UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE DREPT

TERORISMUL ȘI SECURITATEA EUROPEANĂ:

PROBLEMATICA
„DUȘMANULUI DIN INTERIOR”

STUDENT: xxxxxx
IAȘI 2018
CUPRINS

I.INTRODUCERE:
 DEFINIREA TERORISMULUI
 DESPRE TERORISM ȘI EVOLUȚIA LUI

II. LUPTA ÎMPOTRIVA TERORISMULUI ÎN UNIUNEA EUROPENĂ.

ORGANIZAŢII EUROPENE

1. UNIUNEA EUROPEANĂ (UE)

2. CONSILIUL EUROPEAN (CE)
3. ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE ÎN EUROPA(OSCE)
4. CONSILIUL EURO-ATLANTIC AL PARTENERIATULUI(EAPC)
5. DEZBATERILE ANTITERORISTE DIN PARLAMENTUL EUROPEAN(PE)
III. CONCLUZII
IV. BIBLIOGRAFIE
 CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru atingerea unor

obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate asupra unor populații
neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de presiune asupra conducerii, câteodată
conducerea face acte de terorism asupra populației(stat , organizații, categorii sociale sau,
împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de teroriști - producerea unui efect
psihologic generalizat de panică și intimidare, augmentat de folosirea manipulativă a mediei, cu
scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sau convenționale

În faţa proliferării fără precedent a fenomenului terorist, istoria contemporană este

neputincioasă. Confruntările politice, economice, confesionale teritoriale, degenerează în
conflicte armate sângeroase şi devastatoare. Tot mai mulţi şefi de state, de guverne, lideri politici,
personalităţi sociale ori militare cad victime ale terorismului.
Lupta dintre terorişti şi forţele antiteroriste sau contrateroriste este una continuă, pe toate
planurile – informativ, tactic, psihologic, de acţiune – pentru realizarea surprinderii sau evitarea
acesteia. De cele mai multe ori însă forţele teroriste reuşesc să surprindă, asigurându-şi
îndeplinirea scopului propus.
De câteva sute de ani, terorismul continuă să fie o realitate înfricoşătoare, în ciuda
tuturor eforturilor de a combate acest fenomen sau, măcar, de a-i diminua efectele.
Însuşi termenul de “terorism” este un derivat direct al celui de “teroare”, implicând
astfel, o conotaţie negativă. Teroarea este întotdeauna înţeleasă ca o stare de groază, spaimă, frică
ce tulbură şi paralizează, iar această teamă colectivă poate fi indusă prin “terorizare”, prin
practicarea terorismului.
Fenomenul terorist este avantajat de existenţa acestei stări afective negative pe care o
provoacă, oricând şi oriunde. Pentru că teama celor din jur se înalţă ca un zid protector în jurul
fenomenului şi îl apără de o analiză atentă care, detaliindu-i mecanismele, l-ar face mai uşor de
înfrânt. Şi tocmai de aceea, terorismul continuă să fie un fenomen încă neelucidat, un fel de
cetate inexpugnabilă a lumii moderne. Cea dintâi şi cea mai preţioasă armă necesară în lupta
dedicată combaterii acestui flagel al zilelor noastre, la care şi mass-media trebuie să fie alături de
structurile antiteroriste autorizate, este cunoaşterea.
Terorismul actual este unul de tip catastrofic care a depăşit orice limită a raţionalităţii.
El vizează valori ale unei anumite civilizaţii, fiind astfel îndreptat împotriva umanităţii. Acordând
semnificaţia cuvenită acestor date, putem să realizăm că acestea sunt încă un motiv în plus
pentru care teroriştii trebuie privaţi, pe cât posibil, de oportunităţile oferite de Internet pentru a
comunica şi pentru a răspândi expertiza tehnică legată de terorism („The European Union
Counter – Terrorism Strategy”, 1446 05 REV 4).
Astfel, una dintre priorităţile cheie pentru “Prevenire” în Strategia de Contraterorism a
Uniunii Europene este să dezvolte abordări comune pentru identificarea şi stoparea problemelor
ce ţin de comportament, în special proasta utilizare a Internetului („The European Union Counter
– Terrorism Strategy”, 1446 05 REV 4).
 Indiferent de denumire, răspândire sau culoare locală, terorismul este un fenomen ce
lasă loc de interpretare. Urmărind fenomenul terorist în desfăşurarea sa, se poate înţelege că
dificultatea definirii provine atât din complexitate, cât şi dintr-o largă divergenţă de poziţii ale
persoanelor, organizaţiilor sau statelor implicate în lupta antiteroristă. O importantă transformare
social-religioasă a ultimului secol care a apărut treptat este fundamentalismul promotor al
întoarcerii la originile religioase pentru renaşterea societăţii. Unul dintre cele mai controvensate
fenomene ale secolului al XX-lea, fundamentalismul nu este definit exact, acest termen fiind
folosit iniţial de protestanţii americani, la începutul anilor 1990, pentru a se diferenţia de
coreligionarii care promovau o doctrină liberală. De atunci, termenul a fost folosit mai degrabă
pentru a se referi la mişcările de purificare apărute în toate religiile lumii, ca mecanism de
apărare la o ameninţare sau criză identitară.
Intoleranţa religioasă apare în perioade de anomie1 socială, era contemporană
progresistă confruntându-se, în acelaşi timp, cu o incapacitate de reformare a vechii ordini
politico-sociale, cu tendinţa de a destructura civilizaţiile a căror formule de organizare socială
îngrădesc competiţia directă cu hegemonismul economic şi civilizația occidentală .
Întreaga umanitate a fost în ultimul timp confruntată cu o recrudescenţă a mişcărilor
islamice şi a terorismului internaţional, care se vor resimţi pe termen lung. Terorismul
internaţional de origine islamică este la fel de nociv ca şi terorismul internaţional de natură
ideologică. Ambele tipuri de terorism sunt purtate în numele unor ideologii extremiste.
Fundamentalismul musulman este un mod de a interpreta prevederile Coranului.
În nici un caz nu trebuie pus semnul egalităţii între fundamentalism, extremism şi
terorism: poţi fi musulman fără a fi fundamentalist, fundamentalist fără a fi extremist, extremist
fără a fi terorist şi poţi fi terorist fără a fi nimic din toate celelalte, poţi fi de toate la un loc sau
nimic din toate câte sunt.

LUPTA ÎMPOTRIVA TERORISMULUI ÎN UNIUNEA EUROPENĂ. ORGANIZAŢII

EUROPENE

1.UNIUNEA EUROPEANĂ (UE).

IMPLICAREA UNIUNII EUROPENE ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA TERORISMULUI
Atentatele comise la 11 septembrie 2001 împotriva Statelor Unite ale Americii au avut
rolul unui catalizator pentru dezvoltarea unei acţiuni europene împotriva terorismului. La
numai două săptămâni după aceste atentate, Uniunea Europeană2 a elaborat un plan de acţiune
împotriva terorismului, şi a trecut la implementarea acestuia. În abordarea europeană a luptei
împotriva terorismului, accentul cădea pe eliminarea cauzelor terorismulul, prin asigurarea
drepturilor omului, consolidarea societăţii civile şi a instituţiilor democratice.
Un raport al Parlamentului European întocmit cu două luni înainte de producerea
atentatului de Ia 11 septembrie, analiza situaţia legislativă în ceea ce priveşte combaterea

1. Dezordine , dezorganizare.
22.La reuniunea de la Koln din 3-4 iunie 1999, Consiliul European a decis elaborarea unei Carte a drepturilor
fundamentale. Aceasta trebuia să "regrupeze drepturile fundamentale în vigoare din Uniunea Europeana astfel
încât să le confere o mai mare vizibilitate şi care să marcheze importanţa lor exceptională". Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene a fost proclamată de Comisia Europeană, Parlamentul European si Consiliul
Uniunii Europene, urmare a Consiliului European de la Nisa din 7 decembrie 2000.
terorismului la momentul respectiv3. Raportul începea, respectând evoluţia în timp a
procesului de legiferare cu analiza situaţiei la nivelul statelor membre. Se constata că dintre
15 state membre ale Uniunii Europene numai şapte state adoptaseră legi referitoare la
combaterea terorismului, în această categorie intrând şi cele mai populate 5 state membre -
Germania, Spania, Franţa, Italia, Portugalia şi Marea Britanie. Analiza conţinea şi câteva
consideraţii referitoare la calitatea legislaţiei existente în aceste state, urmärindu-se în
principal în ce măsură conceptele cu care se operează - terorism, organizaţii teroriste - erau
definite. Legislaţiile germană şi cea italiană nu conţineau nici o definiţie a terorismului şi nici
o explicaţie a ceea ce se înţelege prin grupuri sau organizaţii teroriste. În Iegislaţia celorlalte
patru state menţionate erau incluse şi definiţii ale conceptului, având numai câteva puncte
comune: un act de terorism constituie o ameninţare la adresa dreptului şi a ordinii publice şi
păcii (Spania şi Portugalia), afectează funcţionarea corespunzătoare a instituţiilor
guvernamentale (Spania, Marea Britanie, Portugalia), intimideazä persoane sau grupuri de
persoane (Marea Britanie şi Portugalia).
Diferenţe în cadrul acestor legislaţii apăreau şi în ceea ce priveşte pedepsirea actelor
de terorism, precum şi din prevederile speciale în ceea ce priveşte conducerea investigaţiilor
sau prevederile referitoare la tribunalele care judecă astfel de cazuri.
Toate aceste diferenţe constituiau, fără îndoială, piedici în calea formulării unui
răspuns eficient la adresa terorismului internaţional şi scoteau în evidenţă necesitatea unei
abordări comune la nivel european, bazată pe cooperare şi armonizare legislativă.
După evidenţierea principalelor neajunsuri ale sistemului existent la acea dată şi a
existenţei premiselor necesare pentru perfecţionarea acestuia, Raportul Parlamentului
European adresează Consiliului Uniunii Europene o serie de propuneri în acest sens4:
a. adoptarea unei decizii-cadru în vederea apropierii prevederilor ce stabilesc un set
minim de reguli Ia nivel european referitoare Ia elementele constitutive ale infracţiunilor şi
pedepselor în domeniul terorismului;
b. adoptarea unei decizii-cadru cu scopul realizării armonizării legislative şi stabilirii
unei arii Europene de libertate, securitate şi justiţie, abolirea procedurilor formale de extrădare
şi adoptarea principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor în materie penală în legătură cu
infracţiunile teroriste, între statele membre ale Uniunii Europene;
c. adoptarea unei decizii-cadru care să stabilească măsuri pentru garantarea şi
implementarea mandatului de cercetare şi arestare european, în vederea combaterii
terorismului.
În anul 2002, Uniunea Europeană a adoptat o decizie-cadru pentru a lupta mai eficient
împotriva terorismului. Această decizie defineşte atacurile teroriste şi infracţiunile legate de
actele teroriste, prezintă comportamentele care ar putea contribui la aceste acţiuni, stabileşte
nivelul sancţiunilor şi garantează în mod explicit respectarea drepturilor fundamentale.
Articolul 29 al Tratatului Uniunii Europene se referă la terorism ca la una dintre cele
mai serioase forme de criminalitate, care trebuie prevenită şi combătută prin dezvoltarea unei
acţiuni comune pe trei direcţii: o mai strânsă cooperare între forţele poliţieneşti, autorităţile
vamale şi alte autorităţi competente, inclusiv Europol.
Înainte de adoptarea deciziei cadru, legile pentru lupta împotriva terorismului variau
de la o ţară la alta. În celelalte state membre, unde o asemenea legislaţie nu exista, actele
teroriste erau judecate ca simple delicte penale. Existenţa unui cadru comun va facilita
3 Parlamentul European, Comisia pentru Libertăţile şi Drepturile Cetăţenilor, Justiţie şi Afaceri Interne, raportor
Graham R. Watson, Raport privind rolul Uniunii Europene în combaterea terorismulul, 12 iulie 2001.
4 Ibidem, Propunere pentru o Recomandare, p. 5-13.
coperarea judiciară şi poliţienească, astfel încât actele teroriste să nu fie pedepsite diferit la
nivelul statelor membre.
Conform deciziei cadru, statele membre vor judeca actele teroriste care au loc pe
teritoriile lor, pe vasele sau avioanele înregistrate în acel stat. De asemenea, acestea îşi
exercită aria de competenţă şi când infractorul are cetăţenie sau permis de rezidenţă într-unul
din statele membre, sau când un act terorist este comis împotriva instituţiilor naţionale, a
conaţionalilor, sau împotriva instituţiilor Uniunii Europene.
Decizia cadru dă statelor membre posibilitatea de a se declara competente în
investigarea actelor teroriste care s-au desfăşurat pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii
Europene.
Apropierea legislativă constituie contribuţia esenţială a Uniunii Europene în
combaterea terorismului la nivel european. Beneficiind de condiţiile specifice ale unei uniuni,
mai întâi economice şi apoi politice, cu un grad mare de interdependenţă şi încredere între
membri, având la bazä un sistem de valori comune, Uniunea Europeană a reuşit să dezvolte
un cadru juridic deosebit de complex pentru combaterea terorismului. La nivelul Uniunii
Europene a fost instituit un mandat european de arestare, pas deosebit în combaterea
infracţionalităţii transfrontaliere, în general, şi a terorismului, în particular. Adoptarea unor
liste comune ale persoanelor şi organizaţiilor teroriste, întărirea cooperärii între autoritaţile
poliţieneşti şi judicare – înfiinţarea Europolului şi Eurojustului – sunt alte dovezi ale
eforturilor comune Intreprinse în cadrul Uniunii Europene pentru combaterea terorismului.
2.CONSILIUL EUROPEAN (CE)
A.IMPLICAREA CONSILIULUI EUROPEI ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA
TERORISMULUI

În centrul activităţilor Consiliului se situează promovarea valorilor democratice şi a

statului de drept. Prin natura şi efectele sale, terorismul constituie o gravă ameninţare la
adresa acestor valori şi urmăreşte tocmai destabilizarea unor state democratice. Mai mult, prin
acţiunea violentă împotriva unor persoane civile, nevinovate, acţiune ce poate cauza răni
grave sau chiar moartea acestor persoane, terorismul reprezintă o ameninţare reală la adresa
siguranţei indivizilor şi o încălcare flagrantă a principiilor drepturilor omului, aspect asupra
căruia se focalizează, de asemenea, activitatea Consiliului Europei. În sprijinul implicării
Consiliului în combaterea terorismului putem invoca Rezoluţia 34/145 a Adunării Generale a
Naţiunilor Unite, din 10 decembrie 1979, în care se recomandă agenţiilor specializate şi
organizaţiilor regionale să aibă în vedere adoptarea unor măsuri pentru prevenirea şi
combaterea terorismului internaţional, în cadreul sferelor de responsabilitate şi a regiunilor
respective.
În ceea ce priveşte rolul pe care Consiliul îl poate avea în prevenirea şi combaterea
terorismului, structura sa şi principiile după care funcţionează îi permit desfăşurarea acestei
acţiuni pe două direcţii principale:
a. Consiliul poate oferi instrumente juridice pentru combaterea terorismului şi pentru
cadrul legislativ internaţional, prin adoptarea unor convenţii multilaterale şi poate direcţiona
acţiunile statelor membre, prin recomandările Comitetului de Miniştri, în sensul cooperării
între ele pentru eliminarea şi prevenirea actelor teroriste, dar şi al adaptării legislaţiei interne
b. Consiliul poate avea un rol de monitorizare pentru respectarea drepturilor omului şi
evitarea comiterii de abuzuri în încercarea de a lupta cu eficienţă maximă împotriva
terorismului.
 O altă direcţie, la fel de importantă, dar al cărei succes depinde în mare măsură de cea
a statelor membre, pe care Consiliul poate acţiona, este aceea a luptei impotriva terorismului
prin educaţie şi cultură. În acest sens, Consiliul poate emite recomandări către statele membre,
mai departe acestea urmând însă a avea rolul principal în adoptarea şi implementarea lor.
Implicarea Consiliului Europei în lupta împotriva terorismului vine relativ târziu, dacă avem
în vedere adoptarea primei Convenţii de către Organizaţia Naţiunilor Unite5, anii ’70
înregistrând primele luări de poziţie ale Consiliului faţă de terorismul internaţional: la 18
septembrie 1970, Adunarea Parlamentară adopta Rezoluţia 450 privind pirateria aeriană, iar
doi ani mai târziu Recomandarea 684 referitoare la terorismul internaţional. Pe de altă parte
însă, decizia de a participa la lupta împotriva terorismului a fost luată într-un stadiu incipient
al acesteia la nivel internaţional, când singurul aspect al terorismului abordat în vederea
combaterii fusese infracţionalitatea aeriană.
Dacă Rezoluţia 450 ataca problematica terorismului pe direcţia trasată deja de
Organizaţia Naţiunilor Unite şi se limita numai la a condamna infracţiunile comise împotriva
aviaţiei civile de către unele organizaţii palestiniene, făcând apel către toate statele să
acţioneze pentru adoptarea unei Convenţii care să asigure împiedicarea unor astfel de acţiuni,
Recomandarea 684 era mult mai elaborată. Impulsul necesar pentru adoptarea unei asemenea
Recomandări, la momentul respectiv, a fost dat de săvârşirea, chiar în mijlocul Europei, la
München, a tragicului atentat din timpul Jocurilor Olimpice. La mai puţin de două luni,
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei adoptă Recomandarea 684 prin care condamna
atentatul de la München şi afirma că intră în responsabilitatea guvernelor ca astfel de acte,
care contravin principiilor care guvernează relaţiile internaţionale, să fie împiedicate a se mai
repeta.
B. Activităţi ale Consiliului Europei în domeniul combaterii terorismului
Terorismul, a fost abordat şi în cadrul numeroaselor conferinţe organizate pe această
temă. În primul rând ne putem referi la Conferinţa miniştrilor de justiţie ai statelor membre
ale Consiliului Europei6.
Miniştrii prezenţi la Conferinţă au adoptat Rezoluţia nr. 1 privind combaterea
terorismului internaţional. Rezoluţia recomanda statelor membre să devină părţi ale
convenţiilor adoptate sub egida ONU, să participe activ la elaborarea unui proiect de
convenţie generală privind terorismul internaţional şi să devină părţi ale Statutului Curţii
Penale Internaţionale. Rezoluţia includea şi o serie de recomandări adresate Comitetului de
Miniştri, referindu-se, în general, la adoptarea de măsuri normative pentru acordarea
sprijinuiui necesar statelor în combaterea terorismului, la revizuirea instrumentelor juridice
existente şi facilitarea cooperării între statele membre7.
O a doua conferinţă organizată cu sprijinul Consiliului Europei pe care am putea să o
aducem în atenţie este Conferinţa internaţională privind combaterea terorismului, organizată
la Sankt Petersburg, între 25 şi 28 martie 2003. Participarea la această conferintä a fost la
nivel parlamentar, scopul organizării ei find acela de a acorda cel mai larg sprijin politic
posibil luptei internaţionale împotriva terorismului. S-a avut în vedere, de asemenea, stabilirea
unor condiţii, referitoare în special la respectarea drepturilor omului, pe care această campanie
împotriva terorismului trebuie să le aibă în vedere. Declaraţia finală a Conferinţei afirma că
lupta împotriva terorismului, în momentul în care va implica folosirea forţei militare, trebuie
5 Convenţia de la Tokyo din 1963
6 organizată la Moscova, între 4 şi 5 octombrie 2001
7 Rezoluţia nr. 1 privind combaterea terorismului internaţional, adoptată la cea de-a 24-a Conferinţă a
miniştrilor europeni de justiţie, Moscova. 4-5 octombrie 2001. http://www.legal.coe. int/cmj/DefaultF.asp
să fie în concordanţă cu principiile dreptului internaţional şi să obţină acordul Consiliului de
Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite8.
În perioada 23 şi 24 mai, la Strasbourg s-a desfăşurat Conferinţa juridică
internaţională. În cadrul acesteia, peste 140 de judecători ai Curţilor Supreme, Constituţionale
şi de Arbitraj din Europa au dezbătut problema realizării unui echilibru între acţiunea
guvernamentală pentru combaterea terorismului şi respectarea drepturilor omului.
În organizarea Congresului puterilor locale şi regionale, organism al Consiliului
Europei, între 20 şi 21 septembrie 2002, s-a desfăşurat Conferinţa cu titlul Rolul şi
responsabilităţile autorităţilor locale în abordarea terorismului. În cadrul acestei conferinţe a
fost evidenţiat rolul important pe care aceste autorităţi îl joacă în protecţia cetăţeanului în faţa
atacurilor teroriste şi în prevenirea unor astfel de atacuri.

C. STRATEGIA EUROPEANĂ DE SECURITATE

Consiliul European adopta, în decembrie 2003, Strategia europeană de securitate,
document ce realiza o analiză solidă a mediului de securitate existent şi stabilea obiectivele
strategice ale Uniunii Europene9. În cadrul Strategiei, terorismul era identificat drept una din
ameninţările-cheie la adresa intereselor Uniunii, alături de existenţa armelor de distrugere în
masă, crimei organizate şi slăbirea instituţiilor statului. Printre cauzele terorismului, Strategia
identifica presiunile forţelor modernizatoare, crizele culturale, sociale şi politice, precum şi
alienarea tinerilor ce trăiesc în societăţi străine.
Reacţia în faţa ameninţărilor enumerate, deci şi a terorismului, era unul din obiectivele
strategice incluse în documentul adoptat la 12 decembrie 2003, iar această reacţie trebuia să
urmeze cele patru principii stabilite în cadrul acestuia: mai activ, mai capabil, mai coerent şi
cooperând cu partenerii. Aşadar, în atingerea obiectivelor, Uniunea Europeană trebuia să
promoveze politici tot mai active pentru a putea raspunde noilor şi dinamicelor ameninţări la
adresa securităţii sale, să îşi dezvolte capabilităţile militare şi să le transforme astfel încât să
devină mai flexibile şi să utilizeze cât mai eficient resursele disponibile.
Consiliul Europei a beneficiat de un atu important în adoptarea unei poziţii la nivel de
organizaţie faţă de fenomenul terorismului şi, totodată, în dezvoltarea unui raspuns în privinţa
acestuia. Consiliul Europei reprezintă o comunitate de valori, toate statele membre
recunoscând şi respectând drepturile şi libertătile fundamentale ale omului, principiile statului
de drept şi valorile democratice, a facilitat adoptarea unei poziţii comune în ceea ce priveşte
terorismul încă de la începutul procesului de creare a unui cadru normativ pentru combaterea
acestui fenomen. Cel mai edificator exemplu în acest sens este adoptarea Convenţiei
Europene pentru reprimarea terorismului, convenţie ce excludea invocarea caracterului politic
al anumitor infracţiuni pentru a motiva refuzul executării unei cereri de extrădare, şi asta în
1977 adică în perioada războiului rece.

3. ORGANIZAŢIA PENTRU SECURITATE ŞI COOPERARE ÎN EUROPA (OSCE)

8 Conferinţa internaţională privind combaterea terorismului de la Sankt Petersburg, Declaraţia Finală.

http://www.coe.int/T/E/Corninunication_and_Research/Press/Events/6-Other_events/

9 http://ue.eu..int/pressData/en/reports/78367.pdf - A Secure Europe in a Better World, Brussels, 12 decembrie

2003
A. MĂSURI ALE OSCE ÎN DOMENIUL COMBATERII TERORISMULUI
OSCE, asemeni altor structuri de securitate regională, a cunoscut transformări
substanţiale, ca urmare a faptului că a devenit tot mai evident că nici o instituţie europeană
nu-şi poate asuma de una singură gestionarea întregului complex de probleme cu care se
confruntă continentul. În etapa actuală, OSCE se află în faza de definire a identităţii de
securitate europeană, bazată pe patru elemente: geopolitic, funcţional, normativ şi operaţional.
Datorită capacitaţii şi experienţei sale unice în domeniul diplomaţiei preventive,
prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor, consolidării respectării drepturilor omului, a
democraţiei şi statului de drept şi promovării tuturor aspectelor societăţii civile, OSCE va
continua să joace un rol important în promovarea unui spaţiu comun de securitate, contribuind
la consolidarea încrederii în domeniul militar şi promovarea securităţii prin cooperare. Astfel,
măsurile de combatere a terorismului din domeniul justiţiei şi afacerilor interne cuprind şase
zone de acţiune:
a. cooperare juridică;
b. cooperarea serviciilor de luptă împotriva;
c. finanţarea terorismului;
d. controlul graniţelor;
e. alte măsuri;
f. măsuri externe în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.

B. INSTRUMENTE ALE OSCE ŞI ACTIVITĂŢILE LOR PRIVIND COMBATEREA

TERORISMULUI
Conferinţe ale şefilor de stat sau de guvern (Summit) ai statelor membre trasează
priorităţile şi liniile directoare la cel mai înalt nivel politic.
La reuniunea de la Helsinki (30 iulie - 1 august 1975) s-a adoptat “Actul Final de la
Helsinki”, care a analizat trei aspecte principale: securitatea în Europa, cooperarea în
domeniile ştiinţific şi economic şi cooperarea în domeniul umanitar.
La Summit-ul de la Paris (19–21 noiembrie 1990) a fost adoptată “Carta de la Paris
pentru o Noua Europa”, care marchează în mod oficial sfârşitul războiului rece şi începutul
instituţionalizării C.S.C.E.. A fost semnat Tratatul cu privire la forţele armate convenţionale
în Europa (C.F.E.) de către 22 state membre ale C.S.C.E. şi s-a stabilit înfiinţarea Biroului
pentru Alegeri Libere la Varşovia, mai târziu denumit Biroul pentru Instituţii Democratice şi
Drepturile Omului.
La Summit-ul de la Helsinki din 9–10 iulie 1992 a fost adoptat documentul “Sfidările
schimbării”. C.S.C.E. a fost declarată o instituţie regională de securitate în sensul capitolului
VIII din Carta O.N.U.; a fost creată instituţia înaltului comisar pentru minoritătile naţionale, şi
a fost înfiinţat Forumul pentru Securitate şi Cooperare şi Forumul Economic.
La Summit-ul de la Budapesta (5–6 decembrie 1994) a fost adoptat documentul
intitulat “Spre un parteneriat adevărat într-o noua era”. A fost schimbată denumirea C.S.C.E.
in O.S.C.E., reflectând faptul ca C.S.C.E. nu mai era doar o conferinţă. A fost lansat codul de
conduită referitor la aspectele politico-militare ale securităţii.
La Summit-ul de la Lisabona din 2–3 decembrie 1996 a fost adoptată o declaraţie de
politică generală, “Declaraţia de la Lisabona referitoare la modelul cuprinzator de securitate în
Europa în secolul XXI”; de asemenea a fost aprobat “Cadrul pentru Controlul armamentului şi
dezvoltarea unui program al forumului pentru securitate şi cooperare”.
 Forumul pentru Cooperare în domeniul Securităţii e format din reprezentanţii
ţărilor participante la O.S.C.E., care se reunesc săptămânal la Centrul pentru congrese din
Palatul Hofburg din Viena, pentru a negocia şi a se consulta în legătură cu măsurile vizând
întărirea securităţii şi stabilităţii în Europa.
Forumul este responsabil pentru implementarea măsurilor de creştere a încrederii şi
securităţii, ţinerea reuniunilor anuale referitoare la evaluarea rezultatelor aplicarii deciziilor
luate şi discutarea şi clarificarea informaţiilor schimbate între statele participante la O.S.C.E.,
precum şi de pregătirea unor seminarii referitoare la doctrina militară.
Înfiinţarea Forumului pentru Cooperare în domeniul Securităţii prin Documentul Final
al Summit-ului de la Helsinki din 1992 a lărgit competenţa O.S.C.E. în domeniul controlului
armamentelor şi al dezarmării pe baza unui program cuprinzator pentru acţiune imediată. La
Summit-ul de la Lisabona din 1996 a fost adoptat un nou program cadru referitor la controlul
armamentelor.
Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale - instrument creat pentru a se ocupa
de tensiuni etnice în faza incipientă a acestora, cu potenţial de a se dezvolta într-un conflict ce
poate pune în pericol pacea, stabilitatea sau relaţiile dintre statele participante - are rolul de a
preveni situaţiile conflictuale şi de criză şi de a identifica soluţii pentru reducerea tensiunilor.
Înaltul Comisar acţionează independent, mandatul său conţine prevederi ce-i impun păstrarea
confidenţialităţii informaţiilor şi acţiunilor sale. Înaltul Comisar, asistat de experţi, elaborează
rapoarte în legătură cu diferite situaţii sau probleme cu care a fost sesizat şi formulează
recomandări pentru părţile implicate. Aceste recomandări nu au un caracter obligatoriu.
Obiectivul acestora este de a încuraja părţile în identificarea de soluţii paşnice pentru
soluţionarea problemelor. Sediul Înaltului Comisar este la Haga, în Olanda.
Misiunile OSCE sunt amplasate în Kosovo, Bosnia-Herzegovina, Croaţia, FRI
Macedonia, Georgia, Republica Moldova, Estonia, Letonia, Armenia, Aderbaidjan,
Tadjikistan şi Belgrad. Misiunile OSCE reprezintă unul din instrumentele OSCE pentru
prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor.
În afară de misiuni, există şi alte activităţi OSCE în domeniul prevenirii conflictelor,
gestionării crizelor şi reconstrucţiei post-conflict. Din diferite motive, ţările pe teritoriul
cărora ele se desfăşoară au evitat acceptarea denumirii de "misiuni". Dintre acestea,
menţionăm: reprezentantul personal al preşedintelui în exerciţiu şi echipa sa de asistenţă
pentru problema din Nagorno Karabah; grupul de asistenţă din Cecenia, prezenţa în Albania;
grupul de consultanţă şi monitorizare din Belarus; coordonatorul pentru proiectele OSCE în
Ucraina.
OSCE este depozitarul Pactului de Stabilitate pentru Europa Centrală, iniţiat şi
promovat de Uniunea Europeană. Totodată, OSCE joacă un rol important în exerciţiul privind
Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Recent, a început procesul de definire a
dimensiunii regionale a OSCE.
  Relaţiile OSCE cu organizaţii şi instituţii internaţionale. OSCE şi-a dezvoltat
considerabil cooperarea cu alte organizaţii internaţionale. Cu excepţia ONU, aceste relaţii nu
au un cadru formal, derulându-se ad-hoc.
La nivelul organismelor de conducere şi al secretariatelor există o serie de mecanisme
sau forme de consultare menite să permită o mai bună coordonare a acţiunilor sau reacţiilor.
 Printre acestea se numără: reuniuni trilaterale periodice OSCE - Consiliul Europei -
CEE/ONU; reuniuni bilaterale OSCE - Consiliul Europei; reprezentarea, pe bază de
reciprocitate, la diferite reuniuni etc.
Amploarea problemelor cu care se confruntă comunitatea internaţională în prevenirea
conflictelor, gestionarea crizelor şi reconstrucţia post-conflict în zona OSCE impune tot mai
mult necesitatea conjugării eforturilor diferitelor organisme internaţionale. OSCE a elaborat
un cadru coerent de acţiune a "instituţiilor care se întăresc reciproc" (Mutually Reinforcing
Institutions), respectiv, Platforma de cooperare în domeniul securităţii, ca parte a Cartei de
securitate europeană, adoptata la Istanbul în noiembrie 1999.
Tendinţa sesizabilă la nivelul OSCE în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului
este o deplasare a centrului de greutate dinspre acţiuni de combatere efectivă către acţiuni
menite a preveni apariţia şi dezvoltarea acestui fenomen. Acest lucru poate fi explicat prin
coroborarea a doi factori: pe de o parte lipsa de resurse şi a mandatului de a întreprinde acţiuni
operaţionale de combatere a terorismului şi, pe de altă parte, adoptarea la nivelul OSCE a unui
concept extins al securităţii, incluzând dimensiunile politico-militară, economico-socială şi de
mediu, conform căruia toate aceste dimensiuni sunt interdependente şi o ameninţare la adresa
oricăreia dintre ele constituie o ameninţare la adresa securităţii.

4. CONSILIUL EURO-ATLANTIC AL PARTENERIATULUI (EAPC)

ACTIVITĂŢI ALE EAPC ÎN DOMENIUL COMBATERII TERORISMULUI

Consiliul Euro-Atlantic al Parteneriatului (EAPC), asigură cadrul politic general
pentru relaţiile cu partenerii. Fiecare partener îşi poate construi o relaţie individuală cu
Alianţa prin Parteneriatul pentru Pace, un program de activităţi practice din care partenerii îşi
pot selecta propriile priorităţi în domeniul cooperării. Aceste două mecanisme esenţiale ale
Parteneriatului au devenit cheia arhitecturii euro-atlantice de securitate.
Lupta împotriva terorismului reprezintă în prezent una dintre priorităţile majore ale
Alianţei. Atacurile de pe 11 septembrie 2001 împotriva Statelor Unite au condus la invocarea
pentru prima dată de către NATO a Articolului 5. Chiar în ziua următoare, 46 de membri ai
EAPC au condamnat în mod necondiţionat atacurile asupra New York-ului şi Washington-
ului şi s-au angajat să întreprindă toate eforturile necesare pentru a combate plaga
terorismului. Întrucât partenerii înşişi au devenit victime ale atacurilor teroriste, aceştia
împărtăşesc ambiţia NATO de a întări cooperarea în lupta împotriva terorismului.
Activitatea practică în acest domeniu va continua prin Planul de Acţiune al
Parteneriatului împotriva Terorismului10. Acesta este conceput pentru a promova şi facilita
cooperarea între ţările EAPC prin consultări politice şi programe concrete desfăşurate sub
auspiciile EAPC şi PfP.
Forţele aliate trebuie să fie capabile să se deplaseze rapid oriunde este nevoie de ele şi
să desfăşoare operaţiuni la mari distanţe şi în timp îndelungat, inclusiv într-un mediu în care
s-ar putea confrunta cu ameninţări de natură nucleară, biologică sau chimică. De la crearea
programului Parteneriatului pentru Pace (PfP), aliaţii şi partenerii au dezvoltat împreună un
set cuprinzător de instrumente pentru a sprijini realizarea scopurilor şi obiectivelor urmărite
de PfP şi transformarea ideilor în acţiuni concrete. Setul de instrumente al PfP oferă cadrul

10 vezi Working with Partners to fight terrorism de Osman Yavuzalp, publicat în numărul din primăvara anului
2003 al Revistei NATO
necesar atât pentru acţiunile bilaterale, cât şi pentru cele multilaterale, oferind partenerilor
programe eficiente şi transparente în sprijinul realizării angajamentelor lor faţă de NATO.
Programul de cooperare creat pe baza Documentului Cadru al Parteneriatului pentru
Pace şi a Documentelor Fundamentale ale Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic este
deschis tuturor membrilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care
pot şi doresc să contribuie la întărirea securităţii spaţiului euro-atlantic.
Eficienţa acţiunilor comune ONU/NATO necesită interacţiune şi coordonare în plan
politic şi la nivelul tactico-operativ. ONU poate constitui forţe internaţionale (coaliţie largă de
state) pentru rezolvarea crizelor majore. Secretarul general al NATO a făcut următoarea
remarcă: „Europa nu poate fi rivalul SUA: din punct de vedere politic, este imposibil; Din
punct de vedere militar, este de neconceput. Europa şi SUA pot fi doar parteneri”.
Procesul de Planificare şi Analiză al Parteneriatului (PARP) reprezintă principalul
mijloc al PfP pentru promovarea interoperabilităţii. PARP-ul planifică cerinţele privind
interoperabilitatea şi capacităţile pe care participanţii urmează să le îndeplinească şi include
un proces extins de analiză pentru măsurarea progresului realizat. Acest proces ajută
partenerii să dezvolte capacităţi pentru propria securitate pe care şi le permit şi să ofere forţe
cu care să contribuie la operaţiunile conduse de NATO.
Planul de Acţiune al Parteneriatului împotriva Terorismului (PAP-T) oferă un cadru
în care partenerii pot coopera cu NATO în combaterea ameninţării terorismului. Acesta
include dezvoltarea capacităţilor de apărare împotriva atacurilor teroriste, cum ar fi protecţia
populaţiei civile împotriva armelor de distrugere în masă. De asemenea, PAP-T cuprinde
activităţi de antrenament şi exerciţii în domeniul combaterii terorismului
Pentru a sprijini acest vast program de cooperare, partenerii sunt reprezentaţi la sediul
NATO din Bruxelles de personal civil şi militar. Personalul militar din ţările partenere este de
asemenea prezent la două dintre comandamentele strategice ale NATO, Comandamentul Aliat
pentru Operaţii din Mons, Belgia, şi Comandamentul Aliat pentru Transformare din Norfolk,
Virginia, în Statele Unite.
Ultimele întâlniri EAPC la nivelul ambasadorilor au permis abordarea unor
multitudini de subiecte de o importanţă critică pentru aliaţi şi parteneri deopotrivă, inclusiv în
ceea ce priveşte evoluţiile din Balcani, neproliferarea armelor de distrugere în masă şi lupta
împotriva terorismului. EAPC-ul şi-a dat recent acordul pentru instituirea unui nou Forum de
Securitate al EAPC, care se va întruni anual la nivel înalt pentru a discuta aspecte importante
ale securităţii şi modul în care NATO şi partenerii săi le pot aborda cel mai bine împreună.
Pentru viitorul sigur al Europei, se impune dezvoltarea cooperării, în deplină armonie,
între UE şi NATO, ca şi eliminarea disensiunilor apărute între SUA şi unele state ale Europei.
NATO şi UE sunt organizaţiile capabile de a dezvolta răspunsuri eficiente şi oportune la
crizele interne (naţionale) sau pentru conflictele internaţionale. Ambele organizaţii activează
pentru dezvoltarea unei variate game de disponibilităţi expediţionare şi pentru gestionarea
crizelor.
5. DEZBATERILE ANTITERORISTE DIN PARLAMENTUL EUROPEAN (PE)
Politica antiteroristă propusă a creat în rândul deputaţilor europeni două curente de
opinie:
- primul potrivit căruia în urma adoptării măsurilor propuse nu vor exista încălcări ale
drepturilor şi libertăţilor fundamentale omului;
- al doilea conform căruia, pericolul ca măsurile antiteroriste să constituie o ameninţare la
adresa drepturile omului, nu era doar ipotetic.
Poziţiile au fost diferite şi în raport de un eveniment cheie al perioadei, respectiv
producerea atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. Analiza, chiar succintă, a tezelor şi
argumentelor folosite în susţinerea lor va releva principalele dileme cu care se confruntă în
problematica antiteroristă Uniunea Europeană începând cu anul 2001 până în prezent.

III.CONCLUZII
Terorismul internaţional face obiectul a numeroase documente internaţionale care-l
condamnă şi încearcă să creeze premisele necesare limitării extinderii acestui fenomen, într-
un moment în care Comunitatea internaţionala face aproape permanent referire la drepturile
omului. Cooperarea statelor în plan juridic trebuie să se concretizeze în uniformizarea
legislaţiilor naţionale în privinţa incriminării anumitor infracţiuni, iar în plan internaţional în
crearea unui sistem de justiţie criminală internaţională, a unei Curţi Penale Internaţionale.
Generalul de Gaulle apreciază că legea trebuie să aibă forţa de partea sa ,,adică să fie
atât de credibilă încât să nu existe nevoia demonstrării violente a capacităţii legale de a o
apăra. Nu dotarea cu armament reprezintă soluţia în evitarea pierderii de vieţi omeneşti.
Capacitatea unei instituţii legale de a-şi proiecta o imagine crediblă face mai puţin
atrăgătoare ideea confruntării cu aceasta. Instrumentarea capetelor de acuzare, descoperirea
liderilor de opinie care incită la dezordini, aplicarea de pedepse penale tutror celor vinovaţi,
urmărirea legală a celor ce participă la tulburarea ordinii publice, toate acestea au un efect
infinit mai important decât dotarea cu armament saul alte mijloace de ripostă antiteroristă.
Fenomemnul terorist creează tensiuni şi antagonisme în cadrul instituţiilor
democratice, începând cu cel al separării puterii şi terminând cu cel al prezervării libertăţilor
fundamentale. Eforturile de menţinere sub control a fenomenuhui pot fi direcţionate pe două
linii: prevenire si descurajare.
Prevenirea se realizează prin iniţiative internaţionale şi prin diplomaţie. Toate ţările
ar trebui să fie de acord că terorismul este un fenomen social foarte nociv şi că ar trebui să se
unească pentru a-l combate. Însă ceea ce pentru unii se cheamă ”terorist” pentru alţii
înseamnă ”luptă pentru libertate”.
Descurajarea vizează întărirea obiectivebor potenţiale de a deveni ţintă. Au fost,
astfel, intărite imobilele destinate întrunirilor agenţilor diplomatici şi înalţilor demnitari prin
iniţierea unui control strict la intrarile în obiective, precum şi prin interzicerea accesului
automobilelor încărcate cu explozivi.
 IV.Bibliografie

1. Delcea, Cristian, “Psihologia terorismului - cine devine terorist şi de ce?”, Ediţia 1,

Editura Cartimpex, 2004; “Psihologia terorismului - studiu psihologic asupra
teroriştilor”, Editura Albastră, 2004; “Terorismul internaţional”, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004;
2. Dioaconu, Dumitru Virgil, “Terorismul: repere juridice şi istorice”, Editura All
Beck, Bucureşti, 2004;
3. Eugen Popescu, “Teorii ale integrării europene”, Editura C.H. Beck 2009;
4. Marret, Jean-Luc, “Tehnicile terorismului”, Editura Corint, 2002;
5. Niţă, Dan Laurenţiu, “Terorismul kamikaze”, Editura Antet, 2005;
6. Păun, Ludovic, “Bioterorismul şi armele biologice”, Editura Amaltea, Colecţia
Mileniul Trei;
7. Peniuc, Andrei, “Mic manual de terorism”, Editura Ziua, 2002;
8. Zorgbibe, Charles “Construcșia europeană. Trecut, prezent, viitor”, Editura Trei,
București 1998

Alte surse

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Terorism
2. www.europa.eu.int Site-ul oficial al Uniunii Europene;
3. https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/fight-against-terrorism/eu-strategy/
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Terorismul_%C3%AEn_Europa