să stăpânească
Cheile, mă îndoiesc că le va fi uşor să le găsească a doua
oară. Griss mi-a povestit că i-a costat ani şi o mulţime
de vieţi până să localizeze ascunzătoarea Cheii şi să
scoată groapa cu foc de pe fundul crevasei din munţi.
Chiar şi după ce a ajuns în stăpânirea cultului, nimeni
din grupul lor nu a putut nici măcar să scoată cutia din
flăcări, darămite să stăpânească Cheia. Tămăduitoare­
le par să fi făcut treabă bună apărând Cheia Luminii
atâtea generaţii.
-Nici ele nu o pot atinge, îl informă Kalena. Dar o
păzesc bine. Mi-au povestit că până şi Stăpânii Zorilor
se temeau de Chei. Nu le-au putut stăpâni, au putut
doar să încerce să le ascundă. Nu se ştie ce dezastru s-ar
petrece dacă Pietrele Contrastului ar fi descuiate cu aju­
torul Cheilor.
- Dacă şi când va fi cazul, poate că vor fi alţii care
să ştie cum să controleze atât Pietrele, cât şi Cheile,
în orice caz, nu cred că va mai trebui să ne facem
griji în timpul vieţii noastre. Sau în timpul vieţii copi­
lului nostru.
Ridge privi cu subînţeles spre talia subţire a Kalenei
cu ochii strălucind cu un foc nou.
Kalena îi întâlni privirea.
- La ce te gândeşti acum, Ridge?
- Că ard pentru tine, milady. Că sunt sortit să ard
pentru tine pentru tot restul vieţii. Se întinse după ea,
iar Kalena se cuibări bucuroasă în braţele lui.

La două octomâni de la întoarcerea lor în Crosspur-


poses, Kalena stătea sub strălucirea unui candelabru ui­
mitor din cristal şi-şi privi soţul strecurându-se în tăcere
afară dintr-o sală plină de oameni îmbrăcaţi elegant.
Nu-i spusese unde mergea, dar Kalena îi ştiu destinaţia
cu o siguranţă care-i dădu fiori pe şira spinării. Cea de-a
doua petrecere de nuntă era oferită de acelaşi bărbat
care le-o oferise şi pe prima: Quintel. Totuşi, de data
asta, invitaţii nu făceau parte doar din Breasla Negusto­
rilor. Era adevărat că fuseseră invitate şi Arrisa, Virtina
şi câteva dintre cunoştinţele lui Ridge, dar majoritatea
oaspeţilor făceau parte din cele mai puternice Case din
Crosspurposes. Când Quintel lansase invitaţia către no­
bili, nimeni nu refuzase.
Desigur că era vorba şi de curiozitate. Nu era nici
un secret că Biciul de Foc redeschisese traseul comerci­
al vital al Nisipului. Traseul acela susţinea mare parte
din economia regiunii, lucru de care erau conştienţi toţi
cei prezenţi în seara aceea. Mulţi veniseră să-l cunoască
pe bărbatul care deţinea acum o parte din negoţul cu
Nisip. Pe de altă parte, erau interesaţi s-o cunoască pe
soţia temporară cu care Ridge semnase un contract
permanent de căsătorie. O a doua ceremonie de căsă­
torie era ceva extrem de neobişnuit. Uneori, căsătoriile
temporare deveneau permanente, dar astfel de eveni­
mente erau rare. Consilierul Polarităţii chemat de data
asta fu acelaşi care ţinuse şi prima ceremonie. Se bu­
curase în secret că părerea lui despre mireasă şi despre
mire fusese corectă. Intr-adevăr, erau contrarii perfecte
unul pentru celălalt. Transformă foarte liniştit căsătoria
într-o înţelegere permanentă. Ceremonia aceasta fu
mult mai elaborată decât prima. Sala era plină cu o mul­
ţime sclipitoare.
Prezenţa celor bogaţi şi puternici îi făcu mai serioşi
pe oaspeţii a căror tendinţă era ca în astfel de situaţii să
devină gălăgioşi. Bunăoară, până acum nu existase nici
un fel de remarcă glumeaţă despre oţelul din Counter-
vail. Kalena era recunoscătoare. Era destul de sigură că
Ridge s-ar fi simţit jignit.
La această a doua petrecere, mai sclipitoare, alesese să
poarte negru. Un negru absolut, nu numai mantia, dar
şi cămaşa, pantalonii şi cizmele. Kalena nu-i pusese la
îndoială decizia, dar simţise că nu fusese una obişnuită
şi că nici nu avusese legătură cu alegerea ei. Nu şi de
data asta.
Kalena, la rândul ei, alesese din nou o mantie roşie,
dar, de data asta, o purtă peste o tunică galbenă frumos
brodată din mătase de sar, pantaloni de un verde sma­
rald şi conduri din catifea moale.
Datorită profitului câştigat în urma vânzării părţii
ei de Nisip, Kalena îşi putuse permite să-şi cumpere
un al doilea rând de haine de nuntă. Insistase să şi le
plătească singură ignorând cu un zâmbet obiecţiile lui
Ridge. Nu putu însă să-l împiedice să-i cumpere cadoul
de nuntă pe care pretindea că i-1 datorează în schimbul
cămăşilor brodate.
în seara aceea, cadoul întârziat al lui Ridge strălucea
pe mâna stângă a Kalenei. Era un inel cu un cristal fru­
mos şi preţios din Trecătoarea Talon. Când Ridge i-1
pusese pe deget, îi spusese că nuanţa pietrei se potrivea
cu ochii ei.
în timp ce pipăia inelul cu un gest absent de neliniş­
te, Kalena privi de jur-împrejurul camerei, profitând de
cele câteva clipe de linişte de care se bucura. Avea nevo­
ie de timp de gândire. De când ea şi Ridge se întorseseră
în Crosspurposes, era prima oară când revenise în casa
lui Quintel. Nici măcar nu-1 văzuse pe Quintel până în
seara asta.
De îndată ce ajunseseră să întrezărească oraşul, Ridge
îi spusese că îşi dorea intimitate pentru amândoi şi nu
o dusese în casa lui Quintel. In prima noapte în care se
întorseseră, aranjase să aibă cazare la un han, iar apoi
mersese să-i raporteze stăpânului său. Kalena nu pro­
testase deloc. Nu-şi dorea în mod deosebit să-l vadă pe
Baronul Negoţului. De fiecare dată când avea să-l vadă,
avea să-şi reamintească de propriul eşec. Acum nu-şi mai
dorea să-l ucidă, dar, pe de altă parte, nici nu-şi dorise
asta vreodată. Pur şi simplu, nu-şi dorea să petreacă prea
mult timp cu el.
în noaptea în care se înapoiase târziu de la şedinţa
de informare a lui Quintel, Ridge stătuse multă vreme
treaz cu ochii în tavan. în cele din urmă, o anunţase că
aveau să stea la han până ce-şi găseau o casă a lor.
Kalena îşi petrecuse următoarele zile discutând cu
agenţi care aveau proprietăţi de vânzare sau de închi­
riat. în cele din urmă, se hotărâse la o moşioară fer­
mecătoare cu vedere la râu. Ridge aruncase o privire,
se declarase mulţumit şi-şi scrijelise numele pe actele
necesare. Afacerea fusese încheiată, iar Kalena înce­
puse să administreze prima casă în care ea era cu ade­
vărat stăpână.
Câteva zile mai târziu, convinsă că ţinea treburile
casei sub control, Kalena începu să discute cu condu­
cătoarele Breslei Tămăduitoarelor despre posibilitatea
de a fi acceptată ca ucenică. Foarte curând după aceea,
fusese repartizată să înveţe cu trei Tămăduitoare, toate
experte în diferite domenii ale artelor vindecării.
în seara aceea, Kalena era la fel de mândră de căţuia
mică şi de săculeţul cu Nisip care-i atârnau la centură,
cum era de inelul cu cristal verde pe care i-1 dăruise
Ridge în cinstea acestei ocazii.
în timp ce stătea în centrul mulţimii agitate, stră­
lucitoare şi extrem de vesele, Kalena îşi spuse că totul
ar fi trebuit să fie perfect, dar ştia că lucrurile nu stă­
teau aşa.
Quintel dispăruse primul de la festivităţi, iar Ridge
se făcuse nevăzut la scurt timp după el. Kalena îi pri­
vise pe amândoi plecând, iar intuiţia o făcu imediat să
se înfioare. Vorbele profeţiei Clarvăzătoare a mătuşii ei
i se aprinseră brusc în minte: Quintel va muri în noap­
tea nunţii tale.
Dintr-odată, Kalena îngheţă de spaimă. Cu o clarita­
te orbitoare, adevărul i se contură cu forţă în minte, un
adevăr bazat pe informaţia intuitivă pe care şi-o reprima
intenţionat de zile bune. Poate că ignorase certitudinea
interioară de dragul lui Ridge. Dar acum îşi dădu sea­
ma că şi Ridge era conştient de acelaşi adevăr. Fiind aşa
cum era el, Ridge se hotărâse să acţioneze pe baza infor­
maţiilor sale. Nu-i stătea în fire să evite o realitate atât
de dură. Oare de când ştia? se întrebă Kalena. Probabil
încă de când se întorseseră în Crosspurposes.
Păstrase informaţia doar pentru el, timp în care
îşi pusese la cale planurile. Noaptea asta era noaptea
în care alesese să acţioneze. Cu un strigăt şoptit de în­
grijorare pe care nu-1 mai auzi nimeni din sală, Kalena
îşi lăsă cupa jos şi se strecură să-şi urmeze bărbatul. Nu-1
va lăsa să înfrunte singur asta. Era soţul ei. Va fi lângă el
când confruntarea inevitabilă va avea loc.
Afară, în grădină, Ridge se uită la razele de lună
care dansau pe cărarea din lespezi de piatră. în seara
asta, Symmetra era aproape plină, iar strălucirea ei
roşie lumina noaptea. Culoarea lespezilor de piatră
i se păru deosebit de strălucitoare şi îi reaminti de
culoarea sângelui.
Servitorul care-i ducea lui Quintel porţia de vin de
Encana fu uşor uimit, fără însă să se sperie când Ridge
intră în apartamentul stăpânului Casei dinspre aleea cu
coloane. Chiar şi dacă i se păru ciudat că mirele părăsi­
se festivităţile de nuntă, era prea bine instruit să spună
ceva legat de asta.
-1-1 duc eu lui Quintel. Ridge întinse calm mâna
după tava cu pocalul gravat.
Anticipase că nu va avea probleme şi exact aşa se
întâmplă.
- După cum doreşti, Comandante Comercial.
Servitorul ezită doar puţin înainte să-i înmâneze
tava cu o plecăciune. Ridge era o persoană cunoscută
în gospodărie. Toţi ştiau prea bine că baronul Quin-
tel avea încredere în Biciul de Foc mai mult decât în
oricine de pe Continentul Nordic, incluzând servito­
rii. Bărbatul se întoarse şi dispăru pe un hol. In timp
ce servitorul se făcea nevăzut, Ridge se uită la vin. Se
gândi la planurile nechibzuite ale Kalenei din noaptea
ceremoniei căsătoriei temporare. Ridge tresări, apoi
îşi alungă amintirea din minte şi trase cordonul să
sune clopoţelul din interiorul biroului izolat fonic al
lui Quintel.
O clipă mai târziu, clopoţelul de pe partea lui Ridge
scoase un clinchet, ceea ce însemna că Quintel îi apro­
base intrarea în sanctuarul secret.
Ridge pătrunse în birou şi închise uşa în urma lui,
fără a o încuia însă. Quintel stătea pe un scaun în faţa
biroului din piatră neagră, cu spatele la uşă. Biroul ară­
ta aproape la fel ca ultima oară când îl văzuse Ridge.
Niciodată nu-i plăcuse camera asta. Lui nu-i plăceau ca­
merele fără ferestre, iar aceasta nu avea nici măcar una.
Aerul proaspăt de afară era ventilat în cameră printr-un
sistem complicat de conducte. Quintel insista să aibă in­
timitate absolută. în căminul din colţ ardea un foc mic.
Camera era căptuşită cu cărţi şi manuscrise din podea
până la tavan. Ridge ştia că unele dintre ele erau foarte
vechi şi erau scrise de mână. Altele erau mai recente
şi fuseseră imprimate cu noile tiparniţe inventate în
urmă cu câţiva ani. Cele mai importante volume ale lui
Quintel erau încuiate într-un cufăr. Colecţia de cărţi era
vastă şi reflecta gusturile şi preocupările unei minţi scli­
pitoare, curioase şi neliniştite. Secţiunea dedicată ma­
tematicii era deosebit de mare şi conţinea opere despre
legendele străvechi ale Continentului Nordic, precum
şi ale Zantaliei înseşi. Ridge citise la rândul său câteva
dintre cărţile de pe rafturile astea. Quintel avusese grijă
ca Biciul de Foc să nu se facă de râs sau să-l facă pe el de
râs din cauza lipsei de educaţie.
-Vinul tău, Quintel. Ridge rămase tăcut, simţindu-şi
apăsarea poverii şi aşteptându-1 pe celălalt să se întoarcă.
Quintel lăsă încet jos instrumentul de scris cu pană
pe care-1 folosea, dar nu-şi întoarse capul. Rămase cu
faţa pironită pe modelul spiralat gravat pe piatra birou­
lui său. Ca de obicei, era îmbrăcat în negru, cam la fel
ca şi Ridge.
- Deci, Biciule de Foc, ai început să te plictiseşti de
nunţi? Nu pot să spun că te blamez. Ai trecut prin două
în ultima vreme, nu-i aşa?
-Această a doua ceremonie nu era menită să se
întâmple, nu-i aşa, Quintel?
Lui Ridge i se păru că-1 vede pe Quintel încordân-
du-se pentru o clipă, apoi bărbatul mai în vârstă se în­
toarse spre el şi-l studie o vreme cu ochii lui aproape
negri indescifrabili. Ridge observă un dezgust amar
conturându-se pe trăsăturile aristocratice ale lui Quin­
tel, ceva ce nu-şi mai amintea să fi văzut la el înainte de
plecarea spre înălţimile Variance.
- Nu, recunoscu Quintel. N-ar mai fi trebuit să existe
ceremonia din noaptea asta.
- Pentru că eu şi Kalena nu trebuia să ne mai întoar­
cem din călătorie.
Ridge puse tava jos pe masa mică de lângă uşă şi se
îndreptă din nou cu mâna sprijinită alene pe mânerul
sintarului. Cei doi bărbaţi se priviră din colţurile opuse
ale camerei mici.
- Ştii tot? întrebă Quintel pe un ton la fel de inexpre­
siv ca şi privirea lui.
- Mi-am dat seama pe drumul de întoarcere din înăl­
ţimile Variance.
Quintel încuviinţă arătându-se uşor mulţumit de
inteligenţa dovedită.
- Femeia ştie?
- Kalena nu ştie nimic. Nu i-am povestit despre ceea
ce cred eu că este adevărul.
- înţelept. Asta e o chestiune între bărbaţi. Nu este
nevoie să implici o femeie simplă.
- Dar tu ai fost destul de dispus să o implici când ai
vrut Cheia Luminii, Quintel. Ai fost mai mult decât
dispus s-o vezi moartă.
Quintel ridică din umeri.
- Nu era ceva ce se putea evita. Dacă tot veni vorba,
probabil că ţi-ai dat seama că eram dispus să te sacrific
şi pe tine.
-S unt aici pentru ceea ce ai încercat să-i faci Kale-
nei, nu pentru că m-ai folosit pe mine. Ea e soţia mea,
Quintel.
-A m fost aşa aproape de răspunsuri, Biciule de Foc,
rosti el încordându-şi pentru o fracţiune de secundă
pumnul de frustrare. Pe Pietre, am fost aşa aproape!
Aveam nevoie de femeia potrivită, iar toate semnele in­
dicau că era vorba despre ea. Pe tine te alesesem în urmă
cu mulţi ani şi te-am ţinut la îndemână.
-Aveai nevoie de un bărbat care putea controla focul
oţelului din Countervail.
Quintel surâse cu falsitate.
-Legendele străvechi aveau dreptate pretinzând că
Cheia întunericului putea fi mânuită doar de cel care
putea face oţelul de Countervail să strălucească precum
focul. Sunt foarte puţini astfel de bărbaţi în orice ge­
neraţie, Ridge. Ani de-a rândul am urmărit zvonurile
despre un astfel de bărbat. Am vrut un tânăr, cineva
pe care să-l pot lega de mine prin loialitate, în vreme ce
am căutat femeia potrivită. Când te-am găsit pe tine pe
străzile din Countervail, păreai perfect pentru scopuri­
le mele. Un bastard mic, dur, inteligent şi agresiv. Nu
aveai nici o legătură de familie care să intre în conflict
cu cele pe care aveam să ţi le impun eu. Iar tu, Biciule
de Foc, m-ai recompensat cu loialitate. Era uimitor şi
să ştii că am ajuns că am încredere deplină în tine. De­
sigur că a trebuit să-mi asum şi riscuri cu tine. A fost
periculos să te trimit în diferite misiuni să faci curat
pe rutele comerciale. Te-aş fi putut pierde cu o săgeată
a unui bandit sau cu un sintar bine ţintit, dar aveam
nevoie de un bărbat bine pregătit. Trebuia să mă asi­
gur că deprindeai forţa de care aveam nevoie când urma
să te folosesc. Doar pericolul adevărat poate căli astfel
un bărbat.
- Iar Kalena?
-Aveam nevoie de o Tămăduitoare neinstruită, sau
cel puţin aşa susţineau cărţile străvechi. Cineva care să
aibă Harul canalizat în anumite direcţii. Conform ma­
nuscriselor străvechi, cea care mânuia Cheia Luminii
trebuia să aibă un Har pur şi nefolosit. Cheia are nevoie
să se hrănească cu el şi să-l canalizeze. O Tămăduitoare
instruită nu-şi putea adapta abilităţile. Conflictul din­
tre cerinţele Cheii şi schimbările produse prin instruire
ar fi omorât-o instantaneu, înainte să apuce să ridice
Cheia. La fel ca şi abilitatea ta cu oţelul, Harul este o
particularitate unică, o trăsătură ciudată a lumii aces­
teia, pe care Stăpânii Zorilor nu o posedau, pentru că
erau nou-veniţi pe meleagurile acestea. Dar, în curând,
au început să vadă semne ocazionale la copiii lor. Cum­
va, au descoperit că generaţiile indigene viitoare aveau
să continue să dea câţiva oameni înzestraţi cu anumite
abilităţi stranii. Harul Tămăduitoarelor e mult mai co­
mun decât al tău, Biciule de Foc, dar majoritatea Tămă­
duitoarelor sunt descoperite devreme şi sunt instruite.
E foarte rar să găseşti una care să nu fi beneficiat de
instruire şi care să nu fi fost expusă considerabil la fu­
mul de Nisip. S-a dovedit cu atât mai greu să concep
un plan prin care s-o pot controla. Ce familie decentă
şi-ar fi lăsat fata cu Har să se mărite cu un bastard ca
tine, Biciule de Foc? Era necesar ca bărbatul şi femeia
să fie uniţi înainte să ia Cheile sub stăpânire. Dar apoi,
blestematele Tămăduitoare au închis ruta de Nisip, în-
greunându-mi şi mai mult relaţia cu Consiliul Local.
Era nevoie de femeia potrivită, le-au transmis negusto­
rilor mei. Ei bine, am fost de acord din motivele mele.
Mă săturasem să aştept. Şi apoi am primit oferta de că­
sătorie temporară din partea unei Tămăduitoare de la
ţară pentru nepoata ei. Părea că, în sfârşit, forţele desti­
nului se împăcaseră. Am ştiut că momentul pentru care
mă pregătisem sosise până la urmă.
- Cum ai ştiut că ea are Har?
- A fost o presupunere bazată pe studierea vreme de
atâţia ani a felului în care anumite abilităţi sunt trans­
mise ca moştenire de familie. Luând în calcul toate re­
gulile pe care le-am cercetat şi le-am catalogat, nepoata
unei Tămăduitoare trebuia să aibă Har. Doar Pietrele
ştiu de ce Kalena nu a fost instruită de mică, dar eu
începeam să fiu disperat. Mi se termina timpul, Biciule
de Foc. Anii au început să treacă din ce în ce mai repe­
de. O viaţă întreagă de muncă şi studiu se ducea pe apa
sâmbetei. Trebuia să-mi asum riscul.
-C ultul Eclipsei era condus de tine. Tu erai stăpânul
la care tot făcea referire Griss, dar care nu şi-a făcut ni­
ciodată apariţia.
Quintel se uită la el.
-A m fost acolo în ziua în care cele două Chei au
fost aduse împreună. Nu aş fi ratat momentul pe ca-
re-1 aşteptasem şi-l planificasem atâţia ani. Am fost unul
dintre cei aflaţi în încăperea de sticlă.
- Ai stat acolo cu ceilalţi şi ai aşteptat ca eu şi Kalena
să ne omorâm reciproc.
Ridge fu un pic uimit de cât de calm putea să fie. Dar
acum nu era momentul să se înfurie. Acum era vorba
de afaceri, de genul de afaceri cu care mai avusese de-a
face în cariera lui alături de Quintel. Era bun la genul
ăsta de chestiuni.
- Când v-am unit pe tine şi pe Kalena, am fost nevoit
să-mi mai asum încă un risc, acela că voi doi veţi forma
o legătură mai puternică decât Cheile însele. Vezi tu,
am încercat să pun la cale o chestiune extrem de deli­
cată. Voi doi trebuia să fiţi îndeajuns de uniţi încât să
mă asigur că ea avea să se întoarcă în valea Tămăduitoa­
relor să ia Cheia Luminii să te salveze. Pe de altă parte,
o anumită uniune era necesară şi ca să vă permită
amândurora să mânuiţi Cheile. Te asigur că felul în
care am calculat lucrurile este formidabil. Ecuaţia a fost
extrem de complexă pentru că a implicat atât emoţii,
cât şi echilibrarea puterii. Ani de-a rândul am lucrat
la asta.
- Dar ai sperat că legătura dintre noi nu va fi aşa de
puternică încât să putem rezista pornirii de a ne omorî
reciproc atunci când aveau să ne controleze Cheile.
-Eşti foarte perspicace, Biciule de Foc. Dacă totul
ar fi mers conform planului, energia eliberată din Che-
ia întunericului ar fi fost suficientă să distrugă Cheia
Luminii, continuă Quintel pe un ton ciudat de gol şi
de lipsit de viaţă. Eram sigur că întunericul va înfrânge
Lumina. Pentru o vreme, Cheia întunericului avea să
fie secătuită de toată puterea, iar eu aş fi avut timp s-o
studiez şi să învăţ cum s-o controlez. Eu trebuia să fiu
cel care avea să-i dezvăluie secretele, precum şi Secrete­
le Pietrelor. Privi spre cufărul încuiat în care se aflau
cărţile străvechi. Unele dintre volumele acelea sunt
scrise în limba Stăpânilor Zorilor. Am învăţat singur să
citesc în limba lor până la un punct. Ba mai mult, am
putut să le descifrez calculele. Absolut sclipitoare, mai
presus decât orice au conceput matematicienii noştri.
Biciule de Foc, în cufăr se află cărţi care nu mai există
nicăieri în lume. Eu am singurele exemplare pentru care
am plătit scump.
-Preţul pe care l-ai plătit pentru unele dintre ele a
fost sângele altora, nu, Quintel? Chiar şi eu te-am ajutat,
fără să ştiu la momentul respectiv, să le obţii pe unele,
nu? Am ucis pentru tine, Quintel. Am crezut că-ţi apăr
traseele comerciale preţioase când, de fapt, nu făceam
decât să te ajut să pui mâna pe încă una dintre cărţile
astea periculoase. Acum ştiu asta.
Expresia lui Quintel deveni încordată de furie. Ridge
îl privi cu grijă. Niciodată nu-1 mai văzuse furios pe Ba­
ronul Negoţului. Quintel fusese întotdeauna cel mai
calm, cel mai rece, mai cinic şi mai calculat om. Dar,
în seara aceea, în ochii lui ardea ceva ce Ridge nu mai
văzuse niciodată, ceva ce nu avea de-a face cu calmul sau
cu controlul.
-T u te-ai născut să mă serveşti pe mine, Biciule de
Foc, şi m-ai dezamăgit.
-N u m-am născut să te servesc pe tine, Quintel. In
timpul călătoriei de întoarcere de pe înălţimile Varian-
ce mi-am dat seama că m-am născut să te ucid.
-Imposibil. Nu poţi face asta, îl privi Quintel pro­
fund dispreţuitor.
- Eu sunt singurul care poate, replică Ridge încet.
- Chiar şi dacă ai putea, asta ar însemna şi moartea
ta, ai uitat? Noua ta mireasă se va trezi singură într-o
lume foarte dură pentru o femeie singură. Furia ta e le­
gendară, Biciule de Foc, dar nu la fel de faimoasă îţi e şi
capacitatea de a gândi limpede atunci când eşti cuprins
de furie, nu-i aşa?
-N u, recunoscu Ridge calm, dar, din nefericire pen­
tru tine, în seara asta nu sunt furios. Am plănuit totul şi
îţi promit să nu am nici cea mai mică intenţie de a o lăsa
pe Kalena să se descurce singură. Sunt pe punctul de a
deveni tată, Quintel. Trebuie să clădesc o Casă potrivită
pentru bebeluş şi pentru mama lui.
- Prostule! Cum propui să mă ucizi fără să se afle că
tu eşti criminalul?
- Am plănuit bine. Moartea ta va arăta ca un accident
şi nu e nimeni în oraşul ăsta sau chiar pe Continentul
Nordic care să poată să susţină altceva. Toată lumea ştie
cât de loial îţi sunt. Nimeni nu va visa să mă acuze că eu
sunt cel care te-a ucis. Degetele lui Ridge se încordară în
jurul sintarului. E timpul să mergem, Quintel. Noi doi
aveam un drum de făcut în seara asta.
- Şi dacă aleg să nu merg cu tine?
Furia lui Quintel se împletea cu o doză ciudată de
amuzament.
-Atunci te voi doborî şi te voi purta pe braţe.
Ridge nu se arătă deloc preocupat de cum aveau să se
deruleze lucrurile.
- Crezi că voi merge de bunăvoie cu tine, Biciule de
Foc? îi zise Quintel în râs. Ţi-am mai spus o dată. Tu
te-ai născut să mă serveşti. Mai vrei să ştii ceva? Eu ar
fi trebuit să fiu cel cu puterea de a controla oţelul din
Countervail. Mă auzi, bastardule? Eu ar fi trebuit să pot
face sintarul să se înroşească precum focul. Eu eram
menit să-l controlez la fel cum eram menit să mânuiesc
însăşi Cheia.
Uşa grea a biroului se deschise brusc. Speriat, Ridge
se întoarse şi văzu o femeie necunoscută stând în prag.
Mantia de călătorie se învolbură în jurul ei când in­
tră în încăpere şi închise uşa. Când flăcările din că­
min îi luminară ochii verzi strălucitori, Ridge îşi dădu
brusc seama cine trebuia să fie. Toţi cei din încăpere
rămaseră împietriţi.
-Pleacă, Biciule de Foc, ordonă Olara din Casa de
Ice Harvest. Nu tu trebuie să-l ucizi. Asta e treaba unei
Case Mari.

capitolul 19
Olara din Casa de Ice Harvest fusese odinioară o
femeie frumoasă. Postura ei mândră, părul argintiu şi
ochii sclipitori puteau fi consideraţi frumoşi. Dar anii
de amărăciune şi o dorinţă neîmplinită de răzbunare îşi
lăsaseră amprenta pe faţa ei senină. După ce se uită o
clipă la trăsăturile impasibile ale lui Quintel, Olara îşi
îndreptă din nou ochii spre Ridge.
- Deci, tu eşti bastardul care mi-a sedus nepoata şi a
făcut-o să renunţe la destinul ei. Am văzut ameninţarea
în tine, Biciule de Foc, dar am fost îndeajuns de naivă
să cred că o crescusem pe Kalena astfel încât să fie pu­
ternică şi să-ţi reziste.
-N-a fost niciodată destinul Kalenei să-l ucidă pe
Quintel, sublinie Ridge cu răceală. Ieşi, Olara. Asta nu
e treaba ta.
Quintel se rezemă în scaun de parcă ar fi început să
găsească o plăcere macabră în confruntarea lor.
-Se pare că nu duc lipsă de aşa-zişi asasini în jurul
meu în seara asta.
Olara îşi mută privirea scăpărătoare spre faţa lui.
-T u ai fost ucigaşul care a dezlănţuit evenimentele
din seara asta.
- De ce crimă anume mă acuzi, femeie?
-Ştii bine ce ai făcut. Sunt Olara din Casa de Ice
Harvest. Odinioară, neamul meu controla negoţul pe
tot Râul Interlock. Dar bărbaţii din Casa mea ţi-au stat
în cale, aşa că ai decis să scapi de ei. Mi-ai distrus Casa
şi pentru asta vei muri.
- Casa de Ice Harvest. Parcă îmi amintesc vag, dar...
Quintel ridică din umeri de parcă n-ar fi meritat efor­
tul de a-şi aminti. Nu sunt uşor de ucis, Olara din
Casa de Ice Harvest. Ar trebui să-l întrebi pe Biciul
meu de Foc.
Ridge rămase cu degetele pe mânerul sintarului în
timp ce se gândea cum să scape de mătuşa Kalenei.
-Asta e o chestiune între bărbaţi, îi spuse el cu aspri­
me. O să mă ocup eu de asta.
- In Casa mea nu mai sunt bărbaţi, îl informă Olara.
Iar asta e treaba Casei de Ice Harvest. Tu nu eşti decât
un bastard fără Casă adunat de pe străzi şi îmbrăcat în
haine scumpe. L a să - ne.
Ridge îşi încleştă dinţii şi făcu un pas în faţă cu in­
tenţia de a o prinde pe bătrână şi de a o arunca afa­
ră. Dar, înainte să apuce s-o atingă, Kalena deschise la
perete uşa biroului lui Quintel. Privirea ei speriată se
mută de la Ridge la mătuşa ei şi apoi înapoi la el. Frus­
trarea crescândă a lui Ridge şi teama legată de siguranţa
Kalenei începu să-i macine controlul interior de care
avea nevoie.
- Kalena! Ia-o pe mătuşa ta şi pleacă de aici. Acum!
-N u, şopti ea uşor cu ochi rugători. Nu vreau să-l
omori. Nu merită.
Quintel râse.
-Toată discuţia asta despre crimă devine foarte plic­
tisitoare. Nici unul dintre voi nu mă poate atinge. Cre­
deţi că sunt aşa de vulnerabil, încât să pot fi ucis de
o bătrână sau de un bastard de pe stradă?
- In seara asta vei muri! se întoarse Olara spre el.
Râsul lui Quintel se stinse brusc.
-N u, doamnă. Cred că tu vei fi cea care va muri în
seara asta. Şi poţi să-i iei şi pe ăştia doi cu tine când te
duci la capătul Spectrului. Nu mai am nevoie de bastard
şi nici de târfa lui.
Kalena zări flăcările furiei prinzând viaţă în ochii lui
Ridge. Imaginea îi transmise un fior de frică prin tot
trupul pentru că, atunci când intrase prima oară în ca­
meră, nu văzuse absolut nici o emoţie în privirea aurie
a lui Ridge.
în seara asta, el venise acolo să-l ucidă pe Quintel, iar
ea ştia asta, dar nu afişase nici un semn al furiei arză­
toare ce începea să-l mistuie acum. Dintr-odată, Kalena
îşi dădu seama că niciodată, în ocaziile îngrozitoare în
care îl văzuse ucigând, Ridge nu afişase vreun semn al
furiei de foc atât de familiare. Sintarul folosit devenise
roşu doar de la sângele victimelor.
Cu o siguranţă de gheaţă, Kalena înţelese cum rămă­
sese el atâţia ani în viaţă ocupându-se de treburile peri­
culoase ale lui Quintel. Ridge era letal atunci când îşi
controla pe deplin emoţiile aprige. Ea distrusese contro­
lul ăsta când intrase în camera interzisă a lui Quintel.
-Kalena, pentru ultima oară, întoarce-te în salonul
în care are loc petrecerea. Nu ar fi trebuit să vii aici. Ia-o
şi pe mătuşa ta de aici.
-N u are nici o datorie faţă de mine, spuse Olara
dispreţuitoare fără să se deranjeze să se uite la nepoata
ei. S-a lepădat de responsabilitatea faţă de Casa ei. Nu
e cu nimic mai bună decât tine, bastardule. A ales să stea
pe spate şi să asude sub tine decât să moară onorabil.
Ridge nu se mai uita la nici una din femei. Avea pri­
virea aţintită asupra lui Quintel, care încă stătea aşezat
la biroul lui privindu-şi oaspeţii cu o ură necruţătoare
de prădător.
- Nu te pot lăsa singur cu el, Ridge, spuse Kalena cu
blândeţe. II vei ucide.
-Aşa trebuie făcut, o repezi Ridge. Lasă-ne!
Quintel îi aruncă o privire dispreţuitoare şi plină de
furie Kalenei.
-Vezi cum e cu femeile, Biciule de Foc? Niciodată
nu le poţi controla. Nu atât timp cât te laşi slăbit de ele.
Iar tu exact asta ai făcut, nu? Focul din tine ar fi trebuit
să-mi aparţină mie pentru a mă putea folosi de el, dar
tu te-ai legat de femeia asta proastă şi, astfel, arma fău­
rită de mine a fost distrusă. Eu ar fi trebuit să mă nasc
cu afinitatea asta pentru foc. Pe toată puterea Pietrelor,
darul oţelului ar fi trebuit să-mi aparţină. Harul acela
combinat cu tot ce-am învăţat de-a lungul anilor m-ar
fi ajutat să stăpânesc Cheia întunericului şi să distrug
lumina. Cu puterea Cheii întunericului aş fi putut con­
trola întreg continentul. Cu ea aş fi descifrat Secretele
Pietrelor. în schimb, am fost obligat să cercetez ani de-a
rândul străzile din Countervail ca să găsesc o unealtă
imperfectă care m-a dezamăgit când a venit vremea s-o
testez. Privirea violentă a lui Quintel se mută în direc­
ţia Kalenei. Naiba să te ia, târfă temporară. E numai
vina ta ! Ar fi trebuit să plăteşti cu vârf şi-ndesat în grote.
Atunci ai scăpat, dar îţi jur că în noaptea asta vei plăti!
- Taci, Quintel, sau îţi tai gâtul aici şi acum.
Sintarul apăru ca prin magie în mâna lui Ridge. Vâr­
ful lamei îşi schimba deja culoarea pe măsură ce Ridge
îşi pierdea cumpătul.
- Eu sunt cea care trebuie să-i iau viaţa, pretinse d a ­
ra, scoţând un pachet mare din mantie.
- Ridge! Trebuie să te opreşti, strigă Kalena înaintând
cu braţul întins să-l atingă, dar se opri la primul val de
frig care o lovi.
Imediat, se răsuci îngrozită să caute cauza frigului care
ameninţa să-i înghită sufletul şi văzu primele tentacule
de negură învolburându-se dinspre ţevile de ventilaţie
din peretele aflat în spatele ei. Atrasă parcă numai de
Kalena, pâcla pluti spre ea.
-V ino mai aproape, Biciule de Foc, iar ea va muri.
Quintel nu se clintise de pe scaun, dar avea mâna spriji­
nită pe un dispozitiv ciudat încastrat în biroul de piatră.
Negura o va ucide. Eu am inventat-o şi o pot controla.
Ridge porni spre Kalena care era înconjurată de o
ceaţă groasă. întinse mâna prin pâcla neagră şi o prin­
se de braţ s-o tragă afară din întunericul apăsător. Pe
măsură ce lumina din jurul ei începea să se stingă, Ka­
lena văzu flăcările din jurul lui crescând în intensitate,
îngrozită, se întrebă dacă nu cumva negura nu urma să
aibă acelaşi efect asupra lui ca în adăpost. Când îi simţi
mâna strângându-i braţul, Kalena ţipă uşurată. De înda­
tă ce o atinse, ştiu că pâcla nu avea să-l poată transforma
într-un inamic.
-A m zis să n-o atingi! răsună ordinul lui Quintel în
toată încăperea, şi, dintr-odată, tentaculele de frig întu­
necat se strânseră în jurul ei.
Neputincios, Ridge îi dădu drumul şi se trase în
spate, apoi se răsuci pentru a-1 înfrunta pe Quintel.
-Dă-i drumul. Treaba asta e între noi doi. N-are
nimic de-a face cu ea.
- Ba totul are de-a face cu ea. Ea e motivul pentru
care eşti incapabil să-ţi îndeplineşti sarcina pentru care
te-am pregătit atâţia ani.
-Atunci, dă vina pe tine. Tu ai găsit-o. Tu ai semnat
contractul de căsătorie temporară. Tu ţi-ai cauzat singur
dezastrul, mârâi Ridge. Ăsta ţi-a fost destinul: ca tu în­
suţi să fii sursa distrugerii tale.
- Eu sunt sursa distrugerii lui, declară Olara.
Kalena deja nu-i mai putea vedea bine pe bărbaţi sau
pe mătuşa ei. Chiar şi vocile începeau să se estompeze.
Ceaţa învolburată o învăluia din ce în ce mai strâns.
Aceasta se încolăci în jurul ei şi-o închise într-un întu­
neric care, cu scurgerea secundelor, devenea din ce în ce
mai rece. Kalena reuşi atunci să zărească pentru ultima
oară flăcările din cămin, iar imaginea asta cumva reuşi
să o dezmeticească. Foc. Foc să elibereze puterea Ni­
sipului, o putere care venea de la Cheia Luminii. Bâjbâi
după săculeţul de la centură şi fu cât pe ce să-l scape.
Apucă apoi căţuia cu o mână şi mişcă pârghia mică prin
care se elibera catalizatorul în gelul inflamabil. De înda­
tă, simţi o căldură ocrotitoare sub degete.
Când Kalena presără primul praf de Nisip pe gelul
încins, ceaţa păru să se zvârcolească cu o energie nouă,
mai învolburată. De îndată ce fumul alb începu să se
ridice, Kalena înălţă căţuia. Nu intenţiona să inhaleze
fumul Nisipului. Spera ca în seara asta sâ-i fie folositor
în alte feluri.
- Kalena!
Vocea lui Ridge răsună mai clar acum. Kalena îi simţi
disperarea, iar ea încercă să-i răspundă.
-S unt în regulă. Ard Nisip. Ceaţa se retrage. Nu mă
poate atinge.
Preţ de câteva secunde se temu că retragerea puţin
câte puţin a ceţii era sesizabilă doar în mintea ei, dar, în
curând, îşi dădu seama că nu o înşelau simţurile. Ceaţa
se retrăgea. Mai aruncă un praf de Nisip în căţuia mică
şi privi dâra subţire de fum formând un vârtej ce se in­
filtra în ceaţa groasă care o înconjura. Oriunde intra
în contact cu întunericul, ceaţa se subţia. Kalena ţinu
căţuia în faţa ei şi, câteva secunde mai târziu, pâcla se
disipă îndeajuns cât să-i permită să-i vadă pe Ridge, pe
Olara şi pe Quintel.
Ridge ţinea sintarul în mână la jumătatea distanţei
dintre ea şi Baronul Negoţului. Oţelul din Countervail
strălucea la fel de puternic precum flăcările din ochii lui.
Olara stătea pregătită cu pachetul în mână uitându-se
atentă la Kalena, care îşi dădu seama că era prima oară
când mătuşa ei afla că nepoata ei îşi descoperise Harul
lăuntric. Olara păru copleşită când îşi dădu seama de
importanţa abilităţii Kalenei de a arde Nisip.
- Eşti bine? rosti Ridge pe un ton la fel de violent ca
lama pe care-o ţinea în mână.
- Pot controla negura cu Nisip.
N-avea nici un rost să spună cât de puţin Nisip se afla
în săculeţ şi cât de puţin avea să dureze.
-La naiba cu tine! se înfurie Quintel sărind în pi­
cioare. Furia lui lăuntrică se revărsă în toată camera.
La naiba cu toate Tămăduitoarele, să ajungă în capătul
îndepărtat al Spectrului, strigă el întinzându-şi braţele
de parcă ar fi vrut să ajungă dincolo de ceaţa care se sub-
ţia s-o prindă pe Kalena. Te voi ucide cu mâinile mele,
târfuliţo!
Ridge îi tăie calea cu sintarul strălucindu-i în pumn.
Nu scoase nici un sunet, ci doar aşteptă.
Quintel mârâi şi se aruncă asupra sintarului în locul
Kalenei.
-A r fi trebuit să fie al meu! Pot controla oţelul.
O să-ţi dovedesc că îl pot controla.
Kalena văzu cum tentaculele de ceaţă începură să ca­
pete alt traseu când Quintel se năpusti asupra lui Ridge.
întunericul tresări într-o parte ca şi cum ar fi fost atras
de o ţintă nouă.
- Nu! ţipă Olara azvârlind conţinutul pachetului ei în
flăcările căminului. Lasă-1, bastardule. Eu sunt cea care
trebuie să-l ucidă.
De îndată, în încăpere începu să se ridice un val mare
de fum alb. Kalena îşi aduse aminte ceea ce-i spusese­
ră odată Tămăduitoarele Supreme din Vale despre cât
de periculos putea deveni fumul Nisipului în cantităţi
mari. Deja simţi un gust usturător în gât, iar capul i se
învârtea de la senzaţia de ameţeală şi greaţă. Dintr-oda-
tă, ştiu că atâta fum putea ucide.
Ceaţa neagră reacţionă violent la fumul alb roind
înspre el în spirale învolburate uriaşe. Vag, dincolo de
amestecul de pâclă neagră şi albă, Kalena văzu străluci­
rea oţelului din Countervail. Atât fumul, cât şi ceaţa se
năpusteau asupra lui ca şi cum acela reprezenta un soi
de epicentru.
- Ridge, dă drumul oţelului! Lasă-1 să-l ia Quintel!
Ridge nu înţelegea niciodată cu adevărat de ce ascul­
ta comenzile imperioase ale Kalenei. Toate instinctele
şi pregătirea lui îi spuneau să stea pe loc şi să-şi folo­
sească sintarul în scopul în care fusese conceput să
fie folosit. In schimb, dădu drumul mânerului chiar
când degetele lui Quintel atinseră oţelul strălucitor.
în aceeaşi clipă, Olara ţipă ca şi cum s-ar fi aflat în
agonie şi sări să prindă lama.
-O ţelul e al meu! strigă Quintel încercând să se des­
cotorosească de mâinile Olarei care ameninţau să prindă
sintarul. O să dovedesc că-1 pot ţine cât timp străluceşte.
Eu sunt stăpânul lui. Eu m-am născut să-l stăpânesc.
-T u te-ai născut să plăteşti cu viaţa pentru ceea ce ai
făcut Casei mele! Mi-ai ucis fratele.
Olara îi prinse încheieturile mâinilor chiar când fu­
mul şi ceaţa se învolburară spre ei în vârtejuri din ce în
ce mai dense.
în câteva secunde, atât Quintel, cât şi Olara fură
prinşi în interiorul vârtejului încleştat. Ridge şi Kalena
se dădură în spate şi priviră încremeniţi energia învol­
burată şi ascultară strigătele agonizante din centrul în­
cleştării de fum şi ceaţă.
Ţipătul de agonie şi furie al lui Quintel îi îngheţă
Kalenei sângele în vene, dar strigătul sufocat al mătuşii
ei o făcu să păşească în faţă. Ridge o apucă de braţ şi
o forţă să rămână lângă el. Kalena se cutremură cu că-
ţuia încă în mână când îi văzu pe baronul negoţului şi
pe mătuşa ei prăbuşindu-se pe podea. Fumul şi ceaţa
pluteau în jurul lor ca şi cum ar fi încercat să se hră­
nească. Printr-o breşă în ceaţă, îl zări pe Quintel ţinând
în continuare arma fierbinte în pumni, luptându-se să-i
controleze focul.
- Olara, dă-i drumul, o imploră Kalena, însă fără să
primească răspuns.
Olara şi Quintel erau prinşi într-o luptă a morţii din
care nu exista scăpare.
Ridge stătea încrâncenat, ţinând-o pe Kalena să nu
se arunce în van în ceaţa letală ca să-şi salveze mătuşa.
Nici pentru Olara, nici pentru Quintel nu mai exista
scăpare. Ridge era sigur de asta. Doar îşi putea închipui
prin ce dureri trebuia să treacă bătrânul care continua să
stea cu braţele încleştate în jurul oţelului din Counter-
vail. Nimeni în afară de Ridge nu putuse să ţină sintarul
când îi reflectase furia stăpânului. In acele momente
scurte, când ţinuse el însuşi oţelul strălucitor în mână,
nu putuse să fie conştient decât de căldura ciudată pe
potriva căldurii sângelui său. Dar era limpede că focul
pe care încerca să-l stăpânească Quintel era insuporta­
bil. Ridge nu înţelegea de ce continua oţelul să strălu­
cească având în vedere că nu se mai afla în mâinile lui.
Dar poate că încă mai păstra focul furiei lui sau poate
că forţele ce prinseseră viaţă în seara asta în cameră îl
menţineau încins.
- Atât ceaţa, cât şi fumul sunt atrase de sintar, îi şop­
ti Kalena neputincioasă, privind împietrită spectacolul
oripilant din faţa lor.
Fumul alb şi ceaţa neagră se învolburau mai strâns ca
oricând în jurul celor doi de pe podea. Şi, dintr-odată,
fără nici un fel de semn de avertizare, cele două începu­
ră să se disipeze. Era ca şi cum nici unul din ele nu mai
avea cu ce să se hrănească.
Când tentaculele începură să dispară, Kalena ob­
servă că nici Olara, nici Quintel nu se mişcau. încet,
camera începu să se limpezească de fum şi ceaţă, iar Ka­
lena remarcă rictusul îngheţat care indica moartea dure­
roasă a lui Quintel. Mătuşa ei zăcea împietrită cu ochii
închişi în semn de îndurare. Sintarul se afla pe podea în
locul în care căzuse şi încetase să strălucească.
Mâna liberă a lui Ridge se afla pe mânerul uşii din
spatele lui.
-Vino, nu ştim ce va mai face blestemăţia aia. Trebu­
ie să ieşim de aici.
Kalena clătină din cap.
-N u, îngăimă ea uşor. Ceaţa şi fumul au rămas fără
energie, iar în curând vor dispărea de tot.
Ridge privi cu îndoială firul subţire de ceaţă. Părea
să se risipească precum ceaţa normală a dimineţii sub
razele calde ale soarelui, lăsând victimele nemişcate în
urma ei.
Ridge Inaintă cu grijă, iar Kalena veni în urma lui.
Nu avu nevoie să inhaleze nici măcar o gură din fumul
rămas în căţuie să ştie că nemişcarea lui Quintel şi a
Olarei era împietrirea morţii.
- Nu înţeleg exact cum au murit, zise Ridge în timp
ce-şi ridica sintarul.
-Uită-te la mâinile lui Quintel, îi zise Kalena.
în locul în care stătuseră încleştate pe lamă, palme­
le şi degetele lui Quintel erau arse grav. Kalena înge-
nunche lângă trupul întins pe jos al mătuşii ei, inspiră
uşor din rămăşiţele fumului care se ridica din căţuia
mică şi-şi închise ochii pentru a privi în trupurile am­
belor victime.
- Inimile lor, murmură ea. I-au lăsat inimile din cau­
za efortului prea mare?
- Efort din ce cauză? Din cauza sintarului, a fumului
şi a ceţii?
- Din cauza focului şi a gheţii, şopti ea. într-un fel pe
care nu-1 înţeleg, sintarul e un catalizator. Quintel a cre­
zut că-1 poate controla, dar s-a înşelat, în cele din urmă a
fost ucis de ceea ce a încercat să controleze.
- Iar mătuşa ta?
Kalena se ridică uşor în picioare conştientă de lacri­
mile care-i ardeau ochii.
-Tămăduitoarele nu sunt menite să ucidă, spuse ea
simplu.
Ultima fărâmă de ceaţă dispăruse. Ridge îşi puse sin­
tarul înapoi în teacă şi se ridică în picioare. Se apropie
de Kalena pentru a-i oferi consolarea lui tacită.
- Cheamă servitorii, îi porunci el încet.
Fără un cuvânt, ea părăsi încăperea să facă aşa cum
i se spusese.
Noile ei cunoştinţe în meseria de Tămăduitoare îi
spuneau că, atunci când urma să aibă loc o investiga­
ţie corespunzătoare, verdictul Tămăduitoarei avea să
fie acela că moartea fusese cauzată de un atac de cord.
Arsurile de pe mâinile lui Quintel aveau să fie explicate
ca fiind cauzate de focul din cămin peste care se prăvă­
lise în chinurile morţii. într-un fel, Tămăduitoarea avea
să aibă dreptate.

Două octomâni mai târziu, Kalena se ghemui pe că­


rarea din lespezi de piatră care şerpuia prin proaspăt
plantata ei grădină de plante medicinale şi bătători pă­
mântul roditor peste ultimele seminţe. Se îndreptă apoi
scuturându-şi ţărâna de pe mâini şi privi cu plăcere de
jur-împrejurul curţii mici, dar elegant proporţionate.
Cu gospodăria se descurcase bine. Moşia era destul
de uşor de îngrijit, cei doi oameni pe care-i angajase să
gătească, să facă curat şi să se ocupe de grădină se dove­
deau a fi de încredere şi bine pregătiţi. Kalena avea mult
timp să-şi studieze cărţile despre arta Tămăduirii şi să se
ocupe de grădina de plante medicinale.
Ridge se trezea dimineaţa şi primea ceai de yant pre­
gătit de mâna soţiei sale şi se întorcea seara la o primire
călduroasă şi la o gospodărie care funcţiona ca pe roate.
Se obişnuise cu viaţa casnică de soţ şi viitor tată cu en­
tuziasmul unui bărbat care ştia exact ce-şi dorea, care
găsise ce-şi dorea şi care intenţiona să păstreze ce avea
cu orice preţ.
Kalena era mulţumită de ea şi de noua ei viaţă. Une­
ori, când se oprea şi vorbea pe stradă cu Arrisa sau cu
Vertina, simţea un junghi de curiozitate legat de cum ar
fi fost viaţa ei dacă ar fi ales să meargă pe calea lor. Ele,
pe de altă parte, erau destul de mulţumite de vieţile lor.
Averile femeilor implicate în negoţ erau în creştere, da­
torită anumitor schimbări care erau introduse de Biciul
de Foc. Nu mai era un secret pentru nimeni că astfel de
schimbări erau sugerate de soţia lui Ridge.
Dar Kalena nu regreta nimic. Munca de Tămădui­
toare talentată în curs de instruire îi umplea deja golul
ciudat pe care-l simţise întotdeauna în sufletul ei. Ştia
instinctiv că, în sfârşit, făcea ceea ce se născuse să facă.
-Aici erai, Kalena.
Ea îşi înălţă capul şi-şi văzu soţul păşind dincolo
de aleea umbrită care înconjura grădina şi ieşind în
lumina soarelui. Ridge veni pe cărare spre ea cu o
carte în mână. Nu zâmbea cum făcea de obicei când
dădea de ea în grădină. De data asta, privirea-i aurie
era serioasă.
-A i ajuns acasă devreme, Ridge. Kalena se ridică şi-şi
întinse faţa pentru sărutul lui ţinându-şi mâinile pline
de pământ departe de cămaşa lui brodată. Am crezut că
astăzi trebuie să participi la şedinţa Consiliului Local.
- Am fost, dar s-a terminat. Am venit acasă să-ţi arăt
asta. Am găsit-o când am umblat azi-dimineaţă în cufă­
rul cu cărţi din biroul lui Quintel.
Kalena luă volumul mic, legat în piele, fără să se uite
la el.
- Ce s-a întâmplat în şedinţa de consiliu?
-C e m-am aşteptat că se va întâmpla. Mi-au dat con­
trolul total asupra rutei comerciale a Nisipului.
-Ah! exclamă Kalena cu un surâs de cunoscătoare.
Data viitoare vei primi o funcţie în consiliu. Ascultă la
mine ce zic. După aia, nimic nu te va mai putea opri,
milord. Vei avea resursele financiare şi puterea politică
să-ţi clădeşti o Casă Mare renumită.
- Posibil. Ridge nu părea interesat de previziunile le­
gate de viitorul său. Kalena, cartea asta e un jurnal ţinut
de Quintel. E de acum mulţi ani, cu foarte mult înainte
să-l cunosc eu. Aici este totul. Povesteşte cum a început să
fie fascinat de legendele despre Stăpânii Zorilor şi de
poveştile despre Pietre şi Chei. Am citit fragmente din
el în după-amiaza asta. Descrie cum a folosit Matema­
tica Paradoxului să descopere locul unde era ascunsă
Cheia întunericului şi menţionează toţi bărbaţii care au
murit încercând s-o recupereze. Kalena, n-a simţit nimic
pentru oamenii ăia. De fiecare dată când cineva era ucis
în crevasa din peşteri, scria despre moartea lui ca şi cum
pierduse doar un simplu instrument.
Kalena încuviinţă cu tristeţe plecându-şi privirea asu­
pra cărţii pe care-o ţinea în mână.
-Singurul lui scop a fost să descopere puterea
Cheilor şi, poate, în cele din urmă pe cea a Pietrelor.
Nu i-a păsat de nimeni şi de nimic altceva. Ce-ai făcut
cu conţinutul bibliotecii lui, Ridge?
Ridge îşi trecu o mână prin părul negru.
-M ulte dintre cărţi pot ajunge la anumite biblioteci
administrate de bresle diferite. Breasla Tămăduitoa­
relor va plăti o avere să intre în posesia unora dintre
volume. Dar nu sunt sigur ce să fac cu cele mai peri­
culoase care se află în cufăr. Câteva sunt, de fapt, scri­
se în limba străveche a Stăpânilor Zorilor. Cel puţin,
cred că e limba lor. Nu pot să citesc, dar unele dintre
litere îmi amintesc de scrisul gravat pe cutia în care se
afla Cheia întunericului. Există o vagă asemănare între
limba arhaică şi limba noastră. Poate de-aia am crezut
că scrisul de pe cutii ni se părea cunoscut. O parte din
mine îmi spune că ar trebui să distrug cărţile străvechi,
dar altceva din mine se împotriveşte ideii de a distru­
ge o astfel de cunoaştere. Poate veni o vreme, Kalena,
în care lumea asta a noastră o să aibă nevoie de astfel
de cunoştinţe.
Kalena îl privi gânditoare.
- Fiecare Casă Mare are câteva secrete, îi zise ea zâm­
bind discret. Şi câteva responsabilităţi foarte mari. Este
posibil ca aceste cărţi periculoase să fie povara secretă a
Casei noastre.
-Crezi că ar trebui să le păstrăm? întrebă el aruncân-
du-i o privire tăioasă.
- Le vom ţine sub cheie şi vor fi înmânate copiilor
noştri şi copiilor copiilor noştri. Cine ştie câte generaţii
se vor succeda până să fie nevoie de cărţi? Când va veni
momentul acela, trebuie să avem încredere că urmaşii
noştri vor face ceea ce trebuie. Până la urmă, vor purta
în ei puterea focului şi a gheţii şi vor mai avea şi altceva,
altceva extrem de important.
- Ce anume? insistă Ridge privind-o cu atenţie.
-U n sentiment al onoarei şi al responsabilităţii.
Nu-mi pot închipui ca vreunuia dintre urmaşii noş­
tri să-i lipsească una din calităţile astea, tu poţi? Vor
face tot ce va trebui când va veni vremea să folosească
aceste cărţi.
Ridge surâse obosit.
- Cred că e posibil să ai dreptate, zise el redevenind
serios. Dar nu asta am venit să-ţi arăt.
- Ce anume vrei să-mi arăţi din cărticica asta?
-Adevărul despre ce s-a întâmplat cu bărbaţii din
Casa ta, îi spuse el fără ocolişuri. Olara a avut dreptate.
Quintel i-a omorât.
Kalena trase adânc aer în piept ca să se liniştească.
- De ce?
-Pentru că îi refuzau accesul la o rută fluvială pe
care şi-o dorea pentru acţiunile lui comerciale. Scrie că
nu mai erau decât doi bărbaţi în Casa de Ice Harvest.
Desigur, femeile din Casă nu contau pentru el. A de­
cis că era mai bine să scape de piedica pe care o cauza
Casa ta.
- Desigur, rosti Kalena încet. Aşa că a ordonat ca
bărbaţii să fie ucişi. Olara a spus adevărul. Cred că am
ştiut asta întotdeauna. Dacă nu ar fi fost foarte sigură
de dovezile ei, nu ar fi încercat niciodată să ucidă. Şi aşa,
a simţit că nu a avut de ales.
Continuă să îl privească pe Ridge cu ochi mari şi
întrebători.
Ridge îşi încleştă gura când văzu cum se uita la el.
-N u eu sunt cel pe care l-a folosit Quintel ca să-i
ucidă pe tatăl şi pe fratele tău, Kalena, mărturisi el cu
mândrie şi cu fermitate. Nu am ştiut nimic despre asta.
Ar fi ştiut că nu era bine să mă trimită pe mine pentru
o astfel de treabă. Am făcut multe lucruri pentru el, dar
nu am pus la cale ambuscade ca să fac să pară că nişte
oameni onorabili şi nevinovaţi au murit accidental. Iţi
jur pe onoarea mea.
- Ştiu asta, Ridge.
El continuă s-o studieze cu atenţie, apoi deveni lim­
pede că se relaxă.
- Mă crezi?
- întotdeauna te-am crezut, spuse ea. Dacă ai fi fost
responsabil de moartea tatălui şi al fratelui meu, mi-ai fi
spus cu mult timp în urmă.
-D a.
Ea îi întinse cartea.
-C red că ar fi mai bine să încui asta cu volumele
vechi ale Stăpânilor Zorilor. Nu e nimic aici care să ne
intereseze pe vreunul din noi, nu?
Ridge luă încet cartea din mâna ei.
-N u , aprobă Ridge. Nu este nimic care să ne in­
tereseze pe noi. Privi de jur împrejurul grădinii. Ai
muncit mult.
- Prima mea grădină de plante medicinale, mărturisi
ea cu satisfacţie. în câteva luni, curtea asta va fi înflo­
ritoare. Tocmai am terminat de plantat seminţele de
xanthria.
- Ce e xanthria? o întrebă Ridge din pură curiozitate.
- O plantă extrem de folositoare folosită pentru tra­
tarea unei anumite probleme fizice a bărbaţilor, zâmbi
Kalena răutăcioasă.
- Ce fel de probleme fizice?
- Una care-i împiedică să-şi îndeplinească responsabi­
lităţile de soţ în pat.
-Trebuie să păstrezi şi pentru mine o rezervă sănă­
toasă, rânji Ridge, în caz că nu-mi mai pot îndeplini
vreodată îndatoririle astea.
- Cumva, murmură Kalena, cuibărindu-se în braţele
lui, nu mi te închipui să suferi vreodată de o astfel de
problemă.
- Nu atât timp cât te am pe tine în patul meu, aprobă
el răguşit în timp ce o trase mai aproape.
Kalena se trezi foarte devreme intr-o dimineaţă şi,
fără să aprindă căţuia cu Nisip, ştiu că îi venise sorocul.
Rămase nemişcată lângă Ridge şi se gândi la trecut şi la
viitor. în timp ce-şi contempla viaţa realizată, pe buze
îi răsări un surâs senin, secret şi feminin. încă o con­
tracţie o avertiză că cel mai nou membru al familiei era
nerăbdător să vină pe lume.
Kalena se ridică din pat, deplasându-se un pic ciudat
din cauza rotunjimii ei temporare şi se îmbrăcă cu ha­
latul pe care-1 avea lângă cămin. Apoi, pregăti calmă o
cană de ceai de yant şi merse să-şi trezească soţul.
Ridge se întoarse pe o parte şi o privi cu ochi somno­
roşi în timp ce ea se aplecă să-i înmâneze ceaiul.
-E devreme, observă el căscând leneş. Intoarce-te în
pat, o invită el lovind cu palma uşor în pat.
-N u în dimineaţa asta, Ridge, surâse Kalena. Fiul
sau fiica ta e pe drum.
- Ce? Sări din aşternuturi şi pături cu iuţimea unui
sintar scos din teacă. Cana de ceai zbură. în numele
Pietrelor, de ce te oboseşti să faci ceai? Treci înapoi în
pat. O să trimit după Tămăduitoarea care s-a ocupat de
tine. Unde e oala aia de ierburi pe care ar trebui s-o bei?
Traversă în goană cameră gol puşcă şi trase şnurul ca
să-i cheme pe servitori. Nu m-ai auzit, Kalena? Am zis să
treci înapoi în pat.
Kalena zâmbi şi mai larg.
- Da, Ridge, spuse ea supusă.
Apoi simţi încă o contracţie şi zâmbetul începu să-i
piară. îşi atinse abdomenul rotund şi se îndreptă cu
atenţie spre pat.
- La naiba, Kalena! Ridge ajunse lângă ea imediat şi-o
ajută să se aşeze. Nu ar fi trebuit să te ridici deloc din
pat. Ar fi trebuit să mă trezeşti imediat.
-Te iubesc, Ridge, spuse ea senină.
Privirea aurie a lui Ridge străluci spre ea.
- Şi eu te iubesc, Kalena. Mai mult decât viaţa mea.
Tu e ş ti viaţa mea. Ştii asta, nu?
- Cred că da, şopti ea. Dar e drăguţ să o auzi din când
în când. Gemu când o lovi încă un val de contracţii.
- Poate ar fi mai cumpătat să discutăm asta mai târ­
ziu. Cred că ar fi mai bine să te grăbeşti şi să chemi
Tămăduitoarea, dragostea mea.
Ridge era deja la uşă şi striga pe hol la servitorii som­
noroşi care alergau să răspundă chemărilor Biciului
de Foc. Toată lumea recunoştea că temperamentul lui
Ridge suferise o mare schimbare în bine de când se căsă­
torise, dar nici un om normal la cap nu-şi asuma riscuri
prosteşti provocându-1 în mod intenţionat.
Câteva ore mai târziu, fiul lui Ridge şi al Kalenei veni
pe lume, făcându-şi iritarea legată de tot evenimentul
ăsta simţită oricui se afla la o distanţă suportabilă. Din­
tru început, fu limpede că bebeluşul moştenise tempe­
ramentul impulsiv al tatălui. Foarte repede se descoperi
şi că mama avea puterea de a-1 linişti şi pe fiu la fel de
uşor ca pe tată.
Kalena se trezi dintr-un somn adânc în care căzuse
după naştere şi-l zări pe Ridge în apropiere privind către
leagănul de lângă pat şi studiindu-şi fiul în detaliu.
Kalena îşi întoarse capul pe pernă.
- Eşti mulţumit, milord?
Ridge îşi dezlipi privirea fascinată de bebeluş şi păşi
repede spre pat. Se lăsă jos lângă el şi luă mâna Kalenei
într-a lui, privind-o cu o expresie intensă.
-Mi-ai oferit mai mult decât aveam dreptul să sper,
rosti el cu glasul răguşit de emoţie. Dragostea ta, şi acum
un fiu. Iţi jur că te voi iubi şi voi avea grijă de tine cât
voi trăi, Kalena.
- îmi pare bine că eşti bucuros, Ridge, replică ea cu
blândeţe.
-Bucuros, repetă el clătinând încet din cap. N-am
cuvinte să-ţi spun cât de fericit m-ai făcut. Până să te cu­
nosc pe tine, nu am ştiut ce e fericirea. Dar tu, Kalena,
ai vreun regret?
Ea surâse văzându-i neliniştea din privire şi clătină
din cap.
-N ici unul, spuse ea cu sinceritate. Noi doi suntem
legaţi unul de altul. Cum aş putea fi fericită fără tine?
Ridge se aplecă în faţă so sărute cu tandreţe, iar când
îşi înălţă capul îi surâse strâmb.
-E ra să uit. Se întinse după o cutie din piele aşe­
zată pe o masă din apropiere. Asta a venit astăzi de la
bijutier. Aveam de gând să te surprind astă-seară, dar
am primit eu mai întâi surpriza ta. Deschise cutia şi
scoase la iveală trei brăţări cu însemne ale Casei înve­
lite în mătase de sar. Două erau pentru adulţi, iar una
era pentru încheietura mâinii unui bebeluş. Kalena se
întinse fără să scoată un sunet şi o ridică pe cea mai
mică din cele două brăţări pentru adulţi. Inscripţio­
nată cu o precizie excelentă, pe metal se afla emblema
unei noi Case Mari. Simbolul focului se împletea cu
cel al gheţii. Sub simboluri erau inscripţionate cuvin­
tele: C a s a F lă c ă r ii d e C r i s t a l , iar apoi urma sigiliul gra­
vat care reprezenta recunoaşterea oficială din partea
Tribunalului Echilibrului.
Kalena îşi puse brăţara Casei pe mână. Ochii ei îi
întâlniră pe cei ai lui Ridge în timp ce rosti vorbele ar­
haice formale.
- Primesc onoarea de a fi doamna Casei Flăcării de
Cristal şi, totodată, accept responsabilitatea care vine
odată cu ea. Voi fi loială Casei şi domnului ei. Copiii
noştri vor creşte ştiind că ei trebuie să păstreze, să prote­
jeze şi să apere onoarea Casei. Acest jurământ îl pecet-
luiesc cu viaţa mea.
Ridge îşi luă brăţara şi şi-o puse pe braţ.
-Viaţa, averea şi fidelitatea mea sunt legate pe vecie
de tine, doamna mea. Tu eşti inima şi sufletul acestei
Case. Te voi iubi, te voi ţine alături de mine şi te voi apă­
ra atât cât voi trăi şi astfel voi menţine vie Casa aceasta.
Apoi pe faţă îi apăru un zâmbet.
- întotdeauna a fost mai mult decât onoare şi respon­
sabilitate între noi, nu-i aşa, Biciule de Foc? întrebă Ka-
lena cu privirea la fel de caldă ca aceea a soţului ei.
- încă de la început, aprobă el. Noi doi suntem legaţi
prin mai multe lucruri, dar nimic nu e mai puternic
decât dragostea care ne uneşte.
Ridge îşi lăsă capul în jos şi-i sărută buzele propagând
astfel dragostea lor pe toată întinderea Spectrului. Kale-
na îi răspunse cu toată fiinţa ei, ştiind că flăcările pasiu­
nii lor aveau să-i încălzească pentru tot restul vieţii.