Baltagul -Mihail Sadoveanu

Odată cu apariția realismului la nivelul manifestărilor culturale europene, romanul va cunoaşte un adevărat punct culminant în
dezvoltarea sa, îndeplinind prin întinderea sa și prin posibilitățile oferite cerințele cerute de un curent literar care accentua
veridicitate, obiectivitatea, complexitatea existenței umane ori cotidianul. În literatura română, aventura romanului va începe
târziu, în a doua jumătate secolului al XIX-lea, dar în perioada interbelică romanul românesc se va sincroniza spectaculos cu
proza modernă europeană. O consecință a acestui proces de "ardere a etapelor" este coexistența în perioada interbelică atât a
romanului realist balzacian, cât şi a celui modern, modele despărțite în Occident de un secol. În această diversitate de tipologii
de roman, alături de cele moderne, pentru care sunt reprezentativi autori precum Camil Petrescu, Mircea Eliade, vom regăsi și
apogeul romanului tradițional, în opera unor autori precum Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu.

Unul dintre aceste romane tradiționale, tributar realismului, dar inedit prin polimorfismul structurii, este "Baltagul“ de Mihail
Sadoveanu. Publicat în 1930, după ce fusese redactat în doar două săptămâni, romanul reprezintă ceea ce Gabaret Ibrăileanu
numea "roman de creație“, preferând epicul și fapta în detrimentul analizei și psihologiei și având importanta particularitate de
amesteca o viziune estetică realistă cu o narațiune arhetipală, plină de trimiteri mitice, şi cu un scenariu polițist. Romanul este
o creație epică în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri, în timp și spațiu precizate,
antrenând un număr mare de personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor infățișate, romanul oferă o
imagine amplă asupra vieții.

Alături de caracterul realist și antropologic, evident prin descrierea monografică a vieții muntenești din Moldova secolului al
XX-lea, "Baltagul" prezintă veritabile valenţe mitice, firul epic reprezentând o posibilă interpretare atât a străvechiului mit al lui
Isis și Osiris, cât şi al Mioriței, evident şi prin citatul din început: "Stăpâne, stăpâne,/ Mai chiamă s-un câne...“. Complexitatea
acestui roman este accentuată si de caracterul psihologic, prin atenta observaţie a caracterului personajelor, de trimiterile sale
către o poveste de dragoste, aflată, însă, atât sub semnul lui Eros, cất și al lui Thanatos motivul plecării si al hotărârii Vitoriei
fiind iubirea pentru Nechifor, dar şi de caracterul polițist, Vitoria, numită de critici și "un Hamlet feminin", aminteşte, însă, de
eroii primelor povestiri polițiste.

Pe lângă complexitate și imaginea amplă asupra vieţii, romanul prezintă personaje puternic individualizate, aflate în cautarea
adevărului, întelepte si părtașe la o tradiție sacră care celorlalţi le scapă, asa cum este Vitoria, ori într-o calătorie de inițiere,
precum Gheorghiță, prin care putem vorbi de incă o fațetă a operei de față, cea de bildungsroman. De asemenea, ampla
întindere spațială și temporală, precum şi specificarea locurilor în care are loc acțiune, confirmă nu doar apartenenţa la specia
romanului, cât şi caracterul realist.

Roman al perioadei de maturitate a creației, marile teme sadoveniene se regăsesc aici: viața pastorală,, miturile, iubirea,
înțelepciunea. De asemenea, tema vieții și a morții și, mai ales, cea a căutării adevărului se întemeiază pe motivul călătoriei
explorative și, inițiatice. O tema importanta este si cea a unei lumi tradiționale care începe să ia contact cu modernitatea și
care iși pierde reperele transcendentale, condiția omului în această lume reprezentând supratema romanului. O secvență
reprezentativă atât pentru supratemă, cât și pentru temele subordonate este cea în care, semn al apartenenței la lumea
arhaică și al dorinței de a transmite respectul pentru tradiții copiilor ei, Vitoria Lipan îi interzice Minodorei îndepărtarea de
tradiție și respectarea unor valori ale civilizației moderne, invocând "legea" în care au trăit toate femeile din familie până
atunci şi în care trebuie să trăiască şi ea. O altă secvență reprezentativă pentru reflectarea temelor romanului în text este cea
care împlinește caracterul mitic adevărului și de reinstaurare a ordinii. Vitoria este caracterizată direct, dar şi indirect prin
fapte, vorbe, gesturi și relațiile cu alte personaje. Astfel, putem vedea în ea o femeie înrădăcinată în lumea arhaică, cu o
puternică individualitate, fiind puternică. Ea işi îndeplineste atât rolul de soție iubitoare, pornită cu hotărâre în căutarea
bărbatului, a cărui moarte Îi provoacă o adâncă suferintă, concentrată în ţipătul sfâșietor dinaintea coborârii cosciugului în
groapă, cât și pe cel de mamă, contribuind prin călătorie la maturizarea lui Gheorghiţă

În opinia mea, romanul "Baltagul“ de Mihail Sadoveanu păstrează cu succes schema şi estetica clasică a romanului realist, dar
prin fundalul mitic, prin dubla valență a faptelor descrise depăşește această categorisire, tema și viziunea despre lume
reflectându-se într-un mod inedit prin ambiguitatea simbolică și multitudinea interpretărilor.

În concluzie, putem spune că romanul "Baltagul“ indeplineste cerintele pentru a fi incadrat in tipologia realista, dar prin
viziunea propusa, precum si prin realitatea sacra, subterana, din spatele evenimentelor, depaseste simplul realism, avand, pe
langa valentele politiste si monografice, puternice influente mitice, evidente in reinterpretarea unor mituri precum cel al lui Isis
si Osiris ori al baladei populare romanesti “Miorita”.