Sunteți pe pagina 1din 4

ASIA

Japonia / Modelul de dezvoltare japonez

Japonia poate fi considerata o tara a violentelor naturale si a echilibrului sufletesc. Denumirea


tarii in limba japoneza este “Nippon” ( Soare Rasare), de unde sintagma „Tara Soarelui Rasare” folosită
adesea pentru a desemna acest spaţiu.
Este o tara de marime mijlocie (378.000 km 2), dar cu o populatie numeroasa (128 mil. loc.) si cu
o densitate mare a populatiei (338 loc./km2).
Lungimea tarmului (27.000 km), apropierea de continent (180-200 km), interferenţa dintre
curentii calzi si reci, convergenta căilor maritime au oferit Japoniei o pozitie geografica de mare
potenţialitate, bine valorificata de dezvoltarea social-economica contemporana.
Arh. Japonez este format din ~ 4.000 insule, desfasurate in sens meridian. Cele mai importante
sunt: Honshu (cea mai mare), Hokkaido, Kyushu, Shikoku (reprezinta 95% din teritoriu), precum şi Arh.
Ryu-Kyu (Okinawa). Acestea sunt separate de continent prin Marea Japoniei si Marea Chinei de Est.
O caracteristica importanta a reliefului o reprezinta fragmentarea accentuata, ca urmare a
dislocatiilor longitudinale si transversale care afecteaza insulele. Prezenta acestor dislocatii a favorizat
declansarea vulcanismului, in cea mai mare parte in lungul unor linii de falii. Din cei peste 150 de
vulcani, cca. 140 au fost sau mai sunt încă activi. Vulcanismul este insotit de o seismicitate pronuntata
ce se manifesta mai ales pe tarmul pacific, acolo unde placa pacifica se subduce sub cea asiatica.
Relieful este predominant muntos si colinar, de varsta relativ recenta, acoperind cca 85% din
suprafata uscatului. Se caracterizează printr-o faramitare accentuata, cu numeroase masive muntoase
separate de culoare si depresiuni tectonice si asociate cu campii marginale. Cea mai importanta si mai
inalta grupare de munti o constituie Masivul Central Japonez (peste 3.000 m); acesta ocupa partea de
mijloc a I. Honshu si se intinde de la Nagoya (S) pana la Niigata (N) şi de la Yokohama (E) pana la
Toyama (V).
Masivul Central Japonez este fracturat prin mijloc de un accident tectonic transversal – Marele
Graben Japonez (Fossa Magna), situat intre Pen. Izu si G. Toyama. Acest graben separa o parte vestică
mai inalta (peste 3000 m) de una estica mai joasa (2500-2800 m), dominata insa de varful izolat Fuji San
(3778 m).
Campiile au suprafete restranse si apar indeosebi pe litoral, dar si in interiorul insulelor, in unele
depresiuni tectonice. Desi reprezinta doar 15% din teritoriu, au rolul social – economic cel mai
important, pentru ca aici se concentreaza cea mai mare parte a populatiei si a activitatilor productive ale
Japoniei. Cele mai insemnate sunt: Campia Kanto (Tokyo), Campia Nobi (Nagoya), Campia Ishikari (I.
Hokkaido).
Clima este determinata, in primul rand, de circulatia generala a maselor de aer, dar si de cea
sezoniera a musonilor, precum si de alti factori.
- in jumatatea nordica a arhipelagului se intalneste o clima temperat – musonica, cu ierni aspre
si veri calde, cu precipitaţii moderate (700-1000 mm/an), aduse atat de musonul de vara, cat si de cel de
iarna, care, venind dinspre continent, se incarca cu umezeala deasupra Marii Japoniei; din acest motiv,
iarna zapada poate ajunge pana la 4 m inaltime.
- in jumatatea sudica a arhipelagului apare clima subtropicală – musonica, mai calda decat cea
temperata si de asemenea bogata in precipitatii, care cad mai ales vara.
Musonul de vara este insotit adesea de taifunuri care afectează partea sudică.
Reteaua hidrografica este deosebit de bogata. Raurile sunt scurte, dar cu debite mari si oscilatii
mici de nivel. Fragmentarea mare a reliefului le confera un potential hidroenergetic insemnat, valorificat
aproape integral. Există numeroase lacuri vulcanice si tectonice (L. Biwa - tectonic).
D.p.d.v. biogeografic, Japonia apartine provinciei chino – japoneze, caracterizata prin
interferenta speciilor temperate cu cele tropicale, rezultand o varietate deosebita a speciilor (cca. 5500).

Japonia este una din acele ţări ale lumii care, practic, nu au cunoscut niciodata ocupatia straina
(cea americana, din 1945 – 1952, nu poate fi considerata ca atare). Cultura sa a rezultat in urma
metamorfozelor interne, ajungandu-se la conturarea unui model original, de care japonezii sunt foarte
mandri.
Cu toate acestea, in decursul istoriei, japonezii au invatat mult in urma contactelor cu alte
popoare: de la chinezi, coreeni, mai tarziu şi de la occidental. Ei au preluat o serie de elemente din
culturile acestor popoare, fara a le copia însă, ci adaptându-le specificului lor: rizicultura (cultura
orezului) pe baza irigaţiilor, sericicultura (creşterea viermilor de mătase), construcţia navelor, scrierea,
religia budhistă, organizarea oraşelor (planuri rectangulare, centrate pe palatul imperial – „oraşul
interzis”).
In istoria Japoniei, o perioada indelungata a fost cea feudala (sec. XIII - XVIII), cand in fruntea
administratiei de stat s-a instalat shogunatul (shogunul – primul ministru). Acum este promovata o
politica puternic centralizata si autarhica, care a izolat treptat societatea nipona de restul lumii. Izolarea
Japoniei a durat aproape 250 de ani, pana in 1868, cand puterea este redata imparatului, incepand asa-
numita “Restauraţie Meiji”, care va dura pana in 1912. Aceasta marcheaza inceputul procesului de
industrializare si de dezvoltare moderna a economiei, care s-a mentinut si pe parcursul sec. al XX-lea,
intensificat după Al Doilea Război Mondial, facand din Japonia a doua mare putere economica a lumii.
Termenul prin care poate fi caracterizată evoluţia economiei nipone, începând cu 1868, este
„viteza”. Japonia trebuia să parcurgă cu viteză maximă o perioadă îndelungată pentru a ajunge din urmă
statele cele mai avansate ale lumii (în care revoluţia industrială debutase cu aproape un secol mai
devreme). Au fost puse bazele unei industrii naţionale construite pe fundamentul meşteşugurilor
tradiţionale din arhipelag, dar şi pe importul de tehnică modernă din străinătate. În numai 35 ani (1870-
1905), Japonia a ajuns un stat capitalist dezvoltat, înregistrând, în perioada următoare (1905-1940), o
creştere economică spectaculoasă, de peste 12 ori, înaintând cu o viteză de 3 ori mai mare decât
economia oricărei alte ţări a lumii.
Odata cu acest proces, incepe sa creasca si numarul populatiei, mai ales in prima jumatate a sec.
XX, in prezent ajungând la 128 mil. loc., dar cu o evidenta reducere a sporului natural (0,8‰).
In structura pe grupe de vârstă a populaţiei a crescut mult ponderea vârstnicilor (22% în 2008) si
a scazut cea a tinerilor (care deţin doar 13,5%), ceea ce duce la o forma cilindrica a piramidei vârstelor,
punând si problema perspectivei fortei de munca. In structura pe activitati a populatiei, predomina
sectorul serviciilor (69% din totalul populaţiei active), urmat de industrie (27,3%) si sectorul primar
(3,8%). Populatia urbana ajunge la 79% din totalul populaţiei.
In Japonia se afla cel mai mare (populat) megalopolis din lume: Tokkaido, extins intre Tokyo si
Fukuoka, însumând cca. 100 mil. loc., adică 80% din populatia Japoniei.

Dezvoltarea economica rapidă şi remarcabilă a Japoniei continuă şi după al doilea Război


Mondial, reuşita sa datorându-se unei strategii care a avut la bază numeroşi factori:
- investiţii masive (din profituri, din economiile populaţiei, din credite)
- introducerea rapidă a tehnicii noi din Occident
- importul de materii prime de înaltă calitate, ceea ce adus la sporirea productivităţii utilajelor
- reuşita reformei agrare din 1946, prin care marile proprietăţi au fost împărţite
- abundenţa de forţă de muncă ieftină
- necesitate refacerii economiei distruse de război
- cheltuielile militare foarte reduse
- pierderea coloniilor, ceea ce a constituit un avantaj, deteminând Japonia să-şi concentreze
eforturile asupra dezvoltării economice proprii
- orientarea dezvoltării generale spre ramurile fundamentale ale industriei, cu precădere spre
industriile de viitor (iniţial producţie de oţel, apoi, pe baza acesteia, construcţii de nave şi automobile)
- grija permanentă de a se aclimatiza cât mai repede cu schimbările care au loc şi de a se
adapta la noile situaţii din lume şi din societatea japoneză.
Strategia de dezvoltare a avut ca suport imediat conceptul de “niponism”, care îngloba
următoarele elemente:
- forta de munca de inalta calificare – învăţământ obligatoriu încă din perioada Meiji; peste
70% din tineri termina liceul si 40% din acestia au studii superioare.
- recrutarea fortei de munca pe baza de competenta profesionala, ceea ce presupune: pregatire
profesionala, adaptabilitate, atasament faţă de companie, sanatate, viata privata; cand aceste conditii erau
indeplinite, intreprinderea isi lua un rol paternalist de aparare a intereselor salariale.
- limitarea conflictelor sociale prin ingradirea drepturilor sindicale si rezolvarea solicitarilor la
locul de munca – “greva japoneza”
- factori psihologici şi culturali specifici civilizaţiei nipone - japonezul este un individ modest,
disciplinat, muncitor si patriot.
Pe plan economic, strategia de dezvoltare concepută cuprinde patru etape:
1. dezvoltarea economiei interne pe baza importurilor
2. cucerirea şi lărgirea pieţei interne
3. cucerirea, chiar şi prin preţuri de “dumping”, a pieţei externe
4. delocalizarea – construirea de întreprinderi in strainatate
Un alt element important este si acela ca, pe langa marile intreprinderi, exista numeroase
intreprinderi mici si mijlocii, de pana la 300 de muncitori, care au o adaptabilitate sporita la cerintele
pietei si isi pot modifica rapid profilul.
Consecinta aplicarii acestei strategii a fost impunerea Japoniei in ierarhia mondiala a numeroase
ramuri industriale si definirea tarii ca a doua mare putere economica mondiala, dupa S.U.A. si inaintea
Germaniei. În anul 2002, valoarea PIB era de ~ 5.000 mld. $, (S.U.A. – 10.000 mld. $, Germania –
2.000 mld. $). Serviciile contribuie la formarea PIB cu 66%, industria cu 33%, agriculturii revenindu-i
doar 1 %.

În cadrul industriei, cele mai puternice ramuri sunt:


- industria constructiilor de masini, mai ales automobile si construcţia navelor;
- ind. electronica si electrotehnica, Japonia ocupand primul loc pe Glob la productia de
microprocesoare, aparate foto, birotica si robotica;
- ind. chimica – în zona G. Tokyo se întâlneşte cea mai mare concentrare de rafinării de petrol
din lume, ce prelucrează în întregime petrol importat, cu o capacitate de peste 125 mil. t/an.
Absenta aproape totala a materiilor prime interne si a combustibililor a constrans Japonia sa-si
bazeze dezvoltarea economica pe comertul exterior. Asa se explica, intr-o anumita masura, localizarea
litorala a celei mai mari parti a industriei. Se contureaza patru mari concentrari industriale, care
furnizează mai mult de jumătate din producţia industrială a ţării:
1. Regiunea Golfului Tokyo (Campia Kanto) – este si cea mai mare de pe Glob
2. Regiunea industriala Nagoya (Golful Ise)
3. Regiunea Golfului Osaka – Kobe
4. Regiunea industriala KitaKyushu
Agricultura niponă este o agricultura moderna, intensiva, cu un inalt grad de mecanizare. Cu
toate acestea, ea acoperă doar 50% din consum, iar productia piscicola 56%; aceasta se explica prin
ponderea redusa a terenurilor agricole (care deţin doar 1/10 din teritoriul Japoniei). Se remarcă o
specializare in cultura orezului, la care se adaugă trestia de zahar, pomi fructiferi, ceai, cresterea
viermilor de matase, pescuitul, acvacultura
O mare extensiune o au culturile in sere, mai ales in regiunile periurbane.
Transporturile sunt dominate de cele feroviare pentru transportul de persoane şi de cele navale
pentru transportul de marfuri.
Principala cale de comunicatie a ţării este axa Kyoto – Tokyo (drumul Tokkaido = „drumul de
răsărit”), strabatuta de o autostrada si o linie de tren de mare viteza (shinkansen) pe care circulă trenul
Hikari, considerat cel mai rapid tren din lume, cu viteză medie de 210 km/h.
Exista însă si alte linii feroviare si autostrazi importante care leaga Tokyo de restul oraselor tarii.
De asemenea, un rol deosebit il au, în cadrul transporturilor, tunelurile si podurile care leaga intre
ele cele 4 mari insule ale Japoniei. Cel mai lung tunel feroviar din lume se află în Japonia - este tunelul
Seikan (54 km lungime, din care 23 km sub mare), care uneste I. Hokkaido cu I. Honshu.
Transporturile navale constituie baza de sprijin pentru toate industria japoneza. Volumul
marfurilor descarcate in porturile nipone depaseste de aproape 7 ori pe cel al marfurilor incarcate, ceea
ce subliniaza, o data in plus, dependenta tarii fata de importul de materii prime.
Turismul. Japonia este o mare emitatoare de turisti. Procentul turistilor care vin in Japonia este
destul de redus. Destinatiile predilecte sunt: America de N (S.U.A.) si Europa Occidentala.
Comertul extern este dominat de importul de materii prime şi produse agricole, în timp ce la
export predomină bunurile de larg consum şi produsele industriale. Principalii parteneri comerciali sunt:
S.U.A., tarile Asiei de SE, Europa Occidentala si Australia.