Conservarea bunurilor culturale - Muzeologie

Conservarea, preocuparea de baza a cercetarilor actuale, insumeaza intreaga

activitate de descoperire si aplicare a celor mai potrivite mijloace pentru
protejarea bunurilor culturale de actiunea factorilor daunatori din natura
(umiditate, temperatura prea inalta sau prea scazuta, aeruI incarcat de reziduuri
industriale, lumina etc.) sau de deteriorarile produse de oameni. Pastrarea si
protejarea, aparent mai usor de realizat, constituie in fond cea mai spinoasa
latura a activitatii muzeale, cerand, in primul rand, continuitate si stabilitate.
Conservarea are caracter preventiv, creand conditiile optime de pastrare a
obiectelor, asemanatoare cu masurile de higiena generala, aplicate de oameni
pentru a evita imbolnavirea si raspandirea bolilor. estaurarea are scop curativ,
incercand sa inlature bolile sau sa prelungeasca viata unor obiecte imbatranite
de vreme, iar in unele cazuri sa combata deteriorarile accidentale. !pre
deosebire de restaurare, care in unele cazuri poate fi partiala, conservarea are
caracter general.

Conservarea si restaurarea sunt doua actiuni legate strans intre ele, care implica
cunostinte aprofundate de tehnica si mult tact stiintific. Monumentele istorice, in
majoritatea cazurilor, au caracter comple" - incluzand in cadrul arhitecturii
pictura murala, sculptura in lemn si piatra, mobilier etc., o diversitate de obiecte
variind ca materiale si tehnici care solicita masuri de conservare multiple, in
afara de aceea care privesc constructia propriu-zisa. #e e"emplu, cele mai multe
manastiri vechi sunt in acelasi timp monumente de arhitectura, dar si tezaure de
sculptura in piatra si in lemn, pictura, manuscrise etc. Pe langa conservarea
constructiei in aceste cazuri, este imperioasa crearea unor conditii optime pentru
pastrarea operelor de arta, a documentelor, manuscriselor si tuturor vestigiilor
istorice aflate in acest cadru. $ctiunea de cercetare, ca si aceea de conservare,
implica in acest caz munca de echipa a unor specialisti din diverse domenii.

#oua principii esentiale stau la baza intregii activitatii de pastrare a bunurilor

culturale in toata lumea. %le trebuie aplicate cu consecventa pentru ca
generatiile de azi sa nu-si asume raspunderi si riscuri mult prea mari faza de
urmasii lor.

In primul rand, conservarea are prioritate asupra restaurarii, principiile restaurarii

fiind indicate de Paul Coremans in raportul sau din &', privind formatia
restauratorilor* +Principiile in domeniul restaurarii variaza in functie de natura
obiectului si de starea de conservare a operei intr-un mod mai absolut inca atunci
cand este vorba de patrimoniul tarilor in curs de dezvoltare. itmul accelerat al
restaurarii aplicat pe scara larga poate fi de multe ori chiar daunator conservarii,
de aceea intr-o astfel de activitate se recomanda e"trem de mult tact stiintific si
un deosebit simt al raspunderii.

Cel de-al doilea principiu care sta la baza conservarii patrimoniului cultural este
legat de noul concept al cercetarii interdisciplinare in studierea si conservarea
bunurilor de cultura. !tiintele pozitive - fizica, chimia, microbiologia etc. - sunt
chemate azi sa contribuie la cunoasterea materiala a tuturor creatiilor omenesti.
/umai pornind de la aceste doua principii fundamentale se vor face pasi inainte
in domeniul pastrarii patrimoniului national.

In fond, sintetizand toate cele spuse mai sus, constatam ca actiunea de

conservare a patrimoniului cultural si artistic al unei tari este in primul rand o
problema de cercetare stiintifica si apoi de e"ecutie tehnica.

Cunoasterea mai aprofundata in timp si spatiu a monumentelor de cultura,

precum si a operelor de arta si a obiectelor de interes istoric duce la concluzia ca
omul a contribuit in cel mai inalt grad la deteriorarea lor.

0perele si monumentele de arta sunt realizate din materiale nobile - in principiu

neperisabile - asa cum sunt templele si statuile antice, mozaicurile bizantine s.a.
azboaiele, invaziile, incendiile etc. au dus la distrugerea lor mai mult decat
calamitatile naturale sau timpul. In vremea noastra, vestigiile arheologice sunt
scoase din pamant sau din apa si supuse degradarii imediate prin schimbarea
brusca a mediului. In muzee, aglomerarea produce praf si aer incarcat de bio"id
de carbon si alte impuritati, care contribuie la degradarea treptata a obiectelor.
$tmosfera generala a oraselor moderne industriale este si ea e"trem de
daunatoare. In omenirea intreaga, dorinta de schimburi culturale si artistice,
nazuinta de cunoastere reciproca a popoarelor a dus la o mare frecventa de
e"pozitii, mai ales in ultimele doua decenii. Circulatia operelor de arta si a altor
bunuri culturale ale omenirii de pe un continent pe altul sau dintr-o Iara in alta
poate reprezenta in orice moment un pericol, de deteriorare sau chiar de
pierdere definitiva intr-un accident in cursul transportului chiar daca aceste
situatii sunt evitate, luandu-se masuri de precautie, este stiut insa ca unele
obiecte, mai ales picturile, sunt foarte sensibile la manipulare si la transport.
Pretutindeni in lume, chiar in cadrul aceluiasi muzeu, e"ista azi o intensa miscare
a obiectelor, produsa de organizarea e"pozitiilor, fotografiere, cercetarea de
specialisti etc., care are ca urmare o infima degradare, mai ales fi cazul picturilor
si al te"tilelor vechi.
1a cele afirmate se adauga faptul, recunoscut de catre specialistii din domeniu
muzeologiei, ca marea afluenta a unui public din ce in ce mai larg, care viziteaza
muzeele si monumentele, poate sa aiba, in unele cazuri, grave consecinte
negative asupra vestigiilor trecutului. #e aceea grija fata de bunurile culturale
este in atentia generala, pe plan national si international. 2unurile culturale,
conform definitiei date de IC0M, sunt* +toate felurile de obiecte materiale
asociate cu traditiile culturale cuprinzand atat monumente de arhitectura,
constructii de interes istoric sau artistic, asezari arheologice, cat si diverse
obiecte mobile de interes artistic, istoric, arheologic si stiintific.

Cauze generale ale degradarii bunurilor culturale

Principala cauza de degradare a constructiilor, statuilor si vestigiilor arheologice

neadapostite este climatul. Climatul insumeaza rezultatul unui numar de factori
diversi, dintre care principalii sunt* temperatura si umiditatea (precipitatiile,
condensarea si starea higrometrica). In unele zone de pe glob, la aceasta se mai
adauga actiunea prea puternica a soarelui, vantul si salinitatea prea mare a
aerului in zonele marine. Poluarea aerului prin reziduurile produse de industrie
constituie in lumea intreaga un pericol foarte grav atat pentru omenire cat si
pentru creatiile ei. $ceste elemente care definesc climatul* temperatura,
umiditatea, lumina si componenta aerului, actioneaza si asupra obiectelor
pastrate in spatii inchise, e"puse sau depozitate in salile muzeelor, instalate in
constructii special amenajate sau in monumente istorice care au primit ulterior
aceasta destinatie.

 3emperatura si umiditatea

In lumea intreaga, toti conservatorii si restauratorii preocupati de pastrarea

monumentelor de arhitectura, ca si a obiectelor din muzee, urmaresc in primul
rand sa impiedice actiune destructiva a climatului. $ceasta problema se pune cu
tot mai multa acuitate in zonele puternic industrializate si in tarile tropicale si
ecuatoriale, unde climatul este cald si foarte uscat, sau prea umed, iar variatia
zilnica dintre ma"ima si minima temperaturii este e"trem de ridicata. Mai putin
grava, dar totusi daunatoare in timp este situatia monumentelor e"istente in
tarile cu climat continental e"cesiv, in care sunt mari diferentele de temperatura
dintre vara si iarna, chiar daca umiditatea este mult mai moderata, iar trecerile
de la un anotimp la altul se fac treptat.
Independent de natura monumentului sau a obiectului, capacitatea lor de
adaptare la mediul inconjurator este foarte mare, intocmai ca aceea a omului.
Cand obiectele sunt tinute lunga vreme in anumite conditii de umiditate, de
temperatura relativ constanta, in sol, apa, spatiul inchis al unei pesteri sau
mormant, tind sa ajunga la o stare de echilibru fata de acest mediu.

Componenta aerului

4n alt agent distrugator al climatului este componenta aerului, care poate fi

nociv prin elementele lui chimice, in care o"igenul detine un loc important,
actionand asupra unor obiecte, cum sunt, de e"emplu, unele metale. In general,
in marile orase, aerul contine si o serie de alte numeroase substante daunatoare,
rezultate din activitatea industriala, cum ar fi unii compusi sulfurosi. Cantitatile
de sulf in proportie de &5 - 65 pe care-l contin uleiurile minerale si carbunele se
o"ideaza in aer, producand acidul sulfuric, care asociat cu particule de grasime
se depune pe suprafata monumentelor, constituind o crusta neagra - cenusie. In
unele zone vulcanice, actiunea naturala, temporara sau permanenta a vulcanilor
produce efecte distrugatoare similare, din cauza emanatiilor de gaze sulfuroase.

$erul poluat de industrie patrunde masiv si in spatiile inchise ale salilor de

muzeu, deoarece sistemele de purificare sunt greu de realizat, necesitand
instalatii de conditionare e"trem de costisitoare. 7idrogenul sulfurat actioneaza
tot atat de grav si asupra tuturor metalelor vechi, e"ceptand aurul, ca si asupra
pietrei pe care o innegreste de asemenea, modifica si coloritul picturilor in a
caror componenta este cuprins albul de plumb. $nhidrida sulfuroasa, care poate
sa se transforme in acid sulfuric, are efecte distrugatoare si mai mari asupra
materialelor organice. 7artia si te"tilele pot deveni friabile din aceasta cauza.

$ctiunea mecanica a vantului

Intre factorii atmosferici care pot dauna monumentelor nu trebuie sa omitem

actiunea vantului. In trecut, rolul protector al padurilor care inconjurau orasele,
satele, manastirile, castelele era deosebit de important si sub aspectul
conservarii lor. #efrisarea pe scara larga, produsa in 0rientul apropiat si in tarile
balcanice in trecut, la care se adauga despaduririle mai recente sistematice
pentru a castiga terenuri in favoarea agriculturii, dezvoltarea asezarilor omenesti
din secolul al 8I8-lea au avut repercusiuni grave, in genere, asupra conservarii
monumentelor. Padurile protejau constructiile izolate si asezarile de vanturi
puternice si de praf, purificand aerul si influentand in unele zone regimul ploilor.
#e asemenea, e"istenta unor paduri asigura stabilitatea solului, impiedicand
alunecarile de teren, eroziunea in urma torentelor produsi de ploile puternice etc.

Microclimatul

In legatura cu climatul, aceasta problema esentiala pentru conservare, trebuie sa

mentionam notiunea de microclimat, insumand totalitatea conditiilor de
temperatura, umiditate, compozitie a aerului etc. unei anumite zone in raport cu
alta (orasul fata de sat, o anumita parte dintr-un oras sau dintr-o tara in raport cu
alta). %"ista un microclimat al zonei nordice a Moldovei, cu o umiditate ridicata,
pe care obiectele din colectiile manastiresti o suporta de cinci-sase secole,
intocmai cum e"ista microclimatele zonelor oceanice mai umede. !e poate vorbi
de microclimatul propriu asezarilor arheologice, criptelor, mormintelor si
monumentelor de arhitectura devenite muzee.

Microclimatul creat in muzee, de data aceasta artificial, are avantajul ca poate fi

stabilizat si adaptat obiectelor. 3endinta actuala este de a crea astfel de
microclimate si dincolo de spatiul inchis al unui muzeu, prin diferite mijloace*

a) !coaterea noilor cladiri de muzeu din zona de concentrare si aglomerare a

oraselor spre partea periferica si de spatii verzi sau chiar izolarea lor in zone
rurale. 9undatia $bbeg din satul iggisberg, la :; <m de 2erna, in %lvetia,
adapostind cel mai modern muzeu de te"tile din %uropa, deschis in anul &'=,
este un e"emplu de acest gen. Muzeul artelor si traditiilor populare al 9rantei,
instalat in anul &'=& intr-o cladire foarte moderna, este construit intr-o zona
verde a Parisului (2ois de 2oulogne), iar Muzeul de arta moderna de la 2elgrad,
inaltat cu cativa ani in urma, este instalat intr-un vast parc intre !ava si #unare.
Muzeele din >aponia sunt inconjurate de gradini si lacuri.

b) Inconjurarea vechilor cladiri de muzeu cu plantatii.

c) efacerea spatiilor verzi si replantarea padurilor in preajma monumentelor de

arhitectura.
) Pictura pe fildes, sidef, os etc.

=) Pictura aplicata pe piele si pergament

Caracterul picturii este in directa dependenta de natura liantului. In functie de

acest element se poate face urmatoarea clasificare a picturilor, si anume*

a. pictura in encaustica sau pictura cu ceara (liantul este ceara)

b. pictura in tempera, care poate fi murala si de sevalet, iar in ceea ce priveste

liantul se realizeaza cu caseina, galbenus de ou sau oul intreg, fiere de bou,
cleiuri din plante, suc de smochine etc.

c. pictura in fresca (culorile sunt dizolvate in apa)

d. pictura in goase, folosind ca liant goma arabica si ulei de migdale

e. pictura in ulei, in care liantul este un ulei sicativ

f. pictura in acuarela, in care pigmentii au ca liant goma arabica.

 3e"tilele

0biectele din materiale organice sunt mai usor alterabile decat cele anorganice.
In aceasta categorie sunt cuprinse, asa cum am aratat, obiectele de lemn si
te"tilele, la care se adauga toate produsele din hartie, deci toate acele materiale
care au la baza celuloza, si cele de provenienta animala* lana si matasea, precum
si pergamentul, osul, cornul, fildesul, pielea.
Clasificarea te"tilelor in raport cu materialele, tehnica si functiunea lor

In acest vast camp de cercetare, te"tilele ocupa locul principal, cuprinzand doua
mari categorii, bine diferentiate sub raportul tehnicii* tesaturile si broderiile.
 3esaturile sunt produsele te"tile realizate la razboi, incepand cu cea mai simpla
panza in doua ite, pe care o gasim atat in preistorie, cat si in gospodaria
taraneasca, pana la tapiseriile flamande sau franceze, covoarele orientale,
catifelele sau matasurile brosate cu fir tesute in vestitele ateliere ale Chinei,
Persiei, Italiei, 9rantei, !paniei etc. !pre deosebire de tesatura, broderia
presupune e"istenta unui fond te"til, servind ca suport, pe care se adauga cu
acul, fire de matase, lana, aur, perle, margele s.a., alcatuind o compozitie, motiv
decorativ etc. Ca si tesaturile, cele mai vechi si mai valoroase e"emplare in acest
domeniu s-au pastrat sau au fost descoperite cu prilejul cercetarilor arheologice
in tarile asiatice, >aponia, Muntii $ltai, $sia centrala.

Ceramica, sticla, metal

0biectele din domeniul ceramicii si metalelor ridica mai putine dificultati de

conservare decat te"tilele, hartia si lemnul. Chiar operatiile de curatire si
restaurare sunt ceva mai simple, solicitand si instalatii de laborator mai putin
costisitoare de aceea la noi in tara, ca si in alte tari, sunt intemeiate de lunga
vreme numeroase laboratoare de restaurare a ceramicii si curatire a metalelor,
functionand pe langa muzeele si institutele de arheologie.