Sunteți pe pagina 1din 6

Pentru menținerea unu echilibru între exigențele apărării societății și luarea în considerare a nevoii de

reinserție socială a celui condamnat, codul penal reglementează un sistem sancționator.

1. Pedepsele principale sunt constituite de detențiunea pe viață, închisoarea și amenda.


2. Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercițiului unor drepturi: dreptul de a fi ales în
autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică
exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege ș.a.m.d.
3. Pedeapsa complementară are o durată de la 1 la 5 ani, iar pe lângă interzicerea unor drepturi
și degradarea militară se adaugă și publicare hotărârii de condamnare.

În cazul situațiilor tranzitorii , pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a
fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Proporționalitatea cu scopul urmărit implică faptul că măsura restrângerii exercitării unor


drepturi trebuie să fie egală cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nedescriminatoriu și fără
a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.

Relevanța calificării unei sancțiuni ca pedeapsă prezintă relevanță prin prisma criteriului de
apreciere a unei proceduri ca fiind echitabilă (ex. prezumția de nevinovăție).

Criteriile de apreciere a unei sancțiuni sunt constitutite alternativ din: calificarea faptei ca
infracțiune în legea națională, natura faptei, natura și gradul de gravitate al sancțiunii ce urmează a fi
aplicată autorului ei.

Executarea pedepselor se referă la faptul că pedepsele sunt puse în executare în condiții care să
asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale (demnitatea umană, dreptul la viață privată,
confidențialitatea și datele cu caracter personal, interzicerea discriminării ș.a.m.d.), cu limitările inerente
naturii și a conținutului acestora.

Judecătorul delegat cu executarea are următoarele atribuții: asigură punerea în executare, prin
comunicare, către serviciul de probațiune și alte instituții, a copiilor de pe hotărâre, sau, după caz de pe
dispozitivul acesteia, prin care s-au dispus aceste pedepse sau măsuri; sesizează instanța de executare în
cazul în care, cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării, se ivește vreo nelămurire
ori împiedicare precum și multe alte atribuții precum cele din Legea nr. 253/2013.

Serviciul de probațiune și judecătorul delegat cu executarea presupune faptul că acel consilier de


probațiune este obligat să înștiințeze de îndată judecătorul delegat cu executarea despre orice nelămurire,
împiedicare ori incident survenit în cursul executării a cărui soluționare revine, potrivit legii,
judecătorului.

Colaborarea cu instituțiile din comunitate în executarea pedepselor și a măsurilor neprivative de


libertate presupune ideea că instituțiile din comunitate, sub coordonarea serviciului de probațiune, stau la
baza organizării și desfășurării executării pedepselor și a măsurilor neprivative de libertate.

Capitolul 2- Pedepsele principale


Secțiunea 1- Detențiunea pe viață

Pedeapsa a fost prevăzută și de Codul penal din 1969. Diferența între cea de atunci și prevederea
de acum este dată de mărirea vârstei de la care se dispune (65 de ani), cât și durata închisorii subsecventă
măsurilor dispuse (30 de ani). Vârsta persoanei condamnate, de 65 de ani, produce aceleași efecte, adică
stabilirea pedepsei cu închisoarea de 30 de ani și interzicerea executării unor drepturi pe durata ei.

Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 25 de


ani pentru marea majoritate a infracţiunilor , oferind largi posibităţi de individualizare judiciară şi
recurgerea la pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă numai în cazuri extreme .Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă
nu este alternativă cu închisoarea ci unică în două cazuri :pentru infracţiunea de genocid , săvârştă în timp
de război (art.357 al.2 C.p ).

Detenţiunea pe viaţă nu va putea fi aplicată dacă infractorul , la data pronunţării hotărârii de


condamnare a împlinit vârsta de 60 de ani (art. 55 C.p) În acest caz se aplică o pedeapsă cu închisoarea de
25 de ani şi interzicerea unor drepturi pe durata ei maximă. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică nici
infractorului minor (art.109 al.2 C.p).

Toate infracţiunile pentru care este prevăzută detenţiunea pe viaţă au şi pedepse alternative cu
închisoare între 15 şi 25 de ani (se dispune dacă instanţa optase ,între cele două pedepse alternative  ,
pentru pedeapsa detenţiunii pe viaţă , pedepsa pe care nu o poate aplica).

Secțiunea a 2-a – Închisoarea

Limitele generale ale pedepsei cu închisoarea atât în cazul idividualizării pedepsei pentru o
singură infracțiune, cât și în cazul individualizării sancțiunii rezultante nu pot fi depășite limitele de 15
zile, respectiv 30 de ani.

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt prevăzute de Legea nr. 254/2013
și sunt în ordine descrescătoare a gradului de severitate, următoarele:

- regimul de maximă siguranță, care se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa


detențiunii pe viață și a persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani;
- regimul închis, se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani,
dar care nu depășeste 13 ani;
- regimul semideschis, care se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de
un an, dar care nu depășește 3 ani;
- regimul deschis se aplică persoanelor condamnate pe pedeapsa închisorii de cel mult un an.

Secțiunea a 3-a – Amenda

Este pedeapsa principală ce poate fi aplicată de instanța de judecată unei persoane fizice sau
juridice pentru săvârșirea unei infracțiuni și constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să
plătească statului (art. 61 alin. (1) NPC).
NCP a introdus sistemul zilelor-amendă pentru calcularea cuantumului amenzii ce trebuie plătită,
pedeapsa fiind cuprinsă între 30-400 zile-amendă, iar cuantumul unei zile amendă este cuprins între 10 și
500 de lei.

Capitolul 3- Pedeapsa accesorie și pedepsele complementare

Secțiunea 1- Pedeapsa accesorie

Pedeapsa accesorie este pedeapsa ce poate fi aplicată persoanei fizice alături de pedeapsa
detențiunii pe viață sau a închisorii, constând în interzicerea exercitării unuia sau mai multor drepturi a
căror exercitare a fost interzisă de instanță, ca o pedeapsă complementară, din momentul rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei principale, grațierea totală
sau a restului de pedeapsă sau până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Pentru a putea fi aplicată o pedeapsă accesorie trebuie îndeplinite următoarele condiții: instanța
de judecată să fi pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului persoană fizică majoră la pedeapsa
detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii; pe lângă pedeapsa principală a închisorii să fi fost stabilită
pedeapsa complementară a interzicerii executării unor drepturi.

Secțiunea 2- Pedeapsa complementară

Pedepsele complementare sunt măsuri de constrângere menite să completeze represiunea


instituită prin pedeapsa principală.

Pedepsele complementare constau în interzicerea exercitării unor drepturi precum: dreptul de a fi


ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică
exercițiul autorității de stat, dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României, dreptul de a alege,
drepturile părintești ș.a.m.d; degradarea militară, publicarea hotărârii definitive de condamnare.

Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa
principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată, că față de natura și gravitatea
infracțiunii, împrejurările și infractorul, această pedeapsă este necesară.

Degradarea militară este pedeapsa complementară care îi vizează pe condamnații militari în


activitate, în rezervă sau în retragere și constă în pierderea definitivă a gradului militar și a dreptului de a
purta uniformă.

Publicarea hotărârii definitive de condamnare se definitivează în momentul în care instanța


apreciază că publicarea va contribui la prevenirea săvârșirii altor asemenea infracțiuni. Aceasta are
întotdeauna caracter facultativ, putându-se dispune indiferent de pedeapsa principală stabilită de instanța
de judecată prin hotărârea de condamnare.

Capitolul IV- Calculul duratei pedepselor

Prin durata executării pedepsei se înțelege perioada cuprinsă între ziua în care condamnatul a
început executarea hotărârii definitive de condamnare și până se împlinește termenul stabilit de către
instanță. Legiuitorul a stabilit că ziua în care începe executarea pedepsei și ziua în care încetează se
socotesc în durata executării.
Este deosebit de importantă calcularea corectă a duratei de executare, deoarece astfel vor fi
aplicate corect alte instituții de drept, cum sunt: liberarea condiționată, executarea totală a pedepsei,
termenul de reabilitare judecătorească, aplicarea corectă a instituției recidivei etc.

Dupa transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării


executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe
baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de
autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Capitolul V- Individualizarea pedepselor

Secțiunea 1- Dispoziții generale

Adaptarea limitelor sancțiunii prevăzute de lege periculozității faptei și valorii sociale octrotite
(individualizare legală) reflectă importanța valorii sociale ocrotite.

Individualizarea pedepsei este un principiu al dreptului penal potrivit căruia legea stabilește
natura și limitele pedepsei aplicabile pentru o anumită infracțiune, iar instanța de judecată stabilește
pedeapsa concretă și modalitatea de executare a acesteia.

Individualizarea cunoaște trei forme:

- individualizarea legală care presupune stabilirea prin lege a cadrului general, a naturii și limitelor
pedepsei aplicabile pentru o anumită infracțiune;
- individualizarea judiciară constă în stabilirea și aplicarea pedepsei, după caz, în limitele legale
pentru săvârșirea unei infracțiuni;
- individualizarea administrativă se realizează în faza de executare de către organele administrative
de executare e pedepselor și presupune stabilirea regimului de executare, aplicarea dispozițiilor
privitoare la liberarea condiționată, grațiere etc.

Codul penal renunță la menținerea explicită, după criterii de individualizare, a dispozițiilor părții
generale și ale părții speciale a Codului, respectiv la clauzele care atenuează și agravează răspunderea
penală, deoarece acestea conduc la stabilirea limitelor între care se va face individualizarea judiciară și
cunosc reglementări specifice.

Secțiunea 2- Circumstanțe atenuante și circumstanțe agravante

În literatura de specialitate s-a arătat că circumstanțele atenuante sunt exterioare conținutului


infracțiunii și au caracter întâmplător (accidental) în sensul că nu însoțesc orice faptă infracțională și nu
privesc pe orice infractor. Acestea pot fi de două feluri: circumstanțe legale generale (provocarea,
depășirea limitelor legitimei apărări-excesul scuzabil, depășirea limitelor stării de necesitate, acoperirea
integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până
la primul termen de judecată, dacă faptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanță într-un interval
de 5 ani anterior comiterii faptei) și circumstanțele atenuante judiciare (eforturile depuse de infractor
pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii- căința activă, împrejurările legate de fapta
comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului).
Noul cod penal prevede numai circumstanțe agravante legale, renunțând la reglementarea
circumstanțelor agravante judiciare. Și acestea sunt de două feluri:

- circumstanțele agravante legale: săvârșirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună,
săvârșirea faptei prin cruzimi sau tratamente degradante, săvârșirea infracțiunii prin metode sau
mijloace de natură să pună în pericol persoane sau bunuri, săvârșirea infracțiunii de către un
infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor, săvârșirea infracțiunii profitând
de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate, săvârșirea inf racțiunii în stare de intoxicaie
voluntară, săvârșirea infracțiunii de o persoană care a profitat de situația prilejuită de calamitate,
săvârșirea infracțiunii pentru motive legate de sex, naționaltate, rasă, religie etc.
- Circumstanțe agravante prevăzute de legi speciale: infracțiune săvârșită în exercițiul autorității cu
care a fost învestit de o persoană care îndeplinea o autoritate publică, faptă comisă de un cadru
medical sau de o persoană cu atribuții în combaterea luptei cu drogurile, folosirea minorilor etc.

Bibliografie:

1. Noul Cod Penal


2. G. Antoniu, Noul Cod Penal comentat. Vol. 1 (art. 1-56), Ed. C.H.Beck, București, 2006
3. F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C. H. Beck, București, 2008
4. L. V. Lefterache, Drept penal. Partea generală, ed. 2, Ed. Hamangiu, București, 2018