Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Administrarea Afacerilor

Studiu de Caz la Finanțe

Saftiuc Alexandru-Cristian

An.I Grupa III

Elaborarea Unei Lucrări Cu Privire La Evoluțiile
Bugetului General Al Statului La Nivel U.E.
 Cuprins

Cap. 1 Introducere -  Bugetul de stat  - definiție și caracteristici………………...……..pg. 1-3 

Cap. 2. Principii Bugetare ……………………………………………….………………..pg. 4

            2.1 Universalitatea bugetului………………………………….……………….pg. 4 - 5

            2.2 Unitatea bugetului………………………………………………………….pg. 5 - 6

            2.3 Neafectarea veniturilor bugetare……………………………………………….pg. 6

            2.4 Anualitatea bugetului…………………………………………………………..pg. 7

            2.5 Echilibrarea bugetului…………………………………………………………pg. 8

            2.6. Realitatea bugetului…………………………………………..……………….pg. 9

            2.7 Specializarea bugetului…………………………………………...……….pg. 9 - 10

            2.8 Publicitatea bugetului…………………………………………………………pg. 10

Cap. 3. Procesul bugetar – Definire, etape, trăsături ……………………………………..pg. 11

Cap. 4. Evoluția bugetului României în anul 2016 comparativ cu țările membre UE…....pg 12
– 15 

Bibliografie ……………………………………...……………………………………….pg. 16
 Cap. 1 Bugetul de stat  - definiție și caracteristici

 
Activitatea economică se desfăşoară în fiecare ţară potrivit unui mecanism propriu,
numit mecanism economic. Acesta reprezintă un sistem de metode de conducere economică,
de obiective ce determină conducerea şi de structuri organizatorice (instituţionale,
suprastructurale, juridice) prin care se efectuează conducerea.
În acest sistem de conducere se includ: principiile fundamentale de conducere,
organizarea economiei şi conexiunile între componentele acesteia, sistemul pieţei, criteriile de
eficienţă, pârghiile economice, sistemul informaţional.
Principala funcţie a acestui mecanism este cea de conducere şi reglare a proceselor
economice, condiţionate de raporturile de interese. Un rol important în realizarea acestei
funcţii revine pieţei concurenţiale, pe care se reglează raportul de interese prin participarea
agenţilor economici la formularea cererii şi ofertei, la înfăptuirea lor şi a echilibrului
economic. În acest context un rol însemnat revine şi statului, în două ipostaze: agent
economic prin nimic deosebit de ceea ce reprezintă (ca drepturi, atribuţii şi obligaţii) oricare
alt agent economic, dar şi ca autoritate publică ce crează şi execută cadrul legislativ şi poate
influenţa derularea mecanismului economic prin însăşi forţa sa economică, precum şi prin
pârghiile economico-financiare la care poate apela, ca de exemplu: pârghia fiscală,
pârghia vamală, pârghia cheltuielilor publice. Aceste pârghii se adaugă la cele generate
de piaţa însăşi, respectiv preţul, costul, profitul, dobânda ş.a.m.d.
Sistemul bugetar este cadrul organizatoric prin care se încasează veniturile bugetare,
se repartizează și se cheltuie. Reprezintă totalitatea relațiilor economice sub formă bănească,
rezultat al repartiției venitului național, relații ce apar cu prilejul constituirii și repartizării de
fonduri centralizate la și de la dispoziția statului, precum și a unităților administrativ
teritoriale, în scopul satisfacerii unor interese generale ale societății ori colectivităților
publice. Principalele caracteristici ale acestor relații economice sunt: conținutul economic,
exprimarea valorică, rezultatul repartiției valorii nou create, constituirea și repartizarea de
fonduri centralizate, implicarea puterii de stat, satisfacerea unor nevoi publice. Sistemul
bugetar are așadar componente distincte, pentru care se poate utiliza și expresia de
subsisteme bugetare.
Bugetul public contribuie la realizarea echilibrului între nevoile colective şi mijloacele
cu care se acoperă. În acest scop, se stabileşte un raport între resursele financiare
publice provenite, în principal, din impozite şi taxe şi nevoile sociale; în cadrul acestui
raport trebuie să se urmărească respectarea echităţii în repartiţia sarcinii fiscale asupra
membrilor societăţii. Astfel, pe baza puterii de contribuţie a subiecţilor impozabili, se
stabileşte capacitatea de satisfacere a nevoilor generale (utile, necesare sau indispensabile).
            Proiectul de buget conferă Parlamentului şi Guvernului posibilitatea de a avea o
imagine de ansamblu asupra raportului dintre valoarea bunurilor materiale şi nemateriale
create în economia financiară publică şi valoarea eforturilor făcute pentru realizarea lor. În
mod similar, autorităţile publice locale identifică acest raport şi modul în care se realizează
echilibrul dintre nevoi şi resurse la nivel mezoeconomic.
            Bugetul public este instrumentul de programare, de executare şi de control asupra
rezultatelor execuţiei resurselor băneşti ale societăţii şi a modului de repartizare şi utilizare a
acestora prin cheltuieli publice.
             În sens larg, bugetul public reprezintă ansamblul documentelor din sectorul public,
care împreună formează sistemul de bugete. Acesta este un sistem unitar de bugete format
din:
·      bugetul de stat;
·      bugetul asigurărilor sociale de stat;
·      bugetele locale;
·      bugetele fondurilor speciale;
·      bugetul trezoreriei statului;
·      bugetele instituţiilor publice autonome;
·      bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
·      bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
·      bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi a
căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
·      bugetul fondurilor externe nerambursabile.

În domeniul financiar autoritatea publică este obligată să întocmească un plan anual

prin care să prevadă suma veniturilor și cheltuielilor publice. Acest program este supus apoi
discuției și aprobării puterii legislative. Principala motivație pentru întocmirea bugetului este
una de natură financiară și constă în aceea că, prin structurarea și dimensionare veniturilor ce
urmează a se colecta și a cheltuielilor publice, se asigura o gestionare rațională a fondurilor
publice și se vizează o cheltuire eficientă a acestora.

În condițiile finanțelor clasice, bugetul public era considerat, ca act legislativ, doar o
listă a cheltuielilor și a veniturilor publice, fără specificare vreunei legături cu starea și
perspectivele economiei naționale.

În condițiile tot mai complexe ale vieții economico-sociale de astăzi, doctrina

financiară a completat imaginea despre buget și a legat existența acestuia de mersul și starea
întregii economii naționale. Astfel, în toate țările dezvoltate noțiunea de buget se referă la
două structuri diferite:

·       bugetul economiei naționale; 

·       bugetul de stat (bugetul propriu-zis ale autorității publice). 

Bugetul economiei naționale este un plan/program ce se întocmește anual și cuprinde

totalitatea veniturilor și a cheltuielilor dintr-o economie națională, indiferent dacă aceste sunt
publice sau private. Acest buget cuprinde în fapt, pe lângă bugetele autorității publice și
totalitatea bugetelor private (ale agenților economici). De regulă, este un buget informativ,
orientativ și nu este executoriu, în consecință nu se supune aprobării legislativului. Bugetul
economiei naționale servește ca bază pentru argumentația financiar-economică, politică și
socială a guvernului.. Cu ajutorul „bugetului economiei naţionale”, guvernul poate identifica
efectele directe şi indirecte produse în economie prin aplicarea unor măsuri care vizează
creşterea economică.

Bugetul public (de stat) se elaborează pornind de la bugetul economiei naționale, însă
cuprinde numai resursele și cheltuielile autorității publice. Bugetul public se supune în mod
obligatoriu discuției amănunțite a Parlamentului și aprobării acestuia. După aprobarea de către
Parlament, bugetul de stat devine lege și astfel, este posibilă încasarea veniturilor și efectuarea
cheltuielilor publice.
 Veniturile şi cheltuielile publice nu sunt simplii indicatori ai bugetului de stat, ci
îndeplinesc rolul unor pârghii folosite de stat pentru stimularea dezvoltării sau restrângerii
unor activităţi, a producţiei şi consumului anumitor produse, pentru influenţarea anumitor
categorii sociale în realizarea acţiunilor în care statul este direct interesat.

 
Bugetul de stat este o categorie fundamentală a ştiinţei finanţelor, la definirea căreia
concura o abordare juridică şi altă economică. 
Sub aspect juridic bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute şi autorizate
veniturile şi cheltuielile anuale ale statului. “Bugetul de stat prevede şi autorizează, în formă
legislativă, cheltuielile şi resursele statului”. Această definiţie pune în evidenţă necesitatea
aprobării parlamentare a indicatorilor bugetari. Fiind un document ce necesită autorizarea
prealabilă a puterii legislative, bugetul de stat are caracter obligatoriu. Totodată se subliniază
faptul că bugetul este un act de previziune a resurselor publice şi a modului de utilizare a
acestor resurse. Bugetul de stat se elaborează pentru o perioadă de un an. Între prevederile
înscrise în legea bugetului de stat şi execuţia veniturilor şi cheltuielilor publice intervin
neconcordanţe care impun anumite corective şi aprobarea de către puterea legislativă a unor
rectificări ale bugetului în cadrul aceluiaşi exerciţiu bugetar.
Legea bugetului de stat este influenţată de concepţiile politice, economice şi sociale
specifice fiecărei perioade, ca şi de interesele grupurilor care exercită puterea politică.
Ca document oficial, bugetul de stat evidenţiază nivelul aprobat al cheltuielilor ce se vor
efectua în viitor şi mărimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispoziţia statului, ca şi
mărimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispoziţia statului, ca şi durata de timp pentru care
se elaborează bugetul.

Abordarea economică a conceptului de buget subliniază corelaţiile macroeconomice şi

în special legătura cu nivelul şi evoluţia produsului intern brut. În teoria economică modernă,
bugetul este considerat ca o variabilă esenţială în determinarea produsului intern brut şi a
nivelului folosiri resurselor. În acest context, politica bugetară generează numeroase dispute,
iar efectele acesteia sunt, cel mai adesea, contraindicatorii.

Structura sistemului bugetar este adecvată organizării administrative a statului. Astfel,

într-un stat unitar (spre exemplu, România) bugetul de stat este organizat pe două paliere:
bugetul administrației centrale de stat și bugetele administrației locale. Aceasta este o
strucurare simplificată a sistemului bugetar care însă, în România, așa cum precizează legea
finanțelor publice, este reprezentat de un sistem unitar de bugete: "resursele financiare
publice se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, și anume: bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale,
bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituitii publice cu caracter autonom, în
condițiile asigurării echilibrului financiar"[1].

În statele federale sistemul bugetar este structurat pe trei nivele mari: bugetul
federației, bugetele statelor membre, ale provinciilor sau ale bugetelor locale.

O problemă esențială în cadrul procesului bugetar o reprezintă repartizarea veniturilor și

cheltuielilor între diferitele nivele ale sistemului bugetar. Această repartizare se face în raport
cu atribuțiile ce revin la fiecare nivel în realizarea acțiunilor publice. Ca regulă generală, toate
impozitele indirecte sunt venituri ale administrației centrale de stat, iar impozitul pe avere se
face venit la bugetele locale. Impozitele pe venituri se repartizează între organele
administrației centrale și locale, în funcție de sarcinile ce revin fiecărui nivel organizatoric al
statului.

Cap. 2 Principii bugetare

Principiile bugetare reprezintă o sinteză a experienţei practicii bugetare, dar şi a

cerinţelor şi exigenţelor presupuse de procesul elaborării şi execuţiei bugetului de stat.
Principiile bugetare sunt riguros formulate şi sunt parte a patrimoniului universal de
cunoşțînţe şi învăţăminte care ţin de ştiinţa finanţelor. Legislaţia bugetară se bazează pe aceste
principii şi le include ca norme juridice. Reflectarea lor juridică nu poate fi însă rigidă, ci
adaptată intereselor şi particularităţilor economice caracterizând nu doar statul de referinţă, ci
chiar orientarea regimului de stat, a organului legislativ sau a guvernelor. Acest lucru nu poate
fi interpretat ca o abdicare de la rigoarea ştiinţei, deoarece prin însăşi natura ei ştiinţa
economică reprezintă summumul verificat, ordonat şi sistematizat al cunoştinţelor privind
relaţiile economice din care s-a sintetizat ceea ce este repetitiv, ceea ce se produce în
majoritatea cazurilor în astfel de relaţii, recunoscând aceasta ca o regulă şi nu ca un dat
absolut.
Dacă, de pildă, echidistanţa dreptelor paralele în geometria euclidiană este un adevăr
strict, total nerelativ, în finanţe, de exemplu, echilibrul bugetar este un principiu exprimând un
adevăr recomandabil, înţelept, „cuminte” şi „cu minte”, dar nicidecum absolut şi strict. De
aceea, recunoscând şi afirmând principiile bugetare, economiştii, finanţiştii, specialiştii în
buget au formulat şi motivat excepţii pe care conjunctura conomicofinanciară le poate
impune, excepţii care, în anumite circumstanţe, sunt necesare, tolerabile şi acceptabile,
eficiente chiar.
2.1 Universalitatea bugetului
Principiul universalităţii stipulează înscrierea în buget a tuturor veniturilor şi cheltuielilor,
fără nici o excepţie, sub forma unor sume brute şi nu a unor solduri rezultate din eventuale
compensări. De pildă, dacă în legătură cu impozitul A cuantumul acestuia este x, iar
cheltuielile de stabilire, urmărire, recoltare şi control sunt y, atunci în buget se înscrie la partea
de venituri x, iar la partea de cheltuieli y, adică se recomandă să nu se înscrie la venituri
cuantumul net al impozitului A, respectiv x-y.
Motivaţia acestui principiu rezidă în :
·       cunoaşterea cuantumului efectiv al veniturilor, respectiv cheltuielilor;
·       orientarea exactă privind „povara fiscală” de un anumit tip şi măsura
·       suportabilităţii ei pentru diferite segmente ale structurii sociale;
·       destinaţia efectivă a resurselor;
·       facilitatea controlului financiar.
Bugetul de stat elaborat şi executat strict în limita acestui principiu se numeşte buget brut.
Practica bugetară a evidenţiat câteva situaţii, constituite ca excepţii, în care abaterea de la
principiul universalităţii conduce la simplificarea şi fluidizarea execuţiei bugetare în special
prin eliminarea fluxurilor paralele vărsăminte – alocaţii:
·       relaţia buget general al statului – bugete locale, în care acestea din urmă
sunt preluate în cel dintâi cu soldul lor;
·       relaţia bugetului de stat cu întreprinderile/regiile autonome publice, în care
cele din urmă sunt incluse în cel dintâi cu soldul venit net minus eventuale
 subvenţii;

 includerea în bugetul de stat a alocaţiilor nete pentru unele instituţii publice, adică
numai a soldului cu care cheltuielile lor de funcţionare depăşesc eventualele lor venituri;
 alte situaţii, cum sunt donaţiile în beneficiul statului sau al unor comunităţi publice,
fondurile de sprijin (resurse alocate de particulari în beneficiul unor administraţii publice în
vederea realizării unor obiective de interes public), reconstituirea creditelor bugetare ş.a.m.d.

Bugetul de stat elaborat şi executat cu acceptarea cel puţin a unei excepţii se numeşte buget

mixt.

2.2 Unitatea bugetului

Principiul unităţii presupune existenţa unei singure liste de venituri şi cheltuieli

bugetare. Motivaţia acestui principiu rezidă în necesitatea de a cunoaşte importanţa relativă a
diferitelor categorii de venituri şi cheltuieli, dar şi starea bugetului, finală sau la un moment
dat: excedentar, deficitar, echilibrat. Posibilitatea realizării acestui principiu este dată, în zilele
noastre, de utilizarea sistemului conturilor naţionale, sistem în care atât veniturile și
cheltuielile statului, cât şi ale colectivităţilor locale şi ale asigurărilor sociale de stat sunt
grupate în conturile administraţiei publice.
Practica bugetară a evidenţiat adesea insuficienţa veniturilor ordinare pentru realizarea
obiectivelor şi programelor dorite, adoptate şi aprobate de legislativ. Soluţiilor clasice de
creştere a fiscalităţii (uneori neeficientă, aşa cum rezultă din modelul Laffer) sau de angajare
prin credite a veniturilor viitoare li se alătură în zilele noastre debugetizarea.
Debugetizarea constă în angajarea unor surse complementare, alternative pentru
realizarea unora din obiectivele sau programele dorite. Practic, această se realizează prin:
·       înlocuirea finanţării publice cu cea privată;
·       trecerea unor cheltuieli din bugetul de stat către alte categorii de bugete.
Sunt cunoscute trei categorii de bugete semnificand excepţii de la principiul unităţii, uzuale in
contextul debugetizării.

Bugetele autonome sunt elaborate de entităţi publice cu caracter comercial sau

instituţional care au personalitate juridică şi o largă autonomie funcţională: întreprinderi
publice, instituţii publice, servicii publice (financiare, sociale, culturale, educaţionale) şi
administraţii locale.
Această procedură are avantajul că nu condiţionează independenţa juridică de cea
financiară, ceea ce permite o diminuare a centralizării şi stimulează iniţiativa nivelurilor
funcţionale şi decizionale dinspre baza piramidei structurii statale. Entităţile menţionate, în
limitele legale de permisivitate, işi constituie venituri, angajează cheltuieli, se gestionează
financiar şi pot apela la suportul/susţinerea bugetului de stat. Statul este degrevat astfel, la
nivel macro, de sarcini şi preocupări discordante că importanţă în raport cu cele strategice, de
interes general sau impact naţional.
Bugetul extraordinar este cel ce individualizează situaţii deosebite: crize sau recesiuni
economice, calamităţi naturale, stări de conflict armat etc. Veniturile publice necesare sunt
provenite din impozite instituitespecial, din împrumuturi dedicate sau din emisiunea
suplimentară de monedă. Cheltuielile vizează necesităţi specifice situaţiei ce a generat
introducerea bugetului extraordinar. Din punct de vedere terminologic, denumirea acestui
buget este introdusă antonim celei a bugetului curent, căruia i se zice ordinar.
Bugetele anexă sunt elaborate de instituţii sau societăţi comerciale publice care nu au
în mod necesar personalitate juridică. Aceste bugete sunt distincte de cel ordinar şi sunt
 incluse în legea bugetului imediat după acesta. Șoldurile lor se regăsesc în bugetul de stat fie
la venituri (dacă acesta este excedent), fie la cheltuieli (dacă este deficit).
De regulă, cheltuielile incluse sunt cele de funcţionare a entităţii ce elaborează
bugetul, iar veniturile sunt cele rezultate din această funcţionare sau din împrumuturi publice
lansate de respectivă entitate.
În afară acestor bugete şi tot că excepţie de la principiul unităţii se practică, de asemenea,
utilizarea conturilor speciale de trezorerie. Acestea include venituri şi cheltuieli care nu au
caracter definitiv şi care, în condiţiile executării angajamentului care le-a generat, se soldează.
Folosirea lor este posibilă în contextul existenţei sistemului trezoreriei publice.
Avantajul adus de aceste conturi este că se evită incărcarea execuţiei bugetare
cu rulaje de venituri şi cheltuieli care, în mod normal, se soldează; de pildă: garanţii băneşti
cerute manuitorilor de bani publici, avansuri pentru livrări în contul statului, crearea (în
momente conjuncturale favorabile) a unor stocuri pentru consumul de stat, gestionarea
deficitelor temporare în cadrul unui buget nedeficitar.
Principalele tipuri de conturi speciale de trezorerie sunt:
·        conturi cu afectare specială – evidenţiază venituri care nu se depersonalizează, adică sunt
instituite pentru un anumit gen de cheltuieli, pentru un anumit obiectiv;
·        conturi de comerţ – pentru operaţiuni ocazionale de vanzare-cumpărare;
·        conturi de reglementare – deschise pe baza unor acorduri guvernamentale privind
probleme cu caracter confidenţial;
·      conturi de operaţiuni monetare – operaţiuni cu FMI sau alte organisme financiare
internaţionale, utilizarea unor beneficii sau acoperirea unor pierderi din operaţiuni de
emisiune monetară;
·        conturi de avans – deschise pentru a finanţa bugete locale pană la constituirea propriilor
lor venituri disponibile, ulterior momentului în care trebuiau efectuate unele cheltuieli.

2.3. Neafectarea veniturilor

Principiul neafectării inseamnă depersonalizarea veniturilor, adică faptul de a nu

cunoaşte nici la restituirea lor, nici la încasarea lor care este destinaţia expresă/punctuală ce li
se rezervă. Venitul este destinat acoperirii unei nevoi publice, dar nu se ştie (şi este posibil să
nici nu se ştie vreodată) pentru care nevoie anume. Motivaţia acestui principiu rezidă în faptul
că este greoi şi incomod să se instituie câte un venit distinct, special pentru o anume nevoie.
Neafectarea generează o mare flexibilitate în utilizarea veniturilor, deoarece oricare dintre ele
sau în varii catimi poate contribui în general sau la un moment dat la acoperirea unor nevoi.
Excepţia de afectare, adică de nedepersonalizare, apare pentru bugetele extraordinare
şi pentru fondurile speciale
2.4. Anualitatea bugetului

Principiul anualităţii menţionează anul drept intervalul de timp la care se referă

bugetul. În sensul acestui principiu, anul este un interval de 12 luni care poate să coincidă sau
nu cu anul calendaristic. Acest interval delimitează perioada de timp pentru care se elaborează
şi se aprobă bugetul, precum şi pentru care este autorizată încasarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor.Motivaţia acestui principiu rezidă în faptul că intervalul de un an prezintă
avantajul unei perioade pentru care predicţiile (propunerile privind venituri şi cheltuieli) au o
şansă bună de realizare şi evită prelungirea urmăririi şi controlului pe un interval prea mare
(de pildă, 2-3 ani sau mai mult). Una din criticile recente aduse acestui principiu se referă la
faptul că, cel puţîn pentru cheltuielile de investiţii, intervalul de un an este relativ scurt. Acest
neajuns apare şi în cazul unor programe vizând obiective a căror realizare necesită mai mulţi
 ani. De aceea, în practică bugetară au apărut legile-program prin care sunt aprobate cheltuieli
pentru obiective plurianuale, cu defalcarea anuală a cotei de cheltuială şi a surselor de venituri
ce pot fi folosite în acest scop. Anualitatea bugetului nu inseamnă că valabilitatea temporală a
acestuia este 1 ianuarie – 31 decembrie. Acest interval este destul de răspandit, dar în practică
bugetară internaţională se întâlnesc şi intervale 1 aprilie – 31 martie (Marea Britanie, Japonia,
unele ţări din Commonwealth-ul britanic ş.a.), 1 iulie – 30 iunie (Suedia, Australia, Egipt,
Pakistan ş.a.) sau 1 octombrie – 30 septembrie (SUA şi Thailanda). Factorii acestei diversităţi
sunt, printre alţii: caracterul economiei, tradiţia, organizarea activităţii parlamentare etc. În
acelaşi context al temporalităţii este de menţionat că poate sau nu să existe identitate între
perioada pentru care se elaborează şi se aprobă bugetul şi cea în care acesta se execută. Există
în practică bugetară două sisteme distincte de execuţie:
·       sistemul de gestiune , potrivit căruia bugetul se încheie la fineleintervalului anual pentru care
bugetul a fost aprobat. Această inseamnă că bugetul se execută numai pentru veniturile
încasate pană la finele respectivului interval, iar cheltuielile se efectuează, de asemenea, pană
la acest moment. Celelalte venituri şi cheltuieli aprobate în buget, dar neîncasate sau
neefectuate, nu sunt reportate în bugetul următorului an. Dacă vor fi totuşi realizate, ele sunt
incluse în execuţia anului în care s-au realizat. Acest sistem are dezavantajul de a nu se putea
şti (decât eventual cu dificultate) în ce măsură s-au realizat în cele din urmă cifrele aprobate
prin bugetul anului încheiat. Avantajul acestui sistem este că la dată închiderii anuale se ştie
clar cum s-a încheiat bugetul (care este soldul rezultat) şi în ce măsură (procentual) s-au
realizat în intervalul dat veniturile şi cheltuielile aprobate iniţial. Acest sistem se utilizează în
practică bugetară din ţara noastră.
·       sistemul de exerciţiu , potrivit căruia, după încheierea anului bugetar, se acordă un termen de
execuţie de 3-6 luni în care să se realizeze integral veniturile şi cheltuielile aprobate prin
buget: Anul bugetar (12 luni) + Termenul de execuţie (3-6 luni) = Exerciţiu bugetar(15-18
luni)
În acest sistem, pe parcursul exerciţiului bugetar, funcţionează două bugete: unul al anului în
curs şi altul al anului expirat, ceea ce generează unele dificutăţi de evidenţă şi control.
Avantajul acestui sistem constă în faptul că, la finele exerciţiului, se ştie dacă şi în ce măsură
s-a realizat integral cuantumul aprobat al veniturilor şi al cheltuielilor. Aprobarea legii
bugetului se face în anul curent pentru anul viitor. De regulă, cu acest prilej, se aprobă şi
contul de execuţie bugetară preliminată pentru anul în curs, precum şi contul de execuţie
bugetară pentru anul precedent.
2.5 Echilibrul bugetar
Principiul echilibrului bugetar prevede acoperirea integrală, în intervalul anului
bugetar, a cheltuielilor din veniturile ordinare. Principiul capătă astfel conotaţia echilibrului
bugetar anual şi, prin extensie, a echilibrului bugetar pe tot parcursul anului bugetar. În
practică economică s-au întâlnit şi se întâlnesc adesea situaţii în care dificultăţile economiei,
conjunctură nefavorabilă, amploarea angajării cheltuielilor publice etc. au făcut şi fac
imposibilă aplicarea principiului echilibrului bugetar. Acest neajuns a fost dublat în unele ţări
de prevederi legislative care interzic aprobarea unui buget ordinar deficitar. De aceea, s-au
formulat şi utilizat soluţii de compromis, cum sunt:

 întocmirea echilibrată a bugetului ordinar şi, în paralel, a unui buget extraordinar deficitar pentru a
cărui echilibrare sunt prevăzute venituri extraordinare: împrumuturi interne sau externe, emisiune
monetară;
 debugetizarea;
 elaborarea unor bugete echilibrate pe durata unui ciclu economic, compensând deficitele înregistrate în
fazele de criză şi depresiune cu excedentele obţinute în fazele de relansare şi expansiune.
 Această ultimă soluţie contravine principiului anualităţii numai în ce priveşte realizarea
echilibrului bugetar, deoarece aprobarea veniturilor şi cheltuielilor, implicit a soldului
bugetului, continuă să se facă anual.
Practica bugetară evidenţiază trei tehnici de asigurare a echilibrului bugetar:
·       fondul de rezervă , care se constituie în perioadele economice favorabile, în care masă
impozitelor poate creşte fără a spori cota de impunere, deoarece baza de impozitare (în
principal veniturile, dar şi consumul) este mai mare. Din acest fond se vor finanţa deficitele
înregistrate în perioadele economice nefavorabile. Neajunsul acestei tehnici constă în faptul
că nu se ştie aprioric dată, momentul în care vor debuta perioadele nefavorabile şi nici
cuantumul deficitului ce se va înregistra atunci.
·       fondul de egalizare , care presupune finanţarea deficitului bugetar printr-un împrumut sau
prin emisiune monetară suplimentară. Dimensiunea finanţării este evidenţiată în conturi
distincte, pe surse de finanţare folosite, urmând că, în perioade sau conjuncturi favorabile, să
se stingă treptat obligaţiile asumate. În cazul împrumuturilor stingerea se face prin rambursări
din excedentele bugetare curente ale anilor „buni”; în cazul emisiunii monetare stingerea se
face prin insăşi creşterea economică, ce ar presupune (faţă de nivelul anterior al tranzacţiilor)
o masă monetară suplimentară, care nu se va mai emite, având în vedere că emisiunea s-a
făcut anticipat în anii „slabi” pentru a finanţa deficitul bugetar.
·       amortizarea alternativă presupune manevrarea dinamicii rambursării datoriei publice şi
a cheltuielilor publice. Astfel, în anii favorabili, din veniturile fiscale obţinute suplimentar (cu
sau fără majorarea cotelor de impunere) se accelerează rambursarea datoriei publice, iar
cheltuielile bugetare se măresc doar în limita diferenţei între suplimentul de venituri şi
serviciul majorat al datoriei publice. În anii nefavorabili, se diminuează rambursarea datoriei
publice şi se restrâng cheltuielile bugetare. Dezavantajul acestei tehnici este că modificarea
clauzelor/condiţiilor pentru datoria publică necesită acordul creditorilor statului, care uneori
nu se poate obţine în cazul creditorilor externi.

2.6. Specializarea bugetară

Principiul specializării bugetare se referă la introducerea şi aprobarea în buget a

veniturilor pe surse de provenienţă şi a cheltuielilor pe tipuri de nevoi şi destinaţii. Această
grupare, efectuată după criterii acceptate în practică bugetară, poartă denumirea de clasificaţie
bugetară.
Motivaţia acestui principiu rezidă în ordinea structurală pe care o generează gruparea,
respectiv clasificaţia, din care rezultă posibilitatea unor analize pertinente referitoare la
aportul diferitelor surse, la repartizarea „poverii” fiscale, la raportul relativ între destinaţii sau
între nevoi, la rolul pe care diferite categorii de contribuabili îl joacă în susţinerea nevoilor
publice etc.
Principalele criterii utilizate în clasificaţia bugetară sunt:
·       administrativ sau departamental, prin care se identifică instituţia de unde provine venitul sau
pentru care se face cheltuiala;
·       economic , prin care sunt identificate tipurile de venituri (impozit pe profit, taxe vamale etc.)
sau de cheltuieli (curente sau de capital);
·       funcţional , prin care se realizează o clasificare după funcţii, sarcini şi obiective.
 
2.7 Publicitatea bugetului
Principiul publicităţii are în vedere informarea naţiunii, a fiecăruicetăţean, despre
veniturile şi cheltuielile incluse în buget. Publicitatea se realizează, pe de o parte, în timpul
elaborării bugetului, întimpul discutării proiectului în comisiile de specialitate ale
Parlamentului şi în timpul dezbaterii acestui proiect în organul legislativ, iar pe de altă parte,
 după aprobarea legii bugetului prin publicarea acesteia în Monitorul oficial, în presă scrisă şi
audio-vizuală. Motivaţia acestui principiu rezidă în nevoia de informare a contribuabului
(componentă internă), dar şi a celor interesaţi din afară ţării (componentă externă):
·       organisme financiare internăţionale
·       ţările cu care se întreţîn relaţii economice
·       institute de cercetare
·       agenţii de rating (evaluare) internăţional
·       agenţi economici interesaţi în afaceri sau în plasamente pe piaţa de capital
 

Cap. 3 Procesul bugetar și structura acestuia

Procesul bugetar reprezintă mulţimea structurată a acţiunilor şi măsurilor iniţiate şi

derulate de instituţiile statale competențe în scopul realizării politicii financiare promovate de
autoritatea guvernamentală în domeniul bugetar. Baza legală a acestui ansamblu de atribuţii,
competenţe, responsabilităţi, obligaţii şi drepturi instituţionale o constituie Constituţia şi legile
specifice. Toate aceste reglementări au că obiect final veniturile şi cheltuielile statului.
Procesul bugetar are câteva caracteristici majore:este decizional, deoarece are că scop
formularea, realizarea şi controlul formării resurselor bugetare şi al alocării lor (inclusive
decizia privind recunoaşterea nevoilor şi a cuantumului lor, a priorităţii, oportunităţii şi
stringenţei acestora);
·       este democratic, fiind rezultat al exercitării atributelor statului de drept şi al exerciţiului
puterii de stat pe seama opţiunilor liber exprimate prin vot de către cetăţeni;
·       este preponderent politic, deoarece conţinutul său se referă la politică financiară a cărei
formulare reprezintă decizia politică a forţelor majoritare în parlament;
·       este tehnic în ce priveşte formularea, execuţia şi controlul, deoarece,dincolo de opţiunile
politice, trebuie respectate cerinţele funcţionării mecanismului economic şi principiul
raţionalităţii;
·       este ciclic, deoarece se reia anual;
·       are larg impact public, deoarece sfera să de cuprindere şi efectele generate se regăsesc în
macro şi microeconomie, precum şi în toate domeniile vieţii social-economice.
 Procesul bugetar cuprinde patru etape: elaborarea, aprobarea, execuţia şi controlul.
Legea prevede conţinutul acestor etape, graficul temporal al derulării lor, instituţiile abilitate,
competente şi răspunzătoare. In procesul bugetar sunt angrenate mai multe instituţii:
Parlamentul, Guvernul, Ministerul Finanţelor, toate celelalte ministere, toate instituţiile
bugetare, Trezoreria Statului, organele autortăţii locale, Curtea de Conturi.

Fig. 1.1 Structura bugetului de stat.

Cap. 4. Evoluția bugetului României în anul 2016 comparativ cu țările membre Uniunii
Europene

Conform datelor definitive, execuția bugetului general consolidat, în perioada 1 ianuarie

– 31 decembrie 2016, s-a încheiat cu un deficit cash de 18,3 miliarde lei, respectiv 2,4% din
PIB, față de un deficit anual prevăzut de 20,9 miliarde lei.
Comparativ cu anul anterior deficitul bugetului general consolidat în anul 2016, în bază
cash, a crescut ca procent în PIB cu 1,05 puncte procentuale de la 1,35% în 2015 la 2,4%.
 
Fig. 1.2 Deficitul bugetar

Veniturile bugetului general consolidat

Veniturile bugetului general consolidat, în anul 2016, au totalizat 223,9 miliarde lei,
reprezentând 29,4% din PIB.

Fig. 1.3 Comparatie 2015 – 2016

Comparativ cu anul anterior, veniturile bugetului general consolidat, în anul 2016,
s-au redus cu 4,2%, iar ca procent în PIB s-au redus cu 3,5 pp de la 32,9% în 2015 la 29,4% în
2016.
Veniturile fiscale s-au redus, în termeni nominali, cu 1,4% față de anul precedent, iar
ca procent în PIB s-au redus cu 1,5 puncte procentuale.
Încasările din impozitul pe profit au înregistrat o creștere de 11,7%, în principal ca
urmare a evoluției încasărilor de la agenții economici care au crescut cu 13,9%, în timp ce
încasările de la băncile comerciale au fost inferioare comparativ cu anul anterior cu 217,1
milioane lei.
Încasările din impozitul pe venit și salarii au înregistrat o creștere cu 4,2% pe fondul
creșterii numărului de salariați cu 3,4% şi al câștigului salarial mediu brut cu 13,0%.
De asemenea, influențe pozitive asupra încasărilor din impozitul pe venit au mai avut-o
şi creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată8, creșterea valorii punctului
de pensie de la 830,2 lei în anul 2015 la 871,79 lei pentru anul 2016.
Încasările din impozitele şi taxele pe proprietate au înregistrat o creștere cu 2,8%
comparativ cu anul 2015, iar ca raport în PIB s-au menținut la același procent de 0,8%.
Încasările din TVA au înregistrat o scădere cu 9,6%, pe fondul reducerii încasărilor din
operațiuni interne cu 11,3%, a încasărilor din importurile de bunuri cu 13,5%, dar și a
reducerii majorărilor de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată cu 7,9%.
În ceea ce privește valoarea restituirilor de taxă, în anul 2016, aceastea s-au redus cu
17,4% față de aceeași perioadă a anului precedent. Astfel, valoarea taxei pe valoare adăugată
restituită a fost de 15 miliarde lei, cu 3,2 miliarde lei mai puțin față de valoarea înregistrată în
aceeași perioadă a anului precedent. Pentru luna decembrie valoarea restituită s-a ridicat la 2
miliarde lei, fiind de circa 2 ori mai mare decât media primelor 11 luni ale anului 2016.
Diminuarea încasărilor din TVA comparativ cu anul anterior a fost determinată în
principal de a măsurile fiscale adoptate în domeniul TVA cum ar fi:
-         reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016;

-         introducerea cotei reduse de TVA de 9% (față de cota standard de 24%) pentru livrările
de alimente și băuturi non-alcoolice, animale şi păsări vii din specii domestice, semințe,
plante şi ingrediente alimentare, servicii de restaurant și catering, începând cu 1 iunie 2015;
-          reducerea, începând cu dată de 1 ianuarie 2016, a cotei de TVA de la 9% la 5% pentru
livrările de manuale școlare, cărți, ziare şi reviste, cu excepția celor destinate exclusiv sau în
principal publicității precum și pentru serviciile constând în permiterea accesului la castele,
muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice,
grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziții şi evenimente culturale, cinematografe, altele
decât cele scutite precum și pentru serviciile constând în permiterea accesului la
evenimentesportive;
-   reducerea, începând cu dată de 1 ianuarie 2016, a cotei de TVA la 9%

Cheltuielile bugetului general consolidat

Comparativ cu anul anterior cheltuielile bugetului general consolidat s-au redus cu

0,5% iar ca procent în PIB cu 2,4 puncte procentuale de la 34,2% cât au fost în anul 2015 la
31,8% în anul 2016.
În anul 2016 s-au înregistrat diminuări ale cheltuielilor bugetare față de anul precedent
în cazul cheltuielilor cu transferurile între unități ale administrației publice (-34,2%), a
cheltuielilor cu alte transferuri (-3,1%), a cheltuielilor aferente proiectelor finanțate din
fonduri externe
nerambursabile aferente cadrului financiar 2007-2013 (-83,5%), a cheltuielilor evidențiate la
titlul alte cheltuieli (-0,4%) dar şi în cazul celor aferente programelor cu finanțare
rambursabilă (13,0%).
Cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat, în anul 2016, au crescut cu
9,6% față de aceeași perioadă a anului precedent, iar ca procent în PIB cu 0,2 puncte
procentuale, fiind influențate de creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în
plată, precum și de majorarea drepturilor salariale pentru unele categorii de personal bugetar.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au înregistrat o creștere nominală de 1,1% față de
anul precedent, iar ca pondere în PIB au scăzut cu 0,3 pp.
Cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 4,6% față de anul precedent, iar ca pondere în
PIB s-au situat la același nivel ca cele din anul 2015.
Cheltuielile cu subvențiile au crescut, comparativ cu anul 2015, cu 5,3%, iar ca
procent în PIB sau situat la același nivel de 0,9%. Din totalul cheltuielilor cu subvențiile o
pondere de 64,0% o reprezintă cheltuielile cu subvențiile ale bugetului de stat iar în cadrul
acestora o pondere mai însemnată o dețin cheltuielile pentru sprijinirea producătorilor agricoli
50,38% (2.128,1 milioane lei), subvențiile pentru susținerea transportului feroviar public de
călători 31,10% (1.313,8 milioane lei), subvențiile pentru transportul de călători cu metroul
7,46% (315,2 milioane lei), programe de conservare sau de închidere a minelor 8,64% (365,0
milioane lei).
Cheltuielile cu asistența socială au crescut în termeni nominali cu 7,7% comparativ cu
anul anterior dar ca pondere în PIB sau situat la același nivel cu anul 2015 de 10,7%.
Evoluția cheltuielilor cu asistența socială în anul 2016 au fost influențate de creșterea
valorii punctului de pensie, de dublarea alocației de stat pentru copii începând cu 1 iunie
2015, precum și alte măsuri ce au fost aprobate cum sunt: creșterea numărului de beneficiari
de ajutor social prin excluderea alocației de stat pentru copii din veniturile familiei la
stabilirea ajutorului social (VMG); majorarea indemnizației acordate adultului cu handicap
vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii
medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, și
majorarea numărului de persoane încadrate în diverse tipuri de handicap; majorarea și
modificarea modalității de stabilire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului și
stimulentul de inserție; pensii de serviciu pentru grefieri, personal aeronautic, funcționari
publici parlamentari, auditori ai Curții de Conturi.
Cheltuielile aferente proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă s-au
diminuat cu 58,3% pe fondul încheierii perioadei de eligibilitate a proiectelor cu finanțare din
fonduri europene din cadrul financiar 2007 – 2013 la sfârșitul anului 2015 și a fazei de
început a proiectelor eligibile aferente cadrului financiar 2014-2020.
Cheltuielile aferente proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă aferente cadrului
financiar 2014-2020 au crescut, comparativ cu anul precedent, cu 5.843,0 milioane lei
(1178,6%), iar ca pondere în PIB s-au majorat cu 0,7 puncte procentuale.
Bibliografie

- Iulian Vacarel, „Bugetul pe programe multianual”, editura Expert, Bucuresti, 2012

- Iulian Vacarel,Tatiana Mosteanu, Florin Georgescu, Florian Bercea, “Finante

Publice”,editia a-IV-a, editura Didactica si Pedagogica ,2014

- Revista : Flacara Iasiului

- http://www.mfinante.ro/

- http://www.fonduri-structurale.ro/detaliu.aspx?
t=Stiri&eID=2820&AspxAutoDetectCookieSupport=1

- http://www.snlp.ro/forum/viewtopic.php?p=2603#2603

- www. bloombiz.ro

- www.realitatea.net

- http://www.ziare.com/articole/buget+aprobat+2009

- http://www.financiarul.com/articol_21132/-proiectul-de-buget-pentru-2009-mizeaza-pe-
impozitarea-companiilor.html