Patima desfrânării sau iubirea fără

responsabilitate

1. Semnificaţia cuvântului „desfrânare”

Termenul de desfrânare are drept corespondent în limba greacă, şi deci în Noul

Testament, cuvântul porneia, care înseamnă prostituţie. Acest cuvânt „are legătură cu verbul
pernumi, care înseamnă a vinde. Esenţialmente, porneia este dragostea care este cumpărată şi
vândută – care nu este deloc dragoste. Eroarea cea mare şi fundamentală în aceasta este că
persoana care este plătită pentru o astfel de dragoste, nu este de fapt considerată o persoană, ci
un lucru. El sau ea este un simplu instrument prin care sunt satisfăcute nevoile de senzualitate şi
patimă (...) Porneia descrie relaţia în care una din părţi poate să fie cumpărată, la fel cum este
cumpărat un obiect, şi poate fi aruncată aşa cum arunci ceea ce nu-ţi mai trebuie, o relaţie în
care nu există nici unitatea nici respectarea personalităţii.”1 .
În general, termenul desemnează relaţii sexuale imorale şi ilegitime, cum ar fi: relaţii
intime înainte de căsătorie, adulter, incest, pedofilie, homosexualitate, păcate împotriva firii etc.

2. Patima desfrânării

William Barclay, Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament, Societatea Misionară
1

Română, Wheaton, Illinois U.S.A. , 1992, p.28

1|Page
 Sf. Ioan Casian ne spune despre desfrânare că „ războiul acesta înfricoşător începe să
asalteze neamul oamenilor chiar din primul moment al tinereţii şi nu se stinge decât numai
după ce vor fi înfrânate mai întâi şi celelalte vicii.”2 , iar omul trebuie să lupte cu ea întreaga sa
viaţă. „În paradis domnea fecioria (...) Când prin călcarea poruncii a intrat moartea în lume,
atunci a cunoscut Adam pe Eva, femeia lui, şi a zămislit şi a născut.”3 . Deci desfrânarea este o
consecinţă a păcatului neascultării. Însă nu este păcat ca bărbatul să îşi cunoască femeia prin
unirea trupească, deoarece „Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi
umpleţi pământul şi-l supuneţi.” (Fac 1,28) . Deci pofta este folositoare „ca să dăm naştere la
copii, pentru a continua neamul omenesc prin astfel de moştenitori.”4 , iar „judecata dreaptă cu
privire la împreunare trebuie să vadă scopul ei în naşterea de prunci.”5 . De aceea a lăsat
Dumnezeu Căsătoria, pentru a nu trăi omul în păcat: „dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se
căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.” (I Cor 7,9) . „Ochii sunt
cele două făclii ale trupului – după cuvântul Domnului (Mt 6, 22) .
Astronomii îi numesc cei doi luminători ai feţei, iar filosofii – primii doi furi ai
păcatului.
Un înţelept îi numeşte cele două ventuze ale sufletului pe care acesta, întocmai ca o
caracatiţă, le întinde şi ia de departe cele ce îi plac. (...) Vederea este pipăire mai subţire decât
pipăirea mâinilor, dar mai groasă decât pipăirea imaginaţiei şi a minţii, după cum spune Sfântul
Vasile în Cuvântul pentru feciorie.”6 . Vedem, din cele relatate mai sus, cele trei moduri în care
un om poate desfrâna: cu fapta sau cu trupul, cu privirea şi cu gândul sau cu inima.
.

a) Desfrânarea cu fapta
A şaptea poruncă spune „Să nu fii desfrânat!” (Ieşirea 20,14) . Iar mai pe urmă arată
Moise ce îseamnă să fii desfrânat şi ce pedepse se cuvin pentru acest păcat : dacă fata care se
mărita nu era fecioară, „atunci fata să fie adusă la uşa casei tatălui ei şi locuitorii cetăţii ei să o
ucidă cu pietre şi să o omoare, pentru că a făcut lucru de ruşine în Israel, desfrânându-se în casa
tatălui său (...) De se va găsi cineva dormind cu femeie măritată, pe amândoi să-i daţi morţii: şi
bărbatul, care a dormit cu femeia şi femeia (...)
De va fi vreo fată tânără, logodită cu bărbat şi cineva o va întâlni în cetate şi se va culca
cu dânsa, să-i aduceţi pe amândoi la poarta cetăţii aceleia şi să-i ucideţi cu pietre: pe fată pentru
că n-a ţipat în cetate, iar pe bărbat pentru că a necinstit pe femeia aproapelui său. Şi aşa să

2
Sf. Ioan Casian, Aşezăm. VI, 1, în Colecţia „Teologie şi Spiritualitate” , Sfântul Ioan Casian,
Viaţa şi învăţătura lui, Trinitas, Iaşi, 2002, p.19
3
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, p.239
4
Sf Ioan Gură de Aur, Scrieri III, Omilii la Matei, XVII, I, în” PSB “, vol.23, EIBMBOR,
Bucureşti, 1994, p.219
5
Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, suta a doua, cap.17, în “Filocalia”, vol.II,
p.86
6
Sf. Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri, Editura Egumeniţa, Galaţi, p.120-121

2|Page
stârpeşti răul din mijlocul tău. Dacă vreun bărbat va întâlni la câmp o fată logodită şi, prinzând-
o, se va culca cu ea, să-l ucideţi numai pe bărbatul care s-a culcat cu ea; iar fetei să nu-i faci
nimic. Asupra fetei nu este vină de moarte, căci aceasta este tot una ca şi cum cineva s-ar ridica
asupra aproapelui său şi l-ar omorâ; pentru că el a întâlnit-o în câmp şi, deşi fata logodită va fi
strigat, n-a avut cine s-o scape. De se va întâlni cineva cu o fată nelogodită şi o va prinde şi se
va culca cu ea şi vor fi prinşi, atunci cel ce s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli
de argint, iar ea să-i fie nevastă, pentru că a necinstit-o; toată viaţa lui să nu se poată despărţi de
ea. ” (Deut. 22,21-29) . „Fiul femeii desfrânate să nu intre în obştea Domnului (...) Să nu fie
desfrânată din fiicele lui Israel, nici desfrânat din fiii lui Israel” .(Deut. 23,2 ;17) . Vedem aici
desfrânarea cu fapta şi cum era ea pedepsită. Sfântul Apostol Pavel ne avertizează: „Fugiţi de
desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă
desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său” (I Cor 6,18) , iar „trupul nu este pentru desfrânare,
ci pentru Domnul” (I Cor 6,13) , căci trupul „este templu al Duhului Sfânt” (I Cor 6,19) .

b) Desfrânarea cu privirea
Mântuitorul, în predica de pe munte, ne spune: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: «Să
nu săvârşeşti adulter» . Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi
săvârşit adulter cu ea în inima lui. ” (Mt 5,27-28) . Iată, deci că desfrânarea nu presupune doar
făptuire, ci este condamnată chiar şi privirea păcătoasă, întrucât „cel ce urmăreşte plăcerea (...)
face rea întrebuinţare de femeie.”7 . Am văzut că scopul pentru care a lăsat Dumnezeu pofta în
om este acela de procreere; în orice alt scop am folosi acest afect, săvârşim păcat. Sf. Apostol
Petru spune despre cei ce privesc pătimaş că „având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind
nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt
fiii blestemului.” (II Ptr 2,14) , înfierând aspru „pofta ochilor” (I In 2,16) .

c) Desfrânarea cu gândul
Mergând şi mai departe, Scriptura şi Părinţii Bisericii condamnă chiar şi gândurile
păcătoase. De ce fac acest lucru? Nu pentru că gândul în sine ar fi păcătos, ci pentru că acesta
poate duce la înfăptuire. Ascultând gândul, însoţindu-te cu el şi consimţind lui, ajungi să
păcătuieşti cu fapta. Căci „nu în unirea trupurilor stă necurăţenia, ci în cugete şi în voia
omului.”8 . Dracul curviei „furând pe nebăgare de seamă mintea prin vraja plăcerii, pe urmă
năvăleşte prin amintire asupra isihastului, aprinzându-i trupul şi înfăţişând minţii felurite forme,
îndemnându-l astfel să consimtă la păcat.”9 . Iar „pofta din amintire este rădăcina patimilor, care
sunt rudeniile întunericului.”10 . Sf. Apostol Iacov spune că „pofta, zămislind, naşte păcat, iar
păcatul, odată săvârşit, aduce moarte.” (Iac 1,15) . De aceea spune Sf. Apostol Pavel „să se

7
Sf. Maxim Mărturisitorul, op.cit. , p.86
8
Sf. Ioan Gură de Aur, Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XIX, p.192, apud Drd.
Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scripturi, vol. I, Editura Anestis, 2008, p.418
9
Ibidem, p.71
10
Sf. Antonie cel Mare, Învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare,
cap.157, în “Filocalia”, vol. I, p.45

3|Page
cerceteze însă omul pe sine” (I Cor 11,28), adică să privească înlăuntrul său, la toate gândurile
sale, ca acestea să nu îl vatăme. Sfinţii Părinţi aseamănă gândurile cu nişte păsări ce zboară pe
deasupra minţii şi a inimii, pe care, dacă le lăsăm să se aşeze, îşi vor face cuib în inima noastră.
Să omorâm răul de la rădăcină, tratând nu atât boala, cât mai ales cauza ei.

d) Pofta – între afect şi păcat

De ce există atracţia trupească între bărbat şi femeie? Pentru că a fost sădită de
Dumnezeu în fire(afect) : „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici
bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.” (I Cor 7,4) . De aceea spune psalmistul David
„că iată intru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcate m-a născut maica mea.” (Ps 50, 6) . Omul,
chiar „şi după naştere se hrăneşte cu dezmierdarea. Încă din primii ani ai copilăriei, dar mai ales
în cele nouă luni din pântece, deoarece partea cea cuvântătoare a omului nu este încă
desăvârşită, mintea nu se poate folosi de organele simţurilor ca să-şi facă lucrarea sa şi să se
îndulcească astfel cu dezmierdările cele gândite. Doar trupul este cel care le lucrează [aceste
dezmierdări], nu numai pentru hrana lui cea de trebuinţă, ci şi pentru [firea] lui cea pătimaşă.
Lucrul cel mai rău este însă faptul că mintea însăşi este atrasă de el la aceleaşi dezmierdări şi
este robită de ele ca o nedesăvârşită şi nepricepută.”11 . Iată, aşadar, că nu unirea trupească
dintre bărbat şi femeie este păcat, ci pervertirea scopului pentru care a fost lăsată – naşterea de
prunci – în căutarea plăcerii, dar care, în mod automat aduce după sine şi durere: „toate dulceţile
cele simţite sunt în mod obişnuit numite dureroase plăceri.”12 . Mai mult, „dulceţile sunt
cumpliţi călăi ai trupului şi sunt mai cumplite chiar şi decât călăii, pentru că întind foarte tare
legături nefăcute de mâini.”13 . De aceea a şi spus înţeleptul Solomon: „Nu te uita la femeia
linguşitoare, căci buzele celei străine picură miere şi cerul gurii sale e mai alunecător decât
untdelemnul, dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două
ascuţişuri.” (Pilde 5,3-4) . Iar Sf. Isaac Sirul spune că „este greşit a numi «dulceaţă» pe cea a
trupului şi nu pe cea înţelegătoare şi duhovnicească. Căci ea aduce pe urmă, după îndulcirea cu
ea, amară căinţă. Deci este evident că numele ei este o minciună.”14 . „Pofta, de altfel, nici nu
are în sine vreo plăcere. De multe ori poftele acestea nasc pe cele mai înfierbântate, şi niciodată
nu vei fi pe deplin satisfăcut, ci singur îţi vei provoca croirile cele mai grozave. După cum cel
ce necontenit este însetat, chiar de ar avea în faţa lui mii de izvoare, totuşi cu nimic nu-i va
folosi, neputându-şi stinge setea, sau mai bine zis boala lui, tot aşa şi cel ce necontenit trăieşte în
pofte.”15 . De unde vine însă această pervertire a celor sădite de Dumnezeu în firea noastră şi
căutarea aceasta sălbatică, mai mult decât animalică, a plăcerii? Părinţii spun că din desfătare,
din somn mult, din mâncare multă, din mândrie sau din osândirea fratelui tău. Mai pe scurt însă,

11
Sf. Nicodim Aghioritul, op.cit. , p.109
12
Ibidem, p.116
13
Ibidem, p.119
14
Ibidem, p.119
15
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia
XXIV, pp. 456-457, apud Drd Liviu Petcu, op.cit. , vol II, p.551

4|Page
răspunsul este unul foarte simplu, dar, în acelaşi timp, extrem de dureros: „Satisfacerea poftelor
lumeşti, de nicăieri nu vine decât că s-a răcit iubirea.”16

16
Idem, Explicarea Epistolei către Efeseni, omilia XVIII, p.175, apud Drd Liviu Petcu, op.cit. ,
p.551

5|Page
 3. Tămăduirea patimii desfrânării

Dacă desfrânarea are drept cauză „răcirea iubirii” atunci cel mai simplu remediu şi cel
mai eficient este iubirea. „Iubeşte şi fă ce vrei!” spunea Fer. Augustin, pentru că atunci când
iubeşti – autentic, bineînţeles, cu iubire jertfelnică – nu poţi nici măcar să mai gândeşti strâmb,
darămite să mai şi faci un lucru murdar, căci iubind, „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în
mine.” (Gal 2,20) ; iar Hristos este iubire (I In 4,8) . Foarte uşor de spus să înmulţim iubirea; să
vedem, însă, cum putem face acest lucru.
În primul rând prin pocăinţă, adică părându-ne rău de cele ce am săvârşit. „Este, oare, în
stare pocăinţa să şteargă atâtea păcate? – Dacă ar fi numai pocăinţa, atunci, pe bună dreptate,
teme-te! Dar când iubirea de oameni a lui Dumnezeu se alătură pocăinţei, prinde curaj!”17 . Şi
cum se alătură iubirea de oameni a lui Dumnezeu pocăinţei, altfel decât prin Taina Spovedaniei?
Iar „când Dumnezeu şterge păcatele, nu lasă nici urmă, nici nu îngăduie să rămână semn, ci, o
dată cu sănătatea, dăruieşte şi frumuseţea, o dată cu izbăvireade pedeapsă dă şi dreptate şi-l face
pe cel ce păcătuise asemenea cu cel care n-a păcătuit.”18 . Şi asta se întâmplă nu o dată, ci „de
şaptezeci de ori câte şapte.” (Mt 18,22) , şi de câte ori greşim, să cerem iertare şi vom primi,
încercând de fiecare dată schimbarea vieţii şi punând început bun mântuirii noastre.

Căsătoria
Dar, pentru ca doi tineri care se iubesc să nu ardă şi să se poată bucura de iubirea lor
deplin, se alătură iubirea lui Dumnezeu şi îi binecuvintează prin Sfânta Taină a Cununiei, căci
„mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.” (I Cor 7,9) . Asta nu înseamnă însă că Nunta
este o soluţie de compromis, ci ea are aceeaşi cinste ca şi fecioria, Mântuitorul Însuşi
participând la nunta din Cana Galileii, unde a binecuvântat unirea dintre cei doi tineri, atât prin
prezenţa Sa, cât şi prin prefacerea apei în vin. Sfântul Ioan Gură de Aur, omagiind Căsătoria, o
aşează pe aceeaşi treaptă cu fecioria, starea „mai sublimă” , căci „Dumnezeu este legiuitorul
aşezării ei (...) şi El o face imaginea cuprinzătoare a unirii Cuvântului Său cu natura
omenească”19 . Deci, tocmai prin aceea este sublimă Căsătoria, pentru că rodeşte, prin naşterea
de prunci, moştenitori ai neamului omenesc: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l
supuneţi” (Fac 1,28) .
În viziunea creştină, căsătoria „este privită ca unire a două persoane (...) în Hristos, în
vederea ajungerii în Împărăţia Cerurilor (...) Trebuie, de aceea, ca unirea sexuală să fie
precedată în chip fiinţial de unirea spirituală.”20 . „Până la Căsătorie, tinerii imită iubirea dintre
Tatăl şi Fiul, iar în momentul săvârşirii Tainei Căsătoriei, prin venirea Sfântului Duh se sfinţeşte

17
Idem, Omilii despre pocăinţă, omilia a opta, p.157, apud Drd Liviu Petcu, op.cit. , p.550
18
Ibidem, pp.163-164, apud Drd Liviu Petcu, op.cit. , p.550
19
Ibidem, pp.163-164, apud Drd Liviu Petcu, op.cit. , p.248
20
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, Bucureşti, 2006, p.138

6|Page
momentul în care în iubirea celor doi se poate ivi cea de a treia persoană, care să împlinească
chipul Sfintei Treimi în iubirea lor, adică venirea copilului.”21 .
Unirea dintre bărbat şi femeie, spirituală, iar în cadrul acesteia şi cea trupească, este
asemănată în Sfânta Scriptură cu unirea dintre Hristos şi Biserică (vezi Efes 5,22-33; Cântarea
Cântărilor) . Majoritatea profeţilor aseamănă legătura dintre Dumnezeu şi casa lui Israel cu
legătura conjugală dintre bărbat şi femeie. De aceea, când evreii rătăceau şi se aliau cu popoare
străine, închinându-se idolilor acestora, Dumnezeu compara poporul cu o desfrânată care îşi
înşeală soţul: „Şi tu te-ai desfrânat cu mulţi iubiţi şi vrei să te întorci la Mine? zice Domnul” (Ier
3,1) . „Dar tu te-ai încrezut în frumuseţea ta şi, folosindu-te de renumele tău, ai început să te
desfrânezi; şi-ai cheltuit desfrânarea ta cu tot trecătorul, dându-te pe tine lui” (Iez. 16,15) .
Se poate deci desfrâna şi în cadrul căsătoriei, după cum vedem mai sus, dar şi atunci
când se abuzează de unirea trupească – şi aici intervine înfrânarea: „Iar de vrei să auzi şi luptele
lui [Iov] pentru curăţenia trupească şi sufletească, ascultă-l pe el spunând: «Lege pus-am ochilor
mei, să nu mă uit la fecioară» (Iov 31,1) . De aceea nu la înfrânt soţia lui; o iubea şi mai înainte,
dar nu peste măsură, ci cum se cade să-ţi iubeşti soţia”22 ; „Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu
bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi
împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.” (I Cor 7,5) şi iubirea,
aşa cum Hristos iubeşte Biserica (Efes 5,25-27) – sau când aceasta nu are ca scop naşterea de
copii. Iar aceasta se întâmplă atunci când intervine „protecţia” sau „tehnica medicală” (cf.
Părintele Paulin) , atunci când nu dorim să apară un copil în viaţa noastră, când ne ferim de
acest „accident” .

21
Părintele Paulin de la Putna, Iubire, spovedanie, libertate, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008,
p.119
22
Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri III, Omilii la Matei, XXIII, VI, p.416-417

7|Page
 4. Patima desfrânării astăzi

Am văzut că Iov îşi iubea soţia „cum se cade.” ; să vedem ce înseamnă acest „cum se
cade” . Un tânăr care iubeşte cum se cade va căuta în primul rând sufletul celuilalt şi nu îl va
privi ca pe un obiect cu care îşi satisface nevoile şi pe care mai apoi îl aruncă. Căci asta se
întâmplă atunci când vezi doar trupul celuilalt; sexul este un ospăţ în doi, mereu acelaşi, mereu
dependent de trup şi de intensitatea plăcerii pe care cauţi să o obţii – să nu uităm că plăcerea
este însoţită întotdeauna de durere (vezi notele 11-14) – şi să o prelungeşti cât mai mult, la care
un al treilea (copilul) nu mai are loc, cu atât mai egoist cu cât nici Dunezeu nu mai are loc. Iar
unde nu este Dumnezeu, mai este dragoste? Mai există iubire acolo unde lipseşte Iubirea? Se
poate să existe, dar iubire de plăcere sau iubire de sine, în niciun caz iubirea pentru celălalt, în
niciun caz iubire pentru Hristos din celălalt? De fapt, care Hristos din celălalt, când celălalt nu
este decât trup? „Cine este persoana cu care faci dragoste? Un trup? Atunci suntem simple
animale (n.ns. ba nici animale nu suntem, întrucât acelea se împreunează pentru a se înmulţi) .
Un suflet? Atunci învaţă să-l iubeşti mai întâi sufleteşte! Descoperă-i inima, sufletul,
sentimentele şi abia apoi primeşte-i şi trupul.”23 . Abia după ce primeşti binecuvântarea lui
Dumnezeu la Taina Nunţii.
Cele relatate puţin mai sus reliefează într-o mică măsură cele ce se întâmplă astăzi în
lumea noastră. Vom vorbi însă mai pe larg despre situaţia în care ne aflăm noi, românii
ortodocşi. Life-style american, bunăstarea UE, moda vestului... oricum am numi libertinajul ce
se instalează încet-încet peste societatea românească, realitatea este una extrem de crudă şi de
dureroasă: copiilor li se predă în şcoli educaţie sexuală, anticoncepţionalele sunt distribuite
gratuit, fetiţele de clasa a IV-a sunt vaccinate împotriva cancerului de col uterin – se încearcă
tratarea bolii, deşi cauza acesteia (desfrânarea) este promovată în orice loc şi prin orice mijloace
– se încearcă legalizarea prostituţiei, a homosexualităţii şi a incestului, avorturile se înmulţesc
pe zi ce trece, la vârste cât mai fragede (din 1990 şi până în prezent, au fost ucişi în pântece un
număr de copii echivalent cu actuala populaţie a României) . Copiii sunt învăţaţi că sexul nu
este decât o manifestare firească a iubirii, iar cei care se împotrivesc iubirii lor sunt medievali şi
retrograzi. „Elevii claselor V-XII, dintr-un liceu oarecare, au fost adunaţi cu toţii în sala de sport
a liceului. Aici, nişte cântăreţi la modă astăzi, le-au expus în detaliu toate tainele şi
dedesubturile desfrâului. Ceea ce nici măcar un adult nu ar putea privi cu decenţă, au văzut şi
copiii de clasa a V-a. S-au folosit imagini clare, diapozitive şi filme de scurt metraj. Iar în final
s-au împărţit cu generozitate anticoncepţionale.”24. Codul lui Da Vinci, Evangheliştii, revistele,
toată mass-media, internetul, toate răspândesc nestingherite adevărata „libertate” : libertatea
sexuală, eliberarea de sub minciunile Bisericii, care nu dă voie tinerilor să se iubească. Aceasta
nu este nimic altceva decât robirea libertăţii pe care ne-a dat-o Dumnezeu; nu este nimic altceva
decât omorârea icoanei lui Hristos, care este omul, omorârea icoanei Treimii, care este familia.

23
Părintele Paulin de la Putna, op.cit. , p.25
24
Ibidem, p.95

8|Page
 Dacă păcatele sunt boli ale sufletului, cu siguranţă desfrânarea este cancerul. Dacă, însă,
pentru cancer nu există leac, pentru desfrânare există; şi nu doar unul, ci mai multe: castitatea,
abstinenţa, înfrânarea, postul, rugăciunea. Cel mai bun medicament, însă, care le cuprinde pe
toate şi la care duc toate, nu poate fi decât iubirea; să ne întoarcem la Hristos cu tot sufletul, să
Îl chemăm să ne tămăduiască durerile şi rănile, să Îl rugăm să plinească lipsurile şi neputinţele
noastre.

9|Page
 5. Concluzie

Deşi lucrarea de faţă se intitulează „Patima desfrânării sau iubirea fără responsabilitate” ,
deşi am tratat pe larg patima desfrânării, totuşi nu am menţionat nimic despre responsabilitate.
Există responsabilitate în desfrânare? Doar dacă există responsabilitate în folosirea şi
exploatarea celuilalt, în batjocorirea trupului care este templu al Duhului Sfânt, în pruncucidere,
în anularea libertăţii noastre şi în libertinaj, în omorârea treptată a sufletelor noastre.
Căci desfrâul nu stă în actul fizic, deoarece nici măcar perversitatea fizică nu este
desfrâu; desfrâul, adevăratul desfrâu, constă tocmai în faptul că ne lepădăm de orice raporturi
morale faţă de femeia cu care intrăm în raporturi fizice.
Fie ca Maica Domnului să aducă insuflare dumnezeiască fiicelor și fiilor voștrii și prin
fecioria Ei dumnezeiască să le păstreze trupurile și sufletele neîntinate de păcat, curate și
strălucitoare, pentru ca Duhul Sfânt să se poată sălășui înlăuntrul lor, ca să poată rodi doar în
ceea ce este dumnezeiesc, în ceea ce este de la Dumnezeu

10 | P a g e
 Bibliografie

· 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, Bucureşti, 2008.

·2. Barclay, William, Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament, Societatea
Misionară Română, Wheaton, Illinois, USA, 1992.

3. · Larchet, Jean-Claude, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, Bucureşti, 2006.

4. · Părintele Paulin de la Putna, Iubire, spovedanie, libertate, Editura Egumeniţa, Galaţi,

2008.

· 5. Petcu, Drd. Liviu, Lumina Sfintelor Scripturi, Antologie tematică din opera
Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I-II, Editura Anestis, 2008.

·6. Sf. Antonie cel Mare, Învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna
purtare, în Filocalia, vol. I, EIBMBOR, Bucureşti, 2008.

· 7. Sf. Ioan Casian, Aşezăm. VI, 1, în Colecţia „Teologie şi Spiritualitate” Sfântul Ioan
Casian, Viaţa şi învăţătura lui, Trinitas, Iaşi, 2002.

·8. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, EIBMBOR, Bucureşti, 2005.

· 9. Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri III, Omilii la Matei, în PSB, vol.23, EIBMBOR,
Bucureşti, 1994.

·10. Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, în Filocalia, vol.II, EIBMBOR,
Bucureşti, 2008.

· 11. Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri, Editura Egumeniţa.

11 | P a g e