vortul, o crima cu premeditare.

Familia este prima alcatuire de viata obsteasca si

samburele din care cresc toate celelalte forme de viata sociala. Ea este mediul cel mai
prielnic pentru nasterea, dezvoltarea si desavarsirea fiintei umane. Copilul are o neaparata
nevoie de ajutorul neincetat al parintilor sai, care in aceasta lucrare nu pot fi nici
substituiti si nici intrecuti de nimeni.

Scopul casatoriei si familiei, ca legatura naturala pe viata intre un barbat si o femeie,

consfintita si intarita haric prin Taina Cununiei, il constituie implinirea reciproca a celor
doi, prin daruiri si primiri infrinarea trupeasca si indeosebi stabilirea unei stari desavirsite
in iubirea dintre soti in vederea impinirii lor reciproce, si inmultirea, perpetuarea si
cresterea omenirii. Procrearea, intretinerea, ingrijirea, cresterea si pregatirea copilului
pentru viata sociala constituie preocuparea centrala a familiei. Ea, familia, procura
membri pentru societatile superioare, pregatindu-i cea dintai pentru viata sociala.

Copiii care reprezinta <<fondul de aur al neamului>>, sunt stimulente si puteri innoitoare
care sporesc potentialul natural uman, afectiv energic si spiritual al poportului caruia
apartin, contribuind la regenerarea fiintei noastre spirituale.

Practicarea avortului atat in cadrul casatoriei cat si in cazul relatiilor extraconjugale si

intamplatoare este o crima impotriva vietii umane in general si a copilului in special, in
ciuda intalnirii lui, pe tot parcursul istoriei omenirii, ca o realitate, din nefericire,
constanta, aparuta si justificata de multi reprezentanti ai omenirii. Ierburi si practici care
provocau avortul erau pretutindeni cunoscute si se foloseau. In vechime insa, oricare
metoda folosita pentru intreruperea de sarcina era considerata nepermisa. Fatul a fost
socotit totdeauna si in mod constant om deplin. Intreruperea artificiala a sarcinii era
considerata crima, omucidere. Constiinta omului n-a considerat fatul mai putin om decat
adultul, desigur un om in plina crestere si manifestare, chiar din pantecele mamei. De
aceea si in juramantul lui Hipocrate, care este acceptat pana astazi drept juramant medical,
medicul ca slujitor al vietii, marturiseste in fata lui Dumnezeu si a oamenilor: <<…nu voi
da femeii substante avortive…>>. Pozitia aceasta a fost pusa insa astazi sub semnul
intrebarii, considerandu-se avortul, ca si practicarea lui, o problema indiferenta din punct
de vedere moral, fiind asemanata cu fumatul.

Proavortiostii, adica adeptii intreruperii artificiale de sarcina, sunt astazi o adevarata

miscare internationala, concretizata in asociatii, grupuri de initiativa, conferinte,
manifestari de protest cerand ca avorturile sa nu fie, in nici un fel, pedepsite de legile
civile, motivandu-se ca s-a schimbat insasi conceptia morala si ca este anacronic sa fie
considerate avorturile crima, ucidere. Sustinand aceasta, profesoara de criminalistica A.C.,
scrie: <<In constiinta comuna, avortul a incetat sa fie considerat delict penal. Legiuitorul
este dator sa urmeze constiinta sociala. Aceasta se intimpla in toate timpurile (si astazi)
cu sanctionarea sau nesanctionarea legala a diferitelor comportamente. Asa de exemplu,
odinioara fumatul simplelor tigari se pedepsea, in multe tari europene, cu moartea; in
zilele noastre, aceasta ni se pare o gluma. Din contra pirateria era socotita o fapta de
vitejie, astazi insa se socoteste o crima…>>. Sustinerea de fata a avortului este mai mult
decat simplista. Caci constiinta comuna sociala cu mutatiile ei in timp nu este identica cu
constiinta morala si nici sursa a acesteia, chiar daca aceasta din urma cuprinde in
continutul ei si elemente dobandite din partea societatii. Constiinta morala adevarata
implica relatia subiectului ei cu Dumnezeu si legea morala ca expresie a vointei lui
Dumnezeu privind pe om in relatia lui cu Dumnezeu si cu semenii, cu ajutorul careia ea,
constiinta morala, sfatuieste, opreste si judeca din punct de vedere moral faptele omului.
Avortul care inseamna suspendarea sau nimicirea vietii nu poate fi comparat cu fumatul si
nici chiar cu pirateria.

Mitropolitul Kalamaras de Nikopole – Grecia precizeaza ca <<principalul argument al

adeptilor scoaterii de sub incidenta legii a avorturilor (in incercarea lor de a ocoli
protejarea constitutionala a valorii vietii), a fost ca fiecare femeie sa aiba dreptul sa
dispuna ea insasi de trupul ei si ca nu permite unei a treia persoane, oricarei persoane
sau grup de persoane, sa intervina si sa hotarasca asupra unei teme atat de personale, ca
cea a dispunerii de propriul trup>> 17. La o manifestatie pentru legiferarea avorturilor,
manifestantele strigau ritmic lozinca: <<Afara legile din corpul nostru>>. Argumentul
invocat pare sa cuprinda o doza de progresism, dar, nu e mai putin adevarat si o mare doza
de defaimari la adresa opiniilor contrare avortului, calificate ca arme obscurantiste,
anacronice, arme ale inapoierii, regres si medievalism 18.

Si fiindca gestatia este crearea unei vieti, pe care nimeni intr-un studiu al evolutiei nu o
poate nega, proavortionistii declara ca fatul este om, deoarece nu are viata proprie,
intrucat embrionul, sustin ei, este o bucata de carne a carei expulzare din corpul mamei
este o problema absolut personala si deci nu constituie o problema morala si cu atat mai
mult nu poate fi considerata crima. <<Fatul devine omul separat de personalitatea mamei
sale numai cand poate sa aiba existenta de sine, adica odata cu cresterea sa>>, scrie o
adepta a avortului 19.

Dar este, intr-adevar, fatul fara suflet si deci fara viata autonoma? Este doar o parte a
corpului mamei sale, care are atunci si dreptul de a dispune de el dupa cum doreste, sau
fatul are viata cu totul independenta, este o persoana absoluta independenta care se afla
totusi intr-o relatie de dependenta sub raportul hranei, al mediului corpului matern, asa
cum ne aflam, de altfel, toti intr-o relatie de dependenta de mediu natural, sub raportul
hranei, imbracamintei, locuintei etc.? Acestei intrebari multiple ii da astazi raspunsul
medicina, combatand prin marile ei personalitati avortul insusi si legiferarea paracticarii
lui.

Tema avorturilor nu poate fi limitata astazi doar la cei care-l practica. Ea constituie
problema constiintei morale a omenirii intregi, intrucat priveste insasi viata omului, ca dar
al lui Dumnezeu fata de care fiecare este responsabil.

Fatul reprezinta o evolutie somatica si sufleteasca in corpul matern. Asupra acesteia toti
medicii sunt de acord chiar daca nu toti dau aceleasi date privind inceputul manifestarii
vietii fatului. De pilda, cu multi ani in urma, medicii din S.U.A. sustineau ca viata fatului
incepe dupa implinirea a 12 saptamani de la momentul conceperii. Parerea aceasta a avut
ca rezultat faptul ca in S.U.A un numar imens de avorturi (91% din numarul total) se
faceau inainte de implinirea a 12 saptamani de viata.

Astfel medicul american obstretician ginecolog Bernard Nathanson, fost director al unei
clinici speciale de avorturi, care in decursul a doi ani a intreprins 60.000 de avorturi,
folosind cele mai moderne mijloace tehnologice (ultrasunete, examinarea electronica a
inimii fatului, embrioscopie etc.) a ajuns la concluzia ca <<fatul este fiinta omeneasca
separata, cu toate caracterele personale specifice>>, <<este o persoana umana
deplina>> 20.

Pentru fundamentarea concluziilor sale, Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete a

avortului unui fat de 12 saptamani (3 luni). Video-caseta inregistrata, care poarta titlul de
<<Strigatul mut>> dovedeste ca:

a. fatul presimte amenintarea instrumentului ucigas al avortului;

b. manifesta perceperea pericolului care reiese din urmatoarele actiuni:

1. se misca intr-un mod violent si agitat;
2. cresc bataile inimii de la 140-200;
3. deschide gura larg ca intr-un strigat: strigatul mut.

Astazi concluziile medicului Nathanson au fost depasite de medicina nucleara

contemporana care constata urmatoarele:

a. la 18 zile se face simtita bataia inimii fatului si se pune in functiune sistemul circulator;

b. la 5 saptamani se vad clar: nasul, obrajii si degetele fatului;

c. la 6 sapatamani, incepe sa functioneze sistemul nervos, se distinge clar scheletul si

incepe sa functioneze stomacul, rinichii si ficatul fatului;

d. la 7 saptamani (50 de zile) se fac simtite undele encefalice (undele encefalice constituie
principalul criteriu pe baza caruia stiinta contemporana stabileste daca o persoana adulta
continua sa se afle in viata). Micutul copil are toate organele interne si externe definitiv
conturate. Are ochi, nas, buze, limba;

e. la 10 saptamani (70 de zile), copilul nenascut are toate caracteristicile pe care le vedem
clar la copil dupa nasterea sa (9 luni);

f. la 12 saptamani (92 zile, 3 luni), copilul in pantecele mamei are toate organele sale
definitiv conturate, chiar si amprentele degetelor, nu-i lipseste decat respiratia. La 3 luni,
fatul are atata viata incat reuseste sa-si intoarca capul, sa-si schimbe expresia fetei si sa se
miste, sa stranga pumnul, sa gaseasca gura si sa-si suga degetul 21.

In acelasi fel s-au pronuntat si alti multi doctori si specialisti in astfel de probleme din
diferite tari si parti ale lumii. Concluziile medicului Ernest Haupt, dintr-un studiu moral,
sociologic si biologic foarte documentat, sunt definitorii pentru cei ce si opun avortului
calificandu-l drept crima cu premeditare. El afirma: <<Ovulul fecundat nu este o simpla
masa celulara fara caractere specifice. El nu este in acest stadiu nici farama de viata
botanica, nici macar embrionul vreunui sir biologic de viata. Este pe deplin si absolut
viata unei existente umane. Si are atata viata cat are noul nascut, copilul de gradinita,
adolescentul si adultul. Prin urmare, prin avort se omoara viata omeneasca, existenta
omeneasca, chiar daca ea se afla in stadiul cel mai de inceput>> 22.
Deci fatul are viata lui personala, ca este fiinta omeneasca autonoma si persoana umana
deplina, traind si dezvoltandu-se in dependenta de mediul matern. Intreruperea sarcinii nu
este deci dreptul aceleia care-l poarta.

Deci faptul ca sarcina nu este inca persoana deplina, conturata, nu inseamna ca poate fi
redusa la un lucru, devenind obiect de proprietate, de vanzare sau de inmagazinare. De
asemenea nu inseamna ca femeia insarcinata poate sa dispuna libera de fat, cum poate sa
dispuna de oricare alta parte a corpului ei. Fatul nu este lucru sau obiect, sau o simpla
parte a corpului femeii ci gena cu viata in evolutie intrepatrunsa cu viata celei insarcinate.
Aceasta particularitate minunata si deosebita a fatului ca persoana in devenire, nu poate
nimeni sa o nege. De aceea fatul este si trebuie sa fie protejat de dreptul civil ca ceva
deosebit. Protejarea speciala a fatului prin lege este astazi o necesitate imperioasa 23.
<<Omul exista ca om, din clipa conceptiei pana in clipa mortii lui biologice. De aceea,
in orice moment din viata lui 24, daca are loc o interventie impotriva supravietuirii lui,
aceasta se considera omucidere>> 25. Copiii nu sunt deci proprietatea mamei, a parintilor
si nici chiar proprietatea societatii, ca sa dispuna ea cum vrea de ei inca din pantecele
mamelor lor.

Biserica, cu intreaga ei invatatura dogmatica, morala si canonica, intemeiata pe Sfanta

Scriptura si Sfanta Traditie, a fost in toate timpurile si locurile impotriva avortului ca
teorie si practica, calificandu-l drept crima impotriva vietii umane, in randul pacatelor
strigatoare la cer, care diminueaza si nimiceste comuniunea savarsitorilor acestora cu
Dumnezeu.

Binecuvantand casatoria, ca legatura naturala intre un barbat si o femeie (Fac. 1, 28), si

ridicand-o la rangul de Taina (Mat. 19, 4-5, Ioan 21-11, Efes. 5, 31-32), Dumnezeu a
aratat pe copii ca fiind marturii personale ale acesteia. Dobandirea de copii a fost vazuta
inca din vechiul Testament ca un dar pretios si ca o binecuvantare din partea lui
Dumnezeu, noua oamenilor (Fac. 48, 16; Deut. 28, 44; Ps. 127, 2-6). Lipsa copiilor era
socotita ca o pedeapsa cereasca si ca o ocara (Fac. 30, 1, 6; Is. 54, 1; Fac. 22, 30; Luca 1,
14). Mantuitorul Insusi pretuieste pe copii, ca fiind obiecte ale proniei divine, pe care
nimeni nu are dreptul de a-i ocari sau dispretui (Mat. 18, 1-14; Marcu 10, 13 s.u.).

In randuiala Sfintei Taine a Cununiei se cuprind rugaciuni pentru rodnicia casatoriei, iar in
epitimiile de la Spovedanie sunt condamnate toate abaterile de la porunca data primilor
oameni: <<Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul>> (Fac. 1, 28).

Sfintii Parinti hotarasc pedepse bisericesti pentru cei ce predica infranarea de la procrearea
si socotesc virtute numai fecioria (Can. 9 si 10, Gangra, can. 5 ap., can. 13 Trulan si can.
14 Gangra).

Dar nu numai defaimarea casatoriei este osandita, ci si indeletnicirea cu pregatirea si

practicarea mijloacelor de avort pentru intreruperea sarcinilor (Can. 9, Trulan, can. 65 ap.,
21 Ancira, can. 2 si 8 ale Sfantului Vasile cel Mare, can. 33 al Sf. Ioan Postitorul).

Tertulian (Apologeticum CIX) se ridica energic impotriva avortului pe care il califica de

crima. La fel Lactantiu (Institutiones, P.C. VI, c. 20) si Minucius Felix in Octavius. Sf.
Vasile cel Mare in can. 52 considera tot atat de vinovate pe femeile care suprima fatul ca
si pe cele care-si parasesc copiii, nu-i hranesc si-i expun milei publice. Can. 36 al
Sfantului Ioan Postitorul prevede ca <<femeii care nu se ingrijeste de fatul sau si din
cauza neglijentei dansei avorteaza, i se da pedeapsa pentru uciderea premeditata>>.

Sfantul Justin Martirul (Apologia pro christianis 29; P.G. VI, 373) si Clement
Alexandrinul (Stromata II, 233, P.G. VIII, 1089 B.C.) afirma ca omului nu-i este
ingaduita casatoria decat in vederea continuarii speciei umane si ca o piedica in calea
desfranarii. Datoria de a naste copii reiese in direct si din canoanele ce opresc desfranarea
si pacatele impotriva firii pe care Sfantul Grigorie de Nyssa, in can. 4, le asimileaza
adulterului 26.

Fiind un act direct impotriva vietii umane, avortul in sine si diferitele practici si mijloace
folosite in comiterea acestuia sunt cuprinse si interzise prin insasi porunca a VI-a a
Decalogului: <<Sa nu ucizi>> (Deut. 5, 17), de indata ce fatul chiar de la inceput este si se
manifesta ca o existenta umana, deplina, autonoma, ca persoana umana, in dependenta,
desigur, de mediul matern. Dependenta aceasta nu-i da insa mamei dreptul de a dispune
cum voieste de ceea ce s-a zamislit in pantecele ei, cu atat mai mult nu da nici un drept
legii civile sa scoata de sub incidenta sa avorturile si practicile avortive, intrucat ea nu
trebuie sa contrazica prin nimic dispozitiile legii morale naturale care interzice in
principiu uciderea, cum se afirma prin porunca a VI-a a Decalogului. Cartea folositoarea
de suflet: <<Mantuirea pacatosilor>> (Partea a II-a, cap. VI, 5), aprofundand cuprinsul
poruncii a VI-a, precizeaza: <<Prin aceasta porunca se intelege, uciderea sufleteasca si
trupeasca, adica daca ai sfatuit pe aproapele tau sa desfraneze sau sa ucida sau alt pacat
sa faca, sau l-ai insotit, sau l-ai ajutat la aceasta, esti socotit ucigas sufleteste al fratelui
tau>>. Iar despre trup se spune: <<Daca ai ucis pe cineva, sau ai cugetat sa ucizi.. sau
daca ai batut femeia si-a lepadat pruncul sau, daca a luat plante sa ucida pruncul sau sa
nu ramana insarcinata, toate acestea si altele asemenea se socotesc ucideri si se
canonicesc cu multa asprime>> 27.

Crestinismul nu contesta in vreun fel importanta legaturii trupesti pe care o implica cu

necesitate casatoria, dar nu ramane in exclusivitate la aceasta. Cand Sfantul Apostol Pavel
declara casatoria ca un remediu impotriva arderii dificile de suportat sau a satisfacerii ei
dezordonate, el include in acest rost al casatoriei si pe acela de transfigurare a unirii
trupesti. Acest inteles este cuprins si in cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur care atribuie
casatoriei si rostul nasterii din prunci. <<Sunt doua motive pentru care a fost instituita
casatoria… pentru a face pe om sa se multumeasca cu o singura femeie si pentru a face
copii. Dar motivul principal e cel dintai… Cat despre procreare, casatoria nu antreneaza
in mod absolut… Dovada sunt multele casatorii care nu pot avea copii. Iata de ce prima
ratiune a casatoriei este sa reglementeze viata sexuala, mai ales acum cand neamul
omenesc a umplut tot pamantul>> 28. Dar, Sfantul Ioan Gura de Aur nu pierde din vedere
sa atribuie casatoriei, in multe randuri, si rostul realizarii unei uniri spirituale a celor doi,
ca imagine a unirii dintre Hristos si Biserica Sa.

Desigur, nasterea si cresterea de prunci este un mijloc important pentru soti in inaintarea
lor spre o unire mai sufleteasca tot mai adanca si plenara. Este adevarat ca Sfantul Ioan
Gura de Aur declara o casatorie ca fiind realizata cand se implineste numai scopul ei
principal: reglementarea sexualitatii fara implinirea celui de-al doilea scop: nasterea de
copii. Dar precizeaza ca aceasta, casatoria, este realizata fara nasterea de prunci, numai
cand pruncii lipsesc nu din vointa sotilor, ci fara voia lor. Cand insa nasterea de copii este
evitata, fie prin abstinenta fie prin avorturi sau fie prin practici anticonceptionale sau chiar
practici avortive, legatura intre soti devine un simplu prilej de satisfacere a poftei trupesti,
ce trece astfel la acte pacatoase.

Copiii nascuti si crescuti nu au loc in afara legaturii dintre soti si nici nu se substituie
legaturii dintre soti, - <<ci ei sporesc in mod esential comunicarea dinte soti, prin
responsabilitatea comuna in care ei se unesc, deci adancesc aceasta casatorie, care fara
copii se saraceste de substanta spirituala interioara. Sotii devin in acest caz, de cele mai
multe ori, o unitate egoista in doi, poate de un egoism mai accentuat decat cel de unul
singur, pentru ca un sot are in celalalt aproape tot ce-i trebuie pentru a se satisface in
ordinea material-trupeasca si pentru a nu suferi nici de singuratate atat de mult ca cel
inchis in egoismul de unul singur>> 29.

Or, prin copii sotii depasesc acest egoism deschizandu-se spre altii. De asemenea prin
copii sotii depasesc acest egoism deschizandu-se spre altii. De asemenea prin copii sotii se
deschid mai mult spre societate in general, de care ei au nevoie pentru cresterea copiilor
lor, pentru incadrarea lor in societate. Prin copii, sotii intra in relatii mai bogate si variate
cu societatea. P. Florensky spunea ca societatea deci si Biserica este formata din unitati
duale, nu din indivizi: am zice din molecule, nu din atomi. Dar o familie care nu are copii
nu este necesara in mod deplin societatii. Familia promoveaza coeziunea sociala, biserica,
nu indivizi izolati sau singuratici. Celula familiei desi nu se dizolva in organismul
bisericesc sau social, trebuie sa fie intr-o comunicare cu celelalte celule prin<< sangele>>
comun al lor, prin copii.

Nasterea si cresterea de copii si prin aceasta disponibilitatea si obligatia sotilor de a sluji

Bisericii si societatii, carora apartin deopotriva, ca infranare a egoismului in doi inseamna
si o cruce pentru soti care trebuie purtata si onorata cum se si spune intr-un imn din
randuiala Cununiei<< Infrangerea acestui organism in doi include si infranarea de a folosi
legatura casatoriei pentru o singura placere cu evitarea nasterea de prunci>> 30.

Avortul sau evitarea nasterii de prunci inseamna deci si o saracire spirituala a sotilor si
deci o inchidere a lor intr-un egoism pagubitor lor, dar si o saracire spirituala a societatii
Bisericii.

De aceea, preotii trebuie sa arate credinciosilor lor ca avortul si metodele avortive

echivaleaza cu o crima evidenta si ca, deci, el este un pacat strigator la cer din moment ce
rezultatul acestor metode este totdeauna luarea vietii unei fiinte umane. Desigur ca sunt si
cazuri medicale cand avortul nu poate fi ocolit fara a pune in pericol insasi viata cele
insarcinate si de aceea nu este cazul sa staruim aici asupra acestora.

Avortul trebuie combatut si pentru saracia spirituala pe care o aduce celor doi soti, precum
si pentru consecintele nefaste asupra sanatatii insasi a femeilor in cauza.

Nu trebuie pierdute din vedere nici consecintele grave ale practicilor avortive si ale legilor
care le permit si le incurajeaza in numele libertatii depline a femeilor, a sotilor, pentru
societate, pentru o natiune, pentru Biserica.
NOTE BIBLIOGRAFICE
17. Meletios Kalamaras, Mitropolit de Nikopole - Grecia, Avortul, trad. Rom. De Garoafa Coman, Tesalonic, Editura <<Ortodoxos Kypseli>>, 1991,
p. 4.
18. Ibidem, p. 4-5.
19. Ibidem, p. 5.
20. Mitropolitul Melitios Kalamaras, Avortul, trad. Rom., p. 9-10.
21. Ibidem, p. 10.
22. Ibidem, p. 10-11.
23. Dupa, Mitropolitul Melitios Kalamaras, op. cit., p. 13.
24. Mitropolitul Melitios Kalamaras, op. cit., p. 19.
25. Dintr-un document elaborat de 92 prof. Universitari ai facultatilor de medicina din Tesalonic (1986); Apud Mitropolitul Melitios Kalamaras, op.
cit., p. 14.
26. Teologia Morala Ortodoxa, pentru Institutele Teologice, vol. II, Bucuresti, 1980, p. 148-149.
27. Mantuirea pacatosilor (Biblioteca religioasa a Sfintei Monastiri romanesti <<Prodromul>> din Sfantul Munte Athos), 1939, p. 342.
28. Discours sur le mariage. Traducere franceza de l'Abbe-F Martin, Garnier, p. 139, dupa P. Evdokimov, op. cit., p. 166-167.
29. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 193-194.
30. Ibidem, p. 195.
31. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 185-186.
32. Paul Evdokimov, op. cit., p. 264.
33. Cf. Arhidiac. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox, Legislatie si administratie bisericeasca, vol. II, Bucuresti, Editura Institutului
Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1990, p. 103.
34. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 190.
35. Prof. Dr. Nicolae Mladin, Familia crestina, in <<Biserica si problemele vremii>>, Editura <<Dacia Traiana>>, Sibiu, 1947, p. 113.
36. Prof. Constantin Pavel, Familia preotului, in<< Glasul Bisericii>>, IX, (1960), nr. 1-2, p. 81.