Sunteți pe pagina 1din 2

Mănăstirea Argeşului

poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri

Pe Argeş în jos, Loc de mănăstire Calfe şi zidari! Şi plângând zicea:


Pe un mal frumos, Şi de pomenire. Ştiţi ce am visat „Dă, Doamne, pe lume
Negru-vodă trece Deci voi, meşteri mari, De când m-am culcat? O ploaie cu spume,
Cu tovarăşi zece, Calfe şi zidari, O şoapta de sus Să facă pâraie,
Nouă meşteri mari, Curând vă siliţi Aievea mi-a spus Să curgă şiroaie,
Calfe şi zidari, Lucrul de-l porniţi, Că orice-am lucra Apele să crească,
Şi Manole, zece, Ca să-mi ridicaţi, Noaptea s-a surpa Mândra să-mi
Care-i şi întrece. Aici să-mi duraţi Pân-om hotărî oprească,
Merg cu toţi pe cale Mănăstire naltă În zid de-a zidi S-o oprească-n vale
Să aleagă-n vale Cum n-a mai fost altă, Cea-ntâi soţioară, S-o-ntoarcă din cale!
Loc de mănăstire Că v-oi da averi, Cea-ntâi surioară Domnul se-ndura,
Şi de pomenire. V-oi face boieri, Care s-a ivi Ruga-i asculta,
Iată, cum mergeau Iar de nu, apoi Mâini în zori de zi Norii aduna,
Că-n drum ajungeau V-oi zidi pe voi, Aducând bucate Ceru-ntuneca
Pe-un biet ciobănaş V-oi zidi de vii La soţ ori la frate. Şi curgea deodată
Din fluier doinaş, Chiar în temelii!” Deci dacă vroiţi Ploaie spumegată
Şi cum îl vedea Ca să isprăviţi Ce face pâraie
Domnul îi zicea: Meşterii grăbeau, Sfânta mănăstire Şi umflă şiroaie.
„Mândre ciobănaş, Sforile-ntindeau, Pentru pomenire, Dar oricât cădea
Din fluier doinaş! Locul măsurau, Noi să ne-apucăm Mândra n-o oprea,
Pe Argeş în sus Şanţuri largi săpau, Cu toţi să jurăm Ci ea tot venea,
Cu turma te-ai dus, Şi mereu lucrau, Şi să ne legăm Şi s-apropia.
Pe Argeş în jos Zidul ridicau, Taina s-o păstrăm: Manea mi-o vedea,
Cu turma ai fost. Dar orice lucra Ş-orice soţioară, Inima-i plângea,
Nu cumva-ai văzut Noaptea se surpa! Orice surioară Şi iar se-nchina,
Pe unde-ai trecut A doua zi iar, Mâini în zori de zi Şi iar se ruga:
Un zid părăsit A treia zi iar, Întâi s-a ivi, „Suflă, Doamne-un
Şi neisprăvit A patra zi iar Pe ea s-o jertfim vânt
La loc de grindiş, Lucrau în zadar! În zid s-o zidim!” Suflă-l pe pământ,
La verde-aluniş?” Domnul se mira Brazii să-i despoaie,
„Ba, doamne, am văzut Ş-apoi îi mustra, Iată-n zori de zi Paltini să îndoaie,
Pe unde-am trecut Ş-apoi se-ncrunta Manea se trezi, Munţii să răstoarne,
Un zid părăsit Şi-i ameninţa Ş-apoi se sui Mândra să-mi
Şi neisprăvit. Să-i puie de vii Pe grad de nuiele întoarne,
Câinii cum îl văd, Chiar în temelii! Şi mai sus, pe schele, Să mi-o-ntoarne-n
La el se repăd Meşterii cei mari, Şi-n câmp se uita, cale,
Şi latră-a pustiu Calfe şi zidari, Drumul cerceta. S-o ducă de vale!”
Şi urlă-a morţiu.” Tremurau lucrând, Când, vai! Ce zărea? Domnul se-ndura,
Cât îl auzea, Lucrau tremurând Cine că venea? Ruga-i asculta
Domnu-nveselea Zi lungă de vară Soţioara lui, Şi sufla un vânt
Şi curând pleca, Ziua pân-în seară, Floarea câmpului! Un vânt pe pământ
Spre zid apuca Iar Manole sta, Ea s-apropia Paltini că-ndoia,
Cu nouă zidari, Nici că mai lucra, Şi îi aducea Brazi că despoia,
Nouă meşteri mari Ci mi se culca Prânz de mâncătură, Munţii răsturna,
Şi Manole zece Şi un vis visa, Vin de băutură. Iară pe Ana
Care-i şi întrece. Apoi se scula Cât el o zărea, Nici c-o înturna!
„Iată zidul meu! Ş-astfel cuvânta: Inima-i sărea, Ea mereu venea,
Aici aleg eu „Nouă meşteri mari, În genunchi cădea Pe drum şovăia
1
Şi s-apropia Şi mereu zidea. Domnul o privea Meşterii gândeau
Şi amar de ea, Zidul se suia Şi se-nveselea Şi ei îşi făceau
Iată c-ajungea! Şi o cuprindea Şi astfel grăia: Aripi zburătoare
Pân’ la gleznişoare, „Voi, meşteri zidari, De şindrili uşoare,
Meşterii cei mari Pân’ la pulpişoare, Zece meşteri mari! Apoi le-ntindeau
Calfe şi zidari, Pân’ la costişoare, Spuneţi-mi cu drept, Şi-n văzduh săreau
Mult înveselea Pân’ la ţâţişoare. Cu mâna la piept, Dar pe loc cădeau,
Dacă o vedea, Dar ea, vai de ea, De-aveţi meşterie Şi unde picau
Iar Manea turba, Tot mereu plângea Ca să-mi faceţi mie Trupu-şi despicau.
Mândra-şi săruta, Şi mereu zicea: Altă mănăstire Iar bietul Manole,
În braţe-o lua, „Manole, Manole Pentru pomenire Meşterul Manole,
Pe schele-o urca, Meştere Manole! Mult mai luminoasă Când se încerca
Pe zid o punea Zidul rău mă strânge, Şi mult mai frumoasă! De-a se arunca,
Şi, glumind, zicea: Ţâţişoara-mi plânge, Iar cei meşteri mari, Iată c-auzea
„Stai, mândruţa mea, Copilaşu-mi frânge!” Calfe şi zidari, Din zid că ieşea
Nu te speria, Manole turba Cum sta pe grindiş, Un glas năduşit,
Că vrem să glumim Şi mereu lucra. Sus pe coperiş, Un glas mult iubit
Şi să te zidim!” Zidul se suia Vesel se mândreau Care greu gemea
Ana se-ncredea Şi o cuprindea Ş-apoi răspundeau: Şi mereu zicea:
Şi vesel râdea. Pân’ la costişoare, „Ca noi, meşteri mari, „Manole, Manole,
Iar Manole ofta Pân’ la ţâţişoare, Calfe şi zidari, Meştere Manole!
Şi se apuca Pân’ la buzişoare, Alţii nici că sânt Zidul rău mă strânge,
Zidul de zidit, Pân’ la ochişori, Pe acest pământ! Ţâţişoara-mi plânge,
Visul de-mplinit. Încât, vai de ea, Află că noi ştim Copilaşu-mi frânge,
Zidul se suia Nu se mai vedea, Oricând să zidim Viaţa mi se stinge!”
Şi o cuprindea Ci se auzea Altă mănăstire Cum o auzea,
Pân’ la gleznişoare, Din zid că zicea: Pentru pomenire, Manea se pierdea,
Pân’ la pulpişoare. „Manole, Manole Mult mai luminoasă Ochii-i se-nvelea,
Iar ea, vai de ea! Meştere Manole! Şi mult mai frumoasă. Lumea se-ntorcea,
Nici că mai râdea, Zidul rău mă strânge, Domnu-i asculta Norii se-nvârtea,
Ci mereu zicea: Viaţa mi se stinge!” Şi pe gânduri sta, Şi de pe grindiş,
„Manole, Manole, Apoi poruncea De pe coperiş,
Meştere Manole! Pe Argeş în jos, Schelele să strice, Mort bietul cădea!
Ajungă-ţi de şagă, Pe un mal frumos, Scări să le ridice. Iar unde cădea,
Că nu-i bună, dragă. Negru-vodă vine Iar pe cei zidari, Ce se mai făcea?
Manole, Manole, Ca să se închine Zece meşteri mari, O fântâna lină,
Meştere Manole! La cea mănăstire, Să mi-i părăsească Cu apa puţină,
Zidul rău mă strânge, Falnică zidire, Ca să putrezească Cu apă sărată
Trupuşoru-mi frânge!” Mănăstire naltă Colo pe grindiş, Cu lacrimi udată!
Iar Manea tăcea Cum n-a mai fost altă. Sus pe coperiş.