Sunteți pe pagina 1din 3

„ALICE ÎN ȚARA MINUNILOR” E MAI TARE DECÂT

ORICE CARTE MOTIVAȚIONALĂ

Carla-Francesca Schoppel
Studii de licenţă, masterat şi doctorat în filosofie. Explorator în imaginar, turist în lumea artei, musafir în
labirintul cărţii.

În 2015 s-au împlinit 150 de ani de la apariţia poveştii Alice în Ţara Minunilor. Naraţiunea s-a
integrat în cultura populară, inspirând numeroase proiecte artistice. Deşi autorul a dedicat
povestea unui copil anume, lui Alice Liddell, textul a devenit ghidul tuturor celor care se
pregătesc să devină adulţi. Învăţăturile ilustrate sunt necesare oricărui copil anxios vizavi de
lumea celor mari. Din acest motiv, urmează să împărtăşesc cu voi lecţiile pe care le-am dobândit
urmărindu-l pe iepurele cu vestă şi ceas.

Păstrează curiozitatea

Din păcate, maturizarea tinde să anuleze o condiţie necesară cunoaşterii, anume curiozitatea. Cei
mari se transformă în nişte fiinţe posace şi plictisite, de te întrebi cum de nu mai privesc miraţi
către lume. Odată activată, curiozitatea trebuie menţinută, fiindcă nu anticipează viitorul, ci
promite surprize. Fără ea, Alice nu ar fi avut acces la ţinutul subteran, ci ar fi rămas pur şi simplu
să aţipească în grădină. Curiozitatea sprijină creşterea şi înlocuieşte teama pe care o generează
necunoscutul lumii adulţilor.

Găseşte logica absurdului

Pentru un copil este la îndemână să ignore normalitatea. Multe dintre regulile lumii noastre îi pot
părea absurde şi plictisitoare. Fiindcă acceptăm şi ne adaptăm la absurdul Țării Minunilor,
observăm că povestea nu este decât o parodie a lumii adulţilor. În faţa ei râdem fără sfială,
fiindcă oricum urmează să participăm la ea în curând. Absurdul are şi el o logică, astfel că
ordinea poate fi găsită chiar şi acolo unde par să patroneze anarhia şi nebunia. Găsind logica
absurdului ne este mult mai uşor să ne adaptăm la situaţiile confuze, urmând să le depăşim
neafectaţi.

Acceptă-ţi schimbarea

Viaţa are anumite etape, dar un copil este dezorientat când le parcurge. Încearcă să îşi
încetinească creşterea sau din contră, să o grăbească. Omida ne învaţă că schimbarea nu este
deloc înspăimântătoare. Cine altcineva să ştie mai bine despre metamorfoze, dacă nu acest viitor
fluture? Poţi să ştii cine erai de dimineaţă, dar să te schimbi de câteva ori în timpul zilei, până la
a uita complet cine eşti. Oricât de multă panică ar genera pierderea parţială a identităţii, nu mă
sperie faptul că nu ştiu să răspund la întrebarea cine sunt eu? Creştem tot timpul, aşa că nu ne
rămâne decât să fim siguri pe noi înşine, învăţând să ne descurcăm cu schimbările.

Limbajul este insuficient

Ne îmbogăţim constant vocabularul. În Țara Minunilor ne obişnuim cu variatele sensuri pe care


le capătă un cuvânt. Ne confruntăm cu ghicitori, întrebări retorice şi confuzii generate de
omonimie. Ironiile şi sofismele ne plasează pe un alt nivel de comunicare, pe care adulţii îl
stăpânesc cel mai bine. Întâlnim atâtea planuri ale unui discurs, încât pare imposibilă
transmiterea mesajului corect. Învăţăm să fim, după caz, ludici sau exigenţi cu formele
limbajului, în încercarea de a ne traduce universul interior.

Comportă-te frumos

Ducesa oferă un exemplu nepotrivit faţă de cum trebuie educat un copil, fiindcă aplică violenţa.
Părinţii şi profesorii ne învaţă cum să trăim în conformitate cu ceilalţi şi ne induc nevoia
apartenenţei la anumite grupuri sociale. Considerăm că ideile despre clasă şi educaţie formulează
o viaţă mai bună. Totuşi, povestea ne arată cât de caraghioase pot fi uneori aceste condiţii de
participare la lume. Nu ne sunt necesare întotdeauna lecţiile de geografie şi latină memorate
mecanic. Printre atâtea etichete pretenţioase, ajungem să ne plictisim întocmai personajului
nostru. Uneori exersăm politeţea, alteori considerăm societatea un circ al normelor de conduită
socială.

Este în regulă să fii nebun, toţi suntem aşa

Am învăţat să nu-i judec pe ceilalţi, oricât de excentric ar fi comportamentul lor. Fiecare formă
de manifestare a personalităţii este fascinantă. Pălărierul Nebun, ca personificare a nebuniei, ne
arată un fel de a fi privilegiat, deoarece ignoră normalitatea în care credeam înainte de această
lectură. El se prezintă aproape de excitaţia maniacală, cu o veselie exagerată pe care o maschează
în cântece şi dans. Acceptăm inclusiv propria nebunie, manifestată în gândire sau în discurs.
Până la urmă, viaţa este spaţiul în care exersăm roluri dintre cele mai curioase.

Înfruntă autoritatea

Regulile par adesea scăpate de sub control, iar judecata nu este întotdeauna dreaptă. Inclusiv
între copii şi adulţi va fi mereu un raport de inegalitate, aşa că trebuie să înveţi să te descurci.
Legile iau forma unor imperative şi sunt însoţite de mari aşteptări din partea suveranilor. În cazul
nerespectării, pedepsele pot fi disproporţionale, la fel cum în poveste personajele sunt ameninţate
cu decapitarea. De multe ori, cetăţeanul reprezintă obedienţa absurdă. Alice ne învaţă să spunem
cu voce tare cât nonsens este în toate astea. După caz, să deprindem curajul de a arăta cu degetul
către nedreptate. Imoralitatea apare asemenea împăratului dezbrăcat, căruia lumea se teme să îi
semnaleze evidenţa.

Urmează-ţi sfatul

Alice îşi dădea sfaturi bune, deşi foarte rar le urma. Cu toţii oferim celorlalţi reţete de viaţă, cu
pretenţia de a fi urmate. În schimb, nu ne putem încrede nici măcar în noi înşine că vom
transforma teoria în practică. Cel mai important este să cântărim ceea ce credem că este corect şi
să ne permitem greşeala, pentru că face parte din transformarea noastră. În baza experienţei,
urmează ca sfaturile pe care ni le dăm singuri să devină reguli precise, pe care le urmăm
încrezători.

La fel cum spune ducesa din poveste, „totul are o morală dacă o găseşti”. Pe de o parte, Lewis
Carroll a obişnuit publicul tânăr cu bizareriile maturităţii. Pe de altă parte, adulţii au redevenit pe
parcurs copii, făcând haz de aparenta lor seriozitate. În fapt, cu toţii nu sunt decât copii deghizaţi
în adulţi. Trăind pe modelul Țării Minunilor, viaţa devine un joc în care să fii nebun este o
normă. Acolo unde este joc, timpul devine eternitate, iar tu te poţi gândi în fiecare dimineaţă la
cel puţin şase lucruri imposibile, fiindcă singurul lucru care rămâne să rânduiască realitatea este
imaginaţia. Alice în Ţara Minunilor ne-a oferit o lume întoarsă pe dos, aşa că lumea din care
facem parte a devenit brusc accesibilă, putând să ne jucăm după voie, neînfricaţi.