Jean-Jacques Rousseau

“Jean-Jacques Rousseau a vazut lumina zilei in zorile secolului ratiunii si

luminilor si s-a stins cu un deceniu inainte de a se aprinde valvataile Marii Revolutii
franceze, asupra carora a suflat puternic, inteţindu-le curentul ideilor si al verbului său
inflacarat. E secolul in care lumina ratiunii face sa paleasca tenebrele dogmatismului
medieval, iar spiritul critic si libera cugetare indraznesc sa sfideze misticismul si ordinea
teologala, capatand teren si inspaimantand." Dumitru Isac

Jean-Jacques Rousseau s-a născut la Geneva, la 28 iunie 1712, din părinţi

protestanţi. Tatăl şi bunicul au fost ceasornicari. Mama a murit la naşterea sa, fapt ce l-
a marcat şi l-a determinat să scrie în „Confesiuni”: „Am costat-o viaţa pe mama şi
naşterea mea a fost cea dintâi dintre nenorocirile mele”. A citit mult de timpuriu: Plutarh,
Suetoniu, Tucidide, Ovidiu, Bossuet, Montesquieu, La Bruyčre, Moličre, Locke, Leibniz,
Montaigne, Descartes, lecturile fiindu-i puncte de sprijin în cultura generală şi repere de
reflecţie. Nu l-au atras îndeletnicirile de notar, gravor spre care l-a îndreptat tatăl său.

La 16 ani, "nelinistit, nemultumit de toate si de sine", Jean-Jacques paraseste

Geneva, in seara zilei de cand, intors din hoinarerile lui obisnuite, gasise portile orasului
inchise. Timp de treisprezece ani a dus o viata de vagabond, plina de mizerii,
experimentand numeroase profesii. El va duce o viata agitata si datorita
temperamentului sau pasionat, dar si, pur si simplu, de nevoie.
 In 1728 o intalneste, la Annecy, pe d-na Louise de Warens. Aceasta facea parte
dintr-un fel de "agentie" de convertire a protestantilor. Rousseau e trimis la azilul Torino,
unde se converteste la religia catolica din oportunism, fara nici un fel de convingere. Sta
aici cateva saptamani. Se angajeaza apoi lacheu la contesa de Verchellis si la contele
de Gouvon, al carui fiu il invata limba italiana. Dupa un timp, Rousseau paraseste pe
neasteptate Torino pentru a reveni la Annecy pe langa d-na de Warens. Urmeaza unele
lectii de muzica cu profesorul copiilor din corul catedralei. In peregrinarile lui, ajunge la
Lyon, trece prin Geneva, Nyon (unde se intalneste cu tatal sau), Fributg, Laussane
(unde, sub alt nume, da un concert), Vevey, Neuchatel (aici continua sa dea lectii de
muzica, pe care, tot predand-o, a sfarsit prin a o invata). Trece prin Berna si Soleure,
unde a fost retinut de ambasadorul Frantei, apoi este trimis la Paris ca educator al unui
copil. Face pe jos drumul la Paris; dar, neintelegandu-se cu tatal "elevului", se intoarce,
tot pe jos In Savoia, la Charmetters, unde se mutase d-na de Warens. Gaseste o
ocupatie la cadastru, continua sa dea si lectii de muzica. In casuta din Charmettes, de
langa Chambery, Rousseau citeste mult, la intamplare ce e drept, dar incepe sa-si faca
singur o cultura mai temeinica.

Perioada sederii lui aici (1732 - 1740) constituie o etapa decisiva in formarea sa
intelectuala de autodidact. In 1740, dupa ce raporturile sale cu d-na de Warens se
racisera, pleaca la Lyon, ca educator al copiilor d-lui de Mably, fratele filosofului Mably.
Aici scrie “Proiect pentru educatia d-lui de Saint-Marie”. In 1741 revine la Charmettes. In
acelasi an se desparte de d-na de Warens. In varsta de 29 de ani si cu gandul de a-si
croi un drum in viata si a-si face o situatie, se expatriaza si intra în cercul
enciclopediştilor reprezentaţi de: Denis Diderot, Condillac, D’Alembert, D’ Holbach,
Helvétius. Ajunge la Paris cu 15 ludovici in buzunar, manuscrisul unei mici comedii
(Narcis) si un proiect de notatie muzicala. Proiectul a fost prezentat, fara succes,
Academiei de Stiinte.

In 1743 ocupa postul de secretar al ambasadei franceze din Venetia, dupa ce

fusese secretar al familiei Dupin. In timpul sederii la Venetia (18 luni) se intereseaza de
problemele politice, din care va scrie, mai tarziu, doar introducerea (Contractul social).
In 1744, dupa o cearta cu ambasadorul, revine la Paris. Prin 1745 isi ia ca tovarasa de
viata, deocamdata fara casatorie pe Térčse Levasseur, o tanara ingrijitoare de hotel, cu
care a avut 5 copii dar i-a încredinţat “Casei copiilor găsiţi”. S-a imprietenit cu Grimm si
a facut cunostinta cu d'Alembert. Colaboreaza cu Voltaire si Rameau, retusand opera
“Petrecerile lui Ramire”.

In 1748 o cunoaste pe d-na d'Epinay si cineaza cu echipa Enciclopediei pentru care

redacta articole asupra muzicii.
 "Din aceasta educatie fara familie, fara colegiu, fara dascal, a iesit aceasta
minunata intelepciune, virtute, sensibilitate: Jean-Jacques." (J. Lemaitre) Dupa anii de
formare ai copilariei si tineretii, dupa incercarile nelinistite si ratacirile acestei faze din
viata sa, Rousseau isi defineste caracterul si orientarea, devenind un critic profund si
protestatar al oranduirii sociale, al civilizatiei si culturii timpului. Viata lui este aceea a
unui inadaptabil si a unui om extrem de susceptibil, care nu si-a gasit nicaieri locul si a
refuzat cu darzenie orice fel de servitute sociala sau spirituala. "Sensibilitate extrema,
natura contemplativa si aventuroasa in acelasi timp, spirit romantic exagerat inca si prin
o tinereta plina de peripetii, sunt insusiri cari ne explica atat viata cat si opera lui
Rousseau."

Omul Rousseau era "o fiinta plina de sensibilitate si imaginatie, jucarie perpetua
a propiilor sale iluzii si dorinte, un om ros de amor propriu, plin de voluptate, entuziast,
romantic, ispitit de aventura, refractar la orice disciplina, incapabil de sacrificiu, deloc
apt pentru actiune, inclinat mai degraba catre efortul de a renunta decat catre efortul de
a birui, traind in vis bucuriile pe care inertia sa le indeparteaza din calea trairii reale; un
ins candid, orgolios si timid, banuitor, neincrezator, sperios, incantat si dezamagit
totodata de ceea ce inseamna lumea, politetea, acea stralucitoare viata de societate
unde a fost introdus cam prea tarziu si unde se simte stangaci, strain, intrecut mereu de
eleganta dezinvoltura a prostilor care acolo s-au nascut." Rousseau a fost nestatornic in
toate imprejurarile vietii, schimband o situatie sigura doar de dragul unei aventuri sau
din imboldul unui capriciu. In unele rationamente era scanteietor, pe cand in altele face
greseli ori se contrazice intr-un mod cat se poate de stangaci; impetuos pe alocuri in
argumentarea declamatorie, devine apoi greoi si neinteles. Este inspirat de un idealism
generos si de o dragoste de libertate care merge pana la exces.

Autodidactul cu maniere de plebeu ajunge intr-o zi in societatea "inalta" a

Parisului, dominata de placeri si coruptie; era timid si stangaci, dar de o exceptionala
energie intelectuala. Prin cafenele si saloane face cunostinta cu Condillac, Marivaux,
Fontenelle, Mably si se imprieteneste cu Diderot. Prin iezuitul Castel cunoaste pe
doamnele de Beuzenval si DUpin, pe Francueil si, prin aceasta, pe d-nele d'Epinay si
d'Haudedot. Cu de Francueil, urmeaza un curs de chimie si ii devine casier. In acelasi
timp incepe sa compuna opera “Muzele galante” si publica “Disertatie asupra muzicii
moderne”.

1749 e anul in care in gandirea lui Rousseau se produce o reorientare subita ce-i
dezvaluie resursele sale geniale. Diderot, care scrisese celebra Scrisoare asupra
orbilor, prima sa lucrare in care apar făţiş idei materialiste si ateiste, este arestat.
Rousseau mergea pe jos sa-si viziteze prietenul detinut in turnul de la Vincennes, cand,
citind Le Mercure de France, se opreste la anuntul temei de concurs al Academiei din
Dijon: Daca progresul stiintelor si artelor a contribuit la coruperea sau la purificare
moravurilor? Ametit de asaltul necontenit al ideilor ce-l copleseau, sta agitat o jumatate
de ora la umbra unui arbore; se trezeste cu vesta uda de lacrimi. Iata cum descrie el
acest moment de profunda zguduire in Confesiuni: "In clipa cand am citit aceasta, mi-a
rasarit in fata ochilor un alt univers si am devenit alt om...“.

Dezamăgit de multe ori, J.J. Rousseau a avut mereu conştiinţa unicităţii şi

valorii sale. Scria în „Confesiuni”: “Nu sunt făcut ca niciunul dintre cei care există. Dacă
nu preţuiesc mai mult, cel puţin sunt altfel...Aveam un nume, aveam talente, nu aveam
niciun fel de avere... Având acum un nume celebru şi fiind cunoscut în Europa, îmi
păstram felul simplu de a trăi de la început...”
Iniţial, Rousseau a devenit cunoscut ca muzician şi ca dramaturg, ca autor de
operete, de tragedii şi comedii. Celebru a devenit prin publicarea “Discursului asupra
ştiinţelor şi artelor”, fiind anterior premiat de Academia din Dijon, demonstrând că
ştiinţele şi artele au dus la corupţie şi exploatare şi nu la progresul societăţii. Discursul
asupra inegalităţii nu a fost premiat, dar a atras atenţia asupra ideilor de polarizare
sărăcie-bogăţie. Romanul Julie sau Noua Heloiză, apărut în 1760, a creat lumea idilică
a vieţii în natură, în izolare faţă de lumea citadină, a devenit un best seller.

Capodoperele sale, “Contractul social” şi “Emile sau Despre educaţie”, apărute

în 1762, au bulversat oficialităţile laice şi religioase, lumea literelor, au generat admiraţii
şi adulaţii, dar şi proteste, injurii, calomnii. Autorul lor şi al “Scrisorilor de la munte” a fost
expus violenţelor fizice şi verbale, a fost lovit cu pietre, lucrările fiindu-i arse în pieţe
publice în Geneva, Berna, Neuchâtel şi la Paris. Persecuţiile l-au demoralizat,
crezându-se victima conspiraţiei universale, dar i-au sporit celebritatea. În ultimii ani de
viaţă a scris “Confensiuni” şi “Visările unui hoinar singuratic”.

Jean Jacques Rousseau a murit la Ermenonville, lângă Paris, la 28 iulie 1778,

pe domeniul marchizului de Giradin, care îl invitase sa stea la el, unde este
înmormântat pe o insula artificiala de pe lacul domeniului. În 1794 osemintele i-au fost
mutate în Panthéon, alături de Voltaire, marele său rival, unde odihnesc si astazi.
 Ideile social-politice şi cele pedagogice din opera “Emile sau Despre educaţie”,
considerată de Goethe drept „Evanghelia educaţiei naturale”, au generat, pe de o parte,
entuziasmul aderenţilor, admiratorilor şi simpatizanţilor, pe de altă parte, injurii ale
adversarilor şi detractorilor. A fost de notorietate scandalul creat de scânteietorul şi
talentatul Voltaire care l-a acuzat în articolul Sentimentul cetăţeanului că, fiind un tată
denaturat (şi-a trimis copii în “Casa copiilor găsiţi”), nu are autoritatea morală de a fi
recunoscut drept autorul unui tratat de educaţie. Rousseau a răspuns şi în presă şi în
„Confesiuni”, cu eleganţă, că, simţindu-se membru al Republicii lui Platon, şi-a
încredinţat copiii statului, aceasta a fost şansa lor de a primi o educaţie cetăţenească.
Premisa demonstrării educaţiei în conformitate cu natura, a educaţiei negative sau a
nonintervenţiei, este convingerea autorului exprimată în maxima: „Totul este bun când
iese din mâna Creatorului, totul degenerează în mâinile omului”. Educaţia negativă, de
nonintervenţie, respectă natura copilului, îi fereşte „inima de viciu şi spiritul de eroare”, îi
creează mediul de a învăţa din propria-i experienţă, punându-şi întrebări şi răspunzând
la ele, îl ajută să simtă şi să trăiască libertatea. Educatorul asistă doar la dezvoltarea
din interior a copilului, nu ţine cuvântări, nu-l învaţă din experienţa sa.
Ideile pedagogice ale lui J.J.Rousseau au scandalizat pe mulţi contemporani,
dar au revoluţionat gândirea psihologică şi pedagogică, influenţând decisiv orientările:
filantropinistă, şcoala activă, nondirectivistă, postmodernă. L-au luat ca model,
îndeosebi, Lev N. Tolstoi în crearea şcolii de la Iasnaia Poliana, Rabindranah Tagore în
şcoala de la Santiniketan, pedagogul suedez Ellen Key, medicul şi pedagogul italian
Maria Montessori ş.a, dovadă că ideile filosofului iluminist au răzbătut veacurile şi îşi
păstrează şi azi valoarea şi actualitatea.