Sunteți pe pagina 1din 6

IV.7.

 METODE ALTERNATIVE/COMPLEMENTARE/MODERNE
DE EVALUARE

Obiective/competenţe vizate:
O1. Să identifice metodele alternative la evaluare
O2. Să discrimineze caracteristicile metodelor alternative la evaluare

IV.7.1. OBSERVAREA SISTEMATICĂ

Observarea sistematică a comportamentului elevului faţă de învăţare, faţă de activitatea şcolară.


„Deşi este subapreciată de către o parte din profesori, fiind percepută ca un mod informal, ocazional de
cunoaştere a progreselor elevilor, ea pune direct în evidenţă ceea ce toate celelalte metode de evaluare
oferă numai indirect – şi anume – cunoaşterea interesului şi a atitudinii elevului faţă de învăţare.”1

Clasificarea observărilor2
Din perspectivă psiho-pedagogică observarea se poate clasifica astfel:
- După obiectivitate şi modul de realizare: observare directă, observare indirectă;
- După modul de organizare: observare integrală, observare selectivă/parţială;
- După numărul de elevi: observare colectivă, observare individuală;
- După gradul de explicare a ipotezei distingem: observare spontană, sporadică, observare
metodică, sistematică;3

Etapele observării:
- pregătirea cadrului didactic în vederea observării şi anume: precizarea unei ipoteze,
documentare în ce priveşte problema, precizarea scopului urmărit, pregătirea instrumentelor
necesare.
- presupune următoarele: diminuarea subiectivismului, notarea elevilor să se facă imediat, dar nu
în faţa lor, discreţie – elevii trebuie să fie surprinşi în modul lor natural de manifestare.
Pentru a putea face observarea, profesorul trebuie să aibă la dispoziţie următoarele instrumente
(sunt utilizate pentru aprecierea procesului cât şi a produselor învăţării): fişa de evaluare, scara de
clasificare, lista de control/verificare, grila de apreciere.

IV.7.1.1. Fişa de evaluare
Fişa de evaluare este individuală ajutându-l pe profesor la observarea şi înregistrarea unor date
asupra comportamentului copiilor/elevilor în anumite situaţii. Aceasta poate fi completată pe grupe (la
grădiniţă, conform fişei specifice), pe parcursul învăţământului primar (conform fişei specifice), pe
parcursul celorlalte clase conducând la o mai bună cunoaştere a copilului / elevului din perspectivă
evoluţiei sale. Exemplificăm:

Numele şi prenumele elevului: .....................


Clasa: .........................................................
An şcolar: ..........................................................

Data Fapte şi atitudini ale


Cauze presupuse /reale Recomandări, măsuri
elevului
27.09 Întârzierea la prima Lipsă de responsabilitate Comunicarea situaţiei
1
 Radu I.T., 2000, Evaluarea în procesul didactic, EDP, Bucureşti.
2
Manolescu M., 2006, Evaluarea şcolară, metode, tehnici şi instrumente, Ed. Aramis, Bucureşti.
3
Ibidem.
oră de cursuri (elevul nu s-a putut trezi, părinţilor.
deoarece a vizionat un film Stabilirea unui program
de desene animate la TV zilnic al elevului.
depăşind ora 22, în ziua Discuţie individuală cu
anterioară) elevul pentru conştientizarea
programului şi necesitatea
respectării lui.
22.11 Test de evaluare la Lipsă de interes şi Teme de corectare a
matematică notat cu superficialitate în greşelilor, ore de pregătire
„suficient”. pregătirea lecţiilor. suplimentară.
- Comunicarea situaţiei
părinţilor pentru a sprijini
remedierea situaţiei la
învăţătură a elevului.
12.12 A prezentat colegi- Pasiune şi interes pentru - Recomandări privind
lor un album, ştiinţele naturii, pentru consultarea altor materiale
„Minunata lume a lumea vie în special. din acest domeniu.
animalelor”.

IV.7.1.2. Scara de clasificare
Pentru a avea un grad de obiectivitate mai pronunţat în observarea atitudinii elevului şi evaluarea
comportamentului faţă de activitatea de învăţare, scara de clasificare este un instrument util care poate
fi folosit atât în fişa individuală cât şi în fişa de caracterizare a elevului la sfârşit de grădiniţă, de ciclu
curricular, de etapă, la solicitare etc. Exemplificăm:
Numele şi prenumele elevului:
Clasa:
An şcolar:

Enunţuri Permanent Frecvent Ocazional Rar Niciodată


1. Participă cu plăcere la diverse
discuţii pe o temă propusă
2. Părerile lui au legătură cu tema
3. Intervine cu întrebări şi
completări
4. Dă exemple de situaţii
asemănătoare
5.Discută şi cu ceilalţi
6. Rezolvă repede cerinţele primite
7. Povesteşte despre situaţii care nu
au legătură cu tema

IV.7.1.3. Lista de control şi verificare


Lista de control şi verificare înregistrează doar prezenţa sau absenţa unei acţiuni a unui elev într-
o anumită situaţie de învăţare sau comportamentală etc. Exemplificăm:

Nr.
Activităţi / Acţiuni urmărite Da Nu
crt.
1 A respectat regulile stabilite pentru activitate.
2 A cooperat cu ceilalţi colegi.
3 A cerut ajutor când a avut nevoie
4 A oferit ajutor colegilor.
5 A dovedit iniţiativă în activitate.
6 A dus activitatea până la sfârşit.
7 A făcut curat la locul de muncă
8 Şi-a autoevaluat obiectiv activitatea

IV.7.1.4. Grila de apreciere
Grila de apreciere este un instrument de observare/ evaluare în care se enumeră o serie de acţiuni
pe care trebuie să le realizeze un elev, de metode care trebuie aplicate sau de caracteristici pe care
trebuie să le posede un produs.
Variantele se diferenţiază în funcţie de grilă de apreciere. Aceasta poate fi:
 Numerică: constă în atribuirea unui număr, variind între 1 şi 10 caracteristicii sau din
perspectiva comportamentului observat.
 Alfabetică - utilizează litere în loc de cifre/numere
 Grafică - utilizează un segment de dreaptă pentru a ilustra continuitatea atributului sau calităţii
comportamentului vizat.
 Apreciativă sau calitativă. Itemii grilei de apreciere sunt însoţiţi de o serie de adjective sau de
scurte expresii apreciative susceptibile să ajute observatorul să judece. Acestea constituie scara
apreciativă:
 Nul, mediocru, bun, excelent
 Deloc, destul, mult
 Uşor, mediu, puternic
 Deloc, puţin, destul, mult
 Niciodată, rar, destul de des, adesea, totdeauna
 Deloc, uneori, cu regularitate.4

IV.7.2. PORTOFOLIUL

Portofoliul se prezintă ca o metodă de evaluare complexă, longitudinală, proiectată într-o


secvenţă mai lungă de timp, care oferă posibilitatea de a emite o judecată de valoare, bazată pe un
ansamblu de rezultate. Acest instrument reprezintă o colecţie de produse ale activităţii elevului,
selectate de el însuşi, structurate şi semnificate corespunzător.”5
Portofoliul este un instrument de evaluare care face o selecţie transversală în documentele
autentice care arată progresele copilului/elevului în învăţare. Elaborarea portofoliului se face de către
elev, totuşi cadrul didactic poate contribui discret la alegerea lucrărilor care sunt considerate
reprezentative pentru progresele copilului/elevului. La început, portofoliul a fost gândit ca un
ansamblu de documente care reprezentau rezultatele unui elev de-a lungul unei perioade mai lungi de
timp (un semestru, un an şcolar, un ciclu curricular etc.), apoi acesta a devenit un instrument de lucru
pentru elev, de unde şi numele care i s-a atribuit de „portofoliu/dosar de învăţare”.
Portofoliul urmăreşte progresul unui elev de la un semestru la altul, de la un an la altul şi poate
releva următoarele aspecte:nivelul general de pregătire, rezultatele deosebite obţinute în unele
domenii, dar şi rezultatele slabe în altele, interesele şi aptitudinile demonstrate, dificultăţile în învăţare
întâmpinate etc.
Evaluarea portofoliului elevului constituie o modalitate eficientă de comunicare a rezultatelor
şcolare şi a progreselor. Portofoliul îşi dovedeşte eficienţa furnizând informaţii esenţiale deopotrivă
elevului, cadrului didactic cât şi părinţilor sau altor persoane interesate.
Înainte de proiectarea şi realizarea portofoliului, cadrul didactic trebuie să le comunice elevilor
criteriile de evaluare, iar elementele constitutive ale portofoliului trebuie să fie evaluate separat.
Portofoliul este un instrument de evaluare flexibil iar elevii trebuie să fie îndrumaţi spre folosirea
unor tehnici de alcătuire a portofoliului care să-i ajute la organizarea şi desfăşurarea muncii
independente: fişe de observaţii, calendarul naturii, cele mai reuşite compuneri, jurnalul clasei, lucrări
individuale sau de grup.

4
Barta et all, 1999, Ghid de evaluare pentru învăţământul primar, Trithemius Media, Bucureşti.
5
Cucoş C., 2014, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi.
Portofoliul stimulează creativitatea şi implicarea personală a elevului în activitatea de învăţare,
dezvoltând motivaţia acestuia. Astfel, cadrul didactic obţine date esenţiale despre personalitatea
elevului ca individualitate în cadrul grupului. 6
Portofoliul este un instrument de evaluare complex, o alternativă la testele standardizate, care
include rezultatele relevante obţinute prin celelalte metode şi tehnici de evaluare. Portofoliul
reprezintă „cartea de vizită” a elevului care îi urmăreşte progresul pe o perioadă mai lungă de timp.
Un portofoliu ar putea cuprinde lucrări scrise, teste criteriale, răspunsuri la chestionare/interviuri,
elaborarea de chestionare/interviuri, eseuri pe teme date, compuneri libere, creaţii literare proprii, fişe de
autori, fişe de opere literare citite, postere, colaje, desene, machete, contribuţii la reviste şcolare. 7

IV.7.3. PROIECTUL

Proiectul este o metodă de evaluare amplă care se realizează atât prin activitatea la clasă cât şi în
afara ei. Permite o apreciere complexă a învăţării şi este o formă de evaluare motivantă pentru elevi
nuanţând calităţile individuale ale acestora.
Se desfăşoară pe o perioadă mai lungă de timp, iar activitatea de realizare a proiectului, care
poate viza aspecte teoretice sau practice, se poate face individual sau pe grupuri. Evaluarea se poate
face raportându-se la munca unui elev sau a unui grup de elevi.
Pentru folosirea cu succes a acestei metode de evaluare elevii trebuie să dispună de următoarele:
stabilirea domeniului de interes, stabilirea premiselor iniţiale, selectarea resurselor materiale,
precizarea elementelor de conţinut, să prezinte interes pentru subiect, să fie informaţi unde vor putea
găsi sursele bibliografice şi resursele materiale, să iasă din rutină, să fie motivant.
La vârstele mici, începând cu 9/10 ani, elaborarea sarcinii de lucru se începe în clasă prin
definirea şi înţelegerea sarcinii de lucru şi chiar începerea rezolvării acesteia, apoi se continuă acasă.
Prezentarea proiectului se realizează la clasă şi se susţine în faţa colegilor, ca produsul final pentru
evaluare.8

Etapele realizării unui proiect:


1. Alegerea temei
2. Planificarea propriu-zisă
4. Realizarea materialelor
5. Prezentarea rezultatelor cercetării şi/sau a materialelor create
6. Evaluarea

Structura unui proiect:


1. Pagina de titlu
2. Cuprinsul
3. Introducerea
4. Dezvoltarea elementelor de conţinut
5. Concluzii
6. Bibliografia
7. Anexe

Avantaje ale folosirii proiectului, ca metodă de evaluare, sunt: pune elevul într-o situaţie de
cercetare şi acţiune, stimulează creativitatea, măreşte încrederea în forţele proprii, cultivă gândirea
proiectivă, implică mai multe metode de muncă specifice, conduce la găsirea unor tehnici de elaborare
şi de execuţie a unei lucrări practice.
Tipuri de proiecte:
- proiecte disciplinare sau pluridisciplinare – scopul acestor proiecte este de a aprofunda şi
îmbogăţi activitatea de învăţare realizată la clasă;
- proiecte cu caracter socio-cultural; aceste proiecte se desfăşoară în afara orelor de la clasă;

6
Stoica A., 2003, Evaluarea progresului şcolar. De la teorie la practică. Ed. Humanitas Educaţional, Bucureşti.
7
Barta et all, 1999, Ghid de evaluare pentru învăţământul primar, Ed. Trithemius Media, Bucureşti.
8
Manolescu M., 2006, Evaluarea şcolară, metode, tehnici şi instrumente, Ed. Aramis, Bucureşti.
Criterii generale de evaluare a proiectului:
* Criterii care vizează calitatea proiectului:
- Validitatea proiectului
- Completitudinea proiectului
- Elaborarea şi structurarea proiectului
- Calitatea materialului utilizat
- Creativitatea
* Criterii care vizează calitatea activităţii elevului:
- Raportarea elevului la tema proiectului
- Performarea sarcinilor
- Documentarea
- Nivelul de elaborare şi comunicare
- Greşelile
- Creativitatea
- Calitatea rezultatelor
*Criterii de evaluare a proiectului:
- Stabilirea scopului proiectului
- Activitatea individual /concretă realizată de către elev
- Rezultate, concluzii, observaţii
- Relevanţa proiectului din perspectiva didactică

IV.7.4. INVESTIGAŢIA

Ca modalitate de evaluare, investigaţia îi oferă posibilitate elevului de a aplica în mod creativ


cunoştinţele însuşite, în situaţii noi şi variate. Pentru a fi vorba de o investigaţie, trebuie proiectate şi
desfăşurate mai multe activităţi experimentale, individuale sau în echipe. În cadrul unei investigaţii,
obiectivele de evaluare capătă semnificaţii diferite, corelate cu gradul de complexitate al sarcinilor de
lucru şi cu specificul disciplinei. Orice investigaţie necesită şi elaborarea ipotezei, confirmarea sau
infirmarea ei, argumentarea şi enunţarea concluziilor.
Această metodă face parte din categoria activităţilor practice realizate cu elevii în grup sau individual.
Se realizează pe durata unei ore de curs. Evaluarea investigaţiei se realizează holistic urmărind
următoarele aspecte: strategia de rezolvare, aplicarea cunoştinţelor, corectitudinea înregistrării datelor,
abilitatea elevilor în prezentarea observaţiilor şi a rezultatelor obţinute, produsele realizate, atitudinea
elevilor faţă de sarcina dată, dezvoltarea unor deprinderi de lucru individuale/de grup.9
Este o metodă dar şi un mijloc eficient de evaluare care oferă elevului posibilitatea de a rezolva o
sarcină de lucru în situaţii de învăţare noi sau asemănătoare cu cele desfăşurate în mod normal, prin
lecţia clasică. Se realizează în practică în funcţie de vârsta elevilor şi experienţele lor intelectuale,
unde elevul trebuie să aplice un întreg complex de cunoştinţe şi capacităţi. Aceasta metodă oferă
elevului posibilitatea de a se implica activ în procesul de învăţare, realizând permanente integrări şi
restructurări în sistemul noţional propriu, ceea ce conferă cunoştinţelor un caracter operaţional
accentuat.
Caracteristici ale investigaţiei: este bine delimitată în timp (de regulă o oră de curs), reprezintă o
oportunitate pentru elev de a aplica în mod creator cunoştinţele şi de a descoperi situaţii noi de
învăţare, are o sarcină de lucru precisă unde elevul demonstrează în practică, un întreg complex de
cunoştinţe şi de capacităţi, urmăreşte lucrul în echipă pentru formarea unor aptitudini de răbdare,
solidaritate, cooperare şi comunicare, are un caracter formativ, se pot face activităţi de cercetare utile
în formarea ulterioară şi în educaţia permanentă10.
Avantaje: este un instrument foarte bun de analiză şi apreciere a cunoştinţelor şi personalităţii
elevilor, contribuie la dezvoltarea capacităţilor aplicative ale elevilor
Dezavantaje: necesită mai mult timp şi resurse materiale pentru realizare.

9
Barta et all, 1999, Ghid de evaluare pentru învăţământul primar, Ed. Trithemius Media, Bucureşti.
10
Manolescu M., 2006, Evaluarea şcolară, metode, tehnici şi instrumente, Ed. Aramis, Bucureşti.
N.B. această metodă este recomandată pentru elevi începând cu clasele terminale ale
învăţământului primar

IV.7.5. AUTOEVALUAREA

Din perspectivă formativă, autoevaluarea reprezintă o actualitate importantă care pentru mulţi
autori, ea nu are caracter secundar, ci dimpotrivă, este o activitate de primă importanţă care reprezintă
motivul învăţării.
Evaluarea, din această perspectivă, nu trebuie să controleze rezultatul învăţării, ci trebuie să-l
ajute pe el să realizeze de ce şi cum a ajuns la acest rezultat. Profesorul are rolul de a ajuta elevul să
stăpânească propria sa evaluare pentru a regla învăţarea.
Autoevaluarea este descrisă sau invocată în ultimul timp din perspectiva reconsiderării activităţii
evaluative şi a raporturilor sale cu strategiile de învăţare.
Evaluarea formatoare este o nouă etapă care „va fi atinsă odată cu instaurarea obiectivului de
asumare de către elevul însuşi a propriei învăţări. Această concepţie despre evaluare formatoare, are
drept scop promovarea activităţii de învăţare ca motor motivaţional pentru elev, precum şi sprijin în
conştientizarea metacognitivă. Astfel, se ajunge la autoreglare.” 11
Modalităţi de dezvoltare a capacităţii de autoevaluare a elevilor:
1. Autocorectarea sau corectarea reciprocă: elevul este pus să-şi depisteze unele erori, minusuri
în momentul realizării unor sarcini de învăţare, elevii pot fi solicitaţi să corecteze lucrările colegilor,
depistarea propriilor greşeli sau pe ale colegilor, constituie un prim pas spre conştientizarea
competenţelor sale, în mod independent.
2. Autonotarea controlată: în cazul unei evaluări, elevul este solicitat să-şi acorde o
notă/calificativ, cadrul didactic argumentează şi evidenţiază corectitudinea sau incorectitudinea
aprecierii făcute de elev.
3. Metoda de apreciere obiectivă a personalităţii: este concepută de psihologul Gheorghe Zapan,
constă în antrenarea întregului colectiv al clasei şi solicită observarea posibilităţilor fiecărui elev în
parte şi ale tuturor la un loc.

N.B. Această metodă este recomandată, cu precădere, pentru elevi începând cu clasele
terminale ale învăţământului primar.

11
Vogler J., 2000, Evaluarea în învăţământul preuniversitar, Ed. Polirom, Iaşi.