Cartea Ecleziastului (Qohelet)

Prezentare:

Spre deosebire de Cartea Proverbelor, Cartea Ecleziastului prezintă reflecţiile

personale ale autorului asupra contradicţiilor din viaţă. De multe ori omul nu înţelege
pentru ce viaţa este aşa şi nu altfel, aceasta pentru că are o înţelepciune limitată. Are
totuşi clădită în sine speranţa unui viitor mai bun, doar dacă se încrede în
Dumnezeu.

Numele cărţii provine de la cuvântul grec "ekklesiastes", care traduce cuvântul ebraic
"qahal", care înseamnă adunare. Sensul care ne interesează pe noi este "cel care
vorbeşte unei adunări", predicator, orator. Ca atare Ecleziastul sau Qohelet nu este
un nume propriu, ci numele unei funcţii. Cartea se citea mai ales cu ocazia Sărbătorii
Corturilor şi avea rolul de a aminti evreilor că viaţa, cu plăcerile şi bucuriile ei este
trecătoare.

Deşi pare că îl are ca autor pe Solomon, cartea este scrisă de un israelit învăţat din
Palestina, probabil la Ierusalim, în limba aramaică, în secolul al III-lea î.C. Autorul
doar se foloseşte de numele lui Solomon pentru a da autoritate cărţii, dar nu el este
autorul adevărat, mai ales că Solomon nu era un fatalist al vieţii, aşa cum dă
impresia că este autorul Cărţii Ecleziastului. Cu toate acestea, chiar şi autorul cărţii
nu este un materialist, aşa cum se pare, ci şi el îşi mărturiseşte credinţa în
Dumnezeu şi îşi raportează viaţa la el.

Cartea are la bază trei idei: viaţa e plină de contradicţii; numai Dumnezeu cunoaşte
bine sensul tuturor celor care există şi omul e capabil să descopere voinţa lui
Dumnezeu în mod progresiv.

Are 12 capitole structurate astfel:

- 1,1-11: prolog;

- 1,12-3,22: examinarea lucrurilor temporale;

- 4,1-7,29: analiza relaţiilor economice ale omului în raport cu viaţa;

- 8,1-12,7: limita înţelepciunii umane;

- 12,8-14: epilog.

Cel care deschide pentru prima dată Cartea Ecleziastului va constata încă din start o
viziune pesimistă asupra vieţii: "Deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt
deşertăciuni" (Qoh 1,2). Ca atare, nimic nu este nou sub soare. Omul trebuie să
răspundă înaintea lui Dumnezeu de tot ceea ce face. Chiar relaţiile dintre oameni
suferă atât de mult din cauza nesincerităţii, a înşelăciunilor de multe feluri, a
dezamăgirilor. Toate în viaţă sunt trecătoare, sensul adevărat al tuturor îl ştie numai
Dumnezeu. Expresia "deşertăciunea lucrurilor omeneşti" apare în carte de 25 de ori.
Totul e deşertăciune. Ştiinţa, bogăţia, iubirea, viaţa ca atare, toate se succed, iar la
sfârşit vine bătrâneţea, boala şi apoi moartea. Moartea este locul comun în care se
întâlnesc toţi: bogaţi şi săraci, înţelepţi şi nebuni, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni.

Pentru cititorul neavizat, Cartea Ecleziastului poate însemna o adevărată tragedie.

Dacă toate sunt aşa cum sunt, care mai este sensul vieţii? Pentru ce ne-a mai creat
Dumnezeu? Doar ca în final toţi să fim distruşi?

Prin viziunea pe care o propune, autorul vrea să schimbe ideea răsplăţii comunitare
şi să-l conducă pe om la conştientizarea responsabilităţii proprii. Răsplata omului nu
este în lumea aceasta, nici nu este omul cel care poate să dea răsplata, ci singura
răsplată este la Dumnezeu, după această viaţă. El a creat totul, în mâna lui sunt
toate, toate depind de el. El este raţiunea pentru care există tot ceea ce există şi tot
ceea ce există îşi are desăvârşirea doar în el.

Obiectiv:

Ceea ce nu este deşertăciune în viaţă este ceea ce facem pentru Dumnezeu.

Învăţătură:

Aparent totul în această viaţă este deşertăciune. Chiar şi viaţa de rugăciune, faptele
bune, corectitudinea în relaţia cu aproapele etc., de multe ori sunt puse la îndoială.
Celor "buni" le merge de multe ori rău, pe când celor "răi" le merge atât de bine.
Bogăţiile acestui pământ sunt posedate doar de câţiva oameni, foarte mulţi trăind la
pragul sărăciei. Paradoxal, cei care se îngrijesc mai mult de sănătatea proprie, se
îmbolnăvesc mai mult, iar cei care au diferite vicii, nu suferă de nici o boală. Cei care
îl caută pe Dumnezeu-Iubire sunt persecutaţi, iar cei care nu-l caută sunt preferaţi. În
toate aceste paradoxuri avem toate motivele să credem că o ierarhie a priorităţilor
există. Toate au un scop bine precizat de Creator. Nimic din ceea ce ni se întâmplă
nu este întâmplător. Dumnezeu are cu fiecare dintre noi un plan de iubire. Este cel
mai nobil aspect care poate şi trebuie subliniat. Că mijloacele pentru împlinirea
acestui plan sunt de cele mai multe ori paradoxale, şi acesta este un mister. Cel care
are o credinţă adevărată nu-şi pune multe întrebări. Iar cei care îşi pun întrebări,
oricum nu găsesc răspunsul, pentru că de cele mai multe ori răspunsul este la
Dumnezeu. Singură credinţa trebuie să fie aceea care să călăuzească viaţa omului
pe pământ spre Dumnezeu. Ceea ce este făcut din credinţă nu poate fi deşertăciune,
pentru că Dumnezeu nu se dezice. Istoria ne este martoră.

Practic:

- Comentaţi: "Deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt deşertăciuni!" (Qoh 1,2).

- Din perspectiva Cărţii Ecleziastului, ce legătură există între respectarea Legii şi

răsplată?

- Găsiţi asemănări între atitudinea fariseilor şi cărturarilor din evanghelie şi anumite

atitudini din Cartea Ecleziastului.

- Citiţi Qoh 3,1-8 şi discutaţi la nivel de grup ceea ce vă sugerează?

- Discutaţi la nivel de grup despre deşertăciunea păcatului.

- În viziunea Cărţii Ecleziastului, cum consideraţi sacramentele?

Texte de referinţă:

"Pentru orice lucru este un moment prielnic şi timp pentru orice lucru de sub cer. Este
un timp ca să te naşti şi un timp ca să mori, un timp ca să sădeşti şi un timp ca să
culegi ceea ce ai sădit. Este un timp ca să răneşti şi un timp ca să vindeci, un timp ca
să dărâmi şi un timp ca să construieşti. Este un timp ca să plângi şi un timp ca să
râzi, un timp ca să jeleşti şi un timp să te distrezi. Este un timp ca să arunci pietre şi
un timp ca să le aduni. Este un timp în care să îmbrăţişezi şi un timp în care să fugi
de îmbrăţişare. Este un timp în care să aduni şi un timp în care să risipeşti. Este un
timp în care să păstrezi şi un timp în care să arunci. Este un timp în care să rupi şi un
timp în care să coşi, este un timp în care să vorbeşti şi un timp în care să taci. Este
un timp în care să iubeşti şi un timp în care să urăşti. Este un timp pentru a face
război şi un timp pentru pace" (Qoh 3,1-8).

"Nu te grăbi să-ţi deschizi gura şi inima să nu-ţi scoată vreo vorbă înaintea lui
Dumnezeu, căci Dumnezeu este în ceruri, iar tu pe pământ. Pentru aceasta să fie
cuvintele tale puţine. Visurile vin din multele tale griji, iar glasul celui nebun din
mulţimea de vorbe. Dacă ai făcut un jurământ lui Dumnezeu nu pierde din vedere să-
l împlineşti, pentru că nebunii nu au nici o trecere, tu însă împlineşte ceea ce ai
promis" (Qoh 5,1-2).

"O muscă moartă strică amestecul de untdelemn al celui ce pregăteşte parfumuri,

puţină nebunie strică preţul la multă înţelepciune. Inima celui înţelept este la dreapta
lui, iar inima celui nebun este la stânga. La fel, celui nebun, când merge pe drum îi
lipseşte adevărata înţelepciune, iar toată lumea zice: «Este nebun!» Dacă mânia
conducătorului tău se ridică împotriva ta, nu te clinti din locul tău, căci firea calmă
înlătură mari neajunsuri. Am mai văzut încă un rău sub soare, ca o greşeală care
porneşte de la conducător: Nebunul este pus la responsabilităţi înalte, iar cei vrednici
stau la locurile de jos" (Qoh 10, 1-6).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, tu dai sens creaţiei tale. Ajută-ne să înţelegem care este
voinţa ta cu noi pentru a nu cădea în disperare. Amin.