Sunteți pe pagina 1din 4

Edgar Degas

Viața și opera-Edgar Degas

Edgar Degas: Curse de cai, 1862-80 - Musée d'Orsay, Paris

Edgar Degas: Absintul, 1876 - Musée d'Orsay, Paris

Hilaire Germain Edgar Degas (era deja un artist matur când și-a modificat modul de scriere a
numelui în Degas) s-a născut la 19 iulie 1834 la Paris, cel mai în vârstă dintre cei cinci copii ai
unei familii burgheze înstărite. Tatăl, Auguste de Gas, era bancher iar mama, Célestine Musson,
vestită pentru frumusețea ei, provenea dintr-o familie din Louisiana (SUA). După absolvirea
vestitului liceu "Louis-le Grand", Edgar se înscrie la facultatea de Drept, dar abandonează în
curând studiile și își ocupă timpul copiind tablouri ale marilor maeștri din muzeul Louvre,
însușindu-și astfel arta picturală. Este sigur de vocația sa și se hotărăște să-și consacre în
întregime viața picturii. Se înscrie în atelierul de pictură al lui Louis Lamothe și în 1855 reușește
la examenul de admitere la Școala Superioară de Arte Frumoase din Paris, însă nu rămâne mult
timp elev al școlii.
În 1856, Degas face o călătorie la Napoli la bunicul său, Hilaire de Gas. În Roma ia parte la
cursuri de pictură organizate la Vila Medici. Copiază opere ale maeștrilor italieni, frecventând
muzee și biserici. Tablourile și desenele le trimite tatălui său, care crede în talentul fiului, îl felicită
și-l îndeamnă la noi încercări.
În 1859, Degas revine în Franța. Frecventează muzeul Louvre, unde în 1862 sau 1863 se
întâlnește cu Édouard Manet, cei doi artiști se împrietenesc repede. Îl vizitează adesea acasă și
în atelier, stau împreună la cafeneaua Guerbois, locul preferat al tinerilor pictori. Acolo pot fi
întâlniți Claude Monet, Auguste Renoir, Alfred Sisley și Paul Cézanne. În această epocă Degas
rupe cu tematica academică a școlii de pictură tradiționale și abordează teme realiste observate
la cursele de cai sau la spectacolele de balet. După războiul franco-prusac (1870-1971), Degas
pleacă într-o lungă călătorie în America și vizitează familia mamei sale în New Orleans. Pictează
tabloul "Comerț cu bumbac la New Orleans" (1873).

Edgar Degas: Clasa de dans, 1873-75 - Musée d'Orsay, Paris

Edgar Degas: Dansatoare pe scenă, 1878 - Musée d'Orsay, Paris


Întors la Paris, tot timpul îi este consacrat balerinelor și observării dansului acestora. Începe
tabloul "Clasa de dans", pe care îl termină în 1875. Realismul scenei este bine precizat în
diferitele poze, la compunerea siluetelor surprinse în timpul lucrului și al odihnei. Fustele
vaporoase strălucesc în lumina blândă în care se scaldă sala de teatru. Degas pictează timp de
mai mult de un sfert de secol balerine, realizează schițe și sculpturi avându-le ca subiect.
Aceasta ușurează urmărirea dezvoltării sale artistice. Tablourile sale în ulei cu desenul precis și
cu gama elegantă a culorilor sunt completate cu tablourile în pastel de mai târziu saturate cu
culori vii (de ex.: "Scenă de balet", 1878-1880).

Legăturile cu Impresionismul
În 1874, Degas participă la prima expoziție a impresioniștilor organizată în salonul fotografului
Nadar, expoziție care declanșează scandal în cercurile conservatoare ale criticii. Ziaristul Louis
Leroy le dă numele ironic de impresioniști. Degas nu este împăcat cu această definire și stăruie
în concepția sa pe care o numește realistă. Realismul său nu are nici o legătură cu principiile de
bază ale picturii în "plein air" (în aer liber) preconizate de ceilalți membri ai grupului. Nu
împărtășește opinia lui Monet referitoare la variația luminii, ci se concentrează asupra modului de
a reprezenta variabilitatea corpului uman, caracterul efemer și mișcarea.

Edgar Degas: Mica balerină, statuie în bronz, 1881

La cea de-a doua expoziție a impresioniștilor în 1876, în galeria lui Durand-Ruel, Degas expune
douăzeci și patru de lucrări. Participă cu numeroase tablouri la următoarele expoziții; la a șasea
expoziție, în 1881, Degas își limitează participarea la patru desene și o sculptură, capodopera
intitulată "Mica balerină". În mai 1886, la ultima expoziție a impresioniștilor, Degas prezintă
tabloul "Modista" și o serie care constă din zece nuduri feminine (printre care "După
baie" sau "Femeie ștergându-și picioarele"), în legătură cu care scriitorul Huysmans nu-și
precupețește laudele: "Desenul rapid și nervos este în măsură - așa cum se întâmplă cu
desenele japoneze - să fixeze într-un mod cu totul original vibrația, mișcarea și gestul".
Ultima perioadă a vieții
În 1884, în Normandia, pictorul cade într-o stare de depresie, se izolează de societate, trăiește
ocrotit de credincioasa sa menajeră, Zoé Closiet. Degas nu a fost căsătorit, nu se cunoaște vreo
legătură sentimentală de durată. Degas începe relativ devreme să se plângă de tulburări de
vedere. Primele probleme apar în 1872, înainte de călătoria în Louisiana. Începând din amurg nu
mai vede bine, iar seara, la lumina lămpii, este nevoit să o pună pe menajera lui Zoé să-i citească
ziarul. În 1886, la expoziția impresioniștilor de la New York, sunt prezentate douăzeci și trei
lucrări ale lui Degas. Tablourile lui se vând iar situația materială a artistului se îmbunătățește.
Lucrează fără oprire, pictează, realizează gravuri, scrie versuri. Din cauza vederii care se
deteriorează, manifestă un interes din ce în ce mai mare către sculptură, pentru care este
suficientă sesizarea pe calea pipăitului. În 1896, trei lucrări ale lui Degas ajung în colecții de stat.
Acesta este semnul recunoașterii. Este însă din ce în ce mai singur. În perioada 1909-1912,
boala sa de ochi se agravează, în plus se mai adaugă o scădere a auzului. Aproape orb, renunță
treptat la activitatea artistică. La 27 septembrie 1917, Degas moare de pneumonie. Mormântul
său se află în cimitirul Montmartre din Paris.

Citate
 "Bunul gust nu există! Lucrurile frumoase se unesc instinctiv". (Edgar Degas)
 "Degas merită ca numele lui să fie trecut pe frontispiciul templului artei. Stimă pentru el,
stimă absolută". (Odilon Redon, 1889)
 "Dintre toți oamenii pe care îi cunosc, el este singurul care e în stare ca, reflectând
realitatea, să reprezinte cel mai bine spiritul sexului contemporan". (Edmond de
Goncourt, 1894)