Sunteți pe pagina 1din 21

You have downloaded a document from

The Central and Eastern European Online Library

The joined archive of hundreds of Central-, East- and South-East-European publishers,


research institutes, and various content providers

Source: Analele Putnei

Annals of Putna

Location: Romania
Author(s): Paraschiva-Victoria Batariuc
Title: Case domneşti în cuprinsul mănăstirilor din Moldova
Princely Houses within the Monasteries from Moldavia
Issue: 2/2012
Citation Paraschiva-Victoria Batariuc. "Case domneşti în cuprinsul mănăstirilor din Moldova". Analele
style: Putnei 2:39-58.

https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=52324
CEEOL copyright 2018

PARASCHIVA-VICTORIA BATARIUC

CASE DOMNEŞTI ÎN CUPRINSUL MĂNĂSTIRILOR DIN MOLDOVA

Arhitectura profană din Evul Mediu din Moldova însumează o gamă


diversă de monumente, de la modestele bordeie săpate în pământ la locuinţele de
lemn din cuprinsul oraşelor, până la fortificaţiile de pământ şi lemn, cetăţi din
piatră, case şi curţi domneşti, reşedinţe boiereşti.
Alături de curţile domneşti, edificate mai cu seamă în mediul urban, în
incinta unor ansambluri monastice au fost construite case domneşti, cerute de
prezenţa frecventă a domnului şi a anturajului său la aceste mănăstiri.
Absente în memoria documentelor, casele domneşti din incinta
mănăstirilor au intrat relativ târziu în atenţia cercetătorilor, în anul 1954 văzând
lumina tiparului studiul istoricului de artă Corina Nicolescu, intitulat Locuinţe
domneşti în cuprinsul mănăstirilor din veacurile XV–XVII1. În stadiul de atunci al
cunoştinţelor, autoarea număra printre casele domneşti din incinta unor mănăstiri
din Moldova unele edificii de la Bistriţa2, Probota3, Moldoviţa4.
Cercetările arheologice din incinta mănăstirilor din Moldova unde au fost
întreprinse ample lucrări de restaurare, au dus la descoperirea vestigiilor unor case
domneşti, care aduc noi informaţii atât în legătură cu planul, cât şi cu decoraţia
exterioară şi amenajările interioare.
Desfăşurate în deceniul opt al secolului trecut, cercetările arheologice de la
Mănăstirea Bistriţa, ctitoria lui Alexandru cel Bun, au dus la descoperirea
vestigiilor a două edificii, case domneşti construite în epoci diferite.
Primul edificiu a fost înălţat la începutul secolului al XV-lea, în nivelul de
construcţie fiind descoperite monede de la Sigismund de Luxemburg şi Alexandru
cel Bun, în zona de nord-vest a bisericii, aproximativ în faţa actualei stăreţii5.
Ruinele casei domneşti, aflate în avansată stare de degradare, se rezumau
doar la zidurile pivniţei, zidăria păstrându-se pe o înălţime de cel mult 1,80 m.
Construcţia, de plan dreptunghiular, fără compartimentări interioare, cu dimensiuni
exterioare de 11,20 x 7,70 m şi la interior de 9,40 x 5,50 m, a fost realizată din
piatră brută, legată cu mortar de bună calitate. În grosimea pereţilor, au fost

1
Corina Nicolescu, Locuinţe domneşti în cuprinsul mănăstirilor din veacurile XV–XVII, în
SCIA, 1954, 3–4, p. 63–82.
2
Ibidem, p. 67–74, fig. 3–5.
3
Ibidem, fig. 8–10, 12, 13; imaginile reprezintă clisiarniţa.
4
Ibidem, p. 74–82, fig. 18–21 unde este prezentată clisiarniţa.
5
Lia Bătrîna, A. Bătrîna, O locuinţă domnească din vremea lui Alexandru cel Bun, în
RMM–MIA, 2, 1975, p. 74, fig. 1.

„Analele Putnei”, VIII, 2012, 2, p. 39–58.

CEEOL copyright 2018


CEEOL copyright 2018

40 PARASCHIVA-VICTORIA BATARIUC

practicate nişe, terminate la partea superioară în arc în plin cintru (trei pe latura de
est, una pe sud), ferestre (una pe sud şi trei pe vest). Accesul în pivniţă se făcea pe
latura de nord, prin intermediul unui gârlici, ai cărui pereţi sunt asemănători cu
restul zidăriei. În lipsa unor elemente certe, au fost formulate mai multe ipoteze
legate de sistemul de boltire al acestor pivniţe. Astfel, pivniţa putea prezenta o
boltă semicilindrică, dispusă longitudinal, dar mai plauzibilă pare a fi fost existenţa
unui planşeu, realizat din grinzi dispuse transversal. Prezenţa unor bucăţi mari de
lutuială, găsite în umplutura pivniţei şi purtând amprenta unor grinzi cu secţiune
mare, vine în sprijinul ultimei ipoteze6.
În compoziţia molozului care umplea interiorul pivniţei, se găseau diverse
fragmente ceramice, care se încadrează atât în categoria olăriei de uz comun, dar şi
a ceramicii monumentale, precum şi fragmente de tencuială pictate în frescă.
Fragmentele de olărie de uz comun aparţin în exclusivitate speciei smălţuite,
nedecorate sau decorate în tehnicile sgraffito şi champlevé, unele fragmente având
şi scurte inscripţii cu caractere chirilice sau greceşti7. Ceramica monumentală este
reprezentată de toate speciile acestei categorii. Cărămizi pavimentare hexagonale
sau octogonale, smălţuite în galben sau verde, fixate într-un pat de mortar, formau
pardoseala casei domneşti. Paramentele exterioare erau decorate cu un ansamblu de
discuri tip „ciupercă”, cu diametrul de circa 9 cm, fără buton central, smălţuite în
diverse nuanţe de galben, verde, brun, şi de cărămizi dreptunghiulare, acoperite în
aceeaşi paletă a culorilor de smalţ8. Fragmentele de cahle, nesmălţuite sau
smălţuite, descoperite în molozul din pivniţă, decorate cu o scenă de dans sau cu
înfruntarea dintre Sfântul Gheorghe şi balaur, au fost datate de descoperitori în
prima jumătate a secolului al XV-lea9, datare pe care o considerăm prea timpurie,
cahlele cu decor figurativ fiind folosite în Moldova după mijlocul acestui secol.
Alături de fragmentele ceramice, diverse ca modalităţi de obţinere şi
utilizare, în molozul pivniţei au fost descoperite fragmente de tencuială pictate în
tehnica „al fresco”. Pe peretele de vest al gârliciului se găsea, in situ, registrul
inferior, decorat cu falduri, al unei picturi în frescă. A fost formulată ipoteza că
această pictură ar fi conţinut scene istorice ori alegorice10.
În ciuda planimetriei simple şi a dimensiunilor modeste, casa domnească
de la Mănăstirea Bistriţa a beneficiat de o rafinată ornamentaţie, ceramică şi
pictată, care a subliniat caracterul său aulic, precum şi de element de confort
interior, soba din cahle.
Cercetările arheologice au adus precizări asupra cauzelor şi momentului
când prima casă domnească de la Bistriţa a fost dezafectată. Un puternic incendiu,

6
Ibidem, p. 74–75.
7
Ibidem, p. 76, fig. 7.
8
Ibidem, p. 76, fig. 3/a.
9
Ibidem, fig. 4.
10
Ibidem, p. 76, fig. 5, 6.

CEEOL copyright 2018


CEEOL copyright 2018

CASE DOMNEŞTI ÎN CUPRINSUL MĂNĂSTIRILOR DIN MOLDOVA 41

ale cărui urme au fost evidenţiate în timpul cercetărilor, a dus la dezafectarea


primei construcţii cu caracter aulic la Mănăstirea Bistriţa. După incendiu, terenul a
fost nivelat, iar materialele de construcţie au fost recuperate, în vederea reutilizării
la realizarea altor edificii în zonă. În stratul de nivelare, au fost descoperite două
monede moldoveneşti de la Iliaş şi alte trei turceşti, din a doua jumătate a secolului
al XV-lea, care, asociate cu materialul ceramic găsit, permit stabilirea momentului
dispariţia acestei locuinţe domneşti în ultimele decenii ale secolului al XV-lea. Nu
este exclusă ipoteza ca, în anul 1476, în timpul campaniei sultanului Mehmed
al II-lea, o parte a trupelor turceşti, în drumul lor prin Moldova, să fi jefuit şi
incendiat Mănăstirea Bistriţa11.
Continuarea cercetărilor arheologice în incinta Mănăstirii Bistriţa a pus în
evidenţă urmele unui alt puternic incendiu, care a dezafectat, în prima jumătate a
secolului al XVI-lea, posibil în anul 1538, o mare parte a componentelor
ansamblului monahal12.
În urma acestui incendiu, a fost refăcut zidul de incintă, prevăzut cu
metereze şi drum de strajă, traseul său suferind modificări pe latura de nord. Pe
latura de sud, masivul turn de intrare, existent în vremea lui Ştefan cel Mare, a fost
înlocuit, mai spre vest, cu un altul, de mai mici dimensiuni, construcţie existentă şi
astăzi, prevăzută la etaj cu un mic paraclis. În colţul de sud-vest al incintei, se află
o construcţie care nu a putut fi cercetată, dar ale cărei beciuri şi porţiuni de elevaţie
permit să fie atribuită domniei lui Petru Rareş. O altă descoperire semnificativa a
fost făcută sub actuala stăreţie, edificată în anul 1792, pe temeliile unei clădiri mai
veci, mai precis beciurile acesteia, şi considerată de unii istorici de artă a fi casa
domnească ridicată de Alexandru cel Bun. Vestigiile aflate sub actuala stăreţie,
distruse de „lucrările de restaurare” din deceniul opt al secolului trecut până la
nivelul extradosului bolţilor beciului, au fost atribuite de descoperitori casei
domneşti construite în timpul celei de-a doua domnii a lui Petru Rareş13.
Clădirea, edificată după nivelarea distrugerilor provocate de incendiul din
1538, adosată zidului de incintă ridicat în vremea lui Ştefan cel Mare, a fost
construită din piatră şi cărămidă, aceasta din urmă folosită în cazul zidurilor
despărţitoare, al bolţilor, arcelor şi pilelor, precum şi la pardoseli. Edificiul
prezenta un plan rectangular, orientat de la nord la sud, cu lungimea de 22,5 m şi
lăţimea de 8 m, cuprinzând şi o pivniţă semiîngropată, cu lungimea de 12,8 m.
Beciul este împărţit în două nave egale, acoperite cu bolţi semicilindrice, despărţite
printr-un şir de arce sprijinite pe stâlpi. Accesul în pivniţă se făcea cu ajutorul unui
gârlici, aflat pe latura de est, iluminatul fiind asigurat de două ferestre înguste şi
evazate la exterior, aflate de asemenea pe latura de est. Parterul, a cărui elevaţie se

11
Ibidem, p. 77.
12
Iidem, O casă domnească din secolul al XVI-lea descoperită în cuprinsul ansamblului de
la Bistriţa (jud. Neamţ), în SCIVA, 30, 1979, 1, p. 33.
13
Ibidem, p. 33–34.

CEEOL copyright 2018


CEEOL copyright 2018

42 PARASCHIVA-VICTORIA BATARIUC

păstrează pe o înălţime de circa 75 cm, cuprindea patru încăperi, cu forme,


dimensiuni şi destinaţii diferite, acoperite cu bolţi semicilindrice, sprijinite pe pile
de cărămidă. Încăperea din extremitatea nordică, cu suprafaţa de 23,8 mp,
considerată a îndeplini rolul de cuhnie, comunica cu exteriorul cu ajutorul unui
cerdac, la mijlocul căruia se ajungea prin patru trepte de piatră. Cea de-a doua
încăpere, despre care se presupune că servea drept trapeză, aflată aproximativ
central, lipită de presupusa cuhnie, cu care comunica printr-o fereastră, situată în
zidul despărţitor, pavată cu lespezi de piatră, a fost înzestrată cu o instalaţie de
încălzit. În colţul de nord-est a fost descoperit soclul unei sobe, realizat din piatră
legată cu mortar, cu gura de alimentare făcută din cărămizi aşezate pe cant şi
dispuse în plan semicircular. Trapeza era legată, printr-un coridor paralel cu zidul
de incintă vestic, cu cea mai mare încăpere de la parter, presupusă a juca rolul unei
„săli de consiliu” (61,6 mp). Parterul a fost suprapus de un nivel superior,
considerat a fi destinat încăperilor pentru odihna domnului şi a familiei sale14.
În molozul rezultat din dezafectarea primelor trei încăperi, au fost
descoperite fragmente de tencuială cu pictură în frescă, unele dintre ele cu decor
figurativ. Pe peretele de vest al încăperii considerată a fi trapeza, se păstra in situ
un fragment de pictură în frescă; celelalte încăperi ale parterului au fost, se pare,
doar finisate cu o tencuială simplă, conservată pe alocuri. Atât încăperea
considerată a fi trapeza, cât şi iatacurile de la etaj au avut pereţii acoperiţi cu o
pictură, posibil istoriată, compoziţii cu personaje cu trăsături bine conturate şi
îmbrăcate cu veşminte împodobite cu elemente florale şi geometrice. O mare parte
a fragmentelor de frescă descoperite în molozul rezultat din dezafectarea casei
domneşti dovedesc calităţi artistice deosebite, vorbind despre preferinţa pentru
somptuos, pentru ornamentul rafinat15.
Tradiţia păstrează informaţia despre existenţa în incinta Mănăstirii Bistriţa
a unei case domneşti, construită de Ştefan cel Mare, alipită de turnul clopotniţă,
datat, potrivit pisaniei, în anul 1498. Cercetările arheologice au dovedit că
aşa-numita casă domnească nu reprezintă decât o încăpere destinată a mări
capacitatea paraclisului din turn, o anexă adosată în vremea lui Petru Rareş, care
făcea legătura cu adevăratul edificiu aulic, ridicat în aceeaşi epocă. Legătura dintre
casa domnească şi paraclisul din turn se realiza la nivelul etajului, prin intermediul
unui pod, ceea ce explică şi prezenţa acelei intrări pe latura de sud a anexei, a cărei
existenţă nu ar avea altfel nici o raţiune16.
La Mănăstirea Putna, tradiţia păstrată în mediul monastic situa casa
domnească construită de Ştefan cel Mare pe latura de sud a incintei17.

14
Ibidem, p. 34–39, fig. 1–8.
15
Ibidem, p. 39–42, fig. 9–11.
16
Iidem, O locuinţă domnească din vremea lui Alexandru cel Bun, p. 73, nota 15.
17
În AMP se păstrează, la nr. inv. VII, un plan întocmit în secolul al XIX-lea, al Casei
domneşti situată pe latura de sud a incintei. Informaţie părintele Alexie Cojocaru, căruia îi mulţumim

CEEOL copyright 2018


CEEOL copyright 2018

CASE DOMNEŞTI ÎN CUPRINSUL MĂNĂSTIRILOR DIN MOLDOVA 43

Cercetări arheologice care au debutat în anul 1972 şi au continuat, cu


întreruperi, până în 1981, prilejuite de amplele lucrări de restaurare, au dus la
descoperirea, pe latura de sud a complexului monahal, a casei domneşti, edificată
în mai multe etape, ale cărei vestigii au fost parţial distruse de pivniţele amenajate
la mijlocul secolului al XIX-lea, parţial suprapuse de corpul de chilii edificate în
aceeaşi perioadă18.
Din prima fază de construcţie se mai păstrează o sală cu dimensiuni
modeste, aproape identice cu cele alei casei domneşti de la Mănăstirea Bistriţa,
edificată de Alexandru cel Bun: 11,7 x 7,10 m, încăpere împărţită în două travee de
piloni masivi de zidărie, care succedau pe axa longitudinală a clădirii. Această sală
era, se pare, acoperită de un sistem de bolţi independente, după cum o arată
resturile unor arcade transversale, în care două se sprijineau pe unul din pilonii
centrali. La vest de „sala boltită” se mai găsea o încăpere, în al cărei perete nordic
au fost descoperite urmele unei intrări, considerată de descoperitori a fi o intrare
secundară, vestigiile intrării principale dispărând odată cu ridicarea corpului de
chilii din secolul al XIX-lea19. Construcţia din prima fază nu dispunea de un spaţiu
corespunzător, astfel că, după câteva decenii de la amenajarea casei domneşti, în
prelungirea spre vest a acesteia, a fost adosat un beci de dimensiuni impunătoare,
considerat a reprezenta faza B a edificiului aulic de la Putna20.
În timpul cercetărilor efectuate în anii 1980–1981, în zona de est a incintei,
au fost descoperite vestigiile unei construcţii rectangulare, care se întindea şi pe o
parte a laturii de sud, primele asize ale elevaţiei fiind puternic calcinate, solul
prezentând pete masive de arsură şi cenuşă. Despre această construcţie a fost
formulată ipoteza că a jucat rolul de prim spaţiu de reprezentare. Această clădire a
fost modificată masiv în secolele XVII–XVIII, când a căpătat destinaţia de spaţiu
de depozitare, destinaţie subliniată şi de cantitatea remarcabilă de mei carbonizat,
descoperită aici21.
Casa domnească de la Putna a fost construită, cu probabilitate, imediat
după edificarea bisericii. A fost formulată ipoteza conform căreia casa domnească
exista la 15 august 1471, când Ştefan cel Mare emitea un document chiar în ziua
hramului mănăstirii, domnul şi suita sa fiind găzduiţi în numitul edificiu22. Potrivit
unei pisanii, astăzi dispărută, pe care o considerăm un fals, Ştefan cel Mare „şi-a
construit sieşi o casă în mănăstirea Putna în anul 1473, luna mai”23. Descoperirea în

şi pe această cale.
18
M. D. Matei, Al. Rădulescu, R. Ciuceanu, Principalele probleme şi rezultate ale
cercetărilor arheologice a casei domneşti de la Mănăstirea Putna, în vol. Cercetări arheologice la
Mănăstirea Putna, I, Sfânta Mănăstire Putna, 2007, p. 95–96.
19
Ibidem, p. 96–97, fig. 9.
20
Ibidem, p. 98.
21
Ibidem, p. 98, nota 4, p. 100–101.
22
Cristian Moisescu, Maria Ana Musicescu, Adriana Şirli, Putna, Bucureşti, 1982, p. 24,
61, nota 62.
23
Paraschiva-Victoria Batariuc, Piatră de mormânt sau pisanie de la Casa domnească ?, în
„Suceava”, XIII–XIV, 1986–1987, p. 439–443.

CEEOL copyright 2018


CEEOL copyright 2018

44 PARASCHIVA-VICTORIA BATARIUC

nivelul de arsură generat de primul incendiu, datat fie în 1480, fie în 1484, a două
discuri calcinate, pe latura de sud a incintei24, probează atât că paramentele casei
domneşti au fost decorate cu ceramică monumentală smălţuită, identică cu aceea
utilizată în ornamentarea primei biserici, ctitorită de Ştefan cel Mare, dar şi faptul
că edificiul exista în acel an25.
Un detaliu stratigrafic este demn de semnalat şi anume un nivel de pământ
galben, întins pe o suprafaţă considerabilă pe latura de sud, peste nivelul primului
incendiu, pământ galben provenit din săparea beciului de pe latura de vest.
Mănăstirea Putna a cunoscut un al doilea incendiu cândva, înainte de anul 1517,
datare asigurată de un dinar de la regele Ungariei Ludovic al II-lea, din 1517,
descoperit în stratul de pământ galben care nivelează, după incendiu, zona de vest a
incintei. Moneda aflată la baza stratului de lut galben constituie un indiciu în
legătură cu posterioritatea, în raport de incendiu din 1517, a corpului de beciuri
(faza „B”), amenajat în prelungirea casei domneşti din faza A, construcţie de la
care provenea cantitatea de lut galben folosit la nivelare26.
În cursul cercetărilor arheologice, au fost descoperite pietre profilate, între
altele ancadramente în stil gotic27, rătăcite între timp, fragmente de discuri şi butoni
decorativi smălţuiţi, fragmente de cahle, cele mai multe de mici dimensiuni,
ornamentate cu elemente vegetale şi compozite, care se încadrează din punct de
vedere cronologic în secolele XVII–XVIII28.
Surprinde modestia materialului arheologic descoperit în zonele de est şi
sud ale incintei de la Mănăstirea Putna, în perimetrul casei domneşti. Fac excepţie
unele fragmente de ceramică otomană tip Miletus, cu pictură albastră pe fondul alb
al angobei şi smalţ incolor, produsă la Iznik, în secolul al XV-lea29 şi câteva
fragmente aparţinând unor vase smălţuite şi decorate în tehnicile sgraffito şi
champlevé. Ceramica monumentală este reprezentată de câteva fragmente de
discuri smălţuite, precum şi de fragmentele de cahle. Câteva fragmente de cahle
nesmălţuite, simple sau cu decor geometric şi mult mai rar figurativ, nedumeresc
pe cei care cunosc ceramica monumentală şi mai cu seamă cahlele din secolul
al XV-lea din Moldova30. Sunt produse de serie, cu imperfecţiuni, a căror prezenţă
surprinde în cuprinsul unui complex aulic. Calitatea modestă a execuţiei tehnice a
cahlelor este suplinită de forma sobelor gotice târzii, amenajate în interiorul casei
domneşti, formă de turn de cetate, cel puţin una dintre ele fiind asemănătoare ca

24
I. Nestor et alii, Şantierul arheologic Suceava, în „Materiale”, V, 1959, p. 623.
25
Paraschiva-Victoria Batariuc, Ceramica monumentală descoperită la Mănăstirea Putna,
în vol. Cercetări arheologice la Mănăstirea Putna, I, p. 201.
26
M. D. Matei, Al. Rădulescu, R. Ciuceanu, op. cit., p. 98, nota 4, p. 99.
27
Corina Nicolescu, Case, conace şi palate vechi româneşti, Bucureşti, 1979, p. 74–75;
Cristian Moisescu, Maria Ana Musicescu, Adriana Şirli, op. cit., p. 24.
28
Paraschiva-Victoria Batariuc, op. cit., p. 199–210.
29
Inedite, în colecţiile Mănăstirii Putna.
30
Paraschiva-Victoria Batariuc, op. cit., p. 202–203.

CEEOL copyright 2018


CEEOL copyright 2018

CASE DOMNEŞTI ÎN CUPRINSUL MĂNĂSTIRILOR DIN MOLDOVA 45

formă celei care a funcţionat în „casa domniei” de pe Câmpul Şanţurilor de la


Suceava31.
Lipsesc, spre deosebire de casele domneşti de la Mănăstirea Bistriţa,
fragmentele de tencuială pictată. Explicaţiile pentru această situaţie sunt dificil de
găsit. Una dintre acestea ar fi, după părerea noastră, dezafectarea casei domneşti în
secolul al XVIII-lea; în molozul rezultat din demolarea acestei construcţii, a fost
descoperită o monedă poloneză din anul 1730, de la regele August al III-lea cel
Puternic. În urma refacerilor datorate mitropolitului Iacov Putneanul, vechile
construcţii îşi pierd nu numai valorile aulice, de reprezentare, căpătând mai ales
rosturi gospodăreşti, aici aflându-se cuhniile, dar şi elementele de confort sau
decor, precum sobele din cahle ori pictura în frescă. Molozul rezultat în urma
acestor modificări a fost depozitat într-o zonă pe care, din păcate, cercetările
arheologice nu au pus-o în evidenţă.
Cercetări arheologice efectuate în toamna anului 2010, cerute de lucrări de
restaurare, la Mănăstirea Voroneţ, pe latura de sud a incintei, au dus la descoperirea
vestigiilor unei pivniţe de formă rectangulară, construită în două etape. În prima
fază, datată în vremea lui Alexandru cel Bun, spaţiul interior, delimitat de ziduri de
piatră cu grosimea de aproximativ 90 cm, se prezenta tăvănit cu un planşeu de
lemn. Această construcţie este marcată de un strat de incendiu. În a doua etapă, la
sfârşitul secolului al XV-lea, la vechile ziduri se adosează, pe laturile de vest şi est,
pile de piatră îmbrăcate în cărămidă, pile identice fiind situate pe axul longitudinal
al clădirii. Traveele, orientate est-vest, au fost boltite în semicilindru, cu bolţile de
cărămidă. În a doua etapă, se reface şi gârliciul cu ancadramente sculptate, prag cu
şanţ şi montanţi cu găuri pentru uşă. La vechea pivniţă a fost adosată fundaţia unui
pridvor; în molozul care umplea pridvorul au fost găsite fragmente de cahle
nesmălţuite, decorate cu povestirea biblică despre Susana şi cei doi bătrâni32.
Zidurile care se mai observau, la sfârşitul secolului al XX-lea, pe latura de
nord a incintei de la Voroneţ, au fost considerate ca aparţinând clisiarniţei, edificiu
menţionat într-un document din 14 decembrie 1585, când episcopul de Rădăuţi,
Gheorghe Movilă, şi fratele sau, Ieremia vornicul, mărturisesc despre arderea unui
hrisov de danie, „când a ars şi clisearniţa mănăstirii”33.
Existenţa unor case domneşti, în absenţa informaţiilor documentare sau a
cercetărilor arheologice sistematice, poate fi postulată prin descoperirea, în incinta
vechilor mănăstiri de la Moldoviţa şi Probota, a unor plăci pavimentare, dar şi a
unor cahle şi fragmente de cahle care datează de la sfârşitul secolului al XV-lea.
La vechea Mănăstire Moldoviţa, la sud de biserică, se pot observa urme de

31
Ibidem.
32
Fl. Hău, Unele observaţii în legătură cu recentele săpături arheologice de la Mănăstirea
Voroneţ, comunicare prezentată la Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice Piatra Neamţ, 19–20
noiembrie 2010.
33
Corina Nicolescu, op. cit., p. 75, nota 269.

CEEOL copyright 2018


CEEOL copyright 2018

46 PARASCHIVA-VICTORIA BATARIUC

zidărie, denivelări şi adâncituri, care indică faptul că, în acel loc, a existat cel puţin
o construcţie. Cu ocazia săpării şanţurilor de drenaj din jurul bisericii, sub un strat
de viitură format din pietriş, au fost descoperite fragmente de cahle nesmălţuite sau
smălţuite în verde, decorate cu scene de dans, în cel puţin două variante, cavaleri în
turnir, confruntarea dintre Sfântul Gheorghe şi balaur, Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel, dar şi cahle de coronament cu creneluri şi merloane34. Aceste fragmente de
cahle, diferite din punct de vedere tipologic, sunt un indiciu nu numai despre
existenţa unei sobe gotice târzii, în formă de turn de cetate, dar şi a unei construcţii,
alta decât modestele chilii, pe care să o încălzească.
O clisiarniţă, considerată a fi casă domnească, se află pe latura de nord-vest
a incintei de la Mănăstirea Moldoviţa, ctitorită de Petru Rareş35. Clădirea, o
construcţie cu parter şi etaj, masiv restaurată în deceniul şase al secolului trecut, a
fost edificată, drept clisiarniţă, conform pisaniei, de Efrem, episcopul de Rădăuţi,
în anii 1610–1612, în acelaşi timp cu zidul de incintă, trei turnuri de apărare şi
intrarea monumentală36.
La Probota, în lunca Şomuzului, unde se află ruinele celor două biserici
construite de Ştefan cel Mare37, cercetări de teren efectuate cu mai bine de o
jumătate de secol în urmă, au dus la descoperirea mai multor fragmente de cahle
smălţuite, decorate cu scene de dans38, un indiciu pentru noi a existenţei unei
construcţii, posibil de caracter aulic, încălzită cu o sobă.
La Mănăstirea Probota, ctitoria lui Petru Rareş, amplele cercetări
arheologice efectuate cu ocazia recentelor lucrări de restaurare, au dus la
descoperirea, pe latura de sud a incintei, a mai multor clădiri, dintre care una,
probabil, a servit drept casă domnească39. Edificiul de pe latura de nord-vest a
incintei, cu două niveluri, un parter şi etaj, cu faţadele decorate cu elemente
geometrice, despre care s-a spus că a fost casa domnească40, a jucat , se pare, rolul
de clisiarniţă.
La Mănăstirea Slatina, casa domnească a fost construită pe latura de sud a
incintei. Faţada principală a clădirii măsura 40 m lungime. Încăperile spaţioase, din
care o parte au dispărut după evenimentele nefericite din anul 1821, nu se mai
înşiruie în ax, ci compun un plan mai complex, cu mai multe intrări. Casa
34
Gh. I. Cantacuzino, Vechea mănăstire a Moldoviţei în lumina cercetărilor arheologice, în
BMI, 3, 1971, p. 83, fig. 7, 8.
35
Corina Nicolescu, Locuinţe domneşti în cuprinsul mănăstirilor din veacurile XV–XVII,
p. 74–82, fig. 18–21, 26.
36
Eugen Kozak, Die Inschriften aus der Bukovina, I, Viena, 1903, p. 195–196.
37
Lia Bătrîna, A. Bătrîna, O primă ctitorie şi necropolă voievodală datorată lui Ştefan cel
Mare: Mănăstirea Probota, în SCIA, seria Artă plastică, 24, 1977, p. 205–230.
38
Corina Nicolescu, Florentina Jipescu, Din trecutul Mănăstirii Probota, în SCIA, 1–2,
1956, p. 297, fig. 10, 11.
39
Voica Maria Puşcaşu, Archaeological Excavations at the Monastery, în vol. The
Restoration of Probota Monastery, UNESCO, Helsinki, 2001.
40
Corina Nicolescu, op. cit., fig. 8–10, 12, 13.

CEEOL copyright 2018


CEEOL copyright 2018

CASE DOMNEŞTI ÎN CUPRINSUL MĂNĂSTIRILOR DIN MOLDOVA 47

domnească, azi mult restaurată, era compusă din două aripi, cea de vest, cu două
încăperi de mari dimensiuni, de recepţie, şi cea estică, formată din patru camere
mai mici, înălţate pe un subsol boltit, împărţit prin stâlpi în două travee, încăperi
care au dispărut. Camera centrală, cea mai spaţioasă, care comunica cu faţada
nordică, şi cu o intrare secundară pe sud, se înălţa pe două pivniţe, situate în axul
est-vest. Partea vestică era prevăzută cu o intrare pe latura de sud, care permitea
accesul în primele două camere mai mici. În timpul lucrărilor de restaurare, în
urma înlăturării tencuielilor făcute cu ocazia refacerilor întreprinse de mitropolitul
Veniamin Costache, au fost găsite, în afara celor două intrări de pe faţada principală,
de nord, pe laturile de sud şi vest, uşile originale, cu ancadramentele şi pragurile
lor. Chenarele uşilor sunt de formă dreptunghiulară, cu baghete care se întretaie în
unghi drept; uşa intrării principale prezintă, deasupra cadrului profilat, o cornişă cu
influenţe de Renaştere. Deasupra uşii principale, se află o placă cu stema Moldovei,
capul de bour susţinut de doi lei tenanţi, totul înconjurat de o pisanie în limba
slavonă care menţionează construirea fântânii. Ferestrele, păstrate pe latura nordică,
sunt dreptunghiulare, încadrate de chenare din piatră cu profilatură gotică târzie şi
elemente de Renaştere. Acoperişul şi tavanele casei domneşti au dispărut; cercetările
arheologice, cât şi cele de parament nu au dus la găsirea urmelor de bolţi, ceea ce a
condus la ideea că tavanele erau din scânduri groase, sprijinite pe grinzi aparente.
A fost formulată ipoteza că cel puţin o parte a casei domneşti ridicate de Alexandru
Lăpuşneanu a avut un etaj, pe latura de sud găsindu-se şi un foişor de lemn, care
comunica cu drumul de strajă, foişor susţinut de o puternică platformă de piatră41.
Între casa domnească şi biserică, a fost amenajată o fântână arteziană, din
marmură, poligonală, decorată cu elemente de Renaştere, între care şi o placă
sculptată în basorelief cu un cap de Gorgonă, de asemenea de sorginte
renascentistă. Fântâna era alimentată printr-un sistem de olane din lut, care aduceau
apă de la un izvor aflat la câţiva kilometri depărtare. Corpul exterior al fântânii a
fost demontat cu ocazia refacerilor din secolul al XIX-lea, plăcile de marmură fiind
depozitate într-una din încăperile dezafectate ale casei domneşti42.
Pe latura de vest a incintei, au fost descoperite vestigiile unei construcţii
considerată a fi „casa domniţei Ruxandra”, lipită de turnul de sud-vest, atribuit de
tradiţie soţiei ctitorului, Alexandru Lăpuşneanu. Clădirea, compusă cu probabilitate
din parter şi etaj, avea încăperile dispuse în ax. Se pare că, la „casa domniţei
Ruxandra”, nu a existat o legătură directă între niveluri, accesul la etaj făcându-se
printr-un balcon de lemn, care era legat cu drumul de strajă. Pavimentul acestei
locuinţe era realizat din plăci ceramice, care compuneau un decor geometric.
Încălzirea se făcea într-o singură încăpere43.

41
Eadem, Mănăstirea Slatina, Bucureşti, 1966, p. 20–21; eadem, Case, conace şi palate
vechi româneşti, p. 79–80, fig.114.
42
Eadem, Mănăstirea Slatina, p. 21, fig. 7, 9, 10.
43
Eadem, Case, conace şi palate vechi româneşti, p.76, 77.

CEEOL copyright 2018


CEEOL copyright 2018

48 PARASCHIVA-VICTORIA BATARIUC

Alexandru Lăpuşneanu este ctitor şi al Mănăstirii Pângăraţi. Casa


domnească edificată în cuprinsul incintei Mănăstirii Pângăraţi depăşeşte ca
dimensiuni palatul de la Slatina, fiind prevăzută cu trei niveluri: pivniţe boltite, un
parter cu încăperi spaţioase, acoperite cu bolţi, şi etajul acum tăvănit. Încăperile au
fost grupate de o parte şi de alta a camerei de intrare. Pe faţada principală a casei
domneşti se găseşte un foişor deschis, cu arcade sprijinite pe stâlpi, amintind
construcţii contemporane din Transilvania, edificate în stilul Renaşterii44.
Cercetări arheologice efectuate în deceniul şapte al secolului al XX-lea la
Mănăstirea Suceviţa au dus, între altele, la identificarea vestigiilor casei domneşti.
Casa domnească se înălţa în colţul nord-estic al incintei, pe o lungime de 29 m, pe
direcţia est-vest, şi o lăţime de 11 m. Pe faţada sudică a construcţiei se afla un
foişor decroşat, sprijinit pe doi pilaştri şi pe piloni, sistem realizat pe stâlpi radieri
la nivelul fundaţiilor. La interiorul foişorului a fost găsită urma unui stâlp masiv de
lemn, cu diametrul de 60 cm, situat în partea de vest, stâlp care servea ca suport
pentru o scară în spirală, ce urca la etajul plasat peste parterul clădirii. Parterul
casei domneşti a fost împărţit prin ziduri transversale în trei încăperi inegale, două
mai mici la est şi una mai mare la vest. La nivelul parterului, toate cele trei încăperi
fuseseră boltite pe două travee, descărcate pe arce susţinute de stâlpi angajaţi şi
mediani. Casa domnească a fost construită după edificarea zidului de incintă şi a
funcţionat până în secolul al XIX-lea, când a fost demantelată45.
Construite în cuprinsul unor mănăstiri ctitorite de domni ai Moldovei din
secolele XV–XVII, casele domneşti nu au rezistat trecerii inexorabile a timpului,
cele mai multe dintre ele ajungând până la noi sub forma de ruină. Au fost ignorate
de cronicari, foarte rar sunt menţionate în documente, cele mai multe apărând doar
în datarea topică a acestora. Toate casele domneşti despre care am amintit în această
comunicare au fost redescoperite în urma cercetărilor arheologice efectuate cu ocazia
lucrărilor de restaurare a ansamblurilor mănăstireşti, lucrări care s-au desfăşurat
mai cu seamă în intervalul 1963–1977, de către Direcţia Monumentelor Istorice,
cercetări arheologice rămase din păcate, în cea mai mare parte a cazurilor, inedite.
Au ajuns să fie cunoscute planul şi dimensiunile, uneori aproximative, ale
acestor construcţii, şi doar foarte rar au fost descoperite elemente decorative de
parament, detalii arhitecturale sculptate în piatră sau obiecte care ţineau de
amenajarea şi ornamentarea interioară.
Cele două case domneşti de la Mănăstirea Bistriţa, una construită de
Alexandru cel Bun şi a doua de Petru Rareş, au constituit o excepţie fericită. Aici
au fost descoperite fragmente de ceramică monumentală, plăci pavimentare, discuri

44
Ibidem, p. 80.
45
N. N. Puşcaşu, Voica Maria Puşcaşu, Rezultatele săpăturilor de cercetare arheologică
efectuate la Mănăstirea Suceviţa în anii 1962–1965 şi 1968, în vol. Movileştii. Istorie şi spiritualitate
românească, II, Ieremia Movilă. Domnul. Familia. Epoca, Sfânta Mănăstire Suceviţa, 2006. p. 14–18,
pl. 6, 7, fig. 5–7.

CEEOL copyright 2018


CEEOL copyright 2018

CASE DOMNEŞTI ÎN CUPRINSUL MĂNĂSTIRILOR DIN MOLDOVA 49

şi cărămizi policrome de faţadă, cahle, dar şi fragmente de tencuială, aflate fie in


situ, fie în moloz.
Nu putem nega existenţa acestor elemente decorative sau de confort şi la
alte case domneşti. Faptul că nu au fost descoperite nu înseamnă că nu au fost
utilizate pentru ornamentarea acestor construcţii aulice.
Ruinate, spoliate de decorul policrom, dar şi de confortul interior, vestigiile
caselor domneşti din incinta mănăstirilor moldoveneşti rămân însă tot atâtea
elemente de arhitectură profană din Evul Mediu. Sunt documente legate de evoluţia
construcţiilor de zid, cu caracter aulic, care ne transmit informaţii privind nu numai
istoria arhitecturii, ci şi viaţa de curte, cu fastul său, care se lasă întrevăzute prin
puţinele elemente decorative ce au ajuns până la noi, unele dintre ele inedite, la mai
bine de o jumătate de veac de când au fost descoperite.

Princely Houses within the Monasteries from Moldavia


(Abstract)

The archaeological excavations performed in the second half of the


previous century within the restoration process of several monasteries from
Moldavia revealed within their precincts the vestiges of some presumably princely
houses. The ruins were discovered at the Bistriţa, Putna, Voroneţ, Slatina, Suceviţa
monasteries, while the presence of some ceramic tile fragments at Probota and
Moldoviţa lead to the hypothesis that also within these monasteries there had been
princely houses. Most of these buildings lay on the south or southwest side of the
precinct. Built on top of spacious cellars, the princely houses had ceramic-tiled
wood stoves, with a diverse ornamentation repertoire, and some of them even had
frescoed rooms (Bistriţa).
The princely houses underwent multiple evolution stages. At Bistriţa,
Alexander the Good built the first such building whereas Petru Rareş built a second
one on a different spot. At the Slatina Monastery there were built at the same time
both the princely house, on the south side, and the so-called “Princess Ruxandra’s
palace”, on the west side. The buildings on the north side of the precincts of the
Moldoviţa and Probota monasteries, considered for a long time to have served as
princely houses, proved to be sacristies. Most of these buildings have not reached
us, being dismantled during fires (Voroneţ), natural calamities (the old Probota and
Moldoviţa monasteries) or upon subsequent construction work (Bistriţa, Putna).

Keywords: archaeology, princely houses, monasteries founded by


Moldavian rulers, 15th–17th century.

CEEOL copyright 2018


50 PARASCHIVA-VICTORIA BATARIUC

Fig. 1. Mănăstirea Bistriţa. Planul general al complexului monahal,


cu poziţionarea primei case domneşti (după Lia Bătrîna, Adrian Bătrîna)

CEEOL copyright 2018


CASE DOMNEŞTI ÎN CUPRINSUL MĂNĂSTIRILOR DIN MOLDOVA 51

Fig. 2. Mănăstirea Bistriţa. Planul parterului casei domneşti şi al turnului-clopotniţă cu anexa


(după Lia Bătrîna, Adrian Bătrîna)

CEEOL copyright 2018


52 PARASCHIVA-VICTORIA BATARIUC

Fig. 3. Mănăstirea Putna. Planul general al construcţiilor: 1. stăreţia, 2. paraclisul,


3. muzeul, 4. turnul-clopotniţă, 5. biserica, 6. turnul porţii, 7. turnul tezaurului, 8. chilii
(după Mircea D. Matei, Alexandru Rădulescu, Radu Ciuceanu)

CEEOL copyright 2018


CEEOL copyright 2018
CASE DOMNEŞTI ÎN CUPRINSUL MĂNĂSTIRILOR DIN MOLDOVA

Fig. 4. Mănăstirea Putna. Planul construcţiilor de pe laturile de est şi sud ale incintei mănăstirii: 1. zidurile primei construcţii,
53

2. mormintele, 3. blocuri fasonate, 4. sala boltită şi beciul adosat (după Mircea D. Matei, Alexandru Rădulescu, Radu Ciuceanu)
54 PARASCHIVA-VICTORIA BATARIUC

Fig. 5. Mănăstirea Putna, reproducere după o gravură de la jumătatea secolului al XVIII-lea


(colecția Mănăstirii Putna)

CEEOL copyright 2018


CASE DOMNEŞTI ÎN CUPRINSUL MĂNĂSTIRILOR DIN MOLDOVA 55

Fig. 6. Mănăstirea Slatina. Planul general al ansamblului monahal (după Corina Nicolescu)

CEEOL copyright 2018


56

CEEOL copyright 2018


PARASCHIVA-VICTORIA BATARIUC

Fig. 7. Mănăstirea Slatina. Planul „casei domniţei Ruxandra”: 1. construcţii existente, 2. descoperiri arheologice (după Corina Nicolescu)
CASE DOMNEŞTI ÎN CUPRINSUL MĂNĂSTIRILOR DIN MOLDOVA 57

Fig. 8. Mănăstirea Probota. Planul ansamblului monahal (după Voica Maria Puşcaşu)

CEEOL copyright 2018


58 PARASCHIVA-VICTORIA BATARIUC

Fig. 9. Mănăstirea Suceviţa. Planul construcţiilor din cuprinsul ansamblului monastic


(după Nicolae N. Puşcaşu, Voica Maria Puşcaşu)

CEEOL copyright 2018