Sunteți pe pagina 1din 5

Referat

Tema: „Portul popular


modovenesc”

Elev: Vasilieva Tatiana


Grupa 12
Profesor : Gorpin Nadejda

Introducere
Portul tradițional moldovenesc își are o tradiție lungă în mare parte comună cu cea a românilor din Oltenia și mai puțin cu
cea a românilor din Transilvania și Banat. Motivele acestui port, tradițional, diferit pentru bărbați și femei în parte, își au
începuturile din vremurile Daciei.
Un principal factor în exteriorul portului național, a jucat-o și clima. Astfel, porturile naționale a multor popoare
din Balcani, mai ales cele slave, împărtășesc multe similarități. Jucând un mare rol, în viața culturală, artă populară, dar și
viața de zi cu zi, aceste porturi erau frecvente în trecut, în variante simple, și în variante mai colorate de sărbători și cu alte
ocazii speciale. Republica Moldova are o sumedenie de tradiții în acest aspect, din simplul fapt că nu exista niște principii
bine-conturate care ar limita sau ar impune unele accesorii sau culori. Astfel, meșterii, în primul rând, femeile, se limitau
doar la imaginația proprie.

 Costumul popular femeiesc


Costumul popular moldovenesc destinat pentru femei include în structura sa aşa componente ca:
învelitoarea de cap, de corp, încălţămintea, bijuterii şi accesorii, care reieşind din diferite situaţii concrete
sau condiţii de funcţionare, importanţa zilei şi sărbătorii, la rîndul său se modifică, se schimbă. Toate acestea
mai ţin şi de vîrsta şi statutul social al femeii, caracterul sezonier şi felul ocupaţiei, simbolistică şi preferinţe,
zonă de circulaţie şi etc. Ca rezultat al acestor ajustări la situaţii concrete îmbrăcămintea tradiţională a ajuns
la un şir de variante, care diferă după material, croială, ornamentică, culoare. Femeile căsătorite şi cele în
vîrstă respectă anumite principii în realizarea costumului, preferînd culori mai reţinute, modele de croi mai
arhaice şi modeste, utilizînd anumite detalii de protejare a costumului, folosind un material ţesut mai simplu.
Fetele tinere purtau costume naţionale de culori mai deschise şi aprinse, nu purtau pe cap unele detalii ca
prosopul – ştergarul de îmbrobodit sau şorţul de protecţie pînă nu obţineau statutul social de tînără nevastă –
femeie căsătorită.
Cămașa. Costumul femeiesc tradiţional este cel mai decorativ. Una din piesele funcţional-decorative este
cămaşa din pînză albă. Cea mai timpurie formă de cămaşă a fost cămaşa de „tip tunică” croită „de-
a’ntregul”, făcîndu-se numai o tăietură unghiulară, pătrată sau rotundă la gît. Cămaşa avea mîneci lungi, se
înfrumuseţa la gît, jos la mîneci cu desen geometric simplu sau vegetal stilizat. Partea de sus a cămaşei –
„piepţii” se făceau dintr-o ţesătură mai bună şi mai subţire, iar partea de jos - „poalele” – dintr-o pînză de
cînepă sau in.
O altă grupă a cămaşelor femeieşti, răspîndită pe întreg teritoriul Moldovei este cămaşa încreţită la gît cu
mînecile croite „de-a’ntregul”. Ea se numeşte „ie naţională” sau „cămaşă moldovenească” şi este cea mai
decorativă piesă vestimentară a femeilor de orice vîrstă, fiind înfrumuseţată prin diferite tehnici ale
broderiei.
Catrinţa, fota, şorţul – piesele de la talie în jos. Ele se confecţionau din lînă curată sau lînă şi fire de
bumbac în urzeală. Mai răspîndită şi pentru toate vîrstele este catrinţa dintr-o singură bucată de ţesătură
dreptunghiulară (1,6 x 0,8) cu care femeia îşi acoperă corpul de la talie în jos. Materialele etnografice au
scos la iveală răspîndirea în Moldova circa zece grupe de catrinţe, care se deosebesc prin decor şi tehnica de
realizare. Avem cea mai răspîndită „catrinţa vrîstată” cu dungi verticale colorate, „catrinţă cu desene alese”,
„catrinţă cu dungi ridicate”, „catrința iţată”, „catrinţă cu două părţi orizontale” diferit colorate, „catrinţă
ţesută şi aleasă”, „catrinţă brodată” ş.a.
Catrinţa la talie se prindea cu o chingă lungă pînă la 3-4 m.
O altă piesă de la talie în jos este „fota” alcătuită din 2 părţi (din faţă şi la spate), ţesută cu dungi colorate
orizontale. Fota se purta mai mult de fetele tinere în satele moldoveneşti din zona de Nord a Moldovei şi
din  Cernăuți Bucovina.
Un singur şorţ de lînă „ales ridicat” cu fire colorate pe fondal negru poartă femeile din sudul Moldovei.
Tot „şorţ” sau „pestelcă”, dar cusut din ţesătură de fabrică poartă femeile căsătorite din toată Moldova
pentru a-şi proteja hainele, cînd lucrează în gospodărie. „Şorţul” de protecţie astăzi a devenit un cadou
simbolic - 20-30 bucăţi la număr, care este dăruit fiecărei femei, care ajută la gătitul, servitul bucatelor în
cadrul nunţilor de la ţară. Sub influenţa modei din oraşe la sf. secolului al XIX – începutul secolului al XX
în Moldova se răspîndesc forme vestimentare orăşeneşti „rochie”, „fustă” ș.a.
Îmbrăcămintea de iarnă a femeilor sunt: pieptare, bondiţe, zăbun, scurtă ş.a. Pe timp rece femeile
îmbrăcau „jaletcă” fără mîneci cusută din ţesătură plină de lînă şi căptuşită cu lînă scărmănată. O altă
variantă era „bondiţa” sau „pieptarul” cusut din blană de miel, înfrumuseţată deasupra cu motive geometrice
aplicate sau brodate cu fire de lînă. Bondiţele din blană sunt răspîndite îndeosebi la sudul Moldovei, unde se
cresc oi pentru blană şi carne. În unele sate este dezvoltat  „cojocăritul” ca meşteşug. Se coase cojoace,
bondițe, care se înfrumusețează cu piele de altă culoare contrastă.
Încălţămintea femeilor depindea de ocupaţie, de anumite împrejurări, de anotimp, de vîrstă, de starea
social-economică ş.a. Femeile sărace în secolele precedente purtau opinci şi ciorapi de lînă. La sărbători ele
purtau pantofi, sandale sau ghete special cusute de meşteri.
Pentru sărbători costumul femeilor era completat cu bijuterii: inele, cercei, mergele. Femeile înstărite purtau
bijuterii scumpe de coral, argint, aur. În unele raioane – Camenca, Rîbniţa, Vulcăneşti se purtau şiraguri de
monete de argint sau aur, numite „moniste”.

 Costumul popular bărbătesc


Ansamblul costumului bărbătesc comparativ cu cel femeiesc conţine mai puţine variante tipologice şi este
decorat mai redus. Piesele, care definesc aspectul vizual – decorativ ale costumului bărbătesc sînt: cămaşa,
iţarii şi brîul, căciula sau pălăria, sumanul, cojocul şi mantaua.
Cămaşa bărbătească conform croielii este cunoscută prin răspîndirea unor tipuri de bază: „cămaşa dreaptă
tip tunică”, „cămaşa cu platcă”, „cămaşa de mire”, „cămaşa cu fustă”.
Cămaşa dreaptă de tipul „tunică” este o formă arhaică de largă răspîndire teritorială în toate zonele
Moldovei, deosebindu-se după dimensiuni. Se croia „de-a-ntregul” dintr-o bucată de pînză (lat de pînză)
lungă, care venea în faţă şi la spate, pînă la genunchi, fără a avea cusătură pe umeri, mîneca largă prinsă de
la umăr, cu clini la stan, gulerul drept sau guler dublu alăturat în jurul gîtului. Deseori pentru zile de
sărbători gulerul, mînecile la umăr şi la mangetă, piepţii şi poalele se brodau. Cămăşile de lucru în trecut se
confecţionau din pînză de cînepă, mai tîrziu din cînepă sau in albit cu bumbac. De la sfîrşitul secolului al
XIX-lea pentru sărbători, îndeosebi pentru tineri se confecţionau cămaşe de bumbac.
O altă variantă răspîndită o avea „cămaşa cu platcă”, care era dublă, avînd şi căptuşeală.
Mai puţin întîlnită în cercetările secolului al XX-lea a fost „cămaşa cu fustă”, care putea fi purtată peste sau
în pantaloni. Cămaşele bărbăteşti cusute din pînză de cînepă, in sau bumbac ţesute manual astăzi nu se mai
întrebuinţează în sate, folosindu-se numai cele produse de fabrică. Numai în colectivele etnofolclorice putem
vedea cămaşe brodate deseori pe pînză asemănătoare celei de casă. În secolul al XX-lea decorul ornamental
cît şi cel cromatic al cămaşelor a evoluat spre o încărcare cu culori vii, motive mărite, care vorbesc despre o
modificare nu prea reușită sau uitare a tradiţiilor cămaşelor tradiţionale.
În partea de la talie în jos bărbații purtau pantaloni, care sînt de mai multe tipuri: „izmene”, „iţari”,
„bernevici”, „nădraji” şi „meşini”. Cele mai răspîndite erau “izmenele”, care vara serveau şi ca pantaloni,
erau cusuţi din pînză de bumbac cu in, sau cînepă. Mai tîrziu ei se îmbrăcau ca lengerie de corp din pînză de
bumbac.Tipic pentru moldoveni erau „iţarii”,care se coseau din țesătură de lînă cu bumbac şi aveau o
lungime de 2 m, dar fiind şi înguşti se încreţeau pe picior de la gleznă pînă la genunchi. Se purtau vara şi
iarna.
Pe timp de iarnă bărbaţii purtau „bernevici” cusuţi din ţesătură groasă de lînă, lucrată manual și îndesită la
piuă, de culoare naturală albă, sură. Se întîlneau bernevici fără creţi, se purtau în zile de lucru. Li se mai
spunea şi „cioareci”.
Tot pentru iarnă se coseau „nădraji” cu clinuri, din lînă groasă de culoare naturală. Păstorii purtau iarna
pantaloni din blană de oae, cu miţele înăuntru numiţi „meşini”.
Portul bărbătesc este completat cu anumite haine, care se îmbracă deasupra cămaşei şi anume pentru vară
– „jaletcă” fără mîneci cusută din postav, iar pentru iarnă „cheptar” sau „boandă” din blană de oaie,
frumos ornamentată prin aplicaţie. Cînd era mai frig, bărbaţii îmbrăcau „sumanul” – o haină lungă mai jos
de genunchi făcută din „suman” – postav de casă de lînă de culoare naturală – sură, neagră, cafenie.
Sumanul de sărbătoare şi pentru cavaleri se ornamenta cu şiret negru răsucit din fire de lînă aspră.
Pe timpuri reci, ploioase, pentru iarnă şi la drum îndelungat bărbaţii purtau „manta cu glugă”, „burca”,
cusute din postav gros de casă „pănură, şiac” bătut la chiuă ca să fie ţesătură îndesită pentru a proteja corpul
de frig. Ţăranii mai înstăriţi pentru iarnă aveau „cojoc” din blănuri de oaie de culoare albă, cafenie, neagră.
Lungimea cojoacelor era diferită pînă la genunchi şi mai jos. Însă în părţile de nord ale Moldovei şi
Bucovinei se întîlneşte un fel de îmbrăcăminte de iarnă cusută dintr-o ţesătură groasă realizată cu miţe lungi
înafară. Acest tip de îmbrăcăminte miţoasă se numea „gubă”, „sarică” şi era îmbrăcată de păstori.
Brîie din piele numite „chimire” cu multe detalii de metal, buzunare se confecţionau de meşteri speciali –
„curelari”. Mai des le purtau păstorii şi ţăranii înstăriţi. Brîul ales şi cămaşa brodată erau acele atribute, care
trebuia să le facă mireasa cadou de nuntă mirelui.
Încălţămintea bărbaţilor – „opincile” se făceau manual din piele de porc sau de vită prelucrată în condiţii
de casă. Acest fel de încălţăminte se întîlneşte şi la alte popoare vecine. Opincile prezintă o bucată de piele
mai mare decît talpa, care avea pe margine găuri prin care trecea o cureluşă de piele ce aduna această piele
în jurul piciorului, dîndu-i formă de încălţăminte. Încreţiturile de la opinci formau un vîrf ascuţit (în nordul
Moldovei), sau fără – în centrul Moldovei. Opincile se încălţau deasupra peste ciorapi de lînă sau obiele
albe. Ele erau deobicei încălţămintea săracilor. Pentru zile de sărbătoare bărbaţii îşi făceau la comandă la
cizmari cizme sau papuci din piele neagră.
Din bijuterii bărbaţii căsătoriţi purtau inele de aur sau argint – „verighete” de căsătorie și cruciulițe.