Miron Costin (30 martie 1633- 1691) a fost un cronicar român din Moldova, unul dintre primii scriitori și istoriografi din

literatura română.Prin anvergura lucrărilor sale,Costin este personalitatea cea mai proeminentă din ţările române,în
tot veacul secolului al XVII-lea.

Miron Costin, fiul postelnicului şi mai târziu hatmanului Iancu Costin, avea o cultură aleasă. Se născuse în 1633, însă
copilăria şi-a petrecut-o în Polonia,unde familia sa se refugiase, din cauza domnitorului Vasile Lupu. Studiile le-a
făcut în Polonia, la Universitatea din Cracovia. Mai apoi ia parte la diferite bătălii, devine pârcălab de Hotin şi vel-
comis sub Dabija, paharnic sub Duca şivornic al Ţării de Sus sub Iliaş, rămânând în această funcţie până în timpul lui
Antonie Ruset. Datorită înţelepciunii lui, el este trimis să discute cu vizirul,când la întrebarea acestuia dacă îi
pare bine că turcii au luat Cameniţa, Costindă binecunoscutul răspuns că „Sîntem noi moldovenii bucuroşi să să
lăţască împărăţia în toate părţile cât de mult, iară peste ţara noastră nu ne pare bine să să lăţască”. Moartea sa vine
din pricina domnitorului Constantin Cantemir,care „mânca bine şi bea bine”, şi „numai iscălitura învăţase de o făcea”,
cu care era chiar cuscru. Acesta, în urma unui complot, porunceşte tăierea capului lui Velicico Costin, fratele lui
Miron. Apoi, chiar după moartea soţiei sale, capul lui Miron cade tot din dorinţa domnitorului, care mai apoi a
regretat îndelung faptele sale. Nicolae Iorga nota cutremurat că în momentul căderii capului, lui Miron Costin nu-i mai
trebuia nici o rugăciune, fiindcă îşi mântuise sufletul cu opera pe care o lăsa neamului său.Miron Costin reia firul
istoriei cu domnia lui Aron Vodă (1595), despre care rămăsese doar un titlu de capitol în cronica lui Ureche, şi duce
naraţiunea evenimentelor până la domnia lui Stefăniţă vodă Lupu inclusiv (1661). Cronica sa conţine evenimente din
vremea lui Stefan Răzvan, din domniile Movileştilor în competiţie cu Mihai Viteazul, Alexandru Iliaş şi Stefan Domşa
al II-lea, din epoca lui Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan. Aşadar, autorul a rămas cu povestirea departe de
evenimentele trăite personal în ultimii treizeci de ani. El a scris în momentele de linişte ale deselor perioade
zbuciumate şi nu a ajuns la împlinirea întâiului său gând de a da un letopiseţ complet al Moldovei.

Îndeplinind multe funcţii pe lângă domnii moldoveni, Miron Costin a fost martor şi în acelaşi timp participant la multe
evenimente din istoria Ţării Moldovei, pe care în mare parte le-a reflectat în cronica sa. În 1683, după înfrângerea
oastei otomane, Miron Costin, ca participant la asediul Vienei (în tabăra otomană) a fost făcut prizonier de către
regele Poloniei Ian Sobieţki, care însă l-a miluit, punându-i la dispoziţie unul din castelele sale de lângă oraşul Stryi,
unde cronicarul a desfăşurat o activitate cărturărească timp de aproape doi ani. După ce i s-a permis repatrierea,
Miron Costin nu a mai reuşit să capete încrederea domnului Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie Cantemir, care
printr-o învinuire neîntemeiată l-a condamnat la moarte în 1691.

M. Costin a lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală cărturărească. Principala sa operă este “Letopiseţul Ţării
Moldovei de la Aaron-Vodă încoace de unde este părăsit de Ureche , vornicul de Ţara de Jos, scos de Miron Costin,
vornicul de Ţara de Jos, în oraş Iaş, în anul de la zidirea lumii 7183, iar de la naşterea mîntuitorului lumii Iisus
Hristos, 1675 meseţă …dni”. Letopiseţul este împărţit în 22 de capitole neintitulate, iar acestea în paragrafe, numite
“zaciale”, şi cuprinde o descriere desfăşurată a istoriei ţării între anii 1595-1661, încheindu-se cu relatarea morţii lui
Ştefăniţă Vodă Lupu şi înmormîntarea sa. Înzestrat cu o înaltă măiestrie de povestitor, Miron Costin a rămas în primul
rând istoric, căutând să-şi întemeieze opera sa istorică pe o largă bază documentară. La elaborarea cronicii sale
cărturarul a apelat pe larg la un şir de lucrări ale istoricilor transilvăneni şi polonezi: L. Topeltin, “Despre originea şi
căderea transilvănenilor”, P. Piaseţki “Cronica celor mai mai însemnate evenimente din Europa (1568-1638)”, A.
Guagnini, “Descrierea Sarmaţiei europene” etc. Începînd cu evenimentele din 1633, Miron Costin apelează frecvent
la amintirile şi impresiile proprii, letopiseţul căpătînd într-o măsură oarecare un aspect de memorii, mai cu seamă
când este vorba de domniile lui Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan.

În ultimii ani de viaţă, Miron Costin a lucrat asupra unei alte opere de largă rezonanţă şi înaltă ţinută ştiinţifică,
intitulată “De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”. Opera constă din 17 capitole, în care autorul
vorbeşte despre Imperiul Roman, despre Dacia şi cucerirea acesteia de către Traian, despre strămutarea populaţiei
româneşti din Maramureş în Moldova, despre cetăţile moldovene, despre îmbrăcămintea, obiceiurile şi datinile
moldovenilor etc. Scopul urmărit de autor constă în a arăta originea nobilă romană a poporului său, precum şi
originea comună latină a tuturor românilor, comunitatea limbii lor numită limba română, care de asemenea este de
origine latină. Drept argumente, Miron Costin aduce nu numai izvoare scrise, ci şi mostre arheologice, epigrafice,
numismatice şi etnografice.

De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor” reprezintă un adevărat simbol al conştiinţei latine şi al
mândriei originii romane de neam a poporului nostru. Spiritul şi ideile din această operă au fost dezvoltate, căpătând
dimensiuni cu adevărat monumentale în operele lui Dimitrie Cantemir şi prin intermediul acestuia, în lucrările
cărturarilor Şcolii Ardelene de la hotarul secolelor XVIII-XIX. Miron Costin este considerat în acelaşi timp drept unul
din întemeietorii poeziei româneşti din Moldova. Lui îi aparţin asemenea opere poetice ca “Viaţa lumii”, “Stihuri de
descălecatul Ţării Moldovei”, etc.

La Miron Costin întâlnim pentru ultima oară un echilibru între tentaţia povestirii şi efortul de pozitivare a demonstraţiei.
Miron Costin îşi încheie predoslovia la „Letopiseţ” cu făgăduinţa unui „letopiseţ întreg” şi cu regretul de a nu-l fi
realizat încă. Cel din 1675 este prezentat ca o parte dintr-un plan mult mai vast : „Fost-au gândul mieu iubite
cetitorule,să fac letopiseţul ţării noastre Moldovei din descălecatul ei cel dintâi[…] şi urdzisam şi începătura
letopiseţului.” El este adevăratul întemeietor al tradiţiei istoriografice în cultura românească,fiind primul care înţelege
să lucreze după un plan clar,cunoscând dinainte locul fiecărui detaliu informativ şi făcând eforturi conştiente şi
metodice în privinţa documentării.

Miron Costin este primul intelectual român la care putem surprinde o încercare(mai mult bazată pe intuiţii decât pe
demonstraţie) de a fundamenta o metaistorie. El a înteles că istoria nu e doar o succesiune (ordonare cronologică) ci
şi cauzalitate, monument cultural şi îndreptar politic. El îşi îndreaptă o mare parte a eforturilor spre lămurirea originii a
poporului, a cărei necunoaştere o deplânge deseori.

Miron Costin prin întreaga sa operă a adus o mare contribuţie la dezvoltarea culturii, istoriografiei, limbii, şi literaturii
româneşti.

  „nu se poate literatura română fără Miron Costin”. „Miron observă sistematic,compune,și ceea ce iese de sub pana
lui,mult mai puțin spontan,este rodul unei arte”.

„Însă adevărata contribuție a lui Costin la scrisul românesc este sintaxa.Cunoscător al frazei latine,el a desfășurat-o
în moldovenește în spiritulși cu ajutorul limbii noastre,păstrându-i toate registrele și toate  fluierele.Cu  el sintaxa
literară apare începută și cu desăvârșire încheiată,în stare de a exprima orice gând”.(George Călinescu„Istoria
literaturii române,de la origini până în prezent”)