Licenta Conta Marfuri Si Ambalaje

Organizarea şi conducerea contabilitătii mărfurilor şi ambalajelor Pagina 1
CUPRINS
CAPITOLUL I
Mărfuri şi ambalaje – componente ale activelor circulante..............................4
1.1 Noţiunea de active circulante…………………………………………………….…..4
1.1.1 Active circulante sub formă de stocuri şi produse în curs de execuţie..................4
1.1.2 Active circulante de trezorerie...............................................................................6
1.1.3 Active circulante în decontare…………………………………………………...9
1.2 Obiectivele contabilităţii mărfurilor şi ambalajelor…………………………………10
1.2.1 Noţiunea de stocuri……………………………………………………………..10
1.2.2 Contabilitatea stocurilor de mărfuri………………………………………….....12
1.2.3 Contabilitatea stocurilor de ambalaje…………………………………………..14
1.3 Obiectul de activitate şi organizarea SC „COM – PUF ” SRL…………………....16
1.4 Analiza cifrei de afaceri la SC „COM – PUF ” SRL…………………………..…18
CAPITOLUL II
Evaluarea în contabilitate a intrărilor şi ieşirilor de stocuri din
patrimoniu……………………………………………………………………...20
2.1 Momente când se evaluează stocurile ……………………………………………..20
2.2 Evaluarea stocurilor la intrare în patrimoniu……………………………………….20
2.3 Evaluarea stocurilor la inventariere ………………………………………………..22
2.4 Evaluarea stocurilor la încheierea exerciţiului financiar ………………………… .22
2.5 Evaluarea stocurilor la ieşire din patrimoniu..……………………………………...23
2.5.1 Metoda costului mediu ponderat……………………………………………….23
2.5.2 Metoda prima intrare-prima ieşire (FIFO)…………………………………….24
2.5.3 Metoda ultima intrare-prima ieşire (LIFO)……………………………………25
2.5.4 Metoda costului standard…………………………………………………….....25
2.5.5 Metoda preţului de vânzare sau metoda preţului cu amănuntul………….…….27
2.6 Exemple privind evaluare stocurilor la ieşire din patrimoniu……………………...27
CAPITOLUL III
Evidenţa existenţei şi mişcării stocurilor de mărfuri şi ambalaje ………….32
3.1 Documente specifice….............................................................................................32
3.2 Metode de organizare a contabilităţii analitice a stocurilor......................................37
3.2.1 Metoda operativ-contabilă……………………………………………………..37
3.2.2 Metoda cantitativ-valorică…………..……………………………………..…..38
3.2.3 Metoda global-valorică………………………………………………………...41
3.3. Reflectarea în contabilitate a stocurilor de mărfuri ……………………………….42
3.3.1 Folosirea inventarului permanent……………………………………………....45
3.3.2 Folosirea inventarului intermitent……………………………………………...48
3.4. Reflectarea în contabilitate a stocurilor de ambalaje ……………………………..49
3.4.1 Folosirea inventarului permanent……………………………………………...51
3.4.2 Folosirea inventarului intermitent……………………………………………...58
CAPITOLUL IV
Controlul gestionar al stocurilor de mărfuri şi ambalaje…………………...61
4.1 Controlul faptic al stocurilor de mărfuri şi ambalaje….............................................61
4.2 Controlul modului de asigurare a condiţiilor de depozitare şi conservare al stocurilor
de mărfuri şi ambalaje…...........................................................................................64
4.3 Controlul efectiv al stocurilor de mărfuri şi ambalaje, inventarirea..........................67
4.4 Stabilirea rezultatelor inventarierii şi regularizarea diferenţelor constatate..............75
CAPITOLUL V
Prototip de sistem expert pentru alegerea unui furnizor…………………….80
CONCLUZII ŞI PROPUNERI………………..……………………………..108
ANEXE………………………………………………………………………..112
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................115
INTRODUCERE
Trecerea la economia de piaţă se înscrie noii comenzi sociale pentru contabilitate.

Subordonată acestui deziderent la 1 ianuarie 1994 a intrat în vigoare noul sistem de
contabilitate, gândit ca o componentă de bază a reformei de ansamblu pe care o parcurge.
Pentru documentarea temeinică, specialiştii români au conceput un sistem contabil
racordat la exigenţele economiei de piaţă care a fost generalizat şi aplicat în anul 1994. El se
bazează pe cerinţele actuale ale internaţionalizării şi armonizării contabilităţii.
Deci metodele adoptate corespunzător cerinţelor unei contabilităti moderne ce este
susceptibilă de perfectă, indeosebi în privinţa unei concordanţe cât mai deplină cu conţinutul
Standardelor Internaţionale şi a adoptării la noile reglementări cu caracter economico-
financiar. Se poate aprecia că reglementările şi metodologia care formează noul sistem
contabil reprezintă cel mai important pas facut de România pentru integrarea europeană şi
pentru realizarea unei veritabile economii de piaţă.
În comparaţie cu vechiul sistem contabil modificările determinate de noul sistem sunt
foarte importante, ele vizează reguli de terminologie, de evaluare, de prezentare a rezultatelor
şi de utilizare a sistemelor financiare.
Lucrarea de diplomă prezentă a fost elaborată luând în considerare experienţa
concretă, cu greutăţile inerente de procurare a datelor de la S.C. COM-PUF S.R.L. Botoşani,
ţinând seama de elementele de noutate intervenite în gestiunea şi contabilitatea stocurilor de
mărfuri şi ambalaje din această societate. De asemenea s-a avut în vedere, că sistemul actual
de contabilitate permite introducerea metodelor de evaluare a elementelor patrimoniale
recunoscute pe plan mondial şi anume – CMP, FIFO, LIFO – şi crearea posibilităţii fiecărui
agent economic să opteze pentru acea metodă care răspunde cel mai bine intereselor proprii.
CAPITOLUL 1
MĂRFURI ŞI AMBALAJE – COMPONENTE ALE ACTIVELOR
CIRCULANTE
1.1. Noţiunea de active circulante

Contabilitatea reprezintă ansamblul coerent al operatiilor de consemnare, cuantificare,
prelucrare şi comunicare a informaţiilor contabil-financiare, referitoare la o valoare
economică determinată, inclusiv modificările acesteia în cadrul unei perioade de referinţă1.
Orice agent economic dispune, în patrimoniul său, pe lângă active imobilizate şi de
active circulante. Spre deosebire de activele imobilizate, cele circulante au o mişcare mai
rapidă, în cele mai multe cazuri participă la un singur ciclu de producţie şi îşi transmit
valoarea dintr-o dată, asupra producţiei obţinute. Unităţile patrimoniale dispun de trei
categorii importante de active circulante astfel:
 stocuri şi produse în curs de execuţie;
 active de trezorerie (băneşti);
 active în decontare (creanţe).
1.1.1. Active circulante sub formă de stocuri şi produse în curs de execuţie

Reprezintă denumirea unei categorii de active circulante care există în economia
tuturor agenţilor economici şi care cuprinde o sumă de elemente cu denumiri şi conţinut bine
stabilit astfel:
 Materii prime, constituie de fapt substanţa producţiei ce se realizează şi deţine un rol
hotărâtor în obţinerea sa. Orice unitate patrimonială specializată în producţie foloseşte
materia primă pentru a produce. De exemplu, minereul de fier în industria siderurgică,
lemnul în industria mobiRON, stofa în industria confecţiilor etc.
 Materiale consumabile sunt şi ele o prezenţă frecventă în economia agenţilor economici
care îşi desfăşoară activitatea în sfera producţiei, categorie în care se includ: materialele
auxiliare, combustibilul, piesele de schimb, materialele de ambalat, prefabricatele,
seminţe, medicamente, substanţe chimice .
1
Horomnea, E., Bazele contabilitaţii, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003, pag 37
 Obiectele de inventar sunt prezentate în economia mai tuturor agenţilor economici fiind
necesare desfăşurării activităţii lor. Ele de regulă nu întrunesc cumulativ cele două
condiţii pentru a fi mijloace fixe, respectiv, fie că au valoarea contabilă mai mare decât
limita prevăzută de lege, dar nu au durată de funcţionare mai mare de un an, fie că
îndeplinesc condiţia de durată, dar nu întrunesc condiţia de valoare. În mod concret, în
această categorie se includ: S.D.V.-urile (scule, dispozitive şi verificatoare),
echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru, alte obiecte de inventar.
Caracteristic este faptul că obiectele de inventar se uzează, iar uzura lor reprezintă
cheltuieli ale agentului economic înregistrate fie integral la darea în folosinţă, fie în cote
lunare fără a depăşi durata a trei ani.
 Produsele în curs de execuţie cuprind producţia care în ultima zi din lună se găseşte în
curs de prelucrare. Ea se determină fie prin inventariere, fie pe cale financiar-contabilă şi
se înregistrează în contabilitate, fiind necesară în vederea determinării costului produselor
finite. La începutul lunii următoare se reintroduce, din punct de vedere contabil, în
procesul de producţie în vederea continuării tehnologiei de fabricaţie.
 Semifabricatele sunt produse care nu au parcurs întregul proces de fabricaţie, ci numai
unele faze ale acestuia. Caracteristic este faptul că ele sunt recepţionate în acest stadiu de
produs incomplet fabricat, se depun la magaziile secţiilor de fabricaţie, de unde urmează,
fie a se reintroduce în secţiile de fabricaţie prentu a-şi continua procesul tehnologic, fie
se vând în acest stadiu de semifabricat altor unităţi .
 Produsele finite reprezintă rezultatul final obţinut din procesul de producţie. Caracteristic
pentru produsele finite este faptul că ele au trecut prin toate fazele procesului de
producţie, au fost recepţionate de specialiştii din secţii şi ulterior predate la depozite sau
magazii, în vederea expedierii lor către cumpărători.
 Produsele reziduale sunt produse finite care nu au fost recepţionate de controlul tehnic
de calitate din secţii, nefiind corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi care în mod
curent se numesc rebuturi.
 Materiile şi materialele aflate la terţi sunt materii prime şi materiale consumabile
trimise la terţi pentru a fi depozitate sau prelucrate .
 Obiectele de inventar aflate la terţi sunt obiecte de inventar care înainte de a fi folosite
au nevoie de a fi prelucrate şi, neavând utilajul necesar, se transmit la terţi pentru a fi
prelucrate.
 Produsele aflate la terţi sunt produse finite sau semifabricate care sunt trimise la ţerti
spre depozitare.
 Mărfuri aflate în custodie sau consignaţie la terţi.
 Mărfurile sunt un element patrimonial specific unităţilor din comerţ, dar uneori se găsesc
în unităţile productive care au magazine proprii de desfacere.
 Ambalajele sunt bunuri folosite pentru a proteja produsele şi mărfurile pe timpul
transportului şi manipulării, dar şi pentru a le prezenta într-o formă atrăgătoare.
1.1.2. Active circulante de trezorerie (băneşti)

O parte din activele circulante ale unităţilor patrimoniale trebuie să se găsească şi sub
formă bănească, ele fiind necesare pentru aprovizionarea cu stocuri, plata furnizorilor şi a
impozitelor, plata salariilor şi a altor obligaţii. Principalele active circulante de trezorerie ce
există în patrimoniul agenţilor economici sunt:
 Acţiunile proprii care se folosesc pentru urmărirea acţiunilor proprii răscumpărate de
unitate de la acţionari, deşi legea nu obligă unităţile să-şi răscumpere acţiunile. Atunci
când răscumpără unele acţiuni societatea o face pentru a le revinde mai avantajos sau din
alte motive.
 Acţiunile se folosesc pentru a urmări acţiunile cumpărate de la alte societăţi comerciale
în vederea obţinerii de venituri financiare pe termen scurt.
 Obligaţiunile emise sau răscumpărate urmăresc după, cum rezultă din titulaturi,
obligaţiunile unităţii emise anterior şi acum răscumpărate de aceasta.
 Obligaţiunile sunt un element patrimonial ce se foloseşte pentru a urmări valoarea la
cost de achiziţie a obligaţiunilor altor unităţi cumpărate în vederea obţinerii de venituri
financiare.
 Valorile de încasat sunt elemente patrimoniale folosite de agenţii economici pentru a
urmări cecurile şi alte efecte comerciale primite de la clienţi.
 Conturile curente la bănci se utilizează pentru a urmări disponibilităţile în RON şi în
valută aflate în conturi la bănci, precum şi mişcarea acestora.
Legile ţării obligă pe agenţii economici să păstreze cea mai mare parte a
disponibilităţilor băneşti în conturi la bănci. Băncile plătesc agenţilor economici dobânzi
pentru sumele păstrate de aceştia în conturile lor, dar băncile nu au numai obligaţia să execute
operaţii de încasări şi de plăţi din conturile acestora, pentru care ele percep comisioane.
Caracteristic pentru aceste operaţii efectuate de bănci este faptul că ele se execută prin
sistemul numit virament sau plăţi fără numerar. Aceasta înseamnă că, la ordinul plătitorului,
banca transmite suma cerută din contul acestuia în contul beneficiarului, fără ca banii să
participe la operaţie, în forma lor fizică, ceea ce prezintă mari avantaje.
Unităţile însă pot avea la bănci nu numai RON ci şi valută, motiv pentru care acest
element patrimonial se dezvoltă astfel:
 Conturi la bănci în RON, reprezentând desigur suma de bani de care dispune agentul
economic la banca sa. Un agent economic poate avea disponibil la bancă în RON la mai
multe bănci, după cum interesele sale economice o cer.
 Conturi la bănci în valută, cont menit să evidenţieze valuta de care dispune agentul
economic şi operaţiile de încasări şi de plăţi în valută.
De remarcat este faptul că banca îi comunică agentului economic periodic operaţiile
efectuate, respectiv încasările şi plăţile, precum şi sumele existente, printr-un document
denumit "Extras de cont în RON", respectiv "Extras de cont în valută" pentru operaţiile în
valută efectuate.
a) Casa, urmăreşte numerarul aflat în casieria unităţii. Acest element patrimonial se
dezvoltă astfel:
 Casa în RON, reprezintă suma de bani care este păstrată de unitatea patrimonială în
casieria ei.
Fiecare agent economic are obligaţia să-şi organizeze o casierie, într-o încăpere
separată, cu măsuri de siguranţă suplimentare; în această cameră trebuie să fie o casă de bani
din fier masiv, trebuie angajat un casier cu calităţi profesionale şi morale certe etc.; în casierie
poate fi păstrată o sumă de bani, nu prea mare, numită limită sold de casă, sau cu o expresie
mai practicistă, plafon de casă. Mărimea limitei sold de casă este stabilită de către agentul
economic împreună cu banca unde acesta îşi păstrează disponibilul, ţinând seama de
mişcările de numerar prin casierie în ultimul trimestru şi de alţi factori, fără a depăşi limita
maximă stabilită prin acte normative. În cazul în care din încasări se ajunge să existe în
casierie o sumă mai mare decât limita sold de casă, aceasta se depune obligatoriu la bancă în
contul de disponibil. În cazul contrar, când agentul economic are nevoie de mai mult numerar
în casierie pentru a efectua anumite plăţi, cum ar fi, de exemplu, plata salariilor, atunci se
întocmeşte un cec pentru ridicări de sume în numerar, semnat de şeful contabil şi de
conducătorul unităţii. Acest cec se înmânează casierului care, însoţit, merge la bancă şi ridică
suma de bani în cauză pe care o depune în casieria unităţii. La casierie trebuiesc întocmite
documente specifice cum ar fi : "Planul de casă", în care se prevăd toate operaţiile de încasări
şi plăţi care se vor face prin casierie în trimestrul următor şi "Registrul de casă", pe care-l
întocmeşte zilnic casierul, în care trece toate operaţiile de încasări şi plăţi efectuate în ziua
respectivă. Registrul de casă se întocmeşte în două exemplare, al doilea exemplar se numeşte
contul casierului şi se depune a doua zi la contabilitate, împreună cu toate documentele care
au stat la baza întocmirii sale. Conducătorul compartimentului financiar-contabil are obligaţia
să facă cel puţin lunar controlul casieriei pentru a se convinge de calitatea lucrărilor
executate.
 Casa în valută reprezintă suma în valută ce poate fi păstrată în casierie, cu aceleaşi reguli
ca şi pentru casa în RON.
b) Acreditive, un alt element patrimonial, se dezvoltă astfel:
 Acreditive în RON - sunt mijloace circulante băneşti ale agentului economic, sume
preluate din "Disponibilul bănesc în RON" şi transmise la banca din localitatea
furnizorului, la dispoziţia acestuia.
Când furnizorul expediază produsele contractate, depune la banca sa documentele
necesare (factura, avizul de expediţie etc.), iar banca sa virează suma corespunzătoare din
contul "Acreditive" în contul furnizorului. Folosirea acreditivului se hotărăşte prin contract de
către cele două părţi. El reprezintă un mare avantaj pentru furnizor, care are siguranţa
încasării rapide a sumelor ce i se cuvin, dar, pentru plătitor este tot un dezavantaj, o
imobilizare de mijloace băneşti. Acreditivul se deschide pe timp limitat, de regulă trei luni,
după care, sumele neconsumate se trec în contul de disponibil de unde au fost preluate.
 Acreditive în valută - ridică exact aceleaşi probleme, cu menţiunea că se folosesc destul
de mult în relaţiile economice cu partenerii străini.
1.1.3. Active circulante în decontare (creanţe)

O parte din activele circulante ale mai multor unităţi patrimoniale se găsesc "în
decontare". Prin active circulante în decontare se înţeleg activele circulante ale unităţii, fie în
formă de stocuri şi produse, fie în formă bănească, care momentan nu se găsesc la dispoziţia
ei ci, din motive obiective sau subiective, se află în afara unităţii. Unitatea patrimonială are
obligaţia de a le urmări şi a le recupera în cel mai scurt timp posibil. Dintre cele mai
importante active circulante în decontare menţionăm:
 Clienţi, element patrimonial care cuprinde în mod semnificativ creanţele aferente,
produsele finite, semifabricatele, mărfurile care au fost expediate, respectiv livrate către
cumpărători, dar care nu au fost încă încasate. Tot sub denumirea de "Clienţi" se
înregistrează şi lucrările executate şi serviciile prestate către beneficiari şi încă neîncasate.
Iată deci un activ circulant în decontare care există în mod obiectiv, deoarece este normal
pentru orice unitate patrimonială să-şi expedieze produsele fabricate către cumpărători. Ei
trebuie însă să se străduiască să încaseze în cel mai scurt timp contravaloarea acestora.
 Clienţi incerţi sau în litigiu, sunt clienţii care deşi au primit produsele expediate nu le-au
plătit, sunt rău platnici sau au greutăţi financiare şi s-a început o procedură judiciară de
urmărire a lor.
 Clienţi - facturi de întocmit sunt acei clienţi cărora le-au fost expediate produse sau
semifabricate etc., dar cărora nu li s-au întocmit facturile sau nu li s-au transmis încă din
diferite motive.
 Efectele de primit cuprind drepturile de creanţă ale unităţii patrimoniale, pe baza unor
efecte comerciale cum ar fi cambii sau bilete la ordin, de care dispune şi pe care le poate
folosi pentru a plăti unele datorii sau pe care le va încasa la termen.
 Debitorii diverşi au un conţinut bogat, el cuprinzând în primul rând debitele provenite
din pagube materiale pretinse, stabilite pe baza unor hotărâri ale instanţelor judecătoreşti,
drepturi ale agentului economic provenite din distribuitori de echipament de lucru etc.
 Avansurile de trezorerie sunt avansurile băneşti acordate administratorilor sau unor
angajaţi, în vederea efectuării unor plăţi în numele agentului economic. În această
categorie se includ şi avansurile spre decontare, care sunt sume plătite din casierie unor
salariaţi care se deplasează în alte localităţi pentru a rezolva probleme ale unităţii, cum ar
fi încheierea de contracte de aprovizionare, contracte de desfacere, participarea la târguri
şi expoziţii etc. Mărimea avansului spre decontare acordat se calculează ţinând seama de
costul transportului, costul cazării la hotel şi diurna zilnică acordată pentru hrană. La
întoarcerea din deplasare, salariatul trebuie să justifice avansul spre decontare pe care l-a
primit la plecare, în cel mult 24 de ore. În caz contrar se aplică penalităţi şi apoi avansul
spre decontare nejustificat se reţine din salariu.
 Decontări cu asociaţii privind capitalul, caracteristic existenţei societăţilor comerciale,
cuprinde aportul subscris de asociaţi pentru constituirea şi creşterea capitalului, dar încă
nevărsat. La înscriere se încheie un contract în care se prevăd drepturile şi obligaţiile
ambelor părţi, inclusiv timpul de asociere, momentul când pune la dispoziţie valorile de
asociere etc.
 Avansuri acordate salariaţilor reprezintă sumele plătite salariaţilor drept avans
chenzinal, care ulterior se vor reţine din salariu.
 Furnizori - debitori sunt sume ce au fost plătite furnizorilor în contul mărfurilor ce
vor fi trimise, care vor fi apoi scăzute din obligaţie faţă de ei, plătind numai diferenţa.
1. 2. Obiectivele contabilităţii de mărfuri şi ambalaje

1.2.1 Noţiunea de stocuri
Orice activitate economico-financiară, indiferent de natura sa, ocazionează diverse
consumuri de muncă trecută, unde se încadrează, cu o pondere relativ însemnată, şi cele care
privesc valorile de natură stocabilă.
De altfel, stocurile reprezintă o componentă importantă a activelor circulante,
condiţionând desfăşurarea activităţii oricărei unităţi patrimoniale1. Ele poartă denumirea de
active circulante materiale şi, potrivit Regulamentului Contabil, cuprind ansamblul bunurilor
şi serviciilor destinate atât vânzării în starea în care au fost achiziţionate sau după prelucrarea
lor în procesul de producţie, cât şi consumului lor la prima utilizare.
Stocurile propriu-zise au o structură complexă şi cuprind următoarele categorii de
elemente patrimoniale: mărfuri, materii prime, materiale consumabile, produse, animale şi
păsări, ambalaje, obiecte de inventar.
1
Pop, A., Contabilitatea finanaciară românească amonizată cu directivele contabile europene şi standardele
internaţionale de contabilitate, Ed. Intelcredo, Deva, 2002, pag 373
a. Mărfurile reprezintă bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea vânzării

în starea în care au fost achiziţionate.
b. Materiile prime sunt acele active circulante materiale care participă direct la fabricarea
produselor şi se regăsesc, integral sau parţial, în produsul finit, fie în starea lor iniţială, fie
transformată.
c. Materialele consumabile reprezintă activele circulante materiale care participă sau ajută la
procesul de fabricaţie sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit şi
cuprind: materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe
şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile.
d. Produsele constituie o categorie oarecum eterogenă, în cadrul căreia se delimitează:
 produsele finite propriu-zise, ce se referă la bunurile care au parcurs integral fazele
procesului de fabricaţie şi nu mai necesită prelucrări ulterioare în cadrul unităţii
patrimoniale, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienţilor;
 semifabricatele, care reprezintă acele produse al căror ciclu de fabricaţie a fost terminat
într-o secţie (fază de fabricaţie), transferându-se în procesul tehnologic al altei secţii
(faze de fabricaţie) sau se livrează terţilor;
 produsele reziduale, unde se au în vedere valori de natura rebuturilor, materialelor
recuperabile sau deşeurilor rezultate din procesul de producţie.
e. Animalele şi păsările constituie o altă categorie de elemente patrimoniale care cuprind
animalele născute şi pe cele tinere de orice fel (viţei, purcei, mânji şi altele), crescute şi
folosite pentru reproducţie, animalele şi păsările la îngrăşat pentru a fi valorificate, coloniile
de albine, precum şi animalele pentru producţia de lână, lapte şi blană.
f. Ambalajele, se referă atât la ambalajele refolosibile achiziţionate sau fabricate, necesare
vânzării produselor şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi cu obligaţia restituirii în
condiţiile prevăzute în contracte, cât şi la ambalajele de natura obiectelor de inventar,
utilizate numai în interiorul unităţii patrimoniale sau care circulă fără decontare, precum şi
ambalajele şi materialele pentru ambalat obţinute în cadrul activităţii proprii în vederea
vânzării către terţi, fapt pentru care sunt considerate produse finite. Materialele de ambalat,
care nu se pot gestiona ca ambalaje, se includ în categoria stocurilor cu denumirea “Alte
materiale consumabile”.
g. Obiectele de inventar, baracamentele şi amenajările provizorii constituie, de asemenea, o

categorie distinctă de elemente patrimoniale care prezintă anumite particularităţi, aşa cum
reiese din ceea ce se prezintă în continuare.
Obiectele de inventar reprezintă bunuri care nu îndeplinesc condiţiile legale privind valoarea
şi durata pentru a fi considerate mijloace fixe, precum şi bunurile asimilate acestora, cum
sunt: echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru, îmbrăcămintea specială,
mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, SDV-urile, aparatele de măsură şi control,
matriţele folosite la obţinerea anumitor produse şi alte obiecte similare.
Bunurile amintite anterior fac parte din proprietatea unităţii patrimoniale care le
deţine, unde se includ şi bunurile aflate în custodie, spre prelucrare sau în consignaţie la terţi
şi care se reflectă distinct în contabilitate, pe categorii de stocuri.
În cadrul unităţii patrimoniale există şi stocuri care nu-i aparţin, cum este cazul
valorilor materiale primite spre prelucrare, în custodie sau în consignaţie şi a căror evidenţă
se organizează cu ajutorul conturilor în afara bilanţului.
1.2.2. Contabilitatea stocurilor de mărfuri

Mărfurile reprezintă o categorie importantă de stocuri pe care o unitate patrimonială le
cumpără în vederea vânzării, care, în circuitul lor până la consumatori, generează un volum
foarte mare de operaţii economico-financiare ce se efectuează prin intermediul unui număr
deosebit de mare de agenţi economici, cu diferite profiluri de activitate comercială1. Astfel, se
poate considera că există 3 categorii importante de unităţi patrimoniale cu profil comercial şi
anume: en gros sau cu ridicata, en detail sau cu amănuntul şi mixte.
Unităţile comerciale en gros sunt cele care asigură desfăşurarea acestei forme de
circulaţie a mărfurilor, efectuând operaţiuni de cumpărare a bunurilor de consum, în cantităţi
mari şi foarte mari, de la producătorii şi furnizorii interni şi externi, precum şi de vânzare a
lor în partizi (loturi) mari către alţi agenţi economici, de regulă cu profil comercial en detail,
inclusiv de alimentaţie publică. Vânzările se pot efectua şi către alte unităţi patrimoniale, de
asemenea cu profil comercial en gros.
Unităţile comerciale cu profil en detail realizează această formă de circulaţie a
mărfurilor efectuând cumpărarea acestor bunuri, de regulă, de la unităţile en gros, dar şi de la
1
producătorii şi furnizorii interni, în partizi (loturi) mici sau relativ mici, precum şi vânzarea
lor către populaţie, inclusiv prin unităţi de alimentaţie publică. Mărfurile se vând în starea în
care au fost cumpărate sau după o prelucrare prealabilă în vederea consumului în unităţi
operative special amenajate (restaurante, bufete ş.a.).
Unităţile comerciale mixte efectuează atât operaţii de comerţ en gros, cât şi en detail.
Pentru unităţile comerciale amintite anterior este caracteristic faptul că au ca obiect de
activitate principal sau complementar atât cumpărarea, cât şi revânzarea mărfurilor în scopul
obţinerii unui profit. Aceste unităţi desfăşoară, de regulă, activităţi ce se încadrează în diverse
domenii de activitate.
În categoria mărfurilor, care au o structură eterogenă, se includ atât bunurile pe care
agentul economic le cumpără în vederea vânzării în starea în care au fost achiziţionate, cât şi
produsele finite transferate de unităţile producătoare în magazinele proprii de prezentare şi
desfacere, precum şi acele active circulante materiale de natura materiilor prime, materialelor
consumabile, obiectelor de inventar, ambalajelor ş.a. devenite disponibile în cadrul
patrimoniului unităţii economice
În ceea ce priveşte vânzarea ultimelor elemente de stocuri amintite mai sus se
menţionează că, după realizarea acestei operaţii, se înregistrează numai scriptic în debitul
contului de mărfuri (371), prin corespondenţă cu creditul conturilor corespunzătoare naturii
lor (301, 302, 303, etc.) şi nu ocazionează aspecte specifice privind evaluarea şi preţurile de
înregistrare în contabilitate. Totodată este justificat să se aibă în vedere, atunci când este
cazul, translocarea diferenţelor de preţ aferente în creditul sau debitul contului 378 -Diferenţe
de preţ la mărfuri-, după cum sunt favorabile şi respectiv nefavorabile, prin corespondenţă cu
debitul sau creditul conturilor de diferenţe corespunzătoare activelor circulante materiale în
cauză (308, 328, 388 ş.a.).
Această modalitate de soluţionare contabilă asigură majorarea, pe de o parte, a
cheltuielilor şi implicit a costului de producţie numai cu ceea ce se consumă efectiv pentru
obţinerea produselor finite iar, pe de altă parte, a cheltuielilor privind mărfurile cu sumele ce
privesc vânzarea celorlalte elemente de active circulante materiale.
Organizarea contabilităţii mărfurilor este influenţată într-o anumită măsură de preţul
de înregistrare ce se utilizează şi care, în funcţie de categoria în care se încadrează unitatea
patrimonială şi implicit de opţiunea sa, poate fi costul efectiv de achiziţie, preţul prestabilit
(standard), preţul cu amănuntul.
1.2.3. Contabilitatea stocurilor de ambalaje

Circulaţia mărfurilor de la producători până la consumatori, ca de altfel şi a celorlalte
categorii de bunuri materiale, este condiţionată în mare măsură de utilizarea unor ambalaje
adecvate, care contribuie la păstrarea proprietăţilor fizico-chimice ale acestora în timpul
transportului, manipulării, depozitării şi comercializării. Altfel spus, ambalajele reprezintă o
categorie distinctă de stocuri care asigură una dintre premisele importante pentru realizarea în
condiţii corespunzătoare a circulaţiei propriu-zise a mărfurilor1.
Datorită diversităţii tipurilor de ambalaje, a dimensiunilor şi modului de utilizare, al
modului de finanţare şi recuperare, este necesară, ca o condiţie indispensabilă pentru
organizarea contabilităţii, clasificarea lor după mai multe criterii.
În funcţie de durată şi valoare, ambalajele se delimitează în două categorii sau
grupe importante şi anume:
 ambalaje de natura mijloacelor fixe;
 ambalaje de natura stocurilor.
În prima categorie se încadrează ambalajele care îndeplinesc condiţiile de valoare şi
durată stabilite pentru mijloace fixe (containere, cisterne, tuburi de oxigen, butoaie de bere
ş.a.), reflectându-se în contabilitate cu ajutorul conturilor de imobilizări corporale. Aceste
ambalaje se utilizează de regulă pentru păstrarea mărfurilor şi fac parte din inventarul
permanent al unităţii patrimoniale, circulând, atunci când este cazul, pe principiul restituirii
integrale şi fără vânzare-cumpărare, pe bază de facturare proformă.
Ambalajele de natura stocurilor sunt numeroase şi au mai multe destinaţii, fapt ce
impune clasificarea lor în raport cu conţinutul şi modul de oglindire în contabilitate în trei
subgrupe şi anume: ambalaje de natura obiectelor de inventar, ambalaje de circulaţie sau de
transport şi materiale de ambalat.
Ambalajele de natura obiectelor de inventar (lăzi pentru pâine, butoaie pentru bere,
butoaie din fag pentru brânzeturi ş.a.) fac parte din inventarul permanent al unităţii şi se
1
oglindesc în contabilitate cu ajutorul conturilor corespunzătoare acestei categorii de elemente

patrimoniale. Ele circulă pe principiul restituirii integrale, facturându-se proforma.
Ambalajele de circulaţie sau de transport (navete pentru lapte, băuturi răcoritoare şi
alcoolice, cutii pliante din mucava, sticle, borcane ş.a.) deţin ponderea cea mai mare în totalul
ambalajelor şi participă la mai multe circuite comerciale. Aceste ambalaje se urmăresc în
contabilitate cu ajutorul conturilor 381 Ambalaje şi 388 Diferenţe de preţ la ambalaje, care
se vor prezenta ulterior.
Ambalajele de transport sau de circulaţie, în funcţie de modul de recuperare şi
valorificare, se delimitează în două subgrupe şi anume:
 ambalaje facturate distinct care circulă prin vânzare-cumpărare;
 ambalaje facturate distinct care circulă prin restituire directă.
Materialele de ambalat (hârtie, pungi de hârtie şi polietilenă, carton, talaj industrial
ş.a.) se folosesc pentru împachetarea mărfurilor în vederea vânzării en-detail, pentru
preambalare şi expunere estetică, precum şi pentru nevoi gospodăreşti. Ele se reflectă în
contabilitate cu ajutorul contului 3023 -Materiale pentru ambalat- sau pot fi incluse direct în
cheltuielile de exploatare, în debitul contului 604 -Cheltuieli privind materialele nestocate-,
după cum se stabileşte de unitatea patrimonială.
Materialele de ambalat, precum şi ambalajele a căror valoare este inclusă în preţul
mărfurilor (cutii de conserve, sticle de plastic, pungi de polietilenă ş.a.), se utilizează o
singură dată, fiind nerecuperabile, fapt pentru care, pe măsura eliberării în consum, se includ
în cheltuielile de exploatare.
1.3. Obiectul de activitate şi organizarea S.C.” COM- PUF ” S.R.L.

Înfiinţarea şi, ulterior, funcţionarea unei unităţi patrimoniale comerciale sunt
condiţionate de existenţa unui capital. Capitalul social este egal cu valoarea nominală a
părţilor sociale sau a acţiunilor, respectiv cu valoarea în numerar a rezervelor încorporate şi a
profitului în perioada anterioară. Unităţile patrimoniale cu activitate comercială se constituie
pe baza de contract de societate şi statut proprii. În contract se menţionează capitalul social
subscris, atât în natură cât şi în numerar .
Din momentul înmatriculării în Registrul Comerţului şi la Administraţia Financiară,
unitatea patrimonială comercială devine persoană juridică şi, deci, funcţionează legal .
S.C. “ Com – Puf ” S.R.L. s-a înfiinţat în anul 1991, având drept cod unic de
înregistrare R 3989951 la Camera de comert şi Industrie Botoşani ca persoană juridică
română sub formă de societate cu răspundere limitată .
Sediul juridic al societăţii comerciale este in Botoşani, strada Săvenilor, numărul 27,
Romania şi are filiale în municipiul Botoşani şi judeţul Suceava, cu posibilitatea deschiderii
de noi filiale conform obiectului de activitate.
Societatea are ca obiect de activitate următoarele :
 Producţie de mărfuri alimentare şi nealimentare;
 Comercializarea de mărfuri alimentare şi nealimentare;
 Prestări servicii.
Capitalul social iniţial a fost de 10 RON după care s-a majorat în timp la 90.000 RON
datorită legislaţiei în vigoare prin contribuţia administratorului unic.
Socitatea are ca obiect principal de activitate comercializarea cu amănuntul a
produselor industriale ( îmbrăcăminte şi încălţăminte ) la filialele din municipiul Botoşani şi
alimentaţie publică, respectiv cafe-bar, în judeţul Suceava .
Aprovizionarea unităţilor cu marfă se face prin firme de distribuţie precum şi cu
maşini proprii de la diferite depozite din ţară .
Ţinându-se seama de experienţa acumulată de la înfiinţare şi până în prezent, de
volumul actual de activitate şi de cel prognozat şi de specificul structurii activităţii firmei,
S.C. Com- Puf S.R.L. Botoşani prezintă următoarea organigramă (fig. nr. 1) .
În conformitate cu Legea contabilităţii şi articolul 11 din această lege, contabilitatea
unităţilor patrimoniale se organizează în compartimente distincte denumite financiar-
contabile. Aceste compartimente au la bază norme unitare privind organizarea şi conducerea
lor cu caracter obligatoriu pentru toate unităţile patrimoniale. De la aceste compartimente
pleacă informaţii necesare atât pentru necesităţi proprii, cât şi în relaţiile acestora cu asociaţii
sau acţionarii, clienţii, furnizorii, băncile , organele fiscale şi alte persoane juridice sau fizice1
Manager general
(administrator unic )
1
Legea contabilităţii nr. 82/1991 repulicată in MO nr. 629/26.08.2002
Comp. Comp. Fin-contabil

Aprovizionare
Comp. Vânzări
FIL -1 FIL -2 FIL -3 FIL -3
Fig. Nr. 1 .Organigrama S.C. Com-Puf S.R.L.

Compartimentul financiar-contabil trebuie să asigure :
 înregistrarea cronologică şi sistematică în contabilitate a tuturor operaţiunilor
patrimoniale în funcţie de natura lor, în mod simultan în debitul unor conturi şi creditul
altor conturi – conturi corespondente;
 stabilirea totalului sumelor debitoare şi creditoare precum şi a soldului final al fiecărui
cont;
 întocmirea lunară a balanţei de verificare care reflectă egalitatea între totalul sumelor
debitoare şi creditoare ale conturilor;
 prezentarea situaţiilor patrimoniului şi a rezultatelor obţinute, respectiv a activelor şi
pasivelor prin bilanţ, precum şi a veniturilor, cheltuielilor şi a beneficiilor sau pierderilor
prin contul de profit şi pierdere;
 calcularea costurilor, stabilirea rezultatelor şi a rentabilităţii produselor şi serviciilor
executate;
 întocmirea bugetelor de venitiri şi cheltuieli pe feluri de activităţi, urmărirea şi controlul

acestora în scopul cunoaşterii rezultatelor şi furnizarea datelor necesare fundamentării
deciziilor privind gestiunea unităţilor patrimoniale;
 a planifica, a prevedea necesarul de finanţare şi sursele de capital posibile de mobilizat.
Întreprinderile occidentale nu întreprind nimic din punct de vedere economic, tehnic,
organizatoric fără a face o “bugetizare” a acestor acţiuni .
Bugetul reprezintă previziunea cifrată a afectărilor de resurse şi de responsabilităţi pe
centre de activităţi în vederea realizării cât mai eficiente a obiectivelor strategice ale
întreprinderii. Procesul bugetar are rolul de a orienta activitatea tuturor compartimentelor spre
aceleaşi obiective: rentabilitate, lichiditate, diminuarea riscurilor etc.Prin elaborarea bugetului
de venituri şi cheltuieli se urmăreşte, în primul rând, ca în anul pentru care se întocmeşte
bugetul veniturile să permită acoperirea tuturor cheltuielilor şi obţinerea unui profit .
1.4 Analiza cifrei de afaceri la SC” COM- PUF ” SRL

Cifra de afaceri reprezintă indicatorul fundamental al activităţii fiecărei firme, fiind în
fruntea indicatorilor de performanţă, în măsura în care condiţionează mărimea profitului şi a
ratei rentabilităţii1.
Acest indicator caracterizează volumul afacerilor realizate cu terţii în urma
activităţilor curente şi reprezintă suma totală a veniturilor realizate din vânzarea produselor şi
a mărfurilor, executarea de lucrări şi prestări servicii şi alte lucrări din exploatare, mai puţin
rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor.
În unităţile cu profil comercial, cifra de afaceri cuprinde doar veniturilor din vânzarea
mărfurilor :
R A Unde: Vmf- venituri din vânzarea mărfurilor
CA  Vmf 
100 R - rulajul mărfurilor vândute
A -cota medie de adaos comercial
Cifra de afaceri aferentă vânzărilor de mărfuri corespunde activităţii comerciale a unei
înteprinderi şi se determină în funcţie de rulajul mărfurilor vândute ( R ) şi de cota medie de
adaos comercial ( A ). Din contul de profit şi pierderi şi din alte surse informaţionale ale
intreprinderii extragem următoarele date (tabelul nr.1) :
1
Petrescu , S., Diognostic economic financiar, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, pag. 42
Tabel Nr. 1 Indicatori de analiză a cifrei de afaceri
Nr. INDICATORI EXERCIŢIU FINANCIAR Abateri ( ± ) Indici ( %)

Crt. 2003 2004
1 Vmf (mil. RON) 819,7 981,54 161,84 -
2 R (mil. RON) 2342 2583 241 10,29
3 A ( %) 35 38 3 9,45
1. Modificarea absolută a vânzărilor de mărfuri este diferenţa :

Vmf  Vmf 0  Vmf1  981,54 – 819,7 = 161,84 mil. RON
2. Modficare relativă :
r  Ir  100  0,1974 x100 = 19,74 %
3. Factorii de influenţă sunt următorii :
  R  A respectiv,
rVmf  rR  A
 R1  R0   A0  2583  2342  35
R    84,35 mil. RON
100 100
R 84,35
rR   100   100  10,29 %
Vmf 0 819,7
 A1  A0   R1  38  35  2583
A    77,49 mil. RON
100 100
A 77,49
rA   100   100  9,45 %
Vmf 0 819,7
Prin însumare :
ΔR + ΔA = 84,35 + 77,49 = 161,84 mil. RON = ΔVmf
ΔrR + ΔrA =10,25 + 9,45 = 19,7 % = ΔrVmf
În concluzie, veniturile din vânzările de mărfuri au crescut datorită creşterii cantităţii
de mărfuri vândute şi datorită creşterii cotei de adoas comercial
CAPITOLUL 2
EVALUAREA ÎN CONTABILITATE A INTRĂRILOR ŞI IEŞIRILOR DE
STOCURI DIN PATRIMONIU
2.1. Momente când se evaluează stocurile

Evaluarea stocurilor sau exprimarea lor valorică, în etalon bănesc, are importanţă
deosebită pentru organizarea şi conducerea contabilităţii, contribuind în mod decisiv la
respectarea unor principii ale acesteia, dintre care amintim: principiul prudenţei, principiul
costului istoric, principiul permanenţei, principiul continuităţii ş.a. De altfel, între evaluare şi
principiile amintite există o intercondiţionare reciprocă1.
Problematica evaluării face obiectul unor prevederi exprese în cadrul regulamentului
de aplicare a Legii contabilităţii, unde sunt precizate cele patru momente de evaluare a
elementelor patrimoniale şi anume:
 evaluarea la data sau momentul intrării în patrimoniu;
 evaluarea la data sau cu prilejul inventarierii;
 evaluarea de la încheierea exerciţiului financiar;
 evaluarea la data ieşirii din patrimoniu.
2. 2. Evaluarea stocurilor la intrare în patrimoniu

Valoarea de intrare sau contabilă se stabileşte în momentul achiziţionării, fabricării
sau intrării activelor circulante materiale în patrimoniu prin alte modalităţi. Această valoare
se determină avându-se în vedere provenienţa activelor în cauză, aşa cum se prezintă în
continuare.
Stocurile achiziţionate de la terţi (cu titlu oneros), cum sunt: materiile prime,
materialele consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, mărfurile, ambalajele şi
alte bunuri se evaluează la costul efectiv de achiziţie, care se determină prin însumarea
următoarelor elemente:
 preţul de cumpărare, exclusiv taxele recuperabile legal (TVA şi taxe asimilate), rabaturile,
remizele ş.a.;
 taxele nerecuperabile, cum este cazul celor vamale pentru bunurile importate;
 cheltuielile de transport, încărcare - descărcare, recepţie, manipulare ş.a. aferente
bunurilor achiziţionate de la furnizorii interni;
1
Budugan, D., Contabilitatea şi control de gestiune, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2002, pag.99
 cheltuielile de transport pe parcurs extern, comisioane, asigurare, cheltuieli de tranzit ş.a.

pentru bunurile provenite din import.
Cheltuielile financiare efectuate cu finanţarea constituirii stocurilor, precum şi
sconturile privind plata furnizorilor înainte de scadenţă nu se iau în calcul pentru stabilirea
costului de achiziţie.
Stocurile obţinute din producţie proprie, cum sunt: produsele finite, semifabricatele,
materiale de natura obiectelor de inventar, ambalajele ş.a., precum şi producţia în curs de
execuţie se evaluează la costul de producţie, care se stabileşte prin însumarea următoarelor
elemente:
 costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumate;
 cheltuielile directe de producţie (fabricaţie), exclusiv costul de achiziţie aferent materiilor
prime consumate;
 cheltuielile indirecte de producţie (comune de secţie) repartizate în mod raţional şi numai
în măsura în care sunt determinate de obţinerea activelor circulante materiale.
Stocurile referitoare la animale şi păsări se evaluează la costul de achiziţie sau de
producţie, după cum sunt achiziţionate de la terţi şi respectiv obţinute din producţie proprie.
În ceea ce priveşte activele circulante materiale intrate în patrimoniu cu ocazia
asocierii se reţine că evaluarea se face la valoarea de utilitate, denumită şi valoare de aport,
avându-se în vedere totodată acordul părţilor, aportant şi societatea comercială la care se
subscriu părţi sociale sau acţiuni în natură.
Pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit sau prin donaţie se practică valoarea actuală,
făcându-se estimarea acesteia în funcţie de preţul pieţei şi starea activelor circulante materiale
dobândite.
2.3. Evaluarea stocurilor la inventariere

Evaluarea de la data sau cu prilejul inventarierii anuale, efectuată înainte de
închiderea conturilor, se face la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, fiind
denumită valoare de inventar. Această valoare se stabileşte în funcţie de utilitatea bunului în
unitate şi preţul pieţei. Pentru creanţe şi datorii se ia în calcul valoarea lor probabilă de
încasat, respectiv de plată.
2.4. Evaluarea stocurilor la încheierea exerciţiului financiar

Evaluarea de la încheierea exerciţiului asigură aplicarea efectivă a principiului
prudenţei şi constă în aceea că elementele patrimoniale se evaluează şi se reflectă în bilanţ la
valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele
inventarierii.
Valoarea de inventar se compară cu valoarea contabilă sau de intrare şi se reţine
pentru evaluare, pe de o parte, valoarea cea mai mică în cazul activelor şi, pe de altă parte,
valoarea cea mai mare pentru pasive.
Ca urmare a comparării sau confruntării valorilor de inventar cu cele contabile rezultă
diferenţe în plus sau în minus, care, în funcţie de prevederile regulamentului contabil, se
soluţionează astfel:
 diferenţele constatate în plus (valoarea de inventar mai mare) la elementele de activ şi în
minus la cele de pasiv nu se reflectă în contabilitate, elementele în cauză rămân
înregistrate în contabilitate la valoarea lor de intrare;
 diferenţele constatate în minus (valoarea de inventar mai mică) la elementele de activ se
soluţionează prin includerea în cheltuieli şi creşterea amortizărilor în cazul activelor
amortizabile, active la care deprecierea este ireversibilă (definitivă), şi constituirea de
provizioane pentru activele neamortizabile, active la care deprecierea este reversibilă.
Elementele patrimoniale respective rămân înregistrate în contabilitate la valoarea lor
contabilă sau de intrare;
 diferenţele constatate în plus (valoarea de inventar mai mare) la elementele de pasiv se
soluţionează (deocamdată numai teoretic deoarece reglementările în domeniu nu sunt
finalizate) prin includerea în cheltuieli şi constituirea de provizioane aferente
deprecierilor reversibile ale elementelor în cauză, elemente care, ca şi în cazurile
anterioare, rămân înregistrate în contabilitate la valoarea lor de intrare sau contabilă.
2.5. Evaluarea stocurilor la ieşire din patrimoniu

Valoarea de ieşire din patrimoniu se foloseşte pentru înregistrarea în contabilitate a

diminuărilor care se produc în masa activelor circulante materiale ca urmare a consumului,
vânzării, distrugerii, lipsei în gestiune ş.a. Această valoare este cea de intrare în patrimoniu,
denumită şi valoare contabilă, existentă în evidenţă la data ieşirii din patrimoniu1.
Această regulă generală de evaluare se transpune în practică prin intermediul unor
metode de evaluare care corespund specificului stocurilor, avându-se în vedere, în mod
deosebit, particularitatea acestora referitoare la faptul că în fiecare perioadă de gestiune,
pentru oricare din categoriile sau felurile sub care se prezintă activele circulante materiale, se
efectuează un număr mare sau foarte mare, după caz, de operaţii de intrare la costuri
individuale diferite. În scopul rezolvării acestei probleme se apelează la Regulamentul
contabil care recomandă următoarele metode de evaluare:
 metoda costului mediu ponderat (C.M.P.);
 metoda primei intrări - primei ieşiri (FIFO);
 metoda ultimei intrări - primei ieşiri (LIFO);
 metoda costului standard;
 metoda preţului de vânzare sau metoda preţului cu amănuntul.
Dintre aceste metode se adoptă, cu caracter de continuitate, aceea care corespunde
specificului şi intereselor unităţii patrimoniale, pentru care este important şi aspectul că se
poate influenţa în mai mică sau mai mare măsură rata rentabilităţii, aşa cum se prezintă în
continuare.
2.5.1. Metoda costului mediu ponderat (C.M.P.)

Costul mediu ponderat (C.M.P.) unitar, se calculează fie după fiecare intrare sau după
acea operaţie de intrare în urma căreia se efectuează o ieşire sau altfel spus înaintea fiecărei
operaţii de ieşire, fie numai la sfârşitul lunii în vederea evaluării într-o singură operaţie a
tuturor ieşirilor efectuate în cursul acestei perioade de gestiune2.
Costul unitar mediu ponderat se determină prin raportarea valorii totale a stocului
iniţial cumulată cu valoarea intrărilor la cantitatea existentă în stocul iniţial cumulată cu
cantitatea sau cantităţile intrate, după caz. Soldul iniţial şi, de asemenea, stocul iniţial sunt
1
2
Budugan, D., Contabilitatea şi control de gestiune, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2002, pag 105
cele stabilite după operaţia precedentă de intrare sau cele de la începutul lunii, după cum
costul mediu ponderat se determină în urma fiecărei operaţii de intrare şi, respectiv, lunar.
Si  I
CMP  ,
St i  QI
în care:
Si reprezintă valoarea totală a stocului iniţial;

Metoda
I  valoarea intrărilor;
costului mediu
Sti  stocul iniţial;
ponderat poate fi
QI  cantităţile intrate.
aplicată în două
variante:
 metoda costului mediu unitar ponderat calculat la sfârşitul perioadei (CMUPt);
 metoda costului mediu unitar ponderat calculat după fiecare intrare în stoc
(CMUPui).
Utilizarea metodei costului mediu ponderat (C.M.P.) asigură realizarea unui echilibru
între valorile de intrare şi cele de ieşire şi, totodată, pentru cele aferente stocului existent la
sfârşitul exerciţiului. Sub aspectul mărimii sale, costul mediu ponderat se situează între
valorile ce se stabilesc prin celelalte două metode (FIFO şi LIFO).
2.5.2. Metoda prima intrare – prima ieşire (F.I.F.O.)

Metoda primei intrări - primei ieşiri (FIFO) constă în aceea că bunurile care ies din
gestiune se evaluează la costul sau valoarea de intrare (de achiziţie sau de producţie) aferent
primei intrări (primului lot). Pe măsura epuizării primului lot, bunurile care ies din gestiune
se evaluează la costul de intrare aferent lotului următor ş.a.m.d., în ordine cronologică1.
În legătură cu metodele de evaluare utilizate cu ocazia ieşirii bunurilor din patrimoniu
se reţin câteva aspecte privind influenţa pe care o pot exercita asupra rezultatului exerciţiului.
Utilizarea metodei FIFO, în condiţiile creşterii costurilor efective de achiziţie,
conduce la înregistrarea unor costuri minime şi la obţinerea unui profit maxim, însă valoarea
stocului ce rămâne disponibil pentru exerciţiul următor este stabilită la costul cel mai mare,
1
Budugan, D., op. cit, pag.107
ceea ce va exercita o influenţă nefavorabilă asupra ratei rentabilităţii aferente acestui an

financiar.
2.5.3. Metoda ultima intrare – prima ieşire (L.I.F.O.)

Metoda ultimei intrări - primei ieşiri (LIFO) constă în evaluarea bunurilor eliberate
(ieşite) din stoc la costul de achiziţie sau de producţie, după caz, al ultimei intrări (ultimului
lot intrat în gestiune). Pe măsura epuizării acestui ultim lot, bunurile ce se eliberează din
gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie aferent penultimului lot
aprovizionat ş.a.m.d., în ordinea inversă a intrărilor în gestiune1.
În legătură cu metodele de evaluare utilizate cu ocazia ieşirii bunurilor din patrimoniu
se reţin câteva aspecte privind influenţa pe care o pot exercita asupra rezultatului exerciţiului.
Folosirea metodei LIFO, de asemenea, în condiţiile creşterii costurilor efective de
achiziţie are efecte inverse, comparativ cu metoda anterioară, în sensul că determină costuri
de producţie maxime şi profit minim, iar stocul care rămâne disponibil pentru exerciţiul
următor este evaluat la costul cel mai mic, ceea ce asigură crearea unor rezerve interne.
În ceea ce priveşte evaluarea bunurilor ieşite din patrimoniu se reţine şi faptul că este
necesar să se respecte principiul permanenţei metodelor, în sensul că trecerea de la o metodă
la altă metodă nu se poate efectua în interiorul exerciţiului financiar deoarece s-ar denatura
indicatorii de analiză de la sfârşitul exerciţiului, fiind justificat să se menţină aceeaşi metodă
pentru mai multe exerciţii consecutive.
2.5.4. Metoda costului standard

Materiile prime, produsele, mărfurile şi alte bunuri de natură stocabilă, aşa cum
prevede Regulamentul contabil, se pot evalua şi prin utilizarea metodei preţurilor standard
(prestabilite). Aceste preţuri se stabilesc cu anticipaţie, pe baza costurilor medii ale bunurilor
respective dintr-o perioadă anterioară, şi sunt denumite preţuri de înregistrare.
Diferenţele care se stabilesc între preţurile standard şi costurile de achiziţie sau
producţie, după caz, pentru toate aprovizionările care se efectuează, se contabilizează distinct,
iar ulterior, la sfârşitul fiecărei perioade de gestiune, se repartizează în mod proporţional atât
1
asupra bunurilor ieşite, cât şi asupra celor aflate în stoc, pe bază de coeficient de repartizare,
care se determină cu date cumulate de la începutul anului.
Coeficientul de repartizare amintit se calculează prin raportarea soldului iniţial al
diferenţelor de preţ cumulat cu diferenţele aferente intrărilor înregistrate de la începutul
anului şi până la sfârşitul perioadei de referinţă la valoarea stocului iniţial, stabilită în preţuri
standard, cumulată cu valoarea intrărilor de bunuri din cursul aceloraşi perioade, de
asemenea, la preţuri standard sau de înregistrare, după formula1:
Soldul iniţial al Diferenţe de preţ aferente intrărilor în cursul

+
Coeficient de diferenţelor de preţ perioadei cumulat, de la începutul anului
=
repartizare Soldul iniţial al stocurilor Valoarea intrărilor în cursul perioadei la preţ de
+
la preţ de înregistrare înregistrare cumulat, de la începutul anului
Coeficientul de repartizare astfel obţinut se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din

gestiune cumulată de la începutul anului şi stabilită la preţul de înregistrare, iar rezultatul
obţinut se diminuează cu diferenţele de preţ repartizate până la începutul lunii pentru care se
face calculul, obţinându-se suma absolută a diferenţelor ce se repartizează şi care se
înregistrează în contul sau conturile de cheltuieli în care au fost reflectate bunurile ieşite din
patrimoniu.
Coeficientul de repartizare analizat se poate calcula la nivelul fiecărui cont sintetic de
gradul I sau II sau pe fiecare grupă sau categorie de stocuri, iar soldurile finale ale conturilor
de diferenţe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, stabilite la preţurile de
înregistrare (standard), obţinându-se astfel valoarea de intrare a stocurilor, la costurile de
achiziţie sau de producţie, după caz.
În cazul utilizării metodei preţurilor standard (prestabilite), datorită modificărilor care
pot să survină în ceea ce priveşte costurile de achiziţie sau de producţie, este necesară analiza
lor periodică, operaţiune care, de regulă, se efectuează cel puţin odată pe an, iar atunci când
este cazul se realizează actualizarea ce se impune, la sfârşitul exerciţiului financiar.
Utilizarea metodei preţurilor standard, în condiţiile fluctuaţiei mari a preţurilor, nu
este avantajoasă pentru unitate deoarece estimarea preţurilor de înregistrare pe durata unui
exerciţiu financiar are un grad mare de probabilitate, iar marja diferenţelor de preţ faţă de
costul efectiv de intrare este, de asemenea, mare.
1
În ceea ce priveşte evaluarea bunurilor ieşite din patrimoniu se reţine şi faptul că este
necesar să se respecte principiul permanenţei metodelor, în sensul că trecerea de la o metodă
la altă metodă nu se poate efectua în interiorul exerciţiului financiar deoarece s-ar denatura
indicatorii de analiză de la sfârşitul exerciţiului, fiind justificat să se menţină aceeaşi metodă
pentru mai multe exerciţii consecutive1.
2.5.5. Metoda preţului de vânzare sau metoda preţului cu amănuntul

În funcţie de specificul activităţii, pentru determinarea costului poate fi folosită
metoda preţului cu amănuntul, în comerţul cu amănuntul.
Metoda preţului cu amănuntul este folosită în comerţul cu amănuntul pentru a
determina costul stocurilor de articole numeroase şi cu mişcare rapidă, care au marje similare
şi pentru care nu este practic să se folosească altă metodă.
Costul bunurilor vândute este calculat prin deducerea valorii marjei brute din preţul de
vânzare al stocurilor. Orice modificare a preţului de vânzare presupune recalcularea marjei
brute.
2.6. Exemple privind evaluarea stocurilor la ieşire din patrimoniu

Să presupunem că în cursul unei perioade o unitate patrimonială are următorul stoc
iniţial de mărfuri :
 01.06 – Si = 70 buc la preţul de 0.2 RON pe bucată
În cursul perioadei de gestiune se înregistrează mai multe operatiuni de intrare şi
ieşire se mărfuri :
 06.06 – Ieşire = 40 buc
 10.06 – Intrare = 50 buc Budugan, D., Contabilitatea şi control de gestiune, Ed. Sedcom Libris,
Iaşi, 2002, pag.110
 12.06 - Ieşire = 60 buc

 17.06 - Intrare = 80 buc
 26.06 – Intrare = 40 buc
 28.06 – Ieşire = 70 buc
La sfârşitul perioadei unitatea patrimonială înregistrează următorul sold final :
1
 30.06 – Sf = 50 buc
Să se calculeze costul unitar la ieşire a stocurilor după metodele cunoscute şi anume :
costul mediu ponderat, fifo, lifo şi metoda costului standard .
Metoda costului mediu ponderat calculat la sfârşitul perioadei (tabelul nr.2 ) :

Calculul preţului de ieşire din patrimoniu se calculează cu ajutorul formuRON :
Si   I
CMUPt 
St i  QI
Tabelul nr.2 Evaluarea stocurilor prin metoda CMP

Nr.
Crt Data Explicaţii Q Cu Valoare Data Explicaţii Q Cu Valoare
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 01.06 Si 70 0,20 14 06.06 Ieşire 40 0,285 11,40
2 10.06 Intrare 50 0,32 16 12.06 Ieşire 60 0,285 17,10
3 17.06 Intrare 80 0,30 24 28.06 Ieşire 70 0,285 19,95
4 26.06 Intrare 40 0,36 14,40 30.06 Sf 70 0,285 19,95
5 - 240 X 68,40 - 220 X 68,40

Total Total
Metoda FIFO (tabelul nr. 3) :
Potrivit acestei metode bunurile ieşite din patrimoniu se evaluează la costul de

achiziţie (sau de producţie) al primei intrari (lot). Pe masura epuizării loturilor, bunurile iesite
din patrimoniu se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie al lotului următor, în
ordine cronologică.
Tabelul nr. 3 Evaluarea stocurilor prin metoda FIFO

Intrări Ieşiri Stocuri
Nr. Data Expli-
crt caţii Q Cu Val Q Cu Val Q Cu Val
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1 01.06 Si 70 0,20 14 - - - - - -
2 06.06 Ieşire - - - 40 0,20 8 30 0,20 6
- - - - - - 30 0,20 6
3 10.06 Intrare 50 0,32 16 - - - 50 0,32 16
- - - 30 0,20 8 - - -
4 12.06 Ieşire 30 0,32 9,6 20 0,32 6,4
- - - - - - 20 0,32 6,4
5 17.06 Intrare 80 0,30 24 - - - 80 0,30 24
- - - - - - 20 0,32 6,4
6 26.06 Intrare - - - - - - 80 0,30 24
40 0,36 14,40 - - - 40 0,36 14,4
- - - 20 0,32 0,6,4 30 0,30 9

7 22.06 Ieşire - - - 50 0,30 15 40 0,36 14,4
23,4
Metoda LIFO (tabelul nr. 4) :
Potrivit acestei metode bunurile ieşite din patrimoniu se evaluează la costul de

achiziţie (sau de producţie) al ultimei intrari (lot). Pe masura epuizării loturilor, bunurile
iesite din patrimoniu se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie al lotului următor, în
ordine cronologică .
Tabelul nr.4 Evaluarea stocurilor prin metoda LIFO

Intrări Ieşiri Stocuri
Nr. Data Expli-
crt caţii Q Cu Val Q Cu Val Q Cu Val
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1 01.06 Si 70 0,2 14 - - - - - -
2 06.06 Ieşire - - - 40 0,2 8 30 0,2 6
- - - - - - 30 0,2 6
3 10.06 Intrare -
50 0,32 16 - - 50 0,32 16
50 0,32 16 - - -
4 12.06 Ieşire - - - 10 0,2 2 20 2 4
-
- - - - - 20 0,32 6,4
Intrare -
5 17.06 80 0,3 24 - - 80 0,3 24
- - - - - - 20 0,32 6,4
6 26.06 Intrare - - - - - - 80 0,3 24
40 0,36 14,4 - - - 40 0,36 14,4
- - - 40 0,36 14,4 20 0,32 6,4
7 22.06 Ieşire
- - - 30 0,3 9 50 0,3 15
21,4
Metoda costului standard :
Potrivit acestei metode evaluarea stocurilor se face la un pret standard care in

contabilitate se actualizează de regulă cel putin o dată pe an .Utilizând datele din exemplu
nostru stabilim un cost standard de 0,285 si rezulta următoarea evaluare a ieşirilor din
patrimoniu :
Ieşiri = 170 * 0,285 = 48,45
Soldul final = 14 + 54,40 – 48,45 =19,95
Costul standard, utilizat în acest caz, este fix pentru perioada de gestiune în curs. De
asemenea, el este determinat integrând, în acelaşi timp, rezultatele trecute (anterioare), dar şi
obiectivele pe care şi le fixează unitatea patrimonială în perspectivă
Toate metodele de evaluare a elementelor de stocuri prezentate anterior au acelasi

obiectiv: evaluarea iesirilor din patrimoniu. Nici una dintre acestea nu este perfectă, valoarea
stocului final modificandu-se de fiecare dată, ceea ce determină si o variaţie a rezultatului
obtinut.
Analiza comparativa a acestor metode scoate in relief urmatoarea situatie prezentată
in tabelul nr. 5 .
Tabelul nr.5 Analiza comparativă a metodelor

Nr,
crt Explicaţii CMP FIFO LIFO Cost

standard
0 1 2 3 4 5
1 Si 14 14 14 14
2 Intrări 54,4 54,4 54,4 54,4
3 Ieşiri 48,45 47 49,4 48,45
4 Sf 19,95 21,4 19 19,95
CAPITOLUL 3
EVIDENŢA EXISTENŢEI ŞI MIŞCĂRII STOCURILOR DE
MĂRFURI ŞI AMBALAJE
3.1. Documente specifice

În cadrul unităţilor patrimoniale, documentele contabile utilizate trebuie să constituie

un sistem unitar şi raţional, care să aibă la bază reguli specifice cu privire la întocmirea,
folosirea, circulaţia şi evidenţa fiecărui document1.
Documentele primare de atestare a efectuării operaţiilor privind stocurile, sunt:
 factura;
 chitanţa fiscală (pentru vânzări contra numerar);
 aviz de însoţire a mărfii (numai pentru pregătirea şi circuitul intern al mărfurilor,
neputând substitui factura);
Documentele de atestare opţională sunt:
 avizul de expediţie;
 factura;
 fişa (nota) de recepţie – calculaţie pentru intrări;
 chitanţele zilnice şi monetare;
 facturi şi avize de expediţie pentru ieşiri (en gros sau en detail);
 inventarele pentru contabilizarea stocurilor lunare.
În cazul mărfurilor şi ambalajelor mai pot interveni şi alte documente:
 raport de gestiune;
 note de contabilitate;
 note de recepţie şi constatare de diferenţe;
 decont privind TVA;
 borderoul de vânzare (încasare);
 ordine de plată.
Specifice consignaţiei sunt documentele:

 bon de primire (consignaţie);
 borderou de ieşire a obiectelor din consignaţie.
Documentele privind centralizarea operaţiilor efectuate de agentul economic, atât în
calitate de furnizor, cât şi de client, sunt:
1
Ristea, M., Contabilitatea societăţilor comerciale, Ed. CECCAR, Bucureşti, 1996.pag 143
 “Jurnal pentru vânzări”, prin care se centralizează pe bază de factură sau “Borderouri
zilnice de vânzări în numerar”, valoarea totală a vânzărilor lunare şi TVA
corespunzătoare;
 “Jurnal pentru cumpărări”, având acelaşi conţinut cu cel precedent, dar referindu-se la
intrările de mărfuri şi deci la TVA deductibilă.
Factura fiscală - însoţeşte bunurile sosite de la furnizor. Este un formular cu regim
special de înscriere şi de numerotare, tipărit în blocuri cu câte 150 file‚ formate din 50 de
seturi cu câte 3 file în culori diferite: albastru – exemplarul 1; roşu – exemplarul 2; verde –
exemplarul 3.
Serveşte ca:
 document pe baza căruia se întocmeşte instrumentul de decontare a produselor şi
mărfurilor livrate‚ a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate;
 document de însoţire a mărfii pe timpul transportului;
 document de încărcare a gestiunii primitorului;
 document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi a cumpărătorului.
Se întocmeşte cu ajutorul tehnicii de calcul sau manual‚ în trei exemplare‚ la livrarea
produselor şi a mărfurilor‚ la executarea lucrărilor şi la prestarea serviciilor‚ de către
compartimentul desfacere sau alt compartiment desemnat pe baza dispoziţiei de livrare‚ a
avizului de însoţire a mărfii sau a altor documente tipizate care atestă executarea lucrărilor şi
prestarea serviciilor şi se semnează de compartimentul emitent.
Atunci când factura nu se poate întocmi în momentul livrării‚ datorită unor condiţii
obiective şi cu totul excepţionale‚ produsele şi mărfurile livrate sunt însoţite‚ pe timpul
transportului‚ de avizul de însoţire a mărfii. În vederea corelării documentelor de
livrare‚ numărul şi data avizului de însoţire a mărfii se înscriu în formularul de factură.
Factura fiscală se întocmeşte numai de către plătitorii de TVA. În
factură‚ bunurile‚ lucrările executate sau serviciile prestate se înscriu în coloana 1‚ grupate
pe cote de TVA.
Circulă la cumpărător:
 la compartimentul aprovizionare‚ pentru confirmarea operaţiunii‚ având ataşat
exemplarul din avizul de însoţire a mărfii care a însoţit produsul sau marfa‚ dacă este
cazul‚ inclusiv nota de recepţie şi constatare diferenţe în cazul în care marfa nu a fost
însoţită de factură pe timpul transportului (exemplarul 1);
 la compartimentul care efectuează operaţiunea de control financiar preventiv pentru
acordarea vizei (exemplarul 1 împreună cu avizul de însoţire a mărfii‚ inclusiv nota
de recepţie şi de constatare diferenţe‚ după caz);
 la compartimentul financiar-contabil‚ pentru acceptarea plăţii precum şi pentru
înregistrarea în contabilitate (exemplarul 1‚ împreună cu avizul de însoţire a
mărfii‚ inclusiv nota de recepţie şi de constatare diferenţe‚ după caz).
Se arhivează la cumpărător:
 la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 1)
Se arhivează la furnizor:
 la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 3)
 la compartimentul desfacere (exemplarul 2)
Avizul de însoţire a mărfii este un formular cu regim special de tipărire‚ înscriere
şi numerotare, tipărit în blocuri cu cîte 150 de file‚ formate din 50 de seturi a câte 3 file‚ în
culori diferite: albastru - exemplarul 1; roşu – exemplarul 2; verde – exemplarul 3.
Serveşte ca:
 document de însoţire a mărfii pe timpul transportului;
 document ce stă la baza întocmirii facturii;
 dispoziţie de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta‚ dispersate teritorial‚
ale aceRONaşi unităţi;
 document de primire în gestiunea cumpărătorului sau în gestiunea primitoare din
cadrul aceRONaşi unităţi în cazul transferului.
Se întocmeşte în trei exemplare de către unităţile care nu au posibilitatea întocmirii
facturii în momentul livrării produselor‚ mărfurilor sau altor valori materiale datorită unor
condiţii obiective şi cu totul excepţionale‚ făcându-se menţiunea “ Urmează factura”. În
cazul transferului de bunuri între gestiunea aceRONaşi unităţi patrimoniale dispersate
teritorial‚ avizul de însoţire a mărfii va purta menţiunea “Fără factură”. Se emite pe
măsura livrării de către compartimentul desfacere care semnează pentru întocmire.
Circulă la cumpărător:
 la magazie pentru încărcarea în gestiune a produselor‚ mărfurilor sau altor valori

materiale primite‚ după efectuarea recepţiei de către comisia de recepţie şi după
consemnarea rezultatelor (exemplarul 1);
 la compartimentul aprovizionare pentru înregistrarea cantităţii aprovizionate în
evidenţa acestuia (exemplarul 2);
 la compartimentul financiar-contabil pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică şi
analitică‚ ataşat la factură (exemplarul 3).
Se arhivează la cumpărător:
 la compartimentul financiar-contabil‚ ataşat la exemplarul 1 al facturii (exemplarul 1)
Pentru furnizori, avizul de însoţire a mărfii reprezintă documentul pe baza căruia ia
naştere faptul generator şi exigibilitatea TVA-ului şi, în consecinţă, aceştia sunt obligaţi să
emită facturile în cel mai scurt timp. Acest timp nu poate depăşi ultima zi a lunii în care s-au
efectuat livrările, astfel încât să fie în măsură să determine, potrivit legii, obligaţia de plată
sau dreptul de restituire a TVA.
Chitanţa fiscală este documentul care conţine elementele necesare pentru
identificarea vânzătorului şi cumpărătorului, precum şi datele referitoare la specificaţia
mărfii, la cantităţi, preţuri şi valori, similare cu cele cuprinse în facturi.
Potrivit articolului 25, litera B din Ordonanţa nr. 3/1992, chitanţa fiscală se eliberează
la cererea cumpărătorului, de către vânzători. În situaţia în care nu este posibilă emiterea
facturii în momentul livrării mărfurilor, se prevede introducerea unui formular nou tipărit în
carnete cu câte 100 de file.
Serveşte ca:
 document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casieria unităţii;
 document justificativ de înregistrare în registrul de casă (cu respectarea Regulamentului
operaţiunilor de casă) şi în contabilitate.
Se întocmeşte în două exemplare, pentru fiecare sumă încasată, de către casierul
unităţii şi se semnează de acesta pentru primirea sumei.
Circulă la depunător (exemplarul 1, cu stampila unităţii). Exemplarul 2 rămâne în
carnet, fiind folosit ca document de verificare a operaţiunilor efectuate în registrul de casă.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, după utilizarea completă a
carnetului (exemplarul 2).
Nota de intrare recepţie şi constatare diferenţe (NRCD) – este întocmită de

comisia de recepţie şi semnată de membrii comisiei şi de gestionar la recepţia materialelor
primite pe baza documentului de însoţire a transportului. Documentul de însoţire a
transportului poate fi factura, avizul de însoţire a transportului sau scrisoarea de trăsură.
NRCD –ul este întocmit în trei exemplare care au următoarele destinaţii:
 un exemplar rămâne la depozit;
 un exemplar va fi transmis la contabilitate ca document justificativ pentru înregistrarea în
contabilitate a intrării materialelor în gestiune;
 un exemplar va fi transmis la biroul financiar, împreună cu factura furnizorului în
original, în vederea plăţii furnizorului şi înregistrarea în contul de furnizori.
Dacă se constată diferenţe la recepţie, se întocmeşte un al patrulea exemplar al NRCD
ce va fi remis furnizorului.
Dispoziţia de livrare este un document nou care circulă între compartimentul
desfacere şi magazii şi care conţine, pe lângă elementele necesare identificării
cumpărătorului, numai date referitoare la specificaţia produselor, cantităţile dispuse şi livrate,
precum şi preţurile unitare.
Mărfurile nu pot fi scoase din incinta unităţii pe baza dispoziţiei de livrare, furnizorii
fiind obligaţi să emită facturi sau, după caz, avize de însoţire a mărfii pe timpul transportului.
În cadrul anului curent de gestiune, documentele şi registrele de evidenţă contabilă se
păstrează în cadrul compartimentului financiar-contabil. După expirarea anului, documentele
şi registrele sunt predate la arhiva generală a unităţii. Termenul de păstrare a documentelor
contabile este reglementat de legislaţia în vigoare a fiecărei ţări. Totuşi, este recomandabil în
cadrul registrelor contabile şi a documentelor justificative ca, pentru original sau copie, care
are calitatea de forţă probantă în raportul cu terţii, termenul de păstrare să fie de 10 ani,
celelalte documente să fie păstrate doar 3 ani 1.
3.2. Metoda de organizare a contabilităţii analitice a stocurilor de

mărfuri
Contabilitatea stocurilor de mărfuri şi ambalaje se ţine calitativ şi valoric sau numai

valoric, prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent. În condiţiile
1
Ristea, M., Contabilitatea societăţilor comerciale, Ed. CECCAR, Bucureşti, 1996.pag 144
folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operaţiunile de intrare şi

ieşire, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât
şi valoric1. Inventarul intermitent constă în stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în
contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârşitul perioadei. În acest caz, ieşirile se
determină ca diferenţă între valoarea stocului iniţial plus valoarea intrărilor şi valoarea stocului
final, determinat pe baza inventarierii. În cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea
analitică a stocurilor se poate organiza după una din următoarele metode, in funcţie de specificul
activităţii şi necesităţile proprii ale unităţii patrimoniale:
 metoda operativ-contabilă (pe solduri);

 metoda cantitativ-valorică (pe fişe de cont analitic);
 metoda global-valorică .
3.2.1. Metoda operativ - contabilă (pe solduri)

Metoda operativ–contabilă (pe solduri) constă în ţinerea, la locul de depo zitare, a
evidenţei cantitative a bunurilor materiale pe categorii, iar în contabilitate a evidenţei
valorice desfăşurate pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de
bunuri, după caz. Controlul exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa
depozitelor cu cele din contabilitate se asigură lunar, prin evaluarea stocurilor cantitative
transcrise din fişele de magazie în registrul stocurilor 2;
Practicarea metodei operativ-contabile (pe solduri) de contabilitate analitică a

stocurilor mărfuri şi ambalaje constă în:
 Evidenţa operativă şi analitică a stocurilor de mărfuri şi ambalaje la locurile de

depozitare se ţine cu ajutorul fişei de magazie care, în cadrul acestei metode de
evidenţă a stocurilor, serveşte şi ca document de contabilitate analitică şi sursă de
informaţii pentru controlul operativ curent şi contabil al stocurilor de mărfuri şi
ambalaje.
 Evaluarea stocurilor de mărfuri şi ambalaje şi verificarea concordanţei

1
Bojian, O., Contabilitate generală, Ed. Universitară, Bucureşti, 2003, pag. 205
2
Pop, A Contabilitatea finanaciară românească amonizată cu directivele contabile europene şi standardele
înregistrărilor efectuate în fişele de magazie şi în contabilitate se realizează cu

ajutorul registrului stocurilor .
Registrul stocurilor se întocmeşte şi conduce în compartimentul financiar-contabil,

manual sau computerizat, la sfârşitul fiecărei luni, pe feluri de stocuri, grupate pe magazii
(depozite), conturi, grupe sau subgrupe de stocuri, în ordine alfabetică sau a codurilor, prin
înscrierea (prelucrarea) stocurilor din fişele de magazie şi evaluarea lor la preţurile de
înregistrare. Registrul stocurilor nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă, şi se
arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Metoda operativ-contabilă sau pe solduri de contabilitate analitică a gestiunilor de

stocuri se poate utiliza cu bune rezultate în cazul aplicaţiilor compute rizate în cadrul
cărora existenţa şi mişcările cantitative ale stocurilor sunt urmărite operativ, iar cele
valorice periodic, cu ocazia înregistrărilor efectuate în contabilitatea gestiunii stocurilor.
3.2.2. Metoda cantitativ-valorică
Metoda cantitativ-valorică (pe fişe de cont analitic) constă în ţinerea evidenţei cantitative pe
categorii de bunuri la locul de depozitare, iar în contabilitate, a evidenţei cantitativ-valorice1.
Contabilitatea stocurilor de mărfuri şi ambalaje se desfăşoară pe gestiuni, iar în cadrul

acestora pe categorii de bunuri. Controlul exactităţii şi concordanţa înregistrărilor din evidenţa la
locurile de depozitare şi din contabilitate se face prin punctajul periodic dintre cantităţile
înregistrate în fişele de depozit şi cele din fişele de cont analitic de la contabilitate.
În accepţiunea clasică a metodei calitativ-valorice, contabilitatea analitică a gestiunilor

de stocuri de mărfuri şi ambalaje se realizează astfel:
 evidenţa operativă se conduce numai cantitativ la locurile de depozitare, cu ajutorul fişei de

magazie, deschisă pentru fiecare element stocabil în parte, în care gestionarul calculează
stocul cantitativ scriptic după fiecare operaţiune de intrare sau ieşire în/din stoc ;
 contabilitatea analitică se conduce cantitativ-valoric la compartimentul financiar-contabil cu

ajutorul fişelor de cont analitic pentru valori materiale; se deschide câte o fişă de cont analitic
1
pentru valori materiale pentru fiecare element stocabil în parte, pentru care s-a deschis câte o
fişă de magazie distinctă la locul de depozitare.
Înregistrările în fişele de cont analitic pentru valori materiale se fac document cu
document, pe baza documentelor de intrare - ieşire a bunurilor stocabile în şi din gestiuni care
au stat la baza fiecărei înregistrări în fişa de magazie.
Controlul gestionar-contabil al existenţei şi mişcărilor de stocuri se realizează prin :

 confruntarea concordanţei dintre datele cantitative (intrări, ieşiri şi stoc) din fişele de cont
analitic pentru valori materiale şi datele similare din fişa de magazie;
 confruntarea concordanţei dintre datele valorice (debit, credit, sold) din fişele de cont
analitic pentru valori materiale şi totalurile balanţelor de verificare analitice ale conturilor
de stocuri.
Metoda cantitativ-valorică de contabilitate analitică a gestiunilor de stocuri

prezintă avantajul că poate furniza în orice moment date cu privire la existenţa şi
mişcarea stocurilor. Are însă dezavantajul că necesită un volum mare de muncă prin
faptul că înregistrează mişcările cantitative de stocuri şi se face pentru necesi tăţi de
control în vederea asigurării integrităţii lor, atât în fişele de magazie cât şi în fişele de
cont analitic de la compartimentul financiar-contabil. 1
Metoda cantitativ-valorică de contabilitate analitică a gestiunilor de stocuri poate fi

realizată şi într-o versiune simplificată care constă în comasarea evidenţei operative de la
locurile de depozitare cu evidenţa analitică a elementelor stocabile de la compartimentul
financiar-contabil. În această versiune, denumită şi metoda contabilităţii valorice, în locul de
depozitare fişa de magazie este suprimată, urmând ca în locul acesteia să se conducă la
locurile de depozitare fişele de cont analitic pentru valori materiale deschise pentru fiecare
element stocabil în parte.
Principalele operaţiuni (lucrări) pe care le presupune această versiune a metodei

cantitativ-valorice de contabilitate analitică a gestiunilor de stocuri de mărfuri şi ambalaje
sunt:
a) La locurile de depozitare:
1
Pântea, P., Contabilitate financiară, Ed. Intercredo, Deva, 2001, pag 30
 primirea-predarea bunurilor în baza documentelor de dispoziţie privind intrarea şi ieşirea

lor din gestiune;
 evaluarea cantităţilor intrate în stoc sau ieşite din stoc în conformitate cu procedeele de
evaluare practicate de unitatea patrimonială şi acceptate de doctrina şi legislaţia contabilă;
 înregistrarea documentelor de dispoziţie de intrare-ieşire în fişele de cont analitic pentru

valori materiale.
 întocmirea borderourilor de predare a documentelor compartimentului financiar-contabil.
b) La compartimentul financiar-contabil:
 verificarea necesităţii, exactităţii şi oportunităţii operaţiunilor de intrare-ieşire de stocuri şi

confirmarea corectitudinii evaluării şi înregistrărilor în fişele de cont analitic pentru valori
materiale.
 întocmirea (facultativă) a situaţiilor centralizatoare a intrărilor şi ieşirilor şi înregistrarea

acestora în conturile de stocuri;
 întocmirea balanţelor de verificare analitice ale conturilor de stocuri.
Această versiune menţine avantajul că poate furniza operativ date cu privire la

nivelul, structura şi mişcarea stocurilor concomitent cu reducerea volumului de muncă
generat de dubla înregistrare a mişcărilor cantitative. Necesită însă un personal gestionar
mai bine calificat care să posede, pe lângă cunoştinţele stricte de gestiune a stocurilor, şi
cunoştinţe minime de contabilitate a existenţei şi mişcării acestora.
3.2.3. Metoda global – valorică

Metoda global-valorică constă în ţinerea evidenţei numai valoric, atât la nivelul
gestiunii, cât şi în contabilitate.
Controlul concordanţei înregistrărilor din evidenţa gestiunii cu cea din contabilitate

se face periodic. Această metodă se aplică, în principal, pentru evidenţierea mărfurilor şi
ambalajelor aflate în unităţile de desfacere cu amănuntul şi pen tru alte bunuri, în cazul
unităţilor care nu au dotarea tehnică corespunzătoare. Pe măsura dotării cu tehnică de

calcul, unităţile vor trece la utilizarea metodei cantitativ-valorice1.
Doctrinar2, această metodă de contabilitate analitică a gestiunilor de stocuri poate fi

practicată atunci când nu există obligaţia legală, iar managerii unităţilor patrimoniale nu
dispun ţinerea unei evidenţe cantitativ-valorice pentru stocurile ce fac obiectul unei
gestiuni, procedându-se astfel:
 la locul de depozitare (magazin, restaurant, bufet etc.) se foloseşte formularul tipizat

specific comerţului cu amănuntul intitulat raport de gestiune .
Raportul de gestiune se completează de către responsabilul de gestiune numai

valoric, pe baza documentelor de intrare şi de ieşire a mărfurilor şi ambalajelor şi
respectiv pe baza documentelor de depunere a numerarului rezultat din vânzări la
casieria centrală a unităţii sau direct în conturile bancare ale acesteia.
 la compartimentul financiar-contabil contabilitatea analitică se ţine tot global-

valoric, pe fiecare gestiune în parte, cu ajutorul formularului tipizat fişa de cont pentru
operaţii diverse.
Controlul concordanţei dintre înregistrările efectuate la gestiuni în raportul de

gestiune şi la contabilitate în fişa de cont pentru operaţii diverse se efec tuează decadal,
chenzinal, lunar sau la alte perioade stabilite de unitate prin punctajul valoric al
documentelor înregistrate în cele două evidenţe.
Soldurile valorice ale mărfurilor şi ambalajelor aflate în gestiune se verifică pe baza

„Raportului de gestiune" predat la contabilitate, precum şi prin inventariere.
Metoda global-valorică poate fi utilizată şi pentru evidenţa stocurilor de rechizite de

birou, imprimatelor, materialelor pentru ambalat şi a cărţilor tehnice, caz în care la locul
de depozitare se ţine numai o evidenţă cantitativă iar la compartimentul financiar-contabil
numai o evidenţă valorică cu ajutorul fişelor de cont pentru operaţii diverse.
Metoda global-valorică de contabilitate analitică a gestiunilor de stocuri prezintă

serioase avantaje dintre care cel mai semnificativ este reducerea volumului de muncă prin
1
2
*****Norme metodologice aprobate de omf nr.45/1998, pag 31
eliminarea fişelor de cont analitic pentru valori materiale de la compartimentul financiar-

contabil.
O versiune simplificată a acestei metode constă în eliminarea completă a evidenţei

operative, respectiv a raportului de gestiune şi ţinerea numai a evidenţei global-valorice, la
compartimentul financiar-contabil sau chiar la locul de depozitare cu ajutorul fişei de cont
pentru operaţii diverse.
De remarcat că, în practică, deseori se întâlnesc diferite combinaţii ale metodelor de

evidenţă operativă şi analitică a gestiunilor de stocuri.
3.3. Reflectarea în contabilitate a stocurilor de mărfuri

În cadrul stocurilor propru-zise se cuprind şi mărfurile. Acestea reprezintă bunurile
pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea revânzării. Sunt asimilate mărfurilor şi
materiile prime, unele materiale consumabile, obiectele de inventar, animalele şi pasările,
alte valori de natura stocurilor trecute în magazinele proprii de desfacere pentru a fi vândute1.
Organizarea contabilităţii mărfurilor este influenţată de mai mulţi factori. Un prim
factor îl reprezintă forma circulaţiei : cu ridicata (en gross) sau cu amănuntul (en detail). În
cazul circulaţiei mărfurilor en-gros, vânzarea se face pe bază de documente, încasarea
urmând a se realiza ulterior, prin virament şi, de aici, necesitatea intervenţiei unui cont
anume, 411 “Clienţi”, care să evidenţieze creanţele din momentul vânzării mărfurilor până în
momentul încasării lor; în cazul circulaţiei en detail, vânzarea se face, de regulă, cu plata
imediată, în numerar.
Un alt factor de influenţă îl constituie metoda de contabilitate a stocurilor folosită:
inventarul permanent sau inventarul intermitent. În primul caz, contul de mărfuri este
folosit pe măsură ce au loc operaţiuni cu mărfuri, evidenţiind toate intrările şi toate ieşirile,
astfel încât, în orice moment, prin soldul său, acest cont indică valoarea mărfurilor în stoc,
permiţând controlul gestionar, dacă în acest scop se efectuează şi inventarierea faptică a
stocurilor. În cazul inventarului intermitent, contul de mărfuri intervine numai la sfârşitul
lunii, când, pe baza inventarului faptic se determină valoarea mărfurilor în stoc, care se
“blochează” în acest cont, diminuându-se cheltuielile cu mărfuri, înregistrate la un cont
1
Dumitrean, E., şi colectiv, Contabilitate fionanciară I, Ed. Sedcom Libris, Iaşi,2002, pag 317
anume, destinat acestui scop, cu ocazia intrărilor de mărfuri. La începutul exerciţiului

următor intervine din nou contul de mărfuri care se creditează, valoarea stocului iniţial fiind
preluată din nou de contul de cheltuieli privind mărfurile.
Contabilitatea circulaţiei mărfurilor, atât en gross cât şi en detail, se organizează cu
ajutorul a două conturi sintetice de gradul I, 371 –Mărfuri şi 378 -Diferenţe de preţ la
mărfuri.
Contul 371 -Mărfuri este de activ şi reflectă în debit şi, de asemenea, în credit, preţul
de înregistrare aferent atât mărfurilor intrate şi respectiv ieşite în şi din gestiune, cât şi a celor
reflectate numai scriptic la intrări şi ieşiri.
Contul analizat se debitează prin creditul conturilor care corespund modalităţilor de
intrare a mărfurilor în patrimoniu şi anume:
 401 - Furnizori, 408 – Furnizori- facturi nesosite şi 542 - Avansuri de trezorerie, pentru
achiziţionări de la terţi cu decontare ulterioară şi respectiv din avansuri spre decontare;
 357 - Mărfuri aflate la terţi şi 401 - Furnizori, cu valoarea mărfurilor aduse din păstrare
sau custodie de la terţi şi respectiv cu cheltuielile de transport-aprovizionare şi de
prelucrare pentru acestea în cazul utilizării costului efectiv de achiziţie ca preţ de
înregistrare;
 301 - Materii prime, 302 - Materiale consumabile, 321 – Materiale de natura obiectelor
de inventar ş.a., pentru vânzarea unor asemenea active circulante materiale în starea în
care au fost achiziţionate (ca atare);
 345 - Produse finite, în cazul transferării produselor finite obţinute din activitatea de
exploatare în magazinele proprii de prezentare şi desfacere;
 607 - Cheltuieli privind mărfurile şi 771 -Venituri din subvenţii pentru evenimente
extraordinare şi altele similare, pentru mărfurile constatate în plus la inventariere şi
respectiv primite cu titlu gratuit;
 378 - Diferenţe de preţ la mărfuri şi 4428 -TVA neexigibilă, cu adaosul comercial şi
TVA aferentă preţului cu amănuntul sau en gross, ambele corespunzătoare intrărilor în
gestiune, în cazul în care acest preţ este cel de înregistrare ş.a.
Contul 371 - Mărfuri se creditează ca urmare a ieşirilor din gestiune, prin debitul
conturilor ce corespund căilor sau modalităţilor de ieşire din patrimoniu, după cum urmează:
 607 - Cheltuieli privind mărfurile, descărcarea gestiunii ;
 671 - Cheltuieli extraordinare privind calamităţile şi alte evenimente extraordinare;

 357 - Mărfuri aflate la terţi, în situaţia trimiterii sau lăsării de mărfuri în păstrare sau în
consignaţie la terţi;
 378 - Diferenţe de preţ la mărfuri şi 4428 - TVA neexigibilă, cu adaosul comercial şi
TVA aferentă preţului cu amănuntul sau en gross, ambele corespunzătoare mărfurilor
ieşite din gestiune, atunci când evidenţa este organizată la acest preţ ş.a.
Soldul contului 371 - Mărfuri este debitor, reprezentând preţul de înregistrare (costul
efectiv de achiziţie sau preţul prestabilit sau preţul de vânzare cu amănuntul sau en-gross)
aferent mărfurilor existente în patrimoniu la sfârşitul perioadei de gestiune.
În unităţile comerciale cu amănuntul, dată fiind frecvenţa mare a actelor de vânzare şi
inexistenţa unei reţele de calculatoare la punctele de vânzare, nu este posibilă o contabilitate
analitică cantitativ – valorică, pe sortimente de marfă. În consecinţă, în marea majoritate a
cazurilor, se practică contabilitatea analitică global valorică pe gestiuni, iar ca preţ de
înregistrare este folosit preţul de vânzare incluzând preţul de cumpărare şi adaosul comercial
( marja comercială), la care se mai adaugă şi taxa pe valoare adaugată. În aceste condiţii,
contabilitatea are datoria să calculeze şi să înregistreze şi diferenţa dintre preţul de vânzare şi
cel de cumpărare, adică adaosul comercial (marja comercială) aferent mărfurilor intrate şi
rămase în stoc precum şi taxa pe valoare adaugată inclusă în preţul de vânzare.
3.3.1. Folosirea inventarului permanent
O societate comercială cu activitate de desfacere a mărfurilor cu amănuntul dispune la
începutul lunii de mărfuri în valoare de 1.190 RON la preţ cu amănuntul inclusiv
TVA( Valoarea TVA – 190 RON), cu o diferenţă favorabilă (adaos comercial) de 200 RON.
În cursul perioadei de gestiune au loc următoarele operaţii privind mărfurile, aşa cum
rezultă din jurnalul pentru cumpărări:
1. Se achiziţionează mărfuri: preţ de cumpărare 1.400 RON, TVA deductibilă
266 RON, preţul de vânzare 1.750 RON, TVA inclus în preţul de vânzare 332,5 RON, preţ de
vânzare inclusiv TVA 2.082,5 RON.
Notă: La contul 378 s-a înregistrat adaosul comercial, respectiv valoarea de 1.400
RON x 25%

% = % 2348,5 2348,5
371 401 2082,5 1666
4426 378 266 350

4428 332,5
Aprovizionare mărfuri factura nr.

2. S-au vândut mărfuri cu plata în numerar, aşa cum rezultă din jurnalul pentru
vânzări:
 Valoarea mărfurilor vândute ( inclusiv TVA ) 1.400 RON
Din care: TVA 1.400/1.19*19% 223,53 RON
 Valorea la preţ de vânzare fără TVA 1176,47 RON
5311 = % 1400
707 1176,47
4427 223,53
Înregistrare numerar din vânzări
chitanţa nr.
3. Descărcarea la sfârşitul lunii a gestiunii, cu valoarea mărfurilor vândute.

presupune calcule şi înregistrări:
a) determinarea coeficientului mediu de diferenţe de preţ ( adoas comercial )
k = TSC ct.378/ TSD ct.371 – TSC ct.4428 x 100 = 550/2.750 x 100 = 20% *
b) determinarea diferenţei de preţ aferente mărfurilor în stoc (Δs ) aplicarea cotei
procentuale de diferenţe ( k ) asupra valorii mărfurilor rămase în stoc ( sold final cont 371
– sold final cont 4428)
Δs = (1.872,5 – 298,97) x 20/100 = 1.573,53 x 20/100 = 314,706 RON
c) determinarea diferenţei de preţ ( adaos comercial) aferent mărfurilor vândute (Δv ):
Δv = TSC ct.378 - Δs = 550 – 314,706 = 235,294 RON
d) calculul costului mărfurilor vândute:
1.400 – ( 223,53 + 235,2.9 ) = 941,18 RON

% = 371 1400
607 941,18
378 235,294
4428 223,53
Descărcarea gestiunii

După aceste înregistrări, soldul contului de mărfuri 1.872,5 RON reprezintă valoarea
la preţ de vânzare inclusiv TVA, a mărfurilor în stoc. Controlul gestionar presupune
inventarierea mărfurilor şi compararea totalului valorii inventarului, adică soldul faptic, cu
soldul scriptic al contului de mărfuri, rezultând fie minus, fie plus de inventar la preţ cu
amănuntul, inclusiv TVA.
Pentru un calcul cât mai corect este indicat ca atât la numaratorul cât şi la numitorul
acestui raport să se ia în considerare soldul iniţial la 01.01 şi rulajul creditor/debitor pe
perioada de la 01.01 până la sfârşitul perioadei de calcul.
4. Pentru înregistrarea plusului de inventar este necesar să se determine adaosul
comercial, cât şi TVA- ul aferent acestui plus şi, prin scăderea acestor elemente se află
valoarea la preţ de cumpărare a mărfurilor constatate în plus cu care se vor diminua
cheltuielile privind mărfurile.
Exemplu: Se consideră că în urma inventarului s-a stabilit totalul faptic de 1.883,5 RON.
Deci:
 Sold faptic 1.883,5 RON
 Sold scriptic 1.872,5 RON
 Plus de inventar ( în preţ de vânzare, inclusiv TVA ) 11 RON
 TVA = 110.000/1.19x19% = 0,16 RON 1,76 RON
 Plus de inventar la preţ fără TVA 9,24 RON
 Adaos comercial = (9,24 x 20 )/100=0,17 RON 1,85 RON
 Costul mărfurilor în plus 7,4 RON
371 = % 11
378 1,85
4428 1,76
607 7,4
Înregistrare plus la inventar de

mărfuri
În cazul minusurilor de inventar neimputabile, articolul contabil va fi cel anterior, doar inversat, adică:

% = 371 11
378 1,85
4428 1,76
607 7,4
Înregistrare minus la inventar de

mărfuri neimputabile

În cazul minusurilor imputabile, alături de înregistrarea de mai sus, efectuată pentru descărcarea
contului de mărfuri cu valoarea lipsei, se va întocmi, pentru imputarea lipsei, următorul articol contabil:

461 = % 11
7581 9,24
4427 1,76
mărfuri imputabile

5. Pentru regularizarea taxei pe valoare adaugată se efectuează înregistrarea:

% = 4426 266
4427 223,53
4424 42,47
Regularizare TVA

Observaţie: Conturile 607 ,, Cheltuieli privind mărfurile ” şi 707 ,, Venituri din

vânzarea mărfurilor “ se închid pe seama contului de rezultate 121 ,, Profit şi pierdere “.
Înregistrările noastre se referă la comerţul cu amănuntul şi, întrucât evidenţa acestor
gestiuni se ţine global valoric, la nivel de unitate, este necesară folosirea preţului de vânzare
cu amănuntul, inclusiv TVA ca preţ de înregistrare. În această situaţie, pentru considerentele
mai înainte prezentate, se folosesc conturile 4428 ,, TVA neexigibilă “ şi 378 ,, Diferenţe de
preţ la mărfuri “. În condiţiile practicării metodei ,,inventarului intermitent“, mărfurile se
înregistrează direct pe cheltuieli în momentul aprovizionării, evident evaluându-se la preţul
efectiv de cumpărare, astfel că nu mai este necesară folosirea pentru scopul arătat mai înainte
a conturilor 4428 ,, TVA neexigibilă “ şi 378 ,, Diferenţe de preţ la mărfuri “
3.3.2. Folosirea inventarului intermitent

1. La începutul exerciţiului se preia în exploatare preţul de cumpărare al mărfurilor din stoc.

607 = 371 835 835
Preluare marfă stoc

2. Înregistrarea costului mărfurilor aprovizionate:

% = 401 1732,64
607 1456
4426 276,64
Înregistrare marfă factura nr.

3. Înregistrarea vânzării mărfurilor cu numerar:

5311 = % 1400
707 1176,47
4427 223,53
chitanţa nr.

4. Înregistrarea la sfârşitul lunii a costului mărfurilor în stoc pe baza inventarierii în

valoare de 12.594.957 RON

371 = 607 1259,5 1259,5
Mărfuri in stoc la sfârţitul lunii

Determinarea costului mărfurilor vândute care se va transfera, ca şi în cazul anterior,

asupra contului 121 ,, Profit şi pierdere “ se efectuează pe baza relaţiei:
E = Si+I-Sf = 835 + 1.400 – 1259,5 = 975,5 RON.
Metoda de contabilitate a mărfurilor la preţ de vânzare în condiţiile organizării

analitice global – valorice exemplificată mai sus este aplicabilă într-o economie în care preţul
de vânzare s-ar caracteriza prin unicitate şi caracter fix pentru acelaşi sortiment de marfă.
În condiţiile de astăzi ale economiei din România, metoda prezintă nenumărate
dezavantaje şi, în plus, permite fie încălcarea unor principii contabile, fie denaturarea situaţiei
patrimoniale şi a rezultatului financiar. În consecinţă, se poate renunţa la metoda global
valorică în favoarea metodei cantitativ valorice, pe sortimente de marfă, soluţie greu de optat
în condiţiile inexistenţei unei dotări corespunzătoare cu calculatoare a reţeRON comerciale.
3.4. Reflectarea în contabilitate a stocurilor de ambalaje

Circulaţia mărfurilor de la producători până la consumatori, ca de altfel şi a celorlalte
categorii de bunuri materiale, este condiţionată în mare măsură de utilizarea unor ambalaje
adecvate, care contribuie la păstrarea proprietăţilor fizico-chimice ale acestora în timpul
transportului, manipulării, depozitării şi comercializării. Altfel spus, ambalajele reprezintă o
categorie distinctă de stocuri care asigură una dintre premisele importante pentru realizarea în
condiţii corespunzătoare a circulaţiei propriu-zise a mărfurilor.
Pentru organizarea contabilităţii ambalajelor de transport sau de circulaţie se
utilizează două conturi sintetice de gradul I, 381 - Ambalaje şi 388 - Diferenţe de preţ la
ambalaje.
Contul 381 -Ambalaje este de activ şi reflectă în debit şi, de asemenea, în credit
preţul de înregistrare aferent ambalajelor de transport sau de circulaţie intrate şi respectiv
ieşite în şi din patrimoniu.
Contul în cauză se debitează prin creditul conturilor care corespund modalităţilor de
intrare a ambalajelor în patrimoniu şi anume:
 401 -Furnizori, 408 -Furnizori facturi nesosite şi 542 -Avansuri de trezorerie, pentru
achiziţionări de la terţi cu decontare ulterioară şi respectiv din avansuri spre decontare
cu şi fără factură ;
 358 -Ambalaje aflate la terţi şi 401 -Furnizori, cu valoarea ambalajelor primite din
custodie sau păstrare de la terţi şi respectiv cu cheltuielile de transport-aprovizionare
şi de prelucrare datorate pentru acestea în cazul utilizării costului efectiv de achiziţie
ca preţ de înregistrare;
 608 -Cheltuieli privind ambalajele şi 771- Venituri din subvenţii pentru evenimente

extraordinare şi altele similare, pentru ambalajele constatate în plus la inventariere şi
respectiv primite cu titlu de gratuit ş.a.
Contul analizat se creditează pentru ieşirile din patrimoniu, prin debitul conturilor ce
corespund căilor sau modalităţilor de ieşire, după cum urmează:
 608 -Cheltuieli privind ambalajele, pentru vânzări şi lipsuri la inventariere
imputabile;
 671- Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente extraordinare, în cazul predării
cu titlu gratuit a pierderilor neimputabile şi a pierderilor din calamităţi etc.
Soldul contului 381 -Ambalaje poate fi debitor, reprezentând valoarea la preţul de
înregistrare aferentă ambalajelor existente în stoc la sfârşitul perioadei de gestiune.
Soldul contului la care ne referim, în funcţie de preţul de înregistrare utilizat, necesită
anumite corectări în vederea stabilirii valorii ce se înscrie în activul bilanţului contabil, la un
post distinct existent în grupa activelor circulante, subgrupa de stocuri, aşa cum se prezintă în
continuare.
Modul de funcţionare a contului 381 – Ambalaje, diferă în raport de evidenţă a
stocurilor de ambalaje destinate ambalării şi transportului produselor finite şi a mărfurilor.
Este practicată de unitatea patrimonială astfel, ambalajele pot circula în regim de vânzare-
cumpărare sau regim de restituire directă1.
Un alt factor de influenţă îl constituie metoda de contabilitate a stocurilor folosită :
“inventarul permanent“ sau “inventarul intermitent”. În primul caz, contul de ambalaje
este folosit pe măsură ce au loc operaţiuni cu ambalaje, evidenţiind toate intrările şi toate
ieşirile, astfel încât, în orice moment, prin soldul său, acest cont indică valoarea ambalajelor
în stoc, permiţând controlul gestionar, dacă în acest scop se efectuează şi inventarierea faptică
a stocurilor. În cazul inventarului intermitent, contul 381 -Ambalaje se utilizează numai la
începutul şi la sfârşitul fiecărei luni.
În ceea ce priveşte metoda inventarului intermitent se poate remarca faptul că asigură
simplificarea lucrărilor de contabilitate şi implicit reducerea cheltuielilor pe care acestea le
ocazionează, însă diminuează posibilităţile de urmărire şi control privind gestiunea de
1
Emilian Dumitrean şi colectiv, Contabilitate financiară I, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2002, pag 338
ambalaje, fapt pentru care agenţii economici manifestă o anumită reţinere în legătură cu
adoptarea acestei metode.
3.4.1. Folosirea inventarului permanent

 Contabilitatea operaţiilor privind ambalajele refolosibile care circulă prin
vânzare-cumpărare
1. Pe baza jurnalului notelor de recepţie, se înregistrează primirea odată cu mărfurile a

unor ambalaje referitor la care se cunosc următoarele elemente:
 preţul total facturat de furnizor, exclusiv TVA 232 RON
 preţul total prestabilit aferent ambalajelor recepţionate 202 RON
 diferenţele de preţ nefavorabile 30 RON
 TVA aferentă (19%) 44,08 RON
 cheltuielile de transport decontate dintr-un avans de trezorerie 12 RON
 TVA aferentă cheltuielilor de transport (19%) 2,28 RON
Se înregistrează operaţiile economice privind:

a. ambalajele recepţionate:

% = 401 276,08
381 202
388 30
4426 44,08
Ambalaje primite conform facturii

nr.

b. cheltuielile de transport-aprovizionare:

% = 401 14,28
388 12
4426 2,28
Înregistrare cheltuieli transport

ambalaje

2. Se înregistrează ambalajele constatate în plus la inventariere şi consemnate în

procesul verbal întocmit cu această ocazie, ambalaje evaluate la preţul prestabilit de 43,52
RON şi la costul efectiv de achiziţie de 37,55 RON, rezultând diferenţe de preţ favorabile de
5,97 RON.
Se înregistrează operaţiile referitoare la:
a. încărcarea gestiunii de ambalaje:

381 = 608 43,52 43,52
Descărcarea gestiunii de ambalşaje

b. oglindirea în contabilitate a diferenţelor de preţ:

608 = 388 5,97 5,97
Înregistrarea diferenţrlor de preţ la

ambalşaje

3. Se primesc ambalaje de la prelucrare referitor la care, pe baza facturii furnizorului,

se cunosc următoarele elemente:
 valoarea ambalajelor trimise spre prelucrare 45,56 RON
 tariful total pentru prelucrare 25,5 RON
 valoarea ambalajelor primite, la preţul prestabilit 76,06 RON
 diferenţele de preţ favorabile 5 RON
 TVA aferentă tarifului facturat de furnizor (19%) 4,85 RON
Se înregistrează următoarele operaţii:
a. intrarea în patrimoniu a ambalajelor:

381 = % 76,06
358 45,56
401 25,5
388 5
Ambalaje primite conform facturii

nr.

b. TVA facturată de furnizor:

4426 = 401 48,5 48,5
Facturarea TVA

4. Se înregistrează vânzarea ambalajelor, odată cu mărfurile, cunoscându-se că în

jurnalul facturilor fiscale este înscrisă valoarea totală de 152 RON, precum şi TVA aferentă
de 19% (28,88 RON)

411 = % 180,88
708 152
4427 28,88
chitanţa nr.

5. Se descarcă gestiunea pentru ambalajele vândute şi înregistrate la operaţia anterioară,

repartizându-se totodată diferenţele de preţ favorabile de 165.000 RON, stabilite pe bază de
coeficient mediu (11%):

608 = 381 152 152
Descărcarea gestiune

şi

608 = 381 16,72 16,72

6. Se acordă ambalaje cu titlu gratuit, evaluate la preţul de înregistrare total de 115

RON, cu diferenţe de preţ favorabile de 12,65 RON (11%) şi TVA de 19,45 RON (102,35 x
19%), care se înregistrează pe baza procesului verbal de predare-primire şi a notei de
contabilitate, astfel:
a. descărcarea gestiunii de ambalaje:

671 = 381 115 115

b. repartizarea diferenţelor de preţ favorabile:

388 = 671 12,65 12,65
Repartizarea diferenţelor

c. oglindirea TVA aferentă ambalajelor acordate

635 = 4427 19,45 19,45
Reprezentare TVA

7. Se impută gestionarului minusul de ambalaje constatat la inventariere,

cunoscându-se costul efectiv de achiziţie de 13,5 RON şi TVA aferentă de 2,57 RON (19%)

4282 = % 16,07
758 13,5
4427 2,57
mărfuri imputabile

8. Se descarcă gestiunea pentru ambalajele imputate şi înregistrate la operaţia

anterioară, cunoscându-se în plus preţul de înregistrare total de 12,5 RON, precum şi
diferenţele de preţ favorabile de 3,6 RON:

% = 381 12,5
608 12,47
388 3,6
Descarea gestiunii

Pentru operaţiile economice înregistrate anterior s-a considerat că diferenţele de preţ

sunt favorabile, preţul de înregistrare prestabilit fiind mai mare decât costul efectiv de
achiziţie. În situaţia în care preţul prestabilit este mai mic, diferenţele de preţ sunt
nefavorabile şi se reflectă în contabilitate cu ajutorul aceluiaşi cont sintetic (388), însă
înregistrările contabile se inversează sau, altfel spus, contul în cauză se utilizează ca un cont
de activ, în debit oglindeşte diferenţele de preţ aferente intrărilor de ambalaje, iar în credit pe
cele corespunzătoare ieşirilor de ambalaje din patrimoniu.
 Contabilitatea operaţiilor privind ambalajele refolosibile care circulă prin

restituire directă
Sistemul de restituire directă a ambalajelor se adoptă, de regulă, în situaţia în care
între furnizor şi client se efectuează operaţii frecvente de livrări de mărfuri cu ambalaje
refolosibile. Pentru asemenea livrări de ambalaje nu se constituie venituri, iar în contabilitatea
furnizorului se utilizează contul 419 - Clienţi-creditori, care se creditează pentru ambalajele
livrate şi se de debitează pentru cele goale restituite de client. Pe de altă parte, în
contabilitatea clientului nu se încarcă gestiunea de ambalaje, ci se foloseşte contul 409 -
Furnizori-debitori, care se debitează cu valoarea ambalajelor primite de la furnizor cu mărfuri
şi se creditează ulterior cu valoarea ambalajelor goale restituite acestei unităţi.
A. În contabilitatea furnizorului
1. Pe baza facturii, se înregistrează livrarea, odată cu mărfurile, a unor ambalaje de

transport sau de circulaţie la preţul total de 132 RON:

411 = 419 132 132
Livrare ambalaje conform facturii nr.

2. Se primesc ambalajele goale restituite de client în valoare de 78 RON:

419 = 411 78 78
Recepţie ambalaje conform facturii

nr.

3. Se înregistrează ambalajele reţinute de firmă (nerestituite) în valoare de 31,2 RON,

facturându-se TVA aferentă de 5,93 RON (19%):

719 = 708 32 32
Înregistrare ambalaje nerestituite

şi

411 = 4427 5,93 5,93
TVA aferentă ambalaje nerestituite

4. Se înregistrează descărcarea gestiunii pentru ambalajele reţinute de client,

cunoscându-se preţul de înregistrare total de 33 RON, precum şi diferenţele de preţ favorabile
de 7,2 RON:

% = 381 33
608 25,8
388 7,2

Descărea gestiunii

B. În contabilitatea clientului
1. Se primesc ambalajele livrate de furnizor, odată cu mărfurile, în valoare de 132

RON:

409 = 401 132 132
Recepţie ambalaje conform facturii

nr.

2. Se înregistrează restituirea către furnizor a ambalajelor goale, în valoare de

78 RON:

401 = 409 78 78
Restituire ambalaje furnizor.

3. Se înregistrează ambalajele în stare bună, în valoare de 27,5 RON, şi cele degradate

din calamităţi, în valoare de 12,08 RON, nerestituite furnizorului şi facturate de acesta:

% = 409 39,58
381 27,5
608 12,08
Facturare ambalaje

şi

426 = 401 7,52 7.52
TVA aferentă ambalaje facturate

În cazul în care degradarea ambalajelor s-a produs din vina unui angajat sau a unui
terţ se efectuează în plus înregistrarea obişnuită de imputare şi implicit de oglindire a TVA
colectată.
3.4.2. Folosirea inventarului intermitent
1. Se primesc ambalajele livrate firmei destinate ambalării şi transportului mărfurilor

la costul de achiziţie de 148 RON

% = 401 176,12
608 148
4426 28,12
Receptie ambalaje conform facturii

nr.

2. Constatarea la sfârşitul lunii, pe bază de inventar, de ambalaje nevândute în valoare

de 56 RON

381 = 608 56 56
Reflectare ambalaje in stoc

3. Transferarea la finele lunii a întregului sold de 284 RON al contului de cheltuieli

privind ambalaje:

121 = 608 284 284
Închiderea contului cheltuieli

4. Descărcarea gestiunii pentru ambalaje livrate la începutul lunii în valoare de 118

RON şi includerea direct pe cheltuieli a sumei de 82 RON, ce reprezintă ambalaje de
transport intrate în gestiune pe baza facturii:

608 = 381 118 118
Descărcarea gestiunii

şi

% = 401 97,58
608 82
4426 15,58
Facturare ambalaje intrate în gestiune

5. Constatarea la sfărşitul lunii a unui stoc de ambalaje în valoare de 24,5 RON şi

închiderea contului de cheltuieli privind materiile prime pentru întregul său sold de 72 RON

381 = 608 24,5 24,5
Reflectare ambalaje în stoc

şi

121 = 608 72 72
Închiderea contului cheltuieli

CAPITOLUL 4
CONTROLUL GESTIONAR AL STOCURILOR DE MĂRFURI ŞI
AMBALAJE
4.1. Controlul faptic al stocurilor de mărfuri şi ambalaje

Controlul reprezintă o activitate specific umană, care constă în verificarea şi analiza
permanentă, periodică sau inopinată a unor procese, fenomene, operaţii, informaţii, rezultate
dintr-un domeniu sau sector oarecare, în scopul preîntâmpinării şi lichidării eventualelor
neajunsuri1.
Activitatea de control mai poate fi definită ca funcţie a conducerii, instrument de
conducere a realităţii, mijloc de cunoaştere a realităţii şi de corelare a erorilor. De asemenea,
controlul este definit drept procesul prin care se verifică şi se măsoară realizarea cantitativă şi
calitativă a performanţelor, a sarcinilor sau lucrărilor, pe care le compară cu obiectivele
planificate şi indică măsurile de corecţie ce apar ca necesitate2.
Controlul faptic este procedeul cel mai des aplicat de către organele de control
de gestiune şi constă în cercetarea la faţa locului a valorilor materiale şi băneşti. Astfel,
1
Florea, I., Florea, R., Controlul economico-finanaciar, Bucuresti , 2000, pag 9
2
Boulescu, M., Ghiţă, M., Controlul economico-finanaciar Bucuresti , 2000, pag 15
se pot stabili realitatea, existenţa şi mişcarea mijloacelor materiale băneşti. Cu ajutorul

controlului faptic, pot fi atinse următoarele obiective:
 determinarea cantităţii de stocuri existente în gestiune;
 stabilirea stării în care bunurile controlate se află la un moment dat, a stadiului şi
modului de prelucrare, precum şi stabilirea respectării legalităţii în utilizarea lor.
Principalele modalităţi de aplicare în practică a controlului faptic sunt:
inventarierea, expertiza tehnică, analiza de laborator, observarea directă şi inspecţia fizică.
Inventarierea este o modalitate specifică de control contabil şi o modalitate
principală a controlului faptic. Principalul obiectiv al inventarierii este constatarea
existenţei cantitative şi calitative a elementelor de activ şi de pasiv ale unei unităţi
gestionare, precum şi a modului de executare a sarcinilor de către gestionari. Tot în cadrul
inventarierii se include şi operaţiunea de comparare a stocurilor şi soldurilor constatate
faptic cu cele scriptice şi stabilirea eventualelor diferenţe 1.
Inventarierea de control coincide numai parţial cu activitatea mai amplă de
inventariere periodică a gestiunilor sau a întregului patrimoniu, care se realizează printr-
o îmbinare a elementelor de control faptic cu cele de control documentar şi prin
efectuarea unor operaţiuni specifice de regularizare a rezultatelor. Pentru a fi eficientă,
inventarierea de control trebuie să se desfăşoare inopinat.
Inventarierea de control poate fi:
 totală, atunci când cuprinde toate valorile materiale sau băneşti existente în
gestiunea respectivă;
 prin sondaj, atunci când organul de control selecţionează pentru a fi
inventariate numai sortimentele mai importante pentru activitatea întreprinderii sau
pe cele susceptibile de sustrageri.
Dacă în urma inventarierilor de control prin sondaj rezultă plusuri sau minusuri
frecvente, organul de control are obligaţia să extindă controlul la toate reperele existente
în gestiune. În funcţie de specificul activităţii şi de natura mijloacelor materiale este
indicată declanşarea simultană a inventarierii de control la aceleaşi repere, pe întreaga
unitate, îndeosebi în cazul materialelor de masă, ceea ce are drept consecinţă creşterea
1
Tulvinschi ,M., Gestiunea, contabilitatea şi controlul stocurilor, Ed. Libris, Iaşi, 2004, pag 192
eficienţei controlului faptic, întrucât se înlătură unele posibilităţi de acoperire a lipsurilor

numai pe timpul inventarierii1.
Pentru gestiunile valorice, inventarierea de control trebuie să fie totală deoarece
astfel se poate determina valoarea totală a valorilor materiale şi băneşti existente în
gestiunea respectivă.
Pentru a se ajunge la rezultate cât mai corecte, inventarierea de control implică
şi stabilirea justeţei soldurilor scriptice la reperele cuprinse în control. Aceasta implică
verificarea documentară a tuturor actelor privind intrările şi ieşirile de bunuri din gestiune,
pe o anumită perioadă anterioară care, de regulă, se extinde până la ultimul control efectuat.
Expertiza tehnică şi analiza de laborator sunt modalităţi de control faptic care
intervin în situaţiile în care complexitatea unor probleme depăşeşte nivelul de pregătire,
aparatura de care dispune sau competenţa legală atribuită organului de control. În astfel
de cazuri este absolut necesară intervenţia specialiştilor din domeniul tehnic, chimic
sau sanitar care pot efectua o expertiză tehnică sau analize de laborator la solicitarea
organelor de control.
Cu ajutorul expertizelor tehnice se pot formula concluzii cu privire la integritatea
stocurilor, realitatea unor operaţiuni, cunoaşterea unor parametrii de funcţionare a
utilajelor, consumul de materiale şi volumul de manoperă pentru o lucrare sau un
produs. În situaţiile în care este necesară cunoaşterea calităţii compoziţiei sau
conţinutului unor materii prime, materiale sau produse, se apelează la analizele de
laborator.
Observarea directă este o tehnică de control faptic la care se recurge în situaţia
în care se doreşte stabilirea unor fapte care nu rezultă din documente. Această tehnică se
utilizează în special în controlul concomitent şi se poate realiza prin prezenţa la faţa
locului pentru a constata modul în care personalul îşi îndeplineşte obligaţiile sau poate utiliza
procedee tehnice, cum sunt: cronometrarea, fotografierea, normarea, testarea de aptitudini.
Prin observare directă se pot verifica modul cum funcţionează un compartiment,
respectarea principiilor legale în desfăşurarea unei activităţi, utilizarea eficientă a
timpului de muncă, îndeplinirea măsurilor de securitate pentru păstrarea integrităţii
valorilor materiale şi băneşti, alte activităţi simultane. Observarea directă se poate realiza
1
pe bază de program şi inopinat, la nivel de secţii, ateliere, laboratoare, magazine, birouri,

gestiuni.
Inspecţia fizică, ca modalitate de control faptic, reprezintă o cale prin care se
stabilesc modul de gestionare a stocurilor şi calitatea informaţiilor cu privire la activitatea
controlată. Inspecţia tehnică este o probă sigură pentru constatarea existenţei unui
anumit element stocabil şi a actelor justificative înregistrate în evidenţă.
Controlul faptic constituie un procedeu de bază pentru controlul integrităţii
stocurilor deoarece, împreună cu controlul documentar, contribuie la stabilirea atât a
modului de gestionare a stocurilor, cât şi a calităţii informaţiilor cu privire la activitatea
controlată.
4.2. Controlul modului de asiguare a condiţiilor de depozitare şi

conservare al stocurilor de mărfuri şi ambalaje
Asigurarea condiţiilor de depozitare şi conservare a stocurilor de mărfuri şi
ambalaje are un rol determinant în evitarea degradării şi sustragerii unor bunuri materiale.
Modul în care se depozitează şi conservă bunurile poate fi controlat de organele
controlului gestionar de fond sau de alte organe interesate, urmărind obiective cum sunt1:
 existenţa capacităţilor de depozitare şi nivelul lor tehnic sau starea acestora;
 modul de organizare a magaziilor şi depozitelor, în sensul specializării lor şi
compartimentării interioare, în funcţie de natura bunurilor gestionate;
 măsurile luate de întreprindere pentru utilizarea raţională şi întreţinerea curentă a
capacităţilor de depozitare;
 înzestrarea tehnică a depozitelor cu mijloacele necesare transportului şi manipulării
bunurilor, cu aparate de cântărire, de măsurare şi de control, cu rafturi şi stelaje care
să permită accesul uşor la bunurile depozitate şi cu puncte de pază contra incendiilor,
echipate în mod corespunzător;
 delimitarea valorilor materiale de gestiuni, în funcţie de situaţia sau regimul
acestora;
 dacă toate mărfurile şi ambalajele din unitate şi îndeosebi cele aflate în folosinţă
(obiecte de inventar, echipamente de protecţie, truse de scule) sunt date în grija directă
1
Tulvinschi , M., Gestiunea, contabilitatea şi controlul stocurilor, Ed. Libris, Iaşi, 2004, pag 199
a unor persoane şi modul în care acestea se ocupă de păstrarea, folosirea sau

consumarea lor;
 dacă mărfurile şi ambalajele din gestiune sunt etichetate şi descrise în mod
corespunzător (simbol, cod, denumire, dimensiuni), pentru a putea fi identificate rapid
şi cu maxim de precizie;
 dacă întreprinderea a stabilit şi dacă gestionarii cunosc persoanele care au dreptul să
dispună eliberarea bunurilor din gestiunile lor (lista acestor persoane şi
specimenele de semnătură se comunică fiecărui gestionar);
 dacă unitatea utilizează limite minime şi maxime de stocuri şi dacă gestionarii
respectă obligaţiile ce le revin în cazul depăşirii acestora;
 dacă în unitate se face în mod curent instructajul gestionarilor, atunci când aceştia sunt
puşi în situaţia de a păstra sau manipula materiale ori produse cu
caracteristici deosebite (inflamabile, explozibile, toxice, urât mirositoare).
Unul din obiectivele de bază urmărit de organele controlului gestionar se referă la
verificarea condiţiilor existente în depozitele şi magaziile unde se păstrează stocurile de
mărfuri şi ambalaje. Aceste spaţii de depozitare trebuie să beneficieze de o dotare tehnică
corespunzătoare tipurilor de bunuri deţinute, trebuie să dispună de o bună organizare a
spaţiului existent, în sensul specializării şi compartimentării interioare, în funcţie de natura
bunurilor gestionate.
Din punct de vedere tehnic, prin depozit se înţeleg suprafaţele sau capacităţile
amenajate pentru primirea mărfurilor şi ambalajelor, magaziile, silozurile, clădirile de
tot felul (şoproane, rampe, hambare)1.
Depozitele în care se pot înmagazina materiale şi produse se pot clasifica în general, în:
 depozite închise, care sunt destinate pentru depozitarea unor materiale si produse care
solicită condiţii adecvate pentru menţinerea proprietăţilor şi caracteristicilor fizico-
chimice ale acestora, indiferent dacă sunt conservate sau neconservate, ambalate
sau neambalate;
 depozite semideschise, constituite din şoproane, rampe, copertine, depozite cu
acoperiş şi una sau două închideri laterale şi care protejează numai parţial materialele şi
produsele de radiaţii solare, de ploaie, de zapadă;
1
Tulvinschi ,M., Gestiunea, contabilitatea şi controlul stocurilor, Ed. Libris, Iaşi, 2004, pag 200
 depozite deschise, adică sub cerul liber şi în condiţiile influenţei directe a factorilor de
atmosferă şi de climă, păstrarea materialelor şi produselor se face după o selecţie
riguroasă, separându-le pe cele care îşi schimbă calitatea sub influenţa factorilor din
atmosferă, într-un timp scurt, de cele care pot sta în depozit fără consecinţe un timp
mai lung.
Păstrarea materialelor şi produselor se face şi în funcţie de influenţa unui cerc larg

de factori climatici, dintre care cei mai deosebiţi sunt:
 temperatura medie anuală;
 umiditatea relativă, medie anuală;
 depunerile atmosferice (poluarea din atmosferă);
 forţa şi direcţia predominantă vânturilor;
 compoziţia fizico-chimică a produselor;
 zona geografo-economică.
Influenţa acestor factori asupra materialelor şi produselor creează condiţii de
apariţie şi dezvoltare a degradării, influenţând calitatea lor.
Dintre factorii de influenţă decisivă a atmosferei se disting:
 umiditatea atmosferei şi umezirea suprafeţei produselor;
 temperatura atmosferică şi a produsului;
 impurificarea atmosferică.
Pentru asigurarea calitativă a materialelor şi produselor, depozitul închis creează
cele mai bune condiţii de conservare, constituind mijlocul ideal de depozitare chiar pentru
produsele, aparatura, instrumentele cele mai sensibile la variaţii mici de temperatură şi
pentru care sunt necesare depozite cu reglare microclimatică, cu instalaţii speciale.
Amplasarea teritorială a depozitelor deţine un rol important în ceea ce
priveşte asigurarea materială a întreprinderilor şi trebuie să se bazeze pe anumite
cerinţe, cum ar fi:
 apropierea faţă de zonele deservite;
 apropierea şi accesibilitatea la căile de circulaţie;

 respectarea cerinţelor de protecţie şi securitate;
 încadrarea în mediul ambiant general.
În cazul unor depozite ce au rolul de a distribui în anumite zone geografice
mărfuri, se poate analiza amplasarea acestora în funcţie de minimizarea distanţelor,
implicit a costurilor de transport.
Din punct de vedere economic, depozitul poate fi definit ca o verigă
organizatorică ce are ca principale funcţii: recepţia, păstrarea (funcţia de depozitare
propriu-zisă) şi gestiunea resurselor materiale.
De regulă, creşterile şi descreşterile stocurilor de valori materiale sunt
determinate de un complex de factori care se analizează de organele de control, în scopul
stabilirii măsurilor de îmbunătăţire în domeniul respectiv. În acest sens, trebuie să se ţină
cont de evoluţia preţurilor care pot influenţa concluziile cu privire la evoluţia stocurilor de la
o perioadă la alta. De asemenea, se urmăreşte şi preocuparea unităţii de a stabili norme
de stoc ţinând seama de necesităţi şi ritmul de aprovizionare şi desfacere, stabilit prin
contractele comerciale.
4.3. Controlul efectiv al stocurilor de mărfuri şi ambalaje,

inventarierea
Pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii corespunzătoare, fiecare întreprindere,
organizaţie sau instituţie trebuie să-şi cunoască, la anumite perioade de timp, starea reală a
patrimoniului care poate fi diferită de situaţia scriptică din documentele contabile1.
Acest lucru se poate realiza prin inventarierea periodică a patrimoniului care îmbină
controlul faptic cu cel documentar, fiind cea mai complexă operaţiune de control gestionar.
Ca procedeu specific contabilităţii, inventarul reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se
constată existenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv, fie cantitativ şi valoric, fie numai
valoric aflate în patrimoniul unităţii, la data efectuării inventarului.
Inventarierea bunurilor unei unităţi patrimoniale se poate desfăşura în mai multe
moduri. Se poate realiza o acţiune de inventariere cu rol preventiv, fără a exista informaţii
cu privire la existenţa unor sustrageri sau deteriorări de bunuri, dar se poate desfăşura şi
1
o acţiune de inventariere post factum, atunci când există informaţii ce evidenţiază unele
evenimente petrecute la locul de deţinere sau de folosinţă a bunurilor, aceasta fiind o
acţiune obligatorie de inventariere.
Acţiunile de inventariere se împart în două grupe denumite control fizic şi control
intelectual. Controlul fizic se referă la constatarea faptică a situaţiei reale a bunurilor
supuse inventarierii. Controlul intelectual vizează stabilirea diferenţelor dintre situaţia
reală şi cea scriptică şi ajustarea valorii contabile a bunurilor inventariate prin operaţiunile
de regularizare a plusurilor şi minusurilor de inventar. În cazul stocurilor, aceste
operaţiuni se referă în special la constituirea provizioanelor pentru depreciere 1.
Orice acţiune de inventariere are ca principal scop constatarea stării reale a
patrimoniului fiecărei unităţi. Sfera de cuprindere a inventarierii nu se limitează la
elementele patrimoniale proprii, ci cuprinde şi bunurile şi valorile aparţinând altor
persoane juridice sau fizice şi deţinute temporar de unitate cu orice titlu. Deter minarea
situaţiei reale a elementelor patrimoniale are drept consecinţe calcularea corectă a
indicatorilor economici furnizaţi de contabilitate şi întocmirea corectă a documentelor de
sinteză şi raportare care trebuie să asigure o imagine fidelă, clară şi completă a
patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute.
Prin intermediul inventarierii, se înfăptuieşte şi un control asupra integrităţii şi
gestionării patrimoniului firmei. Cu ocazia inventarierii se descoperă nereguli, cum sunt:
delapidări, furturi, păstrarea şi manipularea necorespunzătoare a bunurilor. Pentru
recuperarea prejudiciilor se stabileşte răspunderea celor vinovaţi şi se iau măsurile
corespunzătoare.
Diversitatea scopurilor urmărite prin acţiunea de cunoaştere a situaţiei reale a
elementelor patrimoniale, perioadele de timp la care se fac inventarierile, precum şi sfera
de cuprindere generează existenţa mai multor tipuri de inventariere după cum urmează :
1. Dacă se are în vedere natura elementelor supuse inventarierii, distingem:
 inventarierea mijloacelor economice de natura bunurilor corporale;
 inventarierea mijloacelor economice aflate în transformare;
 inventarierea mijloacelor circulante în decontare;
1
Florea, I., Florea, R., Controlul economico-finanaciar, Bucuresti , 2000, pag 187
 inventarierea bunurilor aparţinând altor unităţi economice;

 inventarierea resurselor.
2.Dacă se are în vedere localizarea temporală a activităţii de inventariere, se

deosebesc:
 inventarieri periodice, care se fac înaintea întocmirii bilanţului contabil;
 inventarieri exprese, care se pot efectua în situaţii speciale, cum sunt: o predare-
primire de gestiune; existenţa unor indicii asupra lipsurilor sau plusurilor în gestiune
care nu ar putea fi stabilite altfel; la cererea organelor de control sau altor organe
împuternicite; în cazul modificării preţurilor (reevaluărilor), ca urmare a hotărârii
guvernului; cu prilejul comasării sau dezvoltării unităţii economice, ca urmare a unor
calamităţi etc.
3. După gradul de cuprindere, inventarierea poate fi:
 inventariere parţială, care se referă numai la anumite categorii de
mijloace economice şi resurse aparţinând unei anumite gestiuni;
 inventariere globală, care priveşte toate bunurile şi resursele din
unitatea patrimonială.
Toate unităţile patrimoniale (regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile
publice, unităţile cooperatiste, asociaţiile, persoanele juridice şi persoanele fizice care au
calitatea de comerciant) au obligaţia, conform legii contabilităţii, de a efectua inventarierea
generală a patrimoniului la începutul activităţii şi cel puţin o dată pe an, de regulă, la
sfârşitul anului, pe parcursul funcţionării unităţii patrimo niale. De la această regulă
generală există o serie de excepţii generate de anumite situaţii speciale care pot apărea în
desfăşurarea activităţii unei unităţi patrimoniale.
Inventarierea efectuată la începutul activităţii are drept scop stabilirea şi evaluarea
elementelor patrimoniale ce constituie aportul la capitalul social, elemente din cadrul carora
pot să facă parte şi stocurile de mărfuri şi ambalaje, iar inventarierea anuală se realizează,
conform regulii generale, cu ocazia încheierii exerciţiului financiar.
Dacă într-o unitate patrimonială intervin situaţii speciale care necesită inventarierea
tuturor elementelor patrimoniale, acestea sunt:
 predarea-primirea unei gestiuni care necesită în mod obligatoriu efectuarea
inventarierii şi întocmirea unui proces-verbal semnat atât de gestionarul care predă,

cât şi de gestionarul care preia gestiunea;
 ori de câte ori sunt indicii că într-o gestiune există lipsuri sau plusuri de inventar a
căror mărime efectivă nu poate fi determinată cu exactitate decât prin inventariere;
 la cererea organelor de control financiar sau gestionar, a experţilor contabili sau a
altor organe abilitate de lege;
 în cazul modificărilor de preţuri se impune efectuarea inventarierii pentru a se
cunoaşte exact cantităţile efectiv existente în stoc la bunurile sau sortimentele cu
preţuri modificate;
 cu prilejul reorganizării gestiunilor sau al unor modificări structurale de natura
comasărilor, divizărilor sau dizolvării de unităţi, subunităţi ori gestiuni;
 în urma unor calamităţi naturale sau cazuri fortuite care afectează o gestiune sau
alte elemente patrimoniale ale unităţii.
 Stocurile de mărfuri şi ambalaje din unităţile de desfacere cu amănuntul sunt
inventariate fie de două ori pe an, atunci când vânzarea se face pe baza de bon sau
prin case de marcaj, fie de trei ori pe an, atunci când vânzarea se face cu plata direct
la vânzător.
Orice activitate de inventariere a bunurilor unei unităţi reprezintă un ansamblu
de operaţiuni realizate de comisii numite sau de persoane împuternicite să constate
existenţa bunurilor materiale, a valorilor deţinute, a drepturilor şi obligaţiilor financiare.
Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere revine
administratorului, ordonatorului de credite, conducătorului unităţii sau altei persoane care
are obligaţia gestionării patrimoniului. Această persoană numeşte, prin decizie scrisă,
comisiile de inventariere, elaborează şi transmite comisiilor de inventariere instrucţiuni
scrise privind organizarea lucrărilor de inventariere. În decizia de numire a comisiei de
inventariere se menţionează componenta comisiei, responsabilul comisiei, modul de
efectuare a inventarierii, gestiunile supuse inventarierii, data de începere şi terminare a
operaţiunilor.
Comisiile de inventariere sunt formate din cel puţin două persoane, cu pregătire
corespunzătoare tehnică şi economică, care au obligaţia efectuării corecte şi la timp a
inventarierii, inclusiv evaluarea elementelor patrimoniale. Din comisiile de
inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii, şeful

compartimentului în care se efectuează inventarierea şi nici contabilii care ţin evidenţa
gestiunii respective.
Pregătirea unei acţiuni de inventariere începe în momentul emiterii deciziei prin
care se stabileşte componenţa comisiei, responsabilul acesteia, obiectul inventarierii,
data începerii şi terminării lucrărilor.
Decizia de inventariere se înmânează responsabilului comisiei de către
conducătorul unităţii. După primirea deciziei, responsabilul comisiei ridică, sub
semnătură, listele de inventariere, vizate şi parafate de către conducătorul
compartimentului financiar-contabil. Ulterior, comisia se deplasează la sediul gestiunii
ce urmează a fi inventariată şi comunică gestionarului dispoziţia primită. În cazul absenţei
gestionarului, comisia de inventariere aplică sigiliul şi comunică situaţia conducătorului
unităţii. Acesta are obligaţia să înştiinţeze gestionarul imediat, în scris, despre acţiunea de
inventariere dispusă. În situaţia în care la data începerii inventarierii, gestionarul nu se
prezintă şi nu trimite un reprezentant legal al său, inventarierea se va face de către comisie
în prezenţa altei persoane, desemnată prin decizie scrisă de conducerea unităţii 1.
Pentru a permite buna desfăşurare a inventarierii, conducerea unităţii
(administratori, ordonatori de credite sau alte persoane care au obligaţia gestionării
patrimoniului) trebuie să asigure măsuri corespunzătoare pentru crearea unor condiţii
optime de lucru comisiilor de inventariere.
La unităţile de desfacere cu amănuntul, gestionarul trebuie să întocmească înainte
de începerea inventarierii raportul de gestiune în care se înscrie valoarea tuturor
documentelor de intrare şi ieşire a mărfurilor şi cele privind numerarul depus la casierie.
Gestionarul are obligaţia să depună raportul de gestiune la contabilitate.
Declaraţia scrisă luată gestionarului are drept scop evitarea unor neclarităţi
ulterioare şi a unor dificultăţi în stabilirea exactă a situaţiei gestiunii.
Declaraţia se datează şi se semnează de gestionarul care răspunde de gestiunea
bunurilor inventariate, precum şi de comisia de inventariere care atestă că declaraţia a fost
dată în faţa sa.
1
Sigilarea spaţiilor gestiunii se face în prezenţa gestionarului şi se consemnează într-un

proces-verbal în care se indică data, ora şi spaţiul sigilat. Sigilarea se aplică pentru căile
secundare de acces în spaţiile gestiunii, pentru încăperile auxiliare care au ieşiri separate,
precum şi pentru încăperile situate în alte localuri. Uşa principală de acces şi spaţiul în
care începe inventarierea se sigileaza numai la terminarea programului zilnic,
operaţiunea de sigilare fiind consemnată în procesul-verbal. În acelaşi mod se procedează
şi în ziua următoare, consemnându-se cronologic toate operaţiunile de desigilare şi resigilare
până la încheierea inventarierii.
Sigiliul se păstrează pe toată durata inventarierii de către responsabilul comisiei.
Procesele-verbale se semnează de comisia de inventariere şi de gestionar.
În situaţiile în care se întrerup operaţiunile de inventariere şi se părăseşte gestiunea, la
reluarea lucrărilor se verifică dacă sigiliile sunt intacte. Dacă sigiliile prezintă urme de
violare, acest fapt se va consemna în procesul-verbal de sigilare-desigilare. Comisia de
inventariere nu va pătrunde în localul respectiv decât în prezenţa sau cu avizul conducerii
unităţii şi eventual a organelor de urmărire penală sesizate. Documentele întocmite de către
comisia de inventariere răman în cadrul gestiunii inventariate, în dulapuri sau fişete
încuiate şi sigilate după aceeaşi procedură, ca şi căile de acces.
Desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a inventarierii presupune sistarea
operaţiunilor de predare-primire a bunurilor materiale supuse inventarierii. Dacă aceste
operaţiuni nu pot fi suspendate, se stabileşte o zonă tampon în care să se depoziteze
bunurile primite în timpul inventarierii sau să permită expedieri la clienţi. Astfel de
operaţiuni se desfăşoară numai în prezenţa comisiei de inventariere care menţionează pe
documentele respective ,,primit sau eliberat în timpul inventarierii". Rolul acestor precauţii
este de a se evita inventarieri duble sau omisiuni. În situaţia inventarierilor datorate
schimbării gestionarilor, la gestiunile mari, organizate pe depozite distincte şi care
deservesc un important segment de piaţă, conducerea unităţii poate aproba ca gestionarul
primitor să poată vinde din mărfurile primite, în cadrul unui orar stabilit.
După ce se iau toate măsurile necesare pentru asigurarea bunei desfăşurări a
inventarierii, se afişează la loc vizibil, pe toată durata inventarierii, programul de lucru şi
perioada inventarierii.
Inventarierea stocurilor de valori materiale se face pe gestiuni, pe locuri de

depozitare, pe categorii de bunuri şi în funcţie de regimul juridic al acestora. Inventarierea
propriu-zisă constă în identificarea exactă a elementelor patrimoniale, stabilirea stocurilor
faptice sau a soldurilor valorice şi înscrierea lor în documente oficiale. Pentru inventarierea
stocurilor este obligatorie prezenţa gestionarului sau a delegatului acestuia. În absenţa lui,
din motive justificate, inventarierea se realizează în prezenţa unui delegat neutru sau a unei
comisii numite prin decizia conducătorului unităţii.
Stocurile faptice se pot stabili prin numărare, cântărire, măsurare sau cubare, după
caz. În funcţie de caracteristicile bunurilor inventariate, stabilirea stocurilor faptice ridică
o serie de probleme. Astfel, în cazul materialelor depozitate în vrac (cereale, ciment,
material de balastieră, cărbuni, buşteni, furaje, paie etc.), se va controla modul cum s-au
efectuat măsurătorile şi care au fost elementele de calcul utilizate pentru determinarea
volumului şi transformarea în unităţi naturale,precum si modul în care este condusă
contabilitatea1.
Particularităţi semnificative în procesul de inventariere, în comparaţie cu celelalte
stocuri, prezintă mărfurile şi ambalajele din unităţile comerciale cu amănuntul.
Pentru inventarierea mărfurilor şi ambalajelor, comisia de inventariere trebuie să
asigure mai întâi colectarea la casierie a sumelor rezultate din vânzări şi totalizarea
sumelor înregistrate în aparatele de casă. După aducerea aparatelor de marcat la zero şi
scoaterea benzilor de control, se întocmeşte o recapitulare pe gestiuni şi se stabilesc
eventualele diferenţe dintre totalul monetarului şi totalul benzilor de control. Dacă există
asemenea diferenţe, acestea vor fi menţionate în monetar.
În continuare, comisia de inventariere asistă la întocmirea raportului de gestiune
de către gestionar. În acest document se consemnează toate actele justifi cative privind
intrările şi ieşirile de mărfuri, precum şi cele referitoare la numerarul depus la casierie.
Raportul de gestiune este trimis la compartimentul contabilitate, iar ştampila unităţii şi
documentele existente în gestiune rămân la responsabilul comisiei de inventariere până la
finalizarea operaţiunilor de inventariere.
Indiferent de natura stocurilor inventariate, valorile constatate se înscriu în
documente oficiale, numite liste de inventariere. Acestea se completează cu cerneală sau
1
Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată în MO nr. 629/26.08.2002
pix, fără a lăsa spaţii libere. În aceste documente nu se admit ştersături sau modificări
ulterioare. Constatările trebuie trecute în liste de inventariere separate pentru fiecare loc
de depozitare, pentru fiecare gestiune din cadrul unităţii patrimoniale şi pentru fiecare
categorie de stoc din cadrul gestiunilor.
Bunurile aflate asupra angajaţilor la data inventarierii (echipament, scule, unelte)
se consemnează în liste de inventariere separate, cu specificarea persoanelor care răspund
de păstrarea lor. Aceste bunuri se evidenţiază pe formaţii şi locuri de muncă şi centralizat.
Valorile constatate faptic se compară cu datele din evidenţa tehnic-operativă şi din
contabilitate.
Liste de inventariere separate se întocmesc pentru bunurile depreciate, inutilizabile,
fără mişcare sau greu vandabile, pentru stocurile necorespunzătoare din punct de vedere
calitativ şi pentru comenzile în curs, abandonate sau sistate.
În cazul acestor categorii de bunuri se anexează la listele de inventariere o ,,Notă
de constatare" din care vor rezulta cauzele nefolosirii bunurilor, caracterul şi gradul
deteriorării şi eventualele persoane vinovate.
Stocurile de valori materiale aparţinând altor unităţi aflate temporar în unitatea
supusă inventarierii se înregistrează în liste de inventariere separate. Aceste bunuri pot fi
închiriate, în leasing, în custodie, cu vânzare în consignaţie, aflate spre prelucrare.
Pentru bunurile în custodie, listele de inventariere vor conţine informaţii cu privire
la numărul şi data actului de custodie şi ale documentului de livrare (factură) şi alte
informaţii utile, ca de pildă: număr de inventar înscris pe obiect, marcă, serie, accesorii,
preţul de înregistrare, stare de funcţionare.
Listele de inventariere cuprinzând valorile materiale aflate în custodie se trimit şi
persoanei fizice sau juridice, române sau străine, după caz, căreia îi aparţin bunurile
respective, în termen de 15 zile de la terminarea inventarierii.
Proprietarul bunurilor are obligaţia să comunice eventualele nepotriviri în termen
de cinci zile de la primirea listelor de inventariere. Neconfirmarea în acest termen
presupune recunoaşterea exactităţii datelor înscrise în listele de inventariere primite. În caz
de nepotriviri, unitatea deţinătoare este obligată să clarifice situaţia diferenţelor respective
şi să comunice constatările sale persoanei fizice sau juridice căreia îi aparţin bunurile
respective, în termen de cinci zile de la primirea sesizării.
Valorile materiale aflate în expediţie se inventariază de către unităţile

patrimoniale furnizoare care le înscriu în liste de inventariere separate. Bunurile în curs de
aprovizionare se inventariază de unităţile cumpărătoare. De asemenea, trebuie
respectată regula conform căreia bunurile proprietate publică date în administrarea
regiilor autonome se inventariază şi se evidenţiază în mod distinct în patrimoniul acestora.
Condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea economică, în general, şi
operaţiunile de inventariere, în particular, au impus utilizarea unor modele diferite de liste
de inventariere, care să ţină cont de toate obiectivele inventarierii şi de toate elementele
ce trebuie determinate cu această ocazie. Încercând să răspundă cerinţelor activităţii
practice, normele metodologice actuale prevăd utilizarea a trei modele de liste de
inventariere, şi anume pentru toate cazurile de inventariere.
4.4. Stabilirea rezultatelor inventarierii şi regularizarea

diferenţelor constatate
Stabilirea rezultatelor inventarierii şi înregistrarea acestora constituie etapa finală a
inventarierii. Determinarea propriu-zisă a rezultatelor inventarierii se face prin compararea
datelor constatate faptic şi înscrise în listele de inventariere cu cele din evidenţa tehnico-
operativă şi contabilă. Evidenţa tehnico-operativă se ţine cu ajutorul fişelor de magazie.
Pentru fiecare tip de stoc se întocmeşte o fişă de magazie distinctă în care gestionarul
înregistrează intrările şi ieşirile în şi din stoc pe baza documentelor justificative. În vederea
stabilirii rezultatelor inventarierii, mai întâi, se controlează exactitatea stocurilor din fişele
de magazie şi a soldurilor din contabilitate pentru bunurile inventariate.
Rezultatele inventarierii se înscriu de către comisia de inventariere într-un proces-
verbal. În acest document sunt făcute menţiuni cu privire la volumul stocurilor
depreciate, fără mişcare, cu mişcare lentă, greu vandabile, fără desfacere asigurată şi
propunerile de măsuri în vederea reintegrării lor în circuitul economic. De asemenea,
procesul-verbal privind rezultatele inventarierii cuprinde propuneri de scoatere din uz a
materialelor de natura obiectelor de inventar şi constatări privind păstrarea, depozitarea,
conservarea şi asigurarea integrităţii bunurilor din gestiune.
Propunerile cuprinse în procesul-verbal de inventariere se prezintă în termen de trei
zile de la data încheierii operaţiunilor de inventariere administratorului unităţii patrimoniale.
Acesta, cu avizul compartimentului juridic, decide, în termen de cel mult cinci zile, asupra
soluţionării propunerilor făcute cu respectarea dispoziţiilor legale. Rezultatele inventarierii
trebuie înregistrate atât în evidenţa operativă, cât şi în contabilitate, în termen de cel mult cinci
zile de la data terminării operaţiunilor de inventariere1.
În cazul inventarierilor anuale, datele din listele de inventariere şi procesul-verbal
sunt preluate în registrul-inventar care este un document contabil obligatoriu de
înregistrare anuală şi de grupare a rezultatelor inventarierii. Registrul- inventar se
întocmeşte într-un singur exemplar. El se parafează de organul fiscal teritorial la
începerea activităţii, la încetarea activităţii unităţii, precum şi în cazul epuizării filelor din
acestea şi deschiderii unui registru nou.
Comisia de inventariere are dreptul să ceară explicaţii scrise de la persoanele care
au răspunderea gestionării, pentru plusurile, lipsurile şi deprecierile constatate la
inventariere. Pe baza explicaţiilor primite şi a documentelor cercetate, comisia de
inventariere stabileşte caracterul plusurilor şi minusurilor de inventar.
Astfel, în urma inventarierii pot fi constatate două categorii de diferenţe:
 plusuri şi minusuri de inventar care, direct sau indirect, sunt generate de
 plusurile şi minusurile cantitative din gestiunile de stocuri;
 plusuri şi minusuri de valoare aferente stocurilor inventariate care nu sunt generate
de diferenţe cantitative dintre stocurile scriptice şi cele faptice, ci de alţi factori,
cum ar fi: deprecieri, deteriorări, fluctuaţii ale preţurilor pe piaţa etc.
Plusurile şi minusurile din prima categorie menţionată se înregistrează în
contabilitate. Conform principiului prudenţei, plusurile din cea de a doua categorie nu se
contabilizează, iar minusurile se contabilizează sub forma provizioanelor pentru
deprecierea stocurilor.
În principiu, plusurile cantitative se înregistrează ca intrări în patrimoniul unităţii,
iar minusurile cantitative se recuperează de la vinovaţi sau, dacă nu sunt imputabile, se
trec asupra cheltuielilor.
În cazul lipsurilor imputabile, o mare importanţa o are evaluarea pagubelor
provocate unităţii patrimoniale. În acest sens, trebuie să se asigure nu numai acoperirea
1
pierderilor suferite de unitatea patrimonială, dar şi o determinare corectă a sumelor

imputate persoanelor vinovate.
Prejudiciul produs prin afectarea unor stocuri nu se evaluează la costul istoric, ci
la valoarea lor reală care reprezintă sumele cuvenite unităţilor ca despăgubiri. Pentru
stocurile procurate cu titlu oneros (materii prime, materiale consumabile, mărfuri,
ambalaje), valoarea reală este costul de achiziţie. Pentru stocurile obţinute din producţie
proprie, valoarea reală se determină prin corectarea costurilor prestabilite din contabilitate
cu diferenţele favorabile sau nefavorabile calculate la sfârşitul perioadei de gestiune. În
cazul mărfurilor evaluate la preţ de vânzare, valoarea reală este dată de preţul de
cumpărare şi cheltuielile de circulaţie deja efectuate şi nu de preţul cu amănuntul
înregistrat în contabilitate.
În condiţii de stabilitate monetară, evaluarea pagubelor se face la preţul
bunurilor din momentul producerii pagubei. Dacă acest moment nu poate fi precizat cu
exactitate, se ia în considerare preţul de la data constatării prejudiciului. În condiţii de
inflaţie, normele actuale prevăd că, în cazul constatării unor lipsuri imputabile,
administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire 1.
Această valoare reprezintă costul de achiziţie al bunurilor respective la data
constatării pagubei, la care se adaugă TVA.
Prejudiciile pentru care se aplică modalităţile de evaluare ce vor fi prezentate în
continuare au cinci atribute, ele fiind materiale, efective, directe, reale şi certe.
Caracterul material al prejudiciilor se referă la faptul că ele au un conţinut
economic şi în consecinţă pot fi exprimate şi recuperate în bani.
Diminuarea efectivă a patrimoniului conferă pagubelor atributul de efective.
Prejudiciile sunt directe deoarece au legatură cu fapta vinovatului şi sunt reale fiind
întemeiate pe valoarea reală a bunurilor. În acelaşi timp, ele sunt certe fiind precis
determinate, iar existenţa şi întinderea lor sunt neîndoielnice. Ţinând cont de felul
răspunderii, de natura bunurilor sau valorilor şi forma pe care o îmbracă prejudiciul
cauzat, pot fi analizate trei situaţii diferite de evaluare a pagubelor 2.
1
Norme privind efectuarea patrimoniului aprobat de O.M.F. nr.2388/1995
2
Florea, I.,Florea, R., Controlul economico-finanaciar, Bucuresti , 2000, pag 246
O primă situaţie este cea în care prejudiciile sunt provocate de salariaţii unităţii şi
constau în lipsa, dispariţia sau distrugerea totală a unor bunuri. Deoarece între unitate şi
salariaţi este încheiat un contract de muncă, răspunderea pentru prejudiciile cauzate de
angajaţi se stabileşte pe baza prevederilor codului muncii. Dacă obiectul prejudiciului îl
constituie bunuri pentru care se cunoaşte preţul cu amănuntul existent pe piaţă, evaluarea se
face la acest preţ. Celelalte bunuri constatate lipsă sau total distruse se evaluează la valoarea
de înlocuire sau preţul pieţei, existând posibilitatea ca unităţile să utilizeze cote de adaos
comercial cu coeficienţi de majorare pentru a descuraja prejudicierea patrimoniului.
Obiectele realizate în cadrul unităţii păgubite, dar care nu sunt înregistrate ca atare, se
evaluează la preţuri stabilite de unitatea în cauză, asttel încât aceasta să-şi acopere integral
cheltuielile efectuate.
Pentru bunurile constate lipsă, ce urmează a fi imputate şi care nu pot fi cumpărate
de pe piaţă, valoarea lor de imputare se stabileşte de către o comisie formată din
specialişti în domeniul respectiv.
O situaţie distinctă o prezintă prejudiciile aduse de salariaţi şi care constau in
degradarea, deteriorarea sau distrugerea parţială a bunurilor. Valoarea despăgubirilor
pentru bunurile reparate, recondiţionate, transformate sau valorificate nu poate depăşi
preţul de piaţă al unor bunuri identice sau similare. Dacă bunurile care fac obiectul
pagubei pot fi aduse la starea lor iniţială prin operaţii de reparare sau recondiţionare,
prejudiciile produse unităţii se evaluează la nivelul cheltuielilor efective, necesitate de
operaţiile amintite. Atunci când bunurile degradate sunt vândute cu preţ redus,
valorificate la preţ de deşeu, valoarea prejudiciului se ridică la nivelul diferenţei dintre
preţul anterior al bunurilor în cauză şi suma obţinută prin valorificare. Pentru bunurile
degradate care pot fi transformate în altele de o calitate inferioară, de dimensiuni
reduse sau cu valoare mai mică, prejudiciul se determină ca diferenţa între preţul de
înregistrare al bunurilor şi valoarea noilor bunuri create, la care se adaugă cheltuielile
suplimentare făcute.
În situaţia în care prejudiciul este produs prin fapte ce constituie delicte civile
sau infracţiuni comise de persoane care nu sunt angajaţi ai unităţii păgubite, răspunderea
se stabileşte potrivit codului civil şi codului penal. Un prejudiciu de acest fel se evaluează
prin însumarea valorii efective a pagubei, cu valoarea foloaselor nerealizate de unitatea
patrimonială. Ultima valoare menţionată poate reprezenta producţia neobţinută, beneficiile

nerealizate, cheltuielile suplimentare făcute, despăgubiri sau penalităţi plătite altor unităţi.
Atunci când lipsurile nu constituie infracţiuni, se are în vedere posibilitatea
compensării lor cu eventualele plusuri constatate, dacă sunt îndeplinite următoarele
condiţii1:
 existenţa riscului de confuzie între sorturile aceluiaşi bun material, din cauza
asemănării în ceea ce priveşte aspectul exterior: culoare, desen, model, dimensiuni,
ambalaj sau alte elemente;
 diferenţele constatate în plus sau în minus să privească aceeaşi perioadă de gestiune şi
aceeaşi gestiune;
 lipsurile constatate la inventariere să nu provină din sustragerea sau din degradarea
bunurilor respective datorită vinovăţiei persoanelor care răspund de gestionarea lor.
La stabilirea valorii de imputare, compensarea se face pentru cantităţi egale între
plusurile şi minusurile constatate la sorturile supuse compensării. În cazul în care cantităţile
constatate în plus la anumite sortimente de bunuri materiale sunt mai mari decât cantităţile
constatate în minus la alte sortimente, similare din punct de vedere al aspectului exterior, se
procedează la stabilirea egalităţii cantitative prin eliminarea din calcul a diferenţei în plus,
începând cu sortimentele care au preţurile unitare cele mai scăzute.
Diferenţele valorice (pentru cantităţi egale de plusuri şi minusuri intrate în compensare)
se stabilesc în funcţie de totalul valorilor plus şi totalul valorilor minus.
În urma compensării, nu pot rezulta pentru firmă diferenţe nefavorabile, iar dacă totuşi
există, acestea se recuperează de la cei vinovaţi deoarece în urma compensării nu se poate
diminua patrimoniul unităţii.
Compensarea cantitativ-valorică a minusurilor cu plusurile constatate la inventariere este
aplicată numai în cazul gestiunilor cu evidenţă cantitativ-valorică.
1
CAPITOLUL 5
PROTOTIP DE SISTEM EXPERT PENTRU ALEGEREA
UNUI FURNIZOR
Aspecte generale
Societatea comercială Com – Puf S.R.L. s-a înfiinţat în anul 1991 având drept cod
unic de înregistrare R 3989951 la Camera de Comerţ şi Industrie Botoşani ca persoană
juridică română sub formă de societate cu răspundere limitată .
Sediul juridic al societăţii comerciale este Botoşani , strada Săvenilor, numărul 27,
România şi are filiale în municipiul Botoşani şi judeţul Suceava cu posibilitatea deschiderii
de noi filiale conform obiectului de activitate.
Socitatea are ca obiect principal de activitate comercializarea cu amănuntul al
produselor industriale ( îmbrăcăminte şi încălţăminte) la filialele din municipiul Botoşani şi
alimentaţie publică respectiv cafe-bar în judeţul Suceava. Aprovizionarea unităţilor cu marfă
se face prin firme de distribuţie precum şi cu maşini proprii de la diferite depozite din ţară.
În urma analizei efectuate la această firmă, am constatat problema cu care se
confruntă societatea în alegerea furnizorilor de mărfuri deoarece nu există un criteriu clar de
alegere a acestora şi numărul furnizorilor cu care firma lucrează este foarte mare. În acest
sens am considerat oportună conceperea unui prototip de sistem expert care să ajute firma în
alegerea furnizorilor de mărfuri.
Dintre toate produsele comercializate de aceasta firmă ne oprim la unul singur şi
anume blugii. Societatea comercializează mai multe tipuri de blugi folosind mai mulţi
furnizori în acest domeniu.
Identificarea problemei
Prototipul, intitulat “Prototip de sistem expert pentru alegerea furnizorilor de
mărfuri”, îşi propune să ajute firma în vederea alegerii furnizorului care aduce oferta cea mai
avantajoasă. În vederea alegerii furnizorilor, firma ia în considerare următoarele elemente,
aranjate în ordinea importanţei lor, astfel: calitatea mărfii (blugilor); preţul; reducerile de preţ
acordate de furnizor în funcţie de cantitatea achiziţionată; vechimea colaborării cu furnizorul,
preţul pieţii, distanţa la care se află furnizorul şi dacă furnizorul asigură transportul mărfii.
Achiziţia cunoaşterii
Odată implementat prototipul, factorii de decizie pot obţine unul din următoarele
răspunsuri: alegerea furnizorului, trecerea lui pe o listă de potenţiali furnizori sau respingerea
furnizorului.
Aşadar, alegerile acestei aplicaţii sunt:
- Apelează la acest furnizor;
- Potenţial furnizor;
- Căutaţi alt furnizor.
Calificatorii aplicaţiei sunt:
1. Calitatea este:
- scăzută;
- bună;
- foarte bună;
2. Furnizorul acordă reduceri de preţ pentru cantităţi mari :
- Da;
- Nu;
3. Furnizorul asigură transportul:
- Da;
- Nu;
Variabilele aplicaţiei sunt:
1. Preţul furnizorului: [PF]
2. Preţul pieţei : [PP

3. Vechimea colaborării: [V]
4. Distanţa la care se află furnizorul : [D]
În vederea stabilirii choices-urilor se porneşte de la importanţa pe care firma o acordă
calificatorilor şi variabilelor. Astfel, cel mai important calificator în luarea deciziei este
calitatea produsului pe care furnizorul îl are. Dacă produsul nu are cel puţin calitate medie,
furnizorul nu este potrivit şi atunci se va afişa “Căutaţi alt furnizor”.
Pentru ca un furnizor să fie ales, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 blugii să fie de calitate bună sau foarte bună, şi
 cel puţin 3 din cei 6 calificatori/variabile să fie în avantajul firmei;
Se consideră în avantajul firmei atunci când: se acordă reduceri de preţ, se oferă
transportul pentru produsele cumpărate, vechimea colaborării este mai mare de un an(12 luni)
şi preţul furnizorului pentru o pereche de blugi este mai mic decât pretul pieţei.
Pentru ca un furnizor să fie urmărit în eventualitatea unei colaborări Choice:
“Potenţial furnizor” acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 blugii să fie de calitate bună sau foarte bună, şi
 cel puţin 2 din cei 6 calificatori/variabile să fie în avantajul firmei;
Un furnizor va fi respins Choice: “Căutaţi alt furnizor” atunci când:
 calitatea blugilor este scăzută sau
 nu există minimum 2 calificatori/variabile în favoarea firmei;
 sau ambele variante;
Pe baza celor prezentate mai sus au fost obţinute 49 de reguli de produţie, baza de
cunoştinţe generată de EXSYS fiind prezentată în cele ce urmează.
 Conceperea prototipului
Subject:
Prototip de sistem expert pentru alegerea furnizorilor de blugi
Author:
ŞCHIOPU TIBERIU
Starting text:
Acest prototip de sistem expert sfătuieşte managerul firmei ca în functie de anumite

criterii, cum ar fi calitatea produselor, asigurarea transportului, preţul cerut de furnizor,
preţul pieţei, distanţa şi vechimea colaborarii, să sprijine luarea unei decizii de cumpărare sau
nu de la furnizorul respectiv.
Ending text:
În urma analizei datelor introduse, prototipul de sistem expert vă sugerează
urmatoarele:
QUALIFIERS:
1. Calitatea este:
foarte bună
bună
scăzută
2. Furnizorul acordă reduceri de preţ când se cumpără cantităţi mari :
Da
Nu
3. Furnizorul asigură transportul:
Da
Nu
CHOICES:
1. Apelează la acest furnizor
2. Potenţial furnizor
3. Căutaţi alt furnizor
VARIABLES:
1. PF
Care este preţul furnizorului pentru o pereche de blugi ?
Numeric variable
2. PP
Care este preţul pieţei la o pereche de blugi ?
Numeric variable
3. V
De cât timp se colaborează cu acest furnizor?
Numeric variable
4. D
Care este distanţa până la furnizor?
RULES:
--------------------------------------
RULE NUMBER: 1
IF:
Calitatea este: scăzută
THEN:
Căutaţi alt furnizor - Confidence=10/10
RULE NUMBER: 2
IF:
Calitatea este: bună
and Furnizorul acordă reduceri de preţ când se cumpără cantităţi mari Da
and Furnizorul asigură transportul Da
and [PF]>=[PP]
and [V]>=12
THEN:
Apelează la acest furnizor - Confidence=8/10
----------------------------------------
RULE NUMBER: 3
IF:

and [PF]<[PP]
and [V]<12
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 4
IF:
and [PF]>=[PP]
and [V]<12
THEN:
Potenţial furnizor - Confidence=9/10
----------------------------------------
RULE NUMBER: 5
IF:
and [PF]<[PP]
and [V]>=12
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 6
IF:

and Furnizorul asigură transportul Nu
and [PF]>=[PP]
and [V]>=12
and [D]<150
THEN:
Apelează la acest furnizor – Confidence = 9/10
----------------------------------------
RULE NUMBER: 7
IF:
and [PF]<[PP]
and [V]<12
and [D]<150
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 8
IF:
and [PF]<[PP]
and [V]>=12
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 9
IF:

and [PF]>=[PP]
and [V]<12
and [D]>150
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 10
IF:
and Furnizorul acordă reduceri de preţ când se cumpără cantităţi mari Nu
and [PF]>=[PP]
and [V]>=12
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 11
IF:
and [PF]<[PP]
and [V]<12
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 12
IF:

and [PF]<[PP]
and [V]>=12
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 13
IF:
and [PF]>=[PP]
and [V]<12
THEN:
Căutaţi alt furnizor – Confidence = 9/10
----------------------------------------
RULE NUMBER: 14
IF:
and [PF]>=[PP]
and [V]>=12
and [D]>150
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 15
IF:

and [PF]<[PP]
and [V]<12
and [D]>150
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 16
IF:
and [PF]>=[PP]
and [V]<12
and [D]>150
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 17
IF:
and [PF]<[PP]
and [V]>=12
and [D]<150
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 18
IF:
Calitatea este: foarte bună
and [PF]<[PP]
and [V]<12
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 19
IF:
and [PF]>=[PP]
and [V]>=12
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 20
IF:
and [PF]<[PP]
and [V]>=12
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 21
IF:
and [PF]>=[PP]
and [V]<12
THEN:
Potenţial furnizor – Confidence = 9/10
----------------------------------------
RULE NUMBER: 22
IF:
and [PF]>=[PP]
and [V]>=12
and [D]<150
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 23
IF:
and [PF]<[PP]
and [V]<12
and [D]<150
THEN:

----------------------------------------
RULE NUMBER: 24
IF:
and [PF]<[PP]
and [V]>=12
and [D]<150
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 25
IF:
and [PF]>=[PP]
and [V]<12
and [D]>150
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 26
IF:
and [PF]>=[PP]
and [V]>=12
THEN:
Potenţial furnizor – Confidence = 9/10
----------------------------------------
RULE NUMBER: 27
IF:
and [PF]<[PP]
and [V]<12
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 28
IF:
and [PF]<[PP]
and [V]>=12
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 29
IF:
and [PF]>=[PP]
and [V]<12
THEN:

----------------------------------------
RULE NUMBER: 30
IF:
and [PF]>=[PP]
and [V]>=12
and [D]>150
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 31
IF:
and [PF]<[PP]
and [V]<12
and [D]>150
THEN:
----------------------------------------
RULE NUMBER: 32
IF:
and [PF]<[PP]
and [V]>=12
and [D]<150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 33
IF:
and [PF]>=[PP]
and [V]<12
and [D]>150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 34
IF:
and [PP]>=[PF]
and [V]>=12
and [D]>150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 35
IF:
and [PP]<[PF]
and [V]>12
and [D]>150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 36
IF:
and [PP]<=[PF]
and [V]>=12
and [D]>150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 37
IF:
and [PP]>[PF]
and [V]<12
and [D]<150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 38
IF:

and [PP]>=[PF]
and [V>=12
and [D]<150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 39
IF:
and [PP]<[PF]
and [V]<12
and [D]<150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 40
IF:
and [PP]>=[PF]
and [V]<12
and [D]<150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 41
IF:
and [PP]<[PF]
and [V]>=12
and [D]>150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 42
IF:
and [PP]>=[PF]
and [V]>=12
and [D]>150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 43
IF:
and [PP]<[PF]
and [V]<12
and [D]>150
THEN:

---------------------------------------
RULE NUMBER: 44
IF:
and [PP]<[PF]
and [V]>=12
and [D]>150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 45
IF:
and [PP]>=[PF]
and [V]<12
and [D]<150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 46
IF:
and [PP]>=[PF]
and [V]>=12
and [D]<150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 47
IF:
and [PP]<[PF]
and [V]<12
and [D]<150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 48
IF:
and [PP]<[PF]
and [V]<12
and [D]>150
THEN:
---------------------------------------
RULE NUMBER: 49
IF:
and [PP]>=[PF]
and [V]<12
and [D]<150
THEN:
 Testarea şi utilizarea prototipului
Fig.nr.2 Machetă de ecran pentru prezentarea subiectului bazei de cunoştinţe

Fig.nr.3 Machetă de ecran pentru selectarea calităţii blugilor
Fig.nr.4 Machetă de ecran pentru validarea acordării de reduceri de preţ

Fig.nr.5 Machetă de ecran pentru validarea asigurării transportului
Fig.nr.6 Machetă de ecran pentru introducerea preţului oferit de furnizor

Fig.nr.7 Machetă de ecran pentru introducerea preţului pieţei
Fig.nr.8 Machetă de ecran pentru introducerea perioadei de când se colaborează cu

furnizorul
Fig.nr.9 Afişarea raportului efectuat de sistem afişat la execuţie

Fig.nr.10 Afişarea rezultatului la execuţie după afişarea raportului
Fig.nr11. Fereastra pentru reluarea controlului
Model de cod al machetelor de ecran pentru:

 Calificatori
~q 1
~SET_WIN 4, 21, 752, 440
~BACKGROUND CYAN
~CLS
~TEXTSIZE LARGE
~BACKGROUND CYAN
~BACKGROUND CLEAR
~CURSET 100, 69
Calitatea este ? -W:189
~BUTTON "ok", "", 189, 316, 100, 25 -I
~BUTTON "cancel", "!exit", 360, 315, 100, 25 -I
~BUTTON "why", "!why", 526, 313, 100, 25 -I
~BUTTON "scazuta", "q 1 3", 99, 228, 100, 25 -C
~BUTTON "buna", "q 1 2", 102, 177, 100, 25 -C
~BUTTON "foarte buna", "q 1 1", 104, 121, 100, 25 -C
~END
 Variabile
~[PF]
~SET_WIN 40, 16, 632, 343
~BACKGROUND CYAN
~CLS
~TEXTSIZE LARGE
~BACKGROUND CYAN
~BACKGROUND CLEAR
~CURSET 35, 68
Care este preţul furnizorului pentru o pereche de blugi ?
~EDIT "", 44, 107, 322, 44 -1 -S:B
~BUTTON "ok", "", 86, 262, 100, 25 -I
~BUTTON "cancel", "!exit", 263, 262, 100, 25
~BUTTON "why", "!why", 460, 266, 100, 25
~END
 Raport decizional
FILE RAPORT.DOC
FIRST " RAPORT DECIZIONAL PENTRU DEPARTAMENTUL
APROVIZIONARE "
FIRST " Recomandări făcute de prorotip EXSYS "
FIRST
"--------------------------------------------------------------------------------------------------
----"
C/L
"--------------------------------------------------------------------------------------------------
----"
FIRST
"Alegerea s-a făcut în funcţie de următoarele elemente : "
FIRST
Q
V
CLOSE
DISPLAY RAPORT.DOC
fig.nr12. Prezentarea rezultatelor la validare sub formă arborescentă
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Contabilitatea, datorită rolului important pe care îl are, a devenit o problemă centrală

pentru economia întreprinderii moderne, iar perfecţionarea continuă a metodei şi procedeelor
sale de lucru se impune ca o cerinţă de prim ordin.
Prezenta lucrare este consacrată atât problemelor teoretice ale contabilităţii (concept,
clasificare, evaluare, metode de inventariere, documente specifice), cât şi problemelor
practice ale contabilităţii stocurilor (reflectarea în contabilitate, forme de înregistrare
contabilă, tipuri de înregistrări, etc.) pentru fundamentarea legităţilor categoriilor şi
principiilor acestora, ca premisă şi cerinţă general valabilă pentru organizarea şi funcţionarea
contabilităţii într-o economie cât mai dezvoltată.
Astfel, pe fondul de idei şi cunoştinţe acumulate de ştiinţa contabilităţii de-a lungul
timpului, au fost grefate principiile ce călăuzesc contabilitatea europeană şi mondială, care au
fost însuşite şi aşezate la baza organizării noului sistem contabil din România. Aceste
principii sunt :
 principiul prudenţei – potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de
activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor,
ţinând cont de deprecierile, riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea
activităţii exerciţiului curent sau anterior;
 principiul permanenţei metodei – care conduce la continuarea aplicării regulilor şi
normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor
patrimoniale şi rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor
contabile;
 principiul continuităţii activităţii – potrivit căruia se presupune că unitatea
patrimonială îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a
intra în stare de lichidare sau de reducere sensibilă a activităţii;
 principiul independenţei exerciţiului – care presupune delimitarea în timp a veniturilor
şi cheltuielilor oferite activităţii unităţii patrimoniale pe măsura angajării acestora şi
trecerii lor la rezultatul exerciţiului la care se referă;
 principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere – a unui exerciţiu care trebuie să
corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului precedent;
 principiul necompensării – potrivit căruia elemente de activ şi de pasiv trebuie să fie
evaluate, înregistrate în contabilitate separat, nefiind admise compensări între
posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului, precum şi între veniturile şi

cheltuielile din contul de rezultate.
Lucrarea de diplomă se referă la o problemă importantă în domeniul contabilităţii unei
firme care are ca profil comerţul cu amănuntul şi anume contabilitatea mărfurilor şi
ambalajelor. Studierea acestui domeniu în cadrul firmei se ajunge la o primă concluzie şi
anume că ponderea mărfurilor şi ambalajelor acupă un loc important în patrimoniul societăţii.
Din punct de vedere al contabilităţii gruparea stocurilor se face după două criterii de
bază care sunt apartenenţa lor şi proveninţa lor. După apartenenţa lor stocurile aflate în
gestiunea unităţii patrimoniale fac parte din patrimoniul propriu şi se găsesc în spaţiile
comerciale ale firmei, iar după proveninţa lor, stocurile aflate în gestiunea unităţii
patrimoniale sunt obţinute ca urmare a procesului de prelucrare de la terţi.
A doua concluzie se referă la contabilitatea analitică a stocurilor care trebuie astfel
organizată încât să permită urmărirea existenţei şi mişcării acestora cantitativ şi valoric pe
fiecare loc de depozitare în parte, pe feluri mărfuri, precum şi pe gestiuni.
Potrivit reglementărilor contabile româneşti, în cazul folosirii inventarului permanent,
contabilitatea analitică a stocurilor se poate organiza după una din următoarele metode, în
funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii ale unităţii patrimoniale:
 metoda operativ-contabilă
 metoda cantitativ-valorică
 metoda global-valorică
Astfel, în urma documentării la unitatea patrimonială s-a observat că metoda folosită
este cea global-valorică, metodă care constă în ţinerea evidenţei bunurilor materiale numai
valoric, atât la nivelul gestiunii, cât şi în contabilitate. Controlul concordanţei înregistrărilor
din evidenţa gestiunii şi din contabilitate se efectuează numai valoric, la perioade stabilite de
unitate (decadal, chenzinal sau lunar).
O unitate patrimonială poate să-şi organizeze contabilitatea valorilor materiale
alegând între două sisteme de inventariere, şi anume:
 sistemul inventarului permanent

 sistemul inventarului intermitent
Cea de-a treia concluzie se referă la folosirea inventarul intermitent care este
preferat de unităţile patrimoniale din categoria celor mici şi mijlocii, deoarece este mai
simplu şi mai puţin costisitor decât inventarul permanent. Astfel, intrările de bunuri
materiale din cursul perioadei de gestiune sunt înregistrate direct în conturile de cheltuieli
corespunzătoare, renunţându-se la conturile de stocuri. În acest caz, recalcularea stocurilor
scriptice după fiecare intrare nu mai este posibilă.
A patra concluzie este aceea că în organizarea sistemului informaţional contabil a
stocurilor, operaţiile privitoare la intrarea şi ieşirea stocurilor mărfuri şi ambalaje sunt
consemnate în documente primare. Astfel pentru intrare se folosesc facturi, avize de
însoţire, note recepţie şi constatarea diferenţelor iar pentru ieşire se foloseşte avizul de
însoţire, factura, bon vânzare.
Pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii corespunzătoare, fiecare întreprindere,
organizaţie sau instituţie trebuie să-şi cunoască, la anumite perioade de timp, starea reală a
patrimoniului care poate fi diferită de situaţia scriptică din documentele contabile. Acest
lucru se poate realiza prin inventariere periodică a patrimoniului care îmbină controlul faptic
cu cel documentar, fiind cea mai complexă operaţiune de control gestionar. Ca procedeu
specific contabilităţii, inventarul reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată
existenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv, fie cantitativ şi valoric, fie numai valoric
aflate în patrimoniul unităţii, la data efectuării inventarului.
Sistemul informatic actual al societăţii satisface în mare parte necesităţile firmei,
neexistând probleme majore. Cu toate acestea la sistemul nu permite consultarea în timp
real a stocurilor de mărfurilor. O soluţie ar fi achiziţionarea unui sistem informatic mai
eficient.
În urma analizei efectuate la firmă, am constatat problema cu care se confruntă
societatea în alegerea furnizorilor de mărfuri : deoarece nu există un criteriu clar de alegere
a acestora şi numărul furnizorilor cu care firma lucrează este foarte mare. În acest sens am
considerat oportună conceperea unui prototip de sistem expert care să ajute firma în
alegerea furnizorilor de mărfuri.
Prototipul, intitulat Prototip de sistem expert pentru alegerea furnizorilor de
mărfuri, îşi propune să ajute firma în vederea alegerii furnizorului care aduce oferta cea mai
avantajoasă. În vederea alegerii furnizorilor, firma ia în considerare următoarele elemente,
aranjate în ordinea importanţei lor, astfel: calitatea mărfii (blugilor); preţul; reducerile de preţ
acordate de furnizor în funcţie de cantitatea achiziţionată; vechimea colaborării cu furnizorul,

preţul pieţii, distanţa la care se află furnizorul şi dacă furnizorul asigură transportul mărfii.
În condiţiile economiei de piaţă unde predomină un climat de competiţie obţinerea
unor rezultate performante şi o eficienţă economică ridicată de către societatea S.C. COM-
PUF S.R.L. presupune stabilirea unor strategii manageriale adecvate.
Pentru a-şi îmbunătăţi activitatea S.C. COM-PUF S.R.L. trebuie, în primul rând, să
aibă în vedere creşterea continuă a calităţii mărfurilor comercializate. Astfel este necesară
adoptarea unei filozofii noi, renunţând la nivelul acceptabil al calităţii, să nu se accepte
defecte, întârzieri de livrare, deoarece firma nu poate supraveţui într-o noua eră economică.
Conducerea societăţii trebuie să asigure procese, metode de supraveghere şi un sistem
informaţional eficient pentru seletarea furnizorilor de marfă.
Managerul trebuie să aibă în desfăşurare proiecte vitale, să participe la intergrarea
acţiunilor la nivelul societăţii, să formuleze clar drepturile şi obligaţiile angajaţilor să
identifice problemele care apar şi să le remedieze. De asemenea societatea trebuie să-şi
creeze un sistem de aprovizionare, care să contracareze monopolul unor furnizori.
Pentru uşurinţa înţelegerii problemelor şi a creşterii gradului de utilitate teoretică şi
practică, lucrarea cuprinde, în afara noţiunilor teoretice ale contabilităţii, şi exemple practice
înregistrate, documente specifice, scheme, tabele de date şi situaţii, la care, în final, se adaugă
lista bibliografică a lucrărilor de specialitate care m-au inspirat.
ANEXA Nr. 1
Cumpărător: S.C. COM-PUF S.RL.

Furnizor: S.C. BONY-PAN S.R.L. (denumirea şi forma juridică)
(denumirea şi forma juridică) Număr de înregistrare în Registrul
Număr de înregistrare în Registrul Comerţului/anul J12/2514/92
Comerţului/anul J12/2514/92 Număr de înregistrare fiscală R39849582
Număr de înregistrare fiscală R3479951 Sediul: BOTOSANI
Sediul: IASI Judeţul: BOTOSANI
Judeţul: IASI Banca: BCR
Banca: BCR
FACTURA
FISCALĂ
Nr. 0225932
Cotă T.V.A 19 % Data 21.03.2005
(ziua, luna, anul)
Nr. aviz de însotite …….
Nr Denumirea UM Cantitate Preţ unitar Valoare Valoare

crt produselor sau a (fără TVA) -RON- T.V.A
seviciilor -RON- -RON
0 1 2 3 4 5(3X4)
1 BLUGI Buc 16 875.000 14.000.000 2.660.000
Total din care 14.000.000 2.660.00

Semnătura şi Date privind expediţia accize
ştampila Numele delegatului: Ionescu Mihail
furnizorului Buletin/carte de identitate x
Seria XT Nr. 173190
Mijlocul de transport: auto
Nr. BT-02-RRR Semnătura Total de
Expedierea s-a făcut în prezenţa de primire plată
GRIGORAS noastră la data de 21.08.2003, ora 9 16.660.000
PopaI ( col. 5 + 6 )
Semnăturile: Ionescu
ANEXA Nr. 2
Unitatea: S.C. BONY-PAN S.R.L.

Număr de înregistrare fiscală R3410240
Număr de înregistrare în Registrul Comerţului/anul J12/2514/92
Sediul: Iasi
Judeţul: Iasi
CHITANŢA Nr. 21113456
Data 21.08 An 2003
Am primit de la S.COM-PUF S.R.L..

Adresa Botosani
Suma de 500.000 adică cinci sute mii
Reprezentând c/v factura nr0225932/21.03.2005
Casier, Popescu
ANEXA Nr. 3
Furnizor: S.C. MarelBO Impex S.R.L. Cumpărător: S.C. Porţelanul S.A.

(denumirea şi forma juridică) (denumirea şi forma juridică)
Număr de înregistrare în Registrul Număr de înregistrare în Registrul
Comerţului/anul J12/2514/92 Comerţului/anul J12/2514/92
Număr de înregistrare fiscală R3410240 Număr de înregistrare fiscală R3410240
Sediul: Rădăuţi Sediul: Dorohoi
Judeţul: Suceava Judeţul: Botoşani
Banca: BRD Banca: BRD
AVIZ DE ÎNSOŢIRE A MĂRFII
Nr. 0225932
Data 21.08.2003
(ziua, luna, anul)
Nr
crt
SPECIFICAŢIA
(produse, ambalaje etc.)
UM
Cantitate
livrată
Preţ unitar
(fără TVA)
-lei-Valoare
-lei-
0123451PANTOFI BARBATI
Urmează factura
Buc26560.00014.000.000Semnătura şi ştampila furnizorului
GRIGORAS V.Date privind expediţia

Numele delegatului: Ionescu Mihail
Buletin/carte de identitate
Seria XT Nr. 173190
Mijlocul de transport: auto
Nr. BT-02-RRR
Expedierea s-a făcut în prezenţa noastră la data de 21.08.2003, ora 9
Semnăturile: IonescuTOTAL14.000.000
Semnătura de primire
PopaI
BIBLIOGRAFIE
1. Andone, I., ŢuguiA.,Sisteme inteligente în management, contabilitate, finanţe, bănci şi

marketing, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
2. Andone, I., Mockler R., Dologite D., Tugui Al., Dezvoltarea sistemelor inteligente in
Economie, Ed. Economica, Bucuresti 2001
3. Berheci, I., Budugan D., Modele de gestiune internă şi calculaţia costurilor, Editura
Contes, Iaşi, 1998
4. Bojian, O.,Contabilitatea generală, Editura Universitară, Bucureşti, 2003
5. Boulescu, M., Ghiţă, M., Controlul economico-finanaciar Bucuresti , 2000
6. Budugan, D., Contabilitate şi control de gestiune, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2002
7. Dumitrean, E., Scorţescu, Gh., Toma, C., Berheci, I., Mardiros, D.N., Contabilitate
financiară I, vol. I, Editura SedcomLibris, Iaşi, 2002
8. Dumitrean, D., Principiile inteligenţei artificiale , Editura Albastra, Cluj, 2002
9. Dumitrean, E., Contabilitate financiară ii, Editura SedcomLibris, Iaşi, 2002
10. Feleagă, N., Controverse contabile, Editura Economică, Bucureşti, 1996
11. Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate financiară, vol. I, Editura Economică,
Bucureşti, 1998
12. Florea, I., Florea, R., Controlul economico-financiar, CECCAR, Bucureşti, 2000
13. Georgescu, I., Budugan D., Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003
14. Horomnea, E., Bazele contabilităţii. Concepte, aplicaţii, lexicon, editura SecomLibris,
Iaşi, 2003
15. Horomnea, E., Dimensiunile ştiinţifice ale cunoaşterii prin contabilitate, Revista Finanţe
publice şi contabilitate, nr. 10/2002
16. Horomnea, E., Tratat de contabilitate. Teorii. Concepte. Principii. Standarde, Editura
SedcomLibris, Iaşi, 2001
17. Istrate, C., Introducere în contabilitate, Editura Polirom, Iaşi, 2002
18. Munteanu, V., ş.a., Teoria şi bazele contabilităţii, Editura Sylvi, Bucureşti, 2002
19. Oprean, I., ş.a., Întocmirea şi auditarea bilanţului contabil, Editura Intelcredo, Deva,
1995
20. Oprea, D., Analiza şi protecţia sistemelor informational contabile, Editura Polirom,
Iaşi,1999
21. Pop, A., Contabilitatea finanaciară românească amonizată cu directivele contabile
europene şi standardele internationale de contabilitate, Ed. Intelcredo, Deva, 2002
22. Petrescu S., Diognostic economic financiar, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004
23. Petrescu, S., Mironiuc, M., Analiza economico-financiară, Editura Tiparul, Bârlad, 2002
24. Pântea, P., Managementul contabilităţii româneşti, vol.I, Editura Intelcredo, Deva, 1998
25. Pântea P, Contabilitate financiară, Ed. Intercredo, Deva, 2001
26. Petrescu, S., Mironiuc, M., Analiza economico-financiară, Editura Tiparul, Bârlad, 2002
27. Ristea, M., Contabilitatea societăţilor comerciale, vol.I, Editura CECCAR, Bucureşti,
1995
28. Ristea, M.,Dumitru C. Contabilitate aprofundată, Editura Universitară, Bucureşti, 2003
29. Ristea, M.,Oprea C., Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti,
2003
30. Ristea M., Contabilitatea societăţilor comerciale, Ed. CECCAR, Bucureşti, 1996
31. Scorţescu, Gh., Contabilitatea cheltuielilor agenţilor economici, Editura Dosoftei, Iaşi,
1996
32. Tulvinschi M., Gestiunea, contabilitatea şi controlul stocurilor, Ed. Libris, Iaşi, 2004
33. Tabără, N., Horomnea, E., Toma, C., Conturile anuale în procesul decizional, Editura
TipoMoldova, Iaşi, 2001
34. Toma, C., Conturile anuale şi imaginea fidelă în contabilitate, Universitatea “Al. I.
Cuza”, Iaşi , 2001
35. XXX, Legea 31/1990 privind societăţile comerciale
36. XXX, Legea contabilităţii 82/1991 republicată în MO nr.629/2002
37. XXX, Ministerul Finanţelor Publice Reglementările contabile pentru agenţii economici,
Editura Economică, Bucureşti, 2002
38. XXX, Contabilitate. Acte normative pentru armonizarea cu sistemul contabil al Uniunii
Europene din 1 ian 2003, Editura SedcomLibris, Iaşi, 2002
39. XXX, Standardele Internaţionale de Contabilitate 2001, Editura Economică, Bucureşti,
2001
40. XXX, Ordinul MFP numărul 306/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile
simplificate armonizate cu Direcţivele Europene în MO numărul 279/2002
41. XXX, Hotarirea nr. 831 din 12/02/1997 privind aprobarea modelelor formularelor
comune privind activitatea financiară şi contabilă si a normelor metodologice privind
întocmirea şi utilizarea acestora

Licenta Conta Marfuri Si Ambalaje

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta Conta Marfuri Si Ambalaje

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Organizarea şi conducerea contabilitătii mărfurilor şi ambalajelor Pagina 1

Trecerea la economia de piaţă se înscrie noii comenzi sociale pentru contabilitate.

1.1. Noţiunea de active circulante

1.1.1. Active circulante sub formă de stocuri şi produse în curs de execuţie

1.1.2. Active circulante de trezorerie (băneşti)

1.1.3. Active circulante în decontare (creanţe)

1. 2. Obiectivele contabilităţii de mărfuri şi ambalaje

a. Mărfurile reprezintă bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea vânzării

g. Obiectele de inventar, baracamentele şi amenajările provizorii constituie, de asemenea, o

1.2.2. Contabilitatea stocurilor de mărfuri

1.2.3. Contabilitatea stocurilor de ambalaje

oglindesc în contabilitate cu ajutorul conturilor corespunzătoare acestei categorii de elemente

1.3. Obiectul de activitate şi organizarea S.C.” COM- PUF ” S.R.L.

Comp. Comp. Fin-contabil

FIL -1 FIL -2 FIL -3 FIL -3

Fig. Nr. 1 .Organigrama S.C. Com-Puf S.R.L.

 întocmirea bugetelor de venitiri şi cheltuieli pe feluri de activităţi, urmărirea şi controlul

1.4 Analiza cifrei de afaceri la SC” COM- PUF ” SRL

Tabel Nr. 1 Indicatori de analiză a cifrei de afaceri

Nr. INDICATORI EXERCIŢIU FINANCIAR Abateri ( ± ) Indici ( %)

1. Modificarea absolută a vânzărilor de mărfuri este diferenţa :

2.1. Momente când se evaluează stocurile

2. 2. Evaluarea stocurilor la intrare în patrimoniu

 cheltuielile de transport pe parcurs extern, comisioane, asigurare, cheltuieli de tranzit ş.a.

2.3. Evaluarea stocurilor la inventariere

2.4. Evaluarea stocurilor la încheierea exerciţiului financiar

2.5. Evaluarea stocurilor la ieşire din patrimoniu

Valoarea de ieşire din patrimoniu se foloseşte pentru înregistrarea în contabilitate a

2.5.1. Metoda costului mediu ponderat (C.M.P.)

Si reprezintă valoarea totală a stocului iniţial;

2.5.2. Metoda prima intrare – prima ieşire (F.I.F.O.)

ceea ce va exercita o influenţă nefavorabilă asupra ratei rentabilităţii aferente acestui an

2.5.3. Metoda ultima intrare – prima ieşire (L.I.F.O.)

2.5.4. Metoda costului standard

Soldul iniţial al Diferenţe de preţ aferente intrărilor în cursul

Coeficientul de repartizare astfel obţinut se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din

2.5.5. Metoda preţului de vânzare sau metoda preţului cu amănuntul

2.6. Exemple privind evaluarea stocurilor la ieşire din patrimoniu

 12.06 - Ieşire = 60 buc

Metoda costului mediu ponderat calculat la sfârşitul perioadei (tabelul nr.2 ) :

Tabelul nr.2 Evaluarea stocurilor prin metoda CMP

1 01.06 Si 70 0,20 14 06.06 Ieşire 40 0,285 11,40

2 10.06 Intrare 50 0,32 16 12.06 Ieşire 60 0,285 17,10

3 17.06 Intrare 80 0,30 24 28.06 Ieşire 70 0,285 19,95

4 26.06 Intrare 40 0,36 14,40 30.06 Sf 70 0,285 19,95

5 - 240 X 68,40 - 220 X 68,40

Metoda FIFO (tabelul nr. 3) :

Potrivit acestei metode bunurile ieşite din patrimoniu se evaluează la costul de

Tabelul nr. 3 Evaluarea stocurilor prin metoda FIFO

2 06.06 Ieşire - - - 40 0,20 8 30 0,20 6

- - - 20 0,32 0,6,4 30 0,30 9

Metoda LIFO (tabelul nr. 4) :

Potrivit acestei metode bunurile ieşite din patrimoniu se evaluează la costul de

Tabelul nr.4 Evaluarea stocurilor prin metoda LIFO

Metoda costului standard :

Potrivit acestei metode evaluarea stocurilor se face la un pret standard care in

Toate metodele de evaluare a elementelor de stocuri prezentate anterior au acelasi

Tabelul nr.5 Analiza comparativă a metodelor

crt Explicaţii CMP FIFO LIFO Cost

2 Intrări 54,4 54,4 54,4 54,4

3 Ieşiri 48,45 47 49,4 48,45

4 Sf 19,95 21,4 19 19,95

3.1. Documente specifice

În cadrul unităţilor patrimoniale, documentele contabile utilizate trebuie să constituie