Benzenul (cunoscut și sub denumirea mai puțin frecventă de benzol) este o

hidrocarbură cu un nucleu aromatic, care are formula chimică C6H6. Este întâlnit

în cărbuni, petrol și se obține în mod natural prin arderea incompletă a compușilor bogați
în carbon. Până la Al doilea război mondial, benzenul rezulta ca produs secundar al
procedurii de formare a cocsului. După anii 1950, hidrocarbura a fost extrasă din petrol.
Există patru metode de laborator din care se obține:
- reformare catalitică,
- hidrodezalchilarea toluenului,
-disproporționarea toluenului
- cracare cu abur
Participă la reacții de substituție, oxidare și adiție. Etimologic, cuvântul provine de la
rășina „benzoe” care prin sublimare formează acidul benzoic.
Au fost emise numeroase formule pentru benzen. Kekulé a propus în 1865 o aranjare
ciclică a atomilor de carbon în care legăturile simple alternează cu cele duble, însă această
structură nu explica în totalitate proprietățile hidrocarburii. Erich Hückel în 1931 a
demonstrat prin teoria orbitalilor moleculari că benzenul este reprezentat de un ciclu de șase
atomi de carbon, în interiorul lui fiind un cerc sau o linie circulară punctată pentru a sugera
delocalizarea electronilor din legătura C-C.
Compusul organic este incolor, extrem de inflamabil și volatil, având un punct de
solidificare de 5,5 °C și cel de fierbere fiind de 80,1 °C. La 20 °C are o densitate de
0,88 g·cm−3 și este mai solubil în solvenți organici decât în apă. Face parte din categoria
substanțelor cancerigene, din care cauză sunt folosiți ca diluanți derivații metilați ai
benzenului ca toluenul și xilenii. Este un solvent foarte utilizat în industria chimică și
reprezintă un precursor important al sintezei chimice de medicamente, plastic, gumă
sintetică sau coloranți.

Descoperire
Cuvântul „benzen” provine de la numele rășinii arborelui Styrax benzoin, numită
„benzoe”. Aceasta a fost folosită în farmaciile europene începând cu secolul 15, fiind un
produs originar din Asia de Sud-Est, denumirea ei fiind derivată de la expresia arabică „luban
jawi”. Prin sublimarea acestei rășini se formează acidul benzoic, numit și „flori de benzoe”,
iar hidrocarbura derivată din acesta a fost numită „benzin”, „benzol” sau „benzen”.
Benzenul a fost izolat de Michael Faraday în anul 1825 dintr-o fracțiune de gaz depus
în procesul de lichefiere a gazul de iluminat, numindu-l bicarburet of hydrogen El a observat
că substanța este o hidrocarbură care avea o formulă moleculară ce putea fi scrisă ca un
multiplu de CxHy. Justus von Liebig a redenumit compusul, numindu-l „benzen” sau „benzol”
în 1834. În 1883, Eilhard Mitscherlich l-a obținut din decarboxilarea acidului benzoic și
a oxidului de calciu, denumindu-l „benzin”.
C6H6COOH + CaO ----> C6H6+ CaCO3
În 1836, chimistul francez Auguste Laurent a intitulat substanța „phène”, cuvântul
devenind ulterior rădăcină pentru fenol și pentru radicalul fenil. În 1845, August Wilhelm
von Hofmann a izolat substanța din gudroanele rezultate din distilarea uscată a cărbunilor de
pământ. În 1855, acesta a folosit pentru prima dată termenul „aromatic” pentru a numi
caracterul compușilor chimici înrudiți cu benzenul. În 1868, Marcellin Berthelot a sintetizat
benzenul prin trimerizarea acetilenei. În petrol, compusul a fost identificat ulterior, iar în cel
din România a fost descoperit de Petru Poni în 1900 și de Lazăr Edeleanu în 1901.

Reprezentari ale benzenului:

Formule propuse:
Modul de aranjare a atomilor din structura benzenului a fost îndelung disputată.După
ce Stanislao Cannizzaro a descoperit formula moleculară adevărată a compusului
(C6H6),multe teorii au fost emise fără explicația ulterioară a proprietăților chimice, cum ar fi
cea prezentată de James Dewar, 3-prismanul propus de Albert
Ladenburg, benzvalenul, benzenul Claus, etc. În cadrul teoriei valențelor parțiale au fost
propuse pentru benzen formule cu valențe parțial centrice (E. Armstrong în 1887) și cu
valențe parțiale compensate (J. Thiele în 1899). Johann Josef Loschmidt a prezentat prima
formulă corectă în 1861, aceasta reprezentând baza interpretării corecte a structurii
benzenului de către Friedrich August Kekulé von Stradonitz în 1865. Savantul german a
declarat că i-a venit ideea reprezentării benzenului ca un cerc în care atomii de carbon sunt
uniți prin legături duble alternate cu cele simple de la imaginea unui șarpe care-și urmărea
propria coadă. Ulterior, el a modificat teoria sa, considerând benzenul un amestec de
ciclohexatriene aflate în echilibru rapid.
Kekulé a afirmat că benzenul este alcătuit dintr-un hexagon ciclic regulat plan, cu
laturile având lungimea de 1,39Å și unghiurile având măsura de 120°. El a evidențiat faptul
că majoritatea reprezentărilor sunt echivalente, mai exact, legăturile duble alternate cu cele
simple pot fi așezate oriunde pe ciclu. De asemenea, utilizând teoria orbitalilor hibrizi, a
afirmat că benzenul are în structura sa șase atomi de carbon (situați în vârfurile hexagonului
și uniți între ei prin trei duble legături σ conjugate, fiecare atom având hibridizarea sp2) și din
șase atomi de hidrogen, formându-se legături σ carbon-hidrogen. Orbitalul p nehibridizat al
unui atom de carbon se întrepătrunde cu vecinii lui, formând orbitali moleculari extinși pe toți
atomii ciclului. Datorită acestei întrepătrunderi, deasupra și dedesubtul planului se formează
două domenii de densitate electronică mare. Atomul de carbon saturat al benzenului rezultă
din această delocalizare a electronilor orbitalilor moleculari extinși.Structura ciclică a
benzenului a fost confirmată de cristalograful Kathleen Lonsdale.

Structura
Prin studiul spectrelor de difracție cu raze X pe ținte pure de benzen, s-a determinat
echivalența tuturor legăturilor carbon-carbon din benzen, acestea având lungimea de 140 pm.
Ele sunt mai mari decât una dublă (135 pm) și mai mici decât una simplă (147 pm). Această
valoare este determinată de delocalizarea(dislocarea) electronilor legăturilor C-C, aceștia
fiind distribuiți în mod egal pe fiecare dintre cei șase atomi de carbon, molecula putând fi
reprezentată ca o suprapunere a două reprezentări mezomere). Delocalizarea
electronilor π este cunoscută sub numele de aromaticitate, aceasta conferind benzenului o
mare stabilitate. Pentru a exprima acest lucru, se utilizează formule în care se scrie într-un
hexagon regulat un cerc cu linie continuă sau punctată.
Metoda orbitalilor moleculari permite descrierea mai exactă a structurii benzenului.
Aceasta a fost elaborată de Erich Hückel în 1931 și necesită calculul unui determinant de șase
linii și șase coloane pentru a putea obține diagrama energetică a benzenului.

Reprezentarea celor două forme mezomere ale benzenului

 Reprezentarea corectă a benzenului

Proprietati fizice si stare naturala

Benzenul se întâlnește în gazul de huilă, în petrol și în produsele lichide ale distilării
uscate a numeroșilor compuși organici bogați în carbon (huilă, lignit etc.). Este
un lichid incolor, extrem de inflamabil și volatil, având un indice de refracție de
1,50. Viscozitatea sa este mai slabă decât cea a apei. Benzenul se solidifică la
5,5 °C, temperatura de fierbere fiind de 80,1 °C. La 20 °C are o densitate de 0,88 kg/L și
o presiune de vapori de 110 Pa. Este foarte solubil în solvenți organici polari, iar în apă se
solubilizează mai greu. Coeficientul de expansiune termică al benzenului la 20 °C este de
0,001187 K−1. Are un miros caracteristic, cu un prag de detectare de 1,5 la 900 mg/m3 în
aer. Amestecul format din vapori de benzen și aer este foarte inflamabil, compusul
aprinzându-se la -11 °C. Zona de sablare se situează între 1,2 procente de volum (39 g/m3) ca
limita inferioară de explozie și 8,6 procente de volum (280 g/m3) ca limită superioară de
explozie. Energia minimă de aprindere este de 0,2 mJ,iar temperatura de combustie este de
555 °C.Benzenul arde cu o flacără galbenă, formând apă și dioxid de carbon, fumegând,
indicând astfel conținutul ridicat de carbon. Puterea calorică a compusului este de 40580
kJ/kg, entalpia molară fiind de 3257,6 kJ/mol pentru starea lichidă și 3301 kJ/mol pentru cea
gazoasă.
La spectroscopia în infraroșu, benzenul prezintă trei benzi de absorbție ale vibrațiilor
de valență la 3003, 3071 și 3091 cm−1. Vibrațiile de deformație provoacă absorbții intense
între 860– 1000 cm−1. Benzenul are în spectrul ultraviolet trei maxime de absorbție, acestea
având valorile 184 nm, 203,5 nm și 256 nm Dezecranarea protonilor aromatici se datorează
existenței norului de electroni π extins asupra ciclului.Astfel, în spectrul RMN benzenul
prezintă un singur semnal la δ 7,224 ppm.

Reactii chimice:
Oxidare
Oxidarea benzenului se poate realiza fie cu oxigen, fie cu aer, de obicei în cataliză
eterogenă. Prin oxidare incompletă se poate obține, în funcție de condițiile de lucru, fenol (la
430 °C, 7 atm).
 sau anhidridă maleică (450 °C, 1,5 atm, catalizator de V2O5)

În urma oxidării complete a benzenului rezultă dioxid de carbon și apă, reacția fiind

însoțită de o degajare a unei cantități importante de căldură (cu entalpie de reacție:ΔH = - 78
kcal/mol.

Nitrare:
Prin nitrarea benzenului se obține nitrobenzen și apă

Pentru prepararea nitrobenzenului se folosește acid azotic fumans căruia i se

adaugă acid sulfuric concentrat, amestecul numindu-se nitrant sau sulfonitric.

Clorurare (halogenare)
Prin clorurare în prezență de catalizatori (FeCl3, AlCl3, ZnCl3, etc.), benzenul
formează clorobenzen.
La fel se aplica și în cazul altor halogeni, de aici și numele reactiei de halogenare.(Br2,Cl2).

În exces de clor, benzenul formează un amestec de o- și p-diclorbenzen și, în condiții

mai energice, în hexaclorbenzen
 Hidrogenare

Sulfonare
Sulfonarea benzenului cu acid sulfuric concentrat sau fumans conduce la formarea
acidului benzensulfonic

Substitutie electrofila aromatica

Substituirea electrofilă aromatică este o reacție în care un atom de hidrogen este
substituit de o altă grupă funcțională. În cursul acestui proces, hidrocarbura joacă rolul de
nucleofil ce reacționează cu un reactant electrofil (de exemplu, un carbocation). Mecanismul
este următorul:

Alchilare Friedel-Crafts
Reacția constă în alchilarea benzenului cu un compus halogenat al unui alcan. Uneori
se utilizează un acid Lewis pe post de catalizator.

Acilarea Friedel-Crafts este un caz particular al substituției electrofile aromatice.

Reacția constă în acilarea unui compus aromatic, în acest caz a benzenului, cu o halogenură
acidă. În proces se folosește drept catalizator un acid Lewis