Sunteți pe pagina 1din 15

1

Nume:Magui Carina Gabriela


Specializare:Chimie
An:2
An univeristar:2018-2019
Cadmiul

Cadmiul a fost descoperit de chimistul german Strohmeyr în anul 1917 în timp


ce prelucra unele minereuri de zinc ca să obţină carbonat de zinc farmaceutic. El a
observat că în loc să rezulte soluţii incolore, ca de obicei, soluţiile respective aveau
culoarea galbenă. La început a crezut că acestea conţin impurităţi de fier sau arsen,
dar după verificările de rigoare a constatat că se afla în fata unui element nou.
Separând oxidul elementului necunoscut, de oxidul de zinc, l-a supus reducerii cu
cărbune şi a reuşit sa obţină noul metal pe care l-a numit cadmiu, de la cuvantul
grecesc Kadmeia, atribuit, în vechime, oxidului de zinc folosit în vopsitori.

De obicei el se găseşte în minereurile de zinc, însoţind în mod frecvent blenda


şi smithsonitul. Conţinutul de cadmiu din minereurile de zinc variază în limite largi
de la 0,02 la 2,5%. Principalele minerale de cadmiu sunt: greenochitul (sulfura de
cadmiu – CdS) având un conţinut de 77% cadmiu; otawitul (carbonat de cadmiu –
CdCO3) si monteponitul (oxidul de cadmiu

La prelucrarea minereurilor de zinc, cadmiul distilă la o temperatură mai joasă


o
(768 C) decât zincul. Purificarea se face prin electroliza CdSO4 şi, la o anumită
tensiune si intensitate de curent, se separa de Zn.

Chimism
Cadmiul este un metal de
tranziţie bivalent, care are numãrul
atomic 48 şi masa de 112.4 g/mol.
Este lucios, are culoarea argintiu
2

albãstrui, gri. Are duritatea micã (poate fi tãiat cu ajutorul unui cuţit), este ductil,
foarte maleabil, se oxideaza in aer liber şi este toxic..

Cadmiu

Este solubil în acizi, dar nu în alcalii.

Cea mai des întalnitã stare de oxidare a Cadmiului este +2, dar poate avea şi
+1. În urma arderii, în prezenţa aerului, formeazã oxid de cadmiu amorf (CdO), de
culoare brunã. Partea cristalizatã are culoarea roşu – închis şi îşi schimbã culoarea
dacã este încãlzitã, în mod asemãnãtor cu oxidul de zinc.

Structura electronică a cadmiului

  K L M N O P
2 2 6 2 6 10
48Cd 1s 2s p 3s p d 4s2p6d10 5s2  

Atomul de cadmiu

Numărul de protoni din nucleul unui atom este egal cu numarul


de electroni care orbiteaza în jurul nucleului. Atomul de cadmiu are 48
de protoni si 48 de electroni.

Cei 48 de electroni sunt localizaţi pe 5 nivele: 2 electroni pe cel


interior, pe următorul 8, pe al treilea nivel 18, 18 pe al patrulea si 2 pe
stratul extern.

Cadmiu +2 este dizolvat de:

HCl + Cd → CdCl + H2
3

H2SO4 + Cd → CdSO4 + H2

HNO3 + Cd → Cd(NO3)2 + H2

Cadmiu cu starea de oxidare +1 se formeazã prin dizolvarea Cd într-un


amestec de clorurã de Cd si clorurã de Al, formând Cd22+

Cd + CdCl2 + 2AlCl3 → 2Cd[AlCl4]

Izotopi

Cadmiu natural are 8 izotopi. Pentru doi


dintre ei s-a observat radioactivitate ridicatã,
iar alţi 3 se presupun a fi radioactivi, dar
datoritã ratei foarte ridicate de înjumãtaţire,
nu s-a putut documenta procesul de
descompunere.

Cei doi izotopi radioactivi sunt 113Cd


(Dezintegrare β, timpul de înjumãtãţire de 7.7
× 1015 ani) şi 116Cd (Dezintegrare β dubla,
timp de înjumãtãţire de 2.9 × 1019 ani). Ceilalţi trei sunt 106Cd, 108Cd şi 114Cd (doar
limita inferioarã a timpului de înjumãtãţire a fost fixatã). Izotopii 110Cd, 111Cd, and
112
Cd, sunt stabili.

Dintre izotopii absenţi din cadmiul natural, timpul de înjumãtãţire pentru


109
Cd este de de 462.6 zile, iar pentru 115Cd de doar 53.46 ore. Majoritatea celorlaţi
izotopi radioactivi au timpul de înjumãtãţire mai mic de 2.5 ore.

Masele atomice ale izotopilor cadmiului variazã între valorile de 94.950 u


(pentru 95Cd) şi 131.946 u (pentru 132Cd).

Izotopul 113Cd are proprietatea de absorbi neutronii care au energia sub limita
cadmiului, şi-i respinge (transmite) în caz contrar. Limita cadmiului este de 0.5 eV.
Neutronii cu energie inferioara acestei limite sunt consideraţi lenţi, spre deosebire de
neutronii rapizi si medii.
4

Proprietaţi fizice
Cadmiul este un metal alb-argintiu, strălucitor care cristalizează în sistem
hexagonal compact fară a mai prezenta si alte forme alotropice.

În comparatie cu zincul, cadmiul este maleabil si ductil chiar si la temperatura


obişnuită. Ca urmare, se poate prelucra bine prin deformare plastică (forjare,
laminare şi trefilare).

Principalele proprietăţi

Caracteristici Cd
Raza atomică, nm 0.152
Raza ionică, M2+, nm 0.103
Potential de ionizare, eV, M-e-àM+; 8.99
M+-eàM2+ 16.90
Potential standard de electrod, V, M2+/M -0.402
Masa atomică 112.4
Stare de oxidare 1+, 2+
Electronegativitate 1.7
Volum atomic 13
Retea cristalina h.
Densitate, kg/dm3, 18°C 8.64
Duritate, scara Mohs 2
Temperatura de topire, °C 321
Temperatura de fierbere, °C 767
Conductibilitate electrică (Hg=1) 14.9
Conductibilitate termică (Ag=1) 0.23
Atomul de cadmiu emite lumină atunci când
este încălzit. Spectrul de culori emis este unic
pentru fiecare substanţă. Culoarea luminii
este data de lungimea de unda si de distanţa
de la o unda la alta. Lumina roşie dată de atomul de cadmiu este emisă la exact
lungimea de 1 metru. Acest lucru a fost folosit in 1927 pentru defini exact lugimea de 1
metru, in Conferinţa Internaţională a Mărimilor.
5

Obţinere
La prelucrarea minereurilor de zinc, cadmiu distilă la o temperatură mai joasă
o
(768 C) decât zincul. Purificarea se face tot prin electroliza CdSO4 şi, la o anumită
tensiune si intensitate de curent, se poate separa de Zn.

Ocurenţă

Extragerea cadmiului se face în principal ca şi produs secundar al minereurilor


de zinc, plumb, sau din aliaje de Cu-Pb-Zn. Minereurile de zinc care conţin 0.3% Cd
(300 ppm) sunt considerate economice.

Minereurile cu cadmiu au o răspândire restrânsă şi se


găsesc în cantităţi mici. Apar de obicei în fosfaţi.

Stare naturală:
Cadmiul este un element rar. În natură se gaseşte
în componenţa mai multor minerale, dar se
exploatează în special din minereurile de zinc, din care
este produs. Cele mai importante minerale sunt:
    - pribramitul ZnS : o varietate a blendei ce conţine
5%Cd şi se gaseşte în cristale cubice, galbene-brune;
   - eritrozincul ZnS : este o varietate a wurtzitului
care conţine Cd şi se găseşte sub formă de cristale
brune-negre.
- greenochitul CdS : este izomorf cu wurtzitul,
însoţeşte blenda , se află rar în natură şi se prezintă în
cristale hexagonale galbene-portocalii; are ~ 77% Cd
    Greenochitul (CdS), singurul mineral important
care conţine cadmiu, este asociat de obicei cu sfaleritul
(ZnS).
- otavitul (carbonatul de cadmiu - CdCO3)
- monteponitul (oxidul de cadmiu - CdO).
6

Cadmiul este produs în principal din rafinarea şi topirea minereurilor ce conţin


sulfuri de zinc, şi în mod secundar din minereuri de plumb şi cupru. Aproximativ
10% din producţia mondială de cadmiu este realizată din produşi prin reciclarea
reziduurilor industriale din producţia oţelurilor si aliajelor feroase.

În SUA, producţia de cadmiu a început în 1907, dar a luat ampoare după


Primul Război Mondial. În 1992 în SUA au fost produse aprox. 1000 tone de
cadmiu, din care majoritatea a fost obţinut prin topirea minereurilor de zinc.
Cantităţi mai mici de Cd sunt obţinute ca şi produse secundare din minereurile de
plumb. Mai este reciclat prin topirea agregatelor sau deşeurilor ce conţin cadmiu, din
bateriile pe bază de Ni-Cd, sau din praful rezidual provenit din fabricarea oţelurilor.
Valoarea cadmiului in SUA este în scădere, una dintre cauzele importnte fiind
politica ecologică adoptată de majoritatea ţărilor, prin care se încearcă minimalizarea
efectelor poluanţilor. Canada, Mexic, Franţa, Belgia şi Germania sunt principalele
ţări din care SUA importa cadmiu.
Creşterea preţului pentru zinc în 2006, a determinat intensificarea exploatării
sphareritului (Zn,Fe)S, rezultând o acumulare de produşi secundari care conţin
cadmiu.

Minereuri ce conţin cadmiu se găsesc în cantităti mari în: China (în 2001 era
principalul producător, asigurând a şasea parte din totalul de cadmiu de pe glob),
urmată de Korea de Sud si Japonia. Cadmiu se mai găseşte şi în Siberia (în bazinul
râului Vilyuy) şi SUA. Cele mai importante zone din SUA din care se extrage
cadmiu: Alaska (Red Dog Mine); Washington (Pend Oreille Mine); New York
(Balmat Mine); Illinois, Missouri; Tennesse.
7

Cantitatea de cadmiu mondial, provenit din rezerve, rezerve de bază şi din rafinării.

În 2006, resursele estimate mondiale de cadmiu erau de aproximativ 6 mil


tone, calculate pentru resursele identificate de zinc -1.9 miliarde tone, din care 0.3%
cadmiu. O altă importantă sursă de cadmiu sunt cărbunii care conţin zinc
(Carbonifer)
8

Utilizare

Baterii Ni-Cd

Cadmiul este folosit de obicei în fabricarea


bateriilor, în special la bateriile reîncãrcabile ce conţin şi nichel. Celule cu Ni-Cd au
un potenţial nominal de 1.2 V. Celulele sunt alcãtuite dintr-o parte pozitivã alcãtuitã
din hidroxid de nichel si una negativă, de cadmiu, separate de un electrolit alcalin
(hidroxid de potasiu). Generaţia urmãtoare de baterii cu nichel, vor folosi o cantitate
redusă de cadmiu.
Uniunea Europeana a redus cantitatea admisă în fabricarea electronicelor la
0.002% . Bateriile Ni-Cd pot fi refolosite în proporţie de 100%, din aceastã cauzã se
încurajeazã reciclarea lor prin diferite campanii internaţionale.

- ca şi strat protector, împotriva coroziunii obiectelor din oţel; operaţia se numeşte


cadmiere. - suprafeţele acoperite cu cadmiu devin mate, (sub acţiunea aerului
atmosferic şi a variaţiilor de teperatură ), deoarece se acoperă cu un strat subţire şi
protector de CdO.

- fabricarea pigmenţilor, coloranţilor – cadimiul formează


diverse săruri, dintre care sulfatul de cadmiu este cel mai des
întâlnit, folosit ca şi pigment de culoare galbenă. Aceşti
9

pigmenţi sunt toxici; persoanele care lucrează cu ei folosesc echipament de protecţie


– ex: mănuşi sau cremă specială de mâini.
Tren vopsit cu galben de cadmiu

Renumita culoare roşie de pe etichete si reclama băuturii «Coca-


Cola» conţine cadmiu.

-stabilizator pentru mase plastice.

- în aliaje (datoritã coeficientului scãzut de fricţiune si


rezistenţei ridicate).

Un adaos de 0,9-1,2% Cd în aliajele de Cu favorizează


creşterea rezistenţei de rupere la tracţiune fara a diminua mult conductivitatea
electrică. Din acest motiv aliajele de Cgu care conţin şi Cd sunt folosite la fabricarea
cablurilor electrice pentru tramvaie, troleibuze, legături telefonice etc.

Cd se foloseste la elaborarea aliajului Wood, aliaj usor fuzibil (70-72°C) cu o


compozitie chimică de: 50% Bi, 25% Pb, 12,5% Sn, 12,5% Cd. Aliajul este utilizat
la confecţionarea modelelor usor fuzibile pentru turnatorie, la fabricarea unor
dispozitive de alarma contra incendiilor etc.

Mai pot fi menţionate aliajele Cd-Ag cu continut de Ag variabil până la 20%.


Aceste aliaje sunt folosite la executarea bijuteriilor.

- în electrotehnică Cd serveşte la producerea acumulatorilor alcalini, având


performanţe superioare acumulatorilor de plumb. Acumulatorii alcalini folosesc ca
electrolit o soluţie de hidrat de potasiu şi sunt prevăzuţi cu electrozi confectionaţi din
pulberi metalice presate: anodul – pulbere din Ni si C, cadodul – pulbere de Cd şi
Fe. Având o durată de funcţionare mai mare decât acumulatorii cu plumb sunt
utilizaţi în special în telefonie, telegrafie etc.

- în galvanizare (6% Cd)


- în sudură şi în aliajele de lipit
- în substanţele fosforescente folosite in televiziunea alb-negru si color (verde şi
albastru)
- în substanţa fotoconductivă folosita la xerox-uri (sulfat de cadmiu)
10

- în tehnica nucleară ca absorbant de neutroni, în controlul reacţiilor nucleare.


Are o putere mare de aborbtie a neutronilor cu energii sub 5 eV, şi este
relative ieftin si uşor de prelucrat. Cd a fost utilizat la confecţionarea primelor
bare de control din reactoarele nucleare. Totuşi, din cauza temperaturii sale de
topire relativ scăzute, Cd se foloseşte exclusiv în reactoarele de putere mică.
Pentru a înlatura acest dezavantaj Cd se utilizeaza cu succes la elaborarea
aliajului Ag-In-Cd cu urmatoarea compozitie chimică: 80% Ag, 15% In, 5%
Cd. Fiecare dintre cele trei elemente, luate separat, nu îndeplinesc toate
condiţiile necesare unui bun material de control dar, aliajul asigură barelor de
control o durată de funcţionare de aprox. 20 de ani, în condiţiile de lucru din
reactor.

- în compoziţia unor semiconductori, folosiţi în celulele fotovoltaice.


HgCdTe este sensibil la razele infraroşii.

- în stabilizatorii folosiţi la fabricarea PVC-ului

Panouri solare

- în biologia moleculară

Toxicitatea Cadmiului
11

Cea mai importantă cauză a intoxicãrii populaţiei cu cadmiu este fumatul. Se


estimează că 10% din conţinutul de cadmiu dintr-o ţigară este inhalat de fumători.
Absorţia cadmiului în plămâni este mult mai eficientă decât în alte organe, şi
reprezintă 50 % din conţinutul total de cadmiu dintr-o ţigară fumată. În medie,
fumătorii au o cantitate de 4-5 ori mai mare de cadmiu în rinichi, faţă de nefumători.
Chiar dacă fumul de ţigară conţine o cantitate importantă de cadmiu, la expunerea
pasivă, nu se observă o cantiate relevantă de cadmiu absorbit în corp. Studiile arată
că, la testarea copiilor expuşi în familie la fum de ţigara, nu exită cantităţi
semnificative de cadmiu în sânge.

În mediul industrial, principala sursă de intoxicare este inhalarea vaporilor de


cadmiu (în fabricarea şi utilizarea vopselelor pe bază de cadmdiu, galvanizare şi
sudură) Inhalarea voporilor cu cadmiu provoacă iniţial febră şi poate cauza pierderea
temporară a cunoştiinţei, dar pe termen lung, cauzează pneumonie, edem pulmonar,
cancer pulmonar. Surse de intoxicare cu cadmiu mai pot fi: stratul protector ce
acoperă metalele, substanţele colorante care se folosesc în industria textilă şi
electrotehnică.
12

Cercetări recente au descoperit faptul că cadmiul este introdus în corp


împreună cu proteine care conţin zinc. Datorită similitudinilor chimice, cadmiul
poate înlocui zincul în multe sisteme biologice (mai ales in compuşi care conţin
lianţi mai slabi, ca de exemplu, sulf). Mai poate substitui mai rar, şi magneziul şi
calciul în sisteme biologice.

Uniunea Europeană interzice folosirea cadmiului şi a alte 6 substanţe toxice,


prin directiva “Restricţia Substanţelor Periculoase”, care se referă la substanţele
folosite în fabricarea electronicelor.

La naştere, cadmiul lipseşte din organism, dar se acumulează cu varsta, atingând


maximul la o varstă medie 20-30 ani. Conţinutul total de cadmiu in organism
depinde de hrană, apa şi de alte surse din mediu.
Cadmiul se acumulează preponderent în rinichi şi în cantităţi mai mici in ficat şi
alte organe. Doctorul american Karrol a depistat dependenţa directă între conţinutul
cadmiului in atmosferă si frecvenţa mortalităţii din cauza bolilor cardio-vasculare.

Cantităţile limită pentru cadmiu în produsele alimentare constituie 0,002 mg/kg -


în majoritatea alimentelor şi sucurilor, şi pană la 0,1 mg/kg - în peşte (considerat una
dintre principalele surse de cadmiu din hrană). În apele de suprafata din România
conţinutul de cadmiu este de aproximativ 0,45-24,6 mg/l în apa şi 0,14-17,8 mg/l în
suspensii.
13

Efectele poluării cu cadmiu asupra mediului


Scoarta terestra contine in medie
0.1 – 0.5 mg/kg de Cd natural, dar
exista acumulari cu un maxim de 500
mg/kg
Aproximativ 15.000 t. de
sedimente bogate in Cd sunt erodate si
transportate de reteaua hidrografica,
ajungand in oceane.
Surse naturale ale Cd atmosferic
sunt reprezentate de activitatea vulcanica si de emisiile cauzate de incendiile de
padure.

Cadmiu, împreuna cu plumbul mercurul şi arsenicul, au fost considerate (de către


Organizaţia Internatională de Ocrotire a Sănătatii), metale grele prioritare -
indicatoare ale impurităţii mediului înconjurător.
Deşeuri care conţin cadmiu şi care sunt prelucrate necorespunzător poluează
solul, apele de suprafaţă şi subterane. Aceste deşeuri au ca provenienţă industria
producătoare de zinc, oţel sau aliaje, sau de îngrăşaminte biochimice. De obicei
poluarea aeriană cu cadmiu se datorează arderii deşeurilor sau a combustibililor
fosili (ex. cărbuni ce conţin cadmiu).

Poluarea cu cadmiu a solurilor, este foarte periculoasă deoarece acesta este


absorbit cu mare uşurinţă de materia organică din sol, mai ales în cazul solurilor
acide. Poluanţii (de obicei îngrăşăminte chimice care conţin cadmiu) sunt preluaţi de
culturile vegetale sau trec în hrana
animalelor.

La fermele de animale care au fost


hrănite cu furaje care conţineau Cd în
exces, s-a observat acumularea acestei
14

substanţe la nivelul rinichilor animalelor sacrificate. Carnea provenită de la astfel de


animale nu este potrivită pentru consum.

Cel mai important caz de contaminare cu cadmiu: în anii de dupa Al Doilea


Război Mondial, în Japonia, operaţiunile miniere au contaminat cu cadmiu şi alte
materiale toxice râul Jinzu. În consecinţă, culturile de orez de pe malul râului, din
aval, au prezentat acumulări de cadmiu. Comunitatea care a consumat orezul
contaminat a prezentat simptomele bolii “Itai-itai”, concretizată prin blocaj renal şi
alte anormalităţi la nivelul rinichilor (protenuria, glucosuria), osteoporoză, articulaţii
inflamate si dureri la nivelul coloanei vertebrale

Poluarea cu cadmiu în cazul ecosistemelor marine se caracterizează prin


acumularea acestuia la nivelul florei şi faunei acvatice. Se evită consumarea:
scoicilor (midii, stridii), crustaceilor (crabi, creveţi, homari), peştilor şi algelor din
perimetrul în care s-a înregistrat poluarea cu cadmiu. Susceptibilitatea întoxicării
organisemelor cu cadmiu diferă mult în cazul organismelor marine. Acestea sunt mai
rezistente în cazul poluării cu cadmiu, decât organismele din mediul acvatic dulcicol.

Bibliografie:
WWW.WIKIPEDIA.RO/Cadmiu
www.ecologic.rec.ro
www.cesamnacam.ro/cadmiu
15

Ioan Laurentiu Pricop,Toxicologia Cadmiului