Sunteți pe pagina 1din 2

Niță Maria Roxana

Clasa a IX a A

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850. Este fiul căminarului Gheorghe
Eminovici şi al Ralucăi Eminovici, fostă Iuraşcu. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti,
în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu
oamenii şi cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu. Între 1858-
1866 urmează şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după
care face 2 clase de gimnaziu. 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În
ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură,
"Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti", în care apare şi poezia "La mormântul lui Aron
Pumnul" semnată M. Eminoviciu. La 25 februarie debutează în revista "Familia", din Pesta, a
lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea". Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu.

Între 1869-1872, este student la Viena. Urmează ca "auditor extraordinar" Facultatea


de Filosofie şi Drept. Activează în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan
Slavici, o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la "Convorbiri literare";
debutează ca publicist în ziarul "Albina" din Pesta. Între 1872-1874 este student "ordinar" la
Berlin. Între 1874-1877 e director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar
pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi". Continuă să publice în
"Convorbiri literare". Devine bun prieten cu Ion Creangă, pe care-l determină să scrie şi-l
introduce la "Junimea ".

În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef (1880)
la ziarul "Timpul". Desfăşoară o activitate publicistică excepţională care-i ruinează însă
sănătatea. În această perioada scrie marile lui poeme : "Scrisorile" , "Luceafărul" etc. În iunie
1883, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu. În decembrie
1883, îi apare volumul "Poezii" cu prefaţa şi cu texte selectate de Titu Maiorescu. Mihai
Eminescu se stinge din viaţă la 15 iunie 1889 în casa de sănătate a doctorului Şuţu. Este
înmormântat la Bucureşti , la Cimitirul Bellu.

"Eminescu este cel dintâi scriitor român care scrie către toţi românii într-un grai pe
care românii de oriunde îl pot recunoaşte ca al lor". (N.Iorga) Cel mai mare scriitor român pe
care l-a ivit timpul până acum "Mihai Eminescu a lăsat o mare amprentă în literatura română
prin operele sale geniale. Mihai Eminescu este poetul cel mai reprezentativ al literaturii
române, "poetul nepereche" (G.Călinescu), creator al unei opere care străbate timpul cu o
forţă nealterată, trăind într-o perpetuă actualitate. Creaţia sa este bogată în diferite teme şi
motive. Este cunoscută, apreciata şi studiată nu numai de românii de pretutindeni, dar şi de
alte popoare de peste hotare. Este tradusă în mai mult de 60 de limbi. Opera sa formează o
epocă în dezvoltarea artistică a poporului român. Niciodată până la Mihai Eminescu limba
română n-a sunat cu atâta plenitudine armonioasă, atât de natural şi atât de firesc.

În creaţia poetului şi-au aflat expresia durerera şi revolta oamenilor de rând, critica
burghezimii, ştiinţa şi filosofia, natura şi dragostea. Operele cele mai reprezentative ale sale
sunt: Sărmanul Dionis (1 decembrie1872 "Convorbiri literare"), Floare albastră ( 1
aprilie1873 "Conv. lit."), Dorinţă (1 septembrie1876 "Conv.lit."), Lacul (1 septembrie1876
Niță Maria Roxana
Clasa a IX a A

"Conv. Lit."), Sara pe deal (1 iulie 1885 "Conv. Lit."), O, rămâi (1 februarie 1879 "Conv.
Lit."), Epigonii (1870, "Conv. lit."), Scrisorile, cea mai mare bogăţie a sa fiind poemul
Luceafărul. Capodopera, ce păşeşte peste vremi şi meridiane, poemul Luceafărul încununează
calea de creaţie a aceluia căruia i-a fost menit să devină şi el astru, cu acelaşi nume în
literatura română. şi poetul. Mihai Eminescu reprezintă continuitatea culturii şi a literaturii
române în ceea ce a realizat ea până la Eminescu, deschizând, prin modernitatea totală a
gândirii şi a creaţiei sale, drumul spre şi mai depline împliniri.