Sunteți pe pagina 1din 6

Nume: Gabriela Constandache, Psihologie , zi, 2014-217

Schita lucrarii de licenta

I. Obiectivul general:

 Religiozitatea si impactul asupra personalitatii.

Fundamentul lucrarii:

Cercetarea si-a propus sa exploreze relatia existenta între variabila religiozitate cu


componentele acesteia (educatie si experienta religioasa, comportament religios, credinţă
religioasă) pe de o parte, şi impactul asupra personalitatii, pe de altă parte.

Am dorit astfel să vedem in ce masura religiozitatea, influenteaza modelarea mea, a personalitatii


mele ca individ, care sunt efectele asupra formarii intregului sistem bio-psiho-socio-cultural; in
ce directii valentele religioase sanogene, mai ales, imi pot influenta sau contura modul meu unic
si original, felul meu propriu de a gandi, a simti, actiona.

Un aspect important al cercetării a fost presupoziţia că în cazul modelarii sau dezvoltarii


personalitatii noastre intervin o multitudine de factori determinanţi, noi punând accentul în
special pe influenţa a doi factori importanţi: educatie religioasa( ca cea ce primim mostenire) şi
credinţă si experienta religioasa(ca ceea ce suntem si am trait). Astfel, am urmărit să identificăm
dacă există diferite modele predictive ale personalitatii pe baza celor doi factori.

Cucoș (1996) consideră că scopul ultim al educației religioase trebuie să fie formarea unui
caracter „desăvârșit” prin interiorizarea valorilor morale, asadar daca aceasta pe langa ceillalti
factori isi indeplinesc scopul putem presupune ca individul poate ajunge la o personalitate
desavarsita, completa si cat mai echilibrata.

II. Studierea conceptelor:


1. Religiozitatea: educatie religioasa, experienta religioasa, comportament si credinta
religioasa.
2. Personalitatea: cele 5 dimensiuni OCEAN, cele 3 componente: temperament, aptitudini,
caracter.
3. Coping religios.

III. Studii empirice anterioare:


Sarcina de a delimita principalele caracteristici ale fenomenului religios este pe cât de
complicată, pe atât de incitantă. Cercetătorii, fie ei sociologi, istorici ai religiilor, psihologi, sau
antropologi au creat și întreținut încă de la începuturi aprige controverse în jurul acestui termen.
Singurul lucru asupra căruia au căzut cu toții de acord, cu ușurință chiar, este faptul că
religiozitatea ca și concept este multidimensională, de o complexitate ce nu poate fi explicată
doar de unul sau altul dintre domeniile științei, ci necesită punerea la lucru a unei viziuni
interdisciplinare.

Cei mai mulți dintre oamenii de știință implicați în descoperirea sensurilor religiozității sunt de
acord cu faptul că miezul religiozității îl constituie credințele religioase. Problema este însă că
acest miez care ar fi trebuit să fie stabil și coerent, nu este nici pe departe așa. Credințele
religioase sunt puternic dependente de contextul social în care apar (spațiu) și timp (Zeitgeist).
Din combinarea celor două dimensiuni ale realității noastre sociale apar o diversitate de
modalități în care omul poate fi sau nu religios. Lucrurile se complică mult mai mult atunci când
ajungem să constatăm că din acest miez instabil și multidimensional al religiozității umane,
derivă nenumărate comportamente și practici religioase.

Alți teoreticieni au atras atenția, oarecum similar, că dimensiunile religiozității se raportează la


doctrina religioasă, la practica religioasă și la spiritualitate. Dar, înainte de a împărți
religiozitatea în componente diferite, mai multe sau mai puține ca număr, trebuie să menționăm
că există un număr de cercetători cu diverse specializări, printre care se numără și istoricul
religiilor și scriitorul român Mircea Eliade care consideră că religiozitatea, sub forma sacrului,
este o dimensiune cu caracter universal a psihicului nostru, (Eliade, 1995).

Cu alte cuvinte, nu există persoană umană care să nu trăiască la un moment dat în viața lui, într-
un fel sau altul, experiența sacrului.

O importanță deosebită în descrierea și definirea religiozității a avut-o în secolul al XX-lea,


psihologul american Gordon Allport. Timp de mai bine de cinzeci de ani, studiile ce au abordat
acest domeniu au pornit aproape invariabil de la distincția făcută de Allport între religiozitatea
intrinsecă și religiozitatea extrinsecă. Interesul psihologului american pentru problema
religiozității a venit în mod natural, el fiind un psiholog umanist atras de valorile ce alcătuiesc
miezul central al personalității.

În urma cercetărilor realizate pentru a se descoperi relațiile dintre dimensiunea religiozității cu


cei cinci factori clasici ai personalității, cercetări foarte bine prezentate în sinteza realizată de
Saroglou, 2002 s-a ajuns la concluzia că subiecții ce prezintă o un comportament si credinta
religioasa, au tendința de a diminua conflictul intrafamilial. Cu alte cuvinte, subiecții care
primesc scoruri mari la comportament si credinta religioasa par a fi mai echilibrati si cumpatati.

Cum afirmam mai sus, chiar dacă nu este o trăsătură independentă de personalitate, religiozitatea
are efecte măsurabile asupra unor trăsături de personalitate. Astfel, o primă relație importantă pe
care au sesizat-o cercetătorii este legătura dintre religiozitate și atitudinea pe care o adoptăm în
fața morții. Explorând acest teritoriu, Norenzayan & Hansen au ajuns la concluzia că între
religiozitate și atitudinea în fața morții este o legură directă și puternică. Ei au arătat că, atunci
când unor subiecți le este făcută evidentă existența morții, acest fapt induce imediat o credință
mai puternică în Dumnezeu, o mai mare religiozitate și, interesant, o mai mare credință în
posibilitatea intervenției divine, (Norenzayan & Hansen, 2008)

Considerat de mulți confrați drept adevăratul întemeietor al psihologiei personalității ca


disciplină, Allport este și cel ce a propus și susținut cel mai convingător conceptul de trăsătură de
personalitate. Având ca principale atribute stabilitatea în timp și spațiu, generalitatea și
corespondența cu structuri cerebrale complexe, conceptul de trăsătură este unul dintre cele mai
potrivite concepte ce pot descrie și fenomenul religiozității. În cartea lui „Structura și dezvoltarea
personalității”, el ne invită să ne închipuim că un preot ține o predică într-o închisoare de
maximă siguranță în care o sută de deținuți sunt încarcerați pe viață ispășindu-și pedeapsa pentru
unele dintre ele mai groaznice crime. În fața unui astfel de auditoriu special, părintele misionar
are curaj să vorbească despre valorile spirituale cele mai înalte și să le ceară acelor criminali să-și
schimbe din acel moment gândurile și viața în acord cu valorile spirituale și morale de care
tocmai a pomenit mai înainte.

Departe de a-i urma îndemnul, 99 din cei 100 de deținuți resping categoric discursul
preotului și doar unul dintre ei acceptă că trebuie să-și reorganizeze viața după principiul binelui.
Ce valoare, ce semnificație au aceste fapte din punct de vedere psihologic?, ne întreabă oarecum
retoric Allport deoarece, teoretic ar fi trebuit să știm deja răspunsul, (Allport, 1991).

Primul răspuns ce ne vine rapid în minte este acela că spusele preotului nu au nici o
valoare și sunt nesemnificative din punct de vedere științific, deoarece 1% este și va fi
întotdeauna nesemnificativ din punct de vedere statistic. Cu alte cuvinte, discursul părintelui este
ineficient, deoarece doar 1% nu va niciodată semnul eficienței într-o lume a generalului așa cum
este lumea științei.
Dar privind din perspectiva preotului, (dar și a psihoterapiei, a psihologiei clinice sau din
perspectiva multor psihologi ai personalității) lucrurile stau complet invers. Departe de a nu fi
câștigat nimic, preotul câștigă de fapt, totul. Aceasta pentru că ceea ce și-a propus a fost să
câștige măcar un suflet, iar un suflet este o entitate completă, un „tot” ce devine „totul”. Cei 99
de deținuți care nu răspund chemării din predică rămân în starea în care au fost găsiți, deoarece
îndemnul nu-i afectează câtuși de puțin. Dar să nu uităm că „eșantionul” nu a fost unul normal,
cu distribuție gausiană, ci unul cu o valoare extremă și tocmai de aceea convertirea pe care o
reușește părintele este cu atât mai valoroasă.
Am insistat pe această povestioară cu iz de pildă, deoarece are o morală puternică și explică foate
bine cum trebuie să privim religiozitatea.

Un alt umanist important, Abraham Maslow, plasează și el religiozitatea în rândul celor mai
importante valori, numite de el B-Values. Astfel, pentru acest psiholog umanist american, o
persoană împlinită sau, cum i-am spune noi în mod obișnuit, fericită, este una care a urcat toate
treptele piramidei, până în vârf, la nivelul ultim unde nu se mai ajunge urcând o treaptă, ci
„altfel”. Plasarea religiozității la cel mai înalt nivel arată că și Maslow, ca și Allport a considerat
acest concept ca fiind unul de o maximă complexitate și importanță.

Am ales în mod deliberat să insistăm în a dovedi că mari psihologi ai personalității, în mare parte
umaniști (Alport, Maslow, Rogers, May etc.), dar nu numai (ex. Jung), consideră religiozitatea
un concept deosebit de important pentru definirea personalității.

Un alt studiu interesant ne spune că religiozitatea are un efect benefic și atunci când suntem puși
în fața unui scenariu de sfârșit al lumii. Cei ce cred că sufletul este o entitate nemuritoare, par a fi
psihologic mai protejați împotriva amenințărilor scenariilor care prezic iminența unui sfârșit al
lumii, (Lifshin, Greenberg, Weise & Soenke, 2015), comparativ cu cei care nu cred în
nemurirea sufletului.

Alte studii au atras atenția că nu trebuie să existe neaparat un pericol pentru ca religiozitatea să
aibă un efect benefic asupra noastră. Este cazul studiului întreprins de Tix & Frazier (2005) în
care autorii constată că religiozitatea (din nou doar în forma ei intrinsecă) ne ține departe de
anxietate și depresie, având o relație directă și puternică cu ceea ce numim sănătate mintală.

Efectul benefic al fenomenului religiozității a fost pus în evidență și de studii de psihologie


socială, (Preston & Ritter, 2013). Se pare că, atunci când ne sunt activate concepte religioase
prin tehnici de priming se realizează asocieri spontane, inconștiente cu concepte și tendințe spre
acțiune prosociale.

Mai concret, activarea religiozității se va asocia cu predilecție cu atitudini prosociale in-group,


care favorizează în special pe membrii grupului de care aparținem și nu pe membrii altor grupuri,
pe când activarea conceptului de Dumnezeu se va asocia în primul rând cu atitudini prosociale
out-group, ce vizează pe membrii unei comunități mai largi ce depășeșc grupul de apartenență.

Ceea ce este foarte important pentru noi în lucrarea de față este în primul rând faptul că a fost
demonstrată legătura fermă dintre religiozitate și comportamentul social ca parte componenta a
personalitatii.

De altfel, că atunci când avem credința în existența și prevalența binelui, simpla activare a
acestor credințe ne predispun la a face fapte bune, pe când dominația credințelor în puterea răului
conduce la activare spre fapte violente antisociale, (Campbell & Vollhardt, 2013). Diferența
dintre cei ce fac bine și cei ce sunt predispuși la a face rău iese în evidență și când vine vorba de
cum este percepută imortalitatea sufletului.

Avem de spus câteva cuvinte despre faptul că religiozitatea a fost asociată negativ în mai multe
studii cu scoruri scăzute la factorul deschidere catre experienta. Aceste scoruri scăzute tind să fie
interpretate ca o rigiditate a gândirii, ca o lipsă de flexibilitate a ei. Contrar fixității gândirii, o
minte deschisă este considerată a fi aceea care este dispusă să analizeze o varietate de
perspective intelectuale, valori, opinii sau credinte, chiar și pe acelea care contrazic la un
moment dat opiniile individului, (Price et al., 2015).

Problema este că, așa cum am mai spus, religiozitatea pare a fi însoțită prea adesea de o fixitate a
gândirii. Soluția ar fi ca mintea omului religioas să fie educată din copilărie în spiritul smereniei
intelectuale, (intellectual humility) un concept prin care se înțelege capacitatea prin care cineva
poate accepta că unele dintre credințele sale pot fi într-o oarecare măsură sau chiar complet
greșite, (Leary et al., 2017).

IV. Reformularea obiectivului general in obiective mai mici:


1) Valentele sanogene ale credintei religioase privind formarea personalitatii;
2) Influenta religiozitatii asupra celor 5 dimensiuni ale personalitatii: OCEAN.
3) Educatia religioasa ca factor al formarii componentelor personalitatii: temperament,
aptitudinilor, caracterului.
4) Efectele religiozitatii asupra dezvoltarii mecanismelor de coping;
5) Rolul coping-ului religios ca factor in crearea unei personalitati adaptative si functionale.

V. Ipotezele cercetarii:
1) O prima ipoteza este aceea ca o persoana cu puternice valente religioase sanatoase
poate sa isi formeze/ dezvolte o puternica personalitate adaptativa si functionala.
2) Ce-a de a doua ipoteza doreste sa observe, sa cerceteze relatia de interdependenta dintre
credinta si experienta religioasa, pe de o parte, si masura in care acestea influenteaza
diminuarea sau acentuarea , pe de alta parte, a celor 5 dimensiuni ale personalitatii:
deschidere spre experienta, constiinciozitate, extravertire, agreabilitate si nevroticism.
3) Masura in care un individ a avut un nivel ridicat/ scazut de educatie religioasa poate sa
contribuie ca factor de mare importanta asupra formarii: temperamentului, aptitudinilor
si caracterului.
4) O alta ipoteza importanta pe care dorim sa o aducem in atentie este modul in care
educatia religioasa, alaturi de experienta si credinta religioasa “se apleaca “ asupra
dezvoltarii mecanismelor de coping.
5) Coping-ul religos poate fi un instrument folosit de psiholog /consilier dar mai ales de
individ , prin care poti dezvolta o personalitate adaptativ-functionala.