Sunteți pe pagina 1din 19

ISTORIA LIMBII ROMANE LITERARE

                  Precizari metodologice
1. Istoria limbii romane literare; raporturile
                    ei cu istoria literaturii
   Limba romana literara, in forma pe care o cunoastem astazi, ca element constitutive al
culture noastre nationale, reprezinta rezultatul unei indelungate si complexe evolutii;
istoria ei, strans legata de istoria societatii romanesti, in special de momentele mai
importante ale dezvoltarii culturale si ale formarii cunostiintei nationale, este in esenta,
istoria scrisului romanesc de la origini pana in prezent. Raportarea numai la istoria interna
a limbii nu permite insa intelegerea integrala a complxului ei process de evolu 232h712c tie;
ca fenomen social, limba evolueaza in stransa legatura cu istoria societatii care o vorbeste si
o scrie.
    Istoria limbii literare prezinta un caracter particular, din cauza prelucrarii constiente a
materialului lingvistic folosit in procesul comunicarii: exprimarea literara presupune o
respectare mai riguroasa a anumitor norme si, prin urmare, o selectare mai atenta a
mijloacelor lingvistice.
    In traditia lingvisticii romanesti necessitate metodologica de a nu ignora datele istorice
literare in interpretarea faptelor de istorie a lumii a fost clar subliniata la inceputul sec. XX
cu prilejul unei lectii de deschidere, de catre Ovid Densusianu, la Facultatea de litere din
Bucuresti (5 noiembrie 1910).
      
       
 
       2. Caracterul normat al limbii romane
    Limba literara dobandeste o anumita unitate si stabilitate si ajunge sa corespunda
multiplelor si variatelor functii pe care le indeplineste, devenind intr-adevar un mijloc
perfect de comnunicare, un instrument de exprimare clara si precisa a ideelor.
    In epoca constituirii natiunilor si a limbilor nationale se accntueaza caracterul unitar al
limbii literare, se formeaza limba literara unica.
      
        3. Limba si stilul scriitorilor in cadrul                                     istoriei limbii literare
    Istoricul limbii literare porneste si el de la studierea limbii si stilului diversilor scriitori;
creatiile literare constitiue pentru el unul dintre izvoarele din care isi extrage materialul
necesar elaborari unei sinteze.
   Intr-o istorie a limbii literare, faptele de limba si de stil din operele marilor scriitori vor fi
folosite pentru a determina liniile de evolutie a limbii si stilului literaturii artistice; ele vor
fi utilizate insa, in acelasi timpi, intr-un context mai larg, in vederea explicarii si precizarii
procesului general de dezvoltare a limbii litarare.
          4. Incercare de periodizare a istoriei limbii romane literare
     In cursul istoriei ei, limba romana literara evolueaza in stransa legatura cu conditiile de
dezvoltare culturala a societatii, iar continutul notiunii de limba literara se largeste si se
imbogateste, ca o consecinta a faptului ca limba literara dobandeste noi functiuni. Din acest
punct de vedere, se pune istoricului limbii romane literare o problema deosebit de
interesanta: determinarea modului in care e redat, la un anumit moment un continut nou
prin mijloacele de exprimare de care dispune limba literara din epoca respective.
      Referindu-ne la limba romana literara, constatam ca sec. XVI este epoca din care
dateaza primele texte de limba romaneasca. Aceste texte (manuscrise / tiparituri) sunt
traduceri de carti religioase, acte si scrisori.
      Conditiile de dezvoltare a societatii romanesti in sec XVII-XVIII confera literaturii
romane trasaturi care o deosebesc de alte literaturi si explica particularitatile specifice ale
limbii literare din aceasta epoca.
      In sec. XVII-XVIII se accentueaza, de asemenea, orientarea culturii romanesti
spre Rusia si Polonia.
    Intemeierea tipografiilor in tarile romanesti, cat si sprijinul lui Petru Movila,
mitropolitul Kievului, au contribuit la raspandirea scrierilor in limba romana.
     Prin scrierile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce) si
ale celor munteni (Stolnicul Constantin Cantacuzino si Radu Popescu), la care se adauga
contributia erudite a lui Dimitrie Cantemir, se constata o noua linie de dezvoltare in istoria
romanei literare. Cronicari iau in discutie originile romanice ale poporului si ale limbii
romane, rup, in mare masura, cu traditia textelor religioase si valorifica elementele limbii
vii, vorbite. Imbogatind posibilitatile de exprimare prin imprumuturi savante din alte
limbi, cronicarii realizeaza in acelasi timp, remarcabile progrese in arta compozitiei
literare.
      Continuatorul lui Ureche, Miron Costin, incearca, in Letopisetul Tarii Moldovei(1595-
1661) si in De neamul Moldovenilor sa gaseasca o modalitate de expresie literara limbii
romanesti. Prezenta elementelor savante din limba si stilul lui Miron Costin se explica, in
primul rand, prin influenta modelelor latine.
      In dezvoltarea romanei literare, sec. XIX este perioada in care se accentueaza procesul
de unificare a normelor.
      Incepand din cel de-al IV-lea deceniu al sec. XIX se fac incercari de rezolvare a
problemelor fundamentale ale evolutiei limbii literare si, in primul rand, incercari de
codificare a ei.
      Dupa 1830 si pana in jur de 1860 se introduce in limba literara un mare numar de
termeni neologici (aparitia primelor dictionare de neologisme constituie un indiciu al
patrunderii si raspandirii unor asemenea imprumuturi); presa contribuie si ea la
modernizarea lexicului, prin imprumuturi de origine latino-romanica.
     Datorita contributiei unor scriitori si oameni de cultura ca: I, Heliade - Radulescu, M.
Kogalniceanu, Al. Russo, C. Negruzzi, V. Alexandri, se valorifica artistic elemente ale
productiilor folclorice ai alea scrierilor vechi, iar limba vorbita a poporului devine baza de
dezvoltare a exprimarii literar-artistice.
     Dar sec. XIX este, in primul rand, secolul marilor nostri clasici (Eminescu, Creanga,
Caragiale); in a doua jumatate a lui, literatura artistica ia o deosebita dezvoltare, fapt care
a contribuit la imbogatirea si perfectionarea limbii litarare.
 
       5. Studiile fundamentale privitoare la                    limba romana literara
 
   Dupa cel de al doilea razboi mondial cercetarile in domeniul istoriei limbii literare , al
stilisticii si, in ultimii ani , al poeticii , se inmultesc.Se discuta anumite aspecte teoretice si
metodologice ale acestor discipline, apar lucrari de sinteza si studii aplicate.
     Discutiile teoretice au fost duse in jurul catorva probleme mai importante
:definirea notiunii de limba literara, originea si stilurile limbii literare, precizarea
raporturilor dintre stilul literartrii artistice si celelate stiluri ale limbii, raporturile dintre
limba individuala a scriitorului si limba literara.
 
                          Epoca veche
    1.Aparitia scrisului in limba romana.
 Imprejurarile in care au aparut primele texte romanesti.Traduceri si originale.
   Primele texte scrise in romaneste apar, asadar, relative tarziu in sec. XV. DupaN.
Iorga si I. A. Candrea, acest implus s-ar fi datorat miscarii husite, care ar fi provocat, in
prima jumatate a sec. XV traducerea asa numitelor texte maramuresene pastrate sub
forma de manuscris.
 

Scrisoarea lui Neacsu catre Hans Benkner (1521).


     2.Originile limbii romane literare. Raporturile dintre limba literara si limba folclorului.
   Chiar daca, prin extinderea notiunii de limba literara, limba literaturii popular ear putea
fi considerate, in principiu, limba literara totusi modul de formare al limbii romane
literare, precum si specificul limbi folclorului romanesc ne arata, in mod clar , ca istori
limbii literare nu poate incepe inainte de apartia textelor scrise.
Loc de poza
       Doua pagini din Codicele Voronetean
  
   3.Caracteristicile generale ale limbii primelor texte romanesti. Particularitatile fonetice;
structura gramaticala; lexicul.
  
   Limba literara din sec.XVI se deosebeste printr-o serie de trasaturi de limba literara din
zilele noastre.
    Limba literara al sec. XVI, e reprezentata prin urmatoarele texte: I. a) trduceri
religioase din slavoneste sau magheara, si anume traducerile maramuresene, caracterizate
prin puternice trasaturi dialectale; b) tipariturile diaconului Coresi. II. acte si scrisori
particulare, cu o limba apropiata de cea din zilele noastre.
         
              
       Loc de poza                            Loc de poza
                                       
   
  Psaltirea Hurmuzaki              Pagina din  Psaltirea                                 
                                                                               Scheiana
              Dezvoltarea limbii romane literare in            
         sec. XVII -XVIII pana la scoala ardeleana
   1.Dezvoltarea societatii romanesti in sec. XVII si in prima jumatate a sec. XVIII.
 
  Conditiile de dezvoltare a societatii romanesti in diferite provincii in sec. XVII si la
inceputul sec. XVIII sunt, in general, asemanatoare.
            
               
                 Loc de poza
   2.Incepturi ale exprimarii artistice in limba romana. Cazania lui Varlaam.
   In sec. XVII reprezentantii cei mai de seama ai literaturii ecleziastice romanesti
din Moldova au fost Varlaam si Dosoftei.
                
 
                      Loc de poza
  3. Limba textelor juridice.
Dezvoltarea stilului administrative: folosirea limbii romane in viata juridical. Divergentele
dialectale in limba literara din sec. XVII : compararea limbii Pravilei lui Vasile
Lupu (1646) cu limba pravilei lui Matei Basarab (1652).
  Prin activitatea culturala, desfasurata cu stralucire, in epoca lui Matei Basarabsi Vasile
Lupu, limba romana literara cucereste un nou domeniu, acela al vietii juridice.
    Matei Basarab
                                Vasile Lupu
             Limba cronicarilor moldoveni
    Importanta cronicarilor moldoveni in evolutia limbii noastre literare consta in faptul ca
ei rup, in mare masura, cu traditi limbii textelor bisericesti si scriu in graiul pe
care il vorbesc. Prin contribuitia cronicarilor moldoveni, limba literara se imbogateste cu
numeroase elemente populare, dar si cu elemente straine, de provenienta savanta. Prin
cronicile redactate de Gr. Ureche, Miron Costin si I. Neculce, cronici care au circulat in
copii manuscrise - istoriografia moldoveneasca cunoaste o perioada de inflorire.
  1. Limba cronicii lui Grigore Ureche
  Grigore Ureche, autorul celei mai vechi cronici in limba romana - care ni s-a pastrat - a
trait aproximativ intre 1590-1647.
   Letopisetul lui Grigore Ureche este un izvor deosebit de prtetios nu numai pentru istoria
Moldovei si a celorlalte tinuturi romanesti, ci si pentru istoria relatiilor cu tarile vecine.
   Cronica lui Grigore Ureche s-a transmis posteritatii in copii manuscrise.
   Cel mai vechi maniscris dateaza de pe la 1670 urmat de un altul, de la sfarsitul sec. XVII,
iar cel mai nou de la 1830. Aproape toate celelalte sunt copii din sec. XVIII.
   2. Limba scrierilor lui Miron Costin
  In a doua jumatate a sec. XVII, dezvoltarea schimbului de marfuri adduce in Tarile
romane intarmediari greci ai comertului cu Poarta Otomana si dregatori greci. In masura
mai mare decat pana acum, domnii romani devin protectori ai ortodoxiei; la Bucuresti si
la Iasi se infiinteaza scoli grecesti. In Moldova, in aceasta perioada, se intareste curentul
polon.
   Miron Costin (1633-1691) apare ca exponent al timpurilor noi.
   De la Miron Costin ne-au ramas urmatoarele lucrari: a) istorice: Letopisetul tarii
Moldovei, b) de literatura artistica: Istorie in versuri polone despreMoldova si
Tara Romaneasca , c) retorice: trei discursuri ocazionale.
                   
             Loc de poza
 
  Dintre scrierile lui Miron Costin , cele mai importante sunt Letopisetul Tarii Moldovei si
De neamul moldovenilor.
Letopisetul Tarii Moldovei de Miron Costin se pastreaza astazi in 56 de copii manuscrise,
dintre care cele mai vechi dateaza de la sfarsitul sec. XVII, iar cel mai recent din 1844.
                          Loc de poza
     3. Limba cronicii lui Ion Neculce
  O contributie importanta la procesul de dezvoltare a limbii romane literare aduce
cronicarului moldovean Ion Neculce.
   Cronica lui Ion Neculce , Letopisetul Tarii Moldovei , cuprinde istoria Moldovei de la
Dabija voda (1661) pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat (1743), reluand
firul povestirii de unde il lasase predecesorul sauMiron Costin .
   In apreciarea limbii lui Neculce avem in vedere, in primul rand, faptul ca majoritatea
evenimentelor se petrac in timpul vietii autorului, sub ochii lui.
               Loc de poza
     
         Loc de poza
                   Limba cronicarilor munteni
   Introducerea istorico-literara. Cele mai vechi cronici muntene scrise in romaneste sunt
anterioare letopisetului lui Grigore Ureche : doua cronici ale luiMihai Viteazu (una oficiala
si alta boiereasca, ambele de la sfarsitul secolului al XVI- lea ) si cronograful lui Mihail
Moxa (1620). Dupa cat se pare insa aceste cronici, atat datorita circulatiei
foarte limitate , cat si datorita lipsei de valoare literara, n-au exercitat o influenta directa si
imediata asupra dezvoltarii limbii romane litarare.
   Letopisetul Cantacuzinescu si Cronica Balenilor sunt cronicile celor doua grupari boieresti
rivale din Tara Romaneasca, si anume gruparea Cantacuzinilor si cea a Balenilor, care,
dupa uciderea la 1663 a postelniculuiConstantin Cantacuzino , cautau, prin toate
mijloacele, sa-si afirme puterea in stat sis a se imbogateasca tot mai mult.
            Loc de poza
   Istoria Tarii Romanesti a fost redactata de stolnicul Constantin Cantacuzino , figura cea
mai reprezentativa in viata culturala a Tarii Romanesti in ultimile decenii ale sec. XVII si
la inceputul secolului urmator, singurul care poate fi apropiat in privinta eruditiei, de
contemporanul sau din Moldova, Dimitrie Cantemir.
   Cronica lui Nicolaie Mavrocordat , scrisa de Radu Popescu , este o continoare a Cronicii
Balenilor.
    Descrierea, ca procedeu al artei literare, se intalneste indeosebi in Cronica Balenilor, in
cronica lui Radu Greceanu , in anotimpul brancovenesc si in cronica lui Radu Popescu .
                Loc de poza
          
                 Loc de poza
           Limba scrierilor lui Dimitrie Cantemir
    Dimitrie Cantemir dezvolta intr-un mod original limba literara din epoca veche atat in
domenilui istoriografiei, cat si acela al litaraturii filozofice si chiar artistice.
    Dintre lucrarile in limba romana ale lui Dimitrie Cantemir , Divanul sau galceava
inteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul  sa tiparit laIasi , in 1698, in timpul
domniei lui Antioh Cantemir, iar Istoria ieroglifica siHronicul vechimei a romano-moldo-
vlahilor  s-au pastrat in manuscrisul original al autorului, fiind editate foarte tarziu (in
1883, respective 1835-1836).
         Dimitrie Cantemir
            
             Loc de poza
               Insemnatatea literaturii istorice in        
            dezvoltarea limbii romane literare
    Scrierile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche , Miron Costin si Ion Neculce ) si
munteni (stolnicul Constantin Cantacuzino, Radu Popescu etc.), l care se adauga
contributia erudite a lui Dimitrie Cantemir , marcheza in istoria limbii romane literare o
noua linie de dezvoltare.
                          Influenta turceasca
     Influenta turceasca asupra limbii romane face parte din influenta numita "orientala"-
mai précis a limbilor unor popoare altaice- care s-a exercizat intre secolele al IX-lea si al
XIX-lea, in urma incursiunilor repetate si a migrarii din rasarit (directe sau prin Peninsula
Balcanica) si in urma asezarii temporare a acestor popoare, in diferite perioade, pe
teritoriul patriei noastre.
    Perioada de la Mihai Viteazul pana la domniile fanariote se caracterizeaza prin
imprumuturi lingvistice osmanlii mult mai numeroase, reflexe ale exploatarii tot mai
accentuate a Tarilor romane de catre turci. In literatura religioasa si in cea profana, scrisa
in Tara Romaneasca si in Moldova, cuvintele de origine osmanlie apar sporadic.
                            Influenta neogreaca
     Cultura greaca patrunde in Tarile Romane prin Biserica, prin scoala, prin cancelaria
domneasca, prin cartile grecesti aduse, copiate sau tiparite aici, prin traducerile din greaca
si prin contactul direct al romanilor cu carturarii greci.
     Epoca de influenta maxima a limbii neogrecesti asupra limbii romane esteinsa epoca
fanariota (1711-1821).
     Conditiile in care se desfasoara acum influenta neogreaca asupra limbii romane din
Tara Romaneasca si Moldova sunt aproape identice cu cele in care se exercita influenta
turca osmanlie.
                  A doua jumatate a sec. XVIII
                   si inceputul sec. XIX
   In scopul actiunii de culturalizare a poporului, in jumatatea a doua a sec. XVIII si la
inceputului sec. XIX, apar o serie de carti, destinate unui public larg, in Tara Romaneasca,
in Moldova, iar, pentru tinuturile romanesti din Austro-Ungaria, la Buda, la Viena si la
tipografii bisericesti ca acelea din Blaj, Sibiu, Brasov etc.
 1. Preocuparile reprezentantilor Scolii 
ardelene pentru problemele limbii literare
   In sec. XVIII se petrec in Transilvania, ca si in toata Europa, mari framantari politice,
sociale si ideologice. Romanii continuau sa fie lipsiti de egalitate in drepturi cu celelalte trei
natiuni privilegiate. Unirea cu Biserica Romei adusese numai cateva
avantaje neinsemnate  pentru preotii uniti, in timp ce marea masa a populatiei romanesti
ramane, mai departe, sub  apasarea obligatiilor iobagesti.
   Miscarea denumita "Scoala ardeleana" e legata mai ales de activitatea, pe taram istoric si
filologic, a trei scriitori de la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX: Samuil Micu (sau
Clain) (1745-1806), Gheorghe Sincai (1754-1816) si Petru Maior (1760-1821).
    Reprezentanti tipici ai luptei de emancipare nationala, carturarii "Scolii Ardelene" au
cautat sa legitimize drepturile poporului roman prin argumente istorice si filologice.
2X-Loc de poza
   Prin gramaticile si prin dictionarul pe care le publica, invatatii "Scolii Ardelene" ofera
burgheziei romanesti in ascensiune "mijloace practice de cunoastere si de cultivare" a
limbii romane. Sub raportul actiunii exercitate asupra dezvoltarii limbii romane literare,
Scoala ardeleana se deosebeste radical de curentul latinist pe care l-a generat si al carui
punct culminant va fi atins mai tarziu, in jumatatea a doua a sec. XIX,
cu Dictionarul  lui Laurian Massim.
 
  2. Limba "Tiganiadei" lui Ion Budai-Deleanu
    Epoca de modeste inceputuri ale literaturii romane culte, in care scrie Ion Budai-
Deleanu, se caracterizeaza prin adanci transformari sociale.
    In aceasta perioada, dupa cum am aratat, scrierile "Scolii Ardelene" au un caracter
predominant militant: ele reprezinta o arma de lupta pentruemanciparea  nationala a
romanilor din Ardeal . Operele lui Samuil Micu,Gheorghe Sincai, Petru Maior si ale altora,
desi nu satisfac cerintele artistice ale creatiei literare, depasesc totusi rigiditatea cronicilor.
    Limba literara se afla intr-o faza de accentuate tranzitie.
Budai-Deleanu declara, in prologul Tiganiadei , ca "neajungerea limbii" "cu totul" il
"desmanta", adica il face sa-si schimbe hotararea.
    Concaputa la sfarsitul sec. XVIII si terminate in doua variante pana pe la
1812,Tiganiada n-a putut vedea lumina tiparului decat in 1876-1877, cand Teodor
Codrescu a publicat-o, in prima varianta, in revista "Buciumul Roman".
  
          Loc de poza
  3. Limba scriitorilor munteni si moldoveni din perioada de tranzitie spre epoca moderna
 
     Sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX constituie o epoca de tranzitie pentru limba
literara, care paseste in faza moderna a dezvoltarii ei. In conditii economice, politice si
sociale noi, isi desfasoara activitatea literara poetiiVacaresti, Costache
Conachi, Iordache si Dinicu Golescu.
   Intre 1788-1791, Ienachita Vacarescu redacteaza o Istorie a preaputernicilor inparati
othomani, pe care a publicat-o mai tarziu (1863), dupa manuscris, Al. Papiu Ilarianu, in
ortografie latinizanta(cu caractere latine).
   Ienachita Vacarescu a tradus din turceste in romaneste
un Hatisarif  publicatla Bucuresti , 1791.
4. Limba scrierilor lui Iancu Vacarescu 
    Cu Iancu Vacarescu (1792-1863) poezia originala in limba romana realizeaza procese
remarcabile, iar limba literaturii artistice se slefuieste tot mai mult.
    Limbajul poetic al lui Iancu Vacarescu, desi este superior al celui al luiIenachita
Vacarescu, se caracterizeaza prin trasaturi contradictorii: numeroase calitati concureaza
cu numeroase stangacii.
           Loc de poza
   5. Limba scrierilor lui Iordache Golescu
    Iordache si Dinicu Golescu sunt fii marelui ban Radu Golescu. Iordache Golescu (1768-
1848), numele sub care era cunoscut Gheorghe Golescu , a fost unul dintre cei mai active
carturari si oameni de stat ai Tarii Romanesti, in prima jumatate a sec. XIX.
    Inca inainte de 1820, Iordache Golescu a redactat si o Carticica coprinzatoare da
cuvintele ce am auzit da la insusi cugetul mieu , in acre, de fapt, aduna la un loc cateva
dusertatii si dialoguri filozofico-morale.
   Scrisul lui Iordache Golescu aduce o nota particulara in limba literara a epocii.
   6. Limba memorialului de calatorie al lui                          
  Dinicu Golescu
   Constantin Golescu sau, cum semna el, Constantin Radovivi din Golesti, cunoascut sub
numele de Dinicu Golescu (1777-1830), a avut un rol deosebit de important in dezvoltarea
invatamantului si a culturii din Tara Romaneasca, in primele decenii ale sec XIX.
 
  7. Limba poeziilor lui Costache Conachi
    Poeziile lui Costache Conachi au fost cunoascute de contemporanii sai prin diferite copii
manuscrise puse in circulatie de insusi Conachi. In timpul vietii,Conachi n-a tiparit decat
traduceri in limba franceza a romanului istoric Matildade Marie Cottin (aparuta in 3
volume, la Iasi , in 1844; traducerea a fost facuta cu colaborarea partiala a lui Iacob Fatu ).
Influentele limbii romane
Limba romana la fel ca si italiana, franceza, spaniola etc. este o continuare a limbii latine,pe care romanii au dus-o, 
prin cuceriri militare de-a lungul catorva secole, in diversele saleprovincii ale vastului lor imperiu.

Limba romana a luat nastere si s-a dezvoltat, o buna bucata de vreme, nu numai la N
deDunare ci si dincolo de acest fluviu, in Moesia Inferioara si in Moesia Superioara. Procesul detransformare a latinei 
orientale in romana incepe, imediat dupa cucerirea de catre romani ateritoriului unde a luat nastere drept urmare a si
mbiozei populatiilor autohtone si a colonistiloradusi de cuceritori.

Limba latina, la fel ca limba tuturor popoarelor ajunse la un anumit grad


de dezvoltarespirituala, avea doua variante principale : una culta, aceea pe care
o cunoastem din opereleliterare si stiintifice si alta populara(vulgara) vorbita de oamenii total neinstruiti. Varianta
populara a limbii latine difera de cea culta si prin unele particularitati absente cu totul sau foarte rare. Este vorba de
influenta unor dialecte (caci variantele limbii latine nu erau numai de ordin social ci si teritorial) si de influenta
altor limbi. Cuvintele latinesti mostenite au suferit de-a lungul timpului multe si importante modificari.

Latina populara este destul de bine cunoscuta datorita faptului ca ea apare in inscriptii, in documente particulare
si in unele texte care dateaza dintr-o epoca in care cunosterea latinei clasice lasa mult de dorit. Toate
compartimentele latinei populare sunt, in comparatie cu ale celei clasice, mult mai simple si aceasta fiind insasi
gandirea oamenilor care o foloseau ca mijloc de intelegere intre ei. In domeniul foneticii in loc de  a  lung
si a scurt, e lung si e scurt avem a,einchis si e deschis. Diftongii ae si oe  se monoftongheaza devenind e inchis
respectiv e deschis. Diftongul au se preface in unele regiuni o deschis, iar in altele se pastreaza. S-au produs si alte
modificari fonetice in latina populara. Cea mai importanta caracteristica, pentru Italia si Dacia este disparitia
consoanelor finale : servus >  rom. serb(u), facit>  rom. face  etc.  In domeniul morfologiei cele cinci declinari ale latinei
se reduc la trei.  737h75h ;: casa>casa (pl. casae>case), frater>fraet.  Spre deosebire de alte limbi romanice, romana a
pastrat doua forme cazuale : una este vacativul masculin in « e » (domine>doamne),  cealalta este genitiv-dativul
feminin (casae>case).

Cuvintele transmise limbii romane, ca si continuitate a limbii latine, exprima notiuni elementare, in sensul, ca
oricat de inapoiat ar fi un popor el nu poate exista, din punct de vedere lingvistic, fara sa cunoasca si sa exprime prin
cuvinte tot ceea ce il priveste direct din fiinta sa si din lumea inconjuratoare. Latinesti sunt in limba romana numele
partilor corpului : cap, picior, mana, ochi, gura, nas, fata etc,  numele legaturilor de rudenie : mama, tata, parinti, sora,
var, cumnat,bunic, nepot etc,  numele anotimpurilor si ale zilelor :  vara, toamna, iarna, primavara, luni, marti, miercuri,
joi, vineri, sambata, duminica,  numele multor plante : grau, orez, cires, fag,frasin, par.  numele animalelor
domestice : bou, vaca, oaie, caine, cal  etc. Diverse activitati si actiuni ale oamenilor au si ele nume latinesti  : ara,
semana, alerga, merge, sari, pleaca, canta, plangea etc.  obiectele  din casa si din jurul acesteia : scaun, poarta,
acoperis, pat, etc.terminologia crestina : cruce, crestin, inchina, mormant. Etc

Cuvinte provenite din latina : albastru<albaster, ceata<caecia, cerbice<cervix, cerceta<circitare, dogar<dogarius,


margea<margella, nutret<nutricium. etc.

Deoarece populatiile autohtone din aceasta zona a Europei, unde s-au format poporul roman si limba lui, erau
alcatuite in majoritate din triburi trace (geto-daci si moesii) iar albanezii sunt, dupa parerea multor specialisti,
continuatorii unor grupuri etnice de aceeasi origine, se incearca identificarea unor cuvinte autohtone din limba noastra
cu ajutorul albanezei. Cuvinte precum : barza>alb. bar∂e, mazare>alb mo∂utє, viezure>alb. vje∂utє. s.a. etc.

Cele mai vechi imprumuturi sunt cele slave din epoca simbiozei slavo-romanice, care a inceput in a doua jumatate a
secolului al VI-lea si in secolul urmator.

Primele contributii valoroase in cercetarea stiintifica a raporturilor lingvistice slavo-romane sunt legate de
numele lui B.P. Hasdeu, care a acordat o atentie deosebita influentei slave.
Cuprinsi in amplul fenomen al dislocarii de populatii de la inceputul mileniului trecut, cunoscut sub numele de
migratia popoarelor, ramuri masive de slavi si-au parasit patria primitiva. Slavii care s-au indreptat spre sud au urmat
in drumul lor doua directii : o parte a slavilor, trecand prin Moldova, Dobrogea si Muntenia, si-au continuat incursiunile,
stabilindu-se, cei mai multi tn sudul Dunarii. Slavii ramasi pe teritoriul tarii noastre au fost treptat asimilati. De la ei
ne-au ramas cele mai vechi imprumuturi slave, care prezinta trasaturile slavilor din sud-est. Cuvintele romanesti
precum : bob<sl. bobŭ, bogat<sl. bogatŭ, clopot<klopotŭ,  contin vocala o,  din a (a scurt), care s-a dezvoltat in sistemul
vocalic slav dupa sec al VII-lea si al IX-lea.

In momentul in care au inceput sa patrunda elemente slave in limba romana, aceasta era deja formata. Legile
fonetice care individualizeaza limba romana, detasand-o de latina tarzie si de celelalte limbi romanice, nu au actionat
asupra imprumuturilor din slava. Astfel, prefacerea lui a accentuat in pozitia nazala in a sau i : lat. Lana>lana,
campus>camp,  nu a afectat imprumuturile slave : hrana, blana, rana< sl. hrana, blana,rana.  Etc.

Influenta slava asupra limbii romane sa exercitat pe doua cai :

1.       pe cale orala, ca urmare a contactului direct dintre romani si slavi, a convietuirii indelungate a celor doua
popoare. Aceasta influenta slava de natura populara.

2.     pe cale carturareasca sau culta, datorita utilizarii, timp de cateva veacuri, a limbii slave in administratie,
in diplomatia tarilor romanesti si in biserica romaneasca, precum si datorita legaturilor cultural-politice
dintre romani si slavii invecinati. Primele noastre texte oficiale si bisericesti sunt scrise in slava.

Cele mai multe imprmuturi slave in limba romana prezinta caracteristicile limbii bulgare din grupul de sud-est. Au
intrat din slava in romana cuvinte ca :clopot, coasa, gol, invarli, lopata, mila, nevasta, plati, rana, slab, trup, deal, crap,
toiag, colac, sabie, plug, sita, cosi, drag, glas, slab, plocon, profa, pacoste, veste, vorba, claie, morcov, dobitoc, otet,
ulei, citi, glezna  s.a. care se gasesc in toate cele patru dialecte romanesti.

Imprumuturile care au patruns in epoca veche a influentei slave in limba romana se repartizeaza in toate
compartimentele lexicului.

Alaturi de imprumuturile cu caracter popular, in limba romana exista si imprumuturi carturaresti  cuvinte care au
intrat in limba romana prin intermediul administratiei, cancelariei, biserici etc. Inceputurile influentei slave « culte »
exercitate asupra limbii romane sunt legate de primele formatiuni statale de pe teritoriul tarii noastre. Termenii
referitori la biserica : danie, evanghelie, staret, popa, izvod, icoana  etc. , termenii referitori la
administratie : diac  «  copist  », gramatic «  scriitor  », globnic «  functionar insarcinat cu incasarea darilor  », staroste
«  guvernator al unei cetati  ».

Cercetarile cu privire la raporturile lingvistice romano-maghiare au stabilit relatiile dintre populatia romaneasca
de la nordul Dunarii si maghiarii dateaza din primele decenii ale sec. al X-lea.

Influenta maghiara asupra limbii romane se limiteaza la lexic. Convietuirea cu maghiarii in Transilvania si partial in
Moldova a facut ca limba romana sa imprumute o serie de termeni din maghiara. Valorile functionale alea acestor
imprumuturi sunt diferite. Unele dintre ele cunosc o mare circulatie, avand un caracter general, dar cele mai multe
imprumuturi sunt cunoscute doar la nivelul graiurilor regionale.

Primele atestari ale interferentei lingvistice romano-maghiar dateaza din sec. al XIV-lea. In documente, cei mai
vechi termeni atestati sunt : hotar, mester, nemes, vama, oras, dijma etc.  in documentele slavo-romane din sec al XV-
lea si in textele romanesti din sec XVI-lea, atestarile elementare de origine maghiara se inmultesc. Cuvinte din vista
orasaneasca si sateasca : birau, dijma, hotar, ilis, lacui, megias, oras, pargar, salas, talhar ;    viata de curte : aprod,
herteg, hitlean, nemes, uric, viteaz,  comert ; industrie : ban, chelciug, cheltui, maja, marfa, mester, tar,
vama,  drept ; aldamas, chezas, paras  ;  diverse :  banui, belsug, chibzui, chip, chin, fagadui, gand.
Unele imprumuturi lexicale din limba romana au azi la noi, alt sens decat in limba maghiara. Astfel marfa  provine
din mag. marha    « vita », soba< szoba «  camera  »  , viclean<hitlen «  necredincios  », mereu<merõ «  absolut  »,
tulai<tolvaj «  hot  » etc.

Influenta maghiara in lexicul graiurilor romanesti din Transilvania este in regres, pe de o parte, prin disparitia
unor termeni perimati legati de vechea organizare a vietii sociale, iar pe de alta parte, disparitia unor cuvinte
dialectale se datoreaza influentei limbii literare.

Limba romana, in urma raporturilor indelungate cu lumea greaca, purtatoarea unei stralucite civilizatii milenare, s-
a imbogatit cu numeroase imprumuturi lexicale, care au patruns in limba in diferite etape istorice. Nici o alta limba
romanica, in afara de dialectele italiene meridionale, nu au vut legaturi atat de stranse cu limba greaca, care a jucat
un rol deosebit de important in sud-estul Europei. Grecii erau trimisi de la Constantinopol pentru a supraveghea
aplicarea dispozitiilor din tratatele Principatelor cu Imperiul otoman. Putandu-se misca liber, grecii isi aduceau si
rudele apropiate. In modul acesta, limba romana asuferit o influenta puternica din partea limbii grecesti.

Influeta greaca asupra limbii a variat mult ca intensitate, atat de la un dialect la altul cat si de la un grai la altul.

Cele mai multe elemente grecesti au patruns in dialectul aroman, aflat de secole in contact nemijlocit cu limba
greaca. Mai putine sunt cuvintele de origine greaca in dialectul meglenoroman si inca mai putine in cel istoroman. O
mare parte din lexicul de origine greaca a disparut odata cu oranduirea social-politica, al carui apogeu a fost atins in
epoca domniilor fanariote.

In limba romana imprumuturile grecesti au patruns :

1.       pe cale directa, prin relatiile politice si culturale (cancelaria domneasca, scoala, biserica etc.)

2.     pe cale indirecta, prin intermediul slavei meridionale.

Vocabularul limbii romane s-a imbogatit cu unele cuvinte din greaca bizantina, care au patruns in graiul romanilor
din nordul sau sudul Dunarii, astfel: agonisi, arvuna, cort, cucura, folos, flamura, mul, omida, prisos, scafa, stol.

Influenta turca, pe baza unor criterii lingvistice si extralingvistice urmatoarele cuvinte au fost considerate de
majoritatea cercetatorilor ca apartinand acestui strat vechi de imprumuturi. Cercetand elementele lexicale de origine
turceasca din limba romana, putem distinge doua straturi de imprumuturi: primul cuprinde cuvinte care pot fi atribuite
populatiilor de origine turco-tatara: baltag, capcana, cazan, cioban, cobuz, dusman, teanc, chior, habar, haram, murdar,
buzdugan, marama, maimuta etc.

Elementele lexicale de origine turca din limba romana se refera la domenii foarte variate: casa si
locuinta: balama, cearceaf, divan, dusumea, hambar, iatac, tavan etc. ;  mancare si bauturi: cafea, caimac, cascaval,
ciorba, ghiveci, iaurt, musaca, pilaf, rachiu, etc.;  imbracaminte: basma, ciorap, ilic, tulpan etc.  ; flora si fauna: abanos,
bama, dovleac, zambila, buesuc, catar etc. ;  comert: chilipir, cantar, taraba, etc.  ; diverse: ciubuc, ibric, ghiozdan,
haram, lulea, maidan, tipsie.

Multe din imprumuturile lexicale turcesti au suferit in limba romana interesante evolutii semantice. Astefel,
cuvantul « balama » insemna « legatura ».

In Transilvania, in locul termenilor de origine turceasca din Muntenia si Moldova, circula termeni maghiari:

Muntenia Moldova : catifea                                                Transilvania: barson

cearceaf                                                                                    lepedeu
tutun                                                                                              duhan

rachiu                                                                                          palinca

Influenta germana asupra limbii romane este redusa, mai cu seama in comparatie cu influenta slava, maghiara,
greceasca si chiar turca.

Singurele cuvinte la care originea germana pare posibila, sau cel putin mai probabila sunt urmatoarele : balca
«  ulcior »,bulz, ciuf, nastur, stranut, zgudui.

Cercetarile cu privire la raporturile lingvistice romano-germane au aratat dificultatea de a delimita, in mod cert,
stratul de imprumuturi vechi de origine saseasca, patrunse in limba romana inainte de sec al XVIII-lea, de elemete
germano-austrice si de cele germane moderne. O clasificare a imprumuturilor germane pe domenii de activitate
ilustreaza faptul ca influenta germana s-a exercitat mai cu seama in domeniul culturii materiale : come, meserii,
obiecte de uz casnice etc, imbracaminte : stofa, snur, spit, sort, laibar, roc, strimfli.  ;  mancaruri si bauturi : cartof,
chifla, crenvusti, gris, halba, parizer, snitel, sunca, etc.  ; armata : caprar, grenadir, maior, ofiter  ;  comert : taler,
sfant, rabat, plev, ghips.  ;  ocupatii : chelner, maistru, malroz.

Cuvintele imprumutate din germana nu au avut toate aceeasi soarta. Cea mai mare parte dintre ele au pastrat un
caracter regional, fiind cunoscute numai acelor graiuri unde a existat un contact direct. Urmarindu-se repartitia
geografica a termenilor de origine germana. Pe baza Atlasului lingvistic roman, s-a constatat ca intensitatea
imprumuturilor din limba germana difera de la o regiune la alta, Banatul fiind aria cu cea mai puternica influenta
germana.

Epoca moderna a istoriei limbii romane incepe, aproximativ, cu influenta franceza. Influenta pe care a exercitat-o
cultura franceza sub toate aspectele ei asupra psihologiei romanilor, transformand-o treptat in sesul apropierii ei
asupra psihologiei romanilor, transformand-o treptat in sensul apropierii ei de psihologia occidentala, deschisa si
primitoare de noutati. Aceasta influenta, care s-a manifestat mai ales prin limba fanceza ca purtatoare a culturii
poporului francez, a inceput inca din sec al XVIII-lea, indirect dar efectiv.

Domnii fanarioti aveau ca secretari vorbitori ai limbii franceze, de fapt chiar francezi ca nationalitate. Prin ei s-a
desteptat daca nu chiar interesul, cel putin curiozitatea unora dintre reprezentantii claei conducatoare din Moldova si
Tara Romaeasca pentru cultura franceza in sens larg ca si pentru limba franceza, pe care au inceput s-o invete. In
tara noastra veneau si francezi propriu-zisi, adica din Franta, cu diverse interese. Venirea francezilor la noi a capatat
oarecare proportii dupa Revolutia din 1789. Partizanii vechiului regim isi paraseau tara, spre a scapa de persecutii,
care duceau adesea la asasinate si la executii. Unii contraevolutionari francezi au ajuns la noi si in ciuda conceptiei lor
politice, ne-au influentat mai degraba in sens opus coceptiei lor politice.

In traducere de cele mai multe ori nu existau in limba noastra echivalentele necesare, fiind vorba de notiuni cu
totul necunoscute mai inainte. De aceea s-a procedat la adoptarea termenilor francezi, cu modificari fonetice si,
adesea, morfologice, menite sa le dea o infatisare mai mult ori mai putin nationala. In felul acesta , limba noastra si-a
imbogatit vocabularul cu o cantitate enorma de cuvinte noi. Cuvinte imprumutate din franceza : cravata, bulevard,
amic, egal, cadru, cadrilat, apa, iapa, patru etc.

Prin Tratul de pace de la Adrianopole (1829) dintre rusi si turci, statutul politic al Moldovei si a Tarii Romanesti a
suferit o modificare foarte importanta. Pana la aceasta data ele erau tari vasale ale Imperiului otoman, caruia i se
inchinase cu secole in urma. Castigand razboiul contra turcilor, Rusia a impusacestora s-o accepte ca
« putere protectoare » a celor doua tari romanesti. Ne intereseaza acest eveniment istoric din cauza ca prin el si cu
el incepe oinfluenta ruseasca asupra limbii romane.

Influenta ruseasca a avut la dispozitie si alte cai spre tarile noastre in primul rand spre Moldova. In diverse
lucrari alea lui N. Iorga gasim informatii pretioase cu privire la aceasta problema. In « Istoria literaturii romanesti »
este vorba de o traducere din ruseste. Alta opera istorica si aceasta tradusa din ruseste este  : « istoria slovenilor, a
neamului Rosii  ». in a doua jumatate a secolului XVIII-lea a circulat traducerea din limba rusa a unei geografii. In
1789 a aparut tiparita « Gramatica romano-rusa ».

Aceste fapte explica suficient existenta in limba noastra a unui numar mare de cuvinte rusesti inca din sec al
XVIII-lea. Cuvinte precum : tractat, carantina, interes, rang, parade, excelena, dama, cristal,palat, gazeta,
imperatrita, bilet, canal etc  ;  numele tarilor : Anglia, Austria, Bulgaria, Belgia, Italia, Norvegia, Prusia, Germania,
Suedia(Svetia).

Influenta italiana a inceput inaintea influentei franceze. La fel insa ca si aceasta, ea s-a exercitat, nu direct, ci
prin intermediul altei limbi, mai apropiata geografic si politic de noi.

Identificarea italienismelor in textele secolelor al XVII-les si al XVIII- lea este ingreunata din cauza ca destul
de multe au venit prin intermediul altei limbi (greaca, de cele mai multe ori).

Influenta italiana este relativ slaba asupra limbii romane : barbiiar-barbier, belacoasa-tesatura pretioasa din
matase, campi-a se aseza cu tabara, duca-duce, fortalitii-fortarete, furcate-vase pentru transportul ostilor, lastra-
stofa de lana, lazur-vopsea albastra, malcotenr - nemultumit, comisar, decada, direct, gratie, mod, orga, poet,
prezidiu, rebel, rezident,suma. Etc

Curentul italian nu s-a bucurat de succesul pe care il sconta, initiatoul lui.

 Bibliografie : Sextil Puscariu - Istoria limbii romane

Iorgu Iordan - Istoria limbii romane (pe-ntelesul tuturora)

S-ar putea să vă placă și