Sunteți pe pagina 1din 76

C U P R I N S:

Lista intrebarilor pentru examen PS ti 091 2013:


1. Prelucrarea numerica a semnalelor
2. Terminologie în Preclucrarea digitală a semnalelor
3. Semnalele şi particularităţile lor
4. Tipurile de semnale şi circuitele corespunzătoare lor
5. Clasificarea sistemelor
6. Procesare analogică versus procesare numerică
7. Teorema eşantionării Cotelnicov-Şinon
8. Erorilor de eşantionării
9. Consecintele teoremei esantionarii
10. Cuantizarea
11. Eroarea de cuantizare
12. Modele de comunicatie
13. Filtru trece-jos
14. Filtru trece-sus
15. Filtru trece-bandă
16. Filtru stop-bandă
17. Filtre rezonante
18. Comparaţie între filtrele trece-jos inductive şi capacitive
19. Convertor analogic-digital
20. CAD cu compensare dinamică
21. CAD cu transformarea tensiunii in frecventa
22. CAD cu generator de tensiune de compensare
23. CAD paralel
24. Teoria spectrală şi teoria codării
25. Funcţii frînte simple
26. Descrierea semnalului cu ajutorul funcţiilor frânte
27. Metoda de analiză a semnalelor periodice Şiruri şi transformarea
Fourrier
28. Transformarea Fourier
29. Sistema ortonormată a funcţiilor bazice
30. Sistemul funcţiilor Wolsh
31. Sisteme bazice multiplicative
32. Interpolarea şi aproximarea semnalelor
33. Transformarea-z unidimensional
Prelucrarea numerica a semnalelor (PNS)
Prelucrarea numerica a semnalelor (PNS) este un domeniu al stiintei care s-a
dezvoltat foarte rapid in ultimii 30 de ani, ca urmare a progresului inregistrat de
tehnologia calculatoarelor si fabricarea circuitelor integrate. Au fost elaborate
medii de dezvoltare de aplicaţii software specifice sistemelor de achiziţie şi
prelucrare de date, dintre care cele mai larg utilizate sunt MATLAB şi
LabView. Mediul MATLAB, utilizat cu precădere în cercetare şi în
învăţământ, include o serie de unelte (toolbox-uri) specifice pe domenii, care
permit soluţionarea eficientă a următoarelor categorii de probleme: procesare
date, simulare, vizualizare grafică a rezultatelor obţinute. Prelucrarea numerica
a semnalelor are aplicatii in orice domeniu in care informatia poate fi
prezentata sub forma numerica. Dintre acestea se amintesc:
1. Procesarea de imagini este extinderea /расширение / prelucrării digitale a
semnalelor pe suport bidimensional : facsimil, harta vremii prin satelit/
синоптическая карта /, animatie imagini satelit (meteorologice, topografice,
militare) etc.
2. Instrumentatie/control: analiza spectrala, controlul pozitiei si al vitezei,
compresie de date etc.
3. Vorbire/audio: recunoasterea vocii, sinteza vorbirii, egalizare etc.
De exemplu DSpeech, un program gratuit, portabil, ce utilizează caracteristica
ASR (Automatic Speech Recognition) pentru a controla calculatorul cu vocea
Cu ajutorul DSpeech vă puteți înregistra /записать/ vocea prin intermediul
microfonului instalat, salvarea fișierului audio făcându-se în format WAV, iar a
vocii textului redat în formatele WAV, .MP3, AAC, WMA, sau OGG.
4. Militar: securitatea comunicatiilor, procesare radar, procesare sonar,
ghidarea proiecțilelor etc./управление ракетами/
5. Telecomunicatii: anulare ecou / Эхоподавление /, egalizare adaptiva,
conferinte video, comunicatii de date etc.
6. Biomedical: scanare computer-tomografie, electroencefalografie,
electrocardiografie, electromiografie etc.
7. GSM, CDMA, ТФОП
Aceasta enumerare ilustreaza importanta prelucrarii numerice a semnalelor in
diverse domenii de activitate. Câteva dintre avantajele acestui mod de
prelucrare a semnalelor sunt:
1. precizie/(точность)/ garantata – determinata de numarul de biti folositi in
reprezentarea semnalului;
2. Reproductibilitate/ Воспроизводимость / perfecta – se obtin performante
identice de la unitate la unitate, daca nu variaza tolerantele componentelor, de
exemplu o inregistrare numerica/ цифровая запись/ poate fi copiata sau reprodusa
fara vreo degradare a calitatii semnalului;
3. Nu are abateri cu temperatura sau vechimea;

- - 3
4. Sistemele de PNS pot fi realizate sub forma de circuite integrate care
prezinta siguranta crescuta, gabarit redus, putere mica, cost mic;
5. Flexibiliate crescuta – sistemele de PNS pot fi programate si reprogramate
pentru a realiza o varietate de functii, fara modificarea hardului;
6. Performante superioare – sistemele de PNS pot realiza functii inaccesibile
prelucrarii analogice, de exemplu obtinerea unui raspuns de faza liniara,
implementarea de algoritmi pentru filtrarea adaptiva.
Evident (очевидно), exista si dezavantaje ale PNS:
1. Viteza si cost – sistemele de PNS pot fi scumpe când sunt implicate semnale
de banda larga. în prezent, convertoarele analog/numerice si numeric/analogice
sunt costisitoare (дорогостоящие) sau nu au suficienta rezolutie pentru
aplicatii PNS de banda larga. Timpul necesar conversiei limiteaza viteza de
lucru. Obisnuit, numai circuitele integrate specializate pot procesa semnale in
domeniul MHz si sunt scumpe. Semnale de banda mai mare de 100 MHz se
prelucreaza numai analogic;
2. Timpul de proiectare – uneori proiectarea unui circuit poate consuma
nejustificat (необоснованно) de mult timp;  инструменты 3D-проектирования
(CAD), инженерных расчетов (CAE)
3. Problema lungimii finite a cuvintelor – in situatiile de prelucrare in timp
real, consideratii economice impun ca algoritmii PNS sa fie implementati pe un
numar limitat de biti. Daca acesta nu este suficient (достаточно) pentru a
reprezenta variabilele, apar degradari serioase ale performantelor
(производительность) circuitului. Sistemele numerice sunt afectate de
zgomotul de cuantizare al convertoarelor analog/numerice, care este cu atât
mai mare cu cât numarul de biti folosit in reprezentarea esantioanelor
semnalului de intrare este mai mic. Mai mult, in timpul prelucrarii, datorita
operatiei de rotunjire (округление), apare un zgomot care, prin acumulare,
poate conduce la instabilitate pentru sistemele de ordin superior.
Prelucrarea numerica a semnalelor implica reprezentarea, transmisia si
prelucrarea semnalelor folosind tehnici numerice si procesoare numerice, deci,
se poate spune ca PNS se ocupa cu reprezentarea numerica a semnalelor si
utilizarea procesoarelor numerice pentru a analiza, modifica sau extrage
informatii din semnale.

Terminologie în Preclucrarea digitală a semnalelor


1. ["bɪt 'reɪt] Bitrate (BR, Bit Rate) - măsurare a vitezei de rata de transfer de
date. ▫ viteza la care datele sunt codificate şi transmise (date) De obicei,
măsurată în kilobiţi pe secundă. (Kb / s) şi pot fi în intervalul de 8 - 320 kbit /
2.Termenul "timp discret" înseamnă că timpul (variabila independentă) este
cuantificat. semnale discrete de timp sunt definite numai pentru valori discrete
ale variabilei independente.

- - 4
3 Termenul "» digital (digital), înseamnă că si timp şi amplitudine sunt
cuantificate. Sistem digital este un sistem în care semnalele sunt reprezentate
ca secvenţe de numere, luând numai un număr finit de valori..
4.CAN sau Convertor Analogic Numeric reprezintă un bloc sau un circuit
care poate accepta o mărime analogică (curent, tensiune) la intrare, furnizând la
ieșire un număr care constituie o aproximare (mai mult sau mai puțin exactă) a
valorii analogice a semnalului de la intrare.
5 Cuantificare
Divizarea intervalului de variație (tensiune, curent) al unei mărimi analogice
într-un număr determinat de trepte („cuante") de amplitudine egală, în scopul
exprimării valorii analogice sub formă de număr, constituie procesul de
cuantificare al unui semnal analogic. Mărimea treptelor rezultate în urma
cuantificării este egală cu raportul dintre valoarea intervalului maxim de
variație și numărul lor, fiecare astfel de „cuantă”fiind delimitată de două nivele
de cuantificare succesive.
  Intermodulatie  
Proces prin care neliniaritatea retelei provoaca la iesire semnale parazite
(numite produse in intermodulatie) pe frecvente care sunt combinatii lineare
ale frecventelor semnalelor de intrare.

Semnalele şi descrierea lor


Prin semnal se înţelege orice cantitate sau calitate fizică care variază in timpul,
spaţiul sau oricare altă sau alte variabile independente ce transportă sau conţine
informaţie.
Matematic, semnalele sunt modelate ca funcţii de una sau mai multe variabile
independente.
Un semnal se numeşte unidimensional dacă este reprezentat în funcţie de o
singură variabilă independentă. Un semnal se numeşte M-dimensional dacă
valoarea sa este o funcţie de M variabile independente.
Prelucrarea numerică a semnalelor se ocupă cu reprezentarea numerică a
semnalelor originale în domeniul variabilei sau al variabilelor sau într-un
domeniu transformat şi cu modificarea algoritmică a acestora cu ajutorul
procesoarelor numerice pentru a analiza, modifica sau extrage informaţii din
semnale.
Semnalul -un proces obiectiv care se petrece în timp. Forma principală de
exprimare analitică a semnalului este reprezentarea lui prin oscilaţiile sau prin
spectrului.
Oscilaţiile descriu semnalul ca o funcţie de timp S(t). O altă formă de
exprimare a semnalului este reprezentarea lor cu ajutorul spectrului. Orice
semnal poate fi cercetat ca o uniune de oscilaţii k(t) înmulţite cu coeficientul

- - 5
Ck şi care prezintă un sistem al funcţiei de timp {k(t)} de un anumit tip. De
exemplu: sinusoida funcţiei exponenţiale, funcţia Bassel. Parantezele figurate
înseamn ă că avem de a face nu cu o funcţie, dar cu un sistem de funcţii care
cuprind / включать /:
0(t), 1(t), ... .
Semnalul S(t) reprezintă:

s (t )   c  (t)
k 0
k k

Sistemul de funcţii {k(t)} are denumirea de sistem de functii de bază, iar


reprezentarea semnalului sub formă de sumă a funcţiilor înseamnă
descompunerea (decompoziţia) lui după sistema funcţiilor de bază. Dacă
sistemul de funcţii este ales atunci semnalul poate fi complet caracterizat prin
dependenţa C(k), care se numeşte caracteristica de spectru sau pur şi simplu
spectre. Alegerea sistemului de funcţii pentru reprezentarea spectrală a
semnalelor este făcută în dependenţă de condiţiile practice sau matematice.
Semnalele reale e necesar să le idealizăm. Se folosesc următoarele
permisiuni:
1. Semnalele reale sunt limitate în timp: în teorie deseori /часто // se
cercetează semnalele care sunt expuse în timp la semiinfinit 0≤t≤∞ sau la
infinit - ∞≤t≤∞. Pentru limitare începutul cronometrării îl vom considera odată
cu începutul semnalului. Semnalele reale întotdeauna sunt întâmplătoare.
2. Semnalele reale sunt aleatoare, dar în teorie deseori sunt cercetate
semnalele care sunt total (integral) cunoscute în timp. Astfel de semnale sunt
numite determinate.
Să definim unele tipuri de oscilaţii:
 cauzale – se numesc oscilaţiile care au un început în timp (o
cauză);
 periodice – se numesc oscilaţiile orice valoare a cărora se repetă
peste intervale de timp egale cu perioada T.
S(t)=S(t+kT)
 finite – se numesc oscilaţiile localizate în timp, adică oscilaţiile
sunt perfect egale cu zero în afara unui interval de timp ta ≤ t ≤ tb. Toate
semnalele reale pot fi cercetate ca finite.
 continue – se numesc oscilaţiile care sunt cercetate în fiecare
punct al treptei de timp. Aşa oscilaţie e redată prin o mulţime infinită de
puncte. O succesiune de impulsuri la fel e un semnal continuu. Aici se
cerceteză valoarea semnalului nu numai în timpul existenţei impulsurilor, dar şi
între ele.
 discrete – se numesc oscilaţiile care sunt cercetate numai în
momente fixate de timp ti, adică cele fixate în mulţimea de puncte ale treptei de
timp.

- - 6
Tipurile de semnale
Se numeşte semnal o mărime fizică măsurabilă, purtătoare de informaţie,
care poate fi transmisă la distanţă, recepţionată şi/sau prelucrată Semnalele pot
fi împărţite în continuie şi discrete. Continuie se caracterizează prin ceea că
funcţia care le caracterizează poate avea o mulţime continuă de soluţii într-un
anumit interval. Cele diascrete sunt acelea care pot fi descrise cu ajutorul unui
set finit de numere sau valori discrete ale unei funcţii anumite. Discrete pe
valori şi în timp nu sunt legate între ele, de aceea sunt posibile următoarele
tipuri de mesaje:
a) continue după mulţime şi timp sau pur şi simplu continue.
c

t
b) continue după mulţimea valorilor şi discrete după timp:

t0
c) discrete tdupă
1
t2 t3 (valori)
mulţime ... ti şi continue
t după timp:
c
c1

c2

c3

d) disrete după valori şi timp sau discrete (pur şi simplu):


c
c1

c2

c3

- - t 7
În procesul de transformare a mesajelor discrete în semnale are loc
codificarea semnalelor.
Codificarea este reprezentarea unor mesaje discrete cu ajutorul
semnalelor sub formă de anumite combinaţii de simboluri, de exemplu 0,1 or
-1,0,1
Are loc o influenţă din partea dispozitivului de transmitere asupra unuia
sau a mai mulţi parametri a semnalului transmis. După legea aleasă la codarea
mesajului acest proces se numeşte modulare.
La sinteza sistemelor de transmitere a informaţiei ne confruntăm cu 2
probleme de bază:
1. Asigurarea minimului de erori la transmiterea mesajelor (imunitate de
zgomot).
2. Asigurarea unei eficacităţi înalte la transmiterea mesajelor.
3. criptarea
Tipuri de semnale
Noţiunea de semnal. Un semnal poate fi definit ca o entitate purtătoare de
informaţii cu privire la prezenţa sau evoluţia unui sistem fizic. El poate fi privit
ca un model al informaţiei – poate fi obţinută  informaţia. Există o mare
varietate de semnale:
         semnalele luminoase emanate de diverse surse de lumină (corpuri
cereşti, materiale incandescente sau fosforescente);
         semnalele acustice eliberate de aproape orice proces fizic;
         semnalele nervoase emise de creierul uman către organele
corpului în vederea efectuării diverselor acţiuni;
         semnalele radio emise de posturile de radio şi televiziune, sateliţi
de comunicaţie, sonare, radare;
         semnale electrice emise pe cablu, cum ar fi sem-nalul telefonic;
         semnalele optice emise pe fibrele optice;
         semnale analogice (continuu în timp şi în valori);
         semnale digitale (discontinuu în timp şi în valori, se mai numeşte
semnal în timp discret şi cu valori discrete. Semnalul în timp discret
se mai numeşte semnal eşantionat), etc.

- - 8
Stabilitatea la erori si Eficacitatea

Stabilitatea la erori – reprezintă capacitatea sistemului informaţional de a


rezista influenţei dăunătoare a diferiţi factori. Eficacitatea – posibilitatea
sistemului de a asigura transmiterea cantităţii date de informaţii prin metoda
cea mai economă, adică capacitatea sistemului de a asigura/обеспечить/
transmiterea numărului dat de informaţii cu minim de cheltuieli cu puterea
semnalului a timpului de transmiterea semnalului şi benzii de frecvenţe.Banda
de frecventa este sursa nationala. Conform Hotărîrei Comisiei de stat pentru
frecvente radio a Republicii Moldova este aprobat Tabelul naŃional de
atribuire a benzilor de frecvenŃe, notat în continuare cu TNABF in care de
exemplu Benzile de frecvenŃă 453,0-457,5 MHz, în pereche cu 463,0-467,5
MHz, sînt utilizate de către sistemele mobile celulare standard CDMA2000.
Atribuirea unei benzi de frecvenŃe conform Regulamentului
RadiocomunicaŃiilor al Uniunii InternaŃionale de TelecomunicaŃii,
semnifică înscrierea în Tabelul atribuirii benzilor de frecvenŃe a acelei benzi
de frecvenŃe determinate, cu scopul de utilizare a sa de către serviciul său
serviciile de radiocomunicaŃii terestre sau spaŃiale, sau de către serviciul de
radioastronomie, în condiŃiile specificate. Atribuirea benzilor de frecvenŃe la
nivel internaŃional se face în cadrul ConferinŃelor Mondiale de
RadiocomunicaŃii (CMR), care grupează toate Ńările membre ale Uniunii
InternaŃionale de TelecomunicaŃii (Republica Moldova este membră a
Uniunii InternaŃionale de TelecomunicaŃii din 1992).
DE exemplu conform TNABF
FrecvenŃele canalelor de televiziune utilizate în Republica Moldova
FrecvenŃa purtătoare imagine/sunet TV analogică: (Standard TV D/K, Sistem
color PAL sau SECAM) BANDA I 48.5 – 56.5 MHz canalul 1 TV
49.75 / 56.25 MHz 58.0 – 66.0 MHz canalul 2 TV
59.25 / 65.75 MHz BANDA II 76.0 – 84.0 MHz canalul 3 TV
77.25 / 83.75 MHz 84.0 – 92.0 MHz canalul 4 TV
85.25 / 91.75 MHz 92.0 – 100 MHz canalul 5 TV
93.25 / 99.75 MHz BANDA III 174 – 182 MHz canalul 6 TV
175.25 / 181.75 MHz 182 – 190 MHz canalul 7 TV
183.25 / 189.75 MHz 190 – 198 MHz canalul 8 TV
191.25 / 197.75 MHz 198 – 206 MHz canalul 9 TV
199.25 / 205.75 MHz 206 – 214 MHz canalul 10 TV
207.25 / 213.75 MHz 214 – 222 MHz canalul 11 TV
215.25 / 221.75 MHz 222 – 230 MHz canalul 12 TV
223.25 / 229.75 MHz BANDA IV 470 – 478 MHz canalul 21 TV
471.25 / 477.75 MHz 478 – 486 MHz canalul 22 TV
479.25 / 485.75 MHz . 574 – 582 MHz canalul 34 TV

- - 9
575.25 / 581.75 MHz BANDA V 582 – 590 MHz canalul 35
TV 583.25 / 589.75 MHz 614 – 622 MHz canalul 39 TV
615.25 / 621.75 MHz . 782 - 790 MHz canalul 60 TV
783,25 / 789,75 MHz 790 - 798 MHz canalul 61 TV
791,25 / 797,75 MHz .. 854 – 862 MHz canalul 69 TV
Benzile III-V deasemenea sînt utilizate pentru difuziunea digitală terestră
(T-DAB, DVBT, etc).
Mărirea stabilităţii la erori aproape tot timpul este însoţită/
сопровождается /de înrăutăţirea eficacităţii şi invers.
Imunitate de zgomot pote fi redicata cu diferite procese de exemplu:
1.marimea raportul semnal-zgomot
2.cu transmiterea informatiei de citeva ori(repetarea multipla de n ori a
semnalului)
3.cu ajutorul codurilor de siguranta ciclic or BCH, Hamming
4. cu implementarea feedback-ul informational or feedback-ul de
decizie(scheme bloc )
Clasificarea sistemelor
Sistemul reprezintă un mediu fizic, prevăzut cu posibilitatea de a prelua
informaţii din mediul exterior (semnal de intrare) si de a furniza обеспечить la
rândul lui informaţii mediului exterior prin intermediul через semnalului de
iesire. Semnalul de iesire depinde evident / очевидный /de semnalul de intrare
dar depinde esenţial /существенный/ si de structura sistemului. Majoritatea
sistemelor pot fi modelate matematic si astfel se poate estima /оценка/
răspunsul sistemului (semnalul de iesire), atunci când se cunoaste semnalul de
intrare si structura sistemului.
Similar Аналогичные în parte cu criteriile amintite упомянутый / la
clasificarea semnalelor, există mai multe criterii de clasificare a sistemelor. Iată
câteva dintre ele:

Sisteme analogice / sisteme digitale


Un prim criteriu de clasificare îl constituie natura semnalelor pe care
sistemul le procesează. În acest sens există:
• Sisteme analogice. Sunt sistemele care prelucrează semnale analogice
(semnale continue în timp continuu). Un exemplu de astfel de sistem este

- - 10
amplificatorul de semnale audio, construit cu rezistoare, condensatoare,
tranzistoare.
• Sisteme digitale. Sunt sistemele care prelucrează semnale în timp
discret, ca de exemplu cele care redau semnale audio înregistrate numeric pe
CD. Un sistem digital poate fi un PC „obisnuit”, sau poate fi un sistem de
calcul dedicat de exemplu DSP procesor.

Sisteme liniare / neliniare


Sistemul se numeste liniar atunci când mărimea de iesire se poate
exprima în funcţie de mărimea de intrare după o lege de forma:

Nu este obligatoriu ca de fiecare dată să existe toate cele trei


componente. Spre exemplu un amplificator este un sistem linear definit de
relaţia 1.5 în care doar kP este diferit de zero.
Atributul de sistem liniar / neliniar este valabil si pentru sistemele
digitale.

Sisteme variante / invariante în timp.


Sisteme invariante în timp sunt acele sisteme la care răspunsul
sistemului va fi acelasi, indiferent de momentul aplicării semnalului de intrare.
Aplicând deci acelasi semnal x(t) la momente diferite de timp, la iesirea
sistemului se va produce acelasi semnal.
Dacă y(t) = S {x(t)}, atunci y(t-to) = S {x(t-to)}, unde prin S {x(t)} am
notat transformarea suferită de semnalul x(t) la trecerea sa prin sistem.

Sisteme cauzale / necauzale

- - 11
Sistemele cauzale sunt cele la care mărimea de iesire nu depinde decât
de valori ale mărimii de intrare, anterioare momentului curent. Altfel spus,
iesirea nu depinde decât de trecut, nu si de viitor. Spre deosebire
de acestea, la sistemele necauzale iesirea depinde si de valori viitoare ale
mărimii de intrare.
electrică. Prin toate aceste echipamente, semnalul analogic se propagă
распространяется de la intrare la iesire. De exemplu

Amplificator operational
Amplificator operaţional neinversor
Schema amplificatorului operaţional neinversor este prezentată în figura 2
unde se observă că semnalul de intrare propriu-zis este aplicat pe
intrarea neinversoare (IN+).  Cu cât raportul /отношение/ dintre R2 şi R1 este
mai mare, cu atât mai mare va fi tensiunea de ieşire. În concluzie, rolul
divizorului rezistiv format din R1 şi R2 este acela de a fixa amplificarea (A)
schemei după următoarea formulă:

- - 12
Figura 2. Functionarea unui amplificator operational neinversor
http://www.hobbytronica.ro/amplificatorul-operational-notiuni-elementare/
In partea dreaptă (figura 2) vom vedea un grafic care arată legătura dintre
semnalul de intrare şi cel de ieşire. Se vede că semnalul de ieşire variază
proporţional cu cel de intrare. Altfel spus, cele două semnale sunt „în fază”.
 
Amplificator operaţional inversor
Schema amplificatorului operaţional inversor este prezentată în figura 3 unde
se observă că intrarea neinversoare este menţinută / поддерживается / la
potenţial fix iar semnalul de intrare este aplicat pe intrarea inversoare (prin
R1). Dacă de exemplu aplicăm un semnal negativ la intrare, intrarea inversoare
va dicta un semnal pozitiv la ieşire.
Dacă la intrare aplicăm o tensiune pozitivă, lucrurile se petrec la fel,
numai că în sens invers Divizorul rezistiv format din R1 şi R2 are rolul de a
fixa amplificarea schemei, care în acest caz este dată de următoarea formulă:

- - 13
Figura 3. Funcţionarea unui amplificator operaţional inversor
Graficul care exprimă legătura dintre semnalul de intrare şi cel de ieşire arată
în acest caz o dependenţă inversă. Altfel spus, cele două semnale sunt „în
antifază”.
http://www.hobbytronica.ro/amplificatorul-operational-notiuni-
elementare/
Procesare analogică versus procesare numerică
Conform primului criteriu de clasificare a sistemelor, există două mari
categorii de sisteme relativ относительно la tipul de semnale pe care le
prelucrează: sisteme analogice si sisteme digitale (numerice). Marea
majoritate a sistemelor din natură precum si din unele procese tehnologice
sunt de natură continuă, analogică. Prelucrarea semnalelor analogice, se face
de către echipamente analogice, care din punct de vedere юридически
theoretic pot fi privite рассмотрены ca sisteme analogice. Iată câteva
exemple:
 Emitătoare si receptoare de radio si televiziune;
 Amplificatoare cu tranzistoare, ca de exemplu cele de microfon sau cele
existente существующий în receptoarele de radio;
 Filtre analogice, ca de exemplu cele existente în componenţa staţiilor de
amplificare cu tranzistoare.

- - 14
 Sisteme implicate în transferul de energie: transformatoare, redresoare
выпрямители, oscilatoare etc.
 Regulatoare analogice care, incluse în bucla de reglare automată
автоматический контур управления a unui proces, pot controla
valoarea unui parametru al acelui process (viteză, temperatură, presiune
etc.).
Toate acestea sunt construite cu rezistoare, condensatoare, diode,
tranzistoare etc. si sunt alimentate cu surse de energie electrică. Prin toate
aceste echipamente, semnalul analogic se propagă распространяется de la
intrare la iesire.

Tehnicile si tehnologiile moderne obligă la utilizarea calculatorului în


prelucrarea semnalelor. Relaţia dintre procesarea numerică de semnal si
semnalul analogic din care provine semnalul de prelucrat este sintetizată în
figura 1.2. Astfel dacă procesarea se limitează doar la analiza unui semnal,
atunci datele numerice nu mai sunt reconvertite în semnale analogice, ci sunt
destinate exclusiv analizei si stocării. În schimb dacă procesarea numerică
serveste doar la generarea sau simularea de semnale analogice, atunci lipseste
CAN.

- - 15
Procesarea Numerică a Semnalelor (Digital Signal
Processing) nu reprezintă altceva decât prelucrarea cu
ajutorul calculatorului, prin operaţii matematice
(adunări, înmulţiri, operaţii logice etc.), a semnalelor
reprezentate numeric.

Iată câteva din domeniile care au beneficiat esenţial основные преимущества


de avantajele procesării numerice a semnalelor:
 Comunicaţii: codarea / decodarea digitală a sunetului în telefonia
digitală cu multiplexarea mai multor convorbiri pe acelasi fir, Faxul,
Internet-ul etc;
 Medicină: analiza semnalelor biomedicale (ECG, EEG,
computertomografia etc.), diagnosticarea automată, monitorizarea
diverselor funcţii vitale,
 Conducerea automată a proceselor: pilotarea automată a navelor
корабль , avioanelor si rachetelor, servomecanisme, roboţi, controlul
proceselor industriale complexe sau periculoase;
 Radioul si televiziunea digitală;
 Aplicaţii legate de vorbire: filtrare, recunoasterea vorbirii, sinteza
vorbirii;
 Multimedia: captarea, generarea, procesarea, transmiterea si stocarea
хранение sunetului si imaginilor;
Avantajele utilizării sistemelor de procesare numerică de semnal faţă de
sistemele analogice sunt următoarele:
 Flexibilitatea. Un sistem de prelucrare numerică este un algoritm de
calcul, algoritm pe care îl efectuează un sistem de calcul (sistem cu
microprocesor, calculator specializat, sau chiar un PC). Algoritmul
poate fi usor schimbat, prin reprogramare, ceea ce face ca sistemul să
poată fi schimbat cu eforturi materiale nule(mici). Deci, prin schimbarea
- - 16
algoritmului, sistemul îsi modifică comportarea, fără nici o modificare
fizică a sistemului de calcul.
 Eficienţă economică. Procesarea numerică are avantaje economice
deosebite. Să presupunem că unui sistem analogic (un amplificator cu
tranzistoare, spre exemplu), i se impune schimbarea caracteristicilor, a
comportării. поведение Pentru aceasta el trebuie modificat fizic, îi
trebuie schimbate acestuia anumite componente (rezistoare,
condensatoare), ceea ce implică cheltuieli materiale, experimente si noi
teste de omologare. /приемочные испытания/ În cazul unui amplificatory
numeric, pentru schimbarea comportării sale, i se va schimba acestuia
prin programare doar o mică parte din algoritmul de calcul, fără nici o
modificare fizică a sistemului.
 Fiabilitatea. Un algoritm de calcul „nu rugineste”. Bine-inţeles că
problema fiabilităţii unui sistem digital rămâne de luat în seamă, dar ea
depinde de fiabilitatea părţii hard a acestuia. Tehnologiile moderne de
realizare a circuitelor numerice au ajuns la performanţe atât de înalte
încât, si din punct de vedere al fiabilităţii, partea hard a sistemelor
digitale este comparabilă si adesea superioară sistemelor analogice.
 Integrarea. Sistemele digitale pot fi realizate într-o singură capsulă
de circuit integrat. Consecinţă следствие a tehnologiilor moderne,
integrarea are implicaţii pozitive asupra fiabilităţii si costurilor.
 Adaptabilitatea. Odată realizat un algoritm de procesare numeric
destinat unui anume sistem, este simplu ca el să poată fi folosit si în alte
aplicaţii, prin simpla adaptare, ajustare/ регулировка/ a unor parametri.
Mai mult chiar, în cadrul aceluiasi proces, algoritmul de calcul poate fi
schimbat dinamic, adaptat la schimbările intervenite în proces.
 Stocarea / хранение/ si transmisia performantă a datelor. Pentru
stocarea datelor analogice suportul clasic îl reprezintă banda magnetică.
Pentru datele numerice există soluţii neavantajoase de a stoca
- - 17
date mult mai rapid si cu o densitate плотность mult mai mare pe unitatea
fizică de volum.
Performanţe производительность superioare. Nu în ultimul rând, trebuie
menţionat că performanţele sistemelor numerice sunt cel mai adesea superioare
sistemelor analogice. Mai mult chiar, există numeroase tipuri de procesări care
nici nu pot fi realizate în sistemele analogice, ca de exemplu filtre de ordin
mare sau filtre având impuse anumite caracteristici de frecvenţă.
Faţă de prelucrarea analogică, procesarea numerică a semnalelor oferă o serie
de avantaje. Aceste avantaje rezultă chiar din caracteristicile specifice
sistemelor de prelucrare numerică (SPN):
- repetabilitatea, adică proprietatea unui SPN de a conduce la rezultate identice
ale prelucrării, dacă semnalele numerice de intrare sunt aceleaşi şi dacă se
foloseşte acelaşi algoritm de prelucrare;
- reprogramabilitatea, reprezintă posibilitatea de modificare a algoritmului de
prelucrare numerică doar prin reprogramare, fără vreo altă modificare în
structura SPN;
- adaptabilitatea, adică posibilitatea de modificare a funcţiei de transfer
corespunzătoare unui algoritm de prelucrare numerică, în concordanţă cu
caracteristicile semnalelor de intrare sau cu caracteristicile de mediu;
- imunitatea ridicată la perturbaţii precum şi stabilitatea, caracteristici ce
rezultă din însăşi structura discretă a semnalelor numerice. Se are în vedere
diferenţa relativ mare a valorilor de tensiune corespunzătoare celor două
niveluri logice ale variabilelor binare;
- tehnica numerică de prelucrare se poate utiliza şi la compresia de date, adică
la reprezentarea informaţiei pe un număr redus de biţi, procedeu deosebit de
util în comunicaţii şi la memorare.

Semnalul audio

- - 18
Semnalele cu spectrul în intervalul 10-20Hz ... 20-25kHz sunt considerate
semnale de audiofrecvenţă (audio, AF), deoarece sunt percepute
воспринимаются de urechea umană când sunt sub formă de variaţii ale
presiunii aerului.
Mecanismul vorbirii
            Vorbirea este rezultatul actiunii voluntare/ добровольное/ si coordonate a
aparatului respirator si a celui masticator/ жевательный /. Aparatul respirator
furnizeaza/ обеспечивает / energia necesara, astfel incat aerul este expirat/
истекший/ prin trahee. In varful acesteia se afla laringele/ гортань /, unde
presiunea aerului este modulata inainte de a fi aplicata conductului
vocal/голосовой канал./ care se intinde/ тянется/ de la faringe pana la buze.

Plamîni легкие Cavitatea glotala- глоттальная полость cavitate nazală -носовая полость
bucală- оральный
Fig. 2.1. Mecanismul producerii sunetelor vorbite
[http://www.rasfoiesc.com/educatie/fizica/RECUNOASTEREA-SERMNALULUI-VOCA81.php]

        Laringele este un ansamblu de muschi si de cartilagii/ хрящи /mobile


care imprejmuiesc o cavitate aflata in partea superioara a traheei/ окружают
полость, расположенную в верхней части трахеи/. Corzile vocale/
Голосовые связки/ sunt, de fapt, doua buze simetrice  plasate transversal fata
de laringe. Aceste buze pot inchide complet laringele, iar cand se departeaza
determina o deschidere triunghiulara numita glota/ голосовая щель./
Conductul vocal (figura 2.1) este un ansamblu de cavitati situate intre
glota si buze: cavitatea faringiana, cavitatea bucala si, in paralel, cavitatea
nazala. In concluzie, el poate fi considerat ca o succesiune de tuburi/ Серия труб/
sau de cavitati acustice/ акустические резонаторы/ de sectiuni diverse. Sunetele
sonore rezulta din excitarea conductului vocal prin impulsuri periodice de
presiune generate de oscilatiile corzilor vocale.

- - 19
Vocalele i, e, u, sunt emise fara interventia cavitatii nazale, care este
izolata prin inchiderea valului palatin/, нёбо/ in schimb vocalele nazale si
consoanele nazale/ носовые согласные // fac sa intervina/вмешиваться // cavitatea
nazala.
Legatura intre glota si conductul vocal este slaba , astfel ca deformarea
acestuia influenteaza putin unda de presiune degajata prin deschiderea glotei.
Intensitatea sunetului emis este legata de presiunea aerului din amonte de
laringe, inaltimea sa fiind data de frecventa de vibratie a corzilor vocale,
numita frecventa fundamentala. Frecventa fundamentala poate varia intre
urmatoarele valori:
·         80 – 200 Hz pentru voce masculina;
·         150 – 450 Hz pentru voce feminina;
·         200 – 600 Hz pentru voce de copil. 
[http://www.rasfoiesc.com/educatie/fizica/RECUNOASTEREA-SERMNALULUI-VOCA81.php]
[

Semnalul audio poate fi: vocal sau muzical.


Semnalul vocal (vorbire) are spectrul extins de la 20-40 Hz la 8 –10 kHz
(componentele din afara acestui interval transportă sub 10-3 din puterea totală).
Folosind eşantioane de vorbire – fraze tip, s-a calculat spectrul folosind
FFT; s-au obţinut curbe ale densităţii spectrale Кривая спектральной
плотности de putere. S-a constatat că cea mai mare parte din energie este
concentrată într-un interval mic de frecvenţe, înjurul a 300 – 2000Hz.
Pe de altă parte, timbrul – care face identificabilă vorbirea, este determinat
de componentele cu frecvenţă ceva mai mare, până pe la 3 – 4 kHz. Ca urmare,
se consideră acceptabilă banda 240-300 ... 2700-3400 Hz. Deşi componentele
sub circa 300Hz au destul de multă putere, s-a constatat experimental că nu
contribuie esenţial la inteligibilitatea vorbirii.
Semnalul (provenit din vorbire) cu spectrul limitat la banda 240-300 ...
2700-3400Hz se numeşte uzual semnal telephonic
Semnalul muzical are spectrul extins de la sub 20- 40Hz la peste 20kHz.
S-a constatat că fidelitatea audiţiei верность прослушивания este
satisfăcătoare удовлетворительный dacă se transmite numai banda 50-
100 ...8000-10000Hz; un asemenea semnal (provenit din vorbire sau muzică)
este numit adesea semnal radiofonic.
Nota 1. Sunetul este o variaţie a presiunii aerului p. Puterea unui sunet
este proporţională cu pătratul presiunii sonore Psunet = const.·p2 şi se numeşte
intensitate sonoră Is, (în W, mW,в ватахили миливатах). Este foarte dificilă
сложно măsurarea constantei şi de aceea se preferă reprezentările relative.
относительные

- - 20
Senzaţia ощущение produsă de un sunet se numeşte tărie сила sau
intensitate auditivă слуховая интенсивность
şi depinde de frecvenţă: la aceeaşi intensitate (presiune sonoră), tăria
audiţiei (senzaţia) este mai mare la frecvenţe medii (aproximativ 1000 Hz)
decât la cele mai joase sau mai înalte. Altfel spus, aceeaşi tărie (senzaţie) se
obţine pentru intensităţi sonore mai mari la frecvenţe joase şi înalte decât la
frecvenţe medii.
Cea mai mică intensitate sonoră la care se percepe o senzaţie auditivă
слуховые ощущения se numeşte prag de audibilitate порог слышимости ,
dependent de persoană, condiţii de măsură şi frecvenţă.
Variaţia tăriei auditive cu frecvenţa are implicaţii importante, în primul
rând asupra efectelor zgomotului, inerent în orice sistem de comunicaţii. Din
curbele alăturate rezultă că sunetele, deci şi zgomotele sonore de joasă şi înaltă
frecvenţă sunt mai puţin supărătoare (“se aud” mai slab) decât cele cu frecvenţe
medii.
Eșantionarea vorbirii
Semnalele vocale, adică semnalele intenționate преднамеренное să
poarte носить numai vorbirea umană, pot fi de obicei eșantionate la o rată mult
mai scăzută. Pentru cele mai multe foneme, aproape toată energia este
conținută în gama 5 Hz-4 kHz, permițând o rată de eșantionare de 8 kHz.
Aceasta este rata de eșantionare folosită de aproape toate sistemele de
telefonie, care folosesc specificațiile de eșantionare și cuantizare G.711.
G.711 — голосовой кодек представляющий голосовой сигнал в виде
потока величиной 64кбита/с. Не используется никакого сжатия, за
исключением компандирования. это ITU-T стандарт для аудио
компандирования. В основном используется в телефонии. Впервые
был представлен в 1972 году. G.711 — стандарт для
представления 8-ми битной компрессии PCM голоса с частотой
дискретизации 8000 кадров/секунду и 8 bit/кадр.
Кодек G.711 используется для представления голоса в современных
телефонных сетях общего пользования.
Этот кодек может использоваться и в IP-телефонии[1]. Он очень прост
и быстр, но требует большой полосы пропускания.
Ce este un Codec ?
Un codec este un software utilizat pentru comprimarea sau decomprimarea
unui fisier media digital, cum ar fi un cantec sau un fisier video, eventual chiar
si un aparat hardware corespunzator, care asigura codarea si decodarea unei
informatii. Cuvantul este un acronim care provine de la codificare/decodificare.
Windows Media Player si alte programe utilizeaza codecuri pentru redarea si
crearea fisierelor media digitale.

De exemplu, cand extrageti un cantec de pe un CD audio in computer, Playerul


utilizeaza codecul Media Audio Windows pentru a comprima cantecul intr-un
- - 21
fisier de tip WMA. Cand redați acel fisier WMA (sau orice fisier WMA care
poate fi redat in flux de pe un site Web), Playerul utilizeaza codecul Windows
Media Audio pentru decomprimarea fisierului, astfel incat muzica sa se redea
prin difuzoare.

Tipuri de codecuri:

 codecuri video, de exemplu MPEG-4, DivX, H.264, XviD, Cinepak,


Indeo, HuffYUV.
 codecuri audio, inclusiv codecuri pentru digitalizarea vocii, ca de
exemplu MP3, Speex, RealAudio, G.711.

Cum gasesc un codec?


Cand incercati sa gasiti codecul potrivit pentru un anumit fisier, aveti
posibilitatea sa utilizati pagina Web: http://WMPlugins.com, sau alte site-uri
Web.
Canalele de voce ocupă 64 Kbps folosind codarea PCM (Pulse Code
Modulation) atunci când se transportă prin liniile E1. De-a lungul anilor,
tehnicile de compresie s-au dezvoltat permiţând o reducere a lărgimii de bandă
în acelaşi timp cu păstrarea calităţii vocii. Aceste tehnici sunt implementate în
CODEC-uri.
Deşi există mai mulţi algoritmi de compresie, cele mai multe echipamente
H.323 de astăzi utilizează codecuri ce au fost standardizate de ITU-T pentru o
buna interoperabilitate între producătorii de echipamente. Aplicaţii ca
NetMeeting utilizează protocolul H.245 pentru negocierea folosirii unui codec
în concordanţă cu preferinţele utilizatorului şi cu codecurile instalate. Diferiţii
algoritmi de compresie pot fi comparaţi folosind patru parametri :
 Rata de compresie a vocii – codecurile compresează vocea de la 64 Kbps
până la o valoare mai scăzută. Unele proiecte de reţea au o mare
preferinţă pentru codecurile cu rată scăzută(low-bit-rate codec). Cele mai
multe codecuri pot folosi mai multe rate de compresie cum ar fi 8, 6.4 şi
chiar 5,3 Kbps. De notat că această rată este doar pentru audio. Când se
transmite vocea pachetizată peste reţea, overhead-ul protocoalelor (ca de
ex RTP/UDP/IP/ Ethernet) se adaugă la vârful acestei rate rezultând de
fapt o rată mai mare.
 Complexitatea – cu cât complexitatea implementării în codec creşte, cu
atât mai multe resurse pentru CPU sunt necesare.
 Calitatea vocii – compresia vocii în unele codecuri se face cu bună
calitate, în timp ce în altele calitatea vocii suferă.
- - 22
 Întârzierea la digitalizare – fiecarui algoritm îi sunt necesare o sumă de
sunete ce trebuiesc memorate înainte de compresie. Această întârziere se
adaugă întârzierii cap-la-cap. O reţea cu o întârziere cap-la-cap excesivă 
adesea face utilizatorii să revină la o conversaţie half-duplex în loc de o
convorbire telefonică full-duplex.
Următorul tabel va compara cele mai des întâlnite codecuri după cei patru parametri

Schema de Rata Resurse pentru Calitatea vocii Întârziere


compresie (Kbps) CPU adăugată

G.711 PCM 64(fără Nu trebuie Excelentă Nu există


compresie)

G.723 MP- 6,4/5,3 Moderate Bună(6,4) Mare


MLQ Slabă(5,3)

G.726 40/32/24 Mici Bună (40) Foarte mică


ADPCM Slabă(24)

G.728 LD- 16 Foarte mari Bună Mică


CELP

G.729 CS- 8 Mari Bună Mică


ACELP

În practică, G.723 şi G.729 sunt mai folosite decât G.726 şi G.728.


Teorema eşantionării Cotelnicov-Şinon
Teorema de esantionare a lui Shannon afirma ca orice functie (semnal) de
banda strict limitata poate fi reprezentat prin esantioanele sale luate la o
frecventa de cel putin dublul celei mai mari frecvente din spectrul
semnalului (dublul frecventei maxime a unui semnal este numita frecventa
Nyquist) -. Mai mult ea afirma ca functia originala poate fi restaurata fara
distorsiuni искажений(erori)) prin trecerea esantioanelor (pulsurilor) printr-un
filtru trece-jos ideal cu banda egala cu cea a semnalului.
Eşantionarea (sampling) este procesul prin care un semnal electric
continuu în timp este înlocuit –transformat - prin impulsuri echidistante în timp
a căror amplitudine este egală sau proporţională cu amplitudinea semnalului
continuu detectat la momentele respective.

Eşantionarea (samples-) semnalului constă în schimbarea semnalului


continuu x(t) cu o succesiune последовательность a lui în anumite momente
de timp discrete t0, t1, t2, … tn. Intervalul de timp Tk=ti-ti-1 între 2 momente de

- - 23
timp fixate vecine în care are valoare funcţia discretă se numeşte interval de
eșantionare Mărimea inversă lui Tk se numeşte frecvenţa de contare fk=1/Tk.
Frecvenţa de contare trebuie să fie aleasă în aşa mod încât după valorile
date x(ti) va fi posibil cu o anumită exactitate de obţinut funcţia iniţială.
La criteriile de selectare a frecvenţei de contare se referă criteriul de
frecvenţă care a primit denumirea teorema Kotelnicov-Şinon. Acest criteriu se
bazează pe următoarele modele de semnale:
- semnalul este un proces aleator staţionar;
- spectrul semnalului – este continuu şi limitat de o anumită frecvenţă în
afara căroia spectrul este nul.
Conform teoremei date un semnal continuu x(t) care are spectrul s(ω)
limitat de ω=2πf, este caracterizat de valorile x(kΔt) care rămân în urmă unul
de altul cu Δt=1/(2f). Unde f frecventa limitata
Dovada se bazează pe descompunerea funcţiei x(t) în şirul:
 sin 2Ftop (t  f (t ))
x(t )   x (kt )
k 0 2Ftop (t  kt )
Şirul reprezintă o consecutivitate de evidenţă a semnalelor x(kΔt)
înmulţită la o funcţie de tipul sin (x)/x.
Funcţia introdusă τ=(t-kΔt) în
sin 2F  )
top
momentul de timp t=kΔt atinge
2F  )
top valoarea maximă =1. În momentul de
timp t=(k±1)Δt, i=1,2,3, … funcţia
este nulă. Pentru restabilirea după
succesiunea последовательность
înregistrărilor lui e necesar ca fiecare
t
½ftop ftop 3/2ftop înregistrare (valoare) să fie înmulţită
cu funcţia de tipul sin(x)/x şi toate
derivatele de adunat.
Dacă condiţiile teoremei sunt respectate atunci această sumă trebuie să
coincidă cu semnalul iniţial. Din
aceasta reiese că în loc de
transmisia continuă a semnalului
x(t) e necesar numai de transmis
înregistrările lui, frecvenţele
cărora sunt egale cu frecvenţa
marginală dublată a spectrului
k
semnalului ( înmulţită cu 2).
Funcţia sin (x)/x cu exactitatea până la un înmulţitor constant coincide cu
funcţia de impuls a unul filtru ideal al frecvenţelor de jos care au frecvenţa de
şantionare (tăiere) ftop, ca urmare semnalul iniţial poate fi restabilit trecând prin
astfel de filtru o succesiune de înregistrări a semnalului dat.

- - 24
Erorilor de eşantionării
Discretizarea şi restabilirea semnalelor are loc cu o anumită eroare.
Eroarea de discretizare este legată cu ceea că semnalele reale au o continuitate
limitată şi ca urmare un spectru nelimitat.
Pentru a alege frecvenţa de discretizare suntem nevoiţi să limităm spectrul
semnalului cu o oarecare frecvenţă ωtop, după care o parte din spectru rămâne
“în afară” şi nu participă ca urmare la restabilirea semnalului. Eroarea relativă
medie reprezentării semnalului cu un spectru limitat prin şirul Kotelnicov este
evaluată de viteza de ieşire a spectrului după frecvenţa ω top şi se află în
E
intervalul   3 ΔE /E
E
unde E – energia totală a semnalului, ΔE – energia părţii spectrului
semnalului care e mai sus de ωtop. Teorema Kotelnicov e validă şi pentru cazul
când funcţia continuă de timp are spectru inclus într-o fâşie/диапазон/ limitată
de frecvenţă de la fbottom şi ftop
Δt=1/(2Δf); Δf=ftop-fbottom

- - 25
Δf – lăţimea spectrului funcţiei x(t)

S()

E
E

top 

Consecintele teoremei esantionarii


Последствия теоремы отсчетов
    Orice semnal de banda strict limitata poate fi reprezentat - exact - prin
esantioanele luate la intervale de timp egale.
 De fapt, printr-un numar finit de esantioane prelevate la o frecventa de
doua ori mai mare decat latimea de banda.
 Totusi, functii de interpolare ideale (nerealizabile fizic) sunt necesare
pentru a reconstrui fara distorsiuni искажение functia originala.
Cuantizarea
 Pentru procesare, memorare sau transmisie, esantioanle cu precizie
infinita trebuie cuantizate.
 Astfel, o gama (un interval) de valori este reprezentata printr-un
singur numar cu precizie finita. Spre exemplu, reprezentandu-le prin
numere binare finite. 
Eroarea de cuantizare
 Eroarea de cuantizare depinde de numarul de intervale de cuantizare
utilizat.
 daca sunt folositi pentru reprezentare numere binare de N biti,
numarul de intervale distincte este 2N.
 Raportul semnal/eroare-de-cuantizare este de aproximativ 6N dB.
(Intr-adevar, 20·log(2N/1) ~ 6N dB)
- - 26
Modele de comunicatie

http://www.unibuc.ro/prof/niculae_c_m/telecom/componente_fundamentale.htm

Mesajul este ceea ce poate fi transmis prin procesul de comunicare. Orice


proces de comunicare include
elementele regasite în urmatoarea schema:

Sursa de Transmitator Canal Receptor


Destinatar
informatie
Mesaj Semnal Semnal
Mesaj
Primit

Cod
Zgomot

Teoria informatiei va raspunde, dupa cum arata Ion Dragan, la doua întrebari:
1. cum poate fi transmisa o informatie în modul cel mai rapid si cu o

- - 27
reducere de costuri?
2. cum se poate asigura identitatea dintre informatia primita si cea
emisa?
Codul este un ansamblu de sensuri comun membrilor unei culturi sau
subculturi si consta atât în semne, cât si în reguli si conventii privind
contextele de combinare si utilizare.
Canalul este suportul fizic al mesajului, unde de lumina, de sunet,
fibre optice, sistemul nervos etc
http://www.lisr.ro/7-cotoara.pdf

Filtru trece-jos

Definiţia filtrului trece-jos

Filtrul trece-jos permite trecerea ( impedanţă mică) semnalelor de frecvenţă joasă şi


blochează trecerea (impedanţă mare) celor de frecvenţă înaltă.

импеданс последовательно соединенных резистора, конденсатора и катушки


индуктивности будет равен:

 Л. А. Бессонов. Теоретические основы электротехники. — 9-е изд. — М.:


Высшая школа, 1996.

Filtrul trece-jos inductiv

- - 28
Există două tipuri de circuite capabile să îndeplinească aceste condiţii inductiva si
capasitiva. Pentru început vom considera varianta inductivă.

În această configuraţie, impedanţa bobinei creşte odată cu creşterea frecvenţei, iar


această impedanţă în serie cu rezistenţa de sarcină (bec, motor electric, ventilator,
etc.) face ca semnalele de frecvenţă înaltă să nu ajungă la sarcină
(blocarea/filtrarea lor).

Diagrama Bode

Filtrul trece-jos capacitiv

Să considerăm şi varianta capacitivă a aceluiaşi filtru.

- - 29
Impedanţa condensatorului scade odată cu creşterea frecvenţei. Acestă impedanţă
mică, conectată în paralel cu rezistenţa de sarcină, duce la scurt-circuitarea celei
din urmă la semnalele de frecvenţă înaltă, iar mare parte din căderea de tensiune
se va regăsi pe rezistorul serie R1.

Diagrama Bode

Grafic, acest lucru arată precum în figura alăturată.

Comparaţie între filtrele trece-jos inductive şi


capacitive

Filtrul trece-jos inductiv este cât se poate de simplu, constând doar dintr-un singur
component, bobina. Versiunea capacitivă a aceluiaşi filtru nu este nici ea mai
complicată, constând dintr-un rezistor şi un condensator. Totuşi, filtrele capacitive,
chiar dacă sunt puţin mai complexe, sunt cele mai des întâlnite configuraţii,
deoarece condensatoarele sunt în general elemente reactive mai „pure” decât
bobinele, prin urmare, comportamentul acestora este mult mai previzibil/
поведение более предсказуемо/. Prin pur se înţelege faptul că rezistenţa
condensatoarelor este mult mai mică decât cea a bobinelor, fiind astfel aproape
100% reactive. Bobinele, pe de altă parte, prezintă efecte disipative importante
(rezistive), atât în lungimea firelor utilizate cât şi prin pierderile magnetice din miezul

- - 30
magnetic. Condensatoarele sunt mult mai puţin supuse efectelor de „cuplaj” cu alte
componente şi sunt mult mai ieftine decât bobinele.

Filtrul trece-jos inductiv este adeseori часто preferat предпочтительным în cazul


redresării tensiunii de curent alternativ în curent continuu pentru eliminarea
устранение vârfurilor create în această situaţie, rezultând o componentă continuă
pură. Principalul motiv al alegerii constă în necesitatea unei rezistenţe mici a filtrului
pentru ieşirea unei astfel de surse de alimentare. Un filtru capacitiv necesită
требуется introducerea unei rezistenţe suplimentare în serie cu sursa, pe când
unul inductiv nu. Dacă în circuitul de curent continuu considerat, adăugarea unei
rezistenţe suplimentare nu este de dorit, atunci filtrul trece-jos inductiv este cea mai
bună alegere pentru filtrarea formei de undă. Pe de altă parte, dacă priorităţile
principale sunt un volum şi o greutate scăzută, atunci filtrul capacitiv este cea mai
bună alegere.

Frecvenţa de tăiere

Toate filtrele trece-jos au o anumită proprietate свойство , şi anume, frecvenţa de


tăiere, şi reprezintă frecvenţa peste care tensiunea de ieşire a circuitului scade sub
70,7% din valoarea tensiunii de intrare. Această valoare de 70,7% nu este arbitrară,
chiar dacă pare aşa la prima vedere.

Într-un circuit simplu trece-jos capacitiv sau inductiv, frecvenţa de tăiere reprezintă
frecvenţa la care reactanţă capacitivă este egală cu rezistenţă (ambele valori fiind
exprimate în ohmi). Într-un circuit trece-jos capacitiv simplu (un rezistor şi un
condensator), frecvenţa de tăiere este dată de următoarea formulă:

- - 31
Realizând calculele, ajungem la valoarea frecvenţei de tăiere, 45,473 Hz.
Răspunsul filtrului depinde de valorile componentelor acestuia precum şi de
impedanţa sarcinii.

Электронные фильтры нижних частот используются для подавления


пульсаций напряжения на выходе выпрямителей переменного тока, для
разделения частотных полос в акустических системах, в системах передачи
данных для подавления высокочастотных помех и ограничения спектра
сигнала, а также имеют большое число других применений.

Utilizarea filtrelor pentru eliminarea zgomotului

- - 32
O aplicaţie frecventă a filtrului trece-jos capacitiv este în cadrul circuitelor ce
prezintă componente sau secţiuni susceptibile zgomotului electric. Un exemplu
este suprapunerea zgomotului de curent alternativ peste liniile electrice de curent
continuu folosite pentru alimentarea circuitelor sensibile prin capacitatea şi
inductanţa mutuală parazită (Cp şi Mp.

Aparatul de măsură din stânga măsoară o tensiune de alimentare în curent


continuu „curată”. După realizarea cuplajului cu circuitul de curent alternativ, prin
inductanţa mutuală şi capacitatea parazită, tensiunea măsurată la bornele sarcinii
prezintă un amestec de curent continuu şi curent alternativ, componenta alternativă
fiind cea nedorită. În mod normal ne-am aştepta ca E sarcină să fie identică cu Esursă
datorită faptului că nu există întreruperi ale conductorilor de la sursă la sarcină, iar
cele două seturi de câte două puncte ar trebui să fie comune din punct de vedere
electric. Totuşi, amplitudinea zgomotului poate varia în diferite puncte ale sistemului
de curent continuu.

Condensatorul de decuplare

- - 33
Scopul nostru este de a preveni astfel de zgomote în circuitul de curent continuu, iar
pentru aceasta este suficientă conectarea unui filtru trece-jos la ieşirea circuitului,
înainte de sarcină, pentru blocarea oricăror semnale de cuplaj nedorite. Sub forma
cea mai simplă, acest filtru nu este nimic mai mult decât un condensator conectat
direct la bornele sarcinii, acesta prezentând o impedanţă foarte mică faţă de orice
zgomot de curent alternativ. Un astfel de condensator poartă numele de
condensator de decuplare.

Capacitatea unui condensator de decuplare este în mod normal în jurul valorii de


0,1 µF, sau peste, fiind capacitatea minimă necesară pentru producerea unei
impedanţe suficient de mari pentru scurt-circuitarea oricărui zgomot.

‹ 1. Ce este un filtru sus 3. Filtru trece-sus ›

Filtru trece-bandă
Definiţia filtrului trece-bandă

- - 34
Există aplicaţii în care este nevoie de filtrarea unei anumite benzi de frecvenţe
din totalul frecvenţelor prezente în semnal. Circuitele de filtrarea realizate
pentru îndeplinirea acestui obiectiv pot fi realizate dintr-un filtru trece-jos şi
unul trece-sus, conectate împreună. Rezultatul este un filtru denumit trece-
bandă.

Diagrama alăturată следующий reprezintă modul de conectare al celor două


filtre.
Rezultatul acestei combinaţii serie dintre cele două filtre este un circuit ce va
permite trecerea acelor frecvenţe ce se regăsesc între cele două limite, nici mai
mari, nici mai mici.
Filtrul trece-bandă capacitiv

Folosind componente reale, circuitul electric al filtrului trece-bandă astfel


conceput, arată precum în figura alăturată.
Diagrama Bode

- - 35
Să vedem şi răspunsul în frecvenţă (diagrama Bode) a filtrului capacitiv trece-
bandă.
Filtrul trece-bandă inductiv

Filtrele trece-bandă pot fi construite folosind elemente inductive, dar, după


cum am mai menţionat, filtrele capacitive sunt preferate în locul celor inductive
datorită „purităţii” reactive a condensatoarelor. Circuitul electric al filtrului
inductiv este cel din figura alăturata.
Faptul că filtrul trece-sus se află poziţionat înainte filtrului trece-jos, nu are
nicio importanţă din punct de vedere al funcţionalităţii filtrului.
Limitele unui astfel de filtru
Deşi idea combinării celor două filtre, trece-jos şi trece-sus, într-unul singur,
pentru a realiza un filtru trece-bandă este bună, aceasta posedă имеют şi unele
dezavantaje. Deoarece acest tip de filtru funcţionează utilizând proprietatea
fiecărui filtru în parte de a bloca frecvenţele nedorite, construirea unui astfel de
filtru, astfel încât să nu blocheze în anumită măsură şi frecvenţele din banda
dorită, este de obicei dificilă трудный
. Atât filtrul trece-jos cât şi filtrul trece-sus vor bloca toate semnalele într-o
anumită măsură, iar efectul lor combinat se traduce printr-o amplitudine redusă
a semnalului chiar şi în domeniul frecvenţelor dorite (de trecere). Putem
observa acest lucru din diagrama de mai sus, unde tensiunea sarcinii nu
depăşeşte valoarea de 0,6 V, deşi tensiunea sursei este de 1 V. Această atenuare
a semnalului de ieşire devine şi mai pronunţată în cazul în care filtrul are un
scop mult mai restrictiv ограничительный (pantă уклон mai mare a undei,
banda de trecere a frecvenţelor mai îngustă узкий ).

Переход от схемы ФНЧ к схеме ПФ


- - 36
Filtru stop-bandă
Definiţia filtrului stop-bandă
Filtrul stop-bandă permite trecerea tuturor frecvenţelor ce se află peste sau sub
un anumit domeniu / bandă de frecvenţe determinat de elementele sale
componente. Şi acest tip de filtru poate fi realizat prin conectarea unui filtru
trece-jos cu un filtru trece-sus, doar că de data aceasta conectarea se
realizează în paralel, nu în serie cum era cazul filtrului trece-bandă.

Diagrama bloc a filtrului este prezentată în figura alăturată.


Filtrul stop-bandă capacitiv

Folosind componente reale, circuitul stop-bandă capacitiv arată în felul


următor.
Filtrul trece-jos este compus din R1, R2 şi C1 în configuraţie „T”, iar filtrul
trece-sus este compus din C2, C3 şi R3 de asemenea также în configuraţie „T”.
Împreună, cele două filtre formează filtrul stop-bandă cunoscut sub numele de
„dublu T”.
Răspunsul acestui filtru este foarte precis atunci când sunt respectate
următoarele proporţii în alegerea elementelor constituente:

Frecvenţa de trecere
Utilizând aceste raţii, frecvenţa maximă de trecere poate fi calculată astfel:

Diagrama Bode

- - 37
Putem vedea şi răspunsul în frecvenţă foarte bun al acestui filtru, folosind
proporţiile de mai sus, în diagrama (Bode) alăturată.

Filtre rezonante
Scopul Назначение filtrelor rezonante
Filtrele considerate până în acest moment au fost compuse exclusiv din
condensatoare sau bobine, dar nu ambele tipuri de componente în acelaşi timp.
Ştim că circuitele ce folosesc combinaţii de L şi C tind să rezoneze, iar această
proprietate poate fi exploatată în construcţia filtrelor trece-bandă şi stop-
bandă.
Circuitele LC serie prezintă o impedanţă minimă la rezonanţă, iar circuitele LC
paralel impedanţă maximă la frecvenţa de rezonanţă. Există prin urmare două
strategii de bază pentru construcţia filtrelor trece- respectiv stop-bandă.
Filtru trece-bandă rezonant
Pentru acest tip de filtru, există, de asemenea, două strategii: circuit LC serie
sau LC paralel.
Filtru trece-bandă LC serie

Circuitul LC serie permite trecerea semnalului la frecvenţa de rezonanţă


(impedanţă mică - scurt-circuit), şi blochează toate celelalte frecvenţe

- - 38
(impedanţă mare - circuit deschis), astfel că acestea nu ajung la sarcină, după
cum se poate vedea în diagramă.

Putem observa că în cazul acestui tip de filtru, nu există practic nicio atenuare a
semnalului în banda de trecere, astfel că tensiunea de ieşire pe rezistenţa de
sarcină este aceeaşi cu tensiunea de alimentare a sursei; acesta nu este şi cazul
filtrelor construite exclusiv din condensatoare sau bobine. De asemenea, din
moment ce principiul de funcţionare al filtrului se bazează pe principiul
rezonanţei LC serie, frecvenţa de rezonanţă nefiind prin urmare afectată de
valoarea rezistenţei prezentă în circuit, valoarea rezistenţei de sarcină nu va
influenţa în niciun fel frecvenţa de trecere. Totuşi, diferite valori ale rezistenţei
de sarcină vor duce la modificarea pantei diagramei Bode (selectivitatea
filtrului).

Filtrul trece-bandă LC paralel

Circuitul LC paralel permite trecerea semnalului la frecvenţa de rezonanţa


(impedanţă mare - circuit deschis) spre sarcină, şi blochează toate celelalte
frecvenţe (impedanţă mică - scurt-circuit), căderea de tensiune regăsindu-se în
marea ei parte pe R1, astfel că acestea nu ajung la sarcină, după cum se poate
vedea în diagramă.

- - 39
Acest tip de filtru rezonant, asemenea filtrelor trece-sus şi trece-jos, nu va
putea transmite întreaga tensiune de la sursă spre sarcină datorită rezistorului
conectat în serie ce va prelua tot timpul o parte din căderea de tensiune totală
existentă în circuit.
Putem menţiona că acest tip de filtru trece-bandă rezonant este folosit pe scară
largă în radiourile analogice, pentru selectarea unei anumite frecvenţe din cele
recepţionate de antenă. Practic, se foloseşte un disc selector pentru alegerea
postului de radio, disc ce modifică capacitatea unui condensator variabil dintr-
un circuit LC paralel.
Filtru stop-bandă rezonant
Din nou, avem două strategii la dispoziţie, circuitul LC serie sau LC paralel.
Filtrul stop-bandă LC serie

Folosit în această combinaţie, filtrul LC prezintă o impedanţă foarte scăzută


faţă de semnal, la frecvenţa de rezonanţă, întreaga cădere de tensiune
regăsindu-se pe rezistorul R1, iar semnalul nu este astfel „văzut” de către
sarcină.

- - 40
Răspunsul în frecvenţă a filtrului discutat este prezentat în figura alăturată.
Filtrul stop-bandă LC paralel

Componentele LC conectate în paralel prezintă o impedanţă mare la frecvenţa


de rezonanţă, blocând astfel semnalele de la sursa spre sarcină, la frecvenţa
respectivă, şi permite trecerea tuturor celorlalte semnale (alte frecvenţe decât
cea de rezonanţă) de la sursă spre sarcină.

Din nou se poate observa faptul că absenţa unui rezistor serie duce la o
atenuare minimă a semnalelor dorite. Amplitudinea semnalului la frecvenţa de

- - 41
trecere, pe de altă parte, este foarte mică. Cu alte cuvinte, acesta este un filtru
foarte selectiv.
În toate aceste circuite de filtrare rezonante, selectivitatea depinde în mare
măsură de „puritatea” bobinelor şi a condensatoarelor utilizate. În cazul în care
există o rezistenţă parazită, aceasta va afecta abilitatea filtrului de discriminare
precisă a frecvenţelor, şi este posibilă introducerea efectelor antirezonante ce
afectează frecvenţele de trecere.
Filtre trece-jos şi trece-sus rezonante
După ce am analizat filtrele standard RC şi LC trece-jos şi trece-sus, ne-am
putea imagina că se poate realiza o proiectare mai eficientă эффективный a
acestor tipuri de filtre combinând efectele condensatoarelor şi a bobinelor în
acelaşi circuit.
Filtru trece-jos LC

Bobinele ar trebui să blocheze trecerea frecvenţelor înalte, iar condensatorul ar


trebui să blocheze şi el trecerea aceloraşi frecvenţe, efectele lor combinate
permiţând позволяющий doar trecerea semnalelor de frecvenţă joasă de la
sursă spre sarcină.
La prima vedere, aceasta pare o strategie bună; în plus, este posibilă şi
eliminarea исключение rezistorului serie. Totuşi, trebuie realizat faptul că
orice combinaţie condensator-bobină poate duce la efecte rezonante la o
anumită frecvenţă, iar acesta nu este un lucru de dorit.

- - 42
Să urmărim răspunsul în frecvenţă a filtrului de mai sus, pe rezistenţa de
sarcină (Rsarcină).
Ceea ce a fost gândit ca un filtru trece-jos s-a dovedit a fi un filtru trece bandă
cu o frecvenţă de trecere în jurul valorii de 526 Hz, frecvenţa de rezonanţă a
condensatorului şi a bobinei în acest caz.
Problema este că impedanţa de intrare şi impedanţa de ieşire a filtrului LC
trebuie să fie egală. Cu alte cuvinte, impedanţa sursei de alimentare trebuie să
fie egală cu impedanţa de intrare a filtrului, iar impedanţa de ieşire a filtrului
trebuie să fie egală cu impedanţa sarcinii (Rsarcină) pentru ca răspunsul filtrului
să fie cel aşteptat.
Impedanţa de intrare şi de ieşire a filtrului este rădăcina pătrată a raportului
dintre L şi C:

Folosind valorile componentelor de pe circuit, putem afla impedanţa filtrului şi


impedanţele necesare ale sursei şi ale sarcinii:

Modificarea rezistenţei de intrare

Astfel, în circuitul de mai sus putem adăuga rezistorul Rg de 316 Ω în serie cu


sursa de tensiune şi modificăm Rsarcină de la 1.000 Ω la 316 Ω. Dacă ar fi fost
necesară alimentarea unei sarcini de 1.000 Ω, am fi putut modifica raportul L/C
pentru a păstra egalitatea faţă de sarcină.

- - 43
Răspunsul în frecvenţă al filtrului arată de data aceasta mult mai bine.
‹ 5. Filtru stop-bandă sus 09 - Transformatorul ›

- - 44
CAD notiuni generale
Un convertor analog-digital transformă o mărime analogică aplicată la intrare
(de obicei tensiune de  5 V sau  10 V) într-un semnal electric interpretabil în
tehnica digitală (interval de timp, frecvenţă sau cod numeric).
După tehnica de conversie utilizată, convertoarele A/D se clasifică astfel:
- convertoare A/D directe, care convertesc nemijlocit tensiunea aplicată la
intrare în cod numeric (de tip paralel, paralel serie, cu aproximaţii succesive,
sigma-delta);
- convertoare A/D indirecte care convertesc tensiunea în interval de timp sau
frecvenţa unor impulsuri (tensiune-frecvenţă, cu simplă rampă, dublă rampă, cu
multiplă rampă);
- convertoare A/D hibride, care combină cele două tehnici de conversie.

Semnalele purtătoare/носитель/ de informaţii care provin /от/. de la


traductoare sunt de cele mai multe ori analogice, iar calculatoarele acceptă
informaţii sub formă digitală. Pentru a realiza procesarea digitală a semnalelor,
după condiţionarea acestora este necesară conversia analog-digitală. Conversia
analog-digitală este procesul prin care unui semnal analogic i se asociază o
secvenţă de coduri numerice, compatibile / совместимый/cu structura internă
a calculatoarelor.
• Pentru ca un semnal analogic sa poata fi acceptat pt. prelucrare de un sistem
digital, el trebuie convertit de la format analogic la format digital (CAD);
• Conversia A/D este un proces care implica:
–Esantionarea : transforma semnalul analogic x(t) intr-un semnal analogic
esantionat x(nT), caracterizat prin variatii la momente discrete de timp;
–Cuantizarea: operatia prin care semnalul analogic esantionat este cuantizat in
amplitudine, alocandu-i-se o valoare dintr-un set finit de valori discrete; este
un process ireversibil;
–Codarea: atribuirea unui cod binar fiecarui esantion din semnalul cuantizat.
Esantionarea
-Transforma semnalul analogic x(t) intr-un semnal analogic esantionat x(nT),
caracterizat prin variatii la momente discrete de timp;
• Circuitul de esantionare poate contine un:
–        comutator , care se deschide pt. un timp f. scurt la dif.momente de
esantionare;– element de memorare(condensator), care pastreaza valoarea
inregistrata la un anumit moment pana la momentul urmator de esantionare.
Vom presupune pentru început că discretizarea timpului se efectuează cu pas
constant T (eşantionare periodică sau uniformă) şi că eşantioanele sunt
reprezentate exact.
Reprezentarea semnalului x(t) doar prin valori ale sale la momente discrete de
timp implică riscul ca evenimente care apar între două momente consecutive de
eşantionare să fie pierdute.
- - 45
Ca urmare a operaţiei de eşantionare apare ca evidentă necesitatea /очевидна
необходимость/stabilirii condiţiilor în care un semnal continuu poate fi
complet definit ./полнлстью определены/.prin eşantioanele sale, cu alte
cuvinte, condiţiile în care acesta poate fi refăcut fără nici o pierdere de
informaţii din aceste eşantioane.
În acest sens, există teorema eşantionării a lui Shannon, care stabileşte că o
funcţie s(t) de bandă limitată F (nu conţine componente spectrale peste
frecvenţa F hertzi), este complet definită de eşantioanele sale echidistante,
prelevate cu o frecvenţă de cel puţin W=2F hertzi.
Cuantizarea
• Este un proces de aproximare a unui domeniu de valori continue (sau a unui
set de valori) cu un set de valori pe intervale finite;
Pentru pasul de eşantionare s-a considerat până acum că eşantioanele pot fi
reprezentate exact, indiferent de valoarea acestora. Având în vedere însă scopul
primordial ..--./основная цель/al operaţiei de conversie analog-digitală, şi
anume acela de a introduce semnalul într-un sistem de prelucrare digital,
această presupunere nu este tocmai conformă cu realitatea, sistemele digitale
neputând prelucra semnale cu valori într-un domeniu continuu.
Prin cuantizare, fiecărui eşantion i se alocă o valoare dintr-un set finit de valori.
Distanţa dintre două nivele consecutive de cuantizare este numit pas de
cuantizare. Dacă pasul de cuantizare este constant, atunci cuantizarea este
uniformă, în caz contrar cuantizarea fiind neuniformă. în cazul cuantizării
uniforme, nivelul semnalului de la ieşiea cuantizorului este multiplu al pasului
de cuantizare, în timp ce la cuantizarea neuniformă nivelul semnalului de ieşire
este o funcţie monotonă de întregi care pot avea orice valoare. Majoritatea
convertoarelor A/D lucrează cu cuantizare uniformă. Cele mai folosite două
metode pentru cuantizarea uniformă sunt cuantizarea prin rotunjire respectiv
cuantizarea prin trunchiere--../усечения
Codarea
Codarea este etapa de alocare a unui număr finit de biţi fiecărui nivel de
reprezentare, deci fiecărui eşantion al semnalului. Această operaţie se execută
conform unui anumit cod binar folosit pentru reprezentarea digitală a datelor.
Convertoarele A/D utilizează codarea simplă, considerând simbolurile
echiprobabile. Ca atare, convertoarele A/D respectiv D/A folosesc coduri
uniforme simple. Pentru mărimi pozitive se folosesc coduri unipolare (fără
semn), iar pentru cele cu semn se folosesc coduri bipolare (cu semn).
Procesul invers, prin care unei secvenţe de coduri numerice i se asociază un
semnal continuu, se numeşte conversie digital- analogică.
Atât conversia analog-digitală cât şi conversia digital-analogică se realizează
cu dispozitive fizice specifice. Astfel, în circuitele de eşantionare-memorare se
realizează eşantionarea iar convertoarele analog-digitale asigură cuantizarea şi
codarea, separarea acestor două procese fiind posibilă şi necesară numai din
punctul de vedere al analizei conceptuale.
- - 46
Un convertor analog-digital transformă o mărime analogică aplicată la intrare
(de obicei tensiune de  5 V sau  10 V) într-un semnal electric interpretabil în
tehnica digitală (interval de timp, frecvenţă sau cod numeric).
După tehnica de conversie utilizată, convertoarele A/D se clasifică astfel:
- convertoare A/D directe, care convertesc nemijlocit tensiunea aplicată la
intrare în cod numeric (de tip paralel, paralel serie, cu aproximaţii succesive,
sigma-delta);
- convertoare A/D indirecte care convertesc tensiunea în interval de timp sau
frecvenţa unor impulsuri (tensiune-frecvenţă, cu simplă rampă, dublă rampă, cu
multiplă rampă);
- convertoare A/D hibride, care combină cele două tehnici de conversie.

Convertor analogic-digital (CAD)

Procesul de contare a semnalelor de obicei are loc cu codarea lui când la


ieşirea dispozitivului de transformare se obţine un semnal exprimat într-un
oarecare cod.
CAD este acel dispozitiv care receptează (primeşte) semnale analogice la
intrare şi emite semnale digitale adică codul paralel binar 8421. Matematic
această procedură reprezintă transformarea U (t )  {U n (t n )} - unde n=0, 1, 2,…
raportate la momente fixe de timp. Acest proces se împarte în două operaţii
independente: discretizarea – U(t) contin{U(tn)}cont; cuantarea:
{U(tn)}{Un(tn)}. La baza discretizării semnalelor continue în timp stă
posibilitatea principală de redare a lor prin sumele: U (t )   a n f n (t ) , unde an –
n

coeficienţii care caracterizează semnalul iniţial în momente discrete de timp;


fn(t) – o colecţii de funcţii cu ajutorul cărora are loc restabilirea semnalului
după coeficienţii lui.
Există discretizare adaptivă şi liniară. Utilizarea discritizării liniare asupra
semnalelor cu un spectru limitat duce la apariţia deviaţiilor. Există două
metode de micşorare a lor:
- mărirea frecvenţei de discretizare;
- folosirea înainte de CAD a unor filtre de frecvenţă joasă sau de o
anumită bandă cu scopul de limitare cât mai exactă a spectrului semnalului
iniţial.
Pentru semnalele cu o bandă destul de îngustă operaţia de discretizare
poate fi îndeplinită cu ajutorul însăşi a CAD-ului şi să se combine astfel cu
operaţia de cuantare. Legitatea de bază a unei astfel de discretizări este ceea că
din contul timpului nedefinit a terminării lui nu se reuşeşte obţinerea unei
coincidenţe între valorile selectărilor şi momentelor de timp la care ele trebuie
să fie raportate. Aceasta duce la apariţia unor erori specifice a discretizării care
sunt dinamice după natura sa, pentru evaluarea cărora este introdus parametrul

- - 47
nedefinirii temporare efectul căruia se exprimă ca eroare a valorii momentale a
semnalului în momente date de timp sau invers.

CAD cu compensare dinamică

CDN Ieşire numerică

&
contor
Intrare
Reset
GIT
dt

Contorul asigură o creştere treptată a CDN-ului până când acest semnal nu


va trece de nivelul semnalului de intrare. GIT – generator al impulsului de tact.
CNT (contorul) se resetează înainte de fiecare transformare, măreşte
conţinutul său la trecerea fiecărui impuls.Semnalele de ieşire a CAD la fel se
măresc la mărirea echivalentului, analog nivelului mai inferior. Concentratorul
opreşte contorul când semnalul de ieşire de la CAD atinge nivelul semnalului
de intrare.
Starea contorului este semnalul de ieşire a CAD, prin reţinerea dt,
contorul se resetează. Principalul neajuns: dependenţa timpului de îndeplinire
de tensiune, în care poate să se schimbe de la 1 la 2n, n – este numărul de
nivele a contorului.
CAD cu transformarea tensiunei in frecventa
&
CN
Ux  fx
R &

Semnal de resetare &

Generator

Semnal de numarare

Greutatea de bază la crearea convertorului Uxfx liniar şi stabil, cei mai


buni convertori de aş tip au foarte rar eroarea de <0.2%. astfel de convertori se
folosesc cu prioritate în sistemele cu numărare la distanţă a datelor în condiţii
de influenţe (perturbaţii) externe. Convertorul Uxfx este amplasat nemijlocit
lângă dispozitivul de măsurare.

- - 48
Dispoz. Disp.
Schema
obi
Uxfx
ect
de de
transm. Linie de acapar. CAD
comunicare .
Succesiunea de impulsuri din conv. tensiune-frecvenţă este transmisă prin
linia de comunicare la dispozitivul de control unde se transformă în semnal
digital de ieşire.

CAD cu generator de tensiune de compensare


Uk Ux
GTC EC

a R

BR b
&
U C
GI

Z
Uk – tensiune de intrare
GTC – generator de tensiune de compensare
EC – element de comparare
BR – bloc de resetare
GI – generator de impulsuri
C – contor
Uk – tensiune de compensare

La începutul fiecărui ciclu de transformare se porneşte generatorul de


tensiune de compensare (schimbare lineară a Uk). Generatorul mmăreşte
tensiunea până când se egalează cu tensiunea de intrare – schema începe a
lucra. În acelaşi moment semnalul cu element de comparare deschide schema
de coincidenţă şi impulsurile generatorului stabil încep a veni la contor. În
momentul de compensare când tensiunea de transformare U x se egalează cu
tensiunea de compensare Uk starea elementului de comparare se schimbă şi
accesul impulsurilor la contor se termină. La ieşirea contorului se scoate digital
Z care e echivalent Ux. Exactitatea depinde de cât de liniar este generatorul de
tensiune de compensare. Minusurile – dependenţa timpului de transformare de
Ux.

- - 49
CAD paralel
Prin conversia analog-numerică tip paralel se determină simultan toţi biţii
reprezentării numerice. Este cea mai rapidă metodă, dar necesită pentru
punerea în aplicare un număr mare de circuite electronice. Practic, semnalul de
intrare este comparat cu un set de nivele de referinţă prin intermediul unui
anasamblu de circuite comparatoare.

R
2R
Codificator
7
2R 6
5
4
2R 3
2
1

2R
0

U 2R

Ubx

Ubx se dă la un potenţiometru pe rezistor la matricea 2R. La fiecare


comparator are loc compararea tensiunii Ubx cu Uc.. la intrarea codificatorului
se dă tensiunea “0” sau “1” logic în dependenţă de ceea dacă Uc intrece
tensiunile Ubx. Acest curent se transformă ca în exemplul dat de un codificator
8-3 în cod binar care corespunde amplitudinii Uc.
Plusuri: cea mai rapidă funcţionare, timpul de transformare aproape egal
cu timpul de reţinere a comparatorului plus timpul de reţinere a codificatorului
(3-20 ns).
Neajunsuri: cheltuieli de aparataj, pentru un CAD de ordinul n e necesar
n
2 camparatoare.
Convertor - numeric analog CNA
CNA cu circuit sumator realizat cu amplificator operaţional Pentru a se putea
realiza conversia numeric analogică a unui număr binar se face apel la circuitul
sumator cu amplificator operaţional ca în fig.5.12.

- - 50
- - 51
Teoria spectrală şi teoria codării (codificarii)

Teoria semnalelor se descompune în două direcţii: teoria spectrală şi


teoria codării. Ambele aceste teorii sunt teorii liniare şi ambele se bazează pe
reprezentarea semnalului compus S(t) în forma de combinarea liniară a
semnalelor simple ηk(t):

S (t )  C 
k 0
k k (t )

Diferenţa dintre ele constă în aceea că în teoria spectrală se cercetează


semnale cu coeficientul de greutate C k, care pot primi valori diferite pe axa
numerică, în acelaşi timp în teoria codării se precaută semnale cu coeficientul
Ck, care pot fi doar numere discrete reprezentate printr-un set limitat, spre
exemplu 0,1 (cod dublu, binar, de rangul doi), -1,0,1(cod triplu, cu trei stari,
tertial), ş.a.
Teoria spectrală, în general, se bazează pe aparatul matematic de analiză
funcţională, iar teoria codării pe aparatul de analiză combinatorie.
In calitate de funcţie k(t) teoria codării de obicei foloseşte impulsuri
dreptunghiulare, amplasate vizavi, iar teoria spectrală foloseşte oscilaţii
armonice.
S(t)
S(t)

ta tb
t C1η1(t)
C1η1(t) C1=1

C2η2(t) C2=0 C2η2(t)

C3η3(t) C3=1 C3η3(t)

Des.1 Des.2

Însă aceasta nu este necesar deoarece şi în teoria codării, şi în teoria


spectrală toate se folosesc pentru descompunerea semnalelor şi altor funcţii
mult mai complicate. În desenul nr. 1 este prezentat semnalul codat, iar în
desenul nr.2 semnal simplu şi oscilaţiile care le compun.
În teoria spectrală este primit de a evalua distanţa dintre două semnale
după diferenţa dintre energie (sau puterea medie) a acestor semnale, care poate
primi orice valori numerice. În teoria codării distanţa dintre două semnale de
obicei se evaluează după numărul sumar al necoincidenţelor coeficienţilor de
greutate Ck, care este o mărime discretă şi poate primi valori numerice întregi.
Din diferite metode de evaluare a distanţei dintre două semnale reiese şi
diferenţa dintre interpretările lor geometrice. Teoria spectrală foloseşte
- - 52
reprezentarea semnalelor sub formă de puncte sau vectori în spaţiu euclidian, în
care are loc teoria generală a lui Pitagora şi distanţa dintre două puncte este
determinată de lungimea care le leagă prin o dreaptă.
Teoria codării foloseşte reprezentarea semnalelor sub forma punctelor în
spaţiul curb, în care distanţa dintre două puncte se determină după lungimea
liniei frânte, care leagă aceste puncte. Spre exemplu semnalele de tipul indicat
în desenul nr.1, reprezentate de trei impulsuri (fiecare impuls la diferite
semnale în dependenţă de valorile coeficienţilor C k poate fi prezent sau absent)
se reprezintă sub forma vârfului unui cub tridimensional (des.3) şi distanţa
dintre ele se determină de numărul laturilor cubului, care le despart.

S2 1(t) S3

S7 S8
S1 S4
0 2 (t)

S6 S5
3 (t) 1

Diferite metode de evaluare a distanţei dinte semnale în aceste două teorii


aduc la aceea, că teoria spectrală se extinde numai pentru semnalele cu puterea
medie finită:
t
1 a
P   S 2 (t )dt   (1)
T tb
iar teoria codării pe semnale, pentru care se suprapun intervalele:
tb

 S (t ) dt   .
ta
(2)

Semnalele de tipul (1) se numesc integrate (sau sumate) la pătrat, iar


semnalele de tipul (2) absolut integrate sau sumate.
Funcţii /frînte/ discontinue
simple
Să cercetăm proprietăţile de bază a oscilaţiilor elementare, din care pot fi
compuse semnalele compuse. O importanţă mare dintre aceste oscilaţii o au
acelea care se descriu de funcţii primare întrerupte: funcţiile de semn, funcţiile
de unitate, funcţiile delta.Aceste funcţii uneori se numesc unitare fiindcă ele în
unele puncte nu au derivată. Aceste funcţii le notăm cu sign(t),(t), (t) care sunt
strâns legate între ele.

- - 53
Fu Exprimarea analitică Reprezentarea grafică Legătura dintre f-
ncţia ţii
Si t
 1, t  0

  0, t  0 +1
gn(t) t  1, t  0

t
-1

( 0, t<0
t) ½, t=0
1, t>0 +1 (t)=
½[1+sign(t)]
t

(t 0, t<0
) , t=0
0, t>0 (t)=d/dt*(t)
0
t

Funcţia de semnal sign(t) are valoare constantă egală cu 1 semnul căruia


se modifică prin salt la trecerea variabilei t prin 0.
Funcţia (t) este saltul de la 0 până la +1 în momentul t=0.
De regulă considerăm că (0)=1/2 se mai numeşte şi funcţie de
conectare. O aşa denumire se lămureşte prin aceea că înmulţirea (t) cu orice
alt semnal este egală cu conectarea acestui semnal în momentul de timp t=0.
(t) exprimă impulsul în continuitatea infinit mică în punctul t=0 având


amplitudine infinit mare şi aria egală cu 1, adică   (t )dt  1 .

Pentru teoria semnalelor adăugăm 2 condiţii noi care nu contrazic teorema


matematică clasică.
Aceste condiţii sunt:
 Claritate (t)=(-t).
T
2
1
 Putere unitară medie lim T   (t ) dt  1
2

t  T

2

Funcţia (t) este derivata de la sign(t). În aşa fel dacă considerăm că


funcţia sign(t) este expresia unui semnal, atunci funcţia (t) nu exprimă
semnalul, dar caracterizează viteza lui.

Descrierea semnalului cu ajutorul funcţiilor frânte / discontinue/

Cu ajutorul sign(t) se poate exprima analitic procesul de conectare şi


deconectare a semnalelor în unele momente de timp.

- - 54
Aşa, de exemplu, dacă un semnal S(t), reprezentat în des.1b, este conectat
în momentul ta atunci semnalul format este:
S1 (t )   (t  ta ) S (t )

a) b)

(t-ta) S1(t)
1 S(t)

t t
ta t
Des. 1 a

Aceasta e adevărat fiindcă funcţia (t-ta)=0 la stânga de punctul t=ta şi este


egală cu 1 la dreapta de el.
Astfel orice semnal S2(t) limitat în timp din ambele părţi (des.2) poate fi
scris sub forma: S 2 (t )   (t  t a )   (t  t b ) * S (t )
Sn(t) (t-ta)
1

Des. 2 t t
Pentru t
t
limitarea
în timp în ambele semnalului
părţi este
tb
tb destul de înmulţit
S(t) a
a
S2(t)
impulsul dreptunghiular cu amplitudinea egală cu 1; în aşa fel înscrierea
analitică a impulsului dreptunghiular este:
S 2  t    (t  t a )   (t  t b ) * S (t )  S n t * S (t ) .
t -(t-tb)
ta tb
Semnalul dreptunghiular este unul din cele mai simple semnale. Se
foloseşte larg în calitate de element în semnale mai compuse.
În afară de aceasta acest semnal este des utilizat în calitate de parte
componentă pentru semnale mai complicate. În legătură cu aceasta introducem
valori compacte pentru funcţii întrerupte care descriu impulsurile
dreptunghiulare.
Luăm o funcţie cauzală:

Desenul 3
 t t
 1 1  t  1,   t 
1,  x  
rect ( x)   2
t
2 , x  , unde  t  amplitudinea  1
t rect     2 2
, pentru  x
  t  
0,0  t

t
U (t )  lim rect ( )
t t

- - 55
Metoda de analiză a semnalelor periodice.
Şiruri şi transformarea Fourrier

La cercetarea sistemelor adesea are loc lucrul cu semnale care pot fi


descrise cu funcţii periodice, adică cu funcţii valoarea cărora se repetă
aproximativ peste un timp T de secunde (exemplu electrocardiograma,
frecvenţa respiraţiei).
Semnalul peroidic cu perioada T poate fi reprezentat sub formă de suma
infinită a componentelor sale, avînd frecvenţa f0=1/T care se numeşte frecvenţa
fundamentală. Atunci semnalul

a0
x(t )  x(t  T )    (a k cos 2t  bk sin 2kt ), undef k  kf 0, k  1,2,3,....
2 k 1
În aşa fel procesul se descrie o sumă de sinusoide si cosinusoide,
frecvenţa cărora este pară frecvenţei de bază, adică se modifică discret cu pasul
f  f 0 .
Coeficienţii ak şi bk se determină de următoarele integrale luate după
intervalul cu lungimea T.
T
2
ak 
T  x(t ) cos 2f
0
k tdt , k  0,1,2,..

T
2 a0 1 T
bk 
T  x(t ) sin 2f k dt
0
2 T 0
 x(t )dt  Mx, Mx  valoarea _ medie _ a _ procesului _ aliator

Transformarea Fourier
Fie realizarea procesului aleator x(t) are caracter neperiodic ca de
exemplu în cazul procesului trecător, atunci prezentarea în modul şirului
Fourier se poate de generalizat cercetând purtarea funcţiei în condiţia T,
adică mărirea intervalului de descompunere a funcţiei pînă la infinit. Aceasta
ne va conduce la integrala Fourier:

 x (t ) e
 j 2ft
x( f )  dt , unde    t   (1)


Reprezentarea semnalului devine neîntreruptă şi şirul Fourier se schimbă


cu integrala Fourier de la x(t).
Pentru frecvenţă circulară vom avea:

x ( )   x(t )e
 j t
dt (2)


Funcţia x() se numeşte transformata directă a lui Fourier.


x() există dacă:



x (t ) dt   (3)

- - 56
x(f) este numit spectrul funcţiei x(t).
La rîndul său funcţia x(t) se obţine pe calea transformării inverse Fourier a
funcţiei x(f).

 x ( f )e
j 2ft
x (t )  df (4)


Formulele (1) şi (4) se numesc perechea de transformări Fourier.


Funcţia spectrală x() numită transformarea Fourier a semnalului x(t) în
caz general reprezintă o mărime complexă, adică: x( )  x( ) e  j ( ) ,
unde x() este valoarea absolută a amplitudei ().
Descompunerea în şirul Fourier des se foloseşte la rezolvarea a astfel de
probleme ca descoperirea armonicelor surselor probabiliste de perturbaţii.

Sistema ortonormată a funcţiilor bazice


Pentru ca descompunerea semnalului să aibă loc e necesar ca sistemul
bazic să indeplinească un şir de cerinţe speciale:
1. Trebuie să fie un sistem liniar independent de funcţii.
2. Sistemul k(t) trebuie să fie consecutivă. Aceasta înseamnă că luînd
din ea orice pereche de funcţii se poate întotdeauna de determinat după
anumiţi indicatori, indici sau coeficienţi, care din ea este următoarea şi care
este precedenta.
Exemplu de funcţii ordonate:
a0, a1t, a2t2,……,aktk sau
1, cost, cos2t,……coskt.

3. Funcţiile bazice k(t) pe intervalul ortogonalităţii a,b) trebuie să


aibă energia finită:
b
Wk    k2 ( x) dx  
a

Aceasta înseamnă că pe intervalul de determinare a samnalului ta,tb)


trebuie să fie finită mărimea medie a puterii.
4. La descompunerea semnalului e comod de folosit sistemul de funcţii
k(t) normat după energie sau putere.
Aceasta înseamnă că la normarea energiei pe un interval unidirecţional
vom avea:
T
2
Ek   k2 (t )dt  1
0

iar la normarea puterii vom avea:


T
2
2
Pk  
T 0
 k2 (t )dt  1

Aici energia şi puterea sunt normate cu 1.

- - 57
5. E comod de descompus semnalul dacă k(t) este ortogonală pe
intervalul ta,tb).
Condiţia ortogonalităţii constă în egalitatea cu 0 a energiei reciproce E sau
a puterii reciproce P a 2 funcţii bazice diferite. Dacă sistemul k(t) este în
acelaşi timp şi normat cu 1 şi ortogonal atunci el se numaşte ortonormat.
Orice sistem de funcţii liniar independente poate fi ortogonalizat, adică
transformat în sistem ortogonal.
6. Pentru a descompune după un sistem bazic ales orice semnal din
mulţimea dată este necesar ca această mulţime să fie completă.

Sisteme clasice de funcţii bazice

Precăutăm sistemele complete ortogonale de funcţii pe care se bazează


analiza clasică spectrală:
1. Două impulsuri dreptunghiulare care nu se suprapun sunt ortogonale.
De aceea sistemul de impulsuri dreptunghiulare (des.1), ataşate unul la altul,
care completează întegral intervalul ta,tb va fi un sistem ortogonal.
η1(t)
ta tb t
η2(t) t
t1 t
η3(t)

t2 t

tN-1 tN=tb
T

Des. 1

Fie lungimea lor este egală cu t=TN, unde T=(tb-ta), N-numărul de


impulsuri în intervalul precăutat.
Bazîndu-ne pe valorile precăutate mai sus, funcţia ce determină orice
impuls m se poate scrie astfel:
 t 
 t  mt  
 m (t )  rect  2 
 t 
 
 
După acest sistem de funcţii se poate descompune nu orice semnal, ci doar
semnalele care au o formă în trepte (des.2).

- - 58
Des. 2
O aşa sistemă este corectă pentru mulţimea de semnale pe trepte, lărgimea
fiecărei trepte fiind t.Sistema de fincţii m(t) poate fi făcută completă pentru
orice semnal continuu dacă vom impune t0, N. În acest caz vom trece
de la impulsurile dreptunghiulare la impulsurile unitare U(t-), poziţia cărora e
determinată de deplasarea în timp mt= cu condiţiile t0, m. În aşa fel
sistemul U(t-) este sistem complet ortogonal pe orice interval de timp.
2. Sistema de funcţii coskx este un sistem complet ortogonal pe
intervalul 0,).
3. Sistema de funcţiisinkx este la fel completă şi ortogonală pe
intervalul 0,).
4. Ambele sisteme precăutate mai sus (cosk x, sinkx) sunt la fel ortogonale
şi pe un interval simetric -,), însă fiecare din ele pe acest interval nu este
completă. Pe intervalul -,) complet ortogonal va fi sistemul coskx, sinkx.
Într-adevăr, sistemele simple {coskx} şi {sinkx} sunt ortogonale una faţă de alta
pe acest interval în măsura proprietăţilor parităţii. Fiecare din sistemele simple
pe intervalul simetric va fi la fel ortogonal în măsura proprietăţii parităţii. De
aceea sistemele necomplete pe intervalul -,) se vor completa una pe alta şi
vor forma o sistemă completă:
coskx, sinkx=1, sinx, cosx, sin2x, cos2x,…
Acest sistem este periodic. El îşi păstrează ortogonalitatea şi
completitudinea pe orice interval de lungime 2.
5. Un sistem complet ortogonal pe intervalul -,) sau orice alt interval
cu durata 2 este sistemul funcţiilor complex exponenţiale:
ejkx=…, e-j2x, e-jx, 1, ejx, ej2x,… . Acesta este sistemul periodic cu perioada
2. Deoarece ejkx= coskx + j sinkx, atunci sistemulejkx este “rudă” cu
sistemul-componentă coskx, sinkx.

Sistemul funcţiilor Wolsh

- - 59
Sistemul funcţiilor Wolsh este un sistem compet ortogonal pe intervalul
12,12). Funcţia Wolsh se formează în rezultatul transformării funcţiei
Rademaher, care la rândul său se exprimă prin expresia:
n(x)=sign(sin2nx), unde n=1,2,3,…. . Pentru funcţia Rademaher
intervalul se determină pe intervalul -12, 12) şi se descompune în 2n intervale,
în fiecare din care n(x) primeşte valori +1 şi –1, iar la fiecare subintervale
n(x)=0 (des.1), de aceea aceste funcţii se pot numi funcţii meandrice.
Meandrom se numeşte linia frântă dreptunghiulară periodică bipolară, la
care lungimile părţilor pozitive şi negative sunt egale.
Orice două alte funcţii Rademaher sunt ortogonale între sine. În acelaşi
timp sistemul n(x) nu este complet. Aceasta reiese din aceea că toate
funcţiile Rademaher sunt impare şi respectiv ele vor fi ortogonale cu derivata
funcţiei.
O extensie reală a sistemului funcţiei Rademaher este sistemul funcţiilor
Wolsh walm(x). Ea se formează în felul următor:
Conform definiţiei se introduce funcţia pentru m=0:
wal0(x)=1.
Pentru a obţine funcţia pentru m=1,2,3,… punem în corespondenţă
fiecărei valori m o combinaţie determinată de 0 şi 1 în cum este indicat în
următoarea tabelă:

m Combinaţiile Expresiile pentru funcţia Wolsh


liniare
0 00000 Wal0(x)=1
1 00001 Wal1(x=1(x)
2 00011 Wal2(x)=2(x)1(x)
3 00010 Wal3(x)=2(x)
4 00110 Wal4(x)=3(x)2(x)
5 00111 Wal5(x)=3(x)2(x)1(x)
6 00101 Wal6(x)=3(x)1(x)
7 00100 Wal7(x)=3(x)
8 01100 Wal8(x)=4(x)3(x)
9 01101 Wal9(x)=4(x)3(x)1(x)
1 01111 Wal10(x)=4(x)3(x)2(x)1(x)
0
1 01110 Wal11(x)=4(x)3(x)2(x)
1
1 01010 Wal12(x)=4(x)2(x)
2

Combinaţiile binare pot fi amplasate in tabel şi în aşa mod ca ele sa


prezinte înscrierea datei m în sistemul binar de calcul. Aceasta, însă, este
incomod fiindcă în sistemul de funcţii (W m(x)) obţinut cu ajutorul a unui
asemenea tabel, numărul m nu va fi în aşa mod legat cu numărul de schimbare
de semn al funcţiei pe jumătatea intervalului de ortogonalitate (adică cu ordinul
ei).

- - 60
Aplicăm combinaţiile binare precăutate în calitate de un set de coeficienţi,
care vor fi atribuite la funcţiile redenumite Rademaher iar cifra din marginea
dreapta o atribuim funcţiei 1(x), a doua cifră din dreapta funcţiei 2(x)
s.a.m.d. În rezultat obţinem expresia pentru funcţia Wolsh, adusă în tabelul de
mai sus.
Exemplu:
r00011 wal2(x)=r2(x)*r1(x)

În sistema obţinută {walm(x)} numărul m=0, 1, 2, ... este numărul funcţiei


în sistem, dar nu este şi ordinul ei.
Ordinul (rangul0) funcţiei (numărul de schimbare a semnului pe intervalul
0,12)) se determină ca k=m/2 pentru numerele pare m şi k=(m+1)/2 pentru
numere impare m.
Uneori sistemul de funcţii Wolsh se determină ca sistem component din
constanta wal(0,0), funcţia pară cal(i,) şi funcţia impară sal(i,).
Intervalele de înmulţire a oricăror două funcţii Wolsh este 0. Intervalele la
pătrat a oricărei funcţii este egal cu 1, in aşa fel funcţia Wolsh poate fi
considerată ortogonormată.
Evidenţiem şi alte proprietăţi importante ale funcţiei Wolsh:
1. Funcţia Wolsh ca şi funcţia Rademaher are numai 2 valori: -1 si +1.
Pentru orice m wal m2 (x)=1 şi walm(x)=1.
2. Orice două funcţii Wolsh sunt ortogonale:
1
2
0, m  2
 wal
1
m ( x ) wal 2 ( x ) dx  
1, m  r

2

Sistemul funcţiei {Walm(x)} este un sistem complet ortogonal.


3. Funcţia Wolsh este o funcţie periodică cu perioada egală cu 1.

Sisteme bazice multiplicative.

Printre toate sistemele bazice ortogonale şi complete posibile, un loc


deosebit îl ocupă sistemele care posedă proprietăţile de multiplicativitate.
Această proprietate constă în două particularităţi.
1. Împreună cu două funcţii m(x) şi n(x), sistema multiplicativă
k(x) mai conţine şi produsul lor.

k(x) = m(x) *n(x)

2. Împreună cu oricare funcţie k(x) sistema mai conţine şi funcţia

- - 61
l(x) = 1/k(x).

Orice sistemă ordonată k(x) poate fi privită ca o sistemă a funcţiei de


două variabile – variabila discretă k şi variabila continuă x, de aceea este curios
cazul când multiplexarea funcţiei bazice este redată concomitent pe ambele
variabile. Utilizarea a astfel de sisteme multiplicative duble pot deservi
sistemele, alcătuite din funcţii complexe exponenţiale şi din funcţii Wolsh.
Într-adevăr, pentru sistemul ejkt , analizată din ambele intervale a
planului bidimensional k şi t, avem:
ejmt * ejnt = ej(m+n)t
1/ ejkt = ej(-k)t

Un caz similar va fi şi pentru variabila t. Multiplicativitatea sistemelor


Wolsh a fost analizată anterior.
În primul exemplu multiplicativ este un sistem complex, iar în al doilea –
sistemul este primar.
Astfel, orice sistem bazic dacă este multiplicativ, nu înseamnă că şi
funcţiile înrudite cu el vor fi de asemenea multiplicative. Ca exemplu, deşi
sistemul ejkt  este multiplicativ, sistemele
sin kt, cos kt, sin kt, cos kt şi (sin kt + cos kt)/2 nu
sunt multiplicative.
O proprietate comună a oricărui sistem ortonormat multiplicativ k(x) 
este ceea, că modulele tuturor funcţiilor din un astfel de sistem sunt egale:
k(x) =1
şi dacă sistemul este complex atunci
1/k(x) = *k(x)
Din aceste proprietăţi reies următoarele dependenţe cunoscute şi, în
particular, avem pentru sistemul funcţiilor complexe exponenţiale următoarele:
Qk(x)/22 + Hk(x)/22 = cos2kx + sin2kx = 1

Iar pentru sistemul funcţiilor Wolsh


Qk(x)2 = cal2k(x) = 1
Hk(x)2 = sal2k(x)= 1

Interpolarea şi aproximarea semnalelor.

- - 62
Vom precauta numai semnalele continue S(t). În acest caz este vorba de o
caracterizare a semnalului S(t) în intervalul de timp dat [ t a, tb) cu ajutorul
funcţiei f(t):
n

f(t) = c00(t) + c11(t) + …+ cnn(t) = k 0


ckk(t) (1)
unde Ck – coeficienţi constanţi, iar k(t) – careva funcţii, care formează o
sistemul ordonat k(x)
Soluţionarea problemei de interpolare şi aproximare se simplifică esenţial,
dacă vom cere, ca sistemul k(x)  să fie constituit din funcţii liniare
independente.
În practică problema aproximării şi interpolării apare dacă semnalul S(t)
se obţine experimental şi este redat sub formă tabelară sau grafică, de
asemenea şi în cazurile, când semnalul este redat sub formă de expresie
analitică compusă şi pentru simplificarea soluţionării problemei este necesar de
a o prezenta aproximativ sub formă de combinaţie liniară (1).

Deosebirea dintre aceste probleme constă în următoarele:


La interpolare (des.1) este necesar de a găsi funcţia f(t), adică intercalarea
coeficienţilor săi {Ck}, în aşa mod încât să coincidă cu valoarea semnalului S(t)
în n+1 puncte date: t0, t1, t2, t3,…, tn, denumite noduri de interpolare.

S(t) f(t)

f(t) S(t)

ta t0 t1 t2 … tn tb ta tb

Des. 1 Des. 2
La aproximare (fig. 2) aşa puncte nu se dau şi se cere de găsit funcţia f(t),
care în intervalul de timp dat [ ta, tb) cel mai puţin se abate de la S(t).
Uneori problema aproximării se mai numeşte şi problema apropierii
funcţiei.
La interpolare, pentru găsirea coeficienţilor ck a funcţiei f(t) (1), este
necesar de a crea sistemul din n+1 ecuaţii:
S(t0) = f(t0) = c00(t0) + c11(t0) + …+ cnn(t0)
S(t1) = f(t1) = c00(t1) + c11(t1) + …+ cnn(t1)
… (2)
S(tn) = f(tn) = c00(tn) + c11(tn) + …+ cnn(tn)

- - 63
Sistemele funcţiei k(x) pot fi cele mai diverse, însă pentru scopul
interpolării cele mai răspândite sunt două sisteme de funcţii liniare
independente – funcţii cu puteri (interpolarea parabolică) şi funcţii
trigonometrice (interpolarea trigonometrică).
În primul caz se foloseşte polinomul de tipul
f(t) = c0 + c1t +c2t2+…+cntn (3)
Astfel de polinom ce satisface sistemul (2), se numeşte polinom interpolat
Lagrant.
Dacă nodurile interpolării se află la distanţe egale unul de altul, atunci
polinomul Lagrant se transformă într-un polinom mai simplu a lui Newton. La
creşterea numărului de noduri de interpolare n, polinomul Newton se
transformă în şirul Taylor, a cărui sumă f(t) va coincide cu S(t) în toate
punctele intervalului de timp dat [ta, tb). O astfel de repartizare a semnalului
este admisă numai în cazul, dacă în intervalul de timp dat el este analitic, adică
dacă poate fi diferenţiat nelimitat.
O altă sistemă răspândită de funcţii pentru interpolare cu ajutorul
polinomului (1) este sistemul funcţiilor trigonometrice.
Polinomul în acest caz se va reprezenta astfel:
(4) f(t) = A0 + A1cos(1t+1) + …+ Ancos(nt+n)
Cu ajutorul lui se poate crea interpolarea semnalului S(t) pentru N=2n+1
noduri de interpolare.
Într-adevăr expresia (4) poate fi prezentată sub forma
f(t) = A0 + a1cos1t + …+ ancosnt + b1sin1t + …+ bnsinnt
unde ak = Akcosk ; bk = Ak sink
În acest polinom sunt 2n+1 coeficienţi necunoscuţi şi pentru determinarea
lor este necesar de-a forma ecuaţii pentru acelaşi număr de noduri de
interpolare.
La poziţionarea egală a nodurilor de interpolare unul faţă de altul şi la
numărul lor nelimitat (n ), acest polinom trece într-un şir trigonometric
Fourier. În intervalul de timp dat [ta, tb) şirul Fourier redă exact descrierea
semnalului pe intervalele neîntrerupte. În aşa caz se zice că şirul f(t) se
suprapune pe intervalul [ta, tb) cu semnalul S(t).
Astfel de prezentare o putem primi când semnalul satisface condiţiilor
Dirihle.
La aproximarea semnalelor este necesar de-a determina criteriul de
apropiere.
Vom calcula diferenţa dintre semnalul dat s(t) şi funcţia de aproximare
f(t)
Δ (t) = S(t) – f(t) (5)
Vom numi diferenţa eroare.
Vom analiza câteva dintre cele mai răspândite criterii de apropiere a
funcţiilor.

- - 64
1. Cel mai simplu ar fi să cerem ca în toate punctele intervalului [t a, tb)
eroarea să fie egală cu zero. Aceasta înseamnă că în toate punctele intervalului
dat al funcţiei S(t) şi f(t) sunt perfect egale (des. 3).
des. 3

s(t)
f(t)

ta tb

O astfel de aproximare se numeşte apropiere către fiecare dintre puncte şi


aceasta este posibil nu chiar pentru orice caz.
2. Am putea cere ca eroare maximă Δ(t) max să fie minimă pe intervalul de
timp dat [ ta, tb) în comparaţie cu aceeaşi valoare pentru alegerea a oricărui alt
coeficient al polinomului f(t). Acest tip de aproximare, la care se minimizează
Δ(t) max, poartă denumirea de apropiere omogenă sau de apropiere după
criteriul minmax.
Teoria apropierii omogene a fost descrisă de Cebîşev. El a demonstrat că
la aproximarea omogenă cu polinomul de ordinul n, eroarea Δ(t) va devia pe
intervalul [ta, tb), de zero periodic într-o parte şi în alta de n+2 ori, în plus toate
devierile maximale ale erorii vor fi egale.
3. Dacă eroarea (Δt)=0 pe tot intervalul [ta, tb), în afară de anumite puncte,
atunci are loc apropiere aproape peste tot.
4. În calitate de criteriu de apropiere poate fi aleasă valoarea erorii medii:
tb

Δmediu = 1/T  ta
s (t )  f (t ) dt

O astfel de aproximare se numeşte apropiere medie. Acest fel de


apropiere a semnalelor este legat de modul de reprezentarea a lor în spaţiului
L1. Anume în L1 două semnale s(t) şi f(t) se consideră egale, dacă Δmediu =0.
5. Esenţial cea mai răspândită este apropierea semnalelor în sensul
minimizării rădăcinii medii pătrate a erorii (pătratul ei şi este puterea erorii):
tb 2
1
Δr = T  s(t )  f (t ) dt
ta

Acest fel de aproximare poartă denumirea de apropiere medie pătratică.


Apropiere medie pătratică, contrar variaţiei brusce a valorii Δ(t) poate fi mult
mai exactă în sensul practic, ca apropierea medie.
6. Dacă se minimizează energia erorii, împreună cu ea şi mărimea
2

=
tb
T  s (t )  f (t ) dt
ΔE ta

- - 65
atunci are loc apropierea după energia erorii. Aceasta este legată de
reprezentarea semnalelor în mediul L2p. La intervalul terminal de determinare a
semnalului T apropierea după energia erorii nu se deosebeşte de apropierea
medie pătratică.
În afara criteriilor enumerate mai sus există şi alte criterii de apropiere. În majoritatea aplicaţiilor
tehnice prioritatea o deţin apropierea medie pătratică şi apropierea după energia erorii (ambele des sunt numite
criteriul de apropiere către pătratul mediu, deşi se deosebesc puţin între ele).
La fel ca şi la interpolarea semnalelor, soluţionarea problemei de
aproximare devine mai simplă, dacă pentru apropiere se folosesc polinoamele,
bazaţi pe sistemul funcţiilor liniare independente, şi, în particular, polinoamele
de putere şi trigonometrice. Dacă ridicăm gradul polinomului atunci apropierea
nu întotdeauna se va îmbunătăţi, însă pentru majoritatea polinomilor ortogonali
ridicarea gradului întotdeauna duce la îmbunătăţirea aproximării. Dacă pentru
n polinomul f(t) se suprapune cu s(t), atunci f(t) coincide cu s(t) în sensul
criteriului ales de suprapunere (apropiere).

Transformarea-z unidimensională

Dacă este dat şirul x(n), unde  n  -, atunci transformarea-z a sa se


va determina astfel:

unde z – variabilă complexă.


Numai în cazul în care şirul x(n) are lungime limitată, transformarea-z a
sa se suprapune peste tot în aria variabilei complexe z, cu excepţia punctelor
z=0, z=. Putem folosi inversa transformării-z şi să primim x(n) în forma:

unde c – contur închis, parcurs invers acelor ceasului, plasat în locul de


suprapunere a x(n) şi cuprinzând începutul coordonatelor ariei – z.

Proprietăţile principale ale transformării-z.

a) liniară: Dacă z[x(n)]=x(z); z[y(n)]=y(z)


atunci z[ax(n)+by(n)]= aX(n)+bY(n)
b) deplasarea succesivităţii:
dacă z[x(n)]=x(z)
atunci z[x(n+n0)]=zn0* x(z)
c) Înmulţirea cu funcţia demonstrativă.
dacă z[x(n)]=x(z)
atunci z[an * x(n)]=x(a-1 * z)
Proprietăţile principale ale sistemului discret unidimensional

- - 66
Un sistem discret poate fi determinat cu ajutorul operatorului care
transformă şirul de la intrare {x(n)} în cel de la ieşire {y(n)}
{y(n)}=T[{x(n)}]
Sistemul de acest fel se numeşte liniar şi se notează cu litera L, atunci şi
numai atunci când pentru el are loc principiul superpoziţiei. Aceasta înseamnă
că dacă {y1(n)} şi {y2(n)} sunt ieşiri ale unui sistem cu intrările {x 1(n)} şi
{x2(n)} atunci:
L[{ax1(n)+bx2(n)}]=aL[x1(n)] +bL[{x2(n)}]=a{ y1(n)}+b{ y2(n)}
unde a şi b sunt constante.

Sistemele liniare sunt, invariante faţă de deplasare, şi se


caracterizează prin următoarele proprietăţi:
Dacă {y(n)}- este reacţie la {x(n)}, atunci {y(n-k)} este reacţie la {x(n-
k)}. Cu alte cuvinte aceasta înseamnă că ieşirea din sistem nu este coordonată
de momentul intrării semnalului. În acest caz reacţia sistemului la impuls
{(n-k)} coincide cu {h(n-k)},
unde (n)=1 pentru n=0
(n)=0 pentru n0
{h(n,k)} reprezintă reacţia la succesiunea formată din componente
omologe şi dependenţa dintre intrare şi ieşire poate fi scrisă sub forma:

Această dependenţă, care este primit de-a o reprezenta în forma

{y(n)} = {x(n) * h(n)},

Se numeşte combinarea şirului {x(n)} cu {h(n)}


Unirea consecutivă a două constante ale deplasării relative a sistemului,
de asemenea prezintă o constantă liniară a deplasării relative a sistemului,
caracteristica impulsului a cărei prezintă unificarea a două caracteristici ale
impulsului.
În mediul transformării-z ecuaţia unificării ajunge la forma:
Y(z) = H(z) * X(z)
unde

este oare transformarea-z o caracteristică de impuls.


H(z) se numeşte funcţie de transmitere a sistemului şi determină complet
invarianta liniară a deplasării sistemului.

Sisteme liniare unidimensionale redate prin diferite ecuaţii.

- - 67
Una din cele mai importante clase de constante liniare invariante
deplasării sistemului se redă prin ecuaţia: (1)

a(k) şi b(k) – coeficienţii care determină sistemul , adică punctele filtrului.


Ca şi în cazul ecuaţiilor diferenţiale cu timp neîntrerupt, este necesar
pentru ecuaţia (1) de prezentat condiţiile iniţiale ale sistemului.
Aceste condiţii iniţiale trebuie să fie astfel, încât sistemul să fie liniar şi
recursiv.
Pentru recursivitate e necesar ca orice selecţie la intrare să poată fi
calculată prin selecţiile făcute anterior, sau condiţiile iniţiale. Dacă, de exemplu
sistemul este cauzal, atunci condiţiile iniţiale trebuie prezentate astfel încât
dacă
x(n) = 0 (pentru n < n0), atunci y(n) = 0 (pentru n < n0).
În acest caz ecuaţia liniară a diferenţei permite să primim o prezentare
reala a dependenţei dintre intrări şi ieşiri sub forma: (2)

cu condiţiile iniţiale:
y(-1), y(-2), … , y(-n+1) = 0
Pentru condiţiile iniţiale date ecuaţia (2) este recursivă. Într-adevăr orice
ieşire y(n) poate fi calculată din cele anterioare y(i), i < n şi condiţiile iniţiale,
dacă n < (M-1).
Să precăutăm două cazuri ce descriu două clase fundamentale de filtre.
Dacă coeficienţii satisfac următoarelor condiţii
b(0) = 1; b(k) = 0 k<>0

Şi respectiv funcţia de transmitere va deveni.

În acest caz selecţiile depind doar de ieşiri fără careva influenţe din partea
celor anterioare.

Filtre numerice

Urmând pe R. Hemming să determinăm filtrul numeric în felul următor.


Presupunem că consecutivitatea numerelor x(n) reprezintă un astfel de şir ale
unor valori egal distanţate ale unei mărimi x(t), la care n – un întreg, iar t –

- - 68
variabila continuă. De obicei t reprezintă timpul, dar nu întotdeauna. Dacă
consecutivitatea y(n) se calculă după formula:

Atunci această formulă determină un filtru numeric. Coeficienţii c k şi dk


sunt constante. În aşa mod filtrul numeric este o combinaţie liniară de evaluări
echidistante xn-k a unei funcţii x(t), precum şi valorile calculate la ieşire y n-k.
Pentru fiecare următor n consecutiv, formula deplasează prezenta soluţie în
direcţia fluxului de valori xn-k.
În cazul când toţi coeficienţii dk pentru yn-k sunt egali cu zero, filtrul se
numeşte nerecursiv, caz contrar recursiv. Un exemplu simplu de filtru
nerecursiv îl serveşte filtrarea cu 1/5.
yn= 1/5(xn-2+xn-1+xn+xn+1+xn+2)
Aici pronunţat se observă legătura dintre filtrul numeric şi metodele de analiză numerică.
Toate operaţiile liniare asupra careva date sunt echivalente filtrării, iar
orice operaţie liniară poate fi evaluată ca filtrare.
Un alt exemplu este oferit de formula filtrării după metoda pătratelor
minime, obţinută din metoda parabolei cubice prin cinci valori ale lui x k, cu
utilizări ulterioare în calitate de filtrare a mărimilor parabolei în punctul din
mijloc. Formula pentru o astfel de filtrare are forma:
yn= 1/35*(-3*xn-2+12*xn-1+17xn+12xn+1-3xn+2)
Exemplu unui filtru recursiv poate fi considerată formula trapezului
pentru integrarea numerică:
ym+1=yn/2(xn+xn+1)
E evident că formula recursivă e capabilă să memorizeze toate datele
precedente, astfel încât mărimea yn din dreapta egalităţii se utilizează pentru
calculul lui yn+1 şi deci pentru yn+2 etc.
În unele situaţii valorile xk şi şi yk pentru k0 sunt imposibile.
Formulele care nu utilizează aceste valori se numesc fizic realizabile.
Această denumire duce la erori şi deci trebuie ocolită în discuţii, astfel încât
filtrele fizic nerealizabile pot fi programate la calculatoarele numerice când
datele se cunosc la începutul calculelor. Însă, pentru prognozarea valorilor
viitoare de la unele date este nevoie de un filtru fizic deja realizat. Filtrele fizic
realizabile se mai numesc şi cauzale din cauză că atunci când timpul e o
variabilă independentă, ele reacţionează la rezultatele anterioare şi nu
reacţionează la cele viitoare.
Pentru scopuri practice e necesar de analizat numai filtrele numerice de o
lungime limitată. Aceasta înseamnă că în astfel de filtre se conţine un număr
limitat de componente, iar pentru celelalte coeficienţii sunt nuli. De exemplu,
dacă toţi dk=0 şi numai numărul final ck0, atunci noi avem un filtru nerecursiv
de o lungime limitată. Chiar la un astfel de filtru se observă că pentru
consecutivitatea de date de lungime limitată, nu vom putea calcula valoarea,
apropiată terminalelor consecutivităţii. Aici are loc pierderea de date în sensul
că la ieşire cantitatea de date e mai mică ca la intrare.

- - 69
Se propune, ca coeficienţii filtrului ck dk sunt constanţi şi nu se schimbă cu
timpul. Astfel de filtre se numesc invariante în timp şi se folosesc mai des în
practică.
În acest mod încă odată se doreşte evidenţierea legăturii strânse între
filtrarea numerică şi metodele numerice. Sunt cunoscute multe metode utilizate
pentru filtrarea şi nivelarea datelor iniţiale, la fel şi pentru alegerea curbei, ce
corespunde acestor date. În statistică, cercetărilor economice şi altora se
utilizează medii mobile şi fluide. Filtrarea 1/5 este un exemplu tipic la cele
spuse.
La utilizarea acestei metode uneori mediile mobile duc la deplasarea
valorilor care corespund unor curbe destul de lente.

Teoria şi proiectarea filtrelor numerice

Filtrele discrete pot fi împărţite în două clase în dependenţă de aceea dacă


amplitudinea semnalului primeşte valori continue sau un număr de valori finite.
În aşa fel avem următoarele:
-
Filtrul discret reprezintă un proces de calcul sau algoritm cu ajutorul
căruia semnalul discretizat primit la intrare se transformă în alt semnal discret,
primit la ieşire. Semnalul discret se precaută numai în şirul de puncte (de obicei
amplasate uniform în timp sau spaţiu ca şi variabilele independente); în aceste
puncte semnalul poate primi valori continue
-
Filtrul numeric este un proces de calcul sau de algoritm în care
semnalul numeric sau continuitatea de numere (primite la intrare) se transformă
în altă continuitate de numere precăutate ca semnal numeric de ieşire.
Numerele sunt limitate în punctele finale. Algoritmul poate fi realizat prin
program în formă de subprograme de calcul pentru calculatoarele electronice
sau dispozitive specializate. Termenul filtrului numeric se întrebuinţează şi la
subprograme specifice de calcul şi asupra dispozitivului.
-
Filtrul recursiv este un filtru discret care se realizează cu ajutorul
dependenţei recurente, adică rezultatele de la ieşire a filtrului se determină ca o
sumă calculată a rezultatelor anterioare de la ieşire sau/şi a rezultatelor curente
de la intrare, de exemplu:
y(n) = b0x(n) + b1x(n-1) - b2x(n-2) - a1y(n-1) - a2y(n-2).
-
Filtrul nerecursiv reprezintă un filtru discret la care rezultatele de la
ieşire a filtrului se determină ca suma calculată a rezultatelor anterioare şi
curente numai de la ieşire. Exemplu:
y(n) = b0x(n) + b1x(n-1) + b2x(n-2).
-
Filtrul cu caracteristică finită a impulsului, prescurtat CFI este un
filtrul a cărui caracteristică h(n) este egal cu zero în afara unor graniţe finite,
adică h(n)=0 pentru nN1 şi n  N2 în cazul când N1  N2.

- - 70
-
Filtrul cu caracteristică infinită a impulsului, prescurtat CII, este
filtrul descris mai sus pentru care N 1 =, sau N2 =-, sau se satisfac ambele
condiţii. În aşa fel, durata caracteristicii impulsului filtrului =. Necesar de
marcat că polurile CFI pot fi plasate numai în două puncte (z=0) sau (z=), în
acelaşi timp poziţia polurilor şi zerourilor CII nu au restricţii.
Termenii recursivi şi nerecursivi se recomandă de folosit în descrierea
modului de realizare a filtrului, dar nu pentru a prezenta că caracteristica
impulsului are lungimea infinită sau finită (măcar că în practică filtrele CFI de
obicei se realizează în mod recursiv, iar filtrele CII în mod nerecursiv, totuşi
CII pot fi realizate în acelaşi timp şi în mod nerecursiv, iar CIF în mod
recursiv).
- Filtrul transversal este filtrul în care semnalul se formează pe calea
sumării enumerărilor consecutiv a semnalului de la intrare, calculate cu
ajutorul completului de coeficienţi, denumiţi coeficienţi de amplificare cu ieşiri
suplimentare( tap gain). Dacă reţinerile semnalului se efectuează cu ajutorul
liniei de reţinere atunci filtrul se numeşte filtru pe linia de reţinere cu ieşiri
suplimentare (tapped delay line filter).
-
Filtrul zimţat (comb filter) se numeşte filtrul care efectuează
înmulţirea şi împărţirea semnalelor liniei de reţinere de la intrare şi de ieşire pe
M unităţi cu amplificarea unitară, formând caracteristica de transmitere
H(z)=1z-M
Fig.5 Schema
bloc a filtrului zimţat

Acest filtru are


M zerouri, uniform
repartizaţi pe cercul
unitar pe aria z astfel,
încât
caracteristica
frecvenţei are M vârfuri identice şi M zerouri pe frecvenţe reale.
Filtrul Battervort caracteristica amplitudinii maxim plată în punctul
=0 .
2 1
H ( ) 
 2N
1 ( )
P
Filtrul Cebâşev. Tip 1 - pulsaţiile identice ale amplitudinii în segmentul
de emitere, ameliorare monotonă în segmentul neemiterii:
2 1
H ( ) 
1   C N2 ( )
2

Tipul 2- pulsaţii identice pe segmentul neemiterii, caracteristica


amplitudinii plate maximă în punctul =0:

- - 71
2 1
H ( )  2
 
2  C N ( s ) 
1 
 S 
 C N (  ) 
Unde CN() reprezintă polinomul Chebîşev.

Sisteme liniare, invariante la deplasare

Sistemul se determină matematic ca un operator care reflectă un şir de


intrare x(n) în unul de ieşire y(n), ce matematic se scrie sub forma:
y(n)=T[x(n)], iar grafic deseori e reflectat ca in figura de mai jos:

T[]
x(n) y(n)

Clasele sistemelor discrete sunt determinate luând în consideraţie unele


condiţii (limitări) asupra transformării T[ ]. Clasa de sisteme liniare se
determină după principiul superpoziţiei. Dacă y1(n) şi y2(n) sunt răspunsuri la
x1(n) şi x2(n) respectiv, atunci sistema este liniară atunci şi numai atunci când:
T[ax1(n)+bx2(n)]=aT[x1(n)]+bT[x2(n)]=ay1(n)+by2(n) (1)
pentru oarecare constante a şi b. Luând în consideraţie că x1(n) poate fi

exprimată prin sumă de impulsuri unitare ( x(n)   x(k ) (n  k ) (2) ) şi


k  

condiţia (1) se presupune că sistema liniară poate fi complet caracterizată ca


răspuns la un impuls unitar – caracteristică de impuls. Şi anume, fie hk=(n) –
răspunsul sistemului la impulsul unitar δ(n-k) în momentul n=k. Atunci din (2)
  
obţinem: y ( n)  T   x( k ) ( n  k ) . Luând în consideraţie (1) putem scrie:
 k   
 
y ( n)   x(k )T  (n  k )   x(k )h
k   k  
k ( n) (3)
În aşa mod conform (3) reacţia sistemului se poate de reprezentat prin
răspunsuri la δ(n-k). Daca se pune numai condiţia de liniaritate, atunci hk=(n)
va fi dependentă de n, la fel şi de k, şi în acest caz mare folos de la expresia (3)
pentru calcul nu se obţine. Un rezultat mult mai folositor se va obţine dacă vom
mai introduce limitări privind invarierea (stabilitatea) la deplasări.
Clasa de sisteme invariante la deplasări se caracterizează de următoarea
proprietate: dacă y(n) – este răspuns la x(n), atunci y(n-k) – este răspuns la x(n-
k), unde k – număr întreg pozitiv sau negativ. Când indicele n este legat de
timp, proprietăţii de invarietate la deplasări îi este raportată proprietatea de
invarietate în timp. Din proprietatea de invarietate la deplasări reiese că dacă
h(n) – este răspuns la δ(n), atunci răspuns la δ(n-k) va fi pur şi simplu h(n-k).
De aceea (3) ia forma:

- - 72

y ( n)   x ( k ) h( n  k )
k  
(4)
Reiese că orice sistem invariant la deplasări complet este caracterizat de
caracteristica de impuls h(n).
Dacă y(n) – un şir, valorile căruia sunt legate cu valorile a două şiruri h(n)
şi x(n) prin expresia (4) putem spune că y(n) este combinaţia lui x(n) cu h(n) şi
exprimăm y(n)=x(n)* h(n). Schimbând variabila în (4) obţinem altă expresie:

y ( n)   x ( k ) h( n  k )  h( n ) * x ( n)
k  
(5)
De aceea ordinea în care două şiruri intră în combinaţie nu are importanţă.
Cu alte cuvinte un sistem liniar invariant la deplasări cu intrarea x(n) şi cu
caracteristica de impuls h(n) va avea aceeaşi ieşire ca şi sistemul liniar
invariant la deplasări cu intrarea h(n) cu caracteristica de impuls x(n).
Două sisteme liniare invariante la deplasări, incluse sub formă de cascadă,
formează un sistem liniar invariant la deplasări egal cu combinaţia
caracteristicilor de impuls a sistemelor de bază. Astfel încât ordinea în
combinaţie nu are importanţă, h1(n) h2(n)
x(n) y(n)
caracteristica de impuls a sistemului
rezultant nu depinde de ordinea în car sunt h2(n) h1(n)
incluse sistemele de bază. Această x(n) y(n)
proprietate se ilustrează în figura 2, unde sunt
h1(n)*h2(n)
reprezentate trei sisteme care au aceleaşi x(n) y(n)
proprietăţi de impuls. Fig.2
Din (4) şi (5) reiese că două sisteme
invariante la deplasări, incluse paralel, sunt echivalente unui singur sistem cu
caracteristica de impuls egală cu suma caracteristicilor de impuls a sistemelor
iniţiale. Aceasta este exprimat în figura 3.

h1(n)

h1(n)+h2(n)
+ x(n) y(n)
x(n) y(n)
h2(n) Fig.3

Măcar că exprimarea combinaţiei sub formă de sumă este analogică


integralei combinaţiei în teoria sistemelor liniare analoge, ar trebui de subliniat
că combinaţia sub formă de sumă nu trebuie înţeleasă ca apropiere de integrala
combinării.

Bibliografia

1. Френкc Л. Теория сигналов-Москва: Сов. радио, 1974.

- - 73
2. Бендат Дж., Пирсол А. Применение корреляционного и спектралъного
анализа-M: Мир, 1983.
3. Бендат Дж., Пирсол А. Измерение и анализ случайных процесов- M:
Мир, 1974.
4. Харкевич А. А. Спектры и анализ-М. 1963.
5. Игнатов В. А. Теория информации и передач сигналов-М. 1991.
6. Трахтман А. М.,Трахтман В. А. Основы дискретных сигналов на
конечных интервалах-М. 1975.
7. Опенгейм А. В., Шафер Р. В. Цифровая обработка сигналов-М. Связь
1979.
8. Блейхут Р. Е. Быстрые алгоритмы цифровой обработки сигналов-М.
Мир 1989.
9. Трахтман А. М Ведение в обобщенную спектральную теорию
сигналов-М. Сов. Радио 1972.
10.Хэмминг Р. В. Цифровые фильтры-М. Сов. Радио 1980.
11.Рабинер Л. Р., Гоулд В. Теория и применение цифровой обработки
сигналов-М. Мир 1978.
12.Каппелини В., Константинидис А. Д., Эмилиани П. Цифровые
фильтры и их приложение-М. 1983.
13.Рабинер Л., Шафер Р. Цифровая обработка речевых сигналов-М.1981.
Bibliografia in limba romina
http://www.romaniaeuropa.com/cartionline/carti_mecanica/prelucrarea_semnal
elor_bogdan_dumitrescu.php
1. Bogdan Dumitrescu Prelucrarea Semnalelor Univ.Politehnica Bucuresti
2006
2. Cristian Paul Chioncel Prelucrarea numerica a semnalelor 2009
3. Radu Zaciu Prelucrarea digitala a semnalelor 2009
4. D. Tărniceriu, Bazele prelucrării numerice a semnalelor, Ed. Vasiliana,
Iaşi, ISBN 973-8148-15-4, 270 pg., 2001.
 
5. V. Grigoras, D. Tărniceriu, Prelucrarea numerică a semnalelor,
Semnale si sisteme discrete, Editura "Gh. Asachi", ISBN 973 - 9178 - 28
- 6, 128 pg. 1995.
6. D. Tărniceriu, V. Grigoras, Prelucrarea numericг a semnalelor, Sinteza
filtrelor numerice, Editura "Gh. Asachi", ISBN 973 - 9178 - 29 - 4,  186
pg. 1995.
7. I. Constantin, "Semnale şi răspunsul circuitelor", Bucureşti, Editura BREN,
1999
8. Ad. Mateescu, "Semnale, circuite şi sisteme", Bucureşti, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti,1984

- - 74
9. D. Stanomir, "Semnale analogice şi transformatele lor", Editura Athena,
1992
10. D. Stanomir, "Semnale şi sisteme discrete", Editura Athena, 1997
11. Ad. Mateescu, Al. Şerbănescu, N. Dumitriu, L. Stanciu, "Semnale, circuite
şi sisteme-probleme",Editura Militară, Bucureşti, 1998
12.Cartianu, Gh. ş.a. Semnale, circuite şi sisteme. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1980.
13. Săvescu, M. Semnale, circuite şi sisteme - Probleme. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1982.
14. Stanomir, D., Stănăşilă, O. Metode matematice în teoria semnalelor.
Editura Tehnică, Bucureşti, 1980.
15. Mateescu, A., Dumitru, N., Stanciu, L. Semnale şi sisteme. Editura Teora,
Bucuresti, 2001.
16. Oppenheim, A.V., Schafer, R.W. Discrete-Time Signal Processing.
Prentice-Hall, 1989.
17. Naforniţă, M., Isar, A. Reprezentări timp - frecvenţă. Editura Politehnica
Timişoara, 1998.
18. L. Goras, "Semnale, circuite si sisteme", Ed. "Gh. Asachi", Iasi, 1994
19. Constantin Vertan, Prelucrarea și Analiza Imaginilor, Editura MatrixROM,
București, 1999
20. C. Vertan, M. Ciuc, Tehnici Fundamentale de Prelucrarea și Analiza
Imaginilor, Editura MatrixROM, București, 2007
21. S.Nedevschi, "Prelucrarea imaginilor si recunoasterea formelor", Ed.
Microinformatica, 1997.
22. Morega, M., Morega, Al., Gheorghe A., Machedon A. – Probleme de
bioinginerie. Modele numerice, Ed. Matrix Rom 2001
23. Doncean, Gheorghe. Modelarea, simularea şi optimizarea proceselor
tehnice şi economice. Vol. 1: Bazele în MatLAB / Gheorghe Doncean,
Marilena Doncean. – Iaşi: Tehnopress, 2012. – 392 p. – Bibliogr.: p. 379-
380. – ISBN 978-973-702-935-5
CZU 004 D 66 (F. şt. - 1 ex., FCIM – 1
24. Dr. Kamilo Feher (1993) - Comunicaţii digitale avansate, Editura Tehnică,
Bucureşti, Romania
25. Constantin Ioan, Marghescu Ion (1995) - Transmisiuni analogice şi
digitale, Editura Tehnică, Bucureşti, Romania
26, Cornelia Marcuta, Mihai Creţu (2002) - Măsurări electrice şi electronice,
Editura Tehnică-Info, Chişinău, Republica Moldova a
27. Ad. Mateescu, S. Ciochina, N. Dumitriu, Al. Serbanescu, L. Stanciu,
"Prelucrarea Numerica a Semnalelor", Ed. Tehnica, 1997
28. S. Ciochina, "Prelucrarea Numerica a Semnalelor", partea I, Litografia
UPB 1995
- - 75
29. S. Ciochina, "Prelucrarea Numerica a Semnalelor", partea II, Litografia
UPB 1996
30. N. Dumitriu, "Prelucrarea Numerica a Semnalelor", partea II, 1997,
Litografia UPB 1997
31. S. Ciochina, D. N. Vizireanu, "Prelucrarea Numerica a Semnalelor", Probleme,
partea I, Litografia UPB, 1998
32. C. Paleologu, R. M. Udrea, A. A. Enescu, "Prelucrarea Numerica a
Semnalelor. Indrumar de laborator", Electronica 2000, 2004
33. C. Rusu, L. Grama. Lecture Notes in Digital Signal Processing. Ed.
Risoprint, 2009
34. L. Grama. Prelucrarea numeric˘a a semnalelor - ˆındrum˘ator de laborator.
Ed. U.T.Press, 2014
.35. L. Grama. Digital Signal Processing - laboratory guide. Ed. U.T.Press,
2014
.36. L. Grama, C. Rusu. Prelucrarea numeric˘a a semnalelor - Aplicat¸ii ¸si
probleme. Ed. U.T.Press, 2008.
37. L. Grama, A. Grama, C. Rusu. Filtre numerice - Aplicat¸ii ¸si probleme.
Ed. U.T.Press, 2008
39. C. Rusu. Prelucrarea numeric˘a a semnalelor. Ed. Risoprint, 2nd edition,
2002.
40. C. Rusu. Prelucr˘ari digitale de semnale. Ed. Mediamira, 2000. Grupul de
Prelucrarea Semnalelor (sp.utcluj.ro) Prelucrarea numeric˘a a semnalelor
41. V. Grigora¸s, Daniela T˘arniceriu. Prelucrarea numeric˘a a semnalelor:
Semnale ¸si sisteme discrete. Ed. ”Gh. Asachi”, 1995
42. Ungureanu Georgeta-Mihaela. Prelucrarea digitală a semnalelor: probleme
şi aplicaţii Matlab/ Bucureşti: Matrix Rom, 2016
43. Şcheianu Dumitru. Teoria semnalelor/ Bucureşti: Matrix Rom, 2015
44. E. Pop, I. Naforniţă, V. Tiponuţ, A. Mihăescu, L. Toma “Metode în
prelucrarea numerică a semnalelor”, Editura Facla, Timişoara, Vol.I-1983,
Vol.II-1989.
45. P. Todos, C. Golovanov, “Senzori si traductoare”, Editura Tehnică,
Chişinău, 1998.
46. Popa, Cristina. Tehnici de modelare şi simulare : Aplicații MATLAB /
Cristina Popa, Bogdan Doicin. - Ploieşti : Editura Universitatii Petrol-Gaze din
Ploieşti, 2018. - 161 p ; fig., tab.. - Bibliogr.: p. 161. - ISBN 978-973-719-729-
0.

Resursele Internet in romina


1. http://etc.unitbv.ro/~csaba.kertesz/pds/curs/PI-curs01.pdf
2. http://users.utcluj.ro/~tmarita/IPL/IPCurs/C1.pdf
3. http://ru.scribd.com/doc/231394831/Electronica-Medicala#scribd
4. http://www.101science.com/dsp.htm
5. IEEE Signal Processing Society. http://www.signalprocessingsociety.org

- - 76
6. The European Association for Signal Processing. http://www.eurasip.org.
7. The Scientist and Engineer’s Guide to Digital Signal Processing. http://www.dspguide.com
8. Teching info. http://sp.utcluj.ro/Teaching.html
9.

- - 77