Sunteți pe pagina 1din 7

Interviul

Metodă de cercetare calitativă

1
Cuprins:

Definirea interviului..............................................................................................................................2
Etimologia cuvântului...........................................................................................................................3
Caracteristicile interviului.....................................................................................................................4
Clasificare..............................................................................................................................................4
Avantaje și dezavantaje.........................................................................................................................5

2
Definirea interviului

Interviul reprezintă una dinte metodele cel mai des utilizate de cercetare, și a fost utilizat
inițial în psihoterapie, căpătând o tot mai mare popularitate cu trecerea timpului.

Acesta reprezintă un proces complex și a devenit indispensabil în cadrul procesului de angajare, fiind
abordat cu mare seriozitate atât de către angajatori cât și de potențialii angajați, fiecare urmărindu-și
scopul, fie acela de a testa, a căuta acel candidat ideal care să întrunească cât mai multe calități cerute
de fișa postului, fie acela de a își pune în evidență valoarea și aptitudinile.

Septimiu Chelcea definește interviul ca fiind o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri,
a informațiilor de la diferite persoane , în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică
a fenomenelor socio-umane.1

Interviul asemenea chestionarului are la bază comunicarea verbală și presupune întrebări și răspunsuri.
Astfel, convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului.

Margaret Stacey consideră interviul ca fiind esențial atunci „când trebuie studiate
comportamente dificil de observat, pentru că se desfășoară în locuri private, când se cercetează
credințele și atitudinile, neexistând documente scrise despre acestea. În astfel de cazuri cea mai bună
soluție o reprezintă utilizarea interviului.” 2

Etimologia cuvântului

Din punct de vedere etimologic, cuvântul interviu este un neologism provenit din limba
engleză , „interview” cu sensul de întâlnire, întrevedere. Acest cuvânt își are corespondent atât în
limba franceză, „entretien”, cu sensul de convorbire, conversație și „entrevue”, întâlnire.

Ulterior acest cuvânt a fost răspândit și preluat pe plan mondial, fiind utilizați de francezi și
mai apoi de germani.

În ceea ce privește forma sub care interviul este prezentat în dicționarul de sociologie, și
anume „tehnică de obținere prin întrebări și răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri
umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane”,
este o formă asemănătoare cu cea prezentată în dicționarul de psihologie, „o formă de dialog în care
interrelaționarea are un scop important și special de a surprinde cunoașterea unei anumite persoane, a
opțiunilor sale, a experienței personale cu privire la ceva, dar și a modului de a interpreta situații,
probleme, reacții, la care a asistat ori evenimente în care a fost implicat direct sau indirect cel solicitat
în interviu.”

În linii mari se poate spune că utilizarea interviului ca tehnică de cercetare va conduce la


stabilirea relațiilor dintre variabile și la verificarea, respectiv testarea ipotezelor.

Caracteristicile interviului

Ca și scopuri ale interviului în cercetarea științifică, Fred Kerlinger (1973) enumeră:

3
 Un scop explorator, de identificare a variabilelor și a relațiilor dintre variabile;
 Interviul poate fi privit ca fiind instrumentul principal de recoltare a informațiilor pentru
testarea ipotezelor;
 Un scop de recoltare/strângere a unor informații suplimentare celor obținute prin alte metode.

Deoarece putem privi interviul ca un instrument vital în culegerea informațiilor, un aspect


important îl care și structura sa, astfel încât putem distinge interviuri structurate, nestructurate sau
semistructurate.

Interviul structurat își merită denumirea tocmai prin gradul mare de strictețe, interviul fiind
pregătit cu atenție în avans cu o listă de întrebări (preponderent închise)

Interviul nestructurat presupune pregătirea unei liste cu posibile subiecte de atins, conferind o mai
mare libertate de abordare la situație și de a se plina după candidat.

Interviul nestructurat se bazează pe un grad ridicat de spontaneitate și pune un mai mare accent pe
„soft skills”, și anume pe pasiunile, domeniile de interes și astfel de alte detalii, ale candidatului.

Exemplu - Ghid de interviu semi-structurat

Scopul interviului este aflarea unor informaţii despre un anumit program de training aflat în derulare.
Interlocutorii vor fi persoane implicate în desfăşurarea programului.

Numele interlocutorului _____________________________________

Funcţia ___________________________

Data _____________________________

Bună ziua, numele meu este ____________.

Scopul acestui interviu este să aflăm părerea dumneavoastră despre acest program de training în care
sunteţi implicat. Sunt interesat în special de problemele pe care le-aţi întâmpinat şi de recomandările
pe care le aveţi.

Dacă sunteţi de acord, voi înregistra această convorbire, pentru a putea evita orice denaturare a
conversaţiei noastre. Tot ce vom vorbi aici rămâne confidenţial, doar un rezumat al părerilor tuturor
persoanelor implicate în program, fără referinţă la numele acestora, va fi făcut public.

Pentru început vă rog să ne spuneţi ce responsabilităţi aveţi în acest program. (Notă: în funcţie de
răspuns se pot adresa alte întrebări pentru clarificare).

Aveţi cunoştinţă să fi existat probleme în selecţia participanţilor în program? (Notă: dacă da, se
continuă cu întrebări cum ar fi: Care au fost acestea?, Ştiţi de ce au apărut?, Cum au fost rezolvate?
Sau Ce sugestii aveţi pentru rezolvarea unor astfel de probleme?).

Cum s-au luat deciziile referitoare la conţinutul trainingului? (Notă: se poate continua cerând
informaţii despre persoanele care au avut un cuvânt de spus, despre aportul instructorilor sau cel al
participanţilor, despre modul în care aceştia au fost implicaţi).

Ce s-a întâmplat în timpul sesiunilor de lucru? (Notă: după ce se primeşte răspunsul se poate continua
cu întrebări cum ar fi: Cum aţi aprecia prestaţia instructorilor?, Cum au fost prezentările?, A fost
încurajată participarea activă?, Pe ce s-a pus accentul, pe teorie sau pe practică?).

4
Au existat probleme legate de materialele şi echipamentele necesare pentru curs? (Notă: se vor cere
detalii şi explicaţii). Ce alte probleme au mai existat? (Notă: se vor cere detalii şi explicaţii).

Care ar fi elementele pozitive ale acestui program? De ce credeţi acest lucru? (Notă: se va insista pe
explicarea motivelor pentru care acestea au fost menţionate). Ce părere aveţi despre întregul program?
(Notă: se va insista pe aspectele care nu au apărut mai devreme în discuţie). Ce alte lucruri ar merita
3
ştiute despre program? (Notă: se vor cere detalii şi explicaţii).

În mod normal, interviul este o modalitate prin care se explorează universul psihic al altor
persoane, dar în cercetarea calitativă fenomenologică cercetătorul însuși este supus intervievării de
către un expert, neimplicat în cercetarea respectivă. Acesta este ceea ce se numește, cu o expresie
preluată de la filozoful Edmund Husserl, ”bracketing interview” (Pollio, Graves, & Arfken, 2006).

Pentru exemplificare, cităm aici studiul lui Niewhof și colab. (2005) cu privire le concepția
studenților mediciniști cu privire la profesia de medic. Studiul a urmărit metodologia teoriei empirice
și s-a bazat pe tehnica interviului. Subiecții cercetării au fost intervievați la începutul anilor de studiu
(n=16), după absolvire, în perioada de practică clinică (n=10) și după absolvire (n=37). Rezultatele au
condus la concluzia că studenții începători percep profesia de medic sub aspecte limitate (activități,
relația cu pacienții, cunoștințe). Ei nu percep diferențele între specialități, în contrast cu studenții cu
experiență clinică și cu absolvenții. Absolvenții sunt mai puțin înclinați să vadă aspectele sociale ale
profesiei, comparativ cu studenții începători, care se axează într-o măsură mai mare pe aceste aspecte. 4

Clasificare

Tehnicile de intervievare diferă mult în funcție de scopul urmărit, specificul problemei abordate
sau de particularitățile persoanelor (intervievate) participante la studiu, astfel încât putem distinge
diferite tipuri precum cele ce urmează în clasificare:

a) Din punct de vedere al conținutului comunicării


 Interviu de opinie – prin intermediul căruia studiem psihologia persoanei.
 Interviu documentar – care mai poate fi și axat pe un anumit domeniu (politic,
economic, social, etc.).

b) După gradul de libertate a cercetătorului în alegerea temelor de investigare și în ceea ce


privește formularea numărului și succesiunea întrebărilor, rezultă:

 Interviurile non-directe, caracterizate prin:


Număr redus de întrebări
Formulare spontană
Durată nelimitată
Volum mare de informații
Răspunsuri complexe
Poate necesita repetarea întrevederii
 Interviurile directive
Întrebări prestabilite cu o ordine rigidă
Interval de timp nelimitat
Se realizează într-o singură întrevedere
Se centrează pe problema de studiu
3

5
Granitz propune în 1972 următoarea clasificare:

a) După gradul de libertate al cercetătorului și nivelul de profunzime:

 Clinic – a fost propus ca tehnică de investigație psihoterapeutică de psihologul


american Carl Rogers (1902-1987).
 În profunzime– folosit în studiul motivației , poate investiga adaptarea unei persoane
într-o anumite activitate.
 Cu răspunsuri libere sau ghidat – se aseamănă cu interviul în profunzime, ambele fiind
folosite în psihoterapie și în cercetările socio-psiho-culturale.
 Centrat sau focalizat- stabilește centrarea interviului pe o experiență comună tuturor
(de exemplu vizionarea unei expoziții de artă, participarea la o competiție sportivă).
 Cu întrebări deschise (libere sau postcodificate) - lasă subiectelor libertatea deplină de
exprimare a răspunsurilor, oferind informații variate despre temele de cercetare.
Exemplu de întrebare deschisă ar fi: „Care este părerea ta despre x?„
 Cu întrebări închise gradul de libertate al subiectului în elaborarea răspunsului este
redus, acesta fiind constrâns de niște răspunsuri standard ce îi sunt puse la dispoziție
(de exemplu variante precum: da,nu, nu știu).

b) După numărul aplicărilor


 Unice
 Repetate
c) După numărul intervievaților
 Personale
 De grup – folosit ca metodă de culegere a datelor psihosociale.
d) După nivelul de vârstă al participanților
 Cu adulți
 Cu copii
e) După modalitatea de comunicare
 Față în față (personale, directe) – când are loc întrevederea dintre operator și
intervievat.
 La distanță (telefonice, online) – la noi în țară acest tip de interviu nu este folosit pe
eșantioane reprezentative la nivel național, din cauza lipsei de posturi telefonice în
anumite zone, în special în mediul rural, ceea ce scade reprezentativitatea eșantionului
național
f) După funcția pe care o au în cadrul cercetării
 De explorare
 Practicat cu scopul completării sau verificării informațiilor obținute

Avantaje și dezavantaje

Pentru a veni în sprijinul aceste metode, și anume, a interviului, Kenneth D. Bailey


(1978/1982) a întocmit o listă cu câteva avantaje și dezavantaje, mai numeroase fiind avantajele.

6
Avantaje

 Flexibilitatea, posibilitatea de a obține răspunsuri specifice la fiecare întrebare


 Posibilitatea de observare a comportamentelor nonverbale.
 Control asupra succesiunii întrebărilor
 Posibilitatea de colectare/obținere a unor răspunsuri spontane.
 Răspunsuri personale
 Studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor formulare , chestionare sau
ghiduri de interviu mai amănunțite , cu mai multe întrebări, de o mai mare subtilitate.
 Rată mai ridicată a răspunsurilor
 Asigurarea răspunsului la toate întrebările
 Precizarea datei și locului convorbirii
 Colectarea unor răspunsuri spontane, ținând cont de faptul că primele reacții sunt mai
semnificative decât cele realizate sub control normativ

Dezavantaje

 Cost ridicat , atât din punctul de vedere al orelor de intervievare, cât și al celorlalte etape și
momente ale proiectului.
 Timpul îndelungat pentru identificarea persoanelor incluse în eșantion, pentru obținerea
acordului și desfășurarea convorbirii, uneori fiind necesare mai multe întrevederi.
 Erori cauzate de operatorii de interviu
 Imposibilitatea consultării unor documente în vederea formulării unor răspunsuri exacte
 Neasigurarea anonimatului
 Dificultăți în accesul la cei care sunt incluși în eșantion
 Lipsa de standardizare în formularea întrebărilor, ceea ce limitează comparabilitatea
informațiilor

Concluzii

Utilizarea interviului ca tehnică de cercetare este un proces des întâlnit în prezent. După
parcurgerea informațiilor adunate în acest proiect, putem concluzia și afirma faptul că interviul este un
proces amplu și complex, influențat de o serie de factori, care poate fi utilizat ca un important
instrument de cercetare calitativă spre întreprinderea activității de verificare a ipotezelor, informațiilor
primite.