Sunteți pe pagina 1din 6

NERVUL GLOSOFARINGIAN (nervus glossopharyngeus) – IX

Nervul glosofaringian formează împreună cu omologul său de parte opusă cea de a noua
pereche de nervi cranieni. Este un nerv complet, care prin fibrele sale motorii inervează mușchii
faringelui și unii din mușchii limbii, prin fibrele senzitive inervează mucoasa faringelui și partea
posterioară a mucoasei linguale, iar prin fibrele vegetative asigură inervația parasimpatică a
glandei parotide.
Originea reală – a fibrelor somatice și viscerale aferente generale și speciale se află în
neuronii pseudounipolari din ganglionii superior și inferior de pe traiectul nervului. Prelungirile
periferice ale neuronilor din acești ganglioni formează fibrele viscero și somato aferente din
structura nervului.
Fibrele somatoaferente generale culeg stimulii proprioceptivi de la mușchii inervați de
nervul glosofaringian și exteroceptivi de la zona cutanată retroauriculară, însoțind ramul auricular
al nervului vag. Protoneuronul se află în ganglionul superior (ganglion superius) al nervului
glosofaringian sau ganglionul lui Ehrenritter situat medial ganglionului inferior, cu care adesea
este unit, apărând ca o depedență a acestuia. Prelungirea centrală a protoneuronului face sinapsă
cu deutoneuronul în nucleul tractului spinal al nervului trigemen.
Prelungirile centrale ale protoneuronului pătrund în punte prin șanțul posterolateral și
formează tractul solitar, care are traiect descendent prin bulb, ajungând până la nivelul lui C1 și
fibrele sale fac sinapsă cu deutoneuronul în nucleul tractului solitar și în nucleul tractului spinal al
nervului trigemen. Axonii deutoneuronilor se încrucișează pe linia mediană, se alătură
lemniscului medial și se termină în nucleul ventral posteromedial al talamusului, proiecția
corticală făcându-se în aria 43 a girusului postcentral al lobului parietal, în aceeași zonă cu
proiecția sensibilitășii cutanate a feței. Unele fibre, după ce au încrucișat linia mediană, fac
sinapsă în nucleii vegetativi ai formației reticulate, realizând arcuri reflexe salivare.
Fibrele visceroaferente generale au protoneuronul în ganglionul inferior (ganglion
inferius) al nervului glosofaringian sau ganglionul lui Andersch situat în foseta pietroasă de pe
marginea posterioară a stâncii temporalului, imediat sub ganglionul superior. Fibrele
visceroaferente generale culeg stimulii sensibilității generale (tactilă, termică și dureroasă) de la
mucoasa treimii posterioare a limbii, vălului palatin, tonsila palatină, nazo și orofaringe, tuba
auditivă, mucoasa casei timpanului, mucoasa celulelor mastoidiene, de la presoreceptorii
sinusului carotic și de la chemoreceptorii glomusului carotic, aceștia din urmă participând la
reglarea nervoasă a presiunii arteriale. Fibrele visceroaferent generale de la sinusul carotic și
glomusul carotic fac sinapsă cu deutoneuronul în nucleul dorsal al vagului. Celelalte fibre
visceroaferente generale fac sinapsă cu deutoneuronul în nucleul tractului spinal al nervului
trigemen (nucleus spinalis nervi trigemeni).
Fibrele visceroaferente speciale (gustative) culeg stimulii gustativi de la nivelul
mucoasei linguale din jurul V-ului lingual și din treimea posterioară a limbii. Protoneuronul lor
este situat în ganglionul inferior al nervului glosofaringian, prelungirile centrale ale acestuia
făcând sinapsă cu deutoneuronul în partea mijlocie a nucleului tractului solitar (nuclei tractus
solitarii) din bulb.
1
Originea reală a fibrelor visceroaferente branhiomotorii se află în partea superioară a
nucleului ambiguu (nucleus ambiguus) din bulb. Acest nucleu primește aferențele corticale
bulbare și periferice. Aferențele corticale, directe și încrucișate, prin fasciculul corticonuclear,
asigură controlul voluntar al deglutiției și fonației. Aferențele bulbare provin de la complexul
nuclear solitar și de la nucleul parabrahial medial, participând la realizarea unor reflexe
respiratorii. Aferențele periferice provin de la receptorii mucoasei faingelui, laringelui și traheei
pe calea nervilor V, IX și X, închizând arcurile reflexelor de tuse și vomă.
Originea reală a fibrelor visceroeferente preganglionare este în nucleul salivator
inferior (nucleus salivatorius inferior) din bulb, situat lângă extremitatea craniană a nucleului
ambuguu, ce conține neuronul preganglionar. Neuronii preganglionari își trimit axonii
(fibrepreganglionare mielinice) pe calea nervului glosofaringian, timpanic, pietros profund și fac
sinapsă în ganglionul otic cu neuronii postganglionari, ai căror axoni (fibre postganglionare
amielinice) merg cu nervul auriculotemporal la glanda parotidă, având efect secretor și
vasodilatator.
Originea aparentă – emergența nervului la suprafața bulbului se face prin 5-6
mănunchiuri de fibre nervoase, în partea superioară a șanțului lateral posterior al bulbului,
deasupra originii aparente a nervului vag. Mănunchiurile de fibre nervoase se unesc frecvent într-
un cordon nervos individualizat abia după ce au traversat dura mater la nivelul găurii jugulare.
Traiect și raporturi – în funcție de traiectul său, nervul trigemen i se deosebesc trei
segmente: intracranian, la nivelul găurii jugulare și extracranian (cervical).
În segmentul intracranian nervul este situat în fosa craniană posterioară
subarahnoidiană, fiecare din mănunchiurile sale componente fiind învelit de piamater. Împreună
cu nervii vag și accesor se găsește într-o teacă pială comună, fiind situat într-un șanț de pe
tuberculul jugular al occipitalului și acoperit de floculus. Nervul glosofaringian este situat
anterior nervilor vag și accesor și posteroinferior nervilor facial, intermediar și vestibulocohlear.
Ulterior, nervul accesor se dispune lateral de vag și glosofaringian. Traiect comun al acestor trei
nervi explică afectarea lor în meningite, fracturi ale bazei craniului sau în cazul formațiunilor
tumorale. Apoi, cei trei nervi traversează succesiv, dinspre interiorul spre exteriorul craniului,
arahnoida și dura mater și se angajează în gaura jugulară.
Gaura jugulară este împărțită de către un sept fibros în formă de V, numit și ligament
jugular, care se inseră pe procesele intrajugulare ale occipitalului și temporalului, în trei
compartimente:
→ Posterior în care se află vena jugulară internă;

→ Anteromedial, cel mai îngust, în care se află nervul glosofaringian;

→ Posterolateral, în care se găsesc nervii vag și accesor și artera meningee


posterioară, ram din artera faringiană ascendentă.
La acest nivel nervul glosofaringian prezintă cei doi nuclei ai săi, superior și inferior.

2
În segmentul extracranian, la ieșirea din gaura jugulară, nervul glosofaringian descrie o
curbă cu concavitatea anterior, de-a lungul feței laterale a faringelui până la nivelul limbii (de
unde și numele său), parcurgând spațiile retro- și prestilian. Chiar de sub gaura jugulară, nervul
glosofaringian este situat pe fața posterioară a arterei carotide interne, care pătrunde în canalul
carotidian al stâncii temporalului, apoi o înconjoară lateral, trecând între arteră și vena jugulară
internă. În continuare, nervul coboară oblic anteroinferior și încrucișează fața laterală a
mușchiului stilofaringian, fiind aplicat pe mușchiul contrictor superior al faringelui, trece pe sub
marginea inferioară a acestuia și pătrunde în faringe, mergând pe fața medială a mușchiului
stiloglos. Ajunge pe fața dorsală a porțiunii verticale a limbii, până la nivelul V-ului lingual, nivel
la care se termină prin numeroase ramuri gustative.
Ramuri colaterale:
Nervul timpanic (n. tympanicus) al lui Jacobson, autor care-l descrie în anul 1818, este
principalul ram colateral al nervului glosofaringian, fiind însă un ram cu calibrul de 1 mm. El ia
naștere din ganglionul inferior al nervului glosofaringian, parcurge șanțul săpat pe creasta care
separă gaura jugulară de canalul carotidian și la extremitatea acestui șanț, nervul pătrunde într-un
mic canal osos și ajunge în casa timpanului prin planșeul său, sub promontoriu, pe care determină
un șanț și anterior ferestrei rotunde. La acest nivel el se termină cu plexul timpanic și nervii
caroticotimpanici.
Plexul timpanic (plexus tympanicus) inervează mucoasa casei timpanului din vecinătatea
ferestrelor rotundă și ovală, tuba auditivă prin ramul tubar (r. tubarius), și mucoasa celulelor
mastoidiene. La nivelul plexului timpanic există ganglionul timpanic (ganglion tympanicus;
intumescentia tympanica). Unii autori consideră ramurile plexului timpanic ca ramuri care se
desprind direct din nervul timpanic, numindu-le nervii ferestrei rotunde, ferestrei ovale și tubei
auditive.
Nervii caroticotimpanici (nn. caroticotympanici) sunt considerați ramuri ale plexului
timpanic, care se distribuie mucoasei casei timpanului (la care ajung traversând peretele anterior
al acesteia) și glomusul carotidian. Ar fi în realitate ramuri ale plexului simpatic carotidian
destinate mucoasei casei timpanului.
Jacobson descrie nervul timpanic ca pe un nerv complex, care are multiple relații cu nervii
învecinați. Luând naștere de pe fața anterolaterală a ganglionului inferior, se angajează în canalul
osos de pe fața posterosuperioară a stâncii temporalului și ajunge în casa timpanului. Merge într-
un șanț vertical ascendent de pe peretele medial al casei timpanului și la nivelul promotoriului se
împarte în șase ramuri terminale:
a. două ramuri posterioare, nervul ferestrei ovale și nervul ferestrei rotunde;
b. două ramuri anterioare, ramul tubar, pentru mucoasa trompei lui Eustachius și filetul
caroticotimpanic, care străbate un conduct osos propriu, pentru a se termina în plexul
simpatic carotidian intern;

3
c. două ramuri superioare sau ascendente, care ies din casa timpanului, se angajează prin
canalele osoase proprii din stânca temporalului și ajung pe fața anterosuperioară a
acesteia;
La acest nivel, ramul medial, nervul pietros profund mare, se anastomozează cu ramul
pietros superficial al nervului intermediar și cu un filet simpatic, pentru a forma nervul
canalului pterigoidian (nervul vidian), care se termină în ganglionul pterigoidian;
Ramul lateral, nervul pietros profund mic, se anastomozează cu nervul pietros
superficial mic, ram al nervului intermediar, pentru a ajunge la ganglionul otic.
Nervul pietros mic (n. petrosus minor) sau nervul pietros profund mic, considerat de
mulți autori ca ram al nervului timpanic, este considerat ram colateral independent al nervului
glosofaringian. El pătrunde în craniu printr-un orificiu propriu de pe fața anterosuperioară a
stâncii temporalului, merge între cele două foițe ale durei mater și iese din craniu fie prin sutura
sfenopietroasă, fie prin gaura pietroasă sau chiar prin foramen lacerum, pentru a se termina în
ganglionul otic. Acest nerv pietros este format din fibre parasimpatice pentru glanda parotidă.
Fibrele parasimpatice își au originea în nucleul salivar infeior, merg pe tractul nervilor
glosofaringian și timpanic și fac sinapsă cu neuronul postganglionar din ganglionul otic, de unde
și numele de rădăcină parasimpatică a ganglionului otic (radix parasympathica ganglii otici)
care i se dă nervului pietros mic. Axonii neuronilor din acest ganglion (fibrele postganglionare)
merg pe traseul nervilor mandibular și auricular pentru a ajunge la glanda parotidă.
Considerând nervul pietros mic ram al nervului timpanic, rezultă că nervul timpanic are un dublu
rol: secretor, pentru glanda parotidă și senzitiv, pentru mucoasa casei timpanului și tubei auditive.
Fibrele sale senzitive pot ajunge la nucleul solitar pe două căi: fie prin ramul comunicant al
nervului intermediar cu plexul timpanic (nervul pietros superficial mic), situație în care nervul
timpanic are un calibru redus; fie prin nervul pietros profund mic, situație în care nervul timpanic
are un calibru mai mare și ramul comunicant al nervului intermediar lipsește.
Ramul sinusului carotic (r. sinus carotici) ia naștere din nervul glosofaringian imediat
sub gaura jugulară și se ramifică rapid în două ramuri, care uneori se pot desprinde separat din
trunchiul nervului. Coboară de-a lungul arterei carotide interne și formează împreună cu fibre din
simpaticul cervical și nervul vag, plexul nervos paricarotidian pentru sinusul și glomusul
carotidian. Aceste fibre care se termină în nucleul solitar transportă stimuli de la peretele arterial
în funcție de presiunea arterială.
Ramuri faringiene (rr. pharyngei) în număr de 2-3, se anastomozează pe peretele lateral
al faringelui cu ramuri din nervul vag și din simpaticul cervical, formând plexul faringian al lui
Haller, din care se desprind ramuri pentru mușchiul constrictor superior și pentru mucoasa și
vasele faringelui. Aceste ramuri inervează numai mucoasa regiunilor nazală și orală ale faringelui
și de aceea paralizia nervului glosofaringian se manifestă prin pierderea sensibilității generale în
aceste segmente și dispariția reflexului faringian.
Nervul mușchiului stilofaringian (n. musculi stylopharyngei) se desprinde din nervul
glosofaringian la nivelul marginii posterioare a acestui mușchi, pe care-l aborează pe fața sa

4
superificială. El dă frecvent un ram pentru mușchiul stilohioidian și pentru pântecele posterior al
digastricului.
Ramuri tonsilare (rr. tonsilarea), care asigură sensibilitatea mucoasei tonsilei palatine a
vălului palatin. Împreună cu nervii palatini formează plexul tonsilar al lui Andersch, situat pe fața
laterală a amigdalei palatine, între mușchii constrictori superior și mijlociu al faringelui.
Ramul comunicant cu ramul auricular al nervului vag (r. communicans cum ramo
auriculare nervi vagi) se desprinde din ganglionul inferior al nervului glosofaringian și participă
astfel la inervația zonei Ramsay Hunt.
Ramuri linguale (rr. linguales) reprezintă ramurile terminale ale nervilor glosofaringian
care inervează treimea posterioară a mucoasei linguale, papilele V-ului lingual și papilele foliate,
având și fibre parasimpatice pentru glandele linguale. Ramurile linguale se anastomozează între
ele, formând un plex lingual (Testut). La nivelul vârfului V-ului lingual, ramurile linguale se
anastomozează cu cele de partea opusă formând un plex mic numit plexul coronar al găurii
oarbe, descris de către Valentin.
Se mai descrie nervul mușchiului stiloglos, care se desprinde din glosofaringian sub
nervul mușchiului stilofaringian. Acest nerv poate inerva numai partea posterioară a mușchiului
stiloglos, partea sa anterioară fiind inervat de nervul hipoglos.
Vascularizația – nervul glosofaringian este bogat vascularizat de ramuri arteriale care-și
au originea în artera bazilară, artera cerebeloasă anteroinferioară, artera meningee posterioară și
ramuri subțiri pe care le primește direct din artera carotidă internă. Terminal este vascularizat de
ramuri din artera linguală.
Anastomoze
Nervul glosofaringian și ramurile sale prezintă multiple anatomoze cu ramurile nervilor
cranieni învecinați și vom menționa în continuare numai pe acelea care nu au fost amintite în
cursul descrierii nervului glosofariangian.
Cu nervul facial poate prezenta trei anatomoze: imediat sub gaura stilomastoidiană, nervul
facial trimite o anatomoză pentru ganglionul superior al glosofaringianului (ansa lui Haller); prin
ramul nervului facial destinat pântecelui posterior al digastricului și mușchiului stilohiodian, care
se anatomozează cu nervul mușchiului stilofaringian al glosofaringianului.
Cu nervul intermediar prezintă un ram comunicant cu nervul coarda timpanului (r.
communicans cum chorda tympani).
Cu nervul trigemen prezintă un ram comunicant cu nervul auriculotemporal (r.
communicans cum nervo auriculotemporali).
Cu nervul vag, din ganglionul superior al glosofaringianului se desprinde un ram
comunicant cu ramul meningeal al acestuia (r. communicans cum ramo meningeo), iar din
ganglionul inferior sau imediat acestuia, se desprinde un ram subțire și scurt, care ajunge la
nervul vag imediat sub gaura jugulară.

5
6